Allah al ghafuur

Page 1

Allah Al-Ghafuur -Atotiertatorul-

Daniela Dinu www.lumea-islamica.com 2014 0


Allah Al-Ghafuur -AtotiertatorulCu totii suntem oameni si suntem dispusi greselii, cu totii iesim mai mult sau mai putin uneori din calea cea toata intru dreptate; si il rugam pa Allah sa ne tina cat mai departe de deviere si ratacire. Aceasta nu inseamna, insa, ca greselile noastre ne-au destinat intru vecie Iadului. Si aceasta pentru ca Domnul nostru, Cel Bland si Ingaduitor, Induratorul, ne-a deschis noua o poarta de intoarcere catre Rai, prin cererea de iertare si revenirea noastra pe calea cea dreapta, intru supunerea absoluta fata de Allah. De aceea am considerat ca acest nume al lui Allah poate avea o semnificatie deosebita in intarirea dreptcredinciosului in a urma calea cea dreapta, pentru ca cel care stie ca Allah este Iertator are constiinta clara ca, chiar daca ar fi gresit, intorcandu-se la Allah cu smerenie si cu cainta, aceasta ii va deschide din nou posibilitatea de a ajunge Raiul cel mult dorit, si astfel, principala sa preocupare va fi aceea de a nu lasa nici un pacat si nici o greseala sa treaca fara a-si cere iertare pentru ea Preasfantului si Preainaltului nostru Domn, Allah, si a o sterge prin cat mai multe fapte bune; iar aceasta il va intari intr-o adorarea si conformare desavarsite si nu va deznadajdui in privinta iertarii lui Allah lasandu-se si mai mult prada pacatelor si inselaciunii satanei. Din punct de vedere lingvistic, termenul de "Al-Ghafr" inseamna acoperire si ascundere; i-a iertat Allah pacatele, adica le-a acoperit. 1


Si se poate folosi in limba araba sub urmatorul sens – "vopseste-ti haina neagra pentru ca este o culoare care ascunde mai bine murdaria, adica mai rezistent la murdarie.Si "maghfirah" inseamna acoperire si ascundere, folosit in limba araba si in sensul de "platosa". In Nobilul Coran aceste numele ale lui Allahlegate de ideea de "maghfirah", de iertare, au fost consemnate in trei forme: AlGhaafir – Al-Ghafuur – Al-Ghaffaar. Allah s-a numit "Al-Ghafuur" de 91 de ori, iar "Al-Ghafaar" de 5 ori. Si numele de "Al-Ghafuur" nu numai ca a fost consemnat in Nobilul Coran de mult mai multe ori decat numele de "Al-Ghafaar", dar el are si din punct de vedere lingvistic un sens superior acestuia. Si spune Allah Preaslavitul si Preainaltul:﴾Aproape cã se despicã cerurile în înãltimea lor, când îngerii laudã mãrirea Domnului lor si roagã de iertare pentru cei de pe pãmânt. Allah este Iertãtor, Îndurãtor [Al-Ghafur, Ar-Rahim].﴿ [Surat Ash-Shuraa, 5] )Vesteste,

[o, Muhammed,] robilor Mei cã Eu sunt Iertãtorul,

Îndurãtorul [Al-Ghafur, Ar-Rahim]﴿ [Surat Al-Hijr, 49] ﴾El este Cel Iertãtor [si] Cel Plin de Dragoste [Al-Ghafur, Al-Wadud]﴿

[Surat Al-Buruj, 14] ﴾Spune: “O, voi robii Mei, care ati întrecut mãsura în defavoarea

voastrã, nu deznãdãjduiti în privinta îndurãrii lui Allah!" Allah iartã toate pãcatele. El este Iertãtor, Îndurãtor [Al-Ghafur, Ar-Rahim].﴿ [Surat Az-Zumar, 53]

2


﴾Aceasta este ceea ce Allah le binevesteste robilor Sãi care cred si

sãvârsesc fapte bune! Spune: "Eu nu vã cer vouã pentru aceasta rãsplatã, afarã de prietenia fatã de ruda apropiatã". Aceluia care împlineste o faptã bunã îi vom spori Noi binele în schimbul ei. Allah este Iertãtor, Multumitor [Ghafur, Sakur].﴿ [Surat Ash-Shuraa, 23] ﴾Tot astfel sunt si printre oameni si vietuitoare si vite cu felurite

culori. Singurii ce se tem de Allah sunt învãtatii dintre robii Sãi. Dar Allah este Puternic [si] Iertãtor [„Aziz, Ghafur].﴿ [Surat Fatir, 28] ﴾Allah tine cerurile si pãmântul ca sã nu se prãbuseascã. Iar dacã s-

ar prãbusi, nimeni, dupã El, nu le-ar mai putea tine! El este Rãbdãtor [si] Iertãtor [Halim, Ghafur].﴿ [Surat Fatir, 41] ﴾ El a creat cerurile si pãmântul întru adevãr. El înfãsoarã noaptea

peste zi si ziua peste noapte. El a supus Soarele si Luna si fiecare grãbeste pânã la un termen hotãrât. El este Cel Puternic [si] Atoateiertãtor [Al-‟Aziz, Al-Ghaffar].﴿ [Surat Az-Zumar, 5] ﴾Stãpânul cerurilor si al pãmântului si al celor ce se aflã între ele, Cel

Puternic [si] Mereu Iertãtor [Al-‟Aziz, Al-Ghaffar]!”﴿ [Surat Sad, 66] Numele lui Allah de "Al-Ghaafir", insa, a fost consemnat o singura data in Nobilul Coran, in cuvantul lui Allah: ﴾Iertãtorul pãcatelor, Primitorul cãintei, Cel Aspru la pedeapsã,

Dãtãtorul de îndurare. Nu existã altã divinitate afarã de El si la El este întoarcerea.﴿ 3


[Surat Ghaafir, 3] Si toate aceste nume sunt nume legate de ideea de "maghfirah" si ne-a instiintat Domnul nostru, Cel Preaslavit, ca El este "Ghaafir" si "Ghaffaar" si "Ghafuur"in raport cu pacatele robilor Sai, asa cum a spus Preainaltul:(Apoi grãbiti de unde oamenii pornesc grãbiti si cereti iertare de la Allah, cãci Allah este Iertãtor, Îndurãtor [Ghafur, Rahim]!﴿ [Surat Al-Baqara, 199] Si, de asemenea: ﴾Si le-am zis lor: "Rugati-vã de iertare Domnului vostru, cãci El este

