A.V.A Nr 7

Vocea A.V.A

Cuprins:

Importanța lucrurilor mărunte în viața noastră

5 6

De vorbă cu ...

10

Doine pământești

14

Interviu

UMBRE ŞI LACRIMI Pășind încet, mergând grăbit TU EȘTI TOT CE MI-A RĂMAS! Rugăminte am zis, am zis. când mi-e dor Amorțeala sufletului Scriu Și te-ai dus, dulce minune Când îmi locuiești cerul Porție de soare Să rămâi sau să pleci Fantasme Sentiment haotic Ecoul pașilor Zdrobit Contopire Toamna sufletului meu Sora lunii Premoniții Meandre Afazie Te-am invitat iar toamnă In portul...

Fusul de vise Rătăcire Muntele Ți-am decupat Muza versurilor mele Cu veșnicia a-nceput...

A câta toamnă- i asta?

Hibernare Simțire transcendentă Un înger de-aș fi fost E tristă marea Hai să compunem Mica lumină Mintea mea – o așchie

11

15 15 15 15 16 16 17 17 18 18 19 19 20 21 21 21 21 22 22 22 23 23 24 24 25 25 26 26 27 27 27 28 28 29 29 29 30 30

Câte Simetrie Destine!

De vom visa Pornind pe drumul către nicăieri Pe drum de toamnă Este miezul nopții Atmosferă de toamnă Curcubeu infinit Capcana vieții de altădată Regret E toamnă

30 31 31 31 32 32 33 33 34 34 34 35

Dependent de artă Proză scurtă

36 40

Film vs carte

46

Albinuța și floarea Teiul

41 43

Harry Potter

47

Două săptămâni – sechele pe viață

53

Epigramă Un tânăr, o experiență, un success Gânduri pe alese

50 52 57

Copilăria s-a născut la sat Cultura în ”vaporii” viciilor O zi din viaţa unui meloman din secolul XXI

58 60 61

Miron Radu Paraschievescu Feodor Mihailovici Dostoievski

64 65

Comorile noastre literare

63

Recenzie

66

Județele României Culturale

69

Blog, blogger, blogging Lansare de carte. Impresii. Critici

72 74

Shatter me

Alba – județ cultural

67

70

Fața în palme

75

Sibiu - văzut prin obiectivul foto

79

În vizită pe la...

Întrebarea lunii

Ce înseamnă revista A.V.A pentru voi ?

Recomandări

Un bulgăre de lumină Jurnal

78 82

83

85 86 86

Redactor Corector și Fondator: Netcă Adina Mălina - Timișoara Redactori adjuncți : Șerpe Anca, Alba Iulia și Maya Ianolia, Craiova Promovare și imagine: Dragomir Adrian, Câmpina Design și Ilustrații: Puiu Anna, Timișoara Fotografii realizate de: Humeniuc Lavinia, Timișoara

Fulga Alexandra, Iași

Pruteanu Sergiu, Cantemir - Moldova Diana Ciurtin, Madrid

Colaboratori: Rusu Liliana, Deva Maftei Lăcrămioara, Pașcani Irina Binder, Brașov Teodor Dume, Oradea Cristi Negoiță, București Florin Matyas, București Ivcelnaiv, București Marcel Ionel Vișa, Alba Iulia Anna E. Puiu, Timișoara Denisa Aricescu, București Mónika Tóth, Covasna Romița Mălina Constantin Răzvan Claudiescu, București Radu Theodor Saizu, Craiova Lucian Pintilie, București Ines Vanda Popa, Timișoara Ștefania Dobre, Craiova Anca Crăsneanu, Satu Mare Renate Müller, Germania Dance Ioan, Timișoara Ana Bulai, Constanța Raluca-Ştefania Pîrvu,

Curtea de Argeş Ioan Ciprian Moroșanu, Fălticeni Carla Francesca Schoppel Florin Andronic, Vernon Hills, IL Dorel Dumitru GAVRILOVICI VIOREL SUCEAVA Cornelia Romașcu, Tulcea Danuț Belu, Urechești Vrancea Constantin Cristescu, Vatra Dornei Mihaela Oancea, București Titina Nica Ţene, ClujNapoca Ioaniciu Florin Cătălin, Teiuș Ciupercescu Mihail, București Roxana Codin, București Nicola Popescu, Constanța Diana Ciurtin, Madrid Lucian Anton Sipos, Timișoara Mihaela Tălpău, București Stejărel Ionescu, Timișoara

Mihai Rujoiu, Câmpina Rodica Răpeanu, Constanța Nicolae Vălărean Sârbu, Sibiu Valentin Tufan, Buzău Carmen Enache, Caracal - Olt Chirea Nicoleta, Mangalia Theo Cosmin Ana Maria NC Tomescu Raluca Alex R. Ward Dana Popa, Londra Graphic Florin, Uk Mihai Tomiță, București Simona Antonescu Oana Heller, Cluj- Napoca Viorel Marele, Roman Larisa, Petroșani Andreea Elisa Roff, Cluj Mălina Prunduş, Cluj Bischin Maria- Roxana, Sibiu Bianca Călin, Grecia Mălina Barbu, Întorsătura Buzăului

4

5

Importanța lucrurilor m Strângem pe aripi, umplem inimile de căutare, de zbor, de bucium înspre a ne află destinaţia, menirea, pentru a ne găsi fericirea şi liniştea , pentru a ne împlini sufleteşte şi spiritual , însă avântul nostru constant ne face să trecem pe lângă multe lucruri ce sunt mai importante decât destinaţia sau frumuseţea zborului. Pe lângă noi se derulează atâtea lucruri frumoase, incontestabil de admirabile ,care ne pot copleşii , fericii şi umple sufletul de frumos .

Stau şi mă întreb câţi dintre noi s-au bucurat cu inocenţa unui copil la prima apariţie a unui ghiocel , la prima străpungere a primului fir de iarbă, la prima îmbrăţişare a zefirului de primăvară au zâmbit cu capul gol îmbătaţi de inocenţa primăverii ce tocmai avea să vie ?

Când am zărit ultima oară întoarcerea cocorilor, prima apariţie a berzelor, 6

sau cântul privighetorilor , al ciocârliilor, sau prima vestire a cucului cum că vine primăvară ?

Câţi dintre noi ne avântăm primăverile în parcuri pe alei ,uitând de noi într-un zâmbet de soare, fermecaţi de povestea primilor muguri sau de tandreţea zborului florilor de păpădie ?

Iar primăvară îşi are propria ei melodie, o piesă desprinsă din tărâmuri de poveste în care idile se nasc cu repeziciune şi cresc cu fiecare zi care ne împinge care un alt anotimp care mie îmi umple inima de zâmbet şi energie şi anume, vara !

Vara pentru mine reprezintă echilibrul suprem pentru că îmi

permite o libertate de mişcare foarte lejeră din toate intru mine reprezintă un anotimp în care mereu îmbinăm utilul cu plăcutul ajutând pe cei dragi mie la diverse activităţi domestice când vacanţele mi se intersectau pe drumurile satului în care am fost crescută cu atâta drag , precum şi frumoasele tabere sau ieşiri alături de cei dragi mie în diverse locaţii frumoase din acest decor pitoresc, numit ţară noastră .

mărunte în viața noastră Şi cum să nu îţi simţi sufletul plin de bucurie numai simţindu-te în mirificul san al naturii ce ne oferă cu atâta senzualitate dragostea ei eternă ! Să nu mai vorbesc de ploile repezi ce nasc poveşti în vara fierbinte sau de zâmbetul tandru al curcubeului timid, o încântare divină pentru suflet, spirit, privire ! În toată frumuseţea verii nu vreau să omit perioada cu cercei cireşii la urechi, freamătul valurilor sau foşnetul vântului printre crestele munţilor, dansul inimii pe notele profunde ale unicităţii unui frumos ce ni-l conferă pământul ce ne-a dat viaţă pământul ce ne unge la suflet cu miere şi bunătăţi Toamna este un anotimp al împlinirilor în care culegem ce semănăm, în

care adunăm lucrurile mărunte ce ne-au înseninat cerul vieţii în albume în care ne aşezăm amintirile de suflet, pliate atât de frumos.

Toamna un anotimp în care se numără bobocii, anotimpul în care lucrurile se pun în mişcare din toate punctele de vedere, iar activitatea spirituală sau stintifică nu face decât să încununeze sufletul care se desăvârseste ,se cizelează sau se pregăteşte pentru viaţă . Toamna este anotimpul recoltelor, al ultimelor nunţi, este sezonul în care se adăpostesc seminţe sub pătură tăcută a pământului ce va dormita până la primăvară viitoare , este sezonul bogăţiei şi al liniştirii propriului EU!

Iarnă un anotimp pe care îl iubeam pe vremea copilăriei cu revelaţia copilului care adoră surprizele , căruia îi plăceau sărbătorile şi aşteptăm cu infigurare sosirea Moşului parcă mă văd şi acum cum despachetăm cu mânuţele acelea mici şi cu sclipiri jucăuşe în ochi ceea ce găseam frumos împachetat . Iarnă este anotimpul în care toate odihnesc, vegetează visând la trezirea la viaţă a naturii din toate punctele de vedere.Pământul îşi pune şal de mătase albă, copacii se prefac în bomboane fondante , inghetandu-şi sufletul , totul este o lume de poveste în care oglinzi mari că într-o sala de bal, vor parcă să ne fure sufletul . Însă sufletul nostru ne este promis spre alte zări, spre alte emisfere, spre alte locuri .

7

Să ne bucurăm fiinţă de zâmbetul unui copil, să explodam a bucurie la primul încânt de primăvară, să tresărim la cântecul fiecărei ploi , să explodam de bucurie la zâmbetul fiecărui curcubeu, să devenim una cu cerul lumina, mulţumind pentru darul de viaţă din fiecare dimineaţă, să preţuim zborul clipei că şi cum ar fii ultima , preţuind totul în jurul nostru fără a judecă, trăind cu înţelepciune , putem fii fericiţi ... fericirea nu este o stare relativă, fericirea este

o stare dobândită, trebuie să dăruim că să primim, cu cât dăruim mai mult neasteptand recompense cu atât putem fii mai fericiţi , frumuseţea darului ne poate aduce perspective noi prin care să putem desăvârşii actul fericirii , permanetizându-l .

Definiţii ale fericirii s-au dat cu zecile pe parcursul anilor, fiecare om este frumos şi diferit prin unicitatea sufletului sau, toţi ne dorim sentimentul de fericire, împlinire, însă nu toţi îl trăim la fel şi nu

pe toţi par să ne fericească aceleaşi lucruri ,însă cu siguranţă pot afirmă un lucru şi cred că nu greşesc, fericirea constanţa izvorăşte din frumuseţea lucrurilor mărunte şi nu este prea greu în a fii fericit zi de zi... cea mai mare fericire ce-ţi poate fii dată este atunci când zorii dimineţii îţi bat zâmbitor la geam ,iar tu constaţi că este altă zi în care ţi-a fost dat să te bucuri şi să te dăruieşti cu toată fiinţă !

Să dăruim fericire pentru a fii fericiţi !

Liliana Rusu, Deva

8

V-aţi gândit vreodată cât de importante sunt acele lucruri mărunte din viaţa fiecăruia dintre noi ? Ştiţi de câte ori le întâlnim într-o singură zi fără să ne dăm seama ? Ele se petrec atunci când nici nu te aştepţi şi ne fac fericiţi, ne fac să ne dăm seama că viaţa e frumoasă şi are un sens.

Faptul că dimineaţa răsare soarele, fie el şi bolnav de septembrie, reprezintă o mare importanţă pentru noi.

Când deschidem fereastra şi ne întâmpină un zâmbet cu multe raze chipurile ni se luminează şi întoarcem zâmbetul înapoi.

Influenţa lui asupra sufletelor noastre este uriaşă.

Într-o zi proastă, din toate punctele de vedere, mergi pe stradă supărat, neînţelegând viaţa, neînţelegând de ce ţi se întâmplă ţie...vezi un îngeraş mergător cum se îndreaptă către tine clătinându-se, cu obrajii roşii şi zâmbetul până la urechi...nu ai cum să nu zâmbeşti ! Uiţi de supărări, de necazuri şi parcă îţi vine să-l mănănci ! Abia atunci realizezi cât de importantă e viaţa, ce rost are de fapt omul în ea. Din acel moment parcă îţi doreşti să faci mai multe, îţi doreşti să ai mereu acea dorinţă şi acel zâmbet pe chip. Un zâmbet de copil, oferit gratis, îţi poate schimba

starea sufletească !

Te plimbi pe aleile parcului şi deodată se aşterne un covor colorat în culorile curcubeului...

Milioane de flori domnesc în paradisul lor colorat invitându-te din prviri să le admiri. Te simţi un om important în acel moment pentru că te afli alături de zeiţele naturii, inspirând mireasna oferită de ele.

