Wayne Dyer - Intelepciunea evurilor by Gandalf

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR

Wisdom of the Ages Copyright © 1998 by Wayne W. Dyer Originally published by HarperCollins Publishers Inc. in 1998 Copyright © 2017 Editura Act și Politon pentru prezenta ediție Editura ACT și Politon Str. Înclinată, nr. 129, Sector 5, București, România, C.P. 050202. tel: 0723.150.590, e-mail: office@actsipoliton.ro, www.actsipoliton.ro Traducător: Dana Dobre Redactor: Carmen Botoșaru Tehnoredactor: Teodora Vlădescu Coperta: Mădălina Ioniță Copyright Manager: Andrei Popa Editor: Mona Apa Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României Dyer, Wayne W. Înţelepciunea evurilor / Wayne W. Dyer; trad.: Dana Dobre. Bucureşti: ACT şi Politon, 2017 ISBN 978-606-913-298-2 I. Dobre, Dana (trad.) 159.9 AVERTISMENT: Distribuirea, copierea sau piratarea în orice fel a acestei cărți nu este pedepsită numai prin lege, dar contravine și tuturor normelor și principiilor etice și sănătoase pe care un astfel de titlu le promovează. Ce fel de efect va avea energia pe care vreți să o transmiteți mai departe, dacă aceasta vine prin furt, ilegalitate și lipsă de respect față de autor și față de toți cei care au contribuit la crearea acestei cărți, astfel ca ea să ajungă la dumneavoastră? Împărtășiți cu ceilalți informațiile importante, valorile și lecțiile pe care le-ați aflat din acest material, într-un mod corect și responsabil.

DR. WAYNE W. DYER

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR Un maestru modern aduce adevărurile eterne în viaţa de zi cu zi

Traducere din limba engleză: Dana Dobre

2017

Fiului nostru, Sands Jay Dyer Bodhisattva Extraordinaire

Atunci când ești mort, nu-ți căuta loc de odihnă în pământ, ci în inimile oamenilor. RUMI Viețile marilor oameni, toate, ne-arată Cum propriile noastre vieți sublime să le facem, Iar când plecăm, să lăsăm după noi Urme pe nisipurile timpului. HENRY WADSWORTH LONGFELLOW

MULȚUMIRI INTRODUCERE

CUPRINS

MEDITAȚIA CUNOAȘTEREA LEADERSHIPUL RĂBDAREA INSPIRAȚIA TRIUMFUL COMPORTAMENTUL COPILĂRESC DIVINITATEA ILUMINAREA CLIPA PREZENTĂ RUGĂCIUNEA DUREREA CA BINECUVÂNTARE ECHILIBRUL SPERANȚA PUTEREA MINȚII MILA UNITATEA TIMPUL SMERENIA ADEVĂRUL/FRUMUSEȚEA PASIUNEA COMUNICAREA ÎNDRĂZNEALA/ACȚIUNEA IMAGINAȚIA NATURA IUBIREA ROMANTICĂ NONCONFORMISMUL VENERAȚIA NATURII

9 11 17 23 29 33 39 45 53 59 65 71 75 81 87 93 99 107 113 119 125 131 137 143 149 155 161 167 173 179

JUDECATA ÎNCREDEREA ÎN SINE ENTUZIASMUL NEMURIREA PERFECȚIUNEA CENTRUL SUFLETULUI REGRETELE FRICA ȘI ASUMAREA RISCURILOR PERFECȚIUNEA FIZICĂ TINEREȚEA VEȘNICĂ BUNĂTATEA RÂSETUL VIZUALIZAREA FAMILIA ȘI CĂMINUL SOLITUDINEA MISTERUL MUNCA INSPIRAȚIA IUBIREA SUFLETULUI SINELE SUPERIOR INTIMITATEA IMAGINEA DE SINE SUFERINȚA ENERGIA IUBIRII INDIVIDUALITATEA INDEPENDENȚA APRECIEREA IERTAREA NON-VIOLENȚĂ COMPARAȚIA ACȚIUNEA/ FAPTA VENERAȚIA

187 193 201 207 213 219 225 231 237 243 249 255 263 269 275 281 287 293 299 307 313 317 323 329 335 343 349 355 361 367 373 379

MULȚUMIRI

Doresc să mulț�umesc fiecăruia dintre aceș� ti ș� aizeci de

mentori care s-au simț�it obligaț�i să î�ș�i î�mpărtăș� ească î�nț�elepciunea î�n avantajul fiecăruia dintre noi, cei aflaț�i acum î�n viaț�ă.

Sunt, de asemenea, profund recunoscător dragului meu prieten ș� i agent literar din ultimul sfert de secol, Arthur Pine, precum ș� i celei care î�mi este editor, corector, dactilografă ș� i o foarte dragă prietenă, Joanna Pyle, pentru uriaș� a lor contribuț�ie la realizarea acestei cărț�i. Mulț�umesc... mulț�umesc...

INTRODUCERE

Pot să-mi imaginez cum era lumea î�n alte vremuri ș� i sunt

fascinat de ceea ce probabil simț�eau î�n inimile lor acei oameni care au trăit î�naintea noastră. Iar să-mi imaginez că Pitagora, Buddha, Iisus Hristos, Michelangelo, Shelley, Shakespeare, Emerson, ș� i atât de mulț�i dintre cei pe care î�i respectăm ca pe niș� te mentori ș� i lideri spirituali, au păș� it practic pe acelaș� i pământ, au băut aceeaș� i apă, au privit la aceeaș� i lună ș� i au fost î�ncălziț�i de acelaș� i soare, aș� a cum sunt ș� i eu azi, mă fascinează profund. Ș� i chiar mai fascinant este ce ar vrea aceste minț�i, cele mai mari ale tuturor timpurilor, ca noi să ș� tim.

Am ajuns la concluzia că, î�n lumea noastră, pentru a realiza o schimbare spirituală profundă la nivel interior, trebuie să cunoaș� tem ș� i să trăim î�n vieț�ile noastre î�nț�elepciunea pe care ne-au lăsat-o aceș� ti mentori remarcabili din trecut. Mulț�i dintre aceș� ti mentori profunzi au fost consideraț� i instigatori ș� i câț� iva chiar au fost condamnaț� i la moarte pentru credinț�ele lor. Totuș� i, î�nvăț�ăturile lor n-au putut fi niciodată reduse la tăcere, după cum stă mărturie varietatea subiectelor din diferite ere istorice, ce se află î�n această carte. Cuvintele lor trăiesc mai departe, iar sfaturile lor pentru a avea o experienț�ă de viaț�ă mai profundă ș� i mai bogată se află aici, ca voi să le citiț�i ș� i să le puneț�i î�n aplicare. Această colecț� ie constituie un compendiu al

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR

î�nț�elepciunii acestor subiecte ș� i vremuri, ș� i ce simt eu că aceș� ti gânditori î�nț�elepț� i ș� i creativi ne spun nouă acum despre cum să creăm î�n noi o schimbare spirituală profundă la nivel interior. Î�ntr-o anumită măsură, noi, cei care ne aflăm acum pe Pământ, suntem legaț�i î�n multe feluri de toț�i cei care au trăit aici î�naintea noastră. Dispunem, probabil, de tehnologii noi ș� i un confort modern, dar î�ncă î�mpărț�im acelaș� i spaț�iu al sufletului, ș� i aceeaș� i energie sau forț�ă vitală care a curs prin trupurile lor curge acum prin ale noastre. Acestei imagini mentale ș� i acestei energii î�mpărtăș� ite le este dedicată cartea de faț�ă. Ce au să ne spună nouă astăzi acei cărturari din vechime, pe care noi î�i considerăm a fi fost cei mai î�nț�elepț�i ș� i cei mai avansaț�i din punct de vedere spiritual? Constatările lor asupra celor mai importante lecț�ii de viaț�ă se găsesc sub forma prozei, poeziei ș� i a discursurilor pe care ni le-au lăsat să le citim ș� i să le ascultăm. Deș� i au trăit î�n cu totul alte vremuri, î�n condiț�ii de viaț�ă destul de diferite de ale noastre, î�ncă au ceva să ne spună. Î�n esenț�ă, aceste minț�i sclipitoare din trecutul nostru se află î�ncă alături de noi, prin cuvintele lor. Am ales să evidenț� iez ș� aizeci dintre mentorii noș� tri ancestrali, ș� i toț� i se bucură de admiraț� ia ș� i de respectul meu. Ei sunt un grup divers, reprezentând vremuri antice, medievale, renascentiste, timpurii moderne ș� i moderne, din î�ntreaga lume. Unii au trăit până la nouăzeci ș� i ceva de anii, iar alț�ii au murit pe la douăzeci ș� i un pic. Bărbaț�i, femei; negri, albi, amerindieni, din Orientul Î�ndepărtat ș� i Mijlociu; cărturari, soldaț�i, oameni de ș� tiinț�ă, filozofi, poeț�i ș� i oameni de stat, ei se află aici ș� i au să vă spună ceva personal.

Alegerea acestor ș� aizeci de oameni nu presupune î�n niciun fel că cei care nu sunt î�n această carte ar fi, cumva,

INTRODUCERE

mai puț�in importanț�i. Fiecare selecț�ie ș� i fiecare autor au reprezentat pur ș� i simplu alegerile mele pentru a explica aceste subiecte. Este foarte simplu. Dacă i-aș� fi inclus pe toț�i marii mentori din trecut, aț�i fi avut nevoie să î�nchiriaț�i o remorcă ș� i o macara doar pentru a ridica această carte, atât de extraordinare sunt contribuț�iile strămoș� ilor noș� tri!

Am scris fiecare parte î�ntr-un mod care explică î�n ce fel operele acestor nobili maeș� tri ar putea să vă fie direct de folos, aici ș� i acum. Fiecare contribuț�ie e menită să vi se adreseze vouă, personal, cu sugestii specifice la sfârș� itul fiecărui scurt eseu, explicând cum puteț�i să puneț�i î�n aplicare lecț�iile respective î�n viaț�a voastră. Vreau mai degrabă să vă furnizez perspective pe care să le puteț�i aplica, de la cei mai apreciaț�i mentori ai noș� tri, î�n loc să vă pun să î�nvăț�aț�i poezia ș� i proza lor ș� i să concluzionaț�i pasiv: „Foarte bine, e frumos pentru un curs de literatură sau studii umaniste, dar atunci era aș� a, iar acum e altfel.” Vă recomand să citiț�i fiecare selecț�ie cu o deschidere spre ideea că aceste minț�i impozante î�mpărtăș� esc cu voi aceeaș� i divinitate ș� i forț�ă vitală ș� i vi se adresează direct, î�n limbajul lor unic ș� i forma lor artistică proprie, ș� i că veț�i aplica î�nț�elepciunea lor î�n viaț�a voastră, î�ncepând de astăzi!

Î�n timp ce am scris fiecare dintre aceste eseuri, am privit la un portret sau o fotografie a mentorului pe care î�l evidenț�iam ș� i l-am î�ntrebat pur ș� i simplu pe acest om: „Ce ai vrea ca noi, cei aflaț�i aici, astăzi, să ș� tim?” – ș� i am ascultat ș� i m-am abandonat lor. Mi-am dat voie să simt călăuzirea lor, ș� i scrierea mea a devenit aproape automată. Poate că sună ciudat, dar am simț�it efectiv prezenț�a acelor scriitori ș� i poeț�i alături de mine pe când scriam fiecare dintre aceste ș� aizeci de fragmente.

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR

Multe dintre selecț�iile din această carte sunt poezii. Eu privesc poezia ca pe un limbaj al inimii – nu doar ca pe o formă de divertisment sau o materie prin care treci la ș� coală, ci ca pe o altă cale de a ne transforma vieț�ile comunicându-ne î�nț�elepciunea unul altuia. Iată aici trei exemple din propria-mi viaț�ă despre cum poezia, limbajul inimii, m-a atins.

Cu mulț�i ani î�n urmă, când mi-am luat doctoratul, mă aflam la o sărbătorire festivă, unde am primit multe cadouri frumoase. Cadoul care m-a impresionat cel mai tare a fost o poezie scrisă de mama mea, poezie care astăzi, cu aproape treizeci de ani mai târziu, î�ncă stă afiș� ată pe perete, î�n biroul meu. O reproduc aici pentru a ilustra cum poezia, care nu izvorăș� te neapărat din minț�ile personalităț�ilor de renume, ne poate atinge acolo unde trăim. O mamă nu poate decât să îndrume... apoi să se dea la o parte – știam că nu pot spune: „Asta e calea pe care ar trebui să mergi.”

Pentru că nu puteam să prevăd ce drumuri te-ar putea chema către culmi neînchipuite, pe care eu s-ar putea să nu le cunosc nicicând. Și totuși, în inima mea Întotdeauna am știut Că vei atinge o stea... Nu sunt surprinsă!

Când fiica mea cea mai mare, Tracy, avea doar cinci sau ș� ase ani, mi-a trimis o imagine desenată de ea la ș� coală, î�mpreună cu o poezie î�n care exprima ce simte î�n inima ei delicată. Mama ei ș� i cu mine ne despărț�iserăm, iar ea ș� tia

INTRODUCERE

de durerea pe care o simț�eam din cauză că nu locuiam cu ea zi de zi. Ș� i această poezie a fost î�nrămată ș� i e agăț�ată pe peretele de lângă masa mea de lucru. Chiar dacă soarele nu mai strălucește Chiar dacă cerul nu mai e niciodată albastru Nu va conta Pentru că eu te voi iubi mereu.

Să citesc aceste gânduri nepreț�uite, exprimate poetic de fiica mea, î�mi provoacă mereu o strângere de inimă ș� i î�mi dau lacrimi de recunoș� tinț�ă.

Î� n fine, fiica noastră Sommer a scris această poezie drept cadou de Crăciun pentru mama ei. Poezia stă î�nrămată lângă pat, pentru ca ea să o citească î�n fiecare seară. Ce înseamnă pentru mine dragostea ta Știu că zâmbetul tău cald Mă întâmpină la ușă Și că vorbele tale bune Îmi înlătură toate grijile.

De câte ori greșesc, Tu mă pui pe calea dreaptă Și când râdem amândouă Numai atunci mă simt completă. Dragostea ta pentru noi înseninează Orice zi noroasă, cu ușurință. Să mă gândesc că ne-ai lăsa Nu e cu putință.

O mamă ca tine nici nu se poate închipui, Nici nu zici că ești aievea, De-aceea te ador, Sunt fericită când îți simt iubirea.

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR

După cum am spus, poezia este limbajul inimii, iar voi sunteț�i pe cale să aveț�i inima atinsă de ș� aizeci de suflete măreț�e, care v-au scris vouă direct, dintr-un alt loc ș� i dintr-un alt timp. Această carte vă va servi cel mai bine dacă vă gândiț�i la ea ca la o cale de a vă reconecta cu acele mari suflete care au părăsit, î�n trup, lumea noastră materială, dar î�ncă se află cu noi î�n sens spiritual.

Vă î�ncurajez să faceț�i din această carte un proiect de restaurare a sufletului pe două luni, timp î�n care să citiț�i un singur text selectat î�n fiecare zi ș� i apoi să faceț�i un efort conș� tient de a aplica sugestiile î�n ziua respectivă. Când aț�i terminat cele ș� aizeci de zile, folosiț�i-o ca pe o carte de referinț�ă. Uitaț�i-vă la cele ș� aizeci de teme de la cuprins ș� i, dacă aveț�i nevoie de un plus de răbdare, milă, smerenie, bunătate, meditaț�ie, iertare, leadership, rugăciune sau orice altceva de care s-au ocupat maeș� trii noș� tri ancestrali, citiț� i, atunci, contribuț� ia lor. Revedeț� i eseul ș� i lucraț� i la aplicarea recomandărilor specifice. Lăsaț�i-vă viaț�a să fie î�ndrumată de măreț�ie!

Pentru mine, aceasta este calea de a preda poezie, proză ș� i literatură; lăsaț�i-o să prindă viaț�ă, să vă sclipească î�n minte ș� i luaț�i apoi acea trezire lăuntrică ș� i puneț�i-o la treabă. Cu toț�ii le suntem profund recunoscători celor care fac viaț� a să pulseze î�ntr-un ritm mai rapid ș� i mai puternic. Aceș� ti mari mentori din trecut au făcut la fel pentru mine ș� i eu vă î�ncurajez pe voi să aplicaț�i î�n viaț�a voastră acest limbaj al inimii din î�nț�elepciunea evurilor. Dumnezeu să vă binecuvânteze, Wayne W. Dyer

MEDITAȚIA

Învață să taci. Lasă-ți mintea liniștită să asculte și să absoarbă.

PITAGORA (580 î.Hr.–500 î.Hr.)

Filozof și matematician grec, Pitagora a fost interesat în special de studiul matematicii în legătură cu greutățile și unitățile de măsură și de teoria muzicală.

Toate nenorocirile omului vin din inabilitatea de a sta tăcut, singur într-o încăpere.

BLAISE PASCAL (1623–1662)

Blaise Pascal a fost un filozof, om de știință, matematician și scriitor francez, ale cărui tratate au contribuit la domeniile hidraulicii și geometriei pure.

E ste singura dată î�n această colecț�ie de mari î�nvăț�aț�i

când am ales să evidenț�iez doi scriitori pe aceeaș� i temă. Am optat pentru doi oameni ale căror vieț�i au fost despărț�ite de mai bine de două milenii, amândoi fiind consideraț�i la vremea lor drept cei mai buni cunoscători î�n domeniile raț�ionale ale matematicii ș� i ș� tiinț�ei.

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR

Pitagora, ale cărui scrieri au influenț� at gândirea lui Platon ș� i Aristotel, a contribuit major atât la dezvoltarea matematicii, cât ș� i a filozofiei raț�ionale occidentale. Blaise Pascal, matematician francez, fizician ș� i filozof al religiei, care a trăit la douăzeci ș� i două de secole după Pitagora, este considerat una dintre minț�ile ș� tiinț�ifice originale. El este responsabil pentru invenț�ia seringii, a presei hidraulice ș� i a primului calculator digital. Legea lui Pascal este predată ș� i astăzi la orele de ș� tiinț�ă din toată lumea.

Luând î�n considerare î�nclinaț�iile ș� tiinț�ifice, cu dominantă î�n emisfera stângă a creierului, ale acestor doi oameni de ș� tiinț� ă, recitiț� i cele două citate ale lor. Pascal: „Toate nenorocirile omului vin din inabilitatea de a sta tăcut, singur î�ntr-o î�ncăpere.” Pitagora: „Î� nvaț� ă să taci. Lasă-ț� i mintea liniș� tită să asculte ș� i să absoarbă.” Amândouă vorbesc despre importanț�a tăcerii ș� i despre valoarea meditaț� iei î�n viaț� ă, chiar dacă eș� ti contabil sau avatar. Ele ne transmit un mesaj valoros despre un mod de a fi î�n viaț�ă, care î�n general nu este î�ncurajat î�n cultura noastră: acela că există o valoare enormă î�n a vă face timp î�n viaț�ă î�n care să fiț�i singuri, să staț�i î�n tăcere. Dacă vreț�i să scăpaț�i de suferinț�ele voastre, î�nvăț�aț�i să staț�i tăcuț�i î�ntr-o î�ncăpere, singuri, ș� i să meditaț�i.

S-a estimat că o persoană obiș� nuită are î�n fiecare zi ș� aizeci de mii de gânduri diferite. Problema este că avem astăzi aceleaș� i ș� aizeci de mii de gânduri pe care le-am avut ieri, ș� i mâine le vom repeta din nou. Minț�ile noastre sunt pline de aceeaș� i sporovăială, zi de zi. Să î�nvăț�aț�i să tăceț�i ș� i să meditaț�i implică găsirea unei căi de a intra î�n spaț�iile dintre gândurile voastre; sau î�n abis, după cum î�i spun eu. Î�n acest spaț�iu gol ș� i tăcut dintre gândurile voastre, puteț�i

MEDITAȚIA

găsi o senzaț�ie de pace totală, î�ntr-o sferă care este necunoscută î�n mod obiș� nuit. Aici, orice iluzie privitoare la separarea voastră e sfărâmată. Cu toate acestea, dacă aveț�i ș� aizeci de mii de gânduri diferite î�ntr-o zi, efectiv nu mai există timp disponibil pentru a intra î�n spaț�iul dintre gândurile voastre, deoarece acel spaț�iu nu există.

Cei mai mulț�i dintre noi au o minte care funcț�ionează la turaț� ie maximă ș� i ziua, ș� i noaptea. Gândurile noastre sunt o amestecătură de dialog continuu despre orare, griji financiare, fantezii sexuale, liste de cumpărături, probleme cu draperiile, preocupări legate de copii, planuri de vacanț�ă ș� i aș� a mai departe, ca un carusel care nu se opreș� te niciodată. Aceste ș� aizeci de mii de gânduri sunt de obicei despre activităț�i zilnice obiș� nuite ș� i creează un tipar mental care nu lasă spaț�iu pentru tăcere.

Acest tipar ne reî�ntăreș� te convingerea culturală conform căreia toate pauzele î�n conversaț�ie (tăcerea) trebuie umplute repede. Pentru mulț�i, tăcerea reprezintă o ruș� ine ș� i un defect social. Î�nvăț�ăm, aș� adar, să intervenim numaidecât pentru a umple aceste spaț�ii, indiferent dacă materialul nostru de umplutură are sau nu substanț�ă. Perioadele de tăcere din maș� ină sau de la cină sunt percepute ca momente jenante, iar cei care stăpânesc arta conversaț�iei ș� tiu cum să umple acele spaț�ii cu zgomot.

La fel stau lucrurile ș� i cu noi; nu avem niciun fel de pregătire î�n domeniul tăcerii ș� i o privim ca fiind stângace ș� i derutantă. Continuăm, aș� adar, dialogul interior, la fel ca pe cel exterior. Totuș� i, î�n acel loc liniș� tit, î�n care mentorul antic Pitagora ne spune să ne lăsăm mintea tăcută să asculte ș� i să absoarbă, acolo va dispărea confuzia ș� i ne vom primi călăuzirea luminată. Meditaț�ia afectează, î�nsă, ș� i calitatea

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR

activităț� i lor noastre care nu se desfăș� oară î�n tăcere. Practica zilnică a meditaț�iei este singurul lucru din viaț�a mea care î�mi oferă o senzaț�ie superioară de bine, o energie sporită, o productivitate mai bună la un nivel mai conș� tient, relaț�ii mai satisfăcătoare ș� i o legătură mai strânsă cu Dumnezeu.

Mintea e ca un iaz. La suprafaț�ă vedeț�i toate tulburările, cu toate că suprafaț�a reprezintă numai o parte din iaz. Dincolo de suprafaț�a apei, î�n adânc, acolo unde e nemiș� care, veț� i ajunge să cunoaș� teț� i adevărata esenț� ă a iazului, precum ș� i propria minte. Trecând dincolo de suprafaț� ă, ajungeț�i î�n spaț�iile dintre gândurile voastre, de unde puteț�i să intraț�i î�n abis. Abisul reprezintă golul ș� i tăcerea supremă, iar aceasta este indivizibilă. Nu contează de câte ori tăiaț�i î�n două liniș� tea, tot liniș� te obț�ineț�i. Asta se î�nț�elege prin momentul prezent. Poate că reprezintă esenț� a lui Dumnezeu, ceea ce nu poate fi despărț�it de unitate.

Aceș� ti doi pionieri ai ș� tiinț�ei, care sunt î�ncă citaț�i astăzi la cursurile universitare, studiau natura universului. Se luptau cu misterele energiei, presiunii, matematicii, spaț�iului, timpului ș� i adevărurilor universale. Mesajul lor pentru noi, toț�i cei de-aici, este simplu. Dacă vreț�i să î�nț�elegeț�i universul sau universul vostru personal, dacă vreț�i să ș� tiț�i cum funcț�ionează toate, atunci fiț�i tăcuț�i ș� i î�nfruntaț�i-vă frica de a sta singuri î�ntr-o î�ncăpere ș� i de a vă cufunda adânc î�n straturile minț�ii voastre.

Spaț�iul dintre note este cel care face muzica. Fără acel gol, fără liniș� tea dintre ele, nu există muzică, numai zgomot. Ș� i voi sunteț�i, î�n miezul vostru, un spaț�iu tăcut ș� i gol, î�nconjurat de o formă. Pentru a răzbate prin acea formă ș� i pentru a vă descoperi natura cu adevărat creatoare aflată

MEDITAȚIA

î�n centru, trebuie să vă faceț�i timp pentru a deveni tăcuț�i î�n fiecare zi ș� i pentru a intra î�n acel spaț�iu î�ncântător dintre gândurile voastre. Oricât aș� scrie eu despre valoarea meditaț�iei zilnice, nu veț�i fi vreodată convinș� i. Nu veț�i cunoaș� te niciodată valoarea acestei practici dacă nu vă luaț�i angajamentul de a o adopta.

Scopul meu î�n scrierea acestui scurt eseu asupra valorii meditaț�iei nu este să vă spun cum să meditaț�i. Există multe cursuri de studiu, manuale ș� i ghiduri audio bune, care să vă ofere instrucț�iuni. Scopul meu aici este să subliniez că meditaț�ia nu este ceva doar pentru căutătorii spirituali care vor să-ș� i petreacă ceasurile ș� i zilele vieț�ilor lor cufundaț�i î�n contemplaț�ie profundă, care uită de productivitate ș� i responsabilitate socială. Meditaț�ia este o practică î�n favoarea căreia pledau cei care trăiesc după credinț�a lor î�n raț�iune, cei care fac calcule complexe, autorii de teoreme ș� i cei care cred î�n Legea lui Pascal. Poate vă simț�iț�i aș� a cum s-a simț� it Blaise Pascal când a scris: „Liniș� tea eternă a acestor spaț�ii infinite mă î�ngrozeș� te.”

Iată câteva sugestii pentru a vă depăș� i groaza ș� i pentru a î�nvăț� a să fiț� i tăcuț� i ș� i să staț� i î�n liniș� te, singuri î�ntr-o î�ncăpere: •

•

Exersaț�i respiraț�ia conș� tientă ca pe un mod de a vă cultiva î�ntoarcerea către interior, spre sinele tăcut. Puteț�i face acest lucru î�n mijlocul ș� edinț�elor, al conversaț�iilor, chiar al petrecerilor. Observaț�i-vă ș� i urmăriț�i-vă respiraț�ia pentru câteva clipe, de multe ori î�n timpul zilei.

Faceț�i-vă timp astăzi pentru a sta pur ș� i simplu singuri î�ntr-o î�ncăpere ș� i observaț�i-vă mintea. Ț� ineț�i evidenț�a diverselor gânduri care apar, dispar ș� i conduc la următorul gând. Conș� tientizarea activităț�ii frenetice din

•

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR

mintea voastră vă va ajuta să vă depăș� iț�i ritmul nebun al gândurilor.

Citiț�i o carte despre meditaț�ie pentru a î�nvăț�a cum poate fi iniț�iată practica sau alăturaț�i-vă unui grup de meditaț�ie. Mulț�i profesori ș� i organizaț�ii locale vă pot iniț�ia pe această cale. Chopra Center for Well-Being din La Jolla, California, condus de prietenul ș� i colegul meu Deepak Chopra predă meditaț�ia ca parte a unei palete largi de oferte de servicii.

Sunt disponibile multe CD-uri ș� i casete pentru a vă î�ndruma î�n meditaț�ie. Găsiț�i un ghid care să vă placă. Eu am publicat unul numit Meditation for Manifesting (Meditații pentru manifestare*), î�n care predau un fel special de meditaț�ie, numită JAPA. Vă î�ndrum printr-o meditaț�ie de dimineaț�ă ș� i de seară, pentru a vă ajuta să repetaț�i sunetele divine. Profitul merge spre acte de caritate.

*Audiobook apărut în limba română sub acest titlu, la Ed. ACT și Politon, București, 2016. (n.red.)

CUNOAȘTEREA

Să nu crezi ceea ce ai auzit. Să nu crezi în tradiție pentru că e transmisă peste generații. Să nu crezi în nimic despre care s-a vorbit de multe ori. Să nu crezi deoarece afirmațiile scrise vin de la vreun înțelept bătrân. Să nu crezi în ipoteze. Să nu crezi în autoritate sau în învățători sau în bătrâni. Ci numai după o cercetare și o observație atente, dacă e în acord cu rațiunea și va fi spre beneficiul tuturor, atunci acceptă și trăiește în concordanță. BUDDHA (563 î.Hr.–483 î.Hr.)

Fondator al budismului, una dintre religiile fundamentale ale lumii, Buddha s-a născut în nord-estul Indiei, la granița cu Nepalul, sub numele de prințul Siddhartha Gautama. Văzând nefericirea, boala și moartea cărora chiar și cei mai bogați și mai puternici le sunt supuși în această viață, la vârsta de douăzeci și nouă de ani, el a abandonat viața pe care o trăia, în căutarea unui adevăr superior.

Numele Buddha este de fapt un titlu care se traduce prin

„cel trezit” sau prin „cel iluminat”. Acesta este titlul dat lui Siddhartha Gautama, care a lăsat î�n urmă viaț�a princiară la vârsta de douăzeci ș� i nouă de ani ș� i a pornit î�ntr-o căutare

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR

de o viaț�ă pentru o î�nț�elegere religioasă ș� i o cale de eliberare din condiț�ia umană. Se spune că a renunț�at la î�nvăț�ăturile contemporanilor săi ș� i, prin meditaț� ie, a obț� inut iluminarea sau î�nț�elegerea supremă. De aici î�nainte, el ș� i-a asumat rolul de î�nvăț�ător, instruindu-ș� i adepț�ii î�n „dharma” sau adevăr.

Î�nvăț�ăturile lui au devenit baza pentru practica religioasă a budismului, care a jucat un rol important atât î�n viaț�a spirituală, culturală ș� i socială a lumii orientale, cât ș� i î�ntr-o mare parte a lumii occidentale. Am ales intenț�ionat să nu scriu î�n acest eseu despre canoanele doctrinei budiste, ci să iau mai degrabă acest pasaj al lui Buddha, citat adeseori, ș� i să î�i discut semnificaț�ia actuală pentru noi, la aproximativ douăzeci ș� i cinci de secole după moartea celui iluminat.

Cuvântul-cheie din pasaj este „a crede”. De fapt, expresiacheie este „să nu crezi”. Tot ceea ce purtaț�i cu voi ș� i consideraț�i a fi o credinț�ă v-aț�i î�nsuș� it î�n mare măsură pe baza experienț�elor ș� i mărturiilor altor oameni. Ș� i, dacă ajunge la voi dintr-o sursă din exteriorul vostru, indiferent de cât de convingător ar fi procesul de condiț�ionare ș� i de câț�i oameni la fel ca voi s-au străduit să vă convingă de adevărul acestor credinț�e, faptul că acesta este adevărul altcuiva î�nseamnă că î�l primiț� i cu câteva semne de î�ntrebare sau î�ndoieli.

Dacă aș� î�ncerca să vă conving de gustul delicios al unui peș� te, poate că aț�i asculta, dar aț�i avea î�ncă î�ndoieli. Dacă v-aș� arăta imagini cu acest peș� te ș� i aș� pune sute de oameni să vină să confirme veridicitatea afirmaț�iilor mele, poate veț�i deveni mai convinș� i. Un minimum de î�ndoială va rămâne î�nsă, deoarece nu aț�i gustat din peș� te. Poate că veț�i

CUNOAȘTEREA

accepta adevărul gustului său delicios pentru mine; î�nsă până când papilele voastre gustative nu experimentează peș� tele, adevărul vostru nu e decât o credinț�ă bazată pe adevărul meu, pe experienț�a mea. Ș� i la fel stau lucrurile ș� i cu toț�i membrii bine intenț�ionaț�i ai familiilor voastre ș� i cu strămoș� ii lor.

Doar pentru că aț�i auzit-o ș� i e o tradiț�ie î�ndelungată, transmisă peste secole, ș� i cei mai mari î�nvăț�ători ai lumii au susț�inut-o, acestea tot nu sunt motive pentru a accepta o credinț�ă. Amintiț�i-vă, „să nu crezi”, după cum ne î�nvaț�ă Buddha.

Î�n loc să folosiț�i termenul „credinț�ă”, î�ncercaț�i să treceț�i la cuvântul „cunoaș� tere”. Când aveț�i experienț�a directă a gustării peș� telui, aceea este cunoaș� tere. Aveț�i, adică, un contact conș� tient ș� i puteț�i determina adevărul pe baza experienț�ei voastre. Ș� tiț�i cum să î�notaț�i sau să mergeț�i pe bicicletă nu pentru că aveț�i o credinț�ă, ci pentru că aț�i avut o experienț�ă directă.

Vi se reaminteș� te, direct de către „cel iluminat”, care a trăit acum două mii cinci sute de ani, să aplicaț�i aceeaș� i î�nț�elegere î�n practica voastră spirituală. Există o diferenț�ă fundamentală î�ntre a cunoaș� te ceva ș� i a cunoaș� te despre ceva. „Cunoaș� terea despre” este un alt termen pentru credinț�ă. „Cunoaș� tere” e un termen rezervat exclusiv experienț�ei directe, care î�nseamnă absenț�a î�ndoielii. Î�mi amintesc de un bine cunoscut vindecător Kahuna răspunzând la î�ntrebarea mea despre cum ajunge un Kahuna vindecător. Mi-a spus: „Atunci când o cunoaș� tere se confruntă cu o credinț�ă î�n procesul unei boli, cunoaș� terea va triumfa î�ntotdeauna. Kahuna”, mi-a explicat el, „au fost crescuț� i să abandoneze toate î�ndoielile ș� i să cunoască.”

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR

Când mă gândesc la parabolele cu Iisus Hristos ca mare vindecător, nu pot invoca niciun fel de î�ndoială. Când Hristos î�ntâlnea un lepros, nu spunea: „N-am avut cine ș� tie ce succes cu lepra î�n ultima vreme. Dar, dacă î�mi urmezi sfatul, vei avea o ș� ansă de supravieț�uire de treizeci la sută î�n următorii cinci ani.” Puteț� i vedea î�ndoiala prezentă î�ntr-o asemenea atitudine. El afirma, î�n schimb, dintr-o stare de cunoaș� tere absolută: „Eș� ti vindecat.” Aceasta este aceeaș� i stare de contact conș� tient cu cunoaș� terea din care ș� i Sf. Francisc ș� i-a î�ndeplinit toate miracolele de vindecare. Ș� i totuș� i, persuasiunea influenț�elor sistemului tribal este extrem de puternică. Vi se reaminteș� te mereu î�n ce ar trebui sau nu să credeț�i ș� i de ceea ce au crezut î�ntotdeauna membrii tribului nostru ș� i de ceea ce se va î�ntâmpla dacă ignoraț�i aceste credinț�e. Frica devine î�nsoț�itorul constant al credinț�elor voastre ș� i, î�n ciuda î�ndoielilor pe care le-aț�i putea simț�i î�n interior, adesea adoptaț�i aceste credinț�e ș� i le transformaț�i î�n cârje î�n viaț�a voastră, î�n timp ce ș� chiopătaț�i prin ea, căutând o cale de ieș� ire din capcanele î�ntinse cu grijă de generaț�ii de credincioș� i î�naintea voastră.

Buddha vă oferă un mare sfat ș� i puteț� i vedea că din concluzia lui lipseș� te cuvântul „credinț�ă”. El spune că atunci când e î�n acord cu raț� iunea – adică atunci când voi ș� tiț� i care e adevărul, pe baza propriei voastre cercetări ș� i observaț�ii – ș� i e î�n beneficiul tuturor, atunci ș� i numai atunci trăiț�i î�n concordanț�ă! De-a lungul acestei cărț�i vă ofer o î�nsumare a celor mai celebre ș� i mai creative minț�i geniale ale tuturor timpurilor. Ele vă dau sfaturi din alte timpuri, iar eu vă î�ncurajez să faceț� i cu toate cuvintele care ajung la voi de dincolo de această lume contemporană acelaș� i lucru pe care î�l faceț�i

CUNOAȘTEREA

cu cuvintele care au fost transmise de-a lungul multor generaț�ii. Î�n primul ș� i î�n primul rând, î�ncercaț�i sfaturile din această carte. Î� ntrebaț� i-vă cum se potrivesc cu propria voastră raț�iune ș� i cu bunul-simț� ș� i, dacă sunt î�n beneficiul vostru ș� i al celorlalț�i, atunci trăiț�i î�n concordanț�ă. Faceț�i, aș� adar, din ele, cunoaș� terea voastră.

Rezistenț�a î�n faț�a influenț�elor tribale e percepută adesea ca fiind dură sau ca o dovadă de indiferenț�ă la experienț�ele ș� i î�nvăț�ăturile celorlalț�i, î�n special ale celor care ț�in cel mai mult la voi. Vă sugerez să citiț� i î�ncontinuu cuvintele lui Buddha, dacă aceasta este concluzia voastră. El nu vorbeș� te despre respingere, ci numai despre a fi destul de adult ș� i de matur î�ncât să vă hotărâț�i singuri ș� i să trăiț�i mai degrabă după ceea ce cunoaș� teț�i voi, decât după experienț�ele ș� i mărturiile altora.

Nu puteț� i î�nvăț� a nimic prin eforturile celorlalț� i. Cei mai mari î�nvăț�ători ai lumii nu vă pot î�nvăț�a absolut nimic, dacă nu sunteț�i dispuș� i să aplicaț�i ceea ce au ei de oferit pe baza cunoaș� terii voastre. Aceș� ti mari î�nvăț�ători vă oferă numai alegeri din meniul vieț�ii. Le pot face să sune foarte ispititor ș� i î�n cele din urmă vă pot ajuta să î�ncercaț�i acele articole din meniu. Pot chiar să scrie ei meniul. Dar meniul nu poate fi niciodată totuna cu masa. Pentru a pune î�n acț�iune această î�nț�elepciune, vă ofer aceste aperitive din meniul meu: •

Faceț�i un inventar al cât mai multor credinț�e ale voastre la care vă puteț� i gândi. Includeț� i lucruri precum atitudinea voastră faț�ă de religie, pedeapsa capitală, drepturile minorităț�ilor, reî�ncarnare, tineri, bătrâni, medicina

•

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR

alternativă, ce se î�ntâmplă la moarte, prejudecăț�ile voastre culturale, capacitatea de a î�nfăptui miracole.

Din acest inventar, fiț�i sinceri cu privire la câte dintre credinț�ele voastre susț�inute cu fermitate sunt rezultatul propriilor voastre experienț�e de viaț�ă ș� i câte v-au fost transmise. Faceț�i un efort să vă deschideț�i mintea către experimentarea directă a lucrurilor î�nainte să le proclamaț�i ca fiind adevărate ș� i să trăiț�i î�n concordanț�ă cu ele. Expuneț�i-vă la sisteme de credinț�e care se află î�n opoziț�ie cu cele cu care sunteț�i familiarizaț�i. Experimentaț�i cum e să vă aflaț�i î�n locul celor care sunt diferiț�i de voi. Cu cât vă permiteț�i mai multe astfel de experienț�e, cu atât mai mult veț�i cunoaș� te adevărul.

Refuzaț�i să vă lăsaț�i atraș� i î�n discuț�ii pe baza ideilor care v-au fost induse de către alte persoane bine intenț�ionate. Cu alte cuvinte, nu mai investiț�i energie î�n lucrurile î�n care nu credeț�i sau despre care ș� tiț�i că sunt nepotrivite pentru voi.

LEADERSHIPUL ACȚIUNEA FIREASCĂ

Adevărații conducători de-abia le sunt cunoscuți celor ce-i urmează. Imediat după ei se află conducătorii pe care oamenii îi cunosc și îi admiră; după ei, cei de care le este frică; după ei, cei pe care îi disprețuiesc. Să nu oferi încredere înseamnă să nu primești încredere. Când treaba e făcută bine, fără zarvă și fală, oamenii obișnuiți spun: „Oh, noi am făcut-o.”

LAO ZI (secolul al VI-lea î.Hr.)

Filozoful chinez Lao Zi a scris Tao Te Ching, care înseamnă Calea. Aceasta constituie baza pentru practica religioasă a taoismului.

Sunt deseori uimit de cât de mulț�i politicieni contempo-

rani se referă la ei î�nș� iș� i ca fiind lideri, î�n virtutea faptului că deț�in o funcț�ie publică. Din punct de vedere istoric, este limpede că deț� inătorii funcț� iilor publice sunt rareori

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR

adevăraț�ii lideri care provoacă schimbarea. De exemplu, cine au fost liderii Renaș� terii? Oare au fost ei deț�inătorii funcț�iilor publice? Oare liderii au fost primarii, guvernatorii ș� i preș� edinț�ii capitalelor europene? Fireș� te că nu.

Liderii au fost artiș� tii, scriitorii ș� i muzicienii care ș� i-au ascultat inimile ș� i sufletele ș� i au exprimat ceea ce au auzit, conducându-i ș� i pe alț� ii să descopere î�n interiorul lor o voce rezonantă. Î�n cele din urmă, î�ntreaga lume a ascultat cu o nouă conș� tientizare care era responsabilă pentru triumful demnităț�ii umane asupra tiraniei. Adevăraț�ii lideri sunt rareori oficialii cărora li te adresezi printr-un titlu.

Gândiț�i-vă bine prin ce titluri sunteț�i cunoscuț�i ș� i cum î�ncercaț�i să vă ridicaț�i la î�nălț�imea lor. S-ar putea să purtaț�i titlul de mamă sau tată, care reprezintă o responsabilitate extraordinară. Atunci când vi se cere sfatul, deoarece copiii vă văd ca pe un lider al familiei, ț�ineț�i minte că vreț�i mai degrabă ca ei să poată zice cu adevărat „Am făcut-o singur”, î�n loc să vă acorde vouă meritul. Căutaț�i să vă î�mbunătăț�iț�i calităț�ile de lider fiind atenț�i î�n permanenț�ă să nu comiteț�i greș� eala de a gândi că titlul vă face lideri. Adevăraț�ii lideri nu sunt cunoscuț�i prin titluri. Egoul este cel care iubeș� te titlurile!

Să î�i ajutaț�i pe alț�ii să devină lideri î�n timp ce voi vă exercitaț� i adevăratele calităț� i de leadership î� n seamnă să lucraț� i din greu la suspendarea influenț� e i egoului. Adevăraț�ii lideri se bucură de î�ncrederea celorlalț�i, ceea ce este foarte diferit faț�ă de a te bucura de beneficiile ș� i linguș� irea ș� i puterea despre care egoul insistă că sunt semnele unui lider. Trebuie să le oferiț�i celorlalț�i î�ncredere pentru a primi acea î�ncredere.

LEADERSHIPUL

Observaț�i momentele î�n care sunteț�i î�nclinaț�i să insistaț�i ca ceilalț�i să facă lucrurile ca voi sau să plece. Lao Zi ne spune că liderul cu această atitudine este cel mai puț�in eficient ș� i cel mai dispreț�uit. Stilul tău de leadership poate avea tendinț�a de a crea frică, prin afirmaț�ii precum: „Te voi pedepsi dacă nu faci cum vreau eu.” Lao Zi ne spune că liderii care se bazează pe frică sunt slab calificaț� i pentru calitatea de lider. Ș� i nici liderul a cărui motivaț�ie este să câș� tige admiraț�ie, potrivit lui Lao Zi, nu e un maestru î�n lidership. Acest stil ar putea transmite ideea că: „Î�ț�i voi da o recompensă dacă faci aș� a cum vreau eu.” Adevăratul lider se poartă î�n aș� a fel î�ncât abia să fie cunoscut de-a lungul î�ntregului proces. Acest lider oferă î�ncredere, î�ncurajare ș� i felicitări, pe măsură ce ceilalț�i î�ș�i găsesc propria cale.

Atunci când legislatorii noș� tri ne spun de ce avem nevoie, ori folosesc tactici de î�nspăimântare pentru a prezice consecinț�e grave, ori î�ncearcă să ne facă să acț�ionăm din admiraț�ie faț�ă de leadershipul lor, ei nu sunt lideri adevăraț�i. Pentru a î�ndeplini cerinț�ele unor adevăraț�i lideri, ei trebuie să se reducă la tăcere ș� i să audă mulț�imea afirmând: „Da, noi î�nș� ine am creat această economie extraordinară.”

Ș� i la fel stau lucrurile ș� i cu voi. Pentru a fi lideri adevăraț�i î�n propriile vieț�i ș� i î�n vieț�ile celorlalț�i, practicaț�i opunerea rezistenț�ei la nevoia de a fi recunoscuț�i. Conduceț�i î�n mod discret, oferind î�ncredere de câte ori este posibil. Zâmbiț�i cu blândeț�e dorinț�ei egolui vostru de a-ș� i asuma meritele ș� i recunoaș� teț�i-vă î�n tăcere adevăratul leadership atunci când î�i auziț�i pe ceilalț�i spunând: „Oh, da, noi singuri am făcut asta.” Iată câteva sugestii pentru a aplica î�nț�elepciunea lui Lao Zi:

•

• •

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR

Î�nainte de a acț�iona, opriț�i-vă ș� i î�ntrebaț�i-vă dacă ceea ce sunteț�i pe cale să spuneț�i va genera ură, frică, admiraț�ie sau conș� tiinț�ă de sine. Alegeț�i să hrăniț�i conș� tiinț�a de sine. Acț�ionaț�i pe baza dorinț�ei voastre de a fi lideri adevăraț�i, fiind, pe cât posibil, eficace î�n liniș� te. Surprindeț�i pe cineva făcând ceva cum trebuie!

Deveniț�i conș� tienț�i că partea din voi care este egoul este cea care sugerează că aț�i fi niș� te rataț�i. Î�n loc să vă percepeț�i ca fiind niș� te rataț�i atunci când nu vi se acordă niciun merit, reamintiț�i-vă că aț�i reuș� it ca lideri ș� i anunț�aț�i-vă cu blândeț�e egoul că aceasta este calea spre un leadership de succes.

RĂBDAREA

Să nu fii dornic ca lucrurile să se facă grabnic. Nu privi la micile foloase. Dorința de a face lucrurile grabnic te împiedică să le faci temeinic. Căutând micile avantaje, împiedici lucrurile mărețe să se înfăptuiască.

CONFUCIUS (551 î.Hr.-479 î.Hr.)

Confucius a fost un învățător și un filozof chinez, a cărui filozofie a influențat puternic cultura și viața chineză pentru mai bine de două mii de ani.

A cest citat din î�nvăț�ătorul ș� i filozoful chinez antic

Confucius stă lipit deasupra maș� inii mele de scris, ca un blând memento zilnic de a nu face nimic care să î�mpiedice „lucrurile măreț�e” să se î�nfăptuiască. Mi se pare că avem o mulț�ime de î�nvăț�at din natura noastră despre cum, singuri, ne î�mpiedicăm măreț�ia. Ș� i totuș� i e î�n firea noastră să o ignorăm adesea î�n favoarea a ceea ce mintea noastră ne spune că reprezintă modul î�n care trebuie să stea lucrurile.

Răbdarea e ingredientul-cheie î�n procesul lumii naturale ș� i î�n lumea noastră personală. De exemplu, dacă î�mi julesc braț�ul sau î�mi fracturez un os, procesul de vindecare

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR

continuă î�ntocmai î�n ritmul lui propriu, indiferent de ce opinie aș� avea eu despre el. Aceasta este lumea naturală aflată î�n acț�iune. Dorinț�a mea de a mă reface repede nu are absolut nicio importanț� ă. Dacă aplic acea nerăbdare î�n lumea mea personală, î�l voi î�mpiedica să se vindece cum trebuie, aș� a cum ne-a sfătuit Confucius cu peste două mii cinci sute de ani î�n urmă. Shakespeare a egalat î�nț�elepciunea acestui predecesor chinez din vechime, atunci când a scris: „Cât de săraci sunt cei ce n-au răbdare! Ce rană trece-altcum decât treptat?”

Mi-amintesc că, î�n copilărie, î�ntr-o primăvară, am plantat câteva seminț�e de ridichi. La î�nceputul verii, am observat lăstari verzi, cu frunze, ieș� ind din pământ. I-am privit crescând câte puț�in î�n fiecare zi ș� i, î�n cele din urmă, n-am mai rezistat ș� i am î�nceput să trag de acei lăstari de ridiche, î�ncercând să-i fac să crească mai repede. Î�ncă nu î�nvăț�asem că natura î�ș�i dezvăluie secretele după propriul program. Trăgând de micile frunze, au ieș� it din pământ fără rod, iar nerăbdarea mea copilărească de a î�nfăptui acest lucru de grabă l-a î�mpiedicat cu totul să se mai î�ntâmple.

Acum, când sunt î�ntrebat dacă sunt dezamăgit pentru că una dintre cărț� ile mele nu figurează pe vreo listă de bestselleruri, la fel ca cele de dinainte, mă gândesc la această observaț�ie a î�nț�eleptului gânditor chinez: „Lucrurile măreț�e nu se tem de timp.” Ce compliment pentru geniul lui Confucius, că vorbele lui sunt î�ncă citate ș� i cunoaș� terea lui se aplică ș� i astăzi, la două mii cinci sute de ani de la moartea lui. Ș� i eu scriu pentru acele suflete care î�ncă nu s-au materializat, ș� i dacă acest lucru î�nseamnă să sacrific micul folos al unei poziț�ii de prestigiu, pe undeva pe vreo listă

RĂBDAREA

din zilele noastre, egoul meu nerăbdător s-ar putea să fie contrariat, dar eu sunt mulț�umit!

Există o afirmaț�ie î�n A Course in Miracles (Curs de miracole ) care î�ncurcă pe oricine este î�ntemniț�at de către propriul ego, deoarece pare să fie o contradicț� ie. Afirmaț� ia spune: „Răbdarea infinită produce rezultate imediate”, ș� i este repetarea sfatului de-acum două mii cinci sute de ani despre care citiț�i aici. Dacă ș� tiț�i fără nici cea mai mică î�ndoială că ceea ce faceț�i e î�n concordanț�ă cu propriul vostru scop ș� i că sunteț�i implicaț�i î�n realizarea unui lucru măreț� , atunci sunteț�i î�mpăcaț�i cu voi î�nș� ivă ș� i vă aflaț�i î�n armonie cu misiunea voastră eroică. Senzaț�ia de pace este rezultatul imediat pe care-l obț�ineț�i ș� i constituie o stare de beatitudine iluminată. Astfel, răbdarea infinită vă duce la un nivel de credinț�ă î�n care realizarea rapidă a lucrurilor nu e de niciun interes. Chiar acum depăș� iț�i nevoia de a vedea rezultatele, la fel ca atunci când ș� tiț�i că tăieturile, juliturile ș� i rănile se vor vindeca mai degrabă după cum dictează natura, decât după cum dictează sinele vostru nerăbdător. *

Acest gen de cunoaș� tere m-a ajutat imens î�n munca mea de scriitor ș� i î�n toată munca mea de o viaț�ă. Î�n ceea ce-i priveș� te pe copiii mei, nu sunt î�ntotdeauna excesiv de preocupat de o notă la un test sau de o performanț�ă sub nivelul obiș� nuit, î�nregistrată pe moment, deoarece pot vedea imaginea de ansamblu a vieț�ilor lor. După cum spune un proverb oriental, inspirat probabil de cuvintele lui Confucius: „Cu timp ș� i răbdare, frunza de dud devine rochie de mătase”, la fel mă gândesc ș� i eu la copiii mei, ca la niș� te rochii de mătase pe cale de a fi ț� esute. Sigur că

* Fundaţia pentru Pace Lăuntrică, Curs de miracole, Ed. Centrum, Polonia, 2009 (n.red.)

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR

apreciem micile foloase din prezent. Totuș� i, eu mai ș� tiu ș� i că orice eș� ec actual mai degrabă le va spori, decât să le păteze, măreț�ia.

Nerăbdarea dă naș� tere fricii, stresului ș� i descurajării. Răbdarea se manifestă prin î�ncredere, hotărâre ș� i un sentiment de satisfacț�ie liniș� tită. Privindu-vă viaț�a, analizaț�i cât de frecvent solicitaț� i un indicator imediat de succes pentru voi ș� i ceilalț�i ș� i î�ncercaț�i î�n schimb să vedeț�i imaginea de ansamblu. Când aveț�i un scop ș� i vedeț�i imaginea de ansamblu, sunteț� i capabili să renunț� aț� i la tendinț� a de a căuta validare sub forma medaliilor de merit ș� i a aplauzelor imediate.

Experienț�a mea cu dependenț�ele ș� i î�nvingerea lor se poate asemăna cu unele dintre situaț�iile voastre de viaț�ă. Pe vremea când eram î�ncă dependent, mă gândeam să renunț� la substanț� a care î�mi dădea dependenț� ă, cum ar fi cofeina sau alcoolul. Căutam apoi un mic folos, cum ar fi să nu beau o zi ș� i, când realizam acest lucru, î�mi slăbeam vigilenț� a ș� i mă î�ntorceam să sărbătoresc cu o cola sau cu o bere. Privindu-mi micile victorii, î�mpiedicam ca lucrurile să fie făcute temeinic. Atunci când mi-am dezvoltat o răbdare infinită cu mine î�nsumi, I-am predat toată această acț�iune Lui Dumnezeu ș� i mi-am amintit cât de perfect a fost El î�ntotdeauna cu mine, chiar ș� i î�n momentele mele cele mai grele. Având o răbdare infinită, am putut să văd că substanț�ele toxice se opuneau scopului meu superior ș� i misiunii vieț�ii mele ș� i am lăsat î�n urmă acele comportamente de adicț�ie. Fără doar ș� i poate că toate gândurile mele de renunț�are, toate î�ncercările ș� i nereuș� itele mele – acele „mici foloase” cum le numeș� te Confucius – au făcut parte din procesul de

RĂBDAREA

purificare. Având răbdare cu mine î�nsumi, am putut să am răbdare chiar ș� i cu acele mici victorii ș� i, astfel, ele nu m-au făcut să renunț� la realizarea mea superioară. Am permis procesului să se desfăș� oare î�n ritmul lui, iar azi pot vedea limpede cum răbdarea mi-a dat capacitatea să ajung la un nivel pe care nu mi l-am imaginat niciodată atunci când mă tot felicitam pentru micile victorii ș� i dădeam î�napoi din calea î�nfrângerii. Dacă apreciaț�i paradoxul din această situaț� ie, veț� i gusta atunci aceste două zicale paradoxale: „Răbdarea infinită produce rezultate imediate” ș� i „Câte o zi pe rând produce rezultate eterne.”

Pentru a vedea absurditatea nerăbdării din vieț� ile voastre, daț�i-vă ceasul î�nainte cu câteva ore ș� i rupeț�i câteva luni din calendarul de perete. Vedeț� i atunci dacă aț� i î�naintat î�n timp! Nereuș� itele ș� i frustrările î�mpreună cu succesele imediate sunt parte integrantă a î�ntregii perfecț�iuni. Observând natura – natura voastră ș� i lumea naturală din jurul vostru – veț�i vedea că trebuie să-i permiteț�i unei răni să se vindece î�n ritmul ei; pentru a mânca o smochină, trebuie să lăsaț�i mai î�ntâi pomul să î�nflorească, să dea fruct ș� i aceasta să se coacă. Aveț�i î�ncredere î�n natura voastră ș� i lăsaț�i î�n urmă dorinț�a de a face lucrurile de grabă. •

Î�n acest scop:

Renunț�aț�i la mijloacele voastre condiț�ionate de a vă evalua ca având sau nu succes, pe baza indicatorilor imediaț�i. Dacă ș� tiț�i î�n sinea voastră că aveț�i o misiune superioară faț�ă de ceea se î�ntâmplă astăzi, atunci vă veț�i elibera de nebunia acelor rezultate curente. Să vă aflaț�i î�n faț�ă la î�nceputul jocului poate fi un mare dezavantaj, dacă acest lucru vă î�mpiedică să aveț�i o vedere de ansamblu asupra jocului.

•

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR

Gândiț�i-vă la ceea ce faceț�i mai degrabă î�n unităț�i de cinci secole, decât î�n unităț�i de cinci minute. Construiț�i pentru cei care vor fi aici peste cinci sute de ani, iar priorităț�ile voastre se vor schimba, de la rezultatele imediate la lucruri mult mai măreț�e.

Fiț�i la fel de răbdători cu voi, î�n toate succesele ș� i dezamăgirile voastre, aș� a cum simț�iț�i că a fost Dumnezeu î�ntotdeauna. Atunci când puteț�i să predaț�i o problemă unei autorităț�i superioare la care sunteț�i conectaț�i, treceț�i imediat î�n acea stare de cunoaș� tere a răbdării infinite ș� i nu mai căutaț�i mici indicatori ai succesului de azi.

INSPIRAȚIA

Când ești inspirat de un scop măreț, de un proiect extraordinar, toate gândurile tale se descătușează; Mintea ta transcende limitările, conștiința ți se dezvoltă în toate direcțiile și te regăsești într-o lume nouă, uriașă și minunată. Forțe, facultăți și talente adormite sunt trezite la viață și te descoperi ca fiind o persoană mult mai remarcabilă decât ai visat vreodată că ai fi. PATANJALI (CCA SEC. AL III-LEA-I î.Hr.)

Autorul lucrării Yoga Sutra, Patanjali a trăit în India, probabil între secolele al treilea și întâi înainte de Hristos, și este considerat a fi cel care a pus bazele tradiției meditației. A fost descris ca un matematician al misticismului și un Einstein în lumea celor purtând titlul de Buddha.

Aproximativ î�n secolul al doilea î�nainte de Hristos, un om

considerat sfânt de către poporul său a scris, sub pseudonimul Patanjali, opera clasică hindusă intitulată Yoga Sutra. Î� n această lucrare, el a clasificat gândirea yoghină î�n patru volume. Tratatele lui au fost numite Samadhi

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR

(Transcendenț�ă), Practica yoga, Puterea psihică ș� i Kaivala (Eliberarea).

Mulț�i consideră cuvintele acestui mistic ș� i sutrele sau metodele pe care el le-a oferit pentru modalităț� ile prin care să-l cunoaș� tem pe Dumnezeu ș� i să obț�inem un nivel sporit de conș� tientizare ca fiind fundaț�ia originară pentru clădirea unei baze spirituale ș� i pentru eliberarea de limitările trupului ș� i ale egoului.

Am ales acest pasaj din Patanjali deoarece cred că exprimă un adevăr universal de dincolo de distanț�ele ș� i eonii timpului. Vă î�ndemn să parcurgeț�i î�mpreună cu mine, pas cu pas, cuvintele lui Patanjali ș� i, î�n timp ce faceț�i acest lucru, reamintiț�i-vă că milioane de oameni, până î�n ziua de azi, studiază cuvintele acestui î�nvăț�ător din vremurile antice, considerat ș� i astăzi un avatar ce ne oferă î�nț�elepciunea lui divină. El explică faptul că atunci când devenim inspiraț�i cu adevărat de ceva ce noi considerăm a fi extraordinar, vor î�ncepe să ni se î�ntâmple lucruri cu adevărat extraordinare, î�n special î�n procesele gândirii. Cumva, atunci când devenim intens implicaț�i î�n ceea ce iubim cu adevărat, gândurile noastre î�ncep să se schimbe ș� i î�ș�i pierd acea î�nsuș� ire de a se simț�i î�n vreun fel limitate.

Din experienț� a mea personală, ș� tiu că cel mai mult simt că am „un scop” î�n viaț�ă atunci când vorbesc î�n faț�a unui public ș� i atunci când scriu. Am o senzaț�ie profundă că sunt î�ntr-un fel folosit î�n acele momente, de parcă nu acest corp fizic numit Wayne Dyer e cel care vorbeș� te sau scrie cartea. Î� n acele momente observ că mintea mea nu contemplă conceptul de limitare. Ș� tiu că nu sunt singur ș� i că port cu mine î�ndrumarea divină, iar eu vorbesc sau scriu fără efort. Mi se pare că trupul ș� i mintea se află î�ntr-o stare

INSPIRAȚIA

de armonie î�n acele clipe. Unii au numit această stare „flux”, alț�ii î�i spun „experienț�ă de vârf”. Patanjali o descrie î�n felul următor: „Conș� tiinț�a ț�i se dezvoltă î�n toate direcț�iile ș� i te regăseș� ti î�ntr-o lume nouă, uriaș� ă ș� i minunată.”

Citind aceste cuvinte, ț�ineț�i minte caracterul atemporal al acestui sfat. Chiar ș� i cei care trăiau î�n vremurile pre-pre-moderne cunoș� teau î�nsemnătatea unui scop î�n viaț�ă. Î�n momentele experienț�ei de vârf, aceste momente de inspiraț�ie î�n care vă simț�iț�i una cu Dumnezeu ș� i cu î�ntregul univers, experimentaț� i viaț� a ca fiind cu adevărat extraordinară. Acest lucru se î�ntâmplă atunci când sunteț�i implicaț�i la un nivel numit inspiraț�ional. Atenț�ia voastră nu se concentrează pe ceea ce e greș� it sau pe ceea ce lipseș� te, ci pe sentimentul echilibrat că vă aflaț� i î�n spirit. Aveț�i, cu alte cuvinte, un moment inspiraț�ional.

Patanjali vorbeș� te apoi despre ceea ce consider a fi cel mai remarcabil aspect atunci când te afli î�n această stare de graț�ie inspiraț�ională. „Forț�e, facultăț�i ș� i talente adormite sunt trezite la viaț�ă”, ne spune el. Aceasta î�nseamnă că multe dintre lucrurile despre care credeam că se află î�n afara puterii noastre de manifestare se trezesc î�n interiorul nostru. Am descoperit că atunci când sunt inspirat cu adevărat de un proiect extraordinar, uit de oboseală, î�n ciuda lipsei somnului. Mă trezesc că nu mă gândesc că î�mi este foame ș� i, de fapt, corpul meu pare să î�nceteze să aibă necesităț�ile lui permanente ș� i intră î�ntr-o stare î�n care mă poartă fără efort prin munca mea. Oboseala după călătoria cu avionul dispare când sunt concentrat la activitatea mea, chiar dacă am traversat opt sau nouă fusuri orare î�ntr-o singură zi.

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR

Aceste facultăț�i ș� i talente pe care le descrie Patanjali sunt pur ș� i simplu adormite, dacă nu faceț�i paș� ii necesari pentru a deveni inspiraț�i î�n vieț�ile voastre. Cred că folosirea expresiei „forț�e adormite” e decisivă aici. Când vă aflaț�i î�n starea aceea concentrată de hotărâre, activaț�i forț�e din univers care î�nainte erau de neatins pentru voi. Lucrurile de care aveț�i nevoie î�ș�i vor face apariț�ia. Persoana potrivită va fi acolo, la ț�anc. Apelul telefonic va veni. Piesele lipsă vă vor fi aduse. Voi controlaț�i coincidenț�ele din viaț�a voastră, lucru care sună paradoxal. Dar atunci când, inspiraț�i fiind, î�nrolaț�i spiritul, se aplică străvechiul proverb Zen: „Când î�nvăț�ăcelul este pregătit, va apărea ș� i î�nvăț�ătorul.”

Atunci când vorbesc sau scriu dintr-o mentalitate de tipul „cum pot fi de folos” ș� i î�n cadrul acestui proces î�mi pierd egoul, cuvintele „î�nț�epenit” sau „blocat” nu-mi intră deloc î�n conș� tiinț�ă. Par să ș� tiu că î�ndrumarea se află acolo, atât timp cât eu (egoul meu) nu mă implic deloc. Forț� a adormită pe care o menț� ionează Patanjali este activată printr-o legătură cu divinul, atunci când focalizarea se axează pe un proiect care antrenează hotărârea sufletului. Acesta devine proiectul inspiraț�ional care atrage forț�ele exterioare, atât timp cât nu există niciun amestec al egoului. Apoi, după cum sugerează Patanjali, „te descoperi ca fiind o persoană mult mai remarcabilă decât ai visat vreodată că ai fi”. Extraordinar! Goethe a scris odată: „Omul nu se naș� te pentru a rezolva problemele universului, ci pentru a descoperi ce are de făcut.” Eu aș� putea adăuga: „Ș� i să urmeze această cale cu inspiraț�ie.”

Dacă vă î�ndoiț�i de capacitatea de a transcende limitările ș� i de a activa forț�e de mult adormite, reflectaț�i atunci cu o minte deschisă asupra acestui sfat î�nț�elept al unuia

INSPIRAȚIA

dintre cei mai mari maeș� tri spirituali ai lumii. Citiț�i fiecare gând ca ș� i cum el vi s-ar adresa direct vouă. Î�n interiorul vostru există o persoană mai remarcabilă decât aț�i visat, poate, vreodată. Patanjali sugerează că acea persoană iese la iveală atunci când sunteț� i inspiraț� i de extraordinar. Foarte probabil că următoarea voastră î�ntrebare este: „Ș� i dacă nu ș� tiu care este proiectul? Cum să procedez să î�mi găsesc scopul?” Ț� ineț� i minte că treaba voastră aici nu e să î�ntrebaț� i cum, ci să spuneț�i, î�n schimb, da! Deschideț�i-vă î�n faț�a ideilor prezentate î�n acest pasaj din străvechea Yoga Sutra ș� i aveț�i î�ncredere că răspunsul la î�ntrebarea „cum?” vă va fi asigurat. Î� ntrebaț� i-vă: „Când mă simt cel mai î�mplinit? Când mă simt extraordinar ș� i ca o persoană remarcabilă?” Oricare ar fi răspunsul la aceste î�ntrebări, veț�i descoperi că e ceva legat de a fi de folos semenilor voș� tri, planetei, universului sau lui Dumnezeu. Pe măsură ce lăsaț�i egoul să se diminueze ș� i vă luaț�i angajamentul să fiț�i inspiraț�i ș� i implicaț�i î�ntr-un proiect extraordinar, care să nu fie doar î�n beneficiul egoului vostru, atunci veț�i ș� ti ce să faceț�i. Ca să puneț�i î�n acț�iune puternicele idei ale lui Patanjali, î�ncercaț�i aceste sugestii: •

Î�nregistraț�i cumva activităț�ile din viaț�a voastră î�n care vă simț�iț�i cel mai mult î�n spirit (inspirat). Nu le judecaț�i ca fiind prea nesemnificative sau lipsite de valoare. Fie că e joaca cu copiii, grădinăritul, meș� teritul la automobil, cântatul sau meditaț�ia, ț�ineț�i, pur ș� i simplu, un jurnal al acestor activităț�i.

•

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR

Folosiț�i acest inventar pentru a vedea cine î�n lume î�ș�i câș� tigă de fapt traiul făcând aceste activităț�i î�n fiecare zi. Orice vă place poate fi transformat î�ntr-un proiect extraordinar pentru a vă dezvolta conș� tiinț�a î�n toate direcț�iile. Mobilizaț�i î�n interiorul vostru noi forț�e ș� i talente care vă transmit mesajul că sunteț�i o persoană mult mai remarcabilă decât v-aț�i imaginat vreodată.

Ascultaț�i numai de vocea din interiorul vostru care vă cheamă spre acea activitate extraordinară. Filtraț�i sfaturile celor care vă spun ce cred ei că ar trebui să faceț�i cu vieț�ile voastre. Secretul este să deveniț�i inspirat din interior, nu din exterior; altfel cuvântul ar fi „extraspirat”!

Când vă descătuș� aț�i din modul de gândire condiț�ionat, privitor la voi ș� i la scopul vieț�ilor voastre, amintiț�i-vă de cuvintele lui Ralph Waldo Emerson. „Măsura sănătăț�ii mentale constă î�n dispoziț�ia de a găsi ceva bun pretutindeni.” Î�ncercaț�i ș� i vedeț�i cum acele facultăț�i ș� i talente se trezesc la viaț�ă.

TRIUMFUL

CELE ȘASE GREȘELI OMENEȘTI

* Iluzia că distrugerea altora este un câștig personal.

** Tendința de a te îngrijora pentru lucruri ce nu pot fi schimbate sau corectate.

*** Încăpățânarea de a susține că un lucru este imposibil doar pentru că noi nu îl putem îndeplini.

**** Refuzul de a da la o parte preferințele banale.

***** Neglijarea dezvoltării și a rafinării minții și lipsa formării obiceiului de a citi și de a studia.

****** Încercarea de a-i convinge pe alții să gândească și să trăiască așa cum o facem noi.

MARCUS TULLIUS CICERO ( 106 î.Hr.–43 î.Hr.)

Om politic și de litere roman, Cicero a fost cel mai mare orator al Romei și cel mai elocvent filozof. Ultimii ani ai Romei ca republică sunt adesea numiți Epoca lui Cicero.

ă uimeș� te nespus când mă gândesc că, acum peste două mii de ani, strămoș� ii noș� tri, sclipitori ș� i persuasivi, păș� eau pe acelaș� i pământ pe care păș� im ș� i noi, respirau aerul pe care î�l respirăm ș� i noi, priveau la aceleaș� i stele pe

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR

care le vedem ș� i noi noaptea, venerau acelaș� i soare pe care î�l vedem ș� i noi î�n fiecare zi ș� i vorbeau ș� i scriau despre aceleaș� i preocupări pe care ș� i noi le î�mpărtăș� im cu toț�ii astăzi. Există o conexiune nespus de profundă cu aceș� ti oameni, care mă î�nfioară ș� i mă î�mpresoară de mister atunci când citesc ce î�ncercau să le spună celorlalț� i cetăț�eni ca ei, ș� i mie, de asemenea, un cetăț�ean care s-a î�ntâmplat pur ș� i simplu să apară pe aceeaș� i planetă, două mii de ani mai târziu.

Cicero a fost numit odată părintele ț�ării sale. A fost un orator, jurist, om politic, scriitor, poet, critic ș� i filozof de geniu, care a trăit î�n secolul de dinaintea naș� terii lui Hristos ș� i a fost implicat î�n mod impresionant î�n toate conflictele dintre Pompei, Cezar, Brutus ș� i multe alte personalităț�i istorice, precum ș� i î�n evenimentele care constituie istoria antică a Romei. A avut o carieră politică strălucită ș� i î�ndelungată ș� i a fost un scriitor recunoscut, a cărui operă a fost considerată cea mai influentă din acele vremuri. Totuș� i, î�n acele timpuri, disidenț�ii nu erau trataț�i cu blândeț�e. A fost executat î�n anul 43 î�.Hr., capul ș� i mâinile fiindu-i expuse pe platforma vorbitorului din Forumul Roman.

Î� n unul dintre cele mai memorabile tratate, Cicero a subliniat cele ș� ase greș� eli omeneș� ti, aș� a cum le-a văzut el manifestându-se î�n Roma antică. Douăzeci de secole mai târziu, eu le repet aici, cu un scurt comentariu. Putem î�nvăț�a î�ncă de la strămoș� ii noș� tri din Antichitate ș� i sper că reafirmarea celor ș� ase greș� eli ale lui Cicero pe care eu o fac nu va duce la expunerea capului ș� i mâinilor mele î�n forumul naț�ional al vorbitorilor noș� tri. Greș� eala #1: Iluzia că distrugerea altora este un câștig personal. Aceasta este o problemă care, din nefericire,

TRIUMFUL

persistă ș� i azi. Mulț�i oameni simt că pot să-ș� i sporească propria importanț�ă găsindu-le cusururi celorlalț�i. Am văzut recent un speaker motivaț�ional dând un interviu la televiziune. Abordarea lui era: „Eu sunt mai bun decât toț�i ceilalț�i, nimeni nu mai poate oferi instrumentele pentru a-ț�i trăi viaț�a pe care ț�i le pot oferi eu. Nu-i ascultaț�i pe cei care oferă numai vorbe î�ncurajatoare, cu toț�ii sunt inferiori.” N-am putut să nu mă gândesc la greș� eala numărul unu a lui Cicero.

Sunt două căi de a avea cea mai î�naltă clădire din oraș� . Una dintre ele este să vă duceț�i ș� i să distrugeț�i clădirile tuturor celorlalț�i, dar această metodă rareori funcț�ionează pentru mult timp, deoarece cei cărora le sunt demolate clădirile se vor î�ntoarce, î�n cele din urmă, să î�l bântuie pe distrugător. A doua cale este să lucraț�i la propria clădire ș� i să o priviț�i crescând. La fel stau lucrurile ș� i î�n politică, afaceri ș� i î�n vieț�ile noastre individuale.

Greșeala #2: Tendința de a te îngrijora pentru lucruri ce nu pot fi schimbate sau corectate. Se pare că oamenii din lumea antică î�ș�i consumau energiile făcându-ș� i griji din cauza lucrurilor asupra cărora nu aveau control, ș� i puț�ine s-au schimbat de atunci. Unul dintre î�nvăț�ătorii mei a exprimat acest lucru destul de succint. El a spus: „Î�n primul rând, nu are sens să î�ț�i faci griji din cauza lucrurilor asupra cărora nu ai control, deoarece, dacă nu ai control asupra lor, nu are sens să î�ț�i faci griji din cauza lor. Î� n al doilea rând, nu are sens să î�ț�i faci griji din cauza lucrurilor asupra cărora ai control, deoarece, dacă ai control, nu are sens să î�ț�i faci griji.” Ș� i aici intră toate lucrurile din cauza cărora e posibil să vă faceț�i griji. Fie aveț�i control, fie nu aveț�i; ș� i, î�n orice caz, să-ț�i faci griji e o mare greș� eală.

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR

Greșeala #3: Încăpățânarea de a susține că un lucru este imposibil doar pentru că noi nu îl putem îndeplini. Mulț�i dintre noi suntem î�ncă afectaț�i de această tendinț�ă spre pesimism. Prea des tragem repede concluzia că ceva e imposibil, pur ș� i simplu pentru că noi nu putem să vedem soluț�ia. Am auzit mulț�i oameni spunându-mi că î�ngerii, reî�ncarnarea, metempsihoza, comunicarea cu cei decedaț�i, călătoria spre galaxii î�ndepărtate, chirurgia genetică, maș� ina timpului, zborul la viteza luminii, vindecările spontane miraculoase ș� i aș� a mai departe sunt toate imposibilităț�i, pur ș� i simplu pentru că ei nu pot concepe asemenea idei. Mă î�ntreb câț�i dintre contemporanii lui Cicero au putut să prevadă telefoanele, faxurile, computerele, automobilele, avioanele, rachetele, electricitatea, apa curentă, telecomenzile, mersul pe Lună ș� i atât de multe dintre lucrurile pe care noi astăzi le considerăm obiș� nuite. Un motto bun este: „Nimeni nu ș� tie destule pentru a fi pesimist!” Ce nu putem noi să ne î�nchipuim astăzi va fi realitatea acceptată a celor care vor locui aici peste două mii de ani.

Greșeala #4: Refuzul de a da la o parte preferințele banale. Atât de mulț�i dintre noi î�ș�i fac î�n viaț�ă o preocupare majoră din subiecte minore. Le permitem preț� ioaselor energii vitale să fie irosite pe grijile pentru ce cred alț� ii despre noi, preocupări meschine legate de î�nfăț�iș� are sau ce etichete au hainele purtate de noi. Ne mistuim vieț�ile î�n suferinț�e din cauza certurilor cu familia sau cu colegii de la muncă ș� i ne umplem conversaț�iile cu mărunț�iș� uri. Egoul devine forț�a motrice î�n vieț�ile noastre, orgoliul trecând cu î�ncăpăț�ânare pe primul loc. Vedem pe planeta noastră foamete ș� i subnutriț�ie, dar devenim nerăbdători atunci când trebuie să aș� teptăm cinci

TRIUMFUL

minute î�n plus pentru o masă la restaurant, unde jumătate din mâncare va fi aruncată la gunoi. Auzim despre copii mutilaț�i ș� i uciș� i cu miile de către arme ș� i oameni î�narmaț�i, acceptând-o totuș� i ca pe o situaț� ie î�n privinț� a căreia nu putem face nimic. Î�n vieț�ile noastre personale, prea mulț�i dintre noi credem că nu suntem capabili să schimbăm ceva legat de problemele majore, aș� a că ne cufundăm î�n jocul nostru de preocupări banale, î�ntreț�inut de ego.

Greșeala #5: Neglijarea dezvoltării și a rafinării minții și lipsa formării obiceiului de a citi și de a studia. Se pare că atunci când ne terminăm educaț�ia formală, ne-am desăvârș� it dezvoltarea minț�ii. Am adoptat convingerea cititului ș� i a î�nvăț�atului cu scopul susț�inerii unui examen ș� i a dobândirii medaliei de merit, sub forma unei diplome sau a unui grad academic. Odată ce avem certificatul î�n mână, nevoia de a studia ș� i de a ne rafina mintea se sfârș� eș� te. Probabil că Cicero a observat aceeaș� i tendinț�ă printre semenii săi, cetăț�enii romani, ș� i i-a avertizat că ar putea fi un î�nceput pentru prăbuș� irea imperiului lor. Ceea ce s-a ș� i î�ntâmplat.

Vieț�ile noastre sunt î�mbogăț�ite imens atunci când ne cufundăm î�n literatură ș� i scrieri spirituale, nu pentru că vom fi testaț�i, ci doar de dragul dezvoltării personale. Veț�i descoperi că lectura ș� i studiul zilnic vă vor asigura o experienț�ă mai profundă ș� i mai bogată a vieț�ii î�n toate sensurile. Acest lucru este deosebit de satisfăcător atunci când ș� tiț�i că o faceț�i mai degrabă pentru că aș� a aț�i ales voi, decât ca pe o temă. Greșeala #6: Încercarea de a-i convinge pe alții să gândească și să trăiască așa cum o facem noi. Evident că ne facem î�ncă vinovaț�i de această a ș� asea greș� eală. Ne simț�im

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR

prea des victime ale celor care ne impun viziunea lor legată de ceea ce ar trebui să facem ș� i cum ar trebui să trăim. Rezultatul este o stare accentuată de tensiune ș� i resentimente. Nimeni nu vrea să i se spună cum să trăiască ș� i ce să facă. Una dintre trăsăturile specifice ale oamenilor de succes este aceea că ei nu au nicio dorinț�ă sau interes de a-i controla pe alț�ii. Trebuie să ne reamintim de acest adevăr ș� i să ascultăm de sfatul lui Voltaire î�n ultima propoziț�ie din Candide*: „Î�nvaț�ă să-ț�i cultivi grădina.”

Dacă alț�ii vor ca voi să cultivaț�i varză, iar voi alegeț�i să cultivaț�i porumb, atunci aș� a să fie. Ș� i totuș� i, există această predilecț�ie de a privi î�n vieț�ile altora ș� i de a insista ca ei să gândească ș� i să simtă la fel cum o facem noi. E o greș� eală comună a familiilor să î�ș�i impună voinț� a asupra tuturor celorlalț�i din grup. Este, de asemenea, o greș� eală comună a oficialilor guvernului care hotărăsc ce e cel mai bine pentru toată lumea. Dacă cele ș� ase greș� eli identificate de Cicero sunt o componentă nedorită a vieț� ii voastre, gândiț� i-vă atunci la următoarele ș� ase sugestii: •

•

Concentraț�i-vă atenț�ia asupra propriilor vieț�i ș� i a modurilor de a le î�mbunătăț�i. Surprindeț�i-vă atunci când vă angajaț�i î�n obiceiul de a-i distruge verbal pe alț�ii ș� i opriț�i-vă imediat. Cu cât deveniț�i mai conș� tienț�i că demolaț�i clădirile altora, cu atât mai repede veț�i trece la construirea propriilor clădiri î�nalte. Atunci când simț�iț�i î�ngrijorarea, î�ntrebaț�i-vă: „Pot să fac ceva î�n legătură cu acest lucru?” Dacă e ceva aflat

* Voltaire, Candide sau Optimismul, Institutul Cultural Român, București, 2006 (n.red.)

TRIUMFUL

•

dincolo de controlul vostru, atunci renunț�aț�i. Dacă puteț�i face ceva, atunci daț�i-i bătaie ș� i lucraț�i la strategie. Aceste două î�ntrebări vă vor scuti de obiș� nuinț�a de a vă î�ngrijora.

De câte ori vă confruntaț�i cu o problemă pe care simț�iț�i că e imposibil să o rezolvaț�i, reamintiț�i-vă că ea nu e altceva decât o soluție care aș� teaptă răspunsul potrivit. Dacă voi nu puteț�i vedea soluț�ia, î�ncepeț�i procesul de a investiga cine poate. Î�ntotdeauna există cineva care o poate vedea mai degrabă ca pe o posibilitate, decât dintr-o perspectivă imposibilă. Î�nlăturaț�i cu totul din vocabular cuvântul „imposibil”.

Luaț�i-vă sarcina de a vă ocupa de ceea ce consideraț�i că sunt cele mai importante probleme cu care fiecare dintre noi se confruntă. Renunț�aț�i la unele distracț�ii î�n favoarea acestor î�ndatoriri mai nobile, ș� i reamintiț�i-vă că aportul vostru cât de mic la rezolvarea problemelor sociale importante poate aduce o schimbare.

Faceț�i-vă timp î�n fiecare zi pentru a citi cărț�i spirituale sau ascultaț�i audiobookuri î�n timpul liber, poate î�n timp ce conduceț�i. Faceț�i-vă un obicei din a frecventa, acolo unde locuiț�i, seminare de autoperfecț�ionare sau conferinț�e pe tot felul de teme care să vă rafineze mintea.

