csav 7 extras

Anuarul Centrului de Studii de Arhitectură Vernaculară UAUIM

Dealu-Frumos

2016

Vernacular 2.0 Geografii picturale Pictural geographies

Editura „Ion Mincu” București

Director al centrului CSAV și editor al publicației CSAV: Prof. Dr. Arh. Sergiu NISTOR - Consilier Prezidențial pentru Cultură și Culte, fost președinte la ICOMOS România și Secretar de Stat în Ministerul Culturii și Patrimoniului Național (2012-2013), membru al Departamentului de Istoria și Teoria Arhitecturii și Conservarea Patrimoniului, UAUIM

Comitetul științific al publicației CSAV : Dr. Ligia FULGA – director, Muzeul Etnografic Braşov Conf.dr.arh. Kázmér KOVÁCS - Departamentul de Istoria și Teoria Arhitecturii și Conservarea Patrimoniului, UAUIM Dr. Christoph MACHAT – membru al Comitetului Executiv al ICOMOS lect.dr.arh. Gabriel PANASIU - Departamentul de Istoria și Teoria Arhitecturii și Conservarea Patrimoniului, UAUIM

Coordonator al publicației CSAV: Asist. dr.arh. Ioana ZACHARIAS VULTUR - Departamentul de Istoria și Teoria Arhitecturii și Conservarea Patrimoniului, UAUIM

Pagina web a publicației și centrului de cercetare: www.csav.ro Pagina Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” București : https://www.uauim.ro/en/research/dealufrumos/

Anuarul Centrului de Studii de Arhitectură Vernaculară UAUIM (Dealu Frumos) = ISSN 2068 – 472X Design, traduceri & DTP : Asist.dr.arh. Ioana ZACHARIAS VULTUR Editura „Ion Mincu” Str. Academiei nr.18-20, București

cVAS Annuary 2 0 1 6 5

Summary In the opening

Dossier

Vernacular voyage 2: Le Corbusier, William Ritter and Nicolae Grigorescu Voiaj vernacular 2 : Le Corbusier, William Ritter și Nicolae Grigorescu Diana BELCI „Casa cu Har ”- The House with Soul. More than a Conservation Summer School Casa cu Har - Mai mult decât o școală de vară de restaurare

11

Vlad GAIVORONSCHI Ion`s House Casa lui Ion

21

Learning from the vernacular The Dancing Salon. The New Village at the National Village Museum Bucharest Salonul de dans . Satul Nou din Muzeul Național al Satului București

35

Faculty of Architecture, Ist year, 12B group students

Liliana CAZACU Rural and digital - Harvard School of Design Rural și digital - Harvard School of Design

37

Emil Barbu POPESCU I Ştefan SIMION I Emil BURBEA MILESCU I Ilinca RĂDULESCU 43 24A studio project, prof.dr.arch. Emil BARBU POPESCU, UAUIM Honor President: New Perișoru - the humanism of production New Perișoru - umanismul producției Profile

Research

Calendar Reviews.

Bibliography

Asociația MONUMENTUM - Eugen VAIDA The Misionary architect: comunication forms in working with vernacular heritage Arhitectul misionar: forme de comunicare în lucrul cu patrimoniu vernacular

53

Ricardo DAZA_2 Romanian influences in the work of Charles-Éduard Jeanneret - Le Corbusier Influențe românești în lucrările lui Charles-Éduard Jeanneret - Le Corbusier

69

C.S.A.V. 2016 activity calendar Archives Neuchateloises: Bibliotheque Fonds Speciaux, Fonds William Ritter (1880 - 1955) Pictorial geographies: William Ritter`s watercolor notebooks - meeting Grigorescu Geografii picturale: caietele de acuarelă ale lui William Ritter - întâlnirea cu Grigorescu Squaro di San Trovaso. Traces of Tyrolean vernacular architecture in Venice at Biennale 2016 Atelierul de gondole din San Trovaso. Urme de arhitectură vernaculară tiroleză în Veneția la Bienala 2016

109 111

155

cVAS Annuary 2 0 1 6 6

Nicolae Grigorescu, drawing gifted to William Ritter, signed by W.Ritter with the text „de Nikolae Ion Grigorescu, a ..., aprés mon article de die Kunst fur Alle en Février 1897, ... aujourd`hui, 23 Octobre 1950, a Mélide [Swiss city where Ritter lived], charcoal, white pastel and black diluted ink (or watercolor) on cardbard / desen făcut cadou lui William Ritter, semnat de W. Ritter cu textul „de la Niikolae Ion Grigorescu, la..., după articolul meu din die Kunst fur Alle în februarie 1897, ...astăzi, 23 octombrie 1950, la Mélide [ oraș elvețian în care a trâit Ritter], cărbune, pastel alb, cerneală (sau acuarelă) neagră diluată pe carton.

Bibliothèque de la Ville de La Chaux-de-Fonds, Fonds William Ritter, Switzerland.

cVAS Annuary 2 0 1 6 7

Voiaj vernacular 2 : Le Corbusier, William Ritter și Nicolae Grigorescu cu

În mai 1911 Charles-Edouard Jeanneret (Le Corbusier) pornește împreună cu amicul său August Klipstein într-un voiaj dee cinci luni prin Orient, din care aproape o săptâmână în spațiul românesc. În această călătorie va „face peste 300 de desene, 500 00 de fotografii, și umple șase carnete cu notițe copioase, extrase din care s-a publicat pentru prima oară în ziarul Feuille d`Aviss din Chaux-de-Fonds” 1. Cea de-a doua parte a cercetării doctorale a profesorului columbian Ricardo Daza, intitulată în această tă ediție „Influențe românești în opera lui Charles-Edouard Jeanneret - Le Corbusier”, aduce în lumină noi surse ale imaginarulu luii lu corbusian: pictura lui Nicolae Grigorescu și arhitectura vernaculară românească.

Între 16 și 22 iunie 1911, Jeanneret ajunge împreună cu August Klipstein la Mănăstirea Căldărușani unde vede icoanele pictatee de Nicolae Grigorescu, face schițe și fotografii după spațiile mănăstirești, și este invitat la un prânz bucolic. În pregătirea acestu tuii tu 2 3 voiaj Jeanneret citește despre contextul balcanic în lucrarea mentorului său William Ritter , „L`Entêtement slovaque’’ (1910) 0),, 0) care era preocupat de arta populară românească, etnografie și folclor, și care frecventează spațiul românesc între 1856-1906 06,, 06 mai ales alături de bunul său amic, Nicolae Grigorescu4. Cel mai probabil Ritter și Grigorescu pictează împreună în aer liber, înn București, la Câmpina (unde locuia Grigorescu în ultimii ani de viață) și în împrejurimi . Într-unul dintre voiajele sale înspre sau au dinspre Viena, Ritter trece și prin Transilvania unde face o suită de acuarele și crochiuri: Sibiu, zona Mureșului, etc.

V olumul de față explorează legătura picturală între crochiurile și fotografiile tânărului Le Corbusier (1911), acuarelele le lui William Ritter (1856 - 1906) și pictura lui Nicolae Grigorescu din perioada vizitelor lui Ritter: arhitectură vernaculară și religioasă, scene de gen, peisaje sătești, personaje locale. La recomandarea prof. arh. Marie Jeanne Dumont (ENSAPB), editorul ul volumului „Le Corbusier - William Ritter. Correspondance croiseé (1910-1955) ” am început să cercetez desenele lui William Ritterr în legătură cu arhitectura vernaculară românească. Investigarea pieselor desenate din Fondul William Ritter confirmă însă și un alt fapt interesant: influența temelor lui Nicolae Grigorescu asupra amicului său Ritter și urmărirea lor exactă de către Lee Corbusier în voiajul său. Este vorba despre inventarierea prin schițe, cărți poștale sau fotografii de către LC a subiectelor indicatee ori sugerate de Ritter: tema carului cu boi, portul popular românesc și arhitectura religioasă.

Ioana ZACHARIAS VULTUR UR 1. Kenneth Frampton, „Le Corbusier”, Thames and Hudson, Londra, 2015, p.13.

2. William Ritter (1867-1955) a fost un scriitor, pictor, critic de artă și critic muzical elvețian, născut la Neuchatel.

3. Francesco Passanti, „The Vernacular, Modernism and Le Corbusier”, Journal of the Society of Architectural Historians, Vol. 56, No. 4 (Dec., 1997), p. 450.

4 . Ioana Vlasiu, cercetător grad I, Academia Română, Institutul de Istoria Artei, „Rencontre Nicolae Grigorescu – William Ritter. Perspective des historiens de l’art”, lucrare prezentată la colocviul internaţional L’Europe centrale en amateur. William Ritter, Centre Interdisciplinaire de Recherches Centre-Européennes, Université Paris-IV.

cVAS Annuary 2 0 1 6 8

Vernacular voyage 2 : Le Corbusier, William Ritter and Nicolae Grigorescuu

In May 1911 Charles-Edouard Jeanneret (Le Corbusier) starts together with his friend August Klipstein a five-month voyagege through the Orient, out of which almost a week on Romanian territory. In this journey he will do ``over 300 drawings, 5000 photographs and fills in six notebooks with copious sketches , out of which extracts were published for the first time in thee Swiss newspaper Feuille d`Avis in Chaux-de-Fonds” 1. The second part of the doctoral research of Columbian Architecture re Theory professor Ricardo Daza, entitled in this edition ``Romanian influences in the work of Charles-Edouard Jeanneret - Lee Corbusier``, brings forward new sources of Corbusian imaginary: Nicolae Grigorescu`s painting and Romanian vernacularr architecture.

Between the 16th and 22nd of June 1911, Jeanneret arrives together with August Klipstein at the Monastery of Căldărușanananii where he sees the icons painted by Nicolae Grigorescu and takes photographs of the monastery`s spaces, and is invited to a bucolic lunch. While preparing this journey, Jeanneret reads about the Balcan context in his mentor William Ritter2,`s book ok 3 „L`Entêtement slovaque’’ (1910), who was studious of Romanian popular art, etnography and folklore, and whom frequently ly visits the Romanian territories between 1856-1906, especially together with his good friend, Nicolae Grigorescu4. Mostt certainly Ritter and Grigorescu paint together en plein-air, in Bucharest, in Câmpina (where Grigorescu lived during his lastt years) and in the sorrounding regions. In one of his journeys to or from Vienna, Ritter passes through Transylvania where he paints a series of watercolors and draws crayon sketches: Sibiu, Mureș region, etc.

T he present volume explores the picturesque connection between the sketches and photographs of young Le Corbusier er (1911), William Ritter`s watercolors (1856-1906) and Nicolae Grigorescu`s paintings during Ritter`s visits: vernacular ar architecture, genre painting, rural landscapes, local characters. At the reccomendation of prof. arch. Marie Jeanne Dumontt (ENSAPB) the editor of „Le Corbusier - William Ritter. Correspondance croiseé (1910-1955) ” edition I started to research William am Ritters drawings about Romanian vernacular architecture. The investigation of art pieces of William Ritter Fund confirms ms also another interesting fact: the influence of Nicolae Grigorescu on Ritter`s subjects of interest in their exact quest by Le Corbusier during his voyage. It refers to inventorizing by LC through sketches or photographs the indicated subjects by Ritter er:: er the oxen cart theme, the Romanian popular costume and religious architecture.

Ioana ZACHARIAS VULTUR UR 1. Kenneth Frampton, „Le Corbusier”, Thames and Hudson, Londra, 2015, p.13.

2. William Ritter (1867-1955) was a Swiss painter, art critic and music critic, born in Neuchatel.

3. Francesco Passanti, „The Vernacular, Modernism and Le Corbusier”, Journal of the Society of Architectural Historians, Vol. 56, No. 4 (Dec., 1997), p. 450.

4 . Ioana Vlasiu, researcher Ist degree, Romanian Academy, History of Art Institute, „Rencontre Nicolae Grigorescu – William Ritter. Perspective des historiens de l’art”, paper persented at the international colloquy L’Europe centrale en amateur. William Ritter, Centre Interdisciplinaire de Recherches Centre-Européennes, Université Paris-IV.

cVAS Annuary 2 0 1 6 10

cVAS Annuary 2 0 1 6 11

„Casa cu Har ”The House with Soul. More than a Conservation Summer School Casa cu Har - Mai mult decât o școală de vară de restaurare lect.dr.arch. Diana BELCI University of Architecture and Urbanism, Politechnic University, Timişoara diana_belci@yahoo.co.uk Keywords: Casa cu Har, restoration, Topârcea, summer school

1. Preamble A house is more than the sum of its material components. A house is more than the total number of bricks, doors, or windows. A house is the memory of all the people that have ever crossed its threshold, which laughed and cried within, were born, died, loved and prayed inside. A house accumulates the soul of all the people who lived in between its doors...those who passed away and those that are yet to be born.

The topic of this article will be such a house built in Topârcea, a small village in the heart of Transylvania. Teofil Părăian, a preeminent religious figure, a highly cultivated orthodox priest and monk known for his rather modern approach to orthodoxy and love for the traditional heritage, was born in this house. The house is frequently mentioned in his speeches.

He talks with nostalgia about his native house and sadness when he returns for the last time in Topârcea to find it abandoned and forgotten.

Teofil Părăian was the son of a peasant and despite being born blind, went to school, graduated from the Theology Faculty in Sibiu, and became a national religious figure, beloved by millions of Romanians (fig.1.).

1. Preambul O casă este mai mult decât suma componentelor sale materiale. O casă este mai mult decât totalitatea cărămizilor, a ușilor, a ferestrelor care o compun. O casă este suma pașilor celor care i-au trecut pragul, a celor care au râs și au plâns întrânsa, s-au născut și au murit, au iubit, au trăit, s-au rugat. O casă acumulează harul celor care au viețuit între ușile sale... cei care au fost și cei care vor veni.

Subiectul acestui articol este o asemenea casă, din inima Transilvaniei, unde s-a născut și a copilărit Părintele Teofil Părăian, unul dintre cei mai importanți duhovnici români. Casa copilăriei este ades evocată în cuvântările sale. O amintește cu nostalgie și emoție când povestește de mama sa și tristețe când o regăsește după mulți ani, abandonată, uitată, năpădită de ploi și buruieni. Teofil Părăian este o figură religioasă proeminentă, un preot și călugăr foarte cultivat, cunoscut pentru viziunea sa inovatoare legată de ortodoxism și iubirea sa pentru patrimoniul tradițional.

Deși se naște orb într-o familie de țărani, absolvește Facultatea de Teologie din Sibiu, și va deveni un cunoscut duhovnic, iubit de milioane de români (fig.1.).

cVAS Annuary 2 0 1 6 12

2. The village and its inhabitants

2. Satul și oamenii

Topârcea is situated in the Țara Secașelor geographic area, 9 km from Ocna Sibiului one of the rural areas near Sibiu. Green hills and countless flocks of sheep grazing dominate the landscape. The village is organized concentrically around the church sitting on top of a hill.

Initially a Saxon comunity, Topârcea has been abandoned by its initial inhabitants somewhere in the 17th century. Today, the village is almost exclusively Romanian, but the population is dramatically declining.

Many houses are abandoned and left to ruin. The former school sitting on top of a hill near the church is an impressive end of 19th century building lying in ruins, reminding the people of Topârcea of the prosperous and lively community that used to live here (fig. 2.).

Topârcea este un sat din Valea Secașelor, situat la 9 km de Ocna Sibiului, ascuns printre dealuri unde pasc în tihnă nenumărate turme de oi. Deasupra satului, tronează maiestoasă silueta bisericii, iar din acest punct central cărările satului se despart și se întâlnesc, aducând case și oameni laolaltă.

Topârcea a fost un sat săsesc la originile sale.

Locuitorii săi inițiali l-au abandonat acum mai bine de 400 de ani. O comunitate prosperă de țărani români a continuat să trăiască aici. Astăzi însă, multe dintre casele mândre de altădată stau ferecate. Școala, o frumoasă clădire de sfârșit de secol XIX, este aproape o ruină, amintind prin scara sa despre satul de altădată (fig.2.).

