CSAV 2015

ConďŹ gur a ĹŁ i ir u r a l ed ep a t r i mo ni u

Anuarul Centrului de Studii de Arhitectură Vernaculară Dealu Frumos 2015

Configuraţii rurale de patrimoniu Monografie și teritoriu. Le Corbusier, voiaj spre Orient

Editura Universitarã „Ion Mincu” București

Director C.S.A.V.: prof. dr. arh. Sergiu NISTOR Comitet ştiinţific Anuar C.S.A.V.: dr. Ligia FULGA – director, Muzeul de Etnografie Braşov dr. arh. Kázmér KOVÁCS – conferenţiar, U.A.U.I.M. Bucureşti dr. Christoph MACHAT – membru al comitetului executiv ICOMOS dr. arh. Gabriel PANASIU - lector, U.A.U.I.M. București Coordonator: asist.dr. arh. Ioana ZACHARIAS VULTUR Website-ul publicaţiei: www.csav.ro

Anuarul Centrului de Studii de Arhitectură Vernaculară UAUIM (Dealu Frumos) = ISSN 2068 – 472X Coperta & tehnoredactare: asist.dr. arh. Ioana ZACHARIAS VULTUR Editura Universitară „Ion Mincu” Bucureşti, Str. Academiei 18-20

A N U A R

C. S. A. V.

2015 5

Cuprins În chip de prefaţă Dosar

Vintilă MIHĂILESCU Pentru estetic, pentru folosinţă nu !

13

Marius VOICA I Elena Cristina MÂNDRESCU I Ioana Cătălina VĂRZARU Arhitectura vernaculară în Delta Dunării.

Strategii pentru salvarea unui sat tradiţional: Sfiștofca 21 Andrei Răzvan VOINEA O istorie subiectivă a evoluţiei satului Brădet, comuna Brăduleţ, judeţul Argeș Școala de Vară Arhitext 18-26 iulie 2015

53

Maria DEGERATU I Andreea PAVEL I Andreea V. DUMITRU I Maximilian MUNTEANU 75 Istorii desenate. Satul Brătieni, comuna Brăduleţ, judeţul Argeș. Școala de Vară Arhitext Studenţi arhitecţi anul I. Învăţând de la arhitectura vernaculară.

Cercetare

Calendar Recenzii.

Bibliografii

89

Mara POPESCU Configuraţii rurale de patrimoniu în Transilvania.

Regiunea Odorheiu Secuiesc

101

Teodor Octavian GHEORGHIU Sâmbăteni, judeţul Arad Un banal paradox urbanistic, puţină istorie și multă actualitate

119

Ricardo DAZA Le Corbusier`s voyage to Bucharest in 1911 Voiajul lui LC la București în 1911 Ljiljana BLAGOJEVIĆ Vernacular Serbia Traced by Charles-Édouard Jeanneret in 1911 Serbia vernaculară trasată de Charles-Édouard Jeanneret în 1911

153 185

201 Calendarul activităţilor C.S.A.V. 2015 Congresul Internaţional „Le Corbusier, 50 years later” 203 Ricardo DAZA / Ljiljana BLAGOJEVIĆ Expoziţia Arhitext - Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” 23-25 octombrie

A N U A R

C. S. A. V. 2 0 1 5

6

Le Corbusier, Vue du Bosphore, laviu de acuarelă pe hârtie texturată, nici semnată, nici datată, 40,5 x 31,2 cm, donație excepțională a FLC, Paris pentru ediția de față a Anuarului CSAV.

A N U A R

C. S. A. V.

2015 7

Intro Acest nou volum din Anuarele Centrului de Studii pentru Arhitectură Vernaculară

„Dealu Frumos” se apleacă, prin studii și articole de excepţie, asupra legăturii dintre arhitectura vernaculară și teritoriul în care aceasta se dezvoltă. Este firesc, pentru că, mai mult poate decât orice altă specie patrimonială, arhitectura vernaculară nu există și nu poate fi înţeleasă în adevărata sa valoare în afara unei relaţionări cu ansamblul arhitectural, teritoriul și peisajul cultural.

În deschiderea acestei explorări, ce ne bucură să vedem că este rodul muncii a trei generaţii

de profesioniști, de la studenţi și doctoranzi, la profesori și cercetători consacraţi, este cred util să ne referim la un document rămas într-un anonimat nemeritat.

Este vorba despre Declaraţia de la Remetea a ICOMOS Romania, ICOMOS Germania,

ICOMOS Ungaria, dezbătută și aprobată în cadrul reuniunii Comitetului Știinţific Internaţional pentru Arhitectura Vernaculară a ICOMOS, desfășurat în Remetea, România în 2009. Extragem din acest document un pasaj util pentru poziţionarea temei acestui anuar în cadrul internaţional al dezbaterii relaţiei dintre arhitectura vernaculară și teritoriu:

N

„(...) ici o altă categorie patrimonială nu ilustrează mai bine legătura cauză-efect dintre politicile comunităţilor locale ori regionale în ceea ce privește dezvoltarea umană și socio-economică și protecţia sa eficientă decât patrimoniul vernacular. De aceea, (...) soluţiile pentru problemele conservării acestui patrimoniu vernacular se pot obţine numai prin dezvoltarea durabilă, sustenabilă și echilibrată a comunităţilor, unde tradiţia trebuie asumată, prin mecanisme de planificare și programare care iau în considerare cultura drept una dintre resursele locale pentru sporirea continuă a calităţii vieţii.

A N U A R

C. S. A. V. 2 0 1 5

8

G

(...) lobalizarea economică reprezintă un pericol pentru patrimoniul vernacular, dar în același timp, mijloacele tehnice din domeniul tehnologiei informaţiei și a comunicării pe care aceasta le-a adus permit specialiștilor și publicului larg o mai bună documentare și conștientizare a valorilor patrimoniale vernaculare.

Potenţialul enorm al tehnologiei informaţiei și comunicării trebuie folosit în educarea

comunităţii locale, a factorilor administrativi, a clerului și a politicienilor. Globalizarea economică este produsă de dezvoltări politice care în același timp permit comunităţilor să utilizeze instrumente democratice și participative pentru controlul mediului înconjurător, conform propriilor nevoi și aspiraţii. În acest sens, valorile tradiţionale materializate în patrimoniul construit vernacular trebuie să reprezinte o sursă de inspiraţie pentru politicile locale în domeniul dezvoltării rurale și urbane, din punct de vedere social și economic.”

Sergiu NISTOR

A N U A R

C. S. A. V.

2015 9

Itinerariul unui voiaj vernacular

2015

A N U A R

C. S. A. V. 2 0 1 5

10

1911

A N U A R

C. S. A. V.

2015 11

Voiaj vernacularr În mai 1911 Charles-Edouard Jeanneret pornește împreună cu amicul său Augustst

Klipstein într-un voiaj de cinci luni prin Orient, „timp în care face peste 300 de desene, e, 500 de fotografii, și umple șase carnete cu notiţe copioase, extrase din care s-a publicat at pentru prima oară în ziarul Feuille d`Avis din Chaux-de-Fonds” 1.

În 16 iunie 1911, între orele 3 și 4 după-masa, Jeanneret și Klipstein părăsesc Dunăreaa

prin Giurgiu spre București, și mai apoi spre Sinaia și Mănăstirea Căldărușani. Drumull și experienţele celor doi prin Valahia sunt analizate în teza de doctorat a profesorului ui columbian Ricardo Daza, intitulată „Voiajul din Orient a lui Le Corbusier”. În pregătireaa acestui voiaj, Jeanneret citește despre contextul balcanic în „L`Entêtement slovaque’’ (1910)) de William Ritter2, ceea ce va marca fundamental impresiile sale despre vernacularul sârb b și va influenţa, în opinia Ljiljanei Blagojević, discursul Mișcării Moderne.

Volumul de faţă reunește șase carnete de voiaj prin spaţiul rural autohton, într-o explorarere

critică și desenată a arhitecturii vernaculare din Dobrogea până în Banat. Carnetele sunt nt acompaniate de cercetările a doi distinși autori despre LC și vernacular, în contextul ul recentului Congres Internaţional LC, 50 years later de la Valencia.

Ioana ZACHARIAS VULTUR UR

1 Kenneth Frampton, „Le Corbusier”, Thames and Hudson, Londra, 2015, p.13.

2 Passanti, Francesco, „The Vernacular, Modernism and Le Corbusier”, Journal al of the Society of Architectural Historians, Vol. 56, No. 4 (Dec., 1997), p. 450.

0.

A N U A R 12

C. S. A. V. 2 0 1 5

A N U A R

C. S. A. V.

2015 13

Vernacularul și arhitectul Pentru estetic, pentru folosinţă nu!

Vintilă MIHĂILESCU „Nu, da’ îi dă şi un aspect frumos, îi dă un aspect, adică dacă are ceva ieşit şi un acoperiş... dacă are ceva mai dichisit, îi dă un aspect. (…) Pentru estetic, pentru folosinţă nu !”

(I. P., 42 ani)

Înainte de a fi o distincţie în arhitectură, vernacularul a fost o particularitate în cultură – și mai ales o limbă proprie oamenilor de rînd din cultura respectivă. O limbă vernaculaire, ca distinctă de vehiculaire, cum spun francezii. Și a rămas, în fond, un limbaj – sau mai degrabă o „vorbire”, cotidiană și spontană, nesupusă regulilor formale ale unei gramatici oficiale. Vernacularul arhitectural este și el un limbaj, cu vocabular și sintaxă consensuale, care poate avea și un „stil” sau o „retorică” proprii, recunoscute de co-locutori, dar care, mai presus de toate, este menit să transmită un mesaj: la noi, așa este o casă. Cu timpul însă, mesajul a glisat tot mai mult de la plural la singular: pentru mine, asta e o casă. În orice caz, după cum remarca deja Alfred Marshall în 1891, o casă este „cel mai adecvat și evident mod de a formula o revendicare de distincţie socială” (apud Wilk, 1989: 297) În cazul vernacularului rural din România, această individualizare a vernacularului începe să se facă simţită mai bine în timpul comunismului. Paul Petrescu, de pildă, remarca deja trecerea de la „casa tradiţională” la „casa populară”, care introduce un „jargon” personal și distinctiv (Petrescu, 1975), dar fără a asuma „limbajul oficial” al normelor comuniste de modernizare a satului. „Multă lume nu respectă și mulţi se apucă de construcţie și zice ‘lasă că fac eu proiectul !’”. Iar casa propriu-zisă se făcea cu „meșterul”, care „cunoaște meserie, zidărie, cunoaște...toate mișcările astea (…) oameni citiţi, nu așa...”, nu cu arhitectul (de la

A N U A R

C. S. A. V. 2 0 1 5

20

Referinţe bibliografice Baudrillard 1981- Jean BAUDRILLARD, Simulacres et Simulation, Editions Galilée Coroș 2000 - Cristina COROȘ, „Casele făloase”. Habitat, rudenie și schimb în satul Șotânga, jud. Dâmboviţa, Teză de licenţă în sociologie, Universitatea din Bucureşti Mihăilescu 2011 – Vintilă MIHĂILESCU, Comment le rustique vint au village.

