Rapoarte pentru cercetările efectuate în cadrul proiectului Pata-Cluj by Pata-Cluj

Gabriella Tonk  Júlia Adorjáni  Olimpiu Bela Lăcătuş (editori) Servicii sociale publice pentru comunitățile marginalizate clujene

Volumul de faţă a fost realizat în cadrul proiectului Pata-Cluj, denumit integral „Intervenţii sociale pentru desegregarea și incluziunea socială a grupurilor vulnerabile în Zona Metropolitană Cluj, inclusiv a romilor defavorizaţi”, proiect integrat implementat în perioada octombrie 2014 – aprilie 2017, care și-a propus planificarea și implementarea intervenţiei coordonate în vederea începerii procesului de desegregrare și de incluziunea socială a familiilor care trăiesc în prezent în Pata Rât. Fără intenţia de a realiza o analiză aprofundată a tematicilor prezentate sau a experienţelor dobândite în cadrul proiectului Pata-Cluj, rapoartele de cercetare publicate în acest volum cuprind trei studii distincte care au servit la fundamentarea intervenţiilor pe care le-am derulat. Împărtășind rezultatele obţinute, sperăm că volumul de faţă va contribui la îmbunătăţirea intervenţiilor viitoare în domeniul incluziunii sociale.

Gabriella Tonk  Júlia Adorjáni  Olimpiu Bela Lăcătuş (editori)

Servicii sociale publice pentru comunitățile marginalizate clujene Rapoarte de evaluare pentru proiectul pilot Pata-Cluj

Gabriella Tonk - Júlia Adorjáni - Olimpiu Bela Lăcătuş (editori)

Servicii sociale publice pentru comunitățile marginalizate clujene Rapoarte de evaluare pentru proiectul pilot Pata-Cluj

Cluj-Napoca 2017

G. Tonk, J. Adorjáni, O. B. Lăcătuș

Titlu: Servicii sociale publice pentru comunitățile marginalizate clujene. Rapoarte de evaluare pentru proiectul pilot Pata-Cluj Editori: Gabriella Tonk, Júlia Adorjáni, Olimpiu Bela Lăcătuş Contributori la editarea volumului: Éva Incze, Alex Raţiu ISBN 978-973-0-24568-4 Design şi tehnoredactare: Ferenc Sütő / Tipoteka Labs Tipar: IDEA, Cluj © Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Cluj

Acest volum a apărut în cadrul proiectului Pata-Cluj, denumit integral „Intervenții sociale pentru desegregarea și incluziunea socială a grupurilor vulnerabile din Zona Metropolitană Cluj, inclusiv a comunităților de romi marginalizate”. Proiectul Pata-Cluj a fost impletementat de Asociația pentru Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Cluj, în parteneriat cu Asociația Comunitară a Romilor din Coastei, Asociația Habitat pentru Umanitate Cluj și Fundația AltArt, în perioada octombrie 2014–aprilie 2017.

Cu un buget total de 4 095 864 euro, proiectul a fost finanțat de Guvernul Norvegiei prin Mecanismul Financiar Norvegian 2009-2014 în cadrul Programului „Combaterea Sărăciei” (RO25).

Introducere

Cuprins Gabriella Tonk, Júlia Adorjáni, Olimpiu Bela Lăcătuș: Introducere . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

ACCES LA LOCUIRE DECENTĂ . . . . . . . . . . . . . . . 9 Béla Szabó: Abordarea nevoilor de locuire în contextul european și internațional . . . . . . . . . . .

Monica Elena Ghițiu: Accesul grupurilor marginalizate la locuinţe sociale în contextul politicilor naţionale şi locale clujene . . . . . . .

Gabriella Tonk, Júlia Adorjáni, Olimpiu Bela Lăcătuș: Abordarea locuirii în proiectul Pata-Cluj . . . . . . . . . .

Imola Antal, Ágnes Dávid-Kacsó, Gabriella Tonk, Júlia Adorjáni, Olimpiu Bela Lăcătuș, Monica Elena Ghițiu: Procesul de elaborare a sistemului de accesare a locuințelor sociale Pata-Cluj . . . . . . . . . . . . . . 34 Imola Antal, Ágnes Dávid-Kacsó, Elemér Mezei, Rozália Pocsai-Szász Prelucrarea statistică a caracteristicilor evaluate . . . . . . .

Júlia Adorjáni, Gabriella Tonk: Concluzii finale . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Ágnes Dávid-Kacsó, Maria Roth RĂSPUNSUL SISTEMULUI EDUCAȚIONAL LA NEVOILE COPIILOR ROMI DIN MEDII DEFAVORIZATE . . . . . . . . . . 90 Imola Antal, Gabriella Tonk RĂSPUNSUL SISTEMULUI DE PROTECȚIE A COPILULUI LA ABUZUL ȘI NEGLIJAREA COPIILOR ÎN COMUNITĂȚI MARGINALIZATE . . . 124 Autorii volumului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 3

190

Gabriella Tonk, Júlia Adorjáni, Olimpiu Bela Lăcătuș

Introducere

Volumul de față a fost realizat în cadrul proiectului Pata-Cluj, denumit integral „Intervenții sociale pentru desegregarea și incluziunea socială a grupurilor vulnerabile în Zona Metropolitană Cluj, inclusiv a romilor defavorizați”, proiect integrat implementat în perioada octombrie 2014– aprilie 2017, care și-a propus planificarea și implementarea intervenției coordonate în vederea începerii procesului de desegregrare și de incluziunea socială a familiilor care trăiesc în prezent în Pata Rât. În același timp, proiectul a avut ca scop pilotarea unor metodologii participative care pot servi ca bază pentru autoritățile publice în îndeplinirea responsabilităților privind implementarea policilor naționale de incluziune socială. Obiectivul cel mai ambițios al proiectului l-a constituit pilotarea diferitelor tipuri de locuire socială: atât în zone rurale cât și urbane, locuirea în unități de locuințe sociale colective sau individuale, precum asigurarea unor servicii asociate locuirii sociale, și anume asistența familiilor cu nevoi complexe în ceea ce privește incluziunea socială, dar și a familiilor cu nevoi mai puțin complexe. Acest volum, care cuprinde trei studii distincte, a fost elaborat cu scopul de a prezenta experiențele din cadrul proiectului într-o formă în care acestea pot contribui cel mai bine la îmbunătățirea atât a politicilor, cât și a intervențiilor din domeniul incluziunii sociale, în special cele care vizează comunitățile de romi narginalizate. Capitolul I., Acces la locuire decentă își propune în introducere, fără ambiția de a fi exhaustivă, o prezentare a contextelor politice internaționale, europene și naționale în care o intervenție axată pe locuire socială poate avea loc în România. Scopul major al acestui capitol este prezentarea metodologiei și sistemului de accesare a locuințelor sociale care s-au dezvoltat în cadrul proiectului Pata-Cluj, nu înainte însă de a fi stabilit cadrul conceptual al intervențiilor Pata-Cluj. În același timp sunt prezentate atât rădăcinile acestui cadru conceptual, cât și raporturile acestuia cu politicile publice actuale, cu cele de la nivelul internațional, respectiv național. Așadar, după o scurtă inventariere a diferitelor abordări privind nevoile de locuire și ale câtorva politici de alocare și sisteme de distribuire a locuințelor sociale, trecem la problematica accesului grupurilor marginalizate la locuințe sociale în context național.

G. Tonk, J. Adorjáni, O. B. Lăcătuș

Cazul Municipiului Cluj-Napoca, respectiv accesul celor mai vulnerabile comunități la locuințele sociale din stocul Primăriei clujene sunt tratate cu o atenție specială. Pentru a înțelege oportunitățile și constrângerile unei intervenții pe locuire, cum este Pata-Cluj (proiect în cadrul căruia s-au acordat 35 de locuințe sociale comunităților din Pata Rât) și „cazul Pata Rât”, trebuie să luăm în considerare concomitent toate nivelele de politici. Prin urmare, chiar dacă perspectiva sociologică predominantă a proiectului Pata-Cluj este perspectiva drepturilor omului, iar intervențiile în general se încadrează în modelul structuralist, punerea în practică a componentei de locuire este realizată urmând modelul ecologic. Modelul structuralist ar presupune alocarea locuințelor sociale pe baza dreptului la locuire, recunoscând faptul că dificultatea în care se află familia se datorează „distresului economic şi dezintegrării comunităţii”, respectiv „opresiunii bazată pe clasă socială, gen şi rasă”.1 Intervenția după acest model ar presupune o intervenție de tip housing first. Modelul ecologic presupune analiza unor „factori de risc şi de protecţie care vor contribui la probabilitatea ca familia să se confrunte cu dificultăţi. Familiile cu mai mulţi factori de risc vor suferi de mai multe probleme decât altele”.2 Pe baza acestor factori se evaluează nivelul de pregătire a familiilor de a se autosusține într-o locuință socială, iar politicile care sunt construite pe baza acestui model sunt politicile housing ready. Abordarea din cadrul proiectului este justificată în partea intitulată „Intervenția Pata-Cluj în contextul politicilor de locuire”. În continuarea capitolului Acces la locuire decentă este descris procesul de elaborare a sistemului de accesare, punând accent pe aspectele metodologice, atât pe cele care țin de procesul de elaborare a sistemului de accesare a locuințelor sociale, cât și pe cele ale sistemului în sine. Tot în această parte este prezentat sistemul de criterii, dar și câteva rezultate ale analizei statistice realizate după evaluarea aplicațiilor depuse 1 Cameron, G.–Freymond, N.–Cornfield, D.–Palmer, S., Positive possibilities for child and family welfare: Expanding the Anglo-American child protection paradigm. In Cameron, G.–Coady, N.–Adams, G. R. (eds.), Moving Toward Positive Systems of Child and Family Welfare: Current Issues and Future Directions. Kitchner, ON: Wilfrid Laurier University Press, 2007. 2 Ibid.

Introducere

pentru accesarea locuințelor sociale din cadrul proiectului. Procesul de evaluare a resurselor și nevoilor familiilor este ilustrată printr-un fragment dintr-un raport de evaluare a unei familii aplicante. Cercetările descrise în capitolele II și III, Răspunsul sistemului educațional la nevoile copiilor romi din medii defavorizate, respectiv Răspunsul sistemului de protecție a copilului la abuzul și neglijarea copiilor în comunități marginalizate pornesc de la prezumția că sistemele de servicii publice, inclusiv sistemul de protecție a copilului și sistemul educațional, au dificultăți în a răspunde adecvat la nevoile specifice care rezultă din condiția de marginalitate și de izolare în care familiile din comunitățile vulnerabile trăiesc. Studiul cuprins în capitolul II, realizat de Ágnes Dávid-Kacsó și Maria Roth, investighează direcțiile și aspectele concrete ale sistemului socioeducațional actual de-a lungul cărora prejudecățile și intoleranța față de romi afectează în prezent atmosfera educațională la nivelul școlilor și sălilor de clasă, incluzând aici interacțiunile cadrelor didactice cu elevii, precum pe cele dintre copiii minoritari și majoritari. De asemenea sunt aduse în discuție efectele serviciilor asigurate pentru egalizarea șanselor și condițiile în care ele devin funcționale, ca bune practici sau rămân intervenții izolate, ale căror rezultate se pierd, dacă nu este asigurată continuitatea lor, și nu se bucură de un suport legislativ comprehensiv și procedural elaborat în detaliu. Lipsa de resurse a familiilor produce presiuni economice permanente, resursele foarte limitate fiind folosite în scopul supraviețuirii zilnice. Materialul bogat în citate aduce mai aproape de cititori modul în care este percepută distanța dintre cultura transmisă de școală și cea a comunităților de romi care au constituit obiectul cercetării, arătând dificultățile asimilării culturii majorității de către copiii din comunitățile marginalizate: codurile lingvistice utilizate și valorizate de școală le sunt străine, iar secvențialitatea sistemului educațional nu le facilitează acomodarea. Astfel, practica educațională bazată pe pregătirea de acasă pentru școală, în loc să reducă, crește dezavantajele educaționale cu fiecare treaptă școlară. Din toate aceste reflecții și problematizări a reieșit conștientizarea necesității continuării eforturilor de asigurare a dreptului la educație a tuturor copiilor romi, conștientizare care se face simțită atât

G. Tonk, J. Adorjáni, O. B. Lăcătuș

în discursul copiilor, al părinților lor, cât și al cadrelor didactice și conducerii instituțiilor educaționale. Studiul din capitolul III este o extensie a temei de cercetare care vizează răspunsul sistemului protecției copilului în România la abuzul și neglijarea copilului în general, temă exploatată de autorii capitolului, Imola Antal și Gabriella Tonk cu ocazia altor cercetări din trecut. Scopul cercetării este deci analiza modului de intervenție în situații de abuz și neglijare în cadrul unor comunități marginalizate, izolate și compacte de romi3 și identificarea dimensiunilor de dezvoltare necesare pentru realizarea unui răspuns adaptat din partea sistemului. Cercetarea vizează modul în care intervenția „standard” poate să aibă loc, respectiv dacă pot fi identificate specificități ale procedurilor aplicate în cadrul intervenției prin care aceasta este adaptată condițiilor speciale ale comunităților marginalizate. Fără intenția de a realiza o analiză aprofundată a tematicilor prezentate sau a experiențelor dobândite în cadrul proiectului, rapoartele de cercetare publicate în acest volum au servit la fundamentarea intervențiilor din cadrul proiectului. Sperăm că volumul de față va fi util pentru profesioniștii din domeniile incluziunii sociale și va constitui baza unor cercetări ulterioare.

3 Comunități compacte de romi: după definiția folosită în Horváth, I. (editor): Raport de cercetare – SocioRoMap. O cartografiere a comunităţilor de romi din România. Editura Institutului pentru Studierea Minorităților Naționale, Cluj-Napoca, 2017, p. 87.

Acces la locuire decentÄ&#x192;

PARTEA I.

Béla Szabó:

Abordarea nevoilor de locuire în contextul european și internațional

Introducere

Într-un document al Parlamentului European1 se remarcă faptul că nu există o definiție comună a locuințelor sociale la nivelul UE. Statele membre adoptă definiții diferite, care se traduc prin diferite nivele de intervenție publică în cadrul sectorului. În consecință, gradul de complexitate a serviciilor de asistare privind locuirea variază foarte mult în întreaga UE. Documentul stabileşte patru dimensiuni care caracterizează și diferențiază modelele și politicile de locuințe sociale: tipul de proprietate, prestatorul serviciului, categoriile de beneficiari și modalitățile de finanțare. Studiul amintit al Parlamentului European identifică trei elemente comune la nivelul sectoarelor europene de servicii de locuințe sociale: • misiunea de interes public, • obiectivul de a crește oferta de locuințe la prețuri accesibile, • identificarea unor obiective specifice în ceea ce privește statutul socioeconomic sau prezența unor vulnerabilități ale unor categorii de cetățeni. Documentul menționat constată că modelul european de locuințe sociale poate fi clasificat ca universalist și direcţionat, iar acesta din urmă poate fi generalist şi rezidual. Modelele universaliste consideră că o locuință este o responsabilitate publică primară și, prin urmare, obiectivul principal este 1 Braga, M.–Palvarini, P., Social Housing in the EU. European Union, Brussels, 2013.

Abordarea nevoilor de locuire în contextul european și internațional

de a furniza populației locuințe de calitate, decente și la un preț accesibil. Modelul direcţionat evaluează piața de locuințe, care influențează la rândul ei acordarea resurselor de locuințe pentru persoanele fizice. Prin urmare, obiectivul este acela de a satisface doar o parte din cereri, anume pe acelea care nu pot fi acoperite prin mecanismele pieței. Modelul direcţionat este fie generalist – în cazul în care locuințele sunt alocate în funcție de nivelul veniturilor –, fie rezidual – în cazul în care se alocă în conformitate cu un set de indicatori de vulnerabilitate. Există o corelație inversă între nivelul de direcționare al distribuirii locuințelor sociale și mărimea resurselor disponibile. Cu cât un sistem este mai specific direcționat, cu atât are o mărime mai mică. Prin urmare, modelele universaliste sunt mai large, având o pondere mai mare în stocul de locuințe publice, cele generaliste au o mărime medie, iar cele reziduale sunt de dimensiuni scăzute sau foarte scăzute. Locuințele sociale sunt în general asimilate cu chiriile sociale, dar și cu furnizarea de locuințe la prețuri accesibile vândute către gospodării. Având în vedere dificultățile în identificarea statistică a stocului de locuinţe sociale (mai ales în țări precum Grecia și Spania), dimensiunea relativă a sectorului este, de obicei, ilustrată de datele privind stocul de închirieri sociale ca procent din stocul total de locuințe dintr-o țară, așa cum se poate observa din tabelul de mai jos. Conform datelor din Austria, municipalitățile dețin 20% din stocul total de locuințe și 51% din sectorul de locuințe închiriate, iar Olanda este țara europeană cu cea mai mare pondere a locuinţelor sociale, cu 33% chirii sociale din stocul total de locuințe.2 Marea Britanie, Suedia, Franța și Finlanda au, de asemenea, un stoc relativ mare al locuinţelor sociale. La capătul opus al acestui spectru Grecia reprezintă un caz aparte în care locuințele sociale sunt furnizate numai în forma de locuințe oferite spre vânzare low-cost. Ţările din Europa Centrală și de Est au ponderi extrem de mici de locuințe sociale, cu excepția Republicii Cehe și Poloniei, dimensiunea sectorului locuințelor sociale fiind în scădere începând cu anii 1980 în majoritatea țărilor.3 Dacă ne uităm la ultimii zece ani, în mai multe țări numărul solicitanților de locuințe so2 The State of Housing in the EU 2015. A Housing Europe Review. Brussels, 2015. Vezi http:// www.housingeurope.eu/resource-468/the-state-of-housing-in-the-eu-2015. Ultima accesare: aprilie 2017. 3 Pittini, A.–Laino, E., Housing Europe Review 2012. The nuts and bolts of European social housing systems. CECODHAS Housing Europe’s Observatory, Brussels, 2011.

B. Szabó

ciale a crescut, în timp ce ponderea relativă a locuințelor sociale în ansamblu a scăzut. În Anglia, listele de așteptare au crescut cu 57% între 2001 și 2006, în timp ce în Franța 1,2 milioane de solicitări sunt înregistrate. Această tendință este accentuată în contextul crizei economice.4 Tabel: Stocul de locuinţe sociale în Uniunea Europeană 5 Ţara

Stocul de Stocul de Numărul de Locuințe închirieri sociale închirieri sociale locuințe sociale sociale ca% din stocul ca% din stocul de de închiriere la ca% din noi total de locuințe închirieri 1000 de locuitori completări Austria 23 56 100 27,5 Belgia 7 24 32 6 Bulgaria 3,1 n/a n/a n/a Cipru 0 n/a n/a n/a Republica Cehă 17 n/a n/a n/a Danemarca 19 51 95 22 Estonia 1 25 5 n/a Finlanda 16 53 85 13 Franța 17 44 86,5 12 Germania 4,6 7,8 22,6 15 Grecia 0 0 0 1 Ungaria 3,7 53 15,9 n/a Irlanda 8,7 41 n/a 7 Italia 5,3 28 29 n/a Letonia 0,4 2,5 n/a 1 Lituania 3 43 11,7 n/a Luxemburg 2 7 7,8 n/a Malta 6 n/a n/a n/a Olanda 33 75 138 19 Polonia 10 64 34,9 5 Portugalia 3,3 16 n/a n/a România 2,3 n/a 8,9 4 Slovacia 2,6 87 8,5 12 Slovenia 6 n/a n/a n/a Spania 2 15 10,9 16 Suedia 18 48 84 13 Regatul Unit 18 54 80 n/a

4 Ibid. 5 Sursa: op. cit. p. 24.

Abordarea nevoilor de locuire în contextul european și internațional

În ceea ce priveşte condiţiile de locuire, prin Oficiul Înaltului Comisionar pentru Drepturile Omului, Organizaţia Naţiunilor Unite defineşte îndeplinirea următoarelor condiţii în legătură cu locuinţele sociale:6 Securitatea locuirii: locuința este sigură în cazul în care ocupanții acesteia au sentimentul securității, având garanția protecției legale împotriva evacuărilor forțate, hărțuirii și altor amenințări. Disponibilitatea serviciilor, materialelor, facilităților și infrastructurii: locuința nu este adecvată în cazul în care ocupanții săi nu au asigurată apă potabilă, instalații sanitare adecvate, energie pentru gătit, încălzire, iluminat, posibilitate de depozitare a produselor alimentare sau de evacuare a gunoiului. Preţ accesibil: locuința nu este adecvată în cazul în care costul său amenință sau compromite ocupanților asigurarea altor drepturi ale omului. Condițiile de locuit: locuința nu este adecvată în cazul în care aceasta nu garantează siguranța fizică sau dacă spațiul locuibil nu este adecvat pentru protecția împotriva frigului, umezelii, căldurii, ploii, vântului şi altor amenințări la adresa sănătății sau date de pericole structurale. Accesibilitate: locuința nu este adecvată, dacă nevoile specifice ale grupurilor dezavantajate și marginalizate nu sunt luate în considerare. Locul de amplasare: locuința nu este adecvată în cazul în care ridică obstacole în calea oportunităților de angajare, serviciilor de îngrijire a sănătății, participării școlare, accesul la centrele de îngrijire pentru copii și la alte facilități sociale sau dacă se află în zone poluate sau periculoase. Adecvarea culturală: locuința nu este adecvată în cazul în care nu respectă și nu ia în considerare exprimarea identității culturale.

6 UN-HABITAT, The right to adequate housing. United Nations, Geneva, 2009.

B. Szabó

I. 1. Evoluţiile politicilor de alocare a locuinţelor sociale Primele încercări de a crea sisteme echitabile pentru alocarea de locuințe sociale în Regatul Unit se regăsesc în Legea Locuinței din 1936.7 Legea a fost adoptată într-un moment în care cererea de locuințe sociale a fost în creștere; mulți oameni au dorit să se mute din locuințe mai vechi, închiriate privat cu costuri foarte mari, în altele, de mai bună calitate și mai noi. Atunci autoritățile locale au fost obligate să acorde prioritate „rezonabilă” solicitanților care îndeplineau anumite criterii. În acea vreme, gospodăriile cu familii din clasa muncitoare, cu un venit regulat au fost adesea prioritizate faţă de cei mai săraci din societate, pentru a obţine locuințe noi. După 1945, ideea că locuințele sociale ar trebui să ofere o plasă de siguranță pentru bunăstarea celor mai vulnerabili din societate a câștigat teren. În același timp, a existat o creștere semnificativă a numărului de locuințe noi, construite de autorităţile locale, începând cu anii 1950.8 Extinderea locuințelor sociale a permis degajarea cartierelor sărace în anii 1950 și 1960, ajungându-se ca pe la mijlocul anilor 1960, o treime din toate gospodăriile din Marea Britanie au beneficiat de chirii sociale, acordate în cea mai mare parte de către autoritățile locale. Între 1960 și 1970 s-a văzut o expansiune a asociațiilor de locuințe, determinată de interesul public tot mai mare cu privire la fenomenul persoanelor fără adăpost.9 Dificultățile atribuirii locuințelor sociale din perioada amintită a determinat unităţile administrative ale fondului de locuințe sociale la stabilirea unor criterii de acordare conceptualizate ca preferințe rezonabile. Printre criteriile pentru care unele persoane aparținând grupurilor beneficiază de prioritate sau „preferință rezonabilă” sunt, de exemplu: • Cei care sunt fără adăpost sau care sunt amenințați cu pierderea locuinţei. • Familii considerate cu prioritate, cum ar fi familiile cu copii.

7 Rutter, J.–Latorre, M., Social housing allocation and immigrant communities. Equality and Human Rights Commission, Manchester, 2009. Vezi: https://www.equalityhumanrights.com/en/ publication-download/research-report-4-social-housing-allocation-and-immigrant-communities. Ultima accesare: aprilie 2017. 8 Mullins, D.–Murie, A., Housing policy in the UK. Basingstoke: Palgrave Macmillan, 2006. 9 Rutter–Lattore, op. cit.

Abordarea nevoilor de locuire în contextul european și internațional

• Persoanele care trăiesc în spaţii nepotrivite, de exemplu într-o casă fără un grup sanitar interior. • Persoanele care trăiesc în spaţii supraaglomerate. • Cei care au nevoie să se mute pe motive medicale sau de bunăstare. • Persoanele care au nevoie să se mute într-o anumită zonă, pentru a preveni alte dificultăți (ex. pierderea locului de muncă din cauza accesul la acesta).

I. 2. Sisteme de distribuire Dat fiind că în toate țările locuințele sociale reprezentă o resursă limitată, autoritățile locale europene folosesc mai multe metode de alocare a locuinţelor sociale: fie un sistem de puncte, fie modelul Delft (denumit şi CBL – Choice Based Letting) sau unul în sistem de banding (în bandă) pentru a decide cine are cea mai mare prioritate și va ajunge, prin urmare, să primească cel mai rapid o locuință. Un sistem bazat pe puncte alocă un anumit număr de puncte pentru o anumită caracteristică socială. De exemplu, Consiliul Local Northampton alocă 35 de puncte unei persoane, familii sau gospodării care este considerată a fi fără adăpost, 25 de puncte pentru cei care au primit un aviz de evacuare, 15 puncte pentru o gospodărie cu locuinţă fără grup sanitar în interior, 3 puncte pentru lipsa încălzirii în dormitorul proprietății etc. Punctele sunt totalizate, gospodăria cu cel mai mare număr de puncte ajunge pe lista de așteptare și va primi următoarea proprietate vacantă, care corespunde nevoilor lor.10 Un sistem de banding funcționează prin gruparea celor care aplică pentru locuințe sociale într-un număr de grupuri sau benzi, în funcție de caracteristicile lor sociale. De exemplu, London Borough of Brent, care operează un astfel de sistem, are 33 de sub-benzi (sau grupuri), fiecare dintre acestea fiind grupat în patru benzi principale: A, B, C și D. Grupa A include pe cei care sunt considerați a fi fără adăpost și în nevoie, precum și acele gospodării care au proprietate pentru autorităţile locale. Grupa B include pe 10 Vezi op. cit.

B. Szabó

cei cu probleme medicale și persoanele care locuiesc în condiții de supra aglomerare. Grupa C îi include pe cei care trăiesc în locuinţe închiriate privat și care doresc să aplice pentru locuințe sociale, iar grupa D include pe cei care reprezintă o prioritate medicală mai scăzută, locuiesc în gospodării cu dimensiuni apropiate cerinţei familiilor care le populează. În cadrul fiecăreia dintre cele patru benzi, toți solicitanții sunt grupați în funcție de modul în care le este percepută prioritatea și de data aplicării. Proprietățile sunt alocate în primul rând pentru solicitanți din banda A, în funcție de gradul de prioritate la data aplicării, apoi la cei din banda B și așa mai departe. Autoritățile locale au libertate cu privire la modul în care folosesc sistemul de puncte sau cel de benzi, limitând de exemplu numărul de puncte pentru o anumită caracteristică sau modul de definire a benzilor. În plus, față de aceste metode de stabilire a priorităților prezentate mai sus, unele autorități locale care administrează locuințe sociale operează un sistem de închiriere bazat pe aplicații. În loc ca chiriaşii posibili să aștepte conform listelor întocmite, ei pot să aplice pentru locuințele vacante care sunt anunțate în cartier, dar se ține cont de concordanţa dintre mărimea familiei și a locuinței dorite. O familie care dorește o locuință socială este evaluată conform criteriilor amintite. Un cuplu fără copii, de exemplu, nu poate aplica pentru o casă cu patru dormitoare. În cazul în care un număr de familii licitează pentru o proprietate se acordă prioritate celor care dețin cele mai multe puncte sau sunt plasate în cel mai mare interval de prioritate. Acest model îşi are originile în Olanda și mai este denumit modelul Delft, după orașul olandez Delft, unde s-a introdus pentru prima dată în 1990.11 Modelul de alocare Delft se bazează pe libertatea solicitanților de a alege (de aici vine denumirea de CBL – Choice Based Lettings – în zonele anglo-saxone) și este considerat a fi mai transparent și mai eficient decât modelele tradiționale prezentate. În modelul Delft, solicitanții pot reacţiona faţă de o listă de locuinţe vacante anunțate în ziarele locale sau pe Internet. Ei pot aplica pentru o locuință în cazul în care ei o consideră potrivită pentru nevoile lor. Ulterior, dacă sunt mai multe aplicaţii pentru aceeaşi locuinţă, familiile interesate sunt clasifi-

11 Haffner, M.–Hoekstra, J., Outlook on Europe – housing allocation and freedom of movement: a european comparison. Tijdschrift voor Economische en Sociale Geografie, 2006, Vol. 97, No. 4, p. 443–451.

Abordarea nevoilor de locuire în contextul european și internațional

cate pe baza unor criterii cum ar fi durata de rezidență în comunitatea unde s-au înregistrat pentru a cere o locuinţă socială şi vechimea înregistrării. Poziția vacantă este apoi oferită familiei care ocupă locul cel mai înalt după aceste criterii. Această gospodărie poate opta pentru a respinge sau pentru a accepta oferta. În cazul în care locuința este respinsă de către primul clasat, urmează ca aceasta să fie transmisă următorului solicitant din clasament. După selecția chiriașilor, numărul de solicitanți și ierarhia familiilor selectate sunt publicate, permițând celor fără succes să urmărească modul de aplicare a criteriilor.12 Cele mai des întâlnite motive de excludere ale diferitelor autorităţi locale sunt următoarele:13 • Declarații false sau care induc în eroare pentru a obține un contract de locațiune. • Posesia unei alte locuinţe. • Depășirea limitelor de venit și/sau a pragului de capital. • Evacuări anterioare. • Provocarea de pagube unor locuințe din comunitate. • Înrăutățirea intenționată a descrierii circumstanțelor personale. • Orice altă infracțiune. • Acte anterioare de violență în familie și/sau comiterea de abuzuri rasiste și/sau hărțuire. • Familii cu risc crescut.

12 Ibid. 13 Conform studiului Bevan, C.–Cowan D., Uses of Macro Social Theory: A Social Housing. Case Study. The modern law review, 2016, 79(1) 76–101.

PARTEA II.

Monica Elena Ghițiu:

Accesul grupurilor marginalizate la locuinţe sociale în contextul politicilor naţionale şi locale clujene

II. 1. Accesul grupurilor marginalizate14 la locuințe sociale15 în context național

Accesul la locuire adecvată trebuie să constituie componenta fundamentală a oricărui sistem de politici și acțiuni coerente de incluziune socială. Guvernul României şi-a asumat ca prioritate combaterea sărăciei și excluziunii sociale, care este unul din obiectivele Strategiei Europa 2020. În anul 2014, conform datelor Eurostat, mai mult de o treime din populația României (40,2%) se afla în risc de sărăcie sau excluziune socială.16 Mai mult, România ocupă primul loc între statele membre ale Uniunii Europene în ceea ce privește supra-aglomerarea locuințelor (52,3%). În cazul populației în risc de sărăcie rata supraaglomerării atinge 66,6%.

14 Marginalizarea socială este definită în Legea nr. 116/2002 privind prevenirea și combaterea marginalizării sociale, articolul 3, ca poziția socială periferică, de izolare a indivizilor sau grupurilor cu acces limitat la resursele economice, politice, educaționale și comunicaționale ale colectivității. Pentru Legea nr. 116/2002 vezi: http://www.dreptonline.ro/legislatie/legea_prevenirii_marginalizarii_sociale.php. Ultima accesare: aprilie 2017. 15 Locuința socială este definită ca locuinţă care se atribuie cu chirie subvenţionată unor persoane sau familii, a căror situaţie economică nu le permite accesul la o locuinţă în proprietate sau închirierea unei locuinţe în condiţiile pieţei. Vezi Legea locuinţei 114/1996, Art. 2 (c), http:// www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act_text?idt=1614. Ultima accesare: aprilie 2017. 16 Vezi: http://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php/People_at_risk_of_poverty_or _social_exclusion. Ultima accesare: aprilie 2017.

Accesul grupurilor marginalizate la locuinţe sociale...

Menţinerea acestei situaţii se datorează mai multor factori: politici, instituţionali şi cei legaţi de piaţa imobiliară. Lipsa voinţei politice pentru implementarea strategiilor asumate, marginalizarea problemelor cu care se confruntă cele mai vulnerabile comunităţi, lipsa măsurilor reparatorii în cazurile de evacuare sunt câţiva dintre factorii politici. Existența unui cadru legislativ și instituțional care încă necesită armonizare, a unor programe fragmentate, depinzând în general de raportul de puteri pe plan local, existența unui sector disfuncțional al locuirii sunt câţiva dintre factorii instituţionali care contribuie la persistenţa problemei. Măsuri și programe pentru revitalizarea construcției de locuințe din patrimoniul de stat există, dar din păcate acestea nu sunt suficiente pentru a răspunde nevoilor existente. Impactul acestor programe este unul marginal pe de o parte datorită adresabilității restrânse îndreptată în special către clasa de mijloc a unuia din programe și pe de altă parte numărului scăzut de locuințe construite raportat la nevoi. Cel de al treilea factor are legătură cu existența unui fond scăzut de locuințe în proprietatea statului cărora li s-ar putea da diverse destinații, spre exemplu de locuințe sociale, existența unui stoc de locuințe aflat întrun rapid proces de degradare, etc. Conform datelor ultimului recensământ al populației și locuințelor (2011), stocul de locuințe din România numără 8.722.398 unități din care doar 98.263 de unități sunt locuințe proprietate de stat.17 Stocul scăzut de locuințe sociale din România a fost semnalat ca fiind un aspect problematic și de către Comitetul pentru Drepturi Economice, Sociale și Culturale în ultimul raport periodic de monitorizare a implementării Pactului Internațional cu privire la Drepturi Economice, Sociale și Culturale.18 Ca urmare, statul se află în incapacitatea de a răspunde nevoilor de locuire a unui procent semnificativ din populație, deși „subvenţionarea locuinţei și a utilităţilor publice sunt măsuri de combatere a excluziunii so-

17 Recensământul Populației și Locuințelor, 2011. Rezultate preliminare. Tabelul 11. Locuințe convenționale pe forme de proprietate. Vezi: http://www.recensamantromania.ro/rezultate2/. Ultima accesare: aprilie 2017. 18 Concluding observations on the combined third to fifth periodic reports of Romania. UN, Committee on Economic, Social and Cultural Rights, 2014. Vezi: http://tbinternet.ohchr.org/_layouts /treatybodyexternal/Download.aspx?symbolno=E/C.12/ROU/CO/3-5&Lang=En. Ultima accesare: aprilie 2017.

M. E. Ghițiu

ciale legiferate prin Legea nr. 116/2002 privind Combaterea Marginalizării Sociale.”19 În general, o estimare acurată și actualizată la nivelul localității a nevoilor de locuințe sociale (care să nu fie bazată exclusiv pe numărul de cereri de locuință socială depuse) și a resurselor care ar putea fi exploatate, lipsește. În general, obligativitatea constituirii și controlării fondului de locuințe sociale necesar acoperirii nevoilor existente pe plan local revine, conform Legii locuinței nr. 114/1996 (cu modificările și completările ulterioare), consiliilor locale. Criteriile de distribuire a locuințelor sociale sunt la rândul lor stabilite tot de către consiliile locale, ceea ce în practică implică o mare variație la nivel național cu privire la modul în care în mod real membrii grupurilor marginalizate pot accesa locuințele care teoretic le sunt destinate. În practică nevoia crescută de locuințe sociale coroborată cu un stoc insuficient de unități locative cu caracter social generează o „concurență” între grupurile considerate prioritare pentru acest segment de locuințe.20 Mai mult, conform legii, locuințele sociale se adresează persoanelor sau familiilor „a căror situație economică nu le permite accesul la o locuință în proprietate sau închirierea unei locuințe în condițiile pieței,” dar pragurile de venit pentru eligibilitate acoperă în practică aproximativ întreaga populație, ceea ce face ca în final majoritatea autorităților locale să acorde prioritate familiilor cu număr mic de copii și cu venituri suficiente pentru a plăti utilitățile în accesul la locuințe sociale și nu familiilor celor mai sărace și cu mulți copii (în special de romi). Astfel, grupurile cele mai vulnerabile rămân în afara ariei de impact a acestor politici. Raportul de monitorizare a implementării Pactului Internațional cu privire la Drepturi Economice, Sociale și Culturale sus-amintit, elaborat de către Comitetul pentru Drepturi Economice, Sociale și Culturale atrage atenția asupra necesității acordării de prioritate în accesarea locuințelor sociale grupurilor marginalizate și dezavantajate, în special romilor.

19 Cace, S.–Neagu, G.–Raț, C.–Ivasiuc, A.: Politici de incluziune a romilor în statele membre ale Uniunii Europene. Institutul European din România, București, 2014. Vezi: http://www.ier.ro/ sites/default/files/pdf/SPOS_2013_nr.2.pdf. Ultima accesare: aprilie 2017. 20 http://www.worldbank.org/content/dam/Worldbank/document/eca/romania/OutputEN.pdf

Accesul grupurilor marginalizate la locuinţe sociale...

La ora actuală în România autoritățile locale acționează, așa cum Strategia Națională pentru Incluziune Socială și combaterea sărăciei 2015–2020 arată, mai degrabă, ca și administratori financiari ai locuințelor sociale. Acest fapt aduce cu sine riscuri semnificative mai ales în termeni de potențială segregare a unor zone cu locuințe sociale. Nu există încă o abordare intersectorială integrată care să includă pe lângă accesul la locuire și accesul la servicii de ocupare, sociale și educaționale. Noile documente de politici publice elaborate de către Guvernul României sau aflate în curs de aprobare: Strategia Națională pentru Incluziune Socială și Combaterea Sărăciei pentru perioada 2015–2020,21 Pachetul Anti-Sărăcie22 și Strategia Națională a Locuirii23 converg spre o abordare multi-sectorială, integrată și armonizată menită să acopere lacunele existente în cadrul legislativ și de politici publice. Strategia Națională pentru Incluziune Socială și Combaterea Sărăciei pentru perioada 2015–2020 propune spre exemplu: evaluarea nevoii de locuire, acordarea de servicii pentru locuire prin includerea în venitul minim de inserție a unei componente de locuire care să permită acoperirea costului chiriei și o parte a costului legat de încălzire, creșterea alocării bugetare pentru locuințe sociale. Strategia Guvernului României de incluziune a cetăţenilor români aparţinând minorităţii rome pentru perioada 2014–2020, în capitolul locuire, prevede realizarea de construcţii de locuinţe sociale la care să aibă acces nediscriminatoriu cetăţenii români aparținând minorității rome cu venituri reduse.24 Pachetul Anti-Sărăcie conține 47 de măsuri distincte, una dintre ele fiind intitulată locuințe sociale și prevede printre altele: îmbunătățirea stocului de locuințe sociale, îmbunătățirea politicii de management a acestora, obligativitatea primăriilor de a implementa un sistem online de transparentizare a alocării locuințelor sociale, elaborarea unor criterii naționale de alocare

21 Vezi: www.fonduri-structurale.ro/descarca-document/179. Ultima accesare: aprilie 2017. 22 Vezi: http://gov.ro/fisiere/stiri_fisiere/16-02-18-06-29-39160217_Pachet_integrat_pentru_ combaterea_saraciei.pdf. Ultima accesare: aprilie 2017. 23 Vezi: http://www.mdrap.ro/hg-pentru-aprobarea-strategiei-nationale-a-locuirii. Ultima accesare: aprilie 2017. 24 Vezi: http://www.anr.gov.ro/docs/Site2014/Strategie/Strategie_final_18-11-2014.pdf. Ultima accesare: aprilie 2017.

M. E. Ghițiu

care să favorizeze familiile cu copii și tinerii care ies din sistemul public de protecție specială, precum și persoanele cu dizabilități și, mai mult, existența unui sistem clar de cote care să acopere toate grupurile menționate de lege. Noua Strategie Națională pentru Locuire propune printre altele creșterea fondului de locuințe sociale prin diverse măsuri cum ar fi parteneriate cu dezvoltatori privați în care autoritatea locală ar pune la dispoziție terenul și infrastructura, iar sectorul privat ar construi locuințele, ar încasa chiriile și le-ar păstra pentru o perioadă de timp fixă, revizuirea criteriilor de acordare a locuințelor sociale în sensul transparentizării și simplificării acestora (inclusiv reexaminarea unor criterii legate de educație și domiciliu stabil care defavorizează tocmai categoriile marginalizate).

II. 2. Accesul grupurilor marginalizate la locuinţe sociale în contextul municipiului Cluj-Napoca

Conform datelor aceluiași recensământ din 2011, la nivelul județului Cluj exista un stoc de locuințe convenționale de 312.886 unități din care doar 2.537 se aflau în proprietatea statului. La nivelul municipiului Cluj-Napoca existau 129.837 locuințe, dintre care 98,1% în proprietate privată și 1,3 în proprietate de stat. În anul 2014, stocul de locuințe din fondul public în municipiul Cluj-Napoca era de 1.554 locuinţe, adică sub 1,5% din totalul de locuințe din oraș. Stocul a inclus „174 locuințe construite prin programul Agenției Naționale de Locuințe (ANL), 1.368 locuințe sociale și locuințe din fondul locativ de stat, ocupate în proporție de 100%, precum și 12 locuințe de necesitate.”25 Dezvoltarea fondului de locuințe sociale publice este una din componentele principale ale listei de măsuri propuse în cadrul Strategiei de dez-

25 Dosarul politicii de locuințe sociale Cluj-Napoca. Material întocmit de Fundația Desire în cadrul Campaniei „Căși sociale ACUM!”, 2016. Vezi: http://www.desire-ro.eu/wp-content/ uploads/dosarul-politicii-loc-sociale-cluj_web-1.pdf. Ultima accesare: aprilie 2017.

Accesul grupurilor marginalizate la locuinţe sociale...

voltare a Municipiului Cluj-Napoca 2014-2020.26 Măsuri concrete în acest sens ar fi: - identificarea terenurilor şi dezvoltarea infrastructurii necesare în vederea concesionării către beneficiari prin intermediul unor ONG-uri specializate în realizarea de locuinţe sociale, - reabilitarea unor imobile din patrimoniul Primăriei pentru realizarea locuinţelor sociale, - achiziţionarea unor construcţii neterminate de pe piaţa imobiliară privată, care a produs o urbanizare necontrolată şi deficitară, reabilitarea acestora (inclusiv prin fonduri structurale europene) şi includerea lor în stocul imobiliar public, - susţinerea unor parteneriate public-privat în domeniul construcţiilor de locuinţe în vederea preluării unui anumit procent din apartamentele construite de firme private în sistemul de locuinţe publice, construcţiile fiind susţinute de administraţiile locale prin concesionare de terenuri, dezvoltarea infrastructurii în zonă şi alte facilităţi acordate firmelor. Dosarul politicii de locuințe sociale27 din Cluj-Napoca elaborat de colectivul afiliat Fundației Desire28 aduce noi sugestii care completează măsurile propuse mai sus-enunțate: scoaterea din circuitul spațiilor cu altă destinație decât cea de locuință a unor imobile și introducerea acestora în circuitul locativ public, exproprierea în interes public, preluarea, casarea și demolarea de clădiri cu altă destinație și eliberarea terenului în vederea construirii unor locuințe sociale, toate aceste măsuri agregate în cadrul unui program

26 Vezi: http://www.primariaclujnapoca.ro/userfiles/files/strategia2015.pdf. Ultima accesare: aprilie 2017. 27 Op. cit. 28 Vincze, E.: Propuneri privind bugetarea politicilor locale de incluziune și coeziune socială și teritorială. Cazul zonei de locuire defavorizată Pata Rât. Vezi: http://www.desire-ro.eu/wpcontent/uploads/prop-buget-incluz-prim-CL_desiremart2013.pdf. Ultima accesare: aprilie 2017. Vincze, E.: Prevenirea și combaterea evacuărilor forțate – instrument al eliminării marginalizării sociale. Vezi: http://www.desire-ro.eu/wp-content/uploads/prop-evac-incluzsoc_desire-oct2o13-final.pdf. Ultima accesare: aprilie 2017. Vincze, E.: Orașul Cluj, oraș fără excluziune socio-teritorială. Vezi: http://www.desire-ro.eu/wp-content/uploads/Cluj-oras-fara-excluz-socio-terit_EV_20iun2014.pdf. Ultima accesare: aprilie 2017.

M. E. Ghițiu

local de locuire corelat cu viitoarea Strategie Națională pentru Locuire aflată în consultare publică. Așa cum arătam mai sus, procedura de repartizare a locuințelor sociale este prerogativul autorităților administrației publice locale. Legiuitorul, prin normele metodologice de punere în aplicare a Legii nr. 114/1996, îndrumă luarea în considerare în procesului de selecție a condițiilor de locuit ale solicitantului, a numărului copiilor și al celorlalte persoane care se gospodăresc împreună cu solicitanții, a stării sănătății solicitanților sau a unor membrii ai familiilor acestora și vechimii cererilor. În cazul municipiului Cluj-Napoca criteriile de selecție în forma lor actuală iau în considerare aceste aspecte, dar și altele (de exemplu nivelul de studii) transformând, așa cum reprezentanții societății civile, ai mediului academic și ai comunității Pata Rât arată, „atribuirea unei locuinţe sociale într-un concurs al merituoşilor acceptaţi să trăiască în oraş”.29 Criticile pe marginea sistemului de atribuire a locuințelor sociale au fost însoțite de o serie de inițiative proactive de modificare a acestora. Astfel una dintre acțiunile derulate utilizând metoda cercetare acțiune participativă în cadrul proiectului „Angajament local pentru incluziunea romilor” (Local Engagement for Roma Inclusion – LERI) implementat de Agenția Uniunii Europene pentru Drepturi Fundamentale (FRA) în Cluj-Napoca a fost propunerea de modificare a criteriilor de acordare a locuințelor sociale.30 Ca urmare a acestui demers unele din recomandări au fost luate în considerare de către Consiliul Local Cluj-Napoca:31 eligibilitatea aplicanților care își dobândesc veniturile pe baza unor contracte de muncă pe perioadă determinată, a celor care posedă carte de identitate provizorie și totodată creșterea punctajului acordat pentru așa numitele cazuri excepționale.

29 Vezi Dosarul politicii de locuințe sociale din Cluj-Napoca. Loc. cit. 30 Angajament local pentru incluziunea romilor. Proiectul LERI. Rezumatul situației la nivelul co munității. Vezi: http://fra.europa.eu/sites/default/files/fra_uploads/leri_community_summary__cluj_napoca_-_romania_-_ro.pdf. Ultima accesare: aprilie 2017. 31 Hotărârea Consiliului Local mun. Cluj-Napoca nr. 434/2015 - Hotărâre privind modificarea şi completarea Anexelor 1, 2 si 3 ale Hotărârii nr. 150/2013 (criteriile de punctare [criterii de eligibilitate şi de selecţie] pentru soluţionarea cererilor de locuinţe sociale și repartizarea acestora în regim de închiriere, formularele de înscriere pe listele de priorităţi la locuinţele sociale, documentele justificative pentru întocmirea dosarelor, stabilirea datei și locului de depunere a dosarelor, precum şi modul de comunicare a acestor informaţii către solicitanţi).

Accesul grupurilor marginalizate la locuinţe sociale...

În cadrul Campaniei „Căși Sociale ACUM!”,32 prin Dosarul politicii de locuințe sociale din Cluj-Napoca elaborat de colectivul afiliat Fundației Desire sunt reiterate unele din criticile aduse sistemului de atribuire existent și sugestiile de modificare a acestora: introducerea criteriului de selecție legat de nivelul de studii și ponderea disproporționată a acestuia în raport cu alte criterii în condițiile în care persoanele marginalizate sunt acelea care au acces scăzut la școlarizare; se recomandă luarea în considerare a venitului minim garantat ca formă de venit care să asigure eligibilitatea pentru locuințe sociale și luarea în considerare a cazurilor de persoane vulnerabile cu dizabilități sau a celor care îngrijesc persoane dependente și care nu au venituri altele decât cele provenind din indemnizații.

32 Vezi: http://www.desire-ro.eu/?page_id=2219. Ultima accesare: aprilie 2017.

PARTEA III.

Gabriella Tonk, Júlia Adorjáni, Olimpiu Bela Lăcătuș:

Abordarea locuirii în proiectul Pata-Cluj

III. 1. Politici de locuire bazate pe drepturi versus politici bazate pe nevoi

Aşa cum am arătat mai sus, politicile de alocare a locuinţelor sociale se organizează de regulă în jurul conceptului „nevoii” cu care se confruntă familiile din grupurile vulnerabile. Pe lângă nevoia dovedită, criteriile de accesare se completează în cele mai multe cazuri cu alte aspecte care au în vedere caracteristicile aplicantului, precum capacitatea de a susţine locuinţa din punct de vedere financiar, apartenenţa potenţialului beneficiar la zona de intervenţie specifică şi comportament care să prezinte cât mai puţine riscuri pe plan social. Aceste ultime caracteristici însumează calitatea de a fi „pregătit” de a deveni beneficiar de locuinţe sociale. Politicile cu această abordare de tip housing ready33 de regulă setează un sistem de criterii de accesare (centrat pe sustenabilitate, tratament, etc.) la care aplicantul trebuie să „corespundă,” astfel, pe de o parte accesul celor mai vulnerabile grupuri devine problematic, pe de altă parte violenţa structurală34 ca şi cauză este neglijată. În acest cadru metodologic accentul este pus pe selecţia beneficiarilor de

33 Vezi de ex. Ready or not? Considerations for the Qld housing service system. Research report. http:// www.hpw.qld.gov.au/SiteCollectionDocuments/ready-or-not-housing-readiness-report. pdf. Ultima accesare: aprilie 2017. 34 În termenii lui David Gil, vezi Gil, D., Violence against Children. Journal of Marriage and Family, 1971, Vol. 33, No. 4, Special Double Issue: Violence and the Family and Sexism in Family Studies, Part 2, p. 637-648.

Abordarea locuirii în proiectul Pata-Cluj

locuinţe sociale, care să fie capabili să demonstreze pe de o parte nevoia în care se află, iar pe de altă parte să arate că posedă resurse prin care pot să susţină financiar locuinţa. În România accesarea locuinţelor sociale este condiționată de capacitatea familiilor aspirante de a demonstra concomitent atât existenţa resurselor familiale, cât şi vulnerabilitatea familiilor respective. Punerea accentului pe existenţa veniturilor în procesul de selecţie a beneficiarilor este reiterată şi de discursul public, vehiculat inclusiv în mediile profesionale, care accentuează faptul că în cazurile care s-au soldat cu un eşec, „vinovată” este invariabil familia care nu a fost capabilă să-şi susţină locuinţa din cauze financiare. Astfel, sistemul existent favorizează alocarea locuinţelor sociale de multe ori unor familii pentru care, deţinând resursele conform criteriilor, li s-ar potrivi şi alte măsuri de sprijin (de exemplu subvenţia unei chirii pe piaţa imobiliară privată). Lucrurile stau la fel și în cazul Pata Rât, familiile care ar avea cea mai mare nevoie de locuinţă socială de multe ori nefiind considerate eligibile pentru a accesa sistemul public de locuinţe sociale.35 Avantajul politicii housing ready constă însă în capacitatea de focusare pe nevoile specifice ale grupurilor ţintă, fiind promovate diferite tipuri de servicii specializate rezidenţiale. Recomandările de politici publice care răspund la abordarea housing ready susţinând „relaxarea” criteriilor pentru a îmbunătăți accesul familiilor vulnerabile la locuinţe sociale se menţin în cadrul mai sus menţionat. Este nevoie însă şi de politici care susţin accesul necondiţionat la locuinţe sociale, bazându-se pe abordarea housing first şi pe principiul dreptului la locuire. Politica housing first36 apare ca răspuns la abordarea de tip housing 35 Vezi Dosarul politicii de locuințe sociale din Cluj-Napoca. Loc. cit. 36 Housing First se definește ca „(…) abordarea situației oamenilor fără adăpost, care implică relocarea persoanelor fără adăpost în locuințe independente și permanente în cel mai scurt timp posibil, fără precondiții, urmat de asigurarea de servicii adiționale și suportul necesar.” Housing First se bazează pe următoarele principii de bază: acces imediat la locuire permanentă, fără cerința ca beneficiarul să fie „pregătit” pentru locuire; participare voluntară în programe de asistență; orientare spre recuperare, centrare pe bunăstarea individuală; suport individualizat și centrat pe client; integrare socială și comunitară. Ca și o filosofie, housing first constă în convingerea că fiecare persoană are dreptul la locuire, și orice persoană poate fi ajutată să dobândească o locuință direct din situația de a fi persoană fără adăpost. Această convingere nu ia în considerare nivelul sau intensitatea problemelor individuale și structurale care au condus la situația de a fi fără adăpost, considerând că locuirea trebuie să fie acea nevoie care trebuie în primul rând adresată în cazul persoanelor fără adăpost. (Vezi Gaetz, S.–Scott, F.–Gulliver,

G. Tonk, J. Adorjáni, O. B. Lăcătuș

ready, și pornește de la ideea că toţi oamenii sunt „pregătiţi” să aibă condiţii decente de locuit. Astfel promovează menținerea pragului de accesare a locuinţelor sociale foarte jos, susţinând ideea că locuirea decentă este un drept al fiecărei persoane şi că majoritatea vulnerabilităţilor familiilor şi persoanelor se datorează tocmai condiţiilor precare de locuit care, la rândul lor, sunt consecinţele problemelor structurale ale societăţii. Conform metodologiei housing first, îmbunătăţirea situaţiei socio-economice constituie un obiectiv doar după ce situaţia locativă a familiei/persoanei se stabilizează, adică după mutarea în locuinţa socială. Metodologia prevede acordarea unei asistenţe comprehensive, care să răspundă unor nevoi complexe şi care să se bazeze pe participare voluntară din partea familiei/persoanei care primeşte locuinţa. Rezultatele studiilor de evaluare care au fost realizate în urma pilotării intervenţiei de tip housing first în mai multe ţări din Europa, chiar dacă marea lor majoritate s-au adresat persoanelor fără adăpost care se confruntă cu un set unic de probleme, relevă câteva aspecte importante care trebuie luate în considerare în cazul pregătirii şi implementării unui program de locuire socială de tip housing first:37 a) Nevoia de suport după mutarea în noua locuință S-a dovedit necesară oferirea suportului în managementul relaţiilor cu proprietarii şi vecini, sprijin pentru instalarea în locuinţă, plata cheltuielilor, obţinerea documentelor personale în vederea dobândirii diferitelor transferuri sociale etc. Izolarea şi singurătatea au fost identificate ca probleme majore în prima perioadă de după mutare. Relaţia de respect şi empatie între lucră-

T. (eds.), Housing First in Canada: Supporting Communities to End Homelessness. Toronto: Canadian Homelessness Research Network Press, 2013.) Spre exemplu, modelul american Pathways to Housing a însemnat o intervenție housing first de succes în abordarea problemei de lipsa de adăpost. Dr. Sam Tsemberis a creat modelul în New York în 1992 pentru a testa convingerea sa revoluționară, potrivit căreia persoanele cu probleme psihiatrice și dependențe severe, care trăiesc pe stradă, pot fi instalate direct în locuințe. Vezi https://www.pathwayshousingfirst.org/. Ultima accesare aprilie 2017. 37 Busch-Geertsema, V., Housing First Europe. Results of a European Social Experimentation Project. European Journal of Homelessness, 2014, Volume 8, No. 1, p. 13-28. Vezi: http://www. feantsaresearch.org/download/article-01_8-13977658399374625612.pdf. Ultima accesare: aprilie 2017.

Abordarea locuirii în proiectul Pata-Cluj

torii profesionişti şi beneficiari (service users) a fost considerată ca fiind un factor cheie în îmbunătăţirea calităţii vieţii. b) Tipul de locuinţe oferite Acelaşi studiu de evaluare38 arată că locuirea în apartamentele individuale are succes mai mare decât în locuinţe colective în mod general, iar locuinţele colective au fost considerate mai potrivite pentru familiile care au optat în mod expres pentru acest tip de locuire, respectiv acelora în cazul cărora intervenţia în apartamente individuale nu a avut succes. c) Schimbări în calitatea vieţii Îmbunătăţirea calităţii vieţii în termeni de sănătate, reducerea consumului de substanţe se atribuie „securităţii ontologice”,39 adică faptului că locuirea decentă oferă securitate prin „rutina zilnică, intimitate şi construcţia identităţii şi o platformă pentru o viaţă mai puţin stigmatizantă”.40 S-au arătat rezultate mult mai puţin pozitive în ceea ce priveşte situaţia financiară, participarea la piaţa forţei de muncă şi situaţia contactelor sociale. În ceea ce priveşte îmbunătățirea situaţiei financiare, aceasta a depins în cea mai mare măsură de sistemul existent de protecţie socială în ţara respectivă. Acolo unde sistemul de suport este slab, succesul programului housing first a fost puternic compromis (spre exemplu în Ungaria41). d) Integrarea în comunitate şi vecinătate Succesul integrării în comunitate a depins de mai multe elemente, printre care disponibilitate şi efort depus pentru a participa la acţiuni comunitare, dar a depins şi de resursele financiare disponibile ale familiilor/persoanelor. e) Cost-eficienţă Întrucât politica housing first necesită oferirea unui suport intensiv, costurile intervenţiei sunt considerabile. În acelaşi timp, succesul, măsurat în re38 Ibid. 39 În termenii lui Giddens, vezi Giddens, A., The Constitution of Society, Outline of the Theory of Structuration. Cambridge: Polity Press, 1984. 40 Busch-Geertsema, op. cit. 41 Ibid.

G. Tonk, J. Adorjáni, O. B. Lăcătuș

uşita de a păstra locuinţa şi de a respecta pe termen lung condiţiile contractuale este asociat programelor care au finanţare suficientă pentru acordarea asistenţei complexe. Eşecul – adică incapacitatea de a menţine locuinţa în condiţiile contractuale impuse – se corelează cu un sistem subdezvoltat de asistenţă socială şi cu lipsa subvenţiilor financiare alocate participanţilor în program, a căror pregătire nu este suficientă pentru a le asigura participarea pe piaţa forţei de muncă.

III. 2. Intervenţia Pata-Cluj în contextul politicilor de locuire

Credem că, în contextul necesităţii desegregării teritoriale şi a incluziunii sociale a celor mai vulnerabile comunităţi din Cluj Napoca, dihotomia housing ready versus housing first ar putea fi transformată într-o politică de locuire complexă şi integrativă. Această integrare ar însemna introducerea politicii de tip housing first în cazul locuinţelor sociale, care însă ar trebui completată cu un sistem de servicii sociale axate pe locuire. Acesta din urmă ar trebui să cuprindă, alături de măsurile realizate prin serviciile de tip rezidenţial, şi alte tipuri de sprijin, inclusiv financiar care să răspundă la unele nevoi specifice ale diverşilor grupuri ţintă cărora politicile de locuire se adresează. Reforma sistemului public naţional şi local de alocare a locuinţelor sociale rămâne o prioritate, însă considerăm că în România deocamdată există prea puţine experienţe şi metodologii validate în ceea ce priveşte alocarea locuinţelor sociale, metode alternative de sprijinire a locuirii subvenţionate şi asistenţă complexă acordată familiilor pentru menţinerea locuinţelor, pe care noile politici s-ar putea baza. Proiectul Pata-Cluj doreşte să contribuie la acele eforturi ale căror obiectiv este incluziunea socială a celor mai defavorizate comunităţi prin asigurarea condiţiilor decente de locuit ca parte a măsurilor integrate de incluziune socială. Fiind un proiect al cărui scop este pilotarea unor metodologii pe care intervenţiile autorităţilor publice se pot baza în vederea îndeplinirii responsabilităţii lor de a implementa politicile naţionale de incluziune socială, rezultatele proiectul vor contribui la acumularea de cunoştinţe în ceea ce priveşte diferitele tipuri de locuire: lo-

Abordarea locuirii în proiectul Pata-Cluj

cuinţe sociale în mediul rural respectiv urban, asistarea familiilor cu nevoi complexe de incluziune precum şi ale familiilor cu nevoi mai puţin complexe (sau fără nevoie de asistenţă complementară), locuirea în locuinţe sociale individuale precum şi locuirea în locuinţe sociale colective. În cadrul componentei de locuire a proiectului Pata-Cluj se va pilota locuirea socială participativă. Cele 35 de apartamente care sunt construite/ achiziţionate în afara Pata Râtului, vor fi destinate exclusiv comunităţilor din Pata Rât. Întrucât numărul de locuinţe sociale realizate în cadrul proiectului constituie doar aprox. 10% din totalul locuinţelor de care ar fi nevoie pentru desegregarea spaţială a comunităţilor din zona Pata Rât, s-a pus problema selecţiei familiilor care vor beneficia de aceste locuinţe sociale. În momentul actual, sistemul public şi privat românesc de asistenţă socială nu este capabil să ofere suportul necesar – nici în termeni de prestaţii sociale şi nici de servicii de sprijin – în vederea depăşirii situaţiilor complexe de vulnerabilitate cu care se confruntă familiile din comunităţile marginalizate.42 De aceea chiar dacă proiectul promovează principiul dreptului la locuire, metodologia se încadrează în politica de tip housing ready. Fără intenţia de a „premia” pe cei care au mai multe resurse la dispoziţie, a fost nevoie de dezvoltarea unui sistem de accesare a locuinţelor care constituie în acelaşi timp un instrument de evaluare complexă a nevoilor şi a resurselor familiilor care înregistrează o cerere pentru locuinţă. Astfel, în cadrul proiectului s-a dezvoltat un sistem de accesare a locuințelor sociale, cu aplicabilitate pentru comunități puternic defavorizate, în condiţiile în care este nevoie de o selecţie a beneficiarilor. Conform principiilor proiectului Pata-Cluj locuirea este un drept şi nu o modalitate de control social în care „săracii merituoşi” câştigă acest „beneficiu” prin eforturi individuale. În acest context modalitatea de „selecţie” cea mai facilă ar fi tragerea la sorţi a familiilor care doresc să se înscrie în această „competiţie”. În cazul contextului social şi economic din Pata Rât asta ar însemna o măsură de tip housing first, unde accesul la locuinţele sociale nu este legat de îndeplinirea unor condiţii în prealabil. Credem că în unele cazuri acordarea condiţiilor decente de locuit este suficientă pentru incluziunea socială a 42 Raţ, C.: Sărăcie şi marginalizare socială în rândul familiilor cu copii. In Rotariu, T.–Voineagu, V. (eds.), Inerţie şi Schimbare. Iaşi, Polirom, 2012, pp. 179-198.

G. Tonk, J. Adorjáni, O. B. Lăcătuș

familiei. În alte situaţii însă, incluziunea socială, pe lângă locuirea în condiţii decente, ar depinde de succesul măsurilor de asistenţă socială – însemnând atât servicii cât şi transferuri sociale. Metodologia Pata-Cluj are o perspectivă a drepturilor omului, cu accent pe drepturile copilului, și are o abordare sistemică care ţine cont de diversele nivele de intervenţie. Sistemul cuprinde criterii de accesare a locuințelor şi instrumente de evaluare a nevoilor şi resurselor familiilor care doresc să aplice pentru o locuinţă în cadrul proiectului Pata-Cluj. Pe baza acestei evaluări se realizează planul de intervenţie. Acordarea locuinţei sociale face parte de fapt din acest plan, care însă trebuie acompaniată de celelalte măsuri din domenii de bază cum ar fi sănătatea, educaţia şi ocuparea. De asemenea, planul de intervenţie are focusul pe copil şi este centrat pe familie.43 Astfel, evaluarea are la bază perspectiva drepturilor copilului, adică analizează resursele şi nevoile familiei în contextul creşterii şi îngrijirii copilului.

III. 3. Limitele intervenţiei Pata-Cluj

Proiectul nu reuşeşte să răspundă nevoilor de locuire ale celor mai vulnerabile familii, neavând la dispoziţie – nici în sistemul public, nici în cel privat – resursele necesare acordării asistenţei complexe. Astfel, chiar dacă vor fi realizate planuri de intervenţie pentru toate familiile care se înregistrează pentru locuinţă, iar criteriile de evaluare iau în considerare atât nevoile, cât şi resursele familiilor, acestea în final vor permite prioritizarea familiilor care în momentul de faţă au nevoie de un nivel mai scăzut de sprijin (în termeni financiari şi de dezvoltare a abilităţilor), pe care promotorul proiectului Pata-Cluj le va putea asigura chiar şi după terminarea finanţării. Proiectul Pata-Cluj nu susține „privatizarea” nici a temei locuirii sociale, și nici a locuințelor sociale propriu-zise. Faptul că intervenția are loc

43 Child centered and family focused, expresie folosită în Parton, N., The Politics of Child Protection: Contemporary Developments and Future Directions. Basingstoke: Palgrave Macmillan, 2014.

Abordarea locuirii în proiectul Pata-Cluj

în afara sistemului de servicii publice, cu toate că face parte din categoria intervențiilor care trebuie acordate de către autoritățile publice, are atât avantaje, cât și dezavantaje. Avantajul intervențiilor realizate în sectorul privat constă în flexibilitate, posibilitatea de experimentare și pilotare. Fiind vorba de un proiect pilot, există posibilitatea de a încerca și de a replanifica intervențiile într-un timp foarte scurt, ceea ce în sistemul public ar fi mult mai problematic. Dezavantajul este că rezultatele – cum ar fi conceptele, metodologiile și instrumentele dezvoltate în cadrul proiectului – pot rămâne în afara politicilor publice, depinzând în mare măsură de asumarea acestora de către autoritățile responsabile.

PARTEA IV.

Imola Antal, Ágnes Dávid-Kacsó, Gabriella Tonk, Júlia Adorjáni, Olimpiu Bela Lăcătuș, Monica Elena Ghițiu:44

Procesul de elaborare a sistemului de accesare a locuințelor sociale Pata-Cluj

IV. 1. Situaţia locativă și nevoia de locuire a comunităților din Pata Rât

Zona Pata Rât este unul dintre exemplele cele mai complexe de marginalizare socială din România, „cumulând efectele unui mediu poluat, izolării geografice, segregării socio-teritoriale, deprivării locative și stigmatizării culturale.”45 În cele ce urmează redăm o scurtă prezentare de natură descriptivă a situației locuirii în această comunitate, bazată în principal pe cercetarea realizată în cadrul proiectului Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare „Preparatory Phase for Model Project: making the most of EU Fund for Sustainable Housing and Inclusion of disadvantaged Roma (explicitly but not exclusively targeted) in Cluj Metropolitan Area” și prezentate în cadrul raportului „Evaluarea participativă a situației sociale din zona 44 Imola Antal și Ágnes Dávid-Kacsó au avut rolul de a facilita procesul de elaborare a sistemului de accesare, au realizat analiza datelor și sunt autorii subcapitolului IV.2. Júlia Adorjáni, Olimpiu Bela Lăcătuș și Gabriella Tonk au pregătit metodologia de lucru și de cercetare, precum au coordonat colectarea datelor în comunitate și munca echipei de locuire (vezi nota 56) din cadrul proiectului Pata-Cluj. Monica Elena Ghițiu este autoarea subcapitolului IV.1. 45 Document zonal privind strada Cantonului din municipiul Cluj-Napoca elaborat în cadrul Activității 4 a proiectului Local Engagement for Roma Inclusion al Agenției Uniunii Europene pentru Drepturi Fundamentale (FRA) de către echipa de proiect. Documentul a fost trimis Primăriei municipiului Cluj-Napoca. Manuscris.

Procesul de elaborare a sistemului de accesare a locuințelor sociale Pata-Cluj

Pata Rât,”46 la care se adaugă observații ale echipei proiectului nostru care derulează activități zilnice în comunitate de aproximativ trei ani.47 Datele cercetării de mai sus, deși realizată în anul 2012 prezintă încă o imagine veridică a precarității locuirii acestor comunități. Comunitățile din Pata Rât – Cantonului, Dallas, Colina Verde sau Coastei și Rampa – au, conform datelor Raportului de cercetare „Evaluarea participativă a situației sociale din zona Pata Rât” UNDP din 2012, cca. 1.156 locuitori. În ultimii patru ani, conform estimărilor realizate de echipa proiectului în cadrul activităților de teren se estimează că populația a crescut la cca. 1500 persoane. Marea majoritate a locuitorilor din comunitatea Pata Rât se autoidentifică ca fiind de etnie romă. Mediul toxic în care sunt situate comunitățile, izolarea spațială, lipsa siguranței locative, inaccesibilitatea serviciilor publice, de învățământ dar și a locurilor de muncă, precaritatea locuinţelor (supraaglomerare, lipsa băii sau bucătăriei, lipsa accesului, în unele cazuri, la utilități cum ar fi electricitatea și canalizarea) sunt doar câteva dintre aspectele profund problematice legate de locuire în Pata Rât. Răspunsul instituțional care să ţintească desegregarea spaţială şi incluziunea socială a acestor comunităţi încă nu reuşeşte să aducă schimbări semnificative în acest sens. Zona Pata Rât s-a populat treptat încă dinainte de 1990 așa cum se arată în raportul UNDP. Fiecare zonă, fiecare familie sau individ au istoria și caracteristicile lor diferite, factorii structurali care au determinat concentrarea populației în această zonă segregată fiind multipli: ca urmare a pierderii locului de muncă din cauza închiderii marilor întreprinderi de stat, a relocării şi evacuării de către autorități. Unii rezidenți au ajuns în comunitate la vârsta majoratului, după părăsirea sistemului de protecție specială sau ca urmare a reintegrării lor familiale realizate în contextul necesității reformării rapide a sistemului de protecție a copilului în perioada de preaderare la UE, dar și după. Lipsa unor servicii eficiente de reintegrare post-instituționalizare su-

46 Raţ C. et colab., Participatory Assessment of the Social Situation of the Pata-Rat and Cantonului Area. Research report, 2012. Vezi: http://www.undp.ro/libraries/projects/75023_ UNDP-UBB_Research_Report_Participatory_Assessment_Para_rat_Cluj.pdf. Ultima accesare: aprilie 2017. 47 Alte surse bibliografice consultate sunt documentele realizate în cadrul proiectului Pata-Cluj, vezi: https://issuu.com/pata-cluj2. Ultima accesare: aprilie 2017.

I. Antal, Á. Dávid-Kacsó, G. Tonk, J. Adorjáni, O. B. Lăcătuș, M. E. Ghițiu

prapuse unui context economic și social instabil au condus ca în final mulți tineri adulți să se stabilească în această zonă. Locuirea în sine în zona Pata Rât cauzează în multe situații experiențe de discriminare și dificultăți în exercitarea efectivă a dreptului la educație, sănătate, locuire, identitate, acces la piaţa forţei de muncă, la servicii de sprijin a fiecărui copil din Pata Rât.

Consultările comunitare privind nevoile de locuire Consultările comunitare realizate în cele patru comunităţi din Pata Rât, care au avut loc în perioada 2012-2014,48 au constituit baza proiectului PataCluj. În cadrul consultărilor s-au relevat următoarele nevoi legate de locuirea adecvată: – Integrare spaţială: majoritatea oamenilor care stau la Pata Rât şiau exprimat dorinţa de a locui în zone integrate ale oraşului, împreună cu populaţia majoritară; – Locuință decentă, cu acces la serviciile publice (acces la utilităţi, transport în comun); – Locuire în condiţii de siguranţă; – Proximitatea şcolilor, a serviciilor de sănătate şi a locurilor de muncă; – Mutarea din Pata Rât trebuie să se bazeze doar pe opţiunea proprie a familiilor – eliminarea altor „mutări” de tip evacuare al populaţiei din Pata Rât; – Existența opţiunii de locuire în mediul rural; – Sprijin în vederea asigurării mijloacelor de susţinere a noilor locuinţe, inclusiv nevoie de servicii de ocupare; – Sprijin în vederea dezvoltării bunelor relaţii cu vecinii din populaţia majoritară.

48 Consultările au fost realizate de Júlia Adorjáni și Olimpiu Bela Lăcătuș. Vezi informaţii despre proiectul la care se face referire: http://patacluj.ro/pentru-comunitatea-clujeana/studii/. Ultima accesare: aprilie 2017.

Procesul de elaborare a sistemului de accesare a locuințelor sociale Pata-Cluj

După începerea implementării componentei de locuire în cadrul proiectului Pata-Cluj s-a organizat o consultare în mod expres pentru comunitatea din Rampă (aprilie 2016, Unitatea Mobilă din Pata Rât) privind nevoile de locuire ale acestei comunităţi. Consultarea a relevat însă faptul că tipul de intervenţie propus în cadrul proiectului Pata-Cluj – care se bazează pe intervenţia la nivel familial şi locuire în apartamente individuale – nu corespunde nevoilor lor familiale şi comunitare. În vreme ce proiectul Pata-Cluj are în vedere desegregarea, incluziunea socială şi teritorială a familiilor din Pata Rât în populaţia majoritară, având ca bază un plan de intervenţie/sprijin care vizează familia ca „unitate de intervenţie”, opţiunea exprimată de familiile din Rampă (cca. 25 familii, toate înrudite între ele) a fost de a se muta împreună şi în acelaşi timp. Resursa cea mai importantă pentru aceste familii o constituie relaţiile din cadrul familiei lărgite, care sunt considerate în acest caz mai valoroase decât orice sprijin venit din exterior. Consultările au relevat nevoia pentru o intervenţie participativă adaptată nevoilor specifice ale acestui grup, care să ia atent în considerare practicile de întrajutorare existente în această comunitate.

IV. 2. Metodologia elaborării criteriilor de accesare a locuinţelor sociale Pata-Cluj

Metodologia elaborării criteriilor de accesare a locuinţelor sociale Pata-Cluj a avut trei etape distincte.

•E tapa I. Identificarea nevoilor legate de locuire înainte şi după mutarea familiilor, analiza focus-grupurilor49 Pentru a putea planifica măsurile de asistenţă necesare pregătirii familiilor, cum ar fi mutarea şi cele necesare după mutarea familiilor beneficiare în 49 Focus grupurile au fost conduse de membrii echipei de locuire din cadrul proiectului Pata-Cluj, de cercetători din cadrul UBB, Facultatea de Sociologie și Asistență Socială implicați în procesul de elaborarea criteriilor (Imola Antal, Ágnes-Dávid Kacsó, Maria Roth) și arhitectul Cătălin Berescu.

I. Antal, Á. Dávid-Kacsó, G. Tonk, J. Adorjáni, O. B. Lăcătuș, M. E. Ghițiu

locuinţele sociale, prin metoda focus-grupului s-au colectat informaţii cu privire la opinia membrilor comunităţilor din Pata Rât în ceea ce priveşte nevoile de sprijin pe care membrii comunităţii le presupun a fi necesare fie înainte, fie după mutare. Focus-grupul, ca metodă de adunare de date, a fost aleasă de echipa de cercetare. S-au realizat în total opt focus-grupuri (trei în comunitatea Dallas, trei în Cantonului şi două în Coastei) având ca temă formele de sprijin percepute necesare de membrii comunităţilor amintite pentru ca mutarea în noile locuinţe să fie o opţiune realizabilă pentru aceştia. Focus-grupurile au fost realizate cu scopul de a identifica în rândul popu laţiei: (I) nevoile generate de posibilitatea părăsirii comunităţii, a mutării în noile locuinţe şi a susţinerii acestor locuinţe, (II) cuantumul cheltuielilor considerate ca fiind „suportabile” pentru familiile mutate, (III) tipul de locuinţe pe care le-ar considera acceptabile. În organizarea focus-grupurilor s-a ţinut cont în primul rând de specificul comunităţilor. Cele trei comunităţi (Dallas, Coastei şi Cantonului) având caracteristicile, problemele, nevoile proprii, am ales să organizăm focus-grupuri în fiecare comunitate. Deoarece am dorit ca participanţii la focus-grup să reprezinte grupuri cât mai omogene, am ales să separăm grupurile pe bază de gen şi poziţie de putere, pentru a crea astfel un model de discuţii în care părerile femeilor să fie exprimate deschis, acestea prezentând pentru noi acelaşi interes ca cele ale bărbaţilor. Am preferat organizarea unui grup separat cu liderii comunităţilor, considerându-i mai informaţi şi mai vocali, nedorindu-ne ca ei să îi inhibe în exprimare pe ceilalţi membrii ai grupurilor de cercetare. Focus-grupurile care au avut loc: - Un focus-grup pentru femei (7 participanţi) şi unul pentru bărbaţi (4 participanţi) în comunitatea Coastei; - Un focus-grup pentru femei (10 participanți), unul pentru bărbaţi (6 participanţi) şi unul pentru lideri (3 participanţi) în comunitatea Cantonului; - Un focus grup pentru femei (9 participanți), unul pentru bărbaţi (7 participanți) şi unul pentru lideri (2 participanți) în comunitatea Dallas.

Procesul de elaborare a sistemului de accesare a locuințelor sociale Pata-Cluj

Rezultatele focus-grupurilor I. Nevoile de suport înainte de mutare În ceea ce priveşte această categorie de nevoi, participanţii au amintit nevoia de cărţi de identitate şi certificate de naştere, loc de muncă, venit, şcoală, grădiniţă, asistenţă medicală, şi au subliniat nevoia de asistare a familiilor în satisfacerea nevoilor enumerate. Concret, a fost amintită nevoia de asistenţă în: 1. Găsirea unui loc de muncă; 2. Creşterea copilului/asistenţă şi suport pentru mame (asistenţă oferită acasă în domeniile: educaţie pentru sănătate, program zilnic pentru copii, îngrijire adecvată, practici parentale); 3. Supravegherea copiilor în situaţia în care mama se angajează; 4. Prevenirea utilizării drogurilor sau găsirea unei forme de intervenţii pentru familii în care există probleme de abuz de substanţe, abandon şcolar, probleme comportamentale. II. Nevoile de suport după mutare 1. Oferirea suportului în vederea dezvoltării bunelor relaţii cu vecini şi cu comunitatea în care se va muta familia – aceasta poate implica munca cu vecinătatea sau/şi munca cu familiile. „O să avem probleme cu oamenii de acolo. Că suntem mai bruni...” (Doamnă participantă la focus-grup) „Trebuie să ne schimbăm părerile pe care le-am avut aici...” (Doamnă participantă la focus-grup) 2. Sprijin pentru instalarea în locuinţă: „Ajutor de scurtă durată: dacă sunt fonduri, un dulap, un pat, o lingură...” (Domn participant la focus-grup)

I. Antal, Á. Dávid-Kacsó, G. Tonk, J. Adorjáni, O. B. Lăcătuș, M. E. Ghițiu

3. Sprijin în privinţa plăţii cheltuielilor. Mai mulţi vorbitori s-au arătat preocupaţi de găsirea resurselor financiare pentru plata utilităţilor şi a chiriei: „Dacă nu-şi poate plăti cheltuielile, ar trebui sprijinit o dată, de două ori să şi le plătească.” (Domn participant la focus-grup, lider) „Cheltuielile să fie corelate cu veniturile.” (Doamnă participantă la focus-grup) 4. Sprijin în vederea dobândirii diferitelor transferuri ale beneficiilor sociale pentru cei care se vor muta în Apahida: „Cei care se vor muta în Apahida o să-şi piardă cantina şi asistenţa socială (ajutorul social – n.n.). Va trebui să-i ajutaţi să-şi depună din nou dosarul.” (Domn participant la focus-grup, lider) 5. Servicii de ocupare a forței de muncă: „Pe cei care sunt pe asistenţă socială va trebui să-i ajutaţi să-şi găsească un loc de muncă, altfel nu vor reuşi să-şi plătească cheltuielile.” (Domn participant la focus-grup, lider) „Eu lucrez aici în reciclare, vă daţi seama, dacă m-aş muta în oraş, ar trebui să-mi caut altundeva de lucru, undeva ca să fie cât de cât în oraş.” (Domn participant la focus-grup, lider) „Să ştiţi că nu-s răi băieţii de la noi... sunt meseriaşi buni, ar fi un avantaj pentru ei să se mute, că ar fi mai aproape de zona de lucru. Îs foarte căutaţi ca şi meseriaşi, doar că e distanţa…” (Domn participant la focus-grup, lider) 6. Transport pentru angajaţi şi pentru copii, în cazul în care distanţa între locuinţă şi loc de muncă/şcoală este mare: „Cei care au loc de muncă în Cluj ar dori să se mute în oraş sau să li se rezolve transportul.” (Domn participant la focus-grup)

Procesul de elaborare a sistemului de accesare a locuințelor sociale Pata-Cluj

7. Servicii de tip afterschool (meditaţii şi alte activităţi) pentru şcolari: „Eu aş dori să lucrez, da’ nu pot, pentru că am o fetiţă pe care o duc la şcoală, în clasa 0, ea termină la 11.30, trebuie să mă duc după ea. Eu aş lucra, dar nu pot, pentru că nu pot să las nici copilul singur.” (Doamnă participantă la focus-grup) „Afterschool cu program prelungit – cred că sunt mai multe persoane care ar avea nevoie.” (Doamnă participantă la focus-grup) „După ore să existe un centru de activităţi pentru copii, la mulţi le place dansul şi de-astea. Să ştiţi că le-ar trage de la multe.” (Domn participant la focus-grup) „Ore suplimentare de învăţătură, de intrare în societate, copiii noştri încă mulţi sunt care nu ştiu să respecte un om în oraş.” (Doamnă participantă la focus-grup) „Ar trebui ceva program pentru tineret, ca ei să aibă o ocupaţie.” (Domn participant la focus-grup) 8. Asistenţă în supravegherea copiilor în cazul în care mama se angajează: „Flexibilizarea programului pentru femei care îşi duc copii la şcoală.” (Domn participant la focus-grup) „Ar trebui o creşă unde să-mi las copilul în siguranţă.” (Doamnă participantă la focus-grup) „Grădiniţa să fie aproape de casă.” (Doamnă participantă la focus-grup) 9. Sprijin în transferarea copiilor din şcolile/grădiniţele vechi în şcolile noi, care sunt în vecinătatea locuinţelor: „Eu aş căuta şcoala aferentă blocului şi aş transfera copii la şcoala aceasta din apropiere ca să poate să meargă şi singuri, ca eu şi mama lor să putem merge la muncă. Încă nu s-a terminat problema cu discriminările. M-aş duce, aş încerca să rezolv pe cont propriu, însă probabil aş întâmpina iarăşi problema cu discriminările şi o să am nevoie de ajutor.” (Domn participant la focus-grup)

I. Antal, Á. Dávid-Kacsó, G. Tonk, J. Adorjáni, O. B. Lăcătuș, M. E. Ghițiu

10. Nevoi privind sănătatea – ca şi consecinţă a condiţiilor extrem de nocive, există foarte multe probleme de sănătate, fiind accentuată nevoia serviciilor medicale şi psihologice: „Am fost de șapte ori internată din cauza la rampă şi aer. Nepotul meu de patru ani foloseşte aerosol din cauză că a stat câtva timp cu mine. Copilul are domiciliul la mine. Dar nu am cum să-l ţin aici.” (Doamnă participantă la focus-grup) „Eu după ce ne-au mutat aici, două luni nu am ieşit din casă, aşa de şocată eram de unde ne-au adus. N-am vrut să ies şi mi-a căzut tot părul din cap. Mi-a căzut o pungă de păr, am rămas cheală pur şi simplu.” (Doamnă participantă la focus-grup) „Sunt bolnav de inimă, medicamentele mă costă patru sute de lei pe lună. Dacă nu le iau, mor.” (Domn participant la focus-grup) 11. Sprijin psihologic pentru copii cu probleme de adicţie şi/sau cu tulburări comportamentale, cei care sunt în situație de risc de abandon şcolar: „De o consiliere, aici sus mulţi înjură, mulţi dintre copii noştri vorbesc urât, mulţi fac ce nu trebuie: fumează, se droghează, fac ce nu trebuie noaptea, ţi-e frică să ieşi după ora opt aici, că mulţi sunt care te lovesc...” (Doamnă participantă la focus-grup) „Nu te poţi baza pe mulţi copii aici în colonie, dacă eu las nişte lemne afară, le fură, le vinde la altul ca să-şi cumpere ţigări la bucată. Sau pun banii ca fiecare dintre ei să-şi cumpere droguri. Dar să ştiţi că de când ne-au mutat aici s-au întâmplat toate lucrurile acestea.” (Doamnă participantă la focus-grup) „Mulţi copii ar avea nevoie de un psiholog. Copiii fug de la ore, fug de la şcoală.” (Doamnă participantă la focus-grup) 12. Monitorizarea şi supravegherea familiilor: Monitorizarea familiilor şi instruirea lor sunt două categorii de nevoi care au fost identificate doar de lideri pentru restul persoanelor din comunitate. Din perspectiva liderilor, intervenția altor

Procesul de elaborare a sistemului de accesare a locuințelor sociale Pata-Cluj

instituții sau a statului în viețile oamenilor din comunitate pentru a le regla comportamentele, precum și propria lor interferență, par să fie normale. Aceștia justifică exercitarea controlului prin lipsa unor abilităţi şi în interesul familiilor: „Sunt mulţi care nu ştiu cum să îngrijească o locuinţă pentru simplul fapt că nu au avut niciodată o locuinţă, au stat ba în locuinţe părăsite sau improvizate – aş lăsa pe ei să facă, dar i-aş supraveghea. O dată pe lună, cum eşti, ce faci, ce s-a stricat, ce ai reparat, îţi mai dau o săptămână.” (Domn participant la focus-grup, lider) „Ar trebui să faceţi anchete neanunţate.” (Domn participant la focus-grup, lider) „Ar trebui să se aleagă un şef de scară, dintre cei noi mutați, care este respectat, dar care îi cunoaşte.” (Domn participant la focusgrup, lider) 13. Instruirea în vederea însuşirii anumitor conduite (de ex. „să dea bună ziua”) şi cu scopul respectării regulilor din comunitatea de locatari („respectarea orelor de linişte”, fără scandaluri, cheltuieli la zi, autogospodărire în locuinţe, întreţinerea corespunzătoare a locuinţelor). III. Chiria şi cheltuielile Majoritatea participanţilor şi-au exprimat dorinţa de a avea chirie şi cheltuieli accesibile, sumele de 50-60 lei apar cel mai frecvent ca şi propuneri. Apare în mai multe grupuri ideea diferenţierii chiriei în funcţie de venituri şi nevoia de a plăti fiecare în funcţie de cât consumă. „Să fie cheltuielile contorizate separat, să nu fie comune. Fiecare să aibă ceas de apă, ceas de curent, etc.” (Doamnă participantă la focus-grup) „Chiria: fiecare după venit: să se calculeze după salariu, după pensie. 50-60 lei ar fi perfect, pentru cei care au venit mai mare, să fie mai mare. Cu ajutor social un 20 lei ar fi de ajuns.” (Domn participant la focus-grup)

I. Antal, Á. Dávid-Kacsó, G. Tonk, J. Adorjáni, O. B. Lăcătuș, M. E. Ghițiu

Apare inclusiv diferenţierea chiriei între Cluj şi Apahida: „La Cluj 50-60 lei, cam aşa sunt chiriile sociale în Cluj, iar la Apahida mai puţin că este la ţară, doar nu vreţi să fie chiria la fel în Cluj şi în Apahida.” (Domn participant la focus-grup, lider) IV. Tipuri de locuinţă Majoritatea participanţilor şi-au exprimat dorinţa de a locui în zone răspândite ale oraşului, împreună cu populaţia majoritară, cu mici excepţii. „Vrem să fim împrăştiaţi, se strică copiii dacă suntem adunaţi aşa.” (Domn participant la focus-grup) „Eu nu aş vrea să fiu cu nimeni de aici.” (Domn participant la focus-grup) „Cred că există familii care şi-ar dori să stea mai multe familii unde sunt mai mulţi fraţi, dar eu nu. M-am săturat. Suntem şi familii care am dori să ne descurcăm pe cont propriu.” (Domn participant la focus-grup) Excepţiile au fost unele persoane în vârstă sau cei care nu au loc de muncă, ei în general ar dori să plece cu familia lărgită: copii adulţi şi familia acestora. „O persoană ar fi bine totuşi să fie lângă mine. Fiică-mea stă lângă mine, dacă am o farfurie de mâncare, împărţim.” (Doamnă participantă la focus-grup) Structura preferată a locuinţelor reflectă aceste preferinţe: participanţii la focus-grupuri au optat pentru locuinţe concepute pentru familii cu treipatru copii, cu structura living și bucătărie, un dormitor părinţi, câte o cameră pentru copiii de acelaşi sex, camere decomandate, „cu uşă” (doamnă participantă la focus-grup), baie. Se accentuează importanţa aplicării unui standard decent pentru viitoarele locuinţe: „Să facă să nu fie ca aici. Dacă e strâmtoare, după ce ies de aici?” (Doamnă participantă la focus-grup)

Procesul de elaborare a sistemului de accesare a locuințelor sociale Pata-Cluj

Un alt subiect legat de condiţiile de locuit se leagă de neliniştea şi suspiciunile faţă de membrii celorlaltor comunităţi, participanţii optând pentru a avea vecini din aceeaşi comunitate („Nu o să fie niciodată înţelegere între cei din Dallas, Rampă şi Cantonului” – doamnă participantă la focus-grup; „Nu în grup [să ne mutăm – n.n.], că după aia începe zemuiala” – doamnă participantă la focus-grup).

Concluzii Conţinuturile focus-grupurilor reflectă dorinţa participanţilor de a-şi îmbunătăţi condiţiile de locuit, dar şi anxietatea lor privind succesul unui astfel de proiect. Am constatat, deci, ambivalenţa membrilor comunităţii din Pata Rât legată de mutarea din zona respectivă. Pe de o parte, în privinţa posibilităţii mutării participanţii văd o şansă de îmbunătăţire a condiţiilor de trai („Va fi mai rentabil, mai frumos pentru copii” – doamnă participantă la focus-grup), însă pe de altă parte îşi exprimă și anxietatea faţă de schimbarea condiţiilor deja cunoscute şi suspiciunea faţă de schimbarea oferită, care este rezultatul experienţelor neplăcute din trecut. Se menţionează frecvent nevoia de garanţii privind perioada suficient de lungă a contractului, dorinţa supremă fiind dobândirea, în timp, a proprietăţii acesteia. Caracterul temporal al contractului, mai ales incertitudinea referitoare la durata acestuia reduce atractivitatea acestei soluţii. În ceea ce priveşte opinia participanţilor legat de nevoile familiilor înainte şi după mutare, acestea sunt asemănătoare celor descrise în literatura de specialitate:50 sprijin pentru instalarea în locuinţă, plata cheltuielilor, obţinerea documentelor personale în vederea dobândirii diferitelor transferuri sociale, obţinerea unui loc de muncă, oferirea suportului în managementul relaţiilor cu proprietarii şi vecinii etc. Serviciile preferate se referă în primul rând la asistenţă materială şi instrumentală legată de susţinerea locuinţei (subvenţie la cheltuieli, înscrierea copiilor la şcoală etc.), nevoile emoţionale şi preferinţa de sprijin în satisfacerea acestora sunt amintite doar în cazul 50 Busch-Geertsema, V., Housing First Europe. Results of a European Social Experimentation Project. Loc. cit.

I. Antal, Á. Dávid-Kacsó, G. Tonk, J. Adorjáni, O. B. Lăcătuș, M. E. Ghițiu

copiilor, dar foarte rar în cazul adulţilor, cu toate că participanţii la grupuri şi-au exprimat anxietăţile legate de schimbările presupuse de integrarea într-o comunitate nouă, majoritară. În ceea ce priveşte diferenţele între comunităţi, în grupurile cu participanţi din Dallas s-au exprimat mai multe nevoi legate de venit şi loc de muncă, grupurile cu participanţi din Coastei au exprimat mai mult îngrijorări legate de copii, iar în Cantonului ideea de a primi sprijin a fost destul de străină tendinței grupului şi sugerată mai mult din exterior, dar şi din partea celorlalţi membri ai comunităţii (cu excepţia liderilor). Membrii celor trei comunităţi din Pata Rât sunt suspicioşi unii faţă de alţii, persoanele aparţinând uneia nedorind să aibă în vecinătatea imediată persoane din celelalte două comunități. Contrar aşteptărilor, majoritatea familiilor tinere, cu copii minori, ar prefera să se mute singuri, numai cu familia nucleară, în timp ce o parte a persoanelor mai în vârstă, cu copii adulţi, ar prefera să se mute cu copiii lor. Posibilitatea de a se muta este văzută frecvent ca o cale de evadare dintr-un mediu extrem de toxic şi violent, chiar cu preţul pierderii unei comunităţii care poate avea, în anumite cazuri, efect protectiv. Legat de locuinţe, dincolo de structura preferată, se fac referiri la calitatea acestora, punându-se un accent deosebit pe importanţa respectării unor standarde decente.

•E tapa II. Consultările comunităţilor din zona Pata Rât privind sistemul de accesare a locuinţelor sociale Pata-Cluj

Alegerea metodei de consultare Având în vedere abordarea participativă cu care proiectul Pata-Cluj implementează intervenţiile în comunitate, alegerea însăşi a metodei de consultare a constituit un interes aparte pe parcursul procesului. Astfel, s-au organizat întâlniri de informare şi consultare cu comunităţile privind sistemul de accesare a locuinţelor sociale Pata-Cluj unde s-a discutat inclusiv tema modalităţii de colectare a opiniilor populaţiei din zona Pata Rât privind criteriile de accesare a locuinţelor din cadrul proiectului. Metoda chestionarului a fost aleasă în urma cererii exprimate de către membrii comunităţii

Procesul de elaborare a sistemului de accesare a locuințelor sociale Pata-Cluj

(consultarea organizată la Căsuţa Verde din Dallas în aprilie 2016). Raţiunea de a conduce o micro-cercetare pe bază de chestionar, aplicat la toate gospodăriile din comunităţile Coastei, Cantonului şi Dallas, completat de un membru adult al gospodăriei este de a asigura exprimarea opţiunilor tuturor membrilor comunităţilor indiferent de poziţia lor în comunitate. Criteriile de eligibilitate şi de selecţie au fost culese în comunitate, prin vizită în fiecare gospodărie. Propunerile de criterii astfel adunate au fost clasificate în subcategorii, iar pe urmă în categorii.

Consultarea comunităţilor privind criteriile de accesare a locuinţelor sociale Pata-Cluj prin aplicarea chestionarului51 Criteriile de eligibilitate şi de selecţie au fost adunate în comunitate mergând din uşă în ușă. Criteriile adunate au fost clasificate în subcategorii care au fost grupate, la rândul lor, în categorii. Prezentarea populaţiei de cercetare Numărul de familii întrebate a fost de 219. Eșantionarea s-a făcut conform cu procentajele reieșite în urma cercetării anterioare UNDP, desfășurate de Raț și colab.52 Distribuţia răspunsurilor în cele 3 comunităţi Comunitatea

Nr. criterii adunate 393

Procente

Coastei

161

20,64%

21,08%

Dallas

226

28,97%

29,15%

Total

780

100,00%

223

100,00%

Cantonului

50,38%

Nr. familii în comunitate* 111

Procente 49,78%

*Conform cercetării UNDP

51 Cercetarea a fost realizată de echipa de locuire din cadrul proiectului Pata-Cluj. 52 Raţ C. et colab., Participatory Assessment of the Social Situation of the Pata-Rat and Cantonului Area. Loc. cit.

I. Antal, Á. Dávid-Kacsó, G. Tonk, J. Adorjáni, O. B. Lăcătuș, M. E. Ghițiu

Prezentarea criteriilor Criteriile adunate pornind de la propunerile persoanelor din comunitate pot fi împărțite în criterii de sustenabilitate a locuințelor (cu șanse mai mari pentru familiile cu mai multe resurse, care își pot menține o locuință) și criterii axate pe nevoi (cu șanse mai mari pentru cei care au cea mai mare nevoie de locuință). Criteriile de selecţie Tabelul nr. 1. Categoriile reieșite din alegerea membrilor comunității rome din Pata Rât Nr. alegeri

Tip criterii

Criterii

Nr. alegeri

Nevoi

Familie

124

Nevoi

Situaţia locativă

Nevoi

Sănătate

Nevoi

Venit mic

Nevoi

Acte

Total

176

Tip

Criterii

Resurse

Acte

Resurse

Comportament prosocial

Resurse

Educaţia copiilor

Resurse

Familie

Resurse

De încredere

Resurse

Îngrijirea copiilor și a persoanelor dependente

Resurse

Sănătate

Resurse

Familia are venituri –

206

Total

599

110

Procesul de elaborare a sistemului de accesare a locuințelor sociale Pata-Cluj

Criteriile au fost grupate în categorii: Tabelul nr. 2. Criteriile bazate pe sustenabilitate/resurse pe categorii Categorii Acte

Comportament pro-social

Educaţia copiilor

Familie

Atitudine civică

Nr. alegeri Criterii pe categorii 17

124

Nr. alegeri

Au buletin de Cluj Au acte în regulă (certificat de căsătorie, de naştere)

12 5

Păstrează liniştea/ Nu fac scandal

Respectă regulile Oameni corecţi, respectă pe alţii Integraţi, implicaţi în comunitate Nu vorbesc vulgar Nu sunt agresivi Buni vecini Nu distrug bunuri Nu au comportament infracţional/ cazier Nu fură

27 15 12 6 4 4 3 2

Copiii merg la școală Copiii merg la grădiniţă Frecvenţa la şcoală Părinţii sunt şi ei educaţi

48 11 4 3

Au grijă de copii Nu au mai mult de 2-3 copii Familie din maxim 6 membri Plătesc chiria şi cheltuielile Au contract Plata taxelor către stat Sunt de încredere, sprijină pe ceilalți din comunitate

6 1 1 55 2 2 1

I. Antal, Á. Dávid-Kacsó, G. Tonk, J. Adorjáni, O. B. Lăcătuș, M. E. Ghițiu

Categorii Îngrijirea spaţiului

Promovarea sănătății

Venit

Nr. alegeri Criterii pe categorii 110

206

Nr. alegeri

Se îngrijesc, sunt curaţi

Respectă curăţenia în locuinţă şi în spaţii comune Au grijă de locuinţă Sunt ordonaţi Au mai stat la oraş

32 13 2 1

Fără probleme cu alcoolul

Fără probleme de droguri Cu discernământ Capacitate de control emoțional

3 1 1

Venit stabil Loc de muncă Să muncească/să fie harnici Vechime Ambii adulți din familie să fie angajaţi

599

91 99 12 3 1 206

Datele din tabel arată că membrii comunității au acordat importanță mare existenței veniturilor și a locului de muncă ale membrilor familiilor care primesc locuință (205 alegeri), accentuând în acest fel importanța sustenabilității acestora. Categoria a doua ca importanță s-a referit la capacitatea familiei de a se integra într-o comunitate, regăsită sub titlul de „comportament pro-social, non-agresiv”. Comportamentele enumerate în această categorie au fost considerate importante de 124 respondenți. Categoria a treia ca importanță (pe baza numărului alegerilor – 110) s-a dovedit a fi capacitatea unei familii de a întreține o locuință (comportamentele enumerate au fost grupate sub titlul „îngrijirea spațiului”). Aceste categorii au fost urmate de preocuparea pentru educarea copiilor, respectiv pentru plata la zi a obligațiilor și datoriilor. Din toate acestea rezultă că membrii comunității sunt conștienți de resursele necesare pentru menținerea pe termen lung a locuințelor și pentru integrarea în comunitatea majoritară și – cel puțin la nivel declarativ – susțin mutarea familiilor care sunt considerate de comu-

Procesul de elaborare a sistemului de accesare a locuințelor sociale Pata-Cluj

nitate ca fiind pregătite pentru acest pas. Pe de altă parte, paralel, apare și ideea acordului de sprijin pentru cei mai nevoiași, criteriile legate de acest aspect fiind prezentate în Tabelul nr. 3. Tabelul nr. 3. Criteriile bazate pe nevoi Acte

Familie

Situaţia locativă

Sănătatea/boala în familie

Venit mic

Total

Cei care nu au buletin de Cluj

Cei cu buletin provizoriu

Cu copii

Căsătoriţi

Mame singure

Tineri cu familie

Fără rude apropiate

Care cresc copii orfani

Familie unită

Nu au/nu au avut locuinţă personală

Nu au unde sta

Au o „situație proastă”

Nu au avut locuinţă socială

Care stau de mult în colonia Pata Rât („Anii de când stă”)

Toxicitate

Nu au pământ

Existența unui „adult bolnav”

Existența unei persoane adulte cu „handicap”

Copil cu handicap în familie

Copil bolnav în familie

Ajutor social, VMG

Venit mic

Condiţii proaste

Familii numeroase, „trăiesc multe împreună”

176

I. Antal, Á. Dávid-Kacsó, G. Tonk, J. Adorjáni, O. B. Lăcătuș, M. E. Ghițiu

Numărul persoanelor care au amintit și lipsa de resurse printre criteriile pentru care o familie să fie eligibilă pentru a primi o locuință este mai redusă decât numărul celor care au accentuat existența resurselor printre criteriile de selecție. Categoriile de nevoi considerate adecvate pentru a constitui criterii pentru obținerea locuințelor au fost în primul rând cele legate de caracteristicile familiale (78 mențiuni) și în primul rând cele legate de existența copiilor (66). A doua categorie de nevoi a fost legată de condițiile de locuit (35), membrii comunității considerând că cei care stau în condițiile cele mai improprii să aibă prioritate în obținerea noilor locuințe. A treia categorie cel mai frecvent amintită a fost cea legată de existența în familie a persoanelor cu dizabilități (28). În concluzie, putem sublinia faptul că propunerile membrilor comunității pentru criteriile de accesare a locuințelor reflectă paradigma resurse versus nevoi, caracteristică politicilor housing ready, părerea conform căreia a fi pregătit pentru schimbare („readiness”) înseamnă, dincolo de nevoia resimțită de schimbare, și încrederea în propriile abilități de a face față noii situații, și nu capacitatea propriu-zisă de a-i face față acesteia.53 Se conturează, în consecință, rolul profesioniștilor în această etapă a proiectului: pe de o parte să ofere sprijin în autoevaluarea potențialilor beneficiari și în alegerea domeniilor unde este nevoie de îmbunătățirea abilităților, iar pe de altă parte să contribuie la dezvoltarea capacităților concrete ale beneficiarilor vizavi de a face față cerințelor situațiilor noi – inevitabile în cazul schimbării unui anturaj obișnuit.54

53 Cohen, M.–Anthony, W.–Farkas, M, Assessing and Developing Readiness for Psychiatric Rehabilitation. Psychiatric Services, 1997, 48 (5). 54 Cohen, M.–Mynks, D. (eds)., Compendium of Activities for Assessing and Developing Readiness. Boston: Boston University Centre for Psychiatric Rehabilitation, 1993.

Procesul de elaborare a sistemului de accesare a locuințelor sociale Pata-Cluj

Diferenţele dintre comunităţi

Cantonului procentaj

Coastei nr. alegeri

Coastei procentaj

Dallas nr. alegeri

Dallas procentaj

Nevoi

Familie

7,12

7,45

15,04

Sustenabilitate

Familie

1,27

1,86

0,88

Sustenabilitate

Buni platnici

6,87

11,80

6,19

Nevoi

Locuire

5,34

5,59

3,98

Sustenabilitate

Îngrijirea locuinței

13,23

18,01

11,50

Nevoi

Sănătate

3,82

3,73

3,10

Sustenabilitate

Acte

4,07

3,11

0,44

Sustenabilitate

Comportament pro-social

14,25

8,07

23,45

Nevoi

Evacuați

1,53

Sustenabilitate

Educație

6,11

11,18

5,31

Sustenabilitate

Venit

116

29,52

24,84

23,01

Sustenabilitate

Sănătate

1,27

0,62

0,88

Nevoi

VMG

4,33

3,73

4,87

Nevoi

Venit mic

1,27

0,00

1,33

Criterii

Categorii

Cantonului nr. alegeri

Tabelul nr. 4. Diferențe dintre comunități cu privire la importanța criteriilor

Total

393

0,00

161

0,00

226

I. Antal, Á. Dávid-Kacsó, G. Tonk, J. Adorjáni, O. B. Lăcătuș, M. E. Ghițiu

Figura nr. 1. Categoriile cele mai frecvent amintite în comunitatea Cantonului

Graficul de mai sus reprezintă criteriile cele mai frecvent amintite de membrii comunității Cantonului. În această comunitate existența veniturilor, comportamentul prosocial, neagresiv și îngrijirea spațiului locativ au fost criteriile cele mai frecvent amintite.

Figura nr. 2. Categoriile cele mai frecvent amintite în comunitatea Coastei

Procesul de elaborare a sistemului de accesare a locuințelor sociale Pata-Cluj

În comunitatea Coastei, ca și în Cantonului, existența veniturilor a fost considerată cel mai frecvent un criteriu important pentru obținerea unei locuințe. Acest criteriu a fost urmat de capacitatea de a îngriji spațiul locativ, de faptul că aspirantul este la zi cu plata cheltuielilor și de asigurarea educației copiilor. Ierarhia alegerilor reflectă caracteristicile specifice ale acestei comunități, membrii căreia trăiesc în locuințele modulare asigurate de Primărie după evacuarea lor de pe strada Coastei. Familiile din această zonă contribuie lunar la întreținerea locuințelor și în general valorizează educația copiilor.

Figura nr. 3. Categoriile cele mai frecvent amintite în comunitatea Dallas

Graficul de mai sus reprezintă criteriile cele mai frecvent amintite de membrii comunității Dallas. În această comunitate comportamentul nonagresiv și existența veniturilor au fost amintite aproape în aceeași proporție. Caracteristicile familiale și îngrijirea spațiului au fost celelalte criterii considerate importante de membrii acestei comunități. Comparând cele trei comunități, se remarcă faptul că existența veniturilor și îngrijirea spațiului au fost considerate criterii importante de către

I. Antal, Á. Dávid-Kacsó, G. Tonk, J. Adorjáni, O. B. Lăcătuș, M. E. Ghițiu

toate cele trei comunități. Comportamentul prosocial, non-agresiv a apărut în primele trei criterii în comunitățile Cantonului și Dallas. Caracteristicile familiale au fost amintite de peste 15% din respondenții din Dallas, iar plata cheltuielilor și asigurarea educației copiilor au fost printre cele mai frecvente criterii amintite în comunitatea Coastei.

• Etapa III. Elaborarea criteriilor de accesare de către echipa de locuire din cadrul proiectului Pata-Cluj55 și rolul grupului consultativ al actorilor sociali în proces În Pata Rât există numeroşi actori sociali care sunt implicaţi în diverse activităţi – de la acordarea unor servicii sociale şi educaţionale pe bază contractuală sau de voluntariat, până la activităţi de cercetare şi advocacy pentru promovarea drepturilor omului. Pe de altă parte există o anumită expertiză în rândul societăţii civile şi a instituţiilor publice care cuprind implicit în aria lor de interes şi situaţia excluziunii sociale ale comunităţilor din Pata Rât. Bazându-ne pe abordarea participativă a proiectului, au fost invitaţi să participe la procesul de dezvoltare a sistemului de accesare a locuinţelor sociale Pata-Cluj 29 persoane, reprezentanţi ai instituţiilor sau ale organizaţiilor neguvernamentale şi activişti sociali. Grupul consultativ care s-a format astfel din actorii sociali interesaţi de acest demers a contribuit cu expertiză la acest proces. În acest grup au intrat toţi cei care au fost de acord să ia parte de la început până la capăt sau doar în anumite faze ale procesului de dezvoltare a sistemului de accesare a locuinţelor sociale Pata-Cluj. Au existat însă şi critici în ceea ce priveşte demararea acestui proces consultativ, existând unii reprezentanţi ai societăţii civile care au considerat că implicarea actorilor sociali s-a întâmplat într-o fază mult prea târzie, ea reprezentând de fapt ori doar un act de tokenism, ori unul prin care promotorul proiectului doreşte să se eschiveze de sub responsabilitatea asumată de a dezvolta criteriile de accesare.

55 Membrii echipei de locuire din cadrul proiectului Pata-Cluj: Júlia Adorjáni, Alexandru Boguș, Ioana Bozan, Mălina Corcheș, Mária Dani, Lavinia Dobre, Izabella Kasza, Olimpiu Bela Lăcătuș, Vlad Mureșan, Adrian Răulea, Maria Stoleru, Anna Tamás, Gabriella Tonk.

Procesul de elaborare a sistemului de accesare a locuințelor sociale Pata-Cluj

Analiza datelor colectate din comunități (criteriile formulate de către membrii familiilor din comunitate) precum și rezultatele focus-grupurilor au fost prezentate atât membrilor echipei de locuire, cât și grupului consultativ, acestea constituind punctul de pornire pentru definitivarea criteriilor de eligibilitate și de selecție. Criteriile finale şi ponderea acestora au fost stabilite de echipa de locuire a proiectului în urma unor dezbateri repetate, pornind de la criteriile formulate de comunitate şi luând în considerare observaţiile grupului consultativ. Au avut loc trei module de întâlniri cu membrii echipei şi cu grupul consultativ pentru definitivarea criteriilor de eligibilitate şi de selecţie și pentru stabilirea ponderii fiecăruia dintre criterii şi pe corectarea problemelor ivite în cursul testării criteriilor. Comparând datele de cercetare privind alegerile comunităților din Pata Rât, ale echipei de locuire Pata-Cluj și cele ale grupului consultativ, se observă că veniturile și existența locului de muncă, acele criterii care au fost considerate ca fiind cele mai importante în rândul comunității, au fost menționate atât de majoritatea echipei cât și de grupul consultativ (în proporție de 90-100%) ca și principale criterii de evaluare. Cu toate că, atât în echipa proiectului, cât și în rândul grupului consultativ s-a pus problema echității sociale, considerându-se că aceste criterii îi favorizează pe cei mai integrați dintre membrii comunității care și-au interiorizat normele populației majoritare, alegerile acestora reflectă și ele punctul de vedere conform căruia în lipsa sprijinului financiar și social asigurat de instituțiile publice și private, familiile care se mută trebuie să fie capabile să se autosusțină în noile condiții. Cu toate acestea, în viziunea a 60% din membrii echipei de locuire, faptul că o familie dispune de un venit redus (obținut prin ajutor social, VMG) nu trebuie să-i scadă, ci, din contră, să-i crească șansele de a primi o locuință socială. Preluarea acestui criteriu a urmărit evitarea favorizării membrilor celor mai înstăriți ai comunității. Numărul copiilor a fost considerat un criteriu de bază atât de majoritatea stakeholderilor, cât și de membrii echipei, reprezentanții celor două categorii de specialiști considerându-l mai important decât comunitatea (care l-a menționat în procent de 30%, iar specialiștii în 75%). Lipsa rudelor apropiate a fost considerat un criteriu important de 75% din membrii echipei, dar nici comunitatea, nici grupul consultativ nu au considerat ca fiind

I. Antal, Á. Dávid-Kacsó, G. Tonk, J. Adorjáni, O. B. Lăcătuș, M. E. Ghițiu

un criteriu destul de important pentru a fi preluat. Următoarea categorie ca importanță conform alegerilor făcute de comunitate este întreținerea spațiului folosit de familie, dar criteriul de a fi „curați” a fost respins de grupul consultativ și de 60% din echipă, considerându-l un criteriu subiectiv și stigmatizant. În același timp, întreținerea spațiului locativ, considerată mai puțin importantă de comunitate (a fost amintit de 14%), a fost ales de 70% din membrii echipei și 90% din grupul consultativ. De acest aspect se leagă și importanța acordată criteriului legat de plata datoriilor și chiriilor, care a fost ales de 25% din comunitate, dar de peste 80% din specialiști de ambele categorii. Comportamentul non-agresiv a fost considerat important de aproximativ același procent din comunitate și membrii echipei (22-25%) și de 50% din grupul consultativ. Faptul că cineva nu a avut locuință personală nu a fost considerat un criteriu foarte important de comunitate (menționându-l doar 9%), însă grupul consultativ și membrii echipei de implementare l-au considerat un criteriu important în 60%, respectiv 75%. Școlarizarea copiilor ca și criteriu pentru obținerea locuinței a fost considerată un aspect mai puțin important de către comunitate (a fost amintită de 21%), însă atât membrii echipei, cât și grupul consultativ au considerat-o un criteriu important. Alegerile prezentate exprimă preocuparea specialiștilor pentru menținerea locuinței și ca atare sustenabilitatea proiectului (familiile să fie capabile să îngrijească spațiul locativ, să plătească cheltuielile) și pentru situația copiilor, punctând mai ferm școlarizarea copiilor decât comunitatea. Valorizarea educației se justifică prin faptul că principiul de pornire al intervenției este urmărirea bunăstării copilului. Utilizând punctajele obținute din datele adunate din comunitate și din rândul grupului consultativ, discutând categoriile cu alegeri foarte diferite de către cele trei grupuri implicate, au fost stabilite următoarele opţiuni pentru ponderea diferitelor categorii:

Procesul de elaborare a sistemului de accesare a locuințelor sociale Pata-Cluj

Tabelul nr. 5. Ponderea categoriilor din punctajul final, intervale stabilite de membrii echipei Categorii

Ponderea punctajelor pe categorii din punctajul total (din 100%)

Comportament pro-social, non-agresiv/ contribuţie la siguranţa comunitară

1-10%

Importanță acordată educaţiei

10-25%

Familia

10-30%

Administrarea resurselor (îngrijirea locuinţei, plata taxelor)

5-15%

Loc de muncă (cu contract de muncă, civil, de zilier, vechime)

10-25%

Venit sub venitul minim brut/membru familie (salarii mici, VMG, alocaţii, pensii, alte venituri)

10-30%

Situaţia locativă

3-20%

Condiţii speciale (pensionari, persoane cu dizabilităţi, victime ale violenței domestice, tineri din sistemul de protecție)

1-10%

Acte

Activism, capacitate de efort, rezilienţă familială

1-10%

Criteriile de evaluare ponderează nevoile cu resursele de care familia dispune, necesare pentru susţinerea unui trai într-o locuinţă socială integrată în societatea majoritară. Pe baza argumentelor prezentate mai sus, nevoile şi resursele sunt reprezentate într-o proporţie de 40%–60% în favoarea resurselor, sistemul încadrându-se astfel în politica housing ready.

I. Antal, Á. Dávid-Kacsó, G. Tonk, J. Adorjáni, O. B. Lăcătuș, M. E. Ghițiu

Testarea criteriilor: simularea evaluării familiilor Pentru a verifica instrumentul s-a simulat evaluarea pe un eșantion de 38 familii aflate în evidenţa managerilor de caz din cadrul proiectului Pata-Cluj. Eșantionarea a fost stratificată, primul nivel fiind reprezentat de comunitatea de apartenență, iar al doilea de caracteristicile familiale. În cadrul acestui al doilea nivel au fost alese familii de pe capetele opuse ale gradului de satisfacere a criteriilor de evaluare (din punctul de vedere al managerilor de caz): familii cu multe caracteristici valorizate prin aceste criterii (de ex. au loc de muncă, iar copiii lor merg la şcoală regulat), respectiv cu cele mai puține dintre aceste caracteristici (nu au copii, nu au loc de muncă etc.). Ca și o categorie aparte, au fost incluse familii care satisfac unele dintre condiţiile speciale: pensionari, care îngrijesc persoane cu dizabilităţi, familii în care adultul întreţinător al familiei este persoană cu dizabilitate sau un membru de familie a fost crescut în sistemul de protecţie al copilului.

Instrumentele de evaluare În paralel cu simularea evaluării familiilor s-a lucrat și la adaptarea culturală a chestionarelor utilizate pentru a măsura administrarea resurselor, abilităţile parentale, îngrijirea spaţiului şi locuinţei, rezilienţa familială şi anumite componente ale criteriului educaţie (implicarea părinţilor în educaţie şi stimularea cognitivă a copilului mic – criteriu adăugat în această fază a construirii instrumentului de evaluare). În adaptarea chestionarelor am pornit de la pachetul de instrumente folosite în protecţia copilului: HOME Inventory,56 Parenting Skills Asessment,57 Alabama Parenting Questionnaire Scale 58 şi Family Resilience Assessment 59. Adaptarea acestora s-a 56 Department of Health, Cox and Bentovim, The Family Assessment Pack of Questionnaires and Scales. London: TSO, 2000. 57 Reed, S.–Van Egeren, L.–McKelvey, L., 2009. Vezi: https://cerc.msu.edu/upload/documents/ PSA_FINAL.pdf. Ultima accesare: aprilie 2017. 58 Frick, P. J., 1991. Vezi: https://cyfar.org/sites/default/files/PsychometricsFiles/Parenting%20Questionnaire-Alabama%20(parents%20of%20children%206-18)_0.pdf. Ultima accesare: aprilie 2017. 59 Sixbey, M., 2005. Vezi: http://etd.fcla.edu/UF/UFE0012882/sixbey_m.pdf. Ultima accesare: aprilie 2017.

Procesul de elaborare a sistemului de accesare a locuințelor sociale Pata-Cluj

realizat în doi paşi. Adaptarea culturală a conţinutului chestionarelor s-a realizat cu ajutorul echipei de specialişti din cadrul proiectului (psihologi şi asistenţi sociali) care lucrează cu familiile din Pata Rât. În a doua etapă toate cele cinci chestionare au fost transcrise sub formă de grilă de observaţie care va fi completată de specialiştii evaluatori, în cadrul întâlnirilor cu familiile, în urma realizării unui interviu structurat cu familiile. Interviul semistructurat a fost realizat prin adaptarea instrumentului HOME Inventory şi a fost testat prin evaluarea a 14 familii aparținând unei alte comunități de romi marginalizate dintr-un județ învecinat. După simulare, anumite criterii au fost modificate de către echipa de implementare în cazul în care anumite categorii au fost dezavantajate, ajungându-se la consens prin metoda Delphi. De exemplu, s-a introdus scala de stimularea cognitivă a copiilor mici în capitolul educaţie, s-a introdus subcapitolul „persoane de vârstă pensionară care cresc copii”, s-a propus o scală de abilităţi parentale pentru studenţi, ca familiile care au studenţi în întreţinere să nu piardă aceste puncte etc.

Exemplu din evaluarea pe teren a unei familii (Fragment din raportul de evaluare redactat de experții evaluatori dr. Nicoleta Molnar și Ljubomir Petrov. Datele au fost modificate în așa fel încât să se respecte confidențialitatea datelor personale.) Familia este formată din patru membrii: mama, tata și doi copii în vârstă de 3,5 ani, respectiv 1,5 ani. Locuiesc într-o baracă improvizată, cumpărată spre marginea comunității. Tatăl în prezent angajat la o firmă, a fost instituționalizat în sistemul de protecție al copilului. Soția este casnică, ocupându-se de creșterea și educarea celor doi copii, în prezent fiind însărcinată. Familia s-a mutat în urmă cu câțiva ani din zona centrală a comunității, din cauza faptului că zona era infestată cu șobolani și au cumpărat baraca aflată spre marginea comunității, compusă dintr-o singură cameră, în suprafață de 20 mp. Toaleta este comună, aflată în exteriorul barăcii, confecționată din lemn și fiind folosită de ei și de membrii familiei extinse, care locuiesc în

I. Antal, Á. Dávid-Kacsó, G. Tonk, J. Adorjáni, O. B. Lăcătuș, M. E. Ghițiu

proximitate în alte trei barăci. Veniturile familiei provin din alocațiile copiilor, respectiv salarul soțului. Venitul soțului este modest, 1.400 lei salar net, din care se descurcă greu. Câteodată recurg la împrumuturi de la persoane din comunitate, împrumut care se returnează în termen de 30 de zile cu o dobândă considerabilă. Din declarația mamei, persoana resursă din comunitate care o ajută este sora ei. La prima din cele trei vizite efectuate la familie, am aflat datele despre structura familiei și am clarificat existența sau absența actelor depuse la dosarul pentru obținerea locuinței sociale. Camera în care locuiește familia are spațiile de locuire bine delimitate. Soba, respectiv zona de gătit este într-o zonă protejată a camerei, unde copii nu au acces și unde soția gătește. Camera este curată, la toate întâlnirile copiii au fost îmbrăcați cu haine curate, potrivite anotimpului. În cameră sunt covoare pe jos, și spațiul era aerisit. Pe parcursul interviurilor realizate cu ocazia celor trei întâlniri a rezultat faptul că atât părinții cât și copiii sunt înscriși la medic de familie, la care apelează în situația unor probleme de sănătate sau pentru profilaxie în cadrul programelor de vaccinare a copiilor. Fetița de trei ani și jumătate frecventează cu regularitate centrul de zi, rămânând acasă doar în situația în care sunt probleme de sănătate. La a doua întâlnire am aflat că mama a fost cu fetița mică la medicul de familie. Mama folosește pentru copilul mic scutece de unică folosință. Mobilierul este format dintr-un dulap mare unde sunt hainele părinților și copiilor. Fetița de 3,5 ani care este înscrisă la centrul de zi, este transportată zilnic spre și către centru printr-un proiect al primăriei. Mama este în permanență cu fetița cea mică. Copiii sunt lăsați foarte rar în grija altor persoane. Sunt folosite unele metode de disciplinare pentru fetita de 3,5 ani, descrise de părinți în felul următor: „O punem pe genunchi, strigăm la ea, sau o vreme nu o lăsăm să se joace.” Tatăl a crescut într-un centru de plasament, mama biologică locuind actualmente în aceeași comunitate, în proximitatea barăcii, într-o altă baracă improvizată, fără să i se ceară sau să i se ofere ajutor financiar sau de altă natură. Familia este primitoare, pe parcursul întâlnirilor răspunzând deschis la toate întrebările. Ambii părinți au fost activi în a comunica aspecte legate de situația familială. Deși deschiși și comunicativi, tatăl ține legătura cu

Procesul de elaborare a sistemului de accesare a locuințelor sociale Pata-Cluj

puține persoane din comunitate, mama având mai multe legături sociale. Fetița de trei ani și jumătate are mai puține prietene, în special verișoare, părinții cunoscând prietenii ei. Din declarațiile părinților reiese că baraca a fost cumpărată pentru a răspunde mai ales nevoilor copiilor privind igiena și aspecte de siguranță. În locuința anterioară existau șobolani în mediul în care locuiau, deseori tatăl fiind cel care și noaptea supraveghea cu lumina aprinsă copii, ca să nu fie atacați de șobolani. Referitor la planurile de mutare în situația când ar primi o locuință, părinții declară că încă nu au făcut planuri, nefiind încrezători în această posibilitate, dar totuși opțiunea locuinței sociale este mediul rural, după care a doua opțiune este municipiul în perspectiva unor costuri de întreținere mai reduse.

I. Antal, Á. Dávid-Kacsó, G. Tonk, J. Adorjáni, O. B. Lăcătuș, M. E. Ghițiu

Anexă Sistemul de accesare a locuinţelor sociale Pata-Cluj este alcătuit din: Criterii de eligibilitate, Criterii de evaluare ale nevoilor şi resurselor, Criterii de eligibilitate la încheierea contractului de închiriere, Reguli generale, Ghidul evaluatorului și Instrumente de evaluare. În anexa de faţă prezentăm criteriile de eligibilitate şi de evaluare ale nevoilor şi resurselor. Criterii de eligibilitate privind accesul la locuințele sociale Pata-Cluj Nr. crt.

Descrierea criteriilor de eligibilitate

Familia solicitantă (toţi membrii adulţi) locuieşte cel puţin din 26 iunie 2015 (închiderea rampei) în zonele defavorizate Pata Rât (respectiv Cantonului, Dallas, Coastei sau Rampă).

Sunt eligibili solicitanţii care nu deţin o suprafaţă de teren construibil mai mare de 150 mp pe teritoriul României și nici membrii familiei de grd. I (soţ, soție, copii) ai acestora cu care solicitanții locuiesc împreună.

Sunt eligibili solicitanţii (ambii membri ai cuplului care solicită locuinţă) care au vârsta minimă de 16 ani.

Sunt considerate neeligibile familiile ale căror membrii deţin în proprietate o locuinţă (în afara zonei Pata Rât) (art. 48, punctul a. din Legea locuinței nr. 114/1996).

Sunt considerate neeligibile familiile care deţin, în calitate de chiriaş, o altă locuinţă din fondul locativ de stat (în afara zonei Pata Rât – art. 48, punctul d. din Legea locuinței nr. 114/1996).

Se iau în considerare toate tipurile de venit: cele provenite din salarii pe baza contractelor de muncă, dar şi ale contractelor de prestări-servicii, PFA, venituri realizate din muncile ziliere declarate la administrația financiară, diferitele tipuri de pensii, veniturile care provin din diversele beneficii de asistență socială.

Salarii – orice venit pe baza unui contract formal (contract de muncă pe perioadă nedeterminată sau determinată, contract/registru de zilier, contract de prestări-servicii, PFA, etc.)

Există venituri, dar care nu depăşesc venitul minim pe economie (1.250 lei brut) pe membru de familie.

Se pot acorda maxim 2 puncte la această subcategorie. Nu se cumulează veniturile informale ale mai multor membri de familie.

Nu se cumulează punctele eventual obţinute pentru mai mulţi copii la această subcategorie. Alte venituri Venituri informale, pentru care nu există un contract formal şi declarate pe propria răspundere la depunerea solicitării de locuinţă

Se pot acorda maxim 4 puncte pe această subcategorie Alocația de stat pentru copii Alocația pentru susținerea familiei Alocația de plasament Ajutorul social (venitul minim garantat) Indemnizaţia pentru creşterea copilului Stimulentul de inserție Cantina socială Indemnizaţii şi drepturi acordate persoanelor cu handicap Burse (burse publice/private): se iau în considerare bursele sociale, de studiu sau de merit a copiilor (inclusiv a studenţilor care stau cu familia solicitantă).

Se pot acorda 4 puncte pentru fiecare pensie din familie, dar se vor acorda maxim 10 puncte la categoria Veniturile familiei. Alocaţii, indemnizaţii, ajutoare

Se pot acorda 4 puncte pentru fiecare salariu din familie, dar se vor acorda maxim 10 puncte la categoria Veniturile familiei Pensie pentru limită de vârstă, pensie anticipată, pensie de invaliditate, pensie de urmaș, pensie de întreținere a copilului

Variantele de răspuns

Descrierea criteriului

I. Veniturile familiei

Criterii de evaluare privind accesul la locuințele sociale Pata-Cluj

2 4 4 4 4 2 2 2

Puncte (max. 10)

Procesul de elaborare a sistemului de accesare a locuințelor sociale Pata-Cluj

I.1. Locuri de muncă

Există cel puţin o persoană în familie cu vârsta minimă de 16 ani care are un loc de muncă pe perioadă nedeterminată sau determinată cu contract formal (de muncă, de zilier, etc.). Se acordă puncte în plus dacă 2 (sau mai multe) persoane (cu vârsta minimă de 16 ani) din familie au un loc de muncă.

În ultimii doi ani a lucrat 6 luni cumulate.

Vechimea la un loc de muncă II.2. Vechimea prezintă mai multe garanţii pentru sustenabilitate. Se va alege o variantă din posibilităţile de mai jos Se vor acorda puncte dacă cel În ultimii doi ani (de la 01.09.2014) cel puţin o persoană din familie a lucrat cel puțin 6 luni puţin o persoană din familie fără întreruperi. dovedeşte stabilitatea veniturilor. Nu a lucrat 6 luni în ultimii doi ani, dar pe parcursul vieţii active a lucrat 5 ani fără întreruperi.

Max. 5

PFA, prin care se realizează venituri regulate.

Cel puțin 2 membri ai familiei au contract de zilier.

Un membru de familie are contract de muncă şi un alt membru are contract de zilier.

Un membru de familie are contract de zilier.

Max. 12

Puncte (max. 17)

Un membru de familie are contract de muncă pe perioadă determinată sau nedeterminată.

Se va alege o variantă din posibilităţile de mai jos: Doi sau mai mulţi membri de familie au contract de muncă pe perioadă determinată sau nedeterminată.

Variantele de răspuns

Descrierea criteriului

II. Loc de muncă (se adună punctele de la II.1. şi II.2.)

Se va acorda prioritate celor care dovedesc nivel ridicat de competență în administrarea resurselor.

Plata la zi a cheltuielilor familiale: rata la bancă, facturi (electricitate, telefon, etc.), chirie, etc.

Modul de gestionare a resurselor interioare şi exterioare este un factor de sustenabilitate (neacumularea de datorii, îngrijirea spaţiului şi locuinţei, gestionarea prosocială a conflictelor familiale şi comunitare, cultivarea unor relaţii pozitive, abilităţi parentale).

Maxim 5 puncte în funcţie de punctajul obţinut la chestionar şi raportul evaluatorului

Maxim 5 puncte în funcţie de punctajul obţinut la chestionar Îngrijirea locuinței și spațiului Instrument de evaluare adaptat după Home Condition Scale (Cox, Bentovim, 2000)

Maxim 5 puncte în funcţie de punctajul obţinut la chestionar Abilități parentale (disciplinare pozitivă, organizare, monitorizare, etc.), chestionar adaptat după PSA (Parenting Skills Assessment – Sturdevant Reed, Van Egeren și Mc Kelvey, 2009) și Alabama Parenting Questionnaire scale (Frick, 1991)

Se depunctează (cu puncte în minus) familiile la care există dovezi privind neplata cheltuielilor/chiriei/ratelor sau a altor obligații financiare (de ex. pensia de întreținere a copilului). Rezilienţă familială Instrument de evaluare adaptat după FRA (Family Resilience Assessment) (Sixbey, 2005) (responsabilitate, relaţii familiale pozitive, sprijin, comunicare asertivă în familie şi în comunitate, etc).

Variantele de răspuns

Descrierea criteriului

III. Administrarea resurselor

-2

Puncte (max. 15)

Familie= persoanele care se gospodăresc împreună Pe lângă actul de căsătorie legală, se recunoaşte drept validă și declarația pe propria răspundere prin care partenerii de viață/ persoana care solicită declară că se gospodăresc împreună și enumeră persoanele pe care le au în întreţinere.

Descrierea criteriului

IV. Familie

2 2 1 1 1

Familie monoparentală Vârstnici (persoane peste 65 ani) în îngrijire Copii cu dizabilităţi în îngrijire Adulţi cu dizabilităţi în îngrijire Copii luaţi în plasament/aflaţi în îngrijire la familia care solicită locuință socială Familia aplicantă la locuință socială poate declara că are un copil/copii luați în îngrijire (de ex. nepot/nepoată), chiar dacă în mod oficial nu îl/îi are în plasament, cu condiţia ca până la încheierea contractului să legalizeze situația copilului/ copiilor.

Puncte (max. 8)

Familie cu copil/copii (indiferent de numărul copiilor)

Variantele de răspuns

Vor fi evaluaţi toţi copii din familie. Punctajul familiei va fi media punctajelor individuale. La calcularea punctajului se iau în considerare frecvenţa şcolară din semestrul II din anul școlar 2015-2016. Se consideră la calcularea punctajului şi copiii care sunt peste 16 ani (până la 26 de ani), în cazul în care sunt înscrişi într-o formă de învăţământ.

Copil/copii de vârstă şcolară (6-16 ani)

Variantele de răspuns

Merge la şcoală regulat, nu are absenţe nemotivate.

Nu are mai mult de 20 absenţe nemotivate.

Urmărirea activităților școlare (părinții/părintele sau persoana/persoanele care se ocupă de îngrijirea copilului/copiilor colectează actele necesare pentru bursă, se interesează de situația școlară, îl/îi întreabă despre ziua lui la școală, ține legătura cu învățătoarea /dirigintele, etc.). Se vor acorda între 0 şi 3 puncte.

A avut între 20-40 ore absenţe nemotivate.

A avut mai mult de 40 ore absenţe nemotivate (poate fi exmatriculat cf. Regulamentului Şcolar), dar a fost posibil să îi fie încheiată situația la toate disciplinele.

Copilul participă la activități extrașcolare. Se vor acorda de la 0 la 2 puncte.

Puncte (max. 25)

Nu merge sau merge doar din când în când la şcoală.

Copilul este înscris la şcoală. Se acordă prioritate familiilor care fac eforturi de a-şi integra copii în unităţi de învăţământ şi îi Frecventează regulat şcoala. stimulează adecvat.

Copii de vârsta şcolară frecventează regulat o unitate de învăţământ, cei de vârsta grădiniţei frecventează grădiniţa, iar cei de 0-3 ani sunt stimulaţi adecvat.

Descrierea criteriului

La 1 copil max. 20, la 2 copii max. 23, la 3 sau mai mulți copii max. 25

V. Educația copiilor

V. Educația copiilor (continuare)

Vor fi evaluaţi toţi copii din familie. Punctajul familiei va fi media punctajelor individuale. Se vor acorda 3 puncte în plus pentru 2 copii, 5 puncte pentru 3 sau mai mulţi copii. Se va evalua stimularea cognitivă cu ajutorul unui instrument de evaluare (chestionar) completat de evaluatori. Se vor acorda de la 0 la 20 puncte pentru fiecare copil evaluat în funcţie de punctaj.

Frecvența la grădiniță Părinții/părintele sau persoana/persoanele care se ocupă de îngrijirea copilului/copiilor are activități împreună cu copilul (de ex. îl duce la terenul de joacă, în oraș, se joacă cu el etc.) sau îl înscrie în activități extrașcolare. Urmărirea activităților de grădiniță (întreabă despre ziua lui la școală, ține legătura cu educatoarea etc.) Copii mici (0-3 ani)

Înscris la grădiniță

Vor fi evaluaţi toţi copii din familie. Punctajul familiei va fi media punctajelor individuale. Se vor acorda 3 puncte în plus pentru 2 copii, 5 puncte pentru 3 sau mai mulţi copii.

Copii de vârstă preșcolară (3-6 ani)

3 1

2-5 ani

Vechimea în Pata Rât

5-10 ani

Spațiul pe membru de familie mai puţin de 8 mp/p.

Locuinţă fără bucătărie, cu toaletă comună

peste 10 ani

Baracă din lemn (construit de Pro Rroma), baracă din termopan (construită de Ecce Homo)

Condiții locative improprii Se va alege o variantă din posibilităţile de jos:

Au fost evacuați.

Baracă improvizată din cherestea şi plastic, fără acces la canalizare şi apă, fără toaletă şi bucătărie

Nu au deținut teren construibil mai mare de 150 mp.

Nu au beneficiat de locuinţă socială.

Familia este fără adăpost.

Membrii familiei nu au avut în proprietate locuinţă personală.

Se vor evalua atât condiţiile actuale de locuire cât şi posibilităţile din trecut. Se va acorda punctaj mai ridicat pentru cei care au avut mai puţine şanse în trecut şi trăiesc în condiţii locative mai precare.

Puncte (max. 22)

Variantele de răspuns

Descrierea criteriului

VI. Locuire

3 3 3 3

Membrii familiei au vârsta de pensionare şi îngrijesc cel puţin un copil. Unul dintre adulţii susţinători ai familiei are o dizabilitate (handicap). Persoane provenite din sistemul de protecţie a copilului Alte situaţii de vulnerabilitate

Vulnerabilităţi/nevoi în plus faţă de cele evaluate: persoane care deşi au vârsta de pensionare, au preluat responsabilităţi parentale şi îngrijesc cel puțin un copil; familii în care adultul susţinător are o dizabilitate; persoane care provin din sistemul de protecţie a copilului; alte condiţii speciale. Se va acorda prioritate pentru cei cu mai multe nevoi.

Puncte (max. 9)

Variantele de răspuns

Descrierea criteriului

VII. Condiţii speciale

PARTEA V.

Imola Antal, Ágnes Dávid-Kacsó, Elemér Mezei, Rozália Pocsai-Szász

Prelucrarea statistică a caracteristicilor evaluate

În total 41 familii şi-a depus dosarul, 4 din comunitatea Dallas, 12 din Cantonului şi 25 din Coastei. Punctajul total al familiilor variază între 27 şi 89,83, media fiind 71,37, abaterea standard 14,94. În ceea ce priveşte relaţia dintre categoriile de criterii şi punctajul total, putem să observăm în tabelul 1 (corelaţii) că există o relaţie puternică între punctajul total şi educaţia copiilor din familie (r=.864), respectiv venituri. (r=. .763).

Punctaj total

Venituri

Loc de muncă

Administrarea resurselor

Familie

Educaţie

Locuire

Vulnerabilităţi

Tabelul 1. Coeficienții de corelaţie Pearson

Punctaj total

1,000

0,763

0,603

0,512

0,487

0,864

0,114

0,198

Venituri

0,763

1,000

0,384

0,368

0,267

0,581

0,114

0,212

Loc de muncă

0,603

0,384

1,000

0,558 –0,037

0,229 –0,139 –0,064

Administrarea resurselor

0,512

0,368

0,558

1,000 –0,102

0,287 –0,217

0,008

Familie

0,487

0,267 –0,037 –0,102

1,000

0,568

0,179

0,138

Educaţie

0,864

0,581

0,287

0,568

1,000

0,051

0,067

Locuire

0,114

0,114 –0,139 –0,217

0,179

0,051

1,000

0,007

Vulnerabilităţi

0,198

0,212

0,138

0,067

0,007

1,000

0,229

–0,064

0,008

I. Antal, Á. Dávid-Kacsó, E. Mezei, R. Pocsai-Szász

Veniturile Venitul net pe membru de familie este mai mic decât salariul minim pe economie pe membru de familie în cazul a 37 familii (90,23%) şi mai mare în cazul a 4 familii (9,76%).

Principala sursă de venit În majoritatea familiilor aplicante (30 de familii, 73,17%) salariile au constituit principala sursă de venit. În 4 familii (9,76%) veniturile erau asigurate atât de salarii, cât și de pensii, câte 3 familii (7,32%) au avut ca și principalele surse de venit numai pensii, respectiv ajutoare și indemnizații, iar o singură familie aplicantă nu a avut venit.

Salarii și pensii 10%

Salarii 74%

Pensii 7% Ajutoare, îndemnizații 7%

Fără venit 2% Graficul 1: Distribuția familiilor după principala sursă de venit

Prelucrarea statistică a caracteristicilor evaluate

Numărul de copii și alocațiile Dintre familiile aplicante, 33 familii (80,5%) au avut copii, iar dintre familiile cu copii, 8 familii (24,25%) nu au beneficiat de alocația de stat pentru copii. Cu copii și fără alocație de stat pt.copii 20%

Cu copii și alocație de stat pt. copii 60%

Fără copii 20% Graficul 2: Distribuția familiilor după copii

Locurile de muncă În 7 familii (17,5%) dintre aplicanți nu a existat nici un contract de muncă, în 20 de familii a existat un singur contract, iar în 13 familii au existat două contracte de muncă. În nici o familie aplicantă nu a existat contract de zilier sau nu au fost persoane cu PFA. În cazul unei familii nu avem date despre existența vreunei forme de contract de muncă. Procentul contractelor de muncă Două contracte de muncă 33%

Un contract de muncă 49%

Fără loc de muncă 18% Graficul 3: Distribuția familiilor după loc de muncă

I. Antal, Á. Dávid-Kacsó, E. Mezei, R. Pocsai-Szász

Vechimea în muncă Minim 6 luni în ultimii 2 ani 69%

Fără vechime 24%

5 ani în trecut 7% Graficul 4: Distribuția familiilor după vechimea în muncă

Majoritatea aplicanților (68,29%) au avut minim 6 luni vechime în muncă în ultimii 2 ani la aceeaşi loc de muncă, 3 familii (7,32%) nu au avut o continuitate de 6 luni, dar au avut 5 ani vechime în trecut, iar 10 familii (24,39%) nu au avut vechime (nu lucrează sau nu lucrează de 6 luni).

Alte venituri Din totalul aplicanților, 11 familii (26,8%) au declarat că au venituri pentru care nu au contracte formale. În concluzie, datele reflectă că familiile care au aplicat pentru locuințe erau cei cu venituri – în mare majoritate salarii și pensii, cu cel puțin un contract de muncă, cu minim 6 luni vechime în ultimii doi ani. Venitul era considerat un factor de autoexcludere pentru mulți aplicanți, pentru că doar o singură familie fără venit și trei familii cu venitul constituit din alocații și indemnizații au aplicat pentru locuință. Veniturile familiilor aplicante erau asigurate în majoritatea cazurilor de contracte de muncă, vechimea în cele mai multe cazuri fiind de minim 6 luni în ultimii 2 ani.

Prelucrarea statistică a caracteristicilor evaluate

Locuirea

Aplicanții nu au deținut în trecut locuințe personale, teren construibil sau locuințe sociale, în afară de două familii dintre care una a avut locuință personală în trecut, iar cealaltă, locuință socială. Aproximativ trei sferturi dintre aplicanți (75,61%) au fost evacuați din locuințele lor în trecut.

Vechimea în Pata Rât

5-10 ani 64%

>10 ani 29%

2-5 ani 7%

Graficul 5: Distribuția familiilor după vechimea în Pata Rât

Între aplicanți au fost în majoritate cei care au stat mai mult de 5 ani în Pata Rât, doar 3 familii (7,32%) având o vechime mai redusă de 5 ani în această zonă. Aproape două treimi (63,41%) au stat între 5 și 10 ani, majoritatea acestora în modulele de pe Coastei, ei fiind evacuaţi în 2010, iar în jur de o treime (29,27%) au stat mai mult de 10 ani. Pe lângă condiţiile nesănătoase de aer, noroi şi distanţa mare de la oraş aplicanții trăiesc în general în construcţii improprii: 56% locuind în module cu toaletă comună, în general fără bucătărie sau în construcţii proprii, restul de 44% în barăci de lemn construite de organizaţiile Pro Rroma şi Ecce Homo sau în construcţii proprii fără condiţii. 82,93% au avut mai puțin de 8 mp pe persoană. Acele puţine familii care au condiţii mai bune

I. Antal, Á. Dávid-Kacsó, E. Mezei, R. Pocsai-Szász

de locuit au depus eforturi extreme de mari pentru a le asigura (de ex. una dintre familii şi-a instalat apa prin prelungirea conductelor cu 100 de metri până la casa lor). Aceste analize reflectă faptul că aplicanții în general au provenit din rândul celor care nu au avut locuințe sociale sau personale în trecut, au fost evacuaţi, trăiesc în construcţii improprii, în spații mai mici de 8 mp/persoană, trăind de mai mult de 5 ani în Pata Rât.

Vulnerabilităţi speciale

Au fost considerate situații de vulnerabilități speciale cazurile în care copiii au fost crescuți de pensionari, când persoana susținătoare a familiei a avut o dizabilitate, aplicanții au provenit din sistemul de protecție a copilului. Alături de aceste situații, în categoria de alte vulnerabilități au fost incluse situațiile de violenţă în familie, violenţă din partea comunităţii, mamele singure, mamele adolescente, familiile tinere cu copii, persoanele fără adăpost care şi-au construit o locuinţă, respectiv familiile cu mai mulţi copii cu dizabilităţi. Analizând situațiile de vulnerabilitate ale aplicanților, se observă că întro situație copiii au fost crescuți de pensionari, a existat un aplicant provenit din sistemul de protecția copilului, a existat un caz de internare într-un sanatoriu TBC și două cazuri în care susținătorul familiei a avut o dizabilitate. Pe de altă parte, în mai mult de jumătate dintre familii (51,2%) au existat situații de alte vulnerabilități, iar într-un singur caz aplicantul a fost punctat pentru două situații de vulnerabilități speciale. Dacă în capitolul „venituri” s-a evidențiat faptul că s-au autoselectat familiile cu venit, aplicând în primul rând familiile care s-au simțit pregătite pentru a se autosusține în afara comunității, analiza aplicanților la domeniul „vulnerabilități” a demonstrat faptul că mai mult de jumătate dintre ei pot fi considerați vulnerabili în plus faţă de criteriile prestabilite.

Prelucrarea statistică a caracteristicilor evaluate

Caracteristicile familiilor aplicante

În cadrul acestui proiect au aplicat în general familiile cu copii (33 familii, 80,47%), doar 8 familii aplicante (19,51%) neavând copii. 0

30 %

Familie monoparentală Copii cu dizabilități Copii luați în plasament Adulți cu dizabilități Vârstnici în îngrijire

Graficul 6: Caracteristicile familiilor

Analizând caracteristicile familiilor aplicante, se evidențiază faptul că 24,4% au fost familii monoparentale. 3 familii (7,3%) au avut copii luați în plasament, două familii (4,9%) au avut adulți cu dizabilități în îngrijire, 4 familii (9,8%) au avut copii cu dizabilități, iar o familie a avut vârstnici în îngrijire.

Comportamentul aplicanților legat de educația copiilor

În cele 41 de familii aplicante au fost în total 65 de copii, dintre care 8 (12,3%) au avut vârsta sub 3 ani, 12 (18,46%) au fost preșcolari (de 3-6 ani), 42 (64,6%) au fost de vârstă școlară, iar 3 (4,6%) au fost studenți.

I. Antal, Á. Dávid-Kacsó, E. Mezei, R. Pocsai-Szász

Studenți 5%

Vârsta școlară 65%

Sub 3 ani 12% Vârsta grădiniței 18% Graficul 7: Distribuția copiilor din familii după categoria de vârstă

Copiii de vârstă școlară Dintre copii de vârstă școlară 39 (92,86%) au fost înscriși la școală. Dintre copii înscriși, doar 54,76% nu au absențe nemotivate, 5 copii (11,90%) au mai puțin de 20 de absențe nemotivate, 3 copii (7,14%) au avut între 20 și 40 de absențe, iar 7 copii (16,67%) au avut mai mult de 40 de absențe nemotivate, dar au promovat clasa. Din totalul de 42 copii de vârstă școlară 4 copii (9,52%) nu merg la școală. Dintre aceștia 3 nu sunt înscriși, iar un copil înscris nu frecventează școala.

Nu are abs. nemotivate 54%

<20 abs. nemotivate 12%

20-40 abs. nemotivate 7% >40 abs. nemotivate 17% Nu merge la școală 10%

Graficul 8: Distribuția copiilor de vârstă școlară după absențele nemotivate de la școală

Prelucrarea statistică a caracteristicilor evaluate

Înscrierea copiilor la activități extrașcolare este mai puțin obișnuită în rândul aplicanților, doar 10 copii din cei 42 de vârstă școlară (23,81%) participând la acest gen de activități. Majoritatea părinților ai căror copii sunt înscriși la școală se interesează despre activitatea școlară a acestora, întrebându-i despre ziua lor și activitățile școlare, și susținând o anumită formă de comunicare cu cadrele didactice direct, prin telefon sau participând la ședințele cu părinții.

Copii preșcolari Dintre cei 13 copii de vârstă preșcolară, 11 (84,62%) au fost înscriși la grădiniță și părinții lor s-au implicat în educația lor formală, vorbind cu ei despre activitățile de la grădiniță, dar și comunicând cu cadrele didactice. În concluzie, din analiza dosarelor aplicanților reiese că aceștia sunt conștienți de importanța școlarizării, marea majoritate înscriindu-și copiii la școală, însă doar aproximativ jumătate dintre cei înscriși au frecvență regulată. Înscrierea copiilor la activități extrașcolare este o practică mai puțin comună în rândul aplicanților, doar în jur de un sfert din copiii de vârstă școlară participând la acest gen de activități. În eșantionul celor care au aplicat pentru locuință în cadrul proiectului, majoritatea părinților au fost conștienți de importanța învățământului preșcolar, 11 copii din 13 (84,62) fiind înscriși la grădiniță și părinții implicându-se în educația formală a copiilor.

Abilitățile parentale

Abilitățile parentale sunt compuse din scalele de structurare, disciplinare, îngrijire, satisfacerea nevoilor de bază, monitorizarea copiilor mai mari de 10 ani şi descurajarea comportamentului deviant. Scorul maxim la abilități

I. Antal, Á. Dávid-Kacsó, E. Mezei, R. Pocsai-Szász

parentale a fost de 5 puncte. Datele din diagrama de mai jos arată că 69,70% dintre aplicanții evaluați la acest capitol (cei care au avut copii în îngrijire) au obținut scorul maxim la acest capitol.

Scor 5 70%

Scor 3 6%

Scor 4 24%

Graficul 9: Distribuția familiilor după scorul la abilități parentale

Structurarea timpului La scala „Structurarea timpului” au scorul 1 cei care au primit punct la fiecare item la care au fost evaluați. Se observă că 65,6% dintre cei evaluați au primit scorul maxim la această subscală.

Disciplinare La subscala „Disciplinare” este și mai ridicat procentul celor care au prezentat caracteristicile urmărite în cadrul acestei subscale, 72,23% dintre familiile evaluate fiind punctate la fiecare item la care au fost evaluate.

Îngrijire La subscala „Îngrijire” 60,61% dintre cei evaluați au obținut puncte la toți itemii la care au fost evaluați.

Prelucrarea statistică a caracteristicilor evaluate

Monitorizare În rândul aplicanților, 66,67% dintre cei evaluați la acest capitol au fost punctați la itemii evaluați. În concluzie, datele obținute arată că aproximativ două treimi dintre familiile evaluate au avut scoruri ridicate la abilitățile parentale, la subscala „Disciplinare” procentul celor care au obținut punct la fiecare item evaluat fiind mai mare decât la celelalte subscale, ceea ce reflectă faptul că marea majoritate a familiilor funcționează conform unor reguli pe care le urmăresc, și există consecințe pentru încălcarea acestora. Pe de altă parte, la capitolul „Îngrijire” a fost cel mai scăzut procentul celor evaluați care au fost punctați la fiecare item, urmat de „Structurare” și „Monitorizarea copiilor mai mari de zece ani”, ceea ce sugerează domeniile unde au nevoie de suport susținut cei din comunitate, în legătură cu abilitățile parentale.

Reziliența

La capitolul „Reziliență” scorul maxim era de 5 puncte, 68,29% dintre aplicanți obținând acest punctaj. Scorul minim realizat era de 3 puncte, fiind obținut de 2 familii (4,68%). În cele ce urmează vom prezenta caracteristicile aplicanților reflectate în subscalele instrumentului utilizat pentru măsurarea rezilienței. La subscala „Conectare” 74% din aplicanți au fost punctați la fiecare item la care au fost evaluați. Trei familii au obținut 5 puncte fiind evaluate la 8 itemi, și câte două familii au obținut 7, respectiv 6 puncte, fiind evaluate la toți cei 8 itemi (0,83, respectiv 0,75 puncte). O familie a fost evaluată la 2 itemi și a primit punct la unul din ei (0,5 puncte). Subscala „Rezolvarea problemelor” a adus punctajul maxim pentru 78% dintre cei care au fost evaluați la acest capitol (32 familii). Un număr de 4 familii (12,5%) au obținut scorul de 0,83 puncte (primind 5 puncte din 6), 2 familii (6,3%) au obținut 0,66 puncte (primind 4 puncte din cele 6), iar o familie (3,13%) a avut un scor de 0,33 (primind 2 puncte din cele 6).

I. Antal, Á. Dávid-Kacsó, E. Mezei, R. Pocsai-Szász

La subscala „Resurse sociale” 65% dintre familiile evaluate (26 familii) au obținut punct la fiecare item la care au fost evaluate. Câte 4 familii (9,8%) au obținut scorul de 0,71 (5 puncte din 7) respectiv 0,85 (6 puncte din 7). Dintre familiile evaluate două au obținut punctajul de 0,57 (4 puncte din 7), iar tot două familii au obținut scorul de 0,83 (5 puncte la 6 itemi). O singură familie a obținut scorul de 0,4 (fiind punctat la 2 dintre cei 5 itemi la care a fost evaluată). La capitolul „Comunicare nonviolentă” toate familiile au fost evaluate și 70,73% (29 familii) au primit punctajul maxim. Un număr de 4 familii (9,8%) au obținut scorul de 0,88 (8 puncte la 9 itemi), 2 familii (4,9%) au obținut scorul de 0,77 (7 puncte din 9), 3 familii (7,3%) au obținut scorul de 0,66 (6 puncte din 9) și tot 2 familii au fost și cu scorul de 0,55 (5 puncte din 9). La acest capitol au fost punctate 40 de familii, dintre care 75% au obținut punctajul maxim. Un număr de 4 familii (10%) au obținut scorul de 0,8 (4 puncte la 5 itemi), o familie a obținut scorul 0,75 (3 puncte la 4 itemi), 3 familii (7,5%) au obținut scorul de 0,6 (3 puncte la 5 itemi), iar 2 familii (4,9%) au obținut scorul de 0,4 (2 puncte la 5 itemi). În concluzie, la capitolul „Reziliență” aproximativ 70% dintre familii au primit scorul maxim la subscalele instrumentului. Cele mai multe scoruri reduse au fost la subscala „Atitudini pozitive”, ceea ce sugerează lipsa de încredere a familiilor evaluate în schimbarea situației și în capacitățile proprii de a face față greutăților.

Îngrijirea spațiului

Dintre familiile aplicante 34 familii (82,93%) au obținut scorul maxim la scala „Îngrijirea spațiului”. Un număr de 4 familii (9,76%) au obținut 4 puncte, iar 2 familii au obținut 3 puncte. Spațiul locativ a fost organizat, în majoritatea familiilor evaluate, din cele 39 de familii evaluate la acest capitol, 36 (92,31%) obținând scorul maxim. Câte o familie a obținut scorurile de 0,8 (4 puncte la 5 itemi), 0,6 (3 puncte la 5 itemi), respectiv 0,4 (2 din 5 itemi).

Prelucrarea statistică a caracteristicilor evaluate

Familiile aplicante în general acordă importanță singuranței copilului în spațiul locativ, din cele 40 de familii evaluate la această subscală 35 (87,5%) obținând scorul maxim. Un număr de 4 familii (10%) au obținut scorul de 0,80 (4 puncte la 5 itemi), iar o familie a obținut scorul de 0,75 (3 puncte la 4 itemi). Caracterul sănătos al spațiului locativ a fost capitolul unde scorurile au fost cele mai reduse. Dintre cele 40 de familii evaluate la această subscală doar 17 (42,5%) au obținut scorul maxim, 14 familii (35%) au obținut scorul de 0,88 (7 puncte la 8 itemi), iar o familie are un scor asemănător: 0,85 rezultat din 6 puncte obținute la 7 itemi, 4 familii (10%), au obținut scorul de 0,75 (6 puncte la 8 itemi). Două familii (5%) au obținut scorul de 0,38 (3 puncte la 8 itemi), iar o familie 0,29 (2 puncte din 7 itemi). Utilizarea elementelor ornamentale și aranjarea spațiului în timpul zilei este caracteristic pentru majoritatea familiilor, 87% dintre familiile evaluate la această subscală (34 familii din 39 evaluate) obținând scorul maxim, iar 4 familii (10,3%) au obținut scorul de 0,66 (2 puncte la 3 itemi). O familie dintre cele evaluate a obținut scorul de 0,5 (1 punct la 2 itemi). În oglinda punctajelor obținute de familiile evaluate, se conturează faptul că organizarea spațiului, urmărirea siguranței copiilor în spațiul locativ și utilizarea elementelor ornamentale caracterizează majoritatea familiilor aplicante, care au însă dificultăți în asigurarea caracterului sănătos al acestui spațiu.

Concluzii

Din datele obţinute în procesul de evaluare a familiilor reiese că cei care au aplicat pentru locuință socială în cadrul proiectului erau în marea lor majoritate cei cu venituri asigurate prin contracte de muncă și pensii, doar o singură familie dintre aplicanți neavând venit, respectiv trei familii având venituri constituite din alocații și indemnizații. Cu toate acestea, mai mult de 25% a familiilor nu au avut vechime, deci și acele familii care în momentul evaluării au avut contracte de muncă au nevoie de sprijin și

I. Antal, Á. Dávid-Kacsó, E. Mezei, R. Pocsai-Szász

consultanță pentru a păstra locurile de muncă în ciuda dificultăților întâlnite (distanţă, condiţii improprii, discriminare, diferențe culturale, probleme de sănătate etc.). Familiile aplicante au fost conștiente de importanța școlarizării, fapt reflectat prin procentul mare de copii înscriși în învățământul școlar respectiv preșcolar. În ceea ce privește frecvența regulată se arată însă probleme potențiale, doar aproximativ jumătate dintre copii înscriși la școală neavând probleme legate de absențe. Participarea la activități extrașcolare – cu rol important de socializare în cultura majoritară și în dezvoltarea abilităților solicitate de școală – nu este foarte frecventă în rândul aplicanților, doar un sfert dintre copii fiind înscriși la acest gen de activități. Problemele cu frecvența nu sunt rezultatul dezinteresului părinților, marea majoritate a acestora urmărind viața școlară/de grădiniță a copiilor. Sprijinul educațional oferit elevilor înscriși în sistemul de educație formală crește șansa integrării acestora în comunitățile școlare, crescându-le motivația școlară, ceea ce duce la scăderea absențelor. În cazul copiilor antepreșcolari, jumătatea familiilor evaluate a obținut scorul maxim la stimularea cognitivă a copiilor, ceea ce evidențiază necesitatea educației familiilor în ceea ce privește importanța unor activități care, pe termen lung, contribuie la integrarea școlară mai ușoară a copiilor lor. Aproximativ două treimi din familiile evaluate au obținut scorul maxim la capitolul „Abilități parentale”, deci aproximativ un sfert al familiilor aplicante ar beneficia de programe de îmbunătățirea abilităților parentale, mai ales în ceea ce privește reacționarea sensibilă la nevoile copilului, structurarea timpului și monitorizarea copiilor mai mari. Analiza caracteristicilor familiilor aplicante a evidențiat faptul că în aproape un sfert din familii copiii au fost crescuți de un singur părinte, două familii au avut copii cu dizabilități, iar patru familii au avut adulți cu dizabilități în îngrijire. Pe de altă parte, în mai mult de jumătate dintre familii au existat situații de alte vulnerabilități speciale. Având în vedere faptul că însăși proveniența dintr-o zonă marginalizată cum este Pata Rât constituie un factor important de vulnerabilitate, se evidențiază nevoia serviciilor de sprijin pentru toate familiile, dar în primul rând pentru acele familii, însumând mai mult de jumătate dintre aplicanți, care prezintă și alte vulnerabilități: violenţă domestică, violenţă în comunitate, mame adolescente, părinţi, tineri etc.

Prelucrarea statistică a caracteristicilor evaluate

Asigurarea caracterului sănătos al spațiului locativ este o arie unde familiile aplicante au avut scoruri mai reduse. O parte din problemele legate de acest domeniu se vor rezolva dacă familiile se vor muta în spații dotate, conectate la rețeaua de apă, canalizare și salubrizare, însă rămâne un aspect de monitorizat în vederea asigurării sănătății copiilor. Reziliența este un domeniu care oferă informații despre capacitatea de adaptare a familiilor la condițiile de viață. Majoritatea familiilor aplicante au fost evacuate din locuințele lor și au vechime de cel puțin cinci ani în Pata Rât, condițiile de trai specifice unei comunități marginalizate punând amprenta asupra încrederii lor în forțele proprii și în îmbunătățirea condițiilor în viitor. În acest domeniu se impune necesitatea întăririi și sprijinirii familiilor, care, în fața unor dificultăți neprevăzute pot să piardă speranța și să renunțe la eforturi chiar dacă obținerea locuințelor și posibilitatea de a se muta din această zonă defavorizată este un eveniment pozitiv în viața lor.

Júlia Adorjáni, Gabriella Tonk:

Concluzii finale

Studiul de față și-a propus în primul rând să prezinte modalitatea prin care s-a elaborat sistemul de accesare a locuințelor sociale în cadrul proiectului Pata-Cluj. Proiectul a încercat să facă față provocării de a selecta 10% dintro populație marginalizată, compactă și izolată, cu relații sociale complexe care cuprind o gamă largă, de la cele de rudenie până la relații economice, inclusiv de dependență economică. În același timp, vorbim de comunități stigmatizate, cu experiențe de traumă colectivă suferite de-a lungul timpului atât din partea autorităților, cât și a comunității majoritare. Intervenția și-a propus să piloteze transformarea procesului instituțional de „acordare” a locuințelor sociale, proces cu abordare de sus în jos condus de regulă de către autoritățile publice, într-unul prin care nevoile și perspectivele comunității sunt încorporate în sistem, care devine astfel mai comprehensibil, mai accesibil și mai „traductibil” cultural individului și comunității căruia se adresează. În acest ecosistem60 extrem de complex proiectul a încercat să conducă un proces echitabil (fair process) care să minimizeze potențialele pierderi în termeni de relații, solidaritate, coeziune comunitară și să maximizeze potențialele câștiguri pentru toți cei care participă în proces privind competența, autonomia personală, spiritul de inițiativă etc. Astfel, sistemul de accesare a locuințelor sociale și criteriile de evaluare sunt rezultate ale căror valoare constă în procesul de elaborare în sine. Criteriile de evaluare reflectă de fapt suportul social disponibil la un moment dat beneficiarilor într-o comunitate și într-un sistem de servicii sociale – ca atare ele pot fi înlocuite cu altele, în funcție de schimbările nivelului supor-

60 Vezi Bronfenbrenner, U., Ecological Model of Human Development. In International Encyclopedia of Education, Vol. 3. Oxford: Elsevier, 1994.

Concluzii finale

tului. Însă metodologia de elaborare a criteriilor poate constitui un model pentru intervențiile următoare. Proiectul Pata-Cluj a constituit un prim experiment în acest domeniu cel puțin pe plan național și european, iar pentru a putea trage concluziile este nevoie de analiza întregii intervenții. Intervenția a înglobat toate etapele parcurse, începând cu consultarea comunităților privind nevoile de locuire în perioada 2012-2014, până la mutarea familiilor în condiții decente de locuit. După elaborarea sistemului de accesare, proces care constituie subiectul prezentul studiu, s-au derulat următorii pași: organizarea unei campanii de informare a comunităţilor pentru a prezenta criteriile şi procesul de înscriere şi evaluare; deschiderea biroului de informare şi biroului de înregistrare în comunitate, unde au fost informate în mod direct familiile interesate și au fost înregistrate dosarele pentru locuinţe sociale; formarea evaluatorilor pentru aplicarea metodologiei de evaluare; evaluarea cererilor înregistrate; evaluarea pe teren; validarea rezultatelor de către o comisie independentă de validare; soluționarea contestațiilor și anunțarea rezultatelor finale; consultarea contractului de închiriere cu viitorii chiriași; elaborarea procedurii de alocare a locuințelor; alocarea locuințelor; încheierea contractelor de închiriere cu familiile beneficiare. Intervențiile realizate în cadrul proiectului constituie subiect de analiză pentru viitor, contribuind astfel la dezvoltarea metodologiilor de lucru în domeniul locuirii în comunități marginalizate de romi. În încheiere, însumăm câteva concluzii despre abordarea participativă a proiectului. Pe parcursul procesului de consultare, datorită experiențelor avute în trecut, mulți oameni nu credeau că vor putea influența rezultatele consultărilor prin exprimarea opiniei lor. Astfel, chiar dacă procesul a fost unul participativ, nu putem vorbi de împuternicirea oamenilor, până când aceștia nu dobândesc conștiința și experiența participării în luarea deciziilor. Tocmai în acest sens, și pe baza relatărilor ulterioare a oamenilor, credem că ei sunt mult mai pregătiți de a participa în mod real în viitoare procese participative, această experiență având ca rezultat semnificativ creșterea conștiinței rolului participării. Prin consecință credem că trebuie consolidate procesele de consultări atât în proiectele de locuire, cât și în alte inițiative de dezvoltare, ajungând în viitor la rezultate mult mai reprezentative privind nevoile și opiniile comunității.

Á. Dávid-Kacsó, M. Roth

Ágnes Dávid-Kacsó, Maria Roth

Răspunsul sistemului educațional la nevoile copiilor romi din medii defavorizate

Răspunsul sistemului educațional la nevoile copiilor romi din medii defavorizate 1

CADRUL TEORETIC AL CERCETĂRII

Nivelul educațional redus al populației rome este una dintre problemele cele mai des amintite în legătură cu integrarea acestei comunități. În țările moderne școala fiind instituția care are funcția de transmitere a culturii dominante, participarea școlară devine instrumentul principal de promovare a integrării sociale și politice.2 Efectul școlarizării asupra vieții adulților este bine documentat în literatura de specialitate, la fel ca beneficiile pe care societatea le are de pe urma școlarizării populației, prin consecință, a populației educate. O analiză globală asupra acestor efecte arată că nivelul de școlarizare influențează participarea socială și nivelul de suport social, bunăstarea psihologică, sănătatea fizică, familia, participarea politică, valorile și timpul liber al indivizilor.3 Având în vedere aceste efecte multiple, importanța pe care o are școlarizarea în obținerea unei calități acceptabile a vieții de adult nu poate fi evidențiată îndeajuns. Conform teoriei ecologice privind dezvoltarea psiho-socială a lui Bronfenbrenner,4 dezvoltarea copiilor este influențată atât de microsistemele semnificative din care fac parte (de ex. familia, grupul de prieteni, școala și zona în care trăiesc), cât și de mezosisteme, definite ca interacțiunea microsistemelor. În afară de aceste influențe directe, dezvoltarea copilului mai este influențată direct și de exosistem, adică de influențele venite dinspre mediul înconjurător al individului (de ex. locul de muncă al părinților, serviciile accesibile, caracteristicile infrastructurale ale zonei în care copilul trăiește). Caracteristicile culturale și societale (întrunite în macrosistem) au și ele un efect indirect asupra dezvoltării copilului. 1 La realizarea interviurilor au contribuit membrii echipei proiectului Pata-Cluj: Alexandru Boguș, Ioana Bozan, Mălina Corcheș, Ana-Maria Dascălu, Lavinia Dobre, Izabella Kasza, Vlad Mureșan, Maria Stoleru, Anna Tamás. 2 Hatos, A., Sociologia Educației. Polirom, Iași, 2006. 3 Pallas, A., M., The Effects of Schooling on Individual Lives. In Hallinan, M. T. (ed): Handbook of the Sociology of Education. New York: Springer, 2006. 4 Bronfenbrenner, U., Ecological Model of Human Development. In International Encyclopedia of Education, Vol. 3. Oxford: Elsevier, 1994.

Á. Dávid-Kacsó, M. Roth

În situația copiilor din comunitățile de romi situate la periferia orașelor mari, în zone rezidențiale care constituie o combinație de case semirurale și gropi de gunoi –„comunități de tip Cotorga”5 –, mediul înconjurător se caracterizează prin lipsa infrastructurii instituționale și sociale, iar membrii comunității au de confruntat „stigmatul de cartier”.6 Lipsa de resurse a familiilor produce presiuni economice permanente, resursele foarte limitate fiind folosite în scopul supraviețuirii imediate, familiile trebuind să renunțe la serviciile ale căror beneficii imediate nu sunt palpabile. Stresul provocat de lipsa cronică de resurse duce la alcoolism și abuz de droguri ca și modalități de coping disfuncțional, crescând nivelul de violență din familii și din comunități și deteriorând relațiile intra- și interfamiliale.7 Distanța dintre cultura transmisă de școală și cea a acestor comunități este atât de mare, încât asimilarea culturii majorității de către copii este foarte dificilă: codurile lingvistice utilizate și valorizate de școală le sunt străine, iar secvențialitatea sistemului educațional nu le permite timp de acomodare, dezavantajul crescând, deci, cu fiecare treaptă școlară în loc să se reducă. La fel, politica educațională bazată pe pregătirea de acasă pentru școală crește dezavantajul copiilor cu statut socioeconomic redus.8 Chiar dacă familiile din comunitățile sărace au resurse materiale și emoționale reduse pentru școlarizarea copiilor, școala le influenţează oricum viaţa familială, indiferent de modul în care familiile percep şi se raportează la cerinţele şcolii. În continuare domeniile vieții familiale influențate de școală sunt prezentate pe baza categoriilor descrise de Stănciulescu.9 5 Cotorga este un vechi cartier de case din Roşiorii de Vede (judeţul Teleorman) situat la periferia oraşului în apropiere de groapa de gunoi, un cartier populat de oameni sărăciți în urma pierderii locurilor de muncă și în urma aglomerării micilor locuințe cu membrii familiali din mai multe generații. Vezi Stănculescu, M. S.–Berevoescu, I., Sărac lipit, caut altă viață! Editura Nemira, București, 2004. 6 Rughiniș, B., Participarea școlară a copiilor romi din comunitățile netradiționale, urbane, cu un grad ridicat de sărăcie. Cazul comunităților Zăbrăuți, București, Iași și Slatina. In Dobrică, P.– Jderu, G. (red.), Educația școlară a copiilor romi. Determinări socio-culturale. Vandemonde, București, 2005. 7 Conger, R., D.–Dogan, S., J., Social Class and Socialization in Families. In Grusec, J., E.–Hastings, P., D. (eds), Handbook of Socialization. Theory and Research. London: The Guilford Press, 2004. 8 Bernstein, B., Social Class and Pedagogic Practice. The Structuring of Pedagogic Discourse (Vol. IV: Class, Codes and Control). London: Routledge, 2003. 9 Stănciulescu, E., Sociologia educaţiei familiale (Vol. Strategii educative ale familiilor contemporane). Polirom, Iaşi, 2002, p. 177-183.

Răspunsul sistemului educațional la nevoile copiilor romi din medii defavorizate

a.) Prezenţa copiilor de vârstă şcolară în familie presupune structurarea vieții familiale în funcţie de activităţile şcolare. Ritmul zilei, al săptămânii şi al anului este determinat de ritmicitatea anului şcolar. b.) Şcolarizarea copiilor impune anumite restrângeri în ceea ce priveşte utilizarea spaţiilor: pentru a se asigura continuitatea experienţelor şcolare ale copiilor, mobilitatea familiilor scade. c.) Bugetul familiei este influenţat de şcolarizarea copiilor. Deși copiii beneficiază de educaţie gratuită, şcolarizarea lor presupune asigurarea hranei corespunzătoare, a îmbrăcămintei conforme cu normele comunităţii, procurarea rechizitelor solicitate de şcoală (cărţi, caiete, echipamente speciale, cheltuieli de transport) și altele. d.) Implicarea părinţilor în activităţile legate de şcoală presupune redistribuirea muncilor din familie sau supraîncărcarea membrilor familiei cu anumite sarcini. Politica temei de acasă, adică extensia activităţii şcolare în familie presupune existenţa contextului pedagogic oficial în casă, adică asigurarea în spaţiul familial a timpului şi spaţiului corespunzător activităţilor şcolare şi a controlului copilului în activităţile extraşcolare. e.) Şcoala presupune un control riguros al conduitei copiilor, mai ales în ceea ce priveşte cea şcolară. f.) Evaluarea activităţii copilului înseamnă implicit evaluarea familiei, rezultatele şcolare ale copiilor contribuind la imaginea familiei. Având în vedere accentul mare care cade pe implicarea părintească văzută ca un factor decisiv în performanţa şcolară a copilului, insuccesul şcolar al copilului devine un insucces parental şi este trăit ca atare de părţile implicate. j.) Şcoala ameninţă intimitatea familiei atât prin informaţiile solicitate în mod explicit, cât și prin aspectul, conduita și rezultatele copiilor, care sunt considerate ca informații valide despre familia în sine. k.) Familiile care nu reuşesc să-şi realizeze aspiraţiile legate de educaţia copiilor, sunt deziluzionate și resimt educația ca pe o capcană, ca atare nu e de mirare că îşi pierd încrederea în sistem. l.) Nu în ultimul rând şcoala conectează familia la o reţea de relaţii care funcţionează ca sursă de capital social şi în acelaşi timp modelează comportamentele şi practicile parentale prin manifestarea presiunii instituționale și de grup.

Á. Dávid-Kacsó, M. Roth

Studiul de față urmărește prezentarea viziunii pe care copiii și părinții din Pata Rât o au asupra participării școlare, urmărind nivelele la care se realizează influența școlii asupra copiilor, reprezentarea școlarizării în mezosistemul familie-școală și nevoile familiilor în acest context, exprimate explicit sau implicit. Perspectiva părinților și a copiilor este completată de cea a cadrelor didactice privind integrarea școlară a copiilor romi, urmărindu-se identificarea răspunsului pe care sistemul educațional român îl are la adresa nevoilor percepute ale acestor copii, precum și descrierea obstacolelor intrinsece sistemului cu care ei se confruntă în calea lor către succesul școlar.

METODOLOGIA CERCETĂRII

Metoda utilizată este cea a interviului semistructurat, eșantionul fiind alcătuit din opt copii din Pata Rât, câte doi din cele patru comunități din zonă, precum și părinții lor. Interviurile au fost realizate de către membrii echipei de proiect Pata-Cluj, prin activitatea desfășurată ei având un grad ridicat de acceptare în comunitate. Școlile pe care copiii intervievați le frecventează sunt două școli gimnaziale din Cluj-Napoca: o școală specială din oraș în care copiii romi au devenit suprareprezentați după ce elevii majoritari au fost transferați treptat în școli „mai bune” și o școală din mediul rural situată la aproximativ 30 km de Cluj-Napoca, unde, în septembrie 2014, au fost înscriși o parte dintre copiii din comunitate, după ce nu au fost acceptați în nici o școală din oraș pe motiv de lipsă de locuri. Răspunsul sistemului educațional a fost urmărit prin interviuri realizate cu șase specialiști ai sistemului educațional: doi profesori de școală primară, un logoped, un director de școală, un inspector școlar și un asistent social cu experiență în sprijinirea educațională a copiilor romi, membru al echipei de proiect Pata-Cluj.

Răspunsul sistemului educațional la nevoile copiilor romi din medii defavorizate

REZULTATELE CERCETĂRII

Partea I. Experiența familiilor rome din Pata Rât în sistemul educațional

I.1. Școala Eccles10 identifică trei nivele la care școala își exercită efectul asupra elevilor: nivelul sălii de clasă, nivelul școlii ca instituție și cel al politicilor educaționale. Pentru a obține rezultate școlare optime, la fiecare dintre aceste nivele trebuie să existe o congruență (goodness of fit) între nevoile de dezvoltare ale copiilor și caracteristicile de mediu. În cele ce urmează vom arăta experiența copiilor la nivelele menționate, precum și percepția părinților lor despre aspectele pozitive ale școlii și despre sursele generatoare de probleme pentru copiii din mediul școlar.

I.1.1. Nivelul clasei a. Practicile educaționale Întrebați despre sursa sentimentelor pozitive care privesc școala („Ce-ți place cel mai mult la școală?”) copiii răspund ori prin înșirarea disciplinelor preferate, dintre care materia cea mai frecvent amintită este matematica, ori prin denumirea activităților preferate. Printre cele din urmă unele se referă la activitățile desfășurate în timpul orelor, legate de practicile educaționale, precum cele citate mai jos: „(...) să citesc, să scriu și la matematică” (Copil 5, clasa a III-a) „(...) să desenez, să învăţ să scriu pe legate, îmi place alfabetu’” (Copil 4, clasa a III-a) 10 Eccles, J. S., Schools, Academic Motivation and Stage-Environment Fit. In Lerner, R., M.– Steinberg, L. (eds), Handbook of Adolescent Psychology, New Jersey: John Wiley&Sons, 2004.

Á. Dávid-Kacsó, M. Roth

„(...) cel mai mult (îmi place – n.n.) că fac practică” (Copil 7, clasa a X-a) Pe de altă parte, unele activități la oră constituie sursa unor sentimente negative pentru copiii întrebați, mai ales cele care necesită un efort grafomotor coordonat susținut și care sunt monotone: „(...) ne dă foarte mult de scris” (Copil 8, clasa a II-a) „(...) că ne dă să facem mult, trei-patru foi şi mă doare mâna” (Copil 4, clasa a III-a) „(...) că mă doare mâinile când scriu” (Copil 9, clasa I) Nepăsarea cadrelor didactice este percepută și ea negativ de către elevi: „(...) nu îmi place de profa de engleză (…) numai scrie pe tablă, după aia se pune într-un colț, pe facebook, pe telefon” (Copil 3, clasa a VI-a) b. Relația cu cadrele didactice Conform teoriei autodeterminării a lui Deci și Ryan,11 motivația pentru învățare are trei componente: relația pozitivă cu profesorul (connectedness), sentimentul de autonomie și cel de competență. Interviurile copiilor reflectă și ele importanța relației cu cadrele didactice: „(...) îmi place că mă înțeleg foarte bine cu doamna profesoară” (Copil 7, clasa a X-a) La rândul lor, părinții apreciază și ei mult atitudinea pozitivă a cadrelor didactice față de copiii lor: „(...) vorbește frumos (...), nu strigă (...), n-are treabă (în sensul că nu se ceartă cu copiii – n.n.)” (Părinte 1, copii în clasa I și a III-a) 11 Deci, E. L.–Ryan, R. M., Self-Determination Theory: A Macrotheory of Human Motivation, Development, and Health. Canadian Psychology, 2008, 49/3, 182–185.

Răspunsul sistemului educațional la nevoile copiilor romi din medii defavorizate

„(...) că se ocupă de copii în primul rând” (Părinte 4, copii clasa a II-a, a V-a și a X-a) „(...) că profesorii care-s romi şi care-s cu copiii aceștia, se ocupă, fac” (Părinte 7, copil clasa a III-a) „De fată se ocupă doamna dirigintă foarte mult.” (Părinte 4, copii clasa a II-a, a V-a și a X-a) „Are o învăţătoare minunat de bună (...) şi le explică bine, îi pregăteşte foarte bine.” (Părinte 6, copii clasa I, clasa a V-a, liceu) Sentimentul de competență poate fi rezultatul personalizării atitudinii cadrelor didactice față de elevi: „Ea mă consideră un pic mai bun față de ceilalți. (...) Îmi place că simt așa un pic de diferență între mine și restul.” (Copil 7, clasa a X-a) Dimpotrivă, o atitudine de dezinteres și lipsită de sensibilitate în ceea ce privește condițiile reale și posibilitățile copiilor creează frustrare: „(Citând cadrul didactic – n.n.) «Tema pe mâine este să vă uitați pe Internet ce înseamnă cantoane.» Dar (uită că – n.n.) îs unii care nu au avut posibilitatea să se uite.” (Copil 7, clasa a X-a)

I.1.2. Nivelul școlii a. Pauzele Activitățile de joacă din pauze sunt considerate sursa unor sentimente pozitive pentru unii copii: „(...) îmi place școala că mă joc” (Copil 6, clasa a V-a) „(...) îmi place să mă joc în pauză” (Copil 9, clasa I) b. Relațiile între colegi Relațiile între colegi constituie o componentă importantă a bunăstării emoționale a copiilor:

Á. Dávid-Kacsó, M. Roth

„Noi colegii noștri suntem ca frații.” (Copil 3, clasa a VI-a) „Da, suntem toți împreună, ne înțelegem foarte bine unul cu altul.” (Copil 7, clasa a X-a) Părinții intervievați au amintit cu satisfacție relațiile bune între copii: „(...) cum mănâncă dintr-un sandviș, mănâncă tăți” (Părinte 1, copii clasa a II-a și a III-a) „Atmosferă ok, copiii vorbesc între ei, să joacă, nu contează că-s clasa a șasea sau a doua.” (Părinte 2, copil clasa a VI-a) În privința violenței, unii părinți remarcă și apreciază că în școală copiii lor se simt în siguranță: „Nu se plânge de anumite chestii cum ar fi bătăi.” (Părinte 2, copil clasa a VI-a) c. Violența între copii Relațiile dintre copii sunt câteodată caracterizate prin violență care, atât în formă verbală cât și în formă fizică, reprezintă o sursă de tensiune, ceea ce reiese în primul rând din interviuri cu copii: „(...) că copiii îs răi şi nu îmi dau pace” (Copil 4, clasa a III-a) „(...) nu prea îmi place să mă joc cu copiii, că numai te enervează, ălălalt te înjură” (Copil 5, clasa a III-a) Părinții, la rândul lor, remarcă și ei violența prezentă în relațiile între copii: „Se bat copiii în clasă. Se scuipă. Se lovesc. Își iau caietele unu la altu’. Își rup caietele. Rup cărțile. Își fură creioane, tot ce au acolo.” (Părinte 7, copil clasa a III-a)

Răspunsul sistemului educațional la nevoile copiilor romi din medii defavorizate

d. Violența din partea personalului școlii Violența verbală, discriminarea este amintită între motivele care determină sentimentul de nemulțumire al unor părinți: „(...) îi face piscoși (murdari – n.n.) și n-ar trebui să-i facă” (Părinte 7, copil clasa a III-a) În unele situații, colegii din clasă constituie o sursă de sprijin în opoziție cu ceilalți elevi din școală: „(...) Numai eu și colegii mei de clasă. Atâta. Mai bine atâta. Nu mi-aș dori să îmi fac alți prieteni, pentru că știu cum sunt ceilalți (...), sunt unii care îs mai răi, sunt unii care-s mai răutăcioși, în sensul în care îs mai lăudăroși, alții care sunt mai furăcioși.” (Copil 7, clasa a X-a) Ca și prieteni, majoritatea copiilor enumeră și pe unii copii din afara propriei comunități, dar baza rețelei de relații o constituie copiii din comunitatea proprie: „(...) păi majoritatea copiilor de la noi de sus, care sunt la noi la școală” (Copil 3, clasa a VI-a) e. Siguranța mediului școlar Siguranța mediului școlar a fost apreciată de părinți. Dintre cei care au menționat acest aspect, unii s-au referit la supravegherea copiilor ca fiind un aspect pozitiv al școlii: „Că-s supravegheați tot timpul, că au transportul (de – n.n.) care-s foarte mulțumită că îl duce din mâna mea și îl aduce în mâna mea.” (Părinte 2, copil clasa a VI-a) În același timp, părinții remarcă o serie de neajunsuri în privința supravegherii, care sunt amintite ca nemulțumiri:

Á. Dávid-Kacsó, M. Roth

„(...) ar trebui supravegheat tot gardu’ ăla. Și mai ales la poarta către stradă, că porţile de multe ori îs deschise largi” (Părinte 7, copil clasa a III-a) f. Servicii oferite de școală Sunt școli care dispun de programe unde copiii au posibilitatea să-și efectueze temele și primesc asistență la nevoie: „(...) doamna învățătoare (mă ajută la teme – n.n.)” (Copil 8, clasa a II-a) „(...) lecțiile le facem la şcoală cu doamna de după-masă” (Copil 3, clasa a VI-a) Această practică școlară a fost apreciată de părinții intervievați, precum și celelalte servicii oferite de școală, cum ar fi asigurarea unei mese calde sau a transportului copiilor: „(...) că au transportul (de) care-s foarte mulțumită” (Părinte 2, copil clasa a VI-a) „(...) își fac temele acolo, deci când vine acasă nu îmi mai bat io capul cu 4 clase să îl învăț io pe el” (Părinte 2, clasa a VI-a) Cu toate acestea unii părinți, mai ales cei cu copii mici, nu consideră destul de sigur pentru copilul lor modul în care transportul asigurat copiilor este realizat în practică, subliniind actele de violență între copii petrecute în timpul transportului: „(...) și iară cu maşină asta cu dusu’ şi adusu’ îs foarte mulţi copii, se bat, se nenorocesc” (Părinte 7, copil clasa a III-a) „(...) îi pune autobuzul, dar sunt copii mai mari care se lovesc, care nu ştiu ce” (Părinte 6, copii clasa I, clasa a V-a și la liceu) Soluția în opinia lor ar consta în supravegherea mai de aproape a copiilor de către adulți:

100

Răspunsul sistemului educațional la nevoile copiilor romi din medii defavorizate

„Nu au om (supraveghetori – n.n.) cu ei pe autobuze, nici la dus, nici la întoarcere de la şcoală. Au nevoie şi de om pe maşină, doi oameni trebe pe maşină orice caz să aibă.” (Părinte 7, copil clasa a III-a) g. Organizarea mediului școlar Printre problemele legate de școală percepute de părinți apare și cea a formării unor clase în care elevii romi sunt suprareprezentați, fapt considerat ca fiind cauza problemelor comportamentale și de violență: „(Sunt – n.n.) mulți țigani într-o clasă. Îs foarte mulți copii de ţigani într-o clasă. Dacă-s într-o clasă atât amar de copii de ţigani... deci se bat, se înjură.” (Părinte 7, copil clasa a III-a) Așadar, aspectele legate de siguranța copiilor în clasă și în școală sunt elementul esențial care îi preocupă atât pe copii, cât și pe părinți.

I.2. Mezosistemul familie-școală

I.2.1. Aspecte emoționale Sentimentele părinților față de școala copiilor sunt determinate atât de experiența copiilor, cât și de propriile experiențe legate de școală și procesul educațional. Toți părinții întrebați au consemnat sentimentele pozitive din partea copiilor față de școală: „Am observat că le place să meargă la școală.” (Părinte 1, copii clasa I și a III-a ) „Le place, merg, nu vreau să lipsească.” (Părinte 4, copii clasa a II-a, a V-a și a X-a) Aprecierile cadrelor didactice cu privire la copii sunt surse de mândrie pentru părinți, confirmând ideea că evaluarea copiilor la școală este perce-

101

Á. Dávid-Kacsó, M. Roth

pută totodată ca evaluarea familiei așa cum a fost menționat în literatura de specialitate:12 „E cel mai bun la matematică din clasă, îi cuminte (…) și mă simt așa mai mândră.” (Părinte 2, clasa a V-a) „Pentru că copiii mei îs cuminți, ascultători, nota la purtare o are toți trei numai zece.” (Părinte 4, copii clasa a II-a, a V-a și a X-a) „L-o lăudat pe băiat că-i foarte cuminte, îi ascultător.” (Părinte 6, copii clasa I, clasa a V-a, liceu) „Am auzit numai cuvinte de laudă despre ele.” (Părinte 3, copii clasa a V-a și a VI-a, școala specială)

I.2.2. Așteptări a. Așteptări școlare față de copii Așa cum reiese din exemplele de mai sus, sursa mândriei este în primul rând buna conduită școlară a copiilor, asta așteaptă părinții de la copii, acesta fiind domeniul pe care părinții se simt competenți în a-l forma: „(...) o învăț lucruri bune: tu să nu înjuri, să nu vorbești murdar, să nu-i întorci vorba la profesorul, să nu înjuri profesoru’, să fii cuminte.” (Părinte 7, copil clasa a III-a) „(...) așa mi i-am crescut, așa mi i-am învățat. Să nu se încurce cu orice copil.” (Părinte 4, copii clasa a II-a, a V-a și a X-a) Părinții au așteptări legate și de îmbogățirea cunoștințelor copiilor, fiind valorizate mai ales cele ale căror utilitate practică este vizibilă: „Da, CNP-ul după certificate, el le-a scris tă-tă-tăt, de pe buletinul meu, tă-tă-tăt el a făcut. Știe foarte bine (să scrie – n.n.).” (Părinte 1, copii clasa I și a III-a )

12 Stănciulescu, op. cit.

102

Răspunsul sistemului educațional la nevoile copiilor romi din medii defavorizate

Unii valorizează educația în sine: „Le place să meargă și mie îmi convine că merge, că le las în continuu să meargă la școală, că-i mai bine; că (dacă) n-am învățat eu, să învață ei.” (Părinte 1, copii clasa I și a III-a) „Şi cu orice preț aş vrea să facă şcoală.” (Părinte 7, copil clasa a III-a) Părintele citat mai sus își exprimă chiar disponibilitatea de a face sacrificii în scopul școlarizării copilului: „Să fie la altă şcoală şi dacă aşa săptămânală (…) Că s-ar face ore suplimentare, de-alea să înveţe (…) chiar am plăti, oare aşa mai puţân să plătim şi noi dar să steie acolo în internat undeva.” (Părinte 7, copil clasa a III-a) b. Așteptări față de școală Așteptările părinților se referă în primul rând la practici educaționale eficiente, lipsite de discriminare și implicarea cadrelor didactice: „Să se ocupe de ei, să le arate (...) că după aia copiii rămân repetenți. După aia copiii rămân repetenți și ei habar nu au săracii despre ce-o fost vorba. Și despre ce-i vorba în școala asta. Trebe să se ocupe, chiar dacă-s țigani.” (Părinte 7, copil clasa a III-a)

I.2.3. Nevoi legate de școlarizarea copiilor Nevoile enumerate de părinți pentru asigurarea școlarizării sunt de natură materială, ceea ce întărește observațiile din literatură conform cărora chiar şi învățământul gratuit încarcă bugetul familial printr-o serie de cheltuieli aferente.13 Un părinte și-a exprimat în mod explicit nemulțumirea legată de acest aspect: 13 Ibid.

103

Á. Dávid-Kacsó, M. Roth

„(...) nu-mi convine pentru că se cer foarte mulţi bani (într-una dintre școlile copiilor, ei fiind în școli diferite – n.n.)” (Părinte 6, copii clasa I, clasa a V-a, liceu) Pentru familiile cu resurse reduse, însuși faptul de a asigura copiilor o îmbrăcăminte acceptabilă în mediul școlar reprezintă o problemă, fapt care iese în evidență din interviuri. Întrebați de nevoi, toți părinții intervievați au amintit dificultatea de a echipa adecvat copiii cu haine și încălțăminte. Un singur respondent a amintit nevoia de transport, iar unul cea de rechizite școlare.

I.2.4. Implicarea școlară a. Motivul absențelor Din punctul de vedere al școlii, așteptarea primordială față de familiile rome o consituie asigurarea prezenței la ore, iar părinții intervievați încearcă să corespundă acesteia: „(...) nu le las acasă, că în fiecare zi merg” (Părinte 1, copii clasa I și a III-a ) Principalul motiv invocat de copii pentru absențe a fost boala (de ex. „Numa’ când îs bolnav stau acasă”, copil 6, clasa a V-a), fiind însă amintită și pierderea autobusului („c-am pierdut mașina”, copil 1, clasa a VI-a), iar un elev în clasa a X-a amintește sarcinile familiale: „(...) să se fi îmbolnăvit fratele meu mai mic și, cum părinții mei amândoi au plecat la lucru, (...) sora mea mai mică s-a dus la școală și eu am fost nevoit, cum sunt cel mai mare dintre ei, am fost nevoit să stau ziua cu el, până vin părinții de la lucru” (Copil 7, clasa a X-a) Unul dintre copiii intervievați a invocat un motiv legat de sentimentul de insecuritate (în acest caz generat de zvonul vehiculat conform căruia o mașină răpește copii de pe stradă):

104

Răspunsul sistemului educațional la nevoile copiilor romi din medii defavorizate

„Săptămâna asta, m-am temut că îi prinde pă copii.” (Copil 8, clasa a II-a) b. Temele Unul dintre domeniile de implicare ale părinților în viața școlară solicitate de sistemul educațional îl reprezintă ajutarea copiilor în efectuarea temelor. Părinții cu nivel educațional scăzut sunt depășiți repede de cerințele școlare, lucru perceput atât de copii („Păi mă ajută mama, dar nu prea știe și mă ajută tata.” – Copil 3, clasa a VI-a), cât și de adulți: „Nu poate şi eu nu pot să o ajut, că nu cunosc (...) Asta-i foarte grea şi pentru mine-i grea (...) nu înţelegem matematica asta ce-i acuma.” (Părinte 7, copil clasa a III-a) „(...) îmi aduce bilețele acasă cu exerciții de matematică, suprapuse și nu le prea înțeleg io” (Părinte 2, copil clasa a V-a) În același timp, părinții nu văd rostul temelor, considerându-le în primul rând ca o presiune inutilă asupra copiilor: „(...) câte patru-cinci pagini să scrie, da’ nu ajută la nimic (...) plânge, nu vrea să le facă, că i-s grele şi nu poate” (Părinte 7, copil clasa a III-a) c. Ședințele cu părinți O altă modalitate de implicare din partea familiilor, solicitată de școală, o constituie participarea la ședințele cu părinți, iar majoritatea celor intervievați (șase persoane din cele opt) au declarat că obișnuiesc să participe la aceste ședințe. În același timp se remarcă faptul că majoritatea părinților așteaptă să fie chemați pentru a merge la școală: „De câte ori am fost chemată, de atâtea ori am fost la şcoală, da.” (Părinte 5, copil clasa a VI-a) „Când ne cheamă, întotdeauna am fost.” (Părinte 7, copil clasa a III-a) „Cu alte ocazii nu sunt chemată.” (Părinte 4, copii clasa a II-a, a V-a și a X-a)

105

Á. Dávid-Kacsó, M. Roth

Lipsa chemării părintelui la școală este invocată chiar și pentru a explica faptul că părintele încă nu a fost în vizită la una dintre școlile unde are copii: „Că încă n-am fost chemată.” (Părinte 6, copii clasa I, a V-a, liceu) Pe de altă parte, ședințele nu întotdeauna sunt percepute ca fiind utile: „(…) chiar cu nimica (îi ajută ședințele – n.n.) (…) ori că meri la şedință, ori că înțelegi ce zice, ori că nu. Ei cer. Ei într-adevăr zice că să ne ocupăm de copii, să ni-i trimitem. Să nu îi lăsăm acasă, să nu lipsească de la şcoală.” (Părinte 7, copil clasa a III-a) Câteodată temele discutate cu ocazia acestor ședințe sau sarcinile primite provoacă părinților sentimente de incompetență: „Sau, dacă îi ceva, că el (soțul – n.n.) nu are școală, nu are nici o clasă, dacă îi ceva mai complicat, și nu vrea, nu înțelege, mă împart eu la băiat sau el la fetiță și... Depinde acuma cum îs ședințele și pentru ce ne cheamă.” (Părinte 4, copii clasa a II-a, a V-a și a X-a) Ca și excepție, în eșantion a existat o mamă care merge în mod spontan, „nechemată” la școala copilului: „(...) pur și simplu-s prin oraș și vreau să mă duc până acolo” (Părinte 2, copil clasa a VI-a) Aceste vizite spontane sunt asociate cu sentimente pozitive din partea copilului: „În primul rând, copilul când mă vede acolo îi foarte fericit, cel mai fericit” și sunt folosite în scopul autoinformării cu privire la activitatea școlară a copilului: „Vorbesc cu învățătoarele, îmi dau caietele în care-o lucrat el, mi le arată, îmi spune la ce pagini o ajuns, îmi povestește cum îi el în timpul orelor, în timpul care-i acolo... Îmi plac întâlnirile...” (Părinte 2, copil clasa a VI-a)

106

Răspunsul sistemului educațional la nevoile copiilor romi din medii defavorizate

Participarea la ședințe sau vizitele spontane la școală reprezintă sarcini în plus pentru familie, care nu întotdeauna sunt asumabile: „Da’ păi cu asta cum să mă duc? (și arată spre copilul de 6 săptămâni – n.n.)” (Părinte 1, copii în clasa I și a II-a) Rolul școlii de a conecta părinții de o rețea de resurse sociale, rol amintit de Stănciulescu,14 nu se îndeplinește în cazul părinților incluși în eșantionul intervievat care rămân la distanță de cadrul instituțional școlar. Unii dintre părinți, care își au copiii înscriși într-o școală din mediul rural, nu au deloc relații directe cu școala: „Nu am fost niciodată (la școala copilului – n.n.). De anul trecut, de doi ani.” (Părinte 1, copii în clasa a II-a și I) „Io n-am fost niciodată (la școala copilului – n.n.).” (Părinte 8, copii clasa 0 și II) Participarea la ședințele cu părinții nu înseamnă automat și conectarea părinților la rețele sociale, părinții intervievați declarând în unanimitate că nu țin legătura cu ceilalți părinți din clasa copiilor lor: „(...) nu-i cunosc așe… pur și simplu ne-am salutat și atât” (Părinte 2, copil clasa a VI-a) „N-am nici o relație! N-am nici o relație pentru că eu nu am convorbiri cu alți părinți.” (Părinte 4, copii clasa a II-a, a V-a și a X-a) „(...) bună ziua, bună ziua și atât (le spun celorlalți părinți – n.n.).” (Părinte 3, copii clasa a VI-a, VII-a) Personalul auxiliar din școli, de exemplu mediatorul școlar este perceput ca resursă potențială pentru părinții dezavantajați: „(...) aşa ar trebui mediatoru’ să ne ajute pe oamenii necăjiți, care nu avem studii, nu avem şcoală, nu avem pregătiri” (Părinte 7, copil clasa a III-a) 14 Ibid.

107

Á. Dávid-Kacsó, M. Roth

Ajutorul solicitat ar fi de natură administrativă, și ar fi necesar pentru realizarea demersurilor necesare pentru obținerea unor beneficii financiare: „(...) mediatoru’ ar trebui să ajute părinţii care nu ştiu să facă hârtiile alea. Să-i ajute. Că sunt mulți analfabeţi, sunt mulţi care nu ştiu carte.” (Părinte 7, copil clasa a III-a) Cu toate acestea, părintele din școala respectivă nu și-a găsit sursă de suport în mediatorul școlar: „Nu prea stă nici mediatoru’ de vorbă așa cu oamenii necăjiți și cu țiganii.” (Părinte 7, copil clasa a III-a)

I.3. Mezosistemul familie-vecinătate Experiențele părinților din comunitatea analizată le influențează relația cu școala, de aceea viața copiilor este percepută ca fiind periclitată: „Și ne anunţă că un copil îi mort... sau poate mai mulţi. Sau nu-i mai găsim. Că nu ştiu autobuzele. Vine cine şti ce fel de trenuri rapide, l-or luat, îl omoară. Și noi suntem siguri că el e la şcoală.” (Părinte 7, copil clasa a III-a) „(...) nu-mi place să le las să vină singure de la școală” (Părinte 3, copii clasa a VI-a și a VII-a) Din acest motiv unii au strategii epuizante pentru a-și ști copiii în siguranță: „O duc personal. (…) și nu mai vin acasă că stau acolo pe drum (…). Şi iarna îţi dai seama ce frig îi. Că de aia m-am şi îmbolnăvit de rinichi. Că stau... că de la trei ani o tot duc şi o aduc. Că de la trei ani am dat-o la grădiniţă şi de atuncea tot pe drumuri.” (Părinte 6, copii clasa I și a V-a, liceu)

108

Răspunsul sistemului educațional la nevoile copiilor romi din medii defavorizate

Partea II: Răspunsul sistemului educațional la nevoile speciale ale familiilor din Pata Rât

Răspunsul sistemului educațional va fi analizat urmărind nivelurile identificate de Eccles.15 Analiza pornește de la nivelul politicilor educaționale menite să asigure egalitatea de șanse a copiilor romi și va urmări efectele acestora, precum și reflectarea lor în practicile didactice utilizate direct cu elevii.

II.1. Nivelul politicilor educaționale a. Integrarea școlară Integrarea elevilor romi și asigurarea egalității de șanse sunt principii susținute în Legea educației prin hotărârea care prevede arondarea școlilor unor circumscripții – școlile fiind astfel obligate să înscrie copiii din zona respectivă –, precum și prin asigurarea unor locuri speciale pentru copiii romi după absolvirea clasei a VIII-a: „(…) momentele în care Inspectoratul Școlar poate să influențeze, să susțină, să încurajeze povestea cu integrarea, cu incluziunea, e momentul inițial, la înscrierea la clasa pregătitoare, (…) respectiv după clasa a VIII-a, când e repartiția pe locurile speciale pentru elevii romi, când nu trebuie să facă decât o cerere pe care să o depună în intervalul de timp care trebuie și să fie prezent la ședința publică.” (Inspector, Cluj) În acest fel se pot crea însă unele școli în care copiii romi sunt suprareprezentați dacă în circumscripție există zone de rezidență întinse ale populației rome. În scopul prevenirii acestei situații, în oraș s-a creat o rețea de „școli inclusive” care au acceptat înscrierea copiilor romi chiar dacă aceștia nu aparțin circumscripției lor. Creșterea receptivității din partea 15 Op. cit.

109

Á. Dávid-Kacsó, M. Roth

acestor școli se datorează parțial proiectelor organizate de societatea civilă care au contribuit la creșterea încrederii în efectele educației și crearea unor abilități în gestionarea includerii copiilor romi în școlile de masă: „Grație și proiectelor care s-au derulat în anii trecuți (…) există școli care beneficiind și de acces la formare și implicându-se în activitățile astea de proiect au o viziune schimbată față de a celorlalți. Știi că e rețeaua care ne străduim să o facem funcțională (Rețeaua de școli inclusive16 – n.n.)” (Inspector, Cluj) Suportul legislativ pentru trecerea absolvenților romi ai claselor a VIII-a la nivel liceal/vocațional se concretizează în asigurarea locurilor speciale. Acele locuri sunt însă accesibile doar în prima etapă a repartizărilor: „Deci, pentru a beneficia de locurile speciale trebuie să promoveze clasa a VIII-a, deci la sfârșitul anului școlar, în iunie, să fie promovat, să nu fie corigent pentru că dacă e corigent, atunci practic numai în etapa a treia vine. Și atunci locurile alea nu mai există (…).” (Inspector, Cluj) Astfel, copiii care au corigențe, lucru frecvent întâlnit în cazul copiilor din zona noastră țintă, nu pot profita de această prevedere, iar în cazul în care reușesc să treacă examenele de corigență se pot înscrie doar la locurile rămase libere în toamnă. Declarativ, Legea educației oferă posibilitatea reducerii handicapului copiilor cu rezultate mai slabe la învățătură, situația lor fiind monitorizată prin simulări și evaluări, așa încât remedierea în timp a lipsurilor detectate să fie posibilă: „Păi cadrul legal permite și chiar încurajează povestea... De exemplu și în urma simulărilor și evaluărilor care se fac, fie că-s naționale sau regionale, în funcție de rezultatele obținute, profe16 Realizat în cadrul proiectului ROMEDIN, coordonat de Fundația Desire, în perioada septembrie 2014–aprilie 2016.

110

Răspunsul sistemului educațional la nevoile copiilor romi din medii defavorizate

sorii elaborează un plan de remediere pe care să-l aplice pentru categoriile de minusuri pe care le-au identificat în evaluare. Teoretic și chiar și practic acest lucru este permis, este încurajat, este în toate documentele și în Legea educației și în metodologia formării și în toate regulamentele și în toate ceea ce... tot cadrul curicular și legislativ în care se întâmplă procesul.” (Inspector, Cluj) În ciuda acestor reglementări care promovează egalitatea de șanse, contextul cultural promovează performanța. Competiția între școli este mare, școlile sunt ierarhizate după rezultatele de la Evaluarea Națională respectiv Bacalaureat, ceea ce duce la practici care promovează elitismul opus incluziunii, prin care scad șansele copiilor romi de a-și continua educația în instituții de învățământ care le-ar putea oferi ocupații corespunzătoare. „E dureros față de copil, față de toți, ceea ce mi se pare absolut anormal, e chestia asta ca să iasă școala bine la Evaluarea Națională, la Bac, la nu știu ce examen, ca să aparem acolo 100% sau cu nu știu ce, îi lăsăm corigenți pe cei care la simulare nu au scos cinciul sau care presupunem noi că n-ar fi în stare să scoată cinciul, ca să nu ne facem de minune. (…) Îi lași corigenți la clasa a VIII-a, că i-ai promovat opt ani de zile, sunt care nu au repetat niciodată și îi las corigenți într-a VIII-a ca să nu strice procentul, ăștia nu au dreptul, evident, fiind nepromovați, nu au dreptul să completeze fișa de opțiuni la etapa 1 când au acces la toate locurile. Dacă vorbim de romi, nu au dreptul să participe la singura sesiune care funcționează pe ideea de discriminare pozitivă, că au locurile alea speciale care nu au treabă cu celelalte. (…) Foarte puțini directori sunt care își asumă chestia asta, dom’le, a făcut opt clase, să se ducă cel puțin, dacă... Nu îi dai șansa să meargă la prima etapă și să opteze pentru ceva ce i-ar putea aduce o slujbă în viața de adult.” (Inspector, Cluj) Pentru cei care nu reușesc să promoveze clasa a VIII-a nu există alternative, programul „Șansa a doua” neputând fi urmat direct după ce tânărul iese

111

Á. Dávid-Kacsó, M. Roth

din învățământul obligatoriu. Adolescentul rămas astfel după clasa a VIII-a fără un loc la un liceu sau o școală vocațională va pierde motivația pentru educație, mai ales dacă va fi nevoit să preia roluri de adult în comunitate și să se ocupe de satisfacerea nevoilor materiale: „Ar trebui să stea un an pentru «A doua șansă». Și asta e făcută ca să nu se încurajeze migrarea de la învățământul de zi la «A doua șansă», (…) unui tânăr de genul ăsta (nemotivat – n.n.) îi convine să meargă la «A doua șansă», dacă se poate la trei ani că: un an rămâne repetent, un an nu știu ce, mai repetă încă o dată și pe urmă merge la «A doua șansă» unde e mai lejer.” (Inspector, Cluj) b. Sprijin pentru reducerea dezavantajului Temele pentru acasă constituie una dintre elementele fundamentale ale sistemului educațional român, ele fiind unul din principalele obstacole în calea îndeplinirii misiunii școlii de egalizare a șanselor. Având în vedere că familiile din comunitatea analizată nu au capacitatea de a-și ajuta copiii la teme și nu dispun de resursele necesare pentru a-și ajuta copiii prin meditații, dezavantajul elevilor crește. În aceste situații activitățile de tip after-school ar putea contribui la egalizarea șanselor copiilor: „Eu cred că activitățile acestea, lecțiile acestea after-school, sunt benefice, pentru că facem de fapt munca părinților.” (Învățătoare 1) „(…) cu ocazia asta lucrăm cu ei și după, un fel de after-school, asta zic eu că foarte mult, foarte mult ajută. Că ce n-au înțeles în clasă, le explic acuma.” (Învățătoare 2) Există cadru legislativ pentru organizarea acestui tip de activitate în cadrul școlilor, fără însă ca Ministerul Învățământului să preia remunerarea personalului didactic implicat. Astfel școlile au posibilitatea fie să perceapă taxă de la părinți pentru această activitate, ceea ce contribuie din nou la creșterea dezavantajului celor săraci, care nu își vor putea înscrie copiii la acest program, fie să încerce să obțină banii din diferite proiecte, ceea ce însă nu asigură continuitatea serviciilor.

112

Răspunsul sistemului educațional la nevoile copiilor romi din medii defavorizate

„(…) cu programul de școală de după școală, metodologia școală după școală e foarte bine că există, dar are puncte nevralgice care îl fac practic nefuncțional. (…) De exemplu plata și cu modul, cu încadrarea personalului didactic pentru că există niște constrângeri financiare impuse de numărul de norme care trebuie să existe la nivel de județ și atunci orice activitate care se mută încolo, presupune o modificare, ori dacă nu sunt bani, nu sunt norme, deci aia ar fi cu sponsorizări, cu proiecte, deci dacă școala își scrie un proiect școală după școală pe care să îl pună la primărie, la CJ, la ceva finanțator, atunci s-ar putea, dar varianta cealaltă nu.” (Inspector, Cluj) „Programul after-school este îndoielnic în sensul că nu poţi să obligi pe nimeni să facă after-school dacă nu este plătit.” (Director școală, Cluj) În aceste condiții ar fi binevenit suportul din partea autorităților locale care ar putea prelua serviciile inițiate prin proiecte europene, însă până în momentul actual încercările de acest gen nu au avut succes: „(…) un astfel de proiect a încercat să facă una dintre şcolile acestea incluzive cu care ne-am adunat odată şi am discutat, suntem 15, dar este foarte complex şi trebuie aprobat de către Primărie, (…) pentru că banii trebuie să vină de acolo. Dar nu prea au avut succes, cu toate că au insistat foarte mult, (…) ei chiar au vrut să-şi facă un astfel de proiect ca să substituie programul ROMEDIN care s-a oprit. Nu s-a putut.” (Director școală, Cluj) Rămâne soluția asigurării sprijinului educațional prin implicarea voluntară a unor cadre didactice: „Avem învăţători cu suflet mare care aduc copiii fără să plătească, pentru că ştiu situaţia lor. (…) La primar există învăţători care doresc şi fac fără să fie remuneraţi.” (Director școală, Cluj) Efectele negative ale secvențialității sistemului educațional sunt remarcate și de cadrele didactice:

113

Á. Dávid-Kacsó, M. Roth

„Da. Și sistemul educațional, de exemplu clasa pregătitoare nu avem voie să îi lăsăm să repete, nu avem voie deși sunt copii care nu se ridică la nivelul cerut. Și aceasta este o piedică, eu așa consider. Din moment ce copilul poate fi lăsat repetent în clasa 0, recuperează, dar în clasa I merge cu niște lacune pe care nu le mai poate acoperi.” (Învățător 1)

II.2. Politicile de integrare a copiilor romi la nivelul școlilor a. Integrarea la nivelului școlii Datorită arondării pe circumscripții, școlile nu au altă opțiune decât înscrierea copiilor cu domiciliul în zonă. Integrarea propriu-zisă însă presupune practici prin care copiii romi (și familiile acestora) sunt incluși în fluxul vieții școlare dincolo de simpla prezență la activitățile didactice. La nivelul școlilor incluse în studiu, cadrele didactice semnalează efortul lor pentru o cât mai bună integrare: „Direcțiunea, conducerea școlii se implică, nu face (diferen țe – n.n.), e imparțială, chiar domnul director e imparțial. Pe toți îi privesc (pe copiii romi – n.n.) la fel, îi implică în activități în școală și în activitățile extrașcolare pe care le realizăm, eu cred că nu se simt marginalizați.” (Învățător 1) „În săptămâna «Școala altfel» am organizat un concurs «Copiii au talent» și au fost implicați și ei, au primit diplome, au simțit că sunt valorizați. Chiar s-au bucurat și țineau diploma aceea așa, aproape, aveau grijă de ea.” (Învățător 1) „Dar ei nu se separă, poate anul trecut s-au separat, stăteau așa, un pic retrași, dar nu a durat mai mult de cel mult două săptămâni să zic, s-a integrat mai ales după ce au început să învețe limba română și puteau să comunice în jocurile lor.” (Învățător 2) Câteodată integrarea se traduce în sprijinirea copiilor în ascunderea apartenenței la etnia romă, copiii fiind încurajați să interiorizeze percepția

114

Răspunsul sistemului educațional la nevoile copiilor romi din medii defavorizate

majorității conform căreia apartenența la etnia romă este echivalentă cu devianță: „Să ştiţi că până şi premierea aceea (pentru activități des fășurate în cadrul unui proiect pentru romi – n.n.) care ni s-a tot spus s-o facem, nu am mai făcut-o în plen, că după aceea lumea… ei nu vor să se distingă (…) ei vor să se integreze, în sufletul lor vor să se integreze şi să nu fie deosebiţi faţă de ceilalţi şi am renunţat şi le-am premiat în clase dar nu în curtea şcolii.” (Director școală, Cluj) b. Prevenirea supra-reprezentării copiilor romi la nivelul claselor În aceeași idee a integrării copiilor romi și reducerea diferențelor și a diferențierilor există practici la nivelul școlii pentru a preveni formarea unor clase segregate. Prin aceste măsuri se tinde ca elevii de etnie romă să nu formeze „clici de protecție”17 care le-ar împiedica integrarea prin crearea unor norme în opoziție cu cele ale majorității: „(…) dar noi am reuşit să-i integrăm. Ei au fost răspândiţi, tocmai pe considerentul că aşa pot să fie mai bine stăpâniţi. Să ştiţi că aşa şi este, doresc să fie ca şi ceilalţi şi asta se vede.” (Director școală, Cluj) c. Relațiile școlii cu părinții Relațiile cu părinții sunt văzute de mulți factori implicați în procesul educațional ca una din premisele succesului școlar al elevilor, acestea fiind, printre altele și o modalitate de a reduce suspiciunile și stereotipurile reciproce: „Da’ până la urmă este chestie de echipă. Școala fără părinte și părintele fără școală nu au cum să reușească. (…) Că la noi, e obiectul muncii, fără, noi nu am exista. Pe de altă parte, părinții sunt 17 Fordham, S.–Ogbu, J., U., Black students’ school success: Coping with the “burden of ‘acting white’”. The Urban Review, 1986, 18-8, p. 176-206.

115

Á. Dávid-Kacsó, M. Roth

sprijinul necesar. Să vină și părintele la școală, să aibă activități împreună cu copiii, ca să vadă ce înseamnă școala, activități comune ale părinților din clasă. (…) E o chestie de responsabilizare, de recunoaștere a importanței, și părintele vede, și profesorul vede, da, se cunosc altfel.” (Inspector, Cluj) Ședințele cu părinții, organizate în forma lor tradițională nu sunt văzute ca fiind foarte eficiente, pentru că nu oferă un cadru pentru o comunicare autentică între profesor și părinte: „Noi avem moștenită povestea cu ședința cu părinții, aia formală. (…) Și dirigintele care este sau învățătorul care e stresat că îl freacă ba directorul, ba nu știu care că a făcut copilul prostii (…) se duce turat (…) s-a terminat ședința și toată lumea stă și așteaptă la coadă ca la spovedanie să vorbești două minute (…) cu dirigu’ sau învățătoru’ despre copilul tău.” (Inspector, Cluj) Există însă și situații când nici măcar aceste întâlniri formale nu există, neparticiparea părinților fiind interpretată ca dezinteres: „Sunt în al treilea an acolo și eu încă nu cunosc părinții. Pentru că nu vin, nu îi interesează.” (Învățător 2) „De la ei (copiii din proiect – n.n.) ținem legătura prin asistentul social, nici nu îi cunosc (pe părinți – n.n.).” (Învățător 1)

II.3. Factori care acționează la nivelul clasei a. Prejudecățile Conform lui Eccles18 prejudecățile cadrelor didactice au efect asupra succesului elevilor, expunerea frecventă la acestea conducând la dezangajare școlară și scăderea motivației. În interviurile efectuate în cadrul acestui stu-

18 Op. cit.

116

Răspunsul sistemului educațional la nevoile copiilor romi din medii defavorizate

diu, percepția cadrelor didactice referitoare la romi se caracterizează prin prejudecăți, etichetări și conștiința supremației culturii majoritare: „Nu zic să fie scos de tot (din familie – n.n.), dar ar fi o idee pentru că copiii sunt violenți, parcă rupți cumva de realitate și mediul în care trăiesc. (…) Deci vă dați seama ce facem noi aici și ce ar putea ei să facă în continuare, pleacă de la școală unde e civilizație, mă rog, unde ne străduim să facem cu ei tot ce putem și ei se duc în sălbăticie la sfârșitul zilei.” (Învățător 2) „(...) se plictisesc, sunt obișnuiți așa, mai liberi, lăsați, «se poate și fără muncă»” (Învățător 1) Caracteristicile percepute ale copiilor sunt raportate la normele majoritare și sunt evidențiate deficiențele: „Toate aceste activități se învață de mici, lor le lipsește, asta observ eu. Sunt impulsivi, sunt... Ce să zic, vocabularul este limitat, nu se știu exprima, nu se știu comporta. (…) Într-adevăr nu știu să se supună unor reguli, le este greu să se supună, să respecte o regulă, cerință, ei iau decizii așa cum sunt obișnuiți, lăsați liberi, restul programului. (…) Și totuși, zic eu, le lipsește exercițiul, nu știu să muncească, să dea mai mult, ar putea, dar nu reușesc pe termen lung să se concentreze, să muncească un timp mai îndelungat, mai susținut, repede obosesc (…).” (Învățător 1) „Nu au deprinderi. Când au venit copiii mei la pregătitoare, făceau doar niște hieroglife, nici creionul nu-l știau ține în mână, deci copiii ăștia veneau fără nimic, poate e exagerat ce spun dar aveau creierul spălat.” (Învățător 2) Mediul familial al copiilor, cu toate problemele aferente, cu practicile parentale caracteristice sunt considerate principalele cauze ale eșecurilor copiilor: „Mediul în care trăiește, familia din care face parte, problemele lor își pun amprenta atât de mult asupra lui încât vine foarte obosit la

117

Á. Dávid-Kacsó, M. Roth

școală și de multe ori pierdut și greu îl putem mobiliza să lucrăm ceva cu el.” (Învățător 2) „Le lipsește exercițiul, mediul familial în care copilul se dezvoltă normal, le lipsește mediul acela propice care există în alte familii.” (Învățător 1) b. Practici eficiente Întrebați despre practicile care dau rezultate, cadrele didactice au menționat că se bazează pe atenție, răbdare, îndrumare și exercițiu: „Necesită multă atenție și îndrumare.” (Învățător 1) „Cu multă răbdare, extrem de multă (se pot obține rezultate – n.n.). Exercițiu, mult, mult exercițiu.” (Învățător 2) Copiii pot fi motivați: „Laude. Recompense, eu știu, un desen, steluță, sunt acele imagini cu fețe vesele, triste, cu acelea îi mai motivăm.” (Învățător 1) Strategia bazată pe răbdare și exercițiu dă rezultate: „Și observ că, cu cât se muncește mai mult cu ei, prind curaj, și ei doresc să fie utili și să dezvolte mai multe sarcini, cât mai corect.” (Director școală, Cluj) „Lente, progrese lente, dar sunt. După atâtea luni în care am muncit cu ei, sunt mai ordonați, mai civilizați, (…) acum răspund solicitărilor. Le-am scris, asta am făcut, le-am spus, acuma, din fericire pot să zic că am cules rezultate.” (Învățător 1) Modul de evaluare caracteristic sistemului educațional român este văzut ca unul care nu permite aprecierea efortului depus de copiii, care în acest fel își pierd motivația: „Și copilul și cadrul didactic (să fie recompensați pentru munca depusă – n.n.). E o muncă și mai grea, pentru că un copil cu

118

Răspunsul sistemului educațional la nevoile copiilor romi din medii defavorizate

părinți ambițioși, cu susținere din mai multe părți... Și copilul să fie recompensat pentru progresul făcut, pentru că noi nu putem da note dacă nu se ridică la nivelul cerut de programă, poate ar trebui căutată o altă programă. El depune efort, dar nu se ridică la nivelul celorlalți, în clasa a doua de exemplu, se forțează, că se vede că este ceva peste puterile lui, dar nu poate fi recompensat ca și ceilalți, pentru că nu există recompensă diferențiată.” (Învățător 1)

II.4. Cheile succesului în viziunea reprezentanților sistemului educațional În viziunea cadrelor didactice intervievate cazurile de succes ale unor copii din comunități marginalizate se datorează motivației interne a copiilor ori aderării părinților la normele școlii și implicit la cele ale societății majoritare: „Deci un caz de succes este când părintele comunică și colaborează cu școala și susține școala.” (Învățător 2) „Faptul că a fost ironizată de mai multe ori, de mai mulți copii, a determinat-o să vină, să lupte, să vrea, să dorească mai mult să învețe și se văd rezultatele.” (Logoped) „(…) care este cu un bun simţ fantastic, (…) şi până la urmă a ajuns la UCECOM (Liceul Tehnologic UCECOM „Spiru Haret Cluj-Napoca” – n.n.) și face o meserie de coafeză. (…) Au şi spus: dacă ar fi toţi aşa de cuminţi şi educaţi ar fi foarte bine, faţă de ceilalţi. Era singură de etnie romă în acea clasă.” (Director școală, Cluj) O componentă a succesului educațional al familiilor rome o poate constitui îndrumarea acestora, altfel ei se pierd cu ușurință în sistem. Acest proces a fost sprijinit legislativ prin înființarea postului de inspector specializat pe problema romilor: „(…) dar a fost o muncă foarte mare și colega (…) (inspectorul pe problema romilor – n.n.), ea a făcut cel mai mult pentru a-i face

119

Á. Dávid-Kacsó, M. Roth

să înțeleagă corect importanța momentului și cât e de important să aleagă corect și să aleagă profile, specializări care să le fie de folos și la care să facă față pe bune.” (Inspector, Cluj) Sprijinul acordat elevilor dezavantajați din licee, sub formă de meditații este văzut ca un factor care poate contribui la succesul copiilor romi: „Știu că se organizează programe de susținere și de meditații, de pregătire suplimentară pentru elevii care sunt în liceu. (…) Lucrează în plus la română, la mate, deci îi ajută. Pentru că ajutorul e la deprinderile de bază, de învățare.” (Inspector Cluj)

CONCLUZII

Printre ariile vieții familiale identificate de Stănciulescu19 ca fiind influențate de școală, cele evidențiate de părinții intervievați au fost: încărcarea sarcinilor familiale cu cele legate de implicarea școlară; evaluarea copilului devenind totodată evaluarea familiei, fiind trăită cu mândrie în cazul aprecierii pozitive a copiilor și încărcarea bugetului. Majoritatea părinților, chiar dacă nu toți, au reacționat adecvat la chemarea școlii, așteptând însă să fie „chemați”. A existat însă și un părinte proactiv, care a avut vizite spontane la școala copiilor. Este de remarcat faptul că această mamă s-a simțit binevenită fiind implicată de către cadrele didactice în viața școlară a copilului; ea avut parte de aprecieri la adresa copilului ei și a primit informații despre activitatea școlară a acestuia. În contrast, cei care au declarat că de obicei răspund solicitărilor școlii și participă la ședințele cu părinții, au perceput aceste ședințe ca fiind inutile. Aceste ședințe pot genera sentimente de incompetență în părinți care de multe ori au dificultăți în înțelegerea mesa19 Stănciulescu, op. cit.

120

Răspunsul sistemului educațional la nevoile copiilor romi din medii defavorizate

jelor comunicate, codul lingvistic utilizat fiind foarte diferit de cel folosit în propria comunitate. Au fost apreciate serviciile oferite copiilor de către școli: asigurarea mesei calde, a asistenței în efectuarea temelor și asigurarea transportului, mai ales în condițiile în care mediul înconjurător este perceput ca fiind periculos pentru copii. Așteptările față de școală s-au referit la practici educative eficiente, adaptate nevoilor copiilor, înțelegerea dificultăților acestora și o abordare lipsită de discriminare. În ceea ce privește experiențele copiilor legate de practicile educaționale, activitățile monotone susținute sunt suportate greu. Cu toate acestea cei care sunt la începutul carierei școlare sunt entuziaști, fiind încântați de majoritatea aspectelor școlare. Adolescentul cu experiență școlară mai vastă subliniază importanța pe care o are pentru el relația pozitivă, de suport din partea dirigintei și sentimentul de competență dobândit în interacțiunea cu cadrele didactice, ceea ce susține teoria autodeterminării a lui Deci și Ryan.20 Siguranța copiilor la școală este o temă prezentă atât în interviurile copiilor, care fac referire la acte de violență din partea colegilor, cât și în cele ale părinților, care au completat informațiile venite de la copii au amintit lipsa supravegherii corespunzătoare ca o sursă a violenței și a propriilor sentimente de nesiguranță în privința participării școlare a copiilor. Rolul școlii de a conecta părinții la o rețea de suport nu este îndeplinit în cazul eșantionului nostru, ei neavând de fapt relații cu părinții colegilor de clasă ai copiilor (ședințele de părinți nefiind un cadru corespunzător realizării acestui scop). În școlile unde există un mediator școlar, el nu a fost perceput ca o resursă pentru conectarea la rețele de suport. Întrebați direct despre nevoile pe care le au, părinții intervievați s-au referit în primul rând la nevoi materiale. Totuși, dacă analizăm aspectele legate de școală apreciate de către părinți și copii, putem contura și nevoile acestora din partea sistemului educațional, satisfacerea cărora ar crește nivelul de angajament școlar al părinților și copiilor din această comunitate: aprecierea eforturilor depuse de părinți, combinată cu înțelegerea dificultăților familiilor, precum și practicile educative adaptate la particularitățile copii20 Deci–Ryan, op. cit.

121

Á. Dávid-Kacsó, M. Roth

lor, abordare respectuoasă și nediscriminatorie, asigurarea unui spațiu de învățare sigur, nonviolent, oferirea unor servicii menite să contracareze dezavantajul multiplu al copiilor rezultat din diferențele culturale, statutul socioeconomic redus al familiei și stigmatizarea zonei în care trăiesc. În ceea ce privește răspunsul sistemului educațional la aceste nevoi exprimate explicit sau implicit, remarcăm neputința unui sistem creat în scopul transmiterii culturii dominante în momentul confruntării cu diferențele culturale ale unei comunități marginalizate și lipsite de resurse proprii. Viziunea cadrelor didactice reflectă cea a „copilăriei normalizate și standardizate”,21 conform căreia copiii care nu dispun de anumite caracteristici standard (și deci nu corespund așteptărilor prestabilite, fără să se țină cont de diferențele culturale) sunt considerați devianți (în sensul devierii de la ceea ce este considerat normal). Pentru situația creată sunt responsabilizate familiile, fără să se realizeze absurditatea așteptărilor ca familiile dintro comunitate marginalizată ca Pata Rât să crească copii cu caracteristicile familiilor majoritare, din clasele de mijloc. Viziunea de ansamblu despre etnia romă ca fiind una deviantă se infiltrează în modul de raportare la copiii din această comunitate, chiar și în cea a cadrelor didactice bine intenționate care, de exemplu, sprijină copiii romi în neasumarea identității lor. Cu toate acestea, cadrele didactice sunt adesea eficiente în a susține procesul de învățare al copiilor romi, la toate nivelele și recunosc faptul că răbdarea, atenția și exercițiul aduc rezultate bune. Ca practică eficientă se recunoaște faptul că împărțirea copiilor în clase diferite este benefică, pentru că stimulează eforturile de integrare ale copiilor romi și reduce proiecțiile negative ale majorității. De asemenea, au fost remarcate rezultatele muncii de informare a familiilor la alegerea profilurilor după terminarea clasei a VIII-a. Se cunosc reglementările legislative de sprijinire a reducerii dezavantajului copiilor, dar realizarea practică a prevederilor legale este influențată de contextul instituțional și macrosistemic: școlile preocupate de ierarhiile publicate preferă să nu promoveze copiii romi, ca să evite un inconvenient statistic la examenele finale, iar celelalte prevederi menite să sprijine copiii

21 Prout, A.–James, A., A New paradigm for the Sociology of Childhood? Provenance, Promise and Problems. In James, A.–Prout, A. (eds.), Constructing and Reconstructing Childhood: Contemporary Issues in the Study of Childhood. London: Falmer Press, 1997.

122

Răspunsul sistemului educațional la nevoile copiilor romi din medii defavorizate

dezavantajați nu sunt suficient de elaborate ca să contracareze dezavantajele rezultate (vezi, de exemplu, condițiile privind realizarea programelor de tip școală după școală). Proiectele europene au contribuit foarte mult atât la schimbarea atmosferei școlare și a mentalității unor cadre didactice (cel puțin la nivelul conducerii școlilor), dar și în ceea ce privește sprijinul efectiv acordat copiilor romi (masă și asistență la teme). În lipsa asigurării unor fonduri naționale sau locale aceste programe sunt doar temporare, cu toate că nevoile nu dispar odată cu încheierea perioadelor de finanțare și de astfel de programe e nevoie în permanență. În concluzie, datele strânse în cadrul acestui studiu arată că prejudecățile și intoleranța față de diferențele culturale afectează și în prezent atmosfera educațională la nivelul sălilor de clasă și interacțiunile cadrelor didactice cu elevii, precum pe cele dintre copiii minoritari și majoritari, iar bunele practici și serviciile asigurate pentru egalizarea șanselor nu devin funcționale cu adevărat fără asigurarea continuității și a unui suport legislativ comprehensiv, elaborat în detaliu. Ca urmare, îmbunătățirea situației școlarizării copiilor din comunitățile rome presupune acțiuni simultane în toate ecosistemele implicate, prin mobilizarea unor resurse materiale și umane sporite, pe termen lung.

123

I. Antal, G. Tonk

Imola Antal, Gabriella Tonk

Răspunsul sistemului de protecţie a copilului la abuzul şi neglijarea copiilor în comunităţi marginalizate

124

Răspunsul sistemului de protecţie a copilului la abuzul şi neglijarea copiilor...

INTRODUCERE. 1 SCOPURILE ŞI METODOLOGIA CERCETĂRII

Cercetarea îşi propune analiza calitativă a răspunsurilor pe care sistemul de protecţie a copilului le are în situaţiile de abuz şi neglijare a copiilor din comunităţi marginalizate. Scopul a fost acela de a identifica atât practici pozitive, cât şi aspecte problematice ale intervenţiei, aspecte identificate de lucrători din protecția copilului în diferitele etape ale managementului de caz, dar şi de familii care au avut contact cu sistemul de protecţie. Astfel, urmărim să identificăm practicile pozitive prin care profesioniștii din sistemul de protecție a copilului pot corecta acele disfuncţionalităţi ale sistemului în general şi a practicilor locale în particular, practici care pot pune în pericol situația copiilor din comunităţi marginalizate, respectiv să identificăm modul în care intervențiile pot sprijini familia copilului mai eficient. Ne interesează caracteristicile cazurilor raportate, instrumentele de evaluare folosite, procedurile instituționale, greutăţile specifice, factorii specifici de succes şi de eşec. Cercetarea s-a realizat în judeţul Cluj şi a vizat în mod special intervenţia în cazurile de maltratare a copiilor care provin din comunităţile marginalizate şi puternic defavorizate din Pata Rât, dar şi din alte comunităţi din judeţ. Instituţiile incluse în cercetare sunt: Direcţia de Asistenţă Socială și Protecţia Copilului din judeţul Cluj, Serviciul Public de Asistenţă Socială (SPAS / DASM) dintr-un municipiu al judeţului, precum şi o organizaţie neguvernamentală în curs de acreditare care desfăşoară activităţi de asistenţă psihosocială în comunităţile puternic defavorizate şi marginalizate ale municipiului. Structura interviului s-a bazat pe următoarele întrebări: • Cine face sesizarea către cine în cazurile de abuz şi neglijare? • Care este reacţia instituţională la cazurile sesizate?

