Art Out no. 40 - Art revolution by Laura Mihalca

ART OUT no 40 Echipa editorială/ Editorial team Redactor-şef/ Editor-in-chief:

LAURA MIHALCA

Redactor-şef adjunct/ Deputy editor-in-chief:

LIGIA NICULAE

Coordonator număr/ Coordinator of the issue:

LIGIA NICULAE LIGIA NICULAE LAURA MIHALCA VLAD ROATĂ ANDREA TRIPA LARISA BADEA IONELA PĂPURICĂ

Redactori permanenti / Permanent editors:

Redactori colaboratori / Associate editors:

BIANCA DRĂGHICI RALUCA GOLEŞTEANU KARLA STANCIU ALEXANDRA LECA DIANA OANCEA MIHAI TORŞAN ISABELLE RADIGON

Traducatori / Translators

CASIANA CONSTANTIN ELISA MAXIM ALEXANDRA ŞERBĂNESCU ANDRA OLARI MĂDĂLINA PANDURU LIGIA NICULAE

Corector

IULIA IANCU CASIANA CONSTANTIN LIGIA NICULAE

Concepte coperta Design grafic/ Graphic desing

Coperta principala - MIHAI ADAM Art revolution – DIANA IONIŢĂ Miscari sociale TAMARA ENACHE TAMARA ENACHE

NOTĂ: Părerile exprimate în cadrul materialelor publicate aparţin exclusiv autorilor şi nu intră în răspunderea redacţiei. /The opinions expressed through the published materials are owned exclusively by the authors and they are not necessarily the magazine’s responsibility.

CONTACT:

www.artout.ro www.facebook.com/ArtOutMagazine redactie@artout.ro

Contents EDITORIAL

Un an mai intens ca niciodata

LAURA LUCIA MIHALCA

ART + REVOLUTION = …..

LIGIA NICULAE

Draga mea țară

KARLA STANCIU

My dear country

KARLA STANCIU

DIANA MORAR

by DIANA MORAR translated by ALEXANDRA ȘERBĂNESCU

Ma chère patrie

DOSAR TEMATIC - ART REVOLUTION

După și înainte de decembrie ‘89 Before and after December ‘89 Arta revoluționară: Experiența bolșevică

ALEXANDRA LECA by ALEXANDRA LECA translated by ALEXANDRA ȘERBĂNESCU

Revolutionary art – the Bolshevik Experience

IONELA PĂPURICĂ

by IONELA PĂPURICĂ

LARISA BADEA

by LARISA BADEA translated by ANDRA OLARI

Revoluția literaturii Literature revolution Istoria fotografiei: puterea imaginii History of photography: the power of images

Englezoaica și ducele

ISABELLE RADIGON tradus de ANDRA OLARI ISABELLE RADIGON

L’Anglaise et le Duc

43 44

DOSAR TEMATIC - MISCARI SOCIALE

Necunoscutul The unknown Înțelegând conceptul de mişcare socială

MIHAI TORŞAN by MIHAI TORŞAN translated by CASIANA CONSTANTIN LIGIA NICULAE tradus de ELISA MAXIM

Understanding the Concept of Social Movements

by LIGIA NICULAE

46 49 53 57

INTERVIURI

Interviu cu Robert Șerban Interview with Robert Șerban

ANDREA TRIPA by ANDREA TRIPA translated by CASIANA CONSTANTIN

Interviu cu pictorul Gheorghe Zvarici Interview with Gheorghe Zvarici

VLAD ROATĂ by VLAD ROATĂ translated by MĂDĂLINA PANDURU

61 64 67 72

PROIECTE

Propunere proiect hostel Hostel proposal project

IOANA HURĂ by IOANA HURĂ translated by LIGIA NICULAE

77 81

BONUS

Produsele de lux: Relaţia dintre brand-uri şi celebrităţi BIANCA DRĂGHICI traducere de ELISA MAXIM (Partea a VI-a)

Luxury Fashion: Relationship between Brands and Celebrities (Part 6) by BIANCA DRĂGHICI

Rolul arhitecturii în reprezentarea ideii de moarte în cimitirele creștine vechi

de RALUCA E. GOLEȘTEANU tradus de CASIANA CONSTANTIN

The Role of Architecture in Representing the Idea of Death in Old Christian Cemeteries by RALUCA E. GOLEȘTEANU

Un AN mai intens ca NICIODATĂ LAURA LUCIA MIHALCA

Redactor-şef

Nu știu cum a fost anul acesta pentru voi, dar pentru noi, anul 2015 a fost cel mai intens de la fondarea Art Out și până acum. Am dezvoltat proiecte și concepte noi, urmând strategia anuală și, cel mai important, am dezvoltat echipa. Iată-ne acum, la finele anului, cu cea mai amplă formulă de până acum. Am adunat momente frumoase alături de colegi, deveniți azi prieteni. Sunt amintiri care rămân în albumul vieții pentru totdeauna.

Crăciunului, ne gândim la persoanele cărora trebuie să le mulțumim și la cele pe care le primim cu brațele deschise, încurajându-le.

Încep prin a-i mulțumi Simonei Mihalca, redactor-șef Teen Art Out și director interimar Art Out in perioada august-decembrie 2015. Și asta pentru că a fost poate prima care a crezut în proiect și, totodată, cea căreia îi datorăm numele. Continui cu Andreea Ionescu, pentru că este cu siguranță una din Am glumit, am râs, am colaborat și am lucrat, colegele cu cea mai mare experiență in Art Out. Ei îi am experimentat și ne-am distrat, am avut ședințe datorăm fotografii minunate atât de la evenimentele de lucru, dar și evenimente de teambuilding. Sunt Art Out, cât și ale partenerilor, dar mai ales încredere mândră de echipă, de toți membrii permanenți, dar și devotament. Vreau să mulțumesc și lui Alexandru și de colaboratorii noștri și țin să mulțumesc tuturor Găvan, director adjunct, care este nu doar un bun pe această cale, în numele întregii echipe. Dacă prieten, ci și un ajutor de nădejde în situații limită am ajuns atât de sus, este datorită vouă. În pragul și contra cronometru, atunci când situațiile impun

2 prezență de spirit și abilități practice.

de vedere vizual și datorită colegei noastre Tamara Enache, designer grafic căreia îi mulțumesc enorm Se cuvine să continui prin a mulțumi Dianei pentru energia, entuziasmul și dedicația sa. Mihăescu, actualmente manager al departamentului Economic & fundraising, colegă alături de care am Dacă echipa Art Out este azi atât de puternică scris proiecte importante, aplicate pentru echipă și și de unită, acest lucru este datorat în bună măsură pentru Art Out. Firul timpului ne conduce la Raluca colegei noastre Karla Stanciu, actualmente manager Teodorescu, specialistă pe probleme de comunicare, al departamentului de resurse umane. Alături de ea, marketing si strângere de fonduri. Ediția 2015 a Galei continuăm o poveste frumoasă, de suflet, indiferent Art Out a fost dominată de energia și aportul său și de limitele de timp și spațiu. Ea este cu siguranță una nu vom uita asta niciodată, așadar îi mulțumim încă din persoanele care ne arată constant că se poate. o dată. Ligia Niculae, redactor-șef adjunct, este cea Pentru că da, se poate! căreia îi datorăm conceptul actual al revistei, al liniei redacționale. Alături de ea avem amintiri frumoase, În echipă avem un prieten de nădejde: Marius de la evenimente formale și informale și se cuvine sa îi Bobe, videomaker căruia îi mulțumim nu doar mulțumim pentru aportul său important. pentru conceptele sale video, ci și pentru implicarea lui formală și informală în cadrul echipei. Comunicarea către public a fost dezvoltată și datorită ideilor și propunerilor colegei noastre Bianca Cezara Miclea este un redactor foarte bun, Silitră, actualmente manager al departamentului PR alături de care am creat proiecte editoriale importante. & Marketing. Îi mulțumim cu această ocazie. Vlad Toma este un redactor cu un potențial extraordinar, de care ne-am putut convinge de-a Revista Art Out are personalitate din punct lungul numerelor de până acum și îi mulțumim și lui

4 pentru implicarea în cadrul Art Out. Direcția de marketing și strângere de fonduri este la un alt nivel datorită Iuliei Constantin, căreia îi mulțumim pe această cale. Mulțumirile noastre merg si către Bianca Vasilescu, un comunicator atent și talentat. Sfera foto a fost dezvoltată de Bianca Bîrsan, căreia îi mulțumim pentru prezența sa activă din sfera culturală și pentru activitatea recentă în cadrul Art Out. Sunt generații diferite de voluntari care se succed, care colaborează frumos, dorind să construiască noi punți pe scena cultural-artistică actuală. Un astfel de exemplu este Patricia Savu, căreia se cuvine să îi mulțumim pentru implicarea continuă din ultima perioadă. Diana Vișan ne pregătește site-uri cu design nou și nu putem decît să îi mulțumim pentru energia alocată în acest sens. Florin Stoian este un grafician care a semnat câteva probleme importante, concretizate în materiale vizuale importante.

Finalul de an ne aduce nu doar o și mai bună organizare, exersată de-a lungul ultimelor luni, ci și colegi și colege care ne arată constant dovezi ale entuziasmului și pasiunii în lucru. Este cazul Elisei Maxim, managera departamentului de traduceri, dar și a lui Adrian Chețan, cel care ne pregătește o campanie de comunicare de excepție pentru 2016. Carmen Fortis și Ileana Suciu sunt redactori care scriu noi pagini în istoria revistei și le mulțumim. Casiana Constantin este o personalitate cu totul aparte și o traducătoare foarte bună, suntem mândri să o avem în echipă și îi mulțumim pentru întreg aportul de până acum. Andreea Ananiesei este o colegă relativ nouă, care s-a mobilizat extrem de repede atunci când a fost nevoie, dovedind maturitare, responsabilitate și interes către proiecte și nu putem decât să îi mulțumim pentru acest lucru. Roxana Zafiu a dezvoltat și ea proiecte interesante, prezența sa în echipă aduce cu siguranță un plus. Echipa nu ar fi fost azi în forma actuală fără aportul extraordinar al celor care s-au ocupat de cea mai recentă campanie de recrutări, este vorba despre Alexandra Leca, Robert Dragomir și Vlad Toma,

deja amintit mai sus. Ei, organizați și sfătuiți de Karla, rămâne să o descoperim în 2016, la fel fiind si cazul au pus bazele echipei de azi, de acum. Este o echipă colegei noastre Diana Smeu. tânără și motivată, de care suntem mândri să o avem, o echipă care promite extrem de mult. Andreea Tripa nu doar că îndrăznește, ci și reușește să surprindă continuu prin modernitatea Echipa este astăzi dezvoltată la nivel național ideilor, prin stilul său de a scrie pe care-l dezvoltă și și internațional și acesta e meritul lor, drept pentru prin temele și subiectele pe care le alege. care le mulțumim. Alexandra Tudose este o mai veche truditoare a cuvintelor în redacție și merită să-i urmărim Redacția este acum bine închegată și puternică. evoluția. Xhenis Shehu ne aduce varietate, culoare, Larisa Badea ne aduce o privire actuală asupra efervescență, noutate și note de interculturalitate și problemelor artei contemporane. Adriana Ciotau ne multiculturalism, în timp ce Alia Zariosu va fi o altă aduce experimentul și experiența vestului României. prezență pe care o vom descoperi pe larg în redacție în Giorgiana Dănilă impresionează prin tenacitate și 2016. implicare, prin viziunea modernă pe care o propune. Departamentul Traduceri joacă și el un rol Diana Giură este un redactor care promite foarte important, atât pentru că asigură traducerea textelor mult, căreia îi datorăm multe recenzii și interviuri. pentru redacție, cât și pentru că ne asigură portia de Iulia Iancu este o colaboratoare mai veche care iată știri culturale bine doocumentate și variate, cu surse că revine în echipă, mai puternic ca oricând, tot sigure din presa internațională. ea fiind și ofițer de presă în cadrul redacției. Ada Muntean propune concepte îndrăznețe, lucrând la Casiana Constantin este un traducător foarte nivelul relației public-autor. Ionela Păpurică promite atent și riguros, căreia se cuvine să îi mulțumim pentru și ea foarte mult si deschide noi drumuri alături de implicarea de până acum. Ei i s-au alăturat noi colege noi. Andreea Pop este o prezență nouă în redacție și cu un parcurs promițător - Alexandra Angheluță

6 (Șerbănescu), Isabelle Radigon și Olari Andreea Gabriela. Departamentul PR & Marketing este unul extrem de important, dar și foarte activ.

dezvoltarea Art Out. Și aici avem colege noi, cărora le vom putea urmări activitatea în 2016Ș Alexandra Chiriță, Ana Maria Ciocirlă, Ioana Dinu, Andrada Galan, Raluca Gâlceava, Diana Ioniță, Doriana Mărăsoiu, Raluca Marin, Diana Negru, Sorina Și aici avem colege și colegi care ni s-au alăturat Niculcea și Roxana Popescu. Vă pregătim in 2016 pentru a dezvolta imaginea Art Out și așteptăm multe ilustrații, creații grafice, campanii de comunicare începutul de 2016 pentru a demara împreună noi vizuală și materiale video, așa că...stați aproape. campanii. Este vorba despre Ionela Berla, Iuliana Blăjan, Lorena Iacobeț, Sabina Iancu, Elena Stan, În final, nimic din acestea nu ar fi fost posibil Ioana Teodoroiu și Andrei Trif. fără aportul considerabil al departamentului Hr, pe Departamentul Proiecte duce mai departe conceptul Art Out, facilitând accesul către public. Au răspuns pozitiv acestei provocări Oana Micu, Andreea Pănescu, Bianca Zaiț, alături de care vom dezvolta proiecte în 2016 și Minodora Toma, responsabilă de organizare de evenimente. Lor li se alătura fotografi iscusiți - Christiana Diaconu Ana Ghineraru, Alexandra Lesenco și Andrei Turcu.

care-l considerăm motorul întregii echipe. Lor le datorăm evenimente interne memorabile și acțiuni pentru voluntari. S-au alăturat departamentului în aceste acțiuni (și în multe altele pe care le păstrăm încă nedevoalatate) colegele Diana Aron, Stela Nadoleanu, Diana Puiu și Gianina Stan, a căror activitate o vom urmări constant în anul care vine.

Sunt mândră de evoluția fiecărei persoane din echipă și impreună construim proiecte durabile, Și cum sfera vizuală este foarte importantă, frumoase și utile. Vă mulțumim că sunteți alături de departamentul Creație este un aport considerabil la noi.

EDITORIAL

ART + REVOLUTION = …..

Egal cu … art revolution sau tema ultimului număr din 2015 al revistei Art Out.

Ultimul număr din 2015 al revistei este cel mai important pentru noi, cei din Art Out. După un an în care am lucrat mult și ne-am dus la îndeplinire misiunea fiecărui număr încercând ca prin fiecare articol să aducem ceva nou și să lăsăm o parte din sufletul nostru în fiecare literă, am decis să încheiem într-o notă specifică vremii. Tema acestui număr a fost aleasă la începutul anului 2015 și am decis (atunci) că este un număr care celebrează schimbarea pentru că decembrie este o lună atât de prielnică schimbărilor. Am prevăzut acest număr ca fiind unul retrospectiv și semnificativ conceptelor de artă și revoluție. La începutul lunii Octombrie știam cum o să arate acest număr; care sunt direcțiile de cercetare, ce vrem să exprimăm, dar mai ales cui se adresează. Voiam să revedem conceptele de artă și revoluție, să vedem cât de important a fost decembrie 1989 pentru noi toți, dar mai ales pentru noi, cei tineri, care eram mult prea mici sau nici măcar născuți. Trebuia să fie un număr al pozitivismului dus spre absolut, prin care să demonstrăm că în 26 de ani, societatea noastră s-a schimbat mult, că evoluția este una demnă de admirat, dar … … dar ne-am trezit că planul nostru nu mai poate fi realizat pentru că evenimentele recente din România, Iran, Franța și Siria, dublate de situația tensionată dintre Turcia și Rusia și valul imigranților. A trebuit să revedem structura revistei și să ne concetrăm într-o mare măsură pe real și prezent. La începutul lunii am re-gândit structura acestui număr, tocmai de aceea am decis includerea a două dosare tematice; dacă primul dosar se referă strict la revoluția în artă, al doilea se axează pe mișcările sociale. Astfel, în acest număr veți descoperi mesajul emoționant al Karlei Stanciu după care veți intra în revoluția în artă. Aici o să vă întâlniți cu articolul scris de Diana Oancea care discută despre pictura românească înainte și după 1989, dar și cu materialul scris de Ionela Păpurică despre literatura din perioada comunistă. Dosarul special despre mișcare socială este unul foarte sensibil pentru noi, tocmai de aceea veți vedea foto-reportaje de la protestele din București din noiembrie 2015 până la manifestaţiile ”Salvați Roșia Montană”. Numărul din decembrie continuă tradiția revistei, tocmai de aceea veți descoperi două interviuri excepționale realizate de Vlad Roată și Andrea Tripa, dar veți putea citi și continuarea materialelor realizate de Bianca Drăghici și Raluca Goleșteanu. Redacția Art Out dorește să vă mulțumească vouă, cititorilor, pentru fidelitatea voastră și sperăm că ne veţi fi alături şi în 2016!

EDITORIAL

ART + REVOLUTION = …..

Equals … art revolution or the theme of the latest Art Out issue of 2015 Translated by ALEXANDRA ȘERBĂNESCU

The latest Art Out issue of 2015 has been the most important for us. We’ve decided to end it in a vein specific of these times, after a year in which we’ve worked hard in order to fulfill the mission of every issue, which is to try and bring something new through every article and leave a part of our soul in each letter. The theme was chosen at the beginning of 2015 and we (then) decided that this issue celebrates change because December is such a favourable month for changes to happen. We had already established this issue is going to hold great significance and offer a retrospective view on art concepts and revolution. At the beginning of October we knew how the issue is going to look like, which directions it should take, what we want to express through it and especially, to whom we shall address it. We wanted to revisit concepts of art and revolution, to see how important December 1989 was to all of us, and especially to the youngest among us who were too little or not even born yet. It had to be an issue of absolute positivity meant to show that our society has changed greatly in 26 years, that its progress is admirable but… … but we realized that our plan cannot be carried out anymore because of recent events in Romania, Iran, France and Syria, doubled by the tense relationship between Turkey and Russia and the new wave of immigrants. We had to restructure the magazine and concentrate mostly on the present and on what is going on in reality. At the beginning of this month, we revised the structure of this issue, which is why we decided on including two portfolios: the first one is strictly focusing on revolution in art while the second refers only to social movements. Thus, this issue will provide you with Karla Stanciu’s emotional message which is a foreword to the section about revolution in art. Here you will find Dana Oancea’s article in which she discusses Romanian paintings before and after 1989 and also Ionela Păpurică’s work about literature during the Communist era. The special portfolio about social movements means very much to us, which is why you are going to see news photography from the November 2015 protests in Bucharest but we will also go as far back as the ”Salvați Roșia Montană”(Save Rosia Montana) movement. The December issue continues the magazine’s tradition, which is why you are going to discover two outstanding interviews done by Vlad Roata and Andrea Tripa, but you will also be able to read the follow-up to Bianca Drăghici and Raluca Goleșteanu’s articles. The staff here at Art Out wishes to thank you, our readers, for your loyalty and we wish you will still be with us in 2016!

EDITORIAL

ART + REVOLUTION = ….. Est égal à …. art revolution, thématique du dernier numéro de l’année 2015 de la revue ART OUT. Le dernier numéro de l'année 2015 de la revue Art Out est le plus important pour nous qui collaborons à Art Out. Après un année de travail intense, et après avoir réalisé la mission assignée à chaque numéro, en espérant que chaque article apporte quelque chose de nouveau et en laissant une partie de notre âme derrière chaque lettre, nous avons décidé de clore cette année par une tonalité spécifique à notre époque. La thématique de ce numéro fut choisie au début de l'année 2015, et nous avions alors décidé qu'il célèbrerait le changement, décembre étant un mois propice aux changements. Nous avions prévu un numéro rétrospectif et remarquable sur les concepts de l'art et de la révolution. Au début du mois d' octobre, nous savions comment allait se présenter ce numéro ; quelles en seraient les lignes directrices, ce que nous voulions exprimer au cours de celui-ci, mais surtout pour qui il s'adressait. Nous voulions revisiter les concepts d'art et de révolution, voir combien décembre 1989 avait été important pour nous tous, mais surtout pour nous, les jeunes, qui étions beaucoup trop petits ou pas encore nés. Il fallait que ce numéro soit celui de l'optimisme tendu vers l'absolu, il fallait montrer qu'en 26 années notre société avait beaucoup changé, que l'évolution était digne d'admiration... mais... Mais nous nous sommes réveillés avec notre plan, devenu irréalisable en raison des évènements récents de Roumanie, d'Iran, de France et de Syrie, doublé d'une situation très tendue entre la Turquie et la Russie et de la vague d'émigration. Il fallut revoir la structure toute entière et nous focaliser dans une large mesure sur le réel et le présent. Au début de ce mois nous avons repensé la structure de ce numéro, et c'est pour cette raison que nous avons décidé d'inclure deux dossiers thématiques ; si le premier dossier se réfère strictement à la révolution dans l'art, le second quant à lui, se réfère aux mouvements sociaux. Ainsi vous découvrirez dans ce numéro le message émouvant de Karla Stanciu après lequel vous entrerez dans la révolution dans l'art. Là vous trouverez un article écrit par Diana Oancea qui présente la peinture roumaine avant et après 1989, mais aussi l'article de Ionela Păpurică qui traite de la littérature de la période communiste. Le dossier spécial abordant les mouvements sociaux est un sujet sensible pour nous, vous verrez ainsi un reportage photo des manifestations de Bucarest de novembre 2015, reportage qui couvrira jusqu'aux manifestations « SauvezRoșia Montană ». Le numéro de décembre poursuit la tradition de la revue, vous découvrirez ainsi deux interviews exceptionnelles réalisés par Vlad Roată et Andrea Tripa, puis vous pourrez lire les articles réalisés par Bianca Drăghici et Raluca Goleșteanu. La rédaction d'Art Out souhaite vous remercier, chers lecteurs, de votre fidélité et nous espérons vous retrouver à nos côtés, en 2016 également !

EDITORIAL

DRAGA MEA ȚARĂ, KARLA STANCIU

Sensibilitatea este cea mai importantă caracteristică a ta. Dar trebuie să devii mai puternică. Să îți creezi un Truffaut românesc sau un Brassens românesc. Să nu lași capul plecat oricând îți este teamă. Să nu mai permiți ignoranței să-ţi devină imn național. Îți doresc să fii bolnavă de iubire, să-ți îmbrățisezi compatrioții ca și când i-ai vedea pentru ultima oară. Vreau să fii mai dură pentru exterior și mai dulce pentru interior, să acuzi nedreptatea și să slujești armonia, harul și talentul. Pentru că el există, dar trebuie să îl găsim și să îl valorizăm. Te rog să nu mai aduci doliu național. Te rog să scoți din dicționar aceste 2 cuvinte ce ne îmbracă în negru. Te rog să ne ții departe de atacuri, de foc, de apa, de cutremur. Ia-ne la sânul tău ca o mama și spune-ne cuvinte de amor. Iar când obosești, noi suntem aici. Fă-ne puternici ca să te putem ajuta și susține. Iar apoi dă-ne drept a ne apăra singuri. Și o vom face. Cu demnitate, cu sârguință. Și...încă ceva. Ține-ți copii lângă tine, căci la un moment dat, ai să plângi de durere văzând că vei fi părăsită. Copii tăi te iubesc dar trebuie să le dai motive să rămână. Adică să îi iubești și tu. Am încredere în tine și aștept semnul tău să mă întorc!

EDITORIAL

MY DEAR COUNTRY, by KARLA STANCIU translated by CASIANA CONSTANTIN

Your sensitiveness is your most important feature. But you have to get stronger. You have to create a Romanian Truffaut or a Romanian Brassens. You don’t have to carry out whenever you are afraid. You mustn’t let ignorance be the national anthem. I wish you will contract love, that you will hug your compatriots as you are seeing them for the last time. I want you to be tougher on the outside and sweeter on the inside, you have to blame the injustice and serve the harmony, the grace and the talent.But we have to find it and value it because it exists. Please don’t bring national mourning anymore. Please removefrom the dictionary these two words which dress us in black. Please keep us away from assaults, fire, water and earthquakes. Keep us at your breast like a mother and tell us amatory words. And when you get tired, we are here. Make us strong so we can help and support you.And then give us the right to protect ourselves. And we will. We will heedfully, with dignity. And... one more thing. Keep your children close to you, because, at some point you will cry painfully watching yourself abandoned.Your children love you but you have to give them a reason to stay. You have to love them too.

I trust you and I’m waiting for your sign for me to return!

EDITORIAL

MA CHÈRE PATRIE, by KARLA STANCIU

Ta principale caractéristique est la sensibilité. Mais il faut que tu deviennes plus forte. Que tu crées un Truffaut roumain, ou bien un Brassens roumain. Que tu ne baisses pas les bras dès que tu as peur. Que tu ne permettes plus à l'ignorance de devenir un hymne national. Je te souhaite d'être malade d'amour, de prendre dans tes bras tes compatriotes comme si tu les voyais pour la dernière fois. e veux que tu sois plus dure pour l'extérieur et plus douce pour l'intérieur, que tu accuses l'injustice et que tu te mettes au service de l'harmonie, de la vocation et du talent. Parce ce que ce talent, il existe, mais il nous faut le trouver et le valoriser. Je te prie de ne plus t'accommoder du deuil national. Je te prie de sortir du dictionnaire ces deux mots qui nous habillent de noir. Je te prie de nous tenir éloignés des attaques, du feu, de l'eau, des tremblements de terre. Prends-nous en ton sein comme une mère et dis nous des mots d'amour. Et quand tu fatigues, on est là. Rends-nous forts pour que nous puissions t'aider et te soutenir. Mais ensuite, donne-nous le droit de nous protéger nous-mêmes. Et nous le ferons. Avec dignité, avec persévérance. Et... encore une chose. Garde tes enfants près de toi, car, à un moment donné, tu pleureras de douleur te voyant abandonnée. Tes enfants t'aiment mais il faut que tu leur donnes des raisons de rester. C'est à dire que tu les aimes aussi. J'ai confiance en toi et attends ton signal pour rentrer.

grafic design : DIANA IONŢĂ

ART REVOLUTION

DUPĂ ȘI ÎNAINTE DE DECEMBRIE ‘89 DIANA MORAR

Abstract: The Romanian painting had suffered many limitations before December 1989 and the effects are more visible now, in the contemporary art. Artists like Ion Bârlădeanu and Adrian Ghenie are using the communist stereotypes in the meantime the favorite Ceaușescu's painters are struggling to accommodate to the new artistic language. Key words: Nicolae Ceausescu, Ion Bîrlădeanu, Adrian Ghenie, Partid, comunism, pictură E din nou decembrie. Iar în decembrie comemorăm. Ața românească contemporană nu cunoaște astfel de limitări, iar plăgile trecutului sunt redeschise mereu și examinate cu obiectivitate, sinceritate, ironie, contemplare sau pur subiectivism. Momentul istoric care beneficiază de cea mai multă atenție este epoca ceaușistă și finalul ei din 1989. Cenzura instituită cu atâta forță atunci asupra culturii și a oamenilor erudiți își face azi simțită frustrările tot mai puternic prin vocile artiștilor, chiar și a unora care nu au apucat să guste prea mult din amarul acelor ani. Conștiința colectivă încă se descarcă de spaimele,

umilințele și constrângerile absurde din acea epocă. Personajele zeificate atunci - Nicolae și Elena Ceaușescu au fost reduse la aspectele rudimentare ale umanului, sunt ridiculizate fără teamă, erotizate, caricaturizate, pedepsite, redate cu fețe desfigurate sau chiar fără chipuri. Acest proces de neutralizare prin imagine echilibrează în ochii privitorului relația trecut-prezent, realitate-iluzie, adevăr-falsitate. Colajele lui Ion Bîrlădeanu sau lucrările lui Adrian Ghenie atrag atenția asupra forței imaginii, a efectului stereotipurilor în societatea contemporană, a legitimității și asumării unor opinii. Ceea ce este de asemenea important este contactul subiectiv al privitorului cu lucrările, relația dintre ceea ce vede și ceea ce crede că i se arată, starea de uimire în fața unei imagini neașteptate, interzise cândva și acum cât se poate de evidentă. Consider că efectul pe care îl au la nivel intim asupra privitorilor este cel care sporește valoarea acestor lucrări, pentru că artiștii reușesc să provoace reacții imediate: un zâmbet, o mirare, dar și meditative pe termen mai îndelungat.