3. Părintele și casa copilăriei

3. Teofil Părăian and his childhood house When Teofil Părăian returned for the last time to his native Topârcea he found a village he describes as being ``demolished``, broken, ruined and he felt responsible for ruining it when he left to become a monk, at 24. He left, as many others did before, to the nearby towns to make a better living. After he left, his brothers followed, and only one of the four Părăian brothers remained in Topârcea to work the land as his ancestors did before him. When the father of the Părăian family died, 30 years ago, the house was abandoned too (fig.3).

Vizitându-și pentru ultima oară satul în care s-a născut, părintele este cuprins de nostalgie și tristețe. El descrie satul ca fiind „dărâmat” și se simte responsabil pentru această dărâmare, pe care a produs-o și el aidoma multor altora, când a plecat la 24 de ani. Plecarea sa, a fost urmată de cea a fraților săi, care și-au căutat rostul în orașele din jur. Numai unul dintre frații Părăian a rămas să cultive pământul după modelul strămoșilor săi. Când tatăl părintelui Părăian a murit, acum 30 de ani, casa a fost abandonată și ea (fig.3).

4. Casa cu Har- The Conservation Summer School

4. Tabăra „Casa cu Har”

The Summer School in Topârcea started in a rather informal manner. After years of abandonment, some of the followers and relatives of Teofil Părăian decided to restore the house and transform it into a memorial house, and turned to architecture professor Teodor Gheorghiu for help. The professor, decided to achieve this goal by involving some of his students and collaborators. He decided that this house could be the ``perfect excuse`` to study conservation and organized, together with some of his former assistants and collaborators a small summer practice for architecture students in July 2015. .

Este greu de spus cum a debutat școala de restaurare de la Topârcea. Cert este că strigătul după ajutor al casei a fost auzit. După ani de uitare, câteva rude și urmași ai lui Teofil Părăian au decis să restaureze casa și s-o transforme într-o casă memorială. Profesorul Teodor Octavian Gheorghiu s-a alăturat, angrenându-și studenții și colaboratorii în acest proiect. Cu acest prilej primele lucrări de punere în siguranță ale casei au început. Casa a devenit prilejul perfect pentru organizarea unei școli de vară de restaurare care a debutat în vara lui 2015.

cVAS Annuary 2 0 1 6 15

Fig. 3. Students walking through the village. Studenți la pas prin sat.

cVAS Annuary 2 0 1 6 16

pigs. The small barn also contained a very old winepress.

Unfortunately, the roof was badly damaged, and the missing tiles had to be replaced by a plastic membrane.

The structure was supported by four wooden pillars, and all of them had deteriorated extremities due to the direct contact with the soil.

Initially each of them rested on a big stone.

The students replaced the damaged beams and rafters; they removed the rotten ends of the four pillars and repositioned the structure on stones.

After all this work was done, they restored the tiles and completed the missing parts (fig.9, 10).

At the end of this practical conservation school, many of the students have learned the steps required to restore an old house. They have learned how beautiful and how fragile the Romanian vernacular heritage is.

Casa cu Har is more than a conservation summer school, Casa cu Har is a manifesto against the abandonment of the Romanian village.

Organizers: Asociația pentru Patrimoniu Activ- PACT, Timișoara Asociația Monumentum, Sibiu Facultatea de Arhitectură și Urbanism Timișoara Primăria Ocna Sibiului Casa cu Har team: Teodor Octavian Gheorghiu, Eugen Vaida, Diana Belci, Gabriela Pașcu, Emanuela Ciocan, Ștefana Bădescu, Bogdan Bej, Adrian Bancoș, Eliza Bistrian, Daiana Maciulschi, Nicoleta Postolache, Rafael Vasilcin, Mădălina Nica, Vlad Tămaș, Bettina Varga, Mark Cîmpean, Cristina Gagea, David Buzulică, Barbu Bogdan, Anca Groza, Ionuț Dohotariu, Roxana Cristea, Diana Lucaciu, Marius Ioan Bogdănel (Topârcea), Simona Purcarescu (Topârcea), Cristian Purcarescu (Topârcea), Nea Băcilă (Toparcea), Elena Curechean (Topârcea), Părintele Mihail Bobârnat, Dan Idiceanu, Angela Gheorghiu https://www.facebook.com/casacuhar/

a fost îndeplinită, acoperișul a fost închis, și țiglele reașezate, în așa fel încât casa să facă față zăpezilor și ploilor (fig. 7, 8).

A treia echipă de studenți au lucrat la conservarea șopronului aflat într-o stare de pre-colaps. Sub acest șopron sau șură mică, erau adăpostiți porcii și găinile, dar și un foarte vechi teasc de vin din lemn. Starea de conservare era precară. Structura care se sprijinea inițial pe patru stâlpi de lemn, așezați la rândul lor pe patru pietre mari de râu, s-a deplasat, iar cei patru stâlpi aveau capetele deteriorate de contactul direct cu pământul.

Studenții au înlăturat capetele putrede ale stâlpilor, au repoziționat structura pe cele patru pietre, apoi au refăcut șarpanta șopronului înlocuind fermele distruse de ploaie, și în locul membranei de plastic care ținea loc de acoperiș, au reașezat țigle tradiționale (fig.9, 10).

La sfârșitul acestei practici, studenții au învățat care sunt pașii de bază în conservarea unei case tradiționale. Au învățat cât de frumos și fragil este patrimoniul tradițional, și cât de ușor poate dispărea irecuperabil.

Casa cu Har este mai mult decât o școală de restaurare, Casa cu Har este un manifest împotriva „dărâmării” satului românesc.

cVAS Annuary 2 0 1 6 17

Fig. 3.

Foto: Vintilă

MIHĂILESCU

Fig. 4. ``Casa cu Har`` team during the summer school at Topârcea. Echipa „Casa cu Har” în timpul școlii de vară.

cVAS Annuary 2 0 1 6 18

Fig. 5, 6. The students working on the conservation of the base. Studenții lucrând la repararea soclului casei.

Fig. 7. Working at the roof. Lucrând la acoperiș.

cVAS Annuary 2 0 1 6 19

Fig. 8. Working at the roof. Lucrând la acoperiș.

Fig. 9, 10. The ``Small Barn`` team at work. Echipa „Șura Mică ” la lucru.

cVAS Annuary 2 0 1 6 20

Fig. 1. My grandfather`s office, Alexandru Cimponeriu inside Colna Cimponeriu. Biroul bunicului meu, Alexandru Cimponeriu, în clădirea colnei.

cVAS Annuary 2 0 1 6 21

Ion`s House Casa lui Ion prof.dr.arch. Vlad GAIVORONSCHI architectural design: autor prof. dr. arh. Vlad GAIVORONSCHI colaborators: arch. Mihai UNGUR, arch. Bogdan RAŢ University of Architecture and Urbanism, Politechnic University, Timişoara Keywords: Ion`s House, colna, vineyard, heritage, landscape In the following lines I will illustrate a story that spans many years after 1990. The facts happened and continue to happen in The Vineyard of Arad, in the village of Miniș. It is the place where, at the end of the `90s, my family managed to reclaim an old estate of my grandparents, turned into a ``house for the (communist) party`` for more than half a century after 1948. It is also the place that attracted Ion Stanca with his young family, as concierge of our estate. Now he builds a house after a different project that what he would have expected.

Context - The Vineyard of Arad – a certain landscape We are between the villages of Miniş and Păuliş, in Arad County. The area is one defined partly by the vineyards on the Zarand Mountains feet, with names that have a certain resonance, especially in our literature (Slavici), such as Şiria, Covăsânţ, Măderat, Ghioroc, Cuvin, etc.

On the other hand, the main feature is the adamant relationship between these compact hills and the wide plain that surrounds them, allowing the hills to be seen from afar, but also the other way around, the perception of the plain, especially with the sunset on top. Şiria is better known, with its fortress that watches over the territory where we can even find wine cellars for wines dating back to the 18th century, manor

În cele ce urmează vă voi înfăţișa o poveste întinsă pe mai mulţi ani după 1990. Faptele s-au petrecut și continuă să se petreacă în prezent în Podgoria Aradului, în satul Miniș. Este locul în care, la finele anilor ’90, familia mea reușea să recupereze o veche proprietate a străbunicilor mei, devenită pentru mai mult de o jumătate de secol după 1948 ”casa partidului”. Este de asemenea locul de care s-a lipit Ion Stanca cu tânăra sa familie, ca administrator al proprietăţii noastre. Acum el își construiește o casă după un alt fel de proiect decât s-ar fi așteptat.

Context – Podgoria Aradului – un anume peisaj Ne aflăm între satele Miniș și Păuliș, judeţul Arad. Zona este una care este definită pe de-o parte de podgoriile de pe dealurile de la poalele munţilor Zarandului, cu localităţi ale căror nume au o rezonanţă, inclusiv în literatura noastră (Slavici), precum Șiria, Covăsânţ, Măderat, Ghioroc, Cuvin, etc.

Pe de altă parte, caracteristică este relaţia fermă între aceste dealuri compacte și șesul întins ce le înconjoară permiţând pe de-o parte perceperea acestora de la zeci de kilometri distanţă, dar și invers: pe de altă parte, percepţia șesului, mai ales cu asfinţitul către apus de pe înălţimi.

cVAS Annuary 2 0 1 6 22

houses, etc.; furthermore Baraţca, with the two manor houses, one belonging to some families, Neopalladian, the other one Eclectic, Neogothic, in Fachwerk, as the ones into which the offices of the Baraţca Vinicultural Farm board were up until the 90`s.The entire area is dotted with manifold examples of valuable architecture, such as the Neopalladian manor houses belonging to some Hungarian counts, some in Eclectic style, etc.

Many of them are dwellings on wine cellars - ``colne``representing coherent ansambles of houses associated with wine production and storage specific for the 18th, 19 th and the begining of the 20th century.

Famous in the area, right close to our estate, is Geza Tudoş`s colna (who unfortunately passed away in 2013) dating back to the 18th century, listed on the List of Monuments. A host and a well-known chef, he had Kevin Costner, Emir Kusturica, Pierre de Meuron (together with me and Ioan Andreescu) and many, many others, as guests.

The massively built layer in the last two centuries, especially in Ghioroc, is the one belonging to Rroma people, but who abandon the colna typology, choosing other types of buildings.

If we speak about cultural landscape in the area, we cannot separate the natural and the built environment, from the gastronomic one, wine-growing, style, lifestyle, etc. And last, but not least, one must not forget that the entire Vineyard of Arad was connected with the town of Arad by a tramway line since the beginning of the 20th century and it still works.

The Cimponeriu Colna Our colna is a house developed on a ground floor, belonging to the 19th century, with an access through a space of a glass foyer-veranda underlined by a wooden gable, having in front of the entrance, a huge Canadian nut tree, that survived the hit of a lightning a few years ago ( fig.1-5). In here up until the `50s lived Costică Cimponeriu, my grandparent`s older brother that we`ve inherited. It seems that this estate together with 5,8 ha of vineyard was bought at the end of the 19th century by my

Mai cunoscută este Șiria, cu cetatea ce străjuiește de pe înălţimi teritoriul unde găsim și pivniţe pentru vinuri din sec. XVIII, conace, etc.; de asemenea Baraţca, cu cele două conace, unul aparţinând unor familii, neopaladian, celălalt eclectic, neogotic, în fachwerk, precum cele în care până în anii ’90 existau birourile de conducere ale Fermei Viticole Baraţca. Întreaga zonă este presărată cu numeroase exemple de arhitectură valoroasă, precum conacele neopaladiene ale unor grofi maghiari, altele eclectice, etc.. Multe dintre ele sunt locuinţe pe pivniţe de vinuri – “colne” – reprezentând ansambluri coerente de locuinţe asociate cu producţia și depozitarea de vin specifice pentru sec. XVIII, XIX şi început de secol XX. Celebră în zonă, chiar în vecinătatea proprietăţii noastre, este colna lui Geza Tudoş (decedat din păcate în 2013) de sec. XVIII, aflată pe lista monumentelor istorice. Gazdă şi maestru gastronom de renume, i-a primit ca oaspeţi de-a lungul vremii, printre alţii pe Kevin Costner, Emir Kusturica, Pierre de Meuron (împreună cu subsemnatul şi Ioan Andreescu) şi mulţi, mulţi alţii.

Ultimul strat masiv construit în ultimele două decenii, mai ales la Ghioroc, este cel al familiilor rome, dar care părăsesc tipologia de colnă, optând pentru alte tipuri de construcţii.

Dacă vorbim despre peisaj cultural în zonă, nu putem despărţi mediul natural şi construit de cel gastronomic, viticol, stil, stiluri de viaţă, etc.. Şi nu în ultimul rând nu trebuie uitat faptul că întreaga zonă Podgoria Aradului a fost conectată de Arad cu o linie de tramvai încă de la începutul sec. XX, care mai funcţionează şi astăzi.

Colna Cimponeriu Colna noastră este o casă întinsă pe parter, de sec. XIX, cu acces printr-un spaţiu de tip hol-verandă de sticlă marcată de un fronton din lemn, având în faţa intrării un nuc canadian imens, din păcate lovit de fulger acum câţiva ani, dar căruia i-a rezistat totuşi ( fig.1-5). Aici a trăit până la începutul anilor ’50 Costică Cimponeriu, fratele mai mare al bunicului meu, pe care l-am moştenit.

Se pare că această proprietate, împreună cu 5,8 ha de vie a fost cumpărată la sfârşitul sec. XIX de străbunicul

cVAS Annuary 2 0 1 6 23

Fig. 2. Sunset at Colna Cimponeriu. Asfințit la Colna Cimponeriu.

Fig. 3-5. Colna Cimponeriu. Colna Cimponeriu.

cVAS Annuary 2 0 1 6 24

grand grandfather Ioan Cimponeriu, whom would later become a church dean in Lipova, recalled also by Ioan Slavici in the novel ``Mara``.

The colna is secluded from the street that connects the village of Miniş and Păuliş, being locked in the hill and rising above an arched cellar of 19 x 6 m.

About two hectares are bearing fruits, and for more than 10 years, right after we`ve managed to reclaim the estate following a long trial with I.A.S. Baraţca, in the Southern part of the colna, in the small apartment that fits the old grape processing room at the beginning of the 20th century we`ve accommodated Ion Stanca, the man that is still the concierge of the estate nowadays.

The rest of the house we`ve arranged in a `civilized` manner after 50 years of `house for the party`, becoming now a retreat house.

meu Ioan Cimponeriu, cel care mai târziu avea să devină protopop la Lipova, amintit şi de Ioan Slavici în ”Mara”.

Colna este retrasă de la şoseaua ce leagă satul Miniş de Păuliş, fiind înfiptă în deal şi ridicându-se peste o pivniţă boltită de 19 x 6 m.

Cam două hectare sunt pe rod, iar de mai bine de 10 ani, imediat după ce am reuşit să recuperăm proprietatea după un lung proces în revendicare cu I.A.S. Baraţca, în partea sudică a colnei, în micul apartament ce ocupă spaţiul în care erau procesaţi strugurii la începutul sec.

XX l-am primit pe Ion Stanca, cel ce administrează şi acum proprietatea.

Restul casei am reamenajat-o cât de cât civilizat după 50 de ani de ”casa partidului”, funcţionând practic ca a doua casă (de vacanţă).

Ion and his house Balla Geza, renowned wine producer in the region, known especially in Hungary for his Princess wines and the one that bear his name (cadarcă, cabernet, merlot, traminer, sauvignon blanc, mustoasă) said to me in 2008 that we might lose Ion (Balla as his employee, me as manager of our property) if we do not get him a `plat` to be able to get established as everyone else. The danger was that Ion, a native of Bogdan Vodă – Maramureş, a man with high school studies and a man of great common sense, very hard-working and skilled, to take the road towards Italy or Spain or to follow his brother-in-law in France.

