Nr 2 iarna 2012-2013
Chint esențe Exiști numai prin ceea ce faci.
Oare
cum ar arăta viața noastră dacă am lăsa toate grijile și frământările noastre pe pragul casei, sperând ca vântul de afară să le spulbere departe, peste munți și mări iar noi să răsuflăm ușurați, plănuind deja o viață perfectă? Am simțit de nenumărate ori că suntem pe marginea prăpastiei și că viața noastră se prăbușește în abis. Am încercat să ne “condimentăm” existența urmând sfaturi care mai de care mai năstrușnice care ne promiteau o viață fericită. Am crezut când ni s-a spus că fericirea înseamnă o mașină nouă. Sau o vacanță însorită. Am crezut ca ne putem ignora problemele iar acestea vor dispărea dar de fapt tot ce am făcut a fost să ascundem gunoiul sub covor. Oricât de mult am căutat fericirea și împlinirea, ele ne-au ocolit. Am fost creați pentru a fi fericiți și am fost creați într-o lume atemporală înconjurați de frumusețea simplității. Bucuria primilor oameni a stat în legătura directă și continuă cu Creatorul universului, Marele Dumnezeu. Adam și Eva s-au bucurat de perfecțiunea creației într-un mod unic, cum numai lor le-a fost dat să o facă. Creați cu puțin mai prejos decât îngerii, aceștia stăpâneau peste toate viețuitoarele pământului și se bucurau de roadele Grădinii Edenului. Ei îi aduceau zilnic slavă și laudă Creatorului lor și își petreceau zilele în prezența Sa directă. O lume perfectă, cum noi nu am cunoscut, le-a fost dată lor spre viețuire. Și totuși, ceva nu a funcționat...
Plecând de lângă prezența Tatălui Ceresc și totodată nesocotind porunca de a nu mânca din rodul pomului oprit, Adam și Eva dapănă primul ghem al durerii ființelor umane, eliberând păcatul în lume prin intermediul vrășmașului iubirii, cel care odată a fost un înger în oastea cereasca, Lucifer, acum devenit Satana. Dorința de a avea mai mult și de a ocupa funcții mai înalte a condus și continuă să conducă lumea spre ruine. A fi nemulțumitor cu ceea ce Dumnezeu a oferit și a lucra împotriva acestui fapt nu doar că va atrage in cele din urmă eșecul dar va agoniza fiecare clipă a vieții, făcând ca bucuriile simple să devină un lux. Trăim vieți fără sens, în orașe înnegrite de poluare, purtând măști ale unei false împliniri, ignorându-ne sănătatea și sfârșind prin a regreta toate acestea. Sunt puțini aceia care au curajul să își privească viața în oglindă și să facă ceva pentru a o schimba. Care e însă esența vieții? Pentru ce ne naștem? Și pentru ce murim? De ce nu putem fi fericiți în modul in care noi îl considerăm a fi corect? De ce avem probleme? De ce suferim? De ce noi? De ce eu? Răspunsurile sunt adesea mai simple decât ne-am aștepta să fie. Iar prezentul număr al revistei Pași spre Eden va începe incursiunea în această sferă de subiecte, urmând ca, număr de număr, informațiile să se adune si să contureze definiția vieții. O viață pentru care merită să trăiești. Vă doresc lectură plăcută!
Ina Todoran Fondator & Redactor sef
Referințe: Genesa 1, 26-29 Evrei 2, 5-7 Genesa 2, 16-17 Isaia 12,14 White, Ellen, Istoria mântuirii
VeȘnicia s-a nĂscut la sat Citate & fotografii de Vlad Dumitrescu
“Fiecare regiune are propriile sale obiceiuri specifice și poveștile proprii, care împreună fac această carte frumoasă, numită - România.”
“Fiecare sezon întoarce lent, pagină cu pagină din această carte, iar și iar, de mii de ani.”
“Putem găsi în continuare în aceste sate căruțe trase de boi, oameni care lucrează la războaie de țesut sau cu caii la câmp.”
“Scopul meu este de a găsi în plimbările mele pe dealuri, prin văi, prin munti și prin satele din România, bătrâni și obiceiuri uitate și să încerc să aduc înapoi în prezent ceva ce a fost pierdut în trecut.”
“Satul românesc este subiectul meu principal pentru că îi iubesc oamenii și obiceiurile şi pentru ca îl vad că moare...”
Vlad Dumitrescu practică arta fotografică din anul 2008. Este fotograf amator și locuiește în Brașov.
În amintirea celui care a fost “tata” Viorel Oltean 06 aprilie 1950 – 03 decembrie 2011 Un mare iubitor al satului românesc...
ce spune biblia despre crĂciun? Text: Ina Todoran
e 25 decembrie creştinii din toatã lumea se adunã pentru a sãrbãtori, cu mai mult sau mai puţin fast, naşterea lui Isus. Puţini sunt cei care mai văd în această dată oglindirea nașterii Mântuitorului iar și mai puţini sunt interesaţi dacă această dată a fost cu adevărat ziua în care Mesia s-a născut. Dincolo de partea consumeristă, există niște întrebări esenţiale pe care ar trebui să ni le punem cu privire la această sărbătoare, numita “creștină”.
Singurele două serbări ale zilei de naștere menţionate în Biblie au fost ţinute de către persoane care nu se închinau lui Dumnezeu: Faraonul din timpul lui Iosif și Irod. “A treia zi, era ziua naşterii lui Faraon. El a dat un ospăţ tuturor slujitorilor săi; şi a scos afară din temniţă pe mai marele paharnicilor şi pe mai marele pitarilor, în faţa slujitorilor săi: pe mai marele paharnicilor l-a pus iarăşi în slujba lui de paharnic, ca să pună paharul în mâna lui Faraon; iar pe mai marele pitarilor l-a spânzurat, după tălmăcirea pe care le-o dăduse Iosif. Mai marele paharnicilor nu s-a mai
gândit însă la Iosif. L-a uitat.” Genesa 40: 20-23 “Totuşi a venit o zi cu bun prilej, când Irod îşi prăznuia ziua naşterii, şi a dat un ospăţ boierilor săi, mai marilor oastei şi fruntaşilor Galileii. Fata Irodiadei a intrat la ospăţ, a jucat, şi a plăcut lui Irod şi oaspeţilor lui. Împăratul a zis fetei: "Cere-mi orice vrei, şi-ţi voi da."” Marcu 6: 21,22
În cadrul ambelor serbări se săvârșește o crimă: faraonul îl omoară pe mai marele pitarilor iar Irod pe Ioan Botezătorul. Dumnezeu a dorit să ilustreze aceste episoade tocmai pentru a ne avertiza și a ne învăţa că El nu găsește nicio plăcere în serbarea zilei de naștere și a altor aniversări. Nu vom găsi în Biblie nicio întamplare din care Dumnezeu să nu ne ofere o pildă, o povaţă. Obiceiul de a serba zilele de naștere provine din religiile păgâne. Biblia nu ne relateaza nicăieri cum că oamenii lui Dumnezeu din Vechiul Testament ori primii creștini ar fi serbat zilele de naștere.
Ni se mai spune ca în acea vreme Cezar Augustus a dat un decret pentru recensământul populatiei. Înscrierile nu ar fi putut avea loc pe perioada iernii din pricina timpului nefavorabil. Biblia ne relatează că un înger a înștiinţat păstorii cu privire la nașterea lui Isus. Aceștia se aflau noaptea cu oile pe câmp. Lucrul acesta nu ar fi fost posibil în timpul iernilor ploioase din Palestina.
"În vremea aceea a ieşit o poruncă de la Cezar August să se înscrie toată lumea.“Luca 2:1 "Toţi se duceau să se înscrie, fiecare în cetatea lui.“Luca 2:3
“În ţinutul acela erau nişte păstori, care stăteau afară în câmp, şi făceau de strajă noaptea împrejurul turmei lor. Şi iată că un înger al Domnului s-a înfăţişat înaintea lor, şi slava Domnului a strălucit împrejurul lor. Ei s-au înfricoşat foarte tare. Dar îngerul le-a zis: "Nu vă temeţi: căci vă aduc o veste bună, care va fi o mare bucurie pentru tot norodul: astăzi în cetatea lui David, vi s-a născut un Mântuitor, care este Hristos, Domnul. Iată semnul, după care-L veţi cunoaşte: veţi găsi un prunc înfăşat în scutece şi culcat într-o iesle.“ Luca 2: 8-12.
Deoarece Biblia nu face o referinţă clară cu privire la data în care s-a născut Isus, este greu de apreciat. Știm cu siguranţă că lucrarea Sa pe pământ a durat trei ani și jumătate și că a fost crucificat în ziua a paisprezecea a lunii Nisan (luna aprilie). Dacă ne întoarcem trei ani și jumătate în urmă, pe când Domnul avea treizeci de ani, ajungem la luna octombrie. Probabil aceasta este luna în care El s-a născut. Însă Biblia tace cu privire la acest aspect iar când Dumnezeu tace înseamnă că acel lucru fie nu este important fie nu Îl consideră benefic pentru om.
Datinile și tradiţia au ajuns mai presus de cuvântul Scripturii. “Biblia și numai Biblia” a fost înlocuită cu “Sfânta tradiţie”, care își are originile în religiile păgâne. Crăciunul a început cu cei ce se închinau soarelui, încă de pe vremea lui Nimrod, cel care a supravegheat construirea turnului Babel. În Roma și în Grecia pãgânã, pe vremea barbarilor teutoni, în vremurile strãvechi ale civilizaţiei egiptene antice, în stadiul de început al dezvoltãrii popoarelor din est și vest, din nord și sud, perioada solstiţiului de iarnã a fost totdeauna o perioadã de bucurie și sãrbãtoare. Cea mai mare sărbătoare religioasã pãgânã care a stimulat celebrarea zilei de 25 decembrie ca sãrbãtoare în întreaga lume romanã și greacã a fost închinarea pãgânã adusã soarelui, mitraismul. Aceastã sãrbãtoare de iarnã a fost numitã "Nasterea" "Nasterea Soarelui". Pe mãsurã ce obiceiurile pãgâne referitoare la închinarea adusã soarelui erau "crestinizate", este de înteles cã urma sã rezulte confuzie. Unii credeau cã Isus era Sol, zeul-soare. Contopirea creștinismului cu păgânismului a dus la crearea de obiceiuri neconforme cu învățăturile Bibliei.
