Muzeul pentru copii - valențe educaționale ale spațiului arhitectural by Ina Alexandra

UNIVERSITATEA DE ARHITECTURĂ ȘI URBANISM ” ION MINCU” FACULTATEA DE ARHITECTURĂ

Muzeul pentru copii - valențe educaționale ale spațiului arhitectural -

Coordonator ştiinţific conf. dr.arh. Mihaela CRITICOS Absolvent stud.arh. Ina-Alexandra NECULAI

București, 2013

Declaraţie Prin prezenta declar că Lucrarea de disertație cu titlul “Muzeul pentru copii - valențe educaționale ale spațiului arhitectural” este scrisă de mine şi nu a mai fost prezentată niciodată la o altă facultate sau instituţie de învăţământ superior din ţară sau străinătate. De asemenea, declar că toate sursele utilizate, inclusiv cele de pe Internet, sunt indicate în lucrare, cu respectarea regulilor de evitare a plagiatului:  toate fragmentele de text reproduse exact, chiar şi în traducere proprie din altă limbă, sunt scrise între ghilimele şi deţin referinţa precisă a sursei;  reformularea în cuvinte proprii a textelor scrise de către alţi autori deţine referinţa precisă;  rezumarea ideilor altor autori deţine referinţa precisă la textul original.

Bucuresti, data 17.04.2014

Absolvent Ina-Alexandra NECULAI

_________________________ (semnătura în original)

CUPRINS PLAN DE IDEI ............................................................................................................................................ 2 INTRODCERE ............................................................................................................................................ 6 Motivarea alegerii și cuvinte cheie ........................................................................................................ 8 Metodologie .......................................................................................................................................... 9 CAPITOLUL 1. Repere istorice - muzeul pentru copii de la apariție până în prezent .................... 10 1.1. Evoluția programului ................................................................................................................... 11 1.2. Muzeul pentru copii astăzi ............................................................................................................ 17 1.3. Perspective de viitor ale programului .......................................................................................... 23 CAPITOLUL 2. Premise psiho-sociale ale arhitecturii muzeelor pentru copii ................................. 26 2.1. Raportul scara copilului/ spațiu .................................................................................................... 27 2.2. Conturarea spațiului prin activități creative ................................................................................. 29 2.3. Învățarea prin joc .......................................................................................................................... 31 CAPITOLUL 3. Problematica arhitecturală specifică pentru copii .................................................... 34 3.1. Muzeul în relație cu orașul ........................................................................................................... 35 3.2 Valențe spațiale și funcționale ...................................................................................................... 39 3.3 Relația muzeu-copii – de la ambianță la detaliu ........................................................................... 44 3.4. Tehnologia digitală în muzeele pentru copii ................................................................................ 49 CONCLUZII .............................................................................................................................................. 52 APLICAȚIE pe diplomă ........................................................................................................................... 54 Bibliografie ................................................................................................................................................. 56 Periodice. Lucrări ......................................................................................................................................... 57 Webografie ................................................................................................................................................... 58 Note ilustrații .............................................................................................................................................. 60

PLAN DE IDEI Introducere Muzeul pentru copii capătă un rol din ce în ce mai important în societate și în arhitectură, acest program fiind recunoscut pentru caracterul său de cercetare și experimental în domeniul muzeal, educațional, interdisciplinar și cultural; - acest program, destinat copiilor, apărut la sfârșitul secolului al XIX-lea, pune accent pe rolul educațional și interactiv al muzeelor. În comparație cu muzeul tradițional, cel pentru copii are ca prim interes alcătuirea unor medii stimulante educațional, ceea ce duce la crearea anumitor tipuri de spații pentru a îndeplini acest interes; - din punct de vedere arhitectural și funcțional, acet tip de muzeu nu este foarte bine definit, datorită istoriei scurte, dar și a faptului că fiecare muzeu în parte încearcă să răspundă nevoilor și cerințelor copiilor din puncte diferite de vedere. Acest lucru duce la o varietate arhitecturală, structurală, funcționlă și tematică foarte mare în rândul muzeelor pentru copii. CAPITOLUL 1. Repere istorice - muzeul pentru copii de la apariție până în prezent Scurt studiu teoretic ce tratează evoluția muzeelor și apariția muzeelor pentru copii, modul în care schimbările sociale, educaționale, economice și culturale au influențat apariția programului de muzeu dedicat copiilor. Pe parcursul capitolului se va evalua modul în care programul se dezvoltă de la apariție până în prezent, apelându-se la exemple relevante de arhitectură destinată copiilor și de muzee ale copiilor, în mod particular. 1.1. Evolutia programului - cauzele apariție acestui nou program, dezvoltarea programului de muzeu și adaptarea unor schimbări rapide, extreme și majore față de muzeul tradițional, apariția ca profesie distinctă a educației muzeale, schimbările sociale, politice și economice de la sfârșitul secolului al XIX-lea, rolul educației în dezvoltarea individuală și dezvoltarea unor noi modele educaționale de tip informal sau nonformal - prezentare a muzeelor pentru copii: Brooklin Children′s Museum, Boston Children′s Museum sau Museum voor het Onderwijs 1.2. Muzeul pentru copii astăzi - o evaluare critică a programului, din punct de vedre arhitectural și educațional; - ilustrare a căutării celor mai noi tehnologii în cadrul celor mai inovative expoziții cu scopul de a crea cele mai interesante și educative experiențe pentru copii, având în vedere dezvoltarea continuă a programului;

- o evaluare a rolului educațional al muzeelor din prezent și al impactului lor în societatea contemporană: cum pot ajuta la îmbunătățirea sau cum pot impiedica dezvoltarea personală a copiilor. 1.3. Perspective de viitor ale programului - o direcție viitoare de dezvoltare bazată pe evoluția sistemului educațional sau al dezvoltărilor științifice; - luând în considerare noile descoperiri tehnologice, precum și utopiile arhitecturale, puse în contextul urban și social, se caută formarea unor linii directoare ale viitoarei dezvoltări ale muzeelor pentru copii; - se vor ridica o serie de probleme: va rezista programul de-a lungul timpului? își va îndeplini rolul educațional ce a stat la baza formării lui? ce expoziții și ce experiențe vor căuta muzeele pentru a atrage copii societății actuale și viitoare, având în vedere accesul permanent la informație? cum va evolua arhitectura muzeelor pentru copii și cum va fi influențată crearea spațiilor de tehnologiile arhitecturale?

CAPITOLUL 2. Premise psiho-sociale ale arhitecturii muzeelor pentru copii Modul în care copiii interacționează cu spațiul este diferit, motiv pentru care obiectul arhitectural trebuie să se adapteze la nevoile și cerințele lor. Capitolul va trata problema de scară a copilului și modul în care acesta percepe spațiile, crearea unui spațiu prin intermediul activităților și modul de învățare interactivă. Capitolul va căuta să facă o legătură între elementele psihosociologice și cele arhitectural-spațiale prin analizarea unor puncte comune. pună. 2.1. Raportul scara copilului / spațiu -scara copilului este un factor important în crearea oricărui spațiu destinat copiilor, aceasta făcând referire la modul de apreciere al lumii obiective și la dezvoltarea personalității, inteligenței, sistemului de comunicare și relaționare; - modul în care scara copilului influențează crearea și descoperirea unui spațiu. 2.2. Conturarea spațiului prin activitați creative - problema învățării, a activităților creative și interactive în cadrul muzeelor pentru copii, a modului în care acesta influențiază și conturează spațiile; - spațiul poate fi foarte ușor delimitat în lipsa unor limite reale, tactile, prin intermediul activităților atribuie respectivului spațiu. 2.3. Învățarea prin joc - definirea jocului și rolul lui în dezvoltarea copiilor din punct de vedere psiho-social; -jocul ca un punct de plecare pentru realizarea unor spații pentru copii; 3

-se vor analiza o serie de spații destinate copiilor și rolul jocului în învățarea interactivă în concordanță cu alcătuirile spațiale. CAPITOLUL 3. – Problematica arhitecturală specifică a muzeului pentru copii Capitolul își propune o analiză a problematicii arhitecturii specifice muzeului pentru copii. Arhitectura acestui program este un factor esențial în îndeplinirea rolului educațional, având o importanța la fel de mare ca și exponatele. De la modul în care arhitectura obiectului se încadrează în contextul urban până la finisaje, texturi sau culori, arhitectura obiectului creează o relație cu vizitatorii la fel de puternică precum expozițiile. Se va căuta evidențierea unor caracteristici prin analizarea unor muzee existente, punându-se accent pe relația cu mediul urban, impactul arhitecturii, valențele spațiilor interioare, ale tehnologiilor folosite, precum și ale tematicilor expoziționale. 3.1. Muzeul în relație cu orașul - analiza macroteritorială și evaluarea impactul muzeului în contextul urban, atât din punct de vedere arhitectural, formal sau estetic, cât și din punct de vedere social, economic și cultural; - fiind într-o relație reciprocă, muzeele pentru copii se folosesc de contextul urban în crearea arhitecturii sau tematicii expoziționale, orașul fiind la rândul său influențat de prezența acestui program; - muzeul pentru copii capătă, prin arhitectură și publicul țintă, un rol important în revitalizarea zonelor urbane destructurate; - prin analizarea unor proiecte existene se vor evidenția caracteristicile programului în contextul urban. 3.2. Valențe spațiale și funcționale. - evidențierea modului în care blocurile funcționale sunt compuse în interiorul muzeului, cum comunică acestea și caracteristicile spațiilor aferente acestor funcțiuni; - din punct de vedere arhitectural, programul de muzeu pentru copii nu are o serie de direcții clare, existând o mare varietate arhitecturală și funcțională, depinzând de zonă, context sau tipul expozițional; - se va căuta prezentarea unor proiecte curente, în care arhitectura și alcăturirea funcțională conlucrează, venind în ajutorului muzeului, a accentuării caracterului educațional, precum și proiecte în care arhitectura nu ajută la transmiterea mesajului și își pierde din rol prin slaba reprezentare a relației dintre funcțiuni și spațiu.

3.3. Relația muzeu-copii – de la ambianță la detaliu - se vor evalua: relația dintre spațiul muzeal, expozițional și copii, modul în care interacționează aceștia cu spațiul și rolul arhitecturii în crearea unui cadru interactiv de învățare; - pentru a crea o experiență educativă și interactivă, relația dintre muzeu și copil trebuie să fie o relație de interdependență, spațiile muzeului fiind influențate de cerințele copiilor, pe când copii vor fi influențați de valențele și divertitatea spațială - o serie de factori fac posibilă crearea unui reper individual în context și oferirea unei identități aparte fiecărui spațiu: formele și culorile, transparența, spațiile adaptabile, relațiile interior-exterior, spațiile comune, sunt o parte din elementele de arhitectură cu un rol important în formarea unei conexiuni între vizitatori și expoziții; - se vor analiza spațiile de la ambianță la detaliu, culoarea, forma, textura, fiind o parte din elementele importante în cadrul unui muzeu pentru copii, ce ajută la crearea unei experiențe plăcute și educative. 3.4. . Tehnologia digitală în muzeele pentru copii - tehnologiile și utopiile arhitecturale pot duce la formarea unor spații fantastice și suprarealiste pentru copii, acestea putând ajuta substanțial expozițiile sau lucra independent față de acestea pentru formarea unor imagini interactive, educaționale sau atractive; - proiecțiile digitale bidimensionale sau tridimensionale, materiale cu proprietăți tactile speciale, sisteme interactive de iluminat, moduri ingenioase de dispunere a mobilierului sau simulatoare digitale sunt o parte din tehnoligiile folosite pentru crearea unui mediu propice muzeului pentru copii.

CONCLUZII APLICAȚIE pe diplomă.

Introducere Muzeele secolului XXI sunt caracterizate de relațiile interdisciplinare, creativitate, complexitate și provocare, fiind deschise către o variație mare de teme expoziționale și de abordări interpretative, lucru evidențiat de peisajul muzeal contemporan. Ultimul secol a reprezentat o perioadă importantă în dezvoltarea acestora, atât din punct de vedere arhitectural, cât și din punct de vedere interpretativ sau tematic, fiind supuse unor schimbări majore, rapide și extreme. Aceste schimbări au fost favorizate de contextul cultural, politic, economic, ceea ce a dus la o creștere a numărului muzeelor și la o diversificare a tematicilor expozițiilor permanente. În acest context favorabil dezvoltării au apărut o serie de noi construcții muzeale cu o tematica specială, axându-se pe rolul educațional al acestora, rol marcat în ultima jumătate a secoluluial XIX-lea. Muzeul pentru copii este un program nou în domeniul muzeal, cu o istorie de aproximativ 100 de ani, ce pune accent pe educația informală și se orientează către crearea unei relații în cadrul ariilor instituționale importante în domeniul muzeal - familii, școli, comunitate. În mod evident, muzeul pentru copii își are originea în domeniul larg al muzeelor, de care se leagă atât din punct de vedere al orientărilor tematice primare (știință, artă, natură), cât și din punct de vedere al structurii interioare și exterioare, organizatorice și arhitecturale. Având în vedere dezvoltarea economică, socială și culturală, muzeele pentru copii au căpătat un rol din ce în ce mai important în societate și în comunitatea în care activează, punând accent pe relațiile interdisciplinare, educația în viața copiilor, relațiile în interiorul familiei, a celor dintre familie și comunitate, importanța învățării interactive, experimentarea și contactul cu exponatele. Fiind un domeniu relativ nou, muzeele pentru copii ridică numeroase întrebări, atât din punct de vedere funcțional, al rolului în societate, cât și din punct de vedere arhitectural sau urban. Programul este în continuă dezvoltare și răspândire la nivel global, dar rămâne de multe ori nerecunoscut de societate, având în vedere noua direcție către educație implementată de muzeele de toate tipurile, indiferent de tematica expozițiilor, multe dintre ele dezvoltă programe sau proiecte special create pentru copii și familii. Evoluția muzeelor pentru copii a antrenat dezvoltarea acestora din mai multe puncte de vedere: arhitectural, funcțional, al tematicii expozițiilor sau al modului de expunere și de transmitere a informațiilor. Pornind de la colecțiile expuse în vitrine, fără posibilitatea de interacțiune, s-a ajuns la muzee pentru copii de tip „hands-on‖, în cadrul cărora interacțiunea cu exponatele este încurajată, iar aceste exponate sunt special create pentru a putea fi manipulate de către copii, sau muzeele pentru copii cu spații multi-senzoriale.1 Rolul și funcțiunea muzeelor pentru copii sunt un motiv de îndoială și discuții în rândul consumatorilor sau al profesioniștilor în 1

Mary Ellen MUNLEY, MEM & Associates, Early Learning in Museums, A Review of Literature, aprilie 2012, pag.3

domeniul muzeal, având în vedere istoria scurtă a acestuia sau slaba reprezentare la nivel global, în ceea ce privește numărul lor sau lipsa unei arhitecturi caracteristice. Dacă intenția educațională a expozițiilor din cadrul unui muzeu este de a facilita înțelegerea și asimilarea informațiilor prezentate, atunci această intenție are un rol semnificativ asupra exponatelor și a modului în care informația este prezentată, conceptualizată și construită. Redefinirea educației ca „experiență semnificativă‖ față de „rezultatul definit al unui conținut‖ este un element important în discursurile expozițiilor muzeelor contemporane, făcându-se o diferență clară între „educație‖ și „învățare‖2. Termenul de „învățare‖ în contextul muzeal este prea restrictiv pentru a putea descrie experiențele oferite de expoziții, rezultatul experienței traseului și narațiunii tematice din cadrul unui muzeu fiind mai clar definite prin termenul de „educație‖.

Intresul muzeelor contemporane este asupra rolului educațional și îndeplinirea

acestuia prin îndreptarea atenției către vizitatori prin proiectarea unor spații, programe sau expoziții ce vor încuraja vizitarea repetată pentru redescoperirea unor noi experiențe educative. În cazul muzeului pentru copii, exponatele și experiențele sunt conectate la cultura acestora, formată din activitățile obișnuite, obiceiuri, valori și credințe, ce vor oferi un impact și o însemnătate mai mare expozițiilor sau experiențelor muzeale. În mod particular, experiențele ce își au rădăcina în mediul poveștilor, al jocului și al obiectelor ce pot fi ușor identificate de către copii, au un rol important asupra arhitecturii, a spațiilor interioare sau a tematicii muzeului. Având în vedere faptul că, pentru a capta atenția și interesul copiilor pentru un anumit tip de expoziție este necesară o cunoaștere aprofundată a psihologiei sau nevoilor acestora, precum și a condițiilor arhitecturale speciale pentru copii și tineri, muzeul pentru copii poate fi considerat în sine un program complex. Astfel, se poate pune întrebarea daca muzeul pentru copii are un alt impact asupra copiilor decât proiectele destinate copiilor din cadrul muzeelor obișnuite? După aproximativ 100 de ani de existență, ce caracteristici distinctive apar? Cum poate arhitectura clădirilor ce adăpostesc muzee pentru copii îmbunătăți locul acestui program în domeniul arhitecturii și recunoașterea sa ca un program independent?

Sharon MCDONALD, A Companion to Museum Studies, publicată online: 30 NOV 2007 - capitolul 20, George E. HEIM, Museum Education, pag.348

Motivarea alegerii și cuvinte cheie Acest sudiu, ce s-a constituit în lucrarea de disertație, este rezultatul cercetărilor făcute în vederea elaborării proiectului de diplomă, oferidu-mi posibilitatea de aprofundare, înțelegere a complexității unui nou program arhitectural, respectiv cel de muzeu pentru copii. Studiul urmărește să identifice elementele definitorii ale acestui program, cauza apariției lui, valențele arhitecturale, roul în contextul urban, calitățile spațiilor interioare și modul în care se raportează acestea la necesitățile copiilor. Pe parcursul lucrării vor exista o serie de cuvinte cheie sau un grup de cuvinte cheie ce vor face posibilă stabilirea unui sistem de relații pe care se construiește întregul discurs, având ca temă principală muzeul pentru copii: Educație nonformală și informală. Educația nonformală se referă la „[…] ansamblul influențelor educative structurate și organizate într-un cadru instituționalizat, dar desfășurate în afara sistemului de învățământ.‖3 Educația informală nu diferă foarte mult de cea nonformală, cele două tipuri fiind interconectate și diferite față de educația formală. Acest tip de educație reprezintă „[…] totalitatea influențelor educative nesistematice, neorganizate, nesubordonate unor obiective și finalități explicite, care se exercite asupra individului. Ea este produsul experienței de viață a individului. Cele mai semnificative influențe informale sunt cele exercitate de massmedia, instituții sociale, culturale, de familie și prieteni.‖4 Educație muzeală. Rolul educațional al muzeelor este recunoscut de când au apărut muzeele, dar abia la mijlocul secolului XX acest rol s-a transformat într-o profesie recunoscută. Educația muzeală a dus la crearea profesiei de pedagogie muzeală ce „are ca obiect de interogație identificarea și validarea unor strategii care să conducă la maximizarea virtuților formative ale spațiului muzeal, iar ca scop își propune să stimuleze interacțiunea pe linie educațională dintre muzeu și sistemul de învățământ […]‖ 5 Scara. Definită ca „diferența dintre spațiul geometric și spațiul arhitectural‖ (Ph. Boudon), scara poate fi considerată diferența de percepție a spațiului și adaptarea spațiului la dimensiunile unui obiect conținut. Scara copiilor este relativă, schimbându-se o dată cu vârsta, modificându-se astfel și raportul acestora cu mediul înconurător. Raportarea arhitecturii la dimensiunile copiilor,

Anton ILICA, Dorin HERLO, Viorel BINCHICIU, Corina UZUM, Ana CURETEAN, O pedagogie pentru învățământul primar: conspecte psihopedagogice pentru examenul de definitivare și gradul II, Editura Universității „Aurel Vlaicu‖, Arad, 2005, pag 13. 4 Idem 3 5 Constantin CUCOȘ, Educația muzeală-scop și valențe formative, Tribuna învățământului. Revistă națională de știință, educație și cultură, 20 ian. 2014

evoluția spațiilor în funcție de scară sau crearea unui microcosmos adecvat sunt elemente definitorii în cadrul unui muzeu pentru copii. Interacțiune. Privită ca „formă de legătură, de interdependență între corpuri, fapte, fenomene‖ 6 este un factor important în crearea unei arhitecturi interactive și a unor spații inovatoare, în continuu contact cu vizitatorul. În a doua jumătate a secolului al XX-lea, muzeele au folosit exponate sau expoziții interactive și experimentale, cu scopul de a face programele educaționale și interpretative mult mai convingătoare.7

Metodologie Câmpul de analiză al acestei cercetări a fost circumscris de o serie de criterii limitative, ce va justifica și sustine alegerea informațiilor definitorii și a materialului vizual. În baza studiului unor materiale bibliografice ce vor urmări latura socială, psihologică, cât și cea teoretică a conceptului de muzeu pentru copii, se va construi baza conduitei metodologice a prezentei lucrări. Metodele folosite pentru investigare și obținere a informațiilor sunt bazate pe studii existente legate de istoria, teoria și psihologia muzeelor destinate copiilor. Luând în considerare alegerea pentru studiu de cercetare a unui program relativ nou în domeniul arhitecturii, metoda abordată va fi cea comparativă cu programe pentru copii deja existente, pentru care există studii mai aprofundate (școli, grădinițe, spații de joacă, centre educaționale), precum și metoda studiilor de caz, în special a muzeelor pentru copii din Statele Unite sau din Europa. Având în vedere numărul redus de publicații în domeniul arhitecturii muzeelor pentru copii, prezenta lucrare reprezintă o centralizare a mai multor studii atât în domeniul arhitecturi, cât și al psihologiei copiilor, urmărindu-se o continuă relaționare între cele două.

