CHRISTUS VIVIT Creștinii SRL-iști

Pr. Daniel DUMITRU

Creștinii SRL-iști

Presupun că s-a întâmplat și cu voi să aveți o așchie în deget. Și cu toții cunoaștem acest sentiment neplăcut. Se spune că așchia care intră sub piele produce febră și nu te lasă în pace, te preocupă, te chinuie. Cam așa ceva s-a întâmplat și cu omenirea când Dumnezeu a decis să ni-L trimită pe Mesia în persoana lui Isus din Nazaret, iar lumea nu mai poate scăpa de el, deși mulți vor să scape de El cu orice preț. De-a lungul timpurilor au fost istorici și filosofi care afirmau că Isus din Nazaret nici nu a existat, că este o legendă, că a trăit numai în imaginația primilor creștini și că această fantezie a fost turnată într-o carte, numită Evanghelia. Mulți irozi vechi sau moderni au încercat să scoată această așchie de sub piele, dar febra asta a continuat să „chinuie“ lumea și mai departe. Hârtiile suportă orice, numai bani să iasă... și au ieșit mulți. Trăim timpuri grele în care credința noastră este pusă la grea încercare. Marele pericol

care vine „la pachet“ cu epidemia de

coronavirus este lâncezeala spirituală. Probabil mulți ați auzit ce este o implozie stelară: o stea care suferă o implozie este ca un fel de gaură neagră care își absoarbe brusc propria sa energie. Mai mult decât oricând, acum e momentul să ne apropiem de Dumnezeu, să ne alimentăm sufletul din cuvintele Sale și să primim energia prin care plini de speranță putem merge alături de Isus pe drumul suferinței și al victoriei! Nu avem voie să lâncezim în credință sau să facem implozie spirituală! Câteodată am senzația că Biserica lui Cristos și-a pierdut puterea de a săra și parcă a uitat că nu poți aprinde un foc, dacă

nu arzi tu sau dacă nu mocneşte în tine

jarul credinței şi al speranței. Parcă trăim într-o anchilozare spirituală în care nici măcar creștinii nu sunt siguri că sunt creștini. A fi sau a nu fi creștin?! - o dilemă formulată după model hamletian. Dar ce înseamnă să fii creștin? Să mergi de Paști la Biserică? Înseamnă a fi creștin, dar e echivalentul lui „sunt mai creștin decât cel ce stă acasă“; să îți faci cruce când auzi grozăviile știrilor de la ora 5? E tot creștinește, dar e un gest reflex, cu o nuanță ușor peiorativă. Să împreunezi mâinile înainte de culcare și să reciți mecanic o poezie cu iz de divinitate? E o formă de a fi creștin, deși mergând pe acest considerent faptul că cineva mănâncă morcov nu îl transformă automat în iepure. Creștinismul nu a constat niciodată doar din ritualuri. Din păcate există creștini care pun ritualurile pe primul plan. Pe ei îi numesc creștini Srl-iști. „Creștinii Srl-iști“ se duc în bisericile lor, doar pentru ritualuri. Asta-i tot ce-i mai ține acolo. Asta-i tot ce a mai rămas din acest creștinism de tarabă și de turmă. Ei nu au înțeles nimic esențial din Vestea cea Bună al lui Isus, merg la biserică doar pentru botezuri, nunți, înmormântări sau să îndeplinească niște datini și obiceiuri. Ei practică shoppingul sfânt: plătesc sf. Liturghii pentru răposații familiei, iar dacă această slujbă nu se poate ține la data cutare (40 de zile, 6 luni sau 1 an), devin indignați. E recomandat să ne rugăm pentru cei răposați, dar nu există norme privitoare la numărul sau deadline-ul acestora. În Liturghier nu vei găsi nici un deadline și nici o Liturghie cu ITP expirat. Lor doresc să le amintesc: Biserica nu este SRL, nici Societate pe Acțiuni! Dacă unii dintre noi susțin, benevol, consolidarea sau ctitorirea unui lăcaș de cult, nu înseamnă că devin acționari ai acelei biserici parohiale. Implicarea în susținerea materială a unui lăcaș de cult nu ne dă niciun drept asupra acestuia, pentru că o biserică parohială nu este o firmă în care credincioșii sunt acționari. Clădirea numită biserică nu este o construcție privată, proprietatea unei persoane sau a unui grup de persoane, care pot dispune arbitrar de aceasta.