Dumnezeu nu a dorit niciodată ca poporul Său să facă compromisuri. Primele două porunci aruncă o privire clară asupra modului în care Dumnezeu vede compromisul cu lumea, respectiv în acest caz, cu religiile păgâne.
"Să nu ai alţi dumnezei afară de Mine." Exodul 20:3 "Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor care sunt sus în ceruri, sau jos pe pământ, sau în apele mai de jos decât pământul.“ Exodul 20:4 Nu putem contopi o sărbătoare păgână cu nașterea Domnului Isus și să ne așteptăm la aprobare din partea cerului. Ceea ce Dumnezeu a dorit să ne transmită de pe paginile Scripturii a făcut-o: lucrarea și moartea Mântuitorului au avut un rol mult mai important decât nașterea Sa. El nu a dorit ca nașterea Sa să fie omagiată. Rămân dar, ca o concluzie, cuvintele rostite de Pavel în Galateni 4: 10,11:
„Voi păziți zile, luni, vremuri și ani. Mă tem să nu mă fi ostenit degeaba pentru voi.”
Apocalipsa
mit sau adevar?
Scurta culegere de texte biblice pe tema evenimentelor finale. de Godfrey Ngirishi
Apocalipsa – mit sau adevar? Presa de pretutindeni vorbește astăzi despre apocalipsa așteptată pe data de 21 decembrie 2012, conform previziunilor mayașe. Glumele și ridicularizările pe această temă nu au încetat să apară iar Hollywoodul nu a rezistat tentației de a oferi publicului o frântură de ficțiune “apocaliptică” prin filmul “2012”. Ce spune însa Biblia despre Apocalipsă? Este ea un fenomen real? Se va sfârși lumea cu adevărat peste câteva zile? Iată o sinteză a pasajelor biblice care dezleagă aceste mistere. Autenticitatea Bibliei Putem avea încredere in scrierile Bibliei? Putem avea încredere în Dumnezeu? Biblia se dezleagă prin scrierile ei. Nu este nici măcar un cuvânt în Scriptură care să fie în contradicție cu un altul. • Numeri 23:19 "Dumnezeu nu este un om ca să mintă, nici un fiu al omului, ca să-I pară rău. Ce a spus, oare nu va face? Ce a făgăduit, oare nu va împlini?“ • Maleahi 3:6 "Căci Eu sunt Domnul, Eu nu Mă schimb (...)“ • Psalmii 89:34 "nu-Mi voi călca legământul şi nu voi schimba ce a ieşit de pe buzele Mele." • Isaia 55:11 "tot aşa şi cuvântul Meu, care iese din gura Mea, nu se întoarce la Mine fără rod, ci va face voia Mea şi va împlini planurile Mele." • Matei 24:35 "Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece." • Ioan 17:17 "Sfinţeşte-i prin adevărul Tău: Cuvântul Tău este adevărul."
Promisiunile revenirii Lui Ce spune Biblia despre a doua revenire a lui Isus? • Ioan 14:2-3 "În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi." •Psalmii 50:3 "Dumnezeul nostru vine şi nu tace. Înaintea Lui merge un foc mistuitor, şi împrejurul Lui o furtună puternică." • 1 Tesaloniceni 4:16 "Căci însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va coborî din cer, şi întâi vor învia cei morţi în Hristos." • Apocalipsa 1:7 "Iată că El vine pe nori. Şi orice ochi Îl va vedea; şi cei ce L-au străpuns. Şi toate seminţiile pământului se vor boci din pricina Lui! Da, Amin." • Apocalipsa 22:12 "„Iată, Eu vin curând; şi răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după fapta lui." Data revenirii Domului Se va sfârși cu adevărat lumea pe 21 decembrie 2012? Și dacă nu, când va veni acea zi? Iată ce ne spune Biblia...
• Matei 24:36 "Despre ziua aceea şi despre ceasul acela, nu ştie nimeni: nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl." • Matei 24:42 "Vegheaţi, dar, pentru că nu ştiţi în ce zi va veni Domnul vostru." • 1 Tesaloniceni 5:3 "Când vor zice: „Pace şi linişte!”, atunci o prăpădenie neaşteptată va veni peste ei, ca durerile naşterii peste femeia însărcinată; şi nu va fi chip de scăpare."
“Sa nu va însele cineva...”
Semne prevestitoare sfârșitului
Am văzut că Dumnezeu nu ne spune data revenirii Sale însă cum vom știi când El este gata să vină? • Matei 24:3-5 "El a şezut jos pe Muntele Măslinilor. Şi ucenicii Lui au venit la El la o parte şi I-au zis: „Spune-ne, când se vor întâmpla aceste lucruri? Şi care va fi semnul venirii Tale şi al sfârşitului veacului acestuia?” Drept răspuns, Isus le-a zis: „Băgaţi de seamă să nu vă înşele cineva. Fiindcă vor veni mulţi în Numele Meu şi vor zice: „Eu sunt Hristosul!” Şi vor înşela pe mulţi." • Matei 24:6 "Veţi auzi de războaie şi veşti de războaie: vedeţi să nu vă înspăimântaţi, căci toate aceste lucruri trebuie să se întâmple. Dar sfârşitul tot nu va fi atunci. Un neam se va scula împotriva altui neam, şi o împărăţie împotriva altei împărăţii; şi, pe alocuri, vor fi cutremure de pământ, foamete şi ciume. Dar toate aceste lucruri nu vor fi decât începutul durerilor." • Matei 24:11 "Se vor scula mulţi proroci mincinoşi şi vor înşela pe mulţi." • Matei 24:24 "Căci se vor scula hristoşi mincinoşi şi proroci mincinoşi; vor face semne mari şi minuni, până acolo încât să înşele, dacă va fi cu putinţă, chiar şi pe cei aleşi."
Omenirea a cunoscut deja evenimente cutremurătoare în ultima sută de ani: cele două războaie mondiale, dictatura comunistă, bombele atomice de la Hiroshima și Nagasaki, prăbușirea turnurilor gemene World Trade Center din New York, tsunami din Indonezia și Filipine, cutremurul din Haiti, uraganul Katrina din America, uraganul Irene din New York, criza financiară globală, războaiele din Iran, Irak și Afganistan, foametea din Africa, India și din diverse alte părți ale globului, schimbarea climatului, creșterea numărului de secte și culte care au profeți mincinoși, atentatele din numeroase școli din America etc. Toate aceste evenimente se succed cu o repeziciune uimitoare, lăsând în urma lor o lume dezorientată, nesigură, în prag de ruină.
Starea morală a lumii Chiar și fără a citi Biblia, oamenii afirmă adesea că răutatea a devenit boala lumii moderne. A face bine astăzi este mai degrabă un act de curaj decât un act de normalitate. • Matei 24:37-39 "Cum s-a întâmplat în zilele lui Noe, aidoma se va întâmpla şi la venirea Fiului omului. În adevăr, cum era în zilele dinainte de potop, când mâncau şi beau, se însurau şi se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie, şi n-au ştiut nimic, până când a venit potopul şi i-a luat pe toţi, tot aşa va fi şi la venirea Fiului omului." • 2 Petru 3:3-6 "Înainte de toate, să ştiţi că în zilele din urmă vor veni batjocoritori plini de batjocuri, care vor trăi după poftele lor şi vor zice: „Unde este făgăduinţa venirii Lui? Căci, de când au adormit părinţii noştri, toate rămân aşa cum erau de la începutul zidirii!” Căci înadins se fac că nu ştiu că odinioară erau ceruri şi un pământ scos prin Cuvântul lui Dumnezeu din apă şi cu ajutorul apei şi că lumea de atunci a pierit tot prin ele, înecată de apă." • 2 Timotei 3:13 "Dar oamenii răi şi înşelători vor merge din rău în mai rău, vor amăgi pe alţii şi se vor amăgi şi pe ei înşişi.“
Așteptata revenire a lui Isus Va fi revenirea lui Isus secretă? Îl vor vedea doar unii iar alții nu? Va exista vreo răpire secretă? Ce ne spune Biblia despre aceste lucruri? • Apocalipsa 1:7 "Iată că El vine pe nori. Şi orice ochi Îl va vedea; şi cei ce L-au străpuns. Şi toate seminţiile pământului se vor boci din pricina Lui! Da, Amin.“ • Apocalipsa 22:7 "„Şi iată, Eu vin curând! – Ferice de cel ce păzeşte cuvintele prorociei din cartea aceasta!” • Matei 24:24-27 "Căci se vor scula hristoşi mincinoşi şi proroci mincinoşi; vor face semne mari şi minuni, până acolo încât să înşele, dacă va fi cu putinţă, chiar şi pe cei aleşi. Iată că v-am spus mai dinainte. Deci dacă vă vor zice: „Iată-L în pustiu”, să nu vă duceţi acolo! „Iată-L în odăiţe ascunse”, să nu credeţi. Căci, cum iese fulgerul de la răsărit şi se vede până la apus, aşa va fi şi venirea Fiului omului." • 1 Tesaloniceni 4:16 "Căci însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va coborî din cer, şi întâi vor învia cei morţi în Hristos. Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul." Termenul “răpire” din cadrul acestui ultim text din Biblie se referă la acțiunea de “a smulge pe cineva dintr-un loc”. Nu există nici măcar aluzia vreunei răpiri secrete căci venirea Domnului va fi văzută de către oricine. După învierea celor mântuiți, cei vii vor fi luați la cer de către Dumnezeu, în văzul tuturor.
