Poemele mele vesele si triste

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

Flora Mărgărit Stănescu

POEMELE MELE VESELE ȘI TRISTE Volum dedicat copiilor și nepoților mei, cu dragoste.

Tehnoredactare text și grafică coperți – Flora Mărgărit Stănescu

1

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

PREFAȚĂ Cezarina Adamescu Blânde şi triste precum o duminică de toamnă târzie în care zdrenţe de raze abia dacă ating frunzele strivite, poemele Florei Mărgărit Stănescu aduc în suflet, cum altfel? decât o suavă melancolie după ceva pierdut, dar nu definitiv, ci rămas undeva, într-un ungher al amintirii, sub forma unor fotografii vechi în care surâd nemişcaţi cei care au trecut într-un fel sau altul, prin viaţa noastră. Volumul nu sparge tipare, nu strigă, nu te apucă de mânecă, nu te forţează şi nu te agresează în nici un fel. N-o putea ea, Poezia să schimbe faţa lumii, nici mentalitatea deja schimbată şi contorsionată, nici goana oamenilor după căpătuire, dar măcar îşi va spune punctul de vedere asupra unor lucruri şi fenomene care au proliferat. Şi dacă măcar o persoană ia aminte la acestea, este un bun cîştigat. Cartea e ca un soi de sedativ atunci când vrei să te odihneşti. Te invită la odihnă şi la repaus, la siestă, la meditaţie şi contemplare retrospectivă a întregii vieţi. E bine, e rău?

Cred că e necesar să ne facem, din timp în timp, astfel de bilanţuri provizorii, ca un soi de abluţiune, de spălare rituală, de primenire sufletească, până la încheierea socotelilor de aici, de pe pământ, unde am venit ca pelerini şi străini în Valea de lacrimi, pentru o scurtă vreme, răstimp în care am făcut de toate. E timpul să vedem, ce.

Cartea este structurată în câteva capitole esenţiale, cuprinzând cu precădere poeme despre natură, viaţă, Lumină, Dumnezeu, copilărie, dragoste, amurg, esenţe absolut necesare, alături de alte câteva ingrediente specifice fiecăruia.

2

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

Un prim capitol se referă la natură şi societate şi cuprinde, ca atare, poeme de un lirism aşezat şi cuminte, dar şi învolburat de gânduri şi sentimente de aşa-zisă zădărnicie existenţială. Flora Mărgărit Stănescu ajunge, prin natură, prin om, la Lumina generată de Duh, mai precis la iluminare lăuntrică pe care o împarte cu generozitate în jur, sperând ca razele ei să ajungă, să atingă şi să pătrundă cât mai multe fiinţe. Drumul ei este de la orizontal la vertical, adică din sfera împrejurului spre înaltele sfere cereşti unde se află Lumina pregătită fiecăruia.

Ce am fi noi, lipsiţi de această lumină serafică în care ne odihnim sufleteşte? Dumnezeu s-a îndurat de noi şi ne-a oferit-o gratuit, cu generozitate, fără nici o contribuţie din partea noastră. De felul cum o vom păstra şi gestiona, depinde viaţa noastră cea adevărată.

Cu “Gânduri şi flori” ne întâmpină poeta chiar din uşa cărţii, invitându-ne, îmbiindu-ne, făcându-ne semne binevoitoare cu mâna, cu ochii, cu gura, să poftim în sanctuarul de sine, unde putem afla un strop de tihnă şi o linguriţă de dulceaţă amăruie.

Flora Mărgărit Stănescu stăruie, caută destinatari vrednici de gândurile sale curate şi înmiresmate precum florile atunci când îşi deschid potirele să reverse parfum.

Dar oricui le-ar da, ea are sentimentul că ar provoca emoţii, tristeţi, tulburări, aşa că ţine gândurile în propriul sipet, lăsând doar parfumul lor să pătrundă, precum razele, prin crăpăturile lacrei. Ea speră în felul acesta, că gândurile ei: “Poate vor da roade.../ când părul meu va fi alb, / la fel de alb... / ca florile de pe ramuri” (Gânduri şi flori).

Poeta se consideră aidoma mărului de lângă drum înmiresmat cu fărâme de suflet, pretext pentru a se dărui celor însetaţi şi înflămânziţi, la fel cum, altădată, Mihai 3

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

Beniuc se identifica mărului fără gard care iese în întâmpinarea drumeţului obosit. O generozitate fără margini respiră aceste versuri suave, aproape patetice, care roagă, bat la uşă sfios, aproape că imploră, să fie primite în casa inimii noastre.

Se pare că Flora Mărgărit Stănescu a găsit formula fericită de a trăi alături de ceilalţi fără să provoace mari seisme: “Îngăduie-i pe toţi şi pe tine, / binecuvântează clipa de nesomn, / ea este cu adevarat ...viaţă” (O oră).

E în aceasta un soi de măreţie a smereniei, de înţelepciune ancestrală dobândită în timp, ori datorită vremurilor în care oamenii nu mai sunt deloc îngăduitori unul cu celălalt. Fără toleranţă, fără îngăduinţă, naţiunile se pierd, răpuse de propriile trufii şi orgolii. Unele poeme sunt adevărate poveşti scurte de viaţă, personificate în elemente naturale ori în copaci şi flori, pilde creştine de comportament, absolut necesare oricărui om: “Fluviul de foc: La o răspântie în timp, / am întâlnit un fluviu. / Oameni haini îi secaseră apele, / timpul însuşi, uscase albia sărăcită./ Mi-am cufundat mâna însetată, / în nisipul fin al prundului. / N-aveam lacrimi să-mi plâng setea, / dar arşiţa privirilor mele, / a cuprins albia, / stârnind un fluviu de foc, / pornit să-şi stingă mânia, / în sarea adormită a mării, / tot la o răspântie de timp”. Şi iată că autoarea oferă şi câteva cugetări personale de mare adâncime spirituală: “Cugetări personale! Între o privire rece, de gheaţă şi o privire fierbinte de...laser, una de mijloc îţi topeşte inima. * Nu strivi mâna ce ţi se întinde, ai putea descoperi cândva, cioburile unei pietre rare....prietenia. * 4

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

Dacă o ramură îţi zgârie astăzi obrazul, n-o tăia !

Mâine ţi-ar putea dărui un măr dulce”. Şi iată care este motivaţia Crezului artistic al Florei în poemul “Oameni ai Terrei”: “încerc să mă cufund, / în adâncul fiinţei mele, / să rup stăvilarul gândurilor, / să le las să se-nalţe spre cer. / Să dau simţirii mele ... / înţeles de cuvânt, / iar cuvîntul, / spre infinit să se îndrepte ».

Gânduri prevenitoare şi chiar un patetic SOS! revarsă Flora Mărgărit Stănescu şi asupra existenţei Terrei, făcând un apel la oameni să fie atenţi să nu o distrugă, pentru că e singurul pământ pe care putem călca şi singurul care ne hrăneşte şi ne ţine : « O! voi oamenii mari / ai lumii, / vegheaţi copiii, / ce se joacă cu focul, / salvaţi TERRA astăzi, / ajungă-vă jocul, / daţi lumii / odihna şi pacea, / destul de forţat / vi-i norocul.” (Oameni ai Terrei).

Autoarea aduce omagii acestui pământ, ţarinei din care e plămădită cu suflare de Duh, arborilor, naturii-mamă care ne hrăneşte şi ne potoleşte setea.

Liniştea aproape maternă pe care o degajă poeta care veghează la căpătâiul nostru precum o mamă la pătucul copiilor, este, cu toate acestea, aparentă. Arderea interioară se face simţită, răzbate prin piele, degajând căldură şi uneori flăcări de iubire. « E un rug? / e ceva din care flăcări, / se revarsă rând pe rând... “ Mai bine zis, e văpaia focului sacru care îi animă mişcările, voinţa, simţirile şi care înlătură întunericul din noi.

Soarele din sufletul Florei nu reuşeşte însă, de fiecare dată să înlăture zidurile pe care oamenii le ridică dinaintea semenilor, ziduri mai impenetrabile decât cele de piatră şi cărămidă, fiindcă şi piatra se mai înmoaie şi cărămida se mai crapă şi sfărâmă în faţa dogorii iubirii. Ziduri: Zidul peste care priveam, / a crescut fără să ştiu, / umbrindu-mi 5

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

soarele.../ Am greşit privind peste zid ? / Greșesc acum, când aş vrea să-l nărui ? / Nu vreau să văd ...ziduri, / şi totuşi le văd..../ n-am vrerea să-l nărui, / şi totuşi aş vrea, / dar soarele meu coboară, / în sălaşul asfinţitului său, / năruind ziduri..sperante.../ poleind totul...în ruginiul...toamnei”. Şi iată că Flora se vede pe sine a fi aidoma Păsării Phoenix, renăscută din scrum, pregătindu-şi aripile cu migală pentru marele drum spre Infinit pe care-l are de străbătut atunci când Dumnezeu va binevoi.

Plină de nostalgie poeta colindă pe urmele copilăriei, “ninsă de floarea de cireş” şi rămasă-n amintire, dar la care se-ntoarce adeseori visând cu ochii deschişi şi păstrând parfumul ei.Cu tot părul şi tâmplele ninse, Flora recunoaşte: “doar inima-mi se-avântă, / într-o joacă de copii » (Unde eşti, copilărie?) Flora Mărgărit Stănescu are dreptate : Poetul este o făptură care aude ceea ce, îndeobşte omul comun nu aude, vede – ceea ce toţi ceilalţi nu văd, simte cu o simţire în plus faţă de ceilalţi, iată şi de ce : Zeiţa Utopia (citiţi : Muza !) este mereu cea care-l împinge din spate să facă lucruri pe care, altfel, nu le-ar înfăptui, adică, tocmai acelea care au menirea de a RĂMÂNE : “Utopie: Să poţi să crezi, ce nimeni nu mai crede, / sau să visezi la vremuri ce n-au fost,/ să poţi să vezi mereu, ce nu se vede, / să dai un rost anume, celor fără rost. // Să te cufunzi în vise, ce rămân deşarte, /să speri ce nimeni, nu mai vrea să spere, / să simţi aproape, tot ce este departe, / să crezi că viaţa-i veşnică deşi... e efemeră”.

Iată şi ce vrea autoarea: “vreau doar să scriu...cu sufletul” (Gen pustiu). Pentru că e conştientă că: “eu sunt un simplu călător » (Nu-i de ajuns).

Ceea ce puţini oameni conştientizează astăzi, din nefericire.

6

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

Floarea favorită a Florei este – bineînţeles, simbolul curăţiei: crinul, dar şi crizantema, floarea biciuită de ploi şi vânturi şi uneori de zăpada timpurie, care ştie să sufere şi să-şi dăruiască frumuseţea, culoarea şi parfumul, chiar şi sub vremuri vitrege.

Poemele de toamnă din acest volum sunt blânde mângâieri sufleteşti, mărgăritare şlefuite cu migală, salbe de versuri, safirele din cuvânt, încărcate de sens şi de parfumul încă persistent, al verii abia trecute. Între om şi anotimp au existat din totdeauna similitudini. Aflată în toamna existenţei, încărcată de roadele şi de culorile soarelui la asfinţit, femeia care scrie poemele de faţă, este gata să dăruie panerele pline vârf de roade brumării.

Poeta închină un imn simbolului vieţii, Bradului, cel veşnic verde, căruia îi cere iertare pentru sacrificiul de a se dărui oamenilor sub forma lemnului, a hârtiei sau chiar a copacului împodobit cu steluţe şi beteală de Sfintele Sărbători. În imaginaţia sa rodnică, ea are chiar o convorbire cu bradul care i se jeluieşte că a fost sfârtecat, nimicit de persoane fără nici un temei.

Autoarea are şi un cuvânt binevoitor şi pentru cei plecaţi departe să-şi câştige pâinea şi-l imploră pe Dumnezeu să-i aibă în paza Sa. O altă secvenţă lirică este intitulată: “Medalion Poezii de buzunar” şi în aceste rânduri, poeta îşi aşterne gândurile chiar pe perna cititorului, trimiţându-le un înger care să le vegheze odihna.

Flora Mărgărit Stănescu are acea natură fericită care o face să primească totul fără murmur, ba chiar să mulţumească pentru tot. Ea-şi deschide braţele şi parcă spune: sunteţi bineveniţi, aveţi cu toţii loc în inima mea largă.

7

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

Operând cu simboluri, ea primeşte oameni şi vieţuitoare sub forma literelor dragi şi sfinte ale poeziei de toamnă.

Iată ce frumos spune: “Simboluri: În zori îmi deschid / larg braţele, / îmbrăţişez ziua însorită, / ce-şi trimite / cântăreţii la fereastră, / să-mi ciugulească / din palmă, / literele dragi şi sfinte, / ale poeziei de toamnă”. Există o tristeţe şi o durere mocnită în versurile Florei, chiar şi în sunetul delicat şi patetic al unei viori ea vede plânsetul copacului din care regina muzicii a fost cioplită. O asemenea sensibilitate este izvorâtă dintr-un suflet curat care nu cunoaşte răutatea şi ura.

Strigătul ei mut după viaţa care s-a scurs fără să ia aminte, e încărcat de o durere pe care doar versurile o pot alina şi transforma în mângâieri. În plină toamnă ea se vede un fel de cireş amar, cu ramurile încărcate de dor, întinse spre cele patru zări.

Uneori tristeţea capătă accente patetice, de strigăt şi plânset amar, de amărăciune, de jeluire şi neputinţă astfel încât o sumedenie de întrebări fără răspuns îi dau ghes şi-i alungă liniştea.

Câteva poezii au în centru figura unor bătrâni gârboviţi, ”umbre singuratice/ şi ninse / printre morminte” stând aproape nemişcaţi, la porţi sau la ferestre, cu ochii scurşi în zare, cu speranţele care şi-au luat zborul precum cocorii toamna, care-şi aşteaptă copiii să se reîntoarcă şi se roagă să mai trăiască măcar până în primăvara viitoare.

Sunt foarte triste şi relevă sentimentul bătrâneţii iminente, al drumului fără întoarcere care-i aşteaptă cât de curând.

O altă secvenţă lirică este dedicată iubirii pe care poeta o asemuieşte cu „Darul Luminii”:

8

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

Luminii i-a fost dat, / să vadă...omul. / Luminat, purificat, prin... / el însuşi. / Lumina l-a privit. / Dându-i lumină, / colorând albeaţa ochiului, / iar omul, i-a zis... / I u b i r e”.

Nu în zadar poeta iubeşte floarea de crin care i s-a cuibărit în suflet cu imaculatul nimb. El îi aduce lumina jinduită atunci când cerul e cenuşiu. Ea are în acest grupaj şi poeme testamentare în care se aud şoaptele simfoniei tăcerii. Lumină şi crini, aşteptare, întrebări retorice, tânguire, nerăbdare, îndoială, pustiu, nesiguranţă, dorinţă, angoasă, târziu, lacrimi, iată recuzita cu care construieşte poeta scări spre Infinit. Dar iată că ea se vede precum un copac dintre cer şi pământ, în ramurile căruia a construit cuiburi pentru păsările cerului, pe care le aşteaptă să se reîntoarcă de pe unde au zburătăcit. (Copacul cu prieteni).

Cu toate acestea, prea multe cărări bătătorite, prea multe locuri comune care dau un aer de stătut poeziei în general şi doar arareori, gura de aer reavăn se simte. Astfel de sintagme comune şi tablouri destul de sumbre precum sunt: inima-mi rănită, timp prielnic, vânt nemilos, iubire-nvinsă, fântână secată, lacrimi şi cuvinte uscate de dor, amărăciunea din cuvânt, visul trist, al nopţii domn, blândă nălucire, dulce-amară rătăcire, “totul este trecător”, “mănunchi de raze luminoase”, (pleonasm), “mă plec în faţa sorţii”; “dansul fulgilor de nea”; preaplinul inimii, frunzele copacilor, aripile păsărilor, (expresii aproape pleonastice), lacrimă de dor, un petic de cer, aripi frânte, paharul cu pelin, dulce nălucire, ungherele sufletului, ş.a.

Dar şi imagini proaspete precum: “tu fiu al ploii de vară”, câteva versuri din poemul „Aşteptarea”: Cu ninsoarea cernută avar / aş vrea să mai scriu doar, / un singur poem de tăceri, / la lumina ochilor tăi, / ca a unui far în eter”, ş.a.

9

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

De fapt, Flora Mărgărit Stănescu îşi cântă speranţele apuse ori spulberate, iubirile care s-au dus, sufletul scindat, aşteptările zadarnice şi peste toate, oboseala care s-a instalat pe trup şi pe suflet. E o poezie de stare destul de apăsătoare în care a pierit optimismul, dorinţa de a merge mai departe. Abia în câteva se întrevede o rază aurie menită să tămăduiască, să întremeze. Se ştie că poezia are şi rol taumaturgic. Poate că toate acestea, aşa cum am mai spus, n-or să oprească războaiele, nedreptăţile lumii, bolile incurabile, dar pot să creeze stări de linişte de care omul are nevoie, îndeobşte. Este firul de iarbă de care omul are nevoie să se agaţe de viaţă. Fie şi pentru atât, volumul se justifică prin curăţia inimii, prin sinceritate, prin sufletul desenat cu cretă pe asfalt care va fi, desigur, mai târziu, călcat în picioarele veacului. Poeta foloseşte şi licenţe poetice în mai multe rânduri, dar acestea nu sunt stânjenitoare. Dar altceva e foarte supărător, folosirea unor cuvinte apoetice: cotidian, prostie, “mulţime oropsită”, “orbecăim bezmetici”; “pretenţii de îngeri”; ş.a.

O altă secvenţă lirică este intitulată şi se referă la « Credinţa sufletului », care reliefează latura spirituală a autoarei, de fapt cea mai pregnantă, în care ea excelează.

Ex. „Nu pot face jurământ: Ninge floarea mărului, / peste fruntea mea plecată, / cer iertare Domnului, / pentru mintea-mi întinată. // Pentru multele greşeli / şi uitarea mea de toate, / pentru gravele-ndoieli, / şi mulţimea de păcate. // Las fierbinţi lacrimi să curgă, / nu le-am mai simţit de mult, / şi cu jale-nalţ o rugă, / nu pot face jurământ. // Domne!

