Estera nr8 by Ina Todoran

Estera

nr 8 | iulie 2014

Zidul murmurării &

zidul multumirii pag. 9

MULŢUMEŞTE-I ZI DE ZI LUI DUMNEZEU! pag. 3

O VACANŢĂ PLINĂ DE

multumire! pag.14

remedii naturale pt probleme ale pielii pe timpul verii pag. 18-19

Gunoiul tau

este comoara celuilalt!

pag.3

în acest număr

Estera

Revista lunară a Departamentului Misiunea Femeii a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea, Nazna Numărul 8 | Iulie 2014

“Căci dacă vei tăcea acum, ajutorul si izbăvirea vor veni din altă parte.’ (Estera 4, 14)

Cuprins

Colectivul de redactie

3 | Editorial

Mirabela Ludușan Coordonator proiect Rubrica Portret Rubrica Hadasa, tinerele bisericii Rubrica Rețete Vegetariene

Mulțumește-i zi de zi lui Dumnezeu!

Ina Todoran Tehnoredactare Catrinel Iuhoș Editorial Mariana Mateaș Rubrica Rugăciuni ascultate Neli Mitache Rubrica Mica Estera Mihaela Gliga Rubrica Tableta de sănătate Rubrica Rețete vegetariene Cipriana Gedo Rubrica Mesaj pentru mame Corina Șipoș Rubrica Știați că? Detalii de contact BAZS Nazna, Strada Principală nr 83, Nazna, Com. Sâncraiu de Mureș, Jud. Mureș Telefon 0743435297 Email: mirabelaludusan@yahoo.com www.adventistnazna.ro www.facebook.com/adventistnazna

editorial

mulţumeşte-i zi de zi lui Dumnezeu! primi. Unele lucruri pe care noi le privim ca nesemnificative și le trecem cu vederea, pentru alții sunt o adevărată comoară.

Obișnuiesc să urmăresc activitatea organizației ADRA. Sunt prezentate, la nivel mondial, sute de mii de cazuri care necesită o mână de ajutor. Unii au mari nevoi, în special copilașii. Întotdeauna când citesc despre aceste cazuri, mă gândesc cât de binecuvântați suntem noi. Cât suntem de bogați față de milioane și milioane de oameni. Da, suntem bogați! Nu îmi amintesc să fi zis niciodată că nu am ce să mănânc mâine, nu am cu ce mă îmbrăca sau am doar o pereche de pantofi. Și totuși, de cele mai multe ori ne plângem că nu avem. Nu avem ce și cât ne-am dori! De multe ori, când încep cu nemulțumiri, îmi aduc aminte de refrenul unui cântec care spune așa: „Multumește-i zi de zi lui Dumnezeu / Câți săraci ar vrea să fie-n locul tău / Să aibă partea ta, nici măcar nu pot visa / Mulțumește-i zi de zi lui Dumnezeu!”. Pentru ce putem să Îi mulțumim lui Dumnezeu, noi ca familie? Cred că nu ne-ar ajunge cuvintele să Îi mulțumim pentru câte avem, câte am primit și încă vom

Te provoc la un exercițiu – atunci când stai de vorbă cu Tatăl ceresc, începe prin a-I mulțumi. Mulțumește-I pentru faptul că ești sănătoasă, vezi, auzi, simți, poți să mergi, că hrana nu îți lipsește, dulapul este plin de haine și încă alte câte mai sunt! Infinit de multe! Făcând acest exercițiu vei uita să te plângi pentru lucruri care nu îți sunt neapărat necesare! Nu uita că ceea ce ai, alții nici măcar nu îndrăznesc să viseze. Mulțumirea ar trebui să fie un stil de viață pentru noi ca și femei creștine! Biblia e plină de istorisiri privind mulțumirea: Estera, Rut, Naomi, Maria mama lui Isus, Maria Magdalena – sunt câteva dintre femeile care au practicat mulțumirea ca stil de viață! Nu degeaba Solomon în Proverbe 17:22 face referire la acest lucru: „O inimă veselă este un bun leac, dar un duh mâhnit usucă oasele!”. Dacă ar fi să traducem acest verset pentru zilele noastre ar suna cam așa: O atitudine mulțumitoare aduce bucurie, pace, sănătate, pe când o atitudine nemulțumitoare aduce doar mâhnire, tristețe și boală! MULȚUMIREA – asta vă doresc și vouă ,să o aveți ca țintă nu doar pentru acum, ci pentru toată viaţa. Să fim mulțumitoare pentru tot și toate atât în zilele cu soare, cât și în zilele cu mai puțin soare.

Catrinel Iuhos 3

rugăciuni ascultate

salvată de la moarte

„Dumnezeule, eu am strigat către Tine şi Tu m-ai vindecat. Doamne, Tu mi-ai ridicat sufletul din locuinţa morţilor. Tu m-ai adus la viaţă din mijlocul celor ce se pogoară în groapă.” Ps. 30: 2,3 M-am născut într-o familie de ortodocşi. Tatăl meu era diac la biserică sau cantor, cum se mai zice. Cânta foarte frumos. Mama mea era o femeie foarte credincioasă, care cu mult zel îşi citea Biblia, însă nu mergea la biserică, pentru că nu era de acord cu ce se spunea acolo şi cu sărutatul icoanelor. În familia mea, până să mă nasc eu, erau trei băieţi. Mama îşi dorea tare mult să aibă şi fete şi s-a rugat mult la Dumnezeu pentru asta. Dumnezeu i-a ascultat rugăciunea şi i-a dat două fete deodată. Din păcate însă, sora mea geamănă a murit la 6 luni. După ce am terminat Liceul Sanitar din