Godfrey Ngirishi este originar din Zimbabwe și este misionar. Îi putetți adresa întrebări pe adresa redacției: inaretete@gmail.com
Un barbat & jumatate Angus t Jones "Un nume bun este mai de dorit decât o bogăţie mare, şi a fi iubit preţuieşte mai mult decât argintul şi aurul.“Proverbe 22:1
Ziarele și publicaţiile online din întreaga lume au vuit luna trecută la auzul veștii că Angus T Jones, unul dintre actorii serialului “Doi bărbaţi și jumătate” l-a acceptat pe Dumnezeu în viaţa sa. Declaraţiile sale cu privire la moralitatea îndoielnică a temelor abordate în serialul în care joacă, a stârnit aprigi controverse. Acesta a declarat că serialul abordează teme nepotrivite pentru un adevărat creștin și a îndemnat fanii să nu îl mai urmărească. Obligat de circumstanţe să se revină în serial și să își ceară scuze pentru mesajul transmis, Angus rămâne încă o carte deschisă spre care mulţi privesc cu interes: unii cu emoţie, alţii cu dispreţ. Crescut într-o familie dezbinată, în care părinţii își găseau plăcerea în droguri și alcool, Angus și-a început cariera în televizune la vârsta de patru ani, jucând în reclame. La nouă ani a primit rolul lui Jake în serialul de succes Two and a Half Men. A fost practic crescut pe scenă. Cu toate acestea, Angus afirmă că nu și-a găsit liniștea acolo și că Dumnezeu l-a ferit de multe dintre pericolele Hollywoodului: droguri, alcool, desfrânare. Acum el studiază Biblia și este membru al Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea. Îl descoperă pe Dumnezeu în viaţa sa prin intermediul Scripturii. Cazul lui Angus este unul rar în lumea zbuciumată a Hollywood-ului. A-l căuta pe adevăratul Dumnezeu și a-l găsi într-o lume complet pierdută este un miracol ceresc. Angus T Jones este mărturia că Dumnezeu lucrează oriunde, cu oricine, singura condiţie fiind disponibilitatea omului de a asculta glasul Său.
Sacose eco
Din tricouri vechi Idee & fotografii: Delia Randall
Știm cu toții vestitele sacoșe împletite însă par atât de banale. Ideea de față vă va ajuta să creați o variantă mult mai arătoasă și mai simplă a sacoșei împletite, vă va scuti de cheltuieli în plus la cumpărături și va da o viață hainelor vechi.
Delia Randall este din SUA și este creatoarea blogului www.deliacreates.blogspot.com, un blog de craft & hobby.
1. Luați un tricou vechi și întoarceți-l pe dos. Împăturați-l în două pe lungime și desenați forma unei sacoșe. Tăiați-o cu o foarfecă.
2. Unele sacoșe pot păstra din tivul tricoului, alte nu. După dorința fiecăruia.
3. Coaseți marginile.
4. Trasați linii cu pixul și tăiați cu o foarfeca sau cu un cutter.
5. La final întindeți bine materialul.
6. Sacoșa e gata! După spălare găurile sacoșei vor fi mai pronunțate.
simplu & economic!
Glob de zapada
cest proiect este varianta homemade a globurilor pe care le vedem prin magazine. Avantajul este că puteţi să adaptaţi tema în funcţie de sezon sau eveniment. Sunt sigură că micuţii voștri vor fi tare încantaţi de acest proiect.
Glob de zăpadă - o figurină ceramică sau de plastic -apa distilată - glicerină (aveţi grijă să fie glicerină pură, eu am încercat și cu glicerină boraxată și nu a iesit) prea bine) - lipici - un borcan (ideal ar fi unul cu o formă cât mai apropiată de cea a unui glob) -sclipici (nu foarte mărunt, pentru că acesta este responsabil de zăpada din glob) Pentru
început
trebuie
să
jucărioara de capacul borcanului. Eu am folosit și o bucata de polistiren între cele doua deoarece căsuţa mea era prea mică și nu se vedea din cauza capacului. Daca borcanul este suficient de incăpător și vreţi să mai puneţi și altceva de decor, acum este momentul să le lipiţi pe toate pe capac.
Pasul doi: pregătiţi în borcan un amestec format din: apă distilată, sclipici și puţină glicerină (nu prea multă pentru că apoi sclipiciul va rămâne în partea de sus, nu prea puţină pentru că particulele vor coborî prea repede și se pierde efectul de “ninsoare”). Înainte de a înfileta capacul trebuie să puneţi lipici pe interiorul acestuia, de jur-împrejur pentru a nu fi desfăcut apoi de către copii. Introduceţi cu grijă figurina și înfiletaţi capacul.
lipiţi
Teodora Toderaș este creatoarea www.misshappy.ro, un blog cu idei home & deco.
Pentru acest număr doi, venim cu două activităţi pe cât de simple pe atât de rapide: amprente și litere din ziar (ca să spulberăm moda amprenteloramintire exclusiv al primului an de viata) și fulgușorul de nea (recomandat și copiilor de vârstă mică, fiindcă toţi care văd produsul final cred cu tărie că se realizează extrem de dificil).
Amprente si litere din ziar o nuanţă de acuarelă tempera o foaie A4 o rama foto lipici litere decupate din titluri din ziar ori reviste (pentru crearea numelui) 1. 2. 3.
Talpa și palma se pictează cu acuarele iar amprentele se pun pe foaie. Se decupează din ziare literele necesare pentru a alcătui numele copilului și se lipesc pe foaie lângă amprente. Foaia se înramează și gata! Atat de simplu si rapid, o activitate cu adevarat generatoare de amintiri!
mmm FULGI DE ZAPADA DIN HARTIE csd
o foaie de hârtie A4 foarfecă niște cărţi grele pentru o presare uniformă la final 1. 2.
Urmariţi pașii din imaginea de mai jos. O data ajunși la tăierea celor două ‘’codiţe’’ (pasul final) va ramane un con căruia prin (multă) decupare, îi veţi da viaţă. De reţinut: felul în care decupaţi vârful va determina designul mijlocului de fulg, lateralele cu cât sunt mai taiate vor decora mai elegant mijlocul, iar baza lată a conului după despachetare va deveni marginea acestuia - așadar folosiţi o foarfecă cu vârf ascuţit și mult spor la creativitate!
ddddddddddddddddddddddddddddd Doriana Stana este fotograf amator, resursepentrucopiicrestini.blogspot.ro
mămica
a
doi
băieţi
și
creatoarea
blogului
NĂsturei + scorȚiȘoarĂ = copilĂrie Interviu cu Codruța Moga
NĂsturei + scorȚiȘoarĂ = copilĂrie Codruţa Moga este mama unei fetiţe de doi anișori și mâna iscusită din spatele jucăriilor handmade “Năsturelul fermecat” (www.nasturelulfermecat/blogspot.com) și de curând, croitorul talentat care face hăinuţe delicate pentru micile domnișoare, numit sugestiv “Prinţesa de scorţișoară” (pe Facebook).
Când m-am apucat de jucării nu eram mămică, le făceam pentru copiii prietenilor și unii au fost foarte încantaţi. Asta mi-a dat speranţe. Și soţul meu care mă laudă de fiecare dată când fac ceva. Am dezvoltat o adevarată obsesie pentru jucării, mereu caut inspirație și materiale interesante care cândva vor deveni obiecte reale, frumoase, care să îi încânte pe oameni. Modelele pentru jucării și decorațiuni îmi aparțin, unele ies ca prin minune și în 2 zile sunt palbabile, altele sunt studiate săptămâni întregi. Simt că înca sunt în căutarea unui stil.
Nu sunt artist cu studii, poate un mic artist cu sufletul. Cos cu drag și dăruire ursuleți, iepurași, îngerași, mașinuțe, păpuși dar și lucruri mai serioase pentru ședintele foto. Și litere, nume unicat pentru diferite ocazii importante pentru cei cu care colaborez. Comenzile speciale sunt o provocare minunată și mă bucur când cineva are încredere în ceea ce fac și își pune dorințele în mâinile mele.
Mereu mi-au placut jucăriile și acum mă bucur de ele ca părinte și ca mic artizan. Pur și simplu îmi aduc bucurie.
Sfaturi, idei & reČ›ete vegetariene pentru zilele friguroase de iarnă
Odată cu invazia și expansiunea supermarket-urilor, au dispărut anotimpurile și delimitările geografice. Avem în orice zi a anului capșuni, cireșe, fructe de padure, roșii, fructe exotice, orice. Încet, încet ne îndepartam de unul dintre principiile fundamentale într-o alimentaţie sănătoasă, și anume alinierea nevoilor organismului la alimente de sezon, în principal de provenienţă locală. Natura ne-a pus la dispoziţie în fiecare anotimp hrana care vine ţn ajutorul nostru. Tot ce ar fi indicat să facem este să acordam atenţie semnalelor pe care organismul ni le transmite, “poftelor”, în sensul sănătos al cuvantului, cel de nevoi. Iarna ducem dorul unor supe, ciorbe, băuturi calde, preparate din cereale, nuci de diferite feluri și în general mâncăruri cu conţinut proteic și lipidic ridicat, nutrienţi care ajută corpul să se încălzească și îl izolează la frig. Iarna avem nevoie de grăsimi și proteine sănătoase. Primavara tindem în mod natural către o alimentaţie cu conţinut scăzut de grăsimi și bogată în clorofilă,
un detoxifiant și un ajutor de nădejde în refacerea capitalului mineral și vitaminic al organismului sărăcit de dieta iernii. Ne simţim atrași de verdeţuri, căpșuni, salate, mâncăruri care ne ajută să ardem grăsimea stocată în lunile reci de iarnă. Și pentru zilele lungi și fierbinţi de vară, în care avem nevoie de multă energie, avem nevoie carbohidraţi. Savurăm cu dor de la un an la altul alimente care ne dau energie și ne răcoresc deopotrivă, fructele și legumele verii (cireșe, vișine, piersici, pepeni, roșii).
