Numarul 3 revista A.V.A by Netca Malina

Cuprins Ce înseamnă viața pentru oameni?........................................................................................................4 Interviu...................................................................................................................................................9 Doine pământești.................................................................................................................................12 ***....................................................................................................................................................12 Îmi eşti..............................................................................................................................................14 Ceasul adevărului.............................................................................................................................15 ...................................................................................................................................................15 6ase..................................................................................................................................................15 Te caut..............................................................................................................................................16 Acum și aici.......................................................................................................................................16 Nu sunt scriitor.................................................................................................................................17 În lumea mea perfectă......................................................................................................................18 Recenzie!..............................................................................................................................................19 Jane Eyre de Charlote Brontte.....................................................................................................19 Amprenta Clinicii-Fantomă, Șerban Mărgineanu..............................................................................20 Dependent de....artă !!!........................................................................................................................23 Blog, blogger, blogging.........................................................................................................................25 Lansare de carte ..................................................................................................................................28 Alexandra Firiță..............................................................................................................................30 Recomandări:.......................................................................................................................................35 Site-ul Cititor de proză......................................................................................................................35 Blog-ul Flyerboy................................................................................................................................36

Colaboratori Redactori: Dragomir Mihai Viorel, Teleorman Netcă Mălina Adina, Timișoara Rădoi Alina Georgiana, Petroșani

Colaboratori: Gabriel Gheorghe, București Lungu Lenuș, Constanța Cernamorcenco Rebeca, Ploiești Diță Bogdan David, Reșița Saizu Theodor Radu, Craiova Ciobanu Doina, Botoșani Dinu Marius, Călărași Rădoi Diana Izabela, Rm. Vâlcea Mărgineanu Șerban, București Emanuel Pope, Londra Gabriel Dragnea, București Fata care aduce ploaia, Iași Moise D. , Buzău

Fotografi: Humeniuc Lavinia, Botoșani Fulga Alexandra, Iași

Ce înseamnă viața pentru oameni? Probabil că nu sunt singura persoană care şi-a pus întrebarea „Ce înseamnă viaţa?” sau „Care este rolul meu în viaţă?”.Şi mai mult ca sigur nu sunt singura care nu a găsit nişte răspunsuri concrete, ci doar bănuieli provenite din ceea ce trăim în viaţa de zi cu zi. Nu doar odată, ci de mai multe ori m-am întrebat cum trebuie să-mi trăiesc eu viaţa, ce este corect şi ce nu este corect să fac, ce îmi defineşte mie, ca om, viaţa-viaţă primită de către cineva mai sus decât noi toţi. Am citit undeva „Am adăugat ani vieţii şi nu viaţă anilor” şi e cel mai corect lucru pe care l-am auzit.Pentru majoritatea dintre noi, viaţa, a însemnat sau înseamnă un singur cerc: te naşti, creşti, eşti şi te educi, te căsătoreşti, îţi întemeiezi o familie şi apoi cel mai probabil, văzând că ai îndeplinit ordânduiala, te delaşi de familie ori nu. Într-adevăr, sunt lucruri foarte importante şi foarte frumoase din viaţa fiecăruia dintre noi, lucruri care ne maturizează şi ne definesc însă asta nu e totul. Viaţa, pentru mine, înseanmă şi restul „micilor” detalii.Pentru mine, viaţa înseamnă familie, însă înseamnă să le spun şi „ Te iubesc” cât de des pot, înseamnă prieteni însă înseamnă să şi râd dar să şi plîng odată cu ei, înseamnă un loc de muncă dar şi un loc în care să merg cu drag şi să nu urăsc dimineţile la ora 6 cînd mă voi trezi, înseamnă căsătorie dar şi amintirea ei.

De asemenea, mai cred că viaţa este o călătorie, dar nu o călătorie în cele mai scumpe locuri, înconjurat numai de oameni măreţi, ci o călătorie pe un drum simplu însă plin de oameni frumoşi, simpli, plin de lucruri frumoase, simple, dar care ne dau o trăire impresionantă. Nu ştiu ce înseamnă viaţa pentru fiecare om în parte însă ştiu ce înseamnă pentru mine.Cu toţii ne dorim un salariu exorbitant, o casă mare, călătorii în ale ţări, lucruri scumpe, fine...însă nu asta înseamnă viaţa.Viaţa este alcătuită din fiecare detaliu mic sau mare care ne bucură dar care ne şi împlineşte. Probabil că ştiţi cu toţii povestea borcanului cu pietre.Dacă nu, am să v-o povestesc iar apoi, poate veţi trage singuri concluziile. “Dupa iesirea la pensie, un profesor de filosofie a fost invitat sa mai tina o ora despre planificarea timpului, fostilor sai studenti, deveniti acum oameni de conducere in diverse companii. O singura ora, care sa concentreze intreaga sa experienta. Cunoascandu-i renumele toti invitatii il asteptau nerabdatori, gata sa noteze tot ceea ce ii va invata profesorul.Acesta intra in clasa la ora stabilita, si privindu-i pe fiecare in parte le spuse: - Astazi nu vom scrie nimic…vom face un experiment. Si spunand aceasta, se apleca sub catedra, de unde scoase un borcan si incepu sa-l umple cu pietre mari. Atunci când borcanul a fost plin şi nu mai încăpea nici o piatră, ridică ochii către studentii săi şi îi întrebă: - Acest borcan este plin? Toţi răspunseră : „Da”. Apoi a luat o cutie cu pietricele si le turna cu grija in borcan, scuturandu-l usor. Desigur ca acestea s-au rostogolit printre pietrele mari si au umplut spatiile ramase libere. Si iar i-a intrebat pe studenti daca borcanul este plin! Din nou au fost de acord ca este plin! Si au zambit. Apoi a luat o cutie cu nisip si l-a turnat incet in borcan, scuturandu-l usor. Desigur nisipul a umplut spatiul ramas liber. Si iar i-a intrebat pe

studenti daca borcanul este plin! Si ei au confirmat din nou ca este plin! Si au ras. In final, a luat de pe catedra ceasca cu cafeaua pe care i-o pregatisera studentii si o turna si pe aceasta in borcan. - Abia acum este plin, confirma profesorul fara sa-i mai intrebe pe fostii lui studenti. - Ce mare adevăr demonstrează această experienţă? Deloc nebun, cel mai îndrăzneţ dintre invitati, gândindu-se la subiectul acestui curs, răspunse: - Aceasta demonstrează că atunci când credem că agenda noastră este plină, dacă vrem cu adevărat, mai putem adăuga întâlniri, sau o cafea cu prietenii. - Nu, răspunse bătrânul profesor. „Nu despre asta este vorba. Marele adevăr pe care ni-l demonstrează această experienţă este următorul: - Dacă nu punem pietrele cele mari prima oară în borcan, nu vom mai putea sa punem apoi restul. Se făcu linişte şi fiecare conştientiză cuvintele profesorului. - Fiti sinceri cu voi si intrebati-va: Care sunt pietrele din viaţa voastră? Intreba profesorul. Sănătatea? Familia? Prietenii? Realizarea viselor? Libertatea? Gasirea vocatiei/ rostului pe acest pamant? Să faceţi ceea ce vă place? Să învăţaţi? Să apăraţi o cauză? Să vă relaxaţi? Sau altceva? - Priviti din nou acest borcan. Acesta este insasi viata voastra. Pietrele mari sunt lucrurile cu adevarat importante: familia, partenerul, sanatatea, vocatia si copiii vostrii, lucruri care, chiar daca totul este pierdut, si numai ele au ramas, viata voastra tot ar fi plina.

Pietricelele sunt celelalte lucruri care conteaza: slujba, socializarea, casa si masina. Nisipul reprezinta lucrurile mici care completeaza restul dar ne umplu viata: treburile gospodaresti, orele suplimentare la serviciu, timpul petrecut pe net/TV, sau la cumparaturi, achitat facturi, etc. “ (autor necunoscut) Poate că din asta aţi înţeles şi voi ceva, eu cu siguranţă am înţeles.Am înţeles că viaţa nu se măsoară doar în lucrurile măreţe ci şi în cele măruntecare sunt de fapt măreţe ca importanţă . Rădoi Alina Georgiana, Petroșani

Viaţa poate fi privită din două perspective: din partea celor ce o preţuiesc şi din partea celor ce nu o fac. În primul rând, viaţa reprezintă un dar de la Dumnezeu şi aşa trebuie privită de toată lumea, dar mai reprezintă şi o „treaptă” din întreaga eternitate. Pentru noi, poate 80 de ani de viaţă ni se pare mult, dar raportându-ne la eternitate, nu înseamnă nimic, doar un bob de praf într-un întreg univers. Prin viaţă, suntem datori să clădim sufleteşte, să facem greşeli dar să învăţăm din ele şi să-i ajutăm pe cei din jurul nostru. Din perspectiva mea, viaţa este mai mult decât mi-aş fi dorit, dacă aş putea spune aşa, fiindcă trăind, am descoperit minunile acestei

lumi, am întâlnit oameni minunaţi, am legat prietenii, am dat naştere la momente frumoase şi am explorat întregul necunoscut. La terminarea vieţii, nu luăm după noi casele, banii şi maşinile. Ce am clădit sufleteşte rămâne pentru eternitate, ce am clădit material, rămâne pe Pământ, pentru o lungă şi dureroasă dezintegrare, fiindcă orice lucru făcut de om, are o anumită perioadă „de funcţionare” şi atât.Din perspectiva celor ce nu o preţuiesc, viaţa reprezintă aproape un ”nimic”, din care ei trebuie să trăiască fără să se gândească la cele sufleteşti, fără să încerce să ajute în jur, fără să se gândească la ce au făcut bun şi ce nu, şi fără să ţină cont de anumite reguli. Pentru ei, tot ce se întamplă în viață asta are un efect platonic. Dragomir Mihai Viorel, Teleorman

Interviu Reporter: Ne puteți spune câteva cuvinte despre dumneavoastră? Moise D. : Aș fi tentat să spun că nu-mi place să vorbesc despre mine, dar, dacă mă gândesc la tot ce postez zi de zi pe blog, aș putea spune că îmi place să vorbesc despre mine, despre ceea ce simt dar nu despre cine sunt. Pe scurt, profesor, 31 de ani, născut, crescut și cu domiciliu stabil în Buzău.Nu sunt foarte sociabil, îmi place doar să scriu, mă eliberez de anumite stări, gânduri. Reporter: Ce v-a inspirat sa scrieți? Moise D.: Inspirația o găsesc în tot ceea ce mă înconjoară, în întrebările care mă frământă zi de zi, în lucrurile frumoase care mă înconjoară, oamenii dragi. Tot ceea ce scriu are ca sursă de inspirație experiența proprie. Nu aș putea scrie despre ceea ce nu simt sau nu am trăit. Nu sunt un scriitor de „acțiune”, tot ceea ce scriu este trăire. Reporter: De ce "Gol de timp" ? Moise D. : „Gol de timp” reprezintă o întoarcere la clipele frumoase din copilăria mea dar și la trăiri recente. Dacă timpul ar fi o haină, mi-ar plăcea să o pot arunca din când în când în dulap și să uit de ea, tot ceea ce este frumos să dureze la nesfârșit. Romanul este dedicat unei ființe dragi din viața mea, un om care nu se mai regăsește fizic în

prezentul meu. Pentru astfel de oameni aș vrea să uit uneori de „tirania” timpului. Reporter: Considerați că tinerii din ziua de azi iubesc la fel de mult cărțile? Moise D.: Tinerii din ziua de azi nu mai consideră compania cărților ca fiind una plăcută. A devenit mai mult o „pedeapsă” sau o necesitate. Lumea evoluează, devoratorii de cărți au fost înlocuiți cu devoratorii de internet, o competiție inegală. Dacă am privi în urmă, la fel s-a întâmplat și cu radioul la apariția televiziunii. Mulți dau vina pe școală sau familie, de fapt este oarecum un proces natural. Tehnologia face totul mai simplu, de ce să citești un teanc de cărți când e mai simplu să dai un search pe Google? Reporter: V-ați gândit vreodată să renuntați la a scrie datorită criticilor? Moise D. : Să nu mai scriu, nu. Dar m-am gândit de multe ori să numi mai împart gândurile cu alții. Cei care critică, rareori îți oferă un punct de vedere util. De regulă jignesc, refulează în fața unui text pe care nu-l înțeleg, au acumulat prea multe frustrări pentru a mai înțelege liniștea și frumosul. Am vrut de multe ori să închid pagina, dar când mă hotărăsc să o fac, primesc câte un mesaj sau un comentariu de la un om care apreciază sau care rezonează cu ceea ce am scris și am simțit. Sunt oameni care mă întorc din drum. Reporter: Cum ați caracteriza un "scriitor" ? Moise D. : Un scriitor este un om capabil să spună ceea ce simte și nu oricum, în așa fel încât cuvintele lui să aibă ecou în sufletul celor care citesc. Se pare că acesta este cel mai dificil lucru. Reporter: În opinia dumneavoastră a fi artist e un mod de viață? Moise D. : În ziua de azi e cam greu, arta pentru cei mai mulți a devenit un hobby. Căutăm ceva care să ne ofere un venit sigur.

Reporter: Urmăriti de cele mai multe ori mulțumirea sinelui sau mulțumirea celor din jur? Moise D.: În primul rând caut să mă eliberez de anumite stări, trăiri apoi le selectez pe acelea în care s-ar putea regăsi mai mulți. Nu neg că mă flatează aprecierea celor care mă citesc, dar nu aș putea scrie doar de dragul lor. Reporter: Citind cartea vă vom putea descoperi mai bine? Moise D.: Cu siguranță! Sunt fragmente din copilăria mea plus multe bucăți de suflet. Sunt EU! Reporter: Vă rog sa adresați un mesaj tinerilor care citesc această revistă. Moise D.: Au fost multe lucruri pe care le-am pus de la început în secțiunea „Nu pot!” apoi m-am trezit că le pot face chiar cu plăcere. Unul dintre acestea a fost și a scrie o carte. Aveți încredere în voi, înlocuiți rubrica „Nu pot!” cu „De încercat!”.

Fragmente din cartea Gol de timp, Moise D. “Iubește! Să iubești mereu câte ceva, o dimineaţă, cana de cafea, floarea din fereastră, drumul spre şcoală, iubeşte oamenii, iubeşte tot. Mărunt sau imens, colorat sau şters, oricum ar fi. Nu ştii de unde se întoarce iubirea. Dacă stai cu ea în braţe şi cauți pe cineva să o dăruieşti, nu vei fi niciodată fericit pentru că îţi va fi greu să găseşti pe cineva care să merite cu adevărat. Iar în timp, vei deveni şi mai pretenţios. Vei muri singur cu un munte de iubire lângă tine. Împrăştio în jurul tău. Vei fi fericit în fiecare zi pentru că vei putea spune "Azi iubesc!”

“- De câte ori ţi-e dor de un suflet drag care a plecat, aprinde o lumânare. Cu un suflet nu poţi vorbi decât prin lumină. Flacăra poartă cuvintele spre cei de Sus şi tot pe firul ei coboară cuvintele lor. - De aceea aprinzi tu mereu câte o lumânare? - Da, şi pentru ei şi pentru Dumnezeu. Aşa sigur ajung rugăciunile noastre la El. Cuvântul este al omului şi numai al lui. Dacă vrei să vorbeşti cu Dumnezeu, foloseşti lumina.”

Doine pământești *** E goală odaia și miroase a alb. Am dat cu var peste amintiri, Ți-am colorat în vise părul dalb, Și-am suflat foc peste iubiri. E goală odaia și miroase a alb. Am lipit întuneric peste lumină, Ți-am înnegrit cu scrum trupul dalb, Și-am interzis clipirii să mai vină. E goală odaia și miroase a alb Am obosit să te mai caut, fericire, Și nu mai știu dacă ți-e părul dalb, De când uitatu-m-ai în amăgire. Și e goală odaia, și miroase a alb, Am alergat de nebun printre rânduri, Și tot am pictat în cuvinte ce-i dalb, Fugind haotic de negrele gânduri.

Cernamorcenco Rebeca, Ploiești

Plânge trupul

Mi-ai pătruns în oase te-ai lovit de reumatism plânge trupul sângeriu şi buzele ca mierea sfâşiate de ai tăi dinţi o dată cu înmugurirea trupurilor fierbiţi. Sufletul

Stau pe glezne şi tac cuvinte nerostite privesc tristeţea-n trup cum alergâ-n vene şi se scutură în artere pe o adiere de vânt sufletul mi-e răstignit în oglinzile topite de timp.

Lungu Lenuș, Constanța

Îmi eşti... Îmi eşti soartă pentru mine, Viitorul ne descrie, Îmi eşti lună, îmi eşti stele, Îndulceşti viaţa cu miere. Îmi eşti inspiraţie, îmi eşti dor, Când cuvintele nu-s la locul lor, Îmi eşti soare dar şi venin, Îmi eşti în tot, puţin câte puţin. Îmi eşti viaţă, îmi eşti noroc, Iubirea în inimă o port, Îmi eşti în vis, îmi eşti şi-n gând, Îmi eşti în suflet, îmi eşti în „sunt”.

Dragomir Mihai Viorel, Teleorman Trestie cugetătoare I-am prins inocenţa în pumnul drept, iar cu mâna stângă îi mângâiam sufletul. Fluturii din stomacul meu nu mai aveau răbdare, doreau să se înnobileze cu iubire. Vedeam cum coasta mea înflorise şi se transformase în cea mai profundă şi închisă dorinţă de-absolut. Ură, sensibiltate, mister, ignoranţă, frumuseţe, le-am închis pe toate între palmele tale, iar în ochi ţi-am pus lacrima cea din urmă, stingând astfel scânteia ce-aprinsesem, atunci când nu eram decât fragil precum o trestie, cugetător precum un filosof

Saizu Radu Theodor, Craiova

Ceasul adevărului La ceas de adevăr când ne-ntâlnim și tineri și bătrâni ne amintim că viața e o luptă continuă și grea. Asta e viața pentru mine, pentru tine, pentru el...pentru ea... Dar dacă vrei să ai o șansă și să devii ceva în viață puterea în mâna ta și soarta e în steaua ta încrederea în soartă ta speranță în inima ta ideea e în mintea ta... a mea...a ta...a lui...a ei... Ciobanu Doina, Botoșani

6ase

6 luni au trecut. și încă 6 or să vină. 6 ani se vor scurge. n-o să te văd în lumină. 6 secunde se duc. dor de tine dragă mamă. trec minute, trec ore. și copii te cheamă. 6 ani, 6 luni. ne e dor să ne cerți. 6 ore și minute. te rugăm să ne ierți. Marius Dinu, Călărași

Te caut Am călatorit o viaţă doar să te găsesc, şi-acum că eşti aici te iubesc. Te-am căutat printre stele ţi le-am întrebat de tine mereu,le întrebam de tine speram că-mi vor spune ele unde eşti. Te-am căutat printre labirinte de voci şi feţe comune şi le-am rostit numele tău, dar nu te cunoaşteau, nu mă-nţelegeau. Am călătorit o viaţă şi-acum când te-am găsit şi eşti aici ,te am,mă ai, iubesc ce n-am mai iubit: pe tine. Rădoi Alina Georgiana, Petroșani

Acum și aici Te trezești uneori alergând dintr-un loc în altul și trăind multe lucruri

Asta până când îți obosesc ochii și punctul se mișcă Diță Bogdan, Reșita

Nu sunt scriitor Sunt și eu pe lume doar un simplu amator! Nu am,nici nu pretind un rang de scriitor. Căci printre-atâtea stele ce veșnic strălucesc Sunt doar una din cele ce pălesc. Sunt numai o ființă ca oricare, Persecutată de suspinele de stare; Nu-i mâna mea ce scrie,ci-un suflet anonim Pierdut prin sinonime fără antonim. Nu sunt un scriitor,ci doar un muritor Ce trece prin viață asta ca un cerșetor: Aștept fărâmi de timp să treacă peste mine În loc să lupt mereu,trăind o veșnicie. Eu doar mă duc și mor,fără să las nimic Că-s doar o ființă,un om mult prea mic. Exist ,trăiesc doar o viață de om Pe când vesic e-acela ce este scriitor. Mereu scrie pe sufletele rănite de vorbe Pe când eu doar mânjesc aievea niște slove. După ce îl descoperi , pe el vrei să-l imiți, Iar pe mine peste luni sigur ai să mă uiți! Rădoi Diana Izabela, Rm. Vâlcea