Toate aceste lucruri mărunte, din viaţa noastră, ne fac importanţi şi odată ce le întâlnim ne dăm seama că viaţa înseamnă altceva decât probleme şi supărări. Important este să avem puterea şi dorinţa de-a le simţi şi de-a le întâlni, restul va veni de la sine !

Lăcrămioara Maftei, Pașcani

9

Interviu Irina Binder, autoarea volumelor Fluturi, este o persoană comunicativă, care iubește oamenii și are o slăbiciune pentru fluturi. ” Nu ştiu ce m-a format pe mine ca om. Pentru eporter: Ne puteți spune câteva cuvinte despre dumneavoastră? că dacă m-ar fi format experienţele neplăcute rina Binder: Sunt o persoană simplă, deloc ieşită din şi suferinţele, nu aş mai comun. Iubesc viaţa şi oamenii şi încerc să mă bucur fi fost omul de azi. Dar de orice oportunitate de a fi fericită. ceva m-a format aşa cum sunt: o visătoare, o eporter: Ce vă inspiră sa scrieți? naivă, un suflet de copil care crede copilăreşte, care iartă copilăreşte, rina Binder: Viaţa, oamenii şi experienţele personale care iubeşte copilăreşte... sau ale celor din jurul meu.

Vreau să rămân aşa... să cred în continuare în eporter: Cât de mult înseamnă pentru oameni buni, în pace, în dumneavoastră lectura? dragoste, în frumos, în iertare...” rina Binder: Este o parte importantă, care, cu cât

R I

R I R I

lipseşte mai mult, cu atât sărăceşte mai mult sufletul, atât de momente frumoase, cât şi de învăţături preţioase.

R

eporter: Considerați că tinerii din ziua de azi iubesc la fel de mult cărțile?

11

I

rina Binder: Nu. Foarte puţini tineri iubesc cărţile, iar cei care nu le iubesc sunt cei care nu cunosc plăcerea şi importanţa cititului. Au alte activităţi pe care le consideră prioritare, deşi sunt irositoare de timp. Mai mult de atât, tinerii nu mai au ambiţia de a fi culţi sau de a cunoaște şi nu este vina lor, ci a acelora care promovează false valori.

R

eporter: V-ați gândit vreodată să renuntați la a scrie datorită criticilor?

”Sunt un om ce iartă fără a aștepta să i se ceară iertare, care acordă încă o șansă și încă una, crezând în reabilitare, un om capabil să uite orice rău dacă i se oferă puțină iubire.”

I

rina Binder: Niciodată. Ar fi ca şi cum aş renunţa să mai merg datorită pietrelor de pe drum. Să nu uităm că este o diferenţă mare între o critică pertinentă şi constructivă şi o părere oarecare, iar eu ştiu să le deosebesc. Nu oricine are calitatea de critic. Nu orice persoană care îşi dă cu părerea despre o operă literară este critic. A fi critic presupune a avea la bază studii, cultură, experienţă şi obiectivitate.

Restul, sunt doar cititori cu păreri, care au dreptul să placă sau nu o opera literară.

R I R I

eporter: Cum ati caracteriza un scriitor?

rina Binder: Un om care simte şi care doreşte să-şi împărtăşească trăirile. Şi, mai ales, un om curajos. eporter: În opinia dumneavoastră a fi artist e un mod de viață?

rina Binder: Nu, este doar o stare în care crezi. A fi artist înseamnă a dărui lumii talentul tău, nu viaţa ta.

12

R I

eporter: Ce ne puteti spune despre cartea Fluturi?

rina Binder: Este o poveste de viaţă care trebuia spusă. O poveste în care mulţi se regăsesc şi care face cititorul să caute adânc în sufletul lui pentru a se redescoperi pe sine. Este o carte care nu poate fi doar citită, ci este trăită intens cu fiecare emoție.

R I

eporter: Urmăriți de cele mai multe ori mulțumirea sinelui sau mulțumirea celor din jur?

rina Binder: Deşi suţin mereu că, cea mai importantă persoană din viaţa mea sunt eu, întotdeauna urmăresc mulţumirea celor din jur. Nu pot trăi pentru mine. Trăiesc pentru şi prin oamenii pe care îi iubesc.

R I

eporter: Vă rog sa adresați un mesaj tinerilor care citesc această revistă.

rina Binder: Aş vrea să îi încurajez să fie originali, să îşi urmeze visurile, să nu se străduiască să se încadreze în tipare, să aibă ambiţii adevărate, să îşi reconsidere valorile şi să lupte pentru a deveni oamenii care îşi doresc să fie. Un om mulţumit de sine, indiferent cum arată, ce ocupaţie are şi ce lucruri deţine, va fi mult mai fericit decât un om care se încadrează în tiparele acestei societăţi care se îndepărtează din ce în ce mai mult de esenţial. Şi îi mai îndemn să facă totul cu iubire, fiindcă nu vor da greş!

13

UMBRE ŞI LACRIMI am trăit şi trăiesc printre lucruri iar lucrurile acestea îşi cară printre ziduri umbrele fără de care nu ar fi fost privilegiul de a exista

Cât voi merge și până unde, n-am să știu Dar temător nu o să fiu Căci nu sunt mort și nici prea viu, Ci adormit și-n vis, și sper să mă trezesc târziu Cristi Negoiță, București

dincolo de toate acestea doar zvonurile trec peste urmele-adâncite în rană ca şi cum aş fi vinovat de tot ce s-a pierdut între lacrimă şi durere

TU EȘTI TOT CE MI-A RĂMAS!

e târziu şi cerul apune aerul puţin şi el sufocă întâmplarea s-ar putea ca cineva să mă imite însă jumătatea mea (aflată în derivă) înceracă o nouă trecere

Tu ești soarele și luna.

Ești că o stâncă de granit.

De tine eu mă agăț Ca un îndrăgostit.

şi s-ar mai putea ca infinitul să-mi grăbească plecarea...

Teodor Dume, Oradea

Numai tu mi-ai m-ai rămas, Visul meu, iubirea mea.

Fără tine mi-ar fi greu...

N-aș rezista.

Îmi spui povești cu zmei și zâne. Și îmi spui că sunt voinic.

Eu te cred și încep să sper...

Am adormit.

Florin Matyas, București

Pășind încet, mergând grăbit

rugăminte

Pășind încet, mergând grăbit, Mai stau un pic Și uit de ce, de unde, am venit.

Savurez tot , dar nu pricep nimic.

poartă-mă te rog la piept între sânul stâng, mai mic și ăla drept ca pe-o amuletă luată de la Antichități și nu-mi spune ce ai mai purtat la piept în alte dăți.

Călcând în vag, pe drumuri dintre stele Îmi văd de ale mele, Dar nu simt ochii nici acele, Buze, ce le sărut și-apoi le uit și le fac rele.

15

am zis, am zis. am zis că să mă așez și io un pic, să scap de tinerețea asta care nu mă lasă să stau în casă și că m-apuc să scriu. așa am zis. acum douăzeci de ani, așa am zis. și uite unde-am ajuns. am aproape o vârstă și n-am scris mai nimic. alții, vorba aia, se apucau să moară la anii ăștia la care io mai-mai că m-apuc de scris. în fine, nu mă plâng, afară plouă, ploaia spală geamurile, geamurile îmi arată totul mai clar; știu ce vreau să scriu; adică dacă aș putea să mă uit pe geam și să-mi dictez gândurile fără să deschid gura sau să fac un alt gest aș scrie o carte formidabilă; știu exact ce vreau să scriu. hai că mă așez un pic în canapeluța asta pufoasă a vârstei a doua și după, m-apuc să scriu.

Ivcelnaiv, București

când mi-e dor îmi beau cafeaua în barul gãrii în urechi sã-mi vâjâie sosirile și plecãrile tale în vagoane de tren brumate mã prefac cã te aștept pânã când scrumul țigãrii îmi arde epiderma sentimenentelor și-mi amintesc că sunt viu ușa trântitã de viscol face loc câinilor de pripas care-mi amușinã trupul în cãutarea unui suflet bine ascuns printre tendoane ligamente organe captiv în durerea de-a fi resimt dorul acut las ceașca pe gresia rece și vin la tine cãțărat pe vagoane întregi de amintiri Marcel Ionel Vișa, Alba Iulia

Amorțeala sufletului

O carte

Ai venit după luni de așteptare, După nopți de beții în vise, Crezând că îți voi da din nou crezare Te-ai ținut de cuvintele promise?!

Agitaţie.

Urma o călătorie.

Timpul se lupta, C-o umbră argintie.

Buzele-ți sărută precum nimic nu s-a-ntâmplat, Ochii tăi mai caută-n mine; Ceva ce eu însămi credeam că e adevărat, S-a transformat totuși, în ruine.

Nu ştiu, ce-mi trebuia Dar nu eram stăpână, În minte-mi răsuna, Tot ce lăsam în urmă…

Tu mai cauți și nu-ți dai seama Că dintre toți ce i-am visat, Erai singurul ce-mi trezea teama, Că probabil m-ai uitat.

Eram neliniştită, Şi parcă mi-era greu Să leg o frază, două, Să fug cu gândul meu…

Dar uite cum se pierde timpul… Și tu te pierzi cu el în amintiri; Am scos din inimă și creier ghimpul Ce mă rănea cu-ai ochilor tăi luciri.

Dar brusc, mi-am amintit, Că puteam lua cu mine, Ceva ce mă-ndulceşte, Ceva ce-mi face bine…

scriu

M-am luminat ştiind, Că m-aştepta o carte, Cuvinte puse-n ramă, O carte, fără moarte…

O carte !

Anna E. Puiu, Timișoara

din cântecul păsărilor din linia palmei tale din privirea ta senină din zâmbetul tău şăgalnic din culoarea sufletul tău din lacrima universului din izvorul gândurilor din tăcerea inimii scriu zeci de sonete într-o seară cu miros de tei

Denisa Aricescu, București

Mónika Tóth, Covasna

17

când îmi locuiești cerul ŞI TE-AI DUS, DULCE MINUNE Şi te-ai dus, dulce minune, Cei de lemn să zboare, Să aibă în suflet un nume, Cu miros dulce de floare.

Nu-i de privire subţire, Să fii a mea minune, Să mă simt un fin mire, Doar inima adevăr spune.

Ce tare doare o minciună, Spusă de acei nemuritori, Şi încălecai pe-o prăjină, Să fii simbolul pentru răpitori.

Răzvan Claudiescu, București

atâta timp cât poți privi straniu am să găsesc în pietre șiruri de oceane inima va succeda întunericul și lumina căci iată pe trupul femeii se înalță cruci și ard lacăte pe drumul meu nimeni nu spune despre deșerturi cu noduri dureroase nici despre paranteze în sensuri dezghiocate de existență sau clone cu palme întinse sub piele ți-am spus că există un tub unde nu se trântește ușa te aștept ca un acrobat cu un ochi care râde și unul care plânge pentru că trupul tău îmi scrie farmece în tăcere pentru că ochii tăi văd în mine aripi de fluture să nu crezi legile care sapă tranșee pentru înecați când vei simți că ești singură Romița Mălina Constantin

18

Porţie de soare Hai să-mpărţim o porţie de soare, Cu garnitură de ploaie şi de stele, Iar la desert servi-vom fiecare O linguriţă de bune şi de rele. Îţi tai acum bucăţi de fericire Şi-ţi dau să guşti din colţul meu de rai Şi o să-ţi torn în pahar nemurire, Dar vreau să sorb din dulcele tău grai.

Pun la dospit speranţă şi lumină, Apoi adaug arome de trecut, Muşcăm acum din grijă şi din vină, Că am pierdut, ce poate n-am avut.

Scot din cuptor o inimă şi-un suflet, Inima-i scrum, iar sufletul arzând, Era o vreme când savuram un zâmbet, Ne degustam pe buze rând pe rând.

Amestecând iubiri fulgerătoare Am preparat şi drame şi plăceri, Acum înghit în sec şi parcă doare Că tot ce-aş comanda, servit-am ieri.

Radu Theodor Saizu, Craiova

Să rămâi sau să pleci Afară e noapte şi în juru-mi e pustiu Să plâng e devreme,să rad e târziu Fruntea mi-e umedă,palmele îmi sunt reci Şi aştept cu nerăbdare să rămâi sau să pleci Totul în juru-mi e cald şi înecăcios Tu razi la mine cu un răs mincinos Sufletul îmi e în inimă Venele sunt reci Şi aştept tremurând să rămâi sau să pleci

Mi-e gândul haos că lumina dintâi Poate că ar fi mai bine să pleci dar vreau să rămâi Mi-e milă de mine şi încep să înţeleg că între bine şi rău,eu răul aleg Mi-s ochii fântână şi cerul prea greu Visez tremurând că eu nu mai sunt eu Îmi prind fruntea arsă în palmele reci Şi aştept tremurând : Să rămâi sau să pleci Lucian Pintilie, București

19

FANTASME Am să îți șterg prezența din colbul meu de vise Nimic să-mi amintească din toate câte-ai fost, Te-am zămislit din lanuri de gingașe narcise Ești mal înfrânt de gânduri în clipe fără rost.