Ce-mi cunoşti amarul, / îmi ştii doruri şi nevoi, / iar mi s-a umplut paharul, / de când nu mai suntem doi”.

De altfel, poeta este conştientă de înălţimea zborului său liric şi mărturiseşte în acest sens: « Recunoştinţă : 10

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

Ascultă foşnetul / frunzei, / soarbe răcoarea / izvorului pur, / păşeşte cu grijă / pe sub cetini, / nu tulbura liniştea / nici frumuseţea, / soarbe parfumul / florilor, / mulţumeşte-i / lui Dumnezeu, / pentru fiecare zi, / fiecare clipă” sau, şi mai limpede, în poemul: „Nu sunt meşter faur: Nu-mi fac din versuri, / brăţară de aur, / nu sunt meşter faur. / Sunt un menestrel, / cu doruri şi vise, / cu gânduri nescrise, / cu speranţe ucise. / O pasăre phenix, / ce-şi va lua zborul, / într-o bună zi, / tot fără a şti / rostul ei de-a fi”. În sfârşit, ultima secvenţă lirică se intitulează „Fabule şi Poezii amuzante” – şi ea cuprinde, atât fabule în stil clasic, cu morală, dar şi fabule moderne, din lumea sofisticată a ciberneticii, care a devenit lumea noastră şi îi suntem subjugaţi. În ansamblu, volumul „Poemele mele vesele sau triste” al Florei Mărgărit Stănescu este o lecţie despre viaţă, despre cum să învingi nefericirea prin cultivarea spiritului şi astfel cum să revii – după ce ai fost lovit cumplit – la o viaţă suportabilă şi aproape normală într-o lume care a luato de-a dura, pe calea anormalităţii.

Ceea ce e de dorit pentru noi toţi.

CEZARINA ADAMESCU www.agero-stuttgart.de

10 Brumar 2011

11

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

DESPRE NATURĂ ȘI SOCIETATE

12

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

Gânduri şi flori Gândurile mele, ramuri încărcate de flori, le-aş putea rupe şi ... dărui mamei pe toate.

Mama va plânge , văzând ce împovărat sunt.

Le-aş putea dărui iubirii, dar va şti să le primească?

Le voi dărui copiilor mei… ei vor fi totdeauna prea mici, să le poată duce.

Le voi păstra pentru mine, mereu sub povara gândurilor încărcate de flori.

Poate vor da roade... când părul meu va fi alb, la fel de alb... ca florile de pe ramuri.

Flora - 1986

Merii Am sădit meri în grădina lumii, le-am înmiresmat ramurile înflorite, cu sufletul meu, iar ramurile mă cuprind din toate părţile.

13

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

Roadele lor sunt izbânzile mele, frunzele lor, ochi îndreptaţi către cer, freamătul lor, un murmur dulce, glas de copil, ce-mi desmiardă auzul, în fiecare clipă.

Flora-1986

O oră Dăruieşte-ţi o oră pe zi, de vacanţă, lasă-ţi sufletul să zboare spre necuprins, pune gîndurilor un liman decent, nu privi cu mînie în urmă. Îngăduie-i pe toţi şi pe tine, binecuvântează clipa de nesomn, ea este cu adevarat ...viaţă .

Flora -1986

Fluviul de foc La o răspântie în timp, am întâlnit un fluviu.

Oameni haini îi secaseră apele, timpul însuşi, uscase albia sărăcită.

Mi-am cufundat mâna însetată, în nisipul fin al prundului.

14

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

N-aveam lacrimi să-mi plâng setea, dar arşiţa privirilor mele, a cuprins albia, stârnind un fluviu de foc, pornit să-şi stingă mânia, în sarea adormită a mării, tot la o răspântie de timp.

Flora 1986

Cugetări personale! Între o privire rece, de ghiaţă şi o privire fierbinte de...laser, una de mijloc iţi topeşte inima. * Nu strivi mâna ce ţi se întinde, ai putea descoperi cândva, cioburile unei pietre rare....prietenia. * Dacă o ramură îţi zgârie astăzi obrazul, n-o tăia !

Mâine ţi-ar putea dărui un măr dulce.

Flora .05 Oct.1997

15

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

Oameni ai TEREI ! Încerc să mă cufund, în adâncul fiinţei mele, să rup stăvilarul gândurilor, să le las să se-nalţe spre cer.

Să dau simţirii mele ... înţeles de cuvânt, iar cuvîntul, spre infinit să se îndrepte.

Să-ntreb galaxia, universul întreg... mai sfântă, mai mândră ca TERA, ce pare-n amurg, mai este o alta ?

Cu oameni, cu ape cu munţi şi cu crâng, cu holde grâu, secerate-n amurg, cu gânduri ce n-ajung la noi, şi respinse, se frâng, mai este o TERA ?

O! voi oamenii mari ai lumii, vegheaţi copiii, ce se joacă cu focul, salvaţi TERA astăzi, ajungă-vă jocul, daţi lumii odihna şi pacea, destul de foţat vi-i norocul.

Flora-1984 16

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

Mândria vreascurilor Un vreasc pe-aproape, trosneşte-n tăcerea apusului, cu aroganţa, superiorităţii lui, genealogice.

Cu inima aproape uscată, refuză să creadă, că-i doar la un pas, de-a ajunge ...cenuşă.

Flora 1986

Unui ţăran Ţăran bătrân, ți-ai încrustat ne-ntinarea, pe ţarină.

Ai muncit-o cu sapa, îndrăgostit ai iubit-o, plămădind în ea, seminţele pâinii.

Ai îmbrăţişat-o când şi-a arătat roadele.

I-ai dat totul... şi i-ai luat înzecit, ţăran bătrân, ţăran ...şi iubit.

Flora 1984

17

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

Minciuna şi adevărul Ce trist și singuratic privește adevărul, Ce veselă și-nconjurată e minciuna, Și ce triumfatoare-și ia obolul, Când e nevoie...doar întinde mâna.

Ești alb dar rece, adevărule spinos! Îi spuse ea semeaţă într-o seară, Mai leapădă-ţi armura! Hai, fii curajos! Îmbracă haina mea ! Fără sfială.

Vezi ce strălucitoare sunt mereu?

Pe când tu alb...nici nu mai eşti la modă.

S-a dus şi vremea când te cântau în odă...

Te-ai ars...căci printre oameni domnesc eu.

Oh! Strălucitoare ? da, dar fără minte, Înveţi pe oameni gândul să-şi ascundă, Cuvinte goale-i faci pe unii să îndruge, Nu vezi cât eşti de hâdă? Ia aminte!

Când omul va scăpa din ale tale mreji, Când va vedea ce gol imens e-ntrânsul, Te va zvârli-ngrozit cu ochi imenşi...

Te va huli de-o să te-apuce plânsul.

Te va zvârli departe în neguri...abisale, Te va zdrobi cu toată strălucirea-ţi falsă, El sufletu-şi va primeni cu alb, Cu adevărul, căci cugetul...nu-l lasă.

18

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

Dispari din calea celor drepţi şi buni, Tu poartă-ţi strălucirea-ntre nemernici, Orbiţi de tine-or face acelaşi drum, Iar eu ramân curat şi alb, între cei pașnici.

Nu căuta să mă ironizezi, Din totdeauna am fost mai puternic, Faţă de oameni sunt mereu statornic, Iar tu în beznă...în final te pierzi.

Flora -1986

Castanii Pe o alee cu castanii-n floare, am trecut parcă... ieri. Îmbătată de albul florilor, de parfumul serilor de mai...

Le-am mângâiat trunchiul subţire, cu privirea mea caldă, înflorită şi ea, de prima iubire.

Le-am şoptit...mă voi întoarce, Iar astăzi... m-am întors.

Strigătul privirii mele i-a cutremurat, din rădăcini, până-n frunziş...

S-au speriat.

Din caierul coroanei înflorite, curgeau lacrimi.

Le-am mângâiat scoarţa trunchiurilor, crăpată de ...vreme, le-am şoptit: am venit...

Ce mândrii şi-au înălţat ramurile, 19

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

lasându-mă fără răspuns.

Prea târziu...am gândit, am privit prin frunzişul înalt, târziu pentru lacrimi, târziu pentru ... sfat, târziu precum părul meu alb, ca o ramură de castan, înflorită în....toamnă.

Flora-1984

Omagii naturii Te-nalţă omenire, deasupra urii tale, stindard de apă vie, răsară în tot locul.

Te-nalţă ROMÂNIE, cu celelalte toate, aduceţi nu ofrande, nici jertfe, ci omagii, naturii mamă care, ne-a zămislit pe toţi.

Flora-1986

Ne privesc statuile Minuscul fruct al universului imens, în care clocoteşte...deznădejdea şi unde viaţa însăşi, devine un…nonsens sub ploaia de plutoniu.

20

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

Cu milă ne privesc statuile prin parcuri, cu jale frescele vorbesc de noi, se-aşterne nimbul morţii peste toate, iar un robot...comandă peste noi. Flora-1986

Din amnezie Din noianul de amnezici, te desfereci ca un gând, înşirat de portativul firii-ntregi, fără cuvânt.

Se deschide geana zării, picături de foc se scurg, înroşind creste de valuri, e-un zăbranic? E un rug? e ceva din care flăcări, se revarsă rând pe rând...

Flora-1984 Răsărit de soare Din genuni întunecate, zbuciumate valuri vin, sfărâmându-se de maluri, murmurând şi suspinând.

Suliţi roşii străpung cerul, violet, întunecat, dând zenitului văpaia, focul sacru, ne-ntinat.

21

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

Speriat se trage-n lături, întunericul greoi, facând loc luminii care, se revarsă peste noi.

Cer şi apă-i o văpaie, cu sclipiri strălucitoare, prevestind cum din străfunduri, se ridică mândrul soare.

Sprinteni pescăruşi se-avântă, în înaltul cerului, amintind ziua cea nouă, darul sfânt ....al soarelui. Flora-1985

Ziduri Cu câtă bucurie priveam cerul, cu cât neastâmpăr aşteptam răsăritul.

Am strâns în suflet un soare, cât soarele de mare şi tot atâta iubire.

O voi păstra peste ani, să-mi fie izvor, sufletului însetat.

Zidul peste care priveam, a crescut fără să ştiu, umbrindu-mi soarele...

Am greşit privind peste zid ?

22

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

Greșesc acum, când aş vrea să-l nărui ?

Nu vreau să văd ...ziduri, şi totuşi le văd.... n-am vrerea să-l nărui, şi totuşi aş vrea, dar soarele meu coboară, în sălaşul asfinţitului său, năruind ziduri... sperante... poleind totul... în ruginiul...toamnei.

Flora-1986

Nu-ţi cer nimic Nu-ţi cer nimic, sau poate tocmai, nimicul ...ce-ţi cer, este totul.

Nu vreau decât , să-mi odihnesc ochii, în liniştea cuminte, a ochilor tăi.

Sa-ţi ascult gândul, să-ţi mângâi tristetea. Ţi-aş putea dărui, o nebănuită primăvară, alungând toamna, lăsând inimile să zburde, fericiţi miei albi, pe verdele câmpiei, descătuşaţi şi tineri, 23

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

ca mlădiţa stejarului, în care ţi-ai ferecat, bucuria.

Totuşi, nu-ţi cer nimic, doar...priveşte.

Flora -1986

Haita Numeroase siluete de lupi mari şi negri, se perindau în noapte în jurul meu... îşi plimbau agitaţi coamele zbârlite, le vedeam colţii fioroşi şi ochii sticlind, le auzeam mârâitul...aproape.

N-aveam cum să mă apăr, dar... durerea mea era alta.

Un lup enorm cu blana smolită, purta pe frunte...luceafărul de ziuă.

Am privit cerul cu spaima-n suflet, întunecat şi trist, fără luceafăr, iar orizontul îşi trimitea către mine, o zi...cenuşie şi rece.

Flora -1988 Trecerea timpului Lunecă timpul hain pe lângă mine, se scurge printre degete, picături mărunte.

Aud zgomotul secundei care vine, 24

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

şi pasul strident al celei care trece, iar cele ce-au trecut… fac deja parte din haos.

Flora-2008

Tristeţe cenuşie Se aude abia perceptibil, un bing-bang aproape anonim, se deschide o uşă ironică a soartei, şi-n casă patrunde...tăcerea. Îşi târaşte paşii şovăitori şi grei, vinovaţi, nesiguri, gânditori, pe covorul ros şi destrămat, chinuindu-se să dezlege enigme, obosind de atâtea mistere.

Se aşterne praful cenuşiu de tristete, peste mine şi lucrurile efemere....

Flora...2008

Şi cerul şi pământul S-a prăvălit stânca neagră, în hăul propriei sale gropi.

S-a cutremurat cerul, s-a cutremurat şi pământul.

Au rămas corbii plutind, ameninţatori în văzduhul cenuşiu, aruncând pe pământ, fantastice umbre, 25

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

ce fac să tremure iarba, iar florile înfricoşate, să-şi plece corola, fără veselie, fără parfum, fără frumosul lor grai, sub un bubuit de tun...

Flora-1990

Prea multă linişte Se aude departe, dangănul unui clopot interzis.

Un cocoş icneşte cu pliscul pecetluit, iar câinele mârâie în botniţa-i de sârmă.

E ger paşii scârţâie pe zăpadă, un miliţian şi-un soldat, învineţiţi de frig patrulează.

La castelul scăldat în lumină, intuiesc clinchetul cupelor de cristal, cred că totul e calm, le e cald, le e bine.

Atâta linişte presărată cu grijă, şi adunată-n scrâşnetul mut.

Sătenii-aprind lampa, ei nu au lumină, se tem să se plângă, se tem... toţi se tem.

E linişte pe bulevarde, prea multă linişte, atâta linişte încât…intuieşti furtuna.

Copiii nu mai pot suporta jugul, se-adună pe uliţi, pe străzi, bulevarde, o mare de oameni inundă asfaltul, se leapădă juguri, căpestre, cătuşe, şi strigă mulţimea,”jos tiranul”, nu-l vrem.

26

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

Aproape vândută ni-i ţara, copiii şi-altarul, ne face să ne urâm între noi, bucata de pâine-nmuiată-n noroi, în două ne-o frânge şi-omparte la doi, Oh ! Doamne! cât poate să rabde românul?

Aşteaptă, aşteaptă, dar se scutură zdravăn şi una se face pământul cu tiranii de soi, iar el, omul OM, binecuvântat în biserici, se-mbracă în alb, primenindu-şi sufletul, ne-ntinat de nevoi, şi-apucă de coarne, un plug cu doi cai.

Flora - 1990

Corbii Corbi înveşmântaţi în cenuşiu, cu ochii ieşiţi din orbite, şi-au tras peste zale, cămăşi, acoperind sufletele lor negre.

Croncăne amestecând limbile, când calcă strivesc totul sub şenile, se bat cu aripi de fier, iar inocenţa şi tihna, zac zdrobite în lanţuri. În ţăndări se sfarmă liniştea nopţii, se vâră prin geam, căpcăunii, aprind focuri negre, sudalme, grijanii, Oh! Doamne! Ce forţă mai poate, să-i mâne mereu de la spate? Şi cine? Cine e cel care-o face?

Flora- 1990

27

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

Lacrimi de statuie Treceam zilnic pe lângă statuia din parc, cu milă o priveam cum timpul săpase, iar fruntea bombată o piatră i-o sparse, înnegrită şi tristă, părea de un veac.

Mă fascina statuia gânditorului din parc, cu fruntea plecată cu părul pe ochi, cu mâinile atârnate pe lângă corp, puţin adus de spate şi fără un ochi.

Aş fi adus un meşter să o renoveze, să-i pună la loc ochiul drept, să-i refacă fruntea, să o modeleze, să-i redea înfăţişarea lui, de-nţelept.

Treceam pe-nserat în crepuscul, hotărâtă să vin cu un meşter, dar mare mi-a fost uimirea şi gestul, când lacrimi picau jos pe lespezi.

Cutremurată aş fi plecat în fugă, dar ceva mă ţintuise pe loc, glasul statuii suna ca o rugă, întrebând, de ce vreau s-o repar? În gând i-am răspuns că mi-e milă, când văd o statuie ciobită în parc.

Eu văd mai departe…că nu este milă, iubirea te-aduce aici pe-nserat.

28

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

Stau trist, singuratic, zi şi noapte aici, dar nimeni nu s-a oprit să ofteze, câţi meşteri mari se perindă pe aici…

O renovare? Cât poate să dureze?

Flora-2007

Sfinxului Sfinxule, pleacă-ţi privirea, peste munţi şi codrii falnici, ce uimiră omenirea, şi-au ferit-o de pârdalnici.

Peste cetina măruntă, răscolită de vârtejuri, peste cetăţuia sfântă, care chiamă la vecernii.

Babele ţi se închină, în pământ îşi pleacă ochii, parcă sunt la-nchinăciune, când sărută poala popii.

Munţi şi văi, râuri de vreme, se înclină în răstimpuri, alternând culori, miresme-n cele patru anotimpuri.

Flora-2008

29

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

Cerbul Un cerb izbind cu copita în stâncă, scântei aruncând prin ochii de jar, pe ciute le-adună, păzindu-le încă de vânătorii din preajmă, de lupii hoinari.

Adulmecă vântul, mirosul de pulberi, bubuitul de armă se-aude prin văi, şi latră copoii făcând mare larmă, vânatul căzut, să-l aducă-napoi. Îşi mână bezmetic haremul pe culme şi alături îsi ţine o ciută de vis, dar vine din urmă pericolul, încă şi ciuta se-aruncă de teamă-n abis. În lacrimi i-s ochii, măriţi de durere, îşi frânge coroana gonind prin desiş, ar vrea să mai vadă, deşi n-are vrere, iubita lui ciută într-un luminiş.

Flora-2008

Epava Epava unei bărci cu pânze, adusă de curent la mal, ce tremură-n lumina lunii, în vechi imagini de coşmar.

30

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

Arar o luminează farul, şi zdrenţe-i flutură în vânt, prea încărcată de amaru-i, se tot afundă în pământ.

Oricât de mult şi-ar fi dorit, în valuri să se avânte, prea mult e lemnul putrezit şi pânzele-i sunt rupte.

Catargu-ncovoiat de vremi, stă gata ca să cadă, şi nici un meşter iscusit, nu vine sa o vadă.

Flora-2008

Bătrânului ostaş Trecea rănit de soartă, ostaşul peticit, abia purtându-şi trupul, de lume osândit, bolnav şi obosit de lungul drum, ostaşu-aude încă bubuit de tun.

E gongul sorţii ce chiamă în răstimpuri, e glasul morţii care trimite semn, abia scăpat de focul dintre tancuri, ostaş batrân, cu un picior de lemn.

31

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

Cu raniţa în spate, povară nemiloasă, cu gânduri către casă şi spre sat, către băbuţa ce-o lăsase acasă, şi către câinele batrân, legat în lanţ. În curte-i jale mare şi durere, băbuţa lui spre ceruri s-a pornit, nu-i nimeni să-i aducă-o mângâiere, nu-i nimeni să-i ureze - bun sosit.

Flora-2008 Inimi ferecate Ai amplasat la stradă, cireşul plin de flori şi-ai pietruit alee, spre cele patru zări. Ţi-ai ferecat iar poarta, cu patru-cinci lăcate, ca nimeni, niciodată, în ea să nu mai bată. Şi-ai dăltuit un înger, plecat demult prin lume, să-şi caute ursita, şă nu-i mai dai de urme. Ţi-ai pus de strajă câinii, să-i sperie pe hoţi, încearcă, pune-i lacăt, la inimă de poţi.

32

Flora- 2008

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

Cadână blondă (unei prietene virtuale) Un far în ceaţa densă eşti, când muzele umblă hai-hui, mai dai un sfat sau o povaţă, sau mai ţii pumnii, ştiu eu cui...

Rămâi senină zi sau noapte, avem nevoie de noi toţi, de zâmbete dar şi de şoapte, de câte-o rimă când mai poţi.

Flora-2008

Secunda ce-a fost Paradis (unei prietene) Dă-i timp secundei, să vindece răni, săpate-ntr-o lună de vis, păstrează lumina, într-un vers de poem, într-un dor şi-un blestem, şi în visul ucis, secunda ce-a fost…Paradis.

Flora- 2008

33

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

Serenitate Sunt şoapta pârâului clipocind printre stânci, Un simplu om înotând, prin noianul de gânduri adânci.

Sunt aurul holdei de grâu, stropită cu maci, Sunt glasul conştiinţei, ce-ndeamnă să taci.

Sunt arşiţa verii-ostoită de ploi, Sunt şoapta ce-auzi, povestind despre noi.

Sunt drumul de coastă străbătut doar în doi, Sunt un pas şovaielnic, ce-ar duce spre noi.

Sunt frunza ce cântă al crengilor rod, Sunt raza de soare, ramasă zălog.

Sunt marmura iernii, troiene ningând, Sunt unda suavă-n izvor îngânând.

Sunt lacrima cerului pe obraz de câmpie, Sunt doar un vers, într-o poezie. Flora-2007 Drumul dorit Sunt năluca blondă ce trece-n asfinţit, căutându-şi idealul, de negăsit.

34

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

Sunt pasărea Phenix, renăscută din scrum, sunt ploaia de frunze, presărate pe drum.

Mai suntem un timp pe aici aş vrea să nu-l risipim, iubind mai pune spre cer, o treaptă la la drumul dorit.

Flora-2008

Unde eşti copilărie ?

Copilărie ninsă de floarea de cireş, rămasă-n amintire, ascunsă-ntr-un ungher, mă-ntorc iar către tine şi te visez ades, o fac cu nostalgie, mă regăsesc şi sper.

Tril de privighetoare în nopţile de vară, febrile amintiri a primelor iubiri, de mână cu-n prieten, plimbările de seară, pe sub castanii falnici, trecut-am parcă ieri.

De gânguritul dulce al pruncului la sân, privirea blândă a mamei, în păr cu mult argint, ce ostoieşte plânsul şi-alină un suspin, cu lacrima în geană, şoptindu-mi un descânt.

Trecut-a Doamne, ca floarea tinereţea, mi-e părul nins şi mie, am tâmple argintii, mă doare mult tristeţea, bătrâneţea, doar inima-mi se-avântă, într-o joacă de copii.

Flora-2007 35

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

Utopie Să poţi să crezi, ce nimeni nu mai crede, sau să visezi la vremuri ce n-au fost, să poţi sa vezi mereu, ce nu se vede, să dai un rost anume, celor fără rost.

Să te cufunzi în vise, ce rămân deşarte, să speri ce nimeni, nu mai vrea să spere, să simţi aproape, tot ce este departe, să crezi că viaţa-i veşnică deşi... e efemeră.

Flora-2007

Cerşetoarea (unei cerşetoare) Mergea cu pas grăbit, cu vântu-n faţă, femeia gârbovită de ani şi de nevoi, dosea cu mare teamă un leu în captuşeala, hăinuţei jerpelite, culeasă din gunoi.

Cerea un ban de pâine, cu glasul răguşit, cu lacrima în palmă, un plâns înăbuşit, păşea sfios cu teamă, cu suflet umilit, femeia gânditoare... ajunsă la cerşit.

N-a căpătat bănuţul ce-atâta l-a cerut, la colţ de bloc, primi un dos de palmă, de-i scăpără privirea şi cade în genunchi, un fel de şef de bandă-i înalţă o sudalmă. Întinde leul singur, cu mâna tremurândă, cu deznădejdea-n suflet...e tot ce am primit.

-Ai să rămâi flămândă! să-nveţi ce-i un cerşit!

36

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

mai spune negriciosul, şuierând printre dinţi.

-De-ai fi mai tinerică, te-aş duce la produs... dar care prost se uită la baba ofilită, cu ifose ca tine, c-ai fost cândva, ceva ?

Se scoală anevoie şi pleacă-n jalea sa.

Flora-2009

În cabinetul sorţii Ne-am întâlnit întâmplător, pe coridoare alergând bezmetici, acelaşi doctor, tot întâmplător, ne-a invitat în cabinetul, sorţii.

Păşeai timid, privind în jur, pe asistentă ai împinso-n lături, şi ascultând verdict de bun augur, ai luat în braţe, omul de alături.

N-am apucat să-ţi văd îngrijorarea, dar te-am văzut iradiind de fericire, un diagnostic crud ţi-a-negurat privirea şi-acum revii la viaţă şi iubire.

Un greu suspin scăpat fără de vrere, de griji se pare te-a eliberat, un doctor bun ce-aduce mângâiere, şi-un suflet bun, de boli descătuşat.

37

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

M-am tot gândit la cabinetul sumbru, în care intri, fără a şti cum ieşi, dar soarta este poate ca şi omul, mai rea...mai bună pentru cei aleşi.

Flora-2008

Gen pustiu Oh Doamne ! cât de mult aş vrea, să am un bici, şi-l voi avea... ca să-mi croiesc făgaş cu el, făgaş menit de Dumnezeu.

Nu vreau statui, nu vreau averi, vreau dreptul meu de-a spune NU, nu sunt batrân, nici născut ieri, vreau doar să scriu...cu sufletul.

Alung din preajma mea pe toţi, străini de vise...gen pustiu, ce dau impresia că ştiu, ceva mai bine decât toţi. Şi-mi fac din vers cu rimă scut, şi-un strop de suflet pun în el, umil poet ...necunoscut, rămân un simplu menestrel.

38

Flora-2008

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

Nu-i de ajuns Se sting luminile pe rând, oraşul se retrage-n noapte, vă mai trimit încă un gând şi-o poezie despre şoapte.

Nu-mi plâng de milă nici de dor, nu ştiu cine ce vrea să creadă, eu sunt un simplu călător, un om care mai vrea să vadă.

Un răsărit şi un apus, o zi de taină minunată, şi încă nu-mi e de ajuns, aş vrea să mai iubesc odată.

Să simt căldură-n ochii tăi, să văd ce nimeni nu mai vede, să uit de oamenii cei răi, ce pun venin în a lor vorbe.

Flora- 2008

Frumoasa toamnă Frumoasa toamnă aşternută pe alei, cu lunga-i mantie de frunze ruginii, parfum de crizanteme şi de ploi, şi nostalgia zilelor fierbinţi.

39

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

Te-aş întreba unde e vara noastră, cum de-am putut s-o pierdem amândoi, cum crinul alb ce-a înflorit în glastră, s-a ofilit uitâd complet de noi .

Ai să tresari la fiecare şoaptă, a vântului nebun printre copaci, şi te vei frământa noapte de noapte, ai fi putut vorbi, dar ai ales să taci. Şi toamna-şi cerne mai departe, stropi grei de ploaie peste noi, o veşnică tăcere ne desparte, şi ne-adâncim în noapte, fără zori.

Flora-2009

Din anonimat O anonimă stea şi-a rătăcit orbita, alunecând bezmetică prin noapte, şi-a fost atrasă de o stea, menită să-i lumineze calea cât se poate.

Neantu-l străbăteau fără de teamă şi-alături străluceau neînţeles, fără să ştie cât de mult înseamnă, abaterea orbitei şi alt drum ales.

40

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

Se frământa adesea-n întuneric, ne-nţelegând ce-i lesne de-nţeles şi se hrănea cu visul ei himeric, din care lacrimi picurau ades.

Dar abisul desparte cele două stele, le-nvăluie, le-aşează pe alt drum, cine ar crede că una dintre ele, a ars intens şi-acuma, este scrum.

O pâlpâire abia de se mai vede, privind senină steaua ei de taină, se stinge-ncet, nu se mai vede, steluţa fără nume, fără faimă.

Flora-2008

Melancolii de toamnă Târziu când toamna pletele-şi răsfiră, şi frunze-ngălbenite gem în vânt, frumoasa doamnă, perle brumării înşiră, iar eu o lacrimă fierbinte-ncerc s-ascund.

Lumina zilei scade adesea neştiut, în noapte gândurile-mi se cufundă, şi-aş vrea să ştii că până nu demult, nutream în taină-o dragoste profundă.

Aş fi trecut peste orice hotare, să pot să-ţi mângâi păru-ncărunţit, n-aş vrea să afli niciodat cât doare, nici cât de greu mă-ndrept spre asfinţit.

41

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

Închise-s toate drumurile spre tine, cu timpul şi cu anii mei nu pot lupta, te voi păstra mereu în amintire, iar tu rămâi pe veci în lumea ta.

Flora- 2007 Eşecul unor naţii Îi vezi cum se perindă, prin vămi şi ţări străine şi cum la colţul străzii, femeia cu copilul, cerşeşte-un ban de-o pâine.

Schimbat-au coviltirul, cu sute cai putere şi lung mai este şirul, celor plecaţi, fără de vrere.

Pe malul unor ape, îşi pun de-o mămăligă, aprind un foc anemic, pe pietre-şi pun ceaunul şi puradeii-şi strigă.

Aşa se fac castele, aşa se-adună banii, când nu gasesc de muncă, în ţara lor... ies la cerşit, ţiganii.

42

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

De-ai şti ce-i umilinţa, ce griji şi ce nevoi, află ce-i biruinţa, mirându-te străine, şi-învaţă de la ei.

C-au fost cei mai din urmă, nimeni nu i-a-nvăţat, carte sau meserie, dar pot s-ajungă-n frunte, dacă sunt ajutaţi.

Flora-2008

Urare de sărbători Din inima Bărăganului, la sfârşitul anului, fii din fiii neamului, vă urăm de sărbători, să aveţi la muncă spor, şi copii de ajutor.

Să vă fie casa...casă, cu tot ce-i mai bun pe masă, vinul bun să nu lipsească, nici cei ce-au să moştenească, obiceiul din străbuni, ei, nepoţii dragi şi buni.

Anul Nou ce-n poartă bate, să v-ajute, s-aveţi parte, bucurii şi sănătate, toate vi le doresc eu, de dat...numai Dumnezeu.

43

Flora-2007

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

Indiferenţa lumii Ţi-am tot dăruit gândurile mele, mănunchi de cuvinte şi lumină, răsfrânte-n pagini, chiar şi virtuale şi-aproape ne-am ţinut de mână. Ţi-am dăruit nopţile mele albe, în care nestemate şlefuiam, făcând din versurile mele salbe, ce ţie lume-n zori le dăruiam.

Citeai căscând, sau poate nici atât, cum îmi făcusem eu din noapte zi, tot şlefuind safirul din cuvânt, ţi-l ofeream zâmbind, dar tu nu şti.

Câtă migală şi simţire-ncape, adesea doar într-un cuvânt, dar pentru tine mai jertfesc o noapte, indiferenţa lumii vreau s-o cânt.

Să ştie lumea cât îmi e de dragă, chiar dacă m-a uitat îi amintesc, că fără ea viaţa nu-i întreagă şi greu mi-ar fi acum s-o părăsesc.

44

Flora-2009

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

Bradului Sub cetina codrului, cer iertare bradului, pentru sacrificiul lui, munca pădurarului.

Transformat în coli de scris, neştiut şi compromis, fără ţepi şi fără strai, bradul însuşi prinde grai.

Mi se tânguie amarnic, că din cât a fost de falnic, l-au tăiat, l-au sfărâmat, coli de scris au fabricat.

Cum roşeşte alba coală, când o scrijelesc în grabă, scriind slove... fără noimă, în loc să-i mai cânt o doină.

Falnic brad sărmană coală, tot mai sper să nu te doară, ascuţişul din cuvânt, crivăţul din om cărunt.

Cu mireasma-ţi de tămâie, eu mai sper să reânvie, dragostea pentru citit, dacă tot te-am nimicit.

45

Flora- 2008

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

Îţi mai aduci aminte

(Unei cerşetoare)

-Îţi mai aduci aminte ...doamnă? era târziu şi era toamnă, când mi te-ai proţăpit în cale, făcându-mă de trei parale.

Nu aveam vilă, limuzină, nici măcar banii de benzină, trabantul l-am vândut demult, pe bicicletă-abia mai urc.

Sunt tânăr doamnă şi-aş mai vrea, un zâmbet doar din partea ta, să ştii c-am existat... cândva, mă recunoşti iubita mea?

Dar cum mă umpli de obidă, văzându-te cât eşti de ştirbă, cum calci pe-alăturea cu drumul, pe unde câinii-şi varsă udul.

Cum cauţi pâinea prin gunoaie, cu hainele pline de zoaie, cum blestemi ziua prin parcare, pe cei ce nu-ţi dau de mâncare.

Nu plânge, plânsul nu ajută, nebună eşti acum şi slută, cu boschetarii lângă foc, îţi blestemi viaţa, nenoroc.

46

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

Ţi-aduci aminte doamna mea, ştiu că ai fost a ... multora, câţi bani am cheltuit cu tine, privesc în urmă…mi-i ruşine.

Plecaţi sunt... Doamne Bieţi români plecaţi departe, slugi pe la străini tocmiţi, aţi lăsat casa, copiii şi ogrăzile pustii.

Nici o lege nu ajută, să munceşti ogorul tău nimeni păsul nu-ţi ascultă, poate numai Dumnezeu.

Biet român, sărmana-ţi mamă, se usucă de-al tău dor, tot fac semne-n calendare, doar aceia ce nu mor.

Ar mai vrea sărmani să-şi vadă, fiii lor că pragu-l trec, să le spună sărut mâna, să-i strângă cu drag la piept.

Jalnic plânge Romania, fiii ei plecaţi departe, nici o lege nu-i ajută, nimeni nu le dă dreptate.

47

Flora- 2009

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

Nu au fost nomazii lumii, au plecat doar de nevoi, li se-mpuţinează anii, slugărind străini de soi.

Flora- 2008

MEDALION „POEZII de BUZUNAR”.

Gânduri Aştern gânduri bune, nu pe hârtie ci, pe perna voastră.

Vă trimit şi un înger, să vă vegheze somnul şi-n zori să vă trezească, cu clinchetul clopoţelului de argint al cerului, al eternitătii.

Flora- 2009

48

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

Riscuri Se destramă noaptea, în zdrenţe cenuşii agăţate, în crengile copacilor.

Un tip ce-a escaladat balconul şi-a uitat maieul în pom.

Norocul lui ca nu are monogramă, dar vecinii ştiu , că acum este şchiop.

Flora-2009

Simboluri În zori îmi deschid larg braţele, îmbrăţişez ziua însorită, ce-şi trimite cântăreţii la fereastră, să-mi ciugulească din palmă, literele dragi şi sfinte, ale poeziei de toamnă.

Flora-2009

49

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

Vremuri Un zâmbet de iubire fără cuvinte, o privire flămândă de mângâiere, o lacrimă ascunsă, de un surâs anemic, de soartă să mă plâng nu am vreme, dar înţeleg din-cotro bate vântul, şi de ce poezía… geme.

Flora-2009

Şoapte Îţi şoptesc numele în vântul de seară, să-ţi spulbere tristeţea clipei, ce te apasă şi-n somn. Îţi dăruiesc acorduri de harphă, să ştii tu al nopţilor domn, unde o stea ... te aşteaptă.

Flora-2009

50

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

Fantezie Pe frunza abia mijită, scriu versuri fără sens, îmi las mintea să zburde, să te cuprindă-n somn.

Gingaşe păsărele în tril de primăvară, te chiamă iar în codru, acolo unde dorul te-aşteaptă să vii iară.

Flora-2009

Vînătorii Oricât de antrenant sună, cornul de vânătoare, cu tolbele pline se întorc, vânătorii de zile fără bucurie. În urmă-i doar praf de puşcă, vinovată iluzie ca iepurii vânaţi sunt îngeri.

Flora- 2009

51

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

Sobrietate Prin cioburile oglinzilor sparte, văd cioclii ducând sicrie.

Le poartă pe umeri, spre veşnicie şi le deşartă în noaptea pustie.

Flora- 2009

Vioara În acordurile primăverii, o vioară-şi plânge, arborele din care, a fost cioplită.

