MARIA DE BUENOS AIRES by popljubo

stagiunea 2014/2015

manager Ada Hausvater

MARIA DE BUENOS AIRES muzica Astor Piazzolla / libretul Horacio Ferrer traducerea Raluca Ciortea / text de spectacol CodruČ&#x203A;a Popov

Motto: Iubirea nu-i paiața Vremii… Shakespeare, Sonetul CXVI

Maria de Buenos Aires este un spectacol care urmărește descoperirea de sine prin principiul binomului, al întâmplării interacțiunii a două corpuri, a două inimi, a două personalități diferite. Maria, în căutarea fericirii ei, devine rezultatul tuturor împlinirilor și eșecurilor întâlnirilor sale. Timpul obiectiv nu mai există, el devine subiectiv, personal, devine Maria. Maria iubește, Maria dansează, Maria se caută pe sine în pașii de dans și în mișcările partenerului, în sufletul și corpul acestui bărbat ciudat și pasional din destinul ei, întâlnit din nou și din nou și din nou. Prin emoție, prin amintirile regăsite în sărut, în corpul său îmbrățișat sau în imaginația însetată de dorința de împlinire, Maria se redescoperă, cu un prag al sentimentelor gata de adevăr, trăind fiecare întâlnire deschis, în căutarea luminii unice și binefăcătoare dintre ei; totul în doi, în binom - al cuplului, al contrastelor, al atracției și respingerii. Spectacolul acesta este emoție - emoție matură, bucurie, suferință - emoție pe o muzică minunată scrisă anume parcă pentru a ne împinge spre fericire, în mers, în dans, în tango, în așteptare, în căutare și în multe vise scoase la lumină și trimise spre viață. Totul este live. O orchestră fantastică trimite publicul, prin muzică, în aventura personală a Mariei, stimulându-I să își caute propria fericire. O trupă minunată de actori scoate magic la lumină multiplicitatea emoțiilor din drumul fiecărei secunde de dragoste, invită spectatorii în inima lor și le arată drumul înapoi spre propriul destin. Actorii, muzicienii, publicul, dansatorii, cu toții parcurg experimentul de a trăi împreună o Golgotă a deciziei de a fi fericit. Sper ca, prin acest spectacol, să învățăm fiecare dintre noi să riscăm să fim fericiți, să avem curajul să ne căutăm pe noi înșine în inima complementarului nostru, cu încredere! Ada Lupu

Ea şi El, într-un bar în care muzica lui Piazzolla face legea: naște clipe de dragoste, întâlniri în trup şi în spirit, despărțiri... nestatornica lege a poveştii. O poveste pe care El o creează pentru Ea, ca un suprem dar oferit din iubire. Este povestea Ei - ea, Maria, femeia liberă, îndrăgostită de viaţă din orice timp, din orice Buneos Aires al oricărei lumi posibile. Maria de Buenos Aires, copil al mahalalelor, femeie cu destin de tango, fascinantă în setea ei de mai mult, de mai departe, iubește un bărbat. Doar ea îi vede chipul, doar ea îl vede cu adevărat, doar ea înțelege, mult mai bine decât el, că dincolo de ură și de nefericire, în el trăiește Poetul. Și că, iubindu-se atât de mult, ei nu vor putea fi niciodată împreună. Că, devenindu-și ancoră unul celuilalt, vor muri. Și totuși, oriunde ar fugi, ei caută, se caută unul pe celălalt mereu și mereu, în ei înșiși și în ceilalți. Încearcă, prin imaginație, prin fantezie, prin sunet, prin dans, prin viață și prin moarte, să-și spună tot ceea ce nu pot rosti. Dacă nu în viața asta, poate în următoarea… Sau în următoarea... Cercul se închide peste veșnica lor despărțire. Dar în sărutul lor, Ea și El - femeia și bărbatul - vor încerca, prin propria lor poveste de iubire, să schimbe acest final. Codruța Popov

Astor Piazzolla (1921 - 1992) a devenit un clasic al muzicii argentiniene. La opt ani începe să cânte la bandoneon, devenind unul dintre marii interepreți ai acestui instrument, iar la unsprezece ani compune primul său tango. Important compozitor al secolului al XX-lea, Astor Piazzolla a dedicat cea mai mare parte din munca sa creării unei noi forme de tango - „Tango Nuevo”. Crescut și educat în New York și Buenos Aires, Astor Piazzolla a introdus în clasicul tango argentinian ritmuri și tonalități diverse, de la ritmurile afroamericane la romantismul muzicii italiene, de la senzualitatea sonorităților braziliene, la ruperile bruște ale pasionalelor linii melodice spaniole, provocând, în anii 80, o fulminantă renaștere a acestui gen muzical - tangoul.

