Iqool nr 2 by Mirea Ionut

Nr. 2 August 2012

Căminariada Documentar Mut iqool.ro facebook.com/revistaiqool

EROTICA

“Arta de a comunica prin fotografie” cu Alexandra JIdariu

Inter viu c DAN u BOR DEIA NU

Manager: Ionuţ Mirea Redactor Şef: Gabriel Ban Secretar de redacţie: Elena Radu Redactori: Issa Burlacu Mihaela Zăvoianu Adelina Onea Bianca Miu Roxana Popescu Elena Radu Ana Nechifor Alexandra Puescu Maria Voicu Diana Georgescu Florina Voiteanu Bogdan Fălcescu Fotografi: Flavia Stanciu Ionuţ Dobre Tehnoredactor: Iuliana Neagoie Corectura, design si bun de tipar: Gabriel Ban Social Media Manager: Radu Oncescu Coperta față: Dana Alecu 2 Coperta spate: Flavia Stanciu

CUPRINS 4 5 6 10 12 14 16 17 18 20 21 22 23 24 26 27

nightlife daylife interviu opotunităţi faqoolta anchetuţă eveniemnt muzică carte film teatru it&c student glam sport horoscop bagă la cap

Redactor: Mih

i-ai imaginat vreodată ce înseamnă, literalmente, expresia „Unde îți stau picioarele, acolo îți va sta și capul“? Eu am văzut asta. Nu era un film, dar nici trucaj. Erau bucăți dintr-un om, așezate pe un trotuar. La cîțiva pași, societatea modernă și principialistă a secolului XIX... pardon, XXI, conferă cadrul propice instruirii unor grupuri de tineri, special pentru a ucide negri. O societate modernă în care cornul de rinocer vindecă migrene, în timp ce fetițe de șase ani sunt măritate forțat cu bărbați de 25. Da, e aceeași societate în care bărbații sunt foarte curajoși. Suficient de curajoși încît să își petreacă o oră din viață cu o prostituată îmbătrînită, dependentă de droguri și infestată cu HIV. Dacă te copleșește ceea ce scriu aici, am o veste bună pentru tine. Aceste imagini grotești pot fi oricînd spălate de un tsunami furios. Crede-mă, există dovezi sub forma unui documentar mut și macabru, la expoziția de fotografie jurnalistică de la Biblioteca Națională. E un amestec de groază, silă și indignare provocat de cadrele surprinse de fotoreporteri de-a lungul și de-a latul acestei lumi în anul 2011. E o ca un duș rece care te trezește din toropeala propriei vieți confortabile și te face conștient de tragedia universală. Merită să vezi acest documentar mut? „Depinde. Mie, expoziția de fotografie jurnalistică mi-a arătat o altă față a lumii în care trăim. Știu că există rasism,

D ocumen

t a r mu t

aela Zăvoianu

uneori chiar mă surprind gîndind astfel, dar niciodată nu mi-am închipuit că, tocmai pe continentul african, a te antrena să ucizi negri e o meserie. Și, ce-i drept, simpatizez practica iraniană de a «trata» criminalii și violatorii cu funia și săpunul, dar fotografiile vizualizate prea sunt scoase din «Pădurea spînzuraților». Cu toate acestea, expoziția mi-a oferit și surprize plăcute, ele fiind scoase la iveală de imaginile ce îl ilustrează pe bietul, dar admirabilul moșulet care, la aproape 90 de ani, continuă să își îngrijească băbuța bolnavă de Alzheimer. Așadar, pentru mine a meritat“, au fost cuvintele unuia dintre vizitatorii expoziției.

Nightlife În weekendul 9-13 mai, după cum, probabil, știți, a avut loc Eros Show la Sala Polivalentă. În traducere, pe parcursul a 5 zile s-a desfășurat cel mai mare, mai tare și mai bine dezbrăcat tîrg de curve. Nu mă întrebați cum am ajuns acolo, în niciun caz interesată în vreun oarecare mod de eveniment. În timp ce iubitul stătea cuminte la muncă, eu mă perindam printre costumații sumare, aparate cu forme bine alese și baterii, peruci, măști și poze cu femei în ipostaze…incitante. Printre altele, de fapt, punctul suprem al respectivei reuniuni: curve de diferite naționalități de prin preajmă, care dansau de rupeau bara, își vînturau intimitățile și făceau săraca audiență masculină să stea constant cu mîinile în buzunare, de „necaz“. Curvele erau niște aschimodii penibile, de 30kg, îmbrăcate și ude care, în afară de faptul că erau încălțate cu niște sandale de-mi răneau retina, de vreo 1517 cm, mai erau și îmbrăcate ciudat. Măcar dacă erau niște curve mai stilate, zic. Din fruntea lor, bineînțeles, nu putea lipsi Alina Plugaru. S-au mai arătat pe-acolo și alte „doamne“, printre care și Laura Andreșan. Pe mine, personal, ca simplu privitor ne-mascul, mă interesează un aspect: de unde și pînă unde se gîndesc fătucile astea, care nu dovedesc un IQ remarcabil, să se facă curve? Nu-mi pasă că au părinți ologi, că au făcut greșeala de a se reproduce înaintea majoratului și s-au văzut date afară din

case. Toate aceste aspecte îmi sunt egale. Ce întreb eu, e cum au făcut? Au stat ele așa, într-o noapte cu stele, și s-au gândit că cel mai bun lucru în viață e să se facă curve? Sau au vrut să facă un bine populației masculine? Și o altă mică nedumerire personală, nu era mai normal să se facă prostituate din alea, cu regim restrîns, adică de-alea care-și fac treaba la normă și sunt plătite la fel, de-alea de colțul centurii, nefericite și sărmane? Chit că, probabil se cîștigă mai bine cînd ești curvă la o expoziție de gen. Cea mai penibilă mi s-a părut prezența în acel loc a unui cuplu trecut de 60 ani. Domnul era la costum și doamna purta mândră taiorul cel mai bun, cel pe care îl avusese, probabil, duminica de dinainte la biserică. Semănau cu acele cupluri de la țară, care au un eveniment important (nuntă, botez, avort) și iau la îmbrăcat cele mai bune haine, ca să nu se facă de rîs. În afară de acei penibili, care se uitau tânjind după „domnișoarele curve“, mai erau și câțiva tineri care, fiind acolo cu prietenele, se uitau lung, mai ridicau cîteodată sprânceana, dar, în concluzie, tot partenera sigură și ne-publică era mai de apreciat. Foarte nimerit showul de curve! Se zicea că era la a noua ediție. Le așteptăm și anul viitor pe panarame, la Jubileu! Pentru cei care se întreabă, nu, nu sufăr de vreun complex că nu mă admirau masculii cum dansam pe scenă.

P.S. Pledoarie cu vag iz moral. Redactor: Maria Voicu

Ceain DAYLIFE ăria G reen Tea D

in momentul în care îi calci pragul, Ceainăria Green Tea te întâmpină cu o atmosferă caldă, intimă și arome de ceai dulci, tari sau discrete, dar plăcute. Pe lângă diversitatea de ceaiuri din care veți putea alege, de la ceai negru, tare la rooibos cu fructe și ceai verde mate, ceainăria vă întâmpină și cu sortimente de sandvișuri și bruschete, prăjituri, fursecuri, dulcețuri, precum și un magazin frumos decorat din care vă puteți aproviziona cu ceaiuri, accesorii pentru ceai, ceainice, decoratiuni, ș.a.m.d.

Atmosfera se împarte în funcție de salonul în care te afli: Clasic, Japonez, Indian și Micul Paris. Cărțile nu lipsesc, acestea putând fi lecturate la un ceai cald și o muzică discretă, într-un cadru cals și primitor. Lucrul care m-a încântat cel mai mult a fost faptul că nu este permis fumatul. Dacă sunteți genul de om business, aflați că această ceainărie are Internet Wireless în orice spațiu al acesteia. Cu alte cuvinte, vă puteți savura și ceaiul și vă puteți vedea și de alte treburi pe care le aveți, îmbinând utilul cu plăcutul.

Green Tea este situat central, pe Str. Dr. Burghelea Nr. 24, Sector 2, zona Calea Călărași, programul fiind de luni până vineri: 10-23, iar sâmbătă și duminică: 12-23. Text și foto: Alexandra Mihai

INTERVIU

Interviu cu actorul

Dan Bordeianu Redactor: Bianca Miu Foto: www.cinemagia.ro

an Bordeianu este unul dintre cei mai îndrăgiţi actori de teatru şi film din România. Primul său contact cu actoria a avut loc absolut întâmplător, când avea 11 ani și a fost ales să joace în filmul „Promisiuni“, în regia Elisabetei Bostan, alături de Maria Ploae, Mircea Diaconu și Ion Caramitru. A absolvit Univesitatea de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale“, Facultatea de Teatru, secţia actorie, la clasa profesorului Mircea Albulescu. În timpul facultății, a făcut parte din echipa de actori a Teatrului Podul, unde şi-a exersat talentul actoricesc. Scena Teatrului Nottara l-a consacrat ca actor,

dar celebritatea i-a fost adusă de rolurile interpretate în telenovelele „Numai iubirea“, „Lacrimi de iubire“ şi „Iubire ca în filme“, produse de trustul MediaPro și difuzate de postul Acasă TV. Născut în zodia Scorpionului, Dan este un actor carismatic și talentat, care reușește să își cucerească publicul prin interpretarea unică a personajelor jucate. Într-un interviu pe care a avut bunăvoința să îl acorde revistei IQool, Dan Bordeianu a dezvvăluit câteva dintre lucrurile mai puțin știute despre el.

INTERVIU R.: Cum ai ajuns să joci în producţiile Acasă Tv şi cum a fost această experienţă pentru tine? D.B.: Am dat un casting, iar experienţa alături de trustul Media Pro a fost foarte tare, până la un punct.

avut ocazia? D.B.: Mi-ar plăcea să navighez pe mare.

R.: Ai debutat ca actor la 11 ani în filmul „Promisiuni“. Ce te-a făcut să alegi această meserie de la o vârstă atât de fragedă? D.B.: Mai degrabă cine, decât ce... Am spus o poezie deocheată la întâlnirea cu Elisabeta Bostan, regizoarea filmului și am luat rolul...

R.: Ce meserie ţi-ai alege pe lângă cea de actor? D.B.: Aş vrea să pot cânta.

R.: Cum a fost experienţa ta ca „podar“ din cadrul Teatrului studenţesc Podul? D.B.: Acolo am învăţat meserie...şi, de fapt, mai important, acolo am avut şansa să învăţ meserie de la domnul Cătălin Naum!

R.: Unde te pot urmări cei care vor să te vadă? D.B.: Mă pot vedea la teatrul Nottara.

R.: Crezi că mai există tineri pasionaţi de teatru in România? D.B.: Da, foarte mulţi, şi asta mă bucură enorm! R.: Ce vrei să le transmiţi actualilor studenţilor, viitori absolvenți? D.B.: Baftă! Să se bucure de perioda studenţiei. După, devine ceva mai complicat...

R.: Care este personajul din literatură pe care ţi-ar plăcea să îl interpretezi? D.B.: Uite, la asta nu m-am gândit, dar, acum, repede, aş spune David, din „Grădina raiului“ a lui Hemingway. R.: Există vreo diferenţă între Dan Bordeianu de pe scenă şi cel din viaţa de zi cu zi? D.B.: Evident, cel puţin asta îmi place să cred despre rolurile interpretate de mine. R.: Care sunt motivele pentru care ai renunţat la producţiile telenovelistice ale trustului Media Pro? D.B.: Principalul motiv este libertatea. R.: Ce ți-ai dori să faci în viitor şi încă nu ai

INTERVIU

Arta de a comunica prin

“

fotografie“

Alexandra Jitariuc –

„Fotografia trebuie să fie articularea vizibilă a viziunii fotografului asupra unui subiect anume. Iar la rândul ei, experiența privirii unei fotografii să fie îmbogățită cu experiența privitorului.“ Redactor: Alexandra-Georgiana Andrei Sursă fotografii: Arhivă personală R: Îți amintești ce anume ți-a declanșat pasiunea pentru fotografie? A.J. (Alexandra Jitariuc): Da, doar că nu a fost un fapt anume, ci rezultatul mai multor acțiuni. Liceul l-am făcut la Dorohoi, orașul meu natal, iar la finele clasei a-10-a am început să vorbesc pe internet cu un amic despre pasiunea lui pentru fotografie. A început, deci, să-mi arate fotografii realizate de el. Iar eu eram surprinsă de faptul că petrecea zilnic ore întregi să urmărească fotografi și lucrările lor. De aici a apărut interesul meu pentru fotografie. Mi-am făcut un cont pe Deviantart.com, am început să gândesc cadrele și să le postez pe site. Acum când mă uit în urmă la lucrările mele, îmi vine să râd. De altfel, o anumită sensibilitate pentru imagine a existat de mai mult timp. Când eram mică desenam foarte mult, am și acum caiete cu desenele realizate în acea perioadă. Pentru mine fotografia a însem-

nat și o modalitate de a mă cunoaște. Am luat-o ca pe un dialog cu mine și am vrut să vad cum îl pot traduce într-un limbaj articulat. Un pic stângaci la început, apoi mai bine, iar acum modul meu de raportare la calitatea mesajului s-a schimbat. Este un proces pe care îl îmbunătățesc în permanentă. R: Ce sens îi dai tu fotografiei? A.J.: Așa cum am mai spus și cu alte ocazii, nu văd fotografia ca pe un scop, ci ca un mod de viață. Fotografia trebuie să fie articularea vizibilă a viziunii fotografului asupra unui subiect anume. Iar la rândul ei, experiența privirii unei fotografii să fie îmbogățită cu experiența privitorului. R: Cât timp aloci acestei activități? De cât timp aloci timp acestei activități? A.J.: Pasiunea pentru fotografie nu presupune doar actul de a fotografia, ci și

INTERVIU A.J.: Gradul lui de implicare în urmărirea fotografiilor și a evoluției mele ca fotograf crește. Este o relație care se construiește în timp, iar rezultatele vin pe parcurs. Feedback-ul primit de la public îmi confirmă faptul că mesajul meu ajunge la el. Mă gândesc la public ca la privitori individuali, mi se pare extraordinar faptul că fiecare poate personaliza fotografia cu experiența proprie.

resursele investite în cultivarea acestei pasiuni (timp, lecturi, experienţă, resurse financiare etc). Zilnic petrec aproximativ două ore pentru a urmări bloguri și reviste de profil, caut să descopăr fotografi care să mă inspire. La anumite intervale de timp îmi regândesc abordarea în ceea ce privește fotografia, ce aș putea îmbunătăți, când este momentul să fac o pauză. Nici nu forțez aceste etape cheie în evoluția mea, las să se petreacă de la sine. Din clasa a-11-a am început să mă gândesc că fotografia chiar face parte din viața mea și că îmi aduce satisfacții interioare. R: Care este atitudinea publicului față de creațiile tale? Cum te simți tu când observi reacțiile? www.alexandrajitariuc.ro www.behance.net/alexandrajitariuc

R: Care-ți sunt planurile de viitor în această direcție? A.J.: Vreau să realizez proiecte fotojurnalistice care să se desfășoare într-un interval temporal mai mare. Pentru ca în acest fel ajung să aprofundez un subiect, sunt martoră la evoluția subiectului fotografiat și actantă în evoluția mea. De asemenea, vreau să investesc mai mult în fotografia nud, gen de fotografie pe care îl abordez de un an. R: Ești absolventă, respectiv masterandă în Relații Publice. Cum îmbini cele două pasiuni? Sau să le spunem arte? A.J.: Și publicitate. Pentru a împăca toate cele trei pasiuni le dau un numitor comun: arta de a comunica. Aici cred că putem vorbi de artă. Cu atât mai mult, cu cât în zilele noastre, deși dispunem de atât de multe mijloace de comunicare, comunicăm mai puțin de fapt. Fuga pare să înlocuiască răgazul cunoașterii și aici cred că ar trebui să ne oprim și să ne regândim pe noi înșine și relația noastră cu ceilalți. Personal, publicitatea și fotografia sunt cele două domenii de interes pentru mine, iar fotografia este unul dintre lucrurile care mă ghidează în viață. Susține și interesul meu pentru publicitate.

OPOTUNITĂŢI

Caravana CRIM prezintă

“După Traian şi Decebal” CRIM* îți arată cum să te implici și te provoacă să treci la acțiune! Conceput ca o platformă socială alternativă creată la inițiativa asociației Miliția Spirituală și a partenerilor săi de proiect, CRIM este un laborator civic care ne oferă ocazia de a vedea ce fac alții, de a aborda și dezbate tematici sociale de interes pentru fiecare dintre noi, de a găsi soluții împreună cu specialiști din diferite domenii. Vino să descoperi un performance elocvent despre paradoxurile vieţii gay din România dinainte de 1989! În noiembrie, caravana CRIM* îşi continuă traseul prin Bucureşti cu spectacolul „După Traian si Decebal” de Mihaela Michailov și Paul Dunca. Te așteptăm pe 6 noiembrie, în incinta SNSPA, ca să iei parte la un spectacol construit din mărturii personale şi detalii inedite despre cum puteai să fii cine eşti într-o societate intransigentă, în care invizibilitatea sexuală şi anonimatul identitar erau condiții obligatorii pentru supraviețuire. Pătrunde într-o lume în care ritualurile şi spatiile de socializare erau construite pe ascuns, într-un sistem politic care îşi etala cu ostentație structurile de oprimare şi pedepsele.

Mai multe detalii despre proiectul CRIM pe www.miliţiaspirituală.ro. * „CRIM- Puterea stă în imaginație” este un proiect finanțat de CEE Trust, aplicant principal Miliția Spirituală, parteneri: Centrul de Resurse pentru Participare Publică CeRe, Grupul pentru Patrimoniu și Acțiune Civică, Asociația One World Romania și Asociația Română pentru Dezbateri, Oratorie și Retorică ARDOR.

OPOTUNITĂŢI

...îşi cautã câştigãtorii In perioada 30 octombrie – 12 noiembrie, federaţia VOLUM dã startul pentru înscrierea la cea de-a doua ediţie a Galei Naţionale a Voluntarilor. Prin acest concurs naţional, se doreşte recompensarea proiectelor de voluntariat, coordonatorilor şi centrelor de voluntariat din întreaga ţară. VOLUM este federaţia care sprijină dezvoltarea voluntariatului în România, fiind înfiinţată în anul 2010 la iniţitiva Pro Vobis – Centrul de Resurse pentru Voluntariat. VOLUM este o organizaţie umbrelă în domeniul voluntariatului, cu reprezentare la nivel naţional. Toate organizaţiile nonguvernamentale, companiile şi instituţiile publice care lucrează cu voluntari şi cele care implementează proiecte de voluntariat sunt aşteptate să trimitã nominalizãrile, pe adresa office@federatiavolum.ro, până la data de 12 noiembrie 2012. Mai apoi, juriul va selecta cei 22 de de câştigãtori care vor putea fi cunoscuţi şi premiaţi în cadrul Galei Naționale a Voluntarilor. Gala va avea loc pe data de 12 decembrie 2012, la Crystal Ballroom Palace.

Aşa cum ne-am obişnuit şi anul trecut, competiţia va fi desfãşuratã sub îndrumarea celor şapte ambasadori ai voluntariatului: Damian Drăghici, Raed Arafat, Marius Manole, Margareta Pâslaru, Călin Goia, Valeria Răcilă von Groningen şi Zoli Toth. În prezent, Federaţia VOLUM are 48 de organizaţii memAbre care implică voluntari şi sprijină mişcarea de voluntariat în domeniile: social, educaţie, tineret, sănătate, protecţia mediului şi drepturile omului. Prin intermediul acestei Gale, toţi cei care se implicã în acţiuni de voluntariat şi care fac o pasiune pentru aceastã laturã de sprijinire a celor care au nevoie de ajutor, vor avea un loc de cinste şi se vor bucura de o binemeritatã recunoştere publică. Astfel, cei interesaţi, sunt rugaţi sã acceseze site-ul Galei www.voluntariat.ro/gala, unde se vor gãsi toate informaţiile şi formulare necesare înscrierii. Adriana Giurcã

faqoolta

Unde soarele nu răsare Facultatea de Matematică și Informatică

m avut un coșmar. Încercam să găsesc o metodă salvatoare ca să scap de toate restanțele în sesiunea din toamnă. Atât timp cât învăăăăăăț ... ar trebui să trec, dar tot ce vedeam era o instrucțiune while și un contor al materiilor trecute care nu era incrementat nicăieri. Mă aflam într-o buclă infinită și nu puteam ieși de-acolo. V-am povestit de acest mic coșmar pentru că este o situație recursivă în care se zbat mulți dintre studenții Facultății de Matematică și Informatică (FMI) din cadrul Universității din București. Poate prezint o perspectivă părtinitoare pentru că sunt studentă a acestei facultăți, însă vă pot asigura că nu bat câmpii... prea mult. De-a lungul anilor petrecuți la FMI (deseori mai mulți decât ar fi trebuit în mod oficial), nu puțini studenți au identificat o degradare galopantă a vieții lor sociale. Să fie oare de vină testosteronul care predomină oriunde îți arunci privirea? Posibil, dar nu neapărat probabil. Eu acuz sistemul, măi să fie! Ne îndoapă ăștia cu informații inutile, cu teorii și teoreme care

probabil erau relevante acum vreo 20 de ani. Alo?! Roger! Roger! E anul 2012, hai să facem un update, să optimizăm strategia de predare, să inseram tehnologii noi ... să scăpam de redundanță. Tare! Cine știe, cunoaște; am folosit numai cuvinte cheie.

faqoolta Da. M-am lăsat dusă de val. Mi-am făcut damblaua. Revenind. „Toată lumea e liniștită” ar zice un coleg, mulțumit de materii, profesori și tovarăși de studiu. Asta s-ar putea traduce ca fiind o atmosferă de relaxare și cooperare saaau ... o plictiseală sufocantă. Unii ar putea argumenta că nu există viață printre roboți, însă n-ai cum să nu remarci înflacărarea, atât de specific studențească, dinaintea examenelor, cu care fiecare își ascunde copiuțele prin pantaloni, și se roagă la Kruskal, Dijkstra sau Lagrange să le pice subiectele pe care le-au învățat. Că uneori e bătaie de joc, și examenele nu testează că ai înțeles ce s-a predat, că e posibil să te pice pentru că nu posezi un cromozom Y sau că poți trece dacă înveți mecanic câteva teoreme, nu mai contează, atât timp cât „toată lumea e liniștită”. O sa afirm, și o să-mi asum consecințele, că majoritatea FMI-iștilor sunt aroganți. Ei înțeleg lucruri pe care tu, un muritor de rând, n-ai capacitatea să le pricepi. Și, aici, o să le țin un pic partea, deoarece am fost placut impresionată de faptul că mulți dintre ei sunt dezvoltați multilateral. Cei care nu gândesc la modul xerox/scanare, și-au rafinat un stil de abordare a problemelor, bazat pe argumente logice, bine structurate și susținute de informații pertinente. Poți discuta cu ei despre Dostoievski, Kant sau Adam Smith fără să introducă elemente de algoritmică sau matematică, dar nu știu care e probabilitatea să nu-ți plesnească vreo venă din cauza aerului lor de superioritate.

Vreau să vă descriu acum maiestoasa încăpere care ne găzduiește intelectele aproape 8 ore pe zi, 5 zile pe saptamâna (și în weekend-uri dimineața la examene). Ce poate fi mai stresant decât 8 ore de matematică și informatică? Vă zic eu. 8 ore de matematică și informatică fără cafea, cola sau chestii-de-mâncatcare-ne-vor-afecta-sănătatea-când-vomfi-terminat-facultatea. Umblă zvonul că a existat la un moment dat un automat sau 2 în facultate, și parcă am băut și eu o cafea fără zahăr (nu a fost opțiunea mea), însă cert e că nu mai e niciunul. Mare scofală, nu? Ei bine, este, în condițiile în care profesorii, nu-ți mai dau pauză și predau până vine urmatorul profesor să bată la ușa sălii de curs. Nu prea îți mai rămâne timp sa fugi la magazin să te aprovizionezi. Lipsa cafelei poate fi ignorată dacă printrun complex miraculos de împrejurări, facultatea nu ar arăta de parcă urmează sa pice pe noi și dacă ni s-ar pune la dispoziție niște calculatoare decente, să nu mai așteptăm un sfert de oră ca să se încarce Internet Explorer-ul. Per total, consider că este o facultate excelentă, în principiu pentru că te pregatește pentru nedreptățile din viața de adult, și ca să fiu sinceră, e cam singurul mediu academic de profil de unde poți prelua o serie de informații folositoare în domeniul IT. E precum cafeaua fără zahăr: îți dă energie, te ajută să te concentrezi, dar e jenant de amară.

Redactor: Issa Burlacu Foto: www.sxc.hu 13

Căminariada Redactor: Maria Voicu Foto: Daniela Alecu

Studiu de caz: se ia una bucată student doritor de cămin. Se mai iau o comisie, un teanc de acte, presărăm puțin caz social și muuultă, muuultă nedumerire.

După cum știm, la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, din cadrul UNIBUC, se face momentan înscrierea la cămine pentru anii I și II licență și master. Din experiența bobocismului am tras următoarele învățăminte: șpaga la cămin e 350€, că nu trebuie să crezi pînă nu vezi și că mereu ți se va mai cere un act în plus, hîrtie din cauza căreia, rămîi, de fapt, fără cămin. Noi am mai prins cîte ceva din arta de a găsi o cameră bună, dar ce fac cei veniți în anul I, de undeva de la Cocîrjații-din-Vale, care habar n-au cu ce se mănîncă saramura căminelor? Trecem peste variantele standard: Grozăvești, Pallady și Kogălniceanu și ajungem la Stoian Militaru. Totul sună roz acolo, așa cum promovează anunțurile facultății. Pentru ghinioniștii care ajung acolo crezînd că l-au prins pe Dumnezeu de cel puțin un picior, la fața locului se schimbă situaţia. Descoperă becuri atîrnînd întru-un fir de tavan, podele cimentuite fără nimic deasupra, mobilă lipsă („O aducem într-o săptămînă!“), bucătării infecte, iar la ultimele două etaje nu poți sta de mirosul pregnant de mucegai. Acolo pereții sunt mîncați, în diferite nuanțe de maro și verde, fără

AnchetuŢĂ ca nimănui să-i pese că ne-am putea îmbolnăvi de plămîni. Stau țevi la vedere, cu apă scurgîndu-se din ele, prelingîndu-se pe podeaua și ea stricată. Ăsta e meniul în bucătărie, pe hol și în camere. Odată ajuns într-un cămin, dacă nu-ți place deloc colega de cameră sau e prea petrecăreață sau ține să susure cuvinte de amor la trei dimineața, trebuie să începi cu rîndurile de plocoane la administrator: flori la ocazii speciale, pachete cu cafea Jacobs (cărămizile sunt cele mai eficiente) ca să-ți găsești vreo rezolvare. Dacă, totuși, ești mai dotat decît restul amărîților care așteaptă cuminți să li se dea un loc, oricare ar fi el, loc să aibă, mersul lucrurilor e cam așa: îți depui actele la ușa albastră din Pitar Moș, cunoscută de toți ca sediul ASLS. De acolo sunt preluate de comisie, care hotărăște cine ia și cine nu pe baza mediilor, a documentației și a „fi sau a nu fi“ caz social. Scenariul I: ai atîția bani încît poți să te ajuți de o vorbă bună din partea comisiei, a vreunui student mai sus-pus

etc. Apoi, ți se dă un loc în căminul X. Scenariul II: mergi la administrator, vezi locul, începi cu șpăgile ca să-ți dea altul, ca să nimerești la etajul n sau, în cazuri mai nefericite, să schimbi căminul. În această situație trebuie să cotizezi în două părți: în locul de unde pleci și acolo unde vrei să te duci. După lungi discuții cu familia hotărăști să refuzi locul la cămin. Scenariul III: te duci la administrator cu mămica, tătică, cățel și purcel (preferabil tranșat și afumat, că dă mai bine) și o rogi să te păstreze în evidențe ca și cum încă ai locui acolo ca să ai continuitate pentru anul următor. Nu mai plătești chiria acolo în fiecare lună, dar îi plătești ei echivalentul pe post de stimulent. Draguț, nu? Acestea fiind zise, spor la căutat cămin!

Eveniment

75 de ani de studentie 75 de ani de activitate în cultura românească nu sunt deloc puţini: este vârsta pe care o împlineşte în 2012 Casa de Cultură a Studenţilor din Bucureşti, celebra “Preoteasa”. Iar această frumoasă aniversare merită sărbătorită cum se cuvine. De aceea, în perioada 5-18 noiembrie 2012, vor avea loc o serie de manifestări ce acoperă o paletă foarte largă de activităţi cu care Casa de Cultură a Studenţilor din Bucureşti a avut şi are legătură: concerte de muzică folk, rock sau corală, piese de teatru, dezbateri publice, vernisajul unui album de fotografie, un spectacol folcloric şi multe altele. Accesul al toate manifestările este GRATUIT.

muzicĂ

„Folk fără vârstă“ Așa cum a obișnuit pe toată lumea, LSE-ul (Liga Studenților Electroniști) lansează pe bandă rulantă evenimente numa’ bune pentru studentul „stresat“ de prea multe ieșiri nocturne în cluburi și discoteci. Ca alternativa să existe și nopțile să fie petrecute ceva mai lejer, iar cei cu bugetul pe ducă să rămână cu banii în buzunar, studenții electroniști au organizat o a doua ediție a concursului „Folk fără vârstă“. Competiția s-a desfășurat pe două secțiuni, interpretare și creație proprie, la care s-au înscris douăzeci de participanți; evenimentul s-a ținut în binecunoscuta sală de festivități din Leu, pe 19 aprilie. Tinerii folkiști s-au simțit bine pe scenă și asta s-a văzut atât prin prestanță, cât și din reacția publicului; ca atare, deși nu mai „prindeau metroul“, cu toții au rămas pe scaune și după orele 23:00, dornici să asculte în continuare muzică faină. Ca bonus, după ce toți concurenții au fost jurizați, invitații din acea seară (Ovidiu Mihăilescu, Ducu Bertzi, Mihai Neniță, Mircea Vintilă și Țapinarii) au urcat pe scenă și au ridicat sala în picioare; de altfel, e imposibil să rămâi așezat atunci când vezi energia lui Ovidiu Mihăilescu, care – foarte pontos – schimba pe ici, pe colo, versurile cântecului „Căpșuni“ (cine știe, cunoaște). Un aspect pe care nu-l puteai

trece cu vederea a fost neîndemânarea prezentatoarei, Manuella Popescu, care ori avea mai multe emoții decât toți participanții la un loc, ori pur și simplu nu era omul potrivit pentru a modera spectacolul. Imediat după ce un concurent termina interpretarea, doamna în cauză avea grijă să urce pe scenă și să poftească următorii candidați în fața publicului, zicând explicit „haideți, urcați“ – de parcă oamenii nu șiar fi dat și singuri seama de asta. Cel mai haios moment al serii a fost când, dorind să-l prezinte auditoriului pe Ducu Bertzi printr-o descriere sugestivă, doamna Popescu a spus că îl invită pe scenă pe omul pădurii, ceea ce are logică într-un anume context, dar lipsa de subtilitate în rostirea sintagmei făcea trimitere la „omul cavernelor“ mai mult decât la orice altceva. Dincolo de micile minusuri ale evenimentului, cele câteva ore de folk s-au meritat cu siguranță. Marele premiu al concursului a fost câștigat de Mihai Moșoi, un tânăr care aduce a Cristi Minculescu din Iris, având un păr similar și o carismă pe măsură; de altfel, tocmai carisma e cea care a făcut din melodia interpretată de Mihai, la secțiunea creație, un cântec despre cât de greu e să te trezești dimineața, o compoziție la care a rezonat toată studențimea prezentă. Redactor: Ana Nechifor

Carte

„Despre frumuseţea uitată a vieţii“ Redactor: Flavia Stanciu

punea tranşant şi uşor ironic G. B. Shaw într-o cugetare probabil fulgurantă: „Felul meu de a glumi este să spun adevărul. Aceasta este cea mai nostimă glumă din lume.“ Găseşti, surprinzător, la Pleşu aceeaşi înclinaţie spre adevăruri primordiale, gândite îndelung înainte, dar niciodată aşezate canonic cu scopul de a produce revelaţii. Uimeşte şi suprimă totodată indiferenţa, nonşalanţa şi fermitatea cu care se impun şi se zdrobesc lehamitea, prostia sau uşurătatea conduitei. Snobismul secolului nu e atacat în mod pernicios pentru a arăta comparaţia, vădită de altfel, dintre inferior şi superior, ci tocmai pentru că se speră, pentru că încă se speră la o pastişă a Edenului. Cartea lui Pleşu oferă, însă, nu numai îndemnuri la viaţă, ci şi cugetări despre ea. În fond, nu poţi schimba „nimicuri“ dacă nu ai petrecut îndeajuns de mult timp cu fiecare încât să le cunoşti toate mofturile. Filozofia lui răzbate eroic printre nedumeriri sau fraze meditative, apăsând istoric pe probleme de naturi înalte, caste. Cartea îi debutează cu constatări şi îndemnuri, cu mediocrităţile cu care se îndeletniceşte, în mod voit sau nu, boierimea de azi şi cu metode de a combate eficient insuficienţa sentimentală şi raţiunea dezgolită. Cartea lui devine un manifest pentru independenţa intelectuală şi pentru (re)cunoaşterea lumii. Se remarcă însă, sporadic, idei cu care cititorul, fie el trecut prin experienţa

cugetării fie prin cea a primelor întâlniri cu estetica filozofiei, nu poate fi de acord. Sublinia Pleşu, în primele sale capitole, că sensul vieţii e un unicat ce aparţine fiecărui individ în parte. Cu afirmaţia conform căreia fiecare persoană întrupează în sine un sens individual îmi permit să fiu de acord, însă tind să cred că nu putem rezuma viaţa la un singur ţel. Înainte însă de a parafraza neconcordanţa aş menţiona că ceea ce consider eu un sens al vieţii este lucrul care te face fericit şi pentru care ţi-ai da viaţa. Pornind de la simpla definiţie de mai sus aş concluziona că e posibil să nu existe neapărat un singur sens al vieţii. Aş vorbi mai degrabă despre sensurile vieţii care pot, bineînţeles, să alcătuiască un tot primordial. Mă gândesc ca omul va căuta întotdeauna lucruri care îl fac fericit şi pentru care, moral vorbind, ar merita să-şi dea viaţa, iar fericirea nu se poate limita la un singur atribut, definit sau nedefinit. De asemenea, mi se pare inutil şi totodată înclinat spre absurd să crezi ca poţi trăi fără să ştii De ce. Devine imperios să cunoşti sensul vieţii tale, nu să te retragi sub un răspuns plat şi grăbit, ci să agonizezi într-o încercare disperată de a te găsi :

„Întrebarea cu privire la sensul vieţii nu are decât de câştigat de pe urma întârzierii răspunsului. E preferabil să trăieşti îndelung, sub febrilitatea întrebării, decât sub geometria plată a unui răspuns pripit. Când răspunsul apare prompt în imediata vecinătate a întrebării, înţelepciunea se retrage, ironic, îndărătul unei ideologii.“ Nu poţi, aşa cum sugerează Pleşu, să treci prin lume fără o conştienţă de sine, fără un calcul asupra infinitului spre care te îndrepţi. Cred că există sensuri ale vieţii care pot şi trebuie să fie descoperite pentru ca omul să poată trăi ca om. Titlul, însă, defulează târziu, într-o semnificaţie mai amplă, ascunsă în spatele căutării de sine sau de ceilalţi, căci adevărata frumuseţe a vieţii pare să stea la Pleşu, nu în insistenţa de a redeveni oameni, ci în insistenţa de a-l găsi pe Dumnezeu. Citându-l pe Gustave Thibon, Pleşu împărtăşeşte aceeaşi raţiune : „Două soiuri de fiinţe pe care nu le pot suporta : cei care nu-l caută pe Dumnezeu şi cei care-şi imaginează că l-au găsit “. Întreaga sa scriere apare, astfel, ca o căutare sisifică, neîncetată, a omului care întotdeauna pledează pentru divinitate şi pentru care lipsa acesteia în momentele de căpătâi sau de nimic ale ipochimenului care a uitat să apoteozeze devine nu numai nedumerire, dar şi dezacord. În plan teologic nu există oameni care l-au găsit pe Dumnezeu, ci oameni care încă mai caută, care încă mai tind spre frumuseţea uitată a vieţii. Se remarcă pregnant apropierea dintre Pleşu şi sacralitate, asemenea unui Arghezi febril care continuă să-şi scrie psalmii. Pentru el, moartea pe cruce cuprinde în sine o demnitate covârşitoare, „o perspectivă sumbră a morţii tragice, nemiloase“, care poartă însemnele mântuirii, căci, da, Iisus nu poate sta lângă Socrate sau Seneca. Religiozitatea atinge şi margini observaţionale, atrăgându-se astfel atenţia asupra caracter-

ului de oaspete al patimii. Într-adevăr, noi suntem buni conducători de vicii şi ispite, însă ideea că răul se instalează în tine devenind un chip, o primejdie distinctă, iar tu nu eşti, de fapt, rău în genere, îmi pare puţin periculoasă. A afirma că omul nu e rău, ci e doar folosit în mod greşit nu e total eronat, însă exclude parţial implicarea noastră. Simpla alegere de a deveni şi apoi a rămâne un canal prost apare ca o greşeală din partea omului. Să spunem că „bătălia e pierdută“ dacă ne vedem răi, lasă loc scuzelor şi sustragerilor din faţa unor responsabilitaţi reale. De fapt, Dumnezeu poate fi găsit numai dacă parcurgem o creştere spirituală constantă, numai dacă refuzăm ispitele, viciile şi patimile care ne sunt furnizate neîncetat. Tocmai pentru că divinitatea apare în secolul nostru ca o inaniţie spirituală, Pleşu consideră just o încadrare a explicaţiilor ei în sfera eseurilor care îi întregesc cartea. Scriind despre speranţă sau mânie, despre frică sau inflaţia politicului, Pleşu nu face altceva decât să aducă în faţa cititorului dileme primordiale a căror substanţă s-a rătăcit undeva între indiferenţă şi clişeu. Umorul care îi însoţeşte adevărurile sporeşte autenticitatea, căci, în fond, opera cea mai bună e cea care se bazează pe experienţa proprie. Pleşu culege astfel idei şi întâmplări care au rezonat în propria-i conştiinţă, servindu-le drept căpătâi pentru o generaţie care refuză simplitatea umilă a vieţii, care vede în dragoste o dilemă, dependentă de clarobscur, care cere o listă cu „cele 100 de cărţi“ pentru a se culturaliza. „Dacă acorzi un cât de mic răgaz, dacă arunci, de jur împrejur, o privire odihnită, curioasă şi nepătimaşă, vei găsi destule argumente să te bucuri. Lucrurile (încă) funcţionează. Se poate trăi. Se poate trăi bine. Se poate (încă) trăi frumos.“

FILM

Vargtimmen (1968) Ingmar Bergman Redactor : Alexandra-Georgiana Andrei Sursă fotografie: www.wadswerthrap.blogspot.com

ă revenim la Bergman. O plăcere cinefilă cu fiecare film al său văzut sau revăzut. Alte orizonturi de înțelegere, alte modalități de interpretare a muncii sale ca regizor, alte introspecții, idei de internalizat și goluri în stomac pentru fiecare gând propriu pus în scenă de însuși Bergman. „Vargtimmen” sau „The hour of the wolf”, un film surrealist, psihologic, pe care un cinefil l-ar considera o capodoperă. Eu îi spun doar „Masterpiece”.Ceva secvențe dramatico-horror, poate că a doua oară nu aș mai alege să-l văd la 12 noaptea. Nelipsita din filmele (dacă le pot numi așa) „bergamiene”, Liv Ullman, face din nou un rol de excepție, acesta potrivindu-i-se ca o mănușă. Ca de altfel toate pe care le joacă în filmele regizorului. Ea joacă rolul unei soții de artist pe nume Alma, întregul film fiind expus din perspectiva ei, adresându-se direct audienței. Ea povestește despre dispariția soțului său Johan, a cărei existență ne este prezentată prin prisma cuvintelor femeii și a jurnalului pe care l-a lăsat în urmă. Cei doi locuiesc pe o insulă mică și nu prea populată, unde pictorul caută liniște după o criză despre care nu avem prea multe detalii. Acesta cunoaște tot felul de oameni bizari care

ajung să-l abordeze, considerându-i, după cuvintele Almei, demoni. Alma ajunge să-i citească jurnalul soțului, aflând că acesta nu este urmărit doar de fantome ciudate, ci și de imaginea fostei iubiri pe nume Veronica Vogler. Aceștia interacționează cu vecinii care locuiesc într-un castel din apropiere, fiind invitați la masă la aceștia. După cină, aceștia ajung într-o cameră care are pe perete un portret pictat de Johan, portret al Veronicăi Vogler. („Part of my solitude”) Insomnia artistului se agravează, Alma stând trează cu el în orele nopții, auzind despre istorii dureroase ale copilăriei lui Johan și despre pasiunea arzătoare dintre el și Veronica Vogler. Aflând că aceasta urmează să fie invitată la castel, se ceartă cu Alma, o împușcă și fuge spre castel. Toți cei de acolo se arată a fi demonii de care Johan îi povestise Almei. Acesta dispare în pădure, Alma fiind singură, rămânând singură. Eu văd filmul ca reprezentând ororile și chinul prin care trece un artist în actul creației, ceva atât de personal pentru fiecare dintre noi care încearcă să lase ceva posterității.

Teatru

Oscar și tanti Roz Redactor: Issa Burlacu Foto: www.vimeo.com

iesa tratează un subiect dur, chiar sfâșietor, scena fiind deschisă într-o cameră de spital avându-l în centru pe Oscar (Marius Manole), un băiețel bolnav de leucemie și pe tanti Roz (Oana Pellea), asistenta care are grijă de el în fiecare zi. Scenariul este o adaptare a lui Chris Simion după cartea Oscar și tanti Roz a lui Eric Emmanuell Schmitt şi o încercare de a aduce în atenţia oamenilor o idee interesantă: „Boala omului contemporan este frica.” . Piesa îl prezintă pe Oscar între jucăriile lui, conversând, într-un mod naiv, cu Dumnezeu despre cât de nedreaptă este situația lui și despre speranțele de care nu se poate elibera. Oscar învață sa trăiască atunci când află că mai are de trăit doar 12 zile, ceea ce reprezintă un impuls de care mulți oameni ar avea nevoie, ținând cont că majoritatea ajung la bătrânețe fără să fi trăit realmente măcar o zi. Tanti Roz îl îndeamnă pe Oscar să păstreze doar ce e mai bun din amintirile sale, și să guste puțin din toate etapele vieții unui om, fiecare zi însemnând 10 ani pentru băiat. Trecând peste natura atât de evident emoționantă a subiectului, „Oscar și tanti Roz” se distinge prin creativitate la niv-

el de regie, acțiunea având loc într-un cadru supradimensionat care-ți dă senzația că ești un copil alături de Oscar. Coloana sonoră include melodia The Cranberries - Never grow old, care surprinde perfect esența experiențelor comprimate ale băiatului. Piesa redă un melanj de emoții, trecând ușor de la speranță la disperare, de la furie la bucurie și de la frustrare la extaz. Prezintă o lecție de viață; ce înseamnă să rămâi veșnic tânăr, să ai curaj să plângi, să râzi, să iubești, să crezi. Impactul emoțional îl constituie relația lui Oscar cu tanti Roz și discuțiile lui cu Dumnezeu, iar notele de umor se datorează în special naivității lui Oscar și interacțiunii cu prietenii lui din spital. Fără îndoială va trebui să aplaudăm actorii pentru o prestație de excepție. Marius Manole se contopește cu Oscar, astfel că din primele 5 minute, vârsta reală a actorului devine complet irelevantă. Oana Pellea întruchipează o tanti Roz plină de compasiune și tandrețe deși încearcă să se abțină pentru a nu-l copleși pe băiat. „Oscar și tanti Roz” se joacă la teatrul Bulandra și vă îndemnăm să vă luați repejor un bilet pentru că este o piesă specială care nu trebuie ratată.

IT&C

Ce are Redactor: Radu Oncescu

și nu are

e principiul „Iar ne fură Apple piaţa de smartphone-uri“, cei de la Samsung nu s-au lăsat mai prejos și au lansat Samsung Galaxy S3 .Care se vrea a fi un concurent la iPhone 4S, lucru care ar fi adevărat din punct de vedere al dotărilor. Așa că o să vă prezint ce poate unul și ce poate celălalt (sau ce pot amândouă). Pornind de la interior spre exterior, Galaxy S3 are ca sistem de operare Android 4.0.4 (Ice Cream Sandwich), iar iPhone 4S are iOS 5. Perfect, până acum, și la capacitatea de stocare: decât de 16, 32 și 64 de GB pentru ambele smartphone-uri. Dar, S3 mai are și un slot de card microSD pe care iPhone 4S nu îl posedă. Dacă vorbim de procesor, iPhone 4S are un Dual-Core A5 de 1 GHz (maximum posibil), pe cand S3 are un Quad-Core Exynos de 1.5 GHz. Punct pentru Samsung. Punct pentru Samsung S3 și la rezoluţia ecranului de 4.8 inch HD Super AMOLED, spre deosebire de 3.5 inch, cât are contracandidatul. Şi, de aici, crește și rezoluţia fotografiilor, și lăţimea, și lungimea. Încă două puncte pentru S3, care este mai subţire, și de aici mai ușor (133 de grame pentru S3, iar 4S are 139), dar, sincer, nu ne încălzește cu nimic. De

asemenea, S3 mai ascunde și un acumulator de 2100 mAh (faţă de cel de 1,432 mAh de la iPhone) care este suficient pentru o zi fără să îţi iei încărcătorul cu tine (punct pentru Samsung). La camera foto și video avem aceleași specificaţii – rezoluţie de 8 megapixeli și 1080p cu filmare Full HD. Ce aduce Galaxy S3 nou aici? Are funcţia BSI (BackSide Illumination) și poze în rafală cu viteza de 3.3 cadre/secundă. Din punct vedere al conexiunii la internet o să spun doar două lucruri : Samsung Galaxy S3 încorporează și tehnologia 4G (cea mai nouă în domeniu și disponibilă doar în S.U.A.) - punct pentru Samsung. Ce concluzii putem trage? Da, în sfârșit, avem un contracandidat serios pentru iPhone 4S. Da, am ajuns la punctul unde tehnologia mai coboară un nivel, în ceea ce privește performanţa smartphone-urilor, pe principiul „cât mai mic și cât mai bun“. Şi da, iPhone 4S va fi în continuare achiziţionat doar de fanii companiei condusă de Tim Cook. Dar eu vă sugerez să nu ne culcăm pe o ureche pentru că nu se știe cu ce invenţii mai vine Apple…

Student Glam

O zi din viaţa tocilarului petrecăreţ în stresiune

u sufletul la gură aştepţi stresiunea. Chiar dacă aseară ai petrecut şi mâine ai primul examen, nu e stres, ştii că te descurci ( doar ai învăţat tot anul) şi treci cu bine de această dată. Dacă eşti boboc, probabil te-ai obişnuit deja cu atmosfera primelor examene din iarnă, dacă nu, ai să capeţi experienţă până la anu’. Cu noaptea-n cap te trezeşte, din cele mai profunde şi incredibile vise, sunetul acela puternic şi „mirific“ al alarmei, atât de neaşteptată în această perioadă. Mahmur de-ţi pică ochii-n gură de somnoros ce eşti, te gândeşti că numai ţie ţi se întâmplă aşa ceva, blestemi dimineţile, iar apoi îţi aduci aminte că nu eşti singurul care trece prin asta. Numai ceaşca „minune“, licoarea aceea amară şi îndulcită cât se poate de mult, pe care nu obişnuieşti să o consumi prea des, reuşeşte să te trezească, apoi, cu forţele strânse, îţi faci curaj şi pleci. Ajuns în sala de examen îţi stă inima-n loc în aşteptarea subiectelor şi parcă te intrigă şi mai mult feţele acelea vesele ale colegilor care par aşa matinali şi fără nici o grijă, spre deosebire de tine. Toți îţi spun să îi ajuţi, că doar erai prezent la toate cursuri-

Redactor: Bianca Miu le şi nu pierdeai nopţile ca ei. Așteptând ca examenul să înceapă, timpul trece din ce în ce mai greu, palmele îţi transpiră şi încerci să te relaxezi. Începi în gând o discuţie cu tine - cine te-ar auzi ar crede că eşti un fel de Einstein în devenire, ţinând cont de felul în care gândesti în astfel de momente grele. Gândul îţi zboară puţin la bairamul de aseară, simţi că te apasă pe piept o vină uriaşă din motivul că ai tras chiulul de la învăţat şi îţi spui: „ Ah, dacă nu aş fi petrecut aseară, poate aveam mintea mai limpede de această dată... şi totuşi, m-am distrat atât de bine..” Printre atâtea intrigi, apar, în sfârşit, în faţa ta, acele subiecte mult, prea mult aşteptate şi de acum încolo numai tu ştii ce te aşteaptă. Cam aşa pare a fi o dimineaţă amuzantă, într-un mod ironic, dinaintea examenelor din viaţa unui student tocilar, care mai petrece şi el din când în când şi are remuşcări. Pe final, dragi studenţi, vă doresc să nu aveţi parte de ceea ce am scris mai sus. Multă baftă la examene şi să vă treacă repede febra stresiunii din această perioadă.

SPORT Redactor: Bogdan Fălcescu

2012 - spectacol la superlativ Miercuri, 9 mai 2012, Bucureștiul a găzduit finala Europa League, a doua cea mai importantă competiție fotbalistică de pe Bătrânul Continent. Finala a fost una exclusiv spaniolă, aducând față în față pe Atletico Madrid și Athletic Bilbao. După 90 de minute electrizante și pasionale, atât în teren, cât și în tribune, meciul s-a încheiat cu scorul de 3-0 pentru madrileni, grație „zeului“ Falcao care a fost desemnat cel mai bun jucător al finalei. Suporterii s-au bucurat frumos și s-au întristat demn, predându-ne tuturor o lecție live pentru cum ar trebui să tratăm sportul rege și cum ar trebui să ne susținem preferații. Cum eu nu am fost prezent în tribune, am ales să aflu povestea finalei de la un suporter care a văzut meciul la fața locului. Un suporter celebru pe care îl vedem zilnic la televizor. Victor Ciutacu este redectorșef la Jurnalul Național și realizator al emisiunii „Vorbe Grele“, difuzată de Antena 3. Are un blog personal, unde este foarte activ, și spune despre sine că este „extraordinar de deștept și îngrozitor de arogant“. Deși zilnic comentează prestațiile politicienilor români, atât în presa scrisă, cât și la TV, îi place fotbalul. Interviul de mai jos este rezultatul unei discuții purtate pe Facebook, la două dimineața. Mulțumesc, Victor Ciutacu!

R.: Credeți că Bucureștiul și românii s-au ridicat la înălțimea finalei Europa League - a doua cea mai importantă competiție fotbalistică din Europa? Victor Ciutacu: Indiscutabil, da. Totul a fost aproape impecabil. Aşa-i când stă străinătatea cu ochii pe tine. Acum vin de la Steaua-Dinamo, meci desfăşurat pe acelaşi stadion. A fost un dezastru de organizare. R.: Atletico Madrid sau Athletic Bilbao? De ce? V.C.: Bilbao, dar Madridul a fost cu două capete peste. Pentru că bascii erau prima oară acolo. R.: Cum apreciați prestația celor două echipe spaniole? Scorul de 3-0 pentru madrileni credeți că a fost conform cu realitatea din teren? V.C.: Putea fi şi mai rău. Bilbao n-a jucat nimic, Madridul a strălucit. Iar Falcao e genial.

R.: Ce v-a impresionat cel mai tare ca spectactor din tribune al finalei Europa League? V.C.: Modul incredibil de frumos şi curat în care şi-au încurajat spaniolii echipele. Şi, mai ales, tristeţea demnă a celor din Bilbao când s-a decernat trofeul. R.: Ce e mai important pentru România - capitalul de imagine adus de disputarea finalei Europa League la București sau banii cheltuiți de spanioli? V.C.: Banii intră şi ies, plus că am cheltuit şi noi. Capitalul de imagine e inestim abil financiar.

R.: Dacă în finală ar fi jucat două echipe românești, ați mai fi mers în tribune? De ce? V.C.: Probabil că da, pentru băiatul meu. La finala asta m-a invitat primarul Oprescu, într-un puseu de memorie aferent unei, cândva, destul de trainice prietenii

Ciutacu: „Totul a fost aproape impecabil“

HOROSCOP Redactor: Alexandra Puescu

Studentul la Administrația Afacerilor Combinația lui Jupiter cu Saturn nu e favorabilă pe plan profesional. Ai suferit o traumă când ai aflat că s-a creat precedentul și în anul tău există un restanțier. Pe la jumătatea lunii, Casa Banilor îți indică o investiție lucrativă: niște căști performante sau pixul cu pastă invizibilă. Îl poți monta în papuc, pentru un succes garantat. Cu puțin talent, poți câștiga plati(s)na și în sesiunea asta. Seminaristul (Studentul la Teologie) Fir-ar al... Cerului să fie! Iar s-a scumpit tămâia, iar în iunie trebuie să faceți economii pentru tabăra de vară de la Tanacu! Pe plan comunicațional avem vești îmbucurătoare: colegii de cameră vor aprecia că inspiră mai rar rășină și veți socializa mai mult. Chiar și B.O.R. ți-a acceptat cererea de prietenie pe Facebook. Studentul la meteorologie Marte retrograd e responsabil cu clima nefavorabilă. Ce-i drept, îți cam bate vântul prin buzunare. E cod roșu de restanțe și s-ar putea ca la anul să nu mai prinzi cămin, iar singurele stele pe care ți le permiți sunt cele de pe cer. Chiar dacă nu ești printre zodiile norocoase luna aceasta, soarele va răsări și pe strada ta.

Studentul la publicitate Când te uiți în ochii ei, ești în pană de idei! Dar asta nu e tocmai o veste bună acum, în pragul sesiunii. Te poți bucura că îți merge bine pe plan sentimental, dar nu uita că ai tăi de-abia așteaptă să nu iei licența ca să-ți scoată ochii că nu te-ai dus la Poli. Ai grijă la sănătate: nu mai gusta toate prostiile cărora le faci reclamă, chiar dacă-s moca! Studentul biolog Chiar dacă ai început luna cu o doză dublă de pesimism, soarele va răsări și în amfiteatrul tău! În jurul datei de 14 îți vei da seama că plimbatul prin Grădina Botanică (pentru studiu!!!) îi va enerva mai puțin pe ai tăi, în comparație cu cinematograful. Șansele de a-ți găsi un partener, sunt – din păcate – microscopice. Studentul la limbi străine Le student la limbi străine se distrează din plin... o dată pe lună. În rest, face traduceri peste traduceri, iar banii câștigați se duc tot pe dicționare. Singura ta alinare e câte un „Poliglotule!“, comentat la Check in-ul din bibliotecă. Te sfătuim să fii optimist! După master, vei putea avea iarăși o viață normală! Studentul la actorie Prudența este cuvântul de ordine luna aceasta! Poziția

lui Saturn îți poate influența starea sănătății. Există riscuri majore să ai probleme ortopedice, cel mai probabil... săți rupi un picior! Chiar și așa, printre măști vesele și triste, te va ploua cu palme, în ropote de aplauze. Studentul la construcții Vești bune! Mărmureanu a apărut pe toate posturile TV anunțând un potențial cutremur, în perioada următoare. Păi, ghicește cine va reconstrui clădirile făcute de generația precedentă?! Tu și băieții tăi! ...a, și fetele alea 3 din seria a doua. O mână spală pe cealaltă, și amândouă fața! Studentul la fizică Zicala ta preferată este „Orice treabă bună începe cu o pauză!“, că doar ești și tu Ohm... Ai cam lenevit însă, iar acum calculezi randamentul în funcție de timp. E recomandat să experimentezi forța de frecare mai mult prin bibliotecă. Cu puțin noroc, însă, ai șanse să iei note cu greutate... ~ 9,8. Studentul la Tehnică Dentară Ai zilele acestea rolul misionarului. Trebuie să explici lumii întregi că tu faci amprente dentare, nu mulaje! La jumătatea lunii vei primi vești bune, dar și rele: vei avea mulți clienți la cabinetul în care faci practică, dar toți cu vârsta peste 70 de lumânări.

Bagă la cap! 1. Ştiaţi că în lume există 22 de ţări în care peste jumătate din populaţie este analfabetă, iar 15 din ele se află în Africa? 2. Marea majoritate a copiilor din Malta merge la şcoală doar 2 ani, cei mai mulţi dintre aceştia începând să muncească de la vârste fragede cuprinse între 10 şi 14 ani. 3. Elevii din Japonia şi Coreea se află în capul listei când vine vorba de ştiinţele exacte şi mate. 4. Cetăţenii din Andora au o viaţă mai lungă, cu până la 4 ani faţă de vecinii lor din Franţa şi Spania. Trebuie să le aflăm secretul neapărat. 5. Într-un oraş din Anglia, vânzătoarelor li se permite să fie

topless, dar numai în locurile în care se vând peşti tropicali. 6. Lebedele care se „întâlnesc“, rămân alături una de alta, asemeni unui cuplu, tot restul vieţii. La o restanţă, toţi studenţii aşteptau în amfiteatru şi, la un moment dat, intră profesorul. - Întrebare de nota 10...Cum mă cheamă ??? ...linişte.... - Atunci, o întrebare de nota 5... La ce materie daţi azi restanţa ??? ...linişte... la care o voce de undeva, din spate: - Scârba vrea sa ne pice !!! Foto: meanmommyacademy.blogspot.ro