A Mississippi partján fekvő St. Petersburg kisvároskában
él Tom Sawyer, a csibész, akinek élete egy véget nem érő kaland: iskolakerülés, csínytevések, a felnőttek állandó bosszantása. Hát hogy is ne kedvelnénk egy ilyen fiatal bajkeverőt? Ki ne akart volna gyermekkorában kalóz, kincskereső vagy éppen rablóvezér lenni?
Ám a gyermeki szabadság története mögött ott rejtőzik egy sötétebb valóság is: a felnőttek világa, ahol a rasszizmus és a társadalmi igazságtalanság a közösség mindennapjainak a velejárója. Vajon mikor és ki tanít meg minket gyűlölni? A kis Tom hamar megérti, hogy a világ nem mindig olyan egyszerű és igazságos, mint ahogy a gyermekkor játékai ígérik, de arra is ráébred, hogy a valódi bátorság néha azt jelenti, hogy egyedül állsz ki az egész világ ellen.
În micul oraș St. Petersburg, situat pe malul râului Mississippi, trăiește Tom Sawyer, ștrengarul a cărui viață este o aventură fără sfârșit: chiul de la școală, pozne și enervarea constantă a adulților. Cum să nu-ți placă de acest tânăr scandalagiu? Cine nu și-ar fi dorit în copilărie să fie pirat, vânător de comori sau căpetenia unei bande de tâlhari?
Dar în spatele poveștii despre libertatea copilăriei se ascunde o realitate mai sumbră: lumea adulților, unde rasismul și nedreptatea socială fac parte din viața de zi
cu zi a comunității. Oare cine și când ne învață să urâm?
Micul Tom ajunge curând să înțeleagă că lumea nu este întotdeauna la fel de simplă și dreaptă precum o promit jocurile copilăriei, dar descoperă și că adevăratul curaj înseamnă, uneori, să te ridici singur împotriva lumii întregi.
Samuel Langhorne Clemens, vagy ismertebb nevén Mark Twain, 1835-ben született. A 19. század végén és a 20. század elején számos regényt, novellát és esszét írt. Legismertebb regényei a Tom Sawyer kalandjai és Huckleberry Finn kalandjai. Twain művei gyakran foglalkoznak az amerikai társadalom igazságtalanságaival, különösen a rabszolgaság, a rasszizmus és a szegénység kérdéseivel, mindezt humorral és iróniával fűszerezve. A Huckleberry Finn kalandjai (1884) című regényét az első amerikai regényként szokták emlegetni, amely valóban „amerikai hangon” szólal meg, tükrözve a Mississippi folyó menti életet, és bemutatva a rabszolgaság kérdését egy olyan fiatal fiú szemszögéből, aki rabszolgát ment.
A Tom Sawyer kalandjai 1876-ban jelent meg, de Twain humorának, éles társadalmi és politikai kritikáinak köszönhetően minden korban releváns marad. A regény csintalan és kalandvágyó főhősét az író egy valós személyről mintázta, egy San Franciscó-i tűzoltóról, akivel az 1860-as években barátkozott össze.
Twain sokat utazott, és több országot is megismert, ami hatással volt műveire. Járt Európában, Ázsiában és a Közel-Keleten, az ott szerzett élmények számos esszéjét és könyvét inspirálták. A Jámbor lelkek külföldön (1869) című könyve az egyik legismertebb utazási írása, amelyben szarkasztikus humorral és éles társadalomkritikával ír az európai kulturális különbségekről.
Twain híres volt szellemes, ám néha cinikus gondolkodásáról és elmélyült bölcseleteiről is. Egyik legismertebb idézete:
”The secret of success is to do the common thing uncommonly well.” („A siker titka az, hogy csináld a hétköznapi dolgokat rendkívüli módon.”
MARK TWAIN
Samuel Langhorne Clemens, cunoscut sub numele de Mark Twain, s-a născut în 1835 și a scris numeroase romane, povestiri și eseuri la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea. Cele mai cunoscute romane ale sale sunt
Aventurile lui Tom Sawyer și Aventurile lui Huckleberry Finn.
Operele lui Twain abordează frecvent nedreptățile observate în cadrul societății americane, în special sclavia, rasismul și sărăcia, folosind umorul și ironia. Romanul său Aventurile lui Huckleberry Finn (1884) a fost descris ca fiind primul roman
american care a dat glas unei veritabile „voci americane”, reflectând viața de pe Râul Mississippi și prezentând problema sclaviei din perspectiva unui băiat care a salvat un sclav.
Aventurile lui Tom Sawyer a fost publicat în 1876 și rămâne pertinent pentru toate vârstele datorită umorului și criticilor
sociale și politice tăioase ale lui Twain. Protagonistul poznaș și aventurier al romanului a fost modelat după un personaj din viața reală, un pompier din San Francisco cu care autorul s-a împrietenit în anii 1860.
Twain a călătorit mult și a vizitat numeroase țări, experiențele trăite au avut o influență puternică asupra operei sale. A vizitat Europa, Asia și Orientul Mijlociu, iar cele văzute acolo i-au inspirat multe dintre eseurile și cărțile sale. Cartea sa Inocenții în străinătate (1869) este una dintre cele mai cunoscute scrieri de călătorie ale sale, în care a scris despre diferențele culturale din Europa presărat cu un umor sarcastic și o critică socială tăioasă.
Twain a fost, de asemenea, recunoscut pentru gândirea sa ingenioasă, dar uneori cinică, și pentru ideile sale filozofice profunde. Unul dintre cele mai cunoscute citate ale sale este: ”The secret of success is to do the common thing uncommonly well.” („Secretul succesului este să faci lucrurile obișnuite neobișnuit de bine”.)
PUSKÁS ZOLTÁN
Szeretem, ha egy zenés darab több rétegből áll össze…”
Puskás Zoltán rendezővel
Pászka Gáspár beszélgetett
Pászka Gáspár: Már negyedik alkalommal dolgozol együtt a kolozsvári társulattal, első két alkalommal gyerekelőadásokat rendeztél: az Óz a nagy varázslót és A dzsungel könyvét. Harmadik alkalommal egy saját adaptációt állítottál színpadra, és egy komolyabb témával foglalkoztál: a totalitárius rendszerek embertelenségét mutattad be George Orwell Állatfarmján keresztül. Ez alkalommal ugyancsak egy saját adaptációval készültök, mégpedig Mark Twain
Tom Sawyer kalandjai című regényével. A szövegkönyvet Lénárd Róbert írta és a hangsúlyt többek közt a rasszizmusra helyezitek. Honnan jött ez a merész gondolat, milyen különbségek vannak a regény és a színpadi adaptáció között?
Puskás Zoltán: Nem titok, hogy ezzel az anyaggal már hét évvel ezelőtt foglalkoztunk Újvidéken, bár az inkább egy vizsgaelőadás volt: két osztály vett részt benne, minimális költségvetéssel. Akkor az ottani vezetőség döntött a címről, és az volt a cél, hogy egy családi musical, egy ifjúsági előadás szülessen. Nagy vonalakban a történet megmaradt, de nagyon fontosnak tartottam, hogy felerősítsük azt, amiről az író is beszél, de nincsen hangsúlyosan jelen a regényben:
a rasszizmust. Sajnos ez a téma még ma is rendkívül aktuális, különösen, ahonnan a regény is származik, de a környezetünkben is. A fehér és fekete bőrszín közötti feszültségek még mindig iszonyatosan erősek, és vannak helyek, ahol tényleg vérre megy a játék. Ezekről pedig beszélni kell.
Ebben az adaptációban a rasszizmus mellett a szabad élet megélése és a társadalmi konvenciókból való kiszabadulás vágya is egy meghatározó téma. Ez a szabadságvágy a főhős, Tom Sawyer karakterében is megjelenik, de leginkább Huckleberry Finn alakján keresztül válik hangsúlyossá. Ő egy olyan életszakaszon van túl, amely még egy felnőtt számára is rendkívül kemény világot jelentene. Egy bántalmazó, elhanyagoló családi háttérből érkezik, az utcán nevelkedik, nem jár iskolába. Benne van a szabadságvágy, az elvágyódás a kis közösségből, ahol – és ez a mi adaptációnkban is erőteljesen megjelenik – jelen
van az a fajta csőlátás, amely sok kis közösségre jellemző: a tradíciókhoz való merev ragaszkodás, még ha azok iszonyatosak is.