Modernite domestique et domestication de la modernite dans les campagnes roumaines, Terrain, 57, pp. 95-113 Mihăilescu 2014 – Vintilă MIHĂILESCU, „Something Nice”. Pride Houses, Post-peasant Society and the Quest for Authenticity, Cultura, International Journal of Philosophy of Culture and Axiology 11(2), pp. 83–107 Moisa 2010 - Daniela MOISA, Maisons de rêve au Pays d’Oaș. (Re)construction des identités sociales à travers le bâti dans la Roumanie socialiste et postsocialiste, teză prezentată la Faculté des études supérieures de l’Université Laval, Québec Petrescu 1975 - Paul PETRESCU, „Transformări în arhitectura populară românească”, Studii și cercetări de istoria artei. Seria artă plastică, XXII, pp. 139-147 Thomas 1998 - Philip THOMAS, Conspicuous Constructions: Houses, Consumption and Relocalization in Manambondro, Southest Madagascar, The Journal of the Royal Anthropological Institute 4 (3), pp. 425−446 Wilk 1989 - Richard R. WILK, Houses as Consumer Goods: Social Processes and Allocation Decisions, Ben Orlove and Henry Rutz (eds.), The Social Economy of Consumption, University Press of America, pp. 373-406 Vöckler 2010 – Kai VÖCKLER, Turbo-urbanism in Prishtina, Alfrun Kliems and Mariana Dmitrieva (eds.), The Post-socialist City – Continuity and Change in Urban Space and Imagery, Jovis Verlag, pp. 210−229

A N U A R

C. S. A. V.

2015 21

Arhitectura vernaculară în Delta Dunării Strategii pentru salvarea unui sat tradiţional: Sfiștofca

șef lucrări.dr.arh. Marius VOICA asist.dr.arh. Elena Cristina MÂNDRESCU asist.drd.arh. Ioana Cătălina VĂRZARU Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, București Catedra „Introducere în Proiectarea de Arhitectură” mvoika@yahoo.com I cristinamandrescu@yahoo.com I catalina86v@yahoo.com Cuvinte cheie: Dunăre, lipoveni, sustenabilitate, sat eco

1. Introducere În urma parteneriatului dintre Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” și Universitatea Tehnică din Viena, reprezentată de profesorul Meinhard Breiling, dar și cu sprijinul Asociaţiei de Artă Sfiștofca coordonată de Laura Ivanov am organizat în septembrie 2014 un workshop pentru studenţii din București și din Viena în comuna C.A.Rosetti.

Scopul studiului a fost de a învăţa modalităţi de a construi ecologic și de a înţelege reciclarea materialelor, ca strategii de conservare pe termen lung (Ianoș et al., 2009).

De asemenea, au fost pregătite mai multe seminarii cu ajutorul profesorilor invitaţi și a localnicilor în scopul prezentării tehnicilor tradiţionale de lucru cu materialele din zonă (Șerban, 2014; Mendes et al., 2015). Ei au arătat studenţilor cum se lucrează cu stuful, de la tăiere până la tehnici sofisticate de împletire a acestuia, le-au prezentat îmbinări din lemn, modalităţi de prelucrare a fierului sau de gravură în sticlă. Odată cu înţelegerea specificului zonei s-au discutat căi de resuscitare a satului (Stan et al., 2013), care se află într-un amplu proces de depopulare și degradare (Buhociu et al., 2013a, b). Fig. 1.

A N U A R

C. S. A. V. 2 0 1 5

22

Fig. 1. Studenţii arhitecţi participanţi la workshop

A N U A R

C. S. A. V.

2015 23

A N U A R

C. S. A. V. 2 0 1 5

28

accesul atunci când vremea este rea. Fig. 3. Distanţa faţă de municipiul Tulcea este de 102 km, iar distanţa până la Sulina, cel mai apropiat centru urban, este de 18 km. Aceste distanţe sunt relevante întrucât complexitatea și intensitatea activităţilor economice sunt corelate cu activitatea din porturile adiacente (Voica, 2013, 2014).

Trama satului prezintă un drum principal, paralel cu poziţia canalului, ce are drept inimă biserica. Lăţimea acestui drum, de aproximativ 8 metri trădează ocupaţia locuitorilor de creștere a animalelor. Fig. 4.

Biserica se înalţă peste coamele caselor și rămâne reper chiar și de la marginea satului.

Noaptea, biserica este singurul loc luminat al străzilor, ca o promisiune, ca o încurajare la a avea încredere. Fig. 5. Alte trei drumuri s-au creat paralel cu acest ax principal, însă, depopularea zonei și dispariţia împrejmuirii curţilor face ca drumurile sa-și piardă contururile, iar noi poteci diagonale să scurteze timpul.

2.2. Economia Principala activitate agricolă a locuitorilor Deltei a fost încă de la început zootehnia.

Satul C.A.Rosetti s-a format tocmai din calitatea grindului Letea de a fi o locaţie bună de iernat. Fig. 6. Consistenţa terenului însă nu dispune de substanţe minerale favorabile creșterii plantelor, fiind mai degrabă alcătuit din nisipul fostelor dune maritime. Astfel, deși majoritatea locuitorilor deţin suprafeţe mari de teren, el nu poate fi folosit decât parţial, acolo unde se mai gasește câte o oază de pământ nesărat. În plus, deși se practică pășunatul, acesta nu este favorabil stabilităţii solului întrucât sărăcește vegetaţia. Este determinată o dată în plus apariţia mărăcinișurilor ce nu au un rol în stabilizarea terenurilor (Manea, 2003).

Amplasamentul izolat al satului poate însă avea și un aspect pozitiv, întrucât solurile au fost ferite de infestarea cu pesticide. Multe habitate valoroase au fost distruse de-a lungul timpului prin intensificarea agriculturii, atât de necesară oamenilor dar uneori dăunătoare peisajului (Hanganu, 2013)

A N U A R

C. S. A. V.

2015 29

Fig. 5. Profilul bisericii la apusul soarelui

Fig. 6. Exemplu de atmosferă tradiţională

A N U A R

C. S. A. V. 2 0 1 5

32

Fig. 7. Casă tradiţională lipovenească

A N U A R

C. S. A. V.

2015 33

Fig. 8. Casă tradiţională lipovenească. Detalii sculptate în lemn

A N U A R

C. S. A. V. 2 0 1 5

38

faţă de intrare, soba cu prici și baia sub formă de saună umedă sunt alte câteva elemente ce merită valorificate.

O astfel de comunitate poate facilita realizarea de workshopuri cu viitorii artiști atât localnici cât și turiști dornici de a învăţa lucruri noi. De asemenea, pot fi organizate festivaluri în scopul educaţiei și pentru a atrage atenţia în zonă. Actualmente, deși nu există un public, localnicii din Sfiștofca se îmbracă de sărbătoare în fiecare duminica pentru a dansa și a cânta cântece vechi lipovenești la sediul comunităţii din sat, în fosta școală.

Cultura construcţiilor ecologice este motivul pentru care casele abandonate se pierd din profilul satului (Meiţă, 2010; Meiţă et al., 2014). Odată cu acestea se micșorează și numărul celor care știu să construiască cu materialele organice din zonă. Ţări din toată Europa caută să conserve aceste metode tradiţionale de construcţie cu stuf și chirpici, ce pot să dispară prin lipsa practicii. De aceea propunerea unei comunităţi puternice care să menţină legătura cu alte comunităţi europene poate perpetua aceste metode de construcţie și poate susţine un schimb informaţional cultural. În acest sens, practica unui astfel de studiu ar putea fi făcută pe renovarea caselor locuite, sau chiar extinderea lor. De asemenea, casele abandonate ar putea fi refuncţionalizate prin restaurare, pentru ca ulterior să fie incluse într-un sistem de închiriere pentru turiști. În prezent există câteva intenţii în această direcţie, așa cum au fost prezentate în albumul Stuf. Case tradiţionale din Delta Dunării al revistei Igloo. d. O altă metodă de atragere a atenţiei asupra acestei comunităţi ce-și pierde rădăcinile constă în reciclarea materialelor de la casele abandonate și repunerea acestora

A N U A R

C. S. A. V.

2015 39

Fig. 11. Case abandonate

A N U A R

C. S. A. V. 2 0 1 5

42

diferite etape istorice, la materiale locale sau la activităţi cotidiene. Relevanţa acestei teme propuse studenţilor, în cadrul atelierelor de proiectare, constă atât în aplicabilitatea ei directă, dar și în responsabilizarea viitorilor arhitecţi, prin înţelegerea cât mai corectă a ceea ce presupune construirea folosind metode și materiale specifice Deltei Dunării.

Căutarea răspunsurilor la preocupările actuale privind relaţia pe care arhitectura o stabilește cu natura, cu mediul înconjurător, a avut la bază conceptul de arhitectură ecologică. Aceasta presupune o proiectare întru continuitatea ecosistemului, sub forma unui dialog între soluţia propusă și om, între soluţia propusă și natură, dar și între om și natură (Petrișor et al., 2014a).

Materialele din sistemele de construcţie dobrogene precum lemnul, lutul, olanele și trestia au stat la baza propunerilor studenţilor. În cadrul acestui studiu s-au perpetuat principii privind valorificarea eficientă a resurselor locale de materiale de construcţii. Fig. 12. De asemenea, programele arhitecturale au urmărit aspecte din viaţa locuitorilor și au ţinut cont de moștenirea arhitecturii arhaice locale. Aceasta trebuie valorificată deoarece ea dă farmec locului, constituind premisele unui limbaj arhitectural unic.

Workshopul din 2014, din satul Sfiștofca s-a cocretizat pentru studenţii la Arhitectură cu realizarea unui cort de tip trunchi de con, ce se înfăţișa din exterior sub forma unei căpiţe de stuf, imagine atât de întâlnită în zonă. În realitate, construcţia era o metaforă a ideii primordiale de adăpost, permiţând un acces ascuns în pântecul ei, unde te invita la a-ţi limpezi gândurile. Fig. 13.