Arcuşul se topeşte într-o rază de soare, ce cântă bezmetică, printre pomii în floare.

Flora-2009

Ispita Pe o pânză cinematografică, o femeie ispită, aplecându-se să culeagă, fluturi pe-o albăstrea.

S-a simţit privită, a eliberat fluturii şi-a stropit florile, cu lacrimi de taină.

Flora- 2009 52

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

Anotimp Anotimpul flăcărilor vii, te cheamă iar, să-ţi aminteşti cândva, de fluturii albi îngereşti, de floarea iubirii gingaşă şi dulce, de dorul plecat, de-acum să se culce.

Flora-2009

Tablou Ţi-am trimis pe-o rază, un dor ne-mplinit, îmbrăcând amurgul, ca un tablou fără ramă.

Visul etern în cădere liberă, pe frunte, pe pleoape, fremătând în adâncuri, misterioasele ape.

Flora-2009

53

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

Spaima Spaima copacilor la ivirea tăietorilor de lemne, fluierând dimineţile, alungându-şi tristeţile, sfredelind în măduva lor, cu toporişca de zor.

Un semn cu crenguţa mai fac, un cântec de sfârşit de copac.

Flora- 2009

Amintire Păstrează-mi o amintire frumoasă, voi scrie aceasta pe cer, cu albastrul de azur, şi cu norii de vată, ştiu că nu sunt fără cusur, dar mai ştiu... că nu sunt vinovată.

Flora… 2009

54

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

În timp Îţi simt răsuflarea fierbinte, și mirosul de fân de curând cosit, zvâcnirile tâmplei m-apasă în timp, iar tu-mi adormi într-un pat răvăşit, de netimp.

Flora- 2009

Misterul La sfârşitul unei zile de toamnă, călătorul dezvăluie misterul, plecărilor de-acasă fără ţel.

Poate vrea doar să descopere o taină, sau să bată la uşa norocului, precipitat şi nesigur.

Poate e dragoste, sau e doar minciună, când va afla ne va spune el singur.

55

Flora- 2009

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

Strigăt Temerile firului de iarbă, mă-nvăluie până-n amintiri, iar tinereţea pierdută pe drum, strigă în urma mea, nevrând să se resemneze, încă mai vrea să trăiască şi să viseze.

Flora-2009

Un clopot Pe undeva un clopot sună jalnic, poate de vecernie sau ne anunţă, că nu suntem veşnici.

Amarul anilor se sfârşeşte, în liniştea stranie de dincolo, glasul treptat amuţeşte, iar ultimele secunde, bat tobele.

56

Flora- 2009

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

Neputinţa Ne strigăm propria neputinţă, ne privim în oglinzi deformate, tulburaţi de patimi, gelozie, sminteală.

Nemărginita zare, cu umbre încovoiate, de viclenii, de ură, de-o laşă libertate.

Flora- 2009

Secatele ape Visezi să prinzi din urmă, bucuria clipei trecute, te amăgeşti singur, că norocul este cu tine.

Te arunci în valul înspumat, fără să vezi c-a secat, cu fruntea adâncită-n nisip, încă auzi clopoţei de argint, târziu, prea târziu vei vedea, herghelia anilor zburdalnici, trecuţi în goană prin viața ta.

Flora- 2009

57

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

Prada Freamăt, neastâmpăr, solie, în ochii adânciţi de nesomn, atent la foşnetul toamnei, primejdii adulmecând, cerbul îşi caută turma. Împrăştiată de lupi vânători, mai vede o ciută şi-aşteaptă, spre piscuri apoi se îndreaptă, lasând-o pradă gingaşă pentru lupii ce dor.

Flora… 2009 Cireş amar Sunt copacul ce-ntinde spre tine, ramuri încărcate de dor.

Fără lacrimi, fără reproşuri, doar cu coşuri, pline de cireşi amare, pârguindu-se în soare, într-o adâncă tăcere, nesfârşite mistere.

Flora- 2009

Între cer şi pământ Din cumpene îmi croiesc o viaţă nouă, îmi spăl trupul, 58

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

în stropul de rouă, iar sufletul sfâşiat pe din două, îl împart între cer şi pământ, jumătate păcat, jumătate sfânt.

Flora- 2009 Însingurare Nici umbra mea, nu vrea să-mi urmeze, de tristeţi contaminată, se simte trişată.

Pe un drum lung alerg, fără să vreau, iar de acolo nicicând, nu mă voi întoarce.

Timp, veşnic duşman ţie îţi rămân toate frumuseţile pământului, trăirile sufletului, timp hain şi străin, ce treci prin mine, adâncind riduri, săpate de gânduri, în nopţi pustii, fără bucurii.

Flora-2009

59

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

Torţe vii Vă las visul meu, din nopţile de veghe, din preaplinul inimii însingurate.

Vă las iubirea tinereţii, cu bucurii şi cu păcate.

Când din văzduh vă voi privi, lumini veţi fi, şi torţe vii, ce luminează-n noapte, cărări întortochiate, spre a vieţii noapte.

Flora- 2009

Mi-e jale şi dor Mi-e dor de verile trecute, de pârjolitoare iubiri, ne-mpărtăşite.

Mi-e dor de nopţi înstelate, încărcate de şoapte nerostite.

Mi-e dor de o ploaie caldă, de vară, să-mi spele păcatul, căci te-am iubit străine, ca pe nimeni altul.

Mi-e dor de inocenţa, avută, pierdută, trecută.

60

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

Din hidoşenia vieţii, bucăţi aş rupe, aruncându-le pe mare, pânze pentru vapoare, ancorate, uitate, undeva în lume.

Flora- 2009

De toamnă S-a ivit în zori o fată, naltă cu privirea blândă, vocea-i şoaptă masurată, a izvoarelor ce plâng.

Zvon de struguri, must şi larmă de cules, de hărnicie, toamnă, doamnă arămie coborâtă printre vii.

Cu alaiul tău de frunze, cu ghiozdane şi copii, ce pui zâmbete pe buze, desfrunzind din nou copacii, lasând crengile pustii.

Mi te-ai înfrăţit cu vântul, maturaţi aleile, nostalgia şi cuvântu-mi, umple iară paginile.

Flora- 2009

61

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

Primăvara Primăvară din ce rai, coborât-ai cu alai?

Flori, albine, raze mii şi cu râset de copii.

Verde crud, cireş în floare, visul inimii, ce doare.

Al iubirii ce dă-n clocot, şi se stinge-ncet, sub clopot.

Flora- 2009

Vara Vară cu-adieri fierbinte, din aducerile aminte, cuib de gânduri şi cuvinte, despre noi şi cele sfinte.

Despre ce puteam sa fim, 62

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

mai-nainte să vorbim.

Ne prefacem în tăceri, cu privirile spre ieri, vitregiţi de primăveri.

Flora- 2009

Vară cu miros de pâine Vară despletită-n holda pârguită, sângerând de maci, pentru cei săraci, pentru buni şi răi, credincioşi şi atei.

Pentru bobul sfânt, veşnic legământ, crescut în pământ.

Te-or culege mâine, tu miros de pâine, vatra luminând, chipul mamei blând, şoptind un descânt, din ochi lăcrimând.

Flora- 2009

63

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

Veşnicia verii Vară cu miros de glie, răspândită-n veşnicie, cu alaiul tău de flori şi cu mii de cântători.

Cu suflarea ta fierbinte, cu izvoare şi cuvinte, pentru aducerile aminte.

Flora- 2009

Rând pe rând Aştern gânduri aduse de şoaptele, vântului de seară.

Mi se strecoară în gând rând pe rând, de-mi vine să plâng.

Cine-mi trimte pe frunze desperecheatele muze, ce-mi fac din noapte zi, 64

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

fără a mă şti din vremuri trecute, doruri pierdute, secunde minute, dispărute?

Flora- 2009

Stupid ecran Ce stupid ecran, suportă obrazul gros, ca pe-un aşternut pufos.

Rotofei cu voci de îngeri, ce pirdut-aţi multe plângeri, de la cei înfometaţi şi desculţi şi dezbrăcaţi. foame au... voi ce le dați ?

Flora- 2009

65

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

Zăpadă peste pomii-n floare Un ciripit anemic m-a deşteptat, lipsit de veselia lui de ieri, când am văzut zăpadă pe copaci, e de-nţeles, aşa-i în primăveri.

Mi-e jale pentru pomii-n floare, c-a nins o noapte peste ei, iar frunza abia mijită doare, acoperită de zăpadă şi polei.

Tânjind zadarnic după blânda rază, a soarelui ce se ascunde după nori, stau zgribulite şi-n zadar visează, la soare şi la veseli cântători.

Cu toată zloata ce se cerne deasă, scatiul, piţigoiul tremurând, s-au aşezat şi astăzi la fereastră, şi dimineaţa mi-au vestit-o ciripind.

Flora- 2009

Nu umiliţi poetul Din salba lui de gânduri şi speranţe, din al trăirilor profund abis,

66

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

el vrea pe om în imn să îl înalţe şi să-l aşeze lângă Paradis.

Flora-2009

Suflet de copil Biet copil, sărmană soartă, vânturând cătunele, agăţat de-un fir de viaţă, vrând să-şi afle numele.

Fraţi, surori şi-o blândă mamă, ţi-ai dorit din răsputeri, şi-ai ajuns de bună seamă, frântă şi sleită de puteri.

Ai venit să-i baţi în poartă, -Mamă! să-i şopteşti cu drag, celei ce-a plecat în noapte, lepadându-te sub gard.

Lacrimile-ţi spală ploaia, toamna rece şi pustie, n-a putut stinge văpaia, inimii ce vrea să ştie.

Cine-n lumea asta hâdă, te-a zvârlit, te-a părăsit, nu tu îi vei da osândă, suflet bun şi chinuit.

67

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

Cu picioarele-ngheţate, de al toamnei rece glod, cu hăinuţa sfâşiată, tremurând, mai treci un pod.

Udă, te cutremuri toată, mai ai numai o dorinţă, să ajungi să-i baţi în poartă, celei ce ti-a dat fiinţă.

Trist copil, amară sortă, lepădat printre străini, furişându-te ca hoţii, printr-un gard de mărăcini.

Să ajungi să-i stai în poală, depănând poveştile, ce-ai fi vrut sa ţi le spună, mama, sau surorile.

Flora-2008

Singurătate -Nebănuită, perfidă mreajă neştiută, de cât timp mă urmăreai din umbră?

M-ai potopit când eram mai vulnerabilă, mi-ai trasat traiectoria vieţii sumbră.

-Cum de nu ţi-am auzit paşii, furişându-se tiptil pe urmele mele? nu mi-am dat seama că îmi numeri anii, urzitoare de doliuri, negre şi grele.

68

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

-Ţi-am simţit în ceafă răsuflarea rece, bulgăre de ghiaţă mi-ai pus pe spate, înţeleg acum cât de iute viaţa trece, mi te-ai aşezat pe umeri, hâdă paiaţă.

-Mi-ai golit viaţa de frumuseţe, în suflet m-ai lăsat fără speranţă, în seif de fier te voi închide tristeţe, iar cheia o arunc la mare distanţă.

-Nu vreau să mai sufere nimeni vreodată, de dor, de pustiu, cu tristeţe şi lacrimi, în mrejele tale nicicând să mai cadă, nici să se lase copleşit de patimi.

-Voi râde de tine cum stai în fier ferecată, aşa cum tu ţi-ai râs de mine un timp, ca floarea din roua din zori, însetată, voi sorbi iar, din al iubirii anotimp.

Flora-2009

Amărăciune Un stejar îşi plânge frunza, printre brazi, freamăt de cetini, vulturii predau înaltul, omul... nu are prieteni.

69

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

Pe ogor scrâşneşte tancul, grâul…o ghiulea de tun, sabie e vechea coasă, pâinea noastră-i tot pe drum.

Se aşterne disperarea, plâng copiii lângă drum, oamenii-au greşit cărarea şi e prea târziu acum.

Steaua sudului se stinge, oamenii-şi trăiesc calvarul, dă-le Doamne o lumină, că li s-a umplut paharul.

Flora- 2009

Întrebări fără răspuns În ce direcţie mă îndrept eu acum? când toamna vieţii mă cuprinde, singuratică frunză rătăcită în vânt, în mâna sorţii pot, să ajung ...oriunde.

Pe care drum paşii mei se grăbesc, clipa pierdută s-o prindă din urmă, unde mă duc şi ce sper să găsesc? ce primejdii pândesc din umbră?

Inimă tristă, pe altarul convenieneţelor, supusă şi nesupusă legilor umane, caut răspuns în sensul cuvintelor, şi iubirea adormită de timp în romane. În ce direcţie mă îndrept eu acum?

70

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

Când toamna vieţii mă cuprinde, singuratică frunză rătăcită în vânt, în mâna sorţii pot să ajung ...oriunde.

Flora- 2009

Cărţile nu strigă Omule ! pleacă-ţi privirea, desluşeşte slova veche, plină de înţelepciune şi de har.

Ascultă şoapta cărţilor, cărţile nu strigă, cărţile...vorbesc.

Flora 2009

Cum trece vremea Cum trece vremea asta-n pripă, duşman ţi-e timpul negreşit, o viaţă ca un fâlfâit de-aripă, un gând ce-abia se înfiripă, o rază într-o stâncă de granit.

Mai ieri nu-ţi ajungea tot parcul, adulmecând la ne-sfârşit, cadâne blonde sau brunete, misterioase sau cochete, ce dulci ocheade ţi-au trimis.

71

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

Acum stai trist pe banca veche, privind pierdut în depărtări, din când în când câte-o pereche, mai zgomotoasă sau discretă, te mai trezeşte din visări. Şi-ai vrea un trup mlădiu de fată, s-o strângi la piept ca altădat, dar vezi şi tu, timpul nu iartă, şi viata-ţi pare mai deşartă, când mândrele te-au cam uitat.

Flora- 2009

Pulberi de stele Înmoi peniţa-n praf stelar, şi-ncerc să conturez ne-mărginitul, umil poet călătorind hoinar, ce-adună-n palme, infinitul. În părul tău o rază scânteiază, ademenind spre ne-umblate căi, privirea-ţi gânditoare derutează, şi ce abis deschis e-n ochii tăi.

Flora- 2009

Tei în floare Mi-e dor de şoapta înserării, de mâgâierea caldă 72

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

a verii, de un crâng umbros şi înalt, cu viers de păsări, să-l ascult ca altă dat.

Mi-e dor de mireasma teiului în floare, seara pe răcoare, când vârsta nu doare, iar tineretea e vâltoare, ameţitoare.

Spre izvoare Sunt ca un vapor, ce plutește contra curentului.

Mă îndrept spre izvoare şi catargele se înconvoaie.

Un vapor încărcat de ne-şanse, de absurd, de ne-chibzuinţă şi de rea-voinţă.

Un lest ce l-aş deversa, undeva departe fără nici o şansă 73

Flora-2009

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

de-a se mai întoarce.

Sunt ca un vapor, ce mă-ndrept spre izvoare....

Să-mi găsesc rădăcinile, catargelor în codrii străbunilor, sunt ca un vapor al minunilor.

Flora- 2009

Flori de ghiaţă Ramuri înflorite se-nalţă rugător, spre cerul plin de mister.

Amintirile adunate-n fuior, nu mai dor.

Ici colo câte-un nor, aminteşte de florile de ghiaţă, din fereastră şi de dragostea noastră.

Misterioasă şi tristă, cu privirea stinsă, printre ramuri şi flori, dezmierdând culori.

Femeie şi flori, 74

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

totu-i trecător, orice început, are şi-un sfârşit, cel mai ne-dorit.

Flora-2009

Printre cuvinte Păşesc cu grijă, printre cuvinte, mă feresc să nu le strivesc, conținutul.

Le aleg pe cele ce dăruiesc lumină, ce şterg lacrimi şi doruri alină.

Le ocolesc pe cele ce înspinează, le las maeştrilor, să le pătrundă sensul, sau non-sensul.

Să le despice la ne-sfârşit, înţelesul, sau ne-nţelesul, iar pentru voi aştern pe hârtie, doar cuvintele, care aduc bucurie.

Flora- 2009

75

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

Speranţele bătrânilor Speranţele bătrânilor, îşi iau zborul precum cocorii toamna.

Bucuriile lor, izbânzile copiilor, rare ca zilele însorite din decembrie.

Frigul şi umezeala, iau lovit, gârbovit şi muncit, ne-miloasă soartă, zgârcită, şuierând prin coşuri, fără fum.

Veştile sumbre se-adună şi-abundă, c-antr-un album, funebru.

Iar trece dricul, pe uliţa plină, de hârtoape şi lapoviţa ne-miloasă-i ţine mereu în casă.

Mai fac o cruce şi Domnului se roagă, să-i mai lase, să vadă o primăvară... întreagă.

Flora- 2009

76

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

Bătrânii Umbre singuratice şi ninse, printre morminte, vechi făclii aprinse, doruri ne-cuprinse.

Sub poveri de veacuri, fără să se plângă, pumnul de ţărână, ce-a lăsat în urmă, verzi lăstarii falnici, genealogia, sfântă omenia.

Flora- 2009

De-ar fi cu putinţă Dacă ar fi cu putinţă, te-aş invidia, aprilie nebun şi verde, izbucnit de nicăieri, sfidând zăpadă şi ger.

Oh! De-ar fi cu putinţă, om şi verde mlădiţă, în primăvara-nsorită, nu cu soarta pecetluită.

De-aş putea în primăvară, să-ntind ramuri înflorite, spre cer, spre soare, să sorb lumina, ce nu doare, dulce boare, 77

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

înfloritoare.

De-ar fi cu putinţă, aş schimba toamna vieţii, cu primăvara dimineţii, cu ghiocei adevăraţi, nu doar pe tâmple-aruncaţi.

Flora- 2009

Moştenire Copile drag !

Moştenirea ce-ţi las, nu este mare... este imensă.

Deasupra-ţi las nesfârşit, cerul…încă senin, iar la picioare-ţi aştern, covorul verde-al câmpiei.

