JURNAL ISRAELIAN nr. 47 1 Iulie 2021

Coperta: Arhitectura Art Nouveau – Barcelona

JURNAL ISRAELIAN Nr. 47 1-07-2021

Extremiști din toate țările, uniți-vă!

Brîndușa Palade

Săptămânal de joi

Cultură și artă în Israel și Diaspora https://www.jurnal-israelian.com/ Editor: Adrian Grauenfels Redactori: Dr. Sofia Gelman-Kiss Eugene Matzota Colaboratori: Liviu Antonesei Dr. Lucian-Zeev Herscovici Maria Sava Beatrice Bernath Bianca Marcovici Iulia Deleanu (România) Martha Eșanu (România) Dominic Diamant Dr. Alexandru Cristian Martha Iszak Emanuel Pope (G.B) Dan Romașcanu Mircea Munteanu Mongolu’ Editura SAGA 2021 – Israel Sponsori: Dumitru Ichim – Canada Lydia Elron - Israel Eduard Almashe - Israel email: gadrian40@gmail.com Redacția nu răspunde de conținutul materialelor publicate de colaboratori în JURNAL.

Azi - 44 pagini

n colonia romană, europeană și transatlantică, numită România, ce dă semne de independență redescoperind Epoca de Aur a dacilor liberi, glasuri de extremiști fragezi amenință cu moartea în sărbătoarea religioasă Pesach o actriță de calibrul și talentul Maiei Morgenstern.

Peste mări și țări, Unchiul Sam asistă uluit la violențele anti-semite ale activiștilor propalestinieni împotriva unor pașnici și nevinovați evrei americani. Mișcarea „în general pașnică”, cum spune presa americană „de mainstream”, Black Lives Matter (BLM) își unește brațul militant cu palestinienii, fără nicio preocupare pentru civilii israelieni care sunt țintele Hamas. Escadronul progresist al Partidului Democrat, condus de Bernie Sanders și Alexandria Ocasio-Cortez (AOC), cere în Congresul SUA blocarea livrării de armament către Israel.

Extremiști de toate culorile, din extrema dreaptă mioritică și stânga progresistă americană și-au găsit așadar un inamic comun: evreii și statul Israel. Sunt, desigur, „originali”.

Ironia e desigur maximă, dacă privim profilul lor ideologic antitetic. Dreapta neo-fascistă din România, ce îi exaltă prin glasul mieros al filolegionarului Lavric pe martirii verzi din închisorile comuniste, unii atât de radicali încât au fost arestați mai întâi în regimul de dreapta Antonescu, adoptă tradiționalismul social, militând între altele împotriva persoanelor LGBTQ+. Stânga „woke” din SUA susține poliția limbajului incorect – de pildă, eșecul de a folosi pronumele pentru care optează persoanele transgender poate fi sancționat cu asprime de anonimi, pe rețele sociale, și se poate solda cu pierderea locului de muncă – sau așa-numita „cancel culture”. Și unii, și alții sunt intoleranți și au „hiperbola ușoară” („silence is violence”, „cine nu e cu noi e trădător de țară” etc.).

Dar este un adevăr psihologic universal cunoscut, pentru a o parafraza pe scriitoarea

Î

Jurnal Israelian nr. 47 ■ 1-07- 2021

2

„colonialistă” Jane Austen, că un inamic comun față de care membrii unui grup neuniform se simt amenințați contribuie la unitatea lor în adversitate. Acel inamic devine țapul ispășitor în care sunt proiectate toate vinovățiile și urile grupului. Și, cum realitatea e în general prea complexă pentru extremiști care preferă interpretări schematice ale evenimentelor, narațiunea anti-semită oferă, iată, pentru a nu știu câta oară în istorie, explicații simple ale fenomenelor complicate.

Un asemenea fenomen complicat este conflictul din Orientul Mijlociu. Atât de complicat încât dacă te plasezi partizan dovedești carențe de empatie sau cultură istorică. Hamas este o grupare teroristă care atacă civili israelieni. La rândul ei, armata israeliană atinge ținte civile, deseori strategic și folosind avertismente.

Faptul că Israelul are o infrastructură de apărare anti-aeriană, asimetrică față de infrastructura din Fâșia Gaza, este o „nedreptate” relativă la faptul că majoritatea atacurilor din zonă sunt inițiate de militanți Hamas sau Hezbollah, adică de extremiști musulmani, împotriva cărora Israelul are dreptul să se apere. Extremiștii evrei sunt de obicei niște ultra-ortodocși pașnici – moraliști, tradiționaliști, dar nu teroriști.

Există, bineînțeles, și mulți palestinieni, musulmani sau creștini, care își doresc să trăiască în pace, ducând o viață demnă și prosperă. Și e lipsit de empatie față de populația pauperă din Fâșia Gaza și Cisiordania să nu vibrezi la aspirațiile sale civice și sociale firești. Dar a absolutiza perspectiva palestiniană, așa cum face stânga progresistă americană, punând la încercare moderația și experiența politică ale președintelui Joe Biden, este extravagant în raport cu extremismul militant palestinian și cu animus-ul anti-israelian din regiune. În plus, este o încurajare implicită a violențelor antisemite din America de astăzi. Desigur, raportate minimal de „presa de mainstream” din acea țară, care preferă să condamne doar virulența extremiștilor purtători de șepci MAGA, ascultând de politicieni exaltați precum AOC ca de mentorii lor spirituali. Activiștii propalestinieni, la fel ca anti-rasiștii din mișcările Antifa și BLM, sunt „în general pașnici”.

Din țara sfântă, cu dragoste...

Silviu Ilievici

G

ata, a sunat goarna victoriei peste praful dărâmăturilor ce se ridică deasupra resturilor ușor fumegânde ale clădirilor lovite. E pace măcar la nivel declarativ iar beligeranții își fac socotelile și se prezintă satisfăcuți de mersul operațiunilor. De fiecare parte a frontului răsună aplauze și strângerile de mână sunt ferme, pe măsura satisfacției în fața izbândei.

Doar că pe străzile din Gaza sau Ashkelon pacea arată altfel, e dureroasă și cumva precară, dincolo de declarațiile sforăitoare din fața camerelor de filmat .

Obișnuința bubuiturilor din atâția ani i-a făcut pe locuitori să fie ponderați, pentru că aici nimeni nu mai crede în minuni.

Basmele au pierit demult sub ploaia de rachete și bombe.

Războiul ăsta, ca oricare altul, înseamnă ceva pentru cei care conduc și cu totul altceva pentru cei care-l trăiesc sau îl plătesc prin sacrificiu ultimativ.

Un aer greu, cu nuanțe de înșelăciune și interese politice, a învăluit de mult partea asta de pământ ce se vrea sfântă pentru atâtea neamuri și credințe.

Dar așa se întâmplă când în cele două părți ale zidului ce desparte lumile, se află oameni ce se cred unici, aproape nemuritori și sigur indispensabili.

Israelul îl are pe acest șmecher vulpoi de plaja mediteraneeană, uns cu toate alifiile și avantajele poziției de care e atât de îndrăgostit încât nu vrea să mai lase pe nimeni să crească și să dea o direcție nouă acestui loc. În spatele sărăciei și mizeriei din fâșia Gaza stau alți conducători "iubitori" de oameni și pace. În fierberea nemulțumirii, conducătorii ăștia parcă s-au vorbit și interesele războiului absurd s-au împletit perfect cu visele de păstrare a funcțiilor.

După 11 zile de panică și explozii, de nopți pierdute prin buncăre sau printre dărâmături, cu strigăte de groază sau moarte, conducătorii Jurnal Israelian nr. 47 ■ 1-07- 2021

3

au câștigat. Toți sunt fericiți că-n țara sfântă e pace dar în mod curios nimeni nu pare să se întrebe de ce suntem iarăși în situația asta. De ce ajungem de fiecare dată în același punct de început.

Trăim în aceste locuri de sute de ani, dormim și iubim sub același cer. Ne hrănim copiii cu aceleași roade ale pământului ăstuia uscat și roșiatic. Chiar nu ne putem găsi liniștea ? Când vorbesc cu prietenii mei Tafesh la o cafea sau cu Abud cu care fac afaceri întotdeauna bune, îmi dau seama că încrâncenarea nu e la nivelul străzii. La acest nivel și cei din fâșie și cei ce se roagă la zidul credinței, vor pace. Zâzania e pornită și întreținută de cei care astăzi se înfășoară cu mândrie în steagul victoriei.

Poate într-un viitor nu foarte îndepărtat, se vor ridica și din fâșia Gaza cea nefericită și din țara asta înflorită până la albastru din nisip și piatră, lideri ce nu vor mai iubi aerul războiului. Și atunci locul ăsta va fi cu adevărat sfânt din pământ până la cer...

toate miracolele din vers cuvinte hidraulice să fii bun & să nu știi morala e sau nu liberă felinele se interesează de idoli falși lupii văd o lume nesigură gândacii din cauza motorului imobil religiile pornesc de la secrete trădate fără miracole în afara caprelor portrete de sepii în ulei în urbe nu fluieră jazz vântul

locuiau fluturi … lângă râul afumat fragi și fân o zgâtie mângâia oile din partea mamei se-nălța pe mustang armii luptau în clocot adormea-n cetate cu arcuri pe pat săgeți în păr miros de amazoană lângă râul afumat fragi și fân

Așteptându-i pe barbari

Poeme Brîndușa Palade convoiul de nisip hai să umblăm pe coridoarele vieții unde nu vâjâie rachete nebune nu se-narmează firele de nisip hai să strângem agitația în palme până la zer la curgere la cafele prăjite de soare pe creste cu miei dansând ușor în pragul pământului

viziuni asupra lumii de acolo ar trebui să-ndurăm o lume fără miracole rădăcinile pomilor beau straturi aer reciclat de nori negri te înfurii dacă nu mai vezi lumea inimile bătrâne asurzesc cerul poeții care speră în zei consumă fructe sexul mecanic al broaștelor thales și până la socrate rapsozi cosmosul = invenția inginerilor blânzi

Konstantinos Petrou Kavafis – Ce așteptăm, în piață adunați?

Barbarii trebuie astăzi să vină.

– De ce-n Senat e o-atare-ncremenire?

Fiindcă barbarii vor fi azi aici.

La ce bun să mai dea legi, senatorii?

Dreptatea împărți-vor barbarii, când sosesc.

– De ce-mpăratul nostru în zori s-a deșteptat și stă la poarta orașului, cea mare, pe tronul său, solemn, purtând coroana?

Fiindcă barbarii vor fi azi aici. Și împăratu-așteaptă să-l primească pe mai-marele lor. A pregătit să-i dea și-un pergament, în care sunt înscrise demnități multe și onoruri.

– De ce consulii și pretorii noștri ieșit-au azi, în togile brodate purpurii?

De ce și-au pus brățări cu ametiste, inele din smarald strălucitor?

De ce și-au luat cu ei toiage scumpe, încrustate cu aur și argint?

Fiindcă barbarii vor fi azi aici.

Iar toate-acestea pe barbari îi orbesc.

Jurnal Israelian nr. 47 ■ 1-07- 2021

4

– De ce vrednicii retori nu vin, ca-ntotdeauna, discursuri să rostească, să spună de-ale lor?

Fiindcă barbarii vor fi azi aici și nu le plac discursuri, elocință.

– De ce s-o fi stârnit deodată atâta-ngrijorare și-mbulzeală? (Ce-nnegurate chipurile sunt!)

De ce-ntr-o clipă, străzi și piețe s-au pustiit, toți întorcându-se, așa de-ngândurați, spre casă?

Fiindcă e noapte-acum, iară barbarii tot n-au sosit. Și solii noștri, abia întorși de la hotare, de veste-au dat că nu mai sunt barbari.

Dar, fără barbari, acum ce-o să ne facem?

Acești oameni erau, oricum, o soluție.

(Poemul este preluate din volumul Kavafis.

Opera Poetică, apărut în 1993 la Editura Omonia – traducere, prezentări, note și comentarii de Elena Lazăr).

Ruprecht von Kaufmann (German, b. 1974), The Avant Garde, 2018. Charcoal on paper, 100 x 70 cm.

Instalație: Jack Jano – Israel

Jurnal Israelian nr. 47 ■ 1-07- 2021

5

Juliana Kolesova

Ţăranii Thomas Bernhard Îi spun brutarului: de când mă hrănește pâinea ta? Îi spun cizmarului: de când port eu pantoful tău? Îi spun croitorului: haina ta nu mi se va mai potrivi! Îi spun preotului: de când mă rog eu, fără de rușine?

Tuturor le spun cât de mult mă tem de casa lor,

iar dragostea este şubredă, atât de şubredă încât haina croitorului nu mi se va mai potrivi niciodată, niciodată, şi pantoful mă va strânge, cu lehamite voi mânca eu porcul măcelarului.

Privesc în jurul meu întrebând: cine v-a făcut pe voi?

Hei, voi, creaturi minunate, cine v-a învăţat minciuna la care v-aţi nărăvit?

Voi, copii, voi, bătrâni, la tot pasul iute ca vântul ucideţi?

Voi sunteţi asemeni strămoşilor părinţilor mei?

Un neam nesfârşit, nesfârşit!

Cine v-a făurit pe voi?

Mă doare chipul ce creşte pe grumazul vostru ca floarea soarelui, sorbind seva trecutului an, ea însăşi soare devenind.

Dar voi nu străluciţi! traducere de Ioan Evu şi Theresia Haas Via Maria Sava

Koloesov Lady Aglaies

**

Sunt foarte urât deci nu încerca să mă convingi altfel "văd de fapt o persoană frumoasă" pentru că la finele zilei mă urăsc zilnic în toate, și nu mă amăgesc, mințindu-mă că există și frumos, asta contează așa că renunț, ca să nu uit că nu face doi bani, umila mea persoană nimic nu mă face să cred că merit dragoste și nu pot accepta că frumusețea-mi e la interior de câte ori mă uit în oglindă, gândesc: Sunt oare urât cum lumea spune? (acum citiți de jos în sus ) Abdullah Shoaib, traducere AG

Jurnal Israelian nr. 47 ■ 1-07- 2021

6

Despre ce nu se uită Jean-Jacques Askenasy în dialog cu Cleopatra Lorințiu

ean Askenasy, profesor de neurologie la Facultatea de Medicină, Universitatea din Tel Aviv; a trăit câțiva ani în Franța și, în ajunul celui de-al doilea război mondial, s-a mutat împreună cu familia în România unde și-a început studiile medicale. În calitate de tânăr doctor, dorința lui era să emigreze în Israel, lucru care i-a fost refuzat de autoritățile române mulți ani.

Abia după o luptă îndelungată a obținut în sfârșit permisiunea de a imigra în Israel în 1972. Acolo s-a dedicat carierei sale de medic și cercetător și a fost promovat la conducerea Institutului de cercetare a somnului la spitalul Tel Hashomer. În anul 2002 profesorul Askenasy a vizitat România. Apoi a aflat că arhivele Securității, tocmai devenise publica și că era posibil să vizualizăm dosarele. A fost surprins să afle că erau trei dosare pe numele său, dar nu a putut vedea decât unul. Această carte conține multe documente din acest fișier și fotografiate de Jean Askenasy. Cartea sa "Dosarul de securitate nr. 148074" a fost scrisă cu intenția de a grava în memoria generațiilor viitoare lupta suportată de fiecare dintre evreii din diaspora pentru a se întoarce în patria strămoșii lor, pe care au fost obligați să abandoneze acum două mii de ani. ***

J

Am sosit în Israel în 1972 (după 20 de ani de refuz) la fel că doctorul Askenasy. Deși de meserie inginer, am cunoscut personal o pleiadă de doctori israelieni de origine română.