Târgu Mureş, m-am căsătorit. Aveam doar 19 ani. Soţul meu, pentru că nu avea tată, a fost dus în armată. Însă eu eram deja însărcinată. La insistenţele soacrei mele, am avortat. Însă pe lângă faptul că era păcat, era interzis în acea vreme avortul. Aşa că, am făcut septicemie. Am ajuns să am 36 de kg. Nu mai puteam nici să stau în picioare, nu mai puteam umbla deloc. După ce soţul meu s-a întors din armată, el m-a învăţat din nou să umblu. Doar Dumnezeu m-a ajutat să îmi revin. Apoi Dumnezeu mi-a dat doi copii, o fată şi un băiat. Iar acum mă bucur de trei nepoţei, în curând de patru. Am ajuns să cunosc credinţa adventă prin fratele Remi Benţa. Soţul meu era angajat la firma dânsului şi domnul Remi mereu ne vizita şi ne vorbea despre mântuire. Soţul meu a murit la 47 de ani, cu speranţa în suflet că, dacă se va vindeca, primul lucru pe care îl va face va fi să vină la biserica lui Remi. Şi-a dorit atât de mult să facă asta. Pentru mine moartea soţului meu a fost o mare tragedie. Dar Dumnezeu m-a întărit şi m-a ajutat să merg înainte, cu speranţa şi cu credinţă. Doar Lui Îi mulţumesc. Asigurarea divină în mijlocul disperării În anul 2013 am făcut o criză de rinichi. Era necesară o intervenţie chirurgicală. Din nefericire însă, deasupra pietrelor la rinichi era o pungă plină cu puroi. Îmi amintesc foarte bine cuvintele medicului:

rugăciuni ascultate

„Vai de mine, vai de mine, ce-am făcut!” Din greşeală, a atins punga cu puroi şi aceasta s-a spart. Tot puroiul a început să se împrăştie în organism. Pentru a doua oară în viaţă făceam septicemie. Intrasem în comă. Doctorii mi-au dat 20% şanse de supravieţuire. Era doar o minune salvarea mea. Copiii mei erau îngrijoraţi. Apoi, m-am trezit la reanimare, la secţia ATI, unde am stat o lună. Îmi amintesc şi acum, parcă ar fi fost ieri. Patul meu era înconjurat de medici. Eu am deschis ochii şi priveam în sus. Am văzut foarte clar chipul Domnului Isus, care mi-a făcut un semn cu mâna şi mi-a zis: „Nu te teme, nu te teme. Nu am să te las!” După aceste cuvinte, am auzit un cor ceresc, de îngeri, pe care nu îl pot descrie în cuvinte. Ceva ce nu se poate auzi aici. Faţa mea devenise vizibil liniştită şi încrezătoare. Pentru că medicul m-a întrebat: „De ce sunteţi veselă doamna Mariana?” După ce i-am povestit, mirat mi-a răspuns: „Înseamnă că Dumnezeu vă iubeşte mult.” Am vorbit cu el atunci şi i-am zis: „Domnule doctor şi dumneavoastră faceţi minuni că operaţi, dar adevăratele minuni le face doar Dumnezeu.”

zi mă trezesc cu o oră înainte, la cinci dimineaţa, pentru a studia şi pentru a mă sfătui cu Dumnezeu pentru ziua pe care o am înainte. Apoi încep treaba. Îmi doresc să Îi am pe toţi cu mine în ceruri, toată familia mea, copii, ginere, noră, nepoţi. Îmi doresc să trăiesc veşnicia alături de Isus, care m-a răscumpărat şi care m-a salvat de la moarte.

Mariana Mateas

“Domnule doctor şi dumneavoastră faceţi minuni că operaţi, dar adevăratele minuni le face doar Dumnezeu.”

Nu am cuvinte să mulţumesc lui Dumnezeu că m-a scăpat de la moarte. Ulterior am mai fost internată pentru eliminarea pietrelor. Doar Dumnezeu mi-a dat putere. Doar El m-a scăpat de la moarte. Cea mai arzătoare dorintă Îmi doresc mult de tot să fiu cu El în ceruri. Să Îi mulţumesc faţă către faţă pentru tot ce a făcut pentru mine. În fiecare

portret

ana hornet O femeie puternică, ce şi-a crescut patru copii cu greu, dar pe chipul căreia se citeşte mulţumirea că a fost binecuvântată de Dumnezeu ca mamă şi soţie. Horneţ Ana s-a născut în Grebenişu de Câmpie pe data de 10 aprilie 1926. Are 88 de ani împliniţi. Mulţi de numărat. Dar de trăit… Este mamă pentru patru copii: Dorel, Elena, Eugenia şi Ionel. Bunică pentru zece nepoţi: Hermina, Bogdan, Radu, Adrian, Catrinel, Dragoş, Alexandra, María, Alexandru şi Andrei şi străbunică pentru Astrid, Sofia şi Eric. Sabău Simion şi Ana au fost părinţii Anei Horneţ. Este cel de-al doilea copil al familiei, din cei opt născuţi, dar practic primul, deoarece cel dintâi născut a murit. A crescut într-o familie cu şapte copii. Tatăl ei a strâns o avere însemnată în America, unde intenţiona să îşi ducă familia. Însă a rămas pe aceste meleaguri la insistenţa familiei. Toată averea a rămas în America, iar din banii care i-au rămas a cumpărat terenul pe care ulterior l-a donat pentru construirea bisericii adventiste A din Târgu Mureş. Cum a fost viaţa de copil la Grebenişu de Câmpie? Grea. Foarte grea. Pentru noi cel mai important era să lucrăm, apoi să învăţăm. Aveam doar 7 sau 8 ani şi lucram în rând cu adulţii. Viaţa copiilor de acum este rai pe lângă cum am crescut noi. Cum eram cea mai mare, aveam cele mai mari

