Un arcuș de raze albastre

UN ARCUȘ DE RAZE ALBASTRE

Autor-Flora M. Stănescu

UN ARCUȘ DE RAZE ALBASTRE Roman

Flora Mărgărit Stănescu „Cerul i-a dăruit omului, spre a-i recompensa toate greutăţile, trei lucruri: speranţa, visul şi zâmbetul...” - Immanuel Kant

2017 1

UN ARCUȘ DE RAZE ALBASTRE

2

Autor-Flora M. Stănescu

UN ARCUȘ DE RAZE ALBASTRE

Autor-Flora M. Stănescu

Am început să scriu această carte din nevoia de a aduce în actualitate unele evenimente ce s-au petrecut în copilăria, adolescența și tinerețea mea, inclusiv o baladă foarte frumoasă pe care mi-o cânta mama în copilărie. Crescând am început să înțeleg tot mai bine ceea ce se petrecea în jurul meu, apoi în țară. Un difuzor simplu era sursa mea de informații în copilărie, dar și ocazia de a asculta povești în fiecare seară sau piese de teatru, care mă atrăgeau foarte mult.

Nu știam mai nimic despre Ada-Kaleh, doar ceea ce conținea balada, despre o frumoasă poveste de dragoste, gen Romeo și Julieta. În baladă protagoniștii poveștii de dragoste erau luntrașul român Dragomir și o frumoasă turcoaică Ayșe, din insula Ada-Kaleh, iar cei doi tineri au sfârșit în apele învolburate ale Dunării. Povestea lor de dragoste mi-a stârnit curiozitatea de a mă documenta despre ceea ce a fost Ada-Kaleh, să aflu istoria acestei mici insule, considerată cândva un mic colț de Rai. Am citit istorisirile unor personalități care au fost pe insulă și aveau amintiri deosebite despre ea. Un profesor de istorie deținea cunoștințe foarte interesante despre Ada-Kaleh, despre locuitorii insulei și trecutul ei agitat de vicisitudinile vremurilor trecute. În zilele noastre insula ansăși a ajuns o legendă, care conține adevăruri de necontestat.

3

UN ARCUȘ DE RAZE ALBASTRE

Autor-Flora M. Stănescu

Era o primăvară însorită și caldă prin anii 1980-1981, cred, când undeva aproape de centrul istoric al capitalei, un bărbat nici foarte tânăr nici bătrân, trecea pe o stradă îngustă și liniștită. S-a oprit în fața unei case mari cu etaj și mansardă, colorată în galben iar în jurul ferestrelor și ușii de la intrarea principală, avea parcă niște gulere late albe. Ferestrele de la parter aveau gratii toate, chiar și ușa, avea gratii din fier forjat aidoma cu gardul care împrejmuia acea proprietate.

Poarta din fier lăsa să se vadă curtea inundată parcă de o mulțime de flori multicolore,majoritatea trandafiri, de o parte și de alta a aleii pe care se ajungea de la poartă la ușa de la intrarea principală. La etaj era o fereastră deschisă, dar cu perdeaua trasă și de acolo se auzea o muzică parcă de pe altă lume.

Strunele unei viori erau desigur pe o mână pricepută, nu se putea crede că un elev exersa, sau lua lecții de vioară.

Era o muzică ce te făcea pur și simplu să te oprești, să încerci să înțelegi ce auzi și cum era și firesc să încerci să afli cine era persoana care-și punea astfel sufletul pe strune. Era o baladă veche adaptată de către posesorul viorii. Își imagina domnul Raul Predescu că avea în apropiere un maestru al viorii, iar melodia interpretată nu o mai auzise niciodată.

4

UN ARCUȘ DE RAZE ALBASTRE

Autor-Flora M. Stănescu

S-a așezat pe bordura de zid a gardului, a deschis un ziar ca să-și facă de lucru dar întreaga sa atenție era îndreptată spre fereastra de unde se auzea acea muzică ce-i pătrundea adânc în inimă.

Nu era un necunoscător în materie de muzică, cochetase un timp cu pianul dar așa mai mult pentru a-i face plăcere mamei sale, de a învăța un instrument muzical. Urmase facultatea de drept și practica această profesie de ani buni, dat fiind faptul că se apropia de patruzeci de ani.

Era mulțumit de munca sa, mai ales că din fire era un justițiar, făcea totul pentru a scoate adevărul la lumină. Avea și un maestru cu care lucra și de la care avusese multe de învățat.

De pian se mai apropia doar când era obosit sau indispus. Muzica îl ajuta să se relaxeze, apoi se întorcea remontat la dosarele sale.

De această dată asculta acea muzică deosebită, nici arie nici baladă, nu știa ce era dar era foarte curios să afle cine era maestrul care compusese o asemenea muzică, ce-l oprise practic în loc să stea să o asculte în stradă, până la final. Își dorea mai mult ca orice ca acea persoană să se arate fie și numai pentru o clipă la fereastră, să poată pleca împăcat că a văzut un adevărat maestru al viorii. Adevăratul maestru se încăpățâna să continuie, chiar întru-un tempo mai alert și mai puternic.

5

UN ARCUȘ DE RAZE ALBASTRE

Autor-Flora M. Stănescu

Se apropia de final acea partitură muzicală, compusă probabil într-o perioadă de mare tristețe și melancolie. De asta era aproape sigur domnul Raul, ce se ridicase de pe bordura gardului, făcuse câțiva pași dar revenise în locul cel mai potrivit de unde putea observa nestingherit fereastra respectivă. Își imagina că acolo la etaj cineva ne-ndurător ferecase muzica numai pentru el dar, fereastra deschisă oferea un adevărat concert. Vioara continua să trimită printre caișii înfloriți și ciripitul păsărelelor din colivii, acorduri ce trezeau în el ceva ce nu mai simțise niciodată. Aproape că se considera eroul care ar putea elibera acea ființă ce cânta atât de minunat.

Era un mare amator de muzică bună, ascultase de nenumărate ori orchestre de renume, muzică clasică, bună, din țară sau de prin alte țări dar nu-i trezise acel sentiment de captivitate, de subjugare pe care-l simțea lângă gardul de fier al acelei case mari. Trezise în el ceva ce credea că trăise latent în adâncul ființei sale și acele acorduri, rupsese toate legăturile și lăsase să iasă la suprafață ceva atât de sensibil și de gingaș, ceva ce în primul moment nici nu știa cum să-l definească.

La un moment dat s-a aprins becul de la poartă și el s-a simțit ca un infractor prins asupra faptului. Nu avea unde să se ascundă și ceva din 6

UN ARCUȘ DE RAZE ALBASTRE

Autor-Flora M. Stănescu

interiorul său îi șoptea parcă să nu facă așa ceva.

A rămas pironit pe loc până la finalul melodiei, decis să prezinte maestrului felicitări pentru acea interpretare de excepție, dacă desigur acesta ar fi binevoit să se arate.

S-au stins ultimele acorduri și pentru a respira aer curat, cineva a tras deoparte perdeaua și a rămas un timp sprijinită pe pervazul ei, bucurându-se de parfumul florilor de cais din imediata ei apropiere. Cum stătea așa în cadrul ferestrei, lăsa impresia că era un tablou din alte vremuri. Era o tânără de aproximativ 25 ani, care studiase conservatorul, la clasa de compoziție probabil, din moment ce se descurca așa de bine cu vioara sa, interpretând lucrări încă neauzite. Îmbrăcată într-o rochie subțire violet cu dantele albe brodate la gât și la mâneci, semăna mai mult cu una din actrițele ce jucau în piesele lui Carlo Goldoni. Îl zărise pe domnul descoperit de aprinderea becului din poartă și se grăbise să intre în cameră, lăsând perdeaua să cadă.

- Marica, știi că în această seară am avut un spectator la poartă? Nu știu de cât timp stă acolo dar în mod sigur i-a plăcut muzica mea, îi spuse tânăra menajerei sale.

- Cum să nu-i placă domnișoară, este și el om, înțelege durerea celorlalți. Dacă pe mine care sunt afonă, mă faceți să plâng de fiecare 7

UN ARCUȘ DE RAZE ALBASTRE

Autor-Flora M. Stănescu

dată, el ce credeți că este de piatră? Se apropiase și ea de fereastră să-l vadă pe spectator. Se retrase apoi pentru treburile ei.

- Eu nu vreau să fac pe nimeni să plângă, acesta este stilul meu iar melancolia este moștenită de la mama. Ea îmi cânta numai melodii triste când eram copil. M-am obișnuit cu genul acesta de muzică dar, să știi că-mi ajută cumva, să mă descarc de toate amărăciunile acumulate în timp.

Domnul din stradă își privise ceasul de buzunar și memorase numărul casei respective, semn că intenționa să mai treacă pe strada aceea.

Fără să-și dea bine seama cum și de ce, o lacrimă-i alunecase pe obraz. Își spusese în gând; - Cred că m-am prostit de mă tulbură muzica într-o asemenea măsură dar, nici ființa aceea coborâtă parcă dintr-un tablou nu-i dispărea din minte. Oare ce se petrece cu mine?

Se întreba el, în timp ce se îndrepta spre o stație de autobuz. Amicii mă dau absent de la cină iar eu ... voi merge direct acasă, gândea în sinea lui Raul. Încă-i mai răsunau în urechi acordurile acele viori parcă fermecată dar și-n inima lui se petrecea ceva.

Avea sentimentul că cineva îi răscolise întreaga ființă, întreaga simțire.

8

UN ARCUȘ DE RAZE ALBASTRE

Autor-Flora M. Stănescu

Noaptea o petrecuse destul de agitat, menajera se mirase că nu dorea nimic de mâncare și se retrăsese în camera de serviciu.

Vedea ea bine că se petrecea ceva cu Raul dar dacă el nu spunea nimic, nici ea nu-și permitea să se amestece prea mult în viața lui.

Cum se luminase de ziuă Raul se dusese direct la baie, deschisese robinetul de apă rece și se spălase îndelung pentru a alunga urmele de nesomn și pentru a-și limpezi gândurile. Era clar că-i plăcuse acea tânără ce se arătase doar un moment la fereastră dar de aici până la o asemenea tulburare, era prea mult...

Era hotărât să dezlege acest mister cât mai curând. El era un om lucid, tot timpul cu o gândire limpede, intuia adevărul indiferent ce i-ar fi spus cel care-i solicita ajutorul într-un proces. Făcea și cercetări personale, să se asigure că nimic nu rămânea ascuns în fața instanței.

Iată o altă față a vieții oamenilor gândea Raul în timp ce se bărbierea. Este de ajuns o jumătate de oră de muzică bună și nu mai știi pe ce lume te afli. Trebuia făcut ceva pentru ca lucrurile să nu ia altă întorsătură. Era decis să afle cât mai curând cine era fata și care era situația ei, dacă era singură, logodită sau cine știe poate chiar căsătorită. Numai acest gând îi dăduse lui Raul frisoane. Nu mai putea pierde 9

UN ARCUȘ DE RAZE ALBASTRE

Autor-Flora M. Stănescu

timpul. Sunase la tribunal că nu se simte bine și rugase un coleg să-l înlocuiască dacă va fi nevoie, apoi îmbrăcase la repezeală un costum de zi și plecase în direcția casei la care ascultase în seara precedentă acea muzică sublimă.

Mergea cu pași grăbiți să ajungă cât mai repede să afle tot ce putea despre tânăra muziciană.La un moment dat a trebuit să se oprească, văzând că spre poartă se îndrepta, cu un coșuleț de piață pe braț, o femeie trecută de 35 ani. O rugase să aștepte puțin că dorea să o întrebe ceva; - Bună dimineața, dumneata cunoști persoana care a câtat seara trecută la vioară aici?

- Dacă o cunosc? Auzi vorbă, cum să nu, o cunosc de când eram copile, eu m-am ocupat mai mult de ea, dar pe d-ta de ce te interesează?

- Dă lecții de vioară? Se grăbise Raul să găsească un motiv plauzibil pentru interesul lui. Știu pe cineva care caută de mult timp un foarte bun cunoscătot al acestui instrument, aș putea vorbi cu d-na?

- Cu domnișoara Luiza, vreți să spuneți ... până acum nu a dat lecții dar eu cred că i-ar prinde bine să se ocupe cu așa ceva, ar mai ieși din starea aceea de melancolie de care suferă.

- Cum aș putea lua legătura cu domnișoara?

10

UN ARCUȘ DE RAZE ALBASTRE

Autor-Flora M. Stănescu

- Când mă întorc de la piață, peste jumătate de oră, vorbesc eu cu domnișoara, iar dumneata să vii aici peste o oră ... este bine așa?

- Este foarte bine se grăbise Raul să-i mulțumească femeii care pornise spre piață.

Când revenise Raul cu un buchet de lalele albe ca zăpada, mai umblase prin cartier fără nici un rost, dar le văzuse pe cele două persoane, cu mănuși de plastic și o lopățică, plantând un trandafir în grădină, chiar sub fereastra domnișoarei Luiza. Era emoționat cum nu mai fusese parcă niciodată dar sunase la poartă. * În acea dimineață însorită dar răcoroasă, de aprilie, din grădina laterală a curții, acolo unde tronau numai florile rare, auzea discuția dintre cele două femei.

- Marica, aici vom planta trandafirul acela roșu ca sângele. Vreau să-l am mereu în fața mea să mă asigur că el nu mă părăsește.

- Vai domnișoară, de ce vorbiți așa, cine va mai părăsit pe dvs? Parcă ați fi singură pe lume.

- Toți cei pe care i-am iubit m-au părăsit.

Ar trebui să plantez câte o floare pentru fiecare.

Le-aș putea da și nume. Așa i-aș simți mai aproape pe cei plecați la ceruri, pe mama, pe bunica, pe unchii și mătușile mele, chiar și verii 11

UN ARCUȘ DE RAZE ALBASTRE

Autor-Flora M. Stănescu

care mă necăjeau în copilărie, au plecat și ei. Nu știu de ce dar am senzația că urmez eu...

- Doamne ferește, domnișoară vă rog...nu mai spuneți și mai ales nu mai gândiți așa.

Nu aveți nici o boală, de ce să gândiți negativ?

Aveți toată viața înainte, curaj...

- Dar tu nu vezi că nu am nici o bucurie?

Dacă nu ar fi vioara, nu știu ce m-aș face. Ea este singura mea alinare. Ea mă ascultă și mă înțelege.

Tu ai un iubit, te vezi cu el când poți dar eu nu am decât vioara care parcă-mi înțelege durerea și-mi alină tristețea. De fapt tristețea este boala de care sufăr eu...singurătatea asta mă ucide.

Am fost obișnuită să trăiesc retrasă și acum nu mă pot adapta niciunui cerc de prietene care mă invită. Am ajuns să cred că mă invită cum chemi lăutarii la nuntă sau la o petrecere, le place cum cânt și atâta tot.

- Aveți puțină răbdare, vă garantez eu că nu va mai trece mult și va apare un pretendent pentru dvs. O frumusețe talentată ca dvs nu poate trece neobservată prea mult timp în lumea noastră. Acum stați în capitală...multă lume bună.

- Așa îmi spui de un an și totuși nimic nu se întâmplă. Am compus această muzică special pentru o inimă sensibilă care să rezoneze cu ceea ce simt eu. Nu vreau un afon în materie de muzică, eu să cânt și el să adoarmă în fotoliu...

12

UN ARCUȘ DE RAZE ALBASTRE

Autor-Flora M. Stănescu

nu, altceva vreau eu...tu nu poți înțelege.

Plecase împreună cu menajera după ce stropise trandafirul nou plantat. Atunci s-a auzit soneria de la poartă și Raul a intrat oarecum timid în curte. Domnișoara se grăbise să intre în casă să se spele dar menajera rămăsese pe loc așteptând să vorbească cu Raul. În timp ce ei vorbeau în fața casei, se deschisese fereastra de la etaj și în cadrul ei, apăruse pentru o clipă, acel chip îngeresc, care parcă aștepta ca cineva să-i asculte propriile compoziții. Începuse să cânte încet la început, ca o adiere, apoi se avânta parcă zburând pe aripi de vânt până-n înaltul cerului, planând resemnată înapoi pe pământ, relua tema principală, se mai apropiase puțin de fereastră, văzuse că omul cu care vorbea Marica nu plecase. Era omul din ziua precedentă care parcă așteptase să înceapă concertul.

Nu se înșelase, cineva necunoscut asculta în tăcere muzica ei. Poate era și el la fel de nefericit ca și ea, dar nu avea de unde să știe.

Menajera o anunțase că cineva dorea să-i vorbească. Se prefăcuse că oftează și-i spusese domnului că poate intra în salon.

- Minunată muzică nu-i așa? V-am văzut și ieri, dar nu știu dacă și domnișoara v-a văzut, credeam că nici nu doriți să fi-ți văzut?

13

UN ARCUȘ DE RAZE ALBASTRE

Autor-Flora M. Stănescu

Asta a fost impresia mea.

- Deocamdată îmi place nespus de mult să o ascult, sper că nimeni nu are ceva împotrivă...

- Nu, de asta puteți fi sigur, nimeni nu are nimic împotrivă să ascultați o muzică bună. Încă nu v-ați prezentat, cine sunteți? În acel moment în capătul de sus al scării interioare își făcuse apariția domnișoara violonistă care cobora fiecare treaptă acoperită de un covor stacojiu, cu atenție dar și cu uimire că domnul văzut de ea pentru o clipă, seara ce trecuse, dorea să-i vorbească. Era ceva la care nu se așteptase și nu prea știa ce să creadă.

Raul se ridicase de pe scaunul oferit de Marica și așteptase ca domnișoara să fie destul de aproape pentru a i se adresa.

- Bună dimineața domnișoară, spusese el, dregându-și vocea care nu-l prea asculta în dimineața aceea. Pentru dvs. Aceste flori imaculate, pentru muzica pe care am ascultat-o.

- Bună dimineața și mulțumesc pentru flori, domnul? Întrebase Luiza.

- Raul Predescu, avocat, spusese el grăbit, dar mare amator de o muzică bună...seara trecută eram întâmplător în zonă și am asistat la un adevărat concert. Nu am mai ascultat asemenea muzică...

- Luiza, răspunsese fata întinzând mâna 14

UN ARCUȘ DE RAZE ALBASTRE

Autor-Flora M. Stănescu

bărbatului care o sărutase abia atingând-o.

Tânăra simțise tremurul mâinii lui și nu înțelegea ce-l putea face pe un avocat să aibă asemenea emoții. Cu ce vă pot fi eu de folos întrebase ea.

- I-am spus menajerei dumeavoastră că cineva ar dori să ia lecții de vioară, de la cineva foarte priceput la acest instrument...

- Dar eu nu am dat lecții niciodată ... cum v-a venit asemenea idee? Marica este prietena mea dar îi place să se joace de-a menajera, vrea să fie utilă într-un fel în care se pricepe.

- Domnișoară Luiza, dacă-mi permiteți să mă adresez astfel, vedeți, viitorul elev...ar urma, să fiu eu. Terminase fraza pe nerăsuflate să scape de starea aceea de emoție care-l sufoca.

Cunosc pianul dar puțin, l-am studiat așa ca să-i fac mamei mele plăcere, dar eu practic dreptul civil. Muzica dvs m-a bulversat pur și simplu...

Nu mă refuzați imediat, dacă doriți să mai reflecați asupra acestui subiect, mi-aș dori foarte mult să am cât mai multe ocazii să vă ascult compozițiile.

- Mă bucur că ați fost sincer, de fapt dumneata vrei să asculți muzică nu să înveți, dar, m-ai putea acompania la pian dacă zici că l-ai studiat...

- V-aș putea acompania doar ca un amator, nu ca un virtuoz, mă tem că m-aș face de râs.

15

UN ARCUȘ DE RAZE ALBASTRE

Autor-Flora M. Stănescu

Nici nu văd cine v-ar putea acompania, compozițiile sunt scrise special pentru vioară nu?

Dacă mi-ați permite să vin ocazional să vă ascult, ar fi pentru mine o reală fericire. Nu am prea des astfel de ocazii, munca, tribunalul oferă aspectele urâte ale vieții.

Dumneata ai atins sublimul cu muzica ce ai compus-o. Nu am mai auzit așa ceva. Credețimă am fost foarte impresionat.

- Mă flatați domnule Raul, dar dacă asta doriți ... cred că se poate... Eu cânt zilnic, exersez, nu am altă ocupație, puteți veni oricând, trebuie doar să sunați înainte, să fiu acasă. Merg la câteva concerte de cameră cu un cvartet de coarde, pe unde reușește șeful formației să organizeze.

Aveți aici cartea mea de vizită, poate mi-o lăsați și pe a dumneavoastră... nu particip prea des la marile concerte în public, cânt mai mult de plăcere. Într-un fel...muzica este viața mea.

Raul fericit la culme, se grăbise să-i lase cartea de vizită, o întrebase grăbit când poate să o deranjeze iar...spera el că va fi curând.

- Nu va fi nici un deranj dar dacă tot sunteți aici, o rog pe Marica să facă niște cafea și eu am să vă cânt cu plăcere. Astăzi sunteți publicul meu cel mai potrivit și receptiv.

16

UN ARCUȘ DE RAZE ALBASTRE

Autor-Flora M. Stănescu

Se ridicase amuzată puțin de încurcătura lui dar nu-i scăpase nici faptul că era un bărbat foarte prezentabil, cu educație, cu maniere și mare admirator al muzicii ei.

- Marica! Faci tu niște cafele și ceva gustări și le aduci în camera de muzică? Dar repede, da?

- Desigur domnișoară, vin imediat ce sunt gata, puteți urca, am făcut deja ordine acolo.

- Iar dumneata vino te rog cu mine, astăzi voi cânta numai pentru dumneata. Îmi plac oamenii sinceri ... să știi că se vede ... iradiezi.

Nu prea știu ce să cred...

- Pentru dumneata sunt ca o carte deschisă, sper să nu spun ceva greșit și să te supere...nu am mai trecut printr-o stare ca aceasta, din liceu.

- Da, la acest aspect chiar trebuie să fii foarte atent. Sunt o fire sensibilă, ai grijă. Au urcat împreună scara interioară, fiecare preocupat de propriile sale gânduri, dar și cu speranțe.

Luiza îl privea cu un zâmbet fermecător iar Raul era în culmea fericirii. Nu-și putea crede ochilor că se află în casa tinerei care cânta minunat dar era și foarte frumoasă. Ajunși în camera de muzică Luiza îi spusese lui Raul.

- Să înțeleg că va trebui să aduc aici și un pian? Zâmbise privindu-l întrebător.

- Al meu este acasă, nu-mi rămâne decât să sper că veți fi oaspetele meu într-o zi, vioara...

17

UN ARCUȘ DE RAZE ALBASTRE

Autor-Flora M. Stănescu

o putem deplasa mai ușor. Dar vă spun cu toată sinceritatea, maestrul care mi-a predat pianul, mi-a spus că mai bine alegeam tobele, le făceam să sune mai bine. Cu pianul nu prea mă descurc.

- Da, este adevărat că vioara o putem deplasa mai ușor, dar pe mine nu mă veți putea deplasa chiar așa de ușor îi răspunsese Luiza cu un zâmbet malițios.

- Vai de mine! Am fost necuviincios? Îmi cer mii de scuze dacă asta s-a înțeles... dar chiar am pianul acasă.

- Sigur că îl ai din moment ce l-ai studiat ...

Vom mai discuta despre asta cu altă ocazie.

Acum am să-ți cânt...

- Ce ați cântat seara trecută...dacă se poate, vă rog...v-aș fi foarte recunoscător...

- Aceea nu este o muzică matinală ... fiecare oră din zi, are parcă altă sonoritate, nu merge la ora asta. Am ceva mai vesel... Începuse tot o compoziție proprie, ceva mai ritmată, chiar mai veselă. Era compusă probabil într-una din zilele ei bune, nu într-o zi tristă, gândea Raul în sinea lui. Amândoi aveau deja o stare de spirit mai bună, mai plină de speranțe.

Au servit apoi cafeaua adusă de Marica și niște fursecuri cu migdale foarte bune. Tocmai când Raul se ridicase să plece, Luiza îi spuse; 18

UN ARCUȘ DE RAZE ALBASTRE

Autor-Flora M. Stănescu

- Așteaptă-mă puțin te rog, uite am aici niște partituri care merg foarte bine la pian. Cum ți-am mai spus că eu cânt într-un cvartet de coarde, muzică de cameră, dar nu prea avem solocitări. Trebuie să fiu și eu ... în câmpul muncii, nu? Uneori am impresia că suntem doar tolerați sau chemați ca niște lăutari să-i distrăm pe... aleșii soartei.

Nu am nimic cu lăutarii, au rostul lor și sunt chiar foarte apreciați pe la nunți și chiar în spectacole la Sala Palatului. Muzica noastră nu are aceeași priză la public.

- Depinde de public domnișoară...

- Raul, poți să-mi spui Luiza, suntem prieteni nu ?

- Sigur că da, îmi doresc foarte mult asta.

Am să exersez un timp aceste partituri apoi încerc să te acompaniez dar, promite-mi că nu vei râde de mine. Nu exersez prea des, timpul...munca...

- De ce nu spui și distracția? Doar nu stai ca mine toată ziua cu partiturile în față.

- Da, am un grup de colegi cu care mai ies uneori, nu sunt un pustnic.

Era preocupat de o idee care-i trecuse prin minte.

Luase mapa cu partiturile și apoi își luase rămas bun de la frumoasa violonistă. Îi mulțumise foarte stângaci dar călduros, pentru 19

UN ARCUȘ DE RAZE ALBASTRE

Autor-Flora M. Stănescu

ospitalitatea ei și au stabilit că următoarea întâlnire o vor fixa telefonic.

Raul căuta în mintea sa o posibilitate de a-i găsi tinerei mai multe ocazii de a concerta în public. Unde putea găsi el amatori de muzică de cameră, dacă nu printre intelectualii cu care se întâlnea uneori și luau cina la câte un restaurant.

Cum de la gând până la faptă nu este decât un pas, începu să lucreze la acest plan.

El dorea să rămână în urmbră, astfel ca Luiza să nu se simtă obligată față de el în nici un fel. Artiștii au nevoie de toată libertatea.

Ziua trecuse fără nici un fel de incidente, deși întârziase la tribunal, se scuzase că făcea cercetări personal și nimeni nu a reacționat în nici un fel. * Oricât de mult se gândea Raul la un concert de cameră, mereu îi răsărea în minte ideea ei despre aceste concerte. Cu sensibilitatea ei cu siguranță că s-ar fi simțit jignită să cânte la aniversări sau alt gen de petreceri. Realiza cât de dificil era să-i aranjeze un astfel de concert fără să se lase descoperit că ar avea vreun amestec.

S-a întâmplat la un moment dat că a sunat telefonul la Luiza acasă în timp ce era și Raul de față. Devenise prietenul și ascultătorul ei fidel.

20

UN ARCUȘ DE RAZE ALBASTRE

Autor-Flora M. Stănescu

Un impresar o întrebase dacă ar vrea să meargă într-un turneu prin țară, să concerteze cu colegii ei, un fel de completare la un spectacol de muzică folc pe care-l susținea un grup mai puțin cunoscut. Să facă ei deschiderea spectacolului iar cei cu muzica folc să continuie până la final. Din cele două formații, cea de muzică de cameră și cea de muzică folc, individul încropea un spectacol care spera el că va avea succes.

Avea destule relații să rezerve locuri la hotel pentru toți, așa că urma să închirieze un autocar care să-i transporte în mai multe orașe din țară. Luiza ceruse o zi două de gândire și să se sfătuiască cu colegii ei. Se mirase că fusese sunată ea și nu șeful lor, pe care urma să-l anunțe ea. Nici nu-l întrebase pe acela de unde avea numărul ei de telefon și de ce nu l-a sunat pe șef.

- Ce spui Raul? Un turneu prin țară alături de o trupă folc. Îți dai seama că publicul este foarte tânăr și numai amatori de muzica noastră nu se găsesc printre ei. Toți din grupul nostru se vor simți jigniți. Îți dai seama ce umilitor va fi?

- Eu văd partea bună a lucrurilor, dacă le vei cânta și lor cum mi-ai cântat mie, veți avea un succes nebun. Sensibilitate există la orice vârstă, nu-i subestima pe tineri, știu să deosebească muzica bună de... improvizații.

21

UN ARCUȘ DE RAZE ALBASTRE

Autor-Flora M. Stănescu

Eu nu mi-aș face probleme, vrei să mă iei și pe mine să te acompaniez la pian?

Au râs amândoi de idee, mai ales că între timp încercase un astfel de acompaniament și Raul se descurcase lamentabil. Au mers la sala unde făceau repetițiile Luiza cu colegii ei, acolo au încercat acompaniamentul la pian al lui Raul.

Nu mergea deloc așa cum și-ar fi dorit ea.

Se obișnuise cu prezența lui și dorea să-l aibă mereu pe aproape. Se simțea protejată de el dar ca să spunem tot adevărul, se simțea atrasă de el ca de un magnet.

Se cunoșteau deja de trei luni și se vedeau la două trei zile dar vorbeau zilnic la telefon.

Raul o sfătuise prietenește să-i convingă pe colegii ei să accepte turneul în țară și să concerteze așa cum numai ea știa, ajungând astfel la inima ascultătorilor săi. Într-un final acceptase și Luiza dar îl admonestase pe Raul cu; - Am înțeles... te-ai plictisit și vrei să rămâi singur dragul meu prieten. Am să plec în turneu dacă asta vrei. Ai nevoie de mai multă libertate.

- Poate că am să fiu și eu pe acolo, nu mi-am luat concediu de odihnă nici anul trecut așa că nu fii prea sigură că vreau să rămân în capitală, pe căldura asta. Îți dai seama? Pentru mine un turneu poate fi ca un concediu, mai ales 22

UN ARCUȘ DE RAZE ALBASTRE

Autor-Flora M. Stănescu

că vara aceasta în capitală este sufocant de cald.

Hai, spune-i că accepți, am eu o presimțire că va fi bine. În stațiuni sunt turiști de toate vârstele.

Am fost în concediu la Băile Felix unde a venit o trupă de teatru din Oradea și au prezentat două piese de teatru, comedii foarte bune și te asigur că au avut un succes deosebit. S-o iei și pe Marica cu tine, să te ajute, să-ți pregătească costumele de scenă... știți voi mai bine ce aveți de făcut. Tu trebuie să te concentrezi numai asupra repertoriului, publicul va fi de toate categoriile. Dacă ai nevoie de transport prin oraș să știi că am scos mașina din service.

