Ușîșlarîmdan - Din zborurile mele de Cidem Narcis Brăslașu

Cidem Narcis Brăslașu

Ușîșlarîmdan - Din zborurile mele Versuri alese

Ușîșlarîmdan Din zborurile mele Versuri alese

Cidem Narcis Brăslașu Tíl keñeșçísí/Consilier lingvistic: Taner Murat Basîm keñeșçílerí/Consilieri editoriali: Taner Murat, Nuredin Ibram, Aura Văceanu

Anticus Press, Constanța, 2020

Asociația Multiculturală „Anticus” Editura Anticus Press Constanța www.anticusmulticultural.org friends@anticusmulticultural.org

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României BRĂSLAŞU, ÇIDEM NARÇIS Uşîşlarîmdan = Din zborurile mele : versuri alese / Cidem Narcis Brăslaşu ; tíl keñeşçísí/consilier lingvistic: Taner Murat ; basîm keñeşçílerí/consilieri ed.: Taner Murat, Nuredin Ibram, Aura Văceanu. Constanţa : Anticus Press, 2020 ISBN 978-606-94828-7-2 I. Murat, Taner (ed.)

II. Ibram, Nuredin (ed.)

III. Văceanu, Aura (ed.)

82 Ilustrația copertei: Alsuw Șikova Ildarovna Coperta: Elif Abdul

Servind scriitorul, salvăm patrimoniul Serving the writer, saving the heritage

Copyright © 2020 Toate drepturile asupra acestei ediţii sunt rezervate autorului

Ușîșlarîmdan - Din zborurile mele

Cuprins Cuvântul autoarei .......................................... 9 Argumentum – Nuredin Ibram ...................... 11 O lecţie de viaţă – Aura Văceanu ................... 27 Tatarğa (Poezii în limba tătară) ............... 31 Anam ............................................... 33 Anam bír órnek ................................ 35 Gariplík ............................................ 37 Ğañgîzlîk .......................................... 39 Ayîrmañîz nenemden ........................ 42 Mílletímní súyemen .......................... 44 Babam ............................................. 46 Men kímmen? ................................... 48 Nenem maga órnek ........................... 51 Nenem, kîymetlí barlîgîm .................. 53 Nenem – súygí deriyasî ..................... 55 Poezii în limba română ........................... 57 Fir de iarbă....................................... 59 Călătoriile mele ................................. 60 5

CIDEM NARCIS BRĂSLAȘU

Rugă ................................................ 61 Ce vreau? ......................................... 63 Prietena mea, Luna ........................... 65 Mamei .............................................. 66 Copiii mamei mele ............................ 67 Vis de-o clipă .................................... 70 Bosforul ........................................... 71 Gândurile mele ................................. 72 Cine sunt eu? ................................... 74 Luna ................................................ 76 Învăţătoarei mele .............................. 77 Crezul meu ....................................... 79 Actriţa din mine ................................ 81 Cele sfinte ........................................ 83 Marea e tristă ................................... 86 Casa părintească .............................. 88 Dăruire ............................................. 92 Odă iubirii ........................................ 94 Întrebare .......................................... 96 Frământări ....................................... 98 Gânduri de noiembrie ..................... 100 Colind pentru mama ....................... 102 6

Ușîșlarîmdan - Din zborurile mele

Un călător ...................................... 104 Cartea vieţii .................................... 105 Credinţa ......................................... 106 Gândurile mele ............................... 107 Aş vrea ........................................... 108 Pânza ............................................. 109 Florile ............................................. 110 Narcisul.......................................... 112 Iubirea ........................................... 114 Fii bun! .......................................... 115 Vorba ............................................. 116 Dojana mamei ................................ 118 Învaţă, copile! ................................. 120 Narcisului....................................... 122 Aştept ............................................. 123 Colind pentru tata .......................... 125 Poveştile ......................................... 127 E cu mine ....................................... 129 De ce? ............................................ 131 Frunza ........................................... 133 Viaţa .............................................. 135 Ţie, fratele meu drag ....................... 136 7

CIDEM NARCIS BRĂSLAȘU

Poezia e sufletul meu ...................... 138 Mamei mele .................................... 140 Tata................................................ 142 Narcisa ........................................... 144 Alinare ........................................... 145 Doamne .......................................... 147 Dor de tată ..................................... 149 Dor de mama .................................. 151 Taina nopţii .................................... 153 Cântec de primăvară ....................... 155 Versul ............................................ 156 Cu gândul ...................................... 157 Triumful aşteptării .......................... 159 Mama mea...................................... 160 Cine? .............................................. 163 Dintre cărţile poetei Cidem Narcis Brăslaşu 164 Cidem în diferite momente .......................... 166

8

Ușîșlarîmdan - Din zborurile mele

Cuvântul autoarei

Poezie e o lume universală Mulţi scriitori îşi prezintă Scrierile în reviste naţionale Chiar şi în scrieri internaţionale.

Scrierile mele reflectă Iubirea de oameni şi de locuri dragi Speranţe, entuziasm cu care Am înţeles mesajul poezie care nu moare.

Poezia mi-a creat întotdeauna o stare emoţională imensă, mai ales de bucurie, optimism, frumuseţe armonioasă.

9

CIDEM NARCIS BRĂSLAȘU

Din păcate, cursul vieţii mele este învolburat, spre neliniştea sfârşitului ca un cântec de lebădă… nu mai e TATA… Din această lume a plecat tata spre infinit Un dor adânc NECONTENIT

îmi

spune

să

scriu

Ştiu prea bine că destinul nu se negociază Dar mă întreb şi îi întreb pe fidelii mei cititori: CUM VA FI VIAŢA MEA? Cidem, martie 2020

10

Ușîșlarîmdan - Din zborurile mele

Argumentum

Viaţa este sursa identităţii, identitatea este o sursă de viaţă, este frumuseţea vieţii.

Nuredin Ibram Cidem Narcis Brăslaşu, perla poetică a comunităţii tătare din România, este autoarea a 26 de volume, dintre care cinci în limba tătară: „Kuwnaksîz balalîk” (2002) „Copilărie lipsită de bucurie”; “Sízlerge selam” (2009) - „Pace vouă”; „Sîr saklagan sózler” (2011) - „Cuvinte ce ascund secrete”; „Anam” (2014) - „Mama”; „Mením ruhîm konîşa” (2015) - „Sufletul meu vorbește”.

Celelalte volume sunt într-o limbă română asimilată cu har şi sensibilitate, o limbă simplă şi sugestivă. Cidem ne-a oferit totodată volumul de „Povestiri autobiografice” (2011), o colecție de autor: 11

CIDEM NARCIS BRĂSLAȘU

„Din suflet pentru suflete” (2011, 2012), două ediţii în tătară, română şi engleză, dar şi rafinatul eseu de gânduri existenţiale şi culturologice „În complicitate cu viaţa” (2012).

Temele de bază ale creaţiei lirice ale lui Cidem sunt: iubirea, dragostea („suygí”, „sewda”); nostalgia, dorul („hasretlík”); suferinţa („eziyet”); singurătatea („yañgîzlîk”); visul şi speranţa („tíş”, „umut”); credinţa în Alah („Alla`ga inanîş”); destinul („kader”). Ele conturează, cristalizează un univers poetic particular, aş zice singular, unde predomină atât adresarea directă, sinceră, caldă cât şi metaforele poetice („meğaz”).

Pentru poetă, în ciuda adversităţilor bio-fiziologice ale diagnosticului medical aspru, de diplegie spastică şi handicap neuromotor sever, sensul vieţii este viaţa însăşi. Chiar dacă viaţa ei nu are sensul clasic, tradiţional, de soţie, mamă, familie cu copii, poeta creează, imaginează, îşi legitimează o viaţă aparte, proprie, o viaţă 12

Ușîșlarîmdan - Din zborurile mele

populată de speranţă, scăldată de valorile de frumos, de bine şi de adevăr.

Dacă, aşa cum spune poetul – filozof Lucian Blaga, ipostaza fundamentală a copilului este jocul, joaca, cea a tânărului este dragostea şi iubirea, cea a omului matur şi vârstnic este înţelepciunea gândului şi a conduitei, rezultă că, în cazul concret al tinerei Cidem Narcis Brăslaşu, avem o ardere a etapelor clasice ale vieţii, o trecere cu viteza luminii, la maturitate şi înţelepciune fără consumarea psihofizică, fiziologică a precedentelor etape.

Prin arta poetică, Cidem îşi recompune etape arse ale existenţei ei şi, sprijinită de oameni de suflet precum mentorul ei spiritual, distinsa profesor şi om de cultură Aura Văceanu, care a descoperit-o, după ce ea intrase deja în lumea poeziei, a sprijinito, i-a trasat un orizont şi un destin literar, şi de mama ei – admirabilă, devotată până la sacrificiu, dar şi delicată, feminină, doamnă Umiran, îşi caută sensul vieţii.

13

CIDEM NARCIS BRĂSLAȘU

Poeta Cidem, „doctor în psihologia umană”, ne face părtaşi la existenţa ei personală dureroasă, dramatică, dar şi acest lucru poate şoca – universul ei imaginar este populat de flori, de iarbă şi de pomi, de lună şi de stele, de soare, de toamna plină de rod şi de culoare, de primăvara mereu cea verde, de vara vacanţelor şi destinderii, dar mai ales de credinţa în Allah, Cel cu 99 de nume sublime, prea frumoase, din credinţa islamică.

Firesc, găsim în versurile poetei, accente de nostalgie, de dor, de durere şi de pesimism, de singurătate, de chinurile conştiinţei, pentru o viaţă din scaun cu rotile, o „Viaţă văzută din fotoliu” (2007).

Dar nota fundamentală a poeticii lui Cidem este iubirea. Iubirea faţă de locul natal (Medgidia), de patria străbună (Crimeea), iubirea de „România mea” (poezia „Romanyam”, p.60, vol. „Mením ruhîm konîşa”), iubirea de tătari şi de oameni, în genere.

14

Ușîșlarîmdan - Din zborurile mele

Mai ales iubirea de mamă, de propria mamă, de exemplul, dăruirea şi devotamentul ei sunt exprimate prin metafore poetice, prin versuri pline de eleganţă şi sensibile, sensibilizatoare într-un lung şir de poezii, din care amintesc, aici, succint: „Mama” (,,Nenem”); „Din nou mama” (,,Gene nenem”); „Mama îmi este pildă” (,,Nenem maga órnek”); „Mama – ocean de iubire” („Nenem – súygî deriyasî”); „Mama este tot ce am mai de preţ” („Nenem, kîymetlí barlîgîm”); „Nu mă despărţiţi de mama” („Ayîrmañíz nenemden”); „Nu plânge, mamă” („Anay, ğîlama”) şi multe altele.

Această temă a iubirii de mamă este prezentă în toate celelalte volume apărute.

Volumele „Anam” („Mama” – 2014) şi „Sîr saklagan sózler” (,,Cuvinte ce ascund secrete” - 2011) sunt dedicate din inimă şi dăruite – cum mărturiseşte poeta – mamei sale şi tuturor mamelor care s-au sacrificat şi se sacrifică pentru copiii lor. Poeziile, unele adevărate poeme se adresează acelor mame, adevărate centre, axe şi/ sau 15

CIDEM NARCIS BRĂSLAȘU

cordoane ombilicale de iubire şi de dragoste, de dăruire şi de devotament. Iar doamna Umiran, mama poetei, în viaţa reală dascăl, ca orice mamă, i-a fost mereu aproape ca „o zi însorită, drăgăstoasă”, în toate momentele ei existenţiale, a educat-o, a învăţat-o ce este omenia, respectul şi drumul drept, i-a cultivat speranţa. Este ea, doamna Umiran, o mamă pricepută („bolîmlî”), domoală („talgîn”), fără pereche („eşsíz nenem”) este inima şi valoarea ei („ğan ğúrek hem kîymetlím”), este şi a fost „învăţător şef” („bașúyretmen”). În folclorul tătar, o mamă este „ieşită din rai” şi este „jumătate din bogăţia suflească a odorului ei”.

O constantă tematică a liricii prinţesei poezie de expresie tătară, Cidem şi spunerile ei măiestrite sunt dedicate patriei, obârşiei comune a tătarilor dobrogeni, Crimeea „Ana Vatan”, „Yeşíl Ada” („Insula Verde”), ca şi României patria – ţara care de peste secole este şi a fost o gazdă ospitalieră pentru strămoşii noştri tătari.

16

Ușîșlarîmdan - Din zborurile mele

Poeziile numite simplu, dar din inimă „România mea” (Romaniyam”), „Crimeea” („Kîrîm”), „Către Crimeea” („Kîrîm`ga”), „România - ţara mea” (,,Memleketím Romaniya”), „Patria mea” („Vatan”), din volumele: Sîr saklagan sózler” „Cuvinte ce ascund secrete” – 2011, p. 47; „Mením, ruhîm, konîşa’’ – 2015, pp. 29, 60 şi 71; „Sízlerge selam” - 2009, p.49; „Kuwnaksíz balalîk” - 2002, p. 49 ş.a.) evocă o Crimee cu pământ roditor şi oameni mândri şi puternici, „Rai şi floare albastră”, o Crimee „iubire din inimile noastre”, „motivaţia vieţii noastre”, „moştenirea strămoşilor noştri” ce a cunoscut glorie, dar şi „istorie frământată”, timpuri amare. Iar ziua de 13 decembrie, „Ziua tătarilor din România”, legiferată de Parlamentul României ca zi naţională pentru noi tătarii din România, este un moment de suflet, de solidaritate şi frăţietate, de comemorare a înaintaşilor, de recreere şi relaxare, sărbătorită cu mic cu mare prin acţiuni culturale, jocuri şi dansuri tradiţionale, poezie şi literatură, bucate alese din gastronomia tătară (,,13 17

CIDEM NARCIS BRĂSLAȘU

Decembrie” – 13 Aralîk – volumul „Sízlerge selam”, p. 5) şi multă încredere şi speranţă într-un viitor mai bun.

Cu sinceritate, claritate, cu talent şi sensibilitate, Cidem vorbeşte despre trupul ei bolnav, despre suferinţă fizică, despre indiferenţa unor semeni, despre păcat, despre moarte şi destin. Poezii precum „Ğañgîzlîk” (,,Singurătate”), „Korkaman” („,Mi-e frică”), „Peşmanlîman” (,,Regret”), „Anay, ğîlama” („Mamă, nu plânge”), „Azrail” („Îngerul morţii”) şi multe altele, sunt mărturii ale unui suflet torsionat, neliniştit, cu gânduri negre. Cidem însă nu-şi pierde speranţa, crede în omenie, în sprijin şi solidaritate, caută alinare, caută un mic salut, o atenţie, caută prietenie, cere iertare Mântuitorului (poeziile: „Alinare”, „Prietenilor”, „O dorinţă”, „Muncă şi rugă”, „Doamne”, din volumul „Viaţa mea de ieri de azi, de mâine” - 2019) şi altele.

Poeta fără copilărie, „neliniştită de toate de pe lume” („Poziţia poetului”, p.13), Cidem descrie prin vers „durerea şi lupta ei 18

Ușîșlarîmdan - Din zborurile mele

cu sine” („Glasul poeziei”, p.12). Cidem nu a cunoscut „primăvara vieţii” decât ca pe o „abruptă astenie” („Mi-e dor”, p.15). „Blocată între o yală şi fereastră”, marcată de singurătatea care „foşneşte crud în toate” („Singurătate”, p.17), poeta parcă se scuză, se învinovăţeşte, deşi nu este aşa: „Apropiaţii au devenit străini/ De parcă eu le-aş fi pus”, ni se confesează ea. Căprioară rănită, suferindă, care s-a aciuat lângă mama iubitoare („Căprioara”, p.22), caută, caută, caută prieteni, prietenia şi neuitarea lor: „Un singur om de m-ar ţine minte i-aş mulţumi cu cuvinte alese („Rătăcire”, p.19.

Poeziile citate aici sunt din volumul „Viaţa mea de ieri, de azi, de mâine…”, Constanţa, 2019).

Versurile lui Cidem, muzicale, armonice, într-o limbă tătară neaoşă, simplă, curată, vie, nesofisticată sunt grafii colorate sensibil, cu suflet şi lumină ale conceptelor şi valorilor de frumos, de dreptate şi libertate, de adevăr. Ele exprimă emoţie, trăire, implicarea psiho-socială a 19

CIDEM NARCIS BRĂSLAȘU

autoarei. De exemplu, cele 101 poezii ale volumului „Eternul cânt” (2016) din creaţia poetică literară a lui Cidem sunt, prin asociere cu celebrele basme orientale, 101 nopţi de vis, 101 spovedanii autentice, 101 întâmplări şi evenimente, 101 de speranţe și realizări poetice.

Scrinul, Versul, Prietena filă, Poezia sunt pentru Cidem mărturisire, confesiune, izbăvire dar şi leac. Versul, versul-cântec e miraj, înaripare, „leagănul de rime”, vraja „ce din nimic se încheagă” („Versul” p.94 din vol. „Eternul cânt”, 2016), iar dezvrăjirea, devoalarea versului implică, desigur trăire, înţelegere, împlinire.

O împlinire ce este materializată în filă, în „sărmana filă” pe care aştern a gândului comoară („Prietena fila”, p.68), în filă ca „mută mărturie”, martoră a sufletului singur, în durere a autoarei. Fila este şi suportul material al poezie ca stare de spirit, „ca o poezie a sufletului meu” („Din suflet pentru suflete”, 2012, p. 3).

20

Ușîșlarîmdan - Din zborurile mele

Cidem face poezie şi ne întreabă - din perspectiva creatorului ce este - „Ştiţi ce este poezia?” Da, ne spune tot Cidem: poezia este ochiul care plânge, un ochi „icoană însufleţită a secretelor”; poezia este umărul pe care plânge; este mâna pe care plânge; poezia este talpa care plânge; poezia este ca o taină, ca un mister de gânduri, trăiri, emoţii ce prind contur în prolifica sa creaţie poetică, unde poeziile sunt adevărate „cadre fotografice”, „imagini în mişcare”, artă poetică, cu totul particular, particulizatoare.

Poezia este ochiul călcâiului care plânge (poezia „Ochilor”, în vol. „Eternul cânt” - 2016, p. 61). Poezia nu este doar lacrima ochiului „ce spală obrazul”, ci şi „greul şi suferinţa” („Plouă”, p.

67), este „însuşi plânsul”. (idem, p. 84) Cidem a fost şi a rămas o luptătoare.

Ea şi-a înfruntat cu demnitate şi curaj destinul, şi ca un senior al gândului, ne-a adus, ne aduce în zonele rarefiate, sublime, ale iubirii, ale creaţiei, ale credinţei, ochiul câlcâiului care plânge (poezia „Ochilor”, în 21

CIDEM NARCIS BRĂSLAȘU

vol. „Eternul cânt” – 2016, p. 61). Poezia nu este doar lacrima, lacrima ochiului „ce spală obrazul”, ci şi „greul şi suferinţa” („Plouă”, p.67), este „însuşi plânsul” (idem, p.84).

Port-drapelul liricii de expresie tătară a generaţiei sale Cidem („brânduşă”, în traducerea limbii tătare şi turce) are un cult al Cuvântului, un cult al Verbului, este îndrăgostită de Cuvânt, este marcată de verb; stăpâneşte Cuvântul, înstăpâneşte Verbul. Cidem decriptează cu har şi meşteşug condiţia umană cu un verb incitant, expresiv, sensibilizator. Cidem gândeşte în vocale şi consoane, gândeşte prin cuvinte şi verb, exprimă prin VERS trăirile, emoţiile, sentimentele, gândurile intime. Cidem scrie pentru a nu-şi uita şoaptele, visele, nopţile nedormite. Cuvintele sunt elixirul sufletului ei. Cuvintele gingaşe, calde, amare, dulci, înalte „ca plopii” şi înălţătoare vorbesc despre dor, dragoste credinţă. Pentru Cidem, autor de versuri pline de culoare şi atmosferă, de atmosferă inconfundabilă – pioşenia suferinţei şi 22

Ușîșlarîmdan - Din zborurile mele

existenţei ei singulară – limba, limbajul poetic este casa fiinţei ei, este adjuvant al uimirii şi îndoielii ei existenţiale.

Cidem şi-a construit cu muncă, migală și perseverenţă calitatea ei de literat, om de cultură al etniei tătare din România. Poeta are har, are verb, are răbdare şi o încăpăţânare creativă. Cum spuneam, în „Cuvântul înainte” al volumului ei „În complicitate cu viaţa” (2015), Cidem se încadrează perfect în spusele marelui om de cultură, literat de talie mondială Orhan Pamuk, posesor al Premiului Nobel pentru literature din 2006, după care: „Secretul unui scriitor nu stă în inspiraţie, pentru că nu e niciodată limpede unde apare ea şi nici cum. Secretul unui scriitor stă în încăpăţânare şi răbdare”.

Cidem fiinţă cultivată, este precum un burete care absoarbe idei şi cunoştinţe, le transformă în cultură şi conştiinţă. Crezul poetei are la bază receptarea, învăţarea. Ea spune splendid „învăţ”: de la apă „să mă limpezesc”; învăţ din furtuni „la timp să mă 23

CIDEM NARCIS BRĂSLAȘU

opresc”; de la flori „veşnic să înfloresc”; de la oameni: „să iubesc şi să zâmbesc”; de la pământ: „fericire veşnică să doresc”; de la soare: „să strălucesc”. Şi conchide: învăţ de la VIAŢĂ „tot ce e bun, frumos, etern”, învăţ „eu să iubesc (,,Crezul meu”, idem, p.11) Prietena noastră Cidem ne dă astăzi mult mai mult decât a primit şi primeşte. Ea ne face părtaşi - prin cuvântul poetic ales la universul propriu existenţial, ne insuflă curaj, încredere speranţă, în antiteză cu starea ei fizico-fiziologică grea, delicată.

Voce pertinentă, distinctă, particulară a liricii tătare feminine din Dobrogea, Cidem Narcis Brăslaşu se înscrie într-o tradiţie a identităţii literare tătare în care regăsim nume precum: Necibe Şukuri (n. 1927), decana de vârstă a poeziei tătare, autoarea volumelor: „Azaplar (1999) – Azaplar este denumirea în limba tătară a satului din zilele noastre Tătaru - şi „Atalarîmîznîñ sesí” (2007) - „Vocea strămoşilor”; Nasipali Raime (1936-2008) cu volumele de poezie: „Uyanîk” (2001)- Treaz; şi „Sevgí” (2004) – „Dragoste”; 24

Ușîșlarîmdan - Din zborurile mele

Şukriye Kerim (n.1942), autoarea volumului „Súygí” (2008); Neriman Ibraim (n.1944) cu volumele: „Ğewez teregí” (2003) – „Nucul”; „Deriyalar deñíz bolganda” (2011) – „Când fluviile se transformă în mare”; volumul „Gúlşen” – o povestire cu iz autobiografic şi volumul de poveşti pentru copii: „Bír zamanda bar eken” („A fost odată ca niciodată”); Belkis Sena Bilal cu volumele: „Kayta kelmez balalîk – menzumeler, șíñlar, estekíler” (2018), („Copilăria nu se mai întoarce – poezii, distihuri strigate, amintiri”) şi „O kúnler de bír kúnler eken” (2019) – „Şi au fost acele zile”.

Cidem nu este doar un nume în prelungirea acestor reprezentante de seamă ale liricii tătare. Prin creaţia sa şi-a nemurit numele. Gândurile şi expresia poetică au devenit un stindard şi un model pentru identitatea lingvistică, literară şi culturală a tătarilor din ţara noastră. Deşi primul volum de versuri în limba maternă „Kuwnaksîz balalîk” (2002) i-a apărut la vârsta de 21 de ani, comoara poetică a lui 25

CIDEM NARCIS BRĂSLAȘU

Cidem – dezvăluită nouă, tuturor – vine cu mult înainte, la vârsta jocului şi a copilăriei. În încheiere spun, draga noastră Cidem este acea floare minunată a gândirii noastre – LIMBA ŞI PATRIA LITERARĂ TĂTARĂ care înmiresmează locuirea şi viaţa noastră a etnicilor tătari, care aduce culoare, prospeţime, iubire şi credinţă în sufletele noastre. Cidem, tu nu eşti o „Narcisă frântă” (titlul unui alt minunat volum de versuri, din anul 2010), ci un om puternic, sensibil, minunat, cu speranţa neostoită într-o viaţă normală, cu bucurii şi împliniri. „Tík bolîp ğúr!” - Mergi înainte cu fruntea sus!

Prof. univ. dr. Nuredin Ibram

26

Ușîșlarîmdan - Din zborurile mele

O lecţie de viaţă Cartea cuprinde 10 poezii în limba tătară selectate de prof.univ. dr. Nuredin Ibram şi 60 în limba română, selectate de Aura Văceanu, din cele peste 25 de volume cu versuri, pe care Cidem le-a publicat în peste 17 ani de creaţie continuă, fie şi în două ediţii, fie chiar două cărţi într-un an.

Lucrarea adună sub coperţile ei texte lirice în română, tătară şi engleză (traducătoare: Alexandra Flora Munteanu şi Senia Resul engl. şi Güner Acmolla, Lila Wilson - limba tătără, şi chiar de mama autoarei). La cele 22 de volume se adaugă 2 de proză autobiografică şi 2 cărticele pentru copii cu ilustraţii deosebite (Fir de iarbă, Filiz Velula; Vasile Nicolau, De-a alfabetul).

