Mircea Cucu - flagrante delicto. unele poezii II by Mircea Cucu

Mircea Cucu flagrante delicto unele poezii

am strâns-o atât de tare-n braţe încât o pasăre măiastră i-a evadat din sân şi, mai departe, între ţâţe s-au scuturat de somn o lebădă precuvioasă şi un distins păun nici ea n-a stat s-a-mprăştiat prin toată casa în ţipete şi a zbughit-o în vrăbii şi în rândunici dar tot am prins-o cu mai multe gheare 4

de tigrii, leoparzi şi nu ştiu ce ţineam cu dinadinsul s-o fecundeze pe fugară poemul meu de dragoste

oboseala ca o stare de beţie după ce ţi-ai băut puterile

sunt amﾄビﾃ｢t mi s-a acrit de dulce

fata cea din căluşei aiureala coamelor ţiuitul cercului ascuţimea gleznelor răguşitul sexului ars în seul pulpelor

i-am pus o mână-n piept nu vezi pe unde mergi?! mă calci pe sentiment! îmi laşi pe suflet urma ta de la picioru’ acadea cu izu’ iute de sanda cu gust de cur şi şold muşcat de şoldu’ celălalt

nu toate părţile din mine se întorc întregi din deplasări dar sunt un roi încânt o matcă să dezbrace furou după furou nu toate părţile din mine latră cu acelaşi glas la trecătoare cu toate astea sunt o haită femela lup 10

setoasă mă aşteaptă s-o beau din cupe de sutien [altă rimă n-am găsit] nu toate părţile din mine poartă aripi dar sunt un stol în cuibărire în poală, dintre cute cititoarei grăunţa-i ciugulesc

chircită numai căldura ta rămase-n pat să mai tresară să mai scâncească în locul tău prin somn lângă iubit

mi se zbate un ochi stă să-i verse lumii, diverse imagini cu bucăţi de carne şi de os

de-ar fi să mă întorc oricât de iute, de brutal şi să mă uit în urmă tot n-aş putea zări nimica din înapoia mea mi-ar lua-o înainte lăsându-mă în urmă blocat în viitor

ca orice războinic port o armură din ceilalţi războinici

aproapelui şi seamănului meu i-am spus ai pieptul alb de decoraţii şi mintea galbenă de dezertări i-am spus în mintea ta e un balaur şi mintea ta e-n capetele lui i-am spus tu ai în gleznă un tramvai 16

alimentat la tensiunea păcatului de-a sta cu tâmplele lipite de şinele ce leagă pământul de un rai

n-aş vrea să greşesc drumul spre inima mea acolo m-aşteaptă odihna sub formă pură de zbatere

hainele de pe mine mă vorbesc de rău îmi spun: toc rupt! îmi spun: tiv descusut! îmi spun: jartea! îmi spun: nasture căzut! îmi spun: şliţ desfăcut! şi: fir pierdut! îmi spun dar nu sunt supărat continui să deschei să sfâşii şi să te dezbrac

stau la birou şi zac iar treci: fâţ-fâţ azi nu lucrez nimic mă uit la tine şi lenjeria de pe mine e d-aia cu push-up

dimineaţa asta e spartă-n dinţi mă uit prin cameră căutând foşnetul frământărilor eviscerându-mă

alteori îmi dansez tristeţile atât de bine încât disperarea aplaudă de pe margine

ne-a dat picioare n-a spus ĂŽncotro

înotăm într-un ocean de căcat înotăm prin dragoste trecută prin stomac

sunt o adunătură de celule ofticate – sunt certate – fiecare cu ideea ei de trup

„te iubesc!” nu e o declaraţie nici o ofertă ci o cerere

femeia bună, în secunda asta tresaltă ţâţa pe pervaz aşteaptă să se inventeze bărbatul care trece cu o fereastră la subraţ

sunt bărbatul prins în laţul perlelor ce-ţi stau în gât am o vagă-nfăţişare de rimel mânjind în plâns gura mea acum vorbeşte rujul tău de pe cămăşi stau, uitat în decolteul fustelor cu curu-n sus

scriu pe bandă rulantă, nu te conving îmi umbli prin suflet desculţă, şontâc lipăind schilodită de răcoarea din tălpi

dumnezeu acuma ne priveşte nu vorbeşte n-are-n guşă niciun glas stă în ceruri şi atârnă de cleştar şi de turcoaz şi de… nu clipeşte nu zvâcneşte niciun gest divin nu-l trece nu se dă de gol ăăă… banditu’ 30

e, în taină, privitorul nudităţii absolute ne dezbracă ne beleşte ne agaţă în cârlige totul stă într-o uitare coborâtă în viscere după fapta criminală

când iubeşti te transformi în scut nu ca să aperi ci ca să fii regretabil străpuns

recunosc, sunt agramat iubindu-te, încalc cele câteva reguli ale unei limbi împleticite de beţia cuvintelor „uh”, „ah” şi „aa”

eşti o proastă creştere a gândului că te polenizez

tu mişti mâinile alea de parc-ai desena lebede mândre pe lac pe dedesubt câte una curenţii din mine-n adâncuri le trag

şi ce ar fi esenţa fără derizoriul ei?

unul dintre noi, primu’ va deschide uşa oceanului şi va păşi pescăruş în camera cu zădărnicii

la capătu’ celuilalt sex mă strâmb şi dansez într-un picior ţin pământul îţi zic peste noi nu va cădea ispitei în cer

negre ţi-s mâinile domnului alb pe şold sau pe gât… întredeschide te rog, buzele palide-i sunt pe şold sau pe gât…

metafizicianul cel ce-ţi spune, îţi vesteşte pliuri, cute şi volute cum e lumea-ntre picioare după ce, pe sine însuşi într-o lungă cercetare s-a scobit cu disperare desluşind adânc o nară

neterminat trec ca un prinţ secret şi ascuns o silabă mai este din mine, de spus în taină, în grabă vocabulă spartă caut de-o şoaptă ureche de damă să mă rostesc cu şuierat

singurul lucru pe care aş vrea să-l spun femeii tinere, căpriţei din tine e-un behăit de ied deşi, privindu-te gândesc aidoma unui ţap

vine erecţia! poc, poc pe tocuri cui miroase a pulpă coaptă la nailon a şolduri drese cu furou a carne fluierând din os a pizdă fluturând un mers pe scurt: miroase amestecat a tare şi a ars

