FOCUS DIECEZAN La finalul unui An Jubiliar

FOCUS DIECEZAN

Dr. Claudiu CĂLIN

La finalul unui An Jubiliar...

Evreii și mai târziu creștinii, mai precis Biserica, au sărbătorit jubilee, din cele mai vechi timpuri, practica avându-și originea în Sfânta Scriptură, înainte de a se fi preluat și în viața laică, civilă, în diverse domenii. Dar ce este acela un jubileu și de unde vine el? Prin jubileu se înțelege aniversarea, comemorarea, aducerea-aminte, cu prilejul revenirii datei unui eveniment, unei persoane, unei întâmplări. În Vechiul Testament întâlnim expresia: „un an de milostivire al Domnului“ (schenat hajobel), un an de bucurie, de iertare, de iertarea datoriilor, an numit „Yovel“, preluat apoi în latină drept: annus jubilaeus. O carte ebraică din veacul al II-lea î. Chr., considerată canonică doar de Biserica Etiopiană, este însăși „Cartea Jubileelor“, ea prevăzând ani de milostivire o dată la 49 de ani, în timp ce cartea Leviticului prevede jubilee o dată la 50 de ani. În anul 1300 Biserica a introdus practica „Anului Sfânt“, marcând astfel aniversări legate de Mântuitorul Cristos, dar și de Sf. Fecioară. Ani Sfinți sau Jubilee s-au celebrat până în ziua de azi, atât în Biserica Universală (precum anii 1933, 1950, 1975, 2000, etc), cât și local, în provinciii eclesiastice sau dieceze. Ei sunt prevăzuți cu indulgențe, pelerinaje, fapte de caritate, cu celebrări liturgice sau chiar și culturale. Pentru Dieceza noastră, anul 1980 – deși ne aflam în comunism – a fost un An Jubiliar, când s-au aniversat 1000 de ani de la nașterea Sf. Gerhard, primul nostru episcop. În 2004 s-au aniversat 250 de ani de la celebrarea primei Sf. Liturghii în Domul Sf. Gheorghe, Catedrala noastră din Timișoara, iar în 2005 s-au celebrat 975 de ani de la fondarea vechii Dieceze de Cenad. Dar și anul 2020 a fost un an jubiliar, chiar dacă unul sărac în manifestări de sărbătoare și bucurie, dar viu în credință. La nivel diecezan se aniversează 990 de ani de la fondarea Episcopiei de Cenad, iar în ce privește Maria Radna - 500 de ani de la ridicarea primei capele în dealul

