PACES Nr.14 - Mai 2012 by Patronatul Medicinei Integrative

PACES Noi credem în fericirea voastrã!

Promovarea şi Aplicarea Conceptelor Economiei Sociale

Publicaţie a Patronatului Medicinei Integrative

Nr. 14, Mai 2012

Str. Dornei, nr. 79-81 sector 1, Bucureşti Tel: 0372-770.126 Fax: 021-224.46.95 www.patmedin.ro

Răspunderea legală pentru conţinutul acestei publicaţii aparţine Patronatului Medicinei Integrative © PMI, 2011

Publicaţie a Patronatului Medicinei Integrative Str. Dornei, nr. 79-81, sector 1, Bucureşti Tel: 0372-770.126, Fax: 021-224.46.95 www.patmedin.ro

EDITURA SCRIB, 2011 Echipa de redacţie Redactor-şef:

dr. Aurel Storin

Secretar de redacţie: Iancu Elena Cătălina Comentatori: Octavian Andronic Florin Condurăţeanu Redactori: Irina Ghiţă-Cioroba Cornelius Popa Clement Sava Beatrice Iordache Larisa Toader Editor imagine foto Silvia Mandler Administrator WEB Mihai Breahnă Traducător engleză: George Weiner Editor: Gabriel Ionescu

ISSN 2247 – 0565

aurel.storin@patmedin.ro iancu.elena.catalina@patmedin.ro octavian.andronic@patmedin.ro ﬂorin.condurateanu@patmedin.ro irina.cioroba@patmedin.ro cornelius.popa@patmedin.ro clement.sava@patmedin.ro beatrice.iordache@patmedin.ro larisa.toader@patmedin.ro silvia.mandler@patmedin.ro mihai.breahna@patmedin.ro geogwww@yahoo.com gabi@etipograﬁe.ro

Noi credem în fericirea voastrã!

Editorial

La mulþi ani, PMI !

n urmă cu trei ani s-a înfiinţat, la București, Patronatul Medicinei Integrative, cu misiunea de a promova principiile unei medicini a viitorului. Foarte curând, în luna iunie 2012, se împlinesc exact 3 ani de la înfiinţare și această aniversare ne oferă prilejul să ne mândrim cu un Patronat puternic, activ, membru al celei mai mari Confederaţii Patronale din România, „CONPIROM”, reprezentat la nivel naţional în toate instituţiile prin această Confederaţie, în care reprezentanţii PMI deţin funcţia de Vice-președinte și membru în biroul director al Confederaţiei, reprezentant titular în grupul de dialog social la Ministerul Finanţelor, Ministerul Sănătăţii și membru supleant în acest grup la Ministerul Muncii; de asemenea, PMI are reprezentanţi în CA al Casei de Sănătate, Prefecturi și AJOFM. Președintele PMI este reprezentant în Consiliul Economic-Social al României și în Comisia monetară fiscală a CES-ului. Pe plan internaţional, PMI este membru de drept în Societatea de Medicină Integrativă Europeană, în Asociaţia Americană de Medicină Integrativă și în FEPD (Forumul European pentru Persoanele cu Dizabilităţi). Suntem singurul Patronat din România care, pe lângă misiunea patronală pe care o avem, ne preocupăm și de economia socială în general și de promovarea persoanelor vulnerabile (cancer, autism etc.) ca parte integrantă a solidarităţii sociale și pentru asigurarea unei vieţi cât mai aproape de normalitate. Structura patronală a membrilor noștri este următoarea: 1. Membrii fondatori 2. Membrii afiliaţi 3. Membrii-suport. Avem înregistraţi 453 de membri și 78 de ONG-uri din domeniul medical și social (membrii-suport). Am elaborat 38 de proiecte pentru absorbirea unor fonduri europene în cadrul POSDRU, 9 pentru noi și 29 pentru ONG-uri.

Toate aceste proiecte au fost elaborate pe axa 6.1 pentru persoanele vulnerabile. 27 de proiecte sunt încă în stadiul de evaluare. Toate acestea au fost proiecte sociale pe care le-am elaborat în mod gratuit, pentru a ﬁ de folos persoanelor vulnerabile care au nevoie de ajutorul nostru, al tuturor. În ultimii doi ani, am reușit, în cadrul celor două proiecte strategice (unul pentru persoanele cu dizabilităţi și celălalt pentru persoanele suferinde de cancer și integrarea acestor persoane în societate), să deschidem şase centre de consiliere (trei pentru persoanele cu cancer – la București, Cluj și Iași – și trei pentru persoanele cu dizabilităţi – la București, Brașov și Constanţa). Aceste centre au preocupări privind consilierea în psihologie, asistenţă socială, juridică și altele în cadrul acţiunilor pe care ﬁecare centru le organizează. Consiliem 800 de persoane cu dizabilităţi și cca. 1500 de persoane în proiectul privind cancerul. Am încadrat persoane vulnerabile în cadrul PMI și ne străduim să convingem și alte societăţi pentru încadrarea unor asemenea persoane, considerând o misiune permanentă a noastră de a integra aceste persoane în societate, într-un loc de muncă corespunzător. Organizăm cursuri gratuite în domeniul IT, resurse umane și publicitate (recunoscute de CNFPA) pentru 420 de persoane cu dizabilităţi. Aceste cursuri sunt în derulare în cele trei centre ale noastre, de la București, Brașov și Constanţa. Sigur că nu este ușor să derulezi simultan două proiecte de asemenea anvergură, dar ne bazăm pe credinţa noastră și pasiunea cu care ne străduim să realizăm aceste proiecte. La 23 noiembrie 2011 PMI a organizat primul Congres Naţional, cu o largă participare internaţională a unor personalităţi de marcă în domeniul Medicinei Integrative, din Italia, Franţa, Scoţia, Anglia și Germania. Congresul a fost o reușită deplină, au fost înregistrate 868 de persoane participante.

Promovarea şi Aplicarea Conceptelor Economiei Sociale Nr. 14/Mai 2012

Editorial Anul acesta, Congresul al II-lea al PMI va avea loc pe data de 24 octombrie 2012, tot la Hotelul Rin-Otopeni. Și-au anunţat de pe acum participarea nume sonore ale medicinei integrative din 12 ţări, medici, profesori, academicieni, din Italia, Franţa, Elveţia, Scoţia, Anglia, Germania, SUA, Serbia, Israel, Ţara Galilor, Austria și Suedia. Vom organiza cursuri speciale, primul dintre ele va ﬁ cursul de Psiho-oncologie, în colaborare cu Institutul de Psiho-oncologie din Italia, Universitatea de Medicină din Ancona (Italia) și Facultatea de Psihologie din Universitatea București. De asemenea, suntem în pregătire pentru deschiderea, în toamnă, a încă trei cursuri: 1. Cursul de Medicină Integrativă, în parteneriat cu prestigioasa clinică din Germania a Profesorului John Ionescu și Universitatea de Medicină Carol Davila din București. 2. Cursul de Management de spital, în parteneriat cu Colegiul Reid Kerr și Universitatea din

Glasgow (Scoţia). 3. Școala de Voluntariat, în parteneriat cu Reid Kerr College din Glasgow (Scoţia). Aș dori ca, și pe această cale, la împlinirea a trei ani de existenţă a PMI și doi ani de Proiecte, să mulţumesc tuturor acelora care au crezut în mine și în colegii mei. Le mulţumesc tuturor acelora care ne-au fost alături, ONG-uri, membrilor noștri și, nu în ultimul rând, colegilor mei, care mă ajută în această nobilă misiune a noastră, a tuturor. Și de acum înainte PMI va fi alături de toţi aceia care au nevoie de noi și pe care promitem să nu-i dezamăgim niciodată... Vă rog să fiţi sănătoși, să fiţi fericiţi, să vă bucuraţi de viaţă și să fiţi iubiţi!

Liviu MANDLER Președintele PMI

Natura, ca normalitate…

nii cititori ne-au atras atenţia că, pe prima copertă a revistei noastre, apar adesea imagini din natură. Mărturisesc că aceasta nu este o întâmplare. Este poate, modul nostru de a da exemple de normalitate. Natura este cea mai înaltă formă de normalitate din jurul nostru. Limbajul însuși face egalitate între ele; „e ceva natural” are cel mai adesea valoarea expresivă de „e ceva normal”… Patronatul Medicinei Integrative militează pentru normalitate. Cele mai multe dintre eforturile noastre se cheltuiesc pentru a oferi persoanelor vulnerabile, pe care le avem în vedere, posibilitatea de a avea acces la o viaţă normală. Normalitatea înseamnă un mod de a exista în afara exceselor și a suferinţei pe care le implică vulnerabilitatea unor oameni fără vină, pe care destinul i-a adus în situaţia de a suporta lucruri aproape insuportabile. Nimeni nu este vinovat de dizabilităţile sale sau de boala cumplită care s-a abătut asupra organismului său uman și fragil. Sigur că medicina are rolul ei important. Și medicina militează pentru normalitate. Victoria vindecătoare a medicului, care folosește pentru aceasta toate mĳloacele de care dispune, se manifestă prin aducerea unui pacient în stare de normalitate.

Jurnal de @front

Medicina integrativă completează efortul medicului în acelaș scop. Noi ne străduim să transformăm teama și suferinţele psihice ale persoanelor vulnerabile într-o stare în care ei înșiși să-și înţeleagă vulnerabilitatea și să fie astfel primii și cei mai importanţi colaboratori ai medicului. Aceștia, fiind mai bine informaţi, sunt ajutaţi să-și creieze o stare de normalitate. Această stare este nu numai complementară, ci constituie un ajutor efectiv în înfrângerea bolii și a dizabilităţii de care suferă. Organizăm cursuri speciale pentru persoanele cu dizabilităţi care mai au resurse pentru a practica unele meserii. Încercăm să explicăm persoanelor vulnerabile că există un scop pentru care merită să lupţi și să trăiești. Acest scop este, de fapt, normalitatea lor. Nu cunosc nici un om căruia să-i displacă frumuseţea și farmecul naturii, al fiecărui anotimp. În această natură care ne înconjoară, avem nu numai dreptul ci și datoria de a trăi o viaţă normală.

dr. Aurel STORIN

Noi credem în fericirea voastrã!

