Unde dai și unde crapă

În 2019 Opera din Paris a împlinit 350 de ani. Prima stagiune de după aniversare, gândită sub conducerea lui Stephane Lissner (director general din 2014, personaj controversat, acuzat că nu știe muzică și că nu este familiarizat cu repertoriul instituției pe care o comandă), trebuia să prezinte noi premiere și o interesantă listă de spectacole, atât la Palais Garnier cât și la sediul din Place de la Bastille. Lisnner (regizor de teatru, cu o lungă carieră de manager în lumea spectacolelor lirice) ar putea însă oricând să se apere în fața adversarilor cu exemple ilustre din istoria Operei Pariziene, care nu întotdeauna a avut în frunte oameni de scenă. Începând chiar cu abatele Perrin, primul director, continuat de Jean-Baptiste Lully, italianul care, până să se afirme în calitate de compozitor, era cunoscut în Franța ca bucătar al Cavalerului de Guise, pentru că făcea delicioase ”macaronis avec un oeuf au plat”, rămase în rețetarele istorice ale gastronomiei franceze sub denumirea de ”les œufs Lully”... În urmă cu câteva zile, după ce a anunțat că nici acum, nici în toamnă nu se vor juca spectacole, managerul francez și-a anunțat demisia (mai corect spus retragerea

anticipată), declarând că își va părăsi postul nu la sfârșitul stagiunii viitoare (căci guvernul nu i-a mai prelungit contractul) ci pe 31 decembrie 2020. Mai mult, a dezvăluit că pierderile de 45 milioane de euro înregistrate până acum (2 luni de greve + interdicțiile guvernamentale generate de pandemie) pun sub semnul întrebării însăși existența instituției. Mai întâi, balerinii și personalul tehnic s-au alăturat sindicatelor franceze care au organizat ample proteste contra noii legi a pensiilor, oprind lucrul și blocând stagiunea. Nici spectacolele de operă nu s-au mai putut juca deși multe dintre ele aveau invitate vedete ale lumii lirice și o multitudine de oaspeți, cu contracte semnate, iar biletele fuseseră vândute. Evident, odată cu măsurile de distanțare socială, instituția și-a închis porțile, spectacolele de balet și de operă fiind încă interzise peste tot în lume. Oricum, Lissner are deja semnat contractul pentru o nouă poziție de manager, urmând să preia din 31 august 2021 conducerea administrativă și artistică a

Teatrului San Carlo din Napoli, una dintre cele mai vechi Opere din Europa (datează din 1737). Succesorul lui Lissner a fost desemnat (pe baza unui contract semnat cu 1 an înainte de preluarea conducerii) în persoana lui germanului Alexander Neef, 46 de ani, actualmente managerul Canadian Opera Company (și totodată director artistic al Santa Fé Opera, New Mexico). Acesta, surprins de gestul directorului parizian, a declarat că nu știe nimic și nu prea vede cum și-ar putea prelua mai devreme noua funcție. Mai ales în condițiile în care vechea conducere pare că se predă și că lasă lucrurile într-o stare greu de descurcat. Mai mult, este de datoria lui să ducă până la capăt planul de redresare a Operei Canadiene după ieșirea din criza sanitară, așa cum a promis, el fiind la cârma companiei din nordul continentului american încă din 2008, în această lungă perioadă atingându-și mai toate obiectivele.

Opera din Paris este instituția de cultură franceză cu cea mai mare subvenție de la stat, primind 40% din necesarul financiar (bugetul fiind de 220 de milioane de euro pe an). Rămâne de văzut cum și cine o va salva... Pe ”dacă” îl excludem din ecuație...