Prin
articolul de faţă nu fac o
pledoarie pentru rigiditate, pentru o alimentaţie bazată strict pe alimente de sezon. Militez însă pentru ideea de a mânca predominant astfel de alimente și, pe cât posibil, de provenienţă locală, pentru că alimentele de origine vegetală în stare naturală și integrală sunt de fapt medicamente. Atunci când le mâncăm in pas cu ciclurile naturii, putem profita de beneficiile lor medicinale.
Nu e nevoie de studii de specialitate în nutriţie pentru a observa și înţelege că iarna este sezonul în care organismul tinde să stocheze cu eficienţă maximă proteine și grăsimi (minerale și vitamine ceva mai greu, din cauza ofertei din ce în ce mai mici de produse naturale locale și din ce în ce mai generoase de produse modificate genetic sau supuse unor tratamente chimice intensive, pentru a rezista la miile de kilometri de transport și apoi zilelor de raft in supermarket). Dacă totuși facem efortul ca iarna să punem la dispoziţia organismului încercat de frig, nutrienţi și odihnă de calitate (nu degeaba zilele sunt mai scurte, si la acest capitol natura ne transmite un semnal), consolidăm rezervele organismului pentru restul anului. Alminteri deficitul de proteine, grăsimi sanatoase și somn adecvat își va spune cuvântul în lunile și anii ce vin.
Am
grijă ca pe perioada iernii să pregatesc feluri de mancare ce conţin mai multe nuci, seminţe și cereale integrale cu conţinut ridicat de proteine, scăzut de gluten și cu efect de încalzire a organismului (mei, hrișcă, quinoa, amaranth, ovăz, orez brun). Însoţesc fiecare masă de o porţie cel puţin echivalentă de hrană cruda, de sezon.
Folosim
dovleac și mere românești. Ne place îndeosebi ionatanul de Voinești, unic de altfel în Europa, pe
care bucureștenii îl cumpară la suprapreţ din piaţă în timp ce el se strică la preţ jenant în beciurile bieţilor ţărani uitaţi de stat și de lume și aflaţi la doar câţiva zeci de km distanţă de București ...
Ne
plac crude, dar și coapte, în compoturi sau în biscuiţi cu scorţișoară. Există însă și fructe din zone tropicale care au calităţi de alimente de iarnă, ca de exemplu avocado și bananele. Zarzavaturile, rădăcinoasele cu proprietăţi anti-mucus și antidot la consumul de grăsimi inerent al lunilor grele de iarnă sunt: morcovii și sfecla. Le folosesc la sucuri și supe concentrate de zarzavat, diferite paste crude combinate cu nuci, seminţe și usturoi pentru bruschette. Ne place mult supa de roșii (din suc de roșii) cu orez brun sau quinoa și pătrunjel. Cartofii copţi “asortaţi” cu salata de varza albă, mărar și pătrunjel sau tocăniţa de cartofi cu salată de muraturi sunt mâncăruri ideale pentru anotimpul rece. Folosesc murături iarna, dar în sare, nu în oţet. Folosesc dintre leguminoase doar lintea și soia nemodificată genetic, ambele corect pregatite. Soia nemodificată genetic o întrebuinţez cu moderaţie, ca parte a unei diete diversificate, în deserturi gen budincă de tapioca și quinoa, orez cu lapte, nuci și stafide, cheesecake cu branză tofu și orez brun, iaurt. Cunosc toate teoriile pro și contra soia, nu numai că le-am auzit, le-am studiat îndelung.
Cheia
jocului în relaţia cu soia este moderaţia. Și cine se simte inconfortabil cu soia, poate foarte simplu să o excludă din alimentaţie fără teama că va produce dezechilibre. Lintea ne place mult sub formă de supă cremă și în diverse droburi, însoţită de orez brun, quinoa, usturoi, ceapă, nuci și zarzavat. Nu în ultimul rând, avem mereu în casă iarna măsline Kalamata.
Pentru
a vă înlesni misiunea la piaţă am ales o listă de cumpărături pentru iarnă, semnată Dr. John Douillard (specialist în medicina ayurvedică, elev și partener al lui Deepak Chopra și tată a șase copii) așa cum apare în cartea sa, “Perfect Health for Kids”. Lista originală cuprinde toate alimentele recomandate pentru fiecare sezon. Eu însa le-am preluat pentru articolul de faţă doar pe cele vegane, marcate “cel mai bun pentru anotimpul respectiv”, în acest caz pe cele recomandate ca fiind cele mai bune iarna.
Fructe: mere coapte, banane, nucă de cocos, smochine, struguri, grapefruit, lamai, mango, portocale, papaya, mandarine. Zarzavaturi și legume: sfeclă, varză, morcovi, ardei iuţi, usturoi, pătrunjel, cartofi, dovleac, roșii. Nuci: migdale, nuci, nuci de brazilia, caju, macadamia, pecan, seminţe de in, alune de pădure, fistic, seminţe de pin. Cereale: amaranth, ovăz, orez brun, quinoa, grâu Băuturi: din/cu ghimbir.
Ca
si articolul meu, lista nu tine de dogma, ci este o invitatie la a incerca. Ca orice invitatie, implica accept sau refuz. Ca orice lucru de proba, nu presupune automat “cumpararea”. Organsimul nostru este singurul care ne transmite semnalele necesare unei decizii juste, trebuie doar sa invatam sa il ascultam si respectam. Pana la urma relatia cu propriul corp e una de comunicare si iubire, nu de dictatura.
Cristela Georgescu
Cristela Georgescu este absolventă a programului Certificate in Plant Based Nutrition al Universităţii Cornell din SUA și Fundatiei Dr. T. Colin Campbell, și o precertificare în consiliere pe probleme de nutriţie și sănătate holistică de la Institute for Integrative Nutrition din New York. Este autor al blogului www.cristelageorgescu.ro, co-autor al cărţii “Nu hrăni cancerul!”, membru fondator al Asociaţiei "Mame pentru Mame" sub patronajul MS Regina Ana, cu experienţă de peste 15 ani în business și management executiv, public speaking, voluntariat pentru educarea și formarea noii generaţii, autor a numeroase articole pe teme legate de sănătatea copiilor în publicaţii de sănătate și familie. Este casatorită și mama a doi băieţi.
rețete pentru micul dejun
f
Buna dimineata
Budinca de chia Seminţele de chia sunt adevărate super-alimente, fiind bogate în calciu (conţtin de cinci ori mai mult calciu decât laptele), omega 3, antioxidanţi, fier și magneziu și pot constitui un mic dejun energizant si proteic.
200 ml lapte vegetal (migdale, soia, nuci, etc.) 3 linguri seminţe de chia 1 banana (sau orice alt fruct doriti) 1 lingura stafide 1 lingura caise deshidratate 1 lingura migdale crude 1 lingura caju crud 1 lingura fulgi de migdale 1 lingura alune de padure crude 4 linguri sirop de artar sau dupa gust 1 praf de scortisoara macinata
1.
2.
3.
de Andreea Crăciun
Într-un bol se toarnă laptele vegetal și se amestecă bine cu seminţele de chia. Se lasă la infuzat 20 minute, timp în care seminţele se vor umfla și vor căpăta un aspect gelatinos, absorbind lichidul. După 20 minute se scurg bine de apă și se amestecă în budinca de chia impreună cu siropul de arţar, banana și caisele feliate. Deasupra se presară fulgii de migdale. Într-un alt bol se acoperă cu apă stafidele, migdalele, caju-ul și alunele și se lasă la hidratat aceeași perioadă de timp.
Orez cu șofran și fructe uscate Iată un mod inedit pentru a servi micul dejun! Bucuraţi-vă de simplitatea orezului și de delicateţea șofranului și ale celorlalte ingrediente cu proprietăţi imunostimulatoare și calmante. un pahar (cu volumul de 200 ml) cu orez basmati doua linguri de ulei câteva fire de șofran 50 grame stafide 50 grame caise uscate un pliculeţ de ceai de mușeţel o gutuie zeama de la o jumătate de lămâie o bucată de anason stelat 4 cuișoare o jumătate de linguriţă de scorţișoară două linguriţe de zahăr brun două linguri pline cu fulgi de migdale 1. Orezul se spală bine și se lasă apoi la scurs timp de 30 de minute. Apoi se încinge uleiul , se adaugă orezul și se lasă să se calească până când bobul de orez devine transparent. Se adaugă două pahare de apă rece. Se lasă la fiert în oala acoperită cu un capac, timp de 15-20 de minute, la foc mic. 2. Intre timp, se prepară ceaiul de musetel. Se adaugă stafidele și caisele uscate (caisele se pot tăia in bucăţele pentru a avea aceeași dimensiune cu stafidele) și se lasă la infuzat 30 de minute. În același timp se pune șofranul în 50 ml apă calduţă și se lasă la infuzat. 3. Când orezul este fiert se adaugă fructele infuzate în ceai de musetel (doar fructele, ceaiul se scurge) și apa cu șofran. Se amestecă foarte ușor și se lasă în continuare în oala acoperită cu capac.
de Alexandra Constantinescu
4. Gutuile se curata de coaja si se samburi si se taie in bucatele marunte. Se aseaza intr-o craticioara, se stropeste cu zeama de lamaie, se adauga 200 ml apa, zaharul, anasonul stelat, cuisoarele si scortisoara si se lasa la fiert pana cand lichidul incepe sa se ingroase. Cand sosul a devenit gros (de consistenta mierii), se ia craticioara de pe foc si se lasa la racit. 5. Fulgii de migdale se prajesc intr-o tigaie antiaderenta (fara ulei) timp de 45 secunde - un minut, pana cand incep sa isi schimbe culoarea. Pentru servire, așezam orezul pe farfurie în interiorul unui inel de bucătărie și presăm bine cu dosul unei linguri. Înlaturăm inelul de bucătărie, punem deasupra orezului câteva linguri generoase de sos de gutui iar în final adaugăm fulgii de migdale.
Batoane de granola Batoanele de granola sunt o variantă minunată pentru dimineţile în care nu aveţi timp pentru a servi micul dejun acasă sau pentru pacheţelul de școală al copilului. Se fac foarte rapid, sunt gustoase, sănătoase și economice.
450 g fulgi de ovăz mari (nu din cei fini) ¼ cană făină integrală de grâu ½ cană fulgi de cocos 2 linguri zahăr muscovado 1 cană fructe uscate 1 lingură seminţe de chia 1 lingură seminţe de in 3 linguri seminţe de floarea soarelui crude sau orice alt tip de nuci sau seminţe ½ linguriţă de sare ½ cană ulei de masline ½ cană sirop de arţar/miere/sirop de curmale
1. 2. 3.
4. 5.
de Ina Todoran
Se încinge cuptorul la 160 grade. Ingredientele uscate se amestecă într-un bol iar cele lichide în alt bol. Se combină cele două amestecuri. Compoziţia rezultată se răstoarnă pe tava mare a aragzului căptusită cu hârtie de copt și se aplatizează cu o spatulă, dându-i forma unui dreptunghi. Compoziţia se coace 30-40 de minute. Se lasă să se răceasca complet iar apoi se taie în forma unor batoane care se păstrează timp de 2-3 săptămâni în cutii închise la loc răcoros.
g
Buna ziua
rețete pentru masa de prânz
Supă cremă de conopidă cu chipsuri de păstârnac Ideală pentru un prânz "cu stil", această supă - cremă de conopidă va satisface chiar și cele mai pretenţioase gusturi. de Alexandra Constantinescu
o conopidă (aproximativ 500 grame) o rădăcină de păstârnac o căpătână de usturoi o ceapă de marime medie un litru de supă vegetală câteva picaturi de ulei de masline sare și piper 1.
2.
3.
Se preîncalzește cuptorul la 150 grade Celsius. Conopida se taie în bucheţele mici și se pune la fiert în supa vegetală. Se fierbe la foc mediu până când devine moale. Între timp se pregătesc chipsurile de păstârnac: se spală bine rădăcina de păstârnac, fără a se curăţa de coajă, apoi se șterge cu un prosop de bucătărie. Se taie pe lungime, iî fașii cât mai subţiri, cu ajutorul unei răzătoare tip mandolină. Fâșiile de păstârnac se așează iîtr-un castron și se stropesc cu ulei, apoi cu ajutorul unei pensule de bucătărie se distribuie un strat foarte fin de ulei pe întreaga suprafata a fâșiilor de păstârnac. Se coc în cuptorul preîncălzit la 150 grade Celsius pentru 15-20 de minute, având grijă să le întoarcem din când în când pentru o coacere uniformă. Când sunt coapte, chipsurile
4.
5.
capătă o culoare aurie și devin crocante. Se scot pe hârtie absorbantă și se sărează. Se pregătește usturoiul: se taie căpăţâna de usturoi pe jumătate, se unge cu ulei de măsline și se așează într-o tigaie de grill foarte bine încinsă. Se prăjeste timp de 3-5 minute. Când conopida este fiartă, se ia oala de pe foc și se lasă la răcit pentru câteva minute. Se transferă bucheţelele de conopidă împreună cu jumătate din cantitatea de lichid într-un vas cu pereţi înalţi. Cu ajutorul unui blender de mână se pasează conopida până când se obţine o cremă fină. Se ajustează cantitatea de apă în funcţie de consistenţa dorită. Pentru servire, se toarnă supa în boluri, se decorează cu chipsuri din păstârnac, se adaugă câţiva căţei de usturoi.
Burger de spanac Chiar daca lipsa de timp este o problema cu care ne confruntam cu totii, exista solutii pentru un pranz sanatos si rapid care sa nu faca rabat la gust! In 30 minute puntem pregati o portie sanatoasa de burgeri de spanac copti, foarte hranitori si satiosi, pe care sa ii putem pune in caserola noastra pentru a doua zi fara prea multe regrete. 240 g năut fiert 200 g spanac opărit și foarte bine scurs 4-5 linguri fulgi de drojdie inactivă 4 căţei de usturoi 1 legătură de pătrunjel 2 linguri ulei de măsline 2 linguri fulgi de ovăz 1/2 linguriţă de chimion măcinat 1/2 linguriţă boia de ardei sare după gust 1. În vasul unui robot turnăm năutul împreună cu puţină apă. Zdrobim usturoiul intr-o presă și îl turnam peste năut împreună cu restul ingredientelor, mai puţin fulgii de ovăz. Mixam până obţinem o pastă omogenă, dar nu neapărat foarte fină. 2. Adăugăm fulgii de ovăz și amestecăm bine cu o lingură. 3. Într-o tavă intinsă, acoperită cu hârtie de copt, formăm burgerii și îi așezăm în tavă la o distanţă de minim 5 centimetri între ei. 4. Coacem la 160 C timp de 20 minute sau până se pătrund bine burgerii și
de Andreea Crăciun
devin putin arămii deasupra. Dacă avem posibilitatea, ar fi bine ca ultimele 5 minute să stea sub grill-ul încins, pentru un aspect mai plăcut. 5. Lăsăm la răcit, apoi îi ridicăm cu ajutorul unei spatule și îi așezăm într-o chiflă proaspătă împreună cu felii de roșie, salată verde, rucola, maioneză vegană ţi ketchup de casă. Burgerii pot fi puși în punguțe sau caserole de plastic și congelați cu succes timp de câteva luni.
Cremă vegetală cu măsline Kalamata Crema aceasta poate fi servită atât la micul dejun cât și la prânz, pe post de aperitiv. Este varianta vegană a brânzei de vaci cu măsline și este absolut delicioasă.
½ cană de caju crud 150 g tofu moale de casă sau silken tofu 2 linguri de ulei de măsline zeama de la o jumătate de lămâie ½ linguriţă de sare 1 ceapă mică 15-20 de măsline Kalamata fără sâmburi
1. 2.
3. 4.
de Ina Todoran
Nuca de caju se lasă la înmuiat în apă rece pentru câteva ore, apoi se scurge. Într-un blender mic se pune nuca de caju hidratată, tofu, uleiul de măsline, sarea și zeama de lămâie. Se mixează până la omogenizare, având însă grijă să păstraţi o textură asemănătoare brânzei de vaci. Ceapa și măslinele se toacă mărunt și se amestecă cu crema obţinută. Se servește pe felii de pâine prăjită.
g
Buna seara
reČ›ete pentru masa de seară
Paste cu dovleac Pastele sunt intotdeauna o alternativa rapida pentru o cina gustoasa. Reteta asta imi place in special pentru ca imbina gusturile bune ale toamnei, iar dovleacul confera o cremozitate aparte, ce suplineste foarte bine prezenta lactatelor. In plus, e si foarte versatila: semintele pot fi inlocuite cu orice tip de nuca, la fel si verdeturile. de Andreea Crăciun 300 g dovleac plăcintar copt 3 ardei kapia 200 ml lapte vegetal 4 linguri fulgi de drojdie 400 g paste vegane (fără ou) ½ linguriţă nucșoară măcinată 1 linguriţă ghimbir măcinat 5 căţei de usturoi 2 linguri ulei de măsline 1 lingură de oţet balsamic 4 linguri seminţe crude de dovleac decojite 1 lingură seminţe de pin 2 linguri frunze proaspete de busuioc (sau salvie sau pătrunjel) sare după gust
1. Tăiem dovleacul în felii, îl curăţăm de seminţe și îl dăm la copt împreună cu ardeii kapia. Când sunt gata îi curăţăm și pe aceștia de seminţe și coajă. 2. În vasul robotului de bucătărie punem 300 g dovleac copt, laptele vegetal, condimentele, usturoiul presat, sare și mixăm până obţinem un piure omogen. 3. Între timp fierbem pastele conform instrucţiunilor de pe pachet. 4. Le strecurăm bine de apă și le amestecăm cu jumătate din sosul de dovleac, uleiul, oţetul balsamic, seminţele, frunzele mărunţite. Adăugăm ardeii kapia tocaţi grosier și suntem gata de cină!
Risotto cu dovlecei și roșii pe grill Un preparat ideal pentru un prânz târziu sau chiar pentru cină, acest risotto vegan este aproape la fel de cremos ca un risotto clasic, tehnica adăugării supei vegetale în mod treptat permiţând bobului de orez să elibereze amidonul treptat și să creeze astfel acea consistenţă fină și cremoasă. 160 grame orez arborio (orez cu bobul rotund) doi dovlecei verzi (zucchini) 3 linguri de ulei de masline zeama de la o jumătate de lamâie 1 ceapă de marime mijlocie 500 ml supă vegetală 12 roșii cherry 50 ml oţet balsamic sare
1. Ceapa se taie mărunt și se călește timp de două-trei minute în două linguri de ulei de măsline la foc mic. Când devine transparentă adăugăm orezul și îl lăsăm să se călească căteva minute. Se adaugă treptat supa, amestecând continuu pentru a se absorbi complet, până când acoperă în totalitate orezul. Este foarte important ca supa să fie fierbinte Risotto-ul este gata cand bobul de orez este fiert "al dente" și nu mai are capacitate de a absorbi lichidul. Se ia cratiţa de pe foc și se lasă deoparte, acoperită, pentru încă zece minute. 2. Separat, un dovlecel se taie în fâșii pe lungime, fiecare fâșie având grosimea de jumătate de centimetru. Fâșiile se prăjesc pe grillul bine încins, fără ulei, pe fiecare parte. Când sunt prăjite se transferă pe un platou și se ung cu cateva picaturi de ulei de masline.