Efectul „Singureni“

a Singureni, o comună de prin judeţul Giurgiu apăruse o problemă. Primarul comunei semnala faptul că mai mulţi săteni au fost infectaţi cu virusul HIV. Nu din senin. Ci din contactele întreţinute cu pacienţii celor două cămine din localitate unde erau internaţi bolnavii de SIDA. Oriunde altundeva o asemenea informaţie ar ﬁ inﬂamat şi media şi autorităţile. La noi a trecut însă aproape neobservată. N-au prea băgat-o în seamă nici unii dintre cei care au contractat mortala boală şi care, la întrebările reporterilor rătăciţi pe acolo, au ridicat din umeri, spunând: „Asta este, ce să-i facem!” Resemnare mioritică? Inconştienţă? Mai degrabă o gravă lipsă de cultură şi informare. Probabil că faptul că în cele două aşezările oamenii trăiesc şi nu dau semne vizibile de boală îi fac să treacă cu vederea riscurile. Ba chiar să şi le asume. Povestea de la Singureni a început cu vreo două decenii în urmă. Nu ştiu cine mai ţine minte scandalul izbucnit atunci când presa internaţională a semnalat faptul că mulţi copii din cămine au fost infectaţi cu HIV în urma unor transfuzii sau tratamente medicale neglĳente. Soluţia a fost transferarea acestora în instituţii specializate. La Singu-

reni. Astăzi, copiii de atunci sunt adolescenţi sau chiar mai mari. Au libertatea de a ieşi din cămine şi a întreţine relaţii – inclusiv sexuale – cu părţile disponibile din localitate. Un amestec necontrolat şi neverificat. Lipsit de avertismentele necesare. Cineva – de pe la judeţ – spunea că cei care au transmis în acest fel boala sunt pasibili de pedeapsa cu închisoarea. De parcă ar mai conta. De parcă ar exista o pedeapsă mai mare decât cea la care au fost deja condamnaţi de neglĳenţa şi iresponsabilitatea celor care i-au infectat. Iresponsabilitatea merge, însă, mai departe şi, la Singureni, căminele care adăpostesc victimele altor neglĳenţe, devin focare de propagare a bolii. Pentru că nimeni nu se sinchiseşte! Nici măcar avertismentul primarului nu semnifică un gest de responsabilitate, pentru că el ştia de mult aceste lucruri şi n-a făcut nimic pentru a le îndrepta. Dar ce să ne batem capul cu situaţia din Singureni? Cei de acolo să zică mersi că ministerul nu le-a desfiinţat căminele şi că nu sunt daţi afară şi trimişi să-şi caute adăpost pe unde apucă. Octavian ANDRONIC

Ordonanþa de Urgenþã pentru dragostea pãrinteascã

ă urmăresc încă, după atâta timp, ochii fetiţei care a murit de dorul mamei. Ochii erau tot ce mai rămăsese din ea. La 11 ani, mai cântărea 10 kilograme. De aproape un an, de când mama a părăsit-o ducându-se după iubit să muncească în Italia, fetiţa a refuzat să mai mănânce. Abandonat, în grĳa unei bunici indiferente, copilul acesta se stingea ca o lumânare. Cei din jur au văzut ce se întâmplă cu ea. A văzut şi mama, care s-a întors de câteva ori, dar pe care suferinţa copilei n-a împiedicat-o să o părăsească din nou. Au văzut şi cei de la Protecţia Copilului, şi medicii care au încercat să o îngrĳească. Toţi n-au făcut altceva decât să constate evoluţia dramatică şi sfârşitul implacabil la care au asistat ca la un dat inexorabil. Cu câteva zile înainte ca suﬂetul micuţei să se înalţe la cer, a descoperit-o şi mass media. A fost ﬁlmată, s-au făcut talk-show-uri pe tema abandonului, dar

nimeni n-a mişcat un deget. Unui parlamentar mai deştept i s-a năzărit atunci să aibă o iniţiativă legislativă: să se dea o lege care să-i pedepsească pe părinţii care-şi lasă copiii de izbelişte. Dar, oare, mă întreb: din senin îi lasă, sau îi împinge nevoia? Au aici ce le trebuie ca să-şi hrănească plozii şi să nu se mai bage slugi prin Italia? Poate rezolva o lege problema asta? Nu poate! Cum nu poate o Hotărâre de Guvern să impună dragostea părintească. Cât de mari ar fi pedepsele, nu poţi impune unui părinte să-şi iubească copiii. Chestia asta, cu dragostea, e valabilă doar în lumea animalelor. La oameni s-a întâmplat ceva, ceva grav, care a dus la modificarea genelor. Şi care nu poate fi remediat prin hotărâri, fie ele şi de Guvern… Indiferent care… Octavian A.

Promovarea şi Aplicarea Conceptelor Economiei Sociale Nr. 14/Mai 2012

Misiune Promovarea, dezvoltarea, adoptarea și implementarea medicinei integrative în practica medicală din România. Conceptul Medicinei Integrative plasează pacientul în centrul echipei medicale și utilizează toate terapiile demonstrate ca ﬁind sigure și eﬁciente, indiferent de sistemul de gândire medicală din care aceste terapii provin.

Despre noi

Viziune

OBIECTIVE

Viziunea noastră este ca medicina integrativă să fie soluţia comună și locul de întâlnire pentru medici, educatori și cercetători în beneficiul omului. Patronatul Medicinei Integrative – P.M.I. va acţiona ca punct de referinţă central și ca factor de reprezentare, comunicare, educare și colaborare cu autorităţile publice și private care reglementează și/ sau coordonează acest domeniu pe plan intern sau extern, identificând problemele specifice ale prestatorilor de servicii de medicină integrativă și soluţiile optime de rezolvare a acestora.

• Să reprezinte și să protejeze interesele prestatorilor de medicină integrativă din România atât pe plan naţional cât și pe plan internaţional. • Să furnizeze un cadru unde membri asociaţi pot discuta și către care aceștia pot adresa întrebări, sesizări, propuneri privind aspecte de interes comun și să ajute la crearea și dezvoltarea unor strategii unitare de susţinere și soluţionare a acestora. • Să prezinte şi să pledeze în susţinerea strategiilor Patronatului în faţa Parlamentului, a Guvernului, a oricăror alte autorităţi şi/sau instituţii constituite la nivel naţional şi/sau local, precum şi în faţa mĳloacelor de informare în masă (mass-media) şi a oricăror alte entităţi relevante, atât din România cât şi din străinătate. • Să promoveze cele mai bune practici între membri, asigurând modalităţi etice şi responsabile de organizare şi funcţionare a medicinei integrative, care să corespundă aşteptărilor comunităţii la cele mai înalte standarde de integritate. • Să întreprindă toate acţiunile permise de lege în vederea conturării unui cadru normativ adecvat desfăşurării organizării şi funcţionării medicinei integrative şi care să reflecte în manieră optimă compatibilizarea necesităţilor acestui segment economic cu necesităţile societăţii. În acest sens Patronatul va putea să iniţieze contacte cu autorităţile având competenţe în adoptarea proiectelor de acte normative vizate, să participe în mod activ, dar cu respectarea limitele impuse de lege, la redactarea, avizarea, dezbaterea publică şi adoptarea proiectelor de acte normative în domeniul vizat sau în domeniile conexe. • Să se afilieze sau, după caz, să adere la acele organizaţii sau asociaţii internaţionale care activează în domeniul organizării şi funcţionării medicinei integrative, în vederea reprezentării la nivel internaţional a intereselor medicinei integrative din România, dar şi a corelării modului în care se organizează şi funcţionează aceasta în România cu standardele internaţionale în domeniu. • Să organizeze întruniri, conferinţe, expoziţii, work-shop-uri pentru schimb de experienţă cu asociaţii, fundaţii sau instituţii cu profil asemănător. Să încheie parteneriate cu instituţii medicale sau nemedicale, fundaţii sau asociaţii care au obiectiv comun sau apropiat cu al Patronatului.

Proiecte în derulare ● Susţinerea persoanelor dezavantajate Reţea regională pentru promovarea şi aplicarea conceptelor economiei sociale, în vederea creşterii şanselor de reinserţie socială a persoanelor cu dizabilităţi. • Susţinerea pacienţilor oncologici Reţea multiregională pentru terapie integrativă, consiliere şi reintegrare socială a persoanelor diagnosticate cu cancer. • Patronatul Medicinei Integrative-PMI Site-ul www.patmedin.ro unde găsiţi mai multe informaţii despre activităţile în desfășurare.

Noi credem în fericirea voastrã!

Proteza care nu sacrif icã osul

i-a făcut milă un domn în plină putere, elegant cu mina omului ocupat de dimineaţă până când e luna pe cer, ce m-a impresionat observând că la fiecare pas se schimonosește de durere. Părea că merge pe cioburi, dar fără virtuţi de fachir, fiindcă durerea la fiecare pas îi aducea o grimasă de chin pe faţă. L-am întrebat ce are și mi-a spus că i s-a ros tot cartilajul la șold, așa că oasele se freacă fără nici o amortizare și că abia mai poate merge de dureri înspăimântătoare. L-am întâlnit peste vreo patru luni și părea alt om. Merge sprinten și el, tip de bonom, își redobândise surâsul. I-am strâns mâna felicitându-l că s-a scuturat de calvar și l-am întrebat cum l-au dres medicii. „Mi-au pus o proteză performantă în șold și acum pot să joc și tenis. Iar de mers, sunt în stare se trec și la pas alergător. Viaţa mea a recâștigat vioiciunea de când eram student”. Vrem, nu vrem, pe mai fiecare din noi ne paște artroza, cum o numesc medicii. Pe înţelesul omului de pe zebră, artroza este uzura, degradarea articulaţiilor prin trecerea anilor și îndelungata folosire. Cartilajul care repartizează uniform forţele în atriculaţie și care împiedică atingerea oaselor se roade. Cartilajul ăsta e un fel de amortizor în articulaţii. Și atunci când este măcinat dureile sunt mari fiindcă frecarea nu este diminuată. Se deteriorează din punct de vedere al compoziţiei, deci și al vâcozităţii lichidul sinovial, acel lichide de ungere, așa că funcţionarea articulaţiei e ca vai de ea și apar dureri mari și înţepenirea articulaţiei. Cum cartilajul nu se mai poate reface, există în final soluţia implantării unei proteze. Cele mai reușite tipuri de proteze, unde tehnologia a avansat spectaculos, sunt protezele de șold. De altfel, și tehnicile chirurgicale au evoluat semnificativ, așa că cele mai dese operaţii de protezare în articulaţii se fac la șold. Pe locul doi ca frecvenţă a implantării de proteze se situează genunchiul. Mai rare sunt protezele de gleznă și de umăr. Există o polemică în lumea medicinei. Ortopezii susţin că nu trebuie amânat mult timp momentul punerii unei proteze în caz de artroză fiindcă până la urmă tot la protezare se ajunge. Și cu cât implantarea protezei se face mai târziu, cu atât se sacrifică mai mult os. Așa că nu este bine să apeleze la protezarea pacientului când articulaţia lui e făcută praf și pulbere. Rematologii susţin însă că nu e cazul să se grăbească bolnavul de artroză apelând la soluţia ultimă care este proteza. Și asta fiindcă și protezele au o viaţă așa că, după ce ele ţi-au trăit traiul, trebuiesc înlocuite cu atele noi. Dacă protezarea se face prea de la început înseamnă că se poate ajunge la schimbarea de trei-patru ori a protezei. Așa că reumatologii susţin că se mai poate amâna protezarea prin folosirea antiinflamatoarelor și, din când în când, se pot face infiltraţii chiar în articulaţia bolnavului. Proteza trebuie să fie corespunzătoare din două puncte de vedere: ea trebuie să asigure confortul pacientului, iar al doilea criteriu este judecarea raportului cost-eficienţă. Astfel nu se montează o proteză de mare performanţă unui vârstnic chinuit și de alte boli, care abia se poate mișca prin casă. Bătrânului i se pune o proteză cu

