Ursul brun... în bucate

PAGINA DE HOBBY

Ursul brun... ;n ceaun

Monopol preziden¡ial pânå în 1990, dat apoi pe mâna samsarilor, din anul 2016 ursul nostru prosperå la umbra de rogårilor de la normele legislative me nite så-i asigure, aståzi, o protec¡ie ce rivalizeazå cu imunitatea parlamentarå.

Adesea, surprinzåtoarele diagonale mioritice par så aminteascå de traseul nebunului din jocul de ¿ah. Nici ursul nu face excep¡ie de la acest principiu, destinul såu nereu¿ind så iaså din tiparele unei politici cinegetice confuze, alea torii ¿i paradoxale.

De la cinstita vânåtoare la pândå de odinioarå, lângå vita uciså cu o stra¿ nicå loviturå de brâncå, s-a ajuns la exe cutarea flåmânzilor veni¡i la troaca plinå din preajma observatoarelor închise, iar acum la monitorizarea popula¡iei ursine pe bazå de ADN din fecale. Lumea evolueazå, dar nici aceastå ultimå gåselni¡å nu-mi miroase a bine, nefiind convins cå, de acum încolo, nu va mai fi luat în cåtare, dupå un lung parcurs birocratic, vreun ursac nevinovat, în locul brigandului aflat deja departe de locul såvâr¿irii raptului.

Oricum, suntem campioni în materie de experimente bizare privitoare la urs: un proiect perfect inutil, care a consumat timp, energie ¿i fonduri financiare considerabile, s-a derulat nu mai departe de anii 1974-1980. El a constat în capturarea din întregul areal carpatic ¿i subcarpatic al speciei a 174 de pui de urs brun, crescu¡i în ¡arcul de la Râu¿or (Mun¡ii Fågåra¿), în ideea suprapopulårii unor terenuri din jude¡ul Arge¿, în raza ocoalelor silvice Aninoasa ¿i Vidraru. Substratul acestei întreprinderi care se numårå printre marile e¿ecuri ale domeniului nostru silvo-cinegetic îl reprezintå dorin¡a unor factori de decizie obedien¡i de a satisface preten¡iile exagerate ale protipendadei vremii privind bilan¡ul partidelor de tir la urs. Pe fondul lipsei fundamentului ¿tiin¡ific ¿i a unei logici elementare, nici unul dintre ur¿ii crescu¡i în spa¡iu restrâns, cu devia¡ii comportamentale ¿i imprima¡i fa¡å de om, nu a supravie¡uit dupå elibe rarea în teren cu elicopterul, to¡i cåzând pradå braconajului ¿i accidentelor ru-

tiere, nemaivorbind despre ursoaicelemame care au plåtit cu via¡a capturarea puilor pentru acest proiect utopic.

Dar så revenim „la cestiune”, vorba lui Conu՚ Iancu, ¿i anume la aspectul culinar, prilej cu care socotesc salutarå alimentarea cu materie primå a gurmanzilor lipsi¡i de orgoliul doborârii manu propria a sålbåticiunii destinate consumului. Fiind vorba de o simplå suprimare fizicå såvâr¿itå de cåtre „personalul autorizat”, nu se mai pune pro blema ancestralului orgoliu privind triumful vânåtoresc ¿i nici a vreunei „consangvinitå¡i mistice” (Mircea Eliade) între om ¿i animal. Slavå legiuitorului!

Cât prive¿te reticen¡a unora fa¡å de accesul la cuhnie al mamiferelor înzestrate cu gheare, iatå o pledoarie literarcinegeticå din partea lui Ionel Pop, scriitor, vânåtor ¿i maestru al barei: „Mul¡i apreciazå carnea de urs. Sunt gustoase mai ales ¿uncile de urs, pregåtite ¿i afumate ca ¿i cele de porc, apoi tålpile cårnoase ¿i grase. Un mare vânåtor de ur¿i spunea cå atât e de gustoaså carnea unui ursac de doi ani, când e gras, toamna, încât n-ai voie så o månânci decât stând în genunchi.” Cu siguran¡å cå pe aceste calitå¡i ale labelor de urs, adevårate depozite adi poase, s-a clådit ¿i legenda acelui Mo¿Martin care, în timpul somnului de iarnå (de fapt, un soi de mo¡åialå, nicidecum hibernare), î¿i suge gråsime din gheare. Vå închipui¡i cå dupå o asemenea

probå de autofagie, pânå primåvara, din bietul urs nu s-ar mai alege nimic. Dar, fiindcå tot a venit vorba de mâncare, så nu uitåm re¡eta de

ªni¡el din pulpå de urs cu Creasta-coco¿ului

Dupå såptåmâna de fezandare obligatorie, bucå¡ile de carne se laså în bai¡ pentru încå douå zile. Feliile de mu¿chi se frågezesc cu ciocanul de ¿ni¡ele ¿i se pråjesc în unturå.

Când s-au påtruns, se scot din grå sime, acesteia adåugându-i-se douå linguri de fåinå. Se cåle¿te ¿i se stinge cu un pahar de vin alb. Se adaugå bu che tele de Creasta-coco¿ului (o jumåtate de kilogram), sare, piper ¿i nuc ¿oa rå dupå gust. La soroc, intrå în compo zi ¡ie ¿ni¡elele, pre¡ de o jumåtate de orå.

Se consumå cu venera¡ie, dupå cum am aflat mai sus, cu cartofi cop¡i ¿i salatå de påpådie, alåturi de o carafå de „sânge de urs”, de Sâmbure¿ti, de Uricani sau de Dealu Mare.

Gabriel CHEROIU