Definiție conf. DEX T. HALL, L. BANNON, Co-operative design of children’s interaction in museum: a case study in the Hunt Museum, CoDesign, volum 1, nr. 3, Taylor & Francis Group, septembrie 2005 7

CAPITOLUL 1. Repere istorice - muzeul pentru copii de la apariție până în prezent La origine, muzeele au făcut referire la spații destinate învățării (pornind de la etimologia termenului de muzeu8), aceasta schimbându-se în perioada Renașterii când rolul muzeelor a fost cel de expunere al colecțiilor.9 Rolul muzeelor în secolul al XIX-lea a fost cel de colecționare, prezervare și expunere a pieselor de artă, speciilor naturale sau artefactelor culturale, rol atribuit astăzi muzeelor tradiționale, ce încurajau învățarea pasivă prin privit și ascultat, fără interacțiunea cu obiectele. Acest tip de muzeu a fost creat în mod special pentru adulți, informația fiind transmisă pe căi pasive și neatractive pentru un copil. Mijlocul secolului al XIX-lea a fost caracterizat de rolul educațional al muzeelor și al creșterii atractivității pentru sectorul mai tânăr de vizitatori. Sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX au pus bazele unui nou tip de muzeu, respectiv cel dedicat copiior, în cadrul căruia expozițiile interactive erau încurajate iar educația muzeală se axa pe învățarea prin joc. În contextul curent, muzeele destinate copiilor sunt un program în continuă expansiune teritorială și dezvoltare arhitecturală, cercetând noile materiale, noile tehnici de învățare alternativă informală sau încercând să depășească limite arhitecturale, în scopul de a crea un spațiu muzeal interactiv și creativ, păstrând în același timp caracterul de prezervare și expunere a unor colecții. Legătura cu trecutul este importantă pentru realizarea unei bune funcționări și în vederea unei ulterioare dezvoltări reușite a muzeului pentru copii, astfel evaluarea evoluției arhitecturale, educaționale sau expoziționale, de la apariția programului și până în prezent este necesară. De asemenea, muzeul pentru copii caută în prezent crearea unei relații cu domeniul muzeal general, dar și recunoașterea sa ca un domeniu distict, ce pune accent în mod special pe rolul educațional al expozițiilor sau experiențelor muzeale în detrimentul expunerii, prezervarii sau colecționării. Dezvoltarea ulterioară a programului, atât din punct de vedere arhitectural, cât și educațional se bazează pe experiența muzeelor pentru copii și a dezvoltării disciplinelor implicate în crearea acestui tip de muzeu. Perspectivele de viitor ale muzeului pentru copii din punct de vedere arhitectural și funcțional sunt în strânsă legătură cu actualele utopii și descoperiri tehnologice, precum și cu schimbarea sistemului educațional, obținându-se astfel o serie de linii directoare de dezvoltare.

Cuvântul muzeu este de origine greacă, Mousaon=templul muzelor, diviităși patronatoare a artelor și literelor în Grecia Antică. 9 Bettye Alexander COOK, A Chronological Study of Experiental Education in American History Museum, Dissertation Prepared for the Degree of Doctor of Education, University of North Texas, 2007

1.1. Evoluția programului Secolul al XIX-lea a fost marcat de o serie de schimbări importante pe plan socioeconomic, cultural, dar și tehnologic, o dată cu revoluția industrială, ceea ce a dus la schimbarea programului de muzeu din punct de vedere arhitectural și al tematicii expoziționale. O dată cu urbanizarea, concentrarea oamenilor în orașe a dus la creșterea numărului de programe destinate culturii și educației, acest fapt determinând ramificarea domeniior muzeale existente sau apariția unor noi tipologii. Muzeul era conceput ca fiind o „instituție permanentă, creată pentru conservarea, cercetarea, punerea în valoare prin diferite mijloace, și mai ales expunerea pentru încântarea, instruirea și educarea publicului, a colecțiilor de obiecte de interes artistic, istoric, științific și tehnic.‖10, expozițiile fiind alcătuite și aranjate pe criterii estetice sau conform principiilor tehnice de clasificare în ordine cronologică sau stilistică, iar vizitatorii fiind satisfăcuți de un minim de interpretare. Din punct de vedere arhitectural, muzeele tradiționale erau situate în construcții cu aspect de templu sau palat, structuri de mari dimensiuni, intimidante pentru om, devenind astfel inconfortabile și neatractive pentru vizitatori. Secolul XX a venit cu o schimbare din punct de vedere al expunerii și experienței muzeale, dar lipsa interacțiunii cu exponatele determina o învățare pasivă. Schimbările în cadrul muzeelor petrecute la sfârșitul secolului al XIX-lea au fost rapide, majore și fără precedent în domeniu. De la modificarea arhitecturii, a relației cu mediul urban sau a funcțiunilor și distribuției spațiilor interioare, pâna la modificarea tipului de expoziții, a modului de expunere și transmitere a mesajului, crearea unui traseu sau reinterpretarea unei expoziții, sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX au marcat un punct important pentru definirea programului. Muzeele, indiferent de programul expozițional, au suferit multiple modificări de-a lungul timpului, modul în care funcționau și tipul de expunere fiind influențat de contextul social, schimbările politice, interpretările culturale sau modificările economice. În prezent, muzeul este definit ca o instiuție educațională11, acest rol căpătând din ce mai mult spațiu în alcătuirea programului din toate punctele de vedere, iar programul fiind conturat ca „o experiență complexă ce implică arhitectura, expunerea programată a obiectelor și instalații extrem de raționalizate‖12. În contextul sfârșitului de secol XIX, grija pentru educația și bună-starea copiilor a fost o preocupare a erei progresiste în cadrul organizațiilor civice și a cluburilor pentru femei. Această preocupare a venit pe fondul schimbărilor sociale și economice ale perioadei 1899-1928, 10

Ministerul Educației și Învățământului, Institutul de Arte Plastice, „Nicolae Grigorescu‖, Nicolescu Corina, Muzeologie generală, Editura Didactica si Pedagogica, București, 1979, pag.7 11 Idee susținută de George Brown Goode (1851-1896), director și administrator al Institutului Smithsonian, US. 12 Carol DUNCAN, Ivan KARP, Steven D. LAVINE, Exhibiting Cultures: The Poetics and Politics of Museum Display, Washington DC, Smithsonian Institution, 1991, pag. 90

caracterizată de o industrializare și urbanizare masivă ce au dus la modificări ale structurii sociale existente. Dezvoltarea industrială a avut ca rezultat exploatarea copiilor cu vărste cuprinse între 5 și 13 ani în fabrici, în special în America, acest fapt ducând la recunoașterea de către guvern a condițiilor de viață ale copiilor. Ca parte a responsabilității guvernamentale prin intermediul serviciilor de interes public au apărut programe specializate, destinate copiilor: creșterea numărului de școli, grădinițe, centre de învățământ, muzee pentru copii. Sistemul educațional era, de asemenea, influențat de ideile caracteristice perioadei, axându-se pe importanța dezvoltării personale a copilului și învățarea practică. 13 Pedagogi precum John Dewey14 sau Maria Montessori15 ce au dezvoltat vizuni diferite asupra educației copiilor, au avut un rol esențial în cadrul social și al educației publice, aceste filosofii fiind baza formării muzeelor pentru copii. Teoria lui John Dewey sublinia procesul de învățare al copilului prin crearea unor experiențe reale, axându-se pe importanța experienței personale în acumularea cunoștințelor și pe învățarea prin practică. Un factor important în dezvoltarea programului, în general, ce a determinat apariția programului de muzeu pentru copii, în mod special, o are teoria dezvoltată de Dewey asupra rolului educațional, acesta punând accent pe faptul că muzeele ar trebui considerate o parte integrată a contextului educațional, „cele mai dezirabile muzee fiind cele ce sunt folosite cu un scop educațional și sunt asociate cu activitățile vieții din afara muzeului‖16. Maria Montessori a dezvoltat teoria educațională conform căreia fiecare copil acumulează cunoștințe și experiență prin contactul cu echipamente diferite, concentrându-se pe impactul factorilor ce facilitează modul în care copii participă la activități împreună și învață mai ușor interacționând unii cu alții. Aceste teorii au stat la baza apariției muzeului pentru copii, axându-se pe rolul educațional al acestuia și pe modul în care pot fi aplicate metode alternative de învățare. Având în vedere condițiile finalului de secol XIX, se poate afirma că acestea au devenit baza dezvoltării unei serii de factori sociali și educaționali ce au afectat viața copiilor din respectiva perioadă și au ajutat la crearea și dezvoltarea primului muzeu pentru copii.

Gregory NOSAN, Museum Education at Art Institute of Chicago (Museum Studies), Editura Art Institute of Chicago, 2005 14 John DEWEY (1859-1952) – filosof, psiholog și pedagog american a cărui idei au avut o mare influență în educația și reforma socială 15 Maria MONTESSORI (1870-1952) – medic și pedagog italian recunoscută pentru metoda Montessori de educare a copiilor foarte tineri, metodă aplicată în mod curent în școlile publice sau private din întreaga lume 16 George E. HEIN, John Dewey and Museum Education, 2004, <http://www.george-hein.com/downloads/Hein_DeweyMuseumEd.pdf > , pag. 418

În

1899

profesorul

William

Henry

Godyear, pedagog al artelor frumoase în cadrul Institutului de Arte și Științe Brooklyn, întors dintr-o călătorie în Europa și fiind impresionat de modul în care Manchester Museum din Anglia atrăgea Fig. 2.1. Adams House în 1899

copii

și

tinerii

prin

intermediul

exponatelor, a sugerat directorului Institutului, Franklin William Hooper, crearea unui muzeu pentru copii.17 Acesta urma să fie situat în cadrul parcului

Bedford

(actualul

Brower),

într-o

construcție din cadrul Institutului, Adams House (Fig.1.1.), aceasta adăpostind din 1893 biblioteca, departamentele Fig. 1.2. Smith House în 1936

geologie,

zoologie,

mineralogie, geografie și botanică. O parte din camere au fost destinate muzeului pentru copii,

acestea folosindu-se de majoritatea exponatelor existente în casă pentru crearea unei expoziții interactive. Astfel, în 1899 se deschide Brooklyn Children′s Museum, primul muzeu destinat copiilor din America, și considerat a fi primul din lume. Din punct de vedere al expozițiilor, muzeul urma să adăpostească exponate de științe naturale, rămase în urmă după mutarea Institutului, folosindu-se în acest sens de parcul în care se afla, acesta devenind la rândul său un exponat. Succesul Brooklyn Children′s Museum s-a remarcat prin faptul că în 1920 acesta și-a extins colecțiile, ocupând două construcții: Adams House și Smith House (Fig.1.2.), acestea rămânând sediul muzeului până în 1966. Cu toate că în primii ani atenția muzeului se îndrepta către colecții, dispunerea acestora și examinarea obiectelor, participarea activă a copiilor avea o importanță ridicată în cadrul muzeului, exponatele fiind suplimentate cu modele de studiu, proiecte de cercetare ce încurajau copii să descopere lumea prin interacțiune. Construcțiile inițiale aveau în alcătuirea funcțională o serie de spații cu destinații muliple, de la săli de expunere, bibliotecă sau birouri, pâna la săli de întâlnire sau săli de lectură. Din punct de vedere al exponatelor, acestea se aflau în continuă relație cu spații pentru proiecte, săli de activitate, cărți și spații pentru demonstrații. Muzeele pentru copii s-au dezvoltat din punct de vedere al arhitecturii, tematicilor expoziționale sau modului de abordare a experienței muzeală, numărul acestora crescând atât în 17

Edward P. ALEXANDER, The Museum in America: Innovators and Pioneers, Rowman & Littlefield Publishers, 2000, capitolul 8

S.U.A., cât și în Europa sau Asia. Această dezvoltare s-a produs simultan pe două planuri, cel extern, al programului, și cel intern, prin dezvoltarea muzeelor pentru copii existente și adaptarea acestora la cerințele sfârșitului de secol XX, începutului de secol XXI. Astfel, Brooklyn Children′s Museum s-a extins în două etape. Prima etapă a fost în 1977: în urma demolării celor două case victoriene ce găzduiau muzeul, s-a construit un nou sediu, ce pune accent pe valoarea parcului, îngropând întreaga construcție. Proiectul realizat de arhitecții Hardy, Holzman Pfeiffer Associates și expozițiile interactive concepute de Edwin Schlossberg, au preferat „îngroparea totală a construcției ce va permite Parcului Brower sa se extinte deasupra acoperișului muzeului, decât să creeze o nouă construcție ce ar înlocui casele-muzeu originale.‖18. Construcția muzeului reprezintă o suprapunere continuă de materiale, forme și experiențe spațiale, fiind alcătuită din patru nivele, cu plan liber, oferind copiilor o gamă largă de posibilități de învățare interactivă. În cadrul unui câmp repetitiv, rectangular și regulat, unicitatea este oferită de elementul de circulație, pasarela, rotită pe diagonala construcției (Fig.1.3.). Conceptul ce a stat la baza creării acestei noi construcții a fost învățarea interactivă, cu participarea activă a expoziițiilor ce ajută copii să se înțeleagă pe ei înșiși în relație cu societatea și cu lumea naturală. A două etapă a dezvoltării a fost în 2008 printr-o structură proiectată de Rafael Viñoly Architects cu scopul de a se distinge ca muzeu al copiilor. Construcția în formă de L, de două nivele, se remarcă în țesut prin materiale, forme și culoare, rămânând distinctă și față de muzeul existent (Fig.1.4.) De asemenea, noua clădire folosește materiale reciclabile și sisteme de înaltă performanță și sustenabilitate. O dată cu realizarea noii construcții pentru muzeu, s-au conturat o serie de linii generatoare în vederea distribuirii și alcătuirii expoziției, concluzionând cu faptul că noul muzeu ar trebui să „adăpostească colecții ce vor putea fi folosite în a interpreta, pentru copil, lumea naturală ce îl înconjoară și locul pe care omul îl are în această lume; și să ofere facilități pentru astfel încât copilul să participe creator la

Fig. 4.3. Planul Brooklyn Children’s Museum Fig. 3.4. Brooklyn Children’s Museum. Imagine a actualului muzeu proiectat de Rafael Viñoly din 1977. 18

„Rather than creating a new building to replace the original house-museum, the design called for a submerged facility that allows Brower Park to expand over the museum's roof‖, Hardy Holzman PFEIFFER Associates, Michael SORKIN, Buildings and projects: 1967-1992, Rizzoli, 1992, pag. 246

propria dezvoltare a conștiinței față de sine și de mediu‖ 19. Astfel, o dată cu evoluția programului și a formelor arhitecturale adecvate pentru acest tip de muzeu, schimbările s-au produs și în cadrul primului muzeu al copiilor, putând astfel afirma că acesta reprezintă în sine o ilustrare a evoluției programului. La scurt timp după apariția Brooklyn Children′s Museum, în 1913, tot în Statele Unite, apare al doilea muzeu din Statele Unite dedicat copiilor , în Boston. Având ca punct de plecare reușita muzeului din Brooklyn, s-a organizat în jurul ideii de a fi „un centru de schimb al materialelor și ideilor ce vor contribui la predarea științelor‖ 20 și a ajuns să fie cel mai influent exemplu de muzeu al copiilor din lume, determinând astfel apariția unui număr mare de muzee în Statele Unite și Europa. Muzeul fiind fondat de catedra profesorilor de științe, un grup de pedagogi vizionari, au început să fie folosite cu preponderență ideile pedagogilor John Dewey sau Maria Montessori, iar expozițiile au căpătat astfel un caracter interactiv, de tipul „hands-on‖. În 1962, directorul muzeului a schimbat radical modul de expunere tradițional, în care colecțiile erau separate de public prin intermediul unei carcase de sticlă, alegând să renunțe la aceste carcase, urmând ca în 1964 să se renunțe la semnele „Nu atingeți!‖ și să fie încurajată interacționea cu obiectele expuse.21 Din punct de vedere al localizării, acesta și-a stabilit sediul inițial în Pine Bank House, pe malul nordic al lacului Jamaica Pound, urmând să își extindă colecția și să se mute de două ori, rămânând din 1979 într-o hală abandonată de producție a lânei. Boston Children′s Museum era considerat un loc de refugiu pentru copiii ai căror tați erau în război și ale căror mame lucrau în fabrici. Având în vedere noua orientare către sustenabilitate, dar în același timp căutând să răspundă cerințelor și condițiilor secolului XXI, muzeul copiilor din Boston se va renova și extinde, prin construirea unei structuri sustenabile (Fig.1.5.). Aceasta este marcantă pentru muzeu fiind reprezentată de o structură din sticlă și metal Fig. 5.5. Boston Children’s Museum. Imagine a actualului muzeu alcătuit din hala din 1979 și noua extindere 19

‖house the collections that may be utilized in interpreting for the child natural world around him and man′s place therein; and provide facilites for the child toparticipate creatively in his own deveoping awareness of self and enviroment‖ – The Brooklyn Children′s Museum, 1966, Kathleen MCLEAN, A case for evaluation: Brooklyn Children′s Museum, <http://www.colorado.edu/journals/cye/4_1/ACaseforEvaluation_McLean_CEQ4_1.pdf > , pag.24 20 Informații oferite de Children′s Museum in Boston,Massachusetts, <http://www.bostonchildrensmuseum.org/about > 21 Herminia Weihsin DIN, A Historu of Children’s Museums in the United States, 1899-1997: Implication for Art Education and Museum Education in Art Museums, 1998, lucrare de doctorat pentru Diploma de doctor în filosofie, Universitatea de Stat Ohio

ce incorporează artistic design-ul solar pasiv în cadrul fațadei. Evoluția în cazul Boston Children′s Museum se remarcă la nivelul funcțional, prin extinderea fizică a muzeului, capacitatea acestuia crescând cu 25% în urma renovării și extinderii22, și la nivelul impactului pe care îl are construcția în mediul construit, prin adoptarea unor soluții sustenabile, păstrând în același timp caracterul interactiv și atractiv pentru copii. În perioada 1899 și 1930, în Statele Unite s-au construit aproximativ 50 de muzee pentru copii, precum și camere pentru copii sau galerii în cadrul muzeelor tradiționale, ceea ce reprezintă o creștere semnificativă a importanței acestui tip de program în cadrul societății. Până în 1984, Centrul Național de Educație (National Learning Center) din Washington a primit aproximativ 50 de cereri de informare asupra creerii muzeului pentru copii, din Europa și Asia. Primul muzeu în Europa proiectat pentru a răspunde cerințelor unui public tânăr este Muzeul