care să se descurce pe perioada ce o mai are de trăit. Unui tânăr i se alege o proteză fiabilă, performantă, cu viaţă mai lungă pentru ca el să-și desfășoare viaţa ca un om normal, iar proteza să dureze mult. Să vedem care sunt tipurile de proteze de șold. Explică prof. dr. Andrei Firică, cel ce a înfiinţat Clinica de Ortopedie de la Spitalul Colentina și care a fost ales mebru de onoare al Academiei de Ortopedie a Franţei. Una dintre protezele mai simple acoperă cu metal doar femurul, adică osul coapsei. Această operaţie se numește hemiartroplastie metalică. Această proteză nu rezistă mult timp, în jur de patru ani. Ea se montează la oamenii vârstnici care nu se deplasează mult. Nu este aplicabilă la oamenii dinamici. Alt tip de proteză de șold este proteză bipolară. Pe femur, adică pe osul coapsei se pune o căciulă metalică peste care se așează o altă căciulă metalică. Ele se mișcă între ele ca un rulment. A doua căiciulă metalică atinge bazinul. Se recomandă proteze bipolare la oamenii peste 60 de ani și ei pot redeveni activi încă 20 de ani. Alt tip de proteză este proteza totală. Chirurgul ortoped îndepărtează ţestul osos stricat și de pe capul femurului și din adâncitura bazinului. Pacienţii cu osteoporoză, deci cu oase fragilizate, beneficiază de fixarea celor două piese metalice cu ajutorul cimentului. Însă cimentul cedează primul, se fărâmiţează și particulele de ciment accentueză distrugerea osului. Dacă structura osoasă e bună și la 60 de ani se pune proteza necimentată. Astfel că oasele vor invada metalul. Astfel se asigură o îmbinare fericită între os și metal. Un alt tip de metodă perfecţionată este proteza metal-metal. Prin această operaţie modernă nu se mai taie osul ci se cojește capul femurului asemănătoare cu aceea de curăţare a unui măr. După această cojire a capului de os al coapsei el se acoperă cu o pălărie de metal. Mai există o pălărie de metal ce se montează și în scobitura bazinului unde intră normal femurul. Această proteză de suprafaţă este cea mai bună, cea mai modernă pentru că se păstrează osul și rămân terminaţiile nervoase din os. Astfel omul are în continuare senzaţia că piciorul este cel natural, piciorul lui. Fiindcă nu se taie osul cu terminaţiile nervoase, nu simte că este ceva artificial în șold. Cu acest tip de proteze se evită luxaţiile de șold. La congresele mondiale de ortopedie, profesorul român Andrei Firică a ţinuat o confernţă expunând un număr mare de implanturi de astfel de proteze foarte moderne care menajează osul. La Clinica din Spitalul Colentina, prof. Andrei Firică a executat mai multe plantări de proteze, din acestea de ultimă oră, chiar mai multe decât inventatorul operaţiei, un mare ortoped din Anglia. Florin CONDURĂŢEANU

Promovarea şi Aplicarea Conceptelor Economiei Sociale Nr. 14/Mai 2012

Cine sunt eu?

e spune că oamenii se simt singuri pentru că îşi construiesc ziduri în loc de poduri. Clădeşte „ un pod întinzându-ţi mâinile către cel de lângă tine. Astfel stabileşti o relaţie. Merită efortul şi îţi va umple viaţa cu căldură, prietenie şi dragoste“ Acesta este una din vorbele de duh pe care în fiecare dimineaţă i le împărtăşeam copilului meu. Aceste vorbe o urmăreau toată ziua şi seara imi spunea cum le-a pus în practică. În afară de identitatea în raporturile cu lumea, omul mai are însă nevoie de o identitate în relaţiile cu sine. Necesitatea ei apare chiar din momentul în care se pune problema „relaţiilor cu sine“, deci a divizării conştiente într-un „eu care observă“ şi un „eu observat“. Odată cu această divizare se constată că „Eul observat“ nu este suficient cunoscut. El are nevoie de o identitate pentru a fi recunoscut şi acceptat de către „Eul care observă“. Iar identitatea ca atare este răspunsul pe care şi-l dă omul la întrebarea „Cine sunt eu?“ Când Monica, fetiţa mea etichetată cu autism, era în clasa a II-a, un băieţel în clasă a împins-o destul de tare şi s-a lovit cu capul de duşumea. A fost aşa de supărată de nedreptatea care i s-a făcut că a intrat imediat în lumea ei, nemaivrând să iasă de acolo. Învăţătoarele m-au chemat imediat şi, treptat, am scos-o din locul confortabil în care se retrăsese. Am dus-o să îi fac o encefalogramă computerizată şi, atunci când am văzut-o astfel echipată, i-am spus că îi pun scutul de pace şi iubire şi de respingerea răutăţii celorlalţi. De la aceste cuvinte s-a destins foarte tare, a crezut ce i-am spus şi din acea secundă acel scut pe care şi l-a creat în mintea ei a protejat-o şi nu s-a mai retras în interiorul creierului ei. De atunci înainte a început să se apere. Zilele trecute, fetiţa mea specială naviga pe internet şi a început să plângă. Imediat m-am neliniştit şi m-am dus către ea. Foarte greu mi-a arătat ce a determinat-o să se întristeze. M-am uitat şi eu pe internet şi am citit o părticică din ce i-a transmis Octavian Paler în „Paradoxul zilelor noastre“. „…Am învăţat cum să ne câştigăm existenţa, dar nu cum să ne facem o viaţă, Am adăugat ani vieţii şi nu viaţă anilor. Am ajuns până la Lună şi înapoi, dar avem probleme când trebuie să traversăm strada să facem cunoştinţă cu un vecin. Am cucerit spatiul cosmic, dar nu şi pe cel interior. Am făcut lucruri mai mari, dar nu şi mai bune. Am cucerit atomul, dar nu şi prejudecăţile noastre. Am învăţat să ne grăbim, dar nu şi să aşteptăm. Aminteste-ţi să-ţi petreci timp cu persoanele iubite, Pentru că nu vor fi lânga tine o eternitate. Aminteşte-ţi să spui o vorbă bună copilului care te venerază, pentru că acel copil va creşte curând şi va pleca de lânga tine.

Aminteste-ţi să-l îmbrăţişezi cu dragoste pe cel de lângă tine pentru ca aceasta este singura comoară pe care o poţi oferi cu inima şi nu costă nimic.” Am întrebat-o ce s-a întâmplat şi mi-a răspuns suspinând că îi pare bine că ea nu este atât de diferită de specia umană şi este posibil ca şi alţi oameni să simtă ceva. Cu privirea senină mi-a spus că atunci şi-a dat seama că poate o să aibă un viitor frumos, deoarece ea îşi pierduse speranţa că o să fie fericită în această lume. Dacă priveşti în jos şi nu simţi dispreţ sau priveşti în sus şi nu simţi invidie eşti un om deosebit sau eşti autist. Ei sunt deasupra acestor sentimente. Lumina şi întunericul nu pot sta la un loc. Sufleţelul lor este întotdeauna luminos. Nu trebuie neapărat să înţelegi ce simte cineva pentru a-l putea ajuta. Uneori oamenii nu au răbdare suficientă sau sunt prea preocupaţi de lucruri şi nu de oameni. Depinde de scara valorilor pe care orice familie le are. Trebuie să avem grĳă ce le imprimăm în minte acestor copii. Trebuie să ştii când să vorbeşti sau când să asculţi, când să insişti sau când să cedezi şi câănd să ai răbdare faţă de situaţiile sau persoanele care au nevoie de noi. Îţi trebuie credinţă şi optimism să poţi privi dincolo de defectele altora şi să poţi vedea ce ar putea să devină. Felul în care te comporţi cu cineva care nu îţi poate fi de folos dezvăluie o mare parte din caracterul tău. Sunt prieteni de care ai nevoie, prieteni care au nevoie de tine şi prieteni în afară de orice nevoie. Cei din ultima categorie sunt cei mai greu de găsit. Mergeam cu ea pe stradă şi observam oamenii. Eu o întrebam ce părere are despre persoanele care treceau pe stradă şi dacă vedeam pe cineva urlând şi ţipând la alt om îi spuneam să-şi imagineze că avem o telecomandă şi apăsam pe butonul mute şi atunci Monica începea să râdă. Începeam să îi clasificăm pe oameni după animalele pe care le-am văzut la grădina zoologică. Şi o întrebam: „Ce te faci atunci când eşti înconjurată în viaţă de lupi, porci, lei, vulpi, câini sau alte animăluţe simpatice?“ I-am citit diverse fabule. Ne amuzam foarte mult când ne imaginam pe cei cei din jurul nostru luând forma diverselor animale şi comportându-se aşa cum le este firea. Dacă studiezi îndeaproape orice obiect din natură vei descoperi lucruri pe care înainte nu le observai. Tot aşa observi la copilul tău calităţi sau defecte şi trebuie să ştii să le ajuţi să crească pe primele şi să îl ajuţi pe copil să-şi înlăture sau să le minimalizeze pe ultimile. Vei fi dezamăgit, descurajat şi obosit în cea mai mare parte a timpului dar aruncă o singură privire spre faţa copilului tău şi-ţi va trece. PĂRINŢI DIN TOATĂ LUMEA, UNIŢI-VĂ! Beatrice IORDACHE

Noi credem în fericirea voastrã!

