Introducere

Page 1

INTRODUCERE Disciplina de Senzori şi Traductoare oferă studenţilor, de la profilurile electrice, cunoştinţele necesare înţelegerii principiilor de funcţionare şi modului de realizare constructivă pentru cele mai utilizate traductoare în cadrul sistemelor de reglare (sau conducere) a proceselor industriale. Uşurinţa asimilării conţinutului acestui curs, completat cu lucrările practice de laborator, este condiţionată de pregătirea anterioară a studenţilor la disciplinele: Fizică, Bazele Electrotehnicii, Măsurări Electrice şi Electronică. Întrucât această disciplină (Senzori şi Traductoare) este precedată şi logic conectată de Măsurările Electrice, în cele ce urmează se vor reaminti câteva noţiuni generale referitoare la: • Procesul de măsurare • Importanţa măsurărilor în tehnică • Unităţile de măsură. a) Procesul de măsurare A măsura înseamnă a compara o mărime necunoscută (X) cu o alta de aceeaşi natură (x) luată drept unitate, după relaţia: X = mx

(i .1)

în care m reprezintă valoarea mărimii necunoscute (X). Această comparare este efectuată, de regulă, de către un aparat de măsură ce are memorată unitatea de măsură, în interior, pe scara gradată.

Mărimea de măsurat (X) se mai numeşte şi măsurand. Indicaţia aparatului de măsură (valoarea m) este percepută de către un operator (uman sau automat), iar acest rezultat al măsurării este transmis mai departe pentru a fi utilizat în practică (fig. i .1). Schema bloc din figura i.1 sugerează că procesul de măsurare poate fi considerat ca o interfaţă între obiectul de măsură şi domeniul de utilizare a rezultatului măsurării (control, verificare experimentală a unei teorii etc).


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.