Educației

Museon

(Museum

voor

het

Onderwijs) (Fig.1.6.) în Haga, Olanda, în 1904, având ca model muzeele pentru copii din America de Nord. Muzeul Educației a fost un pionier al educației muzeale în Olanda, având un rol activ în cadrul comunității. Din punct de vedere al expozițiilor din cadrul Museon, ca și în cazurile precedente, acestea aveau ca țintă principală copiii, modul de alcătuire al acestora fiind la scara celor mici. Alcătuirea

Fig. 6.6. Muzeul Educației Museon din Haga. Imagine a primului sediu ce a activat din 1904 până în 1985

interioară era flexibilă, permițând astfel o funcționare continuă, indiferent dacă vizitatorii erau în grupuri mici sau în excursie cu școala. Dar o mișcare punternică în vederea creerii unui astfel de tip de muzeu în Europa apăruse încă din 1900, Maria Britanie fiind printre primele țări ce au adoptat conceptul „hands-on‖, creând spații și galerii special destinate copiilor. Apariția mai târzie a muzeelor pentru copii în Europa se datorează faptului că acestea erau concentrate pe rezolvarea relației dintre sectorul de educație formale, elevi și profesori, în cadrul muzeelor asigurându-se o interpretare minimă a exponatelor, astfel încât să fie pe înțelesul copiilor. Din acest punct, în Europa s-a pus accentul pe educația muzeală, ce va fi ulterior aplicată tuturor muzeelor și va folosi ca punct de sprijin pentru crearea muzeului pentru copii. Creșterea numărului programelor pentru copii în general, a muzeelor pentru copii în particular, în special în Statele Unite, a exponatelor deschise interacțiunii, ca și

Harvard University Extension School, ENVR E-105, The Boston Children’s Museum: Achieving Environmental and Institutional Sustainability, <http://isites.harvard.edu/fs/docs/icb.topic735394.files/SAMPLE%20Childrens%20Museum.pdf >

apariția ca profesie distinctă a educației muzeale, a dus la influențarea expozițiilor tradiționale, rezultând transformarea instituțiilor culturale în „medii active de învățare‖23. Muzeele pentru copii s-au schimbat radical de la primul muzeu al copiilor din Brooklyn, pentru primii 70 de ani acestea adresându-se în mod special copiilor cu vârste de 6-14 ani sau tinerilor adolescenți. Expozițiile și programele se axau în mare parte pe cultura lumii, istorie naturală, stiință sau artă, multe dintre muzee deținând și expunând, în primii ani de la apariție, artefacte ce variau de la păpuși suvenir, case pentru păpuși până la păsări împăiate, scoici sau pietre. 1.2. Muzeul pentru copii astăzi În ciuda faptului că are o istorie de aproximativ 100 de ani, programul de muzeu al copiilor este un fenomen relativ recent, a cărui alcătuire nu a fost clar definită, bazându-se pe organizarea primului muzeu pentru copii. În ziua de azi, muzeele pentru copii variază din toate punctele de vedere, de la dimensiunile expoziției sau publicul țintă până la arhitectură, alcătuire funcțională, tehnologii folosite. Muzeele nu își mai dedică toată atenția doar copiilor, ele devin spații de relaționare și educare a tuturor grupelor de vârstă, muzeul crescând odată cu cei mici și învățând împreună cu ei. Din punct de vedere arhitectural, primele muzee au fost create în structuri deja existente, ce au fost adaptate pentru a răspunde programului, motiv pentru care acestea nu au o imagine arhitecturală concretă și coerentă. Evoluția programului a dus la o evoluție a conceperii spațiilor interioare, acordându-se mai multă atenție elementelor de ambient și detaliu, culorile și formele primare fiind un factor esențial în cadrul muzeelor. Cu toate că muzeele pentru copii au evoluat semnificativ de la programul generic de muzeu, schimbarea rapidă a factorilor externi determină o continuă îmbunătățire a acestora, în primul rând pentru a răspunde nevoilor în schimbare ale copiilor, în al doilea rând pentru a se înscrie în secolul XXI din punct de vedere al alcătuirilor arhitecturale și funcționale, dar și al evoluției tehnologice și structurii tematicilor expoziționale. Noua direcție și noile provocări ale secolului conduc la explorarea unor medii multiculturale și internaționale, făcând din comunitățile locale sau internaționale un exponat. Un bun exemplu în acest caz este programul Boston Black în cadrul Boston Children′s Museum, program ce permite copiilor să exploreze diversitatea culturală, etnică și rasială din propriul oraș.

Kate Darian SMITH, Carla PASCOE, Children, Childood and Cultural Heritage, Routledge, 2013, pag. 217

Fig. 7.7. Muzeul Eureka!. Imagine actuală a muzeului

Muzeul pentru copii Eureka! din West Yorkshire, este considerat primul muzeu din Marea Britanie, având la bază modelul american și concentrându-se pe experiențe educative informale inspiraționale. Eureka! (Fig.1.7.) este recunoscut ca fiind unul dintre cele mai bune exemple de „centre de descoperire‖, dezvoltându-și propria viziune asupra învățării și educației interactive, dar având totuși ca bază modelul folosit de majoritatea muzeelor pentru copii din lume. Construit în 1985 și deschis în 1992, acest muzeu pune accent pe familie și educația de familie, în condițiile în care familia este de cele mai multe ori destructurată, Eureka! se distinge de muzeele pentru copii de la începutul secolului prin axarea pe educarea copiilor, dar și a celor ce îi au în grijă, și își construiește tematica expozițională pe baza relației dintre copii și mediul intern sau extern. Din punct de vedere al conceptului expozițiilor și al alcătuirii traseului interior, muzeul nu se bazează pe prezentarea unui fenomen sau a unui obiect, conducând apoi către o aplicație, ci se axează pe alcătuirea unui context, prin prezentarea informațiilor în așa fel încât să inducă la cercetări ulterioare. Eureka! reprezintă o evoluție în gandirea muzeelor pentru copii, prin preocuparea pentru alcătuirea spațiilor interioare, pentru perceperea acestora de către copii, pentru modul în care cei mici și însoțitorii lor sunt educați nu numai de colecțiile propriu-zise, ci de întreaga experiență muzeală (Fig.1.8.). Se poate astfel afirma că Eureka! privește colecțiile – prin colecții se vor înțelege obiectele materiale, fizice – ca pe un instrument în traseul învățării și interpretării, mai curând decât ca pe o justificare

organizării

arhitecturale

și

funcționale. Spațiul conlucrează cu exponatele, întregind elemente

experiența aflându-se

muzeală, într-o

aceste

două

relație

interdependență, încercând să transmită un mesaj general aplicabil, mai mult decât direcții clare. 18

Fig. 8.8. Expoziția Me and my body din cadrul Muzeului Eureka! proiectată de At Large Design și realizată de Paragon Creative

Muzeele pentru copii contemporane sunt considerate instituții ce nu au ca obiectiv central prezentarea obiectelor, ci își orientează atenția asupra experienței

și

educației

muzeale. Termenul

„muzeu‖ în acest context este controversat, acest program nu este considerat un muzeu deoarece nu se încadrează

în

definiția

oferită

„Consiliul

Internațional al Organizării Muzeelor (ICOM), care Fig. 9.9. Realitate augmentată în cadrul expoziției BBC Frozen Planet din Muzeul Bristol: <https://www.youtube.com/watch?v=fv71Pe9kTU0>

funcționează pe lângă U.N.E.S.C.O.‖24, fiind un program ce nu se axează pe găzduirea colecțiilor și

artefactelor, mai degrabă pe expoziții interactive și prezentarea de material educațional pe o scară largă de tipologii. În ciuda acestui fapt, programul a influențat muzeele tradiționale, astfel încât, în ziua de azi majoritatea muzeelor se bazează pe captivarea vizitatorilor în experiențe interactive. Muzeul copiilor astăzi se bazează foarte mult pe evoluția tehnologică, folosindu-se de tehnologii noi: tehnologii 3D, pereți interactivi, realitate augmentată (Fig.1.9.), dispozitive ce pot fi manevrate cu mâinile - tablete, telefoane de tip smartphone – senzori, cipuri RFID25 , nanotehnologie. Interacțiunea în cadrul muzeelor pentu copii nu se mai bazează pe paradigma acțiune-reacțiune, ci pe proiectarea și influența întregii experiențe, folosind emoțiile ca limbajul de transmitere al mesajului în vedere creării acestei experiențe. Un exemplu de muzeu al copiilor, și nu numai, ce se folosește de tehnica contemporană pentru a crea experiențe interesante și ajută la învățarea prin interacțiunea cu exponatele, este MoMath Muzeul Matematicii din New York, deschis în 2012. Acesta a fost fondat de Glen Whitney, specialist în teorii matematice, pe baza ideii conform căreia copilăria necesită dinamism fizic și forță mentală. Scopul acestui muzeu este de a „aprinde curiozitatea atât pentru copii, cât și pentru adulți, prin expolorarea țesutului nevăzut al lumii ce ne înconjoară‖ 26 prin prisma matematică. Muzeul folosește concepte abstracte ca teoria și topologia numerelor și le întroduce în întregul design al muzeului. Scara principală a muzeului, o scară balansată urmărește traseului unui paraboloid ce ilustrează teoria stringurilor – o parabolă ce a fost torsionată în jurul axei 24

Ministerul Educației și Învățământului, Institutul de Arte Plastice, „Nicolae Grigorescu‖, Nicolescu Corina, op. cit., pag.7 25 RFID- Radio-frequency identification- cip ce folosește wireless undele elecromagnetice de radio-frecvență pentru transmiterea de date 26 ‖aims to spark curiosity in both kids and adults by exploring the unseen fabric of the world around us.‖ – Huffpost Arts&Culture, Math Museum (MoMath) Is First Of Its Kind In North America , martie 2014, <http://www.huffingtonpost.com/2012/12/15/math-museum-momath-art-and-mathematics-patterns_n_2278611.html >

proprii pentru a forma o sculptură tridimensională (Fig.1.10.). Fiecare expoziție este proiectată astfel încât să transmită senzații diferite,din lumi diferite, de la pavilionul renascentist sau catedrala gotică, până la situri militare. Muzeul este dedicat în special copiilor, ce sunt invitați să descopere o materie grea, ce creează dificultăți în scoală, prin interacțiunea cu exponatele și cu tehnologia. Caracteristicile distinctive ale muzeului pentru copii, spre deosebire de cele ale unui muzeu normal (de diferite tipuri: artă, istorie, științe, arheologie, etc.) sunt cele ce se referă la modul în care este alcătuită expoziția sau Fig. 10.10. Teoria stringurilor în forma unui paraboloid în cadrul MoMath Museum

caracterul

general

muzeelor,

respectiv:

experimental, expoziții interactive, expoziții de tip „hands-on‖. De asemenea, ca o caracteristică distinctivă a

muzeelor pentru copii, poate fi considerată publicul țintă, acesta fiind reprezentat în cele mai multe cazuri de copii, familii, persoane din domeniul educației, muzeul pentru copii reprezentând un bun mod de a înțelege modul celor mici de gândire sau de a observa noi tehnici de educare informală. Jocul, distracția, specatcolul reprezintă medii caracteristice muzeului pentru copii, regăsindu-se caracteristici precum multi-disciplinaritatea, programarea educațională informală a expozițiilor. Se poate remarca astfel că accentul în cazul muzeelor pentru copii, în general, nu se pune pe modul de alcătuire al spațiilor interioare sau pe arhitectură, ci pe modul în care expoziția ajută la crearea unei experiențe muzeale interactive și educaționale. Dar o imagine arhitecturală adecvată, atenția către detaliile de proiectare destinate copiilor, precum și o compoziție spațial-funcțională coerentă și atractivă asigură un mediu ce va conduce la învățare, distracție și confort pentru toți vizitatorii, de la copii cu vârste foarte mici (2-4 ani) până la tineri adolescenți (12-17 ani) sau adulți. Muzeele pentru copii de astăzi nu se adresează doar copiilor, ci încearcă să integreze familia în viața celor mici, să ofere o educație și suport familiilor cu probleme, și astfel să ajute societatea. Atenția față de mediul urban în care se desfășoară și față de comunitate în care activează are implicații arhitecturale: multe dintre muzee caută să ofere spații de conectare și relaționare în interiorul comunității, încercând să devină o „casă a posibilităților‖27. Integrarea muzeului, din punct de vedere arhitectural, în context este foarte importantă, sentimentul de aparțenență ajutând copii la identificarea prin propriile simțuri. 27

Sarah SCOTT, Architecture for Children, ACER Press, octombrie 2010, pag. 24

Dialogul în cadrul contextului este esențial, un exemplu interesant fiind Ama′r Children′s Culture House

din

Danemarca,

proiectată

Dorte

Mandrup28, o clădire care se integrează în contextul învecinat variat, cu o tratare arhitecturală exterioară unitară, ce răspunde nevoilor comunității și ale copiilor (Fig1.11.). Muzeul copiilor de azi caută o imagine arhitecturală care să atragă atenția celor mici în

Fig. 12.11. Ama′r Children′s Culture House, Danemarca.

cadrul contextului urban, să se distingă de construcțiile cu altă funcțiune și să marcheze rolul pe care îl are în societate - spre deosebire de primele muzee ale copiilor, care erau amenajate în cadrul unor structuri existente, prin conversia unor construcții de mari dimensiuni (de exemplu Boston Children′s Museum), cu traseele sau moduri de distribuție a funcțiunilor, cu expoziții în lungul unui

Fig. 11.12. Scara interioară din SOS Children’s Villages Lavezzorio Community Center

culoar comun. Astăzi, majoritatea muzeelor pentru copii, și în general a construcțiilor destinate copiilor, sunt proiectate de la zero, datorită criteriilor speciale de proiectare, dar și pentru a crea spații cât mai dinamice, interconectate vizual, ce pot găzdui un

Fig. 13.13. Fațada Incheon Children’s Science Museum, Seoul.

singur individ, grupuri de mici sau de mari dimensiuni. SOS Children’s Villages Lavezzorio Community Center, din Chicago, proiectat de Studio Gang Architects încearcă să rezolve alcătuirea funcțională prin crearea unui spațiu comun, deschis vizual către exterior, în care se găsește circulația verticală principală, reprezentată de o scară cu lățime mare, folosită ca spațiu de relaxare sau de spectacol (Fig.1.12.). Funcțiunile ce necesită mai mult spațiu privat se vor desfășura la etaj, parterul fiind destinat spațiilor ce adună copii.

Dorte MANDRUP (1961-) – arhitect danez, fondator al Dorte Mandrup Arkiteker, având majoritatea lucrărilor în Danemarca: Bordings Independent School extension, Østerbro, Copenhagen; Youth Recreation and Culture Centre in Gersonsvej, Copenhagen; Day-Care Centre in Skanderborggade, Copenhagen; Munkegaard School extension, Gentofte

Lumina, culoarea, acustica spațiilor, scara și accesul către exterior sunt elemente de arhitectură ce determină crearea unor medii stimulante, protectoare, confortabile și atractive29. Incheon Children’s Science Museum (Fig.1.13.) din Seoul folosește forme și culori pentru a delimita spațiile interioare, fiecare element arhitectural fiind tratat pentru a răspunde imaginii unui muzeu pentru copii. Stâlpii structurali sunt colorați în diferite culori, nuanțele degradându-se de la bază spre vârf și oferind astfel senzația de elansare a spațiului; geamurile sunt colorate în ROGVAIV, oferind în interior o explozie de culoare; formele diferă, de la cele organice, spongioase, până la cele rigide și rectangulare. Imaginea exterioară a muzeului sugerează conceptul ce stă la baza proiectului, respectiv structura unui burete, îmbinând fațada perforată, interactivă și vibrantă, cu rigiditatea formei de bază, rece și neutră. Incheon Children’s Science Museum este un exemplu al modului în care arhitectura muzeelor pentru copii poate influența contextul urban, imaginea programului în domeniu și îndeplinirea scopului educațional și interactiv al acestora. Mediul muzeal reprezintă spații fizice și sociale în cadrul cărora vizitatorii se întâlnescu cu obiecte și idei pe care încearcă să le interpreteze prin filtrul propriei experiențe, obiceiuri, credințe și valori. În vederea stabilirii unor direcții în educația muzeelor contemporane pentru copii, David Anderson, Barbara Piscitelli, Katrina Weiner, Michele Everett și Collette Tayler 30 au condus un studiu în care au investigat procesul de învățare în patru muzee pentru copii de tipuri diferite (muzeu de istorie naturală și socială, galerie de artă, centru de științe și un muzeu hibrid de artaistorie socială), văzute prin prisma copiilor cu vârste cuprinse între 4-7 ani31. Muzeele pentru copii de astăzi oferă mai multe perspective educative, printre care: perspectiva socio-culturală este cea ce examinează evenimentele ce au un impact asupra vizitatorilor în momentul interacțiunii cu unelte, simboluri, semne sau activități în contextul muzeal și expozițional, bazându-se pe modul în care vizitatorii interacționează pe baza experiențelor și cunoștințelor proprii. Perspectiva cognitivă presupune creșterea cunoștințelor prin interacțiunea cu obiectele și oamenii din cadrul muzeului, ca exemplul în cazul copiilor este manipularea sau jocul cu un exponat în cadrul unui context social. Perspectiva estetică face apel la experiențe și activități senzoriale, perceptive, afective sau emoționale ale vizitatorilor. Muzeele folosesc această perspectivă de învățare pentru a veni în ajutorul dimensiunilor non-cognitive ale muzeelor, axându-se pe răspunsul personal emoțional al vizitatorilor, cum ar fi bucurie, dezgust, șoc sau încântare; se creează astfel o nouă dimensiune 29

Sarah SCOTT, op. cit. , pag. 37 Membri ai QUT Museums Collaborative (QUTMC), Centre for Applied Studies in Early Childhood, Queensland University of Technology (QUT), Brisbane, Australia. 31 David ANDERSON, Barbara PISCITELLI, Katrina WEINER,Michele EVERETT și Collette TAYLER, Curator: The Museum Journal – Children’s Museum Experiences: Identifying Powerful Mediators of Learning, ianuarie 2010, <http://magsq.com.au/_dbase_upl/Curator_Andersonetal%20copy.pdf > 30

expozițională în cadrul muzeelor pentru copii, respectiv muzeele senzoriale. Din punct de vedere al perspectivei motivaționale, este descrisă folosirea de către vizitatori a procesului intern și extern de a direcționa procesul de educare în cadrul muzeului, în această categorie fiind inclusă opțiunea de a alege, de a accepta schimbări sau capacitatea de a prelua controlul asupra propriei metode de învățare. Ultima perspectivă educativă folosită de muzeele pentru copii contemporane o reprezintă cea colaborativă, ce este inclusă în majoritatea orientărilor sus-menționate, un exemplu elocvent fiind îndrumarea de către o persoană cu mai multe cunoștințe a unui novice, lucru elementar în cadrul educației informale. Concluziile acestui studiu au rezultat în prezentarea unei serii de probleme în ceea ce privește educația muzeală, conform căreia muzeele ce se bazează pe expoziții și experiențe programatice ce își au rădăcinile în contextul socio-cultural familiar și comun în lumea copilului, precum jocul sau poveștile, au un impact mai mare, crescând astfel și rolul educativ, spre deosebiere de expoziții și experiențe ce sunt decontextualizate în natură.

1.3. Perspective de viitor ale programului Este important ca muzeele pentru copii să se gândească la viitor și să caute noi moduri de a se reinventa, atât din punct de vedere tehnologic, arhitectural sau funcțional,cât și al culturii copiilor și perspectivelor educațioale. Având în vedere locul acestui program în societatea contemporană, faptul că nu este recunoscut ca muzeu și nu este tratat ca atare de celelalte muzee (de istorie, științe, artă, istorie naturală, științe ale naturii, etc.), este important ca pe viitor să se incorporeze în cadrul expozițional colecții permanente, materiale cu rol educațional. Studiul realizat de Gurudev Khalsa, Patricia Steuert și Marzy Sykes 32 privind modul în care muzeele pentru copii se relaționează cu celelalte muzee, trage concluzia că tendințele pe viitor ale muzeelor pentru copii sunt: de a se axa în continuare pe puplicul țintă, copiii, încercând să lărgească media de vârstă; de a oferi și experimenta educația informală în cadrul familiei și între generații; de a continua dezvoltarea expozițiilor și programelor interactive; de a face cercetare și experimentare în domeniul educațional, expozițional, de proiectare, tehnic, ce vor implica dezvoltarea și testarea unor noi teorii sau metode, servind ulterior întregului domeniului muzeal; de a deveni un model pentru muzeele generale în privința inovațiilor educaționale; de a întări și susține comunitățile destructurate. Un procent de 10% din muzeele generale implicate în studiu consideră ca rolul pe viitor, sau chiar vitorul muzeelor pentru copii este incert, datorită adoptării ideii de expoziții interactive sau galerii special destinate copiilor de o majoritate a 32

Nina Freedlander GIBANS, Barbara Kres BEACH, Bridges to Understanding Children′s Museums - Gurudev KHALSA, Patricia STEUERT și Marzy SYKES, Learning from Each Other - Children′sMuseums and the Museum Field, 1999, <http://www.childrensmuseums.org/images/PlayingforKeeps/learning%20from%20each%20other.pdf >

muzeelor contemporane. Concluzia studiului sugearează că o încercare de colaborare cu domeniul muzeal general și eliminarea izolării în care se găsesc astăzi, pot avea ca rezultat o creștere a valorii muzeelor pentru copii. Numărul muzeelor pentru copii este în continuă creștere, acestea încercând să creeze noi forme arhitecturale pentru a răspunde programului și comunității, dar și contextului secolului XXI. În cadrul Conferinței Reimagining Children’s Museums33 s-a încercat, cu ajutorul unor echipe de arhitecți și designeri, examinarea unor mecanisme de bază arhitecturale și de interfață, folosite de muzee. În urma conferinței s-au trasat o serie de linii directoare ce constau în: oportunitatea de a folosi structuri existente sau loturi nefolosite pentru a crea o densitate medie a fondului construit destructurat; folosirea noilor tehnologii și sisteme de proiectare ecologice și economice, pentru a răspunde nevoilor ecosistemului; utilizarea jocului ca punct esențial în schimbarea și ajutarea comunităților; segmentarea muzeului principal în puncte importante ale țesutului urban și crearea unui traseu ce le va conecta, oferind astfel spații de joc intercalate cu cele urbane; creșterea vârstei publicului țintă prin reorientarea de la învățare ce are ca bază jocul – „play-based learning‖, la învățarea ce are ca bază spațiul – „place-based learning‖. Concursuri de idei în vederea renovării, schimbării, construcției sau extenderii muzeelor pentru copii sugerează o expansiunea a acestora ca program și ca direcție arhitecturală. Proiectele sunt utopice, încercând să combine spațiile, tehnologia și spectacolul, în vederea creării unui mediu educativ și interactiv, dedicat tuturor. Museum of Cartoon and Comic Art International Open Ideas Competition dorește extinderea muzeului existent MoCCA din New York, prin construirea unei noi clădiri, ce va avea ca rol principal educarea publicului în ce privește arta desenelor animate și benzilor desenate. Proiectul propus de Volkan Alkanoglu din Los Angeles (Fig.1.14.) este alcătuit astfel încât să răspundă cerințelor muzeului secolului XXI cu o imagine futuristă ce încearcă sa devină locul în care se va „celebra noțiunea de expunere a frumuseții, a

Fig. 14.14. Propunere de extindere a muzeului MOCCA (Museum of Cartoon and Comic Art) New York din cadrul concursului Museum of Cartoon and Comic Art International Open Ideas Competition. Fațadă a proiectului câștigător propus de Volkan Alkanoglu. 33

Pentru mai multe informații detaliate despre conferința Reimagining Children’s Museums: <http://www.childrensmuseums.org/reimagining-childrens-museums.html >

viziunii, a istoriei, a polemicilor și, mai presus de toate, a posibilității‖34. Construcția dorește să fie o prezentă elegantă și sculpturală, devenid un pol arhitectural social, cultural și economic, precum și un catalizator pentru gândire și provocare în lumea animației și benzii desenate. Programul a ajuns răspândit în toată lumea, existând peste 250 de muzee pentru copii în Statele Unite și un total de 341 în întreaga lume35. Programul s-a extins în toată lumea, devenind un fenomen social, cultural și educațional esențial, dar ce întâmpină probleme în zonele slab dezvoltate sau care nu au o politică destinată copiilor foarte puternică. Turcia este una dintre țările ce depun eforturi în vederea creerii primului muzeu pentru copii din țară, datorită lipsei programelor destinate copiilor și problemelor dintre generații, a intoleranței sociale și religioase. Bulgaria este un exemplu ce dorește crearea primului muzeu pentru copii din Europa Estică prin intermediul fundației The America for Bulgaria Foundation, susținută de guvernul Statelor Unite. Directorul muzeului Bistra Kirkova consideră că acest muzeu destinat copiilor nu este un program necesar datorită lipsei politicilor și legilor ce vin în ajutorul educației sau al copiilor. „Recent Bulgaria a schimbat modul de abordare al metodei de educație la un stil vestic. ‹‹În Bulgaria elementul de educație interactivă lipsește complet – element foarte comun în Statele Unite, unde majoritatea copiilor vizitează muzee și au ore acolo›› declară Bistra Kirkova.‖36 În concluzie, având în vedere evoluția programului, a modului în care funcționează astăzi și a expansiunii pe viitor, se poate afirma că succesul acestuia se bazează pe echilibrul dintre rolul educațional în interiorul comunității și alcătuirea expozițională și arhitecturală a construcției. Viitoarea dezvoltare depinde de modul în care muzeele pentru copii continuă să răspundă programului, de dezvoltările tehnologice și arhitecturale, precum și de dezvoltarea contextului politic, economic sau cultural.

„celebrates the notion of containment and the display of beauty, vision, history, polemics and, above all, possibility.‖ 35 Informații statistice oferite de The Association of Children′s Museums <http://www.childrensmuseums.org/childrens-museum-data.html > 36 „Only recently has Bulgaria shifted its approach to a more Western style of education and arts appreciation. ―In Bulgaria the element of interactive education is completely missing — something very common in the U.S. where many children visit museums and take classes there,‖ Mrs. Kirova said.‖ , Georgi KANTCHEV, A Children’s Museum Comes to Bulgaria, The International New York Times, 30 octombrie 2013, <http://www.nytimes.com/2013/10/31/arts/international/a-childrens-museum-comes-to-bulgaria.html >

CAPITOLUL 2. Premise psiho-sociale ale arhitecturii muzeelor pentru copii În cadrul muzeelor pentru copii, pentru a asigura crearea unui mediu plăcut, educativ și atractiv, spațiul și modul de învățare sunt esențiale, acestea trebuind să se adapteze nevoilor și cerințelor celor mici. Preocuparea principală a psihologiei copilului este determinarea modului în care acesta percepe spațiul, cum este influențat de obiectele din jurul său, dimensiunile spațiale potrivite pentru a-i crea senzația de siguranța și plăcerea de explorare, modul de folosire a spațiului sau de cucerire a lui. Modul în care copii interacționează cu spațiul este, în mod normal, diferit, alternând în funcție de o serie de factori de natură psiho-socială. În cadrul programelor destinate copiilor, printre care și muzeul pentru copii, analiza și înțelegerea acestor factori vor determina proiectarea unor spații coerente, atractive și primitoare pentru copii. Arhitectura muzeelor pentru copii este influențată de acești factori, spațiile fiind alcătuite în jurul modului în care copii relaționează cu ele sau a modului în care le percep. Rolul educațional al muzeelor pentru copii este de cele mai multe ori atins prin intermediul creării unor experiențe muzeale educative, prin intermediul exponatelor, de cele mai multe ori și prin intermediul alcătuirii spațiale și al aplicării anumitor principii de învățare. Relația dintre activitățile interactive și spațiu este strânsă, cel din urmă putând fi manipulat prin intermediul activităților creative. În muzeele pentru copii delimitarea spațială este esențială pentru crearea unei ierarhii, a unei ordini organizatorice funcționale, a unui traseu coerent. Spațiile pot căpăta o anumită importanță în imaginea copiilor, în primul rând prin modul în care sunt tratate din punct de vedere arhitectural și în al doilea rând, prin activitățile ce se desfășoară. Un spațiu poate fi definit de activitățile ce se petrec în el, oferind astfel copilului un sentiment de apartenență, de cunoaștere și recunoaștere, de siguranță, reprezentând, prin perspectiva copiilor, o bază spațială stabilă. Ideea jocului este esențială în cadrul muzeului pentru copii, indiferent de tipologia acestuia. Jocul privit ca activitate creativă ce provoacă curiozitate și sugerează colaborarea, mai mult decât ca o activitate fizică, are un rol important în contextul educațional. Muzeele pentru copii în cadrul cărora expozițiile apelează la elemente din viața cotidiană, povești sau jocuri, devin spații în cadrul cărora cei mici au un sentiment de apartenență și siguranță. Învățarea prin joc este o nouă metodă educațională de a explora caracterul interactiv și educativ al jocurilor, metodă adaptată de un număr mare de programe destinate copiilor. Anumite tipuri de jocuri determină anumite tipuri de spații, fiind dedicate unei anumite medii de vârstă, dar rolul lor este de a ajuta dezvoltarea fizică, cognitivă sau socială.

2.1. Raportul scara copilului/ spațiu Adulții și copii experimentează spațiul diferit datorită modului diferit în care văd lumea. Având în vedere că linia orizontului pentru copii este mai jos decât cea a unui adult normal, modul de percepere și simțire a spațiului este diferit. Spre deosebire de adulți, care navighează în sistemul cartezian, sistem ce ajută la organizarea spațială, copii interacționează cu spațiul într-un mod interactiv, fiind conduși de sentimente și emoții, de curiozitate și dorința de descoperire, mai mult decât de logică. Este normal ca scara copilului să determine crearea unor spații adecvate acestuia, scările diferite ducând la moduri diferite de învățare și la nevoi diferite. Aspectele diverse ale mediului construit determină dezvoltarea uneia sau mai multor tipuri de intelligență: logico-matematică, lingvistică, socială, interpersonală, muzicală, spațială sau motoricăkinestezică37. Proiectarea spațiului în funcție de scara copiilor este esențială în cadrul programelor pentru copii, existând o „corelație directă între nivelul de stres al copilului și angajaților și cantitatea de spațiu disponibilă lor‖38. Astfel, spațiile ce sunt de mari dimensiuni și cu destinații multiple devin zgomotoase și conduc la confuzie, acestea fiind spații ce înconjoară și nu pot fi cuprinse intergral cu privirea, dar în cazul în care spațiile sunt prea mici pot crea un nivel ridicat de stres și anxietate, acest tip de spațiu putând fi cercetat dintr-o singură privire. Dimensionarea arhitecturii sau a elementelor ce intră în componența alcătuirii și definirii unui spațiu pot crea medii educative sau interactive pentru copii. Supradimensionarea sau subdimensionarea anumitor elemente pot crea jocuri pentru copii, spații de cățărat, de ascuns, de rostogolit, această juxtapunere a elementelor arhitecturale în cadrul mediilor pentru copii vor căpăta caractere distractive și atractive. Un exemplu în care supradimensionarea unui element cu valoare de exponat are un rol arhitectural în cadrul unui centru pentru copii este în The Giraffe Childcare Center de la periferia suburbia

Parisului,

în

Boulogne-

Billancourt (Fig.2.1.). Cu scopul de a se interga în contextul Fig. 2.1. The Giraffe Childcare Center proiectat de Hondelatte Laporte Architectes

urban,

construcția este alcăutită

Howard GARDNER, Inteligențe multiple. Noi orizonturi pentru teorie și practică, Editura Sigma, 2007 „There is a direct correlation between the stress levels of children and staff and the amount of space available to them‖, Sarah SCOTT, op. cit., pag.37 38

din trei volume, consola ultimului volum fiind susținută de o sculptură în formă de girafă. Fiecare spațiu interior, corespundent al unui volum, este continuat în exterior prin intermediul unei terase, în care se găsesc sculpturi de animale suprascalate. Copii sunt atrași de ascunzișuri sau portale ce sunt dimensionate în conformitate cu mărimea lor, muzeele pentru copii având nevoie să conțină zone intime în care copii să se ascundă, să se retragă. Un exemplu de modul în care este folosită scara în cadrul muzeelor pentru copii este expoziția Call of the Wild (Fig.2.2.), ce constă într-o instalație proiectată de sculptorul Patrick Daugherty39 ce a devenit piesa principală de atracție în cadrul muzeului Hands On Children′s Museum Olymbia, datorită sculpturilor supradimensionate. Scara este un element esențial în cadrul muzeelor pentru copii, atât din punct de vedre al arhitecturii exterioare și interioare, cât și din punct de vedere al exponatelor și obiectelor de uz frecvent. Mobilierul sau echipamentele la scară mai mică, sisteme de depozitare (cubbies) sau ascunzătorile, ferestrele de mici dimensiuni aflate la nivel jos ce pot fi folosite doar de copii (Fig.2.3.), fragmentarea unui volum în subvolume de mai mici dimensiuni sau constrastarea imaginii de ansamblu prin fragmente la scară mai mică, sunt elemente ce pot ajuta la integrarea copiilor în respectivul spațiu, la înțelegerea și asumarea lui. Având în vedere că dezvoltarea copiilor este în directă legătură cu calitatea mediului ce îi înconjoară, Gary T. Moore40 a elaborat un studiu41 în ce privește adoptarea unei scări fizice ale

Fig. 2.2. Expoziția Call of the Wild de Patrick Daugherty. Imagine cu „exponatele” construite din nuiele

copil

Fig. 2.3. Ama′r Children′s Culture House, Danemarca.

Patrick DAUGHERTY (1945-) – sculptor american ce folosește nuiele din lemn pentru a crea instalații sculpturale Gary T. MOORE - proferor canadian de Studii Comportamentale și de Mediu în cadrul Universității din Sydney, Australia, fost profesor de Arhitectură, a elaborat o serie de studii în ce privește comportamentul în contextul arhitectural : Resources in Environment-Behavior Studies , Comprehensive Bibliography on Child Care & Preschool Design, Recommendations for Child Care Centers 41 Gary T. MOORE , cu asistența O′DONNELL și Takemi SUGIYAMA, The Children′s Physical Enviroments Rating Scale (CPERS5), Published by the Environment, Behaviour & Society Research Group, Faculty of Architecture, Design and Planning, University of Sydney, Australia, 2010, <http://www.acefacilities.org/RetrieveDocument.ashx?DocId=107eafb6-2422-4460-8236-4ef10aec3ec9 > 40

ului în proiectarea spațiilor. Această scară, Children’s Physical Environments Rating Scale (CPERS), are rolul de a oferi un instrument de evaluare, de încrede și valid, ce va putea fi folosit cu ușurință de către cei ce creează sau lucrează cu spațiile destinate copiilor. CPERS dorește să se concentreze în mod special pe evaluarea și elaborarea calității atributelor arhitecturale ale mediului care adăpostește copii cu vârste între 3-7 ani. Modul în care funcționeză și poate fi pusă în practică acestă scară este cel de modulare, fiecărei grupe de vârstă atribuindu-se unul sau mai multe module, acestea putând funcționa interconectate în spațiu, semi-detașate sau complet separate. Se poate afirma astfel, că interesul și importanța scării copilului este esențială în cadrul muzeelor, atât în ceea ce privește definirea spațiului, cât și a expozițiilor. Spațiile se vor adapta în funcție de scara copiilor ce le utilizează, rezultând astfel o varietate spațială interioară și exterioară, în cadrul locurilor de joacă sau parcurilor. Scara spațiului determină modul în care acesta este perceput de către copii și poate influența starea lor, spațiile prea mari nu pot fi cuprinse și devin haotice, iar cele prea mici devin claustrofobe și neprimitoare. 2.2. Conturarea spațiului prin activități creative Activitatea copiilor, gradul acestora de mișcare, dezvoltarea cognitivă sau socială în interiorul unui spațiu este direct influențată de proprietățile fizice ale acestuia și de activitățile ce se desfășoară în el. În cazul muzeelor pentru copii, definirea spațiului și oferirea valorii de reprezentare este esențială, ceea ce duce la creșterea importanței activităților creative sau interactive desfășurate în acel spațiu. Interacțiunea copiilor cu ceea ce îi înconjoară implică acțiuni complexe motorii și senzoriale, aceste răspunsuri perceptive oferind o cantitate mare de informații. Experiența spațială pe care o trăiește un copil este un factor esențial în educarea acestuia, iar arhitectura are un rol important în dezvoltarea copiilor din mai multe puncte de vedere 42. De asemenea, varietatea spațială este o componentă vitală în crearea unei calități a spațiului construit, această varietate este dată, în cazul muzeelor pentru copii, de activitățile creative și interactive desfășurate. Spre exemplu, un muzeu ce conține o varietate mare de spații, nu neapărat la nivel fizic, arhitectural, ci la nivel expozițional și din punct de vedere al activităților, va fi mai atractiv și mai educativ, atât pentru copii, cât și pentru părinți. Muzeele pentru copii în care numărul activităților sau timpul de interacțiune este limitat vor fi percepute către copii ca fiind mici sau plictisitoare, indiferent de modul arhitectural de alcătuire. În lipsa delimitărilor fizice vizibile și puternic perceptibile, de genul pereților, ferestrelor, ușilor, gardurilor, spațiile pot fi limitate și reprezentate de o activitate sau un grup de activități. În 42

Referire la 2.1. Raportul scara copilului/ spațiu

cadrul muzeelor pentru copii, activitățile creative și interactive sunt o modalitate de educație informală. Participanții la acest gen de activități își construiesc propriile cunoștințe prin testarea ideilor și conceptelor, bazându-se pe experiențe anterioare și pe fondul intelectual existent. Un exemplu de modul în care spațiul este delimitat și fragmentat prin intermediul activităților este în Children’s Creativity Museum din San Francisco43. Galeria principală este delimitată prin activității creative interconectate, respectiv: „green screen interactive‖ – ecran verde interactiv, folosit pentru filmările și postprocesările video, „build area‖ – aria destinată construcțiilor, „craft area‖ – zona de meșteșuguri, „early childhood clay play area‖ – zona de joc cu argilă pentru preșcolari, „early childhood quiet spot‖ – zona liniștită pentru preșcolari. Multe dintre aceste spații nu sunt delimitate fizic, dar în cadrul complet al galeriei există o ierarhie clară a spațiilor și grupelor de vârstă ce activează în anumite zone (preșcolari sau școlari) (Fig.2.4.).

Fig. 2.4. Planul schematic al galerii principale din cadrul Children’s Creativity Museum. Imaginea este extrasă din proiectul de reamennajare al galerii principale

În urma unei serii de studii44 s-a concluzionat faptul că, în cadrul muzeelor și galeriilor, copii au un rol important în crearea spațiilor creative, reconsiderând aspecte ale mediului fizic și al modului în care se desfășoară activitățile. Impulsul copiilor este cel de a explora spațiul muzeal înainte de a se angaja într-o activitate, ceea ce duce la evaluarea spațiului în ansamblul lui, apoi împărțirea în subzone dedicate unei anumite activități. Prin fragmentarea spațiului se obține o ierarhie a activităților, grupelor de vârstă sau exponatelor. În cadrul muzeelor pentru copii, colorile, texturile, elemente auditive sau tactile, exponatele, grupurile de copii, activitățile sau 43

Informații oferite de Children’s Creativity Museum San Franciso prin intermediul <http://creativity.org/about/> Renaissance NORTH WEST – museum for changing lives, Creative Spaces: Children as co-researchers in the design and gallery learning, CapeUK, 2007 44

cantitatea de informație, sunt elemente cu rol educativ, ce stârnesc imaginația și delimitează spațiile de dimensiuni mare, sălile supra-scalate sau zonele comune, de genul atriumurilor sau holurilor de distribuție. 2.3. Învățarea prin joc „ Jocul este folosirea imaginației, cel mai important lucru pe care îl poate face o persoană...Jocul este întotdeauna o experiență a creării, unind timpul și spațiul – deci este fundamental modului în care trăim‖45. Prin intermediul jocului, copiii capătă abilități sociale, se dezvoltă la nivelul diferitelor tipuri de inteligență, aceștia învățând să rezolve probleme. Modul de joacă, precum și elementele ce vin în ajutorul jocului, sunt diferite, în mod evident, funcție de grupa de vârstă, ceea ce determină o varietate a spațiilor destinate jocului. Învățarea prin joc a devenit o practică intens studiată de psihologi, sociologi și pedagogi, ce pune accent pe educație prin descoperire și interacțiune, folosindu-se de stimularea multi-senzorială. Acestă practică a devenit cel mai des folosită în cadrul muzeelor pentru copii, unde învățarea prin joc și interacțiune cu exponatele este încurajată (Fig.2.5.) Cu siguranță joaca este activitatea preferată a copiilor, ridicând astfel problema modului de învățare prin intermediul jocului, având în vedere caracterul distractiv al acestuia. Daca avem în vedere perspectiva educativă a jocului, spațiile create nu sunt doar distractive, ci conțin sarcini relevante prin intermediul cărora copii pot lua în serios rolul educativ, vor învăța să rezolve Fig. 2.5. Spațiu de joacă creativ din cadrul Kidseum The Sydney Children’s Museum

probleme și să răspundă provocărilor. Luând în

considerare aceste aspecte, programele destinate copiilor se concentrează pe joc, decoperire, interacțiune și angajament, iar muzeele pentru copii nu sunt legate de standardele programului sau de un plan de învățământ național și au astfel libertatea de a folosi jocul ca instrument educativ principal. Majoritatea muzeelor pentru copii folosesc exponate interactive și conceptul „hands-on‖ în care este indicată interacțiunea și joaca, în experiența muzeală angajându-se diverse metode ce încurajează copii să speculeze, manipuleze, experimenteze și imagineze. Strong National Museum

„To play is to use imagination, the most important thong a person can do...Play is always an experience of creating, also of uniting time and space – so is fundamental to how we live”, Donald Woods WINNICOTT, citat în: Christopher DAY, Enviroment and Children: Passive Lessons from the Everyday Environment, Elsevier, 2007,pag. 16

of Play46 din New York este creat special pentru a arăta importanța jocului, prin prezentarea istoriei jocurilor în cultura americană și a expozițiilor de jucării (Fig.2.6.). Din punct de vedere arhitectural, muzeul este reprezentat ca un joc de volume, structura ce se aseamănă cu o serie de blocuri colorate pentru copii adăpostind expoziții despre importanța jocului. Fig. 2.6. Strong National Museum of Play

dată

dezvoltarea

tehnologică,

muzeele pentru copii încearcă să răspundă cerințelor secolului XXI, folosindu-se de mediul virtual pentru a atrage sau a crea lumi fantastice. În contextul tehnologic actual, jocul pierde din rolul său educațional, cu toate că, prin intermediul calculatorului se pot dobândi diverse abilități practice și intelectuale, valoarea primară a jocului Fig. 2.7. Fațada principală a Sports and Leisure Center în Saint-Cloud, Franța

se pierde. Problema contemporană a copiilor este reprezentată de faptul că jocul, în cadrul urban, este înlocuit de jocul virtual, acesta slăbind distincția pe care o face copilul între social, real, exterior și interior, imaginar, simbolic fantastic. Cu o dezvoltarea continuă a tehnologiei, jocurile

Fig. 2.8. Spațiu interior în Sports and Leisure Center în Saint-Cloud.

virtuale au ajuns la performanțe mari, proiectând

foarte bine lumi ce se aseamănă cu cea reală. În acest context, muzeele pentru copii încearcă să folosească jocul ca instrument principal pentru învățare, bazându-se pe calitățile acestuia în ce privește dezvoltarea copiilor. Grija pentru mediul de joacă este importantă în cadrul muzeelor pentru copii, proiectarea acestora necesitând o analiză a modului în care copii învață, se joacă și interacționează cu mediul. Ca un spațiu de joacă să poată fi considerat creativ necesită o delimitară clară a zonelor, pentru o desfășurare optimă a jocului, pot include zone de studiu, zone de aventură, zona liniștită, zona naturală și zona pentru jucării. Un exemplu relevant pentru modul în care spațiul este folosit pentru joc, este în cadrul Sports and Leisure Center în Saint-Cloud în Franța (Fig.2.7.), unde spațiile interioare sunt create special pentru jocuri, fiind delimitate prin intermediul culorilor. 46

Informații oferite de Strong National Museum of Play prin intermediul <http://www.museumofplay.org/about>

Paleta diversă de culori permite observarea diverselor fucțiuni din exteriorul clădirii, interiorul fiind construit ca un mare spațiu de joacă. Modul de utilizare al spațiilor comune a fost lăsat la inițiativa și imginația utilizatorilor, motiv pentru care holurile sunt foarte largi și devin, la rândul lor, spații de joacă (Fig.2.8.). Luând în considerare faptul că funcțiunea principală este cea de centru destinat sporturilor și odihnei, jocurile sunt de natură fizică, ceea ce se reflectă prin vibrația gamei de culori folosite. De asemenea, se pune accent pe interacțiune, socializare, colegialitate și fair-play, astfel spațiile sunt în concordanță cu tipul jocului, fiind deschise, transparente și conțin multe zone comune. Se poate afirma că tipul jocurilor și învățarea interactivă sunt elementele principale ce au determinat alcătuirea arhitecturală și modul de utilizare al spațiilor. Având în vedere aceste aspecte, jocul reprezintă unul dintre cei mai importanți factori în cadrul muzeului pentru copiiși este în strânsă legătură atât cu exponatele sau tematica expozițională, cu rolul educațional sau modul de învățare, cât și cu alcătuirile arhitecturale sau funcționale. Muzeul pentru copii este determinat de o serie de factori ce influențiază existența și fucționarea acestuia, bazându-se pe premisele și cercetările psiho-sociale în ce privește modul în care copii învață, interacționează cu spațiul sau cu mediul construit.

CAPITOLUL 3. Problematica arhitecturală specifică pentru copii Având în vedere istoria programului, se poate afirma faptul că accentul, în cadrul muzeelor pentru copii este pus pe rolul educațional al acestora, în timp ce temele expoziționale, arhitectura și alcătuirile funcționale sunt rezultatele formale ale considerentelor practice. Muzeele pentru copii de la sfârșitul secolului al XIX-lea nu căutau crearea unei imagini arhitecturale care să fie în conformitate cu funcțiunea, această îngrijorare pentru modul de prezentare al obiectului în contextul programului este un rezultat al condițiilor jumătății secolului XX, în momentul în care sa ridicat problema arhitecturii muzeelor pentru copii existente prin intermediul prounerilor de renovare, restaurare, extindere sau construire a unor noi muzee. În mod evident, fiind un program dedicat copiilor, forma sa exterioară, impactul asupra contextului urban, modul de alcătuire funcțional, detaliile constructive și ambientale sunt esențiale în crearea unui mediu educațional și interactiv adecvat publicului țintă. Relația dintre copil și muzeu, ca și obiect arhitectural, a fost neglijată la încă de la apariția programului, motiv pentru care, astăzi, nu există o serie de linii generatoare arhitecturale

ce pot ajuta la proiectarea unui muzeu pentru copii. Majoritatea

muzeelor existente se bazează pe schema funcțională a muzeului tradițional, adaptată pentru expozițiile specifice, fără a oferi mare atenție impactului pe care alcătuirile arhitecturale îl au în conturarea unei experiențe muzeale educative și interactive. Nevoile estetice ale copiilor diferă de cele ale adulților, fiind, de multe ori, traduse în culori puternice, artă naivă sau cadre cu tărâmuri magice animate, elemente atractive, dar care nu stimulează imaginția sau creativitatea . Din punct de vedere psihologic, copii au tendința de a ține minte și recunoaște locurile, formele și culorile, mai ușor decât adulții, motiv pentru care aceștia „absorb‖ informația și lecțiile din locurile cu care intră în contact, din arhitectură, elementele estetice sau funcționale. De multe ori, pentru îndeplinirea cerințelor copiilor, formele sau alcătuirile spațiale devin neconvenționale, planșeele drepte, unghiurile drepte sau spații închise creează un mediu reticent pentru copii. De la impactul pe care îl are muzeul în contextul urban, cultural, educațional sau familial, pâna la modul de alcătuire al funcțiunilor, elementele arhitecturale ce definesc și îmbunătățesc spațiile destinate copiilor sau detalii ambientale ce stimuleză anumite categorii

de simțuri,

arhitectura creează o relație puternică cu vizitatorii, jucând un rol esențial în îndelinirea rolului educațional.

3.1. Muzeul în relație cu orașul Ca o consecință a evoluției generale a muzeului pentru copii, se observă astăzi o schimbare de atitudine, la nivel arhitectural și formal, din punct de vedere al relaționării cu spațiul urban. În contextul dezvoltării continue, a programelor de restructurare urbană, pe fondul investițiilor în imaginea orașului, relația dintre obiectul de arhitectură și țesutul existent devine tot mai importantă. În cazul muzeelor pentru copii, acestă relație de interdependeță este ilustrată atât prin prin influența pe care o are programul în revitalizarea zonelor urbane destructurate, din punct de vedere al densității fondului construit sau din punct de vedere social, precum și prin tematicile expoziționale ce sunt influențate de mediu. Privit din acest punct de vedere al interdependenței și al conexiunii dintre cele două elemente, muzeul și orașul, se poate afirma că muzeul devine un oraș, dar și orașul devine un muzeu. Contextul în care se află muzeul pentru copii este foarte important pentru a oferi acestora un sentiment al locului, al apartenenței și îi ajută la descoperirea propriei identități, concentrarea muzeului pe relația dintre obiect și mediul în care se află fiind esențială. Locul în țesutul construit, relația cu spațiile neconstruite, dacă este integrat sau izolat, sunt factori ce contribuie la impactul acestuia asupra copiilor. Muzeul este descoperit prin traseul pe care acesta îl propune, încă din stradă, aspectul, semnele urbane, elementele de intrare, spațiile ce îl înconjoară și modul în care acesta sunt tratate, oferă o idee a ceea ce oferă programul. Modul în care muzeul pentru copii este perceput în cadrul urban, din punct de vedere formal sau estetic, formează o legătură cu aceștia. Scara obiectului este esențială, în special în cadrul arhitecturii pentru copii, precum și în integrarea în context, muzeul riscând să pară prea mare, impozant sau intimidant, sau dimpotrivă, să se piardă în conținut. Starea pe care o oferă construcția muzeului copilului, dar și contextului în care se găsește, este direct legată de forma, culoare și materiale. În general, muzeele pentru copii sunt alcătuite din forme simple sau intersecții de forme de bază, ce pot fi clar identificate și înțelese de către aceștia. Un argument pentru care majoritatea muzeelor au o arhitctură alcătuită din forme rectangulare, stă la baza muzeului pentru copii ca program, și anume, faptul că acesta a apărut pentru prima dată în Statele Unite, unde orașele sunt dezvoltate pe baza unor planuri urbanistice regulate, cu străzi

Fig.3.1. Imagine de ansamblu a Strong National Museum of Play în care se remarcă alcătuirea arhitecturală în contextul existent

paralele și insule rectangulare, unde majoritatea construcțiilor sunt regulate sau au ca amprentă la sol o formă simplă. Strong National Museum of Play47 este un exemplu în care formele rectangulare se intersectează cu cele circulare în cadrul unui ansamblu de mari dimensiuni (Fig.3.1.). Muzeul reprezintă un impact în contextul urban, atât prin formele pe care le-a adoptat odată cu renovarea, forme mai organice ce se disting în cadrul construit, cât și prin culorile pe care le folosește. Accentele de culoare folosite în contextul arhitectural divers atrag atenția și marchează, totodată, cele mai importante spații interioare. Materialele au un impact mare asupra interpretării muzeului de către copii, fiind diferențe mari între sentimentele pe care le transmite asfaltul sau sticla, copacii sau arbuștii, betonul sau lemnul. Materiale sintetice, lucioase, în culori stridente, ce sunt considerate atractive pentru copii, sunt materiale ce se vor deteriora și vor îmbătrâni, nereușind să transmită sentimentul de apartenență, de protecție sau dorința de descoperire. Materialele reci, precum metalul sau fâșiile de geam, transformă construcția într-un spațiu neatractiv și neprietenos cu mediul sau copii, fiind caracteristice construcțiilor din centrele business. În cadrul Children′s Museum of Indianapolis corpul de clădire inițial nu mai răspundea cerințelor expoziționale, motiv pentru care, în 1996, a convertit un fost teatru și o Fig. 3.2. Spațiul expozițional principal din cadrul Children′s Museum of Indianapolis

parcare în Dinosphere și Museum Welcome Center (Fig.3.2.). Acestea au un impact puternic în cadrul construit, dar nu prin arhitectură sau culorile folosite, ci prin exponatele exterioare de foarte mari dimensiuni, ce intră în directă relație cu clădirile. Din punct de vedere arhitectural, construcțiile nu sunt corelate în totalitate cu funcțiunea pe care o adăpostesc, folosindu-se metalul și sticla pe suprafețe foarte mari. Dar, folosirea exponatelor în exteriorul clădirii sugerează faptul că funcțiunea este una destinată

Fig. 3.3. Brooklyn Children′s Museum în contextul urban. Imaginea muzeului se distinge în țesut prin culoare și formă

copiilor, iar contextul urban devine, la rândul lui, un spațiu expozițional.

Chris van UFFELEN, Contemporary Museums: architecture, history, collections, Braun Publishing AG, 2011, pag.112

Culorile sunt un element important, cu un impact psihologic puternic pentru copii, folosindu-se, de obicei, culori primare sau secundare, curate, pentru a atrage și exterioriza funcțiunea. Prin folosirea culorilor, muzeele pentru copii se disting în contextul construit, reprezentând o pată de culoare într-un cadru, de cele mai multe ori monocrom și gri. Exemplul cel mai relevant pentru impactul vizual în cadrul construit este Brooklyn Children′s Museum, a cărui construcție folosește culorile principale: galben, verde, roșu, pentru a crea o imagine atractivă și vibrantă (Fig.3.3.). „Proiectul Muzeului pentru Copii Brooklyn este o forță pentru conturarea creativității minților tinere. Prezența sa extinsă în cartier provoacă o reacție instinctivă pentru copii, ce este interesant de văzut.‖48. Din punct de vedere expozițional, orașul poate deveni muzeu pentru copii, prin descoperirea lui în viața cotidiană, elementele urbane pot deveni exponate permanente sau temporare. De asemenea, compoziția spațială sau tematica expozițională sunt inflențate de oraș, atât ca imagine urbană, cât și ca istorie și caracteristici. Majoritatea muzeelor pentru copii se axează, din punct de vedere expozițional, pe ștință, artă, natură, cu influențe ale elementelor locale, oferind astfel exemple ancorate în realitatea fiecărui copil pentru a facilita înțelegerea și învățarea. Daca privim relația dintre muzeul pentru copii și oraș din punct de vedere fizic, cel din urmă devine o extindere a spațiului expozițional, muzeul folosindu-se de alveolele urbane pentru a aduce interiorul în exterior. Prin extinderea exponatelor în exterior se obține o introducere în traseul muzeal propus și se oferă o continuitate a experienței muzeale. Experiența începe astfel încă din mediul urban, orașul participând activ la îndeplinirea scopului educativ muzeal. Extensiile pot fi elemente temporare sau permanente, evenimente sau activități ce sunt în directă legătură cu expoziția interioară, iar orașul oferă posibilitatea de a extinde rolul muzeelor pentru copii și în afara limitelor construite. În funcție de contextul în care se găsesc, muzeele pentru copii încearcă să transforme spațiul exterior în element interactiv și educativ. Astfel,

Boston

Children′s Museum folosește piața din fața muzeului pentru a crea un reper prin intermediul unui

obiect

cotidian,

supradimensionat (Fig.3.4.), ce ar putea oferi o idee despre Fig. 3.4. Boston Children′s Museum. Imagine a fațadei principale 48

‖The design of the Brooklyn Children′s Museum is a force for shaping the creativity of young minds. Its expanded presence in the neighbourhood elicts a visceral, instinctive response in children that is exciting to see.‖ - Rafael Viñoly, < http://www.arcspace.com/features/rafael-vinoly-/brooklyn-childrens-museum/ >

funcțiunea adăpostită de construcția din spate. Acestă sticlă de lapte devine un simbol al muzeului ce îi marchează prezența în contextul urban, în acest caz particular în care arhitectura clădirii nu transpune funcțiunea ei. O altă abordare a spațiului exterior este prin expoziții interactive temporare, cum ar fi Snug49 (Fig.3.5.), un concept revoluționar ce se folosește de spațiul public din cadrul muzeului pentru copii Eureka!, pentru a crea un loc de joacă alcătuit din module colorate și diversificate, ce pot fi manevrate și manipulate de către copii pentru a alcătui diverse forme. Expoziție făcută de Fig. 3.5. Expoziție cu module colorate proiectată și realizată de Sutcliffe Play în cadrul muzeului pentru copii Eureka!

Sutcliffe Play în parteneriat cu Eureka! The National Children′s Museum, are scopul de a integra spațiul exterior în cadrul expozițional prin transformarea locurilor de joacă în spații

dinamice, creative ce inspiră explorarea, descoperirea, creativitatea și învățarea. O altă interpretare a relației dintre muzeul pentru copii și oraș ar putea fi reprezentată de importanța pe care o capătă muzeul pentru copii în contextul urban destructurat, din punct de vedere urban sau social. Muzeele pentru copii reprezintă o strategie de dezvoltare și revitalizare a zonelor urbane, lucru analizat și evidențiat de Rebecca Colbert în articolul publicat de International Journal of Cultural Policy50 . Având în vedere atenția pe care o oferă muzeele pentru copii factorului social și economic al comunității, acestea formează legături ce ies din limitele fizice propriu-zise, prin relaționarea cu mediul urban prin crearea unor programe „în afara sitului‖, conectându-se cu mediul construit sau neconstruit al comunității. Parteneriatul cu bibliotecile, școlile sau programele pentru dezvoltarea copiilor duc la îndeplinirea rolului educațional al muzeelor pentru copii. Acestea pot revitaliza zonele destructurate atât prin intermediul publicului țintă – prin intermediul copiilor și familiilor, muzeele pentru copii atrag o serie de funcțiuni adiacente ce vor răspunde aceluiași public, rezultând astfel o dezvoltare economică și urbană ce are ca pol central muzeul pentru copii; cât și prin relațiile ce le creează cu instituțiile cu care este în parteneriat, rezultând astfel o dezvoltare economică, culturală și socială a comunității. Din punct de vedere al impactului în cadrul comunității, muzeele pentru copii facilitează sociabilitatea de la nivelul micro – copil către copil – până la nivelul macro – comunitate către comunitate. Multe dintre muzeele pentru copii au în componența funcțională spații ce sunt dedicate

Informații oferite de Snug Playgrounds prin intermediul: <http://www.snugplay.co.uk/> International Journal of Cultural Policy, Rebecca COLBERT, Children′s museums as cultural deveopment strategies for urban revitalization, editura Routledge, vol.17, nr.5, noiembrie 2011, pag.605-625 50

comunității, ce pot fi folosite de toți membrii și oferă transparență în cadrul componentelor sociale variate. Un exemplu relevat pentru impactul în cadrul orașului și comunității a muzeului pentru copii este World of Wonder! Children′s Museum51 aflat într-un oraș de mici dimensiuni, Lafayette, Colorado. Dezvoltarea curentă a orașului se axează pe zonele periferice, centrul istoric rămânând destructurat și în declin continuu, astfel încât autoritățile caută un program pentru a revitaliza zona. Muzeul pentru copii a fost ridicat în 1996 cu misiunea de a oferi exponate educaționale și interactive copiilor, atrăgând familiile împreună într-un cadru ce stârnește imaginația și inspiră învățarea prin joc. Muzeul a fost localizat în vechea stație de pompieri, în apropierea zonelor importante pentru copii: școala elementară, parcul central, centrul de recreație, fiind conectate prin intermediul unei zonei destructurate, ceea ce a dus la o revitalizare a acesteia prin apariția unor noi funcțiuni publice ce se adresează copiilor și familiilor. Muzeul există ca o entitate ce a reușit să răspundă nevoilor copiilor și familiilor și a devenit totodată un punct turistic local. Concluzionând cele prezentate mai sus referitor la relația dintre muzeul pentru copiiși oraș, se poate afirma că între aceste două elemente exită o relație de interdependență, ele influențânduse în egală măsură și ajutându-se să se dezvolte. 3.2. Valențe spațiale și funcționale Experiența muzeală sau educativă trăită de vizitatori în cadrul muzeelor pentru copii este definită de calitatea alcătuirii spațiale și funcționale, precum și relația dintre funcțiune și forma exterioară. De asemnenea, se poate afirma că valoarea unui spațiu, în special a celor dedicate copiilor, stă în modul de grupare al blocurilor funcționale, în proporțiile și relațiile dintre spații, mai mult decât în forma arhitecturală sau culoare. „ Cu alte cuvinte, adulții percep spațiul mai mult formal, funcțional și estetic (Matthews, 1992), pe când copii văd spațiul mai mult funcțional, decât estetic (Christensen, 2003).‖52. Contactul direct cu mediul, prin intermediul simțurilor, dar și modul de percepere al funcțiunilor în contextul muzeal, oferă copiilor oportunitatea de a explora, imagina sau descoperi și îmbunătățește experiența muzeală. Varietatea arhitecturală sau funcțională în cadrul muzeelor pentru copii este dată atât de istoria scurtă a programului și lipsa unor linii generatoare de proiectare a acestuia, precum și de modul divers în care copii relaționează cu spațiul, fiecare comunitate având anumite valori sau obiceiuri ce vor fi luate în considerare în vederea proiectării spațiului, din punct de vedere funcțional sau estetic. 51