Iertãtor [Ghaffar],﴿ [Surat Nuh, 10] Si "al-ghufraan", iertarea inseamna ascunderea, acoperirea pacatelor si anularea lor, asa cum a spus Preainaltul:﴾Si ei n-au avut alt cuvânt decât sã spunã: "Doamne, iartã-ne nouã pãcatele noastre si silnicia din purtarea noastrã, întãreste-ne picioarele noastre si ajutã-ne pe noi sã-i înfrângem pe oamenii necredinciosi!"﴿ [Surt Al Imran, 147] Adica le acopera si le anuleaza si le sterge si ne-a indemnat sa cerem iertarea si indurarea Sa.Si oprindu-ne asupra acestor nume, se poate observa ca

"al-Ghaffaar" este o forma de superlativ

superioara lui "al-Ghaafir", iar "Al-Ghafuur" o forma superioara lui "al-Ghaffaar", si presupun o iertare completa si repetabila. Daca omul va citi despre "maghfirah" - iertare, el va gasi iertarea lui Allah vasta, nemarginita si a fost relatat despre profet

4


(Pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa!) cum ca (intr-un hadis qudsiy) a spus ca Allah a spus: "O,

voi,

supusii

Mei!

Cu

adevarat

mi-am

interzis

Mie

nedreptatea si am facut-o interzisa intre voi, asa ca nu nedreptatiti! O, voi, supusii Mei! Voi toti sunteti rataciti, in afara celui pe care Eu l-am calauzit, asadar cereti-Mi voi calauzirea si va voi calauzi. O, voi, supusii Mei! Voi totii sunteti infometati, in afara celui pe care Eu l-am hranit. Asadar, cereti-mi Mie sa va hranesc si va voi hrani. O, voi, supusii Mei! Voi toti sunteti goi, in afara celui pe care Eu l-am imbracat/acoperit. Asadar, cereti-mi sa va acopar / imbrac si va voi imbraca /acoperi. O, voi, supusii Mei! Daca primul dintre voi si ultimul dintre voi si djinii si oamenii s-ar urca toti pe un munte si Mi-ar cere si Eu as da fiecaruia nevoia lui, aceasta nu ar scadea ceea ce Eu detin, decat numai asa cum scade un ocean daca ar umple o mare. O, voi, supusii Mei! Cu adevarat va socotesc Eu voua faptele voastre, apoi vi le rasplatesc; si cel care va gasi binele, sa-I multumeasca lui Allah, iar cel care va gasi raul, sa nu se invinovateasca decat pe sine insusi!" (hadis sahih, consemnat de Muslim). Asadar, putem intelege din acest hadis qudsy faptul ca omul, daca s-a intors la Allah cu supunere, si-a garantat protectia si sprijinul si innobilarea din partea Acestuia, Preaslavitul si Preainaltul; in vreme ce celor care se semetesc si nu raspund chemarii lui Allah la Calea cea dreapta le va veni pedeapsa de unde nici nu se 5


gandesc.Si spune Allah:﴾O, voi cei care credeti! Rãspundeti-I lui Allah si Trimisului [Sãu], dacã vã cheamã la ceea ce vã dã viatã! si sã stiti cã Allah se interpune între om si inima sa si cã voi la El vã veti aduna!﴿ [Surat Al-Anfal, 24] ﴾O, voi cei care credeti! Ce-i cu voi? Când vi s-a zis: "Purcedeti

pe calea lui Allah!", voi v-ati lãsat grei pe pãmânt. Oare v-a plãcut vouã viata lumeascã mai mult decât Viata de Apoi? Plãcerea acestei vieti nu va fi decât putinã în Lumea de Apoi! Dacã voi nu purcedeti, vã va pedepsi El cu chin dureros si vã va schimba cu un alt neam. si voi nu-I veti putea dãuna întru nimic, si Allah este cu putere peste toate.﴿ [Surat At-Tauba, 38-39] Si sa vedem acum care este, insa, semnificatia acestor nume in ceea ce Il priveste pe Allah, Preaslavitul si Preainaltul. Si dintre spusele invatatilor in islam amintim: - "al-ghafr" in ceea ce Il priveste pe Allah Preaslavitul si Preainaltul presupune ca El este Cel care ascunde pacatele supusilor Sai si le acopera cu pavaza Sa -

"al-Ghafaar"

inseamna

"acoperitorul"

pacatelor,

greselilor

supusilor Sai si Cel care coboara pentru ei haina afectiunii Sale si a compasiunii si indurarii Sale si in in acest sens "as-sitr" = acoperirea, presupune faptul ca nu descopera ceea ce il priveste pe supusul Sau celorlalte creatii si acoperirea Sa nu vine nu coincide cu pedepsele care sa il dea in vileag in ochii celorlalti.

6


- "Al-Ghaafir" – este superlativ din punctul de vedere al acoperiri si nu il face cunoscut ca pacatos nici in aceasta viata nici in viata de apoi - "Al-Ghafuur" este Acela a Carui acoperire este sporita asupra celor care pacatuiesc dintre supusii Sai, iar iertarea/ indurarea Sa este mai mare decat blamarea si reprosul. - "Al-'Afuu, Al-Ghafuur, Al-Ghaffaar" – "Ingaduitor, Iertator" – este Acela care nu a incetat si nu inceteaza a se face cunoscut prin ingaduinta Sa si prin iertarea si absolvirea de pedeapsa, prin care Se caracterizeaza. Fiecare dintre creatiile Sale are nevoie de Ingaduinta si iertarea Sa, asa cum sunt in absoluta nevoie de indurarea si generozitatea Sa si, cu adevarat, le-a promis iertarea si ingaduinta Sa celor care au indeplinit conditiile dobandirii acestora si a spus Allah:(Eu sunt iertãtor cu acela care se cãieste, crede si împlineste fapte bune si apoi se lasã cãlãuzit pe calea cea bunã”.﴿ [Surat Ta-ha, 82] Mergand pe ideea de "sitr" de acoperire a ceea ce este neplacut in ceea ce ii priveste pe supusii Sai, sa facem o paranteza si sa vedem cat de minunat este Allah in indurarea Sa si cat de maret este in creatia Sa, tocmai legat de aceasta idee de "sitr", de acoperire a ceea ce este neplacut. Si sa ne gandim numai la modul in care Allah ne-a ascuns gandurile si cum le-a lasat cunoscute doar de cel care le da curs. Si uneori iti trec prin minte fel de fel de ganduri…Ganduri pe care nu le stie decat Allah - uneori foarte urate si alteori chiar ganduri care nici macar nu il multumesc pe Allah. Dar Allah este Cel care ascunde uratul intr-o maniera frumoasa. Si poti sa gandesti ce 7


