Misterele Bucureștiul: Orașul subteran By A.Emil/T.Baldo
Pentru pasionații de mistere nu mai este un secret faptul că Bucureștiul nu a fost ales întâmplător de marii conducători ai vremurilor. De la daci, trecand pe la Vlad Tepes și culminând cu Ceaușescu, labirintul tunelelor secrete de sub București – și povestile despre ele – nu au încetat să crească. Arhitecții acestei lumi subterane (posibil migranți din continentul scufundat al Atlantidei 9564 î.Ch), prin cunoștiințele și tehnologia folosită la crearea acestor căi de comunicații, au sfidat legile fizicii, făcând imposibilul… posibil. În rândurile ce urmează veți găsi informații și declarații ale celor care s-au ocupat de întreținerea și administrarea acestui patrimoniu național. O istorie mai putin știută! Șeful Secției de Istorie a Muzeului Municipiului București, Dan Falcan, a adunat datele, mărturiile și informațiile publice, existente despre tunelurile și catacombele Bucureștiului mai vechi și mai noi, apoi le-a ordonat, pentru a întocmi „o imagine” asupra istoriei subterane a orașului. Bucureștiul are o tradiție de secole în materie de „tainițe” și pasaje secrete. Primele coridoare subterane, datate istoric și demne de luat în calcul, au fost beciurile producătorilor de vinuri. Acestea aveau zeci de metri și erau atât de largi încât se putea circula prin ele cu carele. Construcția lor a fost relativ simplă, aceștia doar adaptând spațiile la nevoile lor. În Secolul al XIX-lea au apărut edificii care aveau tuneluri de refugiu, cum este cel care leagă Palatul Ghica Tei de Mănăstirea Plumbuita… lung de mai bine de un kilometru! În nordul Parcului Cișmigiu, Biserica Schitu Măgureanu e legată prin tunele subterane de Palatul Kretzulescu. Sub Palatul Golescu, situat lângă Stadionul Giulești, a
fost găsit (în timpul lucrărilor de la Metrou) un coridor, care nu apărea în cartografierea făcută de geologi, care are ieșire spre lunca Dâmboviței. Coridorul a fost folosit și de Tudor Vladimirescu. „De pe la 1826 ne-au rămas câteva relatări care ne dau o imagine asupra catacombelor de sub Capitala Țării Românești. La acea vreme erau vestiți haiducii Tunsu și Grozea. Timp de mulți ani cei doi au băgat spaima în boierii din București, în special în cei care aveau casele în zona actualei Șosele Panduri. Deși poterele reușeau să îi localizeze, niciodată nu i-au prins… haiducii dispăreau… parcă intrau în pământ”. Astăzi putem afirma că sub această șosea sunt o mulțime de coridoare subterane late de 3 metri și înalte de 2 metri… însă toate aceste date au pălit atunci când am intrat în contact cu alte date și informații recente. Labirintul subteran vechi al orașului pare neînsemnat pe lângă cel construit din ordinul lui Ceaușescu.
Istoricul Dan Falcan Datele mi-au parvenit de la mr.Gheorghe Grigoraș și cpt. Nicolae Grigoraș, ambii din unitatea specială de luptă antiteroristă, care au intrat în subteranele fostului Comitet Central, chiar pe 25 decembrie 1989, împreună cu un grup de geniști și pirotecniști, explică istoricul Dan Falcan. Conform relatării militarilor, la subsolul clădirii au găsit un tunel, nu prea lung, care cobora într-un fel de cazarmă. Opt camere cu paturi. Din aceste camere pornesc mai multe culoare, unul ducând chiar până la etajul 2 al clădirii. Pe un alt culoar se poate ajunge la un buncăr mai larg… la 7 metri adâncime.
Se trece apoi de o ușă blindată și se ajunge la un apartament spațios… la adâncimea de 9 metri. Militarii au căutat camera de ventilație și au găsit un nou coridor. După aproximativ 30 de metri, au găsit o nișă cu o ladă mare în care erau 16 bărci din cauciuc… cu pompe de umflare. După alți 20 de metri, militarii au observat că pereții tunelului au altă culoare… sunt mai noi și erau acoperiți cu un fel de rășină sintetică. După încă 10 metri, culoarul se înfunda. La capătul acestuia se afla un piedestal din lemn pe care era așezat un capac. Au ridicat capacul și sub el au găsit o trapă de fier. Au ridicat-o și au găsit… un râu cu apă curată care curge într-o matcă artificială de beton.
