TEATRUL NAŢIONAL TIMIŞOARA FESTIVALUL DRAMATURGIEI ROMÂNEŞTI ediţia a 15-a PLASTICID 10-17 aprilie 2010
EVENIMENT SPRIJINIT DE MINISTERUL CULTURII ŞI PATRIMONIULUI NAŢIONAL
În 2010, la a XV-a ediţie, Festivalul Dramaturgiei Româneşti se concentrează pe textul de teatru de ultimă oră. Spectacolele selecţionate au ca temă realitatea imediată. Subiectele sînt de inspiraţie documentară, în condeiul tinerilor dramaturgi. Departe de a pune etichete, demersul nostru îşi propune deconspirarea conceptelor care stau la baza direcţiilor actuale de scriere. Realitatea-document este punctul de pornire al demersului artistic, finalitatea rămîne sub auspiciile analizei subiective nu doar a criticilor actuali, ci mai ales a creatorilor de teatru, care vor duce mai departe aceste direcţii pînă acolo încît vor fi epuizate.
Ada Hausvater
Director general, Teatrul Naţional Timişoara
M-a interesat o selecţie de direcţie. Adică un tip de selecţie în care să fie vizibil accentul pus pe o anumită zonă dramaturgică, şi anume textul de actualitate stringentă, dramaturgia intervenţiei în imediat. Festivalul Dramaturgiei Româneşti se află, din punct de vedere al conceptului de selecţie, într-un perimetru al urgenţei de a promova texte care să rupă centurile de siguranţă ale realităţii. Mi se pare important să ne confruntăm cu mărci ale unei scriituri frontale care se raportează la spaţiul în care trăim acum şi aici. Mi-am pus întrebări care ţin de necesitatea unui text în acest moment, de relevanţa pe care o poate avea în contextul actual. Sînt întrebări care depăşesc nivelul unor verdicte de gust tocmai pentru că am vrut să operez cu un set de criterii unitare: în ce măsură un text reflectă o problematică urgentă?, este el conceput într-o estetică care îi privilegiază conţinutul contemporan?, care a fost rolul dramaturgului în structura spectacolului?. Am vrut să creez această direcţie de selecţie într-un cadru – Teatrul Naţional Timişoara – care a promovat dramaturgia contemporană. Orice selecţione este un act critic care generează o reflecţie în interiorul unui fenomen. Reflecţia se îndreaptă în acest an către o platformă de reprezentare de care dramaturgii români contemporani au nevoie.
Mihaela Michailov
Selecţioner FDR 2010
PROGRAM SPECTACOLE
sîmbătă, 10 aprilie
duminică, 11 aprilie
ora 19, Sala Mare a Teatrului Naţional DESCHIDEREA FESTIVALULUI
ora 19, Sala Mare a Teatrului Naţional
REMEMBER după Mateiu I. Caragiale
O producţie Teatrul Naţional Timişoara Un spectacol de Răzvan Mazilu
de Şerban Foarţă O producţie Teatrul „Tony Bulandra” Tîrgovişte Un spectacol de Horaţiu Mihaiu
ora 21, Sala 2
ora 21, Studio 5
ACASĂ LA TATA
VIAŢĂ LIGHTS, MOARTE FĂRĂ FILTRU de Andrei Ursu
de Mimi Brănescu O producţie Teatrul Act Bucureşti Un spectacol de Alexandru Dabija luni, 12 aprilie
MIRÓ: ACEASTA ESTE CULOAREA VISURILOR MELE
O producţie Teatrul Naţional Timişoara Un spectacol de Felix Crainicu marţi, 13 aprilie
ora 17, Sala 2
ora 17, Sala Teatrelor Maghiar/German
STOP THE TEMPO de Gianina Cărbunariu
ÎN CONTAINER de Constantin Cheianu
ora 19, Sala Teatrelor Maghiar/German
ora 19, Sala Mare a Teatrului Naţional
DUMNEZEUL DE A DOUA ZI de Mimi Brănescu
DEPECHE / DANCE
O producţie Teatrul Act Bucureşti Un spectacol de Claudiu Goga
O producţie Teatrul Odeon Bucureşti Coregrafia Massimo Gerardi.
ora 21, Studio 5
ora 21, Sala 2
AEROPORT de Ştefan
20/20 de Gianina Cărbunariu
(spectacol tradus la cască) O producţie Studio Yorick Tîrgu Mureş Un spectacol de Sebestyén Aba
Caraman O producţie Teatrul Naţional Timişoara Un spectacol de Ion-Ardeal Ieremia
O producţie Teatrul Odeon Bucureşti Un spectacol de Cristian Ban
(spectacol supratitrat) O producţie Studio Yorick Tîrgu Mureş Un spectacol de Gianina Cărbunariu
PROGRAM miercuri, 14 aprilie
joi, 15 aprilie
ora 17, Sala 2
ora 17, Sala Teatrelor Maghiar/German
CUM TRAVERSEAZĂ BARBIE CRIZA MONDIALĂ de
SUPERMARKET de Theo Herghelegiu
Mihaela Michailov O producţie Teatrul Naţional Timişoara Un spectacol de Alexandra Badea
O producţie Teatrul Inexistent – Teatrul Arca Un spectacol de Theo Herghelegiu ora 19, Sala Mare a Teatrului Naţional
ora 21, Sala Teatrului German
CÎNTĂREAŢA CHEALĂ de Eugène Ionesco
O producţie Teatrul German de Stat Timişoara Un spectacol de Alexandru Dabija
ROMÂNIA! TE PUP de Bogdan Georgescu O producţie Teatrul Naţional Iaşi Un spectacol de David Schwartz Ora 21, Sala 2
DANSEZ PENTRU NIMENI de Ştefan Caraman O producţie Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad Un spectacol de Ştefan Iordănescu vineri, 16 aprilie
sîmbătă, 17 aprilie
ora 19, Sala 2
ora 17, Sala Mare a Teatrului Naţional Timişoara
BYE BYE, AMERICA
5 MINUTE MIRACULOASE LA PIATRA NEAMŢ de Peca Ştefan
de Carmen Dominte O producţie Teatrul Naţional Timişoara. Un spectacol de Cristian Ban
O producţie Teatrul Tineretului Piatra Neamţ Un spectacol de Ana Mărgineanu ora 19, Sala 2 Închiderea Festivalului SPECTACOL DE GALĂ
InTimE
O producţie Compania „Pál Frenák” Paris/ Budapesta. Un spectacol de Pál Frenák
CONCERT
miercuri, 14 aprilie ora 19, Sala Mare a Teatrului Naţional
LOREDANA.SMILEY. NICOLA. ANNA LESKO
FORUM
duminică, 11 aprilie ora 11, Pod Sala 2 Dezbatere: EVENIMENTUL COTIDIAN ÎN TEATRU Moderator Ion Cocora Vineri, 16 aprilie ora 11, Pod Sala 2 Dezbatere: DRAMATURGIA ROMÂNEASCĂ AZI Moderator Ion Cocora
ATELIER
luni, 12.04 – sîmbătă, 17.04, Hol Sala 2
LIMITS
Atelier de mişcare susţinut de coregraful Pál Frenák
LECTURILE FDR
luni, 12.04 ora 11, Hol Oglinzi TNTm
AM SCĂPAT. GATA: CE FRUMOS E AICI, LA NOI! de Dumitru Crudu Coordonator Ion-Ardeal Ieremia marţi, 13.04 ora 11, Hol Oglinzi TNTm
HALF LIFE de Filip Vujosevič, traducerea Dragoslava Petrov Coordonator Sabin Popescu joi, 15.04 ora 11, Hol Oglinzi TNTm
COAJA DE PORTOCALĂ de Maia Pelevič Coordonator Mihaela Lichiardopol
LANSĂRI DE CARTE
Marţi, 13 aprilie ora 18,30, Sala Teatrelor German / Maghiar [la finalul spectacolului În container] Colecţiile „Teatrul Azi”
Ciclul EU, TU, EL... ŞI ISTORIA CHIŞINĂU, 7 APRILIE (teatru-document). Piese de Irina Nechit, Mihai Fusu, Dumitru Crudu, Constantin Cheianu. Volum
editat de Fundaţia Culturală „Camil Petrescu” prin Editura Cheiron. Prezintă Andreea Dumitru, Constantin Cheianu, Dumitru Crudu
FIARE, ÎNGERI ŞI MARTIRI. ÎNSEMNĂRI DESPRE SEDUCŢIA TOTALITARĂ de Ana Maria Narti. Volum editat de Fundaţia Miercuri, 14 aprilie Ora 18,45, Sala 2 [la finalul spectacolului Cum traversează Barbie criza mondială] Colecţiile „Teatrul Azi”
Ciclul GROTOWSKI PETER BROOK ÎMPREUNĂ CU GROTOWSKI. Volum editat de George Banu şi Grzegorz Ziółkowski . Volum editat de Fun-
daţia Culturală „Camil Petrescu” prin Editura Cheiron, cu sprijinul Institutului Polonez şi al Institutului „Jerzy Grotowski” din Wrocław
SPRE UN TEATRU SĂRAC de Jerzy Grotowski. Volum editat de Fundaţia Culturală „Camil Petrescu” prin Editura Cheiron, cu sprijinul Institutului Polonez din Bucureşti
RYSZARD CIÉSLAK, ACTOR EMBLEMATIC AL ANILOR ’60. Volum editat de Fundaţia Culturală „Camil Petrescu” prin Editura Cheiron, cu sprijinul Institutului Polonez
Prezintă Oana Borş, Andreea Dumitru, Doru Mareş
Vineri, 16 aprilie Ora 20,15, Sala 2 [la finalul spectacolului Bye Bye, America]