vrei, si poate sa-ti treaca prin minte orice vrei tu, si cele mai mojice ganduri, si tu in fata oamenilor, intre oameni, ramai pe cea mai inalta treapta, pentru ca Allah a acoperit uratul din gandurile tale si nu te-a dat in vileag. Daca doi asociati ar sti tot timpul unul ce se afla in mintea celuilalt, afacerea lor nu ar mai continua… Si daca sotul ar sti intotdeauna ce este in mintea sotiei sale ar divorta-o… Si daca sotia ar sti intotdeauna ce este in mintea sotului l-ar parasi… Si daca ar sti un parinte ce se afla in mintea fiului sau atunci cand se gandeste la moartea sa si la mostenire si la tot ceea ce presupune aceasta ar ajunge sa il urasca... Si daca ar stii cei care asculta o lectie sau o conferinta tot ceea ce ii trece perin minte sheikhului care tine lectia, probabil ca nimeni nu ar mai sta sa-l asculte… Dar Allah, Slava Lui, acopera toate acestea cu o acoperire placuta.Priviti cat de minunata este si modalitatea in care Allah Preaslavitul si Preainaltul l-a creat pe om! Si daca ar fi sa ne gandim cum ar arata omul daca nu ar exista pielea, si sa ne inchipuim imaginea sa cu toti muschii si vasele de sange la vedere… am constata ca fara piele omul arata foarte urat – pana acolo incat daca l-ai vedea te-ai inspaimanta – numerosi muschi si vase de sange intortochiate si legate unele de altele. Daca ai vedea numai fata omului fara piele – zeci de muschi – care drepti, care inclinati – incolaciti unul intr-altul te-ai ingrozi de el … Numai ca, slava lui Allah, aceasta piele il face pe om placut si Domnul nostru, Cel Plin de Glorie si Noblete a ascuns aceasta musculatura neplacuta cu piele si tot ceea ce vezi tu este aceasta imagine frumoasa, aranjata, a chipului omului, pentru ca si in creatia 8


Sa, Allah Preaslavitul si Preainaltul, ascunde ceea ce este urat si face vizibil frumosul. Aceasta poate fi regasit si in maniera sublima in care Allah, Slava Lui, le ascunde celor dreptcredinciosi care au intrat in Rai pacatele lor si ei nu isi amintesc decat ceea ce este bun si frumos din ceea ce au trait in dunia (in viata lumeasca), iar tot ceea ce a fost rau, urat, dureros, gresit le este ascuns lor de catre Allah Preaslavitul si Preainaltul, pentru a completa astfel binecuvantarea Sa asupra lor si a-i rasplati pentru conformarea lor intru credinta. Si daca oamenii Raiului s-ar uita la pacatele pe care le-au comis in perioada de "jahiliah" (inaintea imbratisarii islamului in modalitatea adecvata) li s-ar rupe inimile de durere. Si subhan Allah (Slava lui Allah!), chiar si in aceasta viata lumeasca, daca un dreptcredincios a fost in pacat, apoi s-a intors la Allah cu credinta adevarata, numai si cand isi aduce aminte aceasta perioada de ratacire, si cum era, si la ce nivel traia, si ce gandire avea, si cum gresea, cu adevarat i se umple inima de regrete si suferinta. Dar Allah, in mare indurarea Sa acopera toate aceste rauri si neajunsuri supusilor Sai si ii rasplateste din mare indurarea Sa cu liniste, bucurie si indestulare vesnica in Paradis. Nobilul Coran este plin cu indicii privind ingaduinta si iertarea si indurarea lui Allah.Sunt si oameni, insa, care citesc Cartea lui Allah intr-o forma incompleta, luand de bune numai anumite parti din ea si uitand sa citeasca si ceea ce le urmeaza, asa cum este si cazul

urmatoarelor

versete.

Si

spune

Allah

Preaslavitul

si

Preainaltul:﴾Spune: “O, voi robii Mei, care ati întrecut mãsura în defavoarea voastrã, nu deznãdãjduiti în privinta îndurãrii lui Allah!" 9


Allah iartã toate pãcatele. El este Iertãtor, Îndurãtor [Al-Ghafur, ArRahim].﴿ [Surat Az-Zumar, 53] Asa cum ne binevesteste Domnul si Stapanul nostru Preainalt, Cel Iertator, chiar daca ne-am nedreptatit sufletele pacatuind si atragand astfel asupra lor iminenta pedepsei, nu trebuie sa deznadajnuim in privinta Indurarii lui Allah, pentru ca Iertarea Sa este nelimitata. Dar oare iertarea poate fi dobandita oricum, adica e deajuns (si cautam adapost la Allah de ratacire) doar sa gresim, sa pacatuim si in mod "automat" Allah ne va ierta, pentru ca El este Iertator Indurator?! Raspunsul se gaseste chiar in versetul imediat urmator celui specificat anterior: (Întoarceti-vã cu cãintã spre Domnul vostru si supuneti-vã Lui, înainte de a veni chinul la voi, cãci apoi nu veti mai putea fi voi mântuiti!﴿ [Surat Az-Zumar, 54] Si este clar prin aceasta care este "conditia" iertarii. Cu adevarat, Allah este Ghafuur, cu adevarat Allah este Iertator, dar Allah iarta celui care a acceptat credinta, Allah iarta celui care s-a cait, Allah iarta celui care s-a indreptat, si iarta celui care isi cere iertare si se intoarce la Allah cu credinta. Insa a se

complace omul in

pacat si a intentioana sa-si

continue viata in acest mod, nadajduind ca Allah oricum il va ierta, acesta este, cu adevarat, un semn de proasta intelegere, nestiinta si ignoranta, pentru ca Allah, Preslavitul si Preainaltul ne spune foarte clar:(Vesteste, [o, Muhammed,] robilor Mei cã Eu sunt Iertãtorul, 10