Cultivaț�i-vă propria grădină ș� i renunț�aț�i la tendinț�a de a analiza ș� i de a judeca modul î�n care ceilalț�i ș� i-o cultivă pe a lor. Surprindeț�i-vă î�n momentele î�n care bârfiț�i despre cum ar trebui să trăiască alț�ii ș� i descotorosiț�i-vă de gândurile conform cărora aș� a ar trebui să procedeze sau că nu au niciun drept de a trăi ș� i de a gândi aș� a

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR

cum o fac. Rămâneț�i ocupaț�i ș� i implicaț�i î�n proiectele propriei voastre vieț�i ș� i preocupaț�i-vă de scopurile voastre ș� i atunci veț�i fi mult prea ocupaț�i ca să vă mai pese, ca să nu mai vorbim de a-i convinge pe alț�ii să gândească ș� i să trăiască aș� a cum faceț�i voi.

Din Roma antică, Cicero, marele om politic, orator, scriitor ș� i filozof, ne dă o lecț�ie de viaț�ă. Nu faceț�i aceleaș� i greș� eli pe care le-a făcut omenirea de-a lungul secolelor. Angajaț�i-vă, î�n schimb, să le eliminaț�i din vieț�ile voastre, zi de zi.

COMPORTAMENTUL COPILĂRESC De nu vă veți întoarce și nu veți fi precum pruncii, nu veți intra în împărăția cerurilor.

IISUS DIN NAZARET (CCA 6 î.Hr.–30 d.Hr.)

Iisus Hristos este una dintre personalitățile religioase majore ale lumii, considerat de creștini Mesia cel prezis de profeții din Vechiul Testament.

Recent, î�n timp ce mă pregăteam să ț�in o conferinț�ă î�ntr-un

oraș� departe de casă, am avut ciudata experienț�ă de a privi direct î�ntr-un perete cu oglindă, când stăteam la un birou. Î�ntregul perete era o singură oglindă uriaș� ă ș� i de câte ori î�mi ridicam privirea, era un trup care se uita î�napoi la mine, î�n timp ce eu scriam î�ntr-un carneț�el. Î� n cele din urmă, m-am oprit ș� i am privit î�ndelung la el. Nu puteam pricepe faptul că eu eram de fapt cel reflectat î�n oglindă. Î�mi amintesc că mi-am zis: „E un bătrân care î�m i î�m prumută chipul.”

Privind la el, m-am gândit la ființ�a invizibilă care trăieș� te î�n fiecare dintre noi. Această ființ�ă nu are limite sau formă ș� i, prin urmare, nici î�nceput sau sfârș� it. Acesta este martorul tăcut ș� i invizibil, lipsit de vârstă ș� i care nu se schimbă. Acesta este copilul etern din interiorul fiecăruia dintre noi. Copii fără vârstă, noi devenim sinonimi cu raiul,

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR

care reprezintă acea eternitate î�n care formele ș� i limitele, î�nceputurile ș� i sfârș� iturile, succesele ș� i eș� ecurile sunt toate fără sens.

Raiul nu e un loc cu limite, perimetru, margini ș� i hotare. El reprezintă mai degrabă ceea ce transcende demarcaț�iile. La fel e ș� i cu pruncii despre care Iisus vorbeș� te î�n această remarcă grăitoare. Copilul, pruncul, se află î�nlăuntrul nostru ș� i cu noi î�ntotdeauna, neî�mbătrânind niciodată ș� i totuș� i, privind, privind mereu. Observând lăsarea pleoapelor, zbârcirea pielii, părul devenind argintiu. Î�ntr-adevăr, astăzi e un om bătrân care î�mi î�mprumută faț�a!

Copilul fără vârstă din mine, observatorul meu etern neschimbat, nu ș� tie nimic despre judecată ș� i ură. Nu are ce să judece, nu are pe nimeni să urască. De ce? Pentru că nu vede aparenț�ele, el nu ș� tie decât să privească cu iubire la toate lucrurile ș� i la toată lumea. El e ceea ce eu numesc „î�ngăduitorul” absolut. El î�ngăduie pur ș� i simplu ca totul să fie aș� a cum este ș� i observă doar dezvăluirea lui Dumnezeu î�n toț�i cei pe care î�i î�ntâlneș� te. Ființ�ă fără formă, mărime, culoare sau personalitate, acest copil fără vârstă dinlăuntrul nostru nu reuș� eș� te să observe asemenea diferenț�e triviale. Netrăind de o parte sau de alta a unei graniț�e stabilite de om, el nu se poate bucura de o identificare etnică sau culturală ș� i, prin urmare, lupta pentru aceste chestiuni finale artificiale e imposibilă. Prin urmare, acel copil invizibil ș� i fără vârstă este mereu î�mpăcat, fiind doar martor ș� i observând, dar, cel mai important, doar î�ngăduind. Recent am trăit experienț�a de a alerga devreme î�ntr-o dimineaț�ă ș� i de a mă simț�i atât de exaltat, î�ncât, î�ntorcându-mă la hotel după terminarea alergării, am sărit peste un gard de un metru. Soț�ia mea, care mă observa, a strigat

COMPORTAMENTUL COPILĂRESC

ș� i mi-a spus: „Nu poț�i face aș� a ceva! Nu sari peste garduri la ș� aizeci ș� i cinci de ani. Ai putea să te omori.” Răspunsul meu imediat către ea a fost: „O, am uitat!” Sinele meu cel invizibil ș� i fără vârstă, care e eternul meu observator, a uitat pentru o fracț�iune de secundă că trăieș� te î�ntr-un corp care s-a aflat aici mai bine de o jumătate de secol!

Pentru mine, acest citat din Iisus, figurând î�n Noul Testament, se adresează procesului de a uita de corpurile noastre ca identificare primară – de a uita de identitatea etnică, de limba vorbită, de eticheta culturală, de forma ochilor sau de care parte a graniț�ei am crescut, făcând apoi transformarea noastră, devenind asemenea copilaș� ilor care sunt insensibili la astfel de compartimentări. Iisus nu spunea că ar trebui să fim infantili ș� i să devenim imaturi, indisciplinaț�i ș� i needucaț�i. El se referea, î�n schimb, la a fi asemenea unui copil, adică fără prejudecăț�i, iubitor, tolerant ș� i incapabil de a pune etichete.

Atunci când putem fi ca niș� te copii, ne dăm seama că î�n fiecare adult există un copil care î�ș�i doreș� te cu disperare să se facă cunoscut. De obicei, copilul este cel care e deplin ș� i adultul, cel ce e gol pe dinăuntru. Deplinătatea copilului este evidentă î�n pace, iubire, lipsă de prejudecăț�i ș� i î�ngăduinț�ă. Golul din adult se dezvăluie prin frică, anxietate, prejudecăț� i ș� i conflict. Iluminarea poate fi percepută ca un proces de a vă reaminti că î�n inima unui prunc e puritate ș� i că această iubire divină pură ș� i această acceptare reprezintă biletul spre î�mpărăț�ia cerurilor. Faceț�i ca unul dintre ț�elurile voastre î�n viaț�ă să fie acesta: să fiț�i mai copilăroș� i î�n tot ceea ce faceț�i. Calitatea pe care o vedem la genii este echivalentă cu curiozitatea copiilor. Geniile ș� i copiii î�mpărtăș� esc bucuria

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR

de a explora, fără gânduri despre eș� ec sau griji că vor fi criticaț�i. Cuvântul-cheie î�n acest pasaj citat din Iisus cred că este „î�ntoarce”. Ni se spune să devenim ceva ce este perfect, bun, iubitor ș� i, mai presus de toate, etern. Ne aparț�ine fiecăruia dintre noi ș� i nu poate î�mbătrâni sau muri. Cel la care vrem să ne î�ntoarcem este martorul blând ș� i tăcut. Acel mistic naiv dar plin de imaginaț�ie, care e spiritual î�n mod natural, este copilul la care vrem să ne î�ntoarcem. Atunci când o facem, devenim copilăroși ș� i renunț�ăm la felul de a fi infantil al adultului, fel de a fi care ne î�mpiedică să intrăm î�n î�mpărăț�ia cerurilor. Acea î�mpărăț�ie vă este accesibilă aici ș� i acum, pe pământ, la fel ca ș� i î�n ceruri. Tot ceea ce trebuie să faceț�i este această î�ntoarcere. Î�n acest scop: •

•

Petreceț�i cât timp puteț�i observând copiii. Făcând acest lucru, amintiț�i-vă de copilul din voi căruia i-ar plăcea să se joace cu ei. Gânditorul antic Heraclit a spus odată: „Omul este cel mai aproape de a fi el î�nsuș� i atunci când dobândeș� te seriozitatea unui copil care se joacă.” Fiț� i mai copilăroș� i, mai jucăuș� i, mai iubitori ș� i mai curioș� i pe măsură ce vă î�ntoarceț� i spre î�mpărăț� ia cerurilor.

Atunci când simț�iț�i că vă comportaț�i serios ș� i anost, reamintiț�i-vă de observatorul invizibil din interiorul vostru, cel care vă observă partea ursuză cercetează latura posacă. Acel observator este ș� i el sever? Veț�i vedea rapid că martorul vostru copilăros nu poate fi deloc ca acel lucru la care asistă. Angajaț�i-vă atunci pe loc să faceț�i „î�ntoarcerea”.

COMPORTAMENTUL COPILĂRESC

•

Luaț� i următoarea hotărâre: „Nu voi lăsa niciodată un bătrân să locuiască î�n corpul meu.” Poate că, î�ntr-adevăr, corpul vostru e î�mprumutat de o ființ�ă care î�mbătrâneș� te, dar, cu o asemenea atitudine bine fixată, observatorul invizibil care remarcă totul va rămâne copilăros, inocent ș� i pregătit să intre î�n î�mpărăț�ia cerurilor la timpul potrivit.

DIVINITATEA

Ești, în sinea ta, un fragment distinct din esența lui Dumnezeu. De ce ești, atunci, neștiutor de nobila ta naștere? De ce nu te gândești de unde ai venit? De ce, atunci când mănânci, nu îți aduci aminte cine e cel ce mănâncă; și cel pe care îl hrănești: oare nu știi că hrănești divinul; că divinul se manifestă în tine? Porți cu tine un Dumnezeu. Oamenii nu sunt tulburați De ceea ce li se întâmplă, ci de cum interpretează ei ceea ce li se întâmplă.

EPICTET (55–135)

Epictet, sclav dezrobit, a fost un filozof stoic grec. Nu au supraviețuit opere scrise de el, dar discipolul lui, Arrian, i-a păstrat învățăturile într-un manual.

Cu mulț�i ani î�n urmă, când mă pregăteam î�n domeniul

consilierii psihologice, Epictet a fost o sursă de inspiraț�ie pentru mine. Numele lui răsărea î�n mod repetat î�n studierea modului î�n care mintea ne influenț�ează emoț� iile ș� i comportamentul, iar î�n literatura despre terapia raț�ională emotivă, se făcea trimitere la el î�n mod consecvent. Î�ncă sunt impresionat de î�nț�elepciunea acestui om care s-a născut î�n sclavie, î�n primul secol de după Răstignire, a fost

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR

eliberat î�n anul 90 d.Hr. ș� i ulterior a fost exilat din Roma de către un î�mpărat despotic, a cărui domnie tiranică Epictet a criticat-o. Câț� iva ani mai târziu, m-am aplecat asupra operei principale a acestui filozof stoic, am citit Discursurile sale ș� i am î�nvăț�at mai multe despre filozofia lui.

Cele două selecț�ii pe care le-am citat aici reprezintă observaț�ii spirituale ș� i filozofice valoroase, care au aproape două mii de ani. Le-am inclus î�n această carte deoarece cred că vă pot î�mbogăț�i viaț�a la fel cum mi-au î�mbogăț�it-o ș� i mie.

Î�n primul text ales, care î�ncepe cu: „Eș� ti, î�n sinea ta, un fragment distinct din esenț�a lui Dumnezeu”, Epictet ne reaminteș� te că adesea uităm că noi conț�inem o scânteie divină, o „parte din Dumnezeu”. Această idee remarcabilă este atât de dificil de î�nț�eles, ș� i totuș� i Epictet, sclav dezrobit, insistă că acesta este adevărul. Imaginaț�i-vă că sunteț�i pe deplin conș� tienț�i că î�l purtaț�i pe Dumnezeu î�n voi î�nș� ivă.

Dacă Dumnezeu e pretutindeni, atunci nu există niciun loc î�n care Dumnezeu să nu se afle. Inclusiv î�n voi. Odată ce vă conectaț�i la acest mod de a î�nț�elege lucrurile, vă recăpătaț�i puterea asupra propriei voastre surse. Î�n loc să vă vedeț�i ca separaț�i de puterea miraculoasă a lui Dumnezeu, vă revendicaț�i divinitatea ș� i recăpătaț�i toată forț�a pe care o reprezintă Dumnezeu. Atunci când mâncaț�i, Î�l consumaț�i pe Dumnezeu ș� i Î�l ș� i hrăniț�i î�n acelaș� i timp. Atunci când dormiț�i, Î�l inspiraț�i pe Dumnezeu ș� i Î�i daț�i voie să se odihnească. Când faceț� i sport, vă miș� caț� i cu ajutorul lui Dumnezeu ș� i î�n acelaș� i timp Î�l î�ntăriț�i.

S-ar putea ca acum, când citiț�i aceste cuvinte, să vi se pară logic, dar probabil că, la fel ca mulț�i dintre noi, nu aț�i crescut cu acest concept. O imagine mai populară arată

DIVINITATEA

aș� a: Dumnezeu e un automat gigantic din cer, sub forma unui bărbat cu barbă albă, aș� ezat pe un tron. Introduci fise sub forma rugăciunilor ș� i câteodată Dumnezeu î�ț�i dă bunurile, iar alteori nu. Aceasta este ideea unui Dumnezeu separat ș� i diferit de noi. Epictet sugerează trecerea de la acest concept al „universului ca o monarhie” la î�nț�elegerea că noi suntem o operă fundamentală, un fragment din Dumnezeu Î�nsuș� i.

Sai Baba e un avatar contemporan din India, care ș� tie ș� i practică faptul că e scânteia divină a lui Dumnezeu, din care face parte ș� i care e parte din el. El î�ș�i demonstrează public divinitatea î�n multe feluri, dintre care unul este o variaț�ie a capacităț�ii divine a î�nmulț�irii peș� tilor ș� i pâinilor. Atunci când un jurnalist occidental l-a î�ntrebat pe Sai Baba: „Tu eș� ti Dumnezeu?”, el a răspuns cu delicateț�e: „Da, sunt, ș� i la fel eș� ti ș� i tu. Singura diferenț�ă dintre noi este că eu ș� tiu acest lucru, iar tu, nu.” Atunci când ș� tiț�i că sunteț�i o manifestare divină a lui Dumnezeu, aț�i intrat î�n contact cu El ș� i vă trataț�i pe voi ș� i pe ceilalț�i ca expresii ale divinului. Acest lucru ni-l spunea Epictet î�n Roma ș� i î�n Grecia, acum două mii de ani. Aveț�i î�ncredere î�n natura voastră divină, nu vă contestaț�i niciodată nobleț�ea adevăratului sine ș� i trataț�i-vă cu aceeaș� i veneraț�ie pe care o aveț�i pentru Dumnezeu.

Cât despre a doua observaț�ie a lui Epictet, pe cât de simplă pare, a fost poate cea mai folositoare informaț�ie pe care am asimilat-o vreodată î�n toată viaț� a mea. Părerea noastră despre lucruri este cauza tulburărilor din vieț�ile noastre, ș� i nu lucrurile î�n sine. Ce mare izvor de eliberare e să ș� tii că nimeni nu ne poate supăra, nimic din afara noastră nu ne poate face nefericiț� i, că noi controlăm felul î�n

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR

care ne simț�im prin modul î�n care ne hotărâm cum să prelucrăm evenimentele, pe ceilalț�i oameni ș� i părerile lor.

Am invocat frecvent î�nț�elepciunea acestei observaț�ii atunci când eram consilier ș� colar, cu mulț� i ani î�n urmă. Când un elev era supărat din cauza a ceea ce făcuse sau spusese altcineva, î�l î�ntrebam: „Să presupunem că n-ai fi ș� tiut ce au spus ei despre tine, atunci ai mai fi supărat?”, la care elevul răspundea ceva de genul: „Sigur că nu. Cum aș� putea să mă supăr din cauza a ceva ce nu ș� tiu?” Atunci î�i sugeram delicat: „Deci, nu este vorba despre ce au spus sau au făcut ei. Acele lucruri s-au î�ntâmplat ș� i tu n-ai fost supărat deloc până n-ai aflat ș� i apoi te-ai hotărât să ai reacț�ia de a fi tulburat.“ Constatarea că nimeni nu ne poate supăra fără consimțământul nostru a î�nceput să facă parte din conș� tiinț�a elevilor.

Aceste două nestemate ale lui Epictet mi-au influenț�at viaț�a ș� i opera de scriitor ș� i mă bucur să-mi reamintesc de valoarea lor î�n fiecare zi. Le î�mpărtăș� esc cu voi pentru că au fost atât de preț�ioase pentru mine. Observaț�iile spirituale ale lui Epictet se reunesc î�n această străveche zicală sanscrită: „Dumnezeu doarme î�n minerale, se trezeș� te î�n plante, păș� eș� te î�n animale ș� i gândeș� te î�n tine.” Cu alte cuvinte, nu există niciun loc î� n care Dumnezeu să nu doarmă, să nu se trezească ș� i pe unde să nu păș� ească. Dumnezeu este sursa universală a î�ntregii vieț� i, mai degrabă o prezenț� ă decât o persoană, ș� i acea prezenț� ă gândeș� te prin voi.

Ș� i cum veț� i gândi? Folosiț� i prezenț� a lui Dumnezeu pentru a vă da seama de imensitatea capacităț�ii voastre de gândire. Nu lucrurile, evenimentele, î�mprejurările ș� i părerile celorlalț�i sunt cele care vă fac să vă simț�iț�i incomod ș� i

DIVINITATEA

tulburaț�i, ci ceea ce vă determină fericirea este modul î�n care î�l folosiț�i pe Dumnezeu din voi, sursa voastră invizibilă pentru a prelucra aceste extreme – nimic mai mult! Daț�i-vă seama că Dumnezeu se află î�n voi, cu voi, î�n spatele vostru, î�n faț�a voastră ș� i î�n jur ș� i poate fi simț�it peste tot, î�n special î�n părerile voastre legate de lucrurile care vi s-au î�ntâmplat. Pentru a pune î�n acț�iune, î�n folosul vostru, aceste două observaț�ii străvechi, dar î�ncă foarte actuale, î�ncepeț�i să: •

•

• •

Vă reamintiț�i zilnic că sunteț�i creaț�ii divine ș� i aveț�i dreptul ca ceilalț�i să se poarte cu voi cu iubire, cum ș� i voi vă purtaț�i, la rândul vostru. Percepându-vă mai degrabă ca fiind conectaț�i la Dumnezeu, decât separaț�i, veț�i simț�i o mai mare reverenț�ă pentru voi î�nș� ivă.

Practicaț�i ritualuri regulate pentru a afirma prezenț�a lui Dumnezeu î�n voi ș� i î�n tot ceea ce faceț�i. Binecuvântaț�i-vă mâncarea ș� i, î�n timp ce faceț�i acest lucru, reamintiț�i-vă că hrăniț�i divinul. Î�n mod asemănător, î�n timpul exerciț�iilor fizice, vizualizaț�i energia lui Dumnezeu î�n fiecare celulă a voastră.

Mulț�umiț� i pentru tot ce primiț� i, inclusiv pentru ploaie, aer, soare, furtuni, oricum s-ar manifesta. Recunoș� tinț� a este o cale de a-L vedea pe Dumnezeu î�n toate lucrurile.

Renunț�aț�i la orice tendinț�ă de a da vina pe î�mprejurările externe pentru nefericirea voastră. Când vă simț�iț�i tulburaț�i, î�ntrebaț�i-vă: „Cum î�mi pot schimba părerea despre aceste lucruri pentru a-mi î�nlătura disconfortul?” Lucraț�i apoi la acest gând până când nu mai daț�i vina pe nimic. Aceasta se poate realiza destul de uș� or,

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR

dacă sunteț�i dispuș� i să scăpaț�i de vină ș� i să mergeț�i mai departe dându-vă seama de Dumnezeul din voi, după cum ne-a î�ncurajat Epictet, cu două milenii î�n urmă.

ILUMINAREA

Înainte de iluminare, cari apă, tai lemne. După iluminare, cari apă, tai lemne.

PROVERB ZEN

Întemeiat în China, în secolul al șaselea, și larg răspândit în Japonia până în secolul al doisprezecelea, budismul zen pune accentul pe obținerea iluminării prin mijloacele cele mai directe.

Deoarece studiez fenomenele stărilor superioare de con-

ș� tiinț� ă ș� i ceea ce î�n general este menț� ionat ca starea de iluminare, acest proverb zen simplu constituie pentru mine un izvor de bucurie. Când ne gândim la acest lucru ambiguu numit iluminare, ne referim î�n general la o stare de conș� tiinț�ă pe care o vom dobândi î�ntr-o zi, dacă adoptăm practicile spirituale potrivite ș� i muncim cu sârguinț�ă pentru a deveni iluminaț�i. Aș� teptarea e ca, odată ce ne vom trezi pe deplin, toate problemele noastre vor dispărea ș� i vom trăi o viaț�ă de fericire pură.

Î�nsă mesajul acestui binecunoscut proverb este că iluminarea nu este ceva dobândit, este o constatare. Odată ce ajungi la această constatare, totul pare să se fi schimbat,

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR

deș� i nu a avut loc nicio schimbare. E ca ș� i cum ai fi trecut prin viaț�ă cu ochii î�nchiș� i ș� i i-ai deschis deodată. Acum poț�i vedea, dar lumea nu s-a schimbat; o vezi, pur si simplu, cu alț�i ochi. Acest proverb despre tăiatul lemnelor ș� i căratul apei î�mi spune că iluminarea nu î�ncepe stând î�n poziț� ia lotus, î�ntr-o peș� teră din vârful munț�ilor Himalaya. Nu e ceva ce vei obț�ine de la un guru, dintr-o carte sau dintr-un curs de studiu. Iluminarea e atitudinea faț�ă de tot ceea ce faci.

Starea de a fi iluminat, pentru mine, implică ideea fundamentală de a fi cufundat î�n pace ș� i î�nconjurat de ea î�n toate momentele vieț�ii mele. Dacă sunt anxios, stresat, temător sau î�ncordat, nu î�mi dau seama de potenț�ialul pentru iluminare pe care î�l am î�n momentul de faț�ă. Cred că devenind conș� tient de aceste momente lipsite de pace e una dintre căile pentru a fi o persoană iluminată. Am auzit spunându-se că diferenț�a dintre o persoană iluminată ș� i una ignorantă este că una î�ș�i dă seama că e ignorantă, pe când cealaltă nu conș� tientizează acest lucru.

Î�n ultimii ani am avut o senzaț�ie mai profundă de pace interioară ș� i iluminare ș� i î�ncă mai tai lemne ș� i mai car apă, aș� a cum o făceam ș� i î�n adolescenț�ă. Fac î�ncă î�n fiecare zi munca necesară pentru a plăti facturile, chiar dacă aceasta s-a schimbat. Fac sport î�n fiecare zi pentru a rămâne sănătos, mănânc aș� a cum trebuie, mă spăl pe dinț�i ș� i mă ș� terg singur la fund. Î�n ultimii treizeci de ani, de când mi s-a născut primul copil ș� i chiar până acum, cu î�ncă ș� apte de crescut, am aceleaș� i preocupări de bază: cum să-i protejez, să-i hrănesc, să-i sfătuiesc ș� i să mă ocup de ei. Tai lemne ș� i car apă î�n continuare, ca membru al familiei preocupat de vieț�ile lor. Iluminarea nu e un mijloc prin care se elimină sarcinile cotidiene ale vieț�ii. Aș� adar, cu ce vă ajută o perspectivă

ILUMINAREA

iluminată asupra vieț�ii, dacă nu vă scapă de treburile zilnice ș� i nu vă conduce spre o viaț�ă contemplativă ș� i lipsită de probleme?

Î�n general, iluminarea nu vă va schimba lumea exterioară, dar vă va schimba felul de a o î�nț�elege. De exemplu, î�n meseria de părinte, î�mi percep copiii cu o lipsă a sentimentului de proprietate ș� i ataș� ament, pe când î�nainte vreme acest comportament mi-ar fi dominat viaț� a emoț� ională. Văd acum accesele de furie ale copilei mele de opt ani drept ceea ce trebuie să facă ea î�n momentul de faț�ă pentru a atrage atenț�ia. Nu mă simt obligat să mă alătur ei î�n comportamentul emoț�ional juvenil. De asemenea, văd succesele pe care le experimentează toț�i copiii mei de când eu am această perspectivă mai detaș� ată.

Reuș� ita detaș� ării mele nu presupune o atitudine de indiferenț�ă. Este atitudinea de a ș� ti că am puterea să aleg pacea pentru mine î�n toate momentele ș� i că voi avea î�ncă parte de aceleaș� i activităț�i, probleme ș� i evenimente care apar pe neaș� teptate î�n fiecare zi. Atâta timp cât mă aflu î�ntr-un corp fizic, voi avea de tăiat ș� i de cărat. Dar modul î�n care le abordez constituie iluminarea.

Î�mi pot aminti groaza prin care am trecut când a trebuit să schimb un scutec deosebit de murdar sau, Doamne fereș� te, când a trebuit să curăț� podeaua decorată cu vomă. Spuneam: „Pur ș� i simplu nu pot face aceste lucruri. O să-mi vină rău.” Ș� i, ori le evitam, ori, dacă asta era imposibil, reacț�ionam efectiv la insulta olfactivă venindu-mi ș� i mie rău. E uimitor cum o asemenea atitudine î�ț�i afectează reacț�iile fizice ș� i î�ț�i fac totodată neplăcute sarcinile mai dificile pe care le presupune meseria de părinte.

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR

Astăzi pot să mă apropii de un scutec murdar ș� i de o grămadă nesuferită de vomă, cu o atitudine complet diferită. Ș� i cel mai uimitor lucru este că nu mai am aceleaș� i reacț�ii fizice pe care le aveam odată, î�ntocmai pentru că mi-am schimbat gândurile. Scutecele sunt acolo î�nainte ș� i după iluminare, la fel cum e ș� i voma. Dar î�n perioada de după iluminare, poț�i insufla acestei sarcini o atmosferă de detaș� are, iar rezultatul va fi pacea ta. Î�mi place mult următoarea afirmaț�ie din A Course in Miracles (Curs de miracole): „Decât aș� a, mai bine aleg pacea!” Pentru mine, această unică afirmaț�ie comprimă î�ntreaga chestiune a iluminării: să poț�i să alegi pacea î�n timp ce cari, tai, cureț�i, livrezi, baț�i cu ciocanul sau oricare dintre miile ș� i miile de activităț�i pe care le-aț�i putea adăuga pe listă. Acest scurt proverb zen, care a fost transmis de mii de ani celor care caută iluminarea, e un mare dar. Nu trebuie să schimbaț�i deloc ceea ce vedeț�i î�n interiorul sau î�n exteriorul vostru, ci numai modul î�n care le vedeț�i. Aceasta este iluminarea!

Pentru a pune î�n acț�iune î�n vieț�ile voastre acest proverb zen simplu, iată câteva strategii la fel de simplu de practicat: •

Deveniț�i conș� tienț�i de „ignoranț�a” voastră, aș� a cum se dezvăluie ea î�n fiecare zi î�n care v-aț�i permis să vă î�ndepărtaț�i pe nesimț�ite de starea de pace. Observaț�i pe cine aț�i dat vina pentru momentele de disperare, cu ce ocazie ș� i cât de frecvent aț�i căzut î�n această capcană. Recunoaș� terea momentelor voastre de neiluminare este calea prin care î�ntoarceț�i roata. Amintiț�i-vă că cei care sunt ignoranț�i nu sunt î�n general conș� tienț�i de ignoranț�a lor. Deveniț�i conș� tienț�i!

ILUMINAREA

•

Renunț�aț�i la tendinț�a de a vedea iluminarea ca pe ceva ce veț�i obț�ine î�ntr-un moment viitor, î�n care circumstanț�ele vieț�ii vi se vor schimba î�n bine. Î�ntotdeauna veț�i avea de tăiat sau de cărat, î�ntr-un fel sau altul. Alegerea voastră stă î�n modul î�n care vă hotărâț�i să percepeț�i aceste activităț�i.

Practicaț�i schimbări specifice î�n modul personal de abordare a lucrurilor care vă î�ndepărtează de pacea voastră. De exemplu, dacă simț� iț� i că sunteț� i peste măsură de nervoș� i î�n traficul aglomerat sau la cozile lungi, folosiț�i aceste circumstanț�e obiș� nuite ale vieț�ii moderne pentru a vă transforma lumea interioară. Rezervaț�i-vă un loc î�n interiorul vostru din care să apară iluminarea î�n momentele î�n care de obicei optaț�i pentru suferinț�ă.

Ș� i, î�n cele din urmă, să nu proclamaț�i niciodată că sunteț�i iluminaț�i. Persoana care spune „sunt iluminat” cu siguranț�ă nu este. Alegeț�i să nu vă angajaț�i î�n conversaț�ii despre iluminarea voastră. O î�nvăț�ătură zen spune că numai după ce un căutător sincer a î�ntrebat de mai mult de trei ori ar trebui să î�i răspundeț�i. Î�nț�elepț�ii sunt tăcuț�i î�n privinț�a subiectului referitor la nivelul lor de conș� tientizare a Lui Dumnezeu.

CLIPA PREZENTĂ

din Rubaiatele lui Omar Khayyam

O mână-ascunsă scrie și trece mai departe. Nici rugi, nici argumente, nici spaima ta de moarte Nu vor îndupleca-o să șteargă vreun cuvânt. Nici lacrimile tale nu pot să șteargă-un rând.*

OMAR KHAYYAM (1048?–1122)

Omar Khayyam a fost un învățat și un astronom care a trăit în Iran. Poezia lui reflectă gândurile sale despre divinitate, bine și rău, spirit, materie și destin.

Au trecut aproape o mie de ani de la naș� terea lui Omar,

făuritorul de corturi** cel mai renumit, poetul, astronomul, toate regăsite laolaltă î�ntr-un povestitor filozofic genial. Acest catren aparte din Rubaiate conț�ine o lecț�ie care nu ș� i-a pierdut deloc din putere după trecerea unui mileniu. Aceste celebre cuvinte cuprind un adevăr subtil care le scapă multor oameni.

Un mod de a î�nț�elege î�nț�elepciunea acestui catren este să vă imaginaț�i că trupul vostru e o ș� alupă rapidă care călătoreș� te pe apă cu ș� aptezeci ș� i patru de kilometri pe oră. Staț�i î�n picioare la pupa ș� alupei ș� i priviț�i î�n jos la apă. Ceea

* Din Rubaiatul LXXI, în trad. lui George Popa (n.red.) ** Khayyam înseamnă „făcător de corturi”, după meșteșugul tatălui său (n.tr.)

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR

ce aț�i vedea î�n această scenă imaginară ar fi siajul. Vă cer acum să reflectaț�i la următoarele trei î�ntrebări:

Întrebarea #1: Ce este siajul? Veț�i ajunge probabil la concluzia că siajul este dâra lăsată î�n urmă ș� i atât.

Întrebarea #2: Ce propulsează barca? (Barca vă reprezintă pe voi „călătorind” prin viaț�ă.) Răspunsul este: „Responsabilă pentru a face barca să meargă î�nainte este energia momentului prezent care este generată de motor, ș� i nimic mai mult.” Sau, î�n cazul vieț�ii voastre, gândurile din momentul prezent care vă î�mping corpul să meargă î�nainte, ș� i nimic mai mult. Întrebarea #3: E posibil ca siajul să propulseze barca? Răspunsul este evident. O dâră lăsată î�n urmă nu poate niciodată să facă o barcă să î�nainteze. „O mână-ascunsă scrie ș� i trece mai departe...”

Una dintre cele mai mari iluzii ale vieț�ii este credinț�a că trecutul este responsabil pentru condiț�iile actuale din vieț� ile noastre. Desemnăm adesea acest motiv pentru a explica de ce nu putem să ieș� im de pe făgaș� ul pe care am intrat. Insistăm că e din cauza tuturor problemelor cu care ne-am confruntat î�n trecut. Luăm răni pe care le-am trăit î�n tinereț�e, ne legăm de ele ș� i continuăm să aruncăm vina pe acele experienț�e triste pentru actualele î�mprejurări nefericite. Acestea, insistăm noi, sunt motivele pentru care nu putem să mergem mai departe. Cu alte cuvinte, trăim iluzia că siajul ne propulsează vieț�ile.

Gândiț�i-vă la momentul î�n care aț�i avut o rană fizică, cum ar fi o tăietură la mână. Natura corpului vostru preia imediat controlul ș� i î�ncepe să î�nchidă rana. Bineî�nț�eles, ca să se vindece, trebuie curăț�ată, la fel ca ș� i rănile emoț�ionale. Vindecarea se î�ntâmplă destul de repede atunci, pentru

CLIPA PREZENTĂ

că natura ta spune: „Î�nchide toate acele răni ș� i vei fi vindecat.” Ș� i totuș� i, atunci când natura ta î�ț�i spune, de asemenea: „Î�nchide toate acele răni din trecutul tău”, adesea o ignori ș� i creezi î�n schimb o legătură cu acele răni, trăind î�n amintiri ș� i folosind acele unde din trecut pentru a trăi iluzia că aceasta este sursa imobiliț�ii tale sau a nereuș� itei de a trece mai departe.

Mâna ascunsă la care se referă Omar Khayyam este corpul vostru. Odată ce scrie, a terminat, ș� i nu aveț�i deloc ce să mai faceț�i ca să ș� tergeț�i. Niciuna dintre lacrimi nu vă vor ș� terge un singur cuvânt din povestea scrisă. Oricâtă isteț�ime, rugăciune ș� i evlavie aț�i avea, ele nu pot schimba un singur strop din siajul vostru. E o dâră pe care aț�i lăsat-o. Deș� i s-ar putea ca revederea acelei dâre să vă fie de folos, trebuie să ajungeț�i, î�n interiorul vostru, la convingerea că numai gândurile din momentul prezent despre modul î�n care î�nț�elegeț�i siajul sunt responsabile pentru viaț�a voastră de azi.

S-a spus de multe ori că î�mprejurările nu clădesc un om, ci î�l dezvăluie. Tendinț�a de a da vina pe trecutul nostru pentru lipsurile actuale este ispititoare. Este drumul cel uș� or, cel î�n care avem o scuză pregătită pentru a refuza să ne asumăm riscurile pe care le implică să conducem noi î�nș� ine barca. Toată lumea, ș� i subliniez, toată lumea are î�n trecut condiț� ii ș� i experienț�e care pot fi folosite ca scuze pentru inacț�iune. Defecte ale părinț�ilor, dependenț�e, fobii, probleme de abandon, membri disfuncț�ionali ai familiei, oportunităț�i ratate, ghinion, condiț�ii economice proaste ș� i chiar ordinea la naș� tere, toate se uită urât la noi chiar de sub apă, î�n siajul vieț�ilor noastre. Ș� i totuș� i, mâna ascunsă a scris povestea ș� i nu se mai poate face nimic pentru a o ș� terge.

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR

Omar Khayyam ne reaminteș� te din alt loc, altă vreme ș� i altă limbă simpla informaț�ie de bun-simț� conform căreia trecutul s-a sfârș� it ș� i, nu numai atât, dar nici nu poate fi derulat sau rechemat. Î�n plus, e o iluzie să crezi că trecutul e cel care propulsează sau nu reuș� eș� te să propulseze viaț�a voastră de azi. Acea mână este î�ncă legată de inima voastră ș� i poate scrie orice vrea, indiferent de ceea ce a scris ieri. Treziț� i-vă ș� i ieș� iț� i din siaj ș� i ascultaț� i î�nț�elepciunea lui Omar, făuritorul de corturi! •

•

Lecț�iile esenț�iale ale acestui catren cuprind:

Trăiț�i î�n ziua de azi. Lăsaț�i î�n urmă ataș� amentul faț�ă de trecut ca scuză pentru condiț�iile vieț�ii de astăzi. Sunteț�i rezultatul alegerilor pe care le faceț�i chiar acum ș� i nimic din siajul vostru nu vă poate afecta astăzi dacă ascultaț�i de această informaț�ie de bun-simț� .

Î�nlăturaț�i din vocabularul vostru orice formă de î�nvinuire. Surprindeț�i-vă atunci când simț�iț�i că vă folosiț�i istoria trecută ca motiv pentru nereuș� ita de a acț�iona azi ș� i spuneț�i î�n schimb: „Sunt liber să mă detaș� ez de ceea ce a fost.”

Lăsaț�i î�n urmă lacrimile care au fost un simbol al ataș� amentului faț�ă de trecut. Tristeț�ea ș� i autocompătimirea nu vor î�ndepărta nicio fărâmă din trecutul vostru. Reamintiț�i-i cu blândeț�e părț�ii rănite din voi că aș� a a fost atunci ș� i că acum e altfel. Î�nvăț�aț�i din acele experienț�e. Apreciaț�i-le ca fiind niș� te mari mentori ș� i grăbiț�i-vă să vă î�ntoarceț�i la unitatea vieț�ii voastre care funcț�ionează, clipa prezentă! Există un trecut, dar nu acum. Există un viitor, dar nu acum. Î�nț�elegeț�i acest adevăr simplu de acum o mie de ani ș� i scrieț�i-vă viaț�a cu el!

RUGĂCIUNEA

Doamne, fă din mine unealta păcii Tale Acolo unde este ură, să semăn iubire, Acolo unde este vătămare, să semăn iertare, Acolo unde este îndoială, să semăn credință, Acolo unde este deznădejde, să semăn speranță, Acolo unde este întuneric, să semăn lumina Ta, Acolo unde este tristețe, să semăn bucurie. O, Doamne, nu Te-am căutat atât Spre a fi consolat, cât pentru a consola, Spre a fi înțeles, cât pentru a înțelege, Spre a fi iubit, cât pentru a iubi. Căci dăruind, primești, Iertând, ești iertat, Murind, reînvii în viața eternă!

SF. FRANCISC DIN ASSISI (1182–1226)

Fondatorul italian al ordinului călugăresc franciscan, Sf. Francisc a abordat religia cu bucurie și iubire față de natură, numindu-le pe toate ființele vii „frații și surorile lui”.

Această rugăciune simplă este una dintre cele mai cunos-

cute din istorie ș� i care au dăinuit cel mai mult î�n timp. Ea exprimă dorinț�a profundă aflată î�n toț�i oamenii de a fi ființ�e spirituale care trăiesc î�n formă fizică. Î�n cuvintele acestei rugăciuni, Sf. Francisc descrie conț�inutul esenț�ial al sinelui nostru suprem. Î�mi place mult să spun î�n gând această rugăciune ș� i să o spun câteodată ș� i cu voce tare.

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR

Cred că intraț�i î�n contact direct cu Sf. Francisc atunci când spuneț�i această rugăciune, care a fost scrisă de unul dintre oamenii cei mai profund ș� i divin spirituali care s-a aflat vreodată printre noi. Aceeaș� i forț� ă invizibilă a lui Dumnezeu, care l-a străbătut pe acest om î�n secolele al doisprezecelea ș� i al treisprezecelea, ne străbate ș� i pe noi. Dacă simț�iț�i o legătură cu omul care a scris această rugăciune, s-ar putea să vreț�i să î�i citiț�i biografia ș� i să vă uitaț�i la un film numit Fratele soare, sora lună. Viaț�a lui a fost aș� a o inspiraț�ie pentru mine î�ncât, după cum am mai menț�ionat î�n altă parte î�n această carte, am vizitat Assisi pentru a mă plimba prin păduri ș� i pentru a mă ruga chiar î�n capela î�n care el a î�nfăptuit atâtea dintre miracolele sale recunoscute.

Această rugăciune care a supravieț�uit peste vremuri vorbeș� te despre î� n săș� i semnificaț� i a rugăciunii. Pentru mulț�i oameni, rugăciunea reprezintă un mijloc de a-l implora pe Dumnezeu să le acorde favoruri speciale. Sf. Tereza din Avila vorbeș� te despre rugăciune î�ntr-o cu totul altă lumină. Ea ne î�nvaț�ă să „ne orientăm toate rugăciunile către un singur lucru, adică să ne conformăm voinț�a direct voinț� ei divine”. Exact acest lucru ni-l oferă rugăciunea durabilă a Sfântului Francisc. Această rugăciune exprimă dorinț�a de a fi mai degrabă un mijloc pentru dorinț�a lui Dumnezeu, decât o solicitare de favoruri din partea unei entităț�i din exteriorul nostru. E o schimbare radicală pentru cei mai mulț�i dintre noi ș� i reprezintă un prim pas spre iluminarea spirituală. Să cereț�i puterea de a semăna iubire acolo unde este ură, speranț�ă unde este deznădejde ș� i lumină unde e î�ntuneric, î�nseamnă să cereț�i să vă eliberaț�i de meschinăria ș� i prejudecăț� ile care ne ț� in prizonieri. Este cererea de a fi

RUGĂCIUNEA

expresia puternicei iubiri pe care I-o atribuim Creatorului ș� i care face parte din ființ� a noastră. Am avut de curând ocazia să fac exact acest lucru.

Am jucat un meci de tenis la dublu, cu alț�i trei bărbaț�i. Unul dintre ei, aflat de partea care pierdea, a fost enervant de nesuferit pe măsură ce partida î�nainta. A lovit cu racheta ș� i a î�njurat frecvent î�n timpul meciului. Când am terminat de jucat, a plecat val-vârtej de pe teren, refuzând să dea mâna cu noi. Î�n vreme ce noi, cei trei rămaș� i, inclusiv eu, ieș� eam de pe teren, i-am auzit pe cei doi parteneri de joc condamnând acț�iunile ș� i atitudinea bărbatului respectiv, acum absent. Tentaț�ia de a mă alătura lor î�n discuț�ia despre cât de nemernic a fost aproape că a copleș� it cuvintele „Acolo unde este deznădejde, să semăn speranț� ă,/Acolo unde este tristeț�e, să semăn bucurie”, care au devenit parte din mine de când spun des rugăciunea.

Când am ieș� it de pe terenurile de tenis, l-am văzut pe bărbatul furios ș� i lezat. M-am dus ș� i mi-am pus braț�ul î�n jurul lui ș� i i-am spus, pur ș� i simplu: „Ei, cu toț�ii avem momente proaste.” N-a fost vorba despre o superioritate verbală care m-a făcut să mă port î�n acest fel. Cuvintele unui simplu om al lui Dumnezeu, care a trăit cu mai bine de opt sute de ani î�naintea mea, pe un alt continent, mi-au vorbit ș� i au vorbit prin mine î�n acea zi pe terenul de tenis.

Când ș� tim că nu suntem niciodată singuri, ne schimbăm strategia de rugăciune ș� i ne rugăm către Cel la care suntem deja conectaț�i; aspectul superior ș� i cel mai sacru al propriei noastre ființ� e. Dacă Dumnezeu este peste tot, atunci nu există niciun loc î�n care El să nu fie, inclusiv î�n noi î�nș� ine. Î� narmaț�i cu această conș� tientizare, ne putem ruga fără a cere nimic altceva decât tărie morală pentru

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR

noi. Î�n loc să cerem să fim feriț�i de primejdii, cerem tăria de a fi neî�nfricaț�i. Î�n loc să cerem î�nlăturarea durerii, cerem capacitatea de a o transcende ș� i de a o cuceri. Nu mai presupunem că ș� tim de ce avem nevoie ș� i ce ne va ajuta î�n acest moment. Ș� i totuș� i, experienț�a ne î�nvaț�ă că multe dintre lucrurile pe care nu le-am fi cerut niciodată se dovedesc a fi cele mai benefice. După cum a spus cândva William Shakespeare: „Necunoscându-ne, ne rugăm adesea pentru propriul rău, pe care î�nț�eleptele puteri ni-l refuză pentru binele nostru.” Această rugăciune a Sfântului Francisc este o cale de a căuta să practici î�n viaț� a zilnică consolarea, î�nț�elegerea, iertarea ș� i săvârș� irea unor acț�iuni. Cu toț�ii avem î�n interiorul nostru aceste capacităț�i ș� i ne simț�im î�ndemnaț�i să ne purtăm aș� a. Cu toate acestea, cel mai adesea le cerem celorlalț� i, inclusiv entităț� ii numite Dumnezeu despre care credem că se află î�n exterior, să ne consoleze, să ne î�nț�eleagă, să ne ierte ș� i să aibă grijă de noi.

Spunând cu voce tare această rugăciune simplă, facem paș� i către adevărata dezvoltare spirituală. Lăsăm egoul î�n urmă ș� i î�i permitem sinelui sacru să fie o forț�ă dominantă î�n viaț� a noastră. Conș� tientizarea sau practica rugăciunii foarte personale ș� i aproape universale reprezintă o forț�ă pentru transformare î�n vieț� ile noastre, atunci când î�n această activitate subliniem un fel de comuniune cu infinitul, î�n care cerem forț�a ș� i curajul de a ne conduce vieț�ile zilnice după principiile expuse de Sf. Francisc.

Mi-a plăcut î�ntotdeauna foarte mult povestea maestrului care i-a spus unui tânăr avatar avansat din punct de vedere spiritual: „Dacă î�mi spui unde se află Dumnezeu, î�ț�i voi da o portocală.” Tânărul a răspuns: „Dacă î�mi spui unde

RUGĂCIUNEA

nu se află Dumnezeu, î�ț�i voi da eu două portocale!” Morala: Dumnezeu e peste tot. Când vă rugaț� i lui Dumnezeu, vă rugaț�i unei prezenț�e eterne puternice, care face parte din voi. Rămâneț�i î�n strânsă legătură cu această prezenț�ă, fără să vă gândiț�i că aț�i fi separaț�i. Aplicaț�i apoi cuvintele divine ale Sfântului Francisc ș� i î�ncepeț�i să le puneț�i la treabă î�n cât mai multe locuri posibile, î�n fiecare zi. Ralph Waldo Emerson a scris următoarele cuvinte pe tema rugăciunii. Voi î�ncheia acest eseu cu observaț�iile lui.

„Rugăciunea, ca mijloc de a realiza un scop personal, î�nseamnă furt ș� i răutate. Ea presupune dualism î�n natură ș� i î�n conș� tiinț�ă. De cum omul va deveni una cu Dumnezeu, el nu va implora. Va vedea atunci rugăciunea î�n toată puterea ei.”

Vă sugerez să puneț� i î�n practică sfaturile Sfântului Francisc, incluzând î�n viaț�a voastră următoarele idei: • •

•

Faceț�i-vă un obicei zilnic din a rosti cu voce tare cuvintele acestei rugăciuni. Doar spunând cuvintele, veț�i simț�i că î�ncepeț�i să acț�ionaț�i î�n virtutea lor pe timpul zilei.

Dacă vă găsiț�i î�ntr-o confruntare de vreun fel, cu oricine, fie că e un membru al familiei sau un străin, î�nainte de a reacț�iona, î�ntrebaț�i-vă: „Ceea ce sunt pe cale să spun e motivat de nevoia de a avea dreptate sau de dorinț�a mea de a fi bun?” Alegeț�i atunci un răspuns care izvorăș� te din bunătate, indiferent de modul î�n care obiectează egoul vostru. Faceț�i-vă un obicei din a transmite iubire, acolo unde î�nainte aț�i transmis ură, î�n special atunci când citiț�i ziare sau vă uitaț�i la ș� tiri la televizor. Semănând iubire î�n

•

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR

detrimentul urii, indiferent de cât de dificil ar putea să pară, veț�i deveni o parte din soluț�ia la ură a lumii noastre. Acest lucru va necesita o puternică vigilenț�ă din partea voastră, pentru a depăș� i condiț�ionarea culturală a mentalităț�ii ochi-pentru-ochi.

Căutaț�i î�n inima voastră ș� i fiț�i sinceri î�n legătură cu toț�i oamenii din trecutul vostru care v-au făcut rău î�n vreun fel. Acolo unde este vătămare, practicaț�i iertarea. Iertarea este î�nsăș� i fundaț�ia trezirii spirituale ș� i despre ea vorbeș� te Sf. Francisc î�n rugăciunea lui divină.

DUREREA CA BINECUVÂNTARE

Am văzut jalea bând dintr-o cupă cu tristețe și am strigat: „E dulce, nu-i așa?” „M-ai prins”, a răspuns jalea, „și mi-ai stricat negoțul, cum mai pot vinde tristețea acum, când știi că-i o binecuvântare?”

JALALUDDIN RUMI (1207–1273)

Poet mistic persan și sfânt sufist, Jalaluddin Rumi scrie despre iubirea pură pe care o putem obține, dincolo de ego, în dorul divin al sufletului și extazul uniunii cu Dumnezeu.

O, ce ne mai place să jelim! Citim chiar ș� i cărț�i despre cât

de important este procesul jelirii pentru recuperarea noastră ș� i mergem până î�ntr-acolo î�ncât identificăm jalea cu o etapă necesară de tristeț�e prin care trebuie să trecem pentru a depăș� i momentele î�n care am pierdut pe cineva ș� i pentru a ne recăpăta sănătatea psihică. Jalaluddin Rumi î�nsă, un poet mistic din secolul al treisprezecelea, care a scris î�n regiunea ce poartă astăzi numele de Afghanistan, trimite un mesaj din Evul Mediu. El sugerează că jalea e mai degrabă o binecuvântare, decât ceva ce trebuie tolerat sau un rău necesar pe drumul spre recuperare. Nu e deloc plină de tristeț�e, ci este, î�n schimb, o oportunitate de a bea din nectarul dulce, disponibil î�n momentele î�ntunecate ale vieț�ii.

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR

Una dintre marile î�nvăț�ături primite î�n viaț�ă mi-a venit din explorarea Cabalei, un text mistic iudaic, vechi de multe secole, la fel ca î�nvăț�ăturile lui Rumi. Pentru mine, lecț�ia simplă a fost: „Căderile din viaț�a noastră ne dau energia necesară pentru a ne propulsa la un nivel mai î�nalt.” Am citit ș� i am recitit această î�nț�elepciune străveche. Când i-am permis să aline chinul tăios al momentelor dureroase din viaț� ă, am î�nceput să absorb această î�nț�elepciune î�n momentele de tristeț�e ș� i jale. Am descoperit adevărul acestei idei, acela că fiecare cădere ne oferă oportunitatea de a genera energia necesară pentru a ne deplasa către o conș� tiinț�ă superioară. Fiecare cufundare î�n disperare poartă cu sine o energie care să ne ducă mai sus.

De câte ori, î�n viaț�a voastră, momentele î�ntunecate de disperare, cum ar fi vreun accident, o boală, un dezastru financiar, ruperea unei relaț�ii, un incendiu sau o inundaț�ie, pierderea unei proprietăț�i sau moartea v-au propulsat î�n perioadele de chin, furie, negare ș� i apoi jale. Ca cei mai mulț�i dintre noi, vă cufundaț�i î�n tristeț�e ș� i simț�iț�i nevoia să spuneț�i tuturor despre ghinionul vostru. Î�n cele din urmă, după o lungă perioadă de timp, î�ncepeț�i să vă ridicaț�i deasupra lui ș� i să ajungeț�i la o stare de acceptare.

Presupuneț�i acum că aț�i fi ș� tiut că ceea ce s-a î�ntâmplat î�n viaț�a voastră, ceea ce aț�i numit o pierdere sau o cădere, era exact ceea ce trebuia să se î�ntâmple. Dar dacă presupunem că aț�i fi ș� tiut imediat că trebuia să treceț�i prin acel eveniment care v-a declanș� at jalea ș� i tristeț�ea? Să presupunem că aț�i fi putut să acț�ionaț�i î�n acord cu această nouă conș� tientizare? Fără î�ndoială că aceste „presupuneri” vă situează î�n conflict cu tot ceea ce aț�i fost î�nvăț�aț�i despre cum trebuie să reacț�ionaț�i î�n faț�a catastrofelor ș� i a morț�ii.

DUREREA CA BINECUVÂNTARE

Nu vă sugerez să nu vă respectaț�i sentimentele adevărate. Sugerez că adevărul observaț�iilor lui Rumi vă oferă un alt mod de a reacț�iona î�n faț�a acestui fel de î�mprejurări. Vă î�ncurajez să vă deschideț� i î�n faț� a darului sau a dulceț� ii care, și ele, se află î�n tristeț�e.

Acesta este un sistem inteligent din care facem parte cu toț�ii indisolubil ș� i nu există accidente. Există î�nvăț�ăminte de tras, chiar aici ș� i acum, î�n toiul tristeț�ii. Puteț�i î�nvăț�a această lecț�ie ș� i gusta certitudinea dulce a misterului. Nu trebuie să pretindeț�i că vă place tragedia, ci numai să vă angajaț� i să o folosiț� i pentru a genera energia care să vă propulseze î�ntr-un loc superior î�n viaț�ă. Aț�i putea să strigaț�i la tristeț�ea voastră, aș� a cum a făcut-o Rumi acum peste opt sute de ani ș� i să o î�ntrebaț�i: „E dulce, nu-i aș� a?” Adică, există î�nvăț�ăminte de tras, chiar aici ș� i acum, î�n toiul acestei dulci tristeț�i, iar eu am să o beau ș� i astfel am să stric afacerea negustorilor de jale.

Î�n ceea ce noi numim societăț�ile primitive, moartea e un prilej de sărbătoare. Există o î�nț�elegere fundamentală, chiar ș� i î�n perioadele de jale ș� i doliu, care nu pune la î�ndoială momentele stabilite de divinitate ale venirii fiecărei persoane aici pe pământ, sau ale părăsirii acestui loc. Totul este aș� a cum trebuie! Poate că alinarea reprezintă farmecul de a vedea că totul face parte din perfecț�iunea universului nostru, care are o inteligenț�ă organizatoare invizibilă, ce curge prin fiecare celulă a creaț�iei, inclusiv prin numeroasele experienț�e dureroase de-a lungul vieț�ii – ș� i apoi prin celebrarea lor.

Ca elev la liceu, practicam săritura î�n î�nălț�ime î�n echipa de atletism. Nu voi discuta despre î�nălț�imea la care mă ridicam, dar ș� tim din filme că albii nu pot să sară! Cu toate

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR

acestea, î�mi aș� ezam bara pe suporturi, luam poziț� ie, cu nouă sau cincisprezece metri mai î�n spate, alergam repede spre bară ș� i mă lăsam cât mai jos posibil, pentru a genera surplusul de energie necesar ca să-mi propulsez î�ntreg corpul peste bară. Lăsându-mă jos, mă puteam ridica mai sus. Perioada mea de atletism din liceu î�mi oferă o imagine analogă cu mesajul lui Rumi. E mesajul Cabalei ș� i e ș� i mesajul meu pentru voi. Jalea, atunci când e doar o experienț�ă a tristeț�ii ș� i mâhnirii, vă va ț�ine jos, chiar î�n adâncul î�n care v-aț�i cufundat. Vă va imobiliza ș� i vă va apăsa cu vinovăț�ie ș� i chin sufletesc. Când ș� tiț�i î�nsă că această disperare poartă cu sine o dulce binecuvântare, atunci î�ntrerupeț�i parteneriatul jale/tristeț�e, iar căderea vă ajută să vă recăpătaț� i echilibrul ș� i să vă avântaț�i deasupra hopurilor vieț�ii pe pământ.

•

Iată câteva alternative la dilema jale/tristeț�e:

Opriț�i-vă î�ntr-un moment plin de tristeț�e ș� i spuneț�i cu bună ș� tiinț�ă: „Trebuie să sufăr acum ș� i pe dinăuntru, ș� i pe dinafară, pentru această pierdere, pe care î�n cele din urmă voi ajunge să o văd ca pe o binecuvântare?” Ascultaț�i răspunsul ș� i urmaț�i-l. Indiferent de situaț�ie, aveț�i posibilitatea unui răspuns î�mbunătăț�it î�n faț�a disperării.

Exersaț�i capacitatea de a vă exprima sentimentele î�n faț�a pierderii, fără a crede că trebuie să fiț�i ș� i voi plini de tristeț�e. E posibil să simț�iț�i pierderea, să o exprimaț�i ș� i să cunoaș� teț�i totuș� i, î�n interiorul vostru, binecuvântarea î�ntregii situaț�ii. Nu cereț�i o schimbare imediată. Permiteț�i ca ceea ce se află acolo să rămână acolo, î�n timp ce admiteț�i posibilitatea unui comportament diferit.

DUREREA CA BINECUVÂNTARE

•

Poate că aț�i acceptat jalea ș� i tristeț�ea ca fiind inseparabile, pentru că aț�i fost î�nvăț�aț�i că e crud ș� i inuman să fiț�i altfel. Atunci când ș� tiț�i că toate căderile sunt binecuvântări ș� i toate pierderile sunt î�n ordinea divină, veț�i î�ndulci treptat tristeț�ea ș� i veț�i câș� tiga energia pentru a vă avânta la o altitudine mai î�naltă î�n toate domeniile vieț�ii.

ECHILIBRUL

Pleacă din când în când, relaxează-te puțin, deoarece când te vei întoarce la munca ta, judecata îți va fi mai limpede; căci să rămâi la muncă mereu te va face să îți pierzi puterea de judecată...

Depărtează-te, Căci munca va părea mai mică și vei putea cuprinde mai mult din ea cu privirea, iar lipsa armoniei sau a proporției se văd mai ușor.

LEONARDO DA VINCI (1452–1519)

Pictor, sculptor, arhitect, muzician, inginer, matematician și om de știință italian, Leonardo da Vinci a fost una dintre mințile cele mai mărețe din istoria omenirii.

Atunci când un om precum Leonardo da Vinci oferă un sfat,

cel puț�in eu, unul, sunt dispus să ascult cu atenț�ie concentrată. Mulț�i istorici l-au numit omul cu gândirea cea mai iscoditoare din toate timpurile. Ei, ăsta da compliment!

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR

Realizările lui au fost extraordinare ș� i adesea el este socotit iniț� iatorul Renaș� terii, omul care a scos omenirea din Evul Mediu î�ntunecat.

Leonardo a văzut misterul peste tot ș� i l-a studiat î�n amănunt pentru a-l î�nț�elege. A cercetat pământul, cerul ș� i raiul. A î�nregistrat miș� carea stelelor ș� i a schiț� at planuri pentru maș� ini zburătoare, cu patru sute de ani î�naintea primului avion. A fost un arhitect ș� i un artist desăvârș� it, care s-a cufundat î�n studiul naturii ș� i personalităț�ii umane. Portretele lui erau mai iscusite decât orice s-a văzut î�nainte sau după, î�ntruchipând o realitate care surprindea fiecare trăsătură a subiecț�ilor săi. Au fost scrise cărț�i î�ntregi numai despre splendoarea picturii lui, Cina cea de taină. Niciun subiect nu a scăpat cercetării lui Leonardo da Vinci, iar î�n sfatul citat mai sus, el vă oferă un instrument pentru propriile voastre mijloace de exprimare creativă.

Când vă gândiț� i la î�ntreaga muncă creativă pe care Leonardo da Vinci a adunat-o î�n viaț�a sa, s-ar putea să evocaț�i imaginea unui om obsedat de activitatea sa, o personalitate de tip A, care nu a făcut altceva decât să picteze, să sculpteze ș� i să inventeze î�n fiecare clipă de veghe a vieț�ii lui. Cu toate acestea, sfatul lui este diametral opus; aceasta este ș� i concluzia mea. Acest om original al Renaș� terii ne sfătuieș� te să evadăm din rutina zilnică ș� i să luăm distanț�ă, pentru a deveni mai eficienț�i ș� i mai productivi.

Mie mi se pare că oamenii foarte eficienț�i au un sentiment major al echilibrului ș� i al armoniei î�n vieț�ile lor. Ei î�ș�i cunosc perfect ritmul ș� i ș� tiu când să se retragă ș� i să î�ș�i limpezească mintea de grijile imediate. Cuvântul-cheie aici este „echilibru”. Pentru a evita ca ceva să vă epuizeze, trebuie să puteț�i să vă î�ndepărtaț�i de el. Când vă î�ndepărtaț�i,

ECHILIBRUL

î�ncepeț�i să vă vedeț�i opera, familia sau proiectul dintr-o perspectivă care „pare mai mică”, după cum spune Leonardo.

Plecând dintr-un punct fix ș� i uitându-ne î�n urmă la el, punctul pare î�ntr-adevăr mai mic. De la distanț�ă î�nsă, puteț�i cuprinde mai mult din acel punct cu privirea, dintr-o singură aruncătură rapidă de ochi. Astfel pot fi observate imediat orice slăbiciuni sau defecte. Chiar dacă Leonardo vorbeș� te probabil din punctul de vedere al artistului, sfatul lui este aplicabil î�n zilele noastre, indiferent care ar fi munca pe care o avem de făcut î�n viaț�a noastră.

Eu am descoperit că sfatul lui Leonardo mi se potriveș� te ș� i mie î�n munca mea de scriitor ș� i vorbitor, ca ș� i î�n alte proiecte. Atunci când î�mi las cercetarea ș� i carneț�elele galbene pe care scriu pentru a face o alergare lungă, sau plec, pur ș� i simplu, pentru câteva zile, aproape miraculos, totul pare mai clar la î�ntoarcere. Sunt uimit de intuiț�iile pe care le primesc când mă desprind de munca mea. Ele par să î�mi apară brusc î�n minte î�n clipele î�n care sunt cel mai puț�in conectat sau ataș� at de rezultat. Marele maestru al Renaș� terii ne spune să lăsăm munca î�n urmă, să ne relaxăm, să nu facem mari eforturi, să eliminăm strădaniile ș� i să permitem călăuzirii divine fireș� ti să ne ajute. El spune „relaxează-te puț�in, deoarece când te vei î�ntoarce la munca ta, judecata î�ț�i va fi mai limpede”. O cale de a face acest lucru î�n lumea actuală este să î�nvăț�aț�i să meditaț�i î�nainte de a vă apuca de orice preocupare serioasă, fie că e vorba despre un plan pentru a dirija o î�ntâlnire de afaceri, un interviu pentru un loc de muncă, ț� inerea unui discurs sau pictarea unui portret. Numai actul î�n sine de a vă î�ngădui să intraț�i î�ntr-o stare meditativă vă va î�mbunătăț�i enorm eficienț�a. Î�n ultimii zece ani, n-am apărut niciodată î�n faț�a

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR

unui public fără a petrece mai î�ntâi minimum o oră (de obicei mai mult) singur, î�ntr-o stare de meditaț�ie. Când ies din meditaț�ia mea relaxantă, descopăr că pot păș� i pe scenă sau î�mi pot lua pixul cu o senzaț� ie de î�ncredere că sunt conectat la o parte superioară a mea, care nu cunoaș� te teama. Devin un observator al meu la lucru ș� i totul pare să decurgă de parcă Dumnezeu î�nsuș� i î�mi ghidează cuvintele sau pixul.

Î�n procesul î�n care vă î�ndepărtaț�i de munca voastră ș� i vă relaxaț� i î�n acea poziț� ie, invitaț� i î�n activitatea voastră intervenț� ia divină. Cu cât vă stresaț� i mai puț� in pentru a realiza sau a î�ndeplini o sarcină, cu atât păreț�i, î�n mod paradoxal, să dobândiț�i puterea de a face exact acest lucru. Când sunteț�i detaș� aț�i de rezultat, vă aflaț�i î�n acest proces ș� i permiteț�i rezultatului să se î�ngrijească singur de el. Puteț�i vedea acest principiu la lucru î�n activităț�ile plăcute.

De exemplu, pe ringul de dans, obiectivul vostru nu este să ajungeț� i î�ntr-un anumit loc de pe ring. Obiectul dansului este să vă bucuraț�i de el, iar locul î�n care ajungeț�i e lăsat î�n seama procesului dansului. Î�n mod asemănător, la un concert, scopul vostru nu e să ajungeț� i la sfârș� itul muzicii, ci să vă bucuraț�i de fiecare moment al concertului. Să ajungi la sfârș� it nu are nicio importanț�ă, atunci când te afli î�n mijlocul procesului. Gândiț�i-vă la mâncatul unei banane. Care e scopul? Să ajungi de la un capăt la celălalt? Sau să te bucuri de fiecare muș� cătură? Acest lucru este valabil, î�n principiu, pentru orice. Atunci când ne relaxăm ș� i lăsăm totul î�n urmă, ne putem pierde cu naturaleț�e î�n proces, iar rezultatul final apare miraculos. Leonardo da Vinci ne î�ncurajează să păstrăm echilibrul î�n vieț�ile noastre, indiferent de preocupări. Implicaț� i-vă,

ECHILIBRUL

bineî�nț�eles, î�n activităț�ile voastre, dar î�ncercaț�i să vă bucuraț�i mai degrabă de ele pentru ceea ce sunt, î�n loc de rezultatul final. Î� n plus, fiț� i dispuș� i să vă î�ndepărtaț� i de o activitate atunci când simț�iț�i că judecata voastră nu e î�n armonie sau e disproporț�ionată. Făcând acest lucru, dobândiț� i perspectivă ș� i, î�n mod paradoxal, vă sporiț� i mai degrabă decât vă pierdeț�i puterea creatoare.

Pentru a pune î�n aplicare î�n vieț�ile voastre sfatul primului om al Renaș� terii: •

•

Faceț�i-vă un obicei din a vă detaș� a de rezultat î�n munca ș� i proiectele voastre. Trăiț�i momentul, bucurându-vă mai degrabă de activităț�ile voastre pentru pura plăcere a acț�iunii, decât pentru cum se vor sfârș� i.

Î�ndepărtaț�i-vă din când î�n când de munca voastră ș� i nu faceț�i nimic. Fără a fi constrânș� i de timp, fără termenelimită, fără ceas deș� teptător, de fapt fără niciun ceas. Permiteț�i-vă, pur ș� i simplu, să existaț�i ș� i observaț�i ce liberi vă simț�iț�i. Acest fel de distanț�are lipsită de constrângeri vă va conduce î�napoi la munca voastră cu o nouă vigoare ș� i cu o gândire mai ascuț�ită.

Faceț�i ceea ce fac eu frecvent, dacă simt că m-am blocat. Î�i predau, pur ș� i simplu, totul lui Dumnezeu. Spun: „Î�n acest moment, nu ș� tiu ce să fac ș� i simt că-mi sunt blocate răspunsurile, Î�ț�i cer să mă călăuzeș� ti î�n rezolvarea acestei probleme.” Poate sună simplist, dar pare să funcț�ioneze î�ntotdeauna. Răspunsurile vin ș� i limpezimea e restabilită, atunci când î�i cer lui Dumnezeu să mă ajute.

•

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR

Amintiț�i-vă că una dintre persoanele cu cele mai mari realizări din toate timpurile, cu nenumărate iniț�iative, vă sfătuieș� te: „Pleacă din când î�n când, relaxează-te puț�in!” Dacă e să urmez sfatul cuiva, atunci acesta este sfatul primului om al Renaș� terii.

SPERANȚA

Pentru cei mai mulți dintre noi pericolul mai mare nu e că țelul ne-ar fi prea sus și nu-l ajungem, ci că este prea jos și îl atingem. MICHELANGELO (1475–1564)

Pictor, sculptor, arhitect și poet italian, artistul renascentist Michelangelo Buonarroti reprezintă o personalitate remarcabilă în istoria artelor vizuale.

e-a lungul ultimilor aproximativ douăzeci ș� i cinci de ani, am participat î�n mod regulat la talk-show-uri de radio ș� i televiziune, stând de vorbă cu ascultătorii care sună ș� i se alătură discuț�iei. Una dintre cele mai frecvente critici pe care le-am primit de la gazdele acestor emisiuni este că le ofer oamenilor mult prea multă speranț�ă î�n situaț�ii groaznice ș� i că acesta ar putea fi un lucru periculos. Î� n ciuda acestui fel de reproș� uri, eu tot nu reuș� esc să î�nț�eleg cum prea multă speranț�ă ar putea fi un lucru periculos.

Atunci când oamenii î�mi spun despre un diagnostic medical care sugerează imposibilitatea unui tratament, eu î�i î�ncurajez să î�ș�i schimbe atitudinea spre un rezultat cu totul opus. Vorbesc frecvent despre legea care a permis

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR

oricărui miracol care s-a petrecut vreodată, de la î�nceputul timpurilor, să aibă loc. Explic că legea n-a fost niciodată abrogată ș� i e î�ncă valabilă. Amintesc de cazurile unor oameni cărora li s-a spus să meargă acasă ș� i să aș� tepte să moară, cărora li s-au dat ș� ase luni de viaț�ă ș� i care totuș� i au scăpat de bolile ș� i diagnosticele lor. Î�n fiecare zi primesc scrisori de la oameni care au refuzat să asculte de ț�elurile ș� i speranț�ele mici pe care ceilalț�i le aveau pentru ei, povestind cât de recunoscători au fost că au primit un mesaj al speranț�ei, î�n momente dificile.

Cred că Michelangelo, căruia î�i mai lipseau doar câteva zile ca să trăiască până la optzeci ș� i nouă de ani, î�ncă sculptând, pictând, scriind ș� i proiectând, î�ntr-o epocă î�n care nouăzeci de ani erau cu ș� aizeci peste speranț�a normală de viaț�ă, vorbea î�n acest citat celebru despre ideea de a avea speranț�e mari ș� i ț�eluri î�nalte. Pericolul nu stă î�n speranț�a falsă, ci mai degrabă î�n lipsa speranț�ei ș� i, prin urmare, obiectivele ș� i ț�elurile ne sunt micș� orate de convingerile noastre, î�nainte de a putea lucra la ele ș� i de a le materializa.

Acest lucru nu se referă numai la vindecarea maladiilor fizice, ci include practic tot ce face parte din vieț� ile noastre. Lumea e plină de oameni care au avut ț�eluri mici ș� i n-au fost ambiț�ioș� i, care vor să-ș� i impună acest mod de gândire limitată asupra oricui e dispus să asculte. Pericolul real î�l reprezintă renunț�area sau stabilirea unor standarde reduse, cu aș� teptări joase pentru noi î�nș� ine. Ascultaț�i-l cu atenț�ie pe Michelangelo, omul pe care mulț�i î�l consideră cel mai mare artist din toate timpurile.

Î� mi amintesc că stăteam î�n faț� a statuii lui David, la Florenț�a, ș� i eram transpus. Mărimea, măreț�ia, spiritul care părea să se desprindă din marmură î�l reprezentau pe

SPERANȚA

Michelangelo spunându-ne tuturor: „Ț� intiț�i sus!” Când a fost î�ntrebat cum a putut crea o asemenea capodoperă, a răspuns că David era deja î�n marmură, el n-a trebuit decât să cioplească ce era î�n plus pentru a-i da voie acestuia să se elibereze. Un ț�el î�nalt, î�ntr-adevăr. Ș� i pentru că tot a venit vorba de î�nălț�imi, uitaț�i-vă o dată la Capela Sixtină, acolo unde Michelangelo a pictat tavanul stând î�ntins pe spate ș� i lucrând î�n fiecare zi, vreme de patru ani, î�ntre 1508 ș� i 1512. A fost un proiect pe care artiș� ti mai mărunț�i l-ar fi crezut imposibil, dar Michelangelo l-a acceptat, la fel ca pe multe altele î�n viaț�a lui plină de energie, talent ș� i, da, ț�inte î�nalte.

Practic, toată arta lui Michelangelo a exprimat ideea că iubirea le ajută pe ființ�ele umane î�n efortul lor de a accede la divinitate. Acest lucru a fost adevărat î�n cele aproximativ trei sute de sonete pe care le-a scris, ș� i l-a î�nfăț�iș� at î�n modul î�n care a redat temele spirituale î�n pictură, sculptură ș� i proiectele sale arhitecturale. De la originile umile din Italia, ca fiu de bancher, acest bărbat, datorită speranț�elor lui î�nalte, visurilor măreț�e ș� i intoleranț�ei pentru aș� teptările scăzute, a devenit cunoscut ca unul dintre cei mai respectaț�i lideri ai Renaș� terii ș� i din î�ntreaga istorie a umanităț�ii. Acum câț�iva ani, î�n timp ce mă plimbam cu soț�ia mea printr-un sat din Bali, ni s-a spus că treaba unui bătrân care stătea la intrare, la poartă, era aceea de făuritor de nori. Am ascultat cu atenț�ie când mi se spunea că sătenii credeau că un om poate produce norii care vor aduce ploaia la vreme de secetă, numai prin conș� tiinț�a lui. Trebuie totuș� i să recunosc un oarecare scepticism, din cauza propriei mele condiț�ionări familiale, care spune că asemenea evenimente, cum ar fi formarea norilor, se află dincolo de

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR

posibilităț�ile conș� tiinț�ei umane. Astăzi î�nsă cunosc un singur adevăr privitor la astfel de condiț�ionări: Nimeni nu știe destule pentru a fi pesimist.

Din când î�n când am stat î�ntins pe iarbă cu copiii mei mici făcând nori, ș� i, deș� i vecinii mormăiau probabil despre nebunii de copii Dyer care cred că pot să facă nori, eu ignor pur ș� i simplu un asemenea pesimism, atunci când î�l aud pe unul sau pe altul spunând: „Uite, tati, î�mi fac norul să ț�i-l î�mpingă pe al tău afară din tablou!” Nu văd niciun pericol î�ntr-un astfel de mod de gândire. Sunt de acord cu Michelangelo, fireș� te. Pericolul mult mai mare stă î�n atingerea aș� teptărilor mici pe care le avem pentru noi î�nș� ine.

Sfatul lui Michelangelo este la fel de aplicabil î�n zilele noastre, î�n viaț�a voastră, după cum a fost ș� i î�n a lui, acum mai bine de cinci sute de ani. Nu-i ascultaț�i niciodată pe cei care î�ncearcă să vă influenț�eze cu pesimismul lor. Aveț�i î�ncredere deplină î�n capacitatea de a simț�i iubirea care radiază din David, Madona cu pruncul ș� i frescele divine de pe tavanul Capelei Sixtine. Iubirea reprezintă contactul vostru conș� tient cu artistul care a î�mpărtăș� it acelaș� i spirit universal de unitate cu voi ș� i cu fiecare ființ�ă umană care a trăit vreodată.

Realizările lui s-au născut din mesajul pe care ni-l oferă tuturor la î�nceputul acestui fragment. Ț� intiț�i sus, refuzaț�i să alegeț�i gândirea limitată ș� i aș� teptările mici ș� i, mai presus de toate, nu vă lăsaț�i sedus de ideea absurdă conform căreia e periculos să aveț�i prea multă speranț�ă. De fapt, speranț�a î�naltă vă va călăuzi să vă vindecaț�i viaț�a ș� i să produceț�i propriile capodopere, fie că sunt fresce sau coș� uleț�e pentru fructe.

SPERANȚA

Pentru a aplica î�n vieț�ile voastre sfatul lui Michelangelo, urmaț�i aceste reguli simple: •

• • •

Refuzaț�i să ascultaț�i sau să asimilaț�i afirmaț�iile celor care vă indică limitările. Trebuie să vă amintiț�i î�ntotdeauna: Atunci când te cerți din cauza limitărilor tale, singurul lucru pe care îl obții sunt limitările.

Mai presus de toate, să nu aveț�i niciodată o ț�intă mică sau să gândiț�i limitat. Sunteț�i o manifestare divină a lui Dumnezeu ș� i, î�n această privinț�ă, sunteț�i conectaț�i la Cel care determină ș� i creează miracolele.

Păstraț�i vie î�n voi speranț�a, amintindu-vă celebra remarcă a lui Albert Einstein: „Marile spirite au î�ntâmpinat î�ntotdeauna o opoziț�ie violentă din partea minț�ilor mediocre.”

Atunci când vă gândiț� i la ceea ce v-ar plăcea să realizaț� i î�n viaț� ă, dar nu vă simț� iț� i pregătiț� i corespunzător pentru a î�nfăptui acest lucru, î�nchipuiț�i-vi-l pe Michelangelo la optzeci ș� i nouă de ani, trăind acum cinci secole, pictând, sculptând ș� i scriind. Imaginaț�i-vă că el vă spune că puteț�i crea orice doriț�i ș� i că pericolul mare nu stă î�n a avea prea multă speranț�ă, ci î�n a atinge ceea ce voi aț�i perceput ca lipsit de speranț�ă.

PUTEREA MINȚII

MINTEA MI-E O ÎMPĂRĂȚIE

Mintea mi-e o împărăție Găsesc în ea la îndemână atâta fericire Că întrece orice altă bucurie, Prilejuită de-omenire. Deși vreau multe din ce alții ar avea, Nu-mi îngăduie să râvnesc mintea mea.

Fără pompă princiară, fără bogății avute, Fără putere pentru-a dobândi victoria, Fără duh șiret s-alin vorbe neplăcute, Fără o înfățișare să desfăt cochetăria; Nu mă plec rob în fața niciuneia, Îmi slujește pentru toate mintea mea.

Văd pe mulți cum suferă adeseori Și parveniții zoriți se prăbușesc; Văd pe cei ce privesc de sus din nori Și cam toți se nenorocesc; Cu trudă dobândesc, păstrează cu teamă, Astfel de griji mintea mea n-ar îndura, de bună seamă. Trăiesc mai departe mulțumit, Nu caut mai mult decât ce se găsește; Mă-ndemn să nu fiu vreodată mărit; Priviți, mintea mea îmi dă ce-mi lipsește. Iată! Ca un împărat îmi celebrez victoria, Mulțumit cu ce-mi aduce mintea mea.

100

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR

Unii au prea mult și tot râvnesc; Eu am puțin și nimic nu-mi mai pot dori. Deși mult au, ei sărăcesc, Eu sunt avut, deși făr′ de comori. Ei-săraci, eu-bogat; ei cerșesc, eu dau Ei n-au, eu le las; ei tânjesc, eu trăiesc.

Nu râd când unul își pierde partea; Nu mi-e ciudă când altul a câștigat; Valurile lumești nu-mi pot tulbura mintea, Eu rămân neschimbat. N-am vrăjmaș, nici prieten, De viață nu mi-e silă, de moarte nu mă tem.

Unii după pofte își cântăresc plăcerea, Și-nțelepciunea după încăpățânare; Bogăția lor e singura în care-și pun încrederea Și viclenia-ascunsă le e-ndemânare: Dar toată plăcerea ce-mi pare că merită E să-mi păstrez o minte liniștită.

Averea mea sunt sănătatea, tihna desăvârșită, O conștiință curată am ales să-mi fie apărare; Nu caut să mă fac plăcut prin mită, Și nici prin amăgire s-aduc jignire. Astfel trăiesc și voi muri astfel; De-ar face toți ca mine, la fel!

SIR EDWARD DYER (1543–1607)

Poet englez din perioada elisabetană, sir Edward Dyer este cel mai bine cunoscut pentru debutul său liric, Mintea mi-e o împărăție.

PUTEREA MINȚII

101

Sir Edward Dyer, curtean ș� i poet din secolul al ș� aispreze-

celea, a fost extraordinar de popular î�n vremea sa, ș� i totuș� i numai un mic număr din poeziile sale au supravieț� uit. Aceasta este opera sa cea mai cunoscută care s-a păstrat, o comoară de acum o jumătate de mileniu pe care v-o ofer. Această poezie despre puterea minț�ii a fost mult timp o favorită deosebită de-a mea. Ritmul ei mi se pare dulce ș� i este uș� or de citit, ș� i pare să mi se adreseze direct.

Pot să vă asigur că dragostea mea pentru această poezie nu se bazează pe faptul că î�mpărtăș� esc acelaș� i nume cu poetul. Am primit sute de copii ale acestei poezii din î�ntreaga lume ș� i am fost î�ntrebat dacă sunt rudă cu Edward Dyer. Deș� i temele cărț�ilor mele par să se potrivească perfect cu titlul Mintea mi-e o împărăție, nu cred că î�ntre mine ș� i Sir Edward există vreo legătură biologică. Totuș� i, de câte ori citesc poezia, mă minunez ș� i î�ncerc să contemplu această î�mpărăț�ie, mintea mea.

Poetul descrie confortul detaș� ării de tot, inclusiv de corp, ș� i cum este să te afli î�n î�mpărăț�ia unei minț�i liniș� tite. Aț� i contemplat vreodată ce parte minunată din voi este mintea voastră? N-o puteț�i vedea sau atinge. E imaterială, nu are graniț�e, nu are loc î�n spaț� iu sau timp ș� i, cu toate acestea, este tot timpul cu voi, călăuzind ș� i dirijând practic totul î�n viaț�ă. Aceasta este î�mpărăț�ia voastră ș� i numai voi o puteț�i folosi î�n orice î�mprejurări pentru a pune bazele unei dinastii a î�ncântării. Mintea reprezintă colț�ul vostru de libertate, locul care nu poate fi invadat de alț�ii, un refugiu al sănătăț�ii psihice, când totul î�n jurul vostru e agitat. Aceasta este mintea invizibilă, rătăcitoare. Vă invit să î�i recunoaș� teț� i puterile cu veneraț� ie ș� i apreciere pentru anvergura vastului său domeniu.