Seria CONCURSUL NAŢIONAL DE DRAMATURGIE CND: PIESĂ DE TEATRU
TEXT DE SPECTACOL
Concursul Naţional de Dramaturgie 2008. Concursul Naţional de Dramaturgie 2010. Volum editat de Teatrul Naţional Timişoara şi apărut sub egida FDR 2010 Prezintă Ştefan Iordănescu
SECŢIUNEA FOCUS
Mimi Brănescu. Ştefan Caraman. Gianina Cărbunariu. Constantin Cheianu. Şerban Foarţă. Bogdan Georgescu. Theo Herghelegiu. Alina Nelega. Peca Ştefan. Selecţie de Mihaela Michailov
sîmbătă, 10.04
ora 21, Sala 2
ACASĂ LA TATA de Mimi Brănescu
o producţie Teatrul ACT sprijinită de Raiffeisen Art Proiect - iniţiativă care îşi propune susţinerea şi promovarea unor proiecte de valoare ale culturii româneşti durata spectacolului 1h45, fără pauză
Distribuţia: Tatăl Robert Iuliana Petrică Paula Profesorul Trăsnea Mia
MARCEL IUREŞ GAVIL PĂTRU GABRIELA POPESCU ŞERBAN PAVLU ADA SIMIONICĂ CONSTANTIN DRĂGĂNESCU MIHAELA SÎRBU
UN SPECTACOL DE
ALEXANDRU DABIJA
În acest text scris de Mimi Brănescu e vorba de întoarcerea unui fiu (rispitor, de ce nu?) acasă, adică la ţară. După lungi şi la fel de inutile peregrinări prin capitala tuturor posibilităţilor, eroul nostru cu veleităţi de scriitor (evident ratat) revine la vatră. Ca să ce? Ca să înţeleagă după o zi şi o noapte că viaţa trece, că destinul se împlineşte uneori împotriva voinţei noastre şi că cel mai greu ne este să ne împăcăm cu noi înşine. sursa: port.ro
Aş vorbi despre viaţă şi moarte, dar nu ştiu ce să spun. Nu scriu decît despre ce am impresia că m-aş pricepe – ce trăiesc eu, locurile pe care le cunosc şi problemele oamenilor pe care-i cunosc. Sînt oameni simpli – oameni cu bani puţini, oameni cu probleme obişnuite. Sînt probleme pe care le discuţi, de obicei, la o bere. Mimi Brănescu
duminică, 11.04
ora 19, Sala Mare a Teatrului Naţional
MIRÓ: ACEASTA ESTE CULOAREA VISURILOR MELE de Şerban Foarţă
o producţie Teatrul „Tony Bulandra” Tîrgovişte durata spectacolului: 1h fără pauză
Distribuţia: Miró Muza 1 Muza 2 Muza 3 Mama lui Miró Tatăl lui Miró
RADU CÂMPEAN RAMONA BĂRBULESCU ANTONIA MICU DELIA LAZĂR MIRUNA VÂJU GEORGE BUICĂ
Coregrafia Video Muzica
ANDRÁS LORÁNT CEZAR ENACHE KAULAKAU
DIRECŢIA DE SCENĂ şi SCENOGRAFIA HORAŢIU MIHAIU
Un spectacol poetic, bazat pe imagistica pictorului catalan Jóoan Miró, cu a sa fantezie coloristică debordînd de vitalitate şi ludicitate. sursa: port.ro Cu Miró: Aceasta este culoarea visurilor mele închei o „trilogie a culorii” începută acum cincisprezece ani la Cluj. Cei trei mari pictori ai secolului XX, Mondrian, Magritte şi Miró, au fost surse de inspiraţie teatrală şi mi-au dat posibilitatea de a întreprinde cercetări scenografice sau vizuale referitoare la opera lor. (...) Probabil cea mai surprinzătoare (a)pare acum asocierea lui Miró cu „dantelăria” poetică a lui Şerban Foarţă. Cuvîntul inserat în picturile lui Miró (Bleu 1, 2, 3), „culoarea” albastră a poeziei lui Foarţă, ludicul lexical şi coloristic mi s-au părut că se îmbină excepţional cu universul sonor catalan al trupei barceloneze Kaulakau, în care personajele plutesc precum cerneala într-un vas cu lichid transparent.... Şerban Foarţă este un bun naţional pe nedrept ignorat. Horaţiu Mihaiu
luni, 12 aprilie
ora 17, Sala 2
STOP THE TEMPO de Gianina Cărbunariu
traducerea Péter Demény o producţie Asociaţia Culturală Yorick Tîrgu Mureş durata spectacolului: 1 oră, fără pauză spectacol în limba maghiară, tradus la cască Distribuţia CSÍKI HAJNAL KISS BORA BÁNYAI KELEMEN BARNA UN SPECTACOL DE ABA SEBESTYÉN
Dintr-o întîlnire întîmplătoare a trei tineri se naşte o complicitate plină de revoltă, o alianţă împotriva vieţii stereotipe. Trei singurătăţi triste şi obosite – în timpul prieteniei lor, ei găsesc o inexplicabilă fericire într-un gest gratuit: deconectarea lumii de la curent cu scopul unei clipe de întuneric şi linişte. A trecut însă timpul salvării lumii. Stop the tempo ne spune, în modul cel mai direct şi sec, că singura alternativă este să te conformezi. Ideea a pornit de la încercarea de a spune lucrurilor pe nume, la modul cel mai direct. Simţeam că în generaţia noastră lipseşte atitudinea directă, propriu-zisă, în sensul că toată lumea se plînge şi este nemulţumită, dar nimeni nu face nimic. Am vrut să realizăm un proiect care să vorbească despre tineri dintr-o perspectivă generală. În piesă este vorba despre trei tineri care duc o viaţă „ok” la suprafaţă, adică au bani şi serviciu (valorile esenţiale ale societăţii capitalist-sălbatice: să ai bani, să fii „cool”, să fii „trendy”...), dar la un moment dat, îşi dau seama că se întîmplă ceva, nu mai merge, şi atunci se opresc să reflecteze... Presiunea exercitată de societate este foarte puternică. Gianina Cărbunariu
luni, 12.04
ora 19, Sala Teatrelor Maghiar/German
DUMNEZEUL DE A DOUA ZI de Mimi Brănescu
o producţie Teatrul Act sprijinită de Raiffeisen Art Proiect iniţiativă care îşi propune susţinerea şi promovarea unor proiecte de valoare ale culturii româneşti durata spectacolului: 1h15, fără pauză Distribuţia: MIRELA OPRIŞOR VLAD ZAMFIRESCU Scenografia şi Light design ŞTEFAN CARAGIU DIRECŢIA DE SCENĂ CLAUDIU GOGA
Povestea este cea a întîlnirii, a supravieţuirii împreună şi a despărţirii dintre un bărbat şi o femeie, ambii ajunşi la maturitate şi marcaţi de absenţe şi frustrări. Doi copii abandonaţi în viaţă, ca pe pragul unei case supra-aglomerate. Şi, pentru că Dumnezeu, cel care face şi desface scenarii, are un spirit ludic, i-a adus împreună într-una din cele mai proaste zile ale vieţii lor. Şi le-a îngăduit mai multe „de a doua zi”, dar şi iluzia eternităţii. sursa: port.ro Toate textele mele de teatru sînt încercări, mai mult sau mai puţin reuşite. Sînt exerciţii destinate în primul rînd actorilor. Nu conţin mesaje profunde şi nici nu-şi propun să dezbată teme mari, universale. Din neputinţă. Sînt inspirate din realitatea imediată şi povestite sincer, cu onestitate. Mimi Brănescu
marţi, 13.04
ora 17, Sala Teatrelor Maghiar/German
ÎN CONTAINER de Constantin Cheianu o producţie Teatrul Odeon Bucureşti
durata spectacolului 1h30, fără pauză
Distribuţia Igor Sergiu Viorel Donatas Mama lui Igor Ion
MIHAI SMARANDACHE DIMITRII BOGOMAZ MARIUS DAMIAN RELU POALELUNGI IRINA MAZANITIS GABRIEL PINTILEI
Scenografia
CRISTINA MILEA
DIRECŢIA DE SCENĂ CRISTIAN BAN
În container de Constantin Cheianu este povestea unui tînăr – unul dintre sutele, poate miile – care se lasă amăgit de iluzia unei vieți mai bune, fiind capabil, cu o naivitate demnă de o cauză mai bună, să facă/ să creadă /să îndure orice pentru ca iluzia să devină realitate. Despre fenomenul migraţiei ştim din presă şi de la televiziune, acestea, în mod paradoxal, nefăcînd altceva decît să-l situeze într-un fel de spaţiu al virtualităţii. (...) Cînd s-a întîmplat să aud astfel de poveşti „neverosimile“ chiar din gura oamenilor care au participat la ele, am fost de-a dreptul şocat. În faţa mea stătea un tînăr consătean, care „călătorise“ din Belgia pînă în Irlanda într-un container. (…) Şocul meu a fost dublat de acel binecunoscut sentiment pervers al scriitorului care îşi spune că „din chestia asta ar putea ieşi o piesă bună“. Este primul text „documentar“ pe care l-am scris, toate faptele relatate în piesă se bazează pe evenimente reale, iar personajele au prototipuri în viaţa reală. Eu nu a trebuit decît să fac din poveştile diferiţilor oameni (unii dintre ei nu s-au întîlnit niciodată) un subiect unitar. Constantin Cheianu