Toiagul încărcat de vremi, este greu...

Primeşte-l în mâna ta tânără, aşează-l la hotar şi... ia aminte !

-Străine! mută-ţi cizma!

Ia-o de pe covorul meu verde!

Priveşte-mi toiagul!

Este sceptrul în care am strâns, fulgerele, trăsnetele şi vântul.

Cu el...voi dezlănţui, toate stihiile cerului şi pământului, te voi izgoni cu ...uragane.

78

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

-Ia-ţi străine cizma, de pe covorul meu verde, de nu, te vei aşterne sub el, fără ca o floare, să-ţi acopere trupul.

Flora- 1986

Cununi pe creştetul copacilor A trecut împăratul cu un car încărcat de flori, a presărat din ele pe creştetul copacilor, albindu-i şi înmiresmându-i.

Se veselesc păsările şi privirile nostalgice de prea multă iarnă.

Adie zefirul şi pictează în covorul verde al ierbii, ninsori calde şi parfumate de petale albe. Împărate al cerului şi al pământului, cum aş putea eu un biet muritor, să-ţi mulţumesc pentru minunea primăverii, ce se petrece la fereastra mea, aici ... lângă inima mea?

Cu o lacrimă de recunoştinţă, care-mi udă pervazul ferestrei, unde-mi sorb cafeaua, odată cu aerul răcoros şi înmiresmat al zorilor.

Oare pe unde am rătăcit ?

Atâta amar de ani risipiţi... n-am ştiut să văd magica frumuseţe, 79

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

a naturii de lângă mine.

O văd şi o simt acum, cu nostalgia vieţii mele trecute, risipită în mii de nimicuri.

Sorb cu nesaţ puritatea aerului şi din izvorul de cleştar al apei, mă pierd în adâncimea cerului...

Doamne! ce dar minunat am avut...

Cum de l-am pierdut? ce fiică risipitoare am fost... cât timp am pierdut fără rost...

Aş vrea să o iau de la început, să fac doar ce trebuie făcut, să zbor senină peste livezile în floare, ca o boare, aninată de o rază de soare.

Melancolie M-ai năpădit melancolie în prag de iarnă, chip cărunt, zăpada albă colilie, în suflet tu mi-o cerni mărunt.

Cu paşii grei prin frunze moarte, mai scormonesc printre-amintiri, îmi vin în minte mii de şoapte, cu lacrimi calde... despărţiri.

80

Flora-2010

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

Am înălţat spre cer tămâia, cu suflet tainic şi smerit, aştept să vină izbăvirea, privind mereu spre răsărit.

S-a risipit sufletul meu pe drumuri de mult umblate, se tânguie acum din greu şi-ar pune porţii lui lăcate.

O iarnă ninge acum în mine un ger cumplit m-a troienit, iubirea-a fost o amăgire ce-mi lasă sufletul cernit.

Flora -2010

Un trandafir şi-o albăstrea S-a aplecat un trandafir, spre-o albăstrea şi i-a şoptit, el plin de patos şi de ir, ea suflet tandru şi smerit.

Cuvinte de amor nebun, ce prea uşor te scot din minţi, ea doar o floare în album, el cu erotice dorinţi.

Senin mi-e cerul fără nori, frumoasă-ntreagă viaţa mea, răcoare-mi e roua din zori, şi cu nimic n-o voi schimba.

81

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

Chiar de-am să vărs lacrimi de dor, şi inima-mi va sângera, voi răsări într-un răzor, iar tu rămâi în lumea ta.

Trufaş corola să-ţi înalţi, deasupra regnului şi-a lumii, străin de visul celorlalti, străin, în chingile furtunii.

Din măreţia de demult, doar ghimpii aprigi se arată, suflet pribeag, suflet pierdut, ce-ai vrea să mai renaşti odată. Îndemn Femeie tristă-nsingurată, ce baţi la porţi de lemn, închise, zăvorâte câteodată, tu ai nevoie de-un îndemn.

N-ai fost tu oare curajoasă, când pruncul dolofan născând, când el a vrut să stea acasă, un vechi ziar tot răsfoind ?

N-ai stat tu nopţi întregi de veghe, la căpătâiul lor mereu, când boala îi prindea în mreje, sau luaţi în braţe de Orfeu ?

82

Flora-2009

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

Tu care-ai dăruit iubire, cerşeşti o vorbă de alint ?

Femeie tristă! schimbă-ţi ritmul, iubită eşti de Domnul Sfânt.

Flora-2009

Prea târziu Visezi să prinzi din urmă, bucuria clipei trecute, te amăgeşti singură, că norocul este cu tine.

Te arunci în valul înspumat, fără să vezi c-a secat, cu fruntea adâncită-n nisip, încă auzi clopoţei de argint, târziu, prea târziu vei vedea, herghelia anilor zburdalnici, trecuţi în goană prin viaţa ta.

Nopți albe Aș vrea să știi că-n nopți târzii, un gând al meu te va-nsoți, și-n umbra ta voi fi mereu, iar vocii tale-oi fi ecou.

83

Flora-2008

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

Unde te duci, pe ce cărări... tu iar te rătăcesti...ce speri?

Alungi din gândul tău pe...ieri, și-alergi mereu spre nicăieri.

Flora – 2008

Ridică-te femeie !

Oricât ţi-aduce soarta şi groaznic te loveşte, spre cer ridică fruntea şi sus mereu priveşte.

Oricât de tare doare, în suflet nepăsarea, înalţă-te femeie, alungă-ţi disperarea.

Oricât de multe lacrimi, mai trebuiesc vărsate, şi cât de multe patimi, mai trebuie îndurate.

Nu te lăsa femeie, înalţă-te mai sus, cu fiece durere, ridică-te... spre apus.

84

Flora-2008

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

DE DRAGOSTE

85

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

Secatele izvoare Din primele boabe de rouă, am înşirat...dar nu...

Roua s-a scurs printre degete, odată cu zilele...cu anii...

De ce seacă roua? mă întreb.

Poate pentru că… nu o mai culege nimeni, sau poate tocmai pentru că...... prea mulţi au cules-o.

I-au sorbit cu nesaţ răcoarea, primenindu-şi sufletele, gândurile, şi-au lăsat pe frunze..... uitarea.

Flora -1986

Fără cuvinte Hoinar, cutreieră gândul, întortochiate poteci neumblate, din el cuvântul dispare, dar el.....numai el, se întoarce-napoi, privirile ard, se aprind vâlvătăi, şi între ei, cad cuvintele moi, nerostite.

Flora 1986 86

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

Un OM Am întâlnit cândva un om... cu privirea… de soare, dar a privit grăbit în pământ, să nu-i descopăr petele gândului.

L-am revăzut peste ani... strânsese în el o povară grea... mergea cu paşi târşiţi, parcă vorbea singur... iar privirea-i era asemeni, unui vulcan stins... cu lava preschimbată-n cenuşă, cu răsuflarea-i fierbinte, îngheţată în craterul trupului său.

Totuşi...a fost cândva un OM, cu privirea...de soare .

Flora 1984

Muză tiranică Mi-ai ieşit în cale, spulberându-mi seninul.

Mi-ai pus în faţă, pustiul deşertului.

Undeva se zăreşte o oază, departe, atât de departe... Încât setea care mă chinuie, se resemnează.

Flora 1985

87

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

Inelul Ne-am aşezat .... pe unul din inelele lui Saturn, de vreme ce-ai fugit... în ceasul logodnei.

Când inelul ce trebuia să ne lege, s-a lărgit enorm, aruncându-ne în două emisfere.

Flora - 1985

Un vis violet O linişte stranie, cu nuanţe plăcute, pentru odihna unui suflet.

Se aude o muzică divină... ce umple spaţiul violet, în care zbor ... sau plutesc... fără să-mi simt trupul.

Un suflet descatuşat de trup, sublimă stare.

Zburând fericit în spaţiu... până când muzica aceea de basm, se stinge treptat, încetează.

Iar spaţiul...spaţiul violet se sfarmă, izbit de strigătul disperat al ceasului, am deschis ochii...erai lângă mine.

Am zâmbit amintirii visului violet, 88

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

dar lângă tine totul este altfel, culorile devin cele din totdeauna, firescul mă ia din nou în stăpânire.

Flora -1986

Liniştea din străfunduri Te-ai întrebat vreodată, cât poate dura tăcerea?

Dar aşteptarea?

Dar clipa ce se transformă în... veşnicie, ai cunoscut-o ?

Răscolind liniştea, sedimentată-n străfunduri, transformând totul în haos, agitaţie...şi mâhnire ?

Flora-1985

Darul luminii Luminii i-a fost dat, să vadă...omul.

Luminat, purificat, prin... el însuşi.

Lumina l-a privit. dându-i lumină, colorând albeaţa ochiului, iar omul, i-a zis....

I u b i r e.

89

Flora-1986

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

Locul de tihnă Floare de crin, răsărită din străfundurile, sufletului meu.

Poartă-ţi imaculatul tău nimb, pe cerul meu cenusiu, de plânset.

Destramă perdeaua de nori, adu-mi în suflet lumina, alinând durerile mele, dând sufletului locul de ...tihnă, tu...mică floare de crin.

Flora - 1988

Printre spini În mulţimea de ierburi şi spini, am descoperit cupa imaculată, a unui...crin.

N-am vrut să-l rup, 90

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

am vrut doar să-l mângâi, dar spinii și ierburile din jur, şi-au înălţat lujere hrăpăreţe, încolăcind crinul, înspinându-mi mâna întinsă. Îveninate vipere se roteau în jur, lacrimile-mi calde udau crinul, rămas doar ...un vis, un vis frumos… un vis...cu petale de crin.

Flora-1988 Pentru cei care vin Cenuşa trupului meu... s-o aşezaţi la o răscruce de vânturi.

Vreau sa dăinui mereu, între cer şi pământ.

Să zbor deasupra merilor în floare, să sorb lacrima izvorului pur.

Să mă aşez pulbere fină, pe aripile păsărilor călătoare, să cutreier cu ele lumea.

Să-mbrăţişez cu privirea, întreg pământul, să mă aştern pe el, iar trupul meu, să rodească în lut, floarea iubirii de oameni, şi-un singur gând : Cât suntem ... oameni, să fim... pe pământ.

Flora-1989 91

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

Vreau Se stinge lumina din noi, cu fiecare lacrimă căzută pe suflet, se tânguie inima rănită, zâmbesc, abia stăpânindu-mi un urlet.

Nu mai vreau ziduri, peste care nu pot să privesc. vreau cerul înstelat, vreau din nou să iubesc.

Vreau să simt adierea zefirului, nu muşcătura crivăţului, vreau căldura blândă a soarelui, nu arşiţa pârjolitoare a deşertului.

Flora-2008

Niciodată Niciodată n-am să mai număr, ticăitul ceasului în noapte, niciodată n-am să mai vărs lacrimi, nici nu voi ţine seamă de şoapte.

92

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

Niciodată gândurile mele, nu vor mai rătăci drumul, şi nici inima mea, nu-şi va mai revărsa preaplinul.

Flora-2008

Simfonia tăcerii Adu-mi în suflet liniştea dintru-nceput, adu-mi speranţa încă timpul nu-i trecut.

Nu vei pleca…sau poate, vei pleca? lasă-mi iubirea să rodească-n urma ta.

Să nu te-ntorci, să nu priveşti... în urma ta vin neguri reci şi ploi, se lasă iarăşi noaptea neagră peste zări, uitarea-ncearcă loc să-şi facă între noi.

Te voi chema în taina nopţii ne-ncetat, voi strânge lacrima în pumni şi un oftat, tu niciodată nu vei ştii ce-ai aruncat, un brilliant sau poate o simplă piatră într-un lac.

Mă vei uita, la rândul meu, te voi uita ... dar niciodată nu vei şti, te-ai îndoit ce inimă curată, îndurerată te-a iubit, cu câtă neştiută, suferinţă ţi s-a dăruit.

Flora-2008

93

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

Lumină şi crini Ca un copil admiram cerul, lacrima unui gând peste zări, am ridicat mâna spre soare, iar degetele mi-au înflorit crini.

Din tălpi rădăcinile creşteau, îmbrăţisând pământul, iar ochii .... ochii mei săgeţi de gânduri, dăruiau lumină.

Flora-1992

Adâncit în gânduri Ai să cerni cum cerene zarea, stropi de aur peste câmpuri, ai să taci, cum tace lutul, greu şi adâncit în gânduri.

Ai să plângi, cum plânge ploaia, stropi, răcoare peste suflet, ai să cerni din nou văpaia, cu adânci mustrări de cuget.

Ai să dormi, cum doarme noaptea, şi-ai s-asculţi ale ei şoapte, ai să suferi în tăcere, implorând un vis, o noapte.

94

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

Ai să chemi pe aceea care, nu se-ntoarce niciodată, ai să gemi, cum geme vântul, şi-ai să vrei... ce nu se poate.

Flora-2007

Acolo unde Acolo unde soarele-şi filtrează răsăritul, iar marea-şi întoarce tumultuos valurile, acolo unde nu încap zâmbete false, nici minciuni conturate frumos, nici intrigi cu iz veninos, acolo sufletul meu te aşteaptă.

Nu rătăci drumul, lasă-ţi sufletul să zboare spre necuprins, fericit, scăldat în roua dimineţii, descătuşaţi şi tineri, fericiţi fluturi albi, pe verdele câmpiei, Plutind pe creste de valuri, fericiţi de primele raze de soare.

Flora-1987

95

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

De ce?

E soarta ce prea-ades ne încearcă, de am mai învăţat oarece, doar gândul hoinar se încumetă parcă şi pune întrebarea; de ce?

De ce cere lacrimi iubirea? când totul în jur e sublim, nu vreau, nu cerşesc nemurirea, vreau doar cu tine să fiu.

De mână aş merge alături, tăcerile-ţi ascultând uneori, mereu odihnindu-mă-n ochi-ţi, rugând, implorând să nu mori.

Să nu-mi laşi durerea de a vedea cum pleci, prea mult ar fi pentru-o inimă slabă, rămâi lângă mine un timp să petreci, arată-mi ce inima mea vrea să vadă.

Flora- 2007

Ţi-aş spune Ţi-aş spune o poveste din anii tinereţii, te-as plimba printre aştrii, sorbind lumina vieţii.

96

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

Ţi-aş alinta obrazul, cu rid săpat de vremi, ţi-aş alunga necazul, nu trebui să te temi.

Când ţi-ai întinde braţul, pe el m-aş aşeza şi cu-o privire tandră, mereu te-aş aştepta.

Ce lungă-i aşteptarea, când rătăceşti pe-alocuri, cu freamăt nerăbdarea, aprinde-n suflet, focuri.

Cum am putea noi stinge privirile de jar?

Cum am putea noi crede ca totu-i în zadar?

Că niciodată-n viaţă, alături nu vom fi, nu vom sta faţă-n faţă şi nu ne vom iubi ?

Flora-2009

Mi-e dor Mi-e dor nespus, de seri târzii, când stele număram, când alergam ca doi copii, sau când ne sărutam.

97

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

Mi-e dor nebun, de stropii grei, ce-adesea ne udau, de-al ploii calde, cântec blând, de noi, când ne iubeam.

Mi-e dor târziu, de ce-a fost ieri, când te-aşteptam cântând, când răspundeai cu-n vers de dor, iar eu citeam, zâmbind.

Flora-2008

Să pleci Am aşteptat minute-n şir, un cuvânt de răspuns, ai apărut la braţul ei, surâzător, binedispus.

Ce imatur te-ai comportat, ce lipsă de respect, de ce m-ai desconsiderat? de ce te mai aştept? În lumea asta plină ochi, de şoapte de duzină, de-o tânguire-adeseori, ce ţine de rutină.

98

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

Cuvinte goale ce mai greu, din coadă dau să sune, să pleci, acum nu mai vreau eu, nici nu mai am ce-ţi spune.

Flora-2008

Am vrut Prea multe flori ţi-am presărat în cale, prea multe vise şi speranţe mi-am facut, le-aş pune azi la loc, petală cu petală, da-n loc de vise, ce-am să pun la loc?

Speranţă am la Domnul, că nu m-o părăsi, tocmai acum când totul, îmi pare pustiit.

Aride-s şi-ncurcate, cărările spre tine, am vrut prea mult se pare, din ce nu se cuvine.

Flora-2008

99

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

Aproape de sublim Am fost atât de-aproape de sublim, dar n-am ştiut ce-ar trebui să ştim, ne-am înălţat pe nori şi printre aştri, şi-am revenit aici, ca doi sihaştri.

Treceam prin stropi de ploaie fără teamă şi dincolo de nori ne-am avântat, credeam că suferinţa se destramă, credeam într-o iubire fără de păcat.

Ce rost mai au cuvintele la noi, când totul ţine de “esenţa firii”, când am lăsat în urmă griji, nevoi, şi-n inimi i-am făcut sălaş iubirii? Ştim bine cât de trecătoare-s toate şi cât de greu este acel drum în doi, pe Bunul Dumnezeu îl rog dacă se poate, să nu-şi întoarcă faţa de la noi. Flora-2009

Copacul cu prieteni Sunt copacul dintre cer şi pământ, cu ramurile încărcate de cuiburi, în care v-am aşezat pe voi, dragi prieteni.

Zburdaţi ziua întreagă, cât vă ţin aripile, spre cele patru zări, 100

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

dar osteniţi, pe-nserat să vă întoarceţi, la cuiburile, pregătite pentru voi.

Flora-2008

Te voi veghea Te voi veghea în nopţi târzii, cu paşi uşori, te-oi însoţi, vom fi mereu doar tu şi eu, doar eu şi tu, în zori de zi.

Mă voi ruga lui Dumnezeu, să-ndrepte paşii tăi spre noi, să nu mai fugi din calea mea, să nu mai pleci, spre alte zări.

Voi reveni în vechiul loc, de unde visele-au plecat, n-ai vrut să ştii unde se duc, pe-aripi de păsări au zburat.

Eşti tot ce-am vrut, în viaţa mea, prieten minuat alături, dar port cu mine o povară grea, pe uliţi troienite de omături.