Construcţia propriu-zisă a presupus o activitate practică foarte utilă pentru studenţii în anul întâi de studiu la arhitectură. Ei au procurat materiale de la case abandonate sau de la localnici. Oamenii din sat s-au arătat foarte deschiși în a-i învăţa

A N U A R

C. S. A. V.

2015 43

Fig. 13. Detaliu din interiorul proiectului propus

A N U A R

C. S. A. V. 2 0 1 5

44

Fig. 14. Profilul proiectului la apusul soarelui

A N U A R

C. S. A. V.

2015 45

Fig. 15. Fotografie cu proiectul studenţilor, la un an de zile după desfășurarea workshopului

A N U A R

C. S. A. V. 2 0 1 5

46

Fig. 15. Canalul Dunării din Sfiștofca

A N U A R

C. S. A. V.

2015 47

Fig. 16. Secvenţe de viaţă în satul Sfiștofca

A N U A R

C. S. A. V. 2 0 1 5

52

Stuf. Case tradiţionale din Delta Dunării, ed. Igloo Media, Colecţia Igloo Patrimoniu, București, pp. 208, ISBN: 978973884048 Șerban D.-L. (2014), Vernacular Evolutions at the Center of Landscape Change, Acta Technica Napocensis: Civil Engineering & Architecture 57(2): 175-185.

Van Assche K., Bell S., Teampau P. (2012), Traumatic Natures of the Swamp: Concepts of Nature in the Romanian Danube Delta, Environmental Values 21(2):163-183.

Van Assche K., Beunen R., Jacobs J., Teampau P. (2011a), Crossing trails in the marshes: rigidity and flexibility in the governance of the Danube Delta, Journal of Environmental Planning and Management 54(8): 997-1018.

Van Assche K., Devlieger P., Teampau P., Verschraegen G. (2009), Forgetting and remembering in the margins: Constructing past and future in the Romanian Danube Delta, Memory Studies 2(2): 211-234.

Van Assche K., Duineveld M., Beunen R., Teampau P. (2011b), Delineating Locals: Transformations of Knowledge/Power and the Governance of the Danube Delta, Journal of Environmental Policy & Planning 13(1): 1-21.

Văidianu M- N., Pavel O., Călin I.-E. (2014), Promoting Arts-based Activities for Local Sustainability: Danube Delta Case Study, Procedia - Social and Behavioral Sciences 122: 105-109.

Văidianu M.-N. (2013), Fuzzy cognitive maps: diagnosis and scenarios for a better management process of visitors flows in Romanian Danube Delta Biosphere Reserve, Journal of Coastal Research 65:1063-1068.

Voica M., Meiţă V., Stancu E. (2013), Danube area spatial integration by stimulating the Romanian port cities regeneration, in: Marić I., Petrić J., 2nd International scientific conference regional development, spatial planning and strategic governance – RESPAG 2013 Book of Abstracts, Institute of Architecture and Urban & Spatial Planning of Serbia, Printed Grafo Nin d.o.o., Belgrade, Serbia, 1169 pp., ISBN 978-86-80329-76-5, pp. 791-806.

Voica M., Meiţă V., Stancu E. (2014), Danube area spatial integration by stimulating the Romanian port cities regeneration, Urbanism. Arhitectură. Construcţii 5(3): 41-54.

A N U A R

C. S. A. V.

2015 53

O istorie subiectivă a evoluţiei satului Brădet, comuna Brăduleţ, judeţul Argeș Școala de Vară Arhitext 18-26 iulie 2015 drd.ist.Andrei Răzvan VOINEA Echipa de cercetare: Maria-Lucreţia POP, Andreea-Ioana NICUŢ, Ana Maria DRAGOMIR, Eduard Daniel MORĂRESCU - studenţi arhitecţi și urbaniști Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, București voinea_andrei_razvan@yahoo.com Cuvinte cheie: Brădet, structuri economice, istorie orală, arhitectură, urbanism, transporturi

Articolul analizează modul în care schimbările macroeconomice sau politice din secolul al XX-lea (tehnologizarea, instalarea noilor autorităţi socialiste după 1945 și Revoluţia din 1989) au transformat microeconomia satului Brădet și au influenţat modificările în arhitectură și transporturi/urbanism. Plecăm de la premisa că aceste schimbări au încurajat trecerea de la o economie bazată pe gospodăria individuală (în special creșterea animalelor și pomicultură) spre o economie relocată în centrele urbane, fenomen care a generat depopularea satului și care a continuat și după 1989.

Din punct de vedere arhitectural, unul dintre efectele schimbărilor politice a fost trecerea de la o arhitectură bazată pe materiale de construcţie tradiţionale la o arhitectură a materialelor produse la scară industrială, fapt ce a condus treptat la dispariţia caselor „tradiţionale”. În ultimul rând, din punct de vedere al urbanismului și transporturilor, satul dezvoltat natural de-a lungul văii Vâlsanului și-a păstrat reţeaua de străzi și pieţe, însă transformările politice au generat renunţarea la transportul pe apă, apariţia drumurilor forestiere pentru exploatarea uraniului și introducerea mijloacelor de transport moderne.

Pentru a analiza aceste schimbări, nu ne propunem să rescriem o istorie cronologică a satului, ci, mai degrabă, încercăm să descifrăm aspecte relevante ale locuirii contemporane printr-o cheie istorică, axată pe cele trei direcţii de studiu. Perspectiva pe care o propunem se bazează aproape exclusiv pe interviurile luate în timpul cercetării pe teren din iulie 2015, care, împreună cu documentele puse la dispoziţie de săteni (documente de familie, acte

A N U A R

C. S. A. V. 2 0 1 5

58

Acest proces a fost încurajat atât de apariţia transportului privat de persoane, cât și de dezvoltarea parcului auto după 1989. În timp ce populaţia activă s-a îndreptat către aceste centre economice, satul s-a confruntat cu o problemă economică ale cărei rădăcini se găsesc în decăderea economiei planificate și incapacitatea de adaptare la piaţa liberă.

Explicaţia istorică indicată de majoritatea locuitorilor intervievaţi constă în faptul că bătrânii nu beneficiază de pensie. Motivul? Colectivizarea anilor 1950-1960 nu a afectat acest sat de munte bazat în special pe creșterea animalelor și foarte puţin pe agricultură. În schimb, pădurile au trecut în proprietatea statului. Conform doamnei B.E. (77 ani), sătenilor le-a fost respectat dreptul la proprietate, însă trebuiau să predea anual cota de lapte și carne1. Acest acord a rezistat până în 1989, moment după care prăbușirea economiei socialiste a condus și la expunerea categoriilor vulnerabile la riscurile pieţei libere. De altfel, dna B.E. a menţionat în mai multe rânduri avantajul pe care angajaţii din sat care au lucrat la mina din satul Godeni (închisă între timp) îl au în sat, aceștia beneficiind de pensie.

Schimbarea politică a însemnat înglobarea treptată a satului în structurile economice industrializate ale României și a coincis cu dezvoltarea unor particularităţi specifice, adiacente ocupaţiilor de bază - agricultura, zootehnica sau meșteșugurile. Astfel, deși staţiunea balneo-climaterică s-a dezvoltat începând cu anii 1930, abia în anii 1970 se construiește un spital specializat în tratament, insuficient dezvoltat pentru a concura cu alte staţiuni din ţară. Un fapt care rămâne încă de cercetat poate explica lipsa investiţiilor în turism. Din mărturiile orale, se pare că zona superioară a râului Vâlsan a fost aleasă pentru prospecţiuni în scopul găsirii uraniului în anii 1970, investiţiile în turism fiind considerate mai puţin importante în comparaţie cu exploatarea uraniului.

A N U A R

C. S. A. V.

2015 59

Fig. 8.

Schiţe ale caselor din satul Brădetu - Școala de Vară Arhitext 18-26 iulie 2015 - Eduard Daniel MORĂRESCU

A N U A R

C. S. A. V. 2 0 1 5

60

02. Urbanism și transporturi: drumul comercial și dezvoltarea teritorială Am păstrat pentru a doua parte referinţele istorice legate de construirea satului, întrucât ele răspund următorului set de întrebări: cum s-a dezvoltat acest sat și de ce nu a suferit schimbări majore în ultimele veacuri?

Explicaţia structurală este legată mai degrabă de posibilitatea ca dezvoltarea activităţilor economice și a drumului comercial dintre Brașov și Târgoviște să fi jucat un rol indirect.

Conform istoricului Marian Coman, „principalul drum medieval care lega Brașovul de Ţara Românească a fost cel al Rucărului sau al Dâmboviţei, iar etapele sale sunt cunoscute datorită menţiunilor vămilor din privilegiile domnești […] De la Rucăr drumul cobora spre Câmpulung, iar de acolo spre Argeș sau spre Târgoviște. La Argeș, drumul se bifurca din nou, o ramură îndreptându-se spre est, prin Târgoviște și Târgșor, spre Gheorghiţa, iar o alta spre sud-vest, prin Slatina și Calafat, spre Vidin”._ Satul Brădet se află la aproximativ 20 km de acest drum, fapt ce a încurajat și apariţia unei categorii de mici negustori.

De altfel, arhitectura acestor case este diferită de cea rurală „tradiţională”, fiind caracterizată prin prezenţa foișoarelor (acestea lipsesc din compoziţia caselor din zona deluroasă), materiale de construcţie mai rezistente și apariţia câtorva case proiectate cu certitudine de arhitecţi. În Evul Mediu, așezarea s-a dezvoltat în jurul mânăstirii Brădet, pe valea râului Vâlsan cel mai probabil, sătenii și-au construit casele în apropierea mânăstirii și a apei, așezarea întinzându-se ulterior pe înălţime, pe dealurile din jur. Din centrul satului Brădetu urcă patru uliţe, iar spre extremităţi, risipirea gospodăriilor este explicată de dimensiunile mai mari ale parcelelor, care apoi s-au divizat între moștenitorii proprietarilor. Mai târziu, gospodăriile s-au întins de-a lungul drumului, spre satul Aluniș. Drumul a fost construit pe malul drept al râului, fapt ce a condus, împreună cu orientarea cardinală și relieful, la dezvoltarea gospodăriilor cu precădere pe această parte.

A N U A R

C. S. A. V.

2015 61

Fig. 9.

Configuraţia spaţială a satului Brădetu, cu marcarea caselor înregistrate în repertoar, pe tipologii planimetrice.