responsabilităţi. Nu eram scutită de la nici o muncă. Vă mai amintiţi când v-aţi botezat? Cum aş putea uita? Împlineam 16 ani. Chiar de ziua mea. În anul 1942, pe 10 aprilie, am fost botezată într-o băltoacă de apă, într-o noapte. Pe atunci nu era voie să fii botezat. Pastorul Radu m-a botezat. A fost o noapte impresionantă. Nu voi putea uita cât voi trăi acel moment, în care am ales să fiu a lui Isus. Ce a însemnat pentru dumneavoastră viaţa de biserică în acei ani? Biserica noastră era compusă din aproximativ 20 de persoane. Eu scriam şi citeam

portret

raportul Şcolii de Sabat, eram instructor al Şcolii de Sabat. Eram implicată în toate activităţile bisericii de atunci, practic a grupei de atunci. Îmi amintesc cartonaşele pe care notam de câte ori fiecare membru din biserică a studiat lecţia. Fraţii şi surorile citeau mult Biblia şi erau foarte activi în a răspunde la întrebări. Ar trebui să fie la fel şi acum. Soţul dumneavoastră era de peste Prut. Cum aţi ajuns să vă întâlniţi? Aşa este. Soţul meu, Victor, era din Colibaşi, Basarabia. Când au venit ruşii în Basarabia, pentru români a început calvarul. Aşa că, a fugit. A trecut Prutul într-o noapte cu un prieten. A luat cu el doar un acordeon. Şi până în Grebeniş nu s-a oprit. Avea aici ceva prieteni. Cum era şi el adventist, a venit la adunare. Acolo ne-am întâlnit. O mătuşă de-a mea, Silvia Dobrău, l-a luat la ea acasă. Aşa ne-am cunoscut. Apoi a început să îmi povestească de viaţa grea de peste Prut, de necazurile de acolo. Şi încet ne-am apropiat unul de altul. În anul 1953 ne-am căsătorit. Eu aveam 26 de ani, el avea 33. O perioadă am locuit în Grebeniş. După căsătorie, l-am învăţat să coase la maşina de cusut. Eu croiam, iar el cosea. Pentru o vreme soţul meu a lucrat în Cluj, apoi s-a întors acasă. Bătrânul Dobrău, unde a locuit, l-a învăţat şi meseria de cojocar. Totul se lucra cu mâna. A fost angajat şi la CAP, la vie. Noi locuiam în Grebeniş. Dar la insistenţele sorei mele mai mici, Elena, care locuia în Sâncraiu de Mureş, ne-am mutat şi noi, peste drum de ea. Am cumpărat o casă, care, când am terminat-o de plătit, s-a

dărâmat. Am locuit pentru o perioadă la o altă soră de-a mea, până am reuşit să construim altă casă, în locul celei dărâmate. Am construit singuri casa. Am făcut mii de cărămizi, pe care le-am ars în cuptor. Victor zidea casa, eu făceam moltarul şi-l duceam la el pe schelă. Amândoi singuri ne-am construit casa. Când casa a fost gata, eu m-am îmbolnăvit foarte tare din cauza efortului depus. Am făcut hernie de disc. Nu a fost uşor ca doi oameni să construiească o casă. Primii trei copii, Dorel, Elena şi Eugenia ni s-au născut în Sâncraiu de Mureş. Ultimul, Ionel, în Nazna. Cum aţi ajuns în Nazna? Tot după sora mea. Ei s-au mutat aici, şi la insistenţele ei şi ale soţului ei, am hotărât să venim mai aproape. Am vândut casa din Sâncrai şi vorbisem cu doamna a cărei casă doream să o cumpărăm în Nazna. Însă, peste noi au venit alţii la negocieri. Şi, deşi vorbisem cu ea că vom cumpăra casa, era pe punctul de a o da celorlalţi. L-am trimis pe soţul meu să rezolve problema. A venit acasă cu vestea tristă că nu vom putea cumpăra casa. Atunci am pornit la drum. Am venit la ea. I-am explicat că noi putem cumpăra acum casa. Şi am reuşit să o conving. Aşa ne-am mutat în Nazna în anul 1962. Însă casa pe care o cumpărasem aici era veche, nu era din cărămizi. Teama mea cea mai mare era că se va prăbuşi şi această casă. Am reuşit totuşi să construim casa în care locuiesc acum, cu ajutorul lui Dumnezeu, iar în anul 1967 ne-am mutat în ea. Iar în 1968 s-a născut ultimul nostru copil, Ionel. Sunt tare fericită că am patru copii. Şi mulţi nepoţi. Şi strănepoţi.

