stagiunea
2015/2016
manager Ada Hausvater
METEORUL
de Friedrich Dﾃｼrrenmatt r traducerea Aurel Buteanu r adaptarea Anca Mﾄハiuﾅ｣iu
Motto: Ca un fluture sufletul zboară, Îi face bine aerul de afară. Ca un iepure sufletul sare, E speriat, da’ se bucură tare. Ca o cioară sufletul zbiară, Sau ca un tren care intră în gară. Ca o gâză sufletul sună, Da’ nu mai are gură să spună. (cântec din spectacolul Meteorul)
Piesa Meteorul este o metaforă pentru viziunea lui Dürrenmatt despre lume pe care o vede ca pe „ceva monstruos, o capcană a nenorocirilor pe care trebuie să o acceptăm dar în faţa căreia nu trebuie să capitulăm”. Totodată, piesa tratează complet lipsit de pioșenie două premise teologice: învierea cristică și mântuirea prin iertare. Personajul principal, Wolfgang Schwitter este o figură sălbatică, intensă, un scriitor în vârstă, câștigător al premiului Nobel. Profund dezgustat de viaţa lui, se dezlănţuie pe scenă ca un Hemingway epuizat, implorând moartea să vină, incapabil să moară, incapabil să rămână mort, în timp ce personajele din jurul lui, dorind să trăiască, mor pe capete. Beat, libidinos, rău, nu se mai teme consecinţe, furia lui crește din ce în ce mai mult odată ce vede că i se refuză eliberarea prin moarte. Violet Ketels, Journal of Modern Literature
Acolo unde sunt eu, moartea nu este, iar unde este moartea, nu mai sunt eu. Atunci, de ce m-aș teme de moarte? Epicur
Fiecare gură de aer trasă în piept ţine la distanţă moartea... Moartea trebuie să triumfe, în cele din urmă, deoarece a devenit soarta noastră prin naștere, iar ea se joacă doar pentru scurtă vreme cu prada sa, înainte de a o înghiţi. Totuși, ne continuăm viaţa cât mai mult posibil... exact așa cum suflăm un balon de săpun cât mai mare cu putinţă, deși știm sigur că va plesni. Schopenhauer Lumea ca voinţă și reprezentare
În teatrul lui Dürrenmatt se amestecă, laolaltă, elemente din teatrul absurd, din tragedia clasică, din teatrul realist, din farsă pentru că, după cum declară chiar el, scena este un loc nu al teoriei, ci al experimentului. Și, mai spune, Dürrenmatt, al exagerării, căci teatrul își are propria realitate. O realitate golită de eroi; la urma urmei, societatea modernă și eroul reprezintă o contradicţie în termeni. Ea nu are nici loc, nici timp, nici nevoie de eroi, în schimb are nevoie de bufoni - destul de abstracţi încât să nu poată fi anihilaţi de - până la urmă - valenţele egalizatoare ale democraţiei. Aceasta este lumea lui Dürrenmatt. Un dramaturg ciudat care scapă oricăror clasificări și neagă orice apartenenţă (singurul dramaturg cu care admite că are afinităţi este Georg Büchner, și, într-adevăr, îi apropie exact aceste personaje ale lor complet antieroice). Un artist care pictează (cu falsă modestie se compară cu netalentatul său personaj, pictorul Nyffenschwanden), scrie teatru, proză, eseu, tratate, regizează, conferenţiază, care, într-un fel, fuge mereu de etichetare, chiar și de cea care îl tentează pe el însuși. Mereu în contradicţie, cultivă ambiguitatea, mereu în alertă, subliniază relativitatea regulilor și a teoriilor, mereu gata să ricaneze cu o asupra de măsură intelectuală, și cu un umor mereu treaz. Întrebat dacă se regăsește în personajul Schwitter, Dürrenmatt răspunde: „Păi, eu n-am avut patru soţii”. Codruţa Popov
Împușcături și morţi (foștii împăiaţi neutilizaţi) Când ai murit / Poţi să fii fericit, Poţi să vezi foarte clar că lumea te-a iubit. Te laudă toţi, / Mai ales idioţi, Hm, nu-i frumos să vorbești urât despre morţi. Va fi frumos... / Îţi vor aduce flori. / Ce păcat că nu poţi să mori de mai multe ori. Lucrurile se vor liniști / Și tu vei putea adormi, Nimic nu te va mai agita, așa că bucură-te de moartea ta. Când ai murit / Poţi să fii liniștit, Pentru nimeni nu mai contează că ai trăit. Nu vor mai ști cine-ai fost, / Toţi te vor uita. Se vor căca porumbeii pe statuia ta. (cântec din spectacolul Meteorul)
În ziua de azi, doar comedia mai este posibilă (...) Atunci când nu mai există noţiunea de responsabilitate personală, de vină personală, nu putem avea tragedie. Fr. Dürrenmatt
... dragostea e medicament ... / Da’ ai nevoie de temperament.... Nu te teme că e indecent... / Se practică fără avertisment Nu te băga, dacă ești incompetent! N-ai nevoie de spital.... / Nici de personalul medical... Poţi să o faci inconștient... Poţi să rămâi în apartament, da’ nu e nevoie să fii violent. Merită să riști / Poţi să te tratezi chiar dacă nu mai miști. Nu vă grăbiţi să vă gândiţi la lucruri ciudate / Moartea cere puţină solemnitate.
