Viata ca un labirint - povestiri

Viața ca un labirint-povestiri

Flora M. Stănescu

VIAȚA CA UN LABIRINT

Flora Mărgărit Stănescu Copiii dar nu numai ei, chiar și oamenii mari au iubit totdeauna poveștile. Dacă sunt inspirate din realitate, sunt și mai interesante. Viața nu este simplă și trebuie tratată cu seriozitate și responsabilitate.

Dedic această carte nepoților mei, Mihai-Eduard, Anca-Sabina și Alexandru, cu toată dragostea din partea bunicii.

(Imagini după internet)

1

Viața ca un labirint-povestiri

2

Flora M. Stănescu

Viața ca un labirint-povestiri

Flora M. Stănescu

Notă autor, ”Se spune că de multe ori viața bate filmul.

Filmul unei vieți cu regizori inconștienți care dau bir cu fugiții, când de fapt ar trebui să fie prezenți permanent, în viața micului om pe care l-au adus pe lume.

Ei l-au aruncat efectiv în viață, pe micul Gabriel, să se descurce singur. Povestirile de față au la bază întâmplări adevărate în care inconștiența părintească, lasă răni adânci în sufletul nevinovat al copiilor. Inocentul Gabriel este doar un caz, un simbol a numeroase alte cazuri asemănătoare cu al său.

Despre cum a fost el pus într-un coș și lăsat la ușa tatălui biologic, avea să afle copilul mult mai târziu. Să vedem însă în ce context s-au petrecut faptele care m-au determinat să le aștern pe hârtie.

Prezența oamenilor cu adevărat iubitori, providențiali în viața micilor sau marilor năpăstuiți, este un dar divin pentru care fiecare dintre noi ar trebui să fim recunoscători”.

Flora Mărgărit Stănescu

3

Viața ca un labirint-povestiri

Flora M. Stănescu

Doamna și cerșetorul De câtva timp în fața unei farmacii începuse să cânte la vioară un bărbat îmbrăcat sărăcăcios, cu plete lungi, cu barba încâlcită.

Brunet cu puține fire albe de păr omul nu părea nici tânăr nici bătrân. Era greu de stabilit ce vârstă ar fi putut avea dar era foarte slab și foarte trist.

Avea alături de cutia în care-și ținea vioara, cel mai de preț obiect/prieten al lui, câteva pagini cu portative pe care-și însemna noile note /melodii create în stradă. Trecătorii cu inimă bună mai aruncau uneori alături de cerșetorul/violonist câte o bancnotă, grăbind pașii de parcă se temeau ca sărăcia lui să nu fie molipsitoare. În fiecare zi la sfârșitul programului o doamnă foarte frumoasă și elegantă ieșea din farmacie după ce activa sistemul de supraveghere. Trecea pe lângă violonist, îi punea 4

Viața ca un labirint-povestiri

Flora M. Stănescu

alături o bancnotă de valoare mai mare să-și poată cumpăra ceva de îmbrăcat, hainele lui fiind așa de zdrențuite.

Patru derbedei cu mușchii bine lucrați pe undeva pe la sălile de fitnes sau alte metode, i-au luat de pe cap fesul cel nou cumpărat cu banii strânși din muzica lui. Nu s-au oprit numai la asta, i-au luat vioara îmbrâncindu-l deși era îngenunchiat, au trântit-o de pământ și au călcat pe ea. Plăcerea lor era să distrugă tot ce era frumos și bun. Lașitatea era caracteristica principală, deși omul era căzut l-au lovit și îmbrâncit, batjocorindu-l.

Inima omului s-a spart în zeci de bucăți, la fel cu vioara, singurul său avut. A rămas culcat pe trotuar, iar muzica lui nu s-a mai auzit câteva zile. Locatarii din blocurile învecinate erau obișnuiți cu melodiile lui și le simțeau lipsa dar, nimeni nu făcea nimic să-l ajute pe bietul om căzut la pământ. A aruncat foile cu compozițiile sale stradale iar resturile viorii sparte le-a sărutat și pus în cuția ei ca într-un sicriu. Doamna s-a aplecat, i-a dat o bancnotă și a adunat foile răvășite pe jos. Într-una din zile o mașină elegantă a oprit alături de el, lângă trotuar, a coborât un șofer 5

Viața ca un labirint-povestiri

Flora M. Stănescu

care l-a sculat cu vorbe blajine și i-a spus să aibă încredere și să meargă cu el. S-a dus sărmanul că oricum altceva nu avea de făcut.

Au ajuns în fața unei vile deosebit de frumoasă și cu multe camere, șoferul i-a pus în mână un rând de chei și i-a spus. Ai aici tot ce-ți trebuie, să te speli, să te schimbi, să cânți.

Acum rămâi cu bine, eu am alte treburi.

A intrat cu teamă violonistul zdrențăros în casa aceea mare, a descoperit și baia unde când s-a privit în oglindă nu s-a recunoscut nici el.

Având la îndemână tot ce-i trebuia, s-a spălat, s-a bărbierit, a îmbrăcat un costum bun din șufonierul pus la dispoziția lui și la un moment dat a auzit cântând un pian. Era deja un alt om, la fel ca în basmele vechi, dintr-un cerșetor zdrențăros s-a transformat într-un violonist onest.

S-a uitat în jur, a deschis câteva uși apoi a urcat la etaj și... minune mare. La pian cânta doamna de la farmacia unde își pierduse el vioara. Avea în față melodiile compuse de el în stradă și-l aștepta să o acompanieze. Alături de pian pe un scaun se afla o vioară nouă pe care el se grăbise să o ia și să o acompanieze pe doamna de la pian, punând pe strune întreaga sa recunoștință față de un gest așa de mare.

6

Viața ca un labirint-povestiri

Flora M. Stănescu

Singurele aplauze au fost desigur ale doamnei, dar pentru cerșetorul/violonist au răsunat ca o imensă sală plină de spectatori, aplaudându-i frenetic doar pe ei doi. Avea să-i fie recunoscător întreaga viață. Uneori un simplu gest poate schimba în bine soarta unui om.

Dacă există posibilități, este bine să-l facem. Binele făcut se va întoarce cândva la sursa care l-a creat. Dar bucuria de a dărui speranță și ajutor în momentele critice ale vieții, nu se poate compara cu nimic pe lume.

Poate doar cu dragostea divină.

Inocentul Gabriel Se întâmpla prin anul de grație al Domnului - 2014, într-un cartier mărginaș al Bucureștiului. Vasile avea 35 ani, era agent de pază la o firmă particulară și-și ducea traiul cum putea împreună cu Lena. Aceasta, o femeie bună la suflet și-ar fi dorit un copil dar, iubitul ei nu 7

Viața ca un labirint-povestiri

Flora M. Stănescu

putea fi convins. Dorea să mai exploreze și alte domenii, să-l știe lumea cât de ”macio” era el.

Anii treceau și Vasile nu avea nici un gând de căsătorie. Mai făcea și câte-o beție cu colegii, mai câte-o ceartă cu Lena și așa au trecut primii patru ani din relația lor. O zi mai bună, o zi mai proastă, dar de la un timp Vasile pusese ochii pe o tânără foarte sexi și foarte simpatică.

Mirela îl cucerise din prima zi când trecând întâmplător prin fața firmei unde era de pază Vasile, îi aruncase acestuia o privire destul de provocatoare.

Considerându-se un bărbat liber și fără obligații, Vasile nu ezitase să intre-n vorbă cu Mirela. Aceasta comunicativă, bine dispusă și disponibilă îi dăduse numărul ei de telefon mobil, la fel și Vasile dar, o rugase să nu-l sune ea, ci să aștepte telefon de la el. Se gândea el bine că ar fi putut suna, când era și Lena de față, apoi ... să te ții ceartă.

Lena făcea curățenie într-o firmă și lucra numai jumătate de normă. Altceva la pregătirea ei nu găsise de lucru.

O distracție în paralel nu era de lepădat, cu atât mai mult cu cât Mirela era și mai tânără și mai frumoasă decât Lena. Nu era chiar simplu să joci 8

Viața ca un labirint-povestiri

Flora M. Stănescu

la două capete, cum îl ironiza colegul său Anton, alt aventurier, când venea să preia schimbul.

- Te cam joci cu focul îi spunea acesta, dar el râdea fericit că Lena nu prinsese de veste că în viața lui Vasile al ei, intrase o altă femeie.

Niciodată Vasile nu se preocupase să-și protejeze partenerele, să nu se trezească cu un copil nedorit de el. Ele trebuiau să facă totul, să ia pastile să se opereze, orice numai să nu aducă pe lume plozi și el să le poarte de grijă. Asta nu a permis niciuneia dintre femeiele cu care avusese relații mai mult sau mai puțin pasagere.

Cu Mirela era mult mai grijuliu, o plăcea mult și nu voia s-o piardă dar, nici de Lena nu se îndura că era o bună gospodină și timp de patru ani îl îngrijise ca o adevărată soție. Se tot frământa ce scuze să mai inventeze când lipsea de acasă și Lena îl suna să afle ce-i cu el.

De fiecare dată șeful era de vină, adică Vasile spunea că trebuie să meargă cu șeful în alt oraș pentru marfă sau noi contracte și cum acelea se semnau la o masă udată din belșug, Vasile trebuia să o facă și pe șoferul. Așa au mers minciunile timp de doi ani.

Mirela nu a ținut cont de recomandarea lui Vasile de a nu rămâne însărcinată. A făcut tot posibilul să aibă un copil cu acesta și să-l lege și mai bine de ea, cu ajutorul copilului.

9

Viața ca un labirint-povestiri

Flora M. Stănescu

Ea nu lucra nicăieri și era convinsă că bărbatul trebuie să muncească, iar ea să stea liniștită acasă și să-și crească copilul, finanțată de Vasile cum ar fi fost normal. Aici socotelile Mirelei au ieșit la iveală și când Vasile a aflat de sarcină, au început certurile. El insista să facă avort iar ea refuza.

Grea situație pentru un fluture cam tomnatic, care tot mai dorea să exploreze și alte terenuri, nu neapărat ”fertile”. Nu era el pregătit să-și asume asemenea obligații. Creșterea unui copil era ceva greu de imaginat. Implica cheltuieli în plus, nesomn, alergătură pe la medici, nu era el omul care să-și piardă timpul cu plozi.

Ajunsese să se certe zilnic cu Mirela, deși sarcina era destul de avansată, avea deja șase luni, el tot mai aducea vorba despre avort. Fata nici nu voia să audă de așa ceva iar el a plecat definitiv de la ea, fără o vorbă de rămas bun și fără să-i mai răspundă la telefon.

Când ajungea acasă și Lena nu era de serviciu, avea grijă să închidă telefonul, pe motiv că era frânt de oboseală.

Ba mai mințea că șeful l-a pus să facă și pe hamalul, dar nu-i da nici măcar o primă, zgârcitul.

10

Viața ca un labirint-povestiri

Flora M. Stănescu

Lena îl compătimea și păstra liniștea în casă ca cel pe care-l iubea și-l considera ca un soț, să se poată reface pentru o nouă zi de muncă.

Au trecut câteva luni și într-una din zile la ușa Lenei și a lui Vasile, apăruse un coș de nuiele în care se vedea o păturică albastră și dantela unui scutec de copil mic.

Un vecin trecând pe scara blocului, sunase la ușa lor și-i întrebase dacă știu ceva de ce era în coș. Atunci s-a auzit un scâncet de copil din coș.

Stupefiat Vasile rămăsese pironit de tocul ușii dar Lena se aplecase grijulie asupra coșului și-l luase în casă. Nu-i venea să creadă că cineva se gândise să-i lase în grijă, acea minune de copil.

- Dacă soarta l-a adus la ușa noastră, eu zic să-l adoptăm noi Vasile. Nu se știe dacă noi vom avea vreodată un copil. Uite ce frumos este și are o hârtie în păturică. Uite Certificatul lui de naștere. Este un dar divin copilul acesta Vasile.

O privire fugară aruncată pe Certificatul de naștere îl lămurise pe Vasile cine era mama copilului dar la tată scria necunoscut.

Nu se putea așeza undeva, umbla prin casă căutând o metodă să se vadă scăpat de copil. Nu înțelegea cum a avut Mirela curajul să vină la ușa lor și să-și lase propriul copil, tatălui acestuia.

Era mic, trebuia alăptat, sau hrănit cu lapte praf, cu ceai.

11

Viața ca un labirint-povestiri

Flora M. Stănescu

Ce femeie nesocotită, ce mamă era aceea care-și abandona copilul abia născut, la ușa unei străine. Apartamentul în care locuiau Vasile și Lena, era al Lenei, primit moștenire de la părinții ei. Vasile contribuia și el la plata facturilor dar se văita mereu de zgârcenia șefului, când el de fapt se ducea la restaurant cu amicii lui și avea darul de a face cinste tuturor, să se vadă cât de liber și independent era el.

Ajunseseră să trăiască mai mult din ce câștiga Lena care drămuia fiecare bănuț, să le ajungă pentru masă, până la următorul salariu.

Cum în lunile de iarnă facturile erau mai mari, atunci începeau și certurile că nu li se ajungeau banii pentru facturi și nevoile personale.

Cu toate neajunsurile, Lena insista să adopte ei acel copil, dacă tot fusese lăsat la ușa lor. Nu avea de unde să știe că tatăl copilului era chiar omul pe care-l menaja de șase ani și-l compătimea că muncește prea mult și câștigă puțin. Nu a simțit deloc minciuna din vorbele lui.

O făcea pe cinstitul și neajutoratul când de fapt era crud și vicios. Capriciile sale și le făcea fără scrupule.

Ei dar și încrederea Lenei avea o limită.

Tot certându-se pe seama micuțului Gabriel, cum scria pe certificatul de naștere al copiluilui, 12

Viața ca un labirint-povestiri

Flora M. Stănescu

Vasile trântise cu voce puternică și cu pumnul în masă: - Ăsta este copilul meu cu Mirela... am avut o relație pasageră. Este un copil nedorit, am să-l duc la casa de copii. Dacă ea ca mamă s-a lepădat de el, eu nu stau de crescut plozi.

Acolo îl duc. Chemase un taxi și plecase.

Rămasă fără grai și văzând cât de serios vorbise Vasile, Lena nu a putut reacționa în nici un fel pe moment. Vasile luase copilul și plecase cu el la casa de copii. Credea că-l cunoștea destul de bine pe Vasile, dar abia atunci realiza cu cine își pierduse ea șase ani din viață.

Nu mai era timp de pierdut, scosese din șifonier toate hainele lui Vasile, pusese geamantanul pe pat și înghesuise acolo tot ce avea el. Cu valiza venise la ea, așa avea să plece și pentru totdeauna. Nu mai putea avea încredere într-un asemenea om.

Când Vasile revenise după ce predase copilul, cu declarația că nu știa nimic despre el, că doar îl lăsase cineva la ușa lor, Lena îi arătase geamantanul gata făcut.

- Dacă ai fost în stare să-ți dai propriul copil la casa de copii, cu mine nu mai ai nici o treabă. Ai să pleci acum, așa cum ai venit. Întinsese mâna și-i arătase geamantanul.

13

Viața ca un labirint-povestiri

Flora M. Stănescu

Vasile îl luase plin de nervi, ieșise trântind ușa, fără un cuvânt de rămas bun. În mintea lui gândea că nu merita, prea fusese credulă și proastă, ca să-și mai bată capul cu ea. Va găsi el altă femeie că de... sunt destule singure și cu situații materiale mult mai bune decât Lena.

Era decis ca de această dată să găsească o femeie bogată, care să-l întrețină ea pe el și nu altfel. Doar la acest nivel ajunsese omenia în el.

Ca să nu se facă de râs față de amicii lui cheflii, anunțase că el a abandonat-o pe Lena, că a început să-l calce pe nervi cu insistența ei de a avea un copil. Lui nu-i trebuia griji în plus.

Pentru început îl rugase pe patron să-l lase un timp să doarmă în firmă, tot făcea de pază, până găsea o gazdă pe placul lui.

Cum și patronului îi plăcea să mai lipsească nopțile de acasă, îl înțelegea foarte bine pe Vasile, ba se oferise să-i prezinte o femeie divorțată cu care el făcea afaceri. Nu conta că avea cu peste zece ani mai mult ca Vasile, situația materială a femeii îl scutea de multe griji.

Patronul îl prezentase pe Vasile ca șofer și gardă de corp, pentru care garanta chiar el și drept cel mai de încredere om al lui.

Cum doamna Simona era singură, momentul era foarte prielnic pentru Vasile de a 14

Viața ca un labirint-povestiri

Flora M. Stănescu

face și pe gigolo. Îl transferase la firma d-nei Simona, apoi îi spusese: - Eu am făcut ce am putut, de aici te descurci singur, ca un gentelman...doar așa vrea Simona. Ca să spunem tot adevărul și patronul lui Vasile avusese o relație cu d-na Simona, dar cum la el la firmă capitalul era gestionat de soția lui, acesta se ferea de încurcături sentimentale.

Riscul de a pierde totul era prea mare. Îl plasase pe Vasile exact când a dorit să încheie relația lui cu Simona.

Este cunoscută de veacuri solidaritatea dintre bărbați. Dacă femeile s-ar solidariza, la cât de multe sunt ca număr, ar deveni un adevărat pericol social. De aceea făceau bărbații tot ce puteau, să le țină dezbinate, ca să le poată manipula după bunul lor plac și chiar reușeau.