Különösen fontosnak tartottam, hogy bemutassuk a gyereknevelés akkori formáját is, hiszen a korra jellemző fizikai fenyítés teljesen elfogadott volt. Ma már tudjuk, hogy ez súlyos traumákat okozhat egy fiatal életében, de sokan még mindig nem ismerik fel ennek a hosszútávú következményeit. Ezért is elengedhetetlen beszélni róla: nem biztos, hogy a szigor és az erőszak a nevelés legjobb formája.
A történet egyik központi üzenete az is, hogy az előítéletek és a korrupció hogyan határozzák meg a közösség működését. Ahogy a darabban is elhangzik a bírósági tárgyalás jelenetében: színház az egész per. Sokszor nem az igazság, hanem a szimpátia, a bőrszín vagy egyéb külső tényezők döntenek arról, hogy elítélünk-e olyan embereket, akik tulajdonképpen ártatlanok. Szeretem, ha egy zenés darab több rétegből áll össze, és nem csupán egyetlen témára koncentrál, hanem több szegmensből áll, mert így az előadás különböző társadalmi problémákat tud jelenetenként megmutatni.
ROMÁN ESZTER, MAROSÁN CSABA
KISS TAMÁS, VINDIS ANDREA, KÁNTOR MELINDA
P. G.: Mark Twain regénye a 19. század Amerikájában játszódik, egy Mississippi parti fiktív városkában. Hogyan jelenik meg a díszletben és a jelmezekben napjaink Európájához képest ez a korban is távolabbi világ?
P. Z.: Most nem próbáltam nagyon korszerűsíteni a történetet. A díszletet úgy terveztem, hogy a cselekmény tulajdonképpen bármelyik korban játszódhatna. Lehet kalitka, ha akarom, aminek egyértelmű a jelentése, vagy melegház, amelyben a kint és a bent határai elmosódnak. Ott mesterséges termelés zajlik, tehát az, ami a városkában történik, minden, csak nem természetes.
Rengeteg zöldet használunk, hogy érzékeltessük a természet és a szabadság erejét, hogy a díszleten keresztül folyjon be a térbe. Az azonban sokszor bizonytalan marad, hogy éppen kint vagy bent vagyunk-e. Általában szoktam játszadozni a díszlettel, keverem a tereket, de átgondoltan, figyelek rá, hogy kortalan legyen.
A jelmezek már korhűbbek, de egyfajta Pál utcai fiúkhangulatot idéznek. A regény eredeti korszakához képest a mai világ már jelentősen előrébb van. Bár a szövegben és a zenei világban igyekeztünk maibb hangot megütni, maga a történet mégis inkább az eredeti időszakra jellemző. Ezért arra törekedtünk, hogy az előadás ne legyen túlságosan korhű, de ne is teljesen mai.
P. G.: Nagyon közel áll hozzád a musical műfaja. Említetted, hogy azért is szereted, mert több rétegben lehet bemutatni egy problémakört. Szerinted segít ez a műfaj közölni a Tom Sawyer mondanivalóját, illetve milyennek látod ma a musical szerepét a színházi világban?
P. Z.: Azt gondolom, hogy a musical akkor működik, ha ugyanolyan komolyan kezeljük, mint egy prózai darabot. Sokszor ott csúszik el a musical-világ, hogy könnyű műfajnak tituláljuk. Könnyű műfaj, mert könnyen fogyasztja a közönség, mert érthető sztorit kap, követhető történettel találkozik. De ha ugyanúgy kezeljük, mint egy klasszikus vagy egy kortárs darabot, vagy ha próbáljuk kiaknázni a
benne lévő lehetőségeket, akkor az már csak egy plusz, hogy még zenében is meg tudunk fogalmazni témákat, társadalmi problémákat, és nem csak arról szól, hogy szórakoztasson.
Szerintem a zene nagyon tud hatni az érzékszervekre, főleg, hogyha nyomatékosítani akarunk egy adott problémát. Például Tom Sawyer egyik szólója, amikor azon vívódik, hogy elmondja-e az igazságot, vagy nem – hogy tulajdonképpen ki a gyilkos –, az zenében jelenik meg. Hasonlóan ahhoz, mint mondjuk Hamlet híres monológja a Lenni vagy nem lenni, csak ez Tom esetében zenében van megfogalmazva. Ezek nagyon hatásosak, főleg a félhangok, amitől beindul az emberben az a fajta empátia, ami elvezet ahhoz, hogy átérezzük a jelenet súlyát vagy a problémáját.
Különösen a fiatalok körében erősebben hat a mondanivaló, ha az dalban van megfogalmazva. Sokat segít abban, hogy eljusson nem csak a történet, de az is, amiről beszélni akarunk, és nem szabad vele könnyedén bánni. Nem szabad úgy hozzáállni, hogy olyan jeleneteket csinálunk, ahol a koreográfiák nem szituációkból vannak kialakítva, mert az nem működik. Akkor csak van egy kis tánc, ami énekkel
együtt elmegy. Erre nagyon jó példa Gyenes (Gyenes Ildikó, az előadás koreográfusa, a szerk. megj.), akivel több mint húsz éve dolgozunk együtt. Iszonyatosan jó dramaturgiai érzéke van, és mindig a szituációból indul ki, és abból készíti elő a karaktereket, a koreográfiákat.
Én megpróbálom mindig úgy rendezni az előadásokat, hogy ne butítsuk az embereket, hanem pont az ellenkezőjét érjük el. Azért is nehéz jó musicalt találni, mert ahogy már említettem nekem fontos, hogy több rétege legyen.
Muszáj megtalálnunk a középutat. Természetesen legyen szórakoztató, legyen látványos, tudjunk azonosulni a zenékkel, de legyen ott mögötte a kemény élet is.
P. G.: Nagy kihívást jelenthet felnőttként gyereket játszani.
Hogyan jelenik meg a gyerekek világa az előadásban?
Hogyan dolgoztok ezen együtt a színészekkel?
P. Z.: Nagyon hamar ráéreztek, ösztönből. Ehhez egyfajta naivitás szükségeltetik, olyan, amilyen a gyerekekben természetesen van jelen. Nem szeretném, hogy gyerekeket
játszanak, hanem karaktereket, embertípusokat, főleg, akiknek kisebb szerepeik vannak, és ez igaz azokra is, akik időseket vagy felnőtteket játszanak. Ha a harmincéves Tom Sawyerünk elkezd gagyogni, az teljesen elcsúszik. Viszont, ha a naivitását, a világra való rácsodálkozását, és azt a sajátos közeget, amelyben él és amelyet képvisel, hitelesen tudja megjeleníteni, akkor működni fog.
P. G.: Erről az jutott eszembe, hogy milyen jó lenne, ha felnőttként is megtanulnánk ezt a naivitást.
P. Z.: Abszolút, ehhez fontos az őszinteség, hogy kimondasz mindent, hogy nem érdekel semmi. Ellene mész a rendszernek, lázadsz. Mi már felnőttként ezt nem tudjuk. Viszont annak a gyermeknek, akiben nincsenek jelen ezek a társadalmi nyomások – akármennyire is próbálják ráerőszakolni – van egy víziója a világról, van egy elképzelése, tulajdonképpen egyfajta tapasztalata, ami még nem sok, de van. Ez a fajta naivitás, meg őszinteség ott van bennünk, felnőttekben is, csak sajnos nem olyan a világ, hogy ennek teret lehessen adni.
P. G.: Kinek ajánlod az előadást?
P. Z.: Mindenkinek tudom ajánlani. Azoknak is, akik ennek a kornak valamennyire részesei voltak, az idősebb generációknak. Ők szerintem teljesen tudnak azonosulni ezzel a történettel. Fiataloknak is tananyagként, illetve, hogy tudjunk irányt mutatni nekik, hogy nem muszáj megfelelni sem a rendszernek, sem társadalomnak. Az előadást a legkisebbektől a legidősebbekig, mindenkinek ajánlom.
MAROSÁN CSABA, BUZÁSI ANDRÁS
PUSKÁS ZOLTÁN, LEDENJÁK ANDREA
Îmi place când o piesă muzicală este compusă din mai multe straturi...”