Buni profesioniști, dedicați total meseriei, dar în timpul liber însuflețiți de arzătoare pasiuni ale sufletului.

Iată o lista de persoane pe care am avut plăcerea să o cunosc de aproape și să-i apreciez, ca hobiști: dr. Teodor Coman fotograf, ciclist, trăgător la țintă, Dr. Morico Molho - artizan, tâmplar și constructor de mobilă, dr. Freddy Gorea - rudă cu poetul Gherasim Luca și colecționar al manuscriselor acestuia, dr. Dorel Schor - umorist, pamfletar, autor de cărți, a publicat în mai toate jurnalele israeliene și din diaspora, Dr. Ozias Marcovici istoric, autor de cărți de istorie comparată, Dr. Bruno Hershkovitz - pictor amator, Dr. Madeleine Davidsohn - autoare a numeroase romane, dr. Riri Sylvia Manorscriitoare și promotor cultural etc.

Concluzia ar fi că oamenii speciali au și hobbyuri speciale.

Dar să revin la hobby-ul doctorului Askenasy, care a realizat o nouă carte de interviuri și amintiri. Realizată în rafinata companie a d-nei Cleopatra Lorințiu de la ICR Tel Aviv, cartea publicată la RAO: "Despre ce nu se uită", este descrisă astfel în prefața volumului: Prima parte a cărţii redă interviul oferit de profesorul Jean Askenasy Cleopatrei Lorinţiu.

Cea de-a doua este total diferită, cei doi ajungând să dialogheze, să discute chiar în contradictoriu, profesorul Askenasy acceptând discuţiile aprinse – „poate nu întotdeauna e nevoie de „consens“, putem fi prieteni păstrând fiecare punctul său de vedere“. Urmează prezentări ale unor personalităţi pe care le-a cunoscut, întâlniri memorabile, evocări ale unor persoane care i-au fost sau îi sunt prieteni şi care i-au influenţat diferite momente ale existenţei. Printre acestea se găsesc şi mentorii săi din România, despre care are doar cuvinte de admiraţie şi respect. Discuţia dintre cei doi acoperă aspecte ştiinţifice – de neurologie şi filosofice – dar, în ciuda aparenţelor, ea completează prima parte a volumului – dorinţa de cunoaştere şi autocunoaştere.

Jurnal Israelian nr. 47 ■ 1-07- 2021

7

Cum spațiul acestui articol este limitat, mă voi parcurgă sute de kilometri pentru a veni rezuma la alegerea câtorva fragmente cheie săptămânal la Yeruham, când în același timp se personale, sau care au marcat traumatic poate duce cu avionul într-o vizită în amintirile multora din cei care au emigrat în Elveția? Îmi sunau în ureche vorbele – eu vin Israel în anii ‘70. voluntar. După multe săptămâni, am înțeles, Mi-am „cumpărat“ dreptul de a pleca vorbea din inimă! Dar dovada de curaj dovedită „omenește“ dintr-un spital în care se aflau ani azi mă depășește. Eu nu mi-aș fi închipuit că va de muncă intensă, zbucium de a vindeca avea curajul să scrie și să nominalizeze oameni suferinzi, de colegialitate sinceră, adevărată, cu cu poziții importante din conducerea medici, surori, infirmiere, maseuri și oameni de organizațiilor sanitare actuale, care i s-au opus serviciu, care m-au ajutat și fără de care n-aș fi și i-au făcut șicane fără sfârșit, de-a lungul putut îndeplini funcția de șef de serviciu de voluntariatului său, să apară în carte, el a făcutneurologie, ei mi-au dat puterea să fac ceea ce o și ei au citit-o. Eu, vă spun sincer, m-aș fi am făcut. Mi-am cumpărat de la Securitate rezumat să spun: am fost medic voluntar, deși dreptul de a fi însoțit de toți colegii mei de nu am fost dorit de rețea. Dar nu, el scrie lucru, la plecarea de la Otopeni, și de a mă adevărul, îi demască și îi nominalizează cu mult despărți de mulți cu lacrimi în ochi. curaj pe cei din vârful conducerii rețelei Am avut in Israel câteva reușite profesionale sanitare care i s-au opus, încercând să-i care împreună cu primele ieșiri în străinătate, oprească voluntariatul, atacându-l personal”. refuzate mie în România comunistă, mi-au Mai trebuie să adaug un cuvânt de laudă pentru conferit satisfacții care mi-au făcut adaptarea interlocutoarea doctorului, doamna Lorințiu. mai ușoară. Cu toate acestea, în creierul meu Întrebările dânsei sunt pregătite minuțios, bine exista un gol. Mi-era greu să-l definesc, dar la gândite și formulate, ele provoacă la întrebarea asta-i viața unui om care a trecut introspecții care generează un dialog vibrant, iadul pentru a „veni acasă“ simțeam un gol. interesant și de loc convențional. Doctorii Într-o seară a anului 1978, trecuseră cinci ani noștri sunt siliți chiar de la stagiu să facă ture de când lucram la spitalul Ichilov, privesc știrile de 26 de ore neîntrerupt. la televizor și, din micul orășel Yeruham din E o muncă de răspundere, personalul puțin, pustiul Neghevului, câteva mii de locuitori pacienți mulți, familii panicate, uneori ieșiseră pe străzi, manifestând contra lipsei de nepoliticoase, ca să nu spun agresive cu asistență medicală, care dusese la moartea unei personalul medical. Și totuși acești eroi ne țin fetițe de 3 ani a unor imigranți indieni din in viață și o prelungesc când este posibil.

Bombay, cauzată de o dublă pneumonie.

Despre demografie, iubire, procesele intime ale Intervievat, medicul a explicat că cetățenii creierului uman, Askenasy are păreri clare și Yeruhamului se comportă ca animalele cu el. excelent expuse: Am fost în șoc, nu-mi venea să cred ce văd și ce "În urmă cu 6 milioane de ani, în Africa, o aud. În Israel, în anul 1978, în țara medicinei femelă de cimpanzeu a dat naştere la două avansate, să moară un copil pe care o injecție femele, una dintre ele, o mutaţie genetică, a de penicilină l-ar fi putut salva? devenit străbunica noastră, numită „maimuţa Povestea îl determina pe Jean să se ofere medic din sud“ sau omul australopitec. voluntar în acel oraș de provincie. Stupefiat Particularitatea acestei mutaţii a fost creierul primarul orasului descrie situația care este foarte mare. Această mutaţie cu o putere foarte semnificativă sistemelor de aici: superioară de supravieţuire, după cum ne-a ”Și dintr-odată, iată că vine un medic cu demonstrat Darwin, se transformă în decursul numele de Jean Askenasy, specialist în timpului în omul biped sau Homo Sapiens neurologie, care cu o voce calmă, dar sigură, Erectus, cu o deosebită capacitate de a iubi. îmi spune: de azi, eu voi fi medic voluntar la Dovezi istorice ale încercărilor de a înțelege Yeruham. Mi-a fost greu să înțeleg, am devenit expresiile iubirii şi urii au fost descoperite în neliniștit, după atâtea cereri de remunerații picturile murale din peştera Chauvet (din sudul mari venite din apropierea orașului, cine este Franţei), executate acum 40.000 de ani. (Vezi acest personaj din Tel Aviv, care vrea să Jurnal Israelian nr. 47 ■ 1-07- 2021

8

Iubirea/ura în picturile murale din peştera remarcabila carte care merită obligatoriu Chauvet). lectura. Cum spune în prefața volumului Acad.

Civilizaţia greacă identifică 4 forme de iubire: Bogdan C. Simionescu: familială (storge), prietenie (philia), romantică “Deşi nu s-a dorit o carte de istorie, ea prezintă (eros) şi divină (considerată cerebrală: o filă neagră din istoria secolului XX, filă agape). Civilizaţia chineză numeşte iubirea născută din suferinţă şi nedreptate, dar „Ai“. Confucius consideră iubirea ca o datorie optimistă, în ciuda vicisitudinilor – pentru că care impune obligativitatea pietăţii către copil, ne demonstrează că inteligenţa, munca, părinţi şi rege.

Budismul şi hinduismul dăruirea, tenacitatea, dragostea de semeni consideră iubirea sexuală, pe care o numesc conduc, pas cu pas, la împlinire. Ne arată că Kāma, ca fiind un obstacol în iluminarea există valori general umane pe care trebuie să le omului, care trebuie înlocuită de Karuna, adică respectăm şi să le cultivăm. Ne dezvăluie un om întruchiparea milosteniei menite să reducă care timp de peste şaptezeci de ani şi-a slujit şi suferinţa altora şi care poate atinge apogeul continuă să-şi slujească semenii, un om care într-o formă de iubire superioară numită generează optimism şi încredere”. „Prem“. Civilizaţia persană consideră iubirea o În prolog citim: pasiune („doost dashtan“), cum apare în “Volumul oferă fiecăruia dintre cititorii lui scrierile lui Rumi, Hafiz şi Sa’di. Civilizaţia posibilitatea de a-l cunoaște pe adevăratul japoneză atribuie iubirii un spectru foarte larg neurolog Jean Askenasy. După părerea mea ca de comportamente „suki da“ (好き)”. Iubirea în și a multor altora, un mare umanist, un prieten iudaism: Cuvântul „Ahava“ întruneşte întreg adevărat și un om de știință, care merită să fie spectrul de la romantic la monoteistic, pentru stimat și respectat”.

Dumnezeul suprem. Marele comandament dr. Ion N. Petrovici proclamă: „Iubeşte pe aproapele tău ca pe tine Profesor de neurologie și psihiatrie la însuţi, din toată inima, spiritul şi forţa ta“, Universitatea din Köln și la Institutele de Torah, (Leviticus 19:18), etc.

Cercetare Max Planck și Klaus-Joachim Zuch.

Iubirea la romani: Cuvântul „amare“ exprimă AG, Saga 2021 cele două forme, romantică şi sexuală. Cuvântul „amans“ iubire profesională şi cuvântul „amica“ „iubită“, amantă, prostituată. Cicero scrie în tratatul Amiciția teoria sa despre iubire. Ovidiu concepe în Ars Amatoria ghidul iubirii dedicat relaţiilor extraconjugale.

Iubirea în creştinism: Cele două obligaţii ale omului pe pământ sunt iubirea lui Dumnezeu cu toată forţa, spiritul şi inima, şi iubirea de aproapele tău ca pe tine însuţi. Apostolul Paul glorifică iubirea, denumind-o cea mai importantă virtute, deoarece iubirea înseamnă adevăr, refuzul de rău şi îl protejează pe om (1 Cor. 13:4–7, NIV). Lista continuă.

Din toate organele corpului cel mai misterios este creierul.

Coborând la nivel subatomic marele matematician/astrofizician sir Roger Penrose propune o mecanică cuantică simplificată.

Natura se oprește din a folosi tot setul de legi cuantice pentru a echilibra complexitatea creierului uman din nevoia de a fi compatibil cu cerințele noastre biologice și psihologice de azi.

Ne oprim aici felicitând pe cei doi autori pentru Jurnal Israelian nr. 47 ■ 1-07- 2021

9

Eroii noștri, criminalii lor Cele două valenţe ale eroilor

I

Al. Florin ȚENE – Eseu nițiativa scriitorului Puiu Răducanu de a recupera

într-o carte/album imaginile monumentelor dedicate eroilor de pe teritoriul țării noastre este salutară. Un astfel de gest este echivalentul unui monument al pioșeniei dedicate sacrificiului suprem pe care l-au făcut compatrioții noștrii pentru a apăra ființa națiunii noastre.

Munca de strângere a imaginilor și a datelor despre astfel de monumente este una de cercetare și documentare Se cunoaşte faptul că esenţa istoriei, spunea Gertrude Himmelfarb, constă în consemnarea marilor evenimente ale vieţii publice şi a influenţei lor asupra oamenilor de rând, dar şi, adaug eu, eroul din tabăra adversă este perceput criminal pentru cealaltă parte. Tot în acest context mai există o zicală românească care spune că nimeni nu este profet în satul lui.

Toate aceste idei converg spre ceea ce spunea Ducele de Conde, contemporan al Regelui Louis XIV că: Nici un om nu este un erou în ochii valetului său, fapt ce l-a făcut pe Hegel săi amplifice sensul: Nici un om nu este un erou în ochii valetului său, nu deoarece primul nu este un erou, ci deoarece celălalt este valet.

Hegel în Fenomenologia minţii subliniază faptul că eroii sunt indivizii universal-istorici, considerându-i ca fiind instrumente decisive ale evoluţiei istorice. Din păcate, trebuie să aduc o mică rectificare le ce scria Hegel, eroii sunt instrumente decisive în evoluţia părţii din care fac parte şi sunt percepuţi de adversari ca instrumente involutive. Decebal, eroul nostru legendar, a fost pentru romani un duşman care, printre altele, a fost o frână în civilizarea barbarilor din Dacia.

Eroilor, pe care îi proslăvim şi unii au ajuns chiar sfinţi în Calendarul ortodox, nu putem să le acordăm imunitate în privinţa capacităţii de comportament imoral. Unii dintre ei au călcat în picioare ”multe flori inocente”, cum scria

Hegel, au zdrobit multe lucruri în drumul lor, pentru aşi ajunge ţelul. Să nu uităm grozăviile făcute de Ştefan cel Mare, care alături de luptele sale antiotomane (Vaslui, Podul Înalt, Valea Albă, Războieni, etc), a tăiat capete nevinovate după un judeţ superficial şi hotărâri luate la mânie. Pentru noi domnitorul Moldovei anilor 1470 este un erou naţional, dar pentru ungurii care stăpâneau cetatea Chilia cucerită de Ştefan la 23-25 ianuarie 1465 este un criminal care a tăiat multe capete. La fel a fost socotit şi de locuitorii oraşului Baia care, în urma focului pus de Ştefan şi oastea sa, au pierit în foc odată cu casele lor. Există un proverb românesc: Scopul scuză mijloacele.

Scopul lui Ştefan cel Mare era independenţa Moldovei şi suzeranitatea ei. În aceaşi situaţie a fost Vlad Ţepeş, dar şi Avram Iancu care, deşi, stăruia pentru împăcarea dintre revoluţionarii români şi cei maghiari a luptat, totuşi împotriva trupelor revoluţionare maghiare. Dacă pentru românii din Transilvania el a fost un luptător revoluţionar democrat, pentru nobilii maghiari şi, chiar printre revoluţionarii maghiari, a fost considerat un trădător şi chiar criminal. Lenin, Stalin, Ana Pauker, Dej, Luca, Chişinevski, Ceauşescu şi majoritatea liderilor comunişti au fost criminali în adevăratul sens al cuvântului, dar în timpul vieţii au fost consideraţi eroi, datorită politicii de inversare a valorilor.

Despre eroi Hegel spunea că ei sunt vulnerabili la năpastele care se abat asupra lor.Ei mor în tinereţe, ca Alexandru, ca Avram Iancu, sau sunt ucişi, ca Cezar, ca Tudor Vladimirescu, ca Lăpuşneanu, Codreanu, etc.