Îndurãtorul [Al-Ghafur, Ar-Rahim] si cã osânda Mea este chinul dureros!﴿ [Surat Al-Hijr, 49-50] Slava lui Allah, spre deosebire de atributele lui Allah care sunt absolute/infinite/nelimitate/perfecte, atributele umane sunt limitate, omul nu este decat slaba fiinta limitata spatial, temporal si circumstantial. Si astfel, daca un om a pacatuit, indiferent de cat de mare ar fi pacatul sau, acesta are o limita, se opreste / se termina intr-un punct, spre deosebire, insa, de iertarea si indurarea lui Allah care nu cunosc limite. Si profetul (Pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa!) ne-a istiintat intr-un hadis qudsy ca Allah Preaslavitul si Preainaltul a spus:"O, tu, omule! Daca ai veni cu greseli cat pamantul, apoi M-ai intalni fara a-Mi face mie asociati, iti voi veni pe masura lor cu iertare."A

spus,

de

asemenea,

trimisul

lui

Allah

(Pacea

si

binecuvantarea lui Allah fie asupra sa!): "Intra neamul Raiului in Rai; si intra neamul Iadului in Iad; apoi spune Allah Preainaltul: "Scoateti-l din Foc pe cel in inima caruia se afla cat si marimea unui bob de mustar credinta." Subhan Allah cat de minunat si de mariminos este Allah in iertarea si ingaduinta si indurarea Sa, Preaslavitul si Preainaltul! Si pentru aceasta, Allah Preaslavitul si Preainaltul ne indeamna sa nu deznadajduim in privinta indurarii Sale, pentru ca El iarta toate pacatele celui ce s-a intors intru cainta. Si astfel, nu deznadajduieste in privinta indurarii si a iertarii lui Allah decat necredinciosul nestiutorul sau ignorantul, cel care nu crede in Allah si nu

11


recunoaste absolutul si infinitul calitatilor/atributelor Sale de iertare si ingaduinta si indurare. Si au facut oamenii de stiinta in islam diferenta intre "al-'afu" (ingaduinta) si "al-ghufran"(iertare) si au fost de parere ca iertarea “al-ghufran" presupune "acoperirea" care nu este insotita de pedeapsa; in timp ce "ingaduinta" lui Allah – “al-„afu” vine dupa pedepsire pentru pacatele comise. Si lui Allah nu-I este cu neputinta iertarea unui pacat, oricat de mare ar fi el, si El iarta toate pacatele. Allah Preaslavitul si Preainaltul spune:(Spune: “O, voi robii Mei, care ati întrecut mãsura în defavoarea voastrã, nu deznãdãjduiti în privinta îndurãrii lui Allah!" Allah iartã toate pãcatele. El este Iertãtor, Îndurãtor [Al-Ghafur, Ar-Rahim].﴿ [Surat Az-zumar, 53] Exista, insa, un singur pacat pe care Allah nu accepta sa-l ierte, iar acela este "ash-shirk" si "al-kufr" , adica a-I face asociati lui Allah si necredinta. ﴾Allah nu iartã sã I se facã vreun pãrtas. Afarã de aceasta, El

iartã cui voieste. Iar acela care pune în rând cu Allah un pãrtas, nãscoceste un mare pãcat!﴿ [Surat An-Nisa'a, 48] ﴾Pe aceia care cred, apoi nu mai cred, apoi iarãsi cred, apoi

iarãsi nu mai cred, apoi sporesc în necredintã, Allah nu-i va ierta si nu-i va cãlãuzi pe o cale [dreaptã].﴿ [Surat An-Nisa'a, 137] Si cu adevarat l-a deznadajduit Allah pe trimisul Sau (Pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa!) cu privire la iertarea 12


pacatelor

fatarnicilor

("al-munafiqiyn")

si

a

spus

Allah

Cel

Preainaltul:﴾Roagã-te de iertare pentru ei sau nu te ruga de iertare pentru ei! Chiar de te vei ruga de iertare pentru ei de saptezeci de ori, Allah tot nu-i va ierta! si aceasta pentru cã ei nu cred în Allah si în Trimisul Sãu, iar Allah nu-i cãlãuzeste pe cei nelegiuiti. ﴿ [Surat At-Taubah, 80] ﴾E totuna pentru ei de te rogi de iertare pentru ei sau nu te

rogi de iertare pentru ei; Allah nu le va ierta lor, cãci Allah nu cãlãuzeste neamul celor iesiti din drum.﴿ [Surat Al-Munafiqun, 6] Si Allah, Unicul, este Cel care detine iertarea si nu exista nimeni in afara Sa care sa aiba puterea de a ierta pacatele:(si pe cei care, dacã au sãvârsit o faptã josnicã sau au fost nedrepti cu propriile lor suflete, îsi aduc aminte de [mãretia lui] Allah si cer iertare pentru pãcatele lor - si cine poate ierta pãcatele decât Allah?! - si care nu persistã cu bunã stiintã în ceea ce sãvârsesc.﴿ [Surat Al Imran, 135] Si cu adevarat au ratacit cei care ii imputernicesc pe preotii lor in locul lui Allah pentru a le ierta pacatele si a le spala greselile si, cu adevarat, Iertatorul pacatelor nu este altul decat Allah, Unicul, iarta cui doreste El dintre supusii Sai si pedepseste pe cine vrea El pentru pacatele lor, asa cum a spus Preainaltul:(A lui Allah este împãrãtia cerurilor si a pãmântului. El iartã cui voieste El si îl pedepseste pe acela care voieste El. Allah este Iertãtor, Îndurãtor [Ghafur, Rahim].﴿ [Surat Al-Fath, 14]

13


Si, asa cum am aflat deja, Allah iarta toate pacatele, dar care suntMODALITATILE DE A AJUNGE LA IERTAREA PACATELOR ? Supusii pot obtine indurarea Domnului lor si iertarea Acestuia prin cererea iertarii ("istighfaar") si implorarea ingaduintei si a indurarii Sale. ﴾Si pe cei care, dacã au sãvârsit o faptã josnicã sau au fost

nedrepti cu propriile lor suflete, îsi aduc aminte de [mãretia lui] Allah si cer iertare pentru pãcatele lor - si cine poate ierta pãcatele decât Allah?! - si care nu persistã cu bunã stiintã în ceea ce sãvârsesc.﴿ [Surat Al-Imran, 135] ﴾Acela care sãvârseste un rãu sau este nedrept cu sine însusi

iar apoi se roagã lui Allah de iertare, acela Îl va afla pe Allah Iertãtor, Îndurãtor [Ghafur, Rahim].﴿ [Surat An-Nisa'a, 110] Numai ca nu depinde iertarea in mod absolut numai de ruga pentru cererea de iertare, pentru ca Allah iarta numai acelor care sunt intru credinta.Si spune Allah:(Eu sunt iertãtor cu acela care se cãieste, crede si împlineste fapte bune si apoi se lasã cãlãuzit pe calea cea bunã”.﴿ [Surat Ta-Ha, 82] ﴾si nãdãjduim ca Domnul nostru sã ne ierte pãcatele, cãci noi

am fost cei dintâi care au crezut.”﴿ [Surat Ash-Shuara'a, 51] O, neam al nostru! Rãspundeti celui care cheamã la Allah si credeti în El, cãci El vã va ierta din pãcatele voastre si vã va apãra pe voi de o osândã dureroasã!” [Surat Al-'Ahqaaf, 31] 14