Gáspár Pászka în dialog
cu regizorul Zoltán Puskás
Gáspár Pászka: Aceasta este cea de-a patra ta colaborare cu trupa clujeană, primele două fiind producții pentru copii: Vrăjitorul din Oz și Cartea Junglei. Cea de-a treia piesă montată a fost o adaptare scenică proprie, abordând o temă mai serioasă: inumanitatea regimurilor totalitare prin intermediul Fermei animalelor de George Orwell. De data aceasta pui pe scenă o adaptare a romanului Aventurile
lui Tom Sawyer de Mark Twain, adaptarea scenică fiind semnată de Róbert Lénárd, care pune accentul, printre altele, pe rasism. De unde a venit această idee îndrăzneață și care sunt principalele diferențe dintre roman și versiunea scenică?
dar care nu este proeminent în roman: rasismul. Din păcate, acest subiect este încă foarte actual, mai ales în locul din care provine romanul, dar și în mediul nostru. Tensiunile dintre albi și negri sunt încă foarte puternice și există locuri în care lucrurile devin cu adevărat sângeroase. Iar despre acestea trebuie să vorbim.
Zoltán Puskás: Nu este un secret că am lucrat la acest material în urmă cu șapte ani la Novi Sad, deși a fost mai degrabă un spectacol de absolvire: au participat două promoții, cu un buget minimal. La acea vreme, conducerea de acolo a ales romanul, iar scopul era de a crea un musical de familie, un spectacol pentru tineri. Am păstrat liniile generale ale narațiunii, dar mi s-a părut foarte important să amplificăm un aspect despre care scriitorul vorbește,
În această adaptare, în afară de rasism, dorința de a trăi o viață liberă și de a te elibera de convențiile sociale reprezintă o temă dominantă. Această dorință de libertate există și în personajul protagonistului, Tom Sawyer, dar este mai pronunțată prin figura lui Huckleberry Finn. El trece printr-o perioadă a vieții sale care ar fi extrem de grea chiar și pentru un adult. Provine dintr-un mediu familial abuziv, neglijent, crește pe străzi, nu merge la școală. Există o dorință de libertate, un dezinteres față de mica comunitate în care – și acest lucru este puternic prezent în adaptarea noastră – există genul de parohialism care este caracteristic multor comunități mici: o aderență rigidă la tradiție, chiar dacă aceasta este insuportabilă.
Mi s-a părut deosebit de important să arăt modul în care
erau crescuți copiii în acea perioadă, când pedeapsa fizică era perfect acceptabilă. Acum știm că ea poate provoca traume grave în viața unui tânăr, dar mulți încă nu realizează consecințele acestor acțiuni pe termen lung.
De aceea, este esențial să vorbim despre acest subiect: e posibil ca severitatea și violența să nu fie cea mai bună formă de educație.
Unul dintre mesajele principale ale poveștii este și modul în care prejudecățile și corupția definesc modul în care funcționează o comunitate. Așa cum se spune în scena procesului lui Muff Potter: întregul proces este un spectacol de teatru. Adesea, nu adevărul, ci simpatia, culoarea pielii
sau alți factori externi determină condamnarea unor oameni care sunt de fapt nevinovați.
Îmi place când un spectacol muzical este compus din mai
multe straturi, nu se concentrează doar pe o singură temă, ci este alcătuită din mai multe segmente, pentru că aceasta permite spectacolului să pună în lumină diferite probleme sociale de la o scenă la alta.
BALLA SZABOLCS, FOGARASI ALPÁR
PÁNCZÉL LILLA, BUZÁSI ANDRÁS, DARADICS HANNAH, KISS TAMÁS, MAROSÁN CSABA, ROMÁN ESZTER
G. P.: Romanul lui Mark Twain este plasat într-un orășel
fictiv, pe malurile fluviului Mississippi, în secolul al XIXlea. Cum reflectă decorul și costumele această lume în comparație cu Europa zilelor noastre?
Z. P.: De data aceasta nu am încercat să modernizez foarte mult povestea. Am conceput decorul astfel încât acțiunea să poată avea loc de fapt în orice epocă. Ar putea funcționa ca o colivie, dacă vreți, care are un sens clar, sau o seră, în care granițele dintre interior și exterior sunt neclare. Acolo producția este artificială, așa că ceea ce se întâmplă în acest orășel este departe de a fi natural.
Costumele sunt mai mult de epocă, dar au un iz de Băieții din strada Pál. Comparativ cu epoca originală a romanului, lumea contemporană este mult mai avansată.
Deși am încercat să găsim un ton mai contemporan în ceea ce privește textul și muzica, povestea în sine este mai reprezentativă pentru perioada originară.
Prin urmare, am încercat ca spectacolul să nu fie prea contemporan cu epoca prezentată, dar nici complet modern.
Folosim multă verdeață pentru a conferi o senzație de putere a naturii și a libertății, care invadează spațiul prin intermediul decorului. Dar de multe ori nu putem ști dacă suntem afară sau înăuntru. De obicei, mă joc cu decorul, amestecând spațiile, dar cu atenție, și asigurându-mă că este unul atemporal.
G. P.: Genul musicalului îți este foarte apropiat. Ai menționat că îți place pentru că îți permite să prezinți o problemă cu mai multe straturi. Crezi că acest gen ajută la transmiterea mesajului din Tom Sawyer, respectiv, care este rolul musicalului în lumea teatrului de astăzi?
Z. P.: Cred că un musical funcționează doar dacă îl tratezi la fel de serios ca pe o piesă de teatru dramatică. Este o greșeală să-l catalogăm drept un gen lejer. Este un gen lejer pentru că este ușor de consumat și de înțeles de public, pentru că primești o poveste care este ușor
de urmărit. Dar dacă îl tratăm în același mod ca pe o piesă clasică sau contemporană, sau dacă încercăm să îi valorificăm potențialul, atunci este un avantaj că putem exprima chiar și teme sau probleme sociale în muzică, nefiind vorba doar de divertisment.
Cred că muzica poate avea un efect foarte puternic asupra simțurilor, mai ales dacă vrem să evidențiem o anumită problemă. De exemplu, unul dintre solo-urile lui Tom Sawyer, când se întreabă dacă să spună sau nu adevărul despre cine este criminalul, este prezentat prin muzică. Într-un mod similar cu celebrul monolog al lui
Hamlet, A fi sau a nu fi, doar că în cazul lui Tom este pus pe muzică. Muzica declanșează acel tip de empatie care te determină să simți greutatea sau problema scenei.
Mesajul este mai puternic, mai ales în rândul tinerilor, atunci când este exprimat prin cântec. Muzica ajută foarte mult la transmiterea nu doar a poveștii, ci și a subiectului despre care vrei să vorbești, și nu ar trebui să fie tratată cu ușurință. Nu ar trebui să o abordezi făcând scene în
care coregrafia nu pornește de la situații, pentru că așa nu funcționează. În acest caz, există doar un pic de dans care însoțește cântecul. Un exemplu foarte bun în acest sens este Gyenes ( Ildikó Gyenes, coregrafa spectacolului, n.r.), cu care lucrăm împreună de mai bine de douăzeci de ani. Ea are un simț dramaturgic extraordinar și pornește întotdeauna de la situația dramatică care stă la baza abordării personajelor și a coregrafiei.
Întotdeauna încerc să montez spectacolele într-un mod care să nu-i orbească pe oameni, ci dimpotrivă. De asemenea, este dificil să găsești un musical bun pentru că, așa cum am mai spus, este important pentru mine să aibă mai multe straturi. Trebuie să găsim calea de mijloc. Desigur, trebuie să fie distractiv, trebuie să fie spectaculos, trebuie să ne putem identifica cu muzica, dar trebuie să existe și o existență grea în spatele ei.
G. P.: Poate fi o provocare să joci rolul unui copil ca adult.
Cum este reprezentată lumea copiilor în spectacol? Cum
lucrați la acest aspect cu actorii?
Z. P.: Au înțeles foarte repede, instinctiv. Este nevoie de un fel de naivitate, acea naivitate care le este firească copiilor.
Nu vreau ca ei să joace copii, vreau să joace personaje, tipuri de oameni, mai ales cei care au roluri mai mici, și acest lucru este valabil și pentru cei care joacă bătrâni sau adulți.
Când Tom Sawyer al nostru, în vârstă de treizeci de ani,
începe să bolborosească, spectacolul se transformă într-un eșec total. Dacă însă el poate portretiza autentic naivitatea sa, uimirea sa față de lume și față de mediul specific în care trăiește și pe care îl reprezintă, atunci va funcționa.
G. P.: Acest lucru m-a făcut să mă gândesc cât de frumos ar fi
dacă am putea învăța această naivitate ca adulți.