Ion şi casa lui Balla Geza, renumit producător de vin din zonă, cunoscut mai ales în Ungaria pentru vinurile Princess şi cele ce-i poartă numele (cadarcă, cabernet, merlot, traminer, sauvignon blanc, mustoasă) îmi atrăgea atenţia prin 2008 că-l pierdem pe Ion (el ca şi angajator al lui, eu ca şi administrator al proprietăţii noastre) dacă nu-i rezolvăm ”un plaţ” ca să se stabilească şi el ca tot omu’. Pericolul era ca Ion, originar din Bogdan Vodă – Maramureş, om cu liceu şi cu mult bun simţ, foarte muncitor şi priceput la multe, să ia drumul Italiei sau Spaniei sau al cumnatului său în Franţa.

Hence we decided quickly and Ion got 700 sqm at the Daiconi foothills (where our vineyards allotments are as well) with one condition, but an assumed one, to respect as much as possible the house design I will make for him ( fig.6-9).

Drept pentru care nu am stat mult pe gânduri şi Ion s-a ales cu cca. 700 mp de teren la poalele dealului Daiconi (unde sunt şi parcelele noastre de vie) cu o condiţie nescrisă, dar asumată, ca să respecte cât poate proiectul de casă de care-l voi face pentru el ( fig.6-9).

Neither Ion lingered and got married – in a year he also became the father of an adorable girl.

Nici Ion n-a stat mult pe gânduri şi s-a căsătorit - într-un an a devenit şi tatăl unei adorabile fetiţe.

At the same time the building of his home started, accepted by Ion and his wife after many meetings, reviews, explanations, etc.

În paralel a început şi construcţia casei sale după proiectul nostru, acceptat deIonşisoţiasadupămaimulteîntâlnirişicorecturi,explicaţii,etc.

cVAS Annuary 2 0 1 6 25

Fig. 6. Site area plan - Cimponeriu estate and Ion Stanca`s land.

Fig. 7. Ion`s land . Terenul lui Ion.

Plan de încadrare în zonă - proprietatea Cimponeriu și terenul lui Ion Stanca.

Fig. 8. Ion`s land. Terenul lui Ion.

Fig. 9. The Daiconi hill. Dealul Daiconi.

cVAS Annuary 2 0 1 6 34

Fig. 29. Ion`s house ``la roșu`` (unfinished state).

Fig. 30. Within the landscape, at the foothills.

Casa lui Ion: la roșu.

În peisaj, la poalele dealului.

Fig. 31. Within the landscape. În peisaj.

Fig. 32. The sunset landscape Fig. 33. Framing the sunset seen from the loggia . Privind din view. Înrămând peisajul către loggie peisajul la asfințit. apus.

cVAS Annuary 2 0 1 6 35

The Dancing Salon.

The New Village at the National Village Museum Bucharest Salonul de dans .

Satul Nou din Muzeul Național al Satului București Andreea ITU I Andrei MANOLACHE I Miruna MARINCAȘ I Silvia MUȘAT Faculty of Architecture, Ist year, 12B group students University of Architecture and Urbanism „Ion Mincu” Bucharest Keywords: learning from the vernacular, Introduction in Contemporary Architecture seminar Pablo Picasso once that ``[…] there is no art in the past, nor in the future. That art which is not in present time will not be in the future`` […].

Pablo Picasso afirma că „[...] nu există în artă nici trecut, nici viitor. Că arta care nu este în prezent nu va fi nici in viitor [...] ”.

Hence, vernacular architecture is the expression of a community culture, containing the memory of place, and contemporary architecture may therefore exercise a continuity of that spirit at elevated level.

Astfel, arhitectura vernaculară este expresia culturii unei comunități, conținand memoria locului, iar arhitectura contemporană poate exersa o continuare la nivel elevat a acesteia.

The Special Dance Salon is a building that dates back in 1928 and that belonged to the commune of Aluniș, Prahova, from where it was brought into the New Village of the National Village Museum Bucharest.

Salonul special de dans este o construcție care datează din anul 1928 și care se afla în localitatea Aluniș, din Prahova, de unde a fost adusă în Satul Nou al Muzeului Național al Satului București.

The Dancing Salons had a great meaning for the rural community. These were the spaces where weddings, popular dances, holiday traditions and other important events of the village took place.

The Dancing Salon in Aluniș is of course a built reply to the community social interactions, as in here were taking place wedding celebrations, popular dance and the hora satului dance each Sunday. In the salon people could dance, while the orchestra had a specially designed place, elevated and linked to the rear wall of the building and the salon furniture – tables and chairs – were arranged outside, around the salon.

Saloanele de dans aveau o mare importanță pentru comunitatea rurală și caracterizează viața comunității. Acestea erau spațiile unde se organizau nunțile, horele, sărbătorile și alte evenimente importante ale satului. Salonul special de dans de la Aluniș este, desigur, o replică la interactiunile sociale ale comunitații, aici desfășurandu-se nunți, petreceri, jocuri populare și hora satului, care era organizată in fiecare duminică. În salon se dansa, orchestra având un loc special amenajat, supraînălțat și încastrat în afara peretelui din spate, iar mobilierul salonului - mese și scaune - erau amplasate afară, în jurul salonului.

cVAS Annuary 2 0 1 6 36

The architectural elements that make the dancing salon special, we can mention the roof truss structure which is spectacularly thought (hereby, the entire weight of the roof is sent to the side walls), the richness of details, traceries, wood lathe and the used chromatic scale.

Another element that interferes in the structure of the Salon out of the need to adapt is the alternation of archaic and new, using carefully crafted building materials, as well as raw materials, unfinished. Such choice makes the building interesting also from the point of view of the obvious, but pleasant contrast, between these materials.

As a matter of fact, one must not overlook the atmosphere this salon exerts, being a place for socialization and one of the few spaces where people in the community could come out of the „working” rhythm of their lives.

What can be an inspiration for contemporary architecture is precislely the restoration of this welcoming spirit, in order to create a feeling of belonging to a group that shares the same problems and ideals, an atmosphere that many of the contemporary buildings never generate. It is about an architecture that gives trust and freedom, that does not inhibit mentalities and which tries to create a connection betweent place and people.

In conclusion, contemporary architecture has and will always have a resort in vernacular architecture.

Din punct de vedere al elementelor care fac salonul de dans special, avem structura șarpantei, care este spectaculos gândită (astfel, întreaga greutate a acoperișului este descărcată pe pereții laterali), bogăția detaliilor, a ornamentelor traforate și din lemn strunjit și cromatica folosită.

Un alt element care intervine în structura salonului din nevoia de adaptare, este alternanța dintre arhaic și nou, folosindu-se materiale de construcții atent prelucrate cât și materiale în stare brută, nefinisată. Această alegere face construcția interesantă și din punct de vedere al contrastului evident, dar plăcut, dintre materiale.

De altfel, nu trebuie trecută cu vederea atmosfera pe care acest salon o creează, fiind un loc de socializare și unul dintre puținele spații unde persoanele din comunitate puteau ieși din ritmul „muncitoresc” al vieții.

Ce poate fi o inspirație pentru arhitectura contemporană este tocmai redarea acestui spirit primitor, care să creeze o atmosferă de apartenență la un grup cu aceleași probleme și idealuri, o atmosferă pe care multe dintre clădirile contemporane nu o creează. Este vorba de o arhitectură care dă încredere și libertate, care nu inhibă mentalități și care încearcă să creeze o legătură între loc și oameni. În concluzie, arhitectura contemporană are și va avea mereu un resort în arhitectura vernaculară.

cVAS Annuary 2 0 1 6 37

Rural and digital Rural și digital arch. Liliana CAZACU Loeb Fellow 2016@Harvard Graduate School of Design ULBS PhD candidate, History section liliana.cazacu@gmail.com Keywords: ruralism, archaic connectivity, digital connectivity, heritage, fortified Saxon churches, Transylvania “The UN estimates that two-thirds of the world’s population will be living in urban areas by 2050. As more and more residents flock to cities around the world, public leaders will need innovation in order to improve performance and increase responsiveness to changing material and social conditions.”

“The UN estimates that two-thirds of the world’s population will be living in urban areas by 2050. As more and more residents flock to cities around the world, public leaders will need innovation in order to improve performance and increase responsiveness to changing material and social conditions.”

These are the words describing a course from the University of Harvard1 and it`s just one of the many strong signals given to the urban environment. From the big cities of America and Asia up to the informal establishments of Latin America, research and studies focus mainly on design, regeneration and city (mal)functioning system management.

Cu aceste cuvinte începe descrierea unui curs de la Universitatea Harvard1 și este doar unul dintre numeroasele semnale ale interesului acordat în mod covârșitor mediului urban. De la marile orașe ale Americii și Asiei și până la așezările informale ale Americii Latine, cercetările și studiile se concentrează cu precădere asupra proiectării, revitalizării și administrării sistemelor care asigură (ne-)funcționarea orașelor.

In this urban effervescence, one by one, veins of thought on the rural question start appearing, which indicates that although more than half of the Earth`s population lives in cities2, the other half cannot be ignored.

1. ”Urban Innovation”, Harvard Kennedy School of Governance 2. According to UN figures published in 2014 ( http://www.un.org/en/development/desa/news/ population/world-urbanization-prospects-2014. html)

În această efervescență urbană începe totuși să apară câte un filon de interes pentru problematica rurală, semn că deși mai bine de jumătate din populația globului trăiește în orașe2, cealaltă jumătate nu poate fi 1. ”Urban Innovation”, Harvard Kennedy School of Governance 2. Conform cifrelor UN publicate în 2014( http://www.un.org/en/development/desa/

cVAS Annuary 2 0 1 6 38

I will review some of the debates I attended while studying at Cambridge and a quick relation view with the Romanian village.

Rural Studio During a Harvard Graduate School of Design and Massachusetts Institute of Technology fellows meeting ardent fights over Rural Studio`s activity were born, a program belonging to the Auburn School of Architecture, Planning and Landscape Architecture of Auburn University Alabama. In this studio, which in our view is a design studio, students work directly and for the inhabitants of rural Alabama. In addition, the project is implemented, therefore built by the design team itself.

Rural Studio was founded in 1993 and it became known for the principles that define the studio`s activity: recycling, reuse and remodeling. Over time, the studio`s projects, that serve underprivileged communities, rised up to 170 and increased in complexity, covering diverse architecture programs, from housing to community centers, from town halls to sport halls.

The case3 that suscitated the above mentioned group`s interest and aroused debates was about the building of a house for a low-income family. The project aimed to use cheap materials and building a house that is easy to maintain.

The architecture students didn`t set themselves up as providers of a roof above the head; instead they built a house with strong Modernist accents, where the work of an architect could easily be sensed. This is what started the debates. A part of the participants criticized the house`s architecture as being unspecific to the environment it was built in. The social activists saw the building as being arrogant towards the family. The architects defended it as an architecture school product, that manages to use the profession`s advantages for the benefit of people of all social layers, invoking the participation of the owner to all stages of the project.

3. Lucy Carpet House, 2002 (http://www.ruralstudio.org/ projects/lucy-carpet-house)

totuși trecută cu vederea.

Voi trece în revistă câteva dintre discuțiile pe care le-am urmărit în perioada petrecută în Cambridge și o sumară posibilă relaționare a acestora cu satul românesc.

Rural Studio În timpul unei întâlniri dintre fellows ai Harvard Graduate School of Design și Massachusetts Institute of Technology s-au iscat aprigi dispute pe marginea activității desfășurate de Rural Studio, un program al Facultății de Arhitectură, Urbanism și Peisagistică a Universității Auburn din Alabama. În cadrul acestui studio, care este în accepțiunea noastră un atelier de proiectare, studenții lucrează direct cu și pentru localnici din Alabama rurală. În plus față de un atelier de proiectare, în acest caz proiectul este implementat, deci construit chiar de către echipa de proiectare.

Rural Studio a fost fondat în 1993 și a devenit cunoscut pentru principiile care îi definesc activitatea: reciclare, refolosire și remodelare. De-a lungul timpului, proiectele sale, care servesc comunitățile dezavantajate, au ajuns la peste 170 și au crescut în complexitate, acoperind programe de arhitectură diverse, de la locuințe la centre comunitare, de la primării la săli de sport.

Cazul3 care a suscitat interesul grupului pomenit mai sus și a stârnit disputele se referea la construirea unei locuințe pentru o familie cu venituri modeste. Proiectul a urmărit folosirea unor materiale ieftine și ridicarea unei locuințe care să poată fi ușor de întreținut. Studenții arhitecți nu s-au erijat în furnizori de acoperiș deasupra capului, ci au construit o casă cu puternic accent modernist, la care se citea clar mâna unui arhitect. De aici au pornit și disputele.

O parte dintre participanți au criticat arhitectura casei ca fiind necaracteristică mediului în care a fost construită.

Activiștii din zona socialului au apreciat clădirea ca fiind arogantă în relația cu familia. Arhitecții au apărat-o news/population/world-urbanization-prospects-2014.html) 3. Lucy Carpet House, 2002 (http://www.ruralstudio.org/ projects/lucy-carpet-house)

In the end a debate with many pro and against arguments resulted, relevant for the rural environment anywhere, including the Romanian one. The participants, with a professional background as extensive, as diverse, but connected in a way or another, to the built environment, brought up to discussion subjects such as professional arrogance or the atypical customer exposal to the architecture product; buildings that express the connection with the past and the agrarian environment, or innovative object, unexpected, that challenges, and, ultimately, the core challenge, how much contrast can be used without losing the authenticity.

Rem Koolhaas and ruralism A certain lecture at Harvard Graduate School of Design interested me because of the title it was promoted under, Ruralism4, but also because of the topic, in a school mainly dedicated to urban environment study.

Rem Koolhaas, the Dutch architect, approached in his lecture the topics he published in an illustrated essay of 20145.

After a lifetime career focused on urban environment, Koolhaas drew his attention also towards the rural. In the essay he speaks about the transformations a Swiss village underpassed within the last few years. It`s not an unknown story, but a situation one meets everywhere in Europe, in general, and mostly in Romania: the villages are depopulated, people migrate towards the big cities.

The interesting part of the essay is the analysis of what follows after the depopulation process, on what replaces the traditional rural life way, which disappears together with the original inhabitants. The architect introduces a new expression, to describe the current situation of land use: ``intermediary use``, where farms vary their activity, and the city dwellers move to the countryside, attracted by the authenticity of the place. Everything is under the sign of the digital, from computerized tractors to forest and cattle run cataloguing software. On this 4. Koolhaas, Rem, 23.09.2015 (https://www.youtube.com/ watch?v=1uRyZfzqIhY) 5. Koolhaas, Rem, 2014, ``Koolhaas in the country. Icon Sep. iconeye``

cVAS Annuary 2 0 1 6 39

ca pe un produs al școlii de arhitectură, care reușește să folosească atuurile profesiei în beneficiul oamenilor din toate păturile sociale, invocând participarea proprietarei în toate etapele proiectului.

Până la urmă a rezultat o dezbatere cu multe argumente pro și contra, relevantă pentru mediul rural de pretutindeni, inclusiv cel românesc. Participanții, cu un istoric profesional pe cât de vast, pe atât de divers, dar conectat, într-un fel sau altul, la mediul construit, au adus în discuție subiecte ca aroganța profesională sau expunerea beneficiarului atipic la produsul de arhitectură; clădiri care exprimă legătura cu trecutul și cu mediul preponderent agrar, sau obiect inovator, neașteptat, care provoacă; și, în fond, provocarea de bază, cât de mult poate fi folosit contrastul fără a pierde din autenticitate.

Rem Koolhaas și ruralismul O anume prelegere la Harvard Graduate School of Design mi-a atras atenția datorită titlului sub care a fost promovată, Ruralism4, dar și din cauza subiectului tratat, într-o școală dedicată primordial studiului mediului urban. Rem Koolhaas, arhitectul olandez, a atins în prelegerea sa temele pe care le-a publicat și într-un eseu ilustrat în 20145.