Ca un fluture sufletul zboară, Îi face bine aerul de afară. Ca un iepure sufletul sare, E speriat, da’ se bucură tare. Ca o cioară sufletu zbiară, Sau ca un tren care intră în gară. Ca o gâză sufletul sună, Da’ nu mai are gură să spună. (cântec din spectacolul Meteorul)
Ce mai înseamnă azi un miracol? Oare mai este el recognoscibil într-o lume guvernată de legile cauzei și ale efectului? Povestea „nemuritorului” Schwitter asta este: oamenii nu mai recunosc miracolul nici măcar când se ciocnesc de el - nici Schwitter, care își percepe resurecţia ca pe o enormă ratare, nici cei din jur, cărora proaspăta nemurire a laureatului premiului Nobel le cam încurcă socotelile. Așa că furiosul nostru Schwitter, mereu înșelat în propria moarte, iese din sistem: dacă natura vieţii i se pare (lui Schwitter? lui Dürrenmatt?) „paradoxală, monstruoasă, brutală, oarbă, scurtă, accidentală” (Dürrenmatt dixit), apropierea morţii eludează orice regulă, orice principiu. Iar comicul rezultă din ciocnirea acestei eliberări cu întregul set de convenţii căruia i se supun cei din jur: bani, dragoste, prestigiu, profesie. Cu un pas în viaţă și cu unul în moarte, Schwitter devine un ecran pe care se proiectează ridicol, hâd, grotesc, lumea - o moarte „altfel”, diferită, dar care, până la urmă, înseamnă orice altceva decât viaţa. Codruţa Popov
Moartea e simpatică și face ce vrea / Când vrei să mori, ea nu te mai ia. Mai bine vine după altcineva, / Pe tine, nici de-a dracului nu te ia. Moartea e drăguţă, eu mor după ea. / Când vrei tu, nici de-a dracului nu te ia. Nu poţi să-i ceri niciodată ceva / Când vrei tu, nici de-a dracului nu te ia. Moartea, moartea / Nici de-a dracului nu te ia / Moartea, moartea / Mai bine vine după altcineva. Cine-a murit la mine în pat? / Da’ cine-ntreabă, că io n-am întrebat. Cine-a murit în locu’ meu? / Cine se bagă peste mine mereu? O să-mi fie greu,/ O să-mi fie greu / Să mor și eu în locu’ meu. (cântec din spectacolul Meteorul)
Wolfgang Schwitter Augusta Marele Muheim Hugo Nyffenschwanden, pictor Emanuel Lutz, preot Olga Jochen Profesorul Schlatter Doamna Nomsen Editorul Koppe Portarul Glauser Inspectorul Schafroth Polițiști Maiorul Frida din Armata Salvării Membri în Armata Salvării scenografia muzica originală și versurile cântecelor dramaturgia light design sound design asistent de regie
MARIAN RÂLEA CLAUDIA IEREMIA ION RIZEA FLORIN RUICU ALECU REUS CRISTINA KÖNIG CĂLIN STANCIU JR. CĂTĂLIN URSU MIRELA PUIA BENONE VIZITEU ROBERT COPOŢ COSTEL TOVARNIŢCHI ` nG G `&d n Ï ij&0 M `RL M DANA BORTEANU (voce) SORINA SAVII (percuţie) Ï R1# M Rj `m (chitară) ADRIAN DAMIAN ADA MILEA ANCA MĂNIUŢIU LUCIAN MOGA SEBASTIAN HAMBURGER Cristina Dumitru
regia MIHAI MĂNIUŢIU
data avanpremierei: 15.09.2015 data premierei: 27.09.2015 durata spectacolului: 2h locaţia: Sala 2 Regizor tehnic Iudith Reinhardt Sufleor Cristina Dumitru Lumini Gerhard Crăciun Sunet Sebastian Hamburger Secretariat literar Codruța Popov Ticketing Maria Manolache Șef producție ing. Radu Berzescu Coordonator tehnic ing. Horațiu Nica Costume Monica Grand, Marilena Suciu, Maria Aluaș Recuzită Mariana Doboșan , Alin Tofan Make-up artist principal Gabriela Strugaru Popa Coafură Dana Genig tehnic Flavius Baciu, Flavius Bioșa, Ioan Cotuțiu, Vasile Danciu personal de sală Niculina Moraru, Maria Manolache Carmen Trifan, Ciprian Cojocaru, Bogdan Socaciu Gabriel Cozma, Ciprian Prune, Monica Moraru Monica Purcaru, Alexandra Manolache, Anka Boboiciov Daniel Pascu, Ciprian Ursu, Sebastian Boboiciov redactor Codruța Popov foto Adrian Pîclișan concept grafic popljubo tipograf Carla Stiassny
www.tntimisoara.com
tipar TNTm_2015