portret / zile de naștere

A fi mama de patru copii nu e uşor. Cum a însemnat pentru dumneavoastră această chemare? Mi-am crescut patru copii din ac şi aţă şi CAP. Asta lucram amândoi. Cu greu, cu dificultăţi, cu încercări multe, cu probleme, dar şi cu multe bucurii. Soţul meu postea în fiecare Sabat pentru familia lui. Biblia era călăuza noastră. Copiii mei au crescut cu toţii în biserică. Cu toţii au terminat şcoala, liceul, alţii mai mult de atât. Fetele mele sunt asistente medicale. Mă bucur aşa mult pentru ele. Şi am doi fii pe care îi iubesc foarte mult. Jeni şi Dorel nu mai sunt în biserică, dar trăiesc cu speranţa că într-o zi îşi vor aminti de ceea ce eu i-am învăţat şi vor lua calea lui Isus. Pentru asta mă rog şi plâng în fiecare zi. Pentru copiii mei. Pentru ca să mă întâlnesc în ceruri cu toţi patru cu familiile lor întregi acolo. Jeni este asistentă medicală la Ginecologie. Oricine a avut nevoie vreodată de ea a fost acolo. O femeie cinstită şi bună. Leana este asistentă medicală la Oftamologie. Este mereu la dispoziţia oricui are nevoie de ea. Am şi două nurori bune, Ionela, care mă ajută mult şi Viorica, care este departe, dar de care îmi este dor. Mă rog ca fii mei iubiţi, Ionel şi Dorel, să-şi conducă familiile lor către Dumnezeu. Ei au mare responsabilitate. Tanti Anuş, cum vă ştim noi, ce text din Biblie aveţi ca şi călăuză şi ce imn vă ajută mereu să mergeţi înainte? “Să vă iubiţi unii pe alţii…” (Ioan 15,12) este textul biblic preferat de mine. Dacă textul acesta l-am trăi cu toţii, cât ar fi de diferită viaţa noastră, draga mea. Iar

Iar cântarea mea preferată este “Vesel saltă clocoteşte, murmurând pe lângă stânci…” Asta cânt în sufletul meu chiar şi dacă nu poate să mai audă nimeni. Pentru noi, cele puţin mai tinere ca dumneavoastră, ce îndemn de viaţă aveţi? Vorbirea de rău să dispară. Vorbiţi frumos cu bătrânii. Fiţi iubitoare şi plăcute. O vorbă dulce, mult aduce. Puteţi avea palate, dar dacă nu ştiţi să vorbiţi frumos, nu valorează nimic. Şi nu uitaţi, cu ce măsură măsuraţi, cu aceea vi se va măsura. Acestea sunt crâmpeie din viaţa grea, dar plină de mulţumire a Anei Horneţ. O femeie demnă, care şi-a câştigat traiul în mod cinstit şi pentru care speranţa vieţii ei înseamnă mântuirea familiei ei. Aşa să-I ajute Dumnezeu!

Mirabela Ludusan

zile de naştere în luna iulie Şipoş Elena Cheteleş Maria Suciu Daniela Gedo Cipriana Miron Mihaela Dragotă Ana Munteanu Minerva Neagoş Lenuţa

01.07.1968 02.07.1943 05.07.1984 14.07.1971 14.07.1970 16.07.1967 22.07.1965 25.07.1956

mesaj pentru mame

zidul murmurării şi zidul multumirii Așa-i că ți se face dor uneori să fii iarăși copil, să te ghemuiești comod și fără griji, nerăbdătoare să asculți o poveste, așa, doar pentru tine? Știu, ești mamă, și probabil că, la propunerea mea, vei dori să afișezi zâmbetul acela al Sarei, stând la ușa cortului... Dar nu glumesc! Fă-ți rost de timp și puțin spațiu, căci vreau să-ți spun o poveste. Dacă nu e nouă pentru tine, totuși citește-o. E o poveste cu trei variante. Tu alegi care dintre ele ți se potrivește.

în preajmă. Nu-l auzise nici o dată murmurând, ci doar încurajând. Acel străin s-a transformat dintr-odată în eroul vieții lui.

Se spune că într-un salon al unui mare spital erau internați doi bolnavi. Unul dintre ei avea patul la fereastră, putând să privească afară, iar celălalt își avea patul într-un colț al salonului. Pacientul de la geam, dorind să-i ridice moralul colegului său, îi descria mereu câte ceva din frumusețea a ceea ce se afla dincolo de fereastră: verdele copacilor, zborul maiestuos al unei perechi de porumbei sau jocul vesel al unor copii zbenguindu-se la soare. Strădania lui îl înveselea pe colegul de suferință și nu trecea nici o zi fără ca acest om să nu spună ceva frumos despre ce este afară. După un timp, starea sănătății lui s-a înrăutățit și, în ciuda tratamentului, omul a murit. Patul de la fereastră fiind acum gol, bolnavul rămas singur și fără vorbele senine ale prietenului său, a cerut să fie mutat la geam, ca să se poată bucura și el de priveliștea minunată de afară. Dar, stupoare! De la fereastră nu se putea zări nimic altceva decât un zid cenușiu și rece. Nici urmă de copaci, păsări sau copii. Abia acum realiza ce fel de om avusese

Să mai încercăm o variantă. Același salon, aceiași bolnavi, același zid. Omul de la ferestră e foarte nemulțumit de imaginea aspră și rece de afară. Face critici și comentarii la adresa conducerii spitalului, invocând orice raționament și chiar Drepturile omului.

Imaginează-ți acum un scenariu diferit. Același salon, aceiași bolnavi, același zid. Omul de la fereastră tace. Nu intenționează să înnegureze și mai mult orizontul colegului său, spunându-i cât de cenușiu e zidul. Îi ajunge omului necazul lui. Lăudabil, nu?