Ion Bîrlădeanu-Colaj (3), 1990

https://geopolitikon.files.wordpress.com/2010/01/ion-barladeanu-colaj-3-1990.jpg

ART REVOLUTION

Adrian Ghenie-„Study for boogyman”

https://s-media-cache-ak0.pinimg.com/736x/c2/92/6c/c2926ca85c9a3753c4daa19971d652f9.jpg

ART REVOLUTION Dar înainte de decembrie 1989 situaţia era alta, artiștii mai mari sau mai mici aveau comenzi de la Centru și erau nevoiţi să execute ca niște muncitori harnici într-o uzină ceea ce li se cerea. Nu era nevoie să creeze, ci să urmeze indicațiile directe sau indirecte. Cred că această Epocă de Aur a fost guvernată prin imagini și sloganuri și este interesant de ştiut că pentru propagandă se preferau tablourile și nu fotografiile. Motivația este multiplă: idealizarea și alegoria propagandistică care furau ochiul oricui erau posibile doar prin pictură, și în mod cert aveau legătură și cu portretistica de curte, cu portretele oficiale ale împăraților al căror rol urmărea impunerea respectului, de a da legitimitate și de a face cunoscută oriunde puterea „Unsului lui Dumnezeu”. Se dorea autentificarea acestuia, includerea sa alături de domnitorii legitimi. Doar că derapajele perioadei comuniste au fost grave, iar iluziile cu care a fost hrănit acest cult al persoanei sau al cuplului ceaușist, au căpătat dimensiuni prea mari. Cu cât lucrările erau mai mari, cu un număr mai mare de personaje, mai colorate și mai adulatoare cu atât erau mai apreciate de Putere. Dar efectul asupra privitorilor era în mod cert altul, cel opus de respingere, suprasaturație și dezgust, deoarece mesajul transmis apare rece, fad,

plat și repetitiv. Când spun repetitiv mă refer atât la compoziția lucrărilor, la scurtul mesaj transmis esențializat de titlurile precum„ Omagiu…”, „epoca de Aur…”, „Pagini de istorie..”, „Eroina Luptătoare…” dar și la chipurile cuplului. Se știe că Ceaușescu nu prea poza pictorilor așa că aceștia se foloseau de fotografiile agreate și arhicunoscute, ce apăreau și în reviste, cărți, almanahuri, pe pereții instituțiilor, și a apărut chiar și pe coperta faimoasei reviste „Time” în 1966. Acel Chip omniprezent, prelucrat cu mijloacele timpului era dominat de un zâmbet generos și încrezător, înzestrat cu o privire concentrată undeva înafara spațiului, cu părul tuns proaspăt, des și grizonat și cu gâtul înfășurat strâns de cămașa albă tranșată dur de cravată. Acest Chip împietrit apărea singur sau atașat unor trupuri în costum care făceau niște mișcări greoaie și rigide, alături, după caz de copii, muncitori, soldați, Elena, sau alte variante. Numărul lucrărilor de acest tip este generos, unele sunt hiperbolizante, altele ironice, caricaturale chiar și vizibil forțate, iar valoarea artistică e scăzută. Erau un fel de colaje picturale în care elementele nu se potriveau în mod natural și atunci ele au fost montate, fixate și alipite cu presiunea unui dictator. E chiar trist, dar previzibil, să zâmbești

Sabin Bălașa-„Omagiu”

https://ceausescunicolae.wordpress.com/2010/01/11/omagiu-familiei-ceausescu-picture-tablouri/

ART REVOLUTION acum văzând aceste lucrări, dar rămâne întrebarea: cum s-a ajuns la asemenea absurdități? Răspunsurile sunt evidente: instaurarea cultului megalomaniac al Conducătorului cu sau fără voia sa prin presiuni, violență și abnegație lamentabilă din partea acoliților ce profitau de pe urma actelor lor. Cred că era o victorie nemaipomenită pentru Partid când artiști cu adevărat valoroși cedau sau erau cumpărați să realizeze un tablou, cred că satisfacția reușitei umbrea chiar și fericirea vederii lucrării finalizate! Poate așa au trecut cu vederea ironiile indiscutabile sau adulările fără limite la care unii artiști se angrenau, precum asocieri directe cu personalități din trecutul istoric, supradimensionări grotești, reprezentări diafane și idilice cu flori, copii veseli și bucălați și băi de mulțime. Multe ne apar acum cu adevărat ofensatoare și este de mirare că artiștii nu au fost pedepsiți pentru asta. Probabil că Puterea nu le-a putut înțelege, au fost furați de efectele facile ale reprezentării: veșmintele, asemănarea, dimensiunea, culorile și poate chiar au fost foarte încântați.

17 Astfel s-a produs ceva cu adevărat ciudat: redarea unui stereotip în stereotipie…. Aș dori să închei cu un citat al istoricului Adrian Cioroianu din „Acel Ceauşescu pe care l-am creat (despre o fascinantă – şi păgubitoare – “industrie a elogiului”)” legat de propagandă și de cultul personalității: “ Aniversarea vârstei de 60 de ani a Conducătorului (ianuarie 1978) declanşează o beţie a cuvintelor (sau imaginilor) fără precedent. “Cîrmaci înţelept”, “conducător vizionar”, “strateg genial”, “stegar viteaz”, “al nostru Erou”, “Eroul naţiunii”, “neobosit Erou”, “cel mai de seamă Erou printre eroii neamului”, “Eroul păcii mondiale”, “ctitor de geniu”, “carpatic scut”, “simbol viu al năzuinţelor”, “stejar de vis, de-avânt, de omenie”, “vântul care mişcă pădurea”, “marele tribun al neamului”, “fiu luminat al patriei”, “titan modern”, “marele contemporan”, “fondatorul României socialiste” – acestea şi alte formule de gen vor face carieră, într-o spirală a elogiului ce atinge aberaţia 1.

1. Adrian Cioroianu - „Acel Ceauşescu pe care l-am creat(despre o fascinantă – şi păgubitoare – “industrie a elogiului”)” https://geopolitikon.wordpress.com/tag/revista-historia/

Dan Hatmanu-„Aniversare”

https://geopolitikon.wordpress.com/tag/revista-historia/

ART REVOLUTION

https://ceausescunicolae.wordpress.com/2010/01/11/omagiu-familiei-ceausescu-picture-tablouri/

ART REVOLUTION

BEFORE AND AFTER DECEMBER ‘89 DIANA MORAR Translated by ALEXANDRA ȘERBĂNESCU Sinopsis. Pictura românească a fost supusă multor restricţii înainte de decembrie 1989, iar efectele sunt mai vizibile acum, în arta contemporană. Artişti precum Ion Bârlădeanu and Adrian Ghenie folosesc stereotipurile comuniste. Între timp, pictorii preferaţi ai lui Ceauşescu se luptă cu acomodarea la noul limbaj artistic. Cuvinte cheie: Nicolae Ceauşescu, Ion Bîrlădeanu, Adrian Ghenie, Party, comunism, pictură It’s December again. And December is a month of commemoration. Romanian contemporary art does not know such demarcations in time and the wounds of the past are always reopened and examined through the lens of objectivity, sincerity, irony, contemplation or pure subjectivity. The Ceaușescu era and its fall in 1989 draw the most attention throughout Romanian history. Today, the censure that had been so forcefully implemented in regards to culture and its intellectuals brings its frustrations to the forefront through the voices of artists and even through those that did not get to taste too much of the bitterness of those years. The collective consciousness is still trying to shed the fears, humiliations and the absurd constraints of

the past. Nicolae and Elena Ceaușescu, the ones who had been once elevated to a godlike status, have now been reduced to simple human manifestations and are ridiculed without fear, given an erotic interpretation, caricatured, punished, portrayed with either disfigured faces or no faces at all. This process of rendering them neutral through images is able to establish a balance between the past and the present, reality and illusion, truth and fallacy in the eyes of the viewer. Ion Bîrlădeanu’s collages and Adrian Ghenie’s artwork draw our attention upon the impact an image or the effect of stereotypes can have in contemporary society, upon the legitimacy of an opinion and the accounting for it. Another important aspect is the subjective contact of the viewer with the artwork, the relationship between what he sees and what he is shown, the sense of wonder when faced with an unusual image that had been forbidden in the past and is now extremely obvious. I think that the intimate influence the images have on the viewers is the one that enriches these artworks because the artists manage to incite spontaneous reactions: a smile, astonishment and meditation in the long run.

ART REVOLUTION

Adrian Ghenie-„Study for boogyman”

https://s-media-cache-ak0.pinimg.com/736x/c2/92/6c/c2926ca85c9a3753c4daa19971d652f9.jpg

Before December 1989 things were completely different, both known and unknown artists had commissions from the Centre and they had to carry them out like diligent factory workers. It was not necessary to create, but only to follow instructions, be it directly or indirectly. I think that this Golden era was governed by images and slogans and it’s interesting that there was a penchant for painting not photography in Communist propaganda. The reasons can be various: the allegorical propaganda and its idealizing function that has the ability to captivate anyone’s attention can only be possible through painting and it is certainly linked to the portraits done in courts, official portraits of emperors that were meant to inspire respect, to legitimate and display the power of “God’s ordained ruler.” It was meant to authenticate him, to place him alongside legitimate rulers. It’s just that the missteps of the Communist years have been severe and the illusions that fed this cult of personality, the cult of the Ceausescu spouses had been blown out of proportions. So long as the artworks were big, with numerous, colourful and worshipping characters, they were appreciated by the ruler. But the effect on the viewer was certainly different: a sense of repugnancy, over saturation and

disgust because the message that transpires is cold, flat and repetitive. When I say repetitive, I’m referring not only to the composition of the artwork, its short, distilled message through titles such as “Paying homage to…” , “The Golden era…”, “ Pages of history…” ,” The fighting Heroine..” but also to the faces of the couple. It was well known that Ceausescu himself did not pose for painters so they had to work with the famous photographs that had been agreed upon, the ones that were used in magazines, books, catalogues, framed upon the walls of various institutions and even those that made the cover of Time magazine in 1966. That ubiquitous Face, edited using the techniques available at the time was flanked by a generous and confident smile, endowed with a gaze that is rather out of focus, with his freshly styled, pepper-and-salt, thick hair and white shirt and necktie that is tightly fastened around his throat. This frozen Face was portrayed either alone or attached to figures in suits that were slowly and rigidly moving alongside either children, workers, soldiers, Elena or various others. This type of artwork comes in great numbers, some are hyperbolized, others are ironic, caricatured even and visibly forced and their artistic worth is low. They were a sort of

Sabin Bălașa-„Omagiu”

https://ceausescunicolae.wordpress.com/2010/01/11/omagiu-familiei-ceausescu-picture-tablouri/

ART REVOLUTION painted collages in which the elements did not match and so they needed to be fixed and glued together by the pressure exerted by a dictator. It’s truly sad but predictable to be able to smile today, seeing these pictures but the question still remains: how were these absurdities even possible? The answer is obvious: enforcing a megalomaniac cult of the leader with or without his volition through pressure, violence and strong devotion on behalf of his acolytes, who were making a profit through their actions. I think it must have been a glorious victory for the Party when real valuable artists were breaking down or bought to carry out a commission, I think the satisfaction of such a victory managed to reduce even the joy of seeing the final product. Maybe this is why they overlooked the obvious ironies or the limitless worshipping some artists threw themselves into, with direct associations with historical personalities of grotesque proportions, fragile and idyllic representations with flowers, joyful and rosy-cheeked children and being surrounded by masses of people. Several of them seem extremely offensive to us today and it’s a wonder these artists haven’t been punished for it. Perhaps the Party did not understand them, being too distraught by the simplistic

representations: the clothes, the resemblance, size, the colours, and maybe they were actually delighted by them. Thus, something truly strange has happened: creating a stereotype within another… I would like to wrap it up with a quote from historian Adrian Cioroianu from the article “The Ceausescu we made (a fascinating and damaging “industry of praise”) in regards to propaganda and the cult of personality: “The 60th anniversary of the Ruler (January 1978) kicks off an unprecedented slur of words (or images, rather). “Wise helmsman”, “ visionary leader”, “genius strategist”, “brave banner man” ,”our Hero” ,”national Hero”, “unwavering Hero”, “the most distinguished Hero of all national heroes” ,”the Hero of world peace” ,”genius founder”, “Carpathian shield”,” living symbol of hope”, “an oak of outstanding compassion”,” the wind that shakes the forest” ,”the greatest commander 1 of our nation”, “ the enlightened son of our homeland”, “modern titan” ,” the greatest contemporary man” , “ the founder of socialist Romania” – these and many others alike would become famous, in a nonsensical spiral of never-ending praise.

https://ceausescunicolae.wordpress.com/2010/01/11/omagiu-familiei-ceausescu-picture-tablouri/

ART REVOLUTION

Arta revoluționară: Experiența bolșevică Abstract: Initially, Socialist Realism was an artistic and literary doctrine of political censorship in the Soviet Union required that artists portray a positive depiction of socialist society in conventionally realistic terms. The official apologists for Socialist Realism have misunderstood the relationship between art and propaganda. It is equally true that a revolutionary government has need of every ideological weapon available. All works of art exercise an ideological influence, even works by artists who profess to have no interest outside art. The Soviet public has been made aware of its right to art, but it is incapable of developing that right because it has no experience to its own art. Keywords: revolution, art, socialist realism, Soviet art

ALEXANDRA LECA

După câteva luni de la revoluția din octombrie, Vladimir Ilich ( Lenin) a cerut decorarea centrului Moscovei cu statui și monumente ce întruchipau marii luptători ai socialismului și binefacerile revoluției. Lenin a adaugat faptul că planul pentru monumentele propagandiste a fost ideea lui arzătoare. Inovator în ideile lui Lenin a fost adaptarea artei naționaliste în scopuri socialiste, întrucât, în secolul al XIX-lea, monumentele construite au devenit o obsesie a statului național pentru comemorarea patrimoniului istoric. Monumentele lui Lenin evocă o moștenire națională:

Monumentul obelisc din grădina Alexander din Moscova, situat lângă zidurile Kremlinului din Moscova. Ințial, așa-numita Romanovsky obelisc, a fost proiectat de S. A. Vlasev și ridicat pe 10 iulie 1914 pentru a comemora jubileul dinastiei Romanov. A fost transformat intr-un monument bolșevic prin gravarea numelor: Marx, Engels, Lasalle, Bebel, Lavrov. ( Sursa: wigangreensocialists.wordpress.com)

ART REVOLUTION

Proiectul sovietic a fost rezultatul unei revoluții radicale, în urma căreia s-au distrus toate relațiile pieței private, temeiurile artei fiind puse cu adevărat în pericol. Relația artistului cu propria artă, autonomia creației și producțiile individuale au fost puse sub semnul întrebării în această perioadă tulbure. Concepția despre artă a lui Lenin se baza, în primul rând, pe argumentările și exemplificările unor idei din operele scriitorilor ruși Lev Tolsoi și Maxim Gorky. Dacă la începutul secolului al XX-lea artiștii ruși formau o elită la nivel internațional, mulți dintre ei luând parte la mișcările de avangardă, alegerea politică a mers spre înlocuirea acestor avangarde de tip burghez. Principala caracteristică a atitudinii comuniste față de arte și artiștii din anii 1918-1929 a fost libertatea relativă și semnifică experimentarea în mai multe stiluri într-un efort de a găsi un stil distinctiv sovietic de artă. Din cauza opoziției lor față de guvernul bolșevic, mulți artiști au reușit să fugă

din Rusia, unde nu puteau să promoveze libertatea în artă. Lenin era tradiționalist în artă și dorea păstrarea formelor vechi, astfel, inovațiile nu erau acceptate. Este ușor să dăm vina pe artist ca făcând parte din sistemul represiv, dar, în realitate, este necesară cercetarea și căutarea pasiunii ascunse a pictorului, tehnica și finețea operei, trecând dincolo de subiectul abordat. Acesta este secretul în găsirea frumuseții în picturile realismului socialist. Pe de o parte, lucrările descriu modul în care un regim caută să-și controleze propriul popor. Pe de altă parte, vom vedea artistul care încearcă să facă o declarație de creație personală. Istoria ne arată că Lenin nu a reușit să-și atingă visurile, dar lucrările de artă în sine arată că acesta (picturile lui) a avut intenții bune. În schimb, Stalin a căutat să folosească arta în motive politice. El a vrut ca arta să educe oamenii în scopul învățării noilor principii ai comunismului.

Pictură reprezentând o cină țărănească la care participa și Lenin. Tabloul este realizat de Vladimir Fedoseev, în anul 1915, la Kiev. Acesta este exemplul clasic al unuia dintre principiile realismului socialist: atât bătrănii cât și tinerii sunt strănși laolaltă, împârțind cina. Este modul propagandistic de a expune idealurile comunismului. ( Sursa: marxistleninist.wordpress.com)

ART REVOLUTION

„Lenin conducând Revoluția bolșevică” de Mikhail Fedorovich și Ludmila Sergeevna, anul 1923. Se poate vedea cum Lenin încearcă să-și motive soldaţii spre victorie, în timp ce aceștia stau drepți cu arma în mână, gata să răspundă ordinelor conducătorului. Se voia nașterea omului nou, disciplinat, aservit statului. ( Sursa: marxistleninist.wordpress.com) Începând cu sfârșitul anilor 1900, picturile realismului socialist au fost exportate în Europa, mai ales în Londra. La acea vreme, dealerii de artă au fost în stare să transporte sute de picturi în automobilele lor, până și pe capotele mașinilor. Din păcate, multe dintre acestea au fost grav avariate în urma transportului și au fost refăcute cu vopsea ieftină. Astăzi, lucrările de artă care au fost pictate, din necesitate, în perioada socialismului realist, rămân documentele istorice ale iluziei Rusiei comuniste și a Uniunii Sovietice. Spre sfârșitul regimului, 70 de ani mai târziu, vom vedea mult mai multă libertate în picturi și nu numai, pentru că artiștii încep să-și exprime propriile idei cu ardoare și să își arate adevărata personalitate. Cu toate acestea, criticii de artă se plâng de calitatea acestora, care este considerată ca fiind mult mai slabă decât a lucrărilor anterioare.

Bibliografie: 1. ” Art and Revolution” de John Berger 2.

”On Art and Culture” de V. I.Lenin

3. marxistleninist.wordpress.com 4. „ Foaia Națională” – revistă liberă de luptă culturală și spirituală

ART REVOLUTION

Revolutionary art – the BOLSHEVIK EXPERIENCE

ALEXANDRA LECA Translated by ALEXANDRA ŞERBĂNESCU

Sinopsis: Inițial, realismul socialist era o doctrină artistică și literară a politicii de cenzură din Uniunea Sovietică care cerea artistului să portretizeze în termeni pozitivi și convenționali realitatea societății socialiste. Susținătorii realismului socialist au înțeles greșit relația dintre artă și propagandă. Este de asemenea adevărat faptul că un guvern revoluționar are nevoie de orice instrument propagandistic aflat la îndemână. Toate operele de artă exercită o influență ideologică, chiar și operele artiștilor care susțin că nu au un alt interes în afara artei. Publicul sovietic a devenit conștient de dreptul său la artă, dar nu este capabil de a își dezvolta acest drept pentru că nu are experiența propriei arte. Cuvinte cheie: revoluție, artă, realism socialist, artă sovietică

The obelisk in the Alexander garden in Moscow, situated near the walls of Kremlin. Initially, the so-called Romanovsky obelisk, was designed by S.A. Vlasev and erected on the 10th of July 1914 to commemorate the jubilee of the Romanov dynasty. It was turned into a Bolshevik monument through the engraving of names such as: Marx, Engels, Lasalle, Bebel, Lavrov. ( Source: wigangreensocialists.wordpress.com)

Several months after the October revolution, Vladimir Ilich (Lenin) demanded Moscow’s centre to be adorned with statues and monuments depicting the great socialist warriors and the positive outcomes of the revolution. Lenin added the fact that the propagandistic monuments were part of his passionate idea. To Lenin’s mind, innovation represented the adaptation of nationalist art in socialist terms as, in the 19th Century, these monuments became an obsession of the state for commemorating national patrimony. Lenin’s monuments evoke the sentiment of having a national heritage: The Soviet project was the result of a radical revolution that destroyed the private market system, endangering the very foundations of art. The relationship of the artist with their own art, the autonomy of creation and individual production were all questioned during these hard times. Lenin’s definition of art rested mainly on the arguments and examples provided by the works of Russian writers such as Lev Tolstoy and Maxim Gorky. Although Russian artists at the beginning of the 20th Century formed an elite of international renown, many of whom took part in avant-garde movements, the local policies shifted towards replacing the avant-garde bourgeoisie. The main characteristic of the communist attitude towards arts and artists in 1918-1929 was that of having relative freedom, meaning the experimental endeavors to find a specific Soviet art style. Due to their adversity to the Bolshevik government, many artists managed to flee from Russia where they were not permitted to promote freedom through art. In regards to art, Lenin was a traditionalist and he wished to maintain this aesthetic, thus innovation was not acceptable. Conversely, Stalin sought to use art for political reasons. Through art, he wanted to educate people with the aim to enforce the new doctrines of communism.

ART REVOLUTION

Painting depicting peasants dinning with Lenin. The artwork was done by Vladimir Fedossev in 1915 at Kiev. This is the classic example of one of the socialist realism tenets: the elderly and the young coming together and sharing dinner. It is the propagandistic method of depicting the ideals of communism. ( Source: marxistleninist.wordpress.com)

“Lenin leading the Bolshevik revolution” by Mikhail Fedorovich and Ludmila Sergeevna,1923 It can be seen how Lenin wanted to urge his soldiers to obtain a victory, while these stand straight, with the guns in their hands, ready to obey the orders of the leader. The ideal was the birth of the new man, disciplined and subservient to the state. ( Source: marxistleninist.wordpress. com)

Beginning with the late 1900s, the artworks following the socialist realism aesthetic were exported to Europe, especially London. At that time, the European art dealers managed to transport hundreds of paintings by car, some even strapping them to the hoods of the car. Unfortunately, many of them were greatly damaged during the transport and had to be redone with cheap paint. Today, the artworks that had to be done in socialist realism terms by force of circumstance, are regarded as historical documents of the communist illusion in Russia and the Soviet Union. 70 years later, during the late years of the regime, we will have seen a lot more freedom in paintings and not only in this domain, as artists began expressing their own ideas passionately and showing their true personalities. Nevertheless, art critics complain about the artworks, as their quality is deemed as being lower than that of the previous ones. Bibliography: 1.” Art and Revolution” by John Berger 2.”On Art and Culture” by V. I.Lenin 3. marxistleninist.wordpress.com 4. „ Foaia Națională” – magazine discussing cultural and spiritual struggles

ART REVOLUTION

REVOLUȚIA LITERATURII IONELA PĂPURICĂ

Abstract : in this article I want to present to you the evolution and the revolution of the Romanian literature and society. Between 1948-1989 the Romanian literature which had greatly suffered from the communist regime that imposed its political interests in all social fields. Many writers had to choose between to submit to the regime ideology, losing the essence of freedom and turn into political puppets used by the Communist Party in order to achieve their (communist) goals. If I made you curious, I invite you to read this article where I deal with the oppression of literature and the revolution of (communist) literature. Key words: art revolution, literature revolution, communist period, liberty, wishes, literary values Arta reprezintă singura cale prin care omul își poate exterioriza trăirile, stările, sentimentele și gândurile, concretizându-se fie printr-un dans de stradă, printr-un dans contemporan, într-un tango sau de ce nu printr-un dans folcloric, fie prin pictură, piese de teatru, și nu în ultimul rând prin opere literare. Arta este un univers complex și complet. În această lume, orice talent primește șansa de afirmare, fiecare artist, fie că este vorba de pictori, dansatori, compozitori, actori, fotografi sau scriitori, este antrenat de această pasiune puternică care abia așteaptă să facă cunoștință cu iubitorii de artă, pentru că în fiecare dintre noi, zace un mic “devorator” de sentimente calde, trăiri unice și pasiuni, într-un cuvânt de ARTĂ. Acest univers frumos a suferit numeroase modificări, a încercat mereu să se modernizeze, să fie în strânsă legătură cu ceea ce micul “devorator “ de artă cere, a încercat să nu se facă uitat, să aducă mereu elemente noi, elemente care mențin trează atenția oamenilor. Deși, la prima vedere, acest proces pare unul simplu care poate fi realizat imediat, lucrurile stau cu totul altfel deoarece întotdeauna a existat

un război între Tradițional și Modern. Acest lucru se vede nu doar la nivelul universului artistic, cât și la cel social. Cu greu se va înlocui ceva ce și-a înfipt rădăcinile puternic în lumea socială pentru a aduce ceva nou, poate mai bun și revoluționar. Să luăm ca exemplu societatea românească, în perioada 1948 -1989. Cu toții știm că în această crudă perioadă s-a instaurat un regim a cărui dictatură a urmărit să transforme talentul de a crea artă într-un univers artistic manipulat, sfârșind prin a primi o tentă politică și încercând prin impunerea cenzurii să elimine din viața iubitorilor de frumos mii de opere valoroase. S-a încercat astfel promovarea unei noi categorii de scriitori, pictori și artiști care erau amăgiți de o iluzie a aprecierii, ce venea uneori doar din partea celor aflați la conducere, reușind să se prezinte doar acele “opere” care urmăreau interesele partidului comunist. Literatura este un domeniu al artei ce a avut foarte mult de suferit din cauza acestui regim, iar în cazul acesta ne referim nu doar la adevărații scriitori ai căror talente erau supuse unor chinuri morale, ci și la cititorii care au fost împărțiți în două categorii: cei care în lipsa operelor și articolelor valoroase capabile să contureze un nou univers în care politica și interesele asociate conducătorilor să nu mai prevaleze acceptau să citească și scriitori care glorificau partidul comunist, și cei care au fost împotriva unui astfel de regim, încercând pe cât posibil să mai păstreze ceva viu din acea literatură valoroasă şi liberă. Înainte de 1948, structurile politice nu s-au impus încă printr-un control strict și o direcționare abuzivă a literaturii. Cu trecerea timpului, scriitorii încep să acuze alți scriitori, adoptând anumite atitudini favorizate de noile circumstanțe sau convingeri politice, astfel că acel criteriu artistic începe să cedeze teren în fața celui politic. Scriitori ca Lucian Blaga, Ion Barbu, Mircea Eliade, Tudor Arghezi sunt acele ținte predilecte ale acestor demersuri prin care se eliminau din viața literară talentele care „deranjau”.

Sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, cât și noile împrejurări politice sunt acei factori care reușesc să modifice într-un mod drastic universul literar, lucrul acesta fiind dovedit și de lupta pentru putere în breasla literară: Societatea scriitorilor români în data de 24 septembrie 1944 adoptă o moțiune ce are la bază elemente ce o situează sub tutela factorului politic, în această situație scriitorul devenind doar un „muncitor intelectual” după modelul Rusiei Sovietice. Oare, o persoana căreia i se impune ce să scrie, cât să scrie, cum să scrie și pentru ce public să o facă, se mai poate numi un scriitor? Se mai poate considera, în primul rând, persoană? Partidul comunist a uitat de multe libertăți și drepturi esențiale unei persoane, în lupta lui pentru putere. Un partid puternic nu este acel partid care impune autoritate și despotism, un partid sigur pe forțele sale nu este acela care înlătură concurența, controlează societatea și o verifică ca nu cumva oamenii să aibă curajul să își ceară drepturile. Situația nu se schimbă nici după 1948 când literatura autohtonă parcurge același proces de subordonare față de puterea politică, anulându-i-se specificitatea estetică, astfel că orice creație literară este obligată să își asume o anumită funcție propagandistă. Literatura, încetul cu încetul își pierde din esență, nu mai are puterea de a mai transmite idei autentice, sentimente și trăiri ce realizează o transpunere a adevăratei realități, ci devine doar o marionetă socială prin care oamenilor li se prezintă doar ceea ce vrea partidul comunist să fie prezentat. De cele mai multe ori se scriau doar minciuni deoarece nu era acceptată realitatea crudă pe care partidul comunist a reușit să o construiască prin dictatură și violență. De ce au dispărut într-un

mod ciudat oameni care au avut curajul să vorbească despre situația din spațiul românesc? Oare ei nu au vrut să se elibereze de dogmele sociale impuse, chiar dacă această eliberare a fost condiționată de propria moarte? Răspunsurile descoperite ne-ar cutremura pentru că în spatele unor astfel de situații se ascund secrete ce încarcă conștiința umană. În această situație se încadrează cazul marelui scriitor Marin Preda care a încetat din viață la vârsta de 58 de ani. Moartea sa este o adevărată enigmă deși autoritățile vremii respective au încercat prin orice mijloace să păteze amintirea și reputația scriitorului spunând că acesta a fost găsit într-o stare gravă de ebrietate. Oare lucrurile au stat exact așa? Părerile au fost împărțite, unii susţinând că de vină sunt apropiații acestuia care l-au îndemnat să bea, alții, mai precis, protocroniștii (promotorii comunismului naționalist în literatură) afirmă că de vină sunt europeniștii față de care scriitorul se apropiase foarte mult. Alte zvonuri spun că singurul vinovat este însuși scriitorul care devenise în ultima vreme, incomod din cauza independenței sale. Alții spun că agenții KGB-ului au fost vinovați de tragicul eveniment, deoarece scriitorul în romanul “Delirul” îi făcuse fostului conducător, Ion Antonescu, o caracterizare. Totuși, aceste afirmații s-au dovedit a fi mari minciuni. Cu ajutorul Marianei Sipos apare dosarul ”Marin Preda”, o carte care are la bază o impecabilă valoare documentară. Scriitoarea a obținut informații importante care au demonstrate că marele scriitor a fost ucis. În urma probelor strânse s-a constatat că pe trupul neînsufleţit al scriitorului s-au găsit semne de violență, semne produse prin lovirea cu un corp contondent, moartea fiind provocată

ART REVOLUTION de asfixierea mecanică prin astuparea orificiilor respiratorii cu un obiect moale, posibil cearșaful de pe patul scriitorului. Prin urmare, putem spune că regimul comunist a încercat prin orice mijloace să elimine adevăratele talente care nu mai puteau suporta să li se impună direcția spiritului artistic pe care interesele politice comuniste o creionase în ultima vreme. Sub pretextul creării unei literaturi pentru mase, scriitorilor li se impun limite și sarcini, distrugându-se astfel caracterul estetic, valorile ei tradiționale, formându-se doar un contur ce se vrea literar, dar lipsit de esență și valoare. În ceea ce privește poezia, putem spune că apar doar niște texte care se doreau a fi cosnderate opere, dar alunecă în banalitate deoarece propun doar pilde de comportament politic și social precum “Silvester Andrei salvează abatajul” de A.Toma sau”Lazăr de la Rusca”de Dan Besliu, ce devin doar niște poezii ale partidului, sfârșind prin a fi ignorate şi uitate. Prin proză se încearcă reducerea la o simplă schemă destinată relevării energiei forțelor politice. Ca și poeziile, romane precum “Oțel și pâine” de Ion Călugăru sau “Pâinea albă“ de Dumitru Mircea transformă cuvintele în niște marionete ale partidului prin care se prezintă doar o iluzie a unei vieți bune și fericite. Mulți dintre scriitorii talentați tac sau li se impune tăcerea, deoarece nu acceptă să își închine talentul unor interese politice care nu corespund cu aspiraţiile unui artist. Astfel, se ajunge să se promoveze, într-o situație de criză în care temelia literaturii autohtone se clatină, niște persoane care nu reprezintă un interes pentru istoria literaturii române deoarece ele au scris doar pentru că au fost obligate să o facă sau pentru că au văzut o oportunitate de afirmare chiar şi în acest context. Nu putem considera acele persoane că au fost în totalitate lipsite de talent, dar totuși, când vine vorba de o literatură care se dorește a fi una autentică, puternică și eternă nu orice mod de a scrie se acceptă ca fiind o artă, astfel fiecare dintre noi trebuie să cultivăm un spirit critic, să facem diferenţa dintre valoare și non-valoare Dezgustaţi de o literatură incapabilă să exprime gama de sentimente și trăiri necesare unei creații adevărate, o literatură limitată și politică, oamenii și-au dat seama că nu mai pot trăi așa și au reacționat. Putem spune că deși nu s-a lăsat cu lupte adevărate, cu o revoluție în adevăratul sens al cuvântului, oamenii care au dorit o schimbare au și realizat-o. Au reușit să revoluționeze literatura autohtonă. Începând cu deceniul al șaselea apar creații

MARIN PREDA care nu se mai caracterizează atât de mult printr-un deșert artistic. Primul care reușește să ofere literaturii române cele mai energice semne ale revigorării literare este Nicolae Labiș, fiind urmat de Tudor Arghezi, Marin Preda cu romanul“Moromeții“, Petru Dumitru cu opera “Cronică de familie”. Totuși, în deceniul al șaptelea, literatura se desprinde spectaculos de presiunea politicului și începe să-și regăsească esența de mult pierdută sau îngropată intenționat de interesele politice ale partidului comunist. Astfel, se afirmă scriitori ce vor avea un rol foarte important în istoria literaturii române precum Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Adrian Păunescu, Ana Blandiana, Marin Preda, Fănuș Neagu, Eugen Barbu, Augustin Buzura. Cu ajutorul criticii literare, această revoluție a literaturii se caracterizează și prin ruptura de valorile interbelice și de acele false modele ce se vor a fi considerate opere literare În ceea ce privește marele scriitor român, Adrian Păunescu, acesta a creat un adevărat fenomen cultural ce s-a desfășurat între1973-1985, fenomen intitulat Cenaclul Flacăra. Prin această mișcare culturală, atât Adrian Păunescu cât și membrii cenaclului au încercat și au reușit să trezească poporul român din amorțeala culturală, îmbinând perfect poezia cu muzica populară, clasică, folk și rock. Având 1615 spectacole de poezie și muzică, acest fenomen s-a oprit din cauza tragicului accident soldat cu 5 morți și câteva zeci de răniți de la Stadionul Petrolul din Ploiești. S-a încercat o revenire a acestui fenomen cultural în anul 2010, însă acest lucru nu s-a putut realiza din cauza resurselor financiare care lipseau.

ART REVOLUTION

ADRIAN PAUNESCU Un alt cenaclu ce a jucat un rol important în istoria literaturii dar și în cea a țării a fost Cenaclul de Luni condus de Nicolae Manolescu. Acest fenomen cultural a luat naștere în seara de 3 martie 1977, cu o seară înainte de izbucnirea cutremurului ce avea să lase sechele în societatea românească. Cunoscut sub numele de generația ‘80, acest cenaclu reprezintă prima formă de disidență în literatura română, o formă prin care se făceau auzite vocile pline de dorința libertății a unui popor ce dorea eliberarea de sub jugul comunist. Crescând atât valoric cât și numeric, acest cenaclu avea să fie desființat de partidul comunist. Putem spune că această revoluție a literaturii, prin care s-au înlocuit non-valorile, a fost eliminată cenzura și au fost readuși pe scena literară adevărații scriitori români ce au reușit să creeze un edificiu literar remarcabil, a anticipat cea mai mare revoluție la care a participat societatea românească, o revoluție prin care milioanele de voci s-au făcut auzite, prin care dorința unanimă de eliberare a prins contur. Ca în orice domeniu al artei, apar perioade de tranziție a unor elemente revoluționare, care schimbă total sau parțial evoluția artistică a acelui domeniu, însă trebuie acordată atenție mare asupra acelor elemente și asupra posibilelor modificări ce pot fi aduse, deoarece o schimbare poate fi una favorabilă, dar și una nefavorabilă. Cu toate acestea, oricâte inovații ar apărea în universul artisitic, Arta nu va putea fi niciodată distrusă, deoarece iubirea oamenilor pentru frumos are destulă putere pentru a-i menține stabilitatea .

NICOLAE MANOLESCU Bibliografie :

1 https://www.google.ro/search?q=revolutia+literaturii+ima gini&biw=1366&bih=604&tbm=isch&tbo=u&source=univ&s a=X&ved=0ahUKEwj3w7zfvbbJAhUDAxoKHcoYB0AQsAQ IJg#imgdii=WIQ75nMKnDyNVM%3A%3BWIQ75nMKnDy NVM%3A%3BteyIPcR5aXOR2M%3A&imgrc=WIQ75nMKn DyNVM%3A 2 https://www.google.ro/search?q=revolutia+literaturii+imag ini&biw=1366&bih=604&tbm=isch&tbo=u&source=univ&sa =X&ved=0ahUKEwj3w7zfvbbJAhUDAxoKHcoYB0AQsAQIJ g#imgrc=sjJuii9j0Cci_M%3A 3.Limba si literatura română clasa aXIIa ,ISBN 973-30-5590-5 , Tiparul executat sub comanda nr.70019/43252, Imprimeria Coresi Bucuresti ,Romania 4.http://www.romlit.ro/moartea_lui_marin_preda_-_ subiect_de_roman_politist accesat la data de 06.12.2015 ora 20:00 5.https://ro.wikipedia.org/wiki/Cenaclul_Flac%C4%83ra accesat la data de 06.12.2015 ora 19:30 6.http://www.romaniaculturala.ro/articol.php?cod=19956 accesat la data de 06.12.2015 ora 20:25,autor Monica Andronescu 7.https://www.google.ro/search?q=cenaclu+flacara&biw=136 6&bih=604&source=lnms&tbm=isch&sa=X&ved=0ahUKEwi 0vIvj8cfJAhWGDQ8KHQcBAmkQ_AUIBygC#imgdii=UU2_ v8u7OJ4c1M%3A%3BUU2_v8u7OJ4c1M%3A%3B3tpiJesJGt 9MKM%3A&imgrc=UU2_v8u7OJ4c1M%3A 8.https://www.google.ro/search?q=cenaclu+flacara&biw=136 6&bih=604&source=lnms&tbm=isch&sa=X&ved=0ahUKEw i0vIvj8cfJAhWGDQ8KHQcBAmkQ_AUIBygC#imgrc=UU2_ v8u7OJ4c1M%3A 9.https://www.google.ro/search?q=cenaclu+de+luni&biw=13 66&bih=604&source=lnms&tbm=isch&sa=X&ved=0ahUKE wiLspeh8sfJAhVGDw8KHTntDn4Q_AUIBigB#tbm=isch&q =marin+preda+tanar&imgdii=WpFg72ynjA7b1M%3A%3B WpFg72ynjA7b1M%3A%3B_3Nt028ob7uTMM%3A&imgrc =WpFg72ynjA7b1M%3A 10.https://www.google.ro/search?q=cenaclu+de+luni&biw=1 366&bih=604&source=lnms&tbm=isch&sa=X&ved=0ahUKE wiLspeh8sfJAhVGDw8KHTntDn4Q_AUIBigB#tbm=isch&q =nicolae+manolescu&imgrc=ZS0JzT6MMCVjSM%3A

ART REVOLUTION

LITERATURE REVOLUTION IONELA PĂPURICĂ Translated by ANDRA OLARI

Abstract : In this article I want to present to you the evolution and the revolution of the Romanian literature and society. Between 1948-1989 the Romanian literature which had greatly suffered from the communist regime that imposed its political interests in all social fields. Many writers had to choose between to submit to the regime ideology, losing the essence of freedom and turn into political puppets used by the Communist Party in order to achieve their (communist) goals. If I made you curious, I invite you to read this article where I deal with the oppression of literature and the revolution of (communist) literature. Key words: art revolution, literature revolution, communist period, liberty, wishes, literary values

contemporary dance, in a tango, or why not, in a folkloric dance, in painting, drama plays and last but not least, in pieces of literature. Art is a complex and exhaustive environment, a world where any talent receives a chance to ‘prove’ itself, every artist – painter, dancer, composer, actor, photographer or writer – is trained by this passion that longs to meet the art lovers, because in each and every one of us is lying a hungry enjoyer of beauty, feelings, unique emotions and passions, altogether in one word - ART. This beautiful environment has suffered great changes as it has always tried to keep up with the modern times and remain in connection with what the ‘hungry enjoyer’ requests; it has tried to not let itself forgotten and always bring out new elements, elements Art is the only way through which men that would keep awake people’s interest. Although at can express their perception, emotions, feelings first sight this process seems like a simple and reachable and thoughts, concretized either in a street or a one, things are completely different because of the

ART REVOLUTION

constant war between the modern and the traditional sides. We can witness the impact not only at the level of the artistic field but also within the society. It will be hard to replace the traditional thinking so deeply rooted in our society in order to bring out something new, something better and revolutionary. Let’s take as an example the Romanian society during 1948-1989. We all know that during this cruel period the regime installed soughed to transform the talent of creative art into a manipulated artistic environment, ending up by imposing a political note and introducing censorship which eventually eradicated thousands of valuable artworks out of the lives of the affected lovers of beauty. The promotion of a new category of writers, painters and artists has been imposed, who, in return, were deluded by an illusion of appreciation coming only from the part of those in leading positions and thus encouraging the presentation of the “works” following their communist interests. Literature is an art domain that suffered a lot because of the regime and we don’t refer only to the real writers whose talents were submitted to terrible moral tortures, but also to the readers divided as well in two categories: those who, lacking valuable artworks and articles capable to create a new universe in which politics and leaders’ associated interests stop prevailing and promoting the real society of the communist world, accepted reading also the writers dominated by the communist party, and those who stood against the regime and tried as much as possible to keep alive something of that aboriginal literature, the valuable and the unchained one. Before 1948 the political structure didn’t impose yet a strict control and an abusive direction in literature. However, with the passage of time, writers began to accuse other writers, adopting thus different attitudes favoring the new circumstances or political beliefs so that the artistic criterion began to lose ground in front of the political one. Writers such as Lucian Blaga, Ion Barbu, Mircea Eliade, Tudor Arghezi were the particular targets of such actions through which „disturbing” talents were disposed of the literary life. The end of the World War Two as well as the new political circumstances are the factors affecting dramatically the literary environment, proved later on by the fight for the power installed within the literary community; thus, following Soviet Russia’s example, Romanian writers’ society adopted in September 24, 1944 a motion placing it under political tutelage, the writer becoming under these circumstances an „intellectual worker”. Could,

a person who is imposed what to write, how long to write and how to write, be still considered a writer? Could such a person, beforehand, be still considered a person? The communist party forgot about many rights and liberties entitled to a person in its fight for the power. A strong party is not one which imposes authority and despotism, a self-assured party is not one which eliminates the competition, leads the society and makes sure that the people don’t have the courage to ask for their rights and realize on a revolutionary way the change they are longing for. The situation doesn’t change much after 1948 when the aboriginal literature follows the same system of subordination to the political power, canceling its esthetic specificity so that any literary creation is forced to assume a certain propagandistic function. Literature loses, step by step, its essence, it no longer has the power to transmit authentic ideas, feelings and emotions converging with the reality but on the contrary, it becomes a social marionette through which the people are presented only what the communist party wants them to be presented. Most of the facts they revealed were pure lies meant to convert the cruel reality the communists managed to build through dictatorship and violence. Why do you think people having the courage to speak about the installed situation vanished away under the most bizarre circumstances? Is it maybe because they wanted to free themselves from the social doctrines they were imposed, even if this would mean acknowledging their own death? The answers we would get would terrify us because behind such situations there are these secrets as an unbearable burden on the human conscience. This is also the case of the great writer Marin Preda who ceased to exist at a very early age, at no more than 58. His death is a real mystery although the authorities of the time tried by all means to drag him through the mud by declaring that he had been found intoxicated by alcohol and drowning in his own vomit. But were things exactly as they say? There are different opinions about it, some arguing that it’s his relatives fault encouraging his drinking problems, some others, more precisely the protocronists (promoters of national communism in literature) stating that it’s the Europeanists with whom the writer developed close relationships. Other rumors say that the writer is the only one to blame because he had become somehow discomforted by his own addiction. Others believe that the KGB agents were to be charged by the tragic event, because the writer, in his novel Delirium had dared to describe

ART REVOLUTION

the ex-general Ion Antonescu. Nevertheless, such statements have proven to be nothing else but tedious lies. Thanks to Mariana Sipos who contributed at the appearance of the dossier „Marin Preda”, a book of an impeccable documentary value. The writer obtained important information proving that the great writer has been murdered. According to the collected evidence, it was found that the writer has suffered terrible violence causing his death, marks of brutality being found all over his body; he was hit with a rough object and his death was provoked by mechanical asphyxia, his respiratory orifices being covered with a smooth object, possibly the sheets on the writer’s bed. We can assume therefore that the communist regime tried by all means to eliminate the real talents who could no longer bear being imposed a certain artistic direction, the one that the political communist interests had drawn lately. Invoking the creation of a mass literature, writers are imposed limits and tasks, destroying thus the esthetics, the traditional value of the work and encouraging the formation of a superficial writing, deprived of any kind of essence and value, but which is to be called literature.

With respect to poetry, there are some letters taken for literary works but they are too banal to be considered so and that is because they advanced mainly parables related to social and political behavior such as „Silvester Andrei saves the stope” by A. Toma or „Lazar from Rusca” by Dan Besliu; they are just some poems of the party ending up being forgotten and left in the shadows. Through prose they are trying to create a simple scheme destined to disclose the energy of the political forces. Just like poetry, novels such as „Steel and bread” by Ion Călugăru or „White bread” by Dumitru Mircea transform words in marionettes of the party, presenting an illusion of a good and happy life. A lot of the talented writers keep silence and are being silenced because they don’t accept to submit their talent to some political interests not corresponding to those of an artist. Thus, despite the crisis situation in which the foundation of the aboriginal literature is mostly instable, people who represent no interest for the history of the Romanian literature and who wrote just because they were obliged to or because of the opportunity they saw in it, ended up being promoted. We cannot consider those people entirely deprived of talent, but still, when it comes to an authentic literature, a strong and a persistent one, not any type of writing could be accepted as an art, so that each and every one of us should cultivate a critical perspective, to recognize a value and a non-value. Sick and tired of a false literature, incapable of expressing the wide range of feelings and emotions necessary to a real work of art, a limited and political literature, the people realized that they can no longer live like that, and they acted in response. We can admit that even if they didn’t end up fighting or making a revolution in the real sense of the word, those who wanted a change, they had it, they managed to revolutionize the aboriginal literature. Starting with the sixth decade, creations that no longer belong to an artistic desert, start to appear. The first succeeding to offer the Romanian literature the first and the most active signs of reinvigoration is Nicolae Labiș followed by Tudor Arghezi, Marin Preda with the “Moromeții“ series, Petru Dumitru with his work „A family Chronicle”. Nevertheless, during the seventh decade, literature stepped away almost spectacularly from the pressure of the political influence and began to find its long lost essence or buried intentionally by the political interests of the communist party. New writers having a great impact in the history of the Romanian literature begin to show up, among which

ART REVOLUTION we mention Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Adrian Păunescu, Ana Blandiana, Marin Preda, Fănuș Neagu, Eugen Barbu, Augustin Buzura. With the help of the literary criticism, this revolution marks as well the break-up with the interbellic values and with the false models demanding to be considered literary works. With reference to the great Romanian writer Adrian Păunescu, he created a real phenomenon between 1973-1985 entitled Cenaclul Flacăra. Through this cultural movement both Adrian Păunescu and the other members of the group tried and succeeded to awaken the people from the cultural lethargy, combining perfectly poetry with popular, classical, folk and rock music. After 1615 performances of music and poetry, the phenomenon stopped because of the tragic accident registering 5 deaths and a few tens of injured people at Stadionul Petrolul in Ploiești. A comeback was initiated in 2010 but eventually didn’t materialize because of the insufficient funds. Another cultural group playing an important part in the history of literature but also in the one of the country was Cenaclul de Luni coordinated by Nicolae Manolescu. The cultural movement was formed in the evening of March 3, 1977, one evening before the earthquake that marked forever the Romanian society. Known as the ’80 generation, the group was the first form of dissidence in the Romanian literature that became the voice of a people longing for freedom and the liberation from the communist chains. Growing both in number and value, the group was soon abolished by the party because they were threatening their interest. We can say that as a consequence of this literary revolution, the non-values created by the communist party were replaced, and easily forgotten by the people sick of the tough and deprived existence; the censorship was eliminated and real Romanian writers were brought back on the literary stage, writers who succeeded to create an outstanding literary heritage; it anticipated the biggest revolution of the Romanian society, a revolution giving a voice to the millions of Romanians and through which the unanimous dream of liberty took shape. Just like any other artistic domain, there are different periods of transition of the revolutionary elements that change – partly or completely – the artistic evolution of the field; that is why one should pay considerable attention to these elements and to the possible changes that might be brought in, because a change could be either favorable or unfavorable. Nevertheless, however innovative might art become, its universe could never be ruined because people’s love for beauty is strong enough to keep it stable.

Bibliography: 1 https://www.google.ro/search?q=revolutia+literatur ii+imagini&biw=1366&bih=604&tbm=isch&tbo=u& source=univ&sa=X&ved=0ahUKEwj3w7zfvbbJAhU DAxoKHcoYB0AQsAQIJg#imgdii=WIQ75nMKnDy NVM%3A%3BWIQ75nMKnDyNVM%3A%3BteyIP cR5aXOR2M%3A&imgrc=WIQ75nMKnDyNVM% 3A 2 https://www.google.ro/search?q=revolutia+litera turii+imagini&biw=1366&bih=604&tbm=isch&tb o=u&source=univ&sa=X&ved=0ahUKEwj3w7zfv bbJAhUDAxoKHcoYB0AQsAQIJg#imgrc=sjJuii9j0Cci_M%3A 3.Limba si literatura română clasa aXIIa ,ISBN 973-30-5590-5 , Tiparul executat sub comanda nr.70019/43252, Imprimeria Coresi Bucuresti ,Romania 4.http://www.romlit.ro/moartea_lui_marin_preda_-_ subiect_de_roman_politist accesat la data de 06.12.2015 ora 20:00 5 . h t t p s : / / r o. w i k i p e d i a . o r g / w i k i / C e n a c l u l _ Flac%C4%83ra accesat la data de 06.12.2015 ora 19:30 6 . ht t p : / / w w w. r o m a n i a c u l t u r a l a . r o / a r t i c o l . php?cod=19956 accesat la data de 06.12.2015 ora 20:25,autor Monica Andronescu 7.https://www.google.ro/search?q=cenaclu+fla cara&biw=1366&bih=604&source=lnms&tbm =isch&sa=X&ved=0ahUKEwi0vIvj8cfJAhWG D Q8KHQ cBAmkQ_AUIBygC#imgdii=UU2_ v8u7OJ4c1M%3A%3BUU2_v8u7OJ4c1M%3A%3B3t piJesJGt9MKM%3A&imgrc=UU2_v8u7OJ4c1M%3A 8.https://www.google.ro/search?q=cenaclu+flacara& biw=1366&bih=604&source=lnms&tbm=isch&sa= X&ved=0ahUKEwi0vIvj8cfJAhWGDQ8KHQcBAm kQ_AUIBygC#imgrc=UU2_v8u7OJ4c1M%3A 9.https://www.google.ro/search?q=cenaclu+de+luni &biw=1366&bih=604&source=lnms&tbm=isch&sa =X&ved=0ahUKEwiLspeh8sfJAhVGDw8KHTntDn 4Q_AUIBigB#tbm=isch&q=marin+preda+tanar&im gdii=WpFg72ynjA7b1M%3A%3BWpFg72ynjA7b1M %3A%3B_3Nt028ob7uTMM%3A&imgrc=WpFg72y njA7b1M%3A 10.https://www.google.ro/search?q=cenaclu+de+lun i&biw=1366&bih=604&source=lnms&tbm=isch&sa =X&ved=0ahUKEwiLspeh8sfJAhVGDw8KHTntDn 4Q_AUIBigB#tbm=isch&q=nicolae+manolescu&im grc=ZS0JzT6MMCVjSM%3A

ART REVOLUTION

ISTORIA FOTOGRAFIEI: PUTEREA IMAGINII LARISA BADEA

Abstract: In a few words, I want to tell you the story of photography, the art that captures every important moment in our lives, in our history. Key words: photography, history, colours, camera, evolution Fotografia reprezintă unul dintre cele mai importante aspecte din viața noastră: ne dă o identitate, conservă amintiri memorabile și dă culoare fiecărei moment drag. Dar oare ce înseamnă această artă şi mai ales, cum a luat naștere? Termenul de „fotografie” provine din limba greacă şi înseamnă „a picta cu lumină”. Acest fenomen de pictare cu lumină a fost observat încă din secolul al III-lea î.Hr. când Aristotel a descoperit faptul că dacă se realizează o gaură într-o cutie, pe peretele opus acesteia se va forma o imagine reală însă răsturnată. 1

Zi de zi fotografiem obiecte sau locuri care ne atrag atenția, momente speciale din viața noastră, fotografia reprezentând una dintre activitățile vitale ale societății actuale unde totul este captat și gravat de un aparat foto; de la locuri, la obiecte și până la persoane. Deși a devenit un reflex al societății, toți ar trebui să știm care a fost prima fotografie. Astfel, cea mai veche fotografie datează din 1827, reprezentând imaginea unei curți interioare văzută de la fereastra sa, de către francezul Joseph Nicéphore Niepce. Poza a necesitat o expunere de 8 ore, iar rezultatul obținut a fost un pas uriaș pentru cercetarea în domeniul fotografiei.2

ART REVOLUTION Drumul spre evoluția actuală a artei fotografice a fost unul lung, cuprinzând mai multe etape: developarea imaginilor în vapori de mercur și fixarea acesteia în solutie de sare, prin expunerea unei plăci de cupru argintate și protejarea prin sticlă (Louis Jacques Mandé Daguerre) 3 ; hârtia fotosensibilă produce un negativ de pe care se putea obţine o imagine pozitivă denumită fotografie de către astronomul Sir John Herschel, prin folosirea tiosulfatului de sodiu ca agent de fixare (1839, William H. Fox Talbot); introducerea obiectivelor specializate: unul pentru portret- permitea pătrunderea unei cantităţi mai mari de lumină faţă de obiectivele existente, reducând astfel timpul de expunere la câteva minute și unul pentru peisaje - oferea mai multă claritate unui cadru mai larg decât fusese posibil până atunci.(Josef M.Petzval)4 ; descoperirea roll-filmului în 1884, de către George Eastman, care permitea expuneri multiple cu ajutorul unei hârtii tratate cu niște substante speciale. Cu toate acestea, fotografia din ziua de azi nu poate exista fără acel obiect nelipsit care să capteze fiecare clipă importantă din viața noastră. Cu toții avem un telefon cu cameră foto sau un aparat profesional de fotografiat, dar nu ne-am întrebat niciodată cum au apărut. Astfel, după apariția primului suport pentru fotografie transparent, un tânăr chimist a construit mașina Kodak- un aparat ușor de fotografiat cu un film care permitea 100 de expuneri.