3. Al doilea dovlecel se taie cubuleţe și se prăjește într-o tigaie cu doua linguriţe de ulei de măsline. Cubuleţele de dovlecel se adaugă în final peste compoziţia de risotto, păstrând câteva pentru decor. 4. Oţetul balsamic se pune într-o crăticioară și se fierbe la foc mic până când începe să se îngroașe și să își reducă volumul la jumătate. 5. Roșiile cherry se prăjesc câteva minute în tigaia de grill. Pentru servire, se montează câte două fâșii pe interiorul unui inel de bucătărie iar în mijloc se pun câteva linguri de risotto. Se îndepartează inelul și se adaugă câteva cubuleţe de dovlecel deasupra, pentru decor. Alături se aranjează roșiile cherry, împreuna cu o linguriţa de oţet balsamic.
Supă-cremă de roșii cu orez și quinoa Fac această supă de mai bine de trei ani și ne place la nebunie. Este gustoasă dar mai ales hrănitoare, fiind bogată în licopen, fier și proteine.
3 linguri de orez brun 3 linguri de quinoa 1 ceapă mică 1 ardei kapia roșu 700 ml apă plată 400 ml suc proaspăt de roșii sau bulion de casă 1 linguriţă de sare neiodată 1 lingură ulei de măsline
de Ina Todoran
1. Apa se pune într-o oală potrivită. 2. Orezul și quinoa se spală printr-o sită deasă. Ceapa și ardeiul se curăţă de coji, respectiv de cotor și sâmburi. Toate acestea se pun în oala cu apă și se fierb la foc potrivit. 3. Când sunt aproape fierte se adaugă bulionul și se mai lasă să dea două-trei clocote, apoi se închide focul. 4. Supa se pasează cu un blender vertical, adăugându-se sarea și uleiul de măsline. Se servește caldă, alături de crutoane de pâine.
Dulce & bun rețete pentru desert
Verină cu dovleac copt și kaki Un desert aromat și cremos, această terină se poate transforma cu ușurinţă într-un mic dejun ușor, pentru o zi plinș de energie. Asta pentru că fructele de kaki, pe lângă faptul că sunt bogate în vitamina A, C, betacaroten, potasiu și alte minerale, facilitează tranzitul intestinal.
1 pachet mic de biscuiţi digestivi vegani 5 linguri fulgi de ovăz 1 linguriţă coriandru macinat 230 g dovleac plăcintar copt 260 g kaki bine copt (1 fruct mare) 60 ml lapte vegetal 1 linguriţă scorţișoară câteva frunze de busuioc grecesc
de Andreea Crăciun
1. În vasul unui robot de bucătărie mixăm biscuiţii împreună cu coriandrul, până se fărâmiţează bine. Adăugăm fulgii de ovăz și încorporăm cu o lingură. Dăm deoparte. 2. În vasul aceluiași robot, după ce am înlaturat amestecul de biscuiţi, punem dovleacul copt, fructul de kaki decojit, laptele vegetal, scorţișoara și busuiocul și mixăm până obţinem o pastă groasă. 3. Într-un pahar înalt așezăm cele două amestecuri în straturi succesive și savurăm!
Nutella delicioasă Și asta fără zahăr, cacao sau ulei de palmier. Dar atât de bună încât ai putea crede că nu poate fi adevărat. De aceea trebuie să te convingi singur și să o prepari!
200 g alune de pădure crude ¾ sau 1 cană lapte vegetal 7-8 linguri de miere 4 linguri de pudră de roșcove
de Ina Todoran
1. Alunele de pădure se rumenesc la cuptorul încins la 160 grade timp de 1520 de minute sau până când devin rumene. 2. În paharul unui blender puternic se pun alunele fierbinţi sau calde și se mixează până se transformă în unt. 3. Se adaugă apoi mierea, pudra de roșcove și laptele, puţin câte puţin pentru a ajunge la cremozitatea dorită. 4. Crema rezultată se pune într-un borcan cu capac și se păstrează la frigider pentru o săptămână.
n
Trucuri în bucătărie de Ina Todoran
Din ciclul “știaţi că?”
O bucăţică de alge Kombu (zise și Kelp) pusă în apa în care fierb leguminoasele (fasole, năut) vă va feri de balonări.
h h
Castanele vor ieși mai moi dacă înainte de a le coace le ţineţi o oră într-un bol cu apă,în coajă.
Boabele de soia hidratate se pot păstra la congelator până în momentul în care doriţi să le utilizaţi la prepararea laptelui sau branzei tofu.
h Pâinea învechită (fără urme de mucegai) se lasă la uscat pe un grătar iar apoi se macina, transformându-se în pesmet.
h Seminţele de in măcinate și amestecate cu apă cât să forme o pastă groasă înlocuiesc cu succes oul în reţete. Un ou = o lingură seminţe de in măcinate și amestecate cu trei linguri de apă.
Apă de gură aromată Reţetă oferită de Diana Roman
Apa de gură este un lichid cu proprietăţi antiseptice care previne apariţia cariilor, gingivitei, depunerea tartrului și a halenei în special. Pătrunde în zonele greu accesibile și acţionează asupra întregii cavităţi bucale. Este folosită pentru îndepartarea resturilor de mâncare care rămân între dinţi și care neîndepartate, ajută la proliferarea bacteriilor. Bineînţeles, în comerţ există o mulţime de variante ale apei de gură, mai mult mai puţin naturale. Vestea bună este că puteţi să vă creaţi propria apă de gură acasă folosind doar apă și câteva uleiuri esenţiale cu rol antiseptic. Uleiul esențial de portocala rosie are o aromă excelentă, proaspată și dulce. Este folosit într-o multitudine de rețete handmade, fiind recunoscut pentru caracterul său parfumant și aromatizant. În apa de gură este responsabil cu gustul proaspăt și delicios.
Uleiul esențial de rozmarin este obținut din arbustul cu același nume prin distilarea ramurilor. În antichitate era considerată o plantă sacră și era recunoscută pentru proprietățile sale antiseptice, fungicide și bactericide exceptionale. Are un miros proaspăt, camforos. Prezent în apa de gură ajută la distrugerea bacteriilor lăsând o senzație de prospețime. Uleiul esențial de mentă este binecunoscut pentru aroma sa mentolată, învioratoare și ușor picantă. Si acesta are proprietăți antiseptice și antibacteriene, luptând cu succes împotriva bacteriilor responsabile cu respirația urât mirositoare (halena).
ntr-un recipient cu capac (flacon, sticlă, borcănel) curat și uscat turnaţi 100 ml apă plată (evitaţi apa de la robinet). dăugaţi 5 picături ulei esenţial de portocală roșie, 2 picături ulei esenţial de mentă și 1 picătură ulei esenţial de rozmarin. Agitaţi bine până la înrepătrunderea uleiurilor iar la final adăugaţi o jumătate de linguriţă de xylitol.
Ulei de iarna pentru corp Reţetă oferită de Ioana Raluca Chifa
erile lungi și friguroase de iarnă sunt…minunate! Pentru că pot fi atât de ușor transformate în clipe lungi de plăcere pentru suflet și trup: o carte bună citită sub o patura călduroasă, alături de un ceai dulce de fructe sau o baie lungă urmată de un masaj relaxant cu un ulei natural perfect asortat sezonului. Anotimpul alb ne duce cu gândul la cetina brazilor falnici, singurii care își păstrează, mândri, culoarea verde în acest sezon, la portocalele dulci și zemoase și la scorţișoara care pudrează plăcintele cu mere. Un veritabil răsfaţ olfactiv care poate fi imprimat unui produs cosmetic preparat chiar de tine, pentru a te transpune instantaneu în starea de iarnă.
Alchimia 100 ml ulei de migdale dulci 7 picături ulei esenţial de portocală 5 picături ulei esenţial de pin 5 picături ulei esenţial de scorţișoară Uleiurile esenţiale se adaugă, pe rând, uleiului de migdale. Se omogenizează prin agitarea recipientului și se lasă să sinergizeze pentru 24 de ore. Abia la finele acestui răstimp ţi se va dezvălui aroma reală, rezultată în urma îmbraţișării armonioase dintre cele trei uleiuri esenţiale.
Reţete: Cristina Petrică
umea de astăzi este dispusă să risipească oricât pentru a-și satisface plăcerile. Este binecunoscut efectul de seră pe care omul, în nesăbuinţa și lăcomia lui, l-a creat. Aţi fi poate surprinși să aflaţi că până și ceea ce punem pe piele poate contribui la dezechilibrul stabilit de Creator. În cadrul Protocolului de la Montreal s-a decis scoaterea de pe piaţă a sparyurilor ce conţin clorofluorocarburi care aveau efecte negative asupra startului de ozon. Însă chiar dacă unele dintre cosmetice nu afectează în mod direct bunăstarea pământului sau calitatea aerului, acestea afectează pielea. Numeroase studii au demonstrat o legătură strânsă între anumite tipuri de cancer și cosmeticele folosite. De aceea îmi place să apelez mereu la visteria naturii pentru a-mi respecta corpul. Natura ne oferă o gamă largă de “produse cosmetice” la îndemâna oricui. Începând de la mușeţel și până la argilă și unturi exotice, bogăţia remediilor sale e nesfârșită. Am ales trei reţete simple și practice pentru a demonstra că nu e nevoie să fii chimist pentru a obţine amestecuri cosmetice valoroase.
2 linguri de argilă puţină apă cât să formeze o pastă câteva picaturi de ulei vegetal (excepţie făcând părul gras) 1 linguriţă de oţet de mere 1 vârf de cuţit de bicarbonat de sodiu
Se amestecă bine toate ingredientele astfel încât să obţinem o pastă semilichidă. Se masează cu acest amestec părul și scalpul pentru 1-2 minute, apoi se clătește părul cu apă. Acest preparat nu face spumă însă curăţă părul și scalpul de impurităţi și de sebum.
pulbere de busuioc miere argilă suc de lămâie ceai de mușeţel
Cantităţile sunt la alegere. Se amestecă într-un recipent toate ingredientele iar pasta obţinută se aplică pe faţă, decoletu și eventual, spate. Se lasă să acţioneze 10-15 minute, apoi se spală cu multă apă.