Cupa Primãverii în Alexandria-Teleorman

e 25 aprilie 2012, într-o zi minunată de primăvară, cu mult soare, pomi în floare şi cer senin, s-a desfăşurat în Alexandria, judeţul Teleorman, prima competiţie sportivă din acest an a persoanelor cu dizabilităţi, intitulată „Cupa Primăverii“. Pe stadionul din localitate au luat startul 35 de copii şi tineri cu dizabilităţi, de la Asociatia „Dai o şansă“ – Centrul de zi Sf. Teodor Alexandria şi Centrul de Dezvoltare Incluzivă Alexandria. Probele de concurs au fost atletism, proba de rezistenţă la 50m şi 100m, săritura în lungime de pe loc şi aruncarea mingii de oină. După un antrenament scurt, efectuat pe noua pistă a stadionului, d-na profesoară Mariana Mitran de la Direcţia Judeţeană de Sport Teleorman, a început competiţia sportivă. Cu emoţie şi seriozitate, fiecare participant a încercat şi a reuşit să se concentreze, să obţină rezultate bune, să-şi învingă temerile, durerea, timiditatea, neputinţa, uneori marginalizarea sa. Un copil sau tânăr cu dizabilităţi are un comportament demn într-o competiţie sportivă, e disciplinat, mulţumit că participă şi la sfârsit e recompensat. Când se află pe podium, fiecare copil cu dizabilităţi uită de maladia sa, e fericit şi încrezător în fortele sale. E important să organizăm cât mai multe asemenea competiţii sportive pentru a-i ajuta pe tinerii cu dizabilităţi să se redescopere, să socia-

lizeze între ei, să se recupereze fizic şi psihic. Pe pista stadionului au reuşit să obţina rezultate bune, să finalizeze proba sportivă, să-şi modeleze nerăbdarea de a fi cât mai repede premiaţi. La aruncarea mingii de oină s-au evidenţiat Tănase Teodor (35m, cu sindrom down) şi Crăciunică Florin (cu autism), la proba de rezistenţă (50m) s-au evidenţiat: Ionescu Irina, Apostol Adrian, Budică Cătălin (cu sindrom down), Mihai Cătălin şi Ovedenie Alin (cu handicap locomotor). La proba de rezistenţă (100m) s-au evidenţiat Budan Georgiana (surdo-mută), Ispăşoaia Luminiţa (cu oligofrenie), la săritura în lungime de pe loc s-au evidenţiat Lupu Ionuţ (cu sindrom down), Goleanu Cristian (cu oligofrenie). Atmosfera concursului era benefică unei zile minunate de primăvară, cu veselie, optimism şi voie bună. Toţi participanţii au fost declaraţi învingători şi au fost recompensaţi cu premii în bani şi diplome de către Directia Judeţeana de Sport Teleorman, condusă de d-nul director Berechet Constantin. Sportivii cu dizabilităţi, fericiţi şi emoţionaţi, au demonstrat încă odată ca sportul e binevenit pentru toţi, că nu are graniţe şi nici limite. Elena TĂNASE

Promovarea şi Aplicarea Conceptelor Economiei Sociale Nr. 14/Mai 2012

Vreau, pot, voi merge mai departe!

e spune, pe drept cuvânt, că o imagine face cât o mie de cuvinte. O, Doamne, ce mult mi-aș dori să puteţi vedea imaginile cu Tony Melendez cântând în 1987 în faţa Papei aflat în vizită în SUA. Dar, din păcate, eu nu am la îndemână decât cuvintele. Pare o mică nebunie să crezi că poţi face un film din vorbe… dar povestea e atât de specială încât merită să încerc. Tony Melendez s-a născut în Nicaragua, dintr-o familie de artiști. Tatăl său era chitarist iar mama cântăreaţă. În timpul sarcinei, mamei i s-a recomandat un medicament (Thalidomida), retras la un moment dat, pentru că în urma administrării lui foarte mulţi copii s-au născut infirmi. Tony face parte dintre ei și s-a născut fără braţe. Tony povestește, cu un zâmbet dumnezeiesc de iertător pe buze, cum în copilărie copii îi strigau, cu inocenţa ce poate răni teribil, N-are braţe! N-are braţe! Apoi, când a crescut, adolescentul Tony auzea tinerele fete șușotind în spatele lui… N-are braţe! N-are braţe! Desigur că nu avea braţe, dar Tony, la îndemnul tatălui său, a început să înveţe să cânte la chitară… CU PICIOARLE! Exersa câte şase-şapte ore pe zi, transformând chitara în jucăria preferată. Celor ce nu pricep ușor cum poate fi întreg un om fără braţe, Tony le explică senin că în faţa lui Dumnezeu el este întreg și pentru că el poate face cu degetele de la picioare tot ceea ce fac toţi ceilalţi cu ajutorul mîinilor . Tony deschide ușile mașinii, pune cheile în contact și conduce mașina cu… picioarele. Tony cântă la chitară cu o virtuozitate de neimaginat și cu vocea, moștenită probabil pe linie maternă, cântă cu o dulceaţă, împrumutată probabil de la îngeri, în schimbul aripilor de care a fost văduvit la naștere. Când Papa a vizitat America, în 1987, undeva în mulţime se afla și Tony Melendez, pe un mic podium, i-a fost prezentat Papei și atunci când a început să cânte, cred că Dumnezeu a coborât aproape-aproape să-l poată auzi mai bine. În final, Papa (la o vârstă venerabilă) a coborât din locul de unde stătea venerat de mii de credincioși ca să-l poată îmbrăţișa pe omul cu care se putea mândri Dumnezeu însuși, auzindu-l cântând „Mi-am regăsit braţele în mîinile tale, Doamne!“. Papa i-a spus, plin de dragoste și emoţie, că ar fi minunat dacă Tony ar putea dărui și altor oameni din puterea lui de a trăi. De atunci, Tony Melendez colindă lumea îndemnându-i pe oameni să-și ridice fruntea din nimicnicia necazurilor și să-și spună în fiecare clipă yo quiero, yo puedo, yo voy mover para adelante. Poate o să încercaţi și d-voastră, în fiecare dimineaţă, să începeţi ziua spunând, ca și Tony Melendez, Vreau, pot, voi merge mai departe. Angela S.

Noi credem în fericirea voastrã!

DIGNICAP pentru prevenþia cãderii pãrului dupã chimioterapie

Interviurile PACES

Unele dintre citostatice pot determina căderea părului. Prin scăderea temperaturii la nivelul pielii păroase a capului este posibil să evităm acest lucru. Frigul determină vasoconstricţie la nivelul pielii păroase a capului astfel încât medicamentul nu ajunge la rădăcina părului. Astfel există mai multe șanse ca pacientul să nu-și piardă părul. Despre acest nou sistem accesibil şi pe piaţa românească ne va spune mai multe dr. CAROLINA UDREA, director executiv în cadrul clinicii Medisprof Consult din Cluj-Napoca. Reporter: Ce este DIGNICAP? Dr. Carolina Udrea: DigniCap este un produs al companiei suedeze Dignitana, ﬁind brevetat în Europa, Japonia, Statele Unite ale Americii, precum și în multe alte ţări. Sistemul a fost dezvoltat cu scopul de a contribui eﬁcient la combaterea pierderii părului prin răcirea scalpului, oferind siguranţă și confort tuturor pacienţilor. Sistemul Dignicap a fost dezvoltat pe baza studiilor și experimentelor clinice realizate de cercetătorii din centrele medicale universitare din Umea și Lund şi are la bază un sistem de răcire a pielii păroase a capului. Sistemul este constituit dintr-o cască de silicon prin care circulă lichidul de răcire provenit de la o unitate centrală computerizată. Deasupra acestei căști de silicon este o a doua cască de neopren care întărește contactul căștii de silicon cu pielea păroasă a capului. Senzorii din casca de silicon controlează temperatura la nivel local și prin legătura cu unitatea centrală temperatura este menţinută la nivelul dorit. Rep.: Cât durează tratamentul? C.U.: Casca se montează cu 20-30 minute înaintea începerii chimioterapiei, se păstrează pe cap pe toată durata perfuziei și o perioadă de timp

cuprinsă între 30 și 120 minute după terminarea chimioterapiei, în funcţie de schema de tratament. Rep: Care este procedura de tratament? C.U.: Părul trebuie să fie ud înainte de plasarea căștilor pentru confortul termic și un contact cât mai bun cu pielea păroasă a capului. Apoi se plasează casca de silicon și peste această a doua cască de neopren. Pentru un rezultat cât mai bun, casca trebuie să fie de mărimea potrivită fără goluri de aer între aceasta și pielea capului. Apoi se pornește răcirea sistemului. Pentru perioade foarte scurte de timp, de câteva minute sistemul poate fi deconectat, dacă pacientul are nevoie. La terminare părul trebuie lăsat să se usuce în mod natural, nu este indicată utilizarea uscătoarelor de păr. Rep.: Cum trebuie îngrĳit părul în timpul chimioterapiei? C.U.: Datorită tratamentului, firul de păr poate deveni mai uscat și mai fragil. Astfel, noi facem câteva recomandări de îngrijire zilnică: • nu utilizaţi zilnic șampon pentru îngrĳirea părului, mai ales dacă acesta este mai uscat, șamponul trebuie să fie cât mai puţin agresiv • odată pe lună utilizaţi o mască nutritivă uleioasă pentru păr • lăsaţi părul să se ususce în mod natural, nu utilizaţi uscătoare de păr • nu este indicată vopsirea părului, acesta fiind deja uscat și fragilizat de chimioterapie. Rep.: Care sunt clinicile din România unde se poate urma un tratament cu DigniCap? C.U.: Medisprof este, în prezent, prima și unica clinică medicală din Europa de Est care implementează această tehnologie inovatoare şi își propune să aducă la cunoștinţa persoanelor diagnosticate cu cancer beneficiile acestui produs medical, încercând să îl transforme într-o soluţie accesibilă pentru toţi pacienţii. Ne bucură faptul că am reușit să realizăm o asemenea investiţie și să aducem în România această tehnologie modernă, care vine în întâmpinarea nevoilor pacienţilor și ale medicilor, fiind eficientă, practică și ușor de utilizat.

Promovarea şi Aplicarea Conceptelor Economiei Sociale Nr. 14/Mai 2012

Rep.: Care este rata de succes a acestui tratament? C.U.: În termeni de eficienţă, DigniCap folosește o tehnologie de ultimă generaţie, rezultatele sale fiind impresionante: într-o monitorizare a unui eșantion de 6000 de persoane care au utilizat acest sistem, rata de succes a fost de 83%. Rep.: Spuneţi-ne câteva cuvinte despre clinica dumneavoastră. C.U.: Clinica și Asociaţia Medisprof au fost înfiinţate în Cluj Napoca cu scopul de a contribui la sprĳinirea și îmbunătăţirea reţelei medicale on-

cologice din România. Misiunea acestora constă în promovarea și susţinerea unor politici de depistare precoce a cancerului, construirea de noi utilităţi medicale specializate în tratamentul cancerului, precum și dezvoltarea unor programe coerente de sprĳinire a pacienţilor în perioada de risc postterapeutică.