Râul subteran se află cam la 12 metri sub platforma Pieței Revoluției. Cele 16 bărci erau folosite (în caz de nevoie) pentru această cale de navigație. Albia râului subteran și pereții acestuia inițial pietruit, a fost ulterior amenajat (betonat) și i s-a adăugat bare laterale metalice pentru oprirea sau impulsionarea bărcilor. Ofițerii au vorbit și despre existența unui alt canal similar, la capătul unui alt tunel, precum și de un sistem de inundare a acestui „labirint” pe secțiuni. „În opinia militarilor, râul subteran are ieșire către unul din lacurile din afara orașului, în nord și pe râul Dâmbovița, în sud-est”. În cazul în care un „fugar” folosea această cale și era urmărit, putea inunda porțiuni în spatele său pentru a-i putea opri pe urmăritori. În curtea interioară a fostului CC, a mai fost găsită o „gaură de ieșire”, din care printr-o rețea de pasaje se ajunge în canalizarea orașului, din care se poate ieși mai apoi către Râul Dâmbovița. Această rețea are guri de ieșire în Palatul Regal, Biserica Kretzulescu și Magazinul Muzica… Subliniez, relatările sunt ale unor ofițeri din cadrul Armatei. „În urma unor cercetări ulterioare a reieșit că ramificațiile subterane au corespondență cu circa 80 de obiective din București… cum ar fi Clădirea ASE, Casa Enescu, Opera Română…etc”. Secret de serviciu Despre acete galerii subterane construite sau recondiționate la ordinul lui Ceaușescu ne-a vorbit și Rădulescu Dobrogea, fost inspector de mediu în Primăria Capitalei… omul care s-a ocupat în cadrul instituției de pânza freatică a orașului. Rădulescu susține că știe de aceste galerii și de râul secret cu apa limpede, precum și de pânza freatică de sub oraș, dar nu poate să ne dea detalii în amănunt despre acestea.
Coridor secret sub clădirea fostului CC
Ing. Constantin Bratu, directorul tehnic al administrației clădirii fostului CC a spus că a văzut numai intrarea în catacombe: „Pot să vă spun că am auzit despre aceste lucruri, dar nu le-am văzut. Există o cale de comunicație subterană care pleacă de aici către Piața Revoluției și o alta care duce spre Palatul Regal către Piață… și încă una tot din Palatul Regal către Biserica Kretzulescu. Intrările în aceste căi de acces le-am văzut, dar unde se opresc nu știu, nu este treaba noastră să cotrobăim pe acolo”.
Col (r) Nicolae Kovacs Col.(r) Nicolae Kovacs (83 ani), omul care a condus partea cea mai secretă a lucrărilor de la Casa Poporului, absolvent al secției de construcții speciale din Academia Militară, a avut comanda celor 12.000 de militari rezerviști care a lucrat la acest edificiu gigantic ne-a relatat faptul că Ceaușescu voia să umble cu mașina pe sub București. Casa Poporului are un singur buncăr antiatomic legat de principalele instituții ale statului prin 20 de kilometri de tuneluri. „Ceaușescu voia să demonstreze prin Casa Poporului că este cel mai tare conducător din blocul socialist… Și a reușit!”.
Intrare buncar antiatomic – Palatul Parlamentului Kovacs dezvăluie faptul că în Casa Poporului sunt 5.000 de încăperi și că în subteran există șapte etaje, ultimul fiind ocupat de buncărul antiatomic al lui Ceaușescu, o incintă cu pereți din beton de 1,5 metri grosime, acoperiți cu o placă de eclatare, care nu poate fi penetrată de radiații. Adăpostul este compus din sala principală, adică punctul de comandă (Cartierul General care trebuia să aibă legături telefonice cu toate unitățile militare din România) și mai multe apartamente de locuit destinate conducerii statului… în caz de război.
Culoar subteran – Palatul Parlamentului „Sala principală urma să fie dotată cu o masă mare în mijloc și pe pereți, cu un sistem de hărți ale României în relief. Pentru ventilație s-au adus pompe suedeze, cu filtre speciale, care au fost încastrate în pereți. Aveam vreo 12 camere mari cu filtre de rezervă, stituite pe rafturi. Acestea au fost singurele componente străine din Casa Poporului”. Ca ofițer superior specializat în construcții speciale, Kovacs a lucrat la toate tunelurile și pasajele secrete realizate în timpul lui Ceaușescu. „Este vorba de aproximativ 20 de kilometri de tuneluri realizate în așa fel încât să se poată circula prin ele cu mașini cu motor electric”.