Lunatică fantasmă fără de chip și viață Ți-am spulberat cenușa-n răspântie de drum, Nici umbre nu există din tine-n dimineață, Doar pescărușul țese descântece în scrum.

Ai fost o-nchipuire de albatroși în ceață, Otravă de iluzii în suflet inocent, M-am dezbrăcat de tine ridicolă paiață, De azi te iert de toate, ți-e sufletul absent.

Uitarea se așterne în timp ce marea tace, Un licurici dansează-n petale de cais, Renaște-n mine viața prin rugăciuni de pace Și fluturi desenează pe buze galben iris.

Îmi înflorește ziua cu ametiste-n cale Iar zâmbetul mi-e iarăși un zmeu în răsărit, Te-am aruncat în hăul nefericirii tale, Ești doar un chip de humă din visul meu cioplit.

Când hoinăresc în vise te risipești în basme Te-au spulberat talazuri ca prundul de la mal, Nici nu-mi aduc aminte de ai purtat un nume, Eu cred c-ai fost doar sarea prelinsa de un val.

Ines Vanda Popa, Timișoara

20

.

SENTIMENT HAOTIC Pasiv un sfert din gând rotește-n cer Clipe scurte-n iubire, unde visele pier, Și-un gând mai lung aleargă de zor Pe undele visării, împiedicate de un dor.

Sentiment haotic schițezi într-o grimasă Când nicidecum gândul trist nu te lasă, Și-acoperi cu sufletul cald o rană ce doare Privind neputincios cum visul îți moare.

Pe cer îți plimbi încă privirea îndurerată Lăsând pe-un nor drept reper o pată, Te ascunzi după iluzii, în speranță te scalzi Prin ochii tăi trişti...acum umezi, acum calzi, Nor ce acum plânge cu picuri în neștire Peste chipul tău trist ce crede-n iubire. Şi-n fapte de suflet îți oglindești privirea În momentele grele, când te pierzi cu firea.

Anca Crăsneanu, Satu Mare

Ecoul paşilor…

Ecoul c-o muzică freamătă, Nerostitele gânduri dintre noi Ce răsună-n depărtarea mută Veșnic propulsată d-amândoi.

Suspine de-o galbenă culoare Pe-ntreaga-ți față se revarsă Meditația respirația-ți taie În negura uitării parcă-s plecată.

Vântul adie cu-o veche durere A frunzelor rămase printre copaci Ce sufletul fără-ncetare și-l-ndoaie În simple, triste și amintiri vechi.

Tu rămâi același, fără-ncetare, Durerea frunzelor va fi a mea-n veci.

Tu ești vântul ce-n zare străbate Copacii nemilos, de glaciare osândiri Ștefania Dobre, Craiova

zdrobit…

contopire

păşesc încet târându-mi paşii ca un soldat rănit ce-a revenit din câmp

sunt sora albastră a vântului cu el plutesc şi în gând îmi şuieră verdele verii

şi-am obosit în jurul meu pustietatea zace

înot prin valuri de ceaţă pe unde imense fără sfârşit cu aripi de mătase-n tăcere

singur stau cu neputinţa mea de iarnă mi-este părul nins în ochii mei s-a stins lumina:

Renate Müller, Germania

de-atâta plâns…de-atâta plâns 21

Toamna sufletului meu premoniții

E toamnă iar şi zilele-s mai scurte, Nopţile-s mai reci şi timpul trece greu.

Mi-e frig in suflet şi îmi aduc aminte De flacăra fierbinte ce-ardea în trupul tău. Îţi caut paşii, în lumina oarbă a unui felinar, Sub frunzele aşternute pe aleea întunecată.

Le-aş aduna pe toate şi-aş face un altar, La care să mă-nchin, să te mai văd o dată.

Să-ţi cer iertare, tu să mă ierţi cu-n zambet, De pe buze să-ţi culeg sărutul Să îngropăm ‚,adio’’ ce n-a fost spus din suflet, Sub un altar de frunze, să stea în veci cuvântul.

Să ne iubim din nou, cum o făceam odată, Să ne-nţelegem din priviri şi să simţim fiori, Să alergăm din nou spre odaia luminată, Să descătuşăm iubirea-n patul răvăşit, împodobit cu flori.

era în toamnă lui martie când mi-ai închis prima data ochii, am rămas, tremurând,cu gândul curgând pe pleoape, cu imaginea voalată, distrusă de lumina de dincolo de întuneric. te-aș fi chemat,dar tu nu mă refuzi și n-are rost.era mai frumos când muream amândoi. acum e prea multă lu(me)mină.

Ana Bulai, Constanța

Dar acum e toamnă-n suflet la fel ca şi afară, Amintirile, ca frunze cad şi vor să-ţi ţină locul.

De-i toamnă şi la tine şi-i rece, vino iară, Te chem iubire, mi-e frig, aprinde iarăşi focul.

Dance Ioan, Timișoara

Sora Lunii Atârnam doar de un fir de aţă; aveam un zâmbet amar arborat pe faţă, și-o lacrimă indecisă ce nu se hotăra dacă să se prelingă, sau lipită de colţul ochiului să stea. Şi mă băteam cu Luna pe noapte, ne duelam în gânduri şi şoapte, eram la fel de singure şi nebune, îmbătate de dor şi uitate de lume.

22

Ne depănam povestea depe-un colţ de cer, ea - seceră mută, eu - umbră uitată, cu aripi de fier, îngânam cântece triste şi pline de mister, despre feţi şi luceferi ce nu mor şi nu pier. Şi-mpleteam rugile-n lacrimi, pentru o lume de durere şi patimi, pentru suflete rătăcite pe drum, pentru iubiri ucise din pântec, şi vise prefăcute în scrum.

Raluca-Ştefania Pîrvu, Curtea de Argeş

MEANDRE Fără meandre,poate, nu ar fi cursul drept Și firul vieții mele s-ar îngroga în maluri, Îmi susur unduirea clipocindă în piept Căci mi se frânge valul lovind în idealuri.

Îmi amintesc izvorul ce a săpat în stânci, Cătând către lumină, senin și infinit, Nebănuind că soarta mi-e a umbla pe brânci, Alunec pe meandre firav și obosit..

Străin îmi e meleagul pe care îl sărut, Oglinda limpezimii răpit-o-mi-au furtuni, Mă risipesc pe cale în fiece minut, Am vrut s-ajung o mare, nu mai cred în minuni..

Ioan Ciprian Moroșanu, Fălticeni

Afazie Sub ancora picioarelor au curs tainele originii unui labirint de necuprins. În tăcerile noastre am învăţat permeabilitatea frontierelor şi regulile unei sarabande miraculoase.

Lumea vegetală ne-a cusut inimile cu alge şi ne-a plimbat limbile fără cuvânt.

Gura mea- mai curbată decât un arc mongolez s-a prefăcut în boltă pe umerii tăi ca pe umerii lui Atlas.

Tu- năvod de umbre şi dezlănţuite valuri te-ai strecurat în pliurile neregulatei mele realităţi, preschimbându-mă în măştile-ţi caste.

Voiai să asişti la intrarea în mine fără să ştii că deja mă locuiai.

Carla Francesca Schoppel

23

Te-am invitat iar Toamnă!

Te-am invitat să vii iar toamnă, Cu pasul tău scump, delicat; Cu vânturi reci, răcoare-n seară, Să suflu iar mai uşurat …

Te-am invitat de zeci de zile!

Când soarele mă dogorea, Şi mă gândeam cum iar în tine; Culori de basm voi revedea.

Te-am invitat căci ai în tine, Un susur blând de frunză-n dor, În tine codrii ştiu să cânte! Şi să-mi aştearnă a lor covor.

ÎN PORTUL... În portul unde nu mai vin corăbii Rămas-au triste dorurile mele, Din zborul lor rănite păsări, Se vor opri, să facă cuib în ele. Și parcă plânge marea în apus Pe un ponton uitat vreme, Că ultima corabie a strâns Toate speranțele în vele.

24

Te-am invitat şi-acum revine, Al tău miros îmbietor …

Căci eşti aproape lângă mine!

La prag ai revenit cu dor.

Bine ai venit o toamna scumpă!

Artist măreţ, dar trecător …

Ce-mi vei creia sute de pânze, Din frunzele ce-n tine mor.

Te-am invitat şi-ţi cânt de bine!

Căci vom străbate zile-n doi …

Spre noi apusuri de rubine, Ce le-om semna ca doi eroi.

Florin Andronic, Vernon Hills, IL

Dar vântul n-a avut putere Să umfle pânză de catarg, Și risipește în tăcere Toate speranțele în larg.

Să le adune albatroșii Și să le pună printre valuri, Când norii plâng cu lacrimi roșii În portul trist și singur de pe maluri.

Dorel Dumitru

Fusul de vise Un vânt aduce ploaia şi norii îi adună, pe chip îţi simt văpaia, iubirea în furtună. din ploie-aleg un strop şi-l pun pe chipul tău, să simt al tău potop când curgi în dorul meu.

E mult de când te simt şi creşte-a mea dorinţă, când eu te vreau nu mint chiar dacă-s în căinţă. vreau doar sărutul tău să scap de ce m-apasă, nu vreau să cad în hău căci dorul nu mă lasă.

Eşti tu destinul meu? mă-ntreb de-atâtea ori, de ce îl duc din greu, pe strune de viori? c-am pus iubirea mea să curgă pe arcuş, şi-am pus în tine-o stea să lumineze sus. Şi drumul meu să-mi fii când buzele te-ating, ca tu să mai revii, cu flori eu să te ning. aş vrea în ochi să-ţi pun un fus ce toarce vise, şi-apoi să le aduni în nopţile promise.

Să nu mă laşi pustiu cu sufletul în palmă, cu tine vreau să fiu să-mi vindeci a mea rană. eu nu mă-nchin la zei, dar stau în rugăciune, iubirea dac-o vrei în vis s-o strigi pe nume.

RĂTĂCIRE Plecasem demult (de ce-aș mai fi rămas?)

Plecasem către nicăieri Mă chemase un glas.

Pășeam numărând amintiri Ca pe mătănii, Spre mântuire Și presăram vise Să nu mă rătăcesc pe drumul spre noi.

Tu m-ai strigat mai apoi Însă fără ecou.

N-am auzit glasul tău Doar, pașii mei șovăielnici Căutau cărarea spre ÎNAPOI Cornelia Romașcu, Tulcea

Căci ea se-aprinde iar într-un sărut aprins, să lumineze-n dar, sufltul tău cel stins. c-aşa o să trăiesc ,cu tine lângă mine, şi-apoi să te iubesc în nopţile divine.

GAVRILOVICI VIOREL SUCEAVA

25

Muntele Curând voi urca pe munte şi sus în vârf de tot am să indind mâna firavă spre cerul cald şi smuls din veşnicie...

Urcuşul e destul de anevoios dar pentru munte merită să depui efort, măcar efort metafizic, cum a depus Blaga poetul nostru de munte poetul nostru filosof

Şi-a dedicat viaţa strălucirii muntelui iar muntele, că un străjer fidel a rămas acelaşi munte impunător plin de mister şi de primejdii pe care numai acolo le întâlnim numai acolo sus pe munte acolo unde nu doar aerul este mai tare, ci şi dragostea este mai aproape de cer Danuț Belu, Urechești - Vrancea

ŢI-AM DECUPAT... Ţi-am decupat o clipă din toamna vieţii mele Şi-am pus pe ea culoarea din apusul liniştit, Din cerul plin de noapte eu ţi-aş culege stele, Să-ţi fac lumini prin vise,prin zbor dezlănţuit. Ţi-am decupat şi-o frunză din suflet c-un fior, Tu visătoare treci,şoptind cuvinte mi-ai promis, Pe suflet să-mi aşezi tăcerile ce plâng din nor, Să-mi scălde lin cuvântul pe care nu l-am scris. Ţi-am decupat cu vântul ce-n suflet mă apasă, Trei paşi de vals să facem iubito prin grădini, La pieptul tău mă strânge,te rog apoi mă lasă, Singurătatea mea să o topesc,în ochii tăi senini.

Constantin Cristescu, Vatra Dornei

26

Muza versurilor mele Gânduri risipite-n vânt, Au fost prea multe-n mintea mea, Nu puteam să scriu vreun rând, Fără a mă gândi la ea…

Zi şi noapte o visam, Privirea ei mă fermeca, Surâsul ei îl adoram, Şi pielea ei de catifea…

Ea a fost fata din vis, O zeiţă a iubirii mele, Iluzie pierdută trist, Muza versurilor mele…

Acum un sentiment puternic, Simt când mă gândesc la ea, De ce-o iubesc încă nu ştiu, Dar într-o zi sigur voi afla.

Ioaniciu Florin Cătălin, Teiuș

Cu veşnicia a-nceput…

Mă grăbesc! N-am să te-aştept o veşnicie! Şopteai glumeţ, rezemat de tocul uşii...