Te întreb: ar fi fost îndreptățit omul de la fereastră să murmure? După care lege l-ai judecat? El a ales să privească dincolo, la ceea ce nu se vedea, dar știa că există! Frumosul se ascunde în spatele a ceea ce se vede și acesta e singurul mod în care zidul poate prinde viață. Suntem ispitite, poate, să credem că cei care văd viața „în roz” au primit un fel de dar special, un fel de ochelari fermecați pe care îi folosesc atunci când viața nu le surâde. Însă adevărul e total diferit. El se ascunde în ceea ce spune apostolul Pavel, atât de clar, în Filipeni 4, 11.12 „... m-am deprins să fiu mulțumit...” Ştim prea bine că deprinderea nu e o moștenire și

mesaj pentru mame

nici un dar. Ea e rezultatul unei alegeri conștiente și repetate de a dobândi ceea ce nu ai avut dintotdeauna, fie că e vorba de cunoștințe sau de aspecte practice. Deprinderea implică timp, ambiție, răbdare și, deopotrivă, mersul împotriva firii. Dacă am înțeles asta, atunci pot fi sigură că Domnul nu i-a făcut cadou lui Pavel o pereche de ochelari roz. Mai de grabă aș crede într-un alt cadou, rămas neînțeles de mulți, și anume „țepușul din coastă”. Acesta e „zidul” lui Pavel, secretul echilibrului său spiritual și, fără îndoială, metoda cerului de a-l face o binecuvântare. Asemenea bolnavului de la fereastră, Pavel a ales să privească dincolo, la ceea ce nu se vedea, dar știa că există. Frumosul veritabil se ascunde în spatele a ceea ce se vede și acesta e singurul mod în care zidul poate prinde viață. De ce să murmuri, iubită femeie? E adevărat, dușmanul îți așează zilnic sub ochi și în suflet milioane de motive dintre cele mai reale. Dar crede-mă, lista lui nu are sfârșit. După ce te va ispiti să bombănești lipsa de timp sau neascultarea copiilor, te va duce la un nivel mai „înalt ”, pentru că el, care e Tatăl Nemulțumiților, nu se va opri din cursă până când nu te va face să-ți înalți glasul chiar împotriva lui Dumnezeu. Aceasta a fost de la început principala lui preocupare și aceasta este și azi. De aceea nemulțumirea nu este un simplu accident, ci o atitudine. Pentru același motiv, nemulțumirea e PĂCAT. Să dăm înapoi pagina, ca să ajungem la ceea ce spunea așa de frumos Pavel: „... m-am deprins să fiu mulțumit...” Tu cum te-ai deprins să fii? Știi, îndrăznesc să cred

că uneori semănăm. Atunci când viața nu curge aidoma planului sau visului nostru, avem în suflet și pe buze un „Oooof, dacă...” Și aici încap o sumedenie de subiecți și subiecte, încât, dacă le-am așeza una peste alta, ar ajunge până la ceruri. Exact asta era miza vrăjmașului. Dacă ar fi să dau o definiție nefericirii, în cazul nostru nemulțumirii, ar fi cam așa: „Nu am timp să văd ce am primit, sunt ocupat cu număratul lucruilor care lipsesc!” Să ne ferească Domnul ca la venirea Sa să ne găsească ...numărând. Din nefericire, acesta nu e singurul gând care îmi dă fiori. Suntem mame și, deci, modele. Marea lecție este că, așa cum spunea Martha Graham, „nefericirea este o boală molipsitoare”. Știind asta, ce am mai putea să facem, decât să ne rugăm: „Doamne, ajută-ne să nu o transmitem copiilor noștri. Te rugăm, dezvață-ne de murmurare!” Dacă e greu? Același Dumnezeu are soluția. Haide să ne amintim o simplă lege a fizicii: nu poți scoate aerul dintr-un pahar, fără să pui nimic în loc. Toarnă apă și aerul va ieși singur. Tot așa, nu încerca din răsputeri să nu mai murmuri. Nu vei reuși. Mai bine începi și repară streașina sufletului tău și amintește-ți: murmurarea e o atitudine. În loc de a scrâșni cu încordare din dinți în încercarea de a nu da glas gândului, deprinde-te să observi binecuvântarea din spatele norului și atunci, din toată inima ta, vei scoate un strigăt de laudă. Ca prin farmec, norul se va risipi. Nu tăcerea e antidotul pentru murmurare, ci lauda. De aceea ne îndemna David atât de des: „Lăudați pe Domnul!”

mesaj pentru mame

Spunând asta, nu pot să nu-mi amintesc motto-ul străvechii poezii, spuse din memorie de către bunicii noștri. „Mare este Dumnezeu!” Nu-i nimic dacă tot ce ai mai scump a fost luat și aruncat în mare. Laudă-L pe Domnul care le poate scoate de acolo. Vei sta pe mal și vei putea număra... Nu va lipsi nici una. Doar ia aminte la lecția lui Iona. „Curcubetele” pentru care nu mulțumești, se usucă! Și, „fiecare murmurare fură locul unei binecuvântări.” Citind mai departe istoria profetului, aflăm încă o dată de ce murmurarea este periculoasă. Întrebat de Domnul despre nemulțumirea lui, Iona răspunde: „Da, bine fac că mă mânii până la moarte.”

așează în calea visurilor tale...Te-ai îndârjit poate și mai mult, strivindu-ți piciorul, inima și conștiința, hotărâtă fiind să scapi din strânsoare. Mai privește odată! Nu vezi limpede? Ochiul tău e de vină? Du-te și spală-l în scăldătoarea de lacrimi a rugii fierbinți și va fi curat, va fi gata să vadă ce e de văzut. Cât despre inima ta, îi va merge bine cu același tratament. Oricum, binecuvântările cerului se pot vedea clar doar printre lacrimi. Plângi, cere-ți iertare Tatălui și... mai privește odată. Zidul a prins viață!