Aceste poze erau făcute de un amator care apoi expedia aparatul la Rochester și primea înapoi pozele imprimate ca și aparatul său încărcat cu un nou film totul pentru 10 dolari. 5 De-a lungul timpului, aparatul de fotografiat a suferit modificări, ajungând la o dimensiune de 35mm și încorporând lumină apărut în 1924 în Germania,

suficient de mic pentru a intra în buzunar, iar fotografiile obţinute erau clare şi cu detalii, dar și prin apariția becului electric de flash în 1929 şi a flash-ul electronic în 1931, culminând în 1990 cu apariția primului SLR digital (D-SLR) (Kodak/Nikon DCS100) disponibil în comerţ.

Din acest moment fotografia devine accesibilă tuturor, însă nu putea surpinde culoarea vieții, oferind doar amintiri alb-negru. Deși fotografiile alb-negru au nota lor personală de expresivitate, acestea nu pot surprinde frumusețea, vitalitatea lucrurilor care ne înconjoară. Pentru a se putea bucura de imagini clare, care să reproducă exact realitatea, fizicianul James Clerk Maxwell a realizat prima fotografie

ART REVOLUTION color în anul 1861. Oare cum s-a dezvoltat arta colorată a fotografiei? De-a lungul timpului au existat două sisteme de realizare a fotografiilor color: Autochrome Lumiere (1903) - un sistem de fotografie color transparentă, realizată prin suprapunerea a trei plăcuţe metalice impregnate cu diverse substanţe sensibile la culorile roşu, verde şi albastru (RGB) și Kodakchrome (1935) - se realizau fotografii color prin intermediul emulsiilor tricromatice, iar 10 ani mai târziu prin tehnica fotografiei instantanee- Polaroid 6

Ultima etapă în evoluția fotografiei este fotografia digitală. Astfel, camerele cu roll-film sunt utilizate doar de profesioniștii traditionaliști, fiind înlocuite de camerele digitale, care înregistrează în memoria lor digitală fotografia, putând fi transferată pe alte suporturi magnetice (calculator) sau pe hârtie și deținând un spațiu mult mai mare de păstrare al pozelor. 7 Fotografia nu reprezintă doar o modalitate pentru a surprinde momente din viața noastră și pentru a conerva amintirile de familie, ci și un dechizător de noi orizonturi în mai multe domenii: în studiul fenomenelor electrice, fotografiatul scânteilor, fulgerelor si efectelor magnetice a oferit cercetătorilor o forma vizuală a fenomenelor cercetate de ei; în domeniul astronomiei s-au realizat poze ale sistemului solar și a planetelor sale, putând fi astfel prezentate unui număr mai mare de oameni. În studierea animalelor şi a plantelor s-a dovedit extrem de folositoare, datorită faptului că speciile de plante puteau fi imortalizate, la fel şi animalele, mai ales speciile pe cale de dispariţie. Domeniul comerțului este cel mai avantajat de tehnica fotografiei, deoarece astăzi fiecare produs trebuie promovat. Poliţia se ajută de fotografie atât pentru a surprinde scena crimei, astfel încât să se poată identifica amplasarea fiecărui indici, cât şi pentru prinderea făptaşului. Aceasta reprezintă, de asemenea, o tehnică de vindecare a personelor care suferă în urma pierderii persoanelor dragi, prin imortalizarea lor pentru a-i putea revedea. În plus, ne ajută să vizităm

39 întreaga lume fără a ieși din casă, prin intermediul 8 fotografiilor de pe internet. „O imagine valorează cât 1000 de cuvinte”, oferind expresii de bucurie, tristeţe, calm, teamă, grijă sau groază pentru a informa privitorul despre starea de spirit sau emoţiile persoanelor fotografiate; informaţii referitoare la trend-uri în modă, decor, arhitectură sau peisagistică. Fotografiile spun foarte multe despre noi ca indivizi, istoria noastră sau preferinţe personale. Ne vorbesc despre timp şi spaţiu şi cum lucrurile au evoluat sau nu. Când cineva face o fotografie, de fapt cristalizează propria experienţă într-o formă tangibilă. Prin alegerile pe care le face fotograful în privinţa luminii, compoziţiei, subiectului şi felului în care poza comunică, acesta prezintă lumea cum o vede el.9 Deși au fost nevoie de zeci de ani pentru a ajunge la tehnologia din zilele noastre, evoluția fotografiei reprezintă un proces important în domeniul artei, pe care fiecare tânăr artist ar trebui să îl cunoască. Revoluția fotografiei a transformat-o într-o parte importantă a vieții noastre de zi cu zi, deoarece totul de învârte în jurul imaginilor colorate. 1.Accesat la 18:04, 28/11/2015 http://www.dragosasaftei.ro/ ghid-de-fotografie-istoria-fotografiei/ 2.Accesat la 18:02, 28/11/2015 http://www.ipedia.ro/istoria-sievolutia-fotografiei-96/ Idem 3.Lucian Tudose, Curs : Tehnică și artă fotografică, Școala Națională de Studii Politice și Administrative 4.Accesat la 18:02, 28/11/2015 http://www.ipedia.ro/istoria-sievolutia-fotografiei-96/ 5.Accesat la 18:04, 28/11/2015 http://www.dragosasaftei.ro/ ghid-de-fotografie-istoria-fotografiei/ 6.Accesat la 18:02, 28/11/2015 http://www.ipedia.ro/istoria-sievolutia-fotografiei-96/ 7.Accesat la 19:01, 4/12/2015 http://www.e-antropolog. ro/2012/10/rolul-fotografiei-in-evolutia-societatii/ Bibliografie: • http://www.dragosasaftei.ro/ghid-de-fotografie-istoriafotografiei/ • http://www.ipedia.ro/istoria-si-evolutia-fotografiei-96/ • Lucian Tudose, Curs : Tehnică și artă fotografică, Școala Națională de Studii Politice și Administrative • http://www.e-antropolog.ro/2012/10/rolul-fotografieiin-evolutia-societatii/ Link fotografii: http://www.ipedia.ro/istoria-si-evolutia-fotografiei-96/ http://www.welt.de/kultur/article109055196/Das-aelteste-Fotoder-Welt-kehrt-nach-Europa-zurueck.html http://notquiteinfocus.com/2014/04/23/a-brief-history-of-photography-part-6-kodak-the-birth-of-film/ http://www.albrechtdurerblog.com/klimts-sexy-frieze-caughtnazi-art-restitution-case-now-got-wall-give-back/ http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/leicaaparatul-care-fotografiat-un-secol http://www.polaroid.com/products/Z2300-instant-camera https://en.wikipedia.org/wiki/Kodak_DCS

ART REVOLUTION

HISTORY OF PHOTOGRAPHY: THE POWER OF IMAGES

LARISA BADEA translated by ANDRA OLARI

We take pictures of objects, captivating spaces and special moments in our life every day, so that photography represents now one of the vital activities of nowadays social life where everything is captured and engraved by a camera - from places to objects and Photography is one of the most important individuals. Although it has become a reflex of the aspects in our life: it provides us with an identity, it society, we should all know something about the first preserves the most important moments in our life and photography ever taken. Thus, the oldest photography fills with color our daily existence. was realized in 1827 and represented the image of an So what does this art mean? But above all, how interior yard, seen by the French Joseph Nicéphore did it appear? Niepce. The picture required an exposure of 8 hours The term „photography” originates in Greek and and the result he obtained was a huge step for the stands for „painting with the light”. This phenomenon research in the domain of photography 2 of painting with light has been observed ever since the IIIrd century BC when Aristotle discovered that if one makes a hole in a box, on the opposite wall will be 1 projected a real overturned image

ART REVOLUTION The road to the current evolution of art photography was long and comprised a few stages: development of images in mercury vapors and its fixing in salt solution by exposing a silver plated copper plate and introducing glass protection (Louis Jacques Mandé Daguerre) ; photosensitive paper produces a negative image based on which one can obtain a pozitive one by using sodium thiosulfate as a fixing agent (1839, William H. Fox Talbot) and which later on, the astronomer Sir John Herschel named photography; introduction of specialized objects: one for the portrait – it permitted the penetration of a larger quantity of light in comparison to the existent objects reducing thus the exposure time at a few minutes – and one for the landscapes – it provided more clarity in a wider seetting in a way that was not possible before (Josef M.Petzval) ; discovery of the roll-film in 1884 by George Eastman, permitting multiple exposures using a type of paper submitted to special treatments. 4 Nevertherless, modern photography cannot exist without that special object capturing every important aspect of our life. We all have a mobile phone with an incorporated camera or a professional device, but we’ve never wondered how they actually appeared. Therefore, following the appearence of the first transparent photo frame, a young alchimist built the Kodak machine – a light camera with a film permitting 100 exposures.

41 These pictures were taken by an amateur who afterwards sended the camera at Rochester and received in return the printed pictures, as well as his camera, now loaded with a new film, everything for the amount of 10 dollars. The camera suffered different changes along the way so that it ended up measuring 35mm and incorporating artifficial light appeared in 1924

in Germany, small enough to fit one’s pocket; the obtained photographs were clear and detailed; in 1929 was introduced the electric flash bulb and in 1931 the electronic flash, culminating in 1990 with the appearence of the first digital SLR (D-SLR), (Kodack/ Nikon DCS100) available on the market.

From this moment photography becomes accessible to anyone, but it could not render the coulored images, only black and white memories. Altought black and white pictures have their own expressivity, they cannot capture the beauty and the vitality of things around us. In order to enjoy a clear image reproducing the exact reality, the phisician James Clerk Maxwell realised the first photograph colour

ART REVOLUTION photograph in 1861. But how did the coloured art of photography develop? In time, there were two systems of producing colour photographs: Autochrome Lumiere (1903) – a system of transparent colour photograph realized by superpositioning three meralic plates impregnated with different substances sensitive at red, green and blue (RGB) and Kodakchrome (1935) – the colour photographs were realized through thricromatic emultions, and 10 years later throuth the technique of instant photography – Polaroid.6

world without even leaving our houses, through internet photography 8 „An image is worth a thousand words” expressing joy or sandness, calm or fear, concern or terror, it informs the person looking at it about the state of mind or the emotions of the people in the photograph; it provides information regarding fashion trends, decoration, architecture and landscape. Photographs say a lot about us as individuals, our history or our preferences. They tell us about the time and space and how things evolved or remained unchanged. When someone takes a photograph, he cristalises in fact his own experience in a tangible manner. Through the choices the photographer makes regarding light, composition, subject and the way in which the photo communicates, the photographer presents the world in the way he sees it. 9 Altough it took tens of years to get to nowadays technology, the evolution of photography represents an important process for the art domains that every young artist should embrace. Photographical revolution turned it into an important part of our The last point in the evolution of photography daily life because everything revolves around colour is digital photography. Roll film cameras are only used pictures. now by traditional professionalists; they are being Accessed at 18:04, 28/11/2015 http://www.dragosasaftei.ro/ replaced by digital cameras recording the photograph ghid-de-fotografie-istoria-fotografiei/ in their digital memory and making thus possible Accessed at 18:02, 28/11/2015 http://www.ipedia.ro/istoria-sithe transfer on other magnetical supports (PC) or on evolutia-fotografiei-96/ Idem the paper; it also encompasses a much bigger storage Lucian Tudose, Curs : Tehnică și artă fotografică, Școala space. 7 Națională de Studii Politice și Administrative Photography is not only a modality to surprise Accesat la 18:02, 28/11/2015 http://www.ipedia.ro/istoria-simoments in our life and amass family pictures but evolutia-fotografiei-96/ also an opener of new horizons in various domains: Accesat la 18:04, 28/11/2015 http://www.dragosasaftei.ro/ghidde-fotografie-istoria-fotografiei/ research in electrical phenomena, photographing Accesat la 18:02, 28/11/2015 http://www.ipedia.ro/istoria-sisparks, lightenings and magnetical effects provided evolutia-fotografiei-96/ the researchers with a visual form of the phenomena Bibliography they are exploring; pictures of the solar system and the planets have also been possible in the domain •http://www.dragosasaftei.ro/ghid-de-fotografie-istoria-fotografiei/ •http://www.ipedia.ro/istoria-si-evolutia-fotografiei-96/ of astronomy so that now they can be exposed to a •Lucian Tudose, Curs : Tehnică și artă fotografică, Școala Națională larger public. They proved extremely usefull in the de Studii Politice și Administrative investigations conducted on plants and animals •http://www.e-antropolog.ro/2012/10/rolul-fotografiei-in-evolutiasocietatii/ because the plant species could now be photographed, as well as the animals, especially those in danger Link fotografii: of extinction. Commerce is also one of the most •http://www.ipedia.ro/istoria-si-evolutia-fotografiei-96/ •http://www.welt.de/kultur/article109055196/Das-aelteste-Foto-derprivileged by the technique because of nowadays need Welt-kehrt-nach-Europa-zurueck.html for promotion. •http://notquiteinfocus.com/2014/04/23/a-brief-history-of-photog Police also help themselves with photography raphy-part-6-kodak-the-birth-of-film/ •http://www.albrechtdurerblog.com/klimts-sexy-frieze-caught-nazieither by immortalizing the crime scene so that one art-restitution-case-now-got-wall-give-back/ can capture the exact place of every evidence, or, •http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/leica-aparatulby busting the offender. It also represents a healing care-fotografiat-un-secol •http://www.polaroid.com/products/Z2300-instant-camera technique for the people suffering from the loss of the •https://en.wikipedia.org/wiki/Kodak_DCS dear ones, having the possibility to see them when they need to. Plus, it also helps us visiting the entire

ART REVOLUTION

ENGLEZOAICA ȘI DUCELE Dedicție: Karlei, lui Patrice

ISABELLE RADIGON Traducator. ANDRA OLARI Revoluția franceză din 1789, subiect de controverse acerbe, este o perioadă deopotrivă adorată și abhorată. Pe plan juridic, modificările radicale în materie de drept de succesiune reconturează cadrul proprietății funciare. Pe plan artistic pare că anii de teroare, distrugerea instrumentelor, simbolurile unei epoci încheiate a titanizat într-o oarecare măsură spiritul artiștilor și în special creația muzicală. Se scriseseră atunci imnuri, cântece patriotice, impregnate de rime militărești. Prădarea interioarelor bisericilor, retezarea capetelor, au făcut din păcate celebră această perioadă însângerată. Citim cu inima strânsă declarația lui Louis XVI expusă la castelul Versailles și cu o indispoziție evidentă celebra Maria Antoaneta a lui Stefan Zweig. Cu toate acestea, comemorările bicentenarului din 1989 au constituit un omagiu grandios al acestei revoluții franceze, cea care își proclamă valorile ca fiind extrase din declarația drepturilor omului și sub frontispiciile Libertate, Egalitate, Fraternitate. Spectacole din abundență, în special în capitală, descoperiri, studii de foarte mare valoare dovedesc această perioadă în care putem spune că, dincolo de masacrele și ghilotinările inutile, îndeosebi cei aparținând familiei regale, au cunoscut un adevărat timp de glorie. Revoluția devine o doamnă mare, cea care astăzi reprezintă scheletul unei țări atașate în mod visceral libertății, numerioase gânduri și exemple recente continuând să dovedească acest lucru. Totuși, în ciuda acestui avânt general, Eric Rohmer produce în 2009 un film prin care abordează într-un mod diametral opus această revoluție, Englezoaica și Ducele, o dovadă că dezbaterea este departe de a fi definitivată. 4000 de morți în acest singur an, 1939, un an al terorii. Charlotte Corday, Eroina și călăul din Marat, domnul Guillotin, genialul inventator dând numele creației, ghilotina... vor rămâne realități palpabile ale atrocităților înfăptuite în numele libertății și al imaginației umane. Victime colaterale, într-un fel sau altul. Filmul lui Rohmer este construit pe numeroare niveluri. Se poate observa cel al reprezentărilor:

alternanța alb-negru și culoare dă impresia spectatorului că citește treptat, o carte de istorie, iar apoi intră in inima acesteia și a istoriei strămoșilor. În același fel, planurile închegate, tablourile de fapt, aceleași pe care le putem admira la Versailles, la Luvru sau la Muzeul Orsay, ne transformă din spectatori în participanți cu ajutorul unei camere subiective, cum sunt cele dintr-un reality show, atunci când prind viață într-un cadru inanimat. Ne putem de asemenea orienta înspre reflecția interioară: Rohmer distruge barierele timpului prin dialoguri care sunt în egală măsură momente de interogație pentru spectatorul contemporan. Englezoaica este revoltată în fața acestor orori, se luptă pentru a proteja, pentru a avertiza, pentru a profita de relațiile ei fără facebook. Aceste orori, asasinate de bărbațî și femei, ne frapează din plin, creând în același timp o imensă instabilitate a lucrurilor pe timp de criză. Și prin urmare posibilitatea aleatorie de a rămâne în viață. Toruși, sunt și alte lucruri pe care le putem admira la acest thriler: construcția diabolică care transmite puțin câte puțin din ce în ce mai multă teamă, pe măsură ce filmul înaintează în această notă apocaliptică, această teamă sâcâitoare ce crește pe măsură ce acțiunea se derulează, iar acest lucru poate fi resimțit de persoanele care au trăit aparția și instaurarea dictaturii, cum este cea a lui Ceaușescu. Hitchkock ar face bine să se pregătească... Însă ceea ce ne pare magistral este că această capodoperă, atrage, precum o oglindă o altă capodoperă din istoria cinematografiei românești, autobiografia lui Ceaușescu, de Andrei Ujica creată nouă ani mai târziu. Aceste două filme reflectă o lume a reprezentărilor, axându-se, unul pe imaginile tablou de arhivă ilustrând o populație supusă dictaturii lui Ceaușescu în general, și îndeosebi imaginile generate de către dictator în particular. Ar părea că aceste două filme luptă împotriva imaginilor propriu-zise, adică acele construcții mentale pe care ni le proiectăm pentru a reconstitui evenimentele istoriei.

ART REVOLUTION

L’ANGLAISE ET LE DUC dédicace : à Karla, à Patrice.

by ISABELLE RADIGON

La révolution française de 1789, sujet de controverses acerbes est une période à la fois adorée et abhorrée. Sur le plan juridique, les modifications radicales en matière de droit des successions redessinent la cadre de la propriété foncière. Sur le plan artistique, il semble bien que les années de terreur, la destruction des instruments, symboles d’une époque révolue aient quelque peu tétanisé les esprits des artistes et la création musicale en particulier. On écrivit alors des hymnes, des chants patriotiques, empreints de rythmes militaires. Le saccage des intérieurs des églises, le coupage des têtes, rendirent tristement célèbre cette période sanglante. On lit la gorge nouée la déclaration de Louis XVI, exposée au château de Versailles, et avec un malaise certain le très célèbre Marie Antoinette de Stefan Zweig. Cependant, les commémorations du bicentenaire en 1989 furent un hommage grandiose pour cette révolution française, celle qui clame ses valeurs dans la déclaration des droits de l’homme et sur les frontispices : Liberté, Egalité, Fraternité. Des spectacles à foison, notamment dans la capitale, des découvertes, des études de très grande richesses furent produites, et l’on peut dire que la révolution débarrassée des scories des massacres et des guillotinés, fussent-ils ceux de la famille royale, connut une très grande heure de gloire. La révolution devint une grande dame, celle qui constitue aujourd’hui l’ossature d’un pays attaché viscéralement à la liberté, notamment de penser, des exemples très récents l’ont prouvé. Pourtant, malgré cet engouement généralisé, Eric Rohmer produit en 2001 un film prenant totalement à contre pied cette révolution, L’anglaise et le Duc, preuve sans doute que le débat est loin d’être entériné et que les plaies à vif sont loin d’être refermées. 4000 morts en cette seule année 1793, celle de la terreur. Charlotte Corday, Héroïne et bourreau de Marat, Monsieur Guillotin génial inventeur offrant son nom à sa création, la guillotine... resteront à jamais des réalités palpables d’atrocités perpétrées au nom de la liberté et de l’imagination humaine. Des dommages collatéraux, en quelque sorte. Le film du Rohmer se construit sur de nombreux niveaux . On peut observer celui des

représentations : l’alternance de noir et blanc et de couleur donne l’impression au spectateur de lire tour à tour un livre d’histoire puis de rentrer au cœur de celui-ci et de l’histoire d’ancêtres. De même les plans figés, des tableaux en fait, ceux-là même que l’on peut admirer à Versailles, au Louvre, au musée d’Orsay, nous transforment de spectateurs à participant par une caméra subjective, comme celle d’une télé-réalité, lorsque celle-ci prend vie à partir du plan inanimé. On peut aussi se pencher sur celui de la réflexion intérieure : Rohmer brise les barrières du temps par des dialogues qui sont autant de moments de questionnement pour le spectateur contemporain. L’anglaise est révoltée de ces horreurs, elle se débat pour protéger, pour avertir, pour jouer de ses influences sans facebook. Ces horreurs nous frappent de plein fouet en tant que telles, c’est à dire des assassinats d’hommes et de femmes, mais aussi à cause de l’immense instabilité des choses en temps de crise. Et donc de la possibilité aléatoire de rester en vie. Enfin mais il y en a d’autres, on peut admirer ce thriller : la construction diabolique qui créé peu à peu de plus en plus de peur, au fur et à mesure que le film avance, avec cette issue apocalyptique, cette peur lancinante allant crescendo est celle-là même rapportée par des personnes ayant vécues l’apparition et l’installation de dictature, celle de Ceausescu , par exemple. Hitchkock n’a qu’à bien se tenir... Mais ce qui nous semble magistral c’est que ce chef d’oeuvre appelle comme dans un miroir aux alouettes un autre chef d’oeuvre de l’histoire de la cinématographie roumaine, L’autobiographie de Ceausescu d’Andrei Ujica créé 9 ans plus tard. Ces deux films renvoient dos à dos le monde des représentations en travaillant l’un sur des images-tableaux, patrimoine culturel d’un peuple, l’autre sur des images-tableaux d’archives, ressassées ad nauseam pour une population soumise à la dictature de Ceausescu en général, et notamment à celles des images générées par lui en particulier. Il semblerait alors bien que ces deux films luttent contre les images en tant que telles, c’est à dire ces constructions mentales que nous imaginons pour nous représenter les évènements de l’histoire.

DOSAR TEMATIC - MIŞCĂRI SOCIALE

MIŞCĂRI SOCIALE

NECUNOSCUTUL MIHAI TORŞAN

Coran: ”Oricine ucide un suflet inocent este ca și cum ar fi ucis întreaga omenire” Ceea ce nu înțelegem e ciudat și abstract. Din asta se naște fluturele negru al urii. În continuare, tensiunile dintre două civilizații, fațetele unei monede unice. Un avocat turc care asista la un meci Inter Milano-Fenerbahce spune că tricourile italienilor îi aduc aminte de vremurile sângeroase ale cruciadelor (pe piept, o cruce roșie pe fond alb, semănând cu steagul Angliei). Face plângere la UEFA (spune că în timpul meciului a simțit ”o profundă durere în suflet”), iar Inter nu va mai purta tricoul cu conotații medievale și în sezonul viitor. Un print făcut de o redacție din Franța îl ironizează pe profet. Teroriștii trimit mesaje de amenințare către seful redacției. Acesta își angajează garda de corp. Pe 7 ianuarie, islamiștii scaldă în sânge redacția Charlie Hebdo strigând hieratic Allahu Akbar. Apoi, lamentarea, etichetarea civilizației arabe ca teroristă și barbară. Lumea arabă, la fel ca și cea creștină, este delimitată de cel mai important eveniment religios din islam: nașterea profetului Muhammad. Ei numesc Gahilyya (epoca ignoranței) perioada dinaintea profetului, secole puse pe fărașul istoriei. Gahilyya, perioada sub semnul panteismului religios, este structura de pe care s-a înălțat ca o iederă patrimoniul cultural arab. Acest lucru a fost posibil datorită respectului sacru pentru valorile care articulau societatea - onoarea, calmul din care se naște înțelepciunea (hilm) și credința în fatalitatea sortii (dahr). Poezia preislamică este dominată de credința în dahr și îmbogățita

cu motive panteiste ce fac numeroase aluzii la duhurile desertului (ginii). În viziunea arabilor preislamici capricioșii gini erau responsabili de apariția bolilor, a pasiunilor și a tulburărilor firii. Cei mai importanți poeți ai epocii folosesc des monorima pentru a exprima monotonia desertului. Rolul crucial al poeziei preislamice este arătat de etimologia cuvântului ”sa’ir” (poet) care la origine însemnă ”cel care știe”, iar si’r (poezie) avea sensul inițial de cunoaștere. ”O lume de-ai străbate fugind de frica

morții, Sa fugi cat de departe si tot te-ar inhala! Chiar daca-ti spui vreodată ca acum e un răgaz, Te afli in puterea-I si nu mai poți scăpa!

Din aceste versuri scrise de ibn Maymun se observă prezenţa copleșitoare a lui dahr, ca o umbră ce absoarbe orice existenţă. Din următoarele rânduri se distinge un strigat înăbușit al revoltei:

”Allah usuce timpul, ce rău, nu bine-ar

vrea, Ne judeca, dar buna nu-I judecata sa. Ni l-a luat pe acela ce-n sufletele-I doua Chiar certuri de-asculta, tot darnic rămânea”.

MIŞCĂRI SOCIALE

Allah era o zeitate importantă chiar înaintea nașterii profetului, însă Allah-ul din islam a căpătat cu totul alte conotații fată de cel arhaic. Allah-ul preislamic avea trei fiice. Nedim Gursel, preocupat de acest lucru a ales să expună prin românul ”Fiicele lui Allah” o fațetă religioasă care l-a făcut să apară că o amenințare blasfemică la adresă rigidității islamului modern. S-a apărat argumentând că scrierea blamată trăiește pe tărâmul ficțiunii și într-un final a fost achitat de un tribunal din Istanbul, însă în momentul de față alege să trăiască în Franța într-un exil cultural, predând literatură turcă la Universitatea din Sorbona. Ițele ludice ale unei copilării pline se împletesc cu mână hieratică adoptată în față celor mai presus de înțelegere, explicate de bunica înțeleaptă și preocupată de respectarea cultelor. Alergând prin secetă prăfoasa a Yemenului, cartea lui Gursel surprinde mitul intrând pe tărâmul realității, Ibrahim Efendi, Al-Laț, Al-Uzza și Mânat arată cititorului societatea arabă fără excluderi și fără eufemisme. Prozatorul al-Ghadiz (sec IX) spunea că orice mare poet stăpânea un diavol al său. Dintr-o cultură strălucitoare sau din frică de a gândi în afară zonei de confort, autoritățile religioase ale Turciei întemeiate de Mustafa Kemal au văzut un demon periculos în cartea lui Gursel. Rigiditatea, lipsă unei vederi de ansamblu și educația precară nasc monștri fanatici, probabil că mulți musulmani practicanți nu știu povestea moaștelor Sf. Petru, aduse de la Alexandria la Veneția de ingenioșii negustori venețieni care le-au ascuns într-un butoi peste care au pus carne de porc, scăpând astfel de controlul autorităților care de frica păcatului nu au verificat

încărcătura. Viitorul profet Muhammad, orfan și sărac, crește sub aureolă de negustor a unchiului Abu Talib. Numeroasele călătorii comerciale făcute în Siria și Mesopotamia îi conferă tânărului Muhammad o vedere de ansamblu asupra lumii culturale și religioase non-arabe, asceții creștini și înțelepții evrei urmând să contribuie la religia toleranței propovăduita de profet. Luând calea ascetismului, Muhammad stârnește o furtună în sânul propriului trib care devine îngrijorat de numărul tot mai crescut de adepți ce pot provoca oricând furtuni sociale și tulburări comerciale. Carismaticul Muhammad, cu turbanul verde și vederile largi a predicat toleranţa față de ahlu-l-kitab, popoarele cărții, creștinii și evreii întâlniți pe rutele comerciale cunoscute de Abu Talib. Allah, numit și rahman (cel îndurător), pare mai ușor de înțeles prin religia păcii explicată de profet decât prin extremismul lui Jihadi John, împărțit între ISIS și obsesia pentru muzică rap și viața de stradă. Statisticile, islamul ca religie dominantă a lumii peste o perioadă de timp, gardurile, extremă dreaptă, Pegida, mujahedinii, zilele de 7 ianuarie și 13 noiembrie ale anului 2015. Un amestec în care dreptatea și nedreptatea se amestecă. Fugă de război, pretextul unor atentate, Europa ca structură democratică depășită de o situație fără soluție. Oprirea războiului din Syria? Falia de influență americană o întâlnește pe cea euro-asiatică, la asta se rezumă totul. În fața fatalismului sorții, Omar Khayam spunea așa: ”Șezi aici, pe iarba verde, și să bem din cupe pline, cât n-o crește iarba verde și din mine, și din tine!”