1 La realizarea interviurilor au contribuit membrii echipei proiectului Pata-Cluj: Ioana Bozan, Lavinia Dobre, Izabella Kasza și Maria Stoleru.

125

I. Antal, G. Tonk

• Ce fel de instrumente de evaluare a riscului se folosesc? • Cum se evaluează nevoile copilului şi ale familiei? • Care sunt aspectele care sunt considerate factori de succes în managementul cazurilor de abuz şi neglijare? • Care sunt factorii care conduc la eşecul intervenţiei în cazurile de maltratare? • Cum se poate îmbunătăţi intervenţia? Pe lângă perspectiva specialiştilor a fost important să vedem şi perspectiva familiilor care au fost beneficiare ale sistemului de protecţie a copilului. În cazul familiilor interviul a vizat următoarele aspecte: De ce s-a intervenit și cum? Ce s-a schimbat în urma intervenţiei? Ce le-a plăcut și ce le-a lipsit beneficiarilor? Ce nevoi au aceștia legat de creşterea copiilor? Lotul studiului calitativ Pentru a răspunde la aceste întrebări, s-au realizat interviuri cu opt adulţi din șase familii şi 15 profesionişti în total, dintre care: trei asistenţi sociali SPAS/DASM, un psiholog SPAS/DASM, patru asistenți sociali DGASPC, un psiholog DGASPC, trei asistenți sociali ONG, trei psihologi ONG. Interviurile s-au realizat în martie-mai 2016. Consideraţii etice Interviurile au fost realizate cu consimţământul participanţilor, cu menţiunea de a păstra confidenţialitatea în ceea ce priveşte identitatea respondenţilor.

126

Răspunsul sistemului de protecţie a copilului la abuzul şi neglijarea copiilor...

PARTEA I. INTERVIURI CU SPECIALIŞTI

I. 1. Sesizare. Cine face sesizarea către cine?

Sesizarea către SPAS În majoritatea cazurilor sesizările sunt făcute de către spitalele de pediatrie şi urgenţe, iar printre problemele sesizate, pe lângă lipsa certificatului de naştere şi consumul de substanţe, pot apărea abuzul şi neglijarea. „În general ne sesizează de la spital că ajunge copilul, fie ars, fie cu o stare de sănătate precară, e situaţie în care se constată şi o neglijenţă din partea părinţilor. Fie că îi lipseşte certificatul de naştere şi noi descoperim mult mai multe probleme decât lipsa unui act şi nu putem să închidem cazul (doar – n.n.) pentru că am rezolvat problema cu certificatul de naștere.” (Asistent social 1, SPAS) „Lipsa certificatului de naştere indică şi absenţa medicului de familie (...), consumul de substanţe la adolescenţi, etnobotanice, alcool.” (Asistent social cu funcţie de conducere, SPAS) Din partea poliţiei problemele sesizate către SPAS sunt prostituţia şi abandonul şcolar: „(…) la adolescenţi prostituţie, respectiv abandon şcolar. (…) Sigur, putem merge pe abandon şcolar şi în familie găsim inclusiv violenţă domestică sau trafic sau expunerea copilului la cerşit sau teme mult mai grave. Şi intrând şi făcând evaluarea găsim şi alte probleme.” (Asistent social cu funcţie de conducere, SPAS) Trebuie menţionat faptul că, după spusele respondenţilor de la SPAS, maltratarea este identificată cu ocazia realizării evaluării iniţiale şi în unele cazuri unde sesizarea s-a făcut din alte motive.

127

I. Antal, G. Tonk

Cei care semnalează o problemă (spitale, şcoli etc.) nu cunosc realităţile din comunităţile marginalizate (de exemplu în ceea ce priveşte zona Pata Rât, faptul că este structurat pe patru comunităţi distincte, cu aproximativ 1500 locuitori), în sesizări nu se specifică nici comunitatea, nici adresa corectă, îngreunând astfel foarte mult identificarea familiilor pentru asistenţii sociali din primării. „În situațiile când ne sesizează niciodată nu ne spune că este în comunitatea x sau y și noi trebuie să ghicim sau să facem căutări până găsim și asta chiar poate fi o problemă, în situații în care trebuie să intervii și trebuie să mergi, nu ai timp să dai o sută de telefoane și să întrebi în stânga sau dreapta, să cauți și poate nici prin telefoane nu rezolvi. De obicei liderii din comunitate își cunosc membrii comunității dar poate că de multe ori nu e foarte ok să mergi prin rude că de obicei încearcă să afle și să îi abuzeze, să abuzeze persoanele care au nevoie.” (Asistent social 2, SPAS) „Și asta zic, în foarte multe cazuri am primit sesizări cu adrese eronate, iarăși probabil că medicii nu știu sau marea majoritate a populației Clujului nu știe exact cum trăiesc acei copii din (nume comunitate – n.n.) și cu ce probleme se confruntă și un pic poate că... noi îi informăm și încercăm prin asistenții sociali care sunt în spitale, nu luăm legătura cu medicii că e destul de complicat, numai în situații în care are copilul un diagnostic și atuncea trebuie un pic văzut...” (Asistent social 2, SPAS)

Sesizarea către DGASPC La DGASPC sesizările vin în general pentru situaţii grave de abuz sexual, fizic şi emoţional sau de neglijare, cel mai des din partea primăriilor dar şi de la spitale şi şcoli. Atunci când Primăria consideră că ar fi nevoie de consiliere cu părinţii şi/sau copii, cazurile sunt raportate Centrului Judeţean de Intervenţie pentru Copilul Abuzat, iar când se consideră că este nevoie de separarea copilului de familie, sesizările sunt trimise spre serviciile de protecţie specială (de plasament) din cadrul DGASPC. În situaţiile de exploatare

128

Răspunsul sistemului de protecţie a copilului la abuzul şi neglijarea copiilor...

a copiilor prin cerşetorie este sesizat Adăpostul de zi şi de noapte pentru copii ai străzii. „Sesizări pe comunitățile marginalizate le primim de la Primărie cel puțin pe Cluj, de la școli avem pe comunitățile din județ, avem și persoane fizice, de la spital primim, iar multe sesizări și Poliția unde se impune mai mult aport psihologic, unde ni se solicită experți pentru raport psihologic.” (Asistent social 1, DGASPC) „Instituții de tot felul, persoane fizice, am făcut așa, o statistică, ce predomină, dar din toate părțile. Primării, spitale, școli, vecini, rude. Spitalele cred că sunt în top. Fondate sau nefondate, sesizările dacă li s-a năzărit...” (Asistent social 2, DGASPC) „De exemplu când îi trimitem la Centrul pentru copilul abuzat, noi ne aşteptăm la intervenţie din partea lor, că au acolo personal specializat pe abuz şi psihologi şi la intervenţie, nu neapărat să fie scos copilul din familie. Când vrem să fie scos, trimitem direct la sediul DGASPC, deci nu mai specificăm clar Centrul pentru copilul abuzat. Odată ce am constatat o situaţie de abuz şi în urma evaluării noastre am descoperit că da, trimitem la Centrul pentru copilul abuzat, el să facă managementul de caz. S-a întâmplat să nu trimitem, că am încercat noi iniţial, am făcut un plan de servicii, am încercat o intervenţie și dacă nu a funcţionat, atunci am trimis mai departe.” (Psiholog SPAS) Se remarcă şi o problemă cu care se confruntă serviciul de plasament familial: „În comunităţi marginalizate dacă află de banii de plasament atunci imediat vin și cer plasamentul. Sunt aranjamente între părinţi şi bunici. Părinţii apelează şi la plasament când pleacă în străinătate la lucru.” (Asistent social 1, DGASPC) Problemele legate de înregistrarea cazurilor de abuz sunt reflectate şi în răspunsurile profesioniştilor din cadrul DGASPC care semnalează dificultăţi în privinţa repartizării cazurilor între diferite servicii şi probleme de comu-

129

I. Antal, G. Tonk

nicare internă. De exemplu, dacă un caz este sesizat pentru plasament, va fi instrumentat de serviciul de plasamente și nu va mai ajunge la Centrul pentru copilul abuzat şi neglijat. Dacă acest aspect este o practică generală aplicată în mai multe judeţe, atunci poate constitui unul dintre motivele nivelului extrem de scăzut al incidenţei în România, fiind vorba de fapt de o eroare sistematică în procedura de înregistrare şi încadrare a cazurilor de abuz şi neglijare.

Probleme legate de identificarea situaţiilor de abuz şi neglijare care necesită intervenţie Din cauza sărăciei severe, a deprivării şi a izolări, copiii sunt substimulaţi, iar substimularea lor în acest mediu este perceput ca un factor de risc privind atingerea potenţialului de dezvoltare. Deşi aproape toţi copii ar avea nevoie de o formă de intervenţie, din lipsa resurselor instituţionale, a voinţei politice, a resurselor locale etc., de cele mai multe ori intervenţia instituţiilor se focusează pe cazurile cele mai severe de maltratare. „Cred că mai degrabă societatea nu e pregătită să facă faţă la ce se întâmplă acolo. În sensul în care de cele mai multe ori, conform anumitor criterii, aproape toți copiii de acolo suferă o formă de abuz. Putem să luăm toți copiii din familiile din comunitate pentru că de foarte multe ori există o substimulare. Eu consider că de fapt există o problemă foarte mare legată de substimulare și când există acolo sărăcie și odată cu ea faptul e cumva implicit. Și atunci chiar dacă cumva pentru noi e foarte greu că e... era să ierarhizez cazurile de abuz, despre asta e vorba. Deci vezi abuz, dar tu evaluezi dintre cazurile de abuz cele mai disperate. Deci cred că cam asta e munca noastră. Să îți dai seama unde realmente e o problemă de viață și de moarte. Cred că la nivelul ăla suntem. Și susținere ce să-ți mai spun.” (Psiholog 1, ONG) Cazurile de abandon şcolar privite în contextul problemelor din comunităţile marginalizate nu neapărat fac parte din categoria cazurilor grave,

130

Răspunsul sistemului de protecţie a copilului la abuzul şi neglijarea copiilor...

deoarece o bună parte a copiilor nu frecventează şcoala. Într-unul din cazurile de abandon şcolar care intervine pe fundalul neglijării din partea tatălui, specialistului de la ONG realizează intervenţia fără a face vreo sesizare către SPAS în cazul unei fetiţe a cărei mame a murit şi care ulterior a abandonat şcoala. „Cred că am considerat că nu ar fi foarte... că sunt cazuri așa de grave, cred că asta a fost în mintea mea că nu am sesizat DASul că asta e aproape la nivel de moft pentru comunitate... Pentru comunitatea aceea, mi se părea că avem cazuri de consum de droguri, proxenetism, trafic de persoane și tot felul de lucruri și eu vin cu o chestie în care într-adevăr un om se simte rău că i-a murit soția și nu se poate ocupa de copil. Copilul își dorește să fie acasă și eu zic hai să vedem ce e aicea, deci cumva asta a fost ideea, că mi s-a părut că față de celelalte cazuri, unde mi s-a părut că lucrurile sunt foarte clare, aici nu e chiar așa.” (Psiholog 1, ONG) Dezvăluirea situaţiilor de violenţă necesită încredere în specialişti. Membrii comunităţilor marginalizate cer de obicei ajutor în înregistrarea tardivă a copiilor şi obţinerea certificatelor de naştere, obţinerea unor beneficii şi înscrierea copiilor la şcoală. Pentru probleme familiale, aceste persoane apelează foarte rar la instituții în primul rând pentru că nu au încredere că pot fi ajutați și în al doilea rând pentru că nu au încredere în specialişti. Membrii acestor comunităţi sunt victime ale violenţei structurale pe mai multe nivele: începând cu evacuarea lor şi continuând cu privarea lor de posibilităţi şi resurse, sunt exploataţi de furnizorii privaţi (ilegali) de apă şi electricitate, precum și de cei care preiau deşeurile, cămătari care împrumută bani etc. Pe lângă acestea mulţi sunt exploataţi de către reţele de trafic şi prostituţie sau trafic de droguri, reţele în care pot fi implicaţi chiar membri de familie. Potrivit specialiştilor ONG această categorie este cea mai puţin vizibilă, are cel mai puţin contact cu servicii şi are cele mai mici şanse de a trimite sesizare şi de a primi ajutor. „Încă nu am ajuns la etapa de încredere în relația noastră cu oamenii, ca ei să ne ceară astfel de intervenții. Ceea ce văd eu, că

131

I. Antal, G. Tonk

îndrăznesc să ne ceară, e să le luăm la avocat, să le facem documente, să le înscriem copiii. Însă nu prea îndrăznesc să deschidă subiectul, doar în cazurile în care știe toată comunitatea. Ori, foarte rar, ne zic: «Știţi, sînt într-o situaţie de violenţă, copiii sînt într-o situaţie de violenţă, cum puteţi să mă ajutaţi?»” * (Psiholog 3, ONG) „Ajutorarea sau serviciile sunt de neînchipuit, pentru că sunt foarte izolați. Nu au perspectiva aceasta, de unde ar putea solicita, sau cum și-ar putea schimba viața, când ei, cu familia, nu (s-) au putut organiza să plece de acolo. E doar un vis inexistent ce și cum s-ar putea face diferit, sunt atât de afundați în numeroase situații de violență, de mai multe nivele. Pe de o parte există în unele comunităţi… că prostituția se practică prin faptul că soții sunt cei care-și vând soția. Nu rețele externe. Iar acești bărbați colaborează. Pe de altă parte există un alt sistem de exploatare, care dă curentul, apa etc. Există foarte multe niveluri de violență într-o asemenea comunitate. Și de aceea e foarte greu să vorbim despre lucrurile esențiale sau cele mai intime.” * (Psiholog 3, ONG) „Cred că esențialul e relația și încrederea și încă nu am ajuns acolo. De exemplu e tema fetelor tinere, când am dus WC-uri întruna dintre comunități, unde sunt o grămadă de copii traficați… despre care s-a adus în discuție doar atât, că nu vor să se ducă la WC cu acei copii, care fac trotuarul... ei sunt cei mai invizibili, ei vin cel mai rar în grupurile noastre de activități sau la întâlnirile și consultările noastre. Ei sunt cei mai distanțați și nu, nu au deloc încredere, iar dacă se întâmplă să vină totuși, de regulă vin cu peștele sau soțul lor și nu prea se pronunță. Ne dăm seama din faptul că vedem că există control, un control puternic.” * (Psiholog 3, ONG)

∗

Citatele marcate cu *, în original spuse în limba maghiară, au fost traduse de Éva Incze.

132

Răspunsul sistemului de protecţie a copilului la abuzul şi neglijarea copiilor...

I. 2. Răspunsul la cazurile de abuz şi neglijare

În privinţa răspunsului instituţional la sesizările de abuz şi neglijare toţi profesioniştii intervievați au descris procesul prevăzut de legislaţie, în special de standardul minim obligatoriu pe management de caz. Astfel, atât profesioniştii ONG-ului, cât şi SPAS-ul, dar şi DGASPC-ul au indicat realizarea evaluării iniţiale şi a celei complexe ca fiind primul, respectiv al doilea pas al intervenţiei. În funcţie de gravitatea situaţiei constatate la evaluarea iniţială, cazul este trimis la DGASPC pentru o intervenţie specializată sau măsură de protecţie sau rămâne în responsabilitatea SPAS şi a ONG-ului pentru realizarea intervenţiilor în vederea îmbunătăţirii situaţiei pe baza planului de servicii. În cazul intervenţiilor realizate de către ONG, se recurge la discutarea cazului în cadrul intervizării şi supervizării în echipă, iar pentru cazurile mai complexe se organizează conferinţe de caz. „Am intervenit în destul de multe cazuri în care am văzut că copiii nu sunt la un risc ridicat sau mediu, în care vedeam anumite probleme, probleme mai mici pe care puteam noi să le gestionăm, unde puteam oferi o anumită îndrumare mamei, unde vedeam că există o anumită deschidere din partea părintelui, unde vedeam că se poate lucra pe relaţie, unde vedeam că nu există o ameninţare directă.” (Asistent social 1, ONG) Intervenţia SPAS-ului este explicată astfel: „Conform standardelor, în 48 de ore se deplasează cineva pe teren pentru evaluare iniţială, asta înseamnă un ghid de interviu minimal, care să evalueze starea de fapt la prima vedere. După aceea se aprofundează informaţiile, asta înseamnă că zilele următoare luăm legătura în funcţie de caz cu poliţia, cu medicul de familie, cu aparţinători, cu şcoala. Dacă suspiciunile sunt foarte puternice şi situația indică un abuz sau o neglijență foarte gravă, cu evaluarea iniţială şi cu declaraţiile care le avem noi trimitem mai departe la

133

I. Antal, G. Tonk

DGASPC sau poliţie, în funcţie de gravitate. Dacă nu (este foarte gravă situaţia – n.n.), se procedează la evaluarea detaliată şi se întocmeşte planul de servicii pentru prevenirea separării copilului de familie. Asta înseamnă că toate acțiunile pe care le întreprind de acolo înainte se duc la îmbunătăţirea relaţiei cu copilul, să vedem abilităţi parentale, dacă asta e problema sau există o dificultate a părintelui şi există anumite probleme pe partea asta. Dacă după aplicarea acelui plan de servicii cu toţi actorii implicaţi nu se reuşeşte şi nu se văd îmbunătăţiri, atunci pot să propun scoaterea copilului din familie. Facem demersuri mai departe, prindem toată documentaţia asta, toată evaluarea, cu raportul de implementare a planului de servicii către DGASPC. Atunci se vede deja, e o muncă de cel puțin trei luni de zile ca să se vadă ceva, dacă reacţionează. Deci, nu după orice sesizare se scoate copilul cum e acuma în presă. Acuma, sigur, hai să zicem 75% din cazuri reuşim să ajungem în termenul stabilit de lege. Şi dacă e sesizarea foarte clară şi indică foarte clar sau reclamă foarte clar că e acolo un abuz fizic, o bătaie sau abuz sexual, cazurile astea sunt întotdeauna cu prioritate indiferent în ce zona a oraşului.” (Asistent social cu funcţie de conducere, SPAS) Profesioniştii de la DGASPC descriu situaţia în mod similar: „Facem prima evaluare şi dacă este cazul, facem evaluarea detaliată, dacă este cazul cerem măsura de protecţie. Dacă nu e cazul, trimitem cazul la primărie la monitorizare.” (Asistent social 1, DGASPC) Din informaţiile primite de la profesionistul din cadrul ONG aflăm însă că, din motive mai degrabă logistice (de exemplu indisponibilitatea unei maşini), organizarea unei conferinţe de caz în urma unei sesizări realizate din partea ONG-ului, poate să dureze şi trei zile, după ce ajunge asistentul social pe teren. În ceea ce priveşte cererea măsurii de protecţie este invocat un caz, în care SPAS sesizează DGASPC şi cere măsură de protecţie, fiindcă în timp de iarnă o familie cu un copil de trei luni nu are sobă. În acest

134

Răspunsul sistemului de protecţie a copilului la abuzul şi neglijarea copiilor...

caz, ca alternativă la măsura de protecţie cerută de SPAS, profesionistul de la ONG propune intervenţia prin Grupul Familial Decizional, tehnică din cadrul practicilor restaurative, care mobilizează resursele familiei şi ale comunităţii pentru a îmbunătăţi situaţia copilului. Până la urmă, problema încălzirii se rezolvă în cadrul familiei, cu contribuţia activă a mamei şi a bunicii.

I.2.1. Proceduri speciale adaptate nevoilor comunităţilor marginalizate Interesul pe care o instituţie îl manifestă faţă de intervenţia în comunităţile marginalizate se manifestă şi în elaborarea de proceduri speciale, adaptate nevoilor acestora. Au reieşit din interviuri câteva proceduri aplicate la nivel instituţional în cazul SPAS-ului, în cazul DGASPC-ului procedurile speciale au fost create şi aplicate mai degrabă la nivel individual: • Proceduri pentru facilitarea cunoaşterii comunităţii şi stabilirea unei relaţii cu comunitatea: „nu se intră cu poliţie”, „zi de teren” în aceeaşi zi a săptămânii pentru a oferi o prezenţă stabilă. „Niciodată nu am intrat în comunitate indiferent de sesizare sau gravitatea faptei, nu am intrat cu poliția după noi. Asta e o regulă, tocmai de aceea de a nu pune un obstacol în discuţie. Putea să fie și caz de violență domestică, niciodată nu am intrat cu poliția, ca să putem lua pulsul, ca să putem lucra cu cei de acolo.” (Asistent social 1, SPAS) Principiul nu este valabil pentru DGASPC, ei uneori chiar preferă să fie însoţiţi sau ajutaţi de poliţie tocmai pentru a da o greutate în plus situaţiei: „Am avut câteva situații în care părinții au mai fost pe afară. Dar când auzeau, nici nu am lăsat citație că nu i-am nimerit acasă, că numai i-a spus de la Poliție că l-am căutat, a doua zi au fost aici, n-am mai văzut aşa... nu-s învățată cu atâta respect și recunoașterea autorității. Au văzut în alte părți că nu e de glumit,

135

I. Antal, G. Tonk

m-a chemat, mă duc și dacă nu mă cheamă, mă duc eu să le spun că s-a întâmplat.” (Asistent social 3, DGASPC) „Da, ne ducem pe teren, asta era o procedură pe care am realizato și o mai desfăşurăm și acum. E o procedură pe care am început-o când ne-am înfiinţat ca și serviciu și o ţinem de atunci, de 7-8 ani, la început ca să cunoaştem comunitatea, să ne cunoască pe noi, să avem tot timpul în vedere nevoile lor și să discutăm cu ei și apoi am menţinut lucrul asta. Cunoscându-i deja, am menţinut, pentru că era un punct stabil. (…) Ştie toată lumea că te duci joi și atunci se pot organiza. (…) Nu era obiectivul nostru de a-i prinde în offside pe locuitorii de acolo, ci de a construi o relaţie, de a vedea comunitatea cum e viaţa ei de zi cu zi, de a-i încuraja să-și spună problemele. Da, când aveam probleme de identificat ne duceam și în alte zile nespuse și nedeclarate.” (Asistent social 1, SPAS) • Adaptarea instrumentelor de evaluare, a limbajului folosit, a planurilor de servicii la realităţile comunităţii. „Adaptezi întotdeauna instrumentele sau întrebările la capacitatea lui de înțelegere, deci nu pun întrebările acelea în așa fel încât să nu priceapă ce îl întreb. Și ulterior, bine, și dacă fac planul de acţiune, un plan de servicii, întotdeauna încerc să îl adaptez la realităţile lui, nu îmi propun niște lucruri pe care știu că nu o să le realizeze, pentru că nu poate ieşi din comunitate, pentru că știu că e greu să ia decizia asta. Pot să îi propun eu de nu știu câte ori adăpostul nu știu care, că n-o să meargă acolo, pentru că nu are susţinerea familiei și nu alege varianta aceea.” (Asistent social 2, SPAS) Adaptarea limbajului este amintit şi de specialiştii DGASPC. • Adaptarea intervenţiilor la nevoile familiilor, prioritizarea nevoilor: se încearcă satisfacerea nevoilor de bază. „Să dau un exemplu simplu: întocmirea certificatului de naștere. Îi dau sarcina să îl facă, dar știu foarte bine că nu o să îl facă pentru

136

Răspunsul sistemului de protecţie a copilului la abuzul şi neglijarea copiilor...

că are încă 5 copii acasă pe care nu are cu cine să îi lase dar degeaba eu îi dau întâlnire în centrul Clujului, trebuie să mă îngrijesc de partea aialaltă întâi și după aceea să încep să lucrez cu el, să ieșim la instituții sau pe unde mai avem de mers și nu programez 5 drumuri deodată. Deci până la detalii de genul acesta mergem.” (Asistent social 2, SPAS) „Dacă au avut nevoie de un certificat de naştere sau de un buletin, i-am ajutat să le obţină, dacă aveau o problemă la Primărie, am sunat, le-am explicat, deşi nu intră în atribuţiile mele.” (Asistent social 2, DGASPC)

I.2.2. Instrumentele de evaluare Evaluarea nevoilor Instrumentul standardizat de evaluare a riscului apărut prin Hotărârea nr. 691 din 19.08.2015 pentru aprobarea Procedurii de monitorizare a modului de creştere şi îngrijire a copilului cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate şi a serviciilor de care aceştia pot beneficia, precum şi pentru aprobarea Metodologiei de lucru privind colaborarea dintre direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului şi serviciile publice de asistenţă socială şi a modelului standard al documentelor elaborate de către acestea, nu este cunoscută încă de specialişti. Instrumente de evaluare a nevoilor nu există, conform spuselor specialiştilor, metodele folosite fiind observaţia, interviul, fişa de evaluare iniţială şi teste psihologice. Printre instrumentele standardizate sunt amintite cele folosite pentru evaluarea riscului în cazurile de violenţă domestică, pentru utilizarea cărora unii dintre specialiştii intervievaţi au fost formaţi. „Folosim raport de evaluare iniţială, mai sunt aşa, tot felul de instrumente pe care noi le-am găsit pe diferite site-uri şi le-am updatat, mai există un instrument pe care îl folosim în situaţia mamelor care au fost victime ale violenţei domestice, este şi pentru copii un chestionar, cam asta ar fi pe parte de evaluare.” (Asistent social 1, SPAS)

137

I. Antal, G. Tonk

„(...) nu cred că avem aşa ceva! Fac o anchetă socială şi discutăm despre copil, despre familie, despre istoricul familiei biologice, despre istoricul familiei care solicită plasamentul. Sunt nişte documente suplimentare care se cer, recomandări din partea altor persoane din comunitate. Dar câteodată e chestie de feeling. Ar trebui mai mult timp pentru fiecare caz, (timp – n.n.) pe care nu-l ai şi atunci, dacă copilul e bine, familia e bine, totul arată ok.” (Asistent social 1, DGASPC) La fel, nici pentru evaluarea nevoilor copilului nu se foloseşte un instrument standardizat. „Instrumente de evaluarea nevoilor copilului? Doamne, nu. Efectiv discuţii cu copilul, familia, de la şcoală caracterizarea și fişa psihopedagogică. Să văd dacă coincide ce spune familia, cer încă un punct de vedere. Vorbesc la şcoală, dacă părinţii participă la şedinţele cu părinţii, copilul merge la şcoală etc.” (Asistent social 1, DGASPC) Decizionare Neavând instrumente de evaluare adecvate, specialiştii trebuie să recurgă la diverse metode de a „proba” cazul în sistemul lor intern, realizând într-un fel şi sarcinile sistemului judiciar. De exemplu, pentru a fi sigur că va primi acceptul directorului pentru instaurarea măsurii de protecţie, un asistent social de la DGASPC povesteşte cum merge pe teren noaptea, într-o zonă nesigură a oraşului. „La copiii aceştia ştiam de la vecini că se întâmplă anumite lucruri, da’ noaptea, păi noaptea noi nu avem teren (...), tot am stat de vorbă cu copiii, nicicum nu reuşeam să scot ceva care să mă ajute la dosar, să scot copiii de acolo, deci, ce-am făcut, m-am dus noaptea, eu singură, mi-am luat autobuzul şi m-am dus... Când a auzit şeful, o dat circulara peste tot, în toată instituţia, că nu mai e voie noaptea, de unul singur să te iei să te duci în... da’ nu puteam să aflu, (...) dacă nu mă duceam noaptea acolo, am prins-o

138

Răspunsul sistemului de protecţie a copilului la abuzul şi neglijarea copiilor...

în flagrant, copiii singuri pe drum, era întuneric beznă peste tot, copiii în frig, am intrat în casă după aceea... foarte multe au fost dar nu-mi amintesc acuma, (...) până la urmă, i-am scos de acolo şi i-am dus. Foarte bine merg copiii acuma, (...) şi transferați la o casă de tip familial, (...) și foarte bine se dezvoltă, dar a trebuit să fac chestia asta, dacă nu mă duceam noaptea n-aş fi avut nici o şansă să demonstrez.” (Asistent social 1, DGASPC) Despre un alt caz, în care asistentul social este convins de necesitatea măsurii de protecţie pe care nu o poate obţine, acesta povesteşte: „Scriam tot, încercam să găsesc o portiţă prin care să mi se accepte dosarul. Şi tot aşteptam să plece un director, să plece altul, să plece un şef, să plece altul să văd dacă careva îmi acceptă propunerea.” (Asistent social 1, DGASPC) Un caz de suspiciune de abuz sexual prezentat de reprezentantul ONGului ilustrează diferenţele de viziuni şi dificultăţile cu care se confruntă specialiştii în cooperare şi evaluarea abuzului. În cazul unei fetiţe de 12 ani, unde se suspectează abuz sexual din partea concubinului mamei, managerul de caz de la ONG sesizează SPAS-ul, care sesizează DGASPC. Întrucât copilul nu are încredere în profesionistul de la DGASPC, acesta nu poate evalua cazul şi trimite fata la ginecologie unde se eliberează un certificat de virginitate, în urma unui consult medical. SPAS și DGASPC acceptă certificatul ca evidenţă care infirmă cazul de abuz sexual, prin urmare nu se fac alte demersuri. „Era vorba de un caz, se presupunea un posibil abuz sexual asupra unei fetiţe de 12 ani şi răspunsul din partea lor mi s-a părut oarecum inconsistent şi dezamăgitor, în sensul în care au avut întâlnire cu fetiţa, au avut întâlnire cu presupusul agresor, dar după aceea au spus că din cauza lipsei de probe ei nu pot continua cercetările sau nu-şi pot continua evaluarea pe cazul respectiv şi nu pot formula practic o măsură, nu pot lua o decizie. Asta chiar în condițiile în care, atât din punctul meu de vedere, cât din

139

I. Antal, G. Tonk

al colegelor de la SPAS, acolo era un risc foarte crescut dar au spus că au nevoie de mai multe probe. Asta vizavi de colaborarea dintre noi şi ei şi cumva mă aşteptam ca probele acestea este rolul lor să le caute. Copilul este în continuare în familie şi... presupusul agresor este tot un membru de familie şi cumva SPASul din lipsa de probe nu intervine. Au rămas la nivelul în care, dacă există un certificat care atestă virginitatea fetei, atunci ei nu pot merge mai departe, ca şi cum un certificat de virginitate ar anula posibilitatea altei forme de abuz sexual. Au spus că fata a fost foarte închisă şi că nu a avut încredere în ei, dar cumva şi încrederea respectivă ar fi trebuit să se câştige, să meargă pe un sistem de mai multe întâlniri. După ce am predat mai departe informaţia (la SPAS) de acolo încercam în continuare să vedem cum este fetiţa, ce se mai întâmplă, să avem o legătură de încredere, pentru că practic o probare în cazul de faţă ar însemna să existe o relaţie de consiliere în care cineva să câştige încrederea fetiţei. Cam asta am văzut rolul SPASului și să lucreze cu ea, lucru care nu s-a întâmplat. Şi în loc să evalueze în profunzime, s-au oprit la momentul acela şi atunci, cumva, a trebuit să refacem sau să refac legătura cu copilul, cu mama, după ce au fost la DGASPC.” (Asistent social 1, ONG) Acelaşi caz este prezentat de specialistul de la SPAS în felul următor: „Un caz de abuz, pe care ni l-a sesizat un beneficiar de-al nostru, am avut impresia că vrea un pic să fie lăsat el în pace şi vrea să ne canalizăm eforturile spre altcineva şi ne-a sesizat un posibil caz de abuz sexual asupra unei fetiţe minore din partea concubinului mamei. Nu s-a confirmat din spusele vecinilor, învăţătoarei şi fetiţa a fost… Şi nu s-a confirmat.” (Asistent social 1, SPAS) Specialistul de la DGASPC prezintă cazul în felul următor: „Se bănuia abuz sexual din partea concubinului mamei, tot în comunitate și acolo am intervenit pe mai multe planuri pentru că a

140

Răspunsul sistemului de protecţie a copilului la abuzul şi neglijarea copiilor...

fost cu necesitatea nevoilor de bază care era evidentă dar și cu evaluarea pe parte sexuală. Acolo ne-am împărțit și am luat legătura cu (denumirea unui ONG – n.n.) care s-a ocupat de actele necesare, nu aveau certificat de naștere doi dintre copii, cumva dacă există această parte ne mai luăm din responsabilități și ne împărțim. Primăria s-a ocupat de evaluare și servicii cu ce puteau beneficia din partea Primăriei, Poliția și-a făcut partea de evaluare și a dus copilul la Medicină legală și partea noastră pe evaluare psihologică și intervenție, a fost colaborare între instituții în care s-a constatat că nu se confirmă presupusul abuz sexual și fiecare instituție a rămas responsabilă cu anumite îndatoriri.... noi, cu monitorizare, evaluare și consiliere. Evaluarea pe partea de copil, am făcut-o noi și poliția și-a făcut partea dânșilor, de medicină legală și de... cu procedurile lor dacă se confirmă sau nu actul sexual. S-a ajuns la concluzia că nu și de la medicină legală și nu prezenta alte semne. Fetița este tot în comunitate, merge la școală, acuma au acte, sunt înscriși la medic, (...) am înțeles că domnul este luat în evidență să fie angajat la Salubritate, la caz se lucrează în continuare pentru a satisface nevoile lor.” (Asistent social 2, DGASPC) Luarea deciziei privind reintegrarea în familie este prezentată în două feluri: prin opinia profesionistului, care se bazează mai mult pe „impuls” şi intuiţie şi opinia copilului, în cazul copiilor mai mari (peste 12 ani). În nici unul dintre cazuri nu se recurge la folosirea unor instrumente de evaluare standardizat, dar sunt folosite repere ca: situaţia financiară a familiei, existenţa relaţiei de ataşament dintre copil şi îngrijitor, situaţia altor copii din aceeaşi familie, stabilitatea relaţiei cu persoana care cere reintegrarea în familie, situaţia relaţiilor intrafamiliale. Se facilitează formarea şi dezvoltarea relaţiilor între copil şi familia care cere reintegrarea (de regulă părinţii sau bunicii), iar dacă această relaţie are o evoluţie bună şi copilul „vrea să meargă înapoi”, specialiştii urmează această direcţie indicată de copil.

141

I. Antal, G. Tonk

I.2.3. Modalităţi de intervenţie din partea ONG a) Activităţi cu scopul construirii încrederii Toate persoanele intervievate au fost de acord ca pentru a lucra cu teme legate de violenţă şi a avea intervenţii de succes, comunităţile trebuie să câştige încredere în instituţia sau echipa care intervine. „Abia acum am început să simt că persoanele și familiile încep să aibă încredere în noi. De aceea până acuma nu am putut vorbi de intervenții de succes, pentru că tatonam terenul și ei cumva și cred că… nu că testau, dar stabileam o întâlnire și nu veneau și după aceea așteptau.” (Psiholog 1, ONG) Această încredere se construieşte în timp și reclamă atât o prezenţă constantă în comunitate, cât și experienţă cu anumite servicii, adaptarea serviciilor la nevoile şi ritmul comunităţii, etc. Adaptarea intervenţiei, potrivit uneia dintre persoanele intervievate presupune inclusiv cunoaşterea dinamicilor comunităţii din care familia face parte, dar şi dinamicele dintre diferitele comunităţi. „Am încercat să facem ce credem noi că se pliază și să ne adaptăm în primul rând cumva la ritmul lor de a nu grăbi lucrurile și asta a fost destul de greu, să mă adaptez şi să aștept. Să zic că la ora 9 ne întâlnim și să aștept că de fapt 9 era 11, că trebuie să se trezească, să își bea cafeluța și așa mai departe. A fost greu să intru în ritmul ăsta.” (Psiholog 2, ONG) „Am început să înțeleg dinamicele comunității care mi-a fost foarte greu la început, atât dinamicele din interiorul fiecărei comunități, cât și dinamicele dintre comunități.” (Psiholog 2, ONG) Nevoile care sunt exprimate cel mai uşor sunt cele legate de acte: buletin, certificate de naştere, se cere sprijin în obţinerea acestora, în completarea dosarelor pentru beneficii sociale, haine, pachete de alimente. În rest, experienţa unor servicii serioase de sprijin familial lipseşte, la fel ca încrederea că pot primi un sprijin real din partea unor instituţii.

142

Răspunsul sistemului de protecţie a copilului la abuzul şi neglijarea copiilor...

„Încă suntem în situația în care solicită drepturi, dacă nu au buletin, sau vor ajutor social. Solicită ceea cu ce de fapt i-a obișnuit sistemul social timp de două sute de ani, că primesc pachete și nu există relații umane, nu există servicii serioase, ci eventual un pachet, poate și un buletin, iar dacă am nevoie, cer. Acest switch este un proces foarte lung, mai ales că munca noastră este îngreunată… La o intervenție de succes este important să aibă experiență cu anumite servicii, să le simtă pe piele.” * (Psiholog 3, ONG) Prezenţa constantă în comunitate face posibil specialiştilor să identifice situaţiile de criză şi să sprijine familia în găsirea unor soluţii în nişte situaţii dificile, care par nerezolvabile la început. „În această vară a murit un copil de patru luni care nu avea certificat de naștere și mama căruia nu avea nici ea la rândul ei document de identitate valabil, prin urmare, nici unul dintre cei trei copii care trăiesc cu ea și sunt mai mici de cinci ani, nu avea certificat de naștere. Și copilul dintr-odată a murit și trebuia înmormântat și aici a început toată învârteala pe care am făcut-o timp de trei, patru, cinci zile și care s-a soluționat până la urmă datorită actelor de bunăvoință personală și, câteodată, a bunăvoinței profesionale.” * (Asistent social 2, ONG) „Am un caz, în care mama a decedat anul trecut. Mama a murit vara trecută, cândva în august, lăsând un copil de șapte ani, unul de șase ani, sunt doi copii, un băiețel de şapte ani și o fetiță de şase ani. În certificatul de naștere a fetiței de șase ani nu este trecut numele tatălui. Prin urmare, din punct de vedere legal, copila e orfană, nu există nimeni care măcar legal ar fi responsabil pentru ea. (...) Protecția copilului zice că nu e responsabilitatea lui, DASM-ul spune că nu e treaba lui, ci a Protecției copilului. Protecția copilului zice să nu, nu e responsabilitatea lui, ci a Autorității Tutelare. Autoritatea Tutelară spune că ei nu au făcut așa ceva niciodată, ei nici nu au avocat, nu ar putea să facă așa ceva.” * (Asistent social 2, ONG)

143

I. Antal, G. Tonk

Implicarea specialiştilor în nişte activităţi spontane, recreative cu copiii contribuie la construirea relaţiei de încredere cu comunitatea prin copii. Organizarea unor activităţi culturale mai uşoare cum ar fi vizitarea unui teatru de păpuşi par la începutul consolidării relaţiei de încredere mai atractive decât temele serioase, unele din acestea au avantajul de a implica activ pe copii/familii împreună cu familii/copii majoritari. „În momentul în care intrăm în comunitate, copiii ne știu, copiii ne salută, şi copiii întreabă de activități, și am mai participat la diverse activități organizate de facilitatori și noi și copiii așteaptă cumva, mai ales acuma că vine vremea bună, îi vedem că sunt pe stradă, se joacă, intrăm cumva și noi în jocul lor și povestim și așa mai departe.” * (Psiholog 1, ONG) „Activitățile mai lejere sunt mult mai atractive, decât dacă am începe cu temele grave/serioase, iar noi știam asta. De exemplu acum părinții vin cu copii lor în oraș, la teatru de păpuși, chiar vin ambii părinți, și sunt acolo majoritari și romi, și sunt spectacole, în care trebuie să fie interactivi, așa că fac totul împreună.” * (Psiholog 1, ONG) b) Intervenţii propriu-zise ONG-ul are un rol în identificarea situaţiilor de abuz, în evaluarea situaţiei, în a efectua intervenţii în situaţii de violenţă dacă acestea nu sunt foarte grave şi dacă părintele se arată deschis pentru a primi îndrumare şi sprijin, precum în sesizarea autorităţilor în cazurile grave de abuz şi neglijare. „Alte probleme unde am intervenit noi, am intervenit în destul de multe cazuri în care am văzut că copiii nu sunt la un risc ridicat sau mediu, în care vedeam anumite probleme, probleme mai mici pe care puteam noi să le gestionăm, unde puteam oferi o anumită îndrumare mamei, unde vedeam că există o anumită deschidere din partea părintelui, unde vedeam că se poate lucra pe relație, unde vedeam că nu există o amenințare directă.” (Asistent so cial 1, ONG)

144

Răspunsul sistemului de protecţie a copilului la abuzul şi neglijarea copiilor...

Cele mai frecvente situaţii de risc identificate de managerii de caz intervievaţi au fost exploatarea prin muncă a copiilor (cerşetorie, îngrijirea fraţilor, selectarea deşeurilor pe rampa de gunoi) asociat cu abandonul şcolar, neglijare prin lipsa îmbrăcămintelor şi/sau a încălzirii în timpul iernii, violenţă domestică, copii lăsaţi nesupravegheaţi şi implicarea copiilor în reţele de trafic de droguri. Cu toate că se ştie şi despre alte reţele, reţele de pedofilie şi de prostituţie, dovezi nu există şi nici contact cu aceşti copii nu au avut încă. „(...) faptul că sunt lăsați singuri în casă, faptul că unii copii, în special cei mai mari sunt deprivați de educație și sunt lăsați să stea acasă cu copiii mai mici să îi îngrijească, faptul că sunt duși la cerșetorie (...)” (Psiholog 2, ONG) „(...) lipsa îmbrăcămintei la minus 20 de grade, nesupravegherea copiilor în diferite condiții, munca lor în rampa de gunoi” (Psiholog 2, ONG) „Poate fi vorba, de exemplu, despre cazul unui copil așa zis abandonat în maternitate, de fapt, în cazurile din … (nume comunitate – n.n.) copiii nu se abandonează în maternitate, ci mamele pleacă pentru două-trei zile acasă, se întorc la ceilalți copii, cumva liniștesc familia, după care se reîntorc, dar Legea 272 cere ca, deși și asistenții sociali din maternități știu lucrul acesta, să fie făcută o sesizare, să fim contactați și noi.” (Asistent social 1, ONG)

Exemple pentru diferitele tipuri de intervenţii au fost următoarele: a) Identificarea şi ameliorarea problemelor de sănătate mentală ale părinţilor Într-o situaţie de violenţă verbală managerul de caz a identificat ca şi principala cauză a violenţei problemele de sănătate mentală ale mamei. Intervenţia a constat în identificarea şi evaluarea problemelor de sănătate mentală, contactarea serviciilor specializate, găsirea unor servicii gratuite, însoţirea persoanei, monitorizarea situaţiei.

145

I. Antal, G. Tonk

„Am avut o situație în care am ajuns acasă la o familie și mama era după părerea mea într-o situație de decompensare și era destul de agresivă verbal cu fetița mai mică și spunea că nu mai suportă, că nu mai poate, că nu mai face față. Mamă singură, tatăl copiilor închis, mama fără familie în comunitate și am urmărit situația cam de mai mult timp și am observat că încet-încet ea nu mai poate face față celor doi copii și atunci am vorbit cu DASM-ul, pentru că întâlnisem chiar situația aia în care era agresivă verbal și simțeam că ceva nu e ok ce se întâmplă în familia respectivă. Atunci am sunat la DASM persoana noastră de contact știind că băiatul mai mare merge la grădiniță la (nume grădiniţă – n.n.) și atunci ei știu ce se întâmplă în familia respectivă. Am făcut propunerea că din punctul meu de vedere doamna ar trebui să meargă la evaluare psihiatrică și ei au zis că au în evidență cazul, o să monitorizeze și ei deoarece în fiecare dimineață trec pe acolo să ia copilul mai mare la grădiniță. Am spus că ce pot eu să fac să merg pe creșterea abilităților parentale ale mamei, suport pentru mamă, asta pot, să merg pe palierul ăsta. A căzut în responsabilitatea mea să mă duc cu mama la medicul de familie ca apoi să mergem la psihiatrie, mama nefiind asigurată medical. La prima întâlnire mama nu a venit la medicul de familie, am așteptat-o, nu a venit, m-am dus în comunitate să văd de ce, ce s-a întâmplat, de ce nu a venit la întâlnire, a spus că i-a fost spartă baraca. Am stabilit o nouă întâlnire la care a venit, am mers cu ea la medicul de familie, după care am reușit să ne dea un bilet de trimitere la psihiatrie, am fost cu ea la psihiatrie, i s-a dat un tratament și acum suntem în faza în care i s-a recomandat un consult neurologic cu EEG dar trebuie să găsim tot așa, fără plată, ea nefiind asigurată. Dar i s-a dat tratament de la psihiatrie, diagnosticul a fost unul relativ ok, nu ce ne-am așteptat noi, mama ia în prezent medicamentele, încet-încet situația se stabilizează, normal că mai sunt… Dar din ceea ce am vorbit și țin legătura periodic cu psihologul de la (centru de zi care deservește una din comunitățile marginalizate vizate – n.n.) și cu asistentul social care urmăresc comportamentul copilului și cum vine la grădi, momentan situația este în regulă.” (Psiholog 2, ONG)

146

Răspunsul sistemului de protecţie a copilului la abuzul şi neglijarea copiilor...

b) Consiliere, îndrumare pentru părinţi în ceea ce priveşte nevoile copiilor în situaţiile de neglijare sau abuz de gravitate moderată şi dacă părintele pare receptiv şi deschis să facă schimbări. „O mămică singură, cu patru copii, unul dintre cazurile mele, lasă din când în când copiii singuri acasă, lucrul acesta presupunea anumite riscuri. În momentul de față, din câte știu eu, nu-i mai lasă singuri, caută o vecină, dar aici am știut că inițial, înainte să discut cu ea că au existat momente și pe timp de noapte în care copiii au rămas singuri și mama mergea la muncă pentru că era mamă singură și lucra în vremea respectivă (...), chiar și pe timp de noapte ca să întrețină familia, spunea unei vecine să aibă grijă, dar nu era neapărat prezentă; acolo din partea mamei exista deschidere, era teren pe care se putea lucra.” (Asistent social 1, ONG) c) Consiliere pentru părinţi ai căror copii au fost separaţi de familie: într-o situaţie de exploatare a copilului prin cerşetorie, când o fetiţă a fost separată de familie şi plasată într-un centru de plasament, managerul de caz a reuşit să informeze părinţii despre motivele separării, posibilităţile de vizitare şi de reintegrare – prevenind astfel manifestările de violenţă ale tatălui. „Un caz de cerșetorie, în care inițial s-a adresat către mine tatăl frustrat că... pentru fetiță s-a instituit măsura de plasament fiindcă a fost găsită pe stradă cerșind, am sunat să verific situația, acolo mi s-a explicat că nu se poate reîntoarce în familie pentru că ceea ce i s-a întâmplat este destul de grav, părinții știau de lucrul acesta și a existat o colaborare și am putut și eu să ofer mai multe informații și să temperez pe tatăl fetei, pentru că deja ajunsese la partea în care începea să manipuleze, să șantajeze, să spună că dă foc casei și copiilor celorlalți dacă fiica nu se întoarce acasă.” (Asistent social 1, ONG) d) Consiliere pentru copil: într-o situaţie de neglijare şi abandon şcolar şi când părintele este inaccesibil consilierii din anumite motive, se lucrează cu copilul în vederea găsirii unei soluţii alternative.