Radnei, acolo unde azi stă bazilica papală, dar și 200 de ani de la consacrarea actualei bazilici de către arhiepiscopul Alexander Rudnay. Nu trebuie uitată nici aniversarea a 150 de ani de la nașterea episcopului dr. h.c. Augustin Pacha, mărturisitor al credinței creștine-catolice în închisorile comuniste. Aniversăm și 100 de ani de la nașterea eruditului preot dr. Franz Kräuter, fratele episcopului Sebastian Kräuter și tot 100 de ani de la nașterea părintelui Josef Gerstenengst, organist de talie mondială, canonic onorific de Timișoara și capelmaestru al catedralei Sf. Iosif din București. Cu ajutorul lui Dumnezeu și al unor colaboratori inimoși, Biroul de Presă al Diecezei de Timișoara a realizat două logo-uri pentru primele două jubilee. De asemenea, legat de jubileul de 990 de ani de la fondarea diecezei, părintele episcop emerit, dr. h.c. Martin Roos schițase conceptul unei expoziții interdiecezane, împreună cu episcopiile surori, de Szeged-Cenad și Zrenjanin. Concerte de muzică sacră și laică, publicări de cărți au fost, de asemenea preconizate. Însă epidemia de Coronavirus a zădărnicit multe dintre acestea. Bunul Dumnezeu și sf. Gerhard au ajutat dieceza și comunitatea romano-catolică din Cenad, astfel că în 24 septembrie, Sf. Gerhard a fost celebrat acolo, iar noua casă parohială a fost binecuvântată într-un cadru festiv, dar redus numeric. Sfânta Fecioară de la Radna nu a fost uitată nici ea. Acolo, în cursul verii, pelerinajele și Sf. Liturghii pontificale s-au desfășurat relativ după programul normal, dar totuși reduse substanțial, atât ca acces al credincioșilor, cât și ca manifestări. Un plic filatelic cu ștampilă specială, de prima zi, aprobată de Regia Autonomă Poșta Română, cu care a fost ștampilată întreaga corespondență plecată din Poșta Radna în data de 14 august 2020, au fost concepute de Asociația Filatelică din Jud. Timiș, împreună cu Arhiva Diecezană și puse în circulație. Mai mult, din inițiativa și în realizarea Biroului de Presă al Diecezei de Timișoara, a fost realizată o serie amplă de interviuri cu episcopi și preoți, laici, tineri, persoane în etate, muzicieni sau studenți, persoane de diferite meserii, etnii, limbi materne și diverse origini, din interiorul sau exteriorul diecezei. Aceste interviuri sunt menite a arăta legătura poporului creștin cu sanctuarul marian de la Radna, cinstirea profundă a oamenilor față de Maica lui Dumnezeu, dar și ajutorul puternic al acesteia acordat celor care o cinstesc. Din aceste mărturii, experiențe de credință vie, dorim să învățăm și noi, dând mai departe celor din jur, dar și viitorimii, pioșenia, cinstirea și credința în puterea de intercesiune a Sf. Fecioare pe lângă Fiul ei și pe lângă Tronul Tatălui Ceresc. Nici păstorii sufletești, trecuți la Casa Tatălui Ceresc, amintiți mai devreme, nu au fost uitați, episcopul Augustin Pacha fiind comemorat la 4 noiembrie – ziua adormirii sale – în localitatea natală, Măureni, printr-o sf. Liturghie pontificată de episcopul diecezan E.S. Iosif Csaba Pál, în prezența câtorva preoți, a unor rude ale păstorului comemorat, dar și al autorităților locale și al conducerii Forumului Democrat al Germanilor din Banatul Montan. Împreună cu Forumul German, cu Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților, respectiv cu colaborarea Arhivei Diecezane au fost emise și în memoria episcopului Augustin Pacha, două plicuri filatelice prevăzute cu ștampilă specială, cu care a fost ștampilată întreaga corespondență plecată din Poșta Măureni în 4 și 26 noiembrie 2020. Să ne bucurăm pentru acestea și să nu ne lăsăm credința și mintea să adoarmă, iar inimile să nu se întristeze în aceste vremuri de restriște. Ne-am bucurat atât cât ne-a lăsat bunul Dumnezeu de acest an, dar poate neam întristat și pentru că am fi vrut să facem mai mult. Poate că nici nu am știut mai bine să facem „Rai din ce ai“, dar trebuie să privim încrezători la Dumnezeu că în viitor vor mai fi momente, pe care Creatorul ni le va pune în față, pentru ca noi să le transformăm în ocazii de îmbărbătare, de bucurie, de întărire și creștere în credință, de recunoștină și amintire, pe care să le împărtășim cu semenii noștri.

FOCUS DIECEZAN

FOCUS DIECEZAN

Pr. Daniel DUMITRU

Crăciun – visul lui Dumnezeu

Un brad în sufragerie, ciocolata caldă, mirosul de portocale și mai ales Moșul care vine prin horn: toate acestea sunt parte din ceea ce azi numim Crăciunul, cea mai așteptată sărbătoare a anului. Cu toate acestea, rareori ne întrebăm cum s-a ajuns aici.

Polemicile despre originea acestei sărbători ajung deseori la întrebări de genul: „Este totul inventat în epoca victoriană? Germanii l-au inventat? Sau Coca-Cola?”. Crăciunul este mai mult decât un sentiment, mai mult decât o amintire din copilărie sau un suvenir dintr-un trecut îndepărtat. Crăciunul nu este nici ceea ce se poate vedea săptămâni în șir prin centrele comerciale sau mall-urile supraaglomerate: mii de lumini, pomi de Crăciun și vitrine strălucitoare. Totul ne îndeamnă să cumpărăm... și să tot cumpărăm! Adevărata semnificație a Nașterii lui Isus riscă să fie complet uitată, fiind sufocată de greutatea munților de cadouri și a multor invenții fanteziste ale reclamelor. Această adevărată mașinărie a sărbătorii o îndepărtează din ce în ce mai mult de esența ei: venirea în lume a Fiului lui Dumnezeu. Am putea avea impresia că cineva parcă dorește să îl răpească pe Isus din iesle, lăsând în locul Său doar o mare confuzie, e drept, prezentată într-o formă atrăgătoare, colorată și veselă, dar lipsită de semnificația ei profundă. V-aș provoca să ne imaginăm pentru o clipă ce s-ar întâmpla dacă la un moment dat: ieslea împreună cu toate statuile păstorilor și ale îngerilor ar dispărea din biserică; dacă boul și măgarul s-ar ascunde într-o fermă; dacă nu ar mai exista Sfântul Iosif, Maria, Irod… dacă magazinele s-ar închide toate. Într-o astfel de situație, neam da seama că nu am câștigat nimic uitând să sărbătorim cu adevărat Crăciunul și prin urmare, am simți nevoia să-l redescoperim, având ca punct de plecare doar pagina din Evanghelia lui Luca: poate așa am rămâne surprinși în fața unui eveniment cosmic atât de important – Nașterea Fiului lui Dumnezeu. Cristos s-a mulțumit cu o simplă iesle, dar noi pare că l-am alungat de acolo, împodobind ieslea cu fire aurite și alte asemenea vanități. În acest context, s-ar putea repeta la nesfârșit propoziția din Evanghelie: nu era loc pentru ei. Despre toate acestea aș dori să va atrag atenția în următoarea povestioară. Sacristanul unei biserici se pregătea să facă curat înainte de sărbătoarea Crăciunului. Tocmai ștergea candelabrele de praf, când privirea i se opri asupra ieslei din sacristie, deja pregătită să fie pusă lângă altar, în Noaptea Sfântă. Imediat își dădu seama de lipsa copilașului. Bietul sacristan era consternat. Era deja 24 decembrie, iar în acea noapte, copilașul

ce îl reprezenta pe Isus Cristos (cel mai frumos din întreaga dieceză) a dispărut. Chiar în acel moment, în biserică se auziră niște pași. Erau doi tineri care au venit pentru a ajuta la curățenie. Ei s-au uitat spre iesle și imediat au înțeles care era problema. Cei doi erau telespectatori fideli ai serialului Sherlock Holmes, prin urmare au decis să ajute începând investigațiile lor în Biroul pentru Obiecte Pierdute al Poliției. În acel birou erau tot felul de lucruri: un ursuleț mare de pluș, un violoncel cu corzile rupte, 24.000 de umbrele, 13.500 de perechi de mănuși, 3 perechi de pantofi, un 10.000 de manuale școlare, un crocodil împăiat, dar nici urmă de copilașul din iesle. Prin urmare, a devenit clar celor doi tineri investigatori că nu există nici un dubiu: copilașul a fost furat! Împreună au decis că vor continua investigația lor prin centrele comerciale, spunând: Acolo sunt mulți hoți în această perioadă. În fața unui centru comercial, poliția tocmai a arestat un hoț, dar acesta furase doar un portofel și nu pe pruncul Isus. Cei doi au decis să se întoarcă la locul faptei, deoarece problema trebuia rezolvată cumva. Întorcându-se au fost întâmpinați de sacristan cu următorul indiciu: Azi dimineață am găsit în sacristie urme de creion colorat și câteva bucăți de hârtie colorată, parcă decupată dintr-o revistă. Erau reclame. Deci cei doi au pornit din nou pe străzi, îndreptânduse spre marele studio de publicitate aflat undeva la capătul orașului. Erau atât de scunzi încât portarul nici măcar nu îi observă. Așa că s-au furișat înăuntru. În interior, în jurul unei mese, discutau câțiva oameni, iar pe masă erau tot felul de schițe și desene. - În locul lui vom pune acest cozonac de aur, explică un bărbat cu cravată galbenă și ochelari închiși la culoare. - În nici un caz! - urlă altul cu barba neagră. Vom pune această păpușă care știe să plângă. Vom vinde un miliard de păpuși! - Nici să nu visați la așa ceva, interveni altul. Ceea ce trebuie pus în locul său este o sticlă de Coca-Cola. Va fi o afacere colosală: Crăciunul - sărbătoarea Coca-Cola! Iar în locul bulelor din suc putem pune steluțe.

