Art Out nr. 54

54

Women artists around the world

FEMEIA ÎN ARTA MAGHIARĂ: O ANALIZĂ SOCIALĂ

VARGA Istvan Attila

FEMEIA VIITORULUI – FEMEIA ANTREPRENOR INTERVIU CU BIANCA TUDOR

Larisa BADEA

RECENZIE VERNISAJ „MATERIA REPOSITORIUM ART SERIES_2\MULTIVERSE” – EXPOZIȚIE COMUNĂ LAURA COVACI ȘI DARIE DUP

Miruna GĂMAN

Corpul ca subiect și obiect de artă.

BUZA DE IEPURE

Raluca RISCO

Art Out Artă. Arhitectură.

Patrimoniu. Restaurare.

ART OUT ISSN 2069-6949 ISSN-L = 2069-694

Art Out Issue no. 54 Women Artists Around the World

Echipa Editorială Editorial Team

Director/Director Laura Lucia MIHALCA Director Adjunct/Deputy Director Alexandru GĂVAN Redactor Șef/Editor-in-Chief Ligia NICULAE Redactor Șef Adjunct/Deputy Editor-in-Chief Adriana CIOTĂU Responsabili Număr Editorial team of the current issue

Coordonator număr/Issue coordinator Adriana CIOTĂU, Alexandra Maria PETRE Redactori permanenți / Editors Attila Istvan VARGA, Elena NIȘCOVEANU, Miruna GĂMAN, Larisa BADEA Redactori colaboratori/ Associate editors Raluca RISCO Traducători/Translators Adriana Maria ȘARPE, Ioana Maria CONSTANTINESCU, Carmen BOLEA Corectură/Proof Ligia NICULAE Concept Foto/ Photo Concept Raluca RISCO Foto Copertă/ Cover Photo Raluca RISCO Grafică copertă/Graphic Cover Simona ȘERBAN Design &DTP Simona ȘERBAN Mail redactie@artout.ro Site www.artout.ro Facebook https://www.facebook.com/ArtOutMagazine/

Echipa Art Out mulțumește celor care au contribuit pentru realizarea acestui număr.

NOTĂ: Părerile exprimate în cadrul materialelor publicate aparțin exclusiv autorilor și nu intră în răspunderea redacției. / The opinions expressed through the published materials are owned exclusively by the authors and they are not necessarily the magazine`s responsibility.

CUPRINS/SUMMARY

EDITORIAL

Alexandra Maria PETRE

Despre femeie in arta

ARTĂ – DESPRE COPERTĂ

Raluca RISCO

Corpul ca subiect și obiect de artă. BUZA DE IEPURE

RECENZII

Miruna GĂMAN Recenzie vernisaj „Materia Repositorium Art Series_2\ Multiverse” Expoziție comună Laura Covaci și Darie Dup Review of the vernissage „Materia Repositorium Art

Series_2 \ Multiverse” - the collective exhibition of Laura Covaci and Darie Dup

Translated by Ioana Maria CONSTANTINESCU

INTERVIU

Larisa BADEA Femeia viitorului - femeia antreprenor Interviu cu Bianca Tudor DOSAR TEMATIC

Istvan Attila VARGA Femeia în arta maghiară: o analiză socială The women, element in Hungarian art: A social analysis

Elena-Gabriela

NIȘCOVEANU Frica, un catalizator al dezvoltării, în viziunea Marinei Abramovic Fear, catalyser of development, in Marina Abramovic’s vision Translated by Adriana ȘARPE

Editorial

Despre Femeie în Artă Alexandra Maria PETRE

Femeia este sexul slab dar, în același timp și cel frumos tocmai de aceea ne dorim să ne arătăm aprecierea și mulțumirea față de femeile care au contribuit la dezvoltarea și complexitatea artei din secolele trecute până în prezent.

Am ales să coordonez acest număr nu pentru că sunt femeie, ci pentru simplul fapt că arta trebuie apreciată pentru ce este ea, indiferent de sexul artistului.

Arta, prin natura sa merită să fie recunoscută și reamintită periodic. Femeile au întâmpinat diverse probleme cu privire la emancipare de-a lungul timpului, acest lucru oferindu-le lucrărilor sale de artă din acea perioadă o notă de pericol și dinamism.

Ce era mai greu decât să fi femeie? Să fii un artist feminin, deoarece acest lucru era ilegal și totodată imoral. Datorită nesăbuințelor realizate de către acestea, astăzi putem admira o altă latură a vremurilor de atunci.

Evoluția feminismului și a artei feministe se află într-o totală ascensiune.

Feminismul în societatea actuală este privit într-un mod total diferit față de secolele trecute. Tot ce nu se putea realiza atunci, acum este posibil. Femeile artiste au profitat din plin de acest lucru, realizând piese de artă unicat. Anual, foarte multe galerii de artă sunt deținute de femei din toată lumea, ceea ce reprezintă un real progres.

Totodată, prin acest număr punem accent pe condiția artistului feminin în societatea actuală, cum s-a schimbat ea pe parcursul întregii istorii ale societății si cum a determinat și a influențat acest parcurs diverse mișcări artistice.

Arta - Despre Copertă

Corpul ca subiect și obiect de artă. BUZA DE IEPURE Raluca RISCO

Aut

Abstract:

The look is concerned judge such an expression of our faces may seem ugly, absolutely. Under the ugly appearance of a person we can discover the incredible beauty marks. It all depends on my mood, my soul, my own feelings of the moment. The portrait subject who always expresses doubt can say yes, I’m ... trying to convince himself.

Portrait is the duality of expressing inner feelings and outer behavior, not up to normal human body perfection, “created in the image of God” and therefore is “patient” of eyes.

Keywords: portrait, body, human, patient.

Sigmund Freud afirmă că „Un singur lucru pare sigur și anume acela că emoția estetică derivă din sfera senzațiilor sexuale; ea ar fi un exemplu tipic de tendință inhibată-în-ceea-ce-privește-scopul.

La origine frumusețea și farmecul sunt atribuite ale obiectului sexual. E cazul să remarcăm că organele genitale a căror vreme e întotdeauna excitantă, nu sunt totuși aproape niciodată considerate ca fiind frumoase. Dimpotrivă, un caracter de frumusețe e legat, se pare, de anumite semne sexuale secundare.” Transformarea corpului în obiect estetic devine o explicație uzuală conferită sublimării, ca și cum ideea frumuseții ar implica o distanță care ne permite să ne imaginăm interzisul.

Prin multitudinea modurilor de percepție a corpului, criteriile estetice validează ideea frumuseții. Ceea ce un subiect estimează a fi frumos nu e neapărat și pentru altul. Ideea de frumusețe depinde în egală măsură de convențiile ca și de suveranitatea subiectului și de arbitrariul alegerilor. Iubirea este cea care face să varieze reprezentările frumosului și urâtului pentru că nu încetează să transfigureze corpul exacerbând jocul atracției și aș repulsiei. Ceea ce pare cel mai urât poate deveni din dragoste cel mai frumos.

toportret „Creat dupa Chipul...” 2013 Raluca Risco

Prin calitățile percepției estetice a celuilalt, corpul devine obiect estetic. Determinarea subiectivă, amenință universalitatea idei de frumusețe a copului, care ajung să întruchipeze idealul comun și să servească drept model a prejudecăților.

De la scrierile lui Leonardo Da Vinci până la performanțele contemporane ale lui Orlan, tratamentul estetic al corpului uman va fi suferit toate metamorfozele imaginabile. Viața cotidiană este însoțită de un act de estetizare a corpului, ea nu e neapărat condiționată de cunoașterea oarecare a arte.

Individul cultivat este cel care se prezintă într-un mod pretențios, oferind posibilitatea de a compara corpurile pe care le privește și tablourile sau sculpturile marilor maeștri.

Aparența calitate a cunoștințelor sale artistice, manifestă prin analogii alese totuși, confirmând cât de mult poate să reducă estizarea corpului uman. Memoria păstrează reprezentările corpului pe care le vede la expoziții, la muzee sau citind cărți de artă.

Această comparație a copului cu obiectul de artă nu îl va conduce spre sublimarea sau satisfacerea dorinței. În viața personală, imaginile corpului sunt cele care nu încetează să provoace, în mod accidental, interferențe cu prezentările corpului în artă, cu dorința.

Dacă reprezentările corpului în artă ar servi doar ca modele imaginilor corpului în viața cotidiană, nu am părăsi estetismul, am păstra ideea unei organizări economice a plăcerii considerând cunoașterea artei ca pe un mijloc de substituire și de compensarea în nesatisfacerea dorinței.

Multiplele posibilități ale vizionării asociate cu puterea imaginarului, a visului, transformă percepțiile reprezentărilor noastre despre lume și despre corp. Reintroducerea într-o anumită ordine a reprezentărilor ne oferă certitudinea unei cunoaștere de sine.

Artistul transformă imaginile corpului în reprezentări, el obiectivează pentru a spune altfel, oferindu-ne o reprezentare atemporală a corpului.

El face din corp tablou sau statuie, chiar daca ex-

oferindu-ne o reprezentare atemporală a corpului. El face din corp tablou sau statuie, chiar daca exprimă prin jocurile sale de compoziție abstractă sau figurativă, mobilitatea imaginilor corpului, transfigurând efemeritatea lor în eternitate. A trata corpul ca obiect de artă înseamnă a impune o figură de ordin estetic imaginilor corpului.

Pictura corpului este un mod de a figura stări de spirit, emoții ca și cum tabloul ar fi o oglindă misterioasă a ființei. Reprezentarea sentimentelor este cu atât mai fascinantă cu cât ține de o mișcare suspendată a corpului. Emoțiile, senzațiile, sentimentele, sunt cele care expun figurația în toată splendoarea sa, dominând. Manifestările corporale pot figura ca fiind discrete, dar nu putem să nu atribuim corpului celuilalt reprezentarea a ceea ce simte, chiar a ceea ce gândește. Această atribuire imediată a oricărei manifestări, chiar dacă poate să provoace neînțelegeri, rămâne un principiu de înțelegere reciprocă dincolo de explicațiile verbale. În viața cotidiană, devine obositor să ți se atribuie sentimente pe care sa nu le încerci, ca și cum semnele expuse de corpul nostru ar schița pentru ochii celuilalt o construire a sensului care nu ne convine. Nimeni nu este mulțumit cu adevărat de portretul ce i se face.

Leonardo Da Vinci scrie în Tratatul despre pictură : “Nu vei da feței celui care râde același mișcări ca celui care plânge, chiar dacă adesea se aseamănă, așa cum emoția râsului e diferită de cea a plânsului...Cel ce varsă lacrimi ridică sprâncenele în partea inferioară, le contractă și produce riduri între ele și deasupra, colțurile gurii sunt căzute pe când ale celui ce râde sunt ridicate, sprâncenele deschise și distanțate”.

Privirea e preocupată de a judeca, astfel expresia unei fețe ne poate părea urâtă, în mod absolut. Sub aparența urâtă a unei persoane putem să descoperim semne incredibile de frumusețe. Totul depinde de starea mea, de sufletul meu, de propriile mele sentimente, de moment. Pictorul caută întotdeauna să recreeze enigma expresiei stărilor de suflet, oferă vederii din față a ceea ce corpul conține. Idealizarea comună a corpului ca obiect de artă se bazează pe dezvăluirea expresiei sentimentelor. Fotografia și efectele ei, este un exemplu ce dezvăluie această dorință de a fixa expresia sentimentului și a o expune ca probă a unei captări realizate. Fotografiile acumulate de-a lungul timpului nu reprezintă neapărat momente din viață, ci are intenția de a păstra, memora, o imagine precisă a corpului. Portretul fotografia devine implicit un obiect de artă pentru că îl percepe ca o imagine în afara timpului.

Mișcarea corpului este păstrată în memorie, fixează expresia sentimentelor care nu se schimbă, râmând o mărturie care sfidează moartea.

Roland Barthes scria „ De îndată ce mă simt privit prin obiectiv se schimbă totul : mă surprind pe cale să pozez, îmi fabric instantaneu un alt corp, mă metamorfozez dinainte în imagine.” Actul de a fotografia mă face să trec din starea de subiect în starea de obiect, și în acest sens e o experiență a morții. “Căci ceea ce societatea face din fotografia mea, ceea ce citește în ea, nu pot ști, dar când mă descopăr în produsul acestei operații, ceea ce văd, e că am devenit cu totul-și-cu-totul-o-imagine, ceilalți-celălalt-mă privează de mine însumi...”

Subiectul care își privește portretul își exprimă întotdeauna îndoiala, poate să zică da, eu sunt..., încercând să se convingă pe sine. Atunci când își privește fotografiile acumulate, se convinge de o istorie personală și să reînceapă identificarea. Acel eu însumi pe care portretul îl garantează, este extras dintr-un el însuși generalizat, dintr-o masă de ei înșiși așteptând să fie autentificat. Subiectul care își privește portretul își exprimă întotdeauna îndoiala, poate să zică da, eu sunt..., încercând să se convingă pe sine. Atunci când își privește fotografiile acumulate, se convinge de o istorie personală și să reînceapă identificarea.

Acel eu însumi pe care portretul îl garantează, este extras dintr-un el însuși generalizat, dintr-o masă de ei înșiși așteptând să fie autentificat. Subiectul care își privește portretul își exprimă întotdeauna îndoiala, poate să zică da, eu sunt..., încercând să se convingă pe sine. Atunci când își privește fotografiile acumulate, se convinge de o istorie personală și să reînceapă identificarea.

Acel eu însumi pe care portretul îl garantează, este extras dintr-un el însuși generalizat, dintr-o masă de ei înșiși așteptând să fie autentificat. Portretul este cel care exprima dualitatea dintre trăirile interioare si comportamentale exterioare, neridicându-se la perfecțiunea corpului uman normal, „creat după chipul lui Dumnezeu”, si ca atare devine „ pacient” a privirilor. Începând cu anii 1940, expresioniștii abstracți americani încep să-și conceapă pictura ca o acțiune, chiar dacă demersul lor nu este doar existențial, ci și căutarea unei memorii colective vechi și a simbolurilor din mit. Harold Rosenberg oferă o interpretare existențială a picturii ca action painting, pictura de acțiune, în care ceea ce face pictorul contează mai mult decât rezultatele efective ale muncii sale, în care desfășurarea gestuală contează mai mult decât rezultatele efective ale operei terminate.

Se produce o dezvoltare considerabilă a practicilor corporale în anii 1950-1970 prin întâlnirea dintre expresionism și neodadaism. Happening-urile și acțiunile corporale vor căpăta numele de body art, ținând cont mai mult de performanță decât de obiectul durabil. Corpul expresiv nu mai ajunge în plin plan al artei, ci cel mecanic și automat. Artiști precum Pinot-Gallizio sau Manzoni se transformă în mașini productive, la fel și Burem, Mosset, Parmentier, Totoni.

Dezvoltarea tehnologiilor medicale, chirurgicale și genetice permit noi artificii care conturează arta și cauzează discuții în materie de identitate și certitudinile de sine, descoperind alte trăiri și construcții ale corpului.

Acest corp de sfârșit de secol devine totodată subiect și obiect artistic. El devine omniprezent în imaginile fotografice și video. Începând cu anii 1990, 80% - 90% din artă ia corpul drept obiect. Atunci când nu-l arată, îl folosește sub forma corpului artistului producător și performer, devenind el însuși operă și marcă mai mult decât creator de opere .

Artistul devine subiect și obiect al operei într-o interogație asupra identității într-o dimensiune socială și una artistică. Instrumentele vederii au devenit omniprezente și invadatoare și nu lasă nimic, în afara vizibilității. Nu mai există nimic ascuns.

Buza de iepure, 2016 Bibliografie: Corpul ca obiect de artă, Henri-Pierre Jeudy, Ed, EUROSONG&BOOK, 1998.

Istoria corpului, Vol III. Mutațiile privirii. Secolul XX, coord. Georges Vigarello, Ed. ART, 2008.

Corpul ca obiect de artă, Henri-Pierre Jeudy, Ed, EUROSONG&BOOK, 1998. pag. 28.

Idem. pag. 29. iii Idem. pag. 29. iv Corpul ca obiect de artă, Henri-Pierre Jeudy, Ed, EUROSONG&BOOK, 1998. pag. 49. v Corpul ca obiect de artă, Henri-Pierre Jeudy, Ed, EUROSONG&BOOK, 1998. pag. 53. vi Istoria corpului, Vol III. Mutațiile privirii. Secolul XX, coord. Georges Vigarello, Ed. ART, pag.503 , 2008. i

ii

Recenzie

VERNISAJ „MATERIA REPOSITORIUM ART SERIES_2\MULTIVERSE” – EXPOZIȚIE COMUNĂ LAURA COVACI ȘI DARIE DUP

Miruna GĂMAN

9 martie 2017, ora 19:00. Pașii mei se îndreaptă către str.

Logofătul Tăutu nr. 68A din zona Timpuri Noi, unde peste jumătate de oră se va deschide expoziția „Materia Repositorium Art Series_2 \ Multiverse”, ce va prezenta lucrările artistului plastic Laura Covaci și ale sculptorului Darie Dup. Cei doi expun pentru prima dată împreună, la sugestia curatorului Cosmin Mitea. Am petrecut 2 ore și jumătate la vernisaj, fotografiind oamenii și lucrările și discutând cu artiștii. Iată cum a fost.