După o carieră de o viață concentrată pe mediul urban, Koolhaas și-a îndreptat atenția și asupra ruralului. În eseu vorbește despre transformările prin care a trecut un sat elvețian în ultimii ani. Nu e o poveste necunoscută, ci o situație întâlnită peste tot în Europa, în general, și în România în special: satele se depopulează, oamenii migrează spre marile orașe. Partea interesantă a eseului este analiza asupra a ceea ce urmează depopulării, asupra a ceea ce înlocuiește modul tradițional de viață rurală, care dispare odată cu locuitorii originari. Arhitectul introduce un nou termen, care să descrie situația curentă a utilizării terenului: ”folosință intermediară”, în care fermele își 4. Koolhaas, Rem, 23.09.2015 (https://www.youtube.com/ watch?v=1uRyZfzqIhY) 5. Koolhaas, Rem, 2014, Koolhaas in the country. Icon Sep. iconeye.

cVAS Annuary 2 0 1 6 42

which still lacks the basic public utilities. Nevertheless, when I heard Joe Paradiso8 saying that ”the sensors are the canvas of the future” and speaking about buildings as living organisms, that react to stimuli9, the digital future did not seem that impossible.

Meeting him inspired me to think of a scenario for heritage buildings in Transylvania. It is about the fortified Saxon churches, which used an alarming system in case of attack, based on smoke signals sent from a church tower to another, sending the news of danger from village to village.

In the end, the basic need of people did not change only the methods and facilities. The old way of signaling represents also a sort of archaic connectivity, which replaced by sensors could allow a modern and rapid communication, one that serves the protection and promotion of this heritage.

8. Joseph Paradiso, Alexander W. Dreyfoos (1954) Professor in Media Arts and Sciences, Co-Director ``Things That Think Consortium``, Director of the ``Responsive Environments Group`` MIT Media Lab 9. http://www.archdaily.com/495549/when-buildings-reactan-interview-with-mit-media-lab-s-joseph-paradiso

diverse echipamente electronice și electrocasnice, pare a face parte dintr-un film science-fiction raportat la realitatea rurală românească, care suferă încă de lipsa sistemelor de apă-canal. Și totuși, când l-am auzit pe Joe Paradiso9 spunând că ”the sensors are the canvas of the future”10 și vorbind despre clădiri ca despre un organism viu, care reacționează la stimuli11, viitorul digital nu a mai părut atât de imposibil. Întâlnirea cu el mi-a inspirat un scenariu pentru clădirile de patrimoniu din Transilvania.

E vorba despre bisericile fortificate săsești, care foloseau un sistem de alarmare în caz de atac pe bază de semnale cu fum transmise dintr-un turn de biserică în altul, transmițând vestea pericolului din sat în sat.

Până la urmă, nevoile de bază ale oamenilor nu s-au schimbat, ci doar metodele și facilitățile. Vechiul mod de semnalizare reprezintă tot un fel de conectivitate de tip arhaic, care înlocuit cu senzori ar permite o comunicare rapidă și modernă, care să servească protejării și promovării acestui patrimoniu.

9. Joseph Paradiso, Alexander W. Dreyfoos (1954) Professor in Media Arts and Sciences, Co-Director Things That Think Consortium, Director of the Responsive Environments Group MIT Media Lab 10. „Senzorii sunt pânza pe care se țese viitorul” (traducere aproximativă) 11. http://www.archdaily.com/495549/when-buildingsreact-an-interview-with-mit-media-lab-s-joseph-paradiso

cVAS Annuary 2 0 1 6 43

New Perișoru: The humanism of production New Perișoru: Umanismul producției prof.dr.arch. Emil Barbu POPESCU I lect.dr.arch. Ștefan SIMION I arch. Emil BURBEA - MILESCU I arch. Ilinca RĂDULESCU

studio of prof.dr.arch. Emil BARBU POPESCU, UAUIM Honor President 24A fall semester studio project, 2016-2017, University of Architecture and Urbanism „Ion Mincu” Bucharest simion_stefan@yahoo.com / emilburbea@yahoo.com / ilinca.radulescu@gmail.com Keywords: rural, production, landscape, technology The countryside has always revolved around production. As the urban spreads, the rural production either amplifies by means of technology, or fails by leaving as only surviving option for the village communities to exploit the idea of nature as refuge through the perverted way of tourism consumption.

As a form of habitation, the contemporary Romanian village is in a obvious state of crisis: the number of inhabitants is constantly dropping; the population is getting older while youngsters flee to the cities; the built deteriorates by abandonment or is corrupted by unworthy attempts of rehabilitation; traditions are forgotten and outdated by the waves of new media and commercial entertainment.

These are the signs of a more profound crisis: the failing of modernizing the production system.

The nude effort depicted in a painting such as The Bull Cart or the common corvee can’t be anymore imagined. The archetype of the free peasant, whose affectivity was centered on the piece of land he worked, is no longer valid. The complex imaginary of histories, traditions and relations that the village ass a world entailed in the not distant middle ages, cannot be preserved anymore. How moral would it be to mime these bygone models? Aren’t the ‘classical’ beauties of

La țară a fost dintotdeauna întâi despre producție. Pe măsură ce orașul crește, producția fie se amplifică prin tehnologizare, fie dă faliment lăsând loc ideii de natură ca refugiu pervertită sub forma consumului prin turism.

Astăzi satul, ca formă de locuire, este într-o criză evidentă sub toate aspectele: numărul de locuitori scade constant; populaţia îmbătrânește în timp ce tinerii își investesc energiile pe frontul urbanizării; mediul construit se deteriorează fie prin părăsire, fie prin încercarea locuitorilor de a se moderniza și de a profita și ei de avantajele tehnologiei (mijloace de construire mai durabile, sisteme de termoizolare și de centralizare a energiei, racorduri la utilităţi dintre cele mai necesare); tradiţiile sunt perimate treptat de valurile noilor “media” și ale “divertismentului” (comercial) într-o globală cultură de consum.

Cele enumerate sunt dovada unei crize mai profunde, aceea a modernizării sistemului de producţie. Nu mai putem imagina truda nudă care este surprinsă de un tablou precum “Car cu boi” sau munca în comun la clacă. Modelul ţăranului liber, a cărui afectivitate era structurată doar de peticul de pământ pe care îl avea în posesie, nu mai

cVAS Annuary 2 0 1 6 44

the village imaginary (wonderful landscapes, adequacy of built to nature, ancient traditions, etc.) part of the touristic paradigm rather than to the authentic one of production?

This is a global crisis, closely related to the contemporary technology and its costs and benefices. Tractors are now fully automatic and have GPS; sorting, washing and packaging of vegetables is being done in a semiautomatic way; the cold season’s consequences are being diminished by production halls; irrigation systems counteract the effects of drought.

It can be stated that the village as an ancestral model is failing. Machines can now assume the agricultural production without physical labor required and surpassing the close connection to natural cycles. In this new technological culture, people have to maintain the machines, to program them and to efficiently distribute the harvest seen as merchandise. The farm becomes a production place by excellence, where the technical equipments are organized as rigorously as possible. The rhythm of life is fundamentally changed: the silence of the field has been replaced by the ongoing rumble of machines; the sunlight becomes artificial; the wind and rain get to be contained to the right parameters. The excesses of nature are being neutralized. The industrial hall sets itself as the new standard necessary for production, an interior as big as possible, fully air conditioned.

A critique questioning to this new technological paradigm is necessary, by re-evaluation of the rural environment taking into account the new technological production. There’s a new culture to be uncovered, with its own poetic and architectural scale. The joy and dignity of working and living in such a landscape are to be discovered.

The pretext of this gaze towards the rural is the extension of the vegetables farm south of Perișoru, in Bărăgan.

This small village has a certain degree of generality, being part of a series of settlements founded in the beginning of the 20th century, such as Ştefan cel Mare, Tudor Vladimirescu, Constantin Brâncoveanu, Dragalina,

este de actualitate. Ce însemnătate mai poate avea astăzi că “veșnicia s-a născut la sat”?

Mai mult de atât, bogăţia de istorii, de tradiţii și de relaţii pe care lumea satului a avut-o într-un ev mediu nu foarte îndepărtat nu poate fi prezervată. Cât de moral ar fi dacă am mima aceste modele apuse, într-o formulă mai mult sau mai puţin memorială? Oare frumuseţile de care ne putem bucura acum în lumea satului (peisaje mirifice, mediu construit relaţionat cu natura, bogăţii de tradiţii, inclusiv culinare) nu fac parte dintr-o paradigma turistică mai degraba decât una a autenticităţii producţiei?

Privind de la o distanţă care să elimine caracterul “naţional” al discuţiei despre sat, putem observa că acest mod de viaţă și de producţie este într-o criză globală.

Tehnologia, cu toate beneficiile, dar și cu toate implicaţiile sale negative, s-a desprins de modelul convenţional al industriei pentru a optimiza procesele din agricultură: tractoarele sunt dotate cu sisteme GPS și pot fi complet automatizate; sortarea, spălarea și ambalarea legumelor se face în sistem semi-automat; anotimpurile reci sunt estompate prin intermediul halelor de producţie; sistemele de irigat extrag apa din pânzele freatice pentru a estompa efectele secetei.

La limită, satul ca model ancestral este falimentar.

Mașinile pot dezvolta producţia agricolă fără a mai fi necesară munca fizică și legătura atât de strânsă cu ciclurile naturii. În această nouă cultură tehnologică, oamenii sunt investiţi cu întreţinerea mașinilor, programarea lor și distribuirea eficientă a recoltei, devenită marfă. Ferma agricolă este locul producţiei prin excelenţă, un sistem de hale și de echipamente necesare, organizate cât de riguros cu putinţă. Ritmul vieţii este schimbat radical: liniștea câmpului este înlocuită cu huruitul obositor al mașinilor; lumina soarelui este artificializată; bătaia vântului sau a ploii sunt eliminate; pe scurt, excesele naturii sunt “neutralizate”. Hala devine noua tipologie necesară producţiei, un interior cât de mare posibil, complet climatizat și automatizat, capabil de a rezista tuturor exceselor naturii.

Este necesar un răspuns critic noii paradigme tehnologice, prin reevaluarea mediului rural în jurul noilor tehnologii

cVAS Annuary 2 0 1 6 45

Fig. 1.

General plan of the studied territory, pointing out the villages of Perişoru, Ştefan cel Mare, Tudor Vladimirescu, Constantin Brâncoveanu, Dragalina, Drajna Nouă, Ştefan Vodă, Floroaica, Vălcele, Dragoş Vodă, Bogdana, the existing farms with red, the railroads and main auto routes (DN3A and A2 Highway). Plan de ansamblu al teritoriului studiat, cu marcarea satelor Perişoru, Ştefan cel Mare, Tudor Vladimirescu, Constantin Brâncoveanu, Dragalina, Drajna Nouă, Ştefan Vodă, Floroaica, Vălcele, Dragoş Vodă, Bogdana, a fermelor existente cu roșu, a căilor ferate și a principalelor drumuri auto (DN3A și autostrada A2).

Fig. 2. Schematic plans of analyzed villages . Planuri schematice ale satelor analizate .

cVAS Annuary 2 0 1 6 46

Fig. 3. Project: greenhouses - authors: Lungu Irina, Pînzaru-Stănescu Iulian. Proiect: sere.

.

cVAS Annuary 2 0 1 6 47

Fig. 4-5. Project: covered parkway for tractors and machines - authors: Füstös Zsolt, Iscru Anca, Lakatos Annamaria. Proiect: parcare acoperită pentru tractoare și utilaje.

cVAS Annuary 2 0 1 6 48

Drajna Nouă, Ştefan Vodă, Floroaica, Vălcele, Dragoş Vodă, Bogdana.., villages drawn in the rough plain of Baragan in the context of the building of the railways București – Ciulnița-Fetești, Slobozia-Călărași and Făurei-Fetești starting with the moment 1886-18871.

The student project consisted in gathering two perspectives: an overview on this generic territory of Bărăgan where production is at the core of the economic existence of the communities and deeply influences the cultural profile of the inhabitants. These villages have been analyzed by drawings and debates.

A second more concentrated looked into the hypothesis that production, through its buildings, is able to provoke a dignified landscape with humanist values. According to a masterplan put forward by the studio teachers, each group of 2-3 students has designed a part of the foreseen extension of the studied farm: an office hall, a canteen for the estimated 400 people working here, three different warehouses, a stable for cows and one for horses, a series of greenhouses, a covered area for parking the machines and a mechanical workshop.

1 Toader Popescu, Proiectul feroviar românesc (1842-1916), Simetria publishing house, november 2014, p.89

și sisteme de producţie. Un nou univers cultural, cu o nouă poetică și o altă scară arhitecturală, care să poată da seama de bucuria și demnitatea de a trăi și a munci acolo, la fermă.

Pretextul acestei priviri asupra mediului rural este extinderea fermei din sudul satului Perișoru, din Bărăgan.

Această localitate are un anumit grad de generalitate și de model ideal, fiind parte a unui șir de sate înfiinţate în perioada modernă, cum ar mai fi Ștefan cel Mare, Tudor Vladimirescu, Constantin Brâncoveanu, Dragalina, Drajna Nouă, Ștefan Vodă, Floroaica, Vălcele, Dragoș Vodă, Bogdana... sate trasate în câmpul frust și nelimitat al Bărăganului în contextul apariției căilor ferate București – Ciulnița-Fetești, Slobozia-Călărași și Făurei-Fetești începând cu momentul 1886-18871.

Proiectul a constat din juxtapunerea a două priviri, una de ansamblu asupra acestui teritoriu generic al Bărăganului, unde producția este motorul existenței economice al acestor sate - analizate prin desen și dezbateri - și influențează profund profilul cultural al locuitorilor săi.

O a doua privire la o scară mai mică, a problematizat posibilitatea ca producția, prin construcțiile sale, să provoace un peisaj demn, cu valori umaniste. Conform unui masterplan pus la dispoziţie de atelier, fiecare grupă de câte 2-3 studenţi a proiectat parte din extinderea previzionată a fermei studiate cu o hală pentru birouri, una pentru cantină și eventuale evenimente, un depozit vrac și unul pentru containere, o hală pentru debitare lemn și uscare cherestea, un grajd de vaci și unul pentru cai, sere pentru legume, o parcare acoperită pentru utilaje și o hală pentru atelierul mecanic.

1 Toader Popescu, Proiectul feroviar românesc (1842-1916), editura Simetria, noiembrie 2014, p.89

cVAS Annuary 2 0 1 6 49

Fig. 5. Project: covered parkway for tractors and machines Proiect: Fig. 6. parcare acoperită pentru tractoare și utilaje.

Fig. 7. Project: canteen for workers and administration staff- authors: Bogdan Diana, Covaci Laura, Cristache Teodora. Proiect: cantină pentru muncitori și administrație.

Project: stable for horses - authors: Botoacă Laurențiu, Măldăianu Isabella, PopescuRuxandra. Proiect: grajd pentru cai.

Fig. 8. Bulk area warehouse cross-section. Secțiune vrac.

cVAS Annuary 2 0 1 6 50

Fig. 9. Project: greenhouses - authors: Lungu Irina, Pînzaru-Stănescu Iulian. Proiect: sere.

.

cVAS Annuary 2 0 1 6 51

ProямБle Profil

cVAS Annuary 2 0 1 6 52

cVAS Annuary 2 0 1 6 53

Monumentum Association The Missionary architect: comunication and vernacular heritage preservation Arhitectul misionar: comunicarea și protecția patrimoniului vernacular arch. Eugen VAIDA - interview - 13th of October 2016 President of Monumentum Association eugen_vaida@yahoo.com Keywords: mission, Dachlandscaft, rural heritage preservation I.Z.V.: Tell us please, how did Monumentum Association started ?

I.Z.V.: Spune-ne te rog, de la ce a pornit ideea Asociației Monumentum ?