Tangoul nu mai există. A existat odată, pe vremea când Buenos Aires era un loc unde oamenii purtau tangoul, umblau tangoul, pe vremea când peste tot orașul plutea un miros de tango. Dar nu acum. Tangoul meu este un tango al prezentului. (...) Eu sunt un om fericit, îmi place un pahar de vin bun, îmi place să mănânc bine, îmi place să trăiesc, așa că n-ar exista nici un motiv pentru ca muzica mea să fie tristă. Și dacă ea este tristă, este pentru că tangoul este trist. Trist, dramatic, poate, dar nu pesimist. Astor Piazzolla

Horacio Ferrer (1933) este un poet, libretist, jurnalist și cunoscut om de televiziune din Uruguay. Unul dintre cei mai constanți colaboratori ai lui Astor Piazzolla, Horacio Ferrer a scris versurile majorității tangourilor compuse de acesta.

Tangoul poate fi înțeles din punct de vedere filosofic, muzical, coregrafic, demografic, sociologic, psihologic, estetic, artistic, firește… Sunt atâtea feluri de a privi și de a ajunge să cunoști tangoul... În 1965 am scris o carte, Romancero Canyengue. Poezie. Și în acea poezie mi-am găsit propria voce. M-am găsit pe mine însumi… vocea mea în tango… Lui Piazzolla i-a plăcut atât de mult încât mi-a spus: „Ce faci tu cu cuvintele tale, eu fac cu muzica mea, așa că trebuie să lucrăm împreună”. M-a rugat să scriu - nu o piesă, ci „ceva mare”... Maria de Buenos Aires ... Dar pentru asta trebuia să las totul în urma mea, să abandonez tot ce făcusem până atunci. Și așa am făcut. (...) Piazzola a venit la Montevideo. I-am citit ce scrisesem pentru el… și cam asta a fost. Am mers apoi într-un băruleț, cu bandoneonul meu… căci și eu cântam… iar el a scris muzica. Horacio Ferrer

Și în frunzișuri naște un ritm, un ritm ascendent și neliniștit, cu încrețiri și reveniri ale valurilor, cu pauze albe, respirații, înfrângeri, ce se bucură și devin brusc un vârtej, într-o miraculoasă muzică… Ajung să mă întreb uneori dacă formele superioare ale emoției artistice nu consistă, pur și simplu, într-o supremă înțelegere a ceea ce a fost creat. Într-o bună zi, oamenii vor descoperi un alfabet în ochii calcedoniei, în cenușia catifea a fluturelui de noapte, și atunci se va ști cu uimire că fiecare melc cu pete a fost, dintotdeauna, un poem. Alejo Carpentier, Pașii pierduți

Despre muzică se spune că este cel mai subtil mijloc de comunicare. Antropologul Alan Merriam scria că nu există, probabil, nici o altă activitate culturală umană care să atingă, să dea formă și, adesea, să controleze atât de mult comportamentul uman ca muzica. Cel mai probabil, felul în care sunetele rezonează în fiecare dintre noi, atât de personal, atât de intim, face ca muzica să se transforme, cumva paradoxal, în limbaj universal. Un cod ce răspunde individual și care ne transportă fluid, pe fiecare în parte, spre un spațiu sonor comun, metatextual, protejat, un cod definit cultural cu atribute simbolice nocturne, selenare. Teatrul este, pe de altă parte, un artefact. O structură „artificială” apărută, aproape la începuturile civilizației, din nevoia de a înțelege. Din nevoia de a explica, din nevoia de a face lumină și din nevoia de a exprima în cuvinte, de a da un sens lumii. Teatrul alcătuiește dintotdeauna, oricât de descompus sau postdramatic ar fi, sisteme. Constructe. Abstracte, poate. Utopice, în cea mai mare parte. Însă întotdeauna logice. Chiar dacă, sau cu atât mai mult atunci când răspunsul spectatorului este trezirea imaginației și emoția. Creați din contraste, (chinuit) explicați prin controlul emisferelor creierului asupra naturii noastre predominant raționale sau precumpănitor creative, ne hrănim mintea și spiritul, devenim, alegând mereu și pe rând când calea diurnă a cunoașterii, când pe cea nocturnă a senzațiilor. La final, însă, ori de câte ori atingem limanul unui răspuns, o facem prin imaginație și prin emoție, magice porți spre mai departe. Spre toate acele lumi care se întâlnesc în infinitul unei secunde, al unei ore sau al unei vieți. În infinitul unui spectacol. C.P.

