Anna Karenina

stagiunea

2012/2013

manager Ada Hausvater

ANNA KARENINA

adaptare de Helen Edmundson după Lev Tolstoi traducerea Ada Lupu

Motto:

ANNA: Este romanul meu.

LEVIN: Se pare că şi al meu.

Anna Karenina, dramatizare de Helen Edmundson după Lev Tolstoi

Nu mă veți recunoaște.

A mea e fața care înflorește În umede oglinzi...

Donald Justice, The Tourist from Syracuse

La început era nostim jocul de-a v-ați ascunselea, spunea, mai ales că mă făcea să mă simt iarăși tânără. [...] Tu mă faci să mă simt bătrână fără să fiu. Și asta nu-mi place. Povestea noastră nu are nici o rațiune și cu atât mai puțin un viitor.

Mario Vargas Llosa, Mătușa Julia și condeierul

Uciderea este o crimă violentă împotriva celui ucis.

Sinuciderea este o crimă violentă împotriva celor rămași în viață.

Salman Rushdie, Pământul de sub tălpile ei

„Am decis să tai nodul gordian. Conștiință, nu emoție. E alegerea mea. Totul va fi bine.”

Cam așa ar fi putut suna biletul de adio al Annei Karenina, dacă ar fi existat altfel decât ca exercițiu de imaginație. Între nevoia de cunoaștere de sine, de împlinire, de iubire și conștiința colectivă a unei societăți care nu identifică și nu confirmă statutul unei femei dincolo de bărbatul din – inevitabil – fața ei, se întinde un drum cu sens unic, un drum al singurătății absolute, drumul care o transformă pe Anna – omul, în „Anna Karenina” - mitul.

Sinuciderea publică, în gară, între oameni, ca un autodafé târziu, ca o bombă plasată strategic, este, pentru ea, un gest-simbol, un protest „terorist”, vizibil și șocant. Căci eroii nu se sinucid. Eroii comit acte semnificative.

Anna Karenina este mult mai mult decât o poveste despre o femeie. Anna Karenina demontează subtilele mecanisme prin care o femeie devine poveste. Și toate astea pentru că Anna Karenina construiește. Construiește un univers pluridimensional, un univers descompus și recompus în planuri care se întâlnesc și se despart (într-un cod postmodern pe cât de fin, pe atât de complex), unde timpul amintirii și timpul povestirii sunt departe de a fi sinonime, un univers în care noțiunile ce păreau să îi jaloneze viața - binele și răul, prezentul și trecutul, viața și moartea - devin confuze, inconsistente. Unde singure alegerile Annei sunt concrete și au un contur ferm. Metamorfozele ei interioare provoacă mici cutremure în cotidian. Ca un Dedal modern, își construiește labirintul - arhitect de geniu al propriei prăbușiri. „Nu cred că sfârșitul poate fi drept”, scrie poetul Donald Justice (But That Is Another Story / Dar despre asta, altă dată). Karenina l-ar contrazice.

Codruța Popov

Și-acum vă voi vorbi despre omul din voi Căci numai el cunoaște vina și pedeapsa ei (...)

De multe ori v-am auzit vorbind despre cel ce a greșit ca despre un străin, ca despre unul ce nu e dintre voi.

Dar eu vă spun că-ntocmai cum un sfânt (...) nu ar putea să se ridice deasupra a ce e mai înalt în fiecare dintre voi, La fel și păcătosul (...) nu poate coborî mai prejos decât înnegurata voastră adâncime.(...) [...]Vă pot vorbi despre binele din voi, dar nu și despre rău.

Căci ce este răul decât binele chinuit de propria-i foame și sete?

Kahlil Gibran, Profetul

...toată lumea, în frunte cu ea însăși, știa că important era un singur lucru: și anume să-și găsească locul alături de un bărbat respectabil; pentru a-ți găsi acest loc trebuia să depui un efort, chiar și acum, în această dimineață. (...) Ea urmase cu o anumită dârzenie căile bătătorite, netezite și deschise, deși nu vedea nici o ieșire. Dar visase cu intensitate la posibilitatea unei alte vieți.

Peter Høeg, Femeia și maimuța

Viața instinctului eliberat este compusă din straturi. Primul strat duce la al doilea, al doilea la al treilea și așa mai departe... Plictiseala și liniștea s-au dus pentru totdeauna. (...) Acum trăiesc.

Nu fac tipare. (...) Noi trei... fără să ne mișcăm, aproape că ne atingem. Stau arcuită între două feluri de dragoste..., astfel că, în timp ce Henry mă sărută, îmi vine să întind mâna spre Fred și să țin în echilibru cele două iubiri.