1 lingură de ulei de măsline încălzit foarte puţin 2 picături ulei esenţial de mușeţel 1 picătură ulei esenţial de arbore de ceai (tea tree)
Se amestecă ușor pentru diluarea uleiurilor esenţiale și se masează cu uleiul călduţ zona urechii și a gâtului.
Sapunul natural – luxul necesar Material oferit de Ioana Matei, Jovis Homemade Beauty
Prima data când m-am spălat pe mâini cu un săpun natural a fost o experiență pe care o țin minte și acum în cele mai mici detalii. Era un săpun primit cadou din străinătate, un săpun cum nu mai vazusem până atunci...avea o culoare domoală, bej cald cu mici particule mai întunecate în el (am aflat mai apoi că erau plante mărunțite), și o forma ușor neregulată, total diferit de săpunurile din supermarket, colorate și sculptate perfect cu care mă obișnuisem. Iar mirosul...ah, mirosul mi-a adus aminte de toate verile copilariei mele petrecute sub mângâierea florilor de câmp. Era atât de natural, atât de cunoscut, atât de apropiat sufletului meu. Spălarea cu acest săpun a completat paleta de noi senzații pe care le descopeream; era ca un joc, spuma moale și cremoasă, parfumul delicat și care totuși trezea atâtea simțămite, alunecarea ușoară în palmele mele, toate m-au fascinat și miau deschis poarta către o noua lume. Iar pielea fină și hidratată pe care mi-a fost dat să o descopăr după mi-a întărit decizia luată atunci, pe loc: nu mă voi mai putea spăla niciodată cu un altfel de săpun. Să-mi fie cu iertare introducerea lungă, însă tocmai această experiență petrecută în urmă cu 3 ani mă face acum să vă pot vorbi cu mândrie din postura de producător de săpunuri naturale realizate manual in România. Da, fascinația mea pentru săpunul natural nu mi-a dat pace până nu am
reușit să realizez cu mâinile mele un astfel de produs, putând în acest fel să-l apreciez la adevărata lui valoare și, mai presus decât atât, să împărtășesc lumii din jurul meu binefacerile utilizării unui săpun natural. Probabil că mulți dintre noi asociază ideea de săpun natural cu săpunul de casă pe care îl făceau bunicile noastre în curte din grăsime de porc, săpun care nu mirosea prea grozav, însă care, chiar și așa, era net superior multor săpunuri colorate și parfumate pe care le găsim astăzi în comerț. Însă nu despre acesta vreau să vă vorbesc acum, ci despre săpunurile născute din alchimia plantelor, din împletirea uleiurilor vegetale pure cu plante oblăduitoare, miresme naturale, cu miere, argilă, flori și alte bunătăți oferite de natură cu atâta generozitate. Și totuși de ce sunt atât de diferite săpunurile naturale de cele convenționale? De ce ar trebui sa folosim un astfel de săpun în locul celor care se găsesc în mod obișnuit în comerț? Diferența stă în ingredientele folosite, în procedeul de fabricație și în beneficiile aduse pielii noastre ce reies tocmai din aceste particularități.
Ingrediente naturale După cum îi spune și numele, săpunul natural conține exclusiv ingrediente naturale, spre deosebire de săpunurile convenționale în care de cele mai multe ori regăsim parfumuri și culori sintetice, conservanți chimici, aditivi, întăritori, derivați petrochimici, întrun cuvânt ingrediente nocive care afectează echilibrul pielii noastre, ca să nu mai pomenim de faptul că unele săpunuri (în special cele lichide) nici măcar nu sunt săpunuri propiu-zise ci doar niște detergenți. Un săpun natural în schimb este realizat pornind de la un amestec de uleiuri și unturi vegetale precum uleiul de măsline, uleiul de cocos sau untul de shea, cărora le sunt apoi adăugate diverse alte ingrediente pentru proprietățile lor, ingrediente precum produsele apicole, sucurile de legume, lapte, argilă, pulberi de plante etc.
Beneficii pentru piele Toate aceste ingrediente naturale fac din săpunul natural un produs net superior ca și calitate, comparativ cu săpunurile convenționale, prin beneficiile de necontestat pe care acesta le aduce pielii. In primul rând este vorba de hidratare. Am întâlnit o mulțime de persoane care se plangeau constant de piele uscată, crăpată, dureroasă, de piele care strange și pare că nu se hidratează cu nimic, oricâte creme și loțiuni ar fi încercat; toți cei care au folosit săpun natural și-au gasit rezolvarea acestei probleme cu atâta ușurință încât nici nu s-ar fi gandit că o soluție atât de simplă, folosirea unui săpun natural în locul celui obișnuit, va produce această schimbare. Un săpun natural face în primul rând ceea ce trebuie să facă orice săpun,
curăţă și hidratează pielea, însă pe langă această funcţie de bază poate ameliora și trata diverse afecţiuni dermatologice precum dermatitele, psoriazisul, acneea, iritaţiile sau eczemele, în funcţie, bineînţeles, și de compoziţia lui. De exemplu, un săpun natural bogat în ulei de cătină, miere sau unt de shea este un adevărat tratament pentru iritaţii sau dermatite în timp ce un sapun natural cu nămol terapeutic sau argilă este ideal pentru acnee. Natura oferă soluţii pentru toate problemele noastre. Este păcat să nu le folosim. Procedeul de fabricație Săpunul, ca și compus chimic, este obţinut în urma reacţiei de saponificare dintre un acid (grăsimile vegetale sau animale) și o bază (hidroxidul de sodiu/sodă caustică). Multă lume se sperie la auzul cuvântului sodă caustică, însă este important de știut faptul că aceasta este esențială în procesul de fabricație, practic nu ar putea exista săpun fără sodă caustică. De asemenea, hidroxidul de sodiu este complet neutralizat în urma procesului de saponificare astfel încât aceasta nu se mai regăsește deloc în produsul finit. Un produs secundar al saponificării este glicerina care se formează în mod natural și care rămâne în săpun pentru a-i spori proprietățile de hidratare. În cazul săpunurilor convenționale însă, de cele mai multe ori glicerina este extrasă pentru a fi folosită în alte ramuri ale industriei cosmetice (producția de creme, loțiuni), lăsând în urmă un săpun sărăcit de prorietățile sale hidratante, căruia i se adaugă apoi diverse ingrediente emoliente sintetice.
Săpunurile naturale în schimb rețin toată glicerina valoroasă care echilibrează nivelul de hidratare a pielii și fac săpunul mult mai blând și mai fin decât cele convenționale. De cele mai multe ori, săpunurile naturale sunt realizate în regim manufacturier. Există, de altfel, întregi regiuni geografice cu tradiție în fabricarea săpunului care își păstrează și acum, în timpuri moderne, metodele ancestrale de preparare și prelucrare a săpunului și care, tocmai prin această dedicare pentru tradiție și simplitate au reușit să dea naștere unor săpunuri recunoscute și apreciate la nivel internațional pentru calitatea lor superioară și proprietățile lor deosebite (vezi săpunul de Alep, săpunul de Marsilia). Care este caracteristica lor comună? Conțin doar ingrediente naturale, uneori chiar și un singur ingredient (uleiul de măsline) și tocmai în această simplitate sinceră stă puterea lor.
Toate aceste ingrediente naturale sunt mult mai greu de cultivat, prelucrat, procurat, comparativ cu ingredientele sintetice, astfel încât costurile de fabricaţie ale unui săpun natural sunt cu mult mai mari decât în cazul săpunului convenţional. Un ulei esenţial obţinut din plante va fi întotdeauna mult mai scump decât o aromă artificială cu ftalaţi, untul de shea va fi intotdeauna mai scump decât grăsimea animală și un săpun natural va fi întotdeauna mai scump, și mai presus de asta, mult mai valoros, decât un săpun convenţional.
Și fabricarea manuală are un aport important în prețul final însă, după părerea mea, tocmai aici stă magia, povestea, fascinația aceea care m-a cuprins pe mine când m-am spălat pentru prima dată cu un săpun natural. Într-o lume în care totul este mecanizat, computerizat, în care până și comunicarea interumană se desfășoară din ce în ce mai mult în fața unui ecran sau difuzor, ideea de a
folosi un săpun făurit cu mana, prin truda unei persoane, un săpun imperfect poate ca aspect însă infinit de valoros ca și conținut, ideea de a susține și aprecia valoarea tradițiilor pe care le-am moștenit, ideea aceasta mă alină și imi dă speranță că nu este totul pierdut, că ceea ce sălășluiește în sufletele noastre, sentimentele, căldura, umanitatea noastră, vor dăinui dincolo de era tehnologiei în care am intrat cu atâta avânt. Iar faptul că sunt atâtea persoane care cumpără săpun natural realizat manual astfel încât eu să mă pot numi astăzi producător, imi intărește această convingere și imi dă aripi pentru a spera către mai bine.