Mi-am dorit foarte mult acest proiect. Pentru mine, Maria de Buenos Aires a însemnat și continuă să însemne o experiență unică. Muzica lui Piazzolla mă solicită foarte mult - tehnic și emoțional deopotrivă. În același timp, de fiecare dată, la fiecare spectacol, dar și în timpul repetițiilor, trăiesc o enormă satisfacție când interpretez acest gen de muzică. Melanjul dintre nuevo tango, muzica clasică și jazz a fost dintotdeauna o provocare pentru mine. În scriitură se regăsește și multă muzică clasică. Noi, membrii Nuevo Tango Quintet, avem o educație muzicală clasică, astfel încât cooptarea în formula Mariei de Buenos Aires a colegilor noștri muzicieni a reprezentat tot o formă de armonie. De altfel, mulți dintre ei au mai cântat Piazzolla și înainte așa că, împreună, nu am făcut decât să consolidăm un proiect drag tuturor, un proiect pe care de la bun început mi l-am imaginat ca fiind un spectacol de teatru. Maria de Buenos Aires este mai mult decât un concert. Muzica lui Piazzolla și libretul lui Ferrer existau, ne erau tuturor foarte aproape, iar această întâlnire dintre muzică și teatru a dus întregul proces la un alt nivel și pe noi, toți cei implicați, de asemenea. Alin Stoianovici

Dar între mine și tine (se spune) va exista întotdeauna o Europă sau o Mare Roșie. Limba în care gândesc eu cuvântul moarte nu este și limba în care gândești tu cuvântul iubire. Ceea ce azi ne desparte (se spune) ne va despărți și mai mult mâine. Iată de ce, cu toată întunecimea trecutului nostru pe care îl desfășurăm acum aidoma unui pergament din vechiul Egipt, îți cer să fugim în hăul ce ni s-a dat. Acolo, pistruii și părul tău roșu vor înțelege desigur și vor iubi… Mariana Marin, Elegie XII

„Ceea ce este aici este pretutindeni, ceea ce nu este aici, nu este nicăieri” (proverb indian)

De fiecare dată când privești în jur, dai măsura umanității tale. Dai măsura tuturor acelor lucruri care te fac uman: puterea de a simți. Calitatea de a fi empatic. De a ști să oferi și să primești... de a iubi. Nimic nu te definește mai bine decât felul în care îl privești pe celălalt. Felul în care îl vezi. Percepția ta măsoară lumea, iar imaginația o dăruiește celuilalt: naște povești. Iar a fi într-o poveste înseamnă a fi iubit și a da rost, a trăi... căci ce este viața dacă nu cea mai înaltă, mai cumplită, mai frumoasă și mai misterioasă născocire a universului? În infinitele ei înțelesuri, și dragostea este țesută ca o poveste - un punct care se multiplică, se joacă, se înnoadă către un punct culminant, apoi se destramă spre deznodământ... Cât despre noi, doar iubind, în toate felurile în care se poate iubi – prin simțuri, prin emoție, prin rațiune - putem cunoaște cu adevărat lumea. Doar iubind cu toate felurile de iubire avem șansa (și ce șansă unică!) să trăim această poveste. Doar iubind, în deplinătatea capacității noastre de a alege, vom ști să pornim unul spre altul pe oricare dintre infinitele drumuri care ne alcătuiesc harta - urzeala destinului nostru. Și doar când vom fi capabili să alegem cu trupul, cu mintea și cu spiritul deopotrivă, vom cunoaște iubirea cu adevărat – și asta face parte din devenirea noastră. Vom deveni atunci o picătură din oceanul conștiinței infinite. Vom deveni oceanul însuși, divini în profunda noastră umanitate. „Ceea ce este aici este pretutindeni, iar ceea ce nu este aici, nu este nicăieri”. C.P.