În lumea mea perfectă... În lumea mea perfectă tu ai fi Paris și eu Elena,cu mențiunea că deznodământul ar fi cel din Cenușăreasa; în lumea mea perfectă eu aș lucra la roman iar tu ai fi instructor de zumba; în lumea mea perfectă ne-am iubi cu fluturi în stomac până la final și ne-am da copiii la pian și tenis; în lumea mea perfectă am sta la bloc, într-un apartament cu terasă, pe malul mării,și am avea un pisoi care și-ar petrece buna parte din zi pescuind cu privirea în acvariul nostru albastru din perete. În lumea mea perfectă iubirea ne-ar fi religie iar poezia lui Păunescu carte sfântă. În lumea mea perfectă tu n-ai mai fi departe și eu n-aș mai fi nefericită. Fata care aduce ploaia, Iași

Recenzie! Jane Eyre de Charlote Brontte Devoratoare de cărţi în timpul liber şi iubitoare când nu le pot citii dar le duc dorul. Dragă cititorule, dacă îţi place să citeşti, dacă ai o pasiune nemărginită pentru carte, pentru mirosul fiecărei file şi o donrinţă fără de asemănare pentru a cunoaşte poveşti noi îţi voi recomanda cu drag, în cazul în care n-ai citit-o, pe „Jane Eyre” de Charlote Brontte. „Jane Eyre” a fost şi este una dintre personajele mele preferate, unul dintre cele mai frumoase romane citite până acum. Se întămpla pe la sfărşitul secolului al 19-lea, începutul secolului 20, într-un conac al durerii şi suferinţei trăueşte o tânără fată.O fetiţă de numai 10 ani, pe numele de Jane Eyre, orfană dar lăsată în grija mătuşii ei *imagine preluată de pe google/images

doamna Reed.Jane este un copil frumos şi cuminte, însă pentru că este considerată un copil needucat şi obraznic este supusă mereu pedepselor dar şi obrăzniciilor verilor ei. Însă, norocul vine oarecum de parte ei când este trimisă la o şcoală de fete în Lowood, unde o întălneşte pe Helen Burns, o tânără ce devine prima şi unica ei prietenă. Din păcate, însă, Helen moare îmbolnăvindu-se şi lăsând-o pe Jane dingură din nou.Cu toate că îi este greu, tânăra mai rămâne în şcoală încă 8 ani , 6 ani ca elevă şi 2 ani ca profesoară. Dorind însă să facă o schimbare, Jane depunde un anunţ într-un ziar, căutând un pos de guvernantă şi iată că şi reşeşte asta.La scurt timp,

ajunge la Thornfield,pentru o copiliţă de 10 anişori, franţuzoaică, numită Adelle. Aici Jane se bucură de noua sa viaţă, însă cum povestea noastră nu se putea termina aşa, autorul îi pune în cale o nouă provocare: iubirea.Îl cunoaşte ,deci, pe Edward Rochester pentru care va simţii ce nu a mai simţit niciodată până acum.Dragostea îşi face apariţia şi în viaţa ei şi io dă peste cap... Mi-ar plăcea să vă povestesc cu lux de amănunte însă, care ar mai fi farmecul? Vă recomand cu drag acest roman minunat plin de mister, iubire, bucurie şi vă îndemn să cunoaşteţi singuri restul poveştii. Rădoi Alina Georgiana, Petroșani Amprenta Clinicii-Fantomă, Șerban Mărgineanu Despre autor: Este greu de definit ceea ce este un scriitor. Este cel care a fost confirmat prin recunoașterea publică a creației sale? Este cel care scrie, fără să fie citit, recunoscut și numit ca atare? Nu am terminat nici măcar un Liceu oarecare. Am "absolvit" cu brio o școală profesională de Prelucrători prin Așchiere (strungari), dar am profesat ca atare doar prea putzin. Din nefericire, se pare că am fost urmărit dintotdeauna de-o lene fără leac. Pot spune că m-am născut

obosit, și-am trăit doar pt a mă odihni. Provin dintr-o familie eminamente muncitorească și cinstită, pentru care a fi "scriitor" era ceva sinonim cu "lepră" sau cam așa ceva. Am scris dintotdeauna, dar am reușit să public pe cheltuiala proprie pentru prima oară în 2010, volumul de versuri "CITADINE". Am avut diverse meserii, care mai de care mai fistichii; curier, paznic de noapte, mecanic de întreținere, fotograf de botezuri, dresor de soacre, vânător de vise, și încă multe altele. Este de-nțeles că scumpa mea familie s-a săturat de mine până peste cap, în prezent nemaiavând de-a face nimic, de peste 10 ani, cu marea mea cohortă de unchi, mătuși, veri, verișoare, nepoți și nepoate, pentru care eu sunt rușinea "famigliei" ( în cazul că și-or mai fi aducând aminte de mine)...! Sunt genul de scriitor care exist singur; îmi vând volumele cu Poșta, sau prin ganguri întunecoase, seara, fără nici un ajutor din partea vreunui Grup Editorial sau Lantz de Librării. Pentru Critica Literară eu n-am existat niciodată. Presupun că duc o existentă scriitoricească destul de sordidă și sărăcăcioasă. Am o înclinație spre aspectele neplăcute ale existenței sociale și umane, fapt pentru care un anumit gen de cititori nu mă suferă. Nu știu de ce, am fost citit de români din Franța, Canada, Sardinia, care mi-au primit volumele mult mai bine decât oamenii din București; că să nu mai vorbesc de scumpa mea familie, care nu m-a citit vreodată, și care va nega cu hotărâre faptul că eu am existat vreodată...! Amprenta Clinicii-Fantomă ( recenzie ) Romanul "Amprenta Clinicii-Fantomă" este expresia literară a unor suferințe umane. Construit ca un roman de acțiune, volumul ascunde anumite tragedii individuale, care se-mpletesc spre a forma o tragedie socială profundă. "Amprenta Clinicii-Fantomă" reflectă, în fapt, soarta omului de geniu,

într-o Românie guvernată cu sălbăticie și cu ură! De la omul de stiință care nu are bani pentru studii și pentru invențiile sale, până la omul simplu care nu are un loc de muncă, personajele romanului suferă de-o angoasă dureroasă. Autorul are un anume cinism ironic în prezentarea situațiilor care sunt, de fapt, dramatice. Situațiile conflictuale și tragediile individuale sunt prezentate cu un umor negru, pe alocuri chiar neplăcut! Volumul prezintă intruziunea brutală a marilor Trusturi Transnaționale în viața industriei farmaceutice din tzarile mici. Oamenii săraci sunt, sub aspectul general al acțiunilor "umanitare", cobaii unui Sistem Medical ilegal și inuman! De-a lungul romanului, revine obsesiv imaginea fantomatică a ambulanțelor care culeg răniții și mutilații săraci de prin șanțurile Orașului, pentru a-i trata "gratuit" în Clinica ilegală unde sunt supuși de fapt unor inumane teste cu medicamente neomologate oficial! Lupta sălbatică pentru obținerea unor bani iliciți își are locul ei, în cursul romanului. Autorul are o infinită înțelegere și compasiune pentru dezmoșteniții Societății; târfele, borfașii, oamenii săraci, șomerii, bolnavii, indivizii fără orizonturi. Scriitorul M.Șerban poate fi bănuit că s-ar descrie, printre rânduri, pe sine însuși între paginile acestea ce țipă de o revoltă ascunsă; un scriitor anonim, sărac, respins de familie și de Marile Trusturi Editoriale, care-și vinde romanele în umbra străzilor sordide și mizere ale unui Cartier sărăcăcios...! Citind "Amprenta Clinicii-Fantomă", regăsim oglindă aburită a societății în care suntem obligați să trăim... Mărgineanu Șerban, București

Dependent de....artă !!! Mă numesc Fulga Alexandra si pot spune că sunt un fotograf în devenire. Așa după cum bine știm că fotografia a apărut in 1839, când Daguerre a prezentat invenția numită de el "daghereotip", care este o simplă ameliorare a descoperirii făcute de Niepce. Proprietar al invenției a devenit statul francez. Astfel, fotografia a evoluat foarte mult în tot acest timp cum ar fi reducera duratei de expunere / mărirea sensibilității filmului sau a plăcii, simplificarea aplicării tehnicilor de fotografiat, datorită apariției aparatelor din ce în ce mai mici si mai ieftine etc. Încetul cu încetul au apărut fotografiile color în anul 1861 cand James C a facut prima fotografie color permanentă. Și iată-ne in prezent, când tehnologia a avansat extrem de mult și avem de unde alege un aparat pe placul nostru fie pentru o vacanță, fie pentru o simplă pasiune sau muncă adevarată. Acum nu există om care să nu aibă un aparat digital cu care să scoată putină ordine din haosul creat în fața aparatului, zis și făcut. Eu însă, nu am avut un aparat digital când mi-am descoperit pasiunea, făceam fotografiile cu un aparat cu film, ceea ce mă făcea să aștept enorm de mult până le developam și le puteam vedea. Încetul cu încetul mi-am permis un aparat digital, și am început să mă plimb prin oraș cu mama sau bunicii. O dată ce am început să îmi fotografiez familia și pe cei din jurul meu am știut că asta trebuie să fac. Mi-am cumpărat un aparat DSRL, am citit cărți, vizionat tutoriale și participat la concursuri ceea ce m-a făcut să capăt câteva cunoștințe, apoi am

luat în serios această pasiune în urmă cu un an. Să fii fotograf nu e muncă ușoară, nu ai un salariu stabil și nici tot timpul de lucru. Partea pozitivă a acestei meserii, cunoști persoane noi, mergi oriunde și oricând. Partea portretistică pentru mine e specială, un domeniu la care mă pricep foarte bine și îmi place. Surprind expresiile oamenilor, emoțiile, fizionomia. Astfel am început cu ședințe foto, pictoriale etc. Fotografiind zi de zi, am început să prind experiență și mă implic în acest domeniu în totalitate. Astăzi înafară de munca mea de zi cu zi, mai am o pagină deschisă și un site de informare. Sper să finalizez la sfârșitul lui 2013 și alte proiecte ce sunt în dezvoltare. Dacă ești cu adevărat pasionat de fotografie, nu ezita, încearcă. E o meserie frumoasă, vei cunoaște mulți oameni și vei avea o mare satisfacție atunci când vei obține o fotografie bună. Așa că nu ezita, încearcă și dacă vei fi îndeajuns de talentat, pasionat și pregătit pentru muncă, nu te vei mai putea opri.

Blog, blogger, blogging Am realizat că de când toată lumea are cel puţin un profil de facebook, îmi e tot mai uşor să găsesc răspunsul la o întrebare care ma măcinat destul de mult timp. De ce să îţi faci un blog? În încercarea de a răspunde la întrebarea asta ( răspuns strict subiectiv ) , spun că lumea îşi face blog din motive relativ asemănătoare. vor să îşi împărtăşească părerile şi cu alţii, sunt curioşi să afle ce cred ceilalţi despre ideile lor, despre hobbyurile lor, despre filmele preferate, despre tot ce cred ei. Pe scurt, vrem să ştim ce cred alţii despre ce credem noi . Însă ar mai fi un motiv pentru care oamenii îşi fac bloguri. Acela ar fi că aşa au văzut la un prieten, că aşa li se pare cool. Recunosc cu inimă deschisă ca fix din motivul ăsta am deschis şi eu blogul meu. Văzusem la un prieten şi mi s-a părut interesant. Mi s-a părut fascinantă ideea că propriile gânduri să apară pe monitoarele altora. Însă în scurt timp a devenit mai mult decât un moft, a devenit o pasiune de-a dreptul . Bun, şi acum vine întrebarea Acum că mi-am făcut un blog ce rămâne de făcut pe mai departe ? Păi bineînţeles că asta depinde de profilul blogului. Dar azi vreau să facem referire strict la blogurile personale, la aşa – zisele “jurnale online”. Deci dacă vorbim de blogurile personale, nu-ţi rămâne decât să-ţi scrii gândurile acolo. Să pui pe foaia aia pixelata ce crezi tu , ce-ţi place ţie, ce te enervează, orice îţi trece prin cap . Eu cel puţin asta fac. Blogul e locul unde-mi descarc toate frustrările, unde-mi împărtăşesc bucuriile. E vorba de a face ceea ce-ţi place, şi dacă-ţi place să scrii, atunci blogul e o soluţie numai bună, mai ales dacă crezi că ideile tale sunt de calitate şi merită sau trebuie citite.

Păi şi facebookul e un fel de blog ar spune unii, şi nu-i contrazic. O variantă mai light, ce-i drept, însă tot un fel de blog e. Deci unde e diferenţa ? Păi e simplu, pe facebook, comentariile sunt mult mai reţinute, iar reacţiile negative sunt mai rare. E vorba de o complezenţă virtuală. Pe blog însă această curtoazie dispare, mai ales că sub aripa anonimatului este mult mai uşor să apară reacţiile negative . Însă eu sunt de părere că părerile negative şi critica sunt constructive. Bun, şi care-s avantajele de a avea un blog ? În opinia mea, principalul avantaj al unui blog este că, dacă reuşeşti să postezi lucruri relativ de calitate şi dacă reuşeşti să nu asasinezi cu neruşinare limba romana, chiar îţi poţi dezvolta abilităţi foarte bune de comunicator, fie că vorbim de comunicare scrisă, fie că vorbim de comunicare verbală . Un alt avantaj important este faptul că , abordând un subiect în care îţi expui un punct de vedere total contrar cu al majorităţii, înveţi să faci faţă răspunsurilor şi implicit te ajută extrem de mult la dezvoltarea abilitaţilor de argumentare. Este bine ştiut că un blog, de cele mai multe ori, reprezintă un jurnal personal. Cu trecerea anilor, ai ocazia să reciteşti articolele scrise la vremea respectivă, astfel poţi vedea cât de mult te-ai maturizat, şi bineînţeles să fii mândru unde te afli în prezent. Cu ocazia acestui articol ţin să menţionez că unii oameni, cu mentalităţi mai mult sau mai puţin limitate văd bloggerii că pe nişte persoane care îşi petrec tot timpul în faţa unui monitor, purtând nişte ochelari cât fundul borcanului de gem al bunici şi hackuind chestii de pe internet. Total greşit. Personal am cunoscut nişte oameni mai mult decât minunaţi prin intermediul blogului, am mers la tot felul de întâlniri între bloggeri şi mai presus de toate astea, blogul mi-a îmbunătăţit enorm capacităţile de socializare. A fi blogger se referă la a fi o persoană socială, tot timpul interconectată cu lumea din jurul lui.

Cum am zis şi mai sus, unii îşi fac bloguri doar de dragul de a avea blog. Însă eu îi consider de fapt nişte pseudo-bloggeri, care nu urmăresc decât să facă bani din asta, sau să aibă cât mai multe postari. În schimb, un om care îşi deschide un blog doar pentru că vrea să spună ceva, pentru că simte că are un cuvânt de spus, acela va continua să scrie indiferent dacă are 30 de comentarii la un articol sau un comentariu. Am avut articole la care nu am primit pic de feedback. Şi am continuat să scriu. Pentru că îmi place ceea ce fac şi pentru că, sincer să fiu, blogul este în principal pentru mine. Utilizat cum trebuie, blogul poate fi o unealtă socială extrem de folositoare însă mare grijă la informaţiile share-uite pe un astfel de jurnal online. Salutări!

Gheorghe Gabriel, București

*imagine preluata de pe google/images

Lansare de carte S-a întâmplat la Piteşti....lansare carte „27 DIALOGURI – Construcţii incomplete” de Gabriel Dragnea La mijlocul lunii martie, în ziua a 14-a, la Biblioteca Judeţeană Dinicu Golescu din Piteşti a avut loc lansarea cărţii „27 DIALOGURI - Construcţii incomplete” a scriitorului şi publicistului Gabriel Dragnea, lucrare apărută la Ed. Tiparg. În prezenţa a aproximativ 40 de persoane au vorbit despre lucrare şi autor Adrian Sămărescu (editorul lucrării), Denisa Popescu (poetă, membră a Uniunii Scriitorilor din România şi gazdă a evenimentului) poeţii Alexandra Firiţă (membră a Uniunii Mondiale a Scriitorilor Medici), Alexandru Ghiţă şi publicistul Gheorghe Mohor. În cuvântul din deschiderea lansării, gazda evenimentului, poeta Denisa Popescu a făcut o scurtă introducere subliniind realizările editoriale ale autorului, colaborările acestuia cu numeroase reviste culturale din ţară, dar şi despre cărţile în pregătire ale lui Gabriel Dragnea. „Cele 27 de dialoguri au meritul de a-i oferi cititorului de astăzi, tot timpul pe fugă şi tot mai superficial, o schiţă de portret a României gânditoare, simţitoare şi atât de naturală, prin vocile ei cu rezonanţă culturală” a declarat poeta Denisa Popescu. Editorul Adrian Sămărescu a subliniat dorinţa arzătoare a autorului de a reuşi să-şi vadă ieşită de sub tipar o lucrare de calitate amintindu-şi de cerinţele autorului, specificaţiile dese ale acestuia dovedindu-se un bun cunoscător al fenomenului tipografic şi editorial. Unul dintre invitaţii lansării, poetul Alexandru Ghiţă a spus, printre altele, următoarele: „Visuri, aspiraţii, viziuni estetice, filosofii de viaţă se desprind distinct datorită ingeniozităţii şi delicateţii celui care pune întrebări subtile,

dar pline de farmec şi eleganţă (nu de puţine ori îndrăzneţe) obţinând răspunsuri pe măsură.” Acesta a continuat spunând: „Cum să nu te stârnească şi să nu te invite la introspecţii personale această carte, odată ce autorul ei le-a surprins şi zugrăvit cu minuţiozitate de artizan în 27 de – hai să le spunem – tablori sufleteşti, vii, palpitânde seve, iradiind frumuseţe, creativitate şi, nu în ultimul rând, speranţă. Speranţa că, oriunde şi oricând, spiritul creator va dăinui în pofida tuturor opreliştilor puse de ticăloşia ignorantă şi obtuză în calea sa şi că, odată descătuşat el va continua să scrie cu majuscule pe cerul schimbător al vremurilor istoria Omului.” Alexandra Firiţă cunoscându-l pe autor de aproape 15 ani îi descrie lucrarea astfel: „Cele 27 de interviuri cu 27 de personalităţi sunt de fapt 27 de cărămizi din zidul istoric al culturii naţiei româneşti; sunt 27 de confesiuni care au întărit sistemul de principii şi valori ale autorului şi pe care ni le aduce la rându-i în atenţie dezvăluind aspecte esenţiale, modele, caractere, recomandări.” Având un domeniu comun de activitate cu autorul, publicistica, Gheorghe Mohor a ţinut să amintească de rigorile jurnalistice, seriozitatea, dar mai ales principiile, caracterul care fac dintr-un gazetar unul credibil şi valoros. Şi acesta a făcut o scurtă radiografie a activităţii publicistice a lui Gabriel Dragnea scoţându-i în evidenţă reuşitele prin talent şi perseverenţă. Finalul i-a aparţinut autorului: „Prin natura meseriei de ziarist, am avut ocazia, dar mai ales bucuria de a cunoaşte personal oameni extraordinari, adevărate exemple de ambiţie, dorinţă şi talent. În două cuvinte: valori incontestabile. Aceasta este perioada cea mai frumoasă şi plină de amintiri memorabile. Sunt clipe care nu îşi doresc repetabilitatea. Sunt unice.” Autorul a ţinut să precizeze că această carte „se doreşte a fi un semn de respect pentru toţi cei prezenţi în aceste file, dar şi un omagiu pentru personalităţile care nu mai sunt printre noi.”

Evenimentul s-a încheiat cu o sesiune de autografe şi fotografii realizate în incinta Bibliotecii Judeţene Dinicu Golecu din Piteşi, un adevărat palat al culturii prin arhitectura modernă surprinzătoare, atmosfera deosebit de primitoare şi farmecul ei aparte, aproape misterios. Alexandra Firiță

“27 Dialoguri - Construcţii incomplete” Restituiri literare şi culturale contemporane necesare Moto:

„Om eşti pentru oameni. Şi nu pentru a le cruţa sarcina de a se îngriji de tine, ci pentru a primi sarcina de a te îngriji de ei” N. Iorga Literatura şi, în genere, cultura românească actuală oferă publicului interesat de emancipare spirituală multiple posibilităţi de regăsire, de analiză introspectivă, de formulare a unor opinii proprii despre fenomenele ori evenimentele la care este martor. Deşi vremurile actuale abundă în oprelişti şi constrângeri de tot felul, în România contemporană încă se mai scrie, încă se mai citeşte şi, de ce nu, încă se mai nasc Oameni, deşi multe dintre valorile de rang universal ale neamului nostru au trecut, deja, pragul veşniciei. Aşa au dispărut oameni de litere, artişti (pictori, sculptori, muzicieni ori cântăreţi), actori, publicişti, filosofi de geniu, care au marcat parcursul cultural naţional, lăsând drept moştenire opere memorabile, pagini din istoria vie a poporului român. În lumina respectului pentru personalităţile marcante ale culturii române, poet cu înalte aspiraţii (având publicate două volume de

poezie: Blestemul îngerilor decăzuţi, 1997 şi Aici nu sunt cuvinte, 2001), Gabriel Dragnea se dovedeşte a fi căpătat, deja, versatilitatea şi înţelepciunea unui cronicar al timpului său. Fiind absolvent al unei facultăţi de profil, jurnalistul bucureştean, cu origini adjudene, declară despre începuturile activităţii sale: „[…] am plecat pe drumul jurnalismului, fiind absolvent al unei facultăţi de profil mergând pe ideea naivă că, ideile, gândurile mele, opiniile argumentate pot forma, pot schimba anumite mentalităţi, pot scoate în evidenţă valorile reale, aşa cum le privesc şi apreciez. Activitatea desfăşurată în cadrul unui ziar, la departamentul “Cultură” m-a făcut să văd lucrurile altfel, deschizându-mi ochii şi făcându-mă să realizez că societatea şi-a pierdut reperele, modelele, îmbrăţişând, astfel, obiceiuri şi atitudini, gusturi şi tabieturi lipsite de profunzime şi gust, de mândrie şi demnitate […]” Un punct de vedere pe care-l împărtăşim şi noi. În prezent, există în literatura română şi, credem, în mai toate domeniile vieţii culturale, tendinţe de asociere în grupuri mai mari sau mai mici, dominate de interese comune, care nu coincid întotdeauna cu interesul cultural, în speţă. Se nasc astfel „bisericuţe” care au o menire, cel puţin distructivă, aceea de a proslăvi creaţiile propriilor membri, indiferent de nivelul ori valoarea lor umană sau culturală, şi de a face „front comun”, împotriva tuturor „externilor”. De a ridica pe piedestaluri persoane ori „personalităţi” mai mult sau mai puţin discutabile şi de a porni adevărate campanii de distrugere a oponenţilor ori a celor care au rezerve vis-à-vis de aceste grupări. Ideea de „bisericuţă” ori „gaşcă” literară este interesant creionată într-unul dintre interviurile în care Gabriel Dragnea a fost la rândul său intervievat: „Într-una dintre discuţiile purtate cu scriitorul Gheorghe Astaloş, acesta spunea că bisericuţele literare sunt inima, plămânul şi ficatul unei literaturi. Înţeleg de aici că, cine este membru activ într-o gaşcă sau alta, îndeplinind anumite criterii, cu siguranţă că va avea parte de o critică favorabilă. Din păcate, de cele mai multe ori sunt analizate şi apreciate creaţii şocante, cu iz sexual – dacă se poate pornografic, cu atât mai bine - care să asigure vandabilitate, adică succes financiar. Mai există categoria acelora care au puterea financiară sau sunt aşa zise personalităţi sau vedete de carton care îşi permit să scoată pe piaţă lucrări la edituri de prestigiu şi care, automat, se bucură de anumite privilegii, tocmai datorită statutului lor social. Cum crezi că

ar suna o critică faţă de o astfel de lucrare, care aparţine unei astfel de persoane? Este adevărat, mai sunt şi situaţii în care realizările culturale sunt apreciate la justa lor valoare. Acestea mai pot fi întâlnite cu preponderenţă în cadrul concursurilor de creaţie. Se ştie că aparatul critic este subiectiv, bazat pe experienţă, pe bagajul cultural asimilat în timp, dar se pare că, de multe ori se analizează calitatea şi designul mobilierului dintr-o sufragerie a unui apartament care, de fapt este gol şi nelocuit.” Prin dialogurile pe care le transformă aici şi acum în pagini de istorie culturală, interpelând numeroase personalităţi ale momentului, autorul doreşte să ia pulsul literaturii şi artei contemporane, să stabilească un tablou veridic al societăţii româneşti, să determine nivelul de receptivitate al publicului iubitor de literatură, poezie, artă. Multe dintre interviurile sale s-au realizat cu ocazia anumitelor evenimente la care aceste personalităţi au participat. Altele, au făcut subiectul unor discuţii reflectate în mass-media. Unele dintre interviurile realizate s-au născut din dorinţa de a-i cunoaşte personal pe oamenii cărora jurnalistul le-a acordat locul şi importanţa cuvenită pentru contribuţia pozitivă adusă culturii române, dintre care amintim pe: Zoe Dumitrescu Buşulenga, Haralamb Zincă, Andrei Blaier, Vasile Blendea, George Muntean şi Mircea Martin. Fără a avea pretenţia de exhaustivă identificare a caracteristicilor textului jurnalistic, putem opina şi argumenta – în egală măsură – că prezenta lucrare se poate încadra cu uşurinţă în rândul scrierilor de gen. Autorul se vădeşte a fi un profesionist în plină expansiune şi vervă scriitoricească, adoptând metode şi strategii de lucru specifice. Multe dintre comentariile „actorilor” implicaţi în schimburile de replici „pot conţine urme de” retorică ori de polemică, productivă şi valoroasă, bineînţeles. Scriitura jurnalistică îşi găseşte raţiunea de a fi în informare. Mesajul transmis de textul jurnalistic este în primul rând clar, iar această claritate începe odată cu conceperea, aşa cum remarca şi Boileau, în Arta poetică: “Ceea ce este conceput în mod clar se scrie cu uşurinţă”. Premisele scrisului de calitate, urmărite cu persuasiune de Gabriel Dragnea, pot fi considerate inteligenţa si capacitatea sa de organizare a detaliilor, corelate cu o bună cunoaştere

a principiilor de bază, a regulilor şi trăsăturilor specifice acestui gen. Astfel, fiecare interviu al publicistului bucureştean are o cauză şi urmăreşte un scop (ascunde o intenţie); întotdeauna este direcţionat către un public ţintă (are un target); de fiecare dată reuşeşte să transmită o idee (sau chiar mai multe); utilizează un cod (un limbaj) comun emiţătorului şi receptorului; ideile sunt ordonate după diferite criterii şi se prezintă în final sub o formă textual-unitară; există un canal de comunicare bine stabilit, pentru facilitarea unui schimb de idei pozitiv-constructive. Cu certitudine, strădania autorului de a aduce în faţa cititorului personalităţi ale culturii, cu un sistem valoros de principii şi, mai ales, cu o gândire profundă, lucidă şi transparentă, abordând diverse tematici şi provocând dezvăluiri senzaţionale, constituie deliciul şi nota pozitivă de „impresie” a fiecărui interviu în parte. Una dintre întrebările cheie adresate interlocutorului său se referă la piedicile ori obstacolele întâmpinate de acesta pe parcursul activităţii sale. Acest mod de construcţie a incipitului produce străfulgerări de gând, dezvăluiri inedite, stârneşte emoţii împărtăşite cu generozitate, putându-se ajunge până la rememorarea unor experienţe de genul „Aşa DA – Aşa NU”, pline de învăţăminte, sevă şi pasiune. Se conturează în cadrul acestor sinergice procese „interogative” frumoase experienţe de viaţă, se formulează axiomele necesare desăvârşirii operei literarartistice, se inventariază multiplele faţete ale reuşitei sau eşecului în carieră şi, toate acestea, cu foarte mult altruism în fapte, nobleţe în limbaj şi sinceritate în atitudine. Cele douăzeci şi şapte de instantanee jurnalistice aduc în atenţia publicului cititor detalii de fineţe despre viaţa socială şi culturală a momentului, dezvăluind aspecte esenţiale, furnizând modele de Oameni şi Artişti dar şi sfaturi demne de urmat. Iată, de exemplu, ce recomandă tinerilor creatori de frumos, poetul şi criticul literar Doina Uricariu: „Un artist are nevoie de orgoliu, iar cel care spune că nu e aşa, minte. Este o flacără care arde la capătul lumânării noastre şi,

cât este aprinsă, e bine. Dacă orgoliul vrea să fie totul, şi ceara şi sfoara lumânării, abia atunci este o nenorocire. Să aibă forţa şi demnitatea de a lupta şi scrie de unii singuri. Fără proptele, fumigene generaţioniste şi confortul unor universităţi în care programa de studiu este făcută de universitarii iconoclaşti şi subiectivi ai unei singure generaţii aflate pe creasta valului. Orice val se sparge şi rămâne doar spuma din el.” Interesante confesiuni sunt făcute de către Gabriela Melinescu, laureata „Premiului Institutului Cultural Român” pentru întreaga operă sau de către Eugen Uricaru, fost preşedinte al USR, după cum starea literaturii româneşti contemporane este sintetizată cu sensibilitate de poeta Ana Blandiana sau cu debordanta-i sinceritate caracteristică de către criticul literar Alex Ştefănescu. Opinăm că toate interviurile merită a fi citite cu mare atenţie, cu porţile sufletului larg deschise, pentru ca lumina – rezultat al fulguraţiilor culturale de mare valoare petrecute aici - să poată pătrunde, ilumina şi, de ce nu, umple fiinţa cu sclipirile de astru ale cunoaşterii. O lucrare cu un centru de greutate bine calculat, echilibrată şi pertinentă, cu rezonanţe culturale unice, valenţe epistemologice şi etologice. O carte cu suflet, scrisă cu suficientă precizie şi artă a investigaţiei, derulată cu tact şi dublată de foarte mult bun simţ. Poate un bun simţ rar întâlnit, în ziua de astăzi, în cazul unui jurnalist. Singurul regret ce ne încearcă după lecturarea unei astfel de lucrări este faptul că se termină într-un timp prea scurt, dar suficient cât să încolţească speranţa că va exista o continuare, prin care se vor imortaliza noi secvenţe culturale, de istorie literară, cu mărturisiri fulminante ale unor noi personalităţi ce vor întregi galeria de aur a spiritualităţii româneşti, redutabilă, de bună seamă.

Gheorghe A. Stroia, Adjud – ianuarie 2013

Recomandări: Site-ul Cititor de proză Bungee jumping free pentru pelerinii-scriitori din spațiul virtual Bungee jumping! așa s-ar putea descrie în termeni sportivi activitatea nu numai a administratorilor unui site de tipul celui intitulat Cititor de Proza ( http://cititordeproza.ning.com/) dar și a membrilor săi: autori, cititori. Și când spun aceasta nu doresc să vă trimit cu gândul, vezi Doamne, către cine știe ce riscuri pe care comparația le-ar putea suporta - în definitiv, dacă e să dăm crezare statisticilor privind acest sport extrem, între 1979 și până în 2009 s-au înregistrat mai puțin de o sută de cazuri mortale - și nici către ‘’dopajul’’ cu adrenalină la care se expun practicanții acestuia. Bungee jumping oferă însă posibilitatea trăirii unui moment unic: trecerea în doar 3-4 secunde de la imaginea unui orizont ce se oferă generos (fie de la înălțimea unui pod ori de pe culmea unui baraj), la îngustimea unui orizont comun și restrictiv privit de la nivelul străzii... de la starea de contemplare benefică emotiv la cea de sațietate indusă de revenirea într-un spațiu monoton, îndeajuns explorat și nu de cele mai puține ori perceput ca fiind unul ostil. Ca urmare avem de-a face cu o ‘’ ruptură de nivel’’, de data aceasta din perspectiva sensului minor, dacă ținem cont de faptul că prin opera sa, Mircea Eliade, a acordat expresiei și un sens major, acela al desprinderii individului din lumea inerțială comună a lucrurilor și a initierii acestuia în spațiul sacru. Putem spune așadar, fără a greși prea mult și păstrând desigur proporțiile, că într-un mod similar se petrec lucrurile și de câte ori printr-un simplu click accesăm sau părăsim site-ul Cititor de Proză: trăirea unui sentiment de înălțare ori de cădere liberă, către ori dinspre aerul rarefiat al înălțimii ideilor exprimate literar. Pe langă plăcerea lecturii și a reconectării la ultimele tendințe manifestate în scriitura de azi vi se oferă deci și posibilitatea de-a practica acest gen de bungee jumping virtual în care senzatia de iureș, de vârtej în plin

viraj va fi doar unul dintre nenumăratele bonusuri primite pe site. Mai mult de atât, e Safe, Free și fără restricție de vârsta, sex sau naționalitate. Emanuel Pope, Londra

Blog-ul Flyerboy Întotdeauna e greu să fac asta. Să-mi descriu blogul . Dacă ar fi să-l descriu într-un cuvânt acela ar fi : liber. Dar se pare că descrierea asta trebuie să fie ceva mai mare așa că o să zic mai multe. Sunt în așa zisa lume a blogosferei ( asta e cea mai ciudată denumire pe care am auzito), de mai bine de 5 ani. Despre blogul pe care scriu am auzit deseori expresia : a e ciudat, diferit, dar îmi place” . Nu m-a impresionat acel a îmi place” , ci mai mult am fost motivat de a e ciudat, diferit”, pentru că fix asta mă caracterizează și pe mine ca om. Înainte de Flyerboy am mai avut un blog, însă a avut o durată de viață scurtă. În mai puțin de un an l-am închis. Momentan , mă îndrept vertiginos spre anul cu numărul trei de activitate . Ani în care am scris despre tot ce mi-a trecut mie prin mințișoara asta ciudată. Nu intenționez să mă opresc prea curând cu el pentru că sunt extrem de mulțumit de conținutul de pe el. Pentru mine e conținut de calitate și asta e tot ce contează. Gheorghe Gabriel, București

Vă mulțumim ! Așteptăm părerile, criticile, sugestiile și de ce nu colaborările voastre pe adresa de e-mail:

netca.malina@gmail.com