NOPTI ALBE

NOPȚI

ALBE scenariu după Dostoievski de Stefano de Luca traducerea Flavia Pantaleone

stagiunea 2014/2015

manager Ada Hausvater

Motto: În definitiv nu există nici o diferență bine stabilită între persoana noastră reală și diferitele noastre personaje interioare imaginare.

Max Blecher, Intâmplări din irealitatea imediată

Nostalgia romantică a nopților albe ale Sankt Petersburgului adăpostește doi oameni: un tânăr care cu greu se desprinde de lumea lui interioară și o fată singuratică, captivă în propria ei viață. Întâlnirile lor la granița dintre zi și noapte, destăinuirile pe care și le fac, sentimentele lor, asemănătoare aburului difuz al nopților albe stau în umbra unui al treilea - bărbatul care va despărți lumina de întuneric, cel care va face să pătrundă realitatea în inefabilul poveștii celor doi.

Nopți albe păstrează delicatețea confesiunii într-o față a iubirii pur dostoievskiene, un filigran străbătut de singurătate, de vis, și de un umor gracil, fin, ca un zâmbet.

Codruța Popov

E ca și cum ai simți că mori. Sau dispari. Asta-i, dispari. S-ar zice că ochii îți alunecă de la locul lor și mâinile tale devin mâinile altuia, și-atunci te gândești ce mi se întâmplă? și totuși inima îți bate înăuntru de zici că vrea să-ți spargă pieptul... și peste tot simți că ești din bucăți care te părăsesc, nu le mai simți... nu mai ai gânduri, ci doar senzații, înțelegeți? senzații...

Alessandro Baricco, Ocean Mare

Puțini scriitori au influențat literatura universală așa cum a făcut-o Feodor Mihailovici Dostoievski. Psihologia profundă, personajele impecabil conturate, atenta observare a celor mai ascunse cotloane ale sufletului omenesc, setea de libertate a spiritului dar și continua căutare a marilor răspunsuri ale existenței umane au făcut din scrierile romancierului rus o sursă majoră de inspirație pentru marii gânditori ai modernității, de la Friedrich Nietzsche la Sigmund Freud, Jean-Paul Sartre, Kafka sau Albert Camus. În prezent, cărțile celui ce considera că „Iadul este durerea de a nu mai putea iubi” sunt traduse în peste 170 de limbi din întreaga lume și stau la baza a numeroase spectacole de teatru și filme celebre.

E cu putinţă oare ca omul să se simtă cu adevărat nefericit? Dar ce importanţă au necazurile şi nenorocirile mele dacă sunt în stare să fiu fericit? Ştiţi, nu înţeleg cum poate cineva trece pe lângă un copac şi să nu fie fericit că-l vede? Să stea de vorbă cu un om şi să nu fie fericit că-l iubeşte?...

Dar există atâtea lucruri minunate pe care le întâlneşti la fiecare pas şi pe care până şi omul cel mai decăzut le găseşte minunate!

Dostoievski, Idiotul

Absolvent al Școlii de Teatru de la celebrul Piccolo Teatro din Milano, aflată sub patronajul lui Giorgio Strehler, unul dintre numele cele mai rezonante ale regiei europene a secolului XX, Stefano de Luca a avut șansa de a se forma la școala unor mari artiști, cum ar fi Peter Brook, Ian Mc Kellen, Carolyn Carlson (la Piccolo Teatro), Cicely Berry (la Royal Shakespeare Company) sau Lev Dodin (la Malîi Teatr din Sankt Petersburg). A colaborat cu Giorgio Strehler până la dispariția acestuia, debutul său ca regizor având loc la Milano, la Piccolo Teatro, în anul 1997. De atunci, Stefano de Luca a montat peste 30 de spectacole, nu doar la Milano, ci și în multe teatre din Italia, precum și în numeroase alte țări (Germania, Spania, Rusia, Ungaria, SUA etc.). Peregrinările sale artistice l-au adus și în România, și nu o doar singură dată. Astfel, în 1999 era invitat la Timișoara, la Teatrul Național, ca regizor al spectacolului Ubu Rege de Alfred Jarry. Regizor de teatru și de operă, pedagog la importante academii de teatru din lume, în egală măsură, Stefano de Luca este și fondator al companiei independente de teatru „Lupusagnus”, cu care a creat spectacole având ca temă principală violența. Artist atent la detaliu, atent la tot ce înseamnă felul în care teatrul răspunde individului, spectacolele lui Stefano de Luca se adresează mereu, în egală măsură, societății în datele ei contemporane.

