SPIRITUALITATE Să fii în legătură cu Dumnezeul cel viu

Pr. Csaba VÁNCSA

Rugăciunea în viața mea...

Să fii în legătură cu Dumnezeul cel viu

Iată că am ajuns la acea parte în care trebuie să clarificăm câteva concepte de bază – pe multe dintre ele le-am preluat din gândirea fundamentală și din terminologia iezuită – adică vorbim despre concepte de rugăciune ale Iezuiților. Primul lucru, pe care cu siguranță mi-ar plăce să îl aduc în discuție, este însăși cuvântul rugăciune. Mulți oameni spun că rugăciunea este un dialog. Cred că rugăciunea este mult, mult mai mult decât atât. Când vorbim despre rugăciune nu vorbim doar despre un dialog lin, ci vorbim despre o întâlnire. Cu atât mai mult cu cât rugăciunea nu este o simplă convorbire. De asemenea, pot fi în dialog cu vânzătorul din magazin, cu un trecător de pe stradă, dar după doar un simplu dialog, eu nu l-am cunoscut cu adevărat pe acel om și, în mare parte, relația noastră nu a fost una intimă. Asta se întâmplă, după părerea mea, în cel puțin în 99% din cazuri. Deci, rugăciunea, este o întâlnire cu Dumnezeul cel viu, o atașare la inima Sa; de fapt este o conviețuire intimă, care nici nu trebuie neapărat să fie realizată prin cuvinte. Vreau să ne concentrăm mai mult pe acest lucru, în rugăciune, că vrem să întâlnim pe CINEVA în rugăciune. Al doilea concept pe care aș dori să îl clarificăm sunt frământările interioare, întrebările, orientările mele personale. Poți simți multe într-o rugăciune, așa-i? Din păcate, adesea punem prea mult accent pe aceste trăiri interioare, multe persoane încep să se roage pentru că vor să simtă ceva anume în rugăciune. Eu nu o văd ca fiind un lucru foarte pozitiv. Ne rugăm în primul rând pentru că vrem să fim în legătură cu Dumnezeul cel viu și,

dacă altfel nu obținem un fel de bunăstare, de consolare sau un fel de experiență în rugăciune, este foarte bine, să ne bucurăm de aceasta. Dar să nu ne rugăm pentru că rugăciunea noastră ne va mișca puternic sufletul. Poate nu vom simți nimic. Cu toate acestea, este important să putem avea o mare varietate de frământări, de trăiri interioare în timpul rugăciunii și sugerez că atunci când ne rugăm, la sfârșitul rugăciunii, să privim înapoi la aceasta și să încercăm să conștientizăm ce s-a întâmplat în noi, ce am simțit în timpul rugăciunii și să ne clarificăm ce s-a petrecut în noi. Sunt convins de faptul că imediat ne întrebăm dacă ne-am rugat bine sau nu, dacă ne-am rugat corect sau prost; asta nu este recomandat, deoarece și aici tot despre noi e vorba. Levităm doar în jurul nostru... Mai degrabă să înregistrăm și să reflectăm la ceea ce s-a întâmplat în interiorul nostru, să privim înapoi la rugăciune, să vedem, dacă am simțit pace interioară, am simțit mângâiere, sau neam simțit ușurați, sau am simțit doar secetă spirituală, sau am simțit furie. Toate acestea înseamnă ceva și toate mă învață ceva și toate sunt importante pe calea mea către Dumnezeu. El este prezent și atunci când simt ceva și când nu simt nimic. Al treilea lucru, este verbul a degusta. Îmi place foarte mult să folosesc cuvântul „a degusta“ când vorbesc despre rugăciunea meditativă. Când meditez la cuvintele Sfintei Scripturi. Ne alegem un pasaj biblic care ne-a atins sau care ne place; îl citesc, îl recitesc, iau acele patru sau cinci rânduri din pasaj și observ ce, într-adevăr m-a atins: poate un cuvânt sau două, sau chiar și o jumătate de propoziție își găsește loc acum în inima mea, sau îmi atrage atenția dintr-un anumit motiv. Este foarte recomandat să ne „lipim“ de acel cuvânt, de acea propoziție. Să o repetăm din nou și din nou, sau să o pronunțăm cu voce tare și să o degustăm. De asemenea și aceasta este o formă de contemplare: lăsăm să ne atingă inima un cuvânt, o propoziție. Pe lângă aceasta mai putem „gusta“în același mod numele lui Dumnezeu sau o propoziție de rugăciune. „Degustăm” rugăciunea lui Isus, rugăciunea confraților ortodocși când repetă aceeași propoziție, același cuvânt de multe ori, și astfel pot vedea în interiorul cuvântului sau a propoziției respective. La fel este și rugăciunea Sf. Rozariu. Următorul nostru element de analiză este seceta spirituală. Este o experiență sufletească foarte interesantă, o numim uscăciune, deșert spiritual. Ea se întâmplă atunci când poți persevera în rugăciune doar cu un efort foarte mare și nu îți găsești cu adevărat bucuria în ea, chiar și pentru multă vreme. Acesta este un fenomen care se poate întâmpla, la fel ca în viața sfintei Tereza de Calcuta. Este foarte important ca în această secetă spirituală să nu renunțăm la momentele de rugăciune. Pot exista multe cauze ale secetei spirituale, de cele mai multe ori este un proces de creștere a rugăciunii și, prin urmare, este însoțit de această uscăciune... spirituală. Seceta spirituală este foarte utilă pentru a dovedi iubirea noastră față de Dumnezeu, că ne rugăm chiar și atunci când suntem în secetă, deci ne rugăm pentru că îl iubim pe Dumnezeu. În această secetă spirituală, putem crește și noi în rezistența și profunzimea spirituală - de fapt - vă recomand cu mare încredere că, dacă simțiți astfel de perioade în rugăciunea voastră, să mergeți mai departe, NU VĂ OPRIȚI! Și ultimul nostru cuvânt este distracție. Cred că este o experiență foarte comună să te distrezi acum, în secolul XXI. Trăind într-o lume accelerată, deseori obișnuim să spunem că suntem obișnuiți cu viteza, deoarece primim prea multe informații. De aceea este foarte dificil să ne rugăm, să medităm, să participăm la o Adorație Euharistică, să stăm în liniște,

pentru că suntem obișnuiți să tot vorbim, indiferent că se întâmplă ceva, că văd ceva... tot timpul vorbesc. Dacă vizionați doar filme, clipuri video sau orice altceva, este atât de rapidă mișcarea camerei, decupajele, iar noi neam obișnuit cu viteza respectivă. De asemenea, suntem obișnuiți să facem o mie de lucruri deodată: în timp ce fac ceva pe computer, vorbesc și la telefon cu mâna stângă, dar încă îi mai și răspund celui care mă întreabă ceva. În rugăciune, trebuie însă să înveți să te calmezi și să te concentrezi într-un singur loc. Este un proces de învățare. Este foarte ușor să te „distrezi“ dacă viața ta este atât de agitată. Este foarte important să practicați „încetinirea“, concentrarea asupra unui singur lucru, în fiecare zi. Deci, decidem dinainte că mă voi ruga zece minute, îi voi dedica acele zece minute lui Dumnezeu, chiar dacă nu am chef de rugăciune, dacă nu mă regăsesc în rugăciune și totuși exersez rugăciunea: acest lucru mă va ajuta să ÎNVĂȚ CĂ TREBUIE SĂ ÎI DEDIC TIMP LUI DUMNEZEU, iar asta mă va dezvolta sufletește. Să încercăm să ne pregătim rugăciunea, să ne captăm atenția, să dezactivăm orice ne-ar putea deranja, să ne retragem într-un loc unde vom fi singuri, unde putem petrece zece-cincisprezece minute cu Domnul, deoarece este frumos, puteți încet să vă obișnuiți cu sufletul și corpul vostru, astfel încât să putem sta liniștiți, să fim atenți la un singur lucru, să ne concentrăm asupra unui singur element. Aceasta este foarte dificil pentru noi. În cultura noastră contemporană este o treabă grea, dar se poate învăța. Vă îndemn la aceasta, deoarece una dintre condițiile rugăciunii adevărate, intime, este să ști să intri, să sosești în rugăciune, să-ți pregătești sufletul, să fi prezent, ceea ce, cu sigurnță (ne) este un pic dificil. Iată conceptele de bază ale rugăciunii. În numărul viitor vom trece de la ele la un alt subiect interesant: rugăciunea însăși.