Iar din şoapte se desfăceau braţe Care mă-mpresurau mătăsoase.

Aerul scăpăra-n jurul nostru, Îmbibat de extaz...

Zvâcnea timpul în hoinăreala lui prin infinit, Iar eu zăboveam alintată, Dilatând clipele, Când lumea izvora Năvalnic din abisurile noastre.

Veşnicia e-nceputul! răspundeam cu tâlc...

Uite cerul cum scutură văpăi de ametist...

Mihaela Oancea, București

A câta toamnă-i asta?

Dansează picăturile de ploaie în toamna ce-mi aduce aminte îşi udă vântul haina prin vechile clădiri Copacii se despoaie bătrâne frunze cad sub stropii grei de ploaie se adună apa-n vad.

A câta toamnă-i asta Ce vine lăcrimând?

Nu vreau ca să le număr şi nu voi şti nicicând...

Titina Nica Ţene, Cluj- Napoca

27

Hibernare ruginiul strigăt al frunzelor din toamnă dus de vânt nu va avea ecou și se va stinge lacrimă pe geană înecând privirea ce ar zbura din nou zările s-or strânge în gratii de-ntuneric pasărea visării va sângera-n apus tot ce-a fost aevea va bântui himeric gândul de pe urmă va licări răpus

gerul alb va amorți gemând curgerea de clipe-n așteptare și se vor face falii în pământ prin granițele ce au fost hotare se va stinge lacrima pe geană înecând privirea ce ar zbura din nou ruginiul strigăt al frunzelor din toamnă dus de vânt nu va avea ecou Ciupercescu Mihail, București

Simţire transcendentă îmi cresc noduri în palmă și respir ,în zob de stele mă mângâie praful lor de constelații ,încât visez ... îmi doarme amorul întors ,precum un cerc transcendent...de suflete împărțite, de doruri despărțite, de veșnicii nenumărate și miez de clipe separate ... e rece marginea timpului ,de fibre dezlegate o sete încărcată de aburi și rugăciuni de fluturi, ce-și au viața, în cântecul unei zile efemere contemplație în nori și divinitate , ce-și cern emoția într-un amurg de-o respirație subțire se așterne tăcerea ,de auzul bătăilor din văzduh ... ce miros a miere, plăcere de idei multiplicate în dezacord ,gândirea dintr-o vară ce sună în sonete și revelații Roxana Codin, București

28

Un înger de-aș fi fost Un înger de-aș fi fost La căpătâiul tău stăteam De-aș fi fost un înger Pașii ți-i vegheam De-aș fi fost un înger Îți stăteam aproape De-aș fi fost un înger Câte nu făceam.

Dar nu ți-am fost un înger La căpătâi eu nu ți-am stat și nu am fost eu înger nicicând nu te-am vegheat că de eram eu înger azi nu plângeam așa ci aș fi stat cu tine nu la mormânt cântam Lucian Anton Sipos, Timișoara

E tristă marea

Hai să compunem

Este tristă marea mea cu gri de ploaie și vânt și eu ce caut urmele tale de pași pe nisip și în cânt.

hai să compunem în culori.. să aruncăm din cer pe nori un curcubeu și mii de flori

Le-aș fi vrut șterse de vânt dar deschizând ochii ele, erau doar în al meu gând.

hai să compunem armonii cu sunete de zeci de mii culori, arcușe, simfonii să fim doar noi din nou copii

Și iar în barca mea de tristețe te caut pe tine salvarea mea, unde eu cu a mea veche luntre navighez către unica scoică ta.

Nicola Popescu, Constanța

hai să pictăm, să desenăm creație nouă sa redăm și să-mprăștiem cu mult avânt iubire-n cer și pe pământ Diana Ciurtin, Madrid

29

Mica lumină Din raza lunii înghețate, pornită să-mi alunge frigul Răsar în mine – parfumate – dorinți albastre cum e inul La tine-n brațe dorm doar stele, cernute-n vise strecurate În inima-ți sorbind inele se-mpodobesc armuri furate Și vreau doar să-ți miros visarea, să-i mai ating petala fină Din scoică să răsară marea și eu să-ți fiu mica lumină Să mă strecor în cantul zilei, nimic și nimeni să mă simtă Curat ca firul viu al filei să te străvezi în viața-mi strâmtă

Mihaela Tălpău, București

CÂTE... mintea mea – o aşchie de sub unghii am scos dimineaţa coborând de pe catarg vântul de seară, m-am uitat la ceas dădea spre amiază şi soarele clocotea pe cer, o femeie mi-a spus că şi-a uitat gândul acasă, atunci m-am scobit în dinţi de unde am scos aşchia a minţii mele.

Stejărel Ionescu, Timișoara

Câte rânduri o să mai scriu, Câte lacrimi mi se vor mai frânge, Auzind paşii tăi cei trişti Şi inima cum plânge.

Câte nopţi or să mai treacă Să te visez plângând Şi eu să fiu departe, Gonit ca frunza-n vânt.

Câte zile or să mai treacă De dorul tău să-mi chinui, Ale mele gânduri oarbe Şi soarta să-mi învinui. Şi cer iar îndurare În ochi să îmi aprindă, Ale tale gânduri calde Mihai Rujoiu, Câmpina

30

Simetrie Timpul lasă urme în cele două medii paralele – văzute-n oglindă ca într-o redare picture in picture.

Antiteza se confundă cu destinaţiile deja-vu-ului – se nasc roiuri între medii într-o simetrie diformă.

Lacătul stă încifrat ca un algoritm imaterial indescifrabil în concretul materiei.

Visele sunt stări suprapuse de transă ce se unesc laolaltă într-un ciclu etern, în continuarea altora – singura punte palpabilă cu traiectul uman.

Valentin Tufan, Buzău

Destine!

De vom visa

Ne târâm pașii tot mai frânți printre spini Culoarul nopții tot rupe vertebre Se mușcă secunda ce curge prin vini Dureri respirând în gânduri tenebre

Când noaptea se destramă peste ape iar stelele se urcă-n Carul Mare, în ochiul meu, iubito, între pleoape, prin sânge-mi faci în inimă cărare.

Pironim destine în legi deșarte Ascultați cum latră cățeii de fier!

Miza e mare... pe viață și moarte, Ruleta rusească se-nvârte cu fler.

De-atâta vreme să vii te tot aştept, de-n gânduri mi-au crescut copaci cu flori flacăra albastră arde jaru-n piept, un curcubeu de sete plânge-n culori.

O mamă își plânge copilul la sân Adormind dorințe cu leagăn în cer Ne pierdem coloana în carul cu fân Mai cocoșați de vremi ca Homo-Faber.

Lovită e mâna acelui ce-ar cere O coajă-nmuiată de pâine prin vin Sleit pân’ la os de puteri si durere Nu-i loc pentru Abel, stăpân e doar Cain

Iluzii n-am, dar am o prevestire, închisă-n amarul dragostei dintâi, în dorul meu îţi vei găsi iubire, şi liniştea vom pune-o căpătâi.

Nicolae Vălărean Sârbu, Sibiu

Rodica Răpeanu, Constanța

31

pornind pe drumul către nicăieri caut ceva alunec prin timp de parcă secunda mi-ar ascunde cuvinte stii căt de greu este să mergi tiptil printre cuvinte să nu trezești ecoul unei amintiri care caută, caută un loc să-și ascundă o imensa tăcere și teiubescul din ea ? aș vrea să nu simt durerea învață-mă în ce cuvinte să nu te mai chem așează în drumul lor semne cu interzis la iubire ajută-mă să-mi desprind privirea de tine încerc acum să descriu cum inspir încă cuvintele ce ne-au unit în poezie presar metafore de un alb prea alb cu parfum de mine chiar îți amintești miros a tinemiros albastru

32

de mă vei căuta drumul spre mine îl vei gasi usor știi unde ? acolo unde-i toamnă cu nopți și luna în primavară vom număra pașii dintre noi mi-e teamă să-ți mai scriu despre iubire unde ai ascuns-o? dincolo de ea, ce-i ? întuneric zidit în cuvinte de ai știi cum tresar când te simt (te superi?) mă împiedic de dorul meu cum să te respir șoptindu-te printre rime am oboist, mă crezi? cine esti tu femeie, te simți bine să fii cuiva poezie?

Carmen Enache, Caracal - Olt

Pe drum de toamnă Se-ntorc cocorii în loc de frunze Pribegind clipa uitării Și beau apă-n loc de suflet Blând, curat - ca spuma mării Râd și sălciile-n apă Când răsare-o amintire Pe drum tâmp de dusă toamnă Îi ia locul o iubire.

Adina Mălina Netcă, Timișoara

Este miezul nopții Cu privirea-n colbul zilei ce-a trecut de noi în zbor La miez de noapte ma întrebi șoptind, tremurând ușor: Doar pentru noi, ziua-n miez de noapte oare s-ar opri, Al timpului furat în șoapte hoți de-am fi?

Sau poate, numai dacă, îmi șoptești cu ochi arzând, Chiar de suntem doar al vieții trecătoare gând, Cu pași de foc și ochi de fum de-am zbura tot mai departe, De timp ascunși am fi în umbra miezului de noapte?

Este miezul nopții, îmi șoptești ușor și moale Pășind departe-n noapte cu picior desculț, agale.

Theo Cosmin

Atmosferă de toamnă Covorul foșnitor Se așterne-ncetișor Pe pajiștea curată Și de-ndată Peisajul se preschimbă...

Vântul bate ușurel, Suierând îngândurel O poveste cu fantasme Și alte mii și mii de basme Despre toamnă din oglindă..

O mireasmă adie-n vântPlutește că un gând; A toamnei adorată Căci mirosu-i o îmbataEa începe o colindă...

E un ritm mai cunoscut Unul duios și plăcut!

Atmosferă e de vis.

Iată! toamnă e aici !

Am zis...

Chirea Nicoleta, Mangalia

33

Curcubeu infinit O taină-ascunsă-n infinit, Prin Galaxiile sonore Cu armonii fără sfârșit, Interioare,incolore...

O armonie rezonantă În Universul necuprins, O simfonie orchestrată A flăcărilor de nestins!

O rază ce deschide calea Spre infinitele culori, Apare și cuprinde zărea În care nu mai poți să mori!

Interioare, incolore...

Devin aici, fără sfârșit Prin Galaxiile sonore, Culori, ascunse-n infinit!

Ana Maria NC

Capcana vieții de altădată Construiesc clipe trecute prin aerul stătut de ape, pornind în aventuri pribege ajutată de acești monștrii. Îmi chem dragostea în ajutor cerând dureri mărunte în schimbul culorilor pierdute.

34

Îmi pierd capul când e vorba de adevărul ne-ntrecut, citind foițe aurite în căutare de minciuni.

Câte momente se vor mai pierde, pe acest drum neasfaltat, când acolo, în cerul nesfârșit, se nasc noi absurdități?

Tomescu Raluca

regret de mi-ai înfige un burghiu în creier, să-mi scoți gândurile afară, să le înșiri pe trotuar ca simple pietre, de mi-ai sfâșia sufletul cu o pană, să-i vezi forma diformă, substanța întunecată, de mi-ai citi prin gheața din ochi, să vezi dincolo de ce-ți arăt, de m-ai vedea acum cum sufăr și mă zvârcolesc, câtă nevoie am de tine, cât de mult îmi doresc să fii aici, cu mine. de m-ai vedea în starea mea, în forma pură și morbidă, doar de m-ai putea salva de la pieirea plănuită.

în autodistrugeri mă regăsesc, atât de mult te vreau, în suflete zdrobite. mi-e dor, mi-e frig și încet mă încrunt, mereu lovesc, urăsc, strivesc căci știu că nu te am. toate aceste ființe. tu ai plecat, eu nu te-am vrut de m-ai vedea azi, acum, și acum mă căiesc, de mi-ai simți durerea, știu că astăzi nu te am, de-ai ști cât vreau să te întorci, tu nu mă mai iubești. să-mi alini căderea, Alex R. Ward de-ai ști câtă nevoie am E toamnă să te știu lângă mine, să am o umbră de real, E toamnă în sufletu-mi stingher să știu că e cu mine.

E toamnă în cerul înnorat de-ai ști cât pot să mă urăsc E toamnă în gândul efemer și cât de tare doare E toamnă iî lacrima din cer. când ființa asta o privesc, e prea dezgustătoare. În zare o rază de soare se vede de-ai ști cât zbucium și cât dor Și frunzele cad încet în toamna apar de nicăieri, Ce vine fară ca nimeni să o cheme așa de tare mă doboară, O toamnă a vieții efemere. mă îndeamnă spre cădere. uitare vreau, dar nu o am, Și frunze cad și lacrimi curg numai iluzii în jur.