Cipriana Gedo

Murmurarea e greu de părăsit și e aducătoare de moarte. E acea moarte sfâșietoare a optimismului, a zâmbetului, a încrederii într-o nouă șansă. Iar tu ești însăși zâmbetul și șansa la fericire veșnică a copiilor tăi. Amintește-ți cuvintele cântecului pe care ei îl intonează așa de frumos: „murmură lunea, murmură joia , murmură ne-ncetat, murmură vineri până și în Sabat.” Ar fi atât de păcat să ajungă să trăiască așa după cum spune cântecul! De câte ori la fereastra vieţii tale Cineva ți-a așezat o rază de soare, un pom înflorit sau veselia unui copil? Probabil era propriul tău copil, jucându-se și zbenguinduse, râzând zgomotos, poate prea zgomotos pentru tine... Sau de câte ori pomul plin de rod și daruri, așezat cu mână părintescă chiar la geamul tău, ți s-a părut că-ți face umbră?... Ai murmurat atunci, convinsă fiind, asemenea lui Balaam, că măgărița se așează în calea visurilor tale...Te-ai îndâr-

Hadasa, tinerele bisericii

gunoiul tău este comoara celuilalt În timp ce mă uitam pe Facebook la Noutăţi, am rămas impresionată de cuvintele, preluate la rându-i, scrise de un fost coleg de liceu: „Gunoiul unui om este comoara altcuiva”. Perfect adevărat, mi-am zis. Se potriveşte de minune cu ceea ce am auzit în anii studenţiei mele de la unul din profesori: „Ce nu reuşeşti să apreciezi tu, va aprecia altcineva!” 40 de ani petrecuţi în pustie, pe arşiţă, în loc de 11 zile de drumeţie către destinaţia aleasă de Dumnezeu pentru israeliţi. Marcant, nu? Pentru cârcoteală. Pentru comentarii nelalocul lor. Pentru strâmbături din nas şi pentru nemulţumire. Doar doi ajung la destinaţie, chiar şi în aceste condiţii. Doi.... din câteva zeci de mii. Cam tragic. A trebuit să moară o generaţie întreagă de oameni, pentru ca Dumnezeu să poată să îşi ducă la îndeplinire planul de a-şi duce poporul ales către locul în care El dorea să Îi aibă. Şi asta pentru că oricât de mult ar fi intervenit Dumnezeu pentru ei, ei erau veşnic nemulţumiţi. Veşnic cu faţa la cearşaf. Azi e cam la fel. Ne-am obişnuit să murmurăm. Să cârcotim. Să strâmbăm nasul la orice. Tot ce ni se prezintă ca fiind bun, ajunge nebun. De ce? O dată m-a întrebat o doamnă, cum se face că mereu zâmbesc? Chiar nu am nici o problemă, niciodată? Ce bine-ar fi să fie aşa, dar încă suntem pe pământ... Să rămâi orfană la 10 ani a fost pentru mine cea mai mare dramă a vieţii. Mi-am pier-

dut echilibrul. Nu mai puteam face planuri de viitor. Nu mai puteam avea încredere că într-o zi va fi bine. Dar în acelaşi timp, a fost poate una din marile binecuvântări ale vieţii mele. Şi asta, pentru că am înţeles că Dumnezeu este prea înţelept să ne ia ceva, dacă nu are un scop nobil pentru viaţa noastră. A fost greu să cresc. Dar frumos. Am învăţat să fiu mulţumită cu orice. Cu orice fel de haine, deşi mama avea grijă de asta. Cu orice fel de mâncare, deşi am avut întotdeauna tot ce era necesar. Am învăţat că viaţa este preţioasă şi nu o pot risipi în ceartă. Că prietenii pe care îi am sunt atât de preţioşi cum sunt eu şi că o relaţie este mai importantă decât banii sau avuţiile. Absenţa tatălui meu m-a învăţat să preţuiesc prezenţa tatălui copiilor mei. O splendoare de om. Mulţumesc lui Dumnezeu. Dumnezeu m-a purtat prin împrejurări în care am învăţat să trăiesc. Să iubesc. Să mulţumesc. Să merg înainte orice ar fi. Oportunităţile la care tu dai cu piciorul sunt aur pentru celălalt. Hainele pe care tu le consideri demodate sunt mult prea preţuite de alţii. Mâncarea pe care nu reuşeşti să o iei cu mulţumire ar hrăni mulţimi. Casa, oricât de modestă, unde locuieşti este palat pentru cel ce doarme sub vreun pod. Am participat la doar una dintr-o serie de prezentări evanghelistice. Pastorul care predica a spus atunci în predică: „Dacă ai un duş şi două bucăţi de săpun, trăieşti în

Hadasa, tinerele bisericii

lux!” Mulţumirea este o atitudine pe care trebuie să o cultivi. Nu vine de la sine. Nici măcar un zâmbet. Trebuie să înveţi să faci asta. Pare uşor, dar e greu. Pentru că, uneori trebuie să dai celuilalt mai mult decât poţi în acel moment să faci. Dar poate ajunge obicei. Cum spunea John O’Donohue : „Printre cele mai mari comori ale vieţii se numără un suflet mulţumit.” Am primit pe la vreo 20 de ani un jurnal deosebit. Pentru fiecare zi trebuia să scrii cinci motive pentru care Îi mulţumeai lui Dumnezeu. Mărturisesc că nu mi-a fost uşor la început să le găsesc. Dar m-am deprins, încetul cu încetul. Prin cuvintele tale nepotrivite pierzi prieteni, prin critică de distanţezi de ceilalţi şi rămâi singur. Fericirea este mult raportată la mulţumire. Câţi nu trăiesc în palate şi duc o viaţă mizeră? Şi câţi nu trăiesc o viaţă decentă, dar sunt liniştiţi şi fericiţi? Mai eşti supărată pe viaţa ta? Te mai poţi gândi că nu ai suficient şi că te-ai plictisit de toate? Aruncă o privire în jurul tău. Nu pe Facebook. Acolo nu vezi toată realitatea. Ieşi din casa ta, fă câţiva paşi şi vei