27

CIDEM NARCIS BRĂSLAȘU

Ţin să precizez că nu am urmărit în selecţia poeziilor o tematică anume, ci doar valoarea poeziilor, care exprimă cele mai umane şi profunde sentimente: iubirea faţă de semeni, generozitatea cu care se dăruieşte prin versuri acestora, şi nu în ultimul rând pentru familia ei: fratele dipărut prea devreme, tătăl plecat pentru totdeauna cu doi ani în urmă, şi mama care îi este singurul sprijn. Am căutat să aşez cât de cât în ordinea apariţiei, fiecare dintre cărţile ce alcătuiesc opera poetică a lui Cidem.

Citind această carte, cititorul îşi va da seama de evoluţia poetei şi va aprecia sensibilitatea şi autenticitatea trăirilor sugerate sau exprimate în catren, formă adoptată de Cidem. I se pare, că astfel se poate mai uşor exprima şi mai adevărat. Ea s-a salvat prin poezie, având prieteni şi parteneri de joacă: noaptea, stelele şi luna.

M-am axat în selecţie, de asemenea, pe texte dedicate problemelor care o frământă, legate de sănătatea şi de familia ei redusă la 28

Ușîșlarîmdan - Din zborurile mele

mama, tată şi frate. Ea nu vorbeşte despre unchi, mătuşi sau verişoare şi chiar nepoţi, nepoate, după fratele iubit. Orizontul ei este din ce în ce mai sărac. Prieteni i-au rămas foarte puţini, dar ea nu are resentimente.

Este generoasă şi înţelege tot ce se petrece în jurul ei.

Cidem poate fi un model pentru toate generaţiile: tineri şi adulţi, în aceeaşi măsură. Rar întâlneşti un om de un astfel de calibru, învingând toate greutăţile, gâsindu-şi salvarea în poezie. Prin versurile dedicate copiilor (De-a alfabetul, Ed. Nelinişti metafizice, 2006; Copilărie fericită, 2013; Anotimpurile copilăriei, Ed. Imperium, 2014) o putem înscrie pe Cidem, alături de regretata poetă şi prozatoare Ana Ruse, care a dedicat câteva volume copilăriei. Poate Cidem a avut-o ca model, şi astfel îşi aduce contribuţia la literatura dobrogeană pentru copii, şi pe cea în limba tătară, cu versuri pătrunzătoare şi pline de sensibilitate.

Aura Văceanu, februarie 2020 29

CIDEM NARCIS BRĂSLAȘU

30

Ușîșlarîmdan - Din zborurile mele

Tatarğa (Poezii în limba tătară)

31

CIDEM NARCIS BRĂSLAȘU

32

Ușîșlarîmdan - Din zborurile mele

Anam Bútún odalar sessíz, Seníñ de góñílíñ moñ bízsíz.

Kollarîm, kanatlarîm yok, Sensíz, annem, kúneş yok.

Keșeler kózíñe yukî kírmiy, Ğan ráhátlígíñ heş bílmiy, Yoknî bar etmege ogîraşkan Fedakáar, tatlî ana bolgan.

Her fîrsatta „balam” degen, Keșesín kúndúz etken, Barîn yogîn sarp etken, Balasîn istikbalîn túșúngen.

33

CIDEM NARCIS BRĂSLAȘU

Kayda ketsem, dúniyanî dolaşsam, Sení bír dakíka unuta-almam, Men men kelesíñ, yaşaysîñ, Bútún íşeríme şahit kalasîñ.

Bútún barlîgîm sensíñ, anam, Soñsîz fedakáarlîgîñ unuta-almam. Ğașlîgîñnî-barlîgîñnî maga bagîşladîñ, Ğemaátke koşîlmadîñ, hep men men ogîraştîñ.

Men de şefaatşî bír ewlat bolsam, Sení akíret azabîndan kurtarsam, Ğennetníñ tórínde kóre-alsam, Bolîrman bahtiyar. Helal et, anam!

34

Ușîșlarîmdan - Din zborurile mele

Anam bír órnek Mení bír kímse karamasa, Mením úșún ğanî awurmasa, Yeter maga şefkatlî nenem, Kudret, kuwet, súygí o maga yeter.

Ana yúrek, baba terek degen kartlar, Mením úșún nenem maga sawlîklar, Hayat boyînğa bílgí, ğúrek, barlîklar, Onîñ eşí tabîlmaz, onday kímse bolmaz.

Nenemníñ tílgen ótmegí bereketlí, Píșírgen yemegí bek tatlî, Bír kusursîz yasagan her íşlerí, O merhamet men karşîlar her yúreklerní.

35

CIDEM NARCIS BRĂSLAȘU

Çaresíz kúnlerímde, yañlîzlîk yaşaganda Hep seníñ sabîrlîgîña ğesaretlígíñe, Her vaziyetní, kúlímsírep karşîlaganîña, Sarsîlmaz úmútler men azírlenemen. Ístemiymen bír kímse bílmesín dertímní, Şatîr-şatîr ğangan şair yúregímní, Seníñ, bílemen, mením úșún títregeníñ Yeter artîk maga turmadan túkengeníñ!

Sessíz-sedasîz ğeldiy estíñ kettíñ, Sózleríñní-íșleríñní, hatîralarîñnî alîp kettíñ, Çaresíz kaldîm, ğandîm, ğîladîm, kawurîldîm, Karañgî daglarnî, bakçalarnî ózíme yoldaş aldîm.

36

Ușîșlarîmdan - Din zborurile mele

Gariplík Yañgîzlîk túştí ğúregíme, Bo dert sañke mení kemíre, Akîlîmdan şîkmay heş bír saniye, Kelíp-kete ózím men her yerge.

Yañgîzlîk sáde Allaga yakîşkan, Kul úșún awur íș sayîlgan, Kímseñ bolmasîn, kímsege gúwenme, Sabîrsîzlîk man kímsení bekleme.

Dogrî mî yalnîz, garip yaşamak, Úmútlerímní kúnsíz buwmak?

Ne gúzel úmútler besledím, Túşúnğelerím men hayat súsledím.

37

CIDEM NARCIS BRĂSLAȘU

Búgún yalnîzman, oga mugayaman, Kún-kúnden yañgîzlîk gariplígín añlayman, Ómírím karañlîk, hayatîm karap, Kímsem yok başîmdan sîypayğak. Şen úyím sóndí, ebediy sustî, Ortadan toplanmagan sofralar píttí, Şenlík, karîşmak, kúlmek boldî Gariplík şektím, şenlígím sóndí.

Bírgún ólíp ketsem kímsesíz, Ğartî ğúregímní ğarasîn síz bílesíz.

Manzúmelerímní taşlayman yadíkáar, Ğașlar okîp belkí mení anîrlar.

38

Ușîșlarîmdan - Din zborurile mele

Ğañgîzlîk Óz-ózím men şîk konîşaman, Kalíbímní, akîlîmnî tanîştîraman.

Yezit kalíp dúnyalarnî dolaşa, Yúrekke túrlí şáresíz ğaralar aşa.

Geşkenlerní sîraga árúw tízemen: Balalîgîmdan başlap, sabîrlî nenem Dertíme derman ğolîn karadî, Doktor-doktordan şáre soradî.

Ne Romanya, ne tîş memleketler Şáre taba-almadîlar aşşî dertler.

Dermansîz dert bolganîna inanmayman, „Hakklîman mî?”, dep sízden sorayman.

39

CIDEM NARCIS BRĂSLAȘU

Bala bolîp, ğollarda heş oynamadîm Heş bírewníñ ğanîn kîya-almadîm. Ğaş bolîp, toyga, ğîyînga şîkmadîm Ístegende arkadaşlarîm man kóríşe-almadîm.

Kaşîm-kózím, akîlîm da yerínde, Temíz-pak, şîk-gúzel kíyímím de.

Sózlerímní kantarlap konîşaman, Pasiyetímní de bek añlayman. Ğaşlar arasînda koşîla-almasam, Diskotekaga barîp oynay-almasam, Keșe-kúndúz dórt duwar arasînda Kórínmezmen, dúniya ortasînda bolsam da.

Mendiy ğañgîzlîk şekkenler kóp Saglamlar olarnîñ kadírín bílmez.

Yalvaraman, onlarnî da unutmañîz, Heş bolmasa bazîda-bír ğoklañîz!

40

Ușîșlarîmdan - Din zborurile mele

Sáde bayramlarda bolmasîn, Merhametlí yúrekler heş solmasîn. Ínsalîkka az da faydañ bolsa, Ziyaret et, her zaman, unutmadan.

41

CIDEM NARCIS BRĂSLAȘU

Ayîrmañîz nenemden Nenemden ayîrmañîz, Mení óksíz kaldîrmañîz. Ğañgîz mení taşlamañîz, „Dayan!” dep zorlamañîz.

Nenesíz men yaşay-almam, Bír geğe onsîz kala-almam.

Oníñ sózín, sesín unuta-almam Maabetlígímízní de ret ete-almam. Óstím onîñ terbiyesí men, Sardî mení kóp bílgísí men.

Saglam din ğolîn kósterdí, Sewapnî, gúnanî, ayîpnî bíldírdí.

42

Ușîșlarîmdan - Din zborurile mele

Beş wakîtta hálímní kím sorar? Ğatkanda taptap, arkamnî kím korşalar?

Yalan dúniyanîñ úmítlerín kím berír?

Endí ğúregímde sáde aşşî ğeller eser.

Kîzgana edíñ mení, ka-típ kettíñ?

Mení kímnerge emanet ettíñ? Ğîltîragan kúneş mením úşún sóndí, Dúnyanîñ zewukî bek erte píttí.

43

CIDEM NARCIS BRĂSLAȘU

Mílletímní súyemen Men bír tatar kîzîman, Tañda tuwgan yîldîzman, Eserlerní aktaraman, Dogrî ğolnî karayman.

Dogrîlîk mením kanîmda, Vatan súygísí bawurîmda, Saygî, bílgí akîlîmda, Múslúmanlîk ğanîmda.

Ant etemen milletíme, Sóz beremen herkezlerge, Tek bírlíkte ogîraşayîk, Bo vatannî oñgarayîk.

44

Ușîșlarîmdan - Din zborurile mele

Yaşamak bízlerge şeref, Bagîşlamak bír hedef, Vatanga borîğlî ólmiyík, Onîñ namîn yúkseltiyík.

45

CIDEM NARCIS BRĂSLAȘU

Babam Men babamnîñ kîzîman, Zaten oga uşayman, Boga bek kuwanaman, Ah, súygímní kóstere-almayman.

Babam kuğagînda yuklattî, Paytonga salîp gezdírdí, Topraknîñ bereketín bíldírdí, Tabiyatnîñ gúzellígín begeníttí.

Túrlí oyînlar oynadîk, Gezíntíler yasadîk, Sabîrlî babam yorîlmay, Menden bírşiy kîzganmay.

46

Ușîșlarîmdan - Din zborurile mele

Mením yaşta arkadaşlar Meslek bíle başaralar, Babamnîñ súygísí men Nenemnín fedakáarlîgî man.

Kún tuwgannî bekliymen, Temellí úmútler besliymen, Ana-babamîñ sayesínde, Kún kórermen, belkí, men de.

47

CIDEM NARCIS BRĂSLAȘU

Men kímmen?

Anamnîñ bek súyer kîzî edím, Úmútsíz geşken seneler soñînda kelgen edím, Dúniya bagîşlangan mením kelíşíme, Niyetler kurganlar óz ólşeme. Ústímden geşken kîşlar, yazlar, seneler, Óstírgenler mení eñ yúksek úmítler, Gúzel, túrlí, temellí niyetler kurganlar, Kartlîkta bízge bír úmít, degenler.

Kuwanî kóp geşmeden añlaylar, Maga faydalî bolmaganîn bo ayaklar. Ğuwurîp ğúr-almay, sekíríp oynay-almay, Ballarga katîl-almay, balalîgîm maf bolgan.

48

Ușîșlarîmdan - Din zborurile mele

Bír keşede, bír saniyede óldí úmítlerím, Kara kanlar sarptî gúzel fíkírlerím.

Bulutlar turmaz, agar, sîra-sîra geşer, Mením dertím sene senedem arúw yerleşer.

Belímní kóteríp ğúr-almadîm, Kaldîm koltîklî arabada, Kelgen-keşken gúzellígíme şaşalar, Otîrîp siyír eteler, bek ağîylar.

Akîlîm yerínde, imanîm kóksímde, Tañrîga ğalbardîm, derman ístedím, Kader fazla kuwandîrmadî, Senelerğe tedavilerím faydalî bolmadî.