147

I. Antal, G. Tonk

„Deci, un caz în care tatăl a rămas singur din cauza unui accident de muncă, mama a decedat (...) și tatăl a rămas singur cu fetița de 11 ani, acum 12. Aicea m-am gândit foarte mult dacă să fac sesizare la un moment dat pentru că la tatăl acesta nu a mai fost identificată rea voință sau dezinteres, pur și simplu cred că exista o depresie după moartea soției și pe lângă asta, cred că exista și un coeficient de inteligență foarte scăzut și atunci capacitatea de a duce până la capăt o acțiune este destul de... și combinată cu depresia... deci aici e o neajutorare destul de puternică a tatălui. Și atunci m-am gândit foarte mult ce să fac și atunci am vorbit foarte mult cu copilul ce și-ar dori, e o fetiță de 12 ani, e o fetiță foarte responsabilă, autonomă, care face lucruri și are inițiativă și atunci am vorbit foarte mult cu ea, cum se gândește și ce ar fi, în sensul în care există o resursă, o soră care plecase și ea a venit cu ideea ca să fie dată fetița la stat, asta însemnând că se instaurează măsura de protecție și să o ia. Și aici am vorbit cu tânăra care nu-și dorește asta, deci ea a zis că nu își dorește, că i s-ar părea îngrozitor și că își dorește să rămână cu tatăl. Și atunci văzând asta, am încercat din nou să lucrez... Acolo m-am gândit mult dacă să sesizez sau nu. Și am tot mers să evaluez dacă există un anumit tip de abuz. Exista abuz prin neglijare, în sensul că nimeni nu se ocupa de fetiță. De când a murit mama, nu merge la școală că nu e cine să o ducă, deci acolo exista partea asta de neglijare. Pe de altă parte, nu am bănuit că... Am propus să mergem să vedem eventual niște centre, am propus niște centre creștine care sunt diferite, am arătat imagini ca să văd, dar părea că nu își dorește să plece de acolo. Acuma, nu am ajuns până la chiar a merge să vizităm, pentru că mi s-a părut că aș forța-o un picuț acolo, că nu-și dorea și între timp a revenit sora, care soră este o resursă, ea ia fata, merge, se implică. Dar pe termen lung, acolo totuși faptul că ea nu mai merge la școală este o problemă. Altminteri, pentru vârsta ei, sunt o grămadă de copii care nu merg la școală, dar ea și-ar dori, întâmplarea face că ea și-ar dori să meargă la școală. Deci asta cumva nu am sesizat pentru că mi s-a părut că ar fi împotriva voinței copilului, iar tatăl e foarte schimbător. Dacă

148

Răspunsul sistemului de protecţie a copilului la abuzul şi neglijarea copiilor...

i-aș fi adus argumente multe, solide pentru care ar fi util ca fiica să meargă într-un centru el ar fi fost de acord. Deci, aici ar fi fost neetic să lucrez cu tatăl pentru că indiferent care era teza pe care eu aș fi vrut să o susțin aș fi putut să îl conving de ea. Și atunci am dorit să lucrez mai mult cu copilul pentru că despre el era vorba și din punctul meu de vedere este foarte traumatizant să îl scoți de acolo, să îl duci într-un alt mediu. Am încercat să vedem dacă sunt alți copii pe care ea îi cunoaște acolo sau așa, dar nu-și dorea pentru că ea are toată viața acolo.” (Psiholog 1, ONG) e) Intervenţia coordonată – echipa de implementare se pregăteşte să implementeze o metodă inovativă: o echipă de specialişti coordonată de managerul de caz se va deplasa la domiciliul familiei pentru evaluarea iniţială şi ulterior pentru intervenţie. „Ne pregătim pentru intervenția coordonată și cred că asta e o idee bună pentru că de multe ori am intrat într-o familie și încercăm să vedem problema, să vedem resursele, dar câteodată ei rămâneau strict la (faptul că – n.n.) nu au buletin, nu puteau gândi cumva pasul următor și intervenția mea se bloca până făceam legătura cu colega mea pe acte. O sunam: tu când vii în teren, miercuri. Așteptați că va veni colega și așa mai departe. Dacă vom fi mai multe persoane pe diferite paliere în momentul respectiv în casă pot să direcționez, aici e colega, vorbiți despre buletin, după care vorbim noi despre alte probleme.” (Psiholog 2, ONG) „În momentul de față echipa se recalibrează spre a face intervenție coordonată în care să participe o persoană să fie pe asistență socială, o persoană pe psihologie, pe drepturi sociale, pe acte și pe ocupare pentru locuri de muncă. Și eventual cineva care să fie pe activități cu copiii.” (Psiholog 1, ONG) f) Sesizare anonimă a SPAS/DASM sau DGASPC, sesizarea DGASPC prin SPAS/DASM. Problema sesizării cazurilor de abuz şi neglijare este privită ca o dilemă în instrumentarea cazurilor din comunităţile puternic defavorizate. Specialiştii

149

I. Antal, G. Tonk

exprimă clar că nu doresc să tolereze situaţiile grave de violenţă şi sunt conştienţi de importanţa sesizării cazurilor, însă sesizarea asumată a cazurilor de abuz şi neglijare este considerată problematică, deoarece, potrivit specialiştilor intervievaţi, aceasta ar putea destabiliza încrederea comunităţii şi ar putea împiedica intervenţia. Profesioniştii explică astfel: „Noi avem o poziție în care încercăm să menținem o relație de egalitate la nivelul întregii comunități și nici nu dorim să fim asociați cu cei care sesizează cazurile. Desigur, nu spun că le tolerăm, dar nu vrem să fim asociați cu ideea că noi, ca și echipă, sesizăm cazurile, pentru că după aceea încrederea și ceea ce vrem noi să creăm, dispare.” (Asistent social 1, ONG) „Noi nu ne putem permite să avem un rol în care noi mergem și turnăm. Pentru că, atunci s-ar putea să se închidă foarte tare comunitatea pentru noi.” (Psiholog 1, ONG) Conform relatărilor profesioniştilor din partea ONG-ului sesizările sunt făcute către SPAS şi mai puţin direct către DGASPC, deoarece există o colaborare bună între ONG şi SPAS, ceea ce în cazul suspiciunilor de maltratare se realizează în cadrul conferinţelor de caz. „Cu sistemul de protecție a copilului, am făcut o sesizare, nu am făcut-o în mod direct ci am făcut-o prin intermediul DASM-ului, am făcut sesizare către Centrul pentru copilul abuzat și exploatat. Era vorba de un caz, se presupunea un posibil abuz sexual asupra unei fetițe de 12 ani.” (Asistent social 1, ONG) Sunt însă situaţii când sesizarea se face direct la DGASPC, într-un mod anonim şi în general de o altă persoană şi nu de managerul de caz al familiei, de exemplu în cazurile în care copiii sunt trimişi la cerşit şi specialiştii văd copiii în oraş. „Când vedem ceva și ni se pare foarte revoltător și vedem noi, cum ar fi cerșetoria, atunci facem noi anonimă, că asta nu a văzut DASul și n-o să vină să vadă în parcare sau la biserică, nu știu de unde.

150

Răspunsul sistemului de protecţie a copilului la abuzul şi neglijarea copiilor...

Dar în rest, când sunt situații mai complexe, atunci le sesizăm lor și vin. Totuși nu lăsăm lucrurile.” (Psiholog 1, ONG) „Poate că nu aș face-o eu sesizarea, ca și manager de caz, aș ruga o colegă sau aș găsi o anumită modalitate.” (Asistent social 1, ONG) Sesizarea venită din partea ONG-urilor poate fi percepută fiind ultima soluţie, când profesioniştii consideră necesară intervenţia autorităţii cu forţă coercitivă în faţa părinţilor, aşa cum se vede în următorul citat: „Și a mai existat o sesizare anonimă (...). Era tot așa un caz de cerșetorie, cumva cu mama copilului am început să discut despre lucrul acesta, i-am dat direct de înțeles că știu că băiatul ei cerșește și că în timpul în care ar trebui să meargă la școală este pe stradă, mama a negat foarte vehement, eu îl văzusem deja în repetate rânduri, l-au văzut și colegele mele și atunci am convenit împreună că o să sesizăm anonim cazul pentru că nu era în regulă și copilul acela era la risc și cu multiple probleme asociate.” (Asistent social 1, ONG) g) Intervenţie multi-instituţională: implicarea mai multor instituţii prin organizarea unor conferinţe de caz, împărtăşirea informaţiilor legate de situaţii de violenţă, construirea unui plan de siguranţă, distribuirea responsabilităţilor, implementarea serviciilor, monitorizare ulterioară. „Am avut un caz de violență domestică, împreună cu DASM am pregătit planul de siguranță, am pregătit plecarea femeii, e un caz în care mama cu copiii locuiau în (nume comunitate – n.n.), tatăl agresiv, au reușit să plece din familie, au susținut (se referă la DASM – n.n.) foarte mult procesul, după aceea când femeia s-a reîntors au înțeles dinamica relației de violență, am reușit să lucrăm pe nevoile de școlarizare ale copiilor, pe nevoile mamei, am mers și puțin pe nevoile agresorului ca lucrurile să funcționeze și să existe o mai mare deschidere vizavi de colaborare, deci într-o astfel de situație lucrurile au mers bine, coerent, s-au legat lucrurile.” (Asistent social 1, ONG)

151

I. Antal, G. Tonk

I.2.4. Colaborarea între instituţii Colaborare între SPAS şi DGASPC Întrucât în mod evident SPAS şi DGASPC sunt actorii cei mai importanţi ai intervenţiei în vederea protejării copilului faţă de abuz şi neglijare, relaţia şi colaborarea dintre cele două instituţii este un aspect foarte important. Legislaţia prevede responsabilităţile fiecăruia, însă implementarea nu este lipsită de dificultăţi. Există o colaborare în ce privește transferarea cazului externat din sistemul rezidenţial pentru monitorizare, unde există o legătură directă între profesionişti. Există însă şi suprapuneri în intervenţie, evidenţiate de mai mulţi respondenţi. „(…) de multe ori mi se pare că ne suprapunem serviciile, noi primim o sesizare de la ei, să evaluăm, să intervenim, să monitorizăm, dar în paralel şi ei se duc şi îşi fac şi evaluarea, de multe ori clienții, «– Da’ iară ați venit? – Noi nu am mai fost. – Au fost acum două zile alte două domnișoare. – Nu de la noi.» Și atunci de multe ori așa, mergem în paralel, ceea ce nu știu dacă e ok și nu cumva produce o confuzie şi mai mare.” (Asistent social 1, SPAS) Ca exemple de bună colaborare sunt amintite colaborarea dintre SPAS şi ONG, din partea ambelor instituţii. În viziunea respondenţilor, colaborarea însemnă crearea cadrului de discuţii, adică conferinţe de caz, clarificarea rolurilor şi responsabilităţilor fiecărei părţi şi menţinerea relaţiei. Buna colaborare este considerată şi un factor de succes al intervenţiei. „(…) ne întâlnim pe conferinţe de caz, în care participă responsabilul de caz din partea lor, dacă nu există responsabil de caz din partea lor, atunci este numit unul. Ne gândim, lucrăm în general cu o persoană care este atentă la nevoile adultului (părinte sau persoana de suport a copilului), o persoană care reprezintă nevoile copilului şi au loc aceste întâlniri în care reuşim să identificăm soluţii comune.” (Asistent social 1, ONG)

152

Răspunsul sistemului de protecţie a copilului la abuzul şi neglijarea copiilor...

Exemple de colaborare defectuoasă sunt amintite foarte des, mai ales în contextul intervenţiei DGASPC-ului. Nemulţumirile din partea specialiştilor legate de lipsa de intervenţie sau a intervenţiei neadecvate a DGASPC în cazuri de abuz şi neglijenţă gravă sunt foarte frecvente, atât din partea SPAS-ului, cât şi din partea lucrătorilor DGASPC. „Am un exemplu în care un nou-născut şi o fetiţă mai mărișoară sunt neglijaţi de părinţi, nu abuzaţi, sunt neglijați, lăsaţi singuri în casă, netrimitând-o pe cea mai mărişoară la grădi am propus măsură de protecţie şi DGASPC-ul a instituit măsura de protecţie doar pentru cea mai mică fiindcă era bună de dat spre adopţie. Şi după vreo patru anişori, cinci, s-au făcut fel și fel de investigaţii medicale şi s-a constatat că are ceva probleme de sănătate, are ceva handicap. Şi atunci vroiau să îl întoarcă în familie, dar părinţii aflând care sunt problemele, nu au avut capacitatea să îngrijească fetiţa. Fetiţa se află încă în spital, cu măsură de protecţie. Şi cea mare, în aceeaşi situaţie, neglijată din toate punctele de vedere, începând de la educaţie, hrană, îmbrăcăminte, sănătate.” (Asistent social 2, SPAS) Un alt caz care semnalează aceeaşi problemă, de lipsă de încredere în munca profesioniştilor de la SPAS şi reevaluarea muncii acestora. „Teoretic ar trebui să se considere că noi dacă am făcut o evaluare, s-a încercat o intervenţie şi nu s-a ajuns la un rezultat pozitiv, înseamnă că... chiar ne-am dat silinţa și chiar ni se pare că situaţia nu e roz că altfel nu am propune aşa o măsură extremă. Dar degeaba.” (Psiholog, SPAS) Pe de altă parte, există şi nemulţumiri în cazurile în care specialiştii de la SPAS simt că nu sunt suficient de mult implicaţi în managementul unui caz, în contextul unei rivalităţi existente şi recunoscute între instituţii. „Este rivalitatea asta parcă de ani de zile între noi şi DGASPC şi cumva ca între adolescenți… dacă tu mi-ai zis să fac şi de ciudă nu fac,

153

I. Antal, G. Tonk

cumva de multe ori am avut senzaţia asta, parcă e rea voinţă îndreptată direct spre noi şi nu are nici o legătură cu familia. Pentru că în alt caz în care ei au sugerat dacă copilul poate să meargă în nu știu ce centru de plasament, că mama nu se mai descurcă, că şcoala nu-l mai tolerează pe băiatul respectiv şi s-a găsit soluţia asta, copilul să meargă la centrul respectiv. Şi noi (ziceam – n.n.) păi staţi puțin, cum aşa de repede, a încercat cineva să lucreze şi cu familia şi dacă am fi intrat şi noi pe fir nu s-a mai produs separarea. Deci în unele cazuri se poate, unde nu e aşa de grav, şi în alte cazuri nu.” (Psiholog, SPAS) Un alt caz este amintit unde intervenţia Direcţiei nu ia în considerare intervenţia realizată anterior de asistentul social de la SPAS, ci merge chiar într-o direcţie opusă. „Trei copii au fost abandonaţi de mămică care s-a dus în Italia să se prostitueze, copiii au mâncat ce au putut, de unde au putut. Am identificat unchiul patern al mamei şi am reuşit să îl conving pe domnul respectiv să ia copiii în plasament, a luat copiii. Între timp lucram la documente ca să începem efectiv instituirea măsurii. S-au trimis toate documentele posibile în ceea priveşte paşii făcuţi pentru copii, pentru că trebuia să se instituie măsură de protecţie. Între timp mama s-a reîntors, mama s-a dus la unchi, că ea vrea copiii, unchiul a spus că până nu merg eu şi spun că pot să plece copiii, el nu îi lasă. Copiii nici nu mai vroiau să o vadă pe mama, erau foarte, foarte supăraţi. Între timp am făcut o serie de înaintări către colegii din alte servicii pentru a ajuta familia, cu hrană, cantină, chiar dacă nu există măsură de protecţie, am ajuns la o înţelegere cu colegii, nu era în mod legal aplicat, dar am înaintat documente care să justifice faptul că se fac demersuri. Familia respectivă a fost ajutată cu hrană câteva luni. Şi unul dintre asistenții sociali, cu siguranţă cu acordul şefului de serviciu, a făcut o evaluare, şi când s-a întors mama, asistentul social, la spusele mamei că îşi vrea copiii, a spus că nu poate să încalce drepturile mamei să îşi îngrijească copiii. După ceva timp, copiii nu au ajuns până la urmă la mama, au ajuns în sistem.” (Asistent social 3, SPAS)

154

Răspunsul sistemului de protecţie a copilului la abuzul şi neglijarea copiilor...

În explicaţia unuia dintre specialiştii intervievaţi de la ONG, colaborarea bună înseamnă împărtăşirea informaţiilor, feedback şi reciprocitate. El caracterizează astfel relaţia cu SPAS, însă reacţia DGASPC după o sesizare rămâne „un mister”, adică fără feedback şi lipsit de predictibilitate. Este menţionată în acest context lipsa procedurilor interinstituţionale, care ar putea constitui un cadru mai coerent pentru colaborarea între diferite instituţii și lipsa formării acelor care lucrează în sistem.

I. 3. Sugestii de îmbunătățire a intervenţiei

Îmbunătăţirea cooperării interinstituţionale Conform spuselor specialiştilor intervievaţi, ar fi nevoie de întâlniri comune, regulate, ca specialiştii să se cunoască mai bine între ei. Este importantă formarea unui limbaj comun al profesioniştilor din diferite sectoare, precum şi de crearea unor relaţii profesionale mai strânse şi deschise la cooperare. Se semnalează nevoia realizării unor proceduri formale care să servească ca şi cadru de colaborare pentru instituţii. Apare de asemenea şi nevoia de a forma o imagine mai pozitivă în conştiinţa publică despre munca instituţiilor din domeniul protecţiei copilului. Servicii psiho-sociale noi Este semnalată insuficienţa serviciilor existente, mai ales în domeniul prevenirii consumului de substanţe, dar şi de psihoterapie şi psihiatrie. Formare Sunt amintite mai multe tematici de formare ca fiind necesare în domeniu: abuzul şi neglijarea copilului, violenţa domestică şi violenţa structurală, munca cu copii, iar pentru a îmbunătăţi relaţia cu comunitate ar fi nevoie de formare pe teme de interculturalitate. „Formare în temele astea mari pe care le avem: violența domestică, evaluarea pertinentă și corectă a nevoilor copilului și a fa-

155

I. Antal, G. Tonk

miliei, teme de siguranță, pe exploatare, să... Nu că facem noi intervenții pe exploatarea prin muncă, dar recunoaște niște semne când face evaluarea, nu trece pe lângă ele.” (Asistent social 1, SPAS) „Cred că ar trebui introdusă o chestie formală că cei care lucrează în comunităţi, cu copiii sau cu romii în general, să beneficieze de o formare pe tradiţii, pe culturi, pe valori, pe principii de viaţă, în mod obligatoriu. La concluzia asta am ajuns pentru că chiar dacă te duci cu intenţii bune, nu te ajută cu nimic. Dacă nu ştii care sunt valorile lor sau nu ştii ce cuvinte ai voie să foloseşti cu ei... ei, de exemplu, oamenii (din comunitate locală de romi – n.n.) au un set de cuvinte foarte limitat pe care îl folosesc în vocabularul de zi de zi, dacă folosesc o mie de cuvinte e mult. Eu care lucrez de zece ani, mi-e foarte greu să îi fac să înţeleagă. Ajung să explic un cuvânt cu un exemplu. Eu care lucrez de zece ani sunt în această situaţie, ce să zic de cei care lucrează de un an-doi acolo?” (Asistent social 3, SPAS) „(…) formări cu profesioniști care se ocupă cu un anumit tip de problematică, situație să aibă un limbaj comun, să aibă acces la un tip de informație. Chiar şi polițiștii este important să facă o formare în așa ceva.” (Asistent social 3, DGASPC) Pe de altă parte este amintită şi importanţa participării la formare al managementului de nivel mediu din cadrul instituţiilor, precum şi a formărilor comune pentru profesionişti din diverse sectoare, care ar contribui la crearea limbajului comun, amintit mai sus. Realizarea unor instrumente de evaluare Nevoia de instrumente de evaluare a riscului şi a nevoilor este amintită în contextul în care deciziile luate de DGASPC şi de SPAS în privinţa oportunităţii intervenţiei într-un caz de abuz nu sunt transparente şi predictibile. În situaţia actuală, propunerea privind decizia de separare a copilului de familie se bazează pe aprecierea subiectivă a profesionistului, care, în unele situaţii, recurge la soluţii extreme de justificare a cazului.

156

Răspunsul sistemului de protecţie a copilului la abuzul şi neglijarea copiilor...

„Este important ca instrumentele să fie nu doar traduse, ci să fie şi validate şi standardizate pe populaţia noastră. În cazul comunităţilor marginalizate validarea devine şi mai importantă.” (Psiholog, DGASPC) Mai mult timp alocat cazurilor şi mai puţine cazuri Este amintită supraîncărcarea profesioniştilor din cadrul DGASPC, care, în mod paradoxal, dacă este „la zi cu dosarele”, înseamnă că şi-a făcut munca „din birou”. Conform uneia dintre persoanele intervievate există 26-40 de cazuri noi pe lună pentru o echipă de 5-6 specialişti. „Atâtea cazuri noi avem, câte zile calendaristice există într-o lună.” (Psiholog, DGASPC) Bază de date comună on-line Este menţionată utilitatea creării unei baze de date comune la nivelul judeţului, la care să aibă acces toate instituţiile care participă la intervenţie, în acelaşi timp acest lucru este văzut ca fiind utopist în starea actuală a relaţiilor interinstituţionale. „Instituţiile raportează un caz şi la noi şi şi la DGASPC şi ne trezim când mergem la familii că înainte de noi a mai fost cineva.” (Asistent social 2, SPAS) Metode coercitive de a ajunge la implicarea părinţilor „Lipsa de implicare şi de interes” a clientului este văzut de multe ori ca factorul principal al insuccesului intervenţiei. În opinia unora dintre profesioniştii intervievaţi această problemă ar putea fi soluţionată prin găsirea unor metode coercitive de a creşte angajamentul clientului faţă de profesionist. „(...) cumva să avem un instrument să îi obligăm să participe, pentru ca la şedinţele cu părinţii de la (centrul de zi care deservește una dintre comunitățile marginalizate vizate – n.n.) veneau cei care nu aveau așa probleme mari, ceilalți niciodată. Şi noi nu aveam cum să îi obligăm să participe. Acum mai nou, din câte am înţeles,

157

I. Antal, G. Tonk

cine ţine acuma şedinţele, nu ştiu dacă nu condiționează, ca să rămână copilul înscris la Centru, trebuie să participe la întâlniri şi la ședințe cu părinții. Deci cumva ei condiţionează. Noi, de aici, dacă nu au alte nevoi, nu se simt obligaţi. Depinde de familii. Sunt unde au şi sunt unde nu. Cumva o condiţionare să avem puterea asta să participe, da.” (Psiholog, SPAS) Nici în acest caz profesionistul nu consideră că ar avea la îndemână alte instrumente decât forţa autorităţii, pentru a avea colaborarea părintelui. Această abordare autoritară sau, din contră, cea permisivă sunt alternate în relaţia cu clienţii. Flexibilitate şi deschidere faţă de informaţii noi Documentarea, obţinerea informaţiilor privind practicile pozitive implementate în alte locuri, analiza propriei munci ar putea contribui considerabil la îmbunătăţirea rezultatelor muncii în vederea protejării copilului. În acest sens experimentarea metodelor are un rol important în opinia unora dintre profesioniştii intervievaţi, admiţând totodată că structura birocratică a sistemului românesc nu favorizează o astfel de abordare. Este amintită ca exemplu intervenţia coordonată şi metoda de evaluare a nevoilor într-un mod participativ care se realizează cu implicarea directă a mai multor familii din comunitate, cu contribuţia diferiților profesionişti care oferă servicii în diferite sectoare, cum ar fi ocuparea, educaţia, sănătatea etc. Activităţi de lobby, campanii, programe care ţintesc schimbarea mentalităţii Activităţi de lobby cu scopul de a influenţa voinţa politică, activităţi de formare pentru reprezentanţii mass media, campanii realizate împreună cu mass media, precum şi alte activităţi ar putea avea efect de schimbare a mentalităţii populaţiei majoritare asupra necesităţii integrării comunităţilor marginalizate şi izolate.

158

Răspunsul sistemului de protecţie a copilului la abuzul şi neglijarea copiilor...

PARTEA II. INTERVIURI CU PĂRINȚI

II. 1. Motivele intervenţiilor

Sesizările în urma cărora s-a intervenit în general au fost realizate de către spitalul de copii pentru lipsa condiţiilor de locuit, odată pentru muşcături de şobolan, odată pentru alte boli infecţioase, odată DGASPC a fost sesizată de fostul soţ, tatăl copiilor şi într-una din situaţii mama şi-a dus singură copii la Direcţie din cauză că nu avea condiţii ca să-i crească. Într-un caz de situaţie domestică sesizarea a venit din partea unui ONG şi s-a cerut ajutor pentru toţi copii din familie. „Protecția a intervenit în cazul copiilor mei pentru că nu erau niște condiţii foarte bune înainte, acum 16 ani erau câteva cabane, erau foarte mulţi şobolani care îi atacau, nu le pria mirosul și mi-a muşcat fetiţa un şobolan şi din momentul ăla a intervenit protecţia tot timpul. Când m-a internat cu fetiţa la infecţioase, mi s-a spus că din momentul ăla fetiţa nu mai poate fi dată acasă, în familie, că trebuie să rămână la Protecţie din cauza şobolanilor, că tot timpul eram şi noi răniți că și eu am fost rănită de cap. Pe urmă, a intervenit la băiat că s-a îmbolnăvit dintr-un lapte și a făcut o intercolită acută, și tot așa a rămas și el în Protecţie şi pe celălalt băiat mi l-a luat direct din maternitate.” (Părinte 5) „Nu am avut unde să stau. Am fost țâpată de părinții mei pe stradă, de acolo a văzut Protecția Copilului că nu am condiții, nu am ce să le ofer și mi i-a luat din spital. Copiii au fost bolnavi din cauza microbului și din cauza mizeriei.” (Părinte 1) „El (partenerul violent – n.n.) e foarte stresat. Îi trebuie numai să îi mâne, să îi adune. Copiii nu au timp să se joace o oră. Că dacă se joacă o oră îi toiește. Nu îi bate, numai că strigă pe ei, îi înjură și mie nu-mi place. Eu mă supăr și mă duc înăuntru și mă apuc și plâng. Le aruncă (în sensul de a reproșa – n.n.) și de mâncare

159

I. Antal, G. Tonk

și că stau și nu muncesc. Le aruncă de toate sensurile. Și astea pe mine foarte mult mă supără. Că eu știu și văd cu ochii mei că numai ei merg și numai ei aduc la casă și el zice că nu copiii lucră. N-a cumpărat o pătură, numai ce-o câștigat și adus copiii mei. Dar nu sunt cumpărate de el. Îi țin copiii 30-40 de porci și el tot zice că nu aduc pâine la porci și că nu le dau de mâncare la porci.” (Părinte 4) „Mai demult venea pentru (numele fostului concubin – n.n.) ce ne-a amenințat că ne ia copiii. El trimitea scrisori la Protecție, începând de la București la Cluj-Napoca, ca să vină în fiecare săptămână, cu chestia că nu erau condiții, până am apucat să avem condiții un pic mai bune că noi am început de la zero.” (Părinte 8) „Eu m-am dus în (adresa instituţiei de protecţia copilului – n.n.) și le-am pus.” (Părinte 3)

II. 2. În ce a constat intervenţia?

Într-o situaţie de violenţă domestică unul dintre serviciile publice de protecție a copilului în colaborare cu un ONG care lucrează în comunitate a organizat plecarea doamnei cu cei opt copii, doamna fiind victima violenţei domestice, iar copiii a celei emoţionale şi a exploatării prin muncă: li s-a asigurat transport, copiii au fost scoşi de la partenerul violent în condiţii de siguranţă, iar mamei i s-a promis că și pe viitor va putea conta pe ajutorul lor în cazul în care va avea nevoie. „Păi a intervenit ca să-mi dea o mână de ajutor, să mă ajute ca să plec de-aicea, că mi-a fost tare greu, m-am certat cu bărbatul și ei săracii au sărit și mi-au dat o mână de ajutor și să mă ajute ca să pot pleca. M-a ajutat cu transportul, m-au ajutat – mi-au dat o vorbă bună, mi-au spus cum să fac… A venit cu un microbuz, au venit o parte din copii. Pe restul n-a lăsat să vină. Și atunci doamna a sunat, doamna l-a sunat pe el și a spus că e de la Protecție,

160

Răspunsul sistemului de protecţie a copilului la abuzul şi neglijarea copiilor...

să elibereze copiii, că altfel merge cu Poliția după ei. Și el de la un moment dat a lăsat copiii, că s-a temut. Au venit copiii până aici, a luat copiii în autobuz și am plecat.” (Părinte 4) „M-au sunat și m-au întrebat copiii cum sunt. Foarte bine s-au ocupat și de copii și i-au îndrăgit pe copii și le-au pus acolo să se joace, foarte bine. Și le mulțumesc frumos, din toată inima.” (Părinte 4) „Mi-a spus că dacă cumva, în caz că apar probleme, să le dau un telefon. Că au spus că atunci ele sar în ajutorul meu.” (Părinte 4) Într-o situaţie în care o doamnă şi-a dus copiii la DGASPC datorită condiţiilor foarte dificile în care se afla, soluţia găsită de DGASPC a fost adopţia. Doamna a fost trimisă la un notar ca să dea o declaraţie. Doamna susţine că nu a primit explicaţii nici despre procedură, nici despre ce se va întâmpla cu copii (cel puţin, chiar dacă i s-au dat, nu le-a înţeles). Când peste 2 luni s-a dus să-i viziteze, nu i-a mai găsit. „Și o trebuit să mă duc la notar, io n-am știut că numa’ așa să ia copiii. N-am vrut să cred, ș-apoi o trăbuit să mă duc la notar. La notar, nu știu... că dacă n-am școală, io am semnat și n-am știut pentru ce semnez. Că io dacă știam că-i definitiv, io nu dădeam copiii. Mă credeți sau nu mă credeți?!” (Părinte 3) „Ăăă, m-am dus în (adresă – n.n.), să mă duc să le vizitez, le-am luat dulciuri, le-am luat ce le-o trăbuit la copii și io mie mi-o zis că nu mai îs copiii acolo. Mă credeți ori nu mă credeți?! Deja aveam 2 luni de zile. După 2 luni nu mai erau.” (Părinte 3) Într-o altă situaţie soluţia a fost asemănătoare, doi dintre copii au fost adoptaţi, iar al treilea a fost plasat la un membru de familie. „Eu am cerut prin ei ca să mi se facă măcar să vizitez copiii, totul că-s luați de la mine, că mă duc în fiecare lună să îi vizitez. Și ei au fost de acord. Cu fata am fost chemată la tribunal și m-a întrebat dacă sunt de acord cu adopția și am zis că da. Doi copiii sunt adoptați, unul e la fratele meu, ăla mai mare.” (Părinte 1)

161

I. Antal, G. Tonk

Copiii au fost reintegraţi în familie într-o situaţie în care iniţial copiii au fost separaţi de familie din cauza riscului de îmbolnăvire la care au fost expuşi, după ce condiţiile familiale s-au îmbunătăţit. În această familie, precum şi într-o altă situaţie copiii au fost atent monitorizați pe o perioadă mai lungă de timp. În cazul unei persoane cu dizabilităţi intervenţiile sunt mai complexe de la acte pentru copii, loc de muncă până la vizite de monitorizare etc. „Doamna D mi-a dat loc de muncă. Ăla loc de muncă? E prosteală de față. Mă duc o zi de lucru, dintr-un capăt al lumii hăpt în ălălalt capăt de lume, în capăt la Polus, departe. Eu mi-am găsit altceva. Am venitul la lucru 15 milioane și bonuri și plus ce are ea, vorba aia, are 19 milioane jumătate. Îi vorba că-s dator. Suntem datori și cu camăta.” (Părinte 7) „M-or mai ajutat cu copiii. Au mai făcut actele unde n-am știut să umblu eu. Și alea (...).” (Părinte 8) „Și mai vine în vizită câteodată. Mai vine și mai mă vizitează… Întreabă copiii cum sunt, dacă sunt bolnavi sau nu. Mie îmi pare bine că vine cineva și mă vizitează.” (Părinte 8)

II. 3. Aprecieri

Părinţii au apreciat munca a câte unui specialist cu care au avut contact şi nu instituţiile în general, nici nu au ştiut cine de care instituţie aparţine, menţionând doar nume din fiecare instituţie (DGASPC, SPAS, ONG). Părinţii au fost în general apreciativi când specialiştii au răspuns unor nevoi actuale, legate de sănătate, obţinerea unor acte, depunerea unor dosare etc. „Mulțumesc la doamna (numele unei angajate ONG – n.n.) pe calea asta că m-o ajutat foarte mult să obținem măcar să treacă lipsă tată, să putem scoate fetița din țară.” (Părinte 5)

162

Răspunsul sistemului de protecţie a copilului la abuzul şi neglijarea copiilor...

„Și a ajutat-o și cu actele, cum a zis dânsa (concubina – n.n.), zicea pe față nu am timp, că am de făcut aia și aia, dar a ajutato cu ce putea. Și au ajutat și colegele ei când ea pleca pe teren.” (Părinte 7) „Mergem la Casa de Asigurări și când se expiră certificatul de handicap, merge doamna R. (ONG – n.n.) cu mine.” (Părinte 8) „Doamna Z (ONG – n.n.) m-a ajutat să fac dosarul pentru locuinţă socială.” (Părinte 6) „Doamnele (SPAS – n.n.) m-au ajutat, au mers cu noi, au luat copiii, le-au dat de mâncare.” (Părinte 4) Un alt părinte apreciază disponibilitatea asistentului social, la care poate să apeleze cu orice problemă. „Pe doamna (...) sunam și îi spuneam, doamna (numele unei angajate DGASPC – n.n.), am nevoie și ea spunea, cum să nu; când era pe teren ziceau colegele «Sunați-o mâine. Sau mai târziu». Mă rezolvă cu orice. Mie mi-a plăcut de toate, că m-a ajutat, că nu îmi întorcea spatele.” (Părinte 6) Implicarea şi interesul arătat de specialişti faţă de părinte sau faţă de copii, la fel, a fost apreciat, faptul că s-a comportat respectuos, a vorbit frumos, a sunat sau a venit regulat, s-a interesat de probleme. „Au vorbit frumos cu copiii. Și le mulțumesc foarte frumos!” (Părinte 4) „Nu-i lună să nu mă ieie. Și ea mă întreabă, mă sună ori vine aici. Și când mă vede înaintea casei surorii mele, deja ea vine și mă strigă înăuntru. Vine în baracă și acolo stă de vorbă cu mine. Ea știe tot-tot-tot necazul meu. Știe și de fetița mea S. și de unul dintre băieți, care nu văd.” (Părinte 8) „S-au așezat copiii lângă ea și când le-a văzut ochii a stat așa serioasă. A întrebat: Ce e cu băiatul și cu fata?” (Părinte 8) „Doamna N. (ONG – n.n.) e foarte sufletistă. Ea tot mai vine aici. Și astă iarnă a fost aici.” (Părinte 1)

163

I. Antal, G. Tonk

Unul dintre părinţi ai căror copii au fost în asistenţă maternală apreciază grija cu care au fost crescuţi şi educaţia pe care au primit-o. „Mi-o plăcut că copiii mei unde a fost dați în deplasament (plasament – n.n.), în sistem maternal, mi-a plăcut că i-a învățat foarte bine, i-a dat o educație foarte bună și în momentul de față îs cuminți, au o educație foarte bună, fiecare își continuă şcoala, din momentul de anul trecut, copiii mi se află acasă definitiv, în familie.” (Părinte 5)

II. 4. Critici

Una dintre familii nu înţelege de ce i s-au luat copii când alte familii cu condiţii mai precare şi-au păstrat. „Erau niște condiții mai proaste ca ale mele, niște situații mult mai proaste ca ale mele și legea le-o aprobat ca copiii să fie în familie și mie nu mi-a aprobat și pe mine m-a deranjat foarte mult faptul asta, că eu trebuia să umblu ani de zile prin tribunal, prin lege, ca să-mi aprobe și mie să fie acasă.” (Părinte 5) Cele mai dese critici au fost aduse specialiştilor pentru lipsă de respect, ameninţări, aroganţă, nerespectarea unor promisiuni. „A venit doamna (numele asistentului social – n.n.), a început să mă amenințe: Nu-l lași la școală, îl bag la școala de corecție.” (Părinte 3) „Dacă promiți un lucru cuiva, trebuie să te ţii de acea promisiune, mi-a promis că băiatul, după 6 luni de motorizare (monitorizare – n.n.), că o să-l ajute și o să mă ajute și pe mine.” (Părinte 1) „Nu mai vreau să aud, de promisiuni nu vreau să aud, pentru că atâtea s-or promis și nu s-or făcut nimic și nu mai vreau, pentru

164

Răspunsul sistemului de protecţie a copilului la abuzul şi neglijarea copiilor...

că numa’ mă stresez când aud și nu văd un ajutor de la nimeni dar așa-i mai bine, nu promit și dacă se poate, se poate, dacă nu, nu.” (Părinte 5) „Numai văd că vine, nici nu bătut în ușă să zică ca oamenii cu școală, pregătiți. Na cum îs copiii? Îs bine, sănătoși și a plecat... cu telefonul în mână. Cred că ne-o filmat. Cred că ne-o filmat cu curățenia în casă, puteți să veniți și dumneavoastră să vedeți cum ne ținem casa. Și prin surprindere.” (Părinte 7) Unii dintre părinţi au fost dezamăgiţi de lipsa disponibilităţii din partea specialiştilor, de faptul că nu li s-a oferit ajutor în privinţa unor nevoi actuale. „Când aveam nevoie de ceva să ne ajute, n-a ajutat. Că nu pot, că acuma îs pe teren și mâine iar la fel.” (Părinte 7) „Suport cu dosarul de handicap? Nu cei de la Protecţie. Am avut noroc și cu domnul doctor (numele unui medic de familie – n.n.), care se ocupă de ei și care m-a ajutat mult și cu domnul doctor (numele unui medic – n.n.), care este de la Neuropsihiatrie, care s-a ocupat de copii. Dar ei, nu.” (Părinte 8) Doi dintre părinţii intervievaţi s-au simţit doar controlaţi, fără să simtă că ar fi fost ajutaţi cu ceva de specialişti: „Nu mi-a plăcut chiar nimic, chiar nimic. Veneau cu scopurile lor. Nu era în interesul meu, pentru că interesul meu era altul. Interesul meu era să îmi văd copiii bine, să îmi văd casa aranjată, făcută și să pot să văd interesul meu pentru ei ca să îi văd undeva. Eu i-am dat și pentru școală.” (Părinte 2) „De când nu mai vine Protecția Copilului, drept să vă spun mă simt foarte bine. Nu mă mai gândesc, trebuie să fac curățenie că vine Protecția Copilului, că dacă nu vine tot curat e în casă. Nu trebuie să vină să îmi zică spală oala aia, nu trebuie să zică, că îs mamă pentru copiii, ca să îi educ și așa mai departe.” (Părinte 3) „Nu mi-a plăcut pentru că venea și îmi spunea că ai de făcut de aia și de aia. Păi eu știam ce am de făcut, știam prea bine că trebuie

165

I. Antal, G. Tonk

să fac lucrul ăla și nu îmi plăcea să mi se repete de altcineva că ce am de făcut, când eu știam ce am de făcut. Eram cu chestia aia, că dacă ea (DGASPC – n.n.) îmi spunea că săptămâna asta vreau să te văd așa sau vreau să îți văd copiii așa. Era în interesul meu să vadă copiii așa și să vadă curățenie, să vadă ce trebuie văzut.” (Părinte 2)

II. 5. De ce fel de ajutor ar avea nevoie familiile din comunităţile studiate?

Majoritatea celor întrebaţi au exprimat în general nevoia unui modest sprijin material: îmbrăcăminte, încălţăminte, rechizite, mâncare, pături cu care să se învelească. „Nu știu, dacă cineva ar putea fi cu un suflet mare și în privința asta mă descurc mai greu, că trebe să fiu tot timpul cu tratament lângă fetiță, băieții trebuie să-mi țin la școală că nu vreau, sub orice caz, nu vreau să-și piardă niciunul școala, vreau ca să-şi termine măcar 12 clase și mă descurc greu, într-adevăr că mă descurc greu, cu haine, cu încălțăminte că îs patru de încălțat, de îmbrăcat, de încălțat, de pachet și într-adevăr mă descurc greu. În privința asta doar cineva să fie, să mă ajute, nu știu, nu cu bani că n-am, nu pretind la bani, ceva așa, o încălțăminte, o îmbrăcăminte, mai ales când încep școala, vă dați seama, o grămadă de bani, rechizite, încălțăminte, îmbrăcăminte, pe calea asta mă descurc foarte, foarte greu, nu pot să-mi strâng un bănuț pentru că îs mulți, suntem șase care suntem în casă, și fata stă cu cei 3 băieți în cameră, eu stau în bucătărie cu soțul și ne descurcăm foarte greu că e locul mic și nu pot să strâng un bănuț să le ridic o cameră, să aibă, ori fata să aibă separat, ori băieții.” (Părinte 5) „De un transport, de îmbrăcăminte la copii, de ceva cu ce ne învelim.” (Părinte 4)

166

Răspunsul sistemului de protecţie a copilului la abuzul şi neglijarea copiilor...

„De o mână de ajutor. Să iasă și ea din chinul și din necazul ăsta. Cum arată săraca muiere cu opt copii? Ar muri săraca de foame dacă nu ar fi cei doi copii mari să meargă în rampă. Nevoie: niște hăinuțe, mâncare. Asta contează la copii. Dar ea departe de mine nu pleacă. Că n-are șanse cum. Că copiii merg la lucru, ea singură nu poate să se descurce înăuntru. Deci, când nu-s fetele înăuntru, intru eu și-i fac o curățenie.” (Părinte 7) „Prin alimente, prin hăinuțe pentru copii.” (Părinte 2) Unul dintre părinţi ar dori ajutor în obţinerea unor beneficii, acelaşi părinte îşi exprimă nevoia de a se muta, de a avea un loc unde să se mute. „Să ne facă alocațiile. Cu bărbatul ăsta cu care stau, cu care am fetița asta mai micuță, X (nume concubin – n.n.), nici cu ăsta nu am înțelegere. După ce le fac certificatele, oi vorbi cu doamna (numele unui asistent social – n.n.) oriunde să-mi scoată să stau cu fetițele mele.” (Părinte 3) Unul dintre părinţi pare surprins de întrebare, neavând experienţe pozitive cu serviciile de protecţie a copilului. „Deocamdată nu vă pot răspunde la această întrebare. Nu știu. Păi ne extindem casa, multe ar fi nevoie, dar Domnul le rezolvă pe toate. Nu știu ce să zic.” (Părinte 2) O mamă care a fost ajutată de SPAS şi ONG să plece de la soţul ei violent, deci care are experienţa unor servicii de suport, îşi doreşte să fie ascultată şi înţeleasă şi să fie chemată poliţia ca ea să reuşească să-şi adune lucrurile, să nu le lase cu partenerul violent. „Să cheme poliţia să pot şi eu să iau ce mi se cuvine.” (Părinte 4) „O vorbă bună, să îmi explice cum să fac, ce să fac. Să îmi dea o vorbă de înțeles, o vorbă bună.” (Părinte 4)

167

I. Antal, G. Tonk

PARTEA III. FACTORI CARE INFLUENŢEAZĂ SUCCESUL INTERVENŢIEI

Violenţa împotriva copiilor este un fenomen complex care, potrivit modelului ecologic este rezultatul interacţiunii unor factori multiplii a căror interpretare cuprinde mai multe nivele de explicaţie: societal, comunitar, familial şi individual.2 Intervenţiile de succes presupun influenţarea acestor factori explicativi şi necesită o interacţiune dintre un specialist sau un grup de specialişti şi comunitate, un grup (inclusiv familie) sau individ, specialiştii făcând şi ei parte din instituţii şi fiind influenţaţi de cultura instituţională, de procedurile instituţionale care prescriu o metodologie de abordare a problemelor, de resursele instituţionale, de relaţiile de muncă etc. Cu toate că în general specialiştii intervievaţi au fost destul de critici în general şi faţă de ei, dar şi faţă de celelalte instituţii cu rol în combaterea fenomenului şi au menţionat mult mai mulţi factori cu influenţă negativă, au reieşit totuşi multe bune practici din toate instituţiile, la nivelul unor specialişti individuali, dar şi la nivel instituţional. Pornind de la modelul ecologic am grupat factorii amintiţi în felul următor:

2 Pinheiro, P. S., World Report on Violence against Children, 2007. Vezi: https://www.unicef.org/ lac/full_tex(3).pdf. Ultima accesare: aprilie 2017.