De acum sunt și șoferul domnișoarei violoniste.

O privise cu dragoste și ea răspunsese doar cu un zâmbet șăgalnic, cum o mai făcuse de câteva ori. Ca atunci când îi spusese că radiază și asta era foarte vizibil chiar și pentru necunoscuți, dar mai ales pentru ei doi.

Foarte încântată de evoluția prieteniei lor era și Marica. Presimțea ea că ceva deosebit se va întâmpla cât de curând. Starea de spirit a tinerei domnișoare se schimba în bine cu fiecare zi ce o petrecea alături de Raul. *

23

UN ARCUȘ DE RAZE ALBASTRE

Autor-Flora M. Stănescu

Luiza s-a lăsat convinsă de Raul, ea a dus muncă de lămurire cu trupa lor de muzică de cameră și turneul era deja organizat.

Primul spectacol urma să aibă loc la Brașov și toți se bucurau că mai scăpau de canicula lunii lui cuptor, iulie. Spre surprinderea lor și sala de spectacole a casei de cultură era plină până la refuz iar spectacolul s-a ridicat la înălțimea așteptărilor. Autocarul i-a transportat chiar în acea noapte în altă localitate, unde erau amenajate băi pentru reumatici.

Nu se știe cum dar în fața Luizei a apărut o fată în costum național, cu un coș cu trandafiri, un aranjament florar deosebit de frumos.

I l-a oferit și chiar a sărutat-o pe obraz, mulțumindu-i în aplauzele care nu mai conteneau.

Emoțiile și bucuria se vedeau pe fața tinerei violoniste încât abia găsise direcția spre ieșire. Credea că Raul făcuse acest gest cu florile.

Prea departe de adevăr nici nu era, numai că în culise primise de la Raul un buchet de trandafiri albi ca zăpada și un sărut pe frunte cu felicitări.

Era derutată, nu știa dacă victoria, succesul lor din seara respectivă erau reale sau puțin regizate. Avea o vagă bănuială în acest sens.

Au mai urmat și alte concerte în diferite stațiuni unde publicul sosit din toate colțurile țării și de toate categoriile, apreciase ca foarte 24

UN ARCUȘ DE RAZE ALBASTRE

Autor-Flora M. Stănescu

bune acele miniconcerte date de trupa Cordialis, cum se autointitulaseră cei din cvartetul de coarde. Întreg turneul a durat o lună și jumătate, între timp canicula din țară, mai ales din capitală unde se înmuiase asfaltul de intrau tocurile pantofilor doamnelor de abia le mai scoteau întregi. La multe din aceste miniconcerte Raul era nelipsit, doar la câteva nu reușise să ajungă, fiind reținut în capitală de treburi la tribunal spunea el. În realitate el făcea fără să-l știe nimeni pregătirile pentru logodna cu Luiza. Dorea să-i facă o surpriză la întoarcerea ei din turneu, dorea să-i declare cât de mult o admiră și o iubește, cât de mult ar fi dorit să-și petreacă restul vieții alături de ea. Era cel mai frumos lucru ce i se întâmplase în viață de când fusese dezamăgit de o fostă colegă de liceu, care-l înșelase cu altul.

O iubea pe Luiza cum iubești un copil minunat care-ți face din fiecare zi o sărbătoare. Între timp îl cunoscuse și pe tatăl fetei care locuia împreună cu noua lui soție într-un apartament în capitală, deși casa era destul de mare și ar fi avut suficient loc pentru două, chiar trei familii.

Cercetător în bacteriologie, dr. Munteanu, tatăl fetei spunea mai mult în glumă că nu vrea să contamineze și casa în care locuia unica lui fiică, 25

UN ARCUȘ DE RAZE ALBASTRE

Autor-Flora M. Stănescu

cu bacteriile și virușii cu care lucra el.

Se căsătorise cu o asistentă medicală, la câțiva ani de la moartea soției sale.

Sonia, noua lui soție făcea eforturi să pară o femeie de lume dar, lăsa impresia că moralitatea ei, pusă la încercare, lăsa mult de dorit. Caracterul ei era greu de definit, se schimba de la o zi la alta, trecea de la stările vesele și zgomotoase la cele de felină ce se vrea mângâiată, iubită. Uneori sărea ca arsă pentru lucruri de nimic și se supăra zile întregi pe bietul doctor care nu mai știa ce să creadă despre mariajul său.

Luiza observase acele schimbări bruște de temperament, îl privea întrebător pe tatăl său, iar acesta ridica neputincios din umeri.

Cel mai bine o ghicise Marica, ea avea un spirit de observație mai ascuțit decât al celor care-i credeau pe toți onești ca ei. Văzuse multe la viața ei, fusese și ea înșelată și părăsită de iubitul ei, așa că greu i se putea ascunde adevărata față a cuiva, oricât de versată ar fi fost persoana respectivă, iar Sonia de acest soi rău era.

Vara era pe sfârșite, Luiza și Marica au revenit în capitală, au aflat cu stupoare că jumătate din casa în care locuia Luiza, fusese trecută pe numele Soniei de către tatăl său. Cum și de ce a trebuit să facă acest lucru, ea nu l-a 26

UN ARCUȘ DE RAZE ALBASTRE

Autor-Flora M. Stănescu

întrebat niciodată. Dar Marica, vigilentă ca de obicei, îl prinsese câteva minute pe dr.Munteanu în grădină și nu rezistase curiozității. Îl întrebase direct de ce a trebuit să facă acel lucru atât de neobișnuit pentru domnișoara.

O silea astfel să locuiască toată viața cu acea femeie care nu inspira deloc încredere.

Răspunsul doctorului Munteanu a fost scurt și aproape șoptit; - Tu să ai grijă de Luiza, Sonia este cu adevărat o femeie periculoasă. Are ambiții mari, dornică de avere și se cam laudă cu câteva rude care lucrează la securitate. Înțelegi acum de ce am fost nevoit să-i dau jumătate din casă? M-a silit la acest gest, a trecut la amenințări. Vreau să o țin departe de ea pe Luiza. După ce semnează actele, sfătuiște-o tu să vândă jumătatea ei de casă și să-și ia un apartament. Chiar dacă se mărită cu Raul, ea trebuie să aibă un loc al ei. Nu știu de ce dar nici în Raul nu prea am încredere.

De fapt nici nu mai știu în cine să am încredere.

Poate va fi un soț bun, poate nu, dar fata mea trebuie să aibă un loc numai al ei. Tu să rămâi alături de ea oricare va fi situația. Eu nu stau prea bine cu sănătatea, vreau să o știu în siguranță.

Promite-mi Marica, să fiu împăcat, că nu o vei părăsi chiar dacă ți-ar cere-o ea.

- Promit d-le doctor. Să nu aveți nici o 27

UN ARCUȘ DE RAZE ALBASTRE

Autor-Flora M. Stănescu

îndoială, am văzut eu ceva care nu mi-a plăcut la doamna Sonia dar, nu am vrut să mă amestec.

Ba e ca o pisică blândă, ba scoate ghiarele și-i gata de atac. E greu să mă ducă cineva pe mine.

Oricum eram cu ochii pe domnul Raul, de acum voi fi numai ochi și urechi. Să nu aveți nici o grijă, îl dau de gol, cât e el de avocat. N-o las eu pe domnișoara să sufere. Dar casa din Brașov, a mătușii ei cui rămâne? Să nu faceți vreo greșală și cu aceea...

- Casa din Brașov este chiar pe numele Luizei, trecută de mătușa ei. Acolo nu se poate amesteca nimeni și este bine nici să nu știe nimeni despre ea, înțelegi ce vreau să spun da?

- Foarte bine, așa și trebuie, când ai prin preajmă oameni interesați de avere, este bine să nu știe prea multe. Când mergem la Brașov, vom spune că merg la o rudă de-a mea, asta ca să știți și dumneavoastră. O informez eu și pe domnișoara cum stă treaba, nu le merge lor cu una ca mine. Auzi la ei, avere, bani nemunciți, moșteniri...ce mai vise... Vă mai promit ceva, caut o familie de țigani cu cât mai mulți copii, dacă tot trebuie să vândă jumătate din frumusețea asta de casă și-i aduc aici. Sau e mai bine s-o închirieze? Atunci s-o vedem pe madam Sonia ce va face cu jumătatea ei de casă. S-au înmulțit excrocii într-un hal, aha a trecut la amenințări, 28

UN ARCUȘ DE RAZE ALBASTRE

Autor-Flora M. Stănescu

nerușinata. S-a auzit ușa, eu iau furtunul cu apă și stropesc pe aici. Știți că domnișoara și cu mine am sădit câte un trandafir pentru fiecare dintre cei plecați? Pe acela roșu aprins l-a sădit pentru mama ei dar are și pentru bunica și alte rude. Ce repede schimbase Marica vorba, în timp ce se apropia Sonia.

- Pentru mine să sădească unul alb....

- Ce faceți voi aici? Planificați ce plantați în grădină? Întrebase Sonia venită în control, să-și inspecteze noua proprietate. Sunt deja destule flori, unde le mai puneți?

- Tocmai spuneam domnului doctor că domnișoara a plantat pentru fiecare din cei plecați câte o floare rară. Trandafirul acela roșu, este pentru mama ei. Iubește mult locul acesta și l-ar umple cu flori și cu colivii de păsărele.

- Daaaa, mai are să prindă fluturi, tot un copil a rămas, nu se mai maturizează și ea. Altele la vârsta ei sunt deja măritate, au familie, copii...

- Sonia! Te rog, fără aluzii de acest fel la adresa fiicei mele, încetează te rog. Nu cred că ești dornică să ai nepoței, eu da, dar tu, nu cred.

- Ei da! Și dacă nu am să încetez ce ai să-mi faci? Izbucnise în râs și plecase în casă, la cea de a doua intrare, să vadă ce-i apaținea de acum de drept, cu acte în regulă. Impertinența și vulgaritatea ei îl supărau mult pe doctor.

29

UN ARCUȘ DE RAZE ALBASTRE

Autor-Flora M. Stănescu

Nu era de mirare că-i făcea rău ulcerului care-l chinuia.

Sonia era cu doisprezece ani mai tânără decât doctorul Munteanu. Reușise așa de bine să se bage în viața lui, încât acesta nu mai avusese scăpare decât cununându-se cu ea. Spera că în acest fel va avea liniște să se ocupe mai departe de cercetările lui. Dar coșmarul lui era la început.

Pretențiile la distracții ale Soniei îl scoateau deseori din sărite și-i sugerase să iasă singură la teatru sau concerte, sau ce mai dorea ea.

El era foarte preocupat de fabricarea unui nou vaccin. Se documenta peste tot, biblioteci, anticariate iar munca din laborator îi ocupa mult timp. De două ori pe săptămână avea ore și la facultatea de medicină. Cu această ocazie Sonia începuse să-l tachineze, în legătură cu studentele, când de fapt ea era în căutarea unui amant mai tânăr și mai distractiv, doctorul devenise plictisitor deja. Nu era ea femeia care să stea în casă să-l aștepte zile întregi.

La început ieșea cu două prietene cam deocheate, apoi au început să apară și câte un bărbat, doi, dar Sonia era prudentă la început.

Se ținuse departe de orice bârfă până se cununase cu doctorul și apoi îi pusese condiția, că dacă ea îi pune la dispoziție jumătate din apartamentul ei, locuind la ea, el trebuia să-i dea jumătate din 30

UN ARCUȘ DE RAZE ALBASTRE

Autor-Flora M. Stănescu

casa în care locuia fiica lui cu menajera.

La început i-a spus că așa ar fi corect apoi trecuse la presiuni asupra lui, chiar amenințări că-i va distruge cariera cu relațiile pe care le avea ea peste tot. Obținuse tot ce dorise, doctorul Munteanu știa foarte bine la ce nivel financiar se ridicau impozitele pe case așa că Sonia mai mult se încărcase financiar cu cererea ei insistentă.

Când au apărut facturile, au început și certurile. Ea nu dorea să plătească nimic pentru casa de care nici nu beneficia încă, iar tot ce trebuia plătit pentru apartamentul în care locuiau amândoi, plătea desigur doctorul.

La scurt timp și-a făcut apariția și Raul, iar doctorul Munteanu a rămas să stea de vorbă cu el în curte undeva la umbră, la o măsuță de nuiele, cu două cafele aduse de Marica.

Luiza își făcea ordine în partituri dar în drum spre bucătărie Marica îi șoptise la ureche, să nu aibă încredere în Sonia și nici în Raul până nu se convinge tatăl ei ce fel de om este. O asigurase că aflase mai multe dar vor vorbi pe seară, când vor rămâne singure, apoi fugise la bucătărie pentru cafele.

- O tată, bine că ai venit, tocmai făceam ordine în partituri și am gasit trei albume de fotografii alb-negru. Când ai timp vom sta la umbră să-mi povestești despre fiecare tot ce știi.

31

UN ARCUȘ DE RAZE ALBASTRE

Autor-Flora M. Stănescu

Eu am recunoscut doar câteva persoane.

- Îți promit că-ți voi povesti altă dată când voi avea mai mult timp și starea de spirit potrivită pentru asta. Nu numai pentru muzică trebuie să ai o stare de spirit potrivită, ci și pentru depănarea amintirilor. Voi veni într-o zi singur îi șoptise el și vom petrece împreună mai mult timp.

Acum nu mă simt prea bine. Te va pune Marica la curent cu tot ce trebuie să știi. Mai bine lasă ordinea așa cum este și cântă-mi și mie ceva deosebit.

- La cum te simți numai de muzica mea tristă nu ai nevoie. Eu așa cred. Vrei ceva anume?

- Ba da, chiar de asta am nevoie acum.

Cântă-mi ce-i plăcea mamei tale să cânte. Luiza lăsase hârtiile pe o măsuță, privindu-l întrebător pe tatăl său dar acesta preferase să privească trist pe fereastră. Acolo stăteau de vorbă Sonia cu Raul și se amuzau de numele date de Luiza florilor din imediata apropiere a casei. La un moment dat Sonia îi spusese lui Raul; - Știi că jumătate din această casă este pe numele meu, nu-i așa? Mi-a oferit-o soțul meu...

- Adevărat? Trebuie să recunosc ... nu mă așteptam la așa ceva, când are fata ca moștenitoare. Cum a putut face asta?

-Ți-ai făcut cumva speranțe? Vei pierde, te avertizez că nu merită osteneala, numai ifose...

32

UN ARCUȘ DE RAZE ALBASTRE

Autor-Flora M. Stănescu

De la fereastra deschisă s-au auzit câteva acorduri de vioară. Luiza cânta pentru tatăl său și amândoi aveau ochii în lacrimi.

Era prelucrarea după balada pe care mama ei o îndrăgise foarte mult și i-o cânta deseori.

Melodia se unduia asemeni valurilor Dunării despre care era vorba în balada respectivă, iar cei doi, tatăl și fiica își aminteau de serile când erau ei toți trei acasă și mama le cânta.

La scurt timp li se alăturase și Raul care intrase abia observat, fără să facă nici cel mai mic zgomot. Rămăsese în picioare, rezemat de perete, parcă din respect pentru cei doi și durerea lor. La sfârșit se scuzase că a intrat nepoftit dar nu rezistase tentației.