daţi-mi un punct de sprijin şi bag lumea la somn

sunt beat şi dorm pişat pe mine în şanţul decadent al ridurilor mele

dă-mi semn ‘napoi la el să-ţi vină erect un înţeles în négligé

frica cu propria-ţi gură mănâncă din tine vizuină de iarnă

tu n-ai cearcăne dar ţâţele-ţi cântă şi glezna, ca spiţa îţi joacă în cerc

te fut cu mişcări electromecanice automatizat (!!) în alte vremuri ne-ar fi trebuit o mulţime de oameni unii ar fi potrivit alţii ar fi lovit unii ar fi rotit alţii ar fi ameţit omenirea, iubito am fi auzit-o cum geme şi strigă „hau, hau, hau” 49

n-o să mă spăl pe dinţi în dimineaţa asta să nu se ducă gustul de femeie gătită-n vin şi dreasă-n mir şi descântată aprig la scânteie

am un sentiment de carne mă aplec mă deschid să mănânc din stomac ce-am înghiţit nemestecat când povesteai cireşe de mai

la mine, în parisul sufletului e senin după un nu ştiu ce şi înainte de oricum am o teamă cuminte nu mă sufocă doar mă ridică deasupra oraşului a frumoaselor puncte

când eşti proprietar de râu timpul curge supărat lumea spune c-ai furat apă ploii surogat umblă vorba c-ai fi dat gândul dulce, la sărat mării albastre, de căcat pasul tău efeminat numai ape a călcat între maluri sugrumat râul merge inversat dintr-o deltă expulzat de-alte delte aşteptat

iarna femeia mea-i de zahăr şi cuişoare, şi piper şi vinu-i fierbe în ţâţe de metal. lipit de emailu’ alb pândesc buline roz şi boabe tari

e-o sărăcie acum de parcă ai fi fost doar în trecut prezent

tot felul de păsări… multe nu cântă doar cască din cioc te uită la asta care-i a mea cea împuşcată la aripă noaptea îşi face în mine cuibar ziua îmi zboară îmi dă rotocol de parc-ar desface cadoul de pom

omul este mﾄピura tuturor lucrurilor ﾃｮn care se simte lejer

iubim copiii ĂŽn ei se ascunde iadul ce pentru noi vor fi ceilalĹŁi

eşti atotputernic?! atunci, cât de corupt poţi fi dumnezeule?

gâscane stai pe-o pernă albă, plină ochi de puf ce-o să-ţi fie de pe burtă mâine dimineaţă smuls

în porii pieliimi cresc timpane ascult cu ele mâna ta e gureşă are să-mi spună senzaţia că voi zbura

bună seara, pasăre blue furia mea te salută cu sunetul u e cu mine… pe stradă printre clădiri cu şolduri înalte cu picioare subţiri ne rupem călcând şi glezne, şi gât ne atingem uşor de tencuieli ne apropiem cât mai putem 62

cât, dintre noi să iasă afară un aer cu gheare

faţa mea de pământ râde cu lupi la o lună odată la faţa cealaltă

să-i fii (un) iubit nu-i o stare de fapt e un sentiment de nedumerire în faţa întrebării cui?

m-am aşezat chiar lângă un picior de-al ei prelung în negrul din ciorap încât cu roşu încălţat juca pe loc din toc cauciucat un cur pe muzică de bach

am o relaţie cu-o poezie de avangardă carnea mea miroase a pat o adulmec ştiu locul unde-mi stă ora ce-i voi fi zvârcolac

sunt deja prins ĂŽn ochiul unei plase cel ce mÄ&#x192; vede evadĂ˘nd

diavolul şi-a făcut timp şi m-a vizitat. tăcea la marginea patului bea ţuică la păhărel evazat. tăcea l-am ascultat cu gura plină de sânge

s-aveţi grijă de mine cât voi fi plecat v-am încredinţat absenţa s-o găsesc o curvă! când mă voi întoarce să mă ia în braţe mirosind a toate cele-mi întâmplate să îmi povestească cât sunt de perfecte clipele trăite fără de prezenţă

gândesc ca o piatră nisip de sticlă visez

de leopard sunt reîncarnarea unui colţ în rana care eşti atâta trebuie să faci să sângerezi frumos

plămânii mei trăiesc o perioadă nasoală iubesc o ţigară aprinsă jăratic la fiece capăt

frumuseţea femeii la patruj’ de ani e-un pocnet de lumină mâncându-şi umbrele

tu dormi frumos e somnul tău o operă de artă aflată-n aşteptarea unui artist în deşteptări

(experiment minimalist, de rit franjurist)

muşc şi tai cu dinţi de fierăstrău o scenă de amor zig-zag

sunt altcineva n-ai cum să mă găseşti dar dac-ar fi şi m-ai găsi atunci altcineva probabil că ai fi

te văd prin sticla de coniac cum tu mă vezi, gălbui şi beat ţi-ascult picioru’ din ciorap cum toarce-n coapsă-namorat cum preumblare ţi-e lumea-n păsări călătoare căscând din cioc, dintre picioare

gﾄフesc pregﾄフesc lumea vreau s-o mﾄハﾃ｢nc

„sunt singur pe stradă” printre femei… cu-o singură gleznă alerg s-apuc „precum în cer, şi pe pământ” un ciob de cur multicolor

sunt excitat de parc-aş locui în scrot ş-aş aştepta să fiu ejaculat

femeia asta are craci uriaşi e mama paşilor giganţi în talpă i-au rămas presaţi cocoşii vajnici şi berbanţi pe cucurig de dragoste călcaţi

iubit în contumacie

iubitul pulpelor cu glasul răguşit de seară iubit sub boruri largi pân’ la răcori iubit prin ganguri şi sughiţuri iubit eviscerat de dumnezei iubitul crizelor de frică iubit la ultimu’ vagon iubit distins cu nostalgia pentru eroice femei

atât de mult sunt nicăieri încât e prea puţin să mai fiu eu din ce a mai rămas

eu locuiesc în camera de ciocolată a unui gând adolescent e foarte cald şi ciocolata se topeşte tavanu’ cade şi podeaua geme aici între pereţii de vagină e foarte cald şi ciocolata se topeşte şi curge în cutie hemoragie cerebrală în comă de iubire

te strâng, te muşc dar tu revii cauciucată la forma ta de altădată o anonimă consacrată

am multe sentimente îngropate când tu păşeşti pe-acolo sunt bântuit de sentimentul că te iubesc, desigur cu sentimentul pentru altcineva, desigur

sunt cocoşat de parc-aş fi-nghiţit cândva, un cocoşat cocoaşa ţine, în boboc nemaideschis nemaizburat un zbor pietrificat… acuma, când îţi scriu mă-ntreb ce îţi va scrie mai târziu cel care geme şi m-a înghiţit şi va fi mâine cocoşat

tu eşti o muzică, femeie timpanu’ meu o mângâie şi o seduce te aud cu toţi rărunchii şi te-ascult până la sânge

suspinând, mi se încheie nasturele de la gât guleru’ mi se lipeşte de-un obraz îndrăgostit ghemuită-mi stă mărgică poezia în stomac sunt un mort cu ştaif de viaţă ce mă bucur! ce mai cânt!