E.V.: The idea appeared some time ago. Coming from the rural area, as soon as I returned home after graduating the University of Architecture and Urbanism in Bucharest I thought of a few initiatives to preserve the heritage. I now own a museum there. I met an English writer named William Blacker who actually put things in motion. We met with many initiative people of Valea Hârtibaciului and Valea Târnavelor and we established this organization. Initilally we were seven members and now we are six.

E.V.: Ideea a început de mai demult.

Provenind din mediul rural, imediat ce m-am întors acasă după absolvirea UAUIM București, am avut câteva inițiative de a proteja patrimoniul. Acum dețin și un muzeu acolo. Am cunoscut un scriitor englez pe nume William Blacker și el a fost oarecum cel care a mișcat lucrurile . Ne-am întâlnit mai mulți oameni de inițiativă din zona Văii Hârtibaciului și Valea Târnavelor și am înființat această organizație. Inițial am fost șapte membri și acum suntem șase.

I.Z.V.: What types of interventions does Monumentum Association do ?

E.V.: We are working on all range of heritage elements: legislation, legal advice for County Offices for Culture (Direcții Județene pentru Cultură) on rural areas PUG – General Urban Plan – approval, information projects for citizens to preserve the heritage – what obligations, but also what advantages they have, what is reccomended when restoring a traditional house and how to enhance the confort – by small, almost invisible interventions. On the theoretical side, for example, we made an energetic study on a traditional house – and we observed that

I.Z.V.: Ce tipuri de intervenții face Asociația Monumentum ?

E.V.: Lucrăm pe toată plaja elementelor de patrimoniu: legislație, oferim consultanță Direcțiilor Județene pentru Cultură pentru avizarea PUG-urilor în mediul rural, proiecte de informare pentru cetățeni în vederea protecției patrimoniului – ce obligații, dar și ce avantaje au, ce se recomandă în zona restaurării caselor și îmbunătățirea confortului în locuințele tradiționale – cu mici intervenții, aproape invizibile. Pe partea teoretică, de pildă am

cVAS Annuary 2 0 1 6 54

if we isolate the ceiling and the floor we can have much better thermal efficiency results that if we would replace the traditional windows with double glazing ones.

In our applied interventions we have two categories: restoration interventions and emergency interventions for monuments safeguarding. Right at this time we have a project together with the Ministry of Culture – „The Ambulance for Monuments”. Yesterday I have been to a safeguarding intervention for the Gherdeal Church, Sibiu county. The ideea is to involve the civil society in protecting the immovable heritage. We have a full kit for emergency intervention composed of a truck with place for tools, materials and volunteers and with it we act on emergency cases. The rule is simple: where we find a restoration material donor we come and make the intervention.

I.Z.V.: ...this anticipates the next question: How does Monumentum work? Do you have an interevntion script ?

E.V.: We do have a short and medium term strategy concerning the emergency interventions. On a long term we have the educational part and the restoration part. But because in Romania the evolution of things is a very dynamic and unpredictable one, we prefer to work on short and medium terms while following the ideea of sustenability. On the educational side we think of course, on long term effects.

I.Z.V.: From the technical point of view, do you mark your interventions from the existent, at detail level ?

E.V.: We work on monuments in emergency interventions, but also on buildings that aren’t monuments yet have a very big value, hence situated in the protection areas of monuments, traditional houses in general. Our interventions stand on ``a triangle`` composed by the community, the traditional craftsmanship and substance, and the preservation theory part. These elements have to be combined and each part of a building must be evaluated: where one can work with communities and where with professionals. There are many unregistered (unlisted) buildings, of great value and we do not have

făcut un studiu energetic pe o casă tradițională – și am constatat că dacă izolăm tavanul și pardoseala reușim să obținem rezultate mult mai bune în privința eficienței termice decât dacă înlocuim ferestrele tradiționale cu unele în dublu strat (de tip termopan). În privința intervențiilor aplicate avem două categorii: intervenții de restaurare și intervenții de urgență pentru punerea în siguranță a monumentelor. Chiar în această perioadă avem un proiect derulat cu Ministerul Culturii – „Ambulanța pentru Monumente” –Ieri am fost la o intervenție de punere în siguranță a Bisericii din Gherdeal, județul Sibiu. Ideea este de a implica societatea civilă în protejarea patrimoniului imobil. Avem un kit complet de intervenție de urgență compus dintr-o camionetă cu loc pentru unelte, materiale și voluntari și cu aceasta facem intervențiile de urgență necesare. Regula este simplă acolo unde găsim un donator pentru materialele necesare noi venim și realizăm intervenția.

I.Z.V.: ...ceea ce anticipă următoarea întrebare. Cum lucrează Monumentum ?

Creați un scenariu de intervenție ?

E.V.: Avem o strategie pe termen scurt și mediu în ceea ce privește intervențiile de urgență. Pe termen lung avem partea de educație și partea de restaurare. Dar pentru că în România evoluția lucrurilor este una foarte dinamică și imprevizibilă, preferăm să lucrăm pe termen scurt și mediu dar respectând ideea de sustenabilitate. Pe partea de educație bineînțeles ne găndim la efecte pe termen lung.

I.Z.V.: Din punct de vedere tehnic, diferențiați intervențiile voastre de existent, la nivel de detaliu ?

E.V.: Noi lucrăm și pe monumente în intervenții de urgență, dar și pe clădiri care nu sunt monumente, și care au o valoare foarte mare, deci în zonele de protecție ale monumentelor, case tradiționale în general.

Intervențiile noastre se sprijină pe un triunghi compus între comunitate, meșteșugurile și substanța tradițională și partea de teorie a conservării. Trebuie combinate aceste lucruri și evaluată fiecare parte a unei clădiri: unde poți să lucrezi cu comunități și unde trebuie să

cVAS Annuary 2 0 1 6 55

cVAS Annuary 2 0 1 6 56

enough professionals and budget to save the entire built heritage with them. If we do not save them, these buildings will disappear. Therefore we also do courses for communities, restoration workshops and in cases where certain pieces need to be filled in or new ones to be manufactured, we work with the community, but where we have inscriptions or mural paintings we work with professionals.

Therefore, if the building is valuable, the intervention will be a recognisable one. But, even though in Romania the craftsmen are not active anymore, this building technique was kept to nowadays and people in villages still know how to make, for example, a roof structure, therefore we can work in a traditional manner, unlike in Germany where, in such a case, perhaps a contemporary material intervention would be used. For the connoisseurs, such re-laying using traditional techniques is still visible and legible.

I.Z.V.: The intervention is certainly legible also in the wood essence difference, its age...

E.V.: Certainly ! Any intervention must be recognisable for professionals and in time. This marking of the intervention is important in general for the professionals.

For the others it is less important and then we prefer to keep this coherence, unity of image and cultural landscape, without contrasting interventions and to keep the continuity of craftmanship, of organic intervention on monuments. We work with local people, local building materials and with local traditional technique.

In certain cases we operate with other materials, but with the condition to be compatible with the traditional ones and the intervention to be reversable.

I.Z.V.: How do you see in these contemporary times the relationship between the scholar architect and the vernacular craftsman ?

E.V.: There is a very difuse transition between the architect and the doer. As architect one must be a good doer and project manager, one has to know the technique, to have a good communication with people,

lucrezi cu profesioniști. Avem foarte multe clădiri care nu sunt clasate, de o valoare imensă și nu avem suficienți profesioniști și buget pentru a salva tot patrimoniul construit cu specialiști. Dacă nu le salvăm acum, vor dispărea.Atunci mergem și pe varianta în care facem cursuri pentru comunități, ateliere de restaurare și acolo unde sunt cazuri în care trebuiesc completate anumite piese sau confecționate altele noi lucrăm cu comunitatea, dar unde avem inscripții sau picturi murale lucrăm cu profesioniști.

Deci, dacă clădirea este valoroasă, intervenția va fi una recognoscibilă. Dar, pentru că în România chiar dacă nu mai sunt activi meșterii, această tehnică de construire s-a păstrat până în zilele noastre și oamenii din sate încă știu să realizeze de pildă o structură de acoperiș, așa că refacerea acoperișului poate fi făcută într-o modalitate tradițională, spre deosebire de Germania de pildă, unde ar putea fi propusă o intervenție cu materiale contemporane de construcție. Pentru cunoscători, o astfel de repunere utilizând tehnici tradiționale este totuși vizibilă și lizibilă.

I.Z.V.: Sigur că la un moment dat intervenția e lizibilă și în diferența de esență a lemnului, vechime...

E.V.: Sigur ! Orice intervenție trebuie să fie recognoscibilă pentru specialiști și în timp. Această marcare a intervenției este importantă în general pentru specialiști.

Pentru ceilalți e mai puțin important și atunci preferăm să păstrăm această coerență, unitate a imaginii peisajului cultural, fără intervenții contrastante și să mergem pe linia de continuitate a meșteșugului, a intervenției organice pe monumente. Lucrăm cu oamenii zonei, cu materiale locale și cu tehnica tradițională locală. În anumite cazuri intervenim și cu alte materiale dar cu condiția să fie compatibile cu materialele tradiționale iar intervenția să fie reversibilă.

I.Z.V.: Cum ai caracteriza în aceste timpuri relația între arhitectul erudit și meșterul vernacular ?

E.V.: Există o trecere foarte difuză între arhitect și executant. Ca arhitect trebuie să fii și un bun executant

cVAS Annuary 2 0 1 6 57

cVAS Annuary 2 0 1 6 60

anthropological science or an architecturally-technical one. Actually it fits both. Still, I was surprised by the cultural reason why rural space owners don`t pick traditional materials. It is about a `status`. And because the urban environment is in a profound crisis, people in rural areas didn`r really have somtehing to mimic. In the rural environment, to imitate the neighbour, to have the same social status as the neighbour is a current practice.

If Romania can save its vernacular heritage it is only through this correlation, social coagulation, in which, if one discusses with some opinion leaders, convinces them and works with them, chances are for everything to be taken by the local community. This is a big opportunity in comparison with the European rural sites, where neighbours don`t know each other and this type of community doesn`t exist anymore.

It is very important that Romanians from rural areas are prestige spenders, which means that when the news goes by that someone from the „Bucharest commission” arrives – an expression dating back before `89 – they are receptive. Sometimes in a good sense, sometimes in a bad one. For example, the case of lime paste: a village dweller might buy it even though it is very expensive, just in order to impress his neighbour and because it is special, the owner is very proud.

I.Z.V.: It can be an interesting thing to use in the communication strategy with village dwellers...

E.V.: I try to form a strategy of communication, even in the matter of using these degraded or degrading materials. Communication is everything. We initiated a TV campaign for civil empowering together with PROtv, to live and enhance the dwelling confort in these traditional houses.

I.Z.V.: Accordingly, how do communities accredit your interventions ?

E.V.: It is different from community to community.

Up until now we`ve worked in 108 communities, with minimal projects, in about 30 communities we`ve done important ones. The villages in Southern Transylvania will

E.V.: Da. Ruralul a imitat mereu urbanul... aici e o discuție antropologică foarte interesantă. De multe ori mă întreb dacă ce fac eu se încadrează mai mult într-o știință antropologică sau într-una arhitectural-tehnică.

Defapt se încadrează în ambele. Am rămas totuși surprins de factorul cultural pentru care proprietarii din spațiul rural nu aleg materialele tradiționale. Este vorba despre un „statut”. Și dat fiind faptul că mediul urban se află într-o profundă criză arhitecturală, nici oamenii de la sat nu prea au avut ce să preia. În mediul rural, a imita vecinul, a avea același statut social ca al vecinului rămâne o practică curentă. Dacă România poate salva patrimoniul vernacular este doar pe baza acestei corelări, a unei coagulări sociale, în care, dacă discuți cu câțiva formatori de opinie locală și îi convingi, lucrezi cu ei, șansele sunt mari ca să fie preluat totul și de comunitatea locală. Asta este o mare șansă în raport cu mediul rural european, unde vecinii nu se cunosc între ei ;i acest tip de comunitate nu mai există.

E foarte important că românii din mediul rural sunt cheltuitori de prestigiu, ceea ce înseamnă că atunci când se aude că vine cineva de la „comisia de la București” – o expresie păstrată de dinainte de `89 - sunt receptivi.

Uneori este în sensul bun, alteori în sensul rău. De pildă, cazul varului-pastă: un sătean îl poate cumpăra chiar dacă este foarte scump, doar pentru a-și impresiona vecinul și fiindcă e special, proprietarul este foarte mândru.

I.Z.V.: Poate fi un lucru interesant de utilizat în strategia de comunicare cu locuitorii din mediul rural...

E.V.: Încerc să îmi formez o strategie de comunicare, chiar în sensul utilizării acestor materiale degradate sau degradante. Comunicarea este totul. Noi am inițiat și o campanie TV de responsabilizare socială cu PROtv, de a locui și a îmbunătăți confortul de locuire în aceste case tradiționale.

I.Z.V.: În sensul acesta, cum sunt privite intervențiile voastre de către comunități?

E.V.: Diferă de la comunitate la comunitate. Până acum am lucrat în 108 comunități, cu proiecte minime, undeva

cVAS Annuary 2 0 1 6 61

cVAS Annuary 2 0 1 6 66

cVAS Annuary 2 0 1 6 67

Research

cVAS Annuary 2 0 1 6 68

Romanian influences In the work of Charles-Édouard Jeanneret Le Corbusier

cVAS Annuary 2 0 1 6 69

prof.dr.arch. Ricardo Ernesto Caceide DAZA National University of Bogota (Columbia) redazac@unal.edu.co Keywords: monasteries, traditional Romanian dwellings, Grigorescu, Ritter, Bucharest, Modernism

Between the 16th and 22nd of June 1911, Charles-Édouard Jeanneret (later known as Le Corbusier) visits Bucharest, Căldărușani area and the city of Sinaia, before going back to Giurgiu. His visit of the Romanian Principates capital is part of the itinerary of his famous Voyage d`Orient1.

Jeanneret visits Bucharest, then searches for a set of El Greco paintings that the Philip the Ist of France once sold and were now inherited by the recently installed Romanian aristocracy: Charles the Ist of Hohenzollern and his wife Elisabeth Otillie zu Wied, better known as poetess Carmen Sylva. Jeanneret heard about the existence of the paintings thanks to August Klipstein, a young art historian, with whom he made this journey to the East and who was doing his doctoral thesis on El Greco and the painting of primitive italians, under the tutoring of art and theory of art historian, Wilhelm Worringer, whose better known work is Abstraktion und Einfülung,2, and who was the most favoured disciple of Alois Reigl.

To see the paintings of El Greco, the friends visited the Royal Palace in Bucharest, Peleș and Foișor in Sinaia. Paradoxical to following the El Greco paintings, they discover other particularities of the city and its surroundings, like the paintings of Nicolae Grigorescu, the 1. See Ricardo Daza “Le Corbusier’s journey to Bucharest in 1911”, in Anuarul Centrului de Studii de Arhitectură Vernaculară - Dealu Frumos, „Configuratii rurale de patrimoniu ”, Bucharest: Ion Mincu Publishing House, 2015, and Tras el viaje de Oriente. Charles-Édouard Jeanneret – Le Corbusier, Barcelona: Arqui/ tesis, 2015.

2. The work was translated as: ``Abstraction and sentimental projection``and ``Abstraction and nature``.

cVAS Annuary 2 0 1 6 70

extraordinary sensuality and outfit of women, the vernacular dwellings and the monasteries of Căldărușani, while also meeting some young painters and writers, among other findings and adventures.

All the discoveries were recorded in the painter and architect memory of the young apprentice. In this text I will explain in what form these discoveries reapear in certain works of Le Corbusier and why they will become fundamental for the amplification and refinement of his thoughts on art, architecture and nature.

Dwellings, monasteries and palaces In the city of Bucharest, Jeanneret took a photograph of the one of the wings of the Patriarchy3 (fig.1) . The focus of the image seems to be placed in the vaulted passage leading to the street , but the young man may be also paying attention to the „L” shape created by the unusual relation between a body of two levels that joins a three level one; a singular and arbitrary joint, similar to what Le Corbusier will later use in Vila La Roche in Paris in 1923 (fig.2).

North of Bucharest and on the way to Sinaia, Le Corbusier outlined in his voyage notebook a pair of drawings of the dwellings of the region. The first is the croquis of the corner of the house and its wing (fig. 3), above which he draws a detail of the roof planes layout. On the right side appears a perspective and a diagram of the floor level in which Jeanneret shows the efficient distribution of functions obtained by the use of a corridor, and also highlights a small niche that serves a small chapel embedded in the wall of the staircase landing.

Niches of this type are typical in some of the houses of Le Corbusier, as in the Maison Jaoul in Paris of 1952.

In fact, the architect ordered a chapel on the first floor of one such niche (fig.4), in order to resolve a religious request made by owner of the house, Madame Jaoul4.

In the second drawing we can observe another typical dwelling of the region (fig.5). Jeanneret doesn`t pass unnoticed a cross resting on the side of the dwelling; in this region, death lies next to life, to everyday life. In plus, it also highlights the door, made from a framework that allows for translucent view, similar to the door design for Vila Schwob in La Chaux-de-Fonds (fig.6).

3. Nowadays the palace changed substantially besides the shape in which Jeanneret saw it. Its style became more eclectical, losing the simple and neutral character it had in 1911.

4. “Madame Jaoul had probably encouraged the architect to pursue work on the organization of their House A, specifically as a response to her explicit wish to have a small chapel designed within her home interior.” Caroline Maniaque Benton, Le Corbusier and the maisons Jaoul, New York: Princeton Architectural Press, 2009, p. 69.

Fig. 1. At one end of the building of the Patriarchy Pallace in Bucharest, 1911.

Photography by Jeanneret.

Fig. 2.

Corbusier

Maison La Roche, 1923. Le

cVAS Annuary 2 0 1 6 71

cVAS Annuary 2 0 1 6 76

Fig. 9.

Villa Besnus in Vaucresson, 1922. Le Corbusier.

Fig. 10. Villa Besnus in Vaucresson, modified for its inhabitants with a four slopes pitched roof.

Fig. 11. Pavilion for the Romanian General Exhibition in 1906.

Postal card of Jeanneret. FLC 15-9-6.

cVAS Annuary 2 0 1 6 77

Fig. 12-16.

Monasteries and tombs in Căldărușani area.

Photographies by Jeanneret.

Fig. 17.

Drawings and comments on a monastery in Căldărușani. Voyage versl`Orient, Carnet 1, p.68 .

cVAS Annuary 2 0 1 6 78

small sketches as large as 2 to 3 cm, in the begining of the gestation of the projects, and asked them to carry them out (build them up). Salmona showed his astonishment and confusion before such request, but soon understood that it was in these small sketches, that the intention or the fundamental proposal of the projects was contained.

Entering the monastery, the visitor passes into a big corridor, conceived in order for all windows to remain open, besides such distinctive feature, Jeanneret realised that the rooms are painted in an absolute white, including the ceiling; on the floor, the carpets one next to the other, have strong colours and drawings of cereals; the ceiling has rounded angles, without any mouldings, the white finishing comes down to the floor of washed pine wood; on the walls, some black icons stand out in golden frames, some painted by the great Romanian painter Nicolae Grigorescu6. Jeanneret was impacted by the effect these were creating on the walls. At the back of the monastery corridor, a large window with reticulated framework, a sort of balcony, opens the view of the monks towards a garden (fig.18). It is not difficult to let yourself see in this translucid corner of the monastery, the source of inspiration for the develpoment of the fenêtre a longuer, one of the best known principles of Le Corbusier. Compare it for example with the large window that he designed for his friend``s studio, Amédée Ozenfant (fig.19), with whom he founded the L’Esprit nouveau magazine and the polemical purist movement.

The icons of Grigorescu and the extreme simplicity of the monastery, spacious and calm, noble, turn out as all `the opposite to all the repugnant flourish of the Royal Palace (Peleș)`` of Carmen Sylva (fig.20).

As a matter of fact, it seems that the paintings of El Greco that the Queen possessed, were dreadfully hanged, ``next to the most despicable paintings, with the most disgusting furniture, with the most odious trinkets.``.

The young architect yearned for the Greek walls ``white, unaffected``, like the ones of the monasteries, that would be ``for this sparkling paintings the necessary and majestic medium``. Jeanneret remained very taken aback by the palaces where the Queen was shining: ``The rooms we were passing through were mean and frustrated. From the floor up to the roof, countless bibelots were piling up, all the ironware of art and the rapture “a la Homais”. We couldn`t believe our eyes (…)``7

To disqualify his accomodation, Jeanneret refers to ``Homais``, the loathsome pharmacist and upper-class burgeois of Madame Bovary, the famous novel by Flaubert. Furthermore he will return in using the expression 6. In 1854 Grigorescu painted a few icons for the Monastery of Căldărușani.

7. Le Corbusier: Le voyage d’Orient, París: Parenthèses, pp. 48-49.

cVAS Annuary 2 0 1 6 79

Fig. 21. Cover of the book Castelul Peleș. Fig. 18.

Leo Bachelin.

Fig. 19.

Glazed window of a monastery in Căldărușani. Voyage d’Orient, Carnet 1, pp. 69.

Atelier de Ozenfant, 1922. Le Corbusier. Photography in

Fondations of modern Art, p. 330.

Fig. 20.

Carmen Sylva in the interior of one of her pallaces,

sorrounded by people, furniture and paintings.

cVAS Annuary 2 0 1 6 80

to truly denigrate business offices in Paris in Quand les cathédrales étaient blanches and to disrespect his previous generations in L’Art décoratif d’aujourd’hui.8

Writers and young painters In Bucharest, the young travelling man meets also the writers Alexandru Vlahuță, author of Pictorul N.I.Grigorescu, Leo Bachelin, autor of Tableaux anciens de la galerie Charles I Roi de Roumanie (fig.21) and Castelul Peleș9 ``where the Queen was living`` and the writer Jean Jaquet, who has published a novel on the traditions of Neuchâtel. These writers were friends of William Ritter (1867-1955 – Swiss critic, journalist and writer), but besides that, in a well known café of Bucharest, Jeanneret got together with some young painters, whom in the beginning impresed him deeply: ``We met on the terrace of a famous café with the Romanian painters and writers. And, since we were French, we were received with great affability. These painters were ``Junimea Română” – a „secession” as well, spread till here. We liked them because they were speaking with passion about their national arts, and we were vibrating in unison for the traditional lace and pottery.``10

The meeting was carried out in a warm-hearted atmosphere, where the passion for national arts, the traditional lace and pottery are the center of the conversation. Excited by the shared interests, Jeanneret awaits the insurgent response of the young painters, in accordance with the love for the traditional art they have expressed. But a new deception distresses him, as the Academism was triumphing and was making ravages again: ``Afterwards, alone, we went, downstairs in the Rotonda, to see the defiance those young men were launching, in revolutionary masterpieces, obstinated by routine. Well, those imbecils let themselves assassinated by Europe ! We had to stand 8. Page 218 in the first and 76 in the second.

9. For Jeanneret, El Greco is a fundamental predecessor of Modernism (see footnote 24 of this same article), for his master William Ritter it is not: `Leo Bachelin and William Ritter, analysing, although fantastic, the El Greco collection in Bucharest, on average ``symphonies en bleu mineur`` and ``notes rouges, verts, brunes, noires et blanches qui se heurtent et se contrarient, s’orchestrent en un choral fugué, sinistre et sauvage”, state that “rien de plus étrangement moderne” one can meet (…) See Al. Busuioceanu, Royal paintings collection, 1932: Les oeuvres du Greco en Roumanie, Actes du XII Congrés International d’Histoire de L’Artm Stockholm, 1933; Les Tableaux du Greco de la Collection Royale de Roumanie, Gazette des Beaux Arts, mayo 1934.” Manuel B. Cossio, El Greco, Madrid: Espasa-Calpe, p. 321. Jeanneret distances himself from his two most important masters of his youth, L`Eplattenier and Ritter, precisely for his observations on painting, in many occasions opposite to their opinion and feeling.

10. Le Corbusier, opus. cit., pp. 50-51.

cVAS Annuary 2 0 1 6 81 entire walls of Munich Academism, and picture rails covered in lethargic arrivals of Quai Voltaire. 11 These young men that, before getting revolted, had the joy of being born on the shores of Doboritza [Dâmbovița] and to frolic on the „vias” and „caleie”, forget - when they want to speak their „self ”, starting in front of a canvas, with an orgiastic palette in hand, - the bite of their flesh and their thirst for Byzantine delusions12. And their heart has not been submerged by the dishonest odour of the lys flowers that the beautiful Gypsy women sell ! Their canvases are ``dirt`` (leave me this rich word). Why don`t they paint ``dirty things`` ? And that, in a Gypsy plasticity, and in a terrible colour where Citron yellows drowned in greens would excite rotten violets. ``13

And, in the same tone, Jeanneret continued scoring such disappointment. Well, it is incredible that characters that, judging by their appreciations of the popular art, seemed sensitive, get carried away by the European styles, and despise such powerful patterns as the ones of the Gypsies and their colors, or like lilies. So, Jeanneret cannot help but imagine how these young people should paint: ``The white of the lilies and the vermillon of the nails should have been like screams. The big black, brutal, imperious would have invaded and ``marginalized`` these color syncopes. And inside, it would have spilled that incomparable pink, which all primitive and healthy populations adore and bestow, because it is the real flesh. This painting, like the yellow smile of Gypsies, their simple bodies, would have given them rhythm (…)`` 14

Nicolae Grigorescu and the triumph of Death Thanks to his master and friend, the writer and art critic William Ritter, Jeanneret had the opportunity to meet in Bucharest the writer Alexandru Vlahuță who put him into contact with the painter Nicolae Grigorescu, friend of Ritter. Born in the village of Pitaru, Grigorescu studied at the École des Beaux-Arts in Paris, but influenced by the Realism of the School of Barbizon painting, was able to fight against the Academism and search for refuge in the natural world: he was one of the main exponents of the `Romanian Seccesion` and considered the initiator of Modern painting in his country, he died in Câmpina, a town not far from the town of Sinaia, North of Bucharest. This is how his friend Vlahuță characterized him: ``The paintings tell the story of Grigorescu`s life. A simple, quiet, powerful life, entirely dedicated to his art. Nothing exists for him except art. There he put his love for nature, of its treasures and mysteries, wonders anywhere, but mostly in his country and within its people, there the love of good, truth and beauty.`` 11. L’École des Beaux-Arts in Paris is located on the Quai Voltaire. Regarding Le Corbusier`s rejection and reaction to this School, see chapter “L’École des Beaux Arts de Paris”, Quand les cathédrales étaient blanches, Ed. Plon et Nourrit, Paris, 1937, p. 170.

12. It is probably in this phrase that, Jeanneret, is alluding to the El Greco paintings that he saw.

13. Le Corbusier, opus. cit., p. 51.

14. Ibíd., p. 51.

cVAS Annuary 2 0 1 6 82

Fig. 22. Car cu boi, pe cale, de dimineață. Nicolae Grigorescu.

cVAS Annuary 2 0 1 6 83

Fig. 23. Hanul de la Orății. Nicolae Grigorescu.

cVAS Annuary 2 0 1 6 84

Unlike the young painters of ``Junimea Română``, in the painting of Grigorescu composition is mixed with a realistic love and color by nature, and scenes of country life, fields of crops, portraits of countrymen, animal-drawn carts (fig.22 and 23).Besides the icons of Grigorescu in the Monastery of Căldărușani, Jeanneret observed some paintings by the Romanian painter and characterized him as a painter of `great feeling`.15 The paintings ``Car cu boi, pe cale, de dimineață`` and ``Hanul de la Orății`` remind us of a photo of buffalos pulling a carriage, that the young Swiss took in this region (fig.24). This is how he described the scene: ``Their heads are elongated horizontally and their white eyes seem to run dark thoughts, underneath their dark brows. Of a formidable volume, they have a startling color, dark like a funeral veil, opaque as a damaged ink color, and to see them advance with their horns turned backwards and their slavering snouts, one is afraid. `` 16

This image of the buffalos triggers in the memory of the young man another painting: ``The Triumph of Death``, a painting of the Academy of Siena that he observed in his trip to Italy in 1907 (fig.25). ``I understant that the painter of the XVth century has yoked these tragic animals, to the Carriage of Death, to the Carriage of Vanity and Life, in these famous paintings at the Academy of Siena that we can admire with emotion. We then thought that it was the pure invention of an inspired painter. ``

But it was not about the painting of an inspired painter, it was about a theme that represented the black pest, or rural scenes, like the ones Grigorescu was looking for to feed his own imagination. Note the stricking resemblance between the animals in the painting and those photographed by Jeanneret. In fact, in his book ``La Ville Radieuse``, Le Corbusier published it with the following caption: ``The wagon of death. It is in another world that justice will be made.`` This opens a window – in his specific manner of interpreting the world – toward what perhaps awaits us after death. In turn, Hippolyte Taine in his famous ``Voyage en Italie``, described the same painting: ``Piero di Cossimo, with his friends, ordered a completely lugubrious ``triumph of death``: a cart pulled by black oxen on which he painted skulls, bones and crosses; above the cart, an image of death with its scythe; in the cart, tombs out of which people dressed in skeletons were coming out and whom at stops, sing a funeral song.`` In this series of paintings subjects and preoccupations fundamental for Le Corbusier come out to light. On one hand the domestication of nature: ``the most sublime expression of power of man on earth and its most vigorous creatures``, in the words of John Ruskin17; on the other hand the importance of work force represented by these 15. I cannot point precisely what paintings by Grigorescu Jeanneret observed, but that he was interested in his painting, it is known starting with the mentions he made in his voyage notebooks and in his chronicle for La Feuille d’Avis de La Chaux-de-Fonds.

16. Ibídem., p. 53.

Fig. 24. Carriage pulled by buffaloes, probably in Romania, 1911. Photography by Jeanneret.

Fig. 25. The Triumph of Death. Altarpiece of the Academy of Siena, 15th century, probably by Piero di Cosimo. Postcard by Jeanneret. Published in La Ville Radieuse, p.14.

cVAS Annuary 2 0 1 6 85

cVAS Annuary 2 0 1 6 96

Women, nature and philosophy In Bucharest, Jeanneret was surprised by the beauty, the clothing and relentless sensuality of women: ``Bucharest is full of Paris; even more. The women in the terrible light have combed hair and are beautiful and have exquisite attires. They are not aloof of the way their dresses are a barrier in itself: in the carriages, on the return from races, during the long parade on Calea Victoriei, they are laying lazily, and their Paris dresses with sumptuously sober fabrics, their big black or grey or blue hats that agitate an enormous feather – or even their little touches on the invading hair – the make-up (painting) of their eyes and their lips (mouths) on an always calm complexion, the noble forms of the beautiful bodies under the caress of the tissues – that pushed us to recognize them, to admire them …. and we remembered the same melancholies, the seductive visions of the chic Paris. It seems that, fatally, all that revolves around the cult of the woman; and it appears that the idol of this city, the great goddess, is only the woman, because of her beauty.``34 Nicolae Grigorescu was able to paint them with mastery and feeling (fig.38 to 41). Women facing the sea merging with sand; naked women in the grass, women lying on the beach, the marriage between woman and nature, the woman turned into landscape, will be recurrent themes, both in the drawings of Jeanneret, after the journey of the East (fig.42), as well as when ``the imagination of Le Corbusier replaces the New Spirit (Esprit Nouveau) of the Purist still lives by the moon women, masters of fountains and tides (fig.43)35.

It is precisely ``women`` who are the motifs of some postal cards that Jeanneret bought in Bucharest (fig.44 to 48). The costumes they are wearing are exquisite and apparently some are inspired by natural patterns.