Flora-2008

101

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

Cine eşti tu ?

Tu eşti un vis frumos, în care adorm dimineaţa, pe care-l plâng seara şi-l aştept din nou mâine.

Te-ai strecurat în suflet, ai ocupat întreg spaţiul, rezervat numai prietenilor puţini îşi mai află loc.

Esti cântecul lebedei sub un cer senin, adierea toamnei şi pasărea spin, o aripa-n zbor spre... sublim.

Flora-2008

Fără despăgubire N-am să cer despăgubire, pentru inima-mi rănită, n-am să mai cred în iubire, chiar de pare-mpărtăşită.

Am să vântur lumea-ntreagă, să mă vindec de prostie, şi voi separa de pleavă, bobul sfânt din omenire.

102

Flora-2008

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

De-ai şti De-ai şti tu câte lacrimi, se-ascund după un zâmbet, câtă tristeţe-ncape, adesea într-un cântec.

Câtă iubire poate o privire sa-ţi arate, acum la despărţire când chiar nu se mai poate.

Iubire şi jertfă Am dăltuit în piatră, iubire şi cuvânt, am ridicat pe soclu, ce am avut mai sfânt.

Am dăruit lumină, celor ce şi-au dorit, mi-am aşternut odihnă, când ei m-au părăsit.

Am aşteptat să-nceapă, al lumii dans nebun, dar cine să priceapă, ce am eu să le spun.

103

Flora-2009

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

Priviţi cum pe jertfelnic, o inimă rănită, mai vrea un timp prielnic, atât timp cât palpită.

Mai vrea pe struna sfântă, un cânt să vă urzească, cât încă nu e frântă, nu vrea să lâncezească.

Ea vi se-nchină vouă, chiar dacă nu vă pasă, în astă lume nouă, rămâne ne-nţeleasă.

Flora- 2009

Se scutură salcâmii Se scutură floarea salcâmilor tristă, de-o secetă şi-un vânt nemilos, de-o vreme pe lume, iubirea e-nvinsă, iar eu mă simt un om de prisos. Îşi plânge copacul coroana pierdută, cu geamăt de crengi şi de dor, nu-i stropul de apă, fântâna-i secată, uscate-mi sunt lacrimile şi cuvintele dor.

Flora- 2008

104

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

Înainte de tăcere Înainte de tăcere ţi-am vorbit... ţi-am ascultat tânguirile... toată amărăciunea din cuvânt, încă mai aud...amintirile. Înainte de tăcere priveam senină cum răsar zorile, mi te iveai printre gânduri, ca o metaforă în trecere. Ţi-am vorbit dar, nimic nu ai auzit, iar timpul tributul îşi cere, departe....biet pelerin ostenit, priveşte apusu-n tăcere.

Flora-2008

Dulce-amară rătăcire Erai lumină-n visu-mi trist şi mult prea mult deodată, ca-n basmul vechi repovestit, cu-n prinţ iubea o fată.

Erai al nopţii mele domn, tu blândă nălucire, îmi apăreai ades în somn, ce dulce-amară rătăcire.

105

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

Am pus prea mult într-un suspin, durere, lacrimi, ori mistere şi sufletu-mi era preaplin, mai înainte de tăcere.

Am ferecat năvalnic dor, în sipetul de...vrere, că totul este trecător, mai înainte de tăcere.

Te-am aşezat eu mult prea sus, şi ţi-am urzit iubire, acum nimic nu am de spus, n-am ce să-ţi dau de ştire. Îţi mai trimit doar gândul bun, pe-un vânt, pe-o adiere, din tot ce-a fost, nimic nu e, doar veşnică tăcere.

Flora-2008 Poezia Poezia este de fapt, o foarte adâncă fântână, de lacrimi, de dor sau de haz, o apă ce spală suavul obraz, în lacrimi de suflet şi har.

Este preaplinul inimii, ce cântă sau jeleşte, o iubire ce începe sau se sfârşeşte, în anotimpuri răzleţe, gânduri şi vise măreţe.

Flora - 2009 106

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

Să nu mă uiţi Să nu mă uiţi când părul nins, îţi va încununa fruntea, să nu mă uiţi.

Să mă iubeşti, cum te iubesc eu, când meriți cel mai puţin, să mă iubeşti.

Să-ţi aminteşti, numai ce-a fost frumos, adevărat şi frumos, să-ţi aminteşti.

Să nu spui nimănui, cuvinte fără rost, despre tot ce a fost, iubire ce-n veci va dăinui.

Să picuri o lacrimă de dor, în ghiveciul unei flori, o lacrimă din iubire şi ea va inflori. Şopteşte-mi numele seara printre petalele ei, în zori îţi va zâmbi încă o floare, balsam pentru inima îndurerată.

Să nu spui nimănui cuvinte deşarte, spune adevărul, chiar şi vântului, să-l poarte departe, 107

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

îl voi asculta, chiar de este noapte.

Deschide-ţi larg braţele, ţi-am trimis ... multe raze de soare, primeşte-le cu inimă curată, sunt raze de iubire fără pată.

Flora- 2009

Te-am căutat Te-am căutat, răsfoind albumul cu amintiri.

Te-am căutat, în asfinţitul zilei de ieri.

Te-am căutat şi te-am găsit, într-un vers, un mic univers, cenuşiu şi stingher, pe un petec de cer, trist şi auster. Ţi-am ascultat, bătăile inimii, la timpul trecut... ce mult m-a durut. Ţi-am privit, zâmbetul apus, pentru timpul dus, rătăcind fără ţel, nesfârşitul mister.

108

Flora-2009

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

Se ofilesc două magnolii Se ofilesc două magnolii, sub cerul însorit al Romei, s-au întâlnit două istorii, printre vestigiile vremii.

Rămân pe ramuri diferite, sau hotărăsc destin mai bun, pârjolitoarele iubiri trecute, au ars, s-au transformat în scrum.

Se ofilesc două magnolii, e soare mult, dar nu-i de-ajuns, se risipesc în zare norii, seninul din priviri s-a spus.

Retraşi în umbre de cortine, în aşteptare şi-ndoieli, tot cântărind cum e mai bine, cum fi-va mâine, ce-a fost ieri...

Se ofilesc albe magnolii, tivite-n clinul unei seri, destine triste, sumbre vremuri, se-ndreaptă iar spre nicăieri.

Se ofilesc două magnolii, Între-un amurg şi-un asfinţit, un EL şi o EA precum cocorii, cu aripi frânte-au poposit.

109

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

În aşteptarea altor zodii, spre alte timpuri năzuind, se ofilesc două magnolii, cuvântul magic, ne-găsind.

Vor scoate perla din adâncuri, sau vor uita-o neglijent, se ofilesc mereu magnolii, când unul nu spune prezent.

Se ofilesc două magnolii, spre alte zări se tot grăbesc, s-or stinge-ntr-un final şi ele, fără să-şi spună ce-și doresc.

Eternul timp îşi cerne boarea, pe ochii-albaştrii-nlăcrimaţi, magnolia-şi scutură floarea, iar noi vom fi curând uitaţi.

Flora- 2009

Privire-mbătătoare Cufundat în... zgomotul străzii, te priveam durere maiestuasă, învăluită-n voalul negru al lumii, pierdută-n noaptea lunii de matasă.

O dureroasă vrajă-n 110

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

priviri îmbătătoare, când m-ai privit m-ai omorât puţin, uşoară precum umbra te-ai risipit în zare, lăsându-mă să-mi beau paharul cu pelin.

A revenit lumina din privire, am renăscut adânc în ochii tăi, rămâi alături dulce nălucire, rămâi şi pleacă-ţi ochii... de văpăi.

Flora- 2009

Nu-mi spune că mă iubeşti Nu-mi spune că mă iubeşti, ar fi prea mult şi...neadevărat.

Spune-mi ce gândeşti când vorbeşti şi-mi pari trist, pesimist, ne-ajutorat.

Recunoaşte că o frunte-ncărunţită, nu poate să stârnească iubire, nici faţa brăzdată, ridată... nu-i ce ţi-ai dori lângă tine.

Ai auzit a gongului sumbră chemare, la care toţi vom spune prezent, nu vrei, singurătatea te doare... ca ochiul privind către lume absent.

111

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

Spune-mi doar că ai nevoie de mine, că nu vrei să treci singur de poartă, voi fi umbra ta, de mână te-oi ţine, până-n ziua ce va fi să despartă.

Mă vei conduce tu, sau poate eu... soarta este cea care decide, degeaba o-ncătuşăm în tabu, ne pândeşte din umbră şi vine.

Nu-mi spune că mă iubeşti, dezastrul ar fi mult prea mare, te-aş crede atunci când zâmbeşti, dar inima... încă mai doare.

Nu-mi spune că ţi-e dor când te temi, când multele uşi ţi se închid, când gânduri frumoase n-ai cui să aşterni, şi-n inimă-s pulberi de doruri şi vid.

Spune-mi doar...am nevoie de tine, poate voi primi bucuroasă... poate, bătrâni singuratici de mână ne-om ţine, prin timpul final ce-n uşă ne bate.

Flora- 2009

112

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

Să-mi scrii Să-mi scrii de ce te doare, verdele frunzei.

De ce privirea ţi se pierde în zare fără scăpare.

Să-mi scrii unde-ţi ascunzi surâsul când amintirile încă vii te năpădesc ca edera.

Din fierbintea vară trecută, acum mută, lăsată, uitată, fără pată.

Tu fiu al ploii de vară, ce-ntr-o seară strigai în urma mea, fără a mă vedea, undeva...cândva.

Satul pierdut Agăţat de poalele dealului pleşuv, un întreg sat amorţit, îşi târăşte umbrele nopţii şi ale sorţii, 113

Flora- 2009

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

pe la porţi încuiate, cu multe lăcate.

Pe la bodegi şi cârciumi, mai doineşte un bucium, tânguitor şi jalnic.

Bătrânii-şi duc traiul, anemici şi schivnici, printre buruienile înalte, cu gândul departe, la copiii plecaţi.

La vremea când coasa, putea să cosească, iar mâna vânjoasă, să nu astenească, la care-ncărcate, ogoare lucrate, la spicul de pâine, al zilei de mâine.

Tablou sumbru Mi s-a strecurat în suflet, un tablou sumbru, pictat de o mână, îngheţată de boală.

O înserare tristă, plutea pe aripile zilei ce se stingea. Încet prin peşterile pustii, 114

Flora- 2009

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

în noaptea cimitirului, cu umbrele lui stranii, ale arbuştilor mici, udaţi de lacrimile văduvelor.

Mai străuie încă, glasul clopotului ne-adormit, încărcat de vremi, de amintiri, de lacrimi.

Flora-2009

Aşteptarea O aşteptare moale de nea, se cuibăreşte pe ne-simţite, în ungherele sufletului, însingurat.

Noaptea mea albă, începută în coşmarul toamnei.

Cu ninsoarea cernută avar, aş vrea să mai scriu doar, un singur poem de tăceri, la lumina ochilor tăi, ca a unui far în eter.

Flora-2009

115

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

Încătuşat în tăcere Omul, biet animal, rănit de melancolie, zgribulit de viforul, propriilor sale gânduri. Încătuşat în tăcere şi bezna rece, de aici unde soarele, mai răsare, oare de ce doare, aşa de tare, amintirea în mine, despre ziua şi noaptea, de mâine?

Preaplin De preaplin dulce-amar, mi-am umplut iar un pahar, din izvorul de sub cetini, de pe site-uri de prieteni, din fântâna umilinţei, 116

Flora-2009

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

plin paharul am sorbit, ce-i mai poţi da tu fiinţei, ce spunea că te-a iubit?

Tăcerile doar mai vorbesc, cuvintele, nu se rostesc.

Flora-2009

O toamnă în prelungiri Era o toamnă cu zile frumoase, ce mai juca blajin în prelungiri, mănunchi de raze luminoase, ce-mi umblau printre amintiri.

Adolescent cărunt pe drumul vieţii, iubind lucid, profund, incandescent, mai dau o şansă, mă plec în faţa sorţii, chiar de-mi e greu, străbat un continent.

Purtând pe frunte pecetea iubirii-mpărtăşite, cu pas grăbit de-adolescent nebun, sunt om şi-n cale îmi răsar ispite, şi n-am puterea să mă întorc din drum.

117

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

Voi bea acest pahar în întregime, sau jumătate-l voi vărsa în mare, voi plânge-amarnic într-o rugăciune, sau voi trăi iubirea ce nu doare.

Flora-2009 Întoarce-te iubire Întoarce-te din drum iubirea mea, ai rătăcit destul spre alte zări, revino încălzindu-mi inima, şi uită-ţi rătăcirea-n depărtări.

Revino-n dansul fulgilor de nea, în neaua ce se-aşterne liniştit, te-ai rătăcit în toamnă undeva, iar frigul iernii rău mi te-a rănit. Întoerce-te-n sălaşul blând şi cald, acolo unde visele-au rodit, unde mai cântă crângul meu de fag, şi încă soarele n-a asfinţit. Întoarce-te din drum iubirea mea, ai rătăcit destul spre alte zări, revino încălzindu-mi inima, şi uită-ţi rătăcirea-n depărtări.

Flora-2010

118

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

Pe vechiul drum C-o dulce ispită îmi îmbii pe vechiul drum, inima-mi dezamagită, dar nimic n-o mai poate vraji.

Trecutul las acum să treacă, a nu spori durerea mea, sarmană inimă sihastră, din tristul somn, n-o tulbura.

Zadarnic jinduesc iubirea, în piept doar zbucium mi-ai trezit, greşind te-am ascultat, m-ai amăgit.

Flora- 2009

Safirul din cuvânt Ţi-am tot dăruit gândurile mele, mănunchi de cuvinte şi lumină, răsfrânte-n pagini, chiar şi virtuale şi-aproape ne-am ţinut de mână.

119

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

Ţi-am dăruit nopţile mele albe, în care nestemate şlefuiam, făcând din versurile mele salbe, ce ţie lume-n zori le dăruiam.

Citeai căscând, sau poate nici atât, cum îmi făcusem eu din noapte zi, tot şlefuind safirul din cuvânt, ţi-l ofeream zâmbind, dar tu nu şti.

Câtă migală şi simţire-ncape, adesea doar într-un cuvânt, tot pentru tine mai jertfesc o noapte, indiferenţa lumii vreau s-o cânt.

Să ştie lumea cât îmi e de dragă, chiar dacă m-a uitat îi amintesc, că fără ea viaţa nu-i întreagă şi greu mi-ar fi acum s-o părăsesc.

Flora-2009

Cândva-ntr-o primăvară Era cândva-ntr-o primăvară, când părăsind a iernii chingi, mijeau prin umbrele de seară, gingaşe flori de ghiocei.

120

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

Era cândva-ntr-o primăvară, când mai credeam că visul drag, va reveni în fapt de seară, cu un surâs la mine-n prag.

A fost şi fi-va primăvară, şi multe vise se vor cerne, săruturi pentru-ntâia oară, tristeţi, durere pentru-o vreme.

A fost o blândă primăvară, seninul tot într-un cuvânt, dar inima-nceput să doară, aminte mi-a adus ce sunt.

Flora-2010

Au fost odată...

Au fost odată…au fost cândva, un trandafir și-o albăstrea, încatușați într-un sărut, iviți din vremuri de demult, și-au pus pe strune, dragostea.

Sărmană inimă sihastră, te-ai ofilit în așteptări, petală fină și albastră, te-ai îndreptat spre alte zări.

Năvalnic vânt si ploi te-au frânt, un strop de viață pe pământ, mai pâlpâie puțin și-ar vrea, să vină iarăși, primăvara.

Au fost odată, au fost cândva, untrandafir și-o albăstrea.

Flora-2010 121

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

Încrezătoare Iartă-mă că ți-am uitat durerea, că n-am văzut cum te ascunzi, că n-am știut să-ți aduc mângâierea, și să-ti șterg ochii de lacrimi calde uzi.

Neștiutoare cu tâmpla-ncărunțită, absentă din cotidian de-o veșnicie, încrezătoare că lumea e cinstită, credulă până aproape de... prostie.

Flora-2009

Noi doi Fulgi de zăpadă-or cădea-n toiul verii, stingându-mi, flacăra din ochi.

Pecetluită-mi este de acum gura, că despre noi, n-oi spune, un cuvânt.

Noi doi eram... ce-am fi putut fi oare ? mai mult decât am fost… nefericiţi?

122

Flora-2009

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

CREDINTA SUFLETULUI

123

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

Nu-i rău Nu-i rău să crezi că lumea, de îngeri buni e plină, şi nici că rugăciunea, sufletu-ngreunat alină.

De ai avea credinţă străine cât un bob, şi munţii ţi se pleacă, de eşti bogat sau rob.

Căutări Căutător de comori deşarte, ferecă-ți strigătul disperării, în stânca neagră, căreia alţii, i-au stors aurul, asemeni sculptorului care, aruncă departe dalta, contemplând blocul de marmură, zămislit de natură, cu nici o latură ştirbită. * Prea multe poteci încâlcite, ai de cutreierat.

Imaculatul ce-l cauţi, nu-i în verdele frunzelor, nici în albastrul cerului.

Nu! nici apele de cleştar nu-l au, poate nu-i nicăieri... dacă nu-i chiar în tine.

124

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

* N-ajunge sublimul freamăt de harphă, acorduri fine ce se-aprind, ori se sting... se varsă-n cascade, se-adună şuvoi, niciuna nu-i cea care cântă în noi, şi-astepţi mai departe... şi cauţi mereu... cărarea virgină, conturul, culoarea şi imnul din noi, se zbate să-nvingă.

Flora-1985

Faptele Într-o doară mi-am zis: lungimea unei nopţi, o măsoară somnul?

Dar lungimea unei zile?

A unei vieti ?

O pot măsura doar....faptele.

Flora-1985

125

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

Sufletul meu Sufletul meu, sufletul meu, pulbere de aur risipită-n văzduh, poleind frunzele copacilor, scânteind pe aripile păsărilor călătoare.

Sunt ca o... epavă uitată într-un cotlon, un fir de nisip neputincios, în bătaia vântului turbat.