Nenem-babam, Allah razî bolsîn, Karatmagan yer kalmadî, ameliyatlar, Gimnastikler, kóbay boldím, Bondan fazlasîn elde etmedím.

49

CIDEM NARCIS BRĂSLAȘU

Seneler geştí, añlayîş yaşîna keldím, Awur hayat yaşayğagîñnî da añladîm.

Kímsení kímsege muhtaç etme Allahîm, Bo eken kaderím, dep, artîk toktadîm.

Men yaşta gençlerní kórgende ólemen, Merak etíp saklî kózyaşlarîmnî súrtemen, Gene şúkúr etemen, hayatîmnî dewam etemen, Beterden taa beter bar, dep, túşúnemen.

Sabîr etken dervíş muradîna ermíş, Dogrî tuwul, dep, bazî inanmayman, Ağeba, sorayman, ğennet bar mî?

Onda, bízdiylerge ğer bar mî?

50

Ușîșlarîmdan - Din zborurile mele

Nenem maga órnek Oñîmda-solîmda hep analar, Meram man hepísí bala óstíreler.

Gúzel, temellí terbiye bereler, Sawlîklarîna da dîkkat eteler.

Mením nenem de, bútún anaylarday, Alşak boylî, talgîn, kúneşlí kúndiy.

Yúzí kúle, sózí tatlî, sabîrlî, Bolîmlî, kudretlí, dindar, kórímlí.

Sîprasî ortadan heş te toplanmaz, Kawesín íşmeden bír kímse geşe-almaz.

Sîrnî sarîmayday bílír saklamaga, Awuzî barmaz heşbír zaman ófke aytmaga.

51

CIDEM NARCIS BRĂSLAȘU

Herzaman: „o yaramasa, sen yara”, dep ayta edí, Konî-komşî man sañke dogmîş boldî, Kíşkene men kíşkene, balaban man balaban, Bolîp, hayatta heşbír barlîgîn hesaplamadî. Şaşîp kaşaman men eşşíz neneme, Gúzel tabiyatîna, hareketíne, hepísíne.

Maga temízlík, yardîm, zengílík, O ğennetten şîkkan, bílíñíz, der edí.

Ka-típ túşínsem, kaydalarga ketsem, Nenem mení ne kadar súygenín bílsem, Ğerden kókke bír basamak yaratîrman Umítsízden, tañ yîldîzîna kawuştîrîrman.

52

Ușîșlarîmdan - Din zborurile mele

Nenem, kîymetlí barlîgîm Mení dúniyaga ketírgen nenem, Zahmet men keșe-kúndúz óstírgen.

Kolîmdan tutîp ğúrsetken, Kúneş tuwganîn gene o kóstergen.

Konîşmamnî túzetken, Manzúme ezberletken, Gúzel şeşekní kóstergen, Gene nenem, rengín bíldírgen. Óz tílímní, tatarğanî úyretken, Masallarnî, şiirlerní súydírgen, Saygînî, húrmetní súydírgen, Hem sîğak góñílíne bastirgan.

53

CIDEM NARCIS BRĂSLAȘU

Nenem, eñ kîymetlí barlîgîm, O man dúniyaga kóz aştîm.

Okîmaknî, bílgíní, hayatnî, Onîñ sayesínde úyrendím yaşamaknî.

54

Ușîșlarîmdan - Din zborurile mele

Nenem – súygí deriyasî Súygí men, úmít men dúniyaga ketírdíñ, Túrlí súslí-súrmelí kundaklarga sardîñ Geğení kúndíz etíp, yorîlmadan ogîraştîñ Sawlîgîñ da, bahtiyarlîgîñ da eksíltmedíñ.

Karînîñ toydîrmaga heş wakît taba-almadîñ, Yatîp yuklamaga sabîr ete-almadîñ, Tatlî sózler men ay neniy şaldîñ, Úmítler men, ístekler men salladîñ. „Bismillahirrahman”-nî sen úyrettíñ, Síptí adîmlarîmnî sen ğúrsettíñ, Arúwní yamandan sen ayîrttîñ, Dogrîlîknî, insaplîknî belírttíñ.

55

CIDEM NARCIS BRĂSLAȘU

Kózyaşlarîmnî meramet men síldíñ, Kasta bolsam, başîmdan eksílmedíñ.

Bílmegenlerímní sabîr man bíldírdíñ, Her yaktan baş úyretmením sen boldîñ.

Sîrtîma salîp Arafat daklarîn dolaşaman, Seníñ katíríñe awuzîm man kuş tutaman.

Neler etsem de az, hakkîñnî ódiy-almam, Affuw et, helal et hakkîñnî, fedakáar anam.

56

Ușîșlarîmdan - Din zborurile mele

Poezii în limba română

57

CIDEM NARCIS BRĂSLAȘU

58

Ușîșlarîmdan - Din zborurile mele

Fir de iarbă Fiinţa noastră e trecătoare: Abia se naşte şi, iată, moare!

Este ca iarba: creşte ce creşte Şi vine altul şi o coseşte…

Dar eu, se pare, am fost ursită Încă din pântec să fiu cosită. Şi totuşi, iată, am încolţit: Un fir de iarbă pipernicit.

Mică şi slabă, aşa cum sunt Am o menire pe acest Pământ: Să cânt Frumosul, Viaţa, Culoarea, Să-mi strig Durerea şi Disperarea! (din volumul „Fir de iarbă”, p. 5)

59

CIDEM NARCIS BRĂSLAȘU

Călătoriile mele Un copil ce aleargă cântând pe câmpie, E tot ce poate fi mai frumos pe lume.

Eu nu cred că există o mai mare bucurie Decât să te ţii pe picioare şi să mergi pe jos…

Călătoriile mele au fost însă în gând, Fiindcă trupul mi-a rămas ţintuit într-un pat. Îţi mulţumesc, Doamne, că ai fost atât de blând Şi măcar cu imaginaţie m-ai înzestrat!

Sunt purtată de alţii, pe roţi, de colo-colo, Însă doar cu gândul mă pot încumeta Să cutreier Planeta ca să ajung acolo Unde începe, Doamne, Împărăţia Ta! (din volumul „Fir de iarbă”, p. 9)

60

Ușîșlarîmdan - Din zborurile mele

Rugă Nu cer prea mult…Atât aş vrea: Să mă pot ţine pe picioare!

Un singur pas mi s-ar părea Cât zborul păsării spre soare.

Dă-mi, Doamne, din puterea Ta, Cum dai răsplată după faptă!

Să pot spera, să pot lupta Cu boala crudă şi nedreaptă.

Atâta vreau: să rup o floare Cu mâna mea contorsionată, Să mă pot duce la plimbare Fără să fiu supravegheată…

61

CIDEM NARCIS BRĂSLAȘU

Atâta vreau: Măcar o dată Să fiu EU sprijin alor mei!

Dă-mi vlagă, Milostive Tată, Căci poţi s-o faci! Numai să vrei… (din volumul „Fir de iarbă”, p. 11)

62

Ușîșlarîmdan - Din zborurile mele

Ce vreau?

Nu râvnesc Luna de pe cer Şi prea multe de la viaţă nu cer.

Am părinţi, ce să mănânc, ce să-mbrac, Am prieteni…Deci nu sunt un om sărac! Şi, totuşi, îmi mai lipseşte ceva: Libertatea, bucuria de a zburda!

Eu nu ştiu cum e să alergi prin ogradă, Să te plimbi singură, hoinărind pe o stradă…

Nu cer prea mult de la viaţă, vreau doar Puţină Libertate! Atâta vreau, dar Când trupul ţi-e strivit între două roţi, Una e să vrei, şi alta e să poţi…

63

CIDEM NARCIS BRĂSLAȘU

Aşa cum ai ursit câte un drum pentru fiecare, Arată-mi şi mie, Doamne, măcar o biată cărare, O potecă, oricât ar fi ea de mică, Unde să mă ridic şi să păşesc fără frică! (din volumul „Fir de iarbă”, p. 15)

64

Ușîșlarîmdan - Din zborurile mele

Prietena mea, Luna Cobor în mine însămi şi mi se-arată Luna Zâmbindu-mi cu blândeţe, făcându-mi, chiar cu mâna…

Prietenă mi-e Luna şi partener de joacă!

Ne înţelegem bine, ca-ntre copii, chiar dacă Întregul joc e numai o tristă amăgire, E numai o iluzie, o dulce măsluire…

Prietena mea, Luna, nici ziua nu mă lasă, Căci ziua mea e noapte, la fel de-ntunecoasă. În fiecare noapte, o data cu mareea, Eu mă ridic şi o urmez pe-aceea Ce mă călăuzeşte şi binele mi-l vrea…

Prietena mea, Luna, e singura mea stea! (din volumul „Fir de iarbă”, p. 45) 65

CIDEM NARCIS BRĂSLAȘU

Mamei Mama mea bună, duioasă şi senină, Puternică, luptătoare şi vrednică, Scăldată în lumina înţelepciunii Gata pentru a ierta păcatele vremii.

Dar e dureros de ţi s-a stins deşarta-ţi aşteptare Ai făcut tot posibilul de care-ai fost în stare, De-aş putea să-ţi dau măcar o mângiere, O sinceră îmbrăţişare, semn de recunoaştere.

Trăieşti cu sila, stingheră şi trudită, Priveşti resemnată viaţa amăgită, Rămas pustiu, sufletul trist se stinge De atâta durere, iar eu nu am puterea de a te plânge. (din volumul „Frământări”, p. 21) 66

Ușîșlarîmdan - Din zborurile mele

Copiii mamei mele Şi crengile atârnă încărcate de floare Peste crucea ta albă ce străluceşte-n soare, Iar tu, ca din basme, deodată-mi apari Mă învălui cu ochii tăi limpezi şi mari.

Zadarnic! Cuvintele-s tulburi şi grele Nici zâmbetu-ţi galeş, nici leneşu-ţi mers Nu sunt decât legenda frumoasă şi sfântă: E cântul inimilor dintre doi fraţi.

E linişte în aer şi toate-s frumoase, Simt parfumul fratelui meu cum miroase, În noapte sunt singură, mi-aud gândul, Plâng în taină cântecul ascultându-l.

67

CIDEM NARCIS BRĂSLAȘU

Cât ne iubeam şi credeam că nu se va stinge, Că tot ce ne leagă ca fraţi nu se va stinge, Credeam în lumea veşnică adevărată, Dar marea mi te-a smuls neîntrebată.

Erai sufletul meu, speranţa mea de mâine, Ziua grea care nu întârzie, vine, Tu îmi dădeai speranţe şi credeam, Că teama pentru ce voi face nu aveam.

Dar totul s-a sfârşit pe nesimţite, Toate speranţele mele sunt risipite, Pentru mine, timpul s-a oprit din zbor, Caut iubirea de frate şi plâng în urma lor.

Dorul meu e flacăra mistuitoare, Nu mai există pentru mine sărbătoare, Ca o negură, anii grei or să se pună Doar privind în urmă ne vom vedea împreună.

68

Ușîșlarîmdan - Din zborurile mele

Cu al tău zâmbet luminează-mi gândurile Hrăneşte-mi sufletul cu sfaturile Mângâie-mă, sărută-mă şi înveleşte-mă Şi de răul vieţii, ocroteşte-mă!

Sub minunatul farmec de stele Nu am putut rămâne ,,Copiii mamei mele”.

Ai plecat, nu ştiu cum, spre limanuri sfinte, Dus de valuri repezi, lăsând dureri neîntrerupte.

69

CIDEM NARCIS BRĂSLAȘU

Vis de-o clipă

Deodată s-a întunecat şi plouă Îngândurată stau în tăcere, Privesc în urmă cu durere Şi încerc să clădesc o lume nouă.

Tiptil tu vii pe la spate Cu mâini moi şi parfumate, Lumina ochilor mi-o întuneci, Aş vrea aşa să rămânem pe veci. (din volumul „Frământări”, p. 33)

70

Ușîșlarîmdan - Din zborurile mele

Bosforul Liniştit doarme Bosforul între valuri, Între mândra Europă şi ale Asiei maluri, De când e pe lume el pe umeri trage Corăbii încărcate şi nenumărate vase.

Acum se leagănă cu o leneşă mişcare Ca oglindă vie sub cer fără suflare, Luna zâmbitoare şi tainică şi lină Îl dezmiardă, spălându-l cu spume de lumină Este ceasul tainic când geniile de noapte Şi toţi vorbitorii aduc duioase şoapte, Marea-ncet adoarme purtând o dulce taină Când orice undă poartă o fantastică haină. (din volumul „Frământări”, p. 36)

71

CIDEM NARCIS BRĂSLAȘU

Gândurile mele Mie, Primăvara vieţii nu mi-a zâmbit.

O boală grea copilăria mi-a umbrit.

Zilele apoi anii au trecut prin spitale.