One of these images will be published by Jeanneret in L`Esprit Nouveau (fig.49). There he will compare the Romanian outfits with those of the African ethnic group of the Zulus. For Jeanneret, the Romanian imitates nature, while ``the Zulu does not imitate the small leaves of the trees, it creates. It practices the standards of optical sensitivity. The Romanian does not do hieraticism.``36 Jeanneret defines ``hieraticism`` as the state of spirit in which a community ends when, after leaving an empirical period, it becomes aware of something that it previously only felt. According to these findings, in 1911, the Romanian peasants would not have left a merely intuitive time, therefore their art would only mimic nature. It is a rather hasty affirmation of the young Swiss – even more – if you look carefully at the 34. Le Corbusier, opus. cit., p. 49.

35. See Josep Quetglas, opus. cit., p. 512.

36. Ozenfant/Le Corbusier, “Naturaleza y creación”, Acerca del purismo, Madrid: El croquis, p. 134.

cVAS Annuary 2 0 1 6 97

Fig. 38. Woman on the seashore. Nicolae Grigorescu.

Fig. 39. Girl with her dowery . Nicolae Grigorescu.

Fig. 40. Nymph in the grass. Nicolae Grigorescu.

Fig. 41. Nude lying down. Nicolae Grigorescu.

cVAS Annuary 2 0 1 6 98

Fig. 42. Female Nudes on a Beach, 1912-13. Charcoal and watercolor on paper. Jeanneret. (Private colection).

cVAS Annuary 2 0 1 6 99

Fig. 43. Pen drawings in wash. 1933. Le Corbusier.

cVAS Annuary 2 0 1 6 100

Fig. 44. Romanian woman. Postal de Jeanneret. FLC L5-9-7

Fig. 45. Romanian woman. Postal de Jeanneret. FLC L5-9-9

cVAS Annuary 2 0 1 6 101

Fig. 46. Romanian woman. Postal de Jeanneret. FLC L5-9-10

Fig. 47. Romanian woman. Postal de Jeanneret. FLC L5-9-8

cVAS Annuary 2 0 1 6 104

quoted postal cards, one can see the Romanian woman attire – in addition to flowers – is made out of parallel lines, zigzag strokes and geometric patterns, that couple (as the Zulu ones do), to their own definition of hieraticism.

These insights while on his journey to Bucharest, are certainly influenced by the book Abstraktion und Einfülung by Worringer, book that Klipstein gave Jeanneret to read in the middle of the journey. Starting from the commentary on the Romanian outfit, it gives the same sensation as in the case of art, nature, represented in resemblance to its appearance, only translates into mimesis. For le Corbusier, nature is: ``(…) a fact external to man, is multiple, diffuse, generally unattainable. We need systems conform to our state, above all limits, measures…besides, what does man if not to continually create? He only knows to make artificial things. We have to find this word as pejorative, for it is the inevitable end of any activity. (…) Nature, when it is beautiful, it is only in relation with art; beautiful nature is not beautiful because it accidentally and randomly imitates the geometrical devices that bestir the geometrical animal that we are. ``37

While for the great Portuguese writer and poet Fernando Pessoa38, the man is a ``hysterical animal``, for Le Corbusier, the man is a ``geometrical animal`` (fig.50). Once again, the Swiss architect related geometry, mathematics, (as purely human creations), with the changing, elusive, savage nature of the natural world, that is to say the complementary relation – representative for the work of the Swiss master – between Abstraction and sentimental projection.

In fact, just before leaving Bucharest on Wednesday the 22nd of June, Jeanneret and his friend Klipstein, were talking about what they have experienced and reflected on Protestantism and the limits of the power of reason, alluding to the ``savage`` position of the 16th century poet, Pierre de Ronsard.39 ``Bucharestian philosophy, one night, after dinner, Auguste and I are in agreement: Protestantism as religion lacks the necessary sensuality that fills the deepest part of man, the sanctuaries that have little conscience and which are part of his animality or, who knows, his most elevated subconscious. This sensuality, which inebriates reason and escapes its power, is a well of latent joy, and a pendant of impetus to live all that is vibrant. Ronsard, who loved Catholicism because he saw in it this indispensable foundation, said that if it abandoned him, he would never become 37. Ibid., p. 116.

38. Fernando Pessoa, Escritos sobre genio y locura, Barcelona: Acantilado, 2013, p. 192.

39. Pierre Ronsard (1524-1585), with other writers, formed the group La Pléyade, a movement that emerged with the intention of revitalizing French literature. Ronsard published, among other works, Les Odes, Les Amours, Les Hymnes, Les Discours and the unfinished epic poem about the origins of the French nation, La Franciade.

cVAS Annuary 2 0 1 6 105

Fig. 50. Le Corbusier, with his checkered shirt, reticulated, between the rocks of Cap-Martin, at the foot of the cabanon.

cVAS Annuary 2 0 1 6 106

a pagan; in this case he would go among the savages, ``who happily follow the law of nature``. Since we are the ones who have wounded the startling austerity of our one-armed and inappropriate morality…``40

Thus from Ronsard and emulating Rousseau, Jeanneret opposes Protestantism and to the power of reason, a necessary touch of sensuality, a dose of animality.

In short for the young aspiring painter and architect, Bucharest and its surroundings are worth more for the painting of Grigorescu and El Greco, that for the Academic painting of Junimea Română; are valued more for the beauty and outfits of their women, for the extraordinary force of its animals, for the simplicity and eloquence of their popular houses and monasteries, than for the redundant and heteroclite palaces – fatally decorated – where their venerated, but aristocratic kings live.

Ricardo Daza Caceido 4th of July 2016

40. Le Corbusier, opus. cit., pp. 115-116.

cVAS Annuary 2 0 1 6 107

Calendar Calendar

cVAS Annuary 2 0 1 6 108

cVAS Annuary 2 0 1 6 109

CALENDAR

2016 Calendarul activităţilor C.S.A.V. Dealu Frumos, jud. Sibiu - 19-24 aprilie - ERASMUS+ - atelier internațional cu tema ,,Problematica depopulării satelor(lumii) din perspectiva educației în arhitectură și urbanism”.

Studiu de caz : satul Dealu Frumos, județul Sibiu, România.

Participanți: 25 studenți din România, Olanda, Italia; - 18-29 aprilie - Practică a studenților Facultății de Arhitectură /Restaurare și Conservare de arhitectură Sibiu; - 22-29 mai - Atelier internațional de arhitectură și design, cu tema , Metamorfoza unei gospodării”; Participanți : 26 studenți de la New Design University St.Polten (Austria), Universitatea ,,Transilvania” Brașov, UAUIM București;

- 26 iulie-06 august - Atelier de creație : 10 studenți de la Academia de Arte Plastice ,,StatiArt” Chișinău, Republica Moldova.

______________________________________________ Marcel Nemeti Universitatea de Arhitectură și Urbanism ,,Ion Mincu” București Facultatea de Arhitectură/Restaurare/Conservare Sibiu Centrul de Studii în Arhitectura Vernaculară Dealu Frumos Tel/Fax : 0269517600 - CSAVDF Tel/Fax : 0269222215 - Sibiu

cVAS Annuary 2 0 1 6 110

cVAS Annuary 2 0 1 6 111

REVIEWS. BIBLIOGRAPHIES.

Pictorial geographies: William Ritter`s watercolor notebooks - meeting Grigorescu Geografii picturale: caietele de acuarelă ale lui William Ritter - întâlnirea cu Grigorescu Archives Neuchateloises: Bibliotheque Fonds Speciaux, Fonds William Ritter (1880 - 1955) Bibliotheque de la Ville - La Chaux-de-Fonds, Switzerland asist.dr.arch. Ioana ZACHARIAS VULTUR

William Ritter (1880 - 1955)

William Ritter, portrait by Alexandru Macedonski, Bucharest, 1906.

Bibliothèque de la Ville de La Chaux-de-Fonds, Fonds William Ritter, Switzerland.

cVAS Annuary 2 0 1 6 112

William Ritter (1867-1955) is a Swiss writer, painter, art and music critic, main broadcaster of N. Grigorescu’s art and Romanian etnography in European press of the time.

The present volume explores through diverse papers and research the pictural connection between William Ritter`s (1856-1906) watercolors, Le Corbusier`s sketches and photographies (1911), and Nicolae Grigorescu`s painting during Ritter`s visits of Romanian lands: vernacular and religious architecture, genre scenes, rural landscapes, local characters, etnography elements. By comparing the drawn pieces of the William Ritter Fund with those of the Voyage d`Orient and the photographies from Fondation Le Corbusier prove that these “reference themes” have been communicated between the mentor (Ritter) and the apprentice (LC)1.

Through the courtesy of Bibliothèque de la Ville de La Chaux-de-Fonds, Fonds William Ritter, Switzerland, in the “Reviews. Bibliographies” we can present some of the numerous drawings and watercolors of William Ritter in the Romanian territories, as well as a few charcoal croquis of Nicolae Grigorescu, gifted to Ritter.

As evidenced by researcher Ioana Vlasiu’s and art historian Remus Niculescu papers, Ritter, as an art critic, writes about Grigorescu in quite a few publications: „Remus Niculescu s’applique dans son étude substantielle de 1984 à mettre en évidence la contribution de Ritter à la connaissance de la biographie et de l’oeuvre de Grigorescu, à partir des premiers articles publiés dans la presse roumaine de langue française et ensuite, au fil des années, 1. Christoph Schnoor, « Soyez de votre temps » – William Ritter et Le Corbusier, in Le Corbusier. La Suisse, les Suisses.

XIIIe Rencontre de la Fondation Le Corbusier.

Fondation Le Corbusier, 2006, p. 105–127.

William Ritter (1867-1955) este un scriitor, pictor, critic de artă și critic muzical elvețian, difuzor important al artei lui N.Grigorescu și al etnografiei românești în presa europeană a timpului.

Volumul de față explorează prin diverse articole și cercetări legătura picturală între acuarelele lui William Ritter (1856 - 1906), crochiurile și fotografiile tânărului Le Corbusier (1911), și pictura lui Nicolae Grigorescu din perioada vizitelor lui Ritter în spațiul românesc: arhitectură vernaculară și religioasă, scene de gen, peisaje sătești, personaje locale, elemente de etnografie.

Compararea pieselor desenate din Fondul William Ritter cu cele din Voyage d`Orient și cu fotografiile din arhiva Fondation Le Corbusier demonstrează că aceste „teme-reper” au fost transmise între mentor (Ritter) și ucenic (LC)1.

Prin amabilitatea Bibliothèque de la Ville de La Chaux-de-Fonds, Fonds William Ritter, Elveția, în secțiunea „Recenzii. Bibliografii” pot fi văzute pentru prima oară câteva dintre numeroasele desene și acuarele ale lui William Ritter în spațiul românesc, dar și câteva crochiuri în cărbune ale lui Nicolae Grigorescu, dăruite lui Ritter. După cum reiese din articolele d-nei cercetător Ioana Vlasiu și a istoricului de artă Remus Niculescu, Ritter, în calitatea sa de critic de artă, scrie despre Grigorescu în câteva publicații: „Remus Niculescu se apleacă în studiul său substanțial din 1984 spre a pune în evidență contribuția lui Ritter la cunoașterea biografiei și operei lui Grigorescu, pornind de la primele articole publicate în presa românească de limbă franceză și în cele din urmă, de-a lungul anilor, între 1891 și 1906, în revistele europene importante precum La Gazette des beauxarts, Die Kunst für Alle, The Studio, sau de interes regional precum 1. Christoph Schnoor, « Soyez de votre temps » – William Ritter et Le Corbusier, in Le Corbusier. La Suisse, les Suisses.

XIIIe Rencontre de la Fondation Le Corbusier.

Fondation Le Corbusier, 2006, p. 105–127.

entre 1891 et 1906, dans des revues européennes importantes comme La Gazette des beauxarts, Die Kunst für Alle, The Studio, ou d’intérêt régional comme La Normandie Artistique et Littéraire (1897). L’écrivain suisse est le premier à livrer par écrit des renseignements précieux que l’artiste, retiré à Câmpina, était réticent à raconter, concernant la période passée à Barbizon et ses relations personnelles avec les artistes de la fameuse colonie, comme Millet, Rousseau, Diaz, Daubigny.”2 William Ritter arrives for the first time in Bucharest in 1890, at 233 and during his frequent visits throughout the Romanian territory, he maintains friendships with multiple cultural personalities. His travels by train towards Bucharest and Transilvania are published in two books as „an enthusiastic prose”4.

The following selection of drawings and watercolors tries to show some of the places visited by William Ritter on Romanian land Bucharest, Muntenia or Transylvania - as well as to show identical scenes probably sketched in the company of Nicolae Grigorescu: little shepherds, popular costume studies, oxen carts, rural landscapes, vernacular and religious architecture, etc.

The proof of a long friendship between Ritter and Grigorescu is kept within the letters of the Romanian Academy Library. Based on this strong connection, in 1936, Alexandru Tzigara-Samurcaș proposes to Ritter to write a book about the works of Grigorescu, already a „classic” at that time.

2. Remus Niculescu, „William Ritter despre Nicolae Grigorescu. Aspecte ale perioadei finale a pictorului”, in SCIA Seria AP, XXXI, 1984, p. 31–65, in Ioana Vlasiu, „Rencontre Nicolae Grigorescu – William Ritter. Perspective des historiens de l’art”, paper presented at the International Colloquy L’Europe centrale en amateur. William Ritter, Centre Interdisciplinaire de Recherches CentreEuropéennes, Université Paris-IV, p. 49.

3. Ioana Vlasiu, Ist degree principal rsr., History of Art Institute “G. Oprescu”, member of the editorial board of Revue Roumaine d’Histoire de l’Art. Série Beaux-Arts, op.cit., p.45.

4. Ioana Vlasiu, op.cit., p.46.

cVAS Annuary 2 0 1 6 113

La Normandie Artistique et Littéraire (1897). Scriitorul elvețian este primul care livrează în scris informații prețioase pe care artistul, retras la Câmpina, era reticent să le dezvăluie, cu referire la perioada petrecută la Barbizon și relațiile sale personale cu artiștii faimoasei colonii, precum Millet, Rousseau, Diaz, Daubigny.”2 William Ritter ajunge pentru prima oară la București în 1890, la vârsta de 23 de ani3 și în frecventele sale vizite pe teritoriul românesc, menține prietenii cu numeroase personalități culturale. Călătoriile sale în tren spre București și Transilvania sunt publicate în două cărți sub forma „unei proze entuziaste”4.

Selecția de desene și acuarele din paginile următoare încearcă să arate câteva dintre locurile vizitate de William Ritter pe teritoriul românesc - București, Muntenia sau Transilvania - dar și să arate scene identice probabil schițate în compania și sub influența lui Nicolae Grigorescu: ciobănași, studii de port popular, care cu boi, peisaje rurale, arhitectură vernaculară și religioasă, etc.

Dovada prieteniei îndelungate dintre Ritter și Grigorescu este păstrată în scrisorile din Arhiva Bibliotecii Academiei Române.

Pe baza acestei legături strânse, în 1936 Alexandru Tzigara-Samurcaș îi propune lui Ritter să scrie o carte despre opera lui Grigorescu, deja „un clasic” la acel moment.

2. Remus Niculescu, „William Ritter despre Nicolae Grigorescu. Aspecte ale perioadei finale a pictorului”, in SCIA Seria AP, XXXI, 1984, p. 31–65, în Ioana Vlasiu, „Rencontre Nicolae Grigorescu – William Ritter.

Perspective des historiens de l’art”, lucrare prezentată la colocviul internaţional L’Europe centrale en amateur. William Ritter, Centre Interdisciplinaire de Recherches Centre-Européennes, Université Paris-IV, p. 49.

3. Ioana Vlasiu, cercet. principal gr.I, Institutul de Istoria Artei „G. Oprescu”, membră a comitetului de redacţie al Revue Roumaine d’Histoire de l’Art. Série Beaux-Arts, op.cit., p.45.