Era special pentru tata...spuse Luiza, nu se simte prea bine, eu cred că are nevoie de multă liniște, odihnă și un regim alimentar pentru ulcerul care spune că-l chinuie. Ar fi bine dacă ar veni să stea măcar pe perioada tratamentului aici cu mine. Marica s-ar ocupa sigur de dieta sa.

- Poate că chiar am să vin să mai stau și cu tine, cât nu este prea târziu... cred că voi veni... spusese tatăl privind tot pe fereastră.

- Mă bucur că ai luat decizia asta, deși am senzația că trebuia să o faci mai de mult timp. Știi mai bine decât mine că este mai ușor să previi, decât să tratezi. Aici sigur te vei simți mai 33

UN ARCUȘ DE RAZE ALBASTRE

Autor-Flora M. Stănescu

bine. O anunț pe Marica să pregătească una din camerele de oaspeți. Nu-ți va lipsi nimic.

- Dar pe tine nu te incomodez deloc?

- Cum așa? De ce să mă incomodezi? Nici nu-ți imaginezi cât de mult ți-am simțit lipsa. Ce va spune Sonia? Sper că nu va veni și ea... asta chiar nu știu cum aș putea suporta eu...

- Ea abia așteaptă să scape de mine și să se distreze cu cine se nimerește. Nici măcar nu se jenează să mi-o spună în față... acesta este sfârșitul. Am făcut o greșală capitală, acum plătesc cu sănătatea mea și cu altele de care nici nu vreau să vorbesc.

- Vă pot întreba de ce vorbiți așa? Văd că sunteți foarte dezamăgit, de soție înțeleg?

- Mă poți întreba dar în acest moment ar fi mai bine să nu o faci. Vom găsi un moment mai bun să discutăm despre asta. Între timp se auzeau tocurile Soniei pe scara interioară și discuția rămăsese neterminată.

- Mă mai ții mult aici? Întrebase Sonia cu aplomb. Mai am puțin și prind rădăcini...

- Nu, dacă te grăbești ești liberă să pleci, spusese doctorul. Eu voi rămâne un timp aici, am nevoie de liniște.

- Așa deci! Mă trimiți la plimbare? Binneee!

- Bine nu este deloc dar este necesar, m-ai intoxicat cu prostiile pe care le gătești tu și 34

UN ARCUȘ DE RAZE ALBASTRE

Autor-Flora M. Stănescu

cu mesele la restaurant. Am nevoie de liniște și de regim, ori în casa ta nu se găsesc acestea din păcate, răspunsese soțul ei destul de nervos.

- Asta mai lipsea, să dai vina pe mine. Nu poți înțelege că ai îmbătrânit? Se întoarse și ieșise trântind ușa. Luiza se apropiase de tatăl său și-l luase de braț.

- Să nu te necăjești pentru asta... chiar nu merită. Aici îți va fi mult mai bine.

- Eu am să vă rog să mă scuzați spusese Raul dar, într-una din zile când doriți domnule doctor, vă stau la dispoziție. Am înțeles că ați fost excrocat și asta nu poate rămâne așa.

- Nu știi cu cine te pui...răspunse tatăl Luizei. Este o scorpie cu multe relații și-ți face viața un calvar.

- Nici ea nu știe cu cine se pune, nu este prima situație de acest fel cu care m-am întâlnit.

Am nevoie de mai multe detalii, dar în scurt timp.

Să nu-i lăsăm timp să acționeze, să vândă...sau să bage chiriași. * Așa s-a reinstalat doctorul Aurel Munteanu în jumătatea lui de casă, alături de fiica sa.

La numai două zile primise un geamantan cu lucrurile personale rămase în apartamentul Soniei. La telefon îi spusese că ea va lipsi un timp din capitală, va pleca într-o stațiune de 35

UN ARCUȘ DE RAZE ALBASTRE

Autor-Flora M. Stănescu

munte, pentru două săptămâni, să nu o caute.

Avea nevoie să respire aer curat, accentuase ea pe fiecare cuvânt, astfel ca soțul ei să înțeleagă bine ce are de gând să facă ea pe acolo. Avea stilul ei de a-l enerva cu tot felul de insinuări, din ce în ce mai nerușinate.

La ulcerul care-l chinuia pe dr. Aurel Munteanu, numai de așa ceva nu avea nevoie.

Faptul că intrase pe mâinile pricepute ale Maricăi, îi da speranțe că tratamentul și dieta îl vor ajuta cel mai mult. Întenționa să înainteze cererea de divorț, dar Raul îl sfătuise să mai aștepte până își recapătă jumătatea de casă pe care fusese silit să o cedeze Soniei.

Despre Raul încă nu știa ce să creadă. Era desigur interesat de Luiza dar oare numai de ea?

Ajunsese să fie suspicios pe toți cei noi intrați în viața lor așa de tihnită în trecut. Nu mai exista onestitate, nici de dragoste nu-i vorbise Raul niciodată doctorului, iar pe Luiza evita s-o întrebe. Diferența de vârstă dintre cei doi îl punea serios pe gânduri pe doctor. Experiența proprie, eșecul celui de-al doilea mariaj al său era suficient ca el să aibă serioase îndoieli în ce privea fericirea fiicei sale alături de Raul.

Discutase acest lucru puțin cu Marica, să-și dea seama din spusele ei, cum stăteau de fapt lucrurile.

36

UN ARCUȘ DE RAZE ALBASTRE

Autor-Flora M. Stănescu

Aceasta îi spusese că Raul era fascinat de muzica Luizei, era foarte atent cu ea, dar despre sentimente nu-i vorbise niciodată fetei. Ce era în mintea lui, numai el știa.

Raul îl sfătuise pe doctor să caute dovezi că este înșelat de soție, un coleg al său va prelua procesul de divorț. Pe acest motiv îl sfătuia să-și revendice jumătatea casei pe care i-o dăduse Soniei. Nu se putea ști ce anume îl interesa mai mult pe Raul, binele fetei sau averea ei. Se implicase în problemele familiei fără să-i ceară nimeni ajutorul. El se considera prieten apropiat și deci era normal să-l preocupe aceste aspecte. * - Tată, cred că ai uitat ce mi-ai promis cândva, îi spsese Luiza tatălui ei într-una din serile ploioase când erau siliți să stea mai mult în casă. Mi-ai promis că răsfoim albumele de amintiri și-mi vei povesti despre toate persoanele pe care le cunosc sau nu. Despre locuri și despre oameni...hai, tu povestești așa de frumos. Uite l-am adus pe cel mai vechi. Doar poze alb-negru.

- Marica, stai și tu să vezi pe unde i-au purtat pașii pe părinții mei. Se pare că eu eram prea mică pe atunci și rămâneam la bunica, nu-i așa tată?

- Dacă la acest album te referi, este adevărat, acolo nu ai fost cu noi. Era un loc 37

UN ARCUȘ DE RAZE ALBASTRE

Autor-Flora M. Stănescu

minunat, încărcat de istorie. Eu și mama ta am iubit mult istoria, mă refer la cea adevărată citită în cărțile vechi, care astăzi nu se mai găsesc, decât poate pe la anticariate, dar și de acolo au fost scoase.

- Așadar să începem cu acesta,spuse Luiza.

- Da, mă pui acum să fac apel la memorie, când sunt preocupat de atâtea gânduri. Dar dacă tot vrei să cunoști, ceea ce este foarte bine, vei găsi multe însemnări în jurnalul mamei tale. Ei îi plăcea să descrie în detaliu tot ce-i atrăgea în mod deosebit atenția. Să o rugăm pe Marica să aducă din pod, o lădiță din lemn lăcuită. Este galbenă și înfășurată într-o husă de mătase din câte-mi amintesc eu. Acolo am păstrat o parte din lucrurile ei. Marica trecea deja cu scara spre holul unde era gura podului, bucuroasă că cei doi tatăl și fiica aveau ocazia să depene amintiri și să-și satisfacă și ea curiozitatea.

- Când am fost pe insulă, noi am stat la o familie recomandată de un amic de-al meu, ca oameni de toată isprava, spunea el. El era venit de undeva din Moldova. Se numeau...dacă-mi amintesc bine Mohamed și Abidat. De fapt întreaga insulă era locuită de turci. Era o insulă mică dar neasemuit de frumoasă. Știi de ce i se spunea Ada Kaleh? Se spunea că era ”Insula fortăreață”, din cauza poziției ei strategice.

38

UN ARCUȘ DE RAZE ALBASTRE

Autor-Flora M. Stănescu

Nu avea mai mult de 1,7 km lungime și în jur de cinci sute de metri lățime. Se practicau prețuri mici la toate produsele, localnicii fiind scutiți de impozite. O mică patrie a florilor, în special trandafirii din care turcii făceau acele parfumuri uleioase, deosebite și persistente, dar și o dulceață foarte bună. Tot ce se făcea pe insulă era manual. Aveau niște bijutieri foarte buni, i-am luat mamei tale o pereche de cercei...unicat.

Nu știu cine i-a luat din urechi când era în spital pe ultimele zile. Așa este la noi...mai făceau localnicii niște delicatese, de care chiar nu te puteai lipsi. Dacă nu doreai să cumperi, îți servea câte-o bucată degeaba, numai să nu pleci de la ei cu mâna goală. Chiar erau niște oameni deosebiți, simpli dar educați și foarte politicoși. Am această poză luată de sus de pe malul Dunării. Este veche dar spune multe.

39

UN ARCUȘ DE RAZE ALBASTRE

Autor-Flora M. Stănescu

Când vei răsfoi jurnalul mamei tale vei găsi desigur mai multe amănunte de care eu, oricât aș vrea nu pot să ți le dau. Între timp Marica adusese lădița și aștepta nerăbdătoare să fie deschisă. În partea laterală a lădiței era un fel de buzunar din piele, bătut în cuișoare mici și acolo se afla cheița cu care se descuia. Doctorul o lăsase pe fiica sa să descuie, iar el se îndreptase către fereastră. Nu-l interesa ce era afară dar în acea lădiță era o parte din viața lui, tinerețea lui cu soția care se îmbolnăvise grav și o pierduse de timpuriu. Avea lacrimi în ochi și încerca să și le stăpânească, să nu-și întristeze și mai mult fiica.

- Uite tată, ce de lucrușoare mărunte a adunat mama. Eșarfa asta îți amintește de ceva anume? De ce ai păstrat-o?

- A fost primul dar pe care i l-am făcut mamei tale pe vremea când îi făceam curte.

Ea a vrut să o păstreze toată viața. Deh...am fost și noi tineri... am avut o frumoasă poveste de dragoste. Acum poate să ți se pară deplasat dar atunci... atunci am trăit cu adevărat, ceva minunat. Mama ta deținea arta iubirii. Păcat că a durat așa de puțin. Cred că noi am fi putut trăi fără probleme până la adânci bătrânețe. Ea era factorul principal. Știa să scoată din om, tot ce avea el mai bun. Așa am trăit noi, nu ce vezi astăzi la tot pasul.

40

UN ARCUȘ DE RAZE ALBASTRE

Autor-Flora M. Stănescu

În jurnalul Lidiei, mama Luizei, se aflau notate tot felul de curiozități, cu amănunte de care uneori făceau haz,despre ce avuseseră la masă sau ce desert deosebit le oferise gazda lor.

- Multe detalii le-am aflat noi, spuse tatăl, de la un profesor de istorie, poposit acolo pentru niște studii pe care le făcea pe cont propriu. Atât i-a trebui Lidiei să audă că Anghel, profesorul, era cunoscător al zonei și se documentase bine înainte de a vizita insula. Lidia aflase tot de la profesorul Anghel, pe care-l asaltase cu întrebările ei despre toți și despre toate. Parcă bănuia că nu va mai avea o nouă ocazie. Lidia scria că insula a fost locuită încă din antichitate.

Chiar Herodot a scris despre ea că era plină de măslini și viță sălbatică. Insula avusese mai multe denumiri, date desigur de cine avea drept asupra ei dar, din 1430 a căpătat denumirea de Ada Kaleh, acolo s-a construit o fortăreață prin 1689, de către armata austriacă, împotriva Imperiului Otoman. Cei ce ocupau insula Ada Kaleh, se schimbau în funcție de puterea de influență și a factorilor de decizie ai vremii. În urma Tratatului de Pace de la Belgrad din 1739, insula a rămas permanent turcilor, cu scurte întreruperi temporare în favoarea austriecilor între anii 1789 și 1791.

41

UN ARCUȘ DE RAZE ALBASTRE

Autor-Flora M. Stănescu

- Vă dați seama? Spunea oarecum indignat Anghel, minunăția asta de insulă, a fost uitată la Congresul de pace de la Berlin (1878).

Ada-Kaleh a rămas posesiune turcă aflată sub ocupație austro-ungară până prin anii 1918/1920, când a devenit teritoriu românesc. Deși majoritatea populației insulei era de origine turcă, o vizitau mulți turiști, de alte naționalități, dar cei mai mulți erau români. Era un punct de atracție turistică unic după părerea mea și nu numai a mea. Un loc încărcat cu foarte multă istorie, ceea ce-l făcea mândru pe profesorul Anghel să-și demonstreze toate cunoștințele sale despre insulă.

Lidia îl asculta ca o elevă foarte interesată de subiect, iar eu îi priveam cu oarecare respect.

Lidia punea întrebări inteligente iar răspunsurile profesorului Anghel, erau pe măsura așteptărilor.

L-am invitat de câteva ori la gazda noastră (Mohamed și Abidat) unde interveneau foarte discret și gazdele care trăiseră multe evenimente la viața lor. Erau doi bătrânei simpatici care aveau mare grijă de noi să ne simțim bine în casa lor dar și să aflăm cât mai multe despre ce se petrecea pe insulă, depre viața lor în toți anii pe care-i trăiseră. De la ei am aflat și povestea de dragoste a celor doi tineri, luntrașul român și frumoasa turcoaică, iar melodia ne-a cântat-o Anghel care o știa deja.

42

UN ARCUȘ DE RAZE ALBASTRE

Autor-Flora M. Stănescu

Lidia a fost fascinată din primul moment.

Balada De veacuri Dunărea de-argint Se despletește povestind, De preafrumoasa Ayșe Din insula Ada kaleh.

Refren: Ada Kaleh, Ada Kaleh, Tu ești iubirea mea din vis.

Pe-al tău pământ vrăjit Ce minunat a-nflorit Iubirea florii De cais.....

Refren: Ada Kaleh, Ada Kaleh, Tu ești iubirea mea din vis. Șoptea poveste ca-ndrăgit Pe Dragomir luntraș vestit Și în fermecatul serii ceas Duios răsuna al lor glas.

43

UN ARCUȘ DE RAZE ALBASTRE

Autor-Flora M. Stănescu

Referen: Ada Kaleh, Ada Kaleh, Tu ești iubirea mea din vis.

Dar dragostea n-a fost de-ajuns, Părinții-ndată s-au opus.

Spuneau ai lui să-i depărțim, Spuneau ai ei, de ce-au trăit?

Refren: Ada Kaleh, Ada Kaleh, Tu ești iubirea mea din vis.

Dar nu ei nu s-au despărțit, Pe veci în valuri s-au unit, Azi Dragomir și-o Ayșe Fac nuntă în Ada Kaleh.

Refren: Ada Kaleh, Ada Kaleh, Tu ești iubirea mea din vis. ”Înainte de construirea lacului de acumulare de la Porțile de Fier, principalele obiective istorice de pe insulă au fost demolate.