unii bărbaţi aveau regine la-ncheieturi pe unii i-am iubit ş-am împărţit cu ei plecarea lor din viaţa mea unii bărbaţi mi-au supravieţuit rotocoale de fum în spitalu’ de arşi unii bărbaţi mă privesc cu genele strânse dintr-un şir de eroi 91

unii bărbaţi umblă melodici prin oraşe de coarde şi aşa mai departe şi aşa mai departe care-ncotro

aş vrea să fiu câine şi să fiu câinele meu să mă bucur făclie că mă zăresc să mă mângâi pe cap neliniştit între picioare să mă ling la plimbare să ieşim, să latru orice asemănare cu o dragoste necunoscută de om să tremur în somn când mă visez pe pragul căţelei lângă sexul ei mirosind a bomboană şi a năluci 93

proud to be my own dog

un nod în gât e gordian… să-l tai sau să-l înghit? te-ntreb pe tine că-i viaţa ta al cărei fir s-a înnodat

mă abstractizez ca şi când v-aş saluta domnişoare c-o andropauză

de la un timp îmi tot scot scame din gură mi-a luat mult să mă prind că mă scămoşez pe dinăuntru

te ating atâta doar cât să schiţez portretul unei întâlniri din material tactil

sunt o capcană pentr-o fiară dovadă e că eu m-am prins de atâtea ori şi tot de-atâtea ori m-am pus momeală

locuiesc în patru camere două atrii, două ventricule beau, fut şi mă-ncur cu viteza sângelui

100

mă odihnesc pe-o plită fierbinte în cer mă pregătesc o gură m-aşteaptă mâncare să-i fiu de bleu-jandarm

101

rămân un semn de neînţeles dintr-o vorbire limpede ieşit sunt din ebrietăţi cu alte semne de a fi de neînţeles, alăturea

102

pumnul meu e un baros asortat florilor roz pumnul meu e colosal lângă cap, ridicat la ureche, s-ascult un bâzâit l-am prins şi îl ţin strâns bietu’ de el pe dumnezeu

103

carmen, sinuciderea e o soluţie concentraţia ei de moarte e mult diluată de viaţa netrăită

104

hainele de pe mine îmi bârfesc corpu’ îmi trădează volute regulat pe la cute mă dezgolesc… acum, stau lângă mine mototol se uită uimite la năpârliri

105

carnea ta vorbeşte aud ţipete îţi ies din călcâie sub formă de toc sub formă de scânteie timpanu’ meu urmează probabil, să miroase a păsări deflorate şi a petale arse

106

mă bat cu timpu’ parte-n parte rămâne acuma de văzut de-i bătrâneţea semnu’ c-am reuşit să-i fiu învins

107

pisicile din viaţa mea se cotârcesc olimpian vă dau cuvântu’ meu de şoarece trezit în hâţâitu’ din stomac acolo unde m-a cazat motanu’ meu cel descălţat

108

scriu deschizând uşa locatarului din mine îl evacuez forţat lăsând pustie încăperea în care s-a iubit cu umbre ascuţite cu diferite coarne de bou, de drac de cerb şi de bărbat

109

din cârpe de-ntâmplări multicolor se rup fâşii se adună într-un gât prelung s-alunec să mă-nghit un nod în sfoara timpului

110

femeile pe care le-am iubit şi le-am uitat în mine se-mpreunează blând bucăţi de pulpă şi de timp se-amestecă foşnind probabil, zămislind femeia ce-l va întâlni pe omul schilodit de briza facerii

111

ok, sunt senin aştept glonţu’ îmi tot spun va veni fredonând la capăt de drum un cântec de pace

112

miroase a zarzără căzută până la galben sidefiu miroase a trupuri dezgolite dintr-un amor de cafeniu miroase a suliţi de lumină până departe şi târziu miroase a ţipete amare de pasări prizoniere în zborul altor păsări ce-au stat în porţelan frumos, pe etajeră şi-acuma în grădină îşi fac de cap prin iarbă în felurite cioburi 113

vă cumpăr fieru’ vechi din sânge vă las anemici şi vă fut

114

ceasul meu vomită timp fierea clipei ‘ntoarce ora mestecată, în bucăţi ieri revine dintr-un icnet pe la colţurile gurii limba mică, limba mare regăsesc schimonosită rămăşiţa fostei vremi

115

frumuseţea femeii la patruj’ de ani e o căţea lătrând pe drum la fuga sănătoasă a unui cal nebun

116

într-o viaţă pe muchie rănii făcute pat, muchia-i va fi

117

dormea ghemuită şi el pe după umerii ei se ghemui îmbrăţişând-o culcându-se la loc în uterul matern

118

mă poţi dezbrăca oriunde, oricând, oricât singura mea pudoare e c-o să dai scoţându-mi haine de tine dezbrăcată acolo, în adânc

119

întotdeauna m-am gândit la eva ca la femeia mea iubită desigur, prima mea iubită de-aceea am, faţă de mine o dragoste paternă şi-o dragoste de fiu şi fiică

120

am răni pe limbă de la vorbe cu nume de femei s-au ascuţit ca briciu’ rostit pe gresie

121

e-o vreme de cordeli, nebună de-ţi tremură în carne şi unghiile la mână

122

să profităm de mine cât sunt beat cât prin pereţi trec ezitant cât pielea mea este un sac umplut cu flăcări şi anesteziant cât mă-ntâlnesc cu omuleţii din poveşti cât povestim, de mincinoşi poveşti vânătoreşti… din viaţa de vânat cât e amoru’ nostru delicios cât încă el ne lasă morţi 123

să bântuim stafii aceleaşi cărnuri fripte din paturi şi din farfurii eu îl iubesc pe unul dintre ei de parc-aş fi femeia mea îl iau în braţe şi îl strâng din mine-i dau să tragă, de ţigară, fum hârtia pielii mele lui i-o dau să-şi tamponeze un frison acela de a fi bărbat

124

nu scap de ziua de ieri m-aleargă astăzi şi mâine – puii ei

125

mă uitam la ea pe furiş a întors capul şi m-a văzut am întors capul ş-am început războiu’ rece fierbinţi

126

sunt un actor actor la teatru’ de păpuşi chiar una dintre păpuşi (fuck the rhyme!) rolul meu este dictat de-aţe, fire, sfori, frânghii spânzurând alambicat nervii rupţi, însângeraţi se întrec sforarii în a-mi trage sforile fără cumpăt, fără cuget fără suflet împăcat făr-a ştii că-n aţa pulii firu’ vieţii s-a-ncurcat ok, joc 127

joc tot ce prind magistral joc rolul vieţii mediocrului ce sunt joc cu casa-nchisă pentr-un public prea select şi succesu’ mă-mbată mă îmbibă cu fiori reflectoarele mă-mpuşcă fac ravagii în machiaj ridic ochii şi-mi văd mâna dirijându-mi simfonia coardelor în care joc