marţi, 13.04
ora 21, Sala 2
20/20 de Gianina Cărbunariu
o producţie Asociaţia Culturală Yorick Tîrgu Mureş durata spectacolului: 2 ore fără pauză spectacol cu supratitrare Distribuţia VIRGIL AIOANEI BÁNYAI KELEMEN BARNA BEREKMÉRI KATALIN CARMEN FLORESCU MĂDĂLINA GHIŢESCU KORPOS ANDRÁS ROLANDO MATSANGOS SEBESTYÉN ABA CRISTINA TOMA TOMPA KLÁRA Artist vizual MARIA DRĂGHICI DIRECŢIA DE SCENĂ GIANINA CĂRBUNARIU
20/20 este o producţie care pune în discuţie, prin mijloacele teatrului, particularităţile convieţuirii româno-maghiare, bilingvismul şi situaţiile umane, conflictele ce pot apărea, cum ar fi confruntările interetnice din martie ’90. Echipa maghiaro-română a spectacolului a invitat oraşul să fie co-autor: amintirile personale ale celor peste cincizeci de intervievaţi au însemnat punctul de pornire pentru acest spectacol racordat la istoria recentă. În Stop the Tempo şi mady-baby.edu, pe care le-am făcut în primii ani după terminarea facultăţii de regie, temele cele mai importante erau legate de prezent, de perioada de tranziţie românească pe care generaţia mea a simţit-o din plin. Şi în spectacolul 20/20, miza rămîne cea a prezentului, adică unde am ajuns după douăzeci de ani. Noi nu ne-am propus să facem o reconstituire istorică (...). E mai mult un spectacol despre memorie, despre felul în care ea selectează, transformă, blurează lucrurile, conectează evenimente aparent nelegate între ele, se contrazice, deformează, se minte, ezită, decupează etc. Pe de altă parte, ceea ce s-a întîmplat în martie 1990 la Tîrgu Mureş e un eveniment care nu a avut parte de discuţii publice, aşa cum ar fi fost necesar. Cred că ignorarea acestor momente are legătură cu multe alte evenimente din România ultimelor decenii. (...) N-aş fi putut face acest spectacol la un teatru de stat, nici românesc, nici maghiar. (...) Ştiam că e o temă tabu, pentru că oamenii nu au vorbit între ei despre asta în anii care au urmat, dar nu mi s-a părut un act de curaj să vorbim acum, după douăzeci de ani, ci un gest de intrare în normalitate. Gianina Cărbunariu
joi, 15.04
ora 17, Sala Teatrelor Maghiar/German
SUPERMARKET de Theo Herghelegiu
o producţie Teatrul Inexistent – Teatrul Arca durata spectacolului 2h30, cu pauză
Distribuţia Manuela Graţiela Romicella Doi speriaţi Tutu Maşa din Cehov Corul La pian
ANDREEA DUŢĂ ADRIANA DRĂGUŢ MIHAELA POPA / RALUCA BOTEZ EDUARD JIGHIRGIU KARL BAKER/MATEI CHIOARIU IONUŢ BURLAN DANA VOICU CRISTINA MOLDOVEANU OLEG APOSTOL IOANA CIORÂŢĂ NICOLAE PREDICA TIBERIU CHIRĂNUŞ
Scenografia Muzica Coregrafia Sound design Asistent regie şi coregrafie Operator lumini
DANIEL TITZA EDUARD JIGHIRGIU SILVIA CĂLIN OCTAVIAN DIACONESCU ANDREEA DUŢĂ CRISTIAN BAJORA
DIRECŢIA DE SCENĂ
THEO HERGHELEGIU
De ce un muzical şi de ce un muzical despre consumism? Simplu - pentru că este nevoie! Umor la greu, performanţă, inteligenţă, ironie spumoasă, conflict, dragoste, cumpărături frenetice, ficţiune idilică şi realitate dură - toate de găsit în Supermarket. Ni se propune o mega-ntrebare: mai sîntem noi aceiaşi oameni atunci cînd scăpăm în “Disneyland”-ul shopping-ului? Rămîne identitatea noastră nealterată cînd navigăm printre galantare şi produse?... Sursa : port.ro A vorbi despre una din „bolile” planetare ale secolului XXI - consumismul, (...), a-l pune în pagină cu haz şi detaşare, pe structura unui muzical neconvenţional, structurat pe reguli de comedie, înseamnă o reţetă garantată a succesului. Numai că prin Supermarket ne propunem şi cîteva semnale de alarmă. Theo Herghelegiu
joi, 15.04
ora 19, Sala Mare a Teatrului Naţional
ROMÂNIA! TE PUP de Bogdan Georgescu o producţie Teatrul Naţional Iaşi durata spectacolului 1h40
Distribuţia: Miss Renata Domnul Neagoe Vasile Orchestra:
GEORGETA BURDUJAN TEODOR CORBAN ANDREEA BOBOC ALEX CLEMENT ARNĂUTU FLORIN CARACALA BIATRICE COZMOLICI MIRELA NISTOR VLAD VOLF
Scenografia
ADRIAN CRISTEA
DIRECŢIA DE SCENĂ DAVID SCHWARTZ
România! Te pup a fost iniţial o piesă de zece minute scrisă în cadrul workshopului “Cum să scrii ceva nou” care a avut loc în Bistriţa şi Colibiţa în 2004, workshop coordonat de regizorul american Roberta Levitow şi de profesorul Nicolae Mandea, producător Societatea de Concerte Bistrița. Piesa a fost publicată pentru prima dată în antologia bilingvă 6 piese de 10 minute la Editura Charmides şi prezentată în premieră, în lectură publică, în cadrul Festivalului Dramaturgiei Româneşti Timişoara, 2004. Prima reprezentaţie a piesei are loc în noiembrie 2006 la 59E59 Theatre în New York în regia lui Kaipo Schwab. Spectacolul a fost produs de Play Company New York. Pentru spectacolul de la Iaşi, textul este dezvoltat prin colaborarea directă dintre dramaturg şi regizor alături de întreaga echipă creativă implicată, miza fiind crearea scenariului pentru acest spectacol, cu specificităţile lui, ţinînd cont tot timpul de distribuţie şi de contextul în care va avea loc. Scriu şi fac teatru în secolul XXI cu toată pasiunea şi responsabilitatea pentru că am descoperit forţa incredibilă a întîlnirii reale dintre oameni prezenţi şi energia generată de ei împreună, conectaţi, prezenţi, atenţi şi implicaţi într-un proces creativ, de joc/joacă, cu directă implicare în viaţa lor. (...) În piesele mele mixez realităţi trăite, povestite sau inventate, conştient în permanenţă de construcţia spectacolului prin care acel scenariu se va întîmpla şi atent la potenţarea fiecărui element de teatralitate din realităţile mixate. Nu e nici o magie, nici o iluzie, nici o barieră între spectatori şi actori. (...). Teatrul este în momentul acesta cel mai puternic instrument de reconstrucţie comunitară din punctul meu de vedere, oferind prin convenţie o distanţă faţă de probleme unei comunităţi, însă în acelaşi timp oferind şi un spaţiu neutru de dezbatere şi negociere a celor mai delicate probleme din cadrul unei comunităţi şi astfel posibilitatea unei dezvoltări umane. Bogdan Georgescu
joi, 15.04
ora 21, Sala 2
DANSEZ PENTRU NIMENI de Ştefan Caraman o producţie Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad durata spectacolului 1h15, fără pauză Distribuţia : Ovidiu Ghiniţă Călin Stanciu Adriana Mariana Alina Cameramanul
OVIDIU GHINIŢĂ CĂLIN STANCIU ADRIANA GHINIŢĂ MARIANA TOFAN ALINA DANCIU ADELIN GHIONGHIOŞAN
Decoruri Costume Coregrafia Light design
DORU PĂCURAR OANA VĂRAN MAURA COSMA LUCIAN MOGA