Z. P.: Absolut, pentru a face asta, este important să fii sincer, să spui că nu-ți pasă de nimic. Mergi împotriva sistemului, te revolți. Noi nu știm asta ca adulți. Cu toate acestea, un
copil care nu este supus acestor presiuni sociale – oricât de mult ar încerca să le impună – are o viziune asupra lumii, are o idee, de fapt un fel de experiență, care nu este mare lucru, dar există. Acest tip de naivitate și sinceritate există și la noi, adulții, dar, din păcate, lumea nu este de așa natură
încât să îi putem oferi spațiu.
G. P.: Cui îi recomanzi spectacolul?
Z. P.: Îl recomand tuturor. Și pentru cei care au făcut oarecum parte din acea epocă, adică generațiile mai în vârstă. Cred că ei se pot identifica pe deplin cu această poveste. De asemenea, pentru tineri, ca o lecție și pentru a le oferi o direcție, arătându-le că nu trebuie să se conformeze sistemului sau societății. Aș recomanda spectacolul tuturor, de la cei mai tineri la cei mai în vârstă.
ROMÁN ESZTER, TŐTSZEGI ZSUZSA, MAROSÁN CSABA, LACZKÓ VASS RÓBERT
…nem akarok egy vitrinben porosodni…”
Képzeletbeli beszélgetés Tom Sawyerrel
Marosán Csaba színésszel
Vizi Abigél beszélgetett
MAROSÁN CSABA
Vizi Abigél: Sokan mondják rólad, hogy mindig a bajkeverés határán egyensúlyozol. Honnan ez a hatalmas kalandvágy?
Tom Sawyer: Mindig is szerettem a kihívásokat. Nem bírok sokáig egy helyben maradni, és nem akarok egy vitrinben porosodni, mint egy unalmas emlék. Inkább felfedezem a világot, új embereket ismerek meg, új kihívásokat keresek. Számomra ez olyan, mint az üzemanyag – mindig újabb és újabb kalandra sarkall. Egy állandóan izgő-mozgó ember vagyok, és szeretem, ha zajlik körülöttem az élet.
V. A.: A legtöbb gyerek tanul és próbál megfelelni a felnőttek elvárásainak. Te inkább a saját utadat járod. Miért fontos neked, hogy szabadon döntsd el, mit csinálsz?
T. S.: Ha mások mondják meg, mit tegyek, az nem szabadság, hanem csak látszat. Szeretem a saját utamat járni, még akkor is, ha hibázom közben. Hiszem, hogy a hibáimból tanulok a legtöbbet. Ha mások mutatják meg az utat, akkor nem biztos, hogy valóban megértem a helyes irányt. Inkább hozok rossz döntéseket, de azok legalább a sajátjaim. Így érzem magam igazán szabadnak, és így tudok valóban fejlődni.
V. A.: Milyen hatással van rád, amikor látod, hogy a csínytevéseid miatt mások bosszankodnak?
T. S.: Tudom, hogy nem mindenkinek tetszik, amit csinálok, de ettől lesz érdekes a világ. Nem az a célom, hogy mindenki szeressen, vagy hogy mindenki helyesnek tartsa, amit teszek. Azért csibészkedek, mert így érzem jól magam, és mert ez vagyok én.
V. A.: A barátod, Huckleberry Finn mindig veled tart a kalandjaidban. Mit gondolsz, mi tesz titeket ennyire elválaszthatatlan párossá?
T. S.: A közös kalandjaink és az, hogy mindig számíthatunk egymásra. Huck sokszor kihúzott a csávából, és mindig ott van, amikor szükségem van rá. Ő az egyetlen, aki igazán megért engem. A közös élmények és a nehéz helyzetek összekovácsoltak minket, és tudom, hogy bármi történjen, számíthatok rá.
MAROSÁN CSABA, ROMÁN ESZTER
V. A.: A történetek során mindig megoldásokat találtál, legyen szó csínytevésről vagy nagy kihívásokról. Hogyan érzed magad a problémák megoldásának mestereként?
T. S.: Gyorsan felismerem a helyzeteket, és mindig találok valami furfangos megoldást. Szeretek rögtönözni, és mindig van egy tervem a baj esetére. Sokszor hibáztam már, de ezekből tanultam, és így váltam a problémamegoldás mesterévé.
V. A.: Mit tanácsolnál azoknak a gyerekeknek, akik ugyanúgy keresik a szabadságot, mint te?
V. A.: Ha lenne egy kívánságod, mi lenne az?
T. S.: Világbéke – de nem az a nyálas fajta, hanem igazi, ahol az emberek elfogadják egymást, és békében élnek. Azt szeretném, ha mindenki megtalálná a helyét a világban.
V. A.: Mi leszel, ha nagy leszel?
T. S.: Ezermester! Szeretek barkácsolni, építeni, fára mászni és búvóhelyeket készíteni. De sosem bújnék el hosszú időre – túl kíváncsi vagyok ahhoz, hogy sokáig távol legyek az emberektől!
T. S.: Feszegetniük kell a határaikat! A korlátok azért vannak, hogy átlépjük őket, és felfedezzük, mi van a túloldalon. Ha nem lépünk ki a komfortzónánkból, akkor soha nem ismerjük meg igazán a világot. A kalandok gazdagabbá teszik az embert, és segítenek megérteni, hogy mi is fontos igazán az életben. Szóval, ne féljetek kockáztatni és felfedezni a világot. Ha van benned egy cseppnyi kalandvágy, ne habozz! Gyere velem, és kalandozzunk együtt! Találjuk meg a titkos ösvényeket, építsünk búvóhelyeket a fák lombjai között. Nem ígérek semmi mást, csak izgalmat, rejtélyt és egy csomó mókát.
Mert az élet kaland, és én nem akarom egyetlen pillanatát sem elpazarolni! Ki tart velem?
…nu vreau să adun praf într-o vitrină…”
Un dialog imaginar cu Tom Sawyer
Abigél Vizi în dialog cu actorul Csaba Marosán
VINDIS ANDREA, MAROSÁN CSABA
Abigél Vizi: Mulți spun că ești mereu la un pas de a comite belele. De unde vine această mare dorință de aventură?
Tom Sawyer: Întotdeauna mi-au plăcut provocările. Nu pot sta mult timp într-un singur loc și nu vreau să adun praf într-o vitrină, asemeni unei amintiri plictisitoare. Aș prefera să explorez lumea, să cunosc oameni, să găsesc noi provocări. Pentru mine, ele sunt un fel de combustibil – mă împing mereu spre noi aventuri. Sunt o persoană mereu în mișcare și îmi place să fiu înconjurat de viață.
A. V.: Majoritatea copiilor învață și încearcă să răspundă așteptărilor adulților. Tu preferi să mergi pe propriul tău drum. De ce este important pentru tine să ai libertatea de a alege ceea ce faci?
T. S.: Dacă alți oameni îmi spun ce să fac, asta nu este libertate, ci doar o iluzie. Îmi place să îmi urmez propria cale, chiar dacă fac greșeli pe parcurs. Cred că învăț cel mai mult din greșelile mele. Dacă alții îmi arată calea, s-ar putea să nu înțeleg cu adevărat direcția corectă. Prefer să iau decizii
proaste, care măcar sunt ale mele. Așa mă simt cu adevărat liber și așa pot crește în adevăratul sens al cuvântului.
A. V.: Cum te afectează când îi vezi pe alții deranjați de farsele tale?
T. S.: Știu că nu tuturor le place ceea ce fac, dar asta face lumea interesantă. Nu este scopul meu să fiu plăcut de toată lumea sau să îi fac pe toți să creadă că ceea ce fac este bine.
O fac pentru că mă face să mă simt bine și pentru că așa sunt eu.
A. V.: Prietenul tău Huckleberry Finn este mereu alături de tine în aventurile tale. Ce crezi că vă face să fiți o echipă atât de unită?
T. S.: Aventurile noastre comune și faptul că ne putem baza întotdeauna unul pe celălalt. Huck m-a scos din multe necazuri și este mereu acolo când am nevoie de el. Este singurul care mă înțelege cu adevărat. Experiențele noastre comune și situațiile dificile ne-au unit și știu că, indiferent ce se întâmplă, pot conta pe el.
KISS TAMÁS, ROMÁN ESZTER, MAROSÁN CSABA, SINKÓ FERENC
A. V.: Întotdeauna ai găsit soluții, fie că a fost vorba de o poznă sau de o mare provocare. Cum te simți tu în calitate de maestru în rezolvarea problemelor?