Acești delicvenți vor să-l înlocuiască

pe copilașul Isus, se gândiră tinerii. Trebuie să facem ceva. Trebuie să le distragem atenția. „Du-te și sparge balonul de lângă geam. Când se vor uita în partea aceea, eu fug și îl iau pe copilaș.“ Zis și făcut. Totul a decurs cum a fost planificat. Au recuperat copilașul și au fugit

FOCUS DIECEZAN

înapoi la biserică. Au ajuns chiar la timp. Clopotele băteau deja, chemând lumea la biserică. Luminile și stelele străluceau. Noaptea de Crăciun tocmai începea. Cei doi tineri mândri au intrat în biserică ducând în brațe pe copilașul Isus. Ajungând în fața ieslei cu delicatețe l-au pus în iesle. În acea clipă parcă lumina din biserică își dublă intensitatea. Copilașul Isus strălucea, ca o mie de ochi de copil, ca milioane de lumânări, ca miliarde de stele… Povestea de mai sus pleacă de la ideea că în ajunul Crăciunului a fost sustras chiar personajul principal al acestei sărbători: Isus Cristos. Cei care l-au sustras sunt oameni implicați în campanii publicitare, doritori să îl înlocuiască cu bunuri de consum. Ei consideră că Isus nu mai face raiting și de aceea este nevoie de ceva nou, care să prindă la consumatori și care să se vândă mai bine. Eu cred că aici greșim cu toții, când lăsăm ca pruncul Isus să fie sustras din ieslea sufletului nostru sau când îl punem deoparte, într-un colțișor pe cel sărbătorit. Papa Francisc spune: Sărbătoarea care îi place lui Dumnezeu, nu este cea vehiculată de publicitate, care „invită să ne facem unii altora cadouri mereu noi ca să ne surprindem.“ Pe placul lui Dumnezeu este sărbătoarea de la primul Crăciun: plin de surprize, mai întâi de toate pentru Fecioara Maria, logodnica lui Iosif, la care vine îngerul și îi schimbă viața. Fecioara va fi mamă.“ Apoi, pentru Sfântul Iosif, chemat să fie tatăl unui fiu, fără să-l conceapă. Crăciunul este o sărbătoare a surprizelor, un Crăciun care aduce schimbări neașteptate în viața Sfintei Familii, dar și în viața noastră dacă ne deschidem inima și suntem dispuși la o schimbare neașteptată din partea lui Dumnezeu. Crăciunul este ziua de naștere a lui Dumnezeu pe pământ, ziua de naștere a incredibilei iubiri a lui Dumnezeu, care nu stă pe gânduri, nu își face calcule și nu cunoaște măsură. Crăciunul este aventura unui Dumnezeu care vrea să fie aproape de noi și astfel planeta noastră rece se încălzește, iar în marele deșert al lumii cresc mici oaze. Crăciunul înseamnă a primi în ieslea inimii tale surprizele Cerului și a te lăsa copleșit și transformat de ele. Doar așa vei reuși și tu să te îndrepți de Crăciun către ieslea din Betleem, cu evlavie și mulțumire. Te îndemn: Ia-ți un pic

de timp, mergi în fața Ieslei și rămâi în tăcere. Vei simți, vei auzi surpriza!