Rebecca COLBERT, op. cit.,pag. 618-623 ‖ In other words, adults perceive space more on form, function and aesthetic (Matthews, 1992) whereas children see the space more on its functions rather than aesthetic (Christensen, 2003)‖- Ismail SAID, profesor asociat în cadrul Department of Landscape Architecture, Faculty of Build Enviroment, Universitatea Teknologi Malaysia – Architecture for Children: Understanding Children Perception towards Built Enviroment, 2007, pag. 1 52

Din punct de vedere funcțional, spațiile în cadrul muzeelor pentru copii, indiferent de tematica expozițională, de obiectele expuse sau de grupa de vârstă căreia se adresează, sunt aranjate astfel încât să întrunească caracteristicile fizice și atributele materiale măsurabile ce sunt potrivite pentru copii. Astfel, apar o serie de funcțiuni ce diferă față de cele ale muzeului tradițional, precum: spații de joacă, spații de luat masa, spații de odihnă, spații de igienă, spații pentru părinți, profesori sau comunitate. Se poate afirma că muzeul pentru copii reprezintă o simbioză la nivel funcțional a centrelor pentru copii, centrelor after-school, școlilor sau grădinițelor și muzeelor, galeriilor sau spațiilor de expunere. Segregarea la nivel funcțional și vizual a spațiilor creează o relație între copii și locuri mai ușor de determinat, având în vedere faptul că aceștia vor explora întreg spațiul, înainte de a se simți reprezentați de unul. Comasarea funcțiunilor, lipsa unei delimitări clare, a elementelor arhitecturale sau expoziționale, va duce la derutarea copiilor și imposibilitatea acestora de a citi sau recunoaște spațiul (Fig.3.6.). Din punct de vedere al planimetriei și orientării53, muzeele pentru copii sunt, în general, structurate pe straturi – „layere‖ – acestea ajungând să aibă o schemă lineară orizontală, mai mult decât

o rezolvare pe verticală a funcțiunilor. Acest lucru poate fi justificat din diverse

considerente funcționale, unul dintre ele fiind faptul că circulația vericală va trebui rezolvată prin intermediul rampelor, ceea ce duce la pierderea spațiului expozițional. O rezolvare funcțională des întâlnită în cadrul muzeelor pentru copii este variația spațiilor destinate expoziției și învățării în jurul unui punct focal al direcțiilor determinate de traseu, punct ce devine spațiu de întâlnire, lobby și spațiu de joc și socializare (Fig.3.7.). Planurile orizontale necesită un flux linear de trafic, zonele destinate expozițiilor aflându-se de-a lungul sau în jurul acestor spații de distribuție, menținând

Fig. 3.6. Interior al Museum Welcome Center din cadrul Children′s Museum of Indianapolis

Fig. 3.7. Spațiu central de întâlnire și relaxare în cadrul Young at Art Museum din Florida proiectat de AECOM și Glavovic Studio

Signe HANSEN, Learning in Mixed Crowds: Challenges for Designers of Children’s Museums Exhibition, articol în cadrul: Children’s Environments Quarterly, volum 4, nr.1, 1987, Școala de Arhitectură și Urbanism, Universitetaea din Wisconsin – Milwaukee, pag.10

linie de orientare de-a lungul unui singur coridor. Elementele secundare ce intervin în cadrul acestei direcții vizuale și fizice, de genul nodurilor de circulație sau toaletelor, sunt marcate corespunzător, pentru a permite recunoașterea imediată. Din punct de vedere al relaționării funcțiunilor cu publicul, planimetria lineară este justificată, dar având în vedere dorința copiilor de cercetare, explorare și energia acestora, variațiile pe vericală a planurilor sau modul interactiv de distribuire planimetrică, poate veni în ajutorul experienței muzeale (Fig.3.8.). Miezul interactiv este un catalizator pentru experiențele educative, se conectează cu vizitatorii sau activitățile acestora și este prezent în diverse forme: expoziționale, digitale sau de interacțiune cu membri muzeului, cu scopul de a oferi oportunitatea de participare activă la traseul propus sau de jucare a unor roluri în cadrul muzeului. „Conceptul de <<mediu interactiv>> este cu siguranță multi-dimensional, și, ca răspuns, principiul de proiectare a miezului interactiv are multe variabile complexe și operaționale.‖54. Experiențele multi-senzoriale ce apelează la folosirea mai multor simțuri pentru a crește experiența educațională, îmbinarea elementelor vizuale, tactile, auditive în contextul expozițional; oportunitatea de a crea trasee sau experimente interpretative realistice sau virtuale pentru transmiterea informației; interacțiunea directă cu obiectele, procesele sau ideile; permiterea identificării în cadrul expozițional; permeabilitatea fizică sau perceptivă a exponatelor, sunt calități definitorii ale miezului interactiv. Funcțiunile adiacente miezului interactiv, precum și sistemele de administrare, punere în operă și controlare a muzeului, reprezintă elementele din „spatele scenei‖ ce fac Fig. 3.8. Structură interactivă creată de Thomas Luckey din cadrul Children′s Museum of Memphis

posibile experiențele muzeale. În cazul muzeelor pentru copii, controlarea accesului în aceste zone reprezintă o problemă, având în vedere caracterul curios, nevoia de cercetare și descoperire, a copiilor. Deschiderea controlată a funcțiunilor de administrare și creație către public ajută copii la înțelegerea programului, a obiectului de arhitectură, funcțiunile pe care acestea le adăpostește, precum și a modului de realizare a

Fig. 3.9. Exploratorium intrarea principală 54

”The concept <<interactive environment>> is truly multi-dimensional, and in return, de design principle of interactive core has many complex and operational variables” - Uriel COHEN, Learning from Children’s Museums: Implications for Design, articol în cadrul: Children’s Environments Quarterly, volum 4, nr.1, 1987, Școala de Arhitectură și Urbanism, Universitetaea din Wisconsin – Milwaukee, pag.16

anumitor exponate sau conservarea lor. Exploratorium

din San Francisco (Fig.3.9.) a fost creat

în 1969, ca muzeu al copiilor, cu scopul de a educa tinerii și copii prin intermediul experimentelor și punerii în practică, în special în domeniul științei. Astăzi a ajuns un laborator de învățare prin explorare și experimentare (Fig.3.10.). În cadrul Exploratorium-ului exponatele sunt construite în prezența publicului, folosirea materialelor simple sau a modului accesibil de punere în operă oferă vizitatorilor impresia că și aceștia pot face respectivul lucru. Astfel, prin expunerea elementelor și activităților din „spatele scenei‖ se pot crea conexiuni între membrii muzeului și vizitatori, Fig. 3.10. Expoziție experimentală despre electricitate cu bibinele Tesla, realizată de Austin Richards (Dr. MegaVolt)

conexiuni inexistente sau slab reprezentate în cadrul muzeelor generale, precum și un bloc de noi funcțiuni,

respectiv ateliere creative sau fablabs. Modul de dispunere al zonelor administrative în cadrul muzeelor pentru copii diferă față de muzeele generale, căutându-se o interacțiune permanentă între membrii administrației sau angajații muzeului și vizitatori. În majoritatea cazurilor, spațiile de lucru ale administrației nu sunt grupate într-un singur bloc administrativ, ci sunt distribuite în întreaga construcție a muzeului. Relaționarea între arhitectura și funcțiune este foarte importantă în cadrul muzeelor pentru copii, atât din punct de vedere urbanprin faptul că acestea au devenit reper în cadrul orașului, cât și din punct de vedere perceptiv. Majoritatea muzeelor, în special cele din Statele Unite ce au ca reper arhitectural sau funcțional primele muzee pentru copii Brooklyn Children′s Museum, Boston Children′s Museum sau Indianapolis Children′s Museum înainte de renovarea sau extinderea acestora, nu prezintă o legătură clară între funcțiune și arhitectură, ne. Muzee ca Utah Children′s

Fig.3.11. Fațadă Children′s Museum of Houston

Fig.3.12. Marbles Kids Museum

Informații oferite de Exploratorium San Francisco prin intermediul: < http://www.exploratorium.edu/about-us>

Museum, Children′s Museum of Houston (Fig.3.11.) sau Marbles Kids Museum (Fig.3.12.) nu reușesc să coreleze funcțiunea cu arhitectura, fiind alcătuite din forme ce nu sugerează un program pentru copii, rolul educațional sau interactiv al construcției. Culorile neutre sau arhitectura neatractiva din punct de vedere estetic, ce nu are o oarecare transparență a funcțiunilor majore, pierde scopul educațional pentru care muzeul a fost creat. Un exemplu al modului în care arhitectura, atât interioară, cât și exterioară, conclucrează cu funcțiunile, se regăsește în Gyeonggi Children’s Museum56 din Korea (Fig.3.13.). Din punct de vedere al alcătuirii arhitecturale, acesta este compus din două corpuri principale, fiind o construcție vibrantă estetic și compozițional. Parterul este tratat transparent, adăpostind un loc de joacă expozițional, sub formă de lobby, „Nature Playground‖, în care copii se joacă descoperind natura. Etajele superioare, destinate expozițiilor propriu-zise, sunt tratate opac și marcate ca cel mai important punct din muzeu prin intermediul culorii vibrante, galben, ce contrastează cu zonele vitrate și peretii opaci albi, ce adăpostesc funcțiunile destinate publicului

și

administrației

(Fig.3.14.).

Structura exterioară a muzeului, alcătuită dintr-o serie de stâlpi, a preluat modul vibrant de reprezentare, prin folosirea unor culori vii și atractive. Din punct de vedere funcțional,

Fig.3.13. Fațada principală a Gyeonggi Children’s Museum

expozițiile

principale

sunt

accesibile publicului prin intermediul unui hol cu rol de distribuție, tratat simplu,în culori neutre, urmând ca sălile ce sunt destinate unor anumite expoziții să fie tratate în culorile

caracteristice

fiecărei

teme

expoziționale. Astfel, muzeul reușește să îmbine funcțiunea și arhitectura pentru a răspunde cerințelor publicului țintă.

Fig.3.14. Axonometrie explodată a etajelor expoziționale din Gyeonggi Children’s Museum, Korea 56

Informații oferite de Gyeonggi Children’s Museum prin intermediul: < http://old.gcmuseum.or.kr/en/introduce/intro_construction.asp>

3.3. Relația muzeu-copii – de la ambianță la detaliu Relația dintre copii și spațiu este în directă legătură cu modul în care relaționează funcțiunile cu forma arhitecturală a muzeului și cu tematica expozițională, aceste relații fiind conectate prin reciprocitate. Copii se conextează cu spațiul și își creează un reper individual în contextul muzeal, un loc de care se atașeză, acesta fiind alcătuit din punct de vedere arhitectural și funcțional în concordanță cu valorile copilului, cu obiceiurile sau credințele acestuia. Un alt element al modului în care perceperea spațiilor și a funcțiunilor se reflectă în crearea unei experiențe educative este felul în care acestea reușesc să transmite anumite stări copilului, creând concepte ca indentificarea spațiilor, sentimentul de apartenență sau crearea unnui reper personal în cadrul unui context construit57. În mod evident, aceste elemente sunt determinate de o serie multipli de factori arhitecturali, funcționali sau ambientali, factori ce definesc spațiile. Conceptul de identificare cu un loc în spațiu este considerat un factor a substructurii identității personale, ce se traduce prin cunoașterea mediului înconjurător prin intermediul „memoriei, ideilor, atitudinii, valorilor, preferințelor și conceptelor comportamentale și experiențelor ce se referă la mediul fizic complex‖ 58. Esențializând, acest lucru se întâmplă prin cunoașterea spațiului prin intermediul experimentării arhitecturii și ambianței, această experiență personală imprimându-se în locul ce va constitui un modul al întregului bloc de experiență. Pereții curbi sau drepți, unghiurile ascuțite sau drepte, planșee unduite sau orizontale, supante sau goluri pe mai multe niveluri, sunt caracteristici distinctive ale anumitor spații ce pot fi identificate cu o serie de copii. Din acest punct de vedere, se poate afirma că spațiul în cadrul muzeului pentru copii nu poate fi construit pe baza preferințelor unui grup de referință, fiecare identificându-se diferit, în functie de valori, obiceiuri sau credințe, precum și în funcție de vârstă, sex sau rasă. Un alt concept psihologic ce este direct determinat de relația dintre copii și spațiu, este cel al fenomenului de apartenență unui anumit mediu. Acesta este în directă legătură cu ambianța arhitecturală și poate determina două moduri de atașament față de spațiu, în funcție de calitatea sa arhitecturală sau funcțională și de experiențele, valorile și obiceiurile personale. Spațiul poate avea o conotație negativă în momentul în care acesta limitează obținerea unor valori, limitând rolul educațional, sau pozitivă, în momentul în care spațiul îndeplinește valorile personale ale celui ce îl experimentează, bazându-se pe rolul educațional. În cadrul muzeului pentru copii, acest concept de apartenență este important, oferind valoare spațiilor în ochii copiilor.

Concepte psihologice rezultate din relația copii-spațiu elaborate și detaliate în: Danica STANKOVIĆ, Universitatea din Niš, Facultatea de Inginerie Civilă și Arhitectură, Serbia, Space in the function of psychological stability of a child, Seria Architecture and Civil Engineering, vol.6, nr.2, 2008, pag.229-233 58 ‖[…] of memories,ideas, attitudes, values, preferences, meanings and concepts of behaviors and experiences which refer to the wide complex of physical enviornment [...]‖- Danica STANKOVIĆ, op. cit., pag.230

În cadrul muzeelor pentru copii, relația dintre spațiu muzeal-copii-tematica expozițională, este facilitată de modul în care sunt rezolvate detaliile și impactul pe care le au acestea în psihologia copiilor. „Arhitectura este creată din materiale, plinuri și goluri, lumini și umbre, scară și profunzime‖59 , culori și texturi aceste elemente fiind esențiale în construirea unei experiențe muzeale educațive și interactive. Muzeele pentru copii caută să transmită informația atât prin intermediul exponatelor, apelând la un nivel de bază al educației formale, cât și prin intermediul stimulării senzoriale, prin apelarea la mai multe simțuri simultan pentru a crea efectul educațional dorit. Astfel, simțurile fizice și stimularea multi-senzorială va fi importantă pentru cunoașterea spațiului și implicarea în acesta. Elementele de detaliu pot influența modul în care copii relaționează cu spațiul, textura fiind unul dintre cele mai importante. Majoritatea materialelor vor oferi o stimulare tactilă, dar folosirea necorespunzătoare sau lipsa relaționării între materialele folosite vor provoca confuzie. În plus, importanța texturii și materialului este foarte mare în cazul elementelor cu care copiii intră în contact fizic direct, cum ar fi pardoseala sau pereții, motiv pentru care se va acorda o atenție specială acestor zone. Lemnul este un material prietenos și cald, spre deosebire de aluminiu sau plastic, tencuiala fină a pereților este de preferat față de cea decorativă, paroseli calde, placate cu lemn sau acoperite cu materiale moi și colorate, sunt mai indicate decât betonul aparent, plasticul sau ceramica. Simțul tactil conduce la crearea unei identități personale în interiorul spațiului, pornind de la: suprafețe fine sau aspre, dure sau moi,

locuri rigide sau flexibile, texturi

direcționale sau omogene. În cadrul Abasto Children′s Museum din Buenos Aires (Fig.3.15.), spațiul interior caută să aducă ideea naturii în cadrul jocului, stimulând învățarea prin intermediul simțurilor. În cadrul acestui spațiu, culorile pământii și închise contrastează cu materialele calde și naturale, creând o compoziție echilibrată din punct de vedere vizual și tactil. Folosirea

unor

materiale

fonoabsorbante sau fonoizolante, precum și a unor forme ce contribuie la absorbția sau direcționarea sunetului, pot crea o creștere semnificativă a calității ambientale în cadrul muzeului pentru copii, mai ales având în vedere prezența în contextul funcțional a zonelor de liniște – quiet areas. De asemenea, Fig.3.15. Expoziția 0-3 din cadrul Abasto Children′s Museum

”Architecture is created by material, form and void,light and shadow, scale and depth.” – Sandra FEINBERG, James R. KELLER, Designing Space for Children and Teens in Libraries and Public Places, Editura Alpha Pub House, 2010, pag. 79

propagarea necontrolată a sunetului în contextul muzeului poate crea haos și poate transmite o stare de oboseală. În mod evident, fiecare contact cu un material produce un sunet, copii fiind atrași atât de materialele ce „vorbesc‖

mai mult decât cele tăcute, preferă clanțele ușilor care

ticăie, balamale ce scârție, tropăitul pe scări sau sunetul obloanelor, cât și de spații de distribuie sunetul în al mod decât cel obișnuit, cum ar fi tuneluri, peșteri, pereți cu ecou, țevi ce direcționează sunetul, spații cu sunete înăbușite (Fig.3.16.). Mărimea, forma și proporțiile spațiului afectează modul în care se propagă sunetul, motiv pentru care o controlare volumetrică a spațiilor duce

evitarea

confuziilor

acustice, care reduc din atenția și puterea de concentrare a copiilor. Lumina,

naturală

artificială, este unul dintre cei mai Fig.3.16. Sculptură interactivă Invoxicated creată de Karl-Johan Ekeroth

importanți factori în cadrul muzeului pentru copii în mod special, dar și în cadrul funcțiunilor pentru copii, în general. Iluminatul trebuie folosit astfel încât să reproducă varietatea și flexibilitatea naturii, de la lumină puternică, la cea difuză sau la umbră. Lumina, precum și sistemele de iluminat sunt elemente ce captează atenția copiilor, devenind un factor ce contribuie

identificarea

copiilor

într-un

anumit

spațiu,îmbunătățind relația dintre copii și muzeu. Lumina Fig.3.17. Luminator din Childcare Facilities Boulay, proiectat de Paul Le Quernec

naturală din una sau mai multe surse, ce se reflectă în anumite culori pot oferi spațiului o ambianță specifică, orientarea sau mărimea golurilor ferestrelor conlucrând cu elementele de culoare, formă și textură pentru a crea medii reci și strălucitoare sau clade și vibrante (Fig.3.17.). Jocul luminii poate deveni un factor expozițional, modul în care acesta întâlnește exponatele putând contribui la punerea în valoare a anumitor elemente expoziționale sau arhitecturale, în vederea transmiterii unui mesaj educațional. Raportul plin-gol în

