Vedete ale muzicii clasice vizitează țările române

Efectele Tratatului de pace de la Adrianopol din 1829 asupra țărilor române aveau să fie nu puține, și, în multe privințe, s-au manifestat benefic. Printre acestea, sporirea autonomiei Moldovei și Țării românești pe plan administrativ și comercial, care a determinat o bunăstare nemaiîntâlnită și deci crearea premiselor pentru organizarea de evenimente fastuoase, pentru cultivarea frumosului, a artelor, a spectacolelor. Pe această linie se înscrie invitarea unor mari personalități ale vremii pentru concerte în țările române. Primul și probabil cel mai de seamă dintre oaspeți a fost nimeni altul decât Franz Liszt, vedeta de necontestat a pianului, artistul cel mai cunoscut al lumii la acel moment, deopotrivă interpret și compozitor. Liszt a fost invitat să concerteze în părțile noastre într-o abordare pe care am putea-o numi ”unionistă” sau ”națională” avant la lettre, marele muzician venind pentru a cânta în toate provinciile românești, începând cu Banatul și Ardealul, continuând cu Muntenia și Moldova. Franz Liszt avea la sfârșitul lui 1846 vârsta de 35 de ani și se afla în plină glorie. A petrecut pe meleagurile noastre aproape 3 luni, din 2 noiembrie până pe 24 ianuarie și a susținut nu mai puțin de 19 evenimente, în Timișoara, Lugoj, Arad, Sibiu, Cluj, Aiud, București și Iași. Acuarelă de Carol Popp de Szathmary, care îl cunoscuse pe Liszt cu ani în urmă, în Italia

După cum se știe, Liszt era finanțat în turnee de constructorul de piane Erard, care îi punea la dispoziție instrumentul necesar; lipsa absolută a pianelor în Țara Românească și în Moldova l-au determinat pe oaspete să-și aducă propriul pian de la Paris, transportat într-o trăsură și mutat de colo-colo pe traseul solistului. Presa timpului și unele amintiri tipărite sau relatate de martori ne ajută să concluzionăm că

prezența în țările române a faimosului muzician a fost nu un succes ci un adevărat triumf, senzație pe care a trăit-o clar și protagonistul, care relatează că a fost cu adevărat impresionat de primirea entuziastă a publicului și a gazdelor. Ca semn de apreciere față de gazde și ca reacție admirativă față de folclorul românesc, Liszt-compozitorul a intrat în scenă alături de Liszt-pianistul, oaspetele compunând „Rapsodia română”, pe teme auzite atunci și notate după interpretările tarafurilor ascultate dar și, concret, după melodiile pe care i le-a cântat Barbu Lăutaru, poate cel mai faimos muzicant de la noi. Cu acest prilejul vizitei lui Liszt a răsunat la Iași, în primă audiție compoziția ”Uvertura națională moldavă” de Alexandru Flechtenmacher, muzicianul Curții (promovat apoi de Al. I. Cuza în funcția de Director al nou-înființatului Conservator din București), care este prima compoziție simfonică românească, prezentată public pentru întâia dată în cinstea marelui oaspete european. Comentariile lui Gheorghe Asachi publicate în revista sa „Albina românească” sunt mai mult decât elogioase, autorul prezentându-l pe Liszt drept „un meteor din cele mai briliante ce se înfățoșează pe orizontul artistic și țintește în ist moment toată a noastră luare aminte și admirație... Manevrele claviaturii sale sunt non plus ultra al acestui instrument. În salturile sale cele mai sumețe, în pășirile și trecerile cele mai grele și sunetele cele mai delicate, mâna stânga rivalizează cu cea dreaptă, se confundă cu ea și fără o vederată opinteală așa-i nasc sunetele care răpesc pe ascultători, spre durere, bucurie și duioșie, după pornirea sentimentelor acestui mare maestru”. Este indicii solide care ne fac să credem că în casa boierului Balș a avut loc și celebra întâlnire a pianistului cu Barbu Lăutarul. Acesta din urmă, cu un gest de curtoazie dar și pentru a-și arăta versatilitate, a reprodus pentru oaspete câteva fragmentele din piesele cântate de acesta la pian, redarea fiind într-atât de reușită încât Liszt, uimit, l-a lăudat zicându-i: „Ești un adevărat artist...”. Au trecut doar câteva luni și Ardealul l-a găzduit pe cel ce avea să devină cel mai faimos antreprenor muzical al vremii, violonistul-dirijor-compozitor Johann Strauss-fiul. Avea doar 22 de ani și încă nu cucerise lumea cu valsurile, polcile și celelalte câteva sute de dansuri de salon, dar venea aureolat de gloria tatălui său, pe care îl seconda în aparițiile acestuia de la curtea habsburgică și din grădinile Vienei. Johann Strauss-fiul a concertat pentru început la Cluj, după care se pare că a poposit și în alte orașe (Arad, Timișoara, Lugoj, Sibiu, Brașov), inclusiv trecând Carpații în Principate pentru a concerta în cele 2 capitale, București și Iași. Muzicologul George Sbârcea redă plastic efectul lui Strauss asupra spectatorilor, preluând impresiile unui participant: „Singure spătarele scaunelor ştiu ce agitațiune au deșteptat în publicul