A N U A R

C. S. A. V. 2 0 1 5

64

03. Efectele asupra arhitecturii „tradiţionale” Schimbările în arhitectură au reprezentat, conform surselor și interpretărilor, un efect al acestor modificări structurale (tehnologizare, schimbarea politică etc.). În primul rând, în sat nu se găsesc case mai vechi de o sută cincizeci de ani (și acelea foarte rar), semn că sătenii și-au reconstruit casele la fiecare generaţie, pe același loc și cu aceleași materiale, așa cum confirmă una dintre interlocutoarele noastre (dna. V.P., 90 ani). Dintre cele aproximativ o sută șaptezeci de gospodării cartografiate în timpul cercetării pe teren, doar șaptesprezece (10%) mai păstrează materialele și elementele tradiţionale (lemn, piatră, învelitoare din șiţă etc.).

Majoritatea locuitorilor intervievaţi a menţionat faptul că parcela pe care și-au construit casa făcea partea dintr-o moșie aparţinând unui singur proprietar (de obicei, bunicul sau străbunicul), care a împărţit-o moștenitorilor. Cele mai multe gospodării sunt formate din casa de locuit (case cu prispă sau sală din care se face accesul direct în camere sau în tindă, pod și, în general, beci), grajdul cu fânar, șura, coteţul de păsări, grădina de zarzavaturi și, eventual, o fântână. Casa poate cuprinde o polată, acoperită de o prelungire a uneia dintre apele acoperișului. De cele mai multe ori, casa e orientată spre est, lângă stradă, în apropierea ei se află grajdul cu fânar, iar în continuare, în adâncime, sunt dispuse curţi de animale și grădini de zarzavaturi.

Poziţionarea lângă poalele Făgărașului a condus la folosirea preponderentă a lemnului de brad și de fag ca material de construcţie (case și anexe). Cele mai multe gospodării sunt plasate de-a lungul drumului, păstrând un spaţiu verde între drum și curte. Nu toate parcelele sunt construite, iar în anumite locuri apropierea dintre drum și râu nu a permis construirea. Construcţia caselor s-a modificat treptat prin accesul la o paletă de noi bunuri de consum precum azbocimentul, folosit pentru învelitoare, și betonul.

Peste 80% din casele din sat folosesc acum învelitori din materiale cumpărate din comerţ (tablă de zinc, azbociment etc.).

A N U A R

C. S. A. V.

2015 65

Fig. 12. Schiţe planimetrice ale gospodăriilor și caselor din satul Brădetu - Școala de Vară Arhitext 18-26 iulie 2015 - Eduard Daniel MORĂRESCU

A N U A R

C. S. A. V. 2 0 1 5

74

Concluzii Modul în care aceste transformări macroeconomice sau politice au influenţat dezvoltarea satului trebuie privite, totuși, cu rezerve, având în vedere metoda de analiză propusă.

Istoria orală nu poate ţine loc unei documentări „clasice”, în arhive, însă are avantajul unei perspective pe care documentele arhivate nu o pot îngloba. Trebuie menţionat, de asemenea, faptul că aceste schimbări nu au fost bruște și nu au un început sau sfârșit ușor de datat. În plus, tehnologizarea, apariţia mașinilor, schimbările în arhitectură sau migraţia spre oraș nu sunt fenomene locale, specifice doar acestui sat și condiţionate cronologic. Cu toate acestea, analiza procesului în care s-au produs aceste modificări întrun anumit loc (satul Brădet), într-un timp specific (1945 – prezent) este necesară pentru înţelegerea realităţii contemporane, interpretată din punct de vedere istoric.

1 A existat totuși rezistenţă din partea sătenilor la iniţiativa autorităţilor? Conform doamnei C.B. (~50 ani, nepoata preotului din sat din anii 1940-1950), naţionalizarea pădurilor a însemnat o lovitură destul de grea pentru săteni, nevoiţi să-și abandoneze parţial modul de viaţă de până atunci. Acest fapt a determinat și înarmarea unor săteni și retragerea în munţii Făgăraș pentru a lupta împotriva autorităţilor.

Satul Brădet se învecinează cu Nucșoara, cunoscut în istorie drept un nucleu de rezistenţă împotriva comunismului. De altfel, întâlnirea dintre fraţii Arnăuţioiu și preotul Victor Popescu pentru a pune bazele mișcării s-a desfășurat chiar în casa acestuia din satul Brădet. Conform mărturiei nepoatei preotului, sătenii din Brădet – Brăduleţ nu s-au raliat acestei „mișcări de rezistenţă” decât într-o mică măsură, majoritatea acceptând noua autoritate politică.

2 Marian Coman, „Putere și teritoriu”, Iași Polirom: 2014, p.160

3 Unul dintre aspectele menţionate de dna C.P. (nepoata preotului din sat) este legat de modul în care se „băteau” potecile: drumul care urca dinspre Brădet spre munte era făcut de măgari, aceștia fiind consideraţi cei mai utili pentru aflarea celor mai ușoare trasee pentru picior.

A N U A R

C. S. A. V.

2015 75

Istorii desenate Satul Brătienilor, comuna Brăduleţ, judeţul Argeș Școala de Vară Arhitext 18-26 iulie 2015 Echipa de cercetare: Maria DEGERATU, Andreea DUMITRU, Maximilian MUNTEANU, Andreea PAVEL - studenţi arhitecţi Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, București, coord. echipă: Ioana ZACHARIAS VULTUR Consultant de specialitate: Constantin PĂTRAȘCU Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” București

Cuvinte cheie: explorare, vernacular, dinamică rurală, memorie

Mic istoric extras din „Monografia Comunei Brăduleţ” „Satul Brăduleţ s-a numit în Evul Mediu „Brătianii de Sus” topic care constă dintrun nume propriu-zis, „Brătieni”, şi un determinativ, „de Sus”, cu rol de a fixa situaţia topografică şi a face deosebirea de Brătienii de Jos (astăzi Galeş). Abia după aşezarea pe domeniile mănăstireşti a grupurilor venite din Ardeal şi renunţarea treptată la numele Brătienii de Jos satul va rămâne la denumirea de Brătieni. În documentele secolului al XIXlea apare frecvent numele Brătieni care va fi folosit până la jumătatea secolului următor, când, datorită activităţii unui grup de comunişti care au dorit să şteargă din memoria colectivă numele istoric al familiei Brătienilor, comuna îşi ia numele de Brăduleţ.

Satul Brătienii de Sus, sub denumirea de „ Brătianii de lângă Brădetu”, este menţionat pentru prima dată într-un document emis la București, la 29 iulie 1508, de domnul Mihnea cel Rău.

La adăpostul munţilor, comunităţile din Brătienii de Sus și din Brătienii de Jos și-au început existenţa cu mult înaintea primei atestări documentare. Fără îndoială, la început a existat un singur sat numit Brătiani. Conform tradiţiei, el a fost întemeiat de un grup de ţărani veniţi de pe valea râului Bratia, din fostul judeţ Muscel, noua așezare primind un nume derivat din cel al apei. Ei au repopulat satul ai cărui locuitori au fost decimaţi de o epidemie de ciumă.”

Comuna Brăduleţ, sub numele de localitatea Brătiani, apare în harta Ţării Românești din 1700, întocmită de stolnicul Constantin Cantacuzino și tipărită la Veneţia.

A N U A R

C. S. A. V. 2 0 1 5

76

Explorarea pe teren, prin desen și cercetare sociologică a devenit un voiaj vernacular prin 9 sate și cătune, posibil prin proiectul cultural iniţiat de Fundaţia Arhitext, împreună cu Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, OAR Muntenia și Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”. Cinci echipe de cercetare formate din studenţi arhitecţi, urbaniști, peisagiști, sociologi și istorici îndrumate de specialiști și cadre universitare au înregistrat în desen și fotografie peste 75 de case, gospodării și istorii povestite din aceste sate ale comunei Brăduleţ. În timpul scurt al Școlii de Vară Arhitext, 18-26 iulie 2015 s-au cules documente, memorii personale, cântece și experienţe inedite. Odată cu marcarea pe planul așezărilor a caselor înregistrate și odată cu interviurile cu autori locali de monografii (învăţători, profesori, preoţi) s-au dezvăluit procesele teritoriale prin care a trecut fiecare sat ori cătun, mișcarea de la vale la munte și invers a familiilor, împroprietăriri, dar și fenomene sociale contemporane. Pe de o parte intuitiv, pe de o parte documentat, procesul de citire a configurării rurale în timp a ajutat la înţelegerea tipologiilor de arhitectură vernaculară investigate, dar și la recompunerea unor relaţii între locuinţă și poziţionare în sat.

A N U A R

C. S. A. V.

2015 77

Fig. 1.

Desen de stud.arh. Maximilian MUNTEANU

A N U A R

C. S. A. V. 2 0 1 5

78

Fig. 2.

Desen de stud.arh. Maximilian MUNTEANU

A N U A R

C. S. A. V.

2015 79

Fig. 3.

Desen de stud.arh. Maximilian MUNTEANU

A N U A R

C. S. A. V. 2 0 1 5

82

Fig. 5.

Casa Sorescu (din deal). Casa nr. 79. Locuinţa monocelulară, numită „hodaie”, cu curte dublă și 5 grajduri pentru diferite animale domestice. Nelocuită.

„În esenţa Brăduleţului există o anumită doză de firesc, de tihnă, ce nu și-a pierdut sensul, pe care și-l poartă liniștit în fiecare zi, poate datorită vechilor repere pe care satul și le-a păstrat. Cred că acest firesc este liantul ce asigură coerenţa satului, satul înţeles ca un ghem de credinţe, trăiri, mentalităţi, fiecare cu urmele ei. ” Maria DEGERATU

A N U A R

C. S. A. V.

2015 87

Fig. 10.

Casa Ștefănescu. casa nr. 211. Locuinţă cu prispă și foișor central, arhitectură cu influenţe urbane și neoclasice (probabile venite pe filiera ardelenilor din zonă). Construcţie cu pivniţă amplă, atelier de tâmplărie, grajduri, anexe, livadă și teren amplu. Proprietatea familiei Sămărescu, care mai deţine alte trei case vecine. Una dintre casele generatoare ale satului, dl.Ștefănescu era învăţător și primar, iar casa a fost utilizată de armata germană ca punct strategic pentru soldaţii săi în cel de-al Doilea Război Mondial.