Fig.3.18. Raportul plin-gol din cadrul locuinței Room Room proiectată de Takeshi Hosaka Architects 60

favoarea golului în spațiile destinate studiului, creației sau

Christopher DAY, op. cit., pag. 87

spațiile publice, este o extensie spațială vizuală ce exclude barierele opace și oferă un sentiment al colectivității sau incluziunii unor spații exterioare. Astfel, putem afirma că ferestrele sunt elemente ce reprezintă pătrunderea spațiului exterior în cel interior, și creează o conexiune vizuală cu elementele naturale sau urbane (Fig.3.18.). Culoarea este elementul definitoriu în alcătuirea spațiilor destinate copiilor, în mod special în cadrul muzeelor pentru copii, fiind cunoscut efectul psihologic și educațional al acesteia. Culorile reprezentative pentru copii se schimbă în intensitate și varietate o dată cu vârsta acestora, copii cu vârste foarte mici preferând culorile deschise și vibrante, iar odată cu creșterea în vârstă, culorile se temperează, amestecându-se cu griuri. Culorile sunt folosite în cadrul muzeelor pentru copii pentru a delimita spațiile sau tipurile de activități, în mod evident, cu scopul de a atrage atenția copiilor, fie pentru punerea în valoarea a unor spații sau tematici expoziționale sau pentru crearea unui ambient plăcut și calm. Culorile pot fi folosite în zonele de tranzit sau spațiile comune, pentru a crea anumite stări înainte de a vizita un anumit tip de expoziție și pentru a determina vizual evenimentele corespunzătoare respectivelor culori. În cadrul Children′s Museum of Arts61 din New York (Fig.3.19.), zonele de tranzit sunt colorate în ROGVAIV, astfel încât capetele corespunzătoare intrării și ieșirii să fie reperzentate de aceeași culoare, iar fiecărei culori de pe parcurs să îi corespundă o activitate sau un element arhitectural caracteristic. Astfel galben reprezintă podul (The Bridge), verde este lacul de bile (Ball Pound), albastru închis reprezintă dinții de fierăstrău, datorită tratării tavanului în forma unor dinți de fierăstrău (Sawtooth) și albastru deschis reprezintă zona liniștită (Quiet Room), movul este laboratorul media (Media Lab), iar roșul workshop(Workshop). Camerele dedicate expoziției propriu zise sunt albe, cu accente de culoare care oferă o imagine a programului. Un alt exemplu de folosire al culorilor pentru îmbunătățirea experienței muzeale se află la Gyeonggi Children’s Museum62 (Fig.3.20.), unde culorile reprezintă tipul expoziției, fiecare temă

Fig.3.19. Plan Children′s Museum of Arts New York

Fig.3.20. Axonometrie a etajului 2 din Gyeonggi Children’s Museum, Korea

Informații oferite de Children’s Museum of Arts New York prin intermediul: < http://cmany.org/aboutus/ > Informații oferite de Gyeonggi Children’s Museum prin intermediul: < http://old.gcmuseum.or.kr/en/introduce/intro_construction.asp> 62

are caracteristică o gamă de nuanțe ale aceleiași culori, iar spațiul de tranzit este tratat simplu, alb, cu accente de culoare specifice fiecărei zone expoziționale. Parterul este caracterizat de culoarea verde, fiind reprezentarea unui loc de joacă în natură, pe când expoziția despre corpul uman este mov închis-roșu, albastru reperzintă spațiul dedicat apei și râurilor. Relația dintre muzeu și copii se bazează foarte mult pe impactul expozițiilor în educația copiilor și pe modul în care acestea contribuie la formarea unui reper individual în cadrul muzelui. Majoritatea muzeelor pentru copii au fost construite pentru a adăposti o serie de exponate, chiar dacă nu se pune accent pe obiectele expuse, ci pe modul de relaționare cu acestea și experiența muzeală, tematica expozițională este un element important în cadrul rolului educațional al muzeului. Proiectarea expozițiilor se va face în funcție de o serie de conexiuni emoționale ce reprezintă legătura dintre joc și învățarea dinamică, prin crearea unor circumstanțe favorabile acestei conexiuni. Timpul de calitate petrecut cu familia și prietenii formează conexiuni emoționale cu persoane importante; experiențele fizice ce apelează la stimularea multi-senzorială prin intermediul activităților kinestezice ce permit ineracțiunea și memoria senzorială; oportunitatea de reflectare prin permiterea copiilor să se oprească, să aștepte, să încetinească și să reflecte la informațiile acumulate, oferind timp să descopere, să întrebe sau să cerceteze; oportunități de învățare pe mai multe nivele, conectând stilurile diferite de educare, formală, informală, cognitivă sau prin memoria culturală; sunt o parte din condițiile propice formării unei conexiuni emoționale. 63 În urma unor interviuri64 pentru stabilirea celor mai de succes și atractive teme expoziționale, precum și a celor mai nereușite, în cadrul vizitatorilor muzeelor pentru copii din Statele Unite – Boston, Indianopolis, Philadelphia Please Touch, Washington Capitol, Denver, Staten Island, Brooklyn, Children′s Museum – s-au trasat o serie de lnii generale ale tematicilor expoziționale, având în vedere problemele unice și particularitatea fiecărui muzeu. Teme expoziționale ce implică activității motorii, oferind copiilor oportunitatea de a explora, de a se cățăra sau de a trece prin, sunt cele mai atractive, Fig.3.21. Expoziția interactivă Curved Space Molecule proiectată de Peter Jon Pearce în cadrul Brooklyn Children′s Museum 63

Idee elaborată și susținută de Alissa RUPP, Meaning-Making in Children′s Museum: Why Try? , articol în cadrul Revistei Exhibitionist: Making Meaning in Exhibits, toamna 1999, National Association for Museum Exhibition, oferită prin intermediul < http://name-aam.org/resources/exhibitionist/back-issues-and-online-archive/#fall99 > 64 Victor REGNIER, The Children′s Museum: Exhibit and Location Issues, articol în cadrul: Children’s Environments Quarterly, volum 4, nr.1, 1987, Școala de Arhitectură și Urbanism, Universitetaea din Wisconsin – Milwaukee, pag. 55-59

stimulând copii să consume energie într-un mediu controlat. Expoziția Curved Space Molecule în cadrul Brooklyn Children′s Museum (Fig.3.21.), sau The Climbing Structure în Boston Children′s Museum sunt exemple de instalații expoziționale reușite. Expoziții ce apelează la stimularea multisenzorială, ce folosesc apa și pământul pentru demonstrarea unor principii sau folosesc colecțiile în moduri creative, ce permit interacțiunea cu acestea, ajută în transmiterea informației. Jucarea unui rol în contextul muzeal sau expoziții ce implică interpretarea unor personaje, precum și folosirea costumelor sau uniformelor pentru îmbogățirea unei expoziții, crearea unor spații cu variații formale verticale sau orizontale, spații ascunse sau izolate, extinderea expoziției în zone accesibile doar copiilor, pot crește interesul acestora pentru muzeu. Expozițiile ce nu reușesc să indeplinească rolul educațional al muzeului pentru copii, nefiind capabile să răspundă cerințelor copiilor, sunt cele ce conțin un procent mare de informație raportat la interacțiune și experimentare, sunt confuze sau neclare, prea complexe sau apelează la un număr mare de metode formale de învățare. Având în vedere cele prezentate anterior, se poate afirma că relația dintre copii și muzeu este complexă și apelează la diferite domenii de activitate, de la psihologie, la arhitectură sau sisteme educaționale, în vederea creării unui ambient plăcut și interactiv. Astfel, pentru crearea unei experiențe educative și interactive, trebuie luați în considerare factori ce fac posibilă construirea unui reper individual în contextul muzeal, precum și elementele de detaliu și ambient ce ajută la formarea conexiunii dintre vizitatori, spațiul muzeal și cel expozițional. 3.4. Tehnologia digitală în muzeele pentru copii Realitatea virtuală, spații multisenzoriale tridimensionale, mediu digital interactiv și captivant, au atras atenția și au stârnit imaginația publicului în ce privește tehnologia ce va domina munca, educația și divertismentul în viitor. Instituții ce participă în sistemul educațional informal au ezitat inițial adoptarea noilor tehnologii digitale, dar luând în considerare contextul social și dezvoltarea tehnologică, au apelat la realitatea virtuală, proiecții tridimensionale, tehnologie senzorială sau proiecții pentru îmbunătățirea interactivității expoziționale. Astfel, în contextul expozițiilor dedicate publicului larg, sistemele digitale au fost experimentate de artiști, ce au definit experiențele digitale ca o formă de angajare în lucrarea de artă, această conexiune fiind „ulterior explorată în contextul jocurilor și spectacolelor.‖65. Muzeele vor continua să fie formate de o varietate mare de tendințe și viziuni, noile tehnologii ce ajută la proiectarea realității augmentate, vor modifica experiențele muzeale 65

”[...] explored later in the context of games and play.” – Ross PARRY, Museums in a Digital Age (Leicester Readers in Museum Studies), editura Routledge,2010, pag.249

contemporane, atât în cadrul muzeelor pentru copii, cât și în cadrul muzeelor generale. Schimbările sociale sau culturale, precum și dezvoltările sau noile descoperiri tehnologice vor influența tipul de experiență de care vor avea parte vizitatorii. Noile materiale, cu proprietăți diferite de cele cunoscute, precum și nooile sisteme de conectare video-audio, sau creare a unei realități virtuale în timp real, vor ajuta copii să înțeleagă mai bine tematica expozițională, intrând în contact direct, virtual, cu aceasta. Instalația lui Jill Scott66 (Fig.3.22.) Digital Body-Automata din cadrul Zentrum für Kunste und Medientechnologie,

din

Germania, a fost proiectată cu scopul de a crea o experiență de joacă prin intermediul imaginației. Instalația alcătuită din trei părți invita vizitatorii să exploreze modul în care tehnologia le poate schimba corpul și ce efecte ar putea exista în viitor. Partea Fig.3.22. Exponat interactiv din cadrul expoziției Digital Body-Automata proiectată de Jill Scott

denumită A Figurative History comprimă cinci elemente interactive și ecrane corespunzătoare acestora, iar prin contactul vizitatorului cu punctul metalic de pe exponat se declanșa o figură animată ce transmitea povești diferite despre dezvoltarea ideii de inteligență artificială. În cazul muzeelor pentru copii de astăzi,

Fig.3.23. Folosirea realității augmentate prin intermediul aplicațiilor pe smartphone în vederea construirii unor expoziții interactive

prezența tehnologiei este una esențială, în vederea creșterii rolului interactiv al acestuia, având în vedere

că acestea se adresează copiilor născuți și crescuți în era digitală, trebuie să răspundă cerințelor tehnologice ale secolului XXI. În contextul muzeelor pentru copii, proiectarea pentru bucurie și distracție, cu rolul educativ al acestora, tehnologia digitală poate oferi o serie largă de posibilități de imbunătățire a experiențelor muzeale. Astfel, combinarea dintre expozițiile clasice, cu obiecte propriu-zise și sisteme tehnologice de tipul calculatoarelor, ecranelor touch, smartphone-urilor sau tehnologiilor senzoriale și de proiecție, pot oferi rezultate spectaculoase (Fig.3.23.). Un exemplu a folosirii tehnologiei în vederea transmiterii unei idei în cadrul muzeal este cel al instalațiilor lui Theo Watson67 și a companiei de teatru TPO Italia. Proiectul The Oslo-based Rhyme cercetează modul în care muzica și efectele vizuale tangibile pot îmbunătăți sănătatea și starea de bine a 66

Jill SCOTT – artistă video de origine australiană ce lucrează cu animații 3D și artă interactivă Theo WATSON – artist și programator britanic a cărui artă include proiecții publice la scară mare, proiecte de creare și implementare a realității virtuale, video-uri interactive, folosirea interactivă a imaginilor digitale vizuale și sonore: <http://design-io.com/ > 67

copiilor cu disabilități, incorporând tehnici și metode digitale. Proiectul Funcky Forest68(Fig.3.24.) prezintă un ecosistem în cadrul căruia copii pot crea copaci prin intermediul mișcărilor lor sau pot devia cursul râului pentru a păstra copacii în viață. Ecosistemul a fost proiectat pentru prima dată în cadrul festivalului Cinekid din Amsterdam, urmând să se extindă în mai multe muzee pentru copii din lume. În vederea unor scenarii viitoare în ce privește tehnologia, arhitectura și experiențele muzeale, studenții Colegiului de Artă și Design Central Saint Martins din Anglia împreună cu Arup Foresight +

au elaborat o serie de viziuni

despre

dezvoltarea

muzeelor

și

experiențelor muzeale pentru 2040. Fig.3.24. Expoziția Funcky Forest proiectată de Theo Watson

În aceste viziuni se ridică problema

dezvoltării tehnologice, noile expoziții bazându-se integral pe tehnologia digitală, limita dintre fizic și virtual devine din ce în ce mai fină, interfața digitală acaparează infrastructura fizică a orașului. Muzeul va folosi proiecții digitale ce se vor extinde în afara limitelor arhitecturale formale (Fig.2.25.), extinzând astfel interacțiunea virtuală cu exponatele în spațiul public, urban. Muzeele, în general, cât și cele pentru copii, vor deveni o sursă de liniște și reculege din viața cotidiană agitată, îndeplinindu-și totodată rolul educațional și interactiv (Fig.3.26.).

Fig.3.25. Viziune a modului de expunere în muzeul anului 2040 realizată de studenții Colegiului de Artă și Design Central Saint Martins din Anglia împreună cu Arup Foresight + 68 69

Fig.3.26. Viziune a imaginii arhitecturale a muzeului în anul 2040

Informații oferite de Design I/O prin intermediul: <http://design-io.com/projects/FunkyForestSAM/ > ARUP Foresight + Research + Innovation, Museums in the Digital Age, Arup, 2013, pag. 27-35

CONCLUZII Muzeele pentru copii pot fi definite ca instituții culturale, educative și recreaționale, destinate copiilor, părinților, profesorilor sau pedagogilor, cu scopul de a conserva, cerceta, comunica și expune materiale sau ideii ce ajută la acumularea cunoștințelor într-un mod informal. Muzeele pun accent pe educația informală sau nonformală prin intermediul alcătuiriilor spațiale și tematicilor expoziționale, creând medii educative, creative, interactive și amuzante. În contrast cu muzeele tradiționale sau muzeele generale, cele pentru copii doresc crearea unor experiențe muzeale ce se bazează pe interacțiunea cu obiectul, pe acțiunea din interiorul spațiului expozițional, comunicarea cu contextul urban, arhitectura, exponatele sau membrii muzeului. Arhitectura, activitățile sau tematicile expoziționale pot fi proiectate astfel încât să poată manipula și ajuta simțul creativ al copiilor, încurajându-i să descopere, să învețe, să cerceteze sau să întrebe. Acest program a reușit să se dezvolte de-a lungul istoriei sale scurte pe mai multe planuri: - cel de expansiune teritorială – prin extinderea programului din Statele Unite în Europa și Asia și continua sa expansiune în Europa de Est și zonele mai subdezvoltate; - cel de dezvoltare arhitecturală – prin adoptarea noilor direcții ecologice și sustenabile în cadrul noilor construcții, precum și prin atenția alcătuirii interioare arhitecturale și funcționale, adaptate publicului țintă; - cel de îmbunătățire al tematicilor expoziționale – prin alcătuirea unor expoziții cu teme educative și interactive, căutând moduri diverse de a atrage și a transmite idei, informații sau cunoștințe; - cel de construire a unor relații interdisciplinare – prin conectarea instituțiilor culturale , de învățământ sau sociale, dedicate copiilor și famiilor (biblioteci, școli și gradinițe, centre culturale, spitale pentru copii, primării sau instituții ale statului); - cel al comunității – prin funcționarea sa ca și catalizator în cadrul programelor de revitalizare urbană. Pe teme din domeniul: științei, artei, tehnologiei, medicinei, elementelor sau fenomenelor naturii, factorilor vieții cotidiene, ingineriei, jucăriilor, desenelor animate sau benzilor desenate, sunt alcătuite expozițiile permanente sau temporare din cadrul muzeelor pentru copii contemporane, expoziții ce continuă să demonstreze faptul că învățarea prin interacțiunea cu exponatele sau prin experimentarea fenomenelor este mai atractivă pentru copii, ducând astfel la îndeplinirea rolului educativ al muzeului. Din punct de vedere arhitectural, muzeele pentru copii reprezintă un reper în contextul urban, fiind un punct de intersecție a mai multor domenii dedicate creșterii și educării copiilor. Astfel, arhitectura acestora este dedicată celor mici, luând în considerare impactul psihologic al 52

elementelor arhitecturale sau funcționale, precum și alcătuirea unei ambianțe și experiențe educative și interactive, prin conectarea copiilor cu spațiul muzeal. Elementele de factură psihosocială ajută la proiectarea spațiilor, facilitând crearea unui reper individual în contextul muzeal. Scara, activitățile interactive sau jocul, sunt elemente ce definesc spațiile dedicate copiilor, venind în completarea sau îmbunătățirea experiențelor educative. Evident, factorii ce determină calitatea ambientală sau a detaliilor, cei ce apelează la stimularea senzorială (culoarea, forma, textura, sunetul sau mirosul), sunt definitorii în contextul arhitecturii muzeului și al expozițiilor. Astfel, se poate afirma că muzeul pentru copii reprezintă un program complex, multidisciplinar, ce are ca scop principal educarea copiilor prin intermediul interacțiunii cu exponatele sau experimentării. Fiecare spațiu din cadrul muzeului pentru copii are valențe educaționale, îmbinând elemente arhitecturale, funcționale și expoziționale, în vederea creerii unui context educativ. De la relația muzeului cu mediul, a comunicării cu orașul, până la relația dintre copii și spațiile interioare, sau implementarea noilor tehnologii digitale, muzeul caută să educe copii și famiile. Programul a evoluat odată cu evoluția sistemului educațional și creșterea atenției asupra copiilor și a modului în care aceștia intră în contact cu lumea, acest lucru fiind observat și în implementarea programelor sau spațiilor pentru copii în cadrul muzeelor tradiționale. Muzeul pentru copii reprezintă un element experimental atât în domeniul educației informale, cât și a dezvoltării programelor, spațiilor sau tehnologiilor interactive, fiind un pionier al programului generic de muzeu. Concluzionând, viitorul muzeului pentru copii depinde de valențele sale educaționale, de modul în care acesta reușește să răspundă cerințelor în continuă schimbare ale societății și de modul în care poate rămâne activ și interesant în contextul curent al accesului nelimitat la informație. De asemenea, reprezentarea acestuia din punct de vedere arhitectural este un element important în succesul pe viitor al programului, spațiile fiind create în conformitate cu nevoile copiilor și dezvoltarea tehnoloică, păstrându-și valențele educaționale și relația muzeu-copii prin intermediul formării reperelor individale.

APLICAȚIE pe diplomă „Mai mut de atât, nici nu trebuie să riscăm pornind singuri în aventură, deoarece eroii tuturor timpurilor au fost acolo înaintea noastră. Labirintul este cunoscut în amănunt, iar noi nu trebuie decât să urmărim firul de pe calea eroilor.‖70

Joseph Campbell

Lucrarea ilustrată mai sus va influența conceptul propunerii, care va fi detaliată mai departe. Alegerea programului a fost făcută pe baza cercetărilor în ce privește apariția, istoria, precum și viitoarea dezvoltare a muzeului pentru copii. Având în vedere faptul că programul a apărut în Statele Unite, și că dorește formarea unor linii directoare de alcătuire formale și funcționale, precum și regenerarea unor zone destructurate din contextul existent, situl ales pentru acest program este tot în Statele Unite, în orașul Louisville, Kentuky. Astfel, în contextul studiului ulterior, se va pune în valoare rolul educațional al muzeului, precum și rolul acestuia în regenerarea unei zone destructurate71. Muzeul pentru copii propus va intra într-un program local de regenerare urbană, propunându-se crearea unui ansamblu dedicat acestui program, în relație cu Biblioteca Centrală și extinderea zonei educațională a orașului către periferia acestuia. Relaționarea dintre obiectul propus și contextul urban este foarte importantă având în vedere localizarea acestuia într-o zonă cu importanță istorică la nivel local, rolul acestuia în comunitate fiind cel de a determina creșterea densității urbane prin intermediul publicului tânăr. Rolul educațional al muzeului va fi evidențiat în valențele spațiale ale acestuia, încercâduse alcătuirea unor spații cu un nivel mare al adaptabilității, ce vor fi supuse unor rigori de proiectare specializate și care vor răspunde, în același timp, nevoilor și cererilor copiilor. Din punct de vedere arhitectural, construcția va răspunde indicilor urbanistici și va încerca să se încadreze discret în contextul existent prin formarea unei relații cu parcul propus și cu biblioteca existentă. Formal, muzeele pentru copii prezentate în lucrare sunt alcătuiri simple, de forme rectangulare, ce pot fi ușor citite și înțelese de copii, motiv pentru care muzeul propus va căuta să păstreze această direcție existentă.