Si asa cum iarta pacatele prin dobandirea credintei, tot asa le iarta si prin faptele bune care le urmeaza si a spus Allah in ceea ce-i priveste pe cei care au crezut:(Dacã Îi veti face lui Allah un împrumut frumos, El vi-l va da înapoi înmultit si vã va ierta pe voi, cãci Allah este Multumitor [si] Blând [Sakur, Halim].﴿ [Surat At-Taghaabun, 17] Si s-a relatat ca 'Amruu ibn Al-'Aas (Allah sa fie multumit de el!) a intrat odata la profetul lui Allah (Pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa!) dupa emigrarea la Medina si i-a spus ca vrea sa-i ceara ca Allah sa-I ierte pacatele la care profetul (Pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa!) i-a raspuns: "Oare nu stii ca islamul anuleaza/sterge ceea ce a fost inaintea lui; si "alhijrah" = emigrarea anuleaza/sterge ceea ce a fost inaintea ei; si Pelerinajul "hajj" = anuleaza/sterge ceea ce este inaintea sa?" (consemnat de Muslim)si ne-a instiintat profetul (Pacea

si

binecuvantarea

lui

Allah

fie

asupra

sa!)

ca

prin

imbratisarea islamului iarta Allah tot ceea ce a precedat acestuia si tot astfel in cazul emigrarii in numele islamului si a Pelerinajul la Ka'abah /Mekkah. Cu adevarat, ne-a instiintat profetul (Pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa!) si despre acel om care omorase 100 de oameni, dupa care s-a cait si a plecat in cautarea unui loc unde sa poata trai intru credinta si Allah i-a iertat lui. Si cererea de iertarea a fiului pentru parintii sai, si cea a celor apropiati pentru rudele lor, si cea a dreptcredinciosului musulman pentru fratele sau musulman, cu adevarat deschide poarta iertarii celui pentru care se cere iertare, daca este inca in viata, asa cum a 15


spus

Noe

(Pacea

lui

Allah

fie

asupra

sa!)

in

cuvantul

lui

Allah:(Doamne! Iartã-mã pe mine si pe pãrintii mei si pe cel care intrã în casa mea cu credintã, ca si pe dreptcredinciosi si pe dreptcredincioase, si nu le spori nelegiuitilor decât pierderea!"﴿ [Surat Nuh,28] Si a spus Avraam (Pacea lui Allah fie asupra sa!) (Doamne, iartã-mi mie si pãrintilor mei si dreptcredinciosilor în Ziua când se va face socoteala!”﴿ [Surat Ibrahim, 41] Si a spus Moise

(Pacea lui Allah fie asupra sa!)(A zis:

"Doamne, iartã-mi mie si fratelui meu si lasã-ne pe noi sã intrãm întru îndurarea Ta, cãci Tu esti cel mai Îndurãtor dintre cei îndurãtori".﴿ [Surat Al-'Ara'af, 151] Si ne-a instiintat Domnul nostru cum ca dreptcredinciosii care au venit dupa "muhagiriyn" ( dreptcredinciosii care au emigrat cu profetul (Pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa!) la Medinah al-Munauuarah) si "al-'ansaar" (neamul de dreptcredinciosi bastinasi din Medinah) se pot ruga de iertare pentru ei si fratii lor (musulmani) predecesori, iar primii care sunt amintiti in ruga lor / si celor care trebuie sa li se acorde intietate sunt tocmai "almuhagiriyn" si "al-ansaar" ca si in cuvantul lui Allah:(si acelora care au venit dupã ei si au zis: "Doamne, iartã-ne nouã si fratilor nostri care ne-au luat-o înainte întru credintã si nu ne lãsa în sufletele noastre nici un fel de pizmã fatã de aceia care au crezut! Doamne, Tu esti Iertãtor, Îndurãtor [Ra'uf, Rahim]!"﴿ [ Surat Al-Hashr, 10] 16


Din pacate, insa, asistam in zilele noastre la inversarea acestui indemn si vedem grupuri care, desi se considera pe ei insisi ca apartinand islamului, ii injura pe companioni si spun vorbe urate despre acestia, ponegrindu-i. Fie ca Allah sa ne indrepte pe noi pe calea cea dreapta si sa ne tina departe de orice ratacire. Si cu adevarat ne-a indrumat Domnul nostru cu privire la modalitatea adecvata de a pretinde unora dintre semenii nostrii sa ceara iertare lui Allah pentru noi, mai ales daca ei sunt dintre cei dreptcredinciosi = "as-salihin" si daca se afla in viata. Si in fruntea lor se afla exemplul profetului Muhammad (Pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa!) in timpul vietii sale, dupa cum aminteste Allah Cel Preaslavitul si Preainaltul:﴾Noi nu trimitem nici un trimis, decât pentru a i se da ascultare, cu voia lui Allah. si dacã, dupã ce au fost ei nedrepti cu propriile lor suflete, vor veni ei la tine si se vor ruga de iertare lui Allah si se va ruga pentru iertarea lor si Trimisul, îl vor afla ei pe Allah Iertãtor, Îndurãtor [Tawwab, Rahim].﴿ [Surat An-Nisa'a, 64] Si cand i-a fost dezvaluit trimisului lui Allah – Iacob viclesugul fiilor sai in privinta fratelui lor Iosif (Pacea lui Allah fie asupra lor!) iau cerut tatalui lor sa se roage pentru iertarea pacatelor lor. Si aceasta este amintit in cuvantul lui Allah Preainaltul:﴾Iar ei au zis: „O, tatã al nostru! Roagã-te pentru iertarea gresalelor noastre, cãci noi am fost pãcãtosi!”. El le-a rãspuns: „Voi cere de la Domnul meu iertare pentru voi, cãci El este Iertãtor, Îndurãtor [Al-Ghafur, ArRahim]!”.﴿ [Surat Iusuf, 97-98]

17


Si ne-a binevestit Domnul cum ca ingerii insisi cer iertare pentru dreptcredinciosi. Si spune Allah:(Aproape cã se despicã cerurile în înãltimea lor, când îngerii laudã mãrirea Domnului lor si roagã de iertare pentru cei de pe pãmânt. Allah este Iertãtor, Îndurãtor [Al-Ghafur, Ar-Rahim].﴿ [Surat Ash-Shuraa, 5] Si a spus, de asemenea:(Cei ce poartã Tronul si cei care-l înconjoarã Îl preamãresc pe Domnul lor, aducându-I laudã, cred în El si cer iertare pentru cei care cred: “Doamne! Tu Îti întinzi peste toate lucrurile îndurarea si stiinta Ta. Deci, iartã-i pe cei care Îti cer iertare, se cãiesc si urmeazã calea Ta si pãzeste-i de chinul Iadului, Doamne! si fã-i pe ei sã intre în grãdinile Edenului, pe care Tu le-ai promis, ca si pe cei care au fost evlaviosi dintre pãrintii lor, sotiile lor si urmasii lor, cãci Tu esti Cel Puternic [si] Întelept [Al-'Aziz,AlHakim]. si pãzeste-i pe ei de cele rele! Iar acela pe care-l pãzesti de rele, în Ziua Aceea, de acela Te-ai îndurat. si aceasta este marea izbândã!"﴿ [Surat Ghaafir, 7-9] Si, cu adevarat, cei drepti intru urmarea indrumarii lui Allah dintre cei dintai si cei de pe urma dintre cei care i-au urmat pe profeti ca o singura natiune, se iubesc intre ei, si se roaga unii pentru altii lui Allah, si ii uneste Raiul in Ziua Judecatii. Si a spus Preainaltul sugerand unitatea tuturor neamurilor care i-au urmat pe profeti in totalitatea lor:(Aceastã credintã a voastrã este o credintã unicã, iar Eu sunt Domnul vostru. Asadar, adorati-Mã pe Mine!﴿ [Surat Al-'Anbi'a, 92]

18


﴾Aceastã comunitate, a voastrã, este o singurã comunitate, iar

Eu sunt Domnul vostru. Deci fiti cu fricã de Mine!﴿ [Surat Al-Mu'minun, 52] Si ca in cazul oricarui altuia dintre preafrumoasele nume ale lui Allah

si

credinta

in

acest

nume

are

consecinte

asupra

dreptredinciosului musulman. Si dintre acestea cunoasterea faptului ca s-a descris Allah pe Sine Insusi ca fiind "Ghafuur" si "Ghafaar" al pacatelor si greselilor si rautatilor, mai mari sau mai mici , si chiar si "a-i face asociati lui Allah", daca omul s-a intors la Allah cu cainta si si-a cerut iertare va primi Allah cainta sa si ii va ierta pacatele lui. Si a spus Allah:﴾Acela care sãvârseste un rãu sau este nedrept cu sine însusi iar apoi se roagã lui Allah de iertare, acela Îl va afla pe Allah Iertãtor, Îndurãtor [Ghafur, Rahim].﴿ [Surat An-Nisa'a, 110] Si oricat ar creste pacatele omului, cu adevarat iertarea lui Allah si indurarea Sa sunt mai marete decat pacatele carora li se "adreseaza". Si a spus Allah:﴾Aceia care se feresc de pãcatele mari si de faptele cele rusinoase, afarã de micile greseli, [sã stie cã] Domnul tãu este darnic la iertare. El vã cunoaste cel mai bine, fiindcã El v-a creat pe voi din pãmânt, precum si atunci când ati fost plãmãditi în pântecele mamelor voastre. Asadar, nu vã lãudati cu curãtenia sufletelor voastre, fiindcã El îi stie mai bine pe cei care sunt cu teamã [de El]!﴿ [Surat An-Najm, 32] Si cu adevarat si-a asumat Allah oferirea iertarii celui care se caieste si crede, si a spus Preainaltul:(Eu sunt iertãtor cu acela care 19


se cãieste, crede si împlineste fapte bune si apoi se lasã cãlãuzit pe calea cea bunã”.﴿ [Surat Ta-Ha, 82] Din binecuvantarea si generozitatea lui Allah si aceea ca Preainaltul Insusi si-a asumat schimbarea rautatile/greselilor (saiyat) celor pacatosi in fapte bune (hasanat), daca se vor cai si va savarsi fapte bune.Spune Preainaltul:﴾Afarã de acela care se cãieste, crede si sãvârseste fapte bune; acestora le va schimba Allah faptele rele cu fapte bune, cãci Allah este Iertãtor, Îndurãtor [Ghafur, Rahim];﴿ [Surat Al-Furqan, 70] Si cu toate acestea, dreptcredinciosului musulman nu ii este permis sa persiste in greseala si pacate si ratacire nadajduind ca Allah este Iertator Indurator, pentru ca Iertarea lui Allah este numai pentru cei care s-au cait si s-au intors la Allah cu credinta, si nu si pentru cei ce se complac in pacat. Si a spus Allah:(Domnul vostru stie mai bine ce se aflã în sufletele voastre, iar dacã sunteti voi drepti, El este Iertãtor cu aceia care se cãiesc﴿ [Surat Al-Isra, 25] ﴾“Dar dacã cineva a fost nedrept, însã apoi a schimbat rãul cu

bine, Eu sunt Iertãtor, Îndurãtor [Ghafur, Rahim].﴿ [Surat An-Naml, 11] Si conditia pentru a fi iertat este schimbarea situatiei persoanei in cauza de la facerea de pacate si rautati la a face fapte corecte si bune, pentru a putea obtine astfel iertarea.Si spune Allah: ﴾48. Allah nu iartã sã I se facã vreun pãrtas. Afarã de aceasta, El

iartã cui voieste. Iar acela care pune în rând cu Allah un pãrtas, nãscoceste un mare pãcat!﴿ 20


﴾116. Allah nu iartã sã I se facã semeni, dar iartã orice, în afarã de

aceasta, celui care voieste El. Acela care îi face lui Allah semeni, acela s-a rãtãcit departe!﴿ [Surat An-Nisa'a, 48, 116] Si evidentiaza faptul ca cel care consista in "shirk", adica in a-i face lui Allah asociati pana ce moartea il ajunge nu are iertare de pacate, pentru ca nu a inlocuit faptele rele pe care le comisese cu alte fapte bune care sa le urmeze, si astfel si cuvantul lui Allah pentru "munafiqin":(E totuna pentru ei de te rogi de iertare pentru ei sau nu te rogi de iertare pentru ei; Allah nu le va ierta lor, cãci Allah nu cãlãuzeste neamul celor iesiti din drum.﴿ [Surat Al-Munafiqun, 6] Pentru ca nu si-au devotat credinta lor lui Allah si nu s-au indreptat pe ei insisi, si daca aceasta s-ar fi intamplat, atunci iertarea i-ar fi ajuns pe ei impreuna cu cei dreptcredinciosi. ﴾Afarã de cei ce se cãiesc, se îndreaptã, se leagã cu putere de

Allah si sunt sinceri în credinta lor fatã de Allah. Acestia vor fi laolaltã cu dreptcredinciosii, iar Allah le va dãrui credinciosilor rãsplatã nemãsuratã.﴿ [Surat An-Nisa'a, 146] Si nu incape indoiala asupra faptului ca trebuie luat in considerare care sunt caile care conduc spre iertarea lui Allah, pentru ca cel care se sfarseste din aceasta viata fiind in cele mai mari pacate, fara a se cai pentru acestea, nu este dintre aceia care are la Allah un "contract"/o intelegre pnetru iertarea pacatelor dupa moartea sa, ci, pe acesta, numai daca Allah va vrea il va ierta si il va absolvi de pedeapsa din mare marinimia/indurarea Sa. 21


.(Allah nu iartã sã I se facã vreun pãrtas. Afarã de aceasta, El

iartã cui voieste. Iar acela care pune în rând cu Allah un pãrtas, nãscoceste un mare pãcat! 116. Allah nu iartã sã I se facã semeni, dar iartã orice, în afarã de aceasta, celui care voieste El. Acela care îi face lui Allah semeni, acela s-a rãtãcit departe!﴿ [Surat An-Nisa‟a, 48, 116] Iar daca, dimpotriva, va vrea, il va pedepsi in Foc asa dupa cum el merita, apoi din mare indurarea Sa si prin absolvirea de pacate il va pune in Rai, si aceasta este specific numai acelor care au crezut in Unicitatea lui Allah, si nu si altora. Caracterizarea lui Allah Preaslavitul si Preainaltul ca fiind "Ghaffarar" – Iertator al pacatelor si al faptelor rele, este o binecuvantarea de la Allah si o mareata indurare pentru supusii Sai, pentru ca El Preainaltul isi este suficient Sie Insusi in raport cu toate lumile, nu Ii foloseste cu nimic faptul ca le iarta acestora, pentru ca, de fapt, nu Il afecteaza cu nimic necredinta lor, si de asemenea, nu le iarta lor pentru ca s-ar teme de ei, pentru ca El este Cel Puternic si Maret, cu adevarat a izbandit asupra a tot ceea ce exista si l-a invins, si nu Il poate face neputincios nimic din ceruri si nici de pe pamant, si cu adevarat, i-a avertizat Allah pe supusii Sai cu privire la aceasta in nobilul Coran in numeroase randuri prin asocierea numelui de "Iertator" (Al-Ghaffar) cu cel de "Puternic"(Al-Aziz), ca si in cuvantul lui Allah:(El a creat cerurile si pãmântul întru adevãr. El înfãsoarã noaptea peste zi si ziua peste noapte. El a supus Soarele si Luna si fiecare grãbeste pânã la un termen hotãrât. El este Cel Puternic [si] Atoateiertãtor [Al-‟Aziz, Al-Ghaffar].﴿ 22


[Surat Az-Zumar, 5] Si alaturi de puterea si a capacitatea Sa de a fi invingator, El este peste toate acestea Ghafur Rahim (Iertator, Indurator). Si, de asemenea, Allah este Bland si Iertator (Halim Ghafur) 44. Îl preamãresc cele sapte ceruri si pãmântul si cei care se aflã în ele si nu este nimic care sã nu-L preamãreascã si sã nu-I aducã laude, însã voi nu pricepeþi preamãrirea lor. Dar El este Blând, Iertãtor [Halim, Ghafur]. [surat al-‟isra‟, 44] Si este Ingaduitor si Iertator (Aafwwn Ghafur) 60. Asa! Iar pe acela care va pedepsi cu ceea ce a fost pedepsit, iar apoi va fi nedreptãtit, Allah îl va ajuta; Allah este Îndurãtor, Iertãtor ['Afuww, Ghafur]. [surat al-hajj, 60] Si El este Cel Iertator Multumitor (Ghafur Shakur) 30. Pentru cã El [Allah] o sã le dea lor rãsplata lor întreagã si o sã mai si sporeascã din mare mila Sa, cãci El este Iertãtor [si] Multumitor [Ghafur, sakur]. [surat fatir, 30] Si El este Atotputernic si Iertator si Indurator (Qadir Ghafur Rahim) (Se poate ca Allah sã aducã prietenie între voi si între aceia pe care voi i-ati tinut ca dusmani, cãci Allah este Atotputernic si Allah este Iertãtor, Îndurãtor [Qadir, Ghafur, Rahim]. Si El este Cel Iertator si Plin de dragoste (Ghafur Wadud) 23


[surat al-mumtahana, 7] Si

noi,

ca

si

dreptcredinciosi,

ar

trebui

sa

incercam

intotdeauna sa cautam ceea ce este frumos in semenii nostri (pentru ca nu exista nimeni care sa nu aiba nimic frumos si bun, oricat de rau sau de urat ar fi) si sa facem vizibil ceea ce este frumos in semenii nostri si sa nu cautam

cu inversunare sa descoperim

greselile si neajunsurile oamenilor/semenilor nostri, pentru ca vanarea neajunsurilor celorlalti nu face parte din conduita unui dreptcredincios, ci, dimpotriva, din conduita celor ale caror inimi sunt legate de aceasta viata lumeasca scurta si trecatoare. In relatiile cu oamenii, indiferent de pozitia si rolul pe care un om l-ar avea – fie ca este parinte, fie ca este director, fie ca este om de afaceri, nu va avea success decat stiind particularitatile pozitive si calitatile celor cu care intra in contact si amintindu-le si apreciindule, iar dupa aceasta le poate cere orice vrea el, iar ei vor accepta (pentru ca i-a facut sa se simta bine si sa-l placa) si le poate da orice sfat si ei vor accepta, si invers daca va ignora particularitatile si calitatile lor si va alerga sa vaneze numai greselile lor, aceasta cu siguranta ii va indeparta de el si il va face sa se teama de el. Sa nu uitam, de asemenea, cunoasterea acestui nume trebuie sa ne impinga la permanenta cerere a iertarii de Allah Preaslavitul si Preainaltul si sa fim consecventi in aceasta. Si sa urmam astfel si exemplul profetului Muhammad (Pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa!) care a spus despre sine insusi: “Jur pe Allah, caci, cu adevarat imi cer iertare de la Allah si ma intorc la El cu cainta mai mult de 70 de ori intr-o zi.�

24


Daca profetul lui Allah (Pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa!), cel mai de pret dintre toti oameni, si cel caruia Allah ii iertase toate greselile sale isi cerea iertare de la Allah mai mult de 70 de ori intr-o zi, de cate ori ar trebui sa ne cerem noi iertare de la Allah Cel Preainaltul si Preaslavitul. Sa nu uitam, de asemenea, nenumaratele beneficii ale cererii de iertare, ale "istighfar"-ului. Si spunea Hasan al-Basry: " Sporiti din "istighfar" (cererea de iertare) in casele voastre, si la mesele voastre, si pe drumurile voastre, si in pietele voastre, si in locurile in care voi stati, caci, cu adevarat, nu puteti sti cand coboara asupra voastra iertarea lui Allah, si a spus mama dreptcredinciosilor

'Aishah (Allah sa fie

multumit de ea!): "Preafericit este cel in ale carui file s-au gasit numeroase cereri de iertare!" Si oare va doriti ganduri limpezi si linistea sufleteasca si o inima impacata si viata linistita si binecuvantata? – Atunci trebuie sa ii cereti iertare lui Allah, sa faci "istighfar". Si a spus Allah: ﴾Rugati-vã de iertare la Domnul vostru, apoi întoarceti-vã, cãindu-vã,

la El! El vã va ajuta sã vã bucurati de o plãcere frumoasã.﴿ [Surat Hud, 3] Si oare va doriti ploaia cea roditoare si urmasi buni si un copil dreptcredincios si bani "halal" (adica obtinuti prin mijloace acceptate in islam) si sporirea celor de trebuinta traiului? – Atunci trebuie sa ii cereti iertare lui Allah, pentru ca Preainaltul a spus: ﴾"Rugati-vã de iertare Domnului vostru, cãci Eleste Iertãtor

[Ghaffar], 11. Pentru ca El sã trimitã asupra voastrã cerul cu ploaie

25


din belsug 12. si pentru ca sã vã dãruiascã vouã averi si copii si sã vã dea vouã grãdini si sã vã dea vouã pâraie!﴿ [Surat Nuh,11,12] Si va doriti oare un trup puternic si sanatos si protectie de tot ceea ce-i rau si vatamator? - Atunci trebuie sa sporiti intru a-i cere iertare lui Allah. Si spune Allah: ﴾Rugati-vã de iertare Domnului vostru, apoi cãiti-vã fatã de El,

pentru ca El sã trimitã asupra voastrã cerul încãrcat de ploaie si sã sporeascã puterea voastrã cu putere!﴿ [Surat Hud,52] A spus Ibn al-Jawziy: "Cu siguranta Iblis (satana) a spus: "Iam distrus pe oameni prin pacate si m-au distrus prin "istighfar" (cerere de iertare) si "la ilaha illa Allah" (nu exista alta divinitate in afara de Allah) si cand am vazut aceasta din partea lor, le-am intarit lor poftele si dorintele lor si astfel ei pacatuiesc si nu isi cer iertare pentru ca ei cred ca fac bine. Si oare doresti alungarea dezastrelor si pavaza de accidente si siguranta de ispita si incercari? – Atunci sporeste din "istighfar" si cereti iertare de la Allah pentru ca asa cum a spus Preainaltul - nu ii pedepseste Allah in timp ce profetul (Pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa!) era cu ei, si nu ii pedepseste Allah in timp ce ei isi cer iertare. Si cererea de iertare de la Allah alunga greutatile si mangaie durerile si raspandeste temerile si este ca un balsam vindecator pentru suflet. Si asa cum a spus trimisul lui Allah (Pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa!) – cel care face "istighfar" - care isi iertare 26


de la Allah, Allah i-a facut din orice constrangere/apasare iesire; si din orice dificultate /durere, izbanda; si l-a indestulat de unde nici nu s-a asteptat. Si acestea sunt binecuvantarile "istighfar"-ului, ale cererii de iertare de la Allah, in aceasta viata lumeasca, si in viata de apoi, insa, rasplata este cu siguranta mai mare, prin ferirea de flacarile necrutatoare ale Iadului si oferirea unui loc placut si pasnic in minunatele gradini ale Raiului, intr-o fericire si bucurie si indestulare vesnice. Fie ca Allah sa ne faca dintre locuitorii acestuia. Asadar sa sporim cererile de iertare si sa ne intoarcem intotdeauna la Domnul nostru cu cainta si credinta si sa ne cerem iertare pentru faptele noastre rele si sa le urmam de alte fapte bune care sa le stearga pe cele rele. Fie ca Allah sa ne ajute intru aceasta. Si exista intre rugile cu care profetul Muhammad (Pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa!) obisnuia sa se roage aceea numita "said al-istighfar", adica cea mai buna modalitate de a face "istighfar", de a cere iertare, despre care exista ahadith sahihah (hadisuri corecte) cum ca daca cineva a spus-o dimineata si moare in acea zi, va intra in Rai, cu voia lui Allah, iar daca o spune seara si moare in acea noapte, va intra in Rai, cu voia lui Allah. Fie ca Allah sa ne faca pe noi toti dintre locuitorii Raiului. Nu o sa ne despartim, insa, inainte de a ne ruga impreuna "du'aa saiid al-istighfar": Allahuma anta rabby; la ilaha illa anta; khalaqtany ua ana 'abduka; ua ana 'ala 'ahdika ua ua'adaka mastata'atu; 'eaduzu bik min sharry ma sana'atu; abu'u laka by

27


ni'amatika 'aley ua abu'u by dzanby; faghfir ly fa 'innahu la iaghfir adz-dzunuba illa anta. O, Allah, tu esti Domnul meu; nu exista alta divinitate in afara de Tine; tu m-ai creat si eu sunt robul Tau; si eu ma supun legamantului si poruncilor Tale pe cat pot; recunosc binecuvantarile Tale asupra mea si imi recunosc pacatele; asadar iarta-mi mie, caci, cu adevarat nimeni nu iarta pacatele in afara de Tine!

28


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.