A N U A R

C. S. A. V. 2 0 1 5

88

Monografii ale satului Brăduleţ - Bobancu, Tatiana N., Monografia satului şi staţiunii balneoclimatice Brădet - Argeş, Bucureşti, 1937, 57 pagini; - Comuna Brăduleţ. Studiu monografic complex, coordonator, Alicu Dorin, Editura Eurodidact, Cluj-Napoca, 2003, 250 pagini; - Pally, Filofteia, Popa Valentina, Monografia comunei Brăduleţ, Argeş, 1997-1998 (cercetare și manuscris, Muzeul Goleşti); - Popa, Valentina, Comuna Brăduleţ-Argeş. Micromonografie etnografică, 1990 (manuscris, Muzeul Goleşti); - State, Florea, Galeş de Argeş, istorie şi contemporaneitate, Bucureşti, 1984, 30 pagini; *** Şcoala Galeş, clasele I-VIII. Comuna Brăduleţ, fostă Brătieni, jud. Argeş. 160 de ani (1838-1898), 1998, 78 pagini; - Tiţa, Gheorghe, Corul Galeş, Bucureşti, 1999; - Tiţa, Lucreţia, Tiţa Gheorghe N., Galeşul de Argeş - o altfel de monografie a satului românesc de munte, A.S.A Media, 2005, 224 pagini;

A N U A R

C. S. A. V.

2015 89

Învăţând de la arhitectura vernaculară Eseuri despre releveul de arhitectură vernaculară, semnate de studenţi arhitecţi în anul I pentru seminarul de Introducere în Arhitectura Contemporană, UAUIM, 2015 Grupa 16A Șef lucrări: dr.arh. Vladimir NICULA dr.arh. Daniela TĂNASE  drd.arh. Maria TÎLVESCU stud.arh.: Luiza BRĂTULESCU  Mariana POPESCU  Cristian SIMION  Bogdan VOINEA

Cuvinte cheie: arhitectură vernaculară, calităţi spaţiale, tehnici constructive, sustenabilitate

Arhitectura vernaculară reprezintă o sursă nesecată de inspiraţie pentru tinerii arhitecţi aflaţi în căutarea dezvoltării unei arhitecturi sustenabile și inovative.Principiile elaborate de meșterii tradiţionali în construcţii reușesc să utilizeze în mod raţional resursele naturale în folosul comunităţii locale. „Complexul hidraulic de la Gura Sibiului” reprezintă un exemplu elocvent de arhitectură ecologică deoarece folosește energia regenerabilă a apei, iar ca element constructiv materiale locale naturale cum ar fi lemnul și piatra. Din punct de vedere conceptual aceste instalaţii reprezintă precursoarele hidrocentralelor moderne.Din acest motiv, deși morile de apă sunt depășite prin funcţiune, ele și-ar putea modifica destinaţia iniţială pentru a se adapta necesităţilor din prezent, și anume generarea curentului electric în gospodăriile sătești din regiuni izolate pe malurile râurilor. În contextul politic și social actual, precum și cel al schimbărilor climatice intense, sistemul de instalaţii hidraulice ar fi și o soluţie optimă pentru asigurarea curentului electric în cadrul unor tabere pentru refugiaţi. Ele ar putea înlocui cu success generatoarele care funcţionează pe baza unor combustibili fosili ce poluează mediul folosite în prezent, dar având și avantajul că se pot construi relativ repede și cu materiale mai putin elaborate. În concluzie putem afirma că exerciţiul releveului ne-a ajutat să conștientizăm importanţa arhitecturii vernaculare în raport cu societatea și necesităţile ei în continuă evoluţie.

A N U A R

C. S. A. V. 2 0 1 5

90

Fig. 1 - 5.

Schiţe de releveu și planșe finale redactate de echipa Brătulescu, Popescu, Simion și Voinea

A N U A R

C. S. A. V.

2015 91

A N U A R

C. S. A. V. 2 0 1 5

94

Fig. 2-3.

Schiţe de detaliu „Casa din Deal”

A N U A R

C. S. A. V.

2015 95

Învăţând de la arhitectura vernaculară Popas pentru suflet. Casa familiei de mineri Eseuri despre releveul de arhitectură vernaculară, semnate de studenţi arhitecţi în anul I pentru seminarul de Introducere în Arhitectura Contemporană, UAUIM, 2015 Grupa 16B Șef lucrări: dr.arh. Marius VOICA asist.dr.arh. Elena Cristina MÂNDRESCU  drd.arh. Cătălina VĂRZARU stud.arh.: Irina Maria IVANCU

Mă văd intrată într-o lume nouă, un univers ce pare a avea propria-i esenţa, ceva diferit, oprit în timp…

Judeţul Vâlcea, satul Urşi, este locul unde am aflat prima dată ce anume reprezintă arhitectura vernaculară. Mă aflu în grădina unei case modeste, atinse de trecerea vremii, şi aş intra, dar mă simt ţinută în loc; poate este un gest rapid, un tremur efemer al casei care îmi spune că are o poveste. Îmi plec capul şi urc scările către uşa acestei lumi diferite, o lume ce îmi va fi relatată în detaliu de fiecare semn din pielea de var a acestei inţelepte bătrâne, cu ochi de sticlă spartă şi pălărie mâncată de termite şi de vânt. Şi astfel aflu că a fost construită de o familie de mineri, fără să fi avut vreun plan anume şi fără ajutorul vreunui arhitect. Aflu că are în structura sa numai materiale specifice zonei, de la lemnul adus din deal, până la pietrele masive ce se găsesc în fundaţie, aduse din albia râului din vale. Mai observ că pereţii sunt imperfecţi, ceea ce poate fi de aşteptat având în vedere modul în care s-a ridicat această casă, sub mâinile muncite ale familiei de mineri.

Bătrâna casă are o structura simplă: o prispă, un antreu, şi două camere de dormit, dintre care cea mai mare era camera de oaspeţi, numită şi ,,camera mare”. Iniţial am crezut că arhitecura vernaculară era simplu definită doar de ideea unei constucţii fără arhitect, fără plan, unde principalul ţel era reprezentat de crearea unui adăpost. Structura simplă a căminului în care am intrat însă m-a făcut să realizez că arhitectura vernaculară înseamnă mai mult decât atât: fiecare încăpere fusese gândită, îşi avea propriul scop bine definit

A N U A R

C. S. A. V. 2 0 1 5

98

Fig. 2.

SchiĹŁÄƒ de detaliu intrare

A N U A R

C. S. A. V.

2015 99

Învăţând de la arhitectura vernaculară Lut Eseuri despre releveul de arhitectură vernaculară, semnate de studenţi arhitecţi în anul I pentru seminarul de Introducere în Arhitectura Contemporană, UAUIM, 2015 Grupa 16B Șef lucrări: dr.arh. Marius VOICA asist.dr.arh. Elena Cristina MÂNDRESCU  drd.arh. Cătălina VĂRZARU stud.arh.: Andreea GURIŢĂ

În comunităţile tradiţionale arhitectura vernaculară integrează armonios individul, puternic influenţat de valorile comune pe care le răspândește, în mediul său. Acest tip de arhitectură stă la baza dezvoltării mediului construit tradiţional. Plasându-ne într-un univers astfel creat, comuna Popești, judeţul Vâlcea, surprindem o integrare perfectă a comunităţii în cadrul natural identificând particularitaţile locului în elementele arhitecturale. În primul rând, spaţiul vâlcean se remarcă prin persistenţa unui meșteșug foarte vechi: olăritul, care folosește ca material principal lutul. Acest material este reprezentativ în tehnica de construcţie a locuinţelor popeștene, predominând în toată comunitatea.

Materialul este folosit la realizarea integrală a pereţilor prin dispunerea lui in blocuri care poartă denumirea de chirpici. Chirpiciul este un bun termoizolator (primește căldura pe care o cedează lent) potrivit pentru arhitectura sustenabilă, aflată în evoluţie astăzi, de asemenea un material natural ,ecologic, care oferă un interior sănătos și rezistent la cutremur. Casele din chirpici sunt case care respiră , foarte răcoroase vara și călduroase iarna.

Considerând modul de confecţionare al chirpicilor , găsim această tehnică mai avantajoasă, datorită economisiri energiei, întrucât ei pot fi realizaţi prin folosirea căldurii solare.

Pe lângă avantajele evidente de bun izolator termic, chirpicii aduc și un dezavantaj considerabil: la îmbibarea cu apă își pierd capacitatea portantă.

A N U A R

C. S. A. V. 2 0 1 5

100

Din punct de vedere simbolistic, pământul reprezintă un element primordial, al belșugului și al fertilităţii. Acest fapt se constată chiar și atunci când materialul se găsește în alcăturirea locuinţelor popeștene.

Aici, în urma degradării ,vegetaţia a cucerit arhitectura tradiţională pătrunzând treptat prin pereţii și prin tavanul de lut...

Fig. 1-2.

Schiţe de interpretare

A N U A R

C. S. A. V.

2015 101

Configuraţii rurale de patrimoniu în Transilvania.

Regiunea Odorheiu Secuiesc: satul labirint

drd.arh. Mara POPESCU Comisia Naţională a României pentru UNESCO Membru ICOMOS și Future for Religious Heritage m.arch13@yahoo.com

Cuvinte cheie: arhitectură vernaculară, meșteșug tradiţional, patrimoniu rural

Oamenii trăiesc în funcţie de anotimpuri, vreme și tradiţii. „Arhitectura populară” sau „arhitectura fără arhitect” este definită în terminologia internaţională de specialitate cu termenul generic de arhitectură vernaculară, din 1964.

Arhitectura vernaculară este un domeniu complex al civilizaţiei tradiţionale, se ocupă de studiul arhitecturii populare și are în vedere construcţiile izvorâte din stiinţa și experienţa pe care o furnizează tradiţia și cu menirea principală de a fi păstrate funcţionale. În studiul arhitecturii vernaculare primează utilitatea și funcţionalitatea construcţiei, preocuparea arhitecţilor fiind ca decorarea ei să fie păstrată intactă ca o mărturie a tradiţiilor comunităţii sătești. Arhitectura vernaculară este la fel de importantă ca și istoria unui popor, ea reflectă istoria unui popor, obiceiurile și tradiţiile acestuia, într-un cuvânt civilizaţia tradiţională.

Programe de conservare a arhitecturii vernaculare funcţionează în centrul Transilvaniei și se speră în salvarea culturii și tradiţiilor locale.

Odorheiul Secuiesc prezintă cele mai vechi si mai multe atestări documentare din întreaga Secuime fiind cel mai vechi cunoscut Scaun Secuiesc, câteodată amintit ca și ScaunulMamă al Secuimii. Odorheiul Secuiesc este centrul istoric al zonei, situat în valea Târnavei

A N U A R

C. S. A. V. 2 0 1 5

102

Mari. Multe din bisericile orașului prezintă fragmente din secolul al XIII-lea, aceasta fiind o altă dovadă certă privind stabilirea timpurie a secuimii în această zonă.

