București, Nadina Pascariu
fratele meu ești
Nadina Pascariu
București, fratele meu ești
București, 2020
Această carte a fost realizată în cadrul proiectului cultural ICAR: Tineri și Patrimoniu inițiat de Asociația ADO și co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional. Asociația ADO - Artă pentru Drepturile Omului este o organizaţie nonguvernamentală înființată în 2013 cu scopul de a promova educația culturală, implicarea artistică în acțiuni cu impact social, creațiile de grup centrate pe participarea colectivă a artiștilor la acțiuni de intervenție comune, proiectele care pun în valoare colaborarea dintre diferite comunități subreprezentate și artiști implicați în schimbarea socială, publicarea de broșuri și cărți care promovează educația artistică. Nadina Pascariu (n. 1979). Licențiată în pictură; artist vizual, inițiator și coordonator al galeriei de artă bucureștene Nadina Pascariu Gallery din 2018. Pe lângă promovarea unor artiști contemporani din domenii diferite precum artele plastice, muzică și literatură, atât din țară cât și din străinătate, galeria organizează ateliere de artă și are o activitate editorială.
Note și referințe: Gabriel Pascariu Editor și graphic designer: Nadina Pascariu Gallery Tipografie: Smart Print ISBN 978-973-0-33004-5 Nadina Pascariu, București, fratele meu ești © 2020 ADO - Artă pentru Drepturile Omului © 2020 Nadina Pascariu Gallery Toate drepturile rezervate.
Cuprins Cuvânt înainte
4
Cuprinsul ilustrațiilor
6
I Perimetre
9
II Axe 31 III Simboluri 41 IV Străzi și case 61 V Panorame 77 Note 89 Cărți despre București 93
Cuvânt înainte Despre orașul București se spune că nu întâmplător numele său are formă de plural și, în ciuda obiceiului împământenit de a ne referi la el ca la „Bucureștiul meu drag” (mai mult sau mai puțin, funcție de concitadin), sunt pedanți care încă mai susțin că forma articulată a substantivului ar fi: „Bucureștii”. Oricum ne-am poziționa gramatical față de denumirea sa, în fond cred că suntem cu toții de acord că remarca acestui jurnalist de-acum un secol și mai bine, venit de departe dar ajuns un mai bun cunoscător al urbei decât mulți dintre localnicii săi nativi, Ulysse de Marsillac, este adevărată: „Spuneam, mai devreme, că românii îşi numesc capitala Bucureşti şi adăugam că acest plural este perfect justificat. Într-adevăr, există cel puțin patru sau cinci oraşe în Bucureşti.” Această diversitate se amplifică prin prisma subiectivității fiecăruia dintre noi, localnic sau vizitator, aflat în trecere prin metropola care, și aici părerile sunt împărțite, a început să se formeze de la o așezare rurală sau a fost concepută ca atare, cu mai bine de 500 de ani în urmă. Cartea de față, cuprinzând 36 de imagini prin care am încercat să surprind elemente reprezentative pentru totalitatea orașului, cu accentul pe monumentele de patrimoniu, este o dovadă și o exemplificare totodată a acestei selectivități personale. Avem, fiecare dintre noi, anumite cartiere pe care le cunoaștem mai bine, anumite trasee pe care le parcurgem în mod regulat, amintiri legate de zonele familiare și unde observăm astfel mai pregnant schimbările petrecute pe parcursul anilor. Orașul e într-o continuă transformare, de la ruinele care devin și mai ruinate și apoi demolate sau, uneori, restaurate, la tot ce răsare nou, de la clădiri la piste de biciclete și mobilier urban. Dacă mai răsar și copaci, observăm cu atât mai ușor cu cât faptul acesta, al re-înverzirii, se petrece mai rar. Patrimoniul are legătură mai mult cu amintirile noastre colective decât cu
cele personale, dar se aseamănă. Fiecare „eu” face parte dintr-un „noi” care ajunge treptat să fie înglobat de întreaga lume. Identitatea fiecăruia, în ce are mai bun, e valoroasă pentru întreaga lume. Nu trăim într-un parc de distracții amenajat artificial pentru amuzamentul vizitatorilor, ci într-un spațiu format de-a lungul timpului, modelat de istorie, ca o rocă cizelată de valurile mării. În viețile noastre sunt prezente și cele ale înaintașilor, precum întreaga evoluție a pământului identificată în straturile rocilor sedimentare. Este la fel ca limba pe care o vorbim, o moștenire; ceea ce ni s-a transmis. Care sunt acele aspecte ale Bucureștiului (sau ale Bucureștilor) cărora le acordăm atenție cu precădere? „Energy flows where attention goes” lucrurile cărora le acordăm atenție sporesc (nu faptul de a fi pro sau contra). Aproape în fiecare din fotografiile care mi-au servit de model pentru imaginile din această carte erau și mașini – în viața de zi cu zi sunt atotprezente și atât de stresante uneori, încât nu mai văd o casă frumoasă pe lângă care trec sau nu pot respira în voie parfumul teilor înfloriți. Dar chiar și așa de numeroase cum sunt, schimbând imaginea orașului, creând orașul acestei epoci, ele nu reprezintă ceva statornic, precum valorile de patrimoniu; astfel încât, le-am lăsat deoparte. Însăși preocuparea actuală pentru patrimoniu, ca și cea pentru ecologie, m-au încurajat să privesc mai mult spre acele aspecte ale orașului în legătură cu care mă simt „în largul meu”. Ca atunci când există comunicare și înțelegere. Iar acestea se referă atât la spațiul actual în cadrul căruia conviețuim, cât și la comunicarea cu generațiile din trecut și din viitor. Titlul ales este exemplificator tocmai în acest sens; l-am preluat din refrenul unui cântec de-al lui Gică Petrescu, „Bucureștiul meu iubit”. Și tot de la oameni care au iubit Bucureștiul am selectat câteva citate cu care am presărat cartea în același mod selectiv, amintind de datele specifice ale așezării noastre și de preocupările care au existat mereu pentru a-i împlini potențialul. Nadina Pascariu
Cuprinsul ilustrațiilor I Perimetre
I Calea Victoriei
Muzeul Național „George Enescu” (Palatul Cantacuzino)
11
Institutul de Istoria Artei (Casa Dissescu)
12
Ateneul Român
14
Centrul istoric Biserica Stavropoleos
16
Pasajul Hanul cu Tei
18
Cotroceni Grădina Botanică
20
Str. Dr. Grigore Romniceanu nr. 54
22
Parcul Ioanid Str. Dumbrava Roșie nr. 1
24
Str. Dumbrava Roșie nr. 11
26
Str. Polonă nr. 2
27
Str. Polonă nr. 7
28
Bd. Elisabeta
32
Bd. Carol I - Piața Pache Protopopescu
34
Bd. Carol I - Piața C. A. Rosetti
36
Spl. Independenței
38
II Axe
III Simboluri Fântâna de la Piața Universității
42
Muzeul Aman
44
Școala Centrală
46
Casa Mița Biciclista sau Casa Teodorescu
48
Foișorul de Foc
50
Hala Traian
52
Bufetul de la Șosea (Casa Doina)
54
Biserica Mavrogheni
56
Mănăstirea Antim
58
Str. Gen. Berthelot nr. 52
62
Str. I. L. Caragiale nr. 13
64
Str. Vasile Alecsandri
66
Str. Braziliei
68
Str. Roma
70
Str. Logofătul Udriște nr. 21
72
Calea Moșilor nr. 77
74
Spl. Independenței, Biserica Elefterie, Palatul Parlamentului
78
Zona Piața Unirii, Mănăstirea Radu Vodă, Biserica Bucur
80
Univ. Națională de Educație Fizică și Sport, Calea Plevnei
82
Grădina Botanică, vedere spre Palatul Cotroceni și zona „Leu”
84
Parcul Herăstrău, Casa Presei Libere
86
IV Străzi și case
V Panorame
„Cetatea nu era totalitatea unui număr de case individuale ci un monument unic în care se cuprindeau locuințele cetățenilor. Dacă nu luăm expresia greşit, în sens politic, cetatea e bizuită pe comunitate, adică pe un colectivism moderat ce se cheamă spirit civic. Fiecare trăieşte pentru sine dar în cetate, fiind mândru întâi de cetate şi în al doilea loc de casa lui. Adevăratul cetățean e netransmisibil, el rămâne pretutindeni parizian, venețian, florentin. Ei bine, zidurile au căzut de mult în jurul oraşelor din Occident, dar spiritul de cetate a rămas. Pe acest spirit se întemeiază orice mare cultură. [...] În România nu există nici Bucureştii, nici Iaşii, ca monumente. Oraşele sunt nişte tabere unde fiecare îşi aduce casa lui proprie.” (G. Călinescu, 1939)
I
Perimetre
„Grădinile, arborii și pomii fructiferi inundau totul, de primăvara până toamna târziu. Văzut de sus, orașul părea o grădină imensă în care se ascundeau miile de case și atenansele lor. Numai turlele bisericilor, acoperite cu șiță și mult mai târziu cu tablă, precum și acoperișurile caselor boierești sau neguțătorești, acoperite tot cu șindrilă și rareori cu olane, erau singurele care se mai puteau vedea în lumina soarelui. Încolo era numai verdeață și iar verdeață. O grădină imensă, acesta era aspectul Bucureștilor de altădată. Un „oraș” mare în care aspectul urban nu se putea observa, fiindcă nu exista.” (George Potra)
10
Muzeul Național „George Enescu” (Palatul Cantacuzino), Calea Victoriei nr. 141
12
Institutul de Istoria Artei (Casa Dissescu), Calea Victoriei nr. 196
14
Ateneul Român, Piața George Enescu (Parcul Ateneului)
16
Biserica Stavropoleos (Centrul istoric)
18
Pasajul Hanul cu Tei (Centrul istoric)
20
Grădina Botanică (Cotroceni)
22
Str. Dr. Grigore Romniceanu nr. 54 (Vila Mimi & Titi, arh. Virginia Haret)
24
Str. Dumbrava Roșie nr. 1 (Vila Col. Nicolae Bădulescu)
26
Str. Dumbrava Roșie nr. 11
Str. Polonă nr. 2
28
Str. Polonă nr. 7 ( Vila Elena G. Cantacuzino)
„Bucureștiul, un oraș între Orient și Occident... pentru că Bucureștiul așa s-a constituit, și anume între târgurile din Imperiul Otoman și orașele germane. Există o legătură evidentă între dezvoltarea Bucureștiului și problema ofensivei otomane în spațiul sud-est european, și anume în momentul în care cade Constantinopolul apare prima atestare documentară a Bucureștiului, și tot atunci turcii ajung de fapt la Belgrad; la mijlocul secolului al XVIlea, când sunt atestate primele edificii de zid la București, turcii ating Budapesta, iar când are loc asediul Vienei, Bucureștiul devine capitală a Ţării Românești.” (Dana Harhoiu, 1997)
II
Axe
32
Bd. Regina Elisabeta (Cișmigiu și Clădirea Arhivelor Naționale)
34
Bd. Carol I (Piața Pache Protopopescu nr. 3)
36
Bd. Carol I (Piața C. A. Rosetti)
38
în stânga, Teatrul Lucia Sturza Bulandra (Bd. Schitu Măgureanu nr. 1)
Splaiul IndependenČ›ei nr. 48 (Căminul Institutului medico-farmaceutic)
„Situația s-a agravat prin înălțimea caselor. Logic ar fi fost ca suprafața construită a acestor blocuri să fie invers proporțională cu înălțimea. Regulamentele noastre de construcție, învechite, nu ne-au dat posibilitatea să aplicăm acest principiu; şi atunci avem blocuri construite pe maximum de suprafață permisă pentru o casă de înălțime mult mai mică, cu curți de serviciu meschine şi întortocheate – adevărate puțuri de lumină, menite să fie veşnic în umbră. Nu am studiat nici măcar conul de umbră eternă pe care aceste blocuri îl lasă asupra vecinilor. Prin vânzarea la fiecare etaj a terenului corespunzător, negustorul de imobile a reuşit să supraestimeze şi să speculeze terenurile bucureştene. Un fenomen de speculație normal, pentru că Bucureştiul nu suferă de terenuri libere. Ce rezultate sănătoase şi frumoase ar fi putut da aceste blocuri construite complet degajat, fără calcane vizibile de 10 etaje înălțime, cu o trenă suficientă de teren neconstruit şi plantat în jurul lor! Pentru că teoria oraşului modern nu prevede aglomerare fără posibilități de aerisire.” (Octav Doicescu, 1934)
III
Simboluri
42
Fântâna de la Piața Universității
44
Muzeul Aman (Str. C.A. Rosetti nr. 8)
46
Școala Centrală (Str. Icoanei 3-5)
48
Casa Mița Biciclista sau Casa Teodorescu (Str. Biserica Amzei nr. 9)
50
Foișorul de Foc (Bd. Ferdinand)
52
Hala Traian (Str. Traian colț cu Calea Călărașilor)
54
Bufetul de la Șosea (Casa Doina) (Șoseaua Kiseleff nr. 4)
56
Biserica Mavrogheni (Str. Monetăriei nr. 4)
58
Mănăstirea Antim (Str. Mitropolit Antim Ivireanul nr. 29)
„Fundătura Orfeu – Fundătura Osiris – Strada Morfeu, a Venerei, a Sirenelor, a Filomelei, a Fortunei – toate acestea se află în Bucureşti, şi-i puțin probabil să fi fost inventate altundeva.” (Paul Zarifopol)
60
IV
Străzi și case
62
Str. Gen. Berthelot nr. 52
64
Str. I. L. Caragiale nr. 13
66
Str. Vasile Alecsandri
68
Str. Braziliei
70
Str. Roma
72
Str. Logofătul Udriște nr. 21
74
Calea Moșilor nr. 77
„Nu trebuie să uităm că Bucureştii sunt o creație a Dâmboviței. Datorită faptului că apa a săpat în decurs de mii de ani, la această întretăiere de drumuri dintre Dunăre şi Carpați, o largă vale cu o dublă salbă de lacuri, vale dominată de dealuri foarte înalte pe vremuri, acoperite cu păduri milenare, formând loc bun de apărare pentru armate, pentru carele de negoț, „Cetatea Dâmboviței”, de care pomenesc documentele încă din veacul al XIV-lea (1369), a putut deveni «Bucureştii» de mai târziu şi de astăzi.” (H. Stahl, 1935)
V
Panorame
78
Vedere cu Splaiul Independenței, Biserica Elefterie, Palatul Parlamentului
80
Zona Piața Unirii, Mănăstirea Radu Vodă, Biserica Bucur
82
Vedere cu Univ. Națională de Educație Fizică și Sport (Căminul 303) și Calea Plevnei
84
Grădina Botanică și vedere spre Palatul Cotroceni și zona „Leu”
86
Parcul Herăstrău și Casa Presei Libere
Note Muzeul Naţional „George Enescu” (Palatul Cantacuzino) este situat pe Calea Victoriei la nr. 141 și este înscris în Lista Monumentelor Istorice (LMI) cu codul B-II-m-A-19869. A fost construit în 1902 de arhitectul Ion D. Berindey, într-un stil „care îmbină armonios elemente de stil rococo și neoclasic francez cu elemente de stil art-nouveau” [1]. Construit la comanda lui Gh. G. Cantacuzino supranumit „Nababul” - primar al Bucureștiului, ministru de interne și prim-ministru al României – palatul a fost pe rând locuință, sediu al guvernului în anii ’40 și ulterior muzeu și sediu al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România (UCMR). Casa Dissescu se află pe Calea Victoriei la nr. 196 și este înscrisă în LMI cu codul B-II-m-A-19875. A fost edificată în intervalul 1905-1912 pe baza proiectului arhitecților Grigore Cerchez și Alexandre Clavel fiind „un frumos exemplu al stilului neobrâncovenesc” [1]. Aici funcționează în prezent Institutul de Istoria Artei „George Oprescu”. Ateneul Român este situat pe Str. Benjamin Franklin 1-3, cu accesul principal dinspre Parcul Ateneului și Piața „George Enescu”, și este înscris în LMI cu codul B-II-m-A-18789. A fost construit – parțial pe fundațiile unui circ părăsit - între 1886-1888 după planurile arhitectului francez Albert Galleron în stil eclectic de școală franceză cu elemente neoclasice. Intrarea dinspre Calea Victoriei este marcată de un „portic monumental format din șase coloane de ordin ionic grec încununate de un fronton triunghiular” [2]. În prezent este sediul Filarmonicii „George Enescu”. Biserica Stavropoleos cu hramul Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril este situată în centrul istoric al capitalei pe Str. Poştei nr. 6 și este înscrisă în LMI cu codul B-II-m-A-19464.01, fiind parte a ansamblului monument istoric „Biserica Stavropoleos”. Prima construcție datează din anul 1724 și este extinsă ulterior. Afectată de cutremure, biserica cunoaște o primă consolidare în 1852 urmată de o a doua, la începutul secolului al XIX-lea, sub conducerea arhitectului Ion Mincu. Între anii 1996-2000 s-a efectuat o nouă consolidare, inclusiv cu restaurarea picturilor. Biserica Stavropoleos este apreciată drept „o operă de supremă armonie prin proporție, decorația sculpturală şi picturală, realizate într-o unitate perfectă, fiind unul din cele mai valoroase monumente din Bucureşti” [3].
Pasajul Hanul cu Tei reprezintă un ansamblu de arhitectură din centrul istoric ale capitalei, înscris în LMI 2015 cu codul B-II-a-B-18908 cu o dublă adresă poștală: Str. Blănari nr. 5 și Str. Lipscani nr. 63-65, sector 3. Pasajul propriu-zis este în prezent un spațiu public de interes cultural și turistic amenajat în spațiul curții vechiului han construit în prima jumătate a secolului al XIX-lea și cunoscut drept Hanul de pe Ulița cea Mare a Marchitanilor (Str. Lipscani). Cartografic, strada apare pe planul maiorului baron Rudolf Artur Borroczyn, publicat în timpul domniei lui Barbu Dimitrie Ştirbei, în 1852 [4]. Muzeul Theodor Aman este situat pe Str. C. A. Rosetti la nr. 8 și este înscris în LMI cu codul B-II-m-A-19621. Casa este construită în stil neoclasic de arhitectul Friedrich Scheller în 1867-1869 pentru pictorul Theodor Aman după schițele acestuia și reprezintă primul exemplu de locuință-atelier și unul dintre cele mai vechi muzee memoriale din România [5]. Școala centrală de fete (Str. Icoanei nr. 3-5) și Bufetul de la Șosea (Șos. Kiseleff nr. 4) sunt ambele creații ale arhitectului Ion Mincu. Edificate cam în aceeași perioadă (1890, respectiv 1892), cele două construcții fac parte dintr-o succesiune de realizări care au „creat premisele unor formule capabile să asigure dezvoltarea în forme majore a unei arhitecturi naționale românești” [2]. Ambele sunt incluse în LMI cu codurile B-II-m-A-18924, respectiv B-II-m-A-18986, și adăpostesc și în prezent funcțiunile pentru care au fost concepute inițial. Casa Miţa Biciclista (Casa Teodorescu) este situată pe Str. Biserica Amzei nr. 9 colț cu Str. Christian Tell nr. 11 și este înscrisă în LMI cu codul B-II-m-A-18146. Casa a fost edificată în primul deceniu al secolului al XX-lea după modelul reședințelor pariziene de tip „hotel particulier” la comanda Mariei Mihăescu – o celebritate mondenă a vremurilor [6]. Construcția cu elemente stilistice de tip Art Nouveau este atribuită arhitectului N. C. Mihăilescu și a suferit mai multe intervenții în cei peste 100 de ani de existență. Foișorul de Foc este situat la intersecția străzilor Traian cu Bd. Ferdinand I și a fost construit în 1890-1892 după planurile arhitectului George Mandrea, gândit ca turn de observație și rezervă de apă pentru incendii. „Volumul robust de formă cilindrică, amplasat în mijlocul unei piețe de cartier, a devenit un reper de imagine pentru această parte a orașului. Folosit pentru stocarea apei până în 1924 și pentru supraveghere până în 1963” [6] adăpostește acum Muzeul Național al Pompierilor.
Hala Traian este monument de arhitectură înscris în LMI 2015 cu codul B-II-m-A-18393, situat pe Calea Călăraşilor 133, sector 3. Este un exemplu de arhitectură industrială în stil eclectic, de la sfârșitul secolului al XIX-lea (1896), operă a arhitectului italian Giulio Magni (1831-1925). După demolarea halelor Unirii și Matache a rămas cea mai veche hală alimentară din București [7]. Biserica Mavrogheni, având hramul „Izvorul Tămăduirii”, este situată pe Str. Monetăriei 4, în apropierea Muzeului Ţăranului Român, și este înscrisă în LMI cu codul B-II-m-B-19231. Edificată între 1785-1787 a funcționat inițial ca mănăstire, devenind biserică de mir în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. De acest loc se leagă numele unor personalități ale artei și culturii românești precum: I. H. Rădulescu, C-tin Brâncuși sau H. Bernea [8]. Mănăstirea Antim cu hramul „Duminica Tuturor Sfinților” este situată la sud de Dâmbovița pe Str. Mitropolit Antim Ivireanul nr. 29 și este înscrisă în LMI cu codul B-II-a-A-18971. A fost ctitorită de Mitropolitul Antim Ivireanul, „om de cultură, iscusit miniaturist şi sculptor, originar din Georgia (Iviria) între anii 1713-1715, pe locul unei biserici mai vechi”. De-a lungul timpului a suferit transformări și completări fiind grav afectată de intervențiile de la sfârșitul anilor ’80 când a fost demolat colțul de nord-est și Palatul Sinodal translatat pe cca. 20 m, evitându-se demolarea totală [3]. Căminul 303 sau fostele Grajduri Regale din zona Cotroceni, situat pe Str. C-tin Noica la nr. 140, în vecinătatea Splaiului Independenței pe malul Dâmboviței, a fost construit în perioada interbelică în stil mediteranean de influență italienească (atribuit unui grup de arhitecți coordonat de arh. N. Nenciulescu – autorul Palatului Regal) cu destinația inițială de „grajduri regale”, după care în anii ’50 ai secolului trecut a fost transformat în cămin studențesc, funcțiune pe care o adăpostește și în prezent. [1] Silvia COLFESCU (2009), București: ghid turistic, istoric, artistic, Ed. Vremea; www.apmnir.ro [2] Grigore IONESCU (1965), Arhitectura în România, Ed. Academiei RSR. [3] Lucia STOICA, Neculai IONESCU-GHINEA (2005), Enciclopedia lăcaşurilor de cult din Bucureşti, vol. 1, Ed. Universalia; www.apmnir.ro [4] A se vedea și Oliver VELESCU, bmim.muzeulbucurestiului.ro [5] muzeulbucurestiului.ro; arhivadearhitectura.ro [6] Mariana CELAC, Octavian CARABELA, Marius MARCU-LEPĂDAT (2005), București. Arhitectură și modernitate. Un ghid adnotat, ediție bilingvă, Ed. Simetria. [7] www.e-architecture.ro [8] www.bisericamavrogheni.ro
Căr�i despre București Constantin BACALBAŞA, Bucureştii de altădată (1871 - 1877), Ed. Eminescu, București, 1987. Constantin BACALBAŞA, Bucureştii de altădată (1878 - 1884), Ed. Eminescu, București, 1993. Constantin BACALBAŞA, Bucureştii de altădată (1875 - 1888), Ed. Albatros, București, 2000. Constantin BACALBAŞA, Bucureșcii de altădată, Ed. Albatros, 2007. Constantin BACALBAŞA, Bucureștii de altădată, Ed. Humanitas, 2013 - 2015. Giuseppe CINA, București, de la sat la metropolă: identitate urbană și noi tendințe, Ed. Capitel, București, 2010. Gheorghe CRUTZESCU, Podul Mogoşoaiei, Ed. Meridiane, 1986. Bogdan Abdrei FEZI, Bucureștiul european, Ed. Curtea Veche, 2010. Constantin C. GIURESCU, Istoria Bucureștilor, Ed. Vremea, 2009. Constantin C. GIURESCU, Arhitectura Bucureștilor încotro?, Ed. Vremea, 2010. Dana HARHOIU, București, un oraș între orient și occident, Ed. Simetria, 1997. Grigore IONESCU, București. Ghid istoric și artistic, Fundația pentru literatură și artă Regele Carol II, 1938.
Grigore IONESCU, București. Orașul și monumentele sale, Ed. Tehnică, 1956. Nicolae IONESCU, Bucureștiul de altădată, Ed. Alcor, București, 2002. Nicolae IORGA, Istoria Bucureştilor, Ed. Vremea, 2008. Nicolae LASCU, Bulevardele bucureștene până la primul război mondial, Ed. Simetria, 2011. Gheorghe LEAHU, Bucureştiul dispărut, Ed. Arta Grafică, București, 1995. Luminița MACHEDON, Ernie SCOFFHAM, Romanian Modernism: The Architecture of Bucharest, 1920 – 1940, Ed. The M. I .T. Press, Cambridge, Massachusetts, 1999. Andrei MAJURU, Bucureştiul subteran. Cerşetorie, delincvență, vagabondaj, Ed. Paralela 45, Piteşti, 2005. Andrei MAJURU, Bucureşti. Povestea unei geografii umane, Ed. Institultului Cultural Român, București, 2007. Andrei MAJURU, Bucureștii mahalalelor sau periferia ca mod de existență, Ed. Compania, 2003. Ulysse de MARSILLAC, Bucureştiul în veacul al XIX-lea, Ed. Meridiane, București, 1999. Alexandru MEXI, Camelia BOGDAN, Andreea CHIRIAC, Prin parcuri publice din sudul Bucureștiului, Ed. Simetria, 2018. Paul MORAND, București, Ed. Humanitas, 2015.
Irina NICOLAU, Ioana POPESCU, O stradă oarecare din București, Ed. Nemira, 1999. Alexandru OFRIM, Străzi vechi din Bucureștiul de azi, Ed. Humanitas, 2011. Alexandru PANAITESCU, De la Casa Scânteii la Casa Poporului. Patru decenii de arhitectură în București 1945 - 1989, Ed. Simetria, 2012. Andrei PĂNOIU, Evoluția orașului București, Ed. Fundația Arhitext Design, 2011. Ioana PÂRVULESCU, Întoarcere în Bucureștiul interbelic, Ed. Humanitas, 2003. Andrei PIPPIDI, Case și oameni din București, Ed. Humanitas, 2012. Andrei PIPPIDI, București: istorie și urbanism, Ed. Do-minoR, 2002. George POTRA, Din Bucureștii de altădată, Ed. Științifică şi Enciclopedică, 1981. George POTRA, Istoricul hanurilor bucureștene, Ed. Științifică şi Enciclopedică, 1985. George POTRA, Din Bucureștii de ieri, Ed. Științifică şi Enciclopedică, 1990. Andreea RĂSUCEANU, Cele două Mântulese, Ed. Vremea, 2009. Andrei SLĂVUŢEANU (coord.), Bucureștii vechi şi noi, Ed. Subiectiv, București, 2011. Gabriela TABACU (coord.), Bucureștiul meu, Ed. Humanitas, București, 2016. Cristina WOINAROSKI, Lotizarea și Parcul Ioanid, Ed. Simetria, 2007.
ICAR - Tineri și patrimoniu Proiectul cultural ICAR - tineri și patrimoniu (Implicare, Cunoaștere, Acțiune, Revitalizare), desfășurat în București pe parcursul anului 2020, propune o abordare exploratorie extinsă prin intermediul căreia activități educaționale creează un cadru de reflecție asupra formării relației dintre tineri și patrimoniul material. Scopul proiectului este să implice activ tinerii, să le dezvolte cunoștințele privind patrimoniul cultural material, promovarea și protejarea sa, concomitent cu identificarea propriilor lor idei și propuneri. Mai multe date pe website: icarpatrimoniu.blogspot.com.
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finanțării.
Asociația ADO - Artă pentru Drepturile Omului 004/ 0728 072 362
Nadina Pascariu Gallery Str. Braziliei 1-3, scara B, ap. 6, București www.picturanadina.ro
ISBN 978-973-0-33004-5