102

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR

Dacă poftiț� i la ceva ce v-ar putea provoca un rău, reamintiț� i-vă de cuvintele poetului: „Nu-mi î�ngăduie să râvnesc mintea mea.” Dyer se referă la capacitatea de a alege. Î�nț�elegeț�i că aveț�i puterea de a alege. Nu există nimic î�n afara voastră pe care să daț�i vina pentru poftele sau dependenț�ele voastre nesănătoase. Duceț� i-vă î�n î�mpărăț� ia voastră interioară, acolo unde mintea este capabilă să facă alegeri care sunt mai puternice decât dependenț�ele. Atunci când vă pierdeț�i î�n nevoia de a fi victorios cu orice preț� , puteț�i fie să daț�i vina pe presiunile societăț�ii, fie să vă duceț�i î�n această î�mpărăț�ie plină de forț�ă din interiorul vostru ș� i să-i cereț�i minț�ii voastre să servească mai degrabă binele suprem al tuturor celor implicaț�i, î�n locul egoului vostru plin de sine.

Nevoia de a câș� tiga mai mult decât este necesar, de a alerga după succes cu orice preț� , de a urmări î�n mod constant aprobarea celorlalț�i nu ne este impusă, e o funcț�ie privitoare la modul î�n care alegem să folosim acel mister invizibil din noi, mintea noastră. Edward Dyer ne spune că sunt mulț� i î�n jurul nostru care au prea mult ș� i, cu toate acestea, poftesc la ș� i mai mult. „Unii au prea mult ș� i tot râvnesc;/Eu am puț�in ș� i nimic nu-mi mai pot dori./Deș� i mult au, ei sărăcesc,/Eu sunt avut, deș� i făr′ de comori.” El î�i priveș� te pe ceilalț�i trăind î�n agonie, aparent niciodată satisfăcuț�i ș� i î�ntotdeauna aflaț�i î�n urmărirea eluzivului Mai mult. „Ei n-au, eu le las; ei tânjesc, eu trăiesc.”

După cum sugerează delicat poetul, există alegerea de a deveni mistuit de lăcomie ș� i acaparare, de a vă chinui ș� i de a fi o victimă a hazardului ș� i de a trăi cu teamă, sau să hotărâț�i că „Astfel de griji mintea mea n-ar î�ndura, de bună seamă”. Fiț� i conș� tienț� i că mintea voastră e cea care face

PUTEREA MINȚII

103

aceste alegeri. Doar ea. Fericirea nesfârș� ită ș� i î�mplinirea vă sunt disponibile după cum lasă poetul să se î�nț�eleagă î�n acest vers: „Trăiesc mai departe mulț�umit,/ Nu caut mai mult decât ce se găseș� te.”

Mintea voastră e dispusă ș� i capabilă să vă ofere o viaț�ă î�ntreagă de pace ș� i liniș� te. Hotărându-vă să vă răzgândiț�i, puteț�i î�ncepe să trăiț�i. Dacă recurgeț�i la acea î�mpărăț�ie interioară, creaț�i o viaț�ă mai degrabă generoasă, decât marcată de lipsuri. Î� n mintea voastră, aveț� i î� n totdeauna libertatea de a fi î�mpăcaț�i.

Fiecare teamă pe care o simț�iț�i nu vine din exterior, ci din modul î�n care alegeț�i să vă folosiț�i mintea. Când ș� tergeț�i din î�mpărăț�ia voastră interioară rămăș� iț�ele condiț�ionării de o viaț�ă, puteț�i elimina până ș� i frica de moarte. E o stare de graț�ie descrisă de Edward Dyer astfel: „De viaț�ă nu mi-e silă, de moarte nu mă tem.”

Î�mpărăț�ia voastră e modul î�n care vă folosiț�i mintea î�n ciuda tuturor circumstanț�elor. Voi sunteț�i regele, conducătorul suprem. Nimeni nu vă poate supăra fără consimț�ământul minț�ii voastre regale. Nimeni nu vă poate deprima fără permisiunea voastră. Nimeni nu vă poate răni sentimentele fără acordul vostru.

Această poezie vă î�ndeamnă să nu vă mai cântăriț�i plăcerile după ceea ce poftiț� i; opriț� i nevoia nesfârș� ită de a cuceri ș� i de a vă afirma; nu vă mai măsuraț�i succesul după acele activităț�i lumeș� ti ș� i î�ntoarceț�i-vă spre interior, spre un loc î�n care pacea ș� i liniș� tea sunt doar la distanț�ă de un gând. Vă aflaț�i la distanț�ă de doar un gând de concluzia lui Dyer din această celebră poezie: „Averea mea sunt sănătatea, tihna desăvârș� ită.”

104

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR

Există un singur lucru final la care să vă gândiț�i î�n î�mpărăț�ia voastră interioară. Mintea voastră este responsabilă ș� i pentru sănătatea voastră, ca ș� i pentru liniș� te. Schimbaț�i-vă gândurile despre vindecare ș� i vă veț�i schimba reacț�ia corpului î�n faț� a bolii. Î� n î�mpărăț� ia voastră interioară, cu o minte liniș� tită, eliberată de nevoia de a câș� tiga, de a acapara, de a cuceri, de a trudi ș� i de a pofti, produceț�i molecule de sănătate. Vă scădeț�i tensiunea, î�nlăturaț�i potenț�ialul de a dezvolta un ulcer, vă î�ntăriț�i sistemul imunitar ș� i reduceț�i predispoziț�ia la tot felul de boli invazive, iar totul se află î�n î�mpărăț�ia minț�ii voastre.

Adoptaț�i aceste cuvinte de î�nț�elepciune care descriu poetic ideea conform căreia mintea voastră e o î�mpărăț�ie, cu un sine invizibil domnind î�n interior. Aplicaț�i această î�ncântătoare poezie î�n vieț�ile voastre, urmând aceste sugestii: •

•

Practicaț�i controlul minț�ii pentru a elimina comportamentele autodistructive. Î�ntrebaț�i-vă de ce alegeț�i să vă daț�i voie să fiț�i supăraț�i, î�n loc să vă folosiț�i mintea pentru a genera liniș� te ș� i pace. Surprindeț�i-vă î�n mijlocul unei reacț�ii depresive sau furioase ș� i î�ncercaț�i un nou mod de a gândi.

Petreceț�i puț�in timp venerându-vă mintea ș� i ceea ce este ea capabilă să creeze pentru voi. Contemplaț�i-vă î�mpărăț�ia interioară ș� i refuzaț�i să permiteț�i gândurilor care ar putea să o polueze î�n vreun fel să pătrundă î�n acel spaț�iu interior sacru.

Reamintiț�i-vă î�n mod repetat că nimic ș� i nimeni î�n afară de voi nu vă poate face nefericiț�i fără consimț�ământul vostru. Amintiț�i-vă că sunteț�i suma totală a alegerilor

PUTEREA MINȚII

•

105

pe care le faceț�i î�n mintea voastră. De ce aț�i alege să vă folosiț�i mintea ca pe o cocină pentru porci, î�n loc să o folosiț�i ca pe o î�mpărăț�ie? Aveț�i aceeaș� i oportunitate ca ș� i sir Edward Dyer pentru a ș� ti că „Mintea mi-e o î�mpărăț�ie”.

Memoraț�i această concluzie: „Astfel trăiesc ș� i voi muri astfel,/ De-ar face toț�i ca mine, la fel!” ș� i amintiț�i-vă – sunteț�i î�mpăratul acestui tărâm lăuntric.

MILA

din The Merchant of Venice (Neguțătorul din Veneția) Nimic nu-i silnic când te-arăți cu milă. Această însușire e ca ploaia Căzând din cer. De două ori sfințește: Pe miluit ca și pe milostiv. E preț înalt în tot ce-i mai de preț: Mai mândră pentru regi decât coroana. Sceptrul îți dă domnia pământească, Inspiră venerație și teamă De majestatea proprie unui rege. Dar mila e mai mult decât un sceptru, Ea stă pe tron în inima regală Și-i însușire chiar lui Dumnezeu. Puterea pe pământ este asemeni Celei divine doar prin milă.* WILLIAM SHAKESPEARE (1564–1616)

Poet și dramaturg englez al perioadei elisabetane și al epocii timpurii a regelui Iacob I, William Shakespeare este autorul cel mai cunoscut pe scară largă din toată literatura engleză.

Cum să aleg un singur text din opera omului pe care mulț�i

î�l consideră cel mai mare dramaturg ș� i sonetist al tuturor

* Trad. de Horia Gârbea, http://horiagarbea.blogspot.ro/2012/05/ william-shakespeare-negustorul-din.html (n.red.)

108

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR

timpurilor? Să-l citeș� ti pe William Shakespeare î�nseamnă să te pierzi î�n î�ntrebuinț�area fără precedent de bogată ș� i inventivă a limbii engleze. Prima mea selecț�ie a fost monologul minunat din Hamlet, î�n care pune î�ntrebarea ce-i urmăreș� te pe toț�i căutătorii adevărului ș� i ai conș� tientizării superioare. „A fi sau a nu fi” este cu siguranț�ă Î�ntrebarea. Am simț�it totuș� i că am tratat î�n câteva locuri din această carte subiectul referitor la conflictul dintre suportarea săgeț�ilor ș� i praș� tiilor sorț�ii crunte î�n opoziț�ie cu ridicarea la luptă î�mpotriva unei mări de suferinț�ă ș� i astfel, opunându-le rezistenț�ă, să curme totul scurt.

M-am hotărât î� n cele din urmă să prezint această selecț� ie despre natura milei, din The Merchant of Venice (Neguțătorul din Veneția), deoarece simt că sunt cele mai profunde paisprezece versuri scrise vreodată despre această î�nsuș� ire umană.

Să trăim î�n spiritul milei ș� i să o folosim î�n fiecare zi reprezintă calea de a ne î�mblânzi instinctele de bază, primitive, î�n vreme ce cultivăm iubirea ș� i compasiunea. Atunci când alț�ii ne rănesc, primul nostru impuls este de obicei să ne reglăm conturile. Latura noastră mai sălbatică ne î�ndeamnă mai degrabă la răzbunare decât la milă. Totuș� i, Shakespeare spune despre această trăsătură a milei, pe care el o numeș� te o î�nsuș� ire a lui Dumnezeu, că „...e ca ploaia/ Căzând din cer. De două ori sfinț�eș� te:/ Pe miluit ca ș� i pe milostiv.” Prima binecuvântarea a milei sau compasiunii e asupra voastră, cei ce daț�i. Acest mesaj rezumă mult din î�nț�elepciunea pe care literatura psihologică o are de oferit. Fiț�i, aș� adar, plini de compasiune cu voi î�nș� ivă, nu vă judecaț�i aspru atunci când faceț�i o greș� eală sau nu reuș� iț�i să vă ridicaț�i la î�nălț�imea unor standarde. Gândiț�i î�n aș� a fel

MILA

109

î�ncât să vă puteț�i detaș� a de abateri sau eș� ecuri ș� i fiț�i blânzi ș� i iubitori cu voi î�nș� ivă. Iertaț�i-vă pentru că aț�i fost atât de umani, î�ncât aț�i rătăcit prin colț�uri î�ntunecate ș� i aț�i ieș� it la iveală ruș� inaț�i sau dezamăgiț�i de comportamentul vostru. Arătaț�i milă față de voi, o calitate despre care Shakespeare spune că „devine mai mândră pentru regi decât coroana”. Ș� i astfel, vi se potriveș� te ș� i vouă. Atunci când luaț�i prima binecuvântare a milei ș� i o puneț�i î�n aplicare asupra voastră, vă deschideț�i posibilităț�ii de a oferi această î�nsuș� ire „lui, cel care ia”.

Dacă nu sunteț�i capabili să vă oferiț�i vouă î�nș� ivă compasiune autentică, nu veț�i putea niciodată să o oferiț�i altuia, nu mai mult decât sunteț�i capabili să oferiț�i altuia iubire dacă voi nu vă iubiț�i pe voi î�nș� ivă sau să daț�i bani săracilor dacă nu aveț�i deloc. Dezvoltarea compasiunii pentru voi se poate obț�ine urmând sfatul abil ș� i î�nț�elept al î�nvăț�ătorului meu, Sri Nisargadatta Maharaj. El î�mi spune: „Păcătosul ș� i sfântul nu fac altceva decât să schimbe reputaț�iile î�ntre ei. Sfântul a păcătuit, păcătosul va fi sanctificat.” Cu toț�ii am păcătuit, chiar ș� i cei pe care î�i numim sfinț�i. Atunci când reflectaț�i la aceste cuvinte, e mai uș� or să dobândiț�i compasiunea pentru voi î�nș� ivă. Acum o puteț�i oferi. Asta vrea să spună Shakespeare prin dubla sfinț�ire a milei.

Deș� i toț�i ne temem de cei care stăpânesc puterea temporală, simbolizată poetic prin sceptrul regelui, mila, după cum ne reaminteș� te bardul, „e mai mult decât un sceptru”. E nevoie de o î�nsuș� ire divină să privim î�n ochii celor care s-au purtat rău sau ne-au rănit î�n vreun fel, să ne î�nlăturăm tendinț�a de a ne flutura baghetele puterii imperiale. Când le arătăm î�n schimb compasiune celor care ne-au ofensat,

110

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR

ajungem atunci î�n punctul î�n care: „Puterea pe pământ este asemeni/ Celei divine doar prin milă.”

Ca părinț�i sau chiar ca adulț�i aflaț�i î�n poziț�ie de autoritate, î�n virtutea vârstei ș� i a avantajului mărimii, avem adesea opț� iunea de a ne afiș� a simbolurile puterii regale. E destul de tentant să î�mpărț�im pedepse ș� i să pretindem răzbunare când nu suntem ascultaț�i. Î�n general, compasiunea e ultimul lucru la care ne gândim. Am î�nvăț�at î�n asemenea momente să î�mi reamintesc cât de răbdător ș� i milostiv a fost î�ntotdeauna Dumnezeu cu mine, î�n momentele mele cele mai î�ntunecate ș� i mai î�nspăimântătoare. Nu m-am simț� it niciodată abandonat de Dumnezeu, nici măcar atunci când mulț�i nu păreau milostivi faț�ă de căile mele greș� ite. Această î�nsuș� ire divină este de mare ajutor, atunci când mila „asezonează” dreptatea, î�n loc să o î�nlocuiască. Când mă port ca un părinte cu copiii mei care au î�ncălcat o regulă, nu au reuș� it să respecte o î�nț�elegere sau, î�n general, au greș� it cu ceva, î�mi amintesc de sfatul lui Shakespeare de a „asezona” dreptatea cu milă. Le spun că î�i iubesc mult ș� i că ș� tiu cum e să greș� eș� ti, ș� i „asezonez” consecinț�ele cu milă ș� i compasiune, astfel î�ncât să se simtă iubiț�i î�ntotdeauna, după ce depăș� im problemele.

Această idee de a arăta milă se aplică tuturor relaț�iilor voastre, î�n toate domeniile vieț�ii. Să oferiț�i compasiune celor care v-au făcut rău sau v-au dezamăgit nu î�nseamnă că sunteț�i victime. E o modalitate de a spune, î�n schimb, că „î�nț�eleg, î�mi pasă, iert, dar tot nu-mi place ș� i nu voi tolera să te porț�i aș� a cu mine sau să te las să crezi că e un comportament acceptabil”. Diferenț�a constă î�n faptul că nu aveț�i nevoie să pretindeț�i răzbunare sau să vă dovediț�i superioritatea. Cu milă î�n inimă, vă veț� i simț� i mult mai puț� in

MILA

111

agitaț� i ș� i demoralizaț� i de comportamentele rele pe care le vedeț�i ș� i despre care citiț�i î�n fiecare zi. Veț�i putea să le transmiteț� i iubire celor care au greș� it ș� i nu veț� i deveni obsedaț�i de furie, ură ș� i, î�n cele din urmă, de dorinț�a de răzbunare.

Î�nsuș� irea aceasta ce constă î�n a avea de oferit milă din inimă vă menț�ine concentraț�i mai degrabă pe lucrurile cu care sunteț�i de acord, decât asupra celor pe care le dezaprobaț�i. De exemplu, î�n loc să î�ncremeniț�i de furie din pricina lucrurilor pentru care sunteț� i î�mpotrivă, cum ar fi foametea, vă concentraț�i atenț�ia la cele pe care le susț�ineț�i, adică la educarea ș� i hrănirea oamenilor, compasiunea voastră conducându-vă astfel spre o soluț�ie mai degrabă plină de afecț�iune, decât spre o reacț�ie de furie. Mila pe care o simț�iț�i î�n inimă pentru cei pe care î�i iubiț�i, din cercul sau familia voastră, vă vor menț� ine î�n mod asemănător concentraț�i mai degrabă pe compasiune decât pe represalii, pe repararea afrontului decât pe pretinderea unei pedepse. După cum spune Shakespeare î�n acest fragment plin de inspiraț�ie, mila „e preț� î�nalt î�n tot ce-i mai de preț�”. Cu cât sunteț�i mai puternici ca persoane, adică, cu atât mai multă putere veț�i arăta prin mila voastră ș� i cu atât mai puț�in veț�i avea nevoie să afiș� aț�i simbolurile autorităț�ii voastre.

Transpuneț�i î�n vieț�ile voastre ideile din acest pasaj al unuia dintre cei mai mari maeș� tri ai cuvintelor din lume, practicând următoarele: •

Când vă aflaț�i î�n situaț�ia î�n care veț�i î�mpărț�i dreptatea, vizualizaț�i-vă foarte clar cele două laturi ale personalităț�ii. Una dintre laturi este regele care are puterea de a

112

•

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR

pedepsi, cealaltă este neguț�ătorul de milă care transmite, î�n primul ș� i î�n primul rând, iubire ș� i compasiune. Căutaț�i dreptatea, bineî�nț�eles, dar „asezonaț�i”-o bine cu milă.

Oferiț�i-vă vouă î�nș� ivă compasiunea pe care o meritaț�i pentru toate acț�iunile trecute. Nu vă mai judecaț�i cu asprime. Toate acele erori ș� i acț�iuni greș� ite au fost necesare pentru ca voi să treceț�i peste acel moment din viaț�a voastră. Fiț�i blânzi cu voi î�nș� ivă ș� i eliminaț�i orice sentimente rele pe care le nutriț�i faț�ă de voi.

Odată ce aț�i afirmat cum vă simț�iț�i ș� i s-a făcut dreptate, lăsaț�i totul î�n urmă. Acum, vreau să spun! Nu ț�ineț�i supărare ș� i nu le reamintiț�i celorlalț�i î�n mod constant, pentru a le î�ntreț�ine o stare de vinovăț�ie, î�n timp ce vă î�ntreț�ineț�i ș� i vouă o stare de dezacord. Lăsaț�i totul î�n urmă.

Predaț�i-I lui Dumnezeu cele mai supărătoare neliniș� ti ale voastre. Spuneț�i, pur ș� i simplu: „Doamne, mi se pare extrem de dificil să arăt milă î�n această situaț�ie ș� i Ț� i-o predau Ț� ie cu totul. Ș� tiu că mă vei călăuzi pentru a mă purta î�n modul cel mai milos ș� i mai î�ngăduitor.” Această acț�iune vă va elibera din imobilizare ș� i furie ș� i vă va ajuta să-l vedeț�i pe sfântul din păcătos, când cei doi tocmai au făcut schimb de reputaț�ii î�ntre ei.

UNITATEA

din Devotions upon Emergent Occasions (Rugăciuni pentru prilejuri neașteptate) MEDITAȚIA A XVII-A

Niciun om nu este o insulă de sine stătătoare; fiecare om este o bucățică dintr-un continent, o parte a întregului; dacă marea ia cu ea un bulgăre de pământ, Europa e mai mică, așa cum e și un promontoriu, așa cum ar fi și o moșie a prietenilor tăi sau a ta; moartea oricărui om mă împuținează, deoarece sunt implicat în omenire; nu trimite, așadar, niciodată pe nimeni ca să știi pentru cine bat clopotele; pentru tine bat.

JOHN DONNE (1572–1631)

John Donne a fost un poet englez, remarcat ca fiind primul și unul dintre cei mai buni poeți metafizici. Uniunea umană paradoxală dintre spirit și materie a constituit pentru el o temă recurentă.

Probabil că singura trăsătura care defineș� te misticismul

este ideea de unitate pe care John Donne o exprimă atât de pregnant î�n acest pasaj scris î�n anii de î�nceput ai secolului al ș� aptesprezecelea. Această idee a conș� tiinț�ei unităț�ii ș� i a uniunii umanităț� ii este omniprezentă î�n toată literatura sacră î�ncă de pe vremea Upanișadelor antice. Î�nț�elepciunea

114

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR

mistică antică ne spune că, î�n grădina misticilor, nu există distincț�ii precum eu, tu, el, ea ș� i ei. John Donne exprimă î�n esenț�ă acelaș� i gând, „niciun om nu este o insulă”, î�n prima propoziț�ie a acestui poem foarte celebru. Pentru a atinge o stare superioară de conș� tientizare ș� i fericire î�n viaț�ă, trebuie să î�nț�elegem adevărul acestei prime propoziț�ii. Acest lucru se poate î�ntâmpla numai când mintea egotistă î�nț�elege mesajul.

Mintea noastră egotistă insistă că suntem separaț�i de ceilalț� i ș� i definiț� i prin locul î�n care se opresc graniț�ele noastre ș� i î�ncep ale celorlalț�i. Î�n mod similar, aceste minț�i egotiste ne spun că suntem separaț� i de mediu ș� i că ne aflăm aici ca să facem cu el ce dorim. Totuș� i, î�nvăț� ătorii mistici ș� i poeț�ii ne reamintesc mereu de conexiunea noastră ș� i de uniunea a tot ș� i toate. Trebuie să privim î�n profunzime ș� i dincolo de aparenț�e pentru a pricepe conș� tiinț� a unităț�ii despre care vorbesc ei.

Privind la corpul nostru, pare să fie un organism separat. O privire mai î�ndeaproape î�nsă ne dezvăluie o multitudine de organe ș� i râuri de fluide ce cuprind un noian de forme de viaț�ă, cu î�ncă ș� i mai multe bacterii invizibile, toate lucrând î�mpreună pentru a forma acest corp. Pentru a parafraza contribuț�ia durabilă a lui John Donne: „Nicio celulă nu e o insulă de sine stătătoare, fiecare celulă e o parte din corp, o parte a î�ntregului; dacă o formă de viaț�ă e contaminată, î�ntregul se micș� orează. Boala sau moartea oricărei celule mă î�mpuț� inează, deoarece eu sunt implicat î�n î�ntregul corp.”

Chiar dacă celulele ficatului vostru nu intră niciodată î�n contact cu celulele gurii, ele sunt conectate ș� i vitale pentru î�ntregul corp, astfel î�ncât, cu fiecare celulă diminuată,

UNITATEA

115

î�ntregul se î�mpuț�inează. La fel stau lucrurile cu î�ntreaga umanitate. Noi suntem celule î�n acest corp numit umanitate ș� i, î�n măsura î�n care ne gândim la noi î�nș� ine ca fiind separaț�i ș� i aflaț�i, aș� adar, î�n competiț�ie unul cu celălalt, î�mpuț�inăm î�ntregul umanităț�ii. Amerindienii au exprimat ideea aceasta de unitate cu î�ntregul spunând: „Niciun copac nu are crengile atât de nesăbuite î�ncât să se lupte î�ntre ele.” Evident că orice celulă care porneș� te un război î�mpotriva celulelor din vecinătate, î�n acelaș� i corp, va sfârș� i prin a distruge î�ntregul ș� i pe ea î�nsăș� i î�n acest proces. Asta face o celulă canceroasă. Nereuș� ind să coopereze cu celulele adiacente, le distruge ș� i, î�n cele din urmă, dacă nu e controlată, distruge corpul ș� i pe ea î�nsăș� i î�n acest proces. Un organism foarte stupid, î�ntr-adevăr.

Î�n Devotions upon Emergent Occasions (Rugăciuni pentru prilejuri neașteptate), John Donne ni se adresează fiecăruia dintre noi. Ne spune că suntem cu toț� ii membrii unui singur organism ș� i niciunul dintre noi nu poate supravieț�ui singur. Practic, toate lucrurile legate de existenț�a noastră depind de celelalte celule din acest organism mai mare care lucrează cu noi ș� i pentru noi. Existenț�a voastră solitară ar fi ca o inimă care bate î�n afara corpului vostru, independentă de toate arterele, venele ș� i organele principale, care trebuie să lucreze î�n armonie cu inima pentru a vă menț�ine î�n viaț�ă.

Imaginaț�i-vă că un val sau o picătură de apă consideră că nu face parte din ocean. E slabă când e separată de ocean, dar î�ntoarsă la sursa ei, este la fel de puternică precum oceanul. Cuvintele poetice ale lui John Donne ne reamintesc acest adevăr. Atunci când suntem ca insulele, de sine stătătoare, ne pierdem puterea sursei ș� i î�mpuț�inăm

116

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR

umanitatea. Î�n grădina misticilor î�nsă, acolo unde „noi” î�l suplineș� te pe „eu” ș� i pe „tu”, războiul este imposibil, deoarece, pe o planetă rotundă, e imposibil să alegi o parte sau alta. Î�n vieț�ile noastre individuale, să ne autopercepem ca insule care nu fac parte din î�ntreg este cauza incapacităț�ii noastre de a găsi experienț�a de viaț�ă cea mai î�naltă, mai deplină ș� i mai bogată.

Atunci când vă percepeț�i ca fiind conectaț�i cu toată lumea, î�ncetaț�i imediat să-l mai judecaț�i pe celălalt ș� i vedeț�i acea persoană conectată prin fire invizibile, aș� a cum gleznele ș� i coatele voastre î�mpart aceeaș� i forț�ă vitală, nevăzută ș� i tăcută. Compasiunea devine, aș� adar, o reacț�ie automată faț�ă de toată lumea. Percepeț�i toată omenirea ca pe o singură familie nedivizată ș� i indivizibilă. Odată ce î�i puteț�i vedea pe toț�i ceilalț�i mai degrabă ca membri ai familiei, decât ca pe niș� te competitori sau trădători, î�i veț�i aborda mai degrabă cu iubire decât cu o armă defensivă sau de distrugere. Această orientare spre uniune reprezintă o schimbare radicală faț�ă de separarea pe care o î�nvăț�ăm î�n triburile, familiile ș� i ț�ările î�n care locuim. Identificarea noastră se depărtează de ceea ce e diferit la noi spre ceea ce avem î�n comun. Nu ne mai concentrăm pe î�nfăț�iș� are, ci pe cât de vitali suntem unul pentru celălalt. Ura este astfel î�nlocuită cu o dorinț�ă de a soluț�iona ceea ce ne desparte, aș� a cum un oncolog lucrează pentru a face un î�ntreg organism să eradicheze celula canceroasă creatoare de probleme, astfel î�ncât aceasta să nu poată fi o forț�ă a lipsei de armonie î�n corp.

Am descoperit că sunt mult mai puț�in tulburat ș� i stresat atunci când î�mi amintesc primele cinci cuvinte din acest pasaj sensibil. A fost o vreme î�n care aveam tendinț�a

UNITATEA

117

de a-i percepe dispreț�uitor pe cerș� etorii care afiș� ează cartoane ca să ceară bani, spunându-mi adesea î�n sinea mea sau oricui se afla î�n raza mea auditivă: „De ce nu se duc să muncească pentru bani, aș� a cum fac eu?” Acum î�mi reamintesc că î�ntr-un fel misterios ș� i, da, mistic, sunt conectat cu acei oameni. Sărăcia, necurăț�enia ș� i sănătatea lor precară ne î�mpuț�inează pe toț�i, inclusiv pe mine. Le transmit o binecuvântare tăcută ș� i jur să fac mai mult pentru a pune capăt unor asemenea situaț�ii pe planetă ș� i, cel mai important, mă simt î�n inima mea mai milostiv ș� i mai iubitor. Mi se reaminteș� te cum avem cu toț�ii nevoie unul de celălalt ș� i faptul că legăturile noastre sunt cu mult superioare unor simple legături strămoș� eș� ti ale familiilor noastre apropiate din punct de vedere genetic.

Când auziț�i clopotele sunând trist, indicând că cineva a fost victima violenț�ei, ascultaț�i cu grijă ș� i reamintiț�i-vă ce a scris John Donne acum mai bine de patru secole. Acele clopote bat pentru noi toț�i, aș� adar ș� i pentru voi!

Pentru a aplica aceste idei de unitate a conș� tiinț�ei î�n vieț�ile voastre, î�ncepeț�i să: •

•

Nu vă mai socotiț�i ca fiind î�ndepărtaț�i ș� i deosebiț�i de cei care se chinuie î�n altă parte, pe baza localizării voastre geografice sau a izolării. Când deveniț�i conș� tienț�i că cineva suferă pe un alt ț�ărm, spuneț�i pentru acea persoană o rugăciune î�n gând ș� i vedeț�i dacă puteț�i simț�i î�n inimă unitatea voastră cu ea.

Percepeț�i-L pe Dumnezeu î�n toț�i ș� i î�n toate ș� i purtaț�i-vă î�n fiecare zi de parcă Dumnezeu din toate lucrurile contează cu adevărat. Î�ncercaț�i să nu î�i mai judecaț�i pe

118

•

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR

cei mai puț�in ambiț�ioș� i, mai puț�in paș� nici ș� i mai puț�in iubitori ș� i recunoaș� teț�i î�n schimb că ura ș� i judecata sunt problemele, î�n primul rând. Atunci când î�i judecaț�i pe cei care urăsc ș� i î�i urâț�i pe cei care judecă, faceț�i mai degrabă parte din cancer, decât din tratament.

Folosiț�i mai puț�ine etichete care vă deosebesc pe voi de „ei”. Nu sunteț�i americani, californieni, italieni, evrei, de vârstă mijlocie, î�ndesaț�i, femei, atletici sau orice altă etichetă. Sunteț�i cetăț�eni ai lumii, ș� i atunci când veț�i stopa procesul de etichetare, veț�i î�ncepe să-L vedeț� i pe Dumnezeu î�n fiecare grădină, î�n fiecare pădure, î�n fiecare casă, î�n fiecare creatură ș� i î�n fiecare persoană, iar recompensa voastră va fi pacea interioară.

TIMPUL

Zboară, timp invidios, până goana ți-ai terminat, Poftește orele leneșe cu pasul plumbuit, A căror iuțeală e ca pasu-mpovărat; Și-mbuibă-te cu ce-ți înghite pântecul dezlănțuit, Nimic mai mult decât ce-i fals și fără rost, Doar pieritoare fleacuri; Nu pierdem decât nimicuri, Atât de mic câștigul tău a fost. C-atunci când fiece lucru rău l-ai îngropat Și-n cele din urmă pe tine te-ai devorat, Atunci măreața Eternitate bucuria ne va-ntâmpina, Pe fiecare dintre noi ne va săruta; Și Fericirea ne va copleși ca un potop, Când tot ce este bun pân’ la ultimul strop Și cât se poate de ceresc, Cu Adevăr și Pace și Iubire, ele toate strălucesc Pe Tronul suprem Al Lui, a cărui priveliște numai Când odată ce sufletul nostru călăuzit de Dumnezeu va urca în rai Atunci de toată vulgaritatea lumească se va lepăda Înveșmântați în stele pe vecie vom sta, Triumfători peste Moarte, Soartă și peste tine, Timpule, o, vai.

JOHN MILTON (1608–1674)

120

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR Prin poezia și proza sa, John Milton este una dintre cele mai binecunoscute și mai respectate figuri ale literaturii engleze.

Punând laolaltă materialele pentru această carte, am avut

ocazia să citesc mii de poezii scrise de sute de mari gânditori, de-a lungul istoriei. Tema „timpului ca duș� man” e destul de populară printre cei care imortalizează drama umană, î�n special printre poeț�i. John Milton este considerat unul dintre cei mai mari astfel de poeț�i ș� i mulț�i dintre cei care au trăit la multă vreme după Milton s-au referit la acest geniu literar al secolului al ș� aptesprezecelea ș� i autor al Paradisului pierdut ca fiind poetul cel mai influent din viaț�a lor.

E de î�nț�eles că dilema umană privitoare la timp este o temă sau un subiect nesfârș� it, având î�n vedere faptul că dăm vina pe trecerea timpului pentru slăbirea ș� i distrugerea trupurilor noastre. Adevărul de bază al realităț�ii umane trupeș� ti poate fi rezumat î�ntr-o singură frază. Într-un final, cu toții îmbătrânim și murim. Acest lucru este valabil fie că eș� ti un poet orb din secolul al ș� aptesprezecelea, o actriț� ă celebră din zilele noastre, o persoană extrem de puternică sau o casnică din Atena. Că ne place sau nu, aceasta este realitatea noastră. John Milton a recunoscut acest adevăr fundamental atunci când a scris poeziile sale despre timp. El se străduia totuș� i să depăș� ească puterea aparent superioară a timpului. Scrie despre singurul lucru care poate î�nvinge trecerea timpului. Intrarea î�n eternitate. Ș� i o primire călduroasă, vă rog, pentru suflet, eternul prieten al poetului ș� i cheia noastră către fericire, har ș� i mântuire. Milton descrie timpul văzându-ș� i de treaba lui de a

TIMPUL

121

se-mbuiba cu ce-i î�nghite „pântecul dezlănț�uit”, dar explică poetic că tot ceea ce mănâncă este fals, zadarnic, nimic altceva decât „pieritoare fleacuri”. „Nu pierdem decât nimicuri” (noi, oamenii). „Atât de mic câș� tigul tău a fost” (al timpului).

El descrie eternitatea î�ntâmpinându-ne cu un sărut ș� i cu bucuria de a scăpa din ghearele timpului. Eternitatea preia stăpânirea ș� i ne face cunoș� tinț�ă cu veș� nicia adevărului, a păcii ș� i a iubirii. Milton spune frumos î�n concluzia lui: „Î�nveș� mântaț�i î�n stele pe vecie vom sta,/ Triumfători peste Moarte, Soartă ș� i peste tine, Timpule, o, vai”. Î�mi place foarte mult cum rezumă totul. Acest poet ș� tie că doar de asta avem nevoie pentru a ne elibera de frica pricinuită de procesul inevitabil al î�mbătrânirii ș� i morț�ii.

Milton ș� i-a pierdut vederea când avea puț�in peste patruzeci de ani ș� i a fost nevoit să dicteze poeziile, atunci când acest lucru reprezenta o dificultate mult mai mare decât ar fi azi. El a simț�it incursiunile pe care „timpul” le făcea asupra vieț�ii lui. Eu mă gândesc la John Milton, stând probabil î�ntr-o cameră friguroasă din piatră, orb, dictând, ascultând cum un secretar î�i î�nregistrează observaț�iile ș� i având o senzaț�ie profundă de mulț�umire ș� tiind că descrie singurul mijloc de triumf asupra sorț� ii lui pământeș� ti. Citiț�i-i cuvintele cu atenț�ie. Veț�i auzi slab ș� oapta timpului spunând: „Î�ntr-un final vei î�mbătrâni, pur ș� i simplu, ș� i vei muri.”

Mie mi se pare î�nsă că – de vreme ce totul din lumea noastră fizică se află î�ntr-o permanentă schimbare, tot ceea ce experimentăm noi prin simț�urile noastre este î�ncleș� tarea dură a timpului ș� i fiind „devoraț�i” de el, e posibil să cunoaș� tem bucuria ș� i să ne „lepădăm de vulgaritatea lumească” acum, fără a fi nevoie să aș� teptăm să primim

122

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR

sărutul personal al eternităț�ii la moarte. Eu cred că putem lua decizia să trăim î�n fiecare zi î�n adevăr, pace ș� i iubire ș� i să zâmbim mai degrabă, î�n loc să ne î�nfiorăm la trecerea timpului. Procedând astfel, putem să-i râdem î�n nas timpului. Identificarea noastră primară nu este cu timpul, ci cu veș� nicia iubirii, adevărului ș� i păcii. Sinele vostru veș� nic nu î�mbătrâneș� te ș� i nu se teme de moarte.

Mă bucur să ș� tiu că î�i pot vorbi timpului cu adevăr, iubire ș� i pace din sinele meu etern ș� i nu simt că trebuie să aș� tept moartea pentru a mă putea bucura de eternitate. Î�mi sărbătoresc triumful î�n fiecare zi a vieț�ii mele, trăind din perspectiva adevărului, păcii ș� i iubirii, atât cât pot de bine acum, iar bucuria despre care vorbeș� te Milton e a mea. Nu î�ntr-un moment viitor, ci acum.

Contemplaț�i-vă sinele fizic ș� i posesiunile lui ș� i faceț�i-vă un obicei din a râde paș� nic de ele. Timpul doar vi le-a î�nchiriat. Citind aici poezia marilor premergători, această temă va apărea î�n mai multe rânduri. Bătălia e adesea percepută a se da î�ntre moarte ș� i viaț�ă, î�ntre noroc ș� i alegerile făcute. Ș� i da, î�ntre timp ș� i eternitate. Totuș� i voi vă aflaț�i aici acum ș� i puteț�i să nu î�l mai percepeț�i ca pe un câmp de luptă. Faceț�i pace cu timpul, î�n schimb. Râdeț�i de munca lui ș� i fiț� i conș� tienț� i că râsul nu vă transformă î�ntr-o victimă. Observaț�i din punctul vostru de vedere etern că observatorul este imun la timp.

Simț�iț�i ceea ce Milton ne comunică prin trupul lui lipsit de vedere ș� i î�mbătrânit, de acum multe secole. O senzaț�ie a triumfului. Senzaț�ia de a ș� ti că sufletul se află acolo unde se găseș� te fericirea. „Î�nveș� mântaț�i î�n stele pe vecie vom sta.” „Pe vecie” cuprinde ș� i momentul prezent.

TIMPUL

123

Pentru a transcende dualitatea timp/eternitate, practicaț�i î�n fiecare zi trilogia pe care Milton ne-o oferă î�n poezia lui: •

• •

Adevărul. Trăiț�i adevărul care rezonează cu voi, indiferent de modul î�n care aț�i fost condiț�ionaț�i sau care ar fi bunele opinii ale celorlalț�i.

Pacea. Hotărâț�i să alegeț�i mereu ceea ce vă aduce vouă ș� i celorlalț�i o senzaț�ie de pace interioară ș� i exterioară.

Iubirea. Fiț�i o forț�ă a iubirii pe cât puteț�i de des ș� i supuneț�i-vă gândurile de ură, judecată ș� i furie, de câte ori le simț�iț�i ieș� ind la suprafaț�ă.

Veș� nicia adevărului, păcii ș� i iubirii vă oferă instrumentele pentru a privi timpul drept î�n ochi ș� i pentru a spune cu convingere: „Nu mi-e teamă de tine, deoarece eu sunt etern, iar tu nu mă poț�i atinge.”

SMERENIA SINGURĂTATE

Ferice de bărbatul ce-ngrijește De mica sa moșie părintească, Cu aerul natal se mulțumește, În glia strămoșească.

Cirezile-i dau lapte, câmpul – mâncare, De la turme are țesătură, Vara copacii îi dau răcoare, Și iarna, căldură. Binecuvântat cel ce simte netulburat Ceasurile, zilele și anii lunecând ușor Sănătos la trup și-n suflet alinat Retras, în zilele în zbor.

Somn strașnic noaptea, studiu, relaxare Amestecate împreună, dulce respirație Și inocența, cea mulțumitoare Cu meditație.

Deci neștiut și nevăzut o vreme Vreau să trăiesc, și-apoi neplâns s-adorm, Răpit din lume, și să nu-mi însemne Vreo piatră al meu somn.

ALEXANDER POPE (1688–1744)

126

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR Poet englez și satirist, Alexander Pope a fost dictatorul literar al epocii sale și a fost privit drept simbol al neoclasicismului englez.

La o primă lectură, această poezie foarte cunoscută a lui

Alexander Pope pare să se refere numai la importanț�a găsirii păcii ș� i a liniș� tii, condiț�iile necesare fericirii. Ș� i, î�ntr-adevăr, nu este o temă specifică doar a acestei poezii, ci unei mari părț�i a lucrărilor acestui poet de la î�nceputul secolului al optsprezecelea, care a trăit î�n pădurea Windsor de lângă Londra. A suferit de o deformare a coloanei ș� i de o infecț�ie tuberculoasă care i-au limitat î�nălț�imea la 1,37 m ș� i a suferit de dureri de cap puternice de-a lungul î�ntregii vieț� i. Diformitatea ș� i boala l-au făcut deosebit de sensibil la durerea fizică ș� i mentală ș� i, prin urmare, singurătatea naturii ș� i capacitatea de a fi autonom, departe de zgomotul ș� i nebunia mulț�imilor, au fost teme recurente ale poeziei lui.

Lumea naturală a sfârș� itului nostru de secol douăzeci este mult diferită de cea î�n care s-a născut Pope acum trei sute de ani, făcându-i sfatul poetic ș� i mai semnificativ pentru noi astăzi. „Cu aerul natal se mulț�umeș� te,/ Î�n glia strămoș� ească” î�nseamnă adesea, î�n lumea de azi, ochii care te ustură din cauza smogului oraș� elor, î�nseamnă să inhalezi noxe ș� i să inspiri poluanț�i. Sunt puț�ini ș� i rari aceia dintre noi care simt că este de ajuns pentru ei să-ș� i mulgă vitele, să-ș� i tundă oile ș� i să-ș� i î�ncălzească trupurile cu copacii de pe proprietatea lor, atunci când aceș� tia nu ț�in umbră. Î� n plus, ș� i mai puț�ini dintre noi sunt astfel: „Binecuvântat cel ce simte netulburat/ Ceasurile, zilele ș� i anii lunecând uș� or/ Sănătos la trup ș� i-n suflet alinat/ Retras, î�n zilele î�n zbor”.

SMERENIA

127

Trecem î�n schimb prin niveluri tot mai crescute de deteriorare fizică din cauza bolilor de mediu, niveluri de stres din ce î�n ce mai ridicate ș� i o lume zgomotoasă din cauza a tot felul de motoare electrice de amenajare a spaț� iilor verzi, suflătoare de frunze portabile, buldozere, ciocane pneumatice, camioane ș� i sirene care ne bombardează simț�urile. Sfatul poetic de aproape trei sute de ani al lui Pope este cu siguranț�ă oportun î�n lumea de astăzi. Primele trei versuri ale acestei poezii se adresează nevoii de a respira aer curat, de a ne găsi autonomia î�n natură ș� i de a ne bucura de singurătate ș� i liniș� te î�n timpul zilei. Vă î�ncurajez să faceț�i tot ceea ce puteț�i pentru a aduce î�n vieț�ile voastre aceste elemente, indiferent unde locuiț�i.

Î�n a patra strofă, Pope descrie poetic cum să vă bucuraț�i de un somn adânc combinând recreerea cu inocenț�a ș� i meditaț�ia. Am scris î�n altă parte a acestei cărț�i despre importanț�a meditaț�iei zilnice, aș� a că nu voi repeta aici. Dar câteva dintre ingredientele rămase pentru o viaț�ă fericită – studiu, relaxare, recreere ș� i inocenț�ă – sunt un amestec de sfaturi veș� nic bune pentru orice epocă. Când î�mi ofer libertatea de a studia subiecte care mă interesează, când î�mi fac timp pentru a mă elibera de presiune, pentru a juca tenis, a î�nota sau a alerga î�n timpul zilei, atunci cunosc inocenț�a copilărească „cea mulț�umitoare”, î�n special când se combină cu meditaț�ia. Aceste patru strofe ale poeziei Singurătate, cea mai celebră dintre poeziile de î�nceput ale lui Alexander Pope, dinainte de Răpirea buclei, ne furnizează o varietate de ingrediente ale fericirii. Ele reprezintă o chemare la comuniune cu un mediu cât mai natural ș� i mai lipsit de stres posibil. Vă î�ncurajez să î�i urmaț�i sfatul poetic, indiferent

128

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR

cât de urbană, aglomerată sau zgomotoasă v-ar fi viaț�a. Eu, personal, mă găsesc atras î�n mod repetat de ultima strofă a acestei poezii: „Deci neș� tiut ș� i nevăzut o vreme/ Vreau să trăiesc.”

Am avut privilegiul rar de a mă afla î�n prezenț�a unor ființ�e divine ș� i a unor avataruri. Impresia mea cea mai durabilă despre aceș� ti oameni extrem de evoluaț�i este că ei ș� i-au supus egourile ș� i trăiesc ca niș� te î�nț�elepț�i tăcuț�i, nevrând să se afirme cu lumina propriei lor divinităț�i. Ei au ales practic să dispară ca ființ�e fizice. Nu caută să le fie recunoscute meritele pentru marile lor daruri, de fapt, le atribuie pe toate lui Dumnezeu. Când Sfântul Francisc din Assisi, marele vindecător din secolul al treisprezecelea, a fost î�ntrebat de ce nu ș� i-a vindecat ș� i trupul lui bolnăvicios, el a răspuns că vrea ca toată lumea să ș� tie că nu el e cel care î�nfăptuieș� te vindecarea.

Pentru mine, măsura măreț�iei ș� i a fericirii o reprezintă capacitatea de a vă supune egoul până î�n punctul î�n care nu aveț�i nevoie să vă fie recunoscute meritele pentru realizări, de a vă afla dincolo de nevoia de recunoș� tinț�ă ș� i aplauze, de a nu depinde de părerea favorabilă a celorlalț�i, de a face pur ș� i simplu ceea ce faceț�i pentru că acesta este rostul vostru. Spiritul a ceea ce î�nseamnă cu adevărat să fii impecabil sau magnific, să î�nveț�i să oferi î�n mod anonim ș� i să reziș� ti tentaț�iei de a fi lăudat este frumos exprimat î�n filmul clasic Sublimă obsesie. Odată ce nu mai avem nevoie de glorie, simț�im un nou fel de libertate. După cum spune poetul, „neplâns s-adorm,/ Răpit din lume, ș� i să nu-mi î�nsemne/ Vreo piatră al meu somn”.

Am simț�it acest lucru î�n prezenț�a adevăratei măreț�ii. E un fel de smerenie de felul celei pe care î�mi imaginez că o

SMERENIA

129

răspândeau Iisus din Nazareth, Buddha ș� i Lao Zi. Când am stat î�n faț�a mamei Meera, o î�nvăț�ătoare sfântă din India, care locuieș� te î�n Germania, ș� i am privit î�n ochii ei sfinț�i, era atât de lipsită de ego, î�ncât m-a atins fără cuvinte ș� i am simț�it cu adevărat că parcă nu are nevoie de recunoaș� tere pentru incredibila ei spiritualitate, acum sau altădată. Când a scris despre legătura lui cu nagualii, marii î�nvăț�ători spirituali, Carlos Castaneda a fost intrigat de anonimitatea ș� i smerenia lor. Aceș� tia erau ființ�e aparent obiș� nuite, care aveau o conș� tiinț�ă extraordinară, care trăiau profund, dar modest, î�ntotdeauna prezenț�i, dar aproape invizibili. Acestea sunt î�nsuș� irile paradoxale pe care le î�nț�eleg eu din ultima strofă a poeziei lui Alexander Pope. Î�nvăț�aț�i să trăiț�i nevăzuț�i ș� i necunoscuț�i, eliberaț�i de nevoia de a fi remarcaț�i. Faceț�i ceea ce faceț�i pentru că aș� a vă simț�iț�i î�ndrumaț�i ș� i retrageț�i-vă î�n demnitate ș� i pace. Primul meu contact fizic cu î�nvăț�ătorul meu contemporan Guruji a presupus o tăcere deplină care a durat aproape o oră. Cuvintele nu erau necesare. Mi-a dat să predau o meditaț�ie demonstrativă ș� i, cu toate acestea, n-a pomenit niciodată că vrea să i se recunoască meritul pentru asta. Cei mai mari î�nvăț�ători sunt conș� tienț�i de nevoia de a-ș� i păstra anonimitatea ș� i smerenia.

Nimeni nu a rezumat mai bine această idee decât străvechiul î�nvăț�ător chinez Lao Zi, căruia i-am dedicat un capitol î�n această carte. El ne-a reamintit: „Toate râurile curg spre ocean, deoarece acesta se află mai jos decât ele. Smerenia î�i dă puterea.“

Pentru a pune î�n aplicare î�nț�elepciunea poeziei lui Alexander Pope, Singurătate, vă sugerez să vă gândiț� i la aceste idei:

130

•

• •

•

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR

Faceț�i o pauză î�n programul vostru zilnic pentru perioade de singurătate î�n care să nu faceț�i nimic altceva decât să tăceț�i. Supuneț�i zgomotele stridente din viaț�a voastră prin muzică clasică liniș� tită, î�n surdină, acasă sau la lucru, dacă e posibil. „Efectul Mozart” creează o senzaț�ie de echilibru ș� i pace care pur ș� i simplu creș� te productivitatea ș� i scade stresul.

Oferiț�i-vă timp î�ndelungat pentru a sta î�n natură, ascultând sunetele animalelor ș� i păsărilor, ale vântului ș� i ale valurilor pe plajă ș� i pentru a inspira î�ncet ș� i profund aerul nepoluat. Timpul petrecut î�n regiuni sălbatice reprezintă o terapie extraordinară pentru revitalizare.

Faceț�i un curs de yoga sau apelaț�i la un film care vă î�nvaț�ă exerciț�iile de î�nceput pentru a vă aduce corpul î�n armonie. Faceț�i din yoga o parte regulată a programului vostru zilnic.

Faceț�i-vă un obicei din a oferi ajutor cuiva aflat la nevoie, î�n mod anonim, fără să cereț�i laude. Faceț�i din asta sublima voastră obsesie. Vă î�ncurajez să vizionaț�i ș� i Sublimă obsesie ș� i Fratele soare, sora lună, care este povestea Sfântului Francisc ș� i a transformării lui, î�n secolul al treisprezecelea, î�ntr-un spirit smerit ș� i darnic.

Amintiț� i-vă de descrierea metafizică a lui Henry David Thoreau, care î�nsumează mesajul esenț�ial din Singurătate: „Smerenia, la fel ca î�ntunericul, dezvăluie luminile cereș� ti.”

ADEVĂRUL/FRUMUSEȚEA ODĂ LA O URNĂ GRECEASCĂ*

O, pură formă atică, ce porți Bărbați de marmur, fete, neplinirea, Din codru ram și bozii lângă torți! Tăcută formă, ne destrami gândirea Ca veșnicia... Pastorală rece, Când vârsta spulbera-va leatul meu, Altfel trăind necazuri și tristețe, Pe om prietenoasă-l vei petrece Spunându-i: „Adevăru-i Frumusețe, Și Frumusețea-i Adevăr, mereu!” Asta-i tot ce știți aicea, de atât să țineți seama.” JOHN KEATS (1795–1821)

Probabil cel mai talentat dintre poeții englezi romantici, John Keats a renunțat să practice medicina pentru a scrie poezie.

Există î�n univers ceva ce depăș� eș� te viaț�a noastră individuală, faptul că suntem muritori. Orice ar fi acel ceva, ne nedumireș� te pe toț�i, iar tânărul John Keats l-a scris poetic î�n celebra lui Odă la o urnă grecească. Î� n timp ce poetul

* Trad. de Aurel Covaci, din Antologie de poezie engleză de la începuturi până azi, Ed. Minerva, București,1981, vol. 2, pag. 227. (n.red.)

132

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR

contempla siluetele amanț�ilor de pe o urnă grecească, el î�nsuș� i se lupta cu mortalitatea. Fratele lui murise recent, la douăzeci ș� i ceva de ani, iar el se chinuia cu propria-i sănătate precară, din pricina căreia a pierit î�n anul următor, la vârsta de douăzeci ș� i ș� ase de ani. Această selecț�ie poetică este a cincea ș� i ultima strofă din Odă la o urnă grecească. Ea se î�ncheie cu două versuri care rezumă o abordare a vieț� ii care este transcendentă ș� i se adresează propriei voastre surse de fericire adevărată.

Mă gândesc la mesajul din poezia lui Keats î�n fiecare zi când mă uit pe fereastra biroului meu. Acum două luni, eu ș� i fiul meu am curăț�at o zonă î�mpădurită din faț�a casei î�n care scriu. Am tuns tufiș� urile, am tăiat copacii uscaț�i ș� i am făcut o toaletare destul de drastică aleii de la intrare. Chiar î�n faț�a ferestrei mele am lăsat ceea ce părea a fi un trunchi de copac subț�ire ș� i uscat, cu scoarț�a decolorată, ridicându-se cam la 90 de centimetri. Ne-am hotărât să î�l dezgropăm a doua zi, deoarece atunci nu aveam o lopată la î�ndemână. Una peste alta, a trebuit să plec din oraș� î�ntr-un turneu de prelegeri ș� i am uitat de băț�ul uscat, din pământ. Când m-am î�ntors, am observat câteva frunze verzi răsărind din această protuberanț�ă uscată ș� i m-am hotărât să renunț� la lopată.

Astăzi, când mă uit pe fereastră, sunt mii de muguri, ramuri verzi ș� i frunze care acoperă partea de sus a „băț�ului uscat, din pământ”. E o priveliș� te frumoasă. Forț�a vitală, invizibilă pentru ochiul meu, este eternitatea la care Keats face trimitere atunci când scrie: „Când vârsta spulbera-va leatul meu,/Altfel trăind necazuri ș� i tristeț�e,/Pe om prietenoasă-l vei petrece”. Ș� i da, acest „tu” ne este prieten tuturor celor care spunem: „Adevăru-i Frumuseț�e,/Ș� i Frumuseț�ea-i Adevăr, mereu!”.

ADEVĂRUL/FRUMUSEȚEA

133

Forț�a vitală care a părut că a î�nviat băț�ul uscat e ceea ce putem numi adevăr. Ea pur ș� i simplu este. Acum fiecare dintre noi poate privi acest adevăr ș� i toate adevărurile pe care eternitatea reuș� eș� te să le facă să se manifeste pentru noi, oricum vrem. Ceea ce sugerează John Keats este să alegem să identificăm frumuseț�ea cu adevărul ș� i adevărul cu frumuseț�ea... punct! Frumuseț�ea se află î�n acea formă tăcută care este eternă ș� i care constituie adevărul nostru. Pentru a recunoaș� te că acest „tu” este un dar de frumuseț�e î�nseamnă să faci pace cu î�ntreaga-ț�i viaț�ă.

De-a lungul istoriei, poeț�ii, filozofii ș� i oamenii de ș� tiinț�ă au echivalat frumuseț�ea cu pacea unei vieț�i î�mplinite. Capacitatea de a aprecia frumuseț�ea este o caracteristică de nivel î�nalt a oamenilor pe deplin funcț�ionali pe care i-a studiat dr. Abraham Maslow. Maslow a fost pionier î�n studiul potenț�ialului de măreț�ie al omului; el a identificat anumite trăsături unice ale acestor oameni î�nalt funcț�ionali pe care i-a numit autoactualizaț�i. Maslow a numit această stare paș� nică de conș� tientizare „autoactualizare”. Poate că ceea ce descria el era o relaț�ie de rudenie unică cu adevărul. Emerson a descris frumuseț�ea drept „scrisul de mână al lui Dumnezeu – un sacrament la marginea drumului” ș� i ne-a î�ndemnat pe toț�i să „nu pierdem niciodată ocazia de a vedea ceva frumos”. Keats pare să facă un pas dincolo de simpla apreciere a frumuseț�ii; el vorbeș� te despre echivalarea frumuseț�ii cu adevărul.

Care este adevărul vostru, aș� adar? Î�n primul rând ș� i cel mai important, adevărul vostru este ceea ce este real pentru voi. Ș� i ceea ce este real este ceea ce experimentaț�i prin intermediul emoț�iilor sau sentimentelor. Astfel, dacă simț�iț�i acel lucru, î�l cunoaș� teț�i ș� i î�l experimentaț�i, e mai mult

134

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR

decât adevărat, este frumuseț� e a manifestându-se. Sentimentele voastre de î�mplinire sunt adevărate ș� i frumoase. Aprecierea voastră pentru o persoană iubită este adevărată ș� i frumoasă. Inspiraț�iile voastre sunt adevărate ș� i, astfel, frumoase. Scânteia invizibilă ș� i eternă a vieț� ii despre care Keats spune că î�i este prietenă omului vă furnizează adevărul ș� i, prin urmare, ș� i frumuseț�ea, dacă alegeț�i să o î�nț�elegeț�i î�n acest fel. De fiecare dată când mă uit la ceea ce am crezut a fi un ciot uscat lângă fereastra biroului meu ș� i văd acea forț�ă vitală manifestându-se prin lăstari verzi frumoș� i, crengi, frunze ș� i o nouă vegetaț� ie, mă gândesc la aceeaș� i forț� ă vitală care curge ș� i prin mine. Acesta este adevărul meu. Î�mpărtăș� esc această forț�ă vitală eternă cu acel băț� din pământ, iar când generaț�ia mea se va face praf, forț�a vitală va rămâne î�n cei care î�mi vor lua locul. E un mister atât de divin, dar este adevărul nostru ș� i, prin urmare, aleg să î�l numesc frumos. Ș� tiu î�n inima mea că dacă am pava î�ntrega suprafaț�ă a planetei, acel „tu”, la care face trimitere Keats, ar face ca un fir de iarbă să iasă prin pavaj. Eternul „tu” ar apărea din nou î�n floare ș� i î�n frumuseț�e. Nu poate fi oprit. Ș� i acesta este adevărul. Este ș� i adevărul vostru. Pentru a-l parafraza pe Keats, „asta-i tot ce ș� tiț�i aicea, de atât să ț�ineț�i seama“.

Când o inimă se deschide î�n faț�a experienț�ei adevărului sub forma frumuseț�ii, una dintre enigmele cele mai tulburătoare ale omenirii – moartea – este rezolvată. Iată-l pe John Keats, măcinat de tuberculoză la douăzeci ș� i ceva de ani, î�nfruntând realitatea că î�n curând corpul lui va ceda, dar deschizându-se totuș� i î�n faț�a frumuseț�ii adevărului din viaț� a sa. Vedeț� i frumuseț�ea î�n fiecare loc î�n care simț� iț� i

ADEVĂRUL/FRUMUSEȚEA

135

adevărul. Acea frumuseț� e /acel adevăr vă va inspira. Cunoaș� teț�i-vă pe voi î�nș� ivă ș� i trăiț�i-vă adevărul ș� i veț�i avea frumuseț�e.

Mie mi se pare că î�n aceste versuri poetice care dăinuie î�n timp, John Keats ne spunea fiecăruia dintre noi să ne cunoaș� tem adevărul, să ne urmăm inimile ș� i vom vedea pretutindeni frumuseț�e. Să facem altminteri î�nseamnă să ne pierdem capacitatea de a aprecia ș� i de a trăi extazul vieț�ii, acelaș� i extaz invizibil care reuș� eș� te cumva să pună viaț�ă î�ntr-o sămânț�ă, o rădăcină, o floare, chiar ș� i î�n voi. Faceț�i ca această constatare poetică să î�nflorească frumos î�n vieț� ile voastre, punând î�n practică următoarele sugestii: •

•

Analizaț�i ce este cel mai adevărat pentru voi. Unde stă adevărul vostru personal? Când vă simț�iț�i cel mai inspiraț�i ș� i mai î�mpliniț�i? Ce vă dă cea mai profundă satisfacț�ie? Răspunsurile voastre sunt acel „tu” care este spaț�iul vieț�ii eterne din voi, iar frumuseț�ea căreia î�i dă naș� tere vă reprezintă pe voi, cei autentici.

Aveț�i î�ncredere î�n propriile voastre aprecieri legate de ce este frumosul ș� i ce este adevărul. Ț� ineț�i cont de adevărul vostru, independent de opiniile celorlalț�i. Dacă vă simț�iț�i inspiraț�i ș� i î�n rezonanț�ă cu extazul vostru interior, atunci este adevărat ș� i, prin urmare, ș� i frumos.

Lăsaț�i î�n urmă judecăț�ile care clasifică preocupările ș� i interesele celorlalț�i ca fiind urâte, nepotrivite sau neautentice. Rămâneț�i cu adevărul vostru ș� i daț�i-le celorlalț�i dreptul de a scăpa de judecăț�ile voastre aspre.

136

•

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR

Faceț�i-vă un obicei din aprecierea frumosului î�n cât mai multe locuri posibile. Natura furnizează o varietate posibilă de miracole. Vedeț�i frumosul din toate. Căutaț�i-l pe „tu” cel divin ș� i invizibil pe care î�l ș� tiț�i a fi etern, apărând pretutindeni. Păstraț�i-l î�n inimile voastre. Dacă e adevărat, este frumuseț�e. Ț� ineț�i minte acest gând ș� i nu acceptaț�i să vă folosiț�i energia mentală pentru a vă răzgândi.

PASIUNEA

FILOZOFIA DRAGOSTEI*

I Trec izvoarele în râuri, Râurile curg spre mare. Nevăzute, limpezi brâuri Leagă boarea de-altă boare. Nu-i nimic stingher în Fire, Toate tind să te îmbine Într-o tainică iubire – De ce nu și eu cu tine? II Munții-aștern pe cer săruturi, Val ca val se-mbrățișează. Care-i floarea fără fluturi? Am fugi de ea cu groază. Soarele în brațe strânge Lumea. Luna își sărută Marea. Truda mea s-ar frânge Fără-al tău sărut, pierdută.

PERCY BYSSHE SHELLEY (1792–1822)

Poet filozofic englez, Percy Bysshe Shelley a respins toate convențiile despre care el credea că înăbușă iubirea și

Trad. de Petre Solomon, din Antologie de poezie engleză de la începuturi până azi, ed. cit., vol. 2, pag. 207 (n.red.)

138

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR libertatea umană și s-a răzvrătit împotriva constrângerilor politicii engleze și ale religiei.

Poezia lui Percy Bysshe Shelley a reprezentat moș� tenirea

lui pentru noi toț�i despre importanț�a trăirii cu pasiune a vieț� i i cotidiene. O autoritate atât de î� n altă precum Encyclopedia Britannica spunea despre acest poet englez romantic: „Căutarea lui pasionată privind iubirea personală ș� i dreptatea socială s-a î�ndreptat treptat de la acț�iunile făț�iș� e spre poezii, care se numără printre cele mai remarcabile poeme din limba engleză”. Să vă trăiț�i viaț�a cu pasiune presupune recompense extraordinare, care sporesc atunci când sunteț�i conș� tienț�i că moartea, î�n modul ei arbitrar, poate veni pe neaș� teptate, aș� a cum a venit î�n cazul lui Shelley.

Gândiț�i-vă numai la acest lucru. Iată un om care trăia la î�nceputul secolului al nouăsprezecelea î�n Anglia, care î�ș�i risca viaț�a î�mpărț�ind pamflete ce susț�ineau drepturi politice ș� i autonomie pentru catolicii din Irlanda. La nouăsprezece ani a fugit pe ascuns cu iubita lui, trădând ambele familii; ș� i-a pierdut prima soț� ie care s-a sinucis când el avea douăzeci ș� i patru de ani; ș� i doi dintre copii i-au murit când el avea î�n jur de douăzeci ș� i cinci de ani. S-a căsătorit apoi cu iubita lui, Mary Wollstonecraft, î�ndeplinindu-ș� i dorinț�a de a avea o parteneră de viaț�ă care să „poată simț�i poezia ș� i î�nț�elege filozofia”. Shelley a călătorit prin toată Europa î�ntreț�inându-se din scris ș� i din publicarea poeziilor. L-a î�ntâlnit pe lordul Byron prin diverse oraș� e europene, î�n vederea unor acț�iuni poetice comune, ș� i a declarat că poeț�ii sunt legiuitorii nerecunoscuț�i ai lumii, deoarece ei creează valori umane ș� i modele care formează orânduirea socială.

PASIUNEA

139

Acest om a fost un idealist fervent care a scris despre iubirea lui pentru iubire ș� i despre pasiunea lui pentru pasiune. Ș� i-a desăvârș� it uriaș� ul tezaur de poezie ș� i proză până la vârsta de douăzeci ș� i nouă de ani, când a murit î�ntr-un accident cu barca î�n timpul unei furtuni. Nu numai poezia lui ne vorbeș� te tuturor despre uriaș� a lui pasiune, ci ș� i viaț�a lui. S-a dedicat unor cauze, ș� i-a riscat reputaț�ia ș� i viaț�a ș� i a sorbit până la ultima picătură fiecare clipă din viaț�a lui. Poezia citată aici, Filozofia dragostei, redă un licăr din pasiunea pe care Shelley o simț�ea î�n inima lui idealistă, iar mie î�mi afirmă, la fel cum fac multe dintre poeziile lui romantice: Simte iubirea pentru cei pe care îi adori și exprim-o cu fervoare; altminteri, trăiește-ți viața în frustrare.

Iubirea, î�n varietatea ei pătimaș� ă, reprezintă acea senzaț�ie interioară de dor care pătrunde î�n fiecare gând, î�n fiecare clipă de veghe. E o stare de fericire pe care de obicei o echivalăm cu simț�ăminte sexuale sau romantice, atunci când acestea sunt î�mpărtăș� ite î�n extaz de persoana iubită. Toate acele interacț�iuni, relaț�ii, strângeri de mâini ș� i sărutări î�ntre râuri, adieri de vânt, munț�i, flori ș� i raze de lună sunt metaforele lui Shelley pentru această stare de fericire î�mpărtăș� ită. De ce, insinuează el, am alege frustrarea de a nu ne exprima sentimentele? Î� mi pot aminti durerea pe care am simț� it-o î�n diverse momente din viaț� ă pentru o iubire pe care n-am putut să o î�mpărtăș� esc cu cineva. Cred că m-am simț� it de parcă aș� fi murit ș� i aș� fi ajuns î�n rai, atunci când acea iubire s-a concretizat, prin î�mbrăț� iș� ări lungi, săruturi ș� i uniune.

Există î�nsă pasiune ș� i î�n alte situaț�ii, cum ar fi extazul creaț�iei. Atunci când ne gândim la chestiunea pasiunii î�n viaț�ă, e important să acordăm atenț�ie lucrurilor care ne

140

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR

pasionează. Eu, personal, cunosc extazul creaț�iei prin intermediul scrierilor mele ș� i prin susț�inerea discursurilor î�n faț�a unui public. Am o stare de fericire î�n multe situaț�ii, care este acelaș� i fel de uniune pe care Shelley o descrie î�n poezia lui.

Am simț�it extazul de a fi una cu corpul meu când am alergat la un maraton ș� i când am jucat un meci de tenis aprig disputat. Simt extazul î�n meditaț� ia profundă ș� i î�n plimbările lungi cu soț�ia mea sau când î�mi privesc copiii pe scenă. Shelley vorbeș� te despre iubire ș� i o inimă veselă, care este capabilă să aprecieze frumuseț�ea lumii noastre ș� i pe toț�i cei de care ne simț�im legaț�i. Pasiunea lui nu este neapărat una care ne ț� ine î�nrobiț� i î�n extazurile noastre sexuale. Ceea ce descrie el este ideea de a trăi nu de parcă astăzi ar fi prima zi din restul vieț�ii voastre, ci de parcă aceasta ar fi singura zi din viaț�a voastră – ceea ce ș� i este, desigur – ș� i să vă î�mpărtăș� iț�i pasiunea, deoarece o bucurie î�mpărtăș� ită e dublă. Prea des ne regăsim î�mpotmoliț�i î�ntr-o abordare serioasă a vieț�ii, folosindu-ne mintea pentru a ne menț�ine î�ntr-o stare de neliniș� te sau, ș� i mai rău, indiferenț�ă. Bucuria ș� i extazul vin din interior; nu pot fi cumpărate cu niciun preț� . Cu toț�ii căutăm bucuria ș� i fericirea ș� i simț�im adesea că nu e o stare de spirit adecvată atunci când ea soseș� te. Secretul pentru a cunoaș� te această stare este să puneț�i pasiune î�n vieț�ile voastre. Sigur, ș� i î�n iubire ș� i sex, dar ș� i î�n recreere, vocaț�ie ș� i î�n toate ipostazele î�n care vă aflaț�i, interacț�ionând cu acest măreț� univers. Există atâtea lucruri î�n care să puneț�i pasiune!

Am descoperit că oamenii care au o pasiune sau o voinț�ă puternică pentru ceea ce vor să obț�ină ș� i care nu le

PASIUNEA

141

permit celorlalț� i să î�ntineze sau să mânjească imaginile lăuntrice privind ceea ce vor ei să concretizeze, î�ntotdeauna par să obț�ină ceea ce doresc î�n viaț�ă. Shelley ș� i-a trăit până la capăt idealismul lui pătimaș� , cu fiecare respiraț�ie ș� i bătaie a inimii. Pasiunea lui se reflectă î�n poezia sa magnifică. Recitiț�i Filozofia dragostei ș� i puneț�i-vă î�ntrebarea: „De ce nu?” •

• •

•

Pentru a integra î�n vieț�ile voastre această pasiune:

Fiț�i conș� tienț�i că faceț�i parte dintr-un univers plin de bucurie. Permiteț�i-le emoț�iilor voastre romantice, extatice, de fericire să apară mai des î�n vieț�ile voastre de zi cu zi. Atunci când simț�iț�i bucuria, trăiț�i-o ș� i exprimaț�i-o. După cum spune Noul Testament, bucuria este roada Duhului (Galateni, 5: 22) Nu vă refuzaț�i această roadă!

Scrieț�i ș� i voi poezie. Făceț�i-vă timp pentru a vă î�nregistra sentimentele pătimaș� e. Fie că pasiunea voastră este olăritul ori mobila veche, matematica ori muzica, exprimaț�i-o cu propriile voastre cuvinte.

Permiteț�i-vă să fiț�i persoane pasionate. Entuziasmaț�i-vă pentru orice sau oricine vreț�i voi, fără amestecul criticului lăuntric. Atunci când acesta î�ncearcă să vă facă să vă simț�iț�i ridicoli, spuneț�i-i – cu blândeț�e, dar hotărât – să vă aș� tepte pe hol ș� i invitaț�i-l să vi se alăture mai târziu, dacă vreț�i.

Spuneț�i-le celor pe care î�i iubiț�i ce simț�iț�i pentru ei, cât mai des posibil. Acest lucru vă va da posibilitatea de a vă î�mpărtăș� i bucuria ș� i, făcând acest lucru, o dublaț�i.

142

•

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR

Citiț�i, citiț�i, citiț�i ș� i recitiț�i poezia oamenilor pasionaț�i ca Shelley. Î�ncercaț�i să le simț�iț�i inimile bătând la unison cu inimile voastre. Imaginaț�i-vă văzând ș� i simț�ind ceea ce ei au văzut î�nainte ca voi să apăreț�i pe această planetă.

COMUNICAREA UN POM OTRĂVITOR

Pe prietenul meu am fost supărat: I-am mărturisit mânia și ea a-ncetat. M-am supărat pe dușmanul meu: Am tăcut, și mânia a crescut. Am udat-o cu temeri, seri și dimineți în lacrimi Am însorit-o cu zâmbete și cu amăgiri șirete.

Zi și noapte a crescut Un măr aprins a născut. Dușmanul l-a privit cum strălucea Și a știut că al meu era.

S-a furișat în grădină Sub vraja nopții lină, Iar dimineață bucuros mi-am văzut, Dușmanul sub pom doborât.

WILLIAM BLAKE (1757–1827)

William Blake a fost un poet, gravor, pictor și mistic englez. Poezia lui este cel mai bine cunoscută pentru misticismul și simbolismul ei complex.

144

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR

William Blake este unul dintre eroii mei. De-a lungul vie-

ț�ii sale, el a fost poet, pictor ș� i artist desăvârș� it, precum ș� i mistic vizionar, ignorat î�n cea mai mare parte de către contemporanii săi ș� i considerat nebun. Ș� i-a trăit î�ntreaga viaț�ă la limita sărăciei ș� i a murit î�n ignoranț�ă. Acest om este considerat astăzi ca fiind una dintre cele mai originale ș� i mai mari personalităț�i din istoria literară, iar gravurile lui originale sunt comori rare, î�n valoare de milioane de dolari.

I-am citit pe nerăsuflate poemele epice ș� i l-am citat de multe ori de-a lungul vieț�ii, ș� i a fost o provocare semnificativă să mă hotărăsc ce text de-al lui să includ î�n această carte. Cele mai celebre cuvinte ale sale sunt versurile de î�nceput din Prevestirile inocenței, scrisă î�n 1803. „Cel ce desluș� eș� te-anume/ Î� ntr-un bob de praf o lume/ Ș� i-ntr-o floare cerul – poate-a/Prinde-n palmă Infinitul/ Ș� i-ntr-un ceas Eternitatea”* se referă la preocuparea lui Blake pentru puterea minț�ii de a-L percepe pe Dumnezeu sau infinitul, pentru valoarea imaginaț�iei noastre ș� i pentru uniunea universului. Am scris despre aceste teme î�n altă parte a acestei cărț�i, aș� adar am ales Un pom otrăvitor drept un alt exemplu extraordinar pentru ce ne oferă î�n prezent acest „geniu nebun”, din peniț�a lui creatoare de acum mai bine de două sute de ani, când scria î�n toiul Revoluț�iei Franceze, care se petrecea la puț�in peste o sută cincizeci de kilometri de locul î�n care crea el. Un pom otrăvitor reprezintă un mesaj fundamental pentru a menț� i ne relaț� i i iubitoare prin comunicare. Gândul-cheie aici este să comunicăm. „Pe prietenul meu am fost supărat: I-am mărturisit mânia ș� i ea a-ncetat.”

* Trad. de Tudor Dorin, din Antologie de poezie engleză de la începuturi până azi, ed.cit., vol. 2, pag. 54. (n.red.)

COMUNICAREA

145

Ce mod simplu de a exprima un adevăr profund! Atunci când simț�iț�i ceva ș� i aveț�i bunul-simț� sau curajul de a exprima acel sentiment către cei dragi, mânia ș� i furia dispar, aproape ca prin magie.

Î�n trecut, adesea, tendinț�a mea era să tac atunci când eram supărat. Recunosc că voiam să fierb la foc mocnit, să o derulez î�ntruna î�n minte, locul î�n care purtam dialoguri î�ndelungate cu persoana pe care eram supărat. Atât timp cât adopt această poziț�ie de a-i î�ndepărta pe cei dragi sau pe prieteni printr-o atitudine rece, mânia persistă. Totuș� i, atunci când î�n sfârș� it ea iese la iveală ș� i putem să comunicăm despre ea, exprimându-ne sentimentele reale, indiferent de cât de absurde i s-ar putea părea celeilalte persoane, furia se potoleș� te miraculos ș� i aproape instantaneu. „M-am supărat pe duș� manul meu:/Am tăcut, ș� i mânia a crescut”. Exact aceasta este lecț�ia pe care a trebuit să o î�nvăț� ș� i recunosc că î�ncă lucrez la ea î�n fiecare zi.

Î�n relaț�iile din trecut, mi-am făcut duș� mani din oamenii pe care i-am iubit cel mai mult. Din momentul î�n care mi i-am făcut duș� mani, mi-am păstrat mânia î�năuntrul meu, jucând cu mine î�nsumi jocuri intelectuale ș� i creând un scenariu incredibil de complex, pe care numai eu î�l cunoș� team. Astfel, tendinț�a de a-mi păstra mânia î�năuntrul meu, neexprimată, mi-a permis să creez ceea ce Blake numeș� te un pom otrăvit. Î�l udam cu lacrimile mele ș� i î�l luminam cu zâmbete î�nș� elătoare. Iar rezultatul? Continua să crească ș� i să rodească. Iar fructul este, fără î�ndoială, otrăvit – î�ntr-atât î�ncât î�i va distruge î�n cele din urmă pe cei cărora le-am pus eticheta de duș� man. Iată-i, „doborâț�i sub pom”.

Mesajul acestei poezii este profund. El se aplică nu numai î�n relaț�iile personale, ci ș� i î�n cele î�n care aveț�i de-a face

146

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR

cu toț�i oamenii din vieț�ile voastre. De câte ori simț�iț�i acea scânteie aprinzându-se î�n voi ș� i mânia î�ncepe să crească, vă î�ndreptaț�i spre o potenț�ială î�ncurcătură. Calea de ieș� ire din acea potenț�ială î�ncurcătură este să vă opriț�i ș� i să faceț�i din acea persoană mai degrabă un prieten, decât un duș� man. Spuneț�i-i acelei persoane: „Simt că acum î�ncerci să mă manipulezi ș� i aș� vrea să te opreș� ti!” Acest gen de afirmaț�ie, sinceră ș� i directă, va î�nlătura mânia ș� i va î�mpiedica creș� terea unui pom otrăvitor care să vă distrugă până la urmă, pe voi sau pe oricine v-a devenit duș� man.

Î� n mod asemănător, î�n relaț� iile familiale apropiate, atunci când simț� iț� i ceva asemănător furiei, luaț� i-vă inima-n dinț�i pentru a spune ceea ce simț�iț�i fără a folosi un limbaj insultător sau a vorbi tare. Am descoperit î�n ceea ce î�i priveș� te pe copiii mei că, atunci când le ofer tratamentul tăcerii, furia nu se domoleș� te. Se agravează, de fapt, deoarece amândoi ne cultivăm î�n interior pomi otrăvitori, pentru că am devenit duș� mani. Când spun ce simt ș� i care î�mi sunt dezamăgirile, mergem î�n general către o discuț�ie deschisă î�n care ne exprimăm amândoi ș� i care se sfârș� eș� te cu „Ș� i eu te iubesc, tati”. Î�n mod uimitor, „am mărturisit mânia ș� i ea a-ncetat”. Aceste ș� apte cuvinte este bine să le memoraț�i ș� i, prin ele, să vă gândiț�i la moduri î�n care să vă faceț�i mai des relaț�iile să funcț�ioneze la un nivel al fericirii.

Î�n orice parteneriat î�n care există doi oameni, e inevitabil să nu fie conflicte. Î�mi exprim adesea părerea că, î�ntr-o relaț�ie î�n care doi oameni sunt de acord tot timpul, atunci unul dintre ei nu este necesar. Sufletul vostru pereche este adesea persoana cea mai diferită de voi, cea care poate să vă enerveze până vă scoate din minț�i. Acea persoană este sufletul vostru pereche tocmai din cauza

COMUNICAREA

147

acestei puteri. Atunci când aveț�i un acces de furie, persoana pe care o percepeț�i ca fiind cea care î�l cauzează este, î�n acel moment, cel mai mare mentor al vostru. Acea persoană vă î�nvaț�ă că î�ncă nu vă stăpâniț�i, că î�ncă nu ș� tiț�i să alegeț�i pacea atunci când cineva vă enervează.

Calea către acea pace este să î�i spuneț� i prietenului, persoanei iubite, copilului, partenerului sau soacrei voastre exact ceea ce simț�iț�i. Faceț�i acest lucru dintr-o poziț�ie de detaș� are ș� i onestitate ș� i priviț�i cum mânia dispare. Veț�i î�nlătura cu totul posibilitatea de a î�ngriji un pom otrăvitor ș� i de a-l face să dea roade.

Pentru a introduce î�n vieț�ile voastre ideile celebrei poezii a lui William Blake, î�ncepeț�i prin a aplica aceste sugestii simple: •

•

Când vă regăsiț�i î�n mijlocul unei atmosfere glaciale, impuse de voi sau de altcineva, spargeț�i tăcerea cu o replică de deschidere simplă. Spuneț�i ceva de genul: „Putem fi de acord să exprimăm amândoi ceea ce simț�im acum, fără să ne judecăm unul pe altul?”

Folosiț�i-vă replica de deschidere pentru a afirma direct cum vă simț�iț�i, î�ncepându-vă propoziț�ia cu „Eu simt că...”. Subliniaț�i că î�n acest moment lucrul de care aveț�i cea mai mare nevoie este un răspuns iubitor la felul î�n care vă simț�iț�i. Recunoaș� teț�i-vă sentimentele ș� i simț�iț�i-le, aș� a cum aț�i face-o cu un prieten pe care vă puteț�i baza să î�i î�mpărtăș� iț�i sentimentele voastre. Ascultaț�i ș� i î�nț�elegeț�i sentimentele celeilalte persoane, cu iubire ș� i fără a fi defensivi î�n legătură cu problema ivită. Î�mprieteniț�i-vă cu sentimentele!

148

•

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR

Stabiliț�i-vă o limită de timp autoimpusă pentru tăcere. Dacă spuneț�i o oră, atunci, indiferent de cât de ruș� inaț�i sau de răniț�i v-aț�i simț�i, deschideț�i apoi liniile de comunicaț�ie. Veț�i vedea că mai degrabă comunicarea, ș� i nu tăcerea, va pune capăt furiei aproape imediat.

Nu vă duceț�i la culcare persistând î�n mânia voastră. Acest lucru va influenț�a efectiv câmpul energetic pe care î�l î�mpărț�iț�i amândoi ș� i va spori creș� terea unui pom otrăvitor. Î�nainte de a merge la culcare, afirmaț�i-vă pur ș� i simplu sentimentele ș� i faceț�i un efort de a arăta un semn de afecț�iune, chiar dacă asta î�nseamnă să pierdeț�i teren ș� i să vă supuneț�i egoul.