Satul Inlăceni (mag. Énlaka), din zona etnografică și istorică a ţinutului Odorheiului se află pe versantul dinspre Târnava Mare, la cumpăna apelor dintre Târnave, la poalele muntelui Firtăuș. Numele satului este pomenit pentru prima dată în registrul papal din 1332 – 37, sub numele Jandalaka, dar așezarea e mult mai veche.

Este o așezare străveche secuiască, formată, iniţial, din patru părţi. Poziţia sa geografică l-a izolat de civilizaţia orașelor aflate atât de aproape. Prin localitate nu trece niciun drum important, ci doar o stradă principală, uliţe și poteci care brăzdează încă din Evul Mediu proprietăţile uriașe ale localnicilor.

Drumul care duce spre Inlăceni a fost construit pe vremea romanilor. Aici se afla marginea Imperiului Roman. Drumurile ce duceau la minele de sare din apropiere erau apărate de fortificaţii, amintirea acestora fiind evocată de vestigiile castrului și băilor termale din Inlăceni. Apropiata cetate a Firtăușului a fost ridicată în secolul al XII-lea și făcea parte din sistemul de cetăţi de apărare a graniţelor Regatului Feudal Ungar.

Serpentinele largi dezvăluie de jur-împrejur un peisaj rustic, iar din vârful drumului se zărește, în vale, satul cu o istorie de aproape două milenii. Cronicile relatează că la jumătatea secolului al II-lea, în timpul dominaţiei împăratului roman Septimius Sever, aici au staţionat soldaţii cohortelor Hispanica din Legiunea a XIII-a Gemina. Pe ruinele acestui castru a luat fiinţă Inlăceniul, iar planul localităţii păstrează aspectul vechii fortificaţii romane. Satul uitat de timp între dealurile Piatra lui Firtos, Piatra Șiclodului și Piatra Cușmedului are 161 de case și este locuit exclusiv de maghiari, primii venind în 1331. În 1602 localitatea este amintită în registrul Basta, sub numele de Jenlaka.

A N U A R

C. S. A. V.

2015 103

Fig. 1.

Satul Inlﾄツeni - vedere din satelit

A N U A R

C. S. A. V. 2 0 1 5

118

turismului.

Bibliografie: Albert Homonnai, M. 2009 - Márton ALBERT HOMONNAI, Epitett örökség ésmodernizacio, Pallas-Akadémia Konyvkiadó, 2009 Bârcă, A. 2009 – Ana BÂRCĂ, „Meserii specializate în satul tradiţional-cărămidăritul şi fabricarea ţiglei în Covasna şi Harghita”, raport de cercetare, Muzeul Satului „Dimitrie Gusti”, Bucureşti, octombrie 2009 Czire, A. 2000 – Alpar CZIRE, Énlaka, Faufuzetek, Szekelyudvarhely, Litera Konyvkiado Publishing, 2000 Furu, A. 2014 - Arpad FURU, Vernacular arhitecture research in Transylvania since 1989, Trannsylvania Nostra, 2/2014.

Pap, G. 2012 – Gabor PAP, Az eg mennyezeti.Festett kazettas mennyezeteinkrol, Uropath Publishing, 2012 Popescu, M. 2014 – Mara POPESCU, „Arhitectura sacră din regiunile multiculturale”, Anuarul Centrului de Studii de Arhitectură Vernaculară – Dealu Frumos, vol.4 (2013), Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu”, Bucureşti, pp. 87-104, 2014 Tudor, I. 2015* - Iulian TUDOR, „Un sat unic în România: are mai multe străzi decât case”, www.romaniatv.net

Surse web: http://csedoattila.blogspot.ro/2013/01/enlaka.html http://www.enlakai.hu/frame.html http://www.tetra.ro/ta/c76/domokos/index.htm

A N U A R

C. S. A. V.

2015 119

Sâmbăteni, judeţul Arad Un banal paradox urbanistic, puţină istorie și multă actualitate

prof.dr.arh. Teodor Octavian GHEORGHIU Universitatea Politehnica Timișoara Facultatea de Arhitectură și Urbanism togheorghiu@gmail.com

Cuvinte cheie: Sâmbăteni, Arad, urbanistică, istorie, realitate paradoxală, administraţie, abuzuri

Proaspătul intrat în România prin Nădlac care alege varianta DN 7, are surpriza parcugerii unui şir de aşezări care îşi oferă, către drum, un amalgam de arhitecturi din care nu poate înţelege nimic. Conform istoriei zonei, ar trebui să fie fronturi unitare de clădiri datorate ultimelor două secole, dar constată că, sincopat, ele sunt fragmentate de benzinării, tarabe, parcaje de TIR, spălătorii auto şi altele asemenea. Nu sunt singurele sincope ; există locuri „privilegiate” în care apar noile „palate” ale unei etnii care îşi clamează, astfel, forţa şi prosperitatea (în ciuda faptului că, prin forurile europene se plânge de discriminare) şi, mai ales, dispreţul faţă de orice regulă, de normă, de spirit civic. Vede, apoi, parcuri proaspăt amenajate cu puzderie de bănci şi coşuri de gunoi, dar fără arbori. Spre exterior, intravilanele sunt depăşite prin lotizări care încep să se umple de noile „vile”, chiar dacă sunt în zone inundabile, pe terenuri în care apa musteşte la tot pasul sau alternează cu parcaje, spălătorii auto sau felurite depozite. Casele obişnuite, tradiţionale şi istorice, se retrag, discret, pe străzile secundare, mărginite, încă, de arbori.

Am descris astfel ce se întâmplă în Nădlac, Pecica, Aradu Nou, apoi, depăşind Aradul, la Vladimirescu, Mândruloc şi Cicir. Între ele, Pecica iese în evidenţă, fără îndoială, prin gama completă de aberaţii arhitecturale şi urbanistice de ultimă oră şi la scări considerabile.

A N U A R

C. S. A. V. 2 0 1 5

122

Fig. 1. Sâmbăteni în „Ridicarea Josefină”

A N U A R

C. S. A. V.

2015 123

Fig. 2. Sâmbăteni în „Ridicarea Franciscană”

A N U A R

C. S. A. V. 2 0 1 5

144

-

Mureşului, pe ambele maluri, conţinând diverse funcţii şi valori structură urbanistică istorică coerentă, cu un spaţiu central major şi reţea stradală

regulată, de tip cartezian - corectă adaptare la sit; relaţie firească cu Mureşul în raport cu care amplasamentul final al satului a devenit sigur - parcelar regulat, riguros şi mobilare logică a parcelei - arhitecturi istorice şi tradiţionale de bună calitate (biserica ortodoxă, şi clădirile de locuit), înscrise în tipologia secolelor XVIII-XIX a întregii zone centraleuropene - capacitatea de adaptare a gospodăriilor la modificări funcţionale sau ca dotare - agricultură tradiţională diversă la care se adăugaseră fermele din perioada comunistă - un mediu natural vecin (valea Mureşului) valoros şi cu potenţial - amenajări peisagere intravilane valoroase (aliniamentele stradale de arbori, care în axul central aveau 8-9 rânduri) Punctele slabe sunt rezultate, aproape în totalitate, ultimilor 20 de ani: - distrugerea platformelor economice de tip „agro-industrial” din perioada comunistă - diminuarea economiei agricole familiale -

sărăcie, îmbătrânire şi probleme sociale modificări dramatice în structura socio-etnică a populaţiei

-

disproporţie zdrobitoare dintre forţa economică a localnicilor şi a noilor veniţi, indiferent de etnie

-

incongruenţe culturale majore (localnicii versus noii veniţi) edificarea noilor „palate” sfidând legile şi regulamentele amenajarea de parcări sau accese monumentale către „palate”, în domeniul public

A N U A R

C. S. A. V.

2015 145

-

adoptarea unor modele străine şi neviabile în cazul noilor construcţii de tip „vilă” ridicate de localnici sau orăşenii veniţi în sat

-

amenajări absurde de parcuri în axul central urban, cu mari cheltuieli, distrugându-se aliniamentele tradiţionale de arbori abandonarea şi dispariţia treptată a vechilor gospodării şi clădiri de locuit intervenţii nepotrivite asupra clădirilor tradiţionale deschidere a numeroase balastiere pe cursul Mureşului distrugerea sistemului de valuri şi şanţuri romane prin exploatări agricole sau balastiere

-

Rezumând, faţă de valorile istorice şi tradiţionale (accesibilitate, istorie milenară, morfostructură urbanistică coerentă, relaţie firească cu mediul, calitate a edificării, situri arheologice importante), care ar fi trebuit să conducă la creşterea calităţii vieţii şi a imaginii urbanistice, la Sâmbăteni, astăzi, se constată contrariul. Întreg setul de valori evocate mai sus riscă să fie anihilat complet sau distorsionat de acţiunile incoerente ale Primăriei sau ineficienţa sistemului său de administrare şi de edificările şi amenajările abuzive ale comunităţii de rromi, la care se adaugă un set asemănător de acţiuni distructive ale tuturor celor care au construit aici în ultimul timp. Primăria se poate mândri cu cele cca. 3 ha. de „parcuri” centrale (cca. 600 x 50 de metri), şi cu concesionarea Văii Mureşului pentru patru balastiere în dreptul satului, doar pe malul nordic, iar comunitatea rromă cu cca.

25 de „palate” (din care 4-5 în construcţie şi 6 în dreptul bisericii, în centrul geometric al satului) şi cel puţin 6-7 amenajări particulare în domeniul public, cărora li se adaugă cca.

40 de noi „vile” care nu respectă regulamentul de urbanism ca amplasament.

Erau necesare? Aduc prosperitate şi adaugă calitate vieţii? Îmbunătăţesc imaginea aşezării? E uşor să se răspundă negativ la toate. Sunt suficiente exemple de reabilitări şi conversii/reconversii ale habitatului istoric sau tradiţional prin care se adaugă calitate

A N U A R

C. S. A. V. 2 0 1 5

150

Aşadar, problema nu este economică sau finaciară, ci comportamentală; poate fi înţeleasă, dar nu se poate rezolva decât printr-o minune. O minune în care administraţiile să se dedice chiar dezvoltării comunei şi bunăstării comunităţii locale, localnicii să recunoască valoarea, inclusiv financiară, a arhitecturii tradiţionale, iar noii veniţi să se adapteze locului şi să-şi consume altfel semnalarea prosperităţii şi aspiraţiile de reprezentare.