A consemnat Oana Gavril

Rãutatea

rintre obiectivele proiectului implementat de Patronatul Medicinei Integrative, „Reţea regională pentru promovarea şi aplicarea conceptelor economiei sociale, în vederea creşterii şanselor de reinserţie socială a persoanelor cu dizabilităţi”, proiect cofinanţat din Fondul Social European prin POSDRU 2007-2013, Investește în oameni! se regăsesc incluziunea socială a persoanelor cu dizabilităţi și conștientizarea societăţii civile asupra drepturilor acestui grup vulnerabil. Aceste obiective au fost stabilite în urma identificării nevoilor persoanelor cu dizabilităţi care nu de puţine ori se confruntă cu experienţe neplăcute în mediul social. Una dintre aceste experienţe este relatată mai jos, de Alina Mateescu, beneficiară a Centrului Regional Constanţa: Incapacitatea de a fi mai bun în ceea ce faci se transformă uneori în răutate, motiv pentru care am fost pusă într-o situaţie conflictuală şi tensionată. Experienţa despre care voi povesti au trăit-o şi alte persoane cu handicap, ca mine, într-o instituţie a statului. Aici ar fi trebuit ca noi cei cu nevoi speciale să fim în siguranţă, nu să ne alimentam cu un stress în plus mai ales că acest lucru nu ne este recomandat. Unul din drepturile noastre este acela că putem beneficia de un număr de tichete gratuite cu care putem călători cu trenul sau autobuzul. Primul incovenient este acela că ar fi fost mai uşor dacă aceste bilete ar fi distribuite prin intermediul poştei, la fel ca cele ale pensionarilor pe care le primesc la începutul anului. Nu este uşor pentru o persoană cu dizabilităţi să se deplaseze, poate din altă localitate, stând pe la cozi şi cheltuind nişte bani, care oricum sunt puţini. Drumul acesta trebuie făcut de două ori: odată pentru a depune cerere şi a doua oară (la un interval de aproximativ trei săptămâni) pentru a intra în posesia biletelor. Programul la acel ghişeu este foarte strict şi dacă nu ai ajuns în acel interval (mic) de timp rişti să păţeşti

ca şi mine şi să intri în conflict cu doamna responsabilă de distribuirea acestor bilete. Al doilea incovenient este chiar comportamentul răutăcios al acestei doamne funcţionar public care se poartă de parcă ar suporta din buzunarul dumneaiei costul biletelor. Pe geamul ghişeului este scris cu litere mari cuvântul „INFORMAŢII”. Tot informaţii am cerut şi eu când această doamnă mi-a răspuns pe un ton nerecomandat în lucrul cu omul. În ziua în care am fost să-mi ridic tichetele am asistat la un alt conflict cu un bătrân care avea probleme vizuale. Când acesta a adresat respectuos o întrebare care l-ar fi putut lămuri cu privire la întocmirea cererii pentru ridicarea tichetelor de călătorie, doamna cu pricina a făcut ce ştie ea mai bine, a ţipat şi i-a recomandat bătrânului să caute prin afişele lipite pe geam răspunsul la nelămuririle pe care le are. Acesta a insistat să primească lămuriri şi atunci a primit un „nu vreau!” şi i-a fost indicat, folosindu-se un îndemn neortodox, să citească un afiş de pe geam. Bătrânul se apropie la câţiva centimetri de geam, chinuindu-se să citească multitudinea de hârtii expuse când se auzi o urare… „Vezi, poate te calcă o maşină pe stradă!”. Nu am putut să asist pasiv şi am intervenit în apărarea bătrânului. Gestul meu nu a fost suficient. Mă întreb unde există graniţa dintre răutate si prostie? Răutatea se dobândeşte din neîmpliniri şi urâţeşte sufletul, însă asta ar trebui s-o ţină acasă pe această femeie nu în serviciul omului. A fi om nu este un fapt ci o sarcină în îndeplinirea căreia este nevoie de responsabilitate, compasiune şi iubire. În orice clipă s-ar putea să se inverseze rolurile şi cu siguranţă numai de răutatea celor din jur nu ar vrea nimeni să se împiedice. A fi om nu înseamnă numai a avea înfăţişare omenească.

Marina ŞEULEANU

Noi credem în fericirea voastrã!

Cum ne purtãm cu prietenii noºtri cu dizabilitãþi?

ste greu să ne acceptăm pe noi înşine aşa cum suntem, mai ales dacă vrem să ne adaptăm criteriilor prietenilor noştri şi ale oamenilor cu care interacţionăm. Atunci când ai o dizabilitate, dificultatea creşte exponenţial, iar interacţiunea devine un stres continuu şi un chin pentru persoana în cauză, care ar putea chiar să recurgă la izolare socială pentru a evita aceste complicaţii. Dacă ai un prieten sau un amic care suferă de o dizabilitate, iată câteva lucruri de care trebuie să ţii cont în relaţia cu acesta, pentru ca lucrurile să meargă bine pentru ambele părţi: 1. Este în regulă să-ţi întrebi prietenul despre dizabilitatea sa, aşa cum este în regulă şi dacă el refuză să discute acest subiect. 2. Ţine minte, doar pentru că cineva se află în scunul cu rotile, nu înseamnă neapărat că este bolnav. Poate fi o persoană în putere, perfect sănătoasă. 3. Când îi vorbeşti unui prieten aflat în scaunul cu rotile, stai în aşa fel încât să aveţi ochii la acelaşi nivel, pentru ca acesta să nu facă febră musculară la gât, uitându-se tot timpul în sus. 4. Nu este nicio problemă dacă foloseşti ter-

meni precum „a vedea”, „a auzi”, „a merge” sau „a alerga” cu prieteni care suferă de dizabilităţi. 5. Este recomandat să întrebi persoană cu probleme ale aparatului fonator să repete ce a spus, dacă nu ai înţeles, pentru a evita neînţelegeri ulterioare. 6. Dacă un interpret te ajută să vorbeşti cu un prieten cu disfuncţii auditive, asigură-te că i te adresezi lui, nu interpretului. 7. Nu ridica vocea când vorbeşti cu un nevăzător. Aude la fel de bine ca tine, poate chiar mai bine. 8. Nu te juca cu câinii nevăzătorilor. Îi poţi distrage de la treaba lor, iar acest lucru s-ar putea solda cu neplăceri de partea stăpânului. 9. Invită-ţi prietenii cu dizabilităţi acasă, la evenimente, petreceri, zile de naştere. Dar gândeşte-te la modalităţi de a-i include în activităţile respective. 10. Nu parca pe locurile special amenajate pentru persoane cu dizabilităţi. În rest, ai grĳă să-ţi tratezi prietenul aşa cum ai vrea şi tu să ﬁi tratat şi vei vedea că ai câştigat un prieten de nădejde pe viaţă. C. SAVA

Cum ne comportãm cu persoanele cu dizabilitãþi?

ersoanele cu dizabilităţi au dreptul să fie tratate cu acelaşi respect şi aceeaşi politeţe cu care sunt trataţi şi ceilalţi oameni în societate. Iată câteva reguli simple de comportament în relaţie cu persoanele cu diferite afecţiuni: • Dacă intenţionezi să oferi ajutor unei persoane dizabilitate, asigură-te mai întâi dacă persoana respectivă doreşte să fie asistată, căci astfel rişti să creezi o situaţie jenantă pentru aceasta, periclitând relaţia proaspăt formată. • Dacă nu obişnuieşti să te sprĳini de oameni, atunci nu te sprĳini nici de scaunul cu rotile al unei persoane care îl foloseşte, întrucât pentru aceasta aparatul este ca o parte a corpului său. • Când dai direcţii rutiere unei persoane aflate în scaunul cu rotile, ia în calcul distanţa, pantele, curbele, gropi sau condiţii meteorologice. • Când plănuieşti o acţiune sau un eveniment care implică persoane cu diferite dizabilităţi, ia în

considerare toate nevoile lor, iar dacă există anumite impedimente sau inconveniente pentru ei, anunţă-i în timp util, pentru a decide singuri dacă doresc sau nu să se supună riscurilor. • Când direcţionezi persoane nevăzătoare, oferă indicaţii precise, precum „la stânga cincizeci de metri” sau „drept înainte 10 metri, apoi la dreapta încă 20 de metri.” • Nu te sfii să foloseşti expresii curente precum „Ne vedem mai târziu” sau „Trebuie să fug.” Chiar dacă tu crezi că ai putea jigni, persoanele cu dizibilităţi vor să fie tratate ca toţi ceilalţi, deci nu se vor supăra. În afara celor câteva indicaţii specifice, trebuie aplicate normale etichetei sociale normale. Dacă pe ceilalţi oameni nu îndrăzneşti să-i întrebi despre viaţa sexuală, venituri sau opinii politice şi religioase, nu-ţi permite acest lux nici cu persoanele cu dizabilităţi. (C.S.)

Promovarea şi Aplicarea Conceptelor Economiei Sociale Nr. 14/Mai 2012

Existã o fricã din partea familiei de a spune diagnosticul pacientului

Interviurile PACES

Pentru fiecare medic drumul spre meseria care salvează vieţi începe din prima zi a facultăţii, această zi pentru doamna doctor oncolog Loredana Aracs Tamaş a început în Timişoara, în acest oraş şi-a finalizat studiile în oncologie, iar astăzi luptă pentru minuni în cadrul Spitalului Judeţean Satu Mare. „Nu mă interesează să fiu cel mai bogat om din cimitir. Pentru mine contează mai mult să mă duc la culcare seara şi să pot spune că am făcut ceva minunat.“ (Steve Jobs)

Reporter: Ce tipuri de cancer sunt cele mai frecvente în Judeţul Satu Mare? Dr. Loredana Arcas Tamaş: La femei: pe primul loc neoplasmul mamar, apoi de plămân, apoi de col uterin. La bărbaţi: pe primul loc neoplasmul bronho-pulmonar, apoi colo-rectal, apoi cel de prostată. Rep.: Ce posibilităţi de diagnostic şi tratament există în judeţul dvs.? L.A.T.: În ceea ce priveşte imagistica: avem un CT la Hyperdia (foarte aproape de spital) şi un RMN tot la o ﬁrmă particulară, dar cu sediul în cadrul spitalului. Inconvenientul major este faptul că: fondurile prin ambulator se consumă foarte repede (la CT în primele 7 zile din lună, iar la RMN este o singură zi pe lună când se pot face investigaţii prin ambulator, adică cu coplată). Îmbucurător este faptul că s-a achiziţionat un CT pe spital, care urmează să ﬁe pus în funcţiune şi sperăm să ne uşureze mult munca. În ceea ce priveşte diagnosticul patologic suntem ajutaţi de secţiile chirurgicale pentru biopsii, şi de laboratorul de anatomie patologică. De ce nu dispunem în momentul de faţă este : imunohistochimia (pentru receptorii hormonali în neoplasmul mamar, dar avem promisiuni că în curând se va rezolva şi această problemă). Rep.: Consideraţi că recenta modernizare acoperă necesarul de diagnosticare şi tratare a pacienţilor oncologici? L.A.T.: Modernizarea ţine mai mult de aspectul secţiei: saloanele sunt compartimentate cu 2, 3, 4 şi respectiv 5 paturi, cu baie proprie, totul este conform standardelor (dar nu pot să nu subliniez lipsa de educaţie sanitară a pacienţilor, şi faptul că deja sunt obiecte sanitare rupte; „nu ştim să avem grĳă!!!“). S-a sugerat că va exista un CT pentru secţie de oncologie, să sperăm că se va realiza acest lucru. Tratamentul ţine de fondurile primite de la CAS (există un program de oncologie). Avem acces la medicaţia standard, dar moleculele noi (cu aporbare de la CNAS, de exemplu: trastuzumab, bevacizumab, sunitinib, sorafenib etc.) sunt mai greu accesibile în teritoriu. Rep.: Consideraţi că există carenţe în comunicarea interfamilială a diagnosticului?