găsi realitatea dură a altora şi la unii, chiar lupta lor pentru supravieţuire. Învaţă azi să preţuieşti ceea ce ai. Învaţă să vezi cu ochi buni pe cei din jurul tău. Nu mai arunca gunoiul din tine pe ei. Părinţii tăi sunt atât de dragi. Nu aştepta să moară ca să spui ce buni au fost. Sora ta are nevoie de un zâmbet sau de o îmbrăţişare. Cum ar trece o seară dacă ţi-ai lua inima în dinţi şi i-ai spune ce mulţumită eşti în suflet că o ai? Sau fratele tău... care poate să ducă în spate poverile tale? I-ai putea aminti ceva şi lui. Bunica ta, vecina ta, prietena ta... toţi sunt preţioşi. Mulţumeşte Cerului că Îi ai în preajma ta! Căci va veni ziua când nu-i vei mai avea. Nu e momentul cel mai oportun să enumeri ceea ce nu ai. Gândeşte-te la ceea ce ai primit. Şi preţuieşte! Draga mea, nu uita. Gunoiul tău este comoara altcuiva. S-ar putea să treacă ceva timp să înţelegi asta. Dar nu lăsa să treacă o generaţie de oameni ca să poată Dumnezeu să facă ceva în viaţa ta!

Mirabela Ludusan 13

micuța Estera

o vacanţă plină de mulţumire Cred că eşti fericită. În urmă cu câteva zile ai intrat în vacanţa mare. De-acum eşti fără teme, fără lecţii, fără responsabilităţi. Înaintea ta stă o vară plină. Probabil ţiai făcut deja planuri să mergi în tabără, în excursii, la bunici. Şi probabil ţi-ai făcut şi planuri de nefăcut nimic. Vacanţa de-aia e vacanţă să te relaxezi. Eu însă ţi-aş propune un lucru pe care să-l faci vacanţa asta, pe lângă cele pe care deja ţi le-ai propus. Nu te încurcă prea tare. Şi vei fi mereu fericită dacă îl vei urma. Fii un ajutor de nădejde! Iată ce vreau să te rog: vara asta, când mama sau tata te roagă să faci ceva, să-i ajuţi cu ceva, uimeşte-i cu viteza ta de reacţie. Poate e nevoie să uzi florile sau să ajuţi la grădină sau poate, trebuie să ai grijă de frăţiorul tău mai mic. Poate mama te roagă să o ajuţi la treburile casei. Fă-ţi un obicei din a asculta. Fii cu inima veselă când ajuţi. Nu bombăni. Nu protesta. Învaţă de pe acum să slujeşti cu bucurie. Să fii mulţumită. Să aduci bucurie şi zâmbete pe unde treci. „Şi Isus creştea în înţelepciune, în statură, şi era tot mai plăcut înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor”. Luca 2,52. Fii o binecuvântare! Dorinţa mea este ca şi despre tine să fie scrise în cărţile cereşti aceleaşi cuvinte.

Să fii plăcută înaintea lui Dumnezeu şi înaintea tuturor oamenilor. Fii o binecuvântare oriunde mergi! Fii mulţumită şi mulţumitoare pentru părinţi şi pentru că tu eşti atât de importantă, încât ei îţi cer ajutorul! Îţi promit că vei avea parte de o vacanţă cu adevărat specială. Iar dacă vei experimenta un spirit de mulţumire în fiecare zi şi în orice lucru pe care îl faci, vei avea parte şi de o viaţă cu adevărat specială.

Neli Mitache

anunț

noi membri în familia bisericii

Spunem un călduros “Bun venit!“ familiei Pop Marius şi Viorica în sânul Bisericii Adventiste de Ziua a şaptea din Nazna. Dorim ca legământul încheiat cu Domnul pe data de 14 iunie să fie o pregustare a bunătăţii Cerului şi un drum deschis spre veşnicie! Domnul să vă binecuvânteze familia şi legământul încheiat!

reČ&#x203A;ete vegetariene

rețete vegetariene

chiftele de ciuperci 1 kg de ciuperci champignon 2 căni de fulgi de ovăz înmuiaţi în apă 1 căciulie de usturoi 2-3 cepe 1 ardei, de preferinţă roşu 2-3 linguri ulei Sare după gust pătrunjel verde, busuioc Ciupercile se taie mărunt şi se pun la fiert, cât să dea un clocot doar. Apoi se scurg bine de apa în care au fiert. Ceapa şi ardeiul, tăiate mărunt se călesc în puţină apă. Usturoiul se pisează. Se amestecă toate ingredientele, se adaugă sare după gust şi condimente după preferinţă. Uleiul se pune în compoziţie. Se modelează chifteluţele pe care le aşezăm în tava de cuptor pe o hârtie de copt. Se coc la 180 grade C pentru aproximativ 30 minute, apoi se întorc pe cealaltă parte. Când le scoatem din cuptor, pregătim un bol cu apă în care scăldăm pentru o secundă fiecare chifteluţă în parte. Apoi le aşezăm într-o cutie de plastic sau bol acoperit. Astfel, ele fiind calde şi acoperite, se vor inmuia foarte bine şi vor fi deosebit de gustoase.