Bifurcație Piața Revoluției – Palatul Regal, Piața Romana spre ASE
Tunelurile principale leagă Palatul Cotroceni de Academia Militară, pe aceasta de Casa Poporului, iar de aici pleacă două tuneluri mari: unul spre fostul Comitet Central (în prezent Ministerul de Interne din Piața Revoluției), și unul spre actualul Minister al Apărării. Cele dinspre Piața Revoluției sunt întrerupe din loc în loc de uși de șapte tone greutate fiecare, pentru a închide etanș zona în caz de necesitate. Au fost înglobate în acest sistem și catacombe mai vechi realizate în perioada interbelică, cum e cea din zona Cotroceni, a lui Carol al II-lea.
Linia de metrou secretă: Palatul Parlamentului – Aeroport Otopeni „Sunt și multe tuneluri secundare, cum e cel dinspre Casa Poporului și stația de metrou Izvor, care probabil că vor fi folosite, la un moment dat, pentru utilități publice”, sau cele ținute la secret până acum – mai exact cele din zona Pieței Victoria (pasaj), care vor fi amenajate și intrate în administrarea primăriilor pentru servicii și parcări subterane.
Sala de Consiliu – Buncar antiatomic (Palatul Parlamentului)
Col. Kovacs, ne-a mai relatat și faptul că lucrările la al doilea buncăr al lui Ceaușescu, ales de acesta s-au făcut în apropiere de actualul Hotel Marriott și Ministerul Apărării. Pe acel loc, exista deja un buncăr cu un planșeu din beton gros de 1,2 metri, construit de nemți prin 1942, loc din care armata germană dislocată la acea vreme în România, avea legătură telefonică directă cu Hitler.
Intrare buncar antiatomic – Ministerul Apărării Am încercat să demolăm acea structură… însă era prea greu de făcut acest lucru, așa că am hotărât să o înglobăm în structura noului imobil. Așa a devenit construcția lui Hitler, al doilea buncăr antiatomic al lui Ceaușescu… care nu este sub Casa Poporului cum s-a crezut mereu, ci repet sub Ministerul Apărării”. Construcții speciale Ceea ce se știe public despre Casa Poporului – partea subterană, este o nimica toată în comparație cu istoria regiunii Bucureștiului de astăzi care în vechime era o alternanță de păduri și mlaștini cu dealuri calcaroase și un bogat bazin de ape curcătoare.
Prezentarea Planul de sistematizare a Bucureștiului
De la regiunea Călugăreni și până în Bucureștiul de acum, se întindeau o serie de munți calcaroși de mici dimensiuni, scobiți în subteran și traversați de numeroase canale – unele inundate (despre aceste lucruri astăzi nici nu se șoptește în școli) care se întindeau pe aproape mai multe sute de kilometri plecând de la Dunăre, din regiunea Orșova, mergând apoi pe o linie neregulată, când mai aproape, când mai departe de cursul Dunării, urcând la un moment dat puțin spre nord și trecând prin regiunea Călugăreni și București, apoi cotind iarăși către sud și mergând aproape paralel cu Dunărea. Regiunea de pădure și munți calcaroși tociți pe care s-a amplasat mai târziu Bucureștiul, a atras atenția dacilor pentru numeroasele ascunzători subterane de mari dimensiuni, dar și canale lungi săpate în peretele de calcar, acestea putând fi ușor amenajate și adaptate diverselor scopuri. La început, dacii au utilizat aceste cavități și galerii pentru a stoca rezerve strategice de alimente, piei și blănuri. Cu timpul la suprafață s-a format încă din perioada antică staulul și mai târziu târgul de animale, pe care în Evul Mediu avea să se dezvolte la un moment dat și așezarea omenească de mai târziu.