T. S.: Recunosc repede situațiile și găsesc întotdeauna o soluție inteligentă. Îmi place să improvizez și am întotdeauna un plan în cazul în care am probleme. Am făcut o mulțime de greșeli, dar am învățat din ele și așa am devenit un maestru al rezolvării problemelor.
A. V.: Dacă ai avea o singură dorință, care ar fi aceasta?
T. S.: Pacea mondială – dar nu cea sentimentală, ci cea reală, în care oamenii se acceptă reciproc și trăiesc în pace. Mi-aș dori ca fiecare om să-și poată găsi locul în lume.
A. V.: Ce vei fi când vei fi mare?
T. S.: Om bun la toate! Îmi place să meșteresc, să construiesc, să mă urc în copaci și să fac adăposturi. Dar nu m-aș ascunde niciodată pentru mult timp – sunt prea curios pentru a sta departe de oameni pentru o perioadă lungă!
A. V.: Ce sfat le-ai da copiilor care caută libertatea ca tine?
T. S.: Să își depășească limitele! Limitele sunt acolo pentru
a fi depășite și pentru a descoperi ce se află de cealaltă parte. Dacă nu ieșim din zona noastră de confort, nu vom cunoaște niciodată lumea cu adevărat. Aventura te face mai bogat și te ajută să înțelegi ce este cu adevărat important în viață. Așadar, să nu vă fie teamă să vă asumați riscuri și să explorați lumea – dacă aveți simțul aventurii, nu ezitați!
Vino cu mine și hai să pornim într-o aventură împreună!
Să găsim poteci secrete, să construim adăposturi în vârful copacilor. Nu promit nimic altceva decât emoție, mister și multă distracție. Pentru că viața este o aventură și nu vreau să irosesc niciun moment din ea! Cine e cu mine?
PÁNCZÉL LILLA, ANDRÁS GEDEON, TŐTSZEGI ZSUZSA, DARADICS HANNAH, BUZÁSI ANDRÁS, IMRE ÉVA, ROMÁN ESZTER, KISS TAMÁS
Vizi Abigél: Milyen folyamatot követsz, amikor elkezdesz dolgozni egy új előadáson? Hogyan alakítod ki a koreográfiát, és hogyan dolgozol együtt a rendezővel?
Gyenes Ildikó: A munkafolyamat mindig az alapmű tanulmányozásával kezdődik. Amikor megkapom a felkérést, az első lépés, hogy elolvasom az eredeti művet – legyen az regény, dráma vagy bármilyen irodalmi alkotás, amelyből az adaptáció készül. Külön figyelmet fordítok arra, hogy az eredeti szerző milyen jellemrajzokat, speciális mozgásokat és gesztusokat ír le, hiszen fontos, hogy a koreográfia hű maradjon a forrásmű szelleméhez.
Nagyon szeretek Ervinnel és Dáviddal dolgozni ( Erős
Ervin és Klemm Dávid zeneszerzők, szerk. megj.), mert ők mindig olyan zenéket írnak, amelyek inspirálják a koreográfiát, így nem kell „kitalálnom” a mozgásokat, hanem azok szervesen illeszkednek az előadás egészéhez. A próbafolyamat során szorosan együttműködöm a rendezővel és a látványtervezőkkel. Fontos tudnom, milyen lesz a díszlet, hogyan befolyásolja a tér a mozgást, valamint hogy milyen jelmezekkel dolgozunk, hiszen ezek is hatással lehetnek a koreográfiára. Az is lényeges szempont, hogy egy adott jelenetben kik szerepelnek, milyen szinten vesznek részt a mozgásban.
A következő lépés az adaptált színpadi szöveg elolvasása. Ebből látom, hogy mi maradt meg az eredeti műből, hiszen a színházi adaptáció során gyakran csak a legfontosabb dramaturgiai szálak maradnak meg. Ezután következik a zenei anyag tanulmányozása, amely elengedhetetlen a koreográfia kialakításához.
Ha szerencsém van, a zeneszerző karakterzenéket komponál, amelyek támogatják a mozgás dramaturgiáját.
Például a Szabad csak az című koreográfiában a diákok valójában csak Huckleberry Finn fejében létező figurák, képzeletbeli manók. Ezért a mozgásviláguknak el kell különülnie a valóságban létező karakterekétől. Ezeket a részleteket a rendezővel egyeztetve finomhangoljuk, hogy az előadás egységes és összehangolt maradjon.
PÁNCZÉL LILLA, TŐTSZEGI ZSUZSA
V. A.: Milyen módon kezeled a színészek különböző
szintű tánctudását egy musicalben? Hogyan alakítod úgy a koreográfiát, hogy mindenki sikeresen tudja megvalósítani a mozdulatokat?
Gy. I.: A legfontosabb, hogy a színészek megértsék az alapvető különbséget a teljes értékű lépés és a könnyített mozdulat között. Ha ezt sikerül átadnom, akkor már csak a ritmusra és az egyes lépések sorrendjére kell figyelniük. Az évek során számos színésszel és gyerekszereplővel dolgoztam együtt, és kialakult egy rutinom arra, hogyan magyarázzam el a mozdulatokat azoknak, akik nem rendelkeznek táncos háttérrel.
Minden színész másként tanul, ezért gyakran vizuális és érzékelhető példákat használok a mozdulatok megértetéséhez. Nem mindig a szakmai kifejezésekkel dolgozom, hanem képekkel és hasonlatokkal: például „nézz ki az ablakon”, „képzeld el, hogy egy bábszínházban vagy”. Ezek a vizuális megközelítések segítenek a színészeknek abban, hogy természetesebben sajátítsák el a mozdulatokat, mintha egyszerű utasításokat kapnának.
A koreográfiai munka során mindig arra törekszem, hogy minden szereplő saját tempójában haladhasson, miközben a mozdulatok energiája és dinamikája megmarad. Az egyik legnagyobb kihívás a színészek egyéni stílusának és korlátainak felismerése, majd ezek figyelembevételével olyan mozdulatok kialakítása, amelyek illeszkednek az előadás szellemiségéhez. A rugalmasság elengedhetetlen: a koreográfiát úgy kell formálnom, hogy az mindenki számára megvalósítható legyen, miközben a látvány és az érzelmi hatás is megmarad.
A legnehezebb számukra annak a megértése, hogy az első próba nem arról szól, hogy tökéletesen tudjanak mindent. Az első próba arról szól, hogy fejben megértsék a folyamatot, hogy tudják, honnan hova kell eljutni, és mi miután következik. Az első alkalommal még nem fog minden tökéletesen menni, és ez nem is elvárás részemről. Ez egy lehetetlen elvárás, különösen a mostani munkatempó mellett, amikor két hét alatt kilenc koreográfiát kellett megtanulniuk, amelyek egyenként három és fél–négy és fél percesek. Ez óriási mennyiségű anyag,
Mindig arra intem őket, hogy legyenek türelmesek önmagukkal – én is türelmes vagyok velük. Ha ez megvan, akkor a tudás szépen leülepszik, és a mozdulatok egyre magabiztosabbá válnak, ahogy az információ beépül a testükbe és a mozgásukba.
V. A.: Van olyan személyes élményed vagy inspirációd, amely hatással volt a koreográfia kialakítására a Tom Sawyer esetében?
Gy. I.: Gyerekként láttam színházi előadásban, olvastam a történetet, és azóta is számtalan formában találkoztam vele. Az évek múlásával – különösen most, hogy a fiam érettségizik – az ember sok mindent más szemmel lát, mint korábban. Természetesen vannak ikonikus jelenetek, amelyeket mindenki ismer, mint például Tom Sawyer, Polly néni vagy a híres kerítésfestés, ami szinte mindenkinek eszébe jut a történetről. Ugyanakkor, amikor egy darabot dolgozok fel, még ha többször is koreografáltam azt különböző
színházakban, mindig új megközelítést keresek. Vannak olyan előadások, amelyeket akár hatszor-hétszer is megrendeztem, de soha nem szeretem ugyanazt a koreográfiát alkalmazni, kivéve, ha teljesen azonos koncepció és dramaturgia mentén dolgozunk. Minden új munka új impulzusokat jelent, hiszen mindig más színészekkel találkozom, akiktől más energiákat kapok. Ezért is tartom fontosnak, hogy először megfigyeljem, milyen dinamikák és energiák alakulnak ki a társulatban, és ezekből építsem fel a mozdulatokat és a koreográfiát.