128

acum sunt absent dintr-o posibilă viaţă de-a mea cred că-i ţin locu’ altui absent dintr-o viaţă de-a lui unu’ ce acuma admite că-i posibil prezent

129

da, a venit toamna şi eu vorbesc cu-o pală de vânt despre senzualitate

130

nervilor mei îndrăgostiţi le spun: nu vă opriţi din clănţănit! şi ţie-ţi spun: de carnea ta mi-e dulce frig

131

mă vezi că stau şi, poate, te întrebi ce face cucul într-un cuib clocesc, tu nici nu ştii, aşa cum va ieşi cu puf, cu cioc si ţipete din astăzi mâinele

132

cea mai frumoasă poezie am s-o păstrez la urmă e-n mine ca un glonţ dacă l-aş scoate acuma am sângera şi am muri exanghinaţi de dragoste

133

ne-ascundem gândurile spunându-le cu voce asurzitoare noi înşine ne-ascundem în filamentul unui bec aprins

134

ziua denaturatÄ&#x192; amintire a nopĹŁii

135

identitatea dintre mâna ce o ridic în arc de cerc şi mână ta ce-nchide cercu’ unui sorb

136

sunt diabolic de naiv

137

am ﾃｮnghiﾅ｣it un sentiment sentimentul de-a fi sﾄフul

138

odă foamei şi multor altora o dă foamei şi o dă setei o dă unghiilor şi o dă dinţilor o dă tuturor şi naibii o dă o dă la întors şi huţa o dă o dă de pereţi şi-o dă înapoi pe spate o dă o dă focului 139

dulciurile cu gustul tău după o noapte de iubit ce va începe mâine sau poimâine la răsăritul soarelui

140

din dragoste pentru tării şi de ţigară vă ard femeile diseară vă pun la ele capu-n poală să trag cu dinţii voştri afară un pui de frig şi umezeală crescut în oase de fecioară

141

fericirea-i nedemnă de mine mă merită tristeţea unui prinţ

142

din mutrele noastre se uită mutrele părinţilor noştri nişte noi mai bătrâni sau mai morţi nişte inşi împăiaţi în mintea fiilor degeneraţi şi râsul nostru este râsul lor şi ne-alintăm precum se-alintă ei şi în amorul dintre noi tot ei fac dragoste-ntre ei şi mersul nostru seamănă cu bolile genetice şi viaţa noastră are un gust de carne genitoare

143

atracţia repulsivă a plusului faţă de minusul în plus

144

bătrâneţea e o casă arsă nu de tot şi fumegând o figură obosită de travaliu’ unui râs bătrâneţea e o toantă când să zică, când să facă un elastic i se rupe şi e cel de la chiloţi

145

ce noapte! e linişte singurul zgomot cu putinţă e cel făcut de auziri

146

am oraşul sub ploape umed, râios mă uit pe fereastră prin intestinul meu gros

147

revoluţia continuă e dărâmarea propriei biserici în numele lui dumnezeu

148

dacă în locul în care nu aş fi avut decât o foame pentru tine mi-ar fi crescut deodată, mâna ta eu gest aş fi făcut de ea în dragostea de-a se-amputa

149

partea urâtă a lucrurilor frumoase este un nechezat e tot ce ţi-a rămas îndată ce-ai mâncat salam de cal înaripat

150

ceasul de firmă rămâne în urmă cel mai exact

151

nu mi-e de-ajuns orice mi-aţi da îmi va lipsi, măcar un pic s-ajung să fiu altcineva

152

atomii de fier ai timpului au ajuns, în sfârşit magnetul zilei de azi

153

mă plimb prin încăperea în care mă lovesc de gânduri de crize, de-ntuneric de zgomote lăsate de lucruri în cădere las mâinile să-mi plece ‘nainte-n căutare pe drumul către tine spre dulcele din fructa ‘napoi, întoarsă-n floare

154

m-am îndrăgostit de arma crimei stăm de vorbă despre victimă şi asta ne apropie ne-atingem părţile intime eu îi mângâi tăişul şi ea geme moale. îi simt gustul şoaptelor ce strecoară în mine otrava cuvântului Da

155

stau în prag nici nu intru, nici nu ies mormăi acuma, nu vorbesc cred că sunt beat de tot oceanul mi-au mai rămas corăbii între dinţi, tangajul lor e un amor mă uit cum se scufundă în cer, corăbieri

156

un pic din mine am gustat şi m-am strâmbat am vomitat iar am gustat şi iar am vomitat m-am dat cu totul peste cap să beau poşircă de bărbat miros de sex şi subsiori miros de frig şi de pământ rămas sub unghii 157

ghemuit mirosul tău înfăşurat pe gât plimbat pe faţă şi pe trup de milioane de furnici în sinea mea s-a îmbătat cu suprafaţă un adânc

158

se-aude cum vibrează câmpul pe care nici n-ai alergat iar poala ta încă foşneşte trecutele mototoliri

159

singurătatea e un ţipăt rostit cu buzele crăpate în golul din stomac singurătatea e o boală prezenţa ta nu mai secretă prezenţa celuilalt

160

Cristi, iubitule eşti o chitară ce-şi bea muzica să nu te temi de haos să nu uiţi niciodată că am salvat din tine şi o să-ţi dau la vreme un păhărel cu La

161

sunt gata să mă tot dezbrac pentru o cauză mai dreaptă ştiu că te simţi vizată şi-ntotdeauna gata să fluturi revoluţia la şoldul care-ţi cântă roşu aprins în carnea ta de baionete melomane de gemete şi scâncete

162

sunt un tiran înfricoşat prad, ard şi blestem un regat c-un singur om gândul meu este un şarpe prin fâşiile de apă prin fisurile din piatră o nălucă strecurată către polul subversiv inutil după mine vin armate am poliţii de-ntrebări îmi trec mâinile prin păr sub tortura zilelor îmi smulg confesiunile mă condamn, mă graţiez 163

mă autoviolez la banchetul dat în cinstea celui fără de contur ghemuit m-aşez la masă şi dau câinilor sub masă câte-un os din corpul meu

164

primăvară salut caninul tău cu toată carnea muşcatelor de la fereşti de gât, de sâni… de toate alea de unde poţi de care nimereşti

165

dezbracă-te să-mi fie frig să-mi tremure bărbia silaba teiubesc încolăcit de vânt şi traversat pe trup de o şopârlă care-şi rupe coada în nervii mei

cu mărăcini

166

nu pot să mă abţin să nu spun nu să nu spun da în mine sunt doi doi oameni îndrăgostiţi îi simt cum se caută şi se cheamă pe numele de alint ea îl strigă nu el răspunde da