Din cerul ce azi plânge realul meu e un om pierdut, De dorul verdelui ce-apune pe care-l vreau, nu-l vreau. În ruginiul toamnei mele. atât de mult eu te urăsc, te disprețuiesc cumva, De azi și cerul și eu plăng dar tot pe atât eu te iubesc Că viața iar se scurge și invoc prezența ta.

E toamna vieții efemere mă zbat în felul ăsta de un timp, Ce timpul azi masoară. nu știu ce e cu mine, știu că uneori vreau doar să țip, E toamnă-n sufletul pustiu să scot monstrul din mine, De doruri neștiute să devin un om care-i demn de tine. E toamnă-n fiecare gând atât de mult te vreau acum, Cu frunzele încet căzute.

Dana Popa, Londra

35

Sunt în UK de 2 ani și încerc să supraviețuiesc eu și familia mea, nu este un avantaj să fi român nici aici ; mă rog ăsta este alt subiect . Oricum nu regretăm pasul făcut, oricât de greu este tot mai bine decât în România.

” pot să spun că mă reprezintă direct sau aproape direct ”

Țara este frumoasă , este a noastră dar nu ne poate ține pe toți . Asta și alte circumstanțe ne-au împins în lumea de dincolo de granițe. Ce fac, dacă se poate numi artă , pot să spun că mă reprezintă direct sau aproape direct, ce se întâmplă pe hârtie nu este neapărat ce gândesc , de multe ori este instinct alteori și de cele mai multe ori pornire . Energia de a face asta este energia vieții mele ; sunt foarte aproape de mine când lucrez la un desen, și mai aproape însă sunt când scriu ce gândesc . Dar în spatele lucrărilor mele sunt eu fără dubii, mă recunosc, îmi amintesc de momentele diferitelor desene.

Referitor la tema desenelor mele nu pot să spun că am pentru că de cele mai multe ori liniile se întâmplă înainte să gândesc vreun subiect anume .

Mă bucur de suficientă energie ,asta mă împinge, ea se află în spatele liniilor, punctelor, culorilor, formelor etc.

37

Ce înseamnă ceea ce fac pentru mine ? Este o întrebare ! Am un timp acum de care nu pot să nu mă bucur; desenul făcut în perioada asta este o consecință actuală a vieții mele . Există deci mai multe circumstanțe care mă ajută să lucrez deci .Prima circumstanță este timpul ,a doua circumstanță este energia iar a treia circumstanță dar nu ultima este plăcerea de a face asta . Cât despre piedici ...toată viață o să avem și asta până în ultimul minut de trăire. Și asta spun pentru că în ultimul minut de viață trebuie să putem să trecem de ultima piedică și anume acceptarea deznodământului final al vieții . Dar să ne bucurăm că putem să vorbim despre ele ,adică despre piedici pentru că asta înseamnă că încă putem face ceva .

” sunt foarte aproape de mine când lucrez la un desen , și mai aproape însă sunt când scriu ce gândesc”

Ce aș fi făcut dacă nu aș fi desenat ? Aș fi făcut ce am făcut până acum în viața mea .Am făcut 4 ani de psihologie ,am lucrat în București și Ploiești în învățământul special , apoi am fost suplinitor la un colegiu particular iar apoi am fost educator într-o organizație umanitară în orașul meu Ploiești.

Iar de când sunt aici am încercat și alte meserii pe care nu le-am încercat în România . Dar desenul în viața mea a fost și este o prezență constantă.

Mesajul meu pentru cititori este să nu uite să mai și trăiască pentru simplu motiv că viață se întâmplă indiferent de situație . Cred că uneori uităm esențialul , detaliile vieții sunt viața dar nu sunt totul .

ALBINUȚA ȘI FLOAREA

În dimineața de vară ce anunță o zi toridă , albinuța porni în zbor , dornică și nerăbdătoare să strângă într-o sărutare feciorelnică toată dulceața mierii.

Zbura deasupra unui parc imens , rod tainic al naturii dar și al mâinii omului . Ocolea copaci bătrâni și desișuri cu forme ciudate dar și statui întruchipând nimfe și satiri , îmbrăcate în haine verzi-negriciose de mușchi uscat.

Știa că în curând va întâlni și răsadurile de flori . Le simțea apropierea - aerul devenea mai greu , încărcat de miresme și culori .

Primele flori îi ieșiră în cale și albinuța se opri pe una din ele , obosită puțin dar fericită . Privi în jur în timp ce își curăța aripioarele de zor , pregătindu-le de zbor . Zări la puțină distanță de locul ei de popas un mugur ce își ridica capul spre soare . « Iată , o nouă prietenă se va naște ! Mâine mă voi întoarce să văd cât a crescut « - gândi albinuța pentru o clipă și porni în zbor spre paradisul ce o îmbia cu lumina și dulceața nectarului galben .

A două și a treia zi se opri lângă bobocul ce se desăvârșea încet în floare. Apoi , a patra zi , floarea își deschise aripile mov , proaspete și gingașe Albinuța se roti de câteva ori în jurul ei , amețită de culoarea și parfumul ei suav.

41

42

« Bună dmineața , Floare ! « - o salută veselă « vrei să fii prietena mea ? « . « Da , vreau ! « îi șopti timidă tânără floare mov .

Cu mare bucurie în micuța să inimioară , albinuța se așeza lin în mijlocul noii sale prietene .

Timp de două zile albinuța îi vorbi despre locurile pe care le vizita zilnic iar drept mulțumire floarea îi dărui sângele dulce amărui al trupului ei mov .

A treia zi , albinuța privi cu tristețe trupul prietenei sale care începuse să se ofilească , vlăguit de razele arzătoare ale unui soare indiferent . Și îi rămase alături tăcută , până când înserarea goni albinuța spre stup . În dimineață zilei următoare nu mai zări floarea mov. Zăcea zbârcită pe pământul crăpat de arșiță . « Adio , nefericita mea prietenă ! Ai fost atât de frumoasă ! » - gândi albinuța și-și continuă zborul , uitând în aceiași clipită de floarea mov .

Mihai Tomiță, București

Teiul

În gerul dens al serii de iarnă, cei doi porumbei se lipiseră unul de altul, într-o încercare de a-şi ţine de cald. Porumbiţa îşi vârâse capul mic sub aripă, iar porumbelul îşi aşezase ciocul deasupra creştetului ei, ca o măsură în plus de a se asigura că este protejată. Veneau în fiecare seară pe creanga teiului, aproape de tulpină. Copacul iradia către ei câtă căldură putea.

Teiul crescuse între blocuri. Ajungea acum până dincolo de etajul cinci. Unii îl vorbeau de rău, pentru că le umbrea apartamentele. Alţii îl iubeau, tot pentru că le umbrea apartamentele. Teiul nuşi complica existenţa cu stabilirea dreptăţii între cele două tabere. Primăvara înverzea şi peste vară străjuia tot locul cu coroana bogată.

Porumbeii pereche veneau la pâinea aşezată pe o taviţă, la balconul de la etajul trei. Uneori găseau pâinea tăiată bucăţele mici, tocmai bune pentru ciocurile lor. Alteori erau felii întregi, sau jumătăţi de pâine despicate şi aşezate dinadins cu miezul în sus, ca să le fie lor uşor să o ciugulească. În zilele cele mai geroase, când nu se găsea nimic altceva de mâncare, împărţeau tăviţa de la etajul trei cu câteva vrăbiuţe pe jumătate degerate.

43

Doar ciorile le umbreau bucuria dimineţilor în care găseau tăviţa plină. După prima lună de ger începeau să apară, şi nu împărţeau nimic cu nimeni.

Loveau cu ciocurile tari capete de porumbei sau de vrăbiuţe, deopotrivă. Păsările erau atunci nevoite să se retragă între crengile teiului, la două palme de tăviţa cu pâine. Rămaneau acolo până când ciorile erau alungate de cineva din apartament, care observa ce se petrece.

Uneori, teiul îşi odihnea crengile pe marginile balcoanelor, ca şi cum ar fi venit într-o vizită. De multe ori, de jos era invizibil. Trecând pe aleea îngustă dintre blocuri, oamenii se simţeau mai degrabă apăsaţi de înălţimile de beton printre care treceau, şi nu ridicau privirea. Trunchiul teiului nu le atrăgea atenţia. De sus, din case însă îl vedeau şi, ca şi cum nu înţelegeau de unde vine acest copac care le intră în apartamente, se aplecau peste marginile balcoanelor şi cercetau cu privirea zona familiară de dedesubt. Da, trunchiul fusese acolo dimineaţă, când trecuseră grăbiţi, în drum spre programul zilei.

Dar părea să fie doar un stâlp.

Odată, teiul purtase între crengile lui două perechi de pantaloni, aterizate acolo în poziţii nefiresti, ca şi cum ar fi încercat să se agaţe, să-şi încetinească cumva căderea iniţială.

44

Fără stăpân şi susţinute de copac, cele două perechi de pantaloni păruseră că prind viaţa şi, timp de un întreg an, îşi spuseseră povestea: un cuplu între două vârste de la ultimul etaj pusese punct uneia dintre numeroasele certuri prin gestul voit şocantal aruncării hainelor pe geam.

Cearta, ce-i drept, se încheiase. Pantalonii însă rămăseseră mărturie între crengile teiului. De-a lungul anotimpurilor, îşi fluturaseră reproşurile tăcute către cei doi proprietari ai lor. Oamenilor le trecuse furia. Uitaseră şi motivul pentru care se certaseră atunci. Dar pantalonii nu puteau fi daţi jos. Supărarea lor s-a transformat încet în zâmbete jenate, „ce nebună eşti, iubito, la nervi”, apoi în echilibru şi maturitate, „gata, adu pantalonii înapoi în casă şi să fim serioşi”, după care s-a oprit într-o tăcere ruşinată de oameni cu lecţia învaţată: vecinii se uită în continuare la pantalonii din tei. Ce atârnăm acum în crengile lui, ca să arătăm că am înţeles că ne auzea tot blocul?

Certurile au încetat. Teiul a făcut pantalonii scăpaţi dintre crengile lui târziu, după ce toată lumea epuizase glumele, încercările de a ajunge la ei sau de a-i da cumva jos de acolo. ....Va Urma....

Simona Antonescu

45

Harry Potter

Am comparat de multe ori ecranizarea sau ecranizările unei cărți cu cartea în sine și nu am putut niciodată să-mi dau seama cine și ce le dă dreptul regizorilor, scenariștilor și directorilor cinematografici să modifice și să altereze acțiunea, personajele sau deznodământul romanelor. Acest lucru, această intervenție mi-a părut întotdeauna o greșeală de neiertat comisă de toți cei care au ecranizat vreodată romane. Am auzit pe la unii și pe la alții cum că ecranizările unor romane ar fi mai bune decât cărțile, însă eu nu am trăit încă acel moment. pur și simplu, Poate pentru că sunt în stare să am niște guscântăresc pluturi foarte surile aduse de pretențioase în reprezentarea în legătură cu roimagine mișcătoare manele și cu a poveștii și filmele sau poate minusurile pentru că,

scăpate în detrimental cursivității filmului.

Tocmai această idee, această arguementare este aceea care mă face să afirm că, dacă este să vorbim de ecranizările de la Harry Potter, cele opt filme NU ar trebui vizionate fără să fi citit în prealabil romanele.

47

Vorbind despre filmele din seria Harry Potter, ar fi aberant să spunem că ar fi filme proaste; sunt frumos realizate, cu efecte speciale de înaltă calitate iar în rolurile principale au fost distribuiți actori excepționali de film și de teatru, actori absolut flawless în opinia mea. Decorurile din filme se ridică la așteptările celui mai înrăit fan al cărților, costumele; atmosfera ecranizărilor și coloana sonoră sunt și ele de o calitate foarte înaltă. Cu toate astea nu aș recomanda nimănui să vizioneze filmele înainte să citească cărțile, și asta din cauza lucrurilor care s-au pierdut în ”traducerea” cuvintelor în imagini.

În situația Harry Potter sunt de părere că s-a tăiat atât de mult din acțiunea romanelor încât este aproape imposibil pentru un om care nu a citit cărțile să înțeleagă filmele, fiind nevoit să întrebe mereu ”Dar cine e ăsta?” „Dar ce legătură are cu povestea?” „Dar ce e animalul ăla?” „Dar de ce e așa?” „De ce e rău Voldemort?”, lucruri care, după cum bine știți, sunt explicate în romane.

48

Prin urmare părerea mea în legătură cu filmele Harry Potter este că ele vin ca o adaptare, ca un fel de bonus pe lângă romane, un fel de ”cadou” făcut fanilor un cadou frumos cum sunt la alte romane variantele de comic book sau de carte de colorat, variante care nu pot însă să țină locul romanelor.

Când eram încă în școală și primeam temă să lecturăm câte un roman, mulți colegi de-ai mei mergeau repede pe google și căutau o ecranizare a acelui roman, crezând că e tot una dacă văd filmul sau dacă citesc cartea, preferând ecranizarea pentru comoditatea ei: poți să te uiți la un film mâncând popcorn, poți să stai comod în canapea, în timp ce pentru a citi o carte trebuie să ai timp, să o iei de la bibliotecă, să o citești, să dai paginile, să te încrunți și să buchisești cuvintele necunoscute pe care trebuie apoi să le cauți în dicționar... e complicat cu cărțile, de aceea mulți preferă filmele.