MIŞCĂRI SOCIALE

ÎnțelegândTHE conceptul de mişcare socială UNKNOWN by MIHAI TORŞAN

translated by CASIANA CONSTANTIN

Coran: ”Whoever kills an inocent soul has already killed an entire world”

What we do not understand is odd and abstract, the moment the black butterfly of hatred is born. Consequently, the tensions between two civilizations are the sides of an unique coin comes next. A Turkish lawyer, who was at a Inter Milano-Fenerbahce game says that Italians’ T-shirts remind him of the bloody Crusade ages (on their breast a red cross on a white background, looking like England’s flag). He complained to UEFA (He says that during the game he felt a ”profound pain in his soul”.) and Inter won’t wear the medieval-reference T-shirt next season. A print of a French publication mocked the prophet. The terrorists has sent threating messages to the publication’s leading editor, who hired himself a bodyguard. On January 7th they attack mercilessly Charlie Hebdo’s editorial office while yelling priestly “Allahu Akbar”. Then comes lamentation and the labeling of the Arab civilization as terrorist and barbarous. The Arab world, just like the Christian world is related to the most important Islamic religious event: prophet Muhammad’s birth. They have an ignorance era called “Gahilyya”, which was the period preceding the prophet’s birth, the centuries on history’s dustpan. Gahilyya, a time under pantheist influences is the structure which grew into the Arab cultural patrimony like an ivy. This was possible due to the sacre respect for the values articulating society: honour, the calm giving birth to wisdom (Hilm) and the faith in destiny’s fatality (Dahr). Former Islamic poetry is under dahr’s influence and is enriched with pantheist motifs which many times concern desert’s spirits (Ginii). Former Arab-Islamic vision found the Ginii capricious and responsible for the occurring illnesses, passions and self changes. The most important poets of the era have always used the same verse to reveal desert’s monotony. The crucial role of former Islamic poetry can be seen looking at the word ”sa’ir” (poet), which originally meant ”the one who knows” and ”si’r” (poem) meant the initial sense of knowledge.

”Cross the world running away from the feared death, Run away as far and He’d still inhale you! Even if you ever say there’s a respite, You’re in His hands and you can’t escape it!

You can observe the overwhelming presence of Dahr, like a shadow absorbing any form of being in ibn Maymun’s lyrics. In the next lines a faded revolted shout can be encountered:

”Allah could badly dry time, He wouldn’t want it to be good, He was judging us but his judgement was no good. He took away from us that man, who could in His both souls Even listen to our bickerings, but still remain generous to us.”

MIŞCĂRI SOCIALE

Allah was an important God even before the prophet’s birth, but the Islamic Allah received other references compared to the archaic one. The pre-Islamic Allah had three daughters. Nedim Gursel had been concerned about this so he decided to write “Allah’s daughters”, a religious exposure which made him look like a blasphemy threat to the modern rigid Islam. He protected himself saying that the blamed book is fiction and in the end got released with the help of an Istanbul court, but at the moment he chooses to live in France, in a cultural exile. He currently teaches Turkish literature at Sorbonne University. The ludic patterns of a fulfilled childhood mingle with the priestly hand held against the ones above tolerance, as the wise grandma who was into respecting the cults told us. Running through the dusty Yemen drought, Gursel’s book comes across the myth entering reality’s field. Ibrahim Efendi, Al-Lāt, Al-Uzza and Manāt show an Arab society which doesn’t discriminate nor judge. al-Ghadiz, a nineteenth century writer said that every big poet owned his own demon. In a country built by Mustafa Kemal, the Turkish authorities, either because they had a bright culture or either because they were afraid to think outside the comfort zone, they saw a dangerous demon in Gursel’s book. The rigidity, the lacking of a wide perspective and the uncertain education gave birth to fanatic monsters: probably most of the adherent Muslims don’t know the story of Saint Peter’s remains, brought from Alexandria to Venice by ingenious Venetian traders. The remains were hidden in a barrel they covered with pork thus avoiding the authorities who were afraid they would have sinned if they had checked the load. The soon-to-be prophet Muhammad, a poor orphan risen under his uncle’s trading influence, Abu Talib. The various trading trips to Syria and Mesopotamia gave the young Muhammad a wide understanding of the non-Arab cultural world: wise Christian ascetics and wise Jews thus contributed to the tolerance religion taught by the prophet. Being an ascetic himself, Muhammad starts a discussion in this tribe, who becomes to worry about the mounting number of adherents who can easily create social fuss and mess with the trading businesses. The charismatic Muhammad, with his green turban and his wide views taught people to tolerate ahlu-l-kitab, the book’s peoples, the Christians and the Jews he encountered during Abu Talib’s known trading routes. Allah was also called rahman, which means the one who tolerates. It then seems easier to perceive Allah in the prophet’s peace religion than in Jihadi John’s extremism, divided between ISIS and the obsession for rap music and street life. The statistics show Islam with be the most dominant religion in the world in some time; the fences, the far right, Pegida, the mujahideen, the days of January 7th 2015 and November 13th 2015 prove a mingle of justice and injustice. Flee from war, the pretext of attacks show that Europe is a democratic system which is overwhelmed. Could the Syrian war be stopped? The conclusion is simple: sphere of American influence meets the Euro-Asiatic one. Omar Khayam says in the face of destiny’s fatality: ”Sit here, on the green grass and let’s drink from full beakers as long as the grass doesn’t grow green into me and also into you!”

MIŞCĂRI SOCIALE

52 MIŞCĂRI SOCIALE

Înțelegând conceptul de mişcare socială LIGIA NICULAE traducere de ELISA MAXIM

Sinopsis. Articolul de faţă este axat pe conceptul de mişcare socială. Dintr-o perspectivă mai degrabă academică, îşi propune să aducă în atenţie modul în care colectivităţile îşi exprimă nemulţumirile şi aspectele ce ţin de drepturile şi libertăţile lor. Mişcările sociale militează pentru schimbare. Cuvinte cheie: mişcări sociale, muncă, naţiune, perspectivă diferită Evenimentele recente care s-au petrecut în Europa i-au determinat pe oameni, dar în special pe academicieni să reconsidere teoria şi să observe ce este diferit în practică. Având în vedere faptul că, după înlăturarea influenţei sovietice în Europa Centrală şi de Est, oamenii au început să-şi exprime opiniile mai deschis, putem distinge tendinţa în expansiune de a-şi exprima nemulţumirile, îngrijorările şi revendicările în locuri publice. Oamenii încep să fie conştienţi de puterea pe care o au şi înţeleg că schimbarea poate veni prin intermediul mişcărilor sociale şi al protestelor. Pornind de la aceste idei, acest articol încearcă să pună în balanţă conceptul de mişcare socială. Probabil cea mai bună modalitate de a înţelege acest concept ar fi să ne uităm la David Snow, Sarah Soule şi Hanspeter Kriesi, pentru care mişcările sociale reprezintă „una dintre principalele forme sociale prin care colectivităţile îşi exprimă nemulţumirile şi chestiunile legate de drepturi, de bunăstarea lor şi a celorlalţi, implicându-se în diferite tipuri de acţiuni colective, precum protestele de stradă...”(David Snow, Sarah Soule şi Hanspeter Kriesi, 2006, p.3). Della Porta şi Diani văd mişcările sociale „concentrate, în principal, pe probleme privind munca şi naţiunile” (Donatella della Porta, and Mario Diani. 2006, p 6). Pornind de la aceste două definiţii, putem concluziona că mişcările sociale sunt o modalitate prin care oamenii se reunesc într-o colectivitate, determinaţi de un motiv comun (naţional sau internaţional), cu scopul de a-şi exprima nefericirea şi nemulţumirile şi, parafrazându-l din nou pe Snow, prin intermediul protestelor de stradă. Acest lucru este important pentru

că Snow et al. precizează în textul antemenţionat că a lua parte la acţiuni colective este un trend general, adică există un comportament colectiv. Din punct de vedere sociologic, mişcările sociale apar atunci când grupuri mari de persoane acţionează împreună, în mod deliberat, fiind aduşi laolaltă de idei şi ideologii comune, astfel încât pot să atingă un scop comun” (Ioan Mihăilescu, 2003, p.232). Această idee mă face să subliniez faptul că, adunându-se împreună şi luând parte la o mişcare socială, oamenii interacţionează, creând ceea ce este cunoscut sub numele de grup social. Grupurile sociale apar exact atunci când oamenii se adună împreună şi interacţionează cu diferite ocazii. Existenţa unui anumit grup social este, cred eu, limitată de motivul pentru care se adună împreună – fiind fie unul de bucurie sau de protest. Mai mult decât atât, putem observa nu numai că grupurile sociale pot fi legate de motivul adunării, ci şi că este direct influenţat de viaţa socială a unei persoane. Cu siguranţă, grupurile sociale relaţionează între ele. Întorcându-ne la subiectul articolului nostru, potrivit lui Ion Mihăilescu, există două tipuri de factori care determină mişcările sociale, obiectivi şi subiectivi. Dacă în primul caz, factorii obiectivi pot fi atribuiţi crizei economice, politice şi culturale, în cel de-al doilea caz, factorii subiectivi ar fi disatisfacţia socială, neliniştea, frustrarea sau confuzia. (Ioan Mihăilescu, 2003, p. 232). Totuşi, este interesant de observat de ce oamenii se adună împreună şi protestează. Sunt interesată de ce anume îi determină pe oameni să participe la manifestări. În acest sens, subliniez încă o dată conceptul acţiunii şi participării colective. Fără nicio îndoială, cercetarea lui Le Bon lasă loc pentru ideea că o mulţime este o individualitate care devine una cu corpul, dar vreau să scot în evidenţă şi legătura – făcută de Verba – dintre participare şi democraţie şi opiniile lui Weiner referitoare la acţiunea voluntară – care poate fi organizată sau nu, de succes sau nu, continuă sau episodică –, scopul ei fiind influenţarea

MIŞCĂRI SOCIALE

liderilor politici. De asemenea, când mă gândesc la participare, sunt interesată şi de aspectul economic: de cele mai multe ori, oamenii nu participă la un protest dacă nu au nimic de câştigat sau se aşteaptă ca prietenii, vecinii sau colegii lor de muncă să participe şi că neparticipând vor câştiga ceva de pe urma celor care au participat. În cazul evenimentelor recente din ţara noastră, de după incendiul din Colectiv, oamenii au început pentru prima oară să conştientizeze că dacă nu se adună împreună şi protestează, nimic nu le va garanta viaţa şi securitatea personală. A ieşit la iveală faptul că, după aproape 26 de ani de democraţie, sistemul politic este mai corupt ca niciodată. Agenda politică este plină de proiecte care nu au fost duse niciodată la bun sfârşit, condiţiile precare de trai ale românilor nu mai pot fi acceptate. Aşadar, a fost nevoie de un eveniment tragic care să-i trezească pe români. Dar ce s-a întâmplat mai exact în România? Vorbim despre un protest, dar nu despre orice fel de protest, ci despre unul cu caracter social. Potrivit literaturii de specialitate privind mişcările sociale, există diferite tipuri de mişcări sociale: mulţime, rebeliune, grup de interese, comportament specific bandelor şi „comportament la scară largă” (David Snow, Soule, Sarah, and Hanspeter Kriesi. 2006, p.4). De asemenea, când citim literatura de specialitate privind mişcările sociale, se face o delimitare a zonei de aplicabilitate: vorbim despre mişcări pe teritoriu internaţional, ca în cazul PETA sau al altor organizaţii care luptă împotriva uciderii animalelor, organismelor modificate genetic sau împotriva poluării. În ciuda acestui fapt, se menţionează şi radicalizarea politicii, sau, mai bine spus, democraţia radicală. Această idee a devenit mai populară după apariţia mişcărilor „Ocupaţi Wall-Street-ul!” şi „Occupy”. Fără vreo urmă de îndoială, începând cu 2011 şi până în prezent, au avut loc numeroase proteste, manifestaţii, revoluţii şi aşa-numitele victorii în războiul contra terorismului şi, oarecum, toate aceste evenimente au rezultat într-o nefericită şi uriaşă povară asupra oamenilor, toate întărite şi susţinute de criza politică şi economică. Incă de la „Ocupaţi Wall-Street-ul!” s-a înregistrat o tendinţă puternică de a include toate mişcările în categoria acestei mişcări, iar cercetarea privind mişcările sociale a început din nou să se intensifice. A fost din nou sublinată ideea democraţiei radicale şi cum strada a devenit locul de protest şi

legitimizare a protestatarilor în faţa puterii politice. Conceptul de „stradă globală”, cred eu, concept subliniat de Saskia Sassen, este locul de întâlnire şi poate fi „un sistem extins care se târăşte în sistemul politic”. Există un spaţiu urban, unul dur, unde se face schimbarea, unde pot apărea noi precedente (hinds)” (Saskia Sassen, The Global Street: The making of Political). Din prezentarea lui Sassen de pe YouTube a acestui concept, se poate oberva că protestele din noiembrie care au avut loc în ţara noastră pot fi integrate în acest concept. Insist asupra ideii de politică radicală pentru că, de cele mai multe ori, se scoate în evidenţă legătura dintre radicalism şi mişcările sociale. Zygmunt Bauman susţine în cartea sa, editată de Pugh, că rădăcinile politicii radicale de astăzi se pot rezuma la „inabilitatea statului de a oferi cetăţenilor securitatea necesară” (Pugh, 2009, p. 2) şi, dacă nu avem securitatea necesară, poate apărea un soi de excluziune, „fiecare individ trebuind să se bazeze numai pe sine” (Pugh, 2009, p. 20). Întorcându-ne la Pugh, el susţine că până şi neoliberalismul a fost radical când a apărut (Pugh, 2009, p. 2), dar nu mai este şi astăzi. Deci, în cazul radicalismului politic, acesta e ceva ieşit din categoriile normale ale politicii. Prin urmare, întrebarea este: ce este diferit la politica radicală? Unii spun că este caracterul de fragmentare sau de dominare al oamenilor care sunt deconectaţi de la restul societăţii şi că, prin această dominare sau fragmentare, totul depinzând de cum vedem lucrurile, forţa politicii radicale creşte (Pugh, 2009, p. 2-4). Politica radicală este văzută şi percepută diferit de academicieni. Dacă Zygmunt Bauman crede că uneori politica radicală nu e atât de radicală, Frank Furedi crede că a greşit cu dezvoltarea ecologismului. Paul Kingsnorth vede politica lipsită de radicalism din cauza unei lipse de concesie dintre istoria stângii şi a dreptei, în vreme ce James Heartfield se opune aproape tuturor viziunilor antemenţionate, întrucât, pentru el, politica radicală este dominată de elitele ecologiste, pline de dispreţ pentru oamenii de rând (Pugh, 2009, p. 5-6). Academicienii pe care i-am menţionat înainte sunt încadraţi de către Pugh în categoria „marilor viziuni” asupra politicii radicale, în vreme ce există alţi autori, precum David Chandler, Hilary Wainwright sau Michael Watts, care aduc în discuţie „noi forme ale politicii radicale”. David Chandler, de exemplu, susţine că există multe forme de politică

MIŞCĂRI SOCIALE

radicală dominate de proteste personale şi izolate, pe când Hilary Wainwright este mai înţelegătoare privind noile forme de politică radicală. Dora Apel a insistat asupra tipurilor de proteste la care particpanţi precum Michael Watts încearcă să vadă dacă politica radicală ar putea ameninţa status quo-ul, dar răspunsul său nu a fost unul clar. (Pugh, 2009, p. 6-7) Aşadar, politica radicală este ceva care poate perturba cursul normal al politicii, modificându-l. Am insistat asupra conceptului de radical pentru că ceea ce am văzut în cazul ţării noastre a fost dovada vie a faptului că strada poate face diferenţa. A fost această schimbare pozitivă? A fost negativă? Asta doar timpul va spune. Nu putem prognoza şi nu putem spune de pe acum că demisia prim-ministrului şi a guvernului său a fost un lucru bun, dar a dovedit că românii se pot aduna laolaltă şi pot lupta pentru propriile drepturi şi pentru securitatea personală, pentru acces la educaţie şi spitale decente, pentru diminuarea corupţiei şi transparenţă în cheltuielile bugetare. Ei definesc “acţiunea colectivă” ca fiind un soi de activitate orientată spre rezultat când partcipă mai mult de 2 indivizi (Snow, p. 4). Apariţia ei “nu poate fi explicată pur şi simplu referindu-ne la cauze precum opinii divergente, conflicte de interese şi ideologii aflate în opoziţie” Vezi mai mult: Della Porta, p. 14-15 Susţin asta pentru că grupurile sociale, precum spun Virgiliu Constantinescu, Paula Stoleru şi Pompiliu Grigorescu în cartea “Sociologie”, sunt “unităţi colective reale, condiţionate socio-istoric, diferite tipuri de oameni reuniţi prin intermediul unor activităţi sau relaţii” (Virgiliu Constantinescu, Paula Stoleru, Pompiliu Grigorescu, Sociologie, Bucureşti: Ed. Didactică şi Pedagogică, 1994, p.92.) J.Pugh vede politica radicală ca “nefiind limitată

la o cauză, cum a fost în cazul comunismului, ci o schimbare radicală în cadrul societăţii” (în: J. Pugh (ed), What is Radical Politics Today?, (London: Palgrave Macmillan, 2009), p. 2). Mai mult decât atât acceptând opinia lui Pugh, potrivit căreia ne aşteptăm de la politica radicală “să ne ofere o altă viziune asupra lumii atunci când lumea este înconjurată de probleme. Bibliografie: David Snow, Soule, Sarah, and Hanspeter Kriesi. 2006: David Snow, Soule, Sarah, and Hanspeter Kriesi. “Mapping the Terrain.” In David Snow, Sarah Soule, and Hanspeter Kriesi (eds.), The Blackwell Companion to Social Movements. (Oxford: Blackwell Publishing, 2006) Donatella della Porta, and Mario Diani. 2006: Donatella della Porta, and Mario Diani. “The Study of Social Movements: Recurring Questions, (Partially) Changing Answers.” In Donatella della Porta and Mario Diani, Social Movements: An Introduction. (Oxford: Blackwell Publishing, 2006) Ioan Mihailescu, 2003: Ioan Mihailescu, Sociologie Generala Concepte fundamentale si studii de caz, (Iasi: Polirom, 2003), p.232-246. Virgiliu Constantinescu, Paula Stoleru, Pompiliu Grigorescu, Sociologie, (Bucuresti: Ed. Didactica si Pedagogica, 1994 Pugh, 2009: J. . Pugh (ed), What is Radical Politics Today?, (London: Palgrave Macmillan, 2009) Saskia Sassen, The Global Street: The making of Political: https://www.youtube.com/watch?v=f0D6pDzRmsM

MIŞCĂRI SOCIALE

Understanding the Concept of Social Movements LIGIA NICULAE

Abstract: This current article focuses on the concept of social movements. Looking from a rather academic perspective, this article tries to shed light on the way in which collectivities express their grievances and concerns about their rights and freedoms. Social movements seek change. Keywords: social movements, labor, nation, different perspective The recent events which underwent in Europe makes people, but especially scholars re-look at the theory and see what is different in practice. Knowing that after the fall of the Soviet influence in East and Central Europe people started to express their views more vocally, recently we can spot the on growing trend of expressing their grievances, concerns and claims in public places. People started to acknowledge their power and understood that change can be done through social movements and protest. Based on these ideas, this current article tries to put into a scale the concept of social movements. Probably the best way of understanding this concept is by looking at David Snow, Sarah Soule and Hanspeter Kriesi for which social movements represent “one of the principal social forms through which collectivities give voice to their grievances and concerns about the rights, welfare, and well-being of themselves and others by engaging in various types of collective actions, such as protesting in the streets…” (David Snow, Soule, Sarah, and Hanspeter Kriesi. 2006, p.3). Della Porta and Diani see social movements as “focused mainly on issues of labor and nations” (Donatella della Porta, and Mario Diani. 2006, p 6). Based on these two definitions we can draw the conclusion that social movements represents a way through which people are brought together by a common [national or international] reason as a collectivity with the primary reason of expressing their

unhappiness and grievances, to quote again Snow, through protesting in the streets. This is important because, as Snow et al. mention in the mentioned text, there is a general trend to take part in collective actions1 , meaning that there is a collective behavior. From a sociological point of view, social movements appear when large groups of people act together deliberately, all being brought together by common ideas and ideologies so that a common goal be achieved (Ioan Mihailescu, 2003, p. 232). This idea makes me underline the fact that by coming together and taking part in a social movement, people interact one to another creating what is known to be a social group. Social groups appear exactly when people come together and interact on various occasions. The existence of a specific social group is, I consider to be, limited to the reason of gathering together – either being a joy or protest. More to this, we can see that social groups somehow can be related not only to the reason of gathering, but also they are directly influenced by the social life of a person.2 Definitely social groups interact one to another. Going back to the topic of this article, according to Ioan Mihăilescu there are a two factors that determine the social movements, namely objective and subjective factors. If in the first case the objective factors can be traced on economic, political and cultural crisis, in the second case, the subjective factors being the social dissatisfaction, unrest, frustration, confusion, to name just a few of them (Ioan Mihailescu, 2003, p. 232). Still, is interesting is seeing why people come together and protest. I am now interested in seeing what makes people participate to the manifestations. In this sense I again underline the concept of collective action and participation. Without any question of doubt the work of le Bon makes room here with the idea that a crowd is an individuality that becomes one with the body, but I would also stretch Verba`s connection

MIŞCĂRI SOCIALE

between participation and democracy and Weiner` s points on voluntary action – that can be organized or not, successful or not, continuous or episodic, and its aims to influence the political leaders. Also, when looking at participation I am interested also in the economic aspect: people do not participate, most of the times, if they have nothing to gain, they do not participate, or they rely on their friends, neighbors, co-workers that they will participate and by not participating they will also gain something thanks to the friend who participated. In the case of recent events of Romania, after the Colectiv incident, people started to acknowledge for the first time that unless they gather together and protest nothing will make their life and personal security possible. There was unveiled that after almost 26 years of democracy the political system is more corrupt than ever. The political agenda is filled with projects which were never fulfilled, the precarious living conditions of Romanian people can no longer be accepted. So, there was a tragic event which triggered the awakening of the Romanian people. But what exactly happened in Romania? We speak of a protest, but not any kind of protest, but a social protest. According to the literature of social movements, there are different types of social movements: crowd, riot, interest-group, “gang” behavior and “large-scale behavior”. (David Snow, Soule, Sarah, and Hanspeter Kriesi. 2006, p.4) Also when reading the literature on social movements a delimitation of area of applicability is made: do we speak of movements that are limited to national grounds, as in the case of Romanian protests, or we speak about movements on international grounds, like the case of PETA or other organizations that fight against killing of animals, modified organism, environmental protection, to name a few. Despite this, there is also a mention on the radicalization of politics, or better said the radical democracy. This idea became more popular after the appearance of Occupy Wall Street and the Occupy Movement. Without any question of doubt from 2011 until now numerous protests, manifestations, revolutions and so-called victory on the war on terrorism took place and somehow all these events were the result of a huge burden of unhappiness of people, all highlighted and sustained by the political and economic crisis.

Since Occupy Wall Stree it was a great tendency to put all the movements under the umbrella of this movement and the research on the social movements started again to increase. It was again underlined the idea of radical democracy and how the street became the place for protest and3 legitimization of the protesters in front of the political power. I consider that the concept of global street, concept underlined by Saskia Sassen, this global street being the place of gathering and that can be the “large system that crawls in the political system”. There is an urban space, a rough one where change can be made, where new hinds can appear. (Saskia Sassen, The Global Street: The making of Political.) From Sassen`s Youtube presentation of this concept can be seen that the November protests of Romania fit into this concept. I underline the idea of radical politics because most of the times there is pinpointed the connection between radicalism and social movements. Zygmunt Bauman agues in the book edited by Pugh that the roots of radical politics today can be confined to the „inability of the state to offer to its citizens the necessary security” (Pugh, 2009, p. 2) and by not having it a sort of exclusion can appear, “each individual having to sustain itself ”. (Pugh, 2009, p. 20) Going back to Pugh, he underlines that even neo-liberalism was radical when it appeared (Pugh, 2009, p. 2), but nowadays is not, so in the case of political radicalism is something that is out from the normal range of politics. So, the question is what is specific to radical politics? - some argue that is the character of fragmentation or the domination by the people who are disconnected from the rest of society, and that through this domination, or fragmentation, all depending on how you see it, its strength is increasing. (Pugh, 2009, p. 2-4) Radical politics are seen and perceived differently by scholars. If Zygmunt Bauman believes that sometimes radical politics is not that radical, Frank Furedi believes that radical politics went wrong through the rise of environmentalism, Paul Kingsnorth sees politics as lacking radical because of a lock between the Left/Right history and James Heartfield is opposing almost all the before views because for him radical politics is dominated by environmental elites who should disdain for ordinary

MIŞCĂRI SOCIALE

people. (Pugh, 2009, p. 5-6) The scholars mentioned before are put by Pugh into the category of “grand visions” on radical politics, while there are other authors such as David Chandler, Hilary Wainwright or Michael Watts that look at “new forms of radical politics”. David Chandler, for example, argues that there are many new forms of radical politics that are dominated by personal and isolated protests, while Hilary Wainwright is more supportive of new forms of radical politics. Dora Apel looks at the type of protests which contributors like and Michael Watts tries to see if radical politics might challenge the status quo, giving as an answer not that clear. (Pugh, 2009, p. 6-7) So, radical politics is something that can change the normal course in politics by modifying it. I underlined the concept of radical because what we were able to see in the Romanian case was the pure demonstration that the street can make a change. Was this change good? Was it bad? This only time can say. We cannot predict and we cannot say it now that the resignation of the Romanian prim-minister and its government was a good thing, but it proved that the Romanian people can gather together and fight for their own rights and personal security, access to education and decent hospitals, less to none corruption and transparency in governmental spending. Bibliography: David Snow, Soule, Sarah, and Hanspeter Kriesi. 2006: David Snow, Soule, Sarah, and Hanspeter Kriesi. “Mapping the Terrain.” In David Snow, Sarah Soule, and Hanspeter Kriesi (eds.), The Blackwell Companion to Social Movements. (Oxford: Blackwell Publishing, 2006) Donatella della Porta, and Mario Diani. 2006: Donatella della Porta, and Mario Diani. “The Study of Social Movements: Recurring Questions, (Partially) Changing Answers.” In Donatella della Porta and Mario Diani, Social Movements: An Introduction. (Oxford: Blackwell Publishing, 2006)

Ioan Mihailescu, 2003: Ioan Mihailescu, Sociologie Generala Concepte fundamentale si studii de caz, (Iasi: Polirom, 2003), p.232-246. Virgiliu Constantinescu, Paula Stoleru, Pompiliu Grigorescu, Sociologie, (Bucuresti: Ed. Didactica si Pedagogica, 1994 Pugh, 2009: J. . Pugh (ed), What is Radical Politics Today?, (London: Palgrave Macmillan, 2009) Saskia Sassen, The Global Street: The making of Political: https://www.youtube.com/watch?v=f0D6pDzRmsM

1. They define collective action as being a sort of goal oriented activity where more than 2 individuals take part (Snow, p. 4), collective action that the emergence of it „cannot be explained simply as having being caused by” elements such as „different opinions, conflicts of interest and opposing ideologies” . See more on: della Porta, pp.14-15. 2. I argue this because the social groups are, as Virgiliu Constantinescu, Paula Stoleru and Pompiliu Grigorescu argue in the book Sociologie , „real collective units that are socio-historical conditioned, different types of reunited people through activities and relations”. (In: Virgiliu Constantinescu, Paula Stoleru, Pompiliu Grigorescu, Sociologie, (Bucuresti: Ed. Didactica si Pedagogica, 1994), p.92. 3. J. Pugh sees radical politics as „not being confined to a cause, as was the case of communism, but as a radical change in society” (in: J. Pugh (ed), What is Radical Politics Today?, (London: Palgrave Macmillan, 2009), p. 2) More, accepting Pugh`s point that we look to radical politics to „provide an alternative view of the world, when the world is in trouble”. (in: Pugh, What is ..,p.2).

