Beatrice Bernath

Beatrice Bernath

pleduri roz trăiesc griul agățată de el cu două mâini. aș vrea să iubesc dar am mâinile ocupate. bucăți zdrențuite de roz (copii cândva) se tîrăsc în șanțurile acoperite cu pleduri peste morți. e liniște. albastrul tace ghemuit sub un grup de îngeri demoralizați.

avataruri rupte din cerul ce a fost aer pântece de femeie goale că a murit ziua de mâine.

corbii se rotesc în cerc închis scîrbiți de urletele mele tăcute.

X~

pledul pleduțul copilului cârpă moale înlocuitoare de mamă caldă mă învelesc în el mental retrospectivă a iubirii mi-acopăr capul cuibărită în el copil uitat nu vrea să fie căzut în lumina ce nu reușit să o pătrundă al singurului zbor perfect

îndrăgostirea timidă dintre lumile imposibile. fiorul. cum să definesc somnul zilelor motivul exact al trăirii. am vrut ceva am plătit cu însăși vrutul nimicul atât de mic ascuns de conștiință.. mă roade vinovăția impotenței nu am crezut că pot vrea. m-am acceptat cu mândrie chiar cu orgoliu- născută suflet fără aripi educația obliga negație și în jurul meu aripi frânte cu furie - gunoaie de civilizație. și de ce aș dori zborul înspre zidul de sticlă al aparenței cerului ? îmi caut lacunele ca să-mi motivez imperfecția admiratorilor femeii cu vis de pasăre.

Desen BB