gomboţi din griş

Mirabela Ludusan

1 litru lapte de soia 8 linguri griș 4 linguri nucă de cocos zahăr brun după gust Coajă de lămâie Se pune laptele la fiert. Când fierbe se adaugă grișul în ploaie, nuca de cocos, coaja de lămâie și se fierbe până se îngroașă bine. Se ia de pe foc și se lasă puțin la răcit, după care se ia cu lingura și se formează gomboțul în mijlocul căruia putem să punem jumătăți de cireșe, vișine, prune, gem, alune sau migdale. Dupa ce am modelat gomboții, ii dăm prin pesmet îndulcit și rumenit.

tableta de sănătate

remedii naturale pentru probleme ale pielii pe timpul verii Natura oferă o multitudine de remedii naturale la îndemâna oricui pentru a trata diverse probleme ale pielii care pot apărea pe perioada caldă a verii. Iată câteva dintre acestea.

după înțepatură. De preferat granulele să se dizolve în gură. Aceste granule se găsesc la magazinele apicole sau în farmaciile naturiste sub denumirea APIS CH3 sau APIS CH7.

Pentru arsurile solare sau cele casnice este bine să punem cartof crud răzuit aplicat direct pe zona arsă și lăsat acolo până când cartoful se încalzește sau se oxidează. Se spală suprafața cu apă călduță sau rece și se aplică un strat subțire de ulei de măsline. Pentru arsuri solare se poate aplica pe piele și un strat de iaurt imediat după plajă. Iaurtul se lasă pe piele până când se usucă.

Ca și tratament local pentru înțepături, iritații, eczeme ușoare, roșeli ale pielii cu ușoare mâncărimi putem folosi crema cu exract de arnică. Este o cremă din plante medicinale care poate fi folosită și la copii. Se poate folosi de asemenea și tinctura de arnică, avantajul acesteia fiind efectul imediat după aplicare.

Pentru înțepăturile de insecte se recomandă Granulele de Apis, bune în special pentru înțepături de albine,viespi și alte insecte. Granulele de Apis sunt un extract din venin de albine atenuat. Se iau 3 granule cu puțină apă cât mai repede

Pentru cei care au alunițe pe corp de care sunt siguri că nu sunt cancerigene, pot evita să le crească în dimensiuni sau să se înnegreasca aplicând seara sau când nu se expun la soare, zeamă de lămâie pe fiecare aluniță în parte. Pentru a preveni înmulțirea pistruilor și pentru a atenua culoarea celor existenți putem pune pe față comprese cu apa oxi-

tableta de sănătate

oxigenată în care am stors lămâie (la 200 ml apă oxigenată se adaugă 2-3 linguri zeamă de lamaie). Pentru pielea descuamată de la expunerea la soare, hidratarea și revigorarea acesteia putem apela la o mască pe bază de miere. Amestecăm 3 linguri de miere cu puțină scorțișoară, aplicăm pe piele și o lăsăm să acționeze 20-30 minute după care spălăm fața cu apă călduță. Pentru acnee pe față sau pe spate este bine ca o dată pe săptamână după ce pielea a fost înmuiată în prealabil (de preferință după duș sau baie), se săpunesc mâinile și se ia pe palme faină de mălai cât se încarcă palma, după care se freacă ușor zonele cu acnee. La sfârșit se clătește cu apă rece. Pentru cearcăne sau pungile de sub ochi se recomandă ceaiul negru. Se înmoaie în apă caldă două plicuri de ceai negru, după care se scot din apă și se pun la congelator. Dimineața se scot de la congelator și se aplică pe ochi timp de 1-3 minute. La fel de eficiente pot fi 2 linguri metalice ținute la congelator peste noapte și aplicate dimineața pe ochi. Pentru picioare obosite și cu senzație de picioare grele putem folosi frunzele de varză crudă aplicate pe picioare și tinute 30-60 minute. Sper ca aceste remedii simple dar eficiente să vă fie de folos în lunile calde de vară!

asist. med. Mihaela Gliga 19

Estera ştiaţi că? ... atât atitudinea pozitivă, cât și cea negativă influențează extrem de mult calitatea relațiilor cu cei din jurul nostru? ... atitudinea pozitivă, de mulţumire, poate face diferența între eșec și succes? ... oamenii mulțumitori sunt mai fericiți și mai sănătoși decât ceilalți? ... pentru trăirea sentimentului de mulțumire nu este nevoie de genialitate, ci doar de inițiativă și implicare permanentă? ... atât atitudinea de mulțumire cât și cea de murmurare se cultivă personal și totodată se poate renunța sau schimba doar prin dorință şi voinţă? ... productivitatea creşte odată cu starea de bine şi de multumire a angajaţilor, această stare îmbunătăţind şi factorul emoţional? ... gândirea pozitivă şi un spirit de mulţumire contribuie semnificativ la vindecarea bolilor trupului şi sufletului? ... cercetatorii şi experţii sugerează faptul că o atitudine pozitivă are un mare impact în ceea ce priveşte scăderea presiunii arteriale? Şi, datorită efectului direct al scăderii nivelului de stres, reduce şi problemele cardiovasculare, toate acestea contribuind la creşterea duratei de viaţă? ... o persoană care înfruntă viaţa cu o atitudine pozitivă va avea întotdeauna un mai mare succes în viaţă, atât în plan profesional, cât şi personal, decât o persoană care nu poate prelua controlul asupra gândurilor sale?

Corina Sipos