&
12/2015
6
editorial
Designul - pasiunea pentru frumos În ultimele luni, au fost organizate în mai multe localități din țară concursuri tradiționale, dovedind inițiative la început de drum pe tema designului, demonstrând setea pentru frumos din zilele noastre. Tineretul este cel care ne oferă această schimbare și ne îndrumă spre confortul ambiental. Este îmbucurător numărul impresionant de mare al participanților la fiecare eveniment. Revista Intarzia a fost alături, în calitate de partener sau doar de vizitator, de organizatorii acestor evenimente, iar redactorii noștri au cules „un buchet de desingn” foarte colorat pe care vi-l vom prezenta pe paginile revistei de început de an.
PROWOOD
ETNOVEMBER - o tradiție de 17 ani, organizată la Brașov în fiecare an în luna noiembrie. Fondatorul și creatorul acestui brend este prof. dr. ing. Marina Cionca, cadru didactic la Facultatea de Ingineria Lemnului. Este iubita și sufletista mea profesoară care, imediat ce a avut ocazia, a dorit să realizeze mai mult decât biblioteca Luceafărul și canapelele Belvedere. O inițiativă de lăudat care reușește, în fiecare an, să adune, sub aceeași „pălărie”, sute de creatori sufletiști.
CREATIVITATE ȘI REUTILIZARE - un alt eveniment, care este rezultatul unei lungi colaborări între societăți comerciale (în cazul de față, membri ai Clusterului Mobilier Transilvan) și Facultatea de Arhitectură și Urbanism din Cluj-Napoca, sub îndrumarea prof. dr. arh. Dorina Vlad. O manifestare plină de entuziasm, organizată profesionist și cu rezultate excepționale.
DESIGN WEEK - s-a născut din inițiativa Primăriei Sfântu Gheorghe, în parteneriat cu Clusterul Pro Wood, la inițiativa președintelui Clusterului Bagoly Miklós Levente. Foarte mulți tineri aplicanți, idei inovatoare, premii consistente și o muncă de la A la Z reprezintă caracteristicile cele mai de seamă ale evenimentului care a dat naștere unei expoziții de marcă.
FAMOS BREND - colaborarea societății Famos cu un grup de studenți profesioniști de la facultatea de profil din Sopron, Ungaria, a dat naștere unor noi idei care pot reprezenta începutul unui nou program de mobilier marca Famos. Vă invit să citiți articolele din revista lunii ianuarie ca să începem anul cu informații despre inițiative aflate la început de drum.
Vã doresc un an plin numai cu evenimente frumoase! Pál Zsuzsanna, Director-fondator
6
editorial
Design - passion for beauty Over the past months, traditional competitions have been held in several places in the country, evincing startup initiatives on the theme of design, as proof of today’s eagerness for beauty. The young people are the ones who provide this change and guide us towards ambient comfort. The number of participants in each event is hopeful. The Intarzia magazine was, as a partner or merely as a visitor, close to the organizers of these events, and our editors picked a very “colourful design bouquet”, which we will bring before you in the pages of the magazine at the start of the new year.
PROWOOD
ETNOVEMBER - a 17-year old tradition, organized at Brașov, every year in November. The founder and creator of this brand is Marina Cionca, Doctor of Engineering, professor within the Wood Industry Faculty. She is my beloved and magnanimous teacher who, as soon as she was given the opportunity, wished to achieve more than just the Luceafărul library and the Belvedere couches. A praiseworthy initiative which, year after year, manages to gather, under the same „umbrella”, hundreds of great-hearted creators.
CREATIVITY AND RE-USAGE - a different event, which is the result of a longstanding collaboration between trading companies (in the present case, members of the Transylvanian Furniture Cluster) and the Faculty of Architecture and Urbanism from Cluj-Napoca, under the guidance of Prof. Dorina Vlad, Doctor of Architecture. An enthusiastic initiative, organized in a professional manner, with exceptional results.
DESIGN WEEK - arose from the initiative of Sfântu Gheorghe Town Hall, in partnership with the Pro Wood Cluster, at the initiative of the Cluster President, Bagoly Miklos Levente. A very large number of young applicants, innovating ideas, substantial awards, and thorough work, these are the most noteworthy features of the event which opened the way for a top class exhibition.