S-a încercat reclădirea lor în aval pe insula Șimian în anii următori, dar fară succes,spunea 44

UN ARCUȘ DE RAZE ALBASTRE

Autor-Flora M. Stănescu

doctorul fiicei sale, dar majoritatea locuitorilor au preferat să se mute în alte regiuni ale României, în Dobrogea, sau să emigreze în Turcia. Ideea de a reconstrui insula Ada Kaleh nu a fost însă abandonată definitiv”.

Iată cum arătau casele și oamenii de pe insulă, este și o ilustrată color spuse Luiza găsind-o în jurnal.

45

UN ARCUȘ DE RAZE ALBASTRE

Autor-Flora M. Stănescu

- ”A fost un loc magic, din apropierea Cazanelor Dunării, o poartă a timpului. Martor tăcut a milenii de civilizaţie, de istorie, insula a trebuit să se supună nedreptăţii istoriei, dispărând sub apele lacului de acumulare de la Porţile de Fier, alături de Orşova veche şi alte aşezări de pe Clisura Dunării, spuse tatăl cu năduf. Dunărea care izvorăşte din Munţii Pădurea Neagră străbătea un drum lin, de la izvoare, până la Cazanele Dunării. Aici întâlnea bariera naturală a Cazanelor Mari şi Cazanelor Mici, care practic împiedicau navigaţia. Încă din Antichitate (spunea profesorul Anghel), se încercaseră tot felul de mijloace de a trece prin zonă, atât terestru, cât şi pe apă. În secolul XIX, aici exista o categorie specială de navigatori, piloţii de cataracte, oameni încercaţi care ştiau să treacă navele în siguranţă.

După traversarea Cazanelor, se deschidea o largă perspectivă a Orşovei Vechi şi altarul zeilor, Insula Ada-Kaleh. Descrisă de Herodot, ca fiind acoperită de viţă sălbatică şi măslini, insula amintea şi de expediţiile lui Hercule”.

“Rând pe rând, geto-daci, romani, daco-romani, turci, austrieci, români au stăpânit insula. Nu de puţine ori au fost aici războaie, fortificaţii. Totuşi, la Marea Unire din 1918, insula a cunoscut ultima jumătate de veac a 46

UN ARCUȘ DE RAZE ALBASTRE

Autor-Flora M. Stănescu

istoriei sale, într-o pace relativă. Populaţia insulei a rămas în marea ei majoritate din turci. Aici îşi găsise locul de reculegere Miskin-Baba, ultimul descendent al unei dinastii princiare uzbece, care, în vis a primit porunca profetului Mahomed de a se stabili pe insulă şi a deveni un model spiritual pentru oamenii de acolo”.

Ar trebui să mă oprească cineva, glumea Anghel, altfel vom povesti aici până dimineață.

Abidat servise la început dulceață de trandafiri, iar mai târziu Mohamed adusese cafea la nisip, într-un ibric special și o turnase în niște cești frumos ornate. Erau seri când nici unul dintre ei nu se îndura să meargă la culcare. Ar fi stat de vorbă până se lumina de ziuă dar, gazdele mai aveau și treburi.

- Ar fi multe de spus, dar ar mai trebui să știi că planul de a construi lacul de acumulare al barajului Porţile de Fier a sacrificat insula, intervenise doctorul Munteanu cu amărăciune în glas. Am mai aflat câte ceva ulterior. ”Primele plecări ale turcilor au început prin 1967. Academicianul Nicolăescu Plopşor a avut ideea providenţială de a muta cele mai importante elemente ale insulei pe Insula Ostrovul Şimian, de lângă Drobeta Turnu Severin. Austriecii construiseră acolo o fortăreaţă, de tip Vauban, în formă de stea, în care, după ce 47

UN ARCUȘ DE RAZE ALBASTRE

Autor-Flora M. Stănescu

pacea nu mai era întreruptă decât de valurile Dunării, izbindu-se de malurile insulei localnicii se instalaseră, construindu-şi locuinţe”.

Casele locuitorilor le-am văzut personal, erau curate, prevăzute cu toate cele necesare confortului şi igienei personale. ”Femeile şi bărbaţii îşi aveau fiecare baia lor separat, existau instalaţii de încălzit apa. Oamenii îşi cultivau în grădini legume, îngrijeau pomii fructiferi, în special exoticii smochini. Insula era o oază de climat subtropical, mediteraneean, cred că era unică în felul ei, într-o zonă cu climă temperat continentală, generată de lanţul Balcanilor, care acţiona ca un baraj natural împiedicând întreaga zonă a Severinului, Orşovei să se bucure de aceeaşi climă din Italia sau Grecia.

Localnicii păstrau sfânta tradiţie a preparatelor de casă: cafeaua la nisip, rahatul de Ada-Kaleh, a cărui reţetă s-a pierdut odată cu insula, braga. Citronada, dulceţurile, baclavalele, halviţa, ţigările”.

Luiza, draga mea, mi-ai trezit așa de multe amintiri... parcă mă văd hoinărind cu Lidia și Anghel, pe străzile insulei, salutând localnicii. ”Insula avea şcoală primară, dispensar medical, geamie, dar şi o biserică pentru creştinii de acolo”.

48

UN ARCUȘ DE RAZE ALBASTRE

Autor-Flora M. Stănescu

- Dacă dorești putem s-o lăsăm pe altă dată, n-aș vrea ca din pricina mea să ai probleme.

Credeam că-ți va face bine dacă vorbim despre tinerețea voastră, eram curioasă, spuse Luiza.

- Da, s-ar putea ca tu să ai dreptate de data asta, numai că pe mine mă cam emoționează aceste amintiri. Lidia și tu ați fost rațiunea mea de a trăi. Acum, doar vegetez. Dar hai să terminăm astăzi cu jurnalul Lidiei, dacă tot am adus-o în actualitate, trebuie să știi că te iubea enorm.

Aproape că eram gelos pe tine dar, uneori ne întreceam în tot felul de prostii, ca să ne jucăm cu tine, să-ți atragem mai mult atenția.

Erai ca un îngeraș cu bucle aurii și cu privirea ta candidă, cucereai pe oricine te vedea. Ni se întâmpla chiar pe stradă să ne oprească persoane necunoscute, să te admire și să ne felicite pentru așa un înger de copil. Lidia râdea și-mi spunea că doamna respectivă nu și-a ales bine perechea sau nu are copii deloc. Când ai propriul copil, îi admiri ceva mai puțin pe ai altora, spunea ea. ”La Ada Kaleh se afla cel mai mare covor ţesut pentru o moschee din România. Azi, desfăşurat doar pe jumătate, din cauza 49

UN ARCUȘ DE RAZE ALBASTRE

Autor-Flora M. Stănescu

dimenisunii uriaşe, el este adăpostit de geamia din Constanţa. Regele Carol II a dat privilegiul scutirii de taxe pentru importuri, în special de tutun. Cei de pe insula Ada-Kaleh fabricau ţigările ”Cabinet” şi ţigările de foi, a căror calitate rivaliza cu havanele cubaneze, favoritele Regelui Carol al-II-lea”. ”Comuniştii au impus deschiderea unei fabrici de confecţii, au transformat insula într-un bastion, izolând-o de teama presupuşilor agenţi ai regimului sârb, condus de mareşalul Tito, socotit duşman de regimul de la Bucureşti.

Ei i-au deportat pe proprietarii celor două fabrici de pe insulă în Bărăgan, ca şi pe alţi oameni a căror unică vină era starea lor materială, care, în ochii autorităţilor îi făcea ”duşmani ai poporului”. „Drama locuitorilor a început odată cu plecările, apoi cu demolarea caselor şi a construcţiilor. Moscheea cu minaret a fost minată, deşi există voci care afirmă că în anumite momente, când nivelul apei scade, s-ar mai vedea vârful ei ieşind din apa Dunării.

Comuniştii au mutat o parte a fortificaţiei, care să se vadă de pe malul românesc, la Şimian.

Moartea savantului Plopşor în 1968 a însemnat şi 50

UN ARCUȘ DE RAZE ALBASTRE

Autor-Flora M. Stănescu

moartea proiectului său de a reînvia Ada-Kaleh pe Ostrovul Şimian. Insula mai trăieşte doar în amintirile celor care au vizitat-o și în lacrimile strămutaților. Aceştia, mulţi erau doar nişte copii, în momentul dispariţiei paradisului, azi bătrâni în pragul pensiei, suferă de reumatism, nereuşind să se adapteze climatului temperat, căldurii sufocante a verii, gerului năpraznic al iernii, la Severin, Orşova, Brăila, Galaţi sau Hârşova, Constanţa unde i-a purtat crudul destin. Alţii mai norocoşi, au reuşit să ajungă în Turcia”. ”Pe fundul lacului de acumulare a dispărut un vis. Nimeni nu ştie şi nici nu poate evalua valoarea comorii care a fost Insula Ada-Kaleh.

Nimeni nu mai ştie dacă bogaţii insulei, deportaţi în Bărăgan sau închişi nu şi-au ascuns prin tainiţele cetăţii stelate agoniseala de-o viaţă sperând la vremuri mai bune, iar soarta să-i răzbune, în sensul că dacă ei nu s-au mai întors nici asupritorii să nu aibă parte de ce e acolo, totul ajungând pe fundul lacului, odată cu insula”. ”Niciodată salvarea unui paradis nu a contat pre mult pentru noi. Egiptenii, când s-a construit barajul de la Aswan au demontat piatră cu piatră uriaşul ansamblu hypogeu al legendarului Faraon Ramses II şi l-au reconstituit 51

UN ARCUȘ DE RAZE ALBASTRE

Autor-Flora M. Stănescu

la scara 1:1, pe etajele superioare ale muntelui, originalul ajungând sub apa Nilului. Să fi fost numai statutul de fostă colonie britanică a Egiptului de vină, ori alţii ştiu să preţuiască istoria? Sunt astăzi guverne care investesc milioane de dolari anual pentru cercetări ale comunităţilor ”încremenite” în timp. Ada-Kaleh era o un strop de istorie într-un ocean al modernizării necruţătoare”. ”Azi, prin Orşova şi Severin câte o cafenea tradiţională mai aminteşte de savoarea cafelei la nisip, sau a sucului de lămâi proaspete. Turcii care au lucrat acolo au păstrat cu sfinţenie secretul preparării citronadei, după cum nici braga sau rahatul de pe Ada Kaleh nu au mai putut fi egalate după scufundarea insulei, în 1970.

Aceasta ar fi, în câteva cuvinte imaginea unui paradis dispărut, care putea fi salvat, ale cărui comori culturale şi istorice ar fi putut încânta generaţii întregi de oameni. Iată dar că prea puțini s-au gândit la asta și probabil că destui s-au opus, nu vom ști poate niciodată”.

- Chiar că ar trebui s-o lăsăm pe altă dată, spuse Luiza. M-a impresionat și pe mine. Îmi imaginez ce ați trăit voi în acele vremuri. Nu vreau să te mai indispun.

52

UN ARCUȘ DE RAZE ALBASTRE

Autor-Flora M. Stănescu

- Nu, este bine să știi ceva istorie adevărată. ”Pentru Ada Kaleh s-au bătut secole de-a rândul Imperiile Austro-Ungar și cel Otoman. Cei ce stăpâneau Ada Kaleh, „micul Gibraltar”, cum l-au botezat, a-Kaleh pornesc din vremurile argonauților. Până și Hercule ar fi încercat, cândva, să cucerească cetatea din mijlocul Dunării. Grecii au botezat-o Cotinusa – adică pământul măslinilor sălbatici”.

Tot de la profesorul Anghel am aflat multe detalii cu date exacte de care ne minunam amândoi, eu și Lidia.

- Uite ce scrie în jurnal, este și o bucată de ziar vechi și foarte fragil aici. Lidia se documentase la fața locului, prin toate mijloacele aflate la îndemâna ei. ”Herodot amintea de Cyraunis, despre care scrie că lungimea insulei era de 200 de stadii, îngustă, plină de măslini și de viță sălbatică.

Prima atestare documentară este un raport al Cavalerilor Teutoni din 22 februarie 1430, despre fortificațiile bănățene, care vorbește despre insula Saan cu 216 oameni. De la 1430 devine cunoscută ca Ada Kaleh - Gibraltarul de 53

UN ARCUȘ DE RAZE ALBASTRE

Autor-Flora M. Stănescu

pe Dunăre. Ridicarea barajului Hidrocentralei Porțile de Fier I, mândria hidrotehnicii românești, a inclus-o printre pierderile colaterale și trecerea definitivă în istorie a acestui loc.

Odată cu insula dorm sub ape sute de ani de istorie zbuciumată, destine împlinite și povești trăite la margine de imperii (otoman, habsburgic), mituri și legende născute între ape și povești de dragoste”.

Lidia scrisese și despre legenda tânărului Dragomir și a frumoasei Ayșe. Luiza o auzise câtată de mama sa de multe ori în copilărie. Era o poveste tristă iar Lidia avea ochii-n lacrimi de fiecare dată. Aflase de boala ei fără leac, rămăsese fără speranță și acest lucru se simțea în tot ce spunea sau cânta să-și mai aline durererile. În ultimele luni de viață îi cerea soțului ei să-i mai povestească despre cei de pe insulă deși, știa totul pe dinafară, dar dorea să-și amintească și să retrăiască împreună ca în zilele fericite de atunci.

Ar fi vrut să ia cu ea tot ceea ce trăise alături de soțul ei, de fetița ei, alături de oamenii minunați pe care-i cunoscuse în timp, apoi să poată pleca liniștită acolo sus printre stele.

54

UN ARCUȘ DE RAZE ALBASTRE

Autor-Flora M. Stănescu

- Vedeți, spuse cu un oftat doctorul Munteanu, sunt locuri pe care numai noi le mai știm. Noi le-am văzut, rețineam fiecare pomișor unde era. Ce am observat eu și mi-a plăcut mult era un anume respect pentru a nu se arunca nimic.

Tot ce avea sau făcea omul cu mâna lui, era ca un dar divin ce trebuia păstrat, folosit ... nu aruncau nici fărâmiturile de pâine, erau date la păsări, altfel se considera un păcat. Acum se aruncă atât de multe încât în timp nu vom mai avea loc de gunoaie.

Exista un colț de cetate unde creștea un cais, îl am într-o fotografie. Acolo acostau luntrașii. Acolo cred că s-a născut povestea de dragoste dintre luntrașul Dragomir și preafrumoasa Ayșe, balada pe care o cânta Lidia așa de frumos. Am ascultat-o prelucrată de tine, Luiza. Îmi amintesc cum mergeam și luam caise din caisul acela. Nimeni nu obiecta în nici un fel, 55

UN ARCUȘ DE RAZE ALBASTRE

Autor-Flora M. Stănescu

iar eu și Lidia ne bucuram ca doi copii aflați în vacanță. ”Primăvara, până și zidurile înfloreau. Între cărămizile acelea care se deterioraseră în timp, au pus un strat de pământ – era totul împânzit de flori de gura-leului, de sus până jos.

Mă cățăram pe zid și culegeam flori de guraleului, pentru Lidia. Mă certa mereu, spunea că florile trebuie să trăiască acolo, în mediul lor.