Minunea aceasta, înafara suportului divin, s-ar putea sprijini şi pe o sumă de eforturi umane, profesioniste sau nu, studiul prezentat aici putând fi considerat parte a acestor eforturi. Alte contribuţii nu pot veni decât prin respectarea legii. Ar fi suficient şi o lege simplă, de tip Hammurapi.

A N U A R

C. S. A. V.

2015 151

Cercetare Research

A N U A R

C. S. A. V. 2 0 1 5

152

Călătoria lui Le Corbusier la București în 1911 Capitol din teza de doctorat Tras el viaje de Oriente. Charles- Édouard Jeanneret – Le Corbusier, Arquia, Barcelona, 2015, pp. 59-69.

Congresul Internaţional Le Corbusier, 50 years later, UPV, Valencia, 2015 Los libros del Viaje de Oriente*, prelegere în deschiderea prezentărilor din sala 1, UPV, 19 nov. 2015

prof.dr.arh. Ricardo Ernesto Caceide DAZA Universitatea Naţională din Bogota (Columbia) redazac@unal.edu.co Cuvinte cheie: Le Corbusier, Jeanneret, București, Sinaia, Căldărușani, El Greco, Carmen Sylva

Rezumat Acest articol1 este despre impresiile lui Le Corbusier în timpul vizitei sale la București și în împrejurimi, ca parte din binecunoscutul Voiaj către Orient. Lucrarea relatează aventuri le din timpul tinereţii lui Le Corbusier, care au avut loc în Bulgaria, din 16 în 22 iunie 1911. Comentează desenele și cele mai importante descoperiri ale arhitectului; locuinţele vernaculare de la periferie observate în timpul căutării picturilor lui El Greco, presupus pierdute în zona Carpaţilor. Suntem familirizaţi cu dezamăgirea tânărului Le Corbusier (Charles-Édouard Jeanneret) în faţa palatelor regilor României, și descoperirea senzualităţii excepţionale a femeilor din București, precum și a veștmintelor lor elegante ce reamintesc de moda parizaiană. În final, articolul ne spune despre întâlnirea lui Le Corbusier cu câţiva dintre tinerii artiști consacraţi, precum și despre vizita sa la simplele și elocventele mănăstiri din regiunea Căldărușani. Fără îndoială, o călătorie semnificantă care arată importanţa aceastor voiaje pentru arhitectul elveţian.

1 Acest articol este un capitol din cartea Ricardo Daza, Tras el viaje de Oriente. Charles- Édouard Jeanneret – Le Corbusier, Arquia/Teză de doctorat, Barcelona, 2015, pp. 59-69.

A N U A R

C. S. A. V.

2015 153

Le Corbusier`s journey to Bucharest in 1911 Chapter from the doctoral thesis Tras el viaje de Oriente. Charles- Édouard Jeanneret – Le Corbusier, Arquia, Barcelona, 2015, pp. 59-69.

Le Corbusier, 50 years later International Congress, UPV, Valencia, 2015 Los libros del Viaje de Oriente*, lecture in the opening of room 1 session, UPV, 19 nov. 2015

prof.dr.arch. Ricardo Ernesto Caceide DAZA National University of Bogota (Columbia) redazac@unal.edu.co Keywords: Le Corbusier, Jeanneret, Bucarest, Sinaïa, Caldarushani, El Greco, Carmen Sylva 1

Abstract

This article is about Le Corbusier’s impressions during his visit to Bucharest city and its outskirts, as part of the well known Journey to the East. It tells the adventures that took place in Bulgaria, during Le Corbusier`s youth, from June 16th to 22nd, 1911. The article comments the architect’s drawings and his more prominent findings; the vernacular houses in the outskirts observed during the search for El Greco paintings, presumed to be lost in the Carpathian area. The paper introduces us to the disappointment of the young Le Corbusier (Charles-Édouard Jeanneret) in front of the palaces of Romanian kings, and the discovery of the exquisite sensuality of Bucharest’s women, as well as their elegant clothing that recalls him the parisian fashion. Finally the article tells us about the encounter of Le Corbusier with some of the young and even consecrated local artists, as well as about his visit to the simple and eloquent monasteries of Caldarushani region.

Without doubt, a significant journey that reveals the travel`s importance for the Swiss architect.

1 This paper is part of the book Ricardo Daza, Tras el viaje de Oriente. Charles- Édouard Jeanneret – Le Corbusier, Arquia/Thesis, Barcelona, 2015, pp. 59-69.

A N U A R

C. S. A. V. 2 0 1 5

160

His words, in addition to referring to the Greek origin of the artist and the vast Spanish influence received, reveal that Jeanneret has discovered El Greco as if it were unique pieces of ceramics. And to express the hectic order, also alludes to the notion of apparent contradiction, of dialectical confrontations so frequent in his writings.

Same as the young Swiss, Domenikos Theotokopoulos left his homeland, Crete, in search of new horizons. This and all his travels will be fundamental as formative experiences. In Venice he will be a student of Tiziano and Tintoretto. Naples and Rome represent a part of his itinerary, and it is in this last city where he has his first contact with the Spanish painting. Although, for Jeanneret Italy will be an important school, El Greco has to emigrate, and Toledo is where his work receives a singular character.

The search for the El Greco works has to continue. Klipstein doesn`t give up. Despite intial opposition from Jeanneret, they both leave for a remote, small town north of Bucharest, lost in the Carpathians. Already on the way, the young man draws in his notebook a series of sketches of the houses of the region, as well as the croquis of a corner of a house and its aileron, upon which he traces a detail of the arrangement of the planks on the deck (fig.4). On the right appears a sketch that could be the plan of the house, and recovers the efficient distribution obtained by using a passageway (corridor). From this drawing that figures a small chapel, a niche embedded in the wall of the staircase. 17 In these regions it seems common to bury the dead next to one`s home. In a drawing we can observe a house and a tomb (fig.5). In addition to the cross, the sketch allows to guess the intention of highlighting the door, translucent, displaced from the central axis of the façade.18 On the next page, Jeanneret draws the same house seen from the other angle.

In this manner two characteristics can be glimpsed, that we find later in some of Le Corbusier`s buildings: the action of placing the entrance linked to one of the corners and the use of prismatic forms. Such particularities we will see, for example in the JeanneretPerret house (Fig.6), that evokes the sloping roof that starts to take distance of the 17 18

Carnet 1, in Le Corbusier: Voyage d’Orient. Carnets, p. 63.

Compare this door with one of the Scwob Villa of 1916.

A N U A R

C. S. A. V.

2015 161

Fig. 4.

A N U A R

C. S. A. V. 2 0 1 5

162

Fig. 5.

A N U A R

C. S. A. V.

2015 163

Fig. 6.

A N U A R

C. S. A. V. 2 0 1 5

166

Precisely the women are the reason of some of the postcards he purchases in Bucharest (fig.7-9).

The costumes they wear are patterned with a motif that has become crucial along this journey: the representation of nature. One of these images will serve him years later to develop the theme of art as human creation. In L`Esprit Nouveau he compares the Romanian postcard with the image of a typical Zulu costume (fig.10). As human artefact, the geometry of the African pattern stands out against nature, incapable of such geometric abstractions: ``The Zulu does not imitate the small leaves of trees: he creates. He practices the standards of human optical sensitivity. The Romanian chooses the hieratic.``26 Jeanneret defines ``hieratic`` as the state of mind that leads to a civilization when, leaving an empirical stage, takes note of something previously only felt.27 According to this view, the Romanian peasants of 1911 had barely emerged from a purely intuitive period; their art only results in the mimicking of nature. It is without any doubt a hasty image of the young Swiss, if we observe closely other Romanian women popular costumes that adapt to his definition of hieratic.28 These findings came from the essay ``Absraktion unde Einfühlung`` by Wilhelm Worringer, that Klipstein recommended during the trip, as the German historian and theorist was directing the doctoral thesis of his friend.29 Starting from his comments on the Romanian popular costume, he gives us the impression that, in the case of art, the nature represented in the likeness of its appearance only results in mimesis. Throughout his life, Le Corbusier always expressed interest for the study of nature:

26 Ozenfant and Jeanneret: «Nature et creation», s.n.p.

27 Ozenfant and Jeanneret: «L’angle droit», s.n.p.

28 See the entire series of postcards: FLC L5-9-7 a 13 29 Teacher Brooks comments the discussions as well as on Worringer could have sustained the two journey companions. Brooks: Le Corbusier’s Formative Years, p. 256.

A N U A R

C. S. A. V.

2015 167

Fig. 7.

A N U A R

C. S. A. V. 2 0 1 5

172

In the letter to the mysterious Lady, Jeanneret questions about the essence of Bucharest (fig.13): ``What will I tell of this city full of trees, stretching into the distance, but which in every moment offers a closed neighbourhood of petit maître (dandy) ?

The houses do not exceed two floors and the streets end suddenly. The architecture is as futile as life itself; everywhere, the presence of the Beaux-Arts School, because the only working in here are graduate architects in Paris.

Despite the banality, not all is ugly; because of the source`s unity, you do not find in Bucharest the heterogeneity and ugliness of German cities. The look neither stops on the known profiles, nor in the savvy garlands of memory. It is totally free and it comes out running after the first idol that passes; and in Bucharest is Sunday every day of the week…``33 Klipstein and Jeanneret meet some young men that William Ritter recommended to visit, members of the Junimea Română (Romanian Youth Group), an association of artists similar to the Vienese Seccesion. And in the Royal Palace they had a similar experience with musicians. On Ritter`s recommendation and following the letter sent by Mr. Caragiale, the friends are greeted by a painter named Vlahuţă. With him they have the opportunity to appreciate masterpieces of one of the other friends of Ritter, the painter Nicolae Grigorescu.34 The host invites them to dinner. After many days of frugality and hardship, travellers are stunned by the delicious menu offering them: caviar, butter, eggs, thick fish fillets, mushrooms, green beans, chicken, cheese, strawberries, raspberries, cherries, coffee and ice cream scented jam.35 The host is an elegant and distinguished man, to the point that his tie deserves a drawing and an expressive comment from Jeanneret: ``Mr.Vlahuţă takes a very chic tie, a silk tie on a soft and light fabric shirt.``(fig.14).36 33 Ibídem.

34 Friend of Ritter, the painter Nicoale Grigoresco (Pitaru, Dâmboviţa, 1938) is one of the maine exponents of the Romanian Seccesion. Between 1904 and 1907 he establishes in Câmpina, where he dies.

