GAITELE

teatrul mihai eminescu

stagiunea

2011/2012

manager Ada Hausvater

de Alexandru Kirițescu

Motto: cinic: care manifestă neîncredere și dispreț față de natura umană și motivațiile acesteia.

Merriam-Webster Dictionary

Despre o tresărire În glumă sau nu, cam la asta se reduce totul. Că știai de la bun început sau te-a luat pe nepregătite, e cam la fel.

Că te-ai pregătit o viață întreagă și ți-ai pus ceasul să sune mai devreme, ori că n-ai dormit deloc și ai așteptat - nu contează cum, dar ai așteptat - e irelevant, indiferent și inutil. Și acel moment sosește; tiptil sau cu fanfare, minuscul sau wide screen, din față sau din spate, dar veșnic la fel; pe nepregătite. Iar marele adevăr e că tresari. Și cam atât.

Ion-Ardeal Ieremia

Gaiţele

Cuibul de viespi

Una dintre cele mai apreciate piese de teatru din literatura dramatică românească, , subintitulată este, sub masca hilară a comediei spumoase, o radiografie în grotesc a ceea ce se numeşte „uscăciune sufletească”. Scrisă într-un

Gaiţele

ritm extrem de alert, reprezintă doar un moment din cursa - comică, grotescă, tragică - către nicăieri.

Povestea este arhi-cunoscută: Aneta Duduleanu, văduva răposatului Tasse Duduleanu, şi surorile ei îşi văd de eterna bîrfă, comentează înmormîntările ca pe super-show-uri, mai „bat cărţile”, se întrec în replici acide. Pare că zilele trec una după alta doar din inerţia comic-toxică a acestei familii fundamental plictisite, pînă când un scandal romantic în care este implicat ginerele Anetei îi dinamitează pe toţi: Gaiţele se dezlănuţuie într-un ritm infernal, absurd, paradoxal, comic şi tragic în acelaşi timp, într-o avalanşă patetică și fără scop.

S-a scris mult despre Alexandru Kirițescu (1888 – 1961), scriitor din perioada interbelică, autor al Trilogiei burgheze, alcătuită din

Marcel și Marcel sau Anișoara și ispita, urmată de Florentina – o dramă, și, în sfârșit, Gaițele, sau, cum a fost intitulată la premiera sa absolută din 1930, Cuibul de viespi. trei piese: comedia

Poate din cauza subsumării la trilogia numită cu un termen atât de angajat „burgheză”, poate prinsă în vâltoarea unor timpuri

Gaițele

care aveau nevoie să arate cu degetul și să acuze prin toate mijlocele posibile, a fost iremediabil taxată ca „satiră”, „comedie de moravuri”, „pamflet social”; probabil textul a fost catalogat cu mai multe etichete, dar fără să părăsească sfera satiricmoralizatoare. Și totuși, aplaudînd eforturile exegezei, dacă dăm acest prim strat – cam gros – de pomadă de pe chipul Gaițelor, descoperim un Kirițescu mai degrabă mirat, intelectual-analitic, încercând, dacă nu să explice, măcar să descifreze mecanismele monstruozității „civilizate”, ale comportamentului reptilian în toate datele violenței sale primare. Rezultatul acestei investigații se dovedește a fi, atunci, la fel ca astăzi, râsul dezlănțuit, bucuria recunoașterii - firește, întotdeauna a celuilalt -, și o direcție pe cât de constantă, pe atât de fecundă în dramaturgia românească, exploatată de Teodor Mazilu, Tudor Mușatescu, sau Ion Băieșu.

Codruța Popov

Exerciții de personaj Isabela Neamțu Gaiță sau Viespe?

Matcă, asta cred că e Aneta. Face orice să-și păstreze cuibul intact. Poate fi și veninoasă, atunci când e cazul. În mod ciudat, o văd plină de bună intenții. Inițial nu vedeam rostul răutății ei, nu înțelegeam de ce mușcă pe toată lumea. Apoi am înțeles că din vulnerabilitate. Mă uit la mama mea, care ține și ea o casă. Știi cât de greu îi e?