70 71

Joseph CAMPBELL, Eroul cu o mie de chipuri, traducere de Gabriela DENIZși Mihai MANESCU, Editura Herald, 2014 Rol detaliat în 3.1. Muzeulîn relație cu orașul

Din punct de vedere al tematicii, muzeul propus încearcă să prezinte într-un mod interactiv și educațional ideea eroului. Prin intermediul exponatelor, al traseului, dar

și

funcționale,

alcătuirii muzeul

arhitecturale caută

să

prezinte

povestea eroului în medii diferite: benzi desenate, desene animate, literatură, film și scopul educațional al acesteia. Călătoria eroului este o idee intens discutată în mediile educaționale72, dar și psihologice, fiind folosită ca metodă pentru transformarea proprie73. Eroul creat de Marvel, eroul mitologic, eroi internaționali sau eroii din firme, au în comun călătoria, pașii ce duc la atestarea lor ca eroi. Fiecare pas al eroului reprezintă o provocare a vieții, povestea acestora ajutând copii să-și înfrângă fricile și să înfrunte dificultățile prin întelegerea poveștii. Eroul se găsește în fiecare, trebuie descoperit. Rolul educațional al muzeului vizează atât copii, cât și părinții sau profesorii, fiecare dintre ei fiind un personaj în povestea muzeului. De la învățarea unor noi metode de educare a elevilor sau de a crea o conexiune cu proprii copii, până la descoperirea unor noi eroi sau cunoașterea aprofundată a celor vechi, muzeul caută să răspundă problemelor sociale, comunitare și educaționale contemporane, majoritatea pornind de la relația creată între diferitele generații. Astfel, se urmărește relaționarea poveștii traseului interior cu imaginea exterioară, creând o formă dimanică și atractivă pentru copii. Distingându-se în țesut prin culoare, formă și imagine, muzeul propus caută să contureze spații interactive cu valențe educative. Depășind barierele de reprezentare din interiorul său, muzeul pentru copii de astări devine el însuși un exponat, transmițând diverse mesaje prin intermediul plasticii arhitecturale.

John L. BROWN,Cerylle A. MOFFETT, The Hero′s Journey: How Educators Can Transform Schools and Improve Learning, Editura Association for Supervision & Curriculum Deve,1999 73 David HARTMAN și Diane ZIMBEROFF, The Hero′s Journey of Self-transformation: Models of Higher Development from Mythology, Journal of Heart-Centered Therapies, 2009, vol. 12, no. 2, pag.3-93,< http://www.wellnessinstitute.org/images/Journal_12-2_Hero_s_Journey.pdf>

BIBLIOGRAFIE ARUP Foresight + Research + Innovation, Museums in the Digital Age, Arup, 2013 BROWN, John L., MOFFETT, Cerylle A., The Hero′s Journey: How Educators Can Transform Schools and Improve Learning, Editura Association for Supervision & Curriculum Deve,1999 CAMPBELL, Joseph, Eroul cu o mie de chipuri, traducere de Gabriela DENIZși Mihai MANESCU, Editura Herald, 2014 DAY, Christopher, Enviroment and Children: Passive Lessons from the Everyday Environment, Elsevier, 2007 DRUIN, Allison, The Design of Children’s Technology, Editura Morgan Kaufmann Publishers,Inc., San Francisco, 1998 DUNCAN, Carol, KARP, LAVINE, Ivan, Steven D., Exhibiting Cultures: The Poetics and Politics of Museum Display, Washington DC, Smithsonian Institution, 1991 EXLEY,Peter, EXLEY Sharon, Design for Kids, Images Publishing Dist Ac, 2002 FEINBERG, Sandra, R. KELLER, James, Designing Space for Children and Teens in Libraries and Public Places, Editura Alpha Pub House, 2010 GARDNER, Howard, Inteligențe multiple. Noi orizonturi pentru teorie și practică, Editura Sigma, 2007 HUIZINGA, Johan, Homo Ludens, Încercare de determinare a elementului ludic al culturii, traducere de RADIAN, H.R., Editura Univers, București, 1977 HUTCHBY,Ian, MORAN-ELLIS, Jo, Children, Technology and Culture: The Impacts of Technologies in Children’s Everyday Lives, Editura Routledge, 2013 ILICA, Anton, HERLO BINCHICIU, Dorin, Viorel, UZUM, CURETEAN, Corina Ana, O pedagogie pentru învățământul primar: conspecte psihopedagogice pentru examenul de definitivare și gradul II, Editura Universității „Aurel Vlaicu‖, Arad, 2005 Ministerul Educației și Învățământului, Institutul de Arte Plastice, „Nicolae Grigorescu‖, Nicolescu Corina, Muzeologie generală, Editura Didactica si Pedagogica, București, 1979 NOSAN, Gregory, Museum Education at Art Institute of Chicago (Museum Studies), Editura Art Institute of Chicago, 2005 PARRY, Ross, Museums in a Digital Age (Leicester Readers in Museum Studies), editura Routledge, 2010 PFEIFFER, Hardy Holzman Associates, SORKIN, Michael, Buildings and projects: 1967-1992, Rizzoli, 1992 SCOTT, Sarah, Architecture for Children, ACER Press, octombrie 2010 SMITH, Kate Darian, PASCOE, Carla, Children, Childood and Cultural Heritage, Routledge, 2013 UFFELEN, Chris van, Contemporary Museums: architecture, history, collections, Braun Publishing AG, 2011

PERIODICE Children’s Environments Quarterly, volum 4, nr.1, 1987, Școala de Arhitectură și Urbanism, Universitetaea din Wisconsin – Milwaukee, articolele: COHEN, Uriel, Learning from Children’s Museums: Implications for Design HANSEN, Signe, Learning in Mixed Crowds: Challenges for Designers of Children’s Museums Exhibition; REGNIER, Victor, The Children′s Museum: Exhibit and Location Issues COLBERT, Rebecca, Children′s museums as cultural deveopment strategies for urban revitalization, International Journal of Cultural Policy, editura Routledge, vol.17, nr.5, noiembrie 2011, pag.605-625 CUCOȘ, Constantin, Educația muzeală-scop și valențe formative, Tribuna învățământului. Revistă națională de știință, educație și cultură, 20 ian. 2014 HALL, T., BANNON, L., Co-operative design of children’s interaction in museum: a case study in the Hunt Museum, Revista CoDesign, volum 1, nr. 3, Taylor & Francis Group, septembrie 2005 HARTMAN, David și ZIMBEROFF, Diane, The Hero′s Journey of Self-transformation: Models of Higher Development from Mythology, Journal of Heart-Centered Therapies, 2009, vol. 12, no. 2 Huffpost Arts&Culture, Math Museum (MoMath) Is First Of Its Kind In North America , martie 2014, KANTCHEV Georgi, A Children’s Museum Comes to Bulgaria, The International New York Times, 30 octombrie 2013 RUPP, Alissa, Meaning-Making in Children′s Museum: Why Try? , Revista Exhibitionist: Making Meaning in Exhibits, toamna 1999, National Association for Museum Exhibition NORTH WEST, Renaissance – museum for changing lives, Creative Spaces: Children as co-researchers in the design and gallery learning, CapeUK, 2007 STANKOVIĆ, Danica, Universitatea din Niš, Facultatea de Inginerie Civilă și Arhitectură, Serbia, Space in the function of psychological stability of a child, Seria Architecture and Civil Engineering, vol.6, nr.2, 2008 LUCRĂRI DIN, Herminia Weihsin, A Historu of Children’s Museums in the United States, 1899-1997: Implication for Art Education and Museum Education in Art Museums, 1998, lucrare de doctorat pentru Diploma de doctor în filosofie, Universitatea de Stat Ohio MCDONALD Sharon, A Companion to Museum Studies, publicată online: 30 NOV 2007 - capitolul 20, HEIM George E., Museum Education MUNLEY , Mary Ellen, MEM & Associates, Early Learning in Museums, A Review of Literature, aprilie 2012, lucrare pentru Smithsonian Institution’s Early Learning Collaborative Network și Smithsonian Early Enrichment Center (SEEC) SAID, Ismail, Department of Landscape Architecture, Faculty of Build Enviroment, Universitatea Teknologi Malaysia – Architecture for Children: Understanding Children Perception towards Built Enviroment, 2007

BIBLIOGRAFIE DIGITALĂ ANDERSON, PISCITELLI, David, Barbara, WEINER, Katrina, EVERETT, Michele și TAYLER, Collette, Curator: The Museum Journal – Children’s Museum Experiences: Identifying Powerful Mediators of Learning, ianuarie 2010, http://magsq.com.au/_dbase_upl/Curator_Andersonetal%20copy.pdf GIBANS, Nina Freedlander , BEACH, Barbara Kres, Bridges to Understanding Children′s Museums – KHALSA, Gurudev, STEUERT, Patricia și SYKES, Marzy, Learning from Each Other - Children′sMuseums and the Museum

Field,

1999,

http://www.childrensmuseums.org/images/PlayingforKeeps/learning%20from%20each%20other.pdf Harvard University Extension School, ENVR E-105, The Boston Children’s Museum: Achieving Environmental

and

Institutional

Sustainability,

http://isites.harvard.edu/fs/docs/icb.topic735394.files/SAMPLE%20Childrens%20Museum.pdf HEIN, George E., John Dewey and Museum Education, 2004, http://www.george-hein.com/downloads/Hein_DeweyMuseumEd.pdf MCLEAN,

Kathleen,

case

for

evaluation:

Brooklyn

Children′s

Museum,

http://www.colorado.edu/journals/cye/4_1/ACaseforEvaluation_McLean_CEQ4_1.pdf MOORE, Gary T. , cu asistența O′DONNELL și SUGIYAMA, Takemi, The Children′s Physical Enviroments Rating Scale (CPERS5), Published by the Environment, Behaviour & Society Research Group, Faculty of

Architecture,

Design

and

Planning,

University

Sydney,

Australia,

2010,

http://www.acefacilities.org/RetrieveDocument.ashx?DocId=107eafb6-2422-4460-8236-4ef10aec3ec9

WEBOGRAFIE Capitolul 1 -

http://www.bostonchildrensmuseum.org/about

http://www.huffingtonpost.com/2012/12/15/math-museum-momath-art-and-mathematics-

patterns_n_2278611.html -

http://www.childrensmuseums.org/reimagining-childrens-museums.html

http://www.childrensmuseums.org/childrens-museum-data.html

http://www.nytimes.com/2013/10/31/arts/international/a-childrens-museum-comes-to-bulgaria.html

http://culturalpolicy.uchicago.edu/publications/Demographic-Transformation.pdf

http://nma.gov.au/research/understanding-museums/_lib/pdf/Understanding-

Museums_Education_visitors.pdf -

http://www.kinderart.com/artspeak/kidsmuseum.shtml

http://www.fredrogerscenter.org/blog/childrens-museums-spaces-for-21st-century-play

http://www.childrensmuseums.org/reimagining-childrens-museums.html

http://www.george-hein.com/papers_online/papersOnline_10.html

http://www.nytimes.com/1989/10/13/arts/new-children-s-museum-joins-2-old-favorites.html

http://query.nytimes.com/mem/archive-free/pdf?res=950DEEDF103EE733A25751C1A9679D946497D6CF

http://en.wikipedia.org/wiki/Brooklyn_Children's_Museum

http://www.brooklynkids.org/index.php/whoweare/history

http://www.greatbuildings.com/buildings/Brooklyn_Childrens_Museum.html

http://www.nytimes.com/1981/10/08/garden/children-s-exhibits-stress-participation.html

http://www.huffingtonpost.com/2012/12/15/math-museum-momath-art-and-mathematics-

patterns_n_2278611.html -http://www.vinoly.com/images-production/Projects/137/Brooklyn%20Children's%20Museum.pdf

Capitolul 2 -

http://www.pinterest.com/archofec/scale-function/

http://www.xtec.cat/~jvivanco/ihm/dphilips.pdf

http://www.kathyeugster.com/articles/article007.htm

http://raleighdurham.about.com/od/attractionsandlandmarks/tp/Children-S-Museums-And-Play-Areas-InRaleigh-Durham.htm

http://www.bostonchildrensmuseum.org/exhibits-programs/exhibits/playspace

http://creativity.org/about/

http://www.museumofplay.org/about

Capitolul 3 -

http://www.tandfonline.com/doi/pdf/10.1080/10286632.2010.545400

http://greensource.construction.com/projects/0811_bostonchildrensmuseum.asp

http://www.10mag.com/10-classics/2012/8/27/museums-yongin-gteonggi/print

http://www.api-play.org/eureka-joins-the-play-revolution

http://work.ac/cma/

http://archinect.com/haeahn/project/incheon-children-science-museum

http://www.nytimes.com/1993/08/22/arts/architecture-view-for-children-pop-goes-the-museum.html

http://www.archdaily.com/483228/kalorias-children-s-space-estudio-amatam/

http://www.archdaily.com/40323/children%E2%80%99s-recreation-centre-air-architecture/

http://www.archdaily.com/158137/madison-childrens-museum-the-kubala-washatko-architects/

http://www.archdaily.com/122184/childrens-museum-of-the-arts-workac/

http://www.jrcadesign.com/our-portfolio/civic-recreational-and-culture/discovery-gateway-the-childrensmuseum-of-utah/the-childrens-museum-of-utah-exterior/

http://www.colorado.edu/journals/cye/CYE_BackIssues/CEVol4(1)Contents.htm

http://www.designingforchildren.net/papers/alma-leora-culen-desiningforchildren.pdf

http://www.jsu.edu/psychology/docs/5.1-Env_Psych_Chap.pdf

http://design-io.com/

http://design-io.com/projects/FunkyForestSAM/

http://www.arcspace.com/features/rafael-vinoly-/brooklyn-childrens-museum/

http://www.exploratorium.edu/about-us

http://old.gcmuseum.or.kr/en/introduce/intro_construction.asp

http://cmany.org/aboutus/

http://name-aam.org/resources/exhibitionist/back-issues-and-online-archive/#fall99

NOTE ILUSTRAȚII Capitolul 1 Fig.1.1. http://mommypoppins.com/newyorkcitykids/brooklyn-childrens-museum Fig.1.2. http://www.bcmgreenthreads.org/centuryofchildren/wp-content/uploads/2013/09/8-Smith-Bldg-March1936.jpg Fig.1.3. http://www.greatbuildings.com/cgi-bin/gbc-drawing.cgi/Brooklyn_Childrens_Museum.html/Childrens_Museum_Up.jpg Fig.1.4. http://teachgreenbk.files.wordpress.com/2011/09/brooklyn-childrens-museum-semi-aerial-1.jpg Fig.1.5. http://www.mvvainc.com/project.php?id=19 Fig.1.6. http://www.museon.nl/sites/default/files/hemsterhuisstraat.jpg Fig.1.7. http://theworkofplay.files.wordpress.com/2011/12/entry.jpg Fig.1.8. http://www.buildingtestexpo.com/industry-news/2013/12/03/innovative-solid-surface-brings-eurekachildrens-museum-to-life/ Fig.1.9. http://evmuseography.files.wordpress.com/2013/10/augmentedrealitybbc.jpg Fig.1.10. http://www.nytimes.com/imagepages/2012/12/14/arts/14MATH1.html Fig.1.11. http://dimscale.blogspot.ro/2013/07/architecture-references-amar-childrens.html Fig.1.12. http://www.e-architect.co.uk/images/jpgs/chicago/sos_chedrichblessing_sga080808_7.jpg Fig.1.13. http://archinect.com/haeahn/project/incheon-children-science-museum Fig.1.14. http://www.bustler.net/index.php/article/winners_of_the_museum_of_cartoon_and_comic_art_competition_announce d/ Capitolul 2 Fig.2.1. http://www.dezeen.com/2013/01/10/giraffe-childcare-centre-by-hondelatte-laporte-architectes/ Fig.2.2. http://alecclayton.blogspot.ro/2013/10/the-whirlwind-at-hands-on-childrens.html Fig.2.3. http://ad009cdnb.archdaily.net/wp-content/uploads/2013/06/51ba82edb3fc4b1179000039_ama-r-children-sculture-house-dorte-mandrup_281_dma_8_te.jpg Fig.2.4. imagine oferită de Children’s Creativity Museum San Franciso prin intermediul <http://creativity.org/about/>

Fig.2.5. http://www.boudist.com/wp-content/uploads/2012/02/Sydney-Opera-House-Creative-Play-Parkland-056.jpg Fig.2.6. http://www.archicentral.com/wp-content/images/blocks.jpg Fig.2.7. http://ad009cdnb.archdaily.net/wp-content/uploads/2009/09/1254338872-slucas5770.jpg Fig.2.8. http://ad009cdnb.archdaily.net/wp-content/uploads/2009/09/1254338833-035-saint-cloud-5881m.jpg Capitolul 3 Fig.3.1. Chris van UFFELEN, Contemporary Museums: architecture, history, collections, Braun Publishing AG, 2011, pag.113 Fig.3.2. http://3.bp.blogspot.com/bIHnevIzbvA/Tj9iJHrgcAI/AAAAAAAAAEM/FtwjLaS9FTM/s1600/IMG_0054.JPG Fig.3.3. http://www.rvapc.com/images-production/Projects/137/137_tmpEC7.jpg Fig.3.4. http://boston.com/community/moms/blogs/parent_buzz/Boston%20Children's%20Museum.jpg Fig.3.5. http://www.api-play.org/upload/public/images/webpage/SNUG%20EUREKA%204.jpg Fig.3.6. http://www.momsandtotsmag.com/images/museums/museum_indianapolis.jpg

Fig.3.7. http://assets.inhabitat.com/wp-content/blogs.dir/1/files/2013/12/Young-at-Art-Museum-AECOM-GlavovicStudio-5.jpg Fig.3.8. http://www.flor.com/blog/wp-images/2010/08/memphis2.jpg Fig.3.9. http://www.architectmagazine.com/cultural-projects/exploratorium.aspx Fig.3.10. http://press.exploratorium.edu/wp-content/uploads/2009/08/megavolt_one.jpg Fig.3.11. http://www.rwethereyetmom.com/2013/01/childrens-museum-of-houston-houston-tx.html Fig.3.12. http://www.ehdd.com/work/marble-kids-museum Fig.3.13. http://eng.ggcf.or.kr/public/news/show.asp?id=47&page=7&ct=0&stype=1&query= Fig.3.14. http://eng.ggcf.or.kr/public/news/show.asp?id=47&page=7&ct=0&stype=1&query= Fig.3.15. http://decorationdigest.com/en/files/2013/09/The-0-3-exhibit-in-The-Children%E2%80%99s-Museumdesign-and-originality-by-Gruba-00.jpg Fig.3.16. http://laughingsquid.com/invoxicated-an-interactive-sound-effects-sculpture-for-kids/ Fig.3.17. http://c1038.r38.cf3.rackcdn.com/group5/building44573/media/kfjd_dossierfrenchtouh201230_full.jpg Fig.3.18. http://fullinsight.com/blog/2011/10/architecture-room-room-a-friendly-house-for-the-deaf Fig.3.19. http://ad009cdnb.archdaily.net/wp-content/uploads/2011/03/1300959810-workac-cma-img02.jpg Fig.3.20. http://eng.ggcf.or.kr/public/news/show.asp?id=47&page=7&ct=0&stype=1&query= Fig.3.21. http://spbxb.files.wordpress.com/2010/01/bubble-21.jpg Fig.3.22. https://www.digitalartarchive.at/fileadmin/user_upload/Virtualart/Images/wizard/i000001039Fig%20Hist%20Interfac e%205.jpg Fig.3.23. http://www.museum-id.com/idea-detail.asp?id=336 3.24. http://design-io.com/projects/FunkyForestSAM/ 3.25. ARUP Foresight + Research + Innovation, Museums in the Digital Age, Arup, 2013, pag. 33 3.26. ARUP Foresight + Research + Innovation, Museums in the Digital Age, Arup, 2013, pag. 36