MIŞCĂRI SOCIALE

INTERVIURI

Interviu cu Robert Șerban ANDREA TRIPA

Numărul din decembrie al revistei Art Out aduce în prim plan un interviu de excepție cu Robert Șerban. Personalitate vie în sfera culturii timișorene, Robert Şerban s-a născut la 4 octombrie 1970 în Turnu Severin, iar din 1990 locuiește în Timișoara. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România, iar debutul său ca scriitor a avut loc în 1994 cu volumul de poezie Fireşte că exagerez. Moderează în prezent una din importantele emisiuni culturale de televiziune, Piper pe limbă – TVR Timișoara, TVR 3. În același timp este redactor al revistei Orizont și editorialist al revistei 24 FUN. Preşedinţia României i-a acordat ordinul Meritul cultural în grad de cavaler.

Puțin sub linie este cel mai recent volum al său și a apărut la Editura Cartea Românească, în 2015. Poezia lui are un circuit al narativității în care te scufunzi, uitând de tine, un calm, din care nu vrei să te trezești. Muzicalitatea internă se joacă cu imagini, gusturi, stări captive în vers. Dincolo de toate, există și o melancolie a simplității, un firesc ce se revarsă strofă cu strofă, fenomen stăpânit de o fragilitate a verbului. Andrea Tripa (A.T.): Credeți într-o evoluție istorică de “abstractizare” a poeziei? Sau ea și-a păstrat prototipul, devenind doar inaccesibilă? Robert Șerban (R. Ș.): Poezia a fost şi este într-o modificare continuă. Asta fiindcă lumea se schimbă permanent, iar poeţii sunt ca nişte viruşi ai acestei lumi, care îşi modifică reacţiile şi scrisul o dată cu schimbările ei. Unii chiar mai înainte, fiindcă au putere de anticipaţie, sunt firi intuitive, sunt vizionari, pragmatici, reactivi. Mai mult, poeţii trăiesc atât în contemporaneitate, şi o fac intens, unii până la autodistrucţie, dar şi într-un timp al lor, prin care călătoresc cu mare uşurinţă, fie înapoi, fie, uneori, înainte. Poetul este o maşină a timpului. A unui timp interior, a unui timp istoric, a unui timp trăit doar de el; urmele pe care aceste timpuri le lasă sunt chiar versurile. Nu există poezie inaccesibilă, ci doar poezie care nu-ţi place, pe care nu o înţelegi. Fie că încă nu ai gustul format pentru ea, fie că ea nu are gust. Sau are un gust prost. Pe de altă parte, chiar dacă e făcută din cuvinte şi e, astfel, la îndemâna oricărui ins alfabetizat şi curios, poezia nu se citeşte şi nu se înţelege întotdeauna cu uşurinţă. Nu e suficient să ştii cifrele şi calculele elementare ca să ştii matematică. Analiza matematică, de exemplu, are o adresabilitate restrânsă, mai restrânsă decât… aritmetica. Există limbaje ale poeziei care au diferite arii de cuprindere a cititorului, unele mai extinse, altele mai restrânse. Un text care

INTERVIURI Şi te lupţi cu el, nopţi, săptămâni, uneori chiar şi ani. Tot tai din balaur, iar el tot creşte la loc. Iar tu mai tai şi mai tai, scrâşnind din dinţi, cu înverşunare, cu spaimă, uneori. Nu te obligă nimeni să faci asta, e doar lupta ta, e doar pentru tine. Abia după ce ai învins – adică, ai scris ceva de calitate, pe care îl publici şi care e receptat ca fiind un text bun, o carte bună – devine şi victoria altora, a celor care te citesc şi cărora le place ce citesc. Există în librării, în biblioteci, în on-linie o mare cantitate de poezie de calitate, care este, culmea, şi accesibilă. Aşa cum există muzică contemporană (scuzaţi ligamentul) care e doar pentru un public extrem de restrâns, există şi muzică simfonică, baroc, disco, rock, rap – toate având publicul lor. Aşa e şi cu poezia… Nu cred că există scriitor care să-şi propună să devină inaccesibil, abstract. Iar dacă da, înseamnă că nu e scriitor, ci vreun… balaur.

apelează la prozodie, care are o muzicalitate evidentă, e… acceptat de un număr mai mare de oameni, decât un poem în vers alb. Poezia se învaţă la şcoală, iar majoritatea rămâne cu ce a aflat acolo, cu poeţii romantici, post-romantici, cu cei moderni, cu un tip de literatură din alte vremuri…Deşi are smartphone de ultimă generaţie şi mănâncă fast-food, mulţi tineri nu ştiu numele niciunui scriitor contemporan român. Din Nichita Stănescu – un nume clasicizat – se preferă poeziile cu rime, nu cele albe, unde eu cred că e cu adevărat original. Cele abstracte, ale lui, plac mult mai puţin, fiindcă nu se aude muzica din prima lectură. Dar există melodie şi acolo. În orice poem bun există muzicalitate, ritm interior, care te face să respiri după el. Sau să-ţi ţii, uneori, respiraţia. În fond, ce este abstractizarea pe care o invocaţi? Este renunţarea la armamentul din dotarea modernismului, inclusiv la metaforă, comparaţie etc., ba chiar la un tip de retorică? Este apariţia unor coduri care implică o iniţiere poetică (poate chiar… intelectuală) mai amplă, pentru a fi descifrate? Nu am un răspuns exact, după cum vedeţi, bâjbâi, caut şi eu. Am fricile mele când deschid o carte de poezie. Ca să nu mai vorbesc când scriu… Oricând din pagina aia poate ieşi un balaur care te muşcă de mână, de gât, de cap. Şi deseori iese!

A.T.: Poezia este prinsă într-o luptă de supraviețuire , în lipsa rânduielii social-artistice. Ce-i vine în sprijin? R. Ș.: Toate artele caută să supravieţuiască, să aibă aderenţi, actanţi, sponsori, suporteri, public, tot… echipamentul. Fiecare aplică tehnici de seducţie pentru asta. Unele, fără efect. Altele, cu impact. Poezia, dintre toate, pare cea mai puţin promovată. Chiar şi editorii, care trăiesc din vânzarea de carte, lasă pe ultimul loc promovarea volumelor de poezie, fiindcă ştiu că nu se vând. Ei bine, în această lume lipsită de rânduială social-artistică, cum spuneţi şi cum bine că nu există, poezia e cea mai liberă. Ba chiar ai impresia că toată lumea scrie poezie, citeşte poezie şi promovează poezie. Mediul on-line e plin de versuri, mai bune sau mai slabe, citate din poeţi celebri, de anunţuri cu lansări de cărţi de versuri, de lecturi publice, de spectacole de muzică şi poezie. Iată: virtualul sprijină cu abnegaţie această artă. Şi nu doar virtualul. Văd destul de des, prin Timişoara, prin centru ori pe la periferie, pe pereţi, pe ziduri, pe stâlpi, pe… chioşcuri, scrise versuri; unele, splendide. Prin urmare, lupta se dă în continuare, iar ăsta e un semn important de viaţă pe care poezia îl dă. A.T.: Cum ați descoperit poezia? Sau ea v-a descoperit? R. Ș.: Tata, Ion Şerban-Drincea, e scriitor. A scris şi a publicat poezie, proză, reportaj, a trăit din meseria de jurnalist. A cumpărat toată viaţa cărţi. Nu chiar toată, căci s-a cam oprit din clipa în care am început eu să cumpăr şi să primesc cărţi. Dar nu s-a oprit din scris şi din citit. Aşa că, am mai spus-o, am făcut ce am văzut că face el. El mi-a deschis drumul acesta, care, apoi, a devenit o descoperire continuă şi miraculoasă.

INTERVIURI Chiar cum, când răspund, mă gândesc că aseară am citit cu mare plăcere cartea unui debutant, Octavian Perpelea, cu dricul pe contrasens. Ce poezie proaspătă, cu miez şi haz e în carte, o recomand cu bucurie! Şi nu e deloc… abstractă, căci scrie despre viaţă și despre ale ei. Iar viaţa nu e abstractă. Decât, poate, când o trăieşti pe computer. A.T.: E un punct în care se ajunge, numit “manipularea” cuvântului, o autosuficiență a demersului poetic? R. Ș.: Există autosuficienţă. Fiindcă… merge şi aşa. Dar îmi place să cred că ceea ce pare a fi autosuficiență nu vine din lene, din orgoliu, vanitate, ci fiindcă la un moment dat (sau la mai multe momente date) nu îţi dai seama ce se face şi ce nu. Ce cuvânt are potenţă şi care are balast. Ce poet n-ar vrea ca textul lui să nu aibă fisură, să nu aibă nimic în plus, dar nimic să nu-i lipsească? Ei bine, cu toate astea, vezi atâtea finaluri ratate, fiindcă poetul a ţinut să mai adauge ceva, să fie mai convingător, să apese pe acceleraţie. Sau, din prea multe scrupule, să lase poezia aşa, în aer, ca pe o pană. Ca scriitor, eşti de multe ori în… pană. Dar nu ştii asta, nu vezi asta. Nu întotdeauna. Iar când eşti grafoman, cu atât mai puţin ai senzaţia de prea-plin. Eu cred că artiştii au bunăcredinţă atunci când lucrează şi o fac doar cu gândul că actul lor va fi unul desăvârşit. Că rareori e aşa, nu ţine, cred, de autosuficienţă, ci de omenesc. De nevolnicia fiecăruia dintre noi, poet sau nu. A.T.: Menirea poeziei este una impersonală? R. Ș.: Când citeşti o poezie de dragoste maşinii personale, care te-a lăsat în mijlocul intersecţiei fiindcă i-a murit motorul, sau centralei termice care nu mai vrea să trimită agentul termic prin ţevile apartamentului, atunci e posibil ca menirea ei, a poeziei, să fie una impersonală (deşi există legende cum că iahtul unui milionar a pornit din senin, în timp ce el declama, în mijlocul oceanului, din Iliada…). Altfel, rostul poeziei este să-l emoţioneze pe cel care o citeşte, să-l facă să zâmbească, să dea mărunt din pleoape, măcar, dacă nu chiar să-i dea lacrimile când citeşte un vers teribil. Nu, cititul de poezie e un gest atât de personal, încât îmi vine să fac un pleonasm şi să spun că-i… foarte personal!

63 mai bune din România, la Orient latin, la Orizonturi culturale italo-române, care este doar on-line. Trei… Niciuna dintre ele nu are cum să ţină pasul cu actualitatea culturală a urbei, cu evenimentele, care sunt tot mai dese. Făcea acest lucru presa cotidiană. N-o mai face. Ziarele tipărite sunt numărabile pe degetele de la o mână şi, mi-e teamă s-o spun, aceste degete vor degera financiar în scurt timp, dacă nu se întâmplă vreo minune. În zona on-linie există presă, doar că ea nu e decât rar interesată de spaţiul cultural. În cel mai bun caz găseşti, în aceste publicaţii, ştiri cu ce va fi (îi salut pe redactorii-şefi şi pe redactorii care fac asta), dar tot mai rar poţi citi o relatare de la un eveniment cultural important. Nu zic să găseşti o cronică de artă vizuală sau una de teatru, ci măcar un articol de stare, despre cum a fost la, să zicem, sărbătoarea de 80 de ani a un scriitor important al locului. Sau care a fost atmosfera de la premiera unui spectacol de operă. Echipele de jurnalişti s-au împuţinat, fiindcă nu sunt bani ca ei, jurnaliştii, să fie plătiţi; prin urmare, nu are, pur şi simplu, cine să mai meargă la aceste evenimente. Bun, dar atunci tu, instituţie de cultură, găseşti pe cineva apt să scrie despre produsele tale culturale, despre evenimentele pe care le găzduieşti sau le organizezi. Site-urile de ştiri găzduiesc astfel de materiale. Teatrul Naţional din Timişoara este un bun exemplu despre cum se face imagine, despre cum se ţine viu interesul publicului prin materiale ce apar în presă, scrise de oameni plătiţi de TNT să facă asta. (O paranteză. Există şi un revers al acestei… fapte: absenţa spiritului critic. Astfel de articole nu au fac o analiză a acţiunii, nu vorbesc şi despre eventualele minusuri ale ei. Or, rostul presei este, în primul rând, acesta). În concluzie, situaţia presei culturale din viitoarea Capitală Culturală Europeană a anului 2021 este foarte dificilă. Trebuie găsite rapid soluţii. Şi nu orice fel, ci unele serioase, care să conteze şi să aibă efecte.

A.T.: Cel mai neobișnuit loc in care v-a venit inspirația unui vers, două… R. Ș.: În armată... Iar în timpul Revoluţiei din 1989, soldat la Craiova fiind şi convins că o să mă împuşte careva (teroriştii, securiştii sau vreun camarad neinstruit – aveam doar trei luni de când îmbrăcaserăm, eu şi leatul meu, vestonul), am redactat şi un mic testament, de un rând, pe o bucată A.T.: În ce stadiu credeți că se află presa culturală de hârtie, pe care l-am purtat asupra mea şi de care locală? am şi uitat, apoi, când Revoluţia a… învins. L-a găsit R. Ș.: Am vorbit despre poezie, acum vorbim de(-o) mama, când am ajuns prin februarie, parcă, acasă, în dramă, nu? În Timişoara sunt puţine reviste de concediu. Era simplu: să mi se publice o carte de poezii. cultură, iar apariţia lor e lunară. Mă gândesc la Orizont, Cum n-am murit, m-am ocupat personal să dau curs considerată – şi pe bună dreptate – una dintre cele testamentului acelui soldat de 19 ani.

INTERVIURI

Interview with Robert Șerban by ANDREA TRIPA translated by CASIANA CONSTANTIN

December’s Art Out’s issue highlights an extraordinary interview with Robert Șerban. He was born on the 4th of april 1970 in Turnu Severin and his has been an active personality within Timișoara’s cultural party since moved there, in 1990. He is part of the Romanian Writers Union, and he presented himself as a writer in 1994 with his poetry volume Fireşte că exagerez. (= Of course I’m exaggerating) (He now moderates one of the most important cultural TV shows, Piper pe limbă (=Pepper on the tongue ) – TVR Timișoara, TVR 3. At the same time he writes for Orizont magazine and writes editorials for 24 FUN magazine. Romania’s Presidency gave him Meritul cultural în grad de cavaler(=The cutural knight merit).

Puțin sub linie(=A little under line) is his newest book and it was realeased by Editura Cartea Românească (Romanian Book Publisher) in 2015. His poetry has a narrative circuit in which you can sink, forget about yourself , it’s a dreamy tranquility and you do not want to wake up. The internal melody plays with images, tastes, captive moods of lyrics. Behind all these there is a simple melancholy, a normality which keeps spilling stanza by stanza, a phenomenon spread by the verb’s frailty. Andrea Tripa (A.T.): Do you believe in an historic evolution of ”abstracting” the poem? Or has it kept its prototype, only becoming unapprochable? Robert Șerban (R. Ș.): Poetry has been and still is under a continuos change. This is because the world is permanently changing, and the poets are like viruses of this world, which modify their reactions and writing styles in accordance with its changes. Some of them do these even before these changes occur because they have anticipation power, they are intuitive beings, they are pragmatic responsive visionaries. Furthermore, poets live both intensely in the present, almost self-destructing themselves and in their own world, which they can visit easily. This world is sometimes the past, sometimes the future. Poets are time machines of an historic internal time, a time only felt by themselves; the paths these times bequeath to us can even be the lyrics. There is no such thing as unapproachable poetry, there is only poetry you don’t like, which you do not understand. Your taste may not be appropriate for it or it may be tasteless. Or it could taste bad. On the other hand, even it is made up of words and it is thus handy for everybody who is curious or able to read, poetry isn’t always easily readable or comprehensible. It is not enough to know the digits and the fundamental calculations to know Mathematics. For example the mathematical analysis

INTERVIURI

65 answer for this, I am disorderly searching myself. I meet my own fears when I open a poetry book, not to mention when I write... A dragon can escape that page any moment and bite your hand, your neck, your head. And it is always escaping! You’re fighting it for nights, weeks sometimes even years. You’re slashing the dragon and it’s growing back again. And you keep slashing it, gnashing your teeth hardly and sometimes with fright. You are not forced to do so, it is only your struggle, it is only for yourself. It also becomes others’ victory when you win – meaning after you had written some quality piece, which you had published and had been thought to be a good text, a good book by others who read your work and liked what you wrote. There is a high amount of quality poetry which is incredibly accessible and can be found in bookshops, libraries and online. There is poetry in the same way there is contemporary music for a small audience (pardon the ligament (word play)) there is also symphonic, baroc, disco, rock, rap music – all having their own audience. I don’t think they are writers who want to be inaccessible or ”abstract” and if there is he can’t be a writer, he must be some kind of...dragon.

is rarely dealt with comparing to...Arithmetic. There are different poetry semantics which can catch the reader in many areas, some of which wide-spread, some of which less known. A text which makes use of prose, which has an obvious musical appeal it’s accepted by a a more significant number of people than in the case of a free-versed poem. Poetry is taught in school and most of the people only knew what they had found out then, romantic, post-romantic, modern poets, a type of literature from another times... Although they have ultimate smartphones and eat fast-food, a lot of youngsters don’t know the name of a single Romanian contemporary poet. In Nichita Stănescu’s case – a classical name - Rhythmed poems are preferred to free-versed poems, which I personally find really original. I like his abstracter poems less because you cannot hear the music since the first read. But there is melody even there. There is always melodicism, internal rhythm in every good poem, which makes breath in accordance with it. Or sometimes it makes you hold your breath. What is the actual abstraction you are talking about? Is it the quittance of Modernism’s ”weaponry”, including metaphors, comparisons etc, even a rhetorical model? Is it some codes’ appearance which involves a poetic initiation (maybe even an intellectual one), too ample to be deciphered? As you can see I don’t have a proper

A.T.: Poetry is in a struggle to survive, lacking the social artistic consent. What supports it? R. Ș.: All types of art struggle to survive, to have adherents, actors, sponsors, supporters, audience, all of the needed ”equipment”... Everyone use seduction techniques to gain these, some of which ineffective, some of which impactful. It looks like poetry is the least promoted from all. Even the editors who make a living by selling books find poetry the least important because they ”know” it doesn’t sell. Well, poetry is the freest in this world lacking social artistic consents like you say and which I’m glad don’t exist. You even get the impression that people write, read and promote poetry. The internet is full of lyrics, both good and bad, quoted by famous poets, by poetry book-releases adds, by public lectures, by music and poetry shows. Look, the internet and not only it devotedly supports this type of art. I see lyrics written down, some of which sublime in central Timișoara or in its outskirts, on its walls, on its bulwarks, on its posts, on its small shops quite often. Thus, the fight is on and that is an important sign of life poetry shares with us. A.T.: How have you come upon poetry? Or have it come upon you? R. Ș.: My father, Ion Şerban-Drincea is a writer. He wrote and published poetry, prose, footages and made a living as a journalist. He has bought book all this life; not exactly all this life, he stopped when I had started to buy and receive books. But his has never stopped

INTERVIURI writing and reading. So, as I’ve said before I only did what I had seen him doing. He cleared my path which became a continuous marvelous discovery. At this very moment when I answer I think about the fact I read pleasantly the book of a newcomer, ”Cu dricul pe contrasens”, Octavian Perpelea’s last night. What a fresh poem you can find in his book, a substantial and funny one, I joyfully recommend it! It is not abstract at all, he writes about life and other related things. And life is not abstract, maybe it is if you live in in front of the computer. A.T.: Is there any sufficient point you reach within the poetic demarche, which might also be called word ’’manipulation”? R. Ș.: There is a sufficient point because it also works this way. But I like to believe that what looks like a sufficient point isn’t reached through laziness, conceit or vanity but through not realising what should or shouldn’t be done at a certain time(s), which word is potent and which one is ballasted. What poet wouldn’t want his text to be errorless, to have no extra line nor minus line? Well, nonetheless you see so many fallacious endings because the poet had to add something in order to be more convincing, to push the acceleration. Or, being too scrupulous he lets the poetry floating in the air feathery. As a writer you’re always out of ideas, but you don’t know it, you can’t see it. This isn’t felt all the time; when you’re into graphics you aren’t likely to feel this sensation of sufficiency. I believe the artists trust what they’re doing while they’re working, only thinking it will come up well. The fact that it rarely happens this way isn’t related to sufficiency in my opinion but to mankind, to our needy self, not especially from a poet’s perspective. A.T.: Is the poetry aiming to be impersonal? R. Ș.: When you read a love poem to your own car, which left you in the middle of the street because its motor has died; or to your heating system which doesn’t want to send the heating agent through your flat’s pipes; then, poetry could be aiming to be impersonal (although there are myths in Iliada about some millionaire’s yacht which has suddenly worked while he was leaving from the middle of the ocean). Otherwise poetry’s role is to bring emotion to those reading it, to make them smile, to easily shake their eyelids at least if not even cry while reading a terrible verse. No, reading poetry is that personal that I almost feel like making a pleonasm: I would say it is very personal!

about (a) drama, aren’t we? There aren’t many cultural magazines in Timişoara and their release is monthly. I’m thinking about Orizont -which is judiciously considered one of the best in Romania-, Orient latin(Latin East), Orizonturi culturale italoromâne(Italian-Romanian cultural horizons), which is only on the internet. Thirdly, none of these can’t keep up with the town’s cultural activities and events, which became more frequent. The cotidian press has been doing this. But it doesn’t any longer. You can count the published papers only with one hand’s fingers and, I’m afraid to say this ”fingers’’ will financially collapse shortly as long as there won’t be a miracle. There is online press, but it is really concerned about the cultural field. The best you can find in this publications are news on what will be (hello to the editors doing this!) but you rarely find out about an important cultural event. I’m not saying you should find a visual art or theatre magazine, but at least issues about how it was at the 80th celebration of an important writer of the place. Or how was it at an opera show’s premiere. There are less journalist teams because there aren’t enough money for them, journalists to be paid; so there is nobody to go to these events. Well then, do you, cultural institution find anyone able to write about your cultural products, about the events you host or organise? News sites host such issues. The National Theatre of Timișoara is a good example on attracting people, keeping their interest active through press issues, written about people paid by the National Theatre to do so. (I’d like to add there is also a reverse to this, the absence of critical spirit. These issues don’t analyse the action, don’t talk about how it was bad although the press’ goal is firstly to castigate) In conclusion, cultural press’s situation from the future European Cultural Capital of 2021 is very difficult. Solutions must be found soon, but not any type of solving, but a serious one which matters and influences its state.

A.T.: What was the most uncanny place where you found inspiration for a verse or two? R. Ș.: In the army... And during the 1989 revolution I was a soldier in Craiova; when convinced that someone would shoot me (the terrorists, the security guys or some ill-prepared peer – there had only been 3 months since we were first dressed as soldiers) I started writing a one-line last wish on a paper which I kept with myself and forgot about when the revolution had reached its goal. My mom found it when I returned home in February, it was like I was having some free time. It was easy: I wanted to publish a poetry book. A.T.: What point do you think the local cultural Since I hadn’t been dead I personally got involved in making that 19 year old soldier’s dream come true. press reached? R. Ș.: We have talked about poetry, now we’re talking

INTERVIURI

ARTA LA SUPERLATIV:

Interviu cu pictorul GHEORGHE ZVARICI de VLAD TOMA ROATĂ

De curând, am avut ocazia să iau legătura cu un om special, domnul Ghoerghe Zvarici. Pentru cei care nu îl cunosc, Gheorghe Zvarici este pictor şi critic de artă, iar dumnealui ne-a acordat un interviu ce are în prim plan pictura vazută prin ochii săi. Mai jos găsiţi interviul pe care l-a acordat revistei Art Out.

INTERVIURI

Roată Vlad: Când a devenit pictura principala activitate din viaţa dumneavoastră? Gheorghe Zvarici: Nu m-am gândit niciodată la acest lucru. Dragostea pentu pictură s-a dezvoltat câte puţin încă din copilărie. Nu a fost o dată anume când să-mi fi zis: “Gata, de azi mă fac pictor”. Mama era ţesătoare, un fel de meşter popular. Deţinea zeci de schiţe şi modele de covoare, scoarţe, traiste, catrinţe şi fote cu ornamentică şi cromatică foarte variate. Improvizaţia era permisă numai după anumite reguli şi principii. În înţelepciunea de a combina diferite culori şi forme stilizate şi de a crea pe un camp negru sau roşu (singurele premise în tehnica tradiţională a covoarelor) adevărate universuri, consta şi succesul. Ce e interesant, clientela avea ochi pentru a descifra şi a citi aceste ţesături: vedeau sate cu uliţe, râuri cu izvoare, câmpii şi păduri – un fel de Google Maps. Admiram această pricepere pentru interpretare. Fiind băiat, nu aveam acces la ţesătorie, un domeniu rezervat strict femeilor. Dar ajutam la vopsirea torturilor de fuior, unde fiecare nuanţă obţinută fie prin amestecul pigmenţilor fie prin scufundare multiplă în diferite culori era secretul strict al meşteşugarului şi nu aveai voie sa-l divulgi. Eram fascinat când se obţineau ecleraje de nuante şi o mulţime de degradeuri cromatice. Pregătirea pentru admiterea la colegiul de artă şi studiul tainelor culorii şi desenului, mi-au confirmat alegerea. Dar de abia la facultate am început să înţeleg cu ce “se mănâncă” pictura. R.V.: Care sunt avantajele şi dezavantajele în a fi pictor?

G.Z.: Avantajul cel mai mare constă în harul pe care îl ai şi eşti obligat să-l cultivi, să-l dezvolţi, astfel se pierde, se stinge ireversibil. Este exclusă rutina şi monotonia. Te asemeni cumva Creatorului, participând la demiurgia Frumosului, cumva dezinteresat, după cum încă nu a fost contrazis Kant. Şi ai acea libertate extatică pe care nu ţi-o poate lua nimeni. Un dezavantaj ar fi instabilitatea sub diversele ei mantii. Durerea, când trebuie să faci vreun compromis care poate fi distrugător pentru licărul firav al artei. R.V.: Ce înseamnă a picta pentru dumneavoastră? G.Z.: Spunea cineva că “a fi pictor nu este o meserie, ci un mod de viață”. Poate sună prea tare. Totuși nu înseamnă doar să așterni culorile, ci să le dai strălucire și viață fără a le supune uzurii. Parafrazându-l pe Nichita Stănescu, numai culorile pot înfățișa “necuvintele”, acele spații ale tăcerii care nu au cum să fie reprezentate altfel. Pe parcursul primei zile a Genezei, Dumnezeu a zis: “Să fie lumină!”, iar în pauzele dintre Cuvinte se făcea Universul. Facerea, pictarea, zămislirea lucrării este opera propriu-zisă a artistului, tabloul este odihna de după. A picta înseamnă să te împrietenești de fiecare dată cu culorile pentru a le reda acea vibrație, a le aduce la viață și a putea reface Întregul năruit sub zidurile Turnului Babel, atunci când s-au amestecat graiurile și a dispărut comunicarea.

