1 minute read
Onoruri oficiale
Tenorul francez de origine italiană Roberto Alagna a fost decorat de Președintele Republicii Franceze cu Legiunea de Onoare, în rang de Ofițer. La Grande Chancellerie a dat publicității lista de Anul Nou, unde figurează, printre alte personalități, și celebrul cântăreț de operă, în vârstă de 57 de ani, care deținea din 2008 Legiunea de Onoare în rang de Cavaler. Chiar dacă a cântat o singură dată în România (prezență sporadică într-un concert de gală colectiv), artistul este binecunoscut publicului nostru din prezențele sale internaționale, dar și din căsnicia (destrămată în urmă cu câțiva ani) cu Angela Gheorghiu, de la care a învățat să vorbească cursiv limba română.
Advertisement
Au fost recompensate cu această decorație 1229 de persoane, iar cu Ordinul național de merit 2665 de persoane, o bună parte primind aceste onoruri pentru angajamentul în lupta contra COVID-19.
Un alt nume cunoscut de pe această listă, din sfera artelor, este violoncelistul Gautier Capuçon, invitat al Festivalului Internațional ”George Enescu” în 2019, când a susținut și un master-class la Sala Studio a Ateneului Român. Roberto Alagna a debutat nu demult în Lohengrin la Staatsoper Berlin, urmând să cânte rolurile Turiddu și Canio în cuplaj, la Staatsoper Hamburg, în martie.