Se pare că acest tip de erou ,individual universal-istoric, aparţine trecutului. Ei apar , în condiţiile statului modern şi al Uniunii Europene, în condiţii necivilizate. Aceştia sunt consideraţi terorişti. Situaţia aceasta o întâlnim în Anglia, în Palestina, dar şi în Spania.

Luptătorii basci sunt eroi pentru o parte din populaţia Ţării Bascilor, dar criminali pentru restul Europei unite şi civilizate. Aceştia sunt antieroi care posedă un oarecare atribut vag care ţine de eroism. Ei sunt, cel puţin, individualităţi anonime apărute din masa de oameni obişnuiţi. Astăzi, termenul de om obişnuit poate fi un termen contestabil-

Jurnal Israelian nr. 47 ■ 1-07- 2021

10

termenii corecţi în sens strict politic sunt poporul de rând şi masele anonime.

Se observă, în contextual europenizării şi al fenomenului globalizării, că aceşti oameni de rând, anonimi ameninţă să disloce nu numai indivizi universali ca Napoleon, să zicem ,,ci toate figurile elitiste, termen care în conotaţia sa actuală, include regi, preşedinţi, aristocraţi, cât şi lideri ai clasei muncitoare-toţi cei care se desprind de masele anonime pur şi simplu datorită faptului că nu sunt anonimi,că posedă identităţi pregnante, care pot fi lesne recunoscute ca aparţinând numai fiecăruia dintre ei. Se observă că nu numai figurile de elită sunt înfierate, ci şi temele elitiste-marile evenimente ale istoriei în care eroii joacă în în mod necesar roluri proeminente, şi faptele şi ideile şi cărţile geniale (vezi situaţia lui Eminescu). Istoria văzută de sus este înlocuită treptat de istoria văzută de jos, o istorie a oamenilor obişnuiţi angrenaţi în activităţi cotidiene. În locul eroilor neamurilor apar neamurile pe post de fapte eroice. Tratarea cu suspiciune a istoriei elitiste duce la excluderea unor figuri, evenimente şi idei de seamă care au determinat de facto cursul istoriei, pentru a nu leza spiritul şi mândria naţională a celeilalte părţi, azi inclusă în Uniunea Europeană. În lipsa voinţei, în lipsa indivizilor, eroii lipsesc şi ei. Dar lipsesc totodată şi răufăcătorii.

După ce am trăit afirmarea libertăţii în decembrie 1989, mi-am dat seama că în evenimente adevărat mari nu lipsesc nici eroii, nici răufăcătorii, nici criminalii, nici valeţii şi nici profeţi. În lipsa libertăţii şi a voinţei, virtutea, eroismul şi viciul nu pot exista. Iar în lipsa virtuţii şi a viciului, nu poate fi vorba de eroii din oglinda răufăcătorilor din tabăra adversă.

Nu poate exista decât poporul de rând care nu recunoaşte eroi şi răufăcători-doar marile evenimente istorice. În concluzie, istoricii trebuie să accepte ideea că măreţia, geniul, eroii, unicitatea există cu adevărat, că este de dorit ca oamenii să preţuiască aceste calităţi şi să şi le dorească, iar naţiunile să respecte valorile istoriei popoarelor chiar dacă, uneori, le-a fost potrivnice.

Să accepte că există adevăruri care nu ţin seamă de deosebirile dintre rase, clase, sexe, şi că toţi oamenii pot cunoaşte aceste adevăruri şi pot fi edificaţi de ele.

Bianca Marcovici Felicitări, Europa! dezinformare?!

Verii noștri v-au invadat!

Le aprobați și demonstrații anti-Israel După ce Hamasul, organizație islamistă teroristă reprezentanți ai palestinienilor creștini, prin ocupație în Gaza!!!

Au vrut exact de ziua Ierusalimului să distrugă Orașul Sfânt, Orașul Luminii, Zidul plângerii Noastre, de mii de ani de aur!

Politicienii țin discursuri fără măcar să înțeleagă Ce noi am înțeles de mult, de prea mult timp!

Mă miră că ne prezintă ca atacatori, sau provocatori, Sau ocupanți…

După ce 4000 de rachete trimise de verii noștri islamici, La noi, în insula Israel, nu au fost suficient Să dovedească adevărul crud al disperării lor de a ne ucide cu orice preț!

Mai mult, peste 1 milion jumătate de palestinieni, minoritate Israeliană trăiesc foarte bine în țara păcii, Șalom dar… unii au încercat de pe teritoriul nostru Să-i ajute pe dușmani, crezând în minciunile lor! ucidere a evreilor de pe stradă, sinagogi arse, rachete dinspre Liban Toate orchestrate în aceeași zi, de ziua capitalei noastre, toate pregătite minuțios fără drept de apel!

Vina noastră e că ne-am apărat, doar atât și nimic mai mult!

Le e ciudă că nu se repetă Holocaustul, soluția finală, proiect grandios al rasei ariene, doar pentru că idișul e un fel de germană! (mama mea în Israel urmărea seriale germane pentru că tocmai știa idiș) Le pare rău că avem o țară, o tradiție de a supraviețui Celor care vor să repete istoria din Asia !

(C) BIANCA MARCOVICI AMBASADOR CULTURAL, HAIFA, IAȘI

Jurnal Israelian nr. 47 ■ 1-07- 2021

11

Jurnal intim (1980-1984) – episodul 2 Liviu Antonesei 5 mai 1980 n ultimele zile am descoperit bucuria de a munci pămîntul L.C. mi-a pus la dispoziție o parcelă în grădina sa, parcelă pe care am săpato și pe care voi semăna ceapă, usturoi, mărar, pătrunjel, fasole, morcov și, poate, roșii. O muncă – în condițiile în care o desfășor eu – liberă, în care nimeni nu exploatează pe nimeni. Munca agricolă este singura care potențial exclude exploatarea dar, nu știu cum se face, a fost mai totdeauna mijloc de extremă exploatare.

Fantastică este oboseala care se lasă seara în trupul meu, după cîteva ore de săpat, o oboseală care mîngîie și care te înviorează. În al doilea rînd (și nu mint deloc, pentru că acum pare a fi cu adevărat al doilea) mi-am terminat volumul de poezii cu totul. Mihai Ursachi, care mi-l va duce la editură să mi-l depună pentru concurs, zice că este foarte bun, mai bun decît Inelul cu enigmă cu care a debutat el și că este chiar puțin invidios. Este un om foarte politicos și manierat, deși îmi place să cred a fi depistat în spusele sale o undă de sinceritate autentică, necontrafăcută. N. D. și V.G. au păreri la fel de pozitive. Chiar și mie îmi place acest volum, dar nu vreau să-mi pun speranțe prea mari în el pentru a nu mă descumpăni exagerat de mult un eventual eșec, pe care, de data aceasta, nu mi-l doresc absolut deloc.

Poate datorită activității mele dominante din ultimele zile, simt nevoia să recitesc eseul lui L.P. intitulat Scriitură și agricultură. Din nefericire, nu îl am, iar L. nu este în Iași. Poate vine astăzi. Înainte de aceste sărbători prelungite, Petru Creția a fost în Iași. Păstrez aceeași bună impresie, deși nu mai am exaltarea de prima dată. Nu știu dacă motivul se află în mine ca interpret al gesturilor lui sau dacă nu cumva el nu a mai fost la aceeași înălțime. Nu mi-a plăcut că l-a bîrfit pe Radu Petrescu cu care este, totuși, prieten foarte vechi.

Sper că Radu Petrescu nu ar întoarce procedeul. Mi s-a părut a întrevedea puțină invidie, un fel de gelozie. Nu pot crede asta.

V.G. mi-a dat un excelent eseu (Jurnal filosofic) pentru revistă. Fie și numai pentru el și L., trebuie să pot scoate cîteva numere.

Bunii mei prieteni mi-au dăruit cîteva cărți superbe și necesare: Karamazovii în ediție de lux, un Mondrian editat la Flammarion, cu fragmente din textele teoretice și reproduceri incomparabil

Î

superioare celor din albumele românești, volumul al patrulea din ediția completă Eminescu (postumele), corespondența și Jurnalul lui Mateiu Caragiale. O adevărată comoară în totul.

Citesc splendidul și netipăribilul Jurnal al lui Grigore Gafencu, pe anii 1940-1944. Excelentă prin cecitatea sa declarația agenției TASS dată cu o săptămână înainte de invazia germană. Dar, e posibil să aibă dreptate cine a spus că dacă Stalin nu ar fi dorit războiul, acesta nu ar fi izbucnit și atunci declarația ar trebui privită în cu totul altă lumină.

Oricum, ciudată (normal de ciudată sau invers) impresia că istoria nu face altceva decît să se repete.

Ciclicitate. Periodicitate. Lipsă de finalitate. Negație a istorismului și evoluționismului, rămășițe spelbe ale unui secol pozitivist.

6 mai 1980 Am uitat ieri să notez că Mihai Ursachi mi-a dăruit foarte frumoasa ediție bilingvă a poemelor sale. Păcat că engleza mea rudimentară (ori incipientă?) nu mi-a permis mai mult decît contactul pur fonic – și acela aproximativ – al versiunii engleze.

Lungă discuție cu V.G. pe tema împrăștierii în mai multe înfățișări ale scrisului (cazul meu) sau a concentrării asupra unuia singur (cazul său, dedicîndu-se – zice el – exclusiv filosofiei). Mi-am adus în sprijin exemplele lui Poe, Baudelaire, Mallarmé, Eminescu (ca ilustrare, nu ca recurs la argumentul autorității), ca și speranța mea (sau ambiția mea secretă, cum am numit-o altădată) de a accede la un text care să depășească deosebirile dintre curente, genuri și scriituri. Am rămas pe pozițiile noastre, ceea ce este excelent pentru o discuție viitoare și mă întreb dacă nu cumva, pînă la urmă, iar este vorba despre veșnica problemă a deosebirilor de structură. Poziția sa este explicabilă însă și prin nerezolvata problemă a timpului destinat scrisului. Nu știu cine ar putea face ceva pentru el în această privință.

Lucru ce are totuși și urmări pozitive – privesc în V.G. primul filosof român serios de după război, exceptându-l pe Gabriel Liiceanu, care îl precede cronologic.

V. poate da o carte despre ironie comparabilă valoric (dacă acest monstru teribil care este valoarea există) cu cea despre tragic a predeceso-rului.

V. mi-a arătat textul citit de Mihai Ursachi la simpozionul Hölderlin de la Sinaia – Socrate și Alcibiade. Text foarte bine scris (cu excepția cîtorva prețiozități din final) și care dovedește, dacă mai era nevoie, vocația teoretică reală și profundă a poetului. În ciuda părerii lui V., cred că noțiunea de ironie ontologică, propusă de Ursachu, este viabilă și merită a fi adîncită. În perspectivă spiritualistă (și nu

Jurnal Israelian nr. 47 ■ 1-07- 2021

12

văd de ce nu aș accepta-o), Ființa, realmente, poate fi ironică. Și, desigur, „Poetul în general, poetul ca arhetip este Evreul rătăcitor al spiritului.“ În discuția despre „tot și toate“ cu V. am atins și problema marginalității. Sînt, într-adevăr, un marginal în toate sensurile acestui cuvînt. În afara politicului, prin opțiune; în marginea societății prin calitatea de artist și intelectual; încă o dată în marginea ei prin sărăcie din care am făcut o a doua vocație. Incapacitatea de a adera la o ideologie propusă sau impusă mă împinge fatal între aceeași en marge. Nu fac o tragedie din asta – dimpotrivă – pentru că, de-a lungul timpului, mă simt într-o companie foarte măgulitoare. Vocația intelectualului și a artistului, este, poate, aceea de a fi un paria al timpului său și, abia în al doilea rînd, un judecător al acestuia. El este un judecător întrucît privește prezentul din perspectiva unui ideal utopic și mai mult visat. Cel mai bun timp, pentru el, nu înseamnă încă nimic și cea mai bună dintre lumile posibile încă nu a fost imaginată de Cel Atotputernic.

O luciditate ca o flacără înghețată, aproape ucigașă și, pînă la urmă, sinucigașă.

10 mai 1980, o sîmbătă După ce Mihai Ursachi a citit scrisoarea mea în ședința Consiliului Uniunii Scriitorilor, probabil că am reușit să mai rup o punte. Cea cu revista Convorbiri Literare. Și V.G. la fel. Am constatat, însă, cu uimire că Daniel Dimitriu în ședința de cenaclu a apreciat favorabil cuvîntul meu critic pe seama textelor citite acolo și mi-a spus în pauză că vrea să discute ceva cu mine, pe teme critice. Să aibă el vreun plan în cadrul revistei și să dorească să mă folosească ca unealtă? Mi se pare, totuși, un ins cinstit și direct. Să fi avut scrisorile noastre un efect pozitiv, totuși? Bănuiam că va ieși ceva rău pentru mine, V.G și N.D., dar ceva bun pentru ceilalți tineri (Care oricum erau mai favorizați!). Să discut, întîi, cu Daniel Dimitriu Am scris o povestire scurtă pe tema scriitorului care dorește să debuteze cu „opere complete și definitive“. Rescrisă, la nivelul stilului, nu al concepției, și integrată într-o poveste mai lungă (ca la Poe, de pildă) poate însemna ceva.

De când am terminat volumul, nu am putut scrie nici măcar un singur vers. Sînt aproape două luni.

Speram să mă deblochez după expedierea volumului la editură, dar nu s-a întîmplat așa. Mihai Ursachi a spus că are o presimțire că volumul va ieși între cîștigătoare și va apărea. Ca să mă încurajeze, probabil, a spus că e superior Inelului cu enigmă, volumul său de debut. Are un stil de curtoazie și eleganță în relații foarte personal, dar mi-a făcut plăcere să cred a putea sesiza o undă de sinceritate

veritabilă. Și mie îmi place volumul, mai ales că se construiește foarte bine, încheindu-se în forță. N.D. e de aceeași părere. Din păcate, nu părerile noastre au importanță. În ședința de Consiliu, răspunzînd criticilor lui Mihai Ursachi., Ioanid Romanescu, contestatarul de buzunar, a susținut că revista lor nu m-a publicat încă deoarece nu am talent. Mihai Ursachi a răspuns că am mai mult talent decît oricare din poeții de la ei.

Nu asta contează. Dacă nu am talent, de ce m-au lăudat un an de zile, ducîndu-mă pe rînd cu vorba?

De altfel, Ioanid Romanescu nu a văzut decît o singură poezie scrisă de mine. Dar n-are rost să mă răzbun într-un jurnal intim.

A ieșit ceapa pe ogorul meu. Mîine pun roșii.

Constat că entuziasmul agricol nu m-a părăsit încă, la zece zile de la declanșarea lui.

Recitesc, foarte serios, articolele critice și jurnalele intime ale lui Baudelaire. Trebuie să-mi lămuresc, odată, raporturile mele cu axa Poe – Baudelaire – (Mallarmé – Lautréamont – Rimbaud). În fapt, pe linia asta vin, chiar dacă încerc să elaborez conceptul post-modernității. Constat că văd peste tot semnele acesteia. Acum două zile, în splendida Siberiadă a lui Mihalkov (film polifonic, cu ritmuri intersectate, alternanța de imagine color-sepia-alb/negru). _______________________

Marga G - Zeite tribale

Jurnal Israelian nr. 47 ■ 1-07- 2021

13

gândul ca din cele 22 de milioane de români să selecteze 22 de tineri între 25 și 30 de ani apți să urmeze un antrenament de doi ani în cultura de performanță, Noica a pornit să colinde țara în căutarea celor suficient de înzestrați și de cutezători pentru a se încadra într-un asemenea program ambițios.

LEGENDELE CLUJULUI

cu Ovidiu Pecican: Noica la Cluj După eliberarea din închisoarea unde fusese condamnat în 1958, pe motive politice, pe filosoful Constantin Noica îl atrăgea magnetic Clujul.

Pentru el, orașul transilvan însemnase, de mai multe ori pe parcursul vieții, locul în care i-ar fi plăcut să se stabilească, adevărată „patrie de elecțiune”, după cum nota el într-o epistolă.

A

nunțându-și o iminentă sosire în vizită în orașul unde familia prietenului său psihologul și universitarul Nicolae Mărgineanu locuia, Noica îi scria acestuia, în 3 decembrie 1967, că „Dacă … lipsiți din Cluj la acea dată, voi încerca să mă consolez cu cetatea, în care, nu știu bine de ce, am simțit întotdeauna că aș fi putut fi acasă”.

Doi ani mai târziu, în 2 noiembrie 1969 el îl lămurea pe același om al locului că „… regret și mai mult că nu pot [rămâne] – din cauza dosarului meu și a temerilor unora – la Cluj pentru un an sau doi, cum visam la un moment dat, spre a sufla în pânzele câtorva tineri”. ”A sufla în pânzele câtorva tineri” Că pe Noica îl interesa Clujul mai cu seamă „spre a sufla în pânzele câtorva tineri”, adică spre a-i impulsiona către îndrăzneala în meditația filosofică, cu scopul de a-și făuri mult visata – și tot atât de mult amânata – școală de gândire, arată în ce măsură aspirația către un domiciliu propriu clujean se împletea cu dorința mai veche, dar niciodată abandonată, de a se înconjura cu discipoli.

Retras, în cele din urmă, prin părțile Sibiului, mai întâi prin satele din Mărginime, ulterior în stațiunea alpină de la Păltiniș, în a doua parte a anilor 1970 și pe la începutul anilor 1980, cu

Căutări în Clujul lui Blaga Astfel, în cursul periplurilor sale de la Iași la Timișoara și de la Oradea la Cluj, gânditorul a selectat printre posibilii participanți la experimentul cultural gândit de el și câțiva foști studenți clujeni care, în perioada studiilor lor academice fuseseră membri ai grupării literare a revistei Echinox.

El scria într-un articol: „Câțiva bătrâni ai cetății, care mai avem câte ceva de făcut și pentru rotunjirea propriei noastre opere, ne-am gândit că… s-ar putea valorifica și creierele, iar de aceea ne-am pornit, fiecare pe căile lui, să aflăm cam pe unde (în Clujul lui Blaga? În Botoșanii lui Eminescu? În Năsăudul lui Coșbuc?) se află tineri înzestrați, între 25 și 30 de ani, fiecare pe căile lui, care se sperie – după studii strălucite – că sunt repartizați undeva la o modestă catedră de școală într-un sat pierdut, că deci n-au fost reținuți la facultate, unde nu sunt destule locuri, nici la institute, care nu există în număr suficient, și nici trimiși în străinătate prea repede; ne-am pornit să căutăm pe acești tineri aflați în pragul dezastrului lor spiritual (căci între 25 și 30 se hotărăște destinul unui cărturar și chiar al unui om), să-i scoatem din marasm…”

Respect pentru Cluj Într-adevăr, din Cluj el s-a oprit asupra lui Gabriel Petric, Virgil Mihaiu, Emil Hurezeanu și Francisc Breda. Era și asta o dovadă că filosoful nu s-a resemnat să lase Clujul deoparte de eforturile lui de înălțare a României anilor 19701980 într-un nou orizont al filosofiei. În fond, era o formă de respect față de orașul unde făcuseră filosofie Lucian Blaga și D.D. Roșca. Dar mai era și atenția trează față de tinerii generației anilor 80, cei care, până la urmă, au învins comunismul și dictatura personală a tiranului de la Scornicești, ieșind în zilele lui decembrie 1989 cu mâinile goale pe străzile marilor orașe ale țării.

Jurnal Israelian nr. 47 ■ 1-07- 2021

14

Cum a început fizica cuantică?

Care este istoria originii sale?

I

ată o imagine a primei conferințe Solvay, desfășurată în 1911, organizată de omul de afaceri belgian Ernest Solvay:

Așezați (stânga-dreapta): W. Nernst, M. Brillouin, E. Solvay, H. Lorentz, E. Warburg, J. Perrin, W. Wien, M. Curie și H. Poincaré; În picioare: R. Goldschmidt, M. Planck, H. Rubens, A. Sommerfeld, F. Lindemann, M. de Broglie, M. Knudsen, F. Hasenöhrl, G. Hostelet, E. Herzen, JH Jeans, E. Rutherford, H. Kamerlingh Onnes, A. Einstein și P. Langevin.

Acești oameni buni sunt responsabili pentru descoperirea și rafinarea „vechii teorii cuantice”, care furniza prescripții, de exemplu, pentru nivelurile de energie cuantificate ale atomilor, dar fără o adevărată auto-consistență sau dovezi din laborator.

Dar apoi, iată o imagine din a cincea Conferință Solvay, desfășurată în 1927: (vezi pagina următoare ) Acești fizicieni, în special Schrödinger și Heisenberg, au fost responsabili pentru „noua teorie cuantică”, alias „ Mecanica matriceală“ a lui Heisenberg, echivalentă cu mecanica undelor lui Schrödinger, care a stabilit bazele fizicii cuantice moderne și a deschis calea către mecanica cuantică relativistă a lui Paul Dirac. În cele din urmă, aceste eforturi au condus la teoria cuantică a câmpului, dezvoltată și perfecționată de către R. Feynman, J. Schwinger, F. Dyson, C-M. Yang și R. Mills, formând baza Modelului standard de fizică a particulelor de astăzi.

Jurnal Israelian nr. 47 ■ 1-07- 2021

15

Rândul din spate (stânga-dreapta):A. Piccard, E. Henriot, P. Ehrenfest, E. Herzen, Th. De Donder, E. Schrödinger, J.E. Verschaffelt, W. Pauli, W. Heisenberg, R.H. Fowler, L. Brillouin;

Rândul din mijloc: P. Debye, M. Knudsen, W.L. Bragg, H.A. Kramers, P.A.M. Dirac, A.H. Compton, L. de Broglie, M. Born, N. Bohr; Primul rând: I. Langmuir, M. Planck, Marie Curie, H.A. Lorentz, A. Einstein, P. Langevin, Ch.-E. Guye, C.T.R. Wilson, O.W. Richardson.

Jack Jano Israel

Jurnal Israelian nr. 47 ■ 1-07- 2021

16

mulțumire se îndreaptă și spre Ambasada Statelor Unite ale Americii, stat partener al României și Israelului.

Dr. Alexandru Cristian Cu gratitudine privesc Episcopia Hușilor, care a reacționat vehement referitor la vandalizarea și profanarea monumentelor funerare. uropa îmbătrânește și din nefericire Trebuie să subliniez declarația aberantă a îmbătrânește urât. În ultima lună, au avut primarului Municipiului Huși, care s-a întrebat loc o serie de manifestări ale dacă cele peste 70 de monumente funerare au antisemitismului, culminând cu Franța și fost distruse de alunecări de teren sau de vânt.

România. Evreii din Franța se tem să mai Dacă era o alunecare de teren era în pericol tot poarte Kipah, de frică să nu fie agresați, o cimitirul iar vântul nu poate sfărâma precum situație groaznică pentru prezentul Europei. un baros monumente funerare de câteva zeci de Ultimele manifestări în România sunt de o kilograme. O astfel de declarație nu este atât de gravitate greu de cuantificat. De la o reclamă stupidă cum pare la prima vedere și trebuie comercială ce promovează imaginea lui Hitler, consemnată pentru înțelesul ascuns, nu cumva la biscuiții RoStar, la atacul viceprimarului domnul primar știe cine este în spatele acestor Capitalei Aurelian Bădulescu un nou promotor fapte...? al antonescianismului până la profanarea Radicalizarea treptată a Europei se petrece sub Cimitirului Evreiesc din Huși. ochii noștri, numai ce orb nu vor să observe Ultima dintre ele mi se pare o crimă acest fapt grav. Islamizarea treptată a Europei abominabilă, cum poți să distrugi mormintele este un pericol și un atac asupra valorilor unor oameni care nu se mai pot apăra, cum poți iudeo-creștine ale Europei. Sper că Europa va ataca somnul de veci al oamenilor. Toate avea puterea să lupte împotriva acestui val, religiile din lumea aceasta propovăduiesc anunțat de marele scriitor francez Michel respectul pentru cei înaintașii noștri, un astfel Houellebecq în romanul său Supunere publicat de gest este o manifestare pur păgână. în anul 2015.

Sunt trist și plin de amărăciune că aceste România trebuie să renege toate manifestările evenimente se petrec în Postul Sfintelor antisemite în baza solidelor relații istorice, Sărbători Pascale. Mântuitorul Nostru Iisus culturale și diplomatice cu Israelul, România a Hristos ne-a învățat să ne iubim aproapele ca fost după Statele Unite ale Americii printre pe noi înșine, INDIFERENT DE RELIGIE, primele state care au recunoscut independența ETNIE SAU RASĂ. Nu te poți numi creștin Israelului în iunie 1948. dacă săvârșești astfel de fapte total contrare Fapta viceprimarului Aurelian Bădulescu al religiei creștin ortodoxe. De asemenea, și religia Bucureștiului este gravă și iresponsabilă. Cum mozaică, condamnă aspru lipsa de respect față poți să afirmi că vei ridica bustul lui Ion de înaintași. Moștenirea iudeo-creștină a Antonescu, criminal de război dovedit și în al Europei este astfel trădată de o mână de doilea rând cum poți să îndemni la alungarea barbari fără minte și fără suflet. evreilor din România? Mi se par două afirmații În marea majoritate a țărilor din lumea aceasta, cel puțin deplasate și fără sens și logică. profanarea de morminte se pedepsește cu În fața acestui delir nazist, îi recomand închisoarea sau cu o amendă. Personal pe viceprimarului Bădulescu să viziteze Yad făptași i-aș pune să facă o muncă în folosul Vashem-ul și să gândească că în acele imagini comunității, să refacă mormintele distruse din putea să fie părinții lui, frații lui sau chiar el Cimitirul Evreiesc dar și din alte cimitire, dacă trăia în acele vremuri. Domnul viceprimar evreiești, ortodoxe, catolice. Astfel ar putea să a înțeles că dacă este român și creștin ortodox reflecte la gravitatea faptelor comise. își permite să facă asemenea afirmații, Sunt mâhnit că nici un intelectual de marcă din înseamnă că domnul viceprimar nu a deschis România nu a reacționat dur, de asemenea, îl Biblia iar pe lângă Biserică a trecut în viteză cu felicit pe președintele Klaus Iohannis care a mașina de serviciu fără să realizeze pe lângă ce reacționat și a condamnat faptele antisemite. O trece.

Jurnal Israelian nr. 47 ■ 1-07- 2021

Scrisoare deschisă către antisemiți

E

17

Românii au trăit în pace cu evreii de-a lungul istoriei, creștinii ortodocși sunt printre cei mai toleranți oameni din lumea aceasta, iar ca dovadă putem întâlni la fiecare pas astfel de exemple de omenie și bunătate. Marele primar Traian Popovici nu era cumva creștin ortodox?

Amintim că marele salvator al evreilor (peste 20.000 de evrei) era fiu și strănepot de preot.

Nu închid această scrisoare fără să-mi exprim profund mâhnirea și tristețea!

Cu tristețe, Dr. Alexandru CRISTIAN

Momente "dure" în viață Ruth Corman

P

rimul cuvânt pe care trebuie să-l învețe un nou vizitator al Israelului este „savlanut”,

engleză. Acest lucru, combinat cu un exces de birocrație, îi poate întinde pe cei fără răbdare la limită.

Pentru a face orice, s-ar putea să începeți discuția optimist si "cool" , dar inevitabil trebuie să recurgeți la „modul exploziv” - stil israelian. Orice izbucnire este întotdeauna întâmpinată de o surpriză dureroasă de către israelianul mediu. "De ce țipi?" întreabă cu o privire nedumerită. Pentru că, prietene, răbdarea engleză pur și simplu nu funcționează aici.

A fi reținut te face să arăți ca un idiot - așa că pentru a ajunge oriunde nu ai de ales decât să explodezi - dar orice ai face, acest lucru nu ar trebui să fie însoțit niciodată de scuze pentru reacția ta. Potrivit israelienilor, englezii spun în mod constant „scuze” sau „scuză-mă” pentru toate - un fapt pe care israelienii nu îl pot înțelege și, de fapt, îl găsesc destul de enervant.

Israelul este o țară de alb și negru - nu există nici un cuvânt pentru SUBTIL în ebraică - fie stai liniștit, fie înnebunește - asta înțeleg ei.

Atenție - dacă decideți să folosiți gestul din mână „Rega ”, amintiți-vă că acest semn nu e internațional.

O prietenă israeliană de-a mea se afla în afaceri în Italia la o conferință VIP în sala de consiliu și a folosit semnul, intenționând să spună „Vă rog să așteptați o secundă”, dar gestul a provocat șoc în jurul mesei. Înseamnă ceva destul de diferit în Italia - cu siguranță ceva care nu trebuie folosit de o doamnă bine educată.

Cu toate acestea, pentru cei dintre voi care utilizează un computer în mod regulat, sunt sigur că veți fi încântați să știți că există acum un „emoji”, astfel încât să vă puteți exprima sentimentele în e-mailurile dvs ??

care înseamnă „răbdare.” Cu toate acestea, pe lângă cuvântul rostit, există o altă versiune mult mai convingătoare - semnul mâinii.

Israelienii, spre deosebire de italieni, nu au un repertoriu uriaș de semnale făcute cu mâna, dar au unul special, care este folosit tot timpul.

Israelianul își pune primele două degete și degetul mare împreună, cu mâna îndreptată în direcția pieptului și ridică mâna. Cred că această formă de comunicare, adoptată chiar de Spre Tel Aviv stil ELAL copii foarte mici, nu este tocmai politicoasă.

Pentru străini (turiști) poate fi extrem de u există o introducere mai bună iritant. pentru oamenii din Țara Sfântă decât Savlanut este necesar în multe domenii ale luarea unui zbor El Al către Israel. vieții israeliene. Sună la oricare dintre Viața, în timp ce ne aflăm în aer, reprezintă un furnizorii de servicii - există opțiuni pentru a microcosmos al societății israeliene și al vorbi în rusă, arabă sau ebraică. Rareori Jurnal Israelian nr. 47 ■ 1-07- 2021

N

18

comportamentului său care este de neuitat.

Pentru mulți israelieni, zborul este doar o extensie a rețelelor lor sociale obișnuite. Puțini pasageri stau așezați mult timp. În cea mai mare parte, acestea promenadă pe culoare în căutarea prietenilor, angajându-se în conversații lungi și zgomotoase și blocând pasarelele.

Pentru orice pasager care dorește să doarmă sau să se relaxeze, uitați de odihnă!