R.V.: Căutaţi inspiraţia sau inspiraţia vă

INTERVIURI caută pe dumneavoastră? G.Z.: Cred că întrebarea conține și răspunsul. Inspirația nu e o Muză, ci mai degrabă o Himeră, o nălucă ce apare ca o sclipire, pe care dacă reușești să o surprinzi, o conjugi cu munca. Inspirația vine, obligatoriu vine, numai că trebuie să muncești foarte mult, să pictezi și sa-ți păstrezi curiozitatea, atenția și măcar un pic de sinceritate. R.V.: Cum v-aţi descrie stilul de a picta? G.Z.: Nu știu. Nu prea îmi plac „ismele”. Pictez cum îmi vine, aș zice realist și figurativ (făcând „abstracție” că toată arta din principiu este conceptuală și abstractă). Oricum, folosesc metoda clasică a picturii de șevalet: pe pânza de obicei preparată într-o anumită nuanță schițez compoziția după unele crochiuri prealabile. Pictez doar în ulei după eboșă, în una sau poate zece și mai multe ședințe, după mărimea și complexitatea lucrării. Ar fi un „stil clasic”... R.V.: Cum arată o zi la muncă în atelierul lui Gheorghe Zvarici? G.Z.: Munci și zile după Hesiod, aparent asemănătoare, pot fi botezate fiecare diferit și strigănd-o pe oricare pe nume peste ani, să-ți poată răspunde de ce faptă se face “vinovată”. Dimineața, din fotoliu, arunc o privire la ce am făcut ieri. Ochiul

proaspăt vede de obicei lucrurile detașat, alteori – foarte diferit. Încerc să mi-l fac pe Uranus prieten, să nu-mi “mănânce orele”. Caut prin culoare o armonie între intuiție, imaginație și rațiune. Ziua de lucru se încheie după cum merg treburile: dacă bine – foarte târziu. Pe masa din atelier am întotdeauna foi și creioane unde îmi notez și schițez propunerile, care după cum ziceam, pot fi sclipiri ale inspirației ce dispar cum au și venit. R.V.: În lucrările dumneavoastră, se regăseşte influenţa altor artişti? G.Z.: O, da. Am făcut copii după lucrări ale unor mari maeștri europeni mai bine de 15 de ani. Am avut ocazia să studiez metode tehnice, maniere, secrete de atelier și trucuri deosebite. Restaurările unor tablouri mi-au adus alte satisfacții. Fiecare și-a lăsat într-un fel amprenta. R.V.: Cât este de important pentru un pictor, ca lucrările sale să fie în colecţiile unor muzee de renume, cunoscând faptul că lucrările dvs. sunt în colecţiile unor instituţii precum Musee du Chteau Royal d’Ambroise, Franţa? G.Z.: O fi important pentru orgoliu? Sau poate pentru referințe? Eu cred că pentru un artist este important ca lucrările lui să fie văzute, universurile lui să fie ex-puse și să existe ochi să le vadă. Să poată

INTERVIURI

trezi conștiințe și să reziste în timp. Muzeul este un loc menit să îi asigure tabloului acest strict necesar. R.V.: Ce părere aveţi despre proiectul de resuscitare al Pinacotecii din Bucureşti? Aici nu mă refer doar la redeschiderea ei şi prezentarea lucrărilor publicului, ci în special la faptul că revine în atenţia publicului după mai bine de 24 de ani de stat în depozite. Este o crimă ce s-a întamplat cu cele mai bine de 5500 de tablouri? G.Z.: Ar fi firesc ca acest proiect sa devină realitate. Am înțeles că primăria Bucureștiului intenționează să cumpere de la BCR clădirea de pe strada Lipscani în acest scop. În toată lumea civilizată se deschid noi muzee. Ironia sorții – în aceeași casă Urseanu să existe și Observatorul Astronomic și Pinacoteca. Iar municipalitatea nu a putut să găseasca un spațiu corespunzător expunerii acestei colecții de pictură, grafică și sculptură provenită aproape în întregime din donații. Crimă? Puterea de judecată îi aparține comunității care este și proprietara acestor valori. Nepăsare? Tablourile sunt făcute pentru a fi expuse și văzute. Este bine că cineva se întoarce cu fața. R.V.: De curând aţi fost invitat de Asociația Plop Art și Memorialul Nicolae Bălcescu într-o tabără de pictură. Ştiu că în această tabară s-a căutat valorificarea tezaurului formal tradiţional. Aş dori să vă întreb cât de important este pentru dumneavoastră, ca artist, să surprindeţi părţi din acest tezaur şi să le aduceţi în faţa publicului? G.Z.: De mai bine de 6 ani, pictorul și profesorul vâlcean Sergiu Plop încearcă să coaguleze în acest sens, printr-un program susținut de tabere anuale, o adevărată mișcare artistică. Rezultatele sunt notorii. Conceptul acestei acțiuni poate fi formulat mai concis printr-un citat din După Babel de George Steiner: cabala „menționează o zi a izbăvirii în care traducerea nu va mai fi necesară. Atunci toate limbile omenești vor fi revenit la existența transparentă a graiului primar, folosit de Dumnezeu și Adam”. Iar acest lucru este posibil prin limbajul formelor arhetipale artistice recunoscute universal. Prin inventarea unor semne individuale artificiale ne îndepărtăm de Adevăr. Orice avangardă, pentru a-și reveni din derapare, își găsește resurse în formele și simbolurile tradiționale. Asimilarea și interpretarea

aparține artistului, printr-un limbaj recognoscibil de un public mai mult sau mai puțin cultivat. R.V.: Cum diferă procesul de creaţie dintr-o astfel de tabără faţă de momentul în care vă aflaţi în atelierul propriu? Cum influenţează această schimbare procesul de creaţie? G.Z.: În tabără, artistul este privat de intimitatea pe care i-o conferă atelierul. Procesul de creație expus publicului devine performance, operă de artă în sine. Lucrul la plein-air supune întreaga paletă unei cromatici mai luminoase și mai spontane. Pictura este o activitate individuală pseudoegocentrică, iar tabăra poate deschide noi orizonturi și chiar reevaluări ale demersului artistic. R.V.: Care este numele primului tablou care vă vine în minte acum, din cele realizate de dumneavoastră? G.Z.: “Primăvara arabă“, pictat la începutul primăverii, când au înflorit lalelele și cireșii și nu se auzea încă despre valurile de refugiați. Este vorba de partitura superbei compoziții a lui Philip Glass Patru anotimpuri americane contrapusă în plan perpendicular pe un zid fățuit cu ceramică

INTERVIURI

ornamentată stelat, arăbesc… Savurarea unui tablou performanță. În rest: universitate de trei ani, masterate, este o experiență profund intimă și descifrarea îi doctorate, etc. Nu știu dacă este atât de important pentru pictură ce credem noi că știm despre ea, mai aparține spectatorului. important este ca stăpânind-o, să-i poți utiliza forța nemaipomenită. R.V.: Aveţi un pictor preferat? G.Z.: Sunt mulți pictori pe care îi admir. Printre ei îi văd la loc de cinste pe Raffaello Sanzio, R.V.: Cât de populară credeţi că este în acest J. Vermeer din Delft, J.B.S. Chardin, J.M.W. Turner, Mark Rothko și Ion Țuculescu. Ar mai fi o mulțime de moment pictura la noi în ţară, pentru cei de peste 18 ani şi până în 35 de ani? artiști contemporani… G.Z.: Cred că este un fenomen pulsativ ca în toate timpurile. Se produce o reașezare uluitoarte ale R.V.: Vă identificaţi mai repede cu statusul tuturor valorilor. Termenii arta, pictură, tablou s-au demonetizat, au semnificații foarte laxe. Până nu de critic sau pictor? G.Z.: Aș vrea să fiu printre pictorii buni. demult, pe lângă Academiile de Artă și Universitățile Critica sau teoriile artei nu pot fi instrumente de stat au scos pe bandă artiști și universitățile apriorice pentru opera de artă. Ele vin în sprijinul particulare, producând o adevărată inflație în acest operei găsindu-i valențe și impunându-i clișee. Totuși sens. Și internetul este ticsit cu vânzare de “operă de artă”. Muzeele și galeriile ramân enigme în afara – la început a fost creația. Nopților lor albe. R.V.: Cât de importante sunt studiile de Tineretul este receptiv și deschis. Lipsește veriga de specialitate pentru un artist? G.Z.: Este o întrebare dificilă. Inițierea în legătură. științele artelor este obligatorie. Arta este un domeniu de activitate individuală. Un ucenic într-ale artelor, Se vinde pictură? Dar și puțină cultură? după ce stapânește abecedarul meseriei, trebuie să învețe să își depășească limitele, să iasă în afara timpului său. Cu o clasă de 30 de elevi nu ai cum să faci

INTTERVIURI

Interview with Gheorghe Zvarici by ROATĂ VLAD

Translated by MĂDĂLINA PANDURU

I recently had the opportunity to get in touch with a very special person, Mr. Gheorghe Zvarici. For those who don’t know, Gheorge Zvarici is a painter and an art critic and he gave us an interview focused mainly on the painting seen through his eyes. You can find below the interview given for Art Out. Roată Vlad: When did painting become the main concern in your life? Gheorghe Zvarici: I have never thought of this. My love for painting has developed step by step since childhood. There was not a certain moment when I said: “Today I become a painter”. My mother was a weaver, a kind of craftsman. She had dozens of drawings and models of carpets, rugs, bags, Rumanian peasant homespun skirts and aprons with ornaments and various colors. Improvisation was allowed only after certain rules and principles. The success of creating such true masterpiece consisted of the wisdom of combining different colors and stylized forms, and to create on a black or red surface (the only colors allowed in the traditional technique of carpets). What was interesting is the fact that customers knew how to read those fabrics: they saw villages with lanes, rivers with natural springs, fields and forests – a sort of Google Maps. I admired this ability of interpretation. As a boy, I had no access to weaving, an area reserved strictly to women. But I used to help with the painting of fabric, where every nuance obtained either by mixing pigments or by multiple immersions in different colors was the strict secret of the craftsman and it was not allowed to divulge. I was fascinated when they obtained strong artificial lighting of shades and lots of color gradients).

INTTERVIURI My preparation for admission to the college of arts and the study of the mystery of colors and design confirmed my choice. But it was not until college that I began to understand how to deal with painting. R.V.: What are the advantages and disadvantages of being a painter? G.Z.: The biggest advantage consists of the grace that you have and you are obliged to exploit or it fade out. Routine and monotony is excluded. You are like God, participating at the creation of beauty, somehow disinterested, as Kant has not been contradicted yet. And you have that ecstatic freedom which nobody can take it from you anymore. A disadvantage would be the instability in its various forms. The pain when you have to make compromises that can be destructive for the fragile sparkle of art. R.V.: What does painting mean to you? G.Z.: Someone said once that “being a painter is not a profession, but a way of life.” It may sound too loud. However, it doesn’t mean only to spread colors, but also to give them brightness and life without subjugating them to deterioration. Paraphrasing Nichita Stănescu, only colors can depict “the inexpressible” – those spaces of silence which cannot be differently represented. During the first day of Genesis, God said: “Let there be light!” and the universe was made between the pauses of the words. The Genesis, the painting, the conception of the artwork is the work of artist itself and the painting is the rest after finishing it. Painting is like making friends every time you play with colors to give them back that vibration, to bring them lo life and to rebuild The All wrecked under the walls of the Tower of Babel when all the languages mixed and communication disappeared. R.V.: Do you look for inspiration or the inspiration finds you? G.Z.: I think that the question contains the answer. Inspiration is not a Muse but rather a chimera, a ghost that appears as a flash and whether you manage to catch you will conjugate it with work. Inspiration comes, it necessarily does but you only have to work hard, to paint and to preserve your curiosity, attention and even a bit of honesty. R.V.: How would you describe your style? G.Z.: I don’t know. I do not like these “isms”. I paint what I feel, realistic and figurative I would say (making “abstraction” that all art is conceptual and abstract). However, I use the classical method of painting on easel: on the canvas usually painted with a certain nuance I sketch the composition after some preliminary drafts. I paint only in oil sketch, in one, ten or several sessions, considering the size and the complexity of work. It would be a “classical style”…

INTERVIURI

R.V.: How is a working day in the studio of Gheorghe Zvarici? G.Z.: Works and days of Hesiod, apparently similar, can be each named differently and shouting her name over the years it can answer you of what action is “guilty”. In the morning, in my armchair, I take a look at what I made yesterday. The fresh eye sees things usually detached, sometimes – very different. I try to make Uranus my friend, not to “eat my hours”. I am searching through color harmony between intuition, imagination and reason. The working day ends as my projects advance: whether well – very late. I always have papers and pencils on the table from my workshop where I can take notes and sketch proposals, which as I said, these can be flashes of inspiration that disappear as they come. R.V.: Is there any influence of other artists on your work? G.Z.: Oh, yes. I have made copies of works by Europeans masters over 15 years. I had the opportunity to study technical methods, manners, workshop secrets and special tricks. Restoration of paintings brought me other satisfactions. Each has left its mark somehow. R.V.: How important is it for an artist to have his works in the collections of renowned museums, knowing that your works can be found in the collection of such museums such as Château Royal d’Ambroise, France? G.Z.: Is it important for pride? Or maybe for his references? I think that for an artist it is important that the public see his work, that his universes to be exposed and eyes to see them. He must be able to raise consciousness and to be timeless. The museum is a place designed to ensure the painting this strictly necessary. R.V.: What do you think about the project which tries to revive the Art Gallery in Bucharest? I do not refer just to its reopening and the presentation of works to the public, but especially to the fact that it revives after more than 24 years of sitting in deposits. Is it a crime what happened to more than 5,500 paintings? G.Z.: It would be normal that this project becomes a reality. I understand that the Bucharest City Hall intends to buy from BCR this building on Lipscani to this effect. In the civilized world new museums are opening. By a strange quirk of fate – in the same building Urseanu to exist the Astronomical Observatory and Pinacoteca. And the municipality couldn’t find any adequate space for the exposure of this collection of paintings, graphics and sculptures almost entirely from donations. Crime? The power of judgment belongs to the community who owns these values. Indifference? Paintings are made to be shown and seen. It is good that someone turns its head. R.V.: Recently you have been invited to a painting camp by Plop Art Association and the Memorial Nicolae

INTERVIURI Balcescu. I know that this camp was focused on the capitalization of the traditional formal treasure. I would like to ask how important is for you as an artist to capture parts of this treasure and bring them to the public? G.Z.: For over six years the painter and teacher from Vâlcea Sergiu Pop tries to form in this way, through a program supported by annual camps, a true artistic movement. Results are notorious. The concept of this action can be formulated concisely into a quote from After Babel by George Steiner: cabala “mentions a day of salvation when translation will no longer be necessary. Then all human languages will return to the existence of transparent primary dialect used by God and Adam”. And this is possible through the language of archetypal artistic forms universally recognized. With every invention of artificial universally signs we estrange ourselves from Truth. Any avant-garde, when recovering from skidding, finds its resources in the traditional forms and symbols. The assimilation and interpretation belongs to artist, through a language recognized by an audience more or less cultivated. R.V.: How different is the creative process in such a camp compared to the moment when you are in your workshop? How does it change the creative process? G.Z.: In the camp the artist is deprived of intimacy of his workshop. Exposed, the creative process became performance, an artwork itself. The work in plein-air reflects the whole spectrum to a brighter and more spontaneous chromatic. Painting is an individual activity pseudo egocentric and the camp can open new horizons and even reassessments of artistic endeavor. R.V.: What is the name of the first picture that comes to mind now from those made by you? G.Z.: "Arab Spring", painted in early spring when the tulips and cherry trees blossomed and we did not heard yet about the waves of refugees. It’s about the score of the gorgeous score of Philip Glass, Four American seasons matched in perpendicular plan by a wall decorated with ceramics, Arabic style… Enjoying a painting is a deeply intimate experience and the decoding belongs to the spectator. R.V.: Do you have a favorite artist? G.Z.: There are many artists which I admire. Among them I put on the place of honor Raffaello Sanzio, J. Vermeer of Delft, JBS Chardin, J.M.W. Turner, Mark Rothko and Ion Ţuculescu. There would be a lot of contemporary artists...

INTERVIURI

R.V.: Do you identify yourself more with the status of critic or painter? G.Z.: I want to be among the best painters. Criticism or art theory cannot be ready-made tools for the artwork. They support the work finding the meaning and imposing its clichĂŠs. However â&#x20AC;&#x201C; in the beginning was the creation. R.V.: How important are the specialized studies for an artist? G.Z.: It is a difficult question. Initiation into the art sciences is mandatory. Art is an individual field. A disciple in the arts, having mastered the ABC of this profession, must learn to overcome his limits, to come out of his time. With a class of 30 students you cannot have such performance. Otherwise: Three-year degree, MA, PhD, etc. I donâ&#x20AC;&#x2122;t know if it's so important for painting what we think we know about it, more important is that mastering it you can use its scrumptious force. R.V.: How popular do you think is painting nowadays in our country for those over 18 and under 35 years old? G.Z.: I think it is a phenomenon pulsating as ever. It produces a stunning relocation of all values. Terms like art, picture, painting were discredited and they have very loose meanings. Not long ago, in addition to Art Academies, Universities private or not produced artists on the line, causing a real inflation in this respect. And the Internet is crammed with sales of "work of art". Museums and galleries remain enigmas outside their White Nights. Young people are receptive and open. There is missing the connecting chain. Painting sells? But little culture too?

PROIECTE

PROPUNERE PROIECT HOSTEL

IOANA HURĂ

AN 4 FACULTATEA DE ARHITECTURA SI URBANISM ION MINCU, BUCUREŞTI prof.dr.arh. ŞTEFAN SCAFA-UDRIȘTE

PROIECTE Pentru primul proiect al anului IV, unul din programele propuse către studiu a fost HOSTELUL. Situl impus de temă se află aproape de intersecția dintre strada Jean-Louis Calderon și strada General Eremia Grigorescu, vis-a-vis de parcul Grădina Icoanei. Se cere de asemenea păstrarea unei case existente pe sit și transformarea acesteia într-o posibilă cafenea. Fiind în imediata vecinătate a parcului, propunerea mea urmărește o continuare a spațiului verde, dinspre parc, înspre situl dat și în însăși construcția proiectată. Având acest concept în minte, proiectul își propune o trecere cât mai subtilă de la spațiul public la cel privat. Întregul ansamblu devine astfel o seră locuibilă. Planul liber al parterului (ce găzduiește funcțiunile publice necesare unui hostel), se deschide către exterior pe toate cele 4 laturi prin intermediul unor pereți vitrați, ajutând astfel la crearea unui spațiu fluid, organic. Zona destinată cazării tinerilor, aflată la etajul 1, este mascată în exterior de un mesh acoperit în întregime de vegetație. Spațiul central se continuă pe ambele niveluri, închizându-se la partea superioară cu un luminator zenital ce asigură iluminarea si ventilarea întregului ansamblu.

PROIECTE

Plan etaj 1

Plan parter

PROIECTE

Plan situatie

PROIECTE

HOSTEL PROPOSAL PROJECT translated by

IOANA HURĂ

AN 4 FACULTATEA DE ARHITECTURA SI URBANISM ION MINCU, BUCUREŞTI prof.dr.arh. ŞTEFAN SCAFA-UDRIȘTE

LIGIA NICULAE

PROIECTE

One of the first proposed projects for the senior year of architecture studies was the study was the hostel. The imposed theme is located near intersection of Jean-Louis Calderon Street and General Eremia Grigorescu Street, across GrÄ&#x192;dina Icoanei Park. It also required maintaining an existing house on the site and transform it into a possible cafe. Located next to the park my proposal seeks a continuation of the green area of the park with the new site. With this concept in mind, the project aims subtle shift from public to private space. The whole body becomes a habitable emissions. Open plan of the ground floor (which houses public functions necessary for a hostel) opens outwards on all 4 sides through glass walls, helping to create a fluid space, organic. The area for the accommodation of young people, located on the 1st floor, is hidden in an outer mesh fully covered by vegetation. Central Area continues on both levels, closing in on the top by a skylight that provides lighting and ventilation to the entire ensemble.

PROIECTE

Plan etaj 1

Plan parter

84 PROIECTE

Plan situatie

BONUS

PRODUSELE DE LUX: Relaţia dintre brand-uri şi celebrităţi (Partea a VI-a)

BIANCA DRĂGHICI traducere de ELISA MAXIM

Bianca Drăghici este absolventă a masteratului de Management al Brandurilor de Lux (InstitutulMarangoni,

Londra) şi al unui dublu MBA în Managementul Marketingului (UIBS, Madrid). A prezentat lucrări pentru diferite branduri, inclusiv Burberry şi a lucrat ca intern pentru London Fashion Week şi pentru Departamentul de Servicii VIP şi Evenimente al grupului Starworks (agenţie de PR, specializată în modă, cu sediul la Londra). Contact: bianca.drgh@yahoo.com Sinopsis: Am ajuns la cel de-al şaselea capitol al seriei “Produse de lux” în care vom discuta informaţia pe care am aflat-o din capitolele precedente. În ultimele două capitole, am arătat rezultatele cercetării mele de piaţă, realizată cu ajutorul interviurilor şi chestionarelor. Haideţi să explorăm în acest articol relaţia dintre trecerea în revistă a literaturii de specialitate şi cercetarea pe care am făcut-o până în prezent. Cuvinte cheie: lux, modă, relaţii strategice, brand-uri, celebrităţi, impact Poate impactul promovărilor făcute de către celebrităţi varia de la unul pozitiv la unul negativ, în funcţie de diferitele niveluri ale luxului? Spre deosebire de strategia luxului accesibil, ar trebui luxul absolut să înceteze promovările făcute de către vedete? Se poate observa că promovările făcute de celebrităţi pot avea un impact pozitiv sau negativ asupra brand-urilor. Totuşi, opiniile sunt împărţite în ceea ce priveşte utilizarea celebrităţilor ca ambasadori de către brand-urile cu adevărat de lux. Desigur, multe dintre brand-urile care au apelat la vedete s-au bucurat de succes – de exemplu, mai mulţi respondenţi au avut o atitudine pozitivă faţă de Dior, Chanel sau Burberry datorită apariţiei lui Marion Cotillard, Blake Lively, respectiv Emma Watson. Dar aceste vedete nu ar trebui utilizate prea des – brand-urile ar trebui să aibă o serie de campanii şi reclame în istoria lor care să nu se concentreze pe vedete, întrucât, potrivit rezultatelor chestionarelor, riscul principal la care se expun ar fi slăbirea imaginii brand-ului şi transformarea lor în brand-uri accesibile. Tot din chestionare s-a putut observa că majoritatea clienţilor admiră calitatea înaltă, stilul şi design-ul mai mult decât faptul că o vedetă apare în reclama

brand-ului respectiv. Acestea sunt motivele pentru care aceştia achiziţionează produse de lux, şi nu la modă – moda şi nivelurile mai scăzute de lux apelează şi ele la vedete. De aceea, luxul ar trebui să se distingă prin ceva aparte. Mai mult decât atât, s-a observat că aceste reclame ar trebui să se concentreze pe produs (Balenciaga, la un nivel înalt de lux, nici măcar nu arată faţa modelului într-o reclamă la genţi). Louis Vuitton a încercat ambele variante, cu şi fără celebrităţi – în rezultatele chestionarelor s-a putut vedea că a fost mai probabil ca brand-ul să fie achiziţionat şi considerat la un nivel mai înalt de lux atunci când s-a pus accentul mai mult pe produs (genţi de voiaj, în acest caz) decât pe vedetă (Madonna). Un alt exemplu în acest sens este brand-ul Vivienne Westwood: Pamela Anderson, în calitate de ambasador al său, a avut un impact negativ asupra percepţiei respondenţilor la chestionar – de altfel, însă, Vivienne Westwood este un brand situat la un nivel de lux de top. Prin urmare, se poate afirma că celebrităţile pot fi utilizate pentru a îmbunătăţi identitatea şi percepţia asupra unui brand de lux, dar, dacă brand-ul respectiv este într-adevăr de lux/la un nivel de top, nu ar trebui să se bazeze exclusiv pe acestea. Atunci când reclama la un anumit brand creează o relaţie mai distantă cu clienţii (neidentifcându-se cu celebrităţile mainstream), este mai probabil ca acesta să fie mai dorit şi cumpărat de către clienţi? Clienţii care cumpără sau admiră produsele de lux preferă să le identifice cu celebrităţi mai puţin mainstream, precum Marion Cotillard (actriţă franceză), Blake Lively sau Emma Watson. Pe de-o parte, vieţile publice ale acestor celebrităţi nu sunt atât de expuse publicului. Prin urmare, se consideră că au o imagine mai stilată şi că grupul lor de followers este

BONUS mai restrâns. Pe de altă parte, celebrităţile mainstream precum Lady Gaga, Pamela Anderson, Jennifer Lopez sau Madonna au un grup de followers mai extins, iar imaginea lor publică este mai controversată – pentru că, într-un anumit moment al carierei lor, vieţile lor private au devenit publice. Aceste vedete sunt considerate prea mainstream pentru lux, fiind mai potrivite pentru industria modei. Cu toate acestea, faptul că nu îşi doresc să fie identificate cu celebrităţi mainstream nu înseamnă neapărat că clienţii vor cumpăra brand-ul, chiar dacă se creează o relaţie mai distantă. „Aroganţa luxului” nu trebuie să provină din reclame, ci din dorinţa cumpărătorului de a deţine un produs care să îl situeze undeva mai sus pe scara socială. Până la urmă, toate acestea se învârt în jurul produsului, nu în jurul distanţei create de brand sau al identificării cu vedete: „presupune o satisfacţie intimă, intensă, legată de obiectul în sine – cu tot cu imaginile ce îi sunt asociate şi frumuseţea sa –, cumpărat datorită meritelor sale. Această satisfacţie îi distinge pe cei care sunt în stare să aprecieze şi să savureze produsul din plin de cei care pur şi simplu şi-l permit, simpli imitatori ai gusturilor celorlalţi: „banii nu pot cumpăra gustul”(Kapferer and Bastien, 2012). De aceea, după cum afirmă Kapferer şi Bastien (2012), produsul nu este de importanţă secundară pentru cunoscători – reclamele nu modifică probabilitatea sa de a fi cumpărat. Nu este nevoie ca clienţii să se simtă distanţaţi de brand, ci mai degrabă să aibă o relaţie mai apropiată şi mai afectuoasă cu acesta şi să se îndepărteze de consumatorii de modă mainstream. Pe de altă parte, clienţii unor brand-uri cu niveluri mai scăzute de lux şi ai modei îşi doresc luxul pentru că nu le este accesibil şi pentru că simt brand-ul ca distant şi ca excluzându-i din publicul ţintă. În concluzie, cu privire la această întrebare, se poate afirma că, deşi consumatorii produselor de lux nu vor să fie identificaţi cu celebrităţi mainstream, nu este neapărat ca aceştia să cumpere sau să îşi dorească brand-ul dacă acesta creează o relaţie mai distantă. Sunt plasarea de produse şi „cadourile promoţionale” preferate de către brand-urile de lux datorită tendinţei clienţilor de a cumpăra brand-ul atunci când îi văd produsul purtat de o celebritate? Este motivul cumpărării mai important în zilele noastre decât calitatea şi design-ul? Este adevărat că, după cum am observat din răspunsurile la interviu, când vine vorba despre reclame, „cadourile promoţionale”, plasările de produse şi testimonialele sunt preferate promovărilor făcute de către celebrităţi, fiindcă sunt mai simple, mai subtile şi mai discrete. Experţii au adăugat şi că este de importanţă vitală pentru brand-urile de lux

să folosească o anumită formă de oferire a cadourilor pentru celebrităţi, întrucât aceste personalităţi publice au o mare influenţă în lumea digitală, pe reţelele de socializare. De aceea, brand-urile de lux mai au încă nevoie de „cadouri promoţionale”, pentru că, chiar dacă clienţii nu afirmă în mod direct în chestionar că decizia lor de cumpărare este influenţată de vedete, afirmaţiile unor diverşi experţi din industrie arată că celebrităţile care poartă produsele unui anumit brand de lux la ceremonii de premiere şi la evenimente aduc profit şi beneficii brand-ului respectiv. Respondenţii la chestionar susţin că nu cumpără un produs pentru că o vedetă îl poartă, dar asta doar când sunt întrebaţi direct. Motivul ar fi că respondenţiii nu îşi doresc să fie consideraţi ca fani ai vedetelor, vor să simtă că au gusturi unice, neinfluenţate de vedete – totuşi, după opinia unui expert în psihologia consumatorului, chiar dacă, în mod conştient, consumatorii refuză să recunoască public că se inspiră din ceea ce poartă celebrităţile, la nivelul subconştientului, îşi vor vedea eul ideal în vedetă şi ar putea cumpăra ce poartă aceasta (Respondentul 3: Profesor de Marketing de lux şi retail, cu un MBA în management strategic, având interese în domeniul psihologiei consumatorului, 2014). Mai mult, după cum au precizat Kapferer şi Bastien (2012), „un brand despre care nu se vorbeşte, care nu este menţionat, fie că ne referim la filme sau la televiziune, şi care nu este promovat de o vedetă care să fie mai apoifotografiată la ceremonia de decernare a Oscarurilor – este acesta un brand care contează cu adevărat?”. Prin urmare, chiar şi autorii care consideră că vedetele nu ar trebui utilizate în reclame, ca ambasadori ai brand-urilor, acceptă importanţa majoră a „cadourilor promoţionale”, a plasărilor de produse şi a testimonialelor. În concluzie, „cadourile promoţionale” sunt de preferat când vine vorba despre brand-uri de lux (în defavoarea promovărilor făcute de celebrităţi în reclame). Cu toate acestea, a vedea un produs de lux purtat de o celebritate nu este un motiv de cumpărare mai întemeiat decât calitatea înaltă, stilul şi design-ul produsului. Discuţia finală pe această temă va continua în ultimul meu capitol din seria „Produse de lux”, în care vor fi analizate obiectivele principale ale acesteia, luând în considerare trecereaînrevistă aliteraturii de specialitate, cercetareaprimarăpecare am făcut-o pânăînprezent, precumşiconcluziile finale. Bibliografie:

