![](https://assets.isu.pub/document-structure/220214184854-b102adfd23d660d7ccbbe8ed94ebaad5/v1/acb1e329757c3f71a0adaddb831eb097.jpeg?width=720&quality=85%2C50)
3 minute read
Sărbătorire moldavă
Iașiul a dat tonul pentru multe dintre faptele de cultură ale românilor din principatele extra-carpatice, printre acestea numărându-se primele instituții de educație generală dar și de studii superioare. Tot aici a apărut și întâia școală de muzică și arte frumoase, fondată în același an cu Universitatea și transformată ulterior în Conservator. Primul spectacol de teatru al românilor din capitala Moldovei a fost consemnat în 1816, pentru ca nu mult mai târziu să se înființeze și instituția oficială care avea să găzduiască în mod regulat asemenea spectacole (1840). Teatrul a fost asociat cu muzica încă din primele decenii, vodevilul fiind genul de mare succes al vremii, care a evoluat, încetul-cu-încetul, și spre forme mai complexe cum ar fi opereta (Baba Hârca de Alexandru Flechtenmacher, 1848). Toate aceste spectacole erau însă replica autohtonă în fața succesului trupelor străine de spectacole, care străbăteau Europa și care au activat în toate cele trei provincii românești. Francezi, italieni, germani și ruși au promovat un repertoriu modern și atractiv la Iași, inclusiv opere wagneriene. După ce Teatrul cel Mare din Copou a fost devastat de un incendiu, Iașiul lansează o comandă firmei celebrilor arhitecți vienezi Fellner & Helmer pentru construirea noului sediu, a cărei frumusețe a fost restaurată în urmă cu câțiva ani. Este firma care a construit unele dintre cele mai frumoase teatre ale Europei, situate în Austria, Bulgaria, Croația, Cehia, Elveția, Germania, Polonia, România, Slovacia, Ucraina, Ungaria. Teatrul național avea să fie inaugurat cu muzică, partiturile lui Flechtenmacher intersectându-se cu textele lui Vasile Alecsandri, Matei Millo și Costache Negruzzi.
Frumoasa clădire din centrul orașului a primit pe scena sa, începând din 1956 (când i s-a dat numele lui Vasile Alecsandri), și nou-înființata Operă de Stat, colectiv care pe 3 noiembrie a sărbătorit 65 de ani de existență. Deci actuala Operă Națională Română Iași (numită așa din 2003) continuă o frumoasă și îndelungată tradiție – e drept, ne-instituționalizată – care a mai inclus momente speciale în timpul Refugiului
Advertisement
din primul război mondial, când George Enescu și orchestra sa au sondat și teritoriul liric, sau la începuturile celui de-al doilea război mondial, când chiar se luase hotărârea înființării unei Opere a Moldovei, demers susținut de compozitorul Alexandru Zirra, de tenorul Vasile Rabega și de dirijorul Antonin Ciolan. În penultima zi a anului 1955 apare și Decretul Consiliului de Miniștri care stipulează înființarea Operei, materializată într-o primă întâlnire cu publicul pe 3 noiembrie 1956, când regizorul Hero Lupescu și dirijorul Radu Botez își pun semnătura pe premiera cu Tosca de Puccini.
Cea mai lungă perioadă în fruntea Operei (1991-2008) a petrecut-o dirijorul Corneliu Calistru, o personalitate care și-a dedicat aproape întreaga activitate acestui teatru. În momentul de față conduce instituția din poziția de manager interimar profesorul Daniel-Florin Șandru. Opera din Iași a atacat un repertoriu variat și prestigios, deopotrivă pe direcția lirică și pe cea a baletului. Cu toate că a avut mereu personalități locale capabile să farmece publicului prin prestațiile lor scenice, instituția a arătat permanent deschidere spre colaborarea cu toți artiștii români, pe scenă urcând în mod consecvent invitații de la Opera din București și de la alte Opere din țară. Nu au lipsit artiști străini, mulți dintre aceștia exprimânduși prețuirea pentru activitatea gazdelor. Ieșenii, vestiți pentru patriotismul arătat pe tot parcursul istoriei, nu puteau să nu acorde atenție repertoriului național, pe care l-au avut mereu în vedere, culminând cu prezentarea în versiune semi-concertantă a capodoperei absolute a teatrului liric românesc, Oedipe de George Enescu. La ceas aniversar, transmitem Operei din Iași și artiștilor acesteia „La mulți ani”, cu succese și împliniri!
![](https://assets.isu.pub/document-structure/220214184854-b102adfd23d660d7ccbbe8ed94ebaad5/v1/6ac46de83d4fe88c198a07996f336427.jpeg?width=720&quality=85%2C50)