Alergând la doctori, la vraci spre vindecare.

Durerea mi-a răscolit lacrimile.

Deşarte mi-au fost toate speranţele, Oare cine mi-a furat copilăria? Şi mi-a zidit în suflet pentru vecie Durerea?

Va răsări şi pentru mine o stea?

Să-mi aducă odată şi mie Fericirea!

Ce gust oare, o avea Fericirea, Ea? E bună, e dulce sau e amară şi rea?

72

Ușîșlarîmdan - Din zborurile mele

Nu e dreptul meu să merg?

Nu e dreptul meu să alerg?

De ce, Doamne, în zadar atâta Rugă?

Fără răspuns rămâne, în faţa ta atâta Trudă?

Disperată plâng şi iarăşi plâng de durere.

De nicăieri, niciunde nu-mi vine înţelegere Cuvânt nu am pentru fapta-ţi divină.

Mă iartă, Doamne, nu-mi pot găsi eu Vină! (din volumul „Când lacrimile devin cristale”, p. 23)

73

CIDEM NARCIS BRĂSLAȘU

Cine sunt eu?

Sunt o fată aşezată pe un cărucior, Şi simt mila cu care ochii lor mă dor. Înţeleg totul, chiar gândurile lor, Simţurile mele, toate, toate, mă dor…

Mă întreabă: ,,De ce eşti aşa?”

Sau ,,Tu născută ai fost în starea asta?”

Sunt întrebări ce dor şi-s sfără milă Bucăţi de durere cuibărite în inimă.

Nu e destul ca să cunoşti durerea?

Mai pune un ban de pomană, miloaso!

Atunci simt plânsul arterelor mele, Întreb dacă asta-ţi place ţie, Doamne!

74

Ușîșlarîmdan - Din zborurile mele

Nu mă cred că eu în versurile mele, Înving durearea şi micile jene, În inima mea, a mea cea mai curată E loc pentru gândire şi iubire de fată.

Nu au putere picioarele mele, dar mintea, Învinge şi atunci când poartă trăsura, Eu îngrop, eu îngrop lacrimi în mine, Lacrimi ce vin prin cuvinte la tine. (din volumul „Când lacrimile devin cristale”, p. 27)

75

CIDEM NARCIS BRĂSLAȘU

Luna Singură, coborând din mine, privesc Luna!

Luna, chiar Luna, îmi face cu mâna!

Jocul îmi place, jocul mă cucereşte, Luna-i cu mine, Luna îmi zâmbeşte!

Aşa se amăgeşte sufletul, Neputincios, aşa se-nalţă gândul.

Luna e mândră, ea nu se-ndepărtează, Pe mine, nici ziua, luna nu mă lasă…

Eu nu rămân singură nici zi, nici noapte.

Renasc din mine călătorind cu şoapte…

Ce caut eu pe-aceste nevăzute cărări?

Mângâi Durerea, o mângâi cu duioase priviri. (din volumul „Când lacrimile devin cristale”, p. 69)

76

Ușîșlarîmdan - Din zborurile mele

Învăţătoarei mele Înaltă, oacheşă, slăbuţă, Cu părul ondulat, drăguţă, Cu ochii mari, pătrunzători, Cu ochii vii, sfredelitori.

Cu zâmbetul ne cucerea…

Cu vorba blândă ne certa, Şi de la ea am învăţat, Tot ce e bun, tot ce ne-a dat!

Când ne certa, Învăţătoarea mea, Tot bună pentru noi Ea rămânea.

Mulţimi de taine descosea Minuni, Ea pentru noi urzea.

77

CIDEM NARCIS BRĂSLAȘU

Cu drag mi-o amintesc mereu…

Nu ştiu dacă i-a fost uşor sau greu…

Când mă gândesc la Ea, creez Un chip pe care în suflet îl visez. (din volumul „Când lacrimile devin cristale”, p. 57)

78

Ușîșlarîmdan - Din zborurile mele

Crezul meu Admir bunătatea oamenilor, Cred în onestitatea lor Ei construiesc vieţi fermecătoare Ce păcat că nu-s nemuritoare!

Mă străduiesc să preţuiesc viaţa Chiar dacă-mi ascunde faţa, Flori nu mi-a presărat în cale Şi nici nu m-a îmbrăcat în zale.

Am învăţat de la apă să mă limpezesc, Din furtuni, la timp să mă opresc, Din vrednicia furnicii mi-am însuşit Bogăţie să adun niciodată n-am dorit.

79

CIDEM NARCIS BRĂSLAȘU

Iubesc florile care veşnic înfloresc, Oamenii care iubesc şi zâmbesc, Pe cei mici din suflet îi ocrotesc, Fericire veşnică pe pământ doresc.

De la soare am învăţat să strălucesc, Să fiu bună mereu mă străduiesc, Tot ce e bun, frumos, etern, eu iubesc Sărut cu respect pământul strămoşesc. (din volumul „Viața văzută din fotoliu”, p. 36)

80

Ușîșlarîmdan - Din zborurile mele

Actriţa din mine Sub mască, eu prin viaţă mă strecor, Pe scena lumii ca să fiu şi eu actor, Să joc în comedii şi să obţin succese Mai uşor, mai preţios decât în piese.

Mă furişez în toate cabinele deschise, Aleg şi culeg intrigi din culise, Joc farse inocenţei cu penele intacte, Cobor liniştită-n sala în lungile antracte.

Toată ziulica mă învârt ca un şurub Şi cum aici e mai bine decât la club La noi e mult mai bine decât la masa verde, Nici galoşii, nici umbrela nu pot pierde.

81

CIDEM NARCIS BRĂSLAȘU

Am venit la acest spectacol nechemată De aceea nici nu sunt deghizată, Nu mă sfiesc să spun că moralitatea-n artă Este o chestiune gravă de actualitate, tată! (din volumul „Viața văzută din fotoliu”, p. 49)

82

Ușîșlarîmdan - Din zborurile mele

Cele sfinte Din vremurile apuse şi atât de fericite Aducerea aminte ca un potop mă-nghite, Şi bune şi rele, adesea mă-mpresoară Tezaurul de vise, pierduta mea comoară…

Ca-n poveşti, trecutul fantastic mi s-aşterne Odată cu acel strigăt al pierderii eterne, Amintiri, dulci imagini îmi picură în minte, Icoane vechi dând viaţă acelei mame sfinte.

Figura mamei cuminte, duioasă şi senină Ca Madona cântată, scăldată în lumină, Scumpa mea mamă răsare din vremile acelea Stând de strajă în pragul copilăriei mele.

83

CIDEM NARCIS BRĂSLAȘU

Valuri de umbră se împânzesc pe vale, În mirosul de iarbă, tăcute păşim agale, Privim de sus cum soarele se-neacă Iar bolta răcorită mai jos parcă s-apleacă.

Acum înţeleg cât farmec e-n viaţă adunată O lume ca de visuri, cu totul minunată, Tu mi-ai citit din cărţi vechi şi frumoase Iar acum încep pe-ndelete a le coase. Încet, pe frunte mâna-ţi luneci După cum mi-s ochii, te bucuri ori te-ntuneci, În sufletu-ţi stă viaţa, întreaga ta ursită Alăturea de mine, tăcută, veghind neadormită.

Din câţi copii-s pe lume, niciunul nu-i ca mine Chiar în zori se arată c-am să ajung cu bine Ce măriri mă aşteaptă în norocoasa-mi cale Ştiu cât mă vezi de mare în planurile tale.

84

Ușîșlarîmdan - Din zborurile mele

Dar… Dureros s-a stins deşarta-ţi aşteptare Bună mamă, zadarnic plâng că nu-s în stare Reazăm să-ţi fiu în cruda vieţii vijelie O speranţă mângâiere dau cu-oricât dentârziere… (din volumul „Viața văzută din fotoliu”, p. 76)

85

CIDEM NARCIS BRĂSLAȘU

Marea e tristă Cu sfială mă apropii de ţărmul tristei mări, Mă cutremură apa revărsându-se spre zări, N-am îndrăznit să mă opresc pe-o stâncă Şi totuşi mă înfioară apa verde şi adâncă. Încerc să-mi deschid sufletul împovărat, Să-mi spun de ce sunt atât de neîmpăcat, Să-i povestesc de iubirea moartă Ce spre el adesea paşii mi-i poartă.

De aceea, rătăcesc pe cărări pustii Printre dealuri, mări, câmpii şi vii, Mă cert cu mine şi cu lumea toată, De parcă cineva ar fi vinovată…

86

Ușîșlarîmdan - Din zborurile mele

Uneori încerc să mă împac cu mine Prefăcându-mă că aşa cum e, mi-e bine, Dar deşteptându-mă din amintiri, plec, Că amintirile şi chiar durerile-mi nu trec. (din volumul „Viața văzută din fotoliu”, p. 85)

87

CIDEM NARCIS BRĂSLAȘU

Casa părintească Încă mai poate fi fericit acela Care atunci când dorul îl încearcă, Mai are o casă părintească Unde poate să se oprească…

Chiar dacă părinţii noştri, De mult s-au mutat la stele, Când dorul ne cuprinde de dânşii Cu iubire, privim duioşi la ele.

Iar la casa părintească Şi la căldura sufletească, Ne întoarcem tot mereu Ca să mai găsim ceva, e greu…

88

Ușîșlarîmdan - Din zborurile mele

Nici nu ajungi la poartă bine Şi gândurile vorbesc de la sine, Amintirile toate vin năvalnic Abia încerci să zâmbeşti şăgalnic.

Stai, oftezi, cu privirea dai ocol, Zadarnic, astăzi totul pare gol, Numai sunt nici pomii roditori, Sub care ne răsfăţăm deseori.

Bunicii au zidit o căsuţă Pentru copii, nepoţi şi măicuţă, Să-mbătrânească în bucurie Şi să păstreze casa la nemurire.

Dar noi am adormit, poate Şi am plecat din sat, departe, Uitând de casa părintească Şi de legea strămoşească.

89

CIDEM NARCIS BRĂSLAȘU

Am uitat strada prăfuită, Uneori de pompieri stropită Cu miros de parfum din praf, Acum pe toate eu le refac.

Dudul din faţa casei, Umbra de deasupra mesei Unde învăţam abc-ul Şi mâzgăleam pe toţi pereţii.

Scriam rar câte-o scrisoare, Uitam cât pe părinţi îi doare, Când şterg pe furiş câte-o lacrimă Mai sufoc dorul din inimă.

Repede am uitat anii copilăriei, Mirosul de busuioc al bucuriei, Plecând, am lăsat golul în suflete, Dar ei ne iartă, gândindu-se pe îndelete.

90

Ușîșlarîmdan - Din zborurile mele

Dragii noştri părinţi Voi sunteţi nişte sfinţi, Cu dragoste ne înconjuraţi, Toată viaţa ne răsfăţaţi. (din volumul „Viața văzută din fotoliu”, p. 100)

91

CIDEM NARCIS BRĂSLAȘU

Dăruire Sufletul mă îndeamnă să scriu o poezie Cuvintele încărcate de dor să fie, Din aerul înăbuşitor al camerei s-adun Mângâieri de vânt, răbdare şi un gând bun.

Cu nesaţ am citit de ,,Stem” tot ce s-a scris, Din dorinţa de-a ajunge la ea mi-am făcut un vis, M-au urmărit gânduri de luceferi şi bucurii, Am venit aici în noaptea celor vii.

Tristeţea stăpâneşte întreaga mea fiinţă, De limba chineză nu am cunoştinţă, Atunci simt că sunt un nimic Cu dureri şi cu bucurii un pic.

92

Ușîșlarîmdan - Din zborurile mele

Resemnată că nu-mi pot spune păsurile, Fără răspuns îmi rămân întrebările, Mă supun testărilor cu credinţă de fecioară În amurgul clipelor ce greu zboară. (din volumul „Poezia mea e speranța”, p. 12)

93

CIDEM NARCIS BRĂSLAȘU

Odă iubirii Iubire, tu eşti putere creatoare, Sub ocrotirea ta inimile noastre Renasc ca florile sub soare Visează mereu fericiri eterne.

Iubire, din haos şi din întuneric Te-ai smuls fecundă şi senină Strălucitoare ca o rază de lumină Ai devenit imn, cânt şi poezie eternă.

Iubire, prin tine valuri de vibraţii Trăiesc mereu în sufletele noastre Mari bucurii şi eterne dureri secrete Din adâncuri, depărtări ecouri ostenite.

94

Ușîșlarîmdan - Din zborurile mele

Iubire, cu tine mă simt mai caldă şi mai bună Frumoasă, creatoare şi în lumină, Viaţa mi se arată frumoasă ca niciodată Vreau s-o ştie lumea întreagă.

