Prefigurări potenţiale ale spaţiilor de teatru în secolul al XX-lea by p (i) l o t architecture platform

Prefigurări potenţiale ale spaţiilor de teatru convenţionale şi neconvenţionale în secolul XXI LUCRARE DE DOCTORAT – februarie 2010

Sursa foto – 1000xEuropean Architects – Paris - 2007

ARHITECTURA SPAŢIILOR DE TEATRU TEATRUL VIITORULUI Prefigurări

potenţiale

ale

spaţiilor

teatru

convenţionale

şi

neconvenţionale la început de secol XXI. Problematica localizării acestora în Bucureşti. Modificări posibile la nivelul configuraţiei spaţiale şi al receptării spectacolului de teatru. CONDUCĂTOR ŞTIINŢIFIC: profesor doctor arhitect RADU TĂNĂSOIU DOCTORAND: asistent arhitect STĂNCULESCU MAGDALENA

Prefigurări potenţiale ale spaţiilor de teatru convenţionale şi neconvenţionale în secolul XXI LUCRARE DE DOCTORAT – februarie 2010

DEDICAŢIE : lui

Silviu Stănculescu,

cel care, în scurta perioadă de timp petrecută împreună, m-a apropiat

tandreţe

magnifica lume a spectacolului teatral.

Sursa foto The University of Notthingham Magazine – Issue 12-2000

Prefigurări potenţiale ale spaţiilor de teatru convenţionale şi neconvenţionale în secolul XXI LUCRARE DE DOCTORAT – februarie 2010

CUPRINS : INTRODUCERE

pag 12

În această parte sunt prezentate succinct răspunsuri la următoarele întrebări, ce stau la baza demarării studiului de faţă: o Care sunt întrebările studiului? Care sunt ideile principale? o Ce aduce nou în comparaţie cu lucrările teoretice scrise până acum în legatură cu subiectul? (lista şi sumar de teze/articole similare) o De ce am abordat acest subiect? o Care sunt metodele de cercetare folosite? o Ce date am folosit ? o Ce rezultate am obţinut ? o Importanţa studiului: tendinţa actuală a modelării permanente a gestului teatral, în sensul menţinerii şi creşterii interesului publicului, impune studierea temeinică a trecutului, a factorilor ce au generat schimbări atât la nivelul interpretării dramatice, cât şi al configurării spaţiilor de joc, în vederea conturării unor posibile variante de evoluţie a arhitecturii clădirilor pentru spectacol. o Există posibilitatea de aplicaţie teoretică sau practică a prezentului studiu? CAPITOLUL 1 - Scurt istoric al evoluţiei spaţiilor de teatru în cadru architectural şi urban. o Ce numim spectacol de teatru? Geneza ideii de teatru şi bivalenţa semnificaţiei sale: fenomen social şi cultural. o Ce numim arhitectură de teatru? 3

pag 25

Prefigurări potenţiale ale spaţiilor de teatru convenţionale şi neconvenţionale în secolul XXI LUCRARE DE DOCTORAT – februarie 2010

o Considerente generale legate de factorii implicaţi în fenomenul teatral. o Evoluţia spaţiului teatral pe parcursul diferitelor perioade istorice. O abordare comparată alternativă spectacolului de teatru în cadru architectural şi urban. o Evoluţia relaţiei actor-spectator abordări cronologice alternative cu exemple comentate. Tipologii formale ale sălilor de spectacol. Concluzii la nivelul posibilelor relaţionări formale între spaţiul de joc şi cel al spectatorilor. o Punctări în evoluţia cronologică a dramaturgiei, din cele mai vechi timpuri şi până în zilele noastre. Câteva aspecte din evoluţia scenografiei şi costumelor. CAPITOLUL 2 - Probleme specifice ale receptării spectacolului de teatru o Tipologia

spaţiilor

pag 74 de

spectacol

după

criteriul

mărimii

dimensiuni, gabarit, număr de spectatori: săli mici, medii, mari. Limita inferioară o cunoaştem cu toţi – “un actor traversează o încăpere şi un spectator îl priveşte”- spunea Peter Brooke în cartea sa “Spaţiul Gol”. Dar care este limita superioară de mărime în cazul spectacolului de teatru, limită dictată de condiţiile optime de receptare? Comentarii, citate, exemple, tendinţe. o Probleme specifice ale receptării spectacolului de teatru comentate după criterii diverse:

Prefigurări potenţiale ale spaţiilor de teatru convenţionale şi neconvenţionale în secolul XXI LUCRARE DE DOCTORAT – februarie 2010

vizibilitatea ca argument major al spectacolului de teatru

iluminatul pentru spectacol – artă şi maiestrie

acustica

–

mijloc

expresie

întregeşte

spectacolul §

evoluţia relaţiei dintre descoperirile tehnologice, echiparea tehnică şi tehnologia de scenă

confortul fizic - atribut al teatrelor moderne

senzaţii psihologice

CAPITOLUL 3 - Adoptarea descoperirilor ştiinţei şi tehnologiei în arta şi arhitectura teatrală contemporană.

pag 114

o Evoluţia tehnologică şi influenţa sa asupra spaţiului de teatru şi a relaţiei

dintre

concepţia

planimetrică,

structura

clădirii

şi

volumetria sa. Influenţe asupra condiţiilor de receptare a spectacolului dramatic în diverse epoci istorice. o Exemple comentate ce reliefează tendinţele şi direcţiile de abordare ale adoptării tehnologiilor de ultimă generaţie la clădirile contemporane de teatru şi în folosul îmbunătăţirii percepţiei gestului teatral, în zilele noastre. o Elemente inginereşti şi tehnologice de avut în vedere încă de la începutul proiectului: structura, instalaţii termice, sanitare, electrice şi de iluminat al clădirii la exterior, al spaţiilor interioare, de ventilaţie şi climatizare, reţele de computere, telecomunicaţii, semnalizare în caz de incendii şi altele.

Prefigurări potenţiale ale spaţiilor de teatru convenţionale şi neconvenţionale în secolul XXI LUCRARE DE DOCTORAT – februarie 2010

o Impactul tehnologiei asupra imaginii arhitecturale: a aspectului exterior şi interior al spaţiilor de teatru. CAPITOLUL 4- Spaţiile de teatru convenţional şi neconvenţional la sfârşitul secolului XX şi început de secol XXI.

pag 131

o Căutări la nivel regizoral, scenografic şi implicaţii la nivelul reflectării acestora în proiectarea de arhitectură. Analiza câtorva exemple; contribuţii ale unor mari personalităţi si curente de arhitectura din secolul XX. o Tipologia spaţiilor de spectacol după aspectul formal al sălii de spectacol – săli de tip italian, elisabetan, sau arenă. Exemple comentate. o Săli flexibile ce pot întruni două sau chiar mai multe variante de amenajare a zonei pentru spectacol. o Tipologia spaţiilor de spectacol după configuraţia spaţială interioară a sălii de spectacol – săli simple, cu unul sau mai multe balcoane, cu loje suprapuse, cu galerii perimetrale, săli duble, săli experimentale. o Tipologia spaţiilor de spectacol după existenţa anvelopantei spaţiilor de teatru – săli închise sau spaţii deschise, în aer liber. Analiza câtorva exemple din secolul XX. o Exemple de cucerire a unor noi locuri de spectacol ce nu au fost predestinate acestuia, în idea revigorării actului teatral. Reconversii funcţionale.

Prefigurări potenţiale ale spaţiilor de teatru convenţionale şi neconvenţionale în secolul XXI LUCRARE DE DOCTORAT – februarie 2010

CAPITOLUL 5 -Tendinţe regizorale la început de secol XXI.

pag

178 o Tendinţe ale noilor abordări regizorale în spectacolul de teatru. Teatrul experimental, neconvenţional şi non-conformist câştigă tot mai mult teren, coexistând la un loc cu cel clasic. Spectacolul viitorului în viziunea unor regizori şi actori de renume. Modificări posibile

nivelul

configuraţiei

spaţiale

şi

receptării

spectacolului de teatru în viitor: § tendinţa de introducere a unui decor permanent realizat cu elemente arhitecturale § tendinţa către elementul spectaculos, magic, inefabil § tendinţa către imagini de un simbolism sculptural § tendinţa către introducerea în spectacol a structurilor flexibile şi instalaţiilor cinetice § tendinţa către introducerea în spectacol a imaginilor ireale, stranii, absurde sau implicit sugerate § tendinţa către o abordare fără decoruri § tendinţa către hiper-realism § tendinţa către evadarea din spaţiile consacrate § evenimente tip happening (întâmplări) CAPITOLUL 6 - Căutări ale spaţialităţii „teatrului ideal”, în viziunea unor arhitecţi de seamă, regizori, sau în concursuri de arhitectură. pag 206 o Clădirea Teatrului ”ideal” în viziunea unor arhitecţi de renume. Exemple comentate. 7

Prefigurări potenţiale ale spaţiilor de teatru convenţionale şi neconvenţionale în secolul XXI LUCRARE DE DOCTORAT – februarie 2010

o Idei de avangardă ce reies din proiecte, studii şi concursuri de arhitectură, despre spaţialitate şi conceptul de teatru al viitorului. o Sunt prezentate concluziile capitolului cu privire la evoluţia clădirilor

teatru

către

arhitectură

uşoară,

chiar

“dematerializată” dar cu semnificaţii cât mai profunde bazate nemijlocit pe relaţia actor-spectator. CAPITOLUL 7 - Idei de abordare şi configurare spaţio-funcţională a clădirilor şi a spaţiilor de teatru în viitor.

pag 233

o Determinarea modulelor de referinţă în gândirea unei săli de teatru: §

Modulul reprezentativ – de imagine, prestigiu, marcă.

Modulul spaţiului de spectacol.

Modulul

spaţiilor

anexe

necesare

realizării

spectacolului. §

Modulul

funcţiunilor

colaterale

ce pot

coexista

împreună cu funcţiunea de spectacol. o Stabilirea schemei funcţionale de principiu pentru o clădire de teatru. o Principii şi criterii dezirabile surprinse din perspectivele utilizatorilor: public, manager al spaţiului, actori, regizori, personal angajat: §

Flexibilitate spaţială

Apropiere actor-spectator

Siguranţa în exploatare şi în caz de incendiu

Ultra tehnologizarea spaţiului

Funcţionalitate maximă

Prefigurări potenţiale ale spaţiilor de teatru convenţionale şi neconvenţionale în secolul XXI LUCRARE DE DOCTORAT – februarie 2010

Costuri cât mai reduse de execuţie şi de mentenanţă a clădirii

Producţii teatrale cu costuri cât mai mici şi beneficii cât mai substanţiale

Existenţa a cât mai multe funcţiuni complementare ce aduc profit prin utilizarea mai judicioasă a spaţiilor pe tot parcursul timpului.

o Tipologia spaţiilor

de spectacol după aspectul temporal al

reprezentaţiilor. Introducerea unui nou concept - durata de exploatare şi ritmului de utilizare al spaţiului de spectacol teatral (architectural sau urban), precum şi al spaţiilor aferente necesare: pregătirii, finanţării, organizării, aducerii de la faza de idee la spectacolul de prezentare etc), pe parcursul unei zile, săptămâni, luni, an, etc. Aspectul temporal suprapus cu cel formal, ca bază de plecare şi ca suport al proiectării de arhitectură în cazul clădirilor de teatru. o Evidenţierea “timpilor morţi” în care spaţiile respective nu sunt utilizate. Încercăm să surprindem într-un tabel de clasificare trei aspecte pe care programul de teatru le evidenţiază: §

problema ocupării din punct de vedere temporal al spaţiului de teatru şi modul cum aceasta influenţează spaţiul architectural (săli cu existenţă stabilă sau permanentă,

spaţii

temporare,

manifestări

ocazionale) §

tipurile de management şi operaţiune al procesului de spectacol

Prefigurări potenţiale ale spaţiilor de teatru convenţionale şi neconvenţionale în secolul XXI LUCRARE DE DOCTORAT – februarie 2010

modul de receptare şi de impact la nivel urban al spectacolului de teatru.