Cu cât puteț�i crea mai mult o atmosferă de sinceritate ș� i deschidere, î�n special î�n ceea ce priveș� te aspectele î�n care există dezacorduri, cu atât mai puț�in dezagreabile vor deveni dezacordurile. Î�n momentele dezagreabile, răsare puietul din care, până la urmă, creș� te pomul otrăvitor.

ÎNDRĂZNEALA/ACȚIUNEA din Faust*

Nu-i gata mâine ce nu-ncepe azi Și nici-o zi din câte se ridică, Să n-o lăsați să treacă în zadar, Cu-o gravă hotărâre, fără frică, Să înșfăcați posibilul de chică; Să fiți mereu activi, că-i necesar.

JOHANN WOLFGANG VON GOETHE (1749‒1832)

Poet, dramaturg și romancier german, Johann Wolfgang von Goethe și-a exprimat interesul pentru dezvoltarea mai degrabă naturală, organică a lucrurilor, decât pentru o caracterizare idealistă, și pentru nevoia omului de a crede în el însuși.

Johann Wolfgang von Goethe este universal recunoscut

ca fiind unul dintre adevăraț�ii giganț�i ai creativităț�ii, printr-o mulț�ime uimitoare de preocupări. A reprezentat ceea ce considerăm a fi o personalitate renascentistă. Nu numai că a urmărit, dar a ș� i atins î�n timpul vieț�ii un statut de talie mondială ca dramaturg, romancier, poet, jurnalist, pictor, om politic, profesor ș� i filozof naturalist. Î�n cei optzeci ș� i doi

* Trad. de Şt. Augustin Doinaş, din Faust, Ed. Univers, București,1983, vol. 1, pag. 25 (n.red.)

150

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR

de ani de viaț�ă, realizările sale sunt considerate de nivel olimpic ș� i includ o sută treizeci ș� i trei de volume uriaș� e, dintre care paisprezece au fost î�n domeniul ș� tiinț�ei. A scris remarcabil, pe diferite teme, basme, romane, piese istorice ș� i a culminat cu Faust, una dintre capodoperele literaturii moderne.

Mesajul lui Goethe către noi, cei de azi, nu se află neapărat î�n numeroasele sale eforturi creative, cât î�n modul î�n care ș� i-a trăit viaț�a. A manifestat plăcerea de a trăi o viaț�ă deplină ș� i splendidă, de a fi expert î�ntr-o multitudine de î�ndeletniciri ș� i de a permite unei energii a exaltării să pătrundă î�n activităț�ile sale. Goethe a trăit glorios, a fost un om cu o uriaș� ă energie creatoare. Putem î�nvăț�a multe dacă î�i permitem măreț� iei lui să ne călăuzească î�n lumea de astăzi.

Acest fragment din Faust este unul dintre pasajele cel mai frecvent citate î�n toată literatura de dezvoltare personală. Ai auzit probabil sau ai citit al cincilea vers: „Să î�nș� făcaț�i posibilul de chică.” Acesta a fost citat î�n multe cărț�i, inclusiv î�ntr-una dintre cărț�ile mele, scrisă acum douăzeci ș� i ceva de ani. Î�n această compilaț�ie a î�nț�elepciunii, de la cele mai creatoare ș� aizeci de minț�i care ne-au vorbit vreodată prin intermediul gândurilor scrise, am decis să includ contextul total al acestui ideal universal acceptat de î�ndrăzneală.

Î�n timp ce lucram la această carte, pe măsură ce avansam, î�i citeam î�n fiecare zi materialul la telefon editorului meu. Î�n fiecare zi, ea î�mi spunea ceva de genul: „Wayne, eș� ti uimitor! Nu ș� tiu cum de vii zilnic cu un asemenea material grozav. Nu numai că î�l creezi sau î�l scrii. Î�n primul rând citeș� ti, cercetezi ș� i apoi descrii î�n mod creativ abordarea ta

ÎNDRĂZNEALA/ACȚIUNEA

151

asupra a ceea ce au scris aceș� ti filozofi ș� i poeț�i. Mă inspiri!” Zâmbeam î�n sinea mea la acest compliment ș� i declaram că răspunsul nu era un mare secret. Soluț�ia unei creativităț�i constante este „Să fiț�i mereu activi că-i necesar”, care este ș� i ultimul vers din „Ce nu faci azi, nu ai să faci nici mâine”. Dacă aleg să trândăvesc azi, voi pierde ziua ș� i mâine va fi la fel, iar eu voi sfârș� i regretând zilele pierdute. Atunci când Goethe î�ntreabă: „Eș� ti serios?”, eu î�i răspund: „Sunt” ș� i „mă folosesc din plin de clipă”. Acț�ionez pe baza acestui sfat influent scris de un om care ș� i-a umplut cei optzeci ș� i doi de ani cu măreț�ie, î�n multe domenii de iniț�iativă.

Nu vă gândiț�i la terminarea unui proiect sau la cât de copleș� itoare ar părea sarcina. Î�ncepeț�i doar, folosind din plin clipa. Dacă e vorba despre scrierea unei scrisori sau un apel telefonic, de ce să nu puneț�i chiar acum această carte jos ș� i să vă folosiț�i de clipă din plin. Nu faceț�i altceva decât să î�ncepeț�i. Puneț�i un semn de carte aici ș� i atunci când vă veț�i fi început proiectul, î�ntoarceț�i-vă la lectură. Ceea ce veț� i descoperi este semnificaț� ia afirmaț� iei lui Goethe: „Î�ndrăzneala are î�n ea geniu, putere ș� i magie.”

Faimoasa afirmaț�ie a lui Thomas Edison – „Geniul este un procent inspiraț�ie ș� i nouăzeci ș� i nouă de procente transpiraț�ie” – se referă la a î�nvăț�a să te foloseș� ti din plin de clipă. Acel un procent î�nseamnă recunoaș� terea meritului gândurilor ș� i sentimentelor voastre. Pentru a dovedi geniul care sunteț�i, trebuie să vă puneț�i î�n miș� care pentru a î�ncepe implementarea inspiraț�iei voastre. Î�i spun editorului meu că „secretul” meu pentru a termina la timp această carte ș� i toată munca ce o implică este ca, pur ș� i simplu, î�n fiecare zi, la un anumit moment, indiferent de câte î�ntreruperi sau de câte motive pentru a face altceva am, eu î�ncep

152

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR

următorul eseu. Nu jur să î�l termin, numai să î�l î�ncep. Când colo, ce să vezi, acea î�ndrăzneală are î�ntr-adevăr î�n ea geniu, putere ș� i magie, deoarece odată ce am î�nceput lectura, cercetarea ș� i scrierea efectivă a primei propoziț� ii, mi se pare că munca ajunge cumva să fie terminată. Acest lucru a fost valabil pentru mine, fără excepț�ii.

Vă sugerez să lipiț�i cuvintele lui Goethe – „Ce nu faci azi, nu ai să faci nici mâine” – î�n locurile pe care le frecventaț�i atunci când î�ncercaț�i să evitaț�i să vă folosiț�i din plin de clipă. Vă va reaminti de aspectele creative ale vieț�ii voastre, pe care căutaț�i să le realizaț�i prin acel pas de î�nceput î�ndrăzneț� . Ezitarea de a vă implica e cea care vă ț�ine blocaț�i ș� i nu î�i dă voie minț�ii voastre să se î�ncălzească. Tendinț�a de a amâna, de a tergiversa, vă face să pierdeț�i ziua de azi. Valoroasa tehnică de a î�ncepe mă ajută să termin scrisul care î�mi place atât de mult ș� i mă ajută, de asemenea, să mă folosesc din plin de moment ș� i să î�ncep să activez alte aspecte ale vieț�ii mele care î�mi aduc la fel de multă plăcere ș� i sentimentul de a fi complet ș� i echilibrat.

Î�n loc să vorbesc despre un moment din viitor î�n care eu ș� i soț�ia mea să plecăm ș� i să ne bucurăm unul de celălalt, lucru care ar putea să nu depăș� ească niciodată stadiul de discuț�ie, î�mi amintesc că î�ndrăzneala are putere ș� i că implicarea î�ncălzeș� te î�ntr-adevăr mintea ș� i corpul. Aș� a că voi spune: „Destul cu vorba, hai să facem chiar acum rezervare.” Î�nsemnez data î�n calendarul nostru ș� i vom concretiza lucrurile. Ș� i aș� a se î�ntâmplă î�ntotdeauna atunci când acț�ionăm î�mpotriva trândăvelii care ne iroseș� te ziua. Î� n mod asemănător, am creat multe activităț�i î�n familie pentru că amândoi n-am mai trândăvit ș� i le-am concretizat. Acum!

ÎNDRĂZNEALA/ACȚIUNEA

153

Î�ncurajarea de a vă purta î�ndrăzneț� vine de la un om care a fost el î�nsuș� i extraordinar de î�ndrăzneț� ș� i de î�mplinit. Citiț�i cu atenț�ie cuvintele î�ncurajatoare ale lui Goethe ș� i aplicaț�i-le î�n vieț�ile voastre pentru a face ca un lucru să se transfere din lumea gândurilor voastre î�n lumea materială a realităț�ii voastre imediate. Î�ncepeț�i-l ș� i priviț�i cum magia preia controlul. Pentru a practica î�ndrăzneala aș� a cum o menț�ionează Goethe î�n acest pasaj din Faust, î�ncercaț�i aceste sugestii: •

•

Notaț�i-vă cinci lucruri la care vă gândiț�i de ceva vreme, dar pe care, indiferent de motiv, nu aț�i reuș� it să le realizaț�i î�n vieț�ile voastre. Fie ș� i numai scrierea lor pe o bucată de hârtie reprezintă un punct de î�nceput.

Acum, indiferent de câtă rezistenț�ă simț�iț�i, nu faceț�i altceva decât să începeți să acț�ionaț�i î�n cazul primului lucru. Faceț�i la fel î�n următoarele patru zile pentru fiecare dintre celelalte patru lucruri. Nu vă luaț�i angajamentul să terminaț�i proiectul, angajaț�i-vă pur ș� i simplu să î�l î�ncepeț�i. Veț�i vedea ce a vrut să spună Goethe atunci când a zis că implicarea vă mobilizează.

Î�ncetaț�i cu scuzele pe care aț�i ajuns să vă bazaț�i pentru a explica motivul pentru care nu realizaț�i lucrurile cu adevărat importante din viaț�ă. Principalul motiv pentru care nu aț�i î�ndeplinit ceea ce spuneț�i că v-ar plăcea să faceț�i este că aț�i refuzat să î�ncepeț�i, folosind din plin clipa. Toate scuzele chiar asta sunt, scuze. Ș� tiț�i î�n sufletul vostru că este adevărat.

Î�nconjuraț� i-vă de oameni activi. Staț� i pe lângă oameni care î�ș�i demonstrează î�ndrăzneala. Ș� i invers,

154

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR

î�ndepărtaț� i-vă din punct de vedere fizic de cei care vă î�ncurajează să vă bălăciț�i î�n scuze ș� i explicaț�ii. Păstraț�i-vă necontaminat câmpul energetic din imediata apropiere.

IMAGINAȚIA

Ce-ar fi dacă ai dormi? Și ce-ar fi dacă, În somnul tău, Ai visa? Și ce-ar fi dacă, În visul tău, Te-ai duce în rai Și de acolo ai smulge O floare Stranie și frumoasă? Și ce-ar fi dacă, Atunci când te-ai trezi, Ai avea floarea În mână?

SAMUEL TAYLOR COLERIDGE (1772–1834)

Poet și eseist englez, Samuel Taylor Coleridge a fost criticul cel mai receptiv al vremurilor lui și un reprezentant al intelectualității mișcării romantice engleze.

Preț�uiesc atât de mult această poezie a unuia dintre cei mai renumiț�i poeț�i, critici literari, teologi ș� i filozofi, î�ncât am folosit-o ca motto pentru o carte pe care am scris-o despre crearea miracolelor, intitulată Real Magic (Magie adevărată). Viaț�a profesională a lui Coleridge a fost mistuită de exprimarea unui principiu creator fundamental care

156

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR

este aplicabil ființ�elor umane ș� i universului ca un î�ntreg. Primul pas î�n creaț� ie, acest principiu unificator, este imaginaț�ia.

Această poezie pătrunzător de simplă vă invită să vă afundaț�i î�n imaginaț�ia voastră ș� i să vă reexaminaț�i î�nț�elegerea realităț�ii. Ceea ce ș� tim a fi real are limitele sale, dar imaginaț�ia este fără margini î�n starea de visare. Î�nț�elegerea noastră asupra realităț�ii infirmă ideea potrivit căreia putem aduce un obiect din lumea visului î�n lumea stării de veghe. Samuel Taylor Coleridge propune să vă mai gândiț�i. Ce-ar fi dacă aț�i putea să faceț�i un asemenea lucru? Ce-ar fi atunci, nu-i aș� a?

Gândiț� i-vă la ce sunteț� i capabili î�n starea de visare. Dormind câte opt ore î�n fiecare zi, î�nseamnă că vă veț�i afla î�n această stare de visare timp de treizeci de ani, dacă trăiț�i până la nouăzeci de ani. Adică o treime din vieț�ile voastre vor fi petrecute î�ntr-o stare de conș� tiinț�ă î�n care acordul cu realitatea este î�ncălcat, iar voi manifestaț�i tot ce e nevoie pentru visare, pur ș� i simplu, prin puterea gândurilor voastre. Nu aveț�i nicio noț�iune a timpului, de fapt vă puteț�i deplasa î�n timp după cum doriț�i, î�nainte sau î�napoi. Puteț�i vorbi cu cei morț�i ș� i î�i puteț�i vedea, puteț�i zbura, dacă vreț�i, puteț�i trece prin copaci sau clădiri, vă puteț�i schimba instantaneu forma, vă puteț�i transforma î�ntr-un animal, dacă aș� a doriț�i, puteț�i respira sub apă ș� i vă puteț�i afla î�n mai multe locuri î�n acelaș� i timp.

Cea mai uimitoare latură a visului e că pe toată durata sa sunteț�i sută la sută convinș� i că totul este real. Imaginaț�ia voastră nelimitată este atât de convingător de puternică, î�ncât, pentru o treime din viaț� ă, vă pierdeț� i acordul cu realitatea.

IMAGINAȚIA

157

Când vă treziț�i, vă spuneț�i că partea aceasta este reală ș� i că toată acea activitate din starea de visare este ireală. Samuel Taylor Coleridge ș� i-a petrecut viaț�a cercetând puterea imaginaț� iei pentru a modifica percepț� iile din cele două treimi ale vieț�ii purtând numele de conș� tiinț�a stării de veghe. Cu alte cuvinte: „Ce-ar fi dacă, / Atunci când te-ai trezi,/ Ai avea floarea/ Î�n mână?” Ar trebui să vă aflaț�i î�ntr-o stare de bilocaț�ie, adică să fiț�i î�n mai multe locuri î�n acelaș� i timp.

Haideț�i să examinăm bilocaț�ia, această î�nsuș� ire a unui nivel extrem de î�nalt al conș� tiinț�ei, care dă posibilitatea de a fi î�n mai multe locuri î�n acelaș� i timp. Cum s-ar putea realiza o asemenea performanț�ă? Î� ntoarceț�i-vă î�n starea de visare. Fiecare personaj din visul vostru sunteț�i voi î�nș� ivă asumându-vă î�n minte acele roluri. Când discutaț�i cu oameni î�n vis, sunteț�i voi î�nș� ivă, apoi, î�n acelaș� i moment, sunteț� i ș� i persoana cu care vorbiț� i. De fapt, nu discutaț� i cu altcineva î�n vis, sunteț�i acele personaje ș� i voi î�nș� ivă î�n acelaș� i timp. Vă aflaț�i î�ntr-o stare de bilocaț�ie. Î�n mod asemănător, floarea din visul vostru nu este o floare î�n acelaș� i sens cu cel pe care î�l experimentaț�i atunci când sunteț�i treji. De fapt, voi sunteț�i floarea ș� i, pentru că imaginaț�ia voastră se opreș� te până aproape de zero când vă treziț�i, vă pierdeț�i puterea nelimitată de creaț�ie de î�ndată ce părăsiț�i visul. Nu este absurd să ne gândim că e posibil să aducem din starea de visare imaginară o floare la acest nivel despre care suntem de acord că este conș� tiinț�a stării de veghe. Tot ceea ce puteț�i să realizaț�i, să experimentaț�i ș� i să cunoaș� teț�i î�n treimea din viaț�ă petrecută î�ntr-un imaginar pur, puteț�i realiza, experimenta ș� i cunoaș� te ș� i î�n celelalte două treimi. Secretul este să alungaț� i î� n doielile ș� i să vă acordaț� i

158

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR

privilegiul de a zbura direct î�n acea stare extatică î�n timp ce sunteț�i treji.

Această expresie poetică a visului ș� i a florii, pe care am citit-o ș� i recitat-o de mii de ori, î�mi reaminteș� te mereu să mă străduiesc să fiu un visător treaz, acordându-mi mie î�nsumi aceleaș� i feluri de privilegii, libertăț� i ș� i, desigur, puteri pe care le iau de bune î�n starea de visare. Î�mi reamintesc de ce a spus un alt poet preferat de mine, William Blake, despre această fascinantă lume a imaginaț� i ei. „Imaginaț�ia este lumea reală ș� i eternă, pentru care acest univers vegetal nu este decât o umbră slabă... trupul etern al omului este imaginaț�ia: adică Dumnezeu Î�nsuș� i, trupul divin...”

Mie mi se pare absurd să mă gândesc la starea de veghe ș� i la cea de visare ca la două experienț�e distincte ale realităț�ii. Ș� tiu că visele mele nu sunt prevestiri pentru ceea ce se va î�ntâmpla î�n viaț�a mea din starea de veghe ș� i nici simboluri care să furnizeze indicii despre sinele meu adevărat. Pentru mine, această stare de visare este ca o invitaț�ie deschisă î�n lumea mistică a imaginaț�iei. Este ocazia mea să explorez nelimitarea, să o cunosc nemijlocit ș� i să devin convins de domeniul imaginaț�iei, dincolo de orice î�ndoială. Apoi, î�n starea de veghe, mă pot duce î�n imaginaț�ia mea ș� i o pot folosi pentru a călători pe distanț�e mari, dincolo de conș� tiinț�a obiș� nuită a stării mele de veghe. Apoi această lume din starea de veghe nu face decât să devină o pânză pentru imaginaț�ia mea.

Atunci când veț�i reface acordul cu realitatea, puteț�i folosi experienț�a acelei treimi din vieț�ile voastre, î�n care vă aflaț�i ascunș� i î�n siguranț�ă î�n imaginaț�ie, pentru a vă î�ndeplini tot ceea ce doriț�i fără a fi nevoie să mergeț�i la culcare.

IMAGINAȚIA

159

Imaginaț�i-vă că aț�i putea să faceț�i să se manifeste î�n lumea materială orice vă puteț�i î�nchipui î�n minte ș� i puteț�i lăsa î�n urmă orice î�ndoială căreia i-aț�i fi î�ngăduit să se strecoare.

Ca elev î�ntr-o clasă aglomerată dintr-o ș� coală publică din Detroit, î�mi amintesc că am intrat î�ntr-o mare î�ncurcătură din cauza sincerităț�ii mele î�n a face faț�ă acestei dihotomii vis/stare de veghe. Eram pierdut î�ntr-un vis cu ochii deschiș� i, profund fericit datorită călătoriei mentale î�n care mă aflam, când un profesor m-a făcut să tresar î�ntrebându-mă: „N-ai vrea să revii alături de noi, dle Dyer?” Răspunsul meu imediat a fost: „Nu prea!” – motiv pentru care am fost trimis î�ncă o dată î�n biroul directorului, ca pedeapsă pentru că m-am lăsat î�n voia imaginaț�iei î�n timp ce eram treaz, la ore.

Credeț�i că este posibil să ț�ineț�i î�n mână o floare pe care aț�i cules-o dintr-o grădină din visele voastre? Eu ș� tiu, la fel ca ș� i Samuel Taylor Coleridge, poetul imaginaț�iei, că acest lucru e posibil. Pentru a aplica de azi î�n vieț�ile voastre puterea imaginaț�iei creatoare, î�ncepeț�i prin a: • •

Ț� ine minte î�ntotdeauna că deveniț�i lucrul la care vă gândiț�i, aveț�i mare grijă la orice gânduri care atrag după sine î�ndoiala.

Ț� ine evidenț�a viselor voastre î�n ideea de a vă aminti acele experienț�e „ireale” de care aț�i fost î�n mod absolut convins î�n timp ce aveau loc. Străduiț�i-vă apoi să vă eliminaț�i convingerile condiț�ionate despre imposibilitatea acestora. Ar trebui să eliminaț�i cuvântul „imposibil” din conș� tiinț�a voastră. Dacă vă puteț�i î�nchipui un lucru, î�l puteț�i realmente crea.

160

• •

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR

Modificaț�i-vă efectiv acordul cu realitatea, astfel î�ncât să sune după cum urmează: „Orice lucru de care sunt capabil pentru o treime din viaț�a mea, î�l pot adăuga ș� i celorlalte două treimi, dacă aș� a doresc.”

Trăiț�i mai mult î�n imaginaț�ia voastră. Oferiț�i-vă libertatea de a rătăci pe un teritoriu nefamiliar al minț�ii ș� i de a explora noi posibilităț�i î�n fanteziile voastre, fără a exclude nimic. Aceste hoinăreli imaginare vor deveni î�n cele din urmă catalizatorul unei vieț�i nelimitate.

Imaginaț�ia voastră, la fel ca ș� i corpul, se dezvoltă prin exerciț�iu. Treziț�i-vă ș� i ț�ineț�i acea floare î�n mână.

NATURA

O, PRIVIGHETOARE! TU SIGUR EȘTI...

Un porumbel am auzit cum își spunea Chiar azi povestea; Glasul îi era printre copaci ascuns De adiere încă neajunși: Nu s-a oprit; a gângurit și-a gângurit Și melancolic oarecum a pețit; În tăcută armonie a cântat despre iubirea Ce a-nceput încet și nu se mai sfârșea; Despre credința așezată și bucuria din sine; Ăsta i-a fost cântul – cântul pentru mine! WILLIAM WORDSWORTH (1770–1850)

William Wordsworth a fost un poet englez care și-a exprimat poetic iubirea pentru natură și respectul pentru umanitate, fără a ține cont de deosebirile sociale.

În timpul pregătirilor mele pentru a scrie această colecț�ie

de eseuri despre aplicarea î�nț�elepciunii evurilor, am citit mii de texte ale marilor gânditori ș� i poeț�i, din prezent până acum mii de ani î�nainte de Hristos. O temă care dăinuie, î�n special î�n poezia evurilor, este fascinaț� ia naturii. Aceș� ti scriitori sentimentali par să se cufunde î�n natură ș� i să creeze poezii ce răsar din starea lor de uluire ș� i extaz.

162

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR

Dintre miile de astfel de poezii pe care le-am citit, am selectat-o pe aceasta pentru a reprezenta subiectul naturii. Ea vine de la unul dintre cei mai î�nzestraț�i ș� i prolifici poeț�i ai lumii, William Wordsworth, care a scris î�n vremea î�n care Europa exploda din cauza revoluț�iilor, î�n a doua jumătate a secolului al optsprezecelea. „O, privighetoare! Tu sigur eș� ti...” ilustrează capacitatea lui Wordsworth de a dramatiza modul î�n care imaginaț�ia creează valori spirituale din amintirile priveliș� tilor ș� i sunetelor din natură. Lecț�ia lui pentru noi toț�i este că natura sălbatică reprezintă o adevărată terapie. Imaginaț�i-vi-l pe poet ascultând pur ș� i simplu ciripitul unei păsări ș� i ascultând cu asemenea intensitate, î�ncât a putut pune î�n cuvinte această experienț�ă umană atât de elementară ș� i totuș� i atât de universală (cine n-a auzit o pasăre cântând?) ș� i a putut transmite: „Î�n tăcută armonie a cântat despre iubirea/ Ce a-nceput î�ncet ș� i nu se mai sfârș� ea;/ Despre credinț�a aș� ezată ș� i bucuria din sine;/ Ă� sta i-a fost cântul – cântul pentru mine”. Lăsaț�i remarca poetică a lui Wordsworth să vă inspire pentru a ieș� i î�n natură, chiar ș� i numai până î�n curtea casei voastre sau î�ntr-un parc public, dacă doar atât reuș� iț�i, ș� i ascultaț�i, pretinzând că sunteț�i unul dintre nenumăraț�ii poeț�i care v-au precedat î�n acest loc. Memoraț�i sunetele ș� i priveliș� tile naturii. Cufundându-vă î�n momentul prezent ș� i î�mpiedicând toate distragerile atenț�iei care vă umplu mintea ocupată, î�i puteț�i da voie unui „porumbel să-ș� i spună/ Chiar azi povestea”, iar ea va fi doar pentru voi. Î�ntr-adevăr, natura sălbatică ș� i toate priveliș� tile ș� i sunetele sale sunt mai mult decât o terapie; sunt o conexiune, o legătură cu sufletul vostru ș� i cu eterna energie creatoare a lui Dumnezeu. Aceasta este energia pe care natura o foloseș� te î�n fiecare primăvară pentru a scrie un nou capitol î�n Cartea

NATURA

163

Facerii. Emerson a observat pe malul vestic al Atlanticului ceea ce Wordsworth a remarcat pe malul estic, practic î�n acelaș� i moment: „Totul î�n natură cuprinde toate puterile naturii – totul este făcut dintr-o singură esenț�ă ascunsă”. Aceasta include tot ce este natural, inclusiv pe voi. Da, ș� i voi sunteț�i parte din această lume a naturii. Dorinț�a de a fi singuri, de a fi liberi, de a fi aș� a cum sunteț�i voi î�n mod natural, de a vă urma propria intuiț�ie, de a cânta fără a fi criticaț�i, de a curge precum râurile, sunt instincte naturale adesea ignorate.

Î� ntrebaț� i-vă care sunt cele mai plăcute amintiri din timpul vieț�ii voastre. Foarte probabil că sunt î�ncântătoarele voastre î�ntâlniri personale cu natura. Sunetul apei sau al vântului, clipocind sau vâjâind la ț�ărm. Senzaț�ia frigului amarnic biciuindu-vă obrajii sau soarele pătrunzându-vă pielea, la plajă. Priveliș� tea ș� i foș� netul frunzelor de toamnă când vă plimbaț�i prin pădure. O excursie cu cortul când aț�i dormit afară ș� i aț�i ascultat misterioasele sunete ale î�ntunericului. Cum de v-aț�i pierdut ochii ș� i urechile? Cum de aț�i uitat de î�ncântarea naturii? Î�ntoarceț�i-vă î�n locul pe care î�l descrie Wordsworth: copacii ș� i adierea, gânguritul ș� i farmecul. Acestea reprezintă mai mult decât potrivirea rimelor de către un poet. Ele reprezintă bilete spre o beatitudine pierdută.

Î�n urmă cu câteva decenii, eram profesor la Universitatea St. John din New York. Orele după-amiezii, dinainte să î�nceapă cursurile mele, erau momentul cel mai agitat al zilei. Biroul meu roia de studenț� i care urmau cursuri postuniversitare ș� i care aveau nevoie de ceva de la mine, coordonatorul lor. Secretara mea mă suna la telefon î�ntrerupându-mă neî�ncetat, un decan putea să î�mi solicite

164

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR

atenț�ia pentru o problemă administrativă, iar eu eram plin de anxietate din cauza acestei î�ntregi presiuni din toate direcț�iile, ș� tiind că am un curs de predat î�n două ore.

Î�n mijlocul acestui haos, mă scuzam adesea ș� i o anunț�am pe secretara mea că mă voi î�ntoarce î�ntr-o clipă, pentru că aveam o urgenț�ă. Mă retrăgeam apoi î�ntr-un parc public aflat la câteva străzi de biroul meu. Î�mi găseam acolo banca preferată, î�nconjurată de copaci, de priveliș� tile ș� i sunetele naturii, ș� i stăteam pur ș� i simplu ș� i ascultam un sfert de oră. Acest cadru liniș� tit era terapia mea, evadarea mea spre sănătate psihică. Nimeni din departamentul meu n-a ș� tiut vreodată unde mă duceam sau pentru ce motiv, î�n timpul deselor mele evadări pentru urgenț�e, dar atunci când mă î�ntorceam, majoritatea problemelor fuseseră rezolvate, iar cei care aveau nevoie de asistenț� a mea erau acum î�ntâmpinaț�i de un profesor relaxat. Privesc acum retrospectiv ș� i î�mi dau seama că î�n situaț�ia mea, puneam î�n aplicare î�nț�elepciunea poeziei lui Wordsworth, lăsând natura să-mi vorbească prin simbolurile ș� i semnele ei.

Nu este o î�ntâmplare că atât de mulț�i dintre cei mai veneraț�i poeț�i ș� i scriitori au descoperit î�n natură sursa măiestriei lor. Î�n natură se pierd toate prejudecăț�ile ș� i falsele pretenț� ii, deoarece natura nu judecă. După cum a spus odată faimosul naturalist John Muir: „Marele spectacol este etern. Soarele răsare mereu undeva; roua nu se usucă niciodată toată odată; o ploaie cade mereu; aburii se ridică î�ntotdeauna...” Atunci când vă răsfăț�aț�i cu natura, deveniț�i una cu spectacolul etern. Sufletul vostru are ocazia de a se armoniza cu voi ș� i cu lumea voastră.

Micul poem liric al lui Wordsworth reprezintă mai mult decât observarea unei păsări î�n natură. Reprezintă o

NATURA

165

pledoarie către noi toț�i să ne lăsăm î�n urmă obsesiile ș� i mărunț�iș� urile care ne agită ș� i să căutăm ș� i să trăim armonia priveliș� tilor ș� i sunetelor naturii. Î� ntr-adevăr, toate cântă pentru voi.

Pentru a cerceta ceea ce vă oferă William Wordsworth, î�ncercaț�i următoarele: •

•

Î�n fiecare săptămână sau î�n fiecare zi, dacă puteț�i, oferiț�i-vă un moment anume pentru a umbla cu picioarele goale prin iarbă sau să vă cufundaț�i î�n natură ș� i să ascultaț�i, pur ș� i simplu. Fără teme, fără î�ndatoriri, ascultaț�i doar ș� i observaț�i perfecț�iunea lumii naturale. Amintiț�i-vă, natura sălbatică este o adevărată terapie.

Scrieț�i-vă impresiile despre natură sub forma propriei voastre poezii sau a unui eseu. Nu vă preocupaț�i de aranjarea rimelor ș� i de regulile gramaticale. Un prieten de-ai mei î�ș�i descrie experienț�a ca trecând de la „ofticat la extaziat” atunci când î�ș�i oferă ceva timp î�ntr-un cadru natural. Daț�i-vă voie să fiț�i poet ș� i î�nregistraț�i-vă intuiț�ia divină când vă aflaț�i î�n legătură strânsă cu natura, la fel cum a făcut Wordsworth î�n urmă cu câteva secole.

Planificaț�i mai mult timp î�n natură î�n următoarea voastră vacanț�ă. Luaț�i î�n considerare o excursie pe munte, rafting, ski sau mersul cu cortul. Acestea sunt bucurii ce vă vor aduce fericirea pe care o căutaț�i ș� i amintiri pentru o viaț�ă.

Dormiț�i o noapte afară, chiar dacă numai î�ntr-un cort, la curte. Faceț�i acest lucru cu familia voastră, î�n special cu copiii, ș� i observaț�i entuziasmul tuturor, aflându-vă

166

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR

î�n natură. Acest sentiment de entuziasm este exact ceea ce puteț�i regăsi î�n toate domeniile vieț�ii voastre atunci când permiteț�i propriei voastre naturi să joace un rol dominant ș� i entuziast î�n vieț�ile voastre.

IUBIREA ROMANTICĂ din Sonetele unei portugheze CUM TE IUBESC?*

Cum te iubesc? Să-ncerc o-nșiruire. Adânc și larg și-nalt, atât cât poate Atinge al meu suflet când străbate Spre grație, spre tot, spre nesfârșire. Și te iubesc cu zilnica iubire, În pașnic fel, în zori, pe scăpătate – Și slobod, cum te lupți pentru dreptate, Curat, așa cum fugi de lingușire. Și te iubesc cu patima avută În vechi dureri și cu credința care Părea, cu sfinți copilărești, pierdută. Și te iubesc cu zâmbet, plâns, suflare, Cu viața mea! – și Domnul de-mi ajută Te voi iubi în moarte și mai tare. ELIZABETH BARRETT BROWNING (1806–1861)

Elizabeth Barrett Browning a fost o poetă engleză și soția poetului Robert Browning. Temele ei includ un foarte mare interes umanitar; sentimentele ei religioase neortodoxe; afecțiunea pentru țara ei adoptivă, Italia; și iubirea pentru soțul ei.

* Trad. de Maria Banuş, din Lirica de dragoste a lumii, Ed. Minerva, București, 1987, vol. 2, pag. 91 (n.red.)

168

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR

Acest sonet de Elizabeth Barrett Browning este, poate, cea mai cunoscută poezie de iubire romantică pură care a fost scrisă vreodată. Cu greu ai putea găsi o persoană care după ce a auzit „Cum te iubesc?” să nu continue automat prin „Să-ncerc o-nș� iruire”. E o idee extraordinară să î�nș� iruieș� ti cu adevărat felurile î�n care iubeș� ti pe cineva, î�n special î�n sensul romantic.

Povestea lui Elizabeth Barrett ș� i a lui Robert Browning (un poet de seamă, ș� i el inclus î�n această carte) este una dintre marile poveș� ti de dragoste ale tuturor timpurilor. Aceș� ti doi poeț�i sensibili au fost uniț�i î�n iubire, prin poezia lor, chiar dinainte să se î�ntâlnească. Elizabeth publicase î�n 1844 al doilea ei volum de poezie de dragoste, care a fost bine primit î�n cercurile literare londoneze. Î� n ianuarie 1845 a primit o epistolă de la apreciatul poet Robert Browning, epistolă care suna astfel: „Iubesc versurile dumitale din toată inima, dragă domniș� oară Barrett. Iubesc, după cum spun, aceste cărț�i din toată inima – ș� i te iubesc ș� i pe dumneata.” S-au î�ntâlnit mai târziu î�n acea vară ș� i s-au căsătorit î�n anul următor. Î� n tinereț�e, Elizabeth a trecut prin multe boli ș� i a trăit alături de tatăl ei, care nu ș� tia nimic despre curtea pe care i-o făcea, prin corespondenț�ă, Robert Browning. De fapt, s-au căsătorit î�n secret ș� i s-au mutat î�n Italia pentru sănătatea ei, fără consimț�ământul tatălui. Acesta din urmă a murit î�n 1856 fără să î�ș�i fi iertat fiica pentru ce făcuse.

Elizabeth ș� i Robert Browning au avut parte de o fericire romantică î�n Italia, acolo unde ea a dat naș� tere unicului lor copil î�n 1849. A scris multe poezii pătimaș� e contra sclaviei din Statele Unite. Î�n 1861, când avea cincizeci ș� i cinci

IUBIREA ROMANTICĂ

169

de ani, boala i-a revenit ș� i a murit î�n braț�ele soț�ului, î�n vreme ce el î�i mărturisea iubirea nemuritoare.

Povestea lui Elizabeth Barret Browning este î�ntruchipată î�n acest bine cunoscut sonet din volumul Sonetele unei portugheze. Ultimul vers declară literalmente marea iubire pentru soț�ul ei, care a iubit-o chiar ș� i î�nainte să î�i vadă chipul, numai pentru farmecul sufletului ei, pe care ș� i l-a exprimat î�n poeziile de iubire: „Domnul de-mi ajută/ Te voi iubi î�n moarte ș� i mai tare.”

Î�n acest sonet, o femeie î�ș�i revarsă profunda dragoste pentru bărbatul pe care î�l iubeș� te ș� i ne spune nouă, tuturor, că a fi î�ndrăgostit nu este rezultatul unui fulger căzând asupra ta, lăsându-te î�ncremenit ș� i pierdut cu firea din cauza amplitudinii energiei iubirii. Nu doar atracț�ia fizică e cea care te face să te simț�i atât de î�ndrăgostit. Nu, e vorba despre o mulț�ime de lucruri mărunte care î�nseamnă iubirea romantică. După cum spune sonetul, „te iubesc cu zilnica iubire...” Dacă ai acest sentiment nemaipomenit, „î�ncearcă o î�nș� iruire” a motivelor care fac parte din rutina relaț�iei voastre.

Soț�ia mea, Marcelene, e o femeie frumoasă ș� i, de câte ori mă uit la ea, mă gândesc ce norocos sunt să fiu î�ndrăgostit (ș� i să î�mi fie î�mpărtăș� ită dragostea) de o asemenea ființ�ă cu chip de î�nger. Ș� i totuș� i, nu î�nfăț�iș� area ei este sursa iubirii mele, la fel cum ș� i Elizabeth Barrett Browning omite să amintească de frumuseț�ea fizică a soț�ului ei ca o parte a î�nș� iruirii ei din sonet. Elementele î�nș� iruite par mărunte dacă le iei individual, dar î�mpreună ele sunt sursa iubirii romantice.

Î�mi privesc soț�ia când doarme, iar mâinile ei sunt î�mpreunate ca pentru rugăciune. Stă î�ntinsă î�ntreaga noapte,

170

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR

nemiș� cată, arătând exact ca un î�nger. Acesta este unul dintre felurile î�n care o iubesc.

O văd cu copiii ș� i î�i observ zâmbetul mulț�umit pentru bucuriile ș� i realizările lor, deș� i este subtil ș� i adesea neluat î�n seamă de mine. Acesta este unul dintre felurile î�n care o iubesc.

Când mă trezesc î�naintea tuturor pentru a ieș� i la alergat, atunci când aprind lumina din bucătărie, văd că a făcut-o din nou. Mi-a scos un pahar ș� i aparatul ca să-mi prepar shake-ul de dimineaț�ă. Nimic extraordinar, dar eu observ. Ș� i acesta este unul dintre felurile î�n care o iubesc.

O observ î�ntorcându-se de la antrenamentele ei, transpirată, strălucitoare ș� i uluitoare când intră la duș� . Nimic fermecător. Eu observ î�nsă. Ș� i acesta este unul dintre modurile î�n care o iubesc.

Văd sufletul dinăuntrul corpului, vocea care spune î�n tăcere: „Sunt aici să fiu de folos. Î�mi pasă de toț�i cei pe care î�i î�ntâlnesc. Le ofer ceva celorlalț�i ș� i rareori cer apreciere. Am o inimă sensibilă pentru cei mai puț�in norocoș� i decât mine. Am un respect nemăsurat pentru Dumnezeu. Violenț�a mă î�ntristează profund. Sunt conectată cu tine ș� i voi fi î� n totdeauna alături de tine, pentru eternitate. Moartea nu ne va despărț�i.” Observ sufletul acesta tăcut care î�mi vorbeș� te î�nsă numai mie. Ș� i acesta este unul dintre modurile î�n care o iubesc.

Aș� putea să continui î�nș� iruind pe î�ncă o mie de pagini felurile î�n care o iubesc, dar cred că mesajul e deja clar. Iubirea noastră cea mai profundă se relevă î�ntr-o mulț�ime de lucruri observate zilnic. E un sentiment care duce până î�n miezul ființ�ei noastre ș� i, cu toate acestea, cel mai adesea este neexprimat.

IUBIREA ROMANTICĂ

171

Î�n acest sonet anume, poeta spune că iubeș� te total, dar exprimă astfel acest lucru: „Te iubesc cu zâmbet, plâns, suflare,/ Cu viaț�a mea!” Ș� i eu cunosc acest sentiment. Suflarea mea reprezintă î�nsăș� i viaț�a mea ș� i te iubesc, Marcelene, cu aceeaș� i energie care î�mi permite să continui să respir. Suflarea ta ș� i a mea sunt una ș� i aș� a te iubesc eu pe tine. Zâmbetele vieț� ii noastre sunt vremurile bune, bucuriile unei cine romantice, să î�ț�i ating mâna î�ntr-o sală de cinematograf î�ntunecată, să facem dragoste pe o plajă pustie după picnicul nostru retras, naș� terea fiecărui copil. Sunt multe zâmbete, iar tu eș� ti iubită prin fiecare dintre ele.

Lacrimile din viaț�a noastră fac parte ș� i ele din î�ntregul numit iubire. Dezamăgirile, certurile, vremurile de î�nceput, când eram neliniș� tiț�i că ne vom despărț�i î�nainte să ne dăm seama cum stau lucrurile. Toate lacrimile din viaț�a noastră fac parte din enumeraț�ie atunci când răspundem la î�ntrebarea: „Cum te iubesc?”

Da, capacitatea de a iubi liber ș� i curat, î�n toate acele feluri aș� a-zis mărunte, este cea care face pasiunea să prindă viaț�ă ș� i să dureze. Acest sonet anume ni se adresează tuturor, la o sută cincizeci de ani după ce a fost scris ș� i li se va adresa celor care simt flacăra iubirii libere ș� i curate î�n inimile lor, mii de ani de acum î�nainte. Mesajul pentru noi toț�i este limpede. Faceț�i-vă timp să enumeraț�i felurile î�n care iubiț�i ș� i apoi, ș� i mai important, faceț�i-vă timp pentru a le comunica persoanei iubite ș� i veț� i simț� i ce a simț� it Elizabeth Barrett Browning pentru soț�ul ei iubit ș� i ceea ce simt ș� i eu astăzi pentru soț�ia mea iubită. „Adânc ș� i larg ș� i-nalt, atât cât poate/ Atinge al meu suflet”. Mai bine de atât nu se poate.

172

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR

Pentru a aplica î�n vieț� ile voastre mesajul esenț� ial al acestui sonet cunoscut î�n î�ntreaga lume, î�ncepeț�i să: •

•

Aveț�i mare grijă să î�i spuneț�i persoanei iubite despre lucrurile mărunte pe care le observaț�i ș� i pe care le găsiț�i atât de plăcute ș� i atrăgătoare. Spunându-le cu voce tare, î�i oferiț�i iubirii pe care o î�mpărtăș� iț�i un glas ș� i creaț�i o atmosferă de apreciere.

Conș� tientizaț�i cine este persoana dinăuntrul corpului, î�n loc să vă concentraț�i nemăsurat atenț�ia pe î�nfăț�iș� area acelui corp. Arătaț�i afecț�iune pentru bunătatea pe care o manifestă, pentru iubirea pe care o simte pentru alț�ii, pentru veneraț�ia pe care o are pentru spiritul din î�ntreaga natură vie.

Scrieț�i-i persoanei iubite propria voastră poezie sau bileț�el de dragoste. Nu ț�ineț�i seama de calitatea scriiturii ș� i puneț�i accentul pe transmiterea sentimentelor voastre, aș� a cum se î�nfăț�iș� ează ele î�n sinea voastră. O poezie personală venită din inimă va fi pentru totdeauna preț�uită de persoana iubită de voi. Va fi, de fapt, î�nrămată ș� i expusă la vedere, pentru că semnifică atât de mult.

NONCONFORMISMUL din Walden sau Viața în pădure*

Dacă un om nu ține pasul cu tovarășii săi, e poate din cauză că el aude un alt toboșar. Să pășească după muzica pe care o aude, oricât de ritmată sau falsă ar fi ea.

HENRY DAVID THOREAU (1817–1862)

Henry David Thoreau a fost educat la Harvard, dar a ales nepopulara carieră de scriitor și poet pentru a-și satisface îndemnul sufletului. O forță printre transcendentaliștii din New England, împreună cu Emerson, el a iubit natura, libertatea și individualitatea.

Comentariul pe care î�mi place cel mai mult să î�l aud de la

cei care mi-au citit cărț�ile sau mi-au ascultat casetele de-a lungul anilor sună cam aș� a: „Cuvintele tale m-au liniș� tit, î�n sfârș� it, că nu sunt nebun. Toată viaț�a mea, oamenii mi-au spus că e ceva î�n neregulă cu mine din cauza modului î�n care gândesc. Cuvintele tale m-au făcut să-mi dau seama că nu sunt nebun.” Cred că atunci când î�l citeam pe Thoreau, am avut acelaș� i fel de revelaț�ie. Adesea m-am imaginat pe mine î�nsumi î�n locul lui Thoreau, trăind simplu ș� i voit î�n pădure, fiind autonom ș� i

* Apărută sub acest titlu, în format audio și tipărit, la Ed. ACT și Politon, București, 2016. (n.red.)

174

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR

scriindu-mi cele mai adânci simț�ăminte. Mai mult î�nsă decât să le notez, ideea de a trăi aceste idei, indiferent de cum mă percepeau alț� ii sau cum reacț� ionau, părea cumva nobilă.

Î� n fiecare dintre noi există o voce care ș� opteș� te: „Asumă-ț�i riscurile, urmează-ț�i visurile, trăieș� te viaț�a din plin, atât timp cât nu faci rău altcuiva, de ce nu?” Pe de altă parte, î�n afara noastră sunt voci care ț�ipă: „Nu fi prost, vei eș� ua, vei fi ca toț�i ceilalț�i, dacă faci ce vrei tu, eș� ti egoist ș� i le faci rău celorlalț�i!”

Aceste directive zgomotoase ș� i neî�ncetate ale tovarăș� ilor noș� tri ne î�ndeamnă să ț�inem pasul cu ei ș� i ne ameninț�ă să ne ostracizeze atunci când nu reuș� im să facem asta.

Am remarcat că societatea, î�n general, pare să-i onoreze pe conformiș� tii aflaț�i î�n viaț�ă ș� i pe morț�i. Toț�i cei care au făcut vreodată o schimbare î�ntr-un domeniu au ascultat de muzica pe care o aud ei ș� i au mers mai departe, fără a ț�ine seama de părerile celorlalț�i. Pentru asta, au fost etichetaț�i drept revoluț�ionari, incorigibili, chiar inadaptaț�i. Cu toate acestea, după moarte, ei devin foarte respectaț�i. Acest lucru este valabil ș� i pentru Henry David Thoreau, care a fost denigrat pentru atitudinea sa din eseul Despre necesitatea nesupunerii civile ș� i a fost î�nchis pentru că a refuzat să se supună unor legi considerate de el absurde. Totuș� i, astăzi, Thoreau este o lectură obligatorie î�n aproape toate liceele ș� i universităț�ile.

Ritmul pe care î�l auziț�i î�n interior reprezintă conexiunea cu scopul sufletului vostru. El va continua să vă bată la cap când î�l ignoraț�i sau î�l reprimaț�i î�n î�ncercarea de a vă conforma societăț�ii. Cei care se roagă de voi să mărș� ăluiț�i î�n ritmul pe care î�l aud ei sunt adesea bine intenț�ionaț�i, iar

NONCONFORMISMUL

175

atitudinea lor izvorăș� te din iubirea pe care v-o poartă. Ei vă vor spune: „Nu mă gândesc decât la interesul tău” ș� i „Eu sunt vocea experienț�ei; o să-ț�i pară rău dacă nu-mi urmezi sfatul”. Voi ascultaț�i ș� i î�ncercaț�i din greu să fiț�i exact aș� a cum vrea toată lumea. Ș� i totuș� i, ritmul de tobă care nu vă dă pace ș� i pe care nu mai pare să-l audă nimeni bate î�n ungherele cele mai î�ndepărtate ale conș� tiinț�ei voastre. Dacă veț�i continua să-l ignoraț�i, veț�i trăi o viaț�ă de frustrare. S-ar putea chiar să î�nvăț�aț�i să „suferiț�i î�n tihnă”, cel mai bun lucru pe care veț�i putea să î�l dobândiț�i.

Thoreau vi se adresează direct, de la mijlocul secolului al nouăsprezecelea, vorbindu-vă despre propria voastră independenț�ă ș� i fericire. Indiferent de ceea ce vă simț�iț�i obligaț�i să fiț�i sau să faceț�i, aceasta este vocea sufletului vostru care se roagă de voi să aveț�i curajul să ascultaț�i ș� i să acț�ionaț�i pe baza melodiei pe care numai voi o auziț�i, atât timp cât nu contravine dreptului altei persoane de a-ș� i urma visurile. La fel e ș� i cu cei din jurul vostru, care la rândul lor aud o bătaie de tobă străină vouă. Ș� i ei trebuie lăsaț�i să păș� ească după muzica pe care o aud, chiar dacă vouă vi se pare stridentă ș� i falsă.

Dacă toată lumea ar mărș� ălui după aceeaș� i muzică ș� i nimeni nu s-ar abate de la conformism, cu toț�ii am trăi î�ncă î�n peș� teri ș� i am găti aceeaș� i reț�etă veche: „Se ia un bivol î�ntreg, se jupoaie, se pune la foc ș� i se î�nfulecă.” Progresul este efectul produs de indivizii care au ascultat prima oară ceea ce le spuneau inimile lor ș� i au acț�ionat apoi pe baza acestor mesaje, î�n ciuda protestelor tribului.

Î�n familia mea, avem opt copii frumoș� i. N-ar fi drăguț� dacă ar participa cu toț�ii la conferinț�ele mele ș� i s-ar hotărî� să î�mi urmeze interesele ș� i mi-ar prelua ideile după ce eu

176

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR

părăsesc lumea aceasta? Eu ș� i soț� ia mea ș� tim î�nsă prea bine că altfel stau lucrurile. Unora dintre copiii mei puț�in le pasă de pasiunea mea, iar alț�ii par să nu se mai sature de ea. Unii nu vor decât să călărească, iar alț�ii vor să cânte ș� i să fie pe scenă. Unui copil î�i plac economia ș� i contabilitatea (uf!) ș� i altuia publicitatea ș� i schiul. Cu toț�ii aud propriile bătăi de tobă. Ș� i î�n unele cazuri, sunt cu siguranț�ă departe de ceea ce aud eu. Trebuie să le respect instinctele ș� i alegerile ș� i doar să î�i î�ndrum spre a fi feriț�i de rău până când se vor putea î�ndruma singuri. Eu am mărș� ăluit î�ntotdeauna după propriul meu ritm. Cel mai adesea, acesta a venit î�n contradicț�ie atât cu familia mea apropiată, cât ș� i cu cultura mea. Am scris cărț�i care au sfidat practica psihologică convenț�ională. Am spus î�n cărț�ile mele ce mi-a dictat mie bunul-simț� , chiar ș� i atunci când acesta devia la 180 de grade de î�nț�elepciunea profesională populară actuală. N-am avut niciodată inima să le recomand insistent ascultătorilor mei să facă aș� a cum vreau eu, de vreme ce eu am ignorat aproape î�ntotdeauna ce mi-a fost mie recomandat.

Î� nchipuiț� i-vă că mergeț� i prin pădure cu Thoreau, î�n anii 1840, î�nainte de Războiul Civil. Observaț�iile lui nu se bazau pe vreo filozofie pe care o citise sau auzise, ci pe propria-i experienț�ă directă de a simț�i ultrajul conformismului ș� i de a vedea modul î�ngrozitor î�n care amerindienii erau trataț�i de către albi. El ș� tia că practica curentă de a-i alunga pe indieni de pe pământurile lor era precum Holocaustul nostru. Aș� a că a plecat să trăiască î�n natură ș� i să se simtă autonom, departe de presiunile grupului social extins. Nu a ț�inut pasul cu tovarăș� ii săi ș� i la acea vreme a fost criticat pentru asta.

NONCONFORMISMUL

177

Totuș� i, timpul a arătat că a fost unul dintre acei revoluț�ionari pe care î�i venerăm. Păș� iț�i, î�n mintea voastră, alături de Thoreau. Ascultaț�i vocea pe care o auziț�i voi ș� i ritmul tobei pe care numai voi î�l simț�iț�i ș� i respectaț�i-l, respectându-i î�nsă ș� i pe cei pe care î�i iubiț�i. Este actul suprem al iubirii necondiț�ionate. Deș� i s-ar putea să nu vă aducă niciun premiu î�n timpul vieț�ii, puteț�i să vă alinaț�i ș� tiind că v-aț�i î�ndeplinit scopul divin ș� i i-aț�i î�ncurajat ș� i pe alț�ii să facă la fel. • •

•

Pentru a pune î�n practică sfatul lui Thoreau:

Nu acceptaț�i să vă evaluaț�i ca fiind sănătoș� i sau nebuni pe baza felului î�n care corespundeț�i aș� teptărilor celor din jurul vostru. Dacă voi aș� a simț�iț�i ș� i nu faceț�i rău nimănui, atunci este autentic ș� i foarte sănătos.

Reamintiț�i-vă că veț�i î�ntâmpina neî�nț�elegere ș� i poate că ș� i furia celor din familia apropiată, pentru că aț�i avut cutezanț�a să mărș� ăluiț�i î�n ritmul vostru de tobă. Să nu o luaț�i personal nici măcar o clipă. E doar o strategie care să vă facă să vă conformaț�i ș� i, când nu veț�i reacț�iona, furia va dispărea rapid.

Permiteț�i-le celor din sfera voastră apropiată – familia ș� i prietenii – să aibă bucuria de a mărș� ălui fericiț�i î�n ritmul lor, fără a fi nevoiț�i să explice sau să apere alegerile pe care le fac. Veț�i î�nlocui furia ș� i resentimentele cu pacea ș� i iubirea, ș� i cu toț�ii se vor bucura de muzica personală pe care o aud.

VENERAȚIA NATURII

Nu există niciun loc liniștit în orașele [voastre], niciun loc în care să auzi frunzele primăvăratice sau freamătul aripilor de gâze... Indienilor le place mai mult sunetul ușor al vântului repezindu-se peste suprafața apei, mirosul vântului curățat de o ploaie la amiază sau înmiresmat de pinul mexican. Aerul e prețios pentru omul roșu, deoarece toate lucrurile împart aceeași suflare − animalele, copacii, omul. Ca un om aflat de multe zile pe moarte, un om în orașul vostru nu mai simte duhoarea.

CĂPETENIA SEATTLE (1790–1866)

Membru al triburilor Suquamish-Duwamish, care s-a împrietenit cu coloniștii albi din zona Puget Sound, căpetenia Seattle a participat la Tratatul de la Port Elliott, din 1855, prin care s-a cedat pământ indian și s-au instituit rezervațiile.

Următorul fragment este dedicat î�nț�elepciunii amerindi-

enilor, ale căror cuvinte reflectă veneraț�ia lor pentru tot ceea ce este sacru î�n lumea noastră naturală. Î�i voi cita pe câț�iva dintre amerindienii ale căror cuvinte meditative de î�nț�elepciune ș� i pace ne-au fost lăsate, să le citim ș� i să le î�mpărtăș� im. Acest fragment este dedicat memoriei lor ș� i supravieț�uirii noastre ca popor. Moș� tenirea pe care ne-au lăsat-o este iubirea profundă ș� i respectul pentru mediu.

180

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR

Căpetenia Seattle

Căpetenia Seattle este o personalitate renumită pentru că a scris celebra scrisoare către preș� edintele Statelor Unite, cerându-i să ia î�n seamă punctul de vedere al amerindienilor. Fiecare petic de pământ este sacru pentru poporul său, a scris el, ș� i cu toț� ii suntem parte a preț� iosului pământ, precum ș� i fraț�i î�n spirit. Î�n pasajul citat mai sus, căpetenia Seattle ne cere să conș� tientizăm ș� i mai mult sunetele uș� oare ș� i miresmele dulci ale vieț�ii. Procedând astfel, vom trata mediul cu mai mult respect, nu numai pentru frumuseț�ea lui naturală, ci pentru că devenim conș� tienț�i că facem parte din această reț�ea interconectată a vieț�ii. Cu toț�ii î�mpărtăș� im aceeaș� i suflare, animalele, copacii ș� i unul cu celălalt.

Oren Lyons

Î�n următorul pasaj, Oren Lyons, cunoscut drept păstrătorul credinț�ei Onondaga, ne spune cum gândeș� te poporul lui, atunci când ia decizii, la ce se va î�ntâmpla peste ș� apte generaț�ii: În modul nostru de viață, în felul în care ne conducem, cu fiecare decizie pe care o luăm, nu uităm niciodată de A Șaptea Generație ce va să vină. E treaba noastră să avem grijă ca cei ce vin după noi, generațiile ce nu s-au născut încă, să aibă o lume care să nu fie mai rea decât a noastră – și, să sperăm, mai bună. Când pășim pe Pământul-Mamă, călcăm întotdeauna cu grijă, deoarece știm că chipurile generațiilor noastre viitoare privesc de sub pământ, în sus, la noi. Nu uităm de ei niciodată.

VENERAȚIA NATURII

181

Bine ar fi să ne gândim ș� i noi la acele generaț�ii nenăscute, atunci când ne călcăm pădurile î�n picioare ș� i ne poluăm atmosfera î�n numele progresului ș� i al dreptului pe care ni-l dă prezentul.

Cântecul lupului

Ar fi bine ș� i să ne reamintim că totul este ciclic ș� i că fiecare ființ� ă vie face parte din cercul sacru al vieț� i i, după cum spune Cântecul lupului, aparț� i nând tribului Abenaki: Să onorezi și să respecți înseamnă să te gândești la pământul, apa, plantele și animalele care trăiesc aici ca având un drept egal cu al nostru să se afle aici. Nu suntem ființe supreme și omnisciente care trăiesc în punctul culminant al evoluției, ci suntem, de fapt, cu toții membrii ai cercului sacru al vieții, împreună cu arborii și stâncile, coioții și vulturii, peștii și broaștele, astfel încât fiecare să își împlinească scopul. Fiecare dintre ei își îndeplinește sarcina stabilită în cercul sacru și avem și noi una.

Î�n oraș� ele noastre ne-am pierdut, î�n numele civilizaț� iei, mult din graț� ie ș� i naturaleț� e. Am creat locuri zgomotoase, murdare ș� i aglomerate î�n care să ne adunăm ș� i să trăim, iar î�n acest proces ne-am î�ncetinit spiritualitatea. Pentru mine, nimic nu e mai revitalizant decât să fiu afară î� n natură ș� i să experimentez direct acest cerc sacru.

182

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR

Bizonul Umblător

Deș� i cărț� ile noastre ș� i lăcaș� urile de studiu ne oferă î�ntr-adevăr un mediu revigorant, mi se pare că Bizonul Umblător (Tatanga Mani; indian Stoney) ne oferă un mediu alternativ î�n care să beneficiem de relief, priveliș� te ș� i î�mprejurimi. El constată: O, da, am mers la școlile omului alb. Am învățat să citesc din manuale, ziare și din Biblie. Am descoperit însă în timp că nu era de ajuns. Oamenii civilizați depind prea mult de paginile tipărite făcute de om. Eu mă întorc la cartea Marelui Spirit, care înseamnă întreaga creație. Poți citi o mare parte din acea carte dacă studiezi natura. Știi, dacă iei toate cărțile tale, le așezi la soare și lași zăpada și ploaia și insectele să lucreze asupra lor, nu va mai rămâne nimic. Marele Spirit ne-a oferit însă, mie și ție, ocazia de a studia în universitatea naturii pădurile, râurile, munții și animalele din care facem și noi parte.

Ni se cere să luăm î�n considerare î�ntreaga creaț�ie ș� i să acceptăm toate ființ�ele vii ș� i î�ntreaga natură ca pe un lucru care este la fel de legat de noi ca ș� i picioarele, mâinile ș� i inimile noastre. Acest fel de gândire ne cere să privim dincolo de sentimentele noastre imediate de separare de restul lumii ș� i de senzaț�ia că suntem limitaț�i î�n timp ș� i spaț�iu. Amerindienii credeau că „centrul lumii e pretutindeni. Totul e sacru”.

VENERAȚIA NATURII

Luther-Ursul în Picioare

183

Popoarele de indieni care au trăit aici î�nainte ca noi să aducem „rafinamentul” ș� i „cultura” sub forma eforturilor noastre civilizatoare ne trimit un mesaj atunci când noi căutăm să ne dezvoltăm spiritualitatea ș� i să ne recâș� tigăm legătura cu Dumnezeu. Pentru amerindieni, Dumnezeu era cunoscut sub numele de Wakan Tanka ș� i toate ființ�ele vii cuprindeau această esenț�ă. Vânturile ș� i norii călători erau Wakan Tanka î�n acț�iune, beț�ele ș� i pietrele obiș� nuite erau venerate ca manifestări ale misterioasei forț�e omniprezente, ce umple universul. Luther-Ursul î�n Picioare, o căpetenie Oglala Sioux, a exprimat poetic acest lucru: Indianului îi plăcea să venereze. De la naștere la moarte, el își venera Împrejurimile. El se socotea Născut în sânul bogat Al Pământului-Mamă și niciun loc nu era, pentru el, umil. Nimic nu stătea Între el și Marele Sacru. Legătura era imediată și Personală, iar binecuvântările de la Wakan Tanka se revărsau peste Indian așa cum ploaia curge Din cer.

Vă puteț�i da seama cu cât ar fi vieț�ile voastre mai liniș� tite ș� i mai pline de bucurii dacă aț�i fi fost crescuț�i să aveț�i o asemenea veneraț�ie pentru tot ce vă î�nconjoară. Î�mi place mult ideea de legătură apropiată cu „Marele Sacru”. E ceva ce fiecare dintre noi tânjeș� te să restabilească î�n viaț�ă, iar

184

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR

constatarea lui Luther-Ursul î�n Picioare este, poate, o metodă. Priviț�i î�n jur ș� i rămâneț�i î�ntr-o stare de veneraț�ie, î�n timp ce î�i î�ncurajaț�i ș� i pe alț�ii să facă la fel.

Bizonul Umblător

Mă î�ntorc la î�nț�elepciunea Bizonului Umblător. Ar fi absurd să vă sugerez să părăsiț�i stilul vostru de viaț�ă urban pentru a trăi î�n sălbăticie. Viaț�a modernă are multe de oferit, iar oraș� ele noastre vor rămâne aici, cu bune ș� i cu rele. Ș� i totuș� i, concepț�iile vieț�ii noastre urbane s-ar putea să ne fi deconectat de la legile naturale ale armoniei spirituale.

Bizonul Umblător a murit î�n 1967, la vârsta de nouăzeci ș� i ș� ase de ani. El a văzut destul din ambele lumi ș� i ne-a lăsat aceste cuvinte. Dealurile sunt întotdeauna mai frumoase decât clădirile din piatră, să știi. Traiul într-un oraș este o existență artificială. Mulți oameni de-abia simt vreodată pământ adevărat sub picioare, nu văd plante crescând decât în ghivece și nu ajung să vadă dincolo de felinarele de pe stradă pentru a surprinde vraja cerului nopții țintuit cu stele. Când oamenii trăiesc departe de scena creației Marelui Spirit, le e ușor să uite legile lui.

El nu ne cere să ne mutăm, ci să ne amintim. Să ne amintim de sacralitatea î�ntregii vieț�i ș� i să fim permanent conș� tienț�i de modul î�n care aceste legi naturale lucrează mereu î�n acest cerc sacru. Oriunde trăiț�i, oricum ar arăta mediul vostru, aceste legi naturale lucrează. Aerul, apa, copacii, mineralele, norii, animalele, păsările ș� i insectele,

VENERAȚIA NATURII

185

toate susț�in viaț�a. Fiț�i atenț�i la strămoș� ii noș� tri din vechime, care au trăit pe aceste pământuri timp de mii ș� i mii de ani, nutrind o uriaș� ă veneraț� ie pentru legile naturale. E ceea ce azi noi numim conș� tiinț�ă ecologică. Amerindienii au gândit peste ș� apte generaț�ii, aș� a î�ncât comoara vieț�ii să dăinuie. Poezia amerindienilor ne cere să reaprindem acea flacără. Gândiț�i-vă ș� i î�ncepeț�i să admiteț�i un pic din î�nț�elepciunea aceasta străveche î�n vieț�ile voastre zilnice.

Î�nchei această ofrandă a amerindienilor către noi cu o rugăciune Ojibway, pe care am face bine să o citim cu toț�ii ș� i să o punem î�n aplicare iar ș� i iar, î�n fiecare zi. Bunicule, Privește-ne stricăciunea. Știm că din toată creația Numai familia omului S-a abătut de la calea sacră. Știm că noi suntem cei Care sunt divizați Și noi suntem cei Care trebuie să ne reunim Să pășim pe calea sacră Bunicule, Cel Sacru, Învață-ne iubirea, mila, respectul Ca să putem vindeca pământul Și să ne putem vindeca unul pe celălalt.

Pentru a pune î�n practică î�n vieț� ile voastre mesajul esenț�ial al tuturor acestor î�nț�elepț�i amerindieni, î�ncepeț�i de azi î�nainte:

186

•

• • •

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR

Să veneraț�i tot ce vă î�nconjoară ș� i să fiț�i î�ntr-o permanentă stare de recunoș� tinț�ă pentru atâtea câte nu le preț�uim. Binecuvântaț�i î�n fiecare zi animalele, strălucirea soarelui, aerul, copacii ș� i pământul, prin ritualuri tăcute de recunoș� tinț�ă.

Susț� ineț� i î�n vieț� ile voastre conș� tiinț� a ecologică, contribuind la organizaț�iile care lucrează pentru mediu. Faceț�i un efort conș� tient pentru a reduce poluarea, pentru a elimina gunoiul aruncat pe jos ș� i practicaț�i reciclarea. Acț�iunile voastre individuale pot recrea respectul ș� i veneraț�ia pentru pământ ș� i univers, reț�eaua noastră sacră a vieț�ii.

Petreceț�i mai mult timp î�n singurătatea naturii, ascultând sunetele naturale ș� i păș� ind cu picioarele goale pe pământ, pentru a vă reconecta cu tot ceea ce sprijină ș� i susț�ine viaț�a.

Trăiț�i fiind un exemplu. Î�n loc să vă văitaț�i că oamenii aruncă gunoiul pe jos, ridicaț�i cutia de aluminiu ș� i debarasaț�i-vă de ea aș� a cum trebuie. Arătaț�i-le tinerilor cum procedaț�i.

Repetaț�i rugăciunea Ojibway. Ajutaț�i la vindecarea pământului ș� i a unuia pe celălalt prin acest avertisment de a trăi î�n fiecare zi cu iubire, compasiune ș� i respect î�n viaț�ă.

JUDECATA FABULĂ

Veverița și muntele S-au certat și și-au spus multe; Și ultimul i-a spus celei dintâi „Pungașă mică”. Ea a răspuns, − Ai într-adevăr o statură puternică; Dar tot felul de lucruri și noroc Trebuie puse la un loc, Un an să alcătuiască Și un astru pe bolta cerească. Și cred că nu-i nicio rușine Să fii la fel de mic ca mine. Dacă nu-s așa mare ca tine, Tu nu ești cât mine de mititel Și nici pe jumate la fel de subțirel. Nu voi nega că ești Pentru veverițe o bună cărare; Talentele sunt diferite: toate se îmbucă; Dacă eu nu pot căra păduri în spinare, Nici tu nu poți să spargi o nucă. RALPH WALDO EMERSON (1803–1882)

Poet, eseist și filozof american, Emerson a fost un veșnic optimist ce credea că natura este o manifestare a spiritului.

188

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR

Respectul meu pentru Ralph Waldo Emerson este atât de

profund, î�ncât e singura personalitate pe care am ales-o să contribuie de două ori la această colecț�ie; o dată prin poezia lui ș� i a doua oară printr-unul dintre revoluț�ionarele sale eseuri. Emerson a fost î�ntemeietorul miș� cării transcendentale î�n America. Filozofia lui a scos î�n evidenț�ă spiritul omniprezent al universului, graț�ie căruia Dumnezeu există pretutindeni. Î�n Fabulă, Emerson creează o sfadă poetică dintre o veveriț�ă ș� i un munte, reliefând această perspectivă.

Pentru a î�nț�elege măreț�ia lui Ralph Waldo Emerson, e important să ne amintim că, î�n timpul perioadei sale istorice, î�ndrumarea spirituală reprezenta apanajul religiilor consacrate. Emerson provoca dogma ș� i retorica religiei tradiț� ionale. Văzând divinitatea peste tot, Emerson se adresa unei noi conș� tiinț�e, î�n care Dumnezeu nu e mai mare sau mai mic pe baza î�nfăț�iș� ării formei materiale.

Veveriț�a, mica rozătoare blănoasă, posedă forț�a invizibilă a lui Dumnezeu la fel ca ș� i muntele care poate duce o pădure î�n spate, ș� i cu toate astea, nu poate sparge o nucă. Î� n această poezie, Emerson afirmă că fiecare dintre noi, indiferent de formă, mărime sau mobilitate, suntem o creaț�ie divină cu oportunităț�i unice de a ne î�mplini destinul, independent de cum ar putea face alț�ii acest lucru. Sunt incluse aici toate formele de viaț�ă, sub toate aspectele, î�n toate modurile.

Î� mi amintesc o poveste asemănătoare spusă de un mare î�nvăț� ător pe care l-am avut, Nisgardatta Maharaj, care a trăit î�n India ș� i a fost foarte apreciat de multă lume ca fiind un sfânt spiritual mistic. O adeptă s-a î�ntrebat cum putea spune Nisgardatta: „Nimic nu merge rău î�n lumea

JUDECATA

189

mea.” Nisgardatta a răspuns cu această poveste a unei maimuț�e discutând cu un copac.

– Vrei să-mi spui, i-a zis maimuț�a copacului, că tu stai de fapt î�ntr-un singur loc toată viaț�a ș� i nu te miș� ti de acolo? Nu î�nț�eleg! – Vrei să-mi spui, i-a zis copacul maimuț�ei, că tu de fapt te duci din loc î�n loc folosindu-ț�i energia pentru a umbla î�ncoace ș� i î�ncolo toată ziua? Nu î�nț�eleg!

Povestea lui Nisgardatta era menită să o ajute pe adepta lui să î�ș�i dea seama că identificarea ei cu corpul î�i î�mpiedica î�nț�elegerea perspectivei lui spirituale. Să nutreș� ti prejudecăț�i despre alț�ii a creat un scenariu asemănător cu maimuț�a care î�ncerca să î�l î�nț�eleagă pe copac ș� i viceversa. Ca î�n poezia lui Emerson, realitatea superioară este că ambele forme de viaț�ă conț�in aceeaș� i inteligenț�ă universală organizatoare, dar nu se pot î�nț�elege una pe alta. Această fabulă a lui Emerson ș� i povestirea lui Nisgardatta sunt deosebit de relevante pentru viaț�a mea.

Am scris recent o carte î�mpreună cu soț�ia mea, Marcelene, numită A Promise Is a Promise (O promisiune e o promisiune). Este povestea adevărată a unei mame care a avut grijă de fiica ei aflată î�n comă timp de peste douăzeci ș� i opt de ani, hrănind-o o dată la două ore, zi ș� i noapte, î�ntorcând-o, administrându-i insulină la patru ore, strângând bani pentru a plăti toate cheltuielile ș� i dormind î�n fiecare noapte î�ntr-un fotoliu lângă fiica ei. Î�n urmă cu douăzeci ș� i opt de ani, pe când intra î�n comă diabetică, Edwarda, care avea pe atunci ș� aisprezece ani, o implorase: „N-ai să mă laș� i, nu-i aș� a, mami?” Kaye, mama ei, î�i răspunsese: „N-am să te las niciodată, draga mea, promit. Ș� i o promisiune este sfântă.”

190

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR

Î�n următorii douăzeci ș� i opt de ani, Edwarda O’Bara a trecut de la coma de gradul I, î�n care era catatonică ș� i trebuia să i se lipească ochii cu bandă, la gradul IX, î�n care pare să recunoască voci, zâmbeș� te ș� i plânge când se î�ntristează. Î�ș�i î�nchide ochii când vrea ș� i câteodată pare să reacț�ioneze la stimulii din î�ncăpere. Cea mai uimitoare parte a acestei poveș� ti î�nsă are legătură cu efectul pe care Edwarda î�l are asupra celor care au vizitat-o. Unii pretind că au trăit vindecări miraculoase ș� i toată lumea simte iubirea necondiț�ionată pe care Edwarda o emite din corpul ei imobilizat.

Eu î�nsumi, î�mpreună cu soț�ia mea, am avut o senzaț�ie profundă de compasiune ș� i iubire datorită legăturii noastre cu Kaye ș� i Edwarda. Mă simt norocos că am avut ocazia să-mi folosesc darurile de a scrie ș� i a vorbi ca să spun această incredibilă poveste de iubire ș� i compasiune ș� i pentru a contribui la veniturile menite să le reducă datoriile masive. Am putut să mă lipsesc de puterea autoimportanț�ei egoului meu ș� i să fiu de folos la un nivel spiritual mai generos, datorită lui Kaye ș� i Edwardei.

Chiar dacă Edwarda nu se miș� că, rămâne practic imobilă ș� i a fost etichetată de restul lumii ca persoană cu handicap, chiar dacă nu vorbeș� te niciodată ș� i are nevoie de î�ngrijire permanentă, eu ș� tiu că ș� i ea î�ș�i face treaba. Ș� i, cine ș� tie, poate că prin intermediul meu, al scrierilor mele ș� i al discursurilor, ea atinge mai mulț� i oameni decât ar fi putut dacă ar fi fost trează. Probabil că ea poate ajuta la crearea miracolelor î�n alț�ii pentru că ș� i-a părăsit corpul ș� i limitările lui. Cine ș� tie?

Dar atâta lucru ș� tiu ș� i eu. Viaț�a Edwardei O’Bara este la fel de valoroasă ca a oricui altcuiva de pe această planetă. Viaț�a nu î�nseamnă obligatoriu să te miș� ti de colo-colo ș� i să

JUDECATA

191

vorbeș� ti. Forț�a vitală care există î�n corpul ei î�n comă este aceeaș� i forț�ă vitală aflată î�n toată lumea ș� i î�n fiecare munte, î�n fiecare veveriț�ă ș� i î�n fiecare nucă pe care o sparge veveriț�a. Viaț�a Edwardei are o misiune, iar ea ș� i-o î�ndeplineș� te î�n fiecare zi aș� a cum i-a fost destinat. Ea ne î�nvaț�ă să fim plini de compasiune ș� i ne î�nvaț�ă despre iubirea necondiț�ionată. Ea mi-a oferit ocazia să văd nemijlocit că î�ntreaga viaț�ă are o valoare infinită. Nu pretind că î�nț�eleg de ce această tânără a trăit î�n această stare, fără a fi conectată la aparate, pentru mai bine de un sfert de secol. Sunt unele lucruri pe care nu le voi î�nț�elege niciodată ș� i nu mă supăr.

Ceea ce am î�nvăț�at prin legătura cu familia O’Bara ș� i prin scrierea cărț�ii A Promise Is a Promise (O promisiune e o promisiune) este că ș� i eu sunt asemenea maimuț�ei care vorbeș� te cu un copac sau a veveriț�ei care discută cu muntele. Amândouă se miș� că de colo-colo ș� i le sporovăiesc celor tăcuț�i ș� i imobili, a căror nemiș� care ș� i tăcere mută sunt o formă diferită a aceleiaș� i forț�e vitale.

Fabula lui Emerson ne oferă o pătrundere poetică î�n această forț�ă vitală aflată pretutindeni. Să puteț�i să acceptaț�i acea forț�ă vitală, fără a vă considera î�n vreun fel superiori datorită trăsăturilor fizice, constituie o lecț� ie extraordinară pe care să o î�nvăț� aț� i pe drumul spre dezvoltarea spirituală.

Pentru a aplica această lecț� ie importantă î�n vieț� ile voastre: •

Abț�ineț�i-vă să judecaț�i importanț�a sau valoarea celorlalț�i pe baza a ceea ce aț�i ajuns să apreciaț�i ca fiind normal. Observaț�i cum Dumnezeu se dezvăluie î�n toată lumea ș� i î�n orice formă de viaț�ă. Să ș� tiț�i că nimeni nu

192

• •

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR

este superior pe tărâmul invizibil al spiritului ș� i că î�nveliș� urile noastre superioare vin toate î�ntr-o diversitate de forme, mărimi ș� i stări.

Î�ncepeț�i să puneț�i î�n practică aceste simple vorbe de î�nț�elepciune: „Sunt multe lucruri pe care nu le î�nț�eleg ș� i nu mă supăr.” Lăsaț�i î�n urmă judecata care î�i compară pe ceilalț�i cu ceea ce a ajuns să fie etichetat drept normal. Doar pentru că majoritatea oamenilor văd, asta nu-i face pe orbi nesemnificativi. Ș� i doar pentru că majoritatea oamenilor se miș� că de colo-colo ș� i vorbesc, asta nu vrea să î�nsemne că cei care zac î�n tăcere sunt, cumva, mai puț�in valoroș� i.

ÎNCREDEREA ÎN SINE din Încrederea în sine

Acestea sunt glasurile pe care le auzim în singurătate, dar ele devin slabe și de-abia deslușite când intrăm în lume. Peste tot societatea conspiră împotriva umanității fiecăruia dintre membrii săi. Societatea este o companie pe acțiuni în care membrii se pun de acord să cedeze libertatea și cultura celui care mănâncă pentru a asigura mai bine pâinea fiecărui acționar. Virtutea cea mai căutată este conformismul. Aversiunea ei este față de încrederea în sine. Ea nu iubește autenticitatea și creatorii, ci numele și obiceiurile. [Subliniere adăugată] Cel ce vrea să fie om trebuie să fie un nonconformist. Cel care vrea să adune victorii nemuritoare nu trebuie să fie stingherit de aparența bunătății, ci trebuie să cerceteze dacă e bunătate sau nu. Nimic nu e sacru până la urmă, numai integritatea minții tale. [Subliniere adăugată]

RALPH WALDO EMERSON (1803–1882)

Poet, eseist și filozof american cunoscut pentru că a contestat gândirea tradițională, Emerson a dezvoltat o filozofie care afirmă cu tărie că intuiția este modul de a înțelege realitatea.

194

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR

Ideile din acest eseu unic, Încrederea în sine, au influenț�at

toate scrierile mele ș� i î�l consider pe Emerson unul dintre cei mai mari mentori ai mei, chiar dacă a murit acum mai bine de un secol. Ralph Waldo Emerson a fost cunoscut atât pentru eseurile lui, cât ș� i pentru poezie. Î�n probabil cel mai celebru ș� i citat eseu al lui, Încrederea în sine, acest autor american provocator, cunoscut ca părintele miș� cării transcendentale, a examinat î�n profunzime principiile de bază a ceea ce î�nseamnă să fii propria persoană. Î�ncă î�mi pot aminti impactul pe care eseurile Î�ncrederea î�n sine ș� i Despre necesitatea nesupunerii civice – a contemporanului lui Emerson, Henry David Thoreau – le-au avut asupra mea la ș� aptesprezece ani, când eram elev la liceu.

Î�n acest scurt fragment, Emerson se referă la necesitatea de a fi nonconformist pentru a fi totalmente î�nsufleț�it ș� i pentru a rezista procesului prin care asimilăm cultura societăț�ii î�n care trăim. Societatea cere conformism cu preț�ul libertăț�ii individuale, afirmă el – ea cere să vă adaptaț�i sau să fiț�i niș� te proscriș� i. Emerson insistă pe integritatea minț� ii individuale, susț� inând că ea este, î�n esenț� ă, sacră. Amintiț�i-vă î�nsă că Emerson a fost ș� i preot, el informându-ne că mintea e cea care este sacră: nu regulile, legile ș� i moravurile sociale, ci mintea voastră. Mai departe î�n eseul său, Încrederea în sine, Emerson declară: „Nicio lege nu e sacră pentru mine, numai cea a firii mele.” Această afirmaț�ie extrem de curajoasă vine din partea unui om fără teamă, care ș� tia că divinitatea ș� i sacrul nu se află î�n instituț�iile bisericii, ci î�n minț�ile indivizilor. Conduita noastră ne face creaturi divine, nu apartenenț�ele. Felul î�n care ne folosim minț�ile ca oameni cu gândire liberă e ceea ce ne face sacri, ș� i nu cât de bine cităm legile pentru a ne proteja răutatea sau vanitatea.

ÎNCREDEREA ÎN SINE

195

Dacă staț�i să vă gândiț�i la majoritatea relelor care au fost săvârș� ite asupra umanităț�ii, ele au fost, practic, toate î�nfăptuite sub custodia protectoare a legilor societăț� ii. Socrate a fost ucis pentru că legea spunea că aș� a se cuvine să fie î�nlăturaț�i disidenț�ii intelectuali. Sf. Ioana d’Arc a fost arsă pe rug pentru că aș� a era legea. Irod a poruncit ca toț�i pruncii de sex masculin dintr-o ț�ară î�ntreagă să fie sistematic uciș� i, pentru că el domnea. Când s-a născut mama mea, o jumătate din populaț�ie – adică sută la sută dintre femei – nu puteau vota î�n America, pentru că aș� a spuneau legile. Când m-am născut eu, milioane de oameni erau duș� i î�n lagăre ale morț�ii ș� i toate bunurile le erau confiscate din cauza legilor inumane. A existat ș� i legea care le cerea negrilor să stea î�n partea din spate a autobuzelor, să bea de la ciș� mele stradale separate ș� i să trăiască vieț�i cu oportunităț�i separate ș� i inferioare. Aș� a că, vă rog, nu citaț�i legile ș� i regulile societăț�ii pentru a vă justifica acț�iunile. Oamenii care î�nț�eleg cu adevărat ce semnificaț�ie are î�ncrederea î�n sine ș� tiu că trebuie să-ș� i trăiască vieț�ile mai degrabă după morală, decât după reguli. E posibil să găsim vreo lege, regulă sau tradiț�ie socială obscură pentru a justifica aproape orice. Cei care nu dau prioritate integrităț�ii propriei lor minț�i vor cita î�ntr-adevăr din legi pentru a explica de ce fac ceea ce fac. Să aspiraț�i a fi o ființ�ă mai sacră î�nseamnă să vă lepădaț�i de î�ncrederea î�n conformism.