Dacă totuși preferați varainta scrisă de la Harry Potter, eu v-o recomad pe cea în origial, în limba engleză, deoarece traducerea românească este și aceea o reinterpretare, modificând numele proprii și aducând, în opinia mea, din acest motiv, avarii operei.

Oana Heller, Cluj- Napoca

49

,,Aleşilor,, noştri.

S-a sfârşit coabitarea Dintre ,,prim,, şi preşedinte Cred că ştim cu toţi urmarea: Circ, şi schimburi de cuvinte.

Unui soţ Chiar dacă ai soţie iubitoare Şi gelozia n-ar avea temei, Este ştiut că-i o greşeală mare Să-ţi lauzi prietenul în faţa ei.

Dilemă mare Tot mă bântuie dilema: De-am fi fost noi thailandezi, Cum am fi tranşat problema Haitelor de maidanezi?

Unui facebook-ist singuratic Azi mă plimbam aşa prin casă, Şi mă gândeam că-s singur cuc; Să-mi fac prieteni, nu mă lasă Administratorul de pe facebook.

Viorel Marele, Roman 51

Două săptămâni – sechele pe viaţă

Am văzut, am făcut, am fost studenţi două săptămâni! Ce nu te omoară, te face mai puternic, se spune. Genoflexiunile oare se pun ?

Ştiţi acel moment când, într-un moment foarte plictisitor pe băncile liceului, uşa se deschide dintr-o dată, o lumină divină abătând-se în acea direcţie şi o melodie cerească auzindu-se pe fundal? Ei, aşa am făcut noi cunoştinţă cu WSU. Sau cu cei de la OSUT, mai bine zis, câteva sufletele care întrerupeau ora noastră plictisitoare ca să ne vorbească de proiectul lor.

Deşi prima reacţie a fost una tipică – “de ce near trebui nouă şcoală vară?!”, în drum spre casă parcă lucrurile s-au mai schimbat, astfel ajungând să calci papucii de la uşă, mama, frate sau animal de companie, plus hainele aruncate pe jos de dimineaţă numa’ că să găseşti pagină aia de înscriere mai repede. Citit, ales, răspuns, trimis şi apoi marea aşteptare, atunci când aproape ai fi devenit credincios doar pentru a fi unul dintre cei 150 de elevi ce vor merge la Timişoara. Sentimentul de bine pentru că ai fost admis putea să fie înlocuit doar de sentimentul de nerăbdare, şi plictiseală pealocuri fiindcă nemernica dată de 18 iulie nu mai venea.

Dar totuşi, iată-ne ajunşi la Timişoara. Care de care mai înfierbântaţi, mai adormiţi, mai puturoşi (CFR-u’ e de vină), am fost toţi duşi la Hotel Étudiant (Căminul 17), ne-am luat iubitele/iubiţii în braţe (paturile şi pernele relativ albe) şi am fost foarte miraţi de jacuzzi-uri (băile comune). Am aşteptat să vină şi restul, am făcut cunoştinţă, ne-am cunoscut coordonatorii şi ne-am împrietenit cu... badge-urile.

53

Trezitul de dimineaţă era un chin. Puţin mai mic decât de obicei, dar totuşi un chin. Cu riscul de a-ţi lua un ciorap în minus, alergai grăbit de la etajul 3 să le arăţi tuturor cât de punctual eşti. Ajungeai la timp, băgai 5 genoflexiuni pentru prietenul tău foarte posesiv şi portocaliu, numit Badge, pe care l-ai uitat în cameră, iar apoi mai făceai o cursa contra-cronometru pan’ la 3 după el. Repede, bineînţeles, doar n-o să aştepte toţi după tine.

Primele zile au fost prezentate facultăţile. Trebuie să menţionez că am fost profund recunoscătoare acelor facultăţi care au ales să-şi prezinte facultatea în amfiteatrul Universităţii. Nu de alta, dar fuga între celelalte facultăţi cu câţiva zmei coordonatori în spate nu a fost niciodată printre sporturile mele preferate. Printre altele ne-am ales cu nişte picioare exemplare după turul oraşului, însă nu am fost la fel de “norocoşi“ ca şi colegii noştri care au vizitat Observatorul Astronomic, Grădina Zoologică sau Muzeul Revoluţiei.

Să nu uităm mesele. Desigur, suntem recunoscători celor de la Roma fiindcă ne-au hrănit atâta amar de zile, deşi sunt sigură că multora dintre noi n-o să le fie dor de varză prea curând... Bineînţeles că au existat persoane care ocoleau masa primele zile sau se gândeau ce economii să facă să poată mânca altundeva, dar apreciind spiritul de coeziune, aceştia au savurat în contiunare mesele alături de ceilalţi.

Revenind la facultate, dacă ideea proiectului era să încercăm viată de student pentru două săptămâni, bineînţeles că n-au lipsit cursurile. Acum nu pot vorbi în numele tuturor, însă mie mi-au plăcut enorm atât cursurile, cât şi profesorii. M-am strecurat şi la alte cursuri, dar nu vă pot împărtăşi o părere deoarece mărturisesc că abia am putut sta trează. Măcar mi-am dat seama că nu aş fi bună la facultatea respectivă, deci tot rău’ spre bine.

Ce mai înseamnă viată de student? Party-uri.

Cu muzică bună sau mai puţin bună. În locuri sofisticate sau mai puţin sofisticate. Cu teme ciudate sau mai puin ciudate (să fim serioşi, cine va uită de party-ul de travestiţi?). Un lucru e sigur, toate cu aceeaşi oameni faini.

Nici să vrei nu poţi rezuma WSU-ul într-un articol. Imnurile sau mascotele facultăţilor făcute în multe ore de muncă asiduă (da, aşa i se spune trândăvelii mai nou), bătăile cu apă, că doar n-a spus nimeni că organizatorii erau mai întregi la cap decât noi), statul în soare la treasure hunt vreo 5 ore, serile de folk pe Bega, training-uri, cafeaua şi ţigară de pe balcon de dimineaţă drept pretext de socializare şi toţi oamenii care se mirau când vedeau pe stradă 140 de sufletele umblătoare, unii chiar afirmând “dacă-i vezi pe ăştia trecând, sigur o să-i vezi mai mulţi mai târziu”.

Apoi ajungi acasă, te apucă melancolia când te trezeşti cu intenţia de a-ţi întreba colega de camera la cât e masă, dar ea nu e acolo sau când îţi cauţi badge-ul să-ţi faci vânt pe căldură şi nu-l găseşti.

Coordonatori faini, oameni faini, zile faine. Faină experienţă, faină facultate.

Fain la WSU .

Larisa Dumitroaea, Petroșani

Copilăria s-a născut la sat ( partea a II-a ) Și, încercând să nu cresc, într-o lume aparținând doar oamenilor mari, m-am hrănit cu ie, cu poale, catrințe și opinci. M-am hrănit o copilărie întreagă cu tradiția românească. (Și de ce să mint acum?) Bunica m-a hrănit! Ea mi-a pus la brâu catrință și mi-a strâns-o cu șnur roșu, galben și albastru. Mi-a pus o năfrămuță în cap și mi-a croșetat papucei. Mi-a inspirat gustul românesc de acasă pe care toată viață și-a dorit să-l ducă mai departe prin mâinile nepoților. Spunea mereu aceleași cuvinte: Asta e tot ce avem noi de peste timp, și tot ce putem duce mai departe peste timp.

Puteam să mor în miros îmbietor de flori de măr și liliac, meditând la fascinația orizontului nemărginit care se împrăștia din curtea bunicilor către întreg satul. Mai apoi s-a răspândit și la oraș. Și acolo a rămas și astazi...

Fiindcă mi-a plăcut mai mult mondenitatea și urbanismul. Îmi doream de mult să mor în universul satului acela, acolo unde se țesea frumos o poveste de viață; de fapt, mai multe povești de viață care azi au apus, căci mai trăiesc acolo abia 3 suflete. Universul acela în care mă regăseam. Și mă regăsesc și azi, însă tot mai greu mă reidentific... Odinioară, semănam zâmbete în fiecare zi, acolo unde mulți își cerneau lacrimile în palmele mult prea mici pe atunci pentru atâtea problem. Le transformam apoi cu ușurință în pulbere de veselie - licoare veșnic vie - și așa îmi făuream pretutindeni un „acasa” din zâmbete. Un „acasa” puternic și afectiv... nu cum erau casele purcelușilor din coșul cu povești al bunicilor pe care mi-l imaginam a fi ca un cofraj în care își cuibărea fiecare poveste personajele ei și unde Albă-ca-Zăpada putea povesti cu Cenușăreasa, iar 58

Scufița Roșie se împrietenea cu cei 7 pitici.

Crescând în mijlocul acelorași meri înfloriți, dar bătrâni și sub liliacul tare, mirositor, m-am bucurat să fiu în jurul celor care au știut să mă iubească frumos: foaia, cerneala, pianul și florile de măr. Și, deși n-am avut un învățător pentru toate, am învățat de la toate. Soarele mi-a arătat că și printr-o pădure extrem de deasă, el poate pătrunde. Și mai mult de atât, se poate face simțit chiar și în timpul unei eclipse, căci dragostea lui pe pământ nu se rezumă la o cantitate netă de lumină, ci la o cantitate infinită de iubirea… Mi s-a demonstrat apoi că până și prin nouri joacă lună iar natura mi-a demonstrat că și împotrivă lui Dumnezeu ea se poate opune - oprind cataclismele - tot din dragostea ei pentru noi.

Dar acolo unde Soarele și Luna sunt doar niște obiecte cerești trase de funii la ore stabilite, acolo poveștile se pierd în stropii de ploaie ce spală mințile tuturor copiilor - ajung să se piardă în device-urile computerului și încetează să viseze la tot ce le-ar putea inspira ploaia. Poate sunt singură din Univers care chiar acum mă mai întreb... Unde ești copilărie, cu pădurea ta cu tot?

Mama te leagană, veghează tata, Somnul ţi-l apară ochi părinteşti, Dormi şi visează că lumea-i gata Şi te asteaptă numai să creşti.

(Adrian Păunescu- ,,Leagăn pentru toată copilăria) Andreea Elisa Roff, Cluj 59

Cultura în “vaporii” viciilor

Recent am văzut o statistică destul de îngrijorătoare în care se arată faptul că un român, pe parcursul unui an, îşi cumpără o singură carte în comparaţie cu un neamţ care îşi cumpără 15 cărţi într-un an calendaristic, lucru care ar trebui să ne pună pe gânduri. Nu ştiu cine a cerut sondajul şi nici cât de adevărată este această statistică dar, sincer nici nu este important acest lucru, important este faptul că în România se citeşte puţin. Nu spune nimeni că suntem un neam ,,prost’’, nu, din contră ne putem lăuda cu foarte mulţi intelectuali, mulţi încă tineri elevi sau studenţi în şcolile din România. Poate că nu mulţi dintre voi ştiu că România a obţinut o medalie de aur la olimpiada balcanică de matematică sau că România a ocupat poziţia a V-a din lume la olimpiada de informatică! Problema nu este aici, la românii care au o capacitate mentală ridicată, problema este la clasa mijlocie şi cel mai vizibil la românul care abia trăieşte de pe o zi pe alta şi nu îi arde lui să îşi cumpere cărţi când de acei bani ar putea să îşi cumpere nişte mâncare sau o bucată de pâine. Până aici mi se pare perfect normal, chiar o decizie înţeleaptă dacă pe lângă acea bucată de pâine nu s-ar adăuga un pachet de ţigări, echivalent în medie cu 14 lei şi o sticlă de bere, poate chiar doua care costă alţi 5, 6 lei. Şi toate acestea zilnic. Astfel aproximativ 20 de lei se duc, zilnic, pe viciile românului, care se plânge că nu are bani să îşi susţină din punct de vedere material copilul la şcoală dar bani pentru „plăcerile” sale există. De unde să mai ai pretenţia să citească ei însişi o carte când nu pot renunţa la berea de la ora 6 băută cu vecinul de la trei pentru a-i cumpăra copilului o carte... fie ea şi o carte de colorat. Cea ce este şi mai tragic este faptul că aceşti copii care cresc în această atmosferă încărcată de vaporii viciilor părinţilor n-o să ştie să-şi educe proprii copii dând, ei înşişi, naştere unei alte generaţii de părinţi care n-o să dea 12-13 lei pe o carte.

60

Singurul lucru bun şi care ar trebui să ne bucure sunt acei copii care, chiar dacă au trăit în “vaporii” viciilor au reuşit să înveţe, să depăşească traumele copilăriei devenind, poate, unii dintre olimpicii prezentaţi mai sus.