Extraordinara reacție pe care a avut-o publicul (...) la avanpremiera Mariei de Buenos Aires, a răsplătit total aventura extraordinară în care am intrat cu toții, lucrând la acest spectacol-performance. Spectacolul are, cred eu, o mare calitate pe care spectatorii au intuit-o perfect: el aduce împreună lumi diferite - actori și muzicieni care au învățat să lucreze împreună, să se asculte unii pe ceilalți, să facă să rezoneze două arte și care, pur și simplu, au savurat fiecare moment al acestei întâlniri. Ada Lupu în Pressalert

Mă vor bea cândva zeii Și vor simți în mine gustul tău… Nichita Stănescu, Sete

„Vinul este poezie într-o sticlă” postula Robert Louis Stevenson în memoriile sale, The Silverado Squatters. Și cum Maria de Buenos Aires este o poezie într-o altă poezie într-o altă poezie, flitrat prin sunetul hipnotic al muzicii, în „aburul subțire al cafenelelor”, un pahar de vin este tot ceea ce trebuie privitorului pentru a intra definitiv, irecuperabil, în lumea nopților cu sonorități magice ale poveștii Mariei, ale oricărei Marii din orice Buenos Aires, din orice univers posibil, trecut, prezent sau viitor.

DISTRIBUȚIA Maria de Buenos Aires Poetul Ea El Orașul

Dansatorii de tango

SÂNZIANA TARȚA VICTOR BUCUR CLAUDIA IEREMIA ION RIZEA IULIANA CRĂESCU CRISTINA KÖNIG CORINA DOHANICI ADRIANA SÂNCRĂIAN MATEI CHIOARIU RAUL BASTEAN RAUL LĂZĂRESCU ADRIAN COZAN

Muzicienii

ALIN STOIANOVICI ROXANA YVONNE COȘEREANU LUCIAN PETRILA IONUȚ DOROBANȚU GIANLUCA VANZELLI CARMEN PAULESCU IULIANA AMBĂRUȘ ANDREI ȘARAMET ANDREI VOICA CSABA SANTA RADU PIELOIU

acordeon pian vioară chitară flaut vioară violă violoncel vibrafon, xilofon contrabas percuție

CRISTINA DAJU SILVIU GUȘAT direcția muzicală coregrafia asistent de coregrafie spațiu scenografic costume light design un spectacol de

ALIN STOIANOVICI & Nuevo Tango Quintet RĂZVAN MAZILU Helen Ganser ZSOLT FEHERVÁRI ALINA LĂȚAN LUCIAN MOGA ADA LUPU

durata spectacolului 1h40 locația Sala 2 data premierei 20.09.2014 Regia tehnică Anna Ilyés Lumini Gerhard Crăciun, Zorislav Nicolin, Daniel Galetar Sonorizare Sebastian Hamburger, Mihai Toma, Peter Szabo Secretariat literar Codruța Popov Ticketing Maria Manolache Coordonator tehnic ing. Horațiu Nica Șef producție ing. Radu Berzescu Recuzită Alin Tofan, Mariana Doboșan, Mihai Ninel, Dumitru Brumar Costume Monica Grand, Marilena Suciu, Maria Aluaş Coafură Dana Genig Make-up artist principal Gabriela Strugaru-Popa Tehnic Traian Oneț, Stelian Petrov, Ioan Bârzovan, Ionel Gherasim Personal de sală Niculina Moraru, Maria Manolache, Carmen Trifan, Ciprian Cojocaru, Bogdan Socaciu, Gabriel Cozma, Ciprian Prune, Monica Moraru, Monica Purcaru, Alexandra Manolache, Anka Boboiciov, Daniel Pascu, Ciprian Ursu, Sebastian Boboiciov realizator Codruța Popov foto Adrian Pîclișan, Alin Stoianovici graphic design popljubo tipar Carla Stiassny

sponsori