Emerson a continuat î�n provocatorul său eseu spunând: „Mi-e ruș� ine să mă gândesc cât de uș� or capitulăm î�n faț�a emblemelor ș� i a numelor, î�n faț�a societăț�ilor ample ș� i a instituț�iilor decedate.” A vorbit deschis despre sclavie, acea instituț�ie de lungă durată, dar imorală, care era protejată de lege. „Ar trebui să fiu cinstit ș� i concis ș� i să rostesc

196

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR

crudul adevăr î�n toate felurile. Dacă răutatea ș� i vanitatea poartă haina filantropiei, ar trebui să lăsăm lucrurile aș� a?” Amintiț�i-vă, dacă vreț�i, că Emerson vorbea ș� i scria astfel, î�n timp ce sclavia era legală ș� i protejată de societate.

Ce ne spune nouă astăzi acest eseu despre î�ncrederea î�n sine? Ne î�ncurajează să ne cultivăm mai degrabă morala, decât regulile sau legile, ca o lumină interioară care ne conduce. Dacă noi ș� tim că e bine, atunci acest lucru va fi î�n armonie cu principiile spirituale, despre multe dintre ele scriindu-se î�n această carte.

De exemplu, mila. Legea nu arată milă atunci când execută prizonierii î�n mod legal. Când legiuitorii, juraț�ii sau presa spun că făptaș� ul nu a arătat nicio milă, aș� a că de ce ar arăta legea, trebuie să vă cercetaț�i raț�iunea care vă spune ce este bine, pentru a vă formula opinia. Dacă mila este un aspect fundamental al practicilor voastre spirituale, atunci să amintiț�i de lipsa milei la altcineva nu constituie deloc o justificare pentru a vă ignora propriul adevăr lăuntric. Aceasta este independenț�a, să nu gândiț�i ca turma sau să î�i amintiț�i regulile ca argumentare a propriului adevăr lăuntric. Emerson nu vă cere să nu vă supuneț�i niciunei legi î�n mod intenț�ionat, ci, mai degrabă, să vă folosiț�i î�n viaț�ă de propriul simț� moral. El afirmă limpede că: „Cel care vrea să fie bărbat [sau femeie] trebuie să fie nonconformist.”

Eu sugerez că cel mai bun mod de a folosi acest adevăr profund al lui Emerson este să î�nvăț�aț�i cum să aveț�i o eficienț�ă tăcută î�n viaț�ă. Nu e nevoie, adică, să faceț�i declaraț�ii publice legate de cum nu acceptaț�i să vă conformaț�i, ci să aflaț�i î�n schimb consolarea î�n mângâierea propriei forț�e interioare ș� i să mergeț� i mai departe ca un individ tăcut care ș� tie să se bazeze pe sine î�nsuș� i.

ÎNCREDEREA ÎN SINE

197

Eu am practicat filozofia lui Emerson, î�ncă de la descoperirea eseurilor sale, pe când aveam ș� aptesprezece ani. Î�n 1959 aveam nouăsprezece ani ș� i eram î�n Marină, staț�ionat la bordul unui portavion, USS Ranger. Preș� edintele Eisenhower era programat să zboare pe deasupra navei noastre ș� i tuturor marinarilor li s-a impus să se î�mbrace î�n uniforma de gală ș� i să se aș� eze pe puntea de zbor pentru a scrie BUNĂ� IKE! când preș� edintele trecea cu avionul î�n drum spre o î�ntâlnire politică î�n San Francisco. Când am aflat că mi se pretindea să particip, am fost indignat de această insultă, ș� i totuș� i părea că mă aflu î�n minoritate. Majoritatea celor din echipaj nu păreau deranjaț�i să se aș� eze î�n „formaț�ii de grup” pentru a crea această urare făcută din litere umane. Î�n loc să lansez un protest, mi-am amintit de cuvintele lui Emerson: „Cel ce vrea să fie om trebuie să fie un nonconformist”, dar a trebuit să o fac î�n tăcere. I-am lăsat pe conformiș� ti cu treaba lor, î�n timp ce eu m-am făcut nevăzut î�n măruntaiele navei, până când această insultă la adresa mea, ca individ cu demnitate, s-a terminat. Fără răbufniri, fără certuri inutile, am dat pur ș� i simplu dovadă de o eficienț�ă tăcută.

Regulile nu sunt motive pentru a trăi î�ntr-un anumit fel. Trebuie să vă consultaț� i î�n primul rând integritatea propriei minț�i dacă vreț�i să simț�iț�i vreodată această calitate a î�ncrederii î�n propriile puteri. Această lecț�ie se aplică î�n toate domeniile vieț�ii voastre, de la luarea deciziilor legate de cum să vă petreceț�i timpul liber, la cum vă veț�i î�mbrăca, la ce veț�i mânca, la cum vă veț�i creș� te copiii. Nu lăsaț�i glasurile din voi să devină slabe ș� i de-abia auzite, î�n favoarea conspiraț�iei societăț�ii. Fiț�i voi î�nș� ivă ș� i conduceț�i-vă viaț�a după ceea ce ș� tiț�i că e bine ș� i î�n armonie cu esenț�a voastră spirituală. După integritatea propriei voastre minț�i, adică.

198

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR

Iată câteva idei pentru a vă ajuta să puneț�i î�n practică acest mesaj de independenț� ă transmis de Ralph Waldo Emerson: •

•

Citiț�i î�ntregul eseu Încrederea în sine ș� i faceț�i o listă cu ideile principale pe care le reliefează Emerson î�n această scriere clasică.

Atunci când sunteț�i pe cale să menț�ionaț�i o regulă sau o lege pentru a justifica de ce vă purtaț�i î�ntr-un anumit mod, opriț�i-vă ș� i alegeț�i integritatea personală. Faceț�i ceea ce faceț�i pentru că este bine ș� i se potriveș� te cu adevărurile voastre spirituale. Dacă ș� tiț�i că iertarea e divină, nu menț�ionaț�i atunci o lege pentru a vă justifica lipsa dorinț�ei de a ierta.

Faceț�i-vă un obicei din a vă î�ntreba dacă vă î�mbrăcaț�i sau vă comportaț�i aș� a cum vă place vouă sau pentru a vă adapta. „Port acest lucru sau fac aș� a pentru că î�mi place sau pentru că e atât de important pentru mine să mă adaptez?” Gândiț�i-vă apoi la alegerea pe care aț�i făcut-o, de a avea î�ncredere î�n propriile puteri, ș� i vedeț�i dacă vă simț�i cu mult mai bine.

Declaraț�i-vă independenț�a faț�ă de societate din punct de vedere al autoidentificării. Acum două mii cinci sute de ani, Socrate a declarat: „Nu sunt atenian, ci un cetăț�ean al lumii.” Ș� i voi sunteț�i o creaț�ie a lui Dumnezeu ș� i nu sunteț�i limitaț�i de nicio etichetă socială.

Nu acceptaț�i să faceț�i ceva doar pentru că toț�i ceilalț�i fac. Dacă se potriveș� te cu definiț�ia voastră privind ceea

ÎNCREDEREA ÎN SINE

199

ce e moral ș� i bine, atunci, daț�i-i drumul, fireș� te, fără a ț�ine seama de ce spun sau fac cei din jurul vostru.

Pe scurt, fiț�i voi î�nș� ivă! Respectaț�i-vă ș� i creaț�i-vă o relaț�ie armonioasă î�ntre integritatea propriei voastre minț�i ș� i conduita zilnică!

ENTUZIASMUL UN PSALM VIEȚII*

Nu-mi mai spune-n vers de jale, Că viața-i vis pustiu! – Căci se-ngroapă-n ale sale Visuri sufletul de viu. Viața-i grea și aspră-n lege! Groapa nu-i al ei apus; „Ce-i din lut, tot lut s-alege” Despre suflet nu s-a spus.

Nu-i durerea-a noastră soarte, Nici plăcerii rob să cazi, Ci să faci ca mai departe Să ne afle „mâne” de-„azi”. Arta-i vastă, timpul zboară, Inimile-n plin avânt Bat ca tobe de fanfară Marș funebru spre mormânt. Pe al lumii câmp de luptă, Fie pace sau război, Nu te da bătut, ci luptă! Fii erou între eroi!

* Traducere de C. Comănescu, din revista Țara Bârsei, anul III, nr. 4, iulie-august 1931, pag. 391-392 (n.tr.)

202

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR

Cât de sfânt ne-ar fi trecutul, Viitorul cât de drag, Pune-o faptă-n tot minutul! Domnul sus, ochii la steag. Marii oameni toți ne-arată Viața cum să-nfrumusețăm, Și plecând de-aci... odată, Moștenire să lăsăm Urme-adânci, vădite semne Pentru frați în naufragiu, Să le vadă, să se-ndemne Și să prindă nou curagiu.

Vrem să fim, dar, treji și harnici, Orice soarte a-nfrunta; Să-nvățăm mereu strădalnici, A munci și-a adăsta.

HENRY WADSWORTH LONGFELLOW (1807–1882)

Poet, traducător și profesor universitar american, Henry Wadsworth Longfellow este considerat un poet popular, dar totodată profund.

Longfellow este unul dintre puț�inii poeț�i incluș� i î�n această

carte care s-a bucurat de o enormă popularitatea î�n timpul vieț�ii. Un psalm vieții, publicată prima oară î�n 1839 î�ntr-o colecț�ie de poezie intitulată Voices of the Night (Glasuri ale nopții), a devenit extrem de populară î�n America ș� i î�n Europa, cum au devenit ș� i următoarele sale opere chiar

ENTUZIASMUL

203

mai faimoase, The Wreck of the Hesperus (Epava lui Hesperus) ș� i clasica sa The Song of Hiawatha (Cântarea lui Hiawatha). Această poezie, scrisă de omul ce deț�ine titlul de cel mai popular poet american al secolului al nouăsprezecelea, este un tribut adresat unui singur cuvânt, acela fiind „entuziasm”. Semnificaț� ia originală î�n greacă a acestui cuvânt este „un zeu lăuntric”. Poemul Un psalm vieții, semnat de Longfellow, ne î�ncurajează să aruncăm o privire atentă la perioada scurtă de timp ce ne e dată, viaț�a noastră, ș� i să adoptăm o atitudine entuziastă ș� i recunoscătoare pentru tot ceea ce suntem ș� i pentru tot ceea ce experimentăm. Î�n 1861, Longfellow s-a cufundat î�n melancolie când i-a murit cea de-a doua soț�ie, după ce ș� i-a dat accidental foc rochiei. După ce a pierdut două soț�ii care au murit prematur, Longfellow tânjea după alinare spirituală ș� i o mare parte din poezia ultimilor săi douăzeci de ani a reflectat căutarea lui de a stabili o legătură cu divinitatea. Un psalm vieții rămâne un monument comemorativ pentru spiritul acestui mare ș� i popular poet.

Î� n acest poem, Longfellow ne spune că sufletul este adevărata noastră esenț�ă ș� i „lucrurile nu sunt ceea ce par”. Trupurile ș� i mediul nostru material nu sunt decât un mit ș� i un mod de gândire care ne duc către o viaț�ă monotonă ș� i neî�mplinită. Ne reaminteș� te că nu mormântul este ț�elul nostru; când vorbim despre î�naintarea î�n vârstă ar trebui să ne referim numai la corp, deoarece sufletul, sursa „Dumnezeului nostru lăuntric”, nu este alcătuit din ț�ărână. El ne cere să uităm de tristeț�ile ș� i plăcerile noastre ș� i să ne î�ndreptăm atenț�ia mai degrabă spre dezvoltarea noastră ș� i să jurăm ca mâine să fim mai departe decât suntem azi. Trupul nostru se află î�ntr-un marș� funerar spre mormânt,

204

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR

dar Dumnezeul lăuntric nu va cunoaș� te niciodată un astfel de lucru precum î�nmormântarea.

Î�mi plac mult cuvintele alese de el pentru a ne scoate din apatia unei vieț�i î�n care ne comportăm adesea ca niș� te vite mânate, făcând orice ne î�ndrumă să facem mentalitatea noastră de turmă. Fiț�i î�n schimb eroi, spune el, ceea ce eu interpretez că î�nseamnă să fiț� i entuziaș� ti până când acest lucru vă va face să vibraț�i cu adevărat. Demonstraț�i-vă entuziasmul pentru viaț� ă ș� i exteriorizaț� i-l î�n tot ceea ce faceț�i, până când î�i molipsiț�i pe toț�i cei din jurul vostru. Acesta este eroismul. Nu trebuie să alergaț�i î�ntr-o clădire î�n flăcări ca să salvaț�i un copil pentru a fi erou, trebuie doar să păstraț�i legătura cu acel Dumnezeu lăuntric.

Entuziasmul nu e ceva ce li se acordă unora ș� i le lipseș� te altora. Cu toț�ii avem un Dumnezeu lăuntric. Unii dintre noi aleg să fie î�n legătură cu el ș� i î�l arată, î�n vreme ce alț�ii î�l ascund ș� i î�l lasă să rămână î�n adormire. Ne lăsăm Dumnezeul din interior să fie ț�ărână, chiar dacă poetul ne reaminteș� te: „Ce-i din lut, tot lut s-alege/ Despre suflet nu s-a spus.” Entuziasmul este o calitate care cultivă succesul. Când oamenii mă î�ntreabă care e secretul susț�inerii unui discurs extraordinar, le spun că sunt entuziast î�n mod autentic. Fiț�i entuziaș� ti ș� i veț�i fi iubiț�i ș� i vi se va ierta orice defect.

După cum marele dramaturg grec Eschil a declarat odată: „Când un om e bucuros ș� i dornic, zeul i se alătură...” Entuziasmul î�mprăș� tie bucurie deoarece nu are nimic deprimant. El are credinț�a de partea lui, deoarece toate temerile cedează î�n prezenț�a entuziasmului. Este î�ngăduitor, deoarece toate î�ndoielile au fost alungate ș� i nu există nesiguranț�ă. Entuziasmul este o alegere pe care o puteț�i face chiar acum.

ENTUZIASMUL

205

Un contemporan al lui Longfellow, Ralph Waldo Emerson, a recunoscut ș� i el valoarea entuziasmului. A scris astfel: „Fiecare miș� care extraordinară ș� i autoritară din analele lumii este un triumf al entuziasmului...” Faceț�i din propria voastră viaț�ă o miș� care extraordinară ș� i autoritară practicând ceea ce ne spune Un psalm vieții. „Vrem să fim, dar, treji ș� i harnici,/ Orice soarte a-nfrunta.”

Observaț�i-i pe acei oameni care „î�nfruntă orice soartă” ș� i care continuă să realizeze ș� i să î�nfăptuiască, indiferent de î�mprejurările î�n care se află. Le place mult să râdă. Se entuziasmează pentru cel mai mic lucru. Nu par să ș� tie cum să fie plictisiț�i. Oferiț�i-le un dar ș� i vă vor î�mbrăț�iș� a recunoscători ș� i î�i vor găsi imediat o î�ntrebuinț�are. Daț�i-le un bilet gratis la un concert ș� i ei vor fierbe î�ntr-o stare de frenezie pentru neaș� teptata ocazie. Duceț�i-vă cu ei la cumpărături ș� i ochii lor vor fi deschiș� i apreciind tot ce văd ș� i nu se vor plânge niciodată. Nu vă e pur ș� i simplu drag să vă aflaț�i lângă ei? Acesta este entuziasmul. Este Dumnezeul nostru lăuntric, al tuturor, care vrea ca noi să ș� tim la ce se referă Lonfellow atunci când afirmă: „Viaț�a-i grea ș� i aspră-n lege!”

Ș� i, cu adevărat, după cum o spune el, „se-ngroapă-n ale sale visuri sufletul de viu”. Lăsaț�i-vă sufletul să î�nvie ș� i experimentaț�i viaț�a prin ființ�a voastră fizică. Puteț�i î�ncepe prin a citi î�n fiecare zi această poezie binecunoscută ș� i a permite măreț�iei lui Longfellow să vă inspire entuziasmul. Î�ncercaț�i apoi câteva dintre aceste sugestii practice:

•

De câte ori î�ncepeț�i o activitate, cum ar fi o plimbare pe plajă sau să asistaț�i la un meci de fotbal, prefăceț�i-vă că e prima ș� i ultima oară când experimentaț�i aș� a ceva. Acest lucru vă oferă o perspectivă nouă ș� i o senzaț�ie de

206

•

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR

entuziasm pentru orice aț�i face. Eu am opt copii ș� i nu vă pot spune la câte spectacole de talente, concerte, audiț�ii, recitaluri, probe, meciuri ș� i finale de fotbal, baschet ș� i baseball am asistat. Practic această sugestie de fiecare dată când asist. Mă prefac că este prima oară când fac aș� a ceva, iar experienț�a devine mai vie. Sau mă prefac că acum este ultima oară când mai apuc să trăiesc această experienț�ă ș� i, din nou, entuziasmul meu prinde aripi. Schimbaț�i-vă părerea despre cum v-aț�i definit până acum. Î�n loc de „am fost î�ntotdeauna o persoană rezervată” treceț�i la „î�mi voi lăsa entuziasmul pentru viaț�ă să se vadă”. Î�ntotdeauna aveț�i de ales dacă să aveț�i un suflet adormit sau să vă bucuraț�i de î�ntruparea lui î�n voi.

Diminuaț�i-vă tendinț�ele de nu participa la viaț�ă. Să staț�i pe margine î�n timp ce alț�ii iau parte la acț�iune e bine ș� i frumos, dar atunci când vă lăsaț�i entuziasmul pentru viaț�ă să triumfe, veț�i simț�i ce a vrut să pună Longfellow când v-a reamintit să fiț�i treji ș� i harnici!

Un alt poem extraordinar al lui Longfellow povesteș� te despre cursa călare a lui Paul Revere* ș� i î�ncepe cu celebrul vers: „Ascultaț�i, copiii mei, ș� i veț�i auzi...”. Citiț�i-l ș� i pe acesta î�n î�ntregime ș� i simț�iț�i entuziasmul acelui moment epic ș� i modul î�n care Longfellow ș� i-a î�nfăț�iș� at entuziasmul pe parcursul poveș� tii. Chiar ș� i când jelea pierderea soț�iei, acest om a putut să rămână „treaz ș� i harnic, î�nfruntând orice soartă”.

* Paul Revere (1735−1818), de meserie argintar, a rămas însă faimos în istorie pentru rolul său de mesager călare în bătăliile de la Lexington și Concord, din cadrul Războiului de Independență al SUA. (n.red.)

NEMURIREA

ACEASTĂ ȚĂRÂNĂ TĂCUTĂ A FOST DOMNI ȘI DOAMNE*

Această Țărână tăcută a fost Domni și Doamne Și Flăcăi și Fete – și Abilitate, Și Hohot de Râs și Suspin, Și Rochii și Bucle-ondulate. Acest Loc fără Fapte – un Vesel Castel de Vară Cu Albine și Flori de Viață – Există un Circuit Oriental, ce va fi Îndreptat – ca și cele de față. EMILY DICKINSON (1830–1886)

Emily Dickinson este o poetă americană care și-a petrecut viața în Amherst, Massauchusetts. A scris aproape două mii de poezii în timpul unei vieți retrase, dominate de prezența tatălui ei, un calvinist sever. La fel ca Walt Whitman, Robert Frost și Ralph Waldo Emerson, ea a scris despre un spirit lăuntric din natură și oameni.

ceastă poezie m-a făcut î�ntotdeauna curios ș� i am citat-o frecvent î�n prelegerile mele. Mă simt de parcă aduc personal un mesaj de la unul dintre poeț�ii mei preferaț�i din secolul

* Trad. de Leon Leviţchi şi Tudor Dorin în Antologie de poezie americană de la începuturi până azi, ed.cit., vol. 2, pag. 160 (n.tr.)

208

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR

al nouăsprezecelea. Când vă uitaț�i î�n jur la corpul ș� i lumea voastră prin intermediul acestei poezii, trebuie să admiteț�i că tot ceea ce vedeț�i, tot ceea ce experimentaț�i prin simț�uri va fi î�ntr-o zi „ț�ărână tăcută”.

Când muriț�i, imediat după ce vă părăsiț�i corpul, el va cântări exact atât cât cântărea când eraț�i vii. Î�nchipuiț�i-vă! Corpul vostru are aceeaș� i greutate, viu sau mort. Concluzia mea e că, dacă trupul părăsit de viaț�ă cântăreș� te la fel ca atunci când e stăpânit de ea, atunci viaț�a e lipsită de greutate. Nu puteț�i cântări, măsura, categorisi, identifica sau, de altminteri, nu puteț�i pune limite vieț�ii. Emily Dickinson descrie poetic această dimensiune a noastră, cea care sfidează cenuș� a lumii materiale.

Oamenii de ș� tiinț�ă explică această lume materială ca fiind o planetă cu o rezervă finită de minerale. Vor să spună prin asta că î�ntreaga rezervă de minerale se află deja aici pe planetă; nu există o sursă exterioară de minerale. Dacă aț�i putea determina, de exemplu, cât fier este aici, aț�i avea o cantitate totală pe care aț�i putea-o identifica drept rezerva de fier a Pământului. Este o cantitate finită ș� i, când o terminăm, nu putem merge î�n alt univers pentru a ne reface resursele de fier.

Î� n interiorul propriului vostru corp, aveț� i o anume părticică din rezerva voastră totală finită de fier. Când faceț�i analiza de sânge, puteț�i afla dacă aveț�i mai mult sau mai puț�in fier î�n organism. Ș� i acum, î�ntrebarea pentru un milion de dolari. Î�nainte ca voi să vă faceț�i apariț�ia aici, pe această planetă, unde s-a aflat fierul care vă curge acum prin corp? Ș� i unde se va duce după ce veț�i muri? Aceasta este o parte a misterului pe care Emily Dickinson î�l aduce î�n discuț�ie î�n constatarea sa poetică.

NEMURIREA

209

Luaț�i un pumn de ț�ărână tăcută ș� i î�ntrebaț�i-vă ce a fost ea ieri ș� i anul trecut. Trompa unui elefant? O creatură din Jurasic? Ochiul lui Michelangelo? Fiecare particulă de materie se află î�ntr-o permanentă stare de schimbare. Oamenii de ș� tiinț�ă mai plastici î�n exprimare ne reamintesc că suntem cu toț�ii hrana viitorului. Toate lucrurile din universul nostru fizic vor deveni până la urmă această ț�ărână tăcută.

Î�ntr-un fel, î�n această poezie, Emily Dickinson ne spune î�ntr-o manieră poetică acelaș� i lucru pe care l-a spus ș� i Aristotel când a scris: „Să trăim ca ș� i cum am fi nemuritori.” Ambii ne informează că toț�i ș� i toate au un circuit de parcurs ș� i că atunci când acesta este complet, el î�ș�i î�ncheie prezenta formă ș� i trece la alta. Materialul corpurilor noastre este reciclat, î�n timp ce adevărata noastră esenț�ă rămâne. Î�ntr-un alt scurt poem de-al ei, Emily Dickinson scrie: Neputându-mă opri să mor, A oprit moartea în fața mea. Trăsura ne ducea doar pe noi două Și nemurirea.

Conș� tientizarea acestui lucru este o sursă minunată de eliberare; e biletul vostru către eternitate. Vă permite să nu vă mai temeț�i de moarte. Î�n multe feluri, moartea corpului vostru poate fi o experienț�ă de î�nvăț�are extraordinară, î�n loc să fie ceva de care să vă fie frică.

Î�mi amintesc că un mentor din viaț�a mea mi-a cerut să intru î�ntr-o stare de meditaț�ie profundă. Î�n timpul acestui exerciț�iu tăcut, am fost instruit să mă imaginez părăsindu-mi corpul ș� i observându-l de deasupra, apoi să mă î�ndepărtez din ce î�n ce mai mult ș� i până la urmă să părăsesc, practic,

210

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR

oraș� ul, ț� a ra, emisfera ș� i, la sfârș� it, î� n treaga planetă. Observând Pământul dintr-o poziț�ie imaginară î�n spaț�iu, mi s-a indicat atunci să î�mi imaginez planeta noastră fără mine. A fost un exerciț�iu minunat pentru a-mi supune egoul. La î�nceput părea pur ș� i simplu prea ciudat să meditez la aș� a ceva, deoarece egoul meu î�mi tot spunea: „Ce rost are? La ce bun o planetă fără mine?” Apoi am î�nceput să mă identific mai mult cu partea din mine care observa, decât cu aspectul din mine care era observat.

Ț� ărâna tăcută e cea pe care o observăm, ș� i această ț�ărână este ceea ce î�i alcătuia din punct de vedere chimic pe strămoș� ii noș� tri. Observatorul î�nsă nu are nevoie de substanț�e chimice, de ț�ărână. Atunci când deveniț�i „observator” cu normă î�ntreagă, vă veț� i pierde complet frica de moarte. Esenț�a voastră nu s-a născut niciodată ș� i nu poate muri niciodată. Eternitatea nu e ceva î�n care treceț�i, deja vă aflaț�i acolo. Cu alte cuvinte, eternitatea este acum.

Mintea voastră nu a fost î�nvăț�ată să creadă î�n nemurire, neș� tiind aș� adar că sunteț�i nemuritori. Ea a fost î�nvăț�ată să se identifice numai cu ceea ce vede. Î�n creierul vostru există un centru de comandă, acolo de unde par să izvorască toate procesele decizionale, emoț� iile ș� i experienț�ele umane. Ș� i totuș� i, î�n acel centru de comandă există un comandant invizibil ș� i amorf, care nu poate muri. Numai prin deș� teptarea acelei naturi divine veț�i ajunge să conș� tientizaț�i că sunteț�i nemuritori. Acel comandant din centrul vostru de comandă dă ordinele, cu toate că voi nu l-aț�i văzut niciodată cu ochii voș� tri. Pentru a-l cunoaș� te pe comandatul vostru lăuntric, trebuie să î�nchideț�i ochii ș� i să experimentaț�i direct natura voastră divină eternă.

NEMURIREA

211

Experienț� a sinelui nemuritor nu vine din educaț� ie, condiț�ionare sau ș� tiinț�ă. Această idee se ridică din străfundul ființ�ei voastre, iar voi știți, pur ș� i simplu, că este adevărată. Natura voastră invizibilă este reală, cu toate că ș� tim, de asemenea, că nu poate fi studiată ș� i reprezentată. Ș� tim acest lucru pentru că putem privi dincolo de ț�ărâna trupurilor noastre ș� i putem experimenta pentru noi nemurirea, printr-o meditaț�ie divină tăcută.

Emily Dickinson, î�n poemul ei minunat de simplu, ne cere să ne oprim ș� i să ne dăm seama că trupurile î�n care ne aflăm, maș� inile pe care le conducem, hainele pe care le purtăm ș� i toate lucrurile făcute din substanț�e chimice ș� i ț�ărână sunt menite să î�ș�i parcurgă circuitul ș� i apoi să se oprească. Acest proces de oprire î�l numim „moarte”. Ceea ce se află î�nsă dincolo de substanț�ele chimice e liber să călătorească cu voi î�n trăsură pentru totdeauna; da, tu ș� i nemurirea, unici pasageri. Puteț� i experimenta nemijlocit ceea ce a scris Emily Dickinson, dacă practicaț�i următoarele sugestii: •

•

Folosiț�i-vă moartea ca pe un mentor, un î�nsoț�itor aflat î�n permanenț�ă cu voi. Imaginaț�i-vă că vorbiț�i cu trupul vostru aflat pe moarte, mai degrabă dintr-o perspectivă a acceptării ș� i iubirii, decât dintr-una a fricii. Amintiț�i-vă, prin moarte nu treceț�i decât o dată. Dacă vă temeț�i de ea î�nsă, veț�i muri î�n fiecare minut al vieț�ii voastre. Folosiț�i-vă de moarte pentru a vă reaminti să trăiț�i din plin î�n fiecare zi. Faceț�i exerciț�iul de meditaț�ie, pe care l-am descris anterior î�n acest eseu, acela î�n care priviț�i Pământul fără

212

• •

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR

voi. Acest lucru vă va ajuta să vă schimbaț�i apartenenț�a ș� i identitatea de la ceea ce observaț�i la observatorul nemuritor care se află î�ntotdeauna cu voi.

Reamintiț�i-vă că tot timpul ce a trecut î�nainte să vă faceț�i voi apariț�ia aici nu v-a făcut să vă umpleț�i de frică ș� i anxietate, nici timpul de după ce vă veț�i părăsi corpul nu va fi mai î�ngrijorător.

Reț�ineț�i ultimele cuvinte ale lui Robert Louis Stevenson: „Dacă moartea e aș� a, atunci e mai uș� oară decât viaț�a...”, dar ș� i de aceste ultime cuvinte ale lui Thomas Edison: „E foarte frumos acolo.” Î�ntr-adevăr, nu e decât ț�ărână care se î�ntoarce î�n ț�ărână, î�n vreme ce eternul rămâne. Această conș� tientizare reprezintă biletul vostru către eternitate.

PERFECȚIUNEA

În an e primăvară Și ziua e-n zori; Dimineața e la șapte; Coasta dealului de rouă plină; Ciocârlia-n zbor; Melcu-n porumbar; Și Dumnezeu e-n viață – În lume bune-s toate.

ROBERT BROWNING (1812–1889)

Poetul englez a cărui poveste de dragoste și căsătorie cu Elizabeth Barrett au fost relatate în piesa The Barretts of Wimpole Street (Familia Barrett de pe Wimpole Street), de Rudolf Besier, Robert Browning s-a bucurat de un uriaș succes odată cu publicarea volumului The Ring and the Book (Inelul și cartea), după patruzeci de ani în care a scris poezie sensibilă.

obert Browning ș� i la fel de celebra lui soț�ie, Elizabeth Barrett Browning, au fost doi poeț�i victorieni, criticaț�i pentru optimismul spiritual ș� i metafizic pe care l-au exprimat î�n poezia ș� i scrierile lor dramatice. La un secol ș� i mai bine după moartea lui, capodopera de opt versuri a lui Robert Browning reflectă optimismul metafizic pentru care a fost atât de aspru pedepsit î�n timpul vieț�ii. Browning vorbeș� te despre o maiestuoasă veneraț�ie ș� i despre perfecț�iune î�n

214

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR

univers, ca ș� i cum ne-ar spune: „Aruncă o privire î�n jur. Totul este exact aș� a cum trebuie să fie.”

Dacă î�l apreciaț�i pe Browning, atunci sunteț�i de acord cu el că primăvara ș� i dimineaț�a sunt miracole demne de privit. Ele reprezintă naș� terea unei noi vieț�i, ce rămâne un mister. Inima î�ncepe să bată î�n pântecul mamei la câteva săptămâni de la concepț�ie ș� i toț�i marii noș� tri oameni de ș� tiinț� ă ș� i observatori pesimiș� ti sunt perfect nedumeriț� i. Unde s-a aflat acea viaț� ă î�nainte? Unde se va duce după aceea? Ce o iniț�iază? Ce o opreș� te? Aceste î�ntrebări î�i derutează pe critici ș� i constituie un izvor nesecat pentru marea poezie.

Î�nsăș� i esenț�a de a vă trăi viaț�a mai degrabă „cu un fior” decât „î�nfiorător” constă î�n a vedea adevărul spiritual simplu din constatarea poetică a lui Browning. Roua î�ncă acoperă coasta dealului, chiar dacă poetul este î�ngropat sub el, iar ciocârlia zboară peste toate mormintele. Orice aț�i observa diferit de constatarea poetică a lui Browning nu este din vina lui Dumnezeu.

Î� n loc să ne percepem ca fiind conectaț� i cu această lume, simț�im adesea că ne aflăm pe ea pentru a ne manifesta autoritatea asupra ei ș� i pentru a o face să fie î�n concordanț�ă cu noi. Î�n loc să o acceptăm, o deformăm pentru a ne hrăni egoul, creând haos, dezechilibru ș� i ceea ce numim mai apoi imperfecț�iune. Ș� i apoi, ironia finală, Î�l î�nvinuim pe Dumnezeu pentru condiț�iile create de noi din perfecț�iunea pe care El ne-a dăruit-o. Poetul spune: fiț�i î�mpăcaț�i, nu judecaț�i lumea, observaț�i-o! Nu î�ncercaț�i să o î�ndreptaț�i, acceptaț�i perfecț�iunea distorsiunii ei ș� i trăiț�i î�n armonie cu ea! Nu fabricaț�i probleme! Rămâneț�i cu fiorul î�n suflet la vederea perfecț�iunii sale.

PERFECȚIUNEA

215

Î� ntr-un alt pasaj, Robert Browning constată: „Toată minunăț� ia ș� i bogăț� ia minei î�n inima unei singure pietre preț�ioase. Î�n grija unei singure perle, toată umbra ș� i strălucirea mării... Adevărul, mai luminos decât piatra preț�ioasă; î�ncrederea, mai curată decât perla.” El ne cere să privim lumea cu alț�i ochi. Ochi plini de mirare î�n faț�a miracolului care se află î�n fiecare centimetru cub de spaț�iu. Ochi umezi de recunoș� tinț�ă pentru adevărul ș� i î�ncrederea care î�ș�i depăș� esc echivalentele lor materiale, purtând numele de pietre preț� ioase ș� i perle. O viziune lipsită de prejudecăț� i ș� i concentrată asupra peisajului uimitor poate schimba orice zi î�ncărcată de depresie, neliniș� te sau stres.

Să sugeraț�i că lumea e perfectă î�nseamnă să atrageț�i mânia multor comentatori sociali care preferă să remarce o mulț�ime de imperfecț�iuni. Ei se concentrează pe tot ceea ce este greș� it î�n lume ș� i ne î�ncurajează ș� i pe noi să facem la fel ș� i să devenim, aș� adar, parte din mulț�imea de oameni care disperă din cauza imperfecț�iunii lumii. Pentru cei care spun „Î�n lume bune-s toate”, la fel ca Robert Browning, se vor găsi o căruț�ă de sceptici să le spună cât de absurdă e gândirea lor, la fel cum se î�ntâmpla ș� i î�n perioada victoriană, când criticii vorbeau despre sclavie, dezastre economice ș� i războaie, drept răspuns. Ș� i totuș� i, Browning a ales să privească dincolo de lumea artificială a omului ș� i la fel vă î�ncurajez ș� i eu să faceț�i. Priviț�i la perfecț�iunea care este universul din care ș� i voi sunteț�i parte integrantă. Gândiț�i-vă cum Pământul continuă să se deplaseze pe orbită ș� i să se avânte prin spaț�iu indiferent de părerea voastră sau a altcuiva. Gândiț�i-vă că î�n fiecare zi „dimineaț�a e la ș� apte” ș� i mai treceț�i o dată prin toate doctrinele ș� i teoriile care au î�ncercat, au eș� uat, au

216

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR

î�ncercat iar, ș� i totuș� i „dimineaț�a e la ș� apte; coasta dealului de rouă plină”. E numai o simplă î�ntoarcere de la observarea a ceea ce este „greș� it” spre observarea perfecț�iunii lumii noastre.

Gândiț�i-vă, de exemplu, la necesitatea incendiilor forestiere provocate de fulgere, de-a lungul secolelor, pentru menț�inerea echilibrului ecologic adecvat. Avem tendinț�a să spunem că Dumnezeu n-ar trebui să ne ardă pădurile sau să sufle atât de tare î�ncât să dea naș� tere uraganelor ori să bombăne stârnind cutremure. Ne gândim că aceste lucruri n-ar trebui să apară, totuș� i ș� i ele fac parte din perfecț� iune ș� i, atunci când le privim dintr-o perspectivă mai largă, î�ncepem să recunoaș� tem perfecț�iunea din haos.

Calea către o viaț�ă liniș� tită î�nseamnă să observaț�i perfecț�iunea din lumea lui Dumnezeu ș� i din noi î�nș� ine ș� i să cultivaț� i acea perspectivă. Soț� ia lui Robert Browning, Elizabeth Barrett Browning, a inclus î�n poemul Kate a mea două versuri care rezumă perfect toate acestea: „Pe cei slabi ș� i delicaț�i, pe desfrânaț�i ș� i pe neruș� inaț�i, i-a strâns pe toț�i cum i-a găsit ș� i bine le-a făcut”. Când priviț�i cu ochii mari de uimire ș� i apreciaț�i tot ceea ca vedeț�i ca pe un dar de la Dumnezeu, inclusiv propria voastră viaț�ă funcț�ionând î�n armonie cu natura, veț�i ș� ti ce a vrut să spună poetul când a scris: „Dumnezeu e î�n cer,/ Î�n lume bune-s toate”.

Pentru a adopta acest optimism metafizic, î�ncepeț�i să faceț�i următoarele: •

Oferiț�i-vă un dar de cinci minute de contemplare, venerând tot ceea ce vedeț�i î�n jurul vostru. Mergeț�i afară ș� i î�ndreptaț�i-vă atenț�ia către numeroasele miracole din jurul vostru. Acest regim de cinci minute pe zi, î�n

PERFECȚIUNEA

•

217

care apreciaț�i ș� i sunteț�i recunoscători, vă va ajuta să vă concentraț�i viaț�a pe veneraț�ie.

Daț�i-i voie cuvântului „perfecț�iune” să facă parte din vocabularul vostru. Citat din Prinț�ul Păcii*: „Voi fiț�i dar desăvârș� iț�i, după cum ș� i Tatăl vostru cel ceresc este desăvârș� it.” Nu trebuie să vă percepeț�i î�ntotdeauna pe voi ș� i lumea prin prisma judecării ei ș� i a î�ncercării de a o î�mbunătăț�i. Să vă bucuraț�i de perfecț�iune e o cale de a aplica î�nț�elepciunea evurilor.

Reamintiț�i-vă că ș� i voi sunteț�i la fel de miraculoș� i ca roua, ciocârlia ș� i melcul. Voi, de fapt, sunteț�i lucrarea lui Dumnezeu. Aveț�i î�ncredere î�n divinitatea voastră ș� i preț�uiț�i-o, de asemenea preț�uiț�i ș� i legătura voastră cu natura. Să remarcaț�i pretutindeni opera lui Dumnezeu va fi răsplata voastră.

* Iisus Hristos. Nume folosit într-un cântec creștin. (n.tr.)

CENTRUL SUFLETULULUI din Moby Dick

Așa cum teribilul ocean înconjoară uscatul verde, și în sufletul omului se află o insulă Tahiti, unde domnesc pacea și fericirea, dar care este împresurată de toate ororile vieții trăite pe jumătate.

HERMAN MELVILLE (1819–1891)

Romancier, nuvelist și poet american, Herman Melville este cunoscut mai ales pentru Moby Dick*, povestea unei adevărate călătorii eroice.

Citind această frază, am î�n minte o imagine vie de când

am vizitat micuț� a capelă î�ncântătoare din Assisi, Italia, acolo unde Sf. Francisc a trăit, î�n secolul al treisprezecelea, ș� i ș� i-a î�nfăptuit miracolele, atestate de dovezi. Capela, la fel ca o mare parte din Assisi de Sus ș� i de Jos, a fost î�n general păstrată astfel î�ncât vizitatorii să poată simț�i acest loc sfânt exact aș� a cum l-a simț�it Sf. Francisc. E uș� or să te simț�i de parcă te-ai fi î�ntors î�n Evul Mediu. Milioane de oameni din jurul lumii au făcut pelerinajul pentru a se ruga î�n această bisericuț�ă străveche, dar bine păstrată.

* Apărută în lb. română sub acest titlu la Ed. Minerva, București, 1973 (n.red.)

220

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR

Capela originală se află î�n centrul unei clădiri mult mai mari ș� i mai bogat ornamentate, care a fost ridicată la sute de ani după moartea Sf. Francisc. Acest edificiu î�nconjurător are coloane maiestuoase, un tavan enorm de catedrală ș� i o mulț�ime de ofrande bisericeș� ti pentru Sf. Francisc, care a fost un om simplu, blând ș� i foarte pasionat. Păș� ind î�n sala exterioară, m-am simț�it ca ș� i cum aș� fi fost î�ntr-un muzeu dedicat unui om profund spiritual.

Când eu ș� i soț�ia mea am intrat î�n capela originală din mijloc, am simț�it amândoi bucuria ș� i pacea pe care le reprezintă acest loc. Î�mi amintesc de aceasta de câte ori citesc: „...aș� a se află ș� i î�n sufletul omului o insulă Tahiti.” Am fremătat de fericire, am plâns lacrimi de bucurie ș� i am simț�it energia iubirii necondiț�ionate pe care o reprezintă Sf. Francisc. După ce am meditat vreo treizeci de minute, am plecat cu sentimentul că am comunicat cu ceva divin. De atunci, am remarcat adesea că acesta a fost un punct de cotitură î�n viaț�a noastră î�mpreună. Căsătoria noastră s-a transformat î�ntr-un parteneriat spiritual, î�n care rolul nostru este să ne sprijinim unul pe celălalt î�n dezvoltarea spirituală.

Cuvintele lui Herman Melville mă fac să mă î�ntorc la acea experienț�ă î�nălț�ătoare din Assisi. Capela originală din mijloc reprezintă sufletul, un loc al adevărului ș� i fericirii divine. Edificiul î�nconjurător este asemenea corpului nostru fizic. El este î�ntotdeauna la un pas distanț�ă de frumuseț�ea ș� i adevărul care ocupă locul central. O viaț�ă pe jumătate trăită, după cum o descrie Melville, e o viaț� ă î�n care nu ajungem î�n acel loc interior al păcii ș� i bucuriei, acea „insulă Tahiti”.

CENTRUL SUFLETULULUI

221

Viaț� a este trăită pe jumătate numai î�n hamurile ș� i structurile care constituie lumea exterioară. Acestea sunt ororile despre care Melville ne spune că î�mprejmuiesc sufletul, ca ș� i cum centrul î�n care se găseș� te fericirea n-ar putea fi găsit. Simț�iț�i că o viaț�ă mai profundă ș� i mai bogată vă este accesibilă, ș� i totuș� i continuaț�i cumva să vă agitaț�i î�n oceanul exterior, zărind de la distanț�ă acea insulă verde numită Tahiti, acea capelă liniș� tită.

Poate că cel mai devastator scenariu imaginabil este să vă aflaț�i î�n faț�a morț�ii ș� tiind că, din pricina vreunei temeri fanteziste, aț�i ales î�ntotdeauna să vă trăiț�i viaț�a pe jumătate, evitând să faceț�i lucrurile pe care sufletul vostru ș� i le-ar fi dorit. De aceea vă cer imperios să schimbaț�i acest scenariu acum! Î�ncepeț�i să vă trăiț�i viaț�a având curajul să păș� iț�i pe ț�ărm ș� i să vedeț�i cum este pe insula Tahiti.

Vă î�ncurajez să citiț�i ș� i să recitiț�i cuvintele pătrunzătoare ale lui Herman Melville, scrise î�n secolul al nouăsprezecelea, pentru a le pune î�n aplicare azi. Acel loc din centru pe care el î�l numeș� te sufletul vostru nu are limite, formă sau dimensiuni măsurabile. Cu toate acestea, el este î�nsuș� i miezul sufletului vostru. Când veț�i putea simț�i acel loc, veț�i cunoaș� te pacea ș� i bucuria care vin dintr-o viaț�ă deplin trăită ș� i apreciată. Locul interior pe care Melville î�l numeș� te suflet este tăcut ș� i invizibil.

Puteț�i ajunge acolo meditând ș� i ascultând apoi mai degrabă de inima voastră, decât de minte. Inima vorbeș� te o limbă mută a intenț�iei, î�n vreme ce mintea vă dă adesea motive intelectuale pentru care nu vă puteț�i urma fericirea. Muzicienii desăvârș� iț�i spun: „Liniș� tea dintre note face muzica.” Fără acea liniș� te lipsită de formă ș� i de dimensiune nu poate exista muzică.

222

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR

Puteț�i obț�ine acces la propria voastră insulă Tahiti, la capela voastră liniș� tită, croindu-vă drum prin acel ocean teribil ș� i acele structuri arhitecturale, dincolo de carcasa corpului vostru compus din oase ș� i tendoane, ș� i ajungând la acel loc liniș� tit ș� i indivizibil din interior. Apoi ascultaț�i doar, radiaț�i ș� i fiț�i conș� tienț�i că o viaț�ă trăită pe jumătate nu e pentru voi. Scrieț�i-vă adevărurile, exprimaț�i-vă sentimentele cele mai intime, lăsaț�i î�n urmă ce vi s-a spus că trebuie să faceț�i sau nu. Vă veț�i simț�i î�mpliniț�i la muncă, î�n familie, î�n î�ntreaga viaț�ă. Ce vă roagă inima să faceț�i? Ce insulă verde din oceanul corpului vostru vă cheamă să veniț�i ș� i s-o vizitaț�i? Ar putea fi un microb al călătoriilor, să exploraț�i insulele Galapagos sau munț�ii Himalaya. Poate că e sentimentul sincer care vă imploră să deschideț� i o galerie de artă sau să lucraț� i cu eschimoș� ii. Poate că este o sete nepotolită de a vă scrie propriile poezii sau o simfonie.

Care este secretul din centrul vostru? Robert Frost a scris: „Bănuim ș� i ne î�nvârtim î�n pustie,/ Secretul stă î�nsă î�n mijloc ș� i ș� tie.” Probabil că el ș� tia despre ce vorbea Melville î�n Moby Dick. Orice simț�iț�i î�n interiorul vostru, dar aț�i evitat, pentru un anume motiv plăsmuit de n mintea voastră, daț�i-vă voie să î�l analizaț�i cu alț�i ochi ș� i cu alte urechi. Aveț�i grijă cum vă folosiț�i intelectul când practicaț�i intrarea î�n acest centru tăcut. Dacă î�ncepeț�i să vă spuneț�i că una e să vă exploraț�i capela interioară ș� i cu totul altceva e să trăiț�i acolo, observaț�i atunci cu atenț�ie că vă hărăziț�i să vă bălăciț�i î�n continuare î�n sala exterioară. Veț�i acționa pe baza a ceea ce gândiț�i. Ș� i dacă vă gândiț�i: „E imposibil, inaplicabil ș� i inaccesibil mie”, atunci veț�i acț�iona pe aceste baze ș� i î�napoi la oceanul teribil cu voi.

CENTRUL SUFLETULULUI

223

Melville a scris î�n secolul al nouăsprezecelea, dar scria pentru noi. A părăsit planeta aceasta î�nainte să ne facem noi apariț� ia, ș� i totuș� i cuvintele sale sună convingător. Aceeaș� i forț�ă vitală care a curs prin acest mare romancier curge acum ș� i prin noi. El a simț�it că oroarea unei vieț�i trăite pe jumătate a fost rezultatul ignorării tăcutei scântei vitale din interior, care ne oferă tuturor pace ș� i bucurie.

Iată sugestiile mele pentru a pune î�n aplicare astăzi această î�nț�elepciune: •

•

Faceț�i-vă un obicei din meditaț�ia zilnică î�n care să mergeț�i î�n acel spaț�iu tăcut dinăuntru. Acest loc interior vă va oferi o senzaț�ie de pace imposibil de cunoscut când sunteț�i prinș� i î�n tumultul acelui teribil ocean.

Ascultaț�i-vă inima, nu mintea. Sentimentele voastre reprezintă un barometru sensibil pentru ceea ce vă place să faceț�i. Imaginaț�i-vă vizitând echivalentul vostru pentru verdele Tahiti. Simț�iț�i î�n sufletul vostru ș� i apoi î�n minte toate detaliile din momentul î�n care faceț�i ceea ce vă place ș� i î�n care vă place ceea ce faceț�i.

Daț�i ascultare sufletului vostru, asumându-vă riscurile care decurg de aici, dar aveț�i mare grijă să evitaț�i să proiectaț�i asupra deciziilor voastre gânduri de teamă, ratare ș� i catastrofă. Reamintiț�i-vă î�n fiecare zi că Herman Melville vă scria vouă ș� i că atunci când Î�ngerul Morț�ii va sosi chemându-vă – ș� i chemarea e inevitabilă – voi nu veț�i spune: „Sunt î�ngrozit, stai puț�in, n-am trăit decât pe jumătate.” Veț�i cunoaș� te î�n schimb bucuria de a vă fi ascultat sufletul ș� i veț�i spune: „Sunt î�mpăcat. Nu mi-e frică. Am fost î�n Tahiti.”

REGRETELE din Maud Muller

Vai de fecioară, vai de judecător, Vai de bogatul nemulțumit și de truditor! Domnul aibă milă de ei! De noi toți, Cei ce-n van ne-amintim visuri din tinereți: Că din toate tragicele cuvinte spuse sau scrise „Putea fi altfel!” sunt cele mai triste. A, da! Pentru toți zace oareșce speranță minunată De ochi omenești adânc îngropată; Și îngerii-n lumea de apoi poate Dau de pe-al ei mormânt piatra la o parte!

JOHN GREENLEAF WHITTIER (1807–1892)

Quaker devotat cauzelor sociale și reformei, John Greenleaf Whittier a fost un cunoscut poet din New England. După Războiul Civil, poezia lui a reliefat religia, natura și viața din New England.

Fragmentul citat anterior reprezintă ultima strofă din

cele cincisprezece ale poeziei intitulate Maud Muller, scrisă de John Greenleaf Whittier, un poet american prolific ș� i sensibil, din secolul al nouăsprezecelea. Vă î�ndemn să citiț�i ș� i să recitiț�i î�ntreaga poezie, ce spune o poveste cu un mesaj profund pentru toată lumea care are curajul de a accepta acest sfat î�nț�elept.

226

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR

Poemul î�ncepe cu Maud Muller, o fată tânără ș� i frumoasă, care strânge cu grebla fânul pe o pajiș� te. Ea priveș� te î�n sus ș� i vede un judecător chipeș� călare, venind spre ea. Inima ei bate cu putere când vorbeș� te cu judecătorul, î�n timp ce î�i dă o gură de apă din cana ei de tinichea. Gândul î�i zboară la cum ar fi să fie cu bărbatul bun ș� i sensibil care i-a vorbit despre „iarbă, flori ș� i copaci. De păsările cântătoare ș� i albine zumzăitoare“. A uitat de hainele ponosite pe care le purta ș� i de î�nfăț�iș� area ei neî�ngrijită ș� i ș� i-a permis să viseze cu ochii deschiș� i: „O dorinț�ă, pe care să o recunoască de-abia î�ndrăznea,/ Pentru ceva mai bun decât cunoș� tea.”

Î�n timp ce judecătorul se î�ndepărta, gândul ei din toată inima a fost: „Ah! De-aș� fi eu mireasa judecătorului!” N-a fost să fie, î�nsă. S-a măritat, î�n schimb, cu un bărbat care i-a adus tristeț�e ș� i durere. După cum scrie Whittier: „O siluetă bărbătească vedea alăturea de ea,/Iar bucuria era datoria ș� i iubirea, legea.” Ș� i-a acceptat apoi povara vieț�ii, spunând doar: „Putea fi altfel!”

Poetul î�l descrie pe tânărul ș� i chipeș� ul judecător care a plecat î�n acea zi cu un dor adânc î�n inimă, dar un dor pe care nu a fost dispus să ș� i-l ostoiască. Speriat să nu-ș� i pună î�n pericol poziț�ia socială, n-a putut să dea ascultare sentimentelor sale pentru tânăra fată ș� i modul ei de viaț�ă. „Dear fi fost a mea ș� i eu, astăzi,/ La fel ca ea, cosaș� la fân; Rele ș� i bune să nu mai cumpănesc,/ Fără avocaț�i obositori ce-ntruna vorbesc.” Aș� a că ș� i-a lăsat deoparte dorurile sufleteș� ti ș� i a dus o viaț�ă care i-a fost ordonată de hotărârile altora. „Dar s-a gândit la surorile-i reci ș� i pline de mândrie/ Ș� i la mama lui dornică de un rang ori de-o bijuterie;/ Judecătorul a mers mai departe, inima ș� i-a î�ntărit,/ Ș� i pe Maud singură-n câmp a părăsit”.

REGRETELE

227

Whittier ne spune apoi cum judecătorul s-a î�nsurat cu cineva de acelaș� i rang ș� i poziț�ie socială ca el ș� i cum visa cu ochii deschiș� i la legătura sufletească ce o simț�ise demult, pe câmpul acela: „Adesea când roș� u-i era vinul din pahar/ Tânjea după fântâna de la margine de drum.“ Și orgoliosul oftă c-o durere tăinuită: „Ah, de-aș mai fi liber iar! Liber ca în ziua în care am călărit Unde fecioara desculță își aduna fânul.“

Când povestea lui Maud ș� i a judecătorului ajunge la sfârș� itul său poetic, ultima strofă pune bazele unui final cu o puternică î�ncărcătură emoț� ională. Cele două versuri pentru care Whittier este memorabil sunt cuvinte pe care le-am păstrat scrise cu litere mari pe panoul meu cu informaț�ii, pentru a fi citite de elevi, atunci când eram consilier ș� colar, î�n urmă cu mulț�i ani. Sunt cuvinte pe care astăzi le reamintesc copiilor mei să ș� i le î�nsuș� ească, atunci când se tem să nu facă o greș� eală sau când evită să î�ș�i asume un risc tăcând din gură. Sunt cuvinte după care să trăim, scrise de un sclipitor poet acum mai bine de un secol. „Că din toate tragicele cuvinte spuse sau scrise/ Putea fi altfel! sunt cele mai triste.” Î�ntr-adevăr, putea fi altfel este lamentaț�ia celor cu visuri neî�mplinite, care se gândesc la trecut cu regret, pentru că nu au reuș� it să spună sau să facă ceva deoarece s-au temut de consecinț�e. Am făcut multe greș� eli î�n viaț�ă, dar pot spune cu mâna pe inimă că azi nu am regrete pentru nimic din ce am făcut. Absolut niciunul. Da, sunt lucruri pe care le-am spus ș� i pe care azi nu le-aș� mai spune. Da, sunt oameni pe care i-am

228

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR

rănit pe parcurs ș� i azi am î�nvăț�at din acele comportamente. Da, am făcut câteva investiț�ii proaste, am scris câteva cuvinte oribile, am consumat substanț�e toxice, am pierdut câteva î�ntreceri ș� i chiar m-am pierdut î�n propria-mi î�nfumurare mult prea des î�n trecut. După cum am spus î�nsă, nu regret nimic din ce-am făcut. M-am străduit să nu mai repet acele greș� eli ș� i ș� tiu că nu pot anula trecutul. Cu toate acestea, ș� i eu am regrete. Regretele mele se referă la ce nu am făcut.

La o reuniune cu ocazia î�mplinirii a douăzeci de ani de la terminarea liceului, am î�ntâlnit o femeie pe care, indiscutabil, o adoram când aveam ș� aptesprezece ani. Am avut î�n sfârș� it curajul să î�i spun ce simț�isem, douăzeci de ani mai târziu! Ea mi-a răspuns: „Mi-a plăcut mereu de tine ș� i aș� fi dat orice să mă suni ș� i să mă inviț� i la o î�ntâlnire.” Regretul m-a pus la pământ. La ș� aptesprezece ani, tremuram de frică la gândul că voi fi refuzat sau că voi părea ridicol. Î�mi imaginasem că ea e prea „super” ș� i minunată să iasă cu mine ș� i, prin urmare, am lăsat ocazia să-mi scape printre degete.

Dacă simț�iț�i ceva î�n inima voastră ș� i ș� tiț�i că vi se pare un lucru pe care ar trebui să-l î�ncercaț�i, ș� i totuș� i ezitaț�i de frică, vă programaț�i pentru regrete. Fără doar ș� i poate că regretul este o teribilă risipă de energie. Nu puteț�i clădi nimic pe el, nimic nu poate creș� te din el; tot ceea ce puteț�i face este să vă cufundaț�i î�n frustrare.

Orice vă doriț�i cu ardoare, dar nu reuș� iț�i să î�i daț�i ascultare vă va provoca regrete. Vorbele pe care nu le-aț� i spus de teamă să nu fiț�i ridiculizaț�i, fapta pe care nu aț�i reuș� it să o faceț�i de teama eș� ecului, excursia pe care nu aț�i î�ntreprins-o de teamă să nu fiț�i singuri sunt treptele care duc, una câte una, î�ntr-o mansardă a deznădejdii, î�n anii de

REGRETELE

229

mai târziu. După cum o spune Whittier atât de succint: „Domnul aibă milă de ei! De noi toț�i,/ Cei ce î�n van ne-amintim visuri din tinereț�i.”

Fără î�ndoială că veț� i avea parte ș� i de dezaprobare. Unele rezultate la care ajungeț�i nu vor fi î�ntotdeauna pe placul vostru. Veț�i simț�i batjocura. Dar nu veț�i regreta dacă vă spuneț�i părerea sau luaț�i atitudine. Ceea ce veț�i cunoaș� te, indiferent de situaț�ie, e un sentiment al destinului vostru spiritual. După cum spune Iisus: „Nimeni care pune mâna pe plug ș� i se uită î�ndărăt nu este potrivit pentru î�mpărăț�ia lui Dumnezeu..” (Luca, 9, 62) Pentru a pune î�n practică acest sfat referitor la lipsa regretelor, din poemul clasic al lui Whittier cu Maud Muller ș� i judecătorul, gândiț�i-vă la următoarele:

• • •

Vizualizaț�i-vă ca bătrâni privind î�n urmă la voi, cei de azi. Cum vreț�i să vă simț�iț�i atunci? Plini de regrete sau mulț�umiț�i că aț�i făcut ce v-a î�ndemnat inima?

Î�n loc să vă î�ntrebaț�i care va fi opinia celorlalț�i ș� i cum vor fi percepute acț�iunile voastre, î�ntrebaț�i-vă: „Cum vreau să-mi trăiesc viaț�a?” Î�ncepeț�i apoi să vă asumaț�i un risc mărunt î�n direcț�ia acelei noi acț�iuni.

Gândiț�i-vă bine, anticipat, cum vă veț�i simț�i. Imaginaț�i-vă prima oară că o apucaț�i pe calea inacț�iunii care va duce la potenț�iale regrete. Imaginaț�i-vă apoi care ar fi cel mai bun rezultat dacă v-aț�i asuma riscul. Imaginându-vă anticipat ambele scenarii, puteț�i evita regretul pentru ceea ce ar fi putut să fie.

FRICA ȘI ASUMAREA RISCURILOR NU INVIDIEZ NICIDECUM

Nu invidiez nicidecum Pe prizonierul lipsit de nobilă furie, Câneparul născut în colivie Care n-a cunoscut pădurea vara.

Nu invidiez fiara ce-și ia Libertăți pe-al timpului arenă Nestingherit de sentimentul crimei Căruia nu i se trezește niciodată conștiința.

Și nici pe cel ce s-ar putea socoti binecuvântat, Inima ce niciodată nu s-a legat Ci stă în bălăriile leneviei; Și nici odihna ce pricinuiește lipsa. O susțin orice s-ar întâmpla; O simt când sunt cel mai trist; E mai bine să fi iubit și pierdut Decât să nu fi iubit deloc.

LORD ALFRED TENNYSON (1809–1892)

Poet englez care în 1850 a fost numit poet laureate*, lordul Alfred Tennyson, este considerat reprezentativ pentru epoca victoriană în Anglia.

* Titlu onorific în Marea Britanie (n.tr.)

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR

232

Alfred Tennyson a fost principalul reprezentant al epocii

poeziei victoriene. Ș� i totuș� i, niciun poet despre care am citit n-ar putea fi numit mai puț�in victorian. El era iremediabil dependent de tutun ș� i vinul de porto, era un rătăcitor ș� i a rămas î�n mare parte nestatornic de-a lungul vieț� ii. Poetul Thomas Carlyle l-a descris î�ntr-o scrisoare către Ralph Waldo Emerson: „Un bărbat aprig ș� i trist, cu o parte sumbră... unul dintre cei mai arătoș� i oameni din lume... Vocea î�i este foarte liberă. Nimerită pentru râs zgomotos ș� i vaiet pătrunzător.” Din tot ce am citit despre Alfred Tennyson, a fost un om foarte pasionat, căruia î�i plăcea să î�ș�i asume riscuri ș� i era dispus să î�ș�i asume consecinț�ele atunci când investiț�iile sau preocupările sale nu ieș� eau aș� a cum plănuise.

Î�n această selecț�ie, poetul ne trimite un mesaj ce este prea des ignorat de cei care trăiesc cu frica de eș� ec. Ne spune să ne continuăm viaț�a de parcă eș� ecul n-ar fi de luat î�n considerare ș� i să ne ignorăm fricile atunci când mergem mai departe. El nu invidiază pasărea cântătoare ce rămâne instalată confortabil î�n colivie; el preț�uieș� te libertatea, î�n ciuda riscurilor inerente. Nu î�i invidiază pe cei care, temându-se de riscurile parteneriatului din căsătorie, aleg siguranț� a lipsei de obligaț� ii. Ultimele patru versuri ale acestei poezii sunt printre cele mai memorabile ș� i mai des citate din toată literatura. Cu toate acestea, sunt probabil ș� i cele mai neluate î�n seamă. O susț�in orice s-ar î�ntâmpla;

O simt când sunt cel mai trist;

E mai bine să fi iubit ș� i pierdut

Decât să nu fi iubit deloc.

FRICA ȘI ASUMAREA RISCURILOR

233

Susț�in ș� i eu această idee ș� i vă reamintesc că Tennyson nu scrie numai despre relaț� iile de dragoste. Ar fi putut scrie la fel de bine: E mai bine să fi acț�ionat ș� i să fi eș� uat Decât să n-o fi făcut deloc.

Vă sugerez să vă gândiț�i la o idee radicală: Nu există eșec! Eș� ecul este o sentinț� ă pe care noi, oamenii, o dăm unei anumite acț�iuni. Î�n loc de sentinț�ă, î�nlocuiț�i această atitudine: Nu poți eșua, nu poți decât să ai rezultate! Apoi, cea mai importantă î�ntrebare pe care să v-o puneț�i este: „Ce faci cu rezultatele pe care le ai?”

Să presupunem, de exemplu, că vreț�i să î�nvăț�aț�i să loviț�i o minge de baseball sau să faceț�i o prăjitură. Vă duceț�i pe platformă ș� i, după mai multe rateuri, loviț�i tot prost. Î�n cazul prăjiturii, o scoateț�i din cuptor ș� i se prăbuș� eș� te î�ntr-un morman de firimituri, î�n faț�a ochilor voș� tri. De fapt, nu aț�i eș� uat, aț�i acț�ionat ș� i aț�i produs un rezultat. Ș� i acum, ce să faceț� i cu rezultatele pe care le aveț� i? Vă etichetaț� i drept rataț�i, declaraț�i că sunteț�i lipsiț�i de coordonare ș� i de talent î�n bucătărie ș� i sunteț�i abătuț�i din cauza lipsurilor voastre genetice, ori păș� iț�i din nou pe platformă sau vă î�ndreptaț� i iar spre bucătărie ș� i î�nvăț� aț� i din rezultatele pe care le-aț�i avut? Asta vă cere Tennyson să î�nț�elegeț�i ș� i să puneț� i î�n aplicare î�n viaț� ă, î�n toate domeniile care vă preocupă.

Î�n ceea ce priveș� te relaț�iile, nu aț�i eș� uat dacă aț�i trecut prin despărț�iri sau pe la tribunalul de divorț�uri. Aț�i avut un rezultat. E mai bine să plonjaț�i ș� i să experimentaț�i viaț�a

234

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR

decât să staț� i pe margine, temându-vă că ceva ar putea merge prost.

Gândiț� i-vă o clipă cum este propria voastră natură. Când eraț�i mic, î�nainte de a avea ocazia să fiț�i supuș� i condiț�ionării care vă poartă departe de riscuri din cauza fricii de eș� ec, natura voastră era programată să vă î�nveț�e să mergeț�i. O vreme aț�i stat pur ș� i simplu î�ntins, apoi natura voastră a spus: „Stai aș� ezat”, ș� i aț�i stat. Apoi natura v-a comandat: „Mergi de-a buș� ilea”, ș� i voi i-aț�i dat ascultare. Apoi natura v-a comandat: „Ridică-te î�n două picioare, menț�ine-ț�i echilibrul ș� i deplasează-te, din poziț�ie verticală.” Ș� i voi i-aț�i dat ascultare.

Prima oară când v-aț�i străduit, aț�i căzut ș� i v-aț�i î�ntors la mersul de-a buș� ilea. Natura voastră nu v-a lăsat î�nsă să vă mulț�umiț�i cu mersul de-a buș� ilea, iar voi v-aț�i ignorat fricile ș� i rezultatele pe care le-aț�i avut ș� i v-aț�i ridicat iar. Î�mpleticindu-vă de data asta ș� i căzând mai apoi. Î�n cele din urmă, natura a triumfat ș� i aț�i î�nvăț�at să mergeț�i î�n poziț�ie verticală. Imaginaț� i-vă dacă aț� i fi reuș� it să vă depăș� iț� i programarea naturală. Î� ncă v-aț�i târî� de-a buș� ilea ș� i nu aț�i cunoaș� te avantajele vieț�ii trăite î�n poziț�ie verticală. La fel stau lucrurile ș� i cu toate celelalte lucruri din viaț�ă. E mult mai bine să fi acț�ionat ș� i să fi avut rezultate din care vă veț�i dezvolta decât să vă ignoraț�i natura ș� i să trăiț�i cu frică.

Ne putem gândi la cuvântul „frică” ca fiind un acronim care se traduce prin dovezi false ce par adevărate*. Cu alte cuvinte, ne uităm la ceea ce ne î�nchipuim că este un motiv solid pentru inacț�iune ș� i î�i permitem apoi să devină realitatea noastră, chiar î�nainte de a î�ncerca. Frica noastră este

* În original, FEAR − False Evidence Appearing Real (n.tr.)

FRICA ȘI ASUMAREA RISCURILOR

235

susț�inută de iluzia că e posibil să eș� uăm ș� i că acel eș� ec î�nseamnă că nu suntem buni de nimic. Un alt acronim pentru „frică” este uită de tot și fugi*. Aceasta este mentalitatea de evadare î�n faț�a perspectivei eș� ecului. Nu asta î�ncurajează Tennyson!

Cu opt ani î�nainte de a muri, Alfred Tennyson a fost î�nnobilat cu rangul de pair ș� i, î�n ultimii săi ani de viaț�ă, a devenit poetul naț�ional al Angliei. Tânărul Alfred Tennyson î�nsă a fost un om care ș� i-a urmărit interesele cu energie, a fost dispus să facă greș� eli ș� i a fost foarte nerăbdător să iubească. Chiar ș� tiind că pierderea era o probabilitate, a preferat-o pe aceasta î�n locul absenț�ei iubirii. Î�ntr-adevăr, a trecut prin respingere ș� i tristeț�e, dar după cum spune atât de pregnant: „Nu invidiez nicidecum.”

Fiț�i conș� tienț�i î�n adâncul inimii că nu aț�i eș� uat î�n nimic ș� i nici n-o veț�i face vreodată. Judecăț�ile artificiale privind eș� ecul nu vă opresc decât să faceț�i erori. Totuș� i, acele erori reprezintă î�nsăș� i substanț�a dezvoltării. Mi-a plăcut mereu răspunsul lui Thomas Edison către un reporter care l-a î�ntrebat cum a fost când a eș� uat de 25 000 de ori î�n eforturile sale de a inventa bateria. „Nu”, a răspuns Edison, „n-am eș� uat. Astăzi cunosc 25 000 de moduri î�n care nu se face o baterie!”

Puneț�i î�n aplicare î�n vieț�ile voastre lecț�ia din poezia clasică a lui Tennyson prin următoarele sugestii: •

Refuzaț�i să mai folosiț�i vreodată termenul „eș� ec” referitor la voi sau la altcineva. Reamintiț�i-vă că atunci când lucrurile nu au mers aș� a cum era plănuit, n-aț�i eș� uat, aț�i produs doar un rezultat.

* În original, FEAR – Forget Everything And Run (n.tr.)

236

•

• •

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR

Puneț�i-vă apoi această î�ntrebare care să vă î�mbunătăț�ească substanț� ial viaț� a: „Ce voi face cu rezultatele pe care le-am produs?” Ș� i î�ncepeț� i să vă purtaț� i î�n aș� a fel î�ncât să fiț� i mai degrabă recunoscători decât plini de nemulț� umire pentru acele rezultate mai puț�in glorioase.

Când alț�ii folosesc termenul „eș� ec“ referitor la voi, corectaț�i-i cu blândeț�e, spunându-le: „N-am dat greș� , de azi cunosc un alt mod î�n care nu se face o prăjitură.”

Căutaț�i intenț�ionat să vă implicaț�i î�n activităț�i î�n care î�nainte aț�i dovedit puț�ine aptitudini sau niciuna. Modalitatea potrivită pentru a depăș� i frica de eș� ec este să o î�nfruntaț�i ș� i să râdeț�i mai degrabă de rezultate, î�n loc să fiț�i intimidaț�i de rezultatele anterioare.

PERFECȚIUNEA FIZICĂ

Pentru mine, fiecare centimetru cub de spațiu e un miracol... Fiecare organ și atitudine a mea sunt primite cu bucurie... Niciun centimetru și niciun milimetru nu e rău...

WALT WHITMAN (1819–1892)

Eseist, jurnalist și poet american, Walt Whitman a făcut din sacralitatea vieții în toate formele sale, chiar și în moarte, și din egalitatea tuturor oamenilor temele sale de predilecție.

Corpul fizic, compus din molecule ș� i atomi, se schimbă

î�ncontinuu. Î�n interiorul corpului, î�ntr-un „loc fără de loc” se află observatorul etern, care este natura divină invariabilă. Walt Whitman ș� i-a respectat corpul ș� i starea de schimbare continuă din această perspectivă sacră. El a constatat odată: „Dacă există ceva sacru, corpul uman este acela...” Care este reacț�ia voastră î�n faț�a acestei afirmaț�ii? Ce simț�iț�i voi pentru corpul pe care î�l ocupaț�i? Răspunsul are o mare legătură cu calitatea vieț�ii voastre – ș� i a vieț�ii materiale, ș� i a celei spirituale.

Atitudinea faț�ă de corpul vostru influenț�ează efectiv atomii ș� i moleculele care vă compun corpul. Dr. Deepak Chopra spune adesea publicului său: „Gândurile fericite fac molecule fericite”, precizând că compoziț�ia chimică a

238

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR

lacrimilor de bucurie diferă dramatic de cea a lacrimilor de tristeț�e. Fiț�i, aș� adar, î�mpăcaț�i cu corpul vostru ș� i preț�uiț�i-i diferitele organe, râurile de fluide ș� i structurile osoase solide ș� i aveț�i o atitudine de veneraț�ie atunci când acesta se miș� că, gândeș� te, visează, calculează, iubeș� te ș� i se schimbă permanent. Walt Whitman vă cere să î�mbrăț�iș� aț�i această stare de uimire atunci când contemplaț� i miracolul care este corpul vostru, aflat veș� nic î�n schimbare.

Nu există nimic la corpul vostru care să fie rău sau imperfect. Nu e prea scund, prea î�nalt, prea î�ndesat, prea î�nchis la culoare, prea spălăcit sau orice altceva. Culoarea părului tău, ce a mai rămas din el, locurile î�n care creș� te, toate sunt î�n ordinea divină. Sânii tăi sunt atât de mari pe cât trebuie să fie, ochii tăi au culoarea potrivită, iar buzele tale au proporț�iile corecte. Atâta vreme cât gândurile voastre fericite pot crea molecule sănătoase ș� i mintea voastră are mult de-a face cu nivelul sănătăț�ii, corpul vostru este î�n esenț�ă un sistem care funcț�ionează natural. De fapt, voi aț�i apărut î�n acest corp. Forma, mărimea sa ș� i ceea ce au fost numite î�n mod eronat handicapuri sunt toate î�ntr-o perfectă rânduială.

La câteva săptămâni de la concepț�ie, o inimă a î�nceput să bată î�n pântecul mamei voastre ș� i corpul a î�nceput să se formeze, indiferent de opinia voastră despre el. Acest proces de construcț�ie a corpului este un mister pentru toată lumea de pe planetă. Cine î�l poate explica? Din nimic, corpul vostru ș� i-a î�nceput călătoria, iar degetele de la mâini ș� i picioare s-au format dintr-o picătură mică de protoplasmă umană. Cum? De unde? Cine poate pune la î�ndoială î�nț�elepciunea viitoarei tendinț�e din acea sămânț�ă? Acum locuiț�i î�n acest corp care se schimbă la fel de drastic î�n afara

PERFECȚIUNEA FIZICĂ

239

pântecului aș� a cum a făcut-o ș� i î�n interiorul lui. Iar voi puteț� i să observaț�i totul. Voi, egoul invizibil, fantoma din maș� ină, ocupantul acestei creaț�ii perfecte.

Acest corp al vostru este ca o materie din programa ș� colară, numai că aceasta este materia prin care ajungeț�i la Dumnezeu. Este casa lui Dumnezeu ș� i, î�n acest corp, î�n timp ce se află aici pe această planetă, Dumnezeu poate fi î�nfăptuit. Să găsiț�i ceva la această casă a lui Dumnezeu ca fiind rău sau dezgustător î�nseamnă să mânjiț�i templul care este singurul loc din univers î�n care ș� tiț�i că î�l puteț�i î�nfăptui pe Dumnezeu. Nimeni nu poate opri procesul corpului veș� nic aflat î�n schimbare. Nimeni nu-ș� i poate schimba structura fundamentală a corpului. Trăiț�i î�n ceva ce are o tendinț�ă viitoare invizibilă care î�l poartă acolo unde î�l va duce natura sa. Nu detestaț�i nicio parte din el, dacă nu vreț�i să negaț�i î�nț�elepciunea care v-a creat.

Trataț�i-vă corpul ca pe un musafir aflat î�n vizită ș� i care apoi trebuie să plece. Cât se află aici, nu-l neglijaț� i, nu-l otrăviț�i. Respectaț�i-l, primiț�i-l cu bucurie ș� i daț�i-i voie să-ș� i urmeze cursul, care î�n cele din urmă este acela de a pleca aș� a cum a venit, î�napoi de unde a venit. Faceț�i să fie distractiv să vă priviț�i corpul trecând prin etapele sale desemnate. Minunaț�i-vă de fiecare centimetru al său.

Când vă loviț�i la un deget de la picior sau vă tăiaț�i la un deget de la mână ori faceț�i o î�ntindere musculară ș� i gândul vă poartă î�n permanenț�ă la această mică durere care face ș� i cele mai simple funcț�ii să se resimtă mai acut, opriț�i-vă ș� i reamintiț�i-vă ce recunoscători sunteț�i că aveț�i degete la mâini ș� i picioare ș� i muș� chi. Amintiț�i-vă că ele funcț�ionează perfect, fără să fiț�i conș� tienț�i de acest lucru î�n cea mai mare parte a timpului. De ce să aveț�i un gând neplăcut cu privire

240

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR

la corpul vostru, sau de ce să vă uitaț�i cu nefericire la această creaț�ie divină aflată î�n continuă schimbare? Sunteț�i privilegiaț�i să aveț�i corpul pe care î�l aveț�i. Onoraț�i-l ca ș� i cum ar fi garajul î�n care vă parcaț�i sufletul. Refuzaț�i să vă gândiț�i cu nefericire la garajul sufletului vostru – ș� i anume, corpul vostru. Nu vă plângeț�i de dimensiunea lui, de culoarea lui sau de zonele lui care î�mbătrânesc.

Atâta vreme cât sunteț�i recunoscători ș� i î�l veneraț�i, e puț�in probabil să î�l neglijaț�i. E mai probabil să-l vindecaț�i, să-l cizelaț�i ș� i să-l curăț�aț�i, să aveț�i grijă să fie sănătos ș� i dinamic, dacă sinele vostru lăuntric priveș� te cu uimire ș� i minunându-se, dacă se uită cu veneraț�ie la fiecare centimetru din acest univers lipsit de greș� eală. Dacă părul vostru alege să vă crească mai degrabă î�n urechi, pe umeri ș� i î�n nas decât pe cap, atunci aș� a să fie! Dacă pielea vi se lasă pe oase, salutaț�i atunci acest proces. Refuzaț�i să vă agăț�aț�i de carne, de parcă trebuia să ț�ină la nesfârș� it. Fiecare corp se află sub presiunea morț�ii ș� i totuș� i acest paradox rămâne; î�n interiorul aceluiaș� i corp sălăș� luieș� te sinele nemuritor. Percepeț�i-vă corpul ca pe un loc din care să observaț�i lumea. Alegeț�i să faci acest lucru din perspectiva miraculoasă ș� i sacră pe care Walt Whitman a citat-o atât de des î�n magnifica sa poezie. Iată câteva sugestii pentru a pune î�n aplicare î�n vieț�ile voastre de zi cu zi î�nț�elepciunea constatărilor lui Walt Whitman: •

Mulț�umiț�i î�n fiecare zi pentru acest templu care vă găzduieș� te sufletul. Oferiț�i aprecieri verbale către ficatul, vederea, pancreasul vostru, către fiecare organ, fiecare centimetru din corpul vostru. Spuneț�i doar:

PERFECȚIUNEA FIZICĂ

•

• •

241

„Mulț�umesc, Doamne, pentru acest loc aflat î�n permanentă schimbare ș� i î�ntotdeauna perfect, din care eu să observ.”

Deveniț�i mai conș� tienț�i de modul î�n care alegeț�i să vă purtaț�i cu această minune care este corpul vostru. Vorbiț�i cu el când î�i oferiț�i exerciț�iu fizic, alimente bune ș� i cantităț�i generoase de apă proaspătă. „Te binecuvântez, corpul meu nemaipomenit. Fiind mai conș� tient de ce creaț�ie perfectă eș� ti, eu voi evita să mă port rău cu tine.” Observaț�i schimbările care au loc î�n corpul vostru mai degrabă cu bucurie decât cu neplăcere. Nu acceptaț�i să spuneț�i despre nicio parte a corpului că ar avea defecte. Dumnezeu nu oferă materiale cu defecte.

Un corp de care aveț�i grijă are mai multe ș� anse de a î�nainta î�n viaț�a spirituală. Din dimensiunea spirituală invizibilă este creată lumea materială. Puritatea gândirii vă va ajuta să vă menț�ineț�i un corp pur ș� i sănătos. Aduceț�i-vă aminte, gândurile vindecă trupul, nu invers. De aceea, o atitudine primitoare de veneraț�ie ș� i recunoș� tinț�ă faț�ă de corp este un factor atât de important î�n creș� terea vieț�ii voastre spirituale!

TINEREȚEA VEȘNICĂ din Alice în Țara Minunilor TAICA WILLIAM* După Southey

„Ești bătrân, taică Will”, îi zise fiul, „Și părul ți-a încărunțit; Dar stai toată ziua numai în cap, La anii tăi crezi că e potrivit.” „În tinerețe, fiule, da, mă temeam În creieri să nu mă îmbolnăvesc Dar acum știu că am capul sec Și stau în cap cât poftesc.”

„Ești bătrân“, zise fiul, „ți-am mai spus, Și gras de nu se mai poate. Cum se explică, spune-mi te rog, C-ai intrat făcând tumba pe spate?”

„Încă de tânăr”, zise înțeleptul Scuturând pleata albă, „Cu alifie Mi-am dat peste tot, să mă țin mlădios, Vrei și tu? Îmi dai o liră pe cutie.”

* Trad. de Ioana Ieronim, din volumul Alice în Ţara Minunilor de Lewis Carroll, Ed. Univers, Colecția Cotidianul, București, 2007 (n.tr.)

244

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR

„Ești bătrân,” zise fiul, „Și slab de fălci Nu poți să mesteci decât seu; Dar gâsca-i înghițit-o cu oase cu tot. Cum de-ai putut? Vreau să știu și eu.”

„Tânăr fiind, am urmat avocatura Toate cazurile mi le-am pledat cu nevasta Mușchii la fălci atunci mi i-am format Pe viață, prin metoda aceasta.” „Ești bătrân,” zise fiul, „cine-ar crede Că ochii tăi mai văd clar și drept, Dar ai ținut o lipitoare în balans. Cum de ești așa deștept?”

„Am răspuns la trei întrebări, ajungă-ți!” Zise tatăl. „Și nu-ți mai lua nasul la purtare. Crezi că am timp să ascult la tine? Acu’ te-arunc pe scări! nu m-aduce-n stare.” LEWIS CARROLL (1832–1898)

Autor, matematician și fotograf englez, Lewis Carroll este cunoscut mai ales pentru Alice în Țara Minunilor și Alice în Țara din Oglindă.

