stagiunea
05/17
2016/2017
manager Ada Hausvater
DE CE IUBIM FEMEILE după Mircea Cărtărescu adaptarea și scenariul Mihaela Lichiardopol text de spectacol Mihaela Lichiardopol și Geanina Jinaru-Doboș
Motto: Fiindcă nu putem scoate lumea din burtă, ne chinuim s-o scoatem din cap. Femeia trăieşte, bărbatul scrie. Mircea Cărtărescu, REM
În De ce iubim femeile este vorba, fără îndoială, despre bărbați, nicidecum despre femei. O colecție de mărturisiri despre inevitabila oglindă în care se văd atunci când privesc în ochii femeilor: ai femeilor lor, ai femeilor care ar fi vrut sau care ar fi putut să fie ale lor, ai femeilor care nu vor fi niciodată ale lor. Complicată, aspră oglindă, care îi ațâță mai rău decât capa roșie, câtă vreme bărbații se reflectă în ea exact așa cum sunt în acel moment: timizi sau mitocani, viteji sau lași, sinceri sau poltroni, cinstiți sau evazivi. Departe de a fi o odă închinată femeii, De ce iubim femeile reprezintă confesiunea masculină absolută (și asta nu înseamnă întotdeauna ceva măgulitor). În cotidianul cu străfulgerări fantastice al universului lui Cărtărescu, bărbații posedă, părăsesc, domină, ucid prin absență. Dar în același timp, bărbatul recitește femeia cu semnele fabulosului, ale misterului - ale absolutei dependențe, în fond - aceasta fiind traducerea teribil de concretă a unor căutări care durează de la începuturile timpului. Iar răspunsul final, definitiv, de bărbat care s-a privit în oglinda tuturor femeilor pe care le-a întâlnit este: “Norocosule!”. Codruța Popov
Și totuși, femeile – femeile adevărate – mă speriau pentru că ele, în cele din urmă, îți doreau sufletul, iar eu voiam să păstrez ce mai rămăsese din al meu. (...) Îmi plăceau culorile hainelor lor; felul în care mergeau; cruzimea de pe unele chipuri; din când în când frumusețea aproape pură a unui alt chip, total și încântător feminină. Erau mai cu moț decât noi: plănuiau mult mai bine și erau organizate mai bine. În vreme ce bărbații se uitau la fotbal sau beau bere sau jucau popice, ele, femeile, se gândeau la noi, concentrându-se, studiind, decizând dacă să ne accepte, să ne dea papucii, să ne schimbe, să ne ucidă sau, pur și simplu, să ne părăsească. În cele din urmă, nici nu prea conta. Indiferent ce făceau, noi sfârșeam singuri și nebuni. Charles Bukowski, Femei
Degetele ei ca de copil erau întotdeauna reci, fie vară, fie iarnă, și lui îi plăcea atingerea lor răcoroasă pe spatele său gol. Îi plăcea să și le cuibărească în mâinile lui mari, urâte, de parcă ar fi încercat să încălzească niște puișori înghețați. (...) Își aducea aminte limpede, până la cel mai mic detaliu, de o dată, cu ani în urmă, când făcuseră dragoste. După o ceartă violentă au fost scuturați de plâns, de la prima mângâiere și până la înfiorarea finală, și după aceea au zăcut înlănțuiți câteva ceasuri, nu atât ca bărbat și femeie, cât ca doi oameni înghețați, noaptea, în zăpadă. (...) Chiar și când, de-a lungul anilor, iubirea s-a ofilit și s-a lăsat substituită succesiv sau prin puseuri, de compasiune reciprocă, de prietenie, suferință, izbucniri de recrudescență sexuală, amărăciune, gelozie și furie, și apoi din nou de veri târzii în care pâlpâiau licăriri de abandon sexual, apoi impulsuri vindicative și ură și din nou compasiune, o împletire de emoții alternante, schimbătoare, întrepătrunse, dizolvate în îmbinări bizare și combinații neașteptate, ca niște cockteiluri amestecate de un barman smintit. Dar oricare ar fi fost amestecul, niciodată nu a existat vreun strop de indiferență în băutură. Amos Oz, Să cunoști o femeie
Am dus-o pe Zenobia în scobitura digului și am viermuit acolo nu știu cât timp, fără să ne spunem o vorbă, întinși umăr la umăr, cu fețele sprijinite de pământul umed al alveolei aceleia; era o mare dragoste și ne lipisem unul de altul, în beznă, iar dincolo de noi se întindea pelicula care ne cuprinde pe toți, o amibă ascunsă în fiecare din noi. Gellu Naum, Zenobia
femeile splendide şi femeile urâte sunt ok. fereşte-te-n schimb de fata obişnuită, care, în blugi şi tricou, stă, nici urâtă şi nici frumoasă, în staţia de tramvai. ea-i ca şi tine şi te aşteaptă. Mircea Cărtărescu, Femeile
Scriitorul Bărbatul I. Bărbatul C. Bărbatul R. Bărbatul Z. Bărbatul P. Bărbatul A. Barmanul Femeia C., Rodica Corporatistă, Irina Irlandeza, Petruța Reportera, Femeia-fluture Corporatistă, Fantoma contesei Adriana, Franțuzoaica Corporatistă, Animatoarea Corporatistă, Ester Scenografia Muzica și pregătirea muzicală Textele cântecelor Video design Light design Regia artistică
VICTOR MANOVICI CĂTĂLIN URSU CĂLIN STANCIU JR. ROBERT COPOȚ ADRIAN JIVAN BOGDAN SPIRIDON FLAVIUS RETEA CONSTANTIN TOVARNIȚCHI ANA MARIA COJOCARU DANIELA BOSTAN AMALIA HUȚAN ALINA ILEA CRISTINA DUMITRU ROBERTA POPA LUMINIȚA TULGARA PAULA MARIA FRUNZETTI GETA MEDINSKI GABRIEL ALMASI GEANINA JINARU-DOBOȘ SEBASTIAN HAMBURGER FLORIAN PUTERE MIHAELA LICHIARDOPOL
data primei reprezentații: 29.06.2017 durata spectacolului: 2h15 locația: Sala Mare
Versurile melodiei „Zaraza”, interpretate de Cristian Vasile, sunt semnate de Ion Pribeagu, iar linia melodică aparține tangoului omonim de Benjamin Tagle Lara
Regizor tehnic Cristian Stana Lumini Andrei Hangan Sunet Peter Szabo, Victor Andrieș Video Eugen Obrad, Florin Lăcătuș Ticketing Maria Manolache Coordonator tehnic ing. Horațiu Nica Șef producție ing. Radu Berzescu Costume Monica Grand, Neli Gerstenengst, Maria Aluaș Recuzită Mariana Doboșan, Alin Tofan, Daniela Ianculescu Machiaj Oana Orbulescu, Gabriela Strugaru-Popa Coafură Dana Genig, Ramona Bologa Tehnic Iosif Toth, Marius Crăciunesc, Gothard Sandor, Tiberiu Hoduț, Traian Oneț, Gelu Lepa, Ionel Gherasim, Florin Biro, Cosmin Ion, Claudiu Ion Personal de sală Niculina Moraru, Maria Manolache, Carmen Trifan, Ciprian Cojocaru, Bogdan Socaciu, Gabriel Cozma, Monica Purcaru, Alexandra Manolache, Monica Moraru Anka Boboiciov, Daniel Pascu, Ciprian Ursu, Sebastian Boboiciov redactare Codruța Popov, Geanina Jinaru-Doboș foto Adrian Pîclișan DTP popljubo tipograf Carla Stiassny
tipar TNTm_2017