Biserica este lăcaș de rugăciune, care aparține unei comunități de credință - parohia, iar această comunitate face parte dintr-o comunitate mai mare numită Episcopie. Singurele construcții religioase private din istoria României sunt monumentele funerare din cimitire, unde familiile aristocrate aveau în vechime cavouri și chiar mici capele. Dar acestea nu erau biserici, ci monumente funerare! Biserica înseamnă

o comunitate de credință!

Societatea noastră modernăși postmodernă pendulează frenetic între principii și valori deopotrivă contradictorii, pe care de cele mai multe ori le promovează fără cunoștință de caz: ființa umană este redusă la un numeral perfid, un CNP; libertatea este îngrădită, păcatul este legiferat, credința batjocorită, iar Biserica este considerată o instituție antică și depășită care este predestinată falimentului. Doar că am convingerea și speranța că ea se poate reînnoi și poate devenii din nou tânără. Biserica este tânără atunci când este ea însăși, când primește forța mereu nouă a Cuvântului lui Dumnezeu, a Euharistiei, a prezenței lui Cristos și a forței Duhului său în fiecare zi. Este tânără când este capabilă să se întoarcă continuu la izvorul său… Dacă pentru mulți tineri Dumnezeu, religia și Biserica par cuvinte goale, ei sunt sensibili la figura lui Isus, când este prezentată în mod atrăgător și eficace – spunea papa Francisc (CV 35, 39). Fiindcă așchia care intră sub piele produce febră și nu te lasă în pace, te preocupă, te chinuie. Pentru a reînnoi și întineri Biserica, ea trebuie să devină o BISERICĂ VIE. O biserică vie este o biserică unde Duhul Sfânt schimbă oameni, nu unde nu se întâmplă nimic. Biserica nu este un azil unde oamenii devin mai buni, ci școala lui Isus, unde oamenii se schimbă radical, prin Cristos. Radical schimbat înseamnă să treci de la rău la bine, de la ură la dragoste, de la necredință la credință, de la păcat la sfințenie. O biserică vie este o biserică unde cei ce intră trăiesc prezența lui Dumnezeu, cred în El, în mântuirea Lui și se comportă ca atare. O biserică vie este biserica în care oamenii se vindecă, se bucură, se roagă, se sprijină reciproc și trăiesc. O biserică vie, este o biserică dependentă de Cristos. Dar o Biserică vie înseamnă și o comunitate vie care trăiește în prezența lui Isus. A alege în viață orice altceva în afară de Isus, este ca şi cum am alege cutia de carton a unui cadou, fără a te bucura de cadou. Întâlnirea personală cu Isus este de neînlocuit, nu în manieră solitară, ci în comunitate. Cu siguranță, fiecare dintre noi poate să facă lucruri mari, da; dar împreună putem visa şi ne putem angaja pentru lucruri inimaginabile! Nu am fost creați să fim „așa și așa“, normali, bunicei, undeva între Hitler și Maica Tereza. Am fost creați să fim sfinți! Nimeni nu este exclus de la misiunea Bisericii. Domnul te cheamă și pe tine. Te cheamă pe tine, tată și mamă de familie; pe tine, tânăr care visezi lucruri mari; pe tine, care lucrezi într-o fabrică, într-un magazin, într-o bancă; pe tine, care ești fără loc de muncă; pe tine, care ești într-un pat de spital… Domnul

îți cere să te faci DARacolo unde ești, așa cum ești, cu acela care este lângă tine; să nu înduri viața, ci să o dăruieşti; să nu te plângi, ci să te laşi săpat de lacrimile celui care suferă. Curaj, Domnul aşteaptă atâtea de la tine!