Charles L. Dodgson a fost un matematician, fotograf ș� i romancier britanic. Timid, surd de o ureche ș� i bâlbâit, el nu s-a căsătorit niciodată, cu toate că era fascinat de copii ș� i î�i plăcea să se afle î�n preajma lor. Î�n compania lor putea să vorbească firesc ș� i uș� or ș� i î�i plăcea să inventeze pentru ei poveș� ti, pe loc. Î�ș�i ducea des tinerii prieteni la picnicuri, acolo unde imaginaț� ia sa a creat poveș� ti despre Alice ș� i aventurile ei subterane. La douăzeci ș� i cinci de ani de la

TINEREȚEA VEȘNICĂ

245

publicarea textului Alice în Țara Minunilor, î�ș�i aducea aminte cum, „î�ntr-o î�ncercare disperată de a mai scrie un rând din acest basm, mi-am trimis eroina să coboare î�ntr-o vizuină de iepure, fără nici cea mai mică idee privind ceea ce avea să se î�ntâmple mai apoi“.

Acest hobby de a spune poveș� ti extraordinar de fascinante despre o eroină numită Alice va face ca, î�n cele din urmă, să scrie Alice în Țara Minunilor, iar Charles Dodgson să devină cunoscut sub numele de Lewis Carroll, unul dintre cei mai celebri autori de cărț�i pentru copii până î�n ziua de azi. Acest pasaj este din acea celebră poveste spusă prima oară unui grup de copii care l-au î�nsoț� it pe Charles când mergeau cu barca î�n sus pe fluviul Tamisa, de la Oxford, pentru a face un picnic pe mal. Astăzi, poveș� tile lui sunt citite de copii ș� i adulț�i din lumea î�ntreagă.

„Taica William” este o baladă umoristică ce descrie o conversaț�ie dintre un fiu ș� i tatăl său, acesta din urmă fiind perceput de copil ca o nulitate bătrână ș� i uscăț� ivă. Răspunsurile taichii William ne trimit nouă, tuturor, un mesaj dublu atunci când ne confruntăm cu realitatea unui corp care î�mbătrâneș� te, dar care găzduieș� te ș� i un suflet veș� nic tânăr. Aceste două mesaje sunt: (1) Eș� ti bătrân numai dacă crezi acest lucru; ș� i (2) Te poț�i pricepe la tot ceea ce vrei. Taica William răspunde la fiecare î�ntrebare de-a copilului referindu-se la propria lui tinereț�e, despre care ș� tim cu toț�ii că este universal ignorată de copii, care au o reacț�ie atât absurdă, cât ș� i ironică. Taica stă î�n cap pentru că vârsta i-a ș� ters tinereasca idee că ar avea un creier ce are nevoie să fie protejat, declară el. Face tumbe pe spate, deș� i e gras, ș� i roade oase, deș� i fălcile î� i sunt slabe. Frumuseț�ea stilului lui Lewis Carroll stă î�n ironie ș� i î�n

246

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR

bizarerie. Ne spune tuturor că î�mbătrânirea e un dat ș� i că e de aș� teptat să fii ridiculizat ș� i neî�nț�eles de generaț�iile mai tinere, ș� i totuș� i n-ar trebui să aibă nicio relevanț�ă pentru modul î�n care continuăm să funcț�ionăm î�n viaț�ă.

Răspunsul taichii William pentru tânăr este un semnal pentru mine să nu permit sub nicio formă unei persoane bătrâne ș� i infirme să pătrundă î�n corpul meu. El î�mi reaminteș� te că pot menț�ine o atitudine de veselă î�nsufleț�ire ș� i că această decizie interioară î�mi va permite să funcț�ionez la ce nivel dictez eu, indiferent de vârstă. Î�mi place mult acest sfat ș� i î�l pun î�n aplicare î�n fiecare zi.

De peste două decenii deja, de fapt de aproape un sfert de secol, i-am spus corpului meu că va ieș� i ș� i va alerga î�n fiecare zi, indiferent de indispoziț�ia prin care ar putea trece. Mi-am instruit corpul să î�noate regulat î�n ocean ș� i să joace tenis de cel puț�in cinci ori pe săptămână. Î�i spun să urce pe scări ori de câte ori e posibil, î�n loc să ia liftul. Î�l informez frecvent că va merge pe jos î�n loc să meargă cu maș� ina acolo unde are planificate treburi. Î�i spun să facă acele ridicări ș� i abdomene ș� i să joace baschet, fotbal ș� i orice altă activitate î�n care se implică ș� i copiii mei, cot la cot cu ei. Nu numai atât, dar le reamintesc aceloraș� i copii ai mei ș� i prietenilor lor, cu un umor ciudat ș� i un sarcasm lejer, că eu pot să fac asta toată ziua fără să obosesc aș� a ca ei. Ca să-i necăjesc, spun ca taica William: „Crezi că am timp să ascult la tine?/Acu’ te-arunc pe scări! nu m-aduce-n stare.”

Nu trebuie să adoptaț�i o atitudine bătrânicioasă odată cu î�naintarea naturală a călătoriei corpului vostru prin etapele vieț�ii. Puteț�i ceda uș� or ș� i vă puteț�i considera bătrâni ș� i odată cu această etichetă să deveniț�i atât neputincioș� i, cât ș� i lipsiț� i de valoare. Sau puteț� i lua exemplu de la taica

TINEREȚEA VEȘNICĂ

247

William ș� i vă puteț�i privi corpul drept î�n ochi ș� i să-i spuneț�i: „Nu mă vei opri să trăiesc din plin.”

Al doilea mesaj pe care î�l culeg din răspunsurile fără sens ale taichii William la î�ntrebările tânărului său fiu este că nu e nevoie să ne limităm la o singură zonă de expertiză. Puteț�i fi extraordinari atât din punct de vedere intelectual, cât ș� i ca atleț�i, chiar dacă multă lume le consideră diametral opuse. Am auzit de multă vreme că există mari scriitori ș� i mari oratori, dar că nu e posibil să fii extraordinar la amândouă. Aceș� ti observatori mi-au spus că scriitorii sunt introvertiț�i ș� i comunică prin intermediul cuvintelor aș� ternute pe hârtie, î�n vreme ce oratorii sunt extrovertiț�i care comunică direct cu oamenii ș� i nu sunt, aș� adar, î�n general talentaț�i la scris.

Eu văd acest lucru ca fiind la fel de lipsit de sens, aș� a cum vedea taica William î�ntrebările fiului său, iar eu aleg să le fac pe amândouă, la fel cum ș� tiu că pot alege să ascult muzică clasică ș� i să mă uit la un meci de fotbal sau chiar să joc î�ntr-unul. Vă pot plăcea atât poezia, cât ș� i romanele de dragoste. Vă puteț� i afla atât acasă, î�ntr-un tur virtual la Disney World, cât ș� i î�ntr-un grup de discuț�ii despre existenț�ialism. Nu există sectoare î�n care trebuie să vă î�nghesuiț�i pentru a vă cunoaș� te pe voi î�nș� ivă. Nu trebuie să descoperiț�i care vă este pasiunea î�nnăscută ș� i apoi să urmăriț�i unul sau două domenii care corespund cu talentele voastre de la Dumnezeu. Vă puteț�i bucura de un nivel î�nalt de expertiză practic î�n orice domeniu de interes pe care vi-l alegeț� i. Sunteț�i mai degrabă ființ�e eclectice decât unidimensionale. Când auziț�i î�ntrebările puse de acei tineri glumeț�i care vă consideră uscăț� ivi ș� i limitaț� i î�n abilităț� i, aduceț� i-vă aminte de taica William, aprigul personaj pe care Charles

248

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR

L. Dodgson, cunoscut sub numele de Lewis Carroll, l-a creat din mintea sa extrem de imaginativă, care răspunde stând î�n cap, balansând o lipitoare pe vârful nasului ș� i făcând tumbe î�n timp ce î�ș�i expediază cu blândeț�e tânărul critic, spunându-i: „Ș� i nu-ț�i mai lua nasul la purtare./ Acu’ te-arunc pe scări! nu m-aduce-n stare.”.

Vă sugerez să aruncaț�i pe scări la propriu toate atitudinile pe care le-aț�i putea cultiva sau pe care le-aț�i adoptat deja prin care vă identificaț�i ca având un corp î�mbătrânit sau limitat. Pentru a î�ncepe acest proces, vă sugerez: •

•

• •

Să vorbiț�i cu corpul vostru ș� i să-l forț�aț�i să devină mai activ, î�n ciuda protestelor sale. Dacă v-aț�i obiș� nuit corpul să trăiască pe canapea î�n faț�a televizorului, va opune rezistenț�ă să meargă, să alerge ș� i să fie târât la programe de exerciț�ii. Remarcaț�i aceste proteste ș� i faceț�i totuș� i ceea ce trebuie.

Să rezistaț�i impulsurilor de a vă eticheta cu descrieri care vă limitează cumva. Afirmaț�ii precum: „Nu mă pricep la...” sau „Nu m-a interesat niciodată să...” nu folosesc la nimic, ele nu fac altceva decât să vă î�ntărească imaginea de sine referitoare la limitări. Puteț�i să vă pricepeț�i la orice ș� i să vă bucuraț�i de orice, dacă aș� a alegeț�i.

Să urmaț�i un proiect de autoperfecț�ionare destinat să vă î�mbunătăț�ească pe cât posibil starea minț�ii, trupului ș� i spiritului. Scrieț�i-vă propriul program personal ș� i aplicaț�i-l î�n fiecare zi.

Să luaț�i lecț�ii pentru a deprinde ceva nou sau necunoscut, cum ar fi tir, bridge, yoga, meditaț�ie, tai chi, tenis, dans sau orice nu aț�i mai experimentat până acum.

BUNĂTATEA

NU PLÂNGE, FECIOARĂ, RĂZBOIUL E BLÂND

Nu plânge fecioară, războiul e blând. Fiindcă iubitul tău și-a aruncat sălbatice mâini spre cer Iar armăsarul înspăimântat a fugit singur, Nu plânge. Războiul e blând.

Tobele dogite și bubuitoare ale regimentului Micile suflete ce țin să lupte – Acești oameni s-au născut pentru moarte și manevre. Gloria nelămurită le zboară deasupra; Mare e zeul bătăliei, mare – iar regatul lui Un câmp pe care zac mii de cadavre. Nu plânge, iubito, războiul e blând. Fiindcă tatăl tău s-a rostogolit în tranșeele galbene, A urlat la pieptul lor și s-a înecat murind, Nu plânge, Războiul e blând.

Steagul arzând iute al regimentului, Vulturul cu blazon în roșu și auriu, Acești oameni s-au născut pentru moarte și manevre. Arătați-le virtutea măcelului, Lămuriți-le meritul omorului. Și un câmp în care zac mii de cadavre.

250

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR

Mamă a cărei inimă atârnă modestă ca un nasture Peste minunatul giulgiu strălucitor al fiului tău, Nu plânge. Războiul e blând.

STEPHEN CRANE (1871–1900)

Romancer, nuvelist, poet și corespondent de război american, cunoscut probabil cel mai bine pentru romanul The Red Badge of Courage (Semnul roșu al curajului*), Stephen Crane a murit la vârsta de douăzeci și nouă de ani, dar a reușit să scrie opere care i-au asigurat un loc etern în literatura americană.

Stephen Crane, mezinul unei familii cu paisprezece copii,

a trăit o viaț�ă scurtă dar foarte controversată. A scris despre ceea ce părea să î�l atragă ș� i să î�l dezguste î�n acelaș� i timp. Violenț�a de pe străzi ș� i victimele acesteia au constituit tema primului său roman, Maggie: A Girl of the Streets (Maggie: o fată a străzii), o poveste tristă despre o fată nevinovată din mahala care a ajuns să se prostitueze ș� i, î�n cele din urmă, să se sinucidă. Î�n 1893, acest subiect era atât de tabu î�n literatură, î�ncât Crane ș� i-a tipărit cartea singur ș� i a fost nevoit să folosească un pseudonim. Acesteia i-a urmat, î�n 1895, clasica lui poveste despre ororile războiului, The Red Badge of Courage (Semnul roșu al curajului).

A scris despre dezgustul său faț�ă de violenț�ă, compasiunea pentru victime ș� i cei asupriț�i, cu toate că a fost la fel de atras să comunice ș� i să experimenteze nemijlocit aceste crime ș� i a locuit la un moment dat cu un fost proprietar de bordel. Cariera de scriitor ș� i de jurnalist a lui Stephen

* Apărut sub acest titlu în lb. română la Ed. Univers, București, 1994 (n.red.)

BUNĂTATEA

251

Crane, tratând războaiele acolo unde apăreau pe planetă, a fost scurtă. A murit la vârsta de douăzeci ș� i nouă de ani de malarie ș� i tuberculoză, căpătate î�n timp ce se afla î�n Cuba, tratând despre războiul hispano-american.

Pentru mine, această poezie de o profundă ironie nu este numai un atac peiorativ la adresa războiului ș� i a tuturor ororilor sale, ci ș� i o declaraț�ie clasică î�mpotriva violenț� ei de orice fel. Aceasta include ș� i violenț� a pe care o observăm zilnic, cruzimea omului faț�ă de om ș� i furia ș� i mânia din inimile noastre. Acestea sunt la fel de distructive ș� i constituie, de asemenea, subiectele lamentaț�iei poetului î�mpotriva războiului. Poezia sa ironică Războiul e blând este un comentariu pe marginea a ceea ce el a numit micile suflete ce ț�in să lupte, care găsesc virtutea î�n ceva atât de oribil precum masacrul ș� i meritul pe un câmp cu mii de cadavre. Pentru mine, aceasta este o lecț�ie care mă face să caut î�n interiorul meu orice rămăș� iț�ă a unui mic suflet care ar putea găsi gloria î�n trâmbiț�area cruzimii omului faț�ă de om. Î�mi reaminteș� te să î�i permit sufletului mare să triumfe peste compatriotul său inferior ș� i să î�mi î�năbuș� curiozitatea sau fascinaț�ia pentru violenț�a de orice fel.

Sunt oameni ce poartă arme ș� i lasă fecioarele plângând peste tot î�n lume, fie pe câmpul de luptă, fie î�n case, ș� coli, pe străzi ș� i la locurile de joacă. Toț�i par a fi oameni născuț�i pentru manevre ș� i moarte, cu toate că noi nu credem că cineva are un astfel de destin la naș� tere. Acest măcel este rezultatul propriei noastre curiozităț�i ș� i fascinaț�ii legate de război ș� i omoruri, de violenț�ă ș� i furie, astfel î�ncât atragem î�n viaț�a colectivă chiar lucrul de care ne temem cel mai mult. Trăim, î�n mod mai subtil, aceeaș� i viaț�ă ca poetul Stephen Crane, atrăgând spre noi ceea ce ne dezgustă.

252

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR

Dacă nu exploatăm cel suflet mic, ș� i noi vom deveni victime ale căutării gloriei nelămurite a zeului bătăliei ș� i ale regatului său î�n care zac o mie de cadavre.

Fascinaț�ia noastră faț�ă de violenț�ă ș� i faț�ă de punerea ei î�n aplicare se reflectă î�n final î�n interesul nostru deosebit pentru filmele de acț�iune î�n care viaț�a omenească are o valoare atât de redusă, î�ncât crima este considerată distractivă. Uciderea de dragul menț� inerii clienț� ilor fericiț� i face ravagii î�n conș� tiinț�a noastră colectivă, indiferent dacă recunoaș� tem sau nu. Ne apărăm nevoia ș� i dreptul de a purta pistoale, iar acestea au devenit o marfă profitabilă î�n lumea comerț�ului. O armă pentru fiecare bărbat, femeie ș� i copil este acum scopul acestei industrii ș� i ne apropiem din ce î�n ce mai mult de el cu fiecare zi ce trece. Nu plânge, războiul e blând.

Ș� i totuș� i avem destule pentru care să plângem ș� i nu ducem lipsă de lacrimi. Fecioarele urlă î�ndurerate î�n fiecare ceas al fiecărei zile, când cei dragi cad victime atracț�iei noastre lacome faț�ă de război ș� i violenț�ă gratuită. Trăim î�n cea mai violentă societate de pe pamânt, î�n care sute de mii de oameni sunt uciș� i ș� i schilodiț�i î�n fiecare an, fără prea multă atenț�ie din partea „liderilor” noș� tri, care sunt ocupaț� i să î�i pedepsească aspru pe alț� ii pentru î�ncălcarea drepturilor omului. De curând, unor oficiali ai statului chinez nu le-a fost acordată recunoaș� tere diplomatică deplină î�ntr-o vizită oficială, deoarece ț�ara lor era aspru criticată pentru poziț�ia sa privind drepturile omului. Acest lucru mi s-a părut la fel de ironic ca poezia lui Stephen Crane, Nu plânge, fecioară, războiul e blând. Pentru a compromite acest tip de fascinaț� ie faț� ă de război, ucideri ș� i violenț�ă, trebuie să privim î�n primul rând

BUNĂTATEA

253

î�n inimile noastre ș� i să î�i î�ngăduim sufletului mare să triumfe asupra acestor tendinț�e. Trebuie să găsim î�n interiorul nostru locul î�n care ș� tim că, î�ntr-un mod non-teluric, suntem cu toț�ii conectaț�i la o inteligenț�ă invizibilă organizatoare, iar noi trebuie să trăim conș� tientizând acest lucru. Nu trebuie să acceptăm să participăm la niciun fel de activitate deghizată sub denumirea de divertisment, care bagatelizează violenț�a ș� i omorul. Trebuie să ne î�nvăț�ăm fiii că nu s-au născut pentru manevre ș� i moarte, nu s-au născut să î�ș�i arunce mâinile spre cer î�ntr-un soi de ritual egotist pentru moartea î�n bătălie ca semn al curajului. Trebuie să î�i creș� tem să aibă dispreț� pentru violenț�ă ș� i să î�ș�i controleze impulsurile de furie aduse de o supraidentificare cu nevoia egoului de a fi triumfător î�n bătălie. Trebuie să î�i î�nvăț�ăm ș� i pe ei – ș� i pe noi – valoarea cooperării, care e mai presus de competiț� ie, ș� i marea î�nț�elepciune din predica morală a amerindienilor: „Niciun copac nu are ramuri atât de nesăbuite î�ncât să se lupte î�ntre ele.”

Trebuie să î�i votăm pe cei care văd oroarea î�n lumea plină de arme ș� i muniț�ie. Ei trebuie să urmărească cu orice preț� , cu un adevărat curaj, sfârș� itul tuturor armelor care sunt proiectate să ucidă, de la bombele nucleare ce provoacă moartea a un milion de oameni până la pistoalele de calibru mic. Dacă sunt menite să provoace moartea, atunci trebuie să găsim o altă cale. Ș� i, î�n cele din urmă, trebuie să privim î�n inimile noastre pentru a potoli atracț�ia micului suflet faț�ă de violenț�ă ș� i să ne găsim î�n schimb fascinaț�ia faț�ă de blândeț�e ș� i iubire. „Tot ceea ce trebuie să facem este să fim un pic mai buni unul cu celălalt.” Acesta a fost răspunsul lui Aldous Huxley atunci când, pe patul de moarte, i s-a cerut un sfat

254

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR

pentru omenire, după o viaț�ă de studiu ș� i explorare a spiritului uman. Cuvinte simple, cu o soluț�ie simplă. Războiul cu siguranț�ă nu este blând. Bunătatea nu este doar o soluț�ie la nivel mondial, pentru lume î�n ansamblul ei, ci ș� i î�n vieț�ile noastre individuale, acolo unde î�ncepe totul. Pentru a pune î�n practică î�n vieț� ile voastre această conș� tientizare din poemul lui Stephen Crane, î�ncepeț�i: •

•

Să eliminaț�i implicarea voastră personală î�n vizionarea de filme ș� i programe de televiziune sau î�n lecturile care promovează violenț�a sau reduc valoarea vieț�ii umane, făcând din ucidere ș� i maltratare o formă de divertisment.

Să-i î�nvăț�aț�i pe copii să preț�uiască blândeț�ea mai presus de crimă. Vorbiț�i cu ei despre motivul pentru care nu vreț�i ca ei să folosească puș� ti sau alte arme de jucărie. Explicaț�i-le că pot schimba lumea alegând blândeț�ea, î�n locul crimei, ca modalitate de joacă.

Să vă surprindeț�i atunci când aveț�i impulsuri violente ș� i să discutaț�i cu voi î�nș� ivă î�n tăcere, ca să vă permiteț�i să vă reprogramaț�i mai degrabă î�n spiritul blândeț�ii decât al furiei. Recunoscând furia atunci când apare, î�i veț�i da voie sufletului cel mare să î�nceapă să î�mblânzească tendinț�ele mai josnice ale micului suflet.

Să susț�ineț�i organizaț�iile care au ca misiune eradicarea violenț�ei de pe planeta noastră. Există multe organizaț�ii, de la ONU la grupuri locale, care vor să aleagă la conducere ș� i î�n administraț�ia publică oameni mai orientaț�i spre ideea de blândeț�e. Alegeț�i cel puț�in o organizaț�ie pe care să o susț�ineț�i.

RÂSETUL

RÂSETUL UNUI COPIL

De-ar suna toate clopotele raiului, De-ar cânta toate păsările cerului, De-ar țâșni toate fântânile pământului, Dacă ar aduce vânturile pământului, Toate sunetele dulci la un loc; Și mai dulce decât toate lucrurile auzite, Decât măiestria harpistului, glasul păsării, Sunetul pădurii la răsărit fremătând, Vorba cuceritoare a apei țâșnind, Vântul pe vreme călduroasă. Mai e un lucru căruia nimeni Nu-i poate reproduce melodia Nu cunoaște bine cel mai dulce sunet Auzit de om sub soare Și sperat în viața de apoi; Dulce, puternic, tare și ușor Chiar sunetul luminii Auzit din înaltul trandafiriu al dimineții – Când sufletul întregii bucurii Umple râsetul limpede de copil.

Clopotele aurii de bun-venit n-au bubuit Niciodată asemenea note și n-au spus Nicicând orele atât de vesele în tonuri atât de îndrăznețe

256

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR

Ca gura de aur strălucitoare De-aici ce sună până-n rai. Dacă pitulicea cu creasta aurie Era privighetoare – de ce atunci Ceva văzut sau auzit de om Să fie pe jumătate la fel de dulce ca atunci când Râde un copil de șapte ani.

ALGERNON CHARLES SWINBURNE (1837–1909)

Poet și om de litere englez, Algernon Charles Swinburne este cunoscut pentru revolta sa împotriva convențiilor sociale victoriene și a religiei, și pentru spiritul păgân și efectele muzicale din poezia sa.

Încercaț�i să vă imaginaț�i sunetele pe care Swinburne le

prezintă la î�nceputul acestei poezii sensibile despre râsetul copilului. Î�ncercaț�i să auziț�i ș� i să vedeț�i clopotele ș� i păsările cerului, izvoarele pământului ț� âș� nind; vânturile, harpele, copacii fremătând ș� i trilurile păsărilor cântătoare. Sunt, î�n cea mai mare parte, sunete melodice naturale care ne amintesc de pacea ș� i liniș� tea naturii. Sunetele lui Dumnezeu, dacă vreț�i, care ne pot î�ncânta atunci când ascultăm î�n liniș� te. Algernon Charles Swinburne, prolificul poet din perioada victoriană de mijloc care a scris această poezie, este descris ca un maestru al muzicalităț�ii ș� i al plasticităț�ii cuvântului, termeni care mi se par fascinanț�i. Ș� i-a folosit măiestria artistică neegalată pentru a asemui cele mai frumoase sunete naturale din lumea noastră cu râsetul unui copil ș� i a ajuns la concluzia că s-ar putea ca acesta din urmă să fie de două ori mai dulce! Î�mi place mult să citesc ș� i să recitesc

RÂSETUL

257

această poezie. Sunt î�ntru totul de acord cu poetul. Nu există sunet mai dulce decât râsetul, î�n special cel al unui copil.

Când fiica noastră cea mai mică, Saje, era bebeluș� , avea cel mai molipsitor ș� i mai minunat râs pe care l-am auzit vreodată. Dacă i se părea ei ceva amuzant, chiar ș� i la zece sau unsprezece luni, izbucnea î�ntr-un râs răguș� it, de undeva din adâncul burticii. Atunci când apărea această izbucnire de veselie zgomotoasă, toată lumea din familie se aduna î�n jurul ei ș� i î�ncerca să o facă să râdă din nou. Tuturor ne plăcea să î�mpărtăș� im bucuria pe care o simț�ea bebeluș� ul nostru.

Chiar astăzi, fiul meu cel mic, Sands, a aruncat o minge de fotbal sus de tot, î�ntr-un palmier unde a rămas î�nț�epenită, după o lovitură serioasă pe un teren de fotbal pe care erau adunaț�i câteva sute de oameni. După multe î�ncercări zadarnice de a nimeri mingea aruncând cu obiecte î�n ea, i-am sugerat prietenului meu Steve să mă urc pe umerii lui cu o greblă î�n mână, iar eu să î�mping mingea când mă ridică el. Imaginea a doi bărbaț�i î�n toată firea luptându-se cu o greblă, ț�inându-se de un copac ș� i unul dintre ei legănându-se pe umerii prietenului său i-a făcut pe copiii mei să râdă î�n hohote.

Am recuperat mingea, deș� i râdeam atât de tare î�ncât abia am putut să ne venim î�n fire. Dar atunci când treaba a fost î�ncheiată, zeci de oameni ne-au abordat, spunându-ne ce mult le-a plăcut spectacolul de pe margine. Copiii noș� tri nu vor uita niciodată distracț�ia care a ieș� it din rezolvarea problemei, din prosteală ș� i râsete.

Calea pentru a cultiva obiș� nuinț�a de a râde ș� i un simț� al umorului sănătos este să facem din nou cunoș� tinț�ă cu copilul ce sălăș� luieș� te î�n fiecare dintre noi, indiferent de

258

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR

vârsta biologică. Avem foarte adesea tendinț�a să echivalăm î�naintarea î�n vârstă cu a deveni serioș� i, de parcă maturitatea î�nseamnă să ne î�năbuș� im râsetul copilăresc. Vorbitorii pe care mă bucur să î�i ascult intercalează un grad considerabil de umor î�n prezentările lor ș� i î�mi plac î�n special cei care râd de ei î�nș� iș� i, î�n loc să î�ș�i bată joc de alț�ii.

Profesorii pentru care am cel mai mare respect, fără excepț�ie, au avut un minunat simț� al umorului ș� i nu le-a fost teamă să î�l aducă î�n sala de clasă, fie că materia era chimie, matematică sau literatură. Oamenii pe care mă bucur cel mai mult să î�i am î�n preajmă î�n viaț�a mea sunt cei care pot râde – des ș� i din inimă – ș� i î�mi pot provoca ș� i mie aceeaș� i reacț�ie. Toț�i copiii mei se potrivesc cu această descriere. Când le văd chipurile î�nseninându-se de râs, mă î�nfior. De altfel, doar faptul că stau aici scriind aceste cuvinte ș� i mi-i imaginez pe copii râzând î�mi inundă trupul de senzaț�ii plăcute. Chiar ș� i numai gândul la râset poate fi terapeutic!

Râsetul ș� i simț�ul umorului au ceva profund vindecător. Î�mi place mult constatarea făcută de Voltaire, care a folosit umorul ș� i satira atât de genial î�n scrierile sale. „Î�n râset”, a spus el, „e tot timpul un fel de bucurie care este incompatibilă cu dispreț�ul sau indignarea...” Voltaire ne reamintea de valoarea pe care o are sunetul râsului, spunând că este practic imposibil să fii trist ș� i să râzi î�n acelaș� i timp. Când vă băgaț�i seara î�n pat ș� i vă recapitulaț�i ziua ș� i descoperiț�i că nu aț�i râs prea mult î�n acea zi, vă recomand să vă ridicaț�i din pat ș� i să faceț�i ceva distractiv. Doar făcând acest lucru probabil că vă va stârni râsul! Î�n acest timp, observaț�i că vă simț�iț�i cu mult mai bine fizic ș� i emoț�ional. Când lui Norman Cousins i s-a spus că suferă de o boală care era practic incurabilă, o deteriorare a măduvei

RÂSETUL

259

spinării care avea să-i fie î�n cele din urmă fatală, el s-a hotărât să î�i fie aduse î�n salonul de spital atâtea filme vesele câte putea găsi familia lui. Ș� i-a petrecut fiecare zi vizionând reluări ale serialelor de comedie cum ar fi Cei trei nătărăi, Abbott și Costello ș� i Jack Benny. Tratamentul său a fost râsul. Povestea sa adevărată, Anatomy of an Illness (Anatomia unei boli), ajunsă bestseller, descria cum s-a vindecat de boala terminală prin terapia râsului. Când râdem, ne schimbăm la propriu chimia corpului. Ne introducem î�n fluxul sangvin peptide ș� i endorfine care pot avea un uriaș� efect vindecător asupra corpului. Nu e fascinant că lacrimile provocate de râs au o compoziț�ie chimică diferită de cea a lacrimilor stârnite de tristeț�e?

Swinburne a scris despre dulceaț�a râsetului de copil cu mult î�nainte să avem dovezi medicale ș� tiinț�ifice despre legătura dintre minte ș� i corp sau despre valoarea medicinală a râsului, atât ca sedativ, cât ș� i ca stimulant fără efecte secundare dăunătoare. Instinctele ne spun că trebuie să râdem, să ne facem viaț�a amuzantă, să ne eliberăm de gândurile plictisitoare ș� i de î�năsprirea atitudinii. Nu doar sunetele acelor lucruri din jurul nostru – păsări, copaci î�n vânt, cascade ș� i ploaie – sunt naturale, după cum indică Swinburne î�n melodioasa lui poezie. Mai e ș� i „Ceva văzut ș� i auzit de om” la fel de natural.

Sunetele distracț�iei sunt cele care nu numai că vindecă corpul, după cum ne-a spus Norman Cousins, ci ș� i spiritul. Un străvechi proverb oriental ne reaminteș� te: „Timpul petrecut râzând e timp petrecut î�n compania zeilor.” Avem un instinct natural de a include râsul î�n vieț�ile noastre. Cu toț�ii ne dorim să ne î�nveselim vieț�ile, să ne simț�im mai legaț�i unul de celălalt, să vindecăm ceea ce pricinuieș� te durerea

260

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR

ș� i să avem o influenț�ă pozitivă asupra lumii. Unul dintre cele mai simple ș� i mai fundamentale moduri pentru a î�ndeplini aceste idealuri î�nalte este să petrecem mai mult timp distrându-ne pur ș� i simplu ș� i râzând deliberat cu voce tare. După cum spune Swinburne: „Auzit din î�naltul trandafiriu al dimineț�ii – / Când sufletul î�ntregii bucurii/ Umple râsetul limpede de copil”.

Nu m-am gândit niciodată la minunatele izbucniri î�n râs ale lui Saje pe când era bebeluș� ca venind din „sufletul î�ntregii bucurii”, până când nu am citit această poezie de mai multe ori. Ș� tiu acum că tendinț�a naturală de a râde ș� i de a izbucni fără inhibiț�ii î�n hohote vine î�ntr-adevăr dintr-un loc divin aflat î�n interiorul fiecăruia dintre noi.

Pentru a introduce î�n vieț� ile voastre î�nț� elepciunea acestei poezii, î�ncercaț�i aceste sugestii: •

• •

Petreceț�i timp observând copiii cum interacț�ionează unul cu celălalt. Observaț�i cât de des râd atunci când se joacă. Reamintiț�i-vă apoi de copilul din voi care are aceleaș� i tendinț�e. Fiț�i copilăroș� i ș� i mai puț�in rezervaț�i î�n viaț�ă ș� i permiteț�i-i acelui copil din interiorul vostru să se exprime î�n moduri amuzante. Dacă v-aț�i etichetat drept „o persoană serioasă” sau cineva care nu are simț�ul umorului, schimbaț�i chiar acum eticheta. Nu trebuie să rămâneț�i blocaț�i î�ntr-un obicei doar pentru că aț�i devenit obiș� nuiț�i cu el.

Faceț�i un efort conș� tient de a râde mai des ș� i nu lăsaț�i să treacă o zi î�n care să nu râdeț�i. Acest lucru este deosebit de important î�n zilele proaste, după cum ne-a dezvăluit Norman Cousins. El ș� i-a preschimbat zilele proaste î�n zile bune folosind râsul.

RÂSETUL

•

261

Invitaț�i î�n vieț�ile voastre cât mai multe lucruri amuzante care vor provoca râsul: mersul î�n parcuri de distracț�ie, la concerte, cluburi de comedie ș� i la filme amuzante ș� i caraghioase; jocurile amuzante ca Twister sau PopaProstul. Toate aceste feluri de activităț�i vă vor ajuta să reaprindeț�i î�n viaț�a voastră efectul vindecător al râsului. Continuaț�i să repetaț�i aceste lecț�ii valoroase.

Permiteț�i-vă să fiț�i un pic nebuni, vă î�nseninează viaț�a. Ș� i când oamenii vă î�ntreabă ce luaț�i, spuneț�i-le: „Endorfine!”

VIZUALIZAREA

În psihologie există o lege conform căreia dacă îți formezi în minte o imagine a ceea ce ți-ai dori să fii și menții și păstrezi acea imagine timp suficient, vei deveni în curând exact așa cum te-ai gândit.

WILLIAM JAMES (1842–1910)

Filozof, psiholog și profesor american, William James a fost un scriitor înzestrat în domeniile teologiei, psihologiei, eticii și metafizicii.

William James a făcut parte dintr-o familie incredibil de

realizată. Tatăl său, Henry James Sr., a fost un teolog filozof extrem de apreciat, care ș� i-a elaborat propria filozofie pe baza î�nvăț� ăturilor lui Emanuel Swedenborg. Fratele lui William, Henry, cu un an mai mic, a devenit un romancier de renume mondial, autorul scrierilor Daisy Miller*, The Portrait of a Lady (Portretul unei doamne**) ș� i Ambassadors (Ambasadorii***).

Mulț�i î�l consideră pe William James părintele psihologiei moderne. Î�n acestă scurtă afirmaț�ie, el ne oferă tuturor un instrument eficient pe care să-l folosim î�n fiecare zi a

* Nuvelă apărută sub acest titlu în volumul Daisy Miller. O coardă prea întinsă, Ed. Polirom, Iași, 2014 (n.red.)

** Roman apărut sub acest titlu la Ed. Leda Clasic, București, 2007 (n.red.) *** Roman apărut sub acest titlu la Ed. Univers, București, 1987 (n.red.)

264

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR

vieț�ii. E minunată î�n simplitatea ei, iar atunci când este pe deplin î�nț�eleasă, este ș� i unul dintre marile secrete pentru a deveni exact genul de persoană care ț�i-ai dori să fii. Cu toate acestea, din cauza simplităț�ii ei, este adesea ignorată de cei care î�ș�i pun nefericirea pe seama ghinionului, a zeilor, circumstanț�elor, economiei, moș� tenirii genetice, istoriei familiei sau unei litanii posibil nesfârș� ite de scuze care le explică eș� ecurile ș� i defectele.

William James a fost un foarte apreciat lector î�n domeniile religiei, filozofiei ș� i psihologiei, pe care el, personal, a transformat-o dintr-o filozofie neș� tiinț�ifică î�ntr-o ș� tiinț�ă de laborator. A abandonat filozofia deterministă declarând: „Prima acț�iune a liberului meu arbitru va fi să cred î�n liberul-arbitru.” El se referă la afirmaț� ia de la î�nceputul acestui fragment ca la o „lege a psihologiei”. Acest proces prin care se formează o imagine î�n mintea noastră este adesea numit vizualizare ș� i se bazează pe ideea biblică „Cum gândeș� te omul î�n inima lui, aș� a este el” (Pildele lui Solomon 23, 7)*. Acesta î�ntrece ideea de gândire pozitivă. Dacă vreț�i să vă vedeț�i opera de-o viaț�ă la un cu totul alt nivel, vă î�ncurajez să descoperiț�i cum funcț�ionează pentru voi această lege. Gândim î�n imagini, la fel cum visăm î�n imagini. Nu î�n cuvinte, propoziț�ii sau fraze, ci î�n imagini mentale. Cuvintele sunt simboluri care ne permit să comunicăm sau să descriem acele imagini. Despre acest proces imaginativ spune Henry James că î�l puteț�i controla prin liberul-arbitru. Dacă

* Traducere din versiunea engleză: For as he thinketh in his heart, so is he: Eat and drink, saith he to thee; but his heart is not with thee (Book of Proverbs 23, 7). În versiunile oficiale în limba română, acest verset s-a tradus prin: «Căci el îţi numără bucăţile din gură. „Mănâncă şi bea!”, îţi va spune, dar inima lui nu e pentru tine». (n.red.)

VIZUALIZAREA

265

puteț�i î�nvăț�a să păstraț�i acele imagini suficient timp, fără a permite cuiva să le slăbească, veț�i transforma, de fapt, acele imagini î�n realitate. Veț�i deveni un co-creator al î�nseș� i existenț�ei voastre ș� i a tot ceea ce se iveș� te î�n viaț�ă.

Am scris o î�ntreagă carte intitulată Manifest Your Destiny (Manifestă-ți destinul) despre principiile implicate î�n acest proces ș� i prefer să nu repet aici acele nouă principii. Ceea ce voi face va fi să vă ofer ceea ce eu consider cei „Patru M” pentru a pune î�n aplicare această idee, î�ncepând de azi. Iată care sunt cei „Patru M”, î�ntr-o singură propoziț�ie. Vei obține ceea ce îți dorești Mult, Mult, Mult, Mult de tot.

Primul „M” simbolizează ceea ce Vrei-Mult. Aici vă formaț�i o imagine a ceea ce aț�i vrea î�n viaț�ă, cum ar fi o promovare, o maș� ină nouă, pierdere î�n greutate, să scăpaț�i de dependenț�ă sau orice altceva. Odată ce imaginea este formată, o vreț� i, vizualizându-vă pe voi la locul de muncă, conducând maș� ina cea nouă, având greutatea dorită sau scăpând de o dependenț�ă. Tot ceea ce manifestaț�i î�ncepe cu o vrere bazată pe o vizualizare internă. Al doilea „M” simbolizează ceea ce Doreș� ti-Mult. Diferenț�a dintre a avea o simplă imagine î�n minte pe care o vreț�i ș� i o dorinț�ă este disponibilitatea de a o cere. „Cere ș� i ț�i se va da” nu e o promisiune deș� artă. Orice v-aț�i dorit î�n imaginaț� ia voastră, cereț� i să primiț� i cu voce tare, dar î�n mod privat. „Doamne, î�ț�i cer ajutorul pentru a aduce la mine această imagine, î�n chip material.”

Al treilea „M” simbolizează ceea ce Intenț�ionezi-Mult. Luaț�i acum imaginea pe care v-aț�i dorit-o ș� i pe care aț�i cerut-o ș� i î�ncadraț�i-o î�ntr-o afirmaț�ie de intenț�ie sau de voinț�ă. Sună aș� a: „Intenț�ionez să aduc această imagine î�n lumea mea cu ajutorul lui...” numele pe care preferaț�i să î�l daț�i

266

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR

inteligenț�ei creatoare. Aici nu e loc de î�ndoială prin afirmaț�ii precum: „Dacă totul merge cum trebuie” sau „Dacă am noroc”. O afirmaț�ie a intenț�iei se bazează pe legea pe care William James o formulează pentru voi la î�nceputul acestui capitol.

Al patrulea „M” simbolizează lucrul de care sunteț� i Pasionaț�i-Mult sau ceea ce eu numesc î�ntărirea voinț�ei. Nu sunteț�i dispuș� i să î�i permiteț�i cuiva să vă descurajeze intenț�ia pasionată sau să vă strice imaginea. Rezistaț�i opiniilor negative ale celorlalț�i ș� i rămâneț�i tăcuț�i cât mai mult timp cu putinț�ă privind ceea ce intenț�ionaț�i să realizaț�i î�n viaț�ă. Această pasiune este cea pe care o avea î�n vedere William James prin „menț�ii ș� i păstrezi acea imagine timp suficient”. Cei care sunt experț�i î�n a atrage î�n vieț�ile lor tot ceea ce î�ș�i doresc nu sunt câtuș� i de puț�in norocoș� i ș� i nici circumstanț�ele lor nu sunt cele care le creează dorinț�ele. Î�i pun pe toț�i cei „Patru M” ș� i-i pun la treabă tot timpul ș� i î�n special pe cel de-al patrulea, Pasionaț�i-Mult.

Practic, totul din viaț�a mea, inclusiv toate cărț�ile ș� i casetele, sunt rezultatul aplicării acestei „legi a psihologiei”. Totul î�ncepe cu o dorinț�ă. Această carte a î�nceput cu o vrere să pot scrie o carte care să interpreteze extraordinara î�nț�elepciune a oamenilor pe care i-am admirat atâta toată viaț�a ș� i ceea ce ne oferă ei tuturor î�n ziua de azi, chiar dacă au părăsit cu toț�ii planeta noastră. Am văzut efectiv o imagine a diferitelor poezii ș� i texte la î�nceputul a ș� aizeci de capitole ș� i eseurile mele pentru voi, cititorii. Mi-am exprimat apoi dorința faț�ă de soț�ia ș� i agentul meu, precum ș� i faț�ă de editor, î�n acelaș� i timp î�n care am cerut abilitatea ș� i cooperarea universului î�n a o î�ndeplini.

VIZUALIZAREA

267

Aceasta a fost urmată de o intenție de a crea o asemenea carte, pe care am transmis-o diferiț�ilor oameni ș� i departamente implicate î�n proces. Unora le-a plăcut, alț�ii au fost un pic sceptici, relatându-mi toate motivele pentru care analizele poetice nu erau populare, ș� i alț�ii m-au descurajat. Eu am avut imaginea cărț�ii ș� i mi-a plăcut mult ideea de a-i aduce î�n vieț�ile cititorilor mei pe aceș� ti mari maeș� tri.

La urmă, pasiunea mea a preluat controlul ș� i mi-a fost imposibil să ignor imaginea. După cum a spus William James, „vei deveni î�n curând exact aș� a cum te-ai gândit”. Ș� i iată cartea î�n mâinile voastre. Secretul este să î�i puneț�i pe toț�i cei „Patru M” la treabă ș� i să î�i folosiț�i cu adevărat.

„Ce nu ai fost dispus să faci pentru a realiza ceva?” este răspunsul meu la î�ntrebarea pe care o aud des, prin care oamenii sunt surprinș� i că ceva nu s-a materializat aș� a cum a fost imaginat. Atunci când pasiunea este prezentă ș� i refuzaț�i să permiteț�i orice interferenț�ă din oricare sursă externă, nimic nu vă va opri.

Pentru a pune această lege î�n funcț�iune î�n vieț�ile voastre, vă sugerez să aplicaț�i cei „Patru M”. Iată sugestiile mele: •

•

Fiț�i dispuș� i să vă doriț�i orice vreț�i. Sunteț�i î�ndreptăț�iț�i să vă bucuraț�i de abundenț�a universului. Refuzaț�i să vă limitaț�i sau să vă percepeț�i ca fiind nedemni. Sunteț�i o creaț�ie divină a lui Dumnezeu ș� i aveț�i dreptul la prosperitate, iubire ș� i sănătate, la fel ca oricine altcineva care a trăit vreodată pe această planetă. Exprimaț�i-vă dorinț�ele sub forma unei cereri către divinitate sau către inteligenț�a creatoare pe care mulț�i o numesc Dumnezeu. Fiț�i dispuș� i să cereț�i ajutor ș� i nu

268

•

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR

fiț�i jenaț�i să vă formulaț�i cererea î�n scris, precum ș� i să o rostiț�i cu voce tare. „Cere ș� i ț�i se va da” nu este o promisiune deș� artă.

Exersaț�i exprimarea cererilor î�n termeni care elimină î�ndoiala. Folosiț�i cuvinte precum „Eu voi...”, „Eu am să...”, „Intenț�ionez să...”, î�n loc să vă camuflaț�i dorinț�ele î�n terminologia ș� ovăitoare a limbajului care caută, dar nu se aș� teaptă să primească.

Pe cât posibil, păstraț�i-vă imaginile pentru voi î�nș� ivă, î�mpreună cu intenț�iile de a le materializa. Când î�ntâlniț�i opoziț�ie, î�n loc să o folosiț�i pentru a vă descuraja, transformaț�i feedback-ul negativ î�n energia pasiunii voastre pentru a focaliza imaginea clar ș� i a o putea atinge.

FAMILIA ȘI CĂMINUL ACOPERIȘURI (Pentru Amelia Josephine Burr)

Drumul e lat, stelele s-au ivit și suflul nopții-i dulce Aceasta-i clipa-n care dorul de ducă picioarele să-mi apuce. Sunt bucuros, dar, să mă-ntorc din drum și din a stelelor lumină, Să părăsesc măreția din aer liber pentr-o omenească vizuină.

Nicicând n-am văzut un vagabond să-i placă să hoinărească Peste tot pe străzile lumii și să nu aibă o casă. Haimanaua ce-a dormit în hambarul tău și-a plecat cum s-a crăpat de zi, Numai până găsește un alt loc de stat va rătăci. Un țigan va dormi în căruța cu coviltir deasupra; De nu, când vremea-i de culcare în cortu-i va intra. Va sta pe iarbă în tihnă cât soarele mai e sus pe cer un pic, Dar vrea un acoperiș deasupra capului când se face întuneric. De-l numești pe țigan vagabond, cred că-l nedreptățești chiar, El își ia casa cu el, nu pleacă niciodată hoinar.

270

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR

Și după cum știe orice rătăcitor, singurul motiv pentru care drumu-i dulce Sunt doar casele cele multe spre care acesta duce.

Se zice că viața-i o șosea, iar anii sunt pietrele de hotar Și-ți cumperi drumul cu lacrimi la o barieră arar. E un drum greu și abrupt și se-ntinde larg până-n depărtare. El duce însă la un Oraș de aur în care sunt Case strălucitoare.

JOYCE KILMER (1886–1918)

Poet american amintit mai ales pentru poezia sa Copaci, Joyce Kilmer a murit în timpul luptelor din Franța, din Primul Război Mondial.

Deș� i sergentul Joyce Kilmer este cunoscut î�n primul rând

pentru poemul său î�n douăsprezece versuri care î�ncepe cu „Cred că n-am să văd nicicând un poem la fel de minunat ca un copac”, eu am ales să scot î�n evidenț�ă acest tribut poetic î�nchinat căminului, care este, deducem, o chemare la a preț�ui ș� i a aprecia tot ceea ce conț�ine un cămin, î�n special familia ș� i pe cei dragi. Sub acele acoperiș� uri pe care Joyce Kilmer le-a elogiat î�n această poezie se află toate lucrurile de care trebuie să avem grijă, ele fiind cele mai puternice surse de iubire care ne sunt disponibile î�n timpul vieț�ii. Sub acele acoperiș� uri se află locurile de odihnă. Pentru cei mai mulț�i dintre noi, casa are o semnificaț�ie foarte profundă. Ea reprezintă ancora vizitei noastre temporare pe pământ. Simbolizează o senzaț� ie de siguranț� ă, iar cei care trăiesc alături de noi ne ajută să ne călăuzim prin nesiguranț�ele unei lumi pline de străini. Deș� i pentru mulț�i dintre

FAMILIA ȘI CĂMINUL

271

noi viaț�a casnică e departe de a fi idilică, pare să existe o senzaț�ie universală de securitate atunci când ai o casă la care să te î�ntorci, indiferent la ce distanț�ă te hotărăș� ti să călătoreș� ti.

Am călătorit peste tot pe această planetă ș� i am văzut case de tot felul. Oameni trăind î�n colibe de iarbă î�n Polinezia ș� i î�n igluuri î�n tundra î�ngheț�ată. Unii locuind î�n apartamente micuț�e, laolaltă cu mulț�i alț�ii, î�n Hong Kong, ș� i alț�ii alegând să trăiască î�n corturi la marginea deș� ertului. Chiar ș� i cei care sunt etichetaț� i drept persoane fără adăpost au de obicei un loc al lor, indiferent dacă e vorba despre o cutie mare sau un petic de pământ sub un pasaj rutier, pe autostradă. Tendinț�a universală pare a fi găsirea unui adăpost care să asigure o sursă de confort ș� i o senzaț�ie de siguranț�ă ș� i de spaț�iu numit acasă.

Joyce Kilmer scrie despre aceste două tendinț�e omeneș� ti alăturate de a rătăci ș� i de a avea î�n acelaș� i timp un loc î�n care să te î�ntorci. El spune că este î�ntr-adevăr minunat să te afli pe drum, dar că nicăieri nu-i ca acasă. Poemul acesta mă atrage datorită propriei mele firi de hoinar, î�n ciuda faptului că-mi place ș� i să fiu acasă. Cumva, el exprimă un mod de a combina aceste două î�nclinaț� ii aparent opuse, prezente nu numai î�n mine, ci î�n majoritatea oamenilor pe care i-am cunoscut ș� i de la care am primit scrisori.

Cu toț�ii ne dorim să vedem lumea, să călătorim, să ne ridicăm ș� i să plecăm. O fantezie comună presupune să hoinărim liberi, ca niș� te vagabonzi ș� omeri, ș� i să abandonăm toate acele ancore care ne ț�in pe loc. Î�n acelaș� i timp î�nsă, după cum spune poetul, „singurul motiv pentru care drumu-i dulce/ Sunt doar casele cele multe spre care acesta duce”. Oriunde călătorim, vedem oamenii adunându-se la

272

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR

adăpostul lor ș� i, bineî�nț�eles, acest lucru ne face să ne fie dor de acasă.

Acoperișuri ne reaminteș� te să adoptăm o atitudine interioară de apreciere pentru acel loc al adăpostului ș� i confortului pe care î�l numim casă, să privim î�n jur ș� i să ne bucurăm că suntem feriț�i, nu numai de elementele naturii, ci ș� i de frica de a nu avea o casă. Î�n plus, aceste structuri pe care le numim case sunt mai mult decât amenajări ș� i materiale de construcț�ii. Sub aceste acoperiș� uri se află cei care ț�in cel mai mult la noi, cei care au fost bucuroș� i să ne susț�ină ș� i să ne hrănească, cei care sunt tot timpul acolo, indiferent cât de dificile ar deveni lucrurile.

Am cunoscut câț�iva oameni care păreau a fi mai cumsecade cu străinii decât cu oamenii de sub acoperiș� ul lor, care ț�ineau cel mai mult la ei.

Multe dintre problemele ș� i necazurile noastre fundamentale provin din incapacitatea de a ne ocupa eficient de cei care locuiesc sub acelaș� i acoperiș� cu noi. Există totuș� i î�n mare măsură o legătură î�ntre membrii familiei ce î�mpart aceeaș� i casă, legătură care rareori se rupe. Mă gândesc la fraț�ii mei cu care nu am mai stat de multe decenii, pe care î�i văd numai de câteva ori de-a lungul unui an ș� i totuș� i momentele î�n care ne-am aflat î�mpreună sub acelaș� i acoperiș� ne-au legat î�ntr-un cerc al iubirii care nu poate fi rupt niciodată. Un cămin simbolizează acest sentiment al legăturii cu ceilalț�i. Nu poate fi măsurat prin nicio metodă de calcul. E sentimentul că ne aflăm î�ntr-o stare de unitate cu celelalte persoane care î�mpart spaț� iul respectiv cu noi. Joyce Kilmer vă cere să preț�uiț�i acest sentiment ș� i să apreciaț�i ceea ce consideraț�i a fi acasă ș� i pe oricine cu care aț�i avut ocazia să trăiț�i î�ntre aceiaș� i pereț�i ș� i sub acelaș� i acoperiș� .

FAMILIA ȘI CĂMINUL

273

Cedaț� i, bineî�nț�eles, dorinț�ei de a călători, luaț� i-o pe acest drum care oferă deschidere ș� i vedeț�i tot ce se poate, dar, î�n plus, î�n timp ce sunteț�i la drum, fiț�i conș� tienț�i că pretutindeni pe unde veț�i ajunge se află locuri pe care cineva le consideră acasă. Aș� adar, atunci când vă î�ntoarceț�i ș� i ajungeț�i pe drumul cel mai cunoscut, opriț�i-vă î�nainte de a deschide uș� a ș� i savuraț�i senzaț�ia profundă de apreciere, nu numai pentru că aveț�i o casă a voastră la care să vă î�ntoarceț�i, ci ș� i pentru cei dinainte care au construit o casă î�n care să creș� teț�i ș� i v-au asigurat toate experienț�ele, bune ș� i rele, uș� oare ș� i dificile. Fiț�i astăzi rătăcitori ș� i î�ntoarceț�i-vă apoi acasă. A fost nevoie de multă iubire, grijă, mâncare, muncă ș� i energie pentru ca voi să fiț�i î�n siguranț�ă ș� i pentru a deveni independenț�i. Un cămin reprezintă toată această iubire ș� i grijă.

Poetul care a scris aceste versuri sentimentale a fost sergent î�n armata Statelor Unite, î�n timpul Primului Război Mondial. Acest tânăr sensibil care a plecat ca voluntar pe front, departe de casa sa părintească din New Brunswick, New Jersey, a căzut î�n luptă î�n Franț�a, î�n 1918, la vârsta de numai treizeci ș� i unu de ani. Ultimele sale versuri din acest poem par prevestitoare. „E un drum greu ș� i abrupt ș� i se-ntinde larg până-n depărtare./ El duce î�nsă la un Oraș� de aur î�n care sunt Case strălucitoare”.

Nu-mi pot imagina un drum mai greu ș� i mai abrupt decât tranș� eele Primului Război Mondial, dar, cumva, sergentul Joyce Kilmer a ș� tiut că există o casă ș� i mai mare, acolo unde locuieș� te sufletul. Este evident î�n ultimele versuri ale acestei poezii, ca ș� i î�n poemul său, Copaci: „Poezii poate scrie, ca ș� i mine, orice prostănac,/ Numai Dumnezeu poate face î�nsă un copac.”

274

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR

Iată câteva sugestii pentru a aduce mesajul acestui poem î�n vieț�ile voastre: •

•

Faceț�i-vă zilnic timp, măcar câteva clipe, pentru a vă cufunda î�ntr-o stare de recunoș� tinț�ă pentru mediul apropiat pe care î�l consideraț�i cămin, indiferent de cât de grandios sau de modest ar fi. Mulț�umiț�i-le celor care vă asigură această casă, celor care o î�mpart cu voi ș� i lui Dumnezeu, pentru că v-a binecuvântat cu o casă.

Faceț�i tot ce puteț�i pentru a-i ajuta pe cei care nu au o casă pe lumea asta. Deș� i unii s-ar putea să aleagă să fie vagabonzi ș� i să aibă î�n fiecare zi un loc nou pe care să-l considere casa lor, alț�ii nu au un adăpost, fără ca asta să fie alegerea lor. Fiț�i de ajutor din punct de vedere financiar, spiritual sau fizic celor cărora le-ar plăcea să aibă un loc permanent pe care să-l numească acasă.

Î�nvăț�aț�i-i pe cei care î�mpart casa cu voi să o respecte ș� i să o venereze, nu numai pentru caracteristicile sale fizice, ci pentru adăpostul ș� i iubirea pe care le reprezintă.

SOLITUDINEA

Atunci când râzi, și lumea râde cu tine; Când plângi, plângi singur. Căci pământul bătrân și abătut vrea veselie de împrumut, Însă necazuri destule există de jur împrejur. Atunci când cânți, dealurile îți vor răspunde; Suspină, și se vor pierde în vânt. Ecourile se lipesc de sunetele voioase, Dar se dau înapoi din fața glasului frânt. Atunci când te bucuri, oamenii te vor căuta; Jelești, iar ei se întorc și te părăsesc. A lor vrere e toată a ta plăcere, Dar de durerea ta se lipsesc. Fii fericit, și mulți prieteni vei avea; Întristează-te, și vor pleca cu toții. Toată lumea primește-n dar de la tine cupa cu nectar, Dar singur trebuie să bei din amarul vieții. Petrece, și casa ți-e plină; Postește, și lumea trece pe lângă tine. Izbutești, dăruiești și te-ajută să trăiești, Dar nimeni nu te poate ajuta când vremea îți vine. În palatele plăcerii e loc Pentr-un alai domnesc mare, Însă câte unul trebuie să mergem în rând Pe culoarele înguste pline de îndurerare.

ELLA WHEELER WILCOX (1850–1919)

276

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR O personalitate a lumii teatrului, atrasă de spiritism, teozofie și misticism, Ella Wheeler Wilcox, născută în Wisconsin, a fost foarte iubită de cititorii volumelor sale de poezie și ai rubricii sale dedicate prozei și poeziei.

Titlul acestei poezii este Solitudine. Cred că un titlu mult

mai potrivit ar fi Atitudine! Ce ne spune Ella Wilcox prin intermediul acestei poezii adesea citate este că orice atitudine vă hotărâț�i să adoptaț�i este exact ceea ce veț�i atrage î�n viaț�ă. Gândiț�i trist, ș� i atrageț�i pustiul! Gândiț�i vesel, ș� i lumea va râde î�mpreună cu voi! Această poezie minunat de simplă constituie ș� i o prezentare elementară a teoriei câmpului energetic, scrisă î�nainte ca acesta să fie studiat.

Î�n esenț�ă, teoria câmpului energetic spune că există un câmp de energie vibrant invizibil care î�nconjoară toate lucrurile vii, inclusiv ființ�ele umane. Acest câmp este creat de modul î�n care gândim ș� i ne procesăm experienț�ele, oriunde ne aflăm î�n lume. La anumite niveluri de conș� tiinț�ă, câmpul energetic vibrează rapid. La alte niveluri de conș� tiinț�ă, energia vibrează lent. Î�n esenț�ă, există un proces continuu î� n care nivelurile de conș� tiinț� ă diferite sunt responsabile pentru crearea câmpului energetic.

Î� ntâlnim diferite câmpuri energetice când ne aflăm aproape, fizic, unul de celălalt. Acolo unde există o energie puternică ș� i continuă, pe perioade î�ndelungate de timp, câmpul energetic poate rămâne intens chiar dacă oamenii au murit. De exemplu, ne simț�im triș� ti sau fericiț�i fără să ne dăm seama că am intrat î�ntr-un câmp energetic care este acolo, deș� i invizibil. Î�n timp ce vizitam casa Annei Frank î�n Amsterdam, aproape că a trebuit să fac un efort ca să respir. Aerul mi s-a părut atât de greu î�n toată această casă

SOLITUDINEA

277

care este acum muzeu, acolo unde milioane de oameni au venit să ia parte la povestea Annei Frank.

Câmpul energetic fericit rămâne ș� i el î�n locurile î�n care este dominant. Î�n prezenț�a persoanelor extrem de avansate spiritual, poț�i simț�i iubirea ș� i ț�i se poate transforma conș� tiinț� a numai aflându-te î�n câmpul lor energetic. Ella Wheeler Wilcox a surprins fără să-ș� i dea seama esenț�a teoriei câmpului energetic prin aceste două cunoscute versuri de î�nceput; „Atunci când râzi, ș� i lumea râde cu tine;/ Când plângi, plângi singur.” Î� n urmă cu mulț�i ani când mă plimbam pe plajă, am avut o experienț�ă care ilustrează mesajul din această bine-cunoscută poezie. M-a abordat o femeie care se muta de la Chicago î�n Florida, recunoscându-mă dintr-o apariț�ie la televiziune din seara precedentă. M-a î�ntrebat: „Locuiț�i aici, î�n Florida de Sud?”, iar eu i-am răspuns că da ș� i că făceam o plimbare pe plajă după ce mă î�ntorsesem cu un zbor care durase toată noaptea. Apoi mi-a pus o î�ntrebare pe care o auzi î�n mod obiș� nuit: „Cum sunt oamenii pe-aici?” I-am î�ntors î�ntrebarea: „Cum sunt oamenii î�n Chicago?” Ea a zâmbit larg ș� i mi-a spus cât de călduroș� i ș� i de prietenoș� i sunt oamenii î�n Vestul Mijlociu, iar eu i-am spus imediat: „Î�n general, aș� a î�i veț�i găsi ș� i pe cei de aici.”

Î�n plimbarea de î�ntoarcere pe aceeaș� i plajă, o femeie al cărei soț� era transferat din New York la Miami s-a oprit să-mi spună că m-a văzut la televizor cu o seară î�n urmă ș� i că i-a plăcut emisiunea. Am î�nceput o discuț�ie ș� i ea mi-a pus apoi aceeaș� i î�ntrebare pe care o auzisem cu numai o oră î�n urmă, pe aceeaș� i plajă. Bineî�nț�eles că, la rândul meu, i-am adresat aceeaș� i î�ntrebare. „Cum sunt oamenii din New York?” Ea s-a avântat î�ntr-o tiradă despre cât de insensibili,

278

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR

exclusiviș� ti ș� i neprietenoș� i sunt cei din marele oraș� , la care eu i-am răspuns: „Î� n general, aș� a î�i veț�i găsi ș� i pe cei de aici.” Atragem î�n viaț�ă cam ceea ce noi î�nș� ine proiectăm prin atitudine. Î�n general, cei care au senzaț�ia că lumea e o cloacă observă scursura societăț�ii, pe când cei care cred î�n bunătatea omenirii î�i văd pe cei ce gândesc asemenea lor.

Mulț�i oameni se plâng de calitatea proastă a serviciilor î�n America de azi. „Pur ș� i simplu, nu se poate să beneficiezi de un serviciu bun” e o nemulț�umire pe care o auziț�i zilnic. De fapt, Time a publicat un editorial despre declinul serviciilor î�n fiecare domeniu, de la magazine ș� i restaurante până la repararea ceasurilor. De curând, î�ntr-o emisiune de televiziune î�n care lumea de la masa rotundă a fost unanim de acord cu proasta calitate a serviciilor, eu am avut o părere diferită. Am explicat că sunt de părere că aș� teptările atrag după sine ceea ce aș� tepț�i. Când intru î�n orice magazin sau restaurant, eu mă aș� tept să fiu tratat politicos ș� i cu amabilitate ș� i, î�n general, de asta am parte. Dacă nu găsesc un vânzător să mă servească, refuz să î�mi contaminez câmpul energetic cu gânduri de neplăcere ș� i dezgust. Î�ncep să transmit î�n schimb energia pe care î�mi doresc să o găsesc. Dacă dau peste un chelner ursuz, î�l aduc imediat î�n câmpul meu energetic spunându-i: „Se pare că a fost o zi grea. Î�nț�eleg ș� i tocmai ai fost recompensat cu un client care te apreciază ș� i î�ș�i dă seama cât de grea e munca ta! Nu te grăbi!” Când colo, ce să vezi, poeta are dreptate: „Fii fericit, ș� i mulț� i prieteni vei avea;/ Î� ntristează-te, ș� i vor pleca cu toț�ii.”

Câmpul vostru energetic emite la frecvenț�a vibratorie pe care o generaț�i. Zilnic influenț�aț�i ș� i sunteț�i influenț�aț�i de câmpurile energetice ale multor oameni. „Nu acceptaț�i

SOLITUDINEA

279

să transferaț�i energie lucrurilor pe care nu le vreț�i sau î�n care nu credeț�i” e un sfat foarte eficient. De câte ori alegeț�i să plângeț�i î�n loc să râdeț�i, să oftaț�i î�n loc să cântaț�i, să deplângeț�i î�n loc să vă bucuraț�i, tristeț�ea mai degrabă decât î�ncântarea, postul î�n locul festinului sau durerea mai degrabă decât plăcerea, atunci faceț�i alegerea de a vă î�ncetini vibraț�iile ș� i de a polua câmpul energetic mental apropiat. Î�n fiecare dimineaț�ă când deschideț�i ochii, puteț�i spune: „Bună dimineaț�a, Doamne!” sau „Doamne, Dumnezeule, e dimineaț�ă!” Orice aț�i alege e exact energia pe care o veț�i invita î�n viaț� ă. „Î� n palatele plăcerii e loc/ Pentr-un alai domnesc mare”. Amintiț� i -vă de poezia scrisă de Ella Wheeler Wilcox î�n timp ce vă creș� teț�i vibraț�ia câmpului energetic prin aceste atitudini: • •

•

Când treceț�i prin stările negative din poezie, cum ar fi tristeț�ea, oftatul ș� i plânsul, î�ntrebaț�i-vă: „Cine vrea cu adevărat să se afle î�n preajma mea când sunt aș� a?” Î�ncepeț�i apoi să vă schimbaț�i starea î�n mod deliberat.

Făcând alegerea de a vă schimba starea, chiar dacă trebuie să vă prefaceț�i, observaț�i cum î�ncepeț�i să atrageț�i î�n câmpul apropiat ceea ce doriț�i, î�n loc de ceea ce nu doriț�i. Magnetul care deveniț�i poate fi î�ncărcat negativ sau pozitiv ș� i ceea ce alegeț�i va determina ceea ce vă va invada spaț�iul vieț�ii.

Când intraț�i î�ntr-un câmp î�n care simț�iț�i că e prea multă energie negativă, faceț�i un efort conș� tient să deviaț�i negativismul fiind exact opusul. Zâmbiț�i î�n situaț�iile când toată lumea din jur se î�ncruntă ș� i î�ncurajaț�i oamenii î�n loc să-i criticaț�i.

280

•

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR

Î�nseninaț�i-vă! Cu cât vă luaț�i mai puț�in î�n serios ș� i vă detaș� aț�i mai mult de vanitate, cu atât mai multă distracț�ie veț�i atrage î�n viaț�ă. Noi controlăm total cât de mult râdem, cântăm ș� i ne bucurăm, indiferent cât de convinș� i suntem că avem o stare diferită.

MISTERUL

PROBLEME ASUPRA CĂRORA SĂ MEDITĂM

Am observat puterea seminței de pepene roșu. Ea poate trage din pământ și prin ea însăși de 200 000 de ori greutatea ei. Când îmi puteți spune cum ia acest material și din el colorează o suprafață exterioară mai presus de imitația artistică și apoi formează în interiorul ei o coajă albă și, încă o dată, în aceasta, o inimă roșie, dens încrustată cu semințe negre, dintre care fiecare la rândul ei este capabilă să tragă prin ea însăși de 200 000 de ori propria-i greutate – când îmi puteți explica misterul unui pepene roșu, atunci îmi puteți cere să explic misterul lui Dumnezeu.

WILLIAM JENNINGS BRYAN (1860–1925)

Lider politic și orator american, William Jennings Bryan a fost unul dintre cei mai renumiți conferențiari din circuitul Chautauqua și este probabil mai bine cunoscut ca procuror în glorificatul proces Scopes.

D e câte ori citesc această constatare a lui William

Jennings Bryan despre puterea unei seminț�e de pepene, cad î�ntr-o stare de profundă veneraț�ie ș� i apreciere pentru nesfârș� itele miracole aflate î�n tot ș� i î�n toată lumea pe care o privesc. Deș� i nu e considerat poet, filozof sau emisar spiritual, l-am inclus pe Bryan î�n această colecț� ie datorită

282

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR

acestui singur fragment pe care l-a scris despre caracterul misterios al vieț�ii ș� i despre ceea ce ne spune fiecăruia dintre noi.

William Jennings Bryan a fost cunoscut ca cel mai electrizant orator al vremurilor sale. A candidat de trei ori la preș� edinț�ia Statelor Unite la diferenț�ă destul de mică ș� i a fost secretar de stat pe lângă preș� edintele Wilson. Ș� i poate totuș� i amprenta sa cea mai durabilă a fost ca procuror adjunct î�n faimosul proces Scopes al maimuț�elor, din 1925, când a ț�inut un discurs desăvârș� it asupra unei interpretări literale a Bibliei ș� i a apărat doctrina creaț�iei divine.

Acest eseu nu este î�nsă despre poziț�ia î�n care vă aflaț�i cu privire la darwinism î�mpotriva creaț� ionismului. Este despre minunatul mister al vieț�ii ș� i ceea ce ne î�nvaț�ă pe fiecare dintre noi despre cum să trăim la un nivel mai î�nalt î�n fiecare zi. Puterea care se află î�ntr-o sămânț�ă de pepene este, bineî�nț�eles, invizibilă, cu toate că prezenț�a sa nu poate fi negată. Este î�ntr-adevăr o putere extraordinară după cum este ilustrat de constatarea lui Bryan că ea e „capabilă să tragă prin ea î�nsăș� i de 200 000 de ori propria-i greutate” ș� i să producă o creaț�ie perfectă, „mai presus de imitaț�ia artistică”.

O asemenea putere creatoare e pur ș� i simplu inexplicabilă pentru minț�ile noastre. Ș� tim că noi î�nș� ine nu putem face un asemenea lucru. Simț�im perfecț�iunea ce există î�n fiecare sămânț�ă de a produce viaț�ă fără a face nicio greș� eală. Sămânț�a de pepene nu face niciodată greș� eala de a produce involuntar un dovleac sau un măr! Forț�a pe care nimeni nu o poate vedea, atinge, mirosi, auzi sau gusta este perfectă. Daț�i-mi voie să numesc această desăvârș� ită forț�ă invizibilă factorul viitor, î�n lipsa unui nume mai bun. Acelaș� i

MISTERUL

283

factor viitor având un scop, care se află î�n sămânț�ă, este responsabil ș� i pentru î�nceputul fiecărei ființ�e umane care a trăit undeva, cândva î�n acest univers, iar asta vă include ș� i pe voi! Iar eu cred că nici aici nu a existat vreodată vreo greș� eală. Fiecare individ apare exact aș� a cum dictează acest misterios factor viitor, la timp, î�ntr-o anume ordine a lucrurilor, arătând exact aș� a cum a fost menit ș� i destinat să arate, conform unui plan.

Spre deosebire de sămânț�a de pepene î�nsă, noi suntem expuș� i unui uriaș� paradox. La fel ca pepenele, suntem condamnaț�i, din structura celulară a seminț�ei noastre de î�nceput, la factorul viitor ș� i, chiar î�n acelaș� i timp, suntem creaturi ce fac alegeri ș� i posedă un liber-arbitru. Astfel, pentru noi, misterul se amplifică dincolo de cel al pepenelui. Ajungem să contemplăm paradoxul de a fi condamnaț�i să facem alegeri. Noi, oamenii, suntem conș� tienț�i de misteriosul factor viitor ș� i cugetăm î�n ce măsură suntem atraș� i spre o concluzie despre care nu avem niciun cuvânt de spus.

F. Scott Fitzgerald, contemporan cu William Jennings Bryan, a descris acest paradox: „Testul unei inteligenț�e foarte fine î�l reprezintă capacitatea de a menț�ine î�n acelaș� i timp î�n minte două idei opuse ș� i de a păstra î�ncă posibilitatea de a funcț�iona. Cineva ar putea, de exemplu, să poată vedea că lucrurile sunt lipsite de speranț�ă ș� i să fie totuș� i hotărât să le î�mbunătăț�ească.” Mi se pare că lecț�ia din ambele comentarii, cel al lui Bryan ș� i cel al lui Fitzgerald, este să alegi viaț�a acceptând î�n acelaș� i timp cu seninătate că misteriosul factor viitor face exact ceea ce trebuie să facă, pe măsură ce trupurile noastre î�mbătrânesc ș� i mor. Prin urmare, concomitent, deț�inem controlul ș� i nu-l deț�inem, ș� i este î�n regulă ca aceste două contrarii să coexiste.

284

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR

Odată stabilită această concepț�ie, sunteț�i eliberaț�i de grija legată de ceea ce se î�ntâmplă cu forma voastră exterioară ș� i cu toate formele pe care le vedeț�i î�n jur. Ele se află î�n mâinile aceluiaș� i factor viitor regăsit î�n sămânț�a de pepene, iar voi sunteț�i liberi să fiț�i martori la aceste î�ntâmplări mistice cu iubire ș� i acceptare ș� i eliberaț�i de frică.

Este o experienț� ă impresionanată să nu faci altceva decât să te afli î�ntr-o stare de acceptare metafizică. Î� n această stare priveș� ti la tot, inclusiv la propriul tău corp, cu o detaș� are fericită. Aceasta este tema tuturor poeț�ilor ș� i filozofilor incluș� i î�n volumul de faț�ă, care exprimă acest adevăr omenesc nemuritor: Există viața pe care o trăim prin intermediul simțurilor, iar în interior există cel care trăiește experiența și se află mai presus de simțurile noastre. Toț�i aceș� ti gânditori ne sfătuiesc să devenim conș� tienț�i de misteriosul factor viitor ș� i să alegem să privim cu apreciere sau să-l judecăm ș� i să fim nedumeriț�i.

Meditând la vorbele lui William Jennings Bryan ș� i la enigma seminț�ei de pepene, î�nț�elegeț�i că acelaș� i factor viitor se află ș� i î�n voi. Ș� i voi faceț�i parte din drama care creează forme exterioare de milioane de ori mai mari decât sămânț�a originară. Conș� tiinț�a voastră este avantajul aparent, faț�ă de pepene. Voi, spre deosebire de pepene, ș� tiț�i că forma voastră exterioară î�ș�i va urma calea prevăzută ș� i se va face apoi ț�ărână. Aveț�i cel mai mare dar, o minte conș� tientă cu care să contemplaț�i toate acestea ș� i să fiț�i fie fericiț�i, fie epuizaț�i atunci când le evaluaț�i. Sugerez să adoptaț�i comportamentul celui care î�ș�i acceptă forma ș� i factorul viitor ș� i să alegeț�i să vă identificaț�i cu cel care este acceptorul efectiv din interior; nu cu centrul de comandă, ci cu comandantul din interior, care este

MISTERUL

285

imun î�n faț�a limitelor, a î�nceputurilor, cât ș� i a finalurilor. Darul vostru este puterea de conș� tientizare. Nu trebuie să explicaț�i misterul lui Dumnezeu, de vreme ce până ș� i o singură sămânț�ă micuț�ă ce conț�ine factorul viitor ne pune pe toț�i î�n î�ncurcătură. Mult mai raț�ional e să fiț�i conș� tienț�i de această prezenț�ă, să o simț�iț�i î�n interior ș� i să vă î�ngăduiț�i marea bucurie de a vă simț�i conectaț�i la toate acestea.

Î�n loc să vă aflaț�i î�ntr-o stare de confuzie dacă aveț�i sau nu un cuvânt de spus î�n legătură cu ceea ce se numeș� te destin, e mult mai bine să cedaț�i ș� i să fiț�i dispuș� i a menț�ine î�n minte două idei simultan opuse. Trăiț�i î�n acelaș� i timp î�ntr-un corp limitat ș� i î�ntr-o lume interioară lipsită de limite. Implementaț�i acest tip de apreciere a misterului vieț�ii, prin următoarele sugestii: •

•

De câte ori vă simț�iț�i alunecând spre judecată sau î�ngrijorare, folosiț�i-vă mintea pentru a schimba macazul. O afirmaț�ie ce spune: „Acest moment este un miracol, la fel cum e totul din jurul meu” vă va permite să vă folosiț�i gândurile mai degrabă cu recunoș� tinț�ă decât cu neliniș� te.

Reamintiț�i-vă zilnic că totul este î�n ordinea lucrurilor. Sămânț�a unui pepene, sămânț�a din care aț�i apărut voi ș� i sămânț�a din care a apărut universul conț�in factorul viitor, indiferent de părerea voastră î�n legătură cu acest lucru. Acesta este un sistem inteligent din care faceț�i parte ș� i este mult mai satisfăcător să aveț�i î�ncredere î�n această inteligenț�ă decât să o puneț�i la î�ndoială sau chiar să î�ncercaț�i să o î�nț�elegeț�i.

286

•

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR

Î�ncercaț�i să fiț�i mai puț�in raț�ionali ș� i intelectuali î�n privinț�a vieț�ii voastre ș� i a modului î�n care o organizaț�i. Renunț�aț�i la tendinț�a mentală de a calcula ș� i î�ngăduiț�i-vă pur ș� i simplu să existaț�i ș� i să vă lăsaț�i duș� i de factorul viitor, care este sursa vieț�ii voastre. Ș� i, apropo, delectaț�i-vă cu pepenele savuros î�n loc să î�ncercaț�i să î�l î�nț�elegeț�i.

MUNCA

Atunci când muncești, ești un flaut prin a cărui inimă șoapta orelor se transformă în muzică. Să iubești viața prin muncă înseamnă să fii familiarizat cu secretul cel mai tainic al vieții. Toată munca e în zadar fără iubire, deoarece munca e iubire care ajunge să fie vizibilă.

KAHLIL GIBRAN (1883–1931)

Mistic, poet, dramaturg și artist libanez, Kahlil Gibran a trăit după 1910 în Statele Unite.

acă aș� fi î�mpins să scriu, î�n procente, care parte din mine e vizibilă ș� i care e invizibilă, aș� a m-aș� î�mpărț� i. Un procent vizibil, nouăzeci ș� i nouă de procente invizibile. Aceasta este concluzia mea pe baza străvechiului memento biblic „Cum gândeș� te omul, aș� a este el”. Gândurile noastre, acea parte invizibilă a umanităț�ii noastre, determină totul cu privire la sinele fizic, vizibil, care constituie o bună bucată a existenț�ei noastre pământeș� ti. Aici î�nsă, î�n domeniul invizibil, se află partea noastră reală, aspectul la care ne gândim ca fiind sufletul sau sinele etern care rezistă î�n faț�a schimbării; aspectul din noi care sfidează moartea. Faceț�i-vă chiar acum timp, câteva clipe, pentru a vă gândi la voi înșivă î�n această manieră. Gândiț�i-vă la voi ca fiind un procent materie ș� i nouăzeci ș� i nouă de procente spirit.

288

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR

Acum, cu această idee î�n minte, reamintiț�i-vă că toată munca noastră efectivă reprezintă numai o mică parte din acel procent. Poate mai puț�in de o pătrime din procentul î�ntregii noastre umanităț�i este investit î�n activitatea fizică efectivă numită muncă. Gândurile noastre legate de muncă î�nsă reprezintă o parte considerabilă din umanitatea noastră. Gândurile noastre, sufletul, provenite din cele nouăzeci ș� i nouă de procente se află î�ntotdeauna cu noi. Să ne irosim energia vieț�ii pentru munca pe care ne-o alegem, afundându-ne sufletul î�n neplăcere, furie ș� i frustrare, aici, î�n domeniul material al existenț�ei, î�nseamnă să ne inversăm cu totul priorităț�ile. Dacă nouăzeci ș� i nouă la sută suntem invizibili, atunci î�n acest loc, iubirea ar trebui să fie suverană.

Gândurile voastre legate de munca pe care o faceț� i sunt nouăzeci ș� i nouă la sută din cine sunteț�i cu adevărat. Când vă urâț� i munca, nouăzeci ș� i nouă de procente din esenț�a umană vă sunt direcț�ionate î�ntr-un singur procent din î�ntreaga voastră umanitate. Aceste gânduri î�ș�i au originea î�n domeniul sinelui, acolo unde sălăș� luiesc sentimentele de pace interioară. Kahlil Gibran numeș� te acest lucru „secretul cel mai tainic al vieț�ii”. Dacă nu vă place ceea ce faceț�i ș� i nu faceț�i ceea ce vă place, atunci aț�i ales haosul î�n locul muzicii.

Nu există absolut nicio scuză pentru a rămâne î�ntr-o stare î�n care nu faceț�i ceea ce vă place ș� i nu vă place ceea ce faceț�i. Aveț�i două variante simple: (1) Schimbaț�i ceea ce faceț�i ș� i ocupaț�i-vă de ceea ce vă place mult sau (2) schimbaț�i ceea ce simț�iț�i legat de ceea ce faceț�i acum, pentru a reflecta iubirea ce doriț�i să vă domine viaț�a. Să continuaț�i fără a face una dintre aceste alegeri î�nseamnă să sacrificaț�i

MUNCA

289

o parte importantă a vieț�ii cu scopul de a mulț�umi mai puț�in de un procent din umanitatea voastră.

Când vă naș� teț�i î�n această lume, ș� i munca voastră se naș� te odată cu voi. Aț�i fost făcuț�i pentru o anumită muncă ș� i dorinț�a pentru acea muncă v-a fost sădită î�n inimă din momentul î�n care aț�i apărut aici. Dacă nu vă puteț�i simț�i conectaț�i la acel scop pentru că aț�i ales să faceț�i ceva ce nu vă place, indiferent de cum a î�nceput totul sau motivul care vă ț�ine azi acolo, puteț�i avea un beneficiu mare ascultând de sfatul marelui poet libanez Kahlil Gibran. Indiferent de riscurile implicate, umanitatea, sufletul vostru se află î�n joc.

Ș� tiu cât de uș� or de respins este acest sfat. Cu toț�ii putem găsi multe motive practice ș� i solide pentru care nu putem face ceea ce ne place, dar mesajul poetului nu va fi niciodată redus la tăcere: „Toată munca e î�n zadar fără iubire...” Dacă vreț�i să vă simț�iț�i pustiiț�i ș� i să vă sacrificaț�i î�n fiecare zi muzica sufletului î�n neiubire î�n numele caracterului practic, atunci aț�i făcut alegerea de a vă abandona scopul specific î�n acestă viaț�ă. Dacă î�nsă vreț�i să vă simț�iț�i la muncă de parcă aț�i fi „un flaut prin a cărui inimă ș� oapta orelor se transformă î�n muzică”, vă invit să vă schimbaț�i percepț�iile interioare cu privire la motivul pentru care munciț�i, î�n primul rând. Primul vostru răspuns are de-a face probabil cu câș� tigul banilor. Credeț�i că trebuie să faceț�i ceea ce v-aț�i pregătit să faceț�i sau ceea ce aț�i făcut dintotdeauna pentru a continua să câș� tigaț�i bani. Vă cer să contestaț�i acestă concluzie recunoscând-o ca pe un dictat al condiț�ionării voastre culturale.