Încă un spectacol. Fiecare spectacol - o viață. Cu toții ne naștem, trăim și murim. Trupuri vii care, pentru o clipă, fuzionează unele cu celelalte, lucrând împreună, care acționează la unison pentru a crea ceva mai puțin durabil decât un castel de nisip într-o zi cu vânt.

Ridicare cortina subțire, ștanga unu. Ștanga doi, mai lent.

Te rog, muzica, accentul e important. Lumina care cade pe bancă, hai s-o mutăm mai în spate, poate un contre-jour e mai bun.

O floare mai mare, ce părere ai?

Dă-mi mâna, Mădălina, am să-ți arăt, dacă vii în partea asta o să se vadă mai clar ce gândești.

Fii liber, Călin. Continuă să cauți.

Săptămâni în șir, concentrați pe o povestioară care vorebște despre existență. Săptămâni petrecute în zbor razant pe suprafața lucrurilor. Apoi plonjând. Pierduți în detalii și încercând să înțelegem sensul general al lucrurilor. Nimic nu funcționează.

Apoi, fulgerător, totul devine clar. Tovarășii de drum pe care te bazezi pentru a putea crea, împreună. Și în seara asta, publicul care nu știe nimic despre tot acest zbucium minunat... Timpul se scurge. Costumul acela trebuie refăcut. Proiectorul nu merge. O să meargă. Orchestra. Și teatrul care ne primește, ne protejează și ne face prizonierii lui. Ca viața, așa cum se întâmplă în viață.

Chipurile dispar, vocile se mai aud câteva momente. Sunetul unui avion pe deasupra norilor, la zece mii de metri. Nopți albe.

Zile colorate. O clipă de fericire e puțin în viața unui om?

Stefano de Luca

Miracolul ascultării. Miracolul de a întâlni pe cineva care, pentru o clipă, reușește să spargă solitudinea de care suntem înconjurați. Visătorul visează. Dar și Nastenka visează. Visele trăiesc în fiecare din noi. Dar visul, atunci când devine teribil de intens, își apropriază contururile a ceva ce seamănă cu „realitatea”. Iar teatrul este, de bună seamă, un loc al viselor. În teatru, visăm împreună, umăr la umăr. Și uneori un vis de teatru ne trezește, în mod paradoxal, din hipnoza cotidianului. Ne oferă momente de reală comunicare cu celălalt, posibilitatea de comunica profund și de a asculta altfel decât de obicei.

Asta înseamnă fericirea. Să descoperi că poți comunica în teatru la fel ca în viață. Fără prea multe artificii tehnice care să medieze experiența. Nopți albe vorbește despre dăruirea de sine. Despre recunoștință.

Stefano de Luca

data premierei: 14.09.2014 durata spectacolului: 1h40 locația: Sala Mare

distribuția

Nastenka Visătorul Celălalt Bunica Fiokla

MĂDĂLINA GHIȚESCU-PETRE CĂLIN STANCIU JR. MATEI CHIOARIU ANDREA TOKAI MIRELA PUIA

scenografia LINDA RICCARDI light design LUCIAN MOGA regia artistică STEFANO DE LUCA

Regia tehnică / Sufleor Iudith Reinhardt Lumini Gerhard Crăciun, Adrian Stănescu, Laurențiu Marin, Grațian Popp, Costinel Purcaru, Molnar Iosif, Zorislav Nicolin,Nagy Levente, Mircea Chinezon, Daniel Galetar Sonorizare Florin Bădară Video Cristian Rebejilă Secretariat literar Codruța Popov Ticketing Maria Manolache Coordonator tehnic ing. Horațiu Nica Șef producție ing. Radu Berzescu Costume Monica Grand, Neli Gerstenengst Recuzită Mariana Doboșan, Mariana Doboșan Machiaj Andra Diac Coafură Dana Genig, Miriam Tamaș Personal de sală Niculina Moraru, Maria Manolache, Carmen Trifan, Ciprian Cojocaru, Bogdan Socaciu, Gabriel Cozma, Ciprian Prune,Monica Moraru, Monica Purcaru, Alexandra Manolache, Anka Boboiciov, Daniel Pascu, Ciprian Ursu, Sebastian Boboiciov redactor Codruța Popov foto Adrian Pîclișan concept grafic popljubo tipograf Carla Stiassny

www.tntimisoara.com tipar TNTm_2014