Expoziția a fost organizată de galeria de artă The room by seabam.com și de Materia Repositorium – spațiu industrial reconvertit în flagship store MATERIA, concept store de interior şi galerie de artă şi design. Spațiul în care au fost așezate lucrările are acel vibe post-industrial, cu tonuri reci de griuri, însă faptul că nu este extraordinar de mare a reușit să inducă un element de intimitate care a contrabalansat această tentă. Ambientul a fost completat de muzică electronică la un volum suficient de tare cât să completeze experiența, dar discuțiile să se desfășoare lin, precum și de un aparat care difuza un ușor parfum în aer.

La intrarea în spațiul expozițional am fost întâmpinată de două lucrări ale Laurei Covaci, iar între ele se afla o instalație a lui Darie Dup. După aceste lucrări au mai urmat 4 lucrări realizate tot digital ale Laurei Covaci, intrându-se apoi în spațiul central de expoziție.

Aici am întâlnit uriașa instalație a lui Darie Dup, intitulată ”Eyes in the old forest”, încadrată la dreapta de un alt ochi, realizat tot din rășină și care poartă numele de ”Ochiul patriotic”, iar la stânga flancată de alt ochi intitulat ”Ochiul de apă”. Aceste piese au folosit, pe lângă rășină, și alte materiale cum ar fi sticla optică sau metalul. Deși instalația are elementele supradimensionate, evident, iar modul de realizare nu este 100% anatomic din punct de vedere al structurii și culorilor, ochii par ireal de autentici și parcă te urmăresc pe tot parcursul vizitei. În lucrarea ”Eyes in the old forest” se întâlnesc cele două teme principale ale artei lui Darie Dup – corpul uman sau fragmente ale acestuia (în mod special urechile și ochii) și copacul, ca axis mundi și suport al vieții. Ochii din această instalație sugerează vrăjitoriile, misterul, prezența spiritelor invizibile și cunoștințele ezoterice, potrivit Ruxandrei Balaci, director artistic fondator la Muzeul Național de Artă Contemporană.

După ce am trecut de instalația lui Darie Dup, am întâlnit și ultimele 4 lucrări ale artistei Laura Covaci.

Toate lucrările acesteia au fost realizate în întregime digital, iar culorile sunt extrem de vii. Gabriela Massaci (manager cultural) a spus despre arta Laurei Covaci că este ”trans-realistă, futurologică” și că Laura este ”unul dintre artiștii români cu cea mai îndrăzneață abordare în zona artei digitale”. Lucrările acesteia au un contrast puternic între lumină și întuneric, iar personajele reprezentate sunt puternic influențate de inteligența artificială, făcând parte dintr-un viitor dominat de tehnologie. Conform comunicatului oficial al galeriei The Room by seabam.com, ”personajele Laurei Covaci provin dintr-o posibilă suprapunere a trecutului și viitorului, de unde artista alege să șlefuiască alter ego-uri ce se integrează în cu totul alt timp și spațiu, coordonatele fundamentale ale existenței acestora apărând într-o redefinire totală față de realitatea privitorului”.

Expoziția m-a lăsat cu foarte multe întrebări despre ceea ce au vrut să transmită artiștii, ceea ce consider că este un lucru de căutat la astfel de evenimente. Impresiile trebuie să se sedimenteze, lucrările trebuie să fie cercetate și gândite astfel încât să putem rezona cât mai profund cu arta expusă. Spațiul în care a avut loc vernisajul nu a făcut decât să pună în valoare lucrările, decorul minimalist fiind ideal pentru asemenea instalații pline de culoare și idei.

About the Artists Laura Covaci was born into a family of intellectuals, whose acquaintances were notable people such as Nichita Stănescu. She studied at the National University of Arts of Bucharest and in 1991 she had her first collective exhibition, namely “Erotika” in Budapest; in 1993 she had her first individual exhibition, in Brussels. Her paintings have been seen around the world and were exhibited in locations like the Grand Palais in Paris. At the present time, she travels between Bucharest and Paris.

Darie Dup is a member of the Royal British Society of Sculpture and assistant professor at the Chair of Sculpture within the National University of Arts of Bucharest. He was awarded numerous scholarships and distinctions across time, such as The Scholarship of the Italian Government or The Excellence Award of Plastic Artist Union (U.A.P) from Romania. Since 2011, he has displayed individual exhibitions and he carried on with the collective ones in which he participated starting with 1990.

Review

REVIEW OF THE VERNISSAGE „MATERIA REPOSITORIUM ART SERIES_2\MULTIVERSE” – THE COLLECTIVE EXHIBITION OF LAURA COVACI AND DARIE DUP Miruna GĂMAN Translated by Ioana Maria CONSTANTINESCU

March 9, 2017 at 7 PM. My steps are guiding me toward Logofătul Tăutu Street, no. 68A in the Timpuri Noi area, where, in more than half an hour, the exhibition „Materia Repositorium Art Series_2 \ Multiverse” will be opened. This exhibition will showcase the works of the plastic artist Laura Covaci and those of the sculptor Darie Dup. The two exhibit together for the first time, as suggested by the curator Cosmin Mitea. I spent two and a half hours at the exhibition, taking pictures of the people and paintings and discussing with the artists. This is how it went.

The exhibition was organized by the art gallery “The room by seabam.com” and by “Materia Repositorium” - an industrial space transformed into a flagship store MATERIA, an interior concept store and an art and design gallery. The space in which the works were placed has that post-industrial vibe with cool tones of gray, but the fact that it isn’t that big managed to induce an element of intimacy which counterbalanced this aspect. The atmosphere was supplemented by the electronic music at a volume loud enough to fulfill this experience, but which still allowed the discussions to take place, as well as by a device which spread a light scent of perfume.

Upon entering the exhibition space, there were two works of Laura Covaci among which I saw an installation made by Darie Dup. Afterwards, I saw an additional number of four digital works also belonging to Laura Covaci and, then, I entered the central exhibition space.

This is where I saw the enormous installation of Darie Dup, entitled “Eyes in the old forest”, and framed to the right by an eye made also of resin and which bears the name “The patriotic eye” and to the left by another eye entitled “The water eye”.

Besides resin, other materials like optical glass and metal were used in manufacturing this work. Although the installation has oversized elements and the way it was built is not 100% anatomically correct in terms of structure and colours, the eyes seem to be surreally authentic, as if they are following you throughout the entire visit. The work “Eyes in the old forest” emphasizes the two main subjects specific to the art of Darie Dup - the human body or some of its parts (especially the ears and eyes) and the tree as an axis mundi and a support for life. According to Ruxandra Balaci (artistic director and founder at the National Museum of Contemporary Art) the eyes in this installation suggest sorcery, mystery, the presence of the unseen spirits and the esoteric knowledge.

The installation of Darie Dup was followed by the last four works of the artist Laura Covaci. All these works were achieved digitally and the colours are extremely vivid. Gabriela Massaci (cultural manager) described the artwork of Laura Covaci as “transrealist and futuristic” and said that Laura is “one of the Romanian artists with the most daring approach in the field of digital art”. The high contrast between light and darkness is specific to her works and the characters represented are heavily influenced by the artificial intelligence, being part of a future controlled by technology. According to the official statement of the “the Room by seabam.com” gallery, “the characters found in Laura Covaci’s artwork come from a possible overlap of the past and the future, wherefrom the artist choses to polish alter egos that are a part of a completely different time and space, the fundamental coordinates of their existence being completely redefined with respect to the reality of the viewer.”

The exhibition left me with a lot of questions unanswered regarding the message conveyed by the artists and this is what one is looking for at such events. One must let the impressions sink in, study and reflect upon the works so that one can resonate as deeply as possible with the showcased art. The space where the exhibition took place emphasized the value of the works, the minimalist dĂŠcor being ideal for such installations full of colour and ideas.

DESPRE ARTIȘTI Laura Covaci s-a născut într-o familie de intelectuali care avea în cercul de cunoștințe personalități precum Nichita Stănescu. A studiat la Universitatea Națională de Arte din București, iar în 1991 a avut prima sa expoziție de grup, ”Erotika”, la Budapesta, urmând ca în 1993 să aibă și prima expoziție solo, la Bruxelles. Picturile sale au văzut înconjurul lumii, fiind expuse în spații precum Grand Palais din Paris. La momentul actual, artista pendulează între București și Paris.

Darie Dup este membru al Royal British Society of Sculpture și conferențiar la catedra de sculptură din cadrul Universității Naționale de Arte din București. De-a lungul timpului a fost recipientul a numeroase burse și distincții, precum Bursa de Studii a Guvernului Italiei sau Premiul de Excelență al UAP din România. Începând cu anul 2011 a avut expoziții personale, continuându-le pe cele de grup, la care a participat începând cu anul 1990.