Așa a început Vasile să lucreze ca șofer al d-nei Simona și ca gardă de corp. Doamna considerase că putea foarte bine să doarmă la parterul vilei sale, în cămăruța de lângă bucătărie unde avea toate utilitățile aproape. Îl anunțase că ea nu coboară niciodată din pat mai devreme de ora nouă dimineața, oră la care el trebuia să fie gata de plecare.

Primise și un costum nou pentru serviciu și alte accesorii, cu mențiunea că trebuie să arate impecabil. Ea se vedea cu lume bună și nu voia 15

Viața ca un labirint-povestiri

Flora M. Stănescu

să se facă de râs. O văzuse ea pe o comerciantă de cosmetice ce șofer și gardă de corp avea angajat. Situația lui Vasile se schimbase brusc, în bine apoi în foarte bine. Menajera d-nei îi spăla și călca hainele, masa era foarte bună. Nu mai avea nici o grijă pentru aceste detalii.

A început munca făcând pe șoferul, însoțind-o pe d-na Simona peste tot unde avea întâlniri amicale sau de afaceri. Mândria lui de bărbat încă tânăr avea de suferit din cauza diferenței de vârstă dintre el și d-na Simona, dar și din cauza aluziilor făcute de amicele ei, cum că aceasta chiar dăduse lovitura.

Nu i-a mai convenit conviețuirea cu Lena, nu avea altceva de făcut decât să suporte capriciile și ironiile doamnelor cu care se întâlnea d-na Simona. Îl mai deranjau și ordinele date cu autoritate de patroana sa, în fața prietenelor ei. Se simțea inferior, după ce Lena îl ținuse ani întregi în centrul atenției sale, cu speranța că într-o zi ei doi ar fi devenit o familie adevărată.

Era o situație greu de digerat de un om ca Vasile. Pentru moment nu putea face nimic dar își propusese el să stoarcă de la d-na Simona cât mai mulți bani apoi, să-și caute o alta pe placul lui. Se decisese pentru început să-i ceară d-nei Simona bani pentru încă un rând de haine, 16

Viața ca un labirint-povestiri

Flora M. Stănescu

motivând că nu putea să stea degeaba așteptând spălarea și călcarea acelora pe care le îmbrăca zilnic.

Cum doamna era într-o dispoziție proastă, îl repezise practic, să aștepte ziua de salariu și-și va cumpăra din salariul lui. Apoi îl anunțase că are liber toată ziua, ea nu va ieși nicăieri în acea zi. El nu avea nimic programat, și-a anunțat vechii amici să se vadă la un local să se distreze.

Nu mai dorea vechea cârciumă unde se întâlneau de obicei, alesese un restaurant luxos, unde o condusese în urmă cu câteva zile pe d-na Simona.

Erau acolo niște femei drăguțe care serveau la mese. Avea de gând să agațe una din ele, una roșcată care-l încurajase din priviri.

Nu i-a luat mult timp, în aceeași după amiază s-a întâlnit cu amicii la acel restaurant.

Avea ceva bani la el și spera că și amicii lui aveau. Când i se adusese meniul și văzuse prețurile, aproape că se îngălbenise la față.

Le spusese amicilor; - Măi...au aceștia niște prețuri...

- Eu zic să mergem în altă parte, propusese Gogu, unul din chefliii cu care se întâlnise. Hai că aici nu-i de noi. Tocmai atunci de la bar se arătase și roșcata pe care pusese ochii Vasile și se salutaseră amical.

17

Viața ca un labirint-povestiri

Flora M. Stănescu

- Cerem doar cafele, spunem că ne grăbim, spusese Vasile, suntem...în timpul serviciului, adăugase el cu voce joasă, când roșcata era foarte aproape de ei.

- Ce comandați dumneavoastră? Îi întrebase aceasta, răsucindu-și provocator o șuviță de păr.

- Trei cafele amare... ca viața, spusese repede Vasile. Ne cam grăbim... serviciul...

Plătind cele trei cafele și bacșișul lăsat roșcatei, Vasile se văzuse nevoit să reducă drastic numărul țigărilor fumate zilnic, ba chiar și al cutiilor de bere. Trebuia să treacă la acțiune, să obțină mai mulți bani.

Pentru început a redus cantitatea de benzină. Nu mai făcea plinul la mașină ci lua cu câțiva litri mai puțin, iar diferența de bani îi oprea el. A mers această figură de câteva ori dar într-una din zile, d-na Simona îl avertzase amical.

- Să ai grijă la pompa de benzină! Plinul să fie plin! M-ai înțeles, da?

- Sigur doamnă, eu...

- Hai s-o lăsăm așa, nu vreau să-mi stric ziua.

Au revenit acasă seara târziu după ce doamnele petrecuseră destul de zgomotos la o masă, iar șoferii lor la o altă masă, cu ceva de mâncare și un singur pahar de bere. Chelnerul avea dispoziții clare.

18

Viața ca un labirint-povestiri

Flora M. Stănescu

Așa ceva părea de neconceput pentru Vasile dar, nici nu putea schimba nimic. Lipsa banilor îl ținea parcă într-un frâu cu care el nu era obișnuit. Cum doamna Simona era cam cherchelită, îi spusese să o ducă până sus în dormitor, nefiind foarte sugură pe trepte.

Era momentul așteptat de Vasile. Se oferise să-i facă un masaj pentru a se putea odihni mai bine. Ea fusese de acord, ba chiar îl încurajase să rămână în acea noapte în dormitorul ei. Vasile era convins că odată ce erau amanți, el va fi cel care va pune condițiile mai departe. Nu știa ce experiență de viață avea d-na Simona.

Când d-na revenise de la baie, Vasile adormise în patul ei, iar ea îl trezise cu voce joasă și-l trimisese în camera lui de la parter. Îl avertizase doamna să umble încet, să nu facă zgomot. Nemulțumit acesta își luase hainele de pe jos, unde le aruncase și coborâse scările desculț și sumar îmbrăcat.

-Ia te uită la băbătia asta zgârcită, se folosește de mine când are chef, apoi mă trimite la parter.

Trebuie să-mi caut o altă slujbă. Nu admit eu așa ceva. Ori îmi dă bani cât cer eu, ori plec. Asta chiar mă ia de prost.Trebuie să-mi fac un plan.

Nu s-a născut femeia care să mă prostească pe mine. Asta chiar nu știe cu cine are de-a face.

19

Viața ca un labirint-povestiri

Flora M. Stănescu

În dimineața următoare s-au întâlnit în bucătărie. Doamna avea niște dureri de cap, după consumul exagerat de alcool din seara precedentă. Îl anunțase pe Vasile: - Tu ești un băiat bun, ai merita o nevastă ca Nina, menajera mea. Seara trecută trebuie uitată.

A fost o greșeală. Alcoolul a fost de vină.

- Drept cine mă iei cucoană? Sărise de pe scaun Vasile. Iritat de aluzia că ar vrea să-l însoare cu menajera ei. Poate că eu îmi doresc pe altcineva....

- Drept cine ești băiatule...ești un simplu șofer, iar Nina ți se potrivește foarte bine. Sunteți tineri amândoi, formați o familie, faceți copii...

- Eu îmi aleg singur partenerele, răspunsese plin de sarcasm Vasile. Nu mai putea da înapoi.

Se certau deja și el trebuia să se impună cu orice preț.

-Adevărat? Seara trecută mi-ai lăsat altă impresie.

Pentru mine nu ești bun de nimic, îi șuierase ea la ureche. Te pun pe liber imediat dacă întreci măsura.

- Consternat de întorsătura pe care o luase situația, Vasile fusese nevoit să tacă. Trebuia bine gândit ce avea de spus mai departe.

Cu d-na Simona nu se putea purta așa cum se purtase cu Lena sau cu Mirela. Era în joc viitorul lui. Ar fi rămas iar pe drumuri.

20

Viața ca un labirint-povestiri

Flora M. Stănescu

Umilința la care era supus îl făcea să i se urce sângele în cap. Trebuia să fie atent la fiecare cuvânt pe care îl spunea și să se supună ordinelor date de doamna care deținea ... finanțele lui viitoare.

- Spune-i d-nei că eu am un prieten, îi spusese Nina, care auzise discuția, după ce plecase doamna să-și facă duș. Fii atent la ce răspunsuri dai că...te zboară de aici de nu te vezi. Este foarte...categorică.

Cunoaște-ți locul, nu ești decât șoferul ei.

Ori faci ce ți se cere, ori pleci în altă parte, fără nici o recomandare. La cât de greu găsești un loc de muncă acum...ai mare grijă. În timp ce Vasile încerca să-și consolideze situația lui financiară, Lena, fosta lui iubită pe care nu a știut să o aprecieze, întâlnise un alt bărbat care singur fiind și dornic să aibă o familie stabilă, ajunseseră chiar la ofițerul stării civile, poate puțin cam repede dar erau dornici de glasul unui copil prin casă.

Căsătoriți fiind, cei doi au început demersurile pentru adopția micului Gabriel, despre care Lena îi povestise totul, actualului ei soț. Întrunind toate condițiile și actele au fost gata în scurt timp iar micul Gabriel a intrat în familia care avea să-l crească și să-l educe așa cum trebuie educat fiecare copil.

21

Viața ca un labirint-povestiri

Flora M. Stănescu

Trecuseră deja câteva luni de la adopția lui Gabriel și într-una din zile Lena cu copilul în cărucior își făcea cumpărăturile într-un mare magazin din apropierea casei sale. Pe unul din culoarele dintre rafturile încărcate cu tot felul de produse, îl zărise pe Vasile care ducea cu un căruț mare, cumpărăturile unei doamne cam corpolente și care cu o voce autoritară îl apostrofase: - Mișcă-te mai repede, ce stai și caști gura? Nu ai mai văzut copii în viața ta? Hai, mergem cu astea la o casă mai liberă, mă grăbesc.

Foarte surprinsă de docilitatea lui Vasile, Lena rămăsese oarecum pe gânduri. Iată își zisese ea, cum plătește viața pe cel ce-și bate joc de ea. Vasile avea să plătească toată viața umilindu-se când la un patron când la o patroană capricioasă, care-i punea nervii la încercare.

Anii au trecut, Micul Gabriel urma să înceapă școala și cum era și firesc cei doi părinți i-au fost alături când a pășit pentru prima dată în clasa unde avea să descopere o mulțime de lucruri despre care încă nu știa nimic. După discursul de bun venit al directoarei școlii, elevii încolonați pe clase au intrat în acel univesr al cunoașterii, al prieteniei și al modalității de a-și controla emoțiile, a modalității de a da cuvintelor un aspect și un înțeles profund. Dincolo de 22

Viața ca un labirint-povestiri

Flora M. Stănescu

gardul școlii, neștiut de nimeni, Vasile privise întreaga ceremonie, o văzuse apoi pe Lena plecând acasă cu soțul ei și nu se știe sigur dacă, pe obrazul lui se prelingeau lacrimi de regret sau era doar ploaia care se cernea mărunță și deasă, la început de toamnă.

Copilul lui pe care nu l-a vrut, pășea deja în viață alături de oameni care și l-au dorit și care știau exact ce vor de la viață. Vasile era tot singur, ultima ibovnică îl tratase așa de dur că-i spusese la una din obișnuitele lor certuri: Ai fost și ai rămas un...pierde vară.

Dacă la bătrânețe cineva va vedea un bătrân fie în baston, fie căutând prin gunoi sau dormind pe sub boscheți, ar face bine să se întrebe: Oare ce a făcut acest om toată viața, de a ajuns în halul acesta?

Răspunsul vine de la sine, a trăit așa cum a vrut, fără să-și asume nici o responsabilitate și a ajuns singur, părăsit de toți cei pe care i-a batjocorit, pentru că viața plătește fiecăruia după faptele sale. Cine face numai ce vrea, nu face ce

trebuie.

23

Viața ca un labirint-povestiri

Flora M. Stănescu

Soldățelul A sosit ziua cea mare. Ancuța și părinții pleacau în vacanță la Roma.Tata căra geamantanele spre o bandă rulantă, care le plimba într-o sală imensă. Tavanul era așa de sus, că nici o scară nu ajungea până acolo.

-Oare cum se ștergeau geamurile aici? Se întreba Ancuța.Trebuie desigur să-l aducă pe OMUL PAIANJEN, altfel nu avea cine urca așa de sus.

Ce de lume! Se minuna fetița, și culmea, toți se grăbeau să zboare. Ei, dacă aveam aripi…nu mai luam avionul și tati nu mai scotea bani din cont, gândea în sinea ei fetița.

Ancuța, fetița de aproape cinci ani, era așezată pe o banchetă în sala de așteptare, dar de nerăbdare se tot ducea să vadă de aproape cum mergea banda cu care se plimbau bagajele.

Strângea la piept papușa cumpărată de mami, chiar din aeroport.

24

Viața ca un labirint-povestiri

Flora M. Stănescu

Nu avea încă un nume și era un soldățel drăgălaș mustachios, dar simpatic. Când te uitai la el te umfla râsul. Cu chipiul roșu, cu uniforma neagră și niște curelușe roșii, avea chiar și cizme tot rosii.

Agitându-se mereu să mai vadă ceva, scăpase soldățelul între două geamantane enorme și începuse să strige.

-Opriți valizele! Mi-au luat soldățelul. Tatiii !

Mi-a plecat soldățelul cu valizele acelea mari, striga Ancuța, alergând pe lângă banda care transporta bagajele.

-Oprește-o tati, eu nu pot să-l prind. Vreau soldățeluuuul! Începuse să plângă Ancuța.

Aproape de celălalt capăt al benzii transportoare, câteva persoane își așteaptau tichetele pentru recuperarea bagajelor.Înainte ca cineva să-l vadă și să-l oprească, Marc, un băiețel de aproape șapte ani, auzind strigătele fetiței și văzând unde căzuse păpușa, se repezise ca o săgeată și recuperase soldățelul căzut între cele două geamantane enorme. Îl ridicase sus, triumfător și privise spre Ancuța, care încetase imediat cu plânsul.

Venind spre fetiță să-i dea papușa, zise: -Ține-ți soldățelul și nu mai urla așa. Ce păpușă haioasă, mai zise Marc uitându-se la soldățel.

25

Viața ca un labirint-povestiri

Flora M. Stănescu

-Dar tu cine mai esti? Întrebase Ancuța, plină de curiozitate.

-Sunt Marc, ai grijă să nu-l mai scapi. A doua oară nu ți-l mai aduc înapoi. Cum îl cheamă pe soldățel? Întrebase băiețelul.

-N-are nume, abia mi l-a cumpărat mami, de aici din aeroport. Mai are dacă… vrei și tu? Întrebase Ancuța.

-Eu nu mă joc cu păpuși, ca tine, zise Marc, cu un fel de ciudă. Ce minte poți să ai…eu și păpușile…

-Dar tu cu ce te joci, Marc? Ce fel de jucării ai?

-Jucării pentru băieți, tancuri, trenuri, pistoale, spiderman…uite pe fereastră, acolo este avionul meu, cu care plec cu bunicul.

-Nu-i adevărat, este avionul meu, așa mi-a spus tati, scâncește Ancuța, gata să-l atace pe Marc.

-Vezi poate începi iar să plângi, că plec de aici, o repezi Marc.

De la mică distanță mama Ancuței urmărea discuția copiilor amuzându-se de felul cum se descurca fetița, ce discuție purta cu salvatorul păpușii scăpate între cele două geamantane.

-Dacă vrei să știi, mie tati îmi cumpără tot ce vreau…aruncă Ancuța bosumflată.

26

Viața ca un labirint-povestiri

Flora M. Stănescu

-Daaaa, ce să mai vorbim, zi-i să-ți cumpere un avion, să vedem ți-l cumpără? O provocase Marc, să-i audă răspunsul.

-Ce să fac eu cu un avion, așa de mare? Nici nu încape în bloc…mai adăugase Ancuța gânditoare.

-Nu-l duci în bloc, îl ții afară….uff! Ce minte au fetele astea, se bosumflă Marc. Curioasă din fire Ancuța îl cerceta pe băiat și nu ezită să-l întrebe: -Cum să-l țin afară? Încurcă circulația. Tu unde te duci cu bunicul tău, Marc?

-În Italia mă duc și ce-ți pasă ție…băgăcioaso!

-Păi…îmi pasă, că și eu cu tati și cu mami tot acolo mergem, în vacanță. Putem merge împreună.

De Marc se apropie bunicul și-i întinse mâna; -Salut-o pe fetită Marc și hai să mergem. Cum o cheamă? Marc nu apucase să răspundă. Ancuța începuse din nou să vorbească aproape fără să respire.

-Pe mine mă cheamă Anca, dar pe soldățel îl botez Marc, pentru că el l-a salvat…

-Bine, pa, mormăise Marc, după care adăugase: ce-am ajuns, nume pentru o papușă…

-Pa, Marc, să știi că după ce aterizăm o să fie doi Marc…tu și soldățelul. Să nu spui la nimeni, 27

Viața ca un labirint-povestiri

Flora M. Stănescu

pentru el nu am bilet, nu vreau să mi-l arunce din avion, merge clandestin.

Din spate vocea mamei a dojenit-o ușor.

-Cât tărăboi ai putut face cu soldățelul tău…toată lumea vă privea pe voi doi…

-Nu-i mai zice soldățel…acum îl cheamă Marc, pentru că el l-a salvat dintre valize. Ancuța fugise și se agățase de brațul lui tati și se îndreaptaseră spre poarta de unde urmau să decoleze.

-Nu-i așa tati că acesta este avionul nostru? Zise Ancuța alintându-se la brațul lui. Marc zicea că este al lui…

-Da prințeso, dar nu numai al nostru, uite câtă lume merge cu el…

- Da, este și Marc, el mi-a salvat soldățelul și i-am pus numele lui. Îl primește în avion dacă nu are bilet? Nu mi-l aruncă afară?