nostru valsurile şi polcile domnului capelmaistru Johann Strauss-junior, ca şi compozițiunile de concert pe care ni le-a prezentat cu o artă fără cusur. ...publicul s-a temut tot timpul cât a durat această muzică seducătoare că ea ar putea să ia prea curând sfârșit, iar vraja, pe care toţi o doreau să se prelungească dincolo de orice închipuire, se va destrăma înainte de vreme.

O altă supervedetă, din zona operei de această dată, avea să viziteze Bucureștiul spre sfârșitul secolului XIX. Cu o senzațională voce de soprană și cu o carieră spectaculoasă derulată în cele mai mari teatre ale lumii, Adelina Patti a acceptat să cânte și la București, la invitația noii trupe alcătuite de români prin forțe proprii, cu fonduri private, sub conducerea profesorului, compozitorului și dirijorului George Stephănescu. Venită cu oarecare reticență într-o țară despre care nu auzise nimic vorbindu-se în lumea operei, marea artistă a apărut pe scena Naționalului bucureștean de 4 ori, stârnind un entuziasm fără margini, deși nu se mai afla la apogeul forțelor sale artistice. Ceea ce relatează istoricul de teatru

Ioan Masoff este grăitor pentru înțelegerea atmosferei create în jurul celebrei cântărețe: "Turneul a pus în mișcare întregul oraș; cei care n-au ajuns să cumpere bilete sau cei care n-au avut bani - au fost numeroși din ambele categorii - au invadat Piața Teatrului, dornici s-o zărească măcar pe divă, dar să şi vadă cortegiul fericiților ce-şi putuseră plăti loji şi staluri; se opreau sub peristilul Teatrului trăsuri şi cupeuri din care coborau doamne în mare toaletă, împodobite cu bijuterii şi domni în fracuri. Diva, împreună cu soţul, tenorul Nicolini, a venit la Teatru în cupeu, escortată de jandarmi călări, care aveau paza celebrelor sale bijuterii". Cu prilejul concertului dat în sala teatrului Momolo Strauss introduce în program valsul ”Ecouri din Valahia”, compus pe baza melodiilor auzite în timpul turneului.

Nu au ocolit țările române nici alte nume de prim-plan ale muzicii secolului XIX, printre ei Bernard Romberg (violoncelistul numărul 1 al epocii, care a compus două creații inspirate din muzica locală), Johannes Brahms în calitate de compozitor și pianist (turneu în 6 orașe transilvănene, în tandem cu ”Regele viorii” - Joseph Joachim), Sigismund Thalberg, redutabil pianist austriac, celebru în întreaga Europă. Au ales să vină aici zeci de muzicieni mai puțin cunoscuți, care s-au atașat de aceste meleaguri, stabilindu-se definitiv în țările române, ca orchestranți, profesori, capelmaeștri de fanfară, soliști sau dirijori.