CAPITOLUL 8 – Planificarea clădirilor de teatru şi evaluarea proiectelor. pag 264 o Programul de arhitectură a spaţiilor de teatru trebuie adaptat cerinţelor actuale şi trebuie să vină în preîntâmpinarea celor viitoare, de aceea este necesară formarea unei echipe de lucru multidisciplinare prin implicarea următoarelor categorii: oameni de teatru, comunitatea urbană şi specialişti proiectanţi: arhitecţi şi ingineri de diverse specialităţi, în vederea planificării clădirilor, realizării dar şi a evaluării proiectelor. o Metoda analizei valorice implementată în procesul de proiectare şi de selecţie a soluţiilor. Comanda socială se va referi la arhitectura durabilă sau la cea uşoara sau chiar efemeră? Totul se va decide după raportarea la următoarele modele: § Model spaţial -funcţional § Model de calitate arhitecturală § Model ecologic şi de protecţia mediului § Model de mentenanţă § Model de costuri – financiar o Elaborarea de standarde calitative dedicate fiecărui proiect nou de teatru, precum şi pentru clădiri deja existente. Acestea trebuie sa puncteze diverse aspecte: componente spaţiale, relaţii între ele, gabarite, elemente de plastică arhitecturală, etc. o Stabilirea unui sistem de evaluare şi comparare a proiectelor în faza de Studiu de fezabilitate pe baza Metodei analizei valorice.

Prefigurări potenţiale ale spaţiilor de teatru convenţionale şi neconvenţionale în secolul XXI LUCRARE DE DOCTORAT – februarie 2010

o Urmărirea şi evaluarea retrospectivă a clădirilor (feedback), pe baza aceleiaşi metode - Metoda analizei valorice, pentru extragerea datelor ce vor fi de folos în viitor. CAPITOLUL 9 - Repere bucureştene: situaţia existentă a spaţiilor de teatru din Bucureşti.

pag 297

o Redarea câtorva exemple ierarhizate pe criteriul importanţei la nivel naţional, surprinderea aspectelor pozitive şi negative care guvernează activitatea teatrală după anul 1989. o Situaţia existentă a spaţiilor în care se desfăşoară activitatea teatrală din Bucureşti. Semnalarea punctuală a unor aspecte, anticiparea unor cerinţe. o Necesitatea dezvoltării ca număr a teatrelor în Romania, iar în Bucureşti necesitatea apariţiei unei reţele de spaţii de teatru, mai apropiate de cerinţele secolului XXI. CAPITOLUL 10 – Prefigurări potenţiale pentru Bucureşti. Imaginea şi impactul inserării unei funcţiuni culturale: spaţiu de teatru, în context urban.

pag 320

o Alegerea amplasamentului pentru o viitoare investiţie în sistem public, privat sau mixt. Criterii de abordare a subiectului. o Datele vor fi culese în urma analizelor multiple: § studierii PUZ (Plan Urbanistic Zonal) şi PUD (Plan Urbanistic de Detaliu) § analiza:

Puncte

tari

–

Puncte

Oportunităţi –Ameninţări (SWOT)

slabe,

Prefigurări potenţiale ale spaţiilor de teatru convenţionale şi neconvenţionale în secolul XXI LUCRARE DE DOCTORAT – februarie 2010

§ Studii de impact la introducerea unei noi funcţiuni culturale într-un context urban o Câteva: propuneri personale, exemple culese ale altor autori, prefigurări şi idei de dezvoltare a manifestărilor teatrale în Bucureşti. Evidenţierea unor posibile noi locaţii apte de a prelua spectacolul de teatru în următoarele formule: § amplasarea de construcţii de teatre noi, experimentale, § reconversii de clădiri vechi, § consolidarea, extinderea şi re-tehnologizarea teatrelor existente, § spaţii pentru manifestari teatrale ocazionale, § teatre în aer liber, itinerante. § Evenimente de tip happening. o

Studii de caz. Imaginea şi impactul inserării unei funcţiuni culturale în context urban. Genius loci = teoria locului, a parcursurilor şi a evenimentelor urbane. Conservarea identitătii şi revitalizarea unor zone cu potenţial, prin inserarea unor funcţiuni noi, cu caracter cultural. Prefigurări posibile concretizate la nivel de studiu de idee.

CAPITOLUL 11 - CONCLUZII

pag

360 Sunt prezentate concluziile studiului cu privire la următoarele aspecte: o Raportarea arhitecturii cu precădere către nivelul trecătorului obişnuit, pentru asigurarea accesibilităţii cât mai largi a gestului

Prefigurări potenţiale ale spaţiilor de teatru convenţionale şi neconvenţionale în secolul XXI LUCRARE DE DOCTORAT – februarie 2010

teatral,

în

sensul

reconvertirii

publicului

larg

către

arta

spectacolului viu, într-o perioadă guvernată de cultura video, televiziune şi internet. o Implicarea

politicului

din

România

în

realizarea

acestor

deziderate sau găsirea unor soluţii manageriale la nivel de administraţie publică locală, organizaţii non-guvernamentale sau trupe de oameni de teatru profesionişti. BIBLIOGRAFIE LISTA SURSELOR IMAGINILOR

Această lucrare porneşte de la studierea unei bibliografii foarte vaste, conţinînd atât material documentar din domeniul arhitecturii, cât şi lucrări de teorie si critică teatrală, nelimitându-se numai la cărţi şi monografii publicate, ci şi la reviste de specialitate: de arhitectură şi teatru, articole şi interviuri din ziare, consultarea lucrărilor de doctorat existente cu teme în legatură cu subiectul spaţilor de teatru, dar şi consultarea unor site-uri de pe internet. Ca orice lucrare bogat documentată, efortul nu s-a concretizat doar în adunarea de materiale, ci s-a urmărit punerea în relaţie unele cu altele, uneori în opoziţie, alteori în completare, astfel încât să exprime ideile concret, fără riscul de a sta sub aleatoriul subiectivităţii. Orice alegere: a unui exemplu, a unui citat, sau chiar alegerea temei lucrării de faţă, presupune luarea şi sublinierea unei poziţii.

Prefigurări potenţiale ale spaţiilor de teatru convenţionale şi neconvenţionale în secolul XXI LUCRARE DE DOCTORAT – februarie 2010

De aceea încep prin a mă declara: o admiratoare sinceră a acestui magnific domeniu al culturii - teatrul. Şi aceasta nu doar datorită faptului că mă consider o spectatoare îndrăgostită de teatru, ci fiindcă, meteoric, am avut bucuria de a împărtăşi gânduri şi idei cu mari personalităţi din domeniul artei teatrale, fie actori sau regizori: Silviu Stănculescu, Liviu Ciulei, Traian Stănescu, Ilinca Tomoroveanu, Ducu Darie, Răzvan Popa, şi cu arhitecţi ce şi-au adus contribuţia la concretizarea în teorie şi practică a noilor idei despre teatrul în zilele noastre: prof. dr. arh. Romeo Belea, prof. dr. arh. Popov Vladimir şi prof. dr. arh. Radu Tănăsoiu, îndrumătorul meu de-a lungul acestui studiu, căruia ţin să îi mulţumesc pe această cale. Odată cu vizitarea şi cunoaşterea în amănunţime a problemelor cu care se confruntă câteva teatre din Bucureşti: Teatrul Naţional, Teatrul de Comedie (al cărui director pentru mulţi ani a fost socrul meu Silviu Stănculescu), Teatrul Bulandra, Teatrul Foarte Mic, trebuie să precizez că am avut un imbold de a porni pe acest drum de căutări a formelor şi spaţiilor de teatru necesare şi posibile pentru AZI, dar şi spaţii dorite pentru MÂINE. De ce am abordat subiectul? Pentru că am simţit că din îngemănarea firilor artistice din aceste două domenii: arhitectură şi teatru, trebuie să răsară fără întârziere un strigăt de luptă şi un manifest de voinţă declarată în favoarea continuării asidue de a duce mai departe moştenirea acumulată de către spectacolul de teatru şi de arhitectura de teatru, “în numele unui teatru pe care aceşti artişti speră să-l amelioreze şi să-i dea o valoare de act necesar vieţii”. (1)

Prefigurări potenţiale ale spaţiilor de teatru convenţionale şi neconvenţionale în secolul XXI LUCRARE DE DOCTORAT – februarie 2010

Ce este teatrul? Să urmărim direcţiile induse de Peter Brooke în cartea sa “Spaţiul Gol”: “Aş putea să iau orice spaţiu gol şi să îl numesc scenă goală. Un om traversează acest spaţiu gol în timp ce altcineva îl priveşte, şi asta e tot ceea ce trebuie ca actul teatral să înceapă.” (2) Dar ceea ce este scris – dramaturgia - textul? Un cuvânt nu porneşte ca atare - este un produs finit care începe ca impuls, stimulat de atitudinea şi comportamentul care dictează nevoia de expresie. Procesul apare în eul dramaturgului; se repetă în actor. Înţeleg că singurul mod pentru a afla calea adevărată către rostirea unui cuvânt este printr-un proces paralel cu cel creator originar. Atunci care ar fi problemele teatrului de AZI? “… uneori, simţim în secret că e foarte plictisitor”… este vorba despre Teatrul Mort. “Ca lucrurile să fie şi mai proaste, mai există şi un spectator mort, care din motivele sale nu se concentrează şi chiar nu se distrează (nu se simte bine)”(3). Cercul închis de la cauză la efect, prin care, un public nepotrivit sau un loc nepotrivit, sau ambele, pot să determine un joc de proastă calitate al actorilor. În teatru, de secole, tendinţa a fost ca actorul să fie pus la distanţă, pe o platformă, înrămat, împodobit, luminat, pictat, pe tocuri, astfel încât să-l convingă pe neştiutor că el e sacru, că arta sa este sacră. Într-o epocă unde totul este în mişcare, orice căutare este automat o căutare a formei. “Distrugerea vechilor forme, încercarea altora noi, cuvinte noi, relaţii

Prefigurări potenţiale ale spaţiilor de teatru convenţionale şi neconvenţionale în secolul XXI LUCRARE DE DOCTORAT – februarie 2010

noi, locuri noi, clădiri noi, toate ţin de acelaşi proces, şi orice spectacol este un cartuş izolat tras într-o ţintă invizibilă.” Iată de ce, mult timp de-acum înainte, nu va fi posibil un stil universal pentru un teatru universal, aşa cum era teatrul şi opera din secolul XIX. Ce dorim pentru teatrul de MÂINE? Într-un Teatru Viu, începem în fiecare zi repetiţiile punând la încercare descoperirile de ieri, gata să acceptăm că “adevărata piesă iar n-am înţeles-o.” (4)… În teatru orice formă o dată născută, e pieritoare, fiecare formă trebuie să fie concepută din nou, şi noua concepere va purta semnele influenţelor din jur. În acest sens, teatrul este relativitate. Toate elementele diferite ale mizanscenei – detaliile de comportament care arată anumite emoţii, gesturi, gesticulaţii şi tonuri ale vocii – toate fluctuează mereu ca pe o invizibilă piaţă de schimb.” Repetiţie, Reprezentaţie, Asistenţă. Aceste cuvinte rezumă cele trei elemente, fiecare necesare pentru ca un eveniment teatral să prindă viaţă. Dar lipseşte esenţialul, pentru că aceste cuvinte sunt statice. Adevărul în teatru e mereu în mişcare având o caracteristică specială: întotdeauna e posibil să o iei de la început. “Pare o muncă grea. A juca cere multă muncă, dar când munca e trăită ca joc, atunci nu mai e muncă. Jocul e să joci!”(5) Aceste gânduri au conturat întrebările de faţă şi s–au concretizat în ideile principale urmărite de studiul meu:

Prefigurări potenţiale ale spaţiilor de teatru convenţionale şi neconvenţionale în secolul XXI LUCRARE DE DOCTORAT – februarie 2010

1. Ce numim spectacol de teatru, spaţiu de teatru, arhitectură de teatru în trecut şi în prezent? o Am prezentat câteva definiţii date de mari gânditori şi oameni de teatru. o Considerente generale legate de factorii implicaţi în fenomenul teatral şi criterii dezirabile formulate din punctul acestora de vedere. o O abordare comparată alternativă a spectacolului de teatru în cadru architectural şi urban, în diferite perioade istorice şi în prezent. Câteva observaţii cu privire la evoluţia istorică a formelor de spectacol, dramaturgiei, regiei, costumelor, etc. o Tipologii formale ale sălilor de spectacol în trecut şi actuale. Concluzii la nivelul posibilelor relaţionări formale între spaţiul de joc şi cel al spectatorilor. o Probleme specifice ale receptării spectacolului de teatru (vizibilitate, iluminat artistic, acustica, tehnică de scenă, confort fizic, senzaţii psihologice). o Exemple comentate ce reliefează direcţiile de abordare ale clădirilor contemporane de teatru şi tendinţele arhitecturale (capacitate, tip de sală, flexibilitate, aspect plastic architectural, imagine în context urban). o Propun o nouă abordare după principiul utilizării temporale al spaţilor de teatru contemporan. 2.

Prefigurări potenţiale ale teatrului de MÂINE?

Prefigurări potenţiale ale spaţiilor de teatru convenţionale şi neconvenţionale în secolul XXI LUCRARE DE DOCTORAT – februarie 2010

o Tendinţe ale receptării spectacolului de teatru contemporan

prin

prisma

unor

noi

abordări

regizorale. o Tendinţe de cucerire a unor noi locuri de spectacol ce nu au fost predestinate acestuia, în idea revigorării actului teatral. o Idei de avangardă ce reies din proiecte, studii si concursuri de arhitectură. o Principii dezirabile în proiectarea de arhitectură din perspectivele

factorilor

implicaţi

în

teatru.

Conturarea temei program de clădire de teatru schemă funcţională, module funcţionale, modele de alocare a spaţiului în consens cu factorii de interes din domeniu, în vederea amenajării unor clădiri rezonabile din punctul de vedere al preţului şi aspectului, flexibile şi funcţionale pe toată durata întregii zile, în care să-şi desfăşoare activitatea trupele de teatru. 3. Care sunt problemele majore ale spaţiilor de teatru din Bucureştiul începutului de secol XXI şi care ar putea să fie modalitatea lor de rezolvare? o Metodologia Analizei Valorii aplicată la proiectarea arhitecturală a spaţiilor de teatru; formularea unor recomandări pentru ajustări de detaliu sau a unor revizuiri după finalizarea activităţilor de consultanţă. o proceduri de analiză critică a proiectelor, atât la

Prefigurări potenţiale ale spaţiilor de teatru convenţionale şi neconvenţionale în secolul XXI LUCRARE DE DOCTORAT – februarie 2010

nivel conceptual cât şi practic, precum şi elaborarea unui sistem retrospectiv (feedback) de urmărire în timp a clădirilor, care să fie aplicat; o evidenţierea unor posibile amplasări viitoare de spaţii de teatru în Bucureşti – studii de caz. În demersul teoretic al lucrării am făcut apel la diverse metode de cercetare: analize comparative, analize valorice după diverse modele: de alocare a spaţiului, de calitate, de durabilitate si protectia mediului, de mentenanţă, costuri analize SWOT (puncte tari, puncte slabe, ameninţări şi oportunităţi), studii de caz, studii de impact la inserarea unor funcţiuni noi culturale în context urban (6). Rezultatele obţinute se concretizează atât în plan teoretic, cât şi practic. În teorie trebuie marcat faptul că teatrul, asemănător oricăror altor structuri, evoluează urmărind două tendinţe: spre conservare prin acţiunea de reglare a comportamentelor şi instituţiilor, a autorităţii tradiţiei generatoare de obişnuinţă, de forme consecrate, de rutină, sau, pe de altă parte, spre inovaţie, care este o permanentă interogare a trecutului şi o neobosită încercare de anticipare a viitorului. Am încercat să conturez un suport pentru intuirea naturii acestor spaţii de spectacol în viitor, decât să încerc o definire exactă limitativă. Modelele propuse sunt mai degrabă o “stare” spaţială de principiu, decât un spaţiu fizic materializat. În imaginarea spaţiilor de teatru, consider mai importantă decât de configuraţia sa geometrică, dimensiunea dată de miscarea în timp, dimensiunea posibilităţilor multiple de configurare generatoare de evenimente teatrale.

Prefigurări potenţiale ale spaţiilor de teatru convenţionale şi neconvenţionale în secolul XXI LUCRARE DE DOCTORAT – februarie 2010

Ceea ce e nou în comparaţie cu studiile precedente ce dezbat subiectul spaţiilor de teatru este tocmai abordarea acestora din multiple puncte de vedere: al tuturor factorilor implicaţi în fenomenul teatral, şi nu unilateral, din punctul de vedere al arhitectului. Dimensiunea temporală pe care programul arhitectură de teatru o evidentează si influenţa sa asupra spaţiului şi formei architecturale: • din punct de vedere atât al ritmului de utilizare al spaţiului architectural • cât şi urban, al spatiilor aferente necesare în funcţie de tipurile de management al procesului de spectacol (pregatire, finantare, organizare, aducerea de la idee la spectacol de prezentare etc). Deasemeni comparativ cu studiile anterioare (vezi lista de bibliografie cu teze şi articole cu teme similare consultate), limitate doar la analize din trecut, clasificări, tipologii formale, etc., lucrarea de faţă doreşte să propună prefigurări potenţiale ale spaţiilor de teatru în general, cu exemplificări pentru Bucureştiul secolului XXI, conturate la nivel de “idee” sau “intenţii personale”. Importanţa studiului. Studiul de faţă se doreste a fi un suport teoretic de documentare pentru arhitecţii sau studenţii arhitecţi dornici de aprofundare a cunoştiinţelor în acest domeniu fascinant al spaţiilor de teatru. Problema aceasta de mare actualitate, teatrul de dramă ca act de cultură în sine, ridică în faţa arhitectului pornit la studiu în vederea realizării proiectului, un întreg complex de întrebări, îndoieli şi contradicţii, care sunt proprii unui organism aşa de complex şi în

Prefigurări potenţiale ale spaţiilor de teatru convenţionale şi neconvenţionale în secolul XXI LUCRARE DE DOCTORAT – februarie 2010

permanenţă viu, cum este teatrul contemporan. Dacă trebuie conceput ca un teatru tradiţional sau experimental, sau să însumeze aceste două variante, dacă să fie înzestrat cu posibilităţile oferite de tehnica de ultimă oră sau nu, dacă să exprime confruntarea, concentrarea sau integrarea, dacă să aibă caracterul unui teatru de masă sau să aibă un număr limitat de spectatori, dacă va reflecta întreaga activitate a unui autor – personalitate artistică puternică, fie regizor sau autor dramatic, sau să fie instrumentul accesibil dorinţelor unui cât mai mare număr de oameni de teatru, al regizorilor care au de cele mai multe ori concepţii regizorale diferite sau chiar opuse, dacă sa fie un teatru care să înglobeze şi alte funcţiuni colaterale, dacă sa fie un teatru multiform sau cu destinaţii multiple, sunt numai o parte din întrebările care apar odată cu înaintarea pe făgaşul studierii acestui domeniu. În procesul de transformare a arhitecturii contemporane există din ce în ce mai puţine certitudini, şi dintre toate acestea, una este aceea că transformarea arhitecturii are loc datorită progresului tehnologic, al noilor materiale şi tehnologii aplicate în domeniul construcţiilor, dar şi în domeniul reprezentaţiilor de teatru. Pornind de la premisa că însuşirea progresului tehnologic este una din pietrele de încercare ale arhitectului din ziua de azi, lucrarea de faţă doreşte să surprindă consecinţele impactului tehnologic

pentru proiectarea

arhitecturală a clădirilor de teatru dramatic contemporan. Rapiditatea cu care se derulează schimbările este evidentă în întreaga lume; în numai treizeci de ani, de la câteva experimente izolate, contestate sau ignorate, construcţiile tehnologic avansate au devenit omniprezente şi tot mai complexe. Cei care încearcă să facă preziceri despre viitor

Prefigurări potenţiale ale spaţiilor de teatru convenţionale şi neconvenţionale în secolul XXI LUCRARE DE DOCTORAT – februarie 2010

privesc astăzi preponderent spre una dintre următoarele direcţii: utilizator, tehnologie, probleme de mediu, expresie arhitecturală, tendinţe de ultimă oră cu implicatii în modul de gândire şi proiectare a clădirilor sau spaţiilor de teatru. Utilizator: Arhitectura satisface nevoi umane tot mai complexe, rezultate dintr-un mod de viaţă în continuă schimbare; în mod asemănător, teatrul este o expresie artistică a umanului, aflat şi el în continuă schimbare. Clădirea sau spaţiul conţinător al acestui fenomen, trebuie să reflecte deasemenea schimbarea. Tehnologie: Progresul tehnologic rămâne una dintre puţinele certitudini din evoluţia ştiinţei construcţiilor spaţiilor de teatru: faptul că azi construim mai repede, mai uşor decât în trecut. Din acest motiv, una dintre speranţele arhitecturii contemporane de teatru este aceea că înţelegerea profundă a schimbărilor şi folosirea tehnologiilor actuale şi viitoare poate fi suportul pentru rezolvarea problemelor actuale. Arhitectura

tehnologică porneşte

şi

evoluează

concomitent

tehnologia mijloacelor de producţie şi cu evoluţia ştiinţei în general. Ea este rezultatul nevoii de a se rezolva probleme practice: deschideri mari ale spaţiilor interioare nefragmentate de elemente structurale, viteză de execuţie a construcţiilor, reducerea costurilor, întreţinere uşoară, etc. Probleme de mediu: Acestea sunt, în acest moment, una dintre sursele de pesimism ale umanităţii. Apariţia lor a fost generată tocmai de dorinţa şi

Prefigurări potenţiale ale spaţiilor de teatru convenţionale şi neconvenţionale în secolul XXI LUCRARE DE DOCTORAT – februarie 2010

străduinţa omului spre mai bine, de lupta continuă de dominaţie a naturii, însă azi ceea ce numim progres se dovedeşte a fi un drum riscant. Şi atunci încotro se îndreaptă arhitectua de teatru prin prisma acestei clauze? În acest moment, toate domeniile de activitate umană, şi implicit şi arhitectura spaţiilor de teatru, trebuie să ţină cont de consecinţele pe termen lung şi impactul avut asupra mediului înconjurător. Evoluţia expresiei arhitecturale: Evoluţia expresiei arhitecturale a clădirilor de teatru înglobează o paletă extrem de largă de abordări, începând de la construcţii simple, demontabile, din materiale modeste şi până la clădiri de o mare amploare, desfăşurate pe suprafeţe considerabile, care pot aduce în prim plan forme actuale, complexe, de o mare varietate. Se poate constata astfel trecerea în decurs de un secol, de la o fază a constrângerilor arhitecturale impuse atât formal cât şi constructiv, la o fază a unei nelimitate libertăţi, concretizată într-o gamă largă de posibilităţi. Formele acestea specifice reflectă tehnologia, ele mărturisesc modul lor de construcţie şi elogiază capacitatea tehnicii de a rezolva problemele contemporane. Este astfel inaugurat un nou vocabular arhitectural ce are ca elemente: tuburi şi conducte, pasarele de legătură, punţi, elemente mobile precum: lifturi, nacele, capsule, macarale, dispozitive de reglare a luminii; elemente caracteristice mai degrabă lumii maşinilor şi angrenajelor sunt lăsate la vedere, contrar curentului tradiţional, care cerea mascarea pe cât posibil a vederii acestora.

Prefigurări potenţiale ale spaţiilor de teatru convenţionale şi neconvenţionale în secolul XXI LUCRARE DE DOCTORAT – februarie 2010

Tendinţe de ultimă oră cu implicatii în modul de gândire şi proiectare a clădirilor sau spaţiilor de teatru: Noi curente şi atitudini au apărul prin anii '80, după criza petrolului, ca o consecinţă a problemelor de protecţie a mediului legate de

econmia de

reciclare,

atenşie

materiale, crescută

reducerea consumurilor asupra

problemei

energetice,

deşeurilor,

etc.

Consumurile energetice, costurile de întreţinere sunt acum abordate încă de la faza de proiect. Tehnologia oferă arhitecţilor şi proiectanţilor de diverse specialităţi libertăţi dar şi constrângeri. Odată cu schimbarea modului de percepere al arhitecturii, se schimbă însuşi fundamentele profesiei de arhitect. Şi în trecut, clădirile de teatru erau considerate a fii printre cele mai grele şi complicate ca şi funcţiune. În prezent tipurile de activităţi derulate în aceste clădiri, se pot modifica, sunt într-o permanentă schimbare, programele se cumulează şi devin tot mai complexe, sau, dimpotrivă, tind către o „sărăcire” şi simplificare, astfel încât, arhitectul este pus în permanenţă în faţa unor situaţii noi, cunoştiinţele însuşite treptat de el nemaigăsind timp de experimentare şi perfecţionare. Ca o consecinţă a evoluţiei generale asistăm azi la o schimbare a atitudinii filozofice, precum acceptarea ideilor de schimbare continuă, a studierii domeniilor de graniţă, a adevărurilor relative, a unei noi atitudini în privinţa valorilor (acceptarea valorilor venind din culturi diferite, rediscutarea nevoilor umane) şi o reîntoarcere a atenţiei către om, către beneficiarul sau utilizatorul arhitecturii de teatru. Arhitectura tinde către rezolvarea: problemelor comunităţilor, ale colectivităţilor,

Prefigurări potenţiale ale spaţiilor de teatru convenţionale şi neconvenţionale în secolul XXI LUCRARE DE DOCTORAT – februarie 2010

acceptarea diferenţelor culturale şi de gust, importanţa emoţiilor şi percepţiilor umane. Există deja un număr mare de realizări spectaculoase în domeniul spaţiilor de spectacol, care uimesc prin îndrăzneală, performanţe şi modul în care au răspuns atât cerinţelor funcţionale, cât şi estetice. O parte selectată dintr-o vastă bibliografie, vă este prezentată şi este analizată în lucrarea de faţă. Modul de gândire şi de proiectare al unei clădiri de teatru în prezent, este în continuă schimbare. Arhitectul trebuie să îndeplinească noi cerinţe, să posede cunoştiinţe tehnice şi de organizare superioare; clădirile de teatru trebuie să îndeplinească tot mai multe deziderate extra-artistice care corespund unor noi criterii: pe lângă cerinţele tradiţionale de economicitate,

rezistenţă

şi

durabilitate,

cere

eficienţă,

competitivitate şi performanţă energetică. O singură persoană nu mai poate poseda toate aceste date, care, corelate şi cu datele aduse de criteriile regizoral-artistice, precum şi cu criterii de management al spectacolului, rezultă o nouă abordare: al echipelor pluridisciplinare de specialişti din aceste domenii, coordonaţi de către arhitect. Astfel, studiul de faţă doreşte să preîntâmpine în plan teoretic, cerinţele de ordin practic, a unor investiţii ulterioare, fie ele private, de stat sau mixte, în domeniul clădirilor de spectacol, oferind o metodologie de demarare a procesului de concretizare de la idee la obiect de arhitectură, de la formarea acestei echipe de specialişti, la alegerea amplasamentului, la stabilirea unei teme pentru o locaţie

Prefigurări potenţiale ale spaţiilor de teatru convenţionale şi neconvenţionale în secolul XXI LUCRARE DE DOCTORAT – februarie 2010

dată, la stabilirea unor criterii de abordare a analizei comparate a studiilor de fezabilitate, urmărirea execuţiei şi până la modalităţi de urmărire post-execuţie (feedback). Ceea ce este important a se înfăptui în urma studiului de faţă este impulsionarea mult-aşteptatei iniţiative de a se construi în acest domeniu, precum şi adoptarea metodologiei propuse pentru a pune în practică printr-un management inspirat, idei prezentate aici de faţă, sau altele. Jocul e să joci!

LIVING

Theatre

reprezentaţie

Festivalul

1968

–

Avignon sursa

HACHETTE

foto -

Ans de Festival Franţa – 1987

Prefigurări potenţiale ale spaţiilor de teatru convenţionale şi neconvenţionale în secolul XXI LUCRARE DE DOCTORAT – februarie 2010

Studiul de faţă se doreste a fi un suport teoretic de documentare pentru arhitecţii sau studenţii arhitecţi dornici de aprofundare a cunoştiinţelor în acest domeniu fascinant al spaţiilor de teatru. Modul de gândire şi de proiectare al unei clădiri de teatru în prezent, este în continuă schimbare. Arhitectul trebuie să îndeplinească noi cerinţe, să posede cunoştiinţe tehnice şi de organizare superioare; clădirile de teatru trebuie să îndeplinească tot mai multe deziderate extra-artistice care corespund unor noi criterii: pe lângă cerinţele tradiţionale de economicitate,

rezistenţă

şi

durabilitate,

cere

eficienţă,

Prefigurări potenţiale ale spaţiilor de teatru convenţionale şi neconvenţionale în secolul XXI LUCRARE DE DOCTORAT – februarie 2010

Ceea ce este important a se înfăptui în urma studiului de faţă este impulsionarea iniţiativei de a se construi în acest domeniu, precum şi adoptarea metodologiei propuse pentru a pune în practică printr-un management inspirat, idei prezentate aici de faţă, sau altele. Problema aceasta de mare actualitate, teatrul de dramă ca act de cultură în sine, ridică în faţa arhitectului pornit la studiu în vederea realizării proiectului, un întreg complex de întrebări, îndoieli şi contradicţii, care sunt proprii unui organism aşa de complex şi în permanenţă viu, cum este teatrul contemporan. Dacă trebuie conceput ca un teatru tradiţional sau experimental, sau să însumeze aceste două variante, dacă să fie înzestrat cu posibilităţile oferite de tehnica de ultimă oră sau nu, dacă să exprime confruntarea, concentrarea sau integrarea, dacă să aibă caracterul unui teatru de masă sau să aibă un număr limitat de spectatori, dacă va reflecta întreaga activitate a unui autor – personalitate artistică puternică, fie regizor sau autor dramatic, sau să fie instrumentul accesibil dorinţelor unui cât mai mare număr de oameni de teatru, al regizorilor care au de cele mai multe ori concepţii regizorale diferite sau chiar opuse, dacă sa fie un teatru care să înglobeze şi alte funcţiuni colaterale, dacă sa fie un teatru multiform sau cu destinaţii multiple, sunt numai o parte din întrebările care apar odată cu înaintarea pe făgaşul studierii acestui domeniu. Odată cu schimbarea modului de percepere al arhitecturii, se schimbă însuşi fundamentele profesiei de arhitect. Şi în trecut, clădirile de teatru erau considerate a fii printre cele mai grele şi complicate ca şi funcţiune. În prezent tipurile de activităţi derulate în aceste clădiri, se

Prefigurări potenţiale ale spaţiilor de teatru convenţionale şi neconvenţionale în secolul XXI LUCRARE DE DOCTORAT – februarie 2010

pot modifica, sunt într-o permanentă schimbare, programele se cumulează şi devin tot mai complexe, sau, dimpotrivă, tind către o „sărăcire” şi simplificare, astfel încât, arhitectul este pus în permanenţă în faţa unor situaţii noi, cunoştiinţele însuşite treptat de el nemaigăsind timp de experimentare şi perfecţionare. Ca o consecinţă a evoluţiei generale asistăm azi la o schimbare a atitudinii filozofice, precum acceptarea ideilor de schimbare continuă, a studierii domeniilor de graniţă, a adevărurilor relative, a unei noi atitudini în privinţa valorilor (acceptarea valorilor venind din culturi diferite, rediscutarea nevoilor umane) şi o reîntoarcere a atenţiei către om, către beneficiarul sau utilizatorul arhitecturii de teatru. Arhitectura tinde către rezolvarea: problemelor comunităţilor, ale colectivităţilor, acceptarea diferenţelor culturale şi de gust, importanţa emoţiilor şi percepţiilor umane. Există deja un număr mare de realizări spectaculoase în domeniul spaţiilor de spectacol, care uimesc prin îndrăzneală, performanţe şi modul în care au răspuns atât cerinţelor funcţionale, cât şi estetice. O parte selectată dintr-o vastă bibliografie, vă este prezentată şi este analizată în lucrarea de faţă. Ideile principale urmărite şi demonstrate de studiul de faţă au fost: Necesitatea redefinirii continue a spectacolului de teatru, a spaţiilor de teatru, este modalitatea de a asigura proliferarea acestui gen de artă în viitor. Pentru aceasta trebuie să cunoaştem temeinic trecutul, de la care învăţăm şi din care ne inspirăm în permanenţă, pentru a putea fi pregătiţi să întâmpinăm viitorul.

Prefigurări potenţiale ale spaţiilor de teatru convenţionale şi neconvenţionale în secolul XXI LUCRARE DE DOCTORAT – februarie 2010

Studiul prezintă cronologic, o analiză a spaţiilor create pentru spectacolul de teatru, atât în cadru construit - săli de spectacol - cât şi în cadru natural sau urban - spaţii de spectacol în aer liber, în care s-au realizat reprezentaţii teatrale încă din cele mai vechi timpuri şi până în prezent. Este mai degrabă o încercare de a înţelege spaţiile cele mai diferite – în plan istoric, geografic sau conceptual – prin abordări diferite, dictate de modelele de teatralitate. Sunt surprinse marile momente, marile încercări aşa cum se regăsesc ele în metamorfozările neîntrerupte ale spaţiului de teatru. Fie că vorbim despre: Grecia Antică şi formele deschise către cer, Roma Antică cu limitarea formei şi sensului amfiteatrului, despre eşafodajul medieval şi scena simultană sau cucerirea oraşului ca décor, galeriile elisabetane şi scena în eperon, commedia dell’arte şi acapararea scenei publice, renaşterea italiană şi scena iluziei optice în perspectivă, spaţiul interior rectangular al clasicismului francez, căutarea senzaţionalului în romantism, sau despre regăsirea punctuală a amfiteatrului în Renaştere. Până către începutul secolului XX, se poate afirma că deja omenirea a încercat majoritatea spaţialităţilor teatrale cunoscute, urmând ca după aceea să experimenteze pe seama a ceea ce s-a creat anterior. Comparînd

alternativ

spectacolului

teatru

în

cadru

architectural şi urban, în diferite perioade istorice sunt trasate tipologii formale ale spaţiilor de spectacol în trecut şi actuale precum şi concluzii la nivelul posibilelor relaţionări formale între spaţiul de joc şi cel al spectatorilor. Astfel sunt remarcate cele trei tipuri clare de

Prefigurări potenţiale ale spaţiilor de teatru convenţionale şi neconvenţionale în secolul XXI LUCRARE DE DOCTORAT – februarie 2010

aşezare a publicului în relaţie cu spectacolul: amfiteatru sau arenă, elisabetan şi italian, din care mai apoi au evoluat o sumedenie licenţe formale. Am adus şi câteva observaţii cu privire la evoluţia istorică a formelor de spectacol, dramaturgiei, regiei, costumelor, deoarece consider că acest fenomen trebuie surprins cât mai global, sub toate aspectele aflate în legătură cu el. Problemele specifice de receptare a spectacolului de teatru şi cum acestea sunt influenţate de evoluţia tehnologică şi de mutaţiile din planul reprezentaţiilor teatrale în diverse epoci istorice, sunt dezbătute în continuare: Vizibilitatea ca argument major al spectacolului de teatru şi cum este ea influenţată de evoluţia tehnologică: materialele şi tehnicile de construcţie cunoscute la un moment istoric dat, au influenţat realizarea constructivă şi structurală a spaţiilor de teatru, în interdependenţă cu cerinţele de ordin practic, estetic, social, de reprezentare,

generând

mutaţii

ale

formelor

planimetrice

şi

volumetrice. Aceste forme de spaţii teatrale apar, se menţin, dispar sau revin în formule reinterpretate. Iluminatul pentru spectacol este o artă a cărei perioadă de apariţie revine Romei Antice şi nu Renaşterii cum se credea până acum. Evoluţia surselor de lumină pentru spectacolul de teatru, de la fascicule de raze solare dirijate şi oglindite, făclii, lumânări, lămpi cu gaz, iluminat electric. Sunt propuse şi scheme de iluminat modern în cele trei variante de spaţii: tip amfiteatru – arenă, tip – elisabetan şi tip – Italian.

Prefigurări potenţiale ale spaţiilor de teatru convenţionale şi neconvenţionale în secolul XXI LUCRARE DE DOCTORAT – februarie 2010

Acustica este mijlocul de expresie ce întregeşte spectacolul de teatru, având începuturi tot în antichitate, cu apariţia măştilor cu rol de porta-voce. Studii teoretice despre planul şi secţiunea ideală, configurate după criteriul acustic şi al vizibilităţii, la sala tip Italian sunt exemplificate mai mult ca adevăr istoric, deoarece în prezent ştiinţa şi tehnologia modernă computerizată oferă posibilitatea de a controla în cele mai mici detalii acustica şi sonorizarea unui spaţiu, modelându-se diverse scenarii posibile (sala plină, goală, sunet vorbit, cântat, muzică instrumentală). Limitarea audienţei pentru menţinerea calităţii spaţiului rămâne totuşi în cazul spaţilor de teatru, argumentul de bază. Tehnologiile moderne îşi aduc aportul asupra nivelului de confort fizic în clădirile de teatru moderne: instalaţii, climatizare, utilizarea înaltei tehnologii şi informaticii în controlul, supravegherea şi gestionarea clădirii. Teatrele viitorului se pot număra şi ele printre clădirile inteligente, care sunt programate să se autogestioneze. Rezolvări tehnice care se reflectă în conturarea unor senzaţii psihologice dorite, căutate, calitatea percepţiei distribuită pe zone, eliminarea zgomotului de fond, limitarea deschiderilor portalului scenei, dimensiunilor sălii, cubajului de aer, sunt menţionate pe rând. Evoluţia relaţiei dintre descoperirile tehnologice, echiparea tehnică şi tehnologia de scenă, urmăreşte tendinţele de-a lungul perioadelor istorice: maşinăriile de spectacol ale antichităţii, evului mediu, decorurile pictate în maniera Trompe l’oeil şi posibilitatea manevrării lor. Evoluţia tehnicii de scenă şi a spaţiilor aferente acesteia, construirea culiselor, apariţia cycloramei. Apariţia metalului

Prefigurări potenţiale ale spaţiilor de teatru convenţionale şi neconvenţionale în secolul XXI LUCRARE DE DOCTORAT – februarie 2010

în construcţii şi implementarea lui în tehnica de scenă şi de manipulare a decorurilor. Producţiile grandioase implică o tehnică de scenă

de-a

dreptul

impresionantă

monumentalitate

şi

complexitate. Schimbarea de principiu a teatrelor, survenită în perioada modernă, generează o efervescenţă a descoperirilor în slujba scenografiei şi tehnicii de scenă: mecanisme de ridicare, glisare, trape, scene turnante apar acum; sălile experimentale se utilează complet sau parţial cu aceste tehnologii, pe când teatrele deja existente, clasice, merg în continuare pe modelul scenei cu portal, turn şi buzunare laterale şi de fund. Uneori şi aceste clădiri clasice mai împrumută câte un atribut de flexibilitate în zona scenei sau a publicului. În procesul de transformare a arhitecturii contemporane există din ce în ce mai puţine certitudini, şi dintre toate acestea, una este aceea că transformarea arhitecturii are loc datorită progresului tehnologic, al noilor materiale şi tehnologii aplicate atât în domeniul construcţiilor, cât şi în domeniul reprezentaţiilor de teatru. Pornind de la premisa că însuşirea progresului tehnologic este una din pietrele de încercare ale arhitectului din ziua de azi, lucrarea de faţă doreşte să surprindă consecinţele impactului tehnologic

pentru proiectarea

Prefigurări potenţiale ale spaţiilor de teatru convenţionale şi neconvenţionale în secolul XXI LUCRARE DE DOCTORAT – februarie 2010

tot mai complexe. Cei care încearcă să facă preziceri despre viitor privesc astăzi preponderent spre una dintre următoarele direcţii: utilizator, tehnologie, probleme de mediu, expresie arhitecturală, tendinţe de ultimă oră cu implicatii în modul de gândire şi proiectare a clădirilor sau spaţiilor de teatru. Utilizator: Arhitectura satisface nevoi umane tot mai complexe, rezultate dintr-un mod de viaţă în continuă schimbare; în mod asemănător, teatrul este o expresie artistică a umanului, aflat şi el în continuă schimbare. Clădirea sau spaţiul conţinător al acestui fenomen, trebuie să reflecte deasemenea schimbarea. Tehnologie: Progresul tehnologic rămâne una dintre puţinele certitudini din evoluţia ştiinţei construcţiilor spaţiilor de teatru: faptul că azi construim mai repede, mai uşor decât în trecut. Din acest motiv, una dintre speranţele arhitecturii contemporane de teatru este aceea că înţelegerea profundă a schimbărilor şi folosirea tehnologiilor actuale şi viitoare poate fi suportul pentru rezolvarea problemelor actuale. Arhitectura

tehnologică porneşte

şi

evoluează

concomitent

Prefigurări potenţiale ale spaţiilor de teatru convenţionale şi neconvenţionale în secolul XXI LUCRARE DE DOCTORAT – februarie 2010

Acestea sunt, în acest moment, una dintre sursele de pesimism ale umanităţii. Apariţia lor a fost generată tocmai de dorinţa şi străduinţa omului spre mai bine, de lupta continuă de dominaţie a naturii, însă azi ceea ce numim progres se dovedeşte a fi un drum riscant. Şi atunci încotro se îndreaptă arhitectua de teatru prin prisma acestei clauze? În acest moment, toate domeniile de activitate umană, şi implicit şi arhitectura spaţiilor de teatru, trebuie să ţină cont de consecinţele pe termen lung şi impactul avut asupra mediului înconjurător. Evoluţia expresiei arhitecturale: Evoluţia expresiei arhitecturale a clădirilor de teatru înglobează o paletă extrem de largă de abordări, începând de la construcţii simple, demontabile, din materiale modeste şi până la clădiri de o mare amploare, desfăşurate pe suprafeţe considerabile, care pot aduce în prim plan forme actuale, complexe, de o mare varietate. Se poate constata astfel trecerea în decurs de un secol, de la o fază a constrângerilor arhitecturale impuse atât formal cât şi constructiv, la o fază a unei nelimitate libertăţi, concretizată într-o gamă largă de posibilităţi. Formele acestea specifice reflectă tehnologia, ele mărturisesc modul lor de construcţie şi elogiază capacitatea tehnicii de a rezolva problemele contemporane. Este astfel inaugurat un nou vocabular arhitectural ce are ca elemente: tuburi şi conducte, pasarele de legătură, punţi, elemente mobile precum: lifturi, nacele, capsule, macarale, dispozitive de reglare a luminii; elemente caracteristice mai degrabă lumii maşinilor şi angrenajelor sunt lăsate la vedere, contrar

Prefigurări potenţiale ale spaţiilor de teatru convenţionale şi neconvenţionale în secolul XXI LUCRARE DE DOCTORAT – februarie 2010

curentului tradiţional, care cerea mascarea pe cât posibil a vederii acestora. Tendinţe de ultimă oră cu implicatii în modul de gândire şi proiectare a clădirilor sau spaţiilor de teatru: Noi curente şi atitudini au apărul prin anii '80, după criza petrolului, ca o consecinţă a problemelor de protecţie a mediului legate de

econmia de

reciclare,

materiale,

atenşie

crescută

reducerea consumurilor asupra

problemei

energetice,

deşeurilor,

etc.

Consumurile energetice, costurile de întreţinere sunt acum abordate încă de la faza de proiect. Tehnologia oferă arhitecţilor şi proiectanţilor de diverse specialităţi libertăţi dar şi constrângeri. Materialele moderne, pentru design modern de scenă, decoruri realizate simbolic, prin sugestie, cu lumini, cu proiecţii. Flexibilitatea – deziderat modern al scenei şi sălilor de teatru. Este generat un curent de opinie în favoarea unei cât mai mari abstractizări a decorului, o minimalizare a sa la stadiul de sugerare, de simbol,

reacţie

decorativismul

fastuos

şi

costisitor

reprezentaţiilor secolului XVIII-XIX sau chiar secolul XX. Noile tendinţe induc şi posibilitatea schimbării rapide a scenei prin: minimalizarea sau chiar lipsa decorului, gruparea acţiunii pe zone delimitate în spaţiul de joc, sau crearea unei mobilităţi aproape totale a scenei, atât în plan orizontal, cât şi vertical. Această ultimă descoperire, împreună cu multitudinea mijloacelor tehnice şi tehnologice de ultimă oră, conferă spectacolului contemporan o libertate aproape totală, şi o expresie de laborator de teatru.

Prefigurări potenţiale ale spaţiilor de teatru convenţionale şi neconvenţionale în secolul XXI LUCRARE DE DOCTORAT – februarie 2010

Exemple comentate ce reliefează direcţiile de abordare ale clădirilor contemporane de teatru şi tendinţele arhitecturale (capacitate, tip de sală, flexibilitate, aspect plastic architectural, imagine în context urban). Rezultatele obţinute se concretizează atât în plan teoretic, cât şi practic. În teorie trebuie marcat faptul că teatrul, asemănător oricăror altor structuri, evoluează urmărind două tendinţe: spre conservare prin acţiunea de reglare a comportamentelor şi instituţiilor, a autorităţii tradiţiei generatoare de obişnuinţă, de forme consecrate, de rutină, sau, pe de altă parte, spre inovaţie, care este o permanentă interogare a trecutului şi o neobosită încercare de anticipare a viitorului. Prefigurări potenţiale ale teatrului de MÂINE? Am pornit de la punctarea unor tendinţe ale receptării spectacolului de teatru contemporan prin prisma unor noi abordări regizorale, pentru a putea anticipa direcţiile în care se îndreaptă această artă. Am continuat cu prezentarea unor idei de avangardă ce reies din proiecte, studii si concursuri de arhitectură cu teme de teatru. Aceasta, deoarece doresc să surprind bogăţia ideilor ce s-au perindat în secolul XX şi la începutul secolului XXI despre spectacolul de teatru contemporan, din punct de vedere al arhitecturii spaţiului de teatru. Prin studierea materialelor publicate cu ocazia concursului de arhitectura de teatru Paris 1977, a publicaţiilor ce conţin studii pentru un „teatru ideal” şi proiecte de teatru nerealizate, am observat conturarea tendinţei de reconsiderare a tiparelor, prin formularea unor

Prefigurări potenţiale ale spaţiilor de teatru convenţionale şi neconvenţionale în secolul XXI LUCRARE DE DOCTORAT – februarie 2010

propuneri adecvate cu direcţiile de dezvoltare ale artei teatrale contemporane, şi cu realităţile sociale, economice, tehnologice. Totul este privit într-o perspectivă restructurantă, revenind mereu termeni ca: o procese ale dezvoltării o reţele culturale o sisteme modulare o variabilitate o libertate de expresie o simplificare şi esenţializare o elementarizarea spaţiului şi a echipamentelor o reducerea cheltuielilor de investiţie şi de exploatare o exploatarea intensivă a spaţiului o capacitatea de adaptare în timp. Deasemeni am marcat câteva tendinţe de cucerire a unor noi locuri de spectacol ce nu au fost predestinate acestuia, în idea revigorării actului teatral. În special în sensul căutării unor noi spaţii teatrale, secolul XX cunoaşte o nouă mişcare în lumea teatrului, o mişcare profundă şi frenetică prin pluralitatea mijloacelor şi a problemelor ridicate. Toată această răscolitoare căutare, ce continuă azi şi va continua şi în viitor, încearcă să definească SPAŢIUL TEATRAL în societatea contemporană. Teoriile actuale asupra necesităţii imaterializării spaţiului concret arhitectural sunt emise tocmai cu scopul realizării unei coincidenţe a spaţiului spiritual cu cel material. Greutatea realizării acestei coincidenţe constă în faptul că se considera până nu demult, că fiecarui text dramatic îi este necesar un anumit spaţiu teatral; împingerea la limite a căutărilor artei teatrale în

Prefigurări potenţiale ale spaţiilor de teatru convenţionale şi neconvenţionale în secolul XXI LUCRARE DE DOCTORAT – februarie 2010

găsirea expresiei spaţiale dorite (neîngrădite), conduce de multe ori şi la evadarea din cadrul edificiului fix al teatrului, către spectacole în aer liber, arene, săli polivalente, din dorinţa de a cuceri un nou public sau de a-l recuceri pe cel existent. Această bogăţie, febrilitate a tentativelor, a propunerilor, nu conduc de fapt către descoperirea sau „reinventarea teatrului”, ci mai degrabă ne prezintă un tablou al revoluţiei gestului teatral în secolul XX ce continuă şi în prezent. Principii dezirabile în proiectarea de arhitectură din perspectivele factorilor implicaţi în teatru. Conturarea temei program de clădire de teatru concretizată în: scheme funcţionale, module funcţionale, modele de alocare a spaţiului în consens cu factorii de interes din domeniu, în vederea amenajării unor clădiri rezonabile din punctul de vedere al preţului şi aspectului, flexibile şi funcţionale pe toată durata întregii zile, în care să-şi desfăşoare activitatea trupele de teatru. Căutând configurarea planimetrica şi volumetrică optimă a spaţiului de teatru în vederea obţinerii unei bune receptări a spectacolului, s-au inventariat o serie de tipuri ce coexistă simultan în arhitectura contemporană; fie ca este vorba despre sala de tip italian, dreptunghiulară, unidirecţionată către scenă, cu sau fără balcoane, dar care primeşte modificări şi modernizări în sensul nedelimitării atât de stricte între scenă şi public (eliminarea portalului scenic), fie sala de tip elisabetan, cu logii multietajate şi avanscenă, fie sala arenă în care actorul poate fi privit uneori chiar şi din spate, toate aceste formule se completează reciproc

Prefigurări potenţiale ale spaţiilor de teatru convenţionale şi neconvenţionale în secolul XXI LUCRARE DE DOCTORAT – februarie 2010

în prezent, generând reprezentaţii de valoare ce contribuie la crearea viitorului teatrului de pretutindeni. Ideea general valabilă este aceea că spaţiul interior al reprezentaţiei, compus fiind din spaţiul scenic şi spaţiul spectatorului, îi aparţine în întregime regizorului şi se subordonează ideii sale în procesul de devenire a spectacolului de teatru. Se propune astfel construirea unor săli transformabile, cu un număr redus de locuri, care să înglobeze mai multe formule sau tipuri de spectacol la interior, prin modificari de formă, gradene amovibile, pereţi glisanţi, scene turnante, grill tehnic general pe tot plafonul, etc. Iluminatul artificial, artistic şi decorativ al scenei, poate fi considerat în arta teatrală contemporană, un nou „personaj”, trecând pragul unei probleme pur tehnice şi devenind un act artistic ce creează ambianţă şi spor de spiritualitate, prin poziţie, intensitate şi culoare. Descoperirile tehnologice de ultimă oră, introduse în spectacolul modern, aduc şi ele un plus de efect dramatic, sub îndrumarea regizorală a unor „pionieri” ai vremii. Asimilând în modul cel mai accelerat

formele

complexe

ale

culturii

digitale,

teatrul

îşi

reasamblează propriul arsenal de mijloace artistice. Un ecran poate însemna extensia spaţiului real al sălii şi al scenei de teatru, deschiderea către o serie de noi universuri. Problema globalizării este intens discutată peste tot în lume, iar consecinţele sale cele mai vizibile sunt: o compresie a timpului şi o reconfigurare permanentă a spaţiului. Teatrul nu este ferit de efectele globalizării, acestea putând fi clasificate în două categorii distincte.

Prefigurări potenţiale ale spaţiilor de teatru convenţionale şi neconvenţionale în secolul XXI LUCRARE DE DOCTORAT – februarie 2010

În

prima

categorie

sunt

aspecte

pragmatice

legate

organizarea spectacolului, de transformarea sa în produs cultural supus legilor marketingului, de marile festivaluri care au devenit „pieţe de desfacere”. În acest sens, teatrul se dăruieşte cu totul deliciilor globalizării, apelează la subterfugii estetice pentru a fi accesibil oriunde şi oricând, îşi înnoieşte vocabularul prin împrumuturi forţate, absoarbe toată panorama de imagini ale limbajelor media, numai pentru a răspunde unor aşteptări dictate de bursa artistică. Iată de ce dintre sute de spectacole care mizează pe ecrane şi elemente vizuale dezlănţuite, numai câteva, foarte puţine, sunt autentice. În cea de-a doua

categorie problematica spaţiului

este

hotărâtoare: teatrul rezistă globalizării, refuză compromisul estetic şi se refugiază la adăpostul unei tradiţii a spaţiului pe care nimic nu o poate disloca. Sala de teatru, oricât de afectată de noile tehnologii, rămâne fidelă unui model de relaţie directă, imediată, oferă şansa întâlnirii între fiinţe umane, nedespărţite de nici un obstacol spaţial. Spaţiul internetului, nelimitat şi regenerat în permanenţă de propriile resurse, creează o permeabilitate deplină a informaţiei, o accelerare a ritmului cunoasterii, dar nu poate oferi şansa contactului direct într fiinţe umane. ESENŢA TEATRULUI ESTE ÎNTÂLNIREA, IAR OPŢIUNILE RĂMÂN NELIMITATE. Ceea ce e nou în comparaţie cu studiile precedente ce dezbat subiectul spaţiilor de teatru este tocmai abordarea acestuia din multiple puncte de vedere: al tuturor factorilor implicaţi în fenomenul teatral, şi nu unilateral, din punctul de vedere al arhitectului. Metodologia prezentată are următoarele obiective:

Prefigurări potenţiale ale spaţiilor de teatru convenţionale şi neconvenţionale în secolul XXI LUCRARE DE DOCTORAT – februarie 2010

• propunerea unor modele de alocare a spaţiului, în consens cu factorii de interes din domeniu, în vederea amenajării unor clădiri rezonabile din punctul de vedere al preţului şi aspectului, flexibile şi funcţionale pe toată durata întregii zile, în care să-şi desfăşoare activitatea trupele de teatru. • propunerea unor module funcţionale şi a unei scheme funcţionale de principiu pentru un teatru Modulele funcţionale propusesunt: A. MODULUL REPREZENTATIV: Este configurat din suma spaţiilor ce definesc imaginea arhitecturală a clădirii de teatru, spaţiul înconjurător clădirii, intrarea efectivă în teatru, foaierele, adica suma de spaţii publice, semipublice şi private ce concură în folosul reprezentării funcţiunii la nivel de oraş, cartier, vecinatăţi, şi ca prestigiu cultural. B. MODULUL DESTINAT SPECTACOLULUI: Este constituit din spaţiile destinate montării şi realizării spectacolului de teatru: sala de spectacol, scena, culisele, cabine. (Uneori spectacolul iese din aceste spaţii predestinate, ocupând şi anumite spaţii din celelalte trei module: reprezentativ, tehnic sau al funcţiunilor colaterale, uneori chiar iese în afara clădirii teatrului, în piaţeta din faţa teatrului sau chiar pe treptele de intrare în teatru. C. MODULUL FUNCŢIUNILOR AUXILIARE: Pe lângă activităţile curente ale spectacolelor, există alte categorii: pentru

susţinerea

spectacolelor

administrative

activităţi necesare

artistic-teatrale

şi

activităţi

Prefigurări potenţiale ale spaţiilor de teatru convenţionale şi neconvenţionale în secolul XXI LUCRARE DE DOCTORAT – februarie 2010

D. MODULUL FUNCTIUNILOR COLATERALE: Alte spaţii, secundare sau chiar principale, ce se pot regăsi în incinta unui teatru, ce nu au neapărat conexiune cu reprezentaţiile teatrale. Nu întotdeauna într-o clădire de teatru sunt prezente toate cele patru module funcţionale descrise mai sus, ponderea lor ca şi importanţa sunt variabile. Problema teatrului înainte de a fi o problema de structură, de poziţie arhitecturală, de mijloace de expresie scenică, de cadru regizoral sau de talent actoricesc, este în primul rând o problemă a societăţii în care se naşte şi se dezvoltă. Înţelegerea şi aprecierea evoluţiei sale istorice este esenţială în procesul de elaborare a structurilor actuale de teatre. Teatrul este o artă care se înrădăcinează profund în existenţa concretă, colectivă, atât prin origini, cât şi prin rezultatele sale asupra unui public pe care îl atrage, îl trezeşte, îl obligă la participare, public ale cărui reacţii şi evoluţii, pe scena vieţii sociale, furnizează teatrului esenţa creaţiei sale. În România, Ministerul Culturii este cel care supraveghează proiectarea, executarea, precum şi lucrările de renovare şi întreţinere a clădirilor existente, având la dispoziţie resurse naţionale insuficiente. Iniţiatorii unei investiţii în domeniul artelor teatrale (fie Ministerul Culturii, fie alţi investitori privaţi, fie un parteneriat între aceştia) ar trebui să înceapă prin crearea unui COMITET DE INIŢIERE, ECHIPĂ PLURIDISCIPLINARĂ

ATELIER

LUCRU

necesită

implicarea în activitatea de promotor al unei investiţii, a unei echipe alcătuite din arhitecţi, ingineri cu specializări din proiectarea clădirilor şi oameni de teatru: actori, recuziteri, scenografi, ingineri de sunet şi

Prefigurări potenţiale ale spaţiilor de teatru convenţionale şi neconvenţionale în secolul XXI LUCRARE DE DOCTORAT – februarie 2010

lumini, etc. De asemenea, la lucrările atelierului trebuie să participe şi regizori cu experienţă, care oferă echipei de lucru un număr de informaţii importante. Nu în ultimul rând este necesară şi interogarea publicului larg – utilizator al investiţiei respective, cel care asigură succesul şi viabilitatea proiectului. Analiza

valorică

este

propusă

instrument

lucru.

Metodologia de realizare a Analizei Valorii trebuie aplicată încă de la studiile de fezabilitate realizate pentru clădiri de teatru, pentru a demonstra şi a ilustra diversele etape ale acestui gen de analiză, precum şi pentru a sublinia ceea ce se poate afla din compilarea şi prelucrarea atentă a datelor referitoare la clădiri, care sunt generate în etapele preliminare de planificare a proiectelor de lucru. o METODA ANALIZEI VALORICE sa fie implementata drept model de lucru atât pentru analiza temei şi alegerea amplasamentului, cât şi în etapa realizării şi evaluării studiilor de fezabilitate, de către echipe de arhitecţi, proiectanţi şi ingineri, astfel încât aceştia să poată planifica, programa şi proiecta clădiri funcţionale şi eficiente din punctul de vedere al costurilor, cu caracteristici de valoare, durabilitate şi eficiente în timp. o METODA ANALIZEI VALORICE; formularea unor recomandări aplicate la proiectarea arhitecturală a spaţiilor de teatru, pentru ajustări de detaliu sau a unor revizuiri după finalizarea activităţilor de consultanţă. Proceduri de ANALIZĂ CRITICĂ a proiectelor, atât la nivel conceptual cât şi practic, precum şi elaborarea unui sistem retrospectiv (feedback) de urmărire în timp a clădirilor, care să fie aplicat.

Prefigurări potenţiale ale spaţiilor de teatru convenţionale şi neconvenţionale în secolul XXI LUCRARE DE DOCTORAT – februarie 2010

În cadrul acestei părţi a studiului dedicat Analizei Valorii, am propus cinci „instrumente” menită să extindă şi să clarifice informaţiile care trebuie incluse în toate studiile de fezabilitate primite de către Ministerul Culturii sau alţi potenţiali investitori privaţi.

Aceste

instrumente sunt menite să ofere echipelor de arhitecţi şi ingineri (comitet de iniţiere, echipă pluridisciplinară sau atelier de lucru) metode de evaluare a proiectelor lor, proiecte care astfel vor conţine informaţii mai bune necesare pentru evaluarea proiectelor în etapele preliminare ale elaborării acestora. o Sistemul de determinare a alocării spaţiului (Formular 1) o Sistemul de determinare a calităţii (Formular 2) o Sistemul de determinare a durabilităţii din punctul de vedere al protecţiei mediului (Formular 3) o Sistemul de calcul al mentanabilităţii (Formular 4) o Ghidul de evaluare a costului proiectului şi a costurilor generale (Formular 5) Metodologia Analizei Valorii aplicată la proiectarea arhitecturală a spaţiilor de teatru poate interveni la mai multe nivele: formularea temelor de proiectare, a selecţiei între mai multe variante de studii de fezabilitate, a unor recomandări pentru ajustări de detaliu sau a unor revizuiri după finalizarea activităţilor de consultanţă. Aceste proceduri de analiză critică a proiectelor, pot interveni atât la nivel conceptual cât şi practic, precum şi elaborarea unui sistem retrospectiv (feedback) de urmărire în timp a clădirilor.

Prefigurări potenţiale ale spaţiilor de teatru convenţionale şi neconvenţionale în secolul XXI LUCRARE DE DOCTORAT – februarie 2010

Propun o nouă abordare după principiul utilizării temporale al spaţilor de teatru contemporan. Dimensiunea temporală pe care o evidenţiez pentru programul de arhitectură de teatru şi influenţa sa asupra spaţiului şi formei architecturale; din punct de vedere al ritmului de utilizare al spaţiului architectural, se completează timpii liberi cu funcţiuni colaterale propice folosirii aceloraşi spaţii; din punct de vedere urban, al spaţiilor aferente necesare în funcţie de tipurile de management al procesului de spectacol (pregatire, finantare, organizare, aducerea de la idee la spectacol de prezentare etc). Deasemeni comparativ cu studiile anterioare (vezi lista de bibliografie cu teze şi articole cu teme similare consultate), limitate doar la analize din trecut, clasificări, tipologii formale, etc., lucrarea de faţă doreşte să propună prefigurări potenţiale ale spaţiilor de teatru în general, cu exemplificări pentru Bucureştiul secolului XXI, conturate la nivel de “idee” sau “intenţii personale”. Pentru aceasta am pornit cu explicitarea situaţiei existente în domeniul teatral din România, subliniind problemele majore ale spaţiilor de teatru din Bucureştiul începutului de secol XXI Studiul conduce la o serie de concluzii cu privire problemele existente cuprinzând următoarele aspecte: o

Un număr insuficient de săli de teatru existente, dintre care

majoritatea nu prezintă flexibilitate sau adaptabilitatea la cerinţele regizorale moderne; o

Vechimea clădirilor existente prezintă o reală îngrijorare,

deoarece o mare parte necesită consolidare, nefiind sigure pentru

Prefigurări potenţiale ale spaţiilor de teatru convenţionale şi neconvenţionale în secolul XXI LUCRARE DE DOCTORAT – februarie 2010

public (Teatrul Nottara, Teatrul Mic şi Foarte Mic, etc.) o

Dimensiunea temporală (ocuparea sălilor existente pe

parcursul unei zile, săptămâni, lunar, anual), capacitatea sălii corelată cu cererea de bilete, o

Confruntarea cu insuficienţa fondurilor destinate culturii şi

cu o inexistentă stimulare a angrenării investitorilor privaţi către cultură, duce în perioada de după revoluţia din decembrie 1989, la apariţia unui numar infim de săli noi de teatru, chiar şi acestea fiind din cadrul reconversiilor funcţionale şi nu a clădirilor noi; Care ar putea să fie modalitatea lor de rezolvare? Vădit este faptul că investitorii nu şi-au canalizat investitiile către un segment de piaţă relativ redus ca şi număr al utilizatorilor: spectatorii de teatru; acestia sunt o categorie particulară a populaţiei şi anume intelectuali cu venituri medii, cu o pregătire culturală absolut necesară pentru a aprecia spectacolul de teatru, dar şi cu buget de timp suficient pentru a se bucura de „magia” intrării în acest joc. Deci pur din raţiuni de marketing, nu se întrevăd investitori în teatre. Politic, nu se întrevede o înclinaţie de implicare 100%, aşa că se speră la apariţia unor parteneriate între administraţiile locale şi investitori particulari, fie ei oameni de teatru sau doar iubitori ai acestuia. Toate aceste metode şi abordări prezentate sunt deosebit de utile deoarece în practică pot apărea situaţii ce impun traiectorii diferite în procesul de derulare a acţiunii apariţiei unui nou spaţiu de teatru în timp. Şi anume, există prima variantă, în care se porneşte de la strategia: „doresc o clădire nouă de teatru de capacitate medie în Bucureşti”, şi stabilesc un plan de acţiune descris în detaliu, susţinut de o selectare a

Prefigurări potenţiale ale spaţiilor de teatru convenţionale şi neconvenţionale în secolul XXI LUCRARE DE DOCTORAT – februarie 2010

posibilelor variante de amplasament. Sau, a doua variantă, „există următorul teren, clădire, spaţiu urban din Bucureşti, cu disponibilitate pentru a fi folosit cu scopul inserării unui spaţiu de teatru”, şi stabilesc planul de acţiune. Planul de acţiune, în ambele cazuri, doreşte selectarea printr-o bună gândire managerială, a acţiunilor şi termenelor de realizat până la atingerea scopului, clădirea de teatru a viitorului. Să nu uităm că pentru procesul de dezvoltare strategică, importanţi sunt oamenii şi ideile, pentru că astfel se vor putea dobândi infrastructura şi fondurile. Arhitectura are menirea de a da răspunsuri la provocările şi problemele prezentului. Apar uneori scurte episoade de “arhitectură de anticipaţie”, care încearcă pronosticarea viitorului, fără a cunoaşte prea bine întrebările viitorului, simple promisiuni, din care sunt extrase neajunsurile prezentului. Aceste pusee pot fi înţelese ca o simplă fugă de prezent şi refugierea într-un viitor fără cusur. “Arhitectura de anticipaţie”, ca şi filmele ori literatura de anticipaţie, rămâne cantonată într-o imagine căutat spectaculoasă şi nu-şi propune să răspundă la întrebări pe care nu are cum să le cunoască încă, epatând şi inventând fantasme. Oricum, prezentul este poarta inevitabilă către viitor, iar viitorul depinde de felul în care ştim şi putem să rezolvăm problemele prezentului. Am propus evidenţierea unor posibile amplasări viitoare de spaţii de teatru în Bucureşti, aducând în prim plan câteva studii de caz, grupate pe mai multe categorii: 1. spaţii existente - program de reabilitare, consolidare, modernizare a sălilor de teatru;

Prefigurări potenţiale ale spaţiilor de teatru convenţionale şi neconvenţionale în secolul XXI LUCRARE DE DOCTORAT – februarie 2010

2. reconversia unor spaţii existente, având alte destinaţii, în spaţii de teatru; 3. implantarea unei clădiri noi de teatru într-un amplasament liber; 4. spaţii temporare de teatru, în locaţii non-conformiste. Fiecare dintre exemplele de amplasamente propuse, sunt studiate pe baza unei analize de tip SWOT, concretizată într-un tabel, spre uşurarea comparaţiei ulterioare. Găsirea unor soluţii manageriale la nivel de administraţie publică locală, organizaţii non-guvernamentale sau trupe de profesionişti şi oameni de teatru, prin coordonarea iniţiativei publice combinate cu cea privată, poate conduce la aplicarea acestor modele, sau a altora, folosind acelaşi principiu. Prin implicarea politicului în realizarea unor direcţii şi tendinţe posibile de dezvoltare a Bucureştiului cum ar fi: reabilitarea şi valorizarea la potenţial maxim cultural, turistic şi comercial al centrului istoric, potenţarea traseului Râului Dâmboviţa prin amplasarea de dotări culturale şi de divertisment, creearea de noi poli de atracţie pentru populaţie prin edificarea unor centre comunitare şi culturale în fiecare cartier, accentuarea axei nord-sud de dezvoltare a turismului cultural prin dezvoltarea spaţiilor de cultură şi implicit de teatru existente cu precădere pe această direcţie, atragerea populaţiei către activităţi în aer liber, prin amenajarea provizorie în parcuri a unor instalaţii ce permit reprezentaţii de teatru, reevaluarea fondului construit existent şi reconsiderarea clădirilor nefuncţionale, permite punerea în discuţie şi a evenualelor investiţii în spaţii noi de teatru.

Prefigurări potenţiale ale spaţiilor de teatru convenţionale şi neconvenţionale în secolul XXI LUCRARE DE DOCTORAT – februarie 2010

Oricare din aceste direcţii permit punerea în discuţie şi a evenualelor investiţii în spaţii noi de teatru, Capitolul propune evidenţierea unor posibile amplasări viitoare de spaţii de teatru în Bucureşti. Studiile de caz sunt grupate ierarhizat, de la cazurile necesare (reafirmarea la adevăratul potenţial al teatrelor existente), către cele dorite (spaţii noi de teatru permanente, temporare, ocazionale bazate nemijlocit pe relaţia între actor şi spectator). Posibilele amplasamente propuse sunt analizate după metoda SWOT, pentru o comparare mai facilă. Analiza propusă permiţe afirmarea posibilităţilor de abordare ale alegerii amplasamentului; fie se porneşte de la un amplasament dat, fie de la o temă-program dată, depinde de investitor sau de iniţiatorul programului. Temele - program se cer a fi definite de la caz la cazi, fie că este vorba despre: implantarea unei construcţii noi de-sine-stătătoare întrun amplasament liber, reconversia unor spaţii cu alte destinaţii, spaţii temporare de teatru, teatre exterioare, în are liber, beneficiind de plantaţia bogată din parcuri şi de deschiderea oferită de oglinzile de apă din Bucureşti. Evoluţia clădirilor de teatru tinde către o arhitectură uşoară, chiar “dematerializată” dar cu semnificaţii cât mai profunde prin raportarea arhitecturii cu precădere către nivelul trecătorului obişnuit, pentru asigurarea accesibilităţii cât mai largi a gestului teatral în sensul reconvertirii publicului larg către arta spectacolului viu, într-o perioadă guvernată de cultura video, televiziune şi internet.

Prefigurări potenţiale ale spaţiilor de teatru convenţionale şi neconvenţionale în secolul XXI LUCRARE DE DOCTORAT – februarie 2010

Evoluţia spaţiilor interioare de teatru conduce către o abordare de “provizorat” chiar şi în cazul clădirilor durabile; posibilitatea spaţiului de spectacol de a se transforma la indicaţiile regizorale, devine un deziderat exemplificat de modelul arhitectural “casă în casă”. Anvelopanta este apanajul Arhitectului adresându-se urbanului cu viziunea sa, cutia interioară pentru spectacol rămânând în totalitate la latitudinea regizorului în procesul de punere în operă a viziunii sale asupra operei dramatice. Am încercat să conturez astfel, un suport pentru intuirea naturii acestor spaţii de spectacol în viitor, decât să încerc o definire exactă limitativă. Modelele propuse sunt mai degrabă o “stare” spaţială de principiu, decât un spaţiu fizic materializat. În imaginarea spaţiilor de teatru, consider mai importantă decât de configuraţia sa geometrică, dimensiunea dată de mişcarea în timp, dimensiunea posibilităţilor multiple de configurare generatoare de evenimente teatrale. Deoarece faptul interesant pentru viitorul artei constă în aceea că – poate pentru prima oară în istoria omenirii, nu se mai pune problema în termeni ORI-ORI ci sub forma relaţiei ŞI-ŞI. Un registru extrem

lărgit

devine

disponibil

alegerii

ECHIPEI

MULTIDISCIPLINARE, aducând spectatorului conştiinţa faptului că sunt posibile în perspectiva viitorului şi alte căi de acţiune: § Amplasarea: fixă versus: mobilitate, tipizare, itinerariu § Sunt preferate structuri uşoare sau modulare, decât cele clasice, greoaie § Se structurează ideea de coajă-anvelopantă a clădirii ce protejează funcţiunile interioare

Prefigurări potenţiale ale spaţiilor de teatru convenţionale şi neconvenţionale în secolul XXI LUCRARE DE DOCTORAT – februarie 2010

§ Aspect exterior variat, la latitudinea arhitectului, pe baza unor studii de integrare în context § Spaţiul de primire minimalizat ca şi suprafaţă, dar care să integreze toate facilităţile necesare § Aspect interior al spaţiilor publice, configurat plastic şi estetic, după criterii arhitecturale § „Cutia de Teatru” – Black Box integral la dispoziţia regizorului § Posibilităţi multiple de modificare a raportului sală-scenă, spaţiu de joc-spaţiul spectatorilor § Dotarea cu tehnologie de scenă de ultimă generaţie în corelaţie cu amploarea tipului de teatru § Corelarea

optimă

între

capacitatea

sălii

şi

tipul

evenimentului, permiţând variabilitatea § Minimalizarea sau anularea spaţiilor de depozitare a costumelor,

decorurilor,

mutarea

lor

în

alte

spaţii

specializate, mai necostisitoare. § Reducerea cheltuielilor de investiţie şi de exploatare a spaţiilor de teatru § Exploatarea

intensivă

întreaga

durată

timp,

adaptarea în funcţie de management § Completarea cu funcţiuni colaterale, culturale sau de loisir. § Imaginea teatrului este dăruită urbanului şi se constituie ca marcă a oraşului, zonei, trupei. § Abordarea ecologică a arhitecturii de teatru

Prefigurări potenţiale ale spaţiilor de teatru convenţionale şi neconvenţionale în secolul XXI LUCRARE DE DOCTORAT – februarie 2010

BIBLIOGRAFIE: CĂRŢI o ANESTIN, Ion - Schiţă pentru istoria teatrului românesc, Editura Vremea 1928-1938 o APPEN, Karl von - Scenografie per il Berliner Ensamble, La Bienale di Venezia. Archivio storico delle arti contemporanee – 1980 o ARGAN, Giulio Carlo – Walter Gropius şi Bauhaus-ul- Editura Meridiane, Bucureşti, 1976 o BANU, George – Teatrul memoriei – Editura UNIVERS - Bucureşti -1993 o BANU, George – Ultimul sfert de secol teatral: o panoramă subiectivă, Editura Paralela 45 – Bucureşti - 2003 o BARHIN, G.B. – Arhitektura teatra – Moscova - 1947 o BARRIS, Roann - Un teatru al intervalului – arhitectura şi sfârsitul spectatorului, Editura Paideia - Bucureşti -1999 o BERLOGEA, Ileana - Teatrul românesc în secolul XX, Editura Fundaţiei culturale române - Bucureşti -2000 o BERLOGEA, Ileana şi Silvia CUCU, Eugen NICOARA - Istoria teatrului universal, Editura Didactică şi pedagogică- Bucureşti -1982 o BRAUN, Edward (editor) - Meyerhold on Theatre, Hill and Wang, New York, 1969 o BRETON, Gaelle – Theatres – Edition du Moniteur – Paris -1990 o BROOK, Peter - Spaţiul gol, Editura Unitext - Bucureşti -1997 o CANTACUZINO, G.M. - Spre o estetică a reconstrucţiei, Editura Paideia Bucureşti -2001 o CIULEI, Liviu – Cu gândiri şi cu imagini – Iglooprofil - Bucureşti - 2009 o DIMIU, Mihai - Teatrul - artă şi civism, Editura Eminescu - Bucureşti -1986 o DRÂMBA, Ovidiu - Istoria teatrului universal, Editura SAECULUM I.O. Bucureşti -2000