Nem gondolom, hogy alkotóként önzőnek kellene lenni, hanem hagyni kell, hogy a közös munka formálja a végeredményt. Természetesen hozom a saját elképzeléseimet és koncepcióimat, de mindig figyelem, hogy mi működik a színpadon, mi az, ami a szereplőkkel és a történet dramaturgiájával összhangban van. Így alakul ki végül a koreográfia organikusan, az előadás áramlását követve, nem pedig egy előre meghatározott, merev struktúra szerint.
V. A.: A musicalre szórakoztató, energikus táncok jellemzőek. Hogyan oldod meg, hogy a koreográfia ne csak látványos legyen, hanem szervesen illeszkedjen a szereplők karakteréhez és az előadás hangulatához is?
Gy. I.: Nem hiszek az öncélú táncolásban, a tánc a táncért-ban. Szerintem az egy halott műfaj, mert hogyha nem akarok kifejezni semmit, nem akarok elmondani semmit és nincsen szándékom, akkor nem várhatom el azt, hogy ez bárkit érdekeljen. Eleve az én színházi beállítottságom olyan, hogy gondolat nélkül nem megyek be a színpadra, és koreográfusként is így dolgozom.
Ha nincs gondolat a koreográfia mögött, akkor az nem működik. Koreográfusként a dalokat is jelenetként kell felfogni, amelyben a szereplő tovább kell vigye a karaktere vonásait, szándékait, céljait. Nekem ugyanúgy, mint a rendezőnek, folytatnom kell a szereplő fejlődését, elő kell segítenem a viszonyrendszert, és meg kell tartanom azt. A mozgás, a tekintetek, az összjáték, a reakciók
mind pontosan beállítandók. Nagyon fontos, hogy a koreográfiának is legyen dramaturgiája.
Elengedhetetlen a szándék, és ha számomra nem tiszta valami, akkor addig dolgozom rajta a rendezővel, amíg ki nem találjuk, hogy mi legyen a mondanivaló. Onnantól kezdve, hogy ezt megtalálom, már szárnyalnak a gondolatok.
să lasi munca în echipă să modeleze rezultatul final”
Abigél Vizi în dialog cu coregrafa Ildikó Gyenes
IMRE ÉVA, PÁNCZÉL LILLA, KISS TAMÁS, ROMÁN ESZTER, DARADICS HANNAH, ANDRÁS GEDEON, BUZÁSI ANDRÁS
Abigél Vizi: Care e procesul pe care îl parcurgi atunci când începi lucrul la un nou spectacol? În ce fel elaborezi coregrafia și în ce manieră colaborezi cu regizorul?
Ildikó Gyenes: Demersul începe întotdeauna cu studiul piesei care stă la baza proiectului. Atunci când primesc o invitație să colaborez, primul pas este să citesc opera originală – fie că este vorba de un roman, o piesă de teatru sau orice altă operă literară în baza căreia se face adaptarea. Acord o atenție deosebită schițelor personajelor, mișcărilor și gesturilor specifice descrise de către autor, deoarece este important ca o coregrafie să rămână fidelă spiritului creației originale.
Următorul pas este lectura textului adaptat pentru scenă. Astfel voi vedea ce a mai rămas din opera originală, deoarece adaptările teatrale păstrează adesea doar cele mai importante fire dramaturgice. În continuare, urmează studierea materialului muzical, care este esențial pentru elaborarea coregrafiei. Cu puțin noroc, compozitorul va crea muzică pentru personaje, pentru a susține dramaturgia mișcării. Îmi place foarte mult să
lucrez cu Ervin și Dávid (compozitorii Ervin Erős și Dávid Klemm, notă red.) pentru că ei compun întotdeauna o muzică care inspiră coregrafia, astfel încât eu nu trebuie să „inventez” mișcările, ci ele se integrează organic în cadrul spectacolului.
În timpul repetițiilor, lucrez îndeaproape cu regizorul și cu scenografii. Este important pentru mine să știu cum va arăta decorul, cum va afecta spațiul mișcarea și cu ce costume vom lucra, deoarece acestea pot afecta și coregrafia. De asemenea, este important să știu care personaje sunt implicate într-o scenă și la ce nivel sunt implicate în mișcare.
De exemplu, în coregrafia melodiei Liber este doar cine..., elevii sunt de fapt doar niște personaje închipuite de Huckleberry Finn, câțiva spiriduși imaginari. Prin urmare, mișcările lor trebuie să fie distincte față de personajele care există în realitate. Aceste detalii sunt puse la punct în colaborare cu regizorul pentru ca spectacolul să rămână coerent și bine coordonat.
PÁNCZÉL LILLA, ANDRÁS GEDEON, DARADICS HANNAH
A. V.: Cum gestionezi diferențele de nivel în ceea ce privește
abilitățile de dans ale actorilor dintr-un musical? Cum adaptezi coregrafia astfel încât toată lumea să își poată
executa mișcările fără probleme?
I. Gy.: Cel mai important lucru este să mă asigur că actorii
înțeleg diferența de bază dintre un pas complet și o mișcare facilitată.
Dacă reușesc să le transmit asta, atunci trebuie doar să fie atenți la ritmul și succesiunea fiecărui pas. De-a lungul
anilor, am lucrat cu mulți actori și copii actori și am dezvoltat o rutină pentru a le explica mișcările celor care nu au o pregătire în dans.
Fiecare actor învață diferit, așa că folosesc adesea exemple vizuale și tactile pentru a-i ajuta să înțeleagă mișcările. Nu lucrez întotdeauna cu termeni tehnici, ci cu imagini
și asemănări: de exemplu, „privește afară prin geam”, „imaginează-ți că ești într-un teatru de păpuși”. Aceste abordări vizuale îi ajută pe actori să învețe mișcările mai natural decât dacă ar primi instrucțiuni simple.
Atunci când realizez coregrafia, încerc întotdeauna să permit fiecărui personaj să se miște în propriul ritm, menținând în același timp energia și dinamica mișcărilor. Una dintre cele mai mari provocări este să recunosc stilurile și limitele individuale ale actorilor și apoi să țin cont de acestea pentru a crea mișcări care să corespundă spiritului spectacolului. Flexibilitatea este esențială: trebuie să modelez coregrafia într-un mod care să funcționeze pentru toată lumea, menținând în același timp impactul vizual și emoțional.
Cel mai greu lucru pentru ei este să înțeleagă că prima repetiție nu înseamnă că trebuie să știe totul la perfecție. Prima repetiție este despre înțelegerea procesului la nivel mental, astfel încât să știe unde să se îndrepte și ce urmează. Nu totul va fi perfect din prima, și nu mă aștept la asta. Este o așteptare imposibilă de realizat, mai ales în ritmul actual de lucru, când au trebuit să învețe nouă coregrafii în două săptămâni, fiecare cu o durată de trei minute și jumătate până la patru minute și jumătate.
Întotdeauna îi îndemn să fie răbdători cu ei înșiși – eu sunt răbdătoare cu ei.
Odată ce fac asta, cunoștințele se sedimentează ușor, iar mișcările devin mai încrezătoare pe măsură ce informațiile sunt integrate în corpurile și mișcările lor.
A. V.: Ai avut experiențe personale sau surse de inspirație care au influențat coregrafia pentru Tom Sawyer?
I. Gy.: Am văzut-o jucată la teatru când eram copil, am citit povestea și am întâlnit-o în nenumărate forme de atunci.
pe care le-am pus în scenă de până la șase sau șapte ori, dar nu mă interesează niciodată să folosesc aceeași coregrafie, decât dacă lucrăm după același concept și aceeași dramaturgie. Fiecare nouă creație reprezintă un nou impuls, deoarece întâlnesc mereu actori diferiți și percep energii diferite de la ei. Ca atare, cred că este important să observ mai întâi ce dinamici și energii se dezvoltă în cadrul trupei și să construiesc mișcările și coregrafia pornind de acolo.
Pe măsură ce au trecut anii, mai ales acum că fiul meu termină liceul, vezi multe lucruri cu alți ochi decât înainte. Desigur, există scene iconice pe care toată lumea le știe, cum ar fi Tom Sawyer, mătușa Polly sau scena vopsirii gardului pe care aproape toată lumea și-o amintește din poveste.