Argumentele apar în mod regulat, de obicei între pasageri unde cel din față se întinde și, făcând acest lucru, face imposibilă comoditatea celui din spate. Nicio metodă de convingere nu-l va determina să cedeze sau să-și schimbe poziția.

Nici nu este posibil să-l rușinezi în polemică. „Maghia li” - „este dreptul meu”, susține el, până la urmă doar și-a plătit biletul. Adăugați

la aceasta haosul când un bărbat ultra ortodox s-a trezit așezat lângă o femeie. Într-un caz, bărbatul avea 20 de ani, femeia 85.

El a refuzat categoric să stea lângă ea. Nouă pasageri din jur au fost nevoiți să-și schimbe scaunele pentru a-l potoli.

În consecință, avionul a întârziat cu o oră la decolare. Nu știu cum reușește echipajul să se comporte într-un mod atât de rece și politicos. Ei merită cea mai înaltă laudă. Alte echipaje ale companiei aeriene consideră că zborul Londra / Tel Aviv este un „job plin de dificultăți” la fel ca angajații unui birou străin atunci când sunt trimiși într-o zonă de război.

Ei numesc zborul London Hell Aviv.

Oameni suntem Sofia Gelman e pare că prea repede am spus „Adio Corona !” Cuprinși de o incomensurabilă euforie – pe bună dreptate, cred – consideram că odată cu vaccinarea majorității populației pericolul reapariției Coronei a trecut. Din păcate însă, Covid 19 nu se lasă învins nici cu așa numita „vaccinare în turmă”! Noi și noi variante ale virusului își fac apariția, mutațiile care poartă numele țării de origine, ajung și la noi, aterizează pe aeroportul Ben Gurion…

Autoritățile de rigoare, vor să reglementeze zborurile și să-i controleze cu migală pe cei sosiți pe calea aerului. Sperăm că nu este prea târziu.

Pe de altă parte, se vehiculează ideea reveniri la nesuferita mască spre a evita contaminarea în masă. Eu personal, sunt de părere că la ora actuală este valabil dictonul potrivit căruia: „paza bună trece primejdia rea !”

S

Jurnal Israelian nr. 47 ■ 1-07- 2021

19

Intelectuali evrei - romani în trecere prin sec.20

Epigrame Melania Rusu Caragioiu

Joel Ozy Serge Moscovici (n.1925 Braila, d.2014 Paris) Serge Moscovici, născut într-o familie evreiască din Braila a fost marcat de o copilărie dificilă, cu peregrinări în diverse familii.

Exclus dintr-un liceu Bucureștean în 1938 pe baza legilor anti-Semite din epocă, s-a format ca mecanic la școala profesională Ciocanul. În anii următori va critica Garda de Fier și intelectualii asociați cu ea (Emil Cioran,Mircea Eliade).

Confruntat c-o alegere ideologică între sionism și comunism a aderat la Partidul Comunist din România în 1939 (pe atunci ilegal).

A fost ulterior martorul Progromului de la București din Ianuarie 1941 instigat de Garda de Fier și a declarat că “ceea ce am văzut atunci mi-a schimbat pentru totdeauna viziunea pe care o aveam despre oameni”.

A fost internat într-un lagăr de muncă forțată în perioada regimului Antonescian și eliberat în 1944 de Armata Roșie.

A refuzat promovarea pe baza apartenenței politice în momentul în care Partidul Comunist a ajuns să guverneze România și-n schimb a devenit sudor la Fabrica Malaxa din București.

Deziluzionat de politica comunistă alege emigrarea clandestină în 1948.

La Paris este ajutat de un fond pentru refugiați să studieze psihologia la Sorbona și –n paralel lucrează.

A ajuns să-și formeze o cultura vastă citind lucrări filozofice (inclusiv Baruch Spinoza și Rene Decartes). Concomitent se apropie de Paul Celan, Isac Chiva și studiază istoria științelor.

Este invitatul diverselor Universități: Princeton, Yale, Geneva, Cambridge.

A fost Director al Scolii de Înalte Studii în Stinte Sociale din Paris și profesor la New School for Social Research din NY. Se implică în politică ecologică și are o contribuție deosebită în teoria științelor sociale, sociologie și psihologia comportamentelor colective. În 2003 va primi premiul Balzan pentru psihologie socială. În 1999 a apărut în Ed.Polirom un eseu biografic al filozofului: ”Cronica anilor pierduți”.

Dacă te-ai născut timid Să te ții mereu sub masă, Toți te cam izbesc de zid; Fă-ți curaj și sari...pe casă! * Trăncănești de când e ziuă!

Ai vreun mâncărici sub limbă Ne-ai zdrobit pe toți în piuă!

Mergi băiete, de te plimbă!... * Inspirație! Inspirație!

Ei, ai asurzit de tot? ...Caniculă, transpirație...

Mă doboară! N-am un zlot!!! * Dacă te-ai ”luat” cu fiscul, De ți-ai pierdut și nevasta, Controlează-ți bine pliscul: Taci, sau laudă-ți năpasta!!! * Leneșului Cântă cucul sus, pe-o cracă Și-ți zice să ieși la clacă; Tu te-ntorci pe-o altă dungă; Vara-i scurtă! Iarna-i lungă... * Unei vulpi viclene Gospodar-nșfacă vulpea: -Ce făceai aici surată?

-Nea bădie, mea culpa, Număr puii din poiată!

Hoțului -Te văzui printre grădini, Căutând prin mărăcini, -Culesei niște sulfini!

Puii-s colea, la vecini.

Zgârcitului Ai râncezit slănina-n cui, De fug și șoarecii de ea, Mai bine o dădeai oricui, Dar ești un zgripțuroi...sadea!

Jurnal Israelian nr. 47 ■ 1-07- 2021

20

Melania are un sfat: Decât să i-o spui direct Mustăcește-o în concept Și-ii servești o epigramă, Să îl faci de panoramă!

De sunt babă, Să n-ai treabă, Doar mă găsesc între moși, Foști flăcăi și valoroși!

O altă epigramă: Iată-mă cu-un singur dinte – În cenaclu: apanaj!

Ajung vicepreședinte!

Fericire! De belle âge?!

Bârfitorului: Are-un obicei nebun De vorbește fără el; Are-n cap, cenușă, scrum?

Aș ! Un creier mititel! ”dragostea e ca o boală, te ucide, sau te scoală“ De-ți cântă puica prin poiată Ascultă cu-i zice cu dor; Fiindcă-o vezi mâine înfoiată, Și-ți toarnă bastard în pridvor De te duci Leny la sky Uitând acasă bărbatul, Cin-te-așteaptă ca să vii?

Cine-o fi încornoratul?

Altuia plin de mândrie: Nu prea muncește mult, că nu-i place Îl urcă-n nori balonul de talent; In aere e el polivalent!

Plutește el, dar noru-i plin de...ace!

Jurnal Israelian nr. 47 ■ 1-07- 2021

21

Care este persoană cea mai inteligentă?

– Cea care își urmează inima.

Ziceri luate din ZEN Cine este cel mai bun profesor?

– Suferința.

Ce afecțiune este cea mai periculoasă?

– Atașamentul de corpul fizic

Iar cel mai rău profesor?

– Plăcerea.

Cine este cel mai sărac?

– Cine iubește cel mai mult banii.

Care este abilitatea cea mai rară?

– Capacitatea de a da.

Cine este mai aproape de Dumnezeu?

– Cel milostiv.

Cea mai bună abilitate?

– Capacitatea de a ierta.

Cine este cel mai puternic?

– Care învinge pe sinele său.

Care este cea mai dificilă abilitate?

– Abilitatea de a tăcea.

Cum să te lupți cu problemele?

– Cu bucurie.

Care este cea mai necesară abilitate?

– Capacitatea de a asculta.

Iar cu suferință?

– Cu răbdare.

Care este cea mai periculoasă luptă?

– Cea fanatică.

Care este semnul unui suflet sănătos?

– Credința.

Care este obiceiul cel mai neplăcut?

– Cheful de ceartă.

Care este semnul unui suflet bolnav?

– Disperarea.

Care este obiceiul cel mai nociv?

– Vorba multă.

Care sunt semnele acțiunilor greșite?

– Iritarea.

Care persoană este cea mai puternică?

– Oricine este capabil să înțeleagă Adevărul.

Care persoană este cea mai slabă?

– Oricine se simte puternic.

Care sunt semnele faptelor bune?

– Pacea sufletească.

Jurnal Israelian nr. 47 ■ 1-07- 2021

22

Peisajele lui Baruch Elron

Jurnal Israelian nr. 47 ■ 1-07- 2021

23

Jurnal Israelian nr. 47 ■ 1-07- 2021

24

1939 - anul unor ''fructe'' ciudate ultima noapte albă a muzeelor lumii Emanuel Pope Muzeului Panait Istrati din Brăila În noaptea asta am fost plecat și pe drum am descoperit o nouă formă de singurătate mai nebună și mai sinucigașă decât cea a unui far maritim pe care l-am privegheat într-un amurg de toamnă ploioasă pe o coastă părăsită din county Kerry după o sută de ani de solitudine la marginea mării bâtrânul far se pregătea să moară și nu trebuia să fii un geniu să-nțelegi că un ochi de pradă îl pândea din slava cerului Ah, să fi fost un paramedic acolo, ca-n umbra unui mucenic aș fi sărutat nisipul de sub talpa picioarelor sale și o supradoză de morfină ar fi curmat chinul bătrânului ostaș Cine nu are urechi să asculte mai bine să tacă, pentru tot atâtea ziduri există tot atâtea inimi. Ție, noapte bogată îți datorez toate luxațiile astea și fracturile mele și această dureroasă desprindere de șold de data asta chiar am căzut adânc în tine și niciodată nu mi-a fost mai greu până și figura cu mersul pe brânci pare a da semne de oboseală Când am plecat nimic nu anunța o călătorie spre capătul nopții și lucrurilor dragi le-am spus să mă aștepte cuminți lângă vatră asta bănuiesc că într-un fel anume a mai liniștit cumva spiritele altfel gândul și inima mea de javră nu m-ar fi însoțit adânc în noapte de suflet nici nu putea fi vorba, pe el demult nimic nu-l mai mișcă din casă.

Nu vă fie teamă, le spuneam tovarășilor mei de drum noaptea asta e așa mai mult o metaforă a zilei pe calea aceasta nimeni nu s-a simțit în beznă sau singur vreodată veți vedea, pregătiți-vă ! ceasul eroic își va bate monedă chiar aici sub chipurile voastre și ca undele fine de apă ne vom revărsa cu toții curând în marea pelerinilor lumii să-ntâmpinăm deci cu bucurie deplină Marile Sale Talazuri!

Dar nu a fost așa să fie, mama ei de viață nu a fost și niciodată noaptea nu a fost mai întunecată și în același timp mai albă pentru mine și cel mai tare, mai tare chiar și decât ecoul sălilor goale și liniștea atâtor coridoare lipsite de oameni înspăimânta scrâșnetul de dinți șuierând de la rădăcina etichetelor muzeale ca și când un întreg popor s-ar fi târât în genunchi pe un drum de sticlă pisată și asta mi-a amintit de farul acela cu raza lui de lumină ce obosise călătorind peste ape și, jenat ca niciodată, am simțit nevoia simplă de a-mi culca obrazul în culcușul acela de pradă vânată unde coșmarul își are numele sale extrem de sonore și unde își da duhul noaptea sălilor muzeale din lume Of! nu credeam că se poate și mai singur decât singur pe lume stam strânși unii în alții și fiind noapte ne priveam toți trei ca într-o oglindă în singurătate inima mea de javră începuse a tremura ca varga întunericul parcă îmbătrânise un pic și odată cu el, alături de noi ... cu ochii uimiți ieșiți din orbite se stingea fără vise și ultima noapte albă a muzeelor lumii.

Jurnal Israelian nr. 47 ■ 1-07- 2021

25

Oul Dogmatic - T Banus

Colosul voi nu v-ați petrecut cu mine nopțile pe aceste înălțimi și din spinarea acestui uriaș de fier n-ați privit, cu mândria celui ce n-are ce pierde, spre bolta de stele n-ați dormit în brațele lui protejați de întuneric și nu v-ați trezit la kilometri distanță de casă cu spaima unei zile noi tensiunea din osatura lui voi n-ați simțit-o și n-ați văzut nici aburul ridicându-se în zori din carnea sa fără efort, cu aripi de înger voi nu i-ați auzit scrâșnetul măselelor de oțel în soarele verii de august și nu i-ați admirat modul de-a purta fără un cuvânt, maiestuos, orașul ca într-o palmă de sfântpeste mări de ceață nu v-ați lipit obrazul umezit de lacrimi de fruntea sa și n-ați ascultat ecoul ce-l adăpostește pântecul său de ani buni ca pe o ispită privind însingurarea serii. nu v-ați întrebat de unde și până unde i se poate întinde așteptarea nici viața și nici dacă din umerii lui poezia ar putea zbura pentru totdeauna, cel mai bine voi n-ați ascultat zbuciumul râului de lumină curgând prin inima sa de aceea, nu vă aparține acest poem! el va rămâne poemul unei singure iubiri cu tot ce a cuprins ori nu poezia din el -iubirea și prietenia dintre un pui de om și uriașul său de fierpoezia aceasta, viața mea ca un zmeu de hârtie călătorind printre toate lucrurile pierdute ...abia de te zărești de aici și mai c-aș râde de tine -ca un nu-dai- doi- bani- pe- el ce suntdacă n-aș privi cu inima strânsă de milă și frică la făptura prietenului meu, așezată ferm, drept pe picioarele sale ca un uriaș pod răsucit peste moarte

Carlos Perez Siquier, La Chanca, Spain, 1958

Tudo r Banus Jurnal Israelian nr. 47 ■ 1-07- 2021

26

Keraklion și Canope - Orașe egiptene scufundate

P

otrivit istoricilor, Heraklion și Canope au fost abandonate în urmă unui cutremur care a declanșat un dezastruos tzunami în urmă cu aproximativ 1.200 de ani.

Până atunci, era o metropolă bogată și puternică, atât comercială, cât și religioasă, beneficiind de o poziție strategică pe Marea Mediterană: prin portul său Canope navele ancorau pentru a livra sau a-și achiziționa bunurile în țara faraonilor.

Arheologia marina franceză a reușit să aducă relicve și fotografii de excepție pe care le prezentăm aici.

Jurnal Israelian nr. 47 ■ 1-07- 2021

27

poți face să scuipe ce-au înghițit decât prin procedee bancare,” îl asigură el pe Rousseau.

Așadar, ”salvatorul” său trebuia să se prezinte la o sucursală a Băncii Franței, să depună o sumă de bani și să obțină un carnet de cecuri sub nume fals. N-a fost deloc ușor, dar în cele din urmă, sucursala din Melun le-a dat carnetul de cecuri pe care s-au grăbit să-l multiplice la tipografie.