Unde e sufletul meu de-altă dat?

Sufletul meu, risipit, spulberat?

Flora-1991

Un înger Din cele nouă cete, a coborât un înger, s-a prins că o dorinţă, îndată-mi va-mplini, eu am căzut pe gânduri şi neştiind ce-i cere, i-am zis smerită-o rugă, ajută-mi prietenii.

Flora-2008

126

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

Rugă Doamne! dă-mi înţelepciunea, acumulată de milenii, dă-mi puterea de-a-nţelege, toate mersurile vremii.

Lasă-mi Doamne mângâierea, ca acum la asfinţit, să mai simt odată mierea, să iubesc, să fiu iubit.

Fruntea ne-o încununează, cu-al înţelepciunii val, Doamne Sfinte ne veghează, fiindcă suntem în necaz.

Lasă-mi Doamne alinarea, vers din inimă să scriu, să vărs lacrimi din iubire, să m-apropii de sublim. În genunchi te rog Stăpâne, nu te-ntoarce de la noi, ne sunt grei paşii prin lume, de ani mulţi şi de nevoi.

Flora...2008

127

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

Plânge cerul Îşi plânge cerul tristeţea, în ploaia măruntă de sus, că nu mai vedem frumuseţea, ce ne-a pregătit-o Iisus.

Ne pierdem cărarea îngustă, nici ce-i mântuirea nu ştim, pe-alături nu pe calea justă, ne place adesea să fim.

Tristeţe şi zbucium în urmă, cât nu cuprinde un suflet de om, c-am fost trecătorii prin viaţă, fără să ştim s-o trăim.

Ne cheamă departe un clopot, ne facem că nu-l auzim, doar cerul mai plânge cu ropot, de ploaie târzie, pe pământul arid.

Flora- 2008

Suflet rătăcit Adio suflet rătăcit, îţi las aici o amintire...

Adio-ţi spun deşi mai stau, o vreme pe aceste locuri, să-mi amintesc ce vremi erau, când nu-mi forţam norocul.

128

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

Vor ninge ierni de amintiri, ninsoare rece peste suflet, un călător s-a ratăcit în căutări, şi-a ostenit de-atâta umblet.

Spre asfinţit cu paşi greoi, acum smerit se-ndreaptă, şi duce-n spate griji, nevoi, pierdută-i calea dreaptă.

Te-ai rătăcit sufletul meu, cum de-a fost oare cu putinţă, doar te-am purtat curat mereu, curat şi plin de biruinţă.

Flora-2009

Îngeri buni Nu-i rău să crezi că lumea, de îngeri buni e plină, ştiind că rugăciunea, sufletu-ngreunat, alină.

De ai avea credinţă străine cât un bob, şi munţii ţi se pleacă, de eşti bogat sau rob.

Flora-2008

129

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

Pe sub cetini Ascultă foşnetul frunzei, soarbe răcoarea izvorului pur, păşeşte cu grijă pe sub cetini, nu tulbura liniştea şi frumuseţea.

Soarbe parfumul florilor, mulţumeşte-i lui Dumnezeu, pentru fiecare zi, fiecare clipă.

Flora-2009

Nu pot face jurământ Ninge floarea mărului, peste fruntea mea plecată, cer iertare Domnului, pentru mintea-mi întinată.

Pentru multele greşeli şi uitarea mea de toate, pentru gravele-ndoieli, şi mulţimea de păcate.

Las fierbinţi lacrimi să curgă, nu le-am mai simţit de mult, şi cu jale-nalţ o rugă, nu pot face jurământ.

Domne! Ce-mi cunoşti amarul, îmi ştii doruri şi nevoi, iar mi s-a umplut paharul, de când nu mai suntem doi.

130

Flora- 2009

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

Învaţă de la stele Învaţă de la stele, când să cazi, chiar dacă adevărul, are să te doară, să-nvii neaşteptat, în cântecul de azi, fiindcă ai murit, în lacrima de seară.

Flora- 2009

N-am să te las Plâng norii grei de plumb şi de blesteme, de orgii, străpunşi de zborul ultimilor cocori.

Plâng pe piatra rece a mormântului.

Ai plecat în veşnicie, fără bucurie, cu doruri nespuse, de iubiri apuse, tristeţi ne-pătrunse. În bezna uitării, n-am să te las, voi scrie pe cer, să dezleg un mister, să deslusesc o taină, 131

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

ce mă îmbracă, într-o cernită haină.

Flora-2009

Dumnezeu m-a salvat Am găsit drumul drept, nu mă mai las amăgită.

Dumnezeu m-a salvat, răni mi-a vindecat, păcate mi-a iertat, numarându-mi jertfele şi lacrimile.

Nu-mi doresc bani şi averi, ne-muncite, nici laude deşarte, spulberate de ape, înspumate.

Vreau sfânta lumină, iubire, speranţă, veşmânt fără pată, cum am fost... odată.

Inocenţă, candoare, lumină, culoare, aproape de soare.

Flora-2009

132

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

Înger rănit Am privit urmele paşilor, pe nisipul umed, duceau spre depărtate zări... fără remuşcări.

Am ascultat suspinul murmurat, de valul înspumat, ce-ţi ştergea urmele, ducându-le în adâncurile albastre, singurele mărturii, ale iubirii noastre. Ţi-am simţit sufletul, înger rănit, cu o aripă în zbor, năpădit de dor, cerând ajutor.

Flora-2009

Din tot ce-am fost Din tot ce-am fost nimic nu sunt, o boare dulce pe pământ, în zbor o aripă mi-am frânt şi nu pot face jurământ, că n-am să mai încerc cândva, 133

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

să văd dacă mai pot zbura, să te-ntâlnesc....iubirea mea.

Din tot ce-am fost, nimic nu sunt, o frunză veştedă în vânt, o lespede pe un mormânt.

O pasăre rănită-n zbor, o cerere de ajutor, alină Doamne jalea mea, cu mâna-Ţi şterge-mi lacrima.

Nebun detot mi-am întinat, trupul curat ce mi s-a dat şi sufletul mi l-am pătat, cu înclinarea spre păcat, sperând mereu să fiu iertat.

Speranţe, vise-am risipit şi timpul rău l-am folosit, mă plec acum, suflet smerit. Flora-2010 Urme pe zăpadă Privesc cu tristeţe la visul nebun, cum neaua cernută-ţi acoperă paşii, plecaţi neştiuţi de acum pe alt drum, album de-amintiri, răsfoindu-l urmaşii.

Mi-e greu să urc singură povârnişul, acesta din urmă e greu, tot mai greu, mai simt şi acum pe obraz ascuţişul, săgeţile crivăţului mereu, tot mereu.

134

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

De ghiaţă o lacrimă încă mai doare, căldura din ochi de-acum mi s-a stins, aud a clopotului sumbră chemare şi înţeleg că şi eu sunt învins.

O spun şi eu precum alţii-nainte, ca în vechiul basm cu... a fost odată... cu fruntea plecată către cele sfinte, „Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată”.

Flora- 2010

Dorința Ne mai dorim … un strop de viaţă o oră, sau o zi şi-o noapte, ajunsă-i moartea la perfecţiune, speranţa-i pironită la răscruci de timp.

Mulţime oropsită, un pumn de ţărână, orbecăim bezmetici, într-un labirint.

Flora- 2009

135

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

Vocea pământului Un pat de flori mi-a aşternut primăvara, pe covorul verde crud al ierbii.

Zefirul tainic mi-a murmurat, mergi, mergi, colindă pământul, în lung şi în lat, fără hat, dar într-o zi... te vei întoarce. Ţi-am pregătit odihna, liniştea şi pacea, mult visate.

Dormi în corul îngerilor, în licărul stelelor, în gemetele vântului şi ale valurilor. În ciripitul păsărilor şi susurul izvoarelor, pe un pat de flori, parfum şi culori, iubite, cântate, admirate de mii de ori.

Flora -2010

Ochiul veşnic deschis-conştiinţa Mă vezi şi mă mustri, aducându-mi aminte, ce trecătoare sunt prin această lume.

Mă laşi să greşesc, apoi mă faci să sufăr, ca într-un final să mă simt, mai uşoară decât o pasăre în zbor. În cârd de cocori rătăcitori, scrutând zările albastre, sărmane păsări sihastre, sunt gândurile noastre.

136

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

Unde vă aveţi odihna? când veţi înceta hoinăreala, osteneala şi căutarea?

Flora- 2010

Stai unde eşti, acolo este locul tău Am ajuns pe marginea abisului. Ştiam că este suficient să ridic privirea şi să întind mâna.

Aş fi fost trasă dar... unde ?

Doi muritori cu pretenţii de îngeri, de o parte şi alta a abisului, cu credinţa absurdă că li se cuvine totul.

Nu am ridicat privirea şi nu am întins mâna.

Am rămas pe malul meu privind cu milă către aşa zişii înţelepţi ai lumii noi.

Nu am putut să strig “ Doamne ajută-mă ! “, dar am şoptit: “Dumnezeul meu, nu mă părăsi”, iar şoapta mi-a fost auzită.

Un glas înlăuntrul meu a spus: “Stai unde eşti, acolo este locul tău”.

Da, ştiam unde este locul meu şi mai ştiam încă odată că nu eram singură. Îngerul meu păzitor, trimis de Dumnezeu, nu m-a părăsit niciodată.

Eu am fost cea care a uitat de el.

Oare pentru a câta oară m-a salvat de la cădere ?

El ştie cel mai bine.

Am simţit aripi în locul mâinilor mele, ceva din mine mă îndemna să zbor, acolo unde eram chemată, 137

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

dar... ce mă aştepta “acolo” ?

Nu ştiu şi important este că nici nu vreau să aflu.

Nu sunt bolnavă de curiozitate şi de altfel nu este greu de intuit.

Folosim aşa de multe cuvinte, fără să spunem mai nimic. Încă un dar pe care nu ştim să-l folosim.

Aş fi putut să zbor peste abis, să gust “paradisul” promis, dar i-am intuit amărăciunea de apoi.

Am rămas pe loc aşteptând să-mi crească aripile cele mari, pentru zborul cel mai înalt.

Am rămas unde eram, fără lacrimi, fără regrete şi resentimente, redobândind sufletul curat de copil, în amurgul vieţii, târziu... foarte târziu.

Cu privirea învăluită în adevăr, cu candoare adevarată, cu gând fără pată, cum am fost odată.

Dumnezeu m-a salvat şi vindecat.

“Stai unde eşti, acolo este locul tău, unde EU te-am aşezat”.

Flora- 2010

138

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

Recunoştinţă Ascultă foşnetul frunzei, soarbe răcoarea izvorului pur, păşeşte cu grijă pe sub cetini, nu tulbura liniştea nici frumuseţea, soarbe parfumul florilor, mulţumeşte-i lui Dumnezeu, pentru fiecare zi, fiecare clipă.

Melancolie de toamnă Își plânge cerul tristeţea, în ploaia măruntă de sus, că nu mai vedem frumuseţea, ce ne-a pregătit-o Iisus.

Ne pierdem cărarea îngustă, nici ce-i mântuirea nu ştim, pe-alături nu pe calea justă, ne place adesea să fim.

139

Flora – 2010

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

Tristeţe şi zbucium în urmă, cât nu cuprinde un suflet de om, c-am fost trecătorii prin viaţă, fără să ştim s-o trăim.

Ne cheamă departe un clopot, ne facem că nu-l auzim, doar cerul mai plânge cu ropot, de ploaie târzie, pe pământul arid.

Flora-2010

Pasărea tinereții Dulce pasăre a tinereții, ce mult prea devreme-ai plecat, spre neștiute tărâmuri, în locuri de om neumblat.

Acum când frigul iernii, pe suflet se-așează, trag lotca șubrezită de cari, aștept din nou răsăritul, peste câteva sute de ani.

Flora-2009

Te rog Doamne!

Doamne! menirea nu mi-am împlinit, mai mult, darul primit l-am risipit...

Timpul dușman mi l-am făcut, Acum, l-aș vrea cu împrumut.

140

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

Dă-mi Doamne timpul înapoi, Să fac ce n-am făcut cândva, să împlinesc visul în doi, să aibă sens și viața mea. * Viața nu înseamnă să rămâi în picioare, ci să faci pași...

Eu simplu călător Sunt un simplu călător, în spațiul acesta infinit.

Vă stau alături și vă scriu, am și eu soartă de-mplinit.

Flora-2009

Nu sunt meşter faur Nu-mi fac din versuri, brăţară de aur, nu sunt meşter faur.

Sunt un menestrel, cu doruri şi vise, cu gânduri nescrise, cu speranţe ucise.

O pasăre phenix, ce-şi va lua zborul, într-o bună zi, tot fără a şti rostul ei de-a fi.

141

Flora-2009

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

Flacăra de veghe Cu urme de-ntuneric, sub pleoapa obosită, te recunosc şi-acum, femeie, flacără de veghe, neadormită. În legănarea pruncului, în cântecul şoptit, ce-aduce somnul liniştit, o frunte plecată, doar spre răsărit.

142

Flora-2009

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

FABULE SI POEZII AMUZANTE

143

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

Vultur versus codobatura (fabula) I Se pare că în vremuri foarte- ndepărtate, de unii foarte mulţi aproape-uitate, peste păsările codrului domnea un vraci.

Treburile cârdurilor mergeau strună toate, căci vulturul cu calm şi cu dreptate, certa pe una, alteia-i da poveţe, arăta fiecăreia cum să-nveţe, că-n codru treaba trebuie împărţită, că hrana nimănui nu-i gratuită.

Nori plumburii pe cer se adunară întinse aripi mari, vulturul, vraciul şi spre apus se îndreptă să zboare.

Rămase fără vraci o vreme, ciripiră cum le era de altfel obiceiul, care din ele are glasul cel mai tare, să dirijeze păsările-n codru.

Dar după lungi şi aprige discuţii, n-ajunseră la nici un rezultat.

Pe-o aripă de vânt soseşte vestea, că din apropirere dintr-un luminiş, codobatura-n chip de vraci soseşte. În zori de zi, cu plisc plecat, tot neamul păsăresc din lăstărişul tânăr, dau aripa cu noul vraci, codobatura.

Aceasta…nemulţumită-n parte, c-a trebuit să părăsească LUMINIŞUL, c-ar trebui să ciripească … tare, s-o poată auzi tot lăstărişul.

Fâlfâind din aripă, le trimise la treabă, Iar ea se aşeză la umbră, pe o creangă.

144

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

II Trecu o vreme pentru-acomodare, codobatura cântărea deodată totul, uitând că trebuie grăunţe pentru iarnă.

Un grangur, culese de prin vecini...o floare şi o aduse-n dar codobaturii.

Aceasta mirosind gingaşa floare, închide ochii când…balanţa scade.

O gaiţă porni atunci furtuna: Cum? N-adună graunţe toată lumea?

Atunci de unde au graunţe pentru hrană?

Oh! Şi neamul păsăresc se face de ocară.

Nemulţumite se-adunară toate, să ţină sfat în mijlocul pădurii.

Codobatura aflând cauza nemulţumirii, ridică glasul galeş…voi sunteţi un stol mare… iar eu ... sunt numai una… şi-apoi ce mai atâta tevatură, pentru-o grăunţă, două… rosti codobatura.

Văzând că nu-i dreptate, în mijlocul pădurii şi-au pus prin scorburi rezerve pentru iarnă.

O rândunică in zboru-i avântat se abătuse, prin lăstărişul tânăr şi sfatul auzise; “Cirip, cirip! Deştepte sunteţi toate, nu zic, dar dacă-n capul omului cât e de mare, această dezlegare nu-şi află încă locul, cum de-aţi crezut voi simple păsări care, nu ştiţi decât să adunaţi cu ciocul, s-aflaţi în codru rezolvare ? cum oare? Flora-1985 (Morala: Nu numai în stupi sunt trântori.)

145

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

Gâştele şi internetul Capitoliul de la Roma, au salvat cu ... gălăgia, dar acum cu internetul… pot salva şi România.

N-are-aface, zi sau noapte, internetul e magia, ce ne ţine-ngemănate, gâştele din România.

Jucărie năzdrăvană, pentru pici şi cărunţei, pentru gâştele din uliţi, şi pârdalnicii atei.

Face pe seducătorul, moş de 90 de ani, vrea să cânte ca cocoşul, din punguţa cu doi bani.

O gâsculiţă-ndoliată, s-a pornit acum să plângă, pentru vremuri de-altă dată, pentru mintea ei natângă.

Flora-2008

În ograda net-ului În ogradă-i mare zarvă, printre bietele-orătănii, gaiţa-stârnit furtuna şi-a fugit să-şi facă oul, pintenatul stă să sară, la bătaie sau la vrăbii, dincolo de gard priveşte, tot mai nedumerit omul.

146

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

Am să chem veterinarul, spuse el către nevastă, aste orătănii parcă, sfinte n-au fost niciodată, dar de câtva timp încoace, ca zăludele sunt toate, pintenatul ăsta ţantoş, pe la toate le dă roată.

Nu le lasă să mănânce, nici măcar să se-odihnească, sus pe gard stă toată ziua, numai să cucurigească, au uitat afurisite, să clocească ouale şi se miră că în toamnă, toate merg de-andoasele.

Nici curcanul nu se lasă, înfoiat stă ziua-ntreagă, curca-i mai mereu plouată, dormitează în ogradă, gâsca se tot dă în leagăn, se preface ca n-aude, iar găinile stau tâmpe, ca pe pintenat să-l vadă.

Flora-2007

Ca doi copii Ca doi copii pe internet, ne-am tot jucat, tu mi-ai trimis un zâmbăreţ, iar eu o vrăjitoare rea.

Ca doi copii ne-am amuzat şi mare haz făceam, dar mousul nu reuşea, să-ţi spună ce gândeam. Ţi-aş fi trimis un vers...de dor, dar ştiu că eşti imun, sunt multe cele care vor şi-aşteaptă să le sun.

147

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

O inocenţă-n asfinţit, un dar de mare preţ, când crezi că totu-i terminat, şi n-ai ce să mai speri.