Cu ce mai poate surprinde personajul tău, protagonist al unei povești intrate deja în mentalul colectiv?

Atâta vreme cât am fost distribuită în acest rol, cu toate datele mele - ca om și ca actriță. Îmi place propunerea regizorală: gaițele sunt trei femei care suferă un proces de întinerire – proces ce rămâne, însă, doar exterior. Odată ce în casa lor intră un bărbat tânăr, Mircea, ele realizează brusc că au îmbătrânit. Acum sunt motivate să schimbe ceva, de aici și operațiile estetice. Și mai e un detaliu care sper să se vadă în spectacol. În scena în care Aneta îl întreabă pe Mircea cât de bucuros ar fi dacă ar fi nevoit să poarte copilul timp de nouă luni, ea realizează că, deși exteriorul ei s-a schimbat, a pierdut posibilitatea maternității.

Ai suferit vreodată de sindromul găurii cheii? Ce anume din intimitatea celorlalți se dovedește irezistibil pentru curiozitatea ta?

O, da. Pe vremuri îmi băgam nasul în telefoane mobile, citeam mesaje. Groaznic, îmi făceam rău singură. Acum nu mai sunt așa. În schimb, sunt curioasă să descoper ce îi ține pe oameni împreună, ce anume îi leagă pentru ani întregi.

Crezi că cinismul are vârstă? De ce?

Nu cunosc tineri cinici, cred că cinismul începe de la o vârstă încolo. Probabil e un sistem de apărare. Cinismul mi se pare necesar în sensul de a nu te lua niciodată prea în serios (și e un lucru complet diferit de a nu fi serios). E foarte important să lași o marjă de neseriozitate, asta îți dă libertate. Știi vreun remediu pentru uscăciune sufletească, boala de care par să sufere toate personajele piesei lui Kirițescu?

Eu nu. Poate știe Dumnezeu. Să te usuci înseamnă să mori, asta cred.

Dar mie nu mi se pare că personajele lui Kirițescu sunt uscate sufletește, ci doar într-un moment de derută. Mai ales Aneta – Aneta mea, cel puțin - e vie. Îi place că în jurul ei e viață, de aceea se implică atât de mult în treburile celorlalți. Vorbeam la un moment dat cu Stela (scenografa Stela Verebceanu, n.n.) despre faptul că bătrânețea e de fapt cea mai frumoasă vârstă. Ai trăit, ai cunoscut, nevoile primare s-au epuizat, ajungi să te bucuri de lucrurile simple. Uite, de pildă, (îmi arată un cuplu în vârstă în Piața Victoriei) un bătrân îi face o poză băbuței lui. Au prins puțin soare între doi nori. Sincer, îmi vine să plâng.

Dacă ai putea invita la o petrecere un personaj din Gaițele, cine ar fi?

Aneta, evident. Ea e sarea și piperul. Nici n-ar trebui să existe petrecere fără o Aneta.

Alina Ilea Gaiță sau Viespe?

Viespe.

Mai există feminitate în piesa lui Kirițescu? În cazul acestor trei femei, cred ca modul în care se agață de frumusețe, de tinerețea pe care nu o mai au, ascunde, de fapt, frica de moarte Cu ce mai poate surprinde personajul tău?

Surpriza vine in primul rând din faptul ca Zoia, o femeie de 68 de ani, e interpretată de o actriță de 39. În al doilea rând, întrupez o femeie care se agață cu dinții de tinerețe, fizic si psihic. Cu cât e mai preocupată de defectele celorlalți, cu cât e mai răutăcioasă și mai certăreață, cu atât mai ușor îi este să uite că e bătrână. E modul ei de a fugi de obsesia morții. Modernitatea personajului, mai cred eu, vine din puterea de a ignora total suferințele și nevoile celor de lângă ea. Nepăsarea este una dintre bolile lumii în care trăim.

Parcursul personajelor e mai degrabă o cursă spre nicăieri. Încotro se îndreaptă Zoia sau, mai bine zis, încotro crede ea că se îndreaptă?

Ea e convinsă că spre nemurire (râde) Operațiile estetice sunt o cale spre tinerețea veșnică.

Lumea ta cât cinism suportă?

Nu suportă.

Familie. Care sunt primele cuvinte care îți vin în minte imediat ce spui asta?

Centrul meu, sensul meu, armonia, echilibrul meu.

Claudia Ieremia

Gaiță sau Viespe?

Gaiță. Lena e cea mai inofensivă dintre cele trei gaițe, ea nu e vector de acțiune, e mai mult spectator la spectacolul pe care îl dau Aneta și Zoia. Își are locul feminitatea în piesa lui Al. Kirițescu?

Da, cu siguranță. Chiar și asta deformată, ciuntită, e tot feminitate. Aneta, Zoia, Lena... ca să nu mai spun de Collette, de Wanda... feminitatea există în diverse forme, nu toate plăcute, nu toate inefabile, nu toate grațioase.

Cu ce crezi că mai poate surprinde personajul tău?

E o idee care ține de proiectul nostru: gaițele își fac operații estetice peste operații estetice. Lena, și ea, este o consecință a acestor modificări, iar personajul, chiar cu puține replici (cel puțin în actul I), devine spectaculos, dar într-un fel ingenuu, naiv. Lena e fericită în lumea ei. Ea chiar se simte bine în casa Anetei, i se potrivește postura de spectator în viața familiei ei. În fond, cu toate operațiile, schimbarea e mereu în formă, și nu în interior.

Ce înseamnă familie?

Relații, o încrengătură de relații care nu sunt întotdeauna nici perfecte, nici descriptibile. Asta se întâmplă și în Gaițele, și în viața noastră personală. Știi vreun remediu pentru uscăciunea sufletească? Și dacă-l știu, nu-l spun (râde).

Dacă ai putea invita la o petrecere un personaj din Gaițele, la cine te-ai opri?

La Mircea... glumesc. Probabil la Mircea, să-l mai înveselesc (râde).

Interviuri realizate de Geanina Jinaru

Colette este, în realitate, a patra gaiță. Fiica unei familii scăpătate de boieri, s-a măritat cu Ianache, negustor; nu-i el de os domnesc, dar banii lui sunt foarte buni. Rezultă de aici un cocteil năucitor de egoism hrăpăreț și frustrări de țață ce se vrea grand-dame.

Co l

let

t;

ca

Portrete de personaj

te

Îngrozitor de meschin, bârfitor, Ianache are, poate la fel de mult ca Aneta, ceea ce s-ar putea numi spirit de clan, ceea ce, firește, ca și în cazul mamei lui, nu are nimic de-a face cu sentimentele.

Mircea face compromisuri.

Așa cum le-a făcut ca gazetar, conștient, dar incapabil să reziste ispitei, așa le face și ca soț, și ca amant; își detestă viața, dar nu face nimic să se desprindă de micile avantaje pe care le-a obținut cu un cost atât de mare.

n

Mircea

Ianache

at

Marg

fie

areta

u

Copia fidelă a Anetei, diferă doar registrul. Posesivă în cel mai traumatizant mod, confundând agresiv iubirea cu dependența, Margareta are un singur gând, o singură obsesie - Mircea. În mod paradoxal, ea nu este victima acestui cuplu, ci agresorul, iar „romanța” vieții ei este un vis urât și-atât.

Micuța servitoare e bine integrată în peisajul isteric al casei Duduleanu, astfel încât micile ei furtișaguri și crize de personalitate nu mai miră pe nimeni.