Rupte, mureau în două trei zile. Era un sacrificiu inutil” Era un loc liniștit. Pe noi ne trezeau păsările! Păsările ciripeau. În partea Serbiei erau munți, și în partea României erau munți. Știți ce frumos? N-am cuvinte! Dimineața, v-am spus, ciripitul păsărilor ne trezea. Ceas sau altceva nu ne trebuia. Și ce fructe aveau în curte! Eu, dimineața, într-un coșuleț de nuiele, strângeam fructele căzute noaptea. În octombrie, noiembrie... Strângeam struguri, că pe insulă au făcut boltă de s-a urcat sus în pomi. Aici nu există așa fructe. Smochine, nici nu mai zic!

Soacră-mea era specialistă să facă dulceață de smochine. Și de trandafiri, daaa! Lidia avea acea sensibilitate de a observa în detaliu tot ce mișca pe insulă. Avea o candoare de copil, era în stare să urmărească un fluture până obosea, numai să 56

UN ARCUȘ DE RAZE ALBASTRE

Autor-Flora M. Stănescu

vadă unde avea el locul de dormit noaptea.

Degeaba-i spuneam eu că probabil printre crăpăturile stâncilor, munților ce ne înconjurau, ea dorea să vadă totul....

”Pentru cei, care n-au văzut Ada-Kaleh, insula asta este o fantasmă. Nu se va ști niciodată dacă era cu adevărat atât de frumoasă ca în amintirile noastre și ale foștilor locatari, cu case înflorite, cu viță-de-vie, leandri, magnolii, flori cățărate pe zidurile îmblânzite de soarele verii, lămâi și smochini, bragă rece și înghețată parfumată, aromă proaspătă de fistic și baclavale, turci fumând narghilea în fața porților lor. Un Levant în miniatură. Azi Ada-Kaleh trăieşte doar în amintirile celor nevoiţi să plece din acel loc luxuriant şi învăluit în legendă. Trist, foarte trist”.

57

UN ARCUȘ DE RAZE ALBASTRE

Autor-Flora M. Stănescu

Mi-aș fi dorit să te pot duce și pe tine Luiza, să vezi pe unde am hoinărit eu și Lidia dar, acele locuri nu mai sunt...păcat...

Tatăl prudent, o sfătuise pe Luiza, să nu arate pozele și jurnalul nimănui. Ar fi putut avea neplăceri, dacă cineva ar fi citit acele pagini, deși ele spuneau adevăruri necunoscute de mulți dintre români. Dinspre poartă se auzeau pașii lui Raul care intrase fără să mai sune.

Părea abătut, îngândurat și avea în mână o servietă neagră de piele. Salutase grăbit și-l rugase pe doctor să meargă împreună în birou că avea să discute ceva important cu el. S-au retras amândoi în biroul doctorului Munteanu și numai ei știu despre ce au vorbit, dar la un moment dat au chemat-o și pe Marica. Ce s-a discutat a rămas un mister total, pentru Luiza, încă un timp. * În Duminica ce a urmat acelei misterioase întrevederi între cei trei, cu puțin înainte de ora prânzului, Sonia venise să-și inspecteze proprietatea. Și-a salutat soțul cu un sarcasm atât de vizibil încât Marica, fiind mai aproape de doctor, rămăsese mută de uimire. Ar fi zis ea multe dar, o privire a doctorului Munteanu, 58

UN ARCUȘ DE RAZE ALBASTRE

Autor-Flora M. Stănescu

o făcuse să-și înghită cuvintele, revoltătoare. Înfloriseră trandafirii și mireasma lor era atât de îmbietoare încât doctorul se așezase pe o bancă veche de lemn, în apropierea lor. Era gânditor și trist. Pe poartă a intrat curând și Raul.

Acesta nu mai sunase la poartă, intrase direct și cu un aer jovial îl salutase pe doctor, o salutase doar cu o înclinare a capului pe Luiza la fereastra de unde-i privea, apoi se apropiase de Marica.

- Când mai cumperi trandafiri să-mi sădești și mie unul, pentru dulceață, accentuase el. Îmi place foarte mult dulceața de trandafiri.

- De ce nu puneți în grădina dumneavoastră? Îl admonestase cu o voce destul de tare Marica, să fie auzită de toată lumea.

- Deocamdată stau la bloc, deci nu am grădină.

De fapt am să-ți aduc chiar eu ce aș vrea să-mi plantezi aici. Să nu-i lași să se usuce, ar fi păcat de ei....

Din pragul celei de a doua intrări, Sonia urmărea mișcările fiecăruia dintre cei de afară. Îl văzuse apoi pe Raul făcând fotografii trandafirilor. O învăța asta și pe Marica, spunând 59

UN ARCUȘ DE RAZE ALBASTRE

Autor-Flora M. Stănescu

că fotografiile cu flori, pot fi trimise ca și felicitări cu anumite ocazii, scutind niște bani și oferind ceva deosebit de frumos. Sonia era din ce în ce mai mirată de cum își pierdea Raul timpul cu menajera. Marica lăsase deoparte stropitoarea cu apă și se apucase de fotografiat trandafirii.

Discret Raul o salutase pe Sonia, dar nu destul de discret încât să nu-l observe Luiza. Parcă era decis să o evite pe Luiza de ceva timp, spre nedumerirea tinerei care nu mai știa ce să creadă, ce era cu acea schimbare a lui Raul.

Sonia îl chemase la ea printr-un semn.

Raul se strecurase practic neobservat de nimeni, pe urmele Soniei. Întâmplător sau nu, uitase ușa întredeschisă în urma lui și se prefăcuse curios de ce fusese chemat de Sonia. Aceasta cu mișcări lente dar sigure, îi scosese cravata, îi descheiase primul, apoi al doilea nasture de la cămașă. El reușise să pară cât mai nedumerit, confuz, indecis. Încercase chiar să-i sugereze Soniei că nu era bine acolo...

Sonia nerăbdătoare începuse să se dezbrace și îl dezbrăca și pe el în același timp. Pe urmele lui Raul se strecurase tiptil Marica cu aparatul de fotografiat pregătit. Întrigată de dispariția lui Raul, coborâse și Luiza și-l căuta cu 60

UN ARCUȘ DE RAZE ALBASTRE

Autor-Flora M. Stănescu

privirea prin curte. Nu-și imagina ce surpriză i se pregătea, în cealaltă parte a casei, care-i fusese cedată Soniei, de către doctor, fiind constrâns.

Foarte bine se descurcase între timp Marica, prinsese câteva imagini destul de compromițătoare pentru doamna șantajistă, Sonia, cu Raul care nu făcea nici un gest, doar o lăsase pe femeie să se compromită cât mai mult.

La vederea Maricăi cu aparatul foto, Sonia strigase la ea să iasă afară din casa ei.

Marica ieșise dar în aparat avea deja dovada intențiilor de adulter ale doamnei Sonia.

De fapt toate acestea le pregătise cu Raul și cu doctorul. Din păcate Luiza nu era la curent cu ce intenționau cei trei și intrând în partea de casă a Soniei văzuse scena aceea dezgustătoare, cu amândoi pe jumătate dezbrăcați. Ieșirea ei a fost de-a dreptul șocantă: - Cum îndrăzniți nenorociților? Aici în casa tatei? Afară cu voi...afară...strigase Luiza cu o forță de care nu se credea în stare. Raul încercase o scuză anemică, deloc convingătoare, că nu era ceea ce credea ea, dar un gest categoric al Luizei, îi închisese gura. Sonia plină de nervi, o 61

UN ARCUȘ DE RAZE ALBASTRE

Autor-Flora M. Stănescu

apostrofase pe fată că este isterică, că acolo nu se petrecea nimic. La auzul vorbelor rostite cu voce așa de tare sosise și doctorul, care cu un calm și un gest categoric, spusese: - Cum ? Voi doi ...? Pentru voi poarta aceasta va fi încuiată pentru totdeauna. Cu tot calmul de care mai era în stare, simțise o durere în dreptul inimii și sprijinit de Luiza, se retrăsese în camera sa, fără alte comentarii. Luiza era înnebunită la gândul că tatăl său fusese astfel trădat de cei în care avusese atâta încredere. Doctorul o rugase să se liniștească, el fiind bine. Apoi o rugase pe Marica să fie foarte atentă cu Luiza. Pe fată o asigurase că el oricum intenționa să divorțeze, de această dată era decis și o mai asigurase că nu regreta deloc.

Uimită de atitudinea tatălui, Luiza se retrăsese și ea în camera ei să se liniștească.

Primise de la Marica o limonadă cu miere și chiar se liniștise. Doar trădarea lui Raul nu-i dădea pace.

- Cum a putut să se lase el antrenat în așa ceva? Oare ajunsese și el o marionetă în mâinile Soniei? Îl șantaja sau îl amenința Sonia și pe el?

Dacă tatăl era deja decis să înainteze actele 62

UN ARCUȘ DE RAZE ALBASTRE

Autor-Flora M. Stănescu

pentru divorț, Luiza nu putea accepta implicarea lui Raul în aventura care-i pricinuia tatălui ei o asemenea suferință și trebuia să recunoască faptul că și ea se simțea trădată. Până la acel eveniment nu era foarte sigură dacă era îndrăgostită de Raul, sau era doar o frumoasă prietenie între ei. Nu era doar prietenie, fără să-și dea seama cum și când Luiza se îndrăgostise de Raul și spera că și el o iubește la fel de mult.

Durerea Luizei era dublată de starea în care se afla tatăl ei. Tebuia să fie cu mare băgare de seamă ca el să nu-i observe tulburarea și dezamăgirea.

Se duse în camera de muzică și începuse să cânte ceva ce nu mai cântase niciodată. Nu știa de unde-i veneau în minte acele mișcări, acele acorduri pe care numai o inimă foarte sensibilă le-ar fi recunoscut ca fiind dintr-o inimă tristă, jignită, trădată, însingurată.

Din camera sa doctorul îi asculta durerea în tăcere, iar pe perna lui se prelingeau lacrimi fierbinți, pentru durerea pricinuită fiicei sale.

Marica intrase la el şi-i spusese să lămurească totul cu domnişoara, că prea suferea mult, iar el îi ceruse numai câteva zile de aşteptare până se fac actele necesare.

63

UN ARCUȘ DE RAZE ALBASTRE

Autor-Flora M. Stănescu

* Raul începuse prin a-i reproșa Soniei purtarea ei necugetată chiar în casa soțului ei, spunând că dacă acesta va divorța, va trebui să-i înapoeze acea jumătate de casă, sau să apeleze la relațiile ei, cu care-l jegmănise efectiv pe doctorul prea ocupat cu cercetarea și predarea la facultatea de medicină.

Mai mult chiar se arătase îngrijorat de postul lui în magistratură, fiind implicat în această poveste, chiar îi sugerase Soniei să-i prezinte pe cel care o va susține pe ea, să-l susțină și pe el, să nu aibă probleme la serviciu.

Cât despre întâlniri, nici nu voia să audă, nu trebuia să-i vadă nimeni împreună, din aceleași motive, până la terminarea divorțului. O avertizase pe Sonia că-și poate pierde și ea locul bun de muncă și poate fi transferată undeva în provincie. Aceasta intrată în panică acceptase să-i prezinte lui Raul, cunoștința ei de la securitate, care nu era altceva decât cel de la intrarea în instituție, care cerea buletinul de identitate și înregistra fiecare persoană care intra și biroul unde mergea. La vederea Soniei acesta sărise ca ars de pe scaun și începuse cu o voce șuierătoare: 64

UN ARCUȘ DE RAZE ALBASTRE

Autor-Flora M. Stănescu

- Ce mai cauți aici, ți-am spus să nu-mi mai ieși vreodată-n cale că dau cu tine de pământ?

Mi-ai stricat casa, acum vrei să rămân și fără servici? Să piei din ochii mei până nu chem pe unul să te aresteze, pentru prostituție...

- Hai măi Pascule că nu am ajuns eu la așa ceva, sunt căsătorită cu acte-n regulă, am un rost..

- Vezi să nu-ți fac eu rost de o pereche de cătușe mai șuierase Pascu, la urechea ei, destul de tare să-l audă și Raul care părea deprimat. În mintea lui se perindau toate evenimentele din ultimele zile și se minuna singur ce a putut inventa o asemenea femeie, ca să-i poată juca pe degete pe cei din jurul ei. Decizia lui era luată, o va sili pe Sonia să retrocedeze acea jumătate de casă, înainte ca soțul ei să depună actele de divorț.

Zis și făcut, o trase pe Sonia undeva în curte, la umbra unor arbuști și-i spuse ce avea de făcut, să nu vorbească cu el la telefon că pot fi ascultați și nici să nu se întâlnească până la terminarea divorțului. De teama unui transfer în provincie, Sonia a făcut tot ce a învățat-o Raul.

Odată ce s-a văzut cu actele casei în regulă, doctorul.... a depus cererea de divorț, invocând 65

UN ARCUȘ DE RAZE ALBASTRE

Autor-Flora M. Stănescu

numai nepotrivirea de caracter, nu și adulterul cum o amenințase pe Sonia, dacă nu accepta condițiile sale.

Toate acestea au lăsat în inima Luizei răni care nu se puteau vindeca prea curând, iar ulcerul tatălui său se agrava pe zi ce trecea. În sinea lui doctorul se ruga să reziste până se va pronunța și divorțul, să-i lase fiicei sale toate actele în regulă.

Au trecut și acele zile negre cum le numea Marica, încercând s-o încurajeze pe Luiza, dar aceasta vedea bine în ce stare se afla tatăl ei.

Luiza a mai făcut două deplasări cu trupa lor de muzică de cameră, au mai făcut repetiții astfel că timpul trecea oarecum mai repede. Un coleg al doctorului ... îl sfătuise prietenește să-și ia un concediu și să se ocupe serios de starea lui de sănătate dar, acesta spunea mereu că munca îi face bine și dorea să termine cât mai repede ceea ce descoperise în cercetările lui.

Când era foarte aproape de final, ulcerul lui perforase și a fost internat de urgență și operat.

Practic l-au luat cu targa din laborator și l-au dus direct în sala de operații. Spre norocul lui, totul s-a făcut în timp util, hemoragia a fost oprită iar plaga înlăturată.

66

UN ARCUȘ DE RAZE ALBASTRE

Autor-Flora M. Stănescu

O instruise bine pe Marica, în ce fel și când s-o înștiințeze pe Luiza despre tot ce puseseră ei trei la cale pentru a scăpa definitiv de Sonia, care împrăștia în neștire veninul ei de viperă, cu fiecare ocazie. Sonia a fost mutată la alt spital și pe un post de simplă asistentă, care urma să lucreze în trei ture, dacă nu a știut să aprecieze omul de lângă ea, care o ajutase mult să progreseze în munca ei. * La patul de convalescență al doctorului sta nemișcată Luiza. A refuzat să meargă undeva să se odihnească, fie și numai pentru o oră. Marica se oferise să stea ea alături de doctor.

Când oboseala o ajunsese așa de rău pe Luiza, aceasta acceptase destul de greu să meargă acasă să-și facă un duș și să doarmă câteva ore. În acel interval fusese, chemat Raul să-i dea raportul doctorului că totul se încheiase cu bine. Avea hotărârea de divorț în mână, îl încuraja pe doctor să se pună repede pe picioare și să-și continuie cercetările, uitând totul ca pe un vis urât. Când îi povestea despre reacția celui cu care se lăuda Sonia, pila ei de care făcea mare caz și-i amenința pe cei dispuși să o creadă, 67

UN ARCUȘ DE RAZE ALBASTRE

Autor-Flora M. Stănescu

nu s-au putut abține să nu râdă amândoi, spre nedumerirea Luizei care rămăsese nemișcată în pragul ușii de la intrarea în salon. Doctorul care-și ținea operația cu ambele mâni, înerca să-și stăpânească râsul, o observase primul pe fiica sa rămasă nedumerită, privind la ei întrebător. Nu mai înțelegea nimic...