Mălina Prunduş, Cluj-Napoca

O zi din viaţa unui meloman din secolul XXI Astăzi, dragi cititori, o să realizez împreună cu dumneavoastră o incursiune lungă şi plăcută într-o lume artistică, mai mult sau mai puţin legată de arta propriu-zisă, deoarece această incursiune este o mini-călătorie în acele ore ce se scurg cât timp stăm acasă.

Ce este „acasă” sau ce înseamnă „acasă”?

Acasă este o casă a cărei poartă o deschidem ori de câte ori sosim de la activităţile noastre cotidiene- servici, studii. Acasă este acel topos pasiv în care timpul îşi opreşte tropotul asurzitor al orelor şi unde, ne cufundăm în ceea ce ne place nouă mai mult; unii preferă să aibe grijă de plante, să se ocupe de designul grădinii...însă, ce face un meloman când ajunge acasă? O persoană care ar fredona toată ziua refrene chiar şi ...în timpul serviciului. Culmea este că, acele refrene plăcute care îţi invadează şi captează mintea, îţi răsună în minte pe tot parcursul drumului spre casă.

Muzica este o artă a minţii, deoarece aceasta nu numai că o fascinează şi o prinde între ritmurile ei magice, dar o şi determină să gândească. Aş putea să vă spun ce însemna muzica pentru vechii greci sau pentru Mozart, dar intenţia mea nu este să îi citez pe ceilalţi. Vreau să gândesc muzica în felul meu de a o percepe şi de a o simţi.

61

Bineînţeles că, până a ajunge la a asculta muzică în intimitatea casei tale mai e un pic de drum: ajungi acasă, un patruped pe nume Toto (precum cel din Vrăjitorul din Oz) te-a aşteptat o zi întreagă să revii acasă şi...la el. Nu se poate să îl ignori... doar este un fel de zoon sapiens, cu tot respectul cuvenit. Îl iei în braţe şi, cu capul în nori, urci cu el la etajul casei.

Deschizi minunea secolului, laptopul şi...intri pe facebook sau google, site-uri foarte utile apropo, în căutare de informaţii cognitive şi artistice, pe lângă altele. De ce deţine un meloman un facebook? Fiindcă facebookul său este mai degrabă un blog meloman- plin cu fele de fel de melodii.

De unde această imperioasă necesitate de a căuta şi altceva pe internet decât ceea ce ne oferă pe tavă radiourile, televiziunile, MTV-urile, KissFm şi aşa mai departe? Poate că nu ne mai atrag cu nimic piese care par a fi trase la indigo sau clipuri cu imagini ce ne oferă un proces fizic de dilatare a plasticului trupesc, a transformării lui dintr-o stare solidă într-una lichidă, vâscoasă ce provoacă de multe ori, unora, reacţii nu tocmai plăcute. Manechini şi manechine din interiorul clipurilor ne surâd, ne fac cu ochiul...dar nu este decât trupul, un corp solid...Unde e muzica şi acustica, unde sunt acele sunete care trebuie să fie consubstanţiale cu anumite valori etice şi artistice sau acea plăcere, acel hedonism pur estetic?

Pentru că suntem încă hedonişti! Şi încă în ce fel! Mai ales în aceste decenii de secol XXI! Cum, nu ? Nu ne atrage frumosul, perfecţiunea fără nici o pată de urâţenie exterioară, nu ne atrag siluetele umane parcă sculptate perfect de vreun Pygmalion (care astăzi este medicul estetician?), nu ne place tot ceea ce „dă bine” în ochii majorităţii publice? ...Va urma...

Bischin Maria- Roxana, Sibiu

62

Poeți și prozatori Miron Radu Paraschivescu ( 2 octombrie 1911- 17 februarie 1971 )

poet, eseist și publicist român Zăpezi ” Acum, pe-ntregul câmp n-ai să citeşti Decât cuneiforme păsăreşti, Dar spre-a fi scrise, trebuia să vină Din cer, transport de linişti şi lumină.

Atâta alb, atâta dăruire, Ca un ecou din nemărginire, Atâta alb, tot alb jur împrejur, După studii medii și superioare de artă Dând celor vii şi mai exact contur. ” plastică la Cluj-Napoca și București și după studii de filologie la Facultatea de Litere din București, Miron Radu Paraschivescu desfășoară o susținută activi” Nu cred în libertate tate redacțională la mai multe reviste cât nu e-a tuturor” interbelice de stânga, inclusiv la cele ilegale, îndrumate de PCR: Cuvântul ( Ultimele ) - M.R. Paraschivescu liber, Facla, Meridian etc.

64

Feodor Mihailovici Dostoievski ( 30 octombrie 1821 - 28 ianuarie 1881 )

Unul din cei mai importanți scriitori ruși, operele sale având un efect profund și de durată asupra literaturii, filozofiei, psihologiei și teologiei secolului al XX-lea

Cele mai cunoscute creații ale sale:

Opera sa numără unsprezece romane, trei nuvele, șaptesprezece povestiri precum și numeroase alte lucrări.

”Crimă și pedeapsă”, ”Idiotul”, ”Frații Karamazov” și ”Demonii”, precum și nuvela ”Însemnări din subterană” Dostoievski s-a născut în Moscova și a făcut cunoștință cu literatura de la o vârstă fragedă, prin intermediul basmelor și legendelor scrise de autori ruși și străini. A intrat la Institutul de Inginerie Militară Nikolaiev din Sankt Petersburg la insistențele unui tată autoritar. După absolvire, a lucrat ca inginer proiectant, dar obișnuia să traducă cărți pentru a-și suplimenta fondurile. În 1846 are un succes uriaș cu primul său roman, Oameni sărmani, și se face remarcat de criticul și filozoful Vissarion Belinski.

Sursa informațiilor: wikipedia.org 65

Shatter me

Tahere Mafi

E greu să scrii o recenzie la o carte ca şi ‘Shatter Me’ pentru că nu există cuvinte să descrii cât de genială e cartea! Trebuie ca fiecare dintre voi să citească cartea asta pentru a-şi da seama despre ce vorbesc.

‘Shatter Me’ poate fi descrisă în multe feluri: genială, uimitoare, tristă şi aşa mai departe. Dar cred că cel mai bun cuvânt pentru a o descrie este: frumoasă. ‘Shatter Me’ este cea mai frumoasă carte pe care am citit-o vreodată. Nu cea mai bună, dar cea mai frumoasă. E una dintre cărţile acelea care îţi ‘mângâie urechile’. Ştiu, e ciudat ce zic, dar e complet adevărat.

Tahere Mafi are el mai frumos stil de a scrie pe care l-am întâlnit de când citesc. Descrie totul atât de frumos, folosind metafore atât de superbe încât câteodată am avut impresia că citesc o poezie. Tahereh e una dintre cele mai talentate autoare pe care le avem la ora actuală. Câteodată aveam impresia că citesc din jurnalul unei nebune. Tahereh Mafi a folosit propoziţii repetate sau tăiate că să ne facă să înţelegem starea mintală a protagonistei, Juliette. Mi-a plăcut la nebunie chestia asta cu propoziţiile tăiate. Îţi

arată ce gândeşte de fapt Juliette şi ce spune. Cartea m-a captivat de la prima pagină. Felul acesta nebunesc de a scrie şi de a descrie un lucru pe care l-a folosit Mafi este pur şi simplu mult prea captivant ca să nu iubeşti cartea.

Personajele sunt… diferite de alte personaje din distopii. Sunt nebuneşti. Totul e nebunesc la cartea asta. Cred că doza aceasta de nebunie din ‘Shatter Me’ e ceea ce o face atât de specială şi de iubită.

‘Shatter me’ e o carte diferită.

Am adorat-o de la început pe Juliette. Caracterul ei şi puterea de a trece peste tot ce i s-a întâmplat a făcut-o unul dintre personajele mele preferate. Mi-a plăcut că, în ciuda faptului că a fost închisă; timp de 3 ani într-un sanatoriu a învăţat să iubească şi să îşi spună sentimentele. A învăţat să fie om.

Acţiune există din plin în carte, cartea având un ritm alert care te captivează şi te face să citeşti cartea dintr-o răsuflare.Câteodată acţiunea era atât de captivantă iar eu eram atât de prinsă în poveste încât mama vorbea cu mine iar eu nu auzeam niciun cuvânt. ‘Shatter Me’are una dintre cele mai captivante lumi în care am ‘trăit’ vreodată.

Am adorat fiecare cuvânt, fiecare parte din cartea asta. Povestea de dragoste e atât de frumoasă încât te copleşeşte şi te face să îţi doreşti să experimentezi şi tu o asemenea iubire. Adam mi-a plăcut de la început şi mi s-a părut că se potriveşte cu Juliette.

Abia aştept să citesc volumul doi! Îmi vine să plâng când mă gândesc cât mai am de aşteptat până să îl citesc.Am atâtea cărţi pentru blog tour-uri de citit încât pentru o luna probabil nu voi citi ‘Unravel me’ sau ‘Destroy me’.

“Shatter Me” e cea mai frumoasă carte citită de mine până acum.O recomand cu căldură, dacă nu ați citit-o deja.

Bianca Călin, Grecia

Alba - județ cultural Alba este un judeţ situat în zona central-vestică a ţării, în regiunea istorică a Transilvaniei, cu reşedinţa în municipiul Alba Iulia.

Munți: Muntele Găina (de 1.484 m) Munții Bihor-(cu vf. Curcubata, de 1.849 m) Munții Sureanu-(cu vf. lui Patru de 2.130 m).

Peșteri: Complexul carstic Scărișoara-în Munții Bihorului Ghețarul de la Vartop-langa Arieșeni

Cetăți: Cetatea Alba Iulia-prima cetate medievală Ruinele Cetății Dacice-Căpâlna Palatul Voievodal-Alba Iulia Castelul Bethlen-Cetatea de Baltă Castelul Bethlen-Sanmiclaus

Biserici și mănăstiri: Catedrala Romano Catolică-Alba Iulia Biserica Evanghelică-Sebeș Catedrala ortodoxă a reîntregirii-Alba Iulia Mănăstirea Rameț-Rameț

70

Muzee și alte centre culturale: Biblioteca Batthyaneum-Alba Iulia Muzeul Unirii-Alba Iulia Muzeul memorial Avram Iancu-Avram Iancu Casa memorială Horea sursa informațiilor: http://www.turismghid.

” Unicul dor al vieții mele e să-mi văd Națiunea mea fericită... ” Avram Iancu

Cum a început totul?

Probabil că blogul meu nu a luat viaţă sub îndrumarea cuiva, nu a fost o sclipire sau o relevaţie ce mi-a spus care-mi este ţelul. A fost ceva total atunci când am hotărât-o, ştiind cu fiinţa mea că trebuie să o fac. Că trebuie să face ceva pentru comunitatea oamenilor cărora le place să citească.

După un an...

Cu toate acestea nu deţin un blog pentru alţii. Ar putea fi o alegere egoistă, mai presus de perceperi ce-mi spune că nu merit asculatarea oamenilor ce zi de zi timp de un an îmi urmăresc postările. Nu scriu doar de dragul de a scrie, scriu pentru mine. pentru că am simţit într-un moment că ceva nu-mi ajungea, că eram însetată de ceva amorf, omogen ce-mi va schimba conceptele cu privire la viaţa mea. Aşa şi a fost, un drum uşor pe care am aterizat, împresărată de oamenii dispuşi să-mi accepte nebunie ce mă diferenţia de banalul stereotip. Ţin un blog, pentru că îmi place. Îmi place să intru în bara de notificări zilnic şi să văd cine a mai comentat ceva nou, iubesc asta, face partea din rutina mea fără de care nu aş putea trăi. o rutină ce mă înveseleşte. Ajungi să cunoşti oameni noi, să te ataşezi în subconştient de ei, să-i accepţi ca pe confraţi şi să-i convingi ce merită cu adevărat ştiut.

Acesta este blogul meu: o comunitate care m-a salvat în momente grele, care m-a ridicat de la fund şi a reuşit să-mi ofere poate ceva ce nu am întâlnit în viaţa de zi cu zi: ÎNCREDERE De aceea îmi iubesc blogul şi le recomand tuturor să scrie pe unul. Pentru că un blog este momentul magic dintrun spectacol, atunci când inspiraţia vine, iar magicianul spune “Abracadabra” şi atunci se întâmplă magia...

Hei dacă vrei poţi să spui care este blogul meu .... yukiblack.wordpress.com Mălina Barbu, Întorsătura Buzăului 73

Lansare de carte Fața în palme Maria Heller

„Fața în palme” este romanul de debut al lui Maria Heller, roman care închide între paginile lui un întreg univers foarte special pentru autoare. Maria Heller a lucrat la acest roman timp de aproape cinci ani, trecând printr-un proces îndelungat de însușire a vieții personajelor, de înțelegere și de simțire. Ea a afirmat că a scris acest roman nu pentru povestea în sine sau pentru cuvintele mai mult sau mai puțin frumoase în care este exprimat acesta, ci pentru personaje.