L.A.T.: Da… există o frică din partea familiei de a spune diagnosticul pacientului (de „a nu se sinucide“, de „a nu claca nervos“; acestea sunt scuzele cele mai frecvente); deşi în străinatate există lege care stabileşte obligativitatea anunţării diagnosticului pacientului, şi doar dacă pacientul îşi dă acordul se va discuta şi cu familia. Rep.: Ce se poate face pentru a îmbunătăţi situaţia prezentă? L.A.T.: Trebuie să se încerce orientarea pacientului spre cabinetele de psihologie, spre fundaţiile/ societăţile adresate pacienţilor oncologici, unde îşi pot găsi parteneri cu care să-şi discute problemele (să-şi găsească aliaţi în lupta împotriva acestei maladii) şi suport. Rep.: Ce măsuri s-ar putea lua, din punctul dvs. de vedere, pentru a scădea incidenţa cancerului in Romania? L.A.T.: Ar trebui insistat mai mult pe screening şi în special pentru neoplasmul mamar (foarte importantă este autoexaminarea lunară a sânului, mamografia, ecografia mamară), pt neoplasmul de col uterin (testul Babeş-Papanicolau); şi pe prevenţie: educaţie împotriva fumatului şi legislaţie fermă de interzicere a fumatului în locurile publice (pentru prevenirea neoplasmului bronho-pulmonar, de sfera ORL etc.), educaţie sexuală în rândul adolescenţilor şi nu numai. Rep.: Vă rog să menţionaţi două-trei cazuri care v-au impresionat pe parcursul carierei. L.A.T.: Lucrând pe secţia de oncologie (care este foarte grea) este inevitabil să nu mă fi marcat anumiţi pacienţi. Am în minte două cazuri: un tânăr de 30 ani cu osteosarcom, pe care l-am întâlnit când lucram ca medic rezident la Timişoara şi o tânără de 22 ani cu sarcom de coapsă cu metastaze pulmonare şi hepatice, pe care am cunoscut-o când lucram la Cluj Napoca. Nu mai trebuie să spun că persoanele în cauza au decedat. Ceea ce m-a marcat a fost vârsta lor şi faptul că această maladie poate să apară la orice vârstă, aşa că aş dori să fac un apel şi să subliniez importanţa screening-ului, şi necesitatea prezentării la un specialist în cazul apariţiei oricărei anomalii. A consemnat, Oana GAVRIL

Noi credem în fericirea voastrã!

Ce este autismul?

utismul este o dizabilitate ce ţine de dezvoltare şi apare în general în primii trei ani de viaţă ai copilului. Ca urmare a unei afecţiuni neorologice care inﬂuenţează în mod negativ funcţionarea creierului, autismul are impact asupra dezvoltării normale a creierului, în special în ceea ce priveşte interecţiunea socială şi abilităţile de comunicare. Persoanele care suferă de autism interacţionează cu ceilalţi oameni în mod diferit. Sunt percepuţi de către cei din jur ca ducând o viaţă izolată, neputând să-şi exprime emoţiile şi sentimentele. Aproximativ 40 % dintre autişti nu vorbesc deloc. Alţii suferă de ecolalie, o afecţiune care constă în imitarea şi repetarea exactă a ceea ce s-a spus anterior. Totodată, persoanele care suferă de autism nu înţeleg şi nu utilizează limbajele non-verbale precum gesturi, mimică, limbajul corpului. De asemenea, copiii cu autism sunt creaturi ale rutinei, extrem de ordonate şi organizate. De aceea,

se supără foarte tare şi devin dezorientaţi atunci când se schimbă programul lor de viaţă sau persoanele pe care au fost obişnuiţi să le vadă în jurul lor. Autiştii, cu precădere copiii, sunt extrem de sensibili la stimulii exteriori. Ei percep sunete, mişcări sau văd amănunte pe care oamenii obişnuiţi nu le observă. Pe de altă parte sunt total indiferenţi la anumiţi stimuli externi. Autismul are diferite grade. Persoane diferite experimenteză diverse stagii de regresie ale funcţiilor de comunicare şi interacţiune. În schimb dezvoltarea motorie este perfect normală. Autismul este o afecţiune complexă care durează întreaga viaţă. Ea poate ﬁ totuşi ameliorată. De aceea, părinţii ai căror copii dau semne că ar suferi de această boală trebuie să-i monitorizeze în permanenţă şi să consulte specialişti în domeniu, întrucât stadiile uşoare ale afecţiunii pot ﬁ vindecate, dacă sunt diagnosticate şi tratate la o vârstă fragedă. (C.S.)

Tehnici ºi metode de ameliorare a autismului

egula de bază în tratarea autismului este „cu cât mai repede, cu atât mai bine”. Cele mai bune tratamente sunt acelea care iau în considerare ﬁecare individ în parte, particularităţile acestuia, dar şi mediul din care face parte.

Tratamente de corectare a comportamentului Analiza aplicată a comportamentului, este o tehnică bazată pe principiile moderne ale comportamentelor umane. Această tehnică presupune paşi mici, schimbări treptate şi lente şi o manieră de lucru sistematică şi continuă.

Tratamente de îmbunătăţire a abilităţilor de comunicare Terapia vorbirii include servicii speciale menite să ajute persoanele care suferă de autism în deprinderea limbajelor verbale şi non-verbale. Sistemul de comunicare prin desene presupune o metodă de comunicare ilustrativă. Copiii sunt încurajaţi să exprime ceea ce gândesc şi ce vor prin desene simple. Comunicarea facilitată este o tehnică constând în faptul că o persoană abilitată în acest sens sprĳină mâna, umărul sau braţul autistului, în timp ce aces-

ta trebuie să anumite taste ale unor dispozitive de scriere, sau să noteze ei înşişi cuvinte cheie care le vin în mine, pentru ca ulterior să creeze un discurs coerent pe baza acestora. Limbajul semnelor. Limbajul semnelor este predat persoanelor cu autism care au fost diagnosticate prea târziu şi nu mai pot învăţa un sistem de comunicare verbală.

Tratamente pentru îmbunătăţirea abilităţilor sociale P.L.A.Y este un pogram care îi instruieşte pe părinţii copiilor cu autism cum să interacţioneze cu aceştia şi cum să-i ajute să stabilească relaţii cu cei din jur. Antrenamentul abilităţilor sociale presupune o varietate de tehniici care îi ajută pe autişti să înşeleagă anumite indicii care ţin de comportamentul social. În faze mai avansate ale tratamentului, persoanele ajung chiar să folosească limbajul verbal cu alte persoane. Pilde sociale – o metodă care se bazează pe prezentarea unor contexte şi situaţii sociale sub formă de povestioare. Tratamentul se bazează pe empatie, iar scopul este ca autiştii să ia în considerare modul în care ar reacţiona alţii oameni în situaţii similare. C. SAVA

Promovarea şi Aplicarea Conceptelor Economiei Sociale Nr. 14/Mai 2012

Meseria de art director

Interviurile PACES

Centrul teritorial Brașov al Patronatului Medicinei Integrative, în cadrul proiectului Reţea regională pentru promovarea şi aplicarea conceptelor economiei sociale în vederea creşterii şanselor de reinserţie socială a persoanelor cu dizabilităţi POSDRU/84/6.1/S/58636, organizează, pentru persoanele cu disabilităţi, cursuri de formare profesională în meseria de art director. Ce înseamnă acest lucru, care ar fi avantajele pe care le oferă o asemenea calificare? Acestea sunt întrebările pe care i le adresăm coordonatorului Centrului Teritorial Brașov, Cornelius Popa. – Domnule Popa, Centrul Teritorial Brașov al Patronatului Medicinei Integrative pune la dispoziţia persoanelor cu disabilităţi un nou pachet de programe de formare profesională. Despre ce este vorba? – În cadrul proiectului Reţea regională pentru promovarea şi aplicarea conceptelor economiei sociale în vederea creşterii şanselor de reinserţie socială a persoanelor cu dizabilităţi POSDRU /84/6.1/S/58636, Patronatul Medicinei Integrative implementează un sistem deosebit de formare profesională pentru persoanele cu dizabilităţi. Este vorba de calificare de înaltă performanţă în trei grupe de meserii care păreau inabordabile pentru acești oameni: resurse umane, IT – introducere și prelucrare date – și art director. Art director, adică creator de publicitate pentru media. Și nu numai. La ora aceasta, primele două clase formate profesionale de PMI în cadrul acestui proiect se apropie vertiginos de exemenul final – este vorba despre clasele de IT – și avem în pregătire formarea a patru clase de art director care își vor începe activitatea în luna mai. – Concret, ce înseamnă formarea profesională, calificarea ca art director? – Este un proces care se derulează pe două

paliere. În primul rînd, cursanţii – persoane cu disabilităţi – deprind folosirea la nivel profesionist a softurilor specializate pentru imagine, gen Corell, Adobe Photoshop etc. Sunt și softuri necesare pentru editarea de imagine sau editarea sunetului. Pe un al doilea palier, ţinta este de a stimula fantezia cursanţilor pentru a dezvolta idei de factură comercială, care să lanseze sau să asigure mentenanţa unor produse sau servicii pe piaţă. Editarea de imagine, editarea de sunet, compoziţia de tip novator sunt elemente care, combinate, pot asigura o bună accesabilitate pe piaţa forţei de muncă calificate a persoanelor cu disabilităţi. Este genul de profesiune care îţi permite inclusiv să lucrezi comod, de acasă, fără a cere eforturi de deplasare. – Și care sunt șansele pe piaţa forţei de muncă a absolvenţilor de art director? – Eu spun că sunt destul de mari. Pe de o parte, departamentele de marketing ale întreprinderilor de presă sunt interesate de orice nouă intrare pe piaţă pentru că o idee nouă poate face diferenţa dintre succes și eșec pe piaţă. În al doilea rând, pe piaţa media audio-vizuală, la ora actuală este o criză constantă de editori de imagine și sunet. În fine, această calificare dă persoanelor cu dizabilităţi care urmează cursurile de art director posibilitatea să se organizeze fie ca Persoană Fizică Autorizată, fie ca Întreprindere Individuală și să își ia soarta în propriile mâini, autonomizându-se de aparţinători, putând căpăta deprinderi de viaţă independentă, ceea ce este extrem de important pentru aceste persoane. Dar vreau să mai subliniez câteva aspecte deloc lipsite de importanţă: cursurile sunt gratuite. Pentru persoanele care urmează acest modul de formare profesională se decontează și transportul, iar absolvenţii primesc și o subvenţie în valoare de 800 lei în cont, după promovarea examenului final. În afară de aceasta, prin reţeaua

Noi credem în fericirea voastrã! suport creată de Patronatul Medicinei Integrative încercăm să intervenim activ în plasarea lor pe piaţa forţei de muncă. De asemenea, persoanele cu disabilităţi beneficiază, gratuit, la nivelul Centrului Teritorial Brașov al Patronatului Medicinei Integrative, de servicii de consiliere și orientare profesionaă, consiliere psihologică. Pentru beneficiarii centrului organizăm periodic activităţi de socializare, de la concursuri de pescuit, bowling, seri culturale, seri de club, vizionări de filme, audiţii de piese de teatru… – Aveţi o activitate intensă, după căte văd… – Eu spun că este o activitate normală, o activitate menită a crea o relaţie de apropiere între comunitate și persoanele cu disabilităţi, de normalizare. Iar organizarea acestor cursuri gratuite are drept ţintă finală exact această normalizare, această integrare reciprocă. Și eu zic că și funcţionează.