- Vino scumpa mea, acum îți pot povesti totul, așa cum s-a petrecut de la bun început...

- Este suficient ce văd... cred că voi vă bateți joc de mine.

- Nu dragă, ar fi greșit să-l acuzi pe Raul de ceva necinstit, cred că Marica te va pune la curent cu tot ce s-a făcut. Acum pot fi liniștit, toate actele sunt în regulă. Am aici și hotărârea de divorț, mi-a adus-o Raul. Marica mergi te rog cu Luiza pe o bancă afară în parc și povestește-i tot. Sper să aibă destulă răbdare și să ne ierte că i-am ascuns anumite aspecte .... vezi tu ce poți face să ne ierte pe toți trei... Din ce în ce mai nedumerită. Luiza repeta așa ca pentru ea, pe toți trei, acesta-i un adevărat complot.

68

UN ARCUȘ DE RAZE ALBASTRE

Autor-Flora M. Stănescu

Apoi spre Marica.

- Pe toți trei? Deci sunteți amestecați aici toți trei, iar pe mine m-ați ținut departe...

- Așa a trebuit scumpa mea, îi face un semn să meargă afară cu Marica, să afle totul. În tot acest timp Raul nu ridicase privirea spre Luiza, simțise în vocea ei o dezamăgire puternică.

- Voi sunteți oameni normali? O întrebase Luiza pe holul spitalului pe Marica. Aceasta o luase de braț și o rugase să aștepte până ajung pe o bancă, acolo urma să-i spună totul. Între timp doctorul de salon se ivise în prag și se minuna de ce râdeau cei doi.

- Ai grijă Muntene că ajungi iar pe masa de operație. Râsul ăsta este un efort, vrei să plesnească operația? Să-ți pui un brâu, o centură , ceva, dacă ai motive de distracție.

- Ție pot să-ți spun, Ardelene, am decizia de 69

UN ARCUȘ DE RAZE ALBASTRE

Autor-Flora M. Stănescu

divorț, cum să nu mă bucur când am scăpat de ambele ulcere? Unul era Sonia, de care m-a scăpat Raul, al doilea îl știi, că tu mi l-ai scos.

Mă întorc curând în laborator...mă simt ca un nou născut...

- Numai să nu exagerezi cu...distracția asta, nu vreau să te mai cos odată, mai spuse dr.Ardeleanu și-i salutase pe amândoi cu două degete la tâmplă. Era un semn al lui, un fel de a spune, gândește-te la ce ți-am recomandat.

Pe o bancă în parcul din curtea spitalului Marica dădea explicațiile necesare Luizei, pentru a înțelege de ce a fost nevoie să joace acel teatru.

Sonia trebuia pusă în fața faptului împlinit cu dovezi, adică acele fotografii făcute de Marica, de comun acord cu doctorul și cu Raul. Dar supărarea Luizei trebuia să fie reală, plauzibilă, altfel întreg planul cădea.

- Adică m-ați chinuit cu bună știință? De câte ori am plâns eu pentru trădarea lui Raul, nu v-a păsat deloc? Ce fel de oameni sunteți voi? Pe căi cinstite nu se putea face asta? V-ați pretat voi la așa ceva? La mine v-ați gândit?

70

UN ARCUȘ DE RAZE ALBASTRE

Autor-Flora M. Stănescu

- Cu una ca Sonia, căile cinstite nu au sorți de izbândă, credeți-mă domnișoară, am văzut multe la viața mea dar, asta le întrece pe toate.

Dacă nu se implica d-l Raul, acum o aveai vecină și împărțeai curtea de trandafiri și livada cu ea.

Omul și-a riscat funcția pe care a dobândit-o în ani grei de muncă, nu merită judecat prea aspru...

- Tu nu ai idee cât am suferit? Câte nopți de nesomn și câte lacrimi am vărsat, pentru trădarea lui față de tata, așa cum credeam eu și față de mine... trebuie s-o recunosc...

- Eu zic să fim mulțumite că s-a terminat, tatăl dumitale se reface încet dar sigur, uite că tot răul merge spre bine, mai spuse Marica. De plâns nu ai plâns numai tu, și tatăl adormea seara înlăcrimat și-mi spunea mereu să am grijă de Luiza lui, că nu arată bine deloc. Trebuia să mai treacă doar câteva zile, să iasă actele. Acum este totul bine. Nu trebui să vă mai faceți griji.

- Despre binele cui vorbești tu? Eu nu-l pot

71

UN ARCUȘ DE RAZE ALBASTRE

Autor-Flora M. Stănescu

ierta pe Raul...m-a trădat cel mai bun prieten, înțelegi? Am avut multă încredere în el, în sensibilitatea lui, dar s-a dovedit...

Luiza tăcu, neștiind cum să-l categorisească pe Raul, pentru suferința îndurată de ea. Se jena față de Marica să recunoască faptul că era foarte îndrăgostită de Raul, dar și foarte decepționată.

Visase o iubire ideală, totul să fie curat și cinstit, dar viața le încurcă uneori așa de rău, că este greu să le mai descurci și să revii la normal.

- Ai tu grijă de tata, eu plec la...repetiții.

De fapt nu avea nici o repetiție, dorea doar să fie singură cu amărăciunea ei, pe care urma să o pună pe strune. Odată ajunsă acasă, urcase în camera de muzică, pornise aparatul de înregistrat pe care-l folosea deseori pentru noile compoziții, își luase viara, iar acordurile ei se auzeau până-n stradă. Era o melodie tristă, ca și starea ei de spirit. Lacrimi fierbinți i se prelingeau pe obrazul înroșit de supărare, de rușine, de dragostea pe care încerca s-o înăbușe.

Neobservat de fată, Raul intrase și asculta în tăcere, acea revărsare de de lacrimi, de iubire, de dezamăgire, de tot ce se poate exprima pe strune, trădarea de care Luiza încă îl mai considera vinovat pe Raul. Nu a schițat nici un 72

UN ARCUȘ DE RAZE ALBASTRE

Autor-Flora M. Stănescu

gest, nu a vorbit doar i-a ascultat suferința pricinuită în mod conștient, pentru a-l scăpa pe doctor de manevrele Soniei. Buchetul de trandafiri albi, nelipsit de la întâlnirile lor îl avea cu el și aștepta ca ultimele acorduri să înceteze și să-l poată oferi, aceleia pe care o iubea, cum nu mai iubise niciodată în viața lui. Epuizată de efort, Luiza încerca să încheie acea bucată muzicală pe care parcă o primea de undeva din eter. Era ca un balsam pentru inima ei îndurerată.

Lăsând vioara în cutia ei, își șterse lacrimile cu o batistă și abia atunci observase prezența lui Raul.

- Cum ai îndrăsneala să mai apari în fața mea? A fost primul lucru care i-a venit în minte Luizei să-l întrebe pe Raul. Ce fel de oameni sunteți voi? Cu ce vă deosebiți voi de Sonia?

- Nu îndrăzneala mă aduce aici iubire...ci dragostea, acceptă acești trandafiri imaculați ca și sentimentele mele. Nu ți-am spus-o niciodată dar...cred că știi cât de mult te iubesc. Ești totul pentru mine. Uneori trebuie să lupți cu aceleași arme ale adversarului, altfel locuiai în aceeași casă cu ... Sonia. Nu mai este cazul să-ți faci griji, acum este o simplă asistentă undeva la un alt 73

UN ARCUȘ DE RAZE ALBASTRE

Autor-Flora M. Stănescu

spital. Dar nu despre ea am venit să vorbim ci despre noi dragostea mea. Accept orice pedeapsă, dar nu pot să te mai văd suferind. Lasă norii să se risipească iubire și zâmbește razelor de soare.

Totul trebuia să fie cât se poate de convingător, altfel nu aveam cum să scăpăm de Sonia. Mi-e jenă de postura în care ne-ai văzut dar stabilisem totul de comun acord cu tatăl tău și cu Marica.

Detectiv trebuia să se facă Marica, are fler fata asta...dar tu, cum ai putut să mă crezi capabil de o asemenea înșelătorie? Cum Luiza? Când eu număram orele până când urma să te revăd, cum să crezi așa ceva?

- Ce ai crede tu dacă m-ai vedea în brațele unuia dintre colegii cu care cânt sau fac repetiții?

- Aș crede că te felicită cu vreo ocazie anume, dar nu aș crede că mă trădezi... eu am încredere deplină în tine, din păcate tu încă te mai îndoiești.... voi face totul să-ți recâștig încrederea... ai să vezi...n-am iubit niciodată pe nimeni, așa cum te iubesc pe tine Luiza, lasă deoparte amărăciunea asta. Hai să punem capăt ostilităților, hai să fim iarăși cum eram treacă prin viața noastră, o specie rară ca Sonia.

74

UN ARCUȘ DE RAZE ALBASTRE

Autor-Flora M. Stănescu

- Să te purifici înainte de a te apropia de mine, rostise Luiza, ești contaminat cu venin de viperă. Eu nu voi putea trece așa de ușor peste tot ce s-a întâmplat. Mă uimește reacția tatălui meu, cum de trece așa de ușor el...

- Nu trece ușor, să nu crezi asta, dar face ceea ce este mai bine pentru tine... cine nu ar face-o, chiar riscându-și sănătatea? Se va reface într-o măsură oarecare dar el încă-și mai amintește de prima soție și de zilele acelea minunate pe care le-au trăit împreună. Mi-aș dori să trăim și noi ceva asemănător, purificarea... unde aș putea să o fac, decât alături de tine? Nu știi câte nopți nedormite am avut numai la gândul că te voi pierde pe tine, intrând în acel joc. Hai să nu ne mai gândim la ceea ce a fost, ci la ce va fi de acum înainte, vrei?

- Crezi că eu mai știu acum ce vreau și ce nu?

Nu încerca să profiți de starea mea sufletească, pentru a te disculpa. Eu tot mai cred că se putea rezolva și pe alte căi, cinstite, nu teatrul vostru de doi bani.

75

UN ARCUȘ DE RAZE ALBASTRE

Autor-Flora M. Stănescu

- Se putea este adevărat, dar eram presați de timp. Dacă Sonia închiria sau vindea jumătate de casă? Locuiai cu chiriași? Tu care ai o asemenea sensibilitate și nevoia de spațiu pentru creație, ai fi putut locui cu o familie numeroasă și gălăgioasă? Nu ai de unde să știi, pe cine ar fi adus aici...

- Daaaa, domnul avocat are mereu dreptate, eu nu pot face nimic decât să accept situația și să merg mai departe ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic... nu stimate domn. Am de gând să pun la dispoziția trupei, salonul de la cealaltă intrare, pentru repetiții. Dar eu mi-am programat un fel de...pelerinaj pe la toate mânăstirile din Moldova, o iau și pe Marica cu mine. Am nevoie de multă liniște și pace. Tu poți rămâne aici cu tata, poate vă mai trece prin minte un scenariu. Regizori trebuia să vă faceți, aaaaa ia stai... de aceea spunea tata uneori că adevărații actori am să-i întâlnesc în viață, nu pe scenele teatrelor, câtă dreptate avea.

- Dacă voi vreți să plecați singure... eu cum

76

UN ARCUȘ DE RAZE ALBASTRE

Autor-Flora M. Stănescu

mă voi purifica? Tatăl tău nu poate rămâne singur tocmai acum. Are nevoie de îngrijire, iubire, nu fi așa de aspră. Hai să găsim o soluție de mijloc, să fie bine pentru toți. Poate că dacă așteptăm câteva zile vom putea merge cu toții acolo unde vrei tu să-ți regăsești liniștea. Toți avem nevoie de asta.

- Voi discuta cu tata să văd ce părere are despre acest voiaj, nu cred că este bine pentru el.

- Ar putea rămâne acasă cu Marica, iar noi să facem acel pelerinaj împreună, ce crezi? Dar cred că știi asta deja, când intri într-o mânăstire, toate grijile lumești trebuie să rămână dincolo de gardul ei. Hai, putem să facem asta, merităm și noi să fim fericiți, purificați, înainte de cununia noastră, dacă vei fi de acord, desigur. Este cererea mea în căsătorie Luiza, nu-mi răspunde acum, ci după ce ne vom întoarce din pelerinaj.

Este și dorința tatălui tău, am vorbit cu el o singură dată despre ce simt pentru tine. I-am cerut acordul...

- Jucăm o nouă scenetă Raul? Eu de ce aflu

77

UN ARCUȘ DE RAZE ALBASTRE

Autor-Flora M. Stănescu

tocmai acum? Tu chiar te joci cu sentimentele mele? Poate eu caut o mânăstire în care să mă retrag nu doar s-o vizitez.

- Nu iubire, te fac doar să recunoști că ai pentru mine aceste sentimente. Tu ești o fire de artist, nu poți trăi într-o mânăstire, sunt reguli aspre, nu te poți adapta lor. Deci ai niște sentimente pentru mine, ar fi mare păcat să le suprimi. Eu te-am îndrăgit din prima seară când am stat lângă poartă și te-am ascultat cântând.

Cred că aș fi fost distrus dacă mă trimiteai la plimbare, nouă ne-a fost sortit să ne întânim iubire. Nu degeaba am așteptat atâția ani să-mi găsesc perechea. N-ai să regreți niciodată că m-ai primit în casa ta, dar mai ales...în inima ta. O îmbrățișase cu căldură și o sărutase pentru prima dată, fără teama de a fi respins.

- Asta rămâne de văzut stimabile, nu cu vorbe ai să mă convingi că meriți încrederea mea, va trebui să o dovedești prin fapte. Nu sunt o gâsculiță Raul, viața m-a silit să mă maturizez repede. Dacă nu erau implicați tata și Marica, nici tu nu mai erai aici astăzi.

Sincer, mă bucur că ești aici dar, am și unele 78

UN ARCUȘ DE RAZE ALBASTRE

Autor-Flora M. Stănescu

rezerve, nu pot uita cu ușurință ceea ce am văzut cu ochii mei...

- Înseamnă că ai văzut și faptul că eu nu făceam nici cel mai mic gest, încercam s-o opresc, dar ea era prea... însfârșit hai să trecem și să lăsăm în urmă acele zile. Nu ne face bine și... apoi, ne pregătim de un pelerinaj, nu? Tot ce a fost urât trebuie dat uitării. Unde ai vrea să mergem?

- Vreau să văd mânăstiri cât mai multe dar i-am auzit pe colegii mei, despre mânăstirile pictate de Grigorescu. S-a vorbit mult despre asta și mi-aș dori să le văd. * Situată la numai 15 km de orașul Ploiești, Mânăstirea Zamfira, în lunca Teleajenului, aparține de comuna Lipănești, în imediata apropiere de satul Zamfira, după cum spunea o călugăriță ce le servea drept ghid. ”Ctitorită pe la jumătatea secolului al XIX-lea, de arhimandritul Eftimie. De fapt este un întreg complex mânăstiresc, are două biserici, una mică și una mare, are două hramuri, iar de-a lungul existenței sale a trecut prin multe greutăți și cataclisme”.

