1 minute read

Adio, Vasile Tomescu

Next Article
Portrete

Portrete

S-a stins din viață, după o îndelungată suferință, Vasile Tomescu (92 de ani), muzicolog de prestigiu, unul dintre primii muzicieni români care a obținut titlul de doctor – în străinătate, la Paris, la Sorbona (oarecum în aceeași perioadă cu colegii de generație Sigismund Toduță și Mihai Ghircoiașiu). Vasile Tomescu a avut o intensă și rodnică activitate în cadrul Uniunii Compozitorilor, deținând funcția de secretar (27 de ani), de șef al biroului de muzicologie, de redactor șef al revistei Muzica (timp de 25 de ani, după ce alți 10 ani fusese redactor șef adjunct), de secretar de partid. A fost unul dintre colaboratorii loiali ai președintelui Ion Dumitrescu. Deși deținea importante pârghii de decizie în cadrul breslei, s-a dovedit a fi o persoană echilibrată, neconflictuală, căutând să obțină adeziunea celor din jur și verificându-și opiniile cu superiorii.

A semnat numeroase articole și studii atât în publicațiile de specialitate cât și în presa generalistă, apărând și în emisiuni radio-tv și trimițând articole și la multe publicații din străinătate (mai ales din lagărul socialist, potrivit limitărilor acelor vremuri). Mai cu seamă după 1990 s-a dedicat cu totul cercetărilor minuțioase în biblioteci, în căutarea unor materiale relevante despre trecutul muzicii românești. A semnat două cărți de mare anvergură în această direcție, una tratând relațiile muzicale româno-franceze, cealaltă căutând interferențele muzicii noastre cu cea italiană. A susținut conferințe, prelegeri, comunicări științifice la felurite reuniuni muzicale din țară și din străinătate, după cum a făcut parte și din numeroase delegații care reprezentau Uniunea pe plan european. Este autorul mai multor monografii, dintre care se remarcă cele dedicate lui Paul Constantinescu, Alfred Alessandrescu, Alfonso Castaldi și Filip Lazăr.

Advertisement

În 1999 a primit titlul de Doctor honoris causa al Universității Naționale de Muzică București. Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Fotografie istorică, cu Vasile Tomescu, Ion Dumitrescu, Gherase Dendrino și Paul Constantinescu.

This article is from: