Rambuku

stagiunea

06/17

2016/2017

manager Ada Hausvater

R A M B U K U de Jon Fosse traducerea Daria Ioan adaptarea Anca MăniuČ›iu

Motto: Când sufletul plânge, numai Dumnezeu aude, Suferința se înalță din adâncul inimii.

Omul se prăbușește înainte să se scufunde Și străpunge liniștea cu o mică rugăciune.

Când inima plânge, timpul se oprește.

Omul își vede întreaga viață într-o clipă Și nu vrea să se-arunce în necunoscut. Și-atunci, chiar înainte de cădere, îl strigă pe Dumnezeu.

Shema Israel

Șiruri nesfârșite de trupuri înghesuite în alte trupuri străbat istoria, ochi goi privind prin alți ochi goi, voințe anihilate de alte voințe, în căderea de la atributul de om la cel de cifră sau nici măcar. Cumplită hartă a durerii, mormanele de morți vor fi fost oameni la început: chip, trup, gând, cuvânt. Apoi s-au dezbrăcat de haine și de suflet și ne-au lăsat pe toți, generație după generație, cu vina ontologică a morții lor, iar ei… În acel moment, în acel moment de completă suprapunere - când încă mai puteau să pipăie lumea de aici în timp ce o întrezăreau pe cea de dincolo - în acel moment a fost Rambuku.

Să fie Rambuku un loc? Un Acolo, opus „insuportabilului de aici”? Să fie o stare? O ființă? Un refugiu? O speranță? Iubire?

Poate că Rambuku înseamnă pur și simplu acceptare.

Poate că Rambuku este un moment în timp. Sau un punct în spațiu. Și dacă întreg universul este condensat în fiecare părticică a sa, poate că Rambuku este poarta către acel număr infinit de dimensiuni în care există salvare. Acele alte universuri care aduc mângâiere, acele alte lumi care dau viața, nu o iau. Acele alte realități în care dragostea poate face tăcerea să cânte.

Sau poate că Rambuku este un moment de credință. Și ce înseamnă credința dacă nu supraviețuire?

Codruța Popov

Am să spun ceva ciudat. Mi se pare din ce în ce mai mult că nu există timp. Totul există în lume în afara timpului. Cred că timpul ne este dat din mila Domnului, să nu ne încurcăm, căci nu poate conștiința omului să primească în ea toate evenimentele odată. Noi suntem închiși în timp din cauza slăbiciunii noastre.

Evgheni Vodolazkin, Laur

Mărturisesc că rațiunea rămâne stupefiată în fața miracolului însuși al dragostei (...). Tradiția nu s-a înșelat privind dintotdeauna dragostea ca pe o formă de inițiere, unul din punctele de întâlnire a tainei cu sacrul.

Marguerite Yourcenar, Memoriile lui Hadrian

Jon Fosse este unul dintre cei mai traduși și jucați dramaturgi contemporani - există peste 900 de montări pe textele lui, în peste 40 de limbi - și, cu toate acestea, teatrul lui Jon Fosse este, paradoxal, un teatru al ritmului și al tăcerilor, al greutății spațiului cuprins între gând și cuvânt.

Jon Fosse (n. 1959) este aproape un personaj. Opera scriitorului norvegian este unanim recunoscută.

Câștigător al prestigiosului Premiu Henrik Ibsen, laureat al Ordinului Național de Merit, Jon Fosse a fost unul dintre autorii favoriți pentru câștigarea premiului Nobel pentru literatură în anul 2013 (distincție care a revenit în final scriitoarei Alice Munro). Era deja un prozator experimentat atunci când a început să scrie teatru.

Piesele sale sunt impregnate de o poetică specială, de un fel aparte de a folosi cuvântul și - din nou - tăcerea.

Au ceva aproape liturgic, autorul însuși localizându-se undeva „între întunericul disperării și lumina misticismului”. Personajele sale par captive în incapacitatea de a comunica, de a vorbi despre ele însele, de a vorbi unele cu celelalte, dar, așa cum le descrie însuși autorul, ele există într-un prea plin al conectării, o înțelegere absolută care trece dincolo de concretul replicii. Fie că este vorba despre piesa lui de debut, Cineva are să vină sau de alte texte ale sale - Iarna, Chitara (piese montate de regizorul Mihai Măniuțiu, cea de-a doua cu titlul Omul cu chitara), Numele, Vis. Toamna, Eu sunt vântul, Fata de pe canapea, Frumos, Umbre, Somn etc., teatrul lui Fosse are calitatea rară de a traduce viața din semne în cuvinte.

distribuția

EA EL RAMBUKU

CLAUDIA IEREMIA ION RIZEA ANDREA GAVRILIU ADA DUMITRU ADRIAN LOGHIN ALEXANDRU PÎNTEA ANA NEGRESCU ANDREEA ELENA GIURGIU BIANCA PINTEA CIPRIAN VALEA EUGEN CURELICI EVA DANCIU IOANA REPCIUC IONUȚ IOVA MARIO VALDELVIRA GARCIA RAUL LĂZĂRESCU ROXANA FÂNAȚĂ SEBASTIAN VÂLCEA ȘTEFANIA MISĂILĂ VLAD CIREȘAN

Decoruri Costume Coregrafia Muzica Light design

ADRIAN DAMIAN LUIZA ENESCU ANDREA GAVRILIU MIHAI DOBRE LUCIAN MOGA

Regia artistică

MIHAI MĂNIUȚIU

data primei reprezentații: 15.07.2017 durata spectacolului: 1h15 locația: Sala 2 spectacol recomandat peste 18 ani

Regizor tehnic Anna Ilyés Operare lumini Alexandru Stănescu, Gerhard Crăciun Operare sunet Adrian Dimofte, Florin Lăcătuș Reglaje sunet Sebastian Hamburger Ticketing Maria Manolache Coordonator tehnic ing. Horațiu Nica Șef producție ing. Radu Berzescu Costume Monica Grand, Neli Gerstenengst, Maria Aluaș Recuzită Daniela Ianculescu Machiaj Oana Orbulescu, Andra Diac Coafură Dana Genig, Andrei Lucian Mătieș Tehnic Ioan Bârzovan, Flavius Baciu, Daniel Luca, Stelian Petrov, Gothard Sándor, Nicolae Lăcătaș, Daniel Parțan, Marcel Iovin

redactor Codruța Popov foto Adrian Pîclișan dtp popljubo tipograf Carla Stiassny

TNTm_2017 teatrul naţional este o instituţie publică subvenţionată de ministerul culturii şi identităţii naţionale