168

Răspunsul sistemului de protecţie a copilului la abuzul şi neglijarea copiilor...

Fig. 1. Modelul ecologic al intervenției în comunități marginalizate și izolate

169

I. Antal, G. Tonk

III. 1. Factori societali, culturali şi politici

Lipsa voinţei politice de incluziune a comunităţilor marginalizate şi izolate/ de eliminare a ghetourilor Unul dintre specialiști explică că pentru a aborda problemele complexe dintr-o comunitate marginalizată, cum ar fi de exemplu zona Pata Rât din ClujNapoca, ar trebui să existe o dorinţă politică de a face ceva în această comunitate, o decizie politică de schimbare a situației, tradusă într-o strategie locală sau/şi instituțională. Doar în contextul unei astfel de decizii politice de incluziune ar fi posibil să fie abordabile temele grave legate de marginalizare și sărăcie extremă, cum ar fi criminalitatea și violența. „Iar acum văd că nu există o decizie instituțională pentru a întreprinde o acțiune politică, strategică pentru… (numele comunității – n.n.).”* (Psiholog 3, ONG) „Voință că vrem să facem ceva cu comunitatea... (numele comunităţii – n.n.), că îi considerăm și pe ei copii ai orașului, iar acești copii sunt cei care, de exemplu, ar trebui să meargă la școală împreună cu copiii noștri, să primească aceeași atenție din partea orașului.” * (Psiholog 3, ONG)

Lipsa elaborării unor strategii de incluziune (naţionale, locale şi instituţionale) Lipsa voinţei politice se reflectă în lipsa strategiilor de incluziune sau în existenţa acestora doar pe hârtie, în lipsa serviciilor şi programelor de integrare, reabilitare şi prevenire. „Lipsește cu desăvârșire o incluziune conștientă, de a lucra de exemplu la nivelul școlilor. Nu există strategie, nu există voință, ci doar soluționarea cazurilor individuale, din când în când, în cazurile foarte grave, scot copilul, după care, de regulă, îl dau înapoi…

170

Răspunsul sistemului de protecţie a copilului la abuzul şi neglijarea copiilor...

Cred că pur și simplu vor să lase în afara orașului acest mediu. Nu vor să ia copiii în instituțiile lor, le e teamă de acești copii, le e teamă de comunitate. După părerea mea se tem de comunitate, de ce o să se întâmple dacă scot un copil, cei care văd ce probleme sunt acolo.”* (Psiholog 3, ONG)

Aplicarea lacunară a legislaţiei şi a procedurilor de protecţia victimelor Ineficienţa intervenţiilor judiciare permit de exemplu criminalizarea şi pedepsirea unui copil de 17 ani dintr-o reţea de trafic de droguri, în condiţiile în care ceilalţi traficanţi (adulţi) din reţea, ca de exemplu mama lui, rămân nepedepsiţi. „Am făcut sesizare despre un băiat care voia să se sinucidă, însemna un pericol și pentru mamă, a fost recrutat într-o rețea de traficanți de droguri și era într-un mare pericol. Am făcut sesizare. Și am aflat acum o săptămână, că în urma sesizării copilul a fost închis. Desigur, a avut de a face cu criminalitatea, dar a fost cu totul clar că acest copil face munca cea mai grea pentru criminali gravi. Că au închis un copil și toată lumea din rețea rămâne fără suport, iar mama care a introdus drogurile și toți ceilalți trăiesc fericiți. Acest lucru, cum să spun, e ridiculitatea sistemului, când vrei să scoți un copil și să-l pui în siguranță, iar el devine vinovatul. Am văzut acest lucru în multe situații de violență, și mi se pare foarte dur.” * (Psiholog 3, ONG)

Mentalităţi şi atitudini rasiste „Cu siguranţă altfel s-ar implica autorităţile în cazul unor situaţii grave dacă ar fi vorba despre un copil majoritar.” (Psiholog, SPAS) „Am avut copii sportivi pe care nu i-am putut încadra în liceul sportiv pentru că e copil dintr-o comunitate de rromi, atâta l-au frecat la... au zis da, a zis și direcțiunea da, ne-am dus la proba

171

I. Antal, G. Tonk

de sport că acolo așa se procedează, atâta l-au învârtit pe copil până nu a făcut indicatorii aia care trebuia să îi facă și era sportiv bun. Am zis că dacă un sportiv nu e în stare... și era înscris la un club de sport, de box, unde mergea la concursuri și câștiga, deci era un sportiv cu performanță. Noi nu l-am înscris așa, nu l-am înscris la un sport așa, de-a pierde timpul, era un copil care făcea performanță și nu, pentru că era... și asta era discriminare toată ziua, deci așa, cum scrie frumos, în cărți.” (Asistent so cial 1, SPAS) „Am însoțit o familie, nu numai o familie, mai multe familii la evidența populației, și pentru că erau cu copiii, am zis să se așeze și cu colega stăteam în picioare și nu știau că suntem împreună. Și a venit o reprezentantă a primăriei să iasă, să aștepte afară, am întrebat, dar care-i problema, că noa, miros, am înțeles, asta este, asta ți-e locul de muncă, stai și suporți acuma, că nici eu nu vorbesc cu clientul în fața centrului pentru că mă deranjează nu știu ce. Și am zis nu, stăm la coadă ca și restul, voi vă faceți treaba, noi ne facem treaba. Asta e, nu știi mediul de proveniență, poate nici nu aveau apă curentă să se spele, nu poți să impui nu știu ce, are dreptul să stea înăuntru, e cu copiii, nu stă la colțul străzii pentru că tu ești prea deranjat de miros.” (Asistent so cial 2, DGASPC) „Iar rasismul e foarte-foarte mare. Se crede că e altă specie, că oricum, nu se poate face nimic cu țiganii. În cele mai multe cazuri, când mă duc la o întâlnire, mai devreme sau mai târziu ajungem la tema dacă sunt oameni sau nu țiganii. În continuare rasismul instituțional este atât de puternic în asemenea situații, că le plac doar excepțiile. Cu romii curați, educați, școlăriți într-adevăr suntem foarte toleranți. Însă dacă ar fi nevoie de muncă și intervenție serioasă, și ar fi nevoie de multe resurse, atunci nu, nu mai sunt dispuși să facă același efort, pe care l-aș face de exemplu pentru un copil majoritar. Eu cred că dacă un copil ar fi într-o situație cum sunt de adesea copii din (numele comunității – n.n.), ar mobiliza sistemul întreg.”* (Psiholog 3, ONG)

172

Răspunsul sistemului de protecţie a copilului la abuzul şi neglijarea copiilor...

III. 2. Factori comunitari

Lipsa serviciilor Pot fi amintite aici lipsa serviciilor legate de locuire, de calificare profesională, de căutare a locurilor de muncă, de reabilitare, de prevenire a abandonului școlar, a consumului de alcool și droguri, de psihopedagogie și psihologie, de psihiatrie etc.

Lipsa încrederii în servicii Familiile nu au experienţă cu servicii serioase, complexe, eficiente. Ceea ce mulţi au experimentat a fost că au fost evacuaţi sau au crescut de copii în comunităţile respective şi şansa să primească o locuinţă socială şi să aibă condiţii decente de locuit se apropie de 0, că pentru un certificat de naştere trebuie să inițieze un proces care durează un an, doi, că nu sunt primiţi de medici fără acte etc.

Reţele de infracţionalitate În unele comunităţi există mai multe tipuri de reţele infracţionale. Interesul reţelelor infracţionale este de a nu fi descoperiţi, de aceea nu doresc să lase specialiştii în apropierea victimelor. Dacă aceştia totuşi află ceva, aceste reţele vor găsi o posibilitate ca să-i elimine din comunitate. Ar fi important ca aceste reţele să fie cumva eliminate, dar ar fi nevoie de munca organizată a mai multor instituţii, şi în primul rând de voinţă politică. „În comunitatea (...) se petrec multe lucruri ilegale şi oamenii sunt obişnuiţi să nu prea vorbească.” (Psiholog 1, ONG) „Când abordăm un subiect delicat, la subiectele cele mai grave comunitatea ne exclude. De exemplu ne dăm seama că probabil unii copii sunt incluși într-o rețea de pedofili, imediat după aceea, timp

173

I. Antal, G. Tonk

de două luni nu putem intra în comunitate. Când a început cineva să vorbească despre faptul că sunt acolo traficanți de droguri, nu ne-am putut duce timp de o lună. Când începem o intervenție întrun subiect sensibil, încep să zică prostii despre noi, că furăm și atunci suntem afară.”* (Psiholog 3, ONG)

III. 3. Factori familiali şi individuali

Resurse familiale şi individuale Mulţi dintre specialişti apreciază rezilienţa individuală sau familială ca fiind cel mai important factor care a determinat schimbări. Membrii familiei lărgite de multe ori au intervenit şi au salvat situaţii disperate.

Lipsa de colaborare din partea familiei În câteva situaţii de înregistrare tardivă şi obţinerea certificatelor de naştere familia nu a venit la întâlnire în repetate rânduri, iar managerul de caz a avut impresia că familia nu este pregătită ca să-şi legalizeze situaţia. „Din păcate am avut tot așa, o familie care se afla în proces de înregistrare tardivă cu doi copii și copilul cel mare consuma și droguri, am aflat recent, care nu are certificat de naștere și trebuia să vină să mergem în repetate rânduri și nu… de fiecare dată când trebuia să ne întâlnim interveneau alte lucruri, de la faptul că pe unul dintre copii nu îl găsește la faptul că ea se simte rău și nu poate veni. Cumva s-au repetat vreo trei întâlniri la care ea nu a venit.” (Psiholog 2, ONG) „Și mai am așa, tot pe înregistrare tardivă o doamnă cu trei copii care nu am reușit să înțeleg de ce nu vrea să le facă certificate de naștere la copii. Cred că problema este mai complexă decât sunt

174

Răspunsul sistemului de protecţie a copilului la abuzul şi neglijarea copiilor...

lăsată să văd eu momentan. Am hotărât să fac un pas în spate și să privesc familia și să analizez un pic ce se întâmplă cu certificatele de naștere. Trebuie să fie momentan sau nu e pregătită doamna ca și copiii să aibă momentan certificate de naștere.” (Psiholog 2, ONG)

III. 4. Relaţia dintre specialist/instituţie şi comunitate

Lipsa înțelegerii culturii de către specialiştii din echipele de intervenţie Ar fi important ca toţi specialiştii care vin în contact cu comunităţi minoritare şi marginalizate să fie formaţi în cultura, limba (cel puţin nivel de bază) şi tradiţiile minorităţii respective, în cazul în care fac intervenţii psihosociale. „Cred că ar trebui introdusă o chestie formală ca cei care lucrează în comunități sau cu comunități sau cu copii sau cu romi în general să beneficieze de o formare pe tradiții, pe culturi, pe valori, pe principii de viață, obligatoriu. La concluzia asta am ajuns pentru că chiar dacă te duci cu intenții bune nu te ajută cu nimic...” (Asistent social 3, SPAS)

Servicii oferite în comunitate ONG-urile îşi oferă serviciile în comunitate. În ceea ce priveşte instituţiile de stat, în general asistenţii sociali se deplasează să realizeze evaluarea situaţiei în teren, psihologii de obicei îşi oferă serviciile la sediul instituţiei. La fel se întâmplă şi în cazul serviciilor medicale. „Majoritatea cazurilor rămân la nivel de evaluare psihologică. Iar evaluarea psihologică constă în două-trei şedinţe în care se întâlnesc, iar după aceea munca rămâne asistentului social, cu

175

I. Antal, G. Tonk

psihologul cu deplasări în teren și cu lucrat acolo, în comunitate e mai delicat, pentru că cu psihologii asta este problema, că e mai delicat.” (Asistent social 2, DGASPC) „O mamă a fost acuzată de rele tratamente aplicate minorului și normal că se aflau în... mama se afla în evidența DGASPC-ului și trebuia să meargă la consiliere. Și totul se întâmpla formal, doar la ei la birou, nici o vizită în comunitate, în baracă sau unde stătea. Și femeia nu se prea ducea dar nu exista nici o constrângere din partea lor, nu doar din cauza etniei dar când e vorba cel puțin de romi se încearcă să se treacă superficial peste, asta e părerea mea.” (Asistent social 1, SPAS)

Lipsa limbajului comun Este foarte important ca specialiştii să folosească un limbaj simplu, fără cuvinte de specialitate, mai ales cu copiii. „Și o trebuit să mă duc la notar, io n-am știut că numa’ așa să ia copiii. N-am vrut să cred, ș-apoi o trăbuit să mă duc la notar. La notar, nu știu...că dacă n-am școală, io am semnat și n-am știut pentru ce semnez. Că io dacă știam că-i definitiv, io nu dădeam copiii! (...) M-am dus în (adresă, n.n.), să mă duc să le vizitez, le-am luat dulciuri, le-am luat ce le-o trăbuit la copii și io mie mi-o zis că nu mai îs copiii acolo (…) După 2 luni nu mai erau.” (Părinte 1) „Dacă nu ști care sunt valorile lor sau nu ști ce cuvinte ai voie să folosești cu ei... ei, de exemplu, oamenii din (numele comunității – n.n.) au un set de cuvinte foarte limitat pe care îl folosesc în vocabularul de zi de zi. Cel puțin aia din (numele comunității – n.n.) dacă folosesc o mie de cuvinte e mult. Eu care lucrez de zece ani, mi-e foarte greu să îi fac să înțeleagă. Ajung să explic un cuvânt cu un exemplu.” (Asistent social 3, SPAS)

176

Răspunsul sistemului de protecţie a copilului la abuzul şi neglijarea copiilor...

Focusare pe nevoi actuale Chiar dacă nu este responsabilitatea specialistului de a intermedia relaţia cu alte instituţii, acesta se implică în satisfacerea nevoilor actuale şi membrii comunităţii ajung să aibă încrederea nu doar în specialist, ci și în instituţia reprezentată de el. „Chiar acum am fost pe teren în comunitatea (numele comunității – n.n.), foarte bine mă înţeleg cu comunitatea şi toţi mă ştiu acolo cu doamna A., că la orice a fost, am ajutat: ca să facem un act, ca să sun la Primărie că nu îi dă monoparentala, să îi explic de ce nu primeşte monoparentală şi să îi spun ce să facă pentru… am botezat copii, avem o arie largă de intervenţie. Dacă i-am ajutat când au vrut, apare Protecţia Copilului ca şi nu știu ce rază de lumină…” (Asistent social, DGASPC)

Prezenţă constantă „Noi mergând la un moment dat și de patru ori, dar frecvent de trei ori pe săptămână (...)” (Psiholog 1, ONG)

III. 5. Relația dintre specialist (specialiști) și familie

Încredere din partea familiei în echipa care intervine Relaţia de încredere între specialişti/echipa de intervenţie şi familie este considerată de către respondenţi ca fiind un factor de succes al intervenţiei reuşite. Aceasta necesită timp, experienţa serviciilor, aşteptări realiste din partea specialiştilor.

177

I. Antal, G. Tonk

„Cred că încrederea față de echipă (este un factor de succes – n.n.). Să nu uităm că aceasta e familia cu care am lucrat împreună chiar înainte de începerea proiectului, că femeia respectivă a avut încredere în mai multe persoane din echipă. A primit ceva, a văzut că copiii ei sunt duși la școală, a văzut că este înțeleasă, că nu este judecată. (...) cred că pentru o intervenție de succes este important ca beneficiarii să dobândească experiența serviciilor, să le simtă beneficiile pe propria piele.”* (Psiholog 3, ONG) „Cum ne raportăm noi la ei şi cum ajungi să creezi o relaţie.” (Psiholog 1, ONG) „Şi el și bunica au fost întotdeauna… foarte ataşați… s-au bucurat de colaborarea cu mine.” (Asistent social 1, DGASPC) „Este nevoie de timp, este nevoie de un anumit nivel de colaborare, de înţelegere. Dacă ne raportăm la nivelul lor, la aşteptările lor, la modul lor de comunicare şi nu intrăm în familie cu lucruri cu mult prea mult peste puterile lor… Lucrăm în comunitatea lor, în mediul lor.” (Asistent social 2, DGASPC)

Focusarea la nevoile actuale ale familiei „Mulțumesc la doamna (…) pe calea asta că m-o ajutat foarte mult să obținem măcar să treacă lipsă tată, să putem scoate fetița din țară.” (Părinte 5) „M-au ajutat, au mers cu noi, au luat copiii, le-au dat de mâncare, au vorbit frumos cu copiii. Și le mulțumesc foarte frumos!” (Părinte 4) „Pe doamna (…) sunam și îi spuneam: Doamna (…), am nevoie și ea spunea, cum să nu; când era pe teren ziceau colegele: sunați-o mâine sau mai târziu. Mă rezolva cu orice. Mie mi-a plăcut de toate, că m-a ajutat, că nu îmi întorcea spatele.” (Părinte 8) „Să începem să răspundem exact la nevoia pe care o au copiii și familiile. De multe ori reacționăm cum e normal pentru noi. Mă opresc și zic că nu.” (Asistent social 3, SPAS) „Multe cazuri în care ne-am deplasat personal la întocmirea actelor, de certificat de naştere, buletin, deşi nu neapărat intră în

178

Răspunsul sistemului de protecţie a copilului la abuzul şi neglijarea copiilor...

atribuţiile noastre, dar să știe că îi putem sprijini pe partea asta, facem.” (Asistent social, DGASPC)

Interes și implicare „Când mi-i rău mă întreabă, am mai fost bolnavă. Că ea știe de mine. Nu-i lună să nu mă ieie. Mă întreabă, mă sună ori vine aici. Și cât am fost în spital m-a sunat.” (Părinte 8)

III. 6. Resurse instituţionale

Dorinţă instituţională de schimbare Potrivit celor relatate de specialişti, nu se vede nici la nivel instituțional o dorință reală de a schimba situația în comunităţile marginalizate la nivelul municipiului studiat, dar nici la nivelul instituţiei cu activitate pe raza judeţului. Aducerea unor măsuri durează câteodată luni întregi. „Și nu înțeleg de ce, mi-e foarte greu acuma să înțeleg blocajul asta… Cazul ține de instituții, ține de politică, ține de nu știm de ce ține și ce este. Pentru că dacă munca de teren o facem noi, măcar cealaltă parte de dispus anumite măsuri sau de oferire de anumite servicii să fie făcută de altcineva.” (Psiholog 2, ONG)

Profesioniştii nu sunt formaţi ca să recunoască temele legate de violenţă și criminalitate. „Una dintre probleme este că nu recunosc violenţa domestică, nu recunosc violența structurală, nu cunosc temele legate de criminalitate. Așa că văd în familii doar faptul că nu au bani și nu per-

179

I. Antal, G. Tonk

cep situația. Sau simt ceva, că mă tem să mă duc acolo și cred că sunt slabi și că sunt singuri. Iar dacă fac o intervenție greșită sunt puși la colț, așa că mai bine nu se implică. Căci trebuie mobilizate multe alte instituții și atunci trimit cazul înapoi la DAS, spunând că am văzut, da n-au bani și impută tot sărăciei, și trimit înapoi, iar DAS-ul scrie în schimb că nu, că na, bunica a zis că... Rareori am văzut muncă profesională serioasă.” * (Psiholog 3, ONG)

Profesioniştii sunt prea încărcaţi. „Momentan instituțiile sunt în lipsă foarte mare de personal și asta înseamnă că foarte puțini merg pe teren și atunci automat apar minusuri în intervenția lor sau a noastră când nu știu exact situația la locul de față și noi o știm. Putem cumva să venim în întâmpinarea lor cu diverse informații, să fie un schimb reciproc că asta cumva… care ajută în fond și la urma urmei familia, că despre familie vorbim.” (Psiholog 2, ONG)

Lipsa instrumentelor de evaluare standardizate „Există instrumente traduse. Când zic traduse, asta nu înseamnă că ar fi evident și standardizate și elaborate pe populația noastră, așa că în mare parte nu sunt de folos, ăsta-i adevărul, tocmai de aceea.”* (Psiholog, DGASPC)

Lipsa unor abilități de intervievare, de abordare a copilului abuzat „Au spus că a fost foarte închisă și că nu a avut încredere în ei, dar cumva și încrederea respectivă ar fi trebuit să se câștige.” (Asistent social 1, ONG)

180

Răspunsul sistemului de protecţie a copilului la abuzul şi neglijarea copiilor...

Specialiștii nu cunosc metode de intervenție aplicabile în comunități marginalizate și izolate. „În munca cu părinții, după părerea mea, Direcția de Protecția Copilului nu face nimic în afară de a le certa.” * (Psiholog 3, ONG)

Proceduri standardizate În România există proceduri standardizate în ceea ce priveşte intervenţia în cazul copiilor care sunt victimele violenţei. Instituţiile cunosc aceste proceduri şi acţionează în conformitate cu ele.

Proceduri speciale pentru comunități marginalizate Serviciile publice locale şi-au dezvoltat câteva proceduri speciale, DGASPC nu a dezvoltat asemenea proceduri la nivel instituţional, în schimb mulţi dintre asistenţii sociali îşi adaptează intervenţia nevoilor comunităţilor marginalizate.

Supervizare, intervizare şi reflectarea asupra muncii Acestea au fost amintite ca şi resurse instituţionale de către specialiştii care lucrează în sistemul neguvernamental. Ar fi de dorit ca acestea să facă parte şi din cultura instituţiilor aparţinând sectorului guvernamental. „E greu, dar cred că fac parte dintr-o echipă foarte ok și nu simt că în momentul în care mă confrunt cu un caz care este greu, nu simt că sunt singură în lucrul cu familia respectivă. Deci, atât din punctul de vedere al colegilor, cât și din punctul de vedere al managerilor simt că am suportul de care am nevoie și atunci de aceea nu spun că am nevoie acuma de ceva anume.” (Psiholog 2, ONG) „Asta e o libertate pe care foarte puțini din sistemul de stat o au, să poată sta, să reflecteze asupra muncii lor, să vadă dacă e ok

181

I. Antal, G. Tonk

sau nu, ok, nu e o tragedie, încercăm altceva. Dar asta înseamnă un anumit tip de flexibilitate pe care cred că în serviciile de stat nu foarte mulți o au. Și acolo e un alt discurs, cu multe cazuri, cu timp, cu birocrații, deci așa merg lucrurile.” (Psiholog 1, ONG)

Lipsa unei baze de date comune Lipsa unor baze de date este amintită de mai mulţi dintre specialişti, ca ceva care îngreunează colaborarea între instituţii, dar şi între diferite servicii în cadrul aceleiaşi instituţie. „La noi câteodată doar şoferul ştie că a mai dus pe cineva de o săptămână sau de o lună. Se întâmplă ca raportul să ajungă la două servicii şi nici noi nu ne dăm seama că facem evaluarea de două ori.” (Asistent social, DGASPC) „Dar cum nu există o bază de date universală în care să dau un click și să aflu că Petrescu a beneficiat, că atunci nu pot să îi dau asta, că trebuie să îi dau altceva, asta am făcut, un instrument în care să încercăm, dar nu ne ajută decât doar pe noi. Și atunci tot așa, prin resurse personale, suni, a fost asta la tine vreodată?” (Asistent social 1, SPAS)

III. 7. Colaborare interinstituțională

Lipsa limbajului comun Acest lucru de obicei presupune experienţe comune de formare la care au participat împreună specialiştii din diferite instituţii. „După părerea mea a însemnat foarte mult că a existat un proces de gândire comună, că au fost oameni care știau ce înseamnă

182

Răspunsul sistemului de protecţie a copilului la abuzul şi neglijarea copiilor...

violența, că nu a fost nevoie să discutăm în ce constă.” * (Psiho log 3, ONG) „Am participat la o formare pe violenţă structurală în care am fost noi (ONG), DAS-ul, cineva de la Poliţie.” (Psiholog 2, ONG) „Am participat la o formare pe violenţă domestică organizată de (nume instituţie – n.n.), am fost noi, a fost (nume ONG – n.n.), DGASPC, avocaţi, poliţişti.” (Asistent social 1, SPAS)

Lipsa protocoalelor de colaborare Din interviuri a reieșit că ONG-urile, profesioniştii care fac muncă în teren sunt reticenţi să sesizeze cazurile de violenţă pentru că nu au încredere în ceea ce priveşte păstrarea anonimităţii sesizărilor şi nu vor să piardă încrederea comunităţii. Este nevoie de crearea unor principii comune, protocoale în care există proceduri în ceea ce priveşte semnalarea cazurilor și păstrarea confidenţialităţii. „Dacă eu am cunoscut pe cineva, am sunat și am vorbit, uite e cazul asta, mă poți ajuta? Da. Dacă mergeam instituțional, cazul fie nu ajungea unde trebuie, fie trecea aşa, totul se face pe relații personale și nimic instituțional.” (Asistent social, ONG)

Lipsa încrederii între instituţii „Dacă noi trimitem un caz spre DGASPC, înseamnă că este un caz grav, ei ne trimit cazul înapoi pentru prevenire.” (Asistent social 2, SPAS)

Lipsa clarificării rolurilor pentru fiecare instituţie Acest lucru este necesar pentru a evita plimbatul cazului de la o instituţie la alta, între DGASP şi SPAS.

183

I. Antal, G. Tonk

„Am primit o sesizare de la DGASPC că există o fetiţă care se află în zona Iulius Mall care cerșeşte. În situaţia asta se instituie măsura imediat sau să se autosesizeze, asta spune legislaţia. Colegii au făcut sesizare mai departe, că trebuia să previi, dar nu aveai ce să previi în situaţia aceasta, fetiţa era crescută de bunică, mama era reţinută pentru trafic de persoane și exploatare de minoră, colegii de la DGASPC au făcut sesizare ca să facem prevenţie, dar nu ştiu la ce s-au gândit și am ajuns să propun instituirea măsurii abia după câteva luni bune pentru că nu au fost mulțumiţi de ce am făcut, pentru că trebuia, după cum spune legislaţia, să ai un plan de servicii pe care să îl implementezi pe o perioadă de... şi apoi un raport de implementare a planului.” (Asistent social 2, SPAS)

Lipsa întâlnirilor regulate „Mi-aș dori poate mai mult, la nivelul asta ar ajuta dacă ar fi întâlniri periodice în care s-ar discuta cazuri expres la care fiecare participant să meargă că acum ajutăm, sprijinim, nu că cine sunt eu, că și de la noi pornesc multe probleme, adică de la autorități. Asta este o practică care am sesizat-o și care este extraordinar de deranjantă, cum, cine îmi zice mie ce să fac eu, la cât am de lucru acum nu m-oi ocupa de... nu, să fie sarcini clar trasate și fiecare membru participant să și-l asume și să fie întâlnirile periodice ca să se concretizeze, intervenția specialiștilor pe partea lor pentru că asta este problema cea mai mare la nivel de țară.” (Asistent social 2, DGASPC)

184

Răspunsul sistemului de protecţie a copilului la abuzul şi neglijarea copiilor...

CONCLUZII

Cu toate că, potrivit specialiştilor, în comunităţi marginalizate şi izolate marea majoritate a copiilor suferă de o formă sau alta a violenţei, puţini beneficiază de intervenţii adecvate. Aşa cum am aflat din interviuri, din păcate chiar cele mai grave situaţii rămân neidentificate şi nesesizate, copii care sunt implicaţi în reţele de pedofilie sau/şi în reţele de trafic de droguri, tocmai pentru că traficanţii se asigură ca profesioniştii care bănuiesc ceea ce se întâmplă să fie ţinuţi la distanţă sau chiar să fie alungaţi din comunitate. Sunt identificate şi sesizate DGASPC-ului lipsa condiţiilor, sărăcia extremă, situaţiile în care copiii sunt trimişi la cerşit, spitalele sesizează SPAS-ul pentru lipsa certificatelor de naştere, şcolile pentru abandon şcolar şi consumul de substanţe. Cu toate că în majoritatea acestor situaţii există şi victimizare prin abuz sau neglijare, aspecte ce rămân nerecunoscute de specialişti, cazurile în consecinţă nu sunt înregistrate ca atare. Motivele pentru care o mare parte a situaţiilor de violenţă rămân neidentificate şi nesemnalate sunt diverse – de la cauze procedurale, lipsa unor profesionişti care să fie formaţi ca să recunoască violenţa şi infracţionalitatea, lipsa folosirii unor instrumente de evaluare adaptate intervenției în aceste comunităţi, până la lipsa de colaborare între instituţii şi a încrederii în sistem. În situaţiile mai puţin grave, ONG-urile care lucrează în comunităţi pot interveni prin consiliere pe abilităţi parentale, îndrumare spre servicii medicale, elaborarea unor planuri de siguranţă, organizarea unor conferinţe de caz interinstituţionale, însă în situaţiile mai grave semnalează cazurile DGASPC-ului. ONG-ul care lucrează în teren sesizează DGASPC-ul prin SPAS, deoarece fiind la începutul activităţii, nu doreşte să fie considerat ca fiind „turnător” de către comunitate şi să piardă încrederea acesteia. În ceea ce priveşte intervenţiile în cazurile grave, marea majoritate a specialiştilor intervievaţi nu au fost mulţumiţi de timpul petrecut până la luarea unei măsuri (uneori durează luni), de felul în care s-a realizat evaluarea cazurilor (aici amintim lipsa unor instrumente standardizate de evaluare a abilităţilor parentale şi a unor abilităţi de intervievarea copiilor, încă ac-

185

I. Antal, G. Tonk

ceptând doar dovezi concrete, de exemplu certificatul de virginitate ca şi dovadă că o fată nu a fost abuzată sexual sau într-un alt exemplu un asistent social trebuia să prindă copiii singuri seara ca să i se accepte un dosar de plasament etc.). Lipseşte implicarea părinţilor în activităţi de consiliere şi/sau psihoterapie cu scopul de a dezvolta abilităţile lor parentale, rezilienţa etc., specialiştii nu sunt formaţi să realizeze intervenţii cu familii sau cu comunităţi. A apărut printre critici chiar şi lipsa totală a intervenţiei în anumite situaţii foarte grave, aroganţă şi ignoranţă din partea specialiştilor, sau pierderea copiilor din cauza dezinformării părinţilor şi a lipsei unui limbaj comun. Violenţa împotriva copilului este văzută de mulţi dintre specialiştii intervievaţi ca un fenomen complex care apare în contextul mai multor nivele de violenţă structurală care afectează aceste comunităţi, începând de la izolarea lor şi deprivarea de resurse şi posibilităţi, până la exploatarea de diferite reţele ilegale, caracteristice unor comunităţi de tip gheto. În ceea ce priveşte factorii de succes ai intervenţiei, din perspectiva multora din specialişti, voinţa politică de incluziune a unei comunităţi marginalizate este extrem de importantă, voinţă care se traduce prin existenţa unor strategii, a unui buget şi a unor servicii pentru aceste comunităţi, inclusiv servicii de locuire. Un specialist făcând parte din oricare din instituţiile studiate în cercetarea noastră nu poate să planifice o intervenţie complexă fără să aibă susţinere instituţională. Activităţile de lobby politic ar fi aşadar extrem de importante pentru a îmbunătăţi situaţia copiilor, victime ale abuzului şi neglijării, sau a substimulării. În cazul în care o instituţie prioritizează îmbunătăţirea situaţiei copiilor victime din comunităţile marginalizate, stabileşte în general nişte proceduri care includ crearea/adaptarea unor instrumente de evaluare, muncă de teren în comunitate şi formări pe intervenţii specifice pentru astfel de comunităţi. Munca în teren este extrem de importantă, conform spuselor specialiştilor, dar şi ale părinţilor, deoarece ajută la dezvoltarea încrederii comunităţii în echipa/specialiştii intervenienţi. Alţi factori ai dezvoltării încrederii în specialişti/în servicii ar fi respectul pentru cultura şi tradiţiile comunităţii, focalizarea pe nevoi actuale, prezenţă constantă. Dacă comunitatea nu are încredere în specialişti, probabilitatea ca să se deschidă în teme intime cum ar fi violenţa este foarte mică. Pe lângă factorii care ţin de

186

Răspunsul sistemului de protecţie a copilului la abuzul şi neglijarea copiilor...

comunitate şi familie şi cei care ţin de resursele instituţionale şi societale, s-a pus un accent deosebit de către specialişti pe colaborare interinstituţională. A reieşit din interviuri că specialiştii în general nu cunosc munca şi rolul celorlaltor instituţii, că ar fi nevoie de mai multe întâlniri, organizate regulat cu scopul de a se forma împreună, dar şi cu scopul de a discuta cazurile, de a discuta principiile comune, de la definiţii şi până la păstrarea confidenţialităţii, etc. Menţionat de aproape toţi cu care s-au realizat interviuri, s-a conturat nevoia unor formări pe identificarea semnelor violenţei, evaluarea situaţiilor de abuz, consilierea copilului abuzat, programe structurate de consiliere a părinţilor. În plus, cei care lucrează de mai mult timp, sugerează că ar fi imperativ pentru cei care intră în comunităţi în majoritate rome să fie formaţi în cultura şi tradiţiile romilor, să cunoască valorile şi limbajul, să ştie ce poate să spună şi cum.

ANEXĂ Ghid de interviu cu specialiştii În încercarea lor de a menține copiii alături de părinții lor, asistenții sociali și ceilalți specialiști din protecția copilului se confruntă adesea cu situații de abuz sau neglijare a copiilor în care deciziile sunt greu de luat. 1. Vă rugăm să exemplificați un caz tipic în care ați fost sesizați în privința unei situații de abuz şi neglijare. Puteți să ne spuneți cum răspundeți de obicei unui astfel de caz? 2. Cum se adaptează intervenția standard la situația copiilor din cele mai dezavantajate comunități? Explicaţi vă rog printr-un exemplu concret. 3. Care sunt cele mai frecvente situaţii în care aţi fost sesizaţi? Cine vă sesizează de obicei în astfel de situații în care vă confruntați cu violența împotriva copiilor?

187

I. Antal, G. Tonk

4. Există în instituţia dumneavoastră niște indicații sau eventual proceduri scrise, care să privească aspectele specifice comunităţilor marginalizate, cum ar fi Pata Rât? Care sunt acestea? 5. Care credeţi că sunt nevoile legate de abuz şi neglijare în comunităţile marginalizate în care aţi lucrat ? 6. Cu ce instrumente evaluaţi siguranţa copilului? Cum se potrivesc aceste instrumente, fișe copiilor din comunitățile marginalizate? 7. Cum (ce instrumente folosiţi ca să) evaluaţi nevoile copilului? Cum se potrivesc aceste instrumente, fișe copiilor din comunitățile marginalizate? 8. Relataţi vă rog o intervenţie de succes şi una în care considerați că nu ați reușit să rezolvați problemele. a. Ce anume a influenţat succesul sau insuccesul? b. Cum aţi caracteriza în cele 2 situaţii următoarele aspecte: i. Colaborarea dintre specialişti din organizația dvs./intervizie, supervizie ii. Colaborarea interinstituțională iii. Evaluarea situaţiei, instrumentele de lucru iv. Intervenţiile propriu-zise v. Colaborarea cu părinţii, rolul părinților și a altor persoane din familia copilului vi. Pregătirea celorlalți specialişti implicaţi 9. Care sunt dificultăţile dvs. în munca cu comunităţile marginalizate şi izolate pentru prevenirea situațiilor de abuz și neglijare a copiilor? 10. Cum credeţi că s-ar putea îmbunătăţi intervenţia în comunităţile marginalizate şi izolate?

188

Răspunsul sistemului de protecţie a copilului la abuzul şi neglijarea copiilor...

Răspunsul specialiștilor din comunităţile marginalizate la abuzul şi neglijarea copilului 1. Vă rugăm să exemplificați un caz tipic în care ați sesizat o situație de abuz sau/şi neglijare. Puteți să ne spuneți cum răspundeți de obicei unui astfel de caz? 2. Care credeți că sunt așteptările organizației dumneavoastră în cazurile la o sesizare de abuz şi neglijare? 3. Există în instituţia dvs. recomandări şi proceduri clar formulate / scrise de evaluare și intervenție în cazurile de abuz şi neglijare care să se axeze pe nevoile şi specificitatea comunităţilor marginalizate, cum e Pata Rât? Care sunt acestea? 4. Cu ce instrumente evaluaţi siguranţa şi nevoile copilului? 5. Relataţi vă rog o situaţie când aţi sesizat autorităţile cu privire la o situaţie de abuz şi neglijare. Ce fel de aşteptări aţi avut? Ce s-a întâmplat? 6. Care credeţi că sunt nevoile legate de abuz şi neglijare în comunităţile marginalizate în care aţi lucrat? 7. Care sunt dificultăţile dvs. în ceea ce priveşte situaţiile de abuz şi neglijare? 8. Cum credeţi că s-ar putea îmbunătăţi intervenţia în comunităţile marginalizate şi izolate, din partea instituţiei dvs. şi din partea autorităţilor?

Ghid de interviu pentru familii 1. Vă rog să povestiți pe scurt de ce a intervenit Protecţia copilului/ Primăria în familia dumneavoastră. 2. Cum au intervenit? Ce au făcut? 3. Ce s-a schimbat în urma intervenţiei? 4. Ce v-a plăcut ? Ce nu v-a plăcut? 5. De ce ați avea nevoie ca să vă creşteţi copii dvs. aşa cum aţi dori? Cine vă poate ajuta în acest sens?

189

I. Antal, G. Tonk

Autorii volumului Júlia Adorjáni lucrează în proiectul Pata-Cluj ca manager de proces din 2014. Ea a lucrat pentru Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare în calitate de contractant individual, fiind responsabilă pentru intervențiile comunitare în rol de coach. Anterior, a lucrat într-o organizație a femeilor în calitate de director executiv și psiholog. În paralel, ea a fost, de asemenea, implicată în cercetare în cadrul Universității BabeșBolyai, concentrându-se în special pe probleme cum ar fi trauma și violența. Ea este, de asemenea, lector invitat la Departamentul de Asistență Socială din cadrul Facultății de Sociologie și Asistență Socială a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Expertiza sa profesională este susținută de un cadru teoretic solid. Este absolventă a Facultății de Psihologie, nivel licență, a unui master pe tema sănătății mentale și este doctor în sociologie pe tema abordării violenței împotriva femeilor în sistemul de justiție penală. Este trainer atestat, psihoterapeut și asistent de psihodramă. Imola Antal este psiholog, psihoterapeut, conferențiar la Universitatea Babeș-Bolyai, Facultatea de Sociologie și Asistență Socială. A coordonat proiecte interne și interna ționale axate pe tema abuzului și neglijării copilului, respectiv a violenței domestice. Ariile de cercetare cuprind abuzul și neglijarea copilului, traumele copilăriei și violența domestică. Este directorul Centrului de Prevenire a Violenței din cadrul Facultății de Sociologie și Asistență Socială. Ágnes Dávid-Kacsó este lector universitar în Departamentul de Asistență Socială din cadrul Facultății de Sociologie și Asistență Socială a Universității Babeș-Bolyai. Având formarea de psiholog, a colaborat în proiecte de cercetare și intervenție axate pe tema violenței, abuzului și neglijării, respectiv pe reducerea abandonului școlar și a incluziunii școlare. Ariile ei de interes cuprind tema violenței și a abuzului, determinanții sociali ai succesului școlar și incluziunea școlară a grupurilor dezavantajate social. Monica-Elena Ghiţiu are o experiență de peste 10 ani în domeniul social, al drepturilor omului şi în particular al drepturilor copilului, lucrând în administrația publică locală şi cea a Uniunii Europene, la Agenţia Uniunii Europene pentru Drepturi Fundamentale. A absolvit psihologia şi asistenţa socială la nivel de licenţă şi are un master în domeniul studiilor de gen. Deține titlul de doctor în sociologie, cu o cercetare ce s-a focalizat pe problematica mamelor adolescente. Olimpiu Bela Lăcătuș lucrează în proiectul Pata-Cluj ca manager de proces din anul 2014. Anterior, a lucrat pentru UNDP în calitate de contractant individual, fiind responsabil pentru intervențiile comunitare în calitate de coach. A fost asistent social timp de 11 ani, dedicându-se sprijinirii comunităților vulnerabile. Are o experiență de lucru vastă, de 10 ani, cu comunitățile sărace de romi, la nivel individual, familial și comunitar. Și-a început activitatea profesională în primul centru de îngrijire de zi pentru copiii din zona Pata Rât și și-a continuat activitatea în Serviciul pentru Protecția Copilului, Direcția de Asistență și Medicală din cadrul Primăriei Municipiului Cluj-Napoca.

190

Răspunsul sistemului de protecţie a copilului la abuzul şi neglijarea copiilor...

Este absolvent al unui masterat intitulat „Copiii și copilăria în societățile în schimbare: abordare multidisciplinară”, Universitatea Babeș-Bolyai, Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, Cluj-Napoca, România. Este student doctorand la Şcoala Doctorală de Sociologie din cadrul Facultăţii de Sociologie şi Asistenţă Socială, UBB. Elemér Mezei este conferențiar la Universitatea Babeș-Bolyai, Facultatea de Sociologie și Asistență Socială. Ariile sale de cercetare cuprind statistica socială, demografia. Rozália Pocsai-Szász lucrează la Universitatea Babeș-Bolyai, Facultatea de Sociologie și Asistență Socială în cercetarea denumită SASCA (Sprijin pentru supraviețuitorii adulți ai unor abuzuri din copilărie în instituțiile de protecția copiilor). După terminarea masteratului, specializarea Consiliere şi Asistenţă în Servicii Sociale la aceeași facultate, a lucrat în mai multe proiecte europene în care grupul țintă au fost copiii cu nevoi speciale. Până în aprilie 2017 a lucrat și în proiectul Pata-Cluj ca asistentă socială. Maria Roth este profesor universitar în Departamentul de Asistență Socială din cadrul Facultății de Sociologie și Asistență Socială a Universității Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca, precum și psiholog clinician de copii. Fiind unul dintre fondatorii studiilor de asistență socială în România, lucrează în cadrul Departamentului de Asistență Socială din 1991. Este directorul Programului de Masterat European în Drepturile Copilului. A publicat diverse cărți și articole în domenii precum bunăstarea copilului și prevenția violenței în școli și familii. O altă preocupare constantă reflectată în publicații privește domeniul drepturilor omului, incluzând aici drepturile persoanelor cu dizabilități și ale persoanelor minoritare din comunitățile sărace. Béla Szabó este conferenţiar universitar la Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca. A urmat studiile universitare la facultatea la care lucrează în prezent, fiind licenţiat în asistenţă socială, după care s-a specializat în cadrul a două programe de master şi a obţinut şi titlul de doctor în sociologie. Domeniile lui de interes şi cercetare sunt politicile sociale, dezvoltarea comunitară şi economia socială. Gabriella Tonk lucrează în proiectul Pata-Cluj ca manager de proiect din 2014. Anterior, a lucrat pentru Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare în calitate de contractant individual fiind coordonator local al proiectului de incluziune socială vizând comunitățile din Pata Rât și fiind responsabilă pentru facilitare instituțională. Anterior, a lucrat în calitate de subsecretar de stat la Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului. În paralel, ea a fost, de asemenea, implicată în cercetarea derulată de Universitatea Babeș-Bolyai privind problema abuzului și neglijării copiilor, concentrându-se în special pe dezvoltarea de politici în domeniu. Are experiență în dezvoltarea de politici și practici în materie de incluziune socială. Este absolventă a Facultății de Psihologie, nivel licență, a unui master în psihologie educațională și este doctor în sociologie pe tema abordării abuzului şi neglijării copiilor de către sistemele de protecție a copilului din România. Este trainer certificat și asistent de psihodramă.

191

I. Antal, G. Tonk

Despre Mecanismul Financiar Norvegian (Norway Grants) Prin Mecanismul Financiar Norvegian și granturile EEA, Norvegia contribuie la reducerea disparităților sociale și economice și întărește relațiile bilaterale cu țările beneficiare din Europa. Norvegia cooperează apropiat cu Uniunea Europeană prin Acordul privind Spațiul Economic European (EEA). În perioada 2009-2014, Norvegia a contribuit cu 1,7 miliarde de euro. Granturile sunt disponibile pentru organizații nonguvernamentale, instituții academice și de cercetare, sectoarele publice și private din cele 12 state membre noi ale Uniunii Europene, Grecia, Portugalia și Spania. Există o cooperare largă cu organizații norvegiene și există activități care vor fi implementate până în 2016. Domenii cheie de suport sunt protecția mediului și schimbările climatice, cercetare și burse, societate civilă, sănătate și copii, egalitatea de gen, justiție și patrimoniu cultural. www.patacluj.ro

www.eeagrants.org

Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a granturilor Norway Grants 2009-2014.

192

Gabriella Tonk  Júlia Adorjáni  Olimpiu Bela Lăcătuş (editori) Servicii sociale publice pentru comunitățile marginalizate clujene

Gabriella Tonk  Júlia Adorjáni  Olimpiu Bela Lăcătuş (editori)

Servicii sociale publice pentru comunitățile marginalizate clujene Rapoarte de evaluare pentru proiectul pilot Pata-Cluj