PRIVELIŞTE MINUNATĂ SPRE CATEDRALĂ

stagiunea 2009/2010

PRIVELIŞTE MINUNATĂ SPREde CATEDRALĂ Sławomir Mrožek traducerea

Stan Velea

În iulie 1939, după absolvirea clasei a doua, am plecat cu familia la un văr al mamei, la Kamień, în judeţul Rzeszów. (...) La Tarnów, am stat în gară neaşteptat de mult.

Cineva aruncase în aer sala de bagaje. În compartiment se vorbea că vinovaţi erau sabotorii nemţi. Toată lumea era neliniştită, aflîndu-se într-o stare vecină cu isteria.

Eu însumi mi-am dat seama de seriozitatea situaţiei, dar aveam în buzunar o carte de benzi desenate cu „Aventurile lui Sindbad marinarul”. O citeam, ascultînd totodată veştile de pe peron, unde oamenii alergau încoace şi-ncolo. Răsunau strigăte şi asta m-a speriat, dar eram curios să aflu şi urmarea „Aventurilor lui Sindbad marinarul”.

În aprilie, în anul 1943 au fost descoperite mormintele de la Katyń. Fireşte, am crezut că ucigaşii fuseseră nemţii.

Aşa gîndeam pe atunci, cel puţin cei din centrul Poloniei.

Cei care locuiau în răsărit îşi cunoşteau mai bine vecinul.

Cu toate acestea, întîmplarea m-a cutremurat din motive care n-aveau nimic comun cu moartea bruscă a celor cincisprezece mii de bărbaţi în puterea vîrstei. La Porąbka Uszewska mă hrăniseră de copil cu poveşti macabre. S-ar putea spune că acelei părţi din familia mea îi făcea plăcere să înfricoşeze copiii. În perioada maturizării am plătit această plăcere a lor cu coşmaruri, fierbinţeală şi nopţi nedormite. A fost nevoie de cîţiva ani ca să uit priveliştea cadavrelor descoperite şi alte grozăvii.

Ziua de 3 mai 1946 a fost o zi liberă, dar nu se prevedea nici o manifestaţie.

Tinerii studenţi au organizat o defilare pe cont propriu. (...) La un moment dat, m-am pomenit în mijlocul mulţimii, la colţul Pieţii cu Strada Vislna. Ca să fiu sincer, strigam şi eu. Ca şi tata, nu făceam parte din nici o grupare politică. „Politica” mea era Polonia, dar nu prea bine definită; simţeam însă, venind de sus, o tendinţă rusească mereu crescîndă şi ne străduiam să ne împotrivim. (...) Deodată, în mulţimea îmbulzită s-au auzit împuşcături dintr-o clădire colţuroasă.

Era sediul Comitetului Judeţean al Partidului Muncitoresc Polonez şi se trăgea în noi de la ferestrele celui de-al doilea etaj.

Strigătele poruncitoare s-au schimbat într-o clipă în panică. (...) Oamenii s-au împrăştiat în toate părţile, căutîndu-şi orbeşte scăparea. Străbătînd Piaţa, m-am înghesuit printr-un gang de pe partea opusă.

Cineva a închis poarta după noi.

Sławomir Mrožek, Baltazar - Autobiografie

( )

dea ziua-n N-aţi auzit de nebunul care-şi aprin cu el prin amiaza mare un felinar şi, alergînd Dumnezeu! piaţă, striga fără încetare: Îl caut pe se aflau acolo cum Îl caut pe Dumnezeu!? Şi eau în cred nu care cei e dintr i mulţ aţi adun lie nevovese acela nul nebu Dumnezeu, stîrnise unul. „S-a ie mare. „Va să zică s-a pierdut?”, zise va s-o fi rătăcit ca un copil?”, zise altul. „Nu cum fi frică „I-o a?” nsele jucînd cu noi de-a v-aţi ascu vreo coracu be plim se să dus fi „S-o noi?” de Nebunul bie?” - aşa strigau, rîzînd în cor cu toţii. privirea: se năpusti între ei şi-i străpungea cu vă spun eu! „Unde-i Dumnezeu? - strigă iar - să toţi sîntem Noi l-am ucis, noi, voi şi cu mine! Noi groparilor sapa încă auzit N-aţi (...) lui! aşii ucig duhoarea lui Dumnezeu? Nu v-a ajuns în nări şi zeii! leşului lui Dumnezeu? Putrezesc doar Noi l-am nă! rămî să o mort Şi t! muri a Dumnezeu noi, uciucis! Găsi-vom oare mîngîiere vreodată ele noastre gaşii ucigaşilor? Am sfîrtecat cu cuţit şi mai sfînt mai a lume i tot ce avea pînă astăz Noi l-am înalt! Iată-l, zace însîngerat la pămînt!

Cu ce apă? doborît! Cine o să spele sîngele lui? pe lume şi (...) N-a fost vreodată faptă mai mare o Istorie trăi vor noi după naşte s-or ce cei toţi ul acestei ceas la pînă fost, a mai presus decît orice de pămînt cu fapte, Istoria!” (...) Într-un tîrziu, dădu -şi lumina. felinarul de se făcu ţăndări, stingîndu ceasul. „Am sosit prea devreme, zise, nu-i încă apropie, paşii se , drum pe încă e mare asta a Fapt r. Fulgerul şi ei n-au ajuns încă la urechile oamenilo lor are netunetul au nevoie de timp, lumina stele au nevoie şite, săvîr cele chiar le, fapte , voie de timp a asta e, Fapt e. auzit şi te de timp ca să poată fi văzu îndepărtate mai cele decît ei de rte depa mai încă, !” stele; şi totuşi, chiari ei au săvîrşit-o Friedrich Nietzsche, Ştiinţa voioasă

Motto: „Frère, soviens-toi qu’il faut mourir” (Fraţii Morţii, sec. al XVI-lea)

23 octombrie 2002. O zi oarecare. Un teatru din Moscova se pregăteşte de spectacol, un musical de succes: Nord-Ost. Muzicienii îşi acordează instrumentele, publicul intră în sala de spectacol – se anunţă o seară perfectă. Nord-Ost se joacă de mai bine de doi ani şi e mereu proaspăt: regizorul încă mai schimbă scenele, apar mereu lucruri neaşteptate. La asta s-a şi gîndit tînărul muzician instalat în spatele contrabasului său, văzînd că apar personaje noi, înarmate, femei în negru, cu mîna încleştată pe detonatoarele agăţate la brîu... Avea dreptate. În fond, Istoria e cel mai versat regizor, iar artiştii şi spectatorii din teatrul moscovit aveau să joace cu toţii în drama care tocmai începea. Nu ştiau atunci - timpul a dovedit-o - că nu era un spectacol cu personaje principale. Mai precis, că personajele principale nu erau acolo şi că ei făceau – terorişti şi victime deopotrivă – figuraţie, nimic mai mult. Au rămas prizonieri în teatru aproape trei zile, marionete într-un joc cu care nu aveau nimic de-a face, opt sute de oameni ale căror vise şi-au schimbat culoarea pentru totdeauna. Cinismul jocului politic, în care termenul „victime colaterale” este un procent convenabil dintr-o statistică, a făcut ca gazul opiat cu care autorităţile ruse au decis să închidă subiectul, să ucidă peste o sută cincizeci dintre spectatorii inocenţi ai acestui show macabru, într-o sarabandă criminală a nepăsării, inconştienţei şi dezinformării. Victime şi supravieţuitori, au făcut cu toţii o călătorie. Într-un fel sau altul, au ajuns la destinaţie. Destinaţie – un cuvînt din familia semantică a destinului. Dar ei chiar au făcut o călătorie. O călătorie prin natura umană. Care li s-a dezvăluit în cele mai odioase faţete ale ei: în violenţă, brutalitate şi în pofta de a umili şi de-a supune. În odiosul ei canibalism.

Codruţa Popov

EDRALĂ T A C E R P S Ă T A N U N TožEek MI Ş I L VE Iaw PRSł Mr ir om de

traducerea Stan ă versiunea scenic

Velea Sabin Popescu

DISTRIBUŢIA

Mary Portarul

Nica Lazăr

FEHÉRVÁRI NA NAGY COSTUME KRISZTI PAN MUZICA ILIE STE ATEŞAN VIDEO MARIUS M AN PUTERE LIGHT DESIGN FLORI

DECORURI ZSOLT

Asistent decoruri

George Ştefan

UN SPECTACOL DE

SABIN POPESCU

Regia tehnică Vasile Giurgean Doina Stoiţa Sufleor nar Iosif, Viorel Popp Laurenţiu Marin, Ilie Mateescu, Mol Lumini Eugen Obrad Sonorizare Sebastian Hamburger

ectii Proi Coordonator scenă Iosif Toth Secretariat literar Codruţa Popov Marketing Maria Manolache Coordonator tehnic ing. Horaţiu Nica Recuzită Cătălin Dejeu eş Costume Monica Grand, Lorena Cald ig Gen a Coafură Dan Machiaj Lucia Moise foto Adrian Pîclişan redactor Sabin Popescu aprilie 2010

DAMIAN OANCEA ARVARI Lou LAURA AV

Nick

tipar teatrul naţional timişoara