79

UN ARCUȘ DE RAZE ALBASTRE

Autor-Flora M. Stănescu

Cutremurele mai puternice au afectat așezământul, a fost nevoie de noi restaurări, dar Luiza era nerăbdătoare să vadă toate picturile despre care colegii ei de trupă de instrumente de coarde, îi vorbiseră așa de frumos. ”După cum reiese din pisania vechii biserici, continua călugărița care le servea drept ghid, Mânăstirea Zamfira a fost construită în timpul domnitorului Nicolae Mavrocordat, între anii 1721-1743, la inițiativa Zamfirei Apostoli, văduva bogatului comerciant Manoil Apostoli.

După moartea Zamfirei sarcina terminării lucrărilor îi revine norei acesteia Smaranda, fiica agăi Ion Bălăceanu și nepoata voievodului Șerban Cantacuzino, văduvă și ea la acea dată.

Nu se cunoaște încă numele niciunuia dintre meșterii care au lucrat această ctitorie a Zamfirei și a Smarandei”.

- Vreau să-mi fac un jurnal de călătorii, bine ilustrat să-l pot răsfoi la bătrânețe eu sau nepoții, cine poate să știe ce va mai fi, spusese Luiza.

80

UN ARCUȘ DE RAZE ALBASTRE

Autor-Flora M. Stănescu

”Mânăstirea Zamfira, chiar de la ctitorire, primește spre folosință câteva pământuri, desigur din avutul Smarandei, iar, dintr-un document datat 17 decembrie1776 aflăm că aici a fost numit un anume egumen Dionisie fapt ce ar duce la concluzia că la acea dată funcția de biserică de mir era schimbată în aceea de schit de călugări”. ”Cutremurele din 1940 și mai ales cel din 1977 aduc mari stricăciuni clădirilor așezământului monahal impunând o amplă campanie de refacere ce se întinde pe perioada 1977-1982 prin grija preafericitului patriarh Iustin Moisescu”.

81

UN ARCUȘ DE RAZE ALBASTRE

Autor-Flora M. Stănescu

- Ai văzut Raul? Cred că este singura icoană a Maicii sfinte care zâmbește, șoptise Luiza la urechea lui Raul.

Până aici nu am mai văzut ceva asemănător, iar sfinții, parcă stau să coboare din rame printre oameni…oare de ce nu se cunoaște numele niciunuia dintre meșterii care au lucrat la construcție? I-au lăsat și pe ei pe acoperiș ca la mânăstirea de la Curtea de Argeș? Ca să nu mai construiască încă una de aceeași frumusețe. Eu nu pot înțelege asemenea sacrificii…Aș vrea să ajungem și acolo, vreau să văd unde a fost zidită Ana, soția meșterului Manole. Oare de ce numai femeile erau sacrificate?

- Nu cred asta despre meșteri, poate au fost mai mulți și nu foarte cunoscuți, 82

UN ARCUȘ DE RAZE ALBASTRE

Autor-Flora M. Stănescu

de aceea s-a omis trecerea numelor lor în catastivele vechii biserici. În timp ce primeau detalii despre cei ce avuseseră o contribuție mai însemnată la construirea acelui complex mânăstiresc, Luiza făcea fotografii cu aparatul ei, dorea să rețină cât mai multe imagini, ca apoi să le povestească acasă. ” Biserica nouă, continuase călugărița, din curtea mânăstirii este fondată de Mitropolitul Nifon și construită între anii 1855-1857 în scopul transferării măicuțelor de la Schitul "Roșioara" de la Filipeștii de Pădure. De la începuturi viața monahală în mânăstire a fost împlinită de maicile, aduse aici de la schitul Roșioara”. ”Activitatea monahala a fost întreruptă de decretul 410 al lui Gheorghiu-Dej, din anul 1959, când maicile au fost alungate și biserica a fost închisă. Mai târziu, mânăstirea a fost deschisă ca monument istoric și numai după 1970 a început să fie locuită iarăsi de maici, ca după revoluția din 1989 să se înceapă o activitate monahala normală. Mânăstirea Zamfira are și o colecție de obiecte bisericesti-veșminte, haine de demult, cruci, potire și cărți vechi, cu valoare de 83

UN ARCUȘ DE RAZE ALBASTRE

Autor-Flora M. Stănescu

patrimoniu”. Călugărița, ghid era foarte bine documentată și povestea tot ce știa cu o naturalețe și un zâmbet îngăduitor, când oaspeții mai discutau între ei. ” Pictura bisericii celei mari, din cadrul Mânăstirii Zamfira, a fost efectuată între anii 1856-1857, de către pictorul Nicolae Grigorescu, care avea atunci în jur de 18-19 ani.Degradânduse pictura, în anul 1904, mitropolitul Ghenadie Petrescu a inițiat executarea picturii în ulei,peste cea a lui N. Grigorescu, autor fiind pictorul Toma Vintilescu. Între anii 1951-1953, pictorii Gheorghe Vânătoru și Constantin Călinescu fac repictări în tempera. Ultima și adevărata restaurare are loc în 1986-1989, când pictorul Ion Chiriac înlătură toate picturile prin decupare și scoate la suprafață pictura originală a lui Nicolae Grigorescu, intervenind acolo unde a fost neapărat nevoie. Mânăstirea Zamfira – este singura lucrare "în frescă" a lui Nicolae Grigorescu. Importanța artistică a acestei mânăstiri constă în pictura sa pentru că ea este prima biserică pictată în întregime de marele pictor Nicolae Grigorescu, la vârsta de 18 ani. A fost ajutat și fratele său, Gheorghe Grigorescu (având o vârstă apropiată)”.

84

UN ARCUȘ DE RAZE ALBASTRE

Autor-Flora M. Stănescu

Călugărița ghid, se retrăsese discret în firida unei ferestre lăsând vizitatorii să studieze icoanele care vorbeau de la sine. Fascinată Luiza acumula multe imagini în aparatul foto și-i mai atrăgea atenția lui Raul asupra unor detalii. Au vizitat apoi tot ce era deschis vizitatorilor din întreg complexul, apoi și-au luat rămas bun de la ghidul lor drăguț și amabil care-i condusese peste tot și le dăduse explicațiile cerute. * ”Mânăstirea Agapia, din județul Neamț, este împodobită spre nemurire de sfinții pictați de Nicolae Grigorescu între anii 1858 - 1861.

Lucrarea de executare a picturii interioare a bisericii i-a fost încredințată pictorului de către Maica Stareță a Mânăstirii Agapia, Tavefta Ursache. Aceasta a văzut o icoană mare cu Maica Domnului pictată de Grigorescu, icoana pe care o regăsim și astăzi în muzeul mânăstirii și astfel s-a convins de talentul pictorului. Deși avea doar 20 de ani când a început să picteze interiorul bisericii, Nicolae Grigorescu reușește cu puterile și talentul său să făurească la Agapia o operă nemuritoare de mare valoare, în care îmbină cu succes tradiția 85

UN ARCUȘ DE RAZE ALBASTRE

Autor-Flora M. Stănescu

bizantină cu stilul neoclasic și cu arta populară românească, creată de geniul său artistic”. ”În portretele sfinților, Grigorescu folosește ca modele preoți slujitori ai mânăstirii, călugărițe, țarani, copii sau diverse persoane aflate în trecere prin mânăstirea Agapia. Astfel, acesta reușește să picteze icoanele din catapeteasmă, tablourile și compozițiile murale într-o maniera realistă, în care realitatea este redată cu mare precizie și talent artistic. Se poate observa vivacitatea chipurilor și a coloritului, mișcarile pline de grație, de omenesc și de dinamism”.

- Iată draga mea și aici avem un ghid foarte bun, aș zice foarte atașat de tot ce înseamnă mânăstirea Agapia, șoptise Raul la urechea Luizei. Cred că nu voi uita niciodată acest pelerinaj, ai avut o idee excelentă de a programa această acțiune de purificare… Mă simt atât de mic, în comparație cu tot ce văd și aud aici.

Avem o țară plină de comori, de care multă lume habar nu are. Dacă i-aș spune maestrului meu, sigur ar spune cam așa; - Închide subiectul și treci la altceva… pereții noștri au urechi…știe el ceva de se ferește de orice complicații, deși crede în Dumnezeu și 86

UN ARCUȘ DE RAZE ALBASTRE

Autor-Flora M. Stănescu

nu intră în sala de judecată fără să-și facă cruce și-și înalță privirea spre cer…nu vrea să judece greșit și să aibă regrete mai târziu. Riscurile meseriei, iubire.

- Vezi că aici ești în Casa Domnului, mai ușor cu ”declarațiile de iubire”, aici se discută lucruri serioase…

- Foarte serios am vorbit și eu, Dumnezeu este iubire, iar ceea ce trăim noi, de la El vine, să nu te îndoiești de asta. Eu sunt sigur că suntem predestinați unul pentru celălalt. Poate tocmai de aceea am fost puși la acele încercări, să fim siguri de ceea ce ne dorim cu adevărat. Nu crezi?

- Posibil…răspunse Luiza, faci tu cum faci și aduci vorba despre noi, aici unde ar trebui să ne concentrăm la ceea ce ne-au lăsat oameni cu adevărat valoroși, pentru neamul acesta greu încercat de-a lungul istoriei. ” In interiorul bisericii, spunea ghida, putem admira unele compozitii originale care dovedesc că N. Grigorescu a căutat să impună o concepție nouă, personală, realizând la Agapia „un stil românesc al picturii religioase”, cum ar fi: 87

UN ARCUȘ DE RAZE ALBASTRE

Autor-Flora M. Stănescu

Drumul Crucii, Ruga în grădina Ghetsimani, Punerea Mântuitorului în mormânt, Cina cea de Taină, Tobie părăsit de înger, Intrarea Mântuitorului în Ierusalim, Sfânta Fecioară Maria cu Pruncul Iisus, Crucea cu Mântuitorul răstignit, etc. Printre icoanele cu prorocii mari se remarcă chipul tineresc și plin de grație al profetului Daniil, în care pictorul își imortalizează chipul lui din tinerețe, lăsându-ne astfel un autoportret anonim”. ”Din întregul ansamblul de picturi de la mânăstirea Agapia, lucrarea cu cea mai mare valoare artistică o reprezintă Icoana Maicii Domnului cu Pruncul în brațe. Având drept model o țărancă din satul Filioara, pictorul reușește să redea chipul românesc al Maicii Domnului cu trăsăturile și atitudinea de mamă țărancă din Moldova”.

88

UN ARCUȘ DE RAZE ALBASTRE

Autor-Flora M. Stănescu

(Imagini internet)

* - Scumpa mea, spuse Raul, trebuie să te anunț că maestrul meu insistă să mă înorc la treabă, este foarte aglomerat și are nevoie de mine. Lăsăm celelalte mânăstiri pentru concediul viitor? Cred că cel mai bine este să le vizităm pe rând fără grabă, doar așa ne putem bucura de frumusețea lor, de istoricul lor, altfel o trecere rapidă nu ar avea efectul purificator pentru care am venit noi aici…ce spui? Ne putem întoarce?

- Dacă trebuie, sigur ne vom întoarce dar promite-mi că vom reveni pe aceste meleaguri,

89

UN ARCUȘ DE RAZE ALBASTRE

Autor-Flora M. Stănescu

eu mă încarc cu energie pozitivă aici, nu știu tu ce simți, dar mie îmi face bine.

- Vom reveni, promit, poate chiar cu toată familia, cu siguranță că le-ar plăcea și lor...

- Ah da, familia, nu scapi nici o ocazie să-mi amintești. De fapt la ce trebuie să mă aștept când ajungem la București? Presupun că ai deja un plan făcut.

- Am eu câteva idei dar planul îl vom face împreună iubire, încearcă să crezi ceea ce-ți spun, este purul adevăr și ar fi păcat să nu-l crezi. Ca prim obiectiv...ne pregătim de cununia civilă, nu?

- Probabil, încă nu m-am hotărât, poate mai am și eu alte cereri...poate vreau să mă mai gândesc...încă nu știu și indiferent de ce ai discutat tu cu tata, eu voi avea ultimul cuvânt.

- Înțeleg, acum chiar vrei să mă pedepsești, bine recunosc că o merit dar, fac apel la mărinimia ta, la spiritul tău de dreptate, de înțelegere, că altă soluție de a rezolva rapid acea problemă, nu aveam. Bine că nu am fost singurul implicat, chiar nu știu cum te-aș fi convins că ceea ce vedeai nu era adevărat. Am doi martori și 90

UN ARCUȘ DE RAZE ALBASTRE

Autor-Flora M. Stănescu

aliați de nădejde, mă bazez acum eu pe ajutorul lor, mai spuse Raul cu oarecare amărăciune în glas.

- Bine, hai să ne pregătim de întoarcere și să ne bucurăm de frumusețea locurilor prin care vom trece. Mie îmi plac oamenii simpli, de la țară, modești și onești. Cei de la oraș au devenit complicați, perverși uneori, periculoși chiar.

Facem câteva popasuri sper, nu vei conduce continuu. Vreau să cumpăr niște suveniruri.

- Dacă găsești îmi cumperi și mie un clop de oșan? Cred că mi-ar sta bine cu el. Râdeau amândoi de ce le trecea prin minte iar mașina aluneca repede printre satele de munte, au oprit prin târguri cu tot felul de obiecte artizanale, totul lucrat manual și cu ornamente de tot felul.

- Raul, vreau să probez un costum național și să-mi faci fotografii cu el. Am văzut eu ceva deosebit la o mătușică din acest târg. Mătușica respectivă avea costumul de la bunica ei, era foarte vechi dar deosebit ornamentat și bine păstrat. Au probat costumul, au făcut și fotografii, apoi i-au mulțumit femeii pentru amabilitate și au pornit mai departe.

91

UN ARCUȘ DE RAZE ALBASTRE

Autor-Flora M. Stănescu

* Reveniți în capitală au reluat discuțiile cu doctorul care se retrăgea cu Raul în biroul său. Începeau deja pregătirile pentru cununia civilă dar spre surprinderea Luizei, în aceeași zi urma să aibă loc și cea religioasă. Tatăl dorea foarte mult să fie prezent la nunta fiicei sale.

Trupa de instrumente de coarde a început repetițiile în noua locație, pe care o pusese la dispoziție Luiza cu tatăl său, iar liniștea și pacea familiei nu mai era tulburată decât de pregătirile pentru nuntă. O nuntă frumoasă precum mireasa, cu invitați deosebiți, în acordurile muzicii de cameră oferită de trupa Cordialis și ocazional chiar de tânăra mireasă.

Din partea Soniei sosise un fel de felicitare pe care atât doctorul cât și mirele, Raul, au preferat să o ardă și astfel Luiza să nu afle niciodată ce sarcasme conținea acea „felicitare”.

Marica nu mai prididea cu treburile dar se bucura din tot sufletul că a putut contribui și ea cât de puțin la fericirea mirilor. Aparatul de fotografiat era atârnat de mâna ei cu un șnur și lua instantanee cât mai multe. Printre invitați 92

UN ARCUȘ DE RAZE ALBASTRE

Autor-Flora M. Stănescu

observase că un tip se uita cam des spre ea dar, de aici până la a-și mai face niște iluzii, era cale lungă. Învățase ceva din ultima relație pe care o avusese, fără să știe că respectivul avea acasă familie și copil. Dacă mai apărea unul în peisaj, avea de gând să-i cunoască mai întâi familia, apoi va vedea ea ce soi de om este.

Sfârșit.

93