Prefigurări potenţiale ale spaţiilor de teatru convenţionale şi neconvenţionale în secolul XXI LUCRARE DE DOCTORAT – februarie 2010

o FOWLER, James - Images of Show Business from the theatre museum V&A, Methuen, London o FUERST, Walter René şi Samuel J. HUME - Twentieth - Century Stage Decoration, volumele 1 şi 2, Dover Publications Inc. - New-York -1967 o GHEORGHIU,

Octavian

Istoria

teatrului

universal,

Ministerul

Invăţământului şi culturii - Litografia şi Tipografia Invăţământului -1957 o GROTOWSKY, Jerzy - Spre un teatru sărac, Editura Unitext - Bucureşti 1998 o IOAN, Augustin – Arhitectura şi Puterea, AGERFILM S.R.L. – Bucureşti o IOTZU, Alexandru -Teatrul-act de creaţie architecturală, Editura Tehnică Bucureşti -1981 o ISAC, Carol - Teatrul şi viaţa, Editura Junimea - Iaşi -1978 o JONES, Arthur F. - Introducere în arta, traducere Anca Irina Ionescu, Editura Lider - Bucureşti -1992 o JONES, Robert Edmond – The Dramatic Imagination, Theatre Art Books, New York - 1941 o JUROV, Cosma - Arhitectura clădirilor multifuncţionale, Editura Tehnică Bucureşti -1982 o LAZARESCU, Cezar - Arhitectura şi viaţa oraşelor, Editura Tehnică Bucureşti -1986 o MAŞEK, Victor Ernest – Arta viitorului, Editura Meridiane – Bucureşti - 1979 o NEUFERT, ERNST and PETER - Architects’ Data, ediţia a IIIa - Editura Blackwell - Oxford – Anglia - 2000 o OPRESCU, Gheorghe - Istoria teatrului în România, (volumul 1 - De la începuturi până la 1848) Editura Academiei R.S.R. - Bucureşti 1965 o PANDOLFI, Victor - Istoria teatrului universal, volumele 1,2,3 şi 4, Editura Meridiane - Bucureşti -1971 o PETRANU, Coriolan – Teatrul ca operă arhitectonică – din “Viaţa Nouă” Bucureşti - 1919 o PISCATOR, Erwin – Teatrul politic, Editura Politică – Bucureşti - 1966

Prefigurări potenţiale ale spaţiilor de teatru convenţionale şi neconvenţionale în secolul XXI LUCRARE DE DOCTORAT – februarie 2010

o POPA, Victor Ion - Mic Îndreptar de teatru, Editura Eminescu - Bucureşti 1977 o POPESCU, Mircea (coordonator) - Dicţionar de artă, volumul 1 şi 2, Editura Meridiane -1995 o PHILLIS, Hartnoll – The Theatre a concise history, Artes Graficas, Toledo SA - 1988 o RAMELLI, Antonio Cassi – Edifici per gli spettacoli – Antonio Vallardi Editore, ed. a III-a o Milano -1956 o RĂDULESCU, Daniela - Arhitectura centrelor culturale moderne, Editura Tehnică - Bucureşti -1996 o RÂPEANU, Valeriu – Pe urmele tradiţiei – Editura Dacia – Cluj – 1973 o RUTH, Leon and Sheridan, Morley – A Century of Theatre, Oberon Books LTD – 2000 o ROOSE-EVANS, James – Experimental Theatre: From Stanislavsky to Peter Brook, Rontledge, London - 2000 o SAIU, Octavian - În căutarea spaţiului pierdut – Editura Nemira Bucureşti - 2008 o SAVA, Ion - Teatralitatea teatrului, Editura Eminescu - Bucureşti -1981 o SEBASTIAN, Mihail – Întâlniri cu teatrul, Editura Meridiane – Bucureşti – 1969 o STRIHAN, Andrei - Contururi scenice, Editura Eminescu - Bucureşti -1975 o ŞERBĂNESCU, Andra - Cum se scrie un text, editia a II-a, Editura Polirom Bucureşti - 2001 o SILVERMAN, Maxwell – Contemporary Theatre Architecture – An Illustrated Survey – New York - 1965 o ŞINCAI, Ana - Informaţie şi comunicare, Editura Paralela 45 - Bucureşti 2000 o STEELES, JAMES – Theatre builders, Acadeny Group LTD, Academy Editions - 1996 o TOFFLER, Alvin - Şocul viitorului, Editura Antet şi Lucman - Bucureşti

Prefigurări potenţiale ale spaţiilor de teatru convenţionale şi neconvenţionale în secolul XXI LUCRARE DE DOCTORAT – februarie 2010

o TRIŞCU, Aurelian - Spaţii urbane pietonale, Editura Tehnică - Bucureşti 1985 o VOICULESCU, Sanda - Istoria universală a arhitecturii, note de curs UAUIM Bucureşti. o WILLIAMS, David – Peter Brooke and the Mahabharata, Critical perspectives, Routledge, London -1991 o WAYNE, R. Williams – Recreation Places, Reinhold Publishing Corporation - 1957 o YARWOOD, Doreen - The Architecture of Europe,

ediţia a II-a, Spring

Books - London -1987 o ZEVI, Bruno - Codul anticlasic, Editura Paideia - Bucureşti -2000 o * * * - Manualul arhitectului proiectant, partea a IX-a: Clădiri pentru instituţii de cultură şi clădiri pentru spectacole - partea a X-a:, Editura Tehnică Bucureşti -1957 o * * * - The Oxford Companion of the Theatre, editată de Phillis Hartnoll, ediţia a patra, Oxford University Press – 1983 o * * * - The Oxford Illustrated History of Theatre, editată de John Russel Brown, Oxford University Press – 1995 o * * * - HACHETTE - 40 Ans de Festival – Avignon - Franţa – 1987 o * * * - 1000xEuropean Architects – Paris – 2007

TEZE DE DOCTORAT: o BELEA, Romeo - Spaţiul teatrului de dramă contemporan, Teza de doctorat, volumul I şi II, Institutul de Arhitectură “Ion Mincu” – Bucureşti -1971 o GHENCIULESCU, Corneliu - Complexe multifuncţionale evolutive pentru recreere, Teza de doctorat - Institutul de Arhitectură “ Ion Mincu”- Bucureşti -1982 o HASNAŞ, Daniela – Spirit şi grafie în arta spectacolului Teza de doctorat Institutul de Arhitectură “ Ion Mincu”- Bucureşti o IOTZU, Alexandru -Teatrul-act de creaţie architecturală, Teza de doctorat Institutul de Arhitectura “ Ion Mincu”- Bucureşti – 1976

Prefigurări potenţiale ale spaţiilor de teatru convenţionale şi neconvenţionale în secolul XXI LUCRARE DE DOCTORAT – februarie 2010

o POPESCU, Emil Barbu - Construcţiile de cultură şi coeziune socială pentru tineret, Teza de doctorat - Institutul de Arhitectură “Ion Mincu” – Bucureşti 1981 o POPOV, V. – Arhitectura clădirilor spectacolului teatral, Teza de doctorat, Universitatea de Arhitectură şi Urbanism “ Ion Mincu”- Bucureşti - 1998 o RADOSLAV, R. – Spaţiul public ca spaţiu cultural, Teza de doctorat, Universitatea de Arhitectură şi Urbanism “ Ion Mincu”- Bucureşti o RĂDULESCU, Daniela - Arhitectura centrelor culturale moderne, Teza de doctorat - Institutul de Arhitectură “Ion Mincu” - Bucureşti o ROŞU, Gheorghe - Spaţiul arhitectural multifuncţional, Teza de doctorat, Universitatea de Arhitectură şi Urbanism “ Ion Mincu”- Bucureşti -2001 o ŞMIGHELSCHI, Mircea – Elemente de confort acustic, Teza de doctorat, Institutul de Arhitectură şi Urbanism “ Ion Mincu”- Bucureşti

PUBLICAŢII PERIODICE: o TECHNIQUES&ARCHITECTURE nr. 340 din 1982 o TECHNIQUES&ARCHITECTURE nr. 353 din 1982 o ARCHITECTURE D’AUJOURD’HUI nr.112 din 1964 o L’ARCHITECTURE D’AUJOURD’HUI nr.42-43 din 1963 o L’ARCHITECTURE D’AUJOURD’HUI nr.70 din 1970 o L’ARCHITECTURE D’AUJOURD’HUI nr.129 din 1966 o L’ARCHITECTURE D’AUJOURD’HUI nr.135 din 1967 o L’ARCHITECTURE D’AUJOURD’HUI nr.200 din 1978 o L’ARCHITECTURE D’AUJOURD’HUI nr.226 din 1983 o ARCHITECTURAL RECORD 3/1960 o ARCHITECTURAL DESIGN 11/1963 o THE ARCHITECTURAL FORUM 6/1960 o THE ARCHITECTURAL FORUM 130/3/1969 o ARCHITECTURAL REVIEW 793/1963 o ARCHITECTURAL REVIEW NR.1168 o DEUTSCHE BAUZEITSCHRIFT 9/1965 o BAUWELT 15-16/1967

Prefigurări potenţiale ale spaţiilor de teatru convenţionale şi neconvenţionale în secolul XXI LUCRARE DE DOCTORAT – februarie 2010

o The University of Notthingham Magazine – Issue 12-2000 o Revista TEATRUL AZI Nr. 11-12 din 1990 o REVUE ROUMAINE Nr. 5-6-7 din 1982 - articolul lui Gheorghe SĂSĂRMAN: L’Architecture du Théatre o Ziarul Capital Nr. 42 din 18 oct. 2001 - articolul Ioanei MOROVAN: “Teatrul şi afacerile nu fac casă bună. Tinerii actori şi regizori caută finanţări pentru a-şi constitui trupe independente”. o Revista ARHITECTURA Nr. 1-2 din 1978 - articolul lui Paul BORTNOWSKI şi Alexandru IOTZU: Concursul internaţional de arhitectură teatrală OISTT – Paris 1977. o Revista IDEA Arta+societate nr 14 din 2003 - Act Urban –Strada, articol de Dana Vais o SECOLUL 20 numărul 5-6/1962, Articolul lui Liviu CIULEI: “Trecut şi viitor în arhitectura teatrului de azi” o STANCA, Radu – Revista Teatrul – nr. 4 din1956 o LIVIU CIULEI: Despre teatralitate, limbaj scenic, realism - Observator cultural, nr. 16 (274) /23-29 iunie 2000 o MORGENSTERN, Maia interviu din „Adevărul literar şi artistic”, nr. 27 ianuarie 2010

SITE-URI PE INTERNET (consultate în februarie 2010): o

www.jonesphillips.com

www.archmedia.com

www.wilmatheatre.org

www.theatreroyal.com

www.theatron.co.uk

www.theatre-link.com

www.nytheatre-wire.com

www.theatrefx.com

www.buildingphotos.com

www.cornishproductions.com

www.theatre.utah.edu

Prefigurări potenţiale ale spaţiilor de teatru convenţionale şi neconvenţionale în secolul XXI LUCRARE DE DOCTORAT - februarie 2010

http://metamedia.stanford.edu/~mshanks/BrithGof/.

www.theatrebayarea.org

www.canadiantheatre.com

www.studiotheatre.org

www.aact.org

www.themechanic.org

www.culture.fr

www.culturanet.ro

www.ashtar-theatre.org

www.japan-guide.com

www.theatredesign.org.uk

www.dadsgarage.com

www.arts.ucla.edu

http://en.wikipedia.org/wikiNuit_Blanche

http://photos1.blogger.com

www.goggle earth.com

MASEK, Victor Ernest – Arta viitorului, Editura Meridiane – Bucureşti – 1979

din Alvin Toffler şi John McHale - Viitorul şi funcţiile artei p.26-39 – conversaţie publicată în revista „ART news” Vol.72, nr.2/1973. „poate pentru întaia oară în istoria omenirii [...] nu se mai pune problema în termenii ori - ori, ci sub forma relaţiei şi – şi. Un registru extrem de lărgit de experienţe devine disponibil alegerii individuale. [...] Artele frumoase sunt acum doar unul din multele canale de comunicaţie prin care circulă imaginile şi metaforele societăţii. Ele sunt astfel folosite ca unul din izvoarele majore de imagini şi metafore prin care societatea îşi orientează conduita.” (John McHale p.29).