Coridor langa Raul Dâmbovița Primul care a sesizat potențialul strategic al Bucureștiului a fost domnitorul Vlad Țepeș, fiind și cel care a făcut primele amenajări „moderne” ale tunelurilor subterane. Mai târziu, peste amenajările făcute de Țepeș, alți domnitori au construit obiective de mascare și prelungiri sau altfel de amenajări. Rețineți de pildă că de la Curtea Domnească a lui Țepeș pleacă un canal care trece pe sub Hanul lui Manuc după care se ramifică în trei direcții diferite: unul merge înspre Universitate cotind spre Cișmigiul de azi (fost munte calcaros și împădurit care avea la bază o mlaștină de dimensiune medie) loc unde mai târziu, (începând din perioada regelui Carol I) s-au amenajat obiective strategice de foarte mare importanță, alături de „centura fortificată” a Bucureștiului și altele. Un alt canal pleacă de la Curtea Domnească spre ceea ce azi numim Palatul Parlamentului, iar cel mai important și mai
lung, cel de-al treilea spre Parcul Tineretului (fosta Mlaștină Cocioc). Pe vremea lui Țepeș, acolo era un munte de dimensiuni mari, parțial împădurit și înconjurat de cea mai mare mlaștină din această regiune, deci o fortăreață de netrecut! Acolo, pe vîrful muntelui și în mijlocul pădurii, tulelul lui Țepeș avea ieșirea. Astăzi, locul ieșirii este mascat de Crematoriul Cenușa. Poate mulți dintre voi se vor mira de ce un crematoriu are statut de obiectiv militar și nimeni nu poate să se apropie la mai puțin de 300 de metri de acesta fiind interzisă fotografierea sau filmarea. Mai rețineți totodată și faptul că toate mănăstirile din apropierea bucureștiului sunt de fapt amplasate pe schema unor importante galerii subterane, ale căror porți de acces le maschează cu această ocazie. De pildă, fostul Sanatoriu TBC și actualul Palat și restaurantul Lebăda. Obiective strategice La lucrările de reamenajare a Palatului Peleș, o importanță deosebită avută în vedere de echipa de arhitecți și constructori, au avut-o formațiunile subterane. Construcțiile realizate în zonă intrând în cadrul unor scheme de amenajări ce cuprindeau atât obiective aflate la suprafață, cât și cele din subteran. La schimbarea regimului și preluarea puterii de către comuniști, toate aceste obiective strategice au fost preluate și administrate. Din anumite rațiuni au fost numite persoane credibile ce urmau să le conserve și administreze, pentru a le ține de parte de ochii și mâinile comisarilor sovietici. Știu că poate părea SF și greu de crezut, însă chiar și la acea vreme, comuniștii români s-au ferit de amestecul prea „adânc” al rușilor în treburile și istoria României. Cu această ocazie, la preluarea Castelului Peleș, inventarierea și administrarea acestui obiectiv, foștii agenți ai serviciilor secrete regale (ai Siguranței) au prezentat rapoarte de activitate și evident, s-au oferit să-și exercite pe mai departe atribuțiile în slujba noului regim. De la ei s-a aflat informații care i-a șocat pe noii „administratori”, aceștia la rândul lor întocmind rapoarte detaliate pe care le-au trimis către conducerea superioară de Partid. În urma acestor rapoarte s-a decis conservarea imediată a obiectivelor respective (fapt pentru care intrările în subterane au fost zidite și mascate cu diverse construcții de suprafață, nu doar la Peleș ci și la toate mănăstirile și așezările fortificate din Carpați și Moldova, acestea repet, toate așezate în schema unor amenajări subterane strategice) și menținerea lor în stare de neutilizare, precum și la ștergerea oricăror urme și dovezi, fapt pentru care majoritatea foștilor agenți secreți care aveau astfel de informații… au sfârșit în accidente și condiții suspecte. Iar cei cei numiți de comuniști care au administrat pentru o scurtă perioadă astfel de obiective au fost relocați și numiți în funcții de comandă (pentru a putea fi încărcați de responsabilități și să facă obiectul unei supravegheri permanente… deci să înțeleagă că trebuie să păstreze tăcerea) la alte obiective. Marile șantiere din perioada comunistă, cum au fost cele pentru construirea marilor baraje, ale lacurilor de acumulare, ale tunelurilor transmontane, mine și prospecțiuni miniere – toate acestea nu au făcut (pe lângă scopul declarat oficial), să mascheze o serie de lucrări de foarte mare amploare (ce implicau dislocarea unor mari cantități de pământ) și care trebuiau mascate cu ceva. În același fel s-a procedat și în
cazul Canalului Dunăre-Marea Neagră… care nici nu vă trece prin minte ce a mascat de fapt… la fel ca și în cazul „Casei Poporului”, despre care toată lumea este impresionată de dimensiunile exterioare ale acesteia… totuși mici în comparație cu cele „interioare” din subteran.