-Îl primește că este doar o păpușă.

-Tati…tu ai putea să-mi cumperi un …avion?

-De jucărie…da, dar va trebui să ai mai multă grijă de el.

Era prima zi din vacanța pe care o pregătise Ancuța timp de mai multe zile, făcând planuri, unde și cu cine vor merge, ce prieteni noi își va face. Prin sticla hubloului, copiii se minunau cum rămânea în urmă aeroportul și cum toate clădirile se făceau mici, mici, până nu se 28

Viața ca un labirint-povestiri

Flora M. Stănescu

mai vedeau deloc. Au mai fost și alte peripeții în această excursie dar despre ele vorbesc filmele și fotografiile de familie.

Anca și bunica Era o zi frumoasă de toamnă târzie.

Mă plimbam cu bunica în parcul catedralei.

Răscoleam cu o nuieluşă frunzişul, covor aşternut sub copaci. Mi-o amintesc...aşa cum era.

Puţin tăcută şi gânditaore, alteori veselă şi pusă pe glume, sau cu un sfat gata pregătit pentru mine.

Rar uita aparatul de fotografiat acasă.

29

Viața ca un labirint-povestiri

Flora M. Stănescu

Avea o pasiune pentru imortalizarea imaginilor ce ei i se păreau deosebite. Iubea natura, iubea oamenii, dar mai ales iubea copiii.

Cel mai mult admira toamna, pentru nostalgia culorilor cred. Am văzut sute de poze cu arbuştii multicolori în toamnă. De aceea cred asta.

Bunica scria poezie încă din tinereţe, dar scria şi poveşti adevărate. Vreau să scriu şi eu.

Când merg la ea îmi place să fac video-clip. Îmi aleg pozele preferate din PC- ul ei, cânt cât mă ţine gura o melodie la modă şi gata filmul.

Bunica mă ajută să-l încarc pe internet.

Acolo îl pot vedea toţi prietenii mei.

Am un film cu Lizu şi un film cu... da, fratele meu Alex este desigur nelipsit. Are el un stil al lui de a se implica în tot ce fac eu.

Dacă am de făcut teme şi mama nu este acasă, bunica mă ajută la mate şi apoi, ce mai am de scris sau de citit. Mie îmi place să fac compuneri.

Aici cred că o întrec, sau... nu ştiu bine, poate că aşa vrea ea, să mă lase să o întrec. Parcă suntem în competiţie.

De curând am o nouă prietenă, o cheamă Ioana. I-am povestit bunicii despre ea şi despre iepuraşul meu, pe care nu am voie să-l aduc în casă.

Dar la Ioana am voie, acolo îl ţine în cuşcă, nu în casă. Vaaaiii ! Am uitat să-i dau un nume…

30

Viața ca un labirint-povestiri

Flora M. Stănescu

Parcă este un bulgăre de zăpadă, aşa de alb este şi are ochii roşii şi urechile lungi pe spate.

Când am să fiu eu mare, am să - mi aduc în casă toate animalele pe care le vreau eu.

Oooops! Atunci probabil că nu voi mai locui într-o casă ci într-o grădină zoologică. Nu sunt sigură că mi-ar plăcea.

- Bunico! Ți-ar plăcea să locuieşti într-o grădină zoologică?

- Chiar semăn cu o maimuţă? Întrebase bunica, amuzată şi pusă pe glume.

- Nu chiar, dar dacă te pictez eu...ai să semeni per... fect cu o maimuţă.

- Hai s-o lăsăm pe altă dată, zise bunica, mai avem nişte teme de terminat. Ai promis că le faci o surpriză lui mami şi tati...să ne grăbim spre casă.

- Dar nu mi-ai răspuns, ţi-ar plăcea să locuieşti într-o grădină zoologică?

- Ce plăcere poate să fie să locuieşti lângă un leu sau un tigru închis în cuşcă? Sigur nici în libertate nu este de dorit ... sunt animale periculoase.

- Oooo! Eu mă gândeam doar la maimuţe, zise Ancuţa. Dar şi acolo este un miros cam greu de suportat. Ştii ce cred eu? Cele mai curate animale sunt...peştii. Ei se spală tot timpul, doar trăiesc în 31

Viața ca un labirint-povestiri

Flora M. Stănescu

apă. Am avut şi noi un acvariu, dar acum nu-l mai avem. Sper să-l repună tata în funcțiune, îmi place să-i privesc să-i ascult...

-Tu ai auzit vreodată cum vorbesc peştii? Nu cei din basme... cei adevăraţi?

- Nu și nici nu cred că cineva a auzit peştii vorbind, dar sunt aparate speciale care au înregistrat nişte sunete. Ei au un grai aparte, dar spre deosebire de oameni şi alte animale... ştii cum se zice ? Tăcut... ca un peşte.

- Bunico, ştii la ce m-am gandit? Mie mi-ar plăcea să locuiesc într-un copac. Să am acolo o căsuţă din lemn, numai bună pentru mine şi păpuşile mele. Să fac parada modei cu ele...

- Tu chiar te tragi din maimuţe, râse bunica. Da, este plăcut în timpul verii să ai o căsuţă de lemn, chiar într-un copac, de ce nu? Am văzut şi eu în filme, căsuţele de joacă ale copiilor.

Trebuie să te gândeşti bine... câţi prieteni speri tu că vor veni acolo...cum vrei să o amenajezi...de ce obiecte ai nevoie... nu se face aşa fără un plan. Trebuie gândit bine, făcut o schiţă pe hârtie, apoi supusă spre aprobare lui tata. El se ocupă de materiale şi de constructie.

-Ah, ce bine, se entuziasmă Ancuţa, eu doar le fac pe hârtie şi tata face restul.

32

Viața ca un labirint-povestiri

Flora M. Stănescu

Să vezi ce casă voi avea în vară. Vreau şi un hamac să mă balansez când nu am chef să fac nimic.

-Niciodată să nu-ţi programezi să nu faci nimic, spusese bunica…totdeauna este bine să ai ceva de facut. Să te gândeşti la ce mai ai de făcut… la ce vrei să devii în viitor…dar dacă te-ai decis că vrei o căsuţă de lemn într-un copac, focalizează-ţi întreaga atenţie și energie asupra ei.

Gâneşte-te la ea în cele mai mici detalii.

Desenează o astfel de căsuță.

Este foarte important să ştii ce vrei şi să fii consecventă. Nu te poţi schimba de la o zi la alta.

Dacă ai nevoie de ajutor, spune şi te pot ajuta şi eu. Stabilim împreună ce dimensiuni va avea căsuţa, apoi la treabă...

-Aaaa, ce bine, nu vrei să o faci tu? Întrebase Ancuţa, alintându-se.

-Nu, am promis doar că te ajut, spuse ferm bunica, stopând superficialitatea copilei.

-Mmmm, este bine şi aşa dar....puteai să faci mai mult. Ar trebui să fie ceva mai mare decât casa păpușilor și mai mică decât casa noastră. Un sfert din casa noastră este destul? Am să-ţi dovedesc că mă pot descurca şi singură, dacă vreau, adăugase Ancuţa cu sarcasm.

-Sunt convinsă că te vei descurca foarte bine şi singură, exact asta aştept de la tine.

33

Viața ca un labirint-povestiri

Flora M. Stănescu

Niciodată nu vei fi mulţumită cu lucruri făcute de alţii, dar pentru cele făcute de tine, vei avea cea mai mare mulţumire, să nu uiţi asta niciodată.

Alexandru

Elefantul albastru Nu se știe sigur al cui pui era micul Jimmy, dar apariția lui în jungla africană a stârnit multe discuții. Mai marele turmei elefanților la privit cu luare aminte preț de câteva ceasuri, urmărind să vadă cine va avea grijă de acest pui așa de viu colorat.

34

Viața ca un labirint-povestiri

Flora M. Stănescu

Nu existase până la el o asemenea creatură.

Pete multicolore-i acopereau întreg trupul iar ceilați pui se ascundeau după pântecele enorm al mamelor lor, de teamă să nu fie o boală care să-i contamineze și pe ei.

Zadarnic încerca sărmanul Jimmy să se apropie de ei, nu reușea să se împrietenească, cu nici un pui de elefant.

Când întreaga turmă s-a băgat în lac să se mai răcorească, elefanții și-au umplut trompele cu apă și l-au alungat stropindu-l drept în față.

Fugise sărmanul de el la umbra unui copac uriaș să mai scape de căldura toridă a soarelui. Îl frigeau tălpile de fierbinte ce era nisipul iar iarba se uscase de prea multă secetă.

O elefănțică subtirică și fără poftă de mâncare îl privise curioasă de apariția lui neașteptată dar și cu milă pentru faptul că nimeni nu voia să se joace cu el. Ea s-ar fi dus bucuroasă dar mama ei care o supraveghea foarte atent, nu-i dădea voie să se depărteze nici măcar doi pași de lângă ea.

Trecuseră câteva zile și cel mai bătrân elefant al turmei, trimise un elefant mai tânăr să-l aducă pe puiul colorat să-l cerceteze el mai de aproape, să vadă despre ce boală era vorba.

Jimmy a fost adus în mijlocul turmei, împins de la spate de elefantul cel tânăr și puternic.

35

Viața ca un labirint-povestiri

Flora M. Stănescu

Ajuns în fața bătrânului, mai marele elefantilor, Jimmy pusese un genunchi în pământ și-l salută pe cel bătrân cu tot respectul. Bătrânul elefant își drese glasul și-i strigă puiului colorat; - Imediat să-mi spui ce fel de piele ai pe tine de nu semeni deloc cu turma noastră? Sau poate ai vreo boală? Să știm, te-om vindeca. Nu vrem în turma noastră multicolori ca tine. De unde vii și încotro vei merge?

- Ți-aș spune de aș ști, dar adevărul este că... niște copii, mi-au dat pe piele aceste vopsele colorate, apoi m-au dus la circ. Au râs prea mulți de mine și n-am mai suportat. Din cușca mea într-o noapte pe maimuță am rugat să tragă ea zăvorul că-mi era tare sete, iar ea m-a ajutat.

Mi-a spus la despărțire: -Tu de ai avea și cap, te-ai duce-n jungla mare.

Acolo ți-i tot neamul, te caută, aceștia te-au furat.

Ești prizonier copile, vopsit, batjocorit...fugi cât mai este noapte, când se va lumina, vei fi de negasit.

- Dar eu nu cunosc drumul scânci sărmanul Jimmy, nu vrei să mi-l arăți?

- Offf ! Nimic nu știi băiete, te credeam mai deștept...hai vino după mine, eu merg pe sus prin ramuri. Să nu greșești cărarea că n-am timp să te-aștept.

36

Viața ca un labirint-povestiri

Flora M. Stănescu

L-a dus departe maimuța și tot pe fugă, să nu cumva din urmă stăpânii să-i ajungă. Cu greu au trecut râul învolburat și rece, dar au ajuns cu bine în jungla lor. Maimuța dăduse numai câteva semnale și câteva surate i-au și ieșit în cale.

-Vai dragă, nu știi ce dor ne-a fost de tine. Uite cum mama noastră a mai făcut un pui ca să-i mai treacă dorul de puișorul ei.

Ea zise către mine: -Jimmy te las cu bine, treci iute valea asta și dai peste ai tăi. Te-au căutat sărmanii, poate cred c-ai murit, dar tu le povestește cum și ce ai pățit. Și-a terminat povestea și aștepta smerit ca cel bătrân al turmei să-i hotărască soarta.

-Daaa... tu ești cel răpit...nici mama ta se pare nu te mai recunoaște...acum alt pui îl ține să nu se rătăcească. Tu ai fugit de turmă, așa ai fost răpit.

Acum eu ce să-ți spun? Copile...ai greșit dar, după cât se pare ți-ai ispășit pedeapsa, lăsându-te vopsit. Ai grijă, des te spală, să vii mai curățit.

Când vei scăpa de pete să vii în turma noastră, acum să stai deoparte.

I-a mulțumit sărmanul pui că nu l-a alungat. S-a aruncat în apă și mult s-a tot spălat.

Dar o vopsea albastră, nu se lăsa spălată. Îi trebuiră luni să scape de ocara cu care-l coloraseră circarii.

37

Viața ca un labirint-povestiri

Flora M. Stănescu

Maimuta-n goana mare la circ s-a întors. Tocmai se iveau zorii când ea făcea pe bolnava, în cușca ei pe care o zăvorâse singură. Atunci s-a iscat larma.

- Unde să fie Jimy al nostru cel vopsit?

-Cine a lăsat zăvorul netras la cușca sa? Maimuța și mai mică-n cușcă se făcea. Ar fi rămas desigur și ea în jungla mare, dar alta din surate ar fi-ndurat se pare, chinul prin care ea abia trecuse.

Acum știa de toate, la circ se descurca, se juca cu copiii și uneori râdea. Când dorul ei de joacă în junglă o cuprindea, trăgea frumos zăvorul, fugea în junglă dar, în zori tot revenea. N-a vrut să pătimească și alții cum pătimise ea.

38

Viața ca un labirint-povestiri

Flora M. Stănescu

Mihai Eduard Copilărie, adolescență,candoare Despre primii pași făcuți de mine am aflat desigur de la părinții mei și de la bunici. Nu aveam eu cum să-mi amintesc primii pași, nici primul zâmbet, nici primul gângurit. Dacă este printre voi cineva care susține că-și amintește... eu nu-l cred.

M-am născut într-un orășel din România, undeva în sud-estul țării, pe malul râului Ialomița, nu foarte departe de Dunăre. Mai târziu am aflat eu că de fapt Dunărea trece prin câteva țări înainte de vărsarea ei în Marea Neagră. În nici o țară însă nu formează acea minunată Deltă, ca la noi în România. Un adevărat Paradis al păsărilor de un număr impresionant de specii. Vegetația este foarte variată, iar pescuitul pe canalele deltei, face

39

Viața ca un labirint-povestiri

Flora M. Stănescu

deliciul multor familii de români, care merg acolo să-și petreacă vacanțele.

Când voi deveni major și-mi voi permite călătorii pe cont propriu, vreau să văd cu ochii mei aceste locuri minunate despre care acum știu destul de puține, numai din auzite, povestite de românii mei care au ajuns în aceste locuri.

Acum am alte griji, terminarea liceului, aici în Roma, alături de părinții mei. Asta nu înseamnă că pe bunicii mei, pe verișorii mei și toate rudele din România i-am uitat, nu, doar că nu ne putem vedea cât de des mi-aș dori eu și ei de asemenea.

Dacă m-ar întreba cineva când au trecut toți acești ani, sincer nu aș ști ce să-i răspund. Nu știu când au trecut. Îmi amintesc de zilele când bunica putea să stea cu mine aici la Roma, mai mult timp și când mă rugam ca în ziua în care avea bilet de avion spre a se întoarce înapoi în țară, să nu zboare nici un avion. Nu voiam să plece dar, trebuia...avea de rezolvat mai multe probleme.

Asta se întâmplă cu toți bunicii mai devreme sau mai târziu, au probleme de tot felul. Îmi amintesc cam vag de vremea când mă învăța bunicul Petre, să merg pe bicicletă, prin toate parcurile orășelului meu natal. Teama mea de a merge singur pe două roți mă făcea să ezit.

40

Viața ca un labirint-povestiri

Flora M. Stănescu

Nici nu am simțit când m-a lăsat bunicul singur, dar se ținea după mine să mă știe în siguranță.

De atunci am tot folosit bicicleta alături de tatăl meu de aici din Roma. Ne antrenăm împreună, chiar mai mult, a învățat și mama.

Mașina o folosim pentru distanțe mari, iar cu bicicletele ne antrenăm.

La liceu sper că am depășit cu bine perioada de acomodare cu noii colegi, acum nu-mi rămâne decât să mă ocup în modul cel mai serios de cerințele liceului și de cultura generală, despre care nu știu de ce dar bunica Flora o consideră foarte importantă. Probabil că are dreptate, este bine să ai cunoștințe din toate domeniile, iar cel în care vrei să lucrezi, trebuie studiat temeinic.

Mi-am dorit să lucrez pe calculatoare, la început erau doar niște cutii magice care afișau tot felul de chestii doar cu un clik. Acum învăț să fac programe ușoare, dar în timp sunt decis să-i descopăr toate tainele acestei cutii magice, care chiar poate face multe. Nu va mai avea nici un secret pentru mine.

Bunica mă întreabă cum stau cu dragostea.

Ce pot să-i spun? Că mă supăr pe fetele care nu știu să se poarte? Avem și noi băieții sensibilitatea noastră, cum ar trebui să o aibă și ele. Nu știu cum se întâmplă dar... nu prea ne 41

Viața ca un labirint-povestiri

Flora M. Stănescu

înțelegem. Fiecare vrea numai ce vrea el, respectiv ea. Avem preocupări diferite iar ele au impresia că dacă am mers împreună la un film, gata nu mai avem voie să schimbăm nici măcar un salut cu alte colege sau colegi. Vor să fie în centrul atenției tot timpul.

Așa se crează tensiunile între noi tinerii.

Pretenții exagerate pentru vârsta noastră, acum când de fapt pregătirea pentru un viitor cât mai bun, trebuie să fie prioritară. Asta vreau să doresc tuturor copiilor și adolescenților din lume, să se pregătească pentru viitorul lor cât mai bine.

Este timp și pentru dragoste în adevăratul sens al cuvântului, nu ce cred fetele la această vârstă. Petreceți cât mai mult timp pe plajă, prin parcuri, în aer liber. Nu ne vom mai întâlni niciodată cu acești ani, deci se cuvine să-i trăim cât mai frumos.