FAMOS BREND - the collaboration between the company Famos and a group of professional students from the specialized faculty of Sopron, Hungary, resulted in new ideas, which can represent the beginning of a new furniture programme, bearing the seal of Famos. I would like to invite you to read the articles of January, so that we can start the year with information on startup initiatives.
I wish you a year filled with enjoyable events!
8 sumar
&
Lider al presei de specialitate din domeniul industriei lemnului Revistă independentă fondată în1997. www.intarzia.ro, www.e-intarzia.ro, E-mail: intarzia@ intarzia.ro Tel.: +40-266-218083; 214173 Abonamente: abonamente@abonamente.ro Tel.: +40726 746856
22
Pál Gábor – inovaţia, punctul nostru forte
Parteneri susţinători:
- Harghita - Covasna - Braşov
www.intarzia.ro
www.issuu.com/intarzia www.facebook.com/revistaintarzia Clusterul Regional al Lemnului Sfântu - Gheorghe
ISSN 2360-3828 ISSN-L 2360-3828 Tipărită la Infopress S.A., Odorheiu Secuiesc Data închiderii ediției din ianuarie: 10 decembrie 2015 Corectură: Eugenia Oprea
Abonează-te
în 2015
şi beneficiezi
de -25%
IANUARIE Tematica rubricii NOUTĂȚI Design de fronturi și panouri
12/2015
SUMAR
SOLUŢII
6 Designul - pasiunea pentru frumos
44 Proconsel: Maşini speciale pentru
8 Impressum
binale
9 Index firme
46 Industry Transilvan: Centru de lucru
REPORTAJ
pentru prelucrarea grinzilor pentru case
10 O festivitate de înaltă clasă
PROMO
14 Prezentare Wood Mizer. Interes deo-
48 Wood-Mizer Tools: Un nou brand de
sebit din partea secuimii
pânze diverse de tăiere pentru dulgheri
18 Verdon, magazinul care împarte cu
50 AGB: Siguranţă maximă pentru tâm-
tine!
plărie cu feroneria Artech
20 Impresii despre târgul demonstrativ
54 Felder Gruppe: Luna mondială a
Austrofoma 2015
calităţii
22 Pál Gábor – inovaţia, punctul nostru
57 Ces Brands: Finisarea caselor din
forte
lemn
28 Germania aşteaptă o creştere a ex-
58 Wood Expert Industry: Echipamente
portului caselor din lemn din România
de finisaj
32 De la proiectare la producție… și
60 Kaeser: Ceremonia punerii acoperi-
montaj
şului Halei 11
INSPIRAŢII
RESTAURARE
36 Buşteanul în locuinţă
62 Proiecte de nota 10 la Salonul naţio-
38 Plăci OSB în amenajări interioare
nal de Restaurare – Craiova 2015
ARHITECTURĂ
SPECIAL
42 Revoluţia construcţiilor ecologice,
64 Măsurători cu smartphone-ul în
case din baloţi de paie
exploatări forestiere
sumar 9
Revoluția construcțiilor ecologice, case din baloți de paie
42
10
Adrian Echert, director-administrator Wood-Mizer România
Adrian Blaga, manager Verdon România
O festivitate de înaltă clasă Pál Gábor director Pal-Prodex
66 Certificatul care promovează
Eco Partner System
74
utilizarea tehnologiei moderne îm-
Edwood
67
potriva furtului de masă lemnoasă
Expo Transilvania
61
din Germania
Expowood
73
Famos
CONTEXT 68 IKEA vrea să ajungă la nouă magazine în România. Brașovul este una dintre posibilele locații
26, 41
Felder Gruppe Romania
41
Hildebrand
16
Industry Transilvan
47
Răzvan Cazacu, director-administrator Vandrom Trust
Internaţional Service Coperta III
68 Miele dezvoltă o divizie de
Kenobi
software la Feldioara 69 Deficitul de candidaţi îi obligă pe producătorii de mobilă să înceapă să ofere bonusuri pentru loialitate sau prime 69 Un producător de case din lemn din Gura Humorului trimite 90% din producţie la export
Kroncolor Leitz Mobilkraus Nettfront
RECLAME ADA Fabrica De Mobilă
27
AGB
17
Bakri Com
69
Dav Global Trading
49
Eberl Trocknungsanlagen
68
69 3 67 4
Oxo
72
P&P Mixt
72
Rolem
40
SherwinWilliams
70 Anunţuri
19, 71
Coperta II
Szolvegy
25
Tree Layers
21
Wood Dumitech
40
Wood Expert Industry Wood Mizer
5 Coperta IV
Informează-ţi
potenţialii clienţi, publicând articole de prezentare produse în rubrica NOUTĂŢI!