Prima lovitură a dat-o Sauvaget, scoțând 21 de mii de franci cu un ordin de plată pe un nume Rousseau, zis ”Vameșul” fals. Banca descoperă frauda și alertează toate Maria Sava sucursalele, iar cei doi ”afaceriști” sunt arestați după o percheziție la atelierul din rue Perrel unde este descoperit carnetul de cecuri. umea din sala de judecată se uită ca la urs Habar neavând în ce s-a băgat, Vameșul îi scria la cei doi ipochimeni aflați în boxa judecătorului de caz, a doua zi după arestare, o acuzaților. scrisoare lacrimogenă: - Acuzat Rousseau! Ridică-te! ”În viața mea am făcut numai bine, conform Îndată, un omuleț cărunt, ghemuit între doi posibilităților mele moralicești și jandarmi, îmbrăcat în costumul lui de duminică materialicești și am avut nefericirea să pierd lustruit pe la coate, cu ghetele butucănoase și două neveste și șase copii și dacă nu m-aș fi cu vesta de lână verde, cu mustața pe oală și cu ridicat singur, prin muncă, unde aș fi ajuns aerul de speriat se ridică în picioare căutând un azi? Vă asigur domnule judecător, că la vârsta punct de sprijin. Alături de el, un spilcuit de 21 de ani credeam că numele meu va deveni tinerel, cu barbișonul îngrijit și cu frizura de celebru nu numai pentru Franța, căci și în conțopist își contemplă distrat unghiile. În străinătate e deasemenea cunoscut. spatele boxei, cineva își întreabă vecinul de La Paris sunt cunoscut în mod favorabil în alături: toate Saloanele. Trebuie, desigur, să înțelegeți, - Care-i artistul și care-i contabilul? Dar ndomnule judecător, că viața mea a fost aceea a apucă să primească răspunsul pentru că unui om care muncește și nicidecum a unuia președintele completului de judecată începe săcare chefuiește și are purtări necuviincioase. l chestioneze pe bondoc. ”Mâzgâliciul”, cum îl Am căpătat o mențiune onorabilă și trei numeau jurnaliștii care asistau la proces, medalii de argint precum și o diplomă pentru răspunde cu seninătate că nu se pricepe la un vals pe care l-am compus și l-am cântat în credite și alte marafeturi cu băncile. El a crezut sala Beethoven în prezența unui public că face un act de caritate așa cum avea chiar numeros... acum în vedere să doneze un tablou.

Dacă veți binevoi, în bunătatea - Dar dumneata, Sauvaget, îl întreabă dumneavoastră, să-mi acordați libertatea, vă judecătorul pe spilcuit? Acesta recunoaște cu voi face un frumos portret după seninătate că ”papa Rousseau” a intrat ca un compozițiunea și mărimea pe care o veți dori inocent în ”afacerea” lui dorind sincer să-și sau vă voi dărui unul sau două peisaje servească prietenul. drăguțe, cum veți vrea.”

Care era ”afacerea”? Într-una din zile, Louis După încă vreo două scrisori de acest fel, Sauvaget, funcționar la Sucursala din Maux a judecătorul se lasă convins și-l pune pe papa Băncii Franței și vechi camarad al Vameșului – Rousseau în libertate provizorie. Însă circul se cunoscuseră la Asociația de ajutor și abia începe. Procurorul general se luptă din prietenie a arondismentului 5, Rousseau cânta răsputeri să-l bage la ocnă pentru motivul că ar la saxofon și Savaget la baterie- îi cere să-l ajute fi un simulant. să recupereze o mare sumă de bani de care ar fi Unul din redactorii de la Petit JoUrnal fost spoliat de câțiva bancheri: ”Pe ăștia nu-i povestește cum într-una din zile când Vameșul Jurnal Israelian nr. 47 ■ 1-07- 2021

L

28

mâzgălea un tablou în stradă, trece pe lângă el de douăzeci de ani picta zi de zi până la căderea o bandă veselă în frunte cu Alfred Jarry și nopții: decide să-i expună la Salonul independenților - Un slujbaș al picturii asta-s eu, zău așa!, se ”Apus de soare” și ”Dans italian”. Tablourile autopersifla, uneori. erau atât de năstrușnice încât Rousseau devine Nimic nu-l predestinase pe acest autodidact celebru de-a doua zi. Iar redactorul de la Gil carierei artistice.

Blas îl consideră un măscărici: ”Domnul S-a născut pe 21 mai 1844 în casa unui Rousseau pictează cu picioarele, iar ochii și-i vânzător de articole de tinichigerie. Bunicul lui ține închiși.” dinspre mamă fusese general în armata lui Nici avocatul lui nu se lasă mai prejos și Napoleon. A urmat conștiincios școala din povestește cum a fost păcălit clientul său la un Laval însă atâta s-a luptat cu matematica, încât banchet și a primit o falsă placă de ofițer al la vârsta de 19 ani a fost scutit de armată că el Legiunii de onoare. Și ca să-și întărească mai avea încă examene de dat. pledoaria arată completului de judecată tabloul Probabil că și tatăl său încercase să-și țină pictat cât era în libertate provizorie: un peisaj feciorul aproape spre a-i lăsa afacerea, dar spre în care se aflau douăzeci de maimuțe, trei fiind surprinderea tuturor tânărul Rousseau pleacă, cocoțate într-un cocotier și reprezentând în 1864, voluntar. E vărsat ca clarinetist la completul de judecată. Apoi, în douăsprezece fanfara regimentului 51 din Angers. Se pare că cocotieri fiecare cu câte o maimuță. Toate nu plecase chiar din patriotism, ci încă de pe aveau în mână câte o portocală cât un balon. atunci avusese niște mici încurcături financiare.

Cireașa de pe tort e catrenul pe care Vameșul îl În 1869, părăsește armata și intră ca impiegat primise de la o admiratoare: la Vamă fiind deja căsătorit cu Clemance ”O tu, Henri Rousseau Boitard, fiica unui negustor ceh de mobilă.

Fiu iubit al Geniului Colegii lui îl numeau ”Rousseau nărodul”. Aici, Scapă-ne de gașca începe să picteze și să se detașeze de tovarășii Unor Cabanel și Bouguereau!” săi de muncă care-i făceau farse peste farse. Era De astă dată, judecătorii sunt dezarmați naivitate autentică sau evada în pielea unui de atâta absurditate și decid să-l condamne pe personaj șters, mediocru pentru a-și urma Sauvaget la cinci ani de detenție, iar pe visul?

Rousseau la doi ani, ambii beneficiind de Viața nu-l iartă deloc. Pierde șase din cei suspendarea pedepsei. Era prea mare circul, șapte copii și, în cele din urmă, îi moare și însă nici bine nu apucă procurorul să-și încheie nevasta. Din acest moment decide să iasă la rechizitoriul că Vameșul se întoarce către pensie și se dedică integral picturii. Farsele apărătorul său și-l întreabă cu glas tare, senin: continuă din partea bandelor de tineri parizieni ”-Zi, George, că totul s-a terminat, pot să mă puși pe distracție și, cu toate astea, în 1886, duc și eu acasă?” E din alt film papa Rousseau. patru pânze îi sunt expuse la Salonul Cu pălăria lui roasă într-o mână și cu vechiul Independenților. Nu-i puțin lucru. Toți cei care lui fular în alta, îi cere Președintelui de complet îi vedeau tablourile se amuzau copios mai puțin să -i dea adresa de acasă. În toga sa de hermină, Signac și Pissaro care se oprește în fața lor și consilierul Bomboy e cât pe ce să se sufoce în exclamă: ”Ce echilibru perfect al valorilor, ce timp ce Vameșul continuă la fel de senin: minunată exactitate a tonurilor! E adevărat, ”-Nu vă supărați, dom Președinte- voiam s-o desenu-i naiv, dar fir-ar să fie ce importanță are știu, numai ca să viu să vă mulțumesc. O să-mi asta?” aduc și materialele și voi executa portretul Suprema satisfacție i-o oferă, însă, Alfred Jarry cucoanei dumneavoastră, în ce mărime veți în pornirea lui de-ai epata pe burghezi dori.” Vesel nevoie mare, părăsește tribunalul și promovând o artă absurdă – așa cum părea se oprește preț de câteva minute la Omnium pictura lui Rousseau - îl declară genial.

Bar cât să dea peste cap o cinzeacă. Apoi, se Mai târziu, avocatul lui Rousseau, maestrul întoarce în atelierul lui de pe rue Perrel nr.2 Guilhermet va declara: ”Alfred Jarry a reușit să bis, își pune bluza de lucru și trece la șevalet ca creeze în viața lui două capodopere: pe Ubu-Rege și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. De mai bine și pe Rousseau-Vameșul.” În viziunea lui Jarry, Jurnal Israelian nr. 47 ■ 1-07- 2021

29

Rousseau era întruchiparea absurdului. ”Supermasculul Literelor”, așa cum îl numise Rachilde, nevasta directorului revistei Mercure de France, pe Jarry, ducea o viață destul de grea cu tot circul pe care-l făcea pe unde trecea.

viață de gangrenă. Va fi însoțit la groapă doar de câțiva prieteni: Signac, Apollinaire, Armand Queval, Robert Delaunay și soția lui Sonia, Andre Salmon și Maurice Raynal. Abia peste doi ani, un grup de prieteni îi va oferi un loc de veci cum se cuvine, concesionat pe 30 de ani.

Pe piatra funerară Brâncuși împreună cu pictorul Ortiz Zarate vor grava poemul scris de Apollinaire, cu creionul, acolo, în cimitir: ”Gentil Rousseau, tu nous entends Nous te saluons Delaunay, sa femme, Monsieur Queval et moi Laisse passer nos bagages en franchise a la porte du ciel Nous t-apportons des pinceaux, des couleurs des toiles Afin que tes loisirs sacres dans la lumiere reelle Tu les consacres a peindre, comme tu tiras mon portrait La face des etoiles.” În 1942, când pânzele lui se vindeau cu zeci de milioane de dolari, orașul Laval va reclama rămășițele pământești ale fiului său.

A fost acest Vameș atât de incult și atât de găgăuță cum a vrut să pară în fața celorlalți?

Picta ca un copil, dar avea geniul compoziției și al subtilității culorilor care l-au situat la nivelul marilor maeștri.

Rămâne un mare mister...

Între cei doi ciudați se înfiripează o prietenie în urma căreia rezultă un portret al lui Jarry, în mărime naturală. Ca să-și poată face rost de materiale, Rousseau cânta la vioară pe stradă, dar nu-i era de ajuns așa că mai picta la comandă vitrinele magazinelor.

De unde pasiunea lui pentru peisaje exotice?

Nici vorbă să fi călătorit undeva. Se pare că era un împătimit cititor al Revistei Călătoriilor.

Cota lui începe să urce în 1907 când îi este cumpărat tabloul ”Îmblânzitorul de șerpi” care va fi donat mai târziu Muzeului Louvre.

Moartea lui Jarry în același an și faptul că fuseseră prieteni îi sporește notorietatea. Îl cunoaște pe Apollinaire și pe Picasso, bandele celor doi artiști continuând să-i facă farse Vameșului pe care le primea cu bonomie și cu o aparentă neghiobie. Picasso cu iubita lui Fernande Olivier și cu banda lor pun la cale un mare banchet în onoarea lui Rousseau pregătind un tron și o coroană de laur.

Până la urmă, banchetul se transformă într-o adevărată nebunie că nimeni nu mai știa de ce și cum ajunsese acolo. Într-una din zile, Vameșul merge la Ambroise Vollard cu un tablou și-i cere o adeverință că e talentat și a făcut progrese. Pusese ochii pe văduva Eugenie Leonie cu care voia să se însoare. Chiar dacă nu era o partidă prea rea având o pensie de 200 de franci și începuse săși vândă din tablouri, Vameșul nu primește niciun răspuns de la cruda Leonie.

Se lovește, între timp la un picior, este internat în spital și pe 2 septembrie 1910 se va stinge din Jurnal Israelian nr. 47 ■ 1-07- 2021

30

B

elu - Simion Făinaru, (născut în 1959), este un sculptor israelian care s-a născut în București, România și a imigrat în Israel în 1973. A studiat la Universitatea din Haifa din 1980 până în 1983 și a obținut un master la Universitatea din Chicago în 1984. Șia continuat educația artistică la Academia Domus, Școala Postuniversitară de Design din Milano, Italia și la Academiile Regale pentru Științe și Arte din Bruxelles. Fainaru locuiește și lucrează în Haifa, Israel și în Anvers, Belgia.

O mare parte din opera lui Făinaru se ocupă cu istoria evreiască, ritualurile evreiești și literatura evreiască.

Lapte negru

Jurnal Israelian nr. 47 ■ 1-07- 2021

31

Viitorul nostru galactic O scrisoare de la un astronom amator n calitate de astronom amator care se uită la stele de când era copil, am găsit un fapt uimitor. Eu și surorile mele mai mari am găsit prin telescop galaxia vecină Andromeda chiar deasupra noastră. Am fost încântați să vedem acea pată de lumină slabă și neclară pe care noi am bănuit-o că este întreaga galaxie Andromeda, care se află la 2,5 milioane de anilumină distanță de galaxia noastră Calea Laptelui.

Nimeni nu ne-a avertizat că vedeam ceva parțial . Dar, ne înșelam. Nu ne uităm la întreaga galaxie Andromeda. Acela a fost doar centrul luminos al galaxiei care apărea, strălucitor, deoarece stelele sunt mai dense în centrul galaxiei.

Are un nume potrivit: Bulgărul Galactic.

Dacă am colecta lumina cu o cameră cu interval de timp și cele mai slabe stele ar deveni mult mai strălucitoare, și atunci le-am putea vedea. Galaxia Andromeda ne-ar părea a fi cerul nopții de lângă lună. Pe scurt, ce vedeam eu și surorile mele era centrul, restul galaxiei era prea slab pentru a fi văzut.

Un alt lucru uimitor este că galaxia Andromeda și galaxia noastră Calea Lactee se învârt una spre cealaltă la 402.336 Km pe oră. În aproximativ 4,5 miliarde de ani, cele două

Î

galaxii se vor ciocni Devastator? Nu chiar.

una

de

Stelele din galaxii sunt atât de îndepărtate încât vor fi puține stele care se ciocnesc.

Cu toate acestea, galaxiile vor trece una prin cealaltă, gravitația le va aduce înapoi împreună și cele două galaxii vor forma o galaxie gigantică, eliptică.

Când cele două galaxii se ciocnesc, sistemul nostru solar va fi măturat de trei ori mai departe de miezul galactic decât distanța sa actuală. De asemenea, prezic o șansă de 12% că sistemul solar să fie expulzat din noua galaxie cândva în timpul coliziunii.

Un astfel de eveniment n-ar avea niciun efect negativ asupra sistemului și șansele oricărui fel de perturbare a Soarelui sau a planetelor este neglijabil.

Cu toate acestea, până atunci, soarele nostru ar fi trecut prin stadiul său de uriaș roșu și ar fi consumat deja planetele Mercur și Venus.

Pământul va fi foarte aproape, dar apa a fost fiartă cu mult timp în urmă și Pământul va fi în acel moment lipsit total de viață. O scoarță de cenușă ar fi tot ce a mai rămas din acea lume maiestuoasă.

Sistemul nostru solar este situat în brațul Orion al propriei noastre galaxii Calea Lactee, care are un diametru de 100.000 de ani lumină și se învârte ca o farfurie gigantică, cu o viteză medie de 828.000 km / h.

Chiar și cu această viteză mare, sistemul solar are nevoie de aproximativ 230 de milioane de ani pentru a parcurge tot drumul în jurul Căii Lactee.

Călătorie plăcută!

Din Realitatea Evreiasca - Mai 2021.

cealaltă.