1. Kapferer and Bastien, 2009: Jean-Noel Kapferer, Vincent Bastien. The luxury strategy: break the rules of marketing to build luxury brands. (London: Kogan Page, 2009)

BONUS

LUXURY FASHION:

Relationship between Brands and Celebrities (Part 6) BIANCA DRĂGHICI

Bianca Draghici graduated from MA Luxury Brand Management (Istituto Marangoni – London) and Dual

MBA / Marketing Management (UIBS - Madrid). She presented assignments to various brands, including Burberry, and interned at London Fashion Week and in the VIP Services and Events department at Starworks Group (fashion PR agency – London). Contact: Bianca.drgh@yahoo.com Abstract:I have reached the sixth chapter of the “Luxury Fashion” series, in which information discovered within the previous five articles will be discussed. In my previous two chapters I have showed the results of my primary market research, coming from the survey and interviews. Let’s start exploring in this current article the relationship between all the literature review and research reviewed until now. Keywords: luxury, fashion, strategic relationships, brands, celebrities, impact. Do celebrity endorsements range from having a positive impact to a negative one, depending on the different levels of luxury? In contrast to the strategy of more affordable luxury, should absolute luxury stop relying on stars in their advertising, as their face? What it could be observed is that celebrity endorsements can range from having a positive impact to a negative one on the brand; however, there are mixed opinions on whether absolute luxury should or should not use celebrities as ambassadors. Of course, there are many successful examples of luxury brands using celebrities – for instance, more respondents had positive attitudes towards true luxury brands Dior, Chanel and Burberry, due to appearance of Marion Cotillard, Blake Lively and Emma Watson. But these should not be used too often – brands should also have a number of campaigns and advertisements through their history which do not focus at all on celebrities, because the main risk is lowering their luxury status, becoming more accessible, according to survey results. From the survey it is also observed that

customers mainly admire high quality, style and design more than the fact that a celebrity appears in a luxury brand’s advertisement. These are the reasons they purchase luxury instead of fashion – because fashion and lower levels of luxury use celebrity endorsements as well. Therefore, luxury should set itself apart. Moreover, it was observed that the focus in these advertisements should be on the product (Balenciaga, at a high level of luxury, does not even show the face of the model in a handbag advertisement). Louis Vuitton tried both ways, with and without celebrity – in the survey results it was seen that the brand was more likely to be purchased and considered at a more luxurious level when putting emphasis on product (luggage in this case), than on celebrity (Madonna). Another clear example is Vivienne Westwood, on which Pamela Anderson as brand ambassador had a negative impact on the perception from the survey – otherwise, the brand Vivienne Westwood being at a top level of luxury. Therefore, it can be said that celebrities can be used to enhance a luxury brand’s identity and perception, but it is important not to heavily rely on them if the luxury brand is a true/absolute one, at a top level. Are customers more likely to desire and purchase a luxury brand when the advertising approach creates a more distant relationship with them (not identifying with mass-scale celebrities)? Customers who purchase or admire luxury products prefer to identify with celebrities who are less “massified”, such as Marion Cotillard (French actress), Blake Lively or Emma Watson. On the one hand, these

BONUS celebrities’ public lives are not open for the whole public to comment on; therefore, are considered with a classier image and a narrower follower-base. On the other hand, mass-scale celebrities such as Lady Gaga, Pamela Anderson, Jennifer Lopez or Madonna have a larger follower-base and controversies attached to their images as well – because their private lives became public at some point during their careers. These are considered too mass-scale for luxury and better for fashion. However, not desiring to identify with controversial mass-scale celebrities does not mean that customers are more likely to purchase the brand if it creates a more distant relationship. The “luxury arrogance” does not have to come from the advertisements, but from the desire of owning a product that situates the customer on a higher social rank compared to peers. Eventually, all these revolve around the product, not around the distance created or identification with celebrities: it “presupposes an intimate, intense satisfaction, linked to the object itself and its own imagery and beauty, bought on its merits and for its merits. This satisfaction distinguishes those who are able to appreciate and savour the product deeply, not simply those who are able to buy it, simple followers of others’ tastes: taste is what money can’t buy” (Kapferer and Bastien, 2012). Therefore, as Kapferer and Bastien (2012) affirm, product is not secondary for connoisseurs – advertising does not change their likeliness of purchasing; they do not need to feel distant from the brand, but rather with a more affectionate and close relationship, and more distant and further away from mass-scale fashion consumers. On the other hand, customers of lower levels of luxury and of fashion desire luxury because is unreachable for them and because the brand feels distant and excluding them from its target audience. As a conclusion for this question, it can be affirmed that even if customers of luxury products do not want to be identified with mass-scale celebrities, it is not a rule that they are more likely to purchase or desire the brand if it creates a more distant relationship. Are product placements and celebrity seeding preferred by luxury brands, because customers are more inclined to purchasing when they see the item on a celebrity? Is this reason for purchasing more important than quality and design nowadays? It is true that, as it is observed from the interview responses, celebrity seeding, product placements and testimonials are preferred to endorsements in advertising, because are simpler,

subtle and less “in your face”. Experts also add that it is vital for luxury brands to use some form of seeding and gifting to celebrities, because these public figures have a high impact in the digital world, on social media. Therefore, seeding is still needed for luxury brands, because even if customers do not directly affirm in the survey that their purchasing decision is influenced by celebrities, affirmations from various industry experts show that celebrities wearing a luxury brand’s items at award shows and events bring benefits and profits to the brand. Survey respondents affirm that they do not purchase a product because a celebrity is wearing it, but this is only their behaviour when being asked directly. The rationale would be that respondents do not wish to be considered as followers of celebrities, they wish to feel that they have unique tastes, without being influenced by celebrities – however, as an industry expert in consumer psychology considers, even if consciously consumers refuse to publicly accept that they are inspired by what celebrities wear, unconsciously they still see their ideal self in the celebrity and might purchase what they are wearing (Interviewee 3: Luxury Marketing and Retail Lecturer, MBA in Strategic Management, with an interest in Consumer Psychology, 2014). Moreover, as Kapferer and Bastien (2012) mentioned, “a brand that is not spoken about, that is not mentioned, whether in films or on television, and not carried by a celebrity who is then caught on camera during her arrival at the Oscars ceremony – is that really a brand that counts?” Therefore, even authors who consider that celebrities should not be used in advertisements, as brand ambassadors, accept the powerful importance of seeding, product placements and testimonials. To conclude, celebrity seeding is preferred for luxury brands (more than endorsements in advertisements); however, seeing a luxury product on a celebrity is not a more powerful reason to purchase than high quality, style and design of the product. T he final discussion on this subject will be continued in my final chapter from the “Luxury Fashion” series, in which the main objectives of this series will be assessed, taking into consideration all the literature review and primary research collected until this point, and coming to final conclusions. Bibliography:

1. Kapferer and Bastien, 2009: Jean-Noel Kapferer, Vincent Bastien. The luxury strategy: break the rules of marketing to build luxury brands. (London: Kogan Page, 2009)

BONUS

Rolul arhitecturii în reprezentarea conceptului mortuar în cimitirele creștine vechi de RALUCA E. GOLEȘTEANU tradus de CASIANA CONSTANTIN

Abstract: De-a lungul timpului, arhitectura cimitirelor, fie ele catolice sau protestante, a exprimat și primele și ultimele idei ale societății despre moarte. Acest fapt în schimb a exprimat o sensibilitate aparte a unei societăți aparte, ce poate fi urmărită până în prezent în numeroase creații culturale, dintre care cimitirele au fost poate cel mai puțin studiate. Cuvinte cheie: neoclasicism; gotic; Iluminism; Baroc; Romantism; Modernitate; Art Nouveau. În afară de amploarea artistică și istorică aferentă simbolisticii cimitirelor ce găzduiesc persoane decedate din vechile și faimoasele orașe europene, cimitirele sunt și atracții turistice și caracteristice orașului datorită modurilor schimbătoare prin care oamenii au perceput noțiunea de moarte de-a lungul timpului. În epocile obscurantiste ale războaielor și epidemiilor, când moartea era privită exclusiv ca pedeapsa lui Dumnezeu sau ca o alinare, cimitirele și locatarii ei au fost împinși cumva în afara orașului, în timp ce a fi mort era menționat cu groază și teamă.

În timp ce era Iluminismului și-a pus amprenta pe mințile oamenilor și pe societate, cu toate că a dat impulsul îmbunătățirii de neegalat a condițiilor de trai și a dezvoltării orașului, moartea a fost percepută ca naturală, deși o etapă diferită a vieții, așa că natura și corpurile celor morți au început să coexiste în cimitire-grădină, care își găseau locul printre casele locuitorilor vii ale orașelor.

BONUS

Desigur, saga manierei în care moartea era definită de diverse societăți de-a lungul istoriei și-a câștigat reputația cu ajutorul artei. În acest mod, un cimitir vechi ce conținea monumente din toate perioadele menționate mai sus este precum o colecție de curiozități și de „exotica” (lucruri care sunt neobișnuit de ciudate) care a fost martoră a timpurilor conflictuale politic și social până în ziua de astăzi. Altfel spus, etapele istorice ale umanității au fost exprimate în curente arhitecturale, care în schimb au prezentat metaforic strădaniile epocilor specifice și ale Odată cu instalarea intrării în drepturi a oamenilor de atunci, precum și în cazul artei sacre. modernității și în al doilea rând a accentului aferent Era fricii și a intimidării, Evul Mediu, dedicată pus pe individ, moartea a început să fie înfrumusețată, onorării monumentelor mortuare care ar eterniza-o să fie prezentată ca ceva iconic și să primească o aură într-un mod conștient prin angajarea formelor romantică în contextul în care sinuciderile deveneau angulare și prin design-ul statuilor ce amintesc de extrem de populare în rândul tinerilor; cimitirele s-au suferințele lui Christos; acesta era stilul gotic. transformat în ode aduse morții, în timp ce a fi mort Epoca de mijloc (aceea redată de secolul era considerat a fi retragerea într-o lume melancolică, XVII până la Iluminism) a născut unul dintre cele unică doar prin faptul de a fi diferită de lumea celor mai prestigioase trenduri artistice: stilul baroc, cu vii. versiunea sa, Rococo. Moartea în perioada barocă era considerată un scop în sine, a fost în acest fel înzestrată cu o putere moralizatoare și stilistică; mai mult, moartea era concepută ca un lucru divin, deci reprezentarea ei era acompaniată de toate atributele celeste precum îngerii și criptologia religioasă; reprezentările statuare1 de pe monumentele funerare au abundat în detalii bogate și combinare de materiale precum marmură și piatră. Plasând omul deasupra religiei, Era Raționalismului a revizitat epoci precum Antichitatea și Renașterea, atingând în domeniul arhitecturii o măiestrie a stilurilor dintre care neoclasicismul a devenit cel mai longeviv, „neo-renascentismul” s-au dezvoltat până în secolul al XIX-lea. Precum a fost menționat și mai devreme, moartea era percepută într-un mod neutru, arhitectura suplimentând această oglindire. Formele clare și armonioase erau punctate de elemente florale, unele de proveniență bizantină, în timp ce îndrăzneala înălțimilor construcțiilor (de exemplu a capelelor) era ajustată de soliditatea coloanelor.

BONUS

91 Mai mult, de același rang cu reprezentările artei gotice, artiștii romantici ale monumentelor sacre au îmbogățit simbolistica exclusiv creștin a mausoleelor decorate cu statui asemănătoare demonilor, figurilor grotești, stil cunoscut din timpurile păgâne

Începutul secolului al XIX-lea a însemnat venerarea ruinelor și cultivarea condițiilor patologice care ar duce eventual la moarte; a fost astfel previzibil ca stilul gotic să aibă parte de un interes înnoit, în ciuda ovaționării mistice a morții

A doua contribuție importanță a artiștilor făcători de artă romantică adusă artei sacre însemna diseminarea sculpturilor precum busturile lucrate în formă realistă. Monumentele ce reprezentau case ale morții ca și mausoleele sau busturile oamenilor îngropați au căpătat un rol ideologic, și a fost pentru prima dată în istorie când un cimitir, în afară de a conține spații verzi sau a fi un muzeu al oamenilor faimoși și a monumentelor frumoase, a devenit parte a aspirațiilor politice ale societății. Oamenii ar fi venit la mormântul figurilor istorice asociate, doar dacă întruneau o perspectivă îndepărtată idealurilor romantice de fraternitate și democrație, căutând inspirația pentru viitoarele provocări politice. De fapt, folosința romantică a cimitirelor ca manifestări politice a stat la baza celui mai important tip de cimitire din secolul XX, memorialele de război aduse soldaților celor două războaie mondiale sau victimelor conflictelor locale

BONUS

Este important de menționat că arhitectura cimitirelor vechi se poate diferenția nu doar având în vedere evoluția conceptului de moarte de-a lungul secolelor, cu stilurile sale arhitecturale asociate, ci și luând în considerare ramurile dominante ale creștinismului: catolicismul și protestantismul. Fiecare dintre aceste ramuri au îmbrățișat stiluri arhitecturale, în primul rând putem vorbi despre Modernitatea prezentă începutul secolului XX gotic, baroc și art nouveau, în timp ce în al doilea rând a fost cel mai bine exprimată în stilul art nouveau. putem vorbi de neoclasicism și „neo-renascentism”. Acesta a fost unul dintre cele mai răspândite stiluri de Aruncând o privire la toate aspectele, ceea ce contează arhitectură, și cel mai local stil în același timp, în sensul cu adevărat este modul distinct în care catolicismul și în care rețeta artistică migra în țări influențate egal de protestantismul aleg să reprezinte moartea și persoana ideologiile germane și franceze, iar una din axiomele îngropată prin prisma monumentelor. În mod natural acestei rețete a favorizat exprimarea tradițiilor încercările catolicismului sunt de a singulariza naționale redate în arta populară. Simbolurile art moartea, să îi atribuie statutul de spectacol în care nouveau arcuite peste măsură transmiteau visul, joacă rolul principal somnul, stările de nostalgie provocate de tărâmuri interzise sau îndepărtate. A fost ceva natural ca art nouveau să devină cel mai frecvent(a) stil arhitectural în rândul artiștilor ce sculptau statui și mausolee în secolul XIX. Diafanele forme rotunjite și delicate, de referință pentru stilul art nouveau corespundeau manierei în care moartea era percepută la finele secolului de societatea sporit atomizată între vechi și nou, între tradiție și modernitate. Moartea era localizată cumva la granița dintre somn și conștiință, în vârful spleen-ului (melancolie în Engleza arhaică) tradusă de tânjirea la tărâmuri antice și locuri exotice. Referința la statuile egiptene sau la simboluri ca hieroglifele era popular în rândul creatorilor de monumente funerare în acea perioadă

BONUS Viața de apoi este este asemănată cu locul în care persoana decedată și-ar atinge cel mai înalt potențial sau recunoștința cuvenită a meritelor sale .

În ultimul rând, referitor la suferințele Pe monumente nu se pot identifica alegorii, lui Christos exprimate în arhitectura gotică, la dar simboluri ale unei identități specifice precum reprezentarea Raiului în stil baroc, la însumarea eternelor regrete în art nouveau, catolicismul tinde profesia decedatului . la rolul de reprezentare al morții. În cele din urmă devine un exemplu, o morală și o parabolă. Protestantismul pe de altă parte, prin arhitectura sa utilitaristă și minimalist, deduce că moartea e o întâmplare zilnică. Cei morți nu posedă nimic special în ochii oamenilor (în afară de cei ai famililor lor), nici o poveste peculiară de transmis.

BONUS

Într-adevăr un cimitir, poziția sa geografică în cadrul peisajului (fie el pe un deal sau deasupra unui Cultivând formele clasice, lipsite de ambiguitate și simple, moartea este în strictă legătură oraș vechi), poziția sa în raport cu orașul, mausoleele cu rolul comemorativ, iar comemorarea aceasta este sale, stilul lor, statuile, busturile, toate acestea pot reda o semnificație enormă epocii și, în mod paradoxal individualizată.. relațiilor existente în societate în rândul celor vii, de atunci și de acum[1]… Bibliografie selectată: -Brix, Emil, ,,Śmierć w secesyjnym Wiedniuˮ (Moartea în Viena Fin-de-Siècle), în K. Grodziska, J. Purchla (eds.), Śmierć, Przestrzeń, Czas, Tożsamość w Europie Środkowej około 1900 (Moarte, Spațiu, Timp, Identitate în Europa Centrală în jurul anilor 1900). Kraków: Międzynarodowe Centrum Kultury, 2002, pp. 107-117. -Dansel, Michel, Les Cimètieres de Paris (Cimitirele pariziene). Paris: Godefroy, 2002. -Krakowski, Piotr, ,,Zagadnienie śmierci w sztuce XIX wiekuˮ (Conceptul morții în arta secolului XIX), în K. Grodziska, J. Purchla (eds.), Śmierć, Przestrzeń, Czas, Tożsamość w Europie Środkowej około 1900, pp. 11-16. -Meller, H., London Cemeteries. An Illustrated Guide and Gazeetter. London: The History Press 2011. (Cimitire londoneze: un ghid ilustrat și un index) ________________________________________ [1] Modul în care aristocrația, industrialiștii și artiștii sunt poziționați în cimitire traudce modul societății de a valorifica și clasifica aceste categorii.

BONUS

Rolul arhitecturii în reprezentarea conceptului mortuar în cimitirele creștine vechi by RALUCA E. GOLEȘTEANU translated by CASIANA CONSTANTIN Abstract: Throughout time, architecture of cemeteries, be them Catholic or Protestant, expressed first and last the idea that society had about death. This in turn expressed a particular sensitivity of a particular society, which can be traced until nowadays in various cultural productions, of which cemeteries were perhaps the least studied. Keywords: neo-Classicism; Gothic; Enlightenment; Baroque; Romanticism; Modernity; Art Nouveau. Apart from the artistic and historical strengths inherent in the symbolic of the cemeteries hosting the dead people of the old and famous towns of Europe, cemeteries are regarded as tourist attractions and labels of a city due to the changing ways in which people perceived the idea of death throughout time. In the obscurantist epochs of wars and epidemics, when death was seen exclusively as God-sent punishment or alleviation, cemeteries and their locators were pushed somewhere far from the city, whereas the state of being dead was something to be mentioned in horror and fear

As the age of Enlightenment made its appearance in people`s minds and in society, thus giving impetus to an unparalleled improvement of living conditions, and development of the cities, death was seen as a natural, albeit different, stage of life, hence the nature and the bodies of the dead ones started to co-exist in garden-like cemeteries, which usually found their place amid the houses of the living inhabitants of the cities, whereas the state of being dead was perceived as a scientific reality.

BONUS

Once with the installation of modernity in its own right, with the latter`s inherent emphasis on the individual, death began to be beautified, to be developed into an icon and received a Romantic aura in the context in which suicides became increasingly popular among young people; the cemeteries turned into odes to death, whereas the state of being dead was considered a retreat to an world of melancholy, that was unique simply by being different than the world of the living

Obviously, the saga of the manner in which death was defined by societies throughout history received its representations by the help of art. This way, an old cemetery, containing monuments of all the ages mentioned above, is like a collection of curiosities and `exotica` which witnessed times at odds, politically, and socially, with the present day. Thus speaking, the historical stages of humanity were expressed in architectural currents, which in turn presented metaphorically the strivings of the particular epoch and of the people dwelling it; so it is the case with the sacral art. The ages of fear and intimidation, Middle Ages, dedicated to the honoring of death monuments that would eternize it in a sober way by employing angular forms and designing statues reminding of the sufferings of Christ; that was the Gothic. The epoch in-between (that is the seventeenth century up to the Enlightenment) parented one of the most prestigious trends in art, Baroque, with its version, Rococo. Death in the age of Baroque was considered as an aim in itself, it was thus imbued with moral and stylistic power; moreover, death was regarded as a divine thing, so its representation was accompanied by all celestial attributes such as angels and religious cryptology; the statuary representations on funerary monuments abounded in rich details and combination of materials like marble and fine stone. By placing the human on top of religion, the Age of Reason revisited epochs such as Antiquity and Renaissance, achieving in the architectural field a mastership of styles of which the neo-Classicism became the most enduring, with its continuation, neo-Renaissance, well into the nineteenth century. As previously mentioned, death was perceived in a neutral manner, and the architecture supplemented this vision. The clear and harmonious forms were punctuated by floral elements, some of Byzantine provenience, whereas the boldness of the constructions` height (i.e. chapels) was adjusted by the solidity of the columns

BONUS Moreover, in the same vein with the representatives of the Gothic, the Romantic artists of sacral monuments enriched their exclusively Christian symbolic of the designed mausoleums with demon-like statues, the gargoyles, known from pagan times .

The beginning of the nineteenth century venerated ruins and cultivated the pathological states which would eventually led to death; it was thus to be expected that the Gothic style would receive an interest anew, due to its mystical praise of death.

The second important contribution of the Romantic artists-authors of sacral art consisted in the dissemination of sculptures like busts crafted in a realistic manner. The monuments representing houses of death like the mausoleums or the busts of the buried people acquired an ideological role, and it was for the first time in the history of the cities when the cemetery, apart from being green areas or museums displaying famous people and beautiful monuments, it got involved in the political aspirations of society. People would come to the tomb of historical figures associated, if only remotely, to the Romantic ideals of brotherhood and democracy and seek inspiration for the coming political challenges. As a matter of fact, the Romantic usage of cemeteries as political manifestoes stood at the basis of the most important type of cemeteries of the twentieth century, the war memorials to the soldiers of the two world wars or to the victims of the local conflicts

BONUS

The modernity present at the turn of the twentieth century had its best expression in Art Nouveau. This was one of the most international style of architecture, and the most local in the same time, in the sense that the artistic recipe migrated to countries of German or French ideological influence equally, and one of the axioms of this recipe favored the expression of the national traditions as issued by popular art. The over arching symbols of Art Nouveau conveyed the dream, the sleep, the states of nostalgia for forbidden or remote lands. It was only natural that Art Nouveau became the most frequented architectural style for the artists designing statues and mausoleums at the end of the nineteenth century. The diaphanous, curvy and delicate forms alluding to mystery of Art Nouveau style corresponded to the manner in which death was perceived at the turn of the century by a society increasingly atomized between old and new, between tradition and modernity. Death was located somewhere at the borderline of sleep with consciousness, at the peak of an endless spleen translated in craving for ancient lands and exotic places. The references to Egyptian statues or symbols such as hieroglyphs were popular among designers of funerary monuments, at the time

It is important to state though that the architecture of old cemeteries can be differentiated not only by taking into account the evolution of the concept of death throughout centuries, with its associated architectural styles, but also by considering the major branches of Christianity, the Catholicism and the Protestantism. Each of these branches has preferred architectural styles, for the first we can talk about Gothic, Baroque and Art Nouveau, whereas for the second we can talk about neo-Classicism and neo-Renaissance. All things considered, what really matters is the distinct way in which Catholicism and Protestantism choose to represent the death and the person buried via the monuments. Naturally, Catholicism attempts to singularize death, to ascribe to it the status of a spectacle in which the dead one plays the major role

BONUS The after-life is envisaged as the place in which the dead person would achieve his/her highest potential or the due recognition of his/her merits.

Last, by alluding to the sufferings of Christ On the monuments one cannot identify via Gothic architecture, by staging the heaven via allegories, nor mundane symbols of identity such as Baroque, by epitomizing the eternal regrets via Art Nouveau, Catholicism aims at a role of representation the profession of the deceased . of the death. The latter becomes an example, morale and a parable. Protestantism on the other hand, via its utilitarian and minimalist architecture, infers that death is a daily occurrence. The dead ones own nothing special in the eyes of the people (apart for those of their families), no peculiar story to transmit

100 BONUS

By cultivating the simple and non-ambiguous classical forms, death is strictly relegated to the role of remembrance, and this remembrance is individualized.

Indeed a cemetery, its geographical position in the landscape (be it on hills, on top of the old towns), its position in relation to the city, its mausoleums, their style, the statues, the busts, all of these can say enormously about an epoch, and, in the end, about the relations existing in society among the living people, then and now(2) …

Selected bibliography: -Brix, Emil, ,,Śmierć w secesyjnym Wiedniu (Death in Fin-de-Siècle Vienna), in K. Grodziska, J. Purchla (eds.), Śmierć, Przestrzeń, Czas, Tożsamość w Europie Środkowej około 1900 (Death, Space, Time, Identity in Central Europe around 1900). Kraków: Międzynarodowe Centrum Kultury, 2002, pp. 107-117. -Dansel, Michel, Les Cimètieres de Paris (The Parisian Cemeteries). Paris: Godefroy, 2002. -Krakowski, Piotr, ,,Zagadnienie śmierci w sztuce XIX wieku (The Concept of Death in the Nineteenth Century Art), in K. Grodziska, J. Purchla (eds.), Śmierć, Przestrzeń, Czas, Tożsamość w Europie Środkowej około 1900, pp. 11-16. -Meller, H., London Cemeteries. An Illustrated Guide and Gazeetter. London: The History Press 2011. ________________________________________ [1] In fact, it can be considered that the Baroque re-invented the fashion of statues as ornaments on the facades of the houses, as well as the funerary allegoric sculpture designed for the representation of the dead person, or of the important moments in the life of that person. [2] The way the aristocracy, the industrialists, the artists are positioned in a cemetery translates the way society have been valuing and ranking these categories.

101