Plus că trebuie să ne și lăudăm: în cadrul cursurilor de calificare IT am realizat și o premieră: o clasă de persoane complet nevăzătoare a fost calificată pentru profesiunea de introducere și prelucrare date pe calculator. Oameni complet nevăzători care au acum acces și la o altă categorie de joburi decât cele calificate stereotip: confecţioneri de cutii, de perii sau maseuri. – Condiţii speciale pentru a se înscrie la aceste cursuri? – Nu. Doar să vrea să studieze, să aibă curajul de a căpăta deprinderi de viaţă independentă, să fie persoane cu disabilităţi și să fie absolvente de liceu, cu sau fără bacalureat. De asemenea, la cursul de art director există și un nivel basic, să-i spunem, care asigură calificarea și pentru absolvenţii de 10 clase sau de școală profesională. A consemnat Ioana MARINESCU

Auzul ºi riscul de accidentare

esoanele care au probleme – chiar minime – cu auzul sunt supuse unui risc de accidentare de trei ori mai mare, comparativ cu persoanele care nu au astfel de probleme. Specialiştii avertizează că, pentru cei care au probleme medii de auz, riscul de a avea un accident se dublează iar. Oamenii de ştiinţă cred că acest lucru se produce, probabil, din cauza faptului că aceste persoane au un deficit legat de perceperea corectă a mediului înconjurător, astfel fiind mult mai predispuşi să se împiedice. În cazul în care o persoană nu aude bine, creierul ei se concentrează mai puţin pe menţinerea echilibrului, făcând mai multe eforturi să audă. Specialiştii de la Facultatea de medicină a Universităţii Johns Hopkins, SUA, au realizat un studiu pe un eşantion de peste 2000 de pacienţi cu vârste cuprinse între 40 şi 69 de ani. De-a lungul mai multor ani, participanţii au fost supuşi unor teste şi au fost întrebaţi periodic cât de des au căzut. De asemenea, cercetătorii au luat în considerare şi vârsta, sexul, rasa, dar şi integritatea funcţiei vestibulare a fiecărui individ. Rezultatele au arătat că persoanele care prezintă o scădere uşoară a auzului (de 25 de decibeli) sunt de 3 ori mai predispuse să cadă, comparativ cu cele care nu au astfel de probleme. Mai mult, la fiecare scădere de aproximativ 10 decibeli a acuităţii au-

ditive, riscul de dezechilibrare şi implicit accidentare creşte de 1,4 ori. Dacă la pierderea uşoară a auzului se mai adaugă o altă scădere a capacităţii de percepţie, cu încă 20 de decibeli, riscul creşte de încă trei ori. Constatarea a rămas aceeaşi şi atunci când oamenii de ştiinţă au luat în considerare şi alţi factori care ar putea favoriza accidentele, precum: vârsta, sexul, rasa, bolile cardiovasculare şi funcţia vestibulară. Doctorul Frank Lin, specialitst ORL şi epidemiolog, susţine că una dintre teoriile care ar putea explica legătura dintre auz şi dezechilibru este aceea că persoanele care nu aud bine nu pot percepe caracteristicile mediului din jur tot atât de precis ca restul oamenilor. O altă idee ar ﬁ aceea că sarcina cognitivă este prea mare, iar creierul, nevoit să facă faţă şi deﬁcienţelor de auz, şi menţinerii echilibrului, s-ar putea simţi „copleşit”. Lin a explicat că „mişcarea şi echilibrul sunt activităţi cognitive, iar pierderea auzului determină o creştere a sarcinii cognitive, care consumă rapid resursele”. Rapoartele indică faptul că, în Marea Britanie, din cele 6 milioane de oameni care au probleme de auz, două milioane au aparate auditive, iar 1,4 milioane dintre aceştia le şi poartă în mod regulat. Totodată, cifrele estimează că, anual, 14.000 de oameni mor din cauza căzăturilor. Sursa: Daily Mail

Promovarea şi Aplicarea Conceptelor Economiei Sociale Nr. 14/Mai 2012

Cum ajunge glicemia primã balerinã?

iclenia diabetului constă şi în faptul că nu-şi anunţă prezenţa prin unele semne clare. Boala diabetică îl macină pe suferind pe tăcute, îl ruinează pe la spate şi apar simptome abia când diabetul a atins faza complicaţiilor şi diabeticul îşi poate pierde un picior, nu-i mai funcţionează rinichii, orbeşte. În aceste etape avansate se poate întâmpla ca diabetul să se fi instaurat chiar cu 10 ani în urmă. Diabetul se poate defini pe înţelesul omului de pe „zebră” ca o glicemie prea mare în sânge. Concret, glicemia normală pe nemâncate dimineaţa este 65-110. La o oră după masă se acceptă o glicemie de 180, dar după două ore de la mâncat glicemia trebuie să scadă la 120. De ce se află prea mult „dulce” în sânge? Una dintre cauze este funcţionarea defectuoasă a pancreasului, mai exact a acelei porţiuni cu celule beta, care nu mai fabrică destulă insulină pentru a „neutraliaza” glucoza din sânge. Dar mai există o cauză a diabetului şi anume o rezistenţă a celulelor la insulină. În mod normal glucoza trebuie să pătrundă în interiorul celulei şi să producă energie. La diabetic însă apare o rezistenţă a celulei de a lăsa să pătrundă glucoza în mecanismele interne celulare şi atunci glucoza rămâne în circuitul sanguin şi astfel se înstăpâneşte diabetul. Cazul din urmă, se aplică mai ales în cazul obezilor, care se îmbolnăvesc de diabetul care nu este dependent de insulină. Aceşti diabetici se tratează cu pilule zilnic care ajută la mai buna gestionare a glucozei în organism. Când însă s-au deteriorat toate celulele beta din pancreas şi nu se mai

secretă insulină suferindul este tratat cu insulină. Dar diabeticii trebuie să se conformeze şi altor pârghii de ţinere la punct a diabetului. Pe lângă pilule sau injecţii cu insulină, diabeticul trebuie să respecte un anume regim alimentar cu carbohidraţi limitaţi de medic, iar suferindul trebuie să facă mişcare zilnic pentru a „arde” glucoza din sânge. E cazul să se ştie că 90% dintre obezi sunt diabetici nedescoperiţi. O altă precizare, 90% dintre diabetici au şi grăsimi multe în sânge astfel că sunt predispuşi mai semniﬁcativ la infarct şi accidente vascular cerebrale, iar pe ei îi macină în ﬁecare moment ateroscleroza. Şi un alt vicleşug, bolnavul de diabet face infarct mai puţin zgomotos, cu dureri mai mici şi riscul de moarte sau de recidivă este cu atât mai ridicat. F. CONDURĂŢEANU

Încãpãþânarea copilului sau def icit de atenþie? (Urmare din ediţia nr. 12) – prezenţa unui limbaj defectuos sau o verbalizare, fie absenţa, fie, dimpotrivă, folosită în mod excesiv, asociată cu fixarea pe anumite silabe/ cuvinte folosite în mod repetat (în afara unui context adecvat); – dificultăţi de a asculta sau reda ceea ce li se comunică; – pierderea frecventă a obiectelor necesare pentru desfăţurarea unei sarcini/activităţi; – angajarea în activităţi periculoase fără conştientizarea apariţiei unor riscuri/pericole; Cooperare: • Se întâmplă adesea ca, atât părinţii cât şi specialiştii (începând de la educatori, învăţători, profesori până la pedagogi, psihologi etc.) să întâmpine dificultăţi în a coopera unii cu ceilalţi.

Motivele, sau mai bine zis cauzele principale, constau în lipsa de încredere de-o parte şi de alta, minimizarea importanţei reacţiilor şi comportamentelor copiilor, care sunt confundate de cele mai multe ori cu un comportament încăpăţânat, alintat sau opoziţional (ex: „N-are nimic copilul, doar se strâmbă!/se alintă/se prosteşte!Îi place lui să fie în centrul atenţiei” etc.). • Cooperarea dintre părinţi/aparţinători şi specialişti reprezintă un factor determinant în obţinerea unor efecte şi rezultate pozitive. Această cooperare este, de altfel, o punte de legătură între mediul familial şi mediul profesional, fie că vorbim aici de una din formele de scolarizare, fie de intervenţiile psiho-sociale de recuperare şi reabilitare a copiilor cu tulburări de atenţie. Diana MORARU – Psiholog Psihoterapeut

Noi credem în fericirea voastrã!

14 medalii pentru constãnþenii cu dizabilitãþi

portivii Asociaţiei Judeţene Constanţa a Sportului pentru Persoane cu Handicap (AJCSPH) au obţinut rezultate remarcabile la cea de-a IX-a ediţie a Jocurilor Naţionale ale Persoanelor cu Handicap. Manifestare a fost organizată de Comitetul Naţional Paralimpic, în perioada 26-28 aprilie. Constănţenii şi-au adăugat în palmares 14 medalii de argint şi bronz obţinute la sporturile de echipă şi individuale. Participarea sportivilor AJCSPH la Jocurile Naţionale a fost sprĳinită de Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Constanţa, Fundaţia pentru Promovarea Sportului Constănţean, Primăria Municipiului Constanţa şi Consiliul Judeţean Constanţa. Mulţi dintre membrii asociaţiei sportive constănţene sunt persoane în fotolii rulante, foarte mo-

tivate: „Noi, cei care fără voia noastră folosim un fotoliu rulant pentru deplasare, vrem să promovăm sportul în scaun cu rotile. În primul rând, tot omul trebuie să conştientizeze că, în orice moment, într-o lume atât de dinamică, poate ajunge să folosească un scaun cu rotile printr-o banală întâmplare. Viaţa trebuie să continue oricum ar ﬁ! Viaţa se vede atât de frumos şi dintr-un scaun cu rotile, dacă reuşeşti să faci ceva, şi anume, să poţi reuşi prin sport. Sportul în scaun înseamnă şi o bună îndemânare a folosirii scaunului cu rotile, şi mai ales o motivaţie de a te considera un om normal.“ (M.Ş.)