Eu asta doresc tuturor copiilor din toată lumea. Un cer senin, liniște și pace.

Prietenie fără granițe.

42

Viața ca un labirint-povestiri

Flora M. Stănescu

Despre - Magia naturii Numeroase drumuri făceau furnicile de la mușuroiul lor. Grăunțele cărate depășea uneori mărimea capului, ba chiar și mărimea trupurilor lor. Nu se sinchiseau prea mult de vremea de afară, ele erau așa de ocupate cu depozitele de hrană pentru zilele grele de iarnă.

Au văzut ele cum făceau albinuțele și le era tare bine. Deci nu mai conteneau cu munca. Pe o crenguță de dud pitic, o omidă începuse să se învârtească în jurul ei și țesea o gogoașă dintr-un firicel subțire, subțire...abia vizibil. Cu cât se învârtea mai mult, cu atât gogoașa creștea și viermele nu se mai vedea decât foarte puțin, iar în ziua următoare nu se mai vedea deloc. Se minunau furnicuțele de iscusința viermelui de a se ascunde în acel ghemotoc mătăsos, agățat de crenguța de dud, de pe care dispăruse și ultima frunză. Teama lor era de fapt să nu cadă gogoașa cea cu viermele peste intrarea în mușuroiul lor.

Unele s-au apucat să sape o altă galerie de rezervă, în caz de nevoie să se poată strecura afară fără nici o primejdie.

A venit frigul, a venit iarna și viscolul nemilos le ținea aproape amorțite în mușuroiul lor. Când razele soarelui au început să prindă putere, una câte una, au scos mai întâi antenele, apoi au ieșit 43

Viața ca un labirint-povestiri

Flora M. Stănescu

curajoase la soare. La câteva zile gogoașa de pe crenguța de dud, a început să se agite și din interior se auzeau niște sunete foarte ciudate.

Erau toate nedumerite de ceea ce se petrecea în vecinătatea lor.

Uimirea lor a fost și mai mare, când din gogoașa găurită la unul din capete, a ieșit nu viermele care se ascunsese acolo în toamnă, ci un fluture minunat cu aripioare catifelate și frumos colorate. Crăiasa furnicilor și-a pus ochelarii pe nas și nu reușea să se dumirească, ce magie făcuse viermele de se transformase în fluture?

Dar nu numai atât, putea chiar și să zboare.

-Natura este cel mai mare magician, spusese ea după un timp. Mai avem mult de studiat până vom înțelege exact ce se petrece în natură.

44

Viața ca un labirint-povestiri

Flora M. Stănescu

Ilinca cea înțeleaptă Se spune că, a fost odată, pe când lumea era mai simplă la vorbă și cuvântul era cuvânt, undeva într-un sat pe malul Dunării de Jos, o fată frumoasă pe nume Ilinca. O plăceau băieții din sat tare mult dar, era unul mai aprig la mânie care ar fi sărit la bătaie cu oricare dintre ei, dacă ar fi încercat să se apropie de fată sau doar de s-ar fi uitat după ea.

El Dăianu, o plăcea mult pe Ilinca dar părinții lui nu erau de acord s-o aducă noră în casa lor, de săracă ce era. Când mergea cu părinții ei la muncă, pe la cine avea pământ și nu-l putea lucra numai cu familia lui, Ilinca era ne-ntrecută în muncă, îndemânare dar și în înțelepciune. Multe fete din sat nu se sfiau să-i ceară un sfat, știind sigur că ea le va îndruma cum putea mai bine.

Despre calitățile dar și despre sărăcia tinerei Ilinca, se dusese vestea peste șapte sate la 45

Viața ca un labirint-povestiri

Flora M. Stănescu

deal și alte șapte sate la vale, pe malurile Dunării.

Numai sărăcia familiei ei îi ținea departe pe băieții care si-ar fi dorit-o de soție. Într-un alt sat, mai la deal de al lor, trăia un bărbat numai cu nepotul său pe care-l crescuse și educase de mic. Băiatul era al fratelui său mai mare care murise cu mulți ani în urmă, la fel și soția acestuia. De pe urma lor rămăsese o avere frumoasă de care unchiul avusese grijă să o sporească, pentru nepotul lui pe care-l iubea ca și pe un fiu al lui, pe care nu l-a avut niciodată.

Porecla lor era ”cei ai lui cocoșatul”, de pe deal, din vremea când mai trăia bunicul lor care se născuse cu această meteahnă, cu cocoașă.

Unchiul Anastase avea și el cocoașă dar, nu așa de mare ca a bunicului. El nu și-a dorit niciodată să ia o soție pe care să o vadă nefericită alături de el. Era mulțumit că-și crescuse nepotul și-l purtase pe la școli și-l educase cum se pricepuse el mai bine.

Spre nedumerirea unchiului, băiatul, tot căuta o fată care să fie deosebită de toate cele pe care le cunoștea și care ar fi fost bucuroase să se căsătorească cu el. Niciuna însă nu-i era pe plac.

Unele vorbeau prea mult, altele erau prea tăcute, altele erau urâte dar bogate. El, tânărul Andrei căuta altceva. Istețimea minții era foarte importantă pentru el, dar și sufletul bun și o 46

Viața ca un labirint-povestiri

Flora M. Stănescu

inimă curată își dorea alături de el pentru toată viața.

Auzise și el de la un vecin de frumusețea și istețimea tinerei Ilinca și și-ar fi dorit să o cunoască dar, mai întâi voia să se convingă de istețimea și bunătatea ei. Într-una din zile își anunță unchiul că vrea să o cunoască pe fata aceea săracă dar deșteaptă de i s-a dus vestea așa de departe.

Uimit de cele auzite unchiul Anastase îl întrebase pe băiat; -Oare aici la noi în sat nu-i nici o fată pe placul tău măi nepoate, de ce vrei să mergi așa de departe? Acolo nu cunoaștem pe nimeni, cum vom ști cu ce fel de oameni vrei tu să te faci rudă.

Mai gândește-te un timp și apoi să-mi spui ce ai decis.

-Unchiule! Răspunsese Andrei, eu sunt așa cum m-ai crescut și educat d-ta. Știi dar că dacă-mi pun ceva bun în minte, reușesc să și făptuiesc, numai dacă merită efortul.

Nu am la ce să mă gândesc mai mult, vreau să-i testez bunătatea și istețimea acestei fete. Dacă se adeverește că este așa precum se spune, nu are rost să mai pierdem timpul. Am alcătuit chiar și un plan. D-ta va trebui să-mi promiți că nu vei vorbi altfel decât așa cum ți-oi 47

Viața ca un labirint-povestiri

Flora M. Stănescu

spune eu. Pregătește-te de drum că îți voi spune apoi ce am plănuit.

Cu cât îl asculta mai mult pe Andrei, cu atât unchiul Anastase se minuna mai tare. Ce idee i-a putut trece prin minte...

Urcați în trăsură dimineața în zori, cei doi, după ce puseseră în spatele trasurii câte ceva, daruri pentru familia fetei, că doar nu se duceau cu mâna goală, s-au așternut la drum și tânărul îi explicase în detaliu tot ce intenționa să facă și să spună, atât el cât și unchiul care abia își stăpânea râsul. * Ajunși la marginea satului unde în căsuța mică și sărăcăcioasă își ducea traiul Ilinca cu părinții ei, istoviți de muncă și neajunsuri, cei doi au oprit trăsura și în fața lor a răsărit ca din pământ tânăra fată.

-Ați rătăcit drumul oameni buni, sau aveți nevoie de ceva? Îi întrebase fata, care nu era alta decât Ilinca, pe cei doi cocoșați din trăsura trasă de doi cai bine îngrijiți.

-Dacă am greșit drumul, spusese unchiul, ne vei spune tu copilă, noi am tot întrebat pe drum unde stă Ilinca cu părinții săi și am fost îndrumați aici.

-Este adevărat dar, cu ce vă putem fi noi de folos?

Altceva decât brațe de muncă nu avem noi...

48

Viața ca un labirint-povestiri

Flora M. Stănescu

-Asta dacă vrei s-o afli, va trebui să ne înviți în casă. Am vrea să vorbim și cu părinții tăi, mai adăugase unchiul.

-Intrați oameni buni dar...nu vă fie cu supărare, la noi este ...

-Cu cine vorbești tu Ilincă, întrebase tatăl fetei apărut în prag?

-Iată ne-au sosit niște oaspeți tată. Vor să stăm de vorbă.

-D-apoi să poftească, o cană de apă rece se va găsi și la noi.

Cei doi cocoșați au coborât cam greu din trăsură, l-au chemat pe tatăl fetei și i-au spus să descarce tot ce aduseseră pentru el și familia lui în dar. Se minuna bietul om de câte aduseseră cei doi cocoșați și parcă bănuia că nu veniseră ei chiar așa... de florile mărului.

Că erau oameni bogați se vedea după cât de încărcați veniseră dar și cocoașele ce le purtau se vedeau de departe. Tânăra Ilinca intuise imediat că aceștia veniseră să o pețească și se înroșise la față de emoție. Îi compătimea sincer pe cei doi că soarta le pusese în spate o povară pe care trebuiau să o poarte toată viața, dar altfel încerca să vadă dacă nu cumva și sufletul lor era deformat ca și trupul.

49

Viața ca un labirint-povestiri

Flora M. Stănescu

După ce au intrat în casă și s-au așezat fiecare pe unde a găsit un loc, unchiul Anastase îi vorbise tatălui fetei.

-Te văd om bun și muncitor dar se pare că soarta nu ți-a fost prielnică. Ți-a dat Dumnezeu în schimb această fată, pe care eu o cer de nevastă pentru nepotul meu aici de față. De nu vreți nu-i nici o supărare, fiecare cu povara lui... Mama fetei în afară de salutul de bun venit, nu scosese nici o vorbă, dar Ilinca nu s-a putut abține și a intervenit: -De ce vă plângeți de poverile voastre din spate când sufletul omului este cel mai important. Eu nu-mi doresc un soț bogat, dar un soț bun la suflet își dorește fiecare fată, așa cred. Cât despre meteahna de care suferiți voi, noi avem aici în sat o bătrânică ce se pricepe la tot felul de leacuri, poate va găsi și pentru voi, măcar să vă aline durerile dacă altfel nu se va putea.

Intervenția fetei era pe placul băiatului.

Ea arăta nu doar interes pentru suferința lor ci încerca chiar ceva care să-i aline.

Nici o fată nu-i vorbise așa până la Ilinca cea înțeleaptă.

-Noi, spusese unchiul, suntem oameni cu stare și nepotul meu pe care eu l-am crescut ar vrea să o cunoască mai bine pe fata voastră. Dacă Bunul Dumnezeu va voi, ea va fi mireasa lui, dacă vrea 50

Viața ca un labirint-povestiri

Flora M. Stănescu

și ea. Dacă nu va voi, nu-i nici o supărare, noi pentru fată am venit.

-Dar tinere! În afară de faptul că te cheamă Andrei, nu ai scos nici o vorbă. Tu nu ai nimic de spus? Întrebase tatăl fetei.

-Ba da, numai două-trei lucruri am de spus: în primul rând, vreau ca soția pe care o voi avea să nu-mi ascundă nimic, să nu-mi iasă din cuvânt și să poarte numai hainele dăruite de mine.

-Dar bine oameni buni, intervenise Ilinca, eu am fost crescută în acest fel, eu dacă am ceva de spus...spun. Dacă trebuie să iau o hotărâre, o iau pe propria mea răspundere și pe judecata mea...

-Da, dar sfătuindu-te cu mine, intervenise categoric Andrei. Dacă sunteți și voi de acord, de astăzi în trei săptămâni facem nunta.

Toți amuțiseră de uimire de cât de hotărât vorbise tânărul cocoșat. Tatăl fetei ar fi vrut să mai spună ceva dar tânăra Ilinca îl oprise spunând; -Dacă Bunul Dumnezeu i-a îndrumat pe acești oameni spre casa noastră...fie după voia Lui. Eu voi face tot ce pot pentru a-i ușura suferința acestui tânăr și pentru a ne întemeia o familie.

Simt eu că are un suflet bun și numai acest lucru contează.

51

Viața ca un labirint-povestiri

Flora M. Stănescu

Cei doi musafiri se ridicaseră să plece.

Unchiul adăugase că vor trimite tot ce era necesar pentru nunta tinerilor. * Mare zarvă s-a iscat în sat când vecinii au dus vorba că Ilinca se va mărita cu un tânăr cocoșat, de undeva dintr-un sat din deal.

Când a aflat Dăianu s-a făcut foc, a spus că va snopi în bătaie orice cocoșat ce se va mai apropia de satul lor. Așa o mândrețe de fată să încapă pe mâna unuia ca acela. Cum de fusese fata de acord, nu înțelegea Dăianu, o credea deșteaptă dar, iată că pe ea o interesa averea nu omul lângă care avea să-și ducă traiul întreaga viață. Au mai sărit ei și alți flăcăi dar fata le-a închis gura: -Nu eu mi-am dorit avere ci voi. Eu doar am acceptat propunerea lui, nici nu știu ce avere are și nici nu mă interesează, dar are un suflet bun. Voi de ce vă agitați acum? Nu mi-ați propus nimic și nu v-am promis nimic, deci nu aveți nici un drept să vă amestecați în familia mea. Într-una din zilele ce au urmat Ilinca s-a dus la bătrânica Safta, cea care făcea leacuri pentru tot felul de metehne. Credea ea că va găsi acolo ceva și pentru nefericitul tânăr care purta cocoașa încă de la naștere, după cum spusese unchiul său. Ascultând-o cu atenție bătrânica îi spusese la un moment dat.

52

Viața ca un labirint-povestiri

Flora M. Stănescu

-Fată dragă...bine faci, bine primești...dar lasă-mă să-ți dau în cărți, o fac gratis pentru tine.

N-apucase Ilinca să se opună, necrezând în ghicit, că Safta și amesteca cărțile, apoi le întindea pe masă într-o ordine numai de ea știută și-i spusese la sfârșit: -Mergi mai departe fără nici o teamă, el este destinat ție dar, ține minte ce-ți spun acum. În ziua nunții vei avea o mare bucurie, la care tu nici nu îndrăznești să visezi. Mai multe nu am a-ți spune, el...se va vindeca singur numai cu dragostea pe care o vede în ochii tăi să știi asta.

Să nu te îndoiești de spusele mele.

Tu ai un dar de la Dumnezeu, ai grijă să nu-l risipești. Fii așa cum te știm noi și vei fi fericită alături de el.

Zilele treceau una după alta, venise vremea ploilor de toamnă, apoi a dat înghețul. Așa cum promisese tânărul Andrei trimisese familiei fetei multe alimente și îmbrăcăminte groasă de iarnă, chiar și lemne de foc într-o căruță.

Hainele primite de la viitorul ei soț, nu erau elegante dar erau bine croite și se potriveau, erau chiar pe măsura ei.

Se minunau părinții fetei de norocul ce dăduse peste ei dar, un singur of mai aveau.

Nu erau împăcați că fata lor urma să ia de soț un om cu așa meteahnă.

53

Viața ca un labirint-povestiri

Flora M. Stănescu

Se temeau că și copii lor ar putea fi la fel cu tatăl, dar fetei nu-i vorbeau de temerile lor, ca să nu se adeverească.

Se rugau pe ascuns la singura icoană ce-o aveau pe perete, la Mântuitorul Iisus, să-l vindece pe bietul tânăr și fata lor să ducă un trai mai bun decât au putut să-i ofere ei, fiind așa de săraci.

Cu două zile înainte de nuntă, venise chiar mirele și unchiul său cu ce mai aveau de adus pentru viitoarea mireasă. Fata își aminti de sfaturile bătrânei Safta și anume că tânărul se va vindeca numai cu dragostea ce-o va vedea în ochii ei.

Le ieșise bucuroasă în cale musafirilor față de care nutrea o adâncă recunoștință pentru toate darurile primite de la ei. Îl privise adânc în ochi pe Andrei și acesta o privise la fel. Parcă se regăseau unul în privirea celuilalt. În casă mama Ilincăi încinsese cuptorul și copsese niște plăcinte foarte plăcute atât la gust dar mai ales mirosul ce-l răspândeau în mica lor încăpere. Dintr-o cutie Andrei a scos o rochie de mireasă simplă dintr-un material lucios, dar care nu avea nici mâneci iar afară era foarte frig. Se gândea Ilinca de unde ar putea împrumuta ea o capă albă să se acopere cu ea peste rochia ei 54

Viața ca un labirint-povestiri

Flora M. Stănescu

simplă. Andrei observase dilema ei dar nu spusese nimic. O lăsase pe ea să vorbească.

-Cum îți place rochia nepoată, o întrebase unchiul Anastase?

-Dacă lui Andrei îi place, îmi place și mie. chiar mi se potrivește.

-Voalul și coronița ți le vor pune nașii, adăugase Andrei privind fața ușor decepționată a Ilincăi.

Vom veni să vă luom până-n prânz, apoi ne vom cununa la biserica din satul meu și tu...vei rămâne cu mine...încă mai ai timp să te răzgândești...

-Nu am nici un motiv să mă răzgândesc, ești așa cum ai promis iar la noi, cuvântul dat este lege.

Vă așteptăm peste două zile aici, pregătiți așa cum am stabilit. În mintea tinerei fete stăruia încă cele spuse de bătrâna Safta. Oare ce surpriză va avea în ziua nunții se tot întreba ea, apoi revenea cu picioarele pe pământ privind rochia de mireasă așa de simplă, fără nici un ornament. Se hotărâse să-și pună paltonul albastru primit de la viitorul ei soț, chiar peste rochia de mireasă, dacă el nu se gândise la ceva alb. Poate că avea și el cheltuieli mari se gândise fata.