Anaïs Nin, Henry și June

Anna Karenina și Levin. Levin - nu Vronski, nu Karenin. Anna, cea care a vrut totul și Levin, cel dezamăgit de lume, doar ei au acces în interstițiile realității, în limburi, în acea eternă stație de triaj unde își pot visa și își pot scrie viața nestingheriți, pentru totdeauna. Autori, naratori și personaje totodată, luminându-și unul altuia momente din (aproape) îndepărtata lor existență, ca niște reflectoare, învățând să descifreze - Anna - chipul spaimei, iar Levin - fețele speranței, conștiințele lor formează celule-povești, recompunând un puzzle de umbre, o realitate de fum - nu o imagine, ci proiecția unei imagini. Anna Karenina devine ea însăși nu în aceste povești, în aceste monade, ci între ele: pe traverse, între șinele brutal de concrete și tangibile.

Moartea este doar o parte din joc. Voluptatea nefericirii, care, cu siguranță există, face și ea parte.

Iar Anna Karenina îl joacă.

C.P.

Și așa continuăm să visăm. În acest fel ne inventăm viețile. (...) Inventăm ceea ce iubim și de ce ne temem. (...) Dar asta e ceea ce facem: continuăm să visăm și visele noastre se depărtează de noi tot atât de pline de viață pe cât le putem imagina.

John Irving, Hotelul New Hampshire

DISTRIBUȚIA

Anna Karenina Karenin Vronski Levin Stiva Dolly Kitty Văduva de pe peron / Nikolai / Mujicul Prințesa Betsy Contesa Vronski Preotul Agata / Femeia / Soția lui Nikolai Administratorul Guvernante / Musafiri Muncitori feroviari Decoruri Costume Muzica Mișcarea scenică Light design

CLAUDIA IEREMIA ION RIZEA MATEI CHIOARIU VICTOR MANOVICI VICTOR BUCUR ANA MARIA COJOCARU MĂDĂLINA GHIȚESCU-PETRE / VICTORIA RUSU CĂTĂLIN URSU DANIELA BOSTAN MĂLINA PETRE DORU IOSIF MIRELA PUIA VALENTIN IVANCIUC PAULA MARIA FRUNZETTI IULIANA CRĂESCU ANA-MARIA PANDELE Anna Ilyes, Iudita Reinhardt, Toth Iosif, Marius Crăciunesc, Gothard Sandor Mircea Drăgan, Tiberiu Hoduț, Ioan Bârzovan, Dorin Nica, Szabo Zoltan, Sorin Cebuc Gelu Bindileu, Traian Oneț, Robert Ivănescu, Ovidiu Onofraș, Nicolae Martin RODICA ARGHIR ALINA LĂȚAN TIBOR CÁRI RĂZVAN MAZILU LUCIAN MOGA

Asistent scenografie Măriuca Ignat

Un spectacol de ADA LUPU

Regia tehnică Sufleor Sonorizare Amplificare scenă Lumini Secretariat literar Ticketing Coordonator tehnic Șef producție Recuzită Costume Peruci Coafură Machiaj Tehnic Personal de sală

durata spectacolului 2h45, o pauză locația Sala Mare data premierei 02.06.2013

Anna Ilyes Iudita Reinhardt Sebastian Hamburger Eugen Obrad, Peter Szabo Gerhard Crăciun, Alexandru Stănescu, Adrian Stănescu, Laurențiu Marin, Ilie Mateescu Grațian Popp, Cosmin Pătru, Costinel Purcaru, Molnar Iosif, Mircea Chinezon, Daniel Galetar Codruța Popov Maria Manolache ing. Horațiu Nica ing. Radu Berzescu Alin Tofan, Mariana Doboșan, Iulia Doboșan, Cătălin Miculescu, Mihai Ninel Monica Grand, Lorena Caldeș, Marilena Suciu, Neli Gerstenengst, Maria Aluas Miodrag Pantin Dana Genig, Miriam Eunice Tamaș Gabriela Strugaru, Lucia Moise, Andra Diac Toth Iosif, Marius Crăciunesc, Gothard Sandor, Mircea Drăgan, Tiberiu Hoduț, Ioan Bârzovan, Dorin Nica Szabo Zoltan, Sorin Cebuc, Gelu Bindileu, Traian Oneț, Robert Ivănescu, Ovidiu Onofraș, Nicolae Martin Niculina Morar, Maria Manolache, Carmen Trifan, Ciprian Cojocaru, Bogdan Socaciu, Gabriel Cozma, Ciprian Prune, Monica Morar, Monica Purcaru, Daniel Pascu, Ciprian Ursu Teatrul Național mulțumește artistului plastic Andrei Medinski pentru permisiunea de a utiliza imagini din creația sa pe materialele de promovare ale spectacolului.

Drepturile de reprezentare ale acestei piese au fost obținute cu sprijinul The Agency (London) Ltd, 24 Pottery Lane, London W11 4LZ, e-mail: info@theagency.co.uk. Prima reprezentație a adaptării lui Helen Edmundson a fost realizată de compania Shared Experience, la Theatre Royal, Winchester, 30 ianuarie 1992.

partener

parteneri

media

www.tntimisoara.com

Teatrul Național este o instituție publică subvenționată de Ministerul Culturii

redactor foto grafica tipograf

Codruța Popov Adrian Pîclișan popljubo Carla Stiassny

tipar tntm 2013