Vă sugerez să schimbaț� i activitatea pentru a face î�n primul ș� i î�n primul rând ceea ce vă place, ceea ce vă î�ndeamnă sufletul, ș� i să vedeț�i atunci dacă nu vor urma ș� i

290

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR

banii. Î� n sfânta scriptură străveche hindusă, Bhagavad Gita, Dumnezeu (Krishna) î� i spune î� nvăț� ă celului său (Arjuna): „Î�n timp ce nechibzuitul munceș� te pentru roadele acț�iunii sale, î�nț�eleptul î�mi oferă mie toate rezultatele acț�iunii sale.” Mesajul este ca, muncind, să faceț�i ceea ce vă place ș� i să lăsaț�i universul să se ocupe de detalii. Fiț�i conș� tienț�i î�n sufletele voastre că a face ceea ce vă place ș� i a iubi ceea ce faceț�i este cu mult superior faț�ă de a iubi ceea ce aț�i putea obț� ine sau compensaț� ia pe care o primiț� i pentru munca voastră. Citiț�i sfatul lui Gibran ș� i meditaț�i la bucuria ș� i veselia a ceea ce oferă. Sunteț�i un flaut, iar munca voastră e iubire ajunsă vizibilă. Cu cât estompaț�i mai mult linia dintre muncă ș� i distracț�ie, cu atât mai mult urmaț�i sfatul poetului.

Eu, personal, nu fac nicio deosebire î�ntre munca ș� i distracț�ia mea. De-abia ș� tiu care e una ș� i care e alta. Î�mi urmez propria-mi viziune î�n orice fac ș� i î�i las pe ceilalț�i să stabilească dacă muncesc sau mă distrez. Când scriu, simt bucurie deoarece fac ceea ce î�mi place. Pur ș� i simplu nu pot să mă hotărăsc dacă e muncă sau distracț� ie. Acelaș� i lucru este valabil ș� i când ț�in discursuri, joc tenis sau mă zbenguiesc cu copiii. Par să le fac mereu pe amândouă, munca ș� i distracț�ia.

Î�ntr-adevăr, munca e iubire ajunsă vizibilă. Nu pot oferi un sfat mai eficient decât cel furnizat de Gibran. Faceț�i ceea ce vă place, iubiț�i ceea ce faceț�i. E o alegere pe care o puteț�i face î�ncepând de acum. Î�n acest scop, î�ncercaț�i să aplicaț�i următoarele sugestii: •

Luaț� i o decizie conș� tientă de a nu mai găsi defecte activităț� ii voastre care constituie munca zilnică. Fiț� i

MUNCA

•

291

recunoscători pentru oportunitatea de a munci. Transmiteț�i iubire fiecărei persoane pe care o î�ntâlniț�i ș� i faceț�i din starea de bucurie o acț�iune deliberată a voastră, indiferent de cum este ea primită de ceilalț�i.

Asumaț�i-vă riscul de a face o schimbare majoră, indiferent de vârsta sau de vechimea voastră. Hotărâț�i-vă ce vă place cel mai mult să faceț�i î�n viaț�ă, indiferent că e dansul, grădinăritul, scrisul sau rezolvarea de rebusuri. Concepeț�i apoi un plan pentru a face din această activitate regimul vostru de muncă/distracț�ie timp de o săptămână, două. Vă veț�i depăș� i î�n curând condiț�ionarea culturală care spune că munca e ceva ce trebuie să faceț�i ș� i că e o activitate laborioasă ș� i plictisitoare, cu rolul de a plăti facturile. Ascultaț�i de lecț�ia pe care Kahlil Gibran a scris-o pentru voi. „Munca e iubire ajunsă vizibilă.”

Când vă hotărâț�i să faceț�i ceea ce vă place ș� i să iubiț�i ceea ce faceț�i, lăsaț�i î�n urmă impulsul de a vă aș� tepta la un dezastru. Rămâneț�i concentraț�i pe scop ș� i pe bucuria de a-l cunoaș� te ș� i refuzaț�i să permiteț�i altor gânduri să se amestece î�n viziunea voastră. Amintiț�i-vă: dragostea pe care o simț�iț�i pentru ceea ce faceț�i este un gând.

Când sunteț�i inspiraț�i î�n munca voastră, toate par să se aș� eze de la sine. Nu vă concentraț�i pe lipsa banilor, pe oboseală sau pe foame. Numai inspiraț�ia voastră pare să facă să apară la timp tot ceea ce aveț�i nevoie, de parcă Dumnezeu ar fi chiar acolo cu voi, î�ndrumându-vă. Cuvântul „inspirat” vine de la „î�n spirit”. Î�ntr-adevăr, când sunteț�i inspiraț�i, sunteț�i î�n extaz, de parcă aț�i munci cu spiritul ș� i pentru el.

292

•

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR

Munca poate fi considerată drept î�ndatoririle zilnice ale vieț�ii. Practicaț�i o grijă iubitoare î�n fiecare aș� a-zisă î�ndatorire a zilei. Observaț�i spiritul, viaț�a, sufletul – cele nouăzeci ș� i nouă de procente ale voastre invizibile, atunci când măturaț�i, faceț�i patul, cumpărăturile, ridicaț�i un creion ș� i aș� a mai departe. Atenț�ia voastră iubitoare î�ndreptată către fiecare miș� care fizică făcută este un mod frumos ș� i practic de a vă iubi viaț�a prin intermediul muncii.

INSPIRAȚIA DACĂ*

Dacă ești calm, când toți se pierd cu firea În jurul tău, și spun că-i vina ta; De crezi în tine, chiar când Omenirea Nu crede, dar îi crezi și ei cumva; De știi s-aștepți, dar fără tevatură; De nu dezminți minciuni mințind, ci drept; De nu răspunzi la ură tot cu ură Și nici prea bun nu pari, nici prea-nțelept; Dacă visezi, dar nu-ți faci visul astru; De poți să speri- dar nu-ți faci jindul țel; De-ntâmpini și Triumful și Dezastrul Mereu senin și în același fel; Dacă suporți să-ți vezi vorba sucită De șarlatan, ce-ți spurcă al tău rost; De poți ca munca vieții năruită, S-o faci de la-nceput precum a fost; Dacă-ndrăznești agonisita-ți toată S-o pui, făr’ a clipi pe-un singur zar Și, dac-o pierzi, să-ncepi ca prima dată Făr-să te plângi cu un oftat măcar; De știi, cu nerv, cu inimă, cu vână,

* Trad. de Dan Duţescu, http://www.pruteanu.ro/MeritaImag+Texte/ daca-dut.htm (n.tr.)

294

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR

Drept să rămâi, când ele june nu-s, Și stai tot dârz, când nu mai e stăpână Decât voința ce le ține sus;

Dacă-ntre Regi ți-e firea neschimbată Ca și-n Mulțime – nu străin de ea; Amic sau nu, de nu pot să te-abată; De toți de-ți pasă, dar de nimeni prea; Dacă ți-e dat, prin clipa zdrobitoare, Să treci și s-o întreci, mereu bonom, atunci: a ta e Lumea asta mare și, mai mult, fiul meu: atunci– ești Om.

RUDYARD KIPLING (1865–1936)

Născut în India din părinți englezi, Rudyard Kipling a fost un romancier, poet și nuvelist de succes. În timpul celor cinci ani în care a trăit în Vermont, publicând The Jungle Book (Cartea junglei) și Captain Courageous (Căpitanii curajoși), popularitatea sa în Statele Unite era întrecută doar de cea a lui Mark Twain.

Această poezie adeseori citată, de Rudyard Kipling, este

de multă vreme o mare favorită de-a mea. Când o citesc, mă imaginez pe mine cu oricare dintre cei opt copii ai mei î�n poală, î�n timp ce transmit î�nț�elepciunea evurilor către mintea sa deschisă ș� i dornică de cunoaș� tere. Î� n această fantezie, copilul meu ascultă cu atenț�ie î�n timp ce eu î�i descriu secretele universului, ca ș� i cum aș� fi un maestru iluminat care le-a descoperit după o viaț�ă de strădanie, iar acum, cu o î�nț�elepciune părintească, le transmite generaț�iei următoare, care va folosi această cunoaș� tere pentru a-ș� i transforma lumea. Sfârș� it de fantezie!

INSPIRAȚIA

295

Poezia lui Rudyard Kipling, Dacă, î�mi inspiră î�ntr-adevăr o asemenea viziune de câte ori o aud, dar nu e decât o fantezie de-a mea. Am descoperit adevărul î�n nenumăratele pasaje savuroase cu sfaturi pe care Kipling i le-a oferit fiului său î�n acestă poezie, dar, sincer, eu î�ncă mai lucrez î�n fiecare zi la aplicarea acestora î�n viaț�a mea. Această celebră poezie de Rudyard Kipling, scriitor care a câș� tigat Premiul Nobel pentru literatură î�n 1907, are atât de multe să ne ofere fiecăruia dintre noi! Idealurile î�nalte din această poezie de patru strofe mă inspiră să fiu un om mai bun de fiecare dată când o citesc ș� i o î�mpart cu copiii mei, cu studenț�ii, cu publicul. Am inclus Dacă î�n această colecț�ie datorită dorinț�ei mele de a o î�mpărtăș� i ș� i cu voi. Vreau, adică, să vă simț�iț�i inspiraț�i nu numai să puteț�i să î�i ajutaț�i pe alț�ii să î�ș�i î�mbunătăț�ească vieț�ile, ci ș� i să vă simț�iț�i inspiraț�i să deveniț�i voi î�nș� ivă persoane mai bune. Sunt atât de multe mesaje î�n aceste treizeci ș� i două de versuri de poezie! Haideț�i să vă spun ce mă inspiră î�n acest sfat poetic!

Mă inspiră ideea de a fi suficient de î�ndreptat spre mine î�nsumi î�ncât să î�mi menț�in simț�ul echilibrului ș� i integritatea atunci când nu î�mi dau voie să iau parte la nebunia din jurul meu, indiferent de ce ar putea crede ceilalț�i. „Fii tu î�nsuț�i” este sfatul, nu numai aici, ci î�n multe dintre selecț�iile din această carte, ș� i atunci când pot face acest lucru, fără să-i judec pe cei din jurul meu, mă simt î�ncurajat. Vreau ca ș� i copiii mei, ș� i oricine altcineva s-ar hotărî� să facă din mine profesorul său, să î�ș�i cultive integritatea personală ș� i echilibrul î�n ciuda oricăror î�mprejurări.

Sunt inspirat atunci când pot folosi ipocrizia î�ntâlnită pentru a-mi reaminti cât de mult î�mi displace ipocrizia.

296

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR

Mai devreme î�n viaț�a mea am folosit frecvent ipocrizia altora ca punct de î�nceput pentru propria-mi ipocrizie. Dacă oamenii mă minț�eau, eu puteam, la un moment dat, alege să mă port la fel cu ei, deș� i nu-mi plăcea asta la mine. E mult mai plăcut să î�mi displacă î�ntr-atât să fiu minț�it, î�ncât să mă străduiesc să nu fiu ș� i eu aș� a.

Sunt inspirat atunci când pierd cu demnitate î�n viaț�ă. N-am fost î�ntotdeauna aș� a, ș� i nici acum nu sunt î�ntotdeauna aș� a, dar azi mă pricep mult mai bine la asta. Î�mi plac acț�iunea ș� i competiț�ia la fel de mult ca oricând, ș� i acum mă pot retrage î�n liniș� te când î�ntrecerea s-a î�ncheiat ș� i ș� tiu î�n sufletul meu că eu cel real sunt independent de rezultate. Actul de a participa î�nseamnă că din când î�n când vei pierde ș� i vei câș� tiga ș� i că rezultatele sunt impostori dându-se drept tu, cel adevărat. Aș� vrea ca ș� i copiii mei să ș� tie că ei nu sunt nici victoriile, ș� i nici î�nfrângerile lor.

Mă simt extraordinar când pot citi o recenzie proastă la una dintre cărț�ile mele ș� i, sincer, mă simt cam la fel când citesc o recenzie sclipitoare. Credeț� i-mă, n-a fost î�ntotdeauna aș� a. Obiș� nuiam să î�mi î�ntreb agentul: „Unde mă aflu pe lista de bestselleruri?” Cunosc acum diferenț�a dintre mine ș� i cărț�ile mele ș� i nu mă mai interesez deloc, dar dacă aș� face-o, acum ș� tiu să î�ntreb: „Unde se află cartea mea pe lista de bestselleruri?” Să cunoș� ti diferenț�a schimbă î�ntr-adevăr situaț�ia. Ș� tiu acum că nu sunt ceea ce fac, acum mă identific cu sufletul invizibil ș� i etern care priveș� te faptele ș� i ș� tie că victoriile ș� i pierderile sunt doar umbre ale egoului meu real. Mi-ar plăcea mult ca ș� i copiii ș� i studenț�ii mei să cunoască această libertate. Sunt inspirat când pot lua decizii î�n viaț�ă mai degrabă pe baza a ceea ce simt, decât după cum vor ieș� i lucrurile.

INSPIRAȚIA

297

Acelea sunt momentele î�n care pot refuza o ofertă profitabilă de a găzdui o emisiune de televiziune î�n favoarea unui discurs la un eveniment de binefacere, ș� i nu numai că nu î�mi fac probleme din această cauză, dar nici nu simt nevoia de a pomeni despre acest lucru nimănui ș� i despre momentele î�n care pot fi generos î�n mod anonim.

Sunt inspirat când pot să î�mi suspend judecăț�ile bazate pe î�nfăț�iș� are, realizări ș� i agoniseală ș� i să văd cu adevărat numai dezvăluirea lui Dumnezeu î�n oameni. Tentaț�ia de a-i categorisi pe oameni după aceste extreme este copleș� itoare câteodată, ș� i le vorbesc copiilor mei despre faptul că ar trebui să rămână mereu cu picioarele pe pământ. Familia mea a fost binecuvântată din belș� ug cu posibilitatea de a cumpăra. Sunt atât de mândru când î�i văd că î�mpart aceste binecuvântări ș� i că rezistă tentaț�iei de a se considera mai valoroș� i decât alț�ii pe baza acestei puteri de cumpărare!

Sunt inspirat când mă văd trăind din inimă ș� i având nevoie de tot mai puț� in ca să î�mi demonstrez meritele. Sunt inspirat când pot citi toată ziua poezie ș� i pot scrie apoi despre ea, î�n loc să î�ntreprind o activitate mai profitabilă din punct de vedere financiar. Sunt inspirat când bag de seamă că nu mai sunt ataș� at î�n mod compulsiv de a-i convinge pe alț�ii că am dreptate, chiar dacă ș� tiu că adevărul a ceea ce spun e corect pentru mine.

Vreau ca ș� i copiii ș� i cursanț�ii mei să cunoască bucuria ș� i î�mplinirea de a-ș� i urma propriile destine ș� i de a căuta să-ș� i î�nfăptuiască propriile misiuni eroice, chiar dacă cei din jurul lor, inclusiv eu, am prefera o altă traiectorie.

Toate aceste calităț�i pe care Kipling le î�nfăț�iș� ează î�n poezia sa Dacă semnifică pentru mine ceea ce vrea să spună î�n î�ncheiere. Dacă poț� i face toate acestea, ș� i tu te vei

298

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR

simț�i inspirat ș� i: „a ta e Lumea asta mare/ ș� i, mai mult, fiul meu: atunci – eș� ti Om!” Acesta era modul lui de a-i spune fiului său că maturitatea î�nseamnă să fii tu î�nsuț�i fără a fi judecat de alț�ii. Dacă vei fi matur î�n aceste direcț�ii, vei avea tot ceea ce ț�i-ai putea dori.

Pentru a pune cuvintele acestei poezii clasice î�n practică î�n viaț�a voastră, am o simplă sugestie: •

Copiaț�i această poezie ș� i citiț�i-o când sunteț�i singuri, dar ș� i celor pe care aț�i vrea să î�i ajutaț�i să dobândească maturitate emoț�ională ș� i spirituală. Toate lecț�iile sunt incluse chiar î�n această poezie. Adică, fiț�i calmi, aveț�i î�ncredere î�n voi, fiț�i cinstiț�i, visători, detaș� aț�i, asumaț�i-vă riscuri, fiț�i independenț�i, modeș� ti, plini de compasiune, iertători. Totul se află chiar aici, î�n acestă poezie clasică. Î�ntrebarea pe care s-ar putea să o puneț�i acum î�ncepe chiar cu titlul poeziei, alcătuit dintr-un singur cuvânt: „Dacă”...

IUBIREA SUFLETULUI CĂRUNTĂ, AZI...* după Pierre de Ronsard

Căruntă, picotind lângă cămin, Ia cartea asta, și citind, visează, Privirea caldă, umedă și trează A ochiului cândva adânc, senin.

O, câți, cu dragoste sau cu minciuna Nu ți-au iubit al frumuseții har, Dar unul numai sufletul hoinar Și chipul de dureri schimbat întruna!

Te pleacă peste jarul de surcele Și trist șoptește c-a zburat iubirea Mai sus de munții frați cu nesfârșirea, Ca să-și ascundă chipul printre stele! *

PENTRU ANNE GREGORY

−Nicicând un tânăr Cu mințile pline de disperare După șuvițele de culoarea mierii

* Trad. de Aurel Covaci, din volumul Antologie de poezie engleză de la începuturi până azi, ed.cit., vol. 3, pag. 264 (n.tr.)

300

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR

Răsucite după urechea ta Nu te va iubi doar pentru tine, Ci pentru părul tău din soare.

− Dar îmi pot vopsi părul Și-mi pot face o culoare, Cafenie, neagră sau roșcată, Ca tânărul nebun de disperare Să mă iubească doar pentru mine, Nu pentru părul meu din soare. − Chiar astă-noapte am auzit Un bătrân evlavios spunând Că a găsit o scriere spre a dovedi Că numai Domnul, draga mea Te-ar putea iubi doar pentru tine, Nu pentru auriul din șuvița ta.

WILLIAM BUTLER YEATS (1865–1939)

Poet și dramaturg irlandez, William Yeats este considerat unul dintre cei mai mari poeți ai secolului douăzeci.

William Butler Yeats a fost un fascinant vizionar, care a

căutat î�nț�elepciune ș� i fraternitate prin intermediul misticismului ș� i i-a plăcut să scrie despre strigătul de eliberare al sufletului din lumea materială a sorț� ii. Incontestabil unul dintre poeț�ii moderni cei mai semnificativi ș� i renumit dramaturg, Yeats era un politician naț� ionalist irlandez când Irlanda a devenit stat liber î�n 1922, ș� i a primit Premiul Nobel pentru literatură î�n 1923. A fost mistuit de interesul său pentru ocult ș� i magie, precum ș� i de forț�ele sinistre care păreau să atragă lumea către o luptă cataclismică a binelui

IUBIREA SUFLETULUI

301

î�mpotriva răului. A murit cu puț�in timp î�nainte de izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial.

Pe lângă faptul că a scris despre Irlanda, Yeats a scris despre o iubire care transcende preocuparea pentru frumuseț�e fizică. Se î�ndrăgostise de Maud Gonne, o frumuseț�e irlandeză care era ș� i inteligentă ș� i rebelă ș� i a cărei pasiune s-a revărsat asupra Irlandei. Ea i-a respins avansurile lui Yeats ș� i i-a refuzat cererea î�n căsătorie. Î�n mod interesant, fiica lui Maud i-a respins ș� i ea mai târziu cererea î�n căsătorie. A avut multe iubite, dar nu s-a căsătorit până la vârsta de cincizeci ș� i doi de ani.

Cele două selecț� ii de aici reprezintă î�mbrăț� iș� area sa poetică a iubirii care este inspirată de mai mult decât atracț�ia fizică. Î�n 1907, Yeats a călătorit prin Italia cu Anne Gregory, o femeie frumoasă cu păr auriu. El î�i scrie: „Că numai Domnul, draga mea,/ Te-ar putea iubi doar pentru tine,/ Nu pentru părul tău auriu”. Aceeaș� i temă apare ș� i î�n Căruntă, azi...: „O, câț�i, cu dragoste sau cu minciuna/ Nu ț�i-au iubit al frumuseț�ii har,/ Dar unul numai sufletul hoinar/ Ș� i chipul de dureri schimbat î�ntruna!” El ne spune aici că adevărata î�ncercare a dragostei nu are nimic de-a face cu î�nfăț�iș� area ș� i, deș� i admirăm frumuseț�ea exterioară, vă î�ndemn să iubiț�i aș� a cum o face Dumnezeu, numai pentru voi.

Unul dintre momentele mele cele mai memorabile ca doctorand î�n anii ’60 s-a î�ntâmplat î�n timpul unui seminar de la un curs avansat despre psihologia consilierii, ț�inut de cel mai prestigios profesor din universitate. Eu, î�mpreună cu alț�i unsprezece studenț�i, am studiat cercetările ș� i concluziile despre î�mplinirea de sine, inclusiv caracteristicile oamenilor care funcț�ionează la un nivel î�nalt. Despre aceș� ti oameni excepț�ionali, unii dintre ei personalităț�i istorice, se

302

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR

spunea că sunt î�mpliniț�i. Scopul acestui seminar avansat era să ne î�nveț�e cum să identificăm aceste trăsături ș� i cum să î�i ajutăm pe alț�ii să le adopte, pentru a trăi vieț�i mai î�mplinite ș� i mai pline de pasiune.

Trăsăturile acestor oameni î�mpliniț�i includeau aprecierea frumosului, finalitatea, rezistenț�a la enculturaț�ie, î�ntâmpinarea cu bucurie a necunoscutului, un entuziasm î�nalt, un caracter neinfluenț�abil, indiferenț�ă la rezultate, independenț�a faț�ă de opinia favorabilă a celorlalț�i ș� i absenț�a nevoii irezistibile de a exercita control asupra altora. Î�n fiecare săptămână discutam strategiile pe care le puteam utiliza ca psihologi pentru a ne î�ncuraja clienț�ii să devină persoane î�mplinite. La jumătatea semestrului, distinsul nostru profesor ne-a dat un examen parț�ial care a constat numai î�n următoarea î�ntrebare.

„O persoană î�mplinită ajunge la o cină unde toată lumea este î�mbrăcată î�n ț�inută formală. Această persoană poartă blugi, un tricou, teniș� i ș� i o ș� apcă de baseball. Ce face? Aveț�i treizeci de minute să scrieț�i răspunsul.” Toț�i doisprezece am scris cu frenezie î�n următoarea jumătate de oră ș� i apoi ni s-a cerut fiecăruia să citim răspunsurile cu voce tare. Unele dintre răspunsurile pe care mi le amintesc erau: N-ar da importanț�ă acelor aspecte; n-ar pleca ș� i nu s-ar scuza; s-ar purta pur ș� i simplu de parcă nimic nu ar fi nelalocul lui; ar continua ș� i s-ar bucura de reuniune ș� i nu ș� i-ar face griji pentru modul î�n care î�l percep ceilalț�i. Î�mi amintesc că m-am simț�it deosebit de mândru de răspunsul meu, î� n care era vorba despre finalitatea ș� i misiunea sa superioară.

Când am terminat cu toț�ii de citit răspunsurile, profesorul nostru a spus: „Î� m i pare rău, cu toț� i i aț� i picat

IUBIREA SUFLETULUI

303

examenul parț�ial. Nu era nevoie să scrieț�i decât patru cuvinte. Ș� i a î�nceput să scrie cele patru cuvinte pe tablă. „Nici nu ar observa.”

Cel mai î�nalt nivel de conș� tientizare este acela î�n care persoana î�mplinită nu observă aspectele exterioare ș� i vede î�n fiecare om pe care î�l î�ntâlneș� te numai dezvăluirea lui Dumnezeu. Despre acest fel de dragoste scrie William Butler Yeats î�n cele două poeme selectate.

Ce provocare! Să privim dincolo de ceea ce vedem cu ochii ș� i să simț�im o afecț�iune absolută mai degrabă pentru suflet decât pentru aspectul fizic. Ce mai provocare î�ntr-o societate î�n care suntem bombardaț�i cu o propagandă publicitară proiectată să ne vândă produse care sunt aproape exclusiv destinate să ne î�mbunătăț�ească aspectul fizic! După acest mod de gândire, ridurile trebuie ascunse sau, ș� i mai bine, î�nlăturate prin proceduri chirurgicale; părul cărunt trebuie mascat; ș� i toate semnele unui proces natural de î�mbătrânire trebuie acoperite.

Yeats ne cere să privim dincolo de aceste mesaje publicitare, să iubim aș� a cum o face Dumnezeu, î�ntr-un mod care nu are nimic de-a face cu aspectele exterioare, efectiv să nu observăm caracteristicile superficiale. Cândva, î�n trecut, cu toț�ii am avut această capacitate. A fost o vreme când nu băgam de seamă culoarea pielii sau forma ochilor unui tovarăș� de joacă. Când procesul de condiț� ionare al culturii noastre a preluat controlul, am î�nceput să identificăm mai mult pe baza aspectului recipientului decât pe baza sufletului din interiorul ambalajului. Patru dintre cele mai intense versuri poetice pe care le-am citit vreodată se află î�ntr-una dintre poeziile mele preferate de Yeats, Navigând spre Bizanț.

304

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR

Un bătrân nu-i decât un lucru neî�nsemnat, O haină zdrenț�ăroasă pe un băț� ,

Dacă sufletul nu bate din palme ș� i cântă tare Pentru fiecare petic din haina de muritor.

Ca ființ�e fizice, cu toț�ii ne î�ndreptăm până la urmă spre starea de „haină zdrenț�ăroasă pe un băț�”. Dacă iubim numai pentru ceea ce observăm cu simț�urile, acesta devine î�ntr-adevăr un lucru neî�nsemnat. Atunci când sufletul bate din palme ș� i cântă î�nsă, aspectul î�mbătrânirii devine nesemnificativ. Yeats vă cere să priviț�i î�n primul rând dincolo de suprafaț�ă ș� i apoi, când acesta devine modul vostru î�mplinit de a fi, să ajungeț�i î�n punctul î�n care nici nu mai băgaț�i de seamă. Faceț�i î�n aș� a fel î�ncât sufletul celor pe care î�i iubiț�i să primească atenț�ia voastră ș� i propriul vostru suflet să bată din palme ș� i să primească aplauzele voastre. Iubiț�i-vă aș� a cum vă iubeș� te Dumnezeu, numai pentru voi.

Iată câteva sugestii pentru a adopta î�n viaț�ă acest fel de iubire: •

•

Î�ncepeț�i să vă vedeț�i mai degrabă ca un suflet cu un corp decât ca un corp cu suflet. Priviț�i la acei indicatori ai î�mbătrânirii ca la insigne de merit ș� i î�ncercaț�i să priviț�i dincolo de ele, î�n acea parte din voi care nu a î�mbătrânit ș� i nu va î�mbătrâni niciodată.

Ignoraț�i propaganda permanentă care vă bombardează zilnic conș� tiinț�a î�ncurajându-vă să vă agăț�aț�i de tinereț�ea veș� nică ș� i să vă judecaț�i pe voi ș� i pe ceilalț�i numai pe baza aspectului. Fiț� i mândri de voi nu pentru cum arătaț�i, ci pentru conț�inutul caracterului vostru.

IUBIREA SUFLETULUI

•

305

Repetaț�i des celebra replică din filmul Colivia cu nebune: „Sunt ceea ce sunt.”

Când faceț�i cunoș� tinț�ă cu alț�ii, observaț�i prima oară î�n acei oameni dezvăluirea lui Dumnezeu ș� i rezistaț�i tentaț�iei de a discuta despre trăsăturile superficiale pe care aț�i fost obiș� nuiț�i să vă concentraț�i atenț�ia. Faceț�i comentarii despre alț�ii doar pe baza frumuseț�ii lor interioare ș� i refuzaț�i să luaț�i parte la bârfa care pune accent pe aspectul exterior.

Când le spuneț�i persoanelor dragi despre sentimentele voastre, accentuaț�i mai degrabă ceea ce iubiț�i la ele decât modul î�n care se î�ntâmplă să arate. Adresaț�i-vă sufletului lor etern, î�n loc să vă adresaț�i garajului care î�l adăposteș� te.

SINELE SUPERIOR

Singur mergeam pe drumul meu La locul nostru de-ntâlnire. Dar cine-i acesta care mă urmărește Pas cu pas în muțenia beznelor? Mă trag din drum alături Să mă feresc de umbra lui, Dar el nu-mi scapă urma pașilor. Stârnește mândru pulberea în mers Și-ngână cu glas tare Orice cuvânt care-l rostesc. El este egoul, eu însumi Și, Doamne, de rușine nici că știe. Dar eu roșesc să vin la ușa ta Cu umbra-i în tovărășie.

RABINDRANATH TAGORE (1861–1941)

Una dintre personalitățile proeminente ale Indiei moderne, misticul și pictorul Rabindranath Tagore a primit Premiul Nobel pentru literatură. Operele sale sunt clasice, renumite pentru frumusețea lor lirică și ascuțimea lor spirituală.

În interiorul fiecăruia dintre noi trăiesc doi oameni.

Primei persoane î�i spun ego. Egoul vrea să aibă dreptate. De asemenea, egoul crede că e separat de toată lumea ș� i că el concurează cu toț�i ceilalț�i. Simte că î�nsăș� i existenț�a lui se bazează pe a fi mai bun decât toț�i ceilalț�i. Prin urmare, el

308

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR

tinde nu numai să aibă lucruri mai multe, ci ș� i mai scumpe. Se simte cel mai bine când poate să î�nvingă pe cineva ș� i astfel î�ș�i ridică valoarea personală pe baza felului î�n care se ridică la î�nălț�imea tuturor celorlalț�i pe care î�ș�i doreș� te cu atâta disperare să î�i cucerească. Dacă el e primul, visul î�i este î�ndeplinit. A fi î�nsă î�n primele zece procente e destul de bine totuș� i ș� i a rămâne î�n prima jumătate e absolut esenț�ial.

Egoului nu numai că î�i place să câș� tige, dar are nevoie disperată de acest lucru ș� i se află mereu î�ntr-o stare de permanentă străduinț�ă. Se delectează cu realizările lui, î�ș�i numără frecvent premiile, recompensele ș� i insignele de merit. Egoul poate avea cele mai frumoase maș� ini, cele mai moderne haine, cele mai rafinate mâncăruri, drogurile cu cel mai mare efect imaginabil, cel mai pervers sex ș� i atunci când toate se uzează ș� i devin passé, apare o listă cu cerinț�e nou-nouț�e. Egoul e imposibil de satisfăcut atât timp cât mai există cineva de î�nfrânt sau lucruri de cumpărat ș� i posedat, astfel î�ncât să fie câș� tigător. Se străduieș� te, dar niciodată nu reuș� eș� te.

Celei de-a doua persoane care locuieș� te î�n fiecare dintre noi eu î�i spun spirit. Spiritul nu este interesat de lucrurile care captează fantezia egoului. Puț� in î�i pasă de achiziț�ionarea lucrurilor, să fie mai bun decât altcineva, cu atât mai puț�in să î�nvingă pe cineva. De fapt, el nici măcar nu se compară vreodată cu altcineva. El nu pare să vrea decât un lucru ș� i e î�ncăpăț�ânat când vine vorba de această dorinț�ă. Spiritul nu ț�ine seama de nevoile geamănului său omniprezent, egoul, ș� i nu-ș� i doreș� te decât să fie î�mpăcat. Da, spiritul este dorinț�a de a fi î�mpăcat.

SINELE SUPERIOR

309

Dacă vine vorba de competiț�ie, va concura ș� i el, dar nu simte niciodată vreo nevoie să stăpânească peste cei care concurează ș� i ei. Când vine vorba de bunuri, spiritul se bucură de ele, dar nu pare niciodată să fie posedat de ele ș� i mai mult ca sigur că le va da de pomană. Pe când mantrele egoului nu uită de mai mult ș� i mai bine, mantra spiritului e la fel î�ntotdeauna: pacea. El emite mereu spre ceilalț�i acest fel de liniș� te, chiar ș� i î�n mijlocul haosului.

Iată-i, aș� adar, pe companionii noș� tri interiori permanenț�i, egoul ș� i spiritul. Î�ntrebarea nu e cum să î�l nimicim pe unul î�n favoarea celuilalt, ci cum să ne supunem acea parte care ne menț�ine î�ntr-o stare perpetuă de agitaț�ie ș� i nu ne î�ngăduie niciun pic de pace. Cum putem trece de la strădanie la reuș� ită? Î�mi pun această î�ntrebare de multe ori de-a lungul unei zile. Cui î�i dau eu voie să dirijeze lucrurile? De fapt, am scris o carte î�ntreagă pe acest subiect; poate pentru a mă ajuta să î�nț�eleg puterea pe care i-am dat-o î�n viaț�ă egoului meu. Am intitulat-o Your Sacred Self (Sinele tău sacru) ș� i este dedicată temei celebrului dialog al lui Tagore cu Krishna (Dumnezeu) de la î�nceputul acestui eseu.

Cum putem î�mblânzi acea parte din noi care se simte separată de toată lumea ș� i are nevoie să cucerească, să câș� tige ș� i să dobândească pentru a se simț�i bine? Am î�mprumutat gândurile poeț�ilor celebri precum Tagore ș� i Rumi care au contribuit esenț�ial nu numai la această carte, ci ș� i la viaț�a mea zilnică ș� i am creat următoarea rugăciune pe care o spun î�n fiecare dimineaț�ă, când sunt pe cale să-mi î�ncep ziua. Doamne Dumnezeule, egoul meu este dificil, agresiv, obsedat să aibă dreptate și caută întotdeauna mai mult. Pare să nu fie niciodată satisfăcut. Sinele meu

310

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR

sacru are tendința de a fi pașnic, necompetitiv, de a nu judeca pe nimeni și de a nu cere niciodată nimic. Te rog, trimite mesajele de la unul la celălalt.

Î�n dialogul său cu Dumnezeu, Tagore face cam acelaș� i lucru. El se î�ntreabă „cine-i acesta care mă urmăreș� te/ Pas cu pas î�n muț�enia beznelor?”, cel de care se pare că nu poate scăpa; cine este cel care se mândreș� te î�n viaț�ă cu o părere foarte bună despre sine, care î�i molipseș� te fiecare cuvânt, cel care e neruș� inat. El recunoaș� te î�nsă că poarta către tărâmul superior este blocată de acest „mic sine” neruș� inat. Acestui poet i-a fost conferit Premiul Nobel pentru literatură î�n 1913 pentru una dintre cele mai remarcabile colecț�ii ale sale de poezii ș� i totuș� i el nu a simț�it niciun fel de afinitate faț�ă de această onoare. Ș� i-a trăit viaț�a scriind despre cum să te eliberezi de identificarea cu astfel de premii.

Să citim poeziile sensibile ale lui Tagore ș� i î�n special acest fragment î�nseamnă pentru fiecare dintre noi un memento valoros pentru beneficiile supunerii egoului ș� i ascultării de spiritul care ne cheamă la pace. „Pulberea” stârnită „î�n mers” reprezintă agitaț�ia care vă va astupa porii vieț�ii dacă ignoraț�i spiritul ș� i nu vedeț�i că egoul este responsabil pentru ea. Tagore a fost î�ntruchiparea demnităț�ii tăcute ș� i a unei toleranț�e paș� nice î�n viaț�ă, care se reflectă î�n această poezie minunat de simplă. Iată câteva sugestii pentru a aplica î�nț�elepciunea poeziei lui Tagore î�n viaț�a voastră zilnică: •

Ascultaț�i-vă inima î�nainte de a reacț�iona î�n faț�a cuiva. Vedeț�i dacă astăzi vă puteț�i î�mblânzi egoul o dată. Î�nainte de a vorbi, î�ntrebaț�i-vă: „Ceea ce sunt pe cale să

SINELE SUPERIOR

•

311

spun e cu scopul de a-i dovedi cuiva că nu are dreptate ș� i pentru a mă dovedi eu special? Voi crea mai multă agitaț�ie sau mai multă liniș� te?” Luaț�i apoi decizia de a fi calmi ș� i iubitori. Observaț�i cum reacț�ionează egoul vostru ș� i lăsaț�i-l să î�ș�i asume un rol mai puț�in dominant o dată sau de două ori pe zi, până când acest lucru devine un obicei, un mod de viaț�ă.

Fiț�i conș� tienț�i de frecvenț�a cu care î�l folosiț�i pe „Eu” î�ntr-o conversaț�ie ș� i vedeț�i dacă puteț�i face ca propoziț�iile să î�nceapă cu „Tu”, de câteva ori pe zi. Lăsaț�i deoparte nevoia de a vă pune î�n valoare ș� i de a vă mândri, î�n favoarea laudelor pentru realizările celorlalț�i. Străduiț�i-vă să fiț�i mai puț�in ataș� aț�i de lucrurile pe care le-aț�i acumulat ș� i î�ncepeț�i să practicaț�i renunț�area. Să oferiț�i mai mult de la voi altora donând din lucrurile voastre este un mod folositor pentru a î�mblânzi ataș� amentul faț�ă de bunuri, pentru a vă reeduca egoul ș� i pentru a-i da voie î�n interiorul vostru păcii pe care o doreș� te spiritul.

Discutaț�i cu egoul vostru cam aș� a cum fac eu î�n rugăciunea mea zilnică. Vorbiț�i din punctul de vedere al sinelui vostru superior. Iată un exemplu de scrisoare către egoul ei, pe care Shirley Ross Korber mi-a trimis-o după ce a citit Your Sacred Self (Sinele tău sacru).

Să scriu î�n jurnal este pentru mine o rutină zilnică ș� i a fost aș� a timp de treisprezece ani. Î�n această dimineaț�ă am scris î�n jurnal o scrisoare către egoul meu. Aceasta sună aș� a:

312

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR

„Dragul meu ego, eș� ti î�nș� tiinț�at prin prezenta că avem un nou conducător. Eș� ti bine-venit să rămâi drept partener tăcut. Eu (sinele meu sacru) preiau controlul asupra vieț�ii ș� i afacerii mele. Am adus consultantul numărul unu din univers, pe Dumnezeu. Eu ș� i Dumnezeu ne vom sfătui cu privire la restructurarea vieț�ii ș� i afacerii mele. Tu nu vei mai avea nimic de spus î�n niciuna dintre deciziile mele. Nu am sentimente negative faț�ă de tine, dar nu e î�n interesul meu sau al afacerii mele să î�ț�i permit să-mi influenț�ezi deciziile.”

INTIMITATEA

Forța celor mulți reprezintă bucuria celor fricoși. Cel cu spiritul brav se bucură când luptă singur.

MOHANDAS KARAMCHAND GANDHI (1869–1948)

Cunoscut sub numele de Mahatma, care înseamnă „suflet mare”, Gandhi a pledat pentru non-violență în lupta sa pentru independența și drepturile civile ale poporului indian.

Atât secretul de a arăta ce vă doriț�i î�n viaț�ă, cât ș� i miste-

rele fizicii cuantice sunt dezvăluite parț�ial de aceste vorbe ale lui Mohandas Gandhi. E mai clar când ne gândim că putem î�mpărț�i universul experienț�ei noastre personale î�n cele văzute ș� i cele nevăzute sau î�n cel material ș� i cel spiritual. Lumea celor văzute este cea pe care o percepem cu simț�urile. De aceasta suntem cel mai interesaț�i atunci când vine vorba de lucrurile pe care le dorim.

De unde vin lucrurile, î�nsă? Cum se manifestă această aș� a-zisă realitate? Oamenii de ș� tiinț�ă care studiază fizica cuantică caută răspunsul la această î�ntrebare, iar eu susț�in că primul dintre ei nu a fost Bohr sau Einstein, ci Sf. Pavel, unul dintre autorii Noului Testament. Sf. Pavel spune aș� a: „Tot ce se vede n-a fost făcut din ceea ce apare.” Am impresia că Sf. Pavel a afirmat exact ceea ce au stabilit oamenii de ș� tiinț�ă contemporani din fizica cuantică: Particulele în sine nu sunt răspunzătoare pentru propria lor creație. Mecanica cuantică presupune studiul materiei (lumea

314

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR

materială) la cel mai mic nivel, î�n timp ce caută sursa lumii noastre fizice. Concluzia este că lumea celor văzute provine din lumea celor nevăzute. Cum se leagă aș� adar toate acestea de punctul de vedere al lui Gandhi despre cel brav î�n spirit care luptă singur? Citiț�i mai departe.

Cele două diviziuni ale singurei noastre realităț�i sunt egoul ș� i spiritul. Egoul este adesea descris ca simbolizând doar ghidul pentru Pământ*, deoarece nu se poate crea sau manifesta nimic din dimensiunea egoului; iar lumea nevăzută este numită spirit. Particulele (materialul î�nsuș� i) nu sunt responsabile pentru propria lor creaț�ie. Egoul nu e decât o idee pe care o purtaț�i cu voi care insistă că sunteț�i separaț�i ș� i î�n competiț�ie cu ceilalț�i ș� i separaț�i de asemenea de Dumnezeu (sau de sursa voastră). Atât timp cât credeț�i că sunteț�i separaț�i de toată lumea ș� i de sursa voastră, î�i pierdeț�i puterea. Când vă reconectaț�i la ea sau stabiliț�i un contact conș� tient cu cele nevăzute (spiritul), î�i recâș� tigaț�i puterea. Asta î�nseamnă că redobândiț�i puterea de a manifesta, de a vindeca ș� i de a atrage ceea ce doriț� i î�n viaț� a voastră. Totuș� i, chiar ș� i reconectaț�i cu sursa, egoul vrea să fie ș� i el implicat.

Î� n momentul î�n care î�ncepeț�i să le spuneț�i celorlalț�i despre ceea ce doriț�i ș� i cum vă veț�i crea acel fel de viaț�ă despre care sunteț�i convinș� i că e destinul vostru personal, î�i lansaț�i egoului o invitaț�ie. Când î�ncepeț�i să vă explicaț�i ideile radicale, vi se va cere să vă apăraț�i. Apoi veț�i simț�i nevoia să vă contraziceț�i cu privire la modul î�n care acestea se potrivesc sau nu cu percepț�iile celor cu care vorbiț�i. Ș� i, cel mai epuizant dintre toate, vi se va pretinde să ascultaț�i de logica celor cu care alegeț�i să vă î�mpărtăș� iț�i visurile

* În original, Earth Guide Only (n.tr.)

INTIMITATEA

315

spunându-vă să „vă vină mintea la cap” ș� i să vă uitaț�i î�n jur la situaț�ia din viaț�a voastră.

Odată ce egoul devine implicat, pierdeț�i efectiv capacitatea de a crea ceea ce inima vă spune că este destinul vostru. Î�mpărtăș� indu-vă astfel dorinț�a cea mai intimă, căutaț�i puterea celor mulț�i, despre care Gandhi spune că e „bucuria celui fricos”. Fără doar ș� i poate că fricosul nu î�ș�i face visurile să devină realitate, ci se alătură categoriei celor neî�mpliniț�i.

Luptând singuri pentru ceea ce sunteț�i convinș� i că este destinul vostru, indiferent de ce spun alț�ii, deveniț�i aidoma celui „cu spiritul brav” care „se bucură când luptă singur”. Spiritul este sursa a tot ceea ce vedeț�i, participaț�i ș� i observaț�i. Vă puteț�i reconecta evitând influenț�a egoului. Aceasta î�nseamnă să vă păstraț�i anume visurile pentru voi î�nș� ivă ș� i să nu le î�mpărtăș� iț�i decât lui Dumnezeu sau cum numiț�i voi acea sursă invizibilă a tot ce există î�n lumea noastră materială. Reconectaț�i-vă la acea sursă ș� i redobândiț�i toate puterile ei; lansaț�i o invitaț�ie egoului ș� i vă asiguraț�i separarea de ea. Când eram tânăr, am avut o viziune să devin independent financiar. Am î�mpărtăș� it „planul” familiei ș� i prietenilor. De fiecare dată când povesteam cum aveam eu să î�mi plătesc prima oară mie o cincime din tot ce câș� tig, î�nainte ca banii să fie cheltuiț�i î�n altă parte, auzeam tot felul de obiecț�ii la strategia mea financiară. Î�mi amintesc că mi s-a spus: „Nu eș� ti la curent cu realitatea. Nu poț�i să pui deoparte douăzeci la sută din venituri, să plăteș� ti taxe, facturi ș� i să î�ți� î�ntreț�ii familia, e imposibil.” Mi-am apărat planul, explicând cum, mărind dobânda ș� i neabătându-mă de la regulă, mă va conduce î�n mai puț�in de cincisprezece ani la un trai din dobânda fără taxe. Am fost î�nsă descurajat ascultându-i pe „experț�ii” care se specializau î�n sărăcie. M-am î�nvăț�at să î�mi ț�in gura ș� i să merg

316

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR

mai departe î�n liniș� te. Am descoperit că, cu cât simț�eam mai puț�in nevoia de a le spune altora despre viziunea mea, cu atât aceasta î�ncepea să se materializeze mai repede.

Scoț�ând visul meu din starea de ego ș� i bazându-mă î�n schimb pe puterea tăcută, am atras î�n viaț�a mea o independenț� ă financiară care î�mi reflecta viziunea interioară. Cuvintele lui Gandhi î�mi reamintesc de o perioadă de î�nceput a vieț� ii mele, iar ele sunt ș� i î�n prezent un memento succint ș� i eficient. Rezistaț�i nevoii ca visurile voastre să fie aprobate de mulț� i oameni ș� i fiț� i î�n schimb spirite brave care se bucură că au î�ncredere î�n călăuzirea interioară. Un alt mod de a spune acest lucru este mai puț�in sofisticat, dar la fel de profund: „Dacă te ț�ii după turmă, vei sfârș� i prin a călca destul de des î�n ceea ce lasă ea î�n urmă.” Sugestiile mele pentru a pune î�n aplicare cuvintele lui Gandhi includ următoarele: •

• •

Atunci când sunteț�i pe cale să căutaț�i aprobare pentru visurile voastre din partea cuiva, opriț�i-vă ș� i amintiț�i-vă că, odată ce egoul devine implicat, vă pierdeț�i atât mijloacele spirituale, cât ș� i pe cele ș� tiinț�ifice pentru a crea ce vreț�i.

Pentru a vă satisface nevoia de a vă anunț�a planurile, descrieț�i î�ntr-un jurnal ceea ce veț�i concretiza î�n vieț�ile voastre. Cel puț�in jurnalul nu vă va da motive să vă î�ndoiț�i de visurile voastre.

Ț� ineț�i bine minte că procesul de creaț�ie trece de la cele nevăzute la cele văzute, de la spiritual la material. Aveț�i î�ncredere profundă î�n capacitatea voastră de a intra î�n contact conș� tient cu acea lume invizibilă. Contactul conș� tient reprezintă diferenț�a dintre a ș� ti despre Dumnezeu ș� i a-l cunoaște pe Dumnezeu.

IMAGINEA DE SINE

Aceasta este adevărata bucurie în viață: să fii folosit pentru un scop pe care îl recunoști ca fiind măreț. Să fii o forță a naturii, în loc să fii un cocoloș neînsemnat, agitat și egoist, de suferințe și nemulțumiri, plângându-te că lumea nu se dedică să te facă pe tine fericit. Eu sunt de părere că viața mea aparține întregii comunități și, atât cât trăiesc, e privilegiul meu să fac pentru ea orice îmi stă în putință. Vreau să fiu cu totul epuizat când mor – deoarece cu cât muncesc mai din greu, cu atât trăiesc mai mult. Mă bucur de viață de dragul ei. Viața nu e pentru mine „o lumânare scurtă”; e un fel de torță minunată pe care acum o țin în mână și vreau să o fac să ardă cât mai luminos cu putință înainte să o înmânez generațiilor viitoare.

GEORGE BERNARD SHAW (1856–1950)

Dramaturg, critic și reformator al societății irlandeze, George Bernard Shaw și-a folosit piesele de teatru și eseurile ca vehicule pentru teoriile și cauzele sale, unele dintre acestea fiind socialismul politic și economic, o religie nouă a evoluției creatoare, antivivisecția, vegetarianismul și o reformă a ortografiei.

George Bernard Shaw a lucrat până la nouăzeci de ani ca

strălucit dramaturg, critic literar, conferenț� iar, critic de teatru ș� i a scris eseuri despre toate subiectele imaginabile.

318

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR

A câș� tigat ș� i a refuzat Premiul Nobel pentru literatură î�n 1925 pentru Saint Joan (Sfânta Ioana) ș� i este cel mai des amintit pentru fascinanta Man and Superman (Om și supraom) ș� i, bineî�nț�eles, pentru Pygmalion* după care a fost adaptată My Fair Lady. Acest unic pasaj reflectă modul î�n care ș� i-a trăit viaț�a George Bernard Shaw, cel mai important dramaturg irlandez, din secolul al ș� aptesprezecelea î�ncoace.

Aveam zece ani când a murit Shaw ș� i î�ncă î�mi amintesc că am citit despre trecerea lui î�n neființ�ă. Am impresia să am fost î�ntotdeauna atras de filozofia sa de viaț�ă. Aici el promovează viaț�a de parcă am fi folosiț�i pentru un scop pe care î�l recunoaș� tem ca fiind „măreț�”. Această idee de a ne percepe pe noi î�nș� ine ca având î�n mod natural un scop se adresează direct imaginii noastre de sine. Aspiră cineva la imaginea pe care el o descrie drept „un cocoloș� neî�nsemnat, agitat ș� i egoist, de suferinț�e ș� i nemulț�umiri, plângându-te că lumea nu se dedică să te facă pe tine fericit”? Probabil că nu, ș� i, cu toate acestea, nu vedem cu toț�ii oameni care se potrivesc cu această descriere?

Oamenii care se bucură de viaț�ă de parcă ființ�a lor ar fi o forț�ă a naturii sunt oameni î�ntreprinzători, pe deplin î�nsufleț�iț�i, au puț�ină răbdare cu cei care se plâng ș� i se vaită ș� i, î�n general, sunt activi î�n fiecare zi a vieț�ii lor. Nu sunt activi doar pentru a rămâne ocupaț�i, ci se bucură de activităț�ile vieț�ii lor. Nu au timp de nemulț�umirile meschine ș� i nu î�i interesează, nici nu sunt ei î�nș� iș� i preocupaț�i de asemenea activităț�i. Shaw ne cere să lăsăm î�n urmă egocentrismul ș� i să ne implicăm î�n adevărata bucurie a vieț� ii, aceea de a simț�i că sunteț�i folosiț�i pentru un scop.

* Apărută sub acest titlu la Ed. Litera, București, 2015 (n.red.)

IMAGINEA DE SINE

319

Î�n acest pasaj, filozoful dinamic ș� i spiritual î�ș�i transmite uriaș� ul entuziasm pentru viaț�ă ș� i ne î�ncurajează să adoptăm o atitudine comparabilă faț�ă de toț�i ș� i toate cele. Lăsaț�i î�n urmă bombăneala, suspinele ș� i pasivitatea, schimbând modul î�n care alegeț�i să percepeț�i viaț�a î�n general, spune Shaw. El ne cere să ne bucurăm de viaț�ă nu pentru rezultatele ș� i recompensele care ne vin, ci pur ș� i simplu de dragul ei. Acest sfat, venit de la unul dintre cele mai renumite exemple de persoane pe deplin funcț�ionale, e menit să vă scoată din pasivitate ș� i din căutarea unui motiv pentru a fi fericiț�i. Aduceț�i î�n schimb o î�nț�elegere plină de bucurie că viaț�a voastră are un scop natural pentru toț�i cei pe care î�i î�ntâlniț� i ș� i pentru tot ceea ce faceț� i. Cum realizăm acest lucru?

Metoda mea personală este să mă î�ndepărtez de câmpurile energetice ale celor care violează principiile despre care scrie Shaw. Când î�ncep să aud nemulț�umiri, plângeri ș� i vaiete, mă mut din acel loc intenț�ionat ș� i î�n tăcere, cât mai repede posibil. Î�n general, nu fac ș� i nu spun nimic care ar putea fi interpretat drept respingere. Pur ș� i simplu, refuz să am acel fel de energie î�n imediata mea apropiere. Am aflat de asemenea că, cu cât verbalizez mai puț�in, cu atât mai puț�in am de ce mă plânge. Acum aproape douăzeci de ani, am hotărât să nu mai folosesc aceste propoziț�ii: „Sunt obosit”, „Nu mă simt bine” sau „Mă apucă răceala”. A fost o alegere conș� tientă, pe baza lecturii acestei fraze a lui Shaw, pe care am inclus-o parț� ial î�n unele din scrierile mele cele mai timpurii. Nefolosind aceste propoziț�ii, am fost obligat să î�mi regândesc atitudinile interioare privitoare la oboseală ș� i boală. Am descoperit că, doar eliminând plângerile verbale, n-am mai avut î�n general acele suferinț�e î�n viaț�ă.

320

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR

Când î�ntâlnesc oameni care î�mi spun ce obosiț�i sunt sau că simt că î�i apucă o răceală, le răspund de obicei: „Nu te gândi la oboseală” sau „Nu te gândi la răceală”. Sunt î�ntâmpinat adesea cu o privire nedumerită cu toate că mesajul este transmis ș� i î�i anunț� că nu mă voi lăsa atras î�ntr-o discuț�ie despre plângerile ș� i nemulț�umirile lor.

Dacă sunteț�i dispuș� i să puneț�i î�n aplicare acest sfat, această selecț�ie din scrierile lui George Bernard Shaw, primită cu braț�ele deschise, vă poate schimba efectiv starea de spirit. Dacă î�n fiecare zi vă percepeț�i ca fiind puternici ș� i renunț�aț�i la părerea foarte bună despre sine ș� i la plângeri, î�n favoarea unei perspective asupra vieț�ii ca o torț�ă minunată care vă luminează viaț�a î�n mod magnific, veț�i afla ce vrea să spună Shaw prin „adevărata bucurie a vieț�ii”. Î�mi place mult ideea de a fi epuizaț�i când murim. Pentru mine, acest lucru î�nseamnă să nu avem gânduri care să ne ț�ină imobilizaț� i sau î�ndepărtaț� i cumva de la propria noastră misiune eroică. Î�nseamnă să refuzăm să gândim sau să ne purtăm î�ntr-un mod care să conteste că suntem o forț�ă a naturii ș� i ne aflăm aici cu un scop. Orice gânduri interioare care ne opresc să cunoaș� tem ș� i să mobilizăm acestă forț�ă vor fi identificate î�n primul rând ș� i apoi, pas cu pas, respinse. Î�nseamnă că nu veț�i muri î�n timp ce muzica î�ncă mai cântă î�n voi. S-ar putea să aveț� i impresia că acest sfat e minunat pentru un geniu ca George Bernard Shaw, dar că vouă nu vi se potriveș� te, pentru că, din multe puncte de vedere, vă percepeț� i ca pe niș� te cocoloaș� e neî�nsemnate ș� i egoiste. Această atitudine reflectă o imagine de sine pe care aț�i ales să o adoptaț�i, iar mesajul esenț�ial aici este că puteț�i alege ș� i să o schimbaț�i. Amintiț�i-vă, imaginea de sine derivă din

IMAGINEA DE SINE

321

sine ș� i nimeni nu e responsabil pentru ea. Vă aparț�ine, pur ș� i simplu.

Aceste cuvinte mi-au călăuzit viaț�a de când le-am citit prima oară, î�n tinereț�e. Î� ncercaț�i aceste alternative la a fi descris vreodată ca un „cocoloș� neî�nsemnat, agitat ș� i egoist”, ș� i, dacă vreț� i , puneț� i -le î� n practică î� n ceea ce vă priveș� te: •

• •

•

Î�nlăturaț�i din vocabular afirmaț�iile despre orice nu vreț�i să faceț�i să devină realitate î�n viaț�ă. Surprindeț�i-vă când vă anunț�aț�i suferinț�ele, oboseala sau temerile ș� i rămâneț�i tăcuț�i î�n loc să emiteț�i o profeț�ie autoî�mplinită.

Î�ndepărtaț�i-vă din punct de vedere fizic cât mai subtil cu putinț�ă de cei care insistă să vă î�mpovăreze cu nemulț�umirile lor.

Insuflaț�i energie vieț�ii voastre adoptând noi pasiuni sau proiecte ș� i, î�n general, fiind mistuiț�i de bucuria de a trăi. Renunț�aț�i la obiceiurile triste pe care le-aț�i adoptat, ce reflectă o imagine de sine proastă. Eliminaț�i etichetările sau comentariile care vă denigrează ș� i anunț�aț�i-i î�n privat pe cei care vă fac acest lucru că nu doriț�i să mai fiț�i identificaț�i aș� a de acum î�nainte.

Fiț�i mai degrabă î�ntreprinzători decât să fiț�i critici, plângăcioș� i sau genul de oameni care dau mereu explicaț�ii. Permiteț�i-i persoanei care sunteț�i să vorbească pentru voi ș� i faceț�i-vă obiceiul de a nu-i mai suporta bucuros pe nesăbuiț�i.

Ignoraț�i critica! Citatul meu preferat din Albert Einstein, un contemporan al lui Shaw, e afiș� at î�n biroul

322

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR

meu. „Sufletele mari au î�ntâlnit î�ntotdeauna opoziț�ie din partea minț�ilor mediocre.” Sunteț�i un suflet mare! Trăiț�i î�n acest fel!

SUFERINȚA

din Spusele lui Paramahansa Yogananda

Omul s-a identificat în mod fals cu pseudosufletul sau egoul. Când își transferă simțul identității către adevărata sa ființă, Sufletul nemuritor, descoperă că toată durerea este ireală. Nu mai poate nici măcar să-și imagineze starea de suferință.

PARAMAHANSA YOGANANDA (1893–1952)

Născut într-o familie bengaleză credincioasă și cu stare, Paramahansa Yogananda a absolvit Universitatea din Calcutta în 1915 și a pus bazele Frăției pentru Împlinirea de Sine (Self-Realization Fellowship) în 1920, la Los Angeles, pentru a oferi o știință a explorării spirituale pentru armonie de sine care să ducă la o lume plină de compasiune și mai pașnică. Autobiography of a Yogi (Autobiografia unui yoghin), scrisă de el, a introdus milioane de oameni în străvechea filozofie indiană care se numește yoga și în tradiția seculară a meditației.

Mesajul lui Paramahansa Yogananda de inspiraț�ie divină

– acela că este posibil să vă imaginaț�i că suferinț�a e imposibilă – v-ar putea părea imposibil. Am inclus această afirmaț�ie a unui om pe care î�l admir profund tocmai pentru a vă î�ncuraja să priviț�i această chestiune a suferinț�ei î�ntr-un mod care probabil vă va face să vă vedeț�i viaț�a dintr-o perspectivă cu totul nouă. Sunteț� i invitaț� i să lăsaț� i î�n urmă

324

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR

câteva idei adânc î�nrădăcinate ș� i falsa identitate la care se referă Yogananda.

Î�n miezul adevăratei voastre ființ�e – ceea ce Yogananda numeș� te „sufletul nemuritor” – durerea este ireală. Cu toate acestea, noi trăim î�ntr-o lume reală, cu probleme care sunt categoric reale ș� i cu fărâme de suferinț�ă despre care ș� tiț�i că sunt reale. Acest sfat de a ne transfera simț�ul identităț�ii ș� i de a intra î�ntr-un loc î�n care nici măcar nu ne mai putem imagina suferinț�a probabil că sună imposibil.

O soluț�ie care pentru mine funcț�ionează este să devin asemenea unui spectator, pierzându-mi ataș� amentul faț�ă de efemer. Un mare maestru de-al meu, Nisargadatta Mahraj, a spus-o astfel: „Nu suferi tu, suferă numai persoana care te î�nchipui a fi. Tu nu poț�i suferi.” Î�ncă o dată, el se referă la ființ� a voastră adevărată ca fiind ceva destul de diferit de sistemul eu/corp. Să vă depăș� iț�i tendinț�a de a crede cu atâta tărie î�n suferinț�ă, devenind spectator î�n viaț�a voastră, este o provocare nemaipomenită. Hai să luăm cea mai comună suferinț�ă, cea numită durere. Să presupunem că aveț�i o durere anume, cum ar fi o durere de cap, ș� i nu vreț�i să auziț�i pe vreun swami* spunându-vă că nu e reală sau că e doar î�n î�nchipuirea voastră. Aveț�i î�nsă răbdare cu mine doar pentru o clipă pentru a vedea dacă puteț�i lăsa î�n urmă ataș� amentul faț�ă de suferinț�ă. Ș� i dacă aț�i putea deveni un spectator la acea durere din cap transferându-vă efectiv simț� ul identităț� ii către ceea ce Yogananda numeș� te adevărata voastră ființ�ă.

Î� ndreptându-vă atenț� ia spre acea durere, aț� i putea identifica locul său precis, i-aț�i putea descrie mărimea, culoarea, forma ș� i orice caracteristică a sa pe care o percepeț�i.

* Mistic, yoghin (în hindi și sanscrită) (n.tr.)

SUFERINȚA

325

Dacă v-aț� i concentra suficient timp, aț� i putea de fapt să mutaț� i acea durere dintr-un punct aflat î�n cap î�n altul. Odată ce aț�i realizat această miș� care, sunteț�i proaspăt conș� tienț�i că o puteț�i muta ș� i afară din cap. Aceasta î�nseamnă că suferinț�a a fost eliminată devenind observator, ș� i detaș� ându-vă complet de experienț�a dureroasă. Unii numesc această activitate controlul minț�ii, dar eu o văd ca pe un mijloc eficient de a nu ne mai identifica cu ceea ce am ajuns să numim suferinț�ă.

Cea mai mare parte a suferinț�ei prin care trecem, î�n afara indiscutabilei dureri fizice, apare din cauza identificării cu propria importanț�ă de sine. Când plănuiam cum să abordez acest subiect al egoului ș� i suferinț�ei, mi-am amintit o discuț�ie pe care am avut-o cu prietenul meu apropiat Deepak Chopra. Când mă gândeam dacă să includ sau nu ceea ce mi-a spus el î�n acea discuț�ie, a sunat telefonul ș� i bineî�nț�eles că era Deepak. I-am spus că numai cu zece secunde î�n urmă i-am trecut numele pe o bucată de hârtie pentru a-mi reaminti ce a spus despre ego ș� i suferinț�ă ș� i că voiam să-l sun, ca să-l rog să-mi explice mai bine.

El m-a mustrat zicându-mi: „Ț� i-am primit mesajul î�n câmpul unificat ș� i aș� a că te-am sunat.” Ce î�mi spusese el era faptul că un maestru budist a fost î�ntrebat ce lucru unic î�ș�i poate aminti mereu ș� i pe care î�l poate folosi când se simț�ea î�ntr-o stare de suferinț�ă. Maestrul a spus: „Aminteș� te-ț�i doar acest lucru ș� i nu vei mai suferi niciodată. N-ar trebui să ne agăț�ăm de nimic precum eu sau al meu.” Iată treisprezece cuvinte care, repetate suficient de des, î�n special atunci când simț� iț� i tristeț� e ș� i prin urmare, suferinț� ă, ar putea elimina acea identificare falsă cu egoul. Egoul ț�ine numai de importanț�a de sine.

326

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR

Am vorbit î�ncă vreo câteva momente cu Deepak ș� i el a spus: „Dacă scrii despre capacitatea de a pune capăt suferinț�ei, î�ț�i sugerez să le oferi cititorilor tăi o zicală a triburilor amerindiene Ojibway pe care o folosesc ș� i eu de câte ori ajung prea implicat î�n propria-mi importanț�ă de sine, supărându-mă din cauza vreunei probleme banale.” Ș� i mi-a spus aș� a: „Î�mi repet pur ș� i simplu această zicală ș� i aproape ca prin farmec î�mi dispare suferinț�a mentală.” Iat-o, aș� adar, de la tribul Ojibway, prin intermediul lui Deepak Chopra ș� i al meu, pentru voi: „Din când î�n când, î�ncep să-mi plâng de milă ș� i, î�n tot acest timp, sufletul meu e purtat de vânturi puternice pe cer.” E o imagine minunată de pus î�n acț�iune când simț�iț�i că suferiț�i ș� i deveniț�i cufundaț�i î�n propria importanț�ă de sine. Ca spectator, vă puteț�i observa suferinț�a ș� i, din acea poziț�ie care permite o vedere de ansamblu, puteț�i alege efectiv să o iubiț�i ș� i să î�i cedaț�i complet. O puteț�i lua ca pe un dar minunat care vă va ajuta să lăsaț�i î�n urmă criza identificării cu pseudosufletul ș� i să vă concentraț� i atenț� ia internă ș� i energia pe cel care poate să privească la toată acea tristeț�e dintr-un punct de vedere total detaș� at.

Aceasta este o abordare extraordinar de eliberatoare pentru a pune capăt oricărei suferinț�e. Când trăiț�i aș� a cum a făcut-o Yogananda, puteț�i spune efectiv: „Nici măcar nu-mi pot imagina starea de suferinț� ă.” Î� l pot auzi cumva pe Yogananda spunând că ar trebui să î�nvăț�aț�i să vă bucuraț�i de suferinț�ă, deoarece totul e făcut de Dumnezeu pentru progresul vostru. Durerea este un mesager pentru a vă aminti de Dumnezeu ș� i de sufletul vostru purtat de vânturi pe cer, chiar dacă e invizibil, ș� i apoi durerea nu mai e durere, iar voi vă veț�i fi alungat vulnerabilitatea la tristeț�e ș� i

SUFERINȚA

327

suferinț� ă, pentru că nu vă mai identificaț� i cu sistemul corp/minte.

Nu este un truc, este o metodă valabilă aici ș� i acum pentru a vă analiza toate ataș� amentele, toate concepț�iile de tip „eu” ș� i „ale mele”, toată importanț�a de sine, ș� i pentru a vă reidentifica cu ceea ce este etern. Funcț� ionează cu adevărat, iar voi descoperiț�i, aș� a cum promite Yogananda, că toată durerea este ireală. Pentru a face ca acest sfat divin să prindă viaț�ă pentru voi, î�ncepeț�i astfel: •

•

Faceț� i o evaluare onestă a ceea ce aveț� i impresia că ar constitui sursa tristeț�ii sau a suferinț�ei voastre. Î�ncepeț�i apoi să vă repetaț�i î�n sinea voastră: „Cauza oricărei suferinț�e este doar î�n mine ș� i nu voi mai da vina pe altcineva sau pe altceva pentru ea.” Faceț�i acum un efort să observaț�i orice puteț�i despre starea voastră de suferinț�ă actuală. Dacă e doar o stare mentală de tristeț�e, observaț�i unde supravieț�uieș� te, unde apare, ce aspect are ș� i orice caracteristică pe care o puteț�i identifica.

Când vă aflaț�i î�ntr-o stare î�n care vă plângeț�i de milă, î�ncercaț�i să vă repetaț�i cuvintele tribului Ojibway. Veț�i vedea curând ce banale sunt sentimentele voastre de suferinț�ă î�n comparaț�ie cu sufletul etern care nu ș� tie absolut nimic despre asemenea sentimente. Î�ntrebaț�i-vă, aș� a cum fac ș� i eu mereu: „Ce lecț�ie am î�nvăț�at din această experienț�ă?” Odată ce ș� tiu că am ceva de î�nvăț�at din această tristeț�e, aș� a cum am făcut-o din

328

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR

toate dezamăgirile ș� i tristeț�ile vieț�ii mele, o pot transforma aproape imediat î�ntr-un cântec.

ENERGIA IUBIRII

Într-o zi, după ce vom fi stăpânit vânturile, valurile, mareea și gravitația, vom exploata pentru Dumnezeu energiile iubirii. Atunci, pentru a doua oară în istoria lumii, omul va fi descoperit focul. PIERRE TEILHARD DE CHARDIN (1881–1955)

Preot iezuit născut în Franța, paleontolog, om de știință și filozof, Pierre Teilhard de Chardin a făcut din reinterpretarea creștinismului în lumina evoluției munca sa de-o viață. El a înțeles materia și spiritul ca două aspecte distincte ale unei singure substanțe cosmice, fără a fi nevoie de un conflict intelectual.

Pierre Teilhard de Chardin scrie aici despre o temă care,

odată î�nț�eleasă de fiecare dintre noi, va avea un impact monumental asupra omenirii. Vorbeș� te despre iubire ș� i energie ca fiind interconectate, sugerând că iubirea conț�ine î�n ea o energie care poate uni ființ�ele umane, deoarece ea singură ne uneș� te pe toț�i prin ceea ce e mai profund î�n noi. Gândiț�i-vă la anvergura a ceea ce acest strălucit filozof ș� i om al lui Dumnezeu ne oferă prin această constatare. El presupune că va veni o vreme î�n care vom î�nvăț�a cum să î�mblânzim vânturile, valurile, mareele ș� i gravitaț�ia, pentru a le subordona nevoii noastre nemărginite de a asigura energie pentru noi, ca oameni.

330

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR

Observaț�i că toate aceste surse de energie sunt miș� cări orchestrate de un generator invizibil. Nimeni n-a văzut niciodată vântul; tot ceea ce putem observa sunt efectele lui. Privim cum foș� nesc copacii, vedem ploaia cum se î�nvolburează î�n atmosferă ș� i simț�im aerul pe faț�ă, dar vântul î�nsuș� i rămâne un lucru nevăzut. La fel stau lucrurile ș� i cu valurile, mareea ș� i gravitaț�ia.

Privim cum valurile se lovesc neî�ncetat de mal, î�nainte ș� i î�napoi, după program, î�n fiecare zi, ș� i totuș� i ceea ce provoacă miș� carea rămâne inaccesibil cercetării noastre. Vedem niș� te lucruri căzând din copaci, dar ceea ce le î�mpinge î�n jos este de asemenea un mister pentru sistemul nostru senzorial. Gândiț�i-vă acum pentru o clipă la puterea latentă, practic nefolosită, din iubire. Tot ceea ce vedem sunt efectele energiei. Nu se poate pune nimeni de acord asupra naturii ei sau a locului î�n care se află, ș� i totuș� i o recunoaș� tem cu toț�ii ș� i o simț�im atunci când efectele ei se manifestă. Î� n fiecare celulă a umanităț� ii noastre individuale se află atomi minusculi ș� i particule subatomice. Când aliniem un număr stabilit de electroni î�ntr-un singur atom al unei singure molecule, producem o forț�ă ce este un mister. Nu voi pretinde că ș� tiu formula ș� tiinț�ifică, dar hai să spunem teoretic că un atom conț�ine un miliard de electroni. Când î�i aliniem artificial unul sub altul, vom atinge î�n cele din urmă ceea ce fizicienii numesc o masă critică. Aliniem teoretic 375 de milioane de electroni, cu cele 625 de milioane rămaș� i zburând la î�ntâmplare. Când aliniem cele 375 de milioane de electroni, o forț�ă din structura atomului î�i î�mpinge ș� i pe toț�i electronii rămaș� i să se alinieze ș� i ei. Acest moment este numit fază de tranziț� ie, momentul î�n care

ENERGIA IUBIRII

331

forț�a internă dintr-o celulă, o moleculă, un atom sau o particulă subatomică este activată pentru a crea această nouă aliniere. Această energie dintr-o celulă este ceea ce Pierre Teilhard de Chardin a numit iubire. El a spus-o aș� a: „Iubirea este afinitatea care leagă ș� i atrage laolaltă elementele lumii...”

Gândiț�i-vă acum la voi î�nș� ivă ca la o celulă din î�ntregul corp al omenirii, care cuprinde vreo ș� ase miliarde de celule. Când fiecare dintre noi se aliniază cumva anume, ș� i noi atingem o masă critică. Câmpul energetic creat de această masă critică este iubirea. La fel ca î�n microcosmos, ea produce efecte ș� i î�n macrocosmos sau î�n lumea materială aș� a cum o vedem noi. Teilhard vorbeș� te despre omenire atingând această masă critică ș� i aprinzând forț� a invizibilă a iubirii ca un echivalent al descoperirii focului. Acest lucru î�ncepe cu indivizii care se aliniază aș� a cum au arătat maeș� trii spirituali de-a lungul istoriei omenirii.

Pierre Teilhard de Chardin a fost ș� i extrem de respectat, dar ș� i practic necunoscut î�n timpul vieț�ii sale. Ca preot iezuit, i s-a interzis să publice anumite idei, ș� i majoritatea î�nvăț�ăturilor sale nu au fost publicate până după moartea sa. Esenț�a filozofiei sale este că există o evoluț�ie mentală ș� i socială care ne atrage spre o unitate spirituală. Nu trebuie decât să ne „imaginăm capacitatea de a ne iubi dezvoltarea până când ea î�i cuprinde pe toț�i oamenii de pe pământ...”. A numit acestă energie latentă a iubirii sintetizatorul universal. Iubirea este un elixir energizant, cu puterea de a hrăni ș� i de a aduce î�mpreună omenirea cam î�n acelaș� i fel î�n care oamenii cavernelor au fost atraș� i de primul foc. Imaginaț�i-vă, dacă vreț�i, o stare similară de uimire ș� i impactul asupra supravieț�uirii noastre privind o descoperire de calibrul focului.

332

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR

Putem pune î�n aplicare î�nvăț�ătura lui Teilhard î�nț�elegând că să rănim o singură ființ�ă umană î�nseamnă să rănim puterea divină din fiecare dintre noi. Acest sintetizator universal, iubirea, face parte din noi toț�i, la fel cum fiecare electron î�mparte forț� a din cadrul limitelor unui singur atom. Când ne purtăm, aș� adar, cu răutate î�n gânduri sau î�n fapte, î�mpiedicăm practic faza de tranziț�ie care ne va conduce să descoperim focul pentru a doua oară î�n istoria lumii. Fiecare faptă de ură sau nedreptate î�mpotriva altuia este o acț�iune care ne opreș� te să exploatăm energia iubirii. Poate că sună exuberant ș� i mult prea fals pentru a fi realizat, dar eu cred că putem cu toț�ii să ne î�mblânzim răutatea ș� i putem determina această fază de tranziț� ie universală despre care Pierre Teilhard de Chardin a prezis că este destinul nostru.

Î�mi reaminteș� te de citatul meu biblic preferat, celebra afirmaț�ie despre iubire din 1 Corinteni 13, care î�ncepe aș� a: „De aș� grăi î�n limbile oamenilor ș� i ale î�ngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare ș� i chimval răsunător.” Continuă minunat spunând că nu dobândim nimic fără iubire. Vorbeș� te despre răbdare ș� i bunătatea iubirii; absenț�a pizmei, a laudelor, a grosolăniei, a folosului propriu ș� i despre cum iubirea nu se bucură de nelegiuire, ci de adevăr, ș� i se î�ncheie cu acest mesaj extraordinar: „Ș� i acum rămân acestea trei: credinț� a, nădejdea ș� i dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea.” Da, chiar mai mare decât credinț�a ș� i nădejdea este capacitatea de a cultiva iubirea. Cum cultivăm iubirea? Putem lăsa î�n urmă impulsurile de a-i judeca pe alț�ii. Putem refuza să ne simț�im bine cu privire la greș� elile sau suferinț�ele altcuiva. Putem trăi lecț�iile de bunătate, î�n loc să citim doar

ENERGIA IUBIRII

333

despre ele la biserică. Ne putem î�nlătura dorinț�a de răzbunare ș� i o putem î�nlocui cu iertarea. Putem alege iubirea oriunde ne-am afla ș� i oricând, făcând pur ș� i simplu această alegere. Această energie este atât de puternică, î�ncât ț�ine practic î�mpreună fiecare celulă din universul nostru. Este adezivul care ne uneș� te. Robert Browning a descris astfel lumea noastră lipsită de iubire: „Daț�i la o parte iubirea, ș� i pământul nostru e un mormânt.” Ș� tiț�i când energia iubirii este absentă ș� i vă puteț�i aduce contribuț�ia pentru a reî�nvia energia vieț�ii prin iubire.

Puteț�i pune î�n practică chiar acum celebrele cuvinte ale lui Teilhard î�n vieț�ile voastre. Iată câteva sugestii pentru a exploata energiile iubirii: •

• •

Percepeț�i-vă ca fiind singura celulă din acest corp numit omenire care poate activa energia pentru faza de tranziț�ie către iubirea universală. Chiar puteț�i schimba lucrurile, ș� i fiecare gând de iubire, urmat de o faptă, ne deplasează cu un pas mai aproape de descoperirea focului pentru a doua oară.

Eliminaț�i gândurile de judecată, răzbunare, furie ș� i ură, devenind conș� tienț�i de ele î�ndată ce ies la suprafaț�ă. Spuneț�i-vă doar atât: „Nu vreau să gândesc aș� a ș� i refuz să o mai permit.”

Când vă aflaț�i î�n faț�a răutăț�ii sau a unei bârfe nesuferite, răspundeț�i-i de pe poziț�ia voastră de iubire: „Nu vreau să judec pe nimeni.” Î�n loc să criticaț�i persoana răutăcioasă, proiectaț�i, î�n tăcere, iubire. Î�n orice adunare, fiț�i persoanele care î�i apără pe cei absenț�i, î�ntr-un mod binevoitor.

334

•

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR

Î�nrămaț�i capitolul 13 din 1 Corinteni la voi acasă, aș� a cum am făcut noi. Î�l citesc de fiecare dată când merg pe holul spre dormitoarele copiilor ș� i î�mi reaminteș� te că cel mai mare dar pe care li-l pot oferi lor ș� i lumii este sintetizatorul universal. Iubirea!

INDIVIDUALITATEA

capul micuței Effie iată-l de turtă dulce are creierii când Ziua Judecății va veni Domnul șase firimituri va găsi

aplecat peste sicriu așteptând să se ridice un musiu cum au făcut și ceilalți, tot așa vă imaginați surpriza Sa

cu voce tunătoare întreba, unde-i Effie, care moartă era? – vorbind cu Dumnezeu aievea, zise prima firimitură, eu sunt permisiunea

la care ale sale cinci surori au chicotit de parcă viață ar fi primit și numărul doi cântecul a preluat posibilitatea mă cheamă și sunt făr’ de păcat. a treia firimitură a strigat eu sunt trebuința și ea e sora mea mai mică, putința cu sora noastră mai mare, voința noi toate am fost cuminți, nu ne pedepsi; și ultima firimitură cu oarece rușine i-a șoptit lui Dumnezeu, pe mine

336

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR

mă cheamă necesitatea și cu surorile aceste am fost Effie, care vie nu mai este. imaginați-vă, vă spun Dumnezeu într-o larmă îngrozitoare urmați-mă cu atenție aplecat peste Effie în care

(vreți un chibrit sau vedeți?) cele șase firimituri subjonctive zvâcnesc ca niște degete tăiate, expresive cea mai atentă privire a Sa să vă imaginați

pe o față palidă pe care o încruntătură se frământă, dar eu știu drumul – (ai Săi ochi aprobă agitat pe cei binecuvântați în timp ce urechile-i sunt umplute de muzica obositoare a nenumăraților păcătoși damnați) – privind frenetic în sus și-n jos iată-ne la ziua judecății peste prag, spuneți nu temerii ridicați giulgiul uite-așa. capul micuței Effie iată-l de turtă dulce are creierii

E. E. CUMMINGS (1894–1962)

Unul dintre cei mai talentați și independenți poeți ai perioadei sale, americanul e. e. cummings a scris poezii lirice, schițe umoristice de caracter și satire amare despre metehnele și instituțiile vremii sale.

INDIVIDUALITATEA

337

Pentru a-l aprecia pe deplin pe e. e. cummings, e de ajutor

să ș� tiț�i că energia poeziei sale a provenit dintr-un individualism iconoclast extrem de puternic. A fost adept al puternicei dizertaț� ii a lui Ralph Waldo Emerson î�mpotriva autorităț�ii consacrate, Self Reliance (Încrederea în sine). Î�n timpul serviciului militar î�n Europa, din timpul Primului Război Mondial, a fost î�nchis de propria sa armată î�ntr-un lagăr de detenț�ie, din cauza prieteniei sale cu un american care critica efortul de război. Cenzorul francez l-a considerat potenț� ial periculos deoarece gândea cu mintea sa. A mers până î�ntr-acolo î�ncât ș� i-a schimbat legal numele, să fie scris numai cu litere mici, pe care le-a folosit cu precădere ș� i î�n poezia sa, î�n care a utilizat, de asemenea, o punctuaț�ie ș� i un stil excentric. A petrecut treizeci ș� i ș� ase de zile vizitând Rusia, confirmându-ș� i aversiunea pentru colectivism ș� i î�ntărindu-ș� i decizia deja solidă privitoare la importanț�a gândirii independente ș� i a rezistenț�ei î�n faț�a autorităț�ii, î�n special atunci când aceasta cere conformitate.