www.intarzia.ro Toate drepturile rezervate. Reclamele cu copy right cuprinse în aceast publicație nu pot fi reproduse, parțial sau integral, ori transmise, în orice formă (electronic, mecanic, prin fotocopiere sau altele) ele sunt proprietatea Imageline srl. Întreaga răspundere privind corectitudinea informațiilor revine semnatarilor articolelor și firmelor care își fac publicitate. Este interzisă reproducerea, integrală sau parțială, a articolelor din revistă și preluarea fotografiilor, fără acordul scris al redacției.
12/2015
8 summary
&
Leader of the specialized press in the
22
Pál Gábor – innovation, our strong point
wood working industry. Independent magazine, founded in 1997. www.intarzia.ro, www.e-intarzia.ro, E-mail: intarzia@ intarzia.ro Tel.: +40-266-218083; 214173
SUPORTERS:
www.intarzia.ro
www.issuu.com/intarzia www.facebook.com/revistaintarzia
- Harghita - Covasna - Braşov
Clusterul Regional al Lemnului
SUMMARY
ARCHITECTURE
6 Design - passion for beauty
42 The revolution of ecological con-
8 Impressum
structions, straw bale houses
9 Index of companies
Sfântu - Gheorghe
ISSN 2360-3828 ISSN-L 2360-3828 Printed by Infopress S.A., Odorheiu Secuiesc
SOLUTIONS FEATURE REPORT
44 Proconsel:
10 A high class festivity
Special machines for house con-
14 Wood Mizer Presentation.
structions
Particular interest from the Székely
46 Industry Transilvan:
area
Work station for the processing of
18 Verdon, the store which shares
beams for houses
with you!
Subscribe in
2015 and get
-25%
20 Impressions of the Austrofoma
PROMO
2015 demonstrative fair
48 Wood-Mizer Tools:
22 Pál Gábor – innovation, our strong
A new brand of diversified cutting
point
blades for woodworkers
28 Germany expects growth in the
50 AGB:
export of wooden houses from Ro-
Maximum safety in carpentry with the
mania
Artech hardware from AGB
32 From design to manufacturing…
54 Felder Gruppe:
and assembly
World Quality Month 57 Ces Brands:
INSPIRATION
Finishing for wooden houses
36 The log at home
58 Wood Expert Industry:
38 OSB boards in interior design
Finishing equipment 60 Kaeser: The topping out ceremony of Hall 11
12/2015
summary 9
The revolution of ecological constructions, straw bale houses
10
42
Adrian Echert, Director at Wood-Mizer România
Adrian Blaga, manager at Verdon România
A high class festivity
Pál Gábor director at Pal-Prodex
RESTORATION
INDEX OF COMPANIES
62 First class projects at the Na-
Accesoria Group
tional Restoration Salon – Craiova
AGB
2015
Bakri Com
69
Dav Global Trading
57
SPECIAL
Eberl Trocknungsanlagen
68
64 Measurements using the
Eco Partner System
74
Edwood
38
smartphone in forestry exploitations 66 The certificate promoting the usage of modern technology against wood theft in Germany
CONTEXT 68 IKEA aims to have nine stores in Romania. Brașov is one of the potential locations 68 Miele develops a software division at Feldioara 69 The shortage of candidates compels furniture manufacturers to start offering loyalty bonuses or incentives 69 A manufacturer of wooden houses from Gura Humorului sends 90% of production for export 70 Advertisements
Expowood Famos
27 Cover II
Cover III 13, 42
Felder Gruppe Romania
13
Hildebrand
65
Industry Transilvan
71
Kenobi Kroncolor Leitz Mobilkraus Nettfront
27, 65 70 3 38 4
Nika Utilaje
61
Oxo
51
P&P Mixt
26
Renexpo
56
Rolem
33
Szolvegy
32
Tree Layers
43
Wood Dumitech
33
Wood Expert Industry Wood Mizer
Răzvan Cazacu, director at Vandrom Trust
Inform your
potential clients, by publishing product presentation articles in the NEWS column!
www.intarzia.ro
5 Cover IV
12/2015