DIRECŢIA DE SCENĂ ŞTEFAN IORDĂNESCU Un boşorog patetic, inofensiv, devenit agresiv, Un boşorog patetic, agresiv, devenit inofensiv, O damă sexi cu aere de intelectuală, O intelectuală boccie cu aere de damă sexi O chelneriţă sexi… ... Sau poate mi-a rîs în urechi. Sau poate mi-a turnat un pahar cu apă. Sau poate doar m-a trezit cu un sărut. A spus: mereu m-am întrebat ce ar fi fost dacă în pădurea fermecată ar fi adormit un frumos. Şi dacă aş fi fost eu prinţesa care să-i redea viaţa. M-am ridicat în capul oaselor. Eu sînt doar broscoiul neînsemnat de pe una din frunze, asistînd neutru la scenă. Dacă te dai de trei ori peste cap poate te transformi în prinţ. Dacă mă dau de trei ori peste cap, ameţesc. Rămîn un broscoi. Îţi place cum cînt? Habar nu am cum cînţi. Eşti un pervers, a protestat cald. Doar te-ai uitat la mine. Nu, m-am uitat numai la compusul acela bizar care scotea sunete într-un mod atît de special încît nu mi-a lăsat nici o amintire, nici măcar pe aceea că la intervale regulate trebuie să inspir şi să expir. Dacă asta înseamnă muzica, atunci mi-a plăcut. După ce termin, vreau să ajung la Londra, să cînt în Orchestra Regală. Vreau să ajung prim solistă, visez numai la asta. Vreau să fiu cinva, să concertez, pfu... peste tot. Se învîrtea şi ţinea mîinile întinse. Broscoiul a întrebat, e greu? E imposibil, dar dacă nu-mi doresc, degeaba mai cînt. Tu? Eu? Unde vrei să ajungi? Care e idealul tău? Ai fi spus că am oftat, dar n-am făcut altceva decît să trag aer adînc în piept, ca toţi broscoii uşor debusolaţi. Nu ştiu. Spre deosbire de toţi cei care aleargă să-l atingă, eu l-am depăşit. Mă uit în urmă şi nu ştiu pe unde l-am abandonat. Oac. Iar ea a fost tristă pentru tristeţea mea. Ştefan Caraman
sîmbătă, 17.04
ora 17, Sala Teatrului Maghiar/German
5 MINUTE MIRACULOASE LA PIATRA NEAMŢ de Peca Ştefan o producţie Teatrul Tineretului Piatra Neamţ durata spectacolului 1h45, fără pauză Distribuţia Vlad Mama Diana Ramona Actor, Doctor, Dealer, Tip, Producător Actriță, Chelneriță Asistentă, Babă Soția Poenaru Felicia
CEZAR ANTAL NORA COVALI ANDREA GAVRILIU ECATERINA HÂŢU DRAGOŞ IONESCU ISABELA NEAMŢU TUDOR TĂBĂCARU TEODORA ANDREEA RĂUCĂ
Decoruri IOAN MURARIU Aranjament muzical CEZAR ANTAL Mișcarea scenică ANDREA GAVRILIU Design grafic JONATHAN WISE DIRECŢIA DE SCENĂ ANA MĂRGINEANU Situaţii-limită scăpate de sub control, singurătate, inadaptare, dependenţă, rutină, sacrificiu, neputinţă, disperare – o lume inspirată de realitatea imediată. O asumare şi o reinterpretare a rutinei specifice unui anumit context local. Peste toate acestea, miracolul, care deturnează încărcătura fatalităţii. Un spectacol în care destinele rămîn suspendate pentru că tu eşti cel care optezi, în final, asupra variantei care te face să te simţi confortabil. Sau nu. 5 minute miraculoase în Piatra Neamţ este un text pe care l-am scris în condiţii speciale. Am început lucrul la această piesă imediat după momentul cel mai greu din viaţa mea de pînă acum – pierderea tatălui meu. Pe 1 februarie 2009, la două zile după ce l-am înmormîntat pe tata, eram în Piatra Neamţ împreună cu Ana Mărgineanu, regizorul piesei, şi începeam o perioadă foarte intensă de documentare (...), care m-a ajutat să îmi ţin mintea ocupată şi să vorbesc cu mulţi oameni. Pentru mine a fost o experienţă cvasi-terapeutică – cred că nimic nu ajută mai mult după o experienţă traumatică decît să vorbeşti cu oameni vii. Referitor la titlu, acesta este miracolul meu personal, trăit în Piatra Neamţ. Mai mult, într-una dintre poveştile reale care au inspirat piesa se întîmplă un lucru legat de acceptarea (mai degrabă de refuzul de a accepta) morţii cuiva foarte drag. Şi a consecinţelor derivate din acest refuz. Şi mie şi Anei ne-a plăcut acest subiect şi l-am păstrat ca un punct de plecare. Peca Ştefan
SECŢIUNEA SUPORTER
Dramaturgie contemporană românească în producţiile Teatrului Naţional Timişoara. Spectacole pe textele cîştigătoare ale Concursului Naţional de Dramaturgie 2008 şi 2009.
duminică, 11 aprilie ora 21, Studio 5
VIAŢĂ LIGHTS, MOARTE FĂRĂ FILTRU de Andrei Ursu Spectacol CND 2009 durata spectacolului 1h20, fără pauză
DISTRIBUŢIA Papi Dinu Fata Florica şi Sani Mamulos
BOGDAN SPIRIDON ROMEO IOAN MĂLINA MANOVICI MIRELA PUIA Gothard Sándor Mircea Drăgan
Video şi Scenografia DIONISIS CHRISTOFILOGIANNIS Muzica ENRICO FABIO CORTESE Light design FLORIAN PUTERE Asistenţă de regie DIANA DOBRA DIRECŢIA DE SCENĂ FELIX CRAINICU
Papi şi Dinu sînt prieteni vechi. Papi lucrează în industria de advertising. Nu e prea performant, aşa că din cînd în cînd apelează la Dinu, realizator de filme porno şi furnizor ocazional de droguri. Frustrat de festa urîtă pe care i-o face prietenul lui care îl drogase şi îl folosise într-unul din filmele lui, Papi decide să i-o plătească scump. Astfel, transformă o viaţă „light”, cum îi reproşa Dinu mereu, într-o viaţă „heavy”. Viaţă light, moarte fără filtru surpinde cu o doză de umor, şi cu una egală de cinism, o psihologie comună într-o lume în care cel mai mult contează imaginea. Am scris o piesă şi am cîştigat Concursul Naţional de Dramaturgie 2009. Piesa se numeşte Viaţă lights, moarte fără filtru. Sincer, nu mă aşteptam. (...) Mai departe, a urmat o perioadă moartă. Apoi lucrurile au luat viteză. A venit momentul în care m-am întîlnit cu regizorul. Am băut o bere şi am discutat despre piesă. Ne-am înţeles că are nevoie de modificări, şi-apoi au început repetiţiile. Au urmat alte modificări pe parcursul repetiţiilor. (…) Pot să spun că am învăţat foarte multe lucruri despre foarte multe aspecte ale teatrului, într-un timp foarte scurt. Şi consider că mai am încă foarte multe de învăţat. Andrei Ursu
luni, 12.04
ora 21, Studio 5
AEROPORT de Ştefan Caraman
durata spectacolului 1h15, fără pauză DISTRIBUŢIA Rudi Sorana
ROMEO IOAN ALINA REUS
Decoruri Costume Video
MIHAI PĂCURAR DOROTHEA IORDĂNESCU wonderboy
DIRECŢIA DE SCENĂ ION-ARDEAL IEREMIA
El, un scriitor blazat, cu o istorie de iubiri mai mult sau mai puţin patetice, mai mult sau mai puţin puse sub semnul alienării, captiv de bunăvoie într-o căsnicie în care relaţia de bază este ura civilizată. Ea, tînără, inteligentă, sclipitoare, dar, în egală măsură, nesigură, prinsă într-o relaţie inconfortabilă, victimă a propriilor alegeri. Doi străini - un bărbat şi o femeie - într-un moment de tranzit, la propriu, intră, aproape întîmplător, unul în viaţa celuilalt. Aerul pseudo-autobiografic al textului face ca strategiile de atracţie şi respingere ale celor doi să devină din ce în ce mai palpitante. Interferenţa meteorică a existenţelor acestora devine o oglindă care, deformînd, spune adevărul şi care, cine ştie, poate însemna o poartă spre un alt drum, spre o altă viaţă. Sau nu. AEROPORT – EPILOG Era foarte caldă. Părul îi cădea în dezordine peste faţa mea. Mîinile mele stăteau pe abdomenul ei, iar ea mi le strîngea în mîinile sale, apăsînd. Ca să simt. Voiam să-i spun ceva, dar nu-i spuneam. Voia să spună ceva, dar nu spunea. Şi în locul cuvintelor ieşeau gîndurile dinaintea lor, prin respiraţie, la intervale de timp tot mai înguste la fiecare ciclu. Nu era o problemă de a îndrăzni, nu era o chestiune de timing şi nici măcar una de suprapunere, ci pur şi simplu eram îmbrăţişaţi şi ne gîndeam că era interesant să murim atunci, în ciuda viselor ţesute şi depuse la picioarele noastre precum un covor. A muri pentru că nu poate fi mai bine. Mirosea frumos, tinereţea ei exploda din toţi porii, se ridica sub forma unui balon roz care se spărgea in miliarde de particule şi care se aşterneau cuminţi peste simţurile mele. Fluturii din stomac ieşeau şi mi se aşezau în palme, bătînd iute din aripi… … Apoi, mîinile ei mi-au condus mai departe mîinile prin labirintul trupului şi le-au deschis poarta paradisului interzis, lăsîndule libere să exploreze locuri pe care nici un bărbat nu le mai cunoscuse pînă atunci. S–a întors cuminte către mine şi ne-am iubit. Ştefan Caraman