Cu toate acestea, atunci când lucrez la o piesă, chiar dacă am coregrafiat-o de mai multe ori la diferite teatre, sunt mereu în căutarea unei noi abordări. Sunt unele producții
Nu cred că, în calitate de creator, trebuie să fii egoist, ci să lași munca în echipă să modeleze rezultatul final. Desigur, vin cu propriile idei și concepte, dar întotdeauna mă uit la ceea ce funcționează pe scenă, la ceea ce funcționează cu acele personajele și la dramaturgia poveștii. Acesta este modul în care coregrafia ajunge să evolueze organic, urmând fluxul spectacolului, mai degrabă decât să urmeze o structură rigidă prestabilită.
A. V.: Musicalul este un gen caracterizat de dansuri
antrenante, pline de energie. Cum realizezi o coregrafie
care să fie nu doar spectaculoasă, ci să se și potrivească
în mod organic cu personajele și atmosfera spectacolului?
I. Gy.: Eu nu cred în dansul de dragul dansului. Cred că acesta este un gen mort, pentru că dacă eu nu vreau să exprim nimic, nu vreau să spun nimic și nu am nicio intenție pe care vreau sa o transmit prin intermediul actului artistic, atunci nu mă pot aștepta ca cineva să fie interesat de acesta. Atitudinea mea teatrală constă
în faptul că nu urc pe scenă fără să mă gândesc la ceva, și așa lucrez și eu ca coregraf. Dacă coregrafia nu se bazează pe un concept, ea nu funcționează.
Ca coregraf, trebuie să te gândești și la melodii ca la niște scene în care actorul trebuie să transmită caracteristicile, intențiile și obiectivele propriului personaj. Eu, asemenea regizorului, trebuie să continui dezvoltarea personajului, să promovez și să mențin raportul dintre personaje. Mișcările, privirile, jocul
de ansamblu, reacțiile sunt toate ajustate cu precizie. Este foarte important ca coregrafia să aibă o anume dramaturgie.
Intenția este esențială, iar dacă ceva nu îmi este clar, lucrez cu regizorul până când ne dăm seama care ar trebui să fie mesajul. Din momentul în care descopăr asta, ideile încep să curgă de la sine.
BALLA SZABOLCS
ORBÁN ATTILA, KÁNTOR MELINDA
ERŐS ERVIN, KLEMM DÁVID
…körberajzoljuk a zenével.”
Erős Ervin és Klemm Dávid zeneszerzőkkel Vajna Noémi beszélgetett
Vajna Noémi: Korábban már dolgoztatok a Kolozsvári
Állami Magyar Színháznál, legutóbb az Állatfarm zenéjét szereztétek. Az Állatfarm zenéje eklektikus, a progresszív rocktól a rapen át több stílus is megjelenik benne, a Tom Sawyer esetében milyen zenére számíthatunk?
irányába halad, és zeneileg is könnyebben emészthető. Viszont műfajban, meg hangzásvilágban, elég széles skálán mozog, a funk rocktól kezdve, a Hair-es vagy akár a gospeles hangzáson át, egészen a big bandes, tehát fúvós, fúvósokkal kibővített Broadway hangzás is megtalálható benne.
Erős Ervin: Igen, ez már a harmadik alkalom, hogy itt vagyunk és azt mindenképp el szeretnénk mondani, hogy nagyon szeretünk itt dolgozni. Egyfelől, azért, mert nagyon szeretjük Kolozsvárt, másfelől meg az itteni embereket. Annyira jó a csapat, hogy tényleg úgy érezzük itt magunkat, mintha otthon lennénk. Ez egy nagyon jó érzés.
K. D.: És van itt-ott egy kis rap.
V. N.: Hogyan alakult ki az előadás zenei világa? Hogyan fejezi ki a zene az egyes karakterek jellemvonásait?
Klemm Dávid: Igen, nagyon családias a hangulat és könnyen be tudtunk illeszkedni.
E. E.: Ami a zenét illeti, ha az Állatfarmot eklektikusnak tekintjük, akkor ez még színesebb lesz. Az Állatfarmnak keményebb hangzása volt és műfajilag egy kicsit korlátozottabb volt. A Tom Sawyer inkább családi musical
K. D.: Mi ezt az előadást először az Újvidéki Színházban mutattuk be, és akkor adott volt, hogy milyen szereposztásra kell írni a zenét. Alkalmazkodtunk a színészek képességeihez, például, ha valakiről tudtuk, hogy egy kicsit gyengébben énekel, akkor ő olyan dalt kapott, amelyikben ő is megmutatkozhat. A dalok igazodnak a karakterekhez is, de ez gyakran nem annyira tudatos.
E. E.: Amikor elolvasunk egy szöveget, akkor már érezzük, hogy milyen lesz egy-egy karakter zenéje, a karakterek sugallnak valamit és ez is egy szempont a dalszerzésben, de ez talán egy inkább intuitív folyamat.
K. D.: Például ott van az Indián Joe, akivel kapcsolatban alapból egy ilyen indiános feelinget képzel el az ember.
E. E.: Ráadásul ő egy negatív szereplő, a zene is agresszívabb.
V. N.: Ahogy említettétek, a Tom Sawyer adaptációja először Újvidéken került bemutatásra, 2018-ban. Hogyan változik a zene amikor egy új társulat hangadottságaihoz
kell azt hozzá szabni?
E. E.: Ebben az esetben elég sokat módosult a zenei anyag, írtunk új számokat, kibővült az előadás.
Hangzásvilágban is szerteágazóbb lesz az újvidéki előadáshoz képest.
Azt már akkor éreztük, hogy lehetne egy kicsit bővebb a zenei anyag amikor 2018-ban dolgozni kezdtünk rajta, és most az új számokat az itteni színészeknek írtuk, az ő hangfekvésükhöz, karakterükhöz és a színpadi szituációkhoz is alkalmazkodva. A szövegkönyvből kiindulva elképzelünk egy szituációt, és hogy ott milyen hangzásvilágot tudunk megteremteni.
K. D.: Igen, a színházi zenét mindig a jelenethez kötjük. A rendező elmondja, hogy mit szeretne kiemelni az adott jelenetben, és mi azt körberajzoljuk a zenével.
V. N.: Hogyan zajlik általában a közös alkotás? Hogyan osztjátok el a munkát, vagy teljesen együtt írjátok a zeneszámokat?
E. E.: Nagyon változó a munka menete, attól is függ, hogy mennyi idő áll a rendelkezésünkre. Néha az van, hogy leosztjuk a számokat, hogy az egyiket Dávid írja, a másikat én. Amikor több időnk van, gyakran leülünk együtt és közösen ötletelünk, majd az egyikünk
kidolgozza az egyik dalt, a másikunk a másikat. Ez mindig helyzet meg projektfüggő. Ebben az esetben, nagyjából fele-fele arányban szereztük a dalokat, vannak olyan számok, amik inkább Dávidot ihletik meg, és van, ami hozzám áll közelebb. Én mindig a balladák felé húzok egy kicsit.
K. D.: Én meg a viccesebb, komikusabb dalokat szeretem, azt, ami gyorsabb, pörgősebb.
V. N.: Akkor a rap dalok tőled származnak.
K. D.: Igen. És miután felépítjük a dalokat, akkor Ervin, aki nagyon jól gitározik, mindig feljátssza a gitáros részeket azokra a dalokra, amiket én hoztam létre, és fordítva, én a zongora részeket játszom fel az ő dalaira is.
V. N.: Van kedvenc dalotok a Tom Sawyerben?
K. D.: Én az Ervin duettjét szeretem a legjobban, a Tom és Becky duettjét, az szerintem olyan jól sikerült, hogy
előadáson kívül is bármikor elő lehet adni. A Lénárd Róbert szövege is nagyon jól meg van írva, nagyon szép zenét lehetett írni rá.
E. E.: Nekem most a kedvenceim közé tartozik az egyik új dal, ez a Szellemes szong, amit Dávid írt. Ez is egy nagyon broadway-es hangzású dal, komikus a szituáció is. Én örülök, hogy ezek az új dalok is egy új színfoltot hoztak az előadásba.
KARDOS M. RÓBERT
VINDIS ANDREA
KLEMM DÁVID, ERŐS ERVIN
Conturarea ideilor regizorale prin muzică
Noémi Vajna în dialog cu compozitorii
Ervin Erős și Dávid Klemm
Noémi Vajna: Ați mai colaborat cu Teatrul Maghiar de
Stat Cluj, ultima oară creând materialul muzical al piesei
Ferma Animalelor. Muzica Fermei Animalelor este eclectică, cu stiluri care variază de la rock progresiv la rap, și altele – la ce tip de muzică ne putem aștepta în cazul spectacolului Tom Sawyer?