167

ţin ochii închişi şi mângâi şi te citesc în braille cuvinte înmuiate-n rom îţi sorb încet, la păhărel o literă din fiecare por

168

mă bat cu cei mai tari de-o fi să mor în luptă o să găsiţi în corpu’ meu o schijă dintr-un dumnezeu şi-un vârf de lance azvârlită de-o mână dragă, de iubită

169

inima mea e etilică mi s-a suit la cap beţia să te aştept să treci din boabe tari, de vie în vinul ameţirilor

170

inima mea are două camere una e de zi, cealaltă-i de noapte una-i pentru vară, alta pentru iarnă una-i nestemată, alta e de piatră lipeşte urechea, rămâi nemişcată s-auzi cum pompează mesmerizantă lumina din frig, căldura din moarte

171

fluviile şi pâraiele şi izvoarele fântânilor şi altele nişte hemoragii, nişte urinări, nişte lăcrimări, nişte ejaculări şi altele băltoacele şi iazurile şi mările şi altele nişte motive

172

mozaic

fiecare întâlnire mă lasă aproape mort m-agăţ de nervii tăi şi tu te agăţi de nervii mei abia te muşc de sentiment tu mă dezbraci de corpul meu te dezvelesc de dumnezeu mă tai într-un suspin de-al tău de fapt, umblăm pe sub pământ ne giugiulim orbecăind cu rădăcini rămase între dinţi 173

ne pregătim să năpârlim de pielea arsă a nopţilor de julitura zilelor

174

am mai trﾄナt, mi-ai mai murit ne revedem ﾃｮn chip solemn ﾃｮn corpul unui singur om

175

îmi pare că pagina de vorbe o scriu din pipăite rămase-n vârful degetelor mele din ce-şi aduc aminte când s-au plimbat prin lume, prin vieţi prin intestine că mâna scriitoare fură bucăţi de existenţă ce nu îmi aparţine şi pune laolaltă posibilă, o nouă lume

176

campionul unei zădărnicii

am stins ţigara pe faţa de masă am vărsat paharul cu vin mi-am lăsat femeia vorbind am spart zidul şi am ieşit din rujul buzelor din miezul fructelor dintre pulpe dintre ore dintre dulceţuri dintre perne din lene 177

am luat taxiul și i-am spus: să mergem iute iarăşi, la-nceput!

178

mi s-a părut că mi te-ai furişat în spate nu m-am întors, am stat pe loc să las răcoarea umbrei tale bătăi de aripi prinse-n omoplaţi

179

la capătul drumului m-aşteaptă liniştea îi tot aud crâmpeiele le rupe vântul şi le-aduce amestecat cu zdrenţe, ţăndări şi miros de carne arsă, răvăşită de pofta călătorului

180

punga plimbată de vânt pe-ntuneric pe iarbă, mi-amintit de mare şi, mai departe, de peştii fără gânduri ca nişte sentimente reci

181

nişte dinţi de fierăstrău îmi zâmbeau binevoitor mă asigurau astfel că mă vor mânca fără greş îmi dădeau pacea de-a şti că n-o să-mbătrânesc împăturit în mucegaiuri că lumea va gusta la timp o erecţie fragedă neorânduită şi cochetă neastâmpărată şi la pândă că aroma mea îmbietoare nu se va slei într-o jale că gustul meu dulceag din gură-n gură va fi dat 182

că ţipetele mele nu se vor acri putrede de nerostiri toate aceste promisiuni erau ascuţite cum trebuie şi erau şoptite cât să taie nişte porţii minuscule de bun gust

183

m-am întâlnit cu ea pe toboganul străzilor cu şoldul scos din blugi cu umeri strânşi, fragili preocupaţi de viaţa de apoi preocupată, se ruja în geamul unui magazin o gleznă îi sclipea ieşind din balerin gazelă unei amintiri dintr-altă dulce după-amiază în care altă ea părea de aer şi melasă

184

amintiri, ca submarine umblă printr-un eu lichid rareori mi se arată coamele lucind cu frig cu miros de vagabonde şi cu glas de ape adânci sunt fărâme de adâncuri care-au măcinat lumină care-au digerat zenit se tot caută-ntre ele amintirea mea flămândă încă, încă hăituieşte încă fulgeră cu foame amintirea ta de carne sentimentul de festin 185

te uiţi la omu’ acela şi-l vezi bătrân îl vezi aşa pentru întâia dată deşi este cu tine în fiecare zi îi vezi mai bine pielea feţei căzută, roasă, muribundă şi ochii mătuiţi i-i vezi cât să-l întrebi cu gura buzelor de iască erai acolo de la-nceput? sub masca tinereţii mincinoase ai aşteptat s-arăt aidoma ţie

186

să te arăţi adevărat

187

avea un păr atât de lung încât şi îngerii călcau pe el în drumul spre toaletă matoi de rugăciuni scârbos de albi o pipăiau pe şold pofteau şi ei să o îmbrace-n fulgi de aripi epilate să-i pună aure la sâni ar fi voit să-i bată-n cruci o nestemată din chiloţi dar ea dansa preocupat preocupată de idee dansa c-un el

188

secat de vieĹŁi c-un doctor ĂŽn filosofie

189

mă adresez pisicii mele ce a sălbăticit, pe etajeră blândeţea leilor de porţelan tresare lângă glezna balerinei şi doarme-n pânda vânătorilor de fuste eretic ridicate până la cerul din tavan

190

cât toată dimineaţa plouă şi-mi agravează libidoul de fin traducător îmi vine toată ploaia cu fiecare strop s-o tălmăcesc pe limba noastră în vreme de amor

191

lauda-mi

sunt prins în arta fugii, în burta unei alergări o lene care se digeră în şuieratul trecerii îmi exersez ştiinţa uitării – făcând gesturi inverse, înapoi în timp pe mama mea oprind-o să îmi nască biografia asta, de balaur cu mintea-mprăştiată în şapte capete

192

mă avânt în măiestria desenului – alunecând pe conturul lucrurilor spre pâlnia lumii, violându-mă singur şi depunând plângere împotriva firii

193

natură moartă ş-un rănit

câmpia avea tristeţea fetei urâte şi lumea era secerată la picioare eram şi eu, cu alte lucruri aruncate prin colţurile firii plecau bucăţi din mine să colinde împrejurimile luminii spre exemplu, amintirile se tot agăţau în crengile salcâmilor

194

când m-ai strigat eram ascuns în capul meu, gândind la sex tu m-ai strigat, eu m-am întors cu partea mea cea animală de mâncător de carne la pândă, vânător în partea ta cea vegetală tu m-ai strigat, eu m-am întors din poală aerul să-ţi muşc

195

mi-e casa doldora de greieri îmi sar prin poezii cotrobăiesc prin haine şi îmi ţâşnesc din degete e secetă, îmi spun ţăranii şi fug, se refugiază de crăpătura din pământ pe unul l-am găsit alaltăieri într-un pahar uitat cu bere plutea sătul şi ţârâia un râgâit acuma-i tot acolo nu mai mişcă e îmbibat, spun greierii din casă 196

s-a înecat în nostalgie priveşte-l cum tânjeşte dup-o sete de dinainte de beţie

197

amantul din poveşti stă cu picioarele-n lighean le ţine la-nmuiat în lacrima uriaşă scăpată din batistă de-o soaţă de uriaş i-a tot umblat prin minte a strâns sub unghii lut de gând i s-au crăpat călcâie şi-acuma are-n talpă mirosul tare, de femeie cum i-a călcat în fugă în visul de azi-noapte prin toată necuviinţa ce-nghite frăgezimi 198

stimată… coardă prea întinsă doamnă permite-mi să-ţi încing încheietura mâinii rece sau glezna mersului lichid sunt o podoabă fină pentru coapsă şi poleiesc dulceaţa ascunsei subsiori de nu mă crezi, probează te uită în oglindă cât de bine te-mbrac, fără de haine în cremenea din noapte în mierea zilelor 199

şi sunt lipici, şi sunt o gheară sunt pentru prins în carne dacă nu crezi, poţi încerca de vie să te jupoi de mine şi gura mea e un colier în care poţi să stai în laţ dacă nu crezi, poţi atârna de mine, până dai cu totul ochii peste cap

200

îmi amintesc perfect încălţămintea ei cizmele, sandalele, papucii de casă ghetele, balerinii, botoşii şi, bineînţeles, pantofii cu toc i-am uitat însă picioarele mersul şi, mai ales, drumurile dacă era frumoasă? măi, ţin minte că avea nişte agrafe şi nişte clame de păr formidabile

201

îmi bate inima cu ţăcănit îmi scârţâie, scrâşneşte sau scoate-un huruit (căci sunt un om bolnav) îmi place seara pe pervaz să văd vecinele cum se dezbracă în burta blocului din faţă şi dimineaţa stau la geam mă uit la una cum îşi trage ciorapii pe piciorul gros cum peste cur îşi trage un rând sau două de chiloţi (căci e un om bolnav) îmi place s-o privesc când se apleacă

202

şi carnea i se-adună gogoşi lângă gogoşi şi gura a mahoarcă îmi miroase şi gust tării s-o-mparfumez (căci sunt amantul din fereşti)

203

oraşul ăsta după tine a început să fumege te vrea pe stradă să te plimbe pe sub un cer de omoplat te aşteaptă la cişmele să poată să îţi beie răcoarea trecătorii din ţâţele fierbinţi

204

am numai cuvinte frumoase despre toate şi când le-njur mă îngrijesc s-o fac ca pe o cerere în căsătorie şi când spun „nu” răsună ca o laudă şi atunci când bat răsuflu greu de parcă fut amorezat şi mai ales când tac tăcerea mi se duce-n cer asemeni unui imn

205

cu capul ascuţit vânând un dumnezeu

206

mă ninge cu toamnă* cu străzi, cu trecătoare indiscrete cu foşnete, cu fuste semidocte cu pipăieli uitate pe sub mese cu pulpe care urlă în mătase la degetele strecurate în intervalele nervoase ………………………………… ascultă! îmi sfârâie tăcerea şi gestului i-ascultă cum îi tot crapă pielea când te cuprind când te iubesc cu mine însumi un incest trăiesc te bag până la gât în ceaşcă 207

c-un ochi de ceai te aburesc cu buzele murdare de cuvinte te-ncerc din tine muşc bucăţi de eu cu gust de tu pe care mi le plimb prin gură

* e o poezie scrisă cândva, cu ani în urmă. m-a aşteptat să mă nasc, apoi m-a luat de mână şi s-a scris singură

208

citesc cu ochii-nchişi cu mâinile citesc diverse forme de relief abia acuma înţeleg că scrisul meu nu are rost tu gata scrisă eşti în scrierea lui braille .

209

secunda asta poartă o rochie de bal a luat chipul iubitei mele bătut pe faţa unui ban ce cumpără plăcere şi se câştigă inuman

210

scene de viaţă din jurnalul unui om mort* orice asemănare cu realitatea e opera lui dumnezeu

sunt la plimbare dau turul vitrinelor cu alegeri proaste special mi-am lustruit în coate şi-n genunchi costumul meu de ginere şi strălucesc (o trecere de glonţ special am înghiţit) da, doamnelor şi domnilor şobolani 211

desigur că m-am scos în târgul ăsta, la vânzare un exponat de după geam vă râde îngheţat ca molia emoţionată de după gămălia unui ac vă rog să licitaţi cumpăraţi-vă momentul hei, tu, chiar şi tu clandestin ocupantă a pronumelui „tu” (mă) poţi încerca dacă s-a nimerit să ai în mintea ta poşetă frumoasa sumă

212

de doi bani sper însă că mă recunoşti că poţi să-mi socoteşti valoarea sunt eu, o piesă ultima din fostul set cândva de tête-à-tête acuma sunt perfect să ţin, nebun un monolog

* e un remake. de la un timp, mă tot întorc: paharele cu vin îmi povestesc

213

primele boabe de strugure văzute, femeile de acum mă-ntorc în pădurea de salcâmi a copilăriei, poeziile îmi rescriu primul strigăt al cuvântului „mama”

214

de nenumărate ori din cer, pădurii suspendate îi atârnau picioare de salcâm am mirosit prin aer urme de zbor, de ţipăt şi de scrum rămân o mărturie, un flagrant dovadă sunt lui tu trecând prin mintea mea prin mintea mea

215

dac-aş începe un roman, eu l-aş începe aşa

italieneşti pantofii mei călcau pe urmele de toc lăsate de pantofii ei parfumul rochiei jeunesse mula pe mine pantaloni de crai şi lumea se uita la noi pereţii caselor ne fluierau trotuarul ne gemea sub paşi era mişto. ce delicat ieşea din noi

216

un abur care ne trăda că ne plimbăm pe sub copacii din oraş în pielea goală amândoi!

217

la capătul tristeţii făpturile păreau de piatră în timp ce el cerşea oricât de împietrite bucăţi de aer proaspăt plămânii lui pe cele dinainte le măcinaseră demenţi şi trimiseseră în sânge moloz scântei şi-un pic de roz

218

animalele pe care le iubesc dar şi lucrurile când le mângâi şi mă muşcă de mână, uşor au ceva din omenesc

219

eroul meu preferat* are gestul studiat merge-n balans cu-o mână uitată aiurea în dans cu palma lipită de lumea de jos îşi mângâie paşii melodios eroul meu prea preferat la domiciliu’ lui forţat în casa de neon urăşte beton iubeşte oţel 220

dragoste face numai cu el eroul meu cel preferat este absent, este plecat călătorind interstelar femeia lui-i pe inelar un infidel într-un voiaj schimbă peisaj după peisaj este prelung şi e bolnav eroul meu a preferat un trai decent

221

eviscerat trăieşte permanent cu greaţa de a fi într-o desprindere de alb

* este o piesă pe care am scris-o prima dată în 2009, am scris-o cu drag şi cu gândul la un prieten. i-am dedicat-o. între timp, m-am răzgândit: am rescris-o, tot cu drag, dar cu gândul la mine, şi mi-am dedicat-o. evident, tot în numele prieteniei. 222

vă rog, nu înţelegeţi eronat eu vreau direct la voi în pat la voi între picioare să scriu o binecuvântare scriu galben scriu pe castronul câinelui de pază scriu nopţii plictisite scriu o recomandată bacteriei bolnave să fie sănătoasă să mă îmbolnăvească cu pana diamantată cu limba cea de moarte scriu pulii să se scoale 223

să râdă ca o proastă sunt scriitor în stele sunt scriitor în palmă iau vorbele din creier şi rup chiloţii de pe ele să le arunc în ceruri să vadă îngerimea ce bordeluri sunt minţile umane

224

unghii false masaj, hair style, terapie prin frig steaguri, fanioane, catarge, lănci steme, firme, bannere accesorii confecţii metalice, articole profesionale aviziere, standuri amanet de lux, bijuterii aur electrice teren de vânzare croitorie plăpumi, tapiţerie geamuri blănărie electrică auto, mecanică auto, diagnoză auto 225

sudură aluminiu, încărcare freon echilibrare computerizată, roluit şi îndreptat jante polishare jante, flanşe cabluri telefonice, cabluri electrice, cabluri speciale corpuri de iluminat, casnice şi industriale sală de jocuri electronice cu câştig cabinet avocatură specializat în drept penal program non stop aici a trăit şi a creat scriitorul nu contează café-bar

226

materiale de construcţii coca-cola deschide şi savurează (centru de) butelii covrigărie piaţă pariuri sportive fraţilor, prin credinţă şi fapte bune ne vom mântui farmacie şcoala de şoferi reduceri elevi şi studenţi ame sea sam sar jeamen sar al europenii senator PLM

227

rock ‘n’ love & peace ornament uşă office building căţeii mă latră pères trappistes colegiu economic ţesături, accesorii vestimentare cristale swarovski, retuşuri haine alte vremuri, coane centrul de formare şi perfecţionare manichiură – pedichiură interzis aruncarea gunoaielor peste gard în curte amenda poliţiei comunitare

228

500 – 2.000 lei noi templul soarelui fac din fărâme strada pe care ţopăind ajung întârziat şi gata obosit la locul de muncit

229

carnea ta-i medicamentu’ procurat cu greu pe sub poala ta tivită cu-o dantelă croşetată de dezechilibrul ăsta dintre corp şi gându’ meu

230

boxez acum în altă ligă boxez acum cu mâini, din coate, rupte boxez cu umbre şi cu oamenii pociţi şi-am început să pierd substanţă sângerie. în luptă adversarul lumina mi-o mănâncă şi peste mine scuipă cenuşă vânătă şi frig aş vrea un altul, mult mai tânăr şi descheiat la piept să-i iau în gură gura să-l muşc de buza lui de jos uite, aş vrea bărbatul ăla 231

rupt din soare cel sprijinit de-un stâlp pe bulevard să vină către mine să mă-nhaţe c-un sentiment atletic şi gigant să dea cu mine de pământ mi-ar face bine o durere un colţ de leu să-mi rupă pielea un cioc de uliu în ficat aceste creaturi vitale rămân pe mai departe, pentru împietrite într-un blazon sau altul pe la porţi 232

mine

nu pot să bat acolo nu îmi deschide nimeni se ştie prin oraş că eu boxez acum în altă ligă în liga celor morţi

233

poezie de dragoste pentru oameni simpli, nemuritori* dedicată serii de ieri

vederea ta ne vede cum – poate – ne iubim şi gândul tău ne ştie ascunşi în ascunzimi din corpul meu se fură globule mari de sânge în corpul tău se duce tot oxigenul meu 234

şi faţa mea aude în palma ta, fiorii cum scapără răcori şi nervii mi se-ncurcă în degete de mâini

* dragostea nu e dulce la început, căci e tulbure. abia la sfârşit, dulceaţa ei se simte, se simte din trecut. am scris aceste rânduri când s-a spus „pa!” şi ne-am pierdut

235

reproduc o ştire tv

un bărbat a fost împuşcat de patru ori în piept şi o dată în cap cu nişte arme kalaşnikov modificate o femeie declară că ea a auzit pe când era la geam dar a crezut că-s pocnitori că vin sărbătorile

236

mi-am rescris anumite părţi ale corpului primele au fost cele genitale şi reproducătoare mamă şi tată ale celui născut draft

237

ars politica

sunt împotriva monarhiei prefer republica în care pe alese pe timp determinat organele supreme ale puterii-n stat fac dragoste şi procreează suspine de plăcere ţigările de după aprinse în virtutea de a avea o pernă singur 238

oricât de treaz oricât de beat în pat cu cetăţeni în pat cu cetăţene oricât de negru postul oricât de dezlegat biserica cea sfântă ne dă la-mperecheat

239

sunteţi puţini oricât de mulţi sunteţi aerisiţi aproape că mă simt cu voi, în curul gol puţini, oricâţi eu defilez cu voi pe streşini, pe pereţi cu voi eu zdruncin străzi suntem coincidenţi cu un pluton sinucigaş ne rupem uniformele înaintăm cuceritor 240

cu aurul din epoleţi vom fecunda, neabătut ovulul tâmp şi aburind din cloaca rea a gloatelor

241

delicata!… parc-o văd n-are ţâţele pe piept ea le ţine la cutie învelite-n poezie ea, când merge nici nu merge numai i se joacă-n spate… buca dreaptă, buca stângă graţioasă, îi alintă hainele-i plutesc – un abur e-o făptură condensată din parfumu’ ce-i ascunde geamătul din pielea albă când sărută 242

doar strecoară umezite sâsâituri ale şarpelui de apă ce visează, dar se teme la oceane

243

cartea de poezie nu o citesc la rând ci o deschid la întâmplare de parc-aş fi un dumnezeu cu cioc omniprezent – deasupra şi deodat’ cu râul tot, în lung şi-n lat ş-aş ciuguli doar un moment sătul cu-o picătură doar de toată curgerea din râu

244

ţara mea-i corabie de ciocolată suntem fericiţi vom mânca dintr-însa până vom fi peşti

245

iubito! – uneori, te strig cu numele alteia dar tu-mi răspunzi oricum cu numele altuia de parcă mi-ar răspunde ea: iubitule!