„ªcoala Altfel“

chipa Centrului Regional Constanţa al Patronatului Medicinei Integrative, la invitaţia colaboratorului Asociaţia Judeţeană Constanţa a Sportului pentru Persoane cu Handicap, a participat la evenimentul „Vreau să ştiu ce să aleg!“. Manifestările s-au desfăşurat în sala Complexului Sportiv TOMIS şi au avut ca principali spectatori şi chiar protagonişti pe elevii clasei a I-a C ai Şcolii „Grigore Titeica” din Constanţa. La început prichindeii au asistat la un spectacol de teatru forum „Prieteni pentru tine“ realizat de voluntarii CENTRAS Constanţa. Punctul culminant l-a constituit meciul de baschet în fotoliu rulant cu sportivii AJCSPH , moment

în care cei mici s-au împărţit în două galerii, una a „rechinilor“ şi cealaltă a „mistreţilor“. Într-o scurtă pauză, relaxantă pentru timpanele asistenţei, şcolarii exuberanţi au avut răbdarea să asculte şi să răspundă întrebărilor legate de obiceiuri sănătoase de viaţă. Când sfertul academic s-a încheiat micuţii au ţâşnit pe terenul de baschet, s-au împărţit rapid în două echipe şi au început propriul lor meci. Scopul acţiunilor a fost promovarea conceptului „Un model de viaţă sănătos prin sport şi metode de educaţie nonformală“ inclus în programul „Şcoala Altfel”. M. ŞEULEANU

Promovarea şi Aplicarea Conceptelor Economiei Sociale Nr. 14/Mai 2012

Cum se croieºte un esofag din stomac

limpede, esofagul nu e un tub oarecare, este o conductă isteaţă. Are mai multe straturi în perete, muşchi, mănunchiuri nervoase, iar comanda vine şi pe cale nervoasă şi pe cale hormonală. Unii au ghinionul de a suferi din pricina reîntoarcerii conţinutului stomacului în esofag, pe contrasens până în gură. Apar arsuri, neplăceri când suferindul se aşează în pat şi riscul de cancerizare. Esofagul nu este proiectat să facă faţă acidităţii din stomac şi mucoasa esofagiană capătă leziuni şi se modiﬁcă în altă mucoasă, altă căptuşeală de tip mucoasă a stomacului sau a intestinului. Acest esofag numit Barett cu mucoasă transformată creşte pericolul de cancer de esofag. Cel mai valoros chirurg pe esofag este profesorul doctor Silviu Constantinoiu, şeful clinicii de chirurgie de la Spitalul Sfânta Maria. Tăierea esofagului invadat de cancer şi construirea unui alt esofag din stomac este o intervenţie foarte grea şi există o tehnică chirurgicală premieră în lume inventată de profesor doctor Dan Gavriliu. Ea este lăudată în literatura medicală a lumii şi poartă chiar numele“operaţia Gavriliu”. Boala de reﬂux iniţial nu trebuie operată. Se intervine chirurgical doar în 5% din cazuri atunci când există o hernie

hiatală mare. Refluxul gastro-esofagian se tratează printr-un ansamblu de măsuri: suferindul nu trebuie să se culce imediat după cină, să se lungească în pat după 2-3 ore de la terminarea mesei de seară. Bolnavul nu trebuie să poarte curele strânse exagerat, să nu facă acele cure de slăbire abrupte, să se culce cu 1-2 perne în plus sub torace, să renunţe la condimente, la mezeluri, la sosuri. Iar ca e cazul să înghită zilnic medicamente de blocare a pompei de hidrogen, cele care micşorează secreţia de acid în stomac, din familia omeprazol. Hernia hiatală generatoare de reflux înseamnă că sfincterul de la partea de jos a esofagului, acea supapă musculară s-a relaxat şi nu mai lucrează bine împiedicând pornirea pe contrasens prin esofag a conţinutului stomacal. Prin acest inel muscular slăbit, o bucată din partea superioară a stomacului urcă în torace. Chirurgul operează trăgând stomacul înapoi în abdomen şi înconjoară esofagul din porţiunea inferioară aflată în abdomen cu ţesut gastric întărind supapa. Această operaţie a herniei hiatale se face fie cu bisturiul,fie laparoscopic adică mini-invaziv. Când esofagul este distrus de cancer sau de înghiţirea unor lichide corozive, el trebuie reconstruit. Chirurgul poate reconstrui esofagul din marea curbură a stomacului sau din întreg stomacul mutând şi pachetul de vase. Dacă soda băută a afectat şi stomacul, se reconstruieşte stomacul din colon. F.C.

Noi credem în fericirea voastrã!

Anorexia ºi cancerul

norexia, lipsa poftei şi dorinţei de a mânca, poate ﬁ cauzată de foarte mulţi factori. Tratamentele împotriva cancerului constituie asemenea factori de declanşare şi întreţinere a anorexiei. Anorexia este unul dintre cele mai pregnante şi mai îngrĳorătoare efecte secundare ale tratamentelor împotriva cancerului. În primul rând intervenţiile chirurgicale, dar şi tratamentele chimice, induc o scădere a poftei de mâncare. De asemenea, factorii psihologici şi emoţionali induc o lipsă a dorinţei de a mânca. Uneori însă, pacienţii ar vrea să mănânce, însă nu pot. Iată câteva dintre cauzele care duc la anorexie: • Chimioterapia provoacă o stare de greaţă continuă, care face ca pofta de mâncare să dispară pur şi simplu. • Intervenţiile chirurgicale fac ca mâncatul să devină greu, sau chiar dureros. Operaţiile la gât şi cap fac înghiţirea foarte diﬁcilă, iar cele la stomac şi intestine afectează digestia şi dau naştere la dureri după mese. • Chiar şi tumorile pot afecta în mod direct funcţionarea organelor sistemului digestiv, provocând dureri foarte mari, care fac din mâncat o tortură. • Anxietatea şi stresul psiho-social asociat diagnosticării cu cancer pot avea un impact foarte serios asupra activităţilor de zi cu zi, presupunând

în primul rând un dezinteres total faţă de mâncare. Tratamentele pentru anorexie depind de sursa acestei probleme. Dacă este vorba de cauze strict ﬁziologice, atunci se poate apela la suplimente nutritive sau, în caz de urgenţă, chiar la hrănirea intravenoasă. Dacă motivul anorexiei este de natură psihologică, pacientul trebuie să găsească un mod de a depăşi anxietatea şi de a-şi recăpăta pofta de viaţă, respectiv mâncare. În sensul acesta poate lucra cu un psiholog specializat pe astfel de probleme. Clement SAVA Expert Publicitate

Bãuturile prea f ierbinþi pot provoca cancer esofagian

onsumul de băuturi calde sau chiar fierbinţi a fost întotdeauna folosit de oameni în scopuri terapeutice. Erau consumate pentru scăderea temperaturii, pentru vindecarea bolilor de gât, a gripei şi în general pentru calmarea şi relaxarea organismului. Studii recente atrag atenţia asupra faptului că băuturile fierbinţi consumate frecvent pot afecta esofagul, constituind chiar un risc de dezvoltare a cancerului esofagian. Persoanele care beau în mod regulat ceai, cafea, sau alte băuturi foarte fierbinţi au mai mari şanse de dezvoltare a cancerului esofagian, deoarece acestea duc de obicei la inflamarea gâtului, iar inflamaţia este asociată cu apariţia cancerului, din cauza dezvoltării celulelor anormale. Spre exemplu, în America de Sud, în special

în Brazilia, se beau băuturi extrem de fierbinţi. De multe ori, este folosit un pai de metal care duce lichidul direct în esofag, iar acest lucru creşte foarte tare nivelul de inflamare al gâtului. În provincia Golestan din Iran, oameni nu beau decât ceai foarte fierbinte şi din când în când apă. Totodată, în această regiune s-a constatat un număr extrem de mare al pacienţilor suferinzi de cancer esofagian. Desigur, este puţin probabil ca doar consumul de băuturi calde în sine să ducă până la dezvoltarea unui tip de cancer, însă în combinaţie cu fumatul excesiv, aportul scăzut de vitamine şi fibre în organism, dublat eventual şi de consumul de alcool, poate deveni un factor de risc suplimentar. C. SAVA

Promovarea şi Aplicarea Conceptelor Economiei Sociale Nr. 14/Mai 2012

Tot ce trebuie sã ºtii despre cancerul ovarian Factori de risc Tot ceea ce măreşte şansele contractării cancerului este considerat un factor de risc. Din păcate, prin însuşi faptul că sunt femei, acestea sunt pasibile de îmbolnăvirea cu cancer ovarian. De aceea, toate femeile ar trebui să fie în gardă în ceea ce priveşte simptomele, mai ales că acestea pot fi ambigue la început, devenind explicite doar pe măsură ce boala avansează. Aşadar, factorii de risc se referă în principal la: • faptul de a avea în familie cazuri de cancer ovarian, de col uterin şi la sân – circa 10 % din cazuri au cauze genetice • menopauza – femeile aflate la menopauză sunt mai predispuse la cancerul ovarian, în special cele care au depăşit şaizeci de ani. Cu toate acestea, cancerul ovarian poate apărea la orice vârstă. • obezitatea – afectează mai degrabă procesul de vindecare. Studiile arată că cea mai mare rată a mortalităţii la cancerul ovarian se regăseşte în cazul persoanelor obeze.

Simptome Cancerul ovarian se dezvoltă rapid, motiv pentru care este foarte important ca el să ﬁe descoperit cât mai devreme. Din nefericire, din pricina simptomelor ambigue, nedescoperite la timp sau prost interpretate, foarte puţine cazuri sunt descoperite în faza iniţială.

Acestea pot ﬁ: • balonarea continuă • dureri abdominale sau pelviene • lipsa poftei de mâncare şi saturaţia rapidă • nevoia frecventă de a urina.

Prevenire Nu există o reţetă sigură de prevenire a cancerului ovarian, dar s-a observat o reducere considerabilă a riscurilor în următoarele cazuri: • folosirea contraceptivelor orale – femeile care au consumat contraceptive orale timp de mai mult de cinci ani prezintă un risc scăzut în privinţa cancerului ovarian, iar riscul continuă să scadă cu cât perioada de consumare a acestora este mai mare. Pe de altă parte, contraceptivele predispun multe femei la îmbolnăvirea cu cancer la sân. • sarcina şi alăptarea – naşterea unuia sau a mai multor copii, în special înainte de 25 de ani, împreună cu alăptarea, reduc considerabil riscul apariţiei acestui tip de cancer. • intervenţii chirurgicale – femeile care au suferit intervenţii chirurgicale precum ovarectomie (îndepărtarea ovarelor), histerectomie (îndepărtarea uterului) sau ligatura trompelor (legarea trompelor uterine) sunt de asemenea în afara pericolului. Atenţie însă, acestea sunt operaţii foarte complicate cu multe efecte secundare şi nu trebuie niciodată făcute din propria iniţiativă fără sfatul explicit al medicului şi fără un motiv special. După cum am arătat iniţial, cancerul ovarian este o boală greu de identiﬁcat şi care se dezvoltă foarte rapid. De aceea, nu trebuie neglĳate controalele periodice, ecograﬁile şi analizele, iar orice simptom suspect trebuie imediat raportat medicului specialist. S.C.

Strada Dornei, nr. 79-81 (Piaţa Chibrit) Sector 1, Bucureşti Informaţii si programări: 021 230 46 66 Fax: 021 224 46 95, Mobil: 0722 46 56 15 Program: L-V: 8-21, S: 8-19 E-mail: oﬃce@diperiavitamed.ro www.diperiavitamed.ro

Pentru toate aceste categorii de persoane Diperia Vitamed, împreună cu Patronatul Medicinei Integrative, lansează “Campania Suflet pentru suflet!”. • Testările pe dispozitivele DDFAO respectiv ESG şi ESTECK - 50,00 RON • Şedinţa de acupunctură - 25,00 RON • Şedinţa de terapie BOWEN - 25,00 RON În doar 25 minute poţi afla care este starea ta de sănătate. Contactează-ne la numerele de telefon afişate sau pe email şi vei beneficia de informaţii suplimentare. De asemenea, la aceleaşi numere de telefon te vei putea programa pentru investigaţii. Vă mulţumim şi vă aşteptam cu drag !