GÂNDURILE TINERILOR A trăi în dialog cu Dumnezeu sau cum să ne încredințăm viața în mâinile Creatorului

GÂNDURILE TINERILOR

Ștefan CHISĂLIȚĂ

A trăi în dialog cu Dumnezeu sau cum să ne încredințăm viața în mâinile Creatorului

Dacă Dumnezeul universului, creatorul și stăpânul a toate, vrea să aibă o relație intimă și desăvârșită cu tine, care este răspunsul tău? Aceasta, cred eu că trebuie să fie o întrebare crucială în viața oricărei persoane, în special pentru un creștin. Am ajuns să cred că Isus ne cheamă pe fiecare în parte la intimitatea cu El. Mi-a demonstrat adesea că El mă cheamă și nu este o inițiativă a mea. Deseori am crezut că eu am făcut primul pas, că eu am vrut asta - „Ce? - Nu eu am plănuit să merg acolo sau să fac asta?“ Dar cu timpul, analizând momentele mai impor

tante din viața mea de credință, am observat că de fiecare dată a fost chemarea Sa, nu planul meu. Chiar dacă într-adevăr eu am acceptat sau plănuit unele lucruri, am realizat că în acele momente chiar am luat și decizii pe care nu le-aș fi luat niciodată. S-au „aliniat“ prea multe lucruri, prea multe „coincidențe“ ca să poată fi doar planul meu, trebuie să fi fost mai mult decât atât. Cred eu că o relație bună cu Dumnezeu trebuie să ia în stăpânire întreaga viață a unui creștin. Aspecte precum: relațiile cu alte persoane, modul în care îți petreci timpul, planurile tale, cum îți folosești resursele și talentele, ce te face fericit și ce te întristează, toate și tot trebuie supus Lui. Nu mai poate exista nici o arie a vieții pe care să nu o oferim lui Dumnezeu. În experiența mea, acest lucru este atât ceva ce îmi ușurează viața cât și este extrem de dificil. Am descoperit că atunci când îți supui viața cu totul lui Dumnezeu, ea devine mai plină de valoare și găsești în sfârșit adevărata libertate. Viața începe să capete un sens, acel lucru după care tânjește orice ființă umană. Suferința nu mai este doar un chin fără sens, ci devine un mijloc de purificare, ba chiar sfinții ajung să o și dorească doar pentru a putea să ajungă la desăvârșire. Îmi aduc aminte de foarte multe momente incredibile din viața mea, momente posibile doar din cauza relației cu Dumnezeu. Întâlniri creștine, exerciții spirituale sau pur și simplu relații formate în cadrul Bisericii sau în cercuri

GÂNDURILE TINERILOR

religioase, sunt exemple de surse autentice de împlinire. Îmi aduc aminte că au fost momente în care pur și simplu mă întrebam oare cum am ajuns eu în acel moment acolo, câte și ce decizii au trebuit luate ca să pot fi acolo, momente de o bucurie și fericire autentică, de nedescris, de nepătruns. Dar evident că acestea sunt cazuri izolate, ce contează cu adevărat este faptul că am reușit să găsesc mult mai multă împlinire din viața de zi cu zi. Am reușit să îmi asum mai multă responsabilitate, să caut să fiu un om mai bun, să îmi doresc să fiu o schimbare. Toate acestea, cred eu, posibile doar din relația cu Dumnezeu... Evident că o relație cu Domnul nu este un bilet către o viață de utopie, sunt adevărate toate împlinirile și bucuriile enumerate mai sus, ba chiar sunt mult mai multe, dar intimitatea cu El nu este doar o sursă de bucurie oarbă. Multe renunțări sunt necesare, uneori atât de grele încât mă făceau să mă întreb dacă merită. Viața mea nu mai poate fi la fel, nu are voie să mai fie la fel. Nu mai pot avea viața infantilă, lipsită de responsabilitate și ghidată de interesele proprii. Porunca cea mai mare este aceea de a iubi, iar oricine a încercat să o împlinească a realizat că este extrem de grea și presupune multă suferință interioară, atunci când renunți la tine de dragul celuilalt, cu atât mai mult cu cât nici măcar nu îți este dragă cealaltă persoană. Am ajuns să fac lucruri pe care altfel le-aș fi considerat o nebunie, au fost momente în care mă întrebam cum de am ajuns să fac așa ceva sau cum am ajuns să văd lucrurile astfel. Recunosc că este și amuzant, oferă și un sentiment aparte acest lucru, dar cu siguranță te face să te întrebi de sănătatea mentală pe care o ai. Mereu apare o luptă interioară, mereu ajung să mă tot gândesc ce este bine și ce nu, iar asta poate fi foarte obositor, ba chiar chinuitor uneori.

Dar atunci de ce să fac toate acestea? De ce să accept toată această suferință? Pentru că merită, indiferent de cât de mare este suferința și indiferent de cât de multe renunțări sunt necesare. Ce poate fi mai bun decât o relație de intimitate cu Dumnezeul universului care te iubește? Găsești sensul vieții tale și reușești să îți trăiești demnitatea de om. Trăiești în adevăr, dreptate și iubire. Așadar, Isus te întreabă și pe tine, vrei să faci parte din această relație?