1 minute read

Sare de baie cu lavandă

Articol scris de Sibel Grigore

Estetician Organic

Advertisement

Nu știu dacă ție îți place la fel de mult să stai în cada plină cu spumă sau plante și să meditezi sau săți planifici zilele ce urmează, însă eu ador să fac acest lucru, indiferent de anotimp și am căutat mereu să profit de timpul petrecut astfel pentru a-mi “bucura” și pielea. De aceea m-am gândit să-ți prezint azi o rețetă foarte simplă, mai ales că este sezonul lavandei, pe care eu o ador. Este vorba despre o rețetă de sare de baie aromată, pe care o și poți personaliza în funcție de preferințe.

Ingrediente necesare:

► 1 cană de ovăz; ► 1 cană de sare roz de Himalaya; ► ½ cană de flori (lavandă, mușețel, petale de trandafiri, orice îți place)

Tot ceea ce trebuie să faci este să macini ovăzul într-o râșniță; apoi să adaugi jumătate din cantitatea de plante peste ovăzul măcinat și să mai pulsezi de câteva ori. O să te îmbie și mirosul de lavandă și totul o să se transforme într-o pulbere parfumată. Apoi amesteci toate ingredientele și le păstrezi într-un borcan de sticlă cu capac. Când vrei să te răsfeți, poți pune amestecul obținut într-un săculeț (sarea se va dizolva, dar plantele și ovăzul doar se vor înmuia cu apă și dacă nu sunt puse în săculeț, pot înfunda țeava de scurgere) pe care îl adaugi în cadă după ce o umpli cu apă.

Ponturi:

• Dacă vrei, poți adăuga și câteva picături de ulei esențial peste acest amestec, nu direct în apă (pentru că nu se va dizolva și va rămâne la suprafață);

• Poți folosi doar o plantă sau un amestec de plante; • Poți dubla, tripla cantitățile ingredientelor și astfel îți ajunge pentru o perioadă mai lungă de timp; • Dacă pui mai multă sare de baie în aceasta rețetă, o poți folosi în apă caldă pentru pedichiură; astfel îți relaxezi și picioarele; • și nu în ultimul rând, poți transforma acest produs într-un cadou homemade, doar folosind un recipient mai drăguț și adăugând boboci de trandafiri uscați și flori de lavandă uscate.

Aceasta este rețeta de luna aceasta și promit că revin și cu alte rețete la fel de simple, dar eficiente!

This article is from: