Nadina Pascariu | București, fratele meu ești

Cuvânt înainte Despre orașul București se spune că nu întâmplător numele său are formă de plural și, în ciuda obiceiului împământenit de a ne referi la el ca la „Bucureștiul meu drag” (mai mult sau mai puțin, funcție de concitadin), sunt pedanți care încă mai susțin că forma articulată a substantivului ar fi: „Bucureștii”.

Oricum ne-am poziționa gramatical față de denumirea sa, în fond cred că suntem cu toții de acord că remarca acestui jurnalist de-acum un secol și mai bine, venit de departe dar ajuns un mai bun cunoscător al urbei decât mulți dintre localnicii săi nativi, Ulysse de Marsillac, este adevărată: „Spuneam, mai devreme, că românii îşi numesc capitala Bucureşti şi adăugam că acest plural este perfect justificat. Într-adevăr, există cel puțin patru sau cinci oraşe în Bucureşti.”

Această diversitate se amplifică prin prisma subiectivității fiecăruia dintre noi, localnic sau vizitator, aflat în trecere prin metropola care, și aici părerile sunt împărțite, a început să se formeze de la o așezare rurală sau a fost concepută ca atare, cu mai bine de 500 de ani în urmă. Cartea de față, cuprinzând 36 de imagini prin care am încercat să surprind elemente reprezentative pentru totalitatea orașului, cu accentul pe monumentele de patrimoniu, este o dovadă și o exemplificare totodată a acestei selectivități personale.

Avem, fiecare dintre noi, anumite cartiere pe care le cunoaștem mai bine, anumite trasee pe care le parcurgem în mod regulat, amintiri legate de zonele familiare și unde observăm astfel mai pregnant schimbările petrecute pe parcursul anilor. Orașul e într-o continuă transformare, de la ruinele care devin și mai ruinate și apoi demolate sau, uneori, restaurate, la tot ce răsare nou, de la clădiri la piste de biciclete și mobilier urban. Dacă mai răsar și copaci, observăm cu atât mai ușor cu cât faptul acesta, al re-înverzirii, se petrece mai rar.

Patrimoniul are legătură mai mult cu amintirile noastre colective decât cu