Personajele sunt acelea care contează, personajele sunt acelea care au avut nevoie de atenția și de dedicația ei timp de atâția ani și nu acțiunea – puțină, de altfel; acțiunea a fost „rezolvată” la puțin timp după de a apărut ideea romanului, însă personajele au fost acelea care s-au schimbat, au evoluat și au crescut din ce în ce mai mult, de la an la an. Iar o dată ce personajele au crescut iar propria ei înțelegere asupra lor a dospit de asemenea, s-a văzut nevoită să șteargă tot și să o ia de la capăt.

Romanul „Fața în palme”, măsurând aproape 300 de pagini de word, a fost rescris de trei ori cap-coadă, iar capitolul întâi al romanului a fost rescris de cel puțin șase ori.

De ce? Pentru că personajele trebuiau să fie perfecte și true to themselves. Fiecare acțiune a personajelor trebuia argumentată și însușită de personaj. Deși a durat mult timp, romanul este gata acum și așteaptă să primească răspuns de la o editură pentru a putea fi publicat, pentru le permite și altora să cunoască personajele lui Maria Heller.

75

Aceste personajele sunt vii, se mișcă, se schimbă, nu au un contur delimitat, sunt oameni vii – își propun lucruri pe care nu le duc la bun sfârșit, au idealuri la nivelul cărora, ei înșiși, sunt incapabili să se ridice. E o carte cu oameni – oameni diverși, complecși, reali; oameni care trăiesc încercând să găsescă ceva superior pentru care să trăiască, ceva din Lumea Ideilor de care să se aghațe, ceva care să le pună experiențele în slujba unui scop mai mare decât ei înșiși, iar suferințele sub protecția unui Sens; o carte în care

predomină durerea și rușinea, umilința, suferința și căutarea adevărului. Personajele lui Maria Heller nu sunt superficiale sau de basm; ea nu scrie despre oameni care sunt în totalitate buni și inocenți sau despre oameni în totalitate răi și corpuți, ci despre oameni ca noi toți, oameni care, intenționând binele ajung să facă răul, despre oameni care încercând să vindece reușesc să omoare. Cartea nu e lipsită nici de satiră socială, nici de ironie, auto-inonie și este piperată cu un comic incomod care nu-și are aproape niciodată locul – genul de comic care te face să pufnești în râs tocmai când personajul principal vorbește mai profund, mai adevărat și mai sincer, pentru că exact în mijlocul unei astfel de mărturisiri, ceva amuzant, penibil sau ridicol se întâmplă.

Pentru că personajele sunt cele mai importante lucruri pentru Maria Heller, ea scrie într-un fel deosebit, mai rar întâlnit. Perspectiva narativă este la persoana întâi, însă, pe parcursul cărții nu mai puțin de șase personaje diferite își spun punctul de vedere și explică povestea din perspectiva lor, nimicind pentru totdeauna acel clișeu al romanului care are o concluzie sau o morală bine definită. Astfel, romanul lui Maria Heller te forțează să privești prin atâtea subiectivități diferite încât ești forțat să devii obiectiv, ca și cum ai asculta ce au de spus mai mulți martori, separat unul față de celălalt, despre un anumit eveniment. Tu, ca cititor, devii, în timp ce lecturezi „Fața în palme” un fel de judecător. Este de datoria ta 76

să decizi unde zace adevărul, care este concluzia – dacă ești acel gen de cititor care să dorească o concluzie – și poți chiar tu să spui cine unde a greșit.

Scriitura îți permite asta, personajele îți permit asta. Ele vin, pur și simplu, și îți spun gândurile, părerile lor, își depănă amintirile, te trag după ele și te forțează să le dai dreptate cel puțin pentru cele câteva pagini în care îți sunt interlocutori. Este, de multe ori, o lectură nu întotdeauna plăcută, incomodă și de persuasivă, o carte care te forțează să dai dreptate unor oameni pe care tu, om cu principii bine definite și cu o viziune clară asupra binelui și a răului, i-ai urî din start în orice alt context și a căror scuze și explicații nu ai vrea să le auzi.

Citind „Fața în palme” te trezești deodată că empatizezi cu acel om care într-un basm ar fi antagonistul, the bad guy, cu omul pe care îl consideri cel mai groaznic și cel mai josnic, cu Monstrul (în timp ce îi citeam cartea am ajuns să-i numesc unul dintre personaje astfel, urând faptul că m-a făcut să îi dau dreptate în legătură cu anumite idei); te trezești că dai la fel de multă dreptate antagonistului câtă îi dai protagonistului din simplul fapt că ÎNȚELEGI de ce acționează aceștia în felul în care o fac, iar fiindcă fiecare personaj se exprimă la persoana întâi, cel care vorbește te trage după el, te obligă să te indentifici cu el, să fi, cumva, complice tuturor lucrurilor pe care le face și le gândește, iar pentru că sunt atâtea personaje cu păreri proprii și distincte, aceste viziuni se bat de

cele mai multe ori cap în cap.

Deși Maria Heller avea șaisprezece ani când a început să lucreze la „Fața în palme”, acesta nu este un roman superficial despre iubiri neîmplinite și nu este o colecție de cuvinte fandosite care dau bine unul lângă celălalt. Suferința, tristeșea și sigurătatea copleșitoare sunt temele principale ale acestui roman, iar pretextul, acțiunea, plotul romanului sunt acel gen de lucruri care te pun pe gânduri și la care te trezești gândindu-te mult timp după ce termini de citit cartea, poate pentru că la finalul romanului personajele ei sunt, mai deznădăjduite și mai singuratice decât Cioran și mai lipsite de speranță decât Sisif. „Fața în palme” este acel gen de roman care te face să plângi acum iar peste câteva minute te face să izbucnești în râs, acel gen de roman pe spatele căruia ar trebui să scrie : „pregătește-te, nene, că o să te plimb prin toate perspectivele, dându-le dreptate tuturor dar lăsându-te pe TINE să decizi cine e bun sau rău, cine merită să sufere și cine nu; toate astea doar pentru a-ți țâpa la sfârșit o concluzie, pe care, ți-o spun, de fapt, de pe prima pagină, și anume că nu există nici o concluzie.”

Fragment din carte:

” Nu știu nici acum exact ce s-a întâmplat. Nu știu ce a provocat metamorfoza acelei admirații inocente pentru un copil pe care îl tratam ca și cum mi-ar fi fost fiu, în acea posesivitate care m-a înnebunit treptat și care m-a transformat în monstrul care l-a rănit. Nu știu cum admirația pentru copilul-înger a început să prindă rădăcini în corporalitate. Sevan era o idee. Admiram ideea de Sevan, ideea inocenței lui de neatins, ideea fragilității lui, frăgezimea minții lui, maleabilitatea întregii lui făpturi. Era un fel de abur, ceva fără corp, era copilul pe care eu îl protejam și-l învățam, îl țineam în siguranță după cortină și-i arătam doar frumosul din lume.”

77

Sibiu - văzut prin obiectivul foto

Nu degeaba a fost Sibiul Capitală Culturală Europeană !

Oameni frumoși, locuri frumoase !

Un loc plăcut pentru ați petrece timpul liber și pentru a te încărca cu energie pozitivă

79

Stilul medieval al clădirilor te face să te simți pe timpul cavalerilor.

Mai lipsește doar armura si sabia... să nu uităm de cavaler, bineînteles !

Multe locuri frumoase de vizitat ! Timp să ai, că ai unde să îl ”pierzi ” !

80

Deși cu multe clădiri, din Sibiu nu lipsesc nici spațiile verzi.... numai bune de relaxare si evadere din monotonie !

Sibiul e primul oraș pe care îl recomand cu căldură !

Aici se adună întreaga frumusețe a țării noastre !

81

Ce înseamnă revista A.V.A pentru voi ?

-întrebarea lunii Îmi place întrebarea. Pentru mine, această revistă înseamnă foarte multe lucuri şi nu ştiu cu care să încep....În primul rând înseamnă sentiment ! Spun sentiment deoarece aici am întâlnit oameni care ştiu şi vor să dăruiască aşa ceva. Apoi înseamnă muncă....fondatorul revistei munceşte enorm pentru a aduce revista aici. Mai la sfârşit, dar nu în ultimul rând, pentru mine revista înseamnă dăruire...şi o spun subiectiv. Tot ce scriu aici este dăruire de sine, sentiment şi dragoste.

Maftei Lăcrămioara

Bună seara,suflete frumoase! Ce înseamnă pentru mine Revista A.V.A? nimic mai simplu ! Certitudinea că nu suntem o țară de inculți,manelisti,agramați,înseamnă o dovadă că mai sunt și suflete sensibile,frumoase și romantice într-o lume tot mai oarbă la adevărată frumusețe a vieții ,înseamnă o modalitate de a te face cunoscut,ca propriile tale gânduri așternute pe o hârtie sau mai multe ,vor ajunge la alte suflete . Deși urăsc să folosesc cuvinte mari,de fapt ,prefer că faptele să vorbească pt mine,am să vă spun că noi reprezentăm ,poate,un întreg. Cum zicea Mihaela Rădulescu în Niște răspunsuri : nu orice bărbat va iubi așa...

Lucian Pintilie Pentru mine A.V.A. înseamnă o carte deschisă spre frumosul din noi !

Mihai Tomiță

prin multe pagini am pescuit / metafore , proză , figuri de stil / dar in AVA , am fost eu momit / precum peștele in Nil /// și acum stau eu priponit / in panzele de ava / și aștept ca la minut / o metaforă să-mi cadă , nada

un mijloc de promovare a blogurilor noastre, acel ceva ce au nevoie oamenii cu suflet sensibil, un mijloc de a cunoaște oameni frumoși și talentați;

Vasilache Daniela

Nicu Todică 83

Revista A.V.A înseamnă ca un zbor spre cerul înalt, un zbor din negura de vreme şi din umbra tăcerii, o rază de lumină care inundă sufletul omului atunci cînd el nici nu se aşteapta la aşa ceva.De fiece dată citesc cu mare drag bogăţia adunată în ea ca într-o ladă plină cu comori valoroase, care doar sufletele ce iubesc frumosul cu adevărat o pot înţelege. Pentru mine ea este ca o cetate şi orce om care a avut ocazia să citească sau să dea un interviu ,să lanseze o poezie sau o poveste e ca şi cum ar pune o piatră de temelie la cetatea artei şi frumosului .

Agenda Valorilor Actuale E bucuria cea mai mare Pentru un vis tăcut ce-aşteaptă Uşor, să urce o nouă treaptă.

Este speranţă, mulţumire…

A fost creată din iubire Pentru-a uni mai multe gânduri, Şi să cuprindă rânduri-rânduri…

Denisa Aricescu

Mariana Golimaz

Un gând curat ce ține lumea in suspans un gând transmis în vers sau poate o poveste/o lume de basm un gând implinit aste este A.V.A pentru suflete vesele sau triste pe mine mă încântă . mă face să renasc A.V.A stiu că drumul este de petale presărat... Și sufletul ce viață i-a dat mereu susține ce e frumos... și azi cu zambet scriu și drag...

A.V.A este revista sufletului frumos si minunat.

Revista AVA reprezintă printre puținele acorturi ale culturii ... ea ne dăruiește Dana Popa un univers al detașării de cele murdare, cotidiene, un univers în care cultura se împletește armonios cu sufletul nostru!

Trăiesc pentru Artă/Respir Valoare/

Dragomir Adrian

Iar pentru Artist/Gândul meu e floare!

Elena Stan

Pentru mine, AVA este o poartă spre reușită, acel motor care mă impulsionează să continui să scriu pentru că în AVA, am găsit susținere, apreciere, iubire și mai ales prietenie. Această minunată revistă, condusă de cea care mi-a devenit o bună și dragă prietenă, Mălina, m-a încurajat să-mi prezint muncă și altora, Mălina m-a încurajat să nu renunț la visurile mele. Iubesc AVA, ador acest proiect și îl susțin din inimă

84

Maya Ianolia

86

Un bulgăre de lumină

Blog-ul Un bulgăre de lumină e un blog cu de toate ! Si când zic de toate mă refer la credință dăruire, lecții despre viață, apropieri de Dumnezeu.

E un blog pentru cei ce sunt gata să-și deschidă sufletul și să primească bunătatea. http://lavii-osperanta.blogspot.ro/

Jurnal de zi Vrei chestii despre make-up ? - Aici găsești !

Vrei sugestii de filme și recomandări de lectură? - Aici găsești !

Vrei să citești o poezie sau o fărâmă de suflet? - Aici găsești !

Jurnal de zi e un un jurnal al meu, al tău, al tuturor ..scris doar de o singură persoană ! http://sufletprinviata.wordpress.com/

Vă mulțumim !

Așteptăm încontinuare materialele voastre pe adresa de e-mail: netca.malina@gmail.com

De asemenea orice sugestie sau sfat pentru îmbunătațirea revistei este binevenit !