Muzica văzută pe ecran, sau Oglinda care inversează realitatea

Realizând repede că spectacolele cu public în sală vor fi interzise mult timp, marile instituții de operă, de balet și de concerte s-au repliat rapid în mediul online, pentru a păstra legătura cu iubitorii genului, cu spectatorii care, în condiții normale, umpleau teatrele.

Cele mai importante scene de operă ale lumii sunt în țări care nu par prea preocupate financiar de soarta acestora, artiștii bazându-se pe un management bun, care le asigură veniturile proprii – din publicitate, marketing, produse audio-video (plus o infinită gamă de obiecte care se vând în magazinele teatrelor și prin extensia acestora în online), vânzări de bilete etc. Se știe că subvenția pentru Metropolitan Opera New York este practic neglijabilă, iar unul dintre cele mai dinamice teatre de operă ale prezentului, Teatro Real Madrid, este subvenționat doar în proporție de 20%. Așa că apărea esențial ca oamenii să nu uite de operă și de balet, să fie ținuți aproape, prin spectacole filmate și oferite pe site-ul instituției. Dincolo de frustranta distanțare care generează lipsa unei stări emoționale pe care o capeți în teatru, asemenea filmări sunt, de cele mai multe ori, la un nivel artistic excepțional, dublat de multe plusuri pe care regizorul tv le adaugă prin prim-planuri și prin exploatarea detaliilor scenografice și gestuale. De asemenea, artistul este văzut de aproape, în detaliu, cu toate trăirile sale (altminteri ascunse de distanța mare dintre rândurile de scaune și scenă) – apărând acum asemenea protagoniștilor din cinema, cu detalii actoricești, de machiaj și de costum incomparabil mai ofertante decât percepția privitorului din sală. Tocmai de aceea, soluția de avarie a transmiterii spectacolelor online a fost exploatată de marile teatre prin evidențierea plusurilor oferite spectatorului (inclusiv sunet excelent). Desigur, asta în condițiile în care aceste filmări prealabile au fost făcute de profesioniști, de artiști ai regiei, ai camerei de filmat și ai montajului, rezultând filme în deplinătatea termenului hollywoodian. Efortul merită, pentru că de imaginea spectacolului și de imaginea protagoniștilor depind veniturile și existența teatrelor respective.

Acolo unde nu se pune problema subzistenței în timp de criză, spectacolele oferite online de unele instituții subvenționate 100% de la buget sunt, în comparație cu cele din marile teatre, cam la standardul clipurilor filmate de părinți cu telefonul, la serbarea de la after-school. Cadru scenografic de kitsch, ținute neglijente aduse de acasă de cântăreți (fiecare cum a crezut de cuviință), lumini colorate ca la restaurant, sonorizare improvizată, regie și montaj... de necomentat. Că tot nu contează... Această sintagmă răsfrângându-se și asupra calității cântului și a acompaniamentului, ca și asupra alegerii repertoriului. Dar, ce să vezi, în timp ce excepționalele filme din prima categorie sunt difuzate gratuit, pentru orice doritor (cei care au nevoie de fonduri lipsindu-se de ele de dragul publicului), în alte părți, unde banul vine automat și unde ni se oferă ceea ce spuneam în paragraful de mai sus, s-a pus problema accesului pe site contra cost. Inclusiv la un mare concurs internațional (subvenționat generos de la buget), unde au început vânzările de ”bilete” care îți vor permite să dai click pe linkul cu filmarea, însă doar în ziua și la ora stabilită... Ca în basmele populare: cei săraci sunt darnici și iubiți, cei bogați zgârciți și neinteresanți... A trebuit să vină pandemia ca să se observe că actualitatea este răsturnată: cei săraci sunt occidentalii iar cei bogați sunt cei care beneficiază în continuare (înjurând sistemul) de modelul sovietic...