miercuri, 14 aprilie ora 17, Sala 2
CUM TRAVERSEAZĂ BARBIE CRIZA MONDIALĂ de Mihaela Michailov durata spectacolului 1h30, fără pauză DISTRIBUŢIA ALINA REUS VICTOR MANOVICI SABINA BIJAN CĂTĂLIN URSU COLIN BUZOIANU SABINA REUS Scenografia Coregrafia Light design
VELICA PANDURU EMANUEL PELMUŞ LUCIAN MOGA
DIRECŢIA DE SCENĂ ALEXANDRA BADEA
Şapte paşi către împlinirea personală. Succesul în zece trepte. Cum traversează Barbie criza mondială este un spectacolatelier în care s-au întîlnit nişte oameni care vroiau să fie liberi şi care au constatat că nu mai e chiar atît de uşor. De teamă să nu se transforme în fiinţe cu suflet de plastic, împreună, din visele şi din spaimele lor, au creat un spaţiu, o lume din cuvinte şi imagini. Pe care le oferă din tot sufletul. Cum traversează Barbie criza mondială e un spectacol despre libertate. Şi despre lipsa ei. M-a tentat o dramaturgie a clişeelor, o subminare scenarizată a regulilor care ne creează senzaţia că putem mai mult şi mai mult, din mult în mai mult, acum, mai acum, din acum în tot mai acum... nu m-au preocupat relaţiile psihologice, traseele gradate ale personajelor, motivaţiile ’’adînci’’ale acţiunilor... m-au interesat carcasele cotidiene ale convenţiilor şi politica lor manipulatoare, seducţia unui reţetar existenţial care face ca totul, la prima vedere, să fie foarte simplu.. am vrut să creez o dramaturgie transnarativă, în care să suspend evoluţia convenţională a poveştii şi să institui performativitatea secvenţială în interiorul unui situaţii care porneşte de la stereotipuri mentale, actanţiale, socio-culturale... Mihaela Michailov
vineri, 16 aprilie ora 19, Sala 2
BYE BYE, AMERCA de Carmen Dominte Spectacol CND 2008 durata spectacolului 1h05 DISTRIBUŢIA Manu Mişa Batman Shakespeare şi Scenografia Light design
BOGDAN SPIRIDON MĂLINA MANOVICI CĂLIN STANCIU JR. IOAN STRUGARI FLAVIUS COTOŞMAN MARIUS BAN NARCIS ADRIAN CERENCIUCHIN KRISZTINA NAGY LUCIAN MOGA
DIRECŢIA DE SCENĂ CRISTIAN BAN
Bye Bye, America are o poveste cît se poate de simplă. Doi puşti, vrăjiţi de simbolul Americii, încearcă să pună în aplicare un plan prin care să ajungă acolo. Pentru ei, America poate fi orice, de la locul unde găseşti hamburgeri la fiecare colţ de stradă, pînă la ţara în care eşti liber să îţi creezi orice identitate doreşti. Falsul cu care se confruntă este şi ceea ce îi atrage. Nimeni nu este cu adevărat ceea ce pare. Fiecare personaj dă nas în nas cu realitatea în momentul în care apar primele semne ale maturizării, ceea ce îl determină să îşi creeze propria lume pe care o identifică apoi ca fiind America. Numai că America din visul lor este diferită de America reală. Încercarea lor de a scăpa de copilărie, respectiv, de inocenţă, se manifestă tocmai în acest proces de căutare a visului personal, cînd de fapt nici unul dintre ei nu ştie prea bine ce înseamnă să visezi. Bye Bye, America este prima piesă de teatru cu care am avut curajul să ies în lume. Înainte au fost multe exerciţii de imaginaţie şi creativitate, apoi multe exerciţii de scriere a unui text dramatic. Textul acesta reprezintă tema mea de casă pentru atelierul de scriere dramatică ţinut de reprezentanţii Royal Court Theatre în cadrul Festivalului de Teatru de la Bucureşti în 2006 şi 2007. Carmen Dominte
C
SECŢIUNEA CLASIC
Dramaturgia românească a secolului XX
C
miercuri, 14 aprilie
ora 21, Sala Teatrului German
CÎNTĂREAŢA CHEALĂ
Anti-piesă în unsprezece scene de Eugène Ionesco traducerea din limba franceză de Serge Stauffer o producţie a Teatrului German de Stat Timişoara durata spectacolului 1h10, fără pauză spectacol tradus simultan în limba română Distribuţia: Domnul Smith RADU VULPE Doamna Smith IOANA IACOB Domnul Martin RAREŞ HONTZU Doamna Martin ISOLDE COBEŢ Mary, servitoarea OLGA TÖRÖK Căpitanul de pompieri BORIS GAZA Decorul şi costumele GEORGE PETRE DIRECŢIA DE SCENĂ ALEXANDRU DABIJA
C
Dl şi dna Smith schimbă vorbe despre lucruri fără relevanţă, fără să reuşească în fapt să comunice. Sosesc soţii Martin, care constată, în cursul unei discuţii la fel de absurde, că sînt căsătoriţi unul cu altul. Treptat, dialogul este înlocuit de propoziţii fără sens, de cuvinte şi, în fine, de sunete. Această primă lucrare a lui Ionesco, ce aduce în prim-plan absurditatea existenţei noastre cotidiene, este cea mai mult jucată piesă din teatrul universal contemporan. Cîntăreaţa cheală a fost jucată pentru prima dată în 1950, la Paris. “Anti-piesa” lui Ionesco are ca punct declanşator intenţia dramaturgului de a învăţa limba engleză după un manual de conversaţie. Citindu-l “semantic”, descoperă printre cuvinte, sintagme şi enunţuri, un univers inedit, dar exasperant de simplu, în fapt, o proiecţie absurdă a lumii. “Recitindu-le cu băgare de seamă - notează Eugène Ionesco - învăţai nu engleza, ci nişte adevăruri surprinzătoare: că sînt şapte zile într-o săptămînă, de exemplu, ceea de altfel ştiam; sau că podeaua se află jos şi tavanul sus, lucru pe care iarăşi îl ştiam, poate, dar la care nu cugetasem niciodată în mod serios sau pe care il uitasem şi care-mi apărea, dintr-o dată, pe cît de uimitor, pe atît de indiscutabil de adevărat”.
SECลขIUNEA INTERSECลขII
Teatralitatea artelor. Spectacole de teatru-dans
sîmbătă, 10.04
ora 19, Sala Mare a Teatrului Naţional
REMEMBER după Mateiu I. Caragiale o producţie Teatrul Naţional Timişoara durata spectacolului 1 oră fără pauză
DISTRIBUŢIA Aubrey de Vere Domnul M.
RĂZVAN MAZILU ION RIZEA
Decoruri şi Video Costume Sound design Light design
DIONISIS CHRISTOFILOGIANNIS RĂZVAN MAZILU VLAICU GOLCEA FLORIAN PUTERE
REGIA ŞI COREGRAFIA RĂZVAN MAZILU
Remember e un spectacol narcisist. Neîndoielnic, prima “oglindă” la care te duce gîndul e Portretul lui Dorian Gray, dar o oglindă concavă mai degrabă, absorbindu-i esenţa şi răsturnînd-o: cel de acum e un spectacol aparte în opera de coregraf a lui Răzvan Mazilu, fixînd distinct un punct al maturizării. Doar o privire de suprafaţă ar putea considera superficial dandysmul: e o cultură a rigorii absolute, în care detalii infinitezimale devin sacrosante căci ele alcătuiesc stilul, cu o morală absolută, căreia hedonismul îi este subjugat.
marţi, 13.04
ora 19, Sala Mare a Teatrului Naţional
DEPECHE / DANCE
o producţie Teatrul Odeon Bucureşti durata spectacolului: 1h05, fără pauză
Cu RĂZVAN MAZILU LAURA ANDREI BIANCA PATRICHI JUDITH STATE VANDA ŞTEFĂNESCU CRISTIAN CHIS MIRCEA GHINEA LEVENTE SZASZ FLORIN TĂNASE MIHAI SMARANDACHE Decoruri EVELINE HAVERTZ Costume RĂZVAN MAZILU Asistenţă coregrafie LISA GROPP COREGRAFIA
MASSIMO GERARDI
„Music for the masses” este titlul unuia dintre cele mai de succes albume ale formaţiei Depeche Mode: în realitate, sound-ul lui original nu este chiar pentru mase. Dimpotrivă, este ascultat de aceia care vor să se îndepărteze de ceea ce se numeşte „mainstream pop”. Dincolo de muzică, datorită stilului inconfundabil, Depeche Mode a devenit o sursă de inspiraţie pentru mulţi artişti. Pornind de la versurile şi ritmurile cîntecelor, Massimo Gerardi, coregraful spectacolului, a creat un spectacol de dans care se sprijină pe imaginea specifică a trupei.