Ervin Erős: Da, este a treia oară când ne aflăm aici și ne place foarte mult să lucrăm aici. Pe de o parte, pentru că iubim Clujul, iar pe de altă parte, iubim oamenii de aici.
Echipa este atât de bună încât chiar ne simțim ca acasă aici. Este un sentiment foarte plăcut.
Dávid Klemm: Da, este o atmosferă cu adevărat familială
și a fost ușor să ne integrăm.
E. E.: În ceea ce privește muzica, dacă considerăm Ferma
Animalelor eclectică, atunci de data aceasta va fi cu siguranță și mai colorată. Ferma Animalelor a avut un sound mai dur și a fost un pic mai limitată din perspectiva genurilor muzicale abordate. Tom Sawyer se înscrie
mai degrabă în stilul unui musical de familie și este mai digerabil din punct de vedere muzical. Cu toate acestea, în ceea ce privește genurile și sonoritatea, ele sunt destul de variate, de la funk rock, la sunetul specific din Hair sau chiar de gospel, la big band, are un sunet de Broadway amplificată cu suflători.
D. K.: Și există și un pic de rap pe alocuri.
N. V.: Cum a evoluat universul sonor al spectacolului? În ce fel exprimă muzica caracteristicile personajelor?
D. K.: Am prezentat prima dată această adaptare la Teatrul din Novi Sad, unde a fost stabilită în prealabil distribuția pentru care urma să compunem muzica. Am adaptat-o în funcție de abilitățile actorilor, de exemplu, dacă știam că cineva este un pic mai slab la cântat, i-am propus un cântec anume prin care să-și poate etala talentele. Da, melodiile sunt adaptate caracteristicilor personajelor, dar de multe ori nu într-un mod atât de conștient.
E. E.: Când citim un text, simțim deja cum va suna tema muzicală a unui personaj, personajele sugerează anumite lucruri, ceea ce reprezintă un aspect al procesului de compoziție, dar este probabil unul mai degrabă intuitiv.
D. K.: De exemplu, îl avem pe Joe Indianul, care în mod implicit îți sugerează un anume feeling indian.
E. E.: Plus că el este un personaj negativ, ca atare și muzica este mai agresivă.
N. V.: După cum ați menționat, adaptarea lui Tom Sawyer a fost prezentată pentru prima dată la Novi Sad în 2018. Cum se transformă muzica atunci când ea trebuie adaptată la caracteristicile vocale ale unei noi companii?
E. E.: În acest caz, am schimbat destul de mult muzica, am scris cântece noi, am extins spectacolul. De asemenea, sonoritatea va fi mai variată decât cea a spectacolului din Novi Sad.
Am simțit că am fi putut augmenta puțin materialul muzical atunci când am început să lucrăm la acest spectacol în 2018, iar acum am scris noile melodii pentru actorii de aici, adaptându-ne la vocea lor, la caracterele lor și la situațiile scenice specifice. Plecând de la text, ne imaginăm o situație anume și universul sonor pe care îl putem crea pentru acel moment scenic.
D. K.: Da, muzica de teatru este întotdeauna legată de situația dintr-o anumită scenă. Regizorul expune ceea ce consideră a fi important în scena respectivă, iar noi încercăm conturarea acestei idei prin muzică.
N. V.: Cum se desfășoară de obicei colaborarea voastră?
Cum vă împărțiți munca sau scrieți partitura integrală împreună?
E. E.: Modul în care lucrăm variază foarte mult, depinde de cât timp avem. Uneori se întâmplă să ne împărțim piesele, una scrisă de Dávid și una de mine. Când avem mai mult timp, de multe ori facem brainstorming
împreună, iar apoi unul dintre noi lucrează la un cântec, iar celălalt la celălalt. Depinde mai mereu de situație și de proiect. În acest caz, suntem împărțiți aproximativ în
mod egal, cu unele cântece care l-au inspirat mai mult pe Dávid și unele care sunt mai apropiate de mine. Eu întotdeauna mă înclin un pic mai mult spre balade.
D. K.: Iar mie îmi plac melodiile mai amuzante, mai comice, cele care sunt mai rapide, mai vioaie.
N. V.: Deci piesele rap provin de la tine.
K. D.: Da, așa este. Apoi, după ce compunem melodiile, Ervin, care cântă foarte bine la chitară, cântă părțile de chitară pe muzicile create de mine, și invers, eu cânt părțile de pian și pe melodiile lui.
N. V.: Aveți un cântec preferat din Tom Sawyer?
D. K.: Cel mai mult îmi place duetul scris de Ervin, duetul dintre Tom și Becky, cred că este atât de bine compus
încât poate fi interpretat și în afara spectacolului. Versurile lui Róbert Lénárd sunt, de asemenea, foarte bine scrise, reușindu-se să se compună o muzică foarte frumoasă pentru ele.
E. E.: Una dintre preferatele mele este o piesă nouă, Cântecul fantomelor, scris de Dávid. Sună foarte mult a Broadway, ilustrând și o situație comică. Mă bucur că aceste cântece noi au adus o nouă savoare spectacolului.
KISS TAMÁS, VINDIS ANDREA, MAROSÁN CSABA
SZŰCS ERVIN, MAROSÁN CSABA
SZÍNEZD KI!
Colorează desenul!
DARADICS HANNAH, TŐTSZEGI ZSUZSA
BALLA SZABOLCS, KÁNTOR MELINDA
MARK TWAIN NYOMÁN LÉNÁRD RÓBERT – ERŐS ERVIN – KLEMM DÁVID
TOM SAWYER
RENDEZŐ | REGIA: PUSKÁS ZOLTÁN
Színpadi adaptáció | Adaptarea scenică: LÉNÁRD RÓBERT
Díszlettervező | Decorul: PUSKÁS ZOLTÁN
Díszlettervező asszisztens, gyártás | Asistent scenografie, realizare decor: TENKEI TIBOR
Jelmeztervező | Costumele: LEDENJÁK ANDREA
Koreográfus | Coreografia: GYENES ILDIKÓ
Zeneszerzők | Muzica: ERŐS ERVIN, KLEMM DÁVID
Fényterv | Light design: MAJOROS RÓBERT
Korrepetitor | Corepetitor: KOLCSÁR PÉTER
Rendezőasszisztens | Asistent de regie: CSENGERI ORSOLYA
Előadásvezető | Regia tehnică: ALBERT ENIKŐ
Bemutató időpontja | Data premierei: 2025. MÁRCIUS 7 MARTIE 2025
RO EN NAGYTEREM | SALA MARE
Gyerekek | Copii:
Tom Sawyer: MAROSÁN CSABA
Huckleberry Finn: SZŰCS ERVIN
Becky Thatcher / Zombi: ROMÁN ESZTER
Sid Sawyer / Zombi: KISS TAMÁS
Joe Harper / Zombi: BUZÁSI ANDRÁS
Sarah / Szellem / Zombi | Fantomă: TŐTSZEGI ZSUZSA
Jessica / Zombi: IMRE ÉVA
Szellem / Zombi | Fantomă: DARADICS HANNAH
Szellem / Zombi | Fantomă: PÁNCZÉL LILLA
Szellem / Zombi | Fantomă: ANDRÁS GEDEON
Gyerekkórus | Corul de copii: ROMÁN ESZTER, KISS TAMÁS,
BUZÁSI ANDRÁS, TŐTSZEGI ZSUZSA, IMRE ÉVA, DARADICS HANNAH, PÁNCZÉL LILLA, ANDRÁS GEDEON
Felnőttek | Adulți:
Polly néni | Mătușa Polly: VINDIS ANDREA
Douglasné | Doamna Douglas: KÁNTOR MELINDA
Muff Potter / Szellem | Fantomă: SINKÓ FERENC
Indián Joe | Joe Indianul: BALLA SZABOLCS
Sprague tiszteletes | Preotul Sprague: LACZKÓ VASS RÓBERT
Thatcher bíró | Judecătorul Thatcher: KARDOS M. RÓBERT
Robinson doktor | Doctorul Robinson: FOGARASI ALPÁR
A Ku-Klux-Klán helyi képviselője | Reprezentantul local al Ku-Klux-Klan: ORBÁN ATTILA