Jurnal Israelian nr. 47 ■ 1-07- 2021

32

JAZZ GEORGE GÎLEA

O

viață „jazzy” Cu o carieră de peste șapte decenii, saxofonistul Lee Konitz a fost unul dintre cei mai influenți muzicieni din jazzul modern. A început să cânte în anii ’40 ai secolului trecut, avându-i ca reper pe Lester Young și Charlie Parker.

A făcut parte pentru o vreme din grupul lui Stan Kenton, apoi a cântat alături de Miles Davis, contribuind substanțial la transformarea jazzului din anii ’50. Dintre hiturile semnate împreună cu Miles Davis și interpretate de cei doi la trompetă și saxofon, aș recomanda cu încredere Yesterdays care se găsește pe orice platformă online de muzică. Născut în 1927 în Chicago, Leon Konitz a copilărit într-o familie de imigranți evrei, alături de alți trei frați.

A fost încurajat de părinți să cânte la un instrument și, pentru că îl auzea la radio pe Benny Goodman, a cerut un clarinet la care a început să cânte la 11 ani. În adolescență s-a apropiat însă de saxofon, fiind pasionat deja de jazz. A abandonat liceul devreme și s-a alăturat unor grupuri de jazz din oraș, conduse de Teddy Powel și Jerry Wald, înainte de a se mută în New York. În 1943 începe să studieze cu pianistul Lennie Tristanov care devine un fel de mentor pentru el și îl instruiește mai ales în ceea ce privește improvizația.

Au cântat o vreme în cluburi de jazz apoi, alături de alți muzicieni, între care Warne Marsh, au format un sextet. Împreună au înregistrat în 1949 celebrele piese

Intuition și Digression, care au rămas în istoria jazzului ca primele improvizații documentate. În aceeași perioadă, Lee Konitz începe să cânte alături de Claude Thornhill și, cum spuneam mai sus, alături de Miles Davis.

La începutul anilor ’50 devine deja foarte cunoscut pentru sunetul distinct al saxofonului său și pleacă în turnee, inclusiv în Europa.

Lansează mai multe albume în colaborare cu diferiți muzicieni, între care și albumul Very cool în 1958, de pe care trebuie ascultată piesa Sunflower.

La începutul anilor ’60, Konitz se mută în California și observă că foarte rapid cluburile de jazz sunt înlocuite de cluburi în care se ascultă rock’n roll. Acest gen era acum în prim planul muzicii americane, dar în același timp se năștea o mișcare de avangardă în jazz, din care făceau parte și John Coltrane, Ornette Coleman și Albert Ayler, între alții. Lee Konitz se întoarce în New York și lansează în 1967 Duets, un album cu multe variații stilistice, care se alătură mișcării de avangardă în jazz.

După acest album, Lee Konitz se mută pentru câțiva ani în Germania, dar se întoarce în Manhattan, unde cântă din nou în anii ’70 în cluburile de jazz și lansează câteva albume importante, alături de prieteni vechi, între care Chet Baker și mentorul său, Lennie Tristano.

Urmează o perioadă de creativitate intensă, cu multe albume lansate în anii ’80 și ’90. În cariera sa de șapte decenii, Lee Konitz a lansat peste 100 de albume.

Ultimul dintre ele, Old songs new, în anul 2019.

Lee Konitz a murit pe 15 aprilie 2020, la vârsta de 92 de ani, din cauza complicațiilor provocate de COVID 19. ____________________________

Jurnal Israelian nr. 47 ■ 1-07- 2021

33

Text și traducere versificată, LUCIAN-ZEEV HERȘCOVICI

Decalogul a fost tradus în limba română în mai multe rânduri, în cadrul traducerilor Bibliei. O traducere versificată a lui a fost făcută de poetul A. Axelrad-Luca în anul 1944. M-am încumetat să fac și eu o asemenea traducere.

Am menționat fiecare frază introductivă sau de încheiere, precum și fiecare Poruncă în câte o strofă, mai lungă sau mai scurtă. CELE ZECE PORUNCI Și Dumnezeu a vorbit și le-a spus, Poruncile Lui li le-a adus.

I Eu sunt al tău Domn Dumnezeu, Numai Eu, Care te-am scos din țara Egiptului, din robia omenească, Pentru ca ființa ta în libertate să trăiască.

II Alți zei să nu ai, să te închini numai Mie, Să nu-ți faci idoli asemănători ție, Să nu-ți cauți idoli pe pământ, Nici sub cer, nici în apă sau sub apă să nu-ți cauți vreun fals sfânt, Fiindcă Eu sunt Dumnezeu răzbunător Și nu te voi lăsa să te-nchini lor Și pedepsit vei fi până-n a treia și a patra spiță, Copiii și nepoții tăi o vor simți, chiar dacă sunt de viță, Pe cei ce Mă urăsc nu-i

voi ierta, Dar pe cei care Mă iubesc Și poruncile Mele le păzesc, Totdeauna îi voi binecuvânta.

III Numele Meu în deșert să nu-L iei, Să nu-L pronunți fără rost, oricând vrei, Fiindcă Dumnezeu te va pedepsi, Dacă Numele Lui în gol pronunțat de tine va fi.

IV Domnul ți-a dat o zi, Ce drept odihnă îți va sluji, Zi pe care s-o sfințești După ce șase zile muncești. Ziua a șaptea e sâmbăta, ziua Șabatului, Ziua sfântă a rugii, cântului și învățatului, Pe care să i-o dedici lui Dumnezeu Toată viața, mereu. Să te odihnești și tu, și fiul tău, Și fiica ta, și roaba ta, și robul tău Și vitele tale din grajd, de lângă casă, Și străinul din cetatea ta, pe care să-l poftești la masă.

Fiindcă Dumnezeu a creat cerul, pământul și marea în zile șase Și tot ce a creat a decis ție săți lase. Și de aceea, trebuie să știi: În ziua a șaptea El se va odihni Și tu de asemenea te vei odihni, Această zi I-o vei sfinți.

V Pe tatăl tău și pe mama ta să-i cinstești, Să-i respecți, să-i iubești, Dacă vrei ca zilele vieții tale pe pământul pe care El ți l-a dat să se prelungească, Iar trupul și sufletul tău să trăiască.

VI Să nu ucizi pe nimeni, nici un om, de-ar fi el orișicine, Fiindcă e creat de Domnul, ca și tine.

VII Nevasta să-ți respecți, să nu cazi în desfrâu, Fiindcă acesta e un mare rău.

VIII Să nu furi nimănui nimic, să fii cinstit, Fiindcă în onestitate trebuie să fi trăit.

IX Să nu fii martor mincinos nicicând, Să nu nenorocești un om, nici chiar în gând.

Minciuna – scurte-s ale ei picioare Și până la urmă pedepsit vei fi la o-ndreptare.

X Să nu râvnești la ceea ce nu-i al tău, La ceea ce are semenul tău, prietenul tău, Să nu îl pizmuiești pentru-a sa casă, Pentru a sa soție,

Jurnal Israelian nr. 47 ■ 1-07- 2021

34

pentru a sa mireasă, Să nu râvnești la ele niciodată, Nici la averea lui vreodată. Fiindcă, dacă vrei ca să tot crești, Atunci să te tot strădui și să tot muncești, Dar ce-i al altuia, al lui să fie, Fiindcă Domnul lui i-a dat, nu ție. Și dacă vei fi Om, Domnul ți-o ajuta Și alte lucruri bune îți va da. Poporul tot, Glasul îl vede Și înțelege, ascultă, crede, Vede făcliile luminând și glasul trâmbiței cântând, Vede muntele fumegând. Ei, poporul, erau la poalele muntelui, șezând.

REZULTATE concurs „ DUEL INTERNATIONAL“ - lista TOP TEN

DRAGI CITITORI Ne bucură că avem plăcerea să vă comunicăm rezultatul votului participanților la "CONCURSUL DUEL INTERNAȚIONAL" la care au participat 40 de autori din țări diverse.

Votul a fost exclusiv al celor care au participat la concurs. Câțiva autori s-ar retras pe parcurs de la jurizare, deci nu vor fi premiați.

Tabela alăturată prezintă câștigătorii la picturăgrafică și poezie-proză.

Felicităm pe toți participanții, o broșură ebook va fi produsă de EDITURA SAGA și distribuită tuturor. Câștigătorii (primele 3 locuri) sunt rugați să ne trimită adresa poștală și nr. de telefon.

Organizatorii, KEREN SAGA pt CULTURĂ 2021 (gadrian40@gmail.com)

Jurnal Israelian nr. 47 ■ 1-07- 2021

35

Un deceniu de scris românesc în Israel, 2010-2020” n antologia publicată recent de Editura Saga, coordonator Adrian Grauenfels, intitulată „Un deceniu de scris românesc în Israel. O antologie a artelor vizuale și a scrisului literar, 2010-2020”, există o corespondență benefică între text, imagine, istorie, memorialistică. În prefață sunt evidențiate importanța apariției sale în context pandemic, focalizările coautorilor asupra experienței Holocaustului (atât retrăiri, cât și moștenire în formarea sufletească și intelectuală a urmașilor), a procesului de integrare a nouveniților în societatea israeliană, precum și a mobilizării pentru combaterea antisemitismului în creștere în contemporaneitate. Racordarea la literaturamamă se vădește tematic – studiul despre Eminescu în idiș și ebraică – și calitativ – fluența limbii române în poezie și proză, fie că e vorba de o propensiune spre fantastic, fie de o panoramare din unghi critic a lumii în care trăim. Rețin atenția crochiuri de personalități salvate din Holocaust, stilizări de motive românești în arta israeliană.

Iulia Deleanu

Î

Jurnal Israelian nr. 47 ■ 1-07- 2021

36

narată de ea însăși este luminoasă și tonică.

Este subîntinsă de o funciară credință în puterea binelui și a frumosului, în forța paradoxală a fragilității și a candorii.

Nu sunt eu este o autobiografie și pentru că neo livrează pe Maia Morgenstern așa cum este ea, cu o autenticitate liminară. Memoriile, se știe sunt redactate (și) pentru a-ți fixa în posteritate o imagine favorabilă sau, în tot cazul, pentru a influența felul în care te privesc contemporanii și urmașii.

Maia Morgenstern văzută de Maia Morgenstern* ntitulată Nu sunt eu, autobiografia marii actrițe Maia Morgenstern este, fără îndoială, unul dintre volumele best-seller din ultimii câțiva ani. Nu numai la categoria literaturii confesive și nu numai datorită popularității extraordinare de care se bucură Maia Morgenstern în societatea românească.

I

O popularitate care s-a văzut atât în momentele marilor ei triumfuri internaționale (cum au fost rolurile în filme de Mel Gibson sau Theo Angelopoulos), cât și în impresionanta solidaritate care s-a ridicat spontan în jurul ei, recent, când a fost victima unui reprobabil atac antisemit. Nu sunt eu este o autobiografie, nu un volum de memorii. Aceasta, pentru că Maia Morgenstern e departe de a fi ajuns la vârsta memoriilor: este o artistă total implicată, cultural, civic și comunitar, în proiecte de viitor cărora li se dedică fără odihnă, cu o pasiune și o responsabilitate specifică oamenilor tineri.

Cartea sa nu s-a dorit o colecție de „învățăminte” de livrat lumii, ci o reflecție activă – dacă pot spune așa – asupra vieții și artei, însuflețită discret de imperativul evreiesc tikun olam. Deși a dat viață, pe scândura scenei sau pe marele ecran, unor personaje profund tragice, în creații actoricești care au evidențiat resurse sufletești și crize spirituale tulburătoare, povestea vieții Maiei Morgenstern

Nu este cazul aici: cartea Maiei Morgenstern este un amalgam uluitor de poveste de viață (câteodată dură) și poezie, de dramatism și sensibilitate, de credință și îndoială, de umor (ușor amărui) și seriozitate. Artista care ni se confesează nu urmărește să ne epateze sau să ne farmece, ci să ne spună, la gura sobei, de la om la om, povestea ei, povestea artei ei și, nu în ultimul rând, povestea moștenirii ei evreiești.

Cei care caută în Nu sunt eu istorioare din culisele teatrelor sau anecdote cinematografice vor fi, poate, dezamăgiți: succesul cărții îmi spune însă că Maia Morgenstern a reușit ceva foarte rar în artă, și anume nu doar să convingă, ci și să își formeze un public al ei. Un public care și în paginile acestui volum autobiografic caută tot autenticitatea unei experiențe de viață, nu sclipirile artificiale ale unui decor.

Un public care citește autobiografia pentru tâlcurile povestirii acestei vieți excepționale, trăite de o artistă care, ca om, este de un admirabil firesc și a cărei forță vine tocmai din umanitatea ei, din capacitatea de a-și asuma propria natură.

Mă bucur mult, ca vechi admirator, că Maia Morgenstern a găsit răgazul de a-și spune povestea ei fascinantă și în scris, pe lângă zecile și zecile de roluri în care și-a turnat personalitatea. Este un dar cu adevărat prețios.

RĂZVAN VONCU: Maia Morgenstern – Nu sunt eu, Editura Litera, București, 2020 *Din Realitatea Evreiască - Mai 2021.

Jurnal Israelian nr. 47 ■ 1-07- 2021

37

fotoliu

EMIL GULIAN (1907-1942) (Poet si traducător, Emil Gulian a publicat unicul său volum de poezie, ”Duh de basm" în anul 1934. Criticul George Călinescu l-a inclus pe Emil Gulian în “Istoria literaturii române de la origini până în prezent” ca poet interbelic ce reprezintă poezia ermetică.)

BAL (Emil Gulian din Duh de basm, 1934) Iată în noaptea leneșe cum ard lumini de bal.

Landouri trag la scară lachei înmănușați Și mantiile prețioase pe umerii fardați, Iși fâlfâe mătasea, urcând stelarul val.

Pe lustruri împletite, parfumuri tari și reci, Infășură în aer ispite și dorinți.

Cochete foarte albe-și arată albii dinți Și te privesc deodată ochi calzi și buze reci.

Poți fi madonă tristă printre lumini de bal...

Presimt interioară apropierea ta, Pașii ce, sub volane ascunși, te vor purta.

Ași vrea să am alături, fardat obrazul pal Și iar s’aud la pieptu-mi cum fără glas suspini, Atunci când fără voie devin sentimental...

Dar balul se oprește... In sala fără hal, Lacheii, toți pe gânduri, sting ultime lumini.

Lunară Fată cu zurgălăi, De floarea cărnii, sună!

Albă, din flori de lac, Să te ridici spre lună. Și-spre inele vechi, Cu aurul pe lac. În parc copaci cu smoală În fire se desfac Și muguri răcoroși, Pe fir de funigel, În unghiuri de nuele, Clatină cercel.

Nervi înodați atârnă Cerceii la urechi, Pe-ale apei inele Aștri clipesc perechi Privesc prin trupul tău (Ca nufărul sub lună) Fată cu zurgălăi, De floarea cărnii, sună!

Corina Dașoveanu știu să fac dulceață de melci. trebuie timp și lene dulce, minimum un kilogram din fiecare, nu mai puțin, că se lasă. am în casă veri suspendate de tavan în care o pun și ea stă fierbinte, în legănare, în lungă contemplație a nimicului. planetele se și miră că mișc. mi-am cumpărat un fotoliu independent în care mă cuibăresc să mănânc timp și să trăiesc din cauze naturale, cum ar fi potrivirea nasturelui în butoniera incorectă sau muntele și marea băgate în sertarul de sus ca să n-ajung la ele oricând. am, recunosc, și chestii fiziologice care mă întrerup, de exemplu marea dragoste a creierului cu inima, destul de zgomotoasă în scris. îi dau dulceață de melci și-i convine. sunt egoistă, îmi place cum exist. fiecare om e o formă de moarte care nu mă deranjează. mereu am o liniște de făcut. din fotoliul meu, iubesc și aud cum crește pământul.