Fratele mai mic al lui Ianache, Georges, este un personaj pe care îl întâlnim destul de des - o lichea decerebrată care și-a cumpărat un post călduț, o sinecură în administrație, bețivan și cartofor, mai degrabă ticălos de prost ce e decât invers.

O sumă de clișee, Fräulein are toate atributele unei rigori prusace pervertite de lene, de intrigă, de rea-voință, de dispreț și de tot felul de alte hibe care o fac egala, și uneori chiar superioara stăpânei sale.

Un personaj misterios, pe jumătate casap, pe jumătate „doctor de frumusețe”, doctorul Faustin le fascinează și le înspăimântă suficient de mult pe cele trei paciente ale sale încât să poată trage toate foloasele traiului pe lângă casa Duduleanu, fără neajunsurile apropierii de gura Anetei.

Wanda își refuză moștenirea genetică de „gaiță”, dar după principiul care spune că ateii sunt cei mai aprigi credincioși, excesul ei în „a-și trăi viața”, indiferent de consecințe, indiferent de victime, stă sub semnul aceleiași fugi de sine însăși ca și în cazul rudelor ei așa-zis respectabile.

DISTRIBUȚIA (în ordinea autorului)

Aneta Duduleanu Zoia Lena Margareta Aldea Colette Duduleanu Fräulein Wanda Serafim Zamfira Mircea Aldea Ianache Duduleanu Georges Duduleanu Doctorul Faustin decor costume sound design video design coordonare video

ISABELA NEAMȚU ALINA ILEA CLAUDIA IEREMIA MĂLINA MANOVICI SABINA BIJAN PAULA MARIA FRUNZETTI DANIELA BOSTAN IULIANA CRĂESCU MATEI CHIOARIU ION RIZEA SORIN CALOTĂ ROMEO IOAN MIHAI PĂCURAR STELA VEREBCEANU HOREA CRIȘOVAN WONDERBOY LUCIAN MATEI

regia artistică ION-ARDEAL IEREMIA data premierei 26.04.2012 durata spectacolului 2h 45, o pauză locația Sala Mare

asistent scenografie regia tehnică sufleor lumini

Ioan Inocenţiu Ieremia Valentina Cotinschi Judit Reinhardt Gerhard Crăciun, Caius Cornea, Alexandru Stănescu, Laurențiu Marin, Balint Andor, Grațian Popp, Ilie Mateescu, Adrian Stănescu, Cosmin Pătru, Costi Asproiu, Mircea Chinezon sonorizare Peter Szabo proiecții video Flavius Marușca

secretariat literar ticketing coordonator tehnic şef producție recuzită costume coafură machiaj

Codruța Popov Maria Manolache ing. Horațiu Nica Radu Berzescu Alin Tofan, Mariana Doboșan, Iulia Doboșan Monica Grand, Lorena Caldeș, Neli Gerstenengst Marcel Rusu, Dana Genig Gabriela Strugaru, Lucia Moise

tehnic Iosif Toth, Mircea Drăgan, Gheorghe Pataki, Marius Crăciunesc, Szabo Zoltan, Gothard Sandor, Gelu Lepa, Ciprian Dobondi, Mihai Cebuc, Ioan Ilia, Vasile Iuga, Cătălin Niculescu, Iosif Balasz, Petrică Butnariu, Pârvu Constantin, Mircea Ghindăuanu, Biro Ioan, Marius Tiberiu Oduț personal de sală Niculina Moraru, Maria Manolache, Carmen Trifan, Ciprian Cojocaru, Bogdan Socaciu, Gabriel Cozma, Ciprian Prune, Monica Moraru, Răzvan Prune, Răzvan Magheți, Daniel Pascu, Monica Purcaru redactor Codruța Popov, Geanina Jinaru foto Adrian Pîclișan concepţie grafică popljubo

www.tntimisoara.com tipar TNTm_2011 tipograf Carla Stiassny