GALA
sîmbătă, 17 aprilie
ora 19, Sala Mare a Teatrului Naţional
SPECTACOL DE GALĂ
InTimE
o producţie Compania „Pál Frenák” Budapesta/Paris durata spectacolului 1 oră, fără pauză
Cu KOLOZSI VIKTORIA NELSON REGUERA JONAS ZSUZSA JANTER EMESE FEKETE ZOLTAN HOLODA PETER Muzica Light design Decoruri Costume
GERGELY ATTILA MARTON JÁNOS MAJOROS GYULA GERGELY SZABÓ
COREGRAFIA
PÁL FRENÁK
Explozia nu este altceva decît momentul în care trupul nu mai poate şi nu mai vrea să mintă pentru că refuză să moară. Dar ce scoate adevărul trupului la suprafaţă? Îşi are sufletul, oare, propriul adevăr? Lumea unică pe care o creează Pál Frenák – un univers al atingerii, delicateţei şi durităţii extreme, un univers al nevoii disperate de tandreţe şi de pierdere în celălalt, ne apropie de noi înşine şi de semeni într-un mod imposibil de descris.
LANSĂRI DE CARTE
Marţi, 13 aprilie
ora 18,30, Sala Teatrelor German / Maghiar
Colecţiile „Teatrul Azi”
EU, TU, EL... ŞI ISTORIA – o nouă serie editorială propusă de Fundația Culturală „Camil Petrescu” Încă de la primul supliment oferit cititorilor revistei Teatrul azi, am pledat pentru memorie ca valoare capitală a unei societăţi care ţine să-şi regăsească reperele. După aproape 50 de volume editate, lansăm o serie în care adevărul este consacrat ca personaj principal nu doar pe scena de teatru, ci şi în viaţa fiecăruia dintre noi. Aducem acum în atenţia publicului documente inedite, mărturii subiective, spovedanii de o sinceritate zguduitoare. (...)
CHIŞINĂU, 7 APRILIE (teatru-document). Piese de Irina Nechit, Mihai Fusu, Dumitru Crudu, Constantin Cheianu.
Ediţie îngrijită de Andreea Dumitru. Fundaţia Culturală „Camil Petrescu” revista „Teatrul azi” (supliment) prin Editura Cheiron Prezintă Andreea Dumitru, Constantin Cheianu, Dumitru Crudu Pe 7 aprilie, se împlineşte un an de la revoluţia anticomunistă a tinerilor basarabeni, „ultima «cărămidă» din Zidul Berlinului”, cum a numit-o scriitorul Vitalie Ciobanu. Din păcate, aici, în dreapta Prutului, puţini mai sînt dispuşi să-şi amintească ce s-a petrecut cu un an în urmă la Chişinău. Patru intelectuali de prim-plan – deopotrivă jurnalişti şi oameni de teatru – au fost martori direcţi ai evenimentelor din aprilie. Dramaturgii Irina Nechit, Constantin Cheianu, Dumitru Crudu şi regizorul Mihai Fusu au scris „la cald”, cu implicare, deşi în registre foarte diferite, despre acest material încă nedecantat, complex şi dureros. Textele lor se regăsesc într-un volum prefaţat, spre o cît mai clară înţelegere a contextului, de publiciştii Doina Jela şi Vitalie Ciobanu. Fără a fi strict documentare, ele reprezintă cu certitudine un document al stării de spirit de la 7 aprilie, o zi în care mii de oameni au trăit, cu o intensitate paroxistică, teroarea, speranţa şi entuziasmul. Trei dintre piese au fost deja reprezentate pe scene din Chişinău, fapt ce marchează un moment fără precedent pentru viaţa teatrală de peste Prut.
FIARE, ÎNGERI ŞI MARTIRI. ÎNSEMNĂRI DESPRE SEDUCŢIA TOTALITARĂ de Ana Maria Narti. Fundaţia Culturală „Camil Petrescu” prin Editura Cheiron. Prezintă Robert Şerban
Un tînăr născut şi crescut într-o societate democratică face o remarcă surprinzătoare în faţa unei vechi fotografii de familie. Pentru posesoarea fotografiei, vorbele lui nonşalante au un efect straniu: ele declanşează torentul amintirii, al mărturisirii, nevoia de a-şi înţelege viaţa, dar mai ales, de a înţelege „cum a fost posibil”? Cum au fost posibile antisemitismul şi legionarismul în România copilăriei şi adolescenței sale – o ţară prosperă, parcă a tuturor posibilităţilor –, cum a fost posibilă, apoi, dictatura comunistă în România aparent destalinizată a maturităţii sale? Sau, şi mai greu de înţeles, cum a fost cu putinţă ca dogma roşie să otrăvească o societate aproape idilică, precum Suedia exilului său? Cum a fost şi este încă posibil fundamentalismul religios care a schimbat cursul istoriei la 11 septembrie 2001? Martoră a tututor acestor –isme criminale, Ana Maria Narti formulează şi răspunde întrebărilor proprii sub forma unei o confesiuni vibrante adresate fiului său. O carte sinceră până la autoflagelare, o carte vorbind despre fantasme politice şi despre nevoia de fantazare a omului obişnuit, despre speranţă şi deziluzie; o carte scrisă între patru puncte cardinale incluse în matricea sufletului – între Occident şi Orient, între Nord şi Sud. Şi, mai ales, o carte venită de departe (şi de azi) despre o anume Românie de altădată care, în acelaşi timp, ne este aproape, dar care devine, pe zi ce trece, pentru românii de astăzi, tot mai mult o ţară străină. Adrian Cioroianu
Miercuri, 14 aprilie
Ora 18,45, Sala 2
Colecţiile „Teatrul Azi”
Ciclul GROTOWSKI
Prezintă Oana Borş, Andreea Dumitru, Doru Mareş
PETER BROOK ÎMPREUNĂ CU GROTOWSKI. Volum editat de George Banu şi Grzegorz Ziółkowski . Volum editat de Fundaţia Culturală „Camil Petrescu” prin Editura Cheiron, cu sprijinul Institutului Polonez şi al Institutului „Jerzy Grotowski” din Wrocław
Această carte, publicată iniţial în limba polonă de Institutul „Jerzy Grotowski” din Wrocław, în 2007, surprinde, potrivit editorilor, „procesul de inspiraţie dinamic, mereu schimbător, şi dialogul niciodată încheiat dintre Peter Brook şi Jerzy Grotowski, coagulînd esenţa uneia dintre cele mai fascinante prietenii artistice ale secolului trecut. (...) Relaţia lor împărtăşită a fost la fel de decisivă şi pentru unul, şi pentru celălalt. Ne-am gîndit că, adunînd textele pe care Peter Brook i le-a dedicat lui Grotowski şi gîndirii sale, vom reuşi să recuperăm acest capitol nescris al memoriilor sale, pe care l-am reconstituit aici din multe şi diverse surse. În acelaşi timp, e vorba şi de diversitatea genurilor: prefaţa unei cărţi, prezentarea unui film, o scrisoare oficială, un fragment dintr-un text mai amplu, un interviu, un necrolog etc. Acest lucru se datorează cursului mereu schimbător al şuvoiului de viaţă care a dat naştere acestor articole, în timp ce ordinea cronologică urmată în carte indică longevitatea relaţiei dintre cei doi artişti”. Pentru Grotowski, teatrul nu e o chestiune ce ţine de artă. Nu e vorba de piese, de montări, de spectacole. Teatrul e altceva. Teatrul este un instrument străvechi, un instrument esenţial, care ne ajută doar în privinţa unei singure drame, drama existenţei noastre, şi ne ajută să găsim calea înspre obârşia a ceea ce sîntem. Peter Brook
SPRE UN TEATRU SĂRAC de Jerzy Grotowski. Volum editat de Fundaţia Culturală „Camil Petrescu” prin Editura Cheiron, cu sprijinul Institutului Polonez din Bucureşti
La zece ani de la moartea marelui om de teatru polonez, reedităm volumul publicat pentru prima dată în româneşte şi lansat, în decembrie 1998, în cadrul unei întîlniri ce i-a fost consacrată la Teatrul ACT din Bucureşti (abia inaugurat la acea dată), la iniţiativa eseistului George Banu şi a Academiei Experimentale a Teatrelor din Paris, întîlnire la care a luat parte şi Zygmunt Molik, unul dintre actorii celebrului Teatru Laborator din Wrocław. Reeditarea poate fi o dovadă că această carte, a cărei existenţă i-o datorăm lui Eugenio Barba, continuă să-i preocupe şi să-i inspire pe oamenii de teatru români, chiar dacă astăzi, cel puţin în practica scenică, Jerzy Grotowski pare mai degrabă un maestru uitat, abandonat. Dacă şi-a pierdut calitatea de manifest, aşa cum a fost pentru o întreagă epocă, Spre un teatru sărac rămîne o carte de căpătîi datorită numeroaselor descrieri de tehnică şi antrenament al actorului pe care le oferă, faimoaselor formule grotowskiene (teatrul ca întîlnire, via negativa, actorul sfînt) - tot atîtea expuneri de principii şi metodă - precum şi analizelor din interior ale unor spectacole precum Prinţul constant, Akropolis, Doctor Faustus – momente de referinţă ale teatrului din secolul XX.
Miercuri, 14 aprilie
Ora 18,45, Sala 2
Colecţiile „Teatrul Azi”
RYSZARD CIÉSLAK, ACTOR EMBLEMATIC AL ANILOR ’60. Volum editat de Fundaţia Culturală „Camil Petrescu” prin Editura Cheiron, cu sprijinul Institutului Polonez
Alături de Jerzy Grotowski şi Peter Brook, iau cuvîntul din perspective diferite, reconstituind destinul unui actor exemplar: Zbigniew Osiński (fondator şi director artistic al Institutului „Jerzy Grotowski” din Wrocław), Ferdinando Taviani, Jean-Pierre Thibaudat, Lech Raczak ş.a.. Volumul, tradus pentru prima dată în româneşte, dezvăluie frînturi din biografia lui Cieślak, procesul de creaţie al Prinţului constant, spectacolul-far al anilor ’60, fotografii şi texte inedite (aşa cum este, de pildă, ultimul interviu pe care l-a acordat în 1990, publicat sub titlul „Alerg să ating orizontul”) Născut în 1937, Ryszard Cieślak, proaspăt absolvent al Secţiei de Marionete din cadrul Şcolii Superioare de Teatru „Ludwig Solski” din Cracovia, intră (după intenţii abandonate ori abia schiţate de a face studii de Politehnică, psihiatrie si regie de film) la Teatrul celor Treisprezece Rînduri creat de Grotowski la Opole şi transformat la scurt timp în Teatrul Laborator, unde va rămîne până la disoluţia acestuia, în 1984. A debutat în Kordian după Słowacki (1962), jucînd ulterior în Akropolis după Wyspianski (1962) şi Tragica istorie a doctorului Faust, după Marlowe (1963). La vîrsta de douăzeci şi opt de ani, susţine rolul principal din Prinţul constant de Słowacki, după Calderón (1965) şi, trei ani mai tîrziu, îl interpretează pe Idiotul satului din Apocalypsis cum figuris. Două roluri intrate definitiv în istoria teatrului mondial. La treizeci şi ceva de ani, Cieślak e deja o legendă vie, simbolul încarnării perfecte a „actorului sfînt” ori „sărac” imaginat de Grotowski.
Vineri, 16 aprilie
Ora 20,15, Sala 2
Seria CONCURSUL NAŢIONAL DE DRAMATURGIE
CND: PIESĂ DE TEATRU TEXT DE SPECTACOL
Concursul Naţional de Dramaturgie 2008. Concursul Naţional de Dramaturgie 2010. Volum editat de Teatrul Naţional Timişoara şi apărut sub egida FDR 2010 Prezintă Ştefan Iordănescu Volumul editat de Teatrul Naţional Timişoara pune faţă în faţă, ca exerciţiu practic într-o mare de dezbateri teoretice, textul de autor şi adaptarea lui pentru scenă. Cele mai recente ediţii ale Concursului Naţional de Dramaturgie, organizate de Teatrul Naţional Timişoara cu sprijinul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, au adus în egală măsură pe masa juriului şi pe scenă, două titluri: Bye Bye, America de Carmen Dominte şi Viaţă lights, moarte fără filtru de Andrei Ursu. Odată pornit în această expediţie culturală, Naţionalul timişorean a cooptat doi tineri regizori - Cristian Ban şi Felix Crainicu şi a pus în scenă cele două piese. Volumul se vrea o bază de discuţie a unui subiect foarte controversat: îndepărtarea viziunii regizorale de litera textului.
PORTRET
„Cu foarte puţine excepţii, teatrele din România aşteaptă să le cadă textul genial la poartă. Şi pentru că nu le cade, zic că se scrie prost.” dramaturgul şi criticul de teatru Mihaela Michailov
„Domnule iepure, nu mă lăsaţi singură!”, e replica preferată a selecţionerului Festivalului Dramaturgiei Româneşti. Evident, din povestea preferată, spusă cu ani în urmă de o voce ieşită dintr-un difuzor de picup. Mihaela Michailov ştia pe dinafară povestea Ţării Minunilor şi n-a uitat-o prea uşor. Poate şi datorită zecilor de metamorfoze şi interpretări în care aventurile de aici revin iar şi iar în centrul atenţiei. Sau poate şi din caza faptului că ceva din nedumerirea şi fascinaţia lui Alice se regăseşte şi în povestea unui tînăr dramaturg/critic de teatru/critic de dans rătăcind prin lumea teatrului, undeva în România anului 2010. O lume a minunilor de tot felul – şi aici interpretarea rămîne deschisă.
Neapărat la ibric
De ani buni, Mihaela Michailov scrie mult. Scrie piese de teatru care îi aduc premii importante sau pur şi simplu antipatii. Şi în fiecare dintre ele se dezvăluie puţin cîte puţin. Sau scrie cronici, deloc puţine, de teatru sau dans. Şi aici, printre rînduri, se ghiceşte cîte ceva din universul secret unui tînăr dramaturg hotărît să schimbe ceva în teatrul românesc. Îmi propun să o iscodesc tocmai despre mai puţin ştiuta Mihaela. Aşa aflu că îi plac la nebunie bomboanele skittles şi cafeaua la ibric. Şi despre zilele cînd o urmărea pas cu pas pe Alice prin ciudatul tărîm cu pisici invizibile şi trandafiri vopsiţi. Îşi aminteşte că, pe vremea aceea, nu îi scăpa nici un cuvinţel citit conştiincios de acul aparatului: „Îmi luam un scăunel şi-l puneam în faţa picupului. Eram în stare să stau cîteva ore fără să mă mişc. Mi se păreau fascinante pisica, prăjitura, iepurele şi pălărierul, regina şi regele, toată nebunia aia care făcea din poveste un tunel cu multe intrări”. Tot pe atunci, cărţile „cu poze” erau singurele care aveau cu adevărat ceva de spus. „Pînă la 10 ani n-am citit nimic, mă plictisea groaznic şi mi se părea că o carte fără fotografii e inutilă”, decreta viitoarea scriitoare. De scris, o făcea mai degrabă pe toţi pereţii. A descoperit teatrul prin aceeaşi perioadă. Avea în jur de şase ani când îşi „căra” mama, duminică de duminică, la teatrul de păpuşi. Ca şi cu aventurile lui Alice, învăţase pe de rost cam tot ce se rostea pe scenă. Mai tîrziu, în şcoala generală, a descoperit-o la Braşov, unde mergea des cu bunica, pe regizoarea Beatrice Bleonţ (acum Rancea). Era „fan”. Andrei Şerban a fost regizorul care a cucerit-o definitiv, cu „Trilogia antică”. „A fost spectacolul care a declanşat în mine dorinţa de a scrie despre teatru. După ce l-am văzut mi-am dat seama că asta vreau să fac”.
Lumi care merită
Într-un articol mai vechi, Mihaela Michailov răspundea provocării unei reviste dedicate „coolturii” urbane bucureştene. A povestit versiunea proprie despre descoperirea unui oraş cu oameni mai mulţi şi tobogane mai alunecoase decât cele din Ploieştiul natal. Apoi a venit facultatea, şi atunci Bucureştiul a început să se identifice tot mai mult cu dimineţi în Drumul Taberei, cafenele, resturi de clădiri sau „casele scurse” din zona Rahova-Uranus. Acum îl vede cu ochi de dramaturg. Un univers pestriţ la a cărui viaţă culturală pune umărul de mai bine de zece ani şi care îi oferă la schimb personajele şi istoriile lui absurde: „Bucureştiul se vinde bine. Cu toată lumea lui accesorizată – vezi fetiţele Mall-istice cu poşetuşe cît un chibrit sau băieţei decapotabilizaţi – cu clădiri dezafectate care devin locaţii urbane pentru spectacolul decojirii cotidiene, cu aurolaci ghemuiţi pe trotuare. E un oraş cu potenţial dramaturgic prin uluitoarea acumulare de contraste”. Sînt curioasă cum îşi alege subiectele. E simplu, mă lămureşte, se opreşte doar asupra acelor lumi care „merită” să fie transpuse în scenă. „Subiectele care mă interesează pe mine ţin de domeniul unei realităţi urgente pe care simt că trebuie să o concentrez într-o scriitură frontală”. E singura soluţie de a ne vindeca de „ipocrizia confortabilă”, crede scriitoarea, şi pînă la urmă de Complexul România. Îmi povesteşte despre resorturile piesei care, în urmă cu trei ani, îi aducea mult rîvnitul UNITER pentru cea mai bună piesă românească: „Cred că e nevoie de o retrospecţie lucidă cînd vorbim despre perioade vulnerabile, cum este cea comunistă, şi despre un pact cu tăcerea şi frica, pe care le resimt încă în România după 20 de ani”.