Copilării, nimicuri afişam, distrându-ne pe net şi, Doamne cât de mult râdeam şi cum te mai aştept.

Dar la trei fraze ale mele, răspunzi cu trei cuvinte, e limpede că de...bezele, îmi voi aduce-aminte. Flora-2009 Unui bunic poznaş -Bunicule, te-ntoarce! nu mai sări pârleazul, vecina ... nu-i acasă, iar o să ai necazuri.

S-or sparge ochelarii, o mână ţi-oi scrânti, mai strânge brăcinarii şi nu mai chicoti.

Că vine baba cloanţa, azi, mâine...într-o zi... găsindu-te pe drumuri, crezi oare c-o fugi?

148

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

Trecută este vremea, mândruţelor prin sat, tratează reumatismul, chiar dacă eşti bărbat.

Flora-2008

Struguri acri Îşi cerne ploaia stropii reci, monotonia îşi târăşte paşii, de plictiseală sau de gânduri seci, mai scrii un vers, vizând urmaşii. Şi-ar vrea moşneagul numărându-şi anii, chiar şi în treacăt un obraz s-atingă, dar ca avarul drămuindu-şi banii, nu încetează de sărăcie să se plângă.

Ca vulpea când la struguri vrea s-ajungă, lingându-se pe bot, zice: sunt acrii... de-ar fi aşa, nu ar mai sta la pândă, visând în taină numai “monştri sacri”.

Dar vreau să ştie aceia ce vânează, că internetu-i ca un tras la sorţi, nu sunt aceea care să culeagă, ce altele aruncă, potcoave de cai morţi.

Flora-2007

149

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

Şurubul şi piuliţa Filetată şi smolită, piuliţa s-a pornit, pe-o alee cu şurubul, filetat şi spilcuit.

Băncile rămân în urmă, n-au articulaţii noi, au plecat la promenadă, fără pompa de ulei.

Nici o şaibă de rezervă, nu şi-au luat ca de-obicei, merg ţinându-se deo cheie, scrâşnind jalnic pe alei.

Flora- 2009

Pe soclu Mi te-ai ridicat pe soclu, uitând că eşti mediocru, iar din turnul tău de veghe, nu vezi vremea ce se cerne.

Vezi doar aur, briliante, ametist, stai cu bodiguarzii-n lift şi încerci să dai pe sticlă, fraze noi ce te ridică, eşti aplaudat cu haz, dar..fac hazul de necaz.

Flora- 2009

150

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

Amurg de primavară Într-un amurg de primăvară, cu iz de codru înflorit, de fânul de curând cosit, ne-am revăzut ultima oară.

Cu pasul lin zâmbind senin, te-ai înclinat a reverenţă, ca o justificare de absenţă, de cât timp nu ne mai vorbim? Şi intuind a ta chemare am tras la loc cortina vrerii, lăsată-n nopţile tăcerii peste un vis ce încă doare.

Cortina peste tot ce-am vrut, pe multe închipuiri deşarte, sub bolta nopţii înstelate, pe sentimente de demult.

Apuse sunt de-acuma toate, fiorii dragostei s-au stins, şi cu-o voinţă de ne-nvins, mi-am pus pe inimă, lăcate.

Eu v-aş mai spune încă o poveste, ce-ar fi putut să fie dar... nu este.

Flora – 2010

151

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

Pufosul Într-o adăpătoare-n curte, pentru păsăretul tot, un pui galben de găină, a căzut şi vai... e mort.

Nu e mort, mai ţipă încă cerând ajutorul mamei, ea-i departe scormoneşte, cu toţi puişorii ei.

Curca din apropiere se repede şi-l ia-n cioc, de o aripioară-l scoate pe pufosul cu noroc.

Dar se-aude gălăgia până-n umbra nucului, unde scormonea găina, de pârjolul soarelui.

Vine-n grabă după puiul ce căzuse-n apa-adâncă, ocărând precum e graiul, către curcă se avântă.

-Ce-ai cu puiul meu surată? ţi-a făcut vreun neajuns? dacă tu n-ai, că eşti stearpă, îmi iei puiul pe ascuns?

152

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

Stai că vine el cocoşul şi mi-l pun eu să te bată, îşi luă-napoi odorul, lăsând curca cam...plouată.

Auzind cocoşul ţanţoş de aşa afront curcesc, dă el fuga cu mult patos, -Stai să vezi ce mi-o pocesc!

-Hei surată! te crezi tare? cum de-ai cutezat să-mi furi, ziua în amiaza mare, cel mai galben dintre pui?

-Dar nu l-am furat măi frate, doar l-am scos din apa mare, se-neca sarmanul palid, ce atâta supărare?

Vezi mai bine şi-i păzeşte, sunt primejdii multe aici, printre gard te rog priveşte, ai să vezi nişte pisici.

Plictisit căsca motanul privind cearta din ogradă, las că-l prind eu pe pufosul, tot îmi cade el în labă.

153

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

Luminat cocoşul spune cam smerit...o mulţumire, întinde aripa a pace, către curcă cu umilire.

Gaiţa de sus priveşte, nu mai ştie ce să creadă, -Iată un cocoş şi-o curcă, făcând pace în ogradă!

(Morala: dacă se vrea....se poate)

Flora-2011

Măria Sa disputat!

Stefane!

Măria Ta! tu la Putna nu mai sta, vino-aici să vezi de poţi, fiice dragi de patrioţi, săbii ascuţite-n vânt, nu de fier, ci de cuvânt. (unor prietene) Flora-2009

154

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

REMEMBER

155

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

Vegheat de luceferi L-am recitit pe Eminescu, candid ca roua dimineţilor, sublim ca o rază de...luceafăr, şoptind sau strigându-şi iubirea, de viaţă, de neam, de cuvânt, de tot ce-are omul, mai sfânt pe pământ.

Un clocot de viaţă, căzut în mormânt, sub ploaia de floare de tei, vegheat de luceferi.

Flora 15 ian.1985

Titaniada Vai ţie sclav al portativului, cufundat adânc în vaietul lumii, ce suflet se tânguie implorând în noroi, ce piscuri sublime atingi ...vultureşte, tumultul cascadei, din tine, din noi... reverşi ne-ncetat sub arcuşuri.

Se zbuciumă zarea, se sfarmă de nori, zăgazuri se rup, vin ape şuvoi, şi creşte, se umple şi dă peste noi, ori mângâie trist, omeneşte.

Trezeşti adormirea din suflet, renasc muribunzii din şanţ, gândul ţi-e tunet, privirea e jar, iar strigătul trăsnet, ce nu cade-n van, 156

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

O nu ! Nu-i deznădejde !

Ce vesel îţi cântă viorile toate, te chiamă departe un sunet de corn, dar toate deodată, se-adună şi-adorm, odată cu tine.

Dar vai ! se aude din nou... e marşul funebru, e plânset de om, e jalea din tine, e jalea din noi, tu ce-ai murit...întru nemurire.

Flora -1986

Plângeau şi pietrele Plângeau şi pietrele pe drum de-atâta jale, plângeau copii şi oameni mari, pe cale şi soarele intrase în nori, să nu privească, iar prin văzduh cernea uşor, mană cerească.

Convoi de oameni adunaţi să ne petreacă, strângeau în pumni batiste uzi de lacrimi, cu frigul iernii în suflet strecurat, spre un tărâm complet lipsit de patimi.

Flora-2008

157

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

Imagini Adorm legănând un vis de demult, un vis în care, ne mai ţineam de mână, revăd amintirile şi te-ascult, iar lacrimile-mi picură pe mână.

Adorm plângând pentru vremuri apuse, când amândoi ne-ndreptam spre apus, revăd şi-acum potecile ninse, întrevăd un drum îngust…pentru dus. Întoarcere nu mai există, pământul va fi străin pentru noi, imaginile încă persistă, imagini, despre noi amândoi.

Adorm târziu când se ivesc zorii, las pleoapa udă să stingă un vis, inima-mi este grea precum norii, când ploaia stă să cadă-n adins.

Mai strâng o dată-n braţe perna udă, şi-alunec într-un somn letargic şi trist.

Flora-2008

La statuia lui Eminescu Mi-am sprijinit braţul pe piatra rece, pe soclul statuii, poetului îndrăzneţ, 158

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

ce şi-anmuiat condeiul, de-a dreptul în luceafăr, şi-a aruncat prostiei, un zâmbet de dispreţ.

Flora-2007

"Ce multe am acum în minte, dar timpul veșnicul dușman, a dat cu mult ceasu-nainte, secundă mi-a făcut din... an." Flora-2012

Dorința Ne mai dorim … un strop de viaţă o oră, sau o zi şi-o noapte, ajunsă-i moartea la perfecţiune, speranţa-i pironită la răscruci de timp.

Făptură oropsită, pumnul de ţărână, orbecăind bezmetic, într-un labirint.

Flora-2012

159

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

Visul Nătângul vis, cel alb ce se prăvale, în abisul, sigurătății sale.

Cugetări însingurate Doamne! menirea nu mi-am împlinit, mai rău, darul primit l-am risipit...

Timpul dușman mi l-am făcut, acum l-aș vrea cu împrumut.

Dă-mi Doamne timpul înapoi, să fac ce n-am făcut cândva, să împlinesc visul în doi, să aibă sens și viața mea. * Viața nu înseamnă să rămâi în picioare, ci să faci pași...

Flora-2012

Flora Mărgărit Stănescu

160

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

CUPRINS: DESPRE NATURĂ ȘI SOCIETATE 1.Gânduri şi flori ………………………. 13 2.Merii …………………………………..13 3.O oră …………………………………. 14 4.Fluviul de foc …………………………..14 5.Cugetări personale! ……………………. 15 6.Oameni ai TEREI ! ..................................16 7.Mândria vreascurilor …………………. 17 8.Unui ţăran …………………………….. 17 9.Minciuna şi adevărul …………………. 18 10.Castanii ………………………………. 19 11.Omagii naturii.........................................20 12.Ne privesc statuile ................................. 20 13.Din amnezie ............................................21 14.Răsărit de soare ......................................21 15.Ziduri .......................................................22 16.Nu-ţi cer nimic ........................................ 23 17.Haita ........................................................24 18.Trecerea timpului .................................... 24 19.Tristeţe cenuşie ...................................... 25 20.Şi cerul şi pământul ............................... 25 21.Prea multă linişte .................................... 26 22.Corbii ...................................................... 27 23.Lacrimi de statuie.................................... 28 24.Sfinxului ..................................................29 25.Cerbul .................................................... 30 26.Epava ..................................................... 30 27.Bătrânului ostaş ...................................... 31 28.Inimi ferecate .......................................... 32 161

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

29.Cadână blondă ....................................... 33 30.Secunda ce-a fost Paradis ....................... 33 31.Serenitate ................................................ 34 32.Drumul dorit .......................................... 34 33.Unde eşti copilărie ? ............................... 35 34.Utopie ..................................................... 36 35.Cerşetoarea ............................................. 36 36.În cabinetul sorţii .................................... 37 37.Gen pustiu ............................................... 38 38.Nu-i de ajuns ........................................... 39 39.Frumoasa toamnă .................................... 40 40.Din anonimat............................................ 40 41.Melancolii de toamnă .............................. 41 42.Eşecul unor naţii ..................................... 42 43.Urare de sărbători ................................... 43 44.Indiferenţa lumii ...................................... 44 45.Bradului ................................................... 45 46.Îţi mai aduci aminte? ............................... 46 47.Plecaţi sunt Doamne ................................ 47 MEDALION „POEZII de BUZUNAR”.

48.Gânduri......................................................48 49.Riscuri ..................................................... 49 50.Simboluri .................................................. 49 51.Vremuri .................................................... 50 52.Şoapte ...................................................... 50 53.Fantezie ................................................... 51 54.Vânătorii ................................................. 51 55.Sobrietate ................................................52 56.Vioara ...................................................... 52 57.Ispita ........................................................ 52 58.Anotimp .................................................. 53 59.Tablou ...................................................... 53 162

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

60.Spaima .....................................................53 61.Amintire ................................................... 54 62.În timp ...................................................... 54 63.Misterul .................................................... 55 64.Strigăt ....................................................... 55 65.Un clopot .................................................. 56 66.Neputinţa................................................... 56 67.Secatele ape .............................................. 57 68.Prada ........................................................ 57 69.Cireş amar ................................................ 58 70.Între cer şi pământ ..................................... 58 71.Însingurare ............................................... 59 72.Torţe vii ................................................... 59 73.Mi-e jale şi dor ........................................ 60 74.De toamnă ................................................ 61 75.Primăvara ................................................. 61 76.Vara .......................................................... 62 77.Vară cu miros de pâine ............................. 63 78.Veşnicia verii ........................................... 63 79.Rând pe rând ............................................ 64 80.Stupid ecran ............................................. 65 81.Zăpadă peste pomii-n floare ..................... 65 82.Nu umiliţi poetul ....................................... 66 83.Suflet de copil ........................................... 67 84.Singurătate ................................................ 68 85.Amărăciune ............................................... 69 86.Întrebări fără răspuns ................................ 70 87.Cărţile nu strigă ......................................... 71 88.Cum trece vremea ..................................... 71 89.Pulberi de stele .......................................... 72 90.Tei în floare ............................................... 72 91.Spre izvoare ............................................... 73 163

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

92.Flori de ghiaţă ............................................ 74 93.Printre cuvinte ............................................75 94.Speranţele bătrânilor ................................. 75 95.Bătrânii ...................................................... 76 96.De-ar fi cu putinţă ..................................... 77 97.Moştenire .................................................. 78 98.Cununi pe creştetul copacilor ................... 79 99.Melancolie ................................................ 80 100.Un trandafir şi-o albăstrea ...................... 81 101.Îndemn .................................................... 82 102.Prea târziu .............................................. 83 103.Nopți albe ............................................... 83 104.Ridică-te femeie ! ................................... 84

DE DRAGOSTE 105.Secatele izvoare ...................................... 86 106.Fără cuvinte ............................................. 86 107.Un OM ................................................... 87 108.Muză tiranică .......................................... 87 109.Inelul ...................................................... 88 110.Un vis violet ........................................... 88 111.Liniştea din străfunduri .......................... 89 112.Darul luminii .......................................... 89 113.Locul de tihnă ......................................... 90 114.Printre spini ............................................ 90 115.Pentru cei care vin .................................. 91 116.Vreau ...................................................... 92 117.Niciodată ................................................ 92 118.Simfonia tăcerii ...................................... 93 119.Lumină şi crini ....................................... 94 120.Adâncit în gânduri .................................. 94 164

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

121.Acolo unde ............................................ 95 122.De ce? ................................................... 96 123.Ţi-aş spune ............................................. 96 124.Mi-e dor ................................................. 97 125.Să pleci .................................................. 98 126.Am vrut .................................................. 99 127.Aproape de sublim ................................ 100 128.Copacul cu prieteni ................................ 101 129.Te voi veghea ......................................... 102 130.Cine eşti tu ? .......................................... 102 131.Fără despăgubire .................................... 102 132.De-ai şti .................................................. 103 133.Iubire şi jertfă ......................................... 103 134.Se scutură salcâmii ................................. 104 135.Înainte de tăcere ..................................... 105 136.Dulce-amară rătăcire ............................. 105 137.Poezia .................................................... 106 138.Să nu mă uiţi .......................................... 107 139.Te-am căutat ......................................... 108 140.Se ofilesc două magnolii ....................... 109 141.Privire-mbătătoare ................................. 110 142.Nu-mi spune că mă iubeşti .................... 111 143.Să-mi scrii ............................................. 113 144.Satul pierdut .......................................... 113 145.Tablou sumbru ..................................... .114 146.Aşteptarea ............................................. 115 147.Încătuşat în tăcere ................................. 116 148.Preaplin ..................................................116 149.O toamnă în prelungiri .......................... 117 150.Întoarce-te iubire ...................................118 151.Pe vechiul drum .................................... 119 152.Safirul din cuvânt ................................. 119 165

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

153.Cândva-ntr-o primăvară ....................... 120 154.Au fost odată......................................... 121 155.Încrezătoare .......................................... 122 156.Noi doi ................................................. 122

CREDINTA SUFLETULUI 157.Nu-i rău ............................................... 124 158.Căutări ..................................................124 159.Faptele ................................................. 125 160.Sufletul meu ......................................... 126 161.Un înger ............................................... 126 162.Rugă .................................................... 127 163.Plânge cerul .......................................... 128 164.Suflet rătăcit ........................................ 128 165.Îngeri buni ............................................ 129 166.Pe sub cetini ......................................... 130 167.Nu pot face jurământ ........................... 130 168.Învaţă de la stele ................................. 131 169.N-am să te las ...................................... 131 170.Dumnezeu m-a salvat .......................... 132 171.Înger rănit ........................................... 133 172.Din tot ce-am fost ................................ 133 173.Urme pe zăpadă ...................................134 174.Dorința .................................................135 175.Vocea pământului .................................136 176.Ochiul veşnic deschis-conştiinţa ..........136 177.Stai unde eşti, acolo este locul tău .......137 178.Recunoştinţă ........................................139 179.Melancolie de toamnă ..........................139 180.Pasărea tinereții ....................................140 181.Te rog Doamne! ...................................140 166

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

182.Eu simplu călător ................................. 141 183.Nu sunt meşter faur .............................. 141 184.Flacăra de veghe .................................. 142

FABULE SI POEZII AMUZANTE 185.Vultur versus codobatura .................... 144 186.Gâştele şi internetul ............................. 146 187. În ograda net-ului ............................... 146 188.Ca doi copii ......................................... 147 189.Unui bunic poznaş ............................... 148 190.Struguri acri ......................................... 149 191.Şurubul şi piuliţa ................................. 150 192.Pe soclu ............................................... 150 193.Amurg de primavară ........................... 151 194.Pufosul ................................................. 152 195.Măria Sa disputat ! ............................... 154

REMEMBER 196.Vegheat de luceferi .............................. 157 197.Titaniada ...............................................157 198.Plângeau şi pietrele ............................. 158 199..Imagini .............................................. 159 200.La statuia lui Eminescu ...................... 159

167

POEMELE MELE

Autor: Flora M. Stănescu

168