Jurnal Israelian nr. 47 ■ 1-07- 2021

38

Beatrice Bernath cântăreața cheală cochetarii perverse (inverse) Folosesc absurdul ca reflex incontrolabil nu scop în sine , îmi convine.

Nu mă pot abține e singura mea fereastră pură liberă eliberatoare înspre adevărul sufocant trăiesc neștiind a respira.

Respirația - vis imposibil ca să respiri e necesar aerul -apă grea aer negru indolență insolență violență trădări sânge.

Absurd - tic nervos rânjet spastic drastic implacabil plastic femeia gonflabilă confortabilă - scuipă automat bilete de papagal, mi- e egal e legal și violul e legal prin consimțire inconștiență dezmințire dezmățare nesimțire- e simțire.

Incomplet incompetent și impertinent absurdul situației conduce concludent. Sfârșit. Și nefiind vorba despre deșertăciunile mele (vanități de artistă) - acest joc de cuvinte cu puternicele "meme" negeneticemoștenirile mele culturale din ultimele atât de eroice două sute de ani de avangardă, rezist in jocul meu fiind doar ce sunt.

O, dar aceste creații au viața lor proprie din momentul eliberării lor din mâna darnică a artistului creator, trăind în mine ca peștii în baltă.

Nici un război de cultură atavică non-culturală împotriva moștenirii mele etnice și istorice nu mă poate îndepărta de sinele meu interior, neantul celorlalți mă face mai puternică și voi continua să vorbesc cu un pește, să hrănesc pisicile de stradă cu dragoste, să joc ping pong de cuvinte cu o soprană de coloratură din secolul trecut îndrăgostită de un măgar sau de o iapă, pictând pe pânză ambigeni pentru că sunt persoane cu sentimente și o inimă, voi exista întotdeauna pe această planetă ca pur și simplu eu, și nu mă va descuraja nimic din credințele mele, paradigme definite, pe această Mare Planetă care a devenit atât de mică, plină de Godot-uri fără fețe care atacă lovesc părinți și copii inocenți pe străzi și în caselele lor, lupt rezistînd, lupta mea personală cu armele

cuvântului și al picturii, contra prostiei absurdă - Ura suntem accidentul întâmplător al acestei planete oxigenate la păr, gărgăunii ei de care se scutură... povestiri aproape adevărate cu un dram de nicăieri și un pic de nebunie sau absurd de ieri. cineva aproape străin la care însă țin mi-a scris: o, tu, ești conștientă de mulțimea celulelor din corpul tău care-l fac să existe și să se miște câți ribozomi mitocondrii și alți corpusculi dintr-o celulă cei ce au un rol hotărâtor în metabolismul corpului tău și dacă ai pune cap la cap fiecare vas de sânge și capilar ai face un drum sângeriu până la lună? să le mulțumești pentru existența și activitatea lor anonimă atât de esențiale pentru a te defini pe tine cât mai pregnant în această lume imensă. eu răspund cu o crimă -ucid o muscă gândind că nu va observa lipsa proprie-i existențe. suntem oare într-adevăr incluși în componența universului? lipsa noastră va constitui un dezechilibru incomensurabil sau... ca musca mea un accident insignifiant. am ucis o musculiță atât de mică încât nu-mi imaginez că a observat propria-i moarte. tot călătoare prin nicăieri nu mă mai recunoaște nimeni sunt omul colorat cu ochi fără o față și cui îi pasă pisicile mă cunosc după mirosul orei de seară sunt casă masă mâna ce mângâie la ore fixe ființa cu grăunțe. sunt omul din noapte ce nu doarme un călător în lume fără nume. într-un somn calendarul m-a acuzat că i-am furat urechile de măgar.

Jurnal Israelian nr. 47 ■ 1-07- 2021

39

Ah... modernismul La o petrecere …

Jurnal Israelian nr. 47 ■ 1-07- 2021

40

Florile Viitorului Eduard Almashe

L

a primul contact cu opera lui Eduard Almashe am rămas nedumerit. Totul diferă. Esteticul, materialele, obiectele "ready made", uzul colajului și al unor materiale ciudate provoacă în primul rând curiozitate.

Desigur, arta modernă se caracterizează prin surpriză, neconvențional și ruperea tuturor barierelor canonice. În clasicism (până în secolul XX) erau suficiente 3-4 materiale ca să fi artist plastic. O pânză, uleiuri, pensule și desigur meșteșugul care era dobândit de la maeștrii.

La fel, sculptorul avea nevoie de marmură, câteva dălți, un ciocan și multă trudă fizică. În ultimii 50 de ani, artele explodează multidisciplinar.

Tehnologia, comunicația și mediile în care arta poate fi expusă și consumată, se contopesc și produc instalații complexe care reflectă dependența spiritului nostru, fascinat de revoluția industrială și tehnologică. Arta nu se termină și nu ajunge la o culme de unde să nu mai poată înainta. Din contră, ea se ramifică și acceptă progresul care este aplicat în noi invenții hibride care au același scop estetic: revelația unui frumos / intrigant / spectacular care să atragă atenția amatorului de artă.

Așa se face că muzeele din toată lumea prezintă azi artă modernă, ca o medie coborâtă de pe pereți, în spațiul tridimensional la care artistul adaugă: sunet, lumină, proiecții video, interacțiunea spectatorului cu exponatul, care modifică obiectul artistic la voia lui. Uneori extravaganța acestor  instalații ne uimește cu precizia tehnologică, îndrăzneala conceptului, dar alteori consumatorul neavizat are dificultăți în a înțelege mesajul ascuns într-un complex de semnale care adresează mai multe simțuri în același timp.

Almashe alege o nișă filosofică: acea a atașamentului uman la obiectele utile de zi de zi, pe care o transpune cu ambiția si precizia unui inginer în lumea estetică a planului vizual. Va folosi obiecte de zi de zi cum sunt ceasurile, florile, vaza în care le așează pedant în lungime linilor gravitaționale, dar și simbolurile materiale ale

demenței electronice care stau la baza concretă a lucrurilor: circuitele, plăcuțele imprimate, metalele rare, etc... care fac electronii să circule și să dea viață produsului final care este total imaterial: informația prelucrată, modificată, tradusă... pentru ca omul să o poată folosi și digera.

Un alt material care apare des în colajele lui Almashe este metalul prelucrat, cizelat, tăiat în forme pe care le putem percepe prin încărcătura lor exprimată prin formă și textură. Același metal poate transmite răceală, sobrietate dar și căldură sau siguranță când este asociat cu un obiect cunoscut și apreciat.

Aș da un exemplu: o sabie japoneză ne inspiră teamă și respect. Este produsă dintr-un un metal nobil, un oțel special realizat, care taie și ucide.

Dar obiectul în sine este foarte estetic prin formă, finisare, gravarea lamei, dar mai ales istoria care este asociată acestui obiect. Biasul nostru cultural ne impune să-l apreciem și să-l colecționăm ca obiect de artă și nu ca o armă care va curma viața cuiva.

O funie de spânzurătoare are același scop practic, dar nu cred că cineva ar colecționa așa ceva pentru calități artistice. Revenind la cartea de față, am decis, împreună cu autorul cărții, să împletim și noi arta sa vizuală cu text poetic care să rezoneze cu tema florală sporind emoția indusă cititorului.

Am ales traduceri și poezii semnificative dintr-o serie judicios selectată. Împreună cu imaginile vrem să oferim o experiență intelectuală complexă, acel melanj senzorial care adresează imagistica dar și adâncul sufletului amatorului de frumos, care acceptă mixajul artelor și efortul artistului în căutarea perpetuă a unei noi estetici afiliată culturii de la începutul mileniului III. Adrian Grauenfels Poezii: Paul Celan, Yehda Amichai, Constantin Brâncuși ( aforisme), Adrian Grauenfels, Tomaz Salamun, Ingeborg Bachmann, Rita Dove, Alejandra Pizarnik. EDITURA Saga 2021

Jurnal Israelian nr. 47 ■ 1-07- 2021

41

ENIGMELE INFINITE VOCALIZE GHEORGHE SCHWARTZ

50. De ce a avut loc nefericitul eveniment miercuri seara Julius Zimberlan se întâlneşte în fiecare joi seara cu o societate cu adevărat selectă la cafeneaua LIDO. Acolo vine crema intelectuală a oraşului: trei medici, doi avocaţi, farmacistul, directorul unei bănci şi directorul adjunct al celeilalte, directorul liceului, cei doi notari, ambii arhitecţi, proprietarul şi redactorul şef al trustului local de presă, precum şi patronii celor mai importante firme de producţie şi/sau comerciale. Şi mai vin şi alţii. Nu putem reproduce numele onorabilelor personaje întrucât joi seara, la Lido, este interzis să te adresezi convivilor cu titulatura oficială, întrucât s-a decis că acolo doar „volutele spiritului” au drept de dialog. (Dacă am fi amintit în incompleta enumerare şi pe comandantul garnizoanei, pe viceprimar şi pe însuşi prefectul – ca să nu mai vorbim de parohul ortodox, de preotul catolic şi chiar şi de rabin -, pur şi simplu am crea o ierarhie nedorită în acel loc. Iar dacă am pomenit un singur nume, cel al lui Julius Zimberlan, am avut grijă să nu-i specificăm şi statutul civil: sau dai numele, sau funcţia! Menţionând amândouă s-ar fi considerat aproape un sacrilegiu.)

La reuniunile de joi seara, se poartă superioare controverse filosofice: „Ce rost are să ne străduim atât toată viaţa pentru bani, case şi femei frumoase, când finalul este inevitabil unul singur, cel desfăşurat la cimitir?”. (Cu varianta: „Ce rost are să te învrăjbeşti cu unul ori cu altul pentru o poziţie socială ori pentru un alt motiv la fel de trecător când… finalul este inevitabil unul singur, cel desfăşurat la cimitir?”) Şi, trebuie recunoscut că, după fiecare întâlnire de la cafeneaua LIDO, oamenii aceia remarcabili înţeleg tot mai bine câtă zădărnicie este în viaţa noastră.

De aceea, nu este de mirare că unul dintre cei doi avocaţi l-a ucis într-o seară de miercuri pe unul dintre cei doi notari. Se pare că la mijloc ar fi fost o femeie („Cherche la femme!” desigur), deşi, după alte surse, diferendul ar fi pornit de la bani.

Deci, nu e de mirare că tragicul eveniment a avut loc miercuri: joi seara este timpul când selecta societate se descarcă de patimile lumeşti. Care, iată, fac atâta rău! Însă o săptămână întreagă acest panaceu nu are putere suficientă şi efectele scad tot mai mult până la o nouă întâlnire. De aceea a avut loc nefericitul eveniment miercuri seara! Quod erat demonstrandum!

51. Cine să înţeleagă femeia?

Julius Zimberlan este un tip scrupulos, care nu suportă niciodată să lase un lucru neterminat. Cei ce nu-l cunosc prea bine îi admiră conştiinciozitatea, cei ce-i stau în preajmă nu pot să nu observe cum îl macină tot timpul grija că nu-şi va termina la timp ori în deplinătate cele ce şi-a propus. Cinstit până la capăt, mereu ocupat, mereu serios, niciodată relaxat, Julius Zmberlan pretinde acelaşi comportament şi celor din jur.

Robert Oberdran chiar dimpotrivă: e superficial, lipsit de cea mai elementară punctualitate, motiv pentru care e enervant la culme. După orice întâlnire cu el, toată lumea e revoltată, însă adevărul e că e simpatic, are un ceva plăcut care te face să nu-ţi vină să-l ocoleşti.

Julius Zimberlan poartă întotdeauna cravată, Robert Oberdran niciodată.

Julius Zimberlan şi Robert Oberdran i-au făcut curte aceleaşi femei. Ea l-a ales fără să crâcnească pe Robert, un om lângă care nu te plictiseşti niciodată. Dar, e adevărat, mariajul n-a durat prea mult: cine să reziste lângă un fluturaş asemenea lui Robert? Un individ care reuşeşte să facă praf orice venit în doar câteva zile? Din glumiţe şi săruturi nu se poate trăi!

Omul acela e bun pentru un flirt, o aventură, însă nu pentru o căsnicie! Aşa că femeia s-a orientat spre Julius, un om serios, punctual, cinstit până la capăt, care nu se abate niciodată de la cuvântul dat, lângă care te simţi în deplină siguranţă.

Jurnal Israelian nr. 47 ■ 1-07- 2021

42

Nici mariajul acesta n-a rezistat: femeia se simţea ca într-o colivie cu gratii de aur.

Lumea comentează: dacă nici cu Julius, nici cu Robert, înseamnă că femeia e de vină.

Cine s-o înţeleagă?

Dr. BRUNO HERSCOVICI -Uleiuri

52. Midias Bunicul lui Julius Zimberlan, pe care l-a chemat tot Julius Zimberlan, a fost, până la urmă, un om foarte bogat. Până la urmă… Într-o zi, pentru că l-a auzit că se plânge toată vremea de sărăcia lucie în care-şi târăşte zilele, Dumnezeu i-a oferit o şansă unică bunicului lui Julius Zimberlan: l-a introdus în S. C. a M. L. (Seiful Central al Monetăriei Lumii) şi i-a spus că poate să ia de acolo atâtea monede de 5 centime câte va putea număra.

Cu o asemenea oportunitate nu te întâlneşti de două ori în viaţă! Ba, majoritatea oamenilor nu s-a întâlnit nici măcar o dată cu ea. Cunoaşteţi dumneavoastră pe cineva care să fi avut o asemenea şansă formidabilă? Despre trei miliardari se spune că ar fi fost în această situaţie, dar nici măcar asta nu e sigur!

Aşa că bunicul lui Julius Zimberlan, pe care l-a chemat tot Julius Zimberlan, s-a pus pe numărat monedele de 5 centime. După câteva ore a obosit, însă a văzut că, deşi a lucrat atent, n-a strâns încă atât cât şi-a impus. Pe urmă, când a ajuns la cifra visată, şi-a zis că nu-şi va putea ierta niciodată dacă va abandona culegerea de monede, atunci când poate să-şi dubleze, tripleze ori multiplica la nesfârşit cele mai luminoase vise.

Bunicul lui Juluius Zimberlan, pe care l-a chemat tot Julius Zimberlan, a numărat fără să se oprească monede de 5 centime timp de patru zile şi aproape patru nopţi, deşi era tot mai istovit şi-i era tot mai sete. Înainte de a se lumina pentru a patra oară de ziuă, bogat şi mulţumit de sine, foarte bogat şi foarte mulţumit de sine, s-a prăbuşit mort epuizat şi complet deshidratat.

Bunicul lui Julius Zimberlan, pe care l-a chemat tot Julius Zimberlan, este considerat unul dintre oamenii cei mai de succes din istorie.

VA URMA

Jurnal Israelian nr. 47 ■ 1-07- 2021

43

CARTI Saga in IDISH

Jurnal Israelian nr. 47 ■ 1-07- 2021

44