246

când întâmplările din viaţa ta îţi vin de peste tot şi se adună-n stol şi ţi se strâng în piept îţi şuieră-n genunchi curenţii din pământ tu te opreşti şi te aşezi te faci un ghem respiri tăcut să nu le deranjezi nu vrei să le stârneşti bătăile de aripi te-ar rupe în bucăţi 247

te-ar sfâşia-n biografii dacă din tine toate ar ieşi migrând din pieptul tău umflat în ţipătul de voci ale mai multor vieţi

248

am o femeie gata pentru o plecare* la ţâţa ei s-au alăptat vapoare din paşii ei se-aleargă bulevarde spre pizda ei se-ntrec fregate la revedere-mi face din batistă din bluză şi din fustă sandala ei e gara asta în care ne pupăm în care o dezbrac de trenuri de pasagerii din compartimente şi-o gâdil cu mustaţa în aripi de avion de impiegat de tihnă de tihnă şi lipeală 249

cu şapca pusă pe o parte cu mintea în furouri ce fluieră la dame pe ritm de roţi de carne savante apropouri

* este o poezie fericită, începută pe când călătoream mult şi citeam filosofie, chiar atunci când am lăsat cartea cu picioarele desfăcute pe pat şi, uitându-mă pe geam cum îmi fugeau în urmă, provocatoare, peisajele, am realizat că vagoanele de dormit au fost făcute cu un singur rost: pentru sex 250

eu nu cresc păsări blânde te uită şi la asta mi-a îmbătrânit pe umăr încă cântă şi încă-i scot din mine gheara acordului de pradă

251

la moartea mea, s-aprindeţi becu’! să mi-l procur pe dumnezeu pe bază de fotosinteză şi de factură la renel

252

sentimentul că* şuieră prin mine ca printr-o ţeastă de cal mort sentimentul că stau în iarbă desculţ sau fără de picioare cu iarba pân’ la gât cu greieri în orbite să văd plecarea ta luciul din tălpile tale una câte una pa 253

pa despărţindu-mă pământ de sentimentul că sunt călcat

* de multe ori urmărim şi nu ştim ce. uneori ne urmărim trecutul 254

iar tu tu îndrăgosteşte-mă de tine… când ai să poţi cred în absorbţia la prima atingere atinge-mă de toţi pereţii pe unde locuieşti preumblă-mă prin tine prin case boiereşti întinde-mi mâna caldă s-o muşc cu umerii fii gazdă, fii odihnă deranj să-ţi fac prin organism în rest, mai află despre mine

255

că încă-mi merge bine că încă dorm prin parc sub bancă îmbrăţişat c-un câine psihopomp ne lingem tandru-pătimaş şi, cum ar zice lumea suntem înamoraţi

256

m-am trezit cu nostalgia agăţată de umeri două aripi pleoştite se strâmbau la zbor nu ştiam anume de ce naiba mi-era dor poate, să fi fost în mine lipsa unei stări de bine sau a unui drog uşor... [ca orice zeu vedeam femei cu şolduri de nailon le-mperecheam amăgitor

257

cu domnii dimprejurul meu cei cu revere de oţel o nouă specie de om prăseam în viitor] aripile nostalgiei fâlfâiau de capul lor fâlfâiam şi eu în mine un oraş rătăcitor o planetă vagabondă o materie plecată să-şi găsească să-şi vâneze să-şi mănânce sufletul

258

sunt schilodit. în buzunar ştiu totuşi că mai am un rând de vieţi şi-un rând de lumi aproape le-a sosit sorocul. cu pulpele foşnind — de pe bordura unde stau privind la bulevard o urmăresc şi beau — noaptea păşeşte pe trotuar sunt un beţiv care-a scăpat de amăgirea că e treaz răcnesc la troleibuzul ce trece elegant 259

la gălbenuşul dinăuntrul lui lumină viermuind cu om şi oamenii din jur se uită revoltaţi din eul lor împachetat în lenjeria corpului ce are nenea ăla? întreabă un copil este bolnav bolnav de bube-n cap îi spune mama lui când voi fi mare mă voi îmbolnăvi şi eu? vai, puiul meu!

260

iarna – o situaţie, un om într-un cub de gheaţă pus într-un pahar două degete alcool lângă sobă, la priveghi soarele e ţeapăn, mort în ţărâna de omăt stă cu mâinile pe piept hai noroc! a fost bun şi a fost brav şoimii vrăbii năpustind ierburi gri, culcate-n vânt puţa s-a făcut un zgârci o copilărie

261

moftu’ de-atârnat în pom într-o poezie

262

caşcaval cu whisky şi cu marţipan mai daţi-mi mizilic! desertul e încorporat în ţâţa care râde în sfârcul bosumflat e masa plină cu ţugui mănânc călare pe tavan mănânc ca o lumină sfântă cobor până în suflet mă tăvălesc acolo îmi face foarte bine noroiul lui de ghiol îmi place grasa aia cu faţa unsuroasă 263

pereţii simt, vibrează când suge din bomboană cu limba de mătase şi-i creşte-n cerul gurii pădurea de eucalipt

264

de pe un fund e mare din lumea ce-ai trăit tu dai, la suprafaţă cu tot ce eşti cu tot alaiul de gunoaie să te ridici să te așezi pe fundul unui cer dar nimeni n-o să vrea s-audă din glasu-ţi spart în vocile certate decât un fals melodic résumé un hit răsunător 265

un potpuriu, dacă se poate făcut în eprubetă din cele câteva best of mulțimile se strâng să se drogheze doar cu parfumul esenţial extras din pârţuri şi duhoare de piele argăsită în saramura întâmplărilor în mintea celorlalţi nu intră decât minunile făcute de isusul cel mai hristos

266

din viaţa ta dar tu nu poţi să scoţi pe gură, decât zdreanţa tocatelor iubiri nu poţi să spui decât povestea de cenuşă a unor foști tăciuni nu poţi să faci decât din mână să vânturi către oameni relicva unei alintări

267

constat că mă repet sau nici măcar sunt doar un bâlbâit tot arătând spre el aceeaşi silabă de carne tot mai uzată încercând să rostească până la capăt eu-eu... eu-eu... eu-fonia

268

sunt la capﾄフul puterilor celorlalﾅ｣i