Trebuie să fie chibzuit cu banii, le trimisese și așa destule lucruri plus cele de trebuință zilnică.

55

Viața ca un labirint-povestiri

Flora M. Stănescu

Sosise și ziua nunții, Ilinca își pieptănase cu grijă părul și-l strânsese într-un coc lăsat pe ceafă de greu ce era. Îmbrăcase rochia de mireasă, pantofii, apoi paltonul albastru care o prindea așa de bine cu părul ei galben ca spicul de grâu și fața albă precum laptele. De unde venea oare acea speranță oglindită pe fața, ei nimeni nu-și putea da seama. Părinții se minunau și se priveau întrebător.

Câteva fete ale vecinilor au venit și i-au ținut companie până la venirea mirelui cu toți ai lui. Când aceștia au oprit trăsura în poartă, fetele vecinilor i-au urat cele de cuviință tinerei mirese, cu părere de rău că părăsește satul și pe ele, apoi s-au grăbit să plece.

Plecarea a avut loc imediat, fiind deja în întârziere, trebuiau să treacă pe la nași să gătească mireasa apoi la biserica din satul lui.

Ajunși la nași totul s-a făcut cât de repede pot face doamnele astfel de treburi apoi au pornit cu câteva trăsuri spre biserică.

Ajunși în Casa Domnului, Ilinca s-a dus mai întâi la icoana Maicii Domnului rugându-se fierbinte să o protejeze de o va paște vreun rău, apoi îngenunchiase la picioarele lui Iisus, Cel răstignit pe cruce, cerând și lui protecție și iertare de păcate.

56

Viața ca un labirint-povestiri

Flora M. Stănescu

Așa cum se obișnuiește la țară, mai nou și la oraș, preotul i-a întrebat dacă mirii și nașii sunt spovediți și împărtășiți. Cum toți au spus da, preotul a întrebat dacă cineva mai are ceva de spus înainte de a începe slujba pentru Sfânta Taină a Cununiei.

Atunci când nimeni nu se aștepta, Andrei făcuse un semn preotului, că el ar avea ceva de spus; -Părinte, începuse el, nu vreau să pornesc în viață cu ceva nelămurit. Vreau să aud de la mireasa mea, dacă-și dorește din toată inima să se căsătorească cu mine, așa cum sunt...

-Desigur dragul meu răspunsese Ilinca, să nu te îndoiești nici un moment de acest fapt. Îmi placi așa cum ești...

-Atunci înseamnă că ai să mă placi și altfel... ține-mi te rog haina... Andrei își scosese haina iar de sub ea se ivise o pernă prinsă cu bretele, ce-l făcuse să pară cocoșat. Scoase bretelele, dădu perna unei femei, îmbrăcase haina, apoi spusese preotului: -Acum puteți începe slujba părinte, doar un minut până ce nașa o va găti pe Ilinca, așa cum se cuvine.

La gâtul tinerei mirese nașa îi așezase un fel de guler mare brodat și ornat cu perle albe, iar peste acest accesoriu pusese o capă albă din puf 57

Viața ca un labirint-povestiri

Flora M. Stănescu

de lebădă. Dacă fata s-ar fi putut vedea într-o oglindă, nu s-ar fi recunoscut.

Andrei o ținea strâns de mână și o privea cu multă atenție și cu duioșie. Două lacrimi luciră în ochii fetei, nu înțelegea de ce făcuse el această glumă cu ea.

-Oare nu avea încredere în spusele ei? Faptul că mirele nu era cocoșat ci doar mimase acest lucru, stârnise hazul tuturor celor de aflați față la cununie. * Fericită zi de nuntă a avut Ilinca cea înțeleaptă și zile multe și fericite a trăit alături de cel sortit să-i fie soț. Cum se apropia sărbătoarea de Sf.Andrei, cap de iarnă cum spun oamenii, unchiul Anastase se sfătuise cu Ilinca, să-i facă lui Andrei o petrecere surpriză.

Anunțase el mai multe familii că vor da o petrecre pentru onomastica nepotului, de Sf.Andrei. S-au sfătuit ei cu unchiul băiatului, ce surpriză să-i facă și s-au pus pe treabă.

A sosit și sărbătoarea mult așteptată iar la ora stabiltă, au început să sosească trăsurile cu invitații unchiului. Nu mică i-a fost mirarea lui Andrei când în salonul destinat petrecerilor, au intrat pe rând, mai întâi doamnele, soții lor travestiți, cu barbă, cu ochelari mari de le 58

Viața ca un labirint-povestiri

Flora M. Stănescu

acopereau jumătate din față dar și cu... cocoașă în spate.

Tânărul primea felicitările doamnelor dar pe bărbați nu reușea să-i identifice, aceștia intrând ultimii și care de care mai caraghios travestit decât altul.

-Ce se petrece aici? Unchiule d-ta știi ceva de asta? Parcă prea ai făcut pe misteriosul în ultima vreme. Unde ai găsit d-ta atâția cocoșați de i-ai invitat astăzi aici?

-Sunt la fel de cocoșați ca și tine, dragul meu, până-n ziua nunții noastre, vorbise Ilinca. Ei vor fi așa numai cât să se amuze unul pe seama altuia, apoi urmează...să ghicești tu, cine se află sub masca respectivă.

-Așadar tu nu ești străină de această glumă?

Bună gluma, chiar nu mi-ar fi trecut prin minte...

-Nici mie recunoscuse Ilinca dar, unchiul are nu numai imaginație ci și putere de convingere.

Mi-a cerut să nu-ți spun nimic. Poate că trebuia să afli și tu pe proprie piele, efectele unei glume de acest fel. Fii mulțumit că nu s-au deghizat doamnele și nici nu au venit să te ceară în căsătorie, adăugase Ilinca, abia stăpânindu-și râsul.

-Recunosc că mi-ați făcut o surpriză... dar dă și tu o fugă, la casa noastră de vânătoare, să vezi ce 59

Viața ca un labirint-povestiri

Flora M. Stănescu

surpriză te așteaptă acolo. O privea pe soția lui cu un zâmbet fin, enigmatic.

-Plec chiar acum, spusese Ilinca, îndreptându-se spre ușă. Revin cât pot de repede.

Cum casa de vânătoare era undeva la marginea livezii, văzuse în primul rând că pe coș ieșea fum, deci era focul aprins în sobă, apoi când deschisese ușa, în fața ei erau amândoi părinții, fericiți că ginerele lor le dăruise acea casă, să fie aproape de fiica lor, să nu-i ducă dorul. Ilinca înțelesese de mult că Andrei avea un suflet minunat dar, nu credea că va merge așa de departe. Și-a adus părinții la petrecere, iar după o oră de distracție un bun prieten de al lui Andrei, enervat că-i intrau mustățile în pahar, începuse să dea jos toate cele cu care se travestise. Apoi au urmat ceilalți iar la final, scoaterea pernelor ce-i făceau să pară cocoșați.

Fericită onomastică a avut Andrei alături de toți cei dragi ai săi. De acea onomastică avea să-și aducă aminte mult timp și să se amuze cu familia de isprava unchiului Anastase, care pusese totul la cale. Ei, dar zilele zboară, se apropia Crăciunul și Ilinca împreună cu mama sa pregătise colaci, covrigi, nuci și mere pentru colindători.

60

Viața ca un labirint-povestiri

Flora M. Stănescu

Ninsoarea din zilele lui decembrie înălțase munți de zăpadă peste curțile oamenilor, iar locul trăsurilor îl luaseră săniile trase de cai.

Andrei făcuse un om de zăpadă în grădina din fața casei, i-l arătase Ilincăi și-i spusese: -Uite pe cineva care-ți va ține de urât când nu sunt eu lângă tine...apoi o sărutase pe frunte.

-Are cine să-mi țină de urât, răspunsese ea zâmbind enigmatic.

-Cine?

-Nu ghicești? Este aici lângă inima mea, o inimioară mică, un Andrei mititel care va crește mare și voinic precum ești tu.

-Adevărat? Vom avea un copil? Cu asta să nu glumești...

-Nu glumesc, am așteptat doar să fiu sigură.

Atunci o luase Andrei în brațe și-i șoptise: -Nici nu-ți imaginezi ce bucurie mi-ai făcut!

-Poate că-mi imaginez, nu poate fi o bucurie mai mare decât a mea, nu crezi?

Vara viitoare vei deveni un tătic responsabil, fără glume, fără șotii, cocoașe și ce-ți mai poate trece prin minte. Ești un om minunat și cu siguranță vei fi un tată foarte bun.

-Dar ce fel de soț sunt...ai uitat să-mi spui.

-Dacă mă gândesc bine...ești unic. Cui i-ar fi trecut prin minte să-și pună o cocoașă în spate, tocmai când mergea să ceară mâna unei fete?

61

Viața ca un labirint-povestiri

Flora M. Stănescu

Au râs amândoi apoi au dat vestea cea mare unchiului, apoi părinților fetei, prietenilor, spre bucuria tuturor pentru acest dar minunat, ce urmau să-l primească de la Bunul Dumnezeu.

Istețimea și bunătatea Ilincăi erau pe deplin recompensate. Avea tot ce-i trebuia, iar copilul urma să se nască în vară.

Ce și-ar fi putut dori mai mult?

O poveste de Crăciun Un copil cu numele Ionuț care nu împlinise încă șapte ani, își dorea foarte mult să meargă la școală. Cum familia lui era foarte săracă, nici mama nici tatăl nu-i dădeau nici o speranță.

Se desprimăvărase bine când și-a luat inima în dinți și a plecat de unul singur, într-un sat vecin unde locuia un frate de-al tatălui său, ceva mai înstărit. Unchiul Vasile, fratele tatălui 62

Viața ca un labirint-povestiri

Flora M. Stănescu

lui Ionuț, avea o fire aprigă dar dacă îl prindea în toane bune poate că îl ajuta. La acest aspect se gândea copilul în drum spre unchiul său.

-De-l voi prinde în toane bune, poate să mă ajute măcar să-mi iau o uniformă și rechizitele. De cum intrase pe poartă îl zărise pe unchiul Vasile cu o țigare în colțul gurii, trebăluind ceva în fața magaziei.

-Tu ce vrei mă? Îl apostrofase pe copil de cum intrase în curte.

-Unchiule am venit.....

-Văd că ai venit, ia fă tu stânga-mprejur și carăte. Ai venit cu cerșitul, crezi că nu m-am prins?

Dă-i drumul de aici până nu pun mâna pe un retevei și te altoiesc eu...uite la el...n-ai primar în sat? La el să te duci, nu la mine că nu te-am făcut eu...o pacoste ca tine îmi mai lipsea...

-Bine unchiule am plecat, nu te mai necăji, n-am să mai vin dacă asta te supără.

-Nici să nu mai vii, aici n-ai ce să cauți și să-i spui lui tactu că n-am uitat de datoria aia pe care el se face că a uitat.

-N-a uitat nene dar nu găsește de lucru...când o să câștige ceva bani sigur o să-ți dea ce-ți datorează.

-Mă! Tu să nu mă iei de prost...nu te împrumuți când știi bine că nu ai de unde să-i dai înapoi, că 63

Viața ca un labirint-povestiri

Flora M. Stănescu

nici eu n-oi fi o fabrică de bani, așa să-i spui, acum cară-te.

-A plecat Ionuț cu privirea în pământ, i-a urat o zi bună unchilui Vasile, deși vedea el bine că l-a nimerit într-una din cele mai proaste zile.

Cu lacrimile ce-i udau obrazul, Ionuț făcea cale-ntoarsă pe drumul plin de praf spre satul lui.

Făcuse drumul degeaba dar nu-i părea așa de rău, măcar își mai văzuse unchiul, chiar dacă acesta nu avea ochi să-l vadă. El era doar un copil și mama îl învățase să-i respecte pe cei mai în vârstă, chiar și pe cei mai acri la vorbă că, or avea și ei necazurile lor de au ajuns așa. În mintea sa Ionuț se ruga lui Dumnezeu să facă o minune, să poată merge și el la școală, odată cu copiii de vârsta lui. Într-un mărăciniș de lângă drum auzise un fâlfâit de aripi. Așteptase câteva clipe cu auzul încordat să-și dea seama exact de unde venea acel zgomot. Apropiindu-se tiptil, dădu niște rămurele într-o parte și descoperise un boboc de gâscă încurcat între ierburi și mărăcini. Se pierduse sărmanul de vreun cârd de gâște din satul vecin când veneau și ele la gârlă.

Cu grijă să nu-l rănească și mai rău, rupsese ierburile și rugii de mure care-l prinseseră ca un laț pe sărmanul boboc de gâscă.

Un picioruș îi atârna îndoit în jos și avea pe el 64

Viața ca un labirint-povestiri

Flora M. Stănescu

sânge închegat. Era clar că-și rupsese piciorul.

Cum îl eliberase din mărăciniș a coborât cu el în brațe la gârlă să-i dea măcar puțină apă. Puiul s-a lăsat pe iarbă cu capul în jos și aripile desfăcute, rănit și epuizat. Ionuț i-a adus puțină apă în pumnul lui mic și se ruga de el: -Să nu mori, te rog să nu mori...uite te duc la mama, ea știe cum se repară oasele rupte, te rog să nu mori...am să fiu...am să fiu prietenul tău, să nu te temi de mine, eu nu-ți fac nici cel mai mic rău, să știi...apoi luase capul puilului, îi desfăcuse ciocul și-i turnase puțină apă pe gât. Spre surprinderea copiluilui, puiul chiar a înghițit apa iar el i-a mai dat de câteva ori să-l întremeze puțin măcar până va ajunge acasă unde va găsi o coajă de pâine pentru el și bobocul de gâscă.

A ajuns acasă pe înserat cu bobocul înfășurat în cămașa sa spălacită și decolorată de soare și de prea mult purtat. Aproape că uitase de primirea făcută de unchiul său și se străduia să ajute pe micul lui prieten să reziste măcar până acasă unde mama sa îl va ajuta sigur să se vindece. Își amintea și vorbele mamei sale care cosidera că fiecare om se poartă după cum îi era firea. Asta observase ea pe la familiile mai înstărite unde mai făcea treburi să câștige câțiva bănuți pentru a avea ce da celor cinci copii ai lor 65

Viața ca un labirint-povestiri

Flora M. Stănescu

de mâncare. Bogații nu înțelegeau nevoile săracilor și ori îi considerau leneși ori ziceau că nu i-a dus mintea să facă și ei ceva avere în viața lor.

-Când nu ai nimic....de unde să faci avere?

Gândea Ionuț, care încerca și el să scoată câțiva banuți de la familiile care aveau cârduri de gâște și i le dădeau lui în pază să meargă cu ele pe malul gârlei cât era ziua de mare, pe o arșiță de se uscau toate el se băga în umbra firavă a sălciilor cu abecedarul primit de la un băiat care trecuse deja în clasa a doua și-l învațase primele litere apoi plictisit îl lăsase să se descurce singur.

Copiii îl porecliseră împăratul gâștelor. Treaba lor, nu-l interesa pe Ionuț asta, el își dorea să strângă niște bănuți să poată merge și el la școală odată cu toți copiii. Îl auzise el pe tatăl său oftând și zicând: -Oooffff, că nu m-au dat și pe mine la școala de meserii, să am și eu o calificare, găseam mai ușor de lucru. Așa...nu mă vrea nimeni decât la câmp la vremea culesului și la sapă. Ionuț se temea să nu calce pe urmele tatălui său.

Avea acasă și două surori gemene de câte șase ani fiecare, ce se întreceau parcă în a face răutați. Se lăudau în gura mare că după ce vor mai crește puțin vor fugi ele de acasă să scape de sărăcie și de mizerie.

66

Viața ca un labirint-povestiri

Flora M. Stănescu

Ce era în mintea lor nu avea de unde să știe dar mama le privea cu luare aminte și încerca să le antreneze și pe ele să facă puțină ordine și curat cât ea lipsea de acasă. Nu era în firea lor să miște măcar un deget. Spărgeau semințe și aruncau cojile pe unde se nimerea.

Tot greul rămânea pe Săndica, fetița de patru ani, care manifesta un spirit matern încă de mică și-l îngrijea pe mezinul familiei care nu împlinise încă un an, ca pe o păpușă și-i plăcea să-l facă să râdă din orice, numai să nu plângă după mama sau din alte motive.

Gemenele râdeau și de ea că o face pe dădaca și dacă tot îi place, să facă și treburile prin casă. Săndica era o fetiță firavă dar cu mult suflet și se maturizase repede, văzând cât se zbăteau părinții să le asigure traiul zilnic. Având grijă de cel mic se străduia să fie de folos familiei, așa după puterile ei.

-Toată viața ai să fii ca Cenușăreasa, râdeau de ea cele două surori gemene. Atunci mama le pedepsise să stea o jumătate de zi închise în magazie și să facă ordine acolo, să fie și ele de folos cu ceva. Nu au făcut mai nimic, ba mai rău au început să urzească un plan cum să fugă ele de acasă să scape de pedeapsă și de sărăcie.

Munca cinstită nu intra deloc în vederile lor. Aveau alte prostii în minte. Au auzit ele cum 67

Viața ca un labirint-povestiri

Flora M. Stănescu

se descurca una din fetele vecinilor, ce de bani câștiga numai că se plimba cu baieții. Așa credeau ele. Munca era pentru proști ca Săndica, ele nu erau făcute pentru așa ceva.

Pentru aroganța și lipsa lor de respect pentru vecinii lor mai în vârstă, aproape că nu era zi în care mama sau tatăl lor să nu primească reproșuri.

-Așa înțelegeți voi să vă creșteți și să vă educați copiii? Uite ce obraznice sunt gemenele voastre, ba mai mult, nu mai găsim nici un ou în cuibar, nu cumva să fi intrat ele că lăsăm cainele liber și va fi vai de pielea lor, așa să știți....

Plin de amărăciune tatăl intrase în căsuța lor joasă, aplecându-se de fiecare dată să nu se lovească de partea de sus a tocului ușii, dăduse ziua bună apoi întrebase: -Ce ați mai făcut voi astăzi? Le privea insistent pe gemene.

-Ce te uiți așa la noi? Noi nu am făcut nimic...

-Foarte rău că nu faceți nimic, fiecare trebuie să facă curat măcar acolo în cotlonul unde stă, că nu vine nimeni din afară să facă curat după voi...dar de mâncat ce ați mâncat?

-Mai nimic răspundeau ele într-un glas, am așteptat să veniți voi cu ceva de mâncare.

68

Viața ca un labirint-povestiri

Flora M. Stănescu

-Dar ouăle vecinilor cine le-a furat? Întrebase el încercând să rămână calm în fața minciunilor așa de ușor ticluite și rostite de ele.

-De unde să știm noi cine intră în curtea lor? Au un câine...

-Săndico, tu ce ai mâncat astăzi?

-Pâine cu zahăr tată, am înmuiat în apă și i-am dat și lui Prâslea.

-Bineeee! Eu am văzut coji de ouă la gunoi la noi, de unde au apărut?

-Poate le-au aruncat vecinii tată, spusese una din gemene, ca să dea vina pe noi.

Atunci bietul om văzând cu câtă naturalețe mint, își pierduse de tot firea și scosese cureaua de la pantaloni și altoise de câteva ori pe fiecare dintre cele două gemene mincinoase.

-Spuneți cine a furat ouăle ori vă mai altoiesc?

-Eu tată recunoscuse una dintre ele, care părea chiar mai cuminte dar, ea m-a obligat să intru să nu stăm ca proastele să facem foamea.

-Bătaia ați luat-o pentru furt și pentru minciună, să vă intre bine în cap, iar în seara asta treceți direct la culcare fără nimic pe masă. V-ați luat singure, să vă fie învățătură de minte.

La scurt timp sosise și mama de pe unde muncise și primise o sacoșă de cartofi și puțin orez într-o pungă. Întețise repede focul să fiarbă orezul să nu se culce copiii nemâncați.

69

Viața ca un labirint-povestiri

Flora M. Stănescu

-În seara asta mâncăm fără gemene spusese tatăl cu naduf. Ele s-au ghiftuit cu ouă de furat, le ajunge. Soția îl prvise cu luare aminte și uimită nu îndrăznea să întrebe mai mult.

-Așa care va să zică...ouă de furat? Apăi pentru așa o ispravă chiar merită o bătaie....ce le învăț eu și ce fac ele...

-Și-au luat plata fi fără grijă, de data asta au întrecut măsura. Nu pot să ies pe stradă că cineva mi se plânge de ele. Dau milităria jos din pod că așa nu se mai poate.

Suntem săraci dar măcar cinstiți să rămânem.

-Dacă au ajuns să fure de pe la vecini...chiar că nu se mai poate. Ce va fi mai târziu când vor crește și mai mari...dacă nici eu nu le-am învățat de bine...sunt soi rău...nu le place munca, râd de toți și bârfesc...auzi la ele...munca este pentru proști...ele ce viață vor duce dacă nu vor să învețe să facă nimic?

-Se apropia aniversarea a un an de viață a lui Prâslea și Ionuț ca fratele lui cel mai mare între cei cinci copii, se chinuia de zor băgat în umbra sălciilor să-i cioplească un căluț mic de lemn, să aibă și el o jucărie de ziua lui. Încă din zori ieșise în stradă și strigase: -Dați drumul la gâște că plec cu cârdurile mai devreme, până nu se pune căldura mare.

70

Viața ca un labirint-povestiri

Flora M. Stănescu

-Câteva gospodine deschiseseră porțile dinspre stradă și i le dăduseră în grijă. Aveau încredere în băiat că până atunci nu le pierise niciuna. Învățase singur să numere până la o sută și nu le încurca niciodată, că aveau un semn colorat diferit pe creștet și cele mai multe știau bine în ce curte au crescut și unde le era culcușul pentru noapte.

De la una mai primea câte un leu să-și ia și el ceva de mâncare de la băcănie iar altele-i făceau un pachețel cu o pâinișoară unsă cu gem făcut în casă. Avea la el în trăistuță și o sticlă cu apă așa că în afară de abecedar nu-și pierdea timpul decât având grijă de gâștele care o mai luau razna ieșind pe malul gârlei și de bobocul cu piciorușul oblojit de mama sa.

Legase și o bucată de lemn subțirică să țină piciorul nemișcat. Pâinișoara o mâncau împreună. Ținea bobocul găsit în mărăciniș aproape de satul vecin, numai la sânul său și-l hrănea din mâna lui. Într-o lună era vindecat dar tot mai șchiopăta.

Mai avea el și o altă meteahnă, nu mânca nimic de la nimeni, numai din mâna lui Ionuț, chiar de ar fi stat nemâncat toată ziua. Grija lui Ionuț mai era și un motan enorm al unor vecini care după spusele gemenelor cam dădea târcoale pe lângă ograda lor.

71

Viața ca un labirint-povestiri

Flora M. Stănescu

-Cred ca i-a pus gând rău ăstuia, spusese una dintre ele într-o seară, cu vădită invidie. Să ți-l iei cu tine pe acest “piază rea”, să nu avem iar ceartă din cauza lui. De atunci Ionuț nu se mai despărțea de boboc nici noaptea, îl ținea să doarmă cu el în brațe să se asigure că nu i se va întâmpla nimic rău. Îi zicea Puf și era cel mai bun prieten al lui.

Lui îi mărturisea Ionuț toate necazurile lui și cât de mult și-ar fi dorit să poată merge și el la școală în toamnă odată cu ceilalți copii de vârsta lui. Și-ar fi dorit el mai multe dar starea de sărăcie lucie a familiei îl obliga să se mulțumească cu puțin.

Abia îi mai trecuse teama de motanul vecinilor că o alta pusese stăpânire pe Ionuț. Într-una din seri, tatăl său ostenit de cât trudise toată ziua pentru un blid de mâncare și câțiva bănuți, de la două văduve care-și pregăteau magaziile cu lemne pentru iarnă, spusese: -Iacă nevastă, măcar anul acesta sărbătorim și noi Nașterea Domnului cum se cuvine. Avem o gâscă, cam slăbuță dar vom avea o bucățică de carne pe masă.

La auzul acestor cuvinte lui Ionuț îi înghețase sângele în vine. Cele două gemene chicoteau într-un colț al singurei odăi în care trăiau cele șapte suflete, înghesuite într-un pat 72

Viața ca un labirint-povestiri

Flora M. Stănescu

mare de scânduri cu salteaua plină cu paie.

Mama observând paloarea lui Ionuț, încercase să abată discuția în altă direcție.

-Cuvine-se oare să jertfim Domnului o pasăre cu beteșug și găsită măi omule? Nici nu putem spune sigur că este a noastră. Sfânta Scriptură spune clar....

-Știi ceva? De unde vrei tu să iau bani să cumpăr o pasăre fără beteșug, iar dacă nimeni nu o revendică iar copilul a găsit-o nu a furat-o, se cheamă că este a lui. Din colțul unde se înghesuiseră cele două gemene-i făceau în necaz fratelui lor prin semne.

-Ai să vezi tu, piaza rea va ajunge friptură de Crăciun.

Ochii lui Ionuț înotau în lacrimi de supărare. Bobocul de gâscă era cel mai bun prieten al său, cum să-l taie și să-l mănânce? Era sigur că nu va putea gusta nici măcar o bucățică din el. Băiatul purta în abecedarul primit de la copilul trecut în clasa a II a, o iconiță cu Iisus Hristos, cel despre care preotul spunea în biserică: -El s-a jertfit pentru păcatele noastre mari sau mici, să ne fie iertate. Dacă ne rugăm la El ne iartă, ne ajută în nevoi, în necazuri, în boală și tot felul de primejdii. Trebuie doar să crezi în El și să fii sigur că nu vei rămâne neajutat.

73

Viața ca un labirint-povestiri

Flora M. Stănescu

Atunci a luat Ionuț o bucățică de lumânare și un chibrit, s-a refugiat în magazie și îngenunchind în fața iconiței așezată pe o scândură, a început să-I vorbească. Nu prea știa cum să se roage în necazul lui.

-Iată vezi? Eu am un mare necaz.. de fapt, am două ... ajută-mă te rog să pot merge și eu la școală în toamnă odată cu copiii de vârsta mea. Știu să scriu și să citesc puțin dar, voi învăța...promit.

Lacrimile-i curgeau pe fața arsă de soare,le ștergea cu dosul palmei și continuase; nu-i lăsa să-mi taie bobocul de gâscă, el este singurul meu prieten până astăzi. Dacă vrei să fii și tu prietenul meu, am să vin aici în fiecare seară să vorbim.

Numai Tu poți face o minune, trimite Tu un om bun în calea tatălui meu, să-i dea ceva de muncă, să trăim și noi ca alți oameni și să nu ajungem să furăm ca să avem ce mânca.

Tata este bun muncitor dar nu găsește de lucru tot anul, numai la sapă și la cules...mă doare că vor să-mi sacrifice prietenul. Eu l-am găsit nu l-am furat, nimeni nu a întrebat de el...este al meu și nu pot să mă despart de el. Te rog să faci Tu o minune pentru familia mea, așa fără nici un ajutor nu ne putem descurca.

Sărutase iconița și-și lipise fruntea de ea.

Stinsese bucățica de lumânare, își ștersese 74

Viața ca un labirint-povestiri

Flora M. Stănescu

lacrimile apoi se așezase pe prispa căsuței lor cu bobocul de gâscă în brațe. Într-un târziu intrase și el în casă, își făcuse semnul crucii și se culcase cu nădejdea că rugile lui vor fi auzite și Domnul va face o minune cu ei.

Așa cum promisese în fiecare seară se retrăgea în magazie și-I amintea Domnului de necazurile lui și se ruga să-i ajute și pe ei.

Văzând acestea mama a mers după el și a stat și a ascultat cu lacrimi în ochi felul lui Ionuț de a se ruga. Știa biata femeie că nu trebuie să reciți multe rugăciuni, trebuie doar să-ți spui necazul și să ceri ajutor, cu inimă curată și fără gând ascuns.

Așa îi învățase și pe copii. Când Ionuț a ieșit din magazie, mama i-a spus: -Bine faci că te rogi Lui, chiar de o minune avem nevoie altfel, nu știu cum vom ieși la liman. Să ai mare grijă la chibrit și lumânare, să nu cumva să pățim un necaz și mai mare. Să nu se aprindă ceva și rămânem pe drumuri, Doamne ferește!

Așa a trecut întreaga vară.

Tatăl lui Ionuț s-a dus și el la treierat grâul, la un fermier din satul vecin. Era om muncitor și cinstit bietul de el dar, de atâta amărăciune și praf înghițit pe arșiță toată ziua pe câmp, mai trecea și pe la cârciuma dintre cele două sate să ia o halbă de bere, să se mai răcorească.

75

Viața ca un labirint-povestiri

Flora M. Stănescu

Tot acolo mai afla și pe unde se mai căută mână de lucru, oameni cu ziua să-și ducă și ei traiul mai bine.

La sfârșitul săptămânii de lucru când primea banii pe munca la câmp, achita și berile trecute de cârciumar într-un caiet al lui. Restul de bani îi dădea nevestei lui să ia pentru copii de mâncare. Cu hainele se mai descurcau ei, primeau cele rămase mici de la copiii vecinilor care erau mai mari, dar lor li se potriveau.

Capul familiei ajuta și pe la înmormântări și mai primea și de acolo câte ceva de pomană, ba o haină, un pantalon, o pereche de pantofi rămași de la răposatul respectiv. Fiind o vară toridă și strugurii se copseseră devreme așa că pe tatăl lui Ionuț îl chemase fermierul și la cules de vie dar l-a pus la zdrobitorul de boabe, cel așezat pe un butoi mare de trebuia să se urce pe scară ca să ajungă sus să toarne strugurii între cei doi cilindrii care-i zdrobeau când omul învârtea manivela.

Seara când au fost chemați toți la masă, în traista tatălui lui Ionuț, au pus și o bucată mai mare de brânză, o stică de must și câțiva ciorchini de struguri, să aibă și pentru copii.

Observase fermierul că omul era harnic și priceput, așa că se hotărâse să-l apropie mai mult 76

Viața ca un labirint-povestiri

Flora M. Stănescu

de el și de ferma lui unde chiar mai avea nevoie de un om de încredere.

-Știu că vii de departe cu bicicleta, începuse fermierul discuția în timp ce-i făcuse un semn să-l urmeze ceva mai separat de ceilalți muncitori. Mai știu și că ai o casă de copii. Eu aș avea nevoie de un om de încredere la mașina automată de muls vacile dar, asta înseamnă că fie vară fie iarnă, trebuie să fii prezent. Am un om priceput acolo dar este mult de muncă. Apoi laptele trebuie dus la centru, omul nu le poate face singur pe toate.

Pentru muncitorii permanenți am construit niște barăci, te poți muta cu toată familia. Vă pun la dispoziție două camere și o bucătărie, iar în spatele lor fiecare familie are o bucată de pământ să-și facă gradină de zarzavat. Ești interesat?

Vorbește și cu nevasta, vezi ce spune și ea...

-Sigur că vreau, răspunsese imediat omul care de emoție își răsucise pălăria de paie în mâini. Din partea noastră și mâine dacă vreți...

-Bine vii mâine și vorbim mai multe, apoi îți dau o căruță să vă aduceți bagajele cu ea.

Bietul om, nu-i venea să creadă că așa un noroc dăduse peste ei. În mintea lui nu mai era loc decât pentru faptul că vor locui într-o casă și vor avea lapte pentru copii.

77

Viața ca un labirint-povestiri

Flora M. Stănescu

Se înnoptase bine când a intrat în sat, a oprit puțin bicicleta și a spus cu mâinile împreunate: „Doamne eu îți mulțumesc, numai Tu l-ai făcut pe fermier să mă cheme la muncă și să aibă încredere în mine”, dar dacă este doar un vis...fă să nu mă mai trezesc niciodată. Am îndurat multe....

Era așa de fericit că nici pe la cârciumă nu a mai intrat, a dat fuga acasă să-i dea nevestei sale vestea cea mare.

-N-am să-l fac de rușine, gândea omul pedalând pe bicicletă, am să muncesc zi și noapte dacă trebuie, numai să-mi pot da copiii la școală, să nu rămână ca mine cu patru clase și fără nici o calificare. Măcar ei să ducă o viață mai bună. În poartă îl aștepta soția îngrijorată că se făcuse noapte și el nu era acasă.

-Au adormit copiii, îi spusese ea de cum descălecase de pe bicicletă, au tot așteptat poate le aduci și lor niște struguri dar, i-a biruit somnul.

-Veste mare nevastă! Spusese omul în grabă.

Plecăm din cocioaba asta cât de curând. S-a îndurat Bunul Dumnezeu și de noi. Ne mutăm la ferma din satul vecin, o să lucrez la vaci, o să-l ajut pe cel ce se ocupă de mulgătoarea automată și primim și două camere în barăcile pentru muncitorii permanenți.

78

Viața ca un labirint-povestiri

Flora M. Stănescu

O să ducem laptele la centru, avem grijă de vite...ce zici? Tu cu casa, eu cu vacile și ce o mai fi de facut. Or să meargă copiii noștrii la școală femeie.

-Asta-i o adevărată minune, reușise sa articuleze sarmana femeie, numai rugăciunile lui Ionuț săracul de el...uite că au fost ascultate.

Copil bun și curat cu inima. Tu muncitor cinstit, că de...altfel nu se oprea fermierul tocmai la tine, nu? Își împreunase femeia mâinile și-i mulțumise lui Dumnezeu că nu i-a uitat și le dădea copiilor lor o șansă la o viață mai bună. Să învețe, să muncească și să-și facă și ei un rost în viață.

Când mama s-a apropiat de ungherul unde dormea Ionuț, bobocul de gâscă s-a agitat și l-a trezit din somn.

-Ce-i mamă? Ce-i? A venit tata, are și struguri? Întrebase copilul somnoros.

-A adus și struguri Ionuț, dar a adus și o veste mare. O să ne mutăm la ferma unde a muncit vara asta. O să poți merge la școală și o să trăim și noi ca alți oameni.

Se cade să-I mulțumim lui Dumnezeu că rugile tale au fost auzite și uite că ne trimite ajutor prin fermierul din satul vecin. Hai să-i mulțumim amândoi mai spusese mama cu obrazul scăldat în lacrimi de bucurie de data aceasta.

79

Viața ca un labirint-povestiri

Flora M. Stănescu

S-au dus în magazie amândoi, au aprins mucul de lumânare și i-au mulțumit Domnului în cuvinte simple dar pline de evlavie și recunoștință.

-Vezi mamă cât este de ușor? Dacă știam eu o făceam mai de mult. Doar te rogi și ți se îndeplinește, vezi?

-Nu este chiar așa de simplu, tu te-ai rugat cu lacrimi și cu inimă curată, doar așa ne ajută Bunul Dumnezeu.

Pe haini și pe vicleni nu-i suferă Domnul.

De dat, dă, dar numai ce ne este cu adevărat de folos pentru trup și pentru suflet. Să nu iuți asta și să-i mulțumești zilnic pentru toate darurile primite. Domnul a făcut posibil să ne mutăm la ferma din satul vecin și tu să poți merge la școală. Ți-ai dorit mult asta și te-ai rugat cu inimă curată, de aceea ai primit.

-Atunci nu-l mai tăiați pe Puf de Craciun, nu-i așa?

-Nu-l mai tăiem, stai liniștit.

De bucurie băiatul nu mai închisese un ochi toată noaptea. La căteva zile au încărcat o parte din lucrurile de care aveau nevoie la fermă și au plecat.

Au spus vecinilor unde se mută, dacă i-ar fi căutat cineva să știe de ei. Și-au luat rămas bun 80

Viața ca un labirint-povestiri

Flora M. Stănescu

de la ei și și-au cerut iertare pentru supărările făcute de copii.

A venit toamna, Ionuț a început să meargă la școală. Până și cele două gemene mai rebele din fire, atenționate serios de tatăl lor, au devenit mai potolite. La fermă nu mai erau nevoite să fure ceva de mâncare. Aveau tot ce le trebuia, iar mama era tot timpul cu ochii pe ele să nu cumva să facă supărare și noilor vecini.

Lui Puf i-au mai adus patru gâște tinere să-i țină de urât. Mama trebăluia din zori în seară pe lângă casă, și-a pregătit grădinița de zarzavat încă din toamnă ca și vecinii lor. Săndica se ocupa de flori iar Prâslea sulfa în puful păpădiilor înflorite a doua oară, minunându-se cum zboară puful.

Capul familiei și-a luat munca în serios și în scurt timp știa exact ce are de făcut și unde erau puse cele necesare. Nu trecea o zi în care să nu-I trimită Bunului Dumnezeu un gând de mulțumire așa cum se pricepea el, că-l ajutase să-și poată crește copiii. Așa au intrat ei în rândul familiilor ce munceau la fermă, câștigându-și cinstit traiul de zi cu zi.

Crăciunul i-a găsit pe toți adunați la o ceașcă de țuică fiartă, sau vin fiert, la pomana porcului, făcută de fermier, în fiecare an cu toti cei care contribuiau la prosperitatea fermei sale.

81

Viața ca un labirint-povestiri

Flora M. Stănescu

În afară de carne mai primeau și câte o primă în bani și cadouri pentru copiii muncitorilor.

Fermierul era singur, soția lui murise de câțiva ani dar, pe cei cu care lucra, îi considera ca fiind marea lui familie.

Una din minunile lui Moș Nicolae Undeva într-un sat îndepărtat din lunca Dunării, locuia un țăran care nu mai avea soție dar îi rămăsese un copil mic. Se descurca greu dar avea multă credință în ajutorul lui Dumnezeu și al sfinților Lui. Pe pereții camerei sale și a copilului erau arârnate trei icoane. Una era a Maicii Sfinte Maria, una a sfântului Gheorghe, luptătorul și una a Sfântului Nicolae. Plecând omul la târg să mai cumpere câte ceva pentru casă și copil, se închinase în fața celor trei coane și lăsase copilul în grija Maicii sfinte.

82

Viața ca un labirint-povestiri

Flora M. Stănescu

După plecarea lui niște hoți au intrat în casa omului, golind-o de tot ce agonisise el în viața lui. De copil și de icoane nu s-au atins, au zis că nu vor avea nici un câștig. Venind omul de la târg și găsind casa golită de tot avutul său, găsind copilul bine și neatins, se apropiase de icoana Maicii Sfinte și-i spuse: -Pe Tine te iert, că nu aveai cum să te uiti și la copil și la hoți. Copilul este bine, hrănit și sănătos. Se apropiase apoi de icoana Sf. Gheorghe și-i spuse: -Și pe tine te iert, te înțeleg, până să pui șaua pe cal , să-l înhami, desigur că hoții erau departe.

Stând în fața icoanei Sf.Nicolae spuse: - Dar tu bătrâne nu ai făcut nimic, am să te scot afară din casă. Până când îmi voi găsi bunurile luate de hoți. A luat icoana Sf. Nicolae și a bătut un cui într-un copac din curte apoi a atârnat acolo icoana.

Nu au trecut multe zile și niște oameni speriați au oprit în poarta casei omului jefuit, cu o căruță plină cu vârf , cu toate lucrurile furate de la 83

Viața ca un labirint-povestiri

Flora M. Stănescu

acesta. Mirat omul sta în ușa casei și aștepta să audă ce aveau de spus cei din căruță.

Atunci au sărit aceia și au început să descarce tot ce furaseră de la el. Dând cu ochii de icoana Sf. Nicolae agățată afară în pom, ei au spus.

-I-ați omule lucrurile că de când le-am luat noi, bătrânul acesta ne bate cumplit. Nu mai scăpam de bătăile lui dacă nu le aduceam înapoi. Înțelegând că minunea o făcuse Sf.Nicolae, omul coborâse icoana lui din pom, o dusese în casă, o șterse cu evlavie, se rugase de iertare și-i mulțumise sfântului cu lacrimi în ochi pentru binele ce-i făcuse.

Sf.Nicolae ajută oamenii nevoiași roagă cu evlavie și cu credință.

84

dacă i se

Viața ca un labirint-povestiri

Flora M. Stănescu

Omul de zăpadă Într-un sat așezat pe un deal la poalele muntelui, împânzit de viță de vie, mai locuiau în câteva case de pe ulița principală, câțiva bătrâni și câțiva copii. Bătrâna Ioana locuia împreună cu nepoata ei de zece ani, Alinuța, de când soțul bătrânei plecase la Domnul. Singura ei bucurie era nepoata cu care-și petrecea timpul și pe care o învăța tot ce știa ea mai bine. Ajunsese la cei zece ani ai ei să cunoască toate plantele de leac și cum să se ferească de cele dăunătoare.

Avea bătrâna doi copii plecați printre străini să câștige mai repede ceva bani, să-și termine casele, apoi să se întoarcă în țară și să-și întemeieze cum se cuvenea gospodăria lor fiecare. Toamna era pe sfârșite când se pornise ninsoarea. Mai întâi câțiva fulgi dansau parcă în

85

Viața ca un labirint-povestiri

Flora M. Stănescu

aer dar peste noapte se îndesiseră așa de mult că zăpada depusă trecea de ghetele copiilor.

Atunci au început chiotele copiilor cu săniile și bătăile cu bulgări de zăpadă.

Alinuța nu putea ieși din casă deoarece luase pojarul de la unul din prichindeii cu care se jucase în urmă cu câteva zile. Acela era roșu la față dar bunica lui nu văzuse că avea pe corp, numai pete roșii.

Când bunica Alinuței îi spusese vecinei sale să țină copilul în casă la căldură acesta se opusese din toate puterile, a plâns așa de mult că bunica nu s-a îndurat de el, l-a îmbrăcat foarte bine și l-a scos afară. Așa luase Alinuța pojarul, având în vedere că ea nu-l făcuse când era mică.

Se uita în oglindă și nu-i venea să creadă că era ea. Parcă cineva se jucase și-i făcuse pe față numai puncte roșii dar și pe corp era la fel.

Ascultătoare de felul ei și cu febra și durerile de cap care o chinuiau, Alinuța nici nu se gândea să iasă afară la joacă. Bunica o trata cu leacurile știute de ea și spera că într-o săptămână să scape de pojar și de starea de rău. Se gândea bunica să-i anunțe părinții ei doar așa ca să știe, nu să-i alarmeze că fetița lor este foarte bolnavă.

A lăsat să treacă 2-3 zile și când fetița se simțea mai bine, bunica îi spuse: 86

Viața ca un labirint-povestiri

Flora M. Stănescu

-Hai să-mi arăți și mie cum vorbești tu cu mama și cu tata pe tableta aceea, jucăria primită de la Moș Crăciun, că nu ai mai vorbit cu ei de câteva zile, nu-ți e dor de ei? Cum se face seară îi chemi tu pe tabletă și mă chemi și pe mine alături să borbim cu toții.

-Îți voi arăta bunico dar nu astăzi că încă nu mă simt așa de bine. Nu vreau să se îngrijoreze și ei degeaba. Pojar fac toți copii, bine că nu l-am făcut la majorat, zâmbise ea cam anemic către bunica. Boala avansase cu repeziciune și tot așa avea să și treacă. Fetița avea răbdare și se uita cu jind la copiii care alergau prin zăpadă, îi făcuseră și bunicii ei alei până la poartă, la păsări și la magazia cu lemne.

Bunica o veghease toată noaptea, îi schimbase compresele de pe frunte și ochi, ba îi spusese și o poveste cum făcea când era ea mai mică.

S-au gândit fetele și băieții cu care mergea la școală și se dădeau cu sania, să-i facă Alinei o surpriză, în timp ce ea dormea, au construit un om de zăpadă. Bunica le-a dat și ea o mână de ajutor cu o pălărie veche rămasă de la soțul ei, cu un fular, ba chiar și o haină veche. Au îmbrăcat omul de zăpadă de parcă semăna cu bunicul ei.

Când se luminase bine de ziuă Alina o strigase pe bunica.

87

Viața ca un labirint-povestiri

Flora M. Stănescu

-Iată-l pe bunicul Todică, l-am visat noaptea trecută că a venit și a stat lângă mine.

Mi-a spus că-mi va trece repede pojarul și că el îmi va fi alături tot timpul. Ar vrea să te ajute și pe dumneata bunico, dar... nu poate.

- Chiar l-ai visat pe bunicul? Asta este de bine, înseamnă că și de acolo din cer, el ne poartă de grijă. Ne ajută și el cum poate. Uneori ne apare în vis ca să ne mai treacă dorul de el, că el ne vede tot timpul dar noi, nu-l putem vedea așa de departe. Acum ai o surpriză făcută de copiii de pe stradă, ai un om de zăpadă care poartă ceva haine de-ale bunicului. M-au ajutat și pe mine afară au dat zăpada la o parte să pot merge la magazie, la fântână, la păsări. Ai prieteni foarte buni. Sunt copii de ispravă, abia așteaptă să te vindeci, să vă jucați cu toții.

- Bunico! Chiar este doar un om de zăpadă?

Mie mi-a vorbit, eu chiar am crezut că este bunicul Todică. Ce mă fac când se va topi zăpada?

Cu cine mai vorbesc eu? Aaaaa, o sun pe mama și pe tata. Facem conferință, noi două și ei doi.

Le trimit și o poză cu ...Todică cel de zăpadă.

88

Viața ca un labirint-povestiri

Flora M. Stănescu

Cât costă un miracol ? (primită pe e-mail)

Teo este o fetiţă de 8 ani, dar pentru vârsta ei ştie destule. În fiecare zi îi aude pe Mami şi pe Tati vorbind despre frăţiorul ei, Andrei. Tot ce ştie despre el este că e foarte bolnav, iar părinţii ei nu mai au bani pentru tratament. Se vor muta din casa lor pentru că salariul părinţilor nu le permite să aibă şi o casă mare şi bani pentru operaţia care l-ar salva pe Andrei.

Mami şi Tati au cerut bani cu împrumut, însă nimeni nu i-a ajutat. “Numai un miracol îl mai poate salva de-acum”, a auzit-o Teo pe mama ei spunând deznădăjduită.

Fetiţa a plecat repede în camera ei, a căutat în spatele dulapului şi a luat tot măruntişul. L-a numărat foarte atent, de trei ori chiar. Iar suma strânsă era frumuşică, se gândea fetiţa.

A plecat bucuroasă spre farmacie. A intrat şi a aşteptat bucuroasă ca farmacistul să o bage în seamă. Şi a aşteptat, a aşteptat, a aşteptat…

Nici o reacţie din partea farmacistului. A început 89

Viața ca un labirint-povestiri

Flora M. Stănescu

să tropăie uşor pentru a atrage atenţia. Nimic! Şi-a dres glasul… Nimic! Farmacisul era ca de piatră. Pentru că nu mai putea aştepta, fetiţa a luat o moneda şi a bătut în tejghea. În sfârşit, farmacisul a reacţionat.

– Şi ce anume vrei, fetiţo, nu vezi că sunt ocupat.

Vorbesc cu fratele meu pe care nu l-am văzut de secole, spuse farmacistul iritat fără să aştepte neapărat un raspuns.

– Vreau să vorbesc cu dvs. despre fratele meu. E bolnav, foarte bolnav şi vreau să cumpăr un miracol, ca să se facă bine, a răspuns Teo, pe un ton la fel de iritat.

– Ce spui tu, fetiţo?!

– Da, îl cheamă Andrei şi are ceva care îi creşte înăuntru, în cap. I-am auzit pe Tati şi cu Mami că numai un miracol îl poate salva şi am venit repede să-l cumpăr. Cât costă un miracol?

– Fugi, de aici, fetiţo! Noi nu vindem miracole?

– Dar am bani să cumpăr, spuse fetiţa întinzând mâna care ţinea strâns bănuţii. Şi dacă nu sunt de ajuns, fac eu rost de alţii. Numai spuneţi-mi cât mă costă.

90

Viața ca un labirint-povestiri

Flora M. Stănescu

Fratele farmacistului era un bărbat bine îmbrăcat.

Fetiţa nici nu-l bagase în seamă prea mult, de vreme ce ea avea nevoie de ajutorul farmacistului. A ascultat tăcut discuţia dintre cei doi şi apoi a intervenit.

– Stai puţin, fetiţo, despre ce miracol vorbeşti?

– Nu ştiu. Ştiu doar că Mami spune că fratele meu are nevoie de o operaţie. Iar Tati nu are bani pentru această operaţie. Şi vreau să le dau banii mei pentru a cumpăra miracolul.

– Şi câţi bani ai?, a întrebat bărbatul.

– Uite, a răspuns ea, întinzând din nou mâna cu cele câteva monede. Şi dacă nu sunt de ajuns, mai fac rost de alţii.

– Ba da, sunt de ajuns, spuse bărbatul luându-i banii din mână. Şi acum, arată-mi unde stai.

Vreau să-i cunosc pe părinţii tăi şi pe fratele tău.

Să-mi dau seama ce fel de miracol îl poate salva.

Coincidenţă sau nu, fratele farmacistului era un renumit neurochirurg. L-a operat pe Andrei fără bani, iar băiatul s-a făcut bine. Mami şi Tati n-au ştiut niciodată cum de s-a ajuns aici.

“Operaţia asta a fost într-adevăr un miracol.

91

Viața ca un labirint-povestiri

Flora M. Stănescu

Mă întreb cât o fi costat?!”, îi auzea Teo deseori vorbind și zâmbea, pentru că ea ştia exact preţul.

Banii au exact valoarea pe care le-o dai. Iar pentru un miracol nu e nevoie de bani, e nevoie de credinţă.

92

Viața ca un labirint-povestiri

Flora M. Stănescu

Ziua în care a murit un oraş (Nu este o poveste, a fost o tristă realitate).

În dimineaţa zilei de 24 august 79 d.Hr., locuitorii oraşului Pompei, situat la poalele Muntelui Vezuviu din Golful Napoli, au resimţit un cutremur violent, au auzit un tunet asurzitor şi au văzut străfulgerări de foc. La ora 10.00 dimineaţa, vulcanul Vezuviu a erupt, în vârful muntelui ridicându-se un nor uriaş de fum care avea forma unui pin. Pe străzi au început să cadă pietre albite de căldură, apoi cenuşă, orbind oamenii şi intrându-le în gură şi în plămâni.

Totul s-a petrecut fulgerător de repede, lumea neavând timp suficient să fugă. Pe pantele muntelui s-au prelins gaze fierbinţi şi toxice, oamenii murind în câteva minute, sufocaţi. Nu s-a scurs lavă, dar cenuşa a continuat să cadă, acoperind cadavrele, blocând căile de acces şi ajungând până la nivelul ferestrelor.

93

Viața ca un labirint-povestiri

Flora M. Stănescu

La puţin timp după aceea a acoperit şi casele, iar în jurul orei 13.00 întregul oraş era deja îngropat sub câţiva metri de cenuşă şi piatră ponce. Au fost puţini supravieţuitori, iar Pompei, împreună cu miile sale de locuitori (dintre care aproape jumătate erau sclavi) dispăruse de pe faţa pământului. Oamenii, loviţi şi ucişi în mijlocul activităţilor lor zilnice, au fost conservaţi fidel în resturile vulcanice. Pompei, în acea dimineaţă călduroasă de vară, fusese oprit definitiv din drumul său.

Cu 17 ani înainte se mai înregistrase un cutremur care provocase pagube însemnate oraşului, dar vulcanul propriu-zis fusese inactiv de cel puţin un mileniu. În anul 79 d.Hr., erupţia a fost cu totul surprinzătoare. Totuşi, de atunci au mai avut loc multe alte erupţii, vulcanul nestingându-se complet niciodată.

Oraşul îngropat, acoperit cu pământ, viţăde-vie şi duzi, nu a fost descoperit decât în 1594, în secolul XVIII făcându-se excavaţii serioase.

Cadavrele din cenuşa solidificată au putut fi modelate turnându-se ipsos lichid printr-un mic orificiu până când se umplea întreaga cavitate. În prezent, vizitatorii oraşului Pompei pot observa detalii din viaţa cotidiană a romanilor.