Interviu

FEMEIA VIITORULUI – FEMEIA ANTREPRENOR INTERVIU CU BIANCA TUDOR Larisa BADEA

Un excelent model al succesului feminin în lumea afacerilor dominată de bărbați, Bianca Tudor și-a înecput cariera la vârsta de 19 ani în domeniul financiar. Fire ambițioasă și dinamică aceasta a luptat pentru a demonstra faptul că femeile sunt capabile să domine lumea afacerilor la fel de bine cum au făcut-o bărbații până acum. În prezent, aceasta inspiră femeile de pretutindeni să se implice în lumea antreprenoriatului prin fondarea uneia dintre cele mai bune companii din lumea antreprenoriatului românesc.

Larisa Badea (L.B.): În primul rând vreau să vă mulțumesc pentru acordarea acestui interviu pentru Art Out. Am să încep cu întrebarea, cine este Bianca Tudor?

Bianca Tudor (B.T): Multumesc tare mult pentru invitație.

Ce întrebare frumoasă! Sunt ceea ce aleg să fiu în fiecare moment, sunt ceea ce gândesc, sunt oamenii cu care mă conectez, sunt emoție.

Dacă mă gândesc la Bianca, omul, sunt: iubitor de frumos în toate formele lui, pasionată de sport pe care-l pratic cu regularitate. Pasionată de călătorii prin prisma cunoașterii de oameni noi, culturi noi și amintiri frumoase pentru suflet.

Bianca, antreprenorul- ambițioasă, permant grăbită și cu sete de cunoaștere, focusată pe proiecte cu impact la nivel de comunitate, naționale și internationale, o fire efervescentă , ambițioasă și 100 % dedicata în ceea ce întreprind.

L.B.: Care este programul unei zile din programul dumneavoastră zilnic?

B.T: Mă bucur de această întrebare, pentru că îndemn oamenii să facă mișcare, evitând SCUZELE. Da, îmi încep ziua la 08.00 cu 20-30 minute de alergare în parc, sau pe lac. Ulterior pentru 30 de minute, îmi programez postările în Social Media, pentru mine și pagina Elite Business Women. Urmează întâlnirile cu clienții, partenerii, între 3 și 6, uneori 8 întâlniri pe zi.

Laptopul este mereu cu mine și între întâlniri trimit

Bianca Tudor (B.T): Multumesc tare mult pentru invitație.

Ce întrebare frumoasă! Sunt ceea ce aleg să fiu în fiecare moment, sunt ceea ce gândesc, sunt oamenii cu care mă conectez, sunt emoție.

Dacă mă gândesc la Bianca, omul, sunt: iubitor de frumos în toate formele lui, pasionată de sport pe care-l pratic cu regularitate. Pasionată de călătorii prin prisma cunoașterii de oameni noi, culturi noi și amintiri frumoase pentru suflet.

Bianca, antreprenorul- ambițioasă, permant grăbită și cu sete de cunoaștere, focusată pe proiecte cu impact la nivel de comunitate, naționale și internationale, o fire efervescentă , ambițioasă și 100 % dedicata în ceea ce întreprind.

L.B.: Care este programul unei zile din programul dumneavoastră zilnic?

B.T: Mă bucur de această întrebare, pentru că îndemn oamenii să facă mișcare, evitând SCUZELE. Da, îmi încep ziua la 08.00 cu 20-30 minute de alergare în parc, sau pe lac. Ulterior pentru 30 de minute, îmi programez postările în Social Media, pentru mine și pagina Elite Business Women. Urmează întâlnirile cu clienții, partenerii, între 3 și 6, uneori 8 întâlniri pe zi. Laptopul este mereu cu mine și între întâlniri trimit email-uri, fac oferte de business, etc. Ziua mea la birou sau întâlniri se termină după ora 19.00. Ajunsă acasă, mă bucur să îmi vin soțul, povestim, gătim ceva ușor, mai trimit email-uri și mă retrag către lectură, sau muzică, pentru ca nivelul de adrenalină de peste zi, să scadă. Uneori povestesc cu mama mea, sau sora mea, la telefon, seara. Sau fac lecții de engleză cu nepoțica mea, de 3 ani pe skype.

L.B.:Ce v-a inspirat să creați această firmă?

B.T: Mi-am dorit, să fiu un factor de schimbare pentru cei care aleg să mă urmeze, să ajut femeile să fie independente financiar, să aibă o viață frumoasă și să creștem frumos împreună. Elite Business Women (www.elitewomen.org), este un business în zona antreprenoriatului social, creat din nevoia de a avea un instrument care să ajute și să dezvolte antreprenoriatul feminin în România.

L.B.: Ce poate motiva o persoană să devină antreprenor și vin cu această întrebare în condițiile în care sunt numeroase firme care oferă consultanță pentru start-up-uri? Sunt ele utile pentru viitorul antreprenor?

B.T: Cred că antreprenoriatul, din perspectiva mea, este mai degrabă un stil de viață. Nevoia de independență, de exprimare, de creație, de a oferi ceva înapoi sociețății, de a crea ceva “al tău” sunt câteva dintre motivațiile interioare ale unui antreprenor. Dar mai ales dorința de a contribui mai mult, la mediu de afaceri din tara ta, la comunitate, la societate.

L.B.: Ce aptitudini are un bun antreprenor?

B.T: Imi este greu să aleg câteva exemple, însă, personal, consider antreprenoriatul la nivel de performanță, un talent, nu neapărat o competență pe care să o înveți în scoală. Este despre un al 6 lea simț, dacă vreți, o intuiție care te ghidează. Antreprenoriatul este despre curaj, determinare, rezistență la un volum mare de muncă , stres, incertitudine, dar despre LIBERTATEA de a crea frumos. Un antreprenor bun, trebuie să fie autodidact, cu bune abilități sociale- social skils- și un bun organizator al agendei personale.

L.B.: Cum este mediul actual în România și ce perspective sunt pentru un viitor antreprenor?

B.T: Avem nevoie de o structură și modele de performantă în afaceri. Nu există cultură antreprenorială în România, nu există educație antreprenorială în România, însă acestea pot reprezenta un avantaj pentru un antreprenor talentat, cu oportunități mari să inoveze, să aibă success, să facă performanță. Spre deosebire de Silicon Valley, de ex, unde competivitatea este f mare și este greu să inovezi, în România, poti să faci performanță cu idei de business care în alte tări există deja de mult timp.

L.B.: Dar în domenii precum arhitectura și arta?

B.T: Mai ales în aceste domenii, cred că se poate crea o nișă pentru antreprenorii talentați, din experiența membrelor EBW, care în ultimii ani au avut creșteri frumoase în aceste domenii, ca arhitecti, design interior, etc L.B.: Ce imagine descrie, după părerea dumneavoastră , cel mai bine, statutul de femeie în zilele noastre?

B.T.: Cred că femeie din ziua de azi, trebuie să fie o femeie modernă . Femeia modernă arată fundamental diferit față de femeia din generațiile anterioare. Pentru prima dată în istorie, suntem capabili să îmbrățișăm faptul că viețile noastre sunt multidimensionale. Facem lucruri care ne plac, lucruri care ne inspiră și în acelați timp ne urmăm pasiunile și muncim.

L.B.: Ce părere aveți despre tendința de tabloidizare a femeilor și bărbaților, tendința de idealizare a celor care apar pe ecrane și diferențele enorme între ecran și viața din realitate?

-Da, există astfel de initiative de a zugrăvi un tablou ideal, perfect, la TV sau în presă, al oamenilor de succes. Nu consider această “strategie” ca fiind una sănătoasă, însă sunt sigură că dacă îți dorești să citești continut de calitate, vei selecta atent sursele tale de informare. Nu suntem “condamnați’ să citim presa tabloidă, sau can-can-uri, există libertatea de a alege.

L.B.: Lupta barbat-femeie: Există ea cu adevărat? Cum se manifestă? Există vreun remediu?

B.T: Cred în diversitate și în bărbații care încurajează femeile în afaceri. Zilele trecute, James Caan, renumit om de afaceri din Londra, spunea că ‘She Means Business”- EA = Business. Nu cred în ideea de concurență între femei și bărbați , ci, mai degrabă, în munca de echipă. Avem nevoie de latura creativă a femeilor în afaceri, de inteligenta emoțională, de responsabilitatea lor, așa cum avem nevoie de pragmatimul bărbaților în afaceri, de felul lor detașat de face afaceri și de a lua lucrurile pas cu pas, pentru a le da șansa să fie performante.

L.B.: Care este una din cele mai importante lecții învățate în plan personal. Dar în plan profesional?

B.T: Viața te învață la fiecare pas ceva, dacă ai mintea deschisă și sufletul deschis. Una dintre cele mai importante lecții de viață este aceea că nimeni nu știe mai bine ca tine ce poți crea, dacă îți dorești ceva cu adevărat, SE POATE, reușita se află în afara zonei de confort!

Am simtit că oricât de mult aș munci în calitate de angajat, efervescența mea, rapiditatea cu care iau decizii sau găsesc soluții, obiectivele mele de a avea impact la nivel international, nu se regăsesc în rolul meu ca angajat. Mi-am dorit, să fiu un factor de schimbare pentru cei care aleg să mă urmeze, să ajut femeile să fie independente financiar, să aibă o viață frumoasă și să creștem frumos împreună și deși a fost greu, am demisionat după 7 ani de corporații și am start-at un business.