În ţara Google
O întreb dacă Mihaela Michailov suferă de sindromul paginii albe, dacă a experimentat acea groază faţă de prima frază scrisă. Îmi spune că nu, probabil şi pentru că nu se apucă de scris înainte de a face o documentare serioasă. „Cel mai greu nu e să scriu, ci să tai”, mărturiseşte scriitoarea. În plus, provocarea la autoanaliză a unei Românii complexate poate merge cît de departe vrea cel care ţine condeiul. „Mi s-a părut important să vorbesc despre o temă atît de contorsionată cum e proprietatea”, spune despre Faceţi loc!, text montat în 2009 la Green Hours de David Schwartz. E un text despre simţul proprietăţii, „despre abuzurile unui sistem care a cenzurat spaţiul privat şi despre calvarul obţinerii unui loc”. Cînd nu mai există cenzură, lucrurile sînt departe de a se simplifica. Intervin reţetele prestabilite, lumea rozului-roz şi a Photoshop-ului, a fericirii în zece paşi ca în Cum traversează Barbie criza mondială, montat de Alexandra Badea la TNTm. Tot alături de regizoarea Alexandra Badea a provocat atît actorii, cît şi spectatorii Teatrului Foarte Mic din Bucureşti la un exerciţiu de sinceritate. „Prejudecăţile care ne fundamentează atitudinile discriminatorii” au devenit miza celui mai recent spectacol după un text al Mihaelei, Google, ţara mea, rezultatul unui workshop cu actorii. „Povestea de pe scenă ţine, în cazul meu, de o realitate intimă pe care vreau să o exprim şi de o realitate socială care îmi doresc să treacă dincolo de diagonala televizorului”, mai dezvăluie scriitoarea. „Să capete acuitate şi să devină necesară. Mă interesează potenţialul coliziunii realităţilor cu bătaie dublă”.
Sughiţuri şi excepţii
Nu e întotdeauna uşor să părăseşti masa de lucru, să ieşi din singurătatea proverbială a scriitorului, pentru a face din ceea ce scrii un act artistic complex, interactiv. Nu în România, cel puţin, crede Mihaela Mihailov, unde orgoliile şi nu numai se traduc în ridicarea refractară a unei sprîncene când vine vorba de o politică culturală a dezvoltării de text. Acelaşi tip de politică practicată cu succes în teatre din Marea Britanie, Germania şi Statele Unite. „Cu foarte puţine excepţii, teatrele din România aşteaptă să le cadă textul genial la poartă. Şi pentru că nu le cade, zic că se scrie prost”, explică Mihaela Michailov de ce ar fi necesar să ne „contaminăm dramaturgic” de la aceste teatre. Pînă atunci însă, a fi dramaturg în 2010 la noi înseamnă, în opinia scriitoarei, să ai în primul rînd foarte multă răbdare: „Teatrul Naţional din Timişoara susţine consecvent textul românesc, la fel şi Teatrul Foarte Mic, singurul teatru din Bucureşti (mi se pare revoltător!) care i-a oferit celui mai vizibil dramaturg din România – Gianina Cărbunariu – un spaţiu în care să-şi facă proiectele. Din păcate, aceste teatre funcţionează în regim de excepţie”. E principalul motiv pentru care dramaturgul Mihaela Michailov a ales să nu stea deoparte, să îşi aleagă o echipă proprie – unde se regăsesc regizori ca Alexandra Badea sau Radu Apostol şi actori precum Răzvan Oprea - alături de care să aducă textele de pe hîrtie, pe scenă. Nici postura de critic de teatru nu e mai uşoară în aceeaşi Românie a anului 2010. „O relaţie cu sughiţuri”, ar defini cît se poate de plastic colaborarea critic – actor – regizor. Vina e şi aici împărţită. Criticul are şi el partea lui de vină atunci cînd din ce în ce mai puţini oameni de teatru ajung să creadă în actul critic. „Asta se întîmplă din cauza faptului că există un comportament critic ori revendicativ, ori simplu verdictiv”, e convinsă Mihaela Michailov. „Criticul, în viziunea mea, ar trebui să pună întrebări, să creeze o ’’criză’’, adică o ruptură, o tensiune în interiorul fenomenului. Să producă dezbatere. Nu să dea verdicte de gust, ci să analizeze fiecare spectacol cu instrumentele proprii esteticii lui”.
INTERVIU
Dramaturgul Dumitru CRUDU: “Sînt bucuros că textul meu a fost la un pas de a fi declarat cîştigător” Dumitru Crudu ar fi fost cîştigătorul ediţiei 2009 a Concursului Naţional de Dramaturgie, dacă n-ar fi câştigat Andrei Ursu. Azi, textul lui, Gata: ce frumos e aici, la noi! ar fi fost deja montat şi jucat. Dar n-a fost să fie, pentru că juriul, format din Eugenia Anca Rotescu, Dan Marius Zarafescu, Ştefan Iordănescu, Mariana Voicu, Cristina Modreanu, Doru Mareş şi Ion Cocora au decis să premieze Viaţă lights, moarte fără filtru. Festivalul Dramaturgiei Româneşti pune în atenţie şi în dezbatere valenţele “locului 2”, şansa pierdută, prezentînd acest text publicului său, sub forma unui spectacol-lectură, în regia lui Ion-Ardeal Ieremia. Dumitru Crudu, care şi-a anunţat prezenţa în FDR 2010, ne-a răspuns cîtorva întrebări privind poziţia sa în acest concurs de şanse.
Aţi fost la un pas de a fi desemnat cîştigătorul Concursului Naţional de Dramaturgie 2009, organizat de Teatrul Naţional Timişoara. Ce sentimente vă trezeşte această postură?
Nu ştiam. Dacă spuneţi, înseamnă că aşa e. Am încercat şi eu să pun mîna pe şarpe, dar am pus-o pe iepure. Nu am nici un fel de frustrări, dezamăgiri sau deziluzii. Şi nici măcar trist nu sînt. Dimpotrivă, sînt bucuros că textul meu a fost la un pas de a fi declarat cîştigător.
Ce aşteptări aveţi de la Viaţă lights, moarte fără filtru de Andrei Ursu – textul care l-a devansat pe al dvs. – sub aspect critic?
Nu cunosc textul domnului Andrei Ursu şi deci e logic că nu mă pot pronunţa asupra lui. Sper să-l citesc într-o carte sau să-l văd jucat pe scenă. Deci îi doresc succes!
Accesaţi diverse concursuri de dramaturgie din România. În ce măsură vă permite experienţa să conturaţi un profil al acestui gen de demers, din punct de vedere al şanselor, al formelor de jurizare, al concurenţei şi al feedback-ului pe care îl primiţi? Pentru că textele dramatice nu prea se joacă şi se publică rar, participarea la concursuri e un mijloc de-a te menţine în formă şi de a-ţi populariza textele. Iată de ce particip la concursuri literare. Cît priveşte juriile, acestea sînt compuse de obicei din specialişti foarte buni.
Aveţi şi exerciţiul unor competiţii internaţionale? Care ar fi diferenţele?
O diferenţă ar fi că viteza cu care sînt montate şi publicate textele în Italia, de exemplu, e cu mult mai mare.
În ce măsură exploataţi conceptul de dramaturgie a cotidianului?
În măsura în care încerc să vorbesc despre omul mărunt, adică despre mine.
Care credeţi că sînt punctele de contact ale dramaturgiei contemporane, în general şi în particular (în ce vă priveşte), cu realitatea?
Toate textele pe care le-am scris în ultima vreme au avut o legătură nemijlocită cu realitatea imediată: 7 aprilie e doar unul dintre nenumăratele exemple.
Dat fiind că dvs. aţi scris cel puţin un text cu acţiune istorică, în ce măsură aveţi nevoie de realitatea momentului prezent pentru a scrie teatru? Pînă la urmă, ambele sînt nişte pretexte pentru cel care scrie ca să vorbească despre el însuşi. Interviu realizat de Ciprian Marinescu
Echipa de realizatori
Ada HAUSVATER
Director general al Teatrului Naţional Timişoara
Mihaela MICHAILOV Selecţioner
Ion RIZEA
Director adjunct av. Constantin ŢENŢ Consultant juridic
Elisaveta ZIMBREAN Contabil Şef
Ciprian MARINESCU, Oana BORŞ Coordonatori FDR
Ştefan IORDĂNESCU Supervizor FDR
Codruţa POPOV Secretar literar
Mihaela PETER
Asistent executiv
Ljubomir POPOV
Imagine / Promovare
Carla STIASSNY Comunicare
Ildiko ANTAL, Maria MANOLACHE, Roxana POPESCU Organizatori
Valentina COTINSCHI
Coordonator regia tehnică
Vasile GIURGEAN, Adrian KIPPER Regizori tehnici
www.tntimisoara.com teatrul naţional timişoara este o instituţie publică subvenţionată de ministerul culturii şi patrimoniului naţional