35 Carnet 2, in Le Corbusier: Voyage d’Orient. Carnets, p. 25.

36 Carnet 1, Ibídem, p. 67.

A N U A R

C. S. A. V.

2015 173

Fig. 13.

Fig. 14.

A N U A R

C. S. A. V. 2 0 1 5

178

Fig. 17.

A N U A R

C. S. A. V.

2015 179

Fig. 18.

A N U A R 184

C. S. A. V. 2 0 1 5

A N U A R

C. S. A. V.

2015 185

Vernacular Serbia Traced by Charles-Édouard Jeanneret in 1911 International Congress Le Corbusier, 50 years later, Valencia, 2015, participant prof.dr.arch. Ljiljana BLAGOJEVIĆ University of Belgrad, Faculty of Architecture Vice Dean for Postgraduate Programs ljblagojevic@arh.bg.ac.rs

1. Introduction This paper looks at vernacular art and its milieu that had been seen by the eyes of CharlesÉdouard Jeanneret (1887-1965), when he visited Serbia in 1911 on his, now famous, voyage d’Orient (Le Corbusier 1989).1 This voyage, across Northern and Central Europe, Balkan and the Mediterranean – via Dresden, Prague, Vienna, Budapest, Belgrade, Bucharest, Tǔrnovo, Gabrovo, Adrianople, Constantinople (Istanbul), Mount Athos, Athens, and southern Italy – proved to be of the utmost importance for Ch.-É. Jeanneret, or as he was later known Le Corbusier, as an artist and architect. During the journey, he has kept a travel diary, took many photographs and filled six carnets with drawings and sketches. Extracts from his travel notebooks were first published as articles in La Chaux-de-Fonds newspaper Feuille d’Avis, during 1911. In 1965, he chose some of the articles, letters and drawings from this journey for publication in his last book entitled Le Voyage d’Orient (Paris: Forces vives, 1966). Of this journey, he wrote fondly in many publications throughout his life, such as in this line from his L’Art décoratif d’aujourd’hui: “J’entrepris un grand voyage qui allait être décisif, à travers les campagnes et les villes des pays réputés encore intacts; … J’ai vu les grands monuments éternels, gloire de l’esprit humain.”

(Le Corbusier 1925, p. 210).

It has been well documented that, throughout the journey, Ch.-É. Jeanneret attentively traced buildings, urban and vernacular sites and ambient, landscapes and various objects he saw by way of photographs, sketches, drawings, notes and by acquiring various items for his or his mother’s collection (Amirante, et al. 2013, passim). I would argue that in 1

The paper draws from my previous research, see: Blagojević, 2003; 2015.

A N U A R

C. S. A. V. 2 0 1 5

192

Fig. 3: a) Pottery exhibited at the Ethnographic Museum in Belgrade, photographed in 1907 by Nikola Zega. Courtesy Ethnographic Museum, Belgrade, inv. no. 4243; b) Ch-É. Jeanneret, drawing of Serbian pottery from the Ethnographic Museum in Belgrade, 1911. Courtesy National Museum, Belgrade

A N U A R

C. S. A. V.

2015 193

Fig. 4: a) String music instruments from the collection of the Ethnographic Museum in Belgrade, photographed in 1907

by Nikola Zega. Courtesy Ethnographic Museum, Belgrade, inv. no. 3094; Ch-É. Jeanneret, drawing of gusle from the Ethnographic Museum in Belgrade, 1911. Courtesy National Museum, Belgrade

A N U A R

C. S. A. V. 2 0 1 5

198

Serbia vernaculară trasată de Charles-Édouard Jeanneret în 1911

Congresul Internaţional Le Corbusier, 50 years later, Valencia, 2015, participant prof.dr.arh. Ljiljana BLAGOJEVIĆ Universitatea din Belgrad, Facultatea de Arhitectură Vice Decan pentru Programe Postuniversitare ljblagojevic@arh.bg.ac.rs

Rezumat Această lucrarea observă arta vernaculară și ambientul acesteia văzute prin ochii lui Charles-Édouard Jeanneret (1887-1965), când a vizitat Serbia în 1911 în, acum faimosul, voiaj spre Orient (Le Corbusier 1989)1. Această călătorie, prin Europa de Nord și Centrală, Balcani și Mediterana - via Dresda, Praga, Viena, Budapesta, Belgrad, Târnovo, Gabrovo, Adrianopol, Constantinopol (Istanbul), Muntele Athos, Atena, și sudul Italiei - se va dovedi de importanţă fundamentală pentru Ch.-É. Jeanneret, sau așa cum avea să fie cunoscut mai târziu Le Corbusier, ca artist și arhitect. În timpul acestei călătorii, el a ţinut un jurnal de voiaj, a făcut multe fotografii și a umplut șase carnete cu desene și schiţe.

Extrase din carnetele sale au fost pentru prima oară publicate ca articole în ziarul din Chaux-de-Fonds, Feuille d’avis, în 1911. În 1965, el a ales câteva dintre articole, scrisori și desene din călătoria sa pentru publicare în ultima sa carte intitulată Le Voyage d’Orient (Paris: Forces vives, 1966). Despre voiajul său, a scris cu afecţiune în multe publicaţii în timpul vieţii sale, precum în acest pasaj din L’Art décoratif d’aujourd’hui: “Am întreprins o mare călătorie ce avea să fie decisivă, prin satele și orașele ţărilor recunoscute ca fiind încă intacte; ... Am văzut marile monumente eterne, gloria spriritului uman.2” (Le Corbusier 1925, p. 210).

1 Această lucrare se extrage din cercetările mele anterioare, a se vedea: Blagojević, 2003; 2015.

2 J’entrepris un grand voyage qui allait être décisif, à travers les campagnes et les villes des pays réputés encore intacts; … J’ai vu les grands monuments éternels, gloire de l’esprit humain.

A N U A R

C. S. A. V.

2015 199

Calendar

A N U A R 200

C. S. A. V. 2 0 1 5

A N U A R

C. S. A. V.

2015 201

CALENDAR

2015 Calendarul activităţilor C.S.A.V. Dealu Frumos, jud. Sibiu - 02 - 10 mai - Atelier de arhitectură Participanţi : Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” București Facultatea de Arhitectură de Interior Universitatea ,,Transilvania” Brașov Facultatea de Inginerie a Lemnului New Design University St. Polten, Austria - 01 - 12 iunie - Tabăra de creaţie Participanţi : Liceul Academic de Arte ,,Igor Vieru” Chișinău, Republica Moldova - 21 - 30 august - Școala de vară, pe teme de urbanism: ,,Mici interventii urbane” http://e-zeppelin.ro/mici-interventii-urbane-atelier-de-arhitectura/ Participanti : arhitecţi, studenţi arhitecţi ai UAUIM București și studenţi arhitecţi ai Universităţii Tehnice ,,Gheorghe Asachi” Iași - Permanent : Excursii de documentare - Facultatea de Arhitectură /Restaurare / Conservare Sibiu ______________________________________________ Marcel Nemeti Universitatea de Arhitectură și Urbanism ,,Ion Mincu” București Facultatea de Arhitectură/Restaurare/Conservare Sibiu Centrul de Studii în Arhitectura Vernaculară Dealu Frumos Tel/Fax : 0269517600 - CSAVDF Tel/Fax : 0269222215 - Sibiu

A N U A R 202

C. S. A. V. 2 0 1 5

A N U A R

C. S. A. V.

2015 203

RECENZII. BIBLIOGRAFII. Congresul internaţional „Le Corbusier, 50 years later”, Valencia, 2015 Studii despre LC și vernacular

Cu prilejul comemorării a 50 de ani de la moartea lui le Corbusier, Universitatea Politehnică din Valencia a organizat Congresul internaţional „Le Corbusier, 50 years later”, unde s-au reunit cei mai importanţi cercetători contemporani ai operei corbusiene și numele majore ale autorilor consacraţi, precum Timothy Benton sau Jean-Louis Cohen. În ambientul efervescent și bogat în resurse documentare, un loc special l-a ocupat relaţia lui Le Corbusier cu arhitectura vernaculară, fie prin voiajele de tinereţe, fie prin activitatea de proiectare de maturitate, fie prin crochiuri, publicaţii și fotografie.

Cei doi autori ai articolelor prezentate în această ediţie în capitolul „Cercetare”, profesorul Ricardo Daza, care a deschis secţiunea prezentărilor pe subiectul arhitecturii vernaculare, și prof. Ljiljana Blagojević au reprezentat subiectele cele mai apropiate geografic de patrimoniul vernacular românesc: vechea Valahie și Serbia anilor 1911.

Mai jos puteţi regăsi rezumatele altori două articole semnate de cei doi autori, din care pot fi extrase informaţii preţioase despre un voiaj fundamental pentru Le Corbusier pe teritoriile românești și balcanice.

A N U A R

C. S. A. V. 2 0 1 5

208

Proiectul cultural al Fundaţiei Arhitext, iulie - octombrie 2015 Extraordinarele aventuri şi uimitoarele descoperiri ale unui grup de 20 de tineri curioşi şi temerari (studenţi la arhitectură, urbanism, peisagistică, sociologie, antropologie), a 5 cadre didactice dornice de aventură (de la UAUIM – Facultatea de Arhitectură, Facultatea de Urbanism şi Peisagistică, Universitatea Bucureşti – Facultatea de Sociologie şi Facultatea de Istorie) precum şi a doi ghizi dedicaţi (de la UAUIM şi Muzeul Naţional al Satului) care în arşiţa şi seceta lunii iulie a anului de graţie 2015 au îndrăznit să străbată timp de o săptămână valea sălbatică a Vâlsanului, dealurile acoperite de păduri întunecate care străjuiesc această vale, pentru a descoperi cele 9 sate şi cătune ascunse, pitite în luminişurile şi poienile de pe platourile care se desfăşoară pe coastele şi culmile acestor dealuri. Au putut consemna, nu una, nu două, nici 5 sau 7 case ale bunicilor, ci peste 75 de case vechi ale bunicilor, originale, nealterate de timp sau de intervenţia omului.

Fiecare casă, fiecare gospodărie, fiecare anexă gospodărească a fost fotografiată, desenată, fişată, cu tot inventarul lor. Oamenii întâlniţi au fost rugaţi să povestească despre casele şi locurile lor şi ale vecinilor care nu mai sunt, să recite şi chiar să cânte din ce mai îşi aduceau aminte din tinereţea lor.

A N U A R

C. S. A. V.

2015 209

A N U A R 210

C. S. A. V. 2 0 1 5