Iubire, în întregime eşti o primăvară Iar eu mă simt o forţă-n univers, Sentimental meu devine un cântec în vers, În faţa ta eu mă închin duioasă. (din volumul „Poezia mea e speranța”, p. 47)

95

CIDEM NARCIS BRĂSLAȘU

Întrebare Azi, chiar şi propria-mi viaţă O văd ca printr-o ceaţă, Pulbere de amintiri Dacă stau să le înşir.

Eram în toate încrezătoare Mă mai recunosc eu, oare?

Unde-i inima cea dintâi?

M-am înstrăinat de-ai mei, de-ai tăi. În zbuciumata-mi cale Am întâlnit mereu jale, Mă cutremur şi mă-nfior Cum trăiesc şi nu mor.

96

Ușîșlarîmdan - Din zborurile mele

Din ce-am dorit şi am visat Nimic nu s-a realizat, De aceea azi mă întreb, viaţa ce este?

Viaţa mea nu este ca eroul din poveste.

Poezia mea poate fi o legendă Frumoasă sfântă Citeşte fără să fii uimit E cântecul inimii ce a murit. (din volumul „Poezia mea e speranța”, p. 49)

97

CIDEM NARCIS BRĂSLAȘU

Frământări Trudită mă simt sub a suferinţelor povară Viforoasă mi-e viaţă, deşartă şi amară, S-a spulberat până şi scrumul visurilor mele Ş-acum toate gândurile mi le simt grele.

Inima-mi rece şi-mpietrită de durere, Nu găsesc nici un cuvânt de mângâiere, Aş vrea să mor într-un amurg, spre seară Şi să nu primesc văpaia soarelui de primăvară.

Dulcea durere ce în veci nu se mai curmă Mă îndeamnă să gândesc ce las în urmă?

Aş dori să trăiesc dacă aceasta-i fericire Primesc şi orice suferinţă, dar eterna nesimţire?

98

Ușîșlarîmdan - Din zborurile mele

Dacă din al creierului zbucium nasc ideea Înseamnă că am reuşit să aprind Scânteia Muncii cinstite ca după mine să las un nume Astfel cu o prefăcută nepăsare să pornesc în lume. (din volumul „Poezia mea e speranța”, p. 68)

99

CIDEM NARCIS BRĂSLAȘU

Gânduri de noiembrie În noiembrie am poposit în prag de lumină Cu sentimente curate ca zarea senină, Când loviturile vieţii au început să vină valuri Tremurând, s-au spart de-ale inimii maluri. Şi totuşi am luptat să trec peste culmi zburând, Dar în grele probleme, fără seamăn, parcă mafund, /Aud cum cad frunzele roşii de aramă Şi-ngroapă necazurile sub stinsă larmă.

Simt în mine câteodată oceane de vieţi străine, Mă urmăresc cu darurile fără cuvânt, Gându-mi zboară la cei duşi de pe acest pământ Care prea devreme şi-au luat adio de la mine.

100

Ușîșlarîmdan - Din zborurile mele

Gândesc o altă lege, un alt cuvânt, Moarte să nu existe pe pământ, După alte legi să se orânduiască lumea, În prietenie, înţelegere să trăiască omenirea. (din volumul „Poezia mea e speranța”, p. 82)

101

CIDEM NARCIS BRĂSLAȘU

Colind pentru mama Din bătrâni datini învie Doru-i dor şi nu se vinde.

Din toate satele şi case Se aud veşnice colinde.

Sfântă mamă, un colind te cheamă Să ne trăieşti mereu, iubită mamă.

Fiii tăi de nimic să nu se teamă Şi de sfaturile tale să ia seamă.

Ca-n copilărie mereu Să ne strângem lângă tine, Şi să-ţi urăm ca-n anul care vine Să ne fie tuturor mai bine 102

Ușîșlarîmdan - Din zborurile mele

Iar tu, mama, să ai parte De multe colinde. (din volumul „Elegia unui om”, p. 15)

103

CIDEM NARCIS BRĂSLAȘU

Un călător Un om trecea pe drum aseară Parcă el cânta ceva încet în mers Poate cânta ca singurătatea să nu-l doară Sau poate era singur pe drum.

El trecea şi eu eram la poartă Nu ştiu ce mi-a venit deodată Să rămân privindu-l din poartă Şi uite aşa m-a cuprins un dor de viaţă.

Aşa stăm la poartă şi nu ştim Dacă pe călător îl doare Cu gândul îl conducem pe fiecare Doar la bucurii împreună dorim să fim. (din volumul „Elegia unui om”, p. 31)

104

Ușîșlarîmdan - Din zborurile mele

Cartea vieţii Stau câteodată seara şi singură-mi ascult Un gând care mă ceartă şi altul care-mi spune Că tăcerea face parte din lucrurile bune Trebuie să le înţeleg că acum am mai crescut.

Mă uit în jurul meu, mamă, şi văd cum se petrec Peste mine nopţi, zile, gânduri şi anii trec.

Petrec citind o carte pe care nu vreau s-o isprăvesc Toată viaţa mea prin ea mă spovedesc. (din volumul „Elegia unui om”, p. 41)

105

CIDEM NARCIS BRĂSLAȘU

Credinţa Mă întreb ce s-a putut schimba în mine?

Nici în mine, şi nici în credinţa mea Şi nici în acele câteva volume scrise cu grabă Ca să nu rămân o anonimă sărmană.

Mereu mă întreb şi nu pot să răspund De ce pe zi ce trece în credinţa mea mă afund Ca strălucitoarea lună în fundul unui lac Ce ne amăgeşte când stelele se prefac.

Nu s-a schimbat nimic decât minciuna unui vis Şi lacul, şi luna, şi lumea rămân ca-n paradis La fel nu m-am putut schimba nici eu, nici tu, Totul rămâne neschimbat, totdeauna ca şi credinţa. (din volumul „Elegia unui om”, p. 71) 106

Ușîșlarîmdan - Din zborurile mele

Gândurile mele Mamă, aşa cum mi te-nlănţui în gândurile mele Nu-mi cuprind doar clipa norocului de azi Vezi tu, sunt zile triste ce n-au avut amieze, Nu ştiu ce vrajă face seara, să-ţi pară ca lumina.

Nu cunosc care-i graiul ce spunea atunci în vânt O rugă se aude plutind în şoapte rare Nu ştiu de unde, în minte-mi apare Fiinţa-mi dragă, care se apropie de mormânt.

Nu…e doar o rătăcire a gândurilor mele Care repede se înalţă către stele În clipa asta, îmi asemăn dorul Care duce ca jertfă credinţei, zborul. (din volumul „Elegia unui om”, p. 73)

107

CIDEM NARCIS BRĂSLAȘU

Aş vrea De câte ori tristeţea mă apasă Vreau să ies, să fug din casă Să alerg prin ploi, prin vânt Să uit ce-am fost, să uit ce sunt.

Mai bine aduceţi-mi un car cu albăstrele Să uit toată durerea şi să visez cu ele Să-mi adorm gândurile şi să dorm şi eu Înconjurat de îngeri, păzit de Dumnezeu. (din volumul „Elegia unui om”, p. 74)

108

Ușîșlarîmdan - Din zborurile mele

Pânza O pânză de navă mărşăluieşte-n mare Departe în zarea albastră de brumă Ce lasă-n urmă? Şi pentru ce oare?

Spre ţărmuri străine ne-ndrumă?

Aleargă talazuri şi-o şuieră vântul Şi geme, ca varga i se-ndoaie catargul Dar nu fericirea căutând străbate largul. Şi nici pentru uitare îşi zoreşte avântul.

Pierdută-i pe valuri de-azur tihnită Lumina de soare cernând o cunună.

Ei îi e dor de furtuna răzvrătită Ca şi cum şi-ar afla odihna-n furtună. (din volumul „Poezie și poeme”, p. 22)

109

CIDEM NARCIS BRĂSLAȘU

Florile Miresme de flori îmi alină gândurile blânde, Ce iertători şi bun ţi-e gândul în preajma florilor plăpânde Răd în grădină flori de nalbă şi flori de mărgărit De parc-ar fi căzut pe straturifluturi de argint.

De câte ori intru în grădină, îmi pare Că mă cuprinde o vrajă: florile-mi dezmiardă ochii O fantezie uriaşă le-a dat un strai la fiecare Şi fete nu-s pe tot pământul să-mbrace aceste rochii.

Pe crin l-a mituit oferindu-i haina regească Cicorilor le-a dat semnalul din privirea omenească 110

Ușîșlarîmdan - Din zborurile mele

Slavă aceluia ce aruncă din cer lumini de curcubee. Şi a ştiut să ţeasă nalbei minune de scânteie!

Slavă, căci tristă-ar fi viaţa şi sărac pe veci pământul De n-ar fi fost măcar o floare ce-am fi sădit noi pe morminte?

Ce-ar fi împodobit primăvara când trece prin grădină vântul? Şi cu ce dat ţi-ar oferi azi, ca să-ţi aduci aminte de mine? (din volumul „Poezie și poeme”, p. 38)

111

CIDEM NARCIS BRĂSLAȘU

Narcisul Trăieşte încă floarea frumoasă de ieri seară Eu îi port de grijă să nu moară Surâde lângă mine, pe-o margine de cupă În amintirea mâinii ce s-a grăbit s-o rupă.

Floarea trăieşte, dar inima mea bate Văzând că păleşte din ce în ce mai tare Mai sunt şi alte flori mai mândre şi mai bogate Mie mi-e dat să ştiu taina narcisului ce moare.

Mă dojeneşte şi-mi atinge drumul Trimite după mine neliniştita floare Cuminte şi sfioasă îmi trimite parfumul Atunci mă-ntorc spre casă împinsă de mustrare.

112

Ușîșlarîmdan - Din zborurile mele

Învinsă ă întorc acasă şi râd, dar cine Nu s-ar întoarce cu inima îngrijorată În apa unei cupe dac-ar avea ca mine O floare dăruită de-o fiinţă adorată? (din volumul „Poezie și poeme”, p. 39)

113

CIDEM NARCIS BRĂSLAȘU

Iubirea Dacă ai întinde mâna ai cuprinde Iubirea nu e decâtun future-n legănare Parfumul iubirii te-mbie tot mai tare Roşul din obrajii moi se aprinde.

Nu poezia nu minunatele colinde Te-nvăluie când chipul drag răsare Ci zborul cu aripi incendiate Al unei inimi, căreia iubirea sufletul deschise.

Tu, înfiorată să nu treci mai departe Ca un zefir spre strania dumbravă Căci chiar zefirul poartă ca pe-o navă Ceva ce între vis şi fapt se-mparte. (din volumul „Poezie și poeme”, p. 93)

114

Ușîșlarîmdan - Din zborurile mele

Fii bun!

Unu-ţi spune-o vorbă bună Alţii vorbe rele îţi spun, Tu cu toţi din jur încearcă Să fii bun!

Fii milos cu cel sărman, Şi c-o gâză fii milos Iar cu oamenii din jur Fii cuviincios!

Vezi şi nu te îngâmfa Pentr-un lucru oarecare Orice facem, suntem mici Numai Dumnezeu e mare! (din volumul „Amintirile copilăriei”, p. 13)

115

CIDEM NARCIS BRĂSLAȘU

Vorba Vorbeşti chiar dacă eşti mic sau mare, E preţioasă vorba, nu uita; Cu vorba poţi ucide Dar poţi şi zidi cu ea!

Eşti plin de îngâmfare Şi vorba-ţi pica grea, Cu vorba poţi ucide Dar şi poţi zidi cu ea!

Trufaş pe soclul vieţii Ce sus ţi-e vorba ta!

Cu vorba poţi ucide Dar poţi şi zidi cu ea!

116

Ușîșlarîmdan - Din zborurile mele

Mania te orbeşte De piatra-I vorba rea E sabia şi fierea rea Şi alint în clipa grea.

E piatra ce loveşte Dar şi temelie-i ea.

Cu vorba poţi ucide Dar poţi şi zidi cu ea! (din volumul „Amintirile copilăriei”, p. 20)

117

CIDEM NARCIS BRĂSLAȘU

Dojana mamei

Copile, spune-i mamei tot, De este bine, de e rău, Că mama ştie să te-nveţe, Ascultă, dar, de sfatul său.

Nu te ascunde, n-o minţi, Căci te va afla ne-ntârziat.

Chiar de nu-i professor sau savant Ea ştie ca să-ţi dea preţiosul sfat.

Apleacă-te spre fruntea ei… Şi mângâi-o c-un gând curat Cuvântul nu-i nesocoti, Ea îţi va da cel mai bun sfat.

118

Ușîșlarîmdan - Din zborurile mele

N-o întrista cu fapta ta, Fii bun, doar eat e-a învăţat Întâia vorbă să rosteşti Pentru toate să-i mulţumeşti. (din volumul „Amintirile copilăriei”, p. 28)

119

CIDEM NARCIS BRĂSLAȘU

Învaţă, copile!

Zilnic dorinţa-n tine pune De a-nvăţa să faci doar fapte bune Când uzi o floare, creşte, ce minune!

Copile, învaţă să faci fapte bune!

Cuvite blânde dacă ştii a spune Tu-aduci pri vorba ta îndemnuri bune Furnica vrea grăunţe să aduneeee, Tu, de-opreşti, n-ai face fapte bune.

Fii milostv cu cel ce astăzi nu ne Pricepe poartă-i numai gânduri bune Răbdare şi credinţă-n toate pune Că nu-i uşor să urci spre fapte bune.

120

Ușîșlarîmdan - Din zborurile mele

Şi roagă-te mereu ,,O, Doamne, du-ne Pe calea gândurilor bune”.

Copile, învaţă oricât de mic eşti, Că binele, prin Domnul, îl găseşti. (din volumul „Amintirile copilăriei”, p. 36)

121

CIDEM NARCIS BRĂSLAȘU

Narcisului S-a ofilit narcisul şi-s tristă de-o zi întreagă, Era ceva din mine în floarea asta dragă, Era ceva desigur, căci altfel n-aş pricepe De ce acum în primăvară îi port numele cu tandreţe O văd în umbra luptând stăruitoare Ca să adune strălucirea luminii ce moare.

Avea ceva din mine, din faţa mea curată, Din frumuseţea mea candidă de fată.

Narcisule, tu mi-ai adus atâta bucurie, Ai pus în tine şi strop de licărire, fericire, Eu, te apăr în lume de moarte şi uitare, Gândidu-mă la răul ce ţi-l poate aduce o floare. (din volumul „O narcisă frântă”, p. 6) 122

Ușîșlarîmdan - Din zborurile mele

Aştept Am sufletul închis, Nimic el nu vrea, Frunzele cad în amurg, Zilele vieţii se scurg.

Sinistră noapte Şi tristă stea Curând va ninge, Iarna va învinge.

Primăvara va veni, Grădinile vor înflori, Numai în inima mea Va fi mereu iarnă grea.

123

CIDEM NARCIS BRĂSLAȘU

Nici un anotimp nu-i în stare Să-mi aducă plicul de alinare, Rămân să aştept în lungul suspin Nu ştiu ce, sub albastrul cer senin. (din volumul „O narcisă frântă”, p. 33)

124

Ușîșlarîmdan - Din zborurile mele

Colind pentru tata Iubitul meu tată, bun la toate, Tu m-ai învăţat să acţionez cu dreptate, Mâna ta nu s-a ridicat să mă bată De aceea azi, ţi-o sărut cu evlavie, tată.

Uită-te, totu-i aranjat, casa-i senină Flori sunt pe masă ca într-o grădină, Ridică-ţi fruntea de munca trudită, Ai atâtea de făcut, misiunea nu e împlinită.

Fără tine, pentru mine soarele nu răsare, M-ai învăţat atâtea lucruri bune şi minunate Am colindat străzi, spectacole, lumea, Chiar şi în China mi-ai fost alăturea.

125

CIDEM NARCIS BRĂSLAȘU

Ruga mea este să mai laşi încolo tristeţea şi boala, Dă de o parte pilota călduroasă şi te scoală, Cidem are încă nevoie de tine şi te aşteaptă Să-ţi spună că te iubeşte şi te răsfaţă. (din volumul „O narcisă frântă”, p. 42)

126

Ușîșlarîmdan - Din zborurile mele

Poveştile Când pasărea cântă fără oprire Şi mă poartă prin ţara de închipuire, Ascult cum molcom prind să-ngâne Concertele cu glasuri dulci, poveştile cu zâne. Şi sufletu-i ce pace nu-şi găseşte, Cu spiriduşi nevoie mare se odihneşte, Cu zâne bune închipuite şi de bune Şi câte minuni mai sunt pe lume.

Toate prind viaţă şi se prind de cuvânt În împărăţia lor pomii se plâng la vânt, Flurturii din floare în floare vorbesc Şi astfel o lume de basm ei croiesc.

127

CIDEM NARCIS BRĂSLAȘU

O spun sincer fără măcar să roşesc, Îmi place câte o poveste să urzesc, Dar sunt nepricepută şi stângace, Nu ajunge să spun doar: îmi place.

Privelişti minunate, nemaiîntâlnite Cu turle din comori nepreţuite, clădite, Viciul negru îţi dă mereu fiori De aceea, alergi după ieftine plăceri. (din volumul „O narcisă frântă”, p. 55)

128

Ușîșlarîmdan - Din zborurile mele

E cu mine Suflete, vreau să-mi fii aproape Chiar şi unde omul nu încape, Împreună să urcăm spre cer Unde răutăţile, invidiile pier.

Să ne înălţăm către infinit, Şi astfel să privim din nemărginit, Să înţeleg tot rostul adâncului Şi să râvnim idealul raiului.

Panta noastră niciodată N-am s-o simt adevărată, N-am să înţeleg misterul cerului profund Şi nici măcar enigmele ce se ascund.

129

CIDEM NARCIS BRĂSLAȘU

Când spiritu-mi va înţelege al lucrurilor rost Atunci voi găsi în aster un confortabil adăpost, Secretul lumii voi şti, alte clipe voi trăi, Oi şti enigmele ce-au fost şi o nouă viaţă voi întrezări.

Zadarnic mă înşeală visul singuratic, Mă încântă, îmi dă speranţe gândul meu nebunatic, Răbdare pentru fiinţa care nu va mai plânge Lăcaşul veşnic va fi lumina sfântă ce nu se stinge.

Numai bunul Dumnezeu va vesti ceasul Când pentru eternitate ne vom găsi popasul, De e la tinereţe ori bătrâneţe, spune ceasul, Căci Dumnezeu ştie, pentru că e la tot pasul. (din volumul „O narcisă frântă”, p. 56) 130

Ușîșlarîmdan - Din zborurile mele

De ce?

Alerg din cotitură în cotitură, Nu ştiu unde ajung pe care drum, Nici viaţa nu ştiu dacă se îndură Să mă lase să mai rămân acum.

Impart dezastrul şi refuz minciunile, Cu lacrimile mele număr grijile Şi cu mintea obosită de întrebare Mă consum, răspunsul mă doare.

Detest oamenii care gândesc una şi spun alta, Acest obicei ipocrit l-aş distruge cu dalta, S-a statornicit minciuna la noi şi-n univers, Şi când ne e groază, surâdem conspirând pervers.

131

CIDEM NARCIS BRĂSLAȘU

Sătulă de legile ieftine pentru omul cu handicap, Când el în loc să fie ajutat e marginalizat, Cum să mai doresc, cu care drept, lume ideală, Mai bine-mi conserv dreptul sfânt care nu mănşeală.

Vrem cu cei sănătoşi să avem egalitate, Tu, n-ai loc nici măcar în societate, Noi poate că suntem frauda ursitei omeneşti Trist, umilit, doar dreptul sfânt care nu mănşeală.

Dezastrul vieţii noastre pentru şefi e incomod, Să nu uite că suntem pământeni, nu chiar proşti Dar tu nu eşti în stare să ne cunoşti, S-ar putea ca această dogma neghioabă să nască valori. (din volumul „O narcisă frântă”, p. 69)

132

Ușîșlarîmdan - Din zborurile mele

Frunza Pomului semeţ ce geme şi se pleacă Vântul îi rupe frunza de pe cracă, Acum pare că un vechi schelet Uscat şi călcat sub picioare pare despuiat.

Sărmana frunză, soarta ta mă îngrijorează Ne naştem, viaţa ne aruncă, ne înspăimântează, Mă întreb: Ce suntem noi? Încotro ne grăbim?

Precum pomul fără frunze, aprig jelim.

Sărmana frunză se transformă este moartă, De pe ramura luată, vântul o poartă, Ce va fi în continuare Domnul ştie, el ştie totul, Singurul ce este veşnic, îmbrăţişează neantul.

133

CIDEM NARCIS BRĂSLAȘU

În timp ce-n juru-mi se râde şi se vorbeşte Spiritul meu avid observă şi gânduri stârneşte, Divinitatea pentru mine e universul întreg Limba vântului, jalea frunzelor smulse, eu înţeleg. (din volumul „O narcisă frântă”, p. 102)

134

Ușîșlarîmdan - Din zborurile mele

Viaţa Mă apasă tristeţea şi lacrimile şterg, O! dac-aş putea prin zăvoi să alerg! Şi arip de-aş avea ca să zbor cât mai sus!

Dar orişice speranţă pe veci a şi apus.

Duşman îmi e timpul, iar Sufletul meu Zadarnic se zbate în trup şi-mi este greu, Căci nu aflu leac, nici răspuns nu găsesc Şi strig de durere spre Tatăl Ceresc.

Am fost oare, Doamne, copil nedorit?

Ce sunt? Cine sunt? Pentru ce n-am murit?

O mare de oamenitrăieşte sub soare… În marea aceasta ce rost am eu oare? (din volumul „Din suflet pentru suflete”, ed.I, p.54)

135

CIDEM NARCIS BRĂSLAȘU

Ţie, fratele meu drag Cu sufletul încărcat deschid înalte porţi şi trec Printer morminte multe, ce lumile petrec, Eterne melodii al vieţii fir conduc La marmura cea alba, eu ruga ţi-o aduc. În neştiinţa meacaut piatră, zadarnic duhul tău Speranţa mi se naşte din chiar sufletul tău Simt cum din morminte te-nalţi zile şi nopţi Şi rătăceşti în aşteptarea-mi, pe sub bolta eternei porţi.

Am venit, dar ecoul mă cheamă înapoi Cu sufletul fremătând mă aşteaptă o mama Fericită să ne adoarmă mângâindu-ne cu dor, Să ne trezim sub cerul albastru la ivirea zorilor.

136

Ușîșlarîmdan - Din zborurile mele

Frate drag, te caut pe cerul de seară, Aştept clinchetul soneriei de la scară, Eşti pentru mine cerul, speranţa ce nu moare, Îţi aşez pe mormânt frunza de laur nemuritoare. (din volumul „Din suflet pentru suflete”, ed.I, p.21)

137

CIDEM NARCIS BRĂSLAȘU

Poezia e sufletul meu Mă agăţ de tine POEZIE! Ca un copil de poala mamei Să trec cu tine în lumea bucuriei Să scriu mereu, cât ţine veşnicia.

Desi văd parcă-n timpuri apropiate Cuvintele mele vor deveni demodate Nebăgate în seamă şi deja uitate Aşa cum se întâmplă în viaţă cu toate.

Iar eu, cea care astăzi vă scrie Voi fi una dintre acele anonime Fericită că odată am fost doar În vis pe insula lui Robinson.

138

Ușîșlarîmdan - Din zborurile mele

Privind în mine şi privind departe Voi mângâia cu drag fiecare carte Pe care am scris-o cu dragoste vie Să las ceva din mine pentru nemurire. (din volumul „Din suflet pentru suflete”, ed.I, p.3)

139

CIDEM NARCIS BRĂSLAȘU

Mamei mele ,,Mamă” în toate limbile Inundă toate sufletele Primul cuvânt rostit ,,Mamă” Nicum nu pot renega.

Mama-mi este sufletul Nepreţuit este dorul de ea Nu găseşti în toată lumea Perechea ce o poate echivala.

Mama pentru mine e model, speranţă Ştiinţă, respect şi drumul în viaţă Să deosebesc binele de rău, să veghez Pe drumul drept fără să greşesc.

140

Ușîșlarîmdan - Din zborurile mele

Mamă, pe calea credinţei m-ai îndrumat Spre fapte bune, măreţe m-ai îndemnat Mă închin în faţa ta cu respect Sărut mâna, mamă, semn că că te iubesc! (din volumul „Din suflet pentru suflete”, ed.I, p.88)

141

CIDEM NARCIS BRĂSLAȘU

Tata Cu tata când mergeam împreună Mereu mă mângâia, mă ţinea de mână Cu căldura lui îmi dăruia iubirea Mă ocrotea şi mă ferea de minciună.

Mi-alunga negrele gânduri care dor A fost demult chiar şi acum mi-e dor Azi, îmi pare că totul e o amintire Din care a rămas un noian de iubire.

Tata pentru mine a fost altar şi rugă Spun cu mândrie să ştie lumea-treagă Mi-a fost icoană, dr astăzi la ce bun?

Nici măcar cerului nu pot să-i spun.

142

Ușîșlarîmdan - Din zborurile mele

Îl caut printre fulgere de ape O mână visând că e aproape Parcă-l zăresc printer nori de furtună În noaptea cu stele ce-au uitat să mai apună.

De atunci, mereu mă pierd în noaptea cea de vină Cu ochii lăcrimând ca-ntr-un bluestem Şi cu sufletul rănit mereu mă tem Că bucuria mea nicicând n-o să mai vină. (din volumul „Dăruire”, p. 24)

143

CIDEM NARCIS BRĂSLAȘU

Narcisa O narcisă firavă răsare din noroi Ca să vestească primăvara şi calde ploi Tristă, priveşte la lumea stingheră La ce bun când puritatea-i efemeră? În lumea ei, plăcerile sunt în vis În care culorile sunt un gând ascuns Frumuseţea e toată panorama Când vântul bate fluturând năframa. (din volumul „Dăruire”, p. 29)

144

Ușîșlarîmdan - Din zborurile mele

Alinare Tot mai obosită simmt tinereţea mea O las să treacă, nu doresc să stea Este o umbra pe care n-o dezmint N-o mai rechem, gândul trecutului îl mint.

Azi, chiar nu înţeleg a cântecului vrajă Sincer vorbind nici nu ă mai încântă Nici mângâierea nu-mi va fi de strajă Şi nu voi simţi bucuria că un Eden îmi cântă.

Să duci în altă parte lira, parfumate flori Ele numai mi-aduc ca altă data fiori Altarul meu de gânduri, azi e mutşi gol Când mă zăreşti e bine să faci ocol.

145

CIDEM NARCIS BRĂSLAȘU

Aş vrea să mă afund în abisul meu letargic Să-mi alin în taină simţirea obosită Când Dumnezeu îmi va da o alba alinare Se va renaşte speranţa prin descătuşare. În zilele reci de iarnă, fără griji, tăcută Uitând de mine însămi, am căutat mereu Să desluşesc în taină enigma grea şi mută A cărei explicaţie o ştie Dumnezeu! (din volumul „Dăruire”, p. 74)

146

Ușîșlarîmdan - Din zborurile mele

Doamne Dezleagă-mă, Doamne! De ce-a droit să fiu Iartă-mă că n-am reuşit să fiu decât ce sunt Un cântec prea devreme sau poate prea târziu Un ropot scurt de ploaie, fie şi-un mic vârtej de vânt.

Iartă-mi vina c-am reuşit să fac granit din cărămidă Pune-mi strajă gurii şi îndreaptă-mi mâna dreaptă Iertare c-am încercat să fac bronz din bălegar Şi Pegas cu aripi duble din clasicul măgar.

Iartă-mă că-n viaţă n-am fost decât aşa Dar mereu am ascultat şi am urmat povaţa ta Aş fi vrut mereu să fiu ca toată lumea Rău cu rău, bun cu bun, cum e omenirea.

147

CIDEM NARCIS BRĂSLAȘU

Eu, nu sunt decât scribal cărturar Nu pun nici simţămintele, nici vorbele pe cântar Dar te rog să-mi dai zborul rândunicii peste mări Să-mi ducă scrisul meu, dincolo de zări.

Dacă e să mor şi eu, de prieteni ucis De cei care n-au înţeles încă ce-am scris Dă-mi, Doamne, binecuvântarea ta Să pot muri liniştită sud ocrotirea ta. (din volumul „Dăruire”, p. 90)

148

Ușîșlarîmdan - Din zborurile mele

Dor de tată

Am fugit în noapte urmărind stafii Gânduri de luceferi şi de bucurii Doinea tristeţea pe strune umbrele şi cântul Iar în codri se aleargă vântul.

Paşii grei mă poartă, ca din pământ Simt că sunt tânără şi simt că nu mai sunt Îmi e prieten numai cerul, roiurile de stele Toate-mi împletesc cununa visurilor mele.

Cât îmi eşti aproape şi totuşi eşti departe Tatăl meu cu tolba plină de poveşti Trandafiri pe masa, trandafiri în braţe Te aştept în casă, în orice dimineaţă.

149

CIDEM NARCIS BRĂSLAȘU

Vântul îmi mângâie durerea şi plânsul Ecouri adânci umple tot cuprinsul Te aştept serile târzii, poate ai să vii Într-un car cu albăstrele şi cu bucurii. (din volumul „Eternul cânt”, p. 19)

150

Ușîșlarîmdan - Din zborurile mele

Dor de mama Admir umbrele de brazi, lungite Spre vechea mânăstire curg Păduri şi vii pe nesimţite Se îneacă în vânătul amurg.

Iar de pe dealuri depărtate Deasupra codrilor pustii Se-nalţă luna şi străbate În adormitele vechi chilii.

Puterea nopţii se aşază Ca un năzdrăvan pe pământ Un singur suflet stă de pază În tot acest repaus sfânt.

151

CIDEM NARCIS BRĂSLAȘU

Măicuţă dragă, nopţile de vară Sunt înfiorători de dulci Încremenind priveşti afară Pe cine aştepţi de nu te culci?

Iată că vine el. Gândurile tale Odată cu stelele mai tari s-aprind E băiatul care-n lunga cale Dorul de mama tare l-a cuprins.

Lumina lunii ţi-l arată E un sfânt cu faţa îndurerată Cum tu, l-ai visat de atâtea ori Frumosul cu ochii mari şi rugători.

Te-ndupleci singură să înţelegi Că durerosul tău amor Nu-i un păcat, ci o firească lege Tuturor mamelor pentru cine înţelege! (din volumul „Eternul cânt”, p. 20) 152

Ușîșlarîmdan - Din zborurile mele

Taina nopţii Pe cărarea ce duce în codru Numai pasul meu se aude Ploaia rece picură din frunze Picură mereu şi din ramurile ude.

Nori întunecaţi uşor îmbracă Cerul nopţii fără stele Luminoşi mi-arată calea Numai şi numai ochii mamei tale.

Dorule, du-mă cu tine Mamei mele să-i spun de bine Dar nimeni, nici mama pe prispă Să dea farmec revederii, măcar o clipă.

153

CIDEM NARCIS BRĂSLAȘU

Vin umbrele să mă-nconjoare Şi greu mă apasă această stare Când tu, nu mai luminezi, icoană scumpă Mama dragă, altarul sufletului urcă. Ştiu că nori întunecă seninul Nemărginirilor albastre O noapte dulce-nvăluire Lumina gândurilor noastre. (din volumul „Eternul cânt”, p. 87)

154

Ușîșlarîmdan - Din zborurile mele

Cântec de primăvară Iubire! Sfântă, veşnică iubire!

Te simt vibrând în razele de soare, În neînfrânta vântului suflare, În dulcea respirare parfumată.

Iubire! Tu, fluid de viaţă, cald şi spornic Presar curaj în firişoarele de iarbă Cânţi cu privighetoarea, înger frumos şi darnic Zbori printre miile de lumi şi umpli universul.

Iubire! Frumoasă, nemuritoare iubire Tu, împrăştii pretutindeni primăvară Parfum dai razei, vântului culoare De săruturi şi farmec umpli lumea. (din volumul „Eternul cânt”, p. 34)

155

CIDEM NARCIS BRĂSLAȘU

Versul În vers e bucuria când ai ceva de spus Se deapănă pe rând ca firul de pe fus E poezia vrăjită ce din nimic se-ncheagă Cine citeşte are nevoie să-nţeleagă.

Slăvit e versul-cântec, miraj, înaripare Ca un copil adormit în leagănul de rime Face ca sunetele goale să mi se pară line În răsuciri de fraze cu vorbe de la tine.

Oricum ţi-ai scrie gândul în zori sau pe-ndelete Şi-n orice moment retoric, tu nu uita băiete Că vorba-i ca şi omul, în lume ca şi-n artă Cu cât mai jucăuşă, cu atât mai deşartă. (din volumul „Eternul cânt”, p. 94)

156

Ușîșlarîmdan - Din zborurile mele

Cu gândul Am ajuns în oraşul care doarme-n miezul zilei În linişte, tăcere, sub arşiţa nemiloasă de vară Străzile sunt pustii şi parcă din naştere mute Se aseamănă întocmai c-un cimitir din Sahara.

Privesc calendarul, enumerând zilele de vară Cum trec de golaşe, nebăgate de seamă Dar tânjesc după alte locuri mai frumoase Precum dragele noastre păsări călătoare.

Haideţi că întinsele câmpii ne aşteaptă Cu flori multe pe cărări presărate Zărim lanurile lungi de grâne coapte În bucuria ce ne-o dă liniştea de noapte.

157

CIDEM NARCIS BRĂSLAȘU

Întunericul din codru ne îndeamnă Să intrăm sub parfumuta lor maramă Să ascultăm orga pădurii, foşnet de vânt Cu toate gândurile noastre să nască un basm sfânt. (din volumul „Steaua mea norocoasă”, p. 33)

158

Ușîșlarîmdan - Din zborurile mele

Triumful aşteptării E de admirat omul care luptă cu credinţă În taină Domnul pregăteşte sfânta biruinţă Pe lume nimic nu e zadarnic Poate truda şi jertfa sunt vremelnice. Întunecată e viaţa în beznă de minciuni Asta nu cred numai ce sunt nebuni Talazuri năvălesc în vrăjmaşa lumii ură Loveşte orice mână, huleşte orice gură.

Toate astea pe om, cât mai mult îl doare Dar simte cum în inmă creşte o floare Din lacrimi tăinuite se naşte un izvor După ce mii de ani omul a aşteptat răbdător. (din volumul „Steaua mea norocoasă”, p. 37)

159

CIDEM NARCIS BRĂSLAȘU

Mama mea Sunt tare. Puternică Stâncoasa cale a vieţii Am străbătut cu credinţă Cu mândria în suflet Păşesc spre luminoasa aurora.

De la 11 luni de viaţă să constaţi Că eşti pecetluită pentru restul vieţii Cu tetrapareză spastică Până la vârsta de 20 de ani…

Am colindat spitale, centre Recuperare la noi în ţară Peste hotare, în China şi Ucraina Intervenţie cu celule stem 18 intervenţii chirurgicale Prelungiri de muşchi şi tendoane 160

Ușîșlarîmdan - Din zborurile mele

Am adunat răbdare pentru 100 de ani Suferind, în veci nu mi-am plâns soarta Nu m-am plâns, nu mi-am alterat gândirea Am spus că sunt stejarul neclintit Am venit în lume într-un moment nepotrivit Când soarele cu raze îndoliate s-a ivit.

Nu vreau să-mi scriu suferinţa Că n-am avut bucuria Copilăriei zgomotoase, sănătatea sfântă Eternă ca sămânţa Fecundă ca sărutarea soarelui.

Deseori, disperată m-a înecat plânsul Virtutea ce-mi dădea curaj, forţă De nenumărate ori a încercat să moară Dureri cumplite am suferit…

Când mintea mea se zbătea-n întuneric Iar trupul între viaţă şi moarte Sprijin, tratament, leac mi-a fost: 161

CIDEM NARCIS BRĂSLAȘU

Calmul Dumnezeiesc al mamei Bunătatea, credinţa, zâmbetul şi înţelepciunea Am simţit că mă îmbrac din trupul mamei M-a întărit în lupta cu viaţa, cu boala Ai înfruntat multe, prea multe pentru mine Mă aplec cu respect, recunoştinţă şi iubire Că ai reuşit să resalţi în mine mândrul stejar, neclintit…

Din scaunul meu cu rotile mă ridic cu respect săţi sărut tâmplele Cu fire albe şi strălucitoare. Mamă scumpă, binecuvântează-mă şi rămâi să străluceşti aici şi apoi… (din volumul „Steaua mea norocoasă”, p. 38)

162

Ușîșlarîmdan - Din zborurile mele

Cine?

Cine sunt? Un om în luptă cu sine care tace Mă gândesc că deseori, sunt nevoită ceva a face Dar mai pot oare învinge simţirea ce m-a învins?

Iubesc… de a mea iubire eu însămi sunt surprinsă.

A înflorit drumul întregii mele vieţi Cu a lor nemurire şi vesele frumuseţi Resimt în suflet un foc puternic şi curat Ca soarele ce arde măreţ şi înflăcărat. Şi dacă-n mine dorul sfânt creşte Durerea neîmpăcată a nopţilor lungeşte Se spune că sunt poetă. Poeta nu-i scutită de chin Şi nici de tot ce este omenescu-i e străin. (din volumul „Steaua mea norocoasă”, p. 48) 163

CIDEM NARCIS BRĂSLAȘU

Dintre cărţile poetei Cidem Narcis Brăslaşu

164

Ușîșlarîmdan - Din zborurile mele

165

CIDEM NARCIS BRĂSLAȘU

Cidem în diferite momente

166

Ușîșlarîmdan - Din zborurile mele

167

CIDEM NARCIS BRĂSLAȘU

168

Ușîșlarîmdan - Din zborurile mele

169

CIDEM NARCIS BRĂSLAȘU

170

Ușîșlarîmdan - Din zborurile mele

171

CIDEM NARCIS BRĂSLAȘU

172