Această poezie, ce Î�l î�nfăț�iș� ează pe Dumnezeu î�ntâmpinând-o pe Effie î�n Ziua Judecăț�ii de Apoi, e de mult timp una dintre preferatele mele. Ea confirmă direct convingerea de nestrămutat a lui cummings despre opoziț�ia ș� i independenț� a din New England. Î� m i place imaginea lui Dumnezeu aplecat lângă capacul sicriului ș� i fiind surprins că î�n el nu e nicio Effie. Sinele ei fără minte a fost î�nlocuit de către cele ș� ase simboluri poetice ale prostiei, pe care cummings le numeș� te ș� ase firimituri. Aceste firimituri de turtă dulce sunt ceea ce mai are Effie drept creier, iar el ne cere să analizăm cât de des folosim aceste firimituri de conformitate, î�n loc să ne folosim individualitatea.

338

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR

Numele primei firimituri este „permisiune”, unul dintre „păcătoș� ii damnaț�i”, după cum numeș� te cummings cele ș� ase simboluri ale morț�ii mentale. „Permisiunea” trebuie să ceară voie altora pentru a acț�iona, ca de exemplu: „Pot avea, vă rog, binecuvântarea ș� i permisiunea dumneavoastră ca să fiu sau să fac ceva?” Acest cuvânt, „permisiune”, simbolizează î�ndoiala de sine ș� i tendinț�a de a căuta validare î�n aprobarea ș� i autoritatea celorlalț�i. Dacă î�l folosim mereu, spune cummings, î�nseamnă că ne î�nlocuim creierul cu turtă dulce.

Numele firimiturii cu numărul doi este „posibilitatea”, al cărei mod de viaț�ă este „Era posibil ș� i altfel”. „Posibilitatea” este sinonimă ș� i cu „permisiunea”, care cere altora „Este posibil să î�mi daț�i voie?” Î�n orice caz, tendinț�a de a ne purta î�n aceste moduri slugarnice simbolizate prin „permisiune” ș� i „posibilitate” sunt î�nclinaț�ii pe care poetul ne cere să le î�nfruntăm stăruitor, aflându-ne altminteri î�n pericol de a nu avea o substanț�ă pe care Dumnezeu să o î�ntâmpine la Ziua Judecăț�ii.

Firimiturile trei, patru ș� i cinci sunt tripleț�ii care rimează cu un mod de viaț�ă sterp ș� i lipsit de putere personală. „Trebuinț�a” este expresia pe care o folosim când ne referim la acț�iunile noastre trecute dintr-o perspectivă iluzorie. Î�n acest moment, luăm o acț�iune ș� i nu o evaluăm pe baza a ceea ce am făcut, ci pe baza a ceea ce ar fi trebuit să facem. Cu toate acestea, î�n sistemul realităț�ii noastre nu este posibil „să facem” ceva. „Nu se poate ‹‹să fi fost›› aici săptămâna trecută, astăzi e imposibil”, i-am spus unui ș� ofer de taxi după ce mi-a spus „E vreme frumoasă săptămâna aceasta, dar ar fi trebuit să fiț�i aici săptămâna trecută”. Cei care trăiesc numai pe baza a ceea ce „ar fi trebuit” să se

INDIVIDUALITATEA

339

î�ntâmple trăiesc o viaț�ă inadmisibil de goală, folosindu-ș� i momentele prezente ca să se compătimească pentru ceea ce ar fi trebuit sau nu să facă.

Surioarele „putinț�a” ș� i „voinț�a” sunt indicatoare de „loc vacant”, deoarece proprietarul creierului nu este disponibil. Modul de viaț�ă al celor trei surori presupune deznădejde, î�n timp ce speră ș� i dezbat deciziile ș� i acț�iunile. „Aș� vrea, dacă aș� putea” s-ar scuza ambele surori î�n aceeaș� i frază, explicând lipsa de iniț�iativă ș� i acț�iune. Când se folosesc î�n mod interogativ, cum ar fi: „Se poate să...?” sau „Vreț�i să î�mi daț�i voie?”, nu sunt decât turta dulce î�nlocuind o gândire clară ș� i hotărâtă. Când se folosesc ca explicaț�ii ale motivului pentru care ceva nu a mers, tot date ale prostiei sunt.

Ultima, cu oarecare ruș� ine î�ș�i spune numele ca fiind „necesitatea”, simbolul final al unei lipse. Aceasta este firimitura folosită pentru a explica toate obligaț�iile la î�nălț�imea cărora trebuie să te ridici, cerinț� ele ș� i aș� teptările celorlalț�i. „E necesar să fac acest lucru pentru că ei vor fi dezamăgiț�i dacă nu î�l fac.” „E necesar să fac ceea ce sunt programat să fac, sau mă voi prăbuș� i.” Prietenul ș� i maestrul meu, Albert Ellis, se referă la acest impuls cu numele de „musterbating”.

Iată cele ș� ase indicii ale unei minț�i atât de goale, î�ncât Dumnezeu se apleacă surprins, aș� teptând ca ceva să se ridice din coș� ciug. Aici se află î�n schimb un inventar personal de scuze pe care le folosim mult mai des decât ne dăm seama. Pare firesc câteodată să căutăm permisiunea ș� i să cerem autorizarea î�n loc să preluăm controlul asupra vieț�ii. Când î�ntrebăm: „Am voie să...?”, spunem de fapt: „N-am î�ncredere î�n mine să fac paș� ii necesari, aș� a că î�mi voi preda viaț�a altcuiva.” Pentru cummings, acesta este echivalentul

340

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR

lipsei de creier sau, î�n cel mai bun caz, al morț�ii creierului, când tot ce mai rămâne sunt niș� te firimituri de turtă dulce, acolo unde Dumnezeu a menit o persoană gânditoare.

Când discutăm despre ceea ce ar fi trebuit să facem, ceea ce am fi putut face sau ceea ce am fi făcut, nu suntem la curent cu sistemul realităț�ii noastre. Nimeni n-ar fi putut face lucrurile altfel de cum le-a făcut. Punct! Nimeni nu poate „să fi făcut” nimic altfel ș� i nimeni n-ar fi făcut vreodată altfel, indiferent de î�mprejurări. Noi le-am făcut! Punct. Puteț�i î�nvăț�a din tot ce aț�i făcut, dar î�n acest moment trebuinț�a, putinț�a ș� i voinț�a sunt imposibile.

Folosirea acestor tripleț� i e asemenea î�nlocuirii propriului proces de gândire cu firimituri de turtă dulce.

Nu trebuie să cedaț�i î�n faț�a necesităț�ii, sunteț�i liberi să vă conduceț�i viaț�a, î�n propria manieră, indiferent de toț�i cei care î�n trecut v-au copleș� it spunându-vă tot ceea ce era „necesar” să faceț�i.

Nu fiț�i Effie, pe care Dumnezeu nu va reuș� i să o găsească atunci când va părăsi lumea aceasta. V-a fost dat un creier ș� i capacitatea de a gândi ș� i de a vă purta datorită folosirii acestui remarcabil organ. Nu-l lăsaț�i să se deterioreze î�n câteva firimituri, folosind acele ș� ase simboluri ale prostiei. Pentru a pune î�n aplicare î�n vieț�ile voastre gândurile acestui poet dur ș� i individualist hotărât, î�ncepeț�i procesul cu aceste idei: •

Surprindeț�i-vă atunci când sunteț�i pe cale să folosiț�i oricare dintre cele ș� ase firimituri, devenind conș� tienț�i î�n primul rând că folosiț�i termenii respectivi. Veț�i putea atunci să î�i î�nlăturaț�i nu numai din vocabular, ci ș� i din viaț�ă.

INDIVIDUALITATEA

•

341

Nu căutaț�i permisiunea când vine vorba de lucrurile importante din viaț�ă. Î�n loc să î�ntrebaț�i: „Am voie să particip la acest seminar?” sau „E bine dacă mă duc la acest prânz?”, afirmaț�i-vă intenț�iile î�n propoziț�ii afirmative. Spuneț�i: „Voi participa la această î�ntâlnire” sau „Am prânzul acesta programat. Ai vrea să mergi cu mine?”

Lăsaț�i î�n urmă ataș� amentele faț�ă de responsabilităț�i pe care alț�ii vi le-au dat fără consimț�ământul vostru. Voi ș� i numai voi sunteț�i cei care fac alegerile privitoare la responsabilităț�ile voastre ș� i nu aveț�i nicio trebuinț�ă la î�nălț�imea căreia să vă ridicaț�i, dacă nu este decizia voastră. Transformaț�i-i pe „ar trebui” ș� i „trebuinț�ele” î�n opț�iunile voastre personale ș� i î�ndepliniț�i-le cu un simț� pronunț�at al propriului vostru caracter, cu putere ș� i, cel mai important, cu î�nsufleț�ire. Fără turtă dulce!

INDEPENDENȚA

DRUMUL PE CARE N-AM APUCAT*

Două drumuri se despărțeau într-o pădure aurie. Îmi pare rău că nu le-am putut pe amândouă urma. Și, pentru că eram singurul călător, am zăbovit Privind în lungul celui dintâi, cât mai departe. Până acolo unde se pierdea sub pământ.

Apoi am apucat-o pe al doilea, ce nu era mai prejos. Și care poate era chiar mai îndreptățit să-l străbat. Căci era acoperit cu iarbă și neumblat. Deși, trecând pe unul dintre ele, Era de parcă le-aș fi străbătut pe amândouă, Iar în acea dimineață se întindeau la fel: Iarba lor nu era bătătorită de pași. L-am lăsat pe primul pentru o altă zi Știind totuși că, pornind pe unul dintre ele, Cu greu m-aș mai fi întors vreodată.

Așa voi povesti cu un suspin Cândva, peste ani și ani: Două drumuri se despărțeau într-o pădure, iar eu Am pornit-o pe cel mai puțin străbătut Și asta mi-a schimbat viața.

ROBERT FROST (1874–1963)

* Trad. de Horia Gârbea, http://horiagarbea.blogspot.ro/2013/01/robert-frost-drumul-pe-care-n-am-apucat.html (n.red.)

344

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR Câștigător al multor premii Pulitzer, Robert Frost este renumit pentru peisajele sale poetice ale Americii rurale și ale sufletului omenesc.

Când Frost scrie despre apucarea pe drumul „mai puț�in

străbătut”, el vorbeș� te despre ceva mult mai transcendental decât simpla alegere a drumului mai puț�in aglomerat la o bifurcaț�ie. Cele două drumuri despărț�indu-se î�n pădure ș� i meditaț�ia lui Frost: „Î�mi pare rău că nu le-am putut pe amândouă urma” spun de fapt că: „N-am decât o ș� ansă aici. N-o pot apuca pe un drum ș� i atunci când nu dă rezultat să mă î�ntorc ș� i să o apuc pe cel de-al doilea.” Ș� tie că are de ales ș� i criteriul pe care î�l foloseș� te pentru a lua decizia este instinctul său, care î�l î�ndeamnă să o apuce pe drumul nebătut.

Î�n această poezie am citit un sfat care este valabil î�n toate domeniile vieț�ii. Mie Frost î�mi spune să fim prudenț�i când urmăm turma ș� i să nu facem nimic doar pentru că aș� a face toată lumea. De asemenea, să faci ceea ce faci aș� a cum î�nț�elegi tu, indiferent de modul î�n care î�l fac ceilalț�i sau a fost făcut dintotdeauna. Î�n ultima strofă a acestei poezii, poate cea care a dăinuit cel mai mult î�n timp dintre poeziile lui Robert Frost, această preț�ioasă lecț�ie de viaț�ă privitoare la un trai î�n care să ne alegem propria cale este subliniată prin concluzia poetică că o viaț� ă trăită astfel schimbă cu totul lucrurile.

Eu ș� i soț�ia mea suntem părinț�ii a opt copii minunaț�i. Preocuparea noastră principală este să î�i ajutăm să î�ș�i dezvolte propriul sentiment al scopului î�n viaț�ă, î�n vreme ce facem tot ceea ce putem pentru a-i feri de rău. Auzim zilnic poveș� ti despre tineri care au devenit victime ale unor orori, cum ar fi accidente provocate de ș� oferi băuț�i, supradoze de droguri, activităț�i criminale ș� i boli cu transmitere

INDEPENDENȚA

345

sexuală, care constituie adesea adevărate condamnări la moarte. Discutând acest gen de probleme cu copiii noș� tri ș� i cu prietenii lor, auzim adesea cuvintele: „Toată lumea face asta.” Auzim expresii precum „presiunea grupului” ș� i că e normal ca tinerii să î�ș�i dorească să se simtă acceptaț�i de grupul din care fac parte. Ni se spune frecvent că nimeni nu vrea să arate ca un „fraier”, neadaptându-se. Iar eu le reamintesc mereu de această poezie, Drumul pe care n-am apucat. Dat fiind faptul că nu te poț�i hotărî� pur ș� i simplu pe ce cale să apuci ș� i ambele arată î�mbietor, alege atunci sfatul poetului ș� i apuc-o pe cea mai puț�in bătută, va schimba cu totul lucrurile î�n viaț�a ta.

Dacă toată lumea pare să creadă că e foarte tare să bei ș� i să iei droguri, iar voi nu sunteț�i hotărâț�i, apucaț�i-o pe o altă cale. Alegeț�i drumul pe care voi ș� i numai voi î�l veț�i parcurge, iar asta va face diferenț�a. Un motiv pentru care presiunea grupului are un efect atât de puternic asupra tinerilor este acela că ș� i noi, adulț�ii, suntem victimele aceleiaș� i mentalităț�i a gândirii de grup. Î�i iertăm adesea pe cei tineri, pentru că ș� i nouă ne e greu să schimbăm lucrurile î�n vieț�ile noastre.

Scrierea acestei colecț�ii de eseuri bazate pe ofrandele creative ale atâtor suflete mari, de-a lungul istoriei consemnate, mi-a deschis ochii. Î�nainte de a scrie ce cred eu că ne spune poetul sau scriitorul î�n zilele noastre, am citit tot ce am putut găsi despre vieț�ile lor ș� i despre alegerile pe care le-au făcut la vremea lor. Practic, toț�i aceș� ti oameni pe care î�i venerăm au apucat-o pe drumul cel mai puț�in străbătut ș� i de aceea au putut schimba lucrurile. De la Frost î�nsuș� i se aș� tepta să fie fermier, avocat ș� i apoi profesor. A î�ncercat să fie fermier ș� i s-a lăsat. A intrat

346

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR

la drept pentru a fi avocat, aș� a cum î�ș�i dorea bunicul său, dar a părăsit aproape imediat facultatea, fără să anunț�e. A plecat de la Harvard din cauza unei boli, provocate probabil de faptul că a î�ncercat drumul cel mai bătut. Avea î�nsă poezia î�n suflet ș� i, atunci când s-a dus pe un drum pe care puț�ini mai călătoreau î�mpreună cu el, a schimbat cu totul lucrurile, iar azi avem poezia lui datorită acelei alegeri. Datorită unor alegeri similare avem muzica lui Mozart, picturile lui Michelangelo ș� i sculpturile grecilor antici.

Poezia lui Frost vă invită să uitaț�i de presiunea grupului ș� i, î�n schimb, să fiț�i conș� tienț�i că, dacă vreț�i cu adevărat să schimbaț�i lucrurile î�n viaț�ă, soluț�ia nu este să faceț�i lucrurile aș� a cum le face toată lumea sau pentru că aș� a face toată lumea. Dacă alegeț�i să vă trăiț�i viaț�a exact la fel ca toată lumea, atunci ce mai aveț�i de oferit? Drumul cel mai bătut este cel care vă va permite să vă acomodaț� i, să vă simț�iț�i acceptaț�i, chiar să vă adaptaț�i culturii î�n care trăiț�i. Nu vă va permite î�nsă niciodată să schimbaț� i lucrurile. Citind toate aceste texte nemuritoare ale marilor gânditori, scrise de-a lungul secolelor, asimilaț� i î�nț�elepciunea acelora care au ales cel mai adesea drumul cel mai puț�in străbătut. Scrierile lor au dăinuit deoarece ei au mers mai departe, î�n ciuda criticilor din partea celor care au ales calea mai simplă.

Î�n viaț�a mea profesională am fost dispus să vorbesc ș� i să scriu despre subiecte ș� i idei care erau criticate de către cei de pe drumul mai umblat. La î�nceput, drumul pe care am apucat-o a fost plin de gropi ș� i pietriș� . Ș� i totuș� i munca mea a venit din acel loc î�n care am cea mai mare î�ncredere – propria-mi inimă –, aș� a că am continuat. Pe măsură ce au trecut anii, drumul a devenit asfaltat ș� i bine luminat. Mulț�i

INDEPENDENȚA

347

dintre cei care credeau odată că e o cale absurdă merg acum alături de mine. Aud adesea: „Credeam î�nainte că acele idei sunt nebuneș� ti, dar acum chiar î�mi place ce spuneai.” Sunt fericit că am trăit lucrurile despre scria Robert Frost.

Frost a scris despre omul obiș� nuit ș� i alegerile neobiș� nuite pe care acesta le poate face atunci când î�ș�i urmează intuiț�ia, î�n loc să se ț�ină după turmă. Ce lecț�ie minunată pentru voi, pentru mine ș� i î�n special pentru toț�i copiii noș� tri! Eu sunt unul dintre acei copii, spunându-le acum copiilor mei să apuce pe drumul cel mai puț� in străbătut. Vă î�ncurajez să cunoaș� teț�i plăcerea de a vă alege propria cale ș� i să spuneț�i: „Aș� a voi povesti cu un suspin/ Cândva, peste ani ș� i ani.” Sper că atunci mai mulț� i copii vor fi devenit adulț�i care să ș� tie că nu e niciodată prea mult să facă un efort suplimentar. Pentru a introduce acest mesaj î�n vieț�ile voastre, î�ncepeț�i de astăzi: •

• •

Să renunț�aț�i la folosirea comportamentului sau a realizărilor altora ca un mijloc de a vă confirma propria viaț�ă. Chiar dacă mulț�i alț�ii, majoritatea chiar, cred î�ntr-un anumit mod de a trăi, dacă nu vă simț�iț�i î�n armonie cu acea gândire de grup, fiț�i voi î�nș� ivă luând-o pe drumul pe care inima voastră doreș� te să î�l urmeze.

Să lucraț�i din greu pentru a nu folosi comparaț�ii î�n relaț�iile voastre. Să vă aș� teptaț�i ca altcineva să se conformeze standardelor altora nu î�ncurajează stima de sine sau individualitatea. Să vă ascultaț�i inima cu privire la calea pe care doriț�i să o urmaț�i. Chiar dacă pregătirea de-o viaț�ă a fost

348

•

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR

î�ntr-o direcț�ie, dacă nu e cea pe care o simț�iț�i acum, î�ncepeț�i atunci aventura de a explora un drum mai puț�in străbătut. Răsplata autonomiei va cântări mult mai mult decât conformismul.

Să vă reamintiț�i, aș� a cum face Robert Frost î�n poezia sa, că e puț�in probabil să primiț�i o a doua ș� ansă pentru a vă î�ntoarce ș� i a merge pe o cale pe care v-aț�i dorit cu adevărat să o î�ncercaț�i, dar nu aț�i făcut-o pentru că era mai puț�in bătută.

APRECIEREA

CUM E SĂ FII FEMEIE

Când sunt la Roma de ce oare De-acasă inima mă doare, Iar când mă aflu-n țara mea Sufletu-mi tânjește după Italia?

Dragostea și domnul meu, De ce cu tine mă plictisesc mereu Dar când te ridici și pleci Te strig ca să te reîntorci?

DOROTHY PARKER (1893–1967)

Nuvelistă, poetă și critică americană, Dorothy Parker s-a remarcat îndeosebi prin spiritul său caustic.

Această poezie, scrisă î�n stilul spiritual ș� i inteligent ca-

racteristic lui Dorothy Parker, meditează asupra unei trăsături nevrotice obiș� nuite cu care majoritatea suntem familiarizaț�i. Ea se î�ntreabă poetic despre tendinț�a noastră ciudată de a ne dori ceea ce nu avem până când obț�inem acel lucru ș� i apoi nu ni-l mai dorim! Unul dintre marile mistere ale omenirii! De ce oare atât de des nu ne bucurăm de clipele noastre ș� i neglijăm î�n mod repetat momentul prezent î�n favoarea altuia? Dorothy Parker ș� i-a intitulat poezia Cum e să fii femeie, dar, pe baza constatărilor mele

350

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR

cu privire la camarazii mei bărbaț�i, precum ș� i la mine î�nsumi, aș� modifica titlul acestei poezii de două strofe î�n Cum e să fii om.

Atât de mulț�i dintre noi suferă de această boală de a nu fi pe deplin cufundaț�i î�n prezent, cu toate că prezentul este singurul loc î�n care ne putem cufunda pe deplin. De ce ne irosim clipele prezente din viaț�ă, chiar moneda preț�ioasă a vieț�ii, mistuiț�i de dorinț�a de a fi î�n altă parte? De ce ne irosim clipele prezente simț� indu-ne vinovaț� i pentru trecut sau neliniș� tiț� i din cauza viitorului sau aș� teptându-ne să fim oriunde î�n altă parte numai aici nu, după cum subliniază percutant Dorothy Parker î�n această scurtă poezie?

Răspunsul meu la aceste î�ntrebări este că simț�im astfel pentru că ne trăim vieț�ile mai degrabă cu o atitudine de desconsiderare, decât cu una de apreciere. Ș� i metoda de rezolvare a acestei dileme este atât de simplă, î�ncât le scapă aproape tuturor. Trăiț�i-vă viaț�a, adică, mai degrabă î�ntr-o stare de apreciere, decât î�ntr-una de desconsiderare. Nimic mai mult decât să luaț�i decizia de a deveni conș� tienț�i, î�n lumea interioară, privată, a gândurilor voastre, de modul î�n care vă petreceț�i clipele prezente. Când vă aflaț�i la Roma ș� i vă gândiț�i că aț�i vrea să fiț�i acasă sau viceversa, atrageț�i-vă atenț�ia, alegeț�i să nu mai desconsideraț�i Roma ș� i faceț�i î�n schimb efortul de a o aprecia. Acesta este genul de discuț�ie cu voi î�nș� ivă care vă va salva din capcana absenț�ei din clipa prezentă. Una dintre trăsăturile pe care le-am observat la oamenii care funcț�ionează foarte bine este capacitatea lor nelimitată de a-ș� i scoate din minte atât trecutul, cât ș� i viitorul. Când vă aflaț�i î�n prezenț�a lor, ei vă privesc drept î�n ochi ș� i ș� tiț�i că vă bucuraț�i de toată atenț�ia lor. Î�ngrijorarea nu face parte

APRECIEREA

351

din experienț�a lor de viaț�ă. Unul dintre aceș� ti oameni mi-a explicat aș� a: „Î�n primul rând, nu are rost să î�ț�i faci griji pentru lucrurile asupra cărora nu ai control, deoarece, dacă nu le controlezi, nu are sens să î�ț�i faci griji pentru ele.” Aici intră orice lucru pentru care e posibil să ne facem griji. Sunt de părere că acest mesaj este destul de important pentru a ni-l repeta din când î�n când.

Dacă sunt la Roma, aș� adar, n-am absolut niciun control asupra a ceea ce este acasă. Aș� a că am de ales să nu desconsider Roma ș� i să apreciez casa, de vreme ce mă aflu la Roma. Î�n mod asemănător, când sunt cu cineva ș� i sunt plictisit, e din cauză că am ales deliberat să î�l desconsider pe cel cu care sunt ș� i să apreciez numai ceea ce nu am. Astfel că, atunci când persoana plictisitoare pleacă, eu păstrez î�ncă acelaș� i proces de gândire nevrotică. Apreciez ce nu e aici ș� i î�mi desconsider singurătatea ce constituie prezentul. Î�nvăț�ând să practicăm aprecierea a ceea ce nu e prezent ș� i să nu desconsiderăm nimic, dilema pe care spirituala autoare ne-o prezintă î�n poezia ei dispare. Ș� i e, destul de simplu, o chestiune de a lua o decizie conș� tientă pe moment.

Mă simt adesea căzând î�n capcana pe care o prezintă Dorothy Parker aici, atunci când mă aflu î�n singurătate cu scopul exclusiv de a scrie. Departe de gălăgia ș� i î�ntreruperile constante ale unei familii mari, simt că vreau să fiu cu ei. Apoi, când sunt acasă, simt un dor după intimitatea ș� i singurătatea locului î�n care scriu. Pentru mine, calea de ieș� ire din această situaț�ie este să devin conș� tient de ceea ce fac, de modul î�n care î�mi folosesc gândurile ș� i să revin imediat î�n prezent. Î�n timp ce scriu, practic obiceiul aprecierii a tot ce se află î�n jurul meu. Privesc peisajul ș� i mulț� umesc pentru

352

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR

aceste î�mprejurimi ș� i pentru oportunitatea de a crea î�n momentul de faț�ă. Ș� i apoi scrierea î�nsăș� i devine un izvor de mare bucurie. Î�n mod asemănător, când sunt acasă, iar copiii aleargă peste tot ș� i haosul pare nesfârș� it, eu resping toate gândurile referitoare la alt loc ș� i intru î�ntr-o stare de apreciere. Î�mi privesc soț�ia î�n casa noastră ș� i mă gândesc ce norocos sunt să mă aflu aici. Mă simt recunoscător chiar ș� i pentru cele mai evidente lucruri pe care adesea le luăm de bune, cum ar fi frigiderul, tablourile de pe perete ș� i câinii care latră. E vorba numai de a-mi reaminti să apreciez ș� i să alung desconsiderarea.

Recunosc că Dorothy Parker a fost cunoscută cu precădere pentru spiritul ei acid ș� i muș� cător; poate din acest motiv am ales să o includ î�n această carte. Î�mi place satira ș� i î�mi place să râd cu poftă. Când i s-a relatat că preș� edintele Calvin Coolidge murise, ea a răspuns: „Cum de ș� i-au dat seama?” Ș� i î�ntr-o recenzie a jocului actoricesc al lui Katherine Hepburn dintr-o piesă din 1934, Parker a spus: „A trecut prin toată gama de emoț�ii, de la A la B.” Î�mi dau bine seama că Dorothy Parker nu vorbea serios ș� i că avea un anume sarcasm î�ndreptat spre sine î�n această poezie intitulată Cum e să fii femeie, deș� i aduce î�n discuț�ie un factor principal pentru o viaț�ă pe deplin funcț�ională.

Poate că singura trăsătură predominantă a sănătăț�ii mintale este capacitatea de a vă afla pe deplin î�n clipa prezentă, fără gânduri de a fi î�n altă parte. După cum descrie Henry David Thoreau: „Dintre toț�i muritorii, el e binecuvântat să nu piardă niciun moment al trecerii vieț�ii amintindu-ș� i trecutul”, iar eu aș� adăuga, cu un profund respect, „sau anticipând viitorul”. Există categoric un trecut, dar nu acum. Ș� i există categoric un viitor, dar nu acum.

APRECIEREA

353

Clipa noastră prezentă este un mister din care facem ș� i noi parte; un vis, dacă doriț�i, al momentului. Î�ntreg misterul stă ascuns aici ș� i acum. Ș� i, fără doar ș� i poate, să ne străduim să trăim cu totul î�n prezent î�nseamnă să ne străduim pentru ceea ce deja contează. Puteț�i fie să folosiț�i aceste clipe preț�ioase apreciindu-le, adică să fiț�i pe deplin î�n momentul prezent, fie desconsiderându-le, adică să vă doriț�i a fi oriunde altundeva decât aici. Dar, la urma urmelor, momentul prezent este tot ce există ș� i tot ce a existat vreodată. Bucuraț� i-vă de poezioara inteligentă a lui Dorothy Parker ș� i profitaț�i de constatările ei, incluzând următoarele sugestii î�n clipele voastre prezente: •

•

Băgaț�i de seamă când vă doriț�i să vă aflaț�i î�n altă parte ș� i reveniț�i î�ntr-o stare de apreciere pentru locul î�n care vă aflaț�i. Atunci când plănuiț�i ceva, bucuraț�i-vă până la capăt de acest lucru. Amintiț�i-vă că absenț�a din prezent nu e decât un obicei pe care puteț�i alege să î�l depăș� iț�i chiar acum, î�n acest moment!

Debarasaț�i-vă de gândurile care desconsideră. Când simț�iț�i că desconsideraț�i pe cineva sau ceva aflat î�n spaț�iul imediat al clipei prezente, vedeț�i dacă nu puteț�i să le î�nlocuiț�i cu gânduri apreciative. De exemplu, î�n loc să fiț�i plictisiț�i de o conversaț�ie, î�ntoarceț�i-vă gândurile spre: „Î�mi voi petrece următoarele câteva clipe iubind această persoană pentru ceea ce este, ș� i nimic mai mult.” Această î�nlăturare a judecăț�ii vă aduce pe deplin î�n prezent. Faceț�i-vă timp pentru a medita. Meditaț�ia este aș� a de dificilă pentru atâț�ia oameni deoarece gândurile lor se

354

•

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR

află î�ntotdeauna la un lucru sau î�ntr-un loc î�ndepărtat. O formă de meditaț�ie este să etichetaț�i gândul atunci când apare ș� i apoi să alegeț�i să î�l lăsaț�i î�n urmă. Această practică vă ajută î�n primul rând să deveniț�i conș� tienț�i de gândurile voastre, lucru pe care mulț�i dintre noi trebuie să î�l facă, pentru a ne putea î�ntoarce î�n momentul prezent.

Faceț�i-vă un obicei din a savura fiecare fel de mâncare, î�n loc să vă gândiț�i la desert î�n timp ce mâncaț�i aperitivul. Acelaș� i lucru este valabil ș� i pentru a vă bucura de răsăritul soarelui dimineaț�a, a fi treaz î�n timpul zilei ș� i a nu vă gândi la culcare cât sunteț�i la muncă. Esenț�a acestui î�ntreg mesaj este să vă aflaț�i aici, acum. Nu puteț�i fi î�n altă parte.

IERTAREA CRUCEA

Bătrânu’ meu e un bătrân alb Și mama este neagră. Dacă mi-am blestemat tatăl alb Vreodată, blestemele să piară.

Dacă mama neagră mi-am blestemat Și am trimis-o-n iad cu cruzime Îmi pare rău c-am zis așa Și-acum îi doresc tot binele din lume.

Tata a murit într-o casă mare, frumoasă Mama, într-o colibă. Eu oare unde am să mor Că nu-s nici alb, nici negru? LANGSTON HUGHES (1902–1967)

Poetul american Langston Hughes a scris totodată și schițe umoristice publicate în ziare, un roman și o colecție de povestiri. Este cunoscut mai ales pentru poeziile sale, scrise în ritmul blues-ului și al baladei, având adesea caracter documentar, reflectând greutățile și bucuriile afroamericanilor.

Această scurtă poezie scrisă î�ntr-un stil spiritual ș� i ager de către omul pe care î�l consider strămoș� ul miș� cării americane pentru drepturile civile, este un tribut adus efectului

356

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR

vindecător al iertării, dar ș� i o parodie a absurdităț�ii etichetării oamenilor pe baza î�nfăț�iș� ării fizice, î�n special pe baza culorii pielii. Versul final al primelor două strofe ne trimite tuturor un mesaj impresionant. Ele î�nsumează ceea ce î�nseamnă mai exact adevărata spiritualitate, ca ș� i sănătatea socio-mentală: „Blestemele să piară” ș� i „Î�i doresc tot binele din lume”. Ce ne spune Langston Hughes prin intermediul acestor versuri? Cred că exprimă faptul că e destul de matur din punct de vedere spiritual ca să le spună părinț�ilor săi: „Vă iert ș� i î�mi pare rău pentru orice gând rău pe care l-am î�ndreptat vreodată către voi.” Libertatea dintr-un simplu act de iertare pune capăt risipei de furie ș� i costului ridicat al urii. Iertarea poate cumpăra liniș� te sufletească. Gândiț�i-vă la toate lucrurile care au fost vreodată î�ndreptate către voi ș� i pentru care purtaț�i pică sau duș� mănie. Fiecare afront sau î�nț�epătură e ca ș� i cum aț�i fi fost muș� caț�i de ș� arpe. Rareori se moare din cauza rănii, dar, odată muș� cat, e imposibil să daț�i timpul î�napoi, iar răul este făcut de veninul care continuă să curgă prin voi. Veninul este amărăciunea ș� i ura de care vă agăț�aț�i la mult timp după ce aț�i fost răniț�i. Veninul e cel care vă va distruge î�n cele din urmă liniș� tea sufletească. Antidotul este iertarea, care nu este chiar atât de dificilă pe cât aț�i vrea să credeț�i. Dacă credeț�i că iertarea este o faptă provocatoare ș� i conflictuală cu care trebuie să vă chinuiț� i o viaț� ă î�ntreagă, eu vă sugerez că adevărat este chiar lucrul opus. Iertarea e plină de bucurie, uș� oară ș� i, mai presus de toate, extrem de eliberatoare. Ne eliberează de povara resentimentelor ș� i a motivelor de nemulț�umire trecute ș� i e un alt cuvânt pentru a lăsa totul î�n urmă. Vorbesc aici din experienț� a personală ș� i poate de aceea poezia aceasta mă atrage atât de mult.

IERTAREA

357

Tatăl meu a fost un tip alb care a plecat din viaț�a mea când eram bebeluș� ș� i nici măcar nu s-a deranjat să dea un telefon. N-a sunat nici măcar o dată î�n viaț�ă ca să vadă cum o duc cei trei băieț�i ai săi. A stat o vreme la î�nchisoare, a băut excesiv, a fost abuziv cu mama ș� i cu multe alte femei, a murit de ciroză hepatică la vârsta de patruzeci ș� i nouă de ani ș� i a fost î�ngropat î�ntr-un cimitir pentru săraci din Biloxi, Mississippi.

Am purtat povara resentimentelor ș� i a urii până pe la treizeci ș� i ceva de ani, când m-am dus la mormântul lui ș� i am spus, î�n esenț� ă, ceea ce a spus ș� i Langston Hughes: „Blestemele să piară” ș� i, făcând acest lucru, mi-am transformat practic viaț�a. Am î�nceput să dau lovitura cu scrierile mele, mi s-a î�mbunătăț� it semnificativ modul î�n care î�mi abordam sănătatea, relaț�iile mele s-au î�ntors dinspre ostilitate spre parteneriat spiritual ș� i, mai presus de toate, m-am simț�it liber de povara acelui venin care î�mi circula prin vene. Când î�nvăț�ăm să iertăm, ne ridicăm deasupra celor care ne-au insultat sau ne-au nedreptăț�it, iar acest act al iertării pune capăt conflictului. Ultima strofă a poeziei lui Langston Hughes vorbeș� te despre procesul de etichetare a identificării noastre după î�nfăț�iș� area exterioară.

Søren Kierkegaard, faimosul teolog danez, a comentat: „Odată ce mă etichetezi, mă anulezi.” Procesul de a ne plasa, î�n baza oricărei etichete, pe noi ș� i pe alț�ii î�n compartimente mici ș� i frumos orânduite ș� i de a emite apoi judecăț�i cu privire la toată lumea pe temeiul acelor etichete reprezintă o experienț�ă pe cât î�mi pot imagina de nespirituală ș� i dezumanizantă. Ș� i totuș� i facem acest lucru tot timpul. Guvernul ne cere să completăm formularele de recensământ ș� i să ne î�mpărț�im limpede î�n compartimente rasiale.

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR

358

Fondurile sunt alocate pe baza acestor distincț�ii, iar prejudecăț� ile sunt agresive, deoarece avem tendinț� a de a ne identifica mai degrabă î�n funcț�ie de ceea ce putem vedea cu ochii, decât pe baza a ceea ce simț�im î�n inimă. Ș� tim că putem face schimb de organe interne ș� i putem î�mprumuta sânge de la unul la altul, ș� tim că gândurile ș� i sufletele noastre sunt lipsite de culoare ș� i, cu toate acestea, simț�im î�ncă nevoia de a ne pune etichete pe baza a ceea ce este î�n exterior.

Avem un prieten apropiat care trăieș� te î�n Maui. Tatăl său – separat de familie de multă vreme – e negru, iar mama lui este albă. Ca ș� i Langston Hughes, a fost crescut de mamă ș� i de bunică. Mi-a spus odată î�ntâmplător: „Nefiind nici alb, nici negru, nu urăsc realmente pe nimeni.“ Avem multe de î�nvăț�at din această remarcă.

Î�mi plac ultimele două versuri ale lui Langston Hughes. Ele î�nsumează absurditatea faptului de a asocia vreodată unei persoane o etichetă. „Eu oare unde am să mor/ Că nu-s nici alb, nici negru?” Ce dilemă! Ș� tim ce să facem cu tatăl său ș� i cu mama sa, dar cum procedăm cu el? Acest om, Langston Hughes, ș� i-a scris poezia î�n anii 1920 ș� i 1930 când ura ș� i tensiunile rasiale erau la apogeu î�n America. Iar el a vorbit din inimă cu un mare curaj. Poate cea mai celebră poezie a lui este Și eu cânt America. O reproduc aici pentru ca voi să o citiț�i, î�n timp ce meditaț�i la aceste două teme î�ngemănate ale iertării ș� i etichetării. ȘI EU CÂNT AMERICA

Eu sunt fratele cu pielea închisă la culoare. Mă trimit să mănânc în bucătărie Când au musafiri, Eu râd însă

IERTAREA

Și mănânc bine Și cresc puternic.

359

Mâine, Voi sta la masă Când vin musafirii. Nu va îndrăzni nimeni Să-mi spună – Mănâncă în bucătărie! Și-atunci... Mai mult, Vor vedea Cât de frumos sunt Și se vor rușina... Și eu sunt America.

El ne reaminteș� te, cu o generaț�ie sau două î�n urmă, că ne purtăm î�n mod ruș� inos atunci când aplicăm cuiva etichete. Ș� i avea dreptate. „Mâine [...] /Nu va î�ndrăzni nimeni/ Să-mi spună,/ – Mănâncă î�n bucătărie” ș� i lucrurile stau aș� a pentru că un om ca Langston Hughes a putut să râdă, să crească puternic ș� i să se simtă frumos î�n ciuda a ceea ce ar fi putut spune oricine altcineva. Ș� i, da, a putut să ierte. El ne reaminteș� te că toată lumea are valoare egală, la fel cum a făcut-o ș� i William Blake, care a scris ș� i el despre dispreț�ul său faț�ă de prejudecăț�i ș� i ne-a lăsat mementoul poetic: „Î�n rai nu puteț�i decât î�ntr-un singur fel să trăiț�i: să uitaț�i ș� i să iertaț�i.”

Pentru a pune acum î�n practică î�n vieț�ile voastre aceste idei ale lui Langston Hughes, î�ncepeț�i:

360

•

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR

Să faceț�i bilanț�ul tuturor celor care v-au greș� it vreodată î�n vreun fel, indiferent cât de grav sau de recent s-a î�ntâmplat, ș� i alegeț�i să lăsaț�i asta î�n urmă. Iertarea e un act izvorât din inimă. Faceț�i-l pentru voi, pentru a vă asigura antidotul la otrava căreia i-aț�i permis să curgă prin voi. Să fiț�i conș� tienț�i că părinț�ii voș� tri (ș� i toț�i cei din trecutul vostru) au făcut ce au ș� tiut să facă, date fiind condiț�iile vieț�ilor lor. Nu puteț�i cere mai mult de la nimeni. Poate că voi nu aț�i fi făcut la fel, aș� a că î�nvăț�aț�i din asta. Iertarea î�nseamnă să recunoaș� teț�i că rănile adânci nu se vor vindeca până când nu iertaț�i. Faceț�i, aș� adar, această alegere ș� i imediat vă veț�i simț�i mai liberi ca niciodată.

Să faceț�i toate eforturile pentru a elimina din experienț�a voastră de viaț�ă procesul de etichetare. Priviț�i dincolo de structura alcătuită din piele ș� i oase, la dezvăluirea lui Dumnezeu din toț�i oamenii ș� i adresaț�i-vă lor ș� i vouă î�nș� ivă din acel loc î�n care etichetările nu există. Ș� i amintiț�i-vă mereu că toată lumea, fără excepț�ii, are dreptul de a spune Și eu cânt America.

NON-VIOLENȚA

Abordarea non-violentă nu schimbă imediat sentimentele asupritorului. Mai întâi acționează asupra inimilor și sufletelor celor care îi sunt devotați. Le dă un nou respect de sine; le trezește resurse de tărie și curaj pe care nu știau că le au. În sfârșit, aceasta ajunge la oponent și îi tulbură conștiința în așa fel încât reconcilierea devine realitate.

MARTIN LUTHER KING, JR. (1929–1968)

Dr. Martin Luther King a fost un pastor baptist și un luptător înfocat pentru drepturile civile, prin acțiunea non-violentă. A fost doborât de glonțul unui asasin în 1968.

Acest citat din Dr. Martin Luther King, Jr. î�mi aduce amin-

te de o poveste despre Buddha. Se pare că un om auzise că Buddha ar fi paș� nic ș� i non-violent indiferent de ceea ce î�ntâlnea î�n viaț�ă. Acest om s-a hotărât să î�l pună la î�ncercare pe cel divin ș� i a călătorit de la mare distanț�ă pentru a se afla î�n prezenț�a lui. Timp de trei zile a fost nepoliticos ș� i insuportabil faț�ă de Buddha. L-a criticat ș� i a găsit cusur î�n tot ce a spus sau a făcut Buddha. L-a insultat pe Buddha, î�ncercând să î�l facă să reacț�ioneze cu mânie. Cu toate acestea, Buddha nu s-a clătinat deloc. A răspuns de fiecare dată cu iubire ș� i bunătate. Î�n cele din urmă, omul nu a mai suportat. „Cum ai putut fi atât de paș� nic ș� i de bun când eu n-am făcut decât să te contrazic?”, l-a î�ntrebat el. Răspunsul

362

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR

lui Buddha a venit sub forma unei î�ntrebări pentru acel om. „Dacă cineva î�ț�i oferă un dar ș� i tu nu î�l accepț�i, cui î�i aparț�ine, de fapt, darul?”, a răspuns Buddha. Omul ș� i-a primit răspunsul. Dacă cineva vă oferă vouă un dar sub forma furiei sau ostilităț� ii ș� i nu î�l acceptaț� i, atunci el aparț� ine î�ncă celui care l-a dat. De ce aț�i alege să fiț�i supăraț�i sau furioș� i pentru ceva care nu vă aparț�ine?

Aceasta este esenț�a mesajului pe care dr. Martin Luther King, Jr. ni-l oferă. Când alegeț� i abordarea non-violentă, primul impact va fi asupra voastră. Deveniț�i mai puț�in predispuș� i să acceptaț�i darurile răuvoitoare care se î�ndreaptă î�nspre voi. Veț�i zice „pas” când alț�ii î�ncearcă să vă atragă î�n certuri sau conflicte de orice fel. Obiectivul vostru iniț�ial nu va fi de a schimba pe cineva, ci mai degrabă de a lucra deliberat ș� i cu iubire pentru a fi un instrument al î�ndurării ș� i al toleranț�ei. Cu cât deveniț� i mai paș� nici î�n interiorul vostru, cu atât mai puț�in veț�i fi afectaț�i de animozitatea sau atitudinea ostilă a altora.

Când dr. King vorbeș� te despre ceea ce se î�ntâmplă î�n inimile ș� i sufletele celor care sunt devotaț�i non-violenț�ei, el nu vorbeș� te numai despre miș� carea drepturilor civile sau lupta de clasă. Ne spune că, dacă ne putem dedica unei atitudini paș� nice, ne vom comporta mai curajos ș� i cu o tărie pe care n-am mai cunoscut-o î�nainte. Când cei din jurul nostru î�ncearcă să ne atragă î�n luptele lor, angajamentul nostru de a fi paș� nici ne permite să avem un dialog diferit cu noi î�nș� ine chiar î�nainte de a ne gândi dacă să acceptăm sau nu „darurile” ce ne sunt oferite. Afirmaț�ia noastră este: „Decât aș� a, mai bine aleg pacea.” După o serie de astfel de dialoguri, reacț�ionăm paș� nic î�n mod automat.

NON-VIOLENȚA

363

Soț�ia mea, Marcelene, este o femeie foarte paș� nică ș� i meditativă ș� i aș� a a fost mereu, de douăzeci ș� i ceva de ani de când suntem î�mpreună. Î�n primii noș� tri ani, î�ncercam să o atrag î�n discuț�ii î�n contradictoriu, cu logica mea destul de stridentă, dar ea pur ș� i simplu nu juca aș� a jocul relaț�iei. Î� mi spunea î�n esenț� ă prin comportamentul ei: „Nu sunt interesată să mă cert cu tine” ș� i afiș� a acest lucru arătându-mi o mină paș� nică ș� i neluând parte la î�ncercările mele de a o contrazice. Mi-am dat seama î�n curând că nu o voi intimida pe această femeie să gândească la fel ca mine. Mi-am dat seama că e foarte dificil să te iei la ceartă cu cineva care nu este interesat să se certe. Ea nu î�ncerca să mă schimbe pe mine prin comportamentul ei. Ea răspundea paș� nic datorită angajamentului ei faț�ă de comportamentul non-violent.

Citind ș� i recitind aceste frumoase cuvinte ale lui King, reamintiț�i-vă că obiectivul pentru care alegeț�i să fiț�i o persoană non-violentă nu este acela de a schimba pe cineva sau de a face lumea mai bună. Obiectivul vostru este acela de a vă oferi respectul de sine pe care î�l meritaț�i fiind o creaț�ie divină a lui Dumnezeu ș� i acela de a î�nlătura durerea asociată cu conflictul ș� i lipsa liniș� tii. Veț�i î�ncepe atunci să manifestaț�i fără efort tăria respectului de sine ș� i pacea, ș� i î�i veț� i influenț� a pe cei din jur prin simpla voastră prezenț�ă.

S-a spus despre Buddha ș� i Iisus Hristos că doar prezenț�a lor î�ntr-un sat ș� i nimic mai mult le trezea conș� tiinț�a celor din jurul lor. Aț�i trăit asta probabil când v-aț�i aflat pe lângă oameni foarte evoluaț�i ș� i paș� nici. Ei par să emită feromoni ai iubirii care te fac să te simț�i mai paș� nic ș� i mai î�ncrezător î�n sine. Ș� tiu din experienț� a mea că putem

364

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR

schimba efectiv energia oricărui mediu luând decizia de a pune î�n aplicare afirmaț�ii precum aceasta, din A Course in Miracles (Curs de miracole). „Voi fi paș� nic ș� i non-violent, indiferent de propunerile pe care le primesc.”

Am practicat transmiterea de feromoni energetici pentru non-violenț�ă î�n multe situaț�ii î�n care credeam că nu am niciun fel de putere. Î�n magazine, când aud sau văd părinț� i abuzivi faț� ă de un copil, mă mut efectiv î�n câmpul energetic ș� i î�ngădui energiei mele paș� nice ș� i iubitoare să influenț�eze câmpul. Sună nebuneș� te, dar pare să funcț�ioneze î�ntotdeauna ș� i, după cum o spune atât de elocvent dr. King, „ajunge la oponent ș� i î�i trezeș� te conș� tiinț�a î�n aș� a fel î�ncât reconcilierea devine realitate”.

Când copiii sunt cei abuzivi ș� i caută ceartă, arătaț�i-le un exemplu real al unei persoane care nu este dispusă să se implice atât de mult. Î�n relaț�iile voastre cu familia ș� i alț�i adulț�i, arătaț�i-le o inimă ș� i un suflet liniș� tit, î�n primul ș� i î�n primul rând. Î�ntotdeauna aveț�i de ales î�ntre rea-voinț�ă ș� i bunăvoinț�ă, chiar dacă simț�iț�i că sunteț�i ademeniț�i î�ntr-o direcț�ie sau alta. Amintiț�i-vă de cuvintele lui Buddha privind darul ș� i fiț�i conș� tienț�i că non-violenț�a pe care a predicat-o dr. King ș� i î�n spiritul căreia ș� i-a trăit viaț� a este un exemplu care se aplică ș� i î�n vieț�ile noastre, î�n fiecare zi. Pentru a deveni parte a acestei miș� cări a non-violenț�ei, î�ncercaț�i următoarele sugestii: •

Surprindeț�i-vă î�nainte de a reacț�iona la violenț�a de orice fel cu ș� i mai multă violenț�ă ș� i juraț�i să fiț�i un instrument al păcii, aș� a cum ne-au î�ncurajat toț�i maeș� trii noș� tri spirituali.

NON-VIOLENȚA

•

365

Lucraț�i î�n fiecare zi cu voi pentru a vă aduce î�n viaț�ă o atitudine mai paș� nică. Faceț�i-vă timp pentru a medita, practicaț�i yoga, citiț�i poezie, plecaț�i î�n plimbări solitare, jucaț�i-vă cu copiii ș� i animalele sau faceț�i orice vă dă sentimentul că iubiț�i ș� i sunteț�i iubiț�i.

Faceț�i un efort deosebit pentru a elimina informaț�ia violentă din vieț�ile voastre. Ziarele ș� i ș� tirile care î�ncearcă să vă iș� te curiozitatea cu privire la ostilitate ș� i ură malignă, bombardându-vă î�ncontinuu cu tot soiul de relatări vă răpesc din pacea interioară. Î�ntoarceț�i spatele acestor surse ș� i de fiecare dată când auziț�i aceste ș� tiri, amintiț�i-vă că pentru fiecare faptă de cruzime faț�ă de om există o mie de fapte de bunătate.

Amintiț�i-vă acest proverb antic chinez: „Î�nț�eleptul nu vorbeș� te, vorbesc cei talentaț�i, iar proș� tii se ceartă.”

COMPARAȚIA

EI ÎMI REAMINTESC DE MINE

La oamenii cu talente de aur când mă gândesc, Introvertit cum sunt, de bucurie sunt nebun Să aflu când bilanțul întocmesc Că eu și ei avem multe în comun.

Ca Burns, am o slăbiciune pentru pahar, Ca Shakespeare, știu foarte puțină latină și greacă, Îmi ronțăi unghiile ca Aristotel, e clar, Ca Thackeray, sunt snob, cine să mă-ntreacă. Sunt bolnav de vanități byroniene, Am ciuda lui Pope la temelie, Ca Petrarca, nu mai pot după sirene, Ca Milton, am tendința spre melancolie.

Ortografia mea-l evocă pe Chaucer de odinioară Ca Johnson, nu vreau să ajung la final (Și eu îmi beau cafeaua din farfurioară) Asemenea lui Goldsmith, sunt un papagal. Ca Villon, am debite cu carul, Ca Swinburne, am nevoie de-o soră medicală, Pe Cristopher Marlowe îl fac la joc cu zarul Și visez cât Coleridge, dar mai rău, fără-ndoială.

368

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR

În comparație cu oamenii cu talente de aur, Sunt tot ce trebuie să fie un om cu potențial, Îi semăn fiecărui geniu la vicii Și totuși scriu original.

OGDEN NASH (1902–1971)

Scriitor american de versuri umoristice, Ogden Nash este cunoscut pentru fantezia și satira sa sofisticată.

Ogden Nash este renumit pentru extraordinarul simț� al

umorului ș� i pentru poezia lui î�ndrăzneaț�ă, adesea necizelată ș� i extrem de variată, de la propoziț�ii dintr-un singur cuvânt, la versuri care hoinăresc un î�ntreg paragraf. Ș� i-a câș� tigat î�n timpul vieț�ii un număr mare de admiratori, î�n special pentru poezia care satiriza cusururile obiș� nuite. Î�n această poezie selectată de mine, el î�ș�i bate joc de sine î�nsuș� i justificându-ș� i slăbiciunile prin aceea că se potrivesc cu cele ale „oamenilor cu talente de aur”, care sunt câț�iva dintre cei mai buni poeț� i ai lumii. Deș� i este evident că această poezie a fost scrisă pe un ton ironic, ea subliniază totuș� i tendinț� a pe care o avem mulț� i dintre noi de a ne compara cu ceilalț�i.

Pare mai uș� or să ne privim propriul comportament î�n comparaț�ie cu al altora pentru a aprecia unde ne situăm î�n viaț�ă. Practic, î�ntreaga noastră educaț�ie, acasă ș� i la ș� coală, a folosit metoda comparaț�iei, ș� i majoritatea dintre noi am fost pregătiț�i să ne situăm undeva la mijloc, î�n funcț�ie de nivelul celorlalț�i. Î�n scopul evaluării a fost aplicată curbaetalon pentru a determina locul exact î�n care ne aflăm, fie că era vorba de geografie, matematică, cu ce ne î�mbrăcăm ș� i cum ne supunem interdicț�iilor. Tot ce făceau ceilalț�i a

COMPARAȚIA

369

fost folosit î�n mod consecvent ca un barometru pentru a determina ce trebuie să facem ș� i noi. Existau, de asemenea, foi matricole ș� i fiș� e de evaluare. Comparaț�ia ca mijloc de evaluare a fost atât de răspândită, î�ncât probabil că este modalitatea prin care vă evaluaț�i viaț�a de adult, precum ș� i cea prin care gestionaț�i vieț�ile membrilor familiei voastre.

Totuș� i, comparaț�ia unei persoane cu alta anulează unicitatea fiecăreia dintre ele ș� i este adesea insultătoare pentru fiecare persoană î�n parte, iar comparaț�iile nu vă vor duce niciodată la cunoaș� terea de sine. E liniș� titor să căutaț�i validarea î�n exteriorul propriei persoane, dacă ș� i alț�ii fac acest lucru. Ș� i, dacă aproximativ 68% dintre oameni o fac, s-ar putea să fim tentaț�i să o interpretăm ca fiind corectă. Atunci când ne comparăm î�ncontinuu vieț�ile cu ale altora, repetăm condiț� ionarea trecutului căutând î�n altă parte ceva ce sălăș� luieș� te de fapt î�n interiorul nostru. Î�mi place această afirmaț�ie a lui Lao-Zi, fondatorul taoismului: „Cel care î�i cunoaș� te pe alț�ii este î�nț�elept. Cel care se cunoaș� te pe sine este iluminat.”

Când recurgem la comparaț�ii, de orice fel, putem spera cel mult la î�nț�elepciune. Pentru a deveni iluminaț� i î�nsă, trebuie să cunoaș� tem ș� i să onorăm creaț�ia unică pe care o reprezentăm fiecare dintre noi. Acesta este geniul care nu se găseș� te niciodată î�n ceea ce constituie media.

Să tindem fără î�ncetare spre punctul cel mai î�nalt ș� i mai cuprinzător de pe curba „normalităț� ii” ș� i să evităm extremităț� ile, slab reprezentate, aceasta este, după cum sunt sigur că vă daț�i seama, calea pe care eu cred că trebuie să o urmeze oricine. De ce? Deoarece geniul creator se găseș� te î�n poziț�iile care se depărtează de medie.

370

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR

Jean Piaget este un celebru psihiatru elveț�ian care a studiat modalităț�ile prin care elevii se puteau descurca cel mai bine la ș� coală. Piaget mi-a furnizat î�n urmă cu mulț�i ani, atunci când eram un tânăr doctorand, o revelaț�ie importantă, pe care n-am uitat-o niciodată . Experimentele sale cu elevii au confirmat că î�nvăț�area ș� i nivelurile de asimilare sunt diferite de la individ la individ. Î�n orice clasă î�n care o metodă de î�nvăț�ământ, de pildă prelegerea, a fost singurul mijloc de prezentare a informaț�iilor, după un examen la sfârș� itul perioadei de î�nvăț�are, nivelurile de asimilare au semănat cu o curbă-etalon, cu aproximativ două treimi aflate î�n sfera calificativului C sau de nivel mediu; o pătrime s-a î�mpărț�it î�n două, sub ș� i peste medie (calificative D ș� i B); ș� ase procente s-au î�mpărț�it egal î�n elevi slabi ș� i foarte buni (calificative F ș� i A) cu mici fracț�iuni aflate î�n ceea ce numim abateri de la centru. Adică numai o mică fracț�iune erau geniali ș� i o mică fracț�iune pur ș� i simplu nu asimila nimic. Dar nu asta m-a impresionat ș� i nu asta mi-am amintit mereu. Piaget a spus apoi că, dacă e să schimbi metoda de predare, de pildă din prelegere î�n desen, obț�ii atunci aceeaș� i distribuire standard, o mică fracț�iune de elevi geniali ș� i nulităț�i, 6% de A ș� i F; 25% de D ș� i B; 67% de C+ până la C-. Chestiunea uluitoare este î�nsă că acum ai alț�i indivizi î�n sfera geniilor ș� i a nulităț�ilor, iar când î�ncerci o altă metodă de predare, cu acelaș� i grup, ca de pildă discuț�iile pe grupuri mici sau prezentările video, la fiecare metodă nouă de î�nvăț�are pe acelaș� i material, găseș� ti noi genii, noi nulităț�i ș� i o grupare cu totul nouă a nivelului mediu.

Pentru mine, concluzia profundă a lui Piaget a fost de neuitat. Î�n fiecare persoană există un geniu ș� i tot ceea ce

COMPARAȚIA

371

trebuie să facem noi, ca educatori, părinț�i sau stăpâni ai propriilor noastre vieț�i este să găsim o metodă care să î�ngăduie geniului să iasă la iveală.

Poezia umoristică ș� i satirică a lui Ogden Nash Ei îmi reamintesc de mine vă aduce ș� i vouă aminte cât de absurd este să vă comparaț�i cu altcineva. Concluzia sa dezvăluie adevărul acestei afirmaț�ii: „Ș� i totuș� i scriu original.” Acesta este singurul lucru pe care î�l putea face vreodată: să fie el î�nsuș� i.

Adesea, î�n eforturile noastre de a ne adapta ș� i de a fi acceptaț� i, ne pândim pe noi î�nș� ine ca să vedem cum ne comparăm cu alț�ii. Am fost condiț�ionaț�i î�ncă din primele zile la ș� coală ș� i este aș� adar uș� or să uităm că geniul nostru individual se poate să nu fi evoluat. Ideea de a vă compara cu altcineva pare absurdă atunci când ș� tiț�i că sunteț�i indivizi unici ș� i când vă aliniaț�i cu metoda, oamenii ș� i circumstanț�ele care vi se par potrivite pentru voi.

Ș� tiț�i î�n sufletul vostru, aș� a cum ș� tiu ș� i eu când scriu, vorbesc, alerg la un maraton, meș� teresc la maș� ină sau mă spăl pe dinț�i că nu trebuie să î�mi compar acț�iunile cu cele ale altor oameni pentru a decide cum să le fac. Suntem liberi atunci când putem spune: „Aceasta este metoda mea, metoda ta care este? Metoda nu există!” Sunt liber când nu mai trebuie să văd ce am î�n comun cu acei oameni cu talente de aur. Concluzia este aceeaș� i la care a ajuns ș� i Ogden Nash: „Ș� i totuș� i scriu original.” Nu vă mai comparaț�i ș� i î�ncepeț�i să vă creaț�i propriile vieț�i, după propriile metode.

Pentru a renunț�a la obiș� nuinț�a de a vă compara cu ceilalț�i, î�ncepeț�i să practicaț�i aceste sugestii:

372

•

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR

Folosiț�i-vă propriul index personal pentru a vă evalua pe voi ș� i performanț�ele voastre. „Sunt mulț�umit de mine î�nsumi?” î�n loc de „Nu sunt la fel de bun ca sora mea.”

Când vă treziț�i că faceț�i comparaț�ii, opriț�i-vă chiar î�n acel moment ș� i surprindeț�i-vă. Să deveniț�i conș� tienț�i de acest fapt reprezintă î�nceputul schimbării acestui obicei. Când sunteț�i pe cale de a spune: „Cred că sunt mediocru î�n acest domeniu”, opriț�i-vă ș� i reformulaț�i astfel: „Atâta pot să fac ș� i nu mă deranjează asta.”

Nu folosiț�i comparaț�ii când vine vorba de copiii voș� tri dacă nu vreț�i să facă ș� i ei la fel. De câte ori spuneț�i: „Tuturor celorlalț�i copii de la ș� coală li se cere să facă acasă câteva treburi”, aș� teptaț�i-vă să auziț�i ș� i ceva de genul „Niciun alt părinte nu î�ș�i pune copiii să se culce atât de devreme”. Obiceiul va deveni perfid ș� i va trece din generaț�ie î�n generaț�ie, dacă voi nu î�ncetaț�i să folosiț�i comparaț�ia ca standard. Modificaț�i-vă direcț�ia astfel: „Mă aș� tept să î�ț�i faci treburile î�n casă, iar acest lucru nu are nimic de-a face cu prietenii tăi.”

Dacă nu sunteț�i atât de talentaț�i sau buni specialiș� ti pe cât v-aț�i dori la un anumit lucru, reamintiț�i-vă că nu e din cauză că aveț�i vreo deficienț�ă. Este rezultatul reacț�iei voastre unice ș� i a experienț�ei pe care o aveț�i î�n situaț�ia respectivă. Geniul vostru constă poate î�n altceva sau poate că e nevoie să descoperiț�i o altă metodă de î�nvăț�are. Respectaț�i-vă individualitatea ș� i unicitatea ș� i abț�ineț�i-vă să faceț�i speculaț�ii comparându-vă cu ceilalț�i. Comparaț�ia plasează î�ntotdeauna comanda vieț�ii voastre î�n mâinile celor cu care vă comparaț�i.

ACȚIUNEA/FAPTA

Ar trebui să vorbim mai puțin; un loc în care se țin predici nu este un punct de reper. Și-atunci, ce să faci? Pune mâna pe o mătură și fă curat în casa cuiva. Și asta spune tot.

MAICA TEREZA (1910–1997)

O călugăriță care a fost profesoară de istorie și geografie și director de școală în Calcutta, Maica Tereza a simțit chemarea să părăsească mănăstirea pentru a-i ajuta pe cei mai săraci dintre săraci și pentru a trăi printre ei. În 1950, ea și ajutoarele ei au pus bazele Misionarilor Carității.

Cel mai eficient mod de a î�nvăț�a pe cineva ceea ce am vrea

să ș� tie este prin comportament, nu prin cuvinte. Adesea nenumărate ore sunt petrecute î�n discuț�ii î�n care ne exprimăm frustrarea cu privire la ceea ce ni se pare inacceptabil ș� i î�n care facem schimb de insulte verbale ș� i de exemple a ceea ce este atât de supărător. Schimbarea dorită nu devine realitate, iar voi resimț� iț� i î�ncă suferinț� a că cineva se poartă urât cu voi. S-ar putea să fie adevărat că, la un anumit nivel, comunicarea este secretul unei relaț�ii de succes, dar adesea se pare că, cu cât sunt schimbate mai multe cuvinte, cu atât mai lipsit de succes este rezultatul. Acest lucru poate fi valabil când e vorba despre partenerul de viaț�ă, membrii familiei, ș� efii ș� i angajaț�ii, chiar propriii voș� tri copii.

374

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR

Maica Tereza, mică, dar cu un spirit uriaș� , care a muncit zilnic pe străzile din Calcutta, văzându-l pe „Iisus Hristos sub toate î�nfăț�iș� ările sale tulburătoare”, după cum a spus-o ea, ne oferă o î�nț�elepciune profundă prin sfatul său scurt. „Ar trebui să vorbim mai puț� in”, ar trebui să faceț� i mai mult. Cuvintele care nu sunt susț� inute de acț� iune devin doar un loc î�n care se ț�in predici ș� i nimic mai mult. Dacă vreț�i să demonstraț�i ceva, trebuie să deveniț�i un punct de reper, printr-un comportament nou ș� i eficient. Vechiul aforism: „Aud, uit; văd, î�mi amintesc; fac, î�nț�eleg”, nu se aplică numai pentru ceea ce doriț�i să î�nvăț�aț�i, ci ș� i pentru modul î�n care doriț�i ca ceilalț�i să se poarte cu voi. Evident că nu puteț�i î�nvăț�a să î�notaț�i ascultând pur ș� i simplu cuvintele celorlalț�i sau privindu-i pe alț�i oameni î�n apă. Pentru a ș� ti, trebuie să o faceț�i. Aceeaș� i logică concisă se aplică ș� i nebuniei de a face la nesfârș� it schimb de cuvinte, ca unic mijloc de comunicare.

Comportamentul este cel mai eficient mod de a comunica cu alț�ii î�n viaț�ă. Eu ș� i soț�ia mea le-am vorbit î�ntotdeauna copiilor noș� tri despre bunătatea faț�ă de toate ființ�ele. Totuș� i, cel mai eficient mod de a comunica acest mesaj este propriul nostru comportament. Poate că cel mai grăitor exemplu î�n acest sens a apărut î�n Maui, când Marcelene ș� i una dintre fiicele noastre au descoperit o pasăre mică ce căzuse din cuibul său. Î�mi amintesc că soț�ia mea, care avea multe treburi importante de care să se ocupe î�n acea zi, pentru familie, a luat pasărea î�ntr-o cutie de pantofi ș� i a mers cu maș� ina î�n partea cealaltă a insulei, la un adăpost la care sunase, petrecându-ș� i patru ore î�n trafic ș� i renunț�ând la acea zi pentru micul pui de pasăre. A predat î�n mâini sigure făptura aceea plăpândă ș� i, făcând acest lucru, ea a generat mai degrabă un reper, î�n loc să ț�ină o predică. Eu ș� i

ACȚIUNEA/FAPTA

375

copiii noș� tri am văzut î�n acea zi dragostea î�n acț�iune, pentru toate ființ�ele, iar lecț�ia a avut mai mult impact decât orice ș� uvoi de cuvinte pe acel subiect.

Când vă simț�iț�i î�ncurcaț�i î�n superficialitatea jocurilor de cuvinte care aduc î�n discuț�ie numai exteriorul unei probleme, opriț�i-vă ș� i reamintiț�i-vă de marea î�nț�elepciune din sugestia Maicii Tereza. Î�ntrebaț�i-vă: „Ce pot face î�n acest caz?”, î�n loc să continuaț� i să î�ncercaț� i să demonstraț� i o idee. Dacă cineva are un limbaj lipsit de respect, atunci susț�ineț�i-vă cauza î�n cuvinte, bineî�nț�eles, ș� i, apoi, dacă lipsa de respect continuă să iasă la iveală, treceț�i la etapa acț�iunii sau a reperului, după cum o descrie Maica Tereza. Renunț�aț�i imediat la predică! Dacă aveț�i de-a face cu un adult, faceț� i tot posibilul pentru a-i transmite că vorbiț� i serios. Ț� ineț�i-vă departe cel puț�in o săptămână. Dacă aveț�i de-a face cu un comportament sub influenț�a alcoolului, nu î�l î�ngăduiț�i folosind ș� i mai multe cuvinte ca singurul mijloc de comunicare. Cereț�i-i î�n schimb persoanei să caute ajutor, altminteri nu veț�i mai face parte din viaț�a ei. Cu copiii, retrageț�i privilegiile ș� i menț�ineț�i situaț�ia, atunci când regulile de bază ale decenț� ei ș� i armoniei sunt î�ncălcate. Vorbiț�i, bineî�nț�eles, dar î�n cele din urmă trebuie să puneț�i mâna pe mătură ș� i să faceț�i curăț�enie î�n casa altuia, dacă vreț�i să fiț�i cu adevărat de ajutor.

Maica Tereza nu a fost o persoană despre care să puteț�i spune că era crudă sau nepăsătoare. Viaț�a ei a fost dedicată carităț�ii ș� i ajutorării celor mai puț�in norocoș� i dintre noi, pentru a avea parte ș� i ei de un tratament omenesc. Ea părea să ș� tie că modalitatea de a face ca acest lucru să devină realitate nu era să le vorbească altora despre faptele virtuoase, ci efectiv să le trăiască. Nu e crud să arăț�i, prin

376

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR

comportament, că nu vei tolera acele lucruri care ț�i se par inacceptabile. S-ar putea să fie singura cale de a realiza o schimbare. Deș� i importante, cuvintele voastre riscă să fie uitate dacă nu sunt urmate de acț�iune.

Cu toț�ii părem a suferi de tendinț�a de a discuta la nesfârș� it despre problemele noastre. Organizăm comitete pentru a studia problemele ș� i mergem la î�ntrunirile respectivelor comitete pentru a vorbi despre motivele pentru care nu se poate face, probabil, nimic. Oamenii de acț�iune nu au tendinț�a de a se alătura comitetelor ș� i de a asculta rapoarte speciale. Î�mi amintesc că am citit despre Lee Iacocca, directorul executiv din industria auto cunoscut pentru lipsa sa de î�ngăduinț�ă î�n faț�a scuzelor, a cărui conducere a adus două dintre cele mai mari companii de automobile din lume pe locuri superioare. Atunci când le-a cerut inginerilor săi să î�i construiască un prototip de maș� ină decapotabilă care nu mai fusese făcută de multe decenii, a tot auzit enumerate motivele pentru care produsul nu era fezabil ș� i toate problemele inginereș� ti. Î�n cele din urmă, exasperat, le-a ordonat: „Luaț�i o maș� ină, tăiaț�i-i, naibii, partea de sus ș� i daț�i-mi-o s-o văd.”

Oamenii de acț�iune, cei care schimbă lucrurile î�n viaț�ă, cei pe care î�i admirăm cel mai mult, par cu toț�ii să cunoască adevărul străvechii î�nț�elepciuni: „Ce tot vorbeș� ti aș� a de tare, că nu te aud ce spui!” Fiț�i un om care face. Ș� i fiind astfel, veț�i reuș� i să-i î�nvăț�aț�i mai mult pe alț�ii ș� i să aduceț�i mai multă î�mplinire î�n viaț�ă decât ar putea transmite vreodată toate cuvintele din dicț�ionar. Pentru a pune î�n aplicare sfatul Maicii Tereza, î�ncercaț�i următoarele:

ACȚIUNEA/FAPTA

• •

•

377

Ț� ineț�i minte că î�n viaț�ă sunteț�i trataț�i după cum î�i î�nvăț�aț�i pe oameni să vă trateze. Î�ntrebaț�i-vă dacă comportamentul vostru invită vreo purtare urâtă de care vă tot loviț�i.

Când simț�iț�i că vorbele voastre nu mai au impact ș� i că vă duc la poveș� ti lungi ș� i obositoare, care se sfârș� esc cu aceleaș� i rezultate, luaț�i decizia de a fi creativi trecând de la un loc î�n care se predică la un punct de reper. Notaț�i noi moduri de acț�iune care vor transmite punctul vostru de vedere ș� i juraț�i să le urmaț�i, chiar dacă sunteț�i tentaț�i să vă î�ntoarceț�i la jocurile de cuvinte.

Lăsaț�i-i pe membrii familiei, î�n special pe copii, să vă vadă trăind după filozofia voastră. Indiferent de ce ar spune ei, vă vor respecta pentru faptele voastre, chiar dacă par a fi critici. Dacă refuzaț�i să rămâneț�i la nivel de dezbatere ș� i î�n defensivă, ș� i î�n schimb demonstraț�i simplu, cu fermitate, care este filozofia voastră de viaț�ă, atunci veț�i ajunge să cunoaș� teț�i valoarea acelui punct de reper.

VENERAȚIA Brisbane

BRISBANE

Acolo unde ni s-a revelat Dumnezeu.

Numai noi doi cunoaștem magia și înfiorarea acelei prezențe. În pofida sorților imposibili...

Legătura noastră cu eternitatea consolidată mai mult, întărită. Cu toate că paradoxul persistă mereu...

Suntem în control/nu suntem în control, condamnați să alegem. Nu sunt sigur decât de iubirea noastră întipărită în veșnicie.

WAYNE W. DYER

Un suflet infinit, ascuns într-un soț, tată a opt copii, scriitor și conferențiar, Wayne Dyer este autorul acestei cărți și al altor șaisprezece, inclusiv trei manuale.

Această carte nu este atât despre aprecierea poeziei ș� i a

filozofiei, pe cât este despre aplicarea î�nț�elepciunii acestor scriitori î�n vieț�ile noastre de zi cu zi. Toate textele selectate din această carte transmit mesaje de la personalităț�i sensibile, extrem de creative ș� i productive, care au trăit aici pe planeta Pământ la un moment dat, la fel cum trăim ș� i noi azi.

380

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR

Mă simt un pic î�ngâmfat că includ un text de-ale mele î�n această colecț�ie de splendori ale atâtor poeț�i, artiș� ti ș� i filozofi supremi ai trecutului. Am ales î�nsă să î�mi asum stânjeneala ș� i stângăcia acestui fapt, deoarece vreau să includ î�n această carte poezia Brisbane, care a fost pentru mine o muncă făcută din iubire, drept exemplu al unei scrieri poetice din inima unui tip normal, obiș� nuit, scrisă pentru soț�ia sa î�ntr-un moment de pură veneraț�ie ș� i inspiraț�ie. Ș� i, de asemenea, pentru că vreau să ș� tiț�i povestea din spatele acestui efort poetic făcut de cineva care se află î�ncă aici pentru a-ș� i î�mpărtăș� i motivele pentru care a scris-o.

Î�nchei, aș� adar, această colecț�ie cu o poezie pe care am scris-o pentru soț�ia mea, Marcelene, ș� i sper ca ș� i voi să luaț�i î�n mână condeiul ș� i să daț�i la o parte teama de ruș� ine, ironie sau de comparaț�ii nedrepte cu marii poeț�i ș� i să vă exprimaț�i sentimentele cele mai intime pentru cei pe care î�i iubiț�i.

Poezia pe care am selectat-o se numeș� te Brisbane pentru că acesta este oraș� ul din nordul Australiei unde, î�n 1989, am simț�it ș� i am ș� tiut fără discuț�ie, dincolo de orice î�ndoială, că î�n univers există o forț�ă î�n acț�iune, căreia eu î�i spun Dumnezeu. Am î�nceput să-l cunosc pe Dumnezeu, pe câtă vreme, până î�n acea zi, doar ș� tiusem despre Dumnezeu.

Soț�ia mea, Marcelene, ș� i doi dintre copiii noș� tri care aveau pe atunci un an ș� i jumătate ș� i trei ani ș� i jumătate erau cu mine î�ntr-un turneu de discursuri î�n Australia, î�n februarie 1989. Î�n timpul zilei am vorbit î�n faț�a unei mari adunări, m-am î� n tors, epuizat, la hotelul nostru din Brisbane ș� i m-am dus la culcare. Î�l aveam pe unul din copii î�n pat cu mine, î�n timp ce Marcelene dormea ș� i î�l alăpta pe cel mic î�n patul de alături.

VENERAȚIA

381

La ora 4:05 dimineaț�a, ceva ce nu se mai î�ntâmplase î�nainte ș� i nu s-a mai petrecut de atunci î�ncolo m-a luat prin surprindere mai presus de orice aș� putea descrie aici. Soț�ia mea s-a trezit dintr-un somn adânc ș� i s-a apucat să-i mute î�n pat pe copiii noș� tri. A luat-o pe fetiț�a noastră de trei ani ș� i jumătate din patul meu ș� i a pus-o cu băieț�elul de un an ș� i jumătate. A continuat urcându-se î�n patul meu ș� i cuibărindu-se lângă mine. Acest lucru era neobiș� nuit din partea lui Marcelene, î�n special pentru că î�l alăpta tot timpul pe fiul nostru. Mă aflam î�ntr-o stare de ș� oc semiconș� tientă, gândindu-mă că visez.

Soț�ia mea ori alăptase, ori fusese î�nsărcinată î�n cei opt ani anteriori ș� i, prin urmare, î�ș�i î�ntrerupsese cu totul ciclul menstrual. Î�n plus, fusese asigurată că nu va mai rămâne î�nsărcinată din cauza unei proceduri chirurgicale prin care î�i fusese î�ndepărtat un ovar. Pentru a fi siguri, foloseam î�nsă metode contraceptive, iar eu mă retrăgeam la momentul critic, pentru a pune semnul exclamării pe precauț� ia noastră. Ș� i totuș� i, î�n ciuda tuturor acestor măsuri, la 4:05 dimineaț� a, î�n Brisbane, Australia, a fost concepută fiica noastră cea mai mică Saje Eykis Dyer ș� i a venit pe lume pe 16 noiembrie 1989.

Ce a trezit-o pe soț�ia mea î�n acel moment? Ce a provocat acest comportament ciudat pentru ca o femeie, care deț�ine î�ntotdeauna controlul, să pară a fi aproape obsedată? Ce putere a acț�ionat î�n acea noapte? Cine controla lucrurile?

Saje a fost o forț�ă a iubirii care ne-a unit î�n căsnicia noastră, dar atunci când am aflat că soț�ia mea era î�nsărcinată după acea obsesie minunat de bizară de la miezul nopț�ii, am ș� tiut, după cum a ș� tiut ș� i Marcelene, că existau forț�e care lucrau prin intermediul nostru să aducă î�n lumea materială acel î�nger micuț� ș� i care depăș� eau hotărârea

382

ÎNȚELEPCIUNEA EVURILOR

noastră de a nu mai avea alț�i copii. Operaț�ie, metode contraceptive, retragerea, absenț�a unui ciclu feminin cu care să ț�inem evidenț�a ovulaț�iei ș� i un somn adânc î�ntr-o ț�ară străină sunt toate obstacole minore, nesemnificative, î�n faț�a unei forț�e a vieț�ii care face tot posibilul să î�ș�i facă apariț�ia pe lumea noastră materială!

Î�n 1989, de Ziua Mamei, am scris poezia Brisbane pentru soț�ia mea ș� i am pus-o î�ntr-un colaj î�nrămat al excursiei noastre din Australia. Î�nsă indiferent câte cuvinte aș� scrie ș� i cu câtă disperare aș� î�ncerca să transmit caracterul special al acelei experienț�e, după cum am spus: „Numai noi doi cunoaș� tem magia ș� i î�nfiorarea acelei prezenț�e.” Din acel moment ș� i până acum n-am trăit nicio clipă î�n care să mă î�ndoiesc de prezenț�a lui Dumnezeu î�n viaț�a mea. Nu mă implic î�n discuț�ii lungi î�n contradictoriu cu necredincioș� ii ș� i nici nu simt vreo nevoie anume să conving pe cineva de ceea ce eu ș� tiu. Exprim pur ș� i simplu acest lucru prin scrierile mele, prin conferinț�e. Ș� i, da, î�n propria-mi exprimare poetică măruntă scrisă pentru soț�ia mea. Mă î�ntorc î�n acel moment ș� i legătura mea cu acea deș� teptare divină este reconsolidată ș� i î�ntărită. Mai ș� tiu, de asemenea, prin intermediul acestei experienț�e, că fiecare suflet care se manifestă î�ntr-o ființ�ă umană face ș� i el parte din această piesă de teatru divină.

Ne place să credem că noi suntem cei care controlăm astfel de chestiuni, totuș� i o mare parte din mine ș� tie că nimic nu poate opri un suflet hotărât, iar paradoxul afirmaț�iei „condamnaț� i să alegem” este oricând evident. Adică, deț�inem controlul ș� i nu deț�inem controlul, ambele î�n acelaș� i timp, ș� i a î�nvăț� a să trăieș� ti cu acestă enigmă este o mare parte din a-l cunoaște pe Dumnezeu.

VENERAȚIA

383

Aț�i sosit aici printr-un scenariu miraculos asemănător. Inima a î�nceput să vă bată î�n pântecul mamei la câteva săptămâni de la concepț� ie ș� i acesta este un mister absolut pentru toată lumea de pe planeta noastră. Cum apare ceva din nimic? Unde era acea viaț�ă î�nainte de concepț�ie? Ce se î�ntâmplă î�n momentul creaț�iei? Cu toț�ii mergem, respirăm, discutăm paradoxuri ș� i probabil facem ce putem mai bine să lăsăm î�n urmă conflictul intelectual ș� i să acceptăm cu o inimă iubitoare, î�n timp ce suntem siguri, că iubirea noastră este î�ntipărită î�n veș� nicie.

Prin toate mijloacele, rămâneț�i î�n starea de veneraț�ie ș� i apreciaț�i fiecare moment din viaț�ă ș� i fiecare moleculă a creaț�iei. Î�nsă undeva adânc î�nlăuntrul vostru, î�ntr-un colț�iș� or al conș� tiinț�ei, să ș� tiț�i cu siguranț�ă că există o prezenț�ă divină aflată î�n acț� iune î�n voi ș� i, de asemenea, î�n î�ntreg universul ș� i că ea nu face niciodată greș� eli, î�n ciuda a ceea ce poate aț�i ajuns să credeț�i de-a lungul anilor. Acesta este un sistem inteligent din care facem cu toț�ii parte ș� i ne facem intrarea ș� i ieș� irea din el exact la timp.

Acestă ultimă selecț�ie este mesajul meu pentru voi, ca ș� i tributul meu pentru acel moment cu totul ș� i cu totul relevant de la î�nceputul anului 1989. Fiț�i siguri de un singur lucru, aș� a cum este el exprimat î�n A Course in Miracles (Curs de miracole) ș� i aș� a cum am î�ncercat să vă transmit ș� i eu î�n acest ultim capitol. Este singura sugestie pe care vreau să v-o ofer personal ș� i care să rămână cu voi când î�nchideț�i această carte. „Dacă aț�i ș� ti Cine merge cu voi pe calea pe care aț�i ales-o, frica n-ar fi posibilă.” Namaste! (mă î�nchin î�n faț�a locului din tine î�n care cu toț�ii suntem unul).

Editura ACT și Politon Str. Înclinată, nr. 129, Sector 5, București, România, C.P. 050202. tel: 0723.150.590, e-mail: office@actsipoliton.ro www.actsipoliton.ro | www.blog.actsipoliton.ro