4. Ioana Vlasiu, op.cit., p.46.

cVAS Annuary 2 0 1 6 114

Fig.1. William Ritter, identified as Nicolae Grigorescu house in Câmpina, signed „14 Sept 1896 Câmpina, chez Grigoresco, „Pridvor” de nos repas et fenêtre de ma chambre au second séjour” (14th of September 1896 Câmpina, at Grigoresco, „Pridvor” of our lunches and window of my room on the second stay” / „14 septembrie 1896 Câmpina, la Grigoresco, „Pridvor”-ul prânzurilor noastre și fereastra camerei mele în cel de-al doilea sejur” ), charcoal on paper / cărbune pe hârtie. Bibliothèque de la Ville de La Chaux-de-Fonds, Fonds William Ritter, Switzerland.

cVAS Annuary 2 0 1 6 115

Fig.2. William Ritter, identified as Nicolae Grigorescu house in Câmpina, signed ‘‘Campina Lundi 28 Sept 1896’’ (‘‘Campina Monday 28th of September 1896” / „Câmpina luni 28 septembrie 1896’’, watercolor / acuarelă.

Bibliothèque de la Ville de La Chaux-de-Fonds, Fonds William Ritter, Switzerland.

cVAS Annuary 2 0 1 6 116

Fig.3. William Ritter, identified as The Patriarchal Cathedral Bucharest, signed ‘‘Mercr. 4 Oct. 1858’’, („Wednesday 4th of October 1858” / „Miercuri 4 octombrie 1858’’, crayon on paper / creion pe hârtie.

Bibliothèque de la Ville de La Chauxde-Fonds, Fonds William Ritter, Switzerland.

cVAS Annuary 2 0 1 6 117

Fig.4. William Ritter, identified as The Patriarchal Cathedral Bucharest, signed „4 Oct. 1858” (“4th of October 1858” / „4 octombrie 1858” crayon on paper / creion pe hârtie. Bibliothèque de la Ville de La Chaux-de-Fonds, Fonds William Ritter, Switzerland.

cVAS Annuary 2 0 1 6 122

Fig. 9. William Ritter, identified as Mănăstirea Comana, Giurgiu, signed „Comana Samedi 7 Juin 1890” (‘‘Comana 7th of June 1890’’ ‘/ „Comana 7 iunie 1890’’), crayon on paper / creion pe hârtie.

Bibliothèque de la Ville de La Chaux-de-Fonds, Fonds William Ritter, Switzerland.

cVAS Annuary 2 0 1 6 123

Fig. 10. William Ritter, identified as Filaret area, Bucharest, signed „Filaret (Trocadero) 15 Mai 1891” (‘‘Filaret (Trocadero) 15th of May 1891’’ / „Filaret (Trocadero) 15 mai 1891”), crayon on paper / creion pe hârtie.

Bibliothèque de la Ville de La Chaux-de-Fonds, Fonds William Ritter, Switzerland. « Depuis mon retour des Carpathes, c’est une habitude prise », note Ritter,« chaque vesprée, Bachelin vint m’enlever pour remonter à Filaret par de longues roderies dans le vieux Bucarest qui s’en va ». « un mirage à décrire par Gautier, à peindre par Grigorescu ... dans une lumière de rêve qui proclame déjà l’Orient ». Le Bucarest de Ritter, vu surtout à l’heure des couchers de soleil sanguinolents, est celui des ruines de monastères sombres et mystérieux dans la lumière crépusculaire. Telle couleur matinale lui rappelle « le thème du Graal, souvenir de grandes extases de Bayreuth lointain ». Il découvre en même temps Hugo, Edgar Poe et Sacher Masoch pendant ses fréquentes promenades au monastère Radu Vodă : « Un malaise vous prend entre ces tours chancelantes... Il y a comme du danger dans l’air, l’ambiance dégage l’inquiétude ». „De când m-am întors din Carpați, a devenit un obicei”, notează Ritter, „în fiecare seară, Bachelin [Leo Bachelin, bibliotecarul elvețian al regelui Carol I din 1881 până la moartea acestuia] vine să mă ia să urcăm la Filaret prin lungi plimbări prin vechiul București care dispare”. „un miraj de descris de către Gautier, de pictat de către Grigorescu...într-o lumină de vis care proclamă deja Orientul”. Bucureștiul lui Ritter, văzut mai ales la orele de amurg sangvin, este cel al ruinelor de mănăstiri sumbre și misterioase în lumina crepusculară. Asemenea culoare matinală îi amintește de „tema Graal-ului, suvenir al marilor extazuri din îndepărtatul Beirut”. Descoperă în același timp Hugo, Edgar Poe și Sacher Masoch în frecventele sale promenade la Mănăstirea Radu-Vodă: „O stare de angoasă vă ia între aceste turnuri tremurătoare...Parcă ar fi pericol în aer, atmosfera degajă nelini Ioana Vlasiu, op.cit., p.46. ște”.

cVAS Annuary 2 0 1 6 130

Fig.17. William Ritter, identified as Castelul Corvinilor, Hunedoara, not signed, crayon on paper / creion pe hârtie.

Bibliothèque de la Ville de La Chaux-deFonds, Fonds William Ritter, Switzerland.

cVAS Annuary 2 0 1 6 131

Fig.18.

William Ritter, identified as The Clock Tower, Sighișoara, not signed, crayon on paper / creion pe hârtie.

Bibliothèque de la Ville de La Chaux-de-Fonds, Fonds William Ritter, Switzerland.

cVAS Annuary 2 0 1 6 132

Fig.19.

William Ritter, identified as Dâmbovitza, near the Radu Vodă Monastery, Bucharest, signed „Dimbovitza a Radu-Voda (...a d 1/3 de sa hauteur) Vendredi 5 Juin 1891 (”Dâmbovița at Radu Vodă (... at 1/3 of its height) Friday, the 5th of June 1891” / „Dâmbovița la Radu-Vodă (la d de 1/3 din înălțimea sa) Vineri 5 iunie 1891”), crayon on paper / creion pe hârtie.

Bibliothèque de la Ville de La Chaux-de-Fonds, Fonds William Ritter, Switzerland.

cVAS Annuary 2 0 1 6 133

Fig.20. William Ritter, identified as „L`une des dernieres maisons roumaines de Bucarest. Strada Olimpului 7-11” (“One of the last Romanian houses in Bucharest. Strada Olimpului 7-11” / „Una dintre ultimele case românești din București. Strada Olimpului 7-11”), not dated, crayon and black ink on paper / creion și cerneală neagră pe hârtie.

cVAS Annuary 2 0 1 6 134

Fig.21. William Ritter, not identified, signed, „10 Août 1897” (‘‘10th of August 1897’’ / „10 august 1897”), crayon on paper / creion pe hârtie. Bibliothèque de la Ville de La Chaux-de-Fonds, Fonds William Ritter, Switzerland.

cVAS Annuary 2 0 1 6 135

Fig.22.William Ritter, identified as Heliade Rădulescu House, signed „Maison Heliade Radulescu 4 Août 1897”, (‘‘Heliade Rădulescu House 4th of August 1897” / „Casa Heliade Rădulescu 4 august 1897”), crayon on paper / creion pe hârtie. Bibliothèque de la Ville de La Chaux-de-Fonds, Fonds William Ritter, Switzerland.

cVAS Annuary 2 0 1 6 136

Fig.23. Nicolae Grigorescu, drawing for William Ritter / desen pentru William Ritter, not signed, charcoal on paper / cărbune pe hârtie. Bibliothèque de la Ville de La Chaux-de-Fonds, Fonds William Ritter, Switzerland.

cVAS Annuary 2 0 1 6 137

Fig.24. William Ritter, oxen cart theme (tema carului cu boi), not dated, crayon on paper / creion pe hârtie.

Bibliothèque de la Ville de La Chaux-de-Fonds, Fonds William Ritter, Switzerland.

cVAS Annuary 2 0 1 6 138

Fig.25. Nicolae Grigorescu, drawing for William Ritter / desen pentru William Ritter, not signed, charcoal on paper / cărbune pe hârtie. writing to decipher. Bibliothèque de la Ville de La Chaux-de-Fonds, Fonds William Ritter, Switzerland. “« Pour trouver dans l’oeuvre de Grigorescu quelque chose de cette solidité, il faut se rappeler son Juif à l’oie ou le soldat à la baïonnette de son assaut de Smârdan, le plus beau tableau militaire du XIXe siècle. Mais dès qu’il s’attaquait aux pastoures de Posada ou de Câmpina, il devenait une sorte de Watteau. D’ailleurs en présence d’une réalité qui surpassait alors en ingénuité et grâce divines tout ce qu’inventeront jamais la pensée et la nostalgie de l’âge d’or. » ” William Ritter, 1930, about N. Grigorescu in an article about the Swiss painter Jacot-Guillarmod, in Ioana Vlasiu, op.cit., p.49. „Pentru a găsi în opera lui Grigorescu ceva de o asemenea soliditate, trebuie să ne reamintim „Evreul cu gâsca” sau soldatul cu baionetă din asaltul său de la Smârdan, cel mai frumos tablou militar al secolului al XIX-lea. Dar de când începe să se ocupe de ciobănițe din Posada sau Câmpina, devine un soi de Watteau. De altfel, în prezența unei realități care depășea în ingenuitate și grație divină tot ce inventaseră gândirea și nostalgia epocii de aur. ”

cVAS Annuary 2 0 1 6 139

Fig.26.William Ritter, identified as in Filaret, oxen cart theme, signed ‘‘Filaret 14 Mai 1891” (‘‘Filaret the 14th of May 1891”’ / „Filaret 14 mai 1891”, crayon on paper / creion pe hârtie. Bibliothèque de la Ville de La Chaux-de-Fonds, Fonds William Ritter, Switzerland.

cVAS Annuary 2 0 1 6 140

Fig.27. Nicolae Grigorescu, not signed, croquis for William Ritter / crochiuri pentru William Ritter, charcoal on paper / cărbune pe hârtie.

Bibliothèque de la Ville de La Chaux-de-Fonds, Fonds William Ritter, Switzerland.

cVAS Annuary 2 0 1 6 141

Fig.28.

Nicolae Grigorescu, not signed, drawing for William Ritter / crochiu pentru William Ritter, charcoal on paper / cărbune pe hârtie.

Bibliothèque de la Ville de La Chaux-deFonds, Fonds William Ritter, Switzerland.

cVAS Annuary 2 0 1 6 142

Fig.29. Nicolae Grigorescu, Pe vârf de munte painting, lantern slide / diapozitiv pe sticlă .

Tzigara-Samurcaș Archive, DITACP, UAUIM.

cVAS Annuary 2 0 1 6 143

Fig.30. William Ritter, identified in Câmpinița, probably the same scene as Pe vârf de munte painting by N. Grigorescu, signed „Campinitza d`aprés ... 21 Septembre 1896”, (‘‘Campinitza after... 21st of September 1896” / „Câmpinița după...21 septembrie 1856”), watercolor / acuarelă.

Bibliothèque de la Ville de La Chaux-de-Fonds, Fonds William Ritter, Switzerland.

cVAS Annuary 2 0 1 6 144

Fig.31. Nicolae Grigorescu, Ciobănaș, lantern slide / diapozitiv pe sticlă.

Tzigara-Samurcaș Archive, DITACP, UAUIM.

cVAS Annuary 2 0 1 6 145

Fig.32. William Ritter, identified as in Câmpinița, probably the same scene and character postion of Ciobănaș painting by N. Grigorescu, signed „Campinitza 23 Sept 1896” („Campinitza 23rd of September 1896” / „Câmpinița 23 septembrie 1896”), watercolor / acuarelă.

Bibliothèque de la Ville de La Chaux-de-Fonds, Fonds William Ritter, Switzerland.

cVAS Annuary 2 0 1 6 146

Fig.33. William Ritter, in Bisamberg, signed „Bisamberg (?) 12 Juin 1897” (“Bisamberg [?] 12th of June 1897” / „Bisamberg 12 iunie 1897”), watercolor / acuarelă. Bibliothèque de la Ville de La Chaux-de-Fonds, Fonds William Ritter, Switzerland.

cVAS Annuary 2 0 1 6 147

Fig.34 - 35. William Ritter, watercolors / acuarele. Bibliothèque de la Ville de La Chaux-de-Fonds, Fonds William Ritter, Switzerland.

cVAS Annuary 2 0 1 6 154

Fig.1. Squero di San Trovaso, Fondamenta Bonlini, Venice / Veneția.

cVAS Annuary 2 0 1 6 155

REVIEWS. BIBLIOGRAPHIES.

Squaro di San Trovaso. Traces of Tyrolean vernacular architecture in Venice at Biennale 2016 Atelierul de gondole din San Trovaso. Urme de arhitectură vernaculară tiroleză în Veneția la Bienala 2016

Venice still conserves six gondola repair shops, called Squeri, dating back to 17th Century, when they were spread all over the city: three in Dorsoduro area, two in Giudecca and one in Castello. From these, Squero di San Trovaso laying nearby Accademia area, in Dorsoduro, remains a unique landmark for painters, travelers and Venetians.

Veneția mai păstrează șase ateliere de reparații pentru gondole, numite Squeri, datând din secolul al XVII-lea, când erau răspândite în întregul oraș: trei în zona Dorsoduro, două în Giudecca și unul la Castello. Dintre acestea, Squero di San Trovaso aflat în apropiere de zona Accademia, în Dorsoduro, râmâne un reper inedit pentru pictori, călători și venețieni.

The wooden vernacular architecture evokes the rural dwellings of Tyrol region, where the first crafstmen that built the workshop are thought to origin. The wood and building techniques of this assembly survived in an „ecosystem” with the „foundations” on wooden piles that are underneath the water.

Arhitectura vernaculară din lemn amintește de locuințele din zona rurală a Tirol-ului, de unde se crede că au venit primii meșteri care au construit atelierul. Lemnul și tehnicile constructive ale acestui ansamblu au supraviețuit într-un „ecosistem” cu „fundațiile” pe stâlpi din lemn aflate sub apă.

The theme of the Venice Architecture Biennale „Reporting from the front” looked at Venice itself as a city confronted with many challenges in the matter of heritage and sustainability. Building the city on 10 million wooden piles became an inspiration source for its safeguarding. Such a project is „The Forests of Venice” by the Swedish architecture studio Kjellander+Sjöberg Architects.

Tema de anul acesta a Bienalei de Arhitectură de la Veneția „Reporting from the front” a privit însăși Veneția ca un oraș aflat în mijlocul a multiple provocări în chestiunea patrimoniului și a sustenabilității. Ridicarea orașului pe 10 milioane de stâlpi din lemn a devenit sursa de inspirație pentru salvgardarea lui. Un astfel de proiect este „The Forests of Venice” al studioului suedez Kjellander+Sjöberg Architects.

„Venice was built out of pure necessity, from fear of foreign powers. Venice is fortress as beauty. [...] Venice was built on 10 million trees. The city on water is a city on a man-made forest.

Connecting the 118 islands by means of 435 bridges, there are 10 million piles made out of trees, still holding the city in place. The Basilica Santa Maria della Salute alone is said to have 1,2 million trees holding it in place. ...’’

„Veneția a fost construită din pură necesitate, din teama de puteri străine. Veneția este fortăreață și frumusețe. [...] Veneția a fost construită pe 10 milioane de arbori. Orașul pe apă este un oraș pe o pădure creată de om. Conectând cele 118 insule prin 435 de poduri, sunt cele 10 milioane de stâlpi din arbori, care încă țin orașul laolaltă.

Doar Bazilica Santa Maria della Salute se spune că ar avea 1,2 milioane de arbori care o susțin...”

cVAS Annuary 2 0 1 6 156

cVAS Annuary 2 0 1 6 157

cVAS Annuary 2 0 1 6 162

Fig.4. The Forests of Venice, project for the Venice Architecture Biennale 2016 by Kjellander+Sjรถberg Architects, Sweden / Suedia.

Project files by Kjellander+Sjรถberg Architects.

cVAS Annuary 2 0 1 6 163

cVAS Annuary 2 0 1 6 164