Sトハトフatea & imunitatea copilului テョn timpul sezonului rece Fotografii: Doriana Stana & Ina Todoran, Text: Ina Todoran
O dată cu venirea iernii apar și virozele iar copiii sunt cei care suferă cel mai adesea de pe urma acestora. E cunoscut însă faptul că un sistem imunitar puternic rezistă cu brio în faţa multor boli și că medicamentele nu fac decât să slăbească organismul, în timp. Mulţi părinţi se întreabă cum îsi pot feri copiii de gripe și răceli. Răspunsul la această întrebare îl veţi găsi mai jos. Iarna anului trecut a fost una deosebit de grea pentru mine și familia mea. Tata a murit iar eu l-am văzut cum se stinge încet, clipă de clipă, zi după zi. Am fost atât de tristă și bulversată încât am uitat de mine, de necesitățile organismului meu. Am slăbit mult și am nesocotit multe dintre legile sănătații, uitând uneori să mănânc, să beau apă sau să ies la o plimbare afară. Răceli după răceli care au culminat cu antibiotice și candida. Însă, din păcate, și Anais a fost afectată de aceste nefaste schimbări, sistemul ei imunitar fiind slăbit. Anul acesta m-am documentat temeinic pe subiect și astfel am reușit să ne bucurăm de sănătate și să evităm antibioticele. Sănătatea începe în farfurie “Papă, ca să crești mare!”, ne spuneau adesea mamele noastre și o spunem și noi copiilor noștri. Hrana ne ajută să ne dezvoltăm fizic și intelectual. Celulele corpului nostru se hrănesc cu ceea ce le oferim. Se impune astfel ca mâncarea noastră să fie una de calitate pentru a ne putea bucura de sănătate. Însă lumea modernă de
astăzi vine în întâmpinarea noastră cu o grămadă de soluții mai mult sau mai puțin utile. Dintre toate aceste “soluții”, cea mai rea dintre ele a fost inventarea produselor de tip “junk food” (mâncare-gunoi). Iar aici nu mă refer doar la fast food ci și la întregul sortiment de mâncare nesănătoasă așezată cu mare grijă pe rafturile magazinelor noastre: chipsuri, sucuri carbogazoase, ciocolată, bomboane, jeleuri, sare iodată, produse cu glutamat și aditivi etc. O alimentaţie sănătoasă și simplă bazată pe o mare varietate de cereale, legume, zarzavaturi, nuci și fructe constituie piatra de temelie în sănătatea noastră și a micuţilor noștri.
Produsele rafinate precum zahărul alb (dar nici cel brun nu e cu mult mai viteaz), făina albă, orezul decorticat, grăsimile hidrogenate (ca margarina și toate produsele ce le conţin, de la budinci și biscuiţi și până la pateuri și covrigi) slăbesc imunitatea, oferind un mediu propice dezvoltării nefaste a virusurilor. Ele nu au ce căuta în alimentaţia copiilor noștri. Aerul și natura Indiferent de anotimp, mișcarea în aer liber va aduce numai beneficii. Este important ca micuţii să iasă zilnic afară pentru o plimbare și pentru a se bucura de frumuseţea naturii lui Dumnezeu, fiind un bun prilej de a le povesti pilde și învăţături biblice, prin asociere. Contrar ideilor populare, aerul rece nu produce viruși ci face exact contrarul: îi alungă! Gândiţi-vă doar la sănătatea popoarelor care locuiesc într-un climat extrem de racoros. Ne sunt cunoscute fotografiile cu rușii și finlandezii care fac baie în apele îngheţate. Da, este vorba de o doză generoasă de extremism, însă se bucură și de un sistem imunitar “călit”, cum spune o vorba din popor. La fel de important este ca locuinţa să fie aerisită zilnic, de câteva ori pe zi. Unde nu intră soarele pe geam, intră doctorul pe ușă. Iar noi chiar acest lucru încercăm să-l evităm: vizitele la medic. Dumnezeu a creat aerul într-un mod minunat, fiind cel mai ieftin și simplu
dezinfectant pentru germeni și viruși. Profitaţi de pe urma lui înainte de a recurge la alternative costisitoare și îndoielnice! Vreau să menţionez că eu am scos-o mereu afară pe Anais atunci când era răcită și uneori chiar și în decursul episoadelor de febră. Am ajuns să mă minunez și eu de rapida imbunătăţire a stării ei de sănatate! Deci nu vă temeţi să scoateţi copilul afară daca este răcit. Feriţi-l doar de vânt. Apa Hidratarea este esenţială în orice perioadă a anului însă cu atât mai mult atunci când o răceală se instalează. Oferiţi copilului să bea cu precădere apă. Este singurul lichid care trece direct în sânge. Ea ajută la buna funcţionare a organelor, având un rol complex: acela de a curăţa și totodată hrăni celulele. Niciun alt lichid nu face acest lucru. Ceaiurile, sucurile de fructe și cele de legume, supele și ciorbele se digeră ca un aliment. Organismul își ia nutrienţii necesarii, apoi trimite resturile spre digestie. Gandiţi-vă pentru o clipă cum ar fi să alimentaţi mașina cu combustibilul greșit. Nu doar că aceasta nu ar porni, dar s-ar strica și ar avea nevoie de intervenţia unui specialist pentru a o face să funcţioneze din nou. Trupurile noastre nu sunt cu nimic mai prejos decât o mașină. Funcţionează pe același sistem
Când suplimentele alimentare nu-și au rostul
Faceţi un obicei din a oferi copilului un pahar de apă la temepratura camerei de îndată ce acesta se trezește dimineaţa. Apa va da de știre organismului că poate începe o nouă zi de muncă și va ajuta la evacuarea rapidă a materiilor fecale. Defecaţia este extrem de importantă. Copilul ar trebui să aibă minim un scaun pe zi și de regulă în decurs de o oră după trezire.
Igiena corporală
Copiii sunt bombe de energie. Nu le putem cere să nu se murdărească sau să nu se joace însă îi putem învăţa importanţa igienei. Spălarea mâinilor înainte de a mânca și după joacă este obligatorie. Lăsaţi-i pe ei să exploreze aceasta regulă, dându-le voie să se spele singuri (asistaţi de catre voi). Bucuria și mândria efectuării sarcinii de unii singuri îi va face să îndrăgească această regulă.
Adică taman atunci când aplicaţi cu succes regulile enumerate anterior. Verificaţi anual valorile vitaminelor și mineralelor din corpul micuţului. Cel mai adesea carenţele se rezolvă prin îmbunătăţirea alimentaţiei. Anemia poate fi cauzată și de o carenţă de vitamina B12. Calciul poate avea valori scăzute atunci când se consumă multe produse lactate (ironic, știu) sau produse ce conţin teobromină (cacao, ciocolată) sau cofeină (ceai verde sau negru, cafea, Cola). Înainte de a apuca flaconul de suplimente, mergeţi pe firul acesta, al slăbiciunilor și carenţelor alimentare. Combinările greșite ale alimentelor pot da rezultate asemănătoare căci nutrienţii nu pot fi absorbiţi în totalitate. Singurele suplimente recomandate ar fi vitamina C și vitamina D, ambele ajutând organismul în lupta cu virușii. Vitamina C însă abundă în multe dintre fructele și legumele folosite la noi așa că adesea nu este nevoie de varianta chimică. Vitamina D se obţine de la soare însă cum ziua este scurtă iar soarele nu e mereu pe cer, se poate lua considerare suplimentul. Eu nu sunt împotriva folosirii colecaciferolului căci am avut experienţe aproape neplăcute așa că folosesc Vigantol pentru copilul meu.
Boala e bună Nu, nu vorbesc aievea. Răcelile de sezon întăresc organismul însă doar atunci când îl lăsăm să lucreze la potenţialul la care a fost creat să o facă. Dumnezeu a înzestrat corpurile nostre cu o capacitate uimitoare de autovindecare însă omenirea a nesocotit de-a lungul timpului acest nepreţuit dar, ajungând pe căi fără de întoarcere. Industria farmaceutică nu a făcut decât să prelungească agonia bolilor. În unele cazuri a reușit să smulgă câţiva ani în plus în viaţa pacienţilor iar în altele, să nimiceasca totul. Am ajuns însă într-o perioadă teribil de trisă, în care consumăm medicamentele precum bomboanele. Apelăm la ele pentru cele mai banale dureri: durerea de cap, de spate, de stomac, neinteresându-ne cauzele și tratând doar efectul. Am ajuns să fim educaţi de către cei care se cred a fi păpușarii sănătaţii noastre – companiile farmaceutice educă medicii, medicii ne tratează pe noi iar noi intrăm într-un cerc vicios în care ajungem să punem la îndoială orice nu are forma unei pastile albe. Aplicăm teorii și prejudecăţi și atunci când vine vorba de sănătatea copiilor noștri. Vedem în febră un monstru și în răceli un pericol. Și poate că este chiar așa din moment ce am uitat ce și cum să mâncăm, unde să ieșim, ce să bem și cum să ne respectăm trupurile. Bolile
care decurg dintr-un stil de viaţă haotic, dezorganizat, vor augmenta severitatea unei răceli. Pentru confortul psihic cel mai adesea părinţii se avântă să ofere copiilor antipiretice și antibiotice, crezând chiar că acestea îi vor întări și vindeca. Precum bine știm, acestea nu doar că înrăutăţesc situaţia pe termen lung însă distrug bariera naturală de protecţie a organismului împotriva virusurilor. Vă recomand cu încredere să citiţi două cărţi minunate, pe tema sănătăţii copilului. Una este “Nutriţie optimă pentru copilul tău”, de Patrick Holford iar cealaltă, “How to raise a healthy child in spite of your doctor” de Dr Robert Mendelsohn.
Remedii din natură Pentru copiii mai mari de 18 luni, ţineţi minte următoarele pentru o imunitate crescută în timpul răcelilor: • oferiţi copilului sucuri de cătină și măceșe îndulcite cu miere și picurate cu propolis sau polen • pe lângă apă, ofeiţi-i cât mai multe lichide: ceaiuri de plante neînduclite, supe de legume, sucuri de legume și sucuri de fructe. Evităm cu orice preţ deshidratarea. Alăptarea e la loc de cinste. • există pe piaţă esenţă de propolis fără alcool. Începeţi o cură cu el, dandu-i picăturile direct în guriţă sau asunse în sucuri sau ceaiuri calde. • frecţii cu apă la temperatura corpului și oţet de mere în cazul febrei. Proporţia este de 3:1 apă și oţet. De asemenea băi caluţe. • amestec de miere cu zeamă de lămâie și ghimbir răzuit în caz de tuse. De asemenea foarte bun e siropul de pătlagină. • oferiţi-i neapărat probiotice în timpul administrării de antibiotice pentru a minimiza riscul apariţiei candidozei.
Vă doresc vouă și copiilor voștri o sănătate de fier și să ne citim cu bine și în numărul viitor!
Ina Todoran
Ne revedem ĂŽn martie!