94

Viața ca un labirint-povestiri

Flora M. Stănescu

S-au păstrat casele, o tăbliţă la intrarea într-o casă pe care scria „Atenţie, câine rău“, pâini proaspăt coapte în cuptorul brutarului, barăcile gladiatorilor – vizitatorul are senzaţia întâlnirii nemijlocite cu antichitatea.

Se păstrează, de asemenea, şi scene tragice din dimineaţa fatală, ca de exemplu membrii unei familii adunaţi sub un acoperiş pentru a scăpa de ploaia de pietre incandescente. Una dintre femei căzuse în genunchi şi îşi ţinea în dreptul gurii un prosop pentru a se apăra de gazele letale şi de cenuşă, iar soţul său, mort în apropiere, îşi ţinea copilul de mână.

Povestea oraşului Pompei a fascinat generaţii întregi de scriitori, printre care Goethe, Stendhal, Mark Twain şi Charles Dickens. Pliniu cel Tânăr ne oferă o prezentare directă a fenomenului în scrisorile sale către Tacit, istoricul latin. El se afla în vizită la unchiul său, Pliniu cel Bătrân, comandant al flotei romane staţionate în Golful Napoli, care a murit sufocat în timp ce încerca să observe cu atenţie ce se petrecea în jurul său şi-i ajuta pe săteni să coboare pe pantele vulcanului.

95

Viața ca un labirint-povestiri

Flora M. Stănescu

(Sursa internet, am scris aceste evenimente aflându-mă și sub influența filmului la care am privit cu o seară înainte, filmul se numea – Pompei, difuzat de un post român de televiziune) P.S. Această întâmplare care nu este singulară, scrisă spre neuitare și spre a atrage atenția asupra faptului că, vulcani care nu au mai erupt de sute de ani, au început să dea semne de activitate în adâncurile pământului, ceea ce înseamnă că riscul există. Oricând și oriunde se poate produce o astfel de catastrofă. Mai nou vulcanul Etna activ de câțiva ani buni și-a creat încă patru sute de cratere după cum afirmă specialiștii vulcanologi.

Neliniștea pământului, neliniștea oamenilor, definesc o eră în care domnește nesiguranța, neliniștea, iar teama de noi conflagrații armate este și ea prezentă. Oare spre ce se îndreaptă omenirea? Numai Bunul Dumnezeu știe acest lucru, unde va ajunge fiecare ființă de pe pământ, din ape, din aer...ce pericole ne mai pândesc din adâncurile tainice ale planetei noastre albastre.

96

Viața ca un labirint-povestiri

Flora M. Stănescu

Ningea ca-n copilărie Priveam în zori spre cer, când se potolise vântul după ce răsucise întreaga noapte fuioare de zăpadă. Ningea cu fulgi rari și albi și calmi...ce-mi aminteau de copilărie. Priveam în înaltul cerului la mulțimea de fulgi mari ce cădeau și parcă se lipeau de copaci, de pământ, de case. Pe vremea aceea nu puteam ieși din casă din cauza unei amigdalite urâte, foarte urâte, tratată cu injecții, penicilină și sptreptomocină.

Mâncasem țurțuri de ghiață și mi se umflaseră amigdalele de nu puteam închiți decât foarte greu puțin ceai cald cu lămâie. Mi-am pus perna lângă fereastră și priveam în înaltul cerului.

I-am spus mamei: - Vino să vezi, parcă întreg cerul s-a pornit să cadă peste noi și ce fulgi mari se cern....

- Nu pot să mă uit la cer, am ceva pe foc, mi-a răspuns mama. Așa sunt toate mamele, nu au timp să privească cerul, tot timpul au ceva de făcut.

97

Viața ca un labirint-povestiri

Flora M. Stănescu

Am scăpat de amigdalită, au trecut anii și uneori lăsam totul la o parte să privesc în înaltul cerului, că de acolo se cernea zăpada albă, calmă, curată, ca o mană cerească și acolo se afla și ... mama. A plecat într-o zi la cer și a uitat să se mai întoarcă. Cred că s-a minunat foarte mult de frumusețea lui, deși nu avusese timp să-l privească poate, niciodată așa cum îl priveam și admiram eu. Știu că este acolo, știu că încă îmi poartă de grijă, o visez uneori și cândva ne vom revedea acolo sus de unde se cerne zăpada albă, calmă, curată, adevărată mană cerească.

98

Viața ca un labirint-povestiri

Flora M. Stănescu

Despre regatul Bhutan (nu este o poveste – material primit pe e-mail)

În timp ce lumea intreagă este măcinată de crize și războaie, în timp ce marea majoritate a pământenilor se zbate să suprviețuiască într-o lume, ce a deraiat complet de la normalitate, undeva,sus, pe coastele Munților ce ating Cerul, locuiesc fericiții supuși ai Regelui-Dragon, din Regatul Dragonului-Tunet.

Regatul Bhutan este unul dintre cele mai misterioase locuri de pe Terra.

Este un regat mic, situat între India și China, pe versantul sudic al marelui Masiv Himalayan. În funcție de altitudine, Bhutanul are mai multe zone climaterice – de la montană la subtropicală.

Butanezii își denumesc regatul Druk Youl sau Druk Cenden (țara dragonului ce stăpânește tunetul). Multe milenii la rând țara a fost perfect izolată de lumea exterioară de către masivul Himalaya. ceea ce a permis păstrarea nealterată a unei culturi autentice, unice și fascinante. Religia oficială a Bhutanului este buddhismul tantric.

Ministerul Fericirii Guvernul Bhutanului a considerat că este absurd să se bazeze în evaluarea bunăstării populației 99

Viața ca un labirint-povestiri

Flora M. Stănescu

țării pe asemenea indicatori irelevanți ca PIB (produsul intern brut) :) Așa că a inventat un alt indicator – Gross National Happiness (Indicatorul Naționalal Fericirii) Acesta a fost legiferat prin Art.9 al Constituției Bhutanului, care sună așa: ”Scopul principal al activității Guvernului este atingerea fericirii de către fiecare cetățean al țării”! Întreaga strategie de dezvoltare națională se bazează, dacă vă vine să credeți, pe acest Gross National Happiness! Așa că a apărut un nou minister – MInisterul Fericirii.

Ministerul Fericirii a organizat câteva conferințe internaționale, la care au fost invitați mai mulți specialiști de frunte din Occident (incluzând câțiva laureați Nobel în economie) în scopul dezvoltării unor strategii și metode de calcul performante a Indicatorului Național de Fericire, o rezultantă a situației economice din țară plus nivelul de satisfacție al populației. Unul dintre termenii principali în această formulă elaborată este….zâmbetul și frecvența lui! ”Sunteți fericiți?” Înterbarea ”Sunteți fericiți?” este adresată oficial tuturor cetățenilor în timpul 100

Viața ca un labirint-povestiri

Flora M. Stănescu

recensământului populației. La ultimul recensământ din 2005, 45,2% din bhutanezi au răspuns ”sunt foarte fericit”, 51,6% ”sunt fericit” și doar 3,2% ”nu sunt fericit”.

Ce alte ”stranietăți” mai există în Regatul Dragonului Tunet? Tradițile sunt păstrate cu sfințenie.

Bhutanul își protejează cu strășnicie tradițiile milenare, moștenite de la strămoșii lor. În acest scop în țară este restricționat turismul și alpinismul. Până recent, pentru a obține viză, o persoană fizică trebuia să fie invitată personal de un membru al familiei regale.Deplasarea în afara capitalei se face numai în grupuri organizate și numai cu ghid oficial Televiziunea a apărut abia în 1999, fiind unica țară de pe Terra în care încă nu exista la acea vreme nici un post TV .

Primul cotidian – 2012.

Bhutanul are un singur medic psihiatru.

Nu există foame sau criminalitate și practic, nu există corupție.

Este interzisă uciderea animalelor. Majoritatea bhutanezilor sunt vegetarieni.

101

Viața ca un labirint-povestiri

Flora M. Stănescu

Pentru cei ce mănâncă carne, aceasta este exportată din India vecină.

Cetățenilor Bhutanului li se impune prin lege să aibă costum național.

Avocatura este o meserie interzisă în Bhutan.

Un Decret Regal special spune: ”Nu vor fi admise în sala de judecată persoane, care sunt în stare să transforme negrul în alb și albul în negru” Regele Bhutanului este cel mai tânăr monarh din lume ( e născut în 1980), fiind extrem de iubit și respectat printre supuși, dar și peste hotarele regatului. După căsătoria sa cu o frumoasă fiică de aviator (nu a contat sângele nobil,ci iubirea!), indicele de fericire la nivel național a crescut cu câteva procente.

Alteța Sa este foarte preocupat de sănătatea poporului său – Bhutan este prima țară din lume unde fumatul a fost interzis peste tot.

Industrie grea nu prea există, deoarece Guvernul are mai mare grijă de situația ecologică a regatului. Peste jumătate din teritoriu este declarată Parc Național, în care vânatul este 102

Viața ca un labirint-povestiri

Flora M. Stănescu

interzis, la fel ca și tăierea pădurilor.

Este interzis importul de îngrășăminte chimice.

Tot ce crește în Bhutan este ecologic pur.

Vă întrebați, (mai ales, dacă sunteți politician) pe ce se bazează bunăstarea țării? 80% din populație practică agricultura ecologică și productia de textile, majoritatea de manufactură.

Exporturile de orez și fructe eco, dar și de energie electrică produsă de multiplele hidrocentrale susțin cu brio economia țării.

Oamenii locuiesc în case mari, spațioase de 2-3 nivele, împrăștiate prin defilee și pe versanți.

Piscurile sunt rezervate celor peste 200 de mănăstiri, constuite prin sec.VII de însuși RegeleTibetului. Orașele sunt mici. Cel mai populat, capitala Timphu, are 40 mii de locuitori. [original_vseobshhee-narodnoe- schaste-vbutane-9__econet_ru] Puținii occidentali ,care au vizitat Regatul Dragonului povestesc uimiți, cum totul în jur inspiră armonie și pace: un țăran milos,care bandajează grijuliu aripa unui corb rănit, singurul polițist rutier din capitala țării, care se plictisește la locul de muncă, proprietarii de câini, care își 103

Viața ca un labirint-povestiri

Flora M. Stănescu

piaptănă tacticos în fiecare dimineață patrupedele, în semn de recunoștință, că le-au păzit de duhurile Nopții, incantațiile nazale ale monahilor și expresiile binevoitoare de pe fețele trecătorilor.

Acesta e Regatul de sub nori al Dragonului Tunet, locul unde fericirea este la ea acasă.

Postfață Încă îmi mai pun întrebarea; - Oare de ce scriu? În primul rând, scriu pentru că îmi place. Apoi creierul ca și trupul, trebuie pus la treabă, să nu ruginească.

Faptul că stau prea mult singură, scriind am senzația că spun cuiva opiniile mele, trăirile 104

Viața ca un labirint-povestiri

Flora M. Stănescu

mele, nedumeririle mele sau ale acelora pe care i-am ascultat de-a lungul timpului.

Unora li se poate părea o imensă pierdere de timp, eu consider că am avut câte ceva de învățat din fiecare carte citită.

Poate cândva când omul nou va redescoperi plăcerea de a citi pe hârtie, nu doar pe ecran, va găsi în paginile mele, răspunsuri la întrebările existențiale pe care ni le punem cu toții. Sigur că fiecare are propria părere despre acest aspect.

Eu nu pot să cred că m-am născut pe acest pământ întâmplător, sau că aș fi o plantă sau un animal, în altă fază de evoluție.

Din propria-mi experiență, știu că ”Cineva acolo sus mă iubește, și-mi călăuzește pașii”.

Ar fi o ingratitudine din partea mea, să nu recunosc acest fapt, trăit de mine în câteva situații limită.

Celebritatea nu m-a atras niciodată, nu am ambiții de acest fel. Mi-a plăcut să stau în pătrățica mea, ca un mic pion al acestei imense mese de șah, care este lumea. Să observ și să consemnez ce consider eu că merită să rămână scris și transmis, generațiilor viitoare.

Contemplarea naturii m-a fascinat încă din copilărie. M-am născut și am crescut în mijlocul naturii, cățărându-mă prin copaci, asemeni lui 105

Viața ca un labirint-povestiri

Flora M. Stănescu

Ion Creangă, sau cântând cât mă țineau plămânii printre copacii din livada noastră. Aș spune că nu mi-a lipsit nimic dar, eu am fost omul care s-a mulțumit cu puțin. Nu am avut dorințe extravagante, irealizabile, după care să tânjesc.

Am observat în schimb, lipsurile de toate felurile cu care se confruntau alții. Îi puneam mamei tot felul de întrebări, legate de aceste diferențe dintre oameni.

Diferențe de educație, diferențe materiale, diferențe în manifestările lor față de situația în care se aflau.

- Uite de grija cui nu poți tu să dormi, mă admonesta mama. Lenea, trândăvia, beția, nu a îmbogățit niciodată pe nimeni, așa să știi. Au ajuns săraci lipiți pământului, fie că nu au vrut să muncească, fie că nu i-a dus mintea.

Să nu-ți fie niciodată nici lene, nici rușine să muncești cinstit și vei avea tot ce-ți trebuie ca să faci tot ce vrei și tot ce vrei ca să faci doar ce trebuie. Este mare lucru ca după o zi istovitoare de muncă, să poți pune capul pe pernă și să-ți spui că ai mai încheiat o zi bună, cu ajutorul lui Dumnezeu. În poveștile citite în copilărie am întâlnit expresia:”Unde punea el mâna, punea și Dumnezeu mila și toate mergeau strună”.

Așa era și mama, știa să facă din nimic ceva.

106

Viața ca un labirint-povestiri

Flora M. Stănescu

Când afară era vreme rea, ea lucra în casă la mașina de cusut, ne făcea haine, rochii, bluze, fuste. Nu-i plăcea să umblăm oricum. Avea acea noblețe a omului sărac dar...curat. Curat nu numai la exterior ci curat cu inima, cu gândul cel bun. Mai spunea că mîinile care nu fac nimic, fac rău prin simplul fapt că stau degeaba.

Despre cei care umblau murdari, în zdrențe, avea o părere foarte personală și categorică.

-”Ori sunt leneși din cale-afară, ori nu-i duce mintea”. Tu lasă-i pe ei să aleagă cum vor să trăiască, ai încă multe de învățat. Câtă dreptate avea.

Viața mi-a dovedit pe parcurs că nu poți schimba pe nimeni care se complace în lene, grosolănie, beție ... cel mult îi poți sugera o posibilitate de schimbare în bine. Într-un final totul depinde de fiecare individ în parte, cum își pregătea viitorul, așa urma să și-l trăiască.

Faptul că scriu despre toate acestea și multe altele, mă face să mă simt oarecum împăcată că mi-am făcut datoria, că am tras un semnal de alarmă asupra multor lucruri care nu ar trebui să se petreacă. Am mai scris și în alte ocazii că lipsa educației și băutura, generează cele mai mari drame în familie și în societate.

Dacă nu facem nimic în această directie, degeaba 107

Viața ca un labirint-povestiri

Flora M. Stănescu

închidem televizorul când ne dau știrile care aproape că ne îngrozesc cu fiecare zi mai mult.

Când scriu am senzația că stau de vorbă cu cineva care mă înțelege și chiar mi se clarifică multe din nelămuririle mele din tinerețe. Poate este un dar de la Dumnezeu, dar de care eu nu am fost foarte conștientă, prea mulți ani.

Acum pensionară fiind, am mai mult timp de reflecție, la care se adaugă și experiența mea de o viață. Poate că așa trebuie să-mi închei eu alergarea pe acest pământ binecuvântat.

Scrisul mă face să simt că nu vegetez pur și simplu de la o zi la alta, fără nici un rost. Mă ține oarecum în priză și cu ajutorul internetului, rămân în contact cu lumea.

Mi s-a spus că sunt cam...misterioasă.

-Nu cred, ce mister poate fi când eu mă destăinui întregii lumi așa cum sunt, așa cum simt, cum gândesc, cum văd eu lumea care mă înconjoară?

O undă de mister există totuși în fiecare dintre noi. Niciodată nu am să cred că am apărut în această lume întâmplător. Nu, cu siguranță totul este programat cu minuțiozitate, totul este creat într-un scop bine definit.

Eu cred că scopul este evoluția noastră spirituală, dar acest lucru depinde și de noi. De aceea ni s-a lăsat ”liberul arbitru”, noi să alegem 108

Viața ca un labirint-povestiri

Flora M. Stănescu

cât și cum vom evolua. Vorbim prea mult și facem prea puțin, iar la final numai faptele contează. Vorbele, bunele intenții nefinalizate, rămân doar o energie risipită în van. Iată așadar un bun motiv de a trece la fapte.

Dacă o singură persoană se va regăsi în cele scrise de mine, este deja un bun câștigat.

Deci, am decis să continui să scriu, în speranța că ceea ce aștern pe hârtie va fi de folos cuiva, cândva...

109

Viața ca un labirint-povestiri

Flora M. Stănescu

CUPRINS: Notă de autor / 3 1. Doamna și cerșetorul / 4 2. Inocentul Gabriel / 7 3. Soldățelul / 24 4. Anca și bunica / 29 5. Elefantul Albastru / 34 6. Copilărie, adolescență, candoare / 39 7. Despre magia naturii / 43 8. Ilinca cea înțeleaptă / 45 9. O poveste de Crăciun / 62 10.Una din minunile lui Moș Nicolae / 82 11.Omul de zăpadă / 85 12.Cât costă un miracol? / 89 13.Ziua în care a murit un oraş / 93 14.Ningea ca-n copilărie / 97 15.Despre regatul Bhutan / 99 16.Postfață / 104

110