Intrarea din strada Secerei Mai ales în ultimiii 25 de ani, tot mai puțini sunt cei ce știu că sub Parcul Tineretului există o structură uriașă de beton, structurată pe 6 nivele, în formă de potcoavă, capabilă să adăpostească 20.000 de persoane. Aceasta se întinde de la intrarea în Palatul Copiilor, Sala Polivalentă, Orășelul Copiilor până sub Cimitirul Bellu. În toate punctele menționate mai sus sunt porți de intrare. Intrarea principală fiind pe strada Secerei, în apropiere de Palatul Copiilor. Pe această poartă există o atenționare care interzice staționarea în fața ei. Poarta fiind păzită din interior de personal „civil”. Sub protecția anonimatului, un responsabil din cadrul unui serviciu public a confirmat faptul că structura a fost construită în anii ’60, aceasta fiind inclusă în măsurile de forță majoră (calamitate sau război). Structura a fost finalizată în anul 1974, înainte de inaugurarea Sălii Polivalente. Ulterior, au fost aduse îmbunătățiri pe durata lucrărilor de construcție al Palatului Copiilor. Toate acestea sunt amplasate în schema marilor galerii subterane. De pildă la Insula Sfântul Pantelimon, unde Grigore Ghica a construit la 1735 Mănăstirea și Spitalul Pantelimon (parțial demolate de regimul Ceaușescu), unde în prezent este Complexul de agrement și Hotelul Lebăda, pleacă un tunel de mari dimensiuni (șosea pietruită) care leagă acest Palat de alte obiective similare, respectiv Palatul Ghica și Mănăstirea Plumbuita. Rețineți că toate aceste mănăstiri și palate, deși au fost construite la intervale mari de timp unul de altul, nu au fost amplasate întâmplător, ele fiind plasate pe schema unor galerii subterane de mari dimensiuni. Palatul ASE (clădirea veche), palatele și mănăstirile enumerate mai sus, regiunile în care au existat daluri calcaroase de dimensiuni relativ mari și mlaștini importante (Cișmigiul și Parcul Tineretului de azi,
dar și fostul munte tocit pe care este amplasat actualul Palat al Parlamentului, etc.), toate acestea sunt așezate pe obiective subterane strategice și maschează porți de acces spre ele”.
Obiective care sunt poziționate pe importante galerii subterane Palatul Cotroceni (fondat de Prințul Șerban Cantacuzino, amenajat ulterior și extins de Ferdinand, când s-a extins legătura subterană până la Clinceni, via Fortul Domnești); Palatul Mogoșoaia (la 14 km de București, fost construit în anul 1702 de Constantin Brâncoveanu);
Palatul Ghica (ridicat de domnitorul Dimitrie Ghica în anul 1822);
Palatul Știrbei (construit în anul 1835);
Palatul Șuțu (a aparținut marelui postelnic Costache Grigore Șuțu, fiind realizat în 1834, Astăzi Muzeul de Istorie și Artă a Municipiului București după ce fusese muzeul PCR, punct nodal aflat deasupra străvechilor galerii subterane, în apropierea locului unde comuniștii au construit obiective subterane strategice de dimensiuni foarte mari situate astăzi sub Intercontinental/TNB);
Palatul Universității (1857-1869) construcție ridicată după planurile arhitectului Al.Orașcu și K.Storck, universitatea de astăzi – împreună cu Palatul Șuțu, s-a amplasat pe una din cele mai mari cavități subterane naturale care a fost amenajată și utilizată succesiv începând cu perioada antică a dacilor, ale căror urme se pot găsi aproape peste tot în București și apropierea acestuia (de pildă sit-uri arheologice importante sunt în comuna Pantelimon, în apropiere de Palatul de pe insulă);
Palatul de Justiție (1890-1895) și Palatul Cantacuzino.
NOTA: Toate aceste informații au mai fost prezentate publicului în decursul ultimilor 20 de ani sub diferite forme (online sau tipărit). Articolul de mai sus reprezintă o sinteză a acestor materiale verificate din mai multe surse și dublate prin imagini. Mulțumim și pe această cale tuturor acelora care au contribuit pentru realizarea acestui articol.