L.B.: Care este motto-ul dumneavoastră?

B.T: Faillure is not an option! Nu există eșec, există experiențe care te ajută să crești, să evoluezi, să descoperi, să reușești, este extraordinar cât de multe înveți din așa zisele “eșecuri”!

L.B.: Care este portretul unei femei de succes?

B.T: O ființa specială, ambițioasă și tenace! Știe exact cum să își construiască drumul către succes, având oameni care să o urmeze, conduce și inspiră oameni, acceptă și lansează provocări. Își conduce viața în spiritul de a oferi ceva înapoi societății și de a-și lăsa amprenta asupra domeniului în care activează, influențând trend-urile prin viziunea ei.

L.B.: Ca să încheiem într-o notă diferită: aveți vreun sfat pentru femeile din România?

B.T: Imi doresc ca femeile din România, să devină femei care îndrăznesc, care reușesc, care înteleg rolul lor în societate și vor să lase lucruri frumoase în urma lor. Să aibă curaj și încredere în ELE, să inspire și alte femei să îsi folosească abilitatea de a crea pentru ele, pentru familiile lor, pentru societate, viata pe care doresc să o conducă.

Dosar Tematic

FEMEIA ÎN ARTA MAGHIARĂ: O ANALIZĂ SOCIALĂ VARGA Istvan Attila

Abstract: In the following study I, once again, pursued to create a comparison between the traditional and the official art. In this analysis I have had as my main criteria the female artists’ formation. In a socio-conjugal medium, in the case of the traditional art and in an academic medium in the case of the female artists who have come to even have a name for themselves. In the case of the cult art I have analyzed the effects the state education had upon the formation of the female artists’ thematic.

Keywords: female artists. traditional art, official art, artists’ formation, artists’ thematic, class.

Femeia de-a lungul istoriei a avut un loc important în artă.

Deşi nu avem dovezi clare că ea avea un rol creator, în schimb ştim deja din creaţia neolitică, faptul că ea era un model atât pentru credinţă, cât şi pentru artă. Fiindcă majoritatea statuetelor păstrate din această perioadă reprezintă figuri feminine. În antichittea deasemenea femeia continuă să ocupe un loc important atât în credinţa lor mitică, cât şi ca model artistic. Femeia din artă nu dispare nici chiar, într-un ev mediu creştin când ea ajunge într-un con de umbră, datorită bărbatului. Ea fiind prezentă pe atunci în icoanele şi frescele, în rolul de fecioară şi de Maica Domnului. Iar odată cu epoca modernă rolul ei nu se mai rezumă doar la model, prezenţă în operă, ci devine şi ea părtaşă în actul creator devenind şi artistă, dar într-o lume dominată de bărbat îi era dificil să se afirme.

Pentru a ilustra rolul creator al femeii în societatea modernă maghiară, prezint în cele ce urmează două ramuri ale artei populare, specifice femeii, după care analizez formarea şi câteva creaţii ale femeilor pictor de la sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX. Astfel aceste două studii aparent diferite, sunt chiar contemporane, diferenţa regăsindu-se doar în mediul socio-cultural. În primul rând ar fi de precizat faptul că în acest studiu de caz referitor la arta populară, ne aflăm în faţa unei educaţii informale.

Fiindcă acestă artă nu poate fi dobândită din şcoli, sau alte instituţii, ci se dobândeşte în familie familie, prin învăţare de la mamă sau de la o altă rudă. De asemenea se poate observa că această artă fiind una populară este caracterizată de elemente specifice diferitelor regiuni, deci prezintă un dat socio-cultural şi nu socio-familiar, dar cu toate aceasta fiecare familie poate să introducă ceva particular. Astfel în momentul în care femeia introduce un element în acord cu gusutul ei, acţionază factorii socio-familiali.

Prima ramură a artei populare pe care o voi analiza este specifică zonei etnografice a Sălajului. Aici casele ţăreneşti nu aveau teracote, ci unele sobe din lut, care îndeplinau o funcţie importantă atât datorită încălzirii cât şi datorită iluminării încăperii, iar din această cauză erau şi în centrul atenţiei. Însă cum că lutul din care era realizat oferea o designe, un aspect simplu, cu o cularea monotonă, lipsit de orce originalitate, ea era decorată prin babozas de fete chiar până anii 50-60 ai secolului trecut. Acest vechi obicei prin care sobele erau decorate, se practica de fetele tinere, adică de adolescentele, care se aflau înainte de căsătorie. În acest caz rolul decorului era acela de a atrage atenţia, mai ales a băiatului pe care dorea să-l cucerească, prin acele elemente pur decorative, care reprezentau în principal flori sau elemente gemometrice.

Acest decor era realizat în alte cazuri şi de tinerele soţii, care doreau să organizeze casa după gustul lor şi să le ofere un aspect mai plăcut, estetic.(Kós, 1974) A doua ramură a artei populare specifică femeilor analizate de mine este mai larg răspândită în culturile populare. Această artă pupulară fiind reprezentată de cusături, pe care tinerele femei le realizau, atât înainte cât şi după căsătorie cu scopul de a decora casa în care avea să trăiască cu soţul, dar la fel acestea erau realizate de mame pentru a pune la zestra fetei.

Aceste cusături în unele caracteristici ale funcţiei se potrivesc cu decorarearea sobei de către tinerele soţii având un rol estetic.(Sinko-Kallo, 1980, 3) Femeile pictor în cultura maghiară încep să fie prezente din secolul XIX-lea. La început, ele apar doar ca persoane pasionate de artă, primind o educaţie artistică fie la colegii, fie pe cale privată. Aceaste femei proveneau în general dintr-un strat social înalt sau mediu, iar cei din urmă după căsăstorie nu mai aveau

nici sprijin, nici timp pentru a continua pasiunea artistică, astfel că doar cei din stratul mai înalt puteau să aibă o carieră artistică. De asemenea şi în cazul expoziţiilor femeia din clasa socială medie erau luate în derâs, dar cea din clasa socială înaltă era apreciată. Din 1871 începe deja o instituţionalizarea a educaţiei artistice, de care beneficiau şi femeile. Este drept că în această perioadă, ele erau separate de bărbaţi, având un statut diferit, ce presupunea taxe mai ridicate şi doar o formare parctică, dar pe care o realizau cu maestrul Szekely Bertalan. Între 1885-1891 situaţia femeilor se îmbunătăţeşte, dar continuă să existe o separţie între educaţia artiştilor şi a artistelor, ceea ce rezultă o pregătire a femeilor pictor în crearea naturilor statice, peisajelor, portretelor şi scenelor de gen. Astfel că ierarhizarea pe sexe se poate observa şi în ierarhizarea tematică. Iar din 1897 se realizează o separare şi la nivel instituţional al educaţiei artistelor, de cel al artiştilor, dar aceasta a dus la o apropiere în ceea ce priveşte materialele de studii.(Bicskei, 2007) Din punct de vedere statistic femeile care urmau o educaţie artistică proveneau mai ales din familii înstărite şi intelectuale, majoritatea declarânduse catolice urmate de evreice, iar numărul acestora din urmă îl întrecea pe cel al protestantelor sau al celor de rit grec. Ele în paralel cu educaţia formală luau şi ore particulare pentru a-şi îmbunătăţii tehnica şi făceau excursii din fonduri prori pentru a învăţa din operele maeştrilor internaţionali.(Bicskei, 2007) Consider că din această scurtă schiţare a istoriei formării artistelor, reiese că au existat doi factori, care au influenţat formarea lor şi prin aceasta tematica lor.1 În primul rând este vorba de un factor permanent, care este dat de diferenţa sexuală şi ierarhizarea sexuală, bărbatul fiind pus pe primul loc, este vorba deci de un caracter al mentalităţii. În al doilea rând intervine factorul politic, încearcă să modifice factorul mental şi să creeze o mentalitate nouă printr-o ideologie.

Între femeile pictor şi public interacţiunea se realizează prin expoziţiile, în primul rând la această expoziţie publicul are contact în mod direct cu artista, iar în mod indirect interacţionează cu ea prin contactul avut cu opera ei. Astfel de expoziţii au avut loc încă din a doua jumătate a secolului XX, dar acestea erau separate de cel al artiştilor, iar criticii nu prea le luau în serios. În schimb în 1913, a avut loc deja o expoziţie colectivă la care participau artiste împreună cu artişti. La această expoziţie printre alte artiste au participat: Augusztin Mariska, graficiancă şi Gimzer Etelka, K. Kacz Endréné, N. Udvardy Flóra, R. Istvánffy Gabriella, V. Eleőd Karola femei pictor. Din catalogul expoziţiei reiese că în principal acestea prezentau naturi statice, peisaje şi scene de gen, ceea ce se datorează cum am mai menţionat formării, nu a unei simplităţi ai imaginarului feminin1. Dintre operele expuse prezint lucrarea lui Bukkerti Mariska, care redă o natura statică asemenea unui studiu neoclasic şi nici decum o natură statică modernistă specifică epocii.

Două lucrări ale lui Udvardy Nemethyne Flora, o natură statică, care redă o vază cu flori şi în acest caz asemenea unui studiu, detalii academiste, însă a doua lucrare prezintă o scenă de gen desfăşurată în natură, reprezentând trei copii în iarbă, astfel sugerând o influenţă impresionistă. Opera lui Rainer Istvánffy Gabriella, redă o scenă de gen cu o pisică jucându-se, astfel scoate la suprafaţă spiritul ludic femin. În concluzie, într-un spirit aparent marxist doresc să sunbliniez efectul diferenţelor de clase în formarea şi deci creaţia artistelor din secolul XIXXX. Aşa cum din acest studiu s-au putut observa fetele, tinerele femei sau femeile mature din clasa socială joasă neavând acces la o educaţie gimnazială, sub influenţa socio-familială s-au manifestat într-o creaţie a artei populare. Fetele dintr-o clasă socială medie, deşi au început o educaţie artiscă dar nu au reuşit să se împlinească într-o asemenea carieră. În timp ce fetele, femeile dintr-o clasă socială mai înaltă au reuşit să obţină o formare artistică înaltă şi aprecierea unui public încă puternic tradiţionalist. _________________ 1 ceea ce nu înseamă neapărat că artistele nu au o structură imaginară diferită de cel al artiştilor.

Bibliografie 1.

Bicskei Éva, “A nôi festészeti tanfolyam – a Magyar királyi nôi festôiskola története (1885– 1921)” în Ars Hungarica, an 2007, nr. 1.

2.

Sinko-Kallo Katalin, Kalotaszegi nagyirasos, Kriterion, Bukarest, 1980.

3.

Dr. Kós Károly, „Lakoház, lakoházbelső”, în Dr. Kós Károly, Szentimrei Judit, Dr. Nagy Jenő, Szilágysági magyar népmüvészet, Kriterion, Bukarest, 1974.

4.

A nemzeti szalon tavaszi tárlatának és Horvai János szoborkollekciójának katalógusa 1913 április—május, https://library. hungaricana.hu/hu/view/ORSZ_NEMG_ NemzetiSzalon_1912_1914/?pg=244&layout=s.

Lista ilustraţiilor: 1.

Bukkerti Mariska, sursă: http://www.askart. com/artist/Gemes_Gindert_Peterne_Bukkerti_ Mariska/11091673/Gemes_Gindert_Peterne_Bukkerti_Mariska.aspx.

2.

Udvardy Nemethyne Flora, sursă: http://www.artvalue.com/auctionresult--udvardy-nemethyne-flora-1880-s-ein-sommerblumenstrauss-984698.htm.

3.

Udvardy Nemethyne Flora, sursă: https:// www.mutualart.com/Artwork/Children-on-thefield/47BE21043B8A40EA. 4.

Rainer Istvánffy Gabriella, sursă: http:// www.bav.hu/aukcio-tetel/888000036_171.

Dosar Tematic

THE WOMEN, ELEMENT IN HUNGARIAN ART: A SOCIAL ANALYSIS VARGA Istvan Attila

Translated by Carmen BOLEA

Abstract: In the following study I, once again, pursued to create a comparison between the traditional and the official art. In this analysis I have had as my main criteria the female artists’ formation. In a socio-conjugal medium, in the case of the traditional art and in an academic medium in the case of the female artists who have come to even have a name for themselves. In the case of the cult art I have analyzed the effects the state education had upon the formation of the female artists’ thematic.

Keywords: female artists. traditional art, official art, artists’ formation, artists’ thematic, class.

Throughout history, the woman had a prominent place in art. Although we have no clear evidence that she had a creative role, we are aware of this fact from the Neolithic creation, that she was a model both for faith and for art because most of preserved statues from that period are female figures. Since antiquity, woman also continues to occupy an important place in their mythical faith and also as artistic model.

The woman is still present in art even in a Christian Middle Ages when she gets into obscurity, because of man. She was figured in biblical paintings and frescoes, having the role of Virgin and Mother of God. When speaking of modern era, her role was no longer just as a model, presence in opera, but she also became a share in the creative act, becoming an artist, but in a world dominated by men it was difficult to develop.

To present the creative role of women in the Hungarian modern society, I will present two chapters of folk art, specific to women, then I will analyze the process and few creations of the late nineteenth and early twentieth century female painters. So these two seemingly different studies are very contemporary, the difference being found only in the socio-cultural area. First it should be noted that in this case study on folk art, we face an informal education. The reason is that this art cannot be acquired in schools or other institutions, but in family by learning from mother or another relative. It can also be seen that this art is characterized by specific elements depending on the region, thus presenting a socio-cultural fact and socio-familiar one, yet each family it can come up with something particular. So when the woman introduced an element according to her ideas the socio-familiar factors are identified.

The first branch of folk art that I analyze is specific for ethnographic area of Salaj. Here the houses from villages had no tiles, but some clay stoves that fulfill an important function regarding the heat and light through the room, and for this reason they were also in the spotlight. But as the clay from which it was achieved was offering a simple design, with a monotonous color, lacking originality, it was decorated by so colled babozas even until 1950-1960. This ancient custom by which the stoves were decorated was practiced by young girls, who were not married. In this case the role of decoration was to impress the world, especially the boy who wanted to conquer through those purely decorative items, representing mainly geometrical or flowers elements. This decoration was achieved in other cases by young wives who wanted to organize home after their taste and provide a more pleasant air, more aesthetic. (Kos, 1974) A second chapter of folk art specific to women, examined by me, is wider prevalent in popular culture. This folk art is represented by seams that young women performed, both before and after marriage in order to decorate their house or they were performed by mothers to prepare the dowry for girls. These seams in some features are similar to the design of the stove, having an aesthetic role. (Sinko-Kallo, 1980, 3) The female painters in Hungarian culture began airing nineteenth century. At first, they appear only as art enthusiasts, receiving art education at colleges or in private. This woman came generally from a intermediate or high-level social environment, and many times those from the intermediate sector, after marriage, had no longer any support, no time to pursue the artistic passion, so that only the top layer could have an artistic career. Also in the case of exhibitions, the woman from intermediate social environment level was not popular and people made fun of them but the high social class woman was very appreciated. In 1871 starts the institutionalization of art education dedicated also to women. It is true that during this period they were separated from the men, with a different status, which meant higher taxes and training held by master Szekely Bertalan. Between 1885-1891 the situation of women is improving

but continues to be an education separately between female artists and male artists, resulting a formation of female painters in the creation of a still lives, landscapes, portraits, etc. So gender hierarchy can be seen also in thematic hierarchy. In 1897 it is achieved a separation also at institutional level of the female artists different from the male artists, but this led to a rapprochement in terms of study materials. (Bicskei, 2007) Statistically speaking women who were artistically educated came mostly from wealthy families and intellectuals, majority Catholic followed by the Hebrew, and the number of the latter surpasses that of protestant or Greek. They along with formal education took also private lessons to improve their technique and they traveled from their own resources to learn from the works of international masters. (Bicskei, 2007) I believe that this brief outline of the history of artist’s formation shows that there were two factors that influenced their formation. First of all it is a permanent factor, which represent the sexual difference and sexual hierarchy, the man being in the first position, so it is a matter of mentality. Second comes the political factor trying to change the mental factor and create a new mentality using ideology.

Between female painters and public, interaction is done through exhibitions, first off all at this kind of exhibition, the public has direct contact with the artist and indirectly they interact by her work. Such exhibitions have taken place since the second half of the twentieth century but they were separated by the artists and critics do not really view them as serious work. However in 1913, there was a group exhibition where both female artists and male artists participated.

Among other artists in this exhibition participated: Augusztin Mariska, graphic designer and Gimzer Etelka, K. Kacz Endréné, N. Udvardy Flóra, R. Istvánffy Gabriella V. Eleőd Karola, female painters. The catalog shows that their works presented mainly still life, landscapes and genre scenes, which as I already mentioned is due to training, not to a simplicity of feminine imaginary. Among the presented works I present here the work of Bukkerti Mariska who reproduces a still life similar to a neoclassical study and in no way similar to a modernist still life specific to their time.

Two works by Udvardy Nemethyne Flora, a still life that reproduces a vase with flowers and in this case also similar to a study, academic details, but the second work presents a scene in nature, representing three children in the grass thus, suggesting the impressionist influence. Istvánffy Gabriella Rainer’s work present a cat playing, so draws upon playfulness femininity.

To conclude, in an apparently Marxist spirit, I want to underline the effect upon the differences between social classes regarding the formation and thus creation of nineteenth and twentieth-century of female artists. As in this study we were able to observe the girls, young women and older women of low social class who had no secondary education, influenced by society and family, artists that manifested in a folk art creation. Girls in the intermediate social class began art education but they failed to accomplish in such a career.

While girls, women from a higher social class were able to achieve a high artistic training and appreciation of an audience yet very traditionalist.

Bibliography 1.

Bicskei Éva, “A nôi festészeti tanfolyam – a Magyar királyi nôi festôiskola története (1885– 1921)” în Ars Hungarica, an 2007, nr. 1.

2.

Sinko-Kallo Katalin, Kalotaszegi nagyirasos, Kriterion, Bukarest, 1980.

3.

Dr. Kós Károly, „Lakoház, lakoházbelső”, în Dr. Kós Károly, Szentimrei Judit, Dr. Nagy Jenő, Szilágysági magyar népmüvészet, Kriterion, Bukarest, 1974.

4.

A nemzeti szalon tavaszi tárlatának és Horvai János szoborkollekciójának katalógusa 1913 április—május, https://library. hungaricana.hu/hu/view/ORSZ_NEMG_ NemzetiSzalon_1912_1914/?pg=244&layout=s.

Lista ilustraţiilor: 1.

Bukkerti Mariska, sursă: http://www.askart. com/artist/Gemes_Gindert_Peterne_Bukkerti_ Mariska/11091673/Gemes_Gindert_Peterne_Bukkerti_Mariska.aspx.

2.

Udvardy Nemethyne Flora, sursă: http://www.artvalue.com/auctionresult--udvardy-nemethyne-flora-1880-s-ein-sommerblumenstrauss-984698.htm.

3.

Udvardy Nemethyne Flora, sursă: https:// www.mutualart.com/Artwork/Children-on-thefield/47BE21043B8A40EA. 4.

Rainer Istvánffy Gabriella, sursă: http:// www.bav.hu/aukcio-tetel/888000036_171.

Dosar Tematic

FRICA, UN CATALIZATOR AL DEZVOLTĂRII, ÎN VIZIUNEA MARINEI ABRAMOVIC

Elena-Gabriela NIȘCOVEANU1

Abstract: Performance is a genre in which art is presented “live,” usually by the artist but sometimes with collaborators or performers. Whenever artists have become discontented with conventional forms of art, such as painting and traditional modes of sculpture, they have often turned to performance as a means to rejuvenate their work. Marina Abramovic art has moved the boundaries of performance and conceptual movements.

Keywords: performance art, Abramovic, fear Fiecare om este unic şi are libertatea de a se evidenţia în modul său autentic, însă de cele mai multe ori este contrâns în a se exprima aşa cum este el. Limitarea poate avea ca substrat şi frica şi doar confruntarea, învingerea acestora conduce la autodepăşire, ieşire din zona de comfort şi acceptarea totală a eului individual. Pornind de la teama de a vorbi în public, de înălţime, de respingere până la dezvolatrea adevăratelor fobii de animale, de moarte, de spaţii închise, omul se simte încorsetat energetic şi îşi pierde curajul de a se dezvălui celorlalţi în vulnerabilitatea lor.

Energia, frica şi limitarea sunt câteva dintre conceptele de bază al spaţiului artistic de manifestare, în viziunea Marinei Abramovic. Modul de interpretare artistică diferă de la un artist la altul şi rezonează cu modul său de a fi, de a simţi şi de a transmite. Marina este cunoscută drept un adevărat fenomen care crează o performanţă provocatoare, şocantă şi plină de sensibilitate. Prin ea şi cu ajutorul ei, limitele mentale şi fizice sunt depăşite, conştientul îşi extinde barierele, iar arta este renăscută.

Marina Abramovic este o binecunoscută artistă din Serbia care a căutat şi găsit noi modalităţi de conectare profundă ale artistului-interpret cu publicul. De cele mai multe ori îşi expune propriul corp ca instrument de diminuare a distanţei dintre ea şi audienţă şi punct de plecare al oricărei dezvoltări spirituale. Supranumită « bunica artelor perfomative” , Abramovic şi-a transformat corpul în centrul explorării limitelor fricii, epuizării, durerii şi rezistenţei.

Pentru a înţelege mai bine operele de reprezentare ale artistei, ne putem focaliza atenţia către copilăria acesteia. Mediul în care a crescut, ţara şi regimul politic i-au format convingerile legate de suferinţă şi creaţie. Pentru ea, “suferinţa este întotdeauna bună. Niciun fel de operă de artă nu a fost creată dintr-un sentiment de fericire. A suferi e bine. Un artist mai bun va rezulta mereu dintr-un copil tulburat ». Născută pe 30 noiembrie 1946 în Belgrad într-un mediu familial rigid, comunist, Marina are parte de primele experienţe de viaţă în care se confruntă cu durerea, opresiunea şi trauma. Ea este o contradicţie metamorfozată, fiind crescută de o bunică ultra-religioasă până la vârsta de şase ani şi de nişte părinţi eroi ai comunismului în vremea lui Tito în fosta Iugoslavie. De la aceştia, ea a învăţat să creadă cu determinare într-o cauză până la capăt, să facă sacrificii şi şă fie foarte disciplinată în munca ei. Până la vârsta de 29 de ani, cât a stat cu mama ei în ţara natală, trebuia mereu să se întoarcă acasa pâna la ora 22 :00, astfel că toate perfomance-urile ei trebuaiu să aiba loc înainte de ora de culcare. Relaţia părinţilor era una dezastruoasă, lipsită de o comunicare autentică şi afectivitate. Într-unul dintre interviurile sale, Marina descrie unul dintre momentele cele mai oribile ale copilăriei sale când tatăl său a spart 12 pahare de şampanie şi a plecat din casă.

_______________

Absolventă a unui Master pe Resurse Umane, pasionată de dezvoltarea personală, desen, oameni şi călătorii. Sunt atrasă de tot ceea ce înseamnă artă şi frumos, de exprimarea în mod autentic a trăilor sub formă de culoare, cuvinte şi impresii.

1

Stilul artistic al Marinei este viu, real, tranşant, emoţionant, tangibil şi conectat publicului.

Pentru ea, perfomance-ul reprezintă o creaţie comună a publicului şi artistului, într-un anumit loc şi timp prin intermediul unui dialog bazat pe energie. În aceste condiţii, artistul îşi exprimă fricile în faţa publicului, foloseşte energia acstuia pentru a-şi depăşi limitele corporale, iar apoi se eliberează de aceste frici. Actele se bazează pe încredere şi deoarece obiecte precum un arc, un cuţit sau un pistol, sunt depotrivă obiecte vătămătoare, dar şi instrumente de exprimare în artă.

Pentru a testa barierele relaţiei dintre artist şi public, Marina a creat în 1974 performance-ul »Rhytm 0” . A aşezat pe o masă 72 de obiecte care puteau fi folosite pentru a produce plăcere sau durere şi un text prin care publicul era informat că avea liberatea de a folosi acele obiecte după bunul plac, întreaga responsabilitate a consecinţelor revenind artistei. Timp de şase ore, Marina a stat ca o statuie, lăsându-i pe cei din public să utilizeze o pană, un trandafir, o foarfecă, un bici sau un pistol cu un glonte, pe corpul ei. Pe măsură ce timpul se scurgea, oamenii se manifestau cât mai violent în raport cu ea, unii tâindu-i părul, alţii hainele, alţii zgâriind-o, cineva chiar a încercat să o omoare cu pistolul, dar a fost oprit la timp de o altă persoană. După cele 6 ore, s-a ridicat de pe masă şi s-a îndrepat către public, dar mulţi s-au speriat de o confruntare directă şi au fugit. Şi-a privit corpul însângerat, vătămat fizic şi psihic în oglindă, a sesizat smocul de păr alb care i-a apărut subit, dar a conştientizat natura schimbătoare, imprevizibilă şi încărcată de măşti a omului.

Motivul pentru care şi-a asumat riscuri fizice extreme în artă se datorează faptului că a fost foarte controlată de familia ei din copilărie până în momentul în care a plecat de acasă pentru a studia arta în Belgrad. Lucrând cu o paletă variată de tipuri de discomfort, ea putea să se confrunte şi să scape de propriile frici. Într-o altă interpretare, Dragon Heads (1993), Marina stătea nemişcată timp de o oră într-un scaun cu

cinci şerpi , incluzând pitoni și șerpi boa.

În Rest Energy, actul artistic din 1980 a demonstrat încrederea totală pe care o avea în partenerul său de atunci, Ulay. Cu greutatea trupurilor lor, ţinteau o săgeată care era îndreptată către inima ei. Fiecare avea aşezat câte un microfon în dreptul inimilor, astfel încât puteau auzi bătăile lor.

Ceea ce o diferenţiează pe Marina Abramovic de alţi artişti este faptul că ea trăieşte, respiră artă în fiecare moment, expunându-şi viaţa în faţa unui ecran imens format din oameni spectatori-participanţi. Îşi consumă fiecare clipă în extaz, pasiune, suferinţă şi nu-i este teamă să-şi exprime cele mai adânci sentimente în faţa unor necunoscuţi. Inclusiv relaţia sa de dragoste cu iubitul ei, Ulay, a fost un act de performance. Unul dintre primele lor acte artistice este cel în care fiecare expiră aerul expirat de celălalt până leşină, cu plămânii plini de dioxid de carbon. În momentul în care cei doi s-au despărţit după o relaţie de 12 ani, Marina şi Ulay au parcurs pe jos Marele Zid Chinezesc în trei luni, fiecare pornind din alt capăt şi întâlnindu-se la mijloc pentru a-şi lua rămas bun. Iubirea, ca şi despărţirea, are nevoie de timp şi linişte, iar cei 2500 de kilometri parcurşi în tăcere şi durere au coincis cu eliberarea suferinţei. Cei doi nu au mai ţinut legătura, ea s-a mutat la New York şi a devenit celebră în SUA în urma proiectelor tot mai mari pe care le-a organizat.

Expoziţia de la The Museum of Modern Art, The Artist is Present , din 2010 a reprezentat apogeul carierei Marinei Abramovic, transformând-o în cel mai faimos artist performer din lume. Ea a vrut să demonstreze că poate exista artă fără niciun obiect, doar prin schimbul de priviri dintre performer şi public. Timp de trei luni de zile, din martie până în mai, Abramovic a stat aşezată la o masă în atriul muzeului câte 8 ore zilnic, în timp ce membrii publicului veneau în faţa ei. Nu aveau dreptul de a vorbi sau de a se atinge.

Marina Abramovic este şi fondatoarea unui institut unde predă metoda proprie sub forma unor worshop-uri unde se învaţă cum se pot exprima emoţiile în cadrul enor evenimente artistica ca: teatru, dans, concerte, reprezentări de scenă. Unul dintre discipolii înflăcăraţi ai metodei-abramovic este Lady Gaga. Relaţia de discipol-maestru i-a crescut popularitatea, o mare parte din anii lui Lady Gaga devenind adepţi ai Marinei.

Mulţi privesc arta şi ca pe un mecanism de apărare, un joc al limitei dintre fantezie şi realitate pentru satisfacerea dorinţelor negate sau interzise de principiile morale. Arta apare ca o modalitate de exteriorizare şi de a face faţă presiunilor psihice.

Unii privesc admirativ reprezentaţiile Abramovic, în timp ce altora le repugnă acest gen de exprimare artistică. Mesajul transmis de Marina Abramovic este să facem lucrurile de care ne temem, pe care nu le ştim şi la care putem să eşuăm. Dacă experimentăm, putem să eşuăm, dacă nu experimentem, practic nu facem decât să repetăm lucrurile la nesfârşit. Schimbarea porneşte de la nivel individual şi cu cât conştientizăm fricile, cu atât ne cunoaştem mai bine şi căpătăm mai mult curaj, încredere şi acceptare.

Dosar Tematic

FEAR, CATALYSER OF DEVELOPMENT, IN MARINA ABRAMOVIC’S VISION Elena-Gabriela NIȘCOVEANU

Translated by Adriana ȘARPE

Abstract: Performance is a genre in which art is presented “live,” usually by the artist but sometimes with collaborators or performers. Whenever artists have become discontented with conventional forms of art, such as painting and traditional modes of sculpture, they have often turned to performance as a means to rejuvenate their work. Marina Abramovic art has moved the boundaries of performance and conceptual movements.

Keywords: performance art, Abramovic, fear Every human is unique and has the ability to express themselves in their own authentic way, but in most cases they are constrained from showing their true colours. This limitation may be imposed by fear and only conquering it leads to self-development, exiting the comfort zone and acceptance. The fear of public speaking, of heights, of rejection may lead to true phobias of animals, of dying, of narrow spaces. The man feels the lack of energy and loses their courage of being vulnerable in front of other people.

In Marina Abramovic vision, energy, fear and limitation are a few main concepts of the manifestation of the artistic space. Artistic interpretation is different from one artist to another as it resonates with the way the artist is, feels and conveys their message. Marina is known to be a phenomenon, creating a provoking, shocking and sensitive performance.

Through her and with her help mental and physical boundaries are exceeded, the imagination expands and art is reborn.

Marina Abramovic is a renown Serbian artist who found new ways in which the performer establishes profound connections with the audience. Most of the times she exposes her own body, using it as a tool in order to shorten the distance between the audience and she. Also known as « the grandmother of performance art», Abramovic turned her body into the exploration center of fear, pain, exhaustion and resistance.

In order to understand her works of art we should focus on her childhood. The environment in which she was raised as well as her country and political ideas formed her believes regarding suffering and creation. To her « sufferance is always useful. No work of art was ever created out of a feeling of happiness. Suffering is good. A better artist is always the result of a troubled child». Born on November 30, 1946 in Belgrad in a rigid environment influenced by communism, Marina is faced for the first time with pain, oppression and trauma. She is a contradiction being raised by a highly religious grandmother for six years and them by her parents, communism supporters as Tito was ruling the old Yugoslavia. She learned from them to strongly believe in her cause, to make sacrifices and to be disciplined in her work. Until she turned 29, while she was living with her mother in her native country she had to be home before 22 :00. Thus all of her performances had to be over before the curfew.

Her parents’ relationship was dezastrous, lacking communication and affection. During an interview Marina described one of the most horrible childhood moments : her father breaking 12 glasses and leaving the house.

Marina’s artistic style is vivid, real exciting, tangible and connected to its audience. She considers her performance to be a joint creation of the artist and the public at a given time and space through an exchange of energies. This way the artist expresses their fears, uses the audience’s energy to exceed their limitations, then breaking free from these fears. The performances are bavwsed on trust because objects such as bows guns or knives are at the same time dangerous and useful in expressing through art.

In order to test the barriers of the artist-audience relationship, in 1974, Marina created « Rhytm ». She laid on a table 72 objects that could induce pleasure or pain and a text through which the public was informed that it was allowed to use those objects on the artist as they saw fit, the artist being the only one responsible for anything. For 6 hours Marina stayed still allowing the audience to use a feather, a rose, a whip and even a gun on her body. As time went by people became more and more violent, pulling her hair or cutting her clothes. Somebody even tried to shoot her but was stopped by somebody else. After 6 hours, she got up from the table and headed towards the public. Many were scared and ran away. She looked in the mirror at her body, stained with blood. She noticed the white tuft of hair that suddenly appeared and understood the unpredictable human nature and how many masks people can wear.

She tooks physical risks because until she left to study art in Belgrad she was very controlled by her family. Working with different types of unease she could confront her fears.

For another performance Dragon Heads (1993), Marina stayed still for an hour in a chair covered with 5 snakes Foto . In Rest Energy(1980), she proved how much she trusted her partner, Ulay. They held an arrow on the weight of their bodies, and the arrow was pointed right into her heart. They both had two microphones near their hearts in order to hear their heartbeats.

What makes her stand out is the fact that she breaths art, displaying her life in front of a huge audience. She lives every moment in passion, sufferance and is not afraid to share her most profound feelings with strangers. Even the relation with Ulay, her lover was a performance. One of their first artistic moments was breathing the air the other was exhaling until losing consciousness. When they terminated their relationship of 12 years Marina and Ulay spend 3 months walking from different ends of the Chinese Wall in order to meet in the middle and say goodbye. Love just as a break up needs time and silence.

The 2500 km they covered in pain and silence meant liberation. The two of them did not keep in touch. She moved to New York and became famous due to the bigger projects she organized.

The exposition from The Museum of Modern Art, The Artist is Present(2010) was peak of her career, making her the most famous performance artist. She wanted to prove that art can be made without any object, just by exchanging glances with the public. From March to May Abramovic sit at a table for 8 hours every day while people came in front of her.

They were not allowed to touch or speak to her. The only interaction was an energy exchange. The visual and energetic conexion was so intense that Marina needed 3 years to recover, as she declared in an interview.

Marina Abramovic is the founder of an institute where she teaches in workshops. People learn to express their feelings in artistic events such as: theatre plays, dances, concerts.

One of the follower of the Abramovic method is Lady Gaga. Marina’s relationship with the singer boosted her popularity as many fans of Lady Gaga began following Abramovic.

Many see art as a defense mechanism, a game of fantasy and reality used to satisfy the desires forbidden by the moral principles. Art is a way one can face mental pressure.

Some admire Abramovic’s work while others find this kind of artistic expression repugnant. The message Marina Abramovic tries to convey is that we should do what we are afraid of, what is unknown to us and what we may fail. If we try we may fail but if we do not try nothing changes. Change comes from an individual level and as we face our fears we become more confident and accepting.