PRIN PROVOCĂRI, LA STELE
ATLANTA
COMPETIȚII INTERNAȚIONALE DE DANS
NATALIA GHILAȘCU Tânăra moldoveancă, Alisa Suceveanu, la cei 28 de ani, se mândrește cu campionii săi dansatori care se remarcă nestingherit la competițiile americane și internaționale. Stabilită cu traiul în Atlanta, în doar trei ani, a reușit să aducă faimă și mari bucurii în zeci de familii americane și est-europene din SUA, unde tinerii și-au pus în aplicare talentele artistice. Dansatoare cu experiență la ansamblul “Codreanca” și Show Balet “Teodor” din Chișinău, a decis să-și construiască o carieră în coreografie, în prezent instruind tinerii de la Volga Dance Academy. Pentru ea, viața e o continuă mișcare, “ești ceea ce investești în tine”. Fiind pasionată de dans încă din copilărie, un pas important l-a făcut la cinci ani, când, la inițiativa părinților, a început să frecventeze clubul de dans “Ghiocel” din Chișinău. Acolo și-a întâlnit primii antrenori, iar la 6 ani a început să participe la primele competiții de dans. La “Codreanca”, sub conducerea antrenoarei Aliona Gozun, a început să cunoască valoarea și cerințele dansului de nivel mondial. “Am pierdut șirul concursurilor la care am participat, nu sunt sute, sunt câteva zeci de concursuri, dar unele dintre ele s-au memorizat puternic. Am fost finalistă la campionatele naționale ocupând diverse locuri pe podium”, își amintește artista.
DECEMBRIE
2018 • HORA | 26
Moldova are o școală de dans formidabilă, cu antrenori de excepție, care instruiesc numeroși dansatori, cu o pregătire recunoscută la nivel internațional, mai adaugă Alisa. Despre Show Balet Teodor are doar cuvinte de laudă și mulțumire, perioadă cu multe spectacole și ieșiri în scenă. “Aveam libertate în mișcare, gândire și în alt stil decât cel cu care mă obișnuisem. Însă învățarea altor stiluri de dans m-a ajutat în viitoarea mea profesie de coregraf. Coreografia colectivului ne aparține, imaginația nu are limite”, ne mai explică tânăra. Potrivit artistei, fiecare competiție îi lasă momente memorabile. Prima competiție a fost una în care a dat startup medaliilor și locurilor premiate. Competițiile de acasă și cele din SUA se deosebesc destul de mult prin multitudinea de clase. Cea mai semnificativă competiție, atât pentru copii cât și pentru antrenori, sunt cele naționale, în care cei mai buni copii din toate statele se reunesc să-și încerce puterile și imaginația. Chiar din primul an, s-au întors în Atlanta cu campioni naționali la diverse categorii. Alisa a ajuns în Statele Unite prin Loteria Vizelor și mare i-a fost fericirea să se alăture clubului de dans, Volga Dance Academy, care astăzi duce faima în câteva state americane, Carolina de Nord, Florida, New York, dar și în câteva țări